AchiziaBibliotecă
Instrumentele Achizia
Aspect

Document CNSC

Decizie CNSC 1998/2025

AD AUTO TOTAL SRL în contradictoriu cu DELGAZ GRID S.A.

Decizia CNSC nr. 1998/C1/2261 din 14.07.2025

Link permanent

Identificare și pasaje din sursă

Decizia CNSC nr. 1998/C1/2261 din 14.07.2025

Data din document
2025-07-14
Complet
C1

Obiectul procedurii

având ca obiect: „Servicii de întreținere Flota Delgaz Grid (revizii, reparații, ITP, livrare și montare piese auto)", cod CPV 50110000-9, s-a solicitat: anularea actelor administrative emise de către entitatea contractantă - DELGAZ GRID SA, după cum urmează: 1. Raportul procedurii pentru ambele loturi (Lotul 1 - Moldova și Lotul 2 - Transilvania), înregistrat cu nr. 31023 din 11.06.2025; 2. Comunicarea privind rezultatul procedurii pentru Lotul 1 - Moldova, înregistrata cu nr. 31026 din 11.06.2025 prin care oferta sa a fost declarată inacceptabilă; 3. Comunicarea privind rezultatul procedurii pentru Lotul 2 - Transilvania, înregistrata cu nr. 31028 din 11.06.2025 prin care oferta sa a fost declarată inacceptabilă. Totodată, solicită reevaluarea propunerilor tehnice depuse pentru Lotul 1 - Moldova, cât și pentru Lotul 2 - Transilvania. În luarea deciziei, CONSILIUL, legal investit, a avut în vedere următoarele: Pentru aceste motive în baza documentelor depuse de părți, CONSILIUL NAȚION…
Verifică pasajul în context →

Soluția, din document

DECIDE: Respinge, ca nefondată, excepția lipsei de interes, invocată de entitatea contractantă. Respinge, ca nefondată, contestația formulată de AD AUTO TOTAL SRL în contradictoriu cu DELGAZ GRID SA. Obligatorie. Împotriva prezentei decizii se poate formula plângere în termen de 10 zile de la comunicare. Complet de soluționare a contestațiilor în domeniul achizițiilor publice: Consilier de soluționare ................ PREȘEDINTE ........................ Consilier de soluționare ..................... Redactat practicaua deciziei ................... Redactată în 4 (patru) exemplare originale, conține 13 (treisprezece) pagini Pagina 2 din 2
Verifică pasajul în context →

Considerente, din document

întemeiate, nu mai procedează la analiza pe fond a cauzei”, Consiliul urmează a se pronunța, cu prioritate, asupra excepției lipsei de interes a contestatorului ......... SRL, invocată de către entitatea contractantă în punctul de vedere. Consiliul va respinge, ca neîntemeiată, excepția lipsei de interes a contestatorului, invocată de către autoritatea contractantă deoarece, contrar susținerilor entității contractante, ......... SRL se regăsește în situația prevăzută la art. 3 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 101/2016, astfel cum este explicitată la art. 3 alin. (3) din același act normativ, potrivit căruia „În sensul alin. (1) lit. f) pct. (i) se consideră că o persoană are sau a avut un interes în legătură cu o procedură de atribuire dacă nu a fost încă exclusă definitiv de la respectiva procedură. O excludere este definitivă în cazul în care a fost notificată candidatului/ofertantului interesat și fie a fost considerată legală de către Consiliu/instanță, fie nu mai poate face obiectu…
Verifică pasajul în context →

Extrase din documentele asociate, fără completări sau interpretare juridică. Anonimizarea sursei este păstrată.

Decizie 1998/2025

Decizie CNSC
An dosar: 2025Înregistrare: 40432Data înregistrării: 2025-06-18
ContestatorAD AUTO TOTAL SRLCUI 6844726
Autoritate contractantăDELGAZ GRID S.A.

2025_1998_2025_Decizie_1998.pdf, BO2025_1998_2025_BO2025_1998.pdf

Document publicat în registru

PDF CNSC

Text extras automat; verificați forma originală în PDF.

Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.

Citește textul integral · 3.011 caractere
§ 1

În conformitate cu prevederile art. 14 alin. (2) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, cu modificările și completările ulterioare, Consiliul adoptă următoarea: DECIZIE Nr. 1998/C1/2261 Data: 14.07.2025 Prin contestația înregistrată la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor sub nr. 40432/18.06.2025, formulată de AD AUTO TOTAL SRL, cu sediul în București, Splaiul Unirii nr. 96 (intrare prin str. Verzișori nr. 16), sector 4, înmatriculată la Registrul Comerțului cu nr. J40/ 29340/1994, având cod unic de înregistrare RO 6844726, reprezentată legal prin administrator, împotriva raportului procedurii nr. 31023/ 11.06.2025, emis de către entitatea contractantă DELGAZ GRID SA, cu sediul în Târgu Mureș, str. Pandurilor, nr. 42, județul Mureș, în cadrul procedurii de licitație deschisă, organizată în vederea încheierii acordului cadru, având ca obiect: „Servicii de întreținere Flota Delgaz Grid (revizii, reparații, ITP, livrare și montare piese auto)", cod CPV 50110000-9, s-a solicitat: anularea actelor administrative emise de către entitatea contractantă - DELGAZ GRID SA, după cum urmează: 1. Raportul procedurii pentru ambele loturi (Lotul 1 - Moldova și Lotul 2 - Transilvania), înregistrat cu nr. 31023 din 11.06.2025; 2. Comunicarea privind rezultatul procedurii pentru Lotul 1 - Moldova, înregistrata cu nr. 31026 din 11.06.2025 prin care oferta sa a fost declarată inacceptabilă; 3. Comunicarea privind rezultatul procedurii pentru Lotul 2 - Transilvania, înregistrata cu nr. 31028 din 11.06.2025 prin care oferta sa a fost declarată inacceptabilă. Totodată, solicită reevaluarea propunerilor tehnice depuse pentru Lotul 1 - Moldova, cât și pentru Lotul 2 - Transilvania. În luarea deciziei, CONSILIUL, legal investit, a avut în vedere următoarele: Pentru aceste motive în baza documentelor depuse de părți, CONSILIUL NAȚIONAL DE SOLUȚIONARE A CONTESTAȚIILOR Pagina 1 din 2

