Decizie 2444/2023
Decizie CNSC2023_2444_2023_Decizie_2444.pdf, BO2023_2444_2023_BO2023_2444.pdf
Document CNSC
MULTINVEST PROIECTARE SRL în contradictoriu cu PRIMARIA MUNICIPIULUI TIRGU-MURES
Decizia CNSC nr. 2444/C11/2539 din 18.10.2023
Link permanentIdentificare și pasaje din sursă
Prin contestația datată 11.09.2023, înregistrată la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor sub nr. 49594/11.09.2023, formulată de MULTINVEST PROIECTARE SRL, cu sediul social în municipiul Târgu Mureș, str. Gheorghe Doja nr. 67, județul Mureș, înregistrată la Registrul Comerțului sub nr. J26/1046/2003, având CUI RO 15697900, reprezentată legal prin administrator Gogolak-Hrubecz Zsolt, împotriva rezultatului procedurii de atribuire, comunicat prin adresa nr. 57701/2195/DT/ 01.09.2023, emisă de PRIMĂRIA MUNICIPIULUI TÂRGU-MUREȘ, cu sediul în municipiul Târgu Mureș, P-ța Victoriei nr. 3, județul Mureș, în calitate de autoritate contractantă, în cadrul licitației deschise, organizată în vederea atribuirii contractului de Servicii de elaborare Studiu de fezabilitate pentru „Supralărgire Calea Sighișoarei, tronson între strada Viile Dealul Mic și prelungire în direcția DN 13 - tronson 5 - inel ocolitor, s-au solicitat următoarele: ■ anularea adresei nr. 57701/2195/DT/01.09.202…Verifică pasajul în context →
CONSILIUL DECIDE: Admite contestația formulată de MULTINVEST PROIECTARE SRL și anulează actele autorității contractante privind acordarea punctajului ofertei contestatoarei, precum actele subsecvente acestora. Obligă autoritatea contractantă ca, în termen de 15 zile de la primirea deciziei, cu respectarea prevederilor legale, să facă aplicarea aspectelor de fapt și de drept, stabilite de Consiliu prin motivarea sa, în ceea ce privește reevaluarea ofertei depusă de MULTINVEST PROIECTARE SRL. Prezenta decizie este obligatorie pentru părți, în conformitate cu dispozițiile art. 28 alin. (1) din Legea nr. 101/2016. Împotriva ei se poate formula plângere, în termen de 10 zile de la comunicare pentru părțile cauzei, respectiv de la data luării la cunoștință de către alte persoane vătămate, în temeiul art. 29 din Legea nr. 101/2016. 2Verifică pasajul în context →
Caietul de sarcini (art. 13) stabilește că experiența similară a expertului-cheie se dovedește prin acte din care rezultă „participarea" inginerului proiectant la proiecte care conțin profile de drumuri, rețele edilitare cu reglementare soluții de branșamente, studii de soluție pentru circuite/rețele electrice, studiu de trafic, studiu de circulație, studiu geo, studiu topo, etc. De asemenea, caietul de sarcini nu prevede și, conform prevederilor legale, nici nu trebuie să prevadă, că experiența expertului- cheie trebuie să rezulte exclusiv din „denumirea proiectelor." Contestatoarea apreciază că experiența similară trebuie să rezulte din ansamblul documentelor depuse de ofertant, o analiză realizată de autoritatea contractantă exclusiv în privința denumirii proiectelor reflectând o evaluare superficială a propunerii tehnice prezentate de societatea sa. Reiterează faptul că în temeiul art. 134 alin. (1) din HG nr. 395/2016, comisia de evaluare avea obligația de a stabili care sunt clar…Verifică pasajul în context →
Extrase din documentele asociate, fără completări sau interpretare juridică. Anonimizarea sursei este păstrată.
2023_2444_2023_Decizie_2444.pdf, BO2023_2444_2023_BO2023_2444.pdf
Text extras automat; verificați forma originală în PDF.
Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.
În conformitate cu prevederile art. 14 alin. (2) și ale art. 27 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, cu modificările și completările ulterioare, Consiliul adoptă următoarea DECIZIE Nr. 2444/C11/2539 Data: 18.10.2023 Prin contestația datată 11.09.2023, înregistrată la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor sub nr. 49594/11.09.2023, formulată de MULTINVEST PROIECTARE SRL, cu sediul social în municipiul Târgu Mureș, str. Gheorghe Doja nr. 67, județul Mureș, înregistrată la Registrul Comerțului sub nr. J26/1046/2003, având CUI RO 15697900, reprezentată legal prin administrator Gogolak-Hrubecz Zsolt, împotriva rezultatului procedurii de atribuire, comunicat prin adresa nr. 57701/2195/DT/ 01.09.2023, emisă de PRIMĂRIA MUNICIPIULUI TÂRGU-MUREȘ, cu sediul în municipiul Târgu Mureș, P-ța Victoriei nr. 3, județul Mureș, în calitate de autoritate contractantă, în cadrul licitației deschise, organizată în vederea atribuirii contractului de Servicii de elaborare Studiu de fezabilitate pentru „Supralărgire Calea Sighișoarei, tronson între strada Viile Dealul Mic și prelungire în direcția DN 13 - tronson 5 - inel ocolitor, s-au solicitat următoarele: ■ anularea adresei nr. 57701/2195/DT/01.09.2023 privind comunicarea rezultatului procedurii de atribuire; ■ anularea raportului procedurii nr. 57693/2192/DT/01.09.2023; ■ anularea procesului-verbal privind evaluarea ofertelor din punct de vedere tehnic nr. 50987/1906/31.07.2023; ■ anularea tuturor actelor care au stat la baza emiterii actelor menționate anterior, precum și a tuturor actelor subsecvente acestora; ■ obligarea autorității contractante la reevaluarea propunerii sale tehnice. Pentru aceste motive, în baza legii și a mijloacelor de probă aflate la dosar, Pagina 1 din 2
CONSILIUL DECIDE: Admite contestația formulată de MULTINVEST PROIECTARE SRL și anulează actele autorității contractante privind acordarea punctajului ofertei contestatoarei, precum actele subsecvente acestora. Obligă autoritatea contractantă ca, în termen de 15 zile de la primirea deciziei, cu respectarea prevederilor legale, să facă aplicarea aspectelor de fapt și de drept, stabilite de Consiliu prin motivarea sa, în ceea ce privește reevaluarea ofertei depusă de MULTINVEST PROIECTARE SRL. Prezenta decizie este obligatorie pentru părți, în conformitate cu dispozițiile art. 28 alin. (1) din Legea nr. 101/2016. Împotriva ei se poate formula plângere, în termen de 10 zile de la comunicare pentru părțile cauzei, respectiv de la data luării la cunoștință de către alte persoane vătămate, în temeiul art. 29 din Legea nr. 101/2016. 2
Text extras automat; verificați forma originală în PDF.
Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.
În conformitate cu prevederile art. 14 alin. (2) și ale art. 27 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, cu modificările și completările ulterioare, Consiliul adoptă următoarea DECIZIE Nr. 2444/C11/2539 Data: 18.10.2023 Prin contestația datată 11.09.2023, înregistrată la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor sub nr. 49594/11.09.2023, formulată de ......... SRL, cu sediul social în municipiul ........., ........., județul ........., înregistrată la Registrul Comerțului sub nr. ........., având CUI RO ........., reprezentată legal prin administrator ........., împotriva rezultatului procedurii de atribuire, comunicat prin adresa nr. 57701/2195/DT/ 01.09.2023, emisă de ....-........., cu sediul în municipiul ........., ...., județul ........., în calitate de autoritate contractantă, în cadrul licitației deschise, organizată în vederea atribuirii contractului de Servicii de elaborare Studiu de fezabilitate pentru „Supralărgire Calea ...., tronson între strada Viile Dealul Mic și prelungire în direcția DN 13 - tronson 5 - inel ocolitor, s-au solicitat următoarele: ■ anularea adresei nr. 57701/2195/DT/01.09.2023 privind comunicarea rezultatului procedurii de atribuire; ■ anularea raportului procedurii nr. 57693/2192/DT/01.09.2023; ■ anularea procesului-verbal privind evaluarea ofertelor din punct de vedere tehnic nr. 50987/1906/31.07.2023; ■ anularea tuturor actelor care au stat la baza emiterii actelor menționate anterior, precum și a tuturor actelor subsecvente acestora; ■ obligarea autorității contractante la reevaluarea propunerii sale tehnice. CONSILIUL NAȚIONAL DE SOLUȚIONARE A CONTESTAȚIILOR, asupra cauzei de față, constată următoarele: Consiliul a fost legal sesizat și este competent, potrivit dispozițiilor art. 12 alin. (1) din Legea nr. 101/2016, să soluționeze contestația de Pagina 1 din 13
față, prin care ......... SRL solicită cele menționate în partea introductivă a deciziei. Contestatoarea precizează că, potrivit procesului-verbal al ședinței de deschidere a ofertelor, în termenul limită, au fost depuse oferte de 3 operatori economici, respectiv: ■ ......... SRL; ■ .... SRL; ■ .... SRL; Prin adresa nr. 57701/2195/DT/01.09.2023 privind comunicarea rezultatului procedurii de atribuire, autoritatea contractantă i-a comunicat că oferta sa nu a fost declarată câștigătoare, deoarece este dezavantajoasă sub aspectul punctajului obținut în urma aplicării criteriului de atribuire, întrunind un punctaj de 95 de puncte față de oferta declarată câștigătoare. De asemenea, se arată că oferta câștigătoare a fost desemnată cea depusă de .... SRL, corespunzătoare din punct de vedere al cerințelor documentației de atribuire, cu un preț ofertat de 1.439.000 lei la care se adaugă TVA și un punctaj total de 99,49 de puncte. Contestatoarea arată că: - conform pct. 2.4.1. din raportul procedurii nr. 57693/2192/DT/ 01.09.2023, în urma verificării îndeplinirii condițiilor de participare și a cerințelor minime asociate, ofertanții care au îndeplinit condițiile de participare sunt: ■ ......... SRL; ■ .... SRL; ■ .... SRL; - potrivit pct. 2.4.2. din raportul procedurii, în urma evaluării propunerilor tehnice ofertanții au obținut următoarele punctaje: ■ ......... SRL- 20 de puncte; ■ .... SRL - 25 de puncte; ■ .... SRL - 25 de puncte; - totodată, potrivit pct. 2.4.5. din raportul procedurii, în urma evaluării propunerilor financiare, ofertanții au obținut următoarele punctaje: ■ ......... SRL - 75 de puncte; ■ .... SRL - 74,49 de puncte; ■ .... SRL - 64,97 de puncte; - potrivit clasamentului intermediar stabilit prin raportul procedurii, societatea .... SRL a obținut un punctaj total de 99,49 puncte, ......... SRL a obținut un punctaj de 95 de puncte, iar .... SRL a obținut un punctaj de 89,97 de puncte. Contestatoarea susține că, în urma evaluării propunerii tehnice, a obținut un număr de 20 de puncte din maximul de 25, întrucât, așa cum rezultă din procesul-verbal privind evaluarea ofertelor din punct de vedere tehnic nr. 50987/1906/31.07.2023, în cazul experienței similare 2
