AchiziaBibliotecă
Instrumentele Achizia
Aspect

Document CNSC

Decizie CNSC 578/2024

ADURO SRL în contradictoriu cu MINISTERUL APARARII - UNITATEA MILITARA 02547 BUCURESTI

Decizia CNSC nr. 578/C4/406 din 06.03.2024

Link permanent

Identificare și pasaje din sursă

Decizia CNSC nr. 578/C4/406 din 06.03.2024

Data din document
2024-03-06
Complet
C4

Contestația, din document

Prin contestația înregistrată la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor cu nr. 8822/13.02.2024, depusă de Aduro SRL, cu sediul în str. Witing nr. 4, sectorul 1, București, CUI 20589840, număr de înregistrare în registrul comerțului J40/3644/2012, reprezentată legal de domnul Mircea Gheorghe - administrator și convențional de „Sîrbu & Vornicu” Societate Civilă de Avocați, cu sediul în Calea Călărași nr. 249, bloc 65, apartament 50, sectorul 3, București, și adresa aleasă pentru comunicarea actelor de procedură în str. Popa Savu nr. 77, etaj 5, apartament 11, sectorul 1, București, privind procedura de licitație deschisă pentru atribuirea contractului de proiectare și execuție lucrări pentru obiectivul de investiție „Platforme, adăposturi ușoare pentru aeronave, depozit materiale de aviație în cazarma 727 Borcea”, cod CPV principal 45216200-6, cu data-limită de depunere a ofertelor 25.03.2024, anunț de participare nr. CN1064764/02.02.2024, organizată de „Ministerul Apărării N…
Verifică pasajul în context →

Soluția, din document

CONSILIUL DECIDE: Respinge, ca fiind îndreptată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă, contestația Aduro SRL nr. 8822/ 13.02.2024, în contradictoriu cu „Ministerul Apărării”. Admite parțial, în limita celor reținute în considerente, contestația Aduro SRL nr. 8822/13.02.2024, în contradictoriu cu autoritatea contractantă Unitatea Militară 02547 București. Obligă autoritatea ca, în termen de cel mult cincisprezece zile de la data primirii prezentei decizii, să adopte măsurile de remediere a anunțului de participare și documentației de atribuire stabilite mai sus și să le aducă la cunoștința operatorilor economici, prin publicarea lor în Sistemul Electronic de Achiziții Publice, de îndată ce vor fi adoptate. Totodată, Consiliul obligă autoritatea contractantă să stabilească o nouă dată-limită de depunere a ofertelor, nu mai devreme de opt zile de la data postării în SEAP a respectivelor măsuri de remediere. Pagina 2 din 3
Verifică pasajul în context →

Extrase din documentele asociate, fără completări sau interpretare juridică. Anonimizarea sursei este păstrată.

Decizie 578/2024

Decizie CNSC
An dosar: 2024Înregistrare: 8822Data înregistrării: 2024-02-13
ContestatorADURO SRLCUI 20589840
Autoritate contractantăMINISTERUL APARARII - UNITATEA MILITARA 02547 BUCURESTI

2024_578_2024_Decizie_578.pdf, BO2024_578_2024_BO2024_578.pdf

Document publicat în registru

PDF CNSC

Text extras automat; verificați forma originală în PDF.

Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.

Citește textul integral · 5.244 caractere
§ 1

În conformitate cu prevederile art. 14 alin. (2) și ale art. 27 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, cu modificările și completările ulterioare, Consiliul adoptă următoarea DECIZIE Nr. 578 / C4 / 406 Data: 06.03.2024 Prin contestația înregistrată la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor cu nr. 8822/13.02.2024, depusă de Aduro SRL, cu sediul în str. Witing nr. 4, sectorul 1, București, CUI 20589840, număr de înregistrare în registrul comerțului J40/3644/2012, reprezentată legal de domnul Mircea Gheorghe - administrator și convențional de „Sîrbu & Vornicu” Societate Civilă de Avocați, cu sediul în Calea Călărași nr. 249, bloc 65, apartament 50, sectorul 3, București, și adresa aleasă pentru comunicarea actelor de procedură în str. Popa Savu nr. 77, etaj 5, apartament 11, sectorul 1, București, privind procedura de licitație deschisă pentru atribuirea contractului de proiectare și execuție lucrări pentru obiectivul de investiție „Platforme, adăposturi ușoare pentru aeronave, depozit materiale de aviație în cazarma 727 Borcea”, cod CPV principal 45216200-6, cu data-limită de depunere a ofertelor 25.03.2024, anunț de participare nr. CN1064764/02.02.2024, organizată de „Ministerul Apărării Naționale, prin Unitatea Militară 02547 București”, cu sediul în str. Slt. Constantin Godeanu nr. 121-129, sectorul 1, București, în calitate de autoritate contractantă, legal reprezentată de șeful unității, domnul colonel ing. Constantin Dumitrescu, contestatoarea a solicitat înlăturarea sau modificarea factorilor de evaluare: - capacitatea ofertantului de a livra pe bază de Building Information Modeling documentațiile de proiectare; - capacitatea ofertantului de a susține utilizarea Building Information Modeling în etapa de execuție a proiectului; Pagina 1 din 3

§ 2

- procesul specific de producție exprimat prin raportul durată/lucrări realizate; - capacitatea de îndeplinirea a contractului determinată pe baza nivelului specific de producție realizat în contracte similare, precum și obligarea autorității la remedierea corespunzătoare a documentației de atribuire și la prelungirea termenului de depunere a ofertelor. La 19.02.2024, PORR Construct SRL, cu sediul în bd. Dimitrie Pompeiu nr. 5-7, etaj 3, sectorul 2, București, CUI 16601724, număr de înregistrare în registrul comerțului J40/11341/2004, reprezentată convențional de domnul Alexandru Sandu - avocat, a formulat cererea de intervenție voluntară accesorie nr. 132/19.02.2024, înregistrată la Consiliu cu nr. 10330/19.02.2024, prin care solicită respingerea contestației, ca neîntemeiată. La 23.02.2024, Copraag Entrepreneur SRL, cu sediul în Splaiul Unirii nr. 265, bloc 2, etaj 1, apartament 14, sector 3, București, CUI 38019612, număr de înregistrare în registrul comerțului J40/121455/ 2021, reprezentată legal de domnul Adrian Dorel Grigore - administrator, a înaintat cererea de intervenție voluntară accesorie înregistrată la Consiliu nr. 11656/26.02.2024, prin care solicită respingerea contestației, ca neîntemeiată. Contestația și cererile de intervenție vor fi soluționate împreună, având în vedere dispozițiile art. 66 alin. (1), art. 67 alin. (1) și art. 123 alin. (1) C. proc. civ., și pentru motive care țin de economie procedurală. Pentru aceste motive, în baza legii și a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DECIDE: Respinge, ca fiind îndreptată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă, contestația Aduro SRL nr. 8822/ 13.02.2024, în contradictoriu cu „Ministerul Apărării”. Admite parțial, în limita celor reținute în considerente, contestația Aduro SRL nr. 8822/13.02.2024, în contradictoriu cu autoritatea contractantă Unitatea Militară 02547 București. Obligă autoritatea ca, în termen de cel mult cincisprezece zile de la data primirii prezentei decizii, să adopte măsurile de remediere a anunțului de participare și documentației de atribuire stabilite mai sus și să le aducă la cunoștința operatorilor economici, prin publicarea lor în Sistemul Electronic de Achiziții Publice, de îndată ce vor fi adoptate. Totodată, Consiliul obligă autoritatea contractantă să stabilească o nouă dată-limită de depunere a ofertelor, nu mai devreme de opt zile de la data postării în SEAP a respectivelor măsuri de remediere. Pagina 2 din 3

§ 3

Respinge, ca nefondat, capătul de cerere de înlăturare/ modificare a factorilor de evaluare „Tehnic 2. Capacitatea ofertantului de a livra pe bază de Building Information Modeling (BIM) - documentațiile de proiectare” și „Tehnic 3. Capacitatea ofertantului de a susține utilizarea Building Information Modeling (BIM) - în etapa de execuție a proiectului”. Încuviințează, în principiu, cererile de intervenție voluntară accesorie nr. 132/19.02.2024 și nr. 11656/26.02.2024, depuse de PORR Construct SRL și Copraag Entrepreneur SRL, și le respinge ca nefondate. Prezenta decizie este obligatorie pentru părți. Împotriva ei se poate formula plângere, în termen de zece zile. Pagina 3 din 3

Motivare publicată în buletin

PDF CNSC

Text extras automat; verificați forma originală în PDF.

Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.

Citește textul integral · 132.184 caractere
§ 1

În conformitate cu prevederile art. 14 alin. (2) și ale art. 27 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, cu modificările și completările ulterioare, Consiliul adoptă următoarea DECIZIE Nr. ... / ... / ... Data: ... Prin contestația înregistrată la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor cu nr. ..., depusă de ... SRL, cu sediul în ..., CUI ..., număr de înregistrare în registrul comerțului ..., reprezentată legal de domnul ... - administrator și convențional de „...” Societate Civilă de Avocați, cu sediul în ..., și adresa aleasă pentru comunicarea actelor de procedură în ..., privind procedura de licitație deschisă pentru atribuirea contractului de proiectare și execuție lucrări pentru obiectivul de investiție „...”, cod CPV principal 45216200-6, cu data-limită de depunere a ofertelor 25.03.2024, anunț de participare nr. ..., organizată de „...”, cu sediul în ..., în calitate de autoritate contractantă, legal reprezentată de șeful unității, domnul ..., contestatoarea a solicitat înlăturarea sau modificarea factorilor de evaluare: - capacitatea ofertantului de a livra pe bază de Building Information Modeling documentațiile de proiectare; - capacitatea ofertantului de a susține utilizarea Building Information Modeling în etapa de execuție a proiectului; - procesul specific de producție exprimat prin raportul durată/lucrări realizate; - capacitatea de îndeplinirea a contractului determinată pe baza nivelului specific de producție realizat în contracte similare, Pagina 1 din 42

§ 2

precum și obligarea autorității la remedierea corespunzătoare a documentației de atribuire și la prelungirea termenului de depunere a ofertelor. La 19.02.2024, ...SRL, cu sediul în ..., CUI ..., număr de înregistrare în registrul comerțului ..., reprezentată convențional de domnul ... - avocat, a formulat cererea de intervenție voluntară accesorie nr. ..., înregistrată la Consiliu cu nr. ..., prin care solicită respingerea contestației, ca neîntemeiată. La 23.02.2024, ... SRL, cu sediul în ..., CUI ..., număr de înregistrare în registrul comerțului ..., reprezentată legal de domnul ... - administrator, a înaintat cererea de intervenție voluntară accesorie înregistrată la Consiliu nr. ..., prin care solicită respingerea contestației, ca neîntemeiată. Contestația și cererile de intervenție vor fi soluționate împreună, având în vedere dispozițiile art. 66 alin. (1), art. 67 alin. (1) și art. 123 alin. (1) C. proc. civ., și pentru motive care țin de economie procedurală. CONSILIUL NAȚIONAL DE SOLUȚIONARE A CONTESTAȚIILOR, asupra cauzei de față, constată următoarele: Consiliul a fost legal sesizat și este competent, potrivit dispozițiilor art. 12 alin. (1) din Legea nr. 101/2016, să soluționeze contestația de față, prin care ofertantul ... SRL reclamă următorii factori de evaluare stabiliți de autoritatea contractantă „...”, la procedura de licitație deschisă menționată în partea introductivă: Tehnic 2 Capacitatea ofertantului de a livra pe bază de Building Information Modeling (BIM) - documentațiile de proiectare 5% Punctaj maxim factor: 5 Algoritm de calcul: Modul de prezentare a Building Information Modeling (BIM) în conformitate cu standardele BIM în vigoare SR EN ISO 19650-1/2019, SR EN ISO 19650- 2/2019, aplicabil pentru faza de proiectare. A se consulta algoritmul de calcul atașat. Tehnic 3 Capacitatea ofertantului de a susține utilizarea Building Information Modeling (BIM) - în etapa de execuție a proiectului 5% Punctaj maxim factor: 5 Algoritm de calcul: Modul de prezentare a Building Information Modeling (BIM) în conformitate cu standardele BIM în vigoare SR EN ISO 19650-1/2019, SR EN ISO 196502/2019, aplicabile pentru faza de execuție. A se consulta algoritmul de calcul atașat. Procesul specific de producție exprimat prin raportul durată/lucrări realizate CT/CP Capacitatea ofertantului de a adapta procesul specific de producție pentru a eficientiza resursa de timp, în condițiile unor eventuale fluctuații ale nivelului de lucrări. 10% Punctaj maxim factor: 10 Algoritm de calcul: Raportul durată/lucrări realizate - cu o valoare de 10 puncte și o pondere de 10% în totalul criteriului de atribuire - se va calcula conform algoritm de calcul atașat Capacitatea de îndeplinirea a contractului (C) determinată pe baza nivelului specific de Factorul de evaluare evidențiază capacitatea de producție a ofertantului rezultată din execuția de lucrări similare cu cele care fac obiectul contractului ce urmează a fi atribuit și pe care le-a prezentat în vederea 10% Punctaj maxim factor: 10 Pagina 2 din 42

§ 3

producție realizat în contracte similare îndeplinirii cerinței privind experiența similar referitoare la capacitatea tehnică și profesională de execuție, raportată la capacitatea de producție estimată în cadrul prezentei proceduri de achiziție. Algoritm de calcul: Punctele pentru factorul de evaluare „Capacitatea de îndeplinirea a contractului (C)" - cu o valoare de 10 puncte și o pondere de 10% în totalul criteriului de atribuire se vor acorda conform algoritmului de calcul atașat. În motivarea demersului său, contestatoarea învederează că acești factori de evaluare au caracter discriminatoriu și disproporționat, contribuind la distorsionarea concurenței. Autoritatea încalcă atât dispozițiile de drept național, cât și cele unionale privind modul de formulare a factorilor de evaluare, având în vedere că: - factorii de evaluare privesc istoricul operatorilor economici participanți la procedura de atribuire, iar nu ofertele depuse de ei, încălcând-se dispozițiile care permit verificarea fiabilității operatorilor prin documentul constatator și capacitatea profesională prin referințe și experiența similară, deci exclusiv prin raportare la ofertă, nu la ofertant; - factorii de evaluare nu au legătură directă cu obiectul contractului și nici nu aduc avantaje reale autorității contractante. Din analiza algoritmilor de calcul pentru factorii de evaluare nr. 3 și 4 rezultă: - ofertanții trebuie să demonstreze că au proiectat și executat anterior proiecte pe bază de Building Information Modeling - BIM prin extrase din contractele anterioare care demonstrează modul de abordare propus în propunerea tehnică; - pentru a obține 1, 3 sau 5 puncte este nevoie ca ofertanții să demonstreze posibilitatea de utiliza BIM la stadiul 1, 2, respectiv 3 de maturitate în prezentul contract. Cu alte cuvinte, în cazul acestor factori de evaluare, ofertanții trebuie să demonstreze că vor utiliza BIM la stadiul 1, 2 sau 3 de maturitate în acest proiect și că au utilizat BIM, la același stadiu de maturitate ca acela propus prin propunerea tehnică, în proiecte anterioare. Or, aceste cerințe reprezintă o încălcare a dispozițiilor legale care reglementează modul de implementare a factorilor de evaluare, fiind și disproporționate, discriminatorii și contribuind la restrângerea concurenței. BIM este o metodă de lucru colaborativă pentru structurarea, gestionarea și utilizarea datelor digitale în mod standardizat. BIM reunește tehnologia, îmbunătățirile procesului de proiectare și execuție a construcțiilor și informațiile digitale, pentru a permite o ameliorare substanțială a rezultatelor proiectelor, a beneficiilor clientului și a exploatării construcțiilor. BIM este un factor strategic pentru îmbunătățirea procesului de luare a deciziilor atât pentru clădiri, cât și pentru infrastructurile publice, pe toată durata de viață a acestora. La nivel național, pentru o perioadă îndelungată, BIM a rămas într-un con Pagina 3 din 42

