Decizie 2426/2023
Decizie CNSC2023_2426_2023_Decizie_2426.pdf, BO2023_2426_2023_BO2023_2426.pdf
Document CNSC
TECHWISE ELECTRONICS SRL în contradictoriu cu ORASUL CUGIR
Decizia CNSC nr. 2426/C7/2646 din 17.10.2023
Link permanentIdentificare și pasaje din sursă
având ca obiect „Achiziție de biciclete electrice și standuri de biciclete în cadrul proiectului «Reducerea emisiilor de carbon în orașul Cugir bazată pe Planul de Mobilitate Urbană Durabilă»”, cod CPV 34144900-7 Vehicule electrice (Rev. 2), cu dată limită de depunere a ofertelor 07.06.2023, anunț de participare nr. CN1054328/20.04.2023, contestatoarea a solicitat: - reanalizarea caracterului confidențial al documentelor aferente dosarului achiziției și acordarea, în temeiul art. 19 alin. (1) din Legea nr. 101/2016, a accesului la toate informațiile care au fost declarate confidențiale dar pentru care nu a fost probat /nu se justifică caracterul confidențial în vederea completării motivelor contestației; - anularea raportului procedurii nr. 20691/04.09.2023, a comunicării rezultatului procedurii nr. 21141/06.09.2023, precum și anularea parțială a documentelor care au stat la baza emiterii acestora, respectiv a procesului - verbal de evaluare DUAE nr. ”141851”/20.06.2023, a proceselor -…Verifică pasajul în context →
CONSILIUL DECIDE: Respinge, ca nefondată, contestația depusă de TECHWISE ELECTRONICS SRL, cu sediul în sat Geamăna, comuna Bradu, str. Prelungirea Craiovei nr. 107, corp C1, parter, județul Argeș, în contradictoriu cu ORAȘUL CUGIR, cu sediul în Cugir, str. I.L. Caragiale nr. 1, județul Alba, în calitate de autoritate contractantă. Admite cererea de intervenție depusă de WIND TECHNOLOGIES SRL, cu sediul în Municipiul Brașov, str. Bisericii Române nr. 84, județul Brașov. Prezenta decizie este obligatorie pentru părți. Împotriva ei se poate formula plângere, în termen de zece zile. Redactată în 5 exemplare originale, conține 41 pagini. Pagina 2 din 2Verifică pasajul în context →
tehnice, rezultă, pentru considerentele dezvoltate anterior faptul că și acest motiv de contestare este neîntemeiat. În data de 10.10.2023, prin e-mail, înregistrate la Consiliu cu nr. 55525/11.10.2023, societatea contestatoare a depus ”concluzii scrise”, prin care a solicitat respingerea apărărilor formulate de intervenientă, sens în care s-au prezentat argumente. Mai mult, au fost formulat critici suplimentare celor din contestație. Documentele din dosarul cauzei, necesare soluționării cauzei au fost transmise de autoritatea contractantă, fiind înregistrate la Consiliu cu nr. 52668/27.09.2023. Din examinarea materialului probator administrat, aflat la dosarul cauzei, Consiliul reține următoarele: Pentru atribuirea contractului având ca obiect „Achiziție de biciclete electrice și standuri de biciclete în cadrul proiectului «Reducerea emisiilor de carbon în orașul (...) bazată pe Planul de Mobilitate Urbană Durabilă»”, cod CPV 34144900-7 Vehicule electrice (Rev. 2), ORAȘUL (...), în c…Verifică pasajul în context →
Extrase din documentele asociate, fără completări sau interpretare juridică. Anonimizarea sursei este păstrată.
2023_2426_2023_Decizie_2426.pdf, BO2023_2426_2023_BO2023_2426.pdf
Text extras automat; verificați forma originală în PDF.
Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.
În conformitate cu prevederile art. 14 alin. (2) și ale art. 27 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, cu modificările și completările ulterioare, Consiliul adoptă următoarea DECIZIE Nr. 2426 / C7 / 2646 Data: 17.10.2023 Prin contestația înregistrată la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor cu nr. 51660/21.09.2023, depusă de TECHWISE ELECTRONICS SRL, cu sediul în sat Geamăna, comuna Bradu, str. Prelungirea Craiovei nr. 107, corp C1, parter, județul Argeș, având CUI RO 41775780, număr de înregistrare în Registrul Comerțului J03/1894/2020, reprezentată convențional prin avocat Hnatec Teodor- Gabriel, cu sediul în București, Intrarea Nicolae Iorga nr. 4, et. 1, ap. 3, sector 1, împotriva raportului procedurii nr. 20691/04.09.2023, a comunicării rezultatului procedurii nr. 21141/06.09.2023, precum și a documentelor care au stat la baza emiterii acestora de către ORAȘUL CUGIR, cu sediul în Cugir, str. I.L. Caragiale nr. 1, județul Alba, în calitate de autoritate contractantă, în cadrul procedurii de licitație deschisă având ca obiect „Achiziție de biciclete electrice și standuri de biciclete în cadrul proiectului «Reducerea emisiilor de carbon în orașul Cugir bazată pe Planul de Mobilitate Urbană Durabilă»”, cod CPV 34144900-7 Vehicule electrice (Rev. 2), cu dată limită de depunere a ofertelor 07.06.2023, anunț de participare nr. CN1054328/20.04.2023, contestatoarea a solicitat: - reanalizarea caracterului confidențial al documentelor aferente dosarului achiziției și acordarea, în temeiul art. 19 alin. (1) din Legea nr. 101/2016, a accesului la toate informațiile care au fost declarate confidențiale dar pentru care nu a fost probat /nu se justifică caracterul confidențial în vederea completării motivelor contestației; - anularea raportului procedurii nr. 20691/04.09.2023, a comunicării rezultatului procedurii nr. 21141/06.09.2023, precum și anularea parțială a documentelor care au stat la baza emiterii acestora, respectiv a procesului - verbal de evaluare DUAE nr. ”141851”/20.06.2023, a proceselor - verbale de evaluare tehnică nr. ”174751”/24.07.2023 și 18413/03.08.2023, a proceselor - verbale de evaluare financiară nr. 18608/07.08.2023 și 18901/09.08.2023, a proceselor - verbale de evaluare documente justificative DUAE nr. Pagina 1 din 2
”201531”/29.08.2023 și 206701/04.09.2023, în ceea ce privește mențiunile referitoare la oferta depusă de WIND TECHNOLOGIES SRL, sub aspectul criticilor analizate; - obligarea autorității contractante la reevaluarea ofertei WIND TECHNOLOGIES SRL cu consecința stabilirii inadmisibilității, inacceptabilității și neconformității acesteia și a declarării ofertei subscrisei ca fiind câștigătoare. La 29.09.2023, WIND TECHNOLOGIES SRL, cu sediul în Municipiul Brașov, Strada Bisericii Române nr. 84, județul Brașov, înregistrată la Registrul Comerțului sub nr. J8/847/2001, având CUI 14114110, reprezentată legal prin Nicolae Roxana-Elena și convențional de Societatea de Avocați „RAŢIU & RAŢIU” SPARL, cu sediul profesional în București, b-dul Mircea Eliade nr. 18, intrarea B, etaj 6, sector 1, sediu ales pentru comunicarea tuturor actelor de procedură, a înaintat Consiliului cererea de intervenție voluntară înregistrată la Consiliu cu nr. 53435/02.10.2023, prin care solicită admiterea în principiu a cererii de intervenție și respingerea contestației TECHWISE ELECTRONICS SRL, ca neîntemeiată. Contestația și cererea de intervenție vor fi soluționate împreună, având în vedere dispozițiile art. 66 alin. (1), art. 67 alin. (1) și art. 123 alin. (1) C. proc. civ., și pentru motive care țin de economie procedurală. CONSILIUL NAȚIONAL DE SOLUȚIONARE A CONTESTAȚIILOR, asupra cauzei de față, constată următoarele: Pentru aceste motive, în baza legii și a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DECIDE: Respinge, ca nefondată, contestația depusă de TECHWISE ELECTRONICS SRL, cu sediul în sat Geamăna, comuna Bradu, str. Prelungirea Craiovei nr. 107, corp C1, parter, județul Argeș, în contradictoriu cu ORAȘUL CUGIR, cu sediul în Cugir, str. I.L. Caragiale nr. 1, județul Alba, în calitate de autoritate contractantă. Admite cererea de intervenție depusă de WIND TECHNOLOGIES SRL, cu sediul în Municipiul Brașov, str. Bisericii Române nr. 84, județul Brașov. Prezenta decizie este obligatorie pentru părți. Împotriva ei se poate formula plângere, în termen de zece zile. Redactată în 5 exemplare originale, conține 41 pagini. Pagina 2 din 2
Text extras automat; verificați forma originală în PDF.
Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.
În conformitate cu prevederile art. 14 alin. (2) și ale art. 27 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, cu modificările și completările ulterioare, Consiliul adoptă următoarea DECIZIE Nr. 2426 / C7 / 2646 Data: 17.10.2023 Prin contestația înregistrată la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor cu nr. 51660/21.09.2023, depusă de (...) SRL, cu sediul în sat ..., având CUI RO ..., număr de înregistrare în Registrul Comerțului ..., reprezentată convențional prin avocat ...., împotriva raportului procedurii nr. 20691/04.09.2023, a comunicării rezultatului procedurii nr. 21141/06.09.2023, precum și a documentelor care au stat la baza emiterii acestora de către ORAȘUL (...), cu sediul în (...), str. ...., în calitate de autoritate contractantă, în cadrul procedurii de licitație deschisă având ca obiect „Achiziție de biciclete electrice și standuri de biciclete în cadrul proiectului «Reducerea emisiilor de carbon în orașul (...) bazată pe Planul de Mobilitate Urbană Durabilă»”, cod CPV 34144900-7 Vehicule electrice (Rev. 2), cu dată limită de depunere a ofertelor 07.06.2023, anunț de participare nr. CN1054328/20.04.2023, contestatoarea a solicitat: - reanalizarea caracterului confidențial al documentelor aferente dosarului achiziției și acordarea, în temeiul art. 19 alin. (1) din Legea nr. 101/2016, a accesului la toate informațiile care au fost declarate confidențiale dar pentru care nu a fost probat /nu se justifică caracterul confidențial în vederea completării motivelor contestației; - anularea raportului procedurii nr. 20691/04.09.2023, a comunicării rezultatului procedurii nr. 21141/06.09.2023, precum și anularea parțială a documentelor care au stat la baza emiterii acestora, respectiv a procesului - verbal de evaluare DUAE nr. ”141851”/20.06.2023, a proceselor - verbale de evaluare tehnică nr. ”174751”/24.07.2023 și 18413/03.08.2023, a proceselor - verbale de evaluare financiară nr. 18608/07.08.2023 și 18901/09.08.2023, a proceselor - verbale de evaluare documente justificative DUAE nr. ”201531”/29.08.2023 și 206701/04.09.2023, în ceea ce privește mențiunile referitoare la oferta depusă de (...)SRL, sub aspectul criticilor analizate; Pagina 1 din 42
- obligarea autorității contractante la reevaluarea ofertei (...)SRL cu consecința stabilirii inadmisibilității, inacceptabilității și neconformității acesteia și a declarării ofertei subscrisei ca fiind câștigătoare. La 29.09.2023, (...)SRL, cu sediul în ...., înregistrată la Registrul Comerțului sub nr. ...., având CUI ..., reprezentată legal prin Nicolae Roxana-Elena și convențional de Societatea de Avocați „....., sediu ales pentru comunicarea tuturor actelor de procedură, a înaintat Consiliului cererea de intervenție voluntară înregistrată la Consiliu cu nr. 53435/02.10.2023, prin care solicită admiterea în principiu a cererii de intervenție și respingerea contestației (...) SRL, ca neîntemeiată. Contestația și cererea de intervenție vor fi soluționate împreună, având în vedere dispozițiile art. 66 alin. (1), art. 67 alin. (1) și art. 123 alin. (1) C. proc. civ., și pentru motive care țin de economie procedurală. CONSILIUL NAȚIONAL DE SOLUȚIONARE A CONTESTAȚIILOR, asupra cauzei de față, constată următoarele: Consiliul a fost legal sesizat și este competent, potrivit dispozițiilor art. 12 alin. (1) din Legea nr. 101/2016, să soluționeze contestația de față, prin care ofertantul (...) SRL, reclamă decizia autorității contractante ORAȘUL (...) de admitere și desemnare câștigătoare a ofertei (...)SRL, în cadrul procedurii de atribuire menționată în partea introductivă, învederând în motivare că din analiza documentelor la care a avut acces rezultă faptul că în mod nelegal, autoritatea contractantă a stabilit caracterul admisibil al acestei oferte, aceasta fiind în realitate inacceptabilă și neconformă. Contestatoarea precizează că în urma analizării ofertelor depuse de operatorii economici, autoritatea contractantă a întocmit raportul procedurii nr. 20691/04.09.2023, potrivit căruia oferta (...)SRL este admisibilă și câștigătoare cu un total de 93,49 puncte, iar oferta sa este admisibilă fiind clasată pe locul II cu total de 92,93 puncte. Ulterior, în data de 14.09.2023 s-a deplasat la sediul autorității contractante în vederea studierii dosarului achiziției, însă aceasta i-a refuzat, în mod nejustificat punerea la dispoziție a tuturor actelor din dosar, decizia fiind motivată de caracterul confidențial al informațiilor din cuprinsul acestora. Prin urmare, arată că se află în imposibilitatea de a analiza conformitatea ofertei câștigătoare, precum și conformitatea clarificărilor transmise de ofertanta (...)SRL și a modalității în care autoritatea contractantă a realizat evaluarea ofertelor depuse. Menționează că reprezentanții autorității contractante i-au pus la dispoziție, spre a studia, exclusiv documentele de calificare, procesele- verbale intermediare de evaluare, solicitările de clarificări transmise și raportul procedurii, prevalându-se de o presupusă confidențialitate a propunerii tehnice, a propunerii financiare și a răspunsurilor la clarificări. Pagina 2 din 42
Din aceste motive, consideră că refuzul autorității contractante de a-i permite accesul la dosarul achiziției publice este nejustificat, sens în care invocă prevederile art. 57 alin. (4) și art. 217 alin. (5) din Legea 98/2016, pe care le redă. Precizează că simpla declarare a ofertei ca fiind confidențială, nu îi acordă autorității contractante dreptul de a nu permite accesul la documentele depuse în cadrul procedurii de achiziției publică, în lipsa demonstrării caracterului confidențial, cu precădere în condițiile în care Legea nr. 544/2001 asigură transparența procesului decizional în cadrul autorităților publice. Astfel, pentru a se putea prevala de confidențialitatea unei părți componente a ofertei depuse sau a ofertei în integralitate, operatorul economic este obligat să probeze această confidențialitate, nefiind suficientă simpla declarare a ofertei ca fiind confidențială. În susținere invocă jurisprudența Curții de Apel Bacău, CEDO și a CJUE. Astfel, redând pct. 2.4.8 din raportul procedurii care privește documentele declarate confidențiale de către (...)SRL, aduce observații asupra deciziei de a le considera confidențiale. Referitor la oferta tehnică și la informațiile privind proprietatea intelectuală, evocă faptul că un operator economic care a depus-o ofertă în cadrul unei proceduri de achiziție publică și care invocă un drept de proprietate intelectuală cu privire la aceste informații, trebuie să menționeze acest aspect la momentul depunerii și să facă dovada faptului că aceste informații sunt proprietatea intelectuală a ofertantei sau i s-a dat dreptul de către proprietar să le folosească în cadrul ofertei. În dovedirea aspectului potrivit căruia aceste informații sunt proprietatea intelectuală a ofertantului sau i s-a dat dreptul de către proprietar să le folosească în cadrul ofertei, cel ce invoca acest drept, trebuie să depună cel puțin dovezile de înregistrare a dreptului de proprietate intelectuală la organele abilitate în vederea înregistrării și gestionarii acestor informații. Informațiile cuprinse în propunerile tehnice și financiare nu pot fi menținute confidențiale doar prin simpla declarare în acest sens, astfel încât ofertanta care invocă acest beneficiu fiind ținută să demonstreze, prin orice mijloc de probă, caracterul prejudiciabil al divulgării sau protejarea specifică a informației. Astfel, este obligatorie realizarea unei verificări aprofundate a motivelor temeinice pe care o atare solicitare se bazează. În acest sens invocă Decizia nr. 354/2021 a Curții de Apel Timișoara. Totodată, precizează că dreptul la informare al persoanelor este reglementat inclusiv de art. 10 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și din perspectiva dreptului la un proces echitabil prevăzut în mod expres de art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, Pagina 3 din 42
