AchiziaBibliotecă
Instrumentele Achizia
Aspect

Document CNSC

Decizie CNSC 90/2026

VODAFONE ROMANIA SA CU SUBCONTRACTANT URBIOLED SRL în contradictoriu cu MUNICIPIUL VASLUI

Decizia CNSC nr. 90/C3/4830 din 14.01.2026

Link permanent

Identificare și pasaje din sursă

Decizia CNSC nr. 90/C3/4830 din 14.01.2026

Data din document
2026-01-14
Complet
C3

Obiectul procedurii

având ca obiect «Achiziţie lucrări pentru obiectivul de investiţii: "Modernizarea sistemului de iluminat public din Municipiul Vaslui”», CN1077277/23.01.2025, s-a solicitat: ✓ Anularea comunicarii privind rezultatul procedurii de atribuire și raportului procedurii, din care rezultă că, în mod nelegal, oferta depusă de operatorul economic EURO-AUDIT SERVICE SRL a fost declarată ca fiind admisibilă, conformă și câștigătoare, aflându-se pe primul loc în clasament, a tuturor actelor care au stat la baza emiterii acestor documente, precum și a actelor subsecvente; ✓ Anularea deciziei prin care oferta depusă de operatorul economic EURO-AUDIT SERVICE SRL a fost declarată ca fiind admisibilă, conformă și câștigătoare, a tuturor actelor care au stat la baza emiterii acesteia, precum și a actelor subsecvente; ✓ Obligarea autorității contractante la reluarea procedurii prin reevaluarea ofertei depusă de EURO-AUDIT SERVICE SRL; Pagina 1 din 3
Verifică pasajul în context →

Soluția, din document

DECIDE: Respinge, ca nefondată, contestația depusă de VODAFONE ROMÂNIA SA, în contradictoriu cu MUNICIPIUL VASLUI, în calitate de autoritate contractantă, inclusiv solicitarea VODAFONE ROMÂNIA SA de obligare a autorității contractante la plata cheltuielilor legate de soluționarea contestației. Admite cererea de intervenție formulată de EURO - AUDIT SERVICE SRL. 2
Verifică pasajul în context →

Extrase din documentele asociate, fără completări sau interpretare juridică. Anonimizarea sursei este păstrată.

Decizie 90/2026

Decizie CNSC
An dosar: 2025Înregistrare: 86214Data înregistrării: 2025-12-08
ContestatorVODAFONE ROMANIA SA CU SUBCONTRACTANT URBIOLED SRLCUI 8971726
Autoritate contractantăMUNICIPIUL VASLUICUI 3337532

2026_90_2025_Decizie_90.pdf, BO2026_90_2025_BO2026_90.pdf

Document publicat în registru

PDF CNSC

Text extras automat; verificați forma originală în PDF.

Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.

Citește textul integral · 5.232 caractere
§ 1

În conformitate cu prevederile art. 14 alin. (2) și ale art. 27 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, cu modificările și completările ulterioare, Consiliul adoptă următoarea DECIZIE Nr. 90/C3/4830 Data: 14.01.2026 Prin contestația datată 05.12.2025, înregistrată la Consiliu sub nr. 86214/08.12.2025, formulată de VODAFONE ROMÂNIA SA, cu sediul social în Globalworth Tower, str. Barbu Văcărescu nr. 201, sector 2, București, înregistrată la Registrul Comerțului sub nr. J/40/9852/1996, având CUI RO 8971726, reprezentată legal prin Ștefan-Emil Nacu, în calitate de reprezentant legal împuternicit al ofertantului și convențional prin Staicu Daniela - Cabinet de Avocat, cu sediul ales pentru comunicarea tuturor actelor de procedură în București, sector 1, Ansamblul rezidențial WIN Herăstrău (la Recepție), str. Barajul Argeș nr. 8A, Corp C3, et. 1, ap. 3105, împotriva raportului procedurii nr. 137578/28.11.2025 și a adresei privind comunicarea rezultatului procedurii nr. 137584/28.11.2025, publicate în SEAP la data de 28.11.2025, emise de MUNICIPIUL VASLUI, cu sediul în municipiul Vaslui, strada Spiru Haret nr. 2, județul Vaslui, în calitate de autoritate contractantă, în cadrul licitației deschisă, organizată în vederea atribuirii contractului de achiziție publică având ca obiect «Achiziţie lucrări pentru obiectivul de investiţii: "Modernizarea sistemului de iluminat public din Municipiul Vaslui”», CN1077277/23.01.2025, s-a solicitat: ✓ Anularea comunicarii privind rezultatul procedurii de atribuire și raportului procedurii, din care rezultă că, în mod nelegal, oferta depusă de operatorul economic EURO-AUDIT SERVICE SRL a fost declarată ca fiind admisibilă, conformă și câștigătoare, aflându-se pe primul loc în clasament, a tuturor actelor care au stat la baza emiterii acestor documente, precum și a actelor subsecvente; ✓ Anularea deciziei prin care oferta depusă de operatorul economic EURO-AUDIT SERVICE SRL a fost declarată ca fiind admisibilă, conformă și câștigătoare, a tuturor actelor care au stat la baza emiterii acesteia, precum și a actelor subsecvente; ✓ Obligarea autorității contractante la reluarea procedurii prin reevaluarea ofertei depusă de EURO-AUDIT SERVICE SRL; Pagina 1 din 3

§ 2

✓ Anularea comunicarii privind rezultatul procedurii de atribuire a raportului procedurii, a deciziei prin care oferta VODAFONE ROMÂNIA SA, cu subcontractant URBIOLED SRL a fost declarată inacceptabilă și neconformă, a tuturor actelor care au stat la baza emiterii acestora, precum și a actelor subsecvente; ✓ Obligarea autorității contractante la plata cheltuielilor efectuate pentru soluționarea contestației, în temeiul dispozitiilor art. 29 alin. (9) din Legea nr. 101/2016, coroborate cu cele ale art. 451-453 din Codul de procedura civilă; ✓ Asigurarea accesului la dosarul constituit la Consiliu, în temeiul art. 19 alin. (1) din Legea nr. 101/2016. Prin cererea de intervenție voluntară nr. 1172/19.12.2025, înregistrată la Consiliu cu nr. 89947/22.12.2025, formulată de către EURO-AUDIT SERVICE SRL, cu sediul social în municipiul Târgoviște, str. Calafat nr. 7, județul Dâmbovița, înregistrată la Registrul Comerțului sub nr. J15/954/2004, având cod unic de înregistrare RO 16869469, reprezentată legal prin administrator Alexandru Cârlig, în calitate de ofertant declarat câștigător, a formulat cererea de intervenție solicitând următoarele: 1. Admiterea cererii de intervenție; 2. Respingerea contestației formulată de catre VODAFONE ROMÂNIA SA cu subcontractant URBIOLED SRL; 3. Menținerea ca fiind temeinică și legală decizia autorității contractante de declarare drept câștigătoare a ofertei EURO-AUDIT SERVICE SRL; 4. Obligarea contestatorului la plata cheltuielilor de soluționare ocazionate de prezenta procedură conform documentelor justificative ce vor fi depuse înainte de pronunţarea deciziei de soluţionare a contestaţiei. Contestația și cererea de intervenție vor fi soluționate împreună, având în vedere dispozițiile art. 66 alin. (1), art. 67 alin. (1) și art. 123 alin. (1) Cod procedură civilă. Pentru aceste motive în baza documentelor depuse de părți, CONSILIUL NAȚIONAL DE SOLUȚIONARE A CONTESTAȚIILOR DECIDE: Respinge, ca nefondată, contestația depusă de VODAFONE ROMÂNIA SA, în contradictoriu cu MUNICIPIUL VASLUI, în calitate de autoritate contractantă, inclusiv solicitarea VODAFONE ROMÂNIA SA de obligare a autorității contractante la plata cheltuielilor legate de soluționarea contestației. Admite cererea de intervenție formulată de EURO - AUDIT SERVICE SRL. 2

§ 3

Respinge, ca inadmisibilă, solicitarea EURO - AUDIT SERVICE SRL, în calitate de intervenient, de obligare a contestatorului VODAFONE ROMÂNIA SA la plata de cheltuieli de judecată. Prezenta decizie este obligatorie pentru părți. Împotriva ei se poate formula plângere, în termen de 10 zile de la comunicare pentru părțile cauzei, respectiv de la data luării la cunoștință de către alte persoane vătămate. Pagina 3 din 3

Motivare publicată în buletin

PDF CNSC

Text extras automat; verificați forma originală în PDF.

Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.

Citește textul integral · 79.469 caractere
§ 1

În conformitate cu prevederile art. 14 alin. (2) și ale art. 27 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, cu modificările și completările ulterioare, Consiliul adoptă următoarea DECIZIE Nr.... Data:... Prin contestația datată..., înregistrată la Consiliu sub nr...., formulată de..., cu sediul social în....... nr...., sector......, înregistrată la... sub nr...., având..., reprezentată legal prin..., în calitate de reprezentant legal împuternicit al ofertantului și convențional prin... - Cabinet de Avocat, cu sediul ales pentru comunicarea tuturor actelor de procedură în București, sector..., ......, împotriva raportului procedurii nr.... și a adresei privind comunicarea rezultatului procedurii nr...., publicate în SEAP la data de..., emise de ......, cu sediul în mun.........., în calitate de autoritate contractantă, în cadrul licitației deschisă, organizată în vederea atribuirii contractului de achiziție publică având ca obiect «...: "...... ”», ..., s-a solicitat: ✓ Anularea comunicarii privind rezultatul procedurii de atribuire și raportului procedurii, din care rezultă că, în mod nelegal, oferta depusă de operatorul economic... a fost declarată ca fiind admisibilă, conformă și câștigătoare, aflându-se pe primul loc în clasament, a tuturor actelor care au stat la baza emiterii acestor documente, precum și a actelor subsecvente; ✓ Anularea deciziei prin care oferta depusă de operatorul economic... a fost declarată ca fiind admisibilă, conformă și câștigătoare, a tuturor actelor care au stat la baza emiterii acesteia, precum și a actelor subsecvente; ✓ Obligarea autorității contractante la reluarea procedurii prin reevaluarea ofertei depusă de...; ✓ Anularea comunicarii privind rezultatul procedurii de atribuire a raportului procedurii, a deciziei prin care oferta..., cu subcontractant... a fost declarată inacceptabilă și neconformă, a tuturor actelor care au stat la baza emiterii acestora, precum și a actelor subsecvente; ✓ Obligarea autorității contractante la plata cheltuielilor efectuate pentru soluționarea contestației, în temeiul dispozitiilor art. 29 Pagina 1 din 25

§ 2

alin. (9) din Legea nr. 101/2016, coroborate cu cele ale art. 4... -453 din Codul de procedura civilă; ✓ Asigurarea accesului la dosarul constituit la Consiliu, în temeiul art.... alin. (1) din Legea nr. 101/2016. Prin cererea de intervenție voluntară nr...., înregistrată la Consiliu cu nr...., formulată de către..., cu sediul social în mun....... nr......., înregistrată la... sub nr...., având cod unic de înregistrare RO..., reprezentată legal prin administrator..., în calitate de ofertant declarat câștigător, a formulat cererea de intervenție solicitând următoarele: 1. Admiterea cererii de intervenție; 2.