§ 2

DECIDE: Respinge, ca nefondată, excepția lipsei de interes, invocată de entitatea contractantă. Respinge, ca nefondată, contestația formulată de AD AUTO TOTAL SRL în contradictoriu cu DELGAZ GRID SA. Obligatorie. Împotriva prezentei decizii se poate formula plângere în termen de 10 zile de la comunicare. Complet de soluționare a contestațiilor în domeniul achizițiilor publice: Consilier de soluționare ................ PREȘEDINTE ........................ Consilier de soluționare ..................... Redactat practicaua deciziei ................... Redactată în 4 (patru) exemplare originale, conține 13 (treisprezece) pagini Pagina 2 din 2

Motivare publicată în buletin

PDF CNSC

Text extras automat; verificați forma originală în PDF.

Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.

Citește textul integral · 37.110 caractere
§ 1

În conformitate cu prevederile art. 14 alin. (2) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, cu modificările și completările ulterioare, Consiliul adoptă următoarea: DECIZIE Nr. 1998/C1/2261 Data: 14.07.2025 Prin contestația înregistrată la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor sub nr. 40432/18.06.2025, formulată de ............. SRL, cu sediul în ........., Splaiul Unirii nr. 96 (intrare prin ............), sector 4, înmatriculată la Registrul Comerțului cu nr. ............, având cod unic de înregistrare RO .........., reprezentată legal prin administrator, împotriva raportului procedurii nr. 31023/ 11.06.2025, emis de către entitatea contractantă ......... SA, cu sediul în ........., ........., județul ........., în cadrul procedurii de licitație deschisă, organizată în vederea încheierii acordului cadru, având ca obiect: „Servicii de întreținere Flota ......... (revizii, reparații, ITP, livrare și montare piese auto)", cod CPV 50110000-9, s-a solicitat: anularea actelor administrative emise de către entitatea contractantă - ......... SA, după cum urmează: 1. Raportul procedurii pentru ambele loturi (Lotul 1 - Moldova și Lotul 2 - Transilvania), înregistrat cu nr. 31023 din 11.06.2025; 2. Comunicarea privind rezultatul procedurii pentru Lotul 1 - Moldova, înregistrata cu nr. 31026 din 11.06.2025 prin care oferta sa a fost declarată inacceptabilă; 3. Comunicarea privind rezultatul procedurii pentru Lotul 2 - Transilvania, înregistrata cu nr. 31028 din 11.06.2025 prin care oferta sa a fost declarată inacceptabilă. Totodată, solicită reevaluarea propunerilor tehnice depuse pentru Lotul 1 - Moldova, cât și pentru Lotul 2 - Transilvania. În luarea deciziei, CONSILIUL, legal investit, a avut în vedere următoarele: În fapt, contestatorul precizează că solicită anularea actelor administrative emise de către entitatea contractantă ......... SA, ținând cont de următoarele aspecte: Prin solicitările de clarificări nr. 22641 din 29.04.2025, aferentă Lotului 1 - Moldova, și nr. 22643 din 29.04.2025, aferentă Lotului 2 - Transilvania, entitatea contractantă a solicitat prezentarea numărului autorizațiilor RAR pentru unitățile service, cu toate că prin caietul de Pagina 1 din 14

§ 2

sarcini se menționa faptul că „Prestatorul va dispune de unități service autorizate RAR (conform prevederilor RNTR 9, minimum activitățile de tip A1, clasa de autorizare I sau II) în toate locațiile și pentru mărcile de autovehicule ......... S.A. prevăzute în Anexa 01.", drept pentru care .........SRL, a transmis prin adresele FN din 02.05.2025, aferente celor două loturi, răspunsul la solicitările de clarificări, respectiv, a trimis listele