autoritățile contractante având obligația pozitivă de a întreprinde toate demersurile necesare pentru ca justițiabilii să aibă posibilitatea de a-și apăra în mod concret drepturile patrimoniale sau nepatrimoniale ce le revin. Or, în condițiile refuzului nejustificat al autorității contractante, se consideră vătămată de decizia autorității contractante aflându-se în situația în care i se refuză accesul la justiție și, în concret, la un proces echitabil, fiind în imposibilitatea de a identifica în totalitate elementele vătămătoare spre a le contesta în fața organismului de jurisdicție competent. Astfel, susține că autoritatea contractantă a permis operatorului economic (...)SRL să exercite în mod nelimitat dreptul de a declara confidențiale toate elementele ofertei sale, fără a solicita probarea caracterul confidențial al acestor informații, îngrădind în baza unor simple declarații, accesul la dosarul achiziției. Totodată, contestatoarea susține că oferta operatorului economic declarat câștigător este neconformă întrucât contractele propuse cu privire la experiența similare nu sunt relevante pentru obiectul procedurii în cauză. Astfel, precizează că pentru îndeplinirea experienței similare (contracte de furnizare/operare sisteme de bike-sharing) ofertanta (...)SRL a depus Contractul nr. 1034/11.02.2022 de furnizare sistem de închiriere biciclete în cadrul proiectelor „Drumul Gării din Beclean. Îmbunătățirea mobilității urbane a orașului Beclean”, din care nu rezultă în mod clar valoarea finală executată conform experienței similare. Astfel, conform DUAE, ofertanta (...)SRL a completat ca experiență similară 6 (șase) stații de bike sharing, 80 (optzeci) de biciclete clasice, 15 (cincisprezece) biciclete electrice și 1 (una) aplicație software, depunând însă doar detalii cantitative, fără a indica valoarea produselor furnizate, astfel încât nu se poate identifica valoarea sistemelor de bike- sharing livrate, aspect relevant pentru aprecierea experienței similare. Autoritatea contractantă avea obligația (pentru toate contractele depuse pentru a dovedi experiența similară) să solicite ofertantei detalierea valorică pe fiecare activitate principală în parte, în condițiile în care relevant pentru experiența similară este valoarea privind sistemele de bike-sharing. Ținând cont de faptul că experiența similară se demonstrează pe baza valorii bunurilor/serviciilor similare, în prezenta cauză fiind stabilită de autoritatea contractantă valoarea cumulată de minim 2.000.000,00 lei, fără TVA, valoare care poate fi demonstrată prin însumarea valorilor produselor livrate la nivelul unuia sau mai multor contracte (conform fișei de date - Secțiunea III.1.3.a) Capacitatea tehnică și/sau profesională), rezultă că în prezenta cauză Contractul nr. 1034/11.02.2022 nu poate fi luat în considerare pentru îndeplinirea Pagina 4 din 42
experienței similare, având în vedere că nu este trecută și valoarea produselor livrate, ci doar cantitățile livrate. Totodată, tot pentru îndeplinirea experienței similare privind contracte de furnizare/operare sisteme de bike-sharing, (...)SRL a depus și Contractul nr. 27394/18.04.2022 denumit „Sporirea gradului de mobilitate al populației prin introducerea unui sistem integrat de mobilitate urbană alternativă, cu stații inteligente automatizate de biciclete în Municipiul Călărași”, însă din informațiile prezentate nu rezultă în mod clar valoarea finală executată conform experienței similare, fiind neclar în urma unor neconcordanțe dacă această valoare este de 4.273.400,02 lei sau 4.784.800,02 lei. Prin urmare, susține că (...)SRL nu îndeplinește cerința obligatorie privind experiența similară, întrucât nu a făcut dovada faptului că a executat în ultimii 3 ani contracte de tipul celor precizate de autoritatea contractantă în valoare minimă cumulată de cel puțin 2.000.000,00 lei, fără TVA. Raportat la cele evocate și ținând seama că printre atribuțiile comisiei de evaluare sunt și cele de verificare a îndeplinirii de către oferta câștigătoare a cerințelor de calificare, precum și de stabilire a solicitărilor de clarificare, respectiv a ofertelor inacceptabile și/sau neconforme, precum și a motivelor care stau la baza încadrării acestora în fiecare din aceste categorii, astfel cum este prevăzut la art. 127 alin. (1) lit. b) și i) din Normele metodologice aprobate conform HG nr. ”4395/2016”, rezultă că această verificare nu s-a realizat cu rigurozitatea impusă de legislația în domeniu. Totodată, contestatoarea aduce critici și ofertei tehnice depuse de ofertantul declarat câștigător susținând că produsele/componentele ofertate nu îndeplinesc cerințele documentației de atribuire. Subliniază faptul că, prin refuzul nelegal al autorității contractante de a acorda acces la ”partea neconfidențială a ofertei tehnice” (bazat pe acceptarea necritică a simplei susțineri a ofertantului că întreaga ofertă este confidențială, fundamentat exclusiv pe citarea unor articole de lege), nu poate prezenta pasajele relevante din cadrul acesteia, și va utiliza ca referință datele și informațiile publice așa cum sunt acestea disponibile fie pe site-ul fabricanților componentelor/produselor în cauză, fie în cadrul altor proceduri de achiziție publică la care ofertanta a ofertat componentele/produsele respective. După acordarea accesului corespunzător la oferta tehnică va fi în măsura să complezente aceste referințe pe baza pasajelor corespunzătoare din cadrul acesteia. În susținerea neconformități ofertei tehnice indică cerințele din caietul de sarcini, pagina 6, capitolul 3.4.2 denumit „Specificații tehnice, punctul A. Stații pentru biciclete”, față de care consideră că nu au fost îndeplinite de ofertantul declarat câștigător, expunând și motivele: Pagina 5 din 42
a) „Bicicletele vor fi securizate în rastel folosind o bară rigidă cu rezistență sporită împotriva tăierii, cu blocare în minim 2 puncte având o grosime de minim 15mm pentru o siguranța sporită”. Ofertanta (...)SRL a preluat practic prevederile documentației de atribuire, propunând un sistem cu blocare „în minim 2 puncte”, fără a preciza însă cu exactitate detaliile constructive ale tehnologiei de andocare ofertate. Din informațiile publice cu privire la produsele (...) (...), tehnologia de blocare se face într-un singur punct (nu minim două cum se precizează în caietul de sarcini) soluția ofertată nefiind conformă cu solicitările autorității contractante cu privire la siguranța andocării produsului în stație. Totodată, conform proiectelor implementate de către (...)SRL până în prezent, aceștia nu dețin tehnologie de blocare folosind o bară cu diametru de minim 15mm, în realitate folosindu-se o bară retractabilă cu diametru de maxim 12 mm. b) „Ventilarea incintei stâlpului de comandă se asigură prin flux de aer, circularea aerului fiind dirijată de ventilatoare, fiecare cu putere mai mare de 50 m3/h. Ventilatoarele vor dispune de reglarea automată a turației, prin configurare de la distanță din aplicația de backoffice”. Nici această cerință nu este respectată, întrucât ofertanta a propus un sistem cu blocare de climatizare cu ventilatoare cu putere „mai mare de 50m3/h” fără a preciza cu exactitate puterea ventilatoarelor, fiind preluate practic „copy/paste” cerințele din documentația de atribuire. c) „Fiecare slot de andocare din rastel va avea propria componentă de control (computer embedded) pentru a-i asigura funcționalitatea independent, evitând astfel defectarea întregului rastel în caz de avarie”. Produsele ofertate nu respectă nici această cerință, acestea nedispunând de funcționalitatea solicitată de către autoritatea contractantă cu referire la redundanța sloturilor în rastel. d) „Fiecare slot de andocare va fi prevăzut cu un sistem de avertizare care să confirme returnarea sau preluarea bicicletei prin LED- uri Roșu, Galben și Verde și prin semnal acustic”. Produsul ofertat nu dispune de funcționalitatea solicitată de către autoritatea contractantă cu referire la detaliile semnalizării luminoase și acustice. e) „Elementul de blocare va conține atât echipamente de identificare a prezentei bicicletei cu senzori magnetici cât și a codului unic din bicicletă utilizând tehnologie RFID compatibilă cu ISO 14443 Mifare”. Produsul ofertat nu dispune de funcționalitatea solicitată cu referire la tehnologia de identificare a bicicletei, și nici nu a propus o soluție similară sau superioară, fiind vorba despre o funcționalitate de baza a oricărui sistem de bike sharing. Pagina 6 din 42
f) „Fiecare slot de andocare din rastel va oferi posibilitatea deblocării bicicletelor direct cu ajutorul aplicației de pe telefonul mobil și posibilitatea de eliberare a bicicletelor și prin smart card”. Produsul ofertat nu dispune de funcționalitatea solicitată privitor la modalitățile de deblocare a bicicletei. g) „Sistemul va elibera bicicleta printr-un impuls electromagnetic”. Produsul ofertat nu dispune de funcționalitatea solicitată privitor la modalitatea de eliberare a bicicletei. h) „Sistemul de andocare folosit în rastel va împiedica parcarea bicicletelor private și va fi compatibil numai cu sistemul de blocare a bicicletelor din sistemul de închiriere”. Produsul nu dispune de funcționalitatea solicitată cu referire la compatibilitatea rastelului doar cu bicicletele din cadrul sistemului propus. i) „Rastelul se va conecta la alte rastele similare pentru creșterea numărului maxim de biciclete care pot fi andocate”. Produsul nu dispune de funcționalitatea solicitat cu privire la modularitatea sistemului prin interconectarea mai multor rastele. j) „Rastelul se poate demonta și transporta pentru eventuale repoziționări”. Produsul nu dispune de funcționalitatea solicitată cu privire la capabilității constructive ale sistemului de a fi relocat sau repoziționat ulterior. k) „Stațiile conectate la electricitate vor dispune de autonomie la întreruperea curentului electric de minim 2 ore pentru sisteme de securitate a bicicletelor și stației. Întreruperea alimentării va fi semnalată automat, atât către componenta de autorizare, cât și către componenta de închidere. Acestea, după finalizarea tranzacției în curs, se vor închide automat, în condiții de siguranță”. Nici aceasta cerință nu este respectată, întrucât s-a propus un sistem cu autonomie „minim 2 ore”, fără a preciza cu exactitate autonomia acestuia, fiind preluată practic „copy/paste” cerința din documentația de atribuire, fără niciun alt detaliu identificator. l) „Se va asigura o stație de depanare de urgență a bicicletelor compatibilă cu toate tipurile de biciclete, acestea putând fi utilizată de toți bicicliștii nu doar de utilizatorii sistemului de bike sharing. Aceasta trebuie să fie disponibilă 24 de ore din 24”. Contestatoarea susține că autoritatea contractantă a evaluat eronat îndeplinirea acestei cerințe, echivalarea acesteia fiind făcută doar la nivel declarativ, într-un mod vag și ambiguu, (...)SRL propunând o stație de depanare, copiind practic specificațiile din caietul de sarcini, fără a include și componentele acesteia sau detalii suplimentare despre conținut. m) „Se va prezenta în cadrul ofertei tehnice certificat/declarație de conformitate sau orice alt document justificativ eliberat de către Pagina 7 din 42
producător din care să reiasă îndeplinirea standardelor de mai jos sau a echivalentelor acestora, după caz”. Ofertantul nu a prezentat în cadrul propunerii tehnice certificat/declarație de conformitate sau orice alt document justificativ eliberat de către producător din care să reiasă îndeplinirea standardelor, astfel oferta depusă fiind incompletă, acesteia aducându-i-se completări ulterioare prin intermediul solicitărilor de clarificări. Acceptarea răspunsului la clarificări de către autoritatea contractantă, prin care s-au prezentat asemenea documente, este de natură să conducă la încălcarea dispozițiilor art. 209 alin. (2) din Legea nr. 98/2016, în condițiile în care informațiile noi prezentate de (...)SRL în legătură cu îndeplinirea standardelor nu se regăsesc în cadrul ofertei. Pe cale de consecință, susține că devin incidente prevederile art. 134 alin. (6) din HG nr. 395/2016. În oferta inițială nu exista niciun document care să ateste modul efectiv de îndeplinire a standardelor, deci nu suntem în prezența unei depuneri de înscrisuri care sa confirme un aspect. n) „Piesa specială care asigură securizarea în rastel va fi dotată cu tehnologie de încărcare a bicicletei de tip plug-in prin simpla introducere a bicicletei în slot (fără a fi necesare acțiuni suplimentare ale utilizatorului). Din motive de siguranță, portul de încărcare este integrat în slot fără elemente expuse vandalizării, iar încărcarea bicicletei va fi activată doar după introducerea corectă în slot și validarea bicicletei de către sistem”. Conform sistemelor instalate de către (...)SRL în cadrul proiectelor de bike sharing desfășurate, acest sistem nu este prevăzut cu o tehnologie de încărcare de tip plug-in, ci oferă o tehnologie de încărcare a bicicletelor electrice pe bază de conectare a unui cablu de încărcare în bicicletă, după andocarea acesteia în rastel, fiind necesare acțiuni suplimentare din partea utilizatorilor cu privire la procesul de andocare și încărcare a bicicletelor electrice, nefiind respectată cerința de a nu fi necesare acțiuni suplimentare din partea utilizatorului. o) „Tensiunea de încărcare pentru fiecare slot va fi cuprinsă între 36 - 42 Vcc, încărcarea va fi de tip fast-charge prin utilizarea unui curent de 4 A, pentru o încărcare completă și mai rapidă, într-un timp de maxim 5 ore”. Conform informațiilor disponibile în spațiul public, sistemul ofertat de (...)SRL nu deține tehnologie de încărcare a bicicletei de tip „fast charge”, utilizând de fapt o încărcare normală cu un curent de maxim 2A, fiind astfel imposibil de respectat cerința autorității contractante ca bicicleta să se încarce în maxim 5 ore. p) „Sistemul de închidere va fi independent pentru fiecare slot. Va putea fi acționat și monitorizat din sistemul centralizat”. Conform informațiilor disponibile în spațiul public, produsul ofertat are în componența sa un computer master care controlează prin Pagina 8 din 42