§ 3

Respingerea

§ 4

contestației

§ 5

formulată

§ 6

de catre...cu subcontractant...; 3. Menținerea ca fiind temeinică și legală decizia autorității contractante de declarare drept câștigătoare a ofertei...; 4. Obligarea contestatorului la plata cheltuielilor de soluționare ocazionate de prezenta procedură conform documentelor justificative ce vor fi depuse înainte de pronunţarea deciziei de soluţionare a contestaţiei. Contestația și cererea de intervenție vor fi soluționate împreună, având în vedere dispozițiile art. 66 alin. (1), art. 67 alin. (1) și art. 123 alin. (1) Cod procedură civilă. În luarea deciziei, CONSILIUL, legal investit, a avut în vedere următoarele: Prin contestația datată..., înregistrată la Consiliu sub nr......., cu subcontractant..., critică raportul procedurii nr.... și adresa privind comunicarea rezultatului procedurii nr...., publicate în SEAP la data de..., documente emise de către ......, în calitate de autoritate contractantă, în cadrul procedurii de licitație deschisă, organizată în vederea încheierii contractului de achiziție publică având ca obiect «...: "...... ”», ..., solicitând cele prezentate în partea introductivă. Contestatorul susține că oferta depusă de... trebuia exclusă din procedură, în temeiul art.... alin. (1) lit. h din Legea nr. 98/2016, deoarece operatorul economic nu a declarat documentul constatator publicat în SEAP la data de... și susține că documentul nu a fost declarat din proprie inițiativă la momentul publicării. Subliniază că, la data publicării, operatorul economic avea obligația legală de a declara documentul conform art. 169 din Legea nr. 98/2016. Contestatorul menționează că obligația legală de declarare a documentului aparținea operatorului la momentul publicării, respectiv..., nu la data solicitării documentelor justificative DUAE de către autoritatea contractantă. Mai precizează că extrasul SEAP confirmă publicarea documentului constatator la data de..., pentru contractul de execuție lucrări „......, procedura simplificată ..., iar operatorul economic era...., reprezentat de... în calitate de administrator. Contestatorul precizează că documentul constatator menționează că „Contractul a fost îndeplinit în mod corespunzător: Nu” și că au existat abateri de la calitatea 2

§ 7

produselor/serviciilor/lucrărilor contractate.

§ 8

Invocă

§ 9

jurisprudența, respectiv Decizia... nr...., 81, 82 din..., rămasă definitivă prin Decizia civilă nr.... a Curții de.... Contestatorul susține că, prin neprezentarea informațiilor din propria inițiativă la momentul publicării Documentului, devin aplicabile prevederile art.... alin. (1) lit. h) din Legea nr. 98/2016. Contestatorul arată că documentul nu a fost declarat din propria inițiativă și că, la momentul publicării, operatorul economic avea obligația legală de a declara documentul, conform art. 169 din Legea nr. 98/2016. Contestatorul invocă Decizia civilă nr. 828/2025 din ședința publică din..., pronunțată de... în Dosar nr...., pentru susținerea argumentului că, prin neprezentarea acestor informații la momentul publicării documentului, operatorul economic intră sub incidența art.... alin. (1) lit. h din Legea nr. 98/2016. Contestatorul susține că oferta depusă de... trebuia exclusă din procedură, în temeiul art.... alin. (1) lit. g) din Legea nr. 98/2016, deoarece operatorul economic și-a încălcat în mod grav sau repetat obligațiile principale ce-i reveneau în cadrul unui contract anterior, iar aceste încălcări au dus la încetarea anticipată a respectivului contract. Precizează că ofertantul... nu a depus măsuri de credibilitate suficiente, iar dovezile furnizate nu reprezintă măsuri de credibilitate suficiente, exemplu fiind neplata prejudiciului din respectivul contract. Mai menționează că oferta... trebuia exclusă din procedură, reiterând că încălcările au dus la încetarea anticipată a contractului, conform art.... alin. (1) lit. G din Legea nr. 98/2016. Referitor la oferta..., contestatorul subliniază că, prin comunicarea rezultatului procedurii, comisia de evaluare a reanalizat oferta financiară și solicitarea de clarificări nr. 85701 din..., constatând că ofertantul nu a justificat în mod corespunzător nivelul scăzut al costului concret cu manopera pentru echipa de specialiști și nu a prezentat documente doveditoare. Susține că, odată cu răspunsul la solicitarea inițială de clarificări, comisia de evaluare a declarat oferta...ca fiind neconformă, conform art. 136 alin. (3) și art. 137 alin. (3) lit. g) din HG nr. 395/2016, motivând că oferta nu justifică în mod corespunzător prețul sau costurile propuse și că propunerea financiară are un preț sau costuri neobișnuit de scăzute, astfel încât nu se poate asigura îndeplinirea contractului la parametrii cantitativi. Contestatorul menționează că a formulat contestație în anulare împotriva Deciziei nr.... din... a Curții de..., ..., prin care s-a modificat Decizia... nr....... din.... Mai arată că, așa cum rezultă din înscrisurile dosarului, a justificat prețul ofertei..., conform Deciziei... nr....... din.... Contestatorul precizează că societatea..., cu subcontractant..., a justificat prețul privind manopera, susținerea acesteia rezultând atât din Decizia..., cât și din contestația formulată de .... Susține că, în contextul în care a justificat respectarea salariului minim, singura obligație legală care îi revenea, Consiliul a apreciat în mod eronat că ar fi necesară o clarificare suplimentară. Contestatorul relevă că decizia autorității contractante este dispusă cu încălcarea prevederilor art. 75 și art. 123 din Legea nr. 98/2016, coroborat cu art. 134 alin. (5) din HG nr. 395/2016, precum și cu Pagina 3 din 25

§ 10

încălcarea principiului tratamentului egal reglementat de art. 2 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 98/2016, motivând că prin documentația de atribuire nu au fost solicitate extrase de Revisal, contracte sau alte documente justificative pentru resursele umane/experții implicați în implementarea contractului. Contestatorul menționează că, prin documentația de atribuire, nu au fost solicitate documente care să ateste existența sau deținerea personalului, astfel că nu pot fi solicitate extrase de Revisal sau alte documente justificative pentru resursele umane în etapa de evaluare, pentru justificarea prețului. Contestatorul solicită admiterea contestației. ......, prin adresa nr....., înregistrată la Consiliu sub nr...., a formulat punct de vedere cu privire la contestația depusă de...solicitând respingerea contestației ca netemeinică și menținerea raportului procedurii și a actelor subsecvente acestuia. Autoritatea contractantă a prezentat, pe scurt, modul de desfășurare a procedurii de atribuire, menționează și istoricul contestațiilor depuse la... cu privire la documentaţia de atribuire, dar și cu privire la contestațiile care au vizat rezultatul procedurii, respectiv: - Dosar... nr...., contestație depusă de... împotriva rezultatului procedurii. - Dosar... nr...., contestație depusă de...împotriva rezultatului procedurii. Autoritatea contractantă arată că, în soluționarea acestor dosare... a emis Decizia nr..... din..., înregistrată cu nr...., prin care: Admite, în parte, contestația depusă de... și anulează decizia de stabilire câștigătoare a ofertei depusă de...și actele subsecvente. Obliga autoritatea contractantă să reevalueze oferta...în termen de 10 zile și să continue procedura de atribuire. Respinge ca neîntemeiate celelalte capete de cerere și cererea de intervenție formulată de.... Obliga autoritatea contractantă la plata către... a sumei de... reprezentând cheltuieli de soluționare. Admite excepția invocată de intervenient și respinge, ca tardivă, contestația formulată de.... Autoritatea contractantă menționează plângerile depuse la...: - Dosar ..., plângere împotriva Deciziei... nr.... depusă de.... - Dosar ..., plângere împotriva Deciziei... nr.... depusă de.... - Dosar ..., "contestație în anulare" depusă de..., cu subcontractant..., termen.... Autoritatea contractantă arată că, în soluționarea dosarelor nr.... 61 și ...... a emis Decizia nr. ... din......, înregistrată cu nr...., prin care: Admite, în parte, plângerea formulată de... și obligă autoritatea contractantă la reevaluarea ofertei.... Respinge ca nefondată plângerea formulată de.... ...și ......, în solidar, la plata către... a cheltuielilor de judecată aferente plângerii... și obligă...la plata cheltuielilor aferente propriei plângeri. Autoritatea contractantă menționează că împotriva... de Apel nr.... a fost depusă contestație în anulare de..., cu subcontractant..., constituindu- se Dosarul ..., termen de soluționare.... 4

§ 11

Autoritatea contractantă menționează că, în urma Deciziei nr.... din data de......, înregistrată la sediul autorităţii contractante cu nr...., comisia de evaluare a procedat la punerea în aplicare a celor dispuse de Curtea de Apel .... În acest sens, comisia de evaluare a procedat la reevaluarea ofertei financiare depuse de..., conform considerentelor Deciziei definitive a Curţii de Apel ... nr...., consemnând aspectele reevaluate în Procesul- verbal al şedinţei de reevaluare a ofertei financiare, definitiv, înregistrat sub nr...., parte a dosarului de achiziţie. Astfel, reanalizând oferta financiară a..., solicitarea de clarificări nr.... întocmită de comisia de evaluare, precum şi răspunsul la solicitarea de clarificări, înregistrat cu nr.... din SEAP, şi ţinând cont de considerentele Deciziei definitive a Curţii de Apel ... nr...., comisia de evaluare a constatat că ofertantul nu a justificat în mod corespunzător nivelul scăzut al costului concret cu manopera pentru echipa de specialişti şi nu a prezentat documente doveditoare în acest sens, declarând oferta...ca fiind neconformă şi respingând-o. Autoritatea contractantă arată că, în urma evaluării propunerilor financiare şi pe baza informaţiilor prezentate de ofertanţi, precum şi a considerentelor Deciziei definitive a Curţii de Apel ... nr...., comisia de evaluare a concluzionat următoarele: I. A fost declarată admisibilă oferta depusă de.... II. Au fost respinse ofertele depuse de: -... -... (subcontractant), ofertă neconformă, întrucât nu a justificat în mod corespunzător nivelul scăzut al costului concret cu manopera specialiştilor ofertaţi şi nu a prezentat documente doveditoare în acest sens. -..., ofertă inacceptabilă, întrucât nu şi-a prelungit perioada de valabilitate a ofertei şi a garanţiei de participare, la solicitarea autorităţii contractante. Autoritatea contractantă menționează aplicarea criteriului de atribuire „preţul cel mai scăzut”, stabilit prin documentaţia de atribuire, rezultând următorul clasament:... - preţ ofertat... fără TVA - locul I. Autoritatea contractantă consideră că această contestaţie este neîntemeiată şi lipsită de interes şi arată că, pe parcursul evaluării ofertelor, comisia de evaluare a verificat ofertele depuse cu respectarea principiilor achiziţiilor publice şi a solicitat tuturor ofertanţilor clarificări ori de câte ori informaţiile sau documentele prezentate au fost incomplete, eronate sau au lipsit. Mai subliniază că principiul egalităţii de tratament presupune ca ofertanţii să dispună de aceleaşi şanse în formularea ofertelor şi ca acestea să fie supuse aceloraşi condiţii, iar obligaţia de transparenţă are ca scop garantarea absenţei riscului de favoritism şi arbitrar. Referitor la critica privind documentul constatator publicat în SEAP la data de..., autoritatea contractantă precizează că, comisia de evaluare a solicitat, prin adresa nr....., cu termen-limită de răspuns..., ofertantului..., clasat pe primul loc în urma Deciziei Curţii de Apel ... nr...., să prezinte documentele suport pentru demonstrarea informaţiilor declarate în DUAE. Mai menționează că ofertantul a răspuns în termen, prin adresa înregistrată cu nr...., încărcând în SEAP fişierele [... 121] şi [... 122], prin care a prezentat documente privind justificarea neîncadrării în situaţiile de excludere. Autoritatea contractantă arată că rezultatul verificării detaliate a documentelor suport aferente informaţiilor din DUAE a fost consemnat în Pagina 5 din 25

