AchiziaBibliotecă
Instrumentele Achizia
Aspect

Document CNSC

Decizie CNSC 2296/2023

ECO SUD SA în contradictoriu cu SECTORUL 2 AL MUNICIPIULUI BUCURESTI

Decizia CNSC nr. 2296/C8/2423 din 29.09.2023

Link permanent

Identificare și pasaje din sursă

Decizia CNSC nr. 2296/C8/2423 din 29.09.2023

Data din document
2023-09-29
Complet
C8

Obiectul procedurii

având ca obiect „Servicii de delegare temporară activități specifice serviciului public de salubrizare, respectiv a activității de sortare a deșeurilor de hârtie/carton, metal/ plastic și sticlă, sectorul 2 al municipiului București”, s-a solicitat: - în principal, anularea Procedurii de atribuire, potrivit art. 50 alin. (8) lit. c) din Legea nr. 101/2016, coroborat cu art. 212 alin. (1) lit. c) și art. 212 alin. (2) din Legea nr. 98/2016 privind achizițiile publice; - în subsidiar, obligarea autorității contractante la remedierea documentației de atribuire și a modificărilor aduse prin Răspunsul consolidat la solicitările de clarificări înregistrat sub nr. 154616/ 25.08.2023, și la prelungirea termenului de pregătire a ofertelor, Pagina 1 din 2
Verifică pasajul în context →

Soluția, din document

CONSILIUL DECIDE: Admite, în parte, contestația formulată de ECO SUD SA, în contradictoriu cu SECTORUL 2 AL MUNICIPIULUI BUCUREȘTI și obligă autoritatea contractantă ca, în termen de 10 zile de la primirea decizie, să modifice documentația de atribuire conform motivării. Respinge, ca nefondat, capătul de cerere privitor la anularea procedurii de atribuire. Prezenta decizie este obligatorie pentru părțile cauzei. Împotriva prezentei decizii se poate formula plângere în termen de 10 zile de la comunicare pentru părțile cauzei, respectiv de la data luării la cunoștință de către alte persoane vătămate.
Verifică pasajul în context →

Considerente, din document

(5) Toate cerințele privind capacitatea solicitate de autoritatea contractantă trebuie să aibă legătură cu obiectul contractului de achiziție publică/acordului-cadru și să fie proporționale prin raportare la obiectul acestuia.” Astfel, Consiliul constată că nu este restrictivă cerința de experiență similară, privitoare la cantitatea de 20.479,54 tone/an. Pe de altă parte, Consiliul observă că experiența similară nu se raportează doar la servicii derulate în Sectorul 2. Cerința de calificare privește contracte încheiate în ultimii 3 ani, indiferent de zona unde au fost prestate. Așadar, susținerea că în ultimul an, în Sectorul 2, nu a fost colectată cantitatea de 20,479.54 tone nu poate fi considerată pertinentă de către Consiliu, din moment ce experiența similară nu se referă la acest UAT. Tot față de experiența similară, contestatorul consideră că aceasta ar fi identică cu cea din contract și solicită modificare cerinței în „servicii de sortare a deșeurilor municipale și a deșeurilo…
Verifică pasajul în context →

Extrase din documentele asociate, fără completări sau interpretare juridică. Anonimizarea sursei este păstrată.

Decizie 2296/2023

Decizie CNSC
An dosar: 2023Înregistrare: 47074Data înregistrării: 2023-08-29
ContestatorECO SUD SACUI 13838255
Autoritate contractantăSECTORUL 2 AL MUNICIPIULUI BUCURESTI

2023_2296_2023_Decizie_2296.pdf, BO2023_2296_2023_BO2023_2296.pdf

Document publicat în registru

PDF CNSC

Text extras automat; verificați forma originală în PDF.

Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.

Citește textul integral · 2.952 caractere
§ 1

În conformitate cu prevederile art. 12 alin. (1) și ale art. 27 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, Consiliul adoptă următoarea: DECIZIE Nr. 2296/C8/2423 Data: 29.09.2023 Prin contestația nr. 3696/28.08.2023, înregistrată la CNSC cu nr. 47074/29.08.2023, formulată de ECO SUD SA, cu sediul în București, str. Ankara nr. 3, sector 1, înregistrată la Registrul Comerțului sub nr. J40/4022/2001, având CUI RO13838255, reprezentată legal prin Adrian Mirel Scarlat – director general, împotriva documentației de atribuire elaborată de SECTORUL 2 AL MUNICIPIULUI BUCUREȘTI, cu sediul în București, str. Chiristigiilor nr. 11-13, sector 2, în calitate de autoritate contractantă, reprezentată convențional de Firon BAR-NIR SCPA, în cadrul procedurii de negociere fără publicare a unui anunț de participare, organizată în vederea atribuirii contractului având ca obiect „Servicii de delegare temporară activități specifice serviciului public de salubrizare, respectiv a activității de sortare a deșeurilor de hârtie/carton, metal/ plastic și sticlă, sectorul 2 al municipiului București”, s-a solicitat: - în principal, anularea Procedurii de atribuire, potrivit art. 50 alin. (8) lit. c) din Legea nr. 101/2016, coroborat cu art. 212 alin. (1) lit. c) și art. 212 alin. (2) din Legea nr. 98/2016 privind achizițiile publice; - în subsidiar, obligarea autorității contractante la remedierea documentației de atribuire și a modificărilor aduse prin Răspunsul consolidat la solicitările de clarificări înregistrat sub nr. 154616/ 25.08.2023, și la prelungirea termenului de pregătire a ofertelor, Pagina 1 din 2

§ 2

raportat la volumul și complexitatea remedierilor necesar a fi aduse, potrivit art. 153 alin. (2) din Legea nr. 98/2016. De asemenea, s-a solicitat și suspendarea continuării procedurii până la soluționarea fondului cauzei, în temeiul art. 22 alin. (1) din Legea nr. 101/2016, capăt de cerere soluționat prin Încheierea nr. 2488/C8/2423/ 01.09.2023, în sensul respingerii. Pentru aceste motive, în baza legii și a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DECIDE: Admite, în parte, contestația formulată de ECO SUD SA, în contradictoriu cu SECTORUL 2 AL MUNICIPIULUI BUCUREȘTI și obligă autoritatea contractantă ca, în termen de 10 zile de la primirea decizie, să modifice documentația de atribuire conform motivării. Respinge, ca nefondat, capătul de cerere privitor la anularea procedurii de atribuire. Prezenta decizie este obligatorie pentru părțile cauzei. Împotriva prezentei decizii se poate formula plângere în termen de 10 zile de la comunicare pentru părțile cauzei, respectiv de la data luării la cunoștință de către alte persoane vătămate.

Motivare publicată în buletin

PDF CNSC

Text extras automat; verificați forma originală în PDF.

Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.

Citește textul integral · 76.835 caractere
§ 1

În conformitate cu prevederile art. 12 alin. (1) și ale art. 27 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, Consiliul adoptă următoarea: DECIZIE Nr. 2296/C8/2423 Data: 29.09.2023 Prin contestația nr. 3696/28.08.2023, înregistrată la CNSC cu nr. 47074/29.08.2023, formulată de .. cu sediul în ... înregistrată la Registrul Comerțului sub nr. ..., având CUI ...5, reprezentată legal prin ...– director general, împotriva documentației de atribuire elaborată de ..., cu sediul în .... în calitate de autoritate contractantă, reprezentată convențional de ...., în cadrul procedurii de negociere fără publicare a unui anunț de participare, organizată în vederea atribuirii contractului având ca obiect „Servicii de delegare temporară activități specifice serviciului public de salubrizare, respectiv a activității de sortare a deșeurilor de hârtie/carton, metal/ plastic și sticlă, sectorul 2 al municipiului București”, s-a solicitat: - în principal, anularea Procedurii de atribuire, potrivit art. 50 alin. (8) lit. c) din Legea nr. 101/2016, coroborat cu art. 212 alin. (1) lit. c) și art. 212 alin. (2) din Legea nr. 98/2016 privind achizițiile publice; - în subsidiar, obligarea autorității contractante la remedierea documentației de atribuire și a modificărilor aduse prin Răspunsul consolidat la solicitările de clarificări înregistrat sub nr. 154616/ 25.08.2023, și la prelungirea termenului de pregătire a ofertelor, raportat la volumul și complexitatea remedierilor necesar a fi aduse, potrivit art. 153 alin. (2) din Legea nr. 98/2016. Pagina 1 din 27