intermediul unei conexiuni de date ansamblele hardware de la nivelul fiecărui slot de andocare, însă la defectarea acestuia, întregul rastel devine indisponibil, fiind astfel independent la nivel de rastel, nu de slot. Nu este respectată cerința autorității contractante privind un sistem independent la nivel de slot. q) „Detectarea tensiunii de alimentare și transmiterea de notificări către Centrul de comandă (BackOffice) atunci când aceasta scade sub pragul de funcționare”. Conform informațiilor disponibile în spațiul public, sistemele ofertate de către (...)SRL nu dețin capabilități de detectare a tensiunilor de alimentare, de asemenea acesta funcționează pe baza raportării unor stări către centrul de comandă, însă cerința autorității contractante este ca sistemul să transmită notificări, nu doar raportarea stării și consultarea acesteia periodic. r) „Sistemul de control rulează software cu redundanță multiplă care poate fi actualizat de la distanță prin Centrul de comandă și poate reveni la versiuni anterioare (până la două) în cazul în care există erori depistate de către sistemul integrat de supraveghere”. Cerința nu este îndeplinită, întrucât produsele de tip software ofertate funcționează pe bază de upgrade de software de la distantă, în mod manual, pe baza comenzilor de actualizare de la distanță. s) „Sistem redundant de comunicație atât prin cablu folosind interfețe CAN sau RS485 cât și wireless (Wi-Fi)”. Din informațiile publice, (...)SRL nu deține sisteme de bike sharing ce folosesc comunicație redundantă între Rastel și Stâlpul principal folosind două medii de transmiterea a datelor diferite (cablu și wireless), acestea folosind doar protocolul CAN la viteze de 1mb/s, oferta nefiind în concordanță cu solicitările autorității contractante. t) „În modul de comunicare wireless (Wi-Fi) rastelul va folosi un sistem redundant de comunicație care se bazează pe tehnologiile RestAPI, Websockets și MQTT pentru a menține comunicația cu Centrul de comandă (back-office)”. (...)SRL nu deține sisteme de bike sharing ce folosesc comunicație redundanță între Rastel și Stâlpul principal folosind două medii de transmiterea a datelor diferite (cablu și wireless), acestea folosind doar protocolul CAN la viteze de 1mb/s. u) „Sistem de alarmare integrat, acustic și optic, care va permite notificarea unui grup de operatori prestabilit la momentul detectării evenimentelor”. Nici această cerință nu este îndeplinită, întrucât (...)SRL deține sisteme de bike sharing ce alarmează acustic și luminos atunci când sunt detectate diferite evenimente, fără a transmite însă notificări către un grup de operatori. Pagina 9 din 42
v) „Fiecare slot de andocare din rastel va avea propria componentă de control (computer embedded) pentru a-i asigura funcționalitatea independent, evitând astfel defectarea întregului rastel în caz de avarie”. Produsul ofertat de (...)SRL are în componența sa un computer master care controlează prin intermediul unei conexiuni de date ansamblele hardware de la nivelul fiecărui slot de andocare, însă la defectarea acestuia, întregul rastel devine indisponibil, fiind astfel independent la nivel de rastel nu de slot. w) „Operațiunea de returnare a bicicletei se va face printr-un proces complet automatizat, prin simpla introducere a bicicletei în slot”. Contestatoarea susține că nu este respectată cerință ca operațiunea de returnare a bicicletelor să se facă printr-un proces simplu și complet automatizat, respectiv prin simpla introducere a bicicletei în slot, ofertanta deținând sisteme de bike sharing la care operațiunea de returnare a bicicletei se face pe baza scanării unui Smart Card ce permite utilizatorilor să andocheze bicicletele. În plus, sistemul de bike sharing are în dotare biciclete electrice iar procesul de încărcare se face prin conectarea unui cablu, acțiune ce reprezintă o altă neconcordanță a sistemului cu cerința solicitată. x) „Andocarea se va realiza simplu prin introducerea bicicletei în slot, ținând-o de ghidon, fără a fi nevoie de acțiuni suplimentare fiind astfel accesibilă persoanelor de orice vârstă”. Se susține că ofertanta nu respectă cerința ca operațiunea de returnare a bicicletelor să se facă printr-un proces simplu și complet automatizat, respectiv prin simpla introducere a bicicletei în slot. (...)SRL deține sisteme de bike sharing la care operațiunea de returnare a bicicletei se face pe baza scanării unui Smart Card ce permite utilizatorilor să andocheze bicicletele. În plus, sistemul de bike sharing are în dotare biciclete electrice iar procesul de încărcare se face prin conectarea unui cablu, acțiune ce reprezintă o altă neconcordanță a sistemului cu cerința solicitată de către autoritatea contractantă. y) „Fiecare slot de andocare din rastel va oferi posibilitatea deblocării bicicletelor direct cu ajutorul aplicației de pe telefonul mobil și posibilitatea de eliberare a bicicletelor și prin smart card”. Cerința nu este îndeplinită, întrucât ofertantul câștigător deține sisteme cu aplicație mobilă în care se pot consulta doar detaliile asociate unui cont, însă fără a oferi și posibilitatea de deblocare a unei biciclete prin intermediul aplicației de mobil. Sistemele sunt concepute pentru a debloca bicicletele prin intermediul scanării unui smart card. Cerința privind deblocarea bicicletei direct cu ajutorul aplicației de pe telefonul mobil nefiind îndeplinită. z) „Se va face folosind o piesă specială care va fi dotată cu tehnologie de încărcare a bicicletei de tip plug-in prin simpla introducere a bicicletei în slot (fără a fi necesare acțiuni suplimentare ale utilizatorului)”. Pagina 10 din 42
Cerința nu este respectată, produsul ofertat oferind o tehnologie de încărcare a bicicletelor electrice pe bază de conectare a unui cablu de încărcare în bicicletă, după andocarea acesteia în rastel, fiind necesare acțiuni suplimentare din partea utilizatorilor cu privire la procesul de andocare și încărcare a bicicletelor electrice. aa) „Din motive de siguranță, portul de încărcare este integrat în slot fără elemente expuse vandalizării, iar încărcarea bicicletei va fi activată doar după introducerea corectă în slot și validarea bicicletei de către sistem.” Soluția oferită de către (...)SRL pe baza conectării unui cablu de încărcare după andocarea bicicletei nu respectă cerințele legate de vandalizare, acesta fiind ușor de vandalizat. Totodată, în cazul neatenției utilizatorilor de a extrage bicicleta cu cablul de încărcare conectat, există riscul de a deteriora mufa de încărcare a bicicletei, soluția ofertată fiind inferioară celei de tip plug-in. bb) „Slotul de încărcare va fi conceput cu un sistem cu componente mobile pentru a oferi o încărcare eficientă și sigură. Piesele mobile vor fi amplasate astfel încât să permită o presiune de contact optimă între conectorul de încărcare și dispozitivul care trebuie încărcat. Componentele mobile vor asigura o cuplare stabilă și sigură de tip plug- in, care să prevină orice întreruperi sau pierderi de putere în timpul încărcării”. Soluția ofertata se bazează pe baza conectării unui cablu de încărcare, fiind net inferioară specificațiilor solicitate prin caietul de sarcini. Cerința privește un sistem de tip plug-in, cu cuplarea bicicletei la instalația de încărcare în mod automat în momentul andocării bicicletei, iar acest modul de tip plug-in să fie dotat cu tehnologie care să asigure fiabilitatea sistemului în timp, având în componența sa piesele mobile ce nu își vor pierde din proprietăți pe parcursul utilizării. cc) „Încărcarea va fi de tip fast-charge prin utilizarea unui curent de 4 A, pentru o încărcare completă eficientă într-un timp de maxim 5 ore”. Cerința nu este îndeplinită, întrucât sistemul ofertat nu deține tehnologie de încărcare a bicicletei de tip fast charge, utilizând de fapt o încărcare normală cu un curent de maxim 2 A, fiind astfel imposibil de respectat cerința ca bicicleta să se încarce în maxim 5 ore. Totodată, critică modalitatea de îndeplinire a cerințelor caietului de sarcini, pagina 11, capitolul 3.4.2 denumit „Specificații tehnice, punctul B. Biciclete Electrice”, sens în care sunt prezentate motivele pentru care s-a considerat că nu sunt îndeplinite de ofertantul declarat câștigător: a) „Baterie Li-Ion 36V, 10Ah încorporate în cadrul bicicletei, inaccesibilă din exterior pentru utilizator, demontabilă doar cu unelte și dispozitive dedicate, asigurat astfel proiecție împotriva furtului și a vandalizării”. Pagina 11 din 42
Cerința nu este îndeplinită, întrucât deși portofoliul (...)SRL deține bicicletă cu baterie detașabilă pe baza de cheie, nefiind astfel încorporată în cadrul bicicletei și totodată fiind supusă riscurilor de furt și de vandalizare, aceștia au ofertat un produs doar la nivel declarativ, echivalând cerința prin „Copy/Paste”. b) „Jante din aliaj ușor, fără întreținere, având spițe turnate cu secțiune mare pentru o rezistență sporită”. Cerința nu este îndeplinită, întrucât deși portofoliul (...)SRL deține doar biciclete prevăzute cu jante clasice, pe baza de spițe detașabile/demontabile, aceștia au ofertat un produs doar la nivel declarativ, echivalând cerința prin „Copy/Paste”. c) „Transmisie: prin ax cardanic, pentru o durabilitate sporită, fără întreținere, fără legătură directă între pedatala și roata spate pentru risc scăzut de blocare sau defectare a componentelor expuse, pentru un risc scăzut de accidentare și vandalizare”. Soluția propusă de ofertanta câștigătoare este inferioară celei solicitate întrucât oferta (...)SRL conține o bicicletă cu transmisie clasică, pe bază de lanț, inferioară celei solicitate. În cadrul clarificărilor, autoritatea contractantă a declarat că acceptă inclusiv transmisia pe bază de lanț, însă cu mențiunea ca aceasta să respecte cerințele privind defectarea, vandalizarea și riscul de accidente, aceste cerințe fiind imposibil de realizat însă folosindu-se transmisia clasică pe bază de lanț. Ofertanta nu a demonstrat superioritatea soluției ofertate. d) „Lungime maximă 2m”. Autoritatea contractantă a evaluat eronat îndeplinirea acestei cerințe, ofertanta preluând practic prevederile documentației de atribuire, propunând o bicicletă cu specificația „lungime maximă 2m”, fără a preciza cu exactitate dimensiunile bicicletei. e) „Fiecare element demontabil va fi securizat printr-un sistem antifurt”. Deși portofoliul (...)SRL deține doar biciclete prevăzute cu elemente ce sunt specifice mediului privat, neavând elemente specializate pentru sistemele de bike sharing, aceștia au ofertat un produs doar la nivel declarativ, echivalând cerința prin „Copy/Paste”. Unele dintre aceste elemente, în mod exemplificativ însă nu și limitativ, reprezintă utilizarea de șuruburi și piulițe standard în defavoarea celor de tip securizat. f) „Bicicleta va dispune de minim 3 nivele de asistare electrică a modului de deplasare”. Portofoliul (...)conține doar sistem de schimbare a vitezelor pe bază de foi și pinioane, însă cerința impusă face referire la ofertarea unui produs ce deține mai multe nivele de asistare electrică a modului de deplasare, iar cerința nu este conformă întrucât face referire la modificarea raportului de transmisie prin utilizarea unui sistem de viteze. Pagina 12 din 42
g) „Modul de comunicații mobile și cu terminale mobile prin infrastructura stației”. Computerul de bord ofertat de către (...)SRL deține comunicație mobilă și transmiterea locală utilizând tehnologie IR, însă aceasta este utilizată doar pentru a transmite codul unic de identificare și starea bicicletei, cerința reoferindu-se la o tehnologie auxiliară pentru transmiterea datelor în timp real. Pentru ca cerința autorității contractante să fie îndeplinită este necesar ca și computerul de bord să dețină capabilități de comunicație în proximitatea stației pe baza de Wi-Fi sau Bluetooth. h) „Sisteme de frânare independente, integrate în butuc, pentru fiecare roată”. Cerința nu este respectată, întrucât ofertanta comercializează bicicletele electrice ce dețin sistem de frânare de tip V-Brake, tehnologie inferioară în condiții de umiditate și noroi, aceștia ofertând un produs doar la nivel declarativ, echivalând cerința prin „Copy/Paste”. i) „Modul de comunicație paralelă, bazată pe tehnologiile LTE, WIFI, BLE pentru o comunicație continuă, fără a se pierde calitatea și exactitatea informațiilor”. Soluția comercializată de (...)SRL nu se bazează pe 3 tipuri de comunicații diferite, ba mai mult, aceasta se bazează pe o comunicație mobilă de tip 3G, nefiind respectată nici măcar cerința privind tehnologia LTE pentru transmisia datelor pe baza unei conexiuni de date independente. j) „Sistem de comunicație redundant folosind două module de BLE, pentru reținerea, salvarea și transmiterea informațiilor în mod offline”. Produsul comercializat de către ofertantă nu deține computer de bord ce conține două module de BLE ce asigură o comunicație redundantă pentru a transmite datele salvate în computerul de bord atunci când acesta nu reușește comunicarea de bază pe bază de LTE. Autoritatea contractanta a precizat în cadrul răspunsului la clarificări că se accepta: „Sistem de comunicație redundant, folosind minim un modul BLE, pentru reținerea, salvarea și transmiterea datelor în mod offline”, însă redundanța se poate obține numai prin folosirea a două module BLE - astfel nu se respectă cerința privind computer de bord cu două module BLE. k) „Comunicație cu nivel redus de date pe LTE folosind algoritmi de compresie și transmiterea datelor în mod binar”. Computerul de bord ofertat nu respectă cerința privind protocolul de comunicație, cerința presupune transmiterea datelor în mod binar folosind algoritmi de compresie, însă produsul comercializat utilizează protocol de comunicație de tip JSON sau CSV. Pagina 13 din 42
l) „Zona de memorie dedicată pentru păstrarea datelor în zonele fără acoperire și transmiterea acestora la revenirea comunicației cu backoffice-ul”. Cerința nu este îndeplinită, produsul ofertat nedeținând o zonă specială pentru păstrarea datelor atunci când nu există comunicație cu backoffice-ul. Portofoliul (...)SRL funcționează utilizând o conexiune de date și transmiterea datelor prin intermediul conexiunii în timp real, echivalând cerința prin „Copy/Paste”. m) „Detecția evenimentelor de utilizare necorespunzătoare precum: șocuri, căzături, rostogoliri, impact bazat pe senzori de Accelerometru + Giroscop. Transmiterea acestor evenimente în mod confirmat către backoffice”. Sistemul comercializat de către (...)SRL nu deține capabilități de detectare a evenimentelor cu complexitate ridicată așa cum este solicitat, în realitate, produsul ofertat detectând doar mișcarea, echivalându-se cerința doar la nivel declarativ, prin „Copy/Paste”. De asemenea, contestatoarea susține că acesta funcționează pe baza raportării unor stări către centrul de comandă, însă cerința autorității contractante este ca sistemul să transmită notificări, nu doar raportarea stării și consultarea acesteia periodic. n) „Sistem de alarmă atunci când sunt detectate incidente de tip vandalism cu bicicleta andocată sau în repaus". Produsul comercializai de către (...)SRL nu deține capabilități de alarmare atunci când bicicleta este andocată sau în repaus așa cum se solicită, aceasta deține de fapt doar detectarea extragerii neautorizată din stație, funcționalitatea fiind doar parțial îndeplinită, echivalându-se cerința doar la nivel declarativ, prin „Copy/Paste”. o) „Algoritm de prevenție a drift-urilor de GPS atunci când bicicleta este în repaus”. Cerința nu este respectată, întrucât computerul de bord din portofoliul (...)SRL nu deține algoritm de prevenție a drift-urilor de GPS atunci când bicicleta este în repaus, modul de lucru al acestuia fiind transmiterea pozițiilor numai când bicicletele se află în mișcare, echivalându-se cerința doar la nivel declarativ, prin „Copy/Paste”. Se susține că acest lucru duce la pierderea pozițiilor periodice care să confirme locația bicicletei pentru o perioadă predefinită de timp. p) „Sistem de comunicație LTE ce funcționează și în locurile în care unul dintre operatorii de telefonie mobilă nu are semnal”. Cerința nu este respectată, întrucât computerul de bord din cadrul sistemului de bike - sharing comercializat de către ofertantă nu deține servicii de tip roaming intre mai mulți operatori de telefonie mobilă, fiind dotat cu o singură conexiune de date ce corespunde unui singur operator, echivalându-se cerința doar la nivel declarativ, prin „Copy/Paste”. Pagina 14 din 42
