AchiziaBibliotecă
Instrumentele Achizia
Aspect

Document CNSC

Decizie CNSC 2887/2023

BORCUT BARBOLOVICI SRL în contradictoriu cu JUDETUL MARAMURES (CONSILIUL JUDETEAN MARAMURES)

Decizia CNSC nr. 2887/C4/3169 din 08.12.2023

Link permanent

Identificare și pasaje din sursă

Decizia CNSC nr. 2887/C4/3169 din 08.12.2023

Data din document
2023-12-08
Complet
C4

Obiectul procedurii

având ca obiect „Modernizare Muzeul Judeţean de Etnografie şi Artă Populară”, cod CPV 45321000-3, s-a solicitat: - anularea adresei privind comunicarea rezultatului procedurii nr. 26840/03.11.2023, a raportului procedurii nr. 26839/03.11.2023, a tuturor actelor subsecvente în ceea ce priveşte oferta depusă de asocierea SC OBERHAUSER INVEST SRL - SC ARCHOR STUDIO SRL; - reluarea procedurii, prin reevaluarea ofertei depuse de asocierea SC OBERHAUSER INVEST SRL - SC ARCHOR STUDIO SRL; - obligarea autorităţii contractante la plata cheltuielilor ocazionate cu soluţionarea contestaţiei. Cu adresa înregistrată la Consiliu sub nr. 64783/27.11.2023, SC OBSERHAUSER INVEST SRL, lider al Asocierii SC OBERHAUSER INVEST SRL – SC ARCHOR STUDIO SRL, cu sediul social în Baia Mare, B-dul Unirii nr. 20, spaţiul S39, jud. Maramureş, înmatriculată la Oficiul Registrului Comerţului sub nr. J40/400/2013, având CUI 31589810, cu sediul procesual ales în Cluj-Napoca, str. Acad. David Prodan nr. 24, jud. Cluj, r…
Verifică pasajul în context →

Soluția, din document

CONSILIUL DECIDE: În temeiul art. 26 alin. (6) din Legea nr. 101/2016, respinge ca nefondată contestaţia formulată de SC BORCUŢ BARBOLOVICI SRL, în contradictoriu cu JUDEŢUL MARAMUREŞ (CONSILIUL JUDEȚEAN MARAMUREȘ). Admite cererea de intervenție formulată de SC OBERHAUSER INVEST SRL. Prezenta decizie este obligatorie pentru părţile cauzei, în conformitate cu dispoziţiile art. 28 alin. (1) din Legea nr. 101/2016. Împotriva prezentei decizii se poate formula plângere în termen de 10 zile de la comunicare. Pagina 2 din 2
Verifică pasajul în context →

Extrase din documentele asociate, fără completări sau interpretare juridică. Anonimizarea sursei este păstrată.

Decizie 2887/2023

Decizie CNSC
An dosar: 2023Înregistrare: 61778Data înregistrării: 2023-11-13
ContestatorBORCUT BARBOLOVICI SRLCUI 4424866
Autoritate contractantăJUDETUL MARAMURES (CONSILIUL JUDETEAN MARAMURES)

2023_2887_2023_Decizie_2887.pdf, BO2023_2887_2023_BO2023_2887.pdf

Document publicat în registru

PDF CNSC

Text extras automat; verificați forma originală în PDF.

Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.

Citește textul integral · 3.554 caractere
§ 1

În conformitate cu prevederile art. 12 alin. (1) şi ale art. 27 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 privind remediile şi căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziţie publică, a contractelor sectoriale şi a contractelor de concesiune de lucrări şi concesiune de servicii, precum şi pentru organizarea şi funcţionarea Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor, Consiliul adoptă următoarea DECIZIE Nr. 2887/C4/3169 Data: 08.12.2023 Prin contestaţia nr. 2917/10.11.2023, înregistrată la Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor cu nr. 61778/13.11.2023, înaintată de SC BORCUŢ BARBOLOVICI SRL, în calitate de lider al Asocierii SC BORCUȚ BARBOLOVICI SRL - SC AEDILIS PROIECT SRL, cu sediul în Baia Mare, str. George Enescu nr. 1/1, judeţul Maramureş, înregistrată la Oficiul Registrului Comerţului sub nr. J24/1391/1993, având CUI RO 4424866, reprezentată legal de domnul Barbolovici Daniel, împotriva rezultatului procedurii comunicat prin adresa nr. 26840/03.11.2023 și a raportului procedurii nr. 26839/03.11.2023, documente emise de JUDEŢUL MARAMUREŞ (CONSILIUL JUDEȚEAN MARAMUREȘ), cu sediul în Baia Mare, str. Gheorghe Șincai nr. 46, judeţul Maramureș, în calitate de autoritate contractantă, în cadrul procedurii simplificate organizată în vederea atribuirii contractului având ca obiect „Modernizare Muzeul Judeţean de Etnografie şi Artă Populară”, cod CPV 45321000-3, s-a solicitat: - anularea adresei privind comunicarea rezultatului procedurii nr. 26840/03.11.2023, a raportului procedurii nr. 26839/03.11.2023, a tuturor actelor subsecvente în ceea ce priveşte oferta depusă de asocierea SC OBERHAUSER INVEST SRL - SC ARCHOR STUDIO SRL; - reluarea procedurii, prin reevaluarea ofertei depuse de asocierea SC OBERHAUSER INVEST SRL - SC ARCHOR STUDIO SRL; - obligarea autorităţii contractante la plata cheltuielilor ocazionate cu soluţionarea contestaţiei. Cu adresa înregistrată la Consiliu sub nr. 64783/27.11.2023, SC OBSERHAUSER INVEST SRL, lider al Asocierii SC OBERHAUSER INVEST SRL – SC ARCHOR STUDIO SRL, cu sediul social în Baia Mare, B-dul Unirii nr. 20, spaţiul S39, jud. Maramureş, înmatriculată la Oficiul Registrului Comerţului sub nr. J40/400/2013, având CUI 31589810, cu sediul procesual ales în Cluj-Napoca, str. Acad. David Prodan nr. 24, jud. Cluj, reprezentată convenţional prin SCA LĂPUŞAN & PARTNERS, în calitate şi ofertant desemnat câştigător al procedurii de atribuire, în Pagina 1 din 2

§ 2

conformitate cu prevederile art. 17 alin. (3) din Legea nr. 101/2016, a formulat cerere de intervenţie voluntară, prin care a solicitat: - respingerea contestaţiei formulată de SC BORCUŢ BARBOLOVICI SRL, ca nefondată. - obligarea contestatorului la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de soluţionarea contestaţiei. Contestaţia şi cererea de intervenţie vor fi soluţionate împreună, având în vedere dispoziţiile art. 66 alin. (1), art. 67 alin. (1) şi art. 123 alin. (1) C. proc. civ. Pentru aceste motive, în baza legii şi a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DECIDE: În temeiul art. 26 alin. (6) din Legea nr. 101/2016, respinge ca nefondată contestaţia formulată de SC BORCUŢ BARBOLOVICI SRL, în contradictoriu cu JUDEŢUL MARAMUREŞ (CONSILIUL JUDEȚEAN MARAMUREȘ). Admite cererea de intervenție formulată de SC OBERHAUSER INVEST SRL. Prezenta decizie este obligatorie pentru părţile cauzei, în conformitate cu dispoziţiile art. 28 alin. (1) din Legea nr. 101/2016. Împotriva prezentei decizii se poate formula plângere în termen de 10 zile de la comunicare. Pagina 2 din 2

Motivare publicată în buletin

PDF CNSC

Text extras automat; verificați forma originală în PDF.

Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.