§ 2

De asemenea, s-a solicitat și suspendarea continuării procedurii până la soluționarea fondului cauzei, în temeiul art. 22 alin. (1) din Legea nr. 101/2016, capăt de cerere soluționat prin Încheierea nr. 2488/C8/2423/ 01.09.2023, în sensul respingerii. CONSILIUL NAȚIONAL DE SOLUȚIONARE A CONTESTAȚIILOR, asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin contestația formulată, .... critică unele prevederi ale documentației de atribuire și ale răspunsurilor la solicitările de clarificări, pe care le consideră nelegale. Prima critică privește alegerea autorității contractante de a derula prezenta procedură prin negociere fără publicarea unui anunț de participare. A. Potrivit contestatorului, dat fiind că în cuprinsul documentației de atribuire nu se indică și nici nu se justifică alegerea procedurii de negociere fără publicare a unui anunț de participare și nici ipoteza la care s-a raportat autoritatea contractantă, din analiza situațiilor care permit aplicarea acestei proceduri, rezultă că singura ipoteză care ar putea fi luată în calcul la organizarea acestei proceduri este cea prevăzută la art. 104 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 98/2016. Or, pe lângă faptul că în documentația de atribuire publicată, autoritatea contractantă nu a justificat alegerea procedurii și încadrarea în una dintre situațiile prevăzute de lege, respectiv de dispozițiile art. 104 din Legea nr. 98/2016, nici nu se încadrează în vreuna din aceste situații, cu atât mai puțin în cea prevăzută de dispozițiile art. 104 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 98/2016, dat fiind că dispozițiile legale în vigoare (art. V alin. (2) din OUG nr. 133/2022) au stabilit clar în sarcina autorităților administrației publice locale ale unităților/subdiviziunilor administrativ-teritoriale, încă de la data de 30 septembrie 2022 (data intrării în vigoare), obligația de a încheia contracte de delegare de gestiune pentru activitățile de sortare, fiind stabilit inițial un termen limită la data de 31.01.2023 iar, ulterior, acesta fiind decalat pentru data de 31.12.2023, până la această dată fiind posibilă desfășurarea activității de sortare cu operatorii economici care dețin doar autorizație de mediu. Astfel, având în vedere momentul de la care s-a prevăzut clar obligația autorității contractante de a încheia contracte de delegare de gestiune pentru activitatea de sortare - 30.09.2022 și faptul că au trecut mai bine de 10 luni de la acea dată, timp suficient pentru a pregăti documentația și a derula oricare din procedurile competitive prevăzute de lege, nu se poate susține că ar fi incidente motive de extremă urgență, determinate de evenimente care nu puteau fi prevăzute de către autoritatea contractantă.

§ 3

Pe de altă parte, nu se poate susține nici că termenele pentru procedurile de licitație deschisă, licitație restrânsă, negociere competitivă sau procedură simplificată nu pot fi respectate, dat fiind că între data instituirii obligației legale – „30.09.2023” și data limită instituită pentru îndeplinirea obligației - 31.12.2023 este un interval de 15 luni, timp suficient pentru respectarea termenelor legale prevăzute in procedurile de licitație deschisă, licitație restrânsă, negociere competitivă sau procedură simplificată, astfel că aplicarea procedurii de negociere fără publicare prealabilă a unui anunț de participare nu se justifică nici din această perspectivă. Mai mult, există premisa respectării acestor termene și raportat la data declanșării procedurii de negociere fără publicare a unui anunț de participare - 21.08.2023, până la data de 31.12.2023 existând un interval de 4 luni care permite respectarea termenelor pentru procedurile de licitație deschisă, licitație restrânsă, negociere competitivă sau procedură simplificată. În plus, legislația specifică serviciilor de salubrizare - Legea nr. 101/2006 - permite derularea procedurii de negociere fără publicare prealabilă a unui anunț de participare pe motive de urgență într-o singură ipoteză: „în cazul încetării înainte de termen a contractului/contractelor de delegare a gestiunii prin care se implementează proiecte de investiții în sistemul de management al deșeurilor finanțate din fonduri nerambursabile, asociația de dezvoltare intercomunitară are obligația de a încheia contracte de servicii, pe motive

§ 4

de

§ 5

urgență,

§ 6

în

§ 7

vederea

§ 8

asigurării continuității activității/activităților ce au făcut obiectul contractului de delegare care a încetat; în cazul în care, în exercitarea acestei obligații, asociația de dezvoltare intercomunitară aplică prevederile art. 104 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 98/2016, cu modificările și completările ulterioare, aceasta are obligația să inițieze o nouă procedură competitivă pentru atribuirea altui contract de delegare a gestiunii, în paralel cu aplicarea procedurii de negociere fără publicare." Mai arată contestatorul că, la art. art. 148 din legea nr. 101/2006 se prevede clar că, în vederea asigurării continuității activităților de salubrizare din punct de vedere cantitativ și calitativ, conform exigenței/cerinței fundamentate care definește organizarea și funcționarea serviciilor de utilități publice prevăzute la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 51/2006, republicată, cu modificările și completările ulterioare, precum și pentru respectarea dispozițiilor privind finanțarea serviciului prin aplicarea unui singur tarif pentru aceeași prestație, prevederile art. 68-70 din Legea nr. 98/2016, cu modificările și completările ulterioare, nu sunt aplicabile pentru atribuirea contactelor care au ca obiect prestarea activității/ activităților de salubrizare. Pagina 3 din 27

§ 9

Prin urmare, potrivit acestor dispoziții legale, rezultă că nu este permisă aplicarea procedurii de negociere fără publicare prealabilă a unui anunț de participare pentru atribuire a unui contract de delegare de gestiune care are ca obiect servicii de salubrizare în alte situații decât cea prevăzută la art. 142 din Legea nr. 101/2006, situație în care nu este incidentă în cadrul prezentei proceduri. B. O altă critică a contestatorului, privește cerințele de experiență similară, astfel cum au fost impuse prin documentația de atribuire, atât în forma inițială, cât și în cea reformulată prin Răspunsul nr. 10 la solicitările de clarificări înregistrat sub nr. 155605/25.08.2023, susținând că acestea nu respectă cerința de a fi proporționale cu obiectul achiziției, restrângând în mod artificial concurența, contrar dispozițiilor art. 178 alin. (1) din Legea nr. 98/2016. Astfel, .... apreciază că cerința privind cantitatea de deșeuri cerută ca experiență similară, raportată la un an de zile, este exagerată, neținând cont nici de cantitatea anuală de deșeuri ce urmează a face obiectul contractului de achiziție nici cu privire la dimensiunea activității de sortare a deșeurilor și a tipurilor de deșeuri ce puteau face obiectul activității de sortare în perioada anterioară. Potrivit contestatoarei, impunerea unei cerințe ca ofertantul să probeze că a prestat și dus la bun sfârșit în ultimii 3 ani, în cadrul unuia sau a maximum 3 contracte, servicii similare constând în servicii de sortare a minim 20,479.54tone/an (28.000 tone/an în forma inițială) de deșeuri (hârtie, carton, metal, plastic și sticlă), apare ca fiind exagerată și disproporționată, raportat la obiectul contractului (servicii de sortare) și la gradul de colectare separată a deșeurilor reciclabile și sortare a acestora în ultimii ani la nivelul Municipiului București, în condițiile în care: (1) cantitatea estimată de deșeuri ce urmează a intra în stația de sortare în anul 1 este de aprox. 20,479.54 tone: (2) în ultimii ani, cantitatea totală anuală de deșeuri reciclabile colectate separat (luând în calcul doar deșeurile de hârtie, carton, metal, plastic si sticlă) la nivelul Municipiului București nu depășește 40.000 tone, așa cum reiese din Planul de gestionare al deșeurilor din Municipiul București (2020 -2025) - pag. 66, iar în ceea ce privește cantitatea de deșeuri reciclabile colectate separat la nivelul Sectorului 2 al Municipiului București în perioada 2018-2021 aceasta este de doar 7.326 tone de deșeuri, așa cum rezultă din Tabelul 3-8: Cantități de deșeuri menajere și similare colectate separat, pe tipuri de deșeuri, 2018- 2021; (3) niciun operator economic nu a asigurat integral în ultimii ani serviciul de sortare a deșeurilor municipale colectate în amestec pentru întreg Municipiul București, fiind în fapt 11 operatori economici care au desfășurat activitatea de sortare a deșeurilor reciclabile colectate separat