ale domnului ...., propus în calitate de expert cheie Inginer proiectant CFDP, proiectele menționate la pct. 6, pct. 7, pct. 8, și pct. 12 „nu se pot asimila ca experiență similară pe specialitatea CFDP", fiind astfel acceptate de autoritatea contractantă ca și experiență similară un număr de 8 proiecte de drumuri și poduri și stabilit un punctaj de 5 puncte din maximul de 10. Apreciază că punctajul acordat persoanei nominalizate ca și expert cheie - inginer proiectant CFDP - este nelegală pentru următoarele considerente: Conform art. 13 din caietul de sarcini - Metodologia de evaluare a ofertelor prezentate, se menționează că atribuirea se va face pentru oferta cea mai avantajoasă aplicând criteriul cel mai bun raport calitate- preț, factorii de evaluare fiind: ■ prețul ofertei - ponderea criteriului fiind de 75% ■ componenta tehnică - ponderea criteriului fiind de 25%. În cadrul componentei tehnice s-a prevăzut necesitatea propunerii unui inginer proiectant CFDP, având ca sarcini coordonarea echipei de proiectare multidisciplinare și întocmirea documentațiilor tehnice pentru specialitatea de infrastructură rutieră/pietonală. De asemenea, algoritmul de calcul a fost stabilit astfel: ■ pentru participarea inginerului proiectant la realizarea unui număr de 1-4 proiecte cu caracter similar care să fi implicat un cumul de lucrări de tipul (enumerația are caracter cumulativ, minim, nelimitativ și exhaustiv): profile de drumuri, rețele edilitare cu reglementare soluții de branșamente, studii de soluție pentru circuite/rețele electrice, studiu de trafic, studiu de circulație, studiu geo, studiu topo, etc. - 2 puncte; ■ pentru participarea inginerului proiectant la realizarea unui număr de 5-9 proiecte cu caracter similar care să fi implicat un cumul de lucrări de tipul (enumerația are caracter cumulativ, minim, nelimitativ și exhaustiv): profile de drumuri, rețele edilitare cu reglementare soluții de branșamente, studii de soluție pentru circuite/rețele electrice, studiu de trafic, studiu de circulație, studiu geo, studiu topo, etc. - 5 puncte; ■ pentru participarea inginerului proiectant la realizarea unui număr de 10 proiecte și peste cu caracter similar care să fi implicat un cumul de lucrări de tipul (enumerația are caracter cumulativ, minim, nelimitativ și exhaustiv): profile de drumuri, rețele edilitare cu reglementare soluții de branșamente, studii de soluție pentru circuite/rețele electrice, studiu de trafic, studiu de circulație, studiu geo, studiu topo, etc. - 10 puncte; În vederea dovedirii experienței similare a domnului .... în calitate inginer proiectant CFDP, contestatoarea precizează că a depus un număr de 12 de proiecte, însă în cazul următoarelor proiecte, autoritatea contractantă a considerat că nu pot fi asimilate ca experiență similară pe specialitatea CFDP: ■ proiectul nr. 6 denumit „Adaptare proiect pilot bazin de înot olimpic pentru amplasament Tg. ........." ■ proiectul nr. 7 denumit „Consolidarea și amenajarea interioară a castelului Bethlen pentru funcțiunea de centru cultural, reconstruire parțială a fostei incinte fortificate, construire împrejmuire teren cu turn acces, amenajare incintă, branșamente la rețele, demolare bufet și magazie în loc. Bahnea jud. ........." Pagina 3 din 13
■ proiectul nr. 8 denumit „Consolidare, reabilitare, extindere și mansardare imobile nr. 4A, 5, 6, 7, 8, 9, 11 și 13, fără schimbare de destinație, împrejmuire incintă, amenajare teren, branșamente la rețele, demolare anexe - str. Bethlen Gabor, loc. Aiud, jud. Alba" ■ proiectul nr. 12 denumit „Amenajare centru de instruire ...." Conform art. 11 din caietul de sarcini - Modul de prezentare a propunerii tehnice, se menționează că ofertantul are obligația de a prezenta pentru fiecare expert cheie propus următoarele documente: ■ copii ale diplomelor obținute, atestatelor, autorizațiilor menționate în curriculum vitae; ■ copii după contractul de muncă/contractul de colaborare/de servicii sau/și angajamentul de participare; ■ copii după documente relevante (referințe, recomandări, procese-verbale de recepție, etc.); ■ CV-ul experților. Referitor la proiectul nr. 6 – „Adaptare proiect pilot bazin de înot olimpic pentru amplasament Tg. .........", în vederea dovedirii experienței similare s-a depus: ■ procesul-verbal de predare-primire nr. 279/1964/24.07.2019 încheiat între .... SRL (proiectant general), .... SRL (proiectant de specialitate) și .... SA (antreprenor general); ■ autorizația de construire nr. 183/08.04.2019; ■ scrisoarea de recomandare eliberată de proiectantul general .... SRL; ■ planșa denumită „profile transversale tip"; ■ lista de semnături. Din documentele depuse rezultă în mod clar că în cadrul proiectului au fost prestate servicii de proiectare, iar dl. .... ...., în calitate de angajat al societății ......... SRL, a realizat activități de proiectare pe specialitatea „sistematizare verticală". Referitor la proiectul nr. 8 – „Consolidare, reabilitare, extindere și mansardare imobile nr. 4A, 5, 6, 7, 8, 9,11 și 13, fără schimbare de destinație, împrejmuire incintă, amenajare teren, branșamente la rețele, demolare anexe - str. Bethlen Gabor, loc. Aiud, jud. Alba", în vederea dovedirii experienței similare s-a depus: ■ Autorizația de construire nr. 2/25.02.2020; ■ Autorizația de construire nr. 17/03.03.2020; ■ Autorizația de construire nr. 60/07.06.2019; ■ Autorizația de construire nr. 61/07.06.2019; ■ Autorizația de construire nr. 62/07.06.2019; ■ Autorizația de construire nr. 2/10.01.2020; ■ Autorizația de construire nr. 142/24.12.2019; ■ Scrisoare de recomandare din 01.02.2021; ■ Planșa nr. SV02 - profile transversale tip - semnată de dl. .... ...., vizată spre neschimbare de către Municipiul Aiud; 4
■ lista de semnături, semnată de dl. .... ...., în calitate de proiectant sistematizare verticală vizată spre neschimbare de către Municipiul Aiud; Referitor la proiectul nr. 12 denumit „Amenajare centru de instruire ....", în vederea dovedirii experienței similare s-a depus: ■ proces-verbal de predare-primire nr. 393/03.11.2020; ■ proces-verbal de recepție la terminarea lucrărilor nr. PVT782/DEGR- G/27.12.2019; ■ plan de situație - planșa nr. D-01, semnat de proiectantul de specialitate sistematizare verticală, dl ....; ■ pagina de titlu din documentația tehnică faza PT-DE, semnată de proiectantul de specialitate sistematizare verticală, tot domnul ..... Astfel, petenta consideră că, se poate constata că a depus toate documentele necesare din care rezultă că expertul-cheie propus dispune de experiența similară impusă prin caietul de sarcini. De asemenea, apreciază că excluderea celor trei proiecte mai sus arătate și propuse ca drept dovadă a experienței similare a proiectantului este nelegală, întrucât autoritatea contractantă nu a arătat în concret motivele pentru care nu a luat în considerare cele trei proiecte, sintagma „nu se pot asimila ca experiență similară" neputând fi calificată ca fiind o motivare a deciziei luate. Indicarea la modul general a faptului că proiectele indicate nu pot fi asimilate ca experiență similară nu echivalează cu o informare concretă și explicită, societatea sa fiind pusă în situația de a nu avea posibilitatea să construiască o motivare judicioasă și corespunzătoare în susținerea prezentei contestații. De asemenea, a fost afectat și principiul transparenței procedurii de atribuire, respectiv informațiile esențiale - motivele neasimilării - pentru analizarea corectitudinii evaluării ofertei depuse, nefiind aduse la cunoștința sa, invocând astfel prevederile art. 133 alin. (1) și art. 134 alin. (1) din HG nr. 395/2016. Deci, dacă comisia de evaluare avea întrebări/neclarități cu privire la conținutul documentelor depuse în dovedirea experienței similare a expertului-cheie propus, avea obligația să-i solicite explicații suplimentare. În schimb, comisia de evaluare a stabilit, fără vreun just temei și fără vreun motiv concret, că 4 din 12 proiecte prezentate „nu se pot asimila ca experiență similară", deși din documentele depuse rezultă în mod expres că expertul-cheie propus a realizat servicii de proiectare în specialitatea CFDP. Din documentele depuse rezultă în mod clar că, proiectele respective au avut ca obiect inclusiv realizarea documentațiilor tehnice privind infrastructura rutieră/sistematizare verticală, sens în care, ......... SRL apreciază că soluția adoptată de comisia de evaluare este nelegală și neîntemeiată. În probațiune, au fost depuse înscrisuri. ....-.........
