AchiziaBibliotecă
Instrumentele Achizia
Aspect

Document CNSC

Decizie CNSC 2898/2023

BIOSTEC CLINILAB SRL în contradictoriu cu SPITALUL JUDEȚEAN DE URGENȚĂ VÂLCEA

Decizia CNSC nr. 2898/C3/3118 din 08.12.2023

Link permanent

Identificare și pasaje din sursă

Decizia CNSC nr. 2898/C3/3118 din 08.12.2023

Data din document
2023-12-08
Complet
C3

Obiectul procedurii

având ca obiect „Dezinfectanți”, cod CPV 24455000-8 – Dezinfectanți (Rev. 2), anunț de participare nr. CN1061227/28.10.2023, s-au solicitat: obligarea autorității contractante la modificarea specificațiilor tehnice din caietul de sarcini mai sus menționat, pentru loturile 3, 5, 6 și 7; suspendarea procedurii de atribuire (pentru loturile antemenționate) până la soluționarea, pe fond, a contestației. Pentru aceste motive în baza documentelor depuse de părți, CONSILIUL NAȚIONAL DE SOLUȚIONARE A CONTESTAȚIILOR DECIDE:
Verifică pasajul în context →

Soluția, din document

Admite, în parte, contestația formulată de BIOSTEC CLINILAB SRL, în contradictoriu cu autoritatea contractantă SPITALUL JUDEȚEAN DE URGENȚĂ VÂLCEA, respectiv criticile nr. 3.2. și nr. 5.1., conform considerentelor reținute cu privire la fiecare dintre acestea, Respinge, ca nefondate, criticile nr. 3.1., 5.2, 6.1. și 7.1 și Pagina 1 din 3
Verifică pasajul în context →

Extrase din documentele asociate, fără completări sau interpretare juridică. Anonimizarea sursei este păstrată.

Decizie 2898/2023

Decizie CNSC
An dosar: 2023Înregistrare: 60514Data înregistrării: 2023-11-06
ContestatorBIOSTEC CLINILAB SRLCUI 11324711
Autoritate contractantăSPITALUL JUDEȚEAN DE URGENȚĂ VÂLCEACUI 2540589

2023_2898_2023_Decizie_2898.pdf, BO2023_2898_2023_BO2023_2898.pdf

Document publicat în registru

PDF CNSC

Text extras automat; verificați forma originală în PDF.

Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.

Citește textul integral · 2.742 caractere
§ 1

În conformitate cu prevederile art. 14 alin. (2) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, cu modificările și completările ulterioare, Consiliul adoptă următoarea: DECIZIE Nr. 2898/C3/3118 Data: 08.12.2023 Prin contestația nr. 1326/06.11.2023, înregistrată la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor sub nr. 60514/06.11.2023, formulată de BIOSTEC CLINILAB SRL, cu sediul în Cluj-Napoca, str. General Traian Moșoiu nr. 39, județul Cluj, înmatriculată la Registrul Comerțului cu nr. J12/2048/1998, având cod unic de înregistrare 11324711, reprezentată legal de administrator Șerban Popa, cu adresă de corespondență în localitatea Florești, str. Vidului nr. 7, județul Cluj, împotriva caietului de sarcini nr. 33260/12.10.2023, pentru loturile nr. 3, 5, 6 și 7, întocmit de către SPITALUL JUDEȚEAN DE URGENȚĂ VÂLCEA, în calitate de autoritate contractantă, cu sediul în Râmnicu Vâlcea, str. Calea lui Traian nr. 201, județul Vâlcea, în cadrul procedurii licitație deschisă, derulată online, organizată în vederea încheierii unui acord cadru având ca obiect „Dezinfectanți”, cod CPV 24455000-8 – Dezinfectanți (Rev. 2), anunț de participare nr. CN1061227/28.10.2023, s-au solicitat: obligarea autorității contractante la modificarea specificațiilor tehnice din caietul de sarcini mai sus menționat, pentru loturile 3, 5, 6 și 7; suspendarea procedurii de atribuire (pentru loturile antemenționate) până la soluționarea, pe fond, a contestației. Pentru aceste motive în baza documentelor depuse de părți, CONSILIUL NAȚIONAL DE SOLUȚIONARE A CONTESTAȚIILOR DECIDE:

§ 2

Admite, în parte, contestația formulată de BIOSTEC CLINILAB SRL, în contradictoriu cu autoritatea contractantă SPITALUL JUDEȚEAN DE URGENȚĂ VÂLCEA, respectiv criticile nr. 3.2. și nr. 5.1., conform considerentelor reținute cu privire la fiecare dintre acestea, Respinge, ca nefondate, criticile nr. 3.1., 5.2, 6.1. și 7.1 și Pagina 1 din 3

§ 3

Obligă autoritatea contractantă ca, în termen de cel mult zece zile de la primirea prezentei, să procedeze la modificarea prevederilor caietului de sarcini aferent produselor aferente loturilor nr. 3 și nr. 5, cu luarea în considerare a celor precizate în motivare și să informeze toți operatorii economici interesați de participarea la prezenta procedură de atribuire despre modificările adoptate, prin publicarea acestora în SEAP. Obligatorie. Împotriva prezentei decizii se poate formula plângere în termen de 10 zile de la comunicare.

§ 4

Pagina 3 din 3

Motivare publicată în buletin

PDF CNSC

Text extras automat; verificați forma originală în PDF.

Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.

Citește textul integral · 58.077 caractere
§ 1

În conformitate cu prevederile art. 14 alin. (2) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, cu modificările și completările ulterioare, Consiliul adoptă următoarea: DECIZIE Nr. .../.../... Data: 08.12.2023 Prin contestația nr. 1326/06.11.2023, înregistrată la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor sub nr. .../..., formulată de ... SRL, cu sediul în ..., înmatriculată la Registrul Comerțului cu nr. ..., având cod unic de înregistrare ..., reprezentată legal de administrator ..., cu adresă de corespondență în ..., împotriva caietului de sarcini nr. 33260/12.10.2023, pentru loturile nr. 3, 5, 6 și 7, întocmit de către ..., în calitate de autoritate contractantă, cu sediul în ..., în cadrul procedurii licitație deschisă, derulată online, organizată în vederea încheierii unui acord cadru având ca obiect „Dezinfectanți”, cod CPV 24455000-8 – Dezinfectanți (Rev. 2), anunț de participare nr. .../..., s-au solicitat: obligarea autorității contractante la modificarea specificațiilor tehnice din caietul de sarcini mai sus menționat, pentru loturile 3, 5, 6 și 7; suspendarea procedurii de atribuire (pentru loturile antemenționate) până la soluționarea, pe fond, a contestației. În luarea deciziei, CONSILIUL, legal investit, a avut în vedere următoarele: ... SRL formulează contestația nr. 1326 din 06.11.2023, înregistrată la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor sub nr. .../..., împotriva caietului de sarcini nr. 33260/12.10.2023, pentru loturile nr. 3, 5, 6 și 7, întocmit de către ..., solicitând cele redate în partea introductivă. Solicitarea de suspendare a procedurii de atribuire a fost analizată de Consiliu, iar prin încheierea nr. .../..., s-a dispus: „Respinge, ca rămasă fără obiect, cererea de suspendare a procedurii pentru loturile nr. 3, nr. 5, nr. 6 și nr. 7, din contestația formulată de ... SRL, în contradictoriu cu ...”. Contestatorul susține că, în urma accesării documentației de atribuire aferentă procedurii în cauză, a constatat că în cuprinsul caietului de sarcini, pentru loturile nr. 3, nr. 5, nr. 6 și nr. 7, există mai multe aspecte nelegale. Pagina 1 din 37

§ 2

Astfel, cu privire la lotul nr. 3 -

§ 3

Dezinfectant gel pentru dezinfecția igienică și chirurgicală a mâinilor prin frecare: 3.1. solicită Consiliului să oblige autoritatea contractantă să accepte și produse dezinfectante hidroalcoolice care nu se prezintă sub formă de gel. În susținere, face trimitere la dispozițiile art. 3 din OMS 1761/2021și arată că și Organizația Mondială a Sănătății (prin Ghidul privind igiena mâinilor în unitățile sanitare) recomandă achiziția de produse cu o vâscozitate cât mai scăzută pentru o eficiență cât mai mare împotriva organismelor patogene.