Citește textul integral · 59.865 caractere
§ 1

În conformitate cu prevederile art. 12 alin. (1) şi ale art. 27 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 privind remediile şi căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziţie publică, a contractelor sectoriale şi a contractelor de concesiune de lucrări şi concesiune de servicii, precum şi pentru organizarea şi funcţionarea Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor, Consiliul adoptă următoarea DECIZIE Nr. .... Data: .... Prin contestaţia nr. 2917/10.11.2023, înregistrată la Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor cu nr. 61778/13.11.2023, înaintată de SC ...SRL, în calitate de lider al Asocierii SC ...SRL - SC ... SRL, cu sediul în …., împotriva rezultatului procedurii comunicat prin adresa nr. 26840/03.11.2023 și a raportului procedurii nr. 26839/03.11.2023, documente emise de JUDEŢUL ...(CONSILIUL JUDEȚEAN ...), cu sediul în …. ..., în calitate de autoritate contractantă, în cadrul procedurii simplificate organizată în vederea atribuirii contractului având ca obiect „...”, cod CPV 45321000-3, s-a solicitat: - anularea adresei privind comunicarea rezultatului procedurii nr. 26840/03.11.2023, a raportului procedurii nr. 26839/03.11.2023, a tuturor actelor subsecvente în ceea ce priveşte oferta depusă de asocierea SC …. SRL; - reluarea procedurii, prin reevaluarea ofertei depuse de asocierea SC …. SRL; - obligarea autorităţii contractante la plata cheltuielilor ocazionate cu soluţionarea contestaţiei. Cu adresa înregistrată la Consiliu sub nr. 64783/27.11.2023, SC …. SRL, lider al Asocierii SC …. SRL, cu sediul social în Baia Mare, B-dul Unirii nr. 20, spaţiul S39, jud. ..., înmatriculată la Oficiul Registrului Comerţului sub nr. …., în calitate şi ofertant desemnat câştigător al procedurii de atribuire, în conformitate cu prevederile art. 17 alin. (3) din Legea nr. 101/2016, a formulat cerere de intervenţie voluntară, prin care a solicitat: - respingerea contestaţiei formulată de SC ...SRL, ca nefondată. - obligarea contestatorului la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de soluţionarea contestaţiei. Contestaţia şi cererea de intervenţie vor fi soluţionate împreună, având în vedere dispoziţiile art. 66 alin. (1), art. 67 alin. (1) şi art. 123 alin. (1) C. proc. civ. Pagina 1 din 22

§ 2

CONSILIUL NAŢIONAL DE SOLUŢIONARE A CONTESTAŢIILOR, asupra cauzei de faţă, constată următoarele: Consiliul a fost legal sesizat şi este competent, potrivit dispoziţiilor art. 12 alin. (1) din Legea nr. 101/2016, să soluţioneze contestaţia de faţă, prin care SC ...SRL, în calitate de operator economic participant la procedura de atribuire în cauză, critică decizia autorității contractante de a declara câștigătoare oferta depusă de Asocierea SC … SRL - SC …. SRL. Potrivit adresei de comunicare a rezultatului procedurii nr. 26840 din 03.11.2023, oferta SC ...SRL a fost declarată admisibilă şi conformă, dar necâştigătoare, obţinând un punctaj de 92 puncte, oferta asocierii SC … SRL fiind declarată câştigătoare cu un punctaj de 96 puncte. În fapt, contestatoarea apreciază că oferta depusă de Asocierea SC …. SRL este neconformă şi nu respectă cerinţele din documentaţia de atribuire în ceea ce priveşte prezentarea graficului şi inacceptabilă deoarece nu face dovada deţinerii autorizaţiei de ignifugare a materialelor combustibile. 1. Motivul cu privire la faptul că oferta este neconformă şi nu respectă cerinţele din documentaţia de atribuire se poate observa din modul de prezentare al graficului Gantt, susține contestatoarea, aceste prevederi regăsindu-se la paginile 25-26 din caietul de sarcini. Asocierea SC … SRL a prezentat graficul Gantt, fără a preciza interdependenţele pentru toate activităţile din grafic, fapt ce a dus la identificarea eronată a drumului critic. Pe graficul prezentat de aceasta, singurele activităţi critice sunt activităţile de proiectare şi activităţile de întocmire documentaţii post execuţie. Aceste aspecte sunt clar eronate, având în vedere că de activitatea de proiectare nu sunt legate celelalte activităţi de execuţie, însemnând că începerea acestora nu este condiţionată de finalizarea activităţilor de proiectare şi emitere a ordinului de începere a lucrărilor, nefiind activităţi critice. Contestatoarea menţionează că activităţile critice din cadrul unui contract sunt acele activităţi care nu pot fi amânate fără suplimentarea resurselor necesare, având un impact asupra duratei totale de execuţie, or conform graficului prezentat de asocierea SC ...SRL - SC ...SRL, toate activităţile de execuţie sunt activităţi non critice, a căror durată nu are impact asupra duratei totale. De exemplu, Ordinul de începere a lucrărilor nu poate fi emis fără a se fi finalizat activităţile de proiectare, lucrările de demolare nu pot fi executate fără a se emite Ordinul de începere a lucrărilor, fapt ce ar fi făcut ca aceste activităţi să facă parte din drumul critic, iar conform legendei din partea de jos a graficului, activităţile critice sunt evidenţiate cu culoare roşie. Același lucru se aplică şi pentru celelalte activităţi care încep fără a avea o interdependeţă sau inter-relaţionare cu activităţile precendente. Pagina 2 din 22

§ 3

De asemenea, conform C-1984, perioada de timp friguros (15 noiembrie - 15 martie) este perioada convenţională în care nu se pot executa lucrări, deoarece apare o probabilitate maximă ca frecvenţa zilelor friguroase să depăşească 90% din numărul de zile ale intervalului. În graficul Gantt, prezentat de Asocierea SC ...SRL - SC ...SRL, apare execuţia de lucrări în perioada de timp friguros. Astfel, în opinia contestatoarei, oferta depusă de Asocierea SC ...SRL - SC ...SRL ar fi trebuit declarată neconformă, nicidecum punctată cu punctaj maxim pentru factorul de evaluare D. Demonstrarea unei metodologii adecvate de implementare a contractului, precum şi o planificare adecvată a resurselor umane şi a activităţilor în execuţia contractului, având în vedere că toată metodologia de execuţie are la bază graficul de execuţie. 2. Motivul cu privire la faptul că oferta este inacceptabilă, deoarece nu face dovada deţinerii autorizaţiei de ignifugare a materialelor combustibile. Conform caietului de sarcini, pag. 15, punctul 10. Cerinţe privind execuţia, alin. 4, se menţionează „[...] Execuţia lucrărilor specifice va trebui să fie realizată de firme specializate, acreditate sau autorizate conform legislaţiei in vigoare." Or, conform DALI - Piese scrise, scenariul recomandat este Scenariul 1, unde la pag. 135 se menţionează că printre lucrările necesare prin scenariul 1 sunt lucrări de reparaţii ale şarpantei, element din material combustibiul, ce necesită ignifugare. Ignifugarea materialelor se poate face doar de o persoană autorizată IGSU, iar deşi conform Hotărârii Curţii de Justiţie a Uniunii Europene (Camera a treia din 26.01.2023 în cauza C-403/21), completul menţionează în final că „Articolul 63 alineatul (1) din Directiva 2014/24 trebuie interpretat în sensul că se opune ca un ofertant să fie exclus de la o procedură de atribuire a unui contract pentru motivul că nu a desemnat subcontractantul căruia intenţionează să îi încredinţeze executarea unor obligaţii rezultate din reglementări speciale aplicabile activităţilor legate de contractul în cauză şi care nu sunt prevăzute în documentele achiziţiei, atunci când acest ofertant a precizat în oferta sa că va executa aceste obligaţii recurgând la capacităţile unei alte entităţi, fără a fi însă legat de aceasta din urmă printr-o convenţie de subcontractare”, în oferta Asocierii SC ...SRL - SC ...SRL nu a menţionat că va executa aceste lucrări recurgând la capacităţile altei entităţi şi nici nu a prezentat autorizaţia pentru acest tip de lucrări. Astfel, contestatoarea apreciază că este necesară reevaluarea ofertei Asocierii SC ...SRL - SC ...SRL cu riscul declarării acesteia ca neconformă şi inacceptabilă, solicitând obligarea autorităţii contractante la reevaluarea părţii de propunere tehnică ce face obiectul contestaţiei, cu respectarea documentaţiei de atribuire. Pagina 3 din 22