§ 4

de umbră, existând foarte puține proiecte, mai ales în sfera publică, în care tehnologia BIM să fie impusă, dar și puțini experți în domeniu. Pentru a fi legală, utilă și adecvată, decizia unei autorități de a impune în documentația de atribuire tehnologia BIM: - această decizie trebuie să fie corelată cu legislația din țara respectivă, iar în cazul de față nu este; - această decizie trebuie să fie corelată cu gradul de maturitate digitală a pieței, iar în cazul de față nu este; - această decizie trebuie să-i fie utilă autorității contractante în faza de construcție și operare, asta însemnând ca autoritatea/ beneficiarul însuși să aibă un grad de maturitate digitală care să-i permită operarea digitală și predictibilă a bunului și constructorii să aibă un grad de maturitate digitală care să permită implementarea proiectului în BIM, iar în cazul de față nu sunt; - clădirea ce urmează a fi proiectată și construită/obiectivul de investiții să fie suficient de complex, singular încât restricția competiției să fie compensată de nivelul ridicat de digitalizare (spital, aeroport etc), iar în cazul de față nu este. La nivel național, BIM nu este utilizat nici în proiectele publice, nici în proiectele private. În practică, s-au identificat trei stadii principale de maturitate BIM și un stadiu 0, premergător implementării BIM, după cum urmează: a) stadiul 0 se caracterizează prin: - colaborare deficitară a desenelor 2D utilizând instrumente CAD sau pe hârtie; - planificare și proiectare fără utilizarea unor instrumente de gestionare, centralizare, fără standarde sau protocoale implementate; b) stadiul 1 se caracterizează prin: - colaborare parțială, utilizând instrumente 2D sau 3D CAD în format digital; - introducerea coordonării spațiale, structuri și formate standardizate; - includerea informațiilor 2D și 3D ce permit vizualizarea modelelor; - lipsa partajării modelelor între factorii implicați; c) stadiul 2 se caracterizează prin: - colaborare prin partajarea și interoperabilitatea datelor; - modalitatea de lucru 3D este gestionată împreună cu datele aferente, cu modele separate pe specialități centralizate într-un model BIM interoperabil, cu menținerea caracteristicilor; - includerea informațiilor legate de secvențierea temporală (4D BIM) a construcției și informații legate de costuri (5D BIM); d) stadiul 3, denumit și stadiul BIM integrat, se caracterizează prin: - colaborare complet integrată, prin partajarea și interoperabilitatea datelor; Pagina 4 din 42

§ 5

- utilizarea modelelor și a bazelor de date integrate pe întreg ciclul de viață al construcțiilor (mentenanță); - dezvoltarea BIM pe mai multe dimensiuni (BIM 6D, 7D). Stadiul 3 de maturitate BIM este obiectivul final pentru sectorul construcțiilor. Scopul principal al acestui stadiu (nivel) este de a obține o integrare completă a informațiilor într-un mediu comun de date, care va fi disponibil tuturor părților interesate ale proiectului care pot adăuga sau modifica propriile informații. La acest moment, piața construcțiilor naționale este preponderent la stadiul 0, existând un număr extrem de redus de proiecte în care BIM a fost utilizat la stadiul 1, 2 sau 3 de maturitate. Totodată, conform celor propuse prin aprobarea foii de parcurs privind implementarea metodologiei BIM, „MDLPA” a adoptat Ordinul nr. 2221/2023 pentru aprobarea reglementării tehnice „Ghid privind managementul și monitorizarea informațiilor generate în sistem BIM, indicativ RTC 8-2022” (în vigoare din 19.11.2023) și Ordinul nr. 2224/2023 pentru aprobarea reglementării tehnice „Ghid privind utilizarea instrumentelor BIM în generarea și gestionarea datelor digitale aferente construcțiilor, indicativ RTC 9-2022” (în vigoare din 26.11.2023). Aceste ghiduri se vor aplica obiectivelor/proiectelor de investiții-pilot din sectorul public, realizate în etapa 3 - Demararea introducerii BIM la nivel național și implementarea de proiecte-pilot. Toate aceste măsuri demonstrează că industria construcțiilor din România a recunoscut avantajele majore ale BIM, urmând ca în perioada următoare BIM să fie aplicat la nivel național. La acest nivel, nu există operatori economici care au utilizat BIM în mod frecvent și cu atât mai puțin BIM la stadiul 3 de maturitate. Factorii de evaluare trebuie să se raporteze la stadiul emergent al pieței BIM la nivel național, în caz contrar riscând să restrângă în mod artificial concurența, să fie discriminatorii și disproporționați. Scopul factorilor de evaluare este de a determina cea mai avantajoasă ofertă din punct de vedere economic dintre ofertele admisibile. Factorii de evaluare nu se pot raporta la istoricul ofertanților. Conform algoritmului de calcul impus de autoritate, ofertanții trebuie să demonstreze că au proiectat și executat proiecte pe bază de BIM, prin extrase de lucrări care demonstrează modul de abordare propus în propunerea tehnică. Cu alte cuvinte, dacă prin propunerea tehnică ofertanții se angajează că vor implementa BIM la stadiul 3 de maturitate în prezentul contract, aceștia trebuie să demonstreze și că au implementat BIM la același stadiu în proiecte trecute. Or, având în vedere că BIM nu a fost utilizat la scară largă la nivel național, în special în ceea ce privește contractele finanțate din fonduri publice, există un număr redus de operatori economici care pot demonstra că au utilizat BIM la stadiul 2 sau 3 în proiecte anterioare. Prin urmare, această condiție suplimentară restricționează în mod excesiv un factor de Pagina 5 din 42

§ 6

evaluare care deja conducea la o restrângere nejustificată a concurenței. Chiar dacă un operator economic ar avea disponibilitatea să efectueze investițiile necesare pentru utilizarea BIM la nivelurile solicitate în factorii de evaluare, tot nu ar putea obține punctajul maxim sau cel de 3 puncte pentru că nu a utilizat BIM în proiecte anterioare. Rezultă că, la nivel național, posibilitatea de a obține punctajul maxim în cadrul acestor factori de evaluare este limitată la unul sau doi operatori economici. Autoritatea nu poate impune ofertanților, în cadrul factorilor de evaluare, să demonstreze modul în care au implementat BIM în contracte anterioare, această posibilitate fiind limitată la cerințele de participare. Pentru a obține 3, respectiv 5 puncte, în cadrul factorilor de evaluare nr. 3 și 4, este necesar ca ofertanții să demonstreze că vor implementa în proiect (atât în faza de proiectare, cât și în faza de execuție) BIM la stadiul 2, respectiv stadiul 3 de maturitate. Or, aceste cerințe sunt extrem de ridicate prin raportare la nivelul de maturitate a pieței BIM din România, restrângând artificial concurența, având în vedere că un număr extrem de redus de operatori economici la nivel național vor putea obține 3 sau 5 puncte. Asigurarea unei concurențe efective în cadrul procedurilor de atribuire reprezintă un principiul fundamental în domeniul achizițiilor publice. Autoritatea nu doar că și-a încălcat obligația de a preveni apariția unor situații care pot duce la restrângerea concurenței, ci aceste situații au rezultat chiar din acțiunile sale. Pentru a putea obține 3 sau 5 puncte, ofertanții trebuie să dețină deja toate resursele necesare implementării BIM la stadiul 2 sau 3 de maturitate. Or, la nivel național, există una sau două societăți care pot demonstra implementarea BIM la un astfel de stadiu de maturitate, ceea ce duce cu gândul că documentația de atribuire ar putea fi redactată ca să favorizeze aceste societăți. Dintre operatorii economici naționali, unul sau doi vor putea obține 3 sau 5 puncte în cadrul acestor factori de evaluare, ce reprezintă și o încălcare a principiului proporționalității în domeniul achizițiilor publice (depășesc limitele a ceea ce este adecvat și necesar în scopul realizării obiectivelor). Obiectul contractului poate fi îndeplinit și fără implementarea BIM. Proiectarea și execuția proiectului pot avea loc fără utilizarea BIM sau fără un stadiu atât de avansat al acestei tehnologii și fără a afecta standardul de calitate al proiectării și al execuției. Autoritatea nici măcar nu deține know-how-ul și tehnologia BIM pentru a putea asigura colaborarea în cadrul acestui concept. Conform foii de parcurs adoptată de Guvernul României la 16 septembrie 2023, la nivel național, implementarea BIM prin proiecte pilot la stadiul 2 va avea loc de abia în etapa 3 (trimestrul III 2024 - trimestrul III 2026), iar la stadiul 3 în etapa 4 (trimestrul IV 2026 - trimestrul IV 2028). Abia la sfârșitul trimestrului II din 2024 vor fi Pagina 6 din 42

§ 7

stabilite cerințele, specificațiile, sistemele de clasificare și alte instrumente suport pentru ghidarea factorilor interesați și pregătirea unui cadru de implementare BIM adecvat. Până în prezent, nu a avut loc nici măcar implementarea BIM la stadiul 2 în proiecte pilot. Pe cale de consecință, este complet disproporționat față de nivelul de pregătire al pieței naționale să se impună, pentru obținerea unui punctaj de 3 sau 5 puncte în cadrul factorilor de evaluare, demonstrarea posibilității de implementare a BIM în stadiul 2 sau 3. În plus, prin documentația de atribuire se impune implementarea BIM în conformitate cu standardele BIM în vigoare SR EN ISO 19650- 1/2019, SR EN ISO 19650-2/2019. Or, după cum rezultă din SR EN ISO 19650-1/2019 tradus în română: „Seria ISO 19650 se aplică în primul rând în stadiul 2 de maturitate, dar poate fi aplicată parțial și în stadiile 1 și 3.” Autoritatea a impus implementarea BIM în conformitate cu un standard care poate fi aplicat în totalitate și este adecvat exclusiv pentru implementarea BIM la un nivel care ar rezulta în obținerea de 3 puncte în cadrul factorilor de evaluare. Impunerea unui standard ISO neadecvat în cadrul factorilor de evaluare demonstrează, pe de o parte, lipsa de pregătire a autorității în ceea ce privește BIM, și că, pe de altă parte, implementarea BIM în acest proiect nu este adecvată pentru obținerea rezultatelor așteptate, cu atât mai mult cu cât această lucrare nu este din infrastructurile cele mai complexe, cum ar fi un spital sau un aeroport. Acești factori de evaluare reprezintă o încălcare a principiului nediscriminării, în aplicarea căruia: - autoritățile contractante nu trebuie să discrimineze potențialii ofertanți pe baza unor motive nejustificate (de exemplu, naționalitatea) și nu trebuie să includă specificații tehnice care ar putea favoriza întreprinderile naționale; - autoritățile contractante trebuie să evite stabilirea de cerințe de calificare care să favorizeze anumiți participanți la procedura de achiziție; - autoritățile contractante trebuie să evite practicile de favorizare a unui ofertant prin stabilirea de condiții discriminatorii în caietele de sarcini. Or, în speță, operatorii economici naționali sunt discriminați față de cei care provin din jurisdicții în care BIM este utilizat la scara largă de o perioadă îndelungată. Factorii de evaluare nu au legătură directă cu obiectul contractului și nu aduc avantaje reale autorității contractante, care nu deține tehnologia necesară și nu dispune de experți în vederea colaborării în BIM. Deși autoritatea își dorește să implementeze în viitorul contract BIM, iar factorii de evaluare favorizează operatorii economici care au implementat BIM la stadiul 2 sau 3 de maturitate, la acest moment, Pagina 7 din 42

§ 8

aceasta nu dispune de tehnologia necesară implementării unui astfel de proiect. Conform pct. 5.6. „Infrastructura contractantului necesară pentru desfășurarea activităților contractului”, din caietul de sarcini: „Autoritatea Contractantă dispune de resurse de tip software utilizate pentru accesarea și analizarea rezultatelor din Contract, pentru planificarea și monitorizarea activităților (Microsoft Office, Autocad, Adobe Acrobat).” Or, pentru implementarea cu succes a unui proiect BIM sunt necesare o serie de software-uri care să faciliteze crearea, gestionarea și colaborarea reprezentărilor digitale ale caracteristicilor fizice și funcționale ale obiectivelor. Instrumentele software trebuie să acopere diverse aspecte ale BIM, de la modelare și analiză 3D la colaborare și gestionarea proiectelor. Pentru a crea și modela datele BIM sunt necesare programe care să permită modelarea 3D detaliată a clădirilor și a infrastructurii, încorporând diverse aspecte, cum ar fi componentele arhitecturale, structurale și MEP (mecanice, electrice și sanitare). Cel mai des utilizate sunt programe de bază precum Autodesk Revit, Bentley Systems MicroStation, Graphisoft Archicad. De asemenea, pentru a permite o colaborare eficientă între diferitele părți interesate implicate într-un proiect BIM (inclusiv cu beneficiarul) sunt necesare platforme care să includă funcții de gestionare a documentelor, de control al revizuirilor și de comunicare între membrii echipei de proiect. Printre cele mai populare platforme de acest timp se numără Autodesk BIM 360, Bentley ProjectWise, Trimble Connect, Asite Adoddle. Sunt necesare instrumente pentru a crea vizualizări, simulări și animații de înaltă calitate pe baza modelelor BIM. Ele ajută părțile interesate să înțeleagă intenția de proiectare, să realizeze studii privind lumina solară și umbrele și să simuleze secvențe de construcție sau performanțele clădirii. Pentru această funcție sunt foarte populare Lumion, Enscape, Autodesk 3ds Max. În plus, sunt necesare software-uri de detectare a conflictelor. Este esențial într-un proiect BIM pentru identificarea și rezolvarea conflictelor între diferite elemente ale modelului (de exemplu, țevi care trec prin grinzi) înainte de începerea construcției. Acest software ajută la coordonarea diferitelor discipline implicate în proiect. Exemplele includ Autodesk Navisworks, Solibri Model Checker. Astfel, este evident că implementarea unui proiect BIM necesită mai mult decât accesul la programe software de bază, precum Microsoft Office, AutoCAD și Adobe, pentru un astfel de proiect fiind necesar un software BIM specific cu capabilități care depășesc desenul și documentația 2D tradiționale. Lipsa pregătirii din punct de vedere tehnologic a autorității contractante pentru implementarea unui proiect BIM reiese și din pct. 7 „Managementul documentelor” din caietul de sarcini, care prevede Pagina 8 din 42

§ 9

obligația contractantului de a transmite documentele în format fizic și pe suport electronic, astfel încât să poată fi citite cu Microsoft Office, Autocad sau Adobe Acrobat X Pro: Contractantul va furniza două exemplare tipărite și două copii pe suport electronic (DVD sau memorie USB) a documentelor ce rezultă pe toată durata de execuție a Contractului. Toate documentele (scrise sau desenate) trebuie furnizate astfel încât să poată fi citite direct sau importate fără pierderi de format cu următoarele software-uri disponibile la nivel de Autoritate Contractantă: • Microsoft Office • Autocad • Adobe Acrobat X Pro În plus față de cele de mai sus, toate documentele aferente realizării detaliilor de execuție - acolo unde este aplicabil - trebuie furnizate de către Contractant și într-un format Adobe Acrobat (pdf), fie direct din fișierele native sau copie scanată a originalelor. Reiese că, în pofida prioritizării experienței de implementare a unor proiecte BIM la stadiul 2 sau 3 de maturitate prin factorii de evaluare, autoritatea nu dispune de tehnologia necesară pentru a implementa cu succes sau pentru a colabora într-un proiect BIM. Or, acest aspect dovedește că autoritatea nu va obține niciun avantaj real prin implementarea BIM în acest proiect, deoarece documentele oricum vor fi transmise în format clasic către autoritate. În aceste condiții, factorii de evaluare nu pot avea legătură directă cu obiectul contractului, deoarece executarea propriu-zisă a contractului (atât în faza de proiectare, cât și în faza de execuție) nu se va face prin BIM. Din analiza algoritmilor de calcul aferenți factorilor de evaluare nr. 6 și 7 rezultă următoarele: - factorii vizează modul de execuție a unor contracte anterioare de către ofertanți; - factorii se raportează la aspecte ce au excedat controlul ofertanților în executarea contractelor anterioare invocate drept experiență similară. Or, aceste cerințe reprezintă o încălcare a dispozițiilor legale care reglementează modul de implementare a factorilor de evaluare, fiind totodată disproporționate, discriminatorii și contribuind la restrângerea concurenței. Factorii se raportează la modul de executare a contractelor invocate drept experiență similară de către ofertanți, respectiv la: - raportul durată/lucrări realizate în cadrul contractelor invocate drept experiență similară; - nivelul specific de producție realizat în cadrul contractelor invocate drept experiență similară. Prin impunerea acestor factori, autoritatea face un amestec nepermis între factori de evaluare și criteriile de calificare. Doar în cadrul cerințelor minime de participare, autoritatea are dreptul de a solicita ofertanților să demonstreze capacitatea tehnică de a executa contractul Pagina 9 din 42

§ 10

ce face obiectul procedurii de atribuire prin depunerea de dovezi cu privire la modul de executare a unor contracte similare. În schimb, în cadrul factorilor de evaluare se poate analiza și puncta exclusiv oferta depusă de operatorii economici cu privire la procedura de atribuire în curs, nefiind permis ca factorii de evaluare să se raporteze la modul de executare a altor contracte. Compatibilitatea unor astfel de factori de evaluare cu normele ce guvernează domeniul achizițiilor publice a fost deja analizată de către Consiliu într-o cauză în care a fost parte chiar autoritatea din prezenta cauză. Astfel, într-o decizie pronunțată recent cu privire la factori de evaluare identici, Consiliul a reținut nelegalitatea lor evidentă. Factorul de evaluare nr. 6 analizează durata efectivă în care au fost finalizate lucrările de execuție din contractele invocate drept experiență similară prin raportare la durata agreată inițial și valoarea efectivă a lucrărilor executate prin raportare la valoarea agreată inițial în cadrul acelorași contracte. Or, prin aplicarea acestei formule sunt favorizați operatorii economici care finalizat contractele invocate drept experiență similară în durata agreată inițial (sau mai repede) și în aceeași valoare inițială (sau mai repede). Și în cadrul factorului de evaluare nr. 7 se analizează valoarea și durata finală a execuției contractelor invocate drept experiență similară. Mai mult, în aplicarea formulei de ajustare sunt favorizați operatorii economici care au avut o valoare mai mare a contractelor de achiziție publică. Durata de execuție a unui contract de achiziție publică și valoarea sa depind, de cele mai multe ori, de factori ce excedează controlul operatorului economic. Astfel, mai ales cu privire la contractele de proiectare și execuție, trebuie avut în vedere că există numeroși factori care pot influența durata și valoarea contractului de achiziție publică independent de voința operatorului economic. De exemplu, durata efectuării lucrărilor de execuție poate fi influențată de descoperiri pe șantier (arheologice, utilități, dispozitive explozive, etc), pandemii, întârzieri în efectuarea recepției lucrărilor de către beneficiar, modificări ale contractului etc. Mai mult, conform secțiunii III.1.2.3.a) – „Capacitatea tehnică și/sau profesională” din fișa de date: „trebuie să facă dovada că, în ultimii 5 ani calculați până la data limită stabilită pentru depunerea ofertelor au fost executate în conformitate cu normele profesionale în domeniu și duse la bun sfârșit lucrări similare cu cele ce fac obiectul contractului care se atribuie prin prezenta procedură cu o valoare totală cumulată, fără TVA, mai mare sau cel puțin egală cu 70.000.000 lei fără TVA, la nivelul unui contract, maximum 3 contracte.” Cu alte cuvinte, factorii de evaluare se aplică prin raportare la contracte de execuție desfășurate în ultimii 5 ani. Or, cel puțin în perioada inițială a pandemiei de Covid 19 (2020-2021), contractele de execuție au fost, practic, Pagina 10 din 42