§ 4

Forma actuală solicitată de către spital restricționează nejustificat liberul acces al tuturor operatorilor economici la procedură, încălcând prevederile art. 155 alin. (6) din Legea nr. 98/2016, apreciază petentul. 3.2. solicită obligarea autorității contractante la modificarea formulei de analiză comparativă a ofertelor: „Prețul ofertat va fi: prețul unui litru concentrat și prețul necesar pentru o procedură de dezinfecție igienică a mâinilor prin frecare”, considerând-o eronată în contextul în care, în caietul de sarcini, se menționează, drept indicații de utilizare a produsului: „Dezinfecția igienică și chirurgicală a mâinilor prin frecare”. Mai mult, precizează că spectrul de activitate solicitat pentru acest lot prevede și standardul EN 12791, specific dezinfecției chirurgicale, din care citează. Cererea sa, adaugă contestatorul, are în vedere și faptul că cele două niveluri de dezinfecție (igienic și chirurgical) a mâinilor prin frecare presupun cantități diferite de produs, astfel încât forma actuală a analizei comparative nu asigură echitabilitatea comparării ofertelor, dar nici eficiența, din punct de vedere economic, a achiziției. Astfel, apreciază că, dat fiind tipul înalt de dezinfecție solicitată (respectiv cea chirurgicală), se impune modificare analizei comparative. În sprijin, redă extras din OMS 1761/2021, în care sunt prezentate proceduri recomandate pentru dezinfecția mâinilor, în funcție de nivelul de risc. Referitor la lotul nr. 5 -

§ 5

Dezinfectant - detergent pentru suprafețe non-critice: 5.1. Contestatorul arată că, în cuprinsul caietului de sarcini, pentru produsul ce se dorește a fi achiziționat, autoritatea contractantă solicită: „Proprietăți: Produsul să fie avizat TP 2 și TP 4”. În opinia sa, admiterea, la acest lot, doar a produselor încadrate în categoria celor dezinfectante biocide, puse spre comercializare pe piața din România în baza avizului BIO emis de CNPB, îngrădește nejustificat liberul acces al tuturor operatorilor economici, potențiali ofertanți la prezenta procedură. În acest sens, arată că OMS nr. 1761/2021 nu interzice folosirea produselor încadrate în categoria dispozitivelor medicale în procesele de dezinfecție din unitățile sanitare, singurele mențiuni, la acest capitol, fiind în legătură cu documentația care trebuie să însoțească produsul. În contextul prezentat, solicită Consiliul să oblige autoritatea contractantă ca, pentru acest lot, să accepte și produse dezinfectante încadrate în categoria dispozitivelor medicale, câtă vreme acestea îndeplinesc spectrul de activitate solicitat și respectă toate cerințele tehnice din caietul de sarcini. Pentru o analiză corectă, mai adaugă petentul, atunci când se compară produse dezinfectante cu aviz biocid și produse dezinfectante cu Pagina 3 din 37

§ 6

marcaj CE încadrate ca și dispozitive medicale, autoritatea contractantă trebuie să solicite ca produsele dispozitive medicale să prezinte testările standard EN pentru activitatea antimicrobiană, în conformitate cu ultimele variante specificate de standardul EN 14885/2022, în total acord cu prevederile OMS 1163/2010. 5.2. Pe de altă parte, ... SRL susține că și cerința ca produsul „Să fie sub formă lichidă, ușor de condiționat”, este una restrictivă, care încalcă principiul tratamentului egal.

§ 7

În sprijinul afirmației sale, face trimitere la art. 155 din Legea nr. 98/2016 și adaugă că produsele dezinfectante comercializate pe piața din România, au diferite forme de condiționare: solide, lichide concentrate și RTU; ținând cont de scopul achiziției din cadrul acestui lot (un produs eficient împotriva organismelor patogene existente pe suprafețele din diferitele secții ale unității sanitare), nu forma produsului este importantă, ci efectul final pe care acesta îl are. Astfel, solicită obligarea autorității contractante la acceptarea de produse și sub formă solidă. În privința lotului nr. 6 -

§ 8

Dezinfectant - detergent de nivel înalt pentru suprafețe: 6.1. Pentru acest lot, mai indică petentul, autoritatea contractantă a solicitat un produs dezinfectant care „Să poată fi utilizat pentru dezinfecția și curățarea tuturor suprafețelor” și cu următorul spectru de activitate: „Activitate antimicrobiană și standarde: Spectrul de activitate conform EN 14885: 2022 Bactericidă: EN 13727 (2,1) - condiții de murdărie, timp de contact < 5 minute pentru suprafețele ce intră în contact cu pacienții sau personalul medical sau timp de contact < 60 minute pentru alte tipuri de suprafețe. Bactericid/Levuricid: EN 16615 (2,2) - condiții de murdărie, timp de contact < 5 minute pentru suprafețele ce intră în contact cu pacienții sau personalul medical; sau timp de contact < 60 minute pentru alte tipuri de suprafețe. Levuricid: EN 13624 (2,1) (Candida albicans) - condiții de murdărie, timp de contact < 5 minute pentru suprafețele ce intră în contact cu pacienții sau personalul medical; sau timp de contact < 60 minute pentru alte tipuri de suprafețe. Fungicidă: EN 13624 (Aspergilus brasiliensis+Candida albicans) - condiții de murdărie, timp de contact < 5 minute pentru suprafețele ce intră în contact cu pacienții sau personalul medical; sau timp de contact < 60 minute pentru alte tipuri de suprafețe. Mycobactericidă: EN 14348 (M. Terrae sau M. Avium) condiții de murdărie/curățenie, timp de contact 60 minute. Virucidă: EN 14476 (Adenovirus, Poliovirus, Murine norovirus) - condiții de murdărie/curățenie, timp de contact < 5 minute pentru suprafețele ce intră în contact cu pacienții sau personalul medical; sau timp de contact <60 minute pentru alte tipuri de suprafețe. Sporicidă: EN 17126 (inclusiv Clostridium Difficile) - condiții de murdărie/curățenie, timp de contact < 15 minute pentru suprafețele ce intră în contact cu pacienții sau personalul medical sau timp de contact < 60 minute pentru alte tipuri de suprafețe”. Pagina 5 din 37

§ 9

Contestatorul precizează că standardul EN 14885/2022 definește standardul EN 16615 ca fiind metoda prin care se dovedește activitatea bactericidă și levuricidă în cazul dezinfecției suprafețelor cu șervețele. Prin urmare, adaugă că acesta se aplică în cazul dezinfecției suprafețelor mici cu șervetele, or, în situația de față, autoritatea contractantă nu a exprimat dorința de a achiziționa șervețele dezinfectante (caz în care solicitarea eficacității bactericide și levuricide conform EN 16615 ar fi fost relevantă).

§ 10

Șervețelele dezinfectante, mai menționează, fac obiectul loturilor nr. 8 și 9 ale procedurii. Față de cele relevate, solicită obligarea ... la eliminarea din specificațiile tehnice ale caietului de sarcini a standardului EN 16615:2015 pentru activitatea bactericidă și levuricidă, în cazul acestui lot. În ceea ce privește lotul nr. 7 -