§ 4

De asemenea, solicită obligarea autorităţii contractante la plata cheltuielilor ocazionate cu soluţionarea contestaţiei. JUDEŢUL ...a transmis documentele relevante în soluţionarea contestaţiei, ataşat punctului de vedere nr. 27956/17.11.2023, înregistrată la Consiliu cu nr. 63820/21.11.2023, prin care solicită respingerea acesteia ca neîntemeiată, având în vedere următoarele argumente: Oferta depusă de către Asocierea SC ...SRL - SC ...SRL îndeplineşte toate cerinţele solicitate prin documentaţia de atribuire, fapt demonstrat prin verificările efectuate de comisia de evaluare, a căror rezultate sunt transcrise şi în procesele-verbale ale şedinţelor, dar şi în grilele de evaluare aferente. Asocierea SC ...SRL - SC ...SRL a prezentat Graficul Gantt (diagrama de lucru), Drumul critic şi Programul de lucru pentru proiectare şi execuţie în oferta tehnică de la pagina 828 la pagina 838 şi cuprinde activităţile şi subactivităţile identificate a fi realizate atât pentru serviciile de proiectare, cât şi pentru lucrările de execuţie, cu indicarea duratei, a termenului de început şi termenului de finalizare pentru fiecare dintre acestea. Din Graficul Gantt prezentat se poate observa cu claritate succesiunea şi ordinea logică a activităţilor/subactivităţilor identificate având la bază documentaţia tehnică pusă la dispoziţie. Contractul aferent procedurii de achiziţie publică este cel reglementat de Hotărârea nr. 1/2018 pentru aprobarea condiţiilor generale şi specifice pentru anumite categorii de contracte de achiziţie aferente obiectivelor de investiţii finanţate din fonduri publice, care prevede la art. 11: 17.11 actualizarea Programului de Execuţie lunar, în termen de 10 zile de la începutul fiecărei luni, până la finalizarea tuturor lucrărilor şi va conţine graficul de eşalonare calendaristică Gantt şi raportul descriptiv actualizate. După cum se poate observa din Graficul Gantt prezentat, au fost incluşi predecesori pentru fiecare activitate, la care ofertantul a identificat resursele tehnice şi de personal utilizate pentru activitatea/subactivitatea propusă atât pentru serviciile de proiectare (resurse personal), cât şi pentru cea de execuţie (resurse personal, materiale şi echipamente/utilaje). Referitor la critica contestatoarei privind lipsa interdependenţei pentru toate activităţile din grafic, acestea sunt apreciate de autoritatea contractantă ca fiind nefondate, întrucât în cadrul Metodologiei de realizare a activităţilor în scopul obţinerii rezultatelor aşteptate, prezentate în cadrul ofertei tehnice, începând cu pag. 130, se identifică succesiunea şi descrierea interconectării activităţilor contractului corelat cu Graficul Gantt prezentat. Toate acestea sunt identificate prin coloana denumită predecesori care confirmă dependenţa începerii unei activităţi/subactivităţi doar la finalizarea celei anterioare. Pagina 4 din 22

§ 5

Comisia de evaluare a înţeles că nu este obligatoriu ca toate activităţile dintr-un proiect să fie condiţionate între ele şi că există activităţi care pot fi independente, însă ofertanţii trebuie să demonstreze că tehnologiile proprii de execuţie prezentate sunt corelate cu informaţiile introduse în cadrul diagramelor întocmite şi cu managementul contractului, fapt demonstrat de ofertantul Asocierea SC ...SRL - SC ...SRL şi pentru care i s-a acordat punctajul corespunzător la factorul de evaluare Demostrarea unei metodologii adecvate de implementare a contractului, precum şi o planificare adecvată a resurselor umane şi activităţilor în execuţia contractului. Referitor la critica privind identificarea eronată a drumului critic, autoritatea contractantă menţionează că fiecare ofertant îşi întocmeşte propriul Grafic Gantt cu identificarea drumului critic acolo unde consideră că ar fi o posibilitate de întârziere datorată factorilor externi. Aşadar, identificarea drumului critic este la latitudinea fiecărui ofertant, acesta fiind întocmit la momentul depunerii ofertei şi având la bază o documentaţie tehnică DALI, care nu tratează în mod detaliat toate soluţiile tehnice pe specialităţi. Asocierea SC ...SRL - SC ...SRL a prezentat în cuprinsul ofertei tehnice, de la pag. 831 la pag. 833, Drumul critic care evidenţiază puncte critice aferente fiecărei etape de execuţie a contractului. Analizând Graficul Gantt şi diagrama Drumului critic regăsite în cadrul propunerii tehnice, se observă că drumul critic prezentat de ofertant nu modifică durata şi data de începere/data de finalizare a activităţilor considerate critice, acesta fiind o prognoză a termenelor prezentate în cuprinsul Graficului Gant, luată în considerare de ofertant la momentul întocmirii ofertei, având la bază o documentaţie tehnică DALI care nu tratează într-un totul toate soluţiile tehnice pe specialităţi. Totodată, în graficul intitulat Drum critic ofertantul a identificat toate activităţile care pot fi considerate critice (cele marcate cu culoare roşie) atât pentru etapa de proiectare, cât şi pentru cea de execuţie lucrărilor, iar acestea nu conduc la depăşirea duratei de execuţie a contractului şi respectă duratele solicitate de autoritatea contractantă în cadrul documentaţiei de atribuire. Astfel, autoritatea contractantă concluzionează că ofertantul a prezentat interdependenţele dintre activităţile contractului, a evidenţiat drumul critic aferent acestora, programarea acestora în timp fiind într-o succesiune logică şi continuă. Prin urmare, comisia de evaluare nu a identificat niciun motiv de a declara oferta depusă de Asocierea SC ...SRL - SC ...SRL neconformă sau de a depuncta factorul de evaluare care vizează aspectele sesizate de contestatoare. În ceea ce priveşte susţinerile contestatoarei referitoare la includerea în cadrul graficul Gantt a execuţiei de lucrări în perioada de timp friguros, autoritatea contractantă menţionează prevederile Pagina 5 din 22

§ 6

Normativului C-1984 pentru realizarea pe timp friguros a lucrărilor de construcţii şi a instalaţiilor aferente: - Pentru lucrări de finisaj sunt prevăzute următoarele prevederi: - lucrările interioare de finisaj, bazate pe procese umede, pot fi executate şi pe timp friguros dacă procesul tehnologic se desfăşoară în încăperi închise şi dacă s-au creat condiţiile conform tabelului de la pag. 69 din Normativ; - Referitor la execuţia instalaţiilor interioare (sanitare, de încălzire şi ventilare), este specificat faptul că se va ţine seama de caracteristicile tehnice ale materialelor ce se plasează şi se montează şi de natura operaţiilor necesare, în condiţiile factorilor climatici din zilele de timp friguros; - Instalaţiile electrice şi de automatizare se pot executa pe timp friguros cu respectarea condiţiilor de la pag 79 din Normativ. Astfel, deduce că Normativul prevede faptul că trebuie asigurate unele condiţii speciale de realizare a lucrărilor de construcţii pe timp friguros, în niciun caz nu interzice executarea acestora în perioada 15 noiembrie - 15 martie. Conform C 16-84, categoriile de lucrări speciale pentru care trebuie asigurate măsuri speciale pe timp friguros sunt: a) lucrări de pământ, b) fundaţii şi construcţii sub nivelul terenului, c) lucrări de beton, d) montarea prefabricatelor, e) lucrări de zidărie, f) învelitori şi tinichigerie, g) construcţii metalice, h) lucrări de finisaj, i) montare geamuri, j) izolaţii, k) protecţia anticorozivă în construcţii, 1) lucrări de zidărie refractară, m) instalaţii interioare. Acelaşi normativ prevede că executantul va elabora proiectul anual pentru organizarea lucrărilor pe timp friguros. Acest proiect va fi elaborat până cel târziu la data de 15 septembrie. Proiectul se supune aprobării conducerii executantului general şi se trimite la proiectant şi beneficiar pentru verificarea încadrării în devizul general al investiţiei. În cadrul graficului, Asocierea SC ...SRL - SC ...SRL a prevăzut, în perioadele de timp 15.11.-15.03, lucrări care se execută în incinta clădirii cum ar fi: vopsitorii pereţi, reparaţii şpaleţi, montare cabluri şi conductoare, montare tablouri, etc. Totodată, ofertantul a invocat normativul şi a specificat în partea de metodologie de execuţie a lucrărilor că se vor respecta prevederile din „Normativul pentru realizarea pe timp friguros a lucrărilor de construcții și instalații aferente C 16-84". Ţinând cont că, în cuprinsul ofertei, asocierea a invocat şi ţinut cont de prevederile C 16/84 - Normativ pentru realizarea pe timp friguros a lucrărilor de construcţii şi a instalaţiilor aferente, comisia de evaluare a considerat că este evidenţiat, în mod corect, execuţia de lucrări pe perioada aferentă timpului friguros, fiind necesară asigurarea unei continuităţi a şantierului şi nu suspendarea activităţii acestuia, fapt pentru care autoritatea apreciază că susţinerile contestatoarei nu Pagina 6 din 22

