Decizie 3012/2023
Decizie CNSC2023_3012_2023_Decizie_3012.pdf
Document CNSC
EURO-AUDIT SERVICE SRL în contradictoriu cu MUNICIPIUL TARGU SECUIESC
Decizia CNSC nr. 3012/C7/3016 din 21.12.2023
Link permanentIdentificare și pasaje din sursă
având ca obiect „Execuția lucrărilor pentru obiectivul de investiții „Creșterea eficienței energetice a Infrastructurii de iluminat public în Municipiul Târgu Secuiesc, județul Covasna”, cod CPV 45316110-9 Instalare de echipament de iluminare stradală (Rev. 2), se solicită: - anularea deciziei autorității contractante de respingere a ofertei subscrisei, precum și a actelor subsecvente și a celor care au stat la baza emiterii acestora; - obligarea autorității contractante la reevaluarea ofertei sale și la continuarea procedurii în conformitate cu prevederile legale în vigoare aplicabile în materia achizițiilor publice, precum și cu respectarea principiilor consacrate de art. 2 al Legii nr. 98/2016; - obligarea autorității contractante la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de prezenta procedură conform documentelor justificative ce vor fi depuse înainte de pronunțarea deciziei de soluționare a contestației. La 13.11.2023, ELBI ENERGY PROJECTS SRL, cu sediul în București, Șoseaua …Verifică pasajul în context →
CONSILIUL DECIDE: Respinge, ca nefondată, contestația formulată de către EURO- AUDIT SERVICE SRL, cu sediul în Târgoviște, str. Calafat nr. 7, județul Dâmbovița, în contradictoriu cu MUNICIPIUL TÂRGU SECUIESC, cu sediul în Târgu Secuiesc, str. Piața Gabor Aron nr. 24, județul Covasna, în calitate de autoritate contractantă. Respinge solicitarea EURO-AUDIT SERVICE SRL de obligare a autorității contractante la plata cheltuielilor de judecată, ocazionate de depunerea contestației. Admite cererea de intervenție formulată de ELBI ENERGY PROJECTS SRL, cu sediul în București, Șoseaua Alexandriei 203A, sector 5. Admite cererea ELBI ENERGY PROJECTS SRL de obligare a contestatoarei la suportarea cheltuielilor de judecată ocazionate de prezentul demers judiciar și obligă pe EURO-AUDIT SERVICE SRL la plata către ELBI ENERGY PROJECTS SRL a sumei de 1.400,00 lei. Prezenta decizie este obligatorie pentru părți. Împotriva prezentei decizii se poate formula plângere, în termen de 10 zile de la comuni…Verifică pasajul în context →
Extrase din documentele asociate, fără completări sau interpretare juridică. Anonimizarea sursei este păstrată.
2023_3012_2023_Decizie_3012.pdf
Text extras automat; verificați forma originală în PDF.
Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.
În conformitate cu prevederile art. 12 alin. (1) și ale art. 27 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, Consiliul adoptă următoarea DECIZIE Nr. 3012 / C7 / 3016 Data: 21.12.2023 Prin contestația nr. 792/24.10.2023, înregistrată la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor cu nr. 58449/25.10.2023, formulată de către EURO-AUDIT SERVICE SRL, cu sediul în Târgoviște, str. Calafat nr. 7, județul Dâmbovița, înmatriculată la Oficiul Registrului Comerțului sub nr. J15/954/2004, având CUI RO16869469, reprezentată legal prin Alexandru Cârlig - administrator, împotriva comunicării rezultatului procedurii nr. 20055/17.10.2023 și a raportului procedurii nr. 20052/17.10.2023, emis de către MUNICIPIUL TÂRGU SECUIESC, cu sediul în Târgu Secuiesc, str. Piața Gabor Aron nr. 24, județul Covasna, în calitate de autoritate contractantă, în cadrul procedurii simplificate, organizată în vederea atribuirii contractului de achiziție publică având ca obiect „Execuția lucrărilor pentru obiectivul de investiții „Creșterea eficienței energetice a Infrastructurii de iluminat public în Municipiul Târgu Secuiesc, județul Covasna”, cod CPV 45316110-9 Instalare de echipament de iluminare stradală (Rev. 2), se solicită: - anularea deciziei autorității contractante de respingere a ofertei subscrisei, precum și a actelor subsecvente și a celor care au stat la baza emiterii acestora; - obligarea autorității contractante la reevaluarea ofertei sale și la continuarea procedurii în conformitate cu prevederile legale în vigoare aplicabile în materia achizițiilor publice, precum și cu respectarea principiilor consacrate de art. 2 al Legii nr. 98/2016; - obligarea autorității contractante la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de prezenta procedură conform documentelor justificative ce vor fi depuse înainte de pronunțarea deciziei de soluționare a contestației. La 13.11.2023, ELBI ENERGY PROJECTS SRL, cu sediul în București, Șoseaua Alexandriei 203A, sector 5, având CUI RO41166842, număr de înregistrare în Registrul Comerțului J40/6842/2019, reprezentată prin Năstase Andra Ioana - administrator și convențional prin Plăian Andreea-Ioana - Cabinet de avocat, cu sediul în municipiul Bistrița, cartier Unirea, str. Henri Coandă nr. 10, județul Bistrița-Năsăud, Pagina 1 din 2
a înaintat Consiliului cererea de intervenție înregistrată la Consiliu cu nr. 62165/14.11.2023, prin care solicită: - admiterea în principiu a cererii de intervenție și, în consecință; - respingerea contestației formulate de EURO-AUDIT SERVICE SRL ca neîntemeiată; - menținerea raportului procedurii nr. 20052/17.10.2023 ca fiind legal și temeinic sub aspectul evaluării ofertelor depuse în cadrul procedurii, respectiv menținerea adresei nr. 20055/17.10.2023, - obligarea contestatoarei la suportarea cheltuielilor de judecată ocazionate de prezentul demers judiciar. Contestația și cererea de intervenție vor fi soluționate împreună, având în vedere dispozițiile art. 66 alin. (1), art. 67 alin. (1) și art. 123 alin. (1) C. proc. civ., și pentru motive care țin de economie procedurală. Procedura de soluționare în fața Consiliului s-a desfășurat în scris. Pentru aceste motive, în baza legii și a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DECIDE: Respinge, ca nefondată, contestația formulată de către EURO- AUDIT SERVICE SRL, cu sediul în Târgoviște, str. Calafat nr. 7, județul Dâmbovița, în contradictoriu cu MUNICIPIUL TÂRGU SECUIESC, cu sediul în Târgu Secuiesc, str. Piața Gabor Aron nr. 24, județul Covasna, în calitate de autoritate contractantă. Respinge solicitarea EURO-AUDIT SERVICE SRL de obligare a autorității contractante la plata cheltuielilor de judecată, ocazionate de depunerea contestației. Admite cererea de intervenție formulată de ELBI ENERGY PROJECTS SRL, cu sediul în București, Șoseaua Alexandriei 203A, sector 5. Admite cererea ELBI ENERGY PROJECTS SRL de obligare a contestatoarei la suportarea cheltuielilor de judecată ocazionate de prezentul demers judiciar și obligă pe EURO-AUDIT SERVICE SRL la plata către ELBI ENERGY PROJECTS SRL a sumei de 1.400,00 lei. Prezenta decizie este obligatorie pentru părți. Împotriva prezentei decizii se poate formula plângere, în termen de 10 zile de la comunicare pentru părțile cauzei, respectiv de la data luării la cunoștință de către alte persoane vătămate. Pagina 2 din 2
Text extras automat; verificați forma originală în PDF.
Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.