§ 12

Procesul-verbal nr...., parte a dosarului de achiziţie, iar documentele justificative au fost enumerate la secţiunea „Alte documente prezentate”, incluzând: răspunsul la solicitarea de clarificare DUAE din..., contractul de lucrări „... de..., în Comuna..., Judeţul... ” nr...., notificarea de reziliere a contractului nr...., documentul constatator emis la data de..., adresele şi corespondenţa emise în perioada..., cererea de arbitrare nr...., actele emise de Curtea de... Internaţional, precum şi procesele-verbale de recepţie calitativă nr.... şi nr..... Autoritatea contractantă arată că, analizând documentele prezentate, comisia de evaluare a considerat dovezile depuse de... ca fiind suficiente, întrucât operatorul economic a adoptat măsuri prin formularea cererii arbitrale înregistrate la Curtea de... Internaţional de pe lângă Camera... Comerţ şi Industrie a României, solicitând constatarea caracterului nelegal al actelor emise şi anularea acestora, fiind avute în vedere şi derogările prevăzute de art.... din Legea nr. 98/2016, în conformitate cu art. 171 din aceeaşi lege. Autoritatea contractantă menționează că critica formulată privind faptul că oferta depusă de... „trebuia exclusă din procedură, în temeiul prevederilor legale deoarece operatorul economic nu a declarat... publicat în SEAP la data de..., respectiv Documentul nu a fost declarat din propria iniţiativă, la momentul publicării acestuia în SEAP” este nefondată şi neîntemeiată, deoarece operatorul economic a publicat în SEAP, în cadrul răspunsului la solicitarea de prezentare a documentelor suport DUAE, atât Documentul constatator, cât şi măsurile adoptate împotriva prejudiciilor invocate. Mai subliniază că... a declarat Documentul constatator din propria iniţiativă în SEAP, în cadrul documentelor publicate ca urmare a solicitării de prezentare documente suport DUAE, respectiv solicitarea transmisă în data de..., cu termen-limită de răspuns..., şi răspunsul încărcat în SEAP la data de...., cu documentele [... 121] şi [... 122]. Totodată, susține că... a dovedit faptul că măsura rezilierii şi emiterea Documentului constatator au fost contestate, acestea fiind supuse controlului instanţei arbitrale, în Dosarul nr.... al Curţii de... Internaţional de pe lângă Camera... Comerţ şi Industrie a României, solicitând constatarea caracterului nelegal al actelor şi anularea acestora. Mai menționează că, în lipsa unei decizii definitive a instanţei finale, nu poate exclude din procedură un ofertant atât timp cât există un litigiu pe rolul instanţelor, situaţie analizată în raport cu art. 171 din Legea nr. 98/2016 şi cu notificarea emisă de ANAP privind situaţiile de excludere reglementate la art.... alin. (1) lit. g). Astfel, arată că, potrivit notificării ANAP, existenţa unui document constatator negativ nu conduce automat la aplicarea motivului de excludere, fiind necesară analiza îndeplinirii condiţiilor cumulative şi a posibilităţii contestării documentelor constatatoare, precum şi a efectelor acestora asupra opozabilităţii faţă de terţi. Autoritatea contractantă subliniază că susţinerile contestatorului reprezintă supoziţii nefondate, întrucât... a prezentat dovada formulării unei contestaţii în Dosarul nr...., iar neexistând o decizie definitivă, excluderea din procedură nu este posibilă. Menționează că, în 6

§ 13

ceea ce priveşte critica referitoare la evaluarea ofertei..., cu subcontractant..., aceasta a fost realizată cu respectarea Deciziei definitive a Curţii de Apel ... nr.... din..., care a stabilit că oferta trebuia declarată neconformă pentru nejustificarea corespunzătoare a costului cu manopera, fără a fi necesară solicitarea suplimentară de extrase din Revisal sau contracte de muncă. Autoritatea contractantă susține că documentele invocate de..., respectiv extrase Revisal sau contracte, reprezintă documente justificative pentru fundamentarea preţului, şi nu documente de calificare şi selecţie care să fi trebuit prevăzute în documentaţia de atribuire și subliniază că criticile aduse documentaţiei de atribuire de către...sunt tardive şi nerelevante, fiind supuse autorităţii de lucru judecat. În ceea ce priveşte solicitarea de obligare la plata cheltuielilor de judecată, autoritatea contractantă consideră că este neîntemeiată, întrucât a respectat prevederile legale, a pus în aplicare deciziile Curţii de Apel ..., nu a produs un prejudiciu demonstrat contestatoarei, iar litigiul nu se datorează culpei autorităţii contractante, solicitând, în subsidiar, respingerea cheltuielilor de judecată. Concluzionând, autoritatea contractantă susține că, având în vedere toate aspectele prezentate, contestaţia depusă de..., este lipsită de relevanţă şi interes, neavând motive temeinice de contestare, întrucât se întemeiază pe speţe din jurisprudenţă fără legătură cu aspectele contestate din prezenta procedură şi care pot duce în eroare completul de judecată, fiecare procedură având particularităţile sale. Consideră că este neîntemeiată. Solicită respingerea contestaţiei formulate de..., cu subcontractant..., ca netemeinică şi, pe cale de consecinţă, menţinerea raportului de procedură şi a actelor subsecvente acestuia. Autoritatea contractantă menţionează că îşi susţine punctul de vedere în conformitate cu Legea nr. 98/2016, H.G. nr. 395/2016, Legea nr. 101/2016 şi... privind situaţia de excludere reglementată la art.... alin. (1) lit. g) din Legea nr. 98/2016. În probațiune, prin adresa nr....., înregistrată la... sub nr...., ......, pe suport electronic (stick), documente din dosarul achiziției publice. Prin adresa nr....., transmisă pe mail, Consiliul a comunicat contestatorului...că dosarul cauzei poate fi studiat la sediul instituției în data de... iar depunerea eventualelor concluzii va putea fi efectuată până în data de.... Prin cererea de intervenție voluntară nr...., înregistrată la Consiliu cu nr...., în temeiul dispozițiilor art. 17 alin. (3) din Legea nr. 101/2016, cu referire la contestația formulată de către......, în calitate de ofertant declarat câștigător, a solicitat cele redate în partea introductivă. Intervenientul arată că are calitatea de ofertant declarat câștigător, iar contestația vizează anularea rezultatului procedurii de atribuire, motiv pentru care participarea S.A.este necesară, având un interes legitim, preventiv, legat de menținerea rezultatului procedurii și de protejarea drepturilor conferite de acesta, fiind îndeplinite condițiile admisibilității cererii de intervenție accesorie. Mai menționează că depunerea ofertelor a avut loc la..., ora 15:..., fiind înregistrați ofertanții......... cu subcontractant ... și.... La... a primit prin SEAP adresa nr.... și raportul procedurii nr...., prin care oferta S.A.a fost declarată admisibilă, dar Pagina 7 din 25

§ 14

necâștigătoare, clasată pe locul 2, cu prețul de..., criteriul fiind „Pretul cel mai scazut”, oferta câștigătoare fiind cea a... - ... cu..., iar.... clasată pe locul 3 cu..., oferta.... fiind respinsă în etapa evaluării tehnice. Intervenientul menționează că a formulat contestația nr.... împotriva deciziei de declarare câștigătoare a ofertei...., materializată în adresa nr..... și raportul procedurii nr...., precum și împotriva refuzului de acces la dosarul achiziției publice comunicat prin adresa nr....., solicitând anularea deciziei, reevaluarea ofertelor, accesul la documente, repunerea în termen și plata cheltuielilor. Susține că la... a primit adresa nr....., privind studierea Dosarului... nr.... la data de..., între 10:... -12:..., și că în aceeași zi a primit cererea de intervenție a.... Mai menționează că la... a studiat parțial dosarul achiziției, iar la... a depus concluziile scrise nr...., invocând două motive noi, cunoscute la..., pentru care a solicitat repunerea în termen. Intervenientul susține că, în ceea ce privește experiența similară...a depus 2 contracte în valoare de..., din care a executat doar... %, respectiv..., potrivit acordului cu..., fără a îndeplini cerința de experiență similară, subcontractantul neavând contracte declarate în DUAE, ceea ce face oferta neconformă. Mai precizează că Formularul F3 - Organizare de șantier nu prevede împrejmuirea, spații de depozitare, parcare utilaje, rampă de spălare, utilități și spațiu pentru colectarea deșeurilor, deși lucrările implică utilaje de lucru la înălțime (PRB) și materiale specifice, motiv pentru care consideră că oferta.... este neconformă și trebuie respinsă. Intervenientul menționează că la data de... a primit adresa nr....., prin care i s-a solicitat să precizeze dacă noile critici reprezintă o nouă contestație, iar prin adresa nr..... a arătat că acestea nu constituie o nouă contestație, ci urmează a fi analizate prin repunerea în termen, întrucât accesul la dosarul achiziției publice i-a fost limitat nelegal, luând cunoștință de documente abia la.... Mai precizează că la... a fost pronunțată soluția în Dosarele conexate nr...., prin Decizia... nr...., prin care contestația S.A.a fost admisă în parte, s-a dispus anularea deciziei de declarare câștigătoare a ofertei..., reevaluarea ofertei acesteia, respingerea contestației...ca tardivă, admiterea cererii sale de intervenție în Dosarul nr.... și plata sumei de... cheltuieli de soluționare. La... a formulat plângerea nr.... împotriva Deciziei..., solicitând admiterea plângerii, repunerea în termen, analizarea justificării prețului aparent neobișnuit de scăzut, continuarea procedurii și plata cheltuielilor de judecată, iar la... și.... a formulat plângere. Intervenientul arată că la..., în Dosarul nr...., prin... de... nr...., plângerea S.A.a fost admisă în parte, plângerea.... a fost respinsă, s-a dispus reevaluarea ofertei acesteia și plata cheltuielilor de judecată de... și..., decizia fiind definitivă. Ulterior, autoritatea contractantă a procedat la reevaluarea ofertei...., solicitând clarificări prin Adresa nr....., la care a răspuns prin Adresa nr....., inclusiv cu informații privind documentul constatator negativ din... emis de Comuna.... 8

