Decizie 2629/2023
Decizie CNSC2023_2629_2023_Decizie_2629.pdf, BO2023_2629_2023_BO2023_2629.pdf
Document CNSC
STRABAG SRL în contradictoriu cu JUDEȚUL MEHEDINȚI
Decizia CNSC nr. 2629/C3/1789 din 08.11.2023
Link permanentIdentificare și pasaje din sursă
având ca obiect: «Proiectare, asistenta tehnica din partea proiectantului si executia de lucrari la obiectivul „Reabilitare/Modernizare DJ 606A pe tronsonul Dumbrava (sfârșit sector modernizat) - Plopi (int cu DJ 561A)”», ce a fost inițiată prin publicarea anunțului de participare nr. CN1050543 din 22.12.2022, s-a solicitat: „(i) anularea Comunicării rezultatului procedurii de atribuire nr. 7765/14.06.2023, prin care oferta Strabag a fost respinsă ca inacceptabilă; (ii) anularea Raportului Procedurii nr. 7765/14.06.2023 şi a actelor anterioare sau subsecvente şi/sau conexe acestuia, în ceea ce priveşte declararea ofertelor depuse de Asocierea ROUTE CENTER CONSTRUCT SRL (lider de asociere) şi Asocierea SC TRUSTUL DE CONSTRUCTII DROBETA S.A. (lider de asociere) ca fiind acceptabile, iar în final oferta depusă de ROUTE CENTER CONSTRUCT SRL (lider de asociere) ca şi câştigătoare, respectiv a ofertei Strabag ca fiind inacceptabilă; (iii) obligarea Autorităţii Contractante la reevaluarea tem…Verifică pasajul în context →
DECIDE: Respinge, ca nefondată, contestația formulată de STRABAG SRL, în contradictoriu cu JUDEȚUL MEHEDINȚI.Verifică pasajul în context →
Extrase din documentele asociate, fără completări sau interpretare juridică. Anonimizarea sursei este păstrată.
2023_2629_2023_Decizie_2629.pdf, BO2023_2629_2023_BO2023_2629.pdf
Text extras automat; verificați forma originală în PDF.
Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.
În conformitate cu prevederile art. 14 alin. (2) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, cu modificările și completările ulterioare, Consiliul adoptă următoarea: DECIZIE Nr. 2629/C3/1789 Data: 08.11.2023 Prin contestația înregistrată la C.N.S.C. sub nr. 35267/30.06.2023, înaintată de STRABAG SRL, cu sediul în municipiul București, Calea 13 Septembrie nr. 90, etaj 5, camera 5.14, sector 5, înregistrată la ONRC sub nr. J40/13563/1994, având CUI RO6891914, reprezentată convențional prin avocat Mirela Andreea Oprea, formulată împotriva raportului procedurii nr. 7765/14.06.2023 și a adresei privind comunicarea rezultatului procedurii, documente elaborate de JUDEȚUL MEHEDINȚI, cu sediul în municipiul Drobeta-Turnu Severin, str. Traian nr. 89, județul Mehedinți, în calitate de autoritate contractantă, în cadrul licitației deschise, derulată online, organizată în vederea atribuirii contractului având ca obiect: «Proiectare, asistenta tehnica din partea proiectantului si executia de lucrari la obiectivul „Reabilitare/Modernizare DJ 606A pe tronsonul Dumbrava (sfârșit sector modernizat) - Plopi (int cu DJ 561A)”», ce a fost inițiată prin publicarea anunțului de participare nr. CN1050543 din 22.12.2022, s-a solicitat: „(i) anularea Comunicării rezultatului procedurii de atribuire nr. 7765/14.06.2023, prin care oferta Strabag a fost respinsă ca inacceptabilă; (ii) anularea Raportului Procedurii nr. 7765/14.06.2023 şi a actelor anterioare sau subsecvente şi/sau conexe acestuia, în ceea ce priveşte declararea ofertelor depuse de Asocierea ROUTE CENTER CONSTRUCT SRL (lider de asociere) şi Asocierea SC TRUSTUL DE CONSTRUCTII DROBETA S.A. (lider de asociere) ca fiind acceptabile, iar în final oferta depusă de ROUTE CENTER CONSTRUCT SRL (lider de asociere) ca şi câştigătoare, respectiv a ofertei Strabag ca fiind inacceptabilă; (iii) obligarea Autorităţii Contractante la reevaluarea temeinică şi legală a ofertei depuse de Strabag, cu consecinţa constatării admisibilităţii acesteia”. Pagina 1 din 5
Totodată, în temeiul prevederilor art. 19 din Legea nr. 101/2016, s- a solicitat acces la dosarul cauzei. Prin adresa nr. 1412/10.07.2023, înregistrată la C.N.S.C. sub nr. 37411/10.07.2023, SC ROUTE CENTER CONSTRUCT SRL, în calitate de lider al Asocierii SC ROUTE CENTER CONSTRUCT SRL – SC ALPHA CONSTRUCT SISTEM SA – SC TRISKELE SRL, cu sediul în municipiul Drobeta Turnu Severin, str. Păcii nr. 3, bl. O2, sc. 4, et. 1, ap. 5, județul Mehedinți, având adresa pentru comunicarea actelor de procedură în localitatea Șimian, Calea Craiovei nr. 200A, județul Mehedinți, înregistrată
la ONRC sub nr. J25/403/2011, având CUI RO29170569, reprezentată legal prin administrator Stoica Elena Doina, în temeiul dispozițiilor art. 17 alin. (3) din Legea nr. 101/2016, a formulat cerere de intervenție „voluntară sui-generis”, prin care a solicitat: „1. Admiterea în principiu a prezentei cereri de intervenţie aşa cum aceasta a fost formulată. 2. Respingerea contestaţiei formulată de către S.C. STRABAG S.R.L. ca nefondată, neexistând nici un motiv de a se dispune obligarea autorităţii contractante de reevaluare a ofertei câştigătoare şi de stabilire a unui alt rezultat al procedurii de atribuire, în condiţiile în care propunerea tehnică respectă cerinţele prezentate în documentele achiziţiei; 3. Menţinerea, ca temeinice şi legale, a actelor administrative ale autorităţii contractante care conţin decizia de desemnarea a ofertei noastre ca fiind câştigătoare, respectiv: - adresa de comunicare a rezultatului procedurii către contestatorul S.C. STRABAG S.R.L.; - adresa nr. 7784/14.06.2023 prin care oferta Asocierii S.C. ROUTE CENTER CONSTRUCT S.R.L. & S.C. ALPHA CONSTRUCT SISTEM S.A. & S.C. TRISKELE S.R.L a fost desemnata câştigătoare; - raportul procedurii de atribuire nr. 7765/14.06.2023, prin care în mod legal şi temeinic a fost declarata admisibilă şi câştigătoare oferta depusă de Asocierea S.C. ROUTE CENTER CONSTRUCT S.R.L. (Lider) & S.C. ALPHA CONSTRUCT SISTEM S.A. & S.C. TRISKELE S.R.L., iar oferta STRABAG ca fiind inacceptabilă și neconformă”. Prin încheierea nr. 1954/C3/1789/11.07.2023, în temeiul dispozițiilor art. 25 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 101/2016, cu modificările și completările ulterioare, Consiliul a dispus următoarele: „Suspendă procedura de soluționare a contestației formulată de STRABAG SRL, în contradictoriu cu JUDEȚUL MEHEDINȚI, până la rămânerea definitivă a hotărârii care va fi pronunțată de către Curtea de Apel Craiova, Secția Contencios Administrativ și Fiscal, în dosarul nr. 1083/54/2023. În temeiul dispozițiilor art. 25 alin. (11) din Legea nr. 101/2016, această încheiere se comunică și către Curtea de Apel Craiova, Secția Contencios Administrativ și Fiscal, în dosarul nr. 1083/54/2023. Împotriva prezentei se poate formula plângere.” Prin încheierea nr. 2987/C3/1789/20.10.2023, în temeiul dispozițiilor art. 25 alin. (2) coroborate cu cele ale alin. (5) din Legea nr. 101/2016, cu modificările și completările ulterioare, Consiliul a dispus următoarele: „Repune pe rol procesul privind soluționarea contestației înregistrată la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor sub nr. Pagina 3 din 5
35267/30.06.2023, formulată de către STRABAG SRL (dosar C.N.S.C. nr. 1789/2023).” DECIDE: Respinge, ca nefondată, contestația formulată de STRABAG SRL, în contradictoriu cu JUDEȚUL MEHEDINȚI.
Admite cererea de intervenție formulată de SC ROUTE CENTER CONSTRUCT SRL, în calitate de lider al Asocierii SC ROUTE CENTER CONSTRUCT SRL – SC ALPHA CONSTRUCT SISTEM SA – SC TRISKELE SRL, în contradictoriu cu JUDEȚUL MEHEDINȚI. Obligatorie. Împotriva prezentei decizii se poate formula plângere în termen de 10 zile de la comunicare. Pagina 5 din 5
Text extras automat; verificați forma originală în PDF.
Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.