În conformitate cu prevederile art. 12 alin. (1) și ale art. 27 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, Consiliul adoptă următoarea DECIZIE Nr. 3012 / C7 / 3016 Data: 21.12.2023 Prin contestația nr. 792/24.10.2023, înregistrată la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor cu nr. 58449/25.10.2023, formulată de către (...) SRL, cu sediul în, înmatriculată la Oficiul Registrului Comerțului sub nr. ..., având CUI ..., reprezentată legal prin .... - administrator, împotriva comunicării rezultatului procedurii nr. 20055/17.10.2023 și a raportului procedurii nr. 20052/17.10.2023, emis de către (...), cu sediul în ...., în calitate de autoritate contractantă, în cadrul procedurii simplificate, organizată în vederea atribuirii contractului de achiziție publică având ca obiect „Execuția lucrărilor pentru obiectivul de investiții „Creșterea eficienței energetice a Infrastructurii de iluminat public în (...), județul Covasna”, cod CPV 45316110-9 Instalare de echipament de iluminare stradală (Rev. 2), se solicită: - anularea deciziei autorității contractante de respingere a ofertei subscrisei, precum și a actelor subsecvente și a celor care au stat la baza emiterii acestora; - obligarea autorității contractante la reevaluarea ofertei sale și la continuarea procedurii în conformitate cu prevederile legale în vigoare aplicabile în materia achizițiilor publice, precum și cu respectarea principiilor consacrate de art. 2 al Legii nr. 98/2016; - obligarea autorității contractante la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de prezenta procedură conform documentelor justificative ce vor fi depuse înainte de pronunțarea deciziei de soluționare a contestației. La 13.11.2023, (...) SRL, cu sediul în ...., având CUI ..., număr de înregistrare în Registrul Comerțului ..., reprezentată prin Năstase Andra Ioana - administrator și convențional prin ... - Cabinet de avocat, cu sediul în municipiul ...., a înaintat Consiliului cererea de intervenție înregistrată la Consiliu cu nr. 62165/14.11.2023, prin care solicită: - admiterea în principiu a cererii de intervenție și, în consecință; - respingerea contestației formulate de (...) SRL ca neîntemeiată; Pagina 1 din 21
- menținerea raportului procedurii nr. 20052/17.10.2023 ca fiind legal și temeinic sub aspectul evaluării ofertelor depuse în cadrul procedurii, respectiv menținerea adresei nr. 20055/17.10.2023, - obligarea contestatoarei la suportarea cheltuielilor de judecată ocazionate de prezentul demers judiciar. Contestația și cererea de intervenție vor fi soluționate împreună, având în vedere dispozițiile art. 66 alin. (1), art. 67 alin. (1) și art. 123 alin. (1) C. proc. civ., și pentru motive care țin de economie procedurală. Procedura de soluționare în fața Consiliului s-a desfășurat în scris. CONSILIUL NAȚIONAL DE SOLUȚIONARE A CONTESTAȚIILOR, asupra cauzei de față, constată următoarele: Consiliul a fost legal sesizat și este competent, potrivit dispozițiilor art. 12 alin. (1) din Legea nr. 101/2016, să soluționeze contestația de față, prin care (...) SRL critică decizia autorității contractante de respingere, ca neconformă a ofertei sale, potrivit prevederilor art. 137 alin. (3) lit. a) din HG nr. 395/2016, considerând ca aceasta este nelegală. Astfel, evocă faptul că pe data de 31.08.2023, ora 15:00 a avut loc depunerea ofertelor, în conformitate cu datele furnizate de SEAP fiind înregistrați următorii ofertanți: 1. ofertant unic: (...) SRL 2. ofertant unic: (...) SRL 3. asocierea (...) (Leader), (...). Prin adresa nr. 18988/02.10.2023, autoritatea contractantă i-a solicitat clarificări referitoare la oferta tehnică depusă, solicitare la care a răspuns prin intermediul adresei nr. 723/04.10.2023. Ulterior, prin adresa de comunicare a rezultatului procedurii nr. 20055/17.10.2023, a fost înștiințată că oferta sa a fost declarată neconformă din cauza presupusei neîndeplinirii a 4 (patru) cerințe din cadrul documentației, precum și de faptul că oferta desemnată câștigătoare aparține ofertantei (...) SRL. Contestatoarea susține că oferta sa îndeplinește în integralitate cerințele documentației de atribuire, iar răspunsurile la solicitările de clarificări adresate de către comisia de evaluare au fost mai mult decât concludente, prezentând argumente în susținere. I. Cu privire la primul motiv de presupusă neconformitate a ofertei sale, respectiv faptul că nu ar fi fost depus calculul luminotehnic aferent profilului străzii nr. crt. 1 strada DN11/E574 Satul Lunga, iar profilul nr. crt. 69 Nicolae Bălcescu nu respectă datele de intrare solicitate în caietul de sarcini și anume clasa iluminat trotuar P4, învederează următoarele: Cu privire la presupusa lipsă a calculului luminotehnic prin răspunsul de clarificare pentru profilul străzii nr. crt. 1 strada DN11/E574 Satul Lunga susține că acesta a fost depus împreună cu toate celelalte Pagina 2 din 21
calcule luminotehnice și se regăsește în formatul electronic *EVO transmis odată cu varianta listată în format PDF, respectiv în cuprinsul documentului „337.08 Calcul luminotehnic - clarificare.evo”. Ca urmare a unei erori de neactivare a butonului de listare și în format PDF a calculului luminotehic acesta nu a fost listat, însă autoritatea contractantă îl avea la dispoziție și îl putea consulta sau lista în orice moment în situația în care ar fi depus o minimă diligență în acest sens. Susține că lipsa calculului luminotehnic în format PDF nu împiedică autoritatea contractantă să constate existența lui, iar dacă nu avea capacitarea de listare atunci trebuia să-i solicite transmiterea acestuia și în varianta listată și să procedeze la evaluarea ofertei sale raportându-se la răspunsul la solicitările de clarificări formulat. Practic autoritatea contractantă a ignorat transmiterea calculului luminotehnic, prevalându- se în mod nelegal de faptul că acesta nu a fost transmis și în format pdf, ceea ce în mod evident nu poate fi acceptat. În ceea ce privește presupusa nerespectare a clasei de iluminare pentru nr. crt. 69 Nicolae Bălcescu, consideră că aceasta este nejustificată, întrucât potrivit documentației de atribuire (PT) corpul de iluminat care asigură iluminarea căii de circulație rutieră (strada) trebuie să asigure și iluminarea căii de circulație pietonală (trotuarul), nefiind prevăzut un alt aparat de iluminat cu acest scop. Evocă faptul că aparatul de iluminat ofertat și prevăzut în propunerea tehnică pentru iluminarea străzii „nr. crt. 69 Nicolae Bălcescu”, asigură clasa M4 de iluminare a zonei de circulație rutieră potrivit cerințelor, iar același corp de iluminat asigură iluminarea căii de circulație pietonală (trotuar) la clasa de iluminare P3, un nivel superior de iluminare față de clasa de iluminat stabilită drept cerință în documentația de atribuire. Nivelul de iluminare mediu Eminim menținut impus ca cerință de autoritatea contractă pentru „nr. crt. 69 Nicolae Bălcescu” este de 5 1x, în timp ce valoarea asigurată cu corpul de iluminat propus în oferta sa tehnică, este de 7,5 1x. Această valoare se încadrează în limitele prevăzute de Standardul SR EN 13201-2:2015 care la pag. 11 Tabel 3 - Clase de iluminat P, stabilește pentru valoarea iluminării orizontale medii menținute minime (specifică circulației pietonilor), E în subsolul tabelului pentru indicele a de asigurare a uniformității iluminării, ca valoarea iluminării medii menținute minime nu trebuie să depășească de 1,5 ori valoarea minimă pentru E (mediu) indicată pentru clasă. Având în vedere prevederile SR EN 13201-2:2015 și valoarea minimă pentru clasa P4 care este de 5 1x aceasta înmulțită cu 1,5 ori prevăzută de standard rezultă valoarea clasei P3 (5 1x (clasa P4) x 1,5 =7,5, ce corespunde nivelului clasei P3 prevăzută în calculul său luminotehnic transmis pentru strada „nr. crt. 69 Nicolae Bălcescu”, ceea ce demonstrează că oferta sa respectă cerință autorității contractante în ceea ce privește asigurarea Pagina 3 din 21