q) „Posibilitatea de a stoca ultimele 3 versiuni de software și a reveni la o versiune anterioară în cazul în care există erori depistate de către watchdog”. Contestatoarea susține că nu este respectată cerința ca în cazul unei actualizări ce conține un viciu de tip software, acesta să fie detectat automat și să se revină în mod automat la ultima versiune stabilă, totul fără a fi nevoie de acțiuni suplimentare din partea operatorilor, produsele de tip software comercializate de către (...)SRL funcționează pe bază de upgrade de software de la distanță, în mod manual, pe baza comenzilor de actualizare de la distanță. Totodată, contestatoarea prezintă și cerințele caietului de sarcini, pagina 17, capitolul 3.4.2 denumit „Specificații tehnice, punctul D. Licență platformă software sistem bike sharing”, față de care susține că nu au fost îndeplinite de ofertantul declarat câștigător: a) „Posibilitatea de autentificare pe baza de Google, Facebook și Apple”. Cerința nu este îndeplinită, întrucât aplicațiile software deținute de către (...)SRL oferă doar posibilitatea de autentificare pe baza adresei de e-mail și număr de telefon, fără a oferi însă și posibilitatea de login pe bază de conturi sociale. b) „Protejată împotriva creării de conturi false prin validări pe bază de număr de telefon unic per client și email cu prevenirea de reutilizare prin tehnologii de hacking”. Cerința nu este îndeplinită, întrucât aplicațiile software deținute de către (...)SRL oferă doar posibilitatea de autentificare pe baza adresei de e-mail și număr de telefon, fără a oferi însă și tehnologii de prevenire a utilizării prin tehnologii de hacking, aceștia bazându-se pe faptul că este necesar un smart card pentru închirierea de biciclete, echivalându-se cerința doar la nivel declarativ, prin „Copy/Paste”. c) „Permite plata prin card bancar”. Cerința nu este îndeplinită, întrucât aplicațiile software deținute de către (...)SRL oferă doar posibilitatea de consultare a informațiilor de client, însă fără a oferi și posibilitatea de închiriere a bicicletei. Sistemele deținute de către (...)SRL oferă posibilitatea de deblocare doar pe baza unui Smart Card emis de către autoritatea contractantă, plata cu cardul bancar făcându-se de fapt prin intermediul portalului, echivalându-se cerința doar la nivel declarativ, prin „Copy/Paste”. Totodată, contestatoarea susține și neconformitatea ofertei financiare, sens în care arată că autoritatea contractantă avea obligația de a evalua ofertele financiare ținând seama de toate elementele avute în vedere la stabilirea prețului, pentru a se asigura de fezabilitatea și sustenabilitatea acestuia. Mai mult, susține că, având în vederea neconformitatea ofertei tehnice demonstrată mai sus, întocmirea propunerii financiare de către ofertanta declarată câștigătoare s-a realizat cu nerespectarea Pagina 15 din 42
prevederilor obligatorii ale documentației de atribuire, ceea ce conduce la respingerea obligatorie a ofertei. În punctul său de vedere nr. 22592/22.09.2023, înregistrat la Consiliu cu nr. 52252/25.09.2023, autoritatea contractantă a solicitat respingerea contestației depuse de (...) SRL, ca neîntemeiată. În preambul prezintă derularea procedurii. Cu privire la motivele invocate în conținutul contestației depuse de către (...) SRL, prezintă argumente expuse în continuare. Cu privire la refuzul nejustificat al autorității contractante de a permite accesul la dosarul achiziției publice precizează că urmare a solicitării nr. 23393/13.09.2023 formulată de contestatoare, a permis reprezentanților (...) SRL accesul la dosarul achiziției publice în data de 14.09.2023, fiind întocmit procesul - verbal nr. 12145/14.09.2023 în care sunt precizate documentele care le-au fost puse la dispoziție. Singurele documente la care aceștia nu au avut acces au fost propunerea tehnică și propunerea financiară a SC (...)SRL, care au fost declarate confidențiale. Totodată, deși aceștia nu au avut acces la oferta tehnică și la oferta financiară depuse de (...)SRL, informații din cadrul acestora se regăsesc în procesele - verbale de evaluare tehnică și financiară la care reprezentanții contestatoarei au avut acces. Susține că ofertanta (...)SRL, în cadrul propunerii tehnice a prezentat o declarație privind confidențialitatea propunerii tehnice și financiare, în care a cuprins motivația-justificarea, la care a atașat documentul doveditor, respectiv acordul de confidențialitate privind necesitatea păstrării confidențialității. Caracterul confidențial al ofertei a fost acceptat de autoritatea contractantă, deoarece la baza declarației au fost justificate motivele pentru care oferta depusă este considerată confidențială. Subliniază faptul că, spre deosebire de ofertanta (...)SRL, contestatoarea (...) SRL a fost cea care a depus declarația privind confidențialitatea propunerii tehnice și financiare, fără nicio motivare și fără nicio probă, rezultând clar că tocmai declarația acestuia nu a fost efectuată în condițiile reglementate de art. 57 alin. (4) din Legea nr. 98/2016, respectiv art. 123 din HG nr. 395/2016. În susținerea deciziei adoptate invocă jurisprudența Curții de Justiție a Uniunii Europene, cauzele C-927/2019 CURIA, C-54 /2021 CURIA precum și legislația internă cu privire la acest aspect. Totodată subliniază faptul că din înscrisurile întocmite de comisia de evaluare a ofertelor și de autoritatea contractantă, făcute publice și la care au avut acces reprezentanții contestatoarei, rezultă toate informațiile care pot permite ofertantului declarat necâștigător să analizeze corectitudinea cu care au fost analizate și punctate ofertele, studierea documentelor și datelor declarate confidențiale nefiind de natură să ducă la un alt clasament/rezultat al procedurii. Pagina 16 din 42
Faptul că înscrisurile întocmite de comisia de evaluare sunt motivate, rezultă din chiar cuprinsul contestației având în vedere că (...) SRL a făcut referire la foarte multe aspecte tehnice și financiare, care nu puteau fi altfel cunoscute. Cu privire la neconformitatea ofertei tehnice depuse de (...)SRL privind experiența similară, arată că aceasta a prezentat 3 contracte, respectiv: 1. Contractul nr. 1304/11.02.2022 având ca obiect „Furnizare sistem de închiriat biciclete în cadrul proiectelor «Drumul Gării din Beclean. Îmbunătățirea mobilității urbane a orașului Beclean», cod SMIS 118071 și «Dezvoltarea mobilității urbane în Orașul Beclean. Etapa II Extinderea”, cod SMIS 126271. Preț contract = 1.305.764 lei, fără TVA, PV recepție finală nr. 6045/ 01.07.2022 Din documentele prezentate nu a rezultat în mod clar valoarea finală executată conform experienței similare indicate. Conform informațiilor din DUAE: În cadrul proiectului au fost livrate: 6 stații de bikesharing, 80 buc biciclete clasice, 15 buc biciclete electrice și 1 aplicație software. Conform PV recepție nr. 6045/01.07.2022 au fost livrate: Stație închiriere biciclete - 3 buc; Aplicație software bickesharing -1 buc; Bicicletă clasică - 30 buc; Bicicletă electrică GLO BKS PRO1 - 15 buc. Au fost solicitate clarificări privind valoarea contractului, iar în urma răspunsului s-au clarificat informațiile solicitate cu privire la echipamentele furnizare în cadrul contractului. În ceea ce privește valoarea, ofertantul a prezentat următoarele facturi: - factura nr. 1/01.07.2022 valoare 509.646 lei, fără TVA; - factura nr. 79/06.06.2022 valoare 444.318 lei, fără TVA; - factura nr. 91/10.06.2022 valoare 38.900 lei, fără TVA; - factura nr. 92/10.06.2022 valoare 117.000 lei, fără TVA; - factura nr. 93/10.06.2022 valoare 195.000 lei, fără TVA; Total = 1.304.864 lei, fără TVA. 2. Contractul de furnizare nr. 27394 din 18.04.2022 având ca obiect ”Furnizare echipamente și sistem de bike-sharing pentru proiectul cu titlu «Sporirea gradului de mobilitate al populației prin introducerea unui sistem integrat de mobilitate urbană alternativă, cu stații inteligente automatizate de biciclete»”. Preț contract = 4.784.800,02 lei, fără TVA; Proces verbal de recepție din 13.07.2022: - sistem hardware și software pentru back-up - 1 buc; - customizare app de man operational - 1 buc; - customizare IT și aplicaţie de inchiriere bs pentru echip mobile - 1 buc; - call center - 1 buc; - portal web de închiriere și administrare cont - 1 buc. Proces verbal de recepție cantitativă din 02.08.2022: Pagina 17 din 42
- terminal bike sharing independent energetic - 1 buc; - soclu metalic pentru dock - 52 buc; - dock intelligent galvanizat pentru amplasare biciclete - 52 buc; - bicicletă inteligentă cu computer de bord - 84 buc. Proces verbal de recepție cantitativă nr. 6344 din 09.08.2022: - terminal bike sharing independent energetic - 5 buc; - soclu metallic pentru dock - 100 buc; - dock intelligent galvanizat pentru amplasare biciclete - 100 buc; - bicicletă inteligentă cu computer de bord - 50 buc. Proces verbal de recepție cantitativă nr. 6351 din 10.08.2022: - terminal bike sharing independent energetic - 4 buc; - soclu metallic pentru dock - 38 buc; - dock intelligent galvanizat pentru amplasare biciclete - 15 buc; - soclu metalic pentru montaj terminal - 18 buc; - bicicletă inteligentă cu computer de bord - 18 buc; - kit pentru depanare de urgență - 1 buc. Proces verbal de recepție cantitativă nr. 6365 din 12.08.2022: - terminal bike sharing independent energetic - 5 buc; - dock intelligent galvanizat pentru amplasare biciclete - 23 buc. Proces verbal de recepție cantitativă nr 6372/16.08.2022: - terminal bike sharing independent energetic - 4 buc; - soclu metallic pentru montaj terminal - 1 buc; - soclu metallic pentru dock - 6 buc; - parcare rack biciclete private - 5 buc. Proces verbal de recepție și punere în funcțiune nr. 83625/03.10.2022: - Terminal bike-sharing independent energetic - 19 buc; - Soclu metalic pentru montaj terminal 19 buc; - Soclu metalic pentru conectare cu dock - 24 buc; - Dock inteligent galvanizat pentru amplasare biciclete - 190 buc; - Soclu metalic pentru dock -190 buc; - Parcare (rack) biciclete private - 5 buc; - Bicicletă inteligentă cu computer de bord - 190 buc; - Tricicletă pentru seniori - 6 buc; - Tricicletă pentru persoane cu dizabilități - 6 buc; - Kit pentru depanare de urgență - 1 buc; - Smart carduri personalizate pentru utilizatori - 1000 buc; - Customizare app de man operaţional - 1 buc; - Customizare IT și aplicație de închiriere bs pentru echip mobile - 1 buc; - Call center - 1 buc; Pagina 18 din 42
- Portal web de închiriere și administrare cont - 1 buc; - Sistem hardware și software pentru back-up date - 1 buc; - Scrisoare de recomandare din 22.09.2022 emisă de Primăria Municipiului Călărași privind implementarea contractului nr. 27394/ 18.04.2022. Au fost solicitate clarificări privind valoarea contractului întrucât în formularul DUAE s-a indicat: Societatea (...)SRL a fost responsabilă în procent de 100% de îndeplinirea obligațiilor contractuale. Valoarea contractul este de 4.273.400,02 lei, fără TVA. Conform contractului nr. 27394/18.04.2022 prezentat, acesta este încheiat între Municipiul Călărași și (...)SRL (cu subcontractant (...) (...) SRL procent 52,83%), iar prețul contractului este de 4.784.800,02 lei, fără TVA. În urma răspunsului, ofertantul a menționat faptul că valoarea contractului dintre Municipiul Călărași și (...)SRL este compusă atât din furnizare de echipamente/produse, cât și din servicii de extindere garanție, operațiuni accesorii și piese de schimb în perioada de garanție, respectiv în suma de 4.784.800,02 lei. Valoarea totală a serviciilor de extindere garanție, operațiuni accesorii și piese de schimb în perioada de garanție este de 171.400,00 lei, iar valoarea furnizărilor de echipamente/produse inclusiv cu instalarea, testarea, punerea în funcțiune și instruirea personalului a fost de 4.613.400,02 RON. Autoritatea contractantă precizează că a decis, prin actul adițional nr. 2 din 21.07.2022 la renunțarea livrării autoutilitarei pentru transport biciclete în valoarea de 340.000 lei, astfel valoarea furnizării de echipamente/produse inclusiv cu instalarea, testarea, punerea în funcțiune și instruirea personalului a ajuns la valoarea declarată în DUAE de 4.273.400,00 lei. De asemenea, ofertanta a menționat faptul că în cadrul scrisorii de recomandare prezentată, este menționată valoarea de 4.273.400 lei. Au fost prezentate și următoarele facturi: - factura nr. 15/13.07.2022 valoare 881.000 lei, fără TVA; - factura nr. 27/02.08.2022 valoare 629.205,88 lei, fără TVA; - factura nr. 36/09.08.2022 valoare nr. 1.100.952,60 lei, fără TVA; - factura nr. 37/10.08.2022 valoare 418.555,96 lei, fără TVA; - factura nr. 39/12.08.2022 valoare fără TVA 356.471,60 lei, fără TVA; - factura nr. 40/17.08.2022 valoare 197.572,34 lei, fără TVA; - factura nr. 75/12.10.2022 valoare 345.032,66 lei, fără TVA; - factura nr. 76/12.10.2022 valoare 344.400 lei, fără TVA; - factura nr. 117/20.12.2022 valoare 582.931,08 lei fără TVA; - act adițional prin care se modifică prețul contractului la valoarea de 4.444.800,02 lei, fără TVA; Pagina 19 din 42
Total = 4.856.122,12 din care valoare ajustare contract conform OUG nr. 64 - 582.722,10 rezultă = 4.273.400,02 lei, fără TVA. 3. Contractul de achiziție publică de produse nr. 5667/17.05.2022 având ca obiect „Furnizare sistem de închiriat biciclete în cadrul proiectelor «Amenajare zonă de promenada pe Valea Borcutului și asfaltare străzi în orașul Singeorz Băi»”, Cod SMIS 126356 și „Amenajare piste de Biciclete, pod rutier peste râul Someșul Mare și asfaltare străzi în orașul Singeorz Băi”, cod SMIS 126357". Preț contract = 1.164.800 lei, fără TVA. Proces verbal de recepție finală nr. 6517/06.10.2022: - stație închiriere biciclete 15 porți și montaj - 2 buc; - aplicație software bikesharing - 1 buc; - automat eliberare și reîncărcare carduri - 1 buc; - bicicletă - 30 buc; - stație încărcare biciclete 15 porți și montaj - 2 buc; - bicicletă - 30 de buc. Au fost solicitate clarificări privind valoarea contractului deoarece din documentele prezentate nu a rezultat în mod clar valoarea finală executată conform experienței similare indicate. Ofertantul a prezentat următoarele facturi: - factura nr. 56/21.09.2022 valoare 346.000 lei, fără TVA; - factura nr. 58/21.09.2022 valoare 424.800 lei, fără TVA; - factura nr. 77/13.10.2022 valoare 117.000 lei, fără TVA; - factura nr. 78/13.10.2022 valoare 117.000 lei, fără TVA; - factura nr. 89/04.11.2022 valoare 160.000 lei, fără TVA. Total = 2.052.717 lei, fără TVA. Astfel, însumând valoarea celor trei contracte prezentate de ofertantă rezultă suma de 7.630.981,02 lei, fără TVA, fiind îndeplinită astfel cerința privind experiența similară solicitată în valoare de minim 2.000.000 lei. Cu privire la criticile privind oferta tehnică precizează că a stabilit prin caietul de sarcini cerințele minime care trebuie respectate de către ofertanți, ofertele fiind evaluate în raport cu acestea conform proceselor - verbale întocmite. În ceea ce privesc proiectele de implementare ale ofertantului (...)SRL, autoritatea contractantă susține că nu se află în măsură să caute informații în altă parte decât în oferta depusă de aceasta și raportat la cerințele minime stabilite prin caietul de sarcini. Astfel, menționează că în cadrul propunerii tehnice au fost prezentate fișe tehnice ale produselor, prin care ofertanta a demonstrat îndeplinirea cerințelor minime stabilite prin caietul de sarcini. Referitor la mențiunea contestatarei cu privire la faptul că au fost ofertate produse doar la nivel declarativ și că ofertanta câștigătoare nu ar deține aceste produse în realitate, autoritatea contractantă susține că nu are cum să verifice aceste aspecte. Pagina 20 din 42