§ 11

Dezinfectant rapid spray pentru dezinfecția rapidă a suprafețelor mici și echipamentelor: 7.1. Contestatorul precizează că produsul ce se dorește achiziționat este un dezinfectant pentru suprafețe. Prin raportare la prevederile art. 18 din OMS nr. 1761/2021, subliniază necesitatea verificării compatibilității produsului cu materialele ce se regăsesc în unitatea sanitară și declară că, în speță, este evident că solicitările autorității contractante sunt incomplete. Astfel, cere obligarea organizatoarei procedurii la completarea caietului de sarcini în conformitate cu prevederile OMS nr. 1761/2021, în sensul de a se solicita prezentarea rapoartelor de testare privind această compatibilitate cu diferite materiale (covor PVC tip tarkett, inox, plastic, etc), efectuate în laboratoare acreditate, pe baza standardelor EN ISO 175:2015 pentru materiale plastice și DIN 50905/1987 pentru alte materiale, singurele standarde care descriu metode de testare pentru compatibilitatea produselor chimice utilizate pe materiale. În drept, declară că își întemeiază contestația pe dispozițiile Legii nr. 98/2016 și ale Legii nr. 101/2016. Dovada comunicării contestației către autoritatea contractantă a fost prezentată. Prin adresa nr. .../..., în temeiul art. 611 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 101/2016, Consiliul a solicitat contestatorului ... SRL să transmită dovada constituirii cauțiunii aferente demersului său, în cuantumul legal prevăzut. Prin adresa nr. 36234/07.11.2023, înregistrată la CNSC cu nr. .../..., ... transmite punct de vedere cu privire la contestația ce face obiectul prezentului dosar. Preliminar, solicită Consiliului să ia act de abordarea petentului, anume aceea de a formula contestația înainte de a transmite o solicitare de clarificări. În plus, afirmă că toate criticile din cuprinsul acesteia sunt nefondate și au ca scop tergiversarea procedurii de atribuire. În combaterea argumentelor prezentate de ... SRL, autoritatea contractantă face o serie de precizări. Astfel, cu privire la lotul nr. 3: 3.1. declară că, în caietul de sarcini, la lotul nr. 2 al procedurii, se solicită clar și „Dezinfectant LICHID Pentru Dezinfecția Igienică Și Chirurgicală A Mâinilor Prin Frecare”, deci produs care nu se prezintă sub Pagina 7 din 37

§ 12

formă de gel. Ca atare, caietul de sarcini, în forma actuală, nu limitează accesul la procedură, așa cum susține contestatorul. Totodată, susține că Organizația Mondială a Sănătății aduce informații cu titlu de recomandări, neconstituind act normativ, și că activitatea antimicrobiană și standardele menționate în caietul de sarcini, conform EN 14885:2022, reprezintă criterii cu caracter de recomandare menite să sprijine activitatea medicului epidemiolog de spital în selectarea produselor biocide/dispozitive medicale de dezinfecție adecvate situației specifice unității sanitare, în conformitate cu Planul de

§ 13

supraveghere a Infecțiilor Asociate Asistenței Medicale elaborat anual de către SPIAAM. În aprecierea sa, în cazul celor două loturi (nr. 2 și 3) au fost respectate prevederile OMS 1761/2021. 3.2. Punctând diferența de cantitate a produsului și de timp de utilizare, între dezinfecția igienică a mâinilor prin frecare și dezinfecția chirurgicală a mâinilor prin frecare, afirmă că prețul se calculează în funcție de cantitatea folosită și de faptul că se utilizează același produs pentru ambele tipuri de dezinfecții. Calculul se exprimă la prețul minim obținut/per procedură minimă, mai adaugă. Referitor la lotul nr. 5: 5.1. Autoritatea contractantă afirmă că produsul pe care dorește să-l achiziționeze va asigura și dezinfecta suprafețele în contact cu alimentul, în conformitate cu prevederile art. 6 pct. 4 din OMS nr. 1761/2021. Conform aceluiași OMS (art. 6, pct. 2), mai adaugă, se impune dovada utilizării în zonele de distribuție și preparare a alimentelor: „(2) La achiziționarea produselor biacide de către unitățile sanitare publice și private, furnizorii acestora trebuie să pună la dispoziție dovada avizării/autorizării produsului de către Comisia Națională pentru Produse Biocide (CNPB), condiție obligatorie în vederea achiziției. (3) La achiziția produselor biocide, încadrate ca dispozitive medicale, utilizate de unitățile sanitare publice și private, condiția obligatorie în vederea achiziției este ca furnizorii acestora să pună la dispoziție: a) declarație de conformitate CE în conformitate cu Directiva 93/42/CEE a Consiliului (...) sau declarație de conformitate UE în conformitate cu Regulamentul (UE) 2017/745 al Parlamentului European și al Consiliului din 5 aprilie 2017 privind dispozitivele medicale, de modificare a Directivei 2001/83/CE a Regulamentului (CE) nr. 178/2002 și a Regulamentului (CE) nr. 1.223/2009 și de abrogare a Directivelor 90/385/CEE și 93/42/CEE ale Consiliului; b) certificatul sau certificatele de conformitate emise de organismul notificat implicat în evaluarea conformității pentru dispozitivul medical, la care se face referire în declarațiile prevăzute la lit. a); c) recomandările producătorului cu privire la eficacitatea produsului și indicațiile de utilizare”.

§ 14

Toate acestea, subliniază autoritatea contractantă, sunt menționate și în caietul de sarcini, la capitolul Cerințe Generale, astfel că nu consideră că îngrădește accesul operatorilor economici interesați, contrar susținerilor contestatorului. 5.2. Referitor la forma de prezentare a produsului, arată că, potrivit OMS 1761/2021, cap. III. Dezinfecția, art. 18, unul dintre criteriile de Pagina 9 din 37

§ 15

alegere corectă este: „f) să fie ușor de utilizat”. În același sens, adaugă că în alegerea formei de prezentare s-a ținut cont de utilizarea, cu cât mai multă ușurință, a produselor dezinfectante de către personalul medical și auxiliar, precum și de evitarea, pe cât posibil, a efectelor iritante ce apar la prepararea pentru utilizare a produselor sub formă de pulbere și de dificultățile de dizolvare a acestora, evidențiate în timp de către personalul utilizator. De asemenea, precizează că medicului epidemiolog de spital este cel care decide selecția produselor biocide/dispozitivelor medicale de dezinfecție adecvate situației specifice

§ 16

unității sanitare, în conformitate cu Planul de supraveghere a Infecțiilor Asociate Asistentei Medicale. În privința lotului nr. 6, declară că activitatea antimicrobiană și standardele menționate în caietul de sarcini sunt cele conform EN 14885:2022, singurele standarde în vigoare. În plus, menționează că OMS nr. 1082/2016 nu specifică standardul EN 16615:2015, iar actul normativ este abrogat. Cât despre standardul EN 14885/2022, susține că acesta nu definește standardul EN 16615 ca metoda de dezinfecție unică pentru șervetele, ci ca standard de evaluare și alegere a produselor dezinfectante din unitățile sanitare, pentru dezinfecția suprafețelor cu acțiune mecanică. Cu referire la lotul nr. 7, arată că în caietul de sarcini există următoarea cerință: „Să poată fi utilizat pe orice categorie de material (covor pvc tip tarkett, inox, plastic etc. — teste de compatibilitate cu materialele)”. Totodată, indică faptul că, potrivit OMS nr. 1761/2021, cap. III Dezinfecția, art. 18, printre criteriile de alegere corectă a dezinfectanților se numără și: „d) compatibilitatea cu materialele pe care se vor utiliza; h) natura suportului care urmează să fie tratat”. Prin urmare, afirmă că rapoartele de testare privind compatibilitatea cu diferite materiale (cele mai des întâlnite în cadrul unităților sanitare), efectuate în laboratoare acreditate, reprezintă obligația producătorului biocid în scopul obținerii avizului de punere pe piață sau a certificatului de dispozitiv medical. De altfel, mai adaugă, unitatea sanitară poate cere doar rapoarte de testare pentru demonstrarea eficacității biocide, în funcție de tipul de produs, mențiune, de asemenea, stipulată în caietul de sarcini, în secțiunea Cerințe Generale. În lumina celor expuse, solicită Consiliului să respingă contestația formulată de ... SRL și să ia act de faptul că nu au fost solicitate cheltuieli de judecată. În probațiune, a fost atașată dovada suspendării procedurii de atribuire pentru loturile contestate. Dovada comunicării punctului de vedere și către contestator a fost prezentată. Cu adresa nr. 36292/07.11.2023, înregistrată la C.N.S.C. cu nr. 61082/08.11.2023, autoritatea contractantă transmite, în copie certificată, documente din dosarul achiziției. Prin adresa nr. 1389/15.11.2023, înregistrată la C.N.S.C. cu nr. .../..., ... SRL transmite răspuns la punctul de vedere al autorității contractante. Raportându-se la data publicării anunțului și la data limită de depunere a ofertelor, petentul arată că, dacă ar fi solicitat clarificări în Pagina 11 din 37

§ 17

loc să formuleze contestație, așa cum afirmă autoritatea contractantă, s- ar fi regăsit într-una dintre următoarele situații: - ar fi depus o contestație în afara termenului prevăzut de lege, fapt ce ar fi atras după sine respingerea acesteia, ca tardivă. - ar fi formulat solicitări de clarificări prin care ar fi cerut modificarea caietului de sarcini, însă autoritatea le-ar fi respins (dat fiind punctul de vedere emis), îngrădindu-i posibilitatea de a participa la procedură sau descalificându-l pentru neîndeplinirea cerințelor.