§ 7

reprezintă o motivaţie justificată şi suficientă pentru declararea ofertei depuse de Asocierea SC ...SRL - SC ...SRL ca fiind neconformă. Referitor la critica contestatoarei potrivit căreia oferta este inacceptabilă, deoarece nu face dovada deţinerii autorizaţiei de ignifugarea a materialelor combustibile, autoritatea contractantă consideră că aceasta este nefondată, având în vedere că în fişa de date, Cap. III.1.1.b) Capacitatea de exercitare a activității profesionale, nu s-a impus/prevăzut obligaţia ofertanţilor de a deţine o autorizaţie specifică pentru execuţia lucrărilor din cadrul contractului, iar în conţinutul caietului de sarcini nu sunt prevăzute specificaţii tehnice referitoare la aceste autorizaţii. Autoritatea contractantă arată că a ales să nu impună nicio cerinţă cu privire la prezentarea de autorizaţii speciale, întrucât lucrările care ar necesita astfel de autorizaţii reprezintă o componentă insignifiantă în raport cu totalitatea lucrărilor din cadrul contractului, invocând în susținerea afirmației prevederile art. 172 alin. (3) şi alin. (5) din Legea nr. 98/2016. De asemenea, în cadrul caietului de sarcini, la cap. 10. Cerinţe privind execuţia, se menţionează că lucrările se vor executa cu respectarea strictă a proiectului, a prevederilor Certificatului de Urbanism, a Autorizaţiei de Construire şi a Proiectului Tehnic de Execuţie. Execuţia lucrărilor specifice va trebui să fie realizată de firme specializate, acreditate sau autorizate conform legislaţiei în vigoare. Antreprenorul este obligat să-şi îndeplinească atribuţiile ce-i revin referitoare la calitatea construcţiilor stabilite prin Legea nr. 10/1995, privind calitatea în construcţii şi de celelalte normative legale în vigoare. Astfel, nici în cuprinsul caietului de sarcini nu s-au impus cerinţe privind prezentarea de autorizaţii, ci este evidenţiat faptul că antreprenorul are obligaţia ulterioară, şi nu la momentul depunerii ofertei, de a executa lucrările specifice cu firme specializate, acreditate sau autorizate conform legislaţiei în vigoare, având posibilitatea de a le subcontracta în timpul derulării contractului, având în vedere prevederile art. 219 alin. (3) din Legea nr. 98/2016. Mai mult, conform descrierii lucrărilor necesare a fi executate, prezentate în DALI, acestea presupun implementarea tuturor lucrărilor stabilite prin acest proiect, fără a modifica/reface şarpanta corpului existent (corp muzeu). Astfel, lucrările presupun repararea acoperişului şarpantă (schimbarea elementelor de structură din lemn doar dacă se constată deteriorarea lor), inclusiv repararea sistemului de colectare şi evacuare a apelor meteorice la nivelul învelitoarei tip şarpantă şi schimbarea integrală a învelitorii. Mai mult, lucrările de ignifugare nu pot fi apreciate ca reprezentând lucrări preponderente pentru care devine necesară solicitarea autorizării ofertantului, ci ocazionale ce decurg din realizarea obiectului principal al contractului. Din această cauză, în caietul de sarcini nu s-au cerut cerinţe Pagina 7 din 22

§ 8

speciale pe domeniul ignifugare, fiind o lucrare care va fi executată doar dacă este cazul, şarpanta existentă fiind considerată a fi ignifugată. Prin cererea de intervenţie voluntară înregistrată la Consiliu cu nr. 64783/27.11.2023, SC ...SRL, lider al Asocierii SC ...SRL – SC ...SRL a solicitat: - respingerea contestaţiei formulată de SC ...SRL, ca nefondată. - obligarea contestatorului la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de soluţionarea contestaţiei. Intervenienta apreciază că ambele critici ale contestatoarei sunt nefondate, având în vedere următoarele argumente: I. Oferta Asocierii SC ...SRL – SC ...SRL - este conformă. I.1. Critica privind neconformitatea graficului Gantt. Aceasta critică este nefondată, sens în care arată că, potrivit documentaţiei de atribuire - pct. IV.4.1 Modul de prezentare al propunerii tehnice din fişa de date şi formularului B - Formular Propunere tehnică: „în grafic se vor prezenta lucrările prevăzute a se executa lunar, conform propriei evaluări pe baza DALI-ului pus la dispoziţia ofertanţilor". În propunerea tehnică au fost cuprinse în mod detaliat toate activităţile ce urmează a fi prestate, în succesiunea logică de realizare a acestora şi totodată cu indicarea drumului critic şi a interdependenţelor dintre activităţi şi a reperelor critice. În acest sens, propunerea tehnică prezintă la pag. 828 - 830 graficul activităţilor, iar la pag. 831 - 833 este prezentat pe larg drumul critic, cu jaloanele aferente. Spre exemplu, indică jalonul executării acoperişului din structuri, acesta cuprinzând: demolarea acoperişului, reparaţii la structura de lemn, montarea învelitorii, montarea termoizolaţiei şi reparaţii la sistemul de colectare, iar din analiza informațiilor se observă cu claritate interdependența lucrărilor exemplificate. Astfel, după efectuarea demolărilor se vor efectua atât reparaţii la structura de lemn dar se vor executa şi pereţii din zidărie de cărămidă, respectiv se va putea proceda ulterior la demolarea tâmplăriei. Contrar susţinerilor contestatoarei, graficul Gantt permite înţelegerea completă a întinderii în timp a serviciilor de proiectare, a lucrărilor de execuţie, precum şi a recepţiei, astfel că întreaga critica a contestatoarei nu se dovedeşte a fi decât o speculaţie cu titlu general. Intervenienta subliniază că petenta nu a fost în măsură să invoce neconformităţi efective, punctuale, cu privire la greşita întocmire a graficului sub aspectul ordinii succesive, ci s-a limitat la invocarea cu titlu general a lipsei drumului critic/interdependenţei activităţilor prevăzute în grafic, deşi aceste aspecte reies cu evidenţă la o simplă analiză a graficului. În acest sens, aceasta invocă jurisprudenţa CNSC, prin care s- a reţinut în mod constant că o atare modalitate generală de formulare a criticilor este ab initio nefondată, întrucât contestatoarea îşi înalcă Pagina 8 din 22

§ 9

obligaţia esenţială de a proba criticile în concret investind practic Consiliul cu o analiză „în integrum” a procedurii de atribuire sau o supraevaluare a ofertelor concurente pe bază de supoziţii. Reţinând aşadar atât caracterul nefondat, pur general al criticii, cât şi netemeinicia speculaţiei invocate de contestatoare, intervenienta apreciază critica nefondată. I.2. Critica privind lipsa depunerii autorizaţiei IGSU pentru lucrările de ignifugare: Intervenienta arată că, deşi contestatoarea invocă lipsa depunerii autorizaţiei IGSU în cadrul ofertei, această critică excede în primul rând însăşi documentaţiei de atribuire, întrucât niciunde nu s-a prevăzut obligaţia depunerii unui astfel de document în cadrul ofertei. De altfel, nici contestatoarea nu invocă vreo prevedere din documentaţia de atribuire care să fi prevăzut această obligaţie. Evaluarea ofertelor trebuie efectuată în conformitate cu cerinţele clare şi în limitele cerinţelor documentaţiei de atribuire, aceasta având caracter obligatoriu atât pentru autoritatea contractantă, cât şi pentru ofertanţi. Astfel, trebuie avut în vedere că documentaţia de atribuire nu a fost contestată şi toate cerinţele trasate prin documentaţia de atibuire necontestată au devenit obligatorii atât pentru autoritatea contractantă, cât şi pentru ofertanţi. Astfel, o autoritate contractantă nu poate respinge o ofertă pentru faptul că un operator economic nu a depus documente suplimentare şi neprevăzute în mod exprs în documentaţia de atribuire. Această obligaţie strictă ce revine autorităţilor contractante derivă din principiul egalităţii de tratament şi din obligaţia de transparenţă care decurge de aici, cărora le sunt supuse autorităţile contractante. Astfel, pe de o parte, principiul egalităţii de tratament impune ca ofertanţii să dispună de aceleaşi şanse în formularea ofertelor lor şi implică, aşadar, ca aceste oferte să fie supuse aceloraşi condiţii pentru toţi ofertanţii. Pe de altă parte, obligaţia de transparenţă are ca scop să garanteze absenţa riscului de favoritism şi de arbitrar din partea autorităţii contractante. Aceasta implică formularea tuturor condiţiilor şi modalităţilor procedurii de atribuire în mod clar, precis şi neechivoc în anunţul de participare sau în caietul de sarcini, astfel încât, în primul rând să permită tuturor ofertanţilor informaţi în mod rezonabil şi obişnuit de diligenţi să le înţeleagă conţinutul exact şi să le interpreteze în acelaşi mod şi, în al doilea rând, să permită autorităţii contractante să verifice efectiv şi în mod riguros dacă ofertele prezentate de ofertanţi corespund criteriilor care guvernează contractul în cauză. În subsidiar, intervenienta arată că existenţa lucrărilor de ignifugare în DALI nu conduce automat la necesitatea ignifugării elementelor de lemn de către antreprenorul general, ci soluţia tehnică va fi prevăzută de către proiectant. Ignifugarea materialelor poate fi Pagina 9 din 22