clasei de iluminare pentru iluminatul pietonal P3, care în acest caz fiind echivalentă cu clasa de iluminat pietonal P4. Corpul de iluminat ofertat, având o eficiență luminoasă superioară corpului de iluminat utilizat de proiectant în elaborarea PT pentru efectuarea calculelor luminotehnice, asigură un flux luminos mai mare și o distribuție luminoasă mai eficientă, astfel încât și din acest punct de vedere oferta sa a îndeplinit cerința. 2. Cu privire la al doilea motiv de neconformitate a ofertei sale, respectiv faptul că aplicațiile QR Scanner/Barcod Scanner și QRBOT nu ar respecta cerințele fișei tehnice nr. 1, pct. 5.1, 5.2 și 5.4, învederează următoarele: Modul de interpretare al răspunsului său de către autoritatea contractantă în ceea ce privește codul QR transmis pentru scanarea caracteristicilor corpurilor de iluminat ofertate în cadrul aplicației mobile ofertate pe sistem browser web nu are nicio legătură cu aceasta. Prin intermediul răspunsului formulat, a clarificat faptul că QR Scanner/BarCod Scanner și QRBOT conțin informațiile solicitate prin fișa tehnică nr. 1, rd. 5 în ceea ce privește caracteristicile tehnice și constructive ale corpului de iluminat ofertat încărcate de producător în aplicație potrivit cerinței de la rd. 5.3, iar informațiile privind caracteristicile funcționale (cele în legătură cu funcționarea corpului de iluminat prevăzute în fișa tehnică F5), respectiv cele de la rd. 5.4, vor fi disponibile, așa cum este și firesc, prin introducerea lor în aplicație odată cu montarea corpului de iluminat și apoi pe întreg parcursul perioadei de exploatare a acestuia de către operatorul care asigură mentenanța corpului de iluminat. Informațiile despre caracteristicile tehnice, și constructive ale corpului de iluminat sunt informații inițiale introduse în aplicația mobilă de către producător și care se vor păstra în aplicație pe toată existența corpului de iluminat, iar caracteristicile funcționale se vor adaugă începând cu montarea corpului de iluminat și pe întreaga perioadă de exploatare comercială a acestuia de către operatorul sistemului de iluminat public și vor avea și acestea caracter permanent pe toată durata existenței corpului de iluminat. Aplicația QR ofertată, contrar alegațiilor autorității contractante, este o aplicație conformă, care oferă beneficiarului informații complete în ceea ce privește posibilitatea de accesare a informațiilor privind caracteristicile tehnice și constructive ale corpurilor de iluminat ofertate și posibilitatea introducerii de informații despre corpurile de iluminat odată cu montarea și exploatarea acestora pe întreaga perioadă de funcționare a lor. Precizează că cerința autorității contractante în legătură cu aplicația mobilă solicitată la rd. 5 din fișa tehnică nr. 1 este cât se poate de clară, respectiv se solicită următoarele: „a. potrivit pct. a) furnizare de date unice despre aparatul de iluminat Pagina 4 din 21
b. iar la pct. b) introducere de date suplimentare despre ansamblul de iluminat”. Susține că autoritatea contractantă recunoaște că aplicația furnizează date și informații privind caracteristicile tehnice și funcționale ale corpului de iluminat ofertat postate de producător care sunt date fixe. Susținerea potrivit căreia s-au putut accesa doar datele fixe din aplicație și nu datele suplimentare este total nefondată, atâta timp cât datele și informațiile suplimentare pot fi accesate doar în măsura în care cineva le introduce în aplicație. În practică datele suplimentare se vor încărca în aplicația mobilă odată cu montarea și în continuare pe măsura exploatării comerciale a sistemului de iluminat public. Date suplimentare pentru uz demo pot fi încărcate în aplicație în orice moment în care un operator va face acest lucru. La momentul în care corpurile de iluminat vor fi montate și sistemul de telegestiune va deveni funcțional datele și informațiile despre corpurile de iluminat pe întreaga perioada de exploatare a lor vor putea fi încărcate în mod automat în această aplicație, fără a mai fi nevoie de introducerea manuală, fără ca acest aspect să inducă ideea potrivit căreia cele două aplicații nu funcționează în mod independent una de alta. Subliniază faptul că în aplicația mobilă gratuită ofertată producătorul corpurilor de iluminat introduce toate datele referitoare la caracteristicile tehnice și constructive ale corpurilor de iluminat ofertate, urmând ca începând cu momentul montării și exploatării corpurilor de iluminat să fie introduse treptat informațiile funcționale despre corpurile de iluminat ofertate, informații care în cazul aplicației sale pot fi preluate în mod automat și de la sistemul de telegestiune InteliLIGHT® ceea ce constituie un real avantaj pentru beneficiar, dar pot fi introduse manual și de către un operator. Introducerea unor informații suplimentare în aplicația mobilă se poate efectua în mod permanent în momentul în care aceste informații sunt disponibile, iar acest lucru devine posibil doar cu ocazia montării corpurilor de iluminat și exploatarea lor, întrucât până la acel moment pot fi introduse doar date demonstrative. Autoritatea contractantă nu a solicitat prin documentația de atribuire și nici pe altă cale prezentarea unui cont demo pentru aplicația mobilă gratuită, astfel încât nu avea dreptul de a respinge oferta sa raportându-se la cerințe care nu se regăsesc nicăieri în cuprinsul documentației de atribuire și pe care autoritatea contractantă nu le-a avut în vedere. 3. Cu privire la cel de-al treilea motiv de presupusă neconformitate a ofertei sale, respectiv faptul că nu s-ar fi prezentat rapoarte de testare pentru aparatul de iluminat EA-LD-25W-S3/P-WW-R1161, evocă următoarele: Corpul de iluminat solicitat prin Fișa tehnică F5 nr. 2 de către autoritatea contractantă face parte, așa cum se indică în mod clar la rd. 1, din familia corpurilor de iluminat stradal. Corpul de iluminat stradal Pagina 5 din 21
ofertat, EA-LD-25W-S3/P-WW-R11611, ce face obiectul Fișei tehnice nr. 2, semnată și însușită de către producător, face parte din familia corpurilor de iluminat stradal și se regăsește în propunerea tehnică la pag. 10 din documentul intitulat „337.06 Propunere tehnică TG. SECUIESC-EA F.T. și documente echipamente Partea 1”, iar specificațiile tehnice ale producătorului la pag. 13 din același document. Prin răspunsul la solicitarea de clarificări, susține că a arătat faptul că, corpul de iluminat EA-LD-25W-S3/P-WW-R11611 ofertat conform Fișei tehnice nr. 2 și specificațiilor tehnice ale producătorului face parte din familia corpurilor de iluminat stradal, motiv pentru care rapoartele de testare eliberate de laboratoarele de testare indică în cuprinsul acestora caracteristicile dimensionale ale acestor aparate, toate celelalte caracteristici tehnice și funcționale fiind identice cu celelalte corpuri de iluminat aparținând familiei corpurilor de iluminat stradal. Eliberarea rapoartelor de testare s-a făcut pentru fiecare caracteristică de putere și caracteristică dimensională supusă testării, forma fizică a aparatelor de iluminat neavând nicio influență în ceea ce privește testarea. Singurul organism capabil să confirme acest lucru este un laborator de testare, lucru de altfel confirmat prin eliberarea de către Laboratorul de testare (...) Ltd. a rapoartelor de testare valabile pentru întreaga familie de corpuri de iluminat stradal în care se încadrează atât corpul de iluminat ce face obiectul fișei tehnice F5 nr. 1, cât și corpul de iluminat care face obiectul fișei tehnice F5 nr. 2. Faptul că în cadrul rapoartelor de testare apar doar imagini cu unul din modelele corpului de iluminat testat nu poate conduce la concluzia că acestea sunt valabile doar pentru corpul de iluminat pozat care apare în raport, ele fiind valabile pentru întreaga familie testată identificată prin caracteristicile dimensionale ale modelelor de corpuri de iluminat consemnate în raportul de testare. 4. Cu privire la cel de-al patrulea motiv de presupusă neconformitate a ofertei sale, respectiv faptul că nu ar fi fost regăsite certificatele și rapoartele de testare solicitate la punctele 5.3, 5.4, 5.5, 5.6, 5.7 și 5.8 din Fișa tehnică nr. 2, indică următoare: Prin răspunsul la solicitarea de clarificări susține că a indicat în mod cât se poate de clar faptul că rapoartele de testare solicitate drept cerință la pct. 5.3, 5.4, 5.5, 5.6, 5.7 și 5.8 din Fișa tehnică (F5) nr. 2 au fost depuse în propunerea tehnică la paginile indicate în răspunsul de clarificări. Rapoartele de testare indicate în răspunsul său de clarificare privesc în mod clar corpurile de iluminat ofertate cu indicarea caracteristicilor dimensionale ale acestora, toate celelalte caracteristici tehnice și luminotehnice ale corpurilor de iluminat ce fac obiectul Fișei tehnice nr. 1 și nr. 2 sunt similare și fac parte din aceeași familie de corpuri de iluminat stradal, așa cum de altfel reiese și din rd. 1 a formularelor F5 Fișe tehnice, parte integrantă a documentației de atribuire. Pagina 6 din 21