§ 3

actualizate

§ 4

parțial

§ 5

cu

§ 6

unitățile

§ 7

service

§ 8

aferente locațiilor/localităților prezentate inițial și solicitate de entitatea contractantă prin caietul de sarcini. .........SRL, a procedat la actualizarea acestor unități service având în vederea faptul că unele societăți sunt în curs de reautorizare de către RAR; ......... SRL precizează că a actualizat, parțial, listele unităților service aferente celor două loturi prin prezentarea unor noi societăți care dețin autorizații RAR valabile și care sunt dispuse în aceleași locații/localități prezentate inițial; Solicitarea de către entitatea contractantă a prezentării numărului autorizațiilor RAR pentru unitățile service consideră că excede prevederilor caietului de sarcini și încalcă principiile prevăzute la art. 2 alin.(2) din Legea nr. 99/2016 privind achizițiile sectoriale, actualizată, respectiv principiul „tratamentului egal” și principiul „transparenței". Referitor la declararea ofertei sale pentru ambele loturi, Lotul 1 - Moldova și Lotul 2 - Transilvania, ca fiind inacceptabilă, consideră că actualizarea parțială a listelor unităților service nu reprezintă o modificare a propunerilor tehnice, deoarece ......... SRL, a prezentat noi unități service în aceleași locații/localități menționate inițial. În acest sens, arată următoarele: 1. În principal, arată faptul că modificarea/completarea listei de unități reparatoare nu reprezintă o modificare a propunerii tehnice și nu poate atrage declararea ofertei, ca inacceptabilă. Prin caietele de sarcini ale celor 2 loturi se menționează la pct. 3.1.1 următoarea cerință obligatorie: „Prestatorul va dispune de unități service autorizate RAR (conform prevederilor RNTR 9, minimum activitățile de tip A1, clasa de autorizare I sau II) în toate locațiile și pentru mărcile de autovehicule ......... S.A. prevăzute in Anexa 01". Prin urmare, în opinia sa, cerința constă în existența unor unități service autorizate RAR în anumite localități și pentru mărcile de autovehicule menționate în Anexa 01. Astfel, arată că, nu există nicio prevedere în cuprinsul caietelor de sarcini care să impună anumite unități service, astfel ca modificarea listei de unități service nu reprezintă o modificare a ofertei sau a propunerilor tehnice. Cu privire la acest aspect precizează că, în răspunsurile comunicate de societatea sa a menționat că unitățile reparatoare se află în localitățile indicate în Anexa 01. Pagina 2 din 14

§ 9

În aceste condiții, propunerea tehnică nu a fost modificată, întrucât, unitățile service menționate în răspunsurile la solicitările de clarificări se găsesc în aceleași localități care sunt indicate în propunerea tehnică cuprinsă în ofertă. Mai precis, susține că, prin actualizarea listei de unități reparatoare, nu s-a modificat nicio condiție impusă de caietul de sarcini și cuprinsă în oferta inițială. Pentru aceste motive, consideră că nu există niciun argument pentru care oferta sa să fie considerată inacceptabilă. 2. În subsidiar, arată faptul că modificarea/completarea listei de unități reparatoare, chiar dacă ar fi considerată o modificare a propunerii tehnice, nu poate atrage declararea ofertei ca inacceptabilă, întrucât, se încadrează în ipoteza prevăzută de art. 140 alin. (6) și (7) din Normele metodologice de aplicare a prevederilor referitoare la atribuirea contractului sectorial/acordului-cadru din Legea nr. 99/2016 privind achizițiile sectoriale din 02.06.2016, parte integrantă din Hotărâre 394/2016. În acest sens, precizează faptul că modificarea unităților reparatoare nu are niciun impact asupra ofertei sale - nici asupra propunerii tehnice și nici asupra propunerii financiare. Astfel cum a precizat mai sus, denumirile unităților reparatoare sunt ¡relevante raportat la cerințele caietelor de sarcini și, de asemenea, nu generează nicio modificare a ofertei financiare. În aceste condiții, este evident faptul că, modificarea listei unităților reparatoare, atât timp cât nu este modificată lista localităților în care acestea se găsesc, nu are niciun efect asupra ofertei formulate. În consecință, chiar dacă răspunsurile oferite de societatea sa ar putea fi considerate o modificare a propunerii tehnice (deși, așa cum a precizat la punctul 1 de mai sus, consideră că nu reprezintă o modificare), aceasta modificare se încadrează în prevederile alin. (6) și (7) ale art. 140 din Normele metodologice. Suplimentar față de argumentele menționate la punctele 1 și 2 de mai sus, ținând cont de durata acordului-cadru, respectiv 48 de luni, precizează că pe parcursul derulării acestuia pot apărea înlocuiri ale unităților service care au ca obiect activități de reparații, de întreținere, de reglare, de modificări constructive, de reconstrucție a vehiculelor rutiere, întrucât „Durata de valabilitate a unei autorizații tehnice este condiționată de menținerea de către titular a condițiilor în baza cărora a fost acordată autorizația tehnică, confirmată prin auditurile de supraveghere planificate în baza contractului pentru autorizare și supraveghere...”, iar „Titularul de autorizație va fi supravegheat de către RAR, în baza contractului încheiat, prin audituri programate anuale, cu excepția primului audit care se va efectua la 6 luni de la acordarea autorizației. Cu această ocazie, titularului de autorizație i se va elibera o vinietă cu sigla RAR și i se va preciza data până la care se prelungește Pagina 3 din 14