În conformitate cu prevederile art. 14 alin. (2) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, cu modificările și completările ulterioare, Consiliul adoptă următoarea: DECIZIE Nr. …/…/… Data: … Prin contestația înregistrată la C.N.S.C. sub nr. ..., înaintată de ..., cu sediul în municipiul …, înregistrată la ONRC sub nr. …, având CUI …, reprezentată convențional prin avocat …, formulată împotriva raportului procedurii nr. 7765/14.06.2023 și a adresei privind comunicarea rezultatului procedurii, documente elaborate de ..., cu sediul în ..., în calitate de autoritate contractantă, în cadrul licitației deschise, derulată online, organizată în vederea atribuirii contractului având ca obiect: «Proiectare, asistenta tehnica din partea proiectantului si executia de lucrari la obiectivul „Reabilitare/Modernizare ... pe tronsonul ... (sfârșit sector modernizat) - ... (int cu ...)”», ce a fost inițiată prin publicarea anunțului de participare nr. ..., s-a solicitat: „(i) anularea Comunicării rezultatului procedurii de atribuire nr. 7765/14.06.2023, prin care oferta ... a fost respinsă ca inacceptabilă; (ii) anularea Raportului Procedurii nr. 7765/14.06.2023 şi a actelor anterioare sau subsecvente şi/sau conexe acestuia, în ceea ce priveşte declararea ofertelor depuse de Asocierea ... (lider de asociere) şi Asocierea ... S.A. (lider de asociere) ca fiind acceptabile, iar în final oferta depusă de ... (lider de asociere) ca şi câştigătoare, respectiv a ofertei ... ca fiind inacceptabilă; (iii) obligarea Autorităţii Contractante la reevaluarea temeinică şi legală a ofertei depuse de ..., cu consecinţa constatării admisibilităţii acesteia”. Totodată, în temeiul prevederilor art. 19 din Legea nr. 101/2016, s- a solicitat acces la dosarul cauzei. Prin adresa nr. 1412/10.07.2023, înregistrată la C.N.S.C. sub nr. ..., SC ..., în calitate de lider al Asocierii SC ... – ... – ..., cu sediul în municipiul …, ..., având adresa pentru comunicarea actelor de procedură în localitatea …, ..., înregistrată la ONRC sub nr. …, având CUI …, reprezentată legal prin administrator …, în temeiul dispozițiilor art. 17 Pagina 1 din 51
alin. (3) din Legea nr. 101/2016, a formulat cerere de intervenție „voluntară sui-generis”, prin care a solicitat: „1. Admiterea în principiu a prezentei cereri de intervenţie aşa cum aceasta a fost formulată. 2. Respingerea contestaţiei formulată de către S.C. ... S.R.L. ca nefondată, neexistând nici un motiv de a se dispune obligarea autorităţii contractante de reevaluare a ofertei câştigătoare şi de stabilire a unui alt rezultat al procedurii de atribuire, în condiţiile în care propunerea tehnică respectă cerinţele prezentate în documentele achiziţiei;
3. Menţinerea, ca temeinice şi legale, a actelor administrative ale autorităţii contractante care conţin decizia de desemnarea a ofertei noastre ca fiind câştigătoare, respectiv: - adresa de comunicare a rezultatului procedurii către contestatorul S.C. ... S.R.L.; - adresa nr. 7784/14.06.2023 prin care oferta Asocierii … a fost desemnata câştigătoare; - raportul procedurii de atribuire nr. 7765/14.06.2023, prin care în mod legal şi temeinic a fost declarata admisibilă şi câştigătoare oferta depusă de Asocierea ..., iar oferta ... ca fiind inacceptabilă și neconformă”. Prin încheierea nr. ..., în temeiul dispozițiilor art. 25 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 101/2016, cu modificările și completările ulterioare, Consiliul a dispus următoarele: „Suspendă procedura de soluționare a contestației formulată de ..., în contradictoriu cu ..., până la rămânerea definitivă a hotărârii care va fi pronunțată de către Curtea de Apel Craiova, Secția Contencios Administrativ și Fiscal, în dosarul nr. .... În temeiul dispozițiilor art. 25 alin. (11) din Legea nr. 101/2016, această încheiere se comunică și către Curtea de Apel Craiova, Secția Contencios Administrativ și Fiscal, în dosarul nr. .... Împotriva prezentei se poate formula plângere.” Prin încheierea nr. ..., în temeiul dispozițiilor art. 25 alin. (2) coroborate cu cele ale alin. (5) din Legea nr. 101/2016, cu modificările și completările ulterioare, Consiliul a dispus următoarele: „Repune pe rol procesul privind soluționarea contestației înregistrată la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor sub nr. ..., formulată de către ... (dosar C.N.S.C. nr. ...).” În luarea deciziei, CONSILIUL, legal investit, a avut în vedere următoarele: Prin contestația înregistrată la C.N.S.C. sub nr. ..., în temeiul dispozițiilor art. 8 și următoarele din Legea nr. 101/2016, ... critică raportul procedurii nr. 7765/14.06.2023 și adresa privind comunicarea rezultatului procedurii, solicitând cele redate în partea introductivă, pentru următoarele motive: 1. Cu titlu prealabil, contestatorul face un scurt istoric al procedurii de atribuire, prilej cu care prezintă datele de identificare a achiziției publice, amintește că, urmare a adresei nr. 4991/13.04.2023 și a raportului procedurii nr. 4990/13.04.2023, prin care oferta sa a fost declarată inacceptabilă, a formulat contestație împotriva modului de evaluare a ofertei sale, precum și a ofertelor declarate admisibile, contestație ce a fost admisă, în parte, prin decizia nr. ..., prin aceasta dispunându-se anularea în parte a actelor atacate și obligarea autorității Pagina 3 din 51
la reanalizarea ofertei .... De asemenea, petentul arată că, urmare a soluției pronunțată de Consiliu, autoritatea contractantă a respectat decizia doar în mod formal, întrucât, în realitate, aceasta „s-a mărginit la a respinge ca inacceptabilă şi neconformă oferta Subscrisei cu invocarea unor argumente pe care le-a avut în vedere la momentul primei evaluări, dar pe care însă a omis să le comunice Subscrisei, după cum a arătat prin întâmpinarea depusă în etapa contestaţiei promovată de Subscrisa împotriva Comunicării Rezultatului Procedurii de atribuire nr. 4991/13.04.2023 şi a Raportului procedurii nr. 4990/ 13.04.2023, motiv
pentru care nu au făcut obiectul acestei contestaţii înregistrată sub nr. de dosar 1134”. Ca atare, contestatorul susține că organizatoarea procedurii de atribuire nu i-a evaluat corect oferta depusă, deși trebuia să procedeze astfel, oferta câștigătoare fiind avantajată în dauna ofertei aparținând .... 2. Invocând nelegalitatea respingerii ofertei sale ca inacceptabilă și neconformă, datorată unei evaluări superficiale a autorității contractante, contestatorul afirmă următoarele: Ca urmare a analizării propunerilor tehnice, prin adresa nr. 3546 din 15.03.2023, autoritatea contractantă a solicitat mai multe clarificări, iar prin adresa nr. 86/17.03.2023, ... a transmis răspunsul față de această solicitare. Din Raportul procedurii nr. 7765/14.06.2023, emis ulterior deciziei nr. ..., se observă că două dintre răspunsurile transmise de ... față de solicitările anterioare ale comisiei de evaluare, din etapa primei evaluări, au atras declararea ofertei ca inacceptabilă și neconformă și anume: „1. Vă solicităm să ne comunicaţi unde în propunerea tehnică se regăsesc informaţii cu privire la bornele hectometrice; 2. Comisia de evaluare nu a regăsit pe site-ul ancpi.ro autorizarea dl ui .... Vă solicităm să clarificaţi acest aspect”. În acest sens, contestatorul redă conținutul solicitărilor de clarificări și conținutul răspunsurilor furnizate la acestea, prezintă un extras referitor la metodologia de execuție a bornelor kilometrice și, cât privește solicitarea de clarificare privind menționarea de informații cu privire la bornele hectometrice în propunerea tehnică, susține că în Raportul procedurii nr. 7765/14.06.2023, comisia de evaluare a reținut următoarele: „electronică extinsă. In cadrul răspunsului Ofertantul răspunde Neconcludent întrucât ne indica pagina 303 din oferta tehnica, unde se găsesc informaţii despre bornele kilometrice, nu despre bornele hectometrice cum au fost solicitate”. Cu toate acestea, precizează petentul, atât bornele kilometrice, cât și bornele hectometrice urmează aceeași metodologie de execuție, motiv pentru care metodologia de execuție prevăzută la pagina 303, indicată în răspunsul la solicitarea de clarificare, este deplin aplicabilă și bornelor hectometrice. Din acest punct de vedere și ținând cont de faptul că autoritatea contractantă a solicitat ca ... să indice unde se regăsesc informații cu privire la bornele hectometrice, având în vedere că la pagina 303 este indicată metodologia de execuție, care este aceeași atât pentru bornele kilometrice, cât și pentru bornele hectometrice, rezultă că răspunsul Pagina 5 din 51
societății a fost unul concludent, în acord cu solicitarea comisiei de evaluare. Mai mult, în graficul Gantt din cuprinsul propunerii tehnice apar indicate ambele tipuri de borne - kilometrice și hectometrice. De asemenea, bornele hectometrice apar menționate pe grafic și la secțiunea indicării resurselor care se vor utiliza, dar și inclusiv la paginile 608 și 610 din anexa la respectivul grafic. În acest sens, contestatorul prezintă capturi de imagine din graficul Gantt.
Contestatorul este de părere că a îndeplinit cerința din documentația de atribuire privind indicarea bornelor hectometrice, iar răspunsul față de solicitarea de clarificare a fost unul concludent, corect și cuprinzător, informațiile care se regăsesc la pagina 303 fiind aplicabile inclusiv bornelor hectometrice. ... critică tratamentul inegal aplicat de comisia de evaluare ofertanților din procedură, în opinia sa, organizatoarea procedurii dovedind o vădită părtinire a ofertantei Asocierea ... prin aceea că, pe același subiect al menționării bornelor hectometrice în propunerea tehnică, instituția a revenit cu o nouă solicitare către acest ofertant, deși în mod evident răspunsul față de prima solicitare de clarificare putea fi considerat neconcludent. Astfel, în etapa analizei propunerii tehnice, prin adresa nr. 3545/15.03.2023, comisia de evaluare a solicitat ofertantei Asocierea ... următoarea clarificare: „Va rugam sa ne comunicaţi unde in Propunerea tehnica se regăsesc informaţii referitoare la la Bornele Hectometrice". Ofertanta respectivă a răspuns la această solicitare, comunicând faptul că aceste borne se regăsesc în propunerea tehnică. Cu toate acestea, analizând înscrisurile indicate, s-a constatat că informațiile prezentate acolo reprezintă metodologia de execuție a lucrărilor referitoare la „Borne kilometrice 13 buc si hectometrice (daca este cazul)", ca atare, referitor la bornele hectometrice, ofertanta declarată câștigătoare a răspuns doar în sensul că acestea se vor monta dacă va fi cazul. Cu toate că răspunsul acesteia poate fi considerat neconcludent, comisia de evaluare, cu încălcarea tratamentului egal, revine către aceasta cu o a doua solicitare de clarificări, precizând că „La pagina 429 indicata de dumneavoastra se regăsesc informaţii cu privire la bornele Kilometrice si precizeaza hectometrice(daca este cazul). Având in vedere ca in Caietul de sarcini punctul intermediar 10 se mentioneaza ca se vor monta borne hectometrice si kilometrice, va rugam clarificaţi acest aspect”. Față de această a doua solicitare de clarificare, ofertanta Asocierea ... răspunde de o manieră evazivă, indicând pagina 427 pct. 10 Siguranța circulației, unde apare mențiunea „borne kilometrice si hectometrice", iar precizarea „daca este cazul" ar fi apărut datorită faptului că în DALI nu a fost precizată montarea acestora. ... reiterează critica privind diferența de tratament aplicat societății sale și ofertantei câștigătoare, comisia de evaluare solicitând o a doua clarificare către Asociere, iar în cazul societății sale neprocedând de o asemenea manieră. În plus, precizează petentul, deși răspunsul Asocierii este cât se poate de evaziv, spre deosebire de cel al ..., care a fost unul detaliat și concludent, Comisia de evaluare a înțeles să favorizeze Pagina 7 din 51
ASOCIEREA ..., acceptând ca atare răspunsul acesteia. Pe cale de consecință, autoritatea contractantă a încălcat principiul tratamentului egal, conchide contestatorul Cât privește cea de-a doua solicitare de clarificare, privind autorizarea ANCPI a numitului ..., contestatorul redă, în facsimil, cele reținute de autoritatea contractantă în Raportul procedurii nr. 7765/14.06.2023 și învederează următoarele argumente: Cu caracter prealabil, trebuie avut în vedere că prin niciun document al procedurii de atribuire nu a fost prevăzută cerința ca
personalul ofertantului să aibă în cadrul colectivului de elaborare a serviciilor de proiectare aferente etapei a-lll-a și a-IV-a, stabilite de HG nr. 907/2016, în cadrul cărora și-ar fi adus contribuția numitul ..., inginer topograf, autorizație sau atestat ANCPI. În acest sens, contestatorul redă prevederile art. 4 pct. 4.1 lit. a), b), c), d), f) și g) din caietul de sarcini, precum și un extras al prevederilor Capitolului 9 din același document, referitoare la personalul ofertantului și subliniază că, din parcurgerea acestor cerințe se observă că nu se solicită ca inginerul topograf, care face parte din echipa de proiectare, să dețină autorizație ANCPI. Atât în fișa de date a achiziției, în caietul de sarcini, cât și în răspunsul consolidat nr. 456/12.01.2023, autoritatea contractantă a solicitat respectarea prevederilor Legilor nr. 10/1995 și nr. 50/1991. Or, având în vedere prevederile art. 23 și art. 24 din Secțiunea a 2- a
din
Legea
nr.