§ 18

În acest context, declară că, în mod evident, demersul său nu a urmărit sfidarea autorității contractante, ci a avut la bază un drept legal constituit. Pe fond, vizând lotul nr. 3, consideră că afirmațiile autorității contractante cu privire la forma de prezentare a produsului denotă o stare de confuzie din partea acesteia. De asemenea, precizează că actele emise de OMS sunt acte normative, contrar celor reținute de spital. Mai mult, prin trimitere la art. 154 și art. 156 din Legea nr. 98/2016 și redând extras din standardul EN 14885/2022, subliniază că acesta din urmă a devenit standard național la data de 31.08.2022, stabilind obligații, deci neavând caracter de „recomandare”. Despre modul autorității contractante de interpretare a celor două proceduri de dezinfecție a mâinilor, contestatorul afirmă că denotă o „totală necunoștință de cauză”. În acest sens, precizează că dezinfecția igienică este definită de standardul EN 1500, unde produsul testat se compară cu un produs martor propan 2 -ol, aplicat în cantitatea de 3 ml la un timp de 60 secunde. Pe de altă parte, dezinfecția chirurgicală este definită de standardul EN 12791, unde produsul martor propan - 2 ol se aplica în cantități de 3ml pentru a menține mâinile umede timp de 3 minute, adică minimum 3 x 3 ml timp de 180 secunde. Criticând, în continuare, afirmațiile organizatoarei procedurii făcute în acest sens, precum și modul de calcul al prețului, reiterează că cele două procedee de dezinfecție (igienică și chirurgicală) a mâinilor prin frecare presupun și cantități diferite de produs, nu doar timpi de contact diferiți, chiar dacă este utilizat același produs în ambele cazuri. Referitor la lotul nr. 5, reiterează că, atât timp cât pe piață există produse dezinfectante care îndeplinesc toate cerințele autorității contractante, fiind avizate ca dispozitive medicale, excluderea acestora de la procedură pe considerentul că nu dețin aviz BIO cu încadrarea produsului TP4, deși au fost testate și pentru standardele specifice dezinfecției în zonele de distribuție și preparare a alimentelor, este lipsită de orice temei legal. Petentul apreciază că, în ceea ce privește modul de condiționare a produsului, autoritatea contractantă alege să interpreteze într-un mod propriu anumite prevederi legislative; fără vreo lipsă de îndoială, sintagma „ușor de utilizat” nu condiționează în nicio măsură autoritățile contractante a achiziționa doar produse lichide, așa cum nu condiționează avizarea produselor biocide de CNPB. Astfel, declară că, de fapt, ... nu a justificat decizia de a accepta doar produse lichide, motiv pentru care criticile sale din cadrul contestației rămân întemeiate. Cu privire la lotul nr. 6, susține că autoritatea contractantă a făcut referire la acte normative nemenționate în contestație. De asemenea, Pagina 13 din 37

§ 19

reafirmă că intenția autorității contractante este de a folosi produsul și pentru dezinfecția unor suprafețe mari de tipul pavimentelor, unde șervețelele ar fi improbabil, neeconomic și neprocedural de utilizat. Cu referire la lotul nr. 7, precizează că, dincolo de susținerile organizatoarei procedurii, producătorul nu are obligația de a testa produsul pentru compatibilitatea cu materialele sau de a obține avizarea acestuia. Toate acestea cad în sarcina distribuitorului produsului, mai adaugă.

§ 20

În concluzie, solicită admiterea contestației, astfel cum aceasta a fost formulată. Dovada comunicării documentului către autoritatea contractantă a fost prezentată. Prin nota internă încheiată în data de 28.11.2023, Consiliul a decis prelungirea termenului de soluționare a contestației ce face obiectul prezentei cauze cu 10 zile. Decizia a fost comunicată și autorității contractante prin adresa nr. .../.... Prin adresa nr. 1338/07.11.2023, înregistrată la C.N.S.C. cu nr. .../..., contestatorul transmite, în original, recipisa nr. ... din data de 06.11.2023, eliberată de CEC Bank - Sucursala ..., în valoare de 8.900,00 lei. Analizând susținerile și documentele depuse la dosarul cauzei, CONSILIUL constată următoarele: ..., în calitate de autoritate contractantă, a organizat procedura licitație deschisă pentru încheierea unui acord cadru având ca obiect „Dezinfectanți”, cod CPV 24455000-8 – Dezinfectanți (Rev. 2), elaborând, în acest sens, documentația de atribuire aferentă și publicând în SEAP, anunțul de participare nr. .../.... Conform acestui anunț, valoarea estimată a procedurii este de 2.330.000,00 lei, fără TVA, iar criteriul de atribuire utilizat este „Prețul cel mai scăzut”. Pentru loturile contestate valoarea estimată este următoarea: Lot 3 – Dezinfectant gel pentru dezinfecția igienică și chirurgicală a mâinilor prin frecare – 100.000 lei, fără TVA; Lot 5 – Dezinfectant - detergent pentru suprafețe non-critice – 350.000 lei, fără TVA; Lot 6 – Dezinfectant - detergent de nivel înalt pentru suprafețe – 240.000,00lei, fără TVA; Lot 7 – Dezinfectant rapid spray pentru dezinfecția rapidă a suprafețelor mici și echipamentelor – 200.000,00 lei, fără TVA; Nemulțumit de prevederile documentației de atribuire, ... SRL a formulat contestația a cărei soluționare face obiectul prezentei cauze și a solicitat obligarea autorității contractante la modificarea specificațiilor tehnice din caietul de sarcini mai sus menționat, pentru loturile 3, 5, 6 și 7 și suspendarea procedurii de atribuire, pentru loturile anterior menționate, până la soluționarea, pe fond, a contestației. Prin încheierea nr. .../..., Consiliul a dispus: „Respinge, ca rămasă fără obiect, cererea de suspendare a procedurii pentru loturile nr. 3, nr. 5, nr. 6 și nr. 7, din contestația formulată de ... SRL, în contradictoriu cu ...”. Hotărârea a fost transmisă autorității contractante prin adresa nr. .../... și contestatorului prin adresa nr. .../.... Pagina 15 din 37

§ 21

Cu privire la solicitarea preliminară a autorității contractante, din cadrul punctului de vedere transmis prin adresa nr. 36234/07.11.2023, înregistrată la CNSC cu nr. .../... prin care aceasta solicită Consiliului să ia act de faptul că ... SRL a formulat contestația înainte de a transmite o solicitare de clarificări, iar criticile din cuprinsul acesteia sunt nefondate și au ca scop tergiversarea procedurii de atribuire, Consiliul constată că nu a fost indicată o încălcare a legislației incidentă cauzei și nu a fost pusă în discuție nicio excepție de fond sau de procedură, iar formularea unei contestații nu este condiționată de o eventuală notificare prealabilă