§ 10

provenite de pe raza Municipiului București, așa cum reiese din Planul de gestionare al deșeurilor din Municipiul București (2020 -2025), și din Studiul de oportunitate pentru delegarea gestiunii activității de sortare a deșeurilor de hârtie, metal, plastic și sticla colectate separat în Sectorul 2 al Municipiului București, aprobat prin HCL Sector 2 nr. 455/14.12.2022. Totodată, contestatorul apreciază că autoritatea contractantă, în stabilirea cerinței privind experiența similară, trebuia să țină cont că nu avea dreptul de a solicita servicii identice cu cele care fac obiectul contractului, cum s-a procedat în situația de fată, dispozițiile din Instrucțiunile 2/2017 emise în aplicarea prevederilor art. 178 și art. 179 lit. a) și b) din Legea nr. 98/2016, respectiv a prevederilor art. 191 și art. 192 lit. a) și b) din Legea nr. 99/2016 privind achizițiile sectoriale. De asemenea, apreciază că explicația autorității contractante conform căreia „Cerința formulată se referă la servicii similare, nu la servicii identice a se vedea formularea din documentația postată : "servicii similare celor ce fac obiectul prezentului contract, respectiv activitate de sortare a deșeurilor". Autoritatea nu modifică cerința, o menține, se vor lua în calcul servicii similare, respectiv servicii de sortare a deșeurilor de hârtie/carton, metal/plastic și sticlă, colectate separat, fără a preciza expres vreun tip de deșeu sau o anumita tipologie sau încadrare pentru a nu restrânge concurența, interesul public si al autorității contractante este sa se asigure accesul la procedură pentru un număr cat mai mare de participanți/potențiali ofertanți, autoritatea dorind să propună contractul unui număr cât mai mare de concurenți” este nu numai contradictorie, dar și lipsită de orice sens, deoarece: - contractul de achiziție publică ce urmează a fi atribuit este un contract de servicii, ce are ca obiect serviciile de sortare; - ceea ce este esențial în demonstrarea experienței similare este faptul că operatorul a prestat servicii de sortare în ultimii 3 ani anterior datei de depunere a ofertelor; - dat fiind că până la data de 30 septembrie 2022 prin servicii de sortare se înțelegea, "sortarea deșeurilor municipale și a deșeurilor similare", rezultă că autoritatea contractantă nu poate exclude din sfera experienței similare contractele ce au ca obiect serviciile de sortare în această formă; - contrar celor susținute de autoritatea contractantă, restrângerea experienței similare la "servicii de sortare a deșeurilor de hârtie/carton, metal/plastic și sticlă, colectate separat", are ca rezultat restrângerea concurenței, până la eliminarea acesteia; de altfel, formularea cerinței în sensul solicitat - servicii de sortare a deșeurilor municipale și a deșeurilor similare în stațiile de sortare, - permite participarea unui număr mai mare de operatori economici la procedură, dat fiind că Pagina 5 din 27

§ 11

această activitate reglementată de lege în forma anterioară datei de 30 septembrie 2022 includea și serviciile de sortare a deșeurilor de hârtie/carton, metal/plastic și sticlă, colectate separat. Având în vedere că, în ultimii ani, cantitatea de deșeuri colectată separat este foarte mică, raportat la cantitățile estimate de autoritate în cadrul acestei proceduri, impunerea unei cantități minime anuale raportat la cantitatea estimată și nu la realitatea existentă, este atât nelegală, cât și utopică. Prin urmare, stabilirea unei cantității de minim 20,479.54 tone/an [28.000 tone/an în forma inițială) în cadrul cerinței privind experiența similară contravine prevederilor art. 3 alin. (3) lit. b) din Instrucțiunea 2/2017, scopul fiind același - restrângerea concurenței și atribuirea contractului de achiziție publică unui ofertant dedicat. Mai apreciază contestatorul că cerința privind experiența similară este nelegală și din perspectiva faptului că, în redactarea acesteia, autoritatea contractantă nu a ținut cont de reglementările succesive ale activității de sortare. Astfel cum această activitate era reglementată în forma anterioară a Legii nr. 101/2006, până la modificările aduse de OUG nr. 133/2022 ca fiind: sortarea deșeurilor municipale și a deșeurilor similare. Or, această reglementare acoperă cea mai mare parte a perioadei pentru care se solicită experiență similară - 01.09.2020 - 30.09.2022 - și raportat la aceste dispoziții legale au fost autorizate până în prezent stațiile de sortare. Modificarea legislativă intervenită după data de 30.09.2022 (OUG nr. 133/2022) care a limitat activitatea stațiilor de sortare doar la deșeurile de hârtie, carton, metal, plastic și sticlă colectate separat din deșeurile municipale acoperă o perioadă relativ scurtă de timp și nu a avut impact asupra activității stațiilor de sortare deja autorizate, fapt pentru care, ținând cont de realitățile existente și în vederea asigurării participării la procedură a unui număr cât mai mare de competitori, autoritatea contractantă nu avea dreptul de a limita experiența similară doar la activitatea de sortare a deșeurilor de hârtie, carton, metal, plastic și sticlă colectate separat, ci trebuia să se raporteze la toate deșeurile ce au fost supuse procesului de sortare și care au intrat în stația de sortare în ultimii trei ani. În consecință, se impune remedierea documentației de atribuire în sensul în care în formularea cerinței privind experiența similară să fie luate în calcul contractele ce au ca obiect servicii de sortare, indiferent de natura deșeurilor ce au făcut obiectul acestor servicii, astfel încât ofertantul să facă dovada că a prestat în ultimii 3 ani (calculați anterior datei limită de depunere a ofertelor), în cadrul unuia sau maxim 3 contracte, servicii de sortare a deșeurilor conform Legii nr. 101/2006 în

§ 12

forma în vigoare la momentul semnării contractelor, cumulând o cantitate de cel puțin 20.479.54 tone. C. ... mai critică și cerința de la Secțiunea III.1.1 Condiții de participare, subsecțiunea Autorizație/autorizație integrată de mediu emisă de către autoritățile competente pentru protecția mediului, Cerința nr. 3 - Dovada deținerii de autorizație/autorizație integrată de mediu emisă de către autoritățile competente pentru protecția mediului, din Fișa de date, apreciind că, prin modul de formulare a acestei cerințe, se împiedică în mod nelegal participarea la procedură a operatorilor economici care dețin o autorizație de mediu/autorizație integrată de mediu valabila, emisă anterior intrării in vigoare a OUG nr. 92/2021 și care nu a fost încă revizuită conform prevederilor art. 34 alin. (2) din OUG nr. 92/2021 și care se află încă în perioada de revizuire până la data de 01.02.2024. Mai mult decât atât, arată că această nelegalitate se menține și prin răspunsul la solicitările de clarificări - Adresa nr. 155605/25.08.2023 - publicat la data de 25.08.2023 în SICAP, în cadrul acestuia autoritatea contractantă menționând, răspunsul la întrebarea 11, că: „Autoritatea contractantă nu se antepronunță. Astfel cum s-a prevăzut în documentația de atribuire, se va respecta legislația în vigoare care se aplică pentru această cerință, respectiv prevederile din OUG nr. 92 din 19 august 2021, cu modificările și completările ulterioare și din OUG nr. 133/2022”. D. ... formulează critici și cu privire la art. 12 din caietul de sarcini prin care se prevede o perioadă de mobilizare de 30 de zile este nelegală deoarece perioada respectivă este mult prea scurtă și nerealistă, prin raportare la termenele legale stabilite pentru obținerea anumitor autorizații (cum este licența), astfel că se impune remedierea documentației, în sensul prelungirii acestei durate până la cel puțin 100 de zile de la data semnării contractului; un termen de doar 30 zile calendaristice de la data semnării contractului este insuficient, cel puțin din perspectiva necesității de a obține toate aprobările și autorizările necesare în vederea prestării conforme a serviciilor; în speță, cel puțin licența de la ANRSC are termene de eliberare/refuz eliberare de cel puțin 60 zile de la data depunerii documentației. Or, documentația în vederea eliberării licenței nu se poate depune la autoritățile competente decât ulterior momentului semnării Contractului. E. Contestatorul critică prevederile art. 98 din caietul de sarcini și ale art. 5.3.5 din Modelul de contract, deoarece nu se respectă dispozițiile art. 4 alin. (9) din Legea nr. 101/2006, în sensul că stabilirea unui termen de 30 de zile pentru plata facturilor contravine dispozițiilor legale care prevăd un termen de 15 zile de la data emiterii facturii. De asemenea, în cuprinsul documentației de atribuire nu sunt reglementate Pagina 7 din 27

§ 13

penalizările de întârziere datorate și cuantumul acestora în cazul neplății la termen a facturii, fapt pentru care se impune remedierea documentației și din această perspectivă; raportat la prevederile art. 42 alin. (9) din Legea nr. 51/2006, rezultă că stabilirea unui termen de transmitere a facturii până la data de maxim 5 a lunii următoare lunii de vânzare a deșeurilor valorificate este contrară prevederilor legale, fapt pentru care se impune obligarea autorității contractante al remedierea documentației de atribuire în sensul că factura se emite cel mai târziu până la data de 15 a lunii următoare celei în care prestația a fost efectuată, de la data emiterii curgând și termenul de 15 zile pentru plata acesteia; totodată, dat fiind că există reglementări clare în ceea ce privește stabilirea tarifului de facturare, se impune remedierea documentației de atribuire și în sensul ca tariful de facturare să fie stabilit în funcție de fluctuațiile prețurilor de vânzare a deșeurilor cu valoare de piață și/sau a preturilor de valorificare a materialelor obținute din tratarea deșeurilor, la anumite perioade de timp, iar nu lunar cum indică autoritatea contractantă, aceasta din urma modalitate împăcând asupra dreptului operatorului economic de a incasa sumele datorate și de a se menține echilibrul contractual. F. Contestatorul mai aduce critici și prevederilor 6.1 alin. (5) din Modelul de contract, apreciind că acestea sunt contrare art. 2810 și a art. 2822 din Legea nr. 101/2006, impunându-se a fi reformulate; simplul fapt că autoritatea contractantă urmărește „o bună gestionare a activității și o documentare temeinică a modificărilor survenite pe tarif, nu justifică încălcarea dispozițiilor legale, autoritatea contractantă având obligația de a-și atinge scopul prin utilizarea pârghiilor legale existente”. G. În final, .... critică și art. 98 (al doilea) din Caietul de sarcini, paragraful 5 în forma revizuită prin Răspunsul nr. 155605/ 25.08.2023, precum și prevederea de la art. 4.3.4. din Modelul de contract, apreciind că aceasta nu îndeplinește cerința prevăzută la art. 83 alin. (3) din Legea nr. 98/2016, de a fi suficient de precise fapt pentru care se impune remedierea documentației în sensul eliminării acestei cerințe din documentația de atribuire. Prin punctul de vedere, înregistrat la Consiliu cu nr. 48452/05.09.2023, autoritatea contractantă invocă, în primul rând, inadmisibilitatea cererii de anulare a procedurii, formulată ca cerere principală, arătând că aceasta nu poate avea decât caracter subsidiar. În acest sens, soluția anulării procedurii de atribuire nu poate fi aplicată decât prin raportare la imposibilitatea concretă a autorității contractante de a remedia aspectele de nelegalitate care ar afecta documentația aferentă procedurii. Astfel că CNSC nu poate aplica, cu prioritate, măsura anulării procedurii de atribuire, fără a analiza dacă procedura este remediabilă.