Subliniază faptul că rapoartele de testare privesc întreaga familie de corpuri de iluminat testată și se referă la caracteristicile tehnice și funcționale ale corpurilor de iluminat, nu la forma constructivă a acestora. Acesta este de altfel și motivul pentru care sunt menționate în cadrul rapoartelor de testare caracteristicile dimensionale și nu pozele fiecărui model de produs. Certificatele și rapoartele de testare solicitate la pct. 5.3, 5.4, 5.5, 5.6, 5.7 și 5.8 din Fișa tehnică (F5) nr. 2., contrar alegațiilor neîntemeiate ale autorității contractante, se regăsesc în propunerea tehnică în documentul intitulat „337.06 Propunere tehnică TG. SECUIESC-EA F.T. și documente echipamente Partea 1” la paginile indicate prin adresa nr. 723/04.10.2023 reprezentând răspunsul la solicitarea de clarificări adresată de către comisia de evaluare în cadrul etapei de evaluare a ofertei sale tehnice, rapoartele de testare fiind emise de laboratoare acreditate, printre care menționează Laboratorul de testare (...) Ltd. Astfel, consideră că în cazul în care autoritatea contractantă și-ar fi îndeplinit obligația prevăzută la art. 127 lit. f) din HG nr. 395/2016, respectiv verificarea conformității propunerilor tehnice ale ofertanților cu prevederile caietului de sarcini și ar fi verificat cu atenție atât oferta prezentată, cât și răspunsul la solicitările de clarificări în legătură cu aceste aspecte, ar fi putut constata cu ușurință îndeplinirea cerințelor referitoare la depunerea rapoartelor de testare pentru satisfacerea cerințelor de la pct. 5.3, 5.4, 5.5, 5.6, 5.7 și 5.8 din Fișa tehnică (F5) nr. 2. Autoritatea contractantă a preferat sa ignore pur și simplu răspunsurile la solicitările de clarificări prezentate, respingând în mod nelegal o ofertă de natura a aduce economii substanțiale la bugetul de stat și preferând să declare câștigătoare o ofertă care reprezintă 98,34% din valoarea estimată a procedurii. La 13.11.2023, (...) SRL, ofertantă a cărei ofertă este declarată câștigătoare în procedura de atribuire, a înaintat Consiliului cererea de intervenție înregistrată la Consiliu cu nr. 62165/14.11.2023, prin care solicită cele redate în partea introductivă. Astfel, invocând prevederile Legii nr. 98/2016 și art. 65 alin. (2), precum și art. 133 alin. (1) din HG nr. 395/2016, consideră că, având în vedere pe de-o parte, conținutul concret al documentației de atribuire și, pe de altă parte, modalitatea în care (...) SRL a înțeles să își întocmească oferta, sub aspectul motivelor pentru care oferta acesteia a fost respinsă, nu se poate reține decât temeinicia și legalitatea soluției autorității contractante. Astfel, prezintă argumente în susținerea fiecărui motiv de neconformitate constatat de către autoritatea contractantă. Totodată, solicită și studierea dosarului achiziției. Pagina 7 din 21
Prin adresa nr. 22018/14.11.2023, înregistrată la Consiliu cu nr. 62775/16.11.2023, autoritatea contractantă a transmis dosarul achiziției și punctul de vedere cu privire la contestație prin care solicită respingerea acesteia ca nefondată, sens în care prezintă argumentele expuse în continuare. 1. Astfel, precizează că, potrivit caietului de sarcini pagina 13/34 s-a solicitat „Ofertanții vor prezenta calculele luminotehnice atât în varianta listată (PDF) cât și într-un format care să permită reluarea si verificarea acestora (ex.*evo), kittul de instalare al programului de calcul utilizat, fișierele sursă ale fiecărui calcul luminotehnic prezentat și fișierul luminotehnic pentru fiecare tip de aparat de iluminat folosit în calcule”. În urma evaluării propunerii tehnice s-a constatat faptul că ofertanta nu a depus calculele luminotehnice pentru următoarele străzi/profile din anexa nr. 1 Situația propusă: nr. crt. 50 strada Kanta, nr. crt. 63 strada Stadionului, nr. crt. 64 Sala Polivalentă, nr. crt. 69 Nicolae Bălcescu, nr. crt. 70 Adiacentă la Nicolae Bălcescu, nr. crt. 72 strada Margaretei, nr. crt. 73 strada Trandafirului, nr. crt. 84 strada Soarelui, nr. crt. 1 strada DN11/E574 Satul Lunga, astfel că prin adresa de clarificare nr. 18988/02.10.2023 a solicitat prezentarea calculelor luminotehnice și pentru străzile menționate mai sus. Ofertanta a transmis răspunsul la solicitarea de clarificări la data de 04.10.2023 însă nu a depus calculul luminotehnic varianta listată (PDF) pentru strada nr. ctr. 1 strada DN11/E574 Satul Lunga așa cum se solicită în caietul de sarcini. Afirmația contestatoarei că autoritatea contractantă trebuia să îi solicite transmiterea calculului acesteia în varianta listată nu poate fi primită deoarece printr-o nouă solicitare de clarificări s-ar fi încălcat principiul tratamentului egal în raport cu ceilalți ofertanți. La aceeași dată s-au solicitat clarificări tuturor participanților la procedură fiecare ofertantă având același termen limită de răspuns. Ofertanta trebuie să-și asume greșeala/eroarea de neactivare a butonului de listare și în format PDF a calculului luminotehnic, ea având obligația să verifice documentele depuse și să se asigure că acestea sunt în conformitate cu cele solicitate. Mai mult, aceasta avea obligația să depună o ofertă tehnică care să cuprindă toate calculele luminotehnice în conformitate cu cerințele din caietul de sarcini, iar prin solicitarea de clarificări a avut șansa să clarifice eventualele erori, lipsuri din ofertă. Neglijența ofertantului în întocmirea unei oferte complete nu poate fi incubată autorității contractante care a asigurat un tratament egal și corect tuturor ofertanților. Referitor la profilul nr. ctr. 69 Nicolae Bălcescu în caietul de sarcini la pagina 12 s-a solicitat: „Pentru efectuarea calculelor luminotehnice, se vor respecta cu strictețe datele de intrare pentru fiecare strada/zona/profil de drum, așa cum se regăsesc în anexa nr. 1 și în mod special clasele de iluminat aferente căilor de circulație rutieră și pietonală ale căror parametrii minim sunt impuși prin standardul SR EN Pagina 8 din 21
13201/2015 sau echivalent”. Conform Anexei nr. 1 s-a solicitat pentru profilul nr. crt. 69 Nicolae Bălcescu pentru strada clasa de iluminat M4 și pentru trotuar P4, în susținere prezentând extras din anexa cu profilul străzii anterior menționată. Arată că, potrivit standardului SR EN 13201/2015 nivelul de iluminare mediu Em aferent clasei de iluminat P4 trebuie să fie cuprins între valorile: 5 – 7,5 1x, iar valoarea calculată de către (...) SRL depășește valorile standardului fiind de 11.07 1x după cum rezultă și din Fig. 2 calcul luminotehnic strada Nicolae Bălcescu prezentat de ofertantă, pe care o redă. Astfel, susține că societatea contestatoare încearcă printr-o confuzie între termeni respectiv între iluminare medie (Em) și iluminarea minimă (Emin) să demonstreze că oferta sa este conformă. După cum arată și creditoarea conform standardul SR EN 13201-2:2015 „valoarea iluminării medii (Em) menținute minime nu trebuie să depășească de 1,5 ori valoarea minimă pentru E (mediu) indicată pentru clasa”. Conform acestui standard valoarea iluminării medii Em nu trebuie să depășească 7.5 1x pentru clasa de iluminat P4. Din calculul luminotehnic prezentat în Fig. 2 rezultă că valoarea iluminării medii (Em) este de 11.07 1x și depășește valoarea de 7.5 1x solicitată prin standardul SR EN 13201- 2:2015. Contestatoarea încearcă prin inducere în eroare să convingă că iluminarea minimă (Emin) este același lucru cu valoarea minimă pentru E (mediu) și să demonstreze că oferta sa este conformă. Subliniază prevederile caietului de sarcini potrivit cărora „Ofertele care nu demonstrează îndeplinirea tuturor parametrilor luminotehnici pentru datele de intrare din Anexa nr. 1, vor fi declarate neconforme, din punct de vedere tehnic. Nerespectarea întocmai a pofilelor de drum din anexa nr. 1 și a tuturor parametrilor luminotehnici specifici claselor de iluminat solicitate, impuse prin standard pentru tipologiile de drum conform datelor de intrare din Anexa nr. 1, vor fi declarate neconforme din punct de vedere tehnic”. 2. Referitor la aplicațiile mobile QR Scanner/BardCod Sanner și QRBOT ofertate, susține că nu respectă cerințele impuse în fișa tehnică nr. 1 pct. 5.1. aplicațiile ofertate fiind doar aplicații de citire coduri QR care nu respectă cerința de la pct. 5.2 b) introducerea de date suplimentare despre ansamblul de iluminat și punctul 5.4 adăugarea de note referitoare la aparate, introducere de date despre istoricul operațiilor de mentenanță. Contestatoarea prin afirmațiile sale din cadrul contestației confirmă faptul ca aplicația nu permite introducerea de date suplimentare despre ansamblul de iluminat și că acest lucru ar fi posibil doar după montarea corpului de iluminat. În susținere redă extras din Fișa tehnică nr. 1. Așa cum a fost specificat în cadrul pct. 5.6 din fișa tehnică nr. 1: Funcțiunile solicitate pentru aplicația mobilă trebuie să respecte solicitările la momentul ofertării nu ulterior ofertării. Autoritatea contractantă a fost în imposibilitatea de a evalua aplicația deoarece nimic Pagina 9 din 21