a
transmis
punctul
de
vedere
nr. 61011/2310/DT/18.09.2023, ce a fost înregistrat la CNSC cu nr. 50965/19.09.2023, iar dosarul achiziției (pe format CD) a fost comunicat Pagina 5 din 13
cu adresa nr. 63855/2459/DT/02.10.2023, înregistrată la Consiliu cu nr. 53987/ 03.10.2023 . Prin punctul de vedere, ....-......... a solicitat respingerea contestației formulată de ......... SRL ca fiind nefondată, pentru următoarele motive: În preambul, prezintă modul de desfășurare a procedurii de atribuire în cauză, precizând că, în urma analizării ofertelor tehnice depuse de ......... SRL, .... SRL și .... SRL, comisia de evaluare a consemnat faptul că ofertele sunt conforme, deoarece au îndeplinit cerințele minime din caietul de sarcini. Analiza ofertelor financiare, precum și solicitările de clarificări și răspunsurile la acestea, transmise de ofertanți au fost consemnate în procesele verbale de evaluare nr. 55458/2095/DT/22.08.2023. În urma evaluării propunerilor financiare, au fost declarate admisibile ofertele prezentate de următorii ofertanți: Ofertant nr. 1: ......... SRL Ofertant nr. 2: .... SRL Ofertant nr. 3: .... SRL Comisia de evaluare a solicitat ofertantului clasat pe primul loc în clasamentul intermediar, .... SRL, să depună documentele de calificare, acordându-i termen de depunere a documentelor până la data de 22.08.2023. Acesta a transmis documentele suport DUAE în data 24.08.2023, iar analiza documentelor transmise de acesta regăsindu-se în procesul-verbal nr. 56770/2138/DT în 29.08.2023 întocmit conform modelului prezentat în anexa nr. 6 al Ordinului președintelui Agenției Naționale pentru Achiziții Publice nr. 1.170/2021. În urma verificării documentelor-suport/dovezilor, comisia de evaluare a constatat că informațiile preliminare din DUAE sunt demonstrate. Totodată, autoritatea contractantă solicită Consiliului respingerea contestației formulată de ......... SRL, ca nefondată, din următoarele considerente: Conform fișei de date, algoritmul de calcul aplicabil factorului de evaluare Experiența specifică a experților cheie Inginer proiectant CFDP este: „Detalii privind aplicarea algoritmului de calcul: • Pentru participarea Inginerului Proiectant la realizarea unui număr de 1-4 proiecte cu caracter similar care să fi implicat un cumul de lucrări de tipul (enumerația are caracter cumulativ, minim, nelimitativ și exhaustiv): profile de drumuri, rețele edilitare cu reglementare soluții de branșamente, construcții, studii de soluție pentru circuite / rețele electrice, studiu de trafic, studiu de circulație, studiu peisagistic, studiu geo, studiu topo, etc - 2 puncte; • Pentru participarea Inginerului Proiectant la realizarea unui număr de 5-9 proiecte cu caracter similar care să fi implicat un cumul de lucrări de tipul (enumerația are caracter cumulativ, minim, nelimitativ și exhaustiv): profile de drumuri, rețele edilitare cu reglementare soluții de branșamente, construcții, studii de soluție pentru circuite/rețele electrice, studiu de trafic, studiu de circulație, studiu peisagistic, studiu geo, studiu topo, etc - 5 puncte; 6
• Pentru participarea Inginerului Proiectant la realizarea unui număr de 10 proiecte și peste, cu caracter similar care să fi implicat un cumul de lucrări de tipul (enumerația are caracter cumulativ, minim, nelimitativ și exhaustiv): profile de drumuri, rețele edilitare cu reglementare soluții de branșamente, construcții, studii de soluție pentru circuite / rețele electrice, studiu de trafic, studiu de circulație, studiu peisagistic, studiu geo, studiu topo, etc -10 puncte”. Potrivit procesului verbal nr. 50987/1906/DT/31.07.2023, contestatoarea, în vederea dovedirii experienței similare a domnului .... în calitate inginer proiectant CFDP, a depus un număr de 12 de proiecte, dintre care și: 1. proiectul nr. 6 denumit „Adaptare proiect pilot bazin de înot olimpic pentru amplasament Tg. ........." 2. proiectul nr. 7 denumit „Consolidarea și amenajarea interioară a castelului Bethlen pentru funcțiunea de centru cultural, reconstruire parțială a fostei incinte fortificate, construire împrejmuire teren cu turn acces, amenajare incintă, branșamente la rețele, demolare bufet și magazie în loc. Bahnea jud. ........." 3. proiectul nr. 8 denumit „Consolidare, reabilitare, extindere și mansardare imobile nr. 4A, 5, 6, 7, 8, 9,11 și 13, fără schimbare de destinație, împrejmuire incintă, amenajare teren, branșamente la rețele, demolare anexe - str. ..." 4. proiectul nr. 12 denumit „Amenajare centru de instruire ...". Comisia de evaluare, în mod corect, a acordat punctajul potrivit fișei de date doar pentru experiența similară a expertului pentru proiectele având ca obiect lucrări de drumuri, având în vedere faptul că: - potrivit fișei de date, procedura de atribuire are ca obiect prestarea de servicii de elaborare a unor documentații specifice lucrărilor de drumuri, astfel cum reiese și din cod CPV 71322500-6 Servicii de proiectare tehnică pentru infrastructura de transport (Rev.2); - potrivit cerinței privind experiența pentru expert „Inginer proiectant CFDP", având ca sarcini „Coordonarea echipei de proiectare multidisciplinară și întocmirea documentațiilor tehnice pentru specialitatea de infrastructură rutieră/pietonală", punctajul se acordă pentru experiența similară „pentru participarea Inginerului Proiectant la realizarea de (...) proiecte cu caracter similar care să fi implicat un cumul de lucrări de tipul (enumerația are caracter cumulativ, minim, nelimitativ și exhaustiv): profile de drumuri, rețele