§ 22

a autorității contractante sau de o cerere de clarificări, drept pentru care acestă solicitare a autorității contractante nu va fi analizată de Consiliu. În ceea ce privește fondul contestației formulată de ... SRL, Consiliul constată faptul că acesta vizează prevederi cu privire la cerințele aferente loturilor nr. 3, 5, 6 și 7 din cadrul caietului de sarcini nr. 33260/12.10.2023, publicat în SEAP în anexa anunțului de participare nr. .../..., sub identificatorul „[.../00009] Caiet de sarcini 33260- 12.10.2023.pdf.p7s”, înscris care, potrivit prevederilor art. 20 alin. (10) din HG nr. 395/2016, conține specificații tehnice prin intermediul cărora a descris autoritatea contractantă necesitatea sa, pentru a cărei satisfacere a fost organizară prezenta procedură de atribuire, și anume (pag. 2 și 3): „/.../ pentru loturile unde sunt acceptate produse încadrate ca dispozitive medicale, se vor prezenta: - Aviz de funcționare emis de Ministerul Sănătății – Agenția Națională a Medicamentului și a Dispozitivelor Medicale, prin care să se demonstreze că ofertantul este importator/distribuitor al producătorului dispozitivului medical ofertat, - Declarație de conformitate, însoțită de marcaj CE, - Rapoarte de testare traduse autorizat /.../ Lista standardelor din România aplicabile în unitățile sanitare, în domeniul curățării, dezinfecției este prevăzută în standardul SR EN 14885 ultima variantă. Unitățile sanitare publice și private, indiferent de subordonarea acestora, sunt obligate să solicite avizul (BIO)/actul administrativ de punere pe piață și comercializare, emis de Comisia Națională a Produselor Biocide, care are la bază dosarul tehnic și rezultatele testelor de laborator ce demonstrează eficacitatea acestora /.../”. În analiza criticilor, Consiliul va utiliza numerotarea dată acestora de autorul contestației. În primul rând, Consiliul va analiza criticile care vizează produsul care face obiectul lotului nr. 3 al procedurii - Dezinfectant gel pentru dezinfecția igienică și chirurgicală a mâinilor prin frecare. Prin critica nr. 3.1., contestatorul solicită Consiliului să oblige autoritatea contractantă să accepte și produse dezinfectante hidroalcoolice care nu se prezintă sub formă de gel, invocând dispozițiile art. 3 din OMS 1761/2021. Prin punctul de vedere, transmis prin adresa nr. 36234/07.11.2023, înregistrată la CNSC cu nr. .../..., autoritatea contractantă arată că, în caietul de sarcini, la lotul nr. 2 al procedurii, se solicită clar și „Dezinfectant LICHID Pentru Dezinfecția Igienică Și Chirurgicală A Mâinilor Prin Frecare”, deci produs care nu se prezintă sub formă de gel, concluzionând faptul că, în forma actuală, caietul de sarcini nu limitează accesul contestatorului la procedură. Pagina 17 din 37

§ 23

Consiliul constată faptul că, în cadrul lotului nr. 2 al procedurii, necontestat de ... SRL, urmează a fi achiziționat Dezinfectant lichid pentru dezinfecția igienică și chirurgicală a mâinilor prin frecare. Analizând cerințele caietului de sarcini cu privire la acest produs, Consiliul constată că cerințele sunt identice cu cele aferente produsului ce face obiectul lotului nr. 3, singura diferență fiind forma de condiționare a produsului, care este „lichid” pentru produsul din cadrul lotului nr. 2, respectiv „gel” pentru produsul din cadrul lotului nr. 3.

§ 24

În aceste condiții, Consiliul constată că sunt temeinice susținerile autorității contractante din cadrul punctului de vedere formulat în prezenta cauză, anterior menționate, potrivit cărora ofertantul contestator are posibilitatea ofertării produsului propriu, sub formă de lichid, în cadrul lotului nr. 2 al procedurii. Astfel, dat fiind faptul că nu este împiedicată participarea la procedură a contestatorului, Consiliul urmează a respinge, ca nefondată, critica nr. 3.1. Prin critica nr. 3.2., contestatorul solicită obligarea autorității contractante la modificarea formulei de analiză comparativă a ofertelor: „Prețul ofertat va fi: prețul unui litru concentrat și prețul necesar pentru o procedură de dezinfecție igienică a mâinilor prin frecare”, considerând- o eronată în contextul în care, în caietul de sarcini, se menționează, drept indicații de utilizare a produsului: „Dezinfecția igienică și chirurgicală a mâinilor prin frecare”, iar spectrul de activitate solicitat pentru acest produs prevede și standardul EN 12791, specific dezinfecției chirurgicale. Contestatorul consideră că cele două niveluri de dezinfecție (igienic și chirurgical) a mâinilor prin frecare presupun cantități diferite de produs, astfel încât forma actuală a analizei comparative nu asigură compararea echitabilă a ofertelor și nici eficiența, din punct de vedere economic, a achiziției. Mai mult, dat fiind faptul că se solicită dezinfecție de tip înalt, adică dezinfecție chirurgicală, contestatorul invocă prevederile Ordinului nr. 1761/2021, în care sunt prezentate proceduri recomandate pentru dezinfecția mâinilor, în funcție de nivelul de risc, ceea ce, în opinia sa, impune modificare modalității de realizare a analizei comparative. Prin punctul de vedere nr. 36234/07.11.2023, înregistrat la CNSC sub nr. .../..., autoritatea contractantă precizează că prețul se calculează în funcție de cantitatea folosită și de faptul că se utilizează același produs pentru ambele tipuri de dezinfecții, iar pentru calcul se utilizează prețul obținut/per procedură minimă. Prin răspunsul la punctul de vedere al autorității contractante, transmis prin adresa nr. 1389/15.11.2023, înregistrată la CNSC sub nr. .../..., contestatorul consideră că dezinfecția igienică este definită de standardul EN 1500, unde produsul testat se compară cu un produs martor propan 2-ol, aplicat în cantitatea de 3 ml la un timp de 60 secunde. Pe de altă parte, dezinfecția chirurgicală este definită de standardul EN 12791, unde produsul martor propan-2 ol se aplică în cantități de 3ml pentru a menține mâinile umede timp de 3 minute, adică minimum 3 x 3 ml timp de 180 secunde. Prin urmare, contestatorul consideră că cele două procedee de dezinfecție (igienică și chirurgicală) a mâinilor prin frecare presupun și cantități diferite de produs, nu doar Pagina 19 din 37

§ 25

timpi de contact diferiți, chiar dacă este utilizat același produs în ambele cazuri. Consiliul constată că, prin caietul de sarcini, a fost solicitat un produs destinat atât realizării dezinfecției igienice a mâinilor, prin frecare, cât și dezinfecției chirurgicale a mâinilor, prin frecare, după cum rezultă chiar din denumirea produsului ce face obiectul lotului, respectiv „Dezinfectant gel pentru dezinfecția igienică și chirurgicală a mâinilor prin frecare”.

§ 26

Cu privire la acest produs, a fost solicitat următorul spectru de activitate: „Activitate antimicrobiană și standarde: Spectrul de activitate conform EN 14885:2022 Bactericidă: EN 13727 (2,1), timp de contact între 30 secunde și 1 minut. EN 1500 (2,2), timp de contact între 30 secunde și 1 minut. EN 12791 (2,2), timp de contact între 1 minut și 5 minute. Levuricidă: EN 13624 (2, 1), timp de contact între 30 sec. și 1 minut. Virucidă: EN 14476 (2,1) (pentru dezinfecția igienică), timp de contact între 30 secunde și 2 minute. Timp de acțiune maxim

§ 27

90 de secunde pentru dezinfecția chirurgicală /.../”. Cu privire la acest spectru de activitate microbicidă, Consiliul constată că a fost impusă respectarea unor standarde care dovedesc realizarea dezinfecției igienice a mâinilor, prin frecare (EN 1500 – standard obligatoriu, EN 14476 – standard adițional), dar și respectarea unor standarde specifice dezinfecției chirurgicale a mâinilor (EN 12791), după cum rezultă din tabelul nr. 1, de la pag. 20 din standardul EN 14885:2022 și din tabelele de la punctele 4.3.2.2., respectiv 4.3.2.4. din standard. Contestatorul consideră că „cele două niveluri de dezinfecție (igienic și chirurgical) a mâinilor prin frecare presupun cantități diferite de produs, astfel încât forma actuală a analizei comparative nu asigură compararea echitabilă a ofertelor și nici eficiența, din punct de vedere economic, a achiziției”. Consiliul constată că, din prevederile documentației de atribuire și din susținerile autorității contractante, rezultă cu claritate faptul că produsul urmează a fi utilizat pentru dezinfecția igienică și chirurgicală a mâinilor, prin frecare. Prin urmare, solicitarea din caietul de sarcini, de a fi prezentat „prețul necesar pentru o procedură de dezinfecție igienică a mâinilor prin frecare” corespunde cu una dintre utilizările avute în vedere de autoritatea contractantă pentru produs, respectiv dezinfecția igienică a mâinilor, prin frecare. În ceea ce privește faptul că o eventuală comparație a prețului pentru cantitatea de produs ce urmează a fi utilizată pentru o procedură de dezinfecție chirurgicală a mâinilor, prin frecare, ar fi de natură a asigura o mai bună eficiență din punct de vedere economic a achiziției, Consiliul constată că susținerile contestatorului în acest sens sunt temeinice, după cum rezultă din considerentele expuse în continuare. Astfel, nu se poate a pune la îndoială faptul că realizarea unei dezinfecții de nivel înalt (chirurgicală) a mâinilor asigură și realizarea unei dezinfecții de nivel mai scăzut (igienică) a mâinilor. Pe de altă parte, prin caietul de sarcini a fost impusă dovedirea afirmațiilor cu privire la activitățile produsului (bactericidă, levuricidă, virucidă) prin prezentarea Pagina 21 din 37