nu confirmă că o aplicație de citit coduri va funcționa în viitor ca o aplicație mobilă destinată aparatelor de iluminat. La momentul ofertării aplicația mobilă nu respectă funcțiunile solicitate, mai mult (...) SRL nu este deținătorul aplicațiilor QR Scanner/BardCod Scanner și QRBOT și nu poate dovedi faptul că aceste aplicații pot fi modificate și pot fi introduse funcționalități noi după montarea aparatelor de iluminat. 3. Totodată, contestatoarea susține faptul că aparatul de iluminat EA-LD-25W-S3-P-WW-R1161 face parte din familia de corpuri de iluminat stradal și astfel raportul de testare IK pentru un tip de aparat de iluminat stradal este valabilă pentru întreaga familie de corpuri de iluminat stradal. Aparatele de iluminat stradale au fost solicitate pentru aparatele de iluminat tip 1, 2, 3, 5, 6, 7, 8 iar pentru aparatul de iluminat tip 4 a fost solicitat aparat de iluminat ornamental, în acest sens prezentând extras Fișă tehnică nr. 2. Aparatul de iluminat ornamental solicitat nu poate fi încadrat în familia corpurilor de iluminat stradale astfel cum susține contestatoarea deoarece au dimensiuni și forme diferite. Fiind vorba despre un raport de testare al gradului de rezistență la impact este clar faptul că rezultatele vor fi diferite pentru corpul de iluminat stradal față de cel ornamental deoarece au dimensiuni și forme diferite. Pentru aparatul de iluminat ornamental a fost ofertat EA-LD-25W-S3-P-WW-R1161 care are forma tip felinar. În susținere redă imaginea aparatului de tip ornamental Bbier LED Street Light 003. Însă potrivit raportului de testare IK nr. LCSB061022019S se regăsește doar aparatul stradal EA-LD-084-SX. Toate rapoartele de testare prezentate în propunerea tehnică sunt pentru aparate de iluminat stradale care nu prezintă forma aparatului de iluminat ornamental. De asemenea în cadrul rapoartelor de testare nu se regăsește denumirea aparatului de iluminat ofertat EA-LD-25W-S3/P- WW-R11611. Totodată, contestatoarea a afirmat că rapoartele de testare privesc întreaga familie de corpuri de iluminat testate și că în cadrul rapoartelor de testare sunt menționate caracteristicile dimensionale, însă în rapoartele prezentate nu se regăsesc caracteristicile dimensionale ale aparatului tip 4 ofertat și acestea nu fac parte din aceeași familie de corpuri fiind solicitate două familii de corpuri și anume stradale și ornamentale. Astfel, precizează că simpla denumire asemănătoare cu cea a aparatelor de iluminat stradale nu dovedește faptul că acestea formează aceeași familie de produs. Precizează că procesele verbale de evaluare tehnică au fost întocmite pe baza raportului expertului tehnic cooptat, pe care îl anexează. Prin urmare, având în vedere neconformitățile propunerii tehnice mai sus enunțate, susține că în mod corect s-a decis respingerea ofertei (...) SRL ca neconformă. Pagina 10 din 21
Prin adresa înregistrată la Consiliu cu nr. 63674/21.11.2023, intervenienta a depus note scrise prin care explicită motivele pentru care, sub aspectul nedepunerii unui raport de testare IK de către (...) SRL, soluția autorității contractante este legală și temeinică. Evocă faptul că realizarea certificării IK a aparatelor de iluminat este deosebit de importantă pentru echipamentele care urmează să fie instalate în zone publice, zone cu trafic, deteriorarea echipamentelor montate în astfel de locații putând avea consecințe deosebit de grave în ceea ce privește riscul pentru viața și integritatea fizică a trecătorilor. Clasificarea IK se face conform normativului EN 62262 prin calcularea în joule a impactului unei greutăți de la o anumită înălțime, astfel forma aparatului de iluminat, dimensiunile acestuia vor avea un anumit impact care este determinat prin raportare la dimensiunea și greutatea acestuia. Mențiunea că dimensiunea și forma constructivă nu sunt relevante pentru emiterea raportului de testare IK reprezintă un nonsens tehnic, având în vedere că la o testare a gradului de protecție la impact aceste valori sunt cele mai importante. Subliniază faptul că în cadrul raportului de testare sunt indicate dimensiunile aparatelor de iluminat, iar cea mai mică dimensiune testată este: 559.82*x195.63*98.5 mm, iar aparatul ofertat AIL 4 are dimensiunea 500 mm/450 mm, context în care reiese clar din raportul de testare ca acest aparat de iluminat ofertat nu are raport de testare IK. În acest context, susține că simpla declarație a unui producător cu privire la faptul că raportul de testarea vizează și aparatul de iluminat AIL4 sau susținerea privind încadrarea în familia de corpuri de iluminat, cu toate că raportul de testare nu include și dimensiunea 500 mm/450 mm, nu pot fi considerate ca fiind argumente justificate și suficiente pentru dovedirea conformității ofertei sub acest aspect. În susținerea aceleiași neconformități, menționează că a transmis o solicitarea de clarificare laboratorului care a emis raportul de testare, respectiv (...) Ltd, cu privire la situația în care raportul de testare nr. LCSB016022019S ar putea viza și corpul de iluminat AIL4. Ca urmare, laboratorul (...) Ltd a confirmat faptul că raportul de testare care prezintă imaginile cu aparatul AIL 4 este fals, punându-i-se totodată la dispoziție o copie a raportului de testare original din analiza căruia se poate observa foarte clar că acesta vizează doar aparatele de iluminat aferente fișei tehnice nr. 1, iar nu și pe cele aferente fișei tehnice nr. 2. În susținere, anexează raportul de testare comunicat de către (...) Ltd. Prin adresa înregistrată la Consiliu cu nr. 63768/21.11.2023, intervenienta a transmis dovada cheltuielilor de judecate ocazionate cu prezentul demers, respectiv factura fiscală nr. PAI 135 din 17.11.2023, reprezentând onorariu avocat în valoare de 2783,82 lei și extrasul de Pagina 11 din 21
cont nr. 173/20.11.2023, emis de Banca Transilvania de unde reiese achitarea facturii anterior menționată. Prin adresa înregistrată la Consiliu cu nr. 64263/23.11.2023, contestatoarea a depus dovada cheltuielilor de judecată, respectiv factura 30/19.10.2023, în valoare de 6000 lei, emisă de Pastramagiu Dan Vlad și ordinul de plată aferent emis de ING Bank. Prin adresa nr. 908/22.11.2023, înregistrată la Consiliu cu nr. 64269/23.11.2023, contestatoarea a depus concluzii scrise în raport de cererea de intervenție formulată de către (...) SRL, și de punctul de vedere nr. 22018/14.11.2023 al autorității contractante, prin care precizează că menține în integralitate contestația, reiterând solicitările din contestație și prezentând în susținere argumente în vederea combaterii celor susținute de intervenientă și autoritatea contractantă. Reiterează faptul că autoritatea contractantă a ales să avantajeze un anume ofertant și oferta sa pe care de altfel l-a clasat pe primul loc cu o valoare reprezentând 98,34% din valoarea estimată a procedurii. Prin adresa înregistrată la Consiliu cu nr. 64567/24.11.2023, intervenienta a transmis note scrise prin care își exprimă poziția procesuală față de notele scrise comunicate de (...) SRL la data de 22.11.2023. Astfel, cu privire la faptul că oferta sa reprezintă 98,34% din valoarea procedurii, precizează că acest aspect vizează prețul aferent de o ofertă conformă, iar această conformitate nu a fost contestată de nicio parte interesată, nici măcar de către contestatoarea din prezentul dosar. Totodată, menționează că deși nu reprezintă un element probator în economia contestației, „prețul competitiv al propriei oferte” la care (...) SRL face referire se datorează neconformității ofertei depuse, în sensul în care cu fiecare cerință „reinterpretată” de către această ofertantă se face o „economie” la prețul final, însă este de la sine înțeles că acesta nu este un preț competitiv, ci doar o aparență a unei oferte conforme la un preț „avantajos”. Pe cale de consecință, prezintă succint argumentele pentru care consideră că neconformitatea ofertei contestatoarei este evidentă. Prin adresa înregistrată la Consiliu cu nr. 64613/24.11.2023, autoritatea contractantă transmite declarațiile de confidențialitate ale contestatoarei și ale intervenientei. Prin adresa nr. 918/27.11.2023, înregistrată la Consiliu cu nr. 65007/27.11.2023, contestatoarea a transmis concluzii scrise în raport de notele scrise formulate de către (...) SRL, prin care precizează că își menține în integralitate contestația, prezentând argumente în susținere. Prin adresa nr. 65054/3016/C7/27.11.2023, Consiliul transmite intervenientei invitația la studiul dosarului achiziției, cu excepția documentelor confidențiale. Prin adresa înregistrată la Consiliu cu nr. 65423/28.11.2023, intervenienta renunța la studierea dosarului achiziției. Pagina 12 din 21