§ 15

Intervenientul arată că prin adresa nr..... și raportul procedurii nr...., oferta S.A., singura ofertă admisibilă, a fost declarată câștigătoare, iar oferta... - ... a fost respinsă ca neconformă în urma reevaluării, conform... de... nr..... Mai menționează că la... a primit contestația în anulare formulată de.... împotriva Deciziei nr...., în Dosarul nr...., și că la... a luat cunoștință de contestația depusă la... - Dosar 4830/C3/2025, publicată în SEAP la..., ora 08: 32. Intervenientul arată că la data de... a primit cererea de revizuire formulată de...împotriva... de... nr...., prin care se susține, în mod neîntemeiat, că oferta subscrisei ar fi trebuit exclusă în temeiul art.... alin. (1) lit. h) și lit. g) din Legea nr. 98/2016, ca urmare a existenței unui document constatator negativ publicat în SEAP la data de.... Intervenientul subliniază că este imposibil ca documentul constatator emis la... să fi fost declarat în DUAE depus la..., întrucât la momentul depunerii ofertei documentul nu exista, DUAE reflectând situația reală și legală de la acel moment. Intervenienta arată că, în toate procedurile de achiziție publică ulterioare datei de..., existența documentului constatator a fost declarată în mod expres. Intervenientul arată că jurisprudența invocată de contestatoare este nerelevantă pentru speță, întrucât privește situații în care documente constatatoare negative existente și publicate anterior datei-limită de depunere a ofertelor nu au fost declarate în DUAE, respectiv cazuri privind rezilierea Contractului nr...., document constatator emis la... și publicat în SEAP la..., aspecte fundamental diferite față de situația subscrisei. Intervenientul susține că este vădită reaua-credință a contestatoarei, care încearcă să inducă în eroare Consiliul prin asimilarea unor situații juridice distincte și prin prezentarea trunchiată a considerentelor jurisprudențiale, ignorând faptul că existența unui document constatator negativ nu atrage automat excluderea, ci impune analiza măsurilor de credibilitate. Mai precizează că, în urma solicitării formulate de autoritatea contractantă, a informat din proprie inițiativă despre existența documentului constatator emis de Comuna..., prezentând documente justificative actualizate și dovezi concrete de credibilitate, inclusiv documente care atestă executarea lucrărilor aferente Contractului nr...., neputând fi reținută existența unor declarații false sau a vreunei intenții de disimulare. Intervenientul subliniază că autoritatea contractantă a efectuat toate verificările prevăzute de lege și a concluzionat, în mod corect și motivat, că nu este incident niciun caz de excludere prevăzut de art.... alin. (1) lit. g) sau h) din Legea nr. 98/2016, soluție aflată în concordanță cu jurisprudența constantă a..., exemplificată prin deciziile nr...., .... Intervenientul concluzionează că ambele capete de cerere invocate de contestator sunt neîntemeiate, solicitând respingerea acestora și menținerea deciziei autorității contractante de declarare admisibilă și câștigătoare a ofertei.... Intervenientul consideră că decizia autorității contractante de respingere a ofertei.... în etapa de reevaluare este legală și corectă, fiind rezultatul punerii în aplicare a... de... nr........ Mai menționează că, potrivit art.... 0 și art.... 1 Cod procedură civilă, autoritatea de lucru judecat vizează atât dispozitivul, cât și considerentele hotărârii, aspect susținut de Pagina 9 din 25

§ 16

jurisprudența... de Casație și Justiție și a.... Totodată, subliniază că autoritatea contractantă avea obligația de a respecta integral dispozitivul și considerentele Deciziei nr...., care impunea expres reevaluarea ofertei.... Intervenientul arată că, prin motivarea deciziei... a stabilit în mod irevocabil că oferta.... trebuia declarată neconformă pentru nejustificarea corespunzătoare a costului cu manopera, iar în dispozitiv a instituit obligația de reevaluare conform considerentelor, ceea ce impunea respingerea ofertei ca neconformă. Consideră că formularea de către...a contestației în anulare și a revizuirii reprezintă o încercare de tergiversare a procedurii, creând aparența exercitării abuzive a drepturilor procesuale, în condițiile dobândirii statutului de ofertant respins definitiv. Susține că aceste căi extraordinare de atac nu afectează executarea Deciziei nr........ Intervenientul menționează că...ignoră efectele deciziei definitive și reia argumente din Decizia... nr...., deși aceasta a fost anulată, atacând indirect aspecte deja tranșate definitiv de.... Intervenientul subliniază că este nefondată susținerea potrivit căreia nu erau necesare dovezi privind forța de muncă, întrucât solicitarea autorității contractante a fost clară, a vizat costul concret al manoperei și a cerut „dovezi concludente”, iar justificarea acestuia nu se putea realiza decât prin extrase REVISAL/contracte de muncă. Susține că acest capăt de cerere este neîntemeiat, iar decizia autorității contractante de respingere ca neconformă a ofertei...este corectă. Menționează că cererea de intervenție a fost comunicată, conform art. 17 alin. (4) din Legea nr. 101/2016, atât autorității contractante, cât și contestatoarei. Solicită admiterea cererii de intervenție astfel cum a fost formulată. Prin nota internă încheiată în data de..., Consiliul a decis prelungirea.... Această dispoziție a fost comunicată autorității contractante prin adresa înregistrată la C.N.S.C. sub nr..... ...a constituit cauțiunea în sumă de..., conform art. 611 alin. (1) din Legea nr. 101/2016, fiind depusă la dosar recipisa de consemnare nr...., eliberată de......, la data de..., fiind transmisă, în original, prin adresa nr.... înregistrată la Consiliu cu nr..... Analizând susținerile și documentele depuse la dosarul cauzei, Consiliul constată următoarele: ......, în calitate de autoritate contractantă, a organizat o licitație deschisă în vederea atribuirii contractului de achiziție publică având ca obiect «...: "...... ”», prin publicarea în SEAP a anunțului de participare nr...., stabilind termenul limită de depunere a ofertelor pentru..., valoarea estimată a contractului, fără TVA, de... și criteriul de atribuire „prețul cel mai scăzut”. În cadrul procedurii de atribuire au depus oferte 4 operatori economici, iar după evaluarea acestora, autoritatea contractantă a stabilit rezultatul procedurii, consemnat în raportul procedurii nr...., potrivit căruia a fost declarată câștigătoare oferta depusă..., în timp ce 10

§ 17

oferta depusă de... a fost poziționată pe locul 2 în clasament, pe locul trei poziționându-se oferta depusă de..., în timp ce cea de-a patra ofertă, depusă de..., a fost respinsă ca inacceptabilă și neconformă. Nemulțumiți de acest rezultat al procedurii, ofertanții... și...au înaintat Consiliului contestațiile care au făcut obiectele Dosarelor conexate nr.... și nr...., soluționate de Consiliu prin Decizia nr....... din data de..., prin care s-au dispus următoarele: „Admite, în parte, contestația depusă de... (Dosar nr.... ) în contradictoriu cu ......, în calitate de autoritate contractantă și anulează decizia de stabilire câștigătoare a ofertei depusă de...precum și actele subsecvente acesteia. Obligă autoritatea contractantă ca, în termen de 10 zile de la primirea deciziei Consiliului, cu respectarea prevederilor legale, să reevalueze facă aplicarea aspectelor de fapt și de drept, stabilite de Consiliu prin motivarea S.A., în ceea ce privește reevaluarea din etapa de evaluare tehnică a ofertei depusă de...și să continue procedura de atribuire. Respinge, ca neîntemeiate, celelalte capete de cerere. Respinge ca nefondată cererea de intervenție formulată de...în Dosarul nr..... Obligă autoritatea contractantă la plata către contestatoarea... (Dosar nr.... ) a sumei de... reprezentând cheltuieli de soluționare. Admite excepția invocată de intervenient și respinge, ca tardivă, contestația formulată de... (Dosar nr.... ) în contradictoriu cu ...... în calitate de autoritate contractantă. Admite cererea de intervenție formulată de... în Dosarul nr..... (...)” Decizia a fost atacată cu plângere de către... și..., astfel că s-a constituit Dosarul nr.... la... - Secția de... și Fiscal unde, prin Hotărârea nr. 416/2025 din data de..., s-au dispus următoarele: „Admite în parte plângerea formulată de... împotriva Deciziei... nr.... pe care o modifică în parte. Obligă autoritatea contractantă la reevaluarea ofertei...conform considerentelor prezentei decizii. Respinge ca nefondată plângerea formulată de....şi ......, în solidar, la plata către... a cheltuielilor de judecată în cuantum de..., aferente plângerii....la plata către... a cheltuielilor de judecată în cuantum de..., aferente plângerii.... Definitivă. Pronunțată azi..., conform art. 402 Cpc teza a doua”. Nemulțumit de Hotărârea nr. ... din data de... pronunțată de... - Secția de... și Fiscal în Dosarul nr.......a depus contestație în anulare, sens în care s-a constituit la aceeași instanță Dosarul nr...., contestația fiind respinsă prin Hotărârea nr. 4/.... Ulterior primirii Hotărârii nr.... din data de... pronunțată de... - Secția de... și Fiscal în Dosarul nr...., autoritatea contractantă a reevaluat oferta depusă de..., a stabilit un nou rezultat, consemnat în raportul procedurii nr...., comunicat acestui ofertant cu adresa nr....., potrivit căruia oferta depusă a fost declarată neconformă, în conformitate cu prevederile art. 136 alin. (3) și art. 137 alin. (3) lit. g) din HG nr. 359/2016, și respinsă în conformitate cu prevederile art. 137 alin. (1) din același act normativ. Nemulțumit de acest rezultat...a depus contestația care face obiectul prezentei cauze solicitând cele menționate în partea introductivă a deciziei Pagina 11 din 25