§ 14

În ceea ce privește criticile contestatorului legate de nerespectarea prevederilor art. 104 alin. (1) lit. c) din Legea 98/2016, autoritatea contractantă solicită respingerea lor, sens în care arată următoarele: - necesitatea organizării „procedurii restrânse” a fost justificată prin Strategia de contractare pentru atribuirea contractului de delegare, parte integrantă a HCL nr. 311/07.08.2023 și implicit a documentației aferente Procedurii de atribuire; - gestionarea eficientă a deșeurilor se află în responsabilitatea autorităților administrației publice de la nivelul fiecărei unități/subunități administrativ teritoriale, astfel că, în speță, perpetuarea status quo ului prin derularea activității de salubrizare în baza Contractului de prestări servicii, implicit ca urmare a întârzierii/împiedicării desfășurării în termen a procedurii de atribuire prin concesiune a contractului de colectare, transport și sortare a deșeurilor municipale, inițiate la nivelul sectorului 2 al Municipiului București, pune în pericol realizarea angajamentelor asumate și îndeplinirea obligațiilor stabilite privind modernizarea sistemului de gestiune a deșeurilor, cu accent pe colectarea separată, inclusiv din perspectiv finanțării acestuia, având în vedere riscul de pierdere a fondurilor alocate prin Planul național de redresare și reziliență. - în prezent, există un litigiu vizând legalitatea procedurii de atribuire prin concesiune a contractului de salubrizare, pe rolul Curții de Apel București (dosarul nr. 2777/2/2023), și pe rolul înaltei Curți de Casație și Justiție, (dosarul nr. 3553/2/2023), ambele având ca obiect revizuirea Deciziei nr. 82/22.03.2023, prin care Curtea de Apel București a respins plângerea formulată de către Sectorul 2 al Municipiului București împotriva Deciziei CNSC nr. 330/C1/3220, 27 din data de 10.02.2023 de anulare a Procedurii de atribuire, care împiedică continuarea procedurii și atribuirea contractului de delegare a gestiunii serviciului de salubrizare cel puțin până la data de 31 decembrie 2023; astfel, autoritățile publice ale Sectorului 2 al Municipiului București au adoptat HCL nr. 311/07.08.2023 privind aprobarea delegării temporare a activității de sortare a deșeurilor de hârtie/carton, metal/plastic și sticlă, colectate separat pe 3 fracții, inclusiv transportul reziduurilor rezultate către depozitele de deșeuri și/sau instalațiile de valorificare energetică; - modificările legislative privind deșeurile și serviciul de salubrizare a localităților, astfel cum acestea au fost aprobate prin OUG nr. 133/30.09.2022 potrivit cărora, anterior atribuirii activității de colectare separată și transport separat al deșeurilor municipale, este necesară atribuirea, individual sau în asociere, a activităților de transfer, sortare, tratare anaerobă/aerobă și/sau de eliminare, prin depozitare, au fost reținute de către CNSC ca fiind aplicabile procedurii de atribuire prin licitație publică a contractului de delegare a gestiunii activităților de Pagina 9 din 27

§ 15

colectare, transport și sortare a deșeurilor, prin Decizia CNSC nr. 330/C1/3220, 27 din data de 10.02.2023, de anulare a procedurii de atribuire; prin urmare, modificările aduse legislației privind serviciul de salubrizare a localităților, inclusiv din perspectiva obligațiilor impuse privind fluxul și operațiile specifice procesului de gestionare a deșeurilor, constituie evenimente legislative intervenite ulterior inițierii de către Sectorul 2 al Municipiului București a procedurii de atribuire, care însă au avut ca efect întârzierea în realizarea procedurii prin licitație deschisă și în atribuirea contractului de delegare; - din motivarea privind aplicarea procedurii restrânse pentru delegarea temporară a activității de sortare pe trei fracții a deșeurilor municipale reiese că organizarea acesteia constituie o măsură absolut necesară pentru îndeplinirea obiectivelor/obligațiilor privind gestiunea eficientă a deșeurilor, care a fost determinată de evenimente de neprevăzut care s-au impus autorității contractante în contextul desfășurării de către aceasta a unei proceduri de licitație deschisă pentru atribuirea prin concesiune a contractului de delegare a gestiunii serviciului de salubrizare în ..., încă din luna iulie 2022; - contrar celor afirmate de .. necesitatea desfășurării procedurii competitive de negociere fără publicarea unui anunț de participare se impune inclusiv din perspectiva urgenței, termenul de 4 luni rămas până la data de 31 decembrie 2023 pentru atribuirea contractelor de delegare a gestiunii activităților de salubrizare, conform legislației privind achizițiile publice sau a concesiunii de servicii fiind, în mod vădit, insuficient pentru derularea unei proceduri de licitație deschisă; - aplicabilitatea dispozițiilor Legii nr. 98/2016 în materia salubrizării localităților, implicit a celor privind procedura fără publicarea prealabilă a unui anunț de participare, nu a fost restrânsă/înlăturată printr-o dispoziție derogatorie din Legea nr. 101/2006, cum în mod eronat a argumentat Eco Sud; dimpotrivă, dispozițiile art. 14 alin. (3) din Legea nr. 101/2006, impun aplicarea, în cazul gestiunii delegate, a prevederilor Legii nr. 98/2016 și ale Legii nr. 100/2016, fără a face distincție în funcție de obiectul contractului necesar a fi atribuit; - tot contrar celor susținute de contestator, dispozițiile art. 142 nu derogă de la Legea nr. 98/2016, iar prevederile art. 141 din Legea nr. 101/2006, în forma aflată în vigoare, exclud de la aplicare numai dispozițiile art. 114 -119 din Legea nr. 98/2016 privind inaplicabilitatea unui acord-cadru în ceea ce privește activitățile de salubrizare. Referitor la criticile formulate de .... cu privire la nelegalitatea unor prevederi ale documentației de atribuire, autoritatea contractantă precizează că: - cerințele privind capacitatea tehnică și profesională, din perspectiva experienței similare sub aspectul cantității minime de deșeuri

§ 16

necesar a fi fost sortate anual în perioada de referință, sunt legal impuse de către autoritatea contractantă având în vedere constrângerile obiective impuse prin acte normative adoptate la nivel național și local privind țintele necesar a fi atinse din perspectiva ratei de pregătire pentru reutilizare și reciclare a deșeurilor municipale, precum și proiecțiile efectuate de către autoritate în scopul atingerii acestor ținte; prin urmare, este vădit neîntemeiată critica ... din perspectiva cantității de deșeuri care ar fi fost sortate anterior la nivelul Municipiului București, în condițiile în care chiar autoritatea afirmă necesitatea atribuirii urgente a contractului ca urmare a faptului că activitatea de salubrizare desfășurată anterior este deficitară din perspectiva gradului de reciclare a deșeurilor generate; - criticile ... privind lipsa caracterului proporțional al cerințelor de participare prin raportare la gradul de colectare separată a deșeurilor reciclabile și sortare din ultimii ani de la nivelul Municipiului București sunt în mod vădit lipsite de relevanță față de obiectul contractului de prestări servicii de sortare și scopul atribuirii acestuia, care constituie în concret condiții de legalitate privind realizarea activității de sortare în parametrii de performanță care se impun operatorului în contextul anterior precizat; - referitor la criticile privind nelegalitatea condițiilor de participare, referitoare la experiența similară, din perspectiva încălcării art. 3 și 5 din Instrucțiunea nr. 2/2017, emise în aplicarea dispozițiilor art. 178 și art. 179 lit. a) și b) din Legea nr. 98/2016 sunt nefondate având în vedere că documentația de atribuire cuprinde precizări explicite care exclud posibilitatea interpretării potrivit căreia serviciile necesar a fi dovedite pentru îndeplinirea cerinței privind capacitatea tehnică și profesională ar fi identice cu cele care fac obiectul contractului; - cerința privind experiența similară solicitată nu se impunea a fi modificată având în vedere specificul procedurii, față de care experiența similară solicitată trebuie să fie relevantă pentru a permite operatorului să-și îndeplinească obligațiile asumate contractual, implicit obligațiile legale implicite; în acest sens, autoritatea contractantă a respectat dispozițiile legale invocate de către contestator, solicitând ca operatorii să facă dovada unei experiențe similare, nu identice, constând în servicii de sortare efectiv prestate, precizând în cuprinsul clarificărilor faptul că nu limitează concurența prin trimitere expresă la vreun tip de deșeu sau o anumită tipologie sau încadrare relevante, tocmai pentru a nu restrânge concurența; având în vedere precizările din cuprinsul Răspunsului la clarificări care au rolul eliminării oricărui dubiu privind conținutul cerinței privind experiența similară, se impune ca cerința formulată prin Fișa de date să nu fie fi modificată și nici remediată având Pagina 11 din 27

