Decizie 924/2024
Decizie CNSC2024_924_2024_Decizie_924.pdf, BO2024_924_2024_BO2024_924.pdf
Document CNSC
DMC TRADE CONSTRUCT SRL în contradictoriu cu COMUNA BORLESTI JUDETUL NEAMT
Decizia CNSC nr. 924/C5/919 din 11.04.2024
Link permanentIdentificare și pasaje din sursă
având ca obiect „Furnizare și distribuție pachet alimentar în cadrul programului Național Masă Sănătoasă pentru școala gimnazială, Program aprobat prin HG nr. 24/2024”, consideră cerința III. 1. 3. a) Capacitatea tehnică și/sau profesională este abuzivă și îi îngrădește dreptul de a participa la această licitație pentru faptul că nu au 1 contract de valoare egală cu valoarea contractului estimat de autoritatea contractantă. Procedura de soluționare în fața Consiliului s-a desfășurat în scris. CONSILIUL NAȚIONAL DE SOLUȚIONARE A CONTESTAȚIILOR, asupra cauzei de față, constată următoarele: Pentru aceste motive, în baza legii și a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DECIDE: Respinge contestația formulată de DMC TRADE CONSTRUCT SRL, pentru neconstituirea cauțiunii. Obligatorie. Pagina 1 din 2Verifică pasajul în context →
CONSILIUL DECIDE: Respinge contestația formulată de DMC TRADE CONSTRUCT SRL, pentru neconstituirea cauțiunii. Obligatorie. Pagina 1 din 2Verifică pasajul în context →
Conform anunțului de participare și a documentației de atribuire, criteriul de atribuire este „cel mai bun raport calitate - preț”, iar valoarea estimată este de 737.742,4 lei fără TVA. În temeiul art. 26 alin. (1) din Legea nr. 101/2016, Consiliul trebuie să se pronunțe mai întâi asupra excepțiilor de procedură și de fond, iar, când se constată că acestea sunt întemeiate, nu mai procedează la analiza pe fond a cauzei. Cu privire la speța analizată, Consiliul reține incidența dispoziției legale de la art. 611 alin. (1) din Legea nr. 98/2016, care stabilește că: „Pentru soluționarea contestației formulate în condițiile art. 8 sub sancțiunea respingerii acesteia, persoana care se consideră vătămată trebuie să constituie, în termen de maximum 5 zile de la data sesizării Consiliului, o cauțiune stabilită după cum urmează: […].” Față de situația faptică a cauzei, Consiliul reține că autoarea contestației nu a îndeplinit condiția de admisibilitate a cererii sale. Astfel, Consiliul reți…Verifică pasajul în context →
Extrase din documentele asociate, fără completări sau interpretare juridică. Anonimizarea sursei este păstrată.
2024_924_2024_Decizie_924.pdf, BO2024_924_2024_BO2024_924.pdf
Text extras automat; verificați forma originală în PDF.
Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.
Str. Stavropoleos nr. 6, Sectorul 3, București, România, CP 030084, CIF 20329980, Tel. +40-21-3104641, Fax. +40-21-3104642, Fax. +40-21-8900745, e-mail: office@cnsc.ro, www.cnsc.ro, http://portal.cnsc.ro În conformitate cu prevederile art. 12 alin. (1) și ale art. 27 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, Consiliul adoptă următoarea DECIZIE Nr. 924/C5/919 Data: 11.04.2024 Prin contestația nr. 17/25.03.2024, înregistrată la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor cu nr. 18021/25.03.2024, formulată de către DMC TRADE CONSTRUCT SRL, cu sediul în sat Ruseni, comuna Borlești str. Bistriței nr.44, județul Neamț, înmatriculată la Oficiul Registrului Comerțului sub nr. J27/1436/2005, având CUI 18021391, împotriva documentației de atribuire și a cerințelor restrictive din documentația de atribuire, emisă de către COMUNA BORLEȘTI, cu sediul în comuna Borlești, str. Principală, județul Neamț, în calitate de autoritate contractantă, în cadrul procedurii proprii, organizată în vederea atribuirii contractului având ca obiect „Furnizare și distribuție pachet alimentar în cadrul programului Național Masă Sănătoasă pentru școala gimnazială, Program aprobat prin HG nr. 24/2024”, consideră cerința III. 1. 3. a) Capacitatea tehnică și/sau profesională este abuzivă și îi îngrădește dreptul de a participa la această licitație pentru faptul că nu au 1 contract de valoare egală cu valoarea contractului estimat de autoritatea contractantă. Procedura de soluționare în fața Consiliului s-a desfășurat în scris. CONSILIUL NAȚIONAL DE SOLUȚIONARE A CONTESTAȚIILOR, asupra cauzei de față, constată următoarele: Pentru aceste motive, în baza legii și a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DECIDE: Respinge contestația formulată de DMC TRADE CONSTRUCT SRL, pentru neconstituirea cauțiunii. Obligatorie. Pagina 1 din 2
Împotriva prezentei decizii se poate formula plângere, în termen de 10 zile de la comunicare pentru părțile cauzei, respectiv de la data luării la cunoștință de către alte persoane vătămate. Redactat în 4 (patru) exemplare originale, conține 3 (trei) pagini. Pagina 2 din 2
Text extras automat; verificați forma originală în PDF.
Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.
Str. Stavropoleos nr. 6, Sectorul 3, București, România, CP 030084, CIF 20329980, Tel. +40-21-3104641, Fax. +40-21-3104642, Fax. +40-21-8900745, e-mail: office@cnsc.ro, www.cnsc.ro, http://portal.cnsc.ro În conformitate cu prevederile art. 12 alin. (1) și ale art. 27 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, Consiliul adoptă următoarea DECIZIE Nr. 924/C5/919 Data: 11.04.2024 Prin contestația nr. 17/25.03.2024, înregistrată la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor cu nr. 18021/25.03.2024, formulată de către ........, cu sediul ............, înmatriculată la Oficiul Registrului Comerțului sub nr. ......... având CUI ............, împotriva documentației de atribuire și a cerințelor restrictive din documentația de atribuire, emisă de către .............. în calitate de autoritate contractantă, în cadrul procedurii proprii, organizată în vederea atribuirii contractului având ca obiect ........... consideră cerința III. 1. 3. a) Capacitatea tehnică și/sau profesională este abuzivă și îi îngrădește dreptul de a participa la această licitație pentru faptul că nu au 1 contract de valoare egală cu valoarea contractului estimat de autoritatea contractantă. Procedura de soluționare în fața Consiliului s-a desfășurat în scris. CONSILIUL NAȚIONAL DE SOLUȚIONARE A CONTESTAȚIILOR, asupra cauzei de față, constată următoarele: Consiliul a fost legal sesizat și este competent, potrivit dispozițiilor art. 12 alin. (1) din Legea nr. 101/2016, să soluționeze contestația de față, prin care ........ critică cerințele restrictive din documentația de atribuire emisă de ............... În fapt contestatoarea consideră că experiența similară în domeniul cateringului se poate demonstra printr-un cumul de contracte din ultimii 3 ani care să însumeze valoarea totală a contractului estimat (570.778,56 lei fără TVA) de ................. În opinia petentei complexitatea contractului nu este dată de valoare așa cum susține autoritatea contractantă ci este dată de capacitatea unei societăți de a face față pregătirii zilnice a sandwich- urilor pentru un număr de 327 elevi. Dovedirea capacității de a face față acestui contract ar trebui să Pagina 1 din 3
se facă prin demonstrarea logisticii, a resurselor umane de care dispune societatea precum și de experiența dovedită în ultimii 3 ani. Mijloacele de probă pe care se sprijină contestația, în măsura în care este posibil: - Societatea contestatoare își desfășoară activitatea de peste 3 ani în domeniul HORECA, atât prin restaurantul propriu cât și prin serviciile de catering prestate pe bază de contract pentru nunți, botezuri, cumetrii, banchete școlare, mese festive pentru profesori, etc, în locațiile indicate de clienți. Din păcate serviciile de catering pentru o singură nuntă încă nu au ajuns la nivelul de 114.155,71 euro fără TVA (570.778,56 lei fără TVA) adică la valoarea estimată pentru acest contract de ..................., dar cu siguranță un contract de catering pentru o nuntă cu 500 meniuri +250 de deserturi în locația stabilită de client este mult mai complex decât livrarea a 327 de sandwichuri pe zi la elevi. - Pentru contestatoare este prima dată când abordează zona contractelor cu statul și consideră că este nedrept să i se solicite 1 contract în valoare de 570.778,56 lei ca să poată dovedi profesionalismul și să demonstreze valoric că îndeplinește cerința unui contract "complex" , așa cum îi solicită autoritatea contractantă. - Documentația de atribuire și răspunsul la clarificări în care petenta este obligată să demonstreze că doar având un contract de valoare egală cu cea a contractului estimat poate dovedi profesionalismul (cerința III. 1. 