§ 11

blocate, ca urmare a măsurilor de distanțare socială și a blocării lanțurilor de furnizare. Prin urmare, toate contractele executate la nivel național (și chiar internațional), în perioada de referință solicitată de autoritate, au suferit întârzieri ca urmare a pandemiei Covid-19, toți operatori economici participanți la această procedură de atribuire urmând a fi puternic dezavantajați, deși nu au avut posibilitatea de a controla efectele pandemiei. De asemenea, nici valoarea contractului de achiziție nu poate fi controlată de către operatorii economici. Ea poate fi majorată, în cursul execuției, atunci când apare necesitatea de executare a unor lucrări suplimentare sau operatorul economic a suferit costuri suplimentare ca urmare a unui risc al beneficiarului. Majoritatea covârșitoare a contractelor de execuție ce vor fi invocate drept experiență similară vor include clauze de revizuire a prețului. Or, în aceste condiții, chiar dacă nu există vreo majorare a prețului contractual inițial prin raportare la evenimente neprevăzute, prețul inițial al contractelor oricum va crește ca urmare a aplicării ajustărilor. Rezultă, deci, că prin aplicarea acestor factori de evaluare sunt dezavantajați antreprenorii care, deși, au executat contracte similare în cele mai bune condiții, în executarea acestora s-au lovit de evenimente care eu excedat controlul acestora. Autoritatea nu poate evalua operatorii economici prin raportare la aspecte ce nu au fost controlate de aceștia sau prin raportare la aspecte care pot fi influențate de evenimente imprevizibile. Procedând în acest mod, autoritatea: - a restrâns concurența nejustificat, având în vedere că există un număr redus de operatori economici care au avut „norocul” să execute contracte de achiziție publică neafectate de evenimente imprevizibile; - a încălcat principiul proporționalității, având în vedere că aplicarea acestor factori de evaluare depășește ce ar fi adecvat pentru îndeplinirea obiectivelor autorității. Astfel, demonstrarea capacității de a executa contractul are loc prin îndeplinirea cerinței minime de participare privind experiența similară, nefiind nevoie de aplicarea unor cerințe suplimentare prin factorii de evaluare care acordă o greutate semnificativă unor elemente cu totul aleatorii și care nu depind de capacitatea de execuție a operatorului economic; - a încălcat principiul nediscriminării, având în vedere că prin aplicarea acestor factori sunt discriminați operatorii economici care deși au capacitatea de a executa contractul și care au executat în cele mai bune condiții contractele invocate drept experiență similară au întâlnit evenimente imprevizibile care au determinat fie o valoare finală mai ridicată, fie o perioadă de execuție prelungită. În punctul său de vedere nr. ... asupra contestației, înregistrat la Consiliu cu nr. ..., autoritatea contractantă susține în apărare că factorii Pagina 11 din 42

§ 12

de evaluare sunt utilizați în vederea asigurării unui nivel de calitate corespunzător al lucrărilor. Capacitatea ofertantului de a livra pe bază de BIM documentațiile de proiectare și de a susține utilizarea BIM și în etapa de execuție a proiectului poate influenta în mod direct calitatea contractului. La selectarea factorului de evaluare „Capacitatea ofertantului de a livra pe bază de Building Information Modeling (BIM) documentațiile de proiectare și de a susține utilizarea BIM și în etapa de execuție a proiectului”, autoritatea a avut în vedere ca ofertanții să demonstreze că au livrat proiecte pe bază de BIM, care relevă, chiar și în cadrul practicilor de proiectare tradiționale, o serie de perfecționări ale procesului de proiectare și îmbunătățiri ale informației și comunicării între factorii implicați în proiect. Utilizarea BIM pentru conceperea și analiza sistemelor construcției semnificând în acest caz operațiile de simulare și măsurare a fluctuațiilor parametrilor fizici, ce sunt de așteptat de la construcția reală, acoperă multe aspecte funcționale ale comportării construcției, cum ar fi integritatea structurală, controlul temperaturii, ventilației și fluxurilor de aer, iluminatul, circulațiile, acustica, distribuția și consumul de energie, alimentarea cu apă și evacuarea gunoiului, toate fiind afectate de factori externi variabili. Aceste simulări și evaluări sunt realizate de către specialiști din echipa de proiectare, folosind modele de analiză detaliate cu date tehnice de intrare specifice. Aspectele se referă la colaborarea între diferitele profesii implicate, susținută de interoperabilitatea soluțiilor software utilizate de acestea. Acestea generează configurații de specialitate ce sunt utilizate pentru a planifica și coordona diferitele sisteme. Colaborarea se întinde începând cu proiectul conceptual și terminând cu modelarea la nivel de detalii de execuție. Programele de modelare a construcției includ reguli de poziționare și alcătuire ce pot accelera generarea documentației de execuție în formate standard sau predefinite, având atât avantajul scurtării procesului de generare, cât și al creșterii calității documentelor generate. BIM permite tuturor factorilor implicați să vizualizeze și să înțeleagă evoluția proiectului și problemele de coordonare într-un mod ce nu era posibil înainte, astfel fiind transformat chiar modul în care lanțul de furnizori parteneri colaborează pentru a îmbunătăți proiectul și procesul de construcție prin identificarea și eliminarea din timp a problemelor, ceea ce conduce la reducerea costului și a timpului de execuție și ajută proiectele cu ritm rapid de desfășurare să evite întârzieri costisitoare. În plus, față de beneficiile asociate proceselor de proiectare și execuție, baza de date digitală asociată BIM oferă potențialul îmbunătățirii managementului și mentenanței obiectivelor construite mult timp după începerea exploatării. Abordarea BIM va aduce în proiect un nivel mai ridicat de colaborare între participanții la proiect, o mai bună înțelegere a Pagina 12 din 42

§ 13

proiectului prin vizualizare și abilitatea de a lua decizii și de a efectua schimbarea asupra proiectului în timp real. Luând în considerare doar acești factori, se pot obține reduceri substanțiale ale cererilor de informare suplimentară și ale modificărilor din timpul execuției care, la rândul lor, vor conduce la optimizarea graficului de execuție și la un mai bun control al costurilor. În ceea ce privește plus-valoarea pe care o aduce tehnologia BIM, cu toate că nu există obligația legală de implementare, prin faptul că antreprenorul asigură baza de date comună, autoritatea contractantă are posibilitatea ca, prin intermediul acestei baze de date, să verifice în timp real evoluția activităților din contract. Practic, autoritatea și beneficiarul vor avea acces la o platformă a antreprenorului (denumită Common Data Base) prin intermediul căreia vor putea vizualiza și verifica documentele contractului la orice fază de evoluție, ceea ce conduce la avantaje reale (economie de timp, resurse etc). În ceea ce privește contextul legal al tehnologiei BIM, în 2014, Uniunea Europeană a recunoscut avantajele pe care BIM le aduce sectorului public în privința generării unui raport calitate-preț mai bun (în lucrările publice) și a promovării inovațiilor. Directiva a încurajat achizitorii publici din întreaga Europă să ia în considerare introducerea BIM, creând nevoia de informații privind BIM în sectorul public european. Mai mult decât atât, au apărut o serie de standarde internaționale ISO ce reglementează utilizarea BIM, și anume: - ISO 19650-1:2018 - Organizarea informațiilor în format digital despre clădiri și lucrări de geniu civil, utilizând modelarea informației construcției (BIM). Managementul informațiilor utilizând modelarea informației construcției. Partea 1: Concepte și principii; - ISO 19650-2:2018 - Organizarea informațiilor în format digital despre clădiri și lucrări de geniu civil, utilizând modelarea informației construcției (BIM). Managementul informațiilor utilizând modelarea informației construcției. Partea 2: Etapa de livrare a activelor. De asemenea, în Monitorul Oficial al României nr. 950 bis din 20 octombrie 2023, Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației a emis „Ghidul privind managementul și monitorizarea informațiilor generate în sistem BIM, indicativ RTC 8-2022”. Prin urmare, este lipsită de temei alegația contestatorului conform căreia, „la nivel național, pentru o perioadă îndelungată, BIM a rămas într-un con de umbră, existând foarte puține proiecte mai ales în sfera publică în care tehnologia BIM să fie impusă dar și puțini experți în domeniu.” Autoritatea nu a impus în documentația de atribuire tehnologia BIM în sensul în care, în lipsa utilizării acestei tehnologii pe parcursul derulării contractului, oferta ar fi respinsă. Tehnologia BIM face obiectul unui factor de evaluare ce determină acordarea unui punctaj corespunzător. Astfel, în cazul operatorilor economici ce nu utilizează tehnologia BIM, Pagina 13 din 42

§ 14

lipsa punctelor obținute pe baza factorilor de evaluare aferenți nu echivalează cu respingerea ofertei. În mod logic, factorii de evaluare se compensează, astfel încât să asigure o concurență justă, atât timp cât un antreprenor care nu utilizează resurse elaborate (precum cele pe care le implică tehnologia BIM) ar trebui să poată oferta un preț al lucrărilor mai scăzut, dat fiind și nivelul inferior al costurilor. Referitor la gradul de maturitate digitală a pieței, inclusiv la nivelul autorității contractante, sunt lipsite de temei argumentele contestatoarei care se sintetizează într-o concluzie simplă și nejustificată, și anume că nu există un grad de maturitate digitală care să confirme utilizarea tehnologiei BIM. Mai mult decât atât, nu există premisele unei discriminări, atât timp cât niciun operator economic nu ar putea demonstra că a utilizat tehnologia BIM în alte proiecte. Prin urmare, niciun ofertant nu ar putea avea de câștigat de pe urma factorului de evaluare. Autoritatea consideră că, prin argumentele sale contradictorii, contestatoarea încearcă să discrediteze valoarea factorilor de evaluare, prin promovarea ideii nefondate că tehnologia BIM este mult prea „sofisticată” pentru piața construcțiilor din România, conștientă fiind că există concurență semnificativă în acest domeniu. Mai mult decât atât, însăși contestatoarea, în calitate de subcontractant al asocierii ... SRL, în contractul de lucrări nr. ... - „...”, utilizează tehnologia BIM, conform documentelor prezentate în cadrul ofertei în vederea îndeplinirii cerinței minime din caietul de sarcini (cap. 10.1 - „Cerințe pentru proiectare și execuție”) aferent anunțului de participare nr. .... Or, în asemenea condiții, cum ar putea ... SRL să justifice lipsa de consacrare a tehnologiei BIM, când însuși operatorul economic a făcut dovada, încă din 2021, că deține resurse în acest domeniu. Nu în ultimul rând, referitor la afirmația că „la nivel național există una sau două societăți care pot demonstra implementarea BIM la stadiul 2 sau 3 de maturitate și că documentația de atribuire ar putea fi redactată ca să favorizeze aceste societăți”, contestatoarea trebuie să furnizeze dovezi în acest sens. Dat fiind faptul că ... SRL a făcut dovada că deține resurse în ceea ce privește tehnologia BIM, asumându-și să le utilizeze în cadrul unui contract de proiectare și execuție încheiat pe 02.11.2022, autoritatea consideră că există premisele ca însăși contestatoarea să se numere printre cele „una sau două societăți care pot demonstra implementarea BIM la stadiul 2 sau 3 de maturitate”. Consiliul poate observa, bineînțeles, că această interpretare este strict o consecință a argumentelor lipsite de temei ale contestatoarei, care nu furnizează dovezi, de fapt și de drept, care să confirme îngrădirea artificială a concurenței, prin utilizarea factorului de evaluare BIM. În schimb, Pagina 14 din 42

§ 15

menționează un aspect pe care autoritatea îl aprobă, și anume: „operatorii economici naționali care la acest moment au implementat tehnologia BIM vor beneficia de un puternic avantaj față de ceilalți operatori economici”. Referitor la respectarea principiului proporționalității, se rezumă la a argumenta că rolul factorilor de evaluare este de a genera plus-valoare în cadrul contractului. Faptul că lucrările se pot desfășura fără utilizarea BIM nu înseamnă că factorul de evaluare nu este proporțional cu nivelul de complexitate al lucrării. Pe aceeași logică viciată, ar însemna că niciun factor de evaluare nu respectă principiul proporționalității, atât timp cât orice operator economic poate executa contractul respectând cerințele minime ale caietului de sarcini. Cu privire la critica potrivit căreia: „Autoritatea Contractantă nici măcar nu deține know-how-ul și tehnologia BIM pentru a putea asigura colaborarea în cadrul acestui concept.”, autoritatea menționează că nu este obligată să dețină aceste resurse, atât timp cât le achiziționează de la operatorii economici. Antreprenorul este cel care va pune la dispoziția autorității contractante know-how-ul și tehnologia BIM pentru a putea asigura colaborarea în cadrul acestui concept. Pe același principiu, autoritatea ar trebui să dețină know-how și echipamente în toate domeniile de achiziție (ar însemna că autoritățile contractante care achiziționează lucrări de construcții ar trebui să dețină toate resursele specifice acestui domeniu - de la softuri de proiectare, până la dotări de laborator pentru încercări și verificări etc). Cerințele din caietul de sarcini sunt cerințele minime pe care un operator economic trebuie să le îndeplinească. Faptul că autoritatea nu a impus operatorilor să furnizeze documente într-un format specific tehnologiei BIM denotă că nu discriminează nici pe acei operatori economici care nu dețin aceste resurse. Este eronată afirmația că: „Autoritatea Contractantă nu va obține niciun avantaj real prin implementarea BIM în acest proiect, deoarece față de aceasta documentele oricum vor fi transmise în format clasic.” Contestatoarea face o confuzie evidentă între documentele finale furnizate autorității în format clasic pentru conformitate și procesul de evoluție a documentațiilor și lucrărilor. Acest proces va fi urmărit în timp real de autoritate și celelalte părți implicate, prin intermediul resurselor BIM (puse la dispoziție de antreprenor - platforma pentru mediul comun de date). Cu privire la factorii de evaluare nr. 6 și 7, autoritatea arată că nici art. 29 alin. (1) din anexa la Hotărârea Guvernului nr. 395/2016 și nici o altă prevedere legală aplicabilă nu condiționează utilizarea informațiilor ce țin de capacitatea operatorului economic doar ca cerință de calificare. Singurele repere clare referitoare la formularea factorilor de evaluare a ofertelor sunt prevăzute în cadrul art. 32 alin. (2) din anexă, în sensul în care acești factori de evaluare trebuie să reflecte metodologia de Pagina 15 din 42

§ 16

punctare a avantajelor care vor rezulta din propunerile tehnice și financiare și trebuie să aducă un avantaj real, să nu fie formali și să poată fi urmăriți în cadrul procesului de evaluare a ofertelor. Nu există niciun conflict între utilizarea informațiilor ce țin de capacitatea operatorului economic atât ca factor de evaluare, cât și ca cerință de calificare. Este nefondată și afirmația conform căreia „doar în cadrul cerințelor minime de participare, Autoritatea Contractantă are dreptul de a solicita ofertanților să demonstreze capacitatea tehnică de a executa Contractul ce face obiectul procedurii de atribuire prin depunerea de dovezi cu privire la modul de executare a unor contracte similare de către ofertant.” În continuare, autoritatea nu regăsește niciun temei în ipoteza contestatoarei cum că „în cadrul factorilor de evaluare se poate analiza și puncta exclusiv oferta depusă de operatorii economici cu privire la procedura de atribuire în curs, nefiind permis ca factorii de evaluare să se raporteze la modul de executare a altor contracte de către operatorii economici”, în sensul în care nu există nicio contradicție între raportarea la analiza istoricului contractual al operatorului economic și regulile prevăzute în art. 32 din norme. Mai mult decât atât, circumstanțele în care contractele de experiență similară au fost executate sunt strict comparabile cu cele ale contractului care va fi încheiat, atât timp cât contractele de experiență similară fac obiectul cerințelor de calificare. Or, în cadrul cerințelor de calificare, autoritatea a respectat regulile art. 31. Atât timp cât în cadrul prezentei proceduri de achiziție există factori de evaluare ce vizează experiența similară a personalului, iar acești factori sunt utilizați pe scară largă în domeniul achizițiilor publice și nu sunt considerați nelegali, rezultă că și performanța anterioară a operatorului economic prezintă avantaje, în egală măsură în care performanța anterioară a personalului reflectă avantaje concrete. În ceea ce privește supoziția contestatoarei că factorii de evaluare ar restrânge în mod artificial concurența, autoritatea menționează că atât procesul specific de producție, cât și capacitatea de îndeplinire a contractului implică riscuri de natura celor invocate de autoarea contestației, printre aceste riscuri numărându-se situații care, din culpa beneficiarilor, a autorităților emitente de avize/ acorduri, autorități finanțatoare, condiții meteo nefavorabile, modificări legislative și alte situații ce nu țin de capacitatea de îndeplinire/producție a executantului (inclusiv perioada pandemiei de Covid 19). Însă, capacitatea de adaptabilitate se axează pe multitudinea de factori (interni sau externi) ce pot conduce la aceste modificări ale duratei și valorii lucrărilor. Aceste ipoteze și riscuri au fost prevăzute inclusiv în caietul de sarcini, dintre acestea relevante fiind „riscurile specifice fazei de implementare a proiectului (riscuri contractuale) și anume: incoerența caietelor de sarcini, erori în documentația de execuție, întârzieri în îndeplinirea Pagina 16 din 42