§ 17

în vedere că este proporțională prin raportare la obiectul și scopul procedurii; - referitor la capacitatea de exercitare a activității profesionale din perspectiva cerinței privind autorizația/autorizația integrată de mediu, se poate constata caracterul conform al acesteia cu dispozițiile legale în vigoare la data inițierii Procedurii de atribuire, din perspectiva necesității asigurării respectării standardelor de protecție a mediului; - prin cerința nr. 3 - subsumată secțiunii privind Capacitatea tehnică și/sau profesională, autoritatea contractantă a impus operatorilor economici să facă dovada deținerii de autorizare/autorizație integrată de mediu emisă de către autoritățile competente pentru protecția mediului; - sub aspectul modalității de îndeplinire, autoritatea contractantă a precizat în Fișa de date faptul că ofertantul va prezenta documentul eliberat de autoritatea competentă pentru protecția mediului, privind autorizație/autorizație integrată de mediu, valabil la momentul prezentării acestuia, iar în ceea ce privește motivarea cerinței, autoritatea a indicat dispozițiile legale aflate în vigoare, respectiv art. 34 din OUG nr. 92/2021; - prin răspunsul la clarificări, în cadrul răspunsului la întrebarea nr. 11 prin care i se solicita să confirme că îndeplinesc cerința de a participa la procedură și operatorii economici care dețin o autorizație de mediu/autorizație integrată de mediu valabilă, emisă anterior intrării în vigoare a OUG nr. 92/2021 și care nu a fost încă revizuită conform dispozițiilor art. 34 alin. (2) din OUG nr. 92/2021, autoritatea contractantă a precizat că autoritatea contractantă nu se antepronunță. Astfel cum s-a prevăzut în documentația de atribuire, se va respecta legislația în vigoare care se aplică pentru această cerință, respectiv prevederile din OUG nr. 92 din 19 august 2021, cu modificările și completările ulterioare și din OUG nr. 133/2022. - contestatoarea critică sub aspectul legalității cerința nr. 3 privind necesitatea existenței unei autorizații de mediu/autorizații integrate de mediu, valabilă la momentul prezentării acesteia în procedură, deși niciun aspect privitor la formularea, respectiv conținutul acestei cerințe nu încalcă dispozițiile legale aplicabile și nici cerința de a asigura operatorilor economici o informare completă, corectă și precisă privind cerințele achiziției, obiectul contractului și modul de desfășurare a procedurii de atribuire, potrivit dispozițiilor art. 154 din Legea nr. 98/2016. În ceea ce privește criticile aduse de contestator conformității proceduri prin raportare la dispozițiile legale privind serviciul public de salubrizare a localităților, autoritatea contractantă arată că: - aspectele invocate de .... cu privire la durata perioadei de mobilizare nu pot fi subsumate unei critici de nelegalitate având în

§ 18

vedere conținutul clauzei contractuale, astfel cum aceasta a fost modificată prin răspunsul la clarificări; în acest sens, se impune a fi avute în vedere răspunsurile la întrebările nr. 1 și nr. 13 din Răspunsul la clarificări privind obligația operatorului de a obține licența pentru activitatea delegată de la ANRSC în timpul perioadei de mobilizare, prin care autoritatea contractantă a menținut obligația de a obține licența ANRSC în perioada de mobilizare numai în cazul în care aceasta este necesară, în raport de dispozițiile Ordinului ANRSC nr. 100/2023; prin urmare, solicitarea contestatoarei de remediere a documentației de atribuire prin prelungirea perioadei de mobilizare, este nefondată având în vedere că cerința privitoare la obținerea licenței ANRSC este subsumată aplicării în speță a Ordinului nr. 100/2023, inclusiv a dispozițiilor privitoare la termenele legale de emitere a acesteia. - termenele de emitere și de plată a facturilor prevăzute de dispozițiile art. 42 alin. (9) și (10) din Legea nr. 51/2006, coroborate cu dispozițiile art. 4 alin. (9) din Legea nr. 101/2006 nu sunt nesocotite din clauzele contractuale contestate având în vedere, pe de o parte, faptul că termenul de 30 de zile, stabilit de art. 5.3.5 din Modelul de contract pentru plata facturii, are în vedere dispozițiile art. 42 alin. (10) din Legea nr. 51/2006 care instituie un termen de grație de 15 zile pentru plata facturii fără plata de penalități, iar modelul de contract nu exclude plata penalităților, respectiv aplicarea dispozițiilor legale incidente, cum greșit afirmă Eco Sud, iar, pe de altă parte, termenul de 15 zile pentru emiterea facturii este un termen maxim impus de dispozițiile art. 42 alin. (9) din Legea nr. 51/2006, permițând părților să stabilească contractual un termen mai scurt de emitere a facturii aferente serviciilor de salubrizare; - obligația de a încheia un act adițional la contractul de delegare, care să reflecte prețul/tariful ajustat nu contravine dispozițiilor legale invocate de contestatoare, respectiv dispozițiile art. 2810 din Legea nr. 101/2006, acestea vizând temeiul tarifului ajustat, fiind astfel necesar ca tarifele ajustate să fie aprobate de către autoritățile deliberative ale administrație publice locale; așadar, încheierea actului adițional pe baza hotărârii consiliului local, nu încalcă dispozițiile legale mai sus invocate, întrucât nu condiționează ajustarea tarifului, aceasta fiind aprobată anterior încheierii actului adițional; - este nefondată critica ... privind valorificarea deșeurilor sortate prin organizarea unei licitații de vânzare având în vedere că în motivarea acesteia ... nu a invocat niciun temei de drept care să fi fost încălcat de către autoritatea contractantă prin elaborarea documentației de atribuire; singurele aspecte aduse în atenția Consiliului de către contestatoare, potrivit cărora valorificarea s-ar face numai prin intermediul operatorilor cu care acesta are contract sau că ar exista un Pagina 13 din 27

§ 19

număr foarte mare de valorificatori autorizați în piață constituie argumente în susținerea necesității ca valorificarea deșeurilor să fie efectuată în mod transparent și printr-o procedură competitivă; calitatea deșeurilor va fi de asemenea apreciată în mod concret în cadrul acestei proceduri, ea neconstituind un impediment în organizarea acesteia în scopul maximizării potențialului valorificatul al deșeurilor sortate. Prin concluziile scrise, înregistrate la Consiliu cu nr. 50719/ 18.09.2023, ... și-a menținut criticile și solicitările formulate prin contestație. Totodată, solicită respingerea apărărilor formulate de autoritatea contractantă prin punctul de vedere al acesteia, în susținere, reiterând, în general, argumentele prezentate în cadrul contestației. Prin adresa înregistrată la Consiliu cu nr. 47551/30.08.2023, .... a înaintat Consiliului, în original, recipisa de consemnare a cauțiunii nr. 209452206/1, emisă de CEC Bank în data de 30.08.2023, în sumă de 220.000 lei. Din documentele depuse de părți și din susținerile acestora, Consiliul constată următoarele: ...., în calitate de autoritate contractantă, a inițiat procedura de negociere fără publicarea unui anunț de participare, în vederea atribuirii contractului având ca obiect „Servicii de delegare temporară activități specifice serviciului public de salubrizare, respectiv a activității de sortare a deșeurilor de hârtie/carton, metal/plastic și sticlă, sectorul 2 al municipiului București”, sens în care a publicat și în SEAP un anunț publicitar cu nr. ... Valoarea totală estimată a procedurii este de 55.836.089,76 lei, fără TVA (pentru 48 de luni, acoperind perioada inițială de 24 de luni și perioada de prelungire). Nemulțumit de prevederile documentației de atribuire, ... a formulat prezenta contestație solicitând cele menționate în partea introductivă. A. Prima critică privește presupusa alegere incorectă a procedurii de atribuire - negociere fără publicare a unui anunț de participare, contestatorul considerând că nu sunt îndeplinite cerințele de la 104 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 98/2016 și de justificare a alegerii procedurii. Privitor la susținerea că în documentația de atribuire nu se indică și nu se justifică alegerea procedurii de negociere, Consiliu o apreciază neîntemeiată, având în vedere că legea achizițiilor nu conține o astfel de obligație în sarcina autorității contractante. Alegerea proceduri de atribuire se înscrie în strategia de contractare, potrivit art. 9 alin. (3) din HG nr. 395/2016: „Prin intermediul strategiei de contractare se documentează deciziile din etapa de planificare/pregătire a achiziției în legătură cu: „(...) b) procedura de atribuire aleasă, precum și modalitățile speciale de atribuire a contractului de achiziție publică asociate, dacă este cazul”. (...) f)