§ 10

efectuată fie de un operator specializat, fie materialele pot fi achiziţionate direct ignifugate de la producători autorizaţi. Urmare punctului de vedere transmis de autoritatea contractantă, SC ...SRL a transmis concluzii scrise nr. 2932/22.11.2023, înregistrate la Consiliu cu nr. 64216/23.11.2023, prin care precizează următoarele: 1. În cadrul punctului de vedere, autoritatea contractantă se contrazice menţionând pe de o parte că la pagina 130 se identifică succesiunea şi descrierea interconectării activităţilor contractului corelat cu graficul gantt şi pe de altă parte că înţelege că nu este obligatoriu ca toate activităţile dintr-un proiect să fie condiţionate între ele şi că există activităţi care pot fi independente. În opinia contestatoarei, în cadrul execuţiei unui contract, toate activităţile au o relaţie de dependenţă cu alte activităţi, neputând fi vorba de activităţi independente, astfel cum a arătat în cadrul contestaţiei. După înţelegerea autorităţii contractante, de exemplu, activităţile de Demolare pereţi zidărie, Desfaceri şi demolare pardoseli de cărămidă, Curăţare soclu, pot începe odată cu începerea activităţii de proiectare, înainte de emiterea Ordinului de începere a lucrărilor, fapt ce ar conduce la întocmirea unui dosar penal de execuţie a lucrărilor fără autorizaţie de construire, ce poate fi pedepsită cu închisoare de la 3 luni la un an sau cu amendă, în conformitate cu prevederile Legii nr. 50/1991 actualizată. Prin lipsa interdependenţelor dintre activităţi, programul Microsoft Project, program în care a fost întocmit graficul gantt, nu poate identifica corect drumul critic. Faptul ca la pag. 831 - 833 Asocierea SC ...SRL - SC ...SRL a prezentat un document intitulat Drumul critic, în care sunt evidenţiate toate activităţile din graficul gantt, nu înseamnă că acesta este întocmit corect. Mai mult, menţiunea că Drumul critic prezentat nu modifică data de începere şi data de finalizare a activităţilor este lipsită de validitate, deoarece lipsa legăturilor de inter-relaţionare dintre toate activităţile din grafic a condus la identificarea eronată a drumului critic. Astfel, menţiunea autorităţii contractante că Asocierea SC ...SRL - SC ...SRL a demonstrat că tehnologiile proprii de execuţie prezentate sunt corelate cu informaţiile introduse în cadrul diagramelor întocmite şi pentru care i s-a acordat punctaj corespunzător la factorul de evaluare Demonstrarea unei metodologii adecvate de implementare a contractului, precum şi o planificarea adecvată a resurselor umane şi activităţilor în execuţia contractului este eronată, din acest motiv oferta trebuia declarată neconformă. Cât despre lucrările executate pe perioada de timp friguros, faptul că ASOCIEREA SC ...SRL - SC ...SRL a invocat şi ţinut cont de prevederile CI6/84 - Normativ pentru realizarea pe timp friguros a lucrărilor de construcţii şi a instalaţiilor aferente, fără a menţiona care sunt măsurile speciale pe care le va asigura în perioada de timp friguros, Pagina 10 din 22

§ 11

nu este suficient pentru a asigura comisia de evaluare de respectarea cerinţelor calitative din documentaţia de atribuire. În opinia contestatoarei, menţiunea autorităţii contractante de necesitate a asigurării unei continuităţi a şantierului în detrimentul execuţiei unor lucrări de calitate nu poate fi luată în considerare, având în vedere cazurile în care unii constructori au scurt-circuitat procese tehnologice ce au dus la execuţia unor lucrări deficient şi în unele cazuri la accidente în perioada de exploatare a construcţiilor. 2. Referitor la prezentarea autorizaţiei de ignifugare a materialelor combustibile, contestatoarea arată că menţiunea că în fişa de date nu s- a impus /prevăzut obligaţia ofertanţilor de a deţine o autorizaţie specifică pentru execuţia lucrărilor şi de faptul că pe durata execuţiei contractului pot fi implcati noi subcontractanţi nu dă dreptul ofertanţilor să se absolve de la dispoziţiile legii. Conform Legii nr. 307/2006 privind apărarea împotriva incendiilor, art. 51 alin (1) Proiectarea, executarea, verificarea, întreţinerea şi repararea sistemelor şi instalaţiilor de apărare împotriva incendiilor, efectuarea lucrărilor de termoprotecţie şi ignifugare, de verificare, întreţinere şi reparare a autospecialelor şi a altor mijloace tehnice destinate apărării împotriva incendiilor se efectuează de către persoane fizice şi juridice atestate. Mai mult decât atât, autoritatea contractantă menţionează că în DALI nu sunt prevăzute lucrări care să modifice/refacă şarpanta corpului existent, ci doar repararea acoperişului şarpantă, dar repararea acoperişului şarpantă nu poate fi făcută fără a înlocui elemente componente ale acestuia, fără a modifica/reface întreaga şarpantă. Autoritatea contractantă nu are specializarea necesară pentru a face aceste afirmaţii, aceasta responsabilitate revenind în totalitate proiectantului. Contestatoarea mai precizează că legislaţia nu prevede obligativitatea execuţiei lucrărilor de ignifugare de către persoane fizice şi juridice atestate doar dacă lucrările reprezintă un anumit procent din totalul lucrărilor ce urmează a fi executate. Astfel cum ASOCIEREA SC ...SRL - SC ...SRL a inţeles să aducă subcontractanţi pentru lucrările autorizate ANRE, trebuia măcar să menţioneze în cadrul propunerii tehnice modalitatea prin care vor fi executate lucrările ce necesită autorizarea IGSU privind ignifugarea materialelor combustibile. În concluzie, aceasta apreciază că prin acceptarea ofertei depuse de Asocierea SC ...SRL - SC ...SRL, autoritatea contractantă îi creează un avantaj în raport cu oferta sa. Urmare cererii de intervenţie, contestatoarea a depus concluzii scrise nr. 2937/28.11.2023, înregistrate la Consiliu cu nr. 65515/29.11.2023, prin care solicită respingerea cererii de intervenţie, ca nefondată, având în vedere următoarele argumente: Pagina 11 din 22

§ 12

1. În cadrul cererii de intervenţie, Asocierea SC ...SRL - SC ...SRL menţionează că a prezentat spre exemplificare un extras din grafic, de unde reiese interdependenţa unor activităţi, dar omite să menţioneze că aceste activităţi, conform legislaţiei în vigoare, nu se pot executa fără finalizarea etapei de proiectare și emiterea Ordinului de începere a lucrărilor. De exemplu, Ordinul de începere a lucrărilor nu poate fi emis fără a se fi finalizat activităţile de proiectare, Lucrările de demolare nu pot fi executate fără a se emite Ordinul de începere a lucrărilor, iar Asocierea SC ...SRL - SC ...SRL nu a prezentat în Graficul Gantt legăturile de dependenţă pentru toate activităţile, rezultând astfel identificarea eronată a drumului critic, acesta fiind identificat pe graficul gantt prin colorarea activităţilor critice cu culoare roșie. O activitate care nu este critică poate fi începută cel mai devreme după finalizarea totală sau parţială a activităţii predecesoare și poate fi finalizată cel mai târziu până la începutul activităţii pe care o precede. Faptul că la pag. 831 - 833 Asocierea SC ...SRL - SC ...SRL a prezentat un document intitulat Drumul critic în care sunt evidenţiate toate activităţile din Graficul Gantt, nu înseamnă că acesta este întocmit corect. În ceea ce privește critica asocierii potrivit căreia prin contestaţie nu s-au menționat neconformităţi punctuale în graphic, contestatoarea arată că nu poate fi luată în considerare, deoarece aceasta critică se referă la toate activităţile de execuţie din grafic, nu doar la unele. Toate activităţile din grafic trebuie să aibă o activitate pe care o precede și una pe care o succede, cu excepţia activităţii de început și a activităţii de sfârșit a graficului. Toţi ofertanţii trebuie să dovedească prin propunerea tehnică faptul că au înţelegerea necesară pentru ca execuţia contractului să se desfășoare conform legislaţiei în vigoare, or prin prezentarea graficului fără a evidenţia interdependenţele dintre activităţi și o ordine clară tehnologic a acestora nu face dovada înţelegerii acestui fapt. 2. Referitor la prezentarea autorizaţiei de ignifugare a materialelor combustibile, contestatoarea arată că menţiunea că în fișa de date nu s- a impus/prevăzut obligaţia ofertanţilor de a deţine o autorizaţie specifică pentru execuţia lucrărilor nu poate fi luată în considerare, deoarece în cadrul caietului de sarcini, pag. 15 se menţionează „Lucrările se vor executa cu respectarea strictă a proiectului, a prevederilor Certificatului de urbanism, a Autorizaţiei de Construire și a proiectului Tehnic de execuţie. Execuţia lucrărilor specific va trebui să fie realizată de firme specializate, acreditate sau autorizate conform legislaţiei în vigoare”. Critica privind faptul că soluţia tehnică va fi prevăzută de proiectant, nu poate fi luată în considerare, deoarece proiectantul are obligaţia de a stabili Soluţia tehnică în conformitate cu legislaţia în vigoare, nu în conformitate cu ceea ce considera el că este necesar. Pagina 12 din 22