§ 18

și criticând atât decizia de respingere a ofertei sale, cât și decizia de stabilire ca fiind câștigătoare a ofertei depusă de..., despre care susține trebuia exclusă din procedură, în temeiul art.... alin. (1) lit. b) din Legea nr. 98/2016, deoarece nu a declarat, din proprie inițiativă un document constatator publicat în SEAP la.... Ca o chestiune prealabilă, Consiliul reține că, în prezenta cauză... a transmis prin mijloace electronice (e-mail), la data de..., cererea de intervenție în interesul autorității contractante, înregistrată la emitent cu nr.... și la... sub nr...., în cadrul căreia a solicitat respingerea contestației formulată de...și menținerea deciziei achizitoarei prin care a fost declarată câștigătoare oferta S.A.. În raport de dispozițiile art. 17 alin. (3) din Legea nr. 101/2016, care stipulează că „Până la soluționarea contestației de către Consiliu, (...), operatorii economici participanți la procedura de atribuire pot formula cerere de intervenție voluntară în litigiu, potrivit prevederilor Legii nr. 134/... privind Codul de procedură civilă, republicată, cu modificările ulterioare, în termen de 10 zile de la data publicării în SEAP a contestației. (...)” și având în vedere faptul că, la data de..., autoritatea contractantă a publicat în SEAP contestația depusă de..., Consiliul constată că cererea de intervenție a fost formulată și transmisă în ultima zi a termenului legal, care se împlinea la data de.... Având în vedere dispozițiile art. 17 alin. (3) și art. 68 din Legea nr. 101/2016, coroborate cu prevederile art. 61 alin. (3), art. 63, art. 65 și art. 67 din Codul de procedură civilă, dar și faptul că, în cadrul procedurii de atribuire în cauză... are calitatea de ofertant câștigător, iar cererea S.A.privește menținerea deciziei autorității contractante, Consiliul admite, în principiu, cererea de intervenție în interesul autorității contractante formulată de... și, în conformitate cu art. 67 din Codul de procedură civilă, coroborat cu cele ale art. 68 din Legea nr. 101/2016, va analiza cererea de intervenție a acestuia împreună cu contestația formulată de.... În ceea ce privește critica formulată de contestator cu privire la decizia de respingere a ofertei sale ca neconformă, Consiliul constată că, în cadrul comunicării rezultatului procedurii (adresa nr.....) se regăsesc următoarele motive care au condus la această decizie: „Reanalizând oferta Financiară a..., solicitarea de clarificări nr. 85701 din... întocmită de comisia de evaluare precum şi răspunsul la solicitarea de clarificări, înregistrat la... cu nr.... din... din SEAP, ţinând cont de considerentele Deciziei definitive a Curţii de Apel ...

§ 19

nr.... pronunţată în data de..., respectiv, faptul

§ 20

că ofertantul

§ 21

nu a justificat în

§ 22

mod corespunzător nivelul scăzut al costului concret cu manopera pentru echipa de specialişti şi nici nu a prezentat documente doveditoare în acest sens, odată cu răspunsul la solicitarea iniţială de clarificări privind..., comisia de evaluare declară oferta...ca fiind

§ 23

neconformă în conformitate cu prevederile art. 136, alin. (3) şi cu prevederile art. 137, alin. (3), lit. g) din HG 395/2016 actualizată şi o respinge în conformitate cu prevederile art. 137, alin. (1). Art. 136, alin. (3) din HG 395/2016: (...)”. 12

§ 24

În verificarea corectitudinii aceste decizii, Consiliul reține ca relevante considerentele Deciziei nr.... din......, emisă de..., potrivit cărora «A. Prin adresa nr..... autoritatea contractantă transmitea...următoarea solicitare: „Preţul ofertat de dumneavoastră este aparent neobişnuit de scăzut în raport cu achiziţia publică de lucrări ce constituie obiectul contractului de achiziţie publică ce urmează a fi atribuit, reprezentând un procent de... % din valoarea estimată de autoritatea contractantă pentru achiziţia lucrării care face obiectul contractului. Astfel, comisia de evaluare vă solicită clarificări cu privire la fundamentarea economică a modului de formare a preţului ofertat pentru a se asigura de fezabilitatea si sustenabilitatea preţului propus, în conformitate cu prevederile art 210 din Legea 98/2016 actualizată, coroborat cu art.136, alineat (4) din HG 395/2016 actualizată, respectiv: Art.136 alineat (4): în sensul prevederilor art. 210 alin. (1) din Lege, o ofertă presantă un preţ aparent neobişnuit de scăzut în raport cu ceea ce urmează a fi furnizat, executat sau prestat atunci când preţul ofertat, fară TVA, reprezintă mai puţin de 80% din valoarea estimată a contractului respectiv." Drept urmare, comisia de evaluare vă solicită justificări privind preţul scăzut propus în propunerea financiară. în raport cu lucrările ce constituie obiectul contractului de achiziţie publică ce urmează a fi atribuit. Justificările formulate de dumneavoastră privind preţul ofertat vor fi însoţite de dovezi concludente privind elementele avute în vedere la stabilirea acestuia. precum, şi după caz: - Evidenţierea tuturor costurilor pe care le-aţi avut în vedere şi care au condus la preţul ofertat; - Costuri privind materiale, costuri privind consumabile, combustibil pentru autoturisme pentru deplasările avute în vedere pentru prestare si execuţie, instruire personal etc., costuri cu privire la salariile persoanelor angajate (echipa de specialişti) etc., pentru fiecare activitate în parte. - Fundamentarea economică a modului de formare a preţului, aferent lucrărilor solicitate, respectiv fundamentarea economică a modului de formare a preţului ofertat; - Soluţiile tehnice adoptate sau orice condiţii deosebit de favorabile de care societatea beneficiază pentru executarea lucrărilor în conformitate cu cerinţele caietului de sarcini; - Originalitatea produselor propuse de ofertant a fi furnizate, daca este cazul; - Respectarea dispoziţiilor privind normele de protecţie a muncii şi condiţiile de lucru aplicabile pentru executarea lucrărilor; - Posibilitatea ca societatea să beneficieze de un ajutor de stat; - Originalitatea ofertei din punct de vedere al îndeplinirii tuturor cerinţelor prevăzute în caietul de sarcini; - Documente privind preţurile ce pot fi obţinute de la producători, furnizori etc., dacă este cazul; - Situaţia stocurilor de materii prime şi materiale, dacă este cazul; - Modul de organizare şi metodele utilizate în cadrul procesului de lucrU; - Performanţele şi costurile implicate de anumite echipamente de lucru, etc. Precum si orice alt document care să justifice în mod corespunzător nivelul scăzut al preţului ofertat." Prin răspunsul formulat..., înregistrat sub nr...., în privinţa chestiunii invocate în plângere, s-a arătat că „Referitor la nivelul de salarizare al personalului ofertat: Va rugam S.A.observaţi extrasul din oferta financiara, care atesta respectarea prevederilor OUG nr. 93/2023, prin practicarea unui tarif orar superior celui minim reglementat (...... /ora). Se remarcă faptul că autoritatea contractantă a respectat prevederile imperative ale art. 210 alin. 1 din Legea nr.98/2016 (în cazul unei propuneri financiare aparent neobişnuit de scăzută în raport cu lucrările, produsele sau serviciile care constituie obiectul contractului de achiziţie publică/acordului- cadru care urmează a fi atribuit/încheiat, autoritatea contractantă are obligaţia Pagina 13 din 25

§ 25

de a solicita ofertantului care a depus o astfel de ofertă clarificări cu privire la preţul sau costurile propuse în respectiva ofertă). Mai reţine totodată Curtea faptul că, potrivit Formularului C7 - Lista cuprinzând consumurile cu mâna de lucru, sunt indicate 8 meserii (electrician automatizare, electrician linii electrice aeriene, fierar betonist, muncitor de deservire etc) fiecare cu un număr diferit de ore de manopere dar costul este identic pentru fiecare... /ora şi un cost total de.... După cum se poate observa, ceea ce a pus în discuţie autoritatea contractantă nu era respectarea salariului minim în materie de construcţii ci fundamentarea economică a modului de formare a preţului ofertat pentru a se asigura de fezabilitatea și sustenabilitatea preţului propus, fapt de altfel specificat şi în adresa de solicitare a clarificărilor. Acest aspect rezultă atât din interpretarea literală cât şi din cea logică. Dacă ar fi fost în discuţie eventuala nerespectare a salariului minim, autoritatea contractantă era cea care putea verifica singură dacă tariful orar specificat în formularul C7 respectă salariul minim legal. Astfel, au fost solicitate ofertantului justificări însoţite de dovezi concludente privind elementele avute în vedere, fiind solicitate inclusiv costurile cu privire la salariile persoanelor angajate (echipa de specialişti). Din modul de formulare a solicitării, preluat într-o manieră simplificată şi de curte în frazele anterioare, reiese în mod clar că intenţia autorităţii contractante era de a-i fi prezentate dovezi inclusiv cu privire la costul concret cu privire la echipa de specialişti. Or, răspunsul transmis de ofertant cu privire la chestiunea pusă în discuţie în plângere nu are legătură cu solicitarea autorităţii contractante şi nici nu prezintă dovezile aşa cum au fost cerute prin solicitarea de clarificări. Într-un atare context, autoritatea contractantă iniţial şi apoi... trebuiau să constate incidenţa prevederilor art. 136 alin. 3

§ 26

din HG nr. 395/2016 şi să declare neconformă oferta...întrucât nu a fost justificat corespunzător costul cu manopera (în cazul în care ofertantul nu prezintă comisiei de evaluare informaţiile şi/sau documentele solicitate sau acestea nu justifică în mod corespunzător nivelul scăzut al preţului sau al costurilor propuse, oferta va fi considerată neconformă). Contrar celor reţinute de Consiliul, nu există vreun argumenta pentru a se solicita suplimentar extrase din Revisal sau copii ale contractelor de muncă întrucât, după s-a reţinut şi mai sus solicitarea autorităţii contractante era clară, viza costul concret cu forţa de muncă iar acest tip de dovadă trebuia şi putea fi depus odată cu solicitarea iniţială de clarificări.”, dar și decizia instanței, care, admițând în parte plângerea formulată de..., a modificat în parte Decizia... nr....... din... și a „obligat autoritatea contractantă la reevaluarea ofertei..., conform considerentelor prezentei decizii. (...) Definitivă.”. Astfel, instanța a stabilit, în mod definitiv, urmare a răspunsului transmis de..., contestator în prezenta cauză, cu privire la justificarea prețului ofertat, că oferta acestuia trebuia declarată „neconformă”, întrucât sunt incidente prevederile art. 136 alin. (3) din HG nr. 395/... pentru motivele reținute în considerentele instanței. Consiliul apreciază relevante în soluționare și următoarele prevederi legale: ● art. 34 din Legea nr. 101/2016: 14