§ 20

justificările privind alegerea procedurii de atribuire în situațiile prevăzute la art. 69 alin. (2) - (5) din Lege și, după caz, decizia de a reduce termenele în condițiile legii, decizia de a nu utiliza împărțirea pe loturi, criteriile de calificare privind capacitatea și, după caz, criteriile de selecție, criteriul de atribuire și factorii de evaluare utilizați”. Conform art. 21 din HG nr. 395/2016, strategia de contractare este un document suport al procedurii de atribuire, nefiind inclus în documentația de atribuire și fără a fi vizibil de către operatorii economici: „(2) Autoritatea contractantă are obligația de a transmite spre publicare în SEAP, în zilele lucrătoare, documentația de atribuire împreună cu documentele-suport. (3) Documentele-suport conțin: a) declarația privind persoanele ce dețin funcții de decizie în cadrul autorității contractante, respectiv cele cu putere de reprezentare din partea furnizorilor de servicii auxiliare achiziției, precum și datele de identificare ale acestora; b) strategia de contractare.” În strategia de contractare autoritatea contractantă a justificat alegerea procedurii de atribuire – negociere fără publicare, întrucât a inițiat o licitație deschisă, pentru care a publicat anunțul de participare nr. PC1002095/23.07.2022, dar care se află în stare de „suspendare”, având în vedere că documentația de atribuiră aferentă face obiectul litigiului supus dezbaterii Înaltei Curți de Casație și Justiție. Tot în strategia de contractare se precizează că „(...) finalizarea litigiului, continuarea procedurii de licitație deschisă și finalizarea acesteia, cu atribuirea contractului, poate dura până în prima jumătate a anului 2025”. Astfel, Consiliul constată că nu sunt întemeiate nici argumentele contestatorului privitoare la nerespectarea prevederilor de la art. 104 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 98/2016, având în vedere existența unei licitații deschise, în stare de „suspendare”. Așadar, sunt neîntemeiate premisele de contestare a prezentei proceduri de atribuire, respectiv presupusa lipsă a inițierii unei proceduri transparente și posibilitatea de respectare a termenului de publicare a ei. În consecință, nu se confirmă nici susținerea contestatorului că nu s- ar respecta prevederile art. 142 din OUG nr. 133/2016: „În cazul încetării înainte de termen a contractului/contractelor de delegare a gestiunii prin care se implementează proiecte de investiții în sistemul de management al deșeurilor finanțate din fonduri nerambursabile, asociația de dezvoltare intercomunitară are obligația de a încheia contracte de servicii, pe motive de urgență, în vederea asigurării continuității activității/activităților ce au făcut obiectul contractului de delegare care a încetat. În cazul în care, în exercitarea acestei obligații, asociația de dezvoltare intercomunitară aplică prevederile art. 104 alin. (1) lit. c) din Pagina 15 din 27

§ 21

Legea nr. 98/2016, cu modificările și completările ulterioare, aceasta are obligația să inițieze o nouă procedură competitivă pentru atribuirea altui contract de delegare a gestiunii, în paralel cu aplicarea procedurii de negociere fără publicare”. B. Privitor la cerința de experiență similară, contestatorul consideră a fi exagerată și disproporționată solicitarea de „servici similare celor ce fac obiectul prezentului contract, cumulând o cantitate de cel puțin 20.479,54 tone/an”. Contestatorul susține că această cerință „nu ține cont nici de cantitatea anuală de deșeuri ce urmează a face obiectul contractului de achiziție, (...) nu e corelată nici cu realitatea existentă în ultimii ani în ceea ce privește gradul de colectare separată a deșeurilor municipale, nici cu privire la dimensiunea activității de sortare a deșeurilor și nici tipurile de deșeuri ce puteau face obiectul activității de sortare în perioada anterioară” și, totodată, că „autoritatea contractantă nu avea dreptul de a limita experiența similară doar la activitatea de sortare a deșeurilor de hârtie, carton, metal, plastic și sticlă colectate separat, ci trebuia să se raporteze la toate deșeurile ce au fost supuse procesului de sortare și care au intrat în stația de sortare în ultimii trei ani.” În dovedire, contestatorul face referire la „Planul de gestionare al deșeurilor din Municipiul București”, unde se prevede cantitatea de 40.000 tone pentru perioada 2020-2025, și la „Studiul de oportunitate pentru delegarea gestiunii activității de sortare a deșeurilor de hârtie, metal, plastic și sticla colectate separat în ...”, unde se face referire la cantitatea de 7.326 tone de deșeuri, pentru perioada 2018-2021. Din argumentele contestatorului, Consiliul deduce că petentul critică, în fapt, necesitatea achizitorului de a colecta anual cantitatea de 20.479,54 tone, fără să prezinte motivele pentru care această cantitate ar fi prea mare, raportat la obiectul contractului (cantitatea ce urmează a fi colectată) și fără să demonstreze imposibilitatea sa de a respecta această cerință. Cerința ar fi fost disproporționată dacă nu ar fi luat în considerare cantitățile ce urmează a fi colectate, precizate în caietul de sarcini. Contestatorul, însă, nu face nicio referire la acestea. Cerința de experiență similară 20.479,54 tone/an, raportându-se la obiectul contractului ce urmează a fi atribuit, se dovedește a respecta dispozițiile art. 172 din Legea nr. 98/2016: „(3) Autoritatea contractantă stabilește numai cerințe de participare care sunt necesare și adecvate pentru a se asigura că un candidat/ofertant are capacitatea juridică și financiară și competențele tehnice și profesionale pentru a executa contractul de achiziție publică/acordul-cadru care urmează să fie atribuit. (...)

§ 22

(5) Toate cerințele privind capacitatea solicitate de autoritatea contractantă trebuie să aibă legătură cu obiectul contractului de achiziție publică/acordului-cadru și să fie proporționale prin raportare la obiectul acestuia.” Astfel, Consiliul constată că nu este restrictivă cerința de experiență similară, privitoare la cantitatea de 20.479,54 tone/an. Pe de altă parte, Consiliul observă că experiența similară nu se raportează doar la servicii derulate în Sectorul 2. Cerința de calificare privește contracte încheiate în ultimii 3 ani, indiferent de zona unde au fost prestate. Așadar, susținerea că în ultimul an, în Sectorul 2, nu a fost colectată cantitatea de 20,479.54 tone nu poate fi considerată pertinentă de către Consiliu, din moment ce experiența similară nu se referă la acest UAT. Tot față de experiența similară, contestatorul consideră că aceasta ar fi identică cu cea din contract și solicită modificare cerinței în „servicii de sortare a deșeurilor municipale și a deșeurilor similare în stațiile de sortare”. Consiliul reține că această cerere a primit răspuns, prin adresa nr. 155605/25.08.2023 la întrebarea nr. 10, în care se precizează: Răspuns întrebare 10: a) Se reformulează cerinţa, în sensul revizuirii cantităţii, astfel: "Ofertantul trebuie sa faca dovada ca a prestat in ultimii 3 ani (calculaţi anterior datei limita de depunere a ofertelor), in cadrul unuia sau maxim 3 contracte, servicii similare celor ce fac obiectul prezentului contract, cumulând o cantitate de cel puţin 20,479.54 tone/an", cu menţiunea că acesta a fost stabilită prin raportare la cantitatea estimată de deşeuri pentru primele 12 luni de derulare contract de 20,479.54 tone. b) Cerinţa formulată se referă la servicii similare, nu la servicii identice a se vedea formularea din documentaţia postată :"servicii similare celor ce fac obiectul prezentului contract, respectiv activitate de sortare a deşeurilor". Autoritatea Nu modifică cerinţa, o menţine, se vor lua in calcul servicii similare, respectiv servicii de sortare a deşeurilor de hartie/carton, metal/plastic şi sticlă, colectate separat, fara a precizeaza expres vreun tip de deseu sau o anumita tipologie sau încadrare pentru a nu restrânge concurenta, interesul public si al autoritatii contractante este sa se asigure accesul la procedură pentru un număr cat mai mare de participanţi/potentiali ofertanti, autoritatea dorind să propună contractul unui număr cât mai mare de concurenţi. c) Autoritatea contractanta Nu modifică cerinţa, o menţine, Ofertantul trebuie sa faca dovada ca a prestat in ultimii 3 ani (calculaţi anterior datei limita de depunere a ofertelor), cumulând o cantitate de cel puţin 20,479.54 tone/an. Consiliul constată că cerința de experiență similară privește serviciile de sortare a deșeurilor, indiferent dacă acestea se referă hârtie/carton, metal/plastic sau sticlă, operatorii economici având posibilitatea prezentării de contracte pentru sortarea oricăror tipuri de deșeuri. Ar fi Pagina 17 din 27