§ 10

valabilitatea autorizației. Vinieta se va aplica obligatoriu de titularul de autorizație în spațiul marcat pe verso-ul autorizației tehnice.", conform prevederilor art.15 și art.16 din Anexa - REGLEMENTĂRI din 8 decembrie 2005 privind autorizarea operatorilor economici care desfășoară activități de reparații, de întreținere, de reglare, de modificări constructive, de reconstrucție a vehiculelor rutiere, precum și de dezmembrare a vehiculelor scoase din uz - RNTR 9*) la Ordinul Ministrului Transporturilor, Construcțiilor și Turismului nr. 2131 din 8 decembrie 2005, cu modificările si completările ulterioare - RNTR 9. Având în vedere aspectele prezentate mai sus, ......... SRL, solicită anularea actelor administrative emise de către ......... SA, respectiv, raportul procedurii pentru ambele loturi (Lotul 1 - Moldova și Lotul 2 - Transilvania), înregistrat cu nr. 31023 din 11.06.2025 și comunicările nr. 31026 din 11.06.2025 pentru lotul 1 și nr. 31028 din 11.06.2025 pentru lotul 2, precum și reevaluarea propunerilor tehnice depuse pentru cele 2 (doua) loturi. Prin adresa nr. 33091/19.06.2025, înregistrată la CNSC sub nr. 41590/23.06.2025, entitatea contractantă transmite punctul său de vedere cu privire la contestație solicitând respingerea contestației. I. Pe cale de excepție, a.) Invocă excepția lipsei de interes, II. Pe fond, respingerea, ca netemeinică și nefondată. a.) Excepția lipsei de interes. Entitatea contractantă arată că, din legislația în materia remediilor și căilor de atac, orice operator economic poate formula contestație, sub condiția cumulativă a prezentării interesului față de procedură și a indicării unui prejudiciu, potrivit căruia, sunt incidente dispozițiile art. 2 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 „orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim printr-un act al unei autorități contractante sau prin nesoluționarea în termenul legal a unei cereri poate solicita anularea actului, obligarea autorității contractante la emiterea unui act sau la adoptarea de măsuri de remediere, recunoașterea dreptului pretins sau a interesului legitim, pe cale administrativ-jurisdicțională sau judiciară, potrivit prevederilor prezentei legi". Din definițiile prevăzute de actul normativ special, la art. 3 alin. (1) lit. f) este indefinită persoana care se consideră vătămată și condițiile cumulative pe care aceasta trebuie să le îndeplinească pentru a avea această calitate pentru a formula contestație astfel: „ff) persoană care se consideră vătămată - orice operator economic care îndeplinește cumulativ următoarele condiții: (i) are sau a avut un interes în legătură cu o procedură de atribuire; și (ii) a suferit, suferă sau riscă să sufere un prejudiciu ca o consecință a unui act al autorității contractante, de natură să producă Pagina 4 din 14

§ 11

efecte juridice, ori ca urmare a nesoluționării în termenul legal a unei cereri privind o procedură de atribuire”. În situația contestatorului, consideră că este incidentă prevederea de la punctul ii) alin.(3) al aceluiași articol din Legea nr. 101/2016, cu privire la interesul pe care aceasta îl poate avea în procedură, acesta existând sub condiția ca să sufere un prejudiciu ca o consecință a unui act al autorității contractante. În susținere, invocă și prevederile art. 32 și 33 din Codul de procedură civilă. În analiza criticilor aduse în prezenta procedură, consideră că este necesară identificarea existenței interesului determinat, legitim, personal, născut și actual al contestatorului și solicită, în acest sens, Consiliului, să constate că aceasta nu are un interes în promovarea lor, deoarece, interesul său nu poate fi justificat ca fiind legitim, în condițiile în care nu se justifică motivul concret pentru solicitarea de anulare documente emise de entitatea contractantă. Ori, în aceste condiții, nu poate fi invocat un interes legitim, atâta timp cât, acest interes nu este expres invocat de către Contestatoare. În cazul în care, Consiliul înțelege să nu respingă contestația conform excepțiilor invocate, solicită respingerea, ca netemeinică și nefondată, din următoarele motive: Entitatea contractantă face preliminar o scurtă prezentare a procedurii și a pașilor procedurali. În privința criticilor și argumentelor invocate în susținerea solicitării de anulare a raportului procedurii și a comunicărilor privind rezultatul procedurii pe cele două loturi, face următoarele precizări: 1. În cadrul Caietului de sarcini, capitolul 3. Descrierea serviciilor solicitate, subcapitolul 3.1.1 Locații service, s-a solicitat, în mod expres, faptul că prestatorul va dispune de unități service autorizate RAR (conform prevederilor RNTR 9, minimum activitățile de tip A1, clasa de autorizare I sau II) în toate locațiile și pentru mărcile de autovehicule ......... SA prevăzute în Anexa 01. Solicitarea sa era clar exprimată și justificată, sub aspectul faptului că, ofertanții participanți în procedură, pentru a avea ofertă conformă sub acest aspect, trebuiau să facă dovada că vor dispune de unități de service autorizat RAR. Cerința respectivă era obligatoriu de îndeplinit în privința tuturor unităților de service autorizat menționat în oferta tehnică, atât sub aspectul autorizării RAR, cât și sub aspectul locațiilor și mărcilor de autovehicule indicate în Anexa 1. 2. Prin oferta tehnică depusă pentru Lot 1, contestatorul a menționat un număr de 29 unități de service, iar, pentru acestea NU a depus și dovada autorizării RAR. Prin solicitarea de clarificări cu nr. 22641 din data 29.04.2025, s-a solicitat numărul autorizației RAR, conform caiet de sarcini, pentru fiecare din locațiile menționate în documentul „Anexa formular propunere tehnică", F GA service pentru Lot Pagina 5 din 14