10/1995
și
specificul
obiectivului „Reabilitare/Modernizare ... pe tronsonul ... (sfârşit sector modernizat) - ... (int.cu ...)", în cadrul colectivului/echipei de proiectare trebuie să se regăsească proiectanți în domeniul care face obiectul contractului (drumuri), respectiv în specialitatea căi ferate, drumuri și poduri. În acest sens, proiectantul ... a specificat în propunerea tehnică componența colectivului/echipa de proiectare, unde sunt menționați ingineri cu specializarea căi ferate drumuri și poduri, respectiv numiții ..., ... - șef proiect, … și ... Mai mult, contestatorul subliniază că, pentru faza de proiectare, la capitolul 3 din caietul de sarcini se menționează că studiul topografic va fi pus la dispoziție de către beneficiar, ca atare, acesta nu va fi întocmit de către antreprenor. În măsura în care studiul topografic pus la dispoziție de beneficiar va necesita elemente suplimentare sau modificări, atunci proiectantul va proceda la actualizarea acestuia, conform prevederilor Capitolului 6 pct. 6.9 din caietul de sarcini, pe care ... le redă. În acest sens, petentul redă, de la pagina 6 din propunerea tehnică, un extras conținând precizările făcute de proiectantul ... și subliniază că ... a îndeplinit întocmai cerințele din documentația de atribuire, însă, pentru prima dată, prin solicitarea de clarificare autoritatea contractantă instituie o condiție suplimentară, adăugând la cerințele documentației de atribuire. Totodată, în această logică de idei, contestatorul invocă și redă prevederile legale și comunitare care reglementează obligația autorității contractante de a respecta propria documentație de atribuire, respectiv art. 154, alin. (1) și art. 155 alin. (1) din Legea nr. 98/2016, dispozițiile art. 20 alin. (2), (3), art. 123 alin. (1), art. 127 alin. (1) lit. f) și g), și Pagina 9 din 51
cele ale art. 133 alin. (1) și (2) din HG nr. 395/2016, considerente din jurisprudența CJUE și a instanțelor naționale. În aceste condiții, în opinia ... apare ca evident faptul că, pe parcursul procedurii de atribuire, autoritatea contractantă nu poate impune alte criterii și cerințe de participare, aceasta fiind obligată să respecte condițiile impuse inițial prin documentația de atribuire. În speță, instituția organizatoare a procedurii de atribuire s-a îndepărtat de conținutul propriei sale documentații de atribuire atunci
când a evaluat oferta ..., solicitând în mod eronat dovada autorizării ANCPl a numitului .... În absența unei cerințe expres formulate de autoritatea contractantă la nivelul caietului de sarcini sau al fișei de date, decizia de a respinge oferta ... ca neconformă apare ca fiind excesivă și disproporționată, precizează contestatorul. Referitor la respingerea ofertei ... ca inacceptabilă, respingere motivată de faptul că societatea nu ar fi răspuns concludent întrucât nu ar fi comunicat autorizarea ANCPl a numitului ..., ci a solicitat înlocuirea inginerului topograf pe motiv că numitul ... a decedat, contestatorul subliniază că, de vreme ce persoana indicată inițial se afla într-o imposibilitate totală și obiectivă de a mai participa la îndeplinirea obiectivului de investiție, nemaijustificându-se, așadar, nici înaintarea de documente cu privire la acesta, singura opțiune pe care societatea o avea la dispoziție era aceea de a solicita înlocuirea. Pe cale de consecință, având în vedere această situație excepțională, care a survenit de la data depunerii ofertelor și până la momentul evaluării acestora, care nu putea fi anticipată de ..., petentul susține că, în mod firesc, era necesară prezentarea unei alte persoane în locul numitului ... care a decedat, iar societatea s-a prevalat de singura posibilitate de care dispunea, motiv pentru care, în raport de aceste aspecte, nu se poate considera că a răspuns neconcludent. În lumina celor mai sus menționate, rezultă că autoritatea contractantă a acționat sub imperiul unui formalism exagerat și a respins oferta ... pentru aspecte evident minore, în loc să opteze pentru o atitudine diligentă, prin care s-ar fi evitat adoptarea unei măsuri total disproporționate raportat la obiectul contractului. În acest sens, făcând trimitere la jurisprudența europeană în materie, contestatorul detaliază cu privire la necesitatea de a fi respectat principiul proporționalității. În plus, având în vedere că în privința criticilor aduse ofertanților ale căror oferte au fost declarate admisibile nu există încă o soluție definitivă la momentul redactării contestației, iar prin aceasta sunt atacate noile acte ale autorității contractante, întocmite ulterior deciziei Consiliului, contestatorul prezintă criticile aduse ofertanților declarați admisibili. 3. Astfel, invocând neconformitatea ofertelor clasate pe locurile I și II, acesta afirmă următoarele: 3.1 Critici privind oferta depusă de Asocierea ... (lider) - ... - .... A. Neconformitatea propunerii tehnice: Potrivit secțiunii IV pct. 4.1. din fișa de date, propunerea tehnică trebuie să reflecte asumarea de către ofertant a tuturor cerințelor din documentația de atribuire. Propunerea tehnică va fi întocmită astfel încât Pagina 11 din 51
să asigure posibilitatea verificării corespondenței acesteia cu caietul de sarcini. Referitor la schița de proiect depusă de ofertantul declarat câștigător, cu ocazia studierii dosarului s-a constatat lipsa mențiunii privind montarea bornelor hectometrice, care sunt în număr de 117. Lipsa mențiunii privind bornele hectometrice a fost observată inclusiv de către comisia de evaluare care a solicitat clarificări în etapa analizei propunerii tehnice prin Adresa nr. 3545/15.03.2023, după cum urmează: „Va rugam sa ne comunicaţi unde in Propunerea tehnica se
regăsesc informaţii referitoare la la Bornele Hectometrice". Ofertantul în discuție a răspuns solicitării comisiei de evaluare, menționând că aceste borne se regăsesc în propunerea tehnică, indicând pagina 429 din aceasta. Cu toate acestea, analizând înscrisurile de la pagina 429, s-a constatat că informațiile prezentate acolo reprezintă metodologia de execuție a lucrărilor, referindu-se la „Borne kilometrice 13 buc si hectometrice (daca este cazul)" - ca atare, referitor la bornele hectometrice, ofertantul a răspuns doar în sensul că se vor monta dacă va fi cazul. Cu toate că răspunsul asocierii câștigătoare poate fi considerat neconcludent, comisia de evaluare, cu încălcarea tratamentului egal, revine către ofertantă cu o a doua solicitare de clarificări, sens în care contestatorul redă cuprinsul acesteia. Față de a doua solicitare a comisiei de evaluare, asocierea câștigătoare răspunde de o manieră evazivă, indicând pagina 427 pct.10 unde apare mențiunea „borne kilometrice si hectometrice", iar precizarea „daca este cazul" ar fi apărut datorita faptului că în DALI nu a fost precizată montarea acestora. Cu toate acestea, analizând propunerea tehnică a Asocierii ..., se poate observa că aceste elemente nu sunt specificate în niciun document depus. În acest sens, contestatorul enumeră, cu indicarea paginilor, respectivele documente. Pe cale de consecință, precizează contestatorul, deși se observă din aceste înscrisurile că nu s-a specificat montarea bornelor hectometrice, aspect care este expres solicitat prin caietul de sarcini, totuși, comisia de evaluare a acceptat răspunsul asocierii declarată câștigătoare. Cât privește personalul ofertantului, în cadrul propunerii tehnice, capitolul structura echipei propuse pentru îndeplinirea contractului, la pagina 139, este prezentat numitul Medragoniu Gabi Damian pentru funcția de Responsabil SSM și PSI; de asemenea, în propunerea tehnică sunt prezentate informații ce atestă calificarea și certificarea persoanei în speță, între pag. 251-281, dar și un contract încheiat între ... și … - în calitate de persoana fizică autorizată. Cu toate acestea, autoritatea contractantă nu a solicitat nicio clarificare cu privire la eventuala subcontractare a acestor servicii după cum a considerat necesar în cazul specialistului RTE nominalizat de .... Referitor la Graficul Gantt al ofertantei clasată pe primul loc, pentru care redă prevederile cuprinse în fișa de date, contestatorul semnalează că nu se regăsesc informațiile solicitate în documentația de atribuire. Astfel, resursele materiale sunt prezentate sumar într-o anexă, paginile 451 - 452, informațiile sunt incomplete, fiind enumerate doar resursele Pagina 13 din 51
necesare fără a specifica cantități materiale pe tipuri de materiale/ ore manoperă și categorii muncitori/ore funcționare pe tipuri de utilaje/ transport. Pe cale de consecință, organizatoarea procedurii nu avea posibilitatea să realizeze o analiză corectă privind planificarea propusă de ofertant fără ca informațiile oferite să fie complete. De asemenea, se constată lipsa unui jalon pe grafic (puncte cheie în execuția contractului), conform prevederilor clauzei 36.3 pagina 4/7 din «ACORD CONTRACTUAL Contractul de proiectare şi execuţie lucrări:
Proiectare, asistenta tehnica din partea proiectantului si execuţia de lucrări la obiectivul „Reabilitare/Modernizare ... pe tronsonul ... (sfârşit sector modernizat) - ... (int. cu ...)"» numărul de jaloane evidențiate pe grafic trebuind să fie minim 3. Din analiza documentației tehnice depusă de asocierea declarată câștigătoare, s-a constatat existența a doua jaloane: (i) Jalon 1 poz. 9 grafic - Predare documentație de proiectare către Beneficiar, (ii) Jalon 2 Poz. 35 - Recepție la terminarea lucrărilor. Având în vedere toate aceste aspecte, rezultă că propunerea tehnică depusă de Asocierea ... este incompletă şi s-ar fi impus completări substanțiale pentru a fi considerată conformă. În acest sens, contestatorul invocă și redă prevederile art. 137 alin. (3) lit. a) din HG nr. 395/2016. B. Neconformitatea propunerii financiare: Cât privește graficul de plăți, se poate constata necorelarea cu Graficul Gantt prezentat în propunerea tehnică. Astfel, Graficul Gantt prevede activitatea „Podeţe noi se desfasoara in perioada 03.10.2023- 29.03.2024 avand o durata de 41 zile, consemnându-se faptul că perioada de iarnă luata in calcul este 15.11.23-15.03.2024; astfel in aceasta perioada activitatea de realizare a podeţelor este sistata". Cu toate acestea, în graficul de plați sunt prevăzute plăți egale în valoare de 45.662,39 lei în perioada lunilor aprilie-septembrie, respectiv octombrie, decembrie, ianuarie, februarie, martie. Pe de altă parte, prețurile din propunerea financiară a operatorului economic declarat câștigător nu au fost justificate în mod corespunzător. Astfel, având în vedere ca oferta Asocierii ... a fost situată sub pragul de 80% din valoarea estimată (79.97%) autoritatea contractantă a solicitat justificarea prețului ofertat prin adresa nr. 3828 din 21.03.2023, solicitare față de care asocierea în discuție a răspuns prin adresa nr. 625/24.03.2023. Documentele prezentate de ofertant nu puteau în niciun caz asigura posibilitatea autorității contractante de a verifica în mod concret prețurile ofertate. Astfel, categoriile de cheltuieli prezentate în cadrul formularului nr. 11 sunt defalcate în categorii de lucrări comasate, fără o defalcare a prețurilor unitare. Mai mult decât atât, nu sunt prezentate extrase de resurse în vederea comparării prețurilor unitare din acestea cu ofertele de preț depuse în justificare. În acest sens, detaliind, contestatorul prezintă elementele ce ar fi trebuit prezentate pentru o analiză eficientă a justificărilor de preț, respectiv: justificarea tarifului la manoperă prin prezentarea de documente justificative, justificarea prețurilor la materiale prin prezentarea de oferte de preț de la furnizori și analize de Pagina 15 din 51
preț în care să se poată identifica defalcat cheltuielile cu materiale, manopera, utilaje, transporturile, taxele legale și cotele de profit. De asemenea, precizează petentul, de reținut este și faptul că în justificarea financiară s-a consemnat că pentru proiectare inginerul CFDP (personal cheie 2) are un tarif orar de 32,084 lei, cu un număr de 36 ore, iar personalul cheie 1,3,4,5 are o remunerație de 330 lei/h, adică de 10 ori mai puțin. Pentru personalul muncitor în oferta contestată se prevede un tarif de 24.74 lei/h, iar pentru deservenți, un tarif de 26,59 lei.