§ 13

Deși, materialele pot fi achiziţionate direct ignifugate de la producători autorizaţi, în cadrul propunerii tehnice, asocierea nu a făcut nicăieri această menţiune sau să indice în vreo parte intenţia acesteia de a achiziţiona materialul lemnos direct ignifugat. Menţiunea faptului că Soluţia tehnică nu este finalizată este apreciată ca fiind eronată, deoarece, în conformitate cu legislaţia în vigoare, Proiectul tehnic trebuie să respecte Soluţia tehnică din documentaţia de la faza DALI/SF, fapt ce conduce la concluzia că Soluţia tehnică este finalizată de la etapa DALI/SF. În concluzie, autoarea contestaţiei apreciază că prin acceptarea ofertei depuse de Asocierea SC ...SRL - SC ...SRL, autoritatea contractantă îi creează un avantaj în raport cu oferta sa. Cu adresa nr. 29245/05.11.2023, autoritatea contractantă a transmis la dosarul cauzei punct de vedere cu privire la concluziile scrise depuse de contestatoarea după studierea dosarului constituit la Consiliu prin care reia detaliat argumentele sale prezentate și în punctul de vedere în susținerea deciziei luate cu privire la oferta declarată câștigătoare. Consiliul constată că, pentru a îndeplini obligația stabilită la art. 611 alin. (1) din Legea nr. 101/2016, contestatoarea a înaintat în data de 16.11.2023, recipisa de consemnare a cauțiunii nr. 209689654/1, din data de 14.11.2023, în valoare de 88.000 lei, emisă de CEC Bank – Sucursala Baia Mare. Cauţiunea constituită se va restitui, la cerere, nu mai devreme de 30 de zile de la data rămânerii definitive a hotărârii, în temeiul art. 611 alin. (5), (6) și (7) din Legea nr. 101/2016. Din analiza susţinerilor părţilor şi a documentelor existente la dosarul cauzei, Consiliul reţine cele ce urmează: JUDEŢUL ...(CONSILIUL JUDEȚEAN ...), în calitate de autoritate contractantă, a publicat în SEAP anunțul de participare simplificat … privind procedura simplificată pentru atribuirea contractului având ca obiect „...”. Valoarea estimată a procedurii de atribuire este de 5.956.132,41 lei, fără TVA, termen stabilit pentru depunerea ofertelor 07.08.2023, ora 15:00. Criteriul de atribuire „Cel mai bun raport calitate- preț”. Potrivit procesului – verbal al ședinței de vizualizare a ofertelor, înregistrat sub nr. 19848/17.08.2023, au fost depuse două oferte, respectiv oferta SC ...SRL, contestatorul din prezenta cauză, și Asocierea SC ...SRL – SC ...SRL. Împotriva rezultatului procedurii de atribuire a formulat contestație SC ...SRL prin care solicită anularea adresei privind comunicarea rezultatului procedurii nr. 26840/03.11.2023, a raportului procedurii nr. 26839/03.11.2023, a tuturor actelor subsecvente în ceea ce priveşte Pagina 13 din 22

§ 14

oferta depusă de Asocierea SC ...SRL - SC ...SRL și reluarea proceduri prin reevaluarea ofertei depuse de aceasta. Având în vedere că în cadrul prezentei cauze a fost formulată cerere de intervenție de către SC ...SRL, lider al Asocierii SC ...SRL – SC ...SRL, în conformitate cu dispozițiile art. 26 alin. (1) din Legea nr. 101/2016, Consiliul se va pronunța cu precădere asupra admisibilității și a interesului ofertantului în formularea acesteia. Consiliul constată că cererea de intervenție a fost introdusă în termenul de 10 zile prevăzut de art. 17 alin. (3) din Legea nr. 101/2016, fiind transmisă prin email în data de 24.11.2023 în interiorul termenului de 10 zile, calculat de la data de 14.11.2023 când a fost publicată în SEAP contestația. Prin cererea de intervenție, SC ...SRL solicită admiterea de principiu a cererii sale ca intervenție voluntară și respingerea contestației formulată de SC ...SRL ca nefondată. În ceea ce privește admisibilitatea și interesul intervenientei SC ...SRL în formularea unei astfel de cererii, Consiliul constată că autoritatea contractantă a procedat la evaluarea ofertelor stabilind câștigătoare oferta depusă de către intervenientă. Astfel, în acest context, formularea cererii de intervenție a fost făcută în sprijinul autorității contractante, respectiv în menținerea deciziei privind clasamentul stabilit, Asocierii SC ...SRL – SC ...SRL având ofertă admisibilă și câștigătoare. Scopul acestui demers inițiat de către SC ...SRL este acela de a-și conserva dreptul câștigat, respectiv acela de ofertant câștigător al procedurii de atribuire, interesul intervenientei dovedindu-se astfel temeinic justificat. Consiliul, constată că sunt îndeplinite cerințele impuse de art. 61 alin. (1) Cod procedură civilă, și, în temeiul art. 64 alin. (2) Cod procedură civilă, admite în principiu cererea de intervenție voluntară formulată de SC ...SRL, întrucât, aceasta șia dovedit interesul în procedură și va dispune introducerea în cauză în calitate de intervenientă. Pe fondul cauzei, Consiliul constată că SC ...SRL critică decizia autorității contractante de a declara admisibilă și câștigătoare oferta depusă de Asocierea SC ...SRL – SC ...SRL și solicită anularea adresei privind comunicarea rezultatului procedurii nr. 26840/03.11.2023, a raportului procedurii nr. 26839/03.11.2023, a tuturor actelor subsecvente în ceea ce priveşte oferta depusă de Asocierea SC ...SRL - SC ...SRL și reluarea procedurii de atribuire prin reevaluarea acesteia. O primă critică a contestatoarei vizează faptul că oferta declarată câștigătoare nu respectă prevederile documentației de atribuire cu privire la modul de prezentare al Graficului de execuție (Grafic Gantt). În susținerea acestei critici, contestatoarea arată că printre cerințele referitoare la modalitatea de întocmire a acestuia se regăsește și cea referitoare la „indicarea drumului critic, a interdependențelor dintre activități și a reperelor critice (jaoane/milestones)”, cerință care, în opinia Pagina 14 din 22

§ 15

sa, nu a fost respectată întrucât nu au fost precizate interdependențele pentru toate activitățile din grafic, fapt ce a dus la identificarea eronată a drumului critic. Consiliul constată că SC ...SRL afirmă față de cele de mai sus că în graficul prezentat de ofertantul declarat câștigător, singurele activități critice sunt activitățile de proiectare și activitățile de întocmire documentații post execuție, aspecte care sunt eronate având în vedere că activitatea de proiectare nu este legată de celelalte activități de execuție, începerea acestora nefiind condiționată de finalizarea activităților de proiectare și emitere a ordinului de începere a lucrărilor. Contestatoarea precizează, de asemenea, că potrivit graficului de execuție prezentat de Asocierea câștigătoare, toate activitățile de execuție sunt activități non critice a căror durată nu are impact asupra duratei totale, toate acestea deoarece ofertantul nu ar fi evidențiat interdependențele dintre activitățile contractului. Un alt aspect criticat este acela că potrivit C-1984 în perioada de timp friguros (15 noiembrie – 15 martie) nu se pot executa lucrări, iar în graficul de execuție prezentat de câștigător sunt menționate lucrări în această petrioadă. În analiza criticilor contestatoarei, Consiliul se va raporta la prevederile cu relevanță în modul de elaborare al ofertei cu privire la Graficul de execuție și reține: - Cap. IV.4.1 Modul de prezentare al propunerii tehnice din fişa de date, „A. Propunerea tehnică va conține în mod obligatoriu cerințele minime conform Formularului B – Formular propunere tehnică. Propunerea tehnică va conține în mod obligatoriu: (…) - Grafic de execuție/caracteristici tehnice ale ofertei”; - formularului B - Formular Propunere tehnică „în grafic se vor prezenta lucrările prevăzute a se executa lunar, conform propriei evaluări pe baza DALI-ului pus la dispoziţia ofertanţilor"; - pagina 25-26 din caietul de sarcini, „19.3. Grafic de execuție/caracteristici tehnice ale ofertei Graficul de execuție a contractului va surprinde prestarea serviciilor de proiectare (inclusiv serviciile asimilate/conexe) și execuția lucrărilor proiectate, urmând să fie întocmit după cum urmează: - pe categorii de activități cu subactivități aferente (activitățile etapei de proiectare cu evidențierea inclusiv a termenelor de predare a livrabilelor aferente, perioadele de obținere a avizelor/autorizațiilor, categoriilor de lucrări ce urmează a fi executate și alte subactivități relevante, respectiv momentele de referință pentru achiziționarea materialelor, dotărilor și echipamentelor/utilajelor ce urmează a fi puse în opera/instalare, inspecții, teste, recepții și altele asemenea); - în succesiunea logică de realizare a acestora (stabilită în conformitate cu metodologia de lucru propusă de ofertant și cu Pagina 15 din 22