§ 12

1 - Moldova. Prin răspunsul la clarificări din data de 02.05.2025, s-au menționat un număr de 19 unități de service diferite față de lista inițial cuprinsă în oferta tehnică depusă. 3. Prin oferta tehnică depusă pentru Lot 2, contestatorul a menționat un număr de 35 unități de service, iar, pentru acestea NU a depus și dovada autorizării RAR. Prin solicitarea de clarificări cu nr. 22643 din data 29.04.2025, s-a solicitat numărul autorizației RAR, conform Caiet de Sarcini, pentru fiecare din locațiile menționate în documentul „Anexa formular propunere tehnica, F GA service pentru LOT 2 - Transilvania. Prin Răspunsul la clarificări din data de 02.05.2025, s- au menționat un număr de 31 unități de service diferite față de lista inițial cuprinsă în Oferta tehnică depusă. 4. Entitatea contractantă solicită să se rețină și să se dispună în consecință asupra faptului că prin „actualizarea parțială a listei", așa cum se exprimă în contestația depusă, contestatorul a modificat oferta depusă inițial. În susținerea acestei modificări de ofertă, contestatorul invocă faptul că unele unități de service incluse inițial în oferta tehnică" erau în curs de reautorizare de către RAR". Dacă se raportează la momentul depunerii ofertei tehnice, se poate constata că au fost indicate unități de service care nu erau autorizate RAR, situație în care oferta nu îndeplinea cerințele de conformitate solicitate. Ori, prin modificarea listei de unități de service, contestatorul a indicat unități de service care erau autorizate RAR, ceea ce poate conduce la ideea că prin răspunsul la clarificări oferta a devenit, sub acest aspect, conformă. Doar că, sub aspectul prevederilor HG nr. 394 art. 140 alin. (7), această modificare neputând fi asimilată unei modificări tehnice minoră. „Sunt considerate abateri tehnice minore acele omisiuni/ abateri din propunerea tehnică care pot fi completate/corectate într-un mod care nu conduce la depunerea unei noi oferte”. O abatere tehnică minoră poate fi considerată, raportat la cerința tehnică privind unități de service autorizate RAR, faptul că s-a indicat o stradă greșită sau o localitate scrisă în mod eronat. În condițiile în care prin Răspunsurile la clarificări s-au înlocuit un număr de 19 unități de service aferente Lot 1, respectiv un număr de 31 unități service aferente Lotului 2, Comisia de evaluare a considerat această asimilabilă unei modificări de ofertă, în condițiile în care inițial a indicat o locație unde ar fi prestat serviciile obiect a contractului, iar prin Răspunsul la clarificări a indicat o altă locație. Chiar dacă s-ar putea reține că sunt necesare clarificări și chiar completări ale unei oferte, acestea nu pot conduce la încălcarea principiului egalității de tratament ce guvernează procedurile de achiziție publică, întrucât, atât timp cât clarificările respective nu se referă la toți ofertanții sau nu are în vedere o evidentă înțelegere greșită a sensului cerințelor documentației de atribuire de toți ofertanții sau de majoritatea acestora ce ar conduce la denaturarea concurenței, situație în care nu s-ar pune problema creării unor dezavantaje, ofertantul diligent nu poate fi dezavantajat în favoarea Pagina 6 din 14

§ 13

unor oferte sumare, incomplete, precare ori afectate de deficiențe care pot fi completate ulterior. 5. În privința invocării unei presupuse încălcări a principiilor tratamentului egal și a transparenței, motivat de faptul că s-a solicitat prezentarea dovezii privind autorizarea RAR a unităților de service la nivelul caietului de sarcini, această cerință a fost stabilită în sarcina tuturor potențialilor ofertanți. În acest punct, supus analizei, consideră că sunt incidente prevederile art. 88 din Legea nr. 99/2016. În condițiile în care, intenția entității contractante este de a se presta servicii de revizii/reparații în unități autorizate, iar autoritatea națională care autorizează service-urile auto este Registrul Auto Român( RAR), modul de îndeplinire a cerinței nu putea fi decât prin prezentarea autorizării emisă de RAR. Solicită să se constate faptul că, prin caietul de sarcini s-a prevăzut de o manieră obligatorie și definitivă pentru participanții la procedura de achiziție, cât timp prevederile acestuia nu au fost contestate în niciun fel în termenul legal, că unitățile de service trebuie să dețină în mod obligatoriu autorizare RAR. Or, din maniera de formulare clară și nesusceptibilă de interpretări a cerințelor sus enumerate ale caietului de sarcini, rezultă, indubitabil, că nu este suficient a declara deținerea autorizării RAR, ci, se impune însăși dovada existenței acestei autorizări, în sensul de instrumentul probationis, înscrisuri pe care ofertanții trebuiau să le depună împreună cu oferta tehnică. În cadrul etapei de evaluare a ofertelor, entitatea contractantă verifică nu numai îndeplinirea cerințelor de calificare, ci și conformitatea ofertelor cu cerințele caietului de sarcini. Particularitățile procedurilor de atribuire a contractelor de achiziție publică/sectorială impun o rigoare deosebită atât din partea entităților contractante, cât și, mai ales, din partea celor care doresc să obțină aceste contracte. În aceste condiții, orice operator economic interesat să participe la o astfel de procedură trebuie să manifeste o diligență sporită, încât să nu existe suspiciuni sau neclarități cu privire la ofertele depuse. Cerința prezentării autorizării RAR trebuie realizată la momentul depunerii ofertei, iar nu ulterior, la momentul executării contractului. O interpretare contrară, conform căreia dovada îndeplinirii condițiilor s-ar putea face și la momentul executării contractului, ar denatura procedura evaluării ofertelor și a desemnării ofertei câștigătoare și ar conduce către o lipsă de predictibilitate a executării contractului. Solicită să se constate și să se dispună în consecință asupra faptului că nu se află în prezența unei încălcări a celor două principii, așa cum în mod voit eronat a indicat contestatorul. 6. În privința invocării unei presupune nemodificări a ofertei tehnice prin răspunsul la clarificări în condițiile în care nu s-a modificat localitatea indicată inițial în oferta tehnică, solicită să se constate și să se dispună în consecință asupra faptului că prin caietul de sarcini s-a solicitat indicarea unităților de service și nu doar a localităților unde sunt Pagina 7 din 14