Concluzionând, contestatorul reiterează faptul că justificarea financiară a asocierii declarată câștigătoare a fost una formală, iar analiza comisiei de evaluare a fost una superficială. În acest sens, acesta invocă și redă prevederile art. 136 din HG nr. 395/2016. 3.2 Critici privind oferta depusă de Asocierea ... (lider) – .... A. Neconformitatea propunerii tehnice: Cât privește personalul ofertantului, contestatorul redă prevederile pct. 2 Secțiunea IV.4.1 din fișa de date și afirmă următoarele: Analizând documentele depuse de Asocierea ... SA, s-a constatat că în cadrul ofertei depuse nu se găsesc documente justificative privind accesul la specialiștii declarați. Astfel, în opis sunt menționate următoarele: Organigrama proiect 214- 216, organigrama proiectare 217-218, Declarație de disponibilitate/acord de prelucrare a datelor personale 219-235, Declarație resurse pag.236, Resurse pentru îndeplinirea contractului 237-244, respectiv roluri și responsabilități în cadrul proiectului - Moment intervenție specialiști 245-307. Astfel personalul nominalizat pentru realizarea fazei de proiectare, respectiv personalul nominalizat pentru faza de execuție este nominalizat în Tabel resurse utilizate pentru îndeplinirea condiției referitoare la personalul cheie nominalizat. Ca și documente justificative, sunt prezentate doar acorduri de prelucrare a datelor și declarații de disponibilitate. Este evident faptul că Asocierea SC ... nu a justificat modul de acces la serviciile specialiștilor, după cum impune documentația de atribuire, subliniază contestatorul. Referitor la Graficul Gantt al ofertantei clasată pe locul doi, pentru care redă prevederile cuprinse în fișa de date, contestatorul semnalează că nu se regăsesc informațiile solicitate în documentația de atribuire. Pe cale de consecință, autoritatea contractantă nu avea posibilitatea să realizeze o analiză corectă privind planificarea propusă de ofertant în absența unor informații complete. De asemenea, din propunerea tehnică a acestui ofertant lipsesc jaloanele pe grafic conform cerinței din fișa de date Secțiunea IV.4.1 Modul de prezentare al propunerii tehnice, ale cărei prevederi contestatorul le și redă. De altfel, precizează acesta, Graficul Gantt prezentat nici nu respectă normativele în vigoare și anume Normativul pentru producerea betonului si executarea lucrărilor de beton, beton armat si beton precomprimat Partea 2 - Executarea lucrărilor din beton NE012/2-2010, care prevede perioada de așteptare de minim de 7 zile pentru atingerea rezistenței la compresiune a betonului, astfel încât să se poată trece la următoarea etapă a execuției. Pagina 17 din 51
Față de aceste cerințe, este evident că Graficul Gantt depus în cadrul propunerii tehnice a Asocierii SC ... este neconform sub următoarele aspecte: 1) În cadrul obiectului Podețe noi - cu termen de realizare 81 zile - toate activitățile prevăzute pentru realizarea acestei operațiuni încep cu data de 25.07.2023 și se finalizează în data de 14.11.2023. Operațiunile prevăzute cu aceeași durată sunt următoarele: săpătură, umplutură balast, radier beton, montare tuburi, realizare cameră de cădere, timpane etc. Astfel, dacă operațiunea de realizare a radierului din beton
și cea de montare a tubului de beton încep în aceeași zi, nu este asigurată în niciun fel respectarea Normativului mai sus amintit, montarea tubului de beton fiind faza următoare după realizarea radierului, durata între cele două operațiuni nefiind de nici măcar o zi. Aceleași concluzii se impun și în ceea ce privește termenul pentru realizare timpane și camera de cădere; 2) O situație similară este întâlnită și la podețe laterale, prevăzută la drumuri laterale poz. 76-85 din grafic, unde activitățile prevăzute pentru realizarea obiectului au o durată de 42 zile, toate activitățile începând în data de 26.07.2024 și finalizându-se în data de 23.09.2024. Operațiunile prevăzute: Demolări, Umpluturi, strat de balast, Radier Beton, Montare tub, amenajare cameră de scurgere, timpane, pereu beton. Astfel, dacă operațiunea de realizare a radierului din beton și cea de montare a tubului de beton încep în aceeași zi, nu este asigurată în niciun fel respectarea Normativului mai sus amintit, montarea tubului de beton fiind faza următoare după realizarea radierului, durata între cele două operațiuni nefiind de nici măcar o zi. Aceleași concluzii se impun și în ceea ce privește termenul pentru realizare timpane și camera de cădere. În acest sens, petentul prezintă schița secțiunii longitudinale prin podeț tubular din beton DN400. Nu în ultimul rând, precizează acesta, modul de prezentare a activităților de realizare a structurii rutiere nu respectă cerințele privind asigurarea circulației în zona și accesul riveranilor. Astfel, în cadrul Graficului Gantt activitatea de parte carosabilă și benzi de încadrare realizată la nivel strat de piatră spartă se desfășoară în perioada 25.07.2023 - 25.07.2024 și are următoarele subcativități: „Decapare sistem cu o durata de 42 zile desfasurata in perioada 25.07.2023-20.09.2023, strat de forma balast cu o durata de 34 zile desfasurata in perioada 21.09.2023-14.11.2023, strat de balast - 50 zile in perioada 18.03.2024-24.05.2024, respectiv strat de piatra sparta 44 zile in perioada 27.05.2024-25.07.2024”. Având în vedere perioada de realizare a activităților, se constată că în perioada 25.07-2023- 20.09.2023 accesul pe tronsonul de drum reabilitat este restricționat, iar pe perioada de iarnă, aferentă intervalului 15.11.2023-15.03.2024, circulația pe tronsonul reabilitat se face pe stratul de formă pe o grosime de 15 cm în casetă. În acest sens, petentul prezintă schița profilului transversal tip DJ606A B. Neconformitatea propunerii financiare: La analiza documentelor depuse de asocierea clasată pe locul 2 se pot constata neconcordanțe între datele din Anexa formular de ofertă și Graficul Gantt. Astfel, în cadrul anexei la formularul de ofertă, la poz. 5, este prevăzută perioada de 105 zile calendaristice, în timp ce în cadrul Pagina 19 din 51
Graficului Gantt depus în documentație termenul de emitere ordin de începere este de 1 zi calendaristică. Această necorelare nu a fost însă observată de către comisia de evaluare, motiv pentru care nici nu au fost solicitate clarificări. O altă necorelare dintre graficul de plăți și activitățile prevăzute în graficul Gantt se desprinde din analiza graficului Gantt, unde activitatea de realizare trotuare este prevăzută a se desfășura în perioada 27.05.24-10.10.24, în timp ce în graficul de plăți este prevăzută o plată a acestora în luna 22, adică în luna februarie 2025.
Din analiza propunerii financiare a acestui operator economic se poate observa că acesta a ofertat prețuri nejustificat de mici. Astfel, pentru prețul cotat pentru șanțuri de pământ, în cadrul proiectului se solicită realizarea unei lungimi de 21.296 ml de șanțuri de pământ cu un buget de 33508.05 lei, adică 1.57 lei/ml. Prețul ofertat de către Asocierea SC ... este 5.89 lei, în timp ce prețul ofertat de ... este de 16.71 lei/ml. În acest sens, contestatorul prezintă captură de ecran cuprinzând datele referitoare la prețul forfetar/ categoria de cheltuieli „Santuri de pamant”, extras din DALI și, totodată, redă un fragment dintr-o ofertă primită de la un subcontractant din zona ..., referitor la prețul de 9 lei/ml. În opinia contestatorului, în privința celor doi ofertanți ale căror oferte au fost declarate acceptabile au existat numeroase inadvertențe atât în ce privește propunerea tehnică, cât și în ce privește propunerea financiară, însă cu toate acestea, comisia de evaluare le-a ignorat, cu consecința declarării ca fiind câștigătoare a unei oferte care ar fi trebuit să fie declarată neconformă. Totodată, raportându-se la practica Consiliului și a instanțelor de judecată, acesta menționează că autoritățile contractante au obligația de a face o verificare în detaliu a prețului ofertat, inclusiv a componentelor acestuia, în cazul în care acestea sunt neobișnuit de scăzute. Astfel, în opinia acestuia, autoritatea contractantă trebuia să procedeze la o verificare riguroasă și în detaliu a prețurilor prezentate de ofertantul câștigător, precum și a celor ofertate de ofertantul clasat pe locul II, tocmai pentru a se asigura că aceștia pot să îndeplinească în bune condiții obligațiile contractuale. Semnalând existența unei abordări părtinitoare a comisiei de evaluare, contestatorul conchide prin a sublinia că organizatoarea procedurii a încălcat obligația imperativă ce îi revenea, respectiv aceea de a sancționa ofertele care nu îndeplineau cerințele documentației de atribuire, prin respingerea acestora ca neconforme, în temeiul prevederilor art. 137 alin. (3) lit. a), d) și g) din HG nr. 395/2016. În concluzie, ... reiterează solicitările cuprinse în petitul contestației. În drept, contestația este întemeiată pe dispozițiile art. 8 și următoarele din Legea nr. 101/2016, precum și pe dispozițiile Legii nr. 98/2016 și a celor cuprinse în HG nr. 395/2016. În probațiune, sunt atașate, în copie, înscrisuri. Prin adresa nr. …, în temeiul dispozițiilor art. 611 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 101/2016, Consiliul i-a solicitat contestatorului să transmită, în termen de 5 zile de la data sesizării Consiliului, dovada constituirii cauțiunii în cuantumul stabilit de lege. Pagina 21 din 51
Prin adresa nr. 8969/05.07.2023, înregistrată la C.N.S.C. sub nr. …, în temeiul dispozițiilor art. 18 alin. (1) din Legea nr. 101/2016, autoritatea contractantă a transmis punct de vedere cu privire la contestația formulată de ..., prin care a solicitat respingerea acesteia ca nefondată, sens în care a afirmat următoarele: În fapt, autoritatea contractantă susține că, în data de 13.06.2023, a procedat la reevaluarea propunerii tehnice a contestatorului, cu luarea în considerare a celor precizate în Decizia nr. ....
