AchiziaBibliotecă
Instrumentele Achizia
Aspect

Document CNSC

Decizie CNSC 988/2024

BLC AUTOHOUSE LEADER SRL în contradictoriu cu COMPANIA NATIONALA ADMINISTRATIA CANALELOR NAVIGABILE SA CONSTANTA

Decizia CNSC nr. 988/C9/922 din 17.04.2024

Link permanent

Identificare și pasaje din sursă

Decizia CNSC nr. 988/C9/922 din 17.04.2024

Data din document
2024-04-17
Complet
C9

Obiectul procedurii

având ca obiect Service parc auto - Lotul 2, cod CPV 5011000-9 Servicii de reparare și de întreținere a autovehiculelor și a echipamentelor conexe (Rev.2), de COMPANIA NAȚIONALĂ ADMINISTRAȚIA CANALELOR NAVIGABILE SA, cu sediul în Agigea, str. Ecluzei nr. 1, județul Constanța, în calitate de autoritate contractantă, s-a solicitat suspendarea procedurii de atribuire conform art. 22 din Legea 101/2016 până la soluţionarea contestației, având în vedere faptul că o continuare a procedurii ar prejudicia-o în mod grav; admiterea contestației astfel cum a fost formulată și obligarea autorității contractante la adoptarea măsurilor de remediere, astfel cum acestea sunt detaliate în contestație, cu respectarea principiilor proporționalității, nediscriminării, tratamentului egal și al transparenței. Prin Încheierea nr. 1004/C9/922 din 28.03.2024, Consiliul a respins, ca nefondată, cererea de suspendare a procedurii de atribuire. Pentru aceste motive, în baza legii și a mijloacelor de probă aflate …
Verifică pasajul în context →

Soluția, din document

CONSILIUL DECIDE: În temeiul art. 26 alin. (2) și (5) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, pentru considerentele evocate în motivarea prezentei, admite contestația formulată de BLC Autohouse Leader SRL, în contradictoriu Compania Pagina 1 din 2
Verifică pasajul în context →

Extrase din documentele asociate, fără completări sau interpretare juridică. Anonimizarea sursei este păstrată.

Decizie 988/2024

Decizie CNSC
An dosar: 2024Înregistrare: 18065Data înregistrării: 2024-03-25
ContestatorBLC AUTOHOUSE LEADER SRLCUI 11087755
Autoritate contractantăCOMPANIA NATIONALA ADMINISTRATIA CANALELOR NAVIGABILE SA CONSTANTACUI 11087755

2024_988_2024_Decizie_988.pdf, BO2024_988_2024_BO2024_988.pdf

Document publicat în registru

PDF CNSC

Text extras automat; verificați forma originală în PDF.

Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.

Citește textul integral · 3.354 caractere
§ 1

În conformitate cu prevederile art. 14 alin. (2) și ale art. 27 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, Consiliul adoptă următoarea DECIZIE Nr. 988/C9/922 Data: 17.04.2024 Prin contestația nr. 33/25.03.2024, înregistrată la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor sub nr. 18065/25.03.2024, formulată de BLC AUTOHOUSE LEADER SRL, cu sediul în Constanța, str. Crișanei nr. 11, judeţul Constanța, înregistrată la Registrul Comerțului sub nr. J13/2600/2011, având CUI RO 29354316, reprezentată legal prin administrator Bulac Mariana, împotriva rezultatului procedurii simplificate organizată în vederea atribuirii contractului având ca obiect Service parc auto - Lotul 2, cod CPV 5011000-9 Servicii de reparare și de întreținere a autovehiculelor și a echipamentelor conexe (Rev.2), de COMPANIA NAȚIONALĂ ADMINISTRAȚIA CANALELOR NAVIGABILE SA, cu sediul în Agigea, str. Ecluzei nr. 1, județul Constanța, în calitate de autoritate contractantă, s-a solicitat suspendarea procedurii de atribuire conform art. 22 din Legea 101/2016 până la soluţionarea contestației, având în vedere faptul că o continuare a procedurii ar prejudicia-o în mod grav; admiterea contestației astfel cum a fost formulată și obligarea autorității contractante la adoptarea măsurilor de remediere, astfel cum acestea sunt detaliate în contestație, cu respectarea principiilor proporționalității, nediscriminării, tratamentului egal și al transparenței. Prin Încheierea nr. 1004/C9/922 din 28.03.2024, Consiliul a respins, ca nefondată, cererea de suspendare a procedurii de atribuire. Pentru aceste motive, în baza legii și a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DECIDE: În temeiul art. 26 alin. (2) și (5) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, pentru considerentele evocate în motivarea prezentei, admite contestația formulată de BLC Autohouse Leader SRL, în contradictoriu Compania Pagina 1 din 2

§ 2

Națională Administrația Canalelor Navigabile SA, și anulează raportul procedurii de atribuire nr. 6909/20.03.2024, procesele-verbale care au stat la baza emiterii raportului și comunicările privind rezultatul procedurii. Obligă entitatea contractantă la reevaluarea ofertelor depuse de BLC Autohouse Leader SRL și Mancar Motors SRL și stabilirea rezultatului procedurii, în termen de 15 zile de la primirea deciziei, cu respectarea celor din motivare, a documentației de atribuire și a dispozițiilor legale în materia achizițiilor publice. Rezultatul procedurii va fi comunicat operatorilor economici în termenul legal. Prezenta decizie este obligatorie pentru părți. Împotriva ei se poate formula plângere, în termen de 10 zile de la comunicare pentru părțile cauzei, respectiv de la data luării la cunoștință de către alte persoane vătămate, în temeiul art. 29 din Legea nr. 101/2016. Pagina 2 din 2

Motivare publicată în buletin

PDF CNSC

Text extras automat; verificați forma originală în PDF.

Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.

Citește textul integral · 49.423 caractere
§ 1

În conformitate cu prevederile art. 14 alin. (2) și ale art. 27 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, Consiliul adoptă următoarea DECIZIE Nr. ... Data: ... Prin contestația nr. 33/25.03.2024, înregistrată la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor sub nr. 18065/25.03.2024, formulată de ... SRL, cu sediul în ..., înregistrată la Registrul Comerțului sub nr. ..., având CUI RO ..., reprezentată legal prin administrator ..., împotriva rezultatului procedurii simplificate organizată în vederea atribuirii contractului având ca obiect Service parc auto - Lotul 2, cod CPV 5011000-9 Servicii de reparare și de întreținere a autovehiculelor și a echipamentelor conexe (Rev.2), de ... SA, cu sediul în ..., în calitate de autoritate contractantă, s-a solicitat suspendarea procedurii de atribuire conform art. 22 din Legea 101/2016 până la soluţionarea contestației, având în vedere faptul că o continuare a procedurii ar prejudicia-o în mod grav; admiterea contestației astfel cum a fost formulată și obligarea autorității contractante la adoptarea măsurilor de remediere, astfel cum acestea sunt detaliate în contestație, cu respectarea principiilor proporționalității, nediscriminării, tratamentului egal și al transparenței. Prin Încheierea nr. 1004/C9/922 din 28.03.2024, Consiliul a respins, ca nefondată, cererea de suspendare a procedurii de atribuire. CONSILIUL NAȚIONAL DE SOLUȚIONARE A CONTESTAȚIILOR, asupra cauzei de față, constată următoarele: Consiliul a fost legal sesizat și este competent, potrivit dispozițiilor art. 12 alin. (1) din Legea nr. 101/2016, să soluționeze contestația de față, prin care ... SRL critică rezultatul procedurii de atribuire pentru Lotul 2, solicitând cele precizate în partea introductivă a deciziei. Contestatoarea menţionează că a participat la procedură cu ofertă în valoare de 64.368,20 lei + TVA. Ofertant ... SRL a ofertat 80.000,00 lei + TVA. Contestatoarea precizează tarifele sale ofertate în procedură: - ora manoperă: 85 lei, fără TVA/oră; - serviciu tractare în afara judeţului până la intrarea în judeţul ... (tractarea în judeţul ... este gratuit): 2.50 (lei fără TVA/km); Pagina 1 din 17