edilitare cu reglementare soluții de branșamente, construcții, studii de soluție pentru circuite/rețele electrice, studiu de trafic, studiu de circulație, studiu peisagistic, studiu geo, studiu topo, etc." Expertul solicitat prin fișa de date, „Inginer proiectant CFDP", prin însăși natura specializării sale este inginer constructor pentru activități de proiectare, cercetare, execuție si consultanță a infrastructurii de transporturi (drumuri, poduri și căi ferate). Astfel, achizitoarea consideră că ofertantul ......... SRL, ca urmare a interpretării/înțelegerii eronate a cerinței autorității contractante precum și datorită faptului că nu a uzat de dreptul său de a solicita clarificări autorității contractante cu privire la cerințele formulate în caietul de sarcini și fișa de date, cerințe pe care prin depunerea ofertei și le-a asumat în integralitatea acestora, a prezentat pentru expertul propus o Pagina 7 din 13
serie de proiecte care au ca obiect construcții din categoria construcțiilor civile, astfel cum sunt enumerate mai sus în prezentul punct de vedere, precum și în contestația acestuia, fapt care rezidă din însăși din denumirea proiectelor respectiv „Adaptare proiect pilot bazin de înot olimpic pentru amplasament Tg. .........", „Amenajare centru de instruire Dîrlos. jud. Sibiu", etc. Având în vedere cele sus menționate, autoritatea contractantă consideră că, în mod corect, comisia de evaluare a acordat ofertantului punctajul respectiv, aplicând algoritmul de calcul conform fișei de date, rezultând, astfel, un punctaj de 20 de puncte aferent proiectelor cu caracter similar celor ce fac obiectul prezentei proceduri. Punctajul obținut ca urmare a aplicării factorilor de evaluare din cadrul componentei tehnice, cumulat cu punctajul maxim obținut prin aplicarea factorului de evaluare „prețul ofertei" au condus la obținerea unui punctai total de 95 puncte. Astfel, oferta depusă de ......... SRL s-a clasat pe locul II în clasamentul intermediar. Prin urmare, autoritatea contractantă a analizat ofertele în conformitate cu prevederile legale incidente în materia achizițiilor publice, conform cerințelor din caietul de sarcini și fișa de date a achiziției, aplicând în mod corect algoritmul de calcul publicat în fișa de date. Autoritatea contractantă precizează că elementele ofertelor au fost consemnate în procesele verbale de evaluare pe etape, iar acestea au fost centralizate în cadrul raportului procedurii nr. 57693/2192/DT/ 01.09.2023. Astfel, rezultă că este nefondată critica contestatoarei, având în vedere faptul că se referă la îndeplinirea unei cerințe care a fost interpretată eronat de către contestatoare prin raportare la cerințele caietului de sarcini și fișei de date a achiziției. Față de cele menționate mai sus, ....-......... solicită Consiliului să dispună respingerea contestației formulată de ......... SRL ca fiind nefondată și continuarea procedurii de achiziție. ......... SRL, prin adresa înregistrată la Consiliu cu nr. 54304/05.10.2023, a transmis concluzii scrise, prin care susține că nu poate fi de acord cu susținerile autorității contractante, pentru următoarele motive: 8 Nr. crt. Ofertant Prețul ofertei Punctaj Clasament 1 SC .... S.R.L. 1.439.000,00 LEI fără TVA 99,49 I 2 SC ......... SRL 1.429.273,00 LEI fără TVA 95 II 3 SC .... SRL 1.650.000,00 LEI fără TVA 89,97 III
Caietul de sarcini (art. 13) stabilește că experiența similară a expertului-cheie se dovedește prin acte din care rezultă „participarea" inginerului proiectant la proiecte care conțin profile de drumuri, rețele edilitare cu reglementare soluții de branșamente, studii de soluție pentru circuite/rețele electrice, studiu de trafic, studiu de circulație, studiu geo, studiu topo, etc. De asemenea, caietul de sarcini nu prevede și, conform prevederilor legale, nici nu trebuie să prevadă, că experiența expertului- cheie trebuie să rezulte exclusiv din „denumirea proiectelor." Contestatoarea apreciază că experiența similară trebuie să rezulte din ansamblul documentelor depuse de ofertant, o analiză realizată de autoritatea contractantă exclusiv în privința denumirii proiectelor reflectând o evaluare superficială a propunerii tehnice prezentate de societatea sa. Reiterează faptul că în temeiul art. 134 alin. (1) din HG nr. 395/2016, comisia de evaluare avea obligația de a stabili care sunt clarificările și completările formale sau de confirmare, necesare pentru evaluarea fiecărei solicitări de participare/oferte, precum și perioada de timp acordată pentru transmiterea acestora, termenul-limită neputând fi stabilit decât la nivel de zile lucrătoare, fără a fi precizată o oră anume în cadrul acestuia. Susține, în continuare, că, din documentele depuse, rezultă în mod clar că proiectele prezentate ca fiind experiență similară a inginerului proiectant au avut ca obiect inclusiv realizarea documentațiilor tehnice privind infrastructura rutieră/sistematizare verticală, sens în care apreciază că soluția adoptată de comisia de evaluare este nelegală și neîntemeiată. În aceste condiții, ......... SRL solicită admiterea contestației așa cum a fost formulată. Contestatoarea a constituit cauțiunea în sumă de 38.369,74 lei, conform art. 611 alin. (1) din Legea nr. 101/2016, fiind depusă la dosar recipisa de consemnare nr. 209505319/1, eliberată de CEC BANK SA, Sucursala ........., la data de 15.09.2023, fiind transmisă, în original, prin adresa înregistrată la Consiliu cu nr. 50707/18.09.2023. Din analiza susținerilor părților și a documentelor existente la dosarul cauzei, Consiliul reține cele ce urmează: ....