Prin adresa înregistrată la Consiliu cu nr. 68913/18.12.2023, intervenienta a transmis note scrise, solicitând respingerea contestației ca neîntemeiată, sens în care au fost prezentate argumente. Prin adresa nr. 979/18.12.2023, înregistrată la Consiliu cu nr. 69033/19.12.2023, contestatoarea a prezentat concluzii scrise, sens în care a invocat Hotărârea Curții de Apel București, din data de 13.12.2023, într-o speță similară, prin care a fost respinsă plângerea Elby Energy Projects SRL față de decizia CNSC nr. 2547/C6/2244/30.10.2023 (dosar nr. 7519/2/2023). Documentele din dosarul cauzei ai fost transmise de autoritatea contractantă cu adresa nr. 22018/14.11.2023, înregistrată la Consiliu cu nr. 62775/16.11.2023, completate prin adresa înregistrată la Consiliu cu nr. 65369/28.11.2023. Din înscrisurile aflate la dosarul cauzei, Consiliul constată următoarea situație de fapt: În vederea atribuirii contractului de achiziție publică având ca obiect „Execuția lucrărilor pentru obiectivul de investiții „Creșterea eficienței energetice a Infrastructurii de iluminat public în (...), județul Covasna”, cod CPV 45316110-9 Instalare de echipament de iluminare stradală (Rev. 2), (...), în calitate de autoritate contractantă, a inițiat procedura simplificată, prin publicarea în SEAP a anunțului de participare simplificat nr. SCN1129014/31.07.2023. Din informațiile anunțului de participare simplificat s-a reținut că valoarea estimată a contractului care se atribuie este de 2.896.528,00 lei, fără TVA, criteriul de atribuire este „Cel mai bun raport calitate – preț”, iar data limită de depunere a ofertelor a fost stabilită la 31.08.2023, ora 15:00. Nemulțumită de rezultatul procedurii de atribuire, respectiv de faptul că oferta sa a fost respinsă, ca neconformă, (...) SRL a înaintat contestația în analiză prin care a solicitat anularea acestui rezultat, obligarea autorității contractante la reevaluarea ofertei sale, precum și la plata cheltuielilor de judecată, ocazionate de contestație. În conformitate cu prevederile art. 611 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 101/2016, (...) SRL a făcut dovada constituirii cauțiunii corespunzătoare, în valoare de 57.931.00 lei, conform recipisei de consemnare nr. 209635920/1 din 27.10.2023, eliberată de CEC Bank – Sucursala Victoria, pe seama și la dispoziția CNSC. În ceea ce privește cererea de intervenție formulată de (...) SRL, văzând că aceasta are calitate și capacitate procesuală și a dovedit un interes legitim propriu în pricină prin promovarea cererii, oferta sa fiind declarată câștigătoare, astfel cum rezultă din raportul procedurii nr. 20052/17.10.2023, în conformitate cu art. 64 Cod procedură civilă, Consiliul o încuviințează în principiu ca cerere de intervenție accesorie în interesul autorității contractante. Intervenția formulată în cauză este în Pagina 13 din 21
interesul autorității contractante, respectiv acela de respingere a contestației și menținere ca legale a actelor întocmite de achizitoare. Cât privește critica contestatoarei în referire la respingerea ofertei sale ca neconformă, se reține că, prin adresa nr. 20055/17.10.2023, s- au comunicat contestatoarei motivele care au condus la această finalitate: ” În conformitate cu prevederile cap. IV, secțiunea 13 privind Informarea candidaților/ofertanților din Legea nr. 98/2016 cu modificările și completările ulterioare, prin prezenta vă facem cunoscut că în urma finalizării evaluării ofertelor și a analizei documentelor justificative prin care se demonstrează îndeplinirea cerințelor stabilite prin DUAE la procedura de atribuire a contractului de achiziție publică: Execuția lucrărilor pentru obiectivul de investiții ”Creșterea eficienței energetice a Infrastructurii de iluminat public în (...), județul Covasna" Anunț de participare simplificat [SCNI 129014/31.07.2023] oferta depusă de societatea Dvs. a fost respinsă, fiind considerată necâștigătoare, astfel: În urma verificării ofertei tehnice depuse s-au solicitat clarificări cu privire la: 1. Prezentarea calculelor luminotehnice și pentru străzile/profile din Anexa nr. 1 Situația propusă: Nr. Crt. 50 strada Kanta, Nr Crt. 63 strada Stadionului, Nr. Crt. 64 Sala Polivalenta, Nr, Crt., 69 Nicolae Bălcescu, nr. Crt. 70 Adiacenta la Nicolae Bălcescu, nr. Crt. 72 strada Margaretei, nr. Crt. 73 strada Trandafirului, nr. Crt. 84 strada Soarelui, nr. Crt. I Strada DN11/E574 Satul Lunga; 2. Redepunerea calculului DE care să conțină și puterea instalată a modului de telegestiune; 3. Indicarea respectiv prezentarea: • codul QR/cod de bare existent a unui aparatul de iluminat existent pentru verificarea funcțiunilor solicitate conform cerinței nr. 5.6 din fișa tehnică nr. 1; • certificatele si rapoartele de testare solicitate la punctele 5.3, 5.4, 5.5, 5.6, 5.7 și 5.8 din fișa tehnică nr. 2; 4. Prezentarea Planului de Control al Calității, Verificării și încercării (PCCVI), pe faze de control 5. Prezentarea Graficului Gantt cât și Drumul Critic (ambele cu si fără rezerva de timp) cu privire la execuția de lucrări. În urma analizei răspunsului la clarificări s-au constatat următoarele: -nu a fost depus calculul luminotehnic aferent profilului străzii Nr. Crt. 1 Strada DN11/E574 Satul Lunga, iar Profilul nr. crt. 69 Nicolae Bălcescu nu respectă datele de intrare solicitate în caietul de sarcini si anume clasa iluminat trotuar P4. -în urma verificării aplicației cu codul QR primit s-a constatat faptul că aplicațiile ofertate QR Scanner/BarcCod Scanner si QRBOT nu respect[ cerințele solicitate în fisa tehnica nr. 1 pct. 5.1, aplicațiile ofertate sunt doar aplicații de citire coduri QR nerespectând cerința de la pct. 5.2 b) introducerea de date suplimentare despre ansamblul de iluminat și punctul 5.4 introducerea locației de instalare, adăugarea de note referitoare la aparat, introducere de date despre istoricul operațiilor de mentenanță și reconfigurarea parametrilor. Pagina 14 din 21
În urma verificării aplicației s-a constatat doar deschiderea unui pdf în care sunt trecute datele unui aparat de iluminat. Nu s-au prezentat rapoarte de testare pentru aparatul de iluminat EA-LD-25W- S3/P-WW-RI1611, răspunsul oferit la solicitarea de clarificări a fost neconcludent având în vedere că rapoartele de testare prezintă imagini ale produsului ofertat la fișa tehnică nr. 1 și nu imagini cu aparatul de iluminat ofertat. Nu au fost regăsite certificatele și rapoartele de testare solicitate la punctele 5.3, 5.4, 5.5, 5.6, 5.7 și 5.8 din fișa tehnică nr. 2. Comisia de evaluare în urma analizării răspunsului la clarificări în conformitate cu art. 215 alin. (4) din Legea 98/2016, decide declararea ofertei neconforme potrivit art. 137 alin. (3) lit. a) din H.G. nr. 395/2016 și respingerea ofertei conform art. 137 alin (1) din H.G nr. 395/2016.” Se constată astfel că au fost reținute 4 motive de respingere a ofertei depuse de societatea contestatoare, acestea urmând a fi analizate în ordinea din adresa de comunicare a rezultatului procedurii nr. 20055/17.10.2023. Cu referire la primul motiv de respingere a ofertei depuse de contestatoare, privind faptul că, deși i s-a solicitat să prezinte calculele luminotehnice pentru unele dintre străzile care nu au fost regăsite în propunerea tehnică, pentru nr. crt. 1 strada DN11/E574 Satul Lunga, prin adresa de răspuns nr. 723/04.10.2023, ofertanta nu a prezentat calculul luminotehnic în varianta listată PDF. Astfel cum s-a solicitat prin caietul de sarcini, pct. 4.3.1 ”Calcule luminotehnice”, „Ofertanții vor prezenta calculele luminotehnice atât în varianta listată (PDF) cât și într-un format care să permită reluarea si verificarea acestora (ex.*evo), kittul de instalare al programului de calcul utilizat, fișierele sursă ale fiecărui calcul luminotehnic prezentat și fișierul luminotehnic pentru fiecare tip de aparat de iluminat folosit în calcule” (pag. 13). Constatând că ofertanta a prezentat calculul luminotehnic într-un format care permite reluarea și verificarea acestuia, se consideră că doar pentru că nu a prezentat acest calcul și în varianta listată PDF, nu se impunea respingerea ofertei din acest punct de vedere. Câtă vreme ofertanta a prezentat calculul luminotehnic în varianta care permitea reluarea și verificarea acestuia, simpla omisiune a faptului de a prezenta calculul respectiv și în varianta listată PDF nu trebuia să conducă la respingerea ofertei sub acest aspect. În susținerea acestei constatări s-a avut în vedere, pe de o parte, că achizitoarea nu a explicat în concret care era relevanța prezentării calculului amintit în varianta listată PDF. Pe de altă parte, în condițiile în care ofertanta a prezentat calculul luminotehnic în formatul care permitea reluarea și verificarea acestuia, achizitoarea avea posibilitatea de a reveni, în cazul în care aprecia necesar, pentru a solicita ofertantei depunerea acestui calcul în varianta listată PDF. Pagina 15 din 21
O astfel de solicitare, în mod evident nu putea să aducă ofertantei un avantaj în detrimentul celorlalți ofertanți din procedură, câtă vreme această clarificare era de confirmare a unei informații deja prezentate. Pentru aceste motive, critica contestatoarei din acest punct de vedere se consideră întemeiată. În privința criticii referitoare la motivul de respingere legat de faptul că, pentru profilul nr. crt. 69 strada Nicolae Bălcescu nu s-au respectat datele de intrare solicitate în caietul de sarcini și anume clasa iluminat trotuar P4, se constată lipsa de temeinicie a acesteia. În aprecierea acestei finalități, s-a reținut că, prin caietul de sarcini, la pct. 4.3.1 ”Calcule luminotehnice”, s-au solicitat următoarele: „Pentru efectuarea calculelor luminotehnice, se vor respecta cu strictețe datele de intrare pentru fiecare strada/zona/profil de drum, așa cum se regăsesc în anexa nr. 1 și în mod special clasele de iluminat aferente căilor de circulație rutieră și pietonală ale căror parametrii minim sunt impuși prin standardul SR EN 13201/2015 sau echivalent. (...) Ofertele care nu demonstrează îndeplinirea tuturor parametrilor luminotehnici pentru datele de intrare din Anexa nr. 1, vor fi declarate neconforme, din punct de vedere tehnic. Nerespectarea întocmai a pofilelor de drum din anexa nr. 1 și a tuturor parametrilor luminotehnici specifici claselor de iluminat solicitate, impuse prin standard pentru tipologiile de drum conform datelor de intrare din Anexa nr. 1, vor fi declarate neconforme din punct de vedere tehnic”. (pag. 13). Din verificarea Anexei nr. 1 ”Situația propusă”, se constată că, pentru profilul nr. crt. 69 strada Nicolae Bălcescu s-a impus pentru stradă clasa de iluminat M4 și pentru trotuar clasa de iluminat P4. Totodată, s-a reținut că, în privința acestui aspect autoritatea contractantă a solicitat ofertantei clarificări prin adresa nr. 18988/02.10.2023, iar aceasta a răspuns prin adresa nr. 723/04.10.2023, evidențiind nivelul de iluminare mediu Em 11,07 1x și clasa de iluminat pentru trotuar P4, cu toate că, potrivit standardului SR EN 13201-2:2015, „valoarea reală a iluminării medii (Em) menținute nu trebuie să depășească de 1,5 ori valoarea minimă E indicată pentru clasa”. Astfel că, pentru clasa P4 solicitată, valoarea iluminării medii Em menținute trebuie să se regăsească în intervalul 5,0 – 7,5 1x, fără să se depășească valoarea de 7.5 1x, iar valoarea calculată de către (...) SRL este de 11,07 1x, depășind acest prag. Prin contestație, autoarea acesteia a susținut cu referire la acest aspect următoarele: ” În ceea ce privește motivația Autorității contractante de presupusa nerespectare a clasei de iluminare pentru nr. crt. 69 Nicolae Bălcescu aceasta este nejustificată, întrucât potrivit documentației de atribuire (PT) corpul de iluminat care asigură iluminarea căii de circulație rutieră (strada) trebuie să asigure și iluminarea căii de circulație pietonală (trotuarul), nefiind prevăzut un alt aparat de iluminat cu acest scop. Pagina 16 din 21
10. Aparatul de iluminat ofertat de către subscrisa și prevăzut în Propunerea tehnică pentru iluminarea străzii „nr. crt. 69 Nicolae Bălcescu", asigură clasa M4 de iluminare a zonei de circulație rutieră potrivit cerințelor, iar același corp de iluminat asigura iluminarea căii de circulație pietonală (trotuar) la clasa se iluminare P3, un nivel superior de iluminare față de clasa de iluminat stabilită drept cerință în Documentația de atribuire. 11. Nivelul de iluminare mediu E minim menținut solicitat ca cerință de autoritatea contractă pentru „nr. crt. 69 Nicolae Bălcescu" este de 5 1x, în timp ce valoarea asigurată cu corpul de iluminat ofertat de societatea noastră este de 7,5 1x. Această valoare se încadrează în limitele prevăzute de Standardul SR EN 13201-2:2015 care la pag. 11 Tabel 3 - Clase de iluminat P, stabilește pentru valoarea iluminării orizontale medii menținute minime (specifică circulației pietonilor) Ea în subsolul tabelului pentru indicele a de asigurare a uniformitatii iluminarii, ca valoarea iluminării medii menținute minime nu trebuie sa depaseasca de 1,5 ori valoarea minima pentru pentru E (mediu) indicata pentru clasa. Având în vedere prevederile SR EN 13201- 2:2015 și valoarea minimă pentru clasa P4 care este de 5 1x aceasta înmulțită cu 1,5 ori prevăzută de standard rezultă valoarea clasei P3 (5 1x (clasa P4) x 1,5 =7,5, ce corespunde nivelului clasei P3 prevăzută în calculul nostru luminotehnic transmis pentru strada „nr. crt. 69 Nicolae Bălcescu", ceea ce demonstrează că oferta subscrisei respectă cerința Autorității contractante în ceea ce privește asigurarea clasei de iluminare pentru iluminatul pietonal P3, care în acest caz este echivalentă cu clasa de iluminat pietonal P4. 12. Corpul de iluminat ofertat de societatea noastră, având o eficiență luminoasă superioară corpului de iluminat utilizat de proiectant în elaborarea PT pentru efectuarea calculelor luminotehnice, asigură un flux luminos mai mare și o distribuție luminoasă mai eficientă, astfel încât și din acest punct de vedere societatea noastră a îndeplinit cerința autorității contractante.” Mai mult, prin concluziile scrise din data de 22.11.2023, în referire la acest aspect, societatea contestatoare a precizat: ”Referitor la profilul Străzii Nicolae Bălcescu poz. nr. 69 din Anexa nr. 1 din Caietul de sarcini a fost impusă clasa de iluminare M4 pentru iluminatul căilor de circulație rutieră și clasa de iluminare P4 destinata pietonilor și bicicliștilor, impunându-se și o serie de date de intrare. Respectând datele de intrare prevăzute în Anexa nr. 1 a Caietului de sarcini societatea noastră a efectuat calculul luminotehnic pentru strada Nicolae Bălcescu cu aparatele de iluminat ofertate în Propunerea tehnică și a obținut clasa M4 (trafic stradal auto) cu o iluminare calculată la nivelul de 11,15 1x încadrându-se în nivelul prevăzut de SR EN 13201:2015 (7,50 - 11,25) 1x si o clasă de iluminare P3 (pentru trotuar) cu o iluminare de 11,07 1x diferită de clasa de iluminare pentru pietoni solicitată prin Anexa nr. 1 P4. 8. Menționăm faptul că iluminarea obținută pentru trotuar (pietoni și biciclete) este superioară din punct de vedere al performanței luminotehnice iluminării prevăzute pentru clasa P4 solicitată de Autoritatea contractantă. Menționăm că această valoare superioară se obține cu același corp de iluminat care asigură și iluminarea stradală M4 de 11,15 1x, ca urmare a performantelor luminotehnice superioare la un consum energetic mult mai scăzut decât corpul de iluminat utilizat de proiectant în realizarea calculelor luminotehnice. Motivația considerării calculului luminotehnic ca fiind Pagina 17 din 21
necorespunzător prin nerespectarea clasei de iluminare P4 solicitată de Autoritatea contractantă si in consecință considerarea ofertei noastre ca fiind neconformă, nu se bazează pe motivații reale care să fie susținute de standardele de iluminare în vigoare. 9. Standardul roman SR EN 13201-2:2018 identic cu Standardul European 13201:2015 la pct. 6 Cerințe pentru pietoni și bicicliști, din Tabelul 3 -Clase de iluminat P, la clasa P4 din tabel se prevede o iluminare orizontală denumită E mediu (menținut minim) care are o valoare a iluminării de 5 1x. Din calculul luminotehnic prezentat de societatea noastră în Propunerea tehnică depusă, rezultă pentru trotuarul aferent străzii Nicolae Bălcescu clasa de iluminare P3 cu o valoare de iluminare de 11,07 1x. Valoarea de iluminare a trotuarului de 11,07 1x. superioara clasei de iluminare P4 solicitată prin Anexa nr. 1, rezultă ca urmare a utilizării unui corp de iluminat ofertat mai performant care are in flux luminous mai mare decat corpul de iluminat utilizat de proiectant în realizarea calculelor luminotehnice din proiect.” Totodată, prin concluziile scrise din data de 22.11.2023, contestatoarea a prezentat Tabelul 3 – Clase de iluminat P, din standardul român SR EN 13201-2:2018: clasă Iluminare orizontală Cerință