§ 14

acestea situate. În privința localităților, aceste au fost impuse de către entitatea contractantă. Prin faptul că nu s-a modificat localitatea, ci doar unitatea de service indicată inițial, opinează că este în prezența unei modificări a ofertei, motivat de faptul că s-a modificat însăși locația unde se executa obiectul contractului, unitatea de service. În privința numărului modificărilor în listele prezentate în urma solicitării de clarificări, solicită să se rețină că au fost modificate un număr de 19 unități de service aferent Lot 1, respectiv 31 unități service aferent Lot 2. În concluzie, față de cele expuse, consideră că au fost respectate în tot de către entitatea contractantă, scopul, cerințele și dispozițiile Legii nr. 99/2016 și ale HG nr. 394/2016 cu modificările și completările ulterioare, cu privire la procedura de achiziție aplicată și apreciază că nu s-a adus nici o atingere legislației în materie în prezenta procedură și nici o încălcare a principiilor care guvernează achizițiile sectoriale, iar în acest context, solicită să respingă ca netemeinică și nefondată contestația formulată de ......... SRL, precum și toate cererile formulate în contestație. În drept, își întemeiază prezentul punct de vedere pe prevederile Legii nr. 101/2016, ale Legii nr. 99/2016 și HG nr. 394/2016, cu modificările ulterioare, cu luarea în considerare a tuturor prevederilor legale invocate, și cu referire la practica Consiliului în materie.  În probațiune, înțelege să se folosească de proba cu înscrisuri, precum și de orice alte probe necesare sau solicitate de către Consiliu în vederea justei soluționări a cauzei. Anexat punctului de vedere în original, înregistrat la CNSC sub nr. 41954/24.06.2025 autoritatea contractantă transmite dosarul achiziției pe suport electronic stick. Prin corespondența înregistrată la Consiliu sub nr. 41563/23.06.2025, ......... SRL depune, în original, recipisa de consemnare a cauțiunii nr. 211410947/1 din data de 20.06.2025, emisă de CEC Bank Sucursala Victoria, în valoare de 1.223.984,48 lei. Analizând susținerile și documentele depuse la dosarul cauzei, CONSILIUL constată următoarele: ......... SA, în calitate de entitate contractantă, a organizat procedura de licitație deschisă, în vederea încheierii acordului cadru, având ca obiect: „Servicii de întreținere Flota ......... (revizii, reparații, ITP, livrare și montare piese auto)", cod CPV 50110000-9, elaborând, în acest sens, documentația de atribuire aferentă și publicând pe SEAP, anunțul de participare nr. CN1079231/24.03.2025, conform căruia valoarea estimată a procedurii este 61.199.223,00 lei. Conform cap. II.2.5 din anunț, criteriul de atribuire al contractului este „cel mai bun raport calitate preț”. Având în vedere prevederile art. 26 alin. (1) din Legea nr. 1016/2016, potrivit cărora „Consiliul se pronunță mai întâi asupra excepțiilor de procedură și de fond (...) iar când constată că acestea sunt Pagina 8 din 14

§ 15

întemeiate, nu mai procedează la analiza pe fond a cauzei”, Consiliul urmează a se pronunța, cu prioritate, asupra excepției lipsei de interes a contestatorului ......... SRL, invocată de către entitatea contractantă în punctul de vedere. Consiliul va respinge, ca neîntemeiată, excepția lipsei de interes a contestatorului, invocată de către autoritatea contractantă deoarece, contrar susținerilor entității contractante, ......... SRL se regăsește în situația prevăzută la art. 3 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 101/2016, astfel cum este explicitată la art. 3 alin. (3) din același act normativ, potrivit căruia „În sensul alin. (1) lit. f) pct. (i) se consideră că o persoană are sau a avut un interes în legătură cu o procedură de atribuire dacă nu a fost încă exclusă definitiv de la respectiva procedură. O excludere este definitivă în cazul în care a fost notificată candidatului/ofertantului interesat și fie a fost considerată legală de către Consiliu/instanță, fie nu mai poate face obiectul unei căi de atac”, operatorul economic anterior menționat nefiind, încă, exclus definitiv de la procedura de atribuire printr-o notificare transmisă de autoritatea contractantă care să îndeplinească fie condiția de a fi fost considerată legală de către Consiliu/instanță, fie pe cea de a nu mai putea să facă obiectul unei căi de atac. În acest sens, se reține că în domeniul specific al achizițiilor publice, noțiunea de „(...) persoană are sau a avut un interes în legătură cu o procedură de atribuire (...)” a fost definită, în mod precis, prin raportare la eventuala notificare a excluderii și, aplicând în mod corespunzător prevederile art. 68 din Legea nr. 101/2016, care permit completarea cu prevederile Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, ale Legii nr. 134/2010, republicată, cu modificările ulterioare și cu cele ale Legii nr. 287/2009, republicată, cu modificările ulterioare, doar în măsura în care prevederile acestora din urmă nu sunt contrare, Consiliul constată că interesul ......... SRL nu poate fi prezumat, astfel cum procedează, în mod neîntemeiat, entitatea contractantă în punctul de vedere, ci, trebuie demonstrat prin verificarea îndeplinirii condițiilor prevăzute la art. 3 alin. (3) din Legea nr. 101/2016. Procedând la soluționarea contestației formulate de ......... SRL, în calitate de ofertant la procedura în analiză, Consiliul reține că acesta critică, prin contestația formulată, modalitatea de evaluare a propriei oferte, depusă pentru loturile 1 și 2 ale procedurii în analiză, solicitând cele precizate în preambulul prezentei decizii. Având în vedere criticile comune formulate, Consiliul le va analiza împreună, după cum urmează: Astfel, Consiliul reține că, potrivit caietelor de sarcini aferente celor 2 loturi, entitatea contractantă a solicitat, la pct. 3.1.1, următoarea cerință minimă: „Prestatorul va dispune de unități service autorizate RAR (conform prevederilor RNTR 9, minimum activitățile de tip A1, clasa de Pagina 9 din 14