Comisia de evaluare a analizat propunerea tehnică a ofertantei (...)SRL în procesele - verbale nr. 17475/24.07.2023 și 18413/03.08.2023, oferta tehnică a acesteia fiind declarată conformă ca urmare a răspunsului la solicitările de clarificări formulate de comisia de evaluare. Referitor la „Specificații tehnice, punctul A. Stații pentru biciclete: Specificațiile tehnice ale Stațiilor pentru biciclete ofertate sunt în conformitate cu cerințele caietului de sarcini, respectiv: Stația va fi compusă dintr-un stâlp de comandă (afișaj cu touchscreen, computer de deservire cu conexiune de date, carcasă antivandalism din oțel inoxidabil, sistem electronic de securitate, system electronic de comunicare) și din rastele de câte 5 sloturi, fiecare slot având un mecanism automatizat de securizare a bicicletelor. Fiecare stație va avea un număr de 15 sloturi, respectiv 3 rastele. Platformele stațiilor pentru biciclete se vor amenaja din pavaj de 6 cm cu dimensiunea de 11000 x 400 mm în zonele agreate de comun acord cu beneficiarul; Va permite interacțiunea cu deținători de carduri e-ticketing; Stația propusă este produsă de (...) (...), care este și producătorul sistemului de ticketing implementat, ceea ce face ca integrarea să fie nativă. Permite vizualizarea celorlalte stații cu biciclete; Este protejată anti-vandalism și cu sistem de alarmare; Include funcții de verificare la returnarea și eliberarea fiecărei biciclete; Include componenta hardware; Rastelele se deschid spre servisare prin partea superioară, într-un mod facil și direct nefiind necesar mai mult de o persoană pentru efectuarea operațiilor de întreținere. Toate cablurile și componentele electronice din cadru rastelului pot fi accesate direct după deschiderea capacului. În acest fel operațiunile de mentenanță și întreținere se vor putea desfășura eficient și cu personal minim. Bicicletele vor fi securizate în rastel folosind o bară rigidă cu rezistență sporită împotriva tăierii, cu blocare în minim 2 puncte având o grosime de 15 mm pentru o siguranță sporită. Piesa specială care asigură securizarea în rastel este dotată cu tehnologie de încărcare a bicicletei de tip plug-in prin simpla introducere a bicicletei în slot (fără a fi necesare acțiuni suplimentare ale utilizatorului). Din motive de siguranță, portul de încărcare este integrat în slot fără elemente expuse vandalizării, iar încărcarea bicicletei este activată doar după introducerea corectă în slot și validarea bicicletei de către sistem. Slotul de încărcare este prevăzut cu piese mobile care permit asigurarea unei presiuni de contact optime încărcării și cuplării de tip plug-in. Pagina 21 din 42
Tensiunea de încărcare pentru fiecare slot funcționează în plaja cuprinsă intre 36 - 42 Vcc, încărcarea este de tip fast-charge prin utilizarea unui curent de 4A, pentru o încărcare completă și mai rapidă, într-un timp de maxim 5 ore. Echipamentul este produs din oțel inoxidabil, cu grosimea de 2 mm - 2,5 mm, fiind conceput pentru funcționarea în mediu neprotejat; Stâlpul de comandă se amplasează pe o talpă metalică modulară. Talpa poate fi securizată pe suprafața existentă folosind prezoane sau ancore. Ventilarea incintei stâlpului de comandă se asigură prin flux de aer, circularea aerului fiind dirijata de ventilatoare, fiecare cu putere mai mare de 50 m3/h. Ventilatoarele vor dispune de reglarea automată a turației, prin configurare de la distanță din aplicația de backoffice. Echipamentul va avea prindere în 8 puncte, pe toate laturile așezate pe sol. Dimensiuni: stâlp de comandă 630 x 2.100 x 360; lungime modul rastel 3500 mm. Stâlpul de comanda va conține o ușă securizată cu încuietori speciale. Rastelul are capac de acces în partea superioară, la deschiderea capacului fiind accesibil întregul volum al rastelului. Capacul este securizat cu încuietori. Rastelul va fi dotat cu senzori de deschidere alarmând imediat local prin semnale acustice și luminoase și central prin alarme transmise în aplicația centrală, tentativele de efracție sau vandalism. Alimentarea cu electricitate și conectarea la rețeaua de date se face exclusiv prin stâlpul de comandă. Acesta are un tablou electric cu următoarea echipare:1 siguranță diferențială 25A/30mA; 1 siguranță diferențială 10A/30mA; 2 siguranțe 2P 10A; 1 siguranță 2P 6A, 1 priză service; grad de protecție: IP65. Stâlpul de comandă are un display interactiv: diagonala: 15 inch LED Backlight, Touchscreen capacitiv; rezoluție: 1024 x 768; unghi de vizualizare: 160° /160°; contrast: 800: 1; luminozitate: 450 cd/m2. Componența de autorizare conține funcții de citire a cardurilor mifare: MIFARE 1K ISO/IEC 14443-3 Type A; MIFARE 4K ISO/IEC 14443- 3 Type A; cardurile au disponibilă o zonă de memorie rezervată pentru integrarea cu alte sisteme. Componența de autorizare a stâlpului de comandă include un sistem watchdog de siguranță care, în cazul blocării neprevăzute a aplicației, va închide stația și va reseta sistemul. Până când componenta de afișaj nu va fi complet funcțională, ecranul stației nu afișează nimic. Controller watchdog având ca specificații: pornire/oprire computer, pornire/oprire display, comunicare cu computer prin USB, monitorizare prezență tensiune în rețea și monitorizare valoare tensiune baterie UPS. Circuitul va monitoriza funcționarea computerului, iar dacă acesta se blochează va închide monitorul și/sau computerul. Pagina 22 din 42
Va informa computerul cu privire la lipsa/prezența tensiunii rețelei electrice, astfel încât acesta să ia decizii în consecință. Componenta de închidere centralizată va fi funcțional independentă de componenta de afișare, astfel încât depunerea bicicletelor să se poată realiza și în cazul în care componenta de afișare nu mai este funcțională. Componenta de închidere centralizată va funcționa și cu conexiune de date offline, pentru depunerea de biciclete. Componenta de eliberare va funcționa la 24 V. Specificații unitate comandă: procesor: 2.0 GHz, memorie: 4 GB, Porturi: 1 * 10/10011000 RJ-45, 4*USB, Sistem de operare: (...)ows 10 Embeded. Se utilizează magistrala de comunicație CAN care permite conectarea modulelor plug&play. Specificații: magistrala de comunicație serială, viteza: 1 Mbit/s. Sistemul este anti-vandal, cu protecție la căderea de tensiune. Sistemul rămâne blocat în poziția închis atunci când nu este tensiune. Sistem auto-block: sistemul se închide automat după un interval presetat de timp, în cazul în care bicicleta nu a fost ridicată sau imediat cum aceasta a fost ridicată. Structura de susținere a bicicletelor este anti-vandal și izolată. Sistemul de închidere este independent pentru fiecare slot și poate fi acționat și monitorizat din sistemul centralizat. Prindere în pardoseala: sistem anti-furt. Detectarea tensiunii de alimentare și transmiterea de notificări către Centrul de comanda (BackOffice) atunci când aceasta scade sub pragul de funcționare. Sistemul de control rulează software cu redundanță multiplă care poate fi actualizat de la distanță prin Centrul de comandă și poate reveni la versiuni anterioare (până la două) în cazul în care există erori depistate de către sistemul integrat de supraveghere. Sistem redundant de comunicație atât prin cablu folosind interfețe CAN cat și wireless (Wi-Fi). În cazul utilizării modului de comunicare wireless (Wi-Fi) rastelul va folosi un sistem redundant de comunicație care se bazează pe tehnologiile RestAPI/Websockets/MQTT pentru a menține comunicația cu Centrul de Comandă (back-office). Sistem de autorizare smart card fără a fi necesare alte interacțiuni cu aplicația mobilă sau cu touchscreen-ul. Sistem de diagnosticare la distanță pentru intervenția rapidă în caz de defecțiuni. Sistem de alarmare integrat, acustic și optic, care permite notificarea unui grup de operatori prestabilit în momentul detectării evenimentelor. Pagina 23 din 42
Sistemul depistează faptul că obiectul returnat este bicicleta sistemului caz în care va permite returnarea. În cazul în care se încearcă returnarea altor obiecte sistemul nu va finaliza operațiunea. În cazul în care o bicicleta este extrasă din stație fără să existe autorizarea sistemului va depista situația, va genera o alertă și va bloca slotul respective pentru orice alte operații. Sistemul va realiza o dublă verificare și anume dacă înregistrările de utilizare se potrivesc cu starea fizica actuală. În cazul în care există discrepanțe, poarta respectivă va fi blocată pentru orice alte operații. Andocarea se realizează simplu prin introducerea bicicletei în slot, ținând-o de ghidon, fără a fi nevoie de acțiuni suplimentare fiind astfel accesibilă persoanelor de orice vârstă. Sistemul de conectare va fi dotat pentru a putea identifica extragerea abuzivă a unei biciclete din poartă. Realizarea dublei verificări se va face și înainte de începerea procedurii de returnare. Referitor la criticile privind specificațiile tehnice, de la biciclete electrice autoritatea contractantă prezintă specificațiile tehnice ale bicicletelor electrice ofertate susținând că sunt în conformitate cu cerințele caietului de sarcini, respectiv: Baterie li-Ion 36V, 10Ah încorporată în cadrul bicicletei, inaccesibilă din exterior pentru utilizator, demontabilă doar cu unelte și dispozitive dedicate, asigurând astfel protecție împotriva furtului și a vandalizării. Încărcare: Prin intermediul conexiunii cu slotul de andocare într-un mod automat prin simpla andocare a bicicletei în stație fără a fi necesară intervenția utilizatorului. Încărcarea este de tipul fast-charge prin utilizarea unui curent de 4A, pentru o încărcare completă eficientă într- un timp de maxim 5 ore. Portul de încărcare este modular, montat în partea frontală, pe furca bicicletei în partea superioară. Acesta va îndeplini cumulativ atât rolul de blocare, încărcare și identificare. Va fi construit din materiale rezistente mediului înconjurător, necorozive iar elementele circuitului de încărcare vor fi realizate din materiale bune conducătoare de electricitate cu rezistență electrică minimă. Autonomie: -40 Km; Motor 36V, cu putere de 250W; Design unisex; Roți: 26 inch cu catadioptri luminoși. Cauciuc plin (fără cameră), fără riscuri de avarii cauzate de pene de cauciuc: deoarece nu există cameră de aer care să poată fi tăiată sau perforată. Mentenanța redusă prin faptul că nu presupune verificarea presiunii în mod regulat și nici umflarea camerei la nevoie. Jante din aliaj ușor, fără întreținere, având spițe turnate cu secțiune mare pentru o rezistență sporită. Pedale: Antiderapante cu catadioptri luminoși. Transmisie: Pe lanț - conform răspuns clarificări nr. 10765/12.05.2023. Pagina 24 din 42
Lungime: maxim 2m; Dispune de sistem antifurt. Bicicletă tip city-bike, din aliaj ușor vopsit în câmp electrostatic. Bicicleta dispune de catadioptri luminoși în față și în spate, pe roți și soneria integrată în ghidon. Bicicleta dispune de far și stop pentru a putea fi utilizată și în condiții de luminozitate redusă/noapte. Sistem de parcaj (cric) pentru menținerea bicicletei în poziție verticală. Bicicleta dispune de un cos cu volumul de 13 litri. Fiecare element demontabil este securizat printr-un sistem antifurt. Șaua este reglabilă pe înălțime, demontabilă doar cu instrumente speciale. Bicicletele dispun de electronică de bord și dispozitiv de securizare compatibil cu cel al stației, montat în partea frontală superioară. Conectarea bicicletei se realizează printr-o piesă rigidă dură la nivelul slotului rastelului păstrând o distanță minimă posibilă între bicicletă și rastel, pentru a limita la maximul posibil eventualele tentative de tăiere. Bicicleta se va autoriza în sistem pe baza unui cod electronic care va fi transmis către și validat de componenta de închidere, la momentele necesare (în timpul ridicării, în timpul depunerii și staționarii). Codul electronic se transmite într-un mod securizat folosind mecanisme de criptare. Dispozitivul de securizare va fi echipat pentru a facilita identificarea extragerii neautorizate a bicicletei din slot și a eventualelor cazuri în care piesa de andocare a fost tăiată de pe bicicletă. Bicicleta va dispune de 3 nivele de asistare electrică a modului de deplasare. Modul de comunicații mobile și cu terminale mobile prin infrastructura stației. Sisteme de frânare independente, integrate în butuc, pentru fiecare roată. Bicicleta va dispune pe aripă față și spate de apărători laterale. Toate bicicletele sunt de același tip, având componente compatibile, pentru a ușura operațiunile de întreținere. Structura solidă, anti-vandal, din componente cu design dedicat. Include un identificator unic folosit de sistem pentru determinarea poziției reale a bicicletei în stație sau în posesia unui utilizator. Cerințe specifice computer de bord: Sistem autonom de alimentare cu energie și încărcare a bateriei proprii cu autonomie pentru cel puțin un întreg sezon. Procesor dual-core cu viteză de procesare mărită. Modul de comunicație paralelă, bazată pe tehnologie LTE, WIFI, BLE pentru o comunicație continuă, fără a se pierde calitatea și exactitatea informațiilor. Pagina 25 din 42
Sistem de comunicație redundant folosind un modul două module de BLE, pentru reținerea, salvarea și transmiterea informațiilor în mod offline. Comunicație bidirecțională cu stația de biciclete. Comunicație cu nivel redus de date pe LTE folosind algoritmi de compresie și transmiterea datelor în mod binar. Zona de memorie dedicată pentru păstrarea datelor în zonele fără acoperire și transmiterea acestora la revenirea comunicației cu backofficeul. Detecția evenimentelor de utilizare necorespunzătoare precum: șocuri, căzături, rostogoliri, impact bazat pe senzori de accelerometru + Giroscop. Transmiterea acestor evenimente în mod confirmat către backoffice. Sistem de alarmă atunci când sunt detectate incidente de tip vandalism cu bicicletă andocată sau în repaus. Baterie de capacitate mare (peste 2A). Actualizarea softului la distanță în mod automat. Detectare baterie foarte descărcată. Algoritm de prevenire a drift-urilor de GPS atunci când bicicleta este în repaus. Sistem de comunicație LTE ce funcționează și în locurile în care unul dintre operatorii de telefonie mobila nu are semnal. Sistemul permite stocarea ultimelor 3 versiuni de software și revenirea la o versiune anterioară în cazul în care există erori depistate de către watchdog. Bicicleta poate fi închiriată/deblocată cu ajutorul telefonului mobil, în baza aplicației mobile, prin scanarea codurilor QR disponibile la fiecare slot din stație, sau direct din stâlpul de comandă, manual sau prin utilizarea sistemului de e-ticketing (cartele inteligente contactless RFID, compatibil ISO 14443 sau echivalent) direct din stâlpul de comandă. Totodată a fost atașat în cadrul ofertei tehnice certificat/declarație de conformitate/document eliberat de producător din care reiese îndeplinirea standardelor de mai jos sau a echivalentelor acestora, după caz: EN ISO 4210:2015, EN 15194:2017 și EN ISO 11243:2016. Cu privire la neconformitatea ofertei financiare, menționează că din procesele - verbale de analizare a propunerilor financiare, oferta depusă de (...)SRL care a fost declarată conformă la nivelul propunerii tehnice (în etapa de evaluare tehnică) este admisibilă în etapa de evaluare financiară, valoarea ofertată încadrându-se în valoarea estimată a achiziției. Propunerea financiara depusă respectă în totalitate cerințele stabilite prin documentația de atribuire, fiind depusă în conformitate cu informațiile și modelele de formulare puse la dispoziție ofertanților. Pagina 26 din 42