-......... a organizat o licitație deschisă, în vederea atribuirii contractului de achiziție publică de servicii având ca obiect «Elaborare Studiu de fezabilitate pentru „Supralărgire Calea ...., tronson între strada Viile Dealul Mic și prelungire în direcția DN 13 - tronson 5 - inel ocolitor», cod CPV 71322500-6, prin publicarea în SEAP a anunțului de participare nr. CN1053665/31.03.2023 stabilind termenul limită de depunere a ofertelor pentru 09.05.2023, criteriul de atribuire „cel mai bun raport calitate-preț” și valoarea estimată, fără TVA, de 1.918.487,39 lei. În procedura de atribuire au fost depuse 3 oferte, ulterior evaluării acestora, comisia de evaluare stabilind rezultatul procedurii, consemnat în raportul procedurii nr. 57693/2192/DT/01.09.2023, potrivit căruia Pagina 9 din 13
oferta depusă de ......... SRL a fost poziționată pe locul 2 în clasamentul final, cu 95 puncte, fiind declarată câștigătoare oferta depusă de .... SRL cu 99,49 puncte. Nemulțumit de acest rezultat, comunicat prin adresa nr. 57701/2195/DT/01.09.2023, ofertantul ......... SRL a înaintat Consiliului contestația în analiză, susținând că acordarea punctajelor pentru expertul cheie inginer proiectant CFDP este nelegală, formulând susțineri cu privire la necesitatea punctării contractelor menționate la pozițiile 6, 8 și 12 și solicitând următoarele: ■ anularea adresei nr. 57701/2195/DT/01.09.2023 privind comunicarea rezultatului procedurii de atribuire; ■ anularea raportului procedurii nr. 57693/2192/DT/01.09.2023; ■ anularea procesului-verbal privind evaluarea ofertelor din punct de vedere tehnic nr. 50987/1906/31.07.2023; ■ anularea tuturor actelor care au stat la baza emiterii actelor menționate anterior, precum și a tuturor actelor subsecvente acestora; ■ obligarea autorității contractante la reevaluarea propunerii sale tehnice. În analiza contestației, Consiliul apreciază relevant a se reține că, în fișa de date a achiziției, în legătură cu aplicarea criteriului de atribuire stabilit, se regăsește factorul de evaluare „Experiența specifică a experților cheie” (10 puncte), în legătură cu care se menționează următoarele informații: „ 1 x Inginer proiectant CFDP Sarcini: Coordonarea echipei de proiectare multidisciplinară și întocmirea documentațiilor tehnice pentru specialitatea de infrastructură rutieră/pietonală (...) Algoritm de calcul: Detalii privind aplicarea algoritmului de calcul: • Pentru participarea Inginerului Proiectant la realizarea unui număr de 1-4 proiecte cu caracter similar care să fi implicat un cumul de lucrări de tipul (enumerația are caracter cumulativ, minim, nelimitativ și exhaustiv): profile de drumuri, rețele edilitare cu reglementare soluții de branșamente, construcții, studii de soluție pentru circuite/rețele electrice, studiu de trafic, studiu de circulație, studiu peisagistic, studiu geo, studiu topo, etc. – 2 puncte; • Pentru participarea Inginerului Proiectant la realizarea unui număr de 5-9 proiecte cu caracter similar care să fi implicat un cumul de lucrări de tipul (enumerația are caracter cumulativ, minim, nelimitativ și exhaustiv): profile de drumuri, rețele edilitare cu reglementare soluții de branșamente, construcții, studii de soluție pentru circuite/rețele electrice, studiu de trafic, studiu de circulație, studiu peisagistic, studiu geo, studiu topo, etc. – 5 puncte; • Pentru participarea Inginerului Proiectant la realizarea unui număr de 10 proiecte și peste, cu caracter similar care să fi implicat un 10
cumul de lucrări de tipul (enumerația are caracter cumulativ, minim, nelimitativ și exhaustiv): profile de drumuri, rețele edilitare cu reglementare soluții de branșamente, construcții, studii de soluție pentru circuite/rețele electrice, studiu de trafic, studiu de circulație, studiu peisagistic, studiu geo, studiu topo, etc. - 10 puncte”. Din conținutul ofertei contestatoarei rezultă că, pentru poziția Inginer proiectant CFDP a fost nominalizat dl. ...., pentru care au fost indicate ca experiență similară 12 contracte, iar comisia de evaluare, potrivit informațiilor din procesul verbal de evaluare a ofertelor din punct de vedere tehnic, înregistrat cu nr. 50987/1096/31.07.2023, a reținut pentru acordarea punctajului 8 contracte. Astfel, comisia de evaluare nu a luat în considerare 4 dintre contractele invocate (pozițiile 6, 7, 8 și 12), reținând că acestea nu au putut fi asimilate cu experiența similară pe specialitatea CFDP, fără a detalia, însă, în cadrul procesului verbal nr. 50987/1096/31.07.2023, care este motivul pentru care acestea nu au putut fi asimilate tipului de experiență similară solicitată. Din conținutul propunerii tehnice depusă de contestatoare, rezultă că cele 4 contractate invocate ca experiență similară a expertului ...., nominalizat pentru poziția inginer proiectant CFDP, sunt următoarele: - poziția 6 - contractul nr. PR_440 din 08.01.2019, încheiat între .... S.R.L (beneficiar) și .... S.R.L. (prestator), a avut ca obiect „Adaptare proiect pilot bazin de înot olimpic pentru amplasament Tg. .........”; - poziția 7 - contract nr. 2165/2018.II din 18.07.2018, încheiat între EPARHIA REFORMATA DIN ARDEAL ......... (beneficiar) și .... S.R.L. (prestator), având ca obiect „Consolidarea și amenajarea interioară a castelului Bethlen pentru funcțiunea de centru cultural, reconstruire parțială a fostei incinte fortificate, construire împrejmuire teren cu turn acces, amenajare incintă, branșamente la rețele, demolare bufet si magazie loc. Bahnea-jud. .........”; - poziția 8 - contract nr. 1891/1/70 din data de 27.08.2018, încheiat între EPARHIA REFORMATA DIN ARDEAL (beneficiar) și .... S.R.L. (prestator), având ca obiect „Consolidare, reabilitare, extindere și mansardare imobile nr. 4A, 5,6, 7, 9, 11 si 13, fără schimbare de destinație, împrejmuire incintă, amenajare teren, branșamente la rețele, demolare anexe- strada Bethlen Gabor, loc. Aiud, jud. Alba”; - poziția 12 - contract nr. 4600018786/27.07.2018, încheiat între .... S.A (beneficiar) și .... S.R.L (prestator), având ca obiect ”Amenajare centru instruire ....”