§ 27

„(1) Instanţa, admiţând plângerea, modifică decizia Consiliului, dispunând, după caz: a) anularea în tot sau în parte a actului autorității contractante; b) obligarea autorității contractante la emiterea unui act/adoptarea măsurilor necesare restabilirii legalităţii, cu indicarea clară şi precisă a operaţiunilor care urmează a fi realizate de autoritatea contractantă; (...)”. ● art. 634 din Codul de procedură civilă: „(1) Sunt hotărâri definitive: (...) 5. hotărârile date în recurs, chiar dacă prin acestea s- a soluţionat fondul pricinii; (...); (2) Hotărârile prevăzute la alin. (1) devin definitive la data expirării termenului de exercitare a apelului ori recursului sau, după caz, la data pronunțării.”. Aplicând prezentei spețe aceste dispoziții legale prin raportare la considerentele Instanței din Decizia nr.... din..., Consiliul constată că, respingerea ofertei contestatorului a fost consecința punerii în aplicare a deciziei instanței, care a stabilit în mod clar că oferta...trebuia respinsă întrucât este neconformă. În condițiile în care plângerea formulată de... împotriva Deciziei nr....... din... a fost admisă în parte, instanța nemenținând decizia Consiliului cu privire la evaluarea ofertei depusă de..., trimiterea contestatorului la considerentele acestei decizii sau la prevederi ale documentației de atribuire nu sunt relevante speței și nu vor fi reținute în soluționare. Formularea unei contestații în anulare împotriva Deciziei nr.... emisă de... nu este de natură să înlăture caracterul definitiv al acestei decizii prin care autoritatea contractantă a fost obligată să reevalueze, conform considerentelor expuse în actul instanței, oferta depusă de.... Față de cele expuse anterior, decizia comisiei de evaluare de respingere a ofertei contestatorului, iar critica formulată de...cu privire la această concluzie a achizitoarei este neîntemeiată. În ceea ce privește critica formulată de contestator cu privire la oferta declarată câștigătoare, respectiv faptul că aceasta ar fi trebuit respinsă ca inacceptabilă întrucât... nu a declarat, din proprie inițiativă, documentul constatator publicat în SEAP la data de..., Consiliu constată următoarele: Prezenta procedură de atribuire a fost inițiată, așa cum s-a mai reținut în prezenta decizie, prin publicarea în SEAP a anunțului de participare nr.... în..., fiind stabilit ca termen limită de depunere a ofertelor... în cadrul documentației de atribuire, respectiv fișa de date a achiziției, impunându-se la pct. III.....a) Situația personală a candidatului sau ofertantului, ca „Ofertanții, ofertanții asociați, subcontractanții și terții susținători nu trebuie să se regăsească în situațiile prevăzute de art.164, 165 și... din Legea 98/2016. Modalitatea prin care poate fi demonstrată îndeplinirea cerinței: se va prezenta DUAE conform prevederilor art.... 3 alin (1) din Legea 98/2016. Se va prezenta DUAE și de către subcontractanți și terți susținători conform prevederilor art.... 3 alin. 2 și 3 din Legea 98/2016. Ofertantul clasat pe primul loc după aplicarea criteriului de atribuire asupra ofertelor admisibile face dovada neîncadrării în situațiile de excludere, Pagina 15 din 25

§ 28

prin prezentarea, la solicitarea AC, de regulă a următoarelor informații și documente: (...)”. Autoritatea contractată, punând în aplicare decizia Curții de apel ..., a solicitata ofertantului..., prin adresa nr....., prezentarea documentelor justificative actualizate care să demonstreze îndeplinirea criteriilor de calificare și selecție în conformitate cu cele declarate în DUAE. ... a răspuns acestei solicitări, prin adresa nr....., transmițând, printre altele, sub identificatorul [... 122]..., „justificarea neîncadrării în prevederile art.... din Legea 98/2016, punctual, (...).”, în cadrul căreia ofertantul a formulat susțineri cu privire la documentul constatator emis de Comuna... din județul... /..., emis în.... Prin urmare, contrar susținerilor contestatorului, Consiliul constată că ofertantul criticat a informat autoritatea contractantă despre existența documentului constatator invocat în cadrul contestației, sub acest aspect, critica fiind neîntemeiată. În ceea ce privește susținerea contestatorului referitoare la faptul că oferta depusă de... ar fi trebuit exclusă din procedura de atribuire, în temeiul prevederilor art.... alin. (1) lit. g) din Legea nr. 98/2016, întrucât, din cuprinsul acelu... document constatator rezultă încălcări care au condus la încetarea anticipată a respectivului contract, iar ofertantul nu a „depus măsuri de credibilitate suficiente”, acesta, spre exemplu, neachitând prejudiciul din respectivul contract, Consiliul o va respinge, având în vedere următoarele considerente: Așa cum s-a reținut într-unul din paragrafele anterioare, prin adresa nr....., sub identificatorul [... 122]..., ofertantul a prezentat autorității contractante justificări cu privire la neîncadrarea în prevederile art.... din Legea 98/2016, în cadrul căreia ofertantul a formulat susțineri referitoare la documentul constatator emis de Comuna... din județul... /..., emis în... și a depus, printre altele, și următoarele documente: - contractul de Lucrări „... de..., în Comuna..., Județul... ” nr...., încheiat cu Comuna...; - notificarea de reziliere a contractului în discuție, emisă de beneficiar în...; - documentul constatator emis în... de Comuna...; - adresa emisă de... pentru Comuna..., înregistrată cu nr...., cu privire la faptul că la data de... au fost finalizate lucrările de execuție aferente contractului nr.... şi se solicită convocarea comisiei de recepție; - corespondență existentă între...

§ 29

şi...

§ 30

pe

§ 31

parcursul derulării contractului; - cerere de arbitrare nr...., adresată de ... -... de Curtea de... internațional de pe lângă Camera... Comerț şi Industrie a României, conform contractului; - înștiințare emisă de Curtea de... internațional de pe lângă Camera... Comerț şi Industrie a României către... -..., Dosar nr....; - proces verbal de recepție calitativă a materialelor şi a echipamentelor utilizate în execuție, înregistrat cu nr...., care vizează mai 16

§ 32

multe tipuri de corpuri de iluminat, reținându-se că materialele pot fi incluse în lucrare; - proces verbal de recepție calitativă a materialelor şi a echipamentelor utilizate în execuție, înregistrat cu nr...., care vizează puncte de aprindere trifazat cu Gateway cu ieșiri monofazate/trifazate, consemnându-se că materialele pot fi incluse în lucrare. Răspunsul a fost analizat de comisia de evaluare, care, potrivit informațiilor din cadrul procesului verbal nr...., reținând că documentele prezentate de ofertant sunt suficiente, a concluzionat că cerința ca ofertantul ... -... să nu se încadreze în prevederile art.... din Legea nr. 98/2016 este îndeplinită, iar oferta este admisibilă. Din conținutul documentului constatator emis de Comuna..., rezultă că emitentul acestuia a consemnat că nu a fost îndeplinit corespunzător contractul nr...., reținând „b) nerespectarea termenelor contractuale de livrare produse/ prestare servicii/executare lucrări: din culpă: executantul a început execuția lucrărilor, însă nu au fost finalizate în termen, având o întârziere de peste 180 zile de la data ordinului de începeri. De asemenea, echipamentele furnizate nu corespund cerințelor calitative și cantitative din caietului de sarcini și nici a ofertei tehnice în baza căreia a fost desemnat operatorul câștigător”, precum și un prejudiciu de 142..... În analizarea acestei critici privind această concluzie a comisiei de evaluare, Consiliul subliniază că, potrivit prevederilor art.... alin. (1) lit. g) și h) din Legea nr. 98/2016, „Articolul... (1) Autoritatea contractantă exclude din procedura de atribuire a contractului de achiziție publică/acordului-cadru orice operator economic care se află în oricare dintre următoarele situații: (...) g) operatorul economic și-a încălcat în mod grav sau repetat obligațiile principale ce-i reveneau în cadrul unui contract de achiziții publice, al unui contract de achiziții sectoriale sau al unui contract de concesiune încheiate anterior, iar aceste încălcări au dus la încetarea anticipată a respectivului contract, plata de daune-interese sau alte sancțiuni comparabile; h) operatorul economic s-a făcut vinovat de declarații false în conținutul informațiilor transmise la solicitarea autorității contractante în scopul verificării absenței motivelor de excludere sau al îndeplinirii criteriilor de calificare și selecție, nu a prezentat aceste informații sau nu este în măsură să prezinte documentele justificative solicitate; ”. Totodată, conform prevederilor art.... alin. (8) din Legea nr. 98/2016, „(8) În sensul dispozițiilor alin. (1) lit. g) se consideră încălcări grave ale obligațiilor contractuale, cu titlu exemplificativ, neexecutarea contractului, livrarea/prestarea/executarea

§ 33

unor produse/servicii/ lucrări care prezintă neconformități majore care le fac improprii utilizării conform destinației prevăzute în contract.”. Potrivit prevederilor art. 166 alin. (1) lit. b), alin. (11), alin. (3), alin. (5) - (54) și alin. (8) din HG nr. 395/2016 „Articolul 166 (1) Autoritatea contractantă are obligația de a emite documente constatatoare care conțin informații referitoare la îndeplinirea sau, după Pagina 17 din 25

§ 34

caz, neîndeplinirea

§ 35

obligațiilor

§ 36

contractuale

§ 37

de

§ 38

către contractant/contractant asociat și, dacă este cazul, la eventualele prejudicii, după cum urmează: (...) b) pentru contractele de servicii atribuite printr-o procedură de atribuire, altele decât contractele de servicii de proiectare: în termen de 14 zile de la data finalizării prestării serviciilor care fac obiectul respectivului contract/contract subsecvent; (...) (1^1) Documentele

§ 39

constatatoare

§ 40

care

§ 41

certifică

§ 42

îndeplinirea corespunzătoare a obligațiilor contractuale se publică de către autoritatea contractantă în SEAP în termenele prevăzute la alin. (1). (3) Autoritatea contractantă are următoarele obligații: a) să elibereze un exemplar al documentului constatator contractantului; b) să păstreze un exemplar la dosarul achiziției publice. (...) (5) Documentele constatatoare emise de către autoritatea contractantă pentru neîndeplinirea obligațiilor contractuale de către contractant/contractantul asociat și, dacă este cazul, pentru eventualele prejudicii se publică în SEAP, în termen de... de zile de la data emiterii, cu excepția situației în care efectele au fost suspendate prin hotărârea instanței de judecată. (5^1) Autoritatea contractantă are obligația de a actualiza în SEAP informațiile cu privire la documentul prevăzut la alin. (5) în termen de 5 zile de la momentul luării la cunoștință că situația de fapt ce a stat la baza emiterii respectivului document constatator trebuie modificată din cauze obiective. (5^2) Prin excepție de la termenele prevăzute la art. 166 alin. (1) lit. a)- e), autoritatea contractantă are dreptul de a emite documente constatatoare și pe perioada derulării contractului, la fiecare 90 de zile de la momentul semnării contractului, în cadrul cărora vor fi consemnate cel puțin stadiul contractului și, dacă este cazul, eventualele întârzieri/deficiențe în implementarea contractului, precum și eventualele daune cauzate din culpa contractantului. (5^3) Documentele constatatoare prevăzute la alin. (5^2) se publică în SEAP în condițiile alin. (5) și pot fi contestate potrivit Legii contenciosului administrativ nr...., cu modificările și completările ulterioare. (5^4) Pentru documentele constatatoare prevăzute la alin. (5^2), prevederile alin. (3) și ale alin. (5^1) se aplică în mod corespunzător. (....) (8) Atunci când ia decizia de respingere a unui candidat/ofertant, pe baza unui asemenea document constatator, comisia de evaluare are obligația de a analiza dacă acesta reflectă îndeplinirea condițiilor cumulative prevăzute la

§ 43

art.... alin. (1) lit. g) din Lege.”. Conform prevederilor art. 170 alin. (1) - (32) din Legea nr. 98/2016 „Articolul 171 (1) Orice operator economic aflat în oricare dintre situațiile prevăzute la art. 164 și... care atrag excluderea din procedura de atribuire poate furniza dovezi care să arate că măsurile luate de acesta 18

§ 44

sunt suficiente pentru a-și demonstra în concret credibilitatea prin raportare la motivele de excludere. (2) În cazul în care autoritatea contractantă consideră dovezile prezentate de operatorul economic în conformitate cu prevederile alin. (1) ca fiind suficiente pentru demonstrarea în concret a credibilității, autoritatea contractantă nu exclude operatorul economic din procedura de atribuire. (3) Dovezile pe care operatorul economic aflat în oricare dintre situațiile prevăzute la art. 164 și... le poate furniza autorității contractante, în sensul prevederilor alin. (1), se referă la efectuarea de către operatorul economic a plății sau la asumarea de către operatorul economic a obligației de plată a despăgubirilor în ceea ce privește eventualele prejudicii cauzate printr-o infracțiune sau printr-o altă faptă ilicită, clarificarea de către operatorul economic în mod complet a faptelor și împrejurărilor în care a fost comisă infracțiunea sau altă faptă ilicită, prin cooperarea activă cu autoritățile care efectuează investigația, și la adoptarea de către operatorul economic a unor măsuri concrete și adecvate la nivel tehnic, organizațional și în materie de personal, cum ar fi eliminarea legăturilor cu persoanele și organizațiile implicate în comportamentul necorespunzător, măsuri de reorganizare a personalului, implementarea unor sisteme de control și raportare, crearea unei structuri de ... intern pentru verificarea respectării dispozițiilor legale și a altor norme sau adoptarea unor reguli interne privind răspunderea și plata despăgubirilor, pentru a preveni săvârșirea unor noi infracțiuni sau alte fapte ilicite. (3^1) Autoritatea contractantă evaluează măsurile luate de operatorii economici și dovedite în conformitate cu prevederile alin. (3), ținând seama de gravitatea și circumstanțele particulare ale infracțiunii sau abaterii avute în vedere. (3^2) În cazul în care măsurile prevăzute la alin. (3^1) sunt considerate insuficiente de către autoritatea contractantă, aceasta transmite operatorului economic o expunere a motivelor care au condus la luarea deciziei de excludere a acestuia din procedura de atribuire.”. În cauza C-267/18, CJUE s-a pronunțat astfel: „Articolul 57 alineatul (4) litera (g) din Directiva... /24/UE a... și a Consiliului din 26 februarie... privind achizițiile publice și de abrogare a Directivei 2... 4/18/CE trebuie interpretat în sensul că subcontractarea de către un operator economic a unei părți din lucrări în cadrul unui contract de achiziții publice anterior, decisă fără consimțământul autorității contractante și care a condus la rezilierea acestui contract, constituie o deficiență semnificativă sau persistentă la îndeplinirea unei cerințe de fond aferente contractului de achiziții publice menționat, în sensul dispoziției respective, și este, așadar, de natură să justifice excluderea acestui operator economic de la participarea la o procedură de atribuire a unui contract de achiziții publice ulterior dacă, după ce a procedat la propria evaluare a integrității și a fiabilității operatorului economic vizat de rezilierea contractului de achiziții publice anterior, autoritatea contractantă care organizează această procedură de achiziție publică ulterioară apreciază că o astfel de subcontractare determină ruperea legăturii de încredere cu operatorul economic în cauză. Înainte de a pronunța o astfel de excludere, autoritatea contractantă trebuie însă, în conformitate cu

§ 45

articolul 57 alineatul (6) din această directivă coroborat cu considerentul (102) al directivei menționate, să lase posibilitatea acestui Pagina 19 din 25

§ 46

operator economic să prezinte măsurile corective pe care le-a adoptat ca urmare a rezilierii contractului de achiziții publice anterior.”. Consiliul reține în soluționare și recomandările ANAP din Notificarea cu privire la situația de excludere reglementată de art.... alin. (1) lit. g) din Legea nr. 98/2016”, potrivit cărora: «Referitor la documentele constatatoare, având în vedere că autoritatea contractantă verifică încadrarea operatorilor economici ofertanți în situația de excludere care face obiectul prezentei Notificări prin intermediul documentelor constatatoare emise de către alte autorități contractante, în urma derulării unor contracte de achiziție publică/sectorială/de concesiune cu operatorii economici în cauză, se va avea în vedere faptul că existența unui document constatator în care se menționează încălcarea obligațiilor principale ce-i reveneau contractantului în cadrul unor asemenea contracte nu conduce automat la aplicarea prevederilor art.... alin. (1) lit. g) din Legea nr. 98/2016. Astfel, potrivit art. 166 alin. (8) din Anexa la H.G. nr. 395/2016, atunci când ia decizia de respingere a unui candidat/ofertant pe baza unui document constatator negativ, autoritatea contractantă, prin comisia de evaluare, are obligația de a analiza dacă acesta reflectă îndeplinirea condițiilor cumulative prevăzute la art.... alin. (1) lit. g) din Legea nr. 98/2016, având în vedere totodată și prevederile art. 171 din Lege. Pe de altă parte, potrivit art. 166 alin. (4) - (...) din Anexa la H.G. nr. 395/2016, „(4) Documentele constatatoare emise de către entitatea contractantă în conformitate cu prevederile alin. (1) şi (2) pot fi contestate potrivit Legii contenciosului administrativ nr...., cu modificările şi completările ulterioare. (5) Documentele constatatoare emise de către autoritatea contractantă pentru neîndeplinirea obligaţiilor contractuale de către contractant/contractant asociat şi, dacă este cazul, pentru eventualele prejudicii, se publică în SEAP, în termen de... de zile de la data emiterii, dar nu mai devreme de data expirării termenului/soluţionării contestaţiilor, în situaţia în care acestea au fost depuse. (...) Autoritatea contractantă are obligaţia de a actualiza în SEAP informaţiile cu privire la documentul prevăzut la alin. (5) în termen de 5 zile de la momentul luării la cunoştinţă că situaţia de fapt ce a stat la baza emiterii respectivului document constatator trebuie modificată din cauze obiective.” Din prevederile legale anterior citate se desprinde concluzia potrivit căreia documentele constatatoare pot fi publicate în SEAP, în scopul opozabilității față de terți, doar după expirarea termenului legal de contestare, sau, în cazul documentelor constatatoare cu privire la care a fost formulată o contestație, numai după soluționarea contestației. Prin urmare, nepublicarea în SEAP a documentului constatator (ca urmare a contestării sale sau a neîmplinirii termenului de contestare) nu modifică efectele acestuia între părți, în măsura în care nu a fost suspendată executarea lui, ci afectează doar opozabilitatea față de terți a documentului constatator.» 20

§ 47

Abordând coroborat aceste texte legale, rezultă că, pentru a fi incident cazul de excludere arătat, este necesară îndeplinirea cumulativă a următoarelor condiții: - operatorul economic şi-a încălcat în mod grav sau repetat obligaţiile principale ce-i reveneau în cadrul unui contract de achiziţii publice, al unui contract de achiziţii sectoriale sau al unui contract de concesiune încheiate anterior sau „refuzul nemotivat” al ofertantului declarat câştigător de a semna contractul de achiziţie publică; încălcarea gravă a obligaţiilor contractuale poate fi considerată neexecutarea contractului ori livrarea/ prestarea/executarea unor produse/servicii/lucrări care prezintă neconformități majore care le fac improprii utilizării conform destinaţiei prevăzute în contract; - aceste încălcări au dus la încetarea anticipată a respectivului contract, plata de daune-interese sau alte sancţiuni comparabile. Astfel, pentru a decide dacă oferta criticată trebuia respinsă, așa cum susține contestatorul, îi revenea autorității contractante sarcina de a verifica și de a stabili dacă situațiile identificate în documentul constatator în discuție se încadrează în dispozițiile art.... alin. (1) lit. g) din Legea nr. 98/2016 și dacă acesta a condus la plata de daune-interese sau alte sancțiuni comparabile. Din modul de exprimare a legiuitorului, în emiterea dispozițiilor art.... alin. (1) lit. g) și alin. (6) din Legea nr. 98/2016, rezultă că excluderea operează în situația în care sunt îndeplinite cumulativ condițiile amintite, respectiv conduita viciată a operatorului economic, conduită care să fi avut efectele amintite. Este de observat că legiuitorul nu a prevăzut că motivul de excludere operează de drept în situația în care, pentru operatorul economic respectiv, a fost emis un document constatator de natura celui întâlnit în prezenta speță, fără a fi necesare alte verificări. Legiuitorul nu a condiționat excluderea din procedură, în cazul prevăzut la art.... alin. (1) lit. g) din Legea nr. 98/2016, de existența unui document constatator ori a altui asemenea act emis de un client beneficiar al operatorului economic analizat, relevante în acest sens fiind prevederile art. 166 alin. (1) și alin. (8) din HG nr. 395/2016, citate în paragrafele anterioare. Drept urmare, dacă legiuitorul ar fi dorit ca excluderea operatorului economic să intervină ca efect al existenței, pur și simplu, a unui document constatator emis în baza art. 166 alin. (1) din HG nr. 395/2016, ar fi prevăzut în mod clar această posibilitate. Însă, așa cum este înscris la art. 166 alin. (8) din HG nr. 395/2016, decizia de respingere a unui ofertant pe baza unui document constatator, trebuie să fie precedată de o verificare obligatorie a faptului că acest document „reflectă îndeplinirea condițiilor cumulative prevăzute la art.... alin. (1) lit. g) din Lege.” Prin urmare, nici din conținutul documentului constatator și nici din textele de lege ce reglementează emiterea și efectele sale, nu rezultă că efectul unui astfel de document este excluderea viitoare, din alte proceduri de atribuire a unui contract de achiziție publică, a operatorului economic pentru care a fost emis. Așadar, determinantă în excluderea din procedură a operatorului economic nu este existența documentului constatator, ci verificarea faptului că acest document reflectă îndeplinirea cumulativă a Pagina 21 din 25