§ 17

obligațiilor contractuale, întârzieri la furnizarea materialelor și echipamentelor pe șantier, forța majoră.” În contextul în care ofertanții trebuie să propună și să-și asume un plan de management al riscurilor, autoritatea consideră că factorul de evaluare este justificat, reflectă un avantaj calitativ, iar ponderea stabilită pentru factor respectă prevederile art. 32, alin. (9) lit. a) din normele anexă la Hotărârea Guvernului nr. 395/2016. Pentru aplicarea factorilor de evaluare nr. 6 și 7, autoritatea va analiza documentele contractuale prezentate pentru îndeplinirea cerinței privind experiența similară referitoare la capacitatea tehnică și profesională de execuție, și anume ordinul administrativ de începere a activităților din contract, procesul-verbal de recepție la terminarea lucrărilor, acordul contractual, sau alte documente din care să rezulte informațiile necesare aplicării factorului de evaluare (informații referitoare la timpul în care au fost realizate lucrările de execuție din cadrul contractelor prezentate ca experiență similară, durată cuprinsă între ordinul administrativ de începere a execuției lucrărilor și recepția la terminarea lucrărilor). Documentele de referință au fost selectate, pentru a asigura o interpretare unitară, transparentă și nedistorsionată a factorilor de evaluare, cu respectarea principiilor care stau la baza atribuirii contractelor de achiziție publică și fără a restrânge în mod artificial concurența. Prin cererea de intervenție nr. ... în interesul autorității, ...SRL solicită respingerea contestației, ca neîntemeiată, arătând că, într-o interpretare distorsionată a explicațiilor privind algoritmul de calcul aferent factorilor de evaluare nr. 3 și 4, contestatoarea susține nelegalitatea acestor factori, care ar fi și restrictivi, și discriminatorii. Nedovedit, contestatoarea avansează ideea că doar una sau două societăți din România au implementată și au experiență în utilizarea tehnologiei BIM, ceea ce ar conduce la restrângerea concurenței. Contrar susținerilor contestatoarei, factorii de evaluare privind capacitatea de utilizare a tehnologiei BIM respectă în totalitate criteriile prevăzute de actele normative. Factorii au stabilite ponderi relative și algoritm de calcul clar și detaliat privind metodologia de punctare a avantajelor rezultate ca urmare a capacității de utilizare a tehnologiei BIM, dovedită prin propunerile tehnice asumate de ofertanți. Factorii de evaluare pot fi cu ușurință urmăriți în cadrul procesului de evaluare, în funcție de planul de realizare BIM al proiectului asumat prin propunerea tehnică. Dacă ofertantul nu are capacitatea dovedită de a utiliza tehnologia BIM, nu va oferi niciun avantaj autorității contractante prin raportare la acest factor de evaluare și va fi punctat cu 0 puncte la acest factor de evaluare, iar dacă demonstrează capacitatea de realizare BIM a proiectului prin federalizarea modelelor sau chiar integrat (pentru toată echipa de proiectare/execuție) va fi punctat cu 3, respectiv cu 5 puncte, avantajele rezultate fiind incontestabile. Ponderea stabilită pentru fiecare Pagina 17 din 42

§ 18

dintre factorii de evaluare privind utilizarea tehnologiei BIM este de 5 puncte (din 100) pentru flecare dintre acești factori. Ponderea acestor factori de evaluare, cumulat 10% prin raportare la totalul de 100 de puncte, în mod cert nu este disproporționată prin raportare la ceilalți factori de evaluare utilizați în procesul de evaluare. Susținerea contestatoarei că factorii de evaluare privind capacitatea de utilizare a tehnologiei BIM ar fi raportați la istoricul ofertanților este eronată, formulată cu rea-credință și neîntemeiată. Ceea ce se punctează este capacitatea ofertanților exprimată prin propunerea tehnică de utilizarea a tehnologiei BIM și la ce nivel de utilizare (i.e. planul de realizare BIM al proiectului prin federalizarea modelelor de specialitate se punctează 3 puncte, iar planul de realizare BIM al proiectului integrat, respectiv toată echipa de proiectare să lucreze pe același model, se punctează 5 puncte). În dovedirea capacității invocate de ofertant prin propunerea tehnică pentru utilizarea tehnologiei BIM, autoritatea solicită dovezi că ofertantul are, în mod real, capacitatea de a utiliza tehnologia BIM la nivelul propus. În lipsa unor dovezi privind capacitatea de utilizare a tehnologiei BIM propuse de ofertanți, autoritatea nu poate valida și puncta respectiva propunere. Autoritatea nu evaluează istoricul ofertanților în proiecte similare (i.e. număr de proiecte în care a fost utilizată tehnologia BIM de ofertanți), ci capacitatea ofertanților de utilizare a tehnologiei BIM în proiect, astfel cum aceasta este dovedită. Principala justificare a contestatoarei pentru a solicita eliminarea factorilor de evaluare privind utilizarea tehnologiei BIM este că „piața construcțiilor la nivel național nu este pregătită, la acest moment, pentru utilizarea unor asemenea factori de evaluare”. În fapt, motivul contestării acestor factori de evaluare este că respectiva contestatoare nu este pregătită pentru utilizarea tehnologiei BIM. Susținerile în sensul că în România nu au fost realizate decât unul sau două proiecte cu tehnologia BIM sunt nereale. Singurul aspect pe care îl cunoaște contestatoarea este probabil acela că nu are capacitatea de utilizare a tehnologiei BIM, neputând determina numărul de proiecte realizate în România cu tehnologia BIM până în prezent. Legislația achizițiilor publice la nivel național și european permite operatorilor economici externi să participe în cadrul procedurii în diverse forme, pentru a aduce know-how-ul și experiența acestora în proiectele din România, dacă anumiți ofertanți nu au această capacitate tehnologică. Evaluarea capacității de utilizare a tehnologiei BIM nu restrânge concurența, cu atât mai mult cu cât nu reprezintă o cerință de calificare, ci un factor de evaluare. În cazul în care un operator nu deține capacitatea de utilizare a tehnologiei BIM nu va fi descalificat și nu i se va limita accesul în cadrul procedurii. Este pe deplin justificat ca un operator care are capacitatea demonstrată de a utiliza tehnologia BIM, Pagina 18 din 42

§ 19

cu incidența tuturor avantajelor determinate de utilizarea acestei tehnologii, să fie punctat, având o propunere tehnică superioară calitativ față de o propunere tehnică prin care se propune furnizarea documentațiilor pe suport de hârtie, cu toate riscurile determinate de aceasta. Nefiind un criteriu de calificare limitativ de concurență, accesul în cadrul procedurii este permis și ofertanților care nu au capacitatea de utilizare a tehnologiei BIM. Totodată, nici concurența nu este afectată, în condițiile în care utilizarea tehnologiei BIM determină costuri suplimentare pentru ofertanții ce utilizează această tehnologie, pentru o calitate superioară, care se vor releva în preț, în timp ce ofertanții care nu au capacitatea de utilizare a tehnologiei BIM, precum contestatoarea, vor oferta un preț mai mic, obținând un punctaj superior la factorul de evaluare financiar. Într-adevăr, proiectarea și execuția oricărui proiect de construcții pot avea loc și fără utilizarea tehnologiei BIM, însă utilizarea acestei tehnologii aduce o serie de avantaje evidente autorității contractante, atât din punct de vedere al calității, cât și al costurilor, care sunt necesar a fi evaluate în cadrul sistemului de evaluare a ofertelor. O ofertă care utilizează tehnologia BIM este mai avantajoasă pentru autoritatea contractantă decât o ofertă care documentează și execută proiectul pe hârtie, iar această diferență poate fi evaluată de către autoritate prin intermediul unor factori de evaluare pentru a releva această diferență calitativă între oferte, nefiind încălcat tratamentul egal. Pentru accesarea informațiilor puse la dispoziție prin tehnologia BIM în cadrul unei platforme tip „cloud” nu este necesar autorității să dețină licența pentru un anumit software BIM. Livrabilele furnizate prin intermediul platformei BIM se pot vizualiza prin intermediul unor programe software comune. În ceea ce privește factorul de evaluare „Procesul specific de producție exprimat prin raportul durata/lucrări realizate CT/CP”, el evidențiază capacitatea ofertantului de a adapta procesul specific de producție pentru a eficientiza resursa de timp, în condițiile unor eventuale fluctuații ale nivelului de lucrări. În acest sens, autoritatea are în vedere lucrările similare cu cele care fac obiectul contractului de achiziție publică ce urmează să fie atribuit, pe care antreprenorul le-a executat, și se va analiza daca termenul de realizare a fost devansat/respectat/întârziat în corelație cu variația producției față de cea prevăzută prin contract. Factorul de evaluare a fast stabilit în conformitate cu prevederile art. 188 din Legea nr. 98/2016 și art. 32 alin. (8) din normele legii, în legătură directă cu natura și obiectul contractului ce urmează a fi atribuit, precum și pentru a reflecta avantaje reale și evidente ce pot fi obținute în acest sens (diminuarea riscului de prelungire a duratei de realizare a contractului în situația în care pe parcursul execuției lucrărilor Pagina 19 din 42

§ 20

se impune realizarea de lucrări suplimentare, respectiv asigurarea că obiectivul de investiție va putea fi dat în folosință cu respectarea planificării ce rezulta din justificarea necesității investiției). Astfel, autoritatea aplică factorul de evaluare (coeficient), în cadrul prezentei proceduri de atribuire, prin intermediul căruia se poate evalua procesul specific de producție al ofertantului pentru execuția de lucrări similare cu cele care fac obiectul contractului ce urmează a fi atribuit, exprimat prin raportul coeficient durata/coeficient lucrări realizate, care oferă posibilitatea de a fi selectată oferta cea mai avantajoasă din punct de vedere al procesului specific de producție al ofertantului și, implicit, oferă autorității contractante asigurări că viitorul contractant are capacitatea de a optimiza termenul/de execuție pentru darea în folosință a obiectivului de investiții. Autoritatea a alocat pentru factorul de evaluare „Procesul specific de producție exprimat prin raportul durată/lucrări realizate CT/CP” (caracteristica funcțională considerată a reprezenta un avantaj calitativ în sensul prevederilor art. 32 alin. (9) lit. a) din norme), o pondere de 10 puncte din total (10% din punctajul final). La stabilirea ponderii s-a avut în vedere ca aceasta să nu conducă la distorsionarea rezultatului aplicării procedurii pentru atribuirea contractului de achiziție publică, având în vedere, totodată, că execuția lucrărilor are o pondere semnificativa în contractul ce urmează a fi atribuit. În ceea ce privește factorul de evaluare „Capacitatea de îndeplinire a contractului CJ determinată pe baza nivelului specific de producție realizat în contracte similare”, factorul evidențiază capacitatea de producție a ofertantului ce este dovedită în cadrul lucrărilor executate similare cu cele care fac obiectul contractului ce urmează a fi atribuit, prin raportare la capacitatea de producție estimată în cadrul prezentei proceduri de achiziție. Factorul a fost stabilit în conformitate cu prevederile art. 188 din Legea nr. 98/2016 și art. 32 alin. (8) din normele legii, în directă legătură cu natura și obiectul contractului ce urmează a fi atribuit, precum și pentru a reflecta avantaje reale și evidente ce pot fi obținute în acest sens (diminuarea riscului de a atribui contractul unui ofertant care nu are capacitatea de producție necesară pentru ca ritmul de realizare a lucrărilor să asigure finalizarea lucrărilor la termenul stabilit în documentația de atribuire). Autoritatea aplică un factor de evaluare (coeficient), în cadrul prezentei proceduri de atribuire, prin intermediul căruia se poate evalua capacitatea de producție a ofertantului pentru execuția lucrărilor ce fac obiectul contractului ce urmează a fi atribuit, exprimat prin raportul dintre producția zilnică realizata efectiv în cadrul contractelor similare și producția zilnică anticipată de către autoritatea în cadrul prezentului contract. Acest coeficient oferă posibilitatea autorității contractante de a selecta oferta cea mai avantajoasă din punct de vedere al capacității de Pagina 20 din 42

§ 21

producție a ofertantului și, implicit, care permite încadrarea în limitele temporare de execuție. Autoritatea a alocat pentru factor ponderea de 10% din punctajul final, pondere la care a avut în vedere să nu distorsioneze rezultatului aplicării procedurii pentru atribuirea contractului de achiziție publică, având în vedere, totodată, că execuția lucrărilor are a pondere semnificativa în contractul ce urmează a fi atribuit. Prin cererea transmisă la 23.02.2024, ... SRL intervine în prezentul litigiu în sprijinul autorității contractante și solicită respingerea contestației, ca neîntemeiată. Consideră că ... SRL nu a respectat standardul de motivare necesar calificării contestației drept admisibile, întreaga contestație fiind bazată pe simple presupuneri, neprobate, cu încălcarea art. 10 din Legea 101/2016. ... SRL nu probează imposibilitatea îndeplinirii cerințelor documentației și/sau a factorilor de evaluare, ceea ce demonstrează caracterul artificial al acestei contestații. Contrar susținerilor contestatoarei, factorii de evaluare nr. 3 și 4 justificați și perfect legali. Deși contestatoarea consideră tehnologia BIM ca fiind un element de noutate la nivel național, în realitate, mulți operatori economici s-au adaptat noii tehnologii și o folosesc în realizarea și execuția proiectelor. Criticile sunt îndreptate preponderent către propriile presupuneri în ceea ce privește utilizarea tehnologiei BIM de către alți operatori economici pe piața din România, ceea ce nu demonstrează caracterul restrictiv sau nelegal care vizează utilizarea în executarea contractului a tehnologiei BIM. Totodată, nu justifică în ce măsură și din ce considerente factorii de evaluare sunt discriminatorii pentru toți operatorii economici, nu doar din punctul de vedere al ... SRL. Afirmația „posibilitatea de a obține un punctaj maxim în cadrul acestor factori de evaluare este limitată la unul sau la doi operatori economici” este o exagerare, nedovedită. Contestatoarea nu deține date concrete prin care să demonstreze nivelul pieței din România și al operatorilor economici din sectorul construcțiilor sau o statistică care să ateste numărul de operatori economici cu aceasta capacitate. Contestatoarei nu îi sunt străine de standardele BIM, luând în considerare istoricul, unde se poate vedea ca a mai participat la proceduri de achiziție publică în care a fost solicitată îndeplinirea implementării BIM. Acest lucru arată că are experiența și cunoștințe în implementarea BIM. Nu are fundament nici afirmația că: „La acest moment, piața construcțiilor naționale este preponderent la stadiul 0, existând un număr extrem de redus de proiecte în care BIM a fost utilizat la stadiul 1, 2 sau 3 de maturitate.” Nu există un studiu care să demonstreze nivelul de pregătire BIM al pieței naționale sau care să ateste ca Romania este o piață emergentă. Nivelul de maturitate BIM aparține fiecărui actor Pagina 21 din 42