Astfel, susține că din analiza motivelor de fapt și de drept invocate prin contestație, rezultă împrejurarea conform căreia toate afirmațiile din contestație sunt nejustificate și neîntemeiate, exprimând simpla nemulțumire a societății contestatoare fată de rezultatul procedurii de atribuire. Totodată, precizează că au fost identificate greșit înscrisurile care se solicită a fi anulate, numerele corecte ale proceselor verbale fiind: procesul - verbal de evaluare DUAE nr. 14185/20.06.2023, procesul - verbal de evaluare tehnică nr. 17475/24.07.2023 și 18413/03.08.2023, procesele - verbale de evaluare financiară nr. 18608/07.08.2023 și 18901/09.08.2023, procesele - verbale de evaluare documente justificative DUAE nr. 20153/29.08.2023 și 20670/04.09.2023. Prin adresa nr. 473/29.09.2023, înregistrată la Consiliu cu nr. 53435/02.10.2023, (...) (...) SRL, ofertanta declarată câștigătoare în prezenta procedură, a depus cerere de intervenție voluntară prin care solicită admiterea în principiu a cererii de intervenție și respingerea contestației formulate ca neîntemeiată. Cu privire la caracterul confidențial al ofertelor invocă art. 21 din Directiva 2014/24/UE care reglementează, pe de o parte, dreptul operatorilor economici la confidențialitatea informațiilor, precum și obligația corelativă a autorităților contractante de a manifesta o diligență sporită în ceea ce privește natura documentelor puse la dispoziție ofertanților în contextul acordării accesului la dosarul achiziției, această prevedere fiind transpusă în dreptul național prin art. 57 din Legea nr. 98/2016 privind achizițiile publice. Referitor ala experiența similară, susține că, contrar celor criticate de contestatoare, a indicat în mod clar nu numai detalii cantitative, ci și valoarea contractului respectiv: 1.305.764 lei, 4.273.400,02 lei și 1.164.800,00 lei. Mai mult, prin răspunsul la solicitarea de clarificări nr. 20159/29.08.2023, având număr de referință internă 7907/ 31.08.2023, aflat la dosarul CNSC, a depus în vederea clarificării informațiilor din cuprinsul proceselor - verbale, facturile aferente din care rezultă fără echivoc valoarea finală executată și implicit dovedirea cerinței privind experiența similară. Cu privire la criticile aduse ofertei tehnice, susține că acestea nu se raportează la produsele efectiv ofertate în prezenta procedură, ci se raportează fie la date și informații existente pe site-ul fabricanților componentelor/produselor în cauză, fie la produse ofertate în cadrul altor proceduri de atribuire cu cerințe ale documentației de atribuire diferite. În susținerea conformității ofertei sale tehnice, raportându-se punctual la criticile contestatoarei indică paginile din ofertă din care consideră că rezultă conformitatea produselor ofertate cu cerințele documentației de atribuire și implicit netemeinicia criticilor. Cu privire la criticile propunerii financiare, având în vedere faptul că acestea se fundamentează pe pretinsa neconformitate a propunerii Pagina 27 din 42
tehnice, rezultă, pentru considerentele dezvoltate anterior faptul că și acest motiv de contestare este neîntemeiat. În data de 10.10.2023, prin e-mail, înregistrate la Consiliu cu nr. 55525/11.10.2023, societatea contestatoare a depus ”concluzii scrise”, prin care a solicitat respingerea apărărilor formulate de intervenientă, sens în care s-au prezentat argumente. Mai mult, au fost formulat critici suplimentare celor din contestație. Documentele din dosarul cauzei, necesare soluționării cauzei au fost transmise de autoritatea contractantă, fiind înregistrate la Consiliu cu nr. 52668/27.09.2023. Din examinarea materialului probator administrat, aflat la dosarul cauzei, Consiliul reține următoarele: Pentru atribuirea contractului având ca obiect „Achiziție de biciclete electrice și standuri de biciclete în cadrul proiectului «Reducerea emisiilor de carbon în orașul (...) bazată pe Planul de Mobilitate Urbană Durabilă»”, cod CPV 34144900-7 Vehicule electrice (Rev. 2), ORAȘUL (...), în calitate de autoritate contractantă, a inițiat procedura de licitație deschisă, prin publicarea în SEAP a anunțului de participare nr. CN1054328/20.04.2023. Din informațiile anunțului de participare amintit, Consiliul a reținut că valoarea estimată a contractului de furnizare care se atribuie este de 2.220.066,67 lei, fără TVA, criteriul de atribuire este „Cel mai bun raport calitate – preț”, iar termenul de depunere a ofertelor a fost stabilit pentru 07.06.2023, ora 15:00. Nemulțumită fiind, pe de o parte, de faptul că autoritatea contractantă nu i-a permis accesul la oferta depusă de (...)SRL, iar pe de altă parte, de rezultatul procedurii, respectiv de faptul că oferta amintită a fost declarată admisibilă și câștigătoare a procedurii, (...) SRL a depus contestația în analiză, oferta sa fiind clasată pe locul II. Totodată, cu respectarea prevederilor art. 611 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 101/2016, societatea contestatoare a făcut dovada constituirii cauțiunii, în valoare de 44.401,33 lei, conform recipisei de consemnare nr. 209525238/1, emisă de CEC Bank SA, Sucursala Pitești la 21.09.2023. În ceea ce privește cererea de intervenție depusă de (...)SRL, văzând că aceasta are calitate și capacitate procesuală și a dovedit un interes legitim propriu în pricină prin promovarea cererii, oferta sa fiind declarată câștigătoare, astfel cum rezultă din raportul procedurii nr. 20691/04.09.2023, în conformitate cu art. 64 Cod procedură civilă, Consiliul o încuviințează în principiu ca cerere de intervenție accesorie în interesul autorității contractante. Intervenția formulată în cauză este în interesul autorității contractante, respectiv acela de respingere a contestației și menținere ca legale a actelor întocmite de achizitoare. Pagina 28 din 42
Cât privește criticile contestatoarei formulate împotriva ofertei declarate câștigătoare, depuse de (...)SRL, se constată că acestea privesc 3 aspecte: 1. Neîndeplinirea cerinței de calificare privind experiența similară; 2. Neconformitatea ofertei tehnice; 3. Neconformitatea ofertei financiare. Cu referire la experiența similară, contestatoarea a susținut că pentru două contracte indicate de ofertanta câștigătoare în DUAE, respectiv nr. 1034/11.02.2022 având ca obiect Furnizare sistem de închiriere biciclete în cadrul proiectelor ”Drumul Gării din Beclean. Îmbunătățirea mobilității urbane a orașului Beclean” și nr. 27394/18.04.2022 având ca obiect Sporirea gradului de mobilitate al populației prin introducerea unui sistem integrat de mobilitate urbană alternativă, cu stații inteligente automatizate de biciclete în Municipiul Călărași, că nu sunt relevante pentru obiectul procedurii în cauză, având în vedere că nu rezultă ”în mod clar valoarea finală executată”. Din cuprinsul procesului – verbal nr. 14185/20.06.2023 privind verificarea informațiilor din DUAE și a documentelor care îl însoțesc, precum și îndeplinirea cerințelor de calificare, se reține că, în referire la oferta depusă de (...)SRL, pentru susținerea capacității tehnice și profesionale au fost nominalizate 3 contracte: 1. contractul nr. 1304/11.02.2022 având ca obiect „Furnizare sistem de închiriat biciclete în cadrul proiectelor «Drumul Gării din Beclean. Îmbunătățirea mobilității urbane a orașului Beclean», cod SMIS 118071 și «Dezvoltarea mobilității urbane în Orașul Beclean. Etapa II Extinderea”, cod SMIS 126271”. Proces – verbal de recepție finală nr. 6045/01.07.2022. Societatea a fost responsabilă în procent de 100% de îndeplinirea obligațiilor contractuale. (...)SRL este furnizorul produselor care fac obiectul contractului. În cadrul proiectului au fost livrate: 6 stații de bike-sharing, 80 buc biciclete clasice, 15 buc biciclete electrice și 1 aplicație software. Valoarea proiectului este de 1.305.764 lei, fără TVA. 2. contractul de furnizare nr. 27394 din 18.04.2022 având ca obiect ”Furnizare echipamente și sistem de bike-sharing pentru proiectul cu titlu «Sporirea gradului de mobilitate al populației prin introducerea unui sistem integrat de mobilitate urbană alternativă, cu stații inteligente automatizate de biciclete», cod SMIS 129358”. Proces - verbal de recepție din 13.07.2022; Proces - verbal de recepție cantitativă din 02.08.2022; Proces - verbal de recepție cantitativă nr. 6344 din 09.08.2022; Proces - verbal de recepție cantitativă nr. 6351 din 10.08.2022; Proces - verbal de recepție cantitativă nr. 6365 din 12.08.2022; Proces - verbal de recepție cantitativă nr. 6372/16.08.2022; Proces - verbal de recepție și punere în funcțiune nr. 83625/03.10.2022. Societatea (...)SRL a fost responsabilă în procent de 100% de îndeplinirea obligațiilor contractuale. (...)SRL este furnizorul produselor care fac obiectul contractului. Valoarea contractului este de 4.273.400,02 lei, fără TVA (…) 3. contractul de achiziție publică de produse nr. 5667/17.05.2022 având ca obiect „Furnizare sistem de închiriat biciclete în cadrul proiectelor «Amenajare zonă de promenada pe Valea Borcutului și asfaltare străzi în Pagina 29 din 42
orașul Singeorz Băi»”, Cod SMIS 126356 și «Amenajare piste de Biciclete, pod rutier peste râul Someșul Mare și asfaltare străzi în orașul Singeorz Băi», cod SMIS 126357". Proces - verbal de recepție finală nr. 6517/06.10.2022. Societatea a fost responsabilă în procent de 100% de îndeplinirea obligațiilor contractuale. (...)SRL este furnizorul produselor care fac obiectul contractului. (…) Valoarea contractului este de 1.164.800 lei, fără TVA. (…) Din verificarea DUAE, Consiliul a constatat că aceste informații în referire la cele 3 contracte în susținerea experienței similare sunt consemnate de ofertanta câștigătoare. Mai mult, se constată că, în etapa finală de evaluare a ofertelor, respectiv a informațiilor prezentate de către (...)SRL în cadrul DUAE, în referire la cele 3 contracte indicate în susținerea experienței similare, prin adresa nr. 20159/29.08.2023, autoritatea contractantă i-a solicitat ofertantei să depună documente din care să reiasă, cu claritate, valoarea experienței similare indicate. Acestei solicitări, ofertanta i-a răspuns prin adresa nr. 7907/31.08.2023, prezentând facturile emise pentru fiecare din contractele prezentate, rezultând astfel valoarea finală a acestor contracte: 1. pentru contractul nr. 1304/11.02.2022 – 1.305.764 lei; 2. pentru contractul nr. 27394/18.04.2022 - 4.273.400,02 lei; 3. pentru contractul nr. 5667/17.05.2022 – 1.164.800 lei. Astfel că, din însumarea valorilor finale corespunzătoare celor 3 contracte rezultă suma de 6.743.964,02 lei (1.305.764 lei + 4.273.400,02 lei + 1.164.800 lei), și implicit îndeplinirea pragului valoric impus de autoritatea contractantă pentru experiența similară, 2.000.000 lei, conform cerinței de la pct. III.1.3.a) ”Capacitatea tehnică și/sau profesională”, din fișa de date a achiziției. Constatând că ofertanta câștigătoare a prezentat documente care confirmă cu claritate valoarea finală pentru fiecare dintre cele trei contracte indicate în DUAE pentru demonstrarea experienței similare impuse, astfel că, și pentru cele două contracte la care s-a referit contestatoarea, iar suma valorilor acestor 3 contracte depășește pragul valoric de 2.000.000 lei impus, se consideră că ofertanta a îndeplinit cerința de calificare privind experiența similară, prin raportare la pragul valoric impus de achizitoare. În condițiile în care ofertanta a demonstrat îndeplinirea contractelor în discuție pe baza facturilor prezentate, fiind indicate în DUAE și procesele – verbale de recepție finală și/sau procese – verbale de recepție cantitativă, nu se poate considera că vreunul dintre aceste contracte este irelevant pentru experiența similară impusă, astfel cum a susținut societatea contestatoare. Pentru aceste motive, critica contestatoarei din acest punct de vedere se consideră nefondată. Pagina 30 din 42
În ceea ce privește criticile contestatoarei în referire la neconformitatea ofertei tehnice depuse de (...)SRL, se constată că acestea vizează specificații tehnice impuse pentru Stațiile pentru biciclete (pct. A), pentru Bicicletele electrice (pct. B) și pentru Licență platformă software sistem bike - sharing (pct. D). Astfel, în referire la Stațiile pentru biciclete, cerința de la pct. a) din contestație „Bicicletele vor fi securizate în rastel folosind o bară rigidă cu rezistență sporită împotriva tăierii, cu blocare în minim 2 puncte având o grosime de minim 15mm pentru o siguranța sporită”, se constată că, în cadrul Formularului de propunere tehnică, ofertanta a susținut respectarea cerinței. Din procesul – verbal privind evaluarea conformității propunerilor tehnice cu prevederile caietului de sarcini nr. 17475/24.07.2023, se constată că, în referire la îndeplinirea cerinței în discuție, autoritatea contractantă a reținut pentru oferta câștigătoare următoarele: „Bicicletele vor fi securizate în rastel folosind o bară rigidă cu rezistență sporită împotriva tăierii, cu blocare în minim 2 puncte având o grosime de minim 15mm pentru o siguranța sporită”. Totodată, din verificarea informațiilor cuprinse în broșura producătorului, se constată că se confirmă îndeplinirea cerinței în analiză ”Andocarea bicicletelor se face folosind o piesă constructivă rigidă, rezistentă, cu blocare în 1/2/3 puncte având o grosime de minim 15 mm care să asigure buna securizare a acestora în stație”. Consiliul are în vedere faptul că Broșura producătorului a fost prezentată de ofertantă în acord cu cerințele impuse de autoritatea contractantă prin Formularul de propunere tehnică: ”… Ofertanții trebuie să prezinte Propunerea Tehnică ca parte a Ofertei, inclusiv orice alte anexe considerate relevante de către acesta pentru: i. demonstrarea
îndeplinirii
cerințelor
minime
și corespondența cu specificațiile tehnice/cerințe funcționale minime și/sau extinse …”. Astfel, din evaluarea efectuată de autoritatea contractantă, conform procesului – verbal nr. 17475/24.07.2023, s-a constatat că s-au reținut cele declarate de ofertantă în cuprinsul Formularului de propunere tehnică, fără a fi avute în vedere informațiile de confirmare prezentate de ofertată prin Broșura producătorului. Cu toate acestea, întrucât informațiile din Broșura producătorului erau de confirmare a specificației tehnice în discuție, acestea nu puteau fi ignorate.