§ 2

- serviciu tractare în afara țării până la intrare în țară 7.50 (lei fără TVA/km)+ TVA; - adaosul comercial aplicat pe toată durata contractului va fi 10%. Susține că ofertantul ... SRL a depus ofertă financiară în valoare de 80.000,00 lei + TVA, cu tarife de preț mai mici, dar cu adaos comercial/prețuri la piese mai mari, ceea ce dovedeşte încă o dată că oferta sa financiară este întocmită corect, conform justificărilor depuse. Conform caietului de sarcini punctul 2.3 s-a solicitat "Prestatorul are obligaţia sa ataşeze minim o oferta de preț pentru piesele de schimb utilizate". Susține că a ataşat oferta de preț pentru auto VW TOUAREG 3.0 TDI cu nr. de înmatriculare ..., cu piese originale (OE), cum se solicită în caietul de sarcini. Contestatoarea afirmă că nu s-a furnizat de către autoritatea contractantă o listă cu cantități exacte de piese sau de ore pentru manoperă, fiecare ofertant întocmind bugetul pentru revizii, serviciile I.T.P și reparaţii care pot apărea pe parcursul derulării contractului. Bugetul este unul estimativ, la momentul ofertării nu se cunosc reparaţiile care pot surveni pe parcursul desfășurării contractului, se alocă un buget grant total. Prin solicitarea de clarificări privind preţul neobişnuit de scăzut nr. 4236/15.02.2024, susține că achizitoarea i-a solicitat argumentarea cu privire la preţul sau costul propus, la care a răspuns prin adresa cu nr. 4236/15.02.2024. A primit o nouă solicitare de clarificare privind justificarea preţului neobişnuit de scăzut cu nr. 4640/20.02.2024, prin care trebuia să transmită dovezi pentru fundamentarea tarifului orar (ora de manoperă), prețuri competitive pentru piesele de schimb și consumabile auto, la care a răspuns cu adresa nr. 24/22.02.2024 atașând documente privind justificarea orei de manopera ofertată, a prezentat salariile angajaţilor și extras REVISAL, a ataşat oferta de prețuri de la furnizori pentru piesele OE folosite, inclusiv pentru consumabile auto. De asemenea, a ataşat în cadrul ofertei financiare o ofertă de preț pentru auto ..., de unde reiese timp de manoperă și tarif ofertat de 85,00 lei fără TVA. Diferenţa de tarif orar dintre cost angajat și manoperă reprezintă cheltuielile indirecte (echipament, dotare, chirie, TESA, profit), marja de profit este cuprinsă între 30-40%. Referitor la motivele de respingere a ofertei sale, contestatoarea le consideră nefondate, întrucât a prezentat documente și dovezi suficiente care argumentează corect valoarea ofertei financiare. Comisia de evaluare apreciază și al doilea răspuns ca neconcludent, având în vedere următoarele: a.1. experienţa de peste 12 ani în activitate și contractele similare nu se reţin de către autoritatea constractantă. Contestatoarea susține că a prezentat contracte similare și documente constatatoare care să certifice profesionalismul societății și Pagina 2 din 17

§ 3

finalizarea contractelor similare pentru revizii și reparaţii auto similare mult mai complexe la tarife asemănătoare. a.2. marja de profit de 30-40% declarată nu se poate reține de către achizitoare. Susține că a făcut dovada profitului de 30-40% prin diferenţa dintre tariful orar prezentat și costurile de salariu, prin extrasele de Revisal ataşate, plus adaos comercial de 10%. a.3. costuri de închiriere - autoritatea contractantă subliniază că există două declaraţii controversate și anume: "nu avem costuri de închiriere", respectiv "preţul final ofertat de noi este întocmit tinand cont de contractetele de chirie”. Menţionează că declaraţia corectă din justificare este "Echipamentele utilizate sunt în proprietatea societatii, nu avem costuri de inchirere, sunt disponibile 30 de posturi de lucru, elevatoare" și preţul final ofertat de noi este întocmit respectând integral cerinţele din caietul de sarcini, tinand cont de salarii (manopera), piese, servicii oferite gratuit (tractarea în oras ...), contractele de chirie (spaţiu), echipamente de protectie, garanţie acordata. În documentaţia prezentata am inclus toate operaţiunile, materialele și consumabilele conform caietului de sarcini, fără a neglija calitatea sau cantitatea”. a.4. Pentru serviciul externalizat inspecţia ITP declaraţi ca subcontractantul are tarife minime încadrate intre 140-190 lei + tva pe serviciu, în funcţie de tipul autovehiculului; din oferta prezentată, respectiv acordul de subcontractare nr. 9 din 25.01.2024, efectuarea serviciilor ITP reprezintă un proces de 1% din preţul contractului, pentru cele 8 autovehicule, în contradicţie cu tarifele prezentate. Conform listei de autovehicule, contestatoarea arată că a luat în calcul numărul de auto care ar avea de efectuat inspecţia tehnică pe durata a 18 luni, având în vedere că inspecţia se realizează pentru autovehicule o dată la 2 ani și doar pentru cele mai vechi de 12 ani se efectuează o dată la 1 an, iar durata contractului este pe 18 luni, deci bugetul alocat este calculat corect. a.5. Referitor adaos comercial declarat de 10%: în oferta de preț pentru auto ... prezentată în propunerea financiară adaosul comercial nu este evidențiat și susținut cu documente, așadar, nu se face dovada că a fost inclus în ofertă. Solicită să se reţină că autoritatea contractantă nu a solicitat prin documentaţie (fișa de date, caiet de sarcini sau clarificări) să se facă dovada adaosului comercial la momentul ofertării, ci doar să se declare care va fi adaosul comercial aplicat la piesele de schimb pe durata desfășurarii contractului. a.6. Referitor la declaraţia dvs. preţul final ofertat este întocmit respectând integral cerinţele caietului de sarcini, tinand cont de cerinţele caietului de sarcini etc..." comisia de evaluare constata că în ofertele de preț întocmite de furnizorul de piese ... declarat ca fiind furnizorul Pagina 3 din 17