§ 28

unor teste realizate în conformitate cu standardele impuse de standardul EN 14885:2022, cu precizarea dovedirii realizării fiecărui efect microbicid în cadrul unor timpi de contact, indicați prin documentația de atribuire. Conform susținerilor autorității contractante, din cadrul punctului de vedere nr. 36234/07.11.2023, înregistrat la CNSC sub nr. .../..., un aspect care ar diferenția utilizarea produsului pentru dezinfecția igienică a mâinilor de dezinfecția chirurgicală a mâinilor este necesitatea asigurării unui timp de contact mai mare al dezinfectantului cu mâinile,

§ 29

în cazul dezinfecției chirurgicale, care, conform acestor susțineri, ar necesita, în realitate, un timp de contact dublu. Or, timpul maxim de contact solicitat de autoritatea contractantă, prin caietul de sarcini, pentru dovedirea efectului virucid, conform standardului EN 14476, specific dezinfecției igienice a mâinilor, este de 2 minute. Pe de altă parte, timpul maxim de contact pe care trebuie să-l prezinte un produs, pentru realizarea dezinfecției chirurgicale a mâinilor, prin frecare, este de 90 de secunde, fiind mai mic decât timpul impus pentru realizarea dezinfecției igienice a mâinilor, prin frecare. Astfel, apare ca fiind relevantă cantitatea de produs recomandată de producător pentru realizarea unei proceduri de dezinfecție chirurgicală a mâinilor, în timpul maxim impus de 90 de secunde, ceea ce este de natură a asigura și realizarea dezinfecției de nivel inferior, respectiv cea igienică. Date fiind aceste considerente, Consiliul va admite critica nr. 3.2., urmând ca autoritatea contractantă să solicite, prin caietul de sarcini, prezentarea prețului pentru cantitatea de dezinfectant necesară unei proceduri de dezinfecție chirurgicală a mâinilor, prin frecare. În continuare, Consiliul va analiza criticile care vizează specificațiile aferente produsului a cărui achiziționare face obiectul lotului nr. 5 al procedurii - Dezinfectant - detergent pentru suprafețe non-critice. Prin critica nr. 5.1. Contestatorul arată că, în cuprinsul caietului de sarcini al lotului nr. 5, autoritatea contractantă solicită: „Proprietăți: Produsul să fie avizat TP 2 și TP 4”, încadrate categoria produselor biocide, puse spre comercializare pe piața din România în baza avizului BIO emis de CNPB, nefiind permisă ofertarea unor produse încadrate în categoria dispozitivelor medicale, a căror utilizare este permisă de Ordinul nr. 1761/2021. Contestatorul solicită Consiliul să oblige autoritatea contractantă ca, pentru acest lot, să accepte și produse dezinfectante încadrate în categoria dispozitivelor medicale, câtă vreme acestea îndeplinesc spectrul de activitate solicitat și respectă toate cerințele tehnice din caietul de sarcini. Prin punctul de vedere, transmis prin adresa nr. 36234/07.11.2023, înregistrată la CNSC cu nr. .../..., autoritatea contractantă precizează că produsul pe care dorește să-l achiziționeze va asigura și dezinfectarea suprafețele în contact cu alimentul, considerând că trebuie respectate prevederile art. 6 alin. (2) și alin. (4) din Ordinul nr. 1761/2021, care stipulează următoarele: „(2) La achiziționarea produselor biacide de către unitățile sanitare publice și private, furnizorii acestora trebuie să pună la dispoziție dovada avizării/autorizării produsului de către Comisia Națională pentru Produse Biocide (CNPB), condiție obligatorie în vederea achiziției. Pagina 23 din 37

§ 30

(3) La achiziția produselor biocide, încadrate ca dispozitive medicale, utilizate de unitățile sanitare publice și private, condiția obligatorie în vederea achiziției este ca furnizorii acestora să pună la dispoziție: a) declarație de conformitate CE în conformitate cu Directiva 93/42/CEE a Consiliului (...) sau declarație de conformitate UE în conformitate cu Regulamentul (UE) 2017/745 al Parlamentului European și al Consiliului din 5 aprilie 2017 privind dispozitivele medicale, de modificare a Directivei 2001/83/CE a Regulamentului (CE) nr. 178/2002 și a Regulamentului (CE) nr.

§ 31

1.223/2009 și de abrogare a Directivelor 90/385/CEE și 93/42/CEE ale Consiliului; b) certificatul sau certificatele de conformitate emise de organismul notificat implicat în evaluarea conformității pentru dispozitivul medical, la care se face referire în declarațiile prevăzute la lit. a); c) recomandările producătorului cu privire la eficacitatea produsului și indicațiile de utilizare (4) În unitățile sanitare, în activitățile de curățenie, dezinfecție și sterilizare, se utilizează următoarele tipuri de produse biocide: /.../ b) tip 2 (pentru suprafețe, instrumentar și textile); c) tip 4 (pentru igiena în zonele de distribuție și preparare a alimentelor) /.../”. Autoritatea contractantă precizează că aceste aspecte sunt menționate și în caietul de sarcini, la capitolul Cerințe Generale, astfel că nu consideră că îngrădește accesul operatorilor economici interesați, contrar susținerilor contestatorului. În analiza criticii, Consiliul reține faptul că, în caietul de sarcini, sunt precizate următoarele (pag. 2): „/.../ pentru loturile unde sunt acceptate produse încadrate ca dispozitive medicale, se vor prezenta /.../”. Or, contrar susținerilor autorității contractante, în caietul de sarcini, cu privire la lotul nr. 5 al procedurii, nu sunt făcute precizări cu privire la acceptarea ofertării unor produse încadrate ca dispozitive medicale. Dat fiind faptul că autoritatea contractantă a precizat faptul că este de acord cu ofertarea, în cadrul lotului nr. 5, al unor produse încadrate ca dispozitive medicale, care să îndeplinească cerințele cu privire la spectrul de activitate, stabilite prin caietul de sarcini, dar a considerat, în mod eronat, că documentația de atribuire permite ofertarea unor astfel de produse, Consiliul va admite critica nr. 5.1. și va dispune completarea precizărilor caietului de sarcini, cu privire la lotul nr. 5, cu mențiunea că este acceptată și ofertarea, în cadrul acestui lot, a unor produse încadrate ca dispozitive medicale. Prin critica nr. 5.2., contestatorul consideră că cerința ca produsul „Să fie sub formă lichidă, ușor de condiționat”, este una restrictivă și încalcă principiul tratamentului egal, solicitând obligarea autorității contractante la acceptarea unor produse sub formă solidă. Contestatorul precizează forma de condiționare a produsului nu este importantă, ci efectul final pe care acesta îl are, considerând că cerința criticată este de natură a conduce la încălcarea dispozițiilor art. 155 alin. (6) din Legea nr. 98/2016, care stipulează că „Specificațiile tehnice trebuie să permită tuturor operatorilor economici accesul egal la procedura de atribuire și nu trebuie să aibă ca efect introducerea unor obstacole nejustificate față de asigurarea unei concurențe efective între operatorii economici”. Pagina 25 din 37

§ 32

Prin punctul de vedere, transmis prin adresa nr. 36234/07.11.2023, înregistrată la CNSC cu nr. .../..., autoritatea contractantă arată că, potrivit art. 18 lit. f) din normele tehnice aprobate prin Ordinul nr. 1761/2021, unul dintre criteriile de alegere corectă este: „f) să fie ușor de utilizat” și precizează că, în alegerea formei de condiționare, s-a ținut cont de utilizarea, cu cât mai multă ușurință, a produselor dezinfectante de către personalul medical și auxiliar, precum și de evitarea, pe cât posibil, a efectelor iritante ce apar la prepararea pentru utilizare a produselor sub formă de pulbere și de dificultățile de