§ 48

condițiilor regăsite la art.... alin. (1) lit. g) din Legea nr. 98/2016, excluderea operând numai dacă sunt îndeplinite condițiile legale invocate. Pe de altă parte, din interpretarea tuturor dispozițiilor legale citate, rezultă faptul că autoritatea contractantă poate exclude operatorul care se află în situațiile de excludere prevăzute la art.... din Legea nr. 98/2016 [în speță, lit. g)], operator care, la rândul său, are posibilitatea de a furniza dovezi care să arate că măsurile luate de acesta sunt suficiente pentru a- şi demonstra în concret credibilitatea; de aici, concluzia că, pe de o parte, existenţa unui document constatator al situaţiei nu conduce în mod automat la excludere, iar pe de altă parte, că, prezentarea unor astfel de dovezi poate sau nu să convingă autoritatea contractantă, care- şi poate asuma răspunderea de a păstra în procedură ofertantul. Prin urmare, autoritatea contractantă dispune de un drept de apreciere în ceea ce privește excluderea din procedură, în cazul incidenței situației prevăzute la art.... alin. (1) lit. g) din Legea nr. 98/2016, aceasta fiind singura responsabilă pentru modul de atribuire a contractului, în aplicarea principiului asumării răspunderii. Dispozițiile enunțate stabilesc dreptul de apreciere al autorității contractante în ceea ce privește măsura excluderii, în situația concretă din speță, şi, atâta timp cât acest drept de apreciere se exercită în limitele impuse de lege şi cu respectarea principiilor de atribuire a contractelor de achiziții, nu poate fi apreciat ca abuziv. Însă, stabilirea incidenței acestei situații de excepție este lăsată la aprecierea autorității contractante, aspect în strânsă legătură cu principiul asumării răspunderii statuat de art. 2 alin. (2) lit. f) din Legea nr. 98/2016, comisiei de evaluare revenindu-i sarcina de a stabili dacă prin documentele depuse, ofertantul dovedește că are capacitatea de a executa lucrările ce fac obiectul prezentei proceduri de atribuire. Această concluzie este susținută şi de interpretarea gramaticală a dispoziţiilor art. 171 alin. (2) din Legea nr. 98/2016 potrivit cu care: „(2) În cazul în care autoritatea contractantă consideră dovezile prezentate de operatorul economic în conformitate cu prevederile alin. (1) ca fiind suficiente pentru demonstrarea în concret a credibilităţii, autoritatea contractantă nu exclude operatorul economic din procedura de atribuire”. Aşadar, operatorul economic aflat într-una din situaţiile de excludere trebuie să prezinte dovezi suficiente, de natură a demonstra în concret şi a convinge autoritatea contractantă de credibilitatea S.A.. Prin urmare, dispoziţiile invocate instituie, pe de o parte, posibilitatea operatorului economic aflat într-una din situaţiile de excludere, de a aduce dovezi concrete pentru a convinge autoritatea contractantă de credibilitatea S.A., iar pe de altă parte, dreptul autorităţii contractante de a aprecia suficienţa acestor dovezi. Din actele depuse la dosarul cauzei, rezultă că autoritatea contractantă și-a exercitat dreptul de apreciere în limitele impuse de lege, în sensul că avea posibilitatea de a exclude sau, dimpotrivă, de a păstra 22

§ 49

operatorul în procedură, şi că, mai mult, alegerea a fost justificată. Astfel, Consiliul constată că autoritatea contractantă a analizat informațiile și documentele prezentate de ofertant în legătură cu situația existentă în documentul constatator emis în... de Comuna......, menționată procesul verbal nr...., fiind următoarea: «Documentele care justifică neîncadrarea în situațiile de excludere au fost atașate în SEAP de către... -... şi se regăsesc în folderul: [... 122]... UI_... _11 _2025.pdfp 7s iar documentele prezentate sunt enumerate în prezentul proces verbal la "Alte documente prezentate", paginile 11-13. Analizând documentele prezentate, comisia de evaluare consideră dovezile prezentate de... -... ca fiind suficiente, respectiv operatorul economic a adoptat măsuri prin formularea cererii arbitrare înregistrată la Curtea de... de pe lângă Camera... Comerţ şi Industrie a României, solicitând constatarea caracterului nelegal al actelor emise şi anularea acestora. Astfel, comisia de evaluare ia în considerare răspunsul referitor la documentele prezentate prin care demonstrează că operatorul economic poate beneficia de derogările prevăzute de art.... din Legea 98/2016, în conformitate cu art. 171 din Legea 98/2016.». De altfel, ulterior accesului la Consiliul la dosarul cauzei, inclusiv la justificările transmis de ofertantul criticat, contestatorul nu a înțeles să dezvolte această critică, respectiv să combată decizia adoptată de achizitoare prin raportare la acest informații. Raportat la prevederile legale reglementate de Legea nr. 101/2016, contestația trebuie formulată cu respectarea tuturor condițiilor prevăzute de lege, printre care tocmai motivarea, în fapt și în drept, care servește la determinarea exactă a obiectului procedurii administrativ-jurisdicționale, având în vedere principiul disponibilității potrivit căruia judecata are loc în limitele sesizării, precum și mijloacele de probă pe care se sprijină contestația, altminteri soluționarea contestației ar echivala cu un control efectuat din oficiu de către Consiliu, inadmisibil în condițiile actualei legislații. Un contestator nu poate însărcina Consiliul să efectueze o cercetare „in integrum” a procedurii de atribuire sau o supraevaluare a ofertelor concurente pe bază de supoziții. Având în vedere prevederile art. 10 lit. f) în coroborare cu lit. g) din Legea nr. 101/2016, Consiliul va reține în soluționare faptul că literatura juridică dar și practica judiciară a statuat că în cadrul procesului civil sarcina probei este împărțită între reclamant și pârât, în speță între contestator și autoritatea contractantă, la care se adaugă și rolul activ al Consiliului care, potrivit art. 254 alin. (5) din Codul de procedură civilă, poate ordona administrarea probelor considerate necesare chiar dacă părțile se împotrivesc. Cu toate acestea, existența rolului activ al Consiliului nu poate conduce la concluzia că întreaga sarcina a probei ar cădea asupra Consiliului, ceea ce nu se întâmplă nici măcar în cadrul dosarelor supuse principiului oficialității, sau că nerespectarea dispozițiilor legale cu privire la propunerea și administrarea probelor nu ar avea pentru părți consecințe procedurale. Pagina 23 din 25

§ 50

Pe cale de consecință, în măsura în care partea ce formulează anumite critici, susțineri, nu este solitară în efortul de a proba, aceasta rămâne singura sancționată în caz de eșec, deoarece dacă nu administrează probele care să convingă Consiliul, cu toată eventuala colaborare a adversarului și, în pofida rolului activ al Consiliului, va pierde cauza care face obiectul dosarului iar adversarul va triumfa. În ceea ce privește practica... și jurisprudența instanțelor de judecată, invocate de contestator, Consiliu nu le poate reține ca relevante speței, având în vedere, pe de o parte, faptul că deciziile amintite a fost emise în alte proceduri de atribuire, pe baza altor documentații de atribuire și a altor probatorii iar, pe de altă parte, că precedentul judiciar nu constituie izvor de drept în sistemul de drept românesc. Concluzionând cu privire la critica analizată, Consiliul constată că autoritatea contractantă a analizat documentele și explicațiile ofertantului criticat cu privire la credibilitatea S.A.și a justificat în cadrul procesului verbal elaborat cu această ocazie, decizia adoptată, astfel că aceasta va fi respinsă, fiind neîntemeiată. Având în vedere toate aspectele de fapt și de drept mai sus evocate, în temeiul dispozițiile art. 26 alin. (6) din Legea nr. 101/2016 cu modificările și completările ulterioare, Consiliul va respinge, ca nefondată, contestația depusă de..., în contradictoriu cu ......, în calitate de autoritate contractantă, inclusiv solicitarea...de obligare a autorității contractante la plata cheltuielilor legate de soluționarea contestației. Față de soluția ce va fi pronunțată, Consiliul va admite cererea de intervenție formulată de ... -.... Cu privire la solicitarea ... -..., în calitate de intervenient, de obligare a contestatorului...la plata de cheltuieli de judecată, Consiliul reține că, potrivit art. 26 alin. (9) din Legea nr. 101/2016, „Consiliul poate obliga, la cerere, partea în culpă, la plata cheltuielilor efectuate pentru soluționarea contestației. Cuantumul, detalierea și documentele doveditoare ale cheltuielilor efectuate sunt prezentate în cerere, care trebuie depusă înainte de pronunțarea deciziei de soluționare a contestației.” Totodată, Consiliul va reține că, potrivit art. 453 alin. (1) din Codul de procedură civilă, partea care pierde procesul va fi obligată, la cererea părții care a câștigat, să îi plătească acesteia cheltuieli de judecată. Conform art. 61 din Codul de procedură civilă, oricine are interes poate interveni într-un proces care se judecă între părțile originare. Intervenția este accesorie, când sprijină numai apărarea uneia dintre părți, iar potrivit art. 65 alin. (1) di același act normativ, intervenientul devine parte în proces numai după admiterea în principiu a cererii sale. În speță, ... -... a formulat cerere de intervenție accesorie în favoarea autorității contractante. Astfel, din analiza coroborată a dispozițiilor codului de procedură civilă referitoare la plata cheltuielilor de judecată, Consiliul reține că pentru acordarea cheltuielilor de judecată nu este suficientă dobândirea 24

§ 51

calității de parte într-un proces, ci mai este necesar și ca acea parte să câștige procesul, adică să obțină total sau în parte pretențiile solicitate prin cererea de chemare în judecată, dispozițiile art. 453 coroborat cu art. 454 teza I din Codul de procedură civilă fiind explicite în acest sens. Or, din această perspectivă, Consiliul reține că intervenientul accesoriu, deși devine parte în proces după admiterea în principiu a cererii sale, conform art. 65 alin. (1) din Codul de procedură civilă, totuși acesta nu a invocat și nu putea invoca nicio pretenție proprie în proces pentru a deveni „parte care câștigă procesul” sau „parte în culpă”, ci sprijină numai apărarea uneia dintre părți, după cum rezultă din dispozițiile art. 61 alin. (3) din actul normativ invocat, astfel încât acesta nu poate obține condamnarea părții care a căzut în pretenții la plata cheltuielilor de judecată și nici nu poate fi obligat la plata acestora părții care a câștigat procesul, ci doar partea în favoarea căreia a intervenit și care a fost în culpă putând fi obligată la achitarea acestor cheltuieli. Față de cele de mai sus, Consiliul va respinge ca inadmisibilă solicitarea ... -..., în calitate de intervenient, de obligare a contestatorului...la plata de cheltuieli de judecată. Pentru aceste motive în baza documentelor depuse de părți, ... DECIDE: Respinge, ca nefondată, contestația depusă de..., în contradictoriu cu ......, în calitate de autoritate contractantă, inclusiv solicitarea...de obligare a autorității contractante la plata cheltuielilor legate de soluționarea contestației. Admite cererea de intervenție formulată de ... -.... Respinge, ca

§ 52

inadmisibilă, solicitarea ...

§ 53

-...,

§ 54

în

§ 55

calitate de intervenient, de obligare a contestatorului...la plata de cheltuieli de judecată. Prezenta decizie este obligatorie pentru părți. Împotriva ei se poate formula plângere, în termen de 10 zile de la comunicare pentru părțile cauzei, respectiv de la data luării la cunoștință de către alte persoane vătămate. Complet de soluționare a contestațiilor în domeniul achizițiilor publice: Pagina 25 din 25

Documente pentru aceeași cercetare

Legăturile se bazează pe coduri CPV sau critici comune din buletin. Verificați faptele și motivarea fiecărui document.