§ 22

de pe piața construcțiilor din România și este dependent de preocuparea și investițiile realizate de aceștia pentru atingerea unui stadiu BIM care variază de la 0 la 3. Chiar daca în opinia contestatoarei, BIM este un concept relativ nou, standardele ISO pentru BIM sunt publicate de organismul național de standardizare (SR EN ISO 19650-1:2019 și SR EN ISO 19650- 2:2019), disponibile în limba română și aplicabile de către oricare dintre părțile interesate începând cu 2019. Directiva 2014/24 promovează și încurajează utilizarea BIM în proiectele de construcții, oferind o justificare puternică pentru implementarea lor în vederea obținerii rezultatelor așteptate de către autoritatea contractantă. Tot la nivel european, s-a realizat un grup de lucru, denumit EU BIM Task Group, care are ca scop încurajarea utilizării comune a BIM, ca o „construcție digitală”, în lucrările publice, cu scopul comun de a îmbunătăți raportul calitate-preț pentru banii publici, calitatea proprietății publice și pentru competitivitatea durabilă a industriei construcțiilor. Toate eforturile grupului până în prezent s-au concretizat într-un manual BIM, unde se descriu detaliat principalele avantaje și actualele eforturi ale statelor si ale companiilor private de a implementa aceste standarde comune. Grupul descrie BIM ca fiind pe cale sa devină un limbaj global pentru sectorul infrastructurilor și construcțiilor, permițând o mai bună colaborare și o dezvoltare a competentelor peste frontiere. BIM reprezintă standardul pentru livrarea majorității proiectelor de infrastructură publică în întreaga lume, fiind utilizat în multe proiecte de construcție în întreaga lume. Faptul ca societatea contestatoare nu a luat act de aceste standarde și a ales să rămână pasivă, în loc să implementeze standardele respective, nu are nicio justificare logică în contestarea deciziilor autorității contractante în stabilirea factorilor de evaluare, pentru a putea selecta operatorii economici capabili să realizeze cu succes obiectivul de investiții la standarde de înaltă calitate. Implementarea unor standarde de modelare a informațiilor clădirii este adecvată pentru autoritatea contractantă, deoarece îmbunătățește semnificativ modul în care clădirile sunt proiectate, construite și operate. Procesele de proiectare, execuție, management de proiect și operare în acest mod de lucru BIM îmbunătățesc semnificativ calitatea proiectului și reduc riscul diferitelor erori, fiind un avantaj real prin nivelul ridicat de coordonare și colaborare între toți specialiștii implicați în proiect, de la faza incipientă (concept/idee) până la operare. Aceste standarde nu înseamnă doar o colaborare mai eficientă în proiecte, ci permite proiectanților și contractorilor care lucrează pentru toate tipurile de lucrări de construcții să aibă un management mai clar și mai eficient al informațiilor. Factorii de evaluare stabiliți nu sunt discriminatorii și nici disproporționați, deoarece nu exclud operatorii economici care nu dețin Pagina 22 din 42

§ 23

sau nu prezintă un nivel avansat de implementare a sistemului, ci expun în mod concret avantajele pe care autoritatea le poate obține în realizarea proiectului, acordând astfel punctaj operatorilor economici care dețin un nivel avansat de implementare a sistemului. Având în vedere importanța proiectului și anume de a asigura interoperabilitatea cu structurile militare ale statelor membre NATO, pe timpul operațiilor și exercițiilor aliate infrastructurii necesare, nivelul de performanță și eficiență atât în partea de proiectare, cât și în partea de execuție sunt esențiale, astfel: - în partea de proiectare, BIM aduce valoare prin stocarea tuturor informațiilor despre clădire de la început până la sfârșit, reducând timpul de proiectare prin comunicarea directă cu alte specialități, reducând erorile de proiectare prin transferul direct de informații și creând prezentări vizuale de mare impact pentru clienții finali; - în faza de execuție, BIM aduce valoare prin verificarea rapidă a informațiilor și a documentelor stocate, reducând costurile suplimentare prin estimarea precisă a costurilor de construcție, calculând cu precizie materialele necesare și planificându-le în funcție de programul de execuție; - în exploatare, BIM aduce valoare prin vizualizarea întregului proiect și a tuturor documentațiilor, controlând costurile și furnizând informații despre toate produsele și soluțiile utilizate în proiect. Cum susține și contestatoarea, „scopul factorilor de evaluare este de a determina cea mai avantajoasă ofertă din punct de vedere economic dintre ofertele admisibile. Totodată, în mod corect autoritatea a considerat punctarea factorilor de evaluare nr. 3 și 4 privind capacitatea ofertantului de a susține utilizarea BIM. Utilizarea BIM la nivel național nu este o noutate, ci o nevoie de adaptare la contextul actual de eficiență și digitalizare. Au existat și există numeroase proiecte publice și private care au utilizat și utilizează această tehnologie, cum sunt și numeroși operatori economici care utilizează acest mecanism eficient de conlucrare în proiecte de construcție. Din examinarea coroborată a materialului probator administrat, aflat la dosarul cauzei, după verificarea din oficiu a competenței generale, materiale și teritoriale, potrivit art. 131 alin. (1) C. proc. civ., și după deliberare, Consiliul reține că, prin anunțul de participare nr. ..., publicat în Sistemul Electronic de Achiziții Publice – SEAP la 02.02.2024, autoritatea contractantă denumită la pct. I.1) din anunț „...” a inițiat o procedură de licitație deschisă în vederea procurării de servicii de proiectare și lucrări de execuție pentru obiectivul de investiție „...”, estimate valoric la 72.957.964,58 lei, fără TVA. Documentația de atribuire a fost postată în SEAP la 02.02.2024, alături de anunțul de invitare la competiție. Ulterior consultării acestei documentații, considerând că patru factori de evaluare tehnici stabiliți de autoritate Pagina 23 din 42

§ 24

sunt nerelevanți, restrictivi, discriminatorii și contrari dispozițiilor legale, ... SRL a atacat-o în termenul legal la Consiliu, prin contestația care formează obiectul prezentei cauze, premisă a controlului administrativ-jurisdicțional. Se constată și primirea cererilor de intervenție voluntară accesorie aparținând ...SRL și ... SRL, la analiza condițiilor de formulare a cărora, în raport cu prevederile în vigoare ale art. 17 alin. (3) și (4) din Legea nr. 101/ 2016, se observă admisibilitatea lor în principiu: (3) Până la soluționarea contestației de către Consiliu, operatorii economici interesați să participe la procedura de atribuire, respectiv, după caz, operatorii economici participanți la procedura de atribuire pot formula cerere de intervenție voluntară în litigiu, potrivit prevederilor Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, republicată, cu modificările ulterioare, în termen de 10 zile de la data publicării în SEAP a contestației. În cazul procedurilor a căror inițiere nu se realizează prin publicare în SEAP, termenul de 10 zile se calculează de la data comunicării contestației. (4) Cererea de intervenție se înaintează atât Consiliului, cât și autorității contractante și contestatorului/contestatorilor, nu mai târziu de expirarea termenului legal de formulare a acesteia. ...SRL și ... SRL au calitatea de operatori economici interesați să participe la licitație, deci potențiali ofertanți, au calitate și capacitate procesuale și au dovedit un interes legitim propriu în pricină, prin promovarea cererii, constând în menținerea actualilor factori de evaluare, care le-ar permite valorificarea circumstanțelor proprii fiecăruia dintre cei doi antreprenori, motiv pentru care, în conformitate cu art. 65 alin. (1) C. proc. civ., Consiliul încuviințează în principiu cererile de intervenție, formulate în interiorul termenului de 10 zile de la data publicării în SEAP a contestației (13.02.2024), calculat conform art. 5 din Legea nr. 101/2016: Art. 5. - (1) Termenele procedurale stabilite de prezenta lege, exprimate în zile, încep să curgă de la începutul primei ore a primei zile a termenului și se încheie la expirarea ultimei ore a ultimei zile a termenului. (2) Ziua în cursul căreia a fost comunicat un act procedural nu este luată în calculul termenului. Dacă ultima zi a unui termen exprimat altfel decât în ore este o zi nelucrătoare, termenul se încheie la expirarea ultimei ore a următoarei zile lucrătoare. Interesul intervenientelor de a își valorifica propriile situații prin prisma factorilor de evaluare atacați este unul legitim, născut, personal și actual (condiții enumerate la art. 33 C. proc. civ.). Din parcurgerea cuprinsului cererilor intervenientelor, se vădește că sunt în sensul sprijinirii poziției autorității contractante, fără nicio pretenție diferită de a acesteia (respingerea contestației), cu privire la actul atacat în prezenta procedură administrativ-jurisdicțională, situație în care Consiliul stabilește că cererile sunt de intervenție voluntară accesorie în favoarea autorității contractante. Înainte de a trece la cercetarea pe fond a contestației, în contextul invocării de către intervenienta secundă a excepției lipsei de motivare în concret a contestației, raportat la art. 26 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 și art. 248 alin. (1) C. proc. civ., Consiliul este ținut să analizeze cu precădere excepției, dat fiind că validitatea contestației depinde de Pagina 24 din 42

§ 25

soluționarea ei. În privința elementului de la art. 10 lit. f) din legea remediilor, constând în motivarea contestației, Consiliul apreciază că ea este suficientă și elocventă. Din întreaga construcție a contestației ... SRL, se desprinde concluzia că autoarea este nemulțumită și atacă actul public de stabilire a factorilor de evaluare [document al achiziției, în sensul art. 3 alin. (1) lit. y) din Legea nr. 98/2016], urmărind excluderea sau modificarea lor, situație în care Consiliul este ținut să se pronunțe asupra legalității și temeiniciei actului în discuție. Curtea Constituțională a observat că expunerea cu claritate a situației de fapt dă posibilitatea judecătorului de a identifica motivele de drept, în exercitarea rolului său activ (Decizia nr. 400 din 3 iulie 2014). În privința eventualei redactări deficitare a contestației, Consiliul trebuie să manifeste toleranță și rol activ, pentru a identifica voința autoarei ei și scopul pe care îl urmărește. O contestație nu poate fi respinsă pentru simpla exprimare deficitară a contestatoarei, mai ales în contextul în care, din cuprinsul contestației, se pot deduce, totuși, care sunt voința autoarei și scopul final urmărit de aceasta (desființarea actului considerat nelegal și emiterea unuia legal). În Hotărârea din 3 iulie 2014, Braun, C-524/13, EU:C:2014:2045, punctul 20, sesizată fiind cu o întrebare preliminară, Curtea de la Luxemburg a consemnat că, deși fraza subordonată din întrebarea preliminară nu conține predicat, această constatare nu determină inadmisibilitatea respectivei întrebări, având în vedere că, conținutul acestei întrebări poate fi dedus cu certitudine din decizia de trimitere. În special, fiind vorba despre concluzii în anulare, prin „cauză a litigiului” trebuie să se înțeleagă contestarea de către reclamant a legalității interne a actului atacat sau, alternativ, contestarea legalității externe a acestuia, distincție recunoscută de jurisprudență (a se vedea, de pildă, Hotărârea Curții din 13 decembrie 2001, Cubero Vermurie/Comisia, C- 446/00 P, EU:C:2001:703, punctele 12, 13 și 16, Hotărârea Tribunalului de Primă Instanță din 28 mai 1998, W/Comisia, T-78/96 și T-170/96, EU:T:1998:112, punctele 62-64, Ordonanța Tribunalului Funcției Publice din 11 decembrie 2007, Martin Bermejo/Comisia, F-60/07, EU:F:2007:216, punctele 36-39, și Hotărârea Tribunalului Funcției Publice din 1 iulie 2010, Časta/Comisia, F-40/09, EU:F:2010:74, punctul 83). Astfel fiind, formularea contestației ... SRL se încadrează în limitele statornicite de lege, iar excepția anulării pe considerentul nemotivării în concret este respinsă, ca nefondată. În schimb, în cauză, se vădește a fi întemeiată excepția lipsei calității procesuale pasive a ..., contradictoriu cu care a ales să se judece contestatoarea. La interpelarea Consiliului nr. ..., de a preciza cine este autoritatea contractantă care are calitate procesuală pasivă (... sau „...”), ... SRL a răspuns cu indolență: „- Precizăm că Contestația este îndreptată împotriva: Pagina 25 din 42

§ 26

• ...; • ....” refuzând să menționeze care este entitatea ce deține calitate de autoritate contractantă și calitate procesuală pasivă. În secțiunea I a anunțului de participare, autoritate contractantă este identificată ca fiind „...”, ceea ce înseamnă că nu ... deține calitatea juridică de autoritate contractantă. Dacă acesta ar fi deținut calitatea, nu mai apărea circumstanțierea constând în adăugirea „...”. Ordinul ministrului apărării nr. M.31/2008 privind competențele de achiziție a produselor, serviciilor și lucrărilor în cadrul ..., republicat, utilizează la art. 2 expresia „..., prin ... - în calitate de autoritate contractantă, legal reprezentată de ....”, iar din acordul la genul feminin („reprezentată”) se desprinde concluzia că unitatea militară organizatoare posedă calitatea de autoritate, nu ministerul. Direcția domenii și infrastructuri, structură centrală a ..., potrivit Legii nr. 346/2006 privind organizarea și funcționarea ..., republicată, stabilește competențe de achiziție autorităților contractante din subordine pentru lucrări de investiții, reparații capitale și consolidări, precum și pentru servicii de proiectare, iar ... (...) se regăsește între autoritățile contractante din subordine (https...). Asupra aspectelor sesizate de petentă, Consiliul se raportează la cei patru factori și algoritmii asociați aflați în dispută, astfel cum sunt ei regăsiți în documentația de atribuire și au fost revizuiți prin clarificarea din oficiu postată în SEAP la 07.02.2024 (fișier [...] Documente revizuite.zip.p7s): Pagina 26 din 42

§ 27

[...] 3. Tehnic 2. Capacitatea ofertantului de a livra pe bază de Building Information Modeling (BIM) - documentațiile de proiectare 5% Modul de prezentare a Building Information Modeling (BIM) în conformitate cu standardele BIM în vigoare SR EN ISO 19650-1/2019, SR EN ISO 19650- 2/2019, aplicabil pentru faza de proiectare Maxim 5 puncte Ofertantul nu dovedește nicio capabilitate de livrare BIM – nu specifică modul în care va structura documentația, cum va planifica livrarea de informației, nu furnizează informații cu privire la mediul comun de date - common data environment (CDE), nu specifică cum va colabora cu Beneficiarul și celelalte părți implicate (supervizor, constructor, subcontractori), nu specifică un plan de execuție BIM al proiectului – faza de proiectare. 0 puncte Ofertantul utilizează eminamente sisteme CAD în livrarea informației proiectului, dar specifică modul în care va structura informația proiectului, planifică livrarea informației, specifică implementarea și utilizarea mediului comun de date - common data environment (CDE) și modul în care va colabora cu Beneficiarul și celelalte părți implicate (supervizor, constructor, subcontractori), respectiv procedurile, fluxurile de lucru de creare, livrare și aprobare a documentației. 1 punct Ofertantul elaborează un plan de realizare BIM al proiectului (BEP – BIM execution plan), în cadrul căruia specifică tehnologia BIM, echipa de livrare cu capabilitățile de a livra BIM, etapele în care se va livra (planificarea livrării de informații pe faze de proiectare), formatul in care se va livra informația (standard de informații al proiectului, metodele si procedurile de lucru ale proiectului pentru producerea de informații), mediul comun de date - common data environment CDE cu specificații privind fluxurile de lucru pentru a crea un model BIM federalizat în CDE prin federalizarea modelelor de specialitate, liste de cantități de lucrări extrase automat din modelele de specialitate, extragerea planșelor din modelele federalizate pentru elaborarea documentației, schimbul de informații în cadrul procesului de proiectare (conform fluxul generării și partajării documentelor informațiilor pentru mediul comun de date CDE) - platforme utilizate și permisiuni. 3 puncte Ofertantul elaborează un plan de realizare BIM al proiectului (BEP – BIM execution plan) în cadrul căruia specifică tehnologia BIM, echipa de livrare cu capabilitățile de a livra BIM, etapele în care se va livra (planificarea livrării de informații pe faze de proiectare), formatul in care se va livra informația (standard de informații al proiectului, metodele si procedurile de lucru ale proiectului pentru producerea de informații), mediul comun de date - common data environment CDE cu specificații privind fluxurile de lucru pentru a crea un model BIM integrat, respectiv toată echipa de proiectare să lucreze pe același model, liste de cantități de lucrări extrase automat din modelele de specialitate, extragerea planșelor aferente documentațiilor de proiectare direct din modelul integrat, integrarea cu devizele pe categorii de lucrări, integrarea modelelor cu graficul de execuție, schimbul de informații în cadrul procesului de proiectare (conform fluxul generării și partajării documentelor informațiilor pentru mediul comun de date CDE) - platforme utilizate și permisiuni cu asigurarea accesului interactiv al reprezentanților beneficiarului la modelul BIM integrat. 5 puncte NOTA: Ofertantul va face dovada că s-au livrat proiecte pe bază de BIM prin extrase din lucrări anterioare care demonstrează modul de abordare propus în planul de execuție BIM al proiectului prezentat în propunerea tehnică (faza de proiectare). 4. Tehnic 3. Capacitatea ofertantului de a susține utilizarea Building Information Modeling (BIM) - în etapa de execuție a proiectului 5% Modul de prezentare a Building Information Modeling (BIM) în conformitate cu standardele BIM în vigoare SR EN ISO 19650-1/2019, SR EN ISO 19650- Ofertantul nu dovedește nicio capabilitate de utilizare BIM în etapa de execuție a proiectului – nu specifică modul de codificare a documentelor; procedura de achiziție materiale și echipamente; instrucțiuni pentru documentele de șantier; modul de control în faze determinante inclusiv fluxul documentelor. Nu specifică cum va colabora cu Beneficiarul și celelalte părți implicate (supervizor, proiectant, subcontractori), nu prezintă un plan de execuție BIM al proiectului pentru faza de execuție. 0 puncte Ofertantul nu specifică un plan de execuție BIM al proiectului pentru faza de execuție dar demonstrează capacitatea și capabilitatea de realizare a schimbului de informații în cadrul procesului de execuție între proiectanți, executanți și consultanți, pe platforme dedicate, pentru aprobarea specificațiilor tehnice ale echipamentelor/materialelor care vor fi puse în operă. Ofertantul prezintă fluxurile de lucru (liste de verificare aferente diverselor procese de șantier și pentru întocmirea situațiilor de lucrări), secvențierea activităților și responsabilii în perioada de execuție. 1 punct Ofertantul elaborează un plan de execuție BIM al proiectului (BEP – BIM execution plan) în cadrul căruia prezintă 3 puncte Pagina 27 din 42