Astfel, la întrebarea nr. 4 din solicitarea de clarificări nr. 3546/15.03.2023, „Comisia de evaluare a constat faptul ca ofertantul a depus Contractul de prestări servicii nr. 988/26.05.2020 incheiat intre SC ... si …", aceasta apreciind răspunsul la clarificări al contestatorului ca fiind concret și concludent. Totodată, comisia de evaluare a analizat răspunsul la întrebarea nr. 5 („Comisia de evaluare a constatat faptul ca ofertantul a depus „Graficul Gantt" - pag 605-613 din oferta tehnica si a observat ca paginile 605-606 sunt lipsite de continui (nu conţin nici un fel de informaţie acestea fiind coli albe). Va solicitam sa ne retransmiteti paginile 605 si 606") și a apreciat răspunsul la clarificări al contestatorului ca fiind concret și concludent. Organizatoarea procedurii de atribuire menționează că acest răspuns la solicitarea de clarificări nu a fost analizat la momentul evaluării inițiale a propunerii tehnice a contestatorului, întrucât erau deja trei motive pentru declararea ofertei ca inacceptabilă și neconformă. Așadar, autoritatea contractantă susține că a declarat oferta contestatorului ca inacceptabilă și neconformă pentru răspunsurile la întrebările 2 și 3, „care dintr-o eroare nu au fost preluate în raportul procedurii nr.4990/15.04.2023 şi nici comunicate contestatoarei”. La data de 14.06.2023 a fost întocmit raportul procedurii nr. 7765, și prin adresa nr. 7785/14.06.2023 i-a fost comunicat contestatorului rezultatul procedurii. ... consideră nefondate criticile aduse de către ..., potrivit cărora decizia luată de autoritatea contractantă privind respingerea ofertei ca inacceptabilă și neconformă este nelegală. Astfel, prin adresa nr. 3546/15.03.2023, contestatorului i s-au solicitat clarificări, prin SEAP, cu termen de răspuns 17.03.2023. În acest sens, autoritatea contractantă redă din cuprinsul respectivei solicitări de clarificări. Contestatorul a răspuns, în termen, prin adresa nr. 188/16.03.2023, înregistrată la registratura instituției sub nr. 3547/20.03.2023, semnată cu semnătură electronică extinsă. Comisia de evaluare a apreciat că petentul a răspuns concret și concludent la întrebările nr. 1, 4 și 5. Cu privire la întrebarea nr. 2, al cărei conținut îl redă, autoritatea contractantă susține că ... a indicat paginile 57 și 303 din oferta sa tehnică, unde se găsesc informații despre bornele kilometrice, în niciun caz informații despre bornele hectometrice, astfel cum i-au fost solicitate clarificări. Astfel, în aprecierea instituției, susținerile contestatorului, anume acelea că metodologia de execuție a bornelor kilometrice este aplicabilă și bornelor hectometrice, precum și faptul că bornele Pagina 23 din 51
hectometrice sunt indicate în Graficul Gant, nu sunt relevante acum, întrucât la momentul transmiterii răspunsului la solicitarea de clarificări contestatorul nu a menționat aceste informații, astfel încât să rezulte o posibilă legătură între bornele kilometrice și cele hectometrice, ci a făcut referire strict la bornele kilometrice. Având în vedere că ofertantul nu a indicat unde anume se regăsesc informațiile despre bornele hectometrice, comisia de evaluare a apreciat că răspunsul la întrebarea nr. 2 din solicitarea de clarificări este
neconcludent și a declarat oferta inacceptabilă, potrivit dispozițiilor art. 134 alin. (5) din HG nr. 395/2016. Nici la întrebarea nr. 3, al cărei conținut îl redă, autoritatea contractantă susține că ... nu a răspuns concludent, ci a adus la cunoștință că numitul ... a decedat și, astfel, că solicită înlocuirea acestuia. Comisia de evaluare a verificat site-ul www.ancpi.ro și a constatat că numitul ... nu are autorizare ANCPI, astfel că, în opinia autorității contractantă se desprinde concluzia că la momentul depunerii ofertelor contestatorul nu îndeplinea cerința privind personalul. Totodată, ... consideră neconcludent răspunsul contestatorului, întrucât acesta nu clarifică aspectul solicitat, ci solicită înlocuirea numitului ... pentru motivul că acesta a decedat. Evident, este o situație excepțională, iar comisia de evaluare ar fi acceptat înlocuirea acestuia, dacă contestatorul ar fi dovedit că, la momentul depunerii ofertei, îndeplinea cerința privind personalul. Având în vedere, pe de-o parte, că pe site-ul www.ancpi.ro numitul ... nu apare ca fiind autorizat, iar, pe de altă parte, că petentul nu clarifică acest aspect, autoritatea contractantă consideră neconcludent răspunsul la întrebarea nr. 3 din solicitarea de clarificări, astfel că în mod corect o fost declarată inacceptabilă oferta ..., potrivit dispozițiilor art. 134 alin. (5) și alin. (6) din HG nr. 395/2016 și neconformă, potrivit prevederilor art. 215 alin. (5) din Legea nr. 98/2016. Referitor la susținerea contestatorului, anume aceea că autorizarea ANCPI nu a fost solicitată prin documentația de atribuire, autoritatea contractantă menționează că această autorizare este obligatorie potrivit Ordinului nr. 107/2010. Astfel, pentru serviciile de proiectare aferente etapelor III și IV, unde contestatorul afirmă că numitul ... și-ar fi adus contribuția, acesta avea nevoie de autorizare în categoria B, conform prevederilor art. 4 alin. (3) lit. b) din Ordinul nr. 107/2010. Mai mult, organizatoarea procedurii de atribuire semnalează că petentul și-a asumat că va actualiza studiul topografic, dacă este cazul, motiv pentru care l-a indicat pe numitul Ceaușu lon - inginer topograf, autorizarea ANCPI fiind obligatorie și în acest caz. Nu în ultimul rând, instituția este de părere că, dacă contestatorul considera că pentru activitățile în care era implicat numitul ... nu avea nevoie de autorizare ANCPI, acest fapt trebuia comunicat în răspunsul la clarificări. Întrucât contestatorul nu a clarificat acest aspect, ci doar a solicitat înlocuirea respectivei persoane, comisia de evaluare a apreciat ca fiind neconcludent răspunsul la clarificări. În ceea ce privește criticile privind neconformitatea ofertelor clasate pe locurile I și II, autoritatea contractantă semnalează că pentru acestea Pagina 25 din 51
există autoritate de lucru judecat, Consiliul pronunțându-se asupra lor prin Decizia nr. .... În concluzie, ... solicită respingerea contestației ca nefondată. În drept, sunt invocate prevederile art. 18 alin (1) din Legea nr. 101/2016, precum și cele ale Legii nr. 98/2016 și HG nr. 395/2016. În probațiune, autoritatea contractantă a transmis, în copie certificată, documente din dosarul achiziției publice.
Dovada comunicării punctului de vedere către contestator a fost atașată la dosarul cauzei, relevantă, în acest sens, fiind adresa înregistrată la C.N.S.C. sub nr. ….. Prin adresa nr. 1412/10.07.2023, înregistrată la C.N.S.C. sub nr. ..., în temeiul dispozițiilor art. 17 alin. (3) din Legea nr. 101/2016, SC ..., în calitate de lider al Asocierii SC ... – ... – ... a formulat cerere de intervenție voluntară sui generis, prin care a solicitat cele redate în partea introductivă, pentru următoarele motive: I. Invocând prevederile art. 32 alin. (1) lit. d) și pe cele ale art. 33 Cod proc. civ., cele ale art. 3 alin. (1) lit. f) și art. 17 alin. (3) din Legea nr. 101/2016, precum și aspecte doctrinare, asocierea intervenientă consideră că justifică un interes în formularea cererii de intervenție, acesta îndeplinind toate condițiile legale, întrucât este atât legitim (recunoscut și ocrotit de lege), cât și personal (propriu celui care îl invocă), născut și actual. Astfel, acesta arată că se consideră o persoană vătămată, justificându-şi interesul prin însăși atribuirea contractului care face obiectul procedurii de atribuire, riscând să sufere un prejudiciu, oferta sa fiind declarată câștigătoare în urma aplicării criteriului de atribuire. II. Asocierea intervenientă face o scurtă prezentare a situației de fapt, prilej cu care evocă datele de identificare a procedurii de achiziție publică, arată că oferta sa a fost declarată admisibilă și câștigătoare, cu o valoare de 22.035.874,24 lei, fără TVA, și amintește că, urmare a adresei nr. 4991/13.04.2023 și a raportului procedurii nr. 4990/13.04.2023, prin care oferta contestatorului a fost declarată inacceptabilă, acesta a formulat contestație împotriva modului de evaluare a ofertei sale, precum și a ofertelor declarate admisibile, contestație ce a fost admisă, în parte, prin decizia nr. .... Intervenientul menționează că prin punctul de vedere nr. 23640/03.05.2023, formulat de autoritatea contractantă față de contestația depusă de ..., s-a menționat că „au fost trei motive pentru care oferta contestatoarei a fost declarată inacceptabilă şi respinsă, dar dintr-o eroare, contestatoarei i-a fost comunicat un singur motiv”, însă Consiliul, constatând că doar un singur motiv de respingere a fost comunicat contestatorului, a reținut că „în această situație, Consiliul nu poate analiza cele doua motive suplimentare de respingere a ofertei prezentate de ...”. Autorul intervenției amintește că prin decizia emisă s-a dispus anularea în parte a actelor atacate și obligarea autorității la reanalizarea ofertei ..., fiind respinse, ca nefondate, criticile referitoare la oferta prezentată de SC ..., în calitate de lider al Asocierii. De asemenea, intervenientul iterează că, urmare a acestei decizii, comisia de evaluare a reanalizat oferta prezentată de ..., cu luarea în considerare a celor Pagina 27 din 51
precizate în motivarea deciziei, dispunând, prin Raportul procedurii nr. 7765/14.06.2023, respingerea ca neconformă și inacceptabilă a ofertei contestatorului, pentru alte două motive, ce nu au fost avute în vedere la momentul primei evaluări, respectiv: - răspunsul neconcludent transmis prin adresa nr. 86/17.03.2023 la solicitarea de clarificări nr. 2 din 15.03.2023, privind indicarea Bornelor Hectometrice. În acest sens, contestatorul redă conținutul solicitării de clarificări și al răspunsului furnizat de ..., precum și rezoluția reținută de autoritatea contractantă cu privire la acest răspuns.
- răspunsul neconcludent transmis prin adresa nr. 86/17.03.2023 la solicitarea de clarificări nr. 3 din 15.03.2023, privind indicarea autorizării ANCPI a numitului .... În acest sens, contestatorul redă conținutul solicitării de clarificări și al răspunsului furnizat de ..., precum și rezoluția reținută de autoritatea contractantă cu privire la acest răspuns. Pe fond, invocând și redând prevederile art. 209 alin. (1) din Legea nr. 98/2016, precum și considerente din jurisprudența europeană, Asocierea SC ... consideră că autoritatea contractantă a acționat legal în procesul de evaluare al ofertelor, cu respectarea tuturor principiilor instituite și ocrotite de Legea nr. 98/2016, actualizată. Așadar, precizează acesta, din documentele dosarului achiziției publice se poate observa faptul că autoritatea contractantă a uzat în ambele situații de dreptul (și obligația) sa de a solicita clarificări operatorilor economici ale căror oferte au fost considerate ambigue, acordând fiecărui ofertant posibilitatea de a-și justifica temeinic caracterul serios al ofertei și posibilitatea îndeplinirii viitoarei lucrări în condițiile de calitate și cantitate impuse prin documentația de atribuire. Autoritatea contractantă a formulat clar și neechivoc solicitările de clarificări și le-a adresat ofertanților cu respectarea principiilor tratamentului egal și al proporționalității, conchide autoarea intervenției. III. Asocierea intervenientă subliniază că demersul contestatorului este nefondat, întrucât în mod eronat acesta invocă nelegalitatea respingerii ofertei sale ca inacceptabilă și neconformă, apreciind că decizia autorității contractante reprezintă o măsură nelegală și, totodată, afirmă următoarele: I.1. În ceea ce privește declararea ca inacceptabilă și neconformă a ofertei contestatorului pe considerentul că răspunsul la clarificarea nr. 2 este neconcludent, în mod greșit, ... susține că „răspunsul faţă de solicitarea de clarificare a fost unul concludent, corect si cuprinzător”, pe considerentul că „informaţiile care se regăsesc şa pagina 303fiind aplicabile inclusiv bornelor hectometrice”. Practic, implicit, contestatorul recunoaște că la pagina 303, indicată prin răspunsul la clarificarea nr. 2, nu există informații cu privire la bornele hectometrice, însă apreciază că cerința din documentația de atribuire privind indicarea bornelor hectometrice este îndeplinită, pe argumentul că „atât bornele kilometrice, cât şi bornele hectometrice urmează aceeaşi metodologie de execuţie” și, pe cale de consecință, „metodologia de execuţie prevăzută şa pagina 303-indicată în răspunsul la solicitarea de clarificare, este deplin aplicabilă şi bornelor hectometrice”. Or, intervenientul consideră că respingerea ca inacceptabilă a ofertei ... a fost dispusă pe considerentul că la pagina 303 nu există Pagina 29 din 51
informații cu privire la bornele hectometrice și nu pe considerentul că nu există metodologia de execuție a acestor lucrări. Astfel, în la cap. 7, pct. 10 lit. d) din caietul de sarcini se menționează „Borne kilometrice şi hectometrice". Așadar, intervenientul precizează că cerința din caietul de sarcini este clară și fără echivoc, în sensul că la oferta depusă, la capitolul Siguranța circulației, trebuia să fie menționată și activitatea constând în execuția de borne hectometrice, activitate ce are, potrivit documentației de atribuire „caracter definitiv şi asociat solicitării de plaţi” și nu are nici o posibilitate de a fi îndeplinită prin valorificarea precizării
făcute la capitolul Metodologie de execuție, unde este menționată metodologia de execuție pentru alt tip de lucrare. Clamând justețea calificării răspunsului la solicitarea de clarificare nr. 2 ca fiind neconcludent, întrucât la pagina 303 nu se regăsesc informații obligatorii privind executarea de borne hectometrice, intervenientul detaliază prin a învedera că între oferta contestatorului și caietul de sarcini nu există corespondență, întrucât lucrarea de executare a bornelor hectometrice nu a fost indicată la descrierea lucrărilor. Cu privire la critica existenței unui tratament inegal aplicat, pe acest subiect, contestatorului și Asocierii, intervenientul subliniază că acest argument nu reprezintă altceva decât reluarea primului motiv de critică formulat de contestator cu privire la oferta prezentată de Asociere, motiv clamat la momentul la care petentul a criticat primul raport al procedurii, critică ce a fost respinsă ca nefondată de către Consiliu. În această ordine de idei, intervenientul detaliază prin a prezenta și aprecia considerentele reținute în Decizia nr. ... și prin a respinge argumentele prezentate de contestator, susținând că la pagina indicată de Asociere, ca răspuns la solicitarea de clarificări, s-au regăsit informațiile solicitate, iar revenirea cu cea de-a doua clarificare a fost determinată doar pentru limpezirea mențiunii „dacă este cazul”. I.2. În ceea ce privește declararea ca inacceptabilă și neconformă a ofertei contestatorului pe considerentul că răspunsul la clarificarea nr. 3 este neconcludent, în mod greșit ... apreciază că autoritatea contractantă, prin solicitarea de clarificare, „instituie o condiţie suplimentară”, „adăugând la cerinţele documentaţiei de atribuire”, de vreme ce prin documentația de atribuire, respectiv cap. 6 pct. 6.9, antreprenorului i-a fost stabilită sarcina de a asigura posibilitatea de avizarea de către OCPI a Studiului topografic, dacă sunt necesare elemente suplimentare sau modificări față de cele furnizate de DALI. Astfel, prin adresa de clarificări nr. 3546/15.03.2023, comisia de evaluare, motivat de faptul că „nu a regăsit pe site-ui www.ancpi.ro autorizarea domunlui Ceauşu lon”, a solicitat contestatorului să clarifice acest aspect, iar prin răspunsul formulat, ..., fără a face dovada existenței autorizării inginerului topograf, a solicitat înlocuirea acestuia pe motiv că a decedat. Redând concluzia comisiei de evaluare cu privire la acest răspuns, intervenientul precizează că, în mod corect, organizatoarea procedurii de atribuire a constatat că la momentul depunerii ofertei petentului nu era îndeplinită cerința privind personalul, de îndată ce numitul ... nu era autorizat de ANCPI, împrejurare ce nu dă dreptul la înlocuirea acestuia prin indicarea unui inginer topograf autorizat, situație ce ar contraveni dispozițiilor art. 134 alin. (6) din HG nr. 395/2016, deoarece ar Pagina 31 din 51
reprezenta o modificare a propunerii tehnice. În acest sens, intervenientul invocă și redă prevederile art. 178 alin. (1) din Legea nr. 98/2016, precum și cele ale cap. IV.4.1. pct. 2 din fișa de date. Totodată, menționează acesta, prin prevederile Cap. 6, pct. 6.9 din caietul de sarcini, „antreprenorului i-a fost stabilită cerinţa de a asigura posibilitatea de avizarea de căre OCPI a Studiului topografic, dacă sunt necesare elemente suplimentare sau modificări faţă de cele furnizate de DALI”.