§ 16

autorizare I sau II) in toate locațiile si pentru mărcile de autovehicule ......... S.A. prevăzute in Anexa 01". În îndeplinirea cerinței, contestatorul a menționat, inițial, pentru Lot 1, un număr de 29 unități de service, iar, pentru lotul 2 a menționat un număr de 25 unități de service, fără a depune și dovada autorizării RAR. Prin solicitările de clarificări nr. 22641 din 29.04.2025 și nr. 22643 din 29.04.2025, entitatea contractantă a solicitat prezentarea numărului autorizațiilor RAR pentru unitățile service; în termenul legal, ......... SRL a răspuns prin adresele FN din 02.05.2025, aferente celor două loturi, în sensul în care a transmis „listele actualizate, parțial cu unitățile service aferente locațiilor/localităților prezentate inițial si solicitate de autoritatea contractanta prin caietul de sarcini. Subscrisa, ......... SRL, a procedat la actualizarea acestor unități service având in vederea faptul ca unele societăți sunt in curs de reautorizare de către RAR; - Subscrisa, ......... SRL, a actualizat parțial listele unităților service aferente celor doua loturi prin prezentarea unor noi societăți care dețin autorizații RAR valabile si care sunt dispuse in aceleași locații/localități prezentate inițial;‟. Prin Raportul procedurii cu nr. 31023 din data 11.06.2025, Comisia de evaluare, în baza evaluării ofertelor depuse pentru cele două loturi de către ......... SRL, cu luarea în considerare, inclusiv, a răspunsului la clarificări, a hotărât respingerea ofertelor ......... SRL, în temeiul art. 140 alin. (6) și(7) din HG nr. 394/2016, rezultat comunicat contestatorului prin adresele nr. 31026 din data 11.06.2025, respectiv, nr. 31028 din data 11.06.2025. Pe de-o parte, Consiliul reține că se poate lua act de neconformitatea unei oferte în situația în care nu satisface în mod corespunzător cerințele de calificare din caietul de sarcini, dar numai în măsura în care cerința prevăzută în caietul de sarcini se regăsește și în anunțul de participare, în raport de împrejurarea că art. 36 alin.( 6) din HG nr. 394/2016 arată, în mod explicit, că, în situația în care o astfel de cerință nu se regăsește atât în caietul de sarcini, cât și în anunțul de participare, sancțiunea care intervine este aceea că respectiva cerință va fi considerată clauză nescrisă. În acest sens, a dispus și Curtea de Apel Cluj, prin Decizia nr. 137 din 04.02.2022, pronunțată în dosarul 36/33/2022 astfel: „Prin urmare, se poate lua act de neconformitatea unei oferte în situația în care nu satisface în mod corespunzător cerințele caietului de sarcini dar numai în măsura în care cerința prevăzută în caietul de sarcini se regăsește și în anunțul de participare, în raport de împrejurarea că art. 30 alin. 6 arată în mod explicit că; în situația în care o astfel de cerință nu se regăsește atât în caietul de sarcini sau documentația descriptivă, cât și în anunțul de participare/simplificat/de Pagina 10 din 14

§ 17

concurs, sancțiunea care intervine este aceea că respectiva cerință va fi considerată clauză nescrisă. Raportat la acestea, este evident nefondată susținerea petentei că în documentația de atribuire ar putea exista și cerințe implicite, acestea fiind de natură a aduce atingere principiului transparenței. Practica CJUE cu privire la cerințele de calificare și la respectarea principiilor fundamentale este constantă, astfel: în Enterprised Focused Solutions SRL (C- 278/14) Curtea a declarat că “normele fundamentale și principiile generale ale Tratatului FUE, în special principiile egalității de tratament și nediscriminării, precum și obligația de transparență care rezultă din acestea trebuie interpretate în sensul că autoritatea contractantă nu poate respinge o ofertă care îndeplinește cerințele anunțului de participare pe baza unor motive care nu sunt prevăzute în anunțul menționat”. Astfel cum reiese din Cauza Medipac-Kazantzidis AE vs. Venizeleio- Pananeio (C- 6/05) considerentele 53 și 54 “(53)(...) principiul egalității de tratament al ofertanților, precum și obligația de transparență; care se aplică independent de aplicabilitatea sau neaplicabilitatea Directivei 93/36, se opun, cu scopul de a evita arbitrarul, ca însăși această autoritate contractantă să aibă posibilitatea de a respinge în mod direct oferta în cauză și îi impun să se conformeze unei proceduri, precum procedura de protecție prevăzută la articolul 8 din Directiva 93/42, de natură să garanteze o apreciere și un control obiectiv și independent al riscurilor pretinse. (54) în plus, acest principiu și această obligație interzic autorității contractante să respingă o ofertă care respectă cerințele anunțului privind cererea de ofertă întemeindu-se pe motive care nu au fost prevăzute în acest anunț și care sunt invocate ulterior depunerii acestei oferte.” Cu alte cuvinte, fiind o cerință de natura celor prevăzute la art. 192 lit. c) din Legea nr. 99/2016, solicitarea referitoare la prezentarea autorizațiilor RAR pentru unitățile service indicate în propunerea tehnică, nefiind prevăzută în anunțul de participare, nu poate constitui motiv de respingere a ofertei contestatorului. În același sens, este și Decizia civilă nr. 744 din 17 Martie 2022, pronunțată de Curtea de Apel ........., potrivit căreia: „În primul rând, potrivit legislației în materia achizițiilor publice, solicitarea de cerințe de calificare referitoare la capacitatea tehnică și/sau profesională în documentația de atribuire este facultativă, iar nu obligatorie, aspect care rezultă în mod clar din cuprinsul prevederilor art 172 alin. (2) lit. c) și ale art. 178 alin. (1) din Legea nr. 98/2016. Or, nicăieri în documentația de atribuire autoritatea contractanta nu a impus participanților la procedură obligativitatea depunerii autorizațiilor/atestatelor la care face referire Consiliul în cuprinsul deciziei atacate, situație în care nici evaluarea ofertelor nu se putea realiza pe baza unor cerințe inexistente. Pagina 11 din 14