§ 28

2/2019, aplicabile pentru faza de execuție Maxim 5 puncte informații specifice etapei de execuție a lucrărilor: - modul de codificare a documentelor, modul de achiziție materiale/echipamente inclusiv aprobarea specificațiilor tehnice ale echipamentelor/materialelor care vor fi puse în operă, instrucțiuni pentru documentele de șantier, control în faze determinante inclusiv flux documente; - schimbul de informații în cadrul procesului de execuție între proiectanți, executanți și consultanți (conform fluxului de generare și partajare a documentelor / informațiilor pentru mediul comun de date CDE) - platforme utilizate și permisiuni; - fluxurile de lucru (liste de verificare aferente diverselor procese de șantier și pentru întocmirea situațiilor de lucrări), secvențierea activităților și responsabilii în cadrul proceselor BIM aplicabile în perioada de execuție. Ofertantul elaborează un plan de execuție BIM al proiectului (BEP – BIM execution plan) în cadrul căruia prezintă informații specifice etapei de execuție a lucrărilor: - modul de codificare a documentelor, modul de achiziție materiale / echipamente șantier inclusiv aprobarea specificațiilor tehnice ale echipamentelor / materialelor care vor fi puse în operă, instrucțiuni pentru documentele de șantier, control în faze determinante inclusiv flux documente; - schimbul de informații în cadrul procesului de execuție (conform fluxul generării și partajării documentelor informațiilor pentru mediul comun de date CDE) - platforme utilizate și permisiuni; - fluxurile de lucru (liste de verificare aferente diverselor procese de șantier și pentru întocmirea situațiilor de lucrări), secvențierea activităților și responsabilii în cadrul proceselor BIM aplicabile în perioada de execuție; - capacitatea de coordonare 3D pentru detectare coliziuni: instrumente software pentru coordonare proiectare-execuție prin suprapunerea modelului integrat 3D în șantier, vizualizare și coordonare între specialități (coordonare instalații – structură de rezistență); - instrumente software pentru extragerea și exportul cantităților pe categorii de lucrări din modelul integrat BIM, pentru întocmirea situațiilor de lucrări; - posibilitatea utilizării metodelor industriale de (pre)fabricare a elementelor de construcție pe baza modelului digital al construcției, direct din modelul informațional al clădirii. 5 puncte NOTA: Ofertantul va face dovada că s-au executat proiecte utilizând facilitățile BIM prin extrase din lucrări anterioare care demonstrează modul de abordare propus în planul de execuție BIM al proiectului prezentat în propunerea tehnică (faza de execuție). [...] 6. Procesul specific de producție exprimat prin raportul durată/lucrări realizate 10% Pentru aplicarea factorului de evaluare se vor analiza documentele contractuale prezentate pentru îndeplinirea cerinței privind experiența similară referitoare la capacitatea tehnică și profesională de execuție (Ordinul administrativ de începere a activităților din contract, procesul-verbal de recepție la terminarea lucrărilor, acordul contractual, alte documente din care să rezulte informațiile necesare aplicării factorului de evaluare). Raportul durată/lucrări realizate - cu o valoare de 10 puncte și o pondere de 10% în totalul criteriului de atribuire - se va calcula după cum urmează: CT , unde: Tf = Durata efectivă în care contractul a fost finalizat (de la data ordinului administrativ de începere a execuției lucrărilor până la data RTL), exprimată în zile calendaristice (1 lună= 30,5 zile ) Ti = Durata stipulată în acordul contractual inițial, exprimată în zile calendaristice (1 lună= 30,5 zile) CP , unde: Pf= Valoarea contractului aferentă execuției lucrărilor indicată în procesul verbal de la terminarea lucrărilor (PV-RTL), exprimată în lei, fără TVA; Pi= Valoarea execuției lucrărilor din acordul contractual inițial, exprimată în lei, fără TVA. Ofertele cu >1,05 vor fi considerate conforme, însă vor fi punctate cu zero puncte. Ofertele cu în intervalul 0,95-1,05 vor fi punctate cu 5 puncte. Maxim 10 puncte Pagina 28 din 42

§ 29

Ofertele cu <0,95 sunt ierarhizate în intervalul 5-10 puncte, cel mai mic raport obținând cel mai mare punctaj, adică 10 puncte, după cum urmează: P (n) = 5 p + (minim) / (n) x 5 p, unde: P (n) - punctajul obținut de către oferta admisibilă aflată sub evaluare; (minim) - cel mai scăzut coeficient obținut dintre ofertele admisibile; (n) – coeficientul obținut de oferta admisibilă aflată sub evaluare. La determinarea raportului durată/lucrări realizate CT/CP se va utiliza următoarea metodă de acordare a punctajului: - în cazul în care ofertantul a prezentat un singur contract pentru îndeplinirea cerinței privind experiența similară referitoare la capacitatea tehnică și profesională privind execuția lucrărilor, raportul durată/lucrări realizate CT/CP luat în considerare pentru punctarea factorului de evaluare, va fi cel rezultat din informațiile aferente contractului respectiv; - în cazul în care ofertantul a prezentat 2 (două) contracte pentru îndeplinirea cerinței privind experiența similară referitoare la capacitatea tehnică și profesională privind execuția lucrărilor, raportul durată/lucrări realizate CT/CP luat în considerare pentru punctarea factorului de evaluare, va fi cel cu valoarea cea mai mare (exemplu: dacă ofertantul a prezentat 2 contracte pentru îndeplinirea cerinței privind experiența similară referitoare la capacitatea tehnică și profesională din care au rezultat valori ale raportului durată/lucrări realizate CT/CP = 0,85 respectiv CT/CP = 0,90, valoarea care va fi luată în considerare pentru punctarea factorului de evaluare va fi 0,90). - în cazul în care ofertantul a prezentat 3 (trei) contracte pentru îndeplinirea cerinței privind experiența similară referitoare la capacitatea tehnică și profesională privind execuția lucrărilor, raportul durată/lucrări realizate CT/CP luat în considerare pentru punctarea factorului de evaluare, va fi cel rezultat din media aritmetică între cele 2 cu valoarea cea mai mare (exemplu: dacă ofertantul a prezentat 3 contracte pentru îndeplinirea cerinței privind experiența similară referitoare la capacitatea tehnică și profesională din care au rezultat valori ale raportului durată/lucrări realizate CT/CP = 0,85, CT/CP = 0,90 respectiv CT/CP = 0,95, valoarea care va fi luată în considerare pentru punctarea factorului de evaluare va fi (0,90+0,95)/2=0,925). 7. Capacitatea de îndeplinirea a contractului (C) determinată pe baza nivelului specific de producție realizat în contracte similare 10% Pentru aplicarea factorului de evaluare se vor analiza documentele contractuale prezentate pentru îndeplinirea cerinței privind experiența similară referitoare la capacitatea tehnică și profesională de execuție (Ordinul administrativ de începere a activităților din contract, procesul-verbal de recepție la terminarea lucrărilor, acordul contractual, alte documente din care să rezulte informațiile necesare aplicării factorului de evaluare). Factorul de evaluare evidențiază capacitatea de producție a ofertantului rezultată din execuția de lucrări similare cu cele care fac obiectul contractului ce urmează a fi atribuit și pe care le-a prezentat în vederea îndeplinirii cerinței privind experiența similară referitoare la capacitatea tehnică și profesională de execuție, raportată la capacitatea de producție estimată în cadrul prezentei proceduri de achiziție. C = Cc / Ce, în care: - Nivelul specific de producție realizat în contracte similare se stabilește utilizând următor mod de calcul Cc = Pc/Tc, unde: Pc = Valoarea (lei, fără TVA) aferentă execuției lucrărilor indicată în procesul verbal de la terminarea lucrărilor (PV-RTL), din cadrul contractelor prezentate ca experiență similară; Tc = Timpul în care au fost realizate lucrările de execuție din cadrul contractelor prezentate ca experiență similară (de la data ordinului administrativ de începere până la data RTL), exprimat în zile calendaristice (1 lună= 30,5 zile). - în cazul în care ofertantul a prezentat un singur contract pentru îndeplinirea cerinței privind experiența similară referitoare la capacitatea tehnică și profesională (componenta de execuție), raportul Pc/Tc luat în considerare pentru punctarea factorului de evaluare, va fi cel rezultat din informațiile aferente contractului respectiv; - în cazul în care ofertantul a prezentat 2 (două) contracte pentru îndeplinirea cerinței privind experiența similară referitoare la capacitatea tehnică și profesională (componenta de execuție), raportul Pc/Tc luat în considerare pentru punctarea factorului de evaluare, va fi cel cu valoarea cea mai mică (exemplu: dacă ofertantul a prezentat 2 contracte pentru îndeplinirea cerinței privind experiența similară referitoare la capacitatea tehnică și profesională privind execuția de lucrări din care au rezultat valori ale raportului Pc/Tc = 110.000 respectiv Pc/Tc = 95.000, valoarea care va fi luată în considerare pentru punctarea factorului de evaluare va fi 95.000). Maxim 10 puncte Pagina 29 din 42

§ 30

- în cazul în care ofertantul a prezentat 3 (trei) contracte pentru îndeplinirea cerinței privind experiența similară referitoare la capacitatea tehnică și profesională (componenta de execuție), raportul Pc/Tc luat în considerare pentru punctarea factorului de evaluare, va fi cel rezultat din media aritmetică între cele 2 cu valoarea cea mai mică (exemplu: dacă ofertantul a prezentat 3 contracte pentru îndeplinirea cerinței privind experiența similară referitoare la capacitatea tehnică și profesională privind execuția de lucrări din care au rezultat valori ale raportului Pc/Tc = 110.000, Pc1/Tc1 = 100.000 respectiv Pc2/Tc2 = 95.000, se va utiliza formula Cc = ( + ) / 2 iar valoarea care va fi luată în considerare pentru punctarea factorului de evaluare va fi (100.000+95.000)/2=97.500). - Minimul necesar îndeplinirii activităților din contract în termenul stabilit s-a stabilit utilizând următor mod de calcul: Ce = = = 94.214,81 lei/zi, unde: Pe = Valoarea estimată (lei, fără TVA) a contractului (componenta de execuție), indicată în documentația de atribuire; Te = Durata estimată (zile) aferentă execuției lucrărilor din cadrul contractului, indicată în documentația de atribuire. Punctele pentru factorul de evaluare „Capacitatea de îndeplinirea a contractului (C)” - cu o valoare de 10 puncte și o pondere de 10% în totalul criteriului de atribuire - se vor acorda după cum urmează: 1. Ofertele cu valoarea C < 1 vor fi considerate conforme, însă vor fi punctate cu zero puncte. 2. Pentru oferta admisibilă cu valoarea supraunitară C cea mai mare [C(maxim)], se acordă 10 puncte, 3. Pentru restul ofertelor admisibile, punctele se vor calcula utilizând următoarea formulă: P (n) = C (n) / C(maxim) x 10 p, unde: P (n) - punctajul obținut de către oferta admisibilă aflată sub evaluare; C(maxim) - cel mai mare coeficient al capacității de producție raportat la prezentul contract dintre ofertele admisibile; C(n) - coeficientul capacității de producție raportat la prezentul contract al ofertei admisibile aflată sub evaluare. Subfactorii „Tehnic 2. Capacitatea ofertantului de a livra pe bază de Building Information Modeling (BIM) - documentațiile de proiectare” și „Tehnic 3. Capacitatea ofertantului de a susține utilizarea Building Information Modeling (BIM) - în etapa de execuție a proiectului”, la modul cum sunt redactați algoritmii aferenți, asociază această capacitate a ofertanților modului de prezentare a BIM în faza de proiectare, respectiv execuție a obiectivului de investiție descris în anunțul de participare după cum urmează: În cazarma 727 Borcea se desfășoară activități militare specifice, cu participarea forțelor aparținând atât României, cât și altor state membre NATO. În vederea asigurării interoperabilității cu structurile militare ale statelor membre NATO, pe timpul operațiilor și exercițiilor aliate infrastructurii necesare, obiectivul de investiție imobiliară continuă procesul de modernizare a infrastructurii de aerodrom. Proiectul continuă investițiile realizate prin “...”, cod proiect: 2017-I-727 PCA și “...”, cod proiect: 2008-I-727 și ”...”, cod proiect 2020-I-727. ... este folosită pentru pregătirea personalului din forțele aeriene precum și pentru depozitarea și mentenanța tehnicii din dotare. Cazarma se află în prezent într-un proces de modernizare care implică refacerea infrastructurii existente și extinderea acesteia Prin actualul proiect se propune realizarea următoarelor obiecte de investiție: Obiect 1- Amenajarea terenului; Obiect 2 - Realizare adăposturi ușoare pentru aeronave; Obiect 3 - Realizare platformă betonată – rulaj aeronave; Obiect 4 - Realizare depozit materiale aviație; Obiect 5 - Realizare platformă betonată – acces depozit materiale aviație; Obiect 6 – Grupuri generatoare de joasă tensiune; Obiect 7 – Branșamente la rețele utilități (alimentare cu apă, canalizare, alimentare cu energie electrică, rețea termică). Obiect 8 – Rezervoare și rețea de alimentare cu gaze (GPL). După cum notează contestatoarea, la considerentul (10), (10) BIM (Building Information Modelling) este o metodă de lucru colaborativă pentru structurarea, gestionarea și utilizarea datelor digitale în mod standardizat. Aceasta reunește tehnologia, îmbunătățirile procesului de proiectare și execuție a construcțiilor și Pagina 30 din 42

§ 31

informațiile digitale, pentru a permite o ameliorare substanțială a rezultatelor proiectelor, a beneficiilor clientului și a exploatării construcțiilor. BIM este un factor strategic pentru îmbunătățirea procesului de luare a deciziilor atât pentru clădiri, cât și pentru infrastructurile publice, pe toată durata de viață a acestora. (11) La nivel internațional, utilizarea BIM a cunoscut o creștere accelerată, fiind estimat că piața BIM la nivel european va ajunge la 2,1 miliarde Euro în anul 2023. În unele jurisdicții utilizarea BIM în proiectele de construcții cu finanțare publică este obligatorie însă reglementarea acestei obligații a fost făcută în toate cazurile progresiv, niciodată intempestiv și întotdeauna prin modificare legislativă urmată de reglementarea metodologiei BIM in documentații de atribuire. Pagina 31 din 42

§ 32

Și în cazul României, pentru anumite obiective/proiecte de investiții-pilot din sectorul public, utilizarea instrumentelor BIM este obligatorie. Astfel, conform Ordinului ministrului dezvoltării, lucrărilor publice și administrației nr. 2.224/2023 pentru aprobarea reglementării tehnice „Ghid privind utilizarea instrumentelor BIM în generarea și gestionarea datelor digitale aferente construcțiilor, indicativ RTC 9-2022”: Art. 3. - Prezentul ordin se aplică obiectivelor/proiectelor de investiții-pilot din sectorul public, realizate în etapa 3 - Demararea introducerii BIM la nivel național și implementarea de proiecte-pilot, definită în Memorandumul cu tema: Aprobarea Foii de parcurs privind implementarea metodologiei BIM (Building Information Modelling) la nivel național, în proiectele de investiții finanțate din fonduri publice din sectorul construcțiilor, conform Planului național de redresare și reziliență, componenta 5 - Valul renovării, reforma 1. Realizarea unui cadru normativ simplificat și actualizat care să sprijine implementarea investițiilor în tranziția către clădiri verzi și reziliente - jalonul 91.2, aprobat în ședința Guvernului din data de 16 septembrie 2022. Art. 4. - Începând cu implementarea etapei 4 - Dezvoltarea și extinderea BIM la scară largă, definită în memorandumul sus-menționat, se vor stabili noi criterii de selecție a obiectivelor/proiectelor de investiții pentru care va fi obligatorie aplicarea metodologiei BIM la nivel național, în proiectele de lucrări publice. Art. 5. - Prezentul ordin are caracter de recomandare pentru obiectivele/proiectele de investiții din sectorul public care nu se încadrează în prevederile art. 3 și 4. În aceeași direcție este și Ordinul ministrului dezvoltării, lucrărilor publice și administrației nr. 2.221/2023 pentru aprobarea reglementării tehnice „Ghid privind managementul și monitorizarea informațiilor generate în sistem BIM, indicativ RTC 8-2022”. Referințe se găsesc și în Strategia națională privind economia circulară, aprobată prin Hotărârea Guvernului nr. 1.172/2022, din care face parte „Planul de acțiune pentru Strategia națională privind economia circulară”: Standardizarea joacă, de asemenea, un rol important în tranziția digitală a sectorului construcțiilor. Accesul la date standardizate, deschise și fiabile ar asigura un set minim de criterii care ar putea facilita chiar și cooperarea transfrontalieră. Sistemul de modelare a informațiilor pentru clădiri/Building Information Modelling - BIM, ar putea fi un element cheie în acest sens, datorită popularității sale și a faptului că a fost deja adoptat în mai multe țări europene. În România, se discută despre perspectivele ca BIM să devină principalul catalizator al revoluției digitale din industria construcțiilor. [...] Pe lângă includerea criteriilor de circularitate în achiziționarea materialelor de construcții, circularitatea în proiectele de construcții ar putea fi facilitată și prin utilizarea unor metode de evaluare complementare, cum ar fi: [...] ● cerința de introducere a Building Information Modelling pentru toate ofertele în cadrul unei licitații publice. Modelarea informațiilor despre clădiri are potențialul de a îmbunătăți alegerea materialelor și asamblarea elementelor de construcție în faza de proiectare, astfel încât, la sfârșitul ciclului de viață al clădirii, materialele să poată fi recuperate, reutilizate și reciclate, iar impactul asupra mediului să fie redus. [...] Internetul obiectelor, dronele, Building Information Modelling și alte instrumente de colectare a datelor privind operațiunile și procesele sunt fundamentale. Acestea trebuie să fie cuplate cu analiza datelor și inteligența artificială pentru a extrage cele mai relevante informații din ecosistem și a le transforma în cunoștințe, cu obiectivul de a sprijini companiile în introducerea de soluții inovatoare menite să îmbunătățească procesele și operațiunile. Concluzia extrasă atât din aceste pasaje normative, cât și din susținerile contestatoarei, este că utilizarea instrumentului BIM nu Pagina 32 din 42