§ 23

fost considerată experiență identică dacă achizitorul ar fi introdus obligația prezentării de contracte pentru toate categoriile de deșeuri colectate separat. Cât privește eventuala acceptare și a deșeurilor municipale și a deșeurilor similare (cum solicită contestatorul), Consiliul reține definiția acestora din Hotărârea nr. 870/2013 privind aprobarea Strategiei naţionale de gestionare a deşeurilor 2014-2020: „2.3.1. Deşeuri municipale Deşeurile municipale sunt reprezentate de totalitatea deşeurilor menajere şi similare acestora generate în mediul urban şi rural din gospodării, instituţii, unităţi comerciale şi de la operatori economici, deşeuri stradale colectate din spaţii publice, străzi, parcuri, spaţii verzi, la care se adaugă şi deşeuri din construcţii şi demolări rezultate din amenajări interioare ale locuinţelor colectate de operatorii de salubritate. Gestionarea deşeurilor municipale presupune colectarea, transportul, valorificarea şi eliminarea acestora, inclusiv supervizarea acestor operaţii şi întreţinerea ulterioară a amplasamentelor de eliminare.” Potrivit art. 172 alin. (5) din Legea nr. 98/2016: „Toate cerințele privind capacitatea solicitate de autoritatea contractantă trebuie să aibă legătură cu obiectul contractului de achiziție publică/acordului-cadru și să fie proporționale prin raportare la obiectul acestuia.” A accepta drept experiență similară și a contractelor de sortare deşeurile municipale și a deșeurilor similare (deşeurilor menajere şi similare, deşeuri stradale deşeuri din construcţii şi demolări), care nu au legătură cu stația de sortare, înseamnă o îndepărtare de obiectul contractului și o încălcare a art. 172, citat. Or, prin experiența solicitată, achizitorul este interesat de contractarea unui operator economic care are capacitatea de a sorta deşeurilor colectate separat (de hârtie/carton, metal/plastic şi sticlă) și care intră în stațiile de sortare. Potrivit OUG nr. 133/2022, activitatea stațiilor de sortare privește sortarea deșeurilor de tip hârtie, carton, metal, plastic şi sticlă, colectate separat din deşeurile municipale. Drept urmare, Consiliul consideră neîntemeiată această critică. C. Cea de a treia critică privește modul de îndeplinire a cerinței de calificare: „Dovada deținerii de autorizație/autorizație integrată de mediu emisă de către autoritățile competente pentru protecția mediului”. Contestatorul consideră că prin această cerință „(...) se împiedică în mod nelegal participarea la procedură a operatorilor economici care dețin o autorizație de mediu/autorizație integrată de mediu valabilă, emisă anterior intrării in vigoare a OUG nr. 92/2021 și care nu a fost încă revizuită conform prevederilor art. 34 alin. (2) din OUG nr. 92/2021 și care se află încă în perioada de revizuire până la data de 01.02.2024.” Consiliul reține că, în documentul „Informații pentru ofertanți” s-au menționat următoarele:

§ 24

«Modalitatea de îndeplinire: Ofertantul va prezenta document eliberat de autoritatea competentă pentru protecția mediului, privind AUTORIZAȚIE/ AUTORIZAȚIE INTEGRATĂ DE MEDIU, valabilă la momentul prezentării acestuia. (...) Justificarea cerinței: „Operatorii economici trebuie sa respecte legislația in vigoare ce li se aplica, in conformitate cu cele menționate in ORDONANȚĂ DE URGENȚĂ nr. 92 din 19 august 2021, respectiv: "CAP. IV AUTORIZARE ȘI ÎNREGISTRARE ART. 34 (1) Toate unitățile sau întreprinderile care desfășoară activități de tratare a deșeurilor sunt obligate să obțină o autorizație/autorizație integrată de mediu emisă de către autoritățile competente pentru protecția mediului. (2) Autorizația/Autorizația integrată de mediu trebuie să conțină următoarea listă care nu este exhaustivă: (...). (3) Autorizația/Autorizația integrată de mediu se emite și se revizuiește în conformitate cu prevederile art. 12, art. 13 și art. 15 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2005 privind protecția mediului, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 265/2006, cu modificările și completările ulterioare. (4) Autorizația/Autorizația integrată de mediu prin care autoritatea competentă pentru protecția mediului a decis că sunt respectate condițiile prevăzute la art. 5 alin. (1) și art. 6 alin. (1) trebuie să conțină un plan de monitorizare a respectării criteriilor, iar în cazul în care se constată, de către reprezentanții Gărzii Naționale de Mediu sau ai autorității centrale/teritoriale pentru protecția mediului, neîndeplinirea vreunui criteriu se recurge la încadrarea materialelor în cauză ca deșeuri, urmând să fie gestionate potrivit legislației aplicabile." Totodată, conform OUG nr. 133/2022 Articolul V alin. 2) „In termen de maximum 120 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență, autoritățile administrației publice locale ale unităților/subdiviziunilor administrativ-teritoriale sau, după caz, asociațiile de dezvoltare intercomunitară, pe baza mandatului special primit de la unitățile/subdiviziunile administrativ- teritoriale membre, au obligația ca pentru activitățile de sortare, tratare și/sau depozitare, prin eliminare, a deșeurilor municipale prestate de operatori numai pe baza autorizației de mediu să atribuie contractele de delegare a gestiunii activității/activităților respective, în vederea conformării cu prevederile art. II pct. 16 și pct. 33, referitor la prevederile art. 144 si art. 321."» Art. 34 al OUG nr. 92/2021 cuprinde și alin. (5), la care face referire contestatorul: „Unitățile sau întreprinderile care desfășoară activități de tratare a deșeurilor sunt obligate să depună la autoritatea competentă pentru protecția mediului documentația completată conform prevederilor alin. (2) și să solicite revizuirea autorizației/autorizației integrate de mediu până la data de 1 februarie 2024.” Consiliul observă că, deși prin contestație se susține caracterul restrictiv al cerinței, petentul nu demonstrează, nu indică operatorii economici care desfășoară activități de tratare a deșeurilor și care nu ar deține autorizația prevăzută de OUG nr. 92/2021. Contestatorul nu face referire nici măcar la imposibilitatea sa de a participa la procedura de Pagina 19 din 27

§ 25

atribuire, ci formulează o critică la modul general. Or, pentru a dovedi că cerința în cauză, prin modul de îndeplinire prevăzut în documentația de atribuire, reduce concurența, contestatorul trebuia să nominalizeze operatorii economici aflați în situația pe care o reclamă ori să prezinte propria vătămare. Contestatorul, cunoscând operatorii economici care activează în acest domeniu de activitate și capacitatea acestora de derulare a operațiunilor specifice contractului în cauză (a se vedea motivarea de la lit. B din contestație), avea la îndemână informațiile necesare pentru a demonstra restrictivitatea cerinței. Or, nici măcar în ceea ce privește propria situație (ne/deținerea autorizației solicitate) contestatorul nu atașează nicio dovadă, așa cum impune art. 249 din C.proc.civ: „Cel ce face o susținere în cursul procesului trebuie să o dovedească, în afară de cazurile prevăzute de lege”. Pe de altă parte, art. 34 din OUG nr. 92/2021 prevede explicit faptul că „Toate unitățile sau întreprinderile care desfășoară activități de colectare, salubritate, tratare a deșeurilor sunt obligate să obțină o autorizație/autorizație integrată de mediu emisă de către autoritățile competente pentru protecția mediului.” Deși actul normativ este în vigoare din 30 septembrie 2022, din motivarea contestatorului se înțelege că acesta pare că face referire la o prevedere care a fost emisă în proximitatea inițierii prezentei proceduri de apropiere și pentru care operatorii economici care activează în piața de profil nu ar fi avut timp să solicite revizuirea autorizației. Or, de la momentul aplicării ordonanței și până la formularea contestației trecuseră aproape 11 luni, rămânând doar 6 luni până la termenul limită prevăzut pentru revizuirea autorizației. Contestatorul nu a indicat niciun operator economic care ar fi într-o astfel de situație, nici măcar propria stare. Cât privește răspunsul la solicitarea de clarificare (pct. 11 din adresa nr. 155605/25.08.2023), Consiliul constată că achizitorul a răspuns concludent, în sensul că „(...) se va respecta legislația în vigoare care se aplică pentru această cerință, respectiv prevederile din OUG nr. 92/2021 (...) și din OUG nr. 133/2022”. În fapt, atât prin contestație, cât și prin solicitarea de clarificări nr. 11 se cere achizitorului să interpreteze un act normativ, acțiunea care nu este în competența autorității contractante. În concluzie, Consiliul consideră neîntemeiată această critică. D. Contestatorul critică perioada de mobilizare, de max. 30 de zile, stabilită în caietul de sarcini, la „Cap 2. Perioada de mobilizare Art. 12. Perioada de mobilizare cuprinde perioada dintre Data semnării și Data începerii efective a serviciilor și va fi de cel mult 30 de zile calendaristice de la semnarea contractului.”