§ 4

principal de piese pentru autovehiculele lotului marca Dacia, respectiv oferta nr. 35621047, poziţiile 18, 21, 23, 25, 28, 31 sunt aferente unor piese de schimb Aftermarket conform indicaţiilor furnizorului, oferte care nu respectă cerinţele cap II. Poziţiile 2.3 din caietul de sarcini nr. 28321/21.12.2023 - Piesele de schimb asigurate de prestator trebuie să fie originale sau agreate de producătorul autovehiculului (OE sau OEM) respectiv acestea trebuie să fie certificate și/sau omologate. Contestatoarea afirmă că nu s-a solicitat prin documentaţie prezentarea unor oferte de preț pentru toate mărcile auto (toată gama de auto din parcul ... SA) și oferta de preț prezentată de la unul din furnizori, respectiv ..., este una complexă, cu piese, dar și consumabile care sunt incluse în tariful de manoperă. Oferta furnizorului conţine piese OE/OEM Dacia, respectiv poziţiile 1, 2, 3, 4, 5, 6, 7, 8, 9, 11, 12, 14, 15, 16, 17, 18, 19, 20, 21, 22, 24, 26, 27, 29 pentru piese OE DACIA, întocmai caietului de sarcini (piesele Aftermarket nefiind obiectul contractului). Data ofertei este 14.12.2023, iar anunţul licitatiei este din 22.01.2024; a selectat oferta care să conţină cât mai multe piese OE pentru justificarea preţului neobişnuit de scăzut. a.6.7. Ofertantul a prezentat oferte de preț pentru piesele de schimb pentru Dacia Duster, VW Multivan și VW Touareg, nu a prezentat oferte de preț pentru piesele de schimb pentru autovehiculele marca Skoda Octavia, Skoda superb, Audi A6, Mercedes Vito. Nu reiese faptul că ofertantul a luat în calcul și cheltuielile cu reviziile și reparaţiile pentru aceste autovehicule. Nu s-a solicitat prin documentaţie ofertă de preț pentru piese pentru toate autovehiculele din parcul auto, ci doar obligaţia de a prezenta o singură ofertă de preț. În bugetul total al ofertei financiare, respectiv de 64.368,20 lei, fără TVA, sunt incluse cheltuielile cu reviziile pentru toate autovehiculele din parcul auto, serviciile ITP și reparaţiile pentru aceste autovehicule pe durata a 18 luni de contract. a.6.8. referitor la declaraţia dvs. în documentaţia prezentată am inclus toate operaţiunile, materialele, consumabilele conform caietului de sarcini fără a neglija cantitatea și calitatea, comisia de evaluare constată că: s-a prezentat oferta de preț nr. 47/30.01.2024 cu privire la operaţiunea de revizie cu filtre și ulei motor pentru autoturismul marca VW Touareg cu nr de înmatriculare ..., utilizând o grupă de ulei neconformă 5W40 cu specificaţiile producătorului VAG respectiv 5W30 precum și o cantitate inferioară de ulei de 6 litri în comparaţie cu specificaţiile producătorului VAG de 7.7 litri, contestatoarea apreciază constatarea comisiei ca fiind eronată, în oferta de preț nr. 47/30.01.2024 uleiul ofertat este norma 5W40, acceptat de specificaţiile producătorului, cantitatea necesară este 8.3 litri, a menționat cantitatea corectă 9 litri în ofertă. Pagina 4 din 17

§ 5

a.6.9. În oferta de preț ... nr. 35621047, poziţiile 9, 10, 11, 12, 13 reprezintă materiale consumabile utilizate în procesul de revizie și/sau reparaţie, costul utilizării acestora fiind inclus în prețul orei de manoperă. S-a prezentat oferta de preț pentru materiale consumabile pentru a face dovada calității produselor utilizate și a prețurilor competitive. În urma tuturor documentelor prezentate în justificarea preţului neobişnuit de scăzut, autoritatea contractantă declară oferta sa neconformă. Astfel, solicită Consiliului să analizeze documentele depuse și argumentele de mai sus care susţin oferta sa financiară. Mai mult, contestatoarea menționează că, în urma finalizării evaluării ofertelor și transmiterii raportului nr. 6909/20.03.2024 și a comunicării nr. 6911/20.03.2024, a solicitat prin adresa nr. 30/ 21.03.2024 acces la dosarul achiziţiei pe care l-a analizat în data de 22.03.2024. A constatat că ofertantul declarat câștigător, respectiv ... SRL, nu a depus nicio ofertă de preț pentru piesele utilizate conform solicitării din caietul de sarcini, capitolul II, și, în lipsa acestui document, oferta trebuia să fie declarată neconformă și inacceptabilă, nu câștigătoare. În plus, nu a regăsit contracte/documente constatatoare depuse pentru demonstrarea cerinţei din fișa de date - punctul III. 1.3.a) Capacitatea tehnică și/sau profesională. Cu toate acestea, oferta depusă de ... SRL a fost declarată conformă, respectiv clasată pe primul loc. Astfel, raportat la punctele de mai sus, solicită anularea actelor de atribuire, respectiv a raportului de atribuire nr. 6909/20.03.2024 și a comunicării rezultatului nr. 6911/20.03.2024, precum și admiterea ofertei depuse de ... SRL ca fiind conformă. În punctul său de vedere nr. 7672/29.03.2024, ... SA solicită respingerea contestației, ca neîntemeiată, prezentând argumente în acest sens. Astfel, referitor la afirmaţia ...: „Adaosul comercial aplicat pe toată durata contractului va fi 10%.", susține că, în urma verificării, adaosul comercial declarat de ofertant pe toata perioada derulării contractului, respectiv 10%, nu se confirmă, din documentele prezentate. Prezintă sub formă de tabel adaosul comercial mediu conform ofertelor prezentate, acesta fiind de 13,96%. Referitor la afirmaţia ...: „Ofertantul ... S.R.L a depus oferta financiara de 80 000,00 lei + TVA, cu tarife de pret mai mici, dar cu adaos comercial/preturi la piese mai mari, ceea ce dovedeşte inca o data ca oferta financiara depusa de BLC AUTOHOHOUSE LEADER S.R.L este întocmita corect, conform justificărilor depuse. (REVISAL, oferte de pret pentru piese de la furnizor, adresa de la furnizor care atesta colaborarea de lunga durata si discount acordat)., entitate contractantă apreciază că simpla afirmaţie nesusținută cu privire la oferta altui participant la procedură nu poate fi Pagina 5 din 17

§ 6

nici interpretată și nici reținută în dovedirea preţului aparent neobişnuit de scăzut. În ceea ce privește afirmaţia ... că nu s-a furnizat respectarea prin documentație/caiet de sarcini a unei liste cu cantităţi exacte de piese sau de ore pentru manoperă, afirmă că operatorii economici aveau posibilitatea solicitării de clarificări cu privire la aceste aspecte. Mai mult, toate informațiile se regăsesc în caietul de sarcini. Vizavi de susținerea contestatoarei că a răspuns punctual solicitării de clarificări nr. 4236/15.02.2024, entitatea contractantă afirmă că nu a fost prezentată fundamentarea economică a prețului. Referitor la ora de manoperă, entitatea contractantă arată că singurele elemente justificative pentru fundamentarea economică a modului de formare a preţului: - ora de manoperă ofertată pentru revizii și reparaţii de 85 lei/h +TVA, tarif care este confirmat prin oferta de preț pentru auto ... prezentată în propunerea financiară și - salariul brut inclus în ora de manoperă care este demonstrat prin prezentarea extraselor REVISAL, elemente care nu sunt suficiente pentru demonstrarea fundamentării economice a modului de formare a preţului ofertat aparent neobişnuit de scăzut. În ceea ce privește marja de profit, entitatea contractantă susține că marja de profit este un indicator financiar care este utilizat pentru a măsura profitabilitatea unei companii. Reprezintă procentul din venit care rămâne ca profit după ce toate cheltuielile au fost plătite, deci nu se poate constitui din raportul dintre preţul orei de manoperă prezentat și costurile cu salariile lucrătorilor implicate direct în procesul tehnologic de lucru. Ofertantul deţine și alți angajaţi implicaţi indirect în procesul tehnologic de lucru, ex: lucrător recepţie preluare autovehicule, lucrător la magazine, lucrător responsabil cu întreținerea curățenia, contabil etc precum si adaosul comercial la piesele de schimb sau discount-urile lunare ale furnizorilor de piese. Vizavi de documentele prezentate ca experiență similară, entitatea contractantă susține că acestea relevă capacitatea tehnică şi profesională, nu justifică prețul neobișnuit de scăzut. Referitor la contractele de închiriere, susține că informațiile din ofertă sunt contradictorii, neputând accepta justificările operatorului economic. În continuare, arată că, pentru serviciile de inspecţie ITP, ofertantul declară tarife nimime încadrate între 140-190 lei + TVA pe serviciu în funcţie de tipul de autovehicul în contradicţie cu acordul de subcontractare de 1% respectiv 80,46 lei pe serviciu indiferent de tipul de autovehicul. Calculul la care se face referire pentru o perioadă de 18 luni este eronat, deoarece în anul 2024 doar autoturismele cu an de fabricaţie mai nou de 2013 și autoutilitarele noi sunt supuse inspecţiei ITP la 2 ani. Pagina 6 din 17

§ 7

Lotul de 8 autovehicule are în componență 5 autoturisme cu data de fabricaţie anterioară anului 2013, 2 autoturisme- 2015 și o autoutilitară cu an de fabricaţie 2017. Subcontractantul ... SRL a avut toate elementele necesare verificării valabilității inspecţiilor ITP în caietul de sarcini în cap. 1 tabel, coloanele 1,6 și 8, verificare online care ar fi stabilit faptul că toate autovehiculele lotului le expiră inspecţia ITP în perioada derulării contractului. Referitor la adaosul comercial, arată că nu a solicitat prin documentaţia de atribuire să se facă dovada adaosului comercial la momentul ofertării nici să se declare care va fi adaosul comercial aplicat la piesele de schimb pe durata desfăşurării contractului, singura referire la adaosul comercial este prevederea din caietul de sarcini cap. 2, pct. 2.3 nu se vor accepta oferte care indică valoarea de 0 % pentru adaosul comercial la piesele de schimb, dar adaosul comercial, în contextul justificării preţului aparent neobişnuit de scăzut este un element care trebuie luat în calcul la fundamentarea preţului. Vizavi de ofertele de preț, arată că nu s-a solicitat prin documentaţie de atribuire prezentarea unor oferte de preț pentru toate mărcile auto (toată gama de auto din parcul ... SA), dar, în contextul justificării preţului aparent neobişnuit de scăzut, acestea sunt elemente care contribuie la fundamentarea preţului pe care le ofertantul le-a avut în vedere în ofertarea preţului. Prezentarea pieselor „aftermarket" nu respectă cerinţele caietului de sarcini și nici nu respectă calitatea pieselor de schimb conform recomandărilor producătorului mărcii. Producătorii Dacia și Volkswagen au produs o gama variată de modele și motorizări, ofertele nefiind personalizate pentru modelele lotului, astfel că în lipsa din ofertele de preț prezentate a cel puţin o piesă de schimb pentru mărcile Audi, Skoda si Mercedes, preţul ofertei fiind aparent neobişnuit de scăzut, consideră că ofertantul nu a avut prețuri reale la piesele de schimb care să stea la baza ofertei. Competivitatea prețurilor prezentate nu pot fi comparate, ofertantul prezentând doar o oferta de preț de la un singur furnizor. Operatorul economic a prezentat în cadrul ofertei financiare o ofertă de preț nr. 47/30.01.2024 cu privire la o operaţiune de revizie cu filtre și ulei motor pentru autoturismul marca VW Touareg cu nr. de înmatriculare ..., utilizând o grupă de ulei neconformă 5W40 VW GROUP SPECIAL D (norma 505.00 /505.01) normă specifică motoarelor diesel PD (pompa-diuza) în comparaţie cu specificaţiile producătorului VAG (Cartea Tehnică a Autoturismului), respectiv 5W30 (norma 504.00 / 507.00) normă specifică motoarelor diesel Common Rail, precum și o cantitate neconformă în comparaţie cu specificaţiile producătorului VAG de 7.7 litri (conform facturilor de revizie efectuate la service autorizat Pagina 7 din 17

§ 8

VAG - 8 litri ulei diferenţa de 300g în bidon, preţul celui necesar este superior celui ofertat. Despre uleiul motor 5W40 VW GROUP SPECIAL D (norma 505.00 / 505.01) face precizarea că este special destinat pentru motoarele diesel R5 2461 cc euro3 pentru autoturismul marca VW Multivan T5 2.5TDI CT03FGT an de fabricaţie 2004, iar în oferta întocmită de furnizorul ... este pentru autoturismul marca VW Touareg cu nr. de înmatriculare ... . Pentru toate cele arătate, solicită respingerea contestației ca nefondată. Dosarul achiziției și documentele necesare soluționării cauzei au fost transmise Consiliului, în format electronic, fiind înregistrate sub nr. 19616/01.04.2024. Din examinarea materialului probator administrat, aflat la dosarul cauzei, Consiliul reține următoarele: ... SA, în calitate de autoritate contractantă, a inițiat procedura simplificată, organizată în vederea atribuirii contractului Service parc auto – Lotul 2, cod CPV 5011000-9 Servicii de reparare și de întreținere a autovehiculelor și a echipamentelor conexe (Rev.2), prin publicarea în SEAP a anunțului de participare simplificat nr. .../22.01.2024, data limită de depunere a ofertelor fiind stabilită prin anunț pentru 01.02.2024, ora 15:00. Valoarea estimată a contractului este 100.000,00 lei, fără TVA. Nemulțumită de rezultatul procedurii de atribuire, ... SRL a înaintat contestația înregistrată la Consiliu cu nr. 18065/25.03.2024, solicitând cele precizate în partea introductivă a deciziei. În conformitate cu prevederile art. 611 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 101/2016, contestatoarea ... SRL a constituit cauțiunea în sumă de 2.000,00 lei, fiind depusă la dosar recipisa de consemnare nr. 210080216/1 eliberată de CEC BANK, Sucursala ..., la data de 26.03.2024. Trecând la soluționarea contestației, Consiliul constată că, prin aceasta, sunt aduse critici deciziei de respingere a ofertei ... SRL, precum și celei de declarare câștigătoare a ofertei ... SRL. Vizavi de oferta contestatoarei, se reține că, prin adresa nr. 6911/20.03.2024, s-a adus la cunoștința acesteia decizia de respingere, ca neconformă, a ofertei, în temeiul art. 143, alin. (1) din HG nr. 394 din 2 iunie 2016 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor referitoare la atribuirea contractului sectorial/acordului-cadru din Legea nr. 99/2016 privind achiziţiile sectoriale: "Comisia de evaluare are obligaţia de a respinge ofertele inacceptabile şi neconforme", coroborat cu art. 143 alin (3) lit. g) din HG nr. 394 din 2 iunie 2016 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor referitoare la atribuirea contractului sectorial/acordului-cadru din Legea nr. 99/2016 privind achiziţiile sectoriale: "In condiţiile art. 228 alin. (5) din Lege, oferta este considerata neconforma in urmatoarele situatii: lit. g) în urma verificărilor prevăzute la art. 222 din Lege se constată că propunerea financiară are un preţ sau conţine costuri neobişnuit Pagina 8 din 17

§ 9

de scăzute în raport cu lucrările, produsele sau serviciile, astfel încât nu se poate asigura îndeplinirea contractului la parametrii cantitativi şi calitativi solicitaţi prin caietul de sarcini.", coroborat cu art. 222 alin. (3) Legea nr. 99/2016 privind achiziţiile sectoriale "Entitatea contractantă evaluează informaţiile şi documentele furnizate de ofertantul a cărui ofertă are un preţ aparent neobişnuit de scăzut şi respinge respectiva ofertă numai atunci când dovezile furnizate nu justifică în mod corespunzător nivelul scăzut al preţului sau al costurilor propuse, ţinând seama de elementele prevăzute la alin. (2). Motivele respingerii ofertei sunt următoarele: Oferta are un pret aparent neobişnuit de scăzut si dovezile furnizate nu justifică în mod corespunzător nivelul scăzut al preţului aparent neobişnuit de scăzut, in raport cu serviciile care constituie obiectul contractului sectorial care urmează a fi atribuit/ încheiat. Preţul ofertei reprezintă 64.36% din valoarea estimata. - valoare estimata: 100.000 lei, fara TVA - valoare oferta: 64.368,20 lei, fara TVA S-au solicitat clarificari privind preţul "aparent neobişnuit de scăzut" al ofertei, respective fundamentarea economica a modului de formare a preţului, prin: > adresa nr. 4236 din data de 15.02.2024 clarificari privind preţul aparent neobişnuit de scăzut, respectiv: „fundamentarea economica a modului de formare a preţului, prin raportare la serviciile furnizate, astfel încât sa se poate asigura îndeplinirea contractului la parametrii cantitativi şi calitativi solicitaţi prin Documentaţia de Atribuire." Prin răspunsul la adresa nr. 4236 din data de 15.02.2024: ofertantul nu a prezentat dovezile fundamentării economice a modului de formare a preţului ofertat aparent neobişnuit de scăzut, comisia de evaluare apreciaza răspunsul ca neconcludent. și > adresa nr. 4640/20.02.2024 solicitare de clarificari privind transmiterea dovezilor fundamentării economice a modului de formare a preţului ofertat "aparent neobişnuit de scăzut" (64.36% din valoarea estimata) in raport cu ceea ce urmeaza a fi prestat. Răspuns la adresa nr. 4640 din data de 20.02.2024 Conform informaţiilor transmise, Comisia de evaluare apreciaza răspunsul ca neconcludent, avand in vedere urmatoarele: > argumentele prezentate, ex: experienţa de peste 12 ani in activitate, numărul de autoritati contractante si marimea companiilor pentru care presteaza servicii, colaborarea cu toate companiile de asigurari, procedurile si soft-urile utilizate, autorizarea BOSH CAR, Certificarea ISO 9001:2015 etc si de asemenea contractele insotite de recomandari, nu se pot retine ca fiind elemente concrete care au stat la baza fundamentării economice a modului de formare a preţului. > marja de profit de 30-40% declarata, nu se poate retine nefiind demonstrata prin includerea acesteia intr-un document de tip deviz / structura de cost; Pagina 9 din 17

§ 10

> costuri de închiriere: exista doua declaraţii controversate si anume :"nu avem costuri de închiriere " respectiv" preţul final ofertat de noi este întocmit tinand cont de contracte de chirie"; > pentru serviciul externalizat, inspecţia tehnica ITP declaraţi ca subcontractantul are tarife minime încadrate intre 140 -190 lei +TVA pe serviciu, in funcţie de tipul autovehiculului; Din oferta prezentata, respectiv acordul de subcontractare nr. 9/25.01.2024 incheiat cu societatea ... SRL privind efectuarea Inspecţiilor Tehnice Periodice (ITP), reiese ca valoarea activitatilor ce vor fi îndeplinite de Subcontractant reprezintă un procent de 1% din preţul contractului care valoric reprezintă 643,68 lei pentru cele 8 autovehicule, respectiv un tarif unitar de manopera 80,46 lei fara TVA pentru fiecare autovehicul, in contradicţie cu cel declarat de 140 - 190 lei +TVA serviciu, in funcţie de tipul autovehiculului; > referitor adaosul comercial declarat de 10%: in oferta de pret pentru auto CT 50 A.C.N prezentata in propunerea financiara adaosul comercial nu este evidentiat si sustinut cu documente, deci nu se face dovada ca a fost inclus in oferta; > referitor la declaraţia dvs. "preţul final ofertat este întocmit respectând integral cerinţele caietului de sarcini preţul final ofertat este intocmit respectând integral cerinţele caietului de sarcini, tinand cont de .. ." comisia de evaluare constata ca in ofertele de pret întocmite de furnizorul de piese ... declarat ca fiind furnizorul principal de piese pentru autovehiculele lotului marca Dacia, respectiv oferta nr. 35621047, poziţiile 18, 21, 23, 25, 28, 31 sunt aferente unor piese de schimb Aftermarket conform indicaţiilor furnizorului, oferte care nu respecta cerinţele cap. II poz. 2.3 din caietul de sarcini nr. 28321/21.12.2023: „Piesele de schimb asigurate de prestator trebuie să fie originale sau agreate de producătorul autovehiculului (OE sau OEM), respectiv acestea trebuie să fie certificate si/sau omologate conform legislaţiei în vigoare - Ordinul nr. 2135/2005 pentru aprobarea Reglementărilor privind omologarea şi certificarea produselor şi materialelor de exploatare utilizate la vehiculele rutiere, precum şi condiţiile de introducere pe piaţă a acestora - RNTR 4." > Ofertantul a prezentat oferte de pret pentru piesele de schimb pentru Dacia Duster, VW Multivan si VW Touareg nu a prezentat oferte de pret pentru piesele de schimb pentru autovehiculele marca Skoda Octavia, Skoda superb, Audi A6, Mercedes Vito. Nu reiese faptul ca ofertantul a luat in calcul si cheltuielile cu reviziile si reparaţiile pentru aceste autovehicule. > referitor declaraţia dvs." in documentaţia prezenta am inclus toate operaţiunile, materialele, consumabilele conform caietului de sarcini fara a neglija cantitatea si calitatea" comisia de evaluare constata ca: s-a prezentat oferta de pret nr. 47/30.01.2024 cu privire la operaţiunea de revizie cu filter si ulei motor pentru autoturismul marca VW Touareg cu nr. de înmatriculare ..., utilizând o grupa de ulei neconforma 5W40 cu specificaţiile producătorului VAG respectiv 5W30 precum si o cantitate inferioara de ulei de 6 litri in comparaţie cu specificaţiile producătorului VAG de 7.7 litri; > in oferta de pret ... nr. 35621047 poziţiile 9 , 10, 11, 12, 13 reprezintă materiale consumabile utilizate in procesul de revizie si/sau reparaţie, costul utilizării acestora fiind inclus in preţul orei de manopera. Pagina 10 din 17

§ 11

Comisia de evaluare retine ca singure elemente justificative pentru fundamentarea economica a modului de formare a preţului - ora de manopera ofertata pentru revizii si reparaţii de 85 lei/h +TVA, tarif care este confirmat prin oferta de pret pentru auto ... prezentata in propunerea financiara si - salariul brut inclus in ora de manopera care este demonstrat prin prezentarea extraselor REVISAL, elemente care nu sunt suficiente pentru demonstrarea fundamentării economice a modului de formare a preţului ofertat "aparent neobişnuit de scăzut". Se reține că, potrivit art. 222 alin. (1) – (3) din Legea nr. 99/2016 (1) În cazul unei oferte care are un preţ sau cost aparent neobişnuit de scăzut în raport cu lucrările, produsele sau serviciile care constituie obiectul contractului sectorial/acordului-cadru care urmează a fi atribuit/încheiat, entitatea contractantă are obligaţia de a solicita ofertantului care a depus o astfel de ofertă clarificări cu privire la preţul sau costul propus. (2) Clarificările prevăzute la alin. (1) se pot referi în special la: a) fundamentarea economică a modului de formare a preţului, prin raportare la procesul de producţie, serviciile furnizate sau metodele de construcţie utilizate; b) soluţiile tehnice adoptate şi/sau orice condiţii deosebit de favorabile de care beneficiază ofertantul pentru furnizarea produselor sau a serviciilor ori executarea lucrărilor; c) originalitatea lucrărilor, produselor sau serviciilor propuse de ofertant; d) respectarea obligaţiilor prevăzute la art. 64 alin. (1); e) respectarea obligaţiilor prevăzute la art. 232; f) posibilitatea ca ofertantul să beneficieze de un ajutor de stat. (3) Entitatea contractantă evaluează informaţiile şi documentele furnizate de ofertantul a cărui ofertă are un preţ aparent neobişnuit de scăzut şi respinge respectiva ofertă numai atunci când dovezile furnizate nu justifică în mod corespunzător nivelul scăzut al preţului sau al costurilor propuse, ţinând seama de elementele prevăzute la alin. (2). Vizavi de primul motiv reținut de comisia de evaluare potrivit căruia argumentele prezentate, ex: experienţa de peste 12 ani in activitate, numărul de autoritati contractante si marimea companiilor pentru care presteaza servicii, colaborarea cu toate companiile de asigurari, procedurile si soft-urile utilizate, autorizarea BOSH CAR, Certificarea ISO 9001:2015 etc si de asemenea contractele insotite de recomandari, nu se pot retine ca fiind elemente concrete care au stat la baza fundamentării economice a modului de formare a preţului, se observă că, într-adevăr, elementele invocate de petentă vizează experiența acesteia și capacitatea de derulare a contractului nu justificarea prețului ofertat, însă prezentarea unor documente în plus pentru evidențierea experienței avute anterior nu putea constitui motiv pentru respingerea ofertei. În ceea ce privește marja de profit de 30-40%, contestatoarea susține că a făcut dovada acestui profit prin diferența dintre tariful orar Pagina 11 din 17

§ 12

prezentat și costurile de salariu, prin extrasele de revisal atașate plus adaos comercial de 10%. Într-adevăr, cum a arătat și achizitoarea în punctul său de vedere, marja de profit este un procent din venit rezultat după plata tuturor cheltuielilor, nerezultând din diferența dintre tariful orar prezentat și costurile de salariu, însă entitatea contractantă ar fi trebuit să adreseze clarificări concrete/punctuale vizavi de includerea acesteia în ofertă și înscrisurile și informațiile care conduc la o astfel de marjă de profit. În lipsa acestora, entitatea contractantă nu s-a aflat în fața unor informații certe. Relativ la informațiile contradictorii cu privire la contractele de închiriere, se reține că, în răspunsul la clarificări, ofertanta a precizat: Echipamentele utilizate sunt in proprietatea societatii, nu avem costuri de inchiriere, sunt disponibile 30 posturi de lucru, costurile pentru utilitati sunt reprezentate de platile lunare pentru facturi de energie electrica, apa si abonamente telefonie/internet. Pretul final, ofertat de noi este intocmit respectand integral cerintele din caietul de sarcini, tinand cont de salarii (manopera), piese, servicii oferite gratuit (tractarea in oras ...), contracte chirie, echipamente de protectie, garantie acordata, mentenanta utilajelor, utilitati, etc. pentru a desfasura un contract conform caietului de sarcini si documentatiei depuse. Prin contestație, s-a explicat că informațiile nu sunt contradictorii, dat fiind că echipamentele nu sunt închiriate, iar contractele de închiriere se referă la închirierea spațiului. Având în vedere că elementele erau neclare putând crea confuzie vizavi de contractele de închiriere, entitatea contractantă ar fi trebuit să lămurească cu ofertantul neconcordanțele apărute anterior respingerii ofertei. Vizavi de ofertarea unui tarif pentru inspecția tehnică între 140-190 lei, plus TVA, diferit de tariful de manoperă de 80,46 lei, fără TVA, contestatoarea a explicat că a luat în calcul numărul auto care ar avea de efectuat inspecția tehnică pe durata a 18 luni, având în vedere că inspecția se realizează pentru autovehicule o dată la 2 ani, doar pentru cele mai vechi de 12 ani se realizează la 1 an. Entitatea contractantă, prin punctul său de vedere, nu a fost de acord cu explicațiile aduse, apreciind a fi eronat calculul prezentat. Consiliul constată că, în mod nelegal, achizitoarea nu a solicitat clarificări suplimentare vizavi de aspectele constatate, în sensul prezentării de către ofertant a unui calcul concret, raportat la numărul de vehicule pentru care este necesară inspecția tehnică. Informațiile trebuiau obținute de la ofertant și analizate de comisie, nu extrase din răspuns, ea însăși trăgând propriile concluzii fără a le lămuri cu operatorul economic. Era de datoria achizitoarei solicitarea unui calcul care să poată fi verificat de comisia de evaluare, de Consiliu, instanță Pagina 12 din 17

§ 13

sau orice alt organ de control implicat, pe baza lui urmând a fi stabilită corectitudinea ofertei. Referitor la adaosul comercial, entitatea contractantă a reținut că acesta nu este evidențiat și susținut cu documente. Or, acest motiv nu trebuia să conducă la respingerea ofertei, ci la solicitarea de clarificări suplimentare. De asemenea, neconcordanțele sesizate trebuiau aduse la cunoștința operatorului economic și cerută lămurirea acestora. În ceea ce privește înscrierea în oferta nr. 35621047, pentru pozițiile 18, 21, 23, 25, 28 și 31 a unor piese aftermarket, conform indicațiilor furnizorului, și nerespectarea astfel a prevederilor art. 2.3 din caietul de sarcini potrivit cărora trebuiau ofertate piese originale sau agreate de producătorul autovehicului (OE sau OEM), autoarea contestației a explicat că nu s-a solicitat prin documentaţie prezentarea unor oferte de pret pentru toate mărcile auto (toata gama de auto din parcul ... SA) si oferta de pret prezentata de la unul din furnizori, respectiv ... este una complexa cu piese, dar si consumabile care sunt incluse in tariful de manopera, pentru a vedea preturile de lista competitive pentru justificarea preţului neobişnuit de scăzut asa cum se solicita in solicitarea autoritatii contractante nr. 4640/20.02.2024. În punctul său de vedere, entitatea contractanta a susținut că analizat toate documentele prezentate, inclusiv ofertele de pret din partea furnizorului de piese , constatand existenta unor piese care nu sunt originale. Prezentarea pieselor „aftermarket" nu respecta cerinţele caietului de sarcini si nici nu respecta calitatea pieselor de schimb conform recomandărilor producătorului mărcii. Selectarea unei oferte cu piese de schimb originale si aftermarket pentru mărcile Dacia si Volkwagen cu o data anterioara iniţierii procedurii de achiziţie nu justifica preţul neobişnuit de scăzut. Producătorii Dacia si Volkswagen au produs o gama variata de modele si motorizări, ofertele nefiind personalizate pentru modelele lotului, lipsa din ofertele de pret prezentate a cel puţin o piesa de schimb pentru mărcile Audi, Skoda si Mercedes, preţul ofertei aparent neobişnuit de scăzut, consideram ca ofertantul nu a avut preturi reale la piesele de schimb care sa stea la baza ofertei. Totodata analizand caietul de sarcini, ofertantul, in corelare cu specificaţiile producătorului fiecărui model/marca, a cunoştinţelor justificate de experienţa vasta ar fi ştiut ca in cadrul contractului pe langa ulei si filtre in cadrul reviziilor se efectueaza si altfel de operaţiuni, ex: inlocuit ulei cutie de viteze, inlocuit seturi de distributie si transmisie , discuri si/sau plăcute de frana lichide de racire/frana/directie , etc. Toate acestea se puteau determina din cap. 1 tabel model/marca/an fabricatie/tip motor/kilometrii parcurşi precum si număr de kilometri prognozati pentru un an precum si frecventa reviziilor. Competivitatea preturilor prezentate nu pot fi comparate, ofertantul prezentând doar o oferta de pret de la un singur furnizor. Vizavi de lipsa ofertelor de preț pentru autovehicule marca Skoda Octavia, Skoda Superb, Audi A6, Mercedes Vito, din nou, prin Pagina 13 din 17

§ 14

contestație, s-a arătat că nu s-au solicitat oferte de preț pentru toate autovehiculele, ci să se prezinte o singură ofertă. Față de cele de mai sus, Consiliul reține că, prin adresa nr. 4640/20.02.2024, entitatea contractantă a solicitat contestatoarei următoarele: Avand in vedere răspunsul dvs. transmis prin adresa nr. 22/16.02.2024, comisia de evaluare solicita, transmiterea dovezilor fundamentării economice a modului deformare a preţului ofertat "aparent neobişnuit de scăzut" (64,36 % din valoarea estimata), în raport cu ceea ce urmează a fi prestat. Exemplu: "tarife orare", "preturi competitive pentru piesele de schimb si consumabile auto" etc., pe care dvs. le invocaţi in argumentarea preţului aparent neobişnuit de scăzut. Așadar, se poate observa că, deși organizatoarea procedurii a solicitat într-un mod formal și general fundamentarea prețului neobișnuit de scăzut, prin ambele adrese transmise, și nu a făcut referire, ca exemplu, decât la "tarife orare", "preturi competitive pentru piesele de schimb si consumabile auto", ulterior primirii răspunsului cuprinzând fundamentarea prețului și înscrisurile aferente, nu a lămurit niciunul dintre aspectele constatate a fi neclare. Entitatea contractantă reproșează ofertantei lipsa unor oferte de preț sau existența în anumite oferte a unor prețuri pentru produse aftermarket, fără însă să fi solicitat vreo clarificare în referire la aspectele constatate pentru a stabili cu claritate dacă operatorul economic poate să deruleze contractul la prețul ofertat. Achizitoarea s-a achitat în mod formal de obligația de a solicita justificarea prețului, în sensul în care, deși a adresat două întrebări pentru fundamentarea prețului, ambele au avut un caracter general, iar ulterior analizării documentelor primite, nu a cerut nicio lămurire sau informații/ înscrisuri punctuale pentru a verifica prețul ofertat. Compania Națională analizează în mod detaliat răspunsul la justificare primit și transmite o comunicare privind rezultatul procedurii cu o serie de nelămuriri/neconcordanțe constatate, în condițiile în care nu adresase întrebări concrete în privința prețului și a modului de formare a acestuia, raportat la ceea ce ea însăși a constatat. Nici aspectele legate de cheltuielile cu reviziile și reparațiile, grupa de grupa de ulei folosită și de materialele consumabile utilizate și costul utilizării acestora nu au fost clarificate pentru a se putea primi justificări clare și concrete din partea operatorului economic care, la rândul lor, să fie verificate și stabilit cu certitudine caracterul neobișnuit de scăzut al prețului. Nefiind adresate astfel de lămuriri, explicațiile au fost aduse de ofertant prin intermediul contestației, la care entitatea contractantă a răspuns prin concluziile scrise, însă evaluarea ofertelor trebuie realizată integral și detaliat anterior comunicării rezultatului procedurii, nu în cadrul procedurii în fața Consiliului. Pagina 14 din 17

§ 15

Astfel cum s-a arătat mai sus, în etapa de verificare a ofertelor depuse, entitatea contractantă ar fi trebuit să dea dovadă de rigoare și, ulterior evaluării informațiilor și documentele furnizate de ofertant, pentru a asigura o corelare a acestora și înlăturarea neconcordanțelor și nelămuririlor ivite să solicite clarificări suplimentare. Întrebările trebuiau să fie punctuale și să permită ofertantului justificarea într-o manieră clară a prețului ofertat, dar și să înlăture neconcordanțelor existente în cadrul informațiilor și al înscrisurilor înaintate. Orice decizie a entității contractante privind admiterea sau respingerea unei oferte trebuie fundamentată pe o evaluare temeinică sub toate aspectele acesteia, și pe probe concludente, iar nu pe elemente insuficiente/neclare sau incerte care nu permit realizarea unei evaluări obiective a ofertei sau formare de concluzii certe sau care nu pot fi verificate. Anterior finalizării evaluării ofertelor, entitatea contractantă ar fi trebuit să stabilească cu exactitate dacă propunerea financiară depusă de contestatoare este fundamentată în mod corect. Verificarea de către entitate a propunerilor financiare depuse de ofertanți este un proces laborios, constând în verificarea tuturor elementelor care să confere certitudinea că prețul indicat în propunerea financiară cuprinde toate cheltuielile necesare executării în mod corespunzător a contractului. Raportându-se la principiile prevăzute la art. 2 alin. (2) din Legea nr. 98/2016, Consiliul constată că, în lipsa unor clarificări suplimentare în privința elementelor de justificare transmise, entitatea contractantă nu poate determina sustenabilitatea ofertei. Solicitarea informațiilor detaliate referitoare la modul de formare a prețului este dublată de obligația comisiei de verificare a acestora, verificare care are loc pe baza unor dovezi concludente și a unor informații clare și certe, ceea ce nu a fost cazul în speță. Este de amintit în contextul celor de mai sus, cele reținute de Tribunalul UE în cauza T 392/15, pct. 85 și 86: „În ceea ce privește această din urmă dispoziție, Tribunalul a statuat că obligația autorității contractante de verificare a caracterului serios al unei oferte rezultă din existența prealabilă a îndoielilor referitoare la fiabilitatea acesteia, obiectivul principal al acestui articol fiind de a nu permite respingerea unui ofertant din cadrul procedurii fără să i se fi acordat posibilitatea să justifice conținutul ofertei sale care ar părea anormal de mică. Prin urmare, numai atunci când există asemenea îndoieli, comitetul de evaluare este obligat să solicite informații pertinente privind compoziția ofertei înainte să o respingă, dacă este cazul. În schimb, în ipoteza în care o ofertă nu pare anormal de mică potrivit articolului 158 alineatul (4) din Regulamentul de punere în aplicare, articolul menționat nu se aplică [a se vedea în acest sens Hotărârea din 6 iulie 2005, TQ3 Travel Solutions Belgium/Comisia, T 148/04, EU:T:2005:274, punctele 49 și 50, Hotărârea din 11 mai 2010, PC Ware Information Technologies/Comisia, T 121/08, EU:T:2010:183, punctul 72, Hotărârea din 5 noiembrie 2014, Computer Resources International (Luxembourg)/Comisia, T 422/11, Pagina 15 din 17

§ 16

EU:T:2014:927, punctul 57, și Hotărârea din 15 septembrie 2016, European Dynamics Luxembourg și Evropaïki Dynamiki/Comisia, T 698/14, nepublicată, EU:T:2016:476, punctul 59).” Justificarea prețului ofertat înseamnă prezentarea de elemente concrete și actuale de formare a prețului, formule din care să rezulte modalitatea exactă/matematică în care au fost determinate sumele din propunerea financiară și chiar documente care să conțină costurile avute în vedere pentru îndeplinirea contractului în cauză și care să permită, în final, verificarea corectitudinii prețului ofertat, scop care nu a fost atins de către entitatea contractantă în prezenta procedură de atribuire din cauza lipsei solicitărilor de clarificări suplimentare privind elementele constitutive aferente prețului ofertat. În cadrul Hotărârii din 19 octombrie 2017, CJUE s-a pronunțat în cauza C-198/16 astfel: „50 În acest sens, articolul 139 alineatul (1) din Regulamentul nr. 2342/2002 prevede că, dacă, pentru un anumit contract, ofertele par să aibă prețuri anormal de mici, înainte de a respinge ofertele în cauză numai din acest motiv, autoritatea contractantă solicită în scris detalii privind elementele constitutive ale ofertei pe care le consideră relevante și verifică aceste elemente constitutive, după audierea corespunzătoare a părților, ținând cont de explicațiile primite. 51 Astfel, această dispoziție stabilește obligația autorității contractante, în primul rând, de a identifica ofertele suspecte, în al doilea rând, de a permite ofertanților în cauză să demonstreze caracterul serios al acestora, solicitându- le precizările pe care le consideră oportune, în al treilea rând, de a aprecia relevanța explicațiilor furnizate de persoanele interesate și, în al patrulea rând, de a lua o decizie cu privire la admiterea sau la respingerea ofertelor menționate (a se vedea prin analogie Hotărârea din 27 noiembrie 2001, Lombardini și Mantovani, C 285/99 și C 286/99, EU:C:2001:640, punctul 55)”. Se constată, așadar, față de cele de mai sus, că este necesară o reevaluarea a ofertei ... SRL. Trecând la analiza criticilor aduse ofertei câștigătoare, Consiliul constată că cerința privind serviciile similare prestate în ultimii trei ani a fost demonstrată prin depunerea contractului nr. 169/09.06.2022, încheiat între ... SRL și ... SA, având ca obiect ”service parc auto”. Contractul a fost depus în cadrul documentelor suport DUAE, răspuns la solicitarea de clarificări nr. 535/01.03.2024, astfel că sunt nefondate criticile contestatoarei. În ceea ce privește prezentarea a minimum o ofertă de preț pentru piesele de schimb utilizate, cerință minimă impusă la subcap. 2.3 din caietul de sarcini, Consiliul, verificând documentele transmise de entitatea contractantă, nu a regăsit, în cadrul documentelor ... SRL, oferta de preț pentru piesele de schimb utilizate. În lipsa acesteia, entitatea contractantă ar fi trebuit să solicite clarificări ofertantei, în sensul prezentării ofertei de preț. Contrar susținerilor contestatoarei, oferta nu trebuia respinsă, ci trebuia Pagina 16 din 17

§ 17

clarificată, raportat la prevederile art. 140 alin. (1) – (5) din normele metodologice aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 394/2016. În considerarea celor prezentate, Consiliul va admite contestația formulată de ... SRL și va dispune reevaluarea ofertei contestatoarei și a ofertei câștigătoare. Prin Încheierea nr. 1004/C9/922 din 28.03.2024, Consiliul a respins, ca nefondată, cererea de suspendare a procedurii de atribuire. Pentru aceste motive, în baza legii și a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DECIDE: În temeiul art. 26 alin. (2) și (5) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, pentru considerentele evocate în motivarea prezentei, admite contestația formulată de ... SRL, în contradictoriu ... SA, și anulează raportul procedurii de atribuire nr. 6909/20.03.2024, procesele-verbale care au stat la baza emiterii raportului și comunicările privind rezultatul procedurii. Obligă entitatea contractantă la reevaluarea ofertelor depuse de ... SRL și ... SRL și stabilirea rezultatului procedurii, în termen de 15 zile de la primirea deciziei, cu respectarea celor din motivare, a documentației de atribuire și a dispozițiilor legale în materia achizițiilor publice. Rezultatul procedurii va fi comunicat operatorilor economici în termenul legal. Prezenta decizie este obligatorie pentru părți. Împotriva ei se poate formula plângere, în termen de 10 zile de la comunicare pentru părțile cauzei, respectiv de la data luării la cunoștință de către alte persoane vătămate, în temeiul art. 29 din Legea nr. 101/2016. PREȘEDINTE, MEMBRU, MEMBRU, ... ... ...

§ 18

Pagina 17 din 17

Documente pentru aceeași cercetare

Legăturile se bazează pe coduri CPV sau critici comune din buletin. Verificați faptele și motivarea fiecărui document.