suplimentară
dacă recunoașterea feței este necesară Ea [minim menținut] 1x Emin [menținut] 1x Ev,min [menținut] 1x Esc,min [menținut] 1x P1 15,0 3,00 5,0 5,0 P2 10,0 2,00 3,0 2,0 P3 7,50 1,50 2,5 1,5 P4 5,00 1,00 1,5 1,0 P5 3,00 0,60 1,0 0,6 P6 2,00 0,40 0,6 0,2 P7 Performanță nedeterminată Performanță nedeterminat ă a Pentru a asigura uniformitatea, valoarea reală a iluminării medii menținute nu trebuie să depășească de 1,5 ori valoarea minimă E indicată pentru clasă Cu referire la același aspect, societatea intervenientă a susținut următoarele: ”Mai apoi, în ceea ce privește calculele luminotehnice aferent străzii Nicolae Bălcescu, prin raportare la motivația furnizată, conchidem în sensul în care contestatoarea prezintă o modalitate eronată de interpretare a standardului SR EN 13201-2:2015, în sensul în care aceasta încearcă să inducă Consiliul în eroare, neprecizând diferența fundamentală iluminarea medie Em și iluminarea minimă Emin. (23) Astfel, pentru strada nr. crt. 69 Nicolae Bălcescu s-a solicitat clasa de iluminat P4 la nivelul trotuarului, însă a fost ofertat clasa de iluminat P3, ceea ce reprezintă o suprailuminare, nerespectând astfel standardul SR EN 13201-2:2015. (24) În aceste condiții, arătăm că în conformitate cu ghidul, „valoarea iluminării medii menținute minime nu trebuie să depășească de 1.5 ori Pagina 18 din 21
valoarea minim pentru E(mediu) indicată pentru Clasă”. Astfel pentru Em (iluminarea mediu) valoarea nu trebuie să depășească 7.5 1x, iar faptul că ofertantul a prezentat un Emin de 7.5 1x nu reprezintă faptul că a respectat standardul SR EN 13201-2:2015, din moment ce iluminarea medie Em depășește 7.5 1x. (25) Prin urmare, solicităm Consiliului să constate temeinicia soluției autorității contractante de respingere ca neconformă a ofertei depuse de (...) SRL.” Față de cele reținute, în condițiile în care s-a solicitat operatorilor economici explicit, prin caietul de sarcini, respectarea ”cu strictețe datele de intrare pentru fiecare strada/zona/profil de drum, așa cum se regăsesc în anexa nr. 1 și în mod special clasele de iluminat aferente căilor de circulație rutieră și pietonală a căror parametrii minim sunt impuși prin standardul SR EN 13201/2015 sau echivalent”, sub sancțiunea respingerii ofertelor ca neconforme, se consideră că, în mod corect oferta contestatoarei a fost respinsă din acest punct de vedere. Cu toate că, în conformitate cu Anexa nr. 1 strada Nicolae Bălcescu poz. nr. 69 ofertanta avea obligația respectării clasei de iluminare P4, din calculele prezentate prin adresa de clarificare nr. 723/04.10.2023, rezultă că ofertanta a asigurat încadrarea într-o altă clasă de iluminare P3 pentru trotuare. Se constată astfel că nu s-a respectat clasa de iluminare solicitată de autoritatea contractantă pentru trotuare, respectiv P4, cu toate că exista această obligație, explicit prevăzută, fapt ce a condus în mod corect la respingerea ofertei ca neconformă. Susținerea contestatoarei cu referire la faptul că iluminarea obținută pentru trotuar (pietoni și biciclete) este superioară din punct de vedere al performanței luminotehnice iluminării prevăzute, cu încadrare în clasa P4, nu poate constitui un argument în susținerea conformității ofertei depuse. Fără niciun dubiu, prin caietul de sarcini, s-a impus respectarea cu strictețe a datelor de intrare din Anexa nr. 1 pentru fiecare stradă/zonă/profil de drum, în mod special a claselor de iluminat aferente căilor de circulație rutieră și pietonală, pentru strada Nicolae Bălcescu poz. nr. 69 fiind solicitat P4 pentru trotuar, iar societatea contestatoare a ofertat corpuri de iluminat care asigură încadrarea într-o altă clasă de iluminat decât cea solicitată, respectiv în clasa P3. Or, câtă vreme ofertanții au obligația de a întocmi oferta cu respectarea prevederilor documentației de atribuire, astfel cum impun prevederile art. 75 din Legea nr. 98/2016, precum și art. 123 alin. (1) din Normele metodologice aprobate conform HG nr. 395/2016, societatea contestatoare avea obligația de a depune oferta în consecință. Mai mult, se constată că, în privința aspectului în discuție ofertanta avea la dispoziție posibilitatea de a formula solicitări de clarificare în Pagina 19 din 21
condițiile art. 160 din Legea nr. 98/2016, și chiar de a depune contestație împotriva cerințelor documentației de atribuire în condițiile prevăzute la capitolul III din Legea nr. 101/2016. Cu toate acestea, în condițiile în care nu a uzat de aceste posibilități, societatea contestatoare avea obligația de a depune oferta cu respectarea cerințelor documentației de atribuire, inclusiv a caietului de sarcini și anexele corespunzătoare. Mai mult, în condițiile în care a depus ofertă, se presupune că ofertanta și-a însușit toate cerințele documentației de atribuire. Or, în condițiile în care a prezentat oferta fără respectarea tuturor cerințelor documentației de atribuire, ofertanta și-a asumat riscul ca oferta depusă să fie respinsă. Constatând că, pentru profilul nr. crt. 69 strada Nicolae Bălcescu ofertanta nu a asigurat respectarea clasei de iluminat P4 impusă în Anexa nr. 1, fiind asigurată clasa de iluminat P3, se consideră că, din acest punct de vedere, critica contestatoarei este nefondată. Constatând existența unui motiv de neconformitate corect reținut, Consiliul nu va mai analiza și celelalte motive de respingere, considerând că finalitatea evaluării acestei oferte nu poate fi influențată, menținându- se caracterul neconform al ofertei (...) SRL. Cât privește criticile contestatoarei suplimentare celor din contestație, în referire la prețul ofertei câștigătoare, care reprezintă 98,34% din valoarea estimată vor fi respinse ca inadmisibile, în temeiul art. 21 alin. (3) din Legea nr. 101/2016, potrivit cărora, (3) Este inadmisibilă prezentarea unor noi motive de contestare și/sau formularea unor noi capete de cerere pe calea concluziilor scrise sau orale ori a precizărilor la contestație ulterior termenului legal de formulare a acesteia. Pentru aceste motive, constatând că respingerea ofertei depuse de societatea contestatoare este o măsură corect dispusă, cu aplicarea prevederilor art. 26 alin. (6) din Legea nr. 101/2016, Consiliul va respinge, ca nefondată, contestația formulată de (...) SRL, în contradictoriu cu (...). În condițiile în care criticile contestatoarei în referire la respingerea ofertei sale au fost considerate nefondate, Consiliul va respinge solicitarea contestatoarei de obligare a autorității contractante la plata cheltuielilor de judecată, ca nefondată. Având în vedere că au fost considerate nefondate criticile contestatoarei cu referire la respingerea ofertei sale, Consiliul va admite cererea de intervenție formulată de (...) SRL. În ceea ce privește solicitarea intervenientei de obligare a contestatoarei la suportarea cheltuielilor de judecată ocazionate de prezentul demers judiciar, se reține că aceasta a prezentat factura nr. PAI 135/17.11.2023 pentru suma de 2.783,82 lei, reprezentând onorariu avocațial conform contract de asistență juridică nr. 2023/BN/009914, Pagina 20 din 21
precum și Ordinul de Plată nr. 173/20.11.2023, ca dovadă a efectuării plății respective. Având în vedere complexitatea cauzei și documentele întocmite, Consiliul va reduce proporțional suma solicitată, și va obliga contestatoarea la plata către intervenientă a sumei de 1.400,00 lei. Pentru aceste motive, în baza legii și a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DECIDE: Respinge, ca nefondată, contestația formulată de către (...) SRL, cu sediul în (...), în contradictoriu cu (...), cu sediul în ...., în calitate de autoritate contractantă. Respinge solicitarea (...) SRL de obligare a autorității contractante la plata cheltuielilor de judecată, ocazionate de depunerea contestației. Admite cererea de intervenție formulată de (...) SRL, cu sediul în ..... Admite cererea (...) SRL de obligare a contestatoarei la suportarea cheltuielilor de judecată ocazionate de prezentul demers judiciar și obligă pe (...) SRL la plata către (...) SRL a sumei de 1.400,00 lei. Prezenta decizie este obligatorie pentru părți. Împotriva prezentei decizii se poate formula plângere, în termen de 10 zile de la comunicare pentru părțile cauzei, respectiv de la data luării la cunoștință de către alte persoane vătămate. Pagina 21 din 21
Legăturile se bazează pe coduri CPV sau critici comune din buletin. Verificați faptele și motivarea fiecărui document.