Intervenientul este de părere că pentru îndeplinirea cerinței privind personalul, organigrama echipei propuse pentru realizarea serviciilor de proiectare trebuia să cuprindă tot personalul însărcinat cu asigurarea îndeplinirii contractului aferent fazei de proiectare, fapt ce implică și asigurarea efectuării avizării de către OCPI a studiului topografic pus la dispoziție prin DALI. Totodată, mențiunea contestatorului, potrivit căreia proiectantul ... a indicat la fila 12 că studiul topografic va primi viza OCPI, demonstrează, în opinia intervenientului, pe de-o parte, temeinicia calificării ofertei ... ca fiind inacceptabilă, prin aceea că „deşi cunoaşte necesitatea îndeplinirii cerinţei de a asigura un inginer topograf autorizat OCPI, pentru a fi posibilă întocmirea studiului topografic, care sa fie avizat de OCPI, a fost indicat dl,…, ce nu are autorizarea OCPI”, iar, pe de altă parte, „se circumstanţiază un alt motiv de neconformitate al ofertei contestatoarei …; constând în aceea că, prin oferta depusă contestatoarea ... nu a indicat tot personalul, ce va fi utilizat în faza de proiectare, de îndată ce asigurarea necesitatii elaborarii si avizarii studiului topografic urna sa fie realizata de alta persoana decât de ...”. Drept urmare, conchide intervenientul, în mod just, făcând aplicabilitatea dispozițiilor art. 134 alin. (5) din HG nr. 395/2016 și art. 215 alin. (5) din Legea nr. 98/2016, comisia de evaluare a respins ca inacceptabilă și neconformă oferta contestatorului. II. Intervenientul este de părere că, în mod eronat, contestatorul formulează critici de neconformitate față de oferta Asocierii ..., în condițiile în care aceleași critici au fost respinse prin Decizia nr. .... Astfel, autorul intervenției semnalează faptul că aceleași critici de neconformitate ale ofertei Asocierii au fost formulate de contestator și la momentul formulării contestației împotriva primului raport al procedurii, având nr. 4990/13.04.2023, critici ce au fost respinse ca nefondate prin Decizia nr. ... De asemenea, acesta menționează că împotriva acestei decizii contestatorul a formulat plângere, la momentul transmiterii cererii de intervenție, aceasta fiind aflată spre soluționare pe rolul Curții de Apel Craiova. Pe cale de consecință, intervenientul solicită respingerea criticilor de neconformitate ca nefondate, prin trimitere la motivarea Consiliului, expusă în considerentele deciziei anterior evocată. În acest sens, cu privire la criticile contestatorului, intervenientul detaliază prin a prezenta și aprecia considerentele reținute în Decizia nr. ... și prin a solicita respingerea argumentelor prezentate de contestator. Astfel, detaliind, Asocierea ... subliniază următoarele aspecte: II. 1 În ceea ce privește critica referitoare la faptul că Asocierea nu a menționat în cadrul propunerii tehnice informații cu privire la montarea bornelor hectometrice, în mod corect, prin Decizia nr. ..., s-a constatat Pagina 33 din 51
faptul că, prin adresa nr. 3545/15.03.2023, autoritatea contractantă a solicitat Asocierii să indice unde în propunerea sa tehnică se regăsesc informații cu privire la montarea bornelor hectometrice. Il. 2. În ceea ce privește critica referitoare la lipsa solicitării de către autoritatea contractantă a unei clarificări cu privire la eventuala subcontractare a serviciilor prestate de responsabilul SSM și PSI, în mod corect, prin Decizia nr. ..., s-au avut în vedere considerațiile reținute cu ocazia soluționării criticilor referitoare la motivul de respingere a ofertei ..., ocazie cu care s-a apreciat că autoritatea contractantă a avut
în vedere prevederile documentației de atribuire și a instrucțiunii ANAP nr. 1/2017 și a acceptat ca serviciile prestate de responsabilul SSM și PSI să fie externalizate, respectiv să fie prestate de un furnizor de servicii, apreciind că responsabilul SSM nu se implică direct în procesele tehnologice de îndeplinire a contractului. II. 3. În ceea ce privește critica referitoare la faptul că graficul Gantt prezentat de Asociere conține informații incomplete cu privire la resursele materiale și umane și că ar conține doar două jaloane, în mod corect, prin Decizia nr. ..., s-a făcut raportare la împrejurarea că la pag. 452 din propunerea tehnică prezentată de oferta Asocierii se regăsește o notă conform căreia „după etapa de proiectare faza PT+DE, resursele alocate pentru realizarea activităţilor de execuţie vor fi în conformitate cu specificul soluţiilor finale care au fost adoptate în proiect", din care rezultă că în urma elaborării proiectului tehnic și a detaliilor de execuție se vor stabili și listele de cantități de lucrări, listele consumurilor cu resurse materiale, cu mâna de lucru, utilaje și transporturi. II. 4. În ceea ce privește critica referitoare la faptul că graficul de plăți nu este corelat cu graficul Gantt, pe considerentul că în perioada de timp friguros nu se execută lucrări de execuție podețe, iar în graficul de plăți figurează o plată în aceeași perioadă, în mod corect, prin Decizia nr. ..., aceasta a fost apreciată ca fiind nefondată, prin reținerea considerentelor avute în vedere cu ocazia soluționării criticilor formulate de contestatorul ..., respectiv faptul că lucrările la podețe durează 41 de zile lucrătoare în perioadele 03.10.2023 — 15.11.2023 și 15.03.2024 - 29.03.2024. II. 5. În ceea ce privește critica referitoare la faptul că prețurile din propunerea financiară nu au fost justificate în mod corespunzător, pe considerentul că în accepțiunea ... s-ar impune să fie prezentată o defalcare a prețurilor unitare și nu o defalcare în categorii de lucrări comasate, în mod corect, prin Decizia nr. ..., aceasta a fost apreciată ca fiind nefondată, Consiliul reținând că la punctul IV.4.2 Modul de prezentare al propunerii financiare este prevăzut că „Propunerea financiară va cuprinde toate cheltuielile legate de proiectare, asistenţă tehnică din partea proiectantului, execuţie, manipulare, procurare, transport, testare, punere în funcţiune, eventuale cheltuieli în perioada de garanţie şi orice alte cheltuieli până la recepţia finală . Ofertantul trebuie sa prezinte: - formularul de oferta - Formularul nr. 6; - Anexa la Formularul de oferta; - Formularul - Lista cu categoriile de cheltuieli - Formularul nr.ll din Secţiunea Formulare; Pagina 35 din 51
Formularul - Grafic de esalonare a plaţilor - Formular nr.12 din secţiunea Formulare. Propunerea financiară va cuprinde toate cheltuielile legate de proiectare, asistenţă tehnică din partea proiectantului ţi execuţie lucrări. Propunerea financiară va fi exprimată, în lei, fără TVA”. În concluzie, intervenientul reiterează solicitările formulate în petitul cererii sale. În drept, au fost invocate prevederile Legilor nr. 101/2016 și nr. 98/2016 și nr. 134/2010, precum și cele ale HG nr. 395/2016.
Dovada comunicării acestui document către contestator și autoritatea contractantă se găsește atașată la dosarul cauzei. Prin adresa nr. …, Consiliul i-a transmis contestatorului invitația în vederea studierii dosarului cauzei, fapt pentru care reprezentantul acestuia s-a prezentat la sediul instituției în data de 31.10.2023, acesta obținând și fotocopiile solicitate. Prin adresa înregistrată la C.N.S.C. sub nr. …, având în vedere cererea de intervenție depusă în cauză și punctul de vedere transmis de autoritatea contractantă, ... a formulat concluzii scrise, prin care a reiterat solicitarea de admitere a contestației sale, sens în care a reluat, pe scurt, principalele argumente expuse în cuprinsul actului introductiv. Dovada comunicării acestui înscris către autoritatea contractantă și către intervenient se regăsește atașată la dosarul cauzei. Prin adresa înregistrată la C.N.S.C. sub nr. …., autoritatea contractantă a transmis, pe email, documente din dosarul achiziției publice. Prin adresa înregistrată la C.N.S.C. sub nr. …, ... a depus, în original, recipisa de consemnare a cauțiunii având nr. …, eliberată de Raiffeisen BANK Agenția …, în cuantum de 551.093,07 lei. Analizând susținerile și documentele depuse la dosarul cauzei, CONSILIUL constată următoarele: ..., în calitate de autoritate contractantă, a organizat licitația deschisă, derulată online, în vederea atribuirii contractului având ca obiect: «Proiectare, asistenta tehnica din partea proiectantului si executia de lucrari la obiectivul „Reabilitare/Modernizare ... pe tronsonul ... (sfârșit sector modernizat) - ... (int cu ...)”», elaborând, în acest sens, documentația de atribuire aferentă și publicând în SEAP anunțul de participare nr. ..., conform căruia valoarea totală estimată a procedurii este de 27.554.653,52 lei. Conform prevederilor punctului II.2.5.) din respectivul anunț, pentru această procedură s-a stabilit criteriul de atribuire „Cel mai bun raport calitate-pret”, având doi factori de evaluare. Într-un prim ciclu procesual, prin Decizia nr. ..., pronunțată în dosarele nr. … și nr. …, Consiliul a soluționat contestațiile formulate de SC ..., în calitate de lider al Asocierii SC ... – SC ... și de ..., dispunând următoarele: „Admite, în parte, contestația formulată de ... (DOSAR …), în contradictoriu cu ..., respectiv a criticilor referitoare la motivul respingerii ofertei prezentate de acest ofertant. Anulează, în parte, procesul verbal de evaluare a propunerilor tehnice nr. 3676/20.03.2023, raportul proceduri nr. 4990/13.04.2023 și actele subsecvente acestuia, respectiv partea referitoare la oferta prezentată de .... Pagina 37 din 51
Obligă ... ca, în termen de 10 zile de la primirea prezentei, să procedeze la reanalizarea ofertei prezentate de ..., cu luarea în considerare a celor precizate în motivare. Respinge, ca nefondate, criticile cu privire la oferta prezentată de asocierea ... – ... – .... Respinge, ca lipsite de interes, criticile referitoare la oferta prezentată de asocierea SC ... – SC .... Admite cererea de intervenție formulată de SC ..., (DOSAR …).