Câtă vreme broșura producătorului confirmă îndeplinirea specificațiilor tehnice în analiză, nu se poate susține că oferta câștigătoare nu respectă cerința caietului de sarcini cum a susținut societatea contestatoare. Critica contestatoarei din acest punct de vedere se consideră nefondată. Pagina 31 din 42
În mod similar, se constată că broșura producătorului (...) (...) SRL, confirmă și celelalte specificații tehnice dintre cele criticate pentru Stațiile pentru biciclete, în acest sens fiind reținute următoarele: b) „Ventilarea incintei stâlpului de comandă se asigură prin flux de aer, circularea aerului fiind dirijată de ventilatoare, fiecare cu putere mai mare de 50 m3/h. Ventilatoarele vor dispune de reglarea automată a turației, prin configurare de la distanță din aplicația de backoffice”; c) „Fiecare slot de andocare din rastel va avea propria componentă de control (computer embedded) pentru a-i asigura funcționalitatea independent, evitând astfel defectarea întregului rastel în caz de avarie”; d) „Fiecare slot de andocare va fi prevăzut cu un sistem de avertizare care să confirme returnarea sau preluarea bicicletei prin LED-uri Roșu, Galben și Verde și prin semnal acustic”; e) „Elementul de blocare va conține atât echipamente de identificare a prezentei bicicletei cu senzori magnetici cât și a codului unic din bicicletă utilizând tehnologie RFID compatibilă cu ISO 14443 Mifare”; f) „Fiecare slot de andocare din rastel va oferi posibilitatea deblocării bicicletelor direct cu ajutorul aplicației de pe telefonul mobil și posibilitatea de eliberare a bicicletelor și prin smart card”. g) „Sistemul va elibera bicicleta printr-un impuls electromagnetic”. h) „Sistemul de andocare folosit în rastel va împiedica parcarea bicicletelor private și va fi compatibil numai cu sistemul de blocare a bicicletelor din sistemul de închiriere”. Totodată, se constată că broșura producătorului confirmă și specificații tehnice impuse pentru Bicicletele electrice și pentru Licență platformă software sistem bike – sharing, din oferta depuse de (...)SRL, dintre acestea fiind reținute următoarele: a) „Baterie Li-Ion 36V, 10Ah încorporate în cadrul bicicletei, inaccesibilă din exterior pentru utilizator, demontabilă doar cu unelte și dispozitive dedicate, asigurat astfel proiecție împotriva furtului și a vandalizării”; b) „Jante din aliaj ușor, fără întreținere, având spițe turnate cu secțiune mare pentru o rezistență sporită”. c) „Transmisie: prin ax cardanic, pentru o durabilitate sporită, fără întreținere, fără legătură directă între pedatala și roata spate pentru risc scăzut de blocare sau defectare a componentelor expuse, pentru un risc scăzut de accidentare și vandalizare”. Ofertanta a prezentat soluția clasică, cu transmitere pe bază de lanț, astfel cum s-a acceptat de către achizitoare prin clarificarea nr. 10765/12.05.2023. Astfel, prin adresa de clarificare amintită, față de întrebarea nr. 18 ”Vă rugăm să eliminați cerința ca transmisia să fie realizată prin ax cardanic și să acceptați biciclete ce sunt echipate cu modul de transmisie standard în această industrie și anume lanț. Prin impunerea acestei cerințe condiționați furnizarea unui singur produs cu proveniență asiatică. Cerința nu aduce nici un beneficiu autorității contractante sau utilizatorilor”, achizitoarea a prezentat următorul răspuns: ”Se acceptă inclusiv soluția de transmisie prin lanț”. Pagina 32 din 42
Cât privește referirea contestatoarei din cuprinsul concluziilor scrise, la faptul că acest răspuns (nr. 18) trebuia să fie avut în vedere de ofertantă împreună cu răspunsul de clarificare nr. 5 ”Se acceptă ofertarea unor sisteme superioare celor minimal solicitate astfel încât să nu existe riscul de defecțiuni sau blocare a componentelor expuse și pentru un risc scăzut de accidente și vandalizare”, este de reținut că, în conformitate cu art. 249 Cod proc. civ. sarcina probei revine celui care face o susținere, iar contestatoarea nu a prezentat suficiente argumente care să demonstreze că produsele ofertate de câștigătoarea procedurii nu respectă această cerință. Mai mult, Consiliul a analizat îndeplinirea cerinței corelat cu răspunsurile de clarificare nr. 5 și 18 din adresa nr. 10765/12.05.2023. Totodată, s-a reținut că, în referire la îndeplinirea acestei cerințe, prin cererea de intervenție, autoarea acesteia a precizat următoarele: ”Subscrisa îndeplinește cerința documentației de atribuire astfel cum aceasta urma să fie interpretată prin raportare la răspunsul la solicitarea de clarificări, fapt ce rezultă din broșura producătorului, depusă la paginile 268-270, în concret la pagina 269”. d) „Lungime maximă 2m”; a) „Posibilitatea de autentificare pe baza de Google, Facebook și Apple”; b) „Protejată împotriva creării de conturi false prin validări pe bază de număr de telefon unic per client și email cu prevenirea de reutilizare prin tehnologii de hacking”; c) „Permite plata prin card bancar”. Se constată în aceste condiții că produsul ofertat de (...)SRL este un produs care respectă cerința „Transmisie: prin ax cardanic, pentru o durabilitate sporită, fără întreținere, fără legătură directă între pedatala și roata spate pentru risc scăzut de blocare sau defectare a componentelor expuse, pentru un risc scăzut de accidentare și vandalizare”. Totodată, față de cele analizate în paginile de mai sus, se constată că produsul ofertat de (...)SRL respectă specificațiile tehnice impuse de autoritatea contractantă prin caietul de sarcini. Pe de altă parte, este de reținut că societatea contestatoare a recunoscut prin contestație că nu are cunoștință de oferta tehnică depusă de (...)SRL, criticile sale fiind formulate având în vedere ”datele și informațiile publice așa cum sunt acestea disponibile fie pe site-ul fabricanților componentelor/produselor în cauză, fie în cadrul altor proceduri de achiziție publică la care ofertanta a ofertat componentele/produsele respective. După acordarea accesului corespunzător la oferta tehnică vom fi în măsură să completăm aceste referințe pe baza pasajelor corespunzătoare din cadrul acesteia”. Astfel, se constată că societatea contestatoare nu a formulat critici față de oferta tehnică depusă de (...)SRL pe bază de informații certe, ci având la bază simple speculații că, din informații publice și din proceduri anterioare ar rezulta neconformitatea ofertei. Pagina 33 din 42
Este și motivul pentru care, fiind verificate specificații tehnice dintre cele criticate, pentru Stațiile pentru biciclete (pct. A), pentru Bicicletele electrice (pct. B) și pentru Licență platformă software sistem bike - sharing (pct. D), și constatând că acestea sunt conforme și confirmate de producătorul (...) (...), prin informațiile din broșura prezentată, Consiliul nu a mai procedat la verificarea tuturor specificațiilor tehnice criticate. Se consideră lipsită de relevanță afirmația contestatoarei cu privire la faptul că autoritatea contractantă nu i-a permis accesul la oferta tehnică depusă de (...)SRL, astfel că s-a raportat la informații de pe site- ul fabricanților componentelor/ produselor în cauză, precum și din proceduri de achiziție publică anterioare, în condițiile în care criticile trebuiau fundamentate pe informații certe și nu pe presupuneri. Mai mult, criticile se formulează cu respectarea termenului de contestare prevăzut la art. 8 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 101/2016 (10 zile) și nu după studierea dosarului cauzei la Consiliul, în afara termenului de contestare. Motivarea contestației, reprezentând un element esențial al acesteia, trebuie prezentată în cuprinsul ei, în interiorul termenului legal de contestare. Nicidecum motivarea contestației nu se poate realiza doar după ce contestatoarea consultă dosarul cauzei la Consiliu. Contestația trebuie să cuprindă motivarea integrală a ei, în fapt și în drept. În lumina legislației incidente, formularea și, implicit, motivarea contestației sunt independente de studiul dosarului cauzei de către contestatoare, dosar care, evident, nici nu există la data depunerii contestației, ci se întocmește ulterior de către organul administrativ- jurisdicțional. În consecință, și soluționarea contestației este și trebuie să fie independentă de studierea dosarului cauzei de către reclamantă. Nicio prevedere în vigoare nu leagă și, cu atât mai puțin, nu împiedică soluționarea contestației de către Consiliu de absența studierii dosarului de către părțile în conflict, în cele 20 de zile de care dispune organul jurisdicțional, dimpotrivă. Consiliul nu se poate substitui autoarei sesizării în ce privește invocarea tuturor motivelor concrete de nelegalitate a actelor atacate. Sesizarea trebuie realizată cu respectarea tuturor condițiilor prevăzute de lege, iar una dintre acestea este tocmai motivarea, care servește la determinarea exactă a obiectului judecății administrative, având în vedere principiul potrivit căruia judecata are loc în limitele sesizării. Altminteri, judecata ar echivala cu un control efectuat din oficiu de către Consiliu, inadmisibil în condițiile actualei legislații. Nu există temei legal pentru motivarea contestației în afara termenului stabilit de legiuitor, eventual după primirea dosarului achiziției publice. Pagina 34 din 42
Contestatoarea nu poate însărcina Consiliul să efectueze o cercetare in integrum a procedurii de atribuire sau o supraevaluare a ofertei concurente pe bază de supoziții. Relativ la cererea de studiere a documentelor de la dosarul cauzei, de acceptarea sau nu a ei nu trebuie să depindă motivarea contestației sau soluționarea ei. Cu alte cuvinte, legea este astfel construită încât o contestație trebuie să cuprindă motivele de nelegalitate și netemeinicie a actelor atacate – motivele pe care se bazează calea de atac –, iar nu să fie o formă fără fond, motivată pe parcursul procesului, în urma accesului la dosarul achiziției publice. Contestația este și rămâne o cale de atac independentă de studierea dosarului cauzei de către părți, cum s-a spus mai înainte. Completarea contestației adusă de (...) SRL prin intermediul concluziilor scrise depuse la Consiliu la 10.10.2023, cu critici formulate împotriva ofertei câștigătoare, a cărei neconformitate o susține, vor fi înlăturate ca inadmisibile și nu vor fi reținute pentru analizare, depășind cadrul procesual cu care a fost învestit, raportat la prevederile art. 21 alin. (3) din Legea nr. 101/2016. Astfel fiind, motivele formulate de (...) SRL în cuprinsul "concluziilor scrise" depuse la Consiliu la 10.10.2023, care nu se regăsesc în contestație, vor fi înlăturate de acesta ca inadmisibile pe calea "concluziilor scrise". Faptul că o contestație formulată pe bază de presupuneri este nefondată și că prin concluzii scrise nu se poate schimba cadrul procesului, prin prezentarea motivelor concrete de contestare, a fost hotărât definitiv de instanțele judecătorești în numeroase cauze în materia achizițiilor publice, neputând fi pus la îndoială acum de către Consiliu. Pe de altă parte, susținerea contestatoarei din cuprinsul concluziilor scrise, cu referire la faptul că propunerea tehnică depusă de ofertanta câștigătoare nu poate fi considerată conformă, în condițiile în care ”toate produsele implementate până la acest moment … sunt complet diferite de cele solicitate în prezenta procedură”, se consideră nefondată. Doar pentru că, până în prezent a implementat produse diferite de cele din prezenta procedură, nu înseamnă că ofertanta (...)SRL nu are capacitatea de a oferta produse conforme, câtă vreme specificațiile tehnice sunt confirmate de broșura producătorului (15 pagini, inclusiv două Declarații de conformitate ale producătorului și nu 4 pagini cum a susținut contestatoarea), confirmată prin semnătură și ștampilă de către acesta. Specificațiile tehnice din broșura producătorului (...) (...) SRL (pag. 268 - 282) fiind de confirmare a specificațiilor tehnice impuse de autoritatea contractantă pentru produsele care se vor achiziționa, nu puteau fi ignorate. Pagina 35 din 42
Mai mult, în condițiile în care specificațiile tehnice ofertate respectau specificațiile tehnice impuse, nu existau motive pentru care autoritatea contractantă să solicite clarificări, conform art. 134 alin. (1) din HG nr. 395/2016, cum a susținut societatea contestatoare. Prin urmare, raportat la cele constatate, neputându-se ignora broșura producătorului, însușită de acesta, în care sunt evidențiate specificațiile tehnice impuse de achizitoare pentru produsele care se achiziționează, în lipsa altor critici/dovezi/probe care să demonstreze că acest document nu poate fi avut în vedere, Consiliul va respinge ca nefondată solicitarea contestatoarei de constatare a neconformității ofertei tehnice depuse de (...)SRL. Cât privește critica contestatoarei cu referire la neconformitatea ofertei financiare depuse de (...)SRL, se constată că este motivată astfel: ”(46) Ofertanții nu trebuie sa vicieze rezultatul procedurii, prin ofertarea unor preturi fără suport legal, in baza unor supoziții proprii, prin prezentarea unor fapte pentru care autoritatea contractanta avea obligația de a evalua ofertele financiare tinand seama de toate elementele avute in vedere la stabilirea preţului, pentru a se asigura de fezabilitatea si sustenabilitatea acestuia. (47) Prin urmare, in condițiile in care propunerea financiara este elaborata fara a avea in vedere toate costurile pe care le implica cerințele tehnice ale documentaţiei de atribuire, este evident ca, pentru a se încadra in propunerea financiara, ofertanții fie nu vor respecta cerințele caietului de sarcini, fie vor vicia rezultatul procedurii prin ofertarea unor preturi nesustenabile, care nu sunt rezultatul liberei concurente sau care nu pot fi justificate decât in baza unei simple decizii comerciale. (48) Având in vederea neconformitatea ofertei tehnice demonstrată mai sus, consideram ca întocmirea propunerii financiare de către ofertanta (...)cu nerespectarea prevederilor obligatorii ale documentației de atribuire conduce la respingerea obligatorie a ofertei”. În condițiile în care nu s-a constatat în cele mai sus analizate neconformitatea propunerii tehnice, în mod lipsit de echivoc nu se poate constata neconformitatea ofertei financiare. Este de reținut și faptul că, potrivit procesului – verbal privind evaluarea propunerilor financiare, inclusiv verificarea conformității acestora cu propunerile tehnice nr. 18901/09.08.2023, oferta câștigătoare (...)SRL are valoarea de 2.097.021,00 lei, fără TVA, ceea ce reprezintă 94,4% din valoarea estimată a contractului de furnizare care se atribuire, în timp ce oferta contestatoarei (...) SRL are valoarea de 1.887.056,00, fără TVA, ceea ce reprezintă 85% din valoarea estimată. Având o valoare care reprezintă 94,9% din valoarea estimată, mai mare de 80% (pragul corespunzător ofertei presupus neobișnuit de scăzute), și fiind mai mare decât valoarea ofertată de societatea contestatoare, nu se poate considera, în absența unor motive concrete, neconformitatea ofertei financiare depuse de (...)SRL. Pagina 36 din 42