§ 33

dizolvare a acestora, evidențiate în timp de către personalul utilizator. De asemenea, precizează că medicului epidemiolog de spital este cel care decide selecția produselor biocide/dispozitivelor medicale de dezinfecție adecvate situației specifice unității sanitare, în conformitate cu Planul de supraveghere a Infecțiilor Asociate Asistenței Medicale. Consiliul constată că este întemeiată susținerea autorității contractante, dat fiind faptul că produsele sub formă lichidă nu prezintă riscurile asociate unor produse sub formă solidă, care trebuie dizolvate înainte de utilizare. În acest sens, Consiliul are în vedere faptul că argumentele autorității contractante se referă la operațiunile necesare pregătirii produsului pentru aplicare, respectiv la activitățile desfășurate de personalul propriu și la riscurile aferente acestor activități. Consiliul constată și faptul că nu este întemeiată susținerea contestatorului din răspunsul la punctul de vedere al autorității contractante, transmis prin adresa nr. 1389/15.11.2023, înregistrată la CNSC sub nr. .../..., potrivit căruia sintagma „ușor de utilizat”, precizată la art. 18 lit. f) din normele tehnice aprobate prin Ordinul nr. 1761/2021 nu condiționează în nicio măsură autoritățile contractante a achiziționa doar produse lichide. Astfel, argumentația autorității contractante, cu privire la impunerea ofertării exclusiv a unor produse sub formă lichidă, s-a bazat pe propriile nevoi și pe aspecte, cum ar fi riscurile de manevrare în vederea dizolvării produsului și riscurile apariției unor efecte iritante în cazul manipulări pulberilor, cu privire la care autorul contestației nu a făcut precizări. Totodată, Consiliul constată că autorul contestației nu a făcut dovada faptului că cerința solicitată de autoritatea contractantă este de natură a limita participarea la constitui o restricționare semnificativă a posibilității ofertării produselor existente pe piață, ceea ce ar fi de natură a constitui o limitare nejustificată a concurenței între operatoriii economici, acesta susținând doar faptul că solicitarea produselor condiționate sub formă lichidă are ca scop exclusiv limitarea competiției. Pentru considerentele anterior menționate, Consiliul va respinge, ca nefondată, critica nr. 5.2. În continuare, Consiliul va analiza criticile care vizează conținutul caietului de sarcini, referitor la produsul ce face obiectul lotului nr. 6 al procedurii - Dezinfectant - detergent de nivel înalt pentru suprafețe. Prin critica nr. 6.1. contestatorul solicită obligarea autorității contractante la eliminarea din specificațiile tehnice cuprinse în caietul de sarcini, aferente lotului în discuție, a standardului EN 16615:2015 pentru activitatea bactericidă și levuricidă. Pagina 27 din 37

§ 34

Contestatorul arată că autoritatea contractantă a solicitat un produs dezinfectant care „Să poată fi utilizat pentru dezinfecția și curățarea tuturor suprafețelor” și cu următorul spectru de activitate: „Activitate antimicrobiană și standarde: Spectrul de activitate conform EN 14885: 2022 Bactericidă: EN 13727 (2,1) - condiții de murdărie, timp de contact < 5 minute pentru suprafețele ce intră în contact cu pacienții sau personalul medical sau timp de contact < 60 minute pentru alte tipuri de suprafețe.

§ 35

Bactericid/Levuricid: EN 16615 (2,2) - condiții de murdărie, timp de contact < 5 minute pentru suprafețele ce intră în contact cu pacienții sau personalul medical; sau timp de contact < 60 minute pentru alte tipuri de suprafețe. Levuricid: EN 13624 (2,1) (Candida albicans) - condiții de murdărie, timp de contact < 5 minute pentru suprafețele ce intră în contact cu pacienții sau personalul medical; sau timp de contact < 60 minute pentru alte tipuri de suprafețe. Fungicidă: EN 13624 (Aspergilus brasiliensis+Candida albicans) - condiții de murdărie, timp de contact < 5 minute pentru suprafețele ce intră în contact cu pacienții sau personalul medical; sau timp de contact < 60 minute pentru alte tipuri de suprafețe. Mycobactericidă: EN 14348 (M. Terrae sau M. Avium) condiții de murdărie/curățenie, timp de contact 60 minute. Virucidă: EN 14476 (Adenovirus, Poliovirus, Murine norovirus) - condiții de murdărie/curățenie, timp de contact < 5 minute pentru suprafețele ce intră în contact cu pacienții sau personalul medical; sau timp de contact <60 minute pentru alte tipuri de suprafețe. Sporicidă: EN 17126 (inclusiv Clostridium Difficile) - condiții de murdărie/curățenie, timp de contact < 15 minute pentru suprafețele ce intră în contact cu pacienții sau personalul medical sau timp de contact < 60 minute pentru alte tipuri de suprafețe”. Contestatorul consideră că standardul EN 14885/2022 definește testările realizate conform standardului EN 16615 ca fiind metoda prin care se dovedește activitatea bactericidă și levuricidă în cazul dezinfecției suprafețelor cu șervețele, dar autoritatea contractantă nu achiziționează șervețele dezinfectante (caz în care solicitarea eficacității bactericide și levuricide conform EN 16615 ar fi fost relevantă). Contestatorul arată și faptul că șervețelele dezinfectante fac obiectul loturilor nr. 8 și 9 ale procedurii. Prin punctul de vedere transmis prin adresa nr. 36234/07.11.2023, înregistrată la CNSC sub nr. .../..., autoritatea contractantă precizează că activitatea antimicrobiană și standardele menționate în caietul de sarcini sunt cele conform EN 14885:2022, singurele standarde în vigoare. Astfel, autoritatea contractantă menționează că standardul EN 14885/2022 nu definește standardul EN 16615 ca metoda de dezinfecție unică pentru șervetele, ci ca fiind un standard de evaluare și alegere a produselor dezinfectante din unitățile sanitare, pentru dezinfecția suprafețelor cu acțiune mecanică. Consiliul constată că este întemeiată argumentația autorității contractante, din cadrul punctului de vedere formulat în prezenta cauză, dat fiind faptul că, în tabelul nr. 1 de la pag. 20 din standardul EN14885:2022, în care sunt precizate standardele utilizate în vederea efectuării testărilor necesare dovedirii activităților microbicide solicitate pentru produsele dezinfectante, este menționat standardul EN 16615, Pagina 29 din 37

§ 36

pentru efectele bactericid și levuricid aferente unor produse destinate pentru „Surface disinfection with mechanical action” (traducerea Consiliului: dezinfecției suprafețelor, cu acțiune mecanică). Acest standard este menționat și în tabelul de la punctul 4.3.2.7 (pag. 23) din standardul EN 14885:2022. Or, în niciunul dintre aceste tabele, nu se precizează că formularea „cu acțiune mecanică” se referă strict la produsele cu care sunt impregnate șervețele dezinfectante. Nici la paginile 28 și 31 din standardul EN 14885:2022 nu sunt făcute precizări cu privire la faptul că acest standard se referă exclusiv la produse