Admite, în parte, cererea de intervenție formulată de SC ... (DOSAR …), în ceea ce privește partea referitoare la criticile ce vizează oferta Asocierii SC ... – SC .... Respinge mențiunile din cuprinsul cererii de intervenție formulată de SC ... (DOSAR …) referitoare la achiesarea la criticile formulate de ... cu privire la oferta prezentată de asocierea ... – ... – .... Respinge, ca nefondată, contestația formulată de SC ..., în calitate de lider al Asocierii SC ... – SC ... (DOSAR …), în contradictoriu cu .... Admite cererea de intervenție formulată de SC ..., în calitate de lider al Asocierii SC ... – ... – ... (DOSAR …). (…)”. Prin încheierea nr. ..., în temeiul dispozițiilor art. 25 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 101/2016, cu modificările și completările ulterioare, Consiliul a dispus următoarele: „Suspendă procedura de soluționare a contestației formulată de ..., în contradictoriu cu ..., până la rămânerea definitivă a hotărârii care va fi pronunțată de către Curtea de Apel Craiova, Secția Contencios Administrativ și Fiscal, în dosarul nr. .... În temeiul dispozițiilor art. 25 alin. (11) din Legea nr. 101/2016, această încheiere se comunică și către Curtea de Apel Craiova, Secția Contencios Administrativ și Fiscal, în dosarul nr. .... Împotriva prezentei se poate formula plângere.” Prin încheierea nr. ..., în temeiul dispozițiilor art. 25 alin. (2) coroborate cu cele ale alin. (5) din Legea nr. 101/2016, cu modificările și completările ulterioare, Consiliul a dispus următoarele: „Repune pe rol procesul privind soluționarea contestației înregistrată la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor sub nr. ..., formulată de către ... (dosar C.N.S.C. nr. ...).”. Analizând dosarul cauzei, Consiliul constată că după depunerea contestaţiei de către ..., a fost înregistrată cererea de intervenție voluntară nr. ..., transmisă de către SC ..., în calitate de lider al Asocierii SC ... – ... – ..., în conformitate cu prevederile art. 61 alin. (3) din Codul de Procedură Civilă, prin care s-a solicitat admiterea acesteia și respingerea contestației formulate, sprijinind poziția autorității contractante prin menținerea rezultatului procedurii. În raport de dispozițiile art. 17 alin. (3) din Legea nr. 101/2016 care stipulează că „Până la soluționarea contestației de către Consiliu, (...), operatorii economici participanți la procedura de atribuire pot formula cerere de intervenție voluntară în litigiu, potrivit prevederilor Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, republicată, cu modificările ulterioare, în termen de 10 zile de la data publicării în SEAP a contestației. (...)” și art. 5 din același act normativ care prevede că: „(1) Termenele procedurale stabilite de prezenta lege, exprimate în zile, încep să curgă de la începutul primei ore a primei zile a termenului și se încheie la expirarea ultimei ore a ultimei zile a termenului. (2) Ziua în cursul căreia a fost comunicat un act procedural nu este Pagina 39 din 51
luată în calculul termenului. Dacă ultima zi a unui termen exprimat altfel decât în ore este o zi nelucrătoare, termenul se încheie la expirarea ultimei ore a următoarei zile lucrătoare”, având în vedere faptul că autoritatea contractantă a publicat în SEAP în data de 03.07.2023, sub identificatorul „Document: [...] Contestație
SC
...-semnat.pdf.p7s”,
contestația formulată de ..., Consiliul constată că termenul de formulare a cererilor de intervenție s-a împlinit în data de 13.07.2023, astfel că cererea de intervenție transmisă de SC ... a fost formulată în cadrul termenului legal.
Având în vedere dispozițiile art. 17 alin. (3) și art. 68 din Legea nr. 101/2016, coroborate cu prevederile art. 61 alin. (3), art. 63, 65 și 67 din Codul de Procedură Civilă dar și faptul că în cadrul procedurii de atribuire în cauză Asocierea SC ... – ... – ... are calitatea de ofertant câștigător al procedurii de atribuire, având interes în legătură cu prezenta procedură de achiziții publice, Consiliul admite în principiu cererea de intervenție formulată, astfel cum a fost calificată și, în conformitate cu art. 67 din Codul de Procedură Civilă, coroborat cu cele ale art. 68 din Legea nr. 101/2016, Consiliul va analiza cererea de intervenție împreună cu contestația formulată de .... Procedând la soluționarea contestației formulate de ..., Consiliul constată că aceasta vizează rezultatul procedurii de atribuire, fiind formulate critici cu privire la motivul care a stat la baza deciziei de respingere a ofertei prezentate de acest ofertant și critici cu privire la ofertele clasate pe primele două locuri în clasamentul întocmit după aplicarea criteriului de evaluare, depuse de către Asocierea SC ... – ... – ... și de către Asocierea SC ... – SC .... În ceea ce privește criticile referitoare la motivul care a stat la baza deciziei de respingere a ofertei prezentate de ..., analizând conținutul dosarului achiziției transmis de autoritatea contractantă în conformitate cu prevederile art. 18 alin. (2) din Legea nr. 101/2016, Consiliul constată că autoritatea contractantă a transmis către acest ofertant adresa nr. 7785/14.06.2023, de comunicare a rezultatului procedurii, în cuprinsul căreia a precizat că „Prin prezenta vă facem cunoscut că, în urma participării dumneavoastră în cadrul procedurii de Licitaţie deschisă privind atribuirea contractului având ca obiect: Proiectare, asistență tehnică din partea proiectantului și execuţie lucrări pentru obiectivul „Reabilitare/Modernizare ... pe tronsonul ... (sfârşit sector modernizat) - ... (int.cu …)", precum și decizia CNSC nr. … prin care Consiliul admite în parte contestaţia formulată de dumneavoastră și dispune reevaluarea ofertei depuse, comisia de evaluare procedează la reevaluarea ofertei tehnice depuse de către dumneavoastră, concluziile comisiei fiind că oferta dumneavoastră este INACCEPTABILĂ potrivit art. 134 alin. 5 din HG 395/2016, NECONFORMĂ potrivit art. 215 alin. 5 din L. 98/2016 și este respinsă conform art. 137 alin.1 din H.G. 395/2016 privind normele metodologice de aplicare a Legii achiziţiilor publice cu completările și modificările ulterioare, din următoarele motive: • În urma verificării ofertei depuse pe SEAP, Comisia de evaluare nu a regăsit informaţii în Propunerea Tehnică cu privire la Bornele Hectometrice. Ofertantului i s-au solicitat clarificări online în SEAP, în data de 15.03.2023 având termen de răspuns 17.03.2023, prin adresa nr. 3546/15.03.2023, astfel: "Vă solicităm să ne comunicaţi unde în Propunerea Tehnică se regăsesc informaţii cu privire la Bornele Hectometrice." Pagina 41 din 51
Ofertantul a răspuns online în SEAP, în termen, prin adresa nr. 86/17.03.2023, înregistrată la registratura Consiliului Judeţean…sub nr. 3748/20.03.2023, semnată cu semnătură electronică extinsă. În cadrul răspunsului Ofertantul răspunde Neconcludent intrucât ne indică pagina 303 din oferta tehnică, unde se găsesc informaţii despre bornele kilometrice, nu despre bornele hectometrice cum au fost solicitate. • În urma verificării ofertei depuse pe SEAP, Comisia de evaluare nu a regăsit informaţii cu privire la autorizarea domnului ....
Ofertantului i s-au solicitat clarificări online în SEAP, în data de 15.03.2023 având termen de răspuns 17.03.2023, prin adresa nr. 3546/15.03.2023, astfel: „Comisia de evaluare nu a regăsit pe site-ul www.ancpi.ro autorizarea domnului ...”. Ofertantul a răspuns online în SEAP, în termen, prin adresa nr. 86/17.03.2023, înregistrată la registratura Consiliului Judeţean ... sub nr. 3748/20.03.2023, semnată cu semnătură electronică extinsă. În cadrul răspunsului, Ofertantul răspunde Neconcludent întrucât nu ne comunică autorizarea ANCPI a domnului ..., ci ne solicită înlocuirea inginerului topograf pe motiv ca domnul ... a decedat. Având in vedere, pe de o parte că ofertantul nu răspunde concludent la solicitarea de clarificări, iar pe de altă parte că, după verificarea site-ului ANCPI, comisia de evaluare a constatat că domnul ... nu este autorizat ANCPI, se desprinde concluzia că la momentul depunerii ofertelor, S.C. ... S.R.L. nu a îndeplinit cerinţa privind personalul. - Comisia de evaluare declară oferta inacceptabilă potrivit art. 134 alin. 5 si din H.G. 395/2016 privind normele metodologice de aplicare Legii achiziţiilor publice cu completările și modificările ulterioare și neconformă potrivit art. 215 alin. 5 din L. 98/2016. - Oferta respinsă conform art. 137 alin. (1) din H.G.395/2016 privind Normele metodologice de aplicare a legii achiziţiilor publice cu completările si modificările ulterioare”. Raportat la motivele de respingere ale ofertei prezentate de ..., așa cum acestea au fost indicate de autoritatea contractantă în cuprinsul adresei de comunicare a rezultatului procedurii, Consiliul are în vedere că referitor la primul motiv de respingere, reprezentat de faptul că în propunerea tehnică prezentată de ... nu s-au regăsit informații referitoare la montarea bornelor hectometrice, în cuprinsul caietului de sarcini, la capitolul 7 „Rezultate intermediare”, este prevăzut, în cadrul punctului 10 „Siguranța circulației”, faptul că aceasta include: a) marcaj rutier longitudinal; b) marcaje rutiere transversale; c) indicatoare rutiere și d) borne kilometrice și hectometrice, precum și precizarea că „Obținerea rezultatului intermediar la punctul 10 este condiționată de realizarea activităților de la a) la d), în măsura în care tehnologia de realizare impune etapele tehnologice descrise la respectivele litere”. De asemenea, Consiliul are în vedere că în ceea ce privește al doilea motiv de respingere, reprezentat de faptul că pentru persoana nominalizată pentru funcția de topograf nu a fost prezentată autorizația emisă de ANCPI, în cuprinsul documentației de atribuire nu a fost identificată cerința prin care ofertanții să fie obligați ca, la depunerea ofertei, să prezinte, în cadrul acesteia, autorizația în cauză. Consiliul are în vedere că actualizarea studiului topografic este în sarcina antreprenorului, respectiv a ofertantului declarat câștigător, astfel că obligativitatea deținerii autorizației ANCPI cade în sarcina Pagina 43 din 51
persoanei care va presta serviciile de proiectare aferente etapelor III și IV. Or, în condițiile în care autoritatea contractantă nu a prevăzut în cadrul documentației de atribuire că ofertanții trebuie să prezinte, în cadrul ofertei, dovada deținerii autorizației ANCPI, comisia de evaluare nu poate proceda la respingerea ofertelor motivat de faptul că acestea nu îndeplinesc o cerință neprecizată, în mod concret, în cuprinsul documentației de atribuire.