Vizavi de critica contestatoarei legată de faptul că autoritatea contractantă nu i-a pus la dispoziție documente privind oferta câștigătoare, respectiv propunerea tehnică, propunerea financiară și răspunsurile de clarificare ale acestei ofertante, se reține că ofertanta a prezentat: 1. Declarație pe proprie răspundere privind partea/părțile din propunerea tehnică și/sau din propunerea financiară declarate confidențiale, clasificate sau protejate de un drept de proprietate intelectuală; 2. Acord de confidențialitate din 31.05.2023. Prin Declarația pe propria răspundere, ofertanta a prezentat motivele pentru care a considerat că propunerea tehnică, propunerea financiară, inclusiv răspunsurile de clarificări în referire la acestea, sunt confidențiale. În susținerea motivelor de confidențialitate, ofertanta a prezentat Acordul de confidențialitate din 31.05.2023 încheiat între (...)SRL, în calitate de ofertantă și (...) (...) SRL, în calitate de producător al sistemelor bikesharing. În aceste condiții, conduita achizitoarei de a nu-i pune la dispoziție contestatoarei propunerea tehnică și propunerea financiară a ofertantei (...)SRL, inclusiv răspunsurile de clarificare nu poate fi sancționată de Consiliu, câtă vreme legislația a urmărit asigurarea unei protecții a informațiilor cuprinse în ofertele operatorilor economici, informații pe care aceștia le pun la dispoziția organizatorilor în cadrul procedurilor de atribuire. Autorității contractante îi revine sarcina de a păstra confidențialitatea informațiilor, accesul la acestea urmând a fi asigurat într-o manieră care să nu determine divulgarea unor astfel de informații. În acest sens, este și Hotărârea Curții Europene de Justiție în cauza Varec, C-450/06, precum și Hotărârea Tribunalului Uniunii Europene din 21 septembrie 2016, Secolux/Comisia, T-363/14. Și practica constantă a Consiliului este în a considera că incumbă autorității contractante obligația de a asigura păstrarea confidențialității documentelor astfel declarate de ofertanți și protejarea acestora de eventualele prejudicii determinate de o divulgare a lor celorlalți participanți la procedură. Totodată, se reține că, în aplicarea dispozițiilor art. 19 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 potrivit cărora La cerere, părțile cauzei au acces la documentele dosarului constituit la Consiliu, în aceleași condiții în care se realizează accesul la dosarele constituite la instanțele de judecată potrivit prevederilor Legii nr. 134/2010, republicată, cu modificările ulterioare, cu excepția documentelor pe care operatorii economici le declară ca fiind confidențiale, întrucât cuprind, fără a se limita la acestea, secrete tehnice și/sau comerciale, stabilite conform legii, iar dezvăluirea acestora ar prejudicia interesele legitime ale operatorilor economici, în special în ceea ce privește secretul comercial și proprietatea intelectuală. Caracterul confidențial trebuie demonstrat prin orice mijloace de probă, și cu luarea în considerare a Pagina 37 din 42
explicațiilor aduse prin Declarația de confidențialitate, precum și prin Acordul de confidențialitate din 31.05.2023, Consiliul a pus la dispoziția (...) SRL, documentele din dosarul constituit, cu excepția celor declarate confidențiale. În aceeași cauză Varec, C-450/06, în referire la modul de acțiune al organismului responsabil cu soluționarea căilor de atac, s-au stabilit următoarele: 39 Desigur, aceste dispoziții vizează conduita autorităților contractante. Totuși, se impune să se recunoască faptul că efectul util al acestora ar fi grav compromis dacă, în cadrul unei căi de atac formulate împotriva unei decizii luate de o autoritate contractantă referitoare la o procedură de atribuire a unui contract de achiziții publice, toate informațiile privind această procedură de atribuire ar trebui, fără nicio limitare, puse la dispoziția autorului acestei acțiuni și chiar a altor persoane, precum intervenienții. 40 Într- un asemenea caz, simpla introducere a unei căi de atac ar da acces la informații care ar putea fi utilizate pentru a denatura concurența sau pentru a aduce atingere intereselor legitime ale operatorilor economici care au participat la procedura de atribuire a contractului de achiziții publice în discuție. O astfel de posibilitate ar putea chiar stimula operatorii economici să introducă acțiuni doar în simplul scop de a obține acces la secretele comerciale ale concurenților lor. (…) 43 În consecință, în cadrul exercitării unei căi de atac în materie de atribuire a unui contract de achiziții publice, organismul responsabil cu această procedură trebuie să poată decide că informațiile conținute în dosarul referitor la o astfel de procedură de atribuire nu se transmit părților și avocaților acestora dacă acest lucru este necesar pentru a asigura protecția concurenței loiale sau a intereselor legitime ale operatorilor economici impusă de dreptul comunitar. 44 Se pune problema dacă această interpretare este conformă noțiunii de proces echitabil în sensul articolului 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, semnată la Roma la 4 noiembrie 1950 (denumită în continuare „CEDO”). 45 Într- adevăr, după cum reiese din decizia de trimitere, Varec a invocat în fața Conseil d’État că dreptul la un proces echitabil implică garantarea caracterului contradictoriu al oricărei proceduri judiciare, că principiul contradictorialității reprezintă un principiu general de drept, că își găsește temeiul în articolul 6 din CEDO și că acest principiu implică dreptul părților la un proces de a lua cunoștință de toate înscrisurile sau observațiile prezentate instanței pentru a influența decizia acesteia și pentru a le discuta. 46 În această privință, trebuie subliniat că articolul 6 alineatul (1) din CEDO prevede, printre altele, că „[o]rice persoană are dreptul la judecarea în mod Pagina 38 din 42
echitabil, în mod public și într- un termen rezonabil a cauzei sale, de către o instanță independentă și imparțială […]”. Potrivit jurisprudenței constante a Curții Europene a Drepturilor Omului, caracterul contradictoriu al unei proceduri reprezintă unul dintre elementele care permit să se aprecieze caracterul echitabil al acesteia, însă poate fi pus în balanță cu alte drepturi și interese. 47 Principiul contradictorialității implică, în general, dreptul părților la un proces de a lua cunoștință de probele și de observațiile prezentate în fața instanței și de a le discuta. Cu toate acestea, în anumite cazuri, poate fi necesar ca anumite informații să nu fie comunicate părților pentru a putea garanta drepturile fundamentale ale unui terț sau pentru a proteja un interes public important (a se vedea Curtea Europeană a Drepturilor Omului, Hotărârea Rowe și Davis împotriva Regatului Unit din 16 februarie 2000, Recueil des arrêts et décisions 2000- II, § 61, și Hotărârea V. împotriva Finlandei din 24 aprilie 2007, nepublicată încă în Recueil des arrêts et décisions, § 75). (…) 50 În sfârșit, menținerea unei concurențe loiale în cadrul procedurilor de atribuire a contractelor de achiziții publice reprezintă un interes public important, a cărui apărare este admisă în temeiul jurisprudenței citate la punctul 47 din prezenta hotărâre. 51 Rezultă astfel că, în cadrul unei căi de atac formulate împotriva unei decizii luate de o autoritate contractantă referitoare la o procedură de atribuire a unui contract de achiziții publice, principiul contradictorialității nu implică faptul că părțile au un drept de acces nelimitat și absolut la toate informațiile referitoare la respectiva procedură de atribuire care au fost depuse la organismul responsabil cu calea de atac respectivă. Dimpotrivă, acest drept de acces trebuie pus în balanță cu dreptul altor operatori economici la protecția informațiilor confidențiale și a secretelor comerciale ale acestora. 52 Principiul protecției informațiilor confidențiale, precum și a secretelor comerciale trebuie pus în aplicare astfel încât să fie compatibil cu cerințele unei protecții juridice efective și cu respectarea dreptului la apărare al părților în litigiu (a se vedea, prin analogie, Hotărârea din 13 iulie 2006, Mobistar, C- 438/04, Rec., p. I- 6675, punctul 40) și, în cazul unei căi de atac în fața unei instanțe sau al unei căi de atac în fața unui alt organism care este o instanță sau tribunal în înțelesul articolului 234 CE, astfel încât să se asigure Pagina 39 din 42
respectarea faptului că procedura, în ansamblul său, respectă dreptul la un proces echitabil. 53 În acest scop, organismul responsabil cu procedurile privind căile de atac trebuie în mod necesar să poată dispune de informațiile necesare pentru a se putea pronunța în cunoștință de cauză, inclusiv de informațiile confidențiale și de secretele comerciale (a se vedea, prin analogie, Hotărârea Mobistar, citată anterior, punctul 40). (…) În același sens s-a reținut și în Hotărârea Curții din 31 ianuarie 2008 — Comisia Comunităților Europene/Regatul Spaniei, Cauza C-32/07 (pct. 37-55). De asemenea, este de amintit Hotărârea Curții din 7 septembrie 2021 - „Klaipėdos regiono atliekų tvarkymo centras” UAB în cauza C-927/19, (pct. 113-136) și pct. 137 Având în vedere considerațiile care precedă, trebuie să se răspundă la a patra, a opta și a noua întrebare că: – articolul 1 alineatul (1) al patrulea paragraf și articolul 1 alineatele (3) și (5) din Directiva 89/665, precum și articolul 21 din Directiva 2014/24, citit în lumina principiului general de drept al Uniunii la o bună administrare, trebuie interpretate în sensul că o autoritate contractantă, sesizată de un operator economic cu o cerere de comunicare a informațiilor considerate confidențiale cuprinse în oferta unui concurent căruia ia fost atribuit contractul, nu este obligată să comunice aceste informații atunci când transmiterea lor ar conduce la încălcarea normelor de drept al Uniunii referitoare la protecția informațiilor confidențiale, chiar dacă cererea operatorului economic este prezentată în cadrul unei căi de atac a aceluiași operator privind legalitatea aprecierii de către autoritatea contractantă a ofertei concurentului. Atunci când refuză să transmită asemenea informații sau când, odată cu formularea unui astfel de refuz, respinge calea de atac administrativă formulată de un operator economic cu privire la legalitatea aprecierii ofertei concurentului în cauză, autoritatea contractantă este obligată să evalueze comparativ dreptul solicitantului la bună administrare și dreptul concurentului la protecția informațiilor confidențiale, așa încât decizia sa de refuz sau decizia sa de respingere să fie motivată, iar dreptul la o cale de atac eficientă de care beneficiază un ofertant respins să nu fie lipsit de efect util; 3/30/22, 6:19 PM CURIA
–
Documents https://curia.europa.eu/ juris/
document/ document_print.jsf? docid=245661&text=&dir=&doclang=RO&part=1&occ=first&mode=lst&pageIn dex=0… 30/35 – articolul 1 alineatul (1) al patrulea paragraf și articolul 1 alineatele (3) și (5) din Directiva 89/665, precum și articolul 21 din Directiva 2014/24, citite în lumina articolului 47 din cartă, trebuie interpretate în sensul că instanța națională competentă sesizată cu o cale de atac împotriva deciziei unei autorități contractante prin care se refuză comunicarea către un operator economic a informațiilor considerate confidențiale cuprinse în documentația transmisă de concurentul căruia ia fost atribuit contractul sau cu o cale de atac Pagina 40 din 42
împotriva deciziei unei autorități contractante de respingere a căii de atac administrative formulate împotriva unei astfel de decizii de refuz este obligată să evalueze comparativ dreptul solicitantului de a beneficia de o cale de atac efectivă și dreptul concurentului său la protecția informațiilor confidențiale și a secretelor comerciale ale acestuia. În acest scop, instanța menționată, care trebuie în mod necesar să dispună de informațiile necesare, inclusiv de informațiile confidențiale și de secretele comerciale, pentru a fi în măsură să se pronunțe în deplină cunoștință de cauză cu privire la caracterul comunicabil al informațiilor menționate, trebuie să procedeze la o examinare a tuturor elementelor de fapt și de drept pertinente. Ea trebuie de asemenea să poată anula decizia de refuz sau decizia de respingere a căii de atac administrative, dacă acestea sunt nelegale, și, dacă este cazul, să trimită cauza autorității contractante sau chiar să adopte ea însăși o nouă decizie dacă dreptul său național îi permite acest lucru. Astfel, Consiliul, considerând susținerile contestatoarei legate de caracterul confidențial al documentelor respective lipsite de temei, nu a permis accesul la acele informații declarate confidențiale, dat fiind faptul că a fost îndeplinită procedura stabilită de legiuitor la art. 19 alin. (3) din Legea nr. 101/2016, respectiv În sensul alin. (1), documentele sunt marcate sau indicate de către ofertanți, în mod explicit și vizibil, ca fiind confidențiale. Consultarea documentelor confidențiale din oferte este permisă numai cu acordul scris al respectivilor ofertanți. Mai mult, Consiliul a asigurat accesul contestatoarei la procesele – verbale de evaluare a ofertelor în integralitate, precum și la raportul procedurii. Critica contestatoarei și din acest punct de vedere se consideră nefondată. Cât privește solicitarea contestatoarei de obligare a autorității contractante la reevaluarea ofertei (...)SRL cu consecința stabilirii inadmisibilității, inacceptabilității și neconformității acesteia și a declarării ofertei subscrisei ca fiind câștigătoare, se vor respinge, ca nefondate, nefiind constatată vreo încălcare a legislației în materia achizițiilor publice la evaluarea ofertei depuse de (...)SRL. Față de cele reținute, în temeiul art. 26 alin. (6) din Legea nr. 101/2016, Consiliul va respinge, ca nefondată, contestația formulată de (...) SRL, în contradictoriu cu ORAȘUL (...). Pe cale de consecință, Consiliul va admite cererea de intervenție formulată de (...)SRL.
Pentru aceste motive, în baza legii și a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DECIDE: Respinge, ca nefondată, contestația depusă de (...) SRL, cu sediul în sat ..., în contradictoriu cu ORAȘUL (...), cu sediul în (...), ...., în calitate de autoritate contractantă. Pagina 41 din 42
Admite cererea de intervenție depusă de (...)SRL, cu sediul în .... Prezenta decizie este obligatorie pentru părți. Împotriva ei se poate formula plângere, în termen de zece zile. Pagina 42 din 42
Legăturile se bazează pe coduri CPV sau critici comune din buletin. Verificați faptele și motivarea fiecărui document.