§ 18

Ca atare, petenta nu putea fi sancționată pentru nedepunerea anumitor autorizații/certificări în cadrul ofertei, în condițiile în care acestea nu au fost solicitate expres prin documentația de atribuire. (...) Autorizațiile personalului responsabil cu proiectarea si execuția lucrărilor de construcții si instalații nu vor fi solicitate ofertanților în etapa de evaluări oferte. Ofertantul declarat câștigător trebuie să dețină aceste autorizații în timpul implementării obiectivului de investiții. Drept urmare, fiind o cerință care ține de executarea contractului, iar nu una de calificare, la momentul depunerii ofertelor petenta nu avea obligația de a face dovada deținerii atestatelor/autorizațiilor invocate prin contestație, ci doar dovada nominalizării unui electrician autorizat ANRE. Prin urmare, cerința referitoare la prezentarea autorizațiilor indicate de contestatoare, nefiind o cerința a documentației de atribuire, nu poate constitui motiv de respingere a ofertelor. Deși corectă afirmația Consiliului, în sensul că deținerea autorizației ANRE este impusă de dispoziții legale speciale, totuși lipsa deținerii acestei autorizații nu poate constitui o situație de excludere a unui operator economic, în contextul în care aceasta nu a fost stabilită prin documentația de atribuire drept cerință de calificare. Așadar, concluzia Consiliului în sensul că autoritatea contractantă trebuia să stabilească, în funcție de lucrările care se vor executa, tipurile de autorizații necesare și să solicite ofertanților să demonstreze modul în care vor executa lucrările, este contrară documentației de atribuire; obligatorie inclusiv pentru autoritate, care stabilește că autorizațiile personalului responsabil cu proiectarea și execuția lucrărilor de construcții și instalații nu vor fi solicitate ofertanților în etapa de evaluări oferte.”. Pe de altă parte, însă, chiar dacă cerințele anterior menționate reprezintă clauze nescrise, contestatorul a ales, totuși, din proprie voință, să răspundă solicitării de clarificări a comisiei de evaluare, astfel cum a fost formulată. Or, prin răspunsul la solicitarea entității contractante, prin înlocuirea unităților service care nu erau autorizate RAR sau erau în curs de autorizare, cu alte unități service, care îndeplineau cerințele de autorizare RAR solicitate prin caietul de sarcini, contestatorul și-a modificat propunerea tehnică, transformând o ofertă neconformă, într- una conformă, aspect interzis de legislația achizițiilor publice. Este de reținut, în soluționare, că, autorul contestației însuși, admite, în contestația formulată, că a actualizat, parțial, listele unităților service aferente celor două loturi prin prezentarea 19 noi unități service, pentru lotul 1 și 31 noi unități service pentru lotul 2, care dețin autorizații RAR valabile și care sunt dispuse în aceleași locații/localități prezentate, inițial. Pagina 12 din 14

§ 19

Prin urmare, scopul solicitării de clarificare a fost atins, în sensul că autoritatea contractantă a obținut, din răspunsul ......... SRL, certitudinea că acesta nu avea cum să presteze serviciile în modalitatea prevăzută în propunerea sa tehnică, inițială, acesta fiind, în fapt, motivul pentru care respectivul ofertant și-a modificat propunerea tehnică, prin înlocuirea unităților service care nu erau autorizate RAR, din lista depusă inițial. Față de cele de mai sus, Consiliul urmează să respingă criticile contestatorului cu privire la modul în care comisia de evaluare a evaluat propunerea sa tehnică. Pentru considerentele anterior expuse, în temeiul dispozițiilor art. 26 alin. (6) din Legea nr. 101/2016, cu modificările și completările ulterioare, Consiliul va respinge, ca nefondată, contestația formulată de ......... SRL în contradictoriu cu ......... SA. Pentru aceste motive în baza documentelor depuse de părți, CONSILIUL NAȚIONAL DE SOLUȚIONARE A CONTESTAȚIILOR DECIDE: Respinge, ca nefondată, excepția lipsei de interes, invocată de entitatea contractantă. Respinge, ca nefondată, contestația formulată de ......... SRL în contradictoriu cu ......... SA. Obligatorie. Împotriva prezentei decizii se poate formula plângere în termen de 10 zile de la comunicare. Complet de soluționare a contestațiilor în domeniul achizițiilor publice: Consilier de soluționare ............ PREȘEDINTE ..................... Consilier de soluționare ..................... Redactat practicaua deciziei ................. Pagina 13 din 14

§ 20

Redactată în 4 (patru) exemplare originale, conține 13 (treisprezece) pagini Pagina 14 din 14

Documente pentru aceeași cercetare

Legăturile se bazează pe coduri CPV sau critici comune din buletin. Verificați faptele și motivarea fiecărui document.