Prin urmare, Consiliul constată că autoritatea contractantă a precizat în cadrul documentației de atribuire, în mod clar și complet, toate cerințele ce se impun a fi îndeplinite de ofertanți și modul concret în care aceștia își vor elabora ofertele, în conformitate cu prevederile art. 154 alin. (1) din Legea nr. 98/2016. Într-o atare situație, Consiliul constată că întrucât conținutul documentației de atribuire nu a suportat modificări și nu a fost contestat, acesta și-a consolidat caracterul obligatoriu, atât pentru ofertanți care, potrivit prevederilor art. 123 alin. (1) din H.G. nr. 395/2016, au obligația de a elabora ofertele în conformitate cu prevederile documentaţiei de atribuire, cât și pentru comisia de evaluare care, în conformitate cu art. 133 alin. (1) și (2) din același act normativ, are obligaţia de a analiza şi de a verifica fiecare ofertă atât din punct de vedere al elementelor tehnice propuse, cât şi din punct de vedere al aspectelor financiare pe care le implică, în condițiile în care propunerea tehnică trebuie să corespundă cerinţelor minime prevăzute în caietul de sarcini sau în documentul descriptiv. Prin urmare, se reține că prin depunerea ofertelor la procedură, se presupune că ofertanții și-au însușit documentația de atribuire fără rezerve, ceea ce înseamnă că nu li se poate scuza nicio abatere de la prescripțiile ei, opozabile în cel mai mic detaliu (relevantă în acest sens este decizia nr. 1555 din 6 martie 2012 a Curții de Apel Craiova, Secția de contencios administrativ și fiscal). Astfel cum un contract constituie legea părților, și documentația de atribuire, întovărășită de clarificările postate în SEAP, are aceeași valoare pentru părți, iar niciuna dintre ele nu îi poate ignora sau nesocoti clauzele. În aceeași direcție, Curtea de Apel Iași, Secția de contencios administrativ și fiscal, a reținut în decizia nr. 2204 din 21 septembrie 2012 că cerințele riguroase în materie de achiziții publice presupun întocmirea documentelor necesare în conformitate cu prevederile documentației de atribuire, cunoscut fiind faptul că garantarea corectitudinii procedurii achizițiilor publice poate justifica respingerea ofertei pentru orice fel de încălcare a dispozițiilor legale în materie, care ar putea fi considerată de ofertant mai puțin importantă. Raportat la obiectivul general constând în prevenirea și sancționarea încălcării dispozițiilor legale în materia procedurilor de achiziție publică, nu i se poate reproșa autorității contractante că a analizat ofertele participanților la procedură în raport de cerințele minime de participare necontestate, sancționând neîndeplinirea acestora. Depășind această introducere de subliniere a importanței respectării întru totul a regulilor impuse de achizitoare în documentația de atribuire, asupra aspectelor sesizate de reclamantă, analizând modul Pagina 45 din 51
în care autoritatea contractantă a analizat oferta prezentată de ..., prin raportare la prevederile documentației de atribuire, la prevederile legale aplicabile în materia achizițiilor publice și la susținerile părților, Consiliul constată caracterul întemeiat al unuia dintre motivele de respingere reținute de comisia de evaluare în ceea ce privește oferta prezentată de acest ofertant, având în vedere considerațiile reținute în cele ce urmează. Astfel, în ceea ce privește primul motiv de respingere al ofertei prezentate de ..., Consiliul reține că, în etapa de evaluare a propunerilor
tehnice, comisia de evaluare a solicitat ofertantului în cauză, între altele, în conformitate cu prevederile art. 134 alin. (1) din HG nr. 395/206, să precizeze unde în cuprinsul propunerii tehnice se regăsesc informații cu privire la bornele hectometrice, iar prin răspunsul formulat, acesta a menționat că „La pagina 57 din propunerea tehnică se regăsesc menţionate cele 13 borne kilometrice, asa cum sunt specificate în referatul de verificare nr. 1/03.01.2022 si în DALI la punctul G. Lucrări privind siguranţa circulaţiei. De asemenea la pagina 303 din cadrul propunerii tehnice, se regăseşte şi metodologie de execuţie a acestor indicatori”, prezentând un extras din Metodologia de execuție pentru borne kilometrice unde sunt prevăzute următoarele activități: „- Procurarea materialelor, utilajelor, echipamentelor, asigurarea mijloacelor de transport, precum şi a forţei de muncă necesare, transporturile şi manipulările pentru procurarea şi - Montare indicatori kilometrici, inclusiv vopsire ( beton , mortar de zidărie)”. Se reține că membrii comisiei de evaluare au analizat răspunsul formulat de ... în cadrul ședinței de evaluare și au stabilit că în cadrul acestuia nu se face niciun fel de referire la bornele hectometrice care au făcut obiectul solicitării de clarificări, motiv pentru care au considerat răspunsul ca fiind neconcludent și au făcut aplicarea prevederilor art. 134 alin. (5) din HG nr. 395/2016 potrivit cărora „În cazul în care comisia de evaluare solicită unui candidat/ofertant clarificări şi, după caz, completări ale documentelor prezentate de acesta în cadrul ofertei sau solicitării de participare, potrivit dispoziţiilor art. 209 din Lege, iar candidatul/ofertantul nu transmite în termenul precizat de comisia de evaluare clarificările/completările solicitate sau clarificările/completările transmise nu sunt concludente, oferta sa va fi considerată inacceptabilă”. Consiliul nu reține în soluționare susținerile contestatorului, exprimate în cuprinsul contestației nr. ..., potrivit cărora răspunsul formulat la solicitarea de clarificări se impunea a fi considerat concludent întrucât, pe de o parte, metodologia de execuție este aceiași atât pentru bornele kilometrice cât și pentru bornele hectometrice, iar, pe de altă parte, informații referitoare la bornele hectometrice ce se regăseau atât în cuprinsul graficului Gantt (pag. 605-606 și 608-610), întrucât în răspunsul la solicitarea de clarificări s-a făcut referire doar la pag. 57 din propunerea tehnică, unde sunt menționate 13 borne kilometrice și la pag. 303 unde se prezintă metodologia de execuție pentru bornele kilometrice, nicidecum informații despre bornele hectometrice. De asemenea, se reține că, în cuprinsul propunerii tehnice, ofertantul ... nu a precizat că metodologia de execuție este aceiași atât pentru bornele kilometrice cât și pentru bornele hectometrice. Or, în condițiile în care solicitarea comisiei de evaluare a fost clară și a definit în mod explicit și suficient de detaliat în ce constă solicitarea comisiei de evaluare, respectiv precizându-se , în mod clar, indicarea în cadrul propunerii tehnice a informațiilor referitoare la bornele Pagina 47 din 51
hectometrice, prin răspunsul formulat nu au fost prezentate informațiile solicitate ci doar referiri la bornele kilometrice. Într-o atare situație, Consiliul constată că, în mod corect, comisia de evaluare a apreciat că răspunsul formulat la întrebarea nr. 2 din adresa nr. 3546/15.03.2023 este neconcludent și, în mod întemeiat a făcut aplicarea prevederilor art. 134 alin. (5) din HG nr. 395/2016 procedând la respingerea, ca inacceptabilă a ofertei prezentate de ..., motiv pentru care respinge, ca nefondate, criticile formulate de contestator cu privire la acest aspect.
În ceea ce privește cel de-al doilea motiv de respingere, Consiliul are în vedere că evaluarea ofertelor trebuie realizată exclusiv prin raportare la prevederile documentației de atribuire și nu la altele. Prevederile documentației de atribuire nu au fost contestate de către potențialii ofertanți în termenul legal avut la dispoziție, astfel că acestea și-au dobândit forța obligatorie atât pentru ofertanți, aceștia având obligația de a prezenta oferta în conformitate cu cerințele stabilite în documentația de atribuire, cât și pentru autoritatea contractantă, care avea obligația de a verifica conformitatea/admisibilitatea ofertelor depuse prin raportare la cerințele expres stabilite în documentația de atribuire. Într-o atare situație, în condițiile în care din cuprinsul documentației de atribuire nu rezultă, în mod clar, obligația prezentării autorizației ANCPI la momentul ofertării, Consiliul constată că membrii comisiei de evaluare nu pot respinge o ofertă pentru neîndepinirea unei cerințe din cuprinsul documentației de atribuire, motiv pentru care admit criticile formulate de contestator cu privire la al doilea motiv de respingere al ofertei prezentate de .... Însă, având în vedere că primul motiv de respingere a ofertei prezentate de acest ofertant s-a dovedit a fi întemeiat, Consiliul menține decizia autorității contractante, de respingere, ca inacceptabilă, a ofertei prezentate de .... Referitor la criticile formulate de contestatorul ... cu privire la ofertele depuse de către Asocierea SC ... – ... – ... și de către Asocierea SC ... – SC ..., Consiliul are în vedere că prin Decizia nr. ..., pronunțată anterior în prezenta procedură de atribuire, rămasă definitivă ca urmare a respingerii plângerii formulate de ..., s-a dispus, între altele, anularea, în parte, a procesului verbal de evaluare a propunerilor tehnice nr. 3676/20.03.2023, a raportului proceduri nr. 4990/13.04.2023 și a actelor subsecvente acestuia, respectiv partea referitoare la oferta prezentată de ... și reanalizarea doar a ofertei prezentate de ..., iar criticile referitoare la ofertele prezentate de Asocierea SC ... – ... – ... și de către Asocierea SC ... – SC ... au fost respinse, ca nefondate. Prin urmare, Consiliul constată că demersurile ulterioare, prin care autoritatea contractantă a pus în aplicare cele dispuse prin Decizia nr. ... nu au vizat și ofertele prezentate de Asocierea SC ... – ... – ... și de către Asocierea SC ... – SC ... astfel că în ceea ce privește admisibilitatea acestora, acest aspect a fost cunoscut de către ... cu ocazia luării la cunoștință a raportului proceduri nr. 4990/13.04.2023, respectiv odată cu recepționarea adresei de comunicarea a rezultatului procedurii nr. 4995/13.04.2023. Pagina 49 din 51
Într-o atare situație, Consiliul constată că formularea unor critici, prin contestația din data de 30.06.2023, cu privire la admisibilitatea unor oferte despre care ... a luat cunoștință în data de 13.04.2023, reprezintă un demers tardiv, motiv pentru care, întrucât a fost depășit termenul prevăzut la art. 8 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 101/2016, acestea vor fi respinse ca tardiv formulate. Acestea fiind, în temeiul prevederilor art. 26 alin. (6) din Legea nr. 101/2016, Consiliul respinge, ca nefondată, contestația formulată de ..., în contradictoriu cu ....
În ceea ce privește cererea de intervenție formulată de SC ..., în calitate de lider al Asocierii SC ... – ... – ..., Consiliul va proceda la admiterea acesteia având în vedere soluția adoptată, de respingere a contestației formulată de .... Pentru aceste motive în baza documentelor depuse de părți, CONSILIUL NAȚIONAL DE SOLUȚIONARE A CONTESTAȚIILOR DECIDE: Respinge, ca nefondată, contestația formulată de ..., în contradictoriu cu .... Admite cererea de intervenție formulată de SC ..., în calitate de lider al Asocierii SC ... – ... – ..., în contradictoriu cu .... Obligatorie. Împotriva prezentei decizii se poate formula plângere în termen de 10 zile de la comunicare. Complet de soluționare a contestațiilor în domeniul achizițiilor publice: Consilier de soluționare … PREȘEDINTE … Consilier de soluționare … Redactat practicaua deciziei … Redactată în 5 (cinci) exemplare originale, conține … (…) pagini. Pagina 51 din 51
Legăturile se bazează pe coduri CPV sau critici comune din buletin. Verificați faptele și motivarea fiecărui document.