§ 33

este interzisă în România, ci dimpotrivă, admisă și chiar obligatorie pentru anumite investiții. Nici legislația pe linie de achiziții publice nu interzice utilizarea lui, de principiu, inclusiv ca factor de evaluare. De altminteri, din anunțul de consultare a pieței nr. 2280/09.10.2023 (anexa nr. 4 la contestație) reiese că și alte autorități achizitoare recurg la cerințe de utilizare BIM. Pe portalul SEAP a fost identificată licitație inițiată prin anunțul nr. ... la care s-a utilizat factorul de evaluare „Capabilitatea si capacitatea ofertantului de a livra pe baza de Building Information Modeling (BIM) documentatiile de proiectare si de a sustine utilizarea BIM si in etapa de executie a proiectului, conform prevederilor Caietului de sarcini, sectiunea 3.5.9”, cu algoritmul de calcul: - Ofertantul dovedește că are capabilitate si capacitate conform Stadiului 3 – 20 puncte; - Ofertantul dovedește că are capabilitate si capacitate conform Stadiului 2 – 10 puncte; - Ofertantul dovedește că are capabilitate si capacitate conform Stadiului 1 – 5 puncte; - Ofertantul nu dovedește că are capabilitate si capacitate de livrare BIM – 0 puncte; Punctaj maxim BIM = 20 pct./Stadiul 3 = 20 puncte Aceeași autoritate – ... – a folosit un factor bizuit pe BIM la procedura inițiată prin anunțul de participare simplificat nr. ..., pentru obiectivul „...”, la care au participat trei asocieri de ofertanți. Se cuvine a fi observat că, în cauza de față, în combaterea contestației au intervenit doi antreprenori, însemnând că nu toți operatorii economici apreciază a fi restrictivi sau discriminatorii cei doi factori de evaluare concepuți de autoritate. Mai trebuie adăugat că factorii de evaluare utilizați de autoritate trebuie să asigure o concurență reală între operatorii economici și să fie însoțiți de prevederi care să permită verificarea efectivă a informațiilor furnizate de către ofertanți, în scopul aplicării factorilor de evaluare. Atunci când consideră necesar, autoritatea contractantă verifică exactitatea informațiilor și dovezilor furnizate de ofertanți. – art. 189 alin. (2) și (3) din Legea nr. 98/2016. Aplicarea incorectă a factorilor de evaluare este sancționată contravențional de legiuitor cu amendă de până la 30.000 lei [art. 224 alin. (1) lit. h) și alin. (2) din legea precitată], tocmai pentru a evidenția importanța tratării ofertanților în mod uniform de către autoritate. După cum judicios a remarcat contestatoarea, factorii de evaluare a ofertelor, precum și algoritmul de punctare se precizează în mod clar și detaliat în cadrul documentației de atribuire și vor reflecta metodologia de punctare a avantajelor care vor rezulta din propunerile tehnice și financiare prezentate de ofertanți și trebuie să aducă un avantaj real, să nu fie formali și să poată fi urmăriți în cadrul procesului de evaluare a ofertelor și aplicare a criteriului de atribuire. Este cert că aplicarea de către autoritatea achizitoare din speță a factorilor de evaluare ce țin de utilizarea BIM reflectă un avantaj Pagina 33 din 42

§ 34

real pe care îl obține autoritatea, după cum se arată cu titlu general și în Ghidul privind managementul și monitorizarea informațiilor generate în sistem BIM, indicativ RTC 8-2022, precitat: Implementarea BIM presupune adoptarea unei abordări colaborative, eficiente și precise în livrarea și utilizarea informațiilor aferente unui proiect investițional în construcții. Utilizarea modelării informației construcției (BIM) presupune îmbunătățirea colaborării și comunicării, integrarea soluțiilor de design, eficientizarea fluxurilor de lucru și reducerea costurilor comparativ cu practicile de lucru curente. „Ceea ce se află în spatele tehnologiei BIM este un model tridimensional care poate fi utilizat pentru a genera o varietate de date, inclusiv orarele muncitorilor, listele de materiale, costurile estimative și alte documente de proiect. Totodată, o reprezentare 3D generată de acest sistem tehnologic poate include și date despre sistemele electrice, sanitare și despre sistemele de încălzire și aerisire.”, punctează antreprenorul ...SRL. Adaugă faptul că: „Utilizarea tehnologiei BIM oferă o mai mare vizibilitate asupra proiectului de construcție, oferă alternative mai sustenabile, modalități de economisire a costurilor și îmbunătățește procesul decizional.” Aceste argumente nu au fost combătute de reclamantă. Fără dubiu, constituie avantaje, astfel cum a punctat și ... SRL: - nivelul ridicat de coordonare și colaborare între specialiștii implicați in proiect, de la faza incipientă (concept/idee) până la operare; - asigurarea unui management mai clar și mai eficient al informațiilor; - reducerea riscului apariției de erori, inclusiv de proiectare; - stocarea informațiilor despre clădire de la început până la sfârșit, reducând timpul de proiectare prin comunicarea directa cu alte specialități, reducând erorile de proiectare prin transferul direct de informații si creând prezentări vizuale; - verificarea rapida a informațiilor si a documentelor stocate, reducând costurile suplimentare prin estimarea precisă a costurilor de construcție, calculând cu precizie materialele necesare și planificându-le în funcție de programul de execuție; - în exploatare, aduce valoare prin vizualizarea întregului proiect și a tuturor documentațiilor, controlând costurile și furnizând informații despre toate produsele si soluțiile utilizate în proiect. Și intervenientul ...SRL scoate în evidență unele dintre avantaje (pct. 15-20 și 28 din cererea de intervenție), care sunt efective, nu formale: - îmbunătățește comunicarea și lucrul în echipă; - reduce costurile și risipa; - îmbunătățește operațiunile de estimare a costurilor; - îmbunătățește fundamentul și structurile construcției; - reduce riscurile la nivel general; - maximizează eficiența. Pagina 34 din 42

§ 35

Aceste beneficii sunt în directă legătură cu obiectul contractului și se răsfrâng nu doar asupra autorității, ci și asupra contractantului. Consiliul apreciază judicioase și argumentele expuse de autoritate în punctul de vedere, care, deși sunt redactate la modul general, au impact punctual asupra obiectivului de investiție supus adjudecării prin licitație: Autoritatea contractantă consideră că utilizarea BIM pentru conceperea și analiza sistemelor construcției semnificând în acest caz operațiile de simulare și măsurare a fluctuațiilor parametrilor fizici, ce sunt de așteptat de la construcția reală, acoperă multe aspecte funcționale ale comportării construcției, cum ar fi integritatea structurală, controlul temperaturii, ventilației și fluxurilor de aer, iluminatul, circulațiile, acustica, distribuția și consumul de energie, alimentarea cu apă și evacuarea gunoiului, toate fiind afectate de factori externi variabili. Aceste simulări și evaluări sunt realizate de către specialiști din echipa de proiectare, folosind modele de analiză detaliate cu date tehnice de intrare specifice. Acest aspect se referă la colaborarea între diferitele profesii implicate, susținută de interoperabilitatea soluțiilor software utilizate de acestea. Acestea generează configurații de specialitate ce sunt utilizate pentru a planifica și coordona diferitele sisteme. Colaborarea se întinde începând cu proiectul conceptual și terminând cu modelarea la nivel de detalii de execuție. Programele de modelare a construcției includ reguli de poziționare și alcătuire ce pot accelera generarea documentației de execuție în formate standard sau predefinite. Acest lucru oferă atât avantajul scurtării procesului de generare cât și al creșterii calității documentelor generate. Metodologia BIM permite tuturor factorilor implicați să vizualizeze și să înțeleagă evoluția proiectului și problemele de coordonare într-un mod ce nu era posibil înainte, astfel fiind transformat chiar modul în care lanțul de furnizori parteneri colaborează pentru a îmbunătăți proiectul și procesul de construcție prin identificarea și eliminarea din timp a problemelor. Aceasta conduce la reducerea costului și a timpului de execuție și ajută proiectele cu ritm rapid de desfășurare să evite întârzieri costisitoare. în plus față de beneficiile asociate proceselor de proiectare și execuție, baza de date digitală asociată BIM oferă potențialul îmbunătățirii managementului și mentenanței obiectivelor construite mult timp după începerea exploatării. Abordarea BIM va aduce în proiect un nivel mai ridicat de colaborare între participanții la proiect, o mai bună înțelegere a proiectului prin vizualizare și abilitatea de a lua decizii și de a efectua schimbări asupra proiectului în timp real. Luând în considerare doar acești factori se pot obține reduceri substanțiale ale cererilor de informare suplimentară și ale modificărilor din timpul execuției care. la rândul lor, vor conduce la optimizarea graficului de execuție și la un mai bun control al costurilor. În ceea ce privește plus valoarea pe care o aduce tehnologia BIM, cu toate că nu există obligația legală de implementare, prin faptul că antreprenorul asigură baza de date comună, autoritatea contractantă are posibilitatea ca, prin intermediul acestei baze de date, să verifice în timp real evoluția activităților din contract. Practic, autoritatea contractantă și beneficiarul vor avea acces la o platformă a antreprenorului (denumită Common Data Base) prin intermediul căreia vor putea vizualiza și verifica documentele contractului la orice fază de evoluție, ceea ce conduce la avantaje reale (economie de timp, resurse etc.). Ponderea stabilită pentru fiecare dintre cei doi factori de evaluare nu este exagerată (doar 5% fiecare) și nici nu conduce la distorsionarea rezultatului aplicării procedurii de atribuire. Respectiva pondere reflectă în mod corect importanța caracteristicii tehnice/ funcționale considerate a reprezenta un avantaj calitativ pentru autoritate. Așadar, nu se poate reține de către forul jurisdicțional o abatere de la art. 32 din normele metodologice aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 395/2016. Autoritatea nu a impus în documentația de atribuire tehnologia BIM, în sensul în care, în lipsa utilizării acestei tehnologii pe parcursul derulării contractului, oferta ar fi respinsă. În cazul operatorilor Pagina 35 din 42

§ 36

economici ce nu utilizează tehnologia BIM, lipsa punctelor obținute pe baza factorilor de evaluare aferenți nu echivalează cu respingerea ofertei. Cu amendamentul legat de notele de subsol aferente lor, contrar opiniei contestatoarei, algoritmii factorilor de evaluare privind capacitatea de utilizare a tehnologiei BIM nu se raportează la istoricul activității ofertanților (criteriu de calificare), ci la capacitatea acestora de a utiliza metodele BIM și de a livra informații pe bază de BIM, în etapele de proiectare și de execuție. De asemenea, nu se raportează nici la „nivelul de maturitate al pieței naționale BIM”, autoritatea punctând nivelul de capacitate a ofertantului, nu al maturității pieței. Prezintă relevanță și apărarea autorității în sensul că însăși contestatoarea, în calitate de subcontractant al asocierii ...SRL, în contractul de lucrări nr. ... - „...”, utilizează tehnologia BIM, conform documentelor prezentate în cadrul ofertei în vederea îndeplinirii cerinței minime a autorității contractante din caietul de sarcini (cap. 10.1, „Cerințe pentru proiectare și execuție”), aferent anunțului de participare nr. ..., rezultând că ... SRL a făcut dovada, încă din 2021, că deține resurse în domeniul BIM. Recapitulând și concluzionând, Consiliul determină că factorii (mai precis subfactorii) „Tehnic 2. Capacitatea ofertantului de a livra pe bază de Building Information Modeling (BIM) - documentațiile de proiectare” și „Tehnic 3. Capacitatea ofertantului de a susține utilizarea Building Information Modeling (BIM) - în etapa de execuție a proiectului”, cu algoritmii aferenți, sunt permiși de legislația în vigoare, sunt inovativi și de perspectivă, conferă avantaje certe autorității achizitoare, au legătură cu obiectul licitației, nu sunt discriminatorii, nu se referă la stadiul de maturitate a pieței din România în domeniul BIM, nu sunt restrictivi, nu au ponderi exagerate, nu privesc istoricul ofertanților și nici nu afectează concurența în sectorul specific. Tendința pieței este înspre generalizarea aplicării sistemului BIM în proiectare și execuția investițiilor. Soluțiile inovatoare sunt promovate de Directiva 2014/ 24/UE, invocată de contestatoare. Pe de altă parte, este vădit nelegală nota din subsolul fiecărui algoritm de calcul discutat mai sus: NOTA: Ofertantul va face dovada că s-au livrat proiecte pe bază de BIM prin extrase din lucrări anterioare care demonstrează modul de abordare propus în planul de execuție BIM al proiectului prezentat în propunerea tehnică (faza de proiectare). și NOTA: Ofertantul va face dovada că s-au executat proiecte utilizând facilitățile BIM prin extrase din lucrări anterioare care demonstrează modul de abordare propus în planul de execuție BIM al proiectului prezentat în propunerea tehnică (faza de execuție). întrucât o asemenea dovadă este proprie cerinței de calificare constând în experiența similară, iar nu factorilor de evaluare. Nu se pot amalgama cerințele de calificare cu factorii de evaluare, respectiv respinge ori depuncta ofertele ajunse în etapa de aplicare a criteriului Pagina 36 din 42

§ 37

de atribuire pe considerentul nedovedirii experienței BIM. Din acest considerent, nu poate fi acceptată nici apărarea autorității din punctul de vedere: La selectarea factorului de evaluare „Capacitatea ofertantului de a livra pe bază de Building Information Modeling (BIM) documentațiile de proiectare și de a susține utilizarea BIM și în etapa de execuție a proiectului”, autoritatea contractantă a avut în vedere ca operatorii economici participanți la procedură să demonstreze faptul că au livrat proiecte pe bază de BIM, care oferă, chiar și în cadrul practicilor de proiectare tradiționale, o serie de perfecționări ale procesului de proiectare și îmbunătățiri ale informației și comunicării între factorii implicați în proiect. În sensul interzicerii confundării criteriilor de calificare (care au ca scop identificarea ofertanților admisibili) cu factorii de evaluare (care au ca scop identificarea ofertei celei mai avantajoase din punct de vedere economic dintre cele ale ofertanților admiși) este, cu titlu de exemplu, Hotărârea din 24 ianuarie 2008, Lianakis și alții, C-532/06, EU:C:2008:40, punctele 30-32: 30. Astfel, sunt excluse dintre „criteriile de atribuire” acele criterii care nu au în vedere identificarea ofertei celei mai avantajoase din punct de vedere economic, ci sunt fundamental asociate cu evaluarea capacității ofertanților de a executa contractul în discuție. 31. În acțiunea principală, criteriile reținute de către autoritatea contractantă cu titlu de „criterii de atribuire” au în vedere, cu toate acestea, în principal experiența, calificările și mijloacele de natură să garanteze o bună executare a contractului în discuție. Acestea reprezintă criterii care privesc capacitatea ofertanților de a executa acest contract și care nu au, așadar, calitatea de „criterii de atribuire” în sensul articolului 36 alineatul (1) din Directiva 92/50. 32. În consecință, trebuie să se constate că articolul 23 alineatul (1), articolul 32 și articolul 36 alineatul (1) din Directiva 92/50 se opun ca, în cadrul unei proceduri de atribuire, autoritatea contractantă să țină cont de experiența ofertanților, de efectivele acestora și de echipamentele din dotarea acestora, precum și de capacitatea acestora de a executa contractul în termenul prevăzut nu cu titlu de „criterii calitative de selecție ”, ci cu titlu de „criterii de atribuire”. A se vedea de asemenea în același sens Hotărârile Tribunalului din 2 martie 2010, Evropaïki Dynamiki/EMSA, T-70/05, EU:T:2010:55, punctul 131, din 25 februarie 2003, Renco/Consiliul, T-4/01, EU:T:2003:37, punctul 66, și din 25 februarie 2003, Strabag Benelux/Consiliul, T-183/00, EU:T:2003:36 , punctele 73 și 74. În consecință, raportat la circumstanțele reținute și descrise mai sus și văzând că ... nu a reușit să convingă organul jurisdicțional că notele în discuție nu privesc, în realitate, capacitatea tehnică a ofertanților ca un criteriu de calificare, se impune obligarea autorității organizatoare la eliminarea notelor. Organul administrativ de jurisdicție va admite contestația sub acest aspect și va anula cele două note de subsol reproduse la pagina anterioară. Aceeași soluție se impune și față de factorii (subfactorii): „6. Procesul specific de producție exprimat prin raportul durată/lucrări realizate CT/CP” și Pagina 37 din 42

§ 38

„7. Capacitatea de îndeplinirea a contractului (C) determinată pe baza nivelului specific de producție realizat în contracte similare”, care de asemenea vor fi anulați de către Consiliu și eliminați de autoritate din cadrul anunțului de participare și al documentației. Relativ la acești factori, Consiliul s-a pronunțat deja într-o cauză asemănătoare, în care autoritate a fost tot „...”. Considerentele relevante ale deciziei nr. ... sunt deplin valabile și în speța de față: [...] Consiliul constată că necesitatea eliminării factorilor de evaluare „Procesul specific de producție exprimat prin raportul durată/lucrări realizate CT/CP” și „Capacitatea de îndeplinire a contractului (C) determinată pe baza nivelului specific de producție realizat în contracte similare” a fost iterată de ...SRL chiar din cuprinsul contestației depuse, neputându-se susține fără dubii că o astfel de cerere a fost adresată Consiliului pentru prima dată pe calea concluziilor scrise, ceea ce ar fi condus la inadmisibilitatea ei în acord cu dispozițiile art. 21 alin. (3) din Legea nr. 101/2016. Faptul de a acorda spațiu consistent măsurilor de remediere a acestor factori de evaluare nu poate lipsi de însemnătate aprecierea nelegalității stabilirii lor. [...] Așa cum rezultă din informațiile citate din Strategia de contractare, autoritatea contractantă, în cadrul celor 2 factori de evaluare criticați, punctează drept avantaje obținute informații referitoare la contractele pe care ofertantul le prezintă ca dovada a îndeplinirii cerinței de calificare vizând experiența sa similară. Prin urmare, achizitoarea utilizează în scopul stabilirii ofertei câștigătoare informații care țin de capacitatea operatorului economic, informații care, potrivit art. 29 alin. (1) din HG nr. 395/2016, reprezintă cerințe de calificare. Această concluzie este întărită chiar de mențiunile autorității contractante în justificarea acestor 2 factori, potrivit cărora: - „Factorul de evaluare evidențiază capacitatea ofertantului de a adapta procesul specific de producție pentru a eficientiza resursa de timp, în condițiile unor eventuale fluctuații ale nivelului de lucrări.”; - „În acest sens, se vor lua în considerare lucrările similare cu cele care fac obiectul contractului de achiziție publică ce urmează să fie atribuit, pe care antreprenorul le-a executat și pe care le-a prezentat în vederea îndeplinirii cerinței privind experiența similară referitoare la capacitatea tehnică și profesională de execuție și se va analiza dacă termenul de realizare a fost devansat/ respectat/ întârziat în corelație cu variația producției față de cea prevăzută prin contract.” - „Factorul de evaluare a fost stabilit […] pentru a reflecta avantaje reale și evidente ce pot fi obținute în acest sens (diminuarea riscului de prelungire a duratei de realizare a contractului în situația în care pe parcursul execuției lucrărilor se impune realizarea de lucrări suplimentare, respectiv asigurarea că obiectivul de investiție va putea fi dat în folosință cu respectarea planificării ce rezultă din justificarea necesității investiției).” - „Astfel, autoritatea contractantă aplică un factor de evaluare […], prin intermediul căruia se poate evalua procesul specific de producție al ofertantului pentru execuția de lucrări similare cu cele care fac obiectul contractului ce urmează a fi atribuit, exprimat prin raportul coeficient durată/coeficient lucrări realizate, care oferă posibilitatea de a fi selectată oferta cea mai avantajoasă din punct de vedere al procesului specific de producție al ofertantului și, implicit, oferă autorității contractante asigurări că viitorul contractant are capacitatea de a optimiza termenul de execuție pentru darea în folosință a obiectivului de investiții.” - „Factorul de evaluare evidențiază capacitatea de producție a ofertantului rezultată din execuția de lucrări similare cu cele care fac obiectul contractului ce urmează a fi atribuit și pe care le-a prezentat în vederea îndeplinirii cerinței privind experiența similară referitoare la capacitatea tehnică și profesională de execuție, raportată la capacitatea de producție estimată în cadrul prezentei proceduri de achiziție.” - „Factorul de evaluare a fost stabilit […] pentru a reflecta avantaje reale și evidente ce pot fi obținute în acest sens (diminuarea riscului de a atribui contractul unui ofertant care nu dovedește că are capacitatea de producție necesară pentru ca ritmul de realizare a lucrărilor să asigure finalizarea lucrărilor la termenul stabilit în documentația de atribuire).” Pagina 38 din 42

§ 39

- „Astfel, autoritatea contractantă aplică un factor de evaluare […], prin intermediul căruia se poate evalua capacitatea de producție a ofertantului pentru execuția de lucrări similare cu cele care fac obiectul contractului ce urmează a fi atribuit, exprimat prin raportul dintre producția zilnică realizată efectiv în cadrul contractelor similare și producția zilnică anticipată de către autoritatea contractantă în cadrul prezentului contract ce urmează a fi atribuit.” Reiese din considerentele citate ale achizitoarei, că aceasta urmează a stabili oferta câștigătoare și prin raportare la o analiză a istoricului contractual al operatorului economic și a modalității în care acesta a gestionat resursele materiale, umane și financiare în contractele sale invocate ca experiență similară. Or, o asemenea logică în stabilirea unor factori de evaluare este în contradicție cu regulile regăsite în art. 32 din HG nr. 395/2016, potrivit cărora: „(1) În cazul în care criteriul utilizat este criteriul «cel mai bun raport calitate-preț» sau «cel mai bun raport calitate-cost», astfel cum este prevăzut la art. 187 alin. (3) lit. a) și b) din Lege, stabilirea ofertei câștigătoare se realizează prin aplicarea unui sistem de factori de evaluare pentru care se stabilesc ponderi relative sau un algoritm specific de calcul. (8) Atunci când stabilește factorii de evaluare a ofertelor, autoritatea contractantă nu are dreptul de a utiliza factori care: a) nu au o legătură directă cu natura și obiectul contractului de achiziție publică ce urmează să fie atribuit; b) nu reflectă un avantaj pe care autoritatea contractantă îl poate obține prin utilizarea factorului de evaluare respectiv.” Consiliul notează că istoricul contractual al operatorului economic ce depune oferta nu are legătură directă cu natura și obiectul contractului de achiziție publică ce urmează să fie atribuit, cu atât mai mult cu cât circumstanțele în care contractele de experiență similară au fost executate pot să difere substanțial de cele ale contractului care va fi încheiat, din punctul de vedere al duratei efective în care contractul a fost finalizat, al duratei stipulate în acordul contractual inițial, al valorii contractului la finalizarea acestuia, al valorii contractului la încheierea lui. De asemenea, Consiliul constată că utilizarea celor 2 factori de evaluare criticați nu reflectă avantajul pe care autoritatea contractantă îl poate obține prin utilizarea lor, în condițiile în care performanța anterioară a operatorului economic a fost circumstanțiată de elemente a căror existență nu poate fi garantată și în derularea viitorului contract de achiziție publică: resurse umane, tipul și complexitatea lucrărilor, perioada anului în care lucrarea a fost executată, conduita și resursele beneficiarului, intervenția unor evenimente neprevăzute etc. Cu alte cuvinte, obținerea unui punctaj superior ca urmare a utilizării acestor factori de evaluare nu oferă nicio garanție autorității contractante cu privire la conduita operatorului economic în viitoarea relație contractuală, o bună „carte de vizita” nefiind un avantaj pe care autoritatea contractantă îl obține, ci doar un element care are potențialul de a convinge asupra capacitații operatorului economic, deziderat asigurat, potrivit legii, prin utilizarea cerințelor de calificare. Consiliul reține că, potrivit dispozițiilor legale din materia achizițiilor publice, capacitatea operatorului economic face obiectul verificărilor autorității contractante în etapa de stabilire a admisibilității ofertei acestuia, o capacitate insuficientă făcându-l incompatibil cu viitoarea calitate de contractant. În conformitate cu aceeași legislație, utilizarea factorilor de evaluare are drept scop alegerea celei mai bune oferte din cele admisibile, depuse, prin urmare, de operatori economici cu capacități comparabile. Acesta este motivul pentru care legiuitorul a stabilit că factorii de evaluare trebuie să aibă legătură directă cu natura și obiectul contractului ce va fi atribuit și trebuie să reflecte un avantaj pe care autoritatea contractantă îl poate obține prin utilizarea acestora, prin urmare fiind necesar ca aceștia să vizeze viitoarea prestație pe care și-o asumă față de achizitoare, așa cum reiese din prevederea art. 188 alin. (1) din Legea nr. 98/2016, conform căreia „Factorii de evaluare prevăzuți la art. 187 alin. (4) au legătură directă cu obiectul contractului de achiziție publică/acordului-cadru atunci când se referă în orice mod la produsele, serviciile sau lucrările care urmează a fi furnizate/prestate/ executate în temeiul contractului de achiziție publică/acordului-cadru și în orice stadiu al ciclului lor de viață, chiar dacă acești factori nu fac parte din substanța materială a produselor, serviciilor sau lucrărilor respective.” (s.n.) În același sens sunt și următoarele dispoziții ale Legii nr. 98/2016: - art. 187 „(5) Factorii de evaluare prevăzuți la alin. (4) pot viza, printre altele: Pagina 39 din 42

§ 40

a) calitatea, inclusiv avantajele tehnice, caracteristicile estetice și funcționale, accesibilitatea, conceptul de proiectare pentru toți utilizatorii, caracteristicile sociale, de mediu și inovatoare și comercializarea și condițiile acesteia; b) organizarea, calificarea și experiența personalului desemnat pentru executarea contractului, în cazul în care calitatea personalului desemnat poate să aibă un impact semnificativ asupra nivelului calitativ de executare a contractului; c) serviciile postvânzare, asistența tehnică și condițiile de livrare, cum ar fi data livrării, procesul de livrare și termenul de livrare sau de finalizare.” - art. 188 „(2) În sensul dispozițiilor alin. (1), autoritatea contractantă poate avea în vedere factori de evaluare în legătură cu: a) procesul specific de producție, furnizare sau comercializare a lucrărilor, produselor sau serviciilor; b) un proces specific pentru un alt stadiu al ciclului de viață a lucrărilor, produselor sau serviciilor.” Nici avantajele pe care autoritatea contractantă arată că le-ar obține din utilizarea celor 2 factori de evaluare criticați nu sprijină alegerea acestora. Astfel, achizitoarea susține că factorul „Procesul specific de producție exprimat prin raportul durată/lucrări realizate CT/CP” avantajează achiziția prezentă prin diminuarea riscului de prelungire a duratei de realizare a contractului în situația în care pe parcursul execuției lucrărilor se impune realizarea de lucrări suplimentare, respectiv asigurarea că obiectivul de investiție va putea fi dat în folosință cu respectarea planificării ce rezultă din justificarea necesității investiției, prin intermediul acestui factor putându-se evalua procesul specific de producție al ofertantului pentru execuția de lucrări similare cu cele care fac obiectul contractului. De asemenea, autoritatea arată că factorul „Capacitatea de îndeplinirea a contractului (C) determinată pe baza nivelului specific de producție realizat în contracte similare” aduce avantajul de diminuare a riscului de a atribui contractul unui ofertant care nu dovedește că are capacitatea de producție necesară pentru ca ritmul de realizare a lucrărilor să asigure finalizarea lucrărilor la termenul stabilit în documentația de atribuire, prin intermediul acestui factor putându-se evalua capacitatea de producție a ofertantului pentru execuția de lucrări similare cu cele care fac obiectul contractului ce urmează a fi atribuit, exprimat prin raportul dintre producția zilnică realizată efectiv în cadrul contractelor similare și producția zilnică anticipată de către autoritatea contractantă în cadrul prezentului contract ce urmează a fi atribuit. Însă, ceea ce omite achizitoarea să noteze este că aceste pretinse avantaje nu pot fi garantate prin istoricul operatorului economic, ci prin modalitatea în care acesta își elaborează oferta prezentă, prin obligațiile și angajamentele pe care și le asumă în legătură cu executarea contractului de achiziție publică ce urmează a fi atribuit, prin descrierea managementului tuturor resurselor de care dispune în viitoarea relație contractuală, pe scurt, prin aspecte legate, așa cum impune și legea, de viitorul contract de achiziție publică. Raportat la aspectele de fapt și de drept, Consiliul stabilește alegerea eronată de către autoritatea contractantă a factorilor de evaluare „Procesul specific de producție exprimat prin raportul durată/lucrări realizate CT/CP” și „Capacitatea de îndeplinire a contractului (C) determinată pe baza nivelului specific de producție realizat în contracte similare”, urmând ca aceștia să fie eliminați. Față de aceste considerente, valabile mutatis mutandis în prezenta cauză, Consiliul determină că anunțul și documentația trebuie revizuite prin eliminarea celor doi factori. Conform art. 431 alin. (2) C. proc. civ., oricare dintre părți poate opune lucrul anterior judecat într-un alt litigiu, dacă are legătură cu soluționarea acestuia din urmă. Art. 28 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 dispune că deciziile Consiliului sunt obligatorii pentru părțile cauzei, deci inclusiv pentru autoritatea contractantă „...”, iar insistența utilizării acestor doi factori de evaluare, cunoscând caracterul lor nelegal statuat în mod definitiv de Consiliu, poate îmbrăca alte valențe. Luând în considerare situația faptică expusă de părți și aspectele cercetate de Consiliu, în baza art. 26 alin. (2) din Legea nr. Pagina 40 din 42

§ 41

101/2016, Consiliul va admite parțial, în limita celor reținute mai sus, contestația ... SRL nr. ..., în contradictoriu cu autoritatea contractantă ..., față de care se verifică existența calității procesuale pasive, autoritate pe care o va obliga să posteze în SEAP remedierile anunțului de participare și documentației de atribuire corespunzătoare motivării de mai sus, cu stabilirea unei noi date- limită de depunere a ofertelor, nu mai devreme de opt zile de la data postării în SEAP a respectivelor măsuri de remediere. Analiza actului atacat al autorității contractante, din punctul de vedere al legalității și temeiniciei, s-a efectuat prin prisma motivelor invocate de societatea contestatoare, în acord cu principiul disponibilității care guvernează și procedura administrativ- jurisdicțională în fața Consiliului [art. 26 alin. (2) partea introductivă din legea remediilor și art. 9 alin. (2) C. proc. civ. - obiectul și limitele procesului sunt stabilite prin cererile și apărările părților]. Față de cele reținute cu prilejul examinării contestației, Consiliul apreciază nefondate cererile de intervenție depuse de ...SRL și ... SRL, motiv pentru care le va respinge ca atare. Pentru aceste motive, în baza legii și a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DECIDE: Respinge, ca fiind îndreptată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă, contestația ... SRL nr. ..., în contradictoriu cu „...”. Admite parțial, în limita celor reținute în considerente, contestația ... SRL nr. ..., în contradictoriu cu autoritatea contractantă .... Obligă autoritatea ca, în termen de cel mult cincisprezece zile de la data primirii prezentei decizii, să adopte măsurile de remediere a anunțului de participare și documentației de atribuire stabilite mai sus și să le aducă la cunoștința operatorilor economici, prin publicarea lor în Sistemul Electronic de Achiziții Publice, de îndată ce vor fi adoptate. Totodată, Consiliul obligă autoritatea contractantă să stabilească o nouă dată-limită de depunere a ofertelor, nu mai devreme de opt zile de la data postării în SEAP a respectivelor măsuri de remediere. Respinge, ca nefondat, capătul de cerere de înlăturare/ modificare a factorilor de evaluare „Tehnic 2. Capacitatea ofertantului de a livra pe bază de Building Information Modeling (BIM) - documentațiile de proiectare” și „Tehnic 3. Capacitatea ofertantului de a susține utilizarea Building Information Modeling (BIM) - în etapa de execuție a proiectului”. Încuviințează, în principiu, cererile de intervenție voluntară accesorie nr. ... și nr. ..., depuse de ...SRL și ... SRL, și le respinge ca nefondate. Pagina 41 din 42

§ 42

Prezenta decizie este obligatorie pentru părți. Împotriva ei se poate formula plângere, în termen de zece zile. PREȘEDINTE, MEMBRU, MEMBRU, ... ... ... Redactată practicaua deciziei, ... Redactată în șase exemplare, conține patruzeci și două de pagini. Pagina 42 din 42

Documente pentru aceeași cercetare

Legăturile se bazează pe coduri CPV sau critici comune din buletin. Verificați faptele și motivarea fiecărui document.