§ 16

tehnologiile/procedurile tehnice de execuție aplicabile potrivit prevederilor caietului de sarcini dar și cu constângerile de natură organizatorică); - în corelare cu legislația (standarde/normative) în vigoare; - cu evidențierea resurselor (tehnice și de personal) pentru fiecare subactivitate; - cu precizarea duratelor de îndeplinire și a datelor de începere și de finalizare (start-finish) pentru fiecare activitate și subactivitate; durata de execuție a contractului se va întinde între momentul emiterii ordinului de începere a proiectării și momentul recepției la terminarea tuturor lucrărilor respective; - cu indicarea drumului critic, a interdependențelor dintre activități și a reperelor critice (jaloane/milestones); Durata de execuție a contractului se va întinde între momentul emiteri ordinului de începere a proiectării și momentul recepției la terminarea tuturor lucrărilor respective. Durata de execuție a contractului se va întinde între momentul emiterii ordinului de începere a lucrărilor și momentul recepției la terminarea tuturor lucrărilor respective. Graficul de execuție a contractului va fi însoțit de graficul valoric privind execuția contractului (minim histograma costurilor, respectiv explicitarea resursei financiare) precum și de o secțiune descriptivă în cadrul căreia: - Se vor explicita elemente cuprinse în grafic prin corelarea acestora cu tehnologia de execuție descrisă în cadrul ofertei (inclusiv procedurile tehnice de execuție); - Se vor fundamenta duratele de execuție prevăzute prin raportare la metodologia și programul (planul) de lucru conceput pentru prestarea serviciilor și execuția lucrărilor și resursele alocate pentru toate categoriile de activități și subactivități înscrise în grafic, precum și prin luarea în considerare

§ 17

a

§ 18

termenelor

§ 19

de

§ 20

livrare

§ 21

a

§ 22

materialelor, dotărilor/echipamentelor

§ 23

/utilajelor

§ 24

tehnologice

§ 25

din

§ 26

partea producătorilor/furnizorilor

§ 27

acestora,

§ 28

astfel

§ 29

încât

§ 30

să

§ 31

rezulte fezabilitatea/sustenabilitatea propunerii tehnice sub aspectul duratelor prevăzute pentru realizarea respectivelor activități”. Din analiza informațiilor din Graficul de execuție care se regăsește la paginile 828-839 în propunerea tehnică a Asocierii câștigătoare, rezultă că au fost cuprinse toate activitățile și subactivitățile ce fac obiectul contractului, cu indicarea duratei, respectiv a datei de început și a termenului de finalizare a fiecarei prestații (proiect) și lucrări (execuție). Consiliul constată că este evidențiat drumul critic stabilit în conformitate cu modalitatea stabilită prin documentația de atribuire, respectiv „în grafic se vor prezenta lucrările prevăzute a se executa lunar, conform propriei evaluări pe baza DALI-ului pus la dispoziţia ofertanţilor". De asemenea, Consiliul constată că pe lângă informațiile din Graficul de execuție, în conținutul propunerii tehnice ofertantul a prezentat, Pagina 16 din 22

§ 32

începând cu pagina 130, Metodologia de realizare a activităților în scopul obținerii rezultatelor așteptate, unde sunt prezentate detaliat toate activitățile și sub activitățile care fac obiectul contractului și interacțiunea dintre acestea, conform propriei abordări cu luarea în considerare a informațiilor din DALI, dar și a faptului că această componentă a propunerii tehnice constituie factor de evaluare, respectiv „Demonstrarea unei metodologii adecvate de implementare a contractului, precum și o planificare adecvată a resurselor umane și a activităților în execuția contractului (Pmet)”, pentru care se acordă 10 puncte, scopul urmărit fiind așadar obținerea punctajului maxim. Prin urmare, conform tehnologiei proprii de execuție ofertantul demonstrează că activitățile sunt corelate cu informațiile introduse în cadrul diagramelor întocmite și cu managementul contractului, situație care nu încadrează oferta în categoria celor neconforme, ci a fost calificată, în mod corect, în etapa de aplicare a criteriului de atribuire și acordare a punctajului. În ceea ce privește critica adusă modului de realizare a Drumului critic, Consiliul constată la paginile 831 – 833 sunt prezentate puncte critice aferente fiecărei etape de execuţie a contractului, printre care: Etapa pregătitoare - preluare amplasament; Etapă execuţie - executare acoperiş din structuri; - finisaje; - alimentare cu energie electrică; - instalaţia de semnalizare, detectare şi avertizare; - instalaţii sanitare interioare; - instalaţii sanitare exterioare - probe, încercări, verificări şi funcţionalitate; - instalaţii de încălzire - proba de presiune la cald a conductelor şi armăturilor; - recepţia la terminarea lucrării şi dezafectarea organizării de şantier. Consiliul constată, de asemenea, că Drumul critic nu modifică durata și data de începere și data de finalizare a activităților considerate critice. Concluzionând, Consiliul reține că prin modul în care a prezentat Graficul de execuție a arătat care sunt interdependențele dintre activitățile și subactivitățile contractului și a evidențiat Drumul critic aferent acestora, desfășurarea în timp fiind prezentată într-o sucesiune logică și continuă, cu respectarea prevederilor documentaței de atribuire. Consiliul va reține de asemenea caracterul general al criticilor aduse modului de elaborare a Graficului de execuție al ofertei câștigătoare, fără a se indica, în mod concret, punctual, care este neconformitatea ofertei și prevederea din documentația de atribuire care nu a fost respectată pentru a da posibilitatea analizării situației dedusă judecății prin raportare la cerința încălcată. Pagina 17 din 22

§ 33

În acest sens, Consiliul reține că raportat la prevederile legale reglementate, contestația trebuie formulată cu respectarea tuturor condițiior prevăzute de lege, printre care tocmai motivarea, în fapt și în drept, care servește la determinarea exactă a obiectului procedurii administrativ-jurisdicționale, având în vedere principiul disponibilității potrivit căruia judecata are loc în limitele sesizării, precum și mijloacele de probă pe care se sprijină contestația. Referitor la critica privind existența în propunerea tehnică a lucrărilor și pe timp friguros (15 noiembrie 15 martie, conform C-1984), Consiliul are în vedere că în documentația de atribuire autoritatea contractantă nu a solicitat ca execuția lucrărilor executate pe timp friguros să fie detaliată în ofertă situație în care nu era obligatorie prezentatea, în mod distict, a unor astfel de informații. Faptul că în propunerea tehnică ofertantul câștigător a declarat că va respecta Normativul C-1984 constituie o informație suficientă pentru evaluarea ofertei și declararea acesteia admisibilă, situație față de care criticile vor fi respinse ca nefondate. Consiliul va respinge ca nefondată și critica potrivit căreia ofertantul câștigător nu a prezentat la data depunerii ofertei autorizație IGSU pentru lucrările de ignifugare. Pentru a stabili astfel, Consiliul reține că în conţinutul caietului de sarcini nu sunt prevăzute specificaţii tehnice referitoare la aceste autorizaţii. În fișa de date a achiziției, Secţiunea III.1.1.b) Capacitatea de exercitare a activității profesionale, este stabilită Cerinţa 1: „Operatorii economici ce depun ofertă trebuie să dovedească o formă de înregistrare în condiţiile legii din ţara de rezidenţă, din care să reiasă că operatorul economic este legal constituit, că nu se află în niciuna dintre situaţiile de anulare a constituirii, precum şi faptul că are capacitatea profesională de a realiza activităţile care fac obiectul contractului. Modalitatea prin care va fi demonstrată îndeplinirea cerinţei: se va completa DUAE de către operatorii economici participanţi la procedura de atribuire cu informaţiile aferente situaţiei lor. Documentele justificative care probează îndeplinirea celor asumate prin completarea DUAE, respectiv certificat constatator emis de ONRC, sau în cazul ofertanţilor străini, documente echivalente emise în ţara de rezidentă, urmează să fie prezentate, la solicitarea autoritătii contractante, doar de către ofertantul clasat pe locul I în clasamentul intermediar întocmit la finalizarea evaluarii ofertelor. Documentele emise în altă limbă vor fi insoţite de traducerea autorizată în limba română”. De asemenea, caietului de sarcini, la cap. 10. Cerinţe privind execuţia, se menţionează că „lucrările se vor executa cu respectarea strictă a proiectului, a prevederilor Certificatului de Urbanism, a Autorizaţiei de Construire şi a Proiectului Tehnic de Execuţie. Execuţia Pagina 18 din 22