§ 37

impregnate în șervețele, ci doar la faptul că testarea se referă la produse utilizate cu acțiune mecanică, respectiv ștergere. Pe de altă parte, Consiliul constată că este evident faptul că aplicarea produsului pe suprafețe mari, cum ar fi pardoselile, în vederea realizării simultane a curățării și dezinfecției acestora, nu exclude acțiunea mecanică, așa cum susține contestatorul. Or, în condițiile în care, prin standardul EN 14885:2022, este impusă ca fiind obligatorie testarea conform standardului EN 16615 pentru produsele destinate dezinfectării suprafețelor, cu acțiune mecanică, fără a fi precizat faptul că acest standard se aplică doar produselor destinate a fi folosite pentru impregnarea unor șervețele, Consiliul va respinge, ca nefondată, critica nr. 6.1. În continuare, Consiliul va analiza criticile care vizează prevederile caietului de sarcini, aferente lotului nr. 7 al procedurii - Dezinfectant rapid spray pentru dezinfecția rapidă a suprafețelor mici și echipamentelor: Prin critica nr. 7.1., contestatorul precizează că produsul care face obiectul lotului în discuție este un dezinfectant pentru suprafețe, fiind necesară verificarea compatibilității produsului cu materialele ce se regăsesc în unitatea sanitară. Contestatorul solicită obligarea organizatoarei procedurii la completarea caietului de sarcini în conformitate cu prevederile Ordinului nr. 1761/2021, în sensul de a se solicita prezentarea rapoartelor de testare privind această compatibilitate cu diferite materiale (covor PVC, inox, plastic, etc), efectuate în laboratoare acreditate, pe baza standardelor EN ISO 175:2015 pentru materiale plastice și DIN 50905/1987 pentru alte materiale, singurele standarde care descriu metode de testare pentru compatibilitatea produselor chimice utilizate pe materiale. În acest sens, contestatorul invocă dispozițiile art. 18 lit. d) și lit. h) din Anexa nr. 1 la Ordinul nr. 1761/2021, care stipulează următoarele: „Art. 18. - Criteriile de alegere corectă a dezinfectantelor sunt următoarele: /.../ d) compatibilitatea cu materialele pe care se vor utiliza /…/ h) natura suportului care urmează să fie tratat /.../”. Prin punctul de vedere transmis prin adresa nr. 36234/07.11.2023, înregistrată la CNSC sub nr. .../..., autoritatea contractantă arată că în caietul de sarcini există cerințe în sensul compatibilității cu materialele pe care urmează a fi aplicat produsul și invocă precizările din normele tehnice aprobate prin Ordinul nr. 1761/2021, art. 18 lit. d) și h). De asemenea, aceasta precizează că rapoartele de testare privind compatibilitatea cu diferite materiale (cele mai des întâlnite în cadrul unităților sanitare), efectuate în laboratoare acreditate, reprezintă obligația producătorului biocid în scopul obținerii avizului de punere pe piață sau a certificatului de dispozitiv medical. Pagina 31 din 37

§ 38

În secțiunea aferentă lotului nr. 7 din caietul de sarcini, Consiliul a regăsit următoarea cerință: „Să poată fi utilizat pe orice categorie de material (covor pvc tip tarkett, inox, plastic etc. — teste de compatibilitate cu materialele)”. În ceea ce privește dispozițiile art. 18 lit. d) și h) din normele tehnice aprobate prin Ordinul nr. 1761/2021, sunt precizate următoarele:

§ 39

„Criteriile de alegere corectă a dezinfectantelor sunt următoarele: /.../ d) compatibilitatea cu materialele pe care se vor utiliza; h) natura suportului care urmează să fie tratat /.../”. Consiliul constată faptul că art. 18 lit. d) și lit. h) din Anexa nr. 1 la Ordinul nr. 1761/2021 nu impun o anumită modalitate prin care să fie dovedită compatibilitatea dezinfectantului cu materialele pe care acesta se va utiliza. Prin urmare, Consiliul constată că este responsabilitatea exclusivă a autorității contractante de a stabili modalitatea de dovedire a compatibilității produsului ce face obiectul lotului nr. 7 cu suprafețele pe care acesta urmează a fi utilizat. În acest sens, lipsa solicitării unor astfel de rapoarte de testare nu este de natură a aduce prejudicii contestatorului, care nu este împiedicat să depună o oferă conformă. Astfel, Consiliul constată că solicitarea contestatorului, de completare a documentației de atribuire cu anumite cerințe care nu se regăsesc în acesta, nu are ca obiect eliminarea unor cerințe restrictive, care să fi împiedicat contestatorul să depună ofertă, ci impunerea unora noi, care să restricționeze participarea la procedură a altor operatori economic, aspect aflat în totală discordanță cu scopul prevăzut la art. 2 alin. (3) din Legea nr. 101/2016, respectiv „/.../ asigurarea, la nivel național, a unor mecanisme și proceduri efective, rapide și eficiente de sesizare și remediere a neregulilor, care să garanteze respectarea dispozițiilor legale privind atribuirea contractelor”. Potrivit dispozițiilor Legii nr. 101/2016, contestația constituie o cale de atac la îndemâna persoanelor vătămate de un act al autorității contractante, iar nu un mijloc de restricționare a participării la procedură a altor operatori economici, prin impunerea de cerințe suplimentare, sau de a genera condiții de participare care să favorizeze produsele comercializate de contestator. Consiliul reține faptul că, în legislația în vigoare, nu se prevede obligația autorității contractante de a modifica documentația de atribuire pe considerentul că ar fi mai utilă autorității o altă variantă, mai restrictivă, a documentației de atribuire, în condițiile în care nu există prevederi legale care să oblige la o astfel de restricționare. În consecință, nici Consiliul nu poate obliga autoritatea contractantă la impunerea unor cerințe care împiedică participarea la procedură a unor produse, în condițiile în care astfel de cerințe nu reprezintă nevoi obiective ale autorității contractante. Aceste constatări sunt valabile și prin raportare la susținerile contestatorului din cadrul răspunsului la punctul de vedere al autorității contractante, transmis prin adresa nr. 1389/15.11.2023, înregistrată la Pagina 33 din 37

§ 40

CNSC sub nr. .../..., potrivit cărora producătorul nu are obligația de a testa produsul pentru compatibilitatea cu materialele sau de a obține avizarea acestuia, obligațiile în acest sens fiind în sarcina distribuitorului produsului. În acest sens, Consiliul reține faptul că, în caietul de sarcini, nu a fost precizat cine trebuie să realizeze testele solicitate pentru produs. Față de considerentele anterior menționate, Consiliul urmează a respinge, ca nefondată, critica nr. 7.1.

§ 41

Având în vedere aspectele de fapt și de drept mai sus evocate, în temeiul dispozițiilor art. 26 alin. (2) și (5) din Legea nr. 101/2016, cu modificările și completările ulterioare, Consiliul va admite, în parte, contestația formulată de ... SRL, în contradictoriu cu autoritatea contractantă ..., respectiv criticile nr. 3.2. și nr. 5.1., conform considerentelor reținute cu privire la fiecare dintre acestea, va respinge, ca nefondate, criticile nr. 3.1., 5.2, 6.1. și 7.1 și va obliga autoritatea contractantă ca, în termen de cel mult zece zile de la primirea prezentei, să procedeze la modificarea prevederilor caietului de sarcini aferent produselor aferente loturilor nr. 3 și nr. 5, cu luarea în considerare a celor precizate în motivare și să informeze toți operatorii economici interesați de participarea la prezenta procedură de atribuire despre modificările adoptate, prin publicarea acestora în SEAP. Consiliul subliniază că, în acest context, se impune o reverificare a documentației de atribuire, de către autoritatea contractantă, pentru a vedea dacă sunt necesare și alte modificări ale acesteia, în corelare cu cele reținute de Consiliu în cadrul considerentelor de mai sus. Pentru aceste motive în baza documentelor depuse de părți, CONSILIUL NAȚIONAL DE SOLUȚIONARE A CONTESTAȚIILOR DECIDE:

§ 42

Admite, în parte, contestația formulată de ... SRL, în contradictoriu cu autoritatea contractantă ..., respectiv criticile nr. 3.2. și nr. 5.1., conform considerentelor reținute cu privire la fiecare dintre acestea, Respinge, ca nefondate, criticile nr. 3.1., 5.2, 6.1. și 7.1 și Obligă autoritatea contractantă ca, în termen de cel mult zece zile de la primirea prezentei, să procedeze la modificarea prevederilor caietului de sarcini aferent produselor aferente loturilor nr. 3 și nr. 5, cu luarea în considerare a celor precizate în motivare și să informeze toți operatorii economici interesați de participarea la prezenta procedură de atribuire despre modificările adoptate, prin publicarea acestora în SEAP. Obligatorie. Împotriva prezentei decizii se poate formula plângere în termen de 10 zile de la comunicare. Complet de soluționare a contestațiilor în domeniul achizițiilor publice: Pagina 35 din 37

§ 43

Consilier de soluționare ... PREȘEDINTE ... Consilier de soluționare ... Redactat practicaua deciziei ...

§ 44

Redactată în 4 (patru) exemplare originale, conține ... (...) de pagini Pagina 37 din 37

Documente pentru aceeași cercetare

Legăturile se bazează pe coduri CPV sau critici comune din buletin. Verificați faptele și motivarea fiecărui document.