. Aceste informații au fost însoțite de o serie de documente depuse în sprijinul dovedirii experienței similare a expertului propus. În legătură cu contractele menționate la pozițiile 6, 8 și 12, contestatoarea susține că, în cadrul acestora expertul nominalizat pentru poziția inginer proiectant CFDP a realizat activități de sistematizare verticală. Pagina 11 din 13
Autoritatea contractantă, la rândul ei, în cadrul punctului de vedere, a justificat punctajul acordat, respectiv neluarea în considerare, la acordare punctajului aferent inginerului proiectant CFDP, a contractelor de la pozițiile 6, 7, 8 și 12, menționând că a punctat doar experiența similară pentru proiectele având ca obiect lucrări de drumuri, susținând că proiectele care nu au fost luate în considerare au ca obiect construcții din categoria construcțiilor civile, aspect care ar rezulta chiar din denumirea acestora. Față de cele expuse anterior, Consiliul constată, în legătură cu modalitatea în care autoritatea contractantă a acordat punctaj pentru experiența similară a expertului inginer proiectant CFDP, că cele 4 contracte invocate de contestatoare au fost analizate din prisma denumirii acestora și nu a activităților efectiv prestate în cadrul acestora. Astfel, așa cum s-a mai reținut în prezenta decizie, în cadrul procesului verbal de analiză a propunerilor tehnice nu se regăsește o analiză a celor patru contracte, cu privire la activitățile derulate în cadrul acestora, ci doar concluzia că acestea nu pot fi asimilate experienței similare solicitată, situație susținută și de trimiterile autorității contractante, din punctul de vedere, la mențiunile obiectul contractului. Or, experiența similară solicitată și punctată de autoritatea contractantă pentru inginerul proiectant CFDP, a fost detaliată de aceasta în documentația de atribuire prin enumerarea, cu caracter cumulativ, a activităților/lucrărilor care ar fi trebuit prestate (profile de drumuri, rețele edilitare cu reglementare soluții de branșamente, construcții, studii de soluție pentru circuite/rețele electrice, studiu de trafic, studiu de circulație, studiu peisagistic, studiu geo, studiu topo, etc.), fără să se stabilească obligația ca aceste activități să fie desfășurate doar în cadrul unor contracte care au avut ca obiect lucrări de drumuri. Consiliul apreciază, în stabilirea experienței similare a unui expert sunt relevante activitățile prestate de acesta în cadrul unui contract și nu denumirea contractului. În aceste condiții, Consiliul constată că evaluarea experienței similare a expertului Inginer proiectant CFDP propus de contestatoare este incompletă, fiind necesar ca autoritatea contractantă să analizeze contractele invocate de ofertant din punct de vedere al activităților desfășurate de expert în cadrul acestora. Numai după efectuarea acestui demers, autoritatea contractantă va fi în măsură să stabilească, motivat, dacă respectivele contracte pot fi luate în considerare la acordarea punctajului, critica fiind întemeiată. Luând în considerare aspectele de fapt și de drept evocate, în baza art. 26 alin. (2) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea şi funcționarea Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor, Consiliul urmează să admită contestația 12
depusă de ......... SRL și să anuleze actele autorității contractante privind acordarea punctajului ofertei contestatoarei, precum actele subsecvente acestora. În baza art. 26 alin. (2) și (5) din Legea nr. 101/2016, Consiliul va obliga autoritatea contractantă ca, în termen de 15 zile de la primirea deciziei, cu respectarea prevederilor legale, să facă aplicarea aspectelor de fapt și de drept, stabilite de CNSC prin motivarea sa, în ceea ce privește reevaluarea ofertei depusă de ......... SRL. Pentru aceste motive, în baza legii și a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DECIDE: Admite contestația formulată de ......... SRL și anulează actele autorității contractante privind acordarea punctajului ofertei contestatoarei, precum actele subsecvente acestora. Obligă autoritatea contractantă ca, în termen de 15 zile de la primirea deciziei, cu respectarea prevederilor legale, să facă aplicarea aspectelor de fapt și de drept, stabilite de Consiliu prin motivarea sa, în ceea ce privește reevaluarea ofertei depusă de ......... SRL. Prezenta decizie este obligatorie pentru părți, în conformitate cu dispozițiile art. 28 alin. (1) din Legea nr. 101/2016. Împotriva ei se poate formula plângere, în termen de 10 zile de la comunicare pentru părțile cauzei, respectiv de la data luării la cunoștință de către alte persoane vătămate, în temeiul art. 29 din Legea nr. 101/2016. PREȘEDINTE, MEMBRU, MEMBRU, ......... ......... ......... Redactată în 4 exemplare, conține 13 pagini. Redactată practicaua deciziei ... Pagina 13 din 13
Legăturile se bazează pe coduri CPV sau critici comune din buletin. Verificați faptele și motivarea fiecărui document.