§ 34

lucrărilor specifice va trebui să fie realizată de firme specializate, acreditate sau autorizate conform legislaţiei în vigoare. Antreprenorul este obligat să-şi îndeplinească atribuţiile ce-i revin referitoare la calitatea construcţiilor stabilite prin Legea nr. 10/1995, privind calitatea în construcţii şi de celelalte normative legale în vigoare”. Astfel, Consiliul constată că în cuprinsul caietului de sarcini nu s-au impus cerinţe privind prezentarea de autorizaţii, ci este evidenţiat faptul că antreprenorul are obligaţia ulterioară, şi nu la momentul depunerii ofertei, de a executa lucrările specifice cu firme specializate, acreditate sau autorizate conform legislaţiei în vigoare, având posibilitatea de a le subcontracta în timpul derulării contractului, având în vedere prevederile art. 219 alin. (3) din Legea nr. 98/2016. Prin urmare, evaluarea ofertelor s-a efectuat cu respectarea dispozițiilor art. 123 din Legea nr. 98/2016 și cu respectarea atribuțiilor ce revin membrilor comisiei de evaluare prevăzute de art. 127 din HG nr. 395/2016, în limitele cerințelor documentației de atribuire necontestată și care au devenit obligatorii atât pentru autoritatea contractantă cât şi pentru ofertanţi. De altfel, Consiliul constată că nici contestatoarea nu invocă vreo prevedere din documentaţia de atribuire care să fi prevăzut obligaţia de a prezenta o astfel de autorizație. Consiliul reține, așa cum s-a reținut de Curtea de Justiție a Uniunii Europene în mai multe cauze, documentația de atribuire nu se completează cu prevederi suplimentare ale legislației speciale sau prin interpretarea extensivă a documentației de atribuire, ofertanții fiind obligați să depună doar dovezile expres solicitate în documentația de atribuire, amintind, în acest sens, următoarele:  Cauza Enterprised Focused Solutions SRL (C-278/14) Curtea a declarat că „normele fundamentale și principiile generale ale Tratatului FUE, în special principiile egalității de tratament și nediscriminării, precum și obligația de transparență care rezultă din acestea trebuie interpretate în sensul că autoritatea contractantă nu poate respinge o ofertă care îndeplinește cerințele anunțului de participare pe baza unor motive care nu sunt prevăzute în anunțul menționat”  Cauza MedipacKazantzidis AE vs. VenizeleioPananeio (C- 6/05) considerentele 53 și 54 „(53)(...) principiul egalității de tratament al ofertanților, precum și obligația de transparență, care se aplică independent de aplicabilitatea sau neaplicabilitatea Directivei 93/36, se opun, cu scopul de a evita arbitrarul, ca însăși această autoritate contractantă să aibă posibilitatea de a respinge în mod direct oferta în cauză și îi impun să se conformeze unei proceduri, precum procedura de protecție prevăzută la articolul 8 din Directiva 93/42, de natură să garanteze o apreciere și un control obiectiv și independent al riscurilor pretinse. (54) În plus, acest principiu și această obligație interzic autorității contractante să respingă o ofertă care respectă Pagina 19 din 22

§ 35

cerințele anunțului privind cererea de ofertă întemeinduse pe motive care nu au fost prevăzute în acest anunț și care sunt invocate ulterior depunerii acestei oferte”.  Cauza Pippo Pizzo împotriva CRGT Srl (C27/15) considerentul 39 și 47 „(39) Astfel, conform unei jurisprudențe constante a Curții, în temeiul articolului 2 din Directiva 2004/18, unei autorități contractante îi revine sarcina de a respecta cu strictețe criteriile pe care ea însăși lea stabilit (a se vedea în special Hotărârea din 10 octombrie 2013, Manova, C336/12, EU:C:2013:647, punctul 40, și Hotărârea din 6 noiembrie 2014, Cartiera dell’Adda, C42/13, EU:C:2014:2345, punctele 42 și 43). (...) (47) În ceea ce privește argumentul întemeiat pe faptul că CRGT furnizase deja anterior serviciile care făceau obiectul cererii de ofertă și, în consecință, putea cunoaște existența contribuției în discuție în litigiul principal, este suficient să se constate că principiul egalității de tratament și obligația de transparență, care constituie corolarul acestuia, ar fi vădit încălcate în cazul în care un astfel de operator ar fi supus unor criterii care nu sunt stabilite prin cererea de ofertă și care nu ar fi aplicabile unor operatori noi.”  Cauza Cartiera dell’Adda SpA vs. CEM Ambiente SpA (C- 42/13) considerentul 44 „Astfel, pe de o parte, principiul egalității de tratament impune ca ofertanții să dispună de aceleași șanse în formularea ofertelor lor și implică, așadar, ca aceste oferte să fie supuse acelorași condiții pentru toți ofertanții. Pe de altă parte, obligația de transparență are ca scop să garanteze absența riscului de favoritism și de arbitrar din partea autorității contractante. Aceasta implică formularea tuturor condițiilor și modalităților procedurii de atribuire în mod clar, precis și neechivoc în anunțul de participare sau în caietul de sarcini, astfel încât, în primul rând, să permită tuturor ofertanților informați în mod rezonabil și obișnuit de diligenți să le înțeleagă conținutul exact și să le interpreteze în același mod și, în al doilea rând, să permită autorității contractante să verifice efectiv dacă ofertele prezentate de ofertanți corespund criteriilor care guvernează contractul în cauză (a se vedea în acest sens Hotărârea Comisia/CAS Succhi di Frutta, C496/99 P, EU:C:2004:236, punctele 108- 111)”. În Hotărârea pronunțată la data 26.01.2023 în cauza C-403/21 având ca obiect o cerere de decizie preliminară formulată în temeiul articolului 267 TFUE de Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor, CJUE s-a pronunțat astfel: „68 Astfel cum reiese din răspunsul dat la prima întrebare, pentru a nu a lipsi de substanță larga putere de apreciere de care dispune autoritatea contractantă pentru a stabili criteriile de selecție pe care intenționează să le impună operatorilor economici drept condiții de participare la o procedură de atribuire a unui contract de achiziții, obligațiile rezultate din reglementări speciale aplicabile unor Pagina 20 din 22

§ 36

activități legate de un contract de achiziții publice care urmează să fie atribuit nu se pot adăuga de drept în calitate de criterii de selecție la criteriile menționate expres în documentele acestui contract. 69 Prin urmare, este necesar să se răspundă la a doua întrebare că principiile proporționalității și transparenței garantate la articolul 18 alineatul (1) primul paragraf din Directiva 2014/24 trebuie interpretate în sensul că se opun ca documentele achiziției să fie completate de drept cu criterii de calificare rezultate din reglementări speciale aplicabile unor activități legate de contractul ce urmează să fie atribuit care nu au fost prevăzute în aceste documente și pe care autoritatea contractantă nu a intenționat să le impună operatorilor economici în cauză”. În concluzie, documentația de atribuire este de strictă interpretare, iar ofertantul a depus dovezi așa cum s-a solicitat. Pentru considerentele anterior expuse, în temeiul dispozițiilor art. 26 alin. (6) din Legea nr. 101/2016, Consiliul va respinge ca nefondată contestația formulată de SC ...SRL în contradictoriu cu JUDEŢUL ... (CONSILIUL JUDEȚEAN ...). Având în vedere decizia luată cu privire la contestația formulată SC ...SRL, Consiliul va admite cererea de intervenție formulată de SC ...SRL, în calitate de lider al Asocierii Asocierii SC ...SRL – SC ...SRL. Prezenta decizie este obligatorie pentru părţile cauzei, în conformitate cu dispoziţiile art. 28 alin. (1) din Legea nr. 101/2016. Pentru aceste motive, în baza legii şi a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DECIDE: În temeiul art. 26 alin. (6) din Legea nr. 101/2016, respinge ca nefondată contestaţia formulată de SC ...SRL, în contradictoriu cu JUDEŢUL ...(CONSILIUL JUDEȚEAN ...). Admite cererea de intervenție formulată de SC ...SRL. Prezenta decizie este obligatorie pentru părţile cauzei, în conformitate cu dispoziţiile art. 28 alin. (1) din Legea nr. 101/2016. Împotriva prezentei decizii se poate formula plângere în termen de 10 zile de la comunicare. PREŞEDINTE, MEMBRU, MEMBRU, …. Pagina 21 din 22

§ 37

Redactată în 5 exemplare, conţine 21 (douăzecișiuna) pagini. Pagina 22 din 22

Documente pentru aceeași cercetare

Legăturile se bazează pe coduri CPV sau critici comune din buletin. Verificați faptele și motivarea fiecărui document.