3. a) Capacitatea tehnică și /sau profesională+ răspunsul la clarificări). Până la data redactării prezentei decizii autoritatea contractantă nu a transmis punctul său de vedere cu privire la contestația depusă de ............... În temeiul art. 26 alin. (1) din Legea nr. 101/2016, Consiliul trebuie să se pronunțe mai întâi asupra excepțiilor de procedură și de fond, iar, când se constată că acestea sunt întemeiate, nu mai procedează la analiza pe fond a cauzei. Astfel, observând că respectiva contestație nu este însoțită de dovada constituirii cauțiunii legale, prin adresa nr. 18735/919/c5/27.03.2024, Consiliul, în temeiul art. 611 din Legea nr. 101/2016, a solicitat contestatoarei .............., ca, în termen de trei zile de la data sesizării CNSC, sub sancțiunea respingerii contestației, să transmită recipisa de consemnare a cauțiunii în original. Solicitarea a fost transmisă contestatoarei prin e-mail și prin poștă în data de 27.03.2024, fiind confirmată de primire de către aceasta, în data de 02.04.2024. Analizând conținutul dosarului cauzei, Consiliul constată că ................ până la data prezentei decizii nu a transmis recipisa de consemnare a cauțiunii în original. Din înscrisurile aflate la dosarul cauzei, Consiliul constată următoarea situație de fapt: În calitate de autoritate contractantă, ................ a inițiat o procedură proprie, organizată în vederea atribuirii contractului, având ca obiect .............”, cod CPV 55524000-9 Servicii de catering pentru școli (Rev.2). Pagina 2 din 3
Conform anunțului de participare și a documentației de atribuire, criteriul de atribuire este „cel mai bun raport calitate - preț”, iar valoarea estimată este de 737.742,4 lei fără TVA. În temeiul art. 26 alin. (1) din Legea nr. 101/2016, Consiliul trebuie să se pronunțe mai întâi asupra excepțiilor de procedură și de fond, iar, când se constată că acestea sunt întemeiate, nu mai procedează la analiza pe fond a cauzei. Cu privire la speța analizată, Consiliul reține incidența dispoziției legale de la art. 611 alin. (1) din Legea nr. 98/2016, care stabilește că: „Pentru soluționarea contestației formulate în condițiile art. 8 sub sancțiunea respingerii acesteia, persoana care se consideră vătămată trebuie să constituie, în termen de maximum 5 zile de la data sesizării Consiliului, o cauțiune stabilită după cum urmează: […].” Față de situația faptică a cauzei, Consiliul reține că autoarea contestației nu a îndeplinit condiția de admisibilitate a cererii sale. Astfel, Consiliul reține culpa societății constând în formularea contestației sale fără a constitui și depune cauțiunea prescrisă de lege. Pentru toate aceste motive, în temeiul art. 611 alin. (1) și art. 26 alin. (1) și (6) din Legea nr. 101/2016, cu modificările și completările ulterioare, Consiliul va respinge contestația formulată de ................., pentru neconstituirea cauțiunii. Fără pronunțare cu privire la alte excepții și la fondul cauzei Pentru aceste motive, în baza legii și a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DECIDE: Respinge contestația formulată de ............., pentru neconstituirea cauțiunii. Obligatorie. Împotriva prezentei decizii se poate formula plângere, în termen de 10 zile de la comunicare pentru părțile cauzei, respectiv de la data luării la cunoștință de către alte persoane vătămate. Redactat în 4 (patru) exemplare originale, conține 3 (trei) pagini. Pagina 3 din 3
Legăturile se bazează pe coduri CPV sau critici comune din buletin. Verificați faptele și motivarea fiecărui document.