§ 26

Această critică este în legătură cu prevederile art. 13 din caietul de sarcini: „În timpul perioadei de mobilizare, Operatorul are obligația desfășurării cel puțin a următoarelor activități: (a) Va obține licența pentru activitatea delegată, respectiv pentru desfășurarea activității de sortare a deșeurilor de hârtie, carton, metal, plastic și sticlă colectate separat din deșeurile municipale pe raza Sectorului 2 al Municipiului București, în stații de sortare, inclusiv transportul reziduurilor rezultate din sortare la depozitele de deșeuri și/sau la instalațiile de valorificare energetică, în conformitate cu prevederile ordinului ANRSC nr. 100/2023, cu modificările și completările ulterioare, după caz. (b) Neobținerea de către Delegat a licenței în perioada de mobilizare conduce la anularea contractului. (...)” Contestatorul susține că termenul de mobilizare, de 30 zile calendaristice, este insuficient, având în vedere că „cel puțin licența are termene de eliberare/refuz eliberare de cel puțin 60 zile de la data depunerii documentației.” Consiliul ia act de faptul că, pentru această clauză, au fost formulate două întrebări, la care achizitorul a răspuns prin: - adresa nr. 155605/25.08.2023: Întrebare 1: «(a) Referitor Secțiunea 2, Capitolul 2, Art. 13 din Caietul de sarcini, conform căruia "În timpul perioadei de mobilizare, Operatorul are obligația desfășurării cel puțin a următoarelor activități: „Va obține licența pentru activitatea delegată, respectiv pentru desfășurarea activității de sortare a deșeurilor de hârtie, carton, metal, plastic și sticlă colectate separat din deșeurile municipale pe raza Sectorului 2 al Municipiului București, in stații de sortare, inclusiv transportul reziduurilor rezultate din sortare la depozitele de deșeuri și/sau la instalațiile de valorificare energetică, în conformitate cu prevederile ordinului ANRSC nr. 100/2023, cu modificările și completările ulterioare, după caz. (b) Neobținerea de către Delegat a licenței în perioada de mobilizare conduce la anularea

§ 27

contractului." dorim să vă aducem la cunoștință următoarele: 1.a.a.a) Dispozițiile art. 22 alin. 4 din Legea serviciului de salubrizare a localităților nr. 101/2006, republicata, cu modificările si completările ulterioare, conform cărora: "(4) Asigurarea continuității prestării activităților de salubrizare de către operatori pe baza unor contracte încheiate pe motive de urgență constituie o formă legală de prestare a serviciului, pe o durată strict limitată la perioada necesară pentru a face față situației de urgență, fără a fi necesară obținerea licenței de la A.N.R.S.C." 1.a.a.b) Dispozițiile art. 18 alin. 1, lit. f) din ORDINUL nr. 100 din 20 februarie 2023 pentru aprobarea Regulamentului privind acordarea licențelor in domeniul serviciilor de utilități publice aflate in sfera de reglementare a Autorității Naționale de Reglementare pentru Serviciile Comunitare de Utilități Publice, conform cărora: Pagina 21 din 27

§ 28

"( 1) A.N.R.S.C. nu acordă licențe și/sau nu modifică licența ori condițiile asociate licenței dacă

§ 29

solicitantul se află in una dintre următoarele situații: (...) f) prestează serviciul/activitățile de utilități publice pe baza unui contract de achiziție publică de servicii atribuit pe motive de urgentă;" 1.a.a.c) Dispozițiile art. 35 alin. 1 din ORDINUL nr. 100 din 20 februarie 2023 pentru aprobarea Regulamentului privind acordarea licențelor în domeniul serviciilor de utilități publice aflate in sfera de reglementare a Autorității Naționale de Reglementare pentru Serviciile Comunitate de Utilități Publice, conform căruia: „(1) A.N.R.S.C. decide asupra acordării/respingerii, modificării, retragerii licenței sau modificării

§ 30

condițiilor asociate licenței în termen de 60 de zile de la înregistrarea documentației la sediul

§ 31

A.N.R.S.C. sau în termen de 30 de zile de la înregistrarea completărilor solicitate conform

§ 32

art. 26." 1.a.a.d) Dispozițiile art. 26 din ORDINUL nr. 100 din 20 februarie 2023 pentru aprobarea Regulamentului privind acordarea licențelor in domeniul serviciilor de utilități publice aflate în sfera de reglementare a Autorității Naționale de Reglementare pentru Serviciile Comunitate de Utilități Publice, conform căruia: „A.N.R.S.C., prin direcția de specialitate, analizează documentele depuse de solicitant pentru acordarea licenței, modificarea licenței, modificarea condițiilor asociate licenței sau retragerea licenței, după caz, și, dacă este necesar, transmite solicitantului o adresă prin care i se aduce la cunoștință obligația de a face completări, corecturi sau clarificări, cu referire la cererea și documentele depuse, în termen de 30 de zile de la înregistrarea documentației de licențiere." Astfel, având în vedere cele expuse mai sus, solicităm : - modificarea documentației de atribuire în sensul conformării cu dispozițiile legale; - excluderea din cuprinsul documentației de atribuire a cerințelor privind obligativitatea obținerii licenței în perioada de mobilizare, respectiv 30 de zile.» Răspuns întrebare 1: «Se reformulează lit. b) de la Art. 13 din caietul de sarcini, în sensul completării ei astfel: (b) Neobținerea de către Delegat a licenței în perioada de mobilizare conduce la anularea contractului. În situația în care, în conformitate cu prevederile ordinului ANRSC nr.

§ 33

100/2023, cu modificările si completările ulterioare,

§ 34

nu este cazul,

§ 35

această clauză nu produce

§ 36

efecte.» - adresa nr. 154616/25.08.2023 Întrebare 13: «La art. 12 din Caietul de sarcini, se prevede că delegatul are obligația de a obține licența pentru activitatea delegată în perioada de mobilizare. Or, potrivit art. 22 alin. (4) din Legea nr. 101/2006: „Asigurarea continuității prestării activităților de salubrizare de către operatori pe baza unor contracte încheiate

§ 37

pe motive de urgentă constituie o formă legală de prestare a serviciului, pe o durată strict limitată la perioada necesară pentru a face fată situației de urgentă, fără

§ 38

a fi necesară obținerea licenței de la A.N.R.S.C." In condițiile în care prezenta procedură este o procedură de negociere fără publicarea prealabilă a unui anunț de participare desfășurata in temeiul art. 104 lit. c) din Legea nr. 98/2016 (pe motive de urgenta), rezultă că, raportat la dispozițiile art. 22 alin. (4) din Legea nr. 101/2006, nu se poate obține licență ANRSC, iar

§ 39

desfășurarea activității

§ 40

urmează a se face doar in temeiul contractului de delegare de gestiune. Prin urmare, impunerea condiției de obținere a licenței ANRSC este nelegala si contrara dispozițiilor legale mai sus menționate, fapt pentru care vă solicităm să confirmați eliminarea acestei cerințe. În situația în care, prin absurd, mențineți cerința de a obține licența ANRSC în perioada de mobilizare, vă solicităm să confirmați prelungirea perioadei de mobilizare la cel puțin 100 de zile,

§ 41

dat

§ 42

fiind ca acesta este termenul legal minim pentru obținerea unei

§ 43

licențe.» Răspuns întrebare 13: «A se vedea răspunsul de la solicitarea de clarificări 1, respectiv „Autoritatea contractantă reformulează doar lit. b) de la Art. 13 din caietul de sarcini, în sensul completării ei astfel: (b) Neobținerea de către Delegat a licenței în perioada de mobilizare conduce la anularea contractului. În situația în care, în conformitate cu prevederile ordinului ANRSC nr. 100/2023, cu modificările si completările ulterioare,

§ 44

nu este cazul,

§ 45

această clauză nu produce efecte

§ 46

.» Din toate cele de mai sus, Consiliul constată că răspunsul achizitorului nu oferă o informare clară, asupra obligației de a obține licența ANRSC pentru prezenta procedura de atribuire, cum dispune art. 20 alin. (2) din HG nr. 395/2016 [„Documentația de atribuire conține orice cerință, criteriu, regulă și alte informații necesare pentru a asigura ofertantului/candidatului o informare completă, corectă și explicită cu privire la modul de aplicare a procedurii de atribuire.”] Deși Ordinului ANRSC nr. 100/2023 arată că nu ar fi necesară obținerea acestei licențe pentru situația în care contractul se încheie în urma apariției unei urgențe (cum este în speța de față), totuși, în draftul de contract, la art. 13 lit. (a) se precizează: „Va obține licența pentru activitatea delegată”. Totodată, se prevede că neobținerea licenței în perioada de mobilizare conduce la anularea contractului. Cât privește timpul de emitere a licenței, acesta nu este în controlul ofertantului, dar nu poate fi de mic de 60 de zile – art. 35 alin. (1) din Ordin. Pe de altă parte, din răspunsul nr. 154616/25.08.2023, se înțelege că, dacă Ordinul ANRSC prevede că nu este cazul să fie obținută licența, clauza de anulare a contