Decizie 133/2024
Decizie CNSC2024_133_2023_Decizie_133.pdf, BO2024_133_2023_BO2024_133.pdf
Document CNSC
SELINA SRL în contradictoriu cu ORASUL ALESD JUDETUL BIHOR
Decizia CNSC nr. 133/C9/3508 din 17.01.2024
Link permanentIdentificare și pasaje din sursă
Prin contestația nr. 948/14.12.2023, înregistrată la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor sub nr. 68451/14.12.2023, depusă de SELINA SRL, lider al asocierii SELINA SRL – RESTITUTOR PRO SRL, cu sediul în Oradea, Șos. Borşului nr. 14/A, județul Bihor, înmatriculată la Registrului Comerțului sub nr. J05/4771/1994, CUI RO 6649997, reprezentată legal de Rus Beneamin, administrator, privind procedura simplificată organizată în vederea atribuirii contractului având ca Servicii de proiectare, asistență tehnică din partea proiectantului și execuție lucrări pentru obiectivul de investiții „Consolidarea și reabilitarea ruinelor Cetății Șinteu Piatra Șoimului”, cod CPV 45212314-0 Lucrări de construcții de monumente istorice sau memoriale (Rev.2), de ORAȘUL ALEȘD, cu sediul în Aleșd, str. Bobâlna nr. 3, județul Bihor, în calitate de autoritate contractantă, contestatoarea a solicitat anularea raportului procedurii nr. 17582/07.12.2023, a comunicării privind rezultatul procedurii de at…Verifică pasajul în context →
CONSILIUL DECIDE: În temeiul art. 26 alin. (6) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări şi concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, pentru considerentele evocate în motivarea prezentei, respinge, ca nefondat, capătul de cerere privind anularea raportului procedurii nr. 17582/07.12.2023, a comunicării privind rezultatul procedurii de atribuire nr. 17585/ 07.12.2023, precum și a tuturor actelor anterioare și/sau subsecvente acestora care privesc modalitatea de evaluare a ofertei depuse de asocierea EURAS SRL & PRODCAD BUSINESS SRL & ADDCONCEPT SRL, din contestația formulată de SELINA SRL, în contradictoriu cu ORAȘUL ALEȘD, și, ca inadmisibil, capătul de cerere privind obligarea autorității contractante să adopte măsurile necesare restabilirii legalității proced…Verifică pasajul în context →
Extrase din documentele asociate, fără completări sau interpretare juridică. Anonimizarea sursei este păstrată.
2024_133_2023_Decizie_133.pdf, BO2024_133_2023_BO2024_133.pdf
Text extras automat; verificați forma originală în PDF.
Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.
În conformitate cu prevederile art. 14 alin. (2) și ale art. 27 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, Consiliul adoptă următoarea DECIZIE Nr. 133/C9/3508 Data: 17.01.2024 Prin contestația nr. 948/14.12.2023, înregistrată la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor sub nr. 68451/14.12.2023, depusă de SELINA SRL, lider al asocierii SELINA SRL – RESTITUTOR PRO SRL, cu sediul în Oradea, Șos. Borşului nr. 14/A, județul Bihor, înmatriculată la Registrului Comerțului sub nr. J05/4771/1994, CUI RO 6649997, reprezentată legal de Rus Beneamin, administrator, privind procedura simplificată organizată în vederea atribuirii contractului având ca Servicii de proiectare, asistență tehnică din partea proiectantului și execuție lucrări pentru obiectivul de investiții „Consolidarea și reabilitarea ruinelor Cetății Șinteu Piatra Șoimului”, cod CPV 45212314-0 Lucrări de construcții de monumente istorice sau memoriale (Rev.2), de ORAȘUL ALEȘD, cu sediul în Aleșd, str. Bobâlna nr. 3, județul Bihor, în calitate de autoritate contractantă, contestatoarea a solicitat anularea raportului procedurii nr. 17582/07.12.2023, a comunicării privind rezultatul procedurii de atribuire nr. 17585/07.12.2023, precum și a tuturor actelor anterioare și/sau subsecvente acestora care privesc modalitatea de evaluare a ofertei depuse de asocierea EURAS SRL & PRODCAD BUSINESS SRL & ADDCONCEPT SRL ("Asocierea Euras"); obligarea autorității contractante să adopte măsurile necesare restabilirii legalității procedurii de atribuire, cu consecinţa stabilirii caracterului inacceptabil și neconform al ofertei depuse de asocierea EURAS SRL & PRODCAD BUSINESS SRL & ADDCONCEPT SRL și respingerea acesteia. Cu titlu preliminar, în temeiul dispoziţiilor art. 19 alin. (1) din Legea nr. 101/2016, solicită accesul la dosarul achiziţiei publice și fotocopierea documentelor pe care le va considera relevante; respectarea caracterului confidenţial al ofertei asocierii Selina și să nu se permită niciunui operator economic accesul la oferta și/sau orice alte documente depuse în cadrul ofertei și/sau solicitările de clarificări și răspunsurile asocierii Selina. Prin cererea de intervenție nr. 281/27.12.2023, înregistrată la Consiliu cu nr. 70759/28.12.2023, depusă de ADDCONCEPT SRL, în calitate de asociat în cadrul asocierii EURAS SRL (lider) - ADDCONCEPT Pagina 1 din 3
SRL - PROCAD BUSINESS SRL, cu sediul în Cluj-Napoca, str. Iuliu Coroianu nr. 2, ap. 7, județul Cluj, înmatriculată la Oficiul Registrului Comerţului Cluj sub nr. J12/718/2008, CUI RO23327290, reprezentată legal prin Adrian Viorel Petruş, administrator, şi convenţional prin Vlad Jinaru - Cabinet de Avocat, cu punctul de lucru situat în Bucureşti, Calea Dorobanţi nr. 133, sectorul 1, sediul ales în vederea comunicării tuturor actelor procedurale, intervenienta a solicitat, în temeiul art. 17 alin. (3) din Legea nr. 101/2016 raportat la art. 64 alin. (2) din Codul de procedură civilă, admiterea în principiu a cererii de intervenţie accesorie formulată şi, în consecinţă, introducerea intervenientului în dosarul 3508/C9/2023; în principal, pe cale de excepţie, în temeiul art. 26 alin. (6) din Legea nr. 101/2016, respingerea criticilor vagi, generale şi neprobate ca inadmisibile; pe cale de excepţie, în temeiul art. 26 alin. (6) din Legea nr. 101/2016, respingerea capătului de cerere prin care se solicită „obligarea Autorităţii contractante să adopte măsurile necesare restabilirii legalităţii Procedurii de atribuire, cu consecinţa stabilirii caracterului inacceptabil și neconform al ofertei depuse de către [...] cu consecinţa respingerii acesteia", ca inadmisibil; în subsidiar, în temeiul art. 26 alin. (6) din Legea nr. 101/2016, respingerea contestaţiei SELINA SRL, ca neîntemeiată; pe cale de consecinţă, în temeiul art. 26 alin. (6) din Legea nr. 101/2016, menţinerea tuturor actelor emise de autoritatea contractantă ca temeinice şi legale. Contestația și cererea de intervenție vor fi soluționate împreună, având în vedere dispozițiile art. 66 alin. (1), art. 67 alin. (1) și art. 123 alin. (1) Cod procedură civilă. Pentru aceste motive, în baza legii și a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DECIDE: În temeiul art. 26 alin. (6) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări şi concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, pentru considerentele evocate în motivarea prezentei, respinge, ca nefondat, capătul de cerere privind anularea raportului procedurii nr. 17582/07.12.2023, a comunicării privind rezultatul procedurii de atribuire nr. 17585/ 07.12.2023, precum și a tuturor actelor anterioare și/sau subsecvente acestora care privesc modalitatea de evaluare a ofertei depuse de asocierea EURAS SRL & PRODCAD BUSINESS SRL & ADDCONCEPT SRL, din contestația formulată de SELINA SRL, în contradictoriu cu ORAȘUL ALEȘD, și, ca inadmisibil, capătul de cerere privind obligarea autorității contractante să adopte măsurile necesare restabilirii legalității procedurii de atribuire, cu consecinţa stabilirii caracterului inacceptabil și neconform Pagina 2 din 3
al ofertei depuse de asocierea EURAS SRL & PRODCAD BUSINESS SRL & ADDCONCEPT SRL și respingerea acesteia. În conformitate cu art. 64 Cod procedura civilă, încuviințează în principiu cererea de intervenție formulată de ADDCONCEPT SRL și o admite. Prezenta decizie este obligatorie pentru părți. Împotriva ei se poate formula plângere, în termen de 10 zile de la comunicare pentru părțile cauzei, respectiv de la data luării la cunoștință de către alte persoane vătămate, în temeiul art. 29 din Legea nr. 101/2016. Pagina 3 din 3
Text extras automat; verificați forma originală în PDF.
Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.
În conformitate cu prevederile art. 14 alin. (2) și ale art. 27 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, Consiliul adoptă următoarea DECIZIE Nr. ... Data: ... Prin contestația nr. 948/14.12.2023, înregistrată la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor sub nr. 68451/14.12.2023, depusă de ... SRL, lider al asocierii ... SRL – ... SRL, cu sediul în ..., înmatriculată la Registrului Comerțului sub nr. ..., CUI RO ..., reprezentată legal de ..., administrator, privind procedura simplificată organizată în vederea atribuirii contractului având ca Servicii de proiectare, asistență tehnică din partea proiectantului și execuție lucrări pentru obiectivul de investiții „Consolidarea și reabilitarea ruinelor Cetății ...”, cod CPV 45212314-0 Lucrări de construcții de monumente istorice sau memoriale (Rev.2), de ORAȘUL ..., cu sediul în ..., ..., în calitate de autoritate contractantă, contestatoarea a solicitat anularea raportului procedurii nr. 17582/07.12.2023, a comunicării privind rezultatul procedurii de atribuire nr. 17585/07.12.2023, precum și a tuturor actelor anterioare și/sau subsecvente acestora care privesc modalitatea de evaluare a ofertei depuse de asocierea ... SRL & ... SRL & ... SRL ("Asocierea ..."); obligarea autorității contractante să adopte măsurile necesare restabilirii legalității procedurii de atribuire, cu consecinţa stabilirii caracterului inacceptabil și neconform al ofertei depuse de asocierea ... SRL & ... SRL & ... SRL și respingerea acesteia. Cu titlu preliminar, în temeiul dispoziţiilor art. 19 alin. (1) din Legea nr. 101/2016, solicită accesul la dosarul achiziţiei publice și fotocopierea documentelor pe care le va considera relevante; respectarea caracterului confidenţial al ofertei asocierii ... și să nu se permită niciunui operator economic accesul la oferta și/sau orice alte documente depuse în cadrul ofertei și/sau solicitările de clarificări și răspunsurile asocierii .... Prin cererea de intervenție nr. 281/27.12.2023, înregistrată la Consiliu cu nr. 70759/28.12.2023, depusă de ... SRL, în calitate de asociat în cadrul asocierii ... SRL (lider) - ... SRL - ...SRL, cu sediul în ..., înmatriculată la Oficiul Registrului Comerţului Cluj sub nr. ..., CUI RO..., reprezentată legal prin ..., administrator, şi convenţional prin ...- Cabinet de Avocat, cu punctul de lucru situat în ..., sediul ales în vederea comunicării tuturor actelor procedurale, intervenienta a solicitat, în Pagina 1 din 31
temeiul art. 17 alin. (3) din Legea nr. 101/2016 raportat la art. 64 alin. (2) din Codul de procedură civilă, admiterea în principiu a cererii de intervenţie accesorie formulată şi, în consecinţă, introducerea intervenientului în dosarul 3508/C9/2023; în principal, pe cale de excepţie, în temeiul art. 26 alin. (6) din Legea nr. 101/2016, respingerea criticilor vagi, generale şi neprobate ca inadmisibile; pe cale de excepţie, în temeiul art. 26 alin. (6) din Legea nr. 101/2016, respingerea capătului de cerere prin care se solicită „obligarea Autorităţii contractante să adopte măsurile necesare restabilirii legalităţii Procedurii de atribuire, cu consecinţa stabilirii caracterului inacceptabil și neconform al ofertei depuse de către [...] cu consecinţa respingerii acesteia", ca inadmisibil; în subsidiar, în temeiul art. 26 alin. (6) din Legea nr. 101/2016, respingerea contestaţiei ... SRL, ca neîntemeiată; pe cale de consecinţă, în temeiul art. 26 alin. (6) din Legea nr. 101/2016, menţinerea tuturor actelor emise de autoritatea contractantă ca temeinice şi legale. Contestația și cererea de intervenție vor fi soluționate împreună, având în vedere dispozițiile art. 66 alin. (1), art. 67 alin. (1) și art. 123 alin. (1) Cod procedură civilă. CONSILIUL NAȚIONAL DE SOLUȚIONARE A CONTESTAȚIILOR, asupra cauzei de față, constată următoarele: Consiliul a fost legal sesizat și este competent, potrivit dispozițiilor art. 12 alin. (1) din Legea nr. 101/2016, să soluționeze contestația de față, prin care ... SRL critică rezultatul procedurii, respectiv decizia autorității contractante de a desemna oferta depusă de asocierea ... SRL & ... SRL& ... SRL câștigătoarea procedurii. Ca prim aspect, contestatoarea invocă restricționarea în mod nejustificat a accesului său la dosarul achiziției publice. Pe fondul cauzei, afirmă că oferta câștigătoare nu respectă documentația de atribuire și prevederile legale în materie de achiziţii publice și că autoritatea contractantă a verificat în mod superficial conținutul ofertei depuse constatând, în mod greşit, că aceasta ar fi admisibilă și conformă. Sunt invocate art. 3 lit. z) din Legea nr. 98/2016, precum și art. 20 din HG nr. 395/2016. Precizează că, în urma studierii dosarului achiziţiei, a constatat că ofertantul declarat câștigător nu a întocmit oferta în conformitate cu cerinţele documentaţiei de atribuire. Concret, în evaluarea ofertei depuse de asocierea ..., autoritatea contractantă a ignorat următoarele prevederi legale care, însă, trebuie respectate pentru a asigura legalitatea, transparența și corectitudinea demersului de atribuire a contractului ce formează obiectul procedurii de atribuire: art. 3 alin. (1) lit. hh), art. 54 alin (3), art. 75, art. 155, art. 178 alin. (1)-(3), art. 181 și art. 215 alin. (5) din Legea nr. 98/2016. Pagina 2 din 31
Totodată, consideră încălcate prevederile art. 20 alin (2) și (10), art. 29 alin. (1), art. 30 alin. (1)-(6), art. 123 alin. (1), art. 124 alin. (1), art. 133 alin. (2) și art. 137 alin. (1)-(3). Apreciază că oferta asocierii ... este neconformă și inacceptabilă, întrucât nu îndeplinește cerinţele din cadrul documentaţiei de atribuire, fiind, în special, incidente prevederile art. 137 din HG nr. 395/2016. A. Ofertantul declarat câștigător nu a respectat cerinţele din cadrul documentației de atribuire cu privire la oferta tehnică, în ceea ce priveşte „Faza D.A.L.I." Astfel, în documentaţia de atribuire „faza D.A.L.I.", la pag. 55 (din cadrul celor 100 de pagini ce conţin documentele aferente fazei D.A.L.I.) se propune utilizarea materialelor de intervenție compatibile cu materialele de construcție existente în cetate și care de exemplu nu permite folosirea cimentului Portland. În oferta tehnică depusă de asocierea ... nu se regăsește descrierea lucrărilor pentru „Reparaţii ale suprafeţelor parietale" cu utilizarea materialelor de intervenție compatibile cu materialele de construcție existente în cetate. De asemenea, tot în cadrul documentelor „Fazei D.A.L.I", la pagina 55 și 59, se solicită precizarea atribuţiilor, responsabilităţilor și materialele utilizate pentru: amenajarea spațiilor donjonului reconstruit și realizarea unui acoperiş de protecție la ultimul nivel; amenajarea potecii de acces la cetate; amenajarea unor alei în incinta cetății; sistematizarea verticală a zonelor din interiorul cetății; realizarea unei rețele electrice de utilitate și iluminat; instalația de încălzire-răcire spații verzi - tăierea unui număr de 30 de arbori, ce periclitează integritatea zidurilor cetății și lucrările de sistematizare; prevederi de protecția mediului, legate de punerea în practică a proiectului de conservare-restaurare; deservirea persoanelor cu dizabilități. În cadrul ofertei tehnice depuse de asocierea ... SRL nu se regăsește niciunde descrierea acestor activități cu precizarea atribuţiilor, responsabilităţilor și materialele utilizate pentru aceste lucrări. În acest sens, este evident că oferta asocierii ... a încălcat dispoziţiile art. 123 din HG nr. 395/2016. B. Ofertantul declarat câștigător nu a respectat cerinţele din cadrul documentaţiei de atribuire cu privire la prezentarea deţinerii experienţei solicitate pentru experţii cheie nominalizaţi în cadrul ofertei în vederea obţinerii punctajului maxim la aceşti factori de evaluare Contestatoarea arată că cerințele din caietul de sarcini, pag. 34, punctul 11.1 Experţi cheie, se coroborează cu cele din cadrul fișei de date, în cadrul căreia atât managerul de proiect cât și arhitectul cu drept Pagina 3 din 31
de semnătură, atestat de Ministerul Culturii, sunt inclusiv factori de evaluare în cadrul acestei proceduri, fiecare fiind cotat cu un procent de 10% din punctajul total. Invocă art. 133 alin. (1) și (2) din HG nr. 395/2016, precum și art. 181 din Legea nr. 98/2016. Afirmă că asocierea ... nu a depus odată cu oferta documente/ înscrisuri din care să rezulte că experţii cheie nominalizaţi îndeplinesc cerinţele privind experienţa similară solicitată, respectiv ofertantul declarant câștigător nu a reuşit să probeze că aceşti experţi deţin experienţă în peste 7 proiecte, adică în cel puţin 8 contracte similare pentru a putea obţine punctajul maxim pentru acest factor de evaluare pentru cei doi experţi nominalizaţi. Autoritatea contractantă, în momentul evaluării ofertei asocierii ..., nu a observat aceste aspecte și nici nu a solicitat clarificări în acest sens. În măsura în care managerul de proiect și arhitectul cu drept de semnătură, atestat de Ministerul Culturii, reprezintă și factori de evaluare, este bine cunoscut faptul că factorii de evaluare reprezintă modalitatea de concretizare a criteriului de atribuire. Importanța respectării factorilor de evaluare ca și cerinţa obligatorie în cadrul documentaţiei de atribuire este subliniată de către legiuitor și prin prevederile art. 32 din HG nr. 395/2016. Invocă art. 187 din Legea nr. 98/2016. Având în vedere că pentru „experienţa constând în implicarea în peste 7 proiecte a persoanei propuse se acorda 10 puncte", iar oferta asocierii ... a obținut 100 de puncte, ofertantul declarat câștigător, în ceea ce îi priveşte pe cei doi experţi antemenționați, ar fi trebuit să facă dovada că aceştia deţin în portofoliu minim 8 astfel de contracte fiecare, pentru a obţine punctajul maxim. Susține că autoritatea contractantă a dat dovadă de superficialitate în momentul în care a acordat punctajul maxim, respectiv 10 puncte, pentru fiecare factor de evaluare care se referă la unul dintre cei doi experţi antemenționați. Prin urmare, consideră că autoritatea contractantă a calculat în mod eronat punctajul pentru aceşti doi factori de evaluare, asocierea ... eșuând în a proba implicarea acestora în "peste 7 proiecte", pentru ca aceasta să obțină un punctaj de 10 puncte la fiecare dintre aceşti doi factori de evaluare. Astfel, revine comisiei de evaluare responsabilitatea pentru admiterea și declararea câștigătoare a unei oferte, context în care tot ea este ținută să verifice admisibilitatea și conformitatea ei sub orice fel de detaliu, în caz contrar riscând a declara admisibilă/câștigătoare o ofertă care nu îndeplinește condiţiile impuse și care nu satisface criteriul de atribuire, respectiv cel mai bun raport calitate-preț. Pagina 4 din 31
Aşadar, deficiențele unei oferte nu pot fi indiferente autorității contractante, la fel și consecinţele semnării contractului cu o asociere a cărei oferta este necorespunzătoare. C. Ofertantul declarat câștigător nu a respectat cerinţele din cadrul caietului de sarcini cu privire la ofertă, în ceea ce priveşte implementarea principiului „Do No Significant Harm” (DNSH) Obligaţiile respectării principiului DNSH se regăsesc cu precădere în proiectele finanțate prin PNRR, dar începând cu anul 2022 toate proiectele finanțate din fonduri europene trebuie să respecte principiul DNSH. În sensul Regulamentului privind Mecanismul de redresare și reziliență, principiul DNSH trebuie interpretat în sensul articolului 17 din Regulamentul (UE) 2020/852 privind instituirea unui cadru care să faciliteze investiţiile durabile, prin crearea unui sistem de clasificare (sau „taxonomie") pentru activitățile economice durabile din punctul de vedere al mediului. Având în vedere solicitările autorității contractante, ofertantul declarat câștigător trebuia să justifice în cadrul ofertei sale integrarea considerentelor DNSH și a măsurilor de atenuare care se impun a fi adoptate în vederea asigurării conformităţii solicitate de autoritate contractantă atât în ceea ce priveşte realizarea proiectului tehnic, cât și a etapei de execuţie. Prin urmare, asocierea ... trebuia să justifice modul în care măsurile propuse în cadrul ofertei sunt conforme cu articolul 17 („Prejudicierea în mod semnificativ a obiectivelor de mediu") din Regulamentul privind taxonomia, aspecte care nu se regăsesc în cadrul ofertei depuse de către aceasta asociere. Este invocat art. 2 din Legea nr. 98/2016, cât și dispozițiile art. 134 alin. (6) din HG nr. 395/2016. D. Ofertantul declarat câștigător nu a luat în considerare, în cadrul ofertei, resursele necesare (de timp, financiare și de orice altă natură), pentru implementarea strategiilor de risc propuse Autoritatea contractantă a pretins de la ofertanţi să efectueze o analiză serioasă a ipotezelor și riscurilor pe care aceasta le-a menționat în cadrul caietului de sarcini, iar în urma acestei analize prezentate în cadrul ofertei, să cuantifice resursele necesare de timp, financiare și de orice altă natură în cadrul acesteia. Prin urmare, pornind de la premisele, respectiv ipotezele vehiculate de către autoritatea contractantă, ofertanţii aveau obligaţia ca în cadrul ofertei să identifice punctual „cel puţin" riscurile pe care le-a identificat autoritatea contractantă în vederea gestionării și executării proiectului de investiții în discuţie. Contestatoarea consideră că asocierea ... nu a identificat raportat la obiectul de investiții, riscurile precizate în caietul de sarcini de către autoritatea contractantă și nici nu a luat în considerare niciunde în cadrul Pagina 5 din 31
ofertei resursele necesare de timp, financiare și de orice altă natură, pentru implementarea strategiilor de risc propuse. E. Ofertantul declarat câștigător nu a respectat cerinţele din cadrul fișei de date privind modul de prezentare al propunerii financiare Arată că asocierea câștigătoare nu a prezentat niciunde în cuprinsul ofertei financiare iniţiale informaţiile solicitate prin Formularul nr. F2 - Centralizatorul cheltuielilor pe categorii de lucrări, pe obiecte și Graficul fizic și valoric de prestare a serviciilor, aceste documente neregăsindu-se nici măcar accidental în cadrul altor capitole/părți ale ofertei. Raportat la neidentificarea acestui Formular F2 și la neidentificarea Graficului fizic și valoric de prestare a serviciilor în cadrul ofertei financiare a asocierii declarate câștigătoare, autoritatea contractantă, prin comisia de evaluare, nu putea să decidă decât conform sancţiunilor prevăzute în materia achiziţiilor publice, fiind obligată să declare o astfel de ofertă ca inacceptabilă. Totuşi, autoritatea contractantă, încălcând principiul tratamentului egal, revine cu solicitări de clarificări în acest sens, dând astfel posibilitatea acestui ofertant de a-și completa oferta financiară iniţială. Și aceste informaţii, care constituiau de asemenea cerinţe minime obligatorii prevăzute în cadrul fișei de date și a caietului de sarcini, au fost depuse cu acordul comisiei de evaluare ca urmare a solicitării de clarificări. Astfel, solicită Consiliului să rețină că riscul întocmirii ofertelor cade în sarcina operatorului economic, el neputând să își invoce propria culpa ca motiv al nedepunerii formularelor de oferta și a graficelor, conform documentaţiei de atribuire, potrivit principiului „nemo auditur propriam turpitudinem allegans", în condiţiile în care autoritatea contractantă a menționat în mod expres care este modalitatea în care trebuie prezentată și întocmită propunerea financiară. În acest caz, prin modul în care a fost structurată oferta asocierii câștigătoare, respectiv cu încălcarea vădită a atâtor cerinţe obligatorii din cadrul documentaţiei de atribuire, reiese în mod evident faptul că aceasta nu a reuşit să își demonstreze potențialul tehnic și financiar necesar în vederea ducerii la bun sfârșit a unui astfel de proiect, încălcând astfel prevederile art. 29 din HG nr. 395/2016. Toate aceste aspecte echivalează cu o completare a ofertei depuse iniţial și constituie o modificare a propunerii financiare, sens în care comisia de evaluare trebuia să facă aplicabilitatea art. 134 alin. (6) din HG nr. 395/2016 declarând oferta câștigătoare inaccepabilă. Completarea unei oferte peste data limită de depunere a acesteia nu poate fi încadrată ca viciu de formă sau ca abatere tehnică minoră în sensul prevederilor art. 134 alin. (7) și alin. (8) din HG nr. 395/2016. În concluzie, solicită Consiliului să rețină, raportat la susținerile din contestație, că autoritatea contractantă nu a respectat prevederile legale în materie de achiziţie publică, a evaluat cu superficialitate oferta Pagina 6 din 31
declarată câștigătoare și a „omis" analizarea aspectelor care ar fi scos în evidență aspectele de neconformitate ale acesteia. Față de cele arătate anterior, comisia de evaluare era obligată să declare oferta asocierii ... inacceptabilă și neconformă pentru neîndeplinirea criteriilor de calificare, de selecţie și de atribuire, în conformitate cu prevederile din Legea nr. 98/2016. Prin adresa nr. 18723/28.12.2023, înregistrat la Consiliu cu nr. 70971/28.12.2023, Orașul ... a transmis punctul său de vedere prin care solicită respingerea contestației, ca nefondată. Achizitoarea răspunde, punctual, criticilor din contestație: A. Ofertantul declarat câștigător nu a respectat cerinţele din cadrul documentaţiei de atribuire cu privire la oferta tehnică, în ceea ce priveşte "Faza D.A.L.I." Aceste susţineri ale contestatoarei sunt eronate, fiind simple presupuneri, având în vedere faptul ca aceasta nu a avut acces la oferta asocierii ... declarată confidenţială. Descrierea lucrărilor pentru "Reparaţii ale suprafeţelor parietale" cu utilizarea materialelor de intervenție compatibile cu materialele de construcție existente în cetate se regăsește în propunerea tehnică la pag. 183 Mai mult decât atât, contestatoarea susţine în mod eronat că nici descrierea următoarelor activități cu precizarea atribuţiilor, responsabilităţilor și materialele utilizate nu se regăsește în cuprinsul ofertei tehnice depuse de asocierea .... Contrar afirmaţiilor pur speculative ale contestatoarei, Consiliul va putea identifica descrierea acestor lucrări în propunerea tehnică depusă de asocierea ... la pag. 159 – 187. În ceea ce priveşte Deservirea persoanelor cu dizabilități, face menţiunea că, în cuprinsul DALI, la pag. 60, se specifică faptul că "Configuraţia terenului accidentat pe situl cetăţii şi diferenţele de cotă majore nu permit amenajarea unor drumuri sau alei accesibile pentru persoanele cu dizabilităţi locomotorii." Se poate concluziona faptul că s-a solicitat descrierea acestor lucrări, având în vedere că acestea nu se pot realiza. De asemenea, ofertantul descrie procedurile tehnice de execuţie a lucrărilor propuse pentru îndeplinirea contractului de achiziţie publică, acestea fiind în concordanță cu lucrările solicitate prin documentaţia de atribuire și cu prevederile legislative și normativele tehnice aflate în vigoare. Ofertantul a prezentat și a descris abordarea și metodologia propusă pentru execuţia lucrărilor și a faptului că va asigura realizarea activităţilor conform cerinţelor caietului de sarcini. Comisia de evaluare a decis ca oferta este conformă cu prevederile caietului de sarcini, prin informaţiile prezentate în propunerea tehnică prezentata în raport cu condiţiile de participare şi cerinţele minime asociate din anunţul de participare şi documentaţia de atribuire, fiind declarată admisibilă. Pagina 7 din 31
În concluzie, consideră că evaluarea propunerii tehnice depuse de către asocierea ... a fost realizată cu rigurozitatea impusă de legislaţia în domeniul achiziţiilor publice, comisia de evaluare exercitându-și atribuțiile în conformitate cu prevederile art. 127 alin. (1) lit. f), art. 131 alin. (4) şi art. 133 alin. (1) şi (2) din H.G. nr. 395/2016. B. Ofertantul declarat câștigător nu a respectat cerinţele din cadrul documentaţiei de atribuire cu privire la prezentarea deţinerii experienţei solicitate de către autoritatea contractantă pentru experții cheie nominalizaţi în cadrul ofertei în vederea obţinerii punctajului maxim la aceşti factori de evaluare Conform prevederilor art. 187 alin. (3) din Legea 98/2016, pentru determinarea ofertei celei mai avantajoase din punct de vedere economic în conformitate cu dispoziţiile alin. (2), autoritatea contractantă are dreptul de a aplica unul dintre următoarele criterii de atribuire: a) preţul cel mai scăzut; b) costul cel mai scăzut; c) cel mai bun raport calitate- preţ; d) cel mai bun raport calitate-cost. Autoritatea contractantă arată că a optat pentru cuantificarea/ valorificarea experienţei personalului propus de către ofertant, respectiv a unor funcţii cheie în ceea ce priveşte derularea contractului şi, totodată, a capacităţii acestuia de a prezenta metodologia de prestare a serviciilor şi de a-şi planifica resursele tehnice şi umane alocate pentru îndeplinirea contractului. În cuprinsul caietului de sarcini, subcap. 11.1 - Experţi cheie, se impune cerinţa minimă de a prezenta, pentru Coordonatorul de proiect (Manager proiect) și pentru Arhitectul cu drept de semnătură, atestat Ministerul Culturii, dovada implicării în minimum un proiect similar. Dacă pentru un specialist nu se vor prezenta dovezi privind un proiect similar, oferta va fi considerată neconformă, iar pentru experienţa constând în implicarea în 2 sau mai multe contracte urmând a fi punctată suplimentar. Comisia de evaluare a analizat documentele depuse de către asocierea ... în cadrul propunerii tehnice, în vederea dovedirii îndeplinirii cerinţelor minime, astfel cum reiese din procesul-verbal nr. 15443/03.11.2023 al şedinţei de evaluare a conformităţii propunerilor tehnice cu prevederile caietului de sarcini și a consemnat depunerea documentelor solicitate, la pag. 479 – 480. Sunt enumerate documentele depuse de asociere. În urma evaluării propunerii tehnice, comisia de evaluare a concluzionat că asocierea ... prezintă documente justificative, precum CV-uri, recomandări, diplome, atestate etc. pentru fiecare expert cheie propus prin care demonstrează îndeplinirea cerinţelor minime din caietul de sarcini din cuprinsul cap. 11. Personalul necesar pentru îndeplinirea contractului. Totodată, concluzionează că propunerea tehnică elaborată de ofertant respectă în totalitate cerinţele prevăzute în caietul de sarcini Pagina 8 din 31
și că reflectă asumarea de către ofertant a tuturor cerinţelor/obligaţiilor prevăzute în caietul de sarcini. Prin urmare, comisia de evaluare a declarat admisibilă propunerea tehnică depusă de către asocierea ... și a procedat la aplicarea criteriului de atribuire de natură tehnică, în conformitate cu prevederile secţiunii II.2.5 Criterii de atribuire din cadrul fișei de date. În concluzie, consideră că evaluarea propunerii tehnice depuse de către asocierea ... a fost realizată cu rigurozitatea impusă de legislaţia în domeniul achiziţiilor publice, comisia de evaluare exercitându-și atribuțiile în conformitate cu prevederile art. 127 alin. (1) lit. f) și 1), art. 131 alin. (4) şi art. 133 alin. (1) şi (2) din H.G. nr. 395/2016. Aceasta şi- a îndeplinit toate obligaţiile legale şi a făcut toate diligenţele necesare în aşa măsură încât să fie respectate prevederile legale şi principiile în achiziţiile publice, respectiv principiile nediscriminării şi tratamentului egal, recunoaşterea reciprocă, precum şi cel al eficienţei utilizării fondurilor publice. C. Ofertantul declarat câștigător nu a respectat cerinţele din cadrul Caietului de sarcini cu privire la ofertă, în ceea ce priveşte implementarea principiului "Do No Significant Harm" (DNSH) Autoritatea contractantă susține că a adus la cunoştinţa operatorilor economici că prestarea serviciilor de proiectare și execuţia lucrărilor în cadrul contractului de achiziţie publică se vor realiza cu respectarea obligaţiilor prevăzute în PNRR pentru implementarea principiului „Do No Significant Harm" (DNSH), obligaţii care se vor asuma prin semnarea contractului de lucrări de către ofertantul desemnat câștigător. Atât în fișa de date a achiziţiei, cât și în caietul de sarcini, nu s-a solicitat justificarea, în cadrul ofertei, a modului în care măsurile propuse sunt conforme cu articolul 17 ("Prejudicierea în mod semnificativ a obiectivelor de mediu") din Regulamentul privind taxonomia. Concluzionează că asocierea ... a respectat în totalitate cerinţele prevăzute în caietul de sarcini și fișa de date a achiziţiei, potrivit art. 123 din HG nr. 395/2016, asumându-și, prin depunerea ofertei, respectarea obligaţiilor impuse prin PNRR. D. Ofertantul declarat câștigător nu a luat în considerare, în cadrul ofertei, resursele necesare (de timp, financiare și de orice altă natură), pentru implementarea strategiilor de risc propuse Autoritatea contractantă afirmă că asocierea ... a prezentat și a descris abordarea și metodologia propusă pentru prestarea serviciilor de proiectare și pentru execuţia lucrărilor și a faptului că va asigura realizarea activităţilor conform cerinţelor caietului de sarcini. Ofertantul a prezentat planificarea resurselor umane implicate din partea sa în realizarea contractului şi gestionarea proiectului, care cuprinde descrierea echipei care va gestiona activităţile prestatorului din planul de activităţi, rolul fiecărei persoane, detalierea atribuţiilor şi Pagina 9 din 31
responsabilităţilor, prezentarea relaţiilor funcţionale între membrii echipei de proiect şi modul în care expertiza specifică a acestora va contribui la implementarea proiectului. Acesta a demonstrat, prin propunerea tehnică depusă, realizarea tuturor activităţilor manageriale necesare atingerii obiectivelor propuse în cadrul proiectelor şi implementării cu succes a acestora. Propunerea tehnică elaborată de ofertant respectă în totalitate cerinţele prevăzute în caietul de sarcini, ofertantul luând în considerare complexitatea, resursele necesare (de timp, financiare și de orice altă natură) și specificul viitorului contract de proiectare și execuţie. Urmare a evaluării ofertei, rezultă fără dubii că ofertantul este capabil să ducă la bun sfârşit contractul care este obiectul prezentei proceduri de achiziţie publică, fără să aducă prejudicii de nicio natură autorităţii contractante şi utilizatorilor obiectivului de investiţii. E. Ofertantul declarat câștigător nu a respectat cerinţele din cadrul Fisei de date privind modul de prezentare al propunerii financiare Comisia de evaluare a consemnat și a evaluat documentele prezentate de către asocierea ... în propunerea financiară, după cum se poate observa în cuprinsul procesului-verbal de evaluare a propunerilor financiare, inclusiv verificarea conformităţii acestora cu propunerile tehnice nr. 15871/09.11.2023, acesta prezentând următoarele: A) Formularul de ofertă (pag. 1-3); B) Anexa la Formularul de oferta (Centralizatorul de prețuri) (pag. 4); C) Centralizatorul cu serviciile prestate/lucrările executate de asociaţi, subcontractanți (pag. 5); D) Devizul general al investiţiei (pag. 6-7); E) Formular F1 - Centralizatorul cheltuielilor pe obiectiv (pag. 8); F) Graficul fizic și valoric de execuţie a lucrărilor (pag. 9-10). Comisia de evaluare a constatat că ofertantul nu prezintă Formular F2 - Centralizatorul cheltuielilor pe categorii de lucrări, pe obiecte și Graficul fizic și valoric de prestare a serviciilor, solicitate prin documentaţia de atribuire și a decis solicitarea unei clarificări în această privinţa, transmisă prin adresa nr. 15872/09.11.2023. Ofertantul răspunde la solicitarea de clarificări precizând următoarele: "Dintr-o eroare s-a omis încărcarea în SEAP a Graficului fizic și valoric de prestare a serviciilor și Formularul F2 - Centralizatorul cheltuielilor pe categorii de lucrări, pe obiecte. Ataşam documentele solicitate." Ofertantul prezintă următoarele documente: - Formular F2 - Centralizatorul cheltuielilor pe categorii de lucrări, pe obiecte; - Graficul fizic și valoric de prestare a serviciilor și execuţiei de lucrări. Comisia de evaluare, în urma analizei documentelor depuse, a concluzionat că graficul cuprins în propunerea financiară este corelat cu Pagina 10 din 31
termenul de prestare a serviciilor de proiectare de 4 luni și termenul de execuţie a lucrărilor de 24 luni, totalul preţurilor defalcate corelându-se cu preţul total ofertat pentru execuţia lucrărilor. De asemenea, graficul cuprins în propunerea financiară este corelat cu graficul cuprins în propunerea tehnică depusă. Din analiza răspunsului la solicitările de clarificări, se constată că răspunsul ofertantului la solicitarea de clarificări respectă prevederile art. 133 alin. (3) din HG nr. 395/2016. De asemenea, prin răspunsul ofertantului nu se modifică conținutul propunerii financiare, asumându-şi realizarea tuturor activităților/categoriilor de lucrări necesare conform cerinţelor din documentaţia de atribuire. Achizitoarea consideră că modificarea adusă de către ofertant prin răspunsul său se încadrează în categoria viciilor de formă, acesta reprezentând acele erori sau omisiuni din cadrul unui document a căror corectare/completare are rol de clarificare sau de confirmare, nefiind susceptibile de a produce un avantaj incorect în raport cu ceilalţi participanţi la procedura de atribuire, conform art. 135 alin. (3) din HG nr. 395/2016. În concret, ofertantul a depus în cadrul ofertei sale iniţiale documente de fundamentare a preţului ofertat prin Formularul de oferta, Devizul general al investiţiei și Formularul F1 - Centralizatorul cheltuielilor pe obiectiv. Răspunsul la clarificări a avut doar rolul de confirmare a documentelor prezentate iniţial în oferta sa, Formularul F2 - Centralizatorul cheltuielilor pe categorii de lucrări, pe obiecte fiind doar o defalcare valorică mai amănunțită a serviciilor și lucrărilor ofertate prin propunerea financiară prezentată iniţial, respectiv Formularul de ofertă, respectiv Devizul general al investiţiei și Formularul F1. Aşadar, răspunsul său se încadrează în categoria viciilor de formă, acesta reprezentând acele erori sau omisiuni din cadrul unui document a căror completare are rol de confirmare, nefiind susceptibil de a produce un avantaj incorect în raport cu ceilalţi participanţi la procedura de atribuire, conform art. 135 alin. (3) din HG nr. 395/2016. În ceea ce priveşte lipsa Graficului fizic și valoric de prestare a serviciilor din cadrul propunerii financiare depuse iniţial și prezentarea acestuia în urma răspunsului la solicitarea de clarificări, autoritatea contractantă menționează că ne aflăm în aceeaşi împrejurare. Astfel, graficul fizic și valoric de prestare a serviciilor este doar o reprezentare valorică a graficului fizic detaliat pe fiecare fază a proiectării prezentat iniţial în cadrul propunerii tehnice. Aşadar, răspunsul său se încadrează în viciu de formă, acesta reprezentând acele erori sau omisiuni din cadrul unui document a căror completare are rol de confirmare, nefiind susceptibil de a produce un avantaj incorect în raport cu ceilalţi participanţi la procedura de atribuire, conform art. 135 alin. (3) din HG nr. 395/2016. Pagina 11 din 31
În urma analizării răspunsului primit la solicitarea de clarificări, comisia de evaluare a concluzionat că răspunsul prezentat de către ofertant este concludent. În urma evaluării propunerii financiare şi pe baza informaţiilor prezentate de asocierea ..., comisia de evaluare a concluzionat următoarele: 1.propunerea financiară este corelată cu propunerea tehnică; 2.nu au fost identificate erori aritmetice; 3.propunerea financiară se încadrează în valoare estimată; 4. preţul propus nu este neobişnuit de scăzut. În concluzie, consideră că evaluarea propunerii financiare depuse de către asocierea ... a fost realizată cu rigurozitatea impusă de legislaţia în domeniul achiziţiilor publice, comisia de evaluare exercitându-și atribuțiile în conformitate cu prevederile art. 127 alin. (1) lit. h) și i), art. 131 alin. (4) şi art. 133 alin. (1) şi (3) din HG nr. 395/2016. Având în vedere caracterul nefundamentat al punctelor contestate de către asocierea ... SRL (lider de asociere) - ... SRL (asociat), solicită respingerea contestației depuse ca nefondată și continuarea procedurii de atribuire. Prin cererea de intervenție nr. 281/27.12.2023, înregistrată la Consiliu cu nr. 70759/28.12.2023, ... SRL, în calitate de asociat în cadrul asocierii ... SRL (lider) - ... SRL - ...SRL, a solicitat cele menționate în partea introductivă a deciziei. Intervenienta solicită admiterea în principiu a cererii de intervenție. De asemenea, invocă excepția inadmisibilității criticilor generale, vagi și neprobate, invocând jurisprudența Consiliului și a instanțelor de judecată, precum și inadmisibilitatea completării ulterioare a contestației. Invocă, totodată, inadmisibilitatea capătului de cerere privind constatarea caracterului inacceptabil/neconform al ofertei. Pe fond, indică, punctual, modul de îndeplinire a cerințelor de către asocierea câștigătoare. Prin adresa nr. 18723/28.12.2023, înregistrată la Consiliu cu nr. 71138/29.12.2023, autoritatea contractantă transmite, pe suport electronic, documentele necesare soluționării cauzei. Prin notele scrise nr. 21/09.01.2024, înregistrate la Consiliu sub nr. 1574/10.01.2024, ... SRL a răspuns la cererea de intervenție și la punctul de vedere al autorității contractante. Susține că nu a formulat critici generale, ci punctuale, iar faptul negativ vizând lipsa anumitor documente din oferta câștigătoare nu poate fi contraprobat decât cu un fapt pozitiv, constând în verificarea criticilor punctuale. De asemenea, susține că au fost încălcate principiul transparenței și liberul acces la informațiile de interes public prin îngrădirea accesului la oferta .... În continuare, contestatoarea răspunde celor susținute de autoritatea contractantă și intervenientă, prin raportare la ceea ce s-a solicitat în cadrul contestației. Pagina 12 din 31
Din examinarea materialului probator administrat, aflat la dosarul cauzei, Consiliul reține următoarele: În vederea atribuirii contractului având ca obiect Servicii de proiectare, asistență tehnică din partea proiectantului și execuție lucrări pentru obiectivul de investiții „Consolidarea și reabilitarea ruinelor Cetății ...”, cod CPV 45212314-0 Lucrări de construcții de monumente istorice sau memoriale (Rev.2), ORAȘUL ..., în calitate de autoritate contractantă, a inițiat procedura simplificată, prin publicarea în SEAP a anunțului de participare simplificat nr. SCN.../ 30.06.2023. Din informațiile anunțului de participare amintit, s-a reținut că valoarea estimată a contractului de lucrări este de 9.442.376,69 lei, criteriul de atribuire este cel mai bun raport calitate-preț, iar data limită de depunere a ofertelor a fost stabilită pentru 21.07.2023, ora 15:00. Nemulțumită fiind de rezultatul procedurii de atribuire, ... SRL, lider al asocierii ... SRL – ... SRL, a depus contestația în analiză, solicitând cele precizate în partea introductivă a deciziei. Contestatoarea a constituit cauțiunea în sumă de 88.000,00 lei, conform art. 611 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 101/2016, fiind depusă la dosar recipisa de consemnare nr. 209787962/1, eliberată de CEC Bank - Sucursala Oradea, la data de 18.12.2023. În soluționarea cauzei, Consiliul are în vedere că, după depunerea contestației de către ... SRL, ... SRL a formulat cererea de intervenție nr. 281/27.12.2023, înregistrată la Consiliu cu nr. 70759/28.12.2023. Cu privire la admiterea în principiu a cererii de intervenție formulată de ... SRL, Consiliul are în vedere că, în ceea ce o privește pe intervenientă, interesul acesteia este evident în condițiile în care oferta asocierii ... SRL - ...SRL – ... SRL este declarată câștigătoare în cadrul procedurii de atribuire, conform raportului procedurii nr. 17582/07.12.2023, motiv pentru care, în conformitate cu art. 64 Cod procedura civilă, încuviințează în principiu cererea de intervenție și o califică drept accesorie, în condițiile în care intervenția vizează menţinerea ca fiind temeinice și legale a actelor autorității contractante. În raport de dispozițiile art. 17 alin. (3) din Legea nr. 101/2016 care stipulează că ”Până la soluționarea contestației de către Consiliu, operatorii economici interesați să participe la procedura de atribuire, respectiv, după caz, operatorii economici participanți la procedura de atribuire pot formula cerere de intervenție voluntară în litigiu, potrivit prevederilor Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, republicată, cu modificările ulterioare, în termen de 10 zile de la data publicării în SEAP a contestației. În cazul procedurilor a căror inițiere nu se realizează prin publicare în SEAP, termenul de 10 zile se calculează de la data comunicării contestației”, Consiliul constată că cererea de intervenție, transmisă prin e-mail în data de 27.12.2023, este formulată în termenul legal, contestația fiind publicată în SEAP în data de 15.12.2023. În conformitate cu prevederile art. 67 din Codul de procedură civilă, coroborat cu cele ale art. 68 din Legea nr. 101/2016, Consiliul va Pagina 13 din 31
analiza cererea de intervenție ... SRL, împreună cu contestația formulată de ... SRL. Trecând la soluționarea contestației, se reține că un prim aspect care trebuie lămurit este legat de accesul ... SRL la oferta asocierii ... SRL - ...SRL – ... SRL (denumită în continuare asocierea ...). La dosarul cauzei, autoritatea contractantă a depus, în format electronic, în folder separat, documentele care au fost puse la dispoziția ... SRL, din care fac parte procesele-verbale întocmite de comisia de evaluare, solicitări de clarificări și răspunsuri la acestea. Nu s- a asigura accesul la oferta asocierii .... Așadar, cu luarea în considerare a declarației de confidențialitate prezentate de asocierea ..., aceasta a asigurat accesul la dosarul achiziției, cu excepția documentelor amintite. O astfel de conduită a achizitoarei nu poate fi sancționată de Consiliu, câtă vreme legislația a urmărit asigurarea unei protecții a informațiilor cuprinse în ofertele operatorilor economici, informații pe care aceștia le pun la dispoziția organizatorilor în cadrul procedurilor de atribuire. Autorității contractante îi revine sarcina de a păstra confidențialitatea informațiilor, accesul la acestea urmând a fi asigurat într-o manieră care să nu determine divulgarea unor astfel de informații. În acest sens, este și Hotărârea Curții Europene de Justiție în cauza Varec, C-450/06, invocată și de intervenientă. De asemenea, este de amintit Hotărârea Tribunalului Uniunii Europene din 21 septembrie 2016, Secolux/Comisia, T-363/14. Și practica constantă a Consiliului este în a considera că incumbă autorității contractante obligația de a asigura păstrarea confidențialității documentelor astfel declarate de ofertanți și protejarea acestora de eventualele prejudicii determinate de o divulgare a lor celorlalți participanți la procedură. Totodată, se reține că, în aplicarea dispozițiilor art. 19 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 potrivit cărora La cerere, părţile cauzei au acces la documentele dosarului constituit la Consiliu, în aceleaşi condiţii în care se realizează accesul la dosarele constituite la instanţele de judecată potrivit prevederilor Legii nr. 134/2010, republicată, cu modificările ulterioare, cu excepţia documentelor pe care operatorii economici le declară şi probează ca fiind confidenţiale, întrucât cuprind, fără a se limita la acestea, secrete tehnice şi/sau comerciale, stabilite conform legii, iar dezvăluirea acestora ar prejudicia interesele legitime ale operatorilor economici, în special în ceea ce priveşte secretul comercial şi proprietatea intelectuală. și cu luarea în considerare a explicațiilor aduse prin declarația de confidențialitate, Consiliul a pus la dispoziția ... SRL, documentele din dosarul constituit, cu excepția celor declarate confidențiale, respectiv a ofertei asocierii .... Pagina 14 din 31
Sunt relevante, în contextul celor de mai sus, cele stabilite în cauza Varec, C-450/06, în referire la modul de acțiune al organismului responsabil cu soluționarea căilor de atac: 39 Desigur, aceste dispoziții vizează conduita autorităților contractante. Totuși, se impune să se recunoască faptul că efectul util al acestora ar fi grav compromis dacă, în cadrul unei căi de atac formulate împotriva unei decizii luate de o autoritate contractantă referitoare la o procedură de atribuire a unui contract de achiziții publice, toate informațiile privind această procedură de atribuire ar trebui, fără nicio limitare, puse la dispoziția autorului acestei acțiuni și chiar a altor persoane, precum intervenienții. 40 Într- un asemenea caz, simpla introducere a unei căi de atac ar da acces la informații care ar putea fi utilizate pentru a denatura concurența sau pentru a aduce atingere intereselor legitime ale operatorilor economici care au participat la procedura de atribuire a contractului de achiziții publice în discuție. O astfel de posibilitate ar putea chiar stimula operatorii economici să introducă acțiuni doar în simplul scop de a obține acces la secretele comerciale ale concurenților lor. (…) 43 În consecință, în cadrul exercitării unei căi de atac în materie de atribuire a unui contract de achiziții publice, organismul responsabil cu această procedură trebuie să poată decide că informațiile conținute în dosarul referitor la o astfel de procedură de atribuire nu se transmit părților și avocaților acestora dacă acest lucru este necesar pentru a asigura protecția concurenței loiale sau a intereselor legitime ale operatorilor economici impusă de dreptul comunitar. 44 Se pune problema dacă această interpretare este conformă noțiunii de proces echitabil în sensul articolului 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, semnată la Roma la 4 noiembrie 1950 (denumită în continuare „CEDO”). 45 Într- adevăr, după cum reiese din decizia de trimitere, Varec a invocat în fața Conseil d’État că dreptul la un proces echitabil implică garantarea caracterului contradictoriu al oricărei proceduri judiciare, că principiul contradictorialității reprezintă un principiu general de drept, că își găsește temeiul în articolul 6 din CEDO și că acest principiu implică dreptul părților la un proces de a lua cunoștință de toate înscrisurile sau observațiile prezentate instanței pentru a influența decizia acesteia și pentru a le discuta. 46 În această privință, trebuie subliniat că articolul 6 alineatul (1) din CEDO prevede, printre altele, că „[o]rice persoană are dreptul la judecarea în mod Pagina 15 din 31
echitabil, în mod public și într- un termen rezonabil a cauzei sale, de către o instanță independentă și imparțială […]”. Potrivit jurisprudenței constante a Curții Europene a Drepturilor Omului, caracterul contradictoriu al unei proceduri reprezintă unul dintre elementele care permit să se aprecieze caracterul echitabil al acesteia, însă poate fi pus în balanță cu alte drepturi și interese. 47 Principiul contradictorialității implică, în general, dreptul părților la un proces de a lua cunoștință de probele și de observațiile prezentate în fața instanței și de a le discuta. Cu toate acestea, în anumite cazuri, poate fi necesar ca anumite informații să nu fie comunicate părților pentru a putea garanta drepturile fundamentale ale unui terț sau pentru a proteja un interes public important (a se vedea Curtea Europeană a Drepturilor Omului, Hotărârea Rowe și Davis împotriva Regatului Unit din 16 februarie 2000, Recueil des arrêts et décisions 2000- II, § 61, și Hotărârea V. împotriva Finlandei din 24 aprilie 2007, nepublicată încă în Recueil des arrêts et décisions, § 75). (…) 50 În sfârșit, menținerea unei concurențe loiale în cadrul procedurilor de atribuire a contractelor de achiziții publice reprezintă un interes public important, a cărui apărare este admisă în temeiul jurisprudenței citate la punctul 47 din prezenta hotărâre. 51 Rezultă astfel că, în cadrul unei căi de atac formulate împotriva unei decizii luate de o autoritate contractantă referitoare la o procedură de atribuire a unui contract de achiziții publice, principiul contradictorialității nu implică faptul că părțile au un drept de acces nelimitat și absolut la toate informațiile referitoare la respectiva procedură de atribuire care au fost depuse la organismul responsabil cu calea de atac respectivă. Dimpotrivă, acest drept de acces trebuie pus în balanță cu dreptul altor operatori economici la protecția informațiilor confidențiale și a secretelor comerciale ale acestora. 52 Principiul protecției informațiilor confidențiale, precum și a secretelor comerciale trebuie pus în aplicare astfel încât să fie compatibil cu cerințele unei protecții juridice efective și cu respectarea dreptului la apărare al părților în litigiu (a se vedea, prin analogie, Hotărârea din 13 iulie 2006, Mobistar, C- 438/04, Rec., p. I- 6675, punctul 40) și, în cazul unei căi de atac în fața unei instanțe sau al unei căi de atac în fața unui alt organism care este o instanță sau tribunal în înțelesul articolului 234 CE, astfel încât să se asigure respectarea faptului că procedura, în ansamblul său, respectă dreptul la un proces echitabil. Pagina 16 din 31
53 În acest scop, organismul responsabil cu procedurile privind căile de atac trebuie în mod necesar să poată dispune de informațiile necesare pentru a se putea pronunța în cunoștință de cauză, inclusiv de informațiile confidențiale și de secretele comerciale (a se vedea, prin analogie, Hotărârea Mobistar, citată anterior, punctul 40). (…) În același sens s-a reținut și în Hotărârea Curții din 31 ianuarie 2008 — Comisia Comunităților Europene/Regatul Spaniei, Cauza C-32/07 (pct. 37-55). De asemenea, este de amintit Hotărârea Curții din 7 septembrie 2021 - „Klaipėdos regiono atliekų tvarkymo centras” UAB în cauza C-927/19, (pct. 113-136) și pct. 137 Având în vedere considerațiile care precedă, trebuie să se răspundă la a patra, a opta și a noua întrebare că: – articolul 1 alineatul (1) al patrulea paragraf și articolul 1 alineatele (3) și (5) din Directiva 89/665, precum și articolul 21 din Directiva 2014/24, citit în lumina principiului general de drept al Uniunii la o bună administrare, trebuie interpretate în sensul că o autoritate contractantă, sesizată de un operator economic cu o cerere de comunicare a informațiilor considerate confidențiale cuprinse în oferta unui concurent căruia ia fost atribuit contractul, nu este obligată să comunice aceste informații atunci când transmiterea lor ar conduce la încălcarea normelor de drept al Uniunii referitoare la protecția informațiilor confidențiale, chiar dacă cererea operatorului economic este prezentată în cadrul unei căi de atac a aceluiași operator privind legalitatea aprecierii de către autoritatea contractantă a ofertei concurentului. Atunci când refuză să transmită asemenea informații sau când, odată cu formularea unui astfel de refuz, respinge calea de atac administrativă formulată de un operator economic cu privire la legalitatea aprecierii ofertei concurentului în cauză, autoritatea contractantă este obligată să evalueze comparativ dreptul solicitantului la bună administrare și dreptul concurentului la protecția informațiilor confidențiale, așa încât decizia sa de refuz sau decizia sa de respingere să fie motivată, iar dreptul la o cale de atac eficientă de care beneficiază un ofertant respins să nu fie lipsit de efect util; 3/30/22, 6:19 PM CURIA
–
Documents https://curia.europa.eu/ juris/
document/ document_print.jsf? docid=245661&text=&dir=&doclang=RO&part=1&occ=first&mode=lst&pageIn dex=0… 30/35 – articolul 1 alineatul (1) al patrulea paragraf și articolul 1 alineatele (3) și (5) din Directiva 89/665, precum și articolul 21 din Directiva 2014/24, citite în lumina articolului 47 din cartă, trebuie interpretate în sensul că instanța națională competentă sesizată cu o cale de atac împotriva deciziei unei autorități contractante prin care se refuză comunicarea către un operator economic a informațiilor considerate confidențiale cuprinse în documentația transmisă de concurentul căruia ia fost atribuit contractul sau cu o cale de atac împotriva deciziei unei autorități contractante de respingere a căii de atac administrative formulate împotriva unei astfel de decizii de refuz este obligată Pagina 17 din 31
să evalueze comparativ dreptul solicitantului de a beneficia de o cale de atac efectivă și dreptul concurentului său la protecția informațiilor confidențiale și a secretelor comerciale ale acestuia. În acest scop, instanța menționată, care trebuie în mod necesar să dispună de informațiile necesare, inclusiv de informațiile confidențiale și de secretele comerciale, pentru a fi în măsură să se pronunțe în deplină cunoștință de cauză cu privire la caracterul comunicabil al informațiilor menționate, trebuie să procedeze la o examinare a tuturor elementelor de fapt și de drept pertinente. Ea trebuie de asemenea să poată anula decizia de refuz sau decizia de respingere a căii de atac administrative, dacă acestea sunt nelegale, și, dacă este cazul, să trimită cauza autorității contractante sau chiar să adopte ea însăși o nouă decizie dacă dreptul său național îi permite acest lucru. Astfel, Consiliul, considerând susținerile contestatoarei legate de caracterul confidențial al documentelor respective lipsite de temei, nu a permis accesul la acele informații declarate confidențiale, dat fiind faptul că a fost îndeplinită procedura stabilită de legiuitor la art. 19 alin. (3) din Legea nr. 101/2016, respectiv În sensul alin. (1), documentele sunt marcate sau indicate de către ofertanţi, în mod explicit şi vizibil, ca fiind confidenţiale. Consultarea documentelor confidenţiale din oferte este permisă numai cu acordul scris al respectivilor ofertanţi. Trecând la analiza fondului cauzei, Consiliul constată că, prin contestație, sunt formulate critici împotriva deciziei de desemnare câștigătoare a ofertei asocierii ..., contestatoarea susținând că ofertanta câștigătoare nu a respectat cerințele din cadrul documentației de atribuire cu privire la oferta tehnică, în ceea ce privește ”Faza DALI”; nu a respectat cerinţele din cadrul documentaţiei de atribuire cu privire prezentarea deţinerii experienţei solicitate de către autoritatea contractanta pentru experţii cheie nominalizaţi in cadrul ofertei in vederea obţinerii punctajului maxim la aceşti factori de evaluare; nu a respectat cerinţele din cadrul Caietului de sarcini cu privire la oferta, in ceea ce priveşte implementarea principiului ..Do No Significant Harm" (DNSH); nu a luat in considerare, in cadrul ofertei, resursele necesare (de timp, financiare si de orice alta natura), pentru implementarea strategiilor de risc propuse; nu a respectat cerinţele din cadrul Fisei de date privind modul de prezentare al propunerii financiare. În ceea ce privește prima critică, vizând faptul că ofertanta câștigătoare nu a respectat cerințele din cadrul documentației de atribuire cu privire la oferta tehnică, în ceea ce privește ”Faza DALI”, contestatoarea a susținut că In oferta tehnica depusa de Asocierea ..., nu se regaseste descrierea lucrărilor pentru „Reparaţii ale suprafeţelor parietale" cu utilizarea materialelor de interventie compatibile cu materialele de constructie existente in cetate. De asemenea, tot in cadrul documentelor pe care le denumim generic apartinand „ Fazei D.A.L.I", la pagina 55 si 59 din cadrul acestora, se solicita de către autoritatea contractanta precizarea atribuţiilor, responsabilităţilor si materialele utilizate pentru: - amenajarea spatiilor donjonului reconstruit si realizarea unui acoperiş de protectie la ultimul nivel - amenajarea potecii de acces la cetate - amenajarea unor alei in incinta cetatii sistematizarea verticala a zonelor din interiorul cetatii - realizarea unei reţele electrice de utilitate si iluminat instalatia de incalzire-racire Pagina 18 din 31
- Spatii verzi - taierea unui număr de 30 de arbori, ce periclitează integritatea zidurilor cetatii si lucrările de sistematizare - Prevederi de protectia mediului, legate de punerea in practica a proiectului de conservare-restaurare - Deservirea persoanelor cu dizabilitati Dupa cum va putea observa CNSC, in cadrul ofertei tehnice depuse de Asocierea ... S.R.L., nu se regaseste niciunde descrierea acestor activitati cu precizarea atribuţiilor, responsabilităţilor si materialele utilizate pentru aceste lucrări. Autoritatea contractantă și intervenienta au indicat că descrierea lucrărilor de mai sus se regăsesc în oferta câștigătoare la pag. 183 și 159-187. Consiliul constată că, la pag. 183 din propunerea tehnică execuție a asocierii ... se regăsește descrierea lucrărilor de Reparaţii ale suprafețelor parietale: Curățirea suprafețelor parietale, completarea golurilor mici și alveolelor dintre blocurile de piatră și rerostuirea paramentului cu mortar de var. Se va completa structura “cămășuirii” exterioare a zidurilor cu pietre recuperate din dărâmături; Durabilitatea intervențiilor trebuie asigurată prin: Utilizarea materialelor de intervenție compatibile cu materialele de construcție existente în cetate: – La întrețeseri și completări de ziduri se vor folosi refolosi pietre similare cu cele din zidărie, mortar de var trass (sau hidraulic NHL 3,5-5), care se va folosi atât la injectări, cât și la tencuieli, cu calități similare cu cel din zidărie (zone nealterate). – Nu se permite folosirea cimentului Portland. – Prinderea dintre elementele structurale noi din metal și zidurile cetății se vor realiza reversibil, minim invazive fără folosirea bulbilor din beton; Consolidarea zidăriilor în zonele locale surpate, prin plombare, întrețesere, injectare, refacerea continuității structurale pe orizontală. Consolidarea zidăriilor în zonele unde fundațiile au șubrezit și prezintă secțiuni mai mici decât zidurile de elevație aflate deasupra lor, prin completarea sau după caz cămășuirea paramentului. Completarea zidăriilor pentru continuizarea structurală, acolo unde lipsa de material fragmentează segmente de ziduri. Așadar, critica privind lipsa descrierii acestor lucrări și neutilizarea materialelor de intervenție compatibile este nefondată. În ceea ce privește celelalte lucrări enumerate pentru care se consideră că a lipsit descrierea în cadrul ofertei, se constată, din nou caracterul nefondat al criticilor, la pag. 159-187 regăsindu-se descrierea lucrărilor. Spre exemplu, la pag. 187 din propunerea tehnică, sunt descrise următoarele lucrări: Amenajarea potecii de acces la cetate Drumul forestier, nemodernizat, care pornește din capătul drumului asfaltat din satul Peștiș, și asigură accesul autovehicolelor, duce până la poalele dealului cetății, continuând apoi să urce pe vale înspre nord vest, de-a lungul pârâului. Printr-un proiect de dezvoltare rutieră complementară demarat de Primăria ..., se urmărește asfaltarea tronsonului de cca. 2 km până la poteca care urcă la cetate, asigurându- se o infrastructură rutieră accesibilă pentru orice mijloc de transport (…) Amenajarea unor alei în incinta cetății În urma sistematizării verticale din interiorul cetății, se vor crea circumstanțe pentru parcurgerea de către vizitatori a unor trasee determinate în condiții de securitate. Se vor configura alei cu o lungime de aproximativ 130 m, ce vor constitui un circuit acoperitor, pentru vizitarea tuturor zonelor cetății. Aleile se vor amenaja din piatră spartă compactată și trepte din elemente naturale (pietre, lemn, piatră spartă), pentru înlesnirea accesului în condiții de securitate printre ruinele cetății, cu drenaje deschise după caz, pentru scurgerea apei pluviale. În zonele perimetrale aleile vor fi astfel realizate, încât zidurile de incintă completate la părțile superioare să constituie parapete sigure, cu înălțimi de min. 90 cm pentru alei. Pagina 19 din 31
Aleile vor fi realizate din mutiple (3-4) straturi de criblură compactată. Acolo unde panta și configurația terenului o necesită, se vor realiza parapete din lemn Tăierea unui număr de 30 de arbori, ce periclitează integritatea zidurilor cetății și lucrările de sistematizare Se vor tăia 30 de arbori, care prin poziție și prin dezvoltarea rădăcinilor pot provoca dislocarea sau prăbușirea unor segmente din ruinele și zidurile cetății, totodată în cursul cercetărilor, a sistematizării verticale și înlăturării umpluturilor periclitează siguranța muncitorilor atât pe parcursul săpăturilor arheologice, cât și a celor de execuție. Restul arborilor din zona cetății vor fi menținuți. Pentru lucrările stipulate în prezentul proiect și pentru tăierea celor 30 de arbori a fost emis un punct de vedere favorabil de către Agenția pentru Protecția Mediului Bihor (Decizia etapei de incadrare nr. 728 din 21.10.2016). În lipsa altor critici din partea contestatoarei, Consiliul constată caracterul nefondat al celor formulate. Criticile au fost formulate la modul general, susținându-se lipsa din ofertă a descrierii anumitor lucrări, care s-au regăsit la paginile indicate de autoritatea contractantă. Aşadar, analizând contestaţia formulată de ... SRL vizavi de cele mai sus cercetate se constată că aceasta a fost bazată exclusiv pe generalităţi şi speculaţii, fără vreun argument concret cu privire la oferta asocierii .... Din cuprinsul celor analizate, se poate constata că motivele concrete de nelegalitate şi netemeinicie a deciziei autorităţii contractante nu apar menţionate. În contestaţie figurează doar motive de ordin ipotetic, simple presupuneri emanate de cel care a redactat contestaţia şi răspunsul, fără vreo legătură concretă cu actele depuse de ofertant şi cu evaluarea realizată de autoritatea contractantă. Aşadar, societatea ... SRL a ales să depună o contestaţie incompletă, lipsită de motivarea efectivă a acuzelor aduse autorităţii şi ofertei concurente. Motivarea contestaţiei constă în redarea cerinţelor din caietul de sarcini și corelarea acestora cu motive speculative vizavi de lipsa din oferta asocierii ... a anumitor categorii de lucrări sau neîndeplinire anumitor cerințe impuse. Motivarea contestaţiei, reprezentând un element esenţial al acesteia, trebuia prezentată în cuprinsul ei, în interiorul termenului legal de contestare. Simpla reproducere în contestaţie a unora dintre cerințele din caietul de sarcini, dublată de acuza că ofertantul desemnat câştigător nu le îndeplineşte, nu reprezintă o motivare validă a contestaţiei, nereieşind de niciunde temeinicia acuzei rămase la nivel declarativ. Chiar şi atunci când contestatorul invocă faptul că înscrisurile se află la partea adversă (autoritatea contractantă), el este ţinut să îşi motiveze acţiunea, respectiv să explice de ce este nelegal actul autorităţii pe care îl atacă, în termenul prescris imperativ de lege. Consiliul nu se poate substitui autoarei sesizării în ce priveşte invocarea tuturor motivelor concrete de nelegalitate a actelor atacate. Sesizarea trebuie realizată cu respectarea tuturor condiţiilor prevăzute de lege, iar una dintre acestea este tocmai motivarea, care serveşte la determinarea exactă a obiectului judecăţii administrative, având în vedere principiul potrivit căruia judecata are loc în limitele sesizării. Pagina 20 din 31
Altminteri, judecata ar echivala cu un control efectuat din oficiu de către Consiliu, inadmisibil în condiţiile actualei legislaţii. Contestatoarea nu poate însărcina Consiliul să efectueze o cercetare in integrum a procedurii de atribuire sau o supraevaluare a ofertei concurente pe bază de supoziţii. Un alt set de critici este referitor la experiența pentru experții nominalizați în baza căreia se acordă punctajul în cadrul factorilor de evaluare. Se constată, din nou, caracterul formal și general al criticilor, contestatoarea preluând informații din caietul de sarcini și susținând că autoritatea contractantă a dat dovadă de superficialitate în momentul în care a acordat punctajul maxim ofertei câștigătoare. În punctul de vedere, autoritatea contractantă a prezentat detaliat documentele depuse pentru îndeplinirea cerințelor și acordarea punctajelor. În notele scrise, contestatoarea a susținut că proiectele depuse pentru ”Arhitectul cu drept de semnătură, atestat Ministerul Culturii” nu toate se referă la proiecte de conservare-restaurare și punere în valoare asupra unui anumit moment istoric, în domeniile solicitate, pe obiective monumente istorice de aceeași grupă (B) – monumente istorice reprezentative pentru patrimoniul cultural local și/sau grupa superioară (A), respectiv monumente istorice de valoare națională și universală, astfel că oferta trebuie respinsă, ca neconformă. Se poate observa că societatea reclamantă a susținut neconformitatea ofertei câștigătoare sub aspectul proiectelor pentru ”Arhitectul cu drept de semnătură, atestat Ministerul Culturii”, fără însă a indica proiectele la care face referire și motivele pentru care nu sunt îndeplinite cerințele. Contestatoarea, deși a cunoscut, din punctul de vedere, proiectele avute în vedere în evaluarea ofertei asocierii câștigătoare nu a prezentat o motivare aferentă, punând în sarcina Consiliului analiza acestora. Organul administrativ-jurisdicțional nu se poate substitui autoarei sesizării în ce priveşte invocarea tuturor motivelor concrete de nelegalitate a actelor atacate. Sesizarea trebuie realizată cu respectarea tuturor condiţiilor prevăzute de lege, iar una dintre acestea este tocmai motivarea, care servește la determinarea exactă a obiectului judecății administrative, având în vedere principiul potrivit căruia judecata are loc în limitele sesizării. Altminteri, judecata ar echivala cu un control efectuat din oficiu de către Consiliu, inadmisibil în condițiile actualei legislații. Simpla susținere a petentei că proiectele depuse pentru ”Arhitectul cu drept de semnătură, atestat Ministerul Culturii” nu toate se referă la proiecte de conservare-restaurare și punere în valoare asupra unui anumit moment istoric, în domeniile solicitate nu atrage obligația corelativă a Consiliului la a verifica toate proiectele la care făcut referire Pagina 21 din 31
autoritatea contractantă și să stabilească acele proiecte care nu trebuie luate în considerare în lipsa specificării cu claritate a motivelor pentru care proiectele nu se încadrează în cerințele impuse. Consiliul se pronunță în limitele învestirii, or, nici prin notele scrise nu au fost stabilite aceste limite, cum a susținut și intervenienta. Următoarele critici privesc faptul că ofertanta câștigătoare nu a respectat cerinţele din cadrul Caietului de sarcini cu privire la oferta, in ceea ce priveşte implementarea principiului ..Do No Significant Harm" (DNSH). În punctul său de vedere, achizitoarea a susținut că nu a solicitat justificarea, în cadrul ofertei, a modului în care măsurile propuse sunt conforme cu art. 17 din Regulamentul (UE) 2020/852. Părțile invocă Mențiunile finale din cuprinsul Caietului de sarcini potrivit cărora Proiectul "CONSOLIDAREA ŞI REABILITAREA RUINELOR CETĂŢII ..." va fi depus spre finanţare in vederea accesării de fonduri nerambursabile prin programul de finanţare - Pilonul IV. Coeziunea socială şi teritorială Componenta C11 - Turism şi cultură- Investiţia 1 - Promovarea celor 12 rute turistice/culturale, prin Programul National de Redresare şi Rezilienţă, astfel ca, orice solicitare ori cerinţa din cuprinsul Ghidului Solicitantului, instrucţiunilor si recomandărilor din partea finanţatorului la proiect, sau la documentele proiectului, devine automat cerinţa a prezentului caiet de sarcini pe care Antreprenorul se angajeaza sa o accepte prin semnarea contractului. Antreprenorul va respecta obligațiile prevăzute în PNRR pentru implementarea principiului „Do No Significant Harm" (DNSH) (”A nu prejudicia în mod semnificativ"), astfel cum este prevăzut la Articolul 17 din Regulamentul (UE) 2020/852 privind instituirea unui cadru care să faciliteze investițiile durabile, pe toată perioada de implementare a proiectului. Se poate observa, astfel cum susține și achizitoarea, că cerința se referă la respectarea obligațiilor de către antreprenor, nu de către ofertant în cuprinsul propunerii tehnice. Nefiind o cerință impusă operatorilor economici nu exista obligația corelativă a respectării acestora, critica fiind nefondată. Referitor la criticile aduse faptului că Ofertantul declarat câștigător nu a luat în considerare, în cadrul ofertei, resursele necesare (de timp, financiare și de orice altă natură), pentru implementarea strategiilor de risc propuse, contestatoarea a susținut că asocierea ... nu a identificat, raportat la obiectul de investiții, riscurile precizate în caietul de sarcini de către autoritatea contractantă și nici nu a luat în considerare niciunde în cadrul ofertei resursele necesare de timp, financiare și de orice altă natură, pentru implementarea strategiilor de risc propuse. A adăugat că, pornind de la premisele, respectiv ipotezele vehiculate de către autoritatea contractanta, ofertanţii aveau obligaţia ca in cadrul ofertei sa identifice punctual „cel puţin" riscurile pe care le-a identificat autoritatea contractanta in vederea gestionarii si executării proiectului de investitii in discuţie. Riscurile pe care le-a avut in vedere Pagina 22 din 31
autoritatea contractanta sunt riscuri inerente, care apar de regula in cadrul oricărui proiect de investitii care presupune proiectare si execuţie, iar identificarea si cuantificarea acestora in cadrul ofertei reprezintă un aspect important in predictibilitatea modului de derulare al acestui proiect. Autoritatea contractanta nu a solicitat ofertanţilor sa identifice toate riscurile, doarece nimeni nu poate in mod obiectiv si real, in etapa de elaborare a ofertei, sa identifice complet si cu exactitate totalitatea riscurilor, tocmai de aceea in cadrul cerinţei s-a precizat „cel puţin", respectiv trebuiau identificate si cuantificate de către ofertanţi cel puţin minimul de riscuri solicitate de autoritatea contractanta. Consiliul reține că, în caietul de sarcini, la cap. 9 IPOTEZE ŞI RISCURI, pag. 32, s-au prevăzut următoarele: În pregătirea Ofertei, Ofertanţii trebuie să aibă în vedere cel puţin ipotezele şi riscurile descrise exemplificativ în continuare şi să estimeze posibilele efecte ale acestora. În acest sens, la întocmirea ofertei, Ofertantul trebuie să ia în considerare resursele necesare (de timp, financiare şi de orice altă natură), pentru implementarea strategiilor de risc propuse. Ipotezele considerate la momentul iniţierii acestei proceduri de achiziţie sunt: a. Serviciile si lucrările solicitate sunt descrise explicit în Caietul de Sarcini şi sunt reglementate prin legislaţie specifică, accesibilă tuturor factorilor interesaţi; b.nu se prevăd schimbări ale cadrului instituţional şi legal care să afecteze major implementarea şi desfăşurarea în bune condiţii a Contractului; c.toate informaţiile, datele şi documentaţiile relevante şi disponibile pentru prestarea/realizarea serviciilor în legătură cu obiectivul de investiţii vor fi puse la dispoziţia Contractantului, în măsura în care sunt la dispoziţia Autorităţii Contractante; d.buna cooperare între toate părţile implicate: Autoritate Contractantă, Contractant, autorităţi competente şi orice alţi factori relevanţi implicaţi. În pregătirea Ofertei, Ofertanţii trebuie să aibă în vedere cel puţin riscurile descrise în continuare. Riscurile cu cea mai mare probabilitate de apariţie pe perioada derulării Contractului, identificate de Autoritatea Contractantă în etapa de pregătire a documentaţiei de atribuire, pot consta - apariţia unor eventuale dificultati de colaborare şi comunicare între diferiţi factori interesaţi şi anume: Contractant, autorităţile competente, Autoritate Contractantă, alţi contractanţi ai Autorităţii Contractante - existenţa de erori de proiectare/omisiuni în documentele puse la dispoziţie de Autoritatea Contractantă, neidentificate până la momentul iniţierii acestei proceduri; - neîncadrarea în termenul stabilit pentru finalizarea serviciilor prin Contractul ce rezultă din această procedură; - apariţia de solicitări specifice ale autorităţilor competente referitoare la amplasamentul obiectivului/proiectului de investiţii, inclusiv situaţia în care parametrii pentru anumite caracteristici/ activităţi stabiliţi de autorităţile competente sunt mai stricţi decât parametrii propuşi de Contractant; - adăugarea de activităţi/ solicitări de informaţii noi, în funcţie de progresul activităţilor; - datele şi informaţiile comunicate de către Autoritatea Contractantă nu sunt suficiente sau sunt incomplete pentru îndeplinirea cerinţelor solicitate prin prezentul Caiet de Sarcini; - depăşirea duratei de realizare a activităţilor asumată prin Propunerea Tehnică. Pentru riscurile incluse în acest capitol, Autoritatea Contractantă nu va accepta solicitări ulterioare de reevaluare a condiţiilor din Propunerea Financiară şi/sau Tehnică, respectiv de modificări la contract, dacă Oferta Contractantului nu a inclus diligenţele necesare, respective includerea de măsuri pentru eliminarea sursei de risc sau diminuarea impactului acestuia. Masuri de gestionare a riscurilor In procesul de gestionare si de diminuare a riscurilor, autoritatea contractanta va intreprinde toate demersurile si va lua toate masurile necesare pentru a obţine la timp autorizaţiile si avizele necesare întocmirii documentaţiilor. Ofertantul dupa primirea autorizatiilor/avizelor din partea autoritatii contractante va întreprinde toate masurile prin alocarea de resurse umane, financiare pentru a preda la timp documentatiile tehnice asumate prin prezenta procedura. Pagina 23 din 31
Autoritatea contractanta va informa la timp si in mod corect ofertantul orice notificări sau informări primite din partea autoritatii de management sau din partea altor entitati implicate in derularea proiectului. (…) Din modul de redactare a cerinței nu rezultă că operatorii economici ar fi trebuit să identifice riscurile și să cuantifice resursele financiare, de timp sau de altă natură, în cadrul ofertei. Obligația acestora era să aibă în vedere cel puţin ipotezele şi riscurile descrise exemplificativ în caietul de sarcini şi să estimeze posibilele efecte ale acestora; la întocmirea ofertei, ofertantul trebuie să ia în considerare resursele necesare (de timp, financiare şi de orice altă natură). Or, luarea în considerare a resurselor necesare raportat la riscurile și ipotezele descrise în caietul de sarcini, decurg și din informațiile legate de modul de alocare a resurselor, metodologiile de realizare a activităților, mențiunile cu privire la riscurile achizitorului și ale executantului care se regăsesc în propunerea tehnică a asocierii ..., astfel că, în lipsa altor critici concrete din partea contestatoarei, cele afirmate nu constituie motive pentru respingerea ofertei. Societatea reclamantă nu a demonstrat că nu ar fi fost avute în vedere riscurile și ipotezele descrise în documentație, astfel încât, pe baza resurselor materiale și umane alocate și raportat la graficele de execuție și prestare a serviciilor riscurile să nu poată fi acoperite pe parcursul derulării contractului. Simplele susțineri din contestație, fără o motivare corespunzătoare aferentă, nu pot determina concluzia neconformității ofertei. Astfel fiind, se constată caracterul nefondat al criticilor. Ultimul set de critici din contestație privește permiterea completării ofertei de către asocierea ... prin răspunsurile la clarificări. Analizând fișa de date a achiziției, Consiliul constată că, în fișa de date a achiziției, cap. IV.4.2 Modul de prezentare a propunerii financiare, s-au prevăzut următoarele: Documentele de fundamentare a valorii Propunerii Financiare care vor fi prezentate in cadrul ofertei sunt: a) Formularul de ofertă (conform modelului pus la dispozitie de catre Autoritatea Contractanta). Lipsa formularului de ofertă reprezintă lipsa propunerii financiare, respectiv lipsa actului juridic de angajare în contract, ceea ce atrage incadrarea ofertei în categoria ofertelor inacceptabile. b) Anexa la Formularul de oferta (Centralizatorul de preturi) conform modelului pus la dispozitie de catre Autoritatea Contractanta pentru principalele categorii de lucrari/tipuri de servicii, liste ce vor fi folosite pentru decontare, iar preturile ofertate pt categoriile de lucrari/tipurile de servicii stabilite de AC in lista de preturi sunt preturi forfetare. Listele de cantitati (cf H.G. nr. 907/2016) care vor rezulta in urma elaborarii proiectului tehnic vor fi documente care vor fi corelate cu aceste liste prezentate la momentul depunerii ofertelor si se vor utiliza pentru urmarirea progresului lucrarii. Prin urmare, intocmirea propunerii financiare va fi pe baza de lista de preturi (care contine sume forfetare pe activitati globale), fara a fi avute in vedere listele de cantitati. Pagina 24 din 31
c) Propunerea financiara se va prezenta in cazul asocierii, ofertarii cu subcontractanti cu identificarea participarii fiecarei parti in contract (lider, asociati, subcontractanti). Prin urmare, propunerea financiara va contine, pe langa formularul de oferta, si centralizatorul cu serviciile prestate/lucrarile executate de asociati, subcontractanti. Oferta trebuie sa contina: • Devizul general al investiției • Formular F1 - Centralizatorul cheltuielilor pe obiectiv • Formular F2 - Centralizatorul cheltuielilor pe categorii de lucrari, pe obiecte • Graficul fizic si valoric de prestare a serviciilor • Graficul fizic si valoric de executie a lucrarilor Esențial de amintit în soluționarea criticilor este faptul că listele ce vor fi folosite pentru decontare sunt cele din anexa la formularul de ofertă (centralizatorul de prețuri), iar preturile ofertate pentru categoriile de lucrări/tipurile de servicii stabilite de autoritatea contractantă în lista de prețuri sunt prețuri forfetare. Cum s-a evidențiat cu claritate în fișa de date a achiziției întocmirea propunerii financiare va fi pe baza de lista de prețuri (care conține sume forfetare pe activități globale), fără a fi avute în vedere listele de cantități. Analizând propunerea financiară a asocierii ..., Consiliul constată depunerea următoarelor documente: pag. 1-3 Formularul de ofertă; pag. 4 Anexa 1 la Formularul de ofertă - Grafic de prețuri; pag. 5 Centralizator cu lucrările ce sunt executate; pag. 6 și 7 DG - DEVIZ GENERAL al obiectivului de investiții; pag. 8 F1 - CENTRALIZATORUL cheltuielilor pe obiectiv; pag. 9 și 10 Graficul general fizic și valoric de realizare a investiției publice. Prin solicitarea de clarificări nr. 15872/09.11.2023, autoritatea contractantă a cerut asocierii ... să clarifice lipsa din propunerea financiară a Formularului F2 - Centralizatorul cheltuielilor pe categorii de lucrări, pe obiecte și a graficului fizic și valoric de prestare a serviciilor. Ofertanta a răspuns cu adresa nr. 990/14.11.2023 Dintr-o eroare s-a omis încărcarea în SEAP a Graficului fizic și valoric de prestare a serviciilor și Formularul F2 – Centralizatorul cheltuielilor pe categorii de lucrări, pe obiecte. A atașat documentele solicitate. Atât prin contestație, cât și prin concluziile scrise, contestatoarea a susținut că nu trebuia acceptată depunerea celor două documente prin răspunsurile la clarificări, reprezentând o completare a ofertei. În punctul său de vedere, autoritatea contractantă a explicat următoarele: Din analiza răspunsului la solicitările de clarificări, se constată că răspunsul ofertantului la solicitarea de clarificari respecta prevederile art. 133, alin. (3) din H.G. nr. 395/2016. De asemenea, prin răspunsul ofertantului nu se modifica conținutul propunerii financiare, asumându-şi relizarea tuturor activitatilor/categoriilor de lucrări necesare conform cerinţelor din documentaţia de atribuire. Modificarea adusă de către ofertant prin răspunsul său se încadrează in viciu de formă, acesta reprezentând acele erori sau omisiuni din cadrul unui document a căror corectare/ completare are rol de clarificare sau de confirmare, nefiind susceptibile de a produce un Pagina 25 din 31
avantaj incorect în raport cu ceilalţi participanţi la procedura de atribuire, conform art. 135, alin. (3) din H.G. nr. 395/2016. In concret, ofertantul a depus in cadrul ofertei sale iniţiale documente de fundamentare a preţului ofertat prin Formularul de oferta, respectiv Devizul general al investiţiei si Formularul FI - Centralizatorul cheltuielilor pe obiectiv. Răspunsul la clarificari a avut doar rolul de confirmare a documentelor prezentate iniţial in oferta sa, Formularul F2 - Centralizatorul cheltuielilor pe categorii de lucrări, pe obiecte fiind doar o defalcare valorica mai amanuntita a serviciilor si lucrărilor ofertate prin propunerea financiara prezentata iniţial, respectiv Formularul de oferta, respectiv Devizul general al investiţiei si Formularul F1. Aşadar, răspunsul sau se incadreaza in viciu de formă, acesta reprezentând acele erori sau omisiuni din cadrul unui document a căror completare are rol de confirmare, nefiind susceptibil de a produce un avantaj incorect în raport cu ceilalţi participanţi la procedura de atribuire, conform art. 135, alin. (3) din H.G. nr. 395/2016. In ceea ce priveşte lipsa Graficului fizic si valoric de prestare a serviciilor din cadrul propunerii financiare depuse iniţial, si prezentarea acestuia in urma răspunsului la solicitarea de clarificari, dorim sa evidenţiem faptul ca ne aflam in aceeaşi imprejurare. Astfel, Graficul fizic si valoric de prestare a serviciilor este doar o reprezentare valorica a Graficului fizic detaliat pe fiecare faza a proiectării prezentat iniţial in cadrul propunerii tehnice. Aşadar, răspunsul sau se incadreaza in viciu de formă, acesta reprezentând acele erori sau omisiuni din cadrul unui document a căror completare are rol de confirmare, nefiind susceptibil de a produce un avantaj incorect în raport cu ccilalţi participanţi la procedura de atribuire, conform art. 135, alin. (3) din H.G. nr. 395/2016 Legislaţia in domeniul achiziţiilor statueaza obligaţia comisiei de evaluare de a stabili care sunt clarificările şi completările formale sau de confirmare, necesare pentru evaluarea fiecărei solicitări de participare/oferte, in conformitate cu art. 134. alin. (1) din H.G. nr. 395/2016, coroborat cu art. 209, alin. (1) din Legea nr. 98/2016. In situatia in care Comisia de evaluare ar fi decis respingerea ofertei Asocierii ... pentru motivele invocate in cuprinsul contestatiei, ar fi fost o masura vădit disproporţionata fata de scopul urmărit prin aplicarea procedurii de atribuire si o incalcare flagranta a principiilor care stau la baza atribuirii contractelor de achiziţie publică si a cadrului legal pentru achiziţionarea de servicii şi lucrări în condiţii de eficienţă economică şi socială, avand in vedere ca prezentarea documentelor prin răspuns a avut rolul de completare si de confirmare a unor documente deja existente in cadrul ofertei depuse iniţial. Procesul de evaluare ar trebui realizat fara formalism excesiv, abuziv care are ca scop/efect respingerea abuzivă a ofertelor depuse fară solicitarea de suficiente clarificări. Solicitarea şi acceptarea completării/corectării ofertei sub aspectele vizate, nu determină niciun avantaj evident ofertantului Asocierea ... si nu modifică sub nicio formă propunerea financiară, in concret răspunsul la solicitarea de clarificări nu a revelat elemente neidentificate în prima fază a evaluării propunerii tehnice si a propunerii financiare. Consiliul reține a fi judicioase cele afirmate de achizitoare, în sensul că documentele depuse prin clarificări cuprind o detaliere a informațiilor din propunerea financiară și propunerea tehnică, astfel că, în mod corect, completarea a fost încadrată în categoria viciilor de formă definite de art. 135 alin. (3) din normele metodologice aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 395/2016 ca fiind acele erori sau omisiuni din cadrul unui document a căror corectare/completare este susţinută în mod neechivoc de sensul şi de conţinutul altor informaţii existente iniţial în alte documente prezentate de ofertant sau a căror corectare/completare are rol de clarificare sau de confirmare, nefiind susceptibile de a produce un avantaj incorect în raport cu ceilalţi participanţi la procedura de atribuire. La pag. 53 din propunerea tehnică partea privind proiectarea se regăsește Graficul de timp detaliat pe fiecare fază a proiectării cuprinzând detalierea pentru cele 4 luni de prestare a serviciilor de proiectare, astfel că o prezentarea graficului de graficului fizic și valoric de prestare a serviciilor este în susținerea unor informații deja existente Pagina 26 din 31
în ofertă. O respingere a ofertei ar fi fost disproporționată, cum afirmă și achizitoarea, câtă vreme exista, în propunerea tehnică, depus la data limită de depunere a ofertelor, Graficul de timp detaliat pe fiecare fază a proiectării. În ceea ce privește Formularul F2 Centralizatorul cheltuielilor pe categorii de lucrări, pe obiecte, și acesta trebuia luat în considerare chiar dacă a fost depus prin răspunsurile la clarificări, dat fiind că reprezintă o defalcare valorică mai amănunțită a serviciilor și lucrărilor ofertate prin propunerea financiară prezentată iniţial, respectiv o detaliere a Formularului de ofertă, însoțit de Devizul general al investiţiei și Formularul F1. Cum s-a arătat mai sus, deosebit de relevant, în aprecierea depunerii prin intermediul clarificărilor, a Formularului F2 este faptul că, pentru procedura în cauză, s-a subliniat de către achizitoare, prin fișa de date a achiziției, capitolul privind Modul de prezentare a propunerii financiare, necesitatea depunerii Anexei la Formularul de oferta (Centralizatorul de preturi) conform modelului pus la dispozitie de catre Autoritatea Contractanta pentru principalele categorii de lucrari/tipuri de servicii, liste ce vor fi folosite pentru decontare, iar preturile ofertate pt categoriile de lucrari/tipurile de servicii stabilite de AC in lista de preturi sunt preturi forfetare. Așadar, esențială era depunerea centralizatorului de prețuri, aflat la pag. 4 din propunerea financiară, formularul F2 fiind o detaliere valorică a prețurilor din acest document și din Formularul F1. Singurele critici aduse de contestatoare prin contestație și notele scrise sunt legate de completarea ofertei cu cele două documente, nefiind aduse în discuție operarea anumitor modificări de prețuri, valori sau alte elemente care nu ar fi trebuit acceptate. În temeiul art. 147 alin. (1) lit. b) din normele metodologice aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 395/2016, contractul de achiziție publică are ca anexe, parte integrantă din acesta, răspunsurile clarificatoare furnizate de ofertanți în perioada de evaluare, rezultând că rolul lor este unul capital în stabilirea înțelegerii și întinderii contractului. Solicitările de clarificare sau de completare, potrivit normelor amintite, pot fi formale sau de confirmare, însemnând că Orașul ... era îndrituit să solicite ofertanților inclusiv clarificări vizavi de graficul și formularul lipsă, câtă vreme ele tind să confirme sau să pună în concordanță elemente ale ofertei. Se cunoaște că obligația de diligență a autorității îi impune examinarea, cu atenție și cu imparțialitate, a tuturor elementelor pertinente ale cauzei, pentru a înlătura îndoielile și pentru a clarifica situația (mutatis mutandis, Hotărârea Curții de Justiție a Uniunii Europene din 28 februarie 2018, Vakakis kai Synergates/Comisia, T- 292/15, EU:T:2018:103). Prin diligențele depuse nu a fost încălcat principiul transparenței, câtă vreme s-a urmărit doar o clarificare a ofertelor. Trebuie, de asemenea, subliniat că principiul proporționalității impune autorității mai Pagina 27 din 31
degrabă să solicite clarificări ofertantului, decât să îi respingă oferta, atunci când aceasta este ambiguă și o cerere de clarificare a conținutului ar putea stabili, rapid și eficient, conținutul real al ofertei (Hotărârea din 10 octombrie 2017, Solelec și alții/Parlamentul, T-281/16, EU:T:2017:711). O decizie de respingere a ofertelor ar fi condus la nesocotirea inclusiv a principiului proporționalității, care potrivit Hotărârii Tribunalului european din 10 decembrie 2009, Antwerpse Bouwwerken NV, cu sediul în Anvers (Belgia)/Comisia, cauza T-195/08, punctul 57), impune ca actele instituțiilor să nu depășească limitele a ceea ce este adecvat și necesar în scopul realizării obiectivelor urmărite, înțelegându-se că, în cazul în care este posibilă o alegere între mai multe măsuri adecvate, trebuie să se recurgă la cea mai puțin constrângătoare, iar inconvenientele cauzate nu trebuie să fie disproporționate în raport cu scopurile urmărite (Hotărârea Curții din 5 mai 1998, National Farmers’ Union și alții, C-157/96, Rec., p. I-2211, punctul 60). Acest principiu impune autorității contractante, atunci când aceasta se confruntă cu o ofertă ambiguă, iar o cerere de precizări cu privire la conținutul ofertei menționate ar putea asigura securitatea juridică în același mod precum respingerea imediată a ofertei în cauză, să solicite precizări candidatului vizat, mai degrabă, decât să opteze pentru respingerea pură și simplă a ofertei acestuia (a se vedea în acest sens Hotărârea Tideland Signal/Comisia, punctul 56 de mai sus, punctul 43). Astfel fiind, se consideră că autoritatea contractantă a făcut o aplicare corectă a principiului proporționalității și a dispozițiilor legale referitoare la excepțiile care permit completarea ofertei prin răspunsurile la clarificări, fiind nefondate criticile mai sus cercetate. Prin notele scrise, societatea contestatoare aduce în discuție o altă neconformitate a propunerii financiare vizând justificarea sumei de 6369,56 lei aferentă subcap. 4.4 Utilaje, echipamente tehnologice și funcționale care nu necesită montaj și echipamente de transport. Această critică nu a făcut obiectul contestației, deși solicitarea de clarificări nr. 15782/09.11.2023 și răspunsul nr. 990/14.11.2023 au fost cunoscute contestatoarei încă de la data formulării contestației, dovadă Pagina 28 din 31
criticile legate de completarea graficului de prestare a serviciilor și a formularului F1, care au făcut obiectul aceleiași clarificări și răspuns la clarificări. Așadar, petenta alege să critice, prin contestație, doar o parte a solicitărilor de clarificări, completându-și, pe calea notelor scrise, contestația cu o critică suplimentară, inadmisibilă pe această cale, cum de altfel a invocat și intervenienta, fiind aplicabile dispozițiile art. 21 alin. (3) din Legea nr. 101/2016 Este inadmisibilă prezentarea unor noi motive de contestare şi/sau formularea unor noi capete de cerere pe calea concluziilor scrise sau orale ori a precizărilor la contestaţie ulterior termenului legal de formulare a acesteia. Consiliul are în vedere că, potrivit principiului disponibilităţii, consacrat în dispoziţiile articolului 22 alin. (6) din Codul de Procedură Civilă ”Judecătorul trebuie să se pronunţe asupra a tot ceea ce s-a cerut, fără însă a depăşi limitele învestirii în afară de cazurile în care legea dispune altfel”.
Așadar, potrivit prevederilor legale, Consiliul se poate pronunţa strict asupra aspectelor legal sesizate, în limitele contestaţiei, obiectul acesteia fiind fixat de către contestatoare, acesta pronunţând decizia numai asupra obiectului contestaţiei deduse soluţionării. Cu alte cuvinte, Consiliul nu poate depăşi limitele obiectului fixat de contestatoare. Analiza actului atacat al autorității contractante, din punctul de vedere al legalității și temeiniciei, s-a efectuat prin prisma motivelor invocate de societatea contestatoare, formulate în termenul legal, și în acord cu principiul disponibilității care guvernează și procedura administrativ-jurisdicțională în fața Consiliului [art. 26 alin. (2) partea introductivă din legea remediilor și art. 9 alin. (2) C. proc. civ. - obiectul și limitele procesului sunt stabilite prin cererile și apărările părților]. Cu privire la aspectele care nu au format obiectul contestației, răspunderea juridică pentru declararea câștigătoare a unei anumite oferte revine autorității contractante, ținută de lege să verifice și să stabilească modul de îndeplinire de către ofertant/ofertă a tuturor cerințelor de calificare și specificațiilor tehnice stabilite în documentația de atribuire. Art. 1 alin. (4) din normele aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 395/2016 statuează că autoritatea contractantă este responsabilă pentru modul de atribuire a contractului de achiziție publică/ acordului-cadru, cu respectarea tuturor dispozițiilor legale aplicabile. În considerarea celor prezentate, Consiliul constată că nu se impune măsura anulării actelor întocmite de achizitoare, urmând a fi respins, ca nefondat, capătul de cerere privind anularea raportului procedurii nr. 17582/07.12.2023, a comunicării privind rezultatul procedurii de atribuire nr. 17585/07.12.2023, precum și a tuturor actelor anterioare și/sau subsecvente acestora care privesc modalitatea de Pagina 29 din 31
evaluare a ofertei depuse de asocierea ... SRL & ... SRL & ... SRL ("Asocierea ..."), din contestația formulată de ... SRL. Vizavi de capătul de cerere privind obligarea autorității contractante să adopte măsurile necesare restabilirii legalității procedurii de atribuire, cu consecinţa stabilirii caracterului inacceptabil și neconform al ofertei depuse de asocierea ... SRL & ... SRL & ... SRL și respingerea acesteia, Consiliul constată a fi întemeiată excepția inadmsibilității capătului de cerere
invocată
de
intervenientă,
stabilirea
caracterului admisibil/conform/inacceptabil/ neconform al unei oferte fiind atributul exclusiv al comisiei de evaluare, potrivit atribuțiilor sale prevăzute la art. 217 alin. (1) lit. j) și k) din normele metodologice aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 395/2016. Pe cale de consecință, Consiliu va admite cererea de intervenție formulată de ... SRL. Pentru aceste motive, în baza legii și a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DECIDE: În temeiul art. 26 alin. (6) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări şi concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, pentru considerentele evocate în motivarea prezentei, respinge, ca nefondat, capătul de cerere privind anularea raportului procedurii nr. 17582/07.12.2023, a comunicării privind rezultatul procedurii de atribuire nr. 17585/ 07.12.2023, precum și a tuturor actelor anterioare și/sau subsecvente acestora care privesc modalitatea de evaluare a ofertei depuse de asocierea ... SRL & ... SRL & ... SRL, din contestația formulată de ... SRL, în contradictoriu cu ORAȘUL ..., și, ca inadmisibil, capătul de cerere privind obligarea autorității contractante să adopte măsurile necesare restabilirii legalității procedurii de atribuire, cu consecinţa stabilirii caracterului inacceptabil și neconform al ofertei depuse de asocierea ... SRL & ... SRL & ... SRL și respingerea acesteia. În conformitate cu art. 64 Cod procedura civilă, încuviințează în principiu cererea de intervenție formulată de ... SRL și o admite. Prezenta decizie este obligatorie pentru părți. Împotriva ei se poate formula plângere, în termen de 10 zile de la comunicare pentru părțile cauzei, respectiv de la data luării la cunoștință de către alte persoane vătămate, în temeiul art. 29 din Legea nr. 101/2016. PREȘEDINTE, MEMBRU, MEMBRU, Pagina 30 din 31
... ... ...
Pagina 31 din 31
Legăturile se bazează pe coduri CPV sau critici comune din buletin. Verificați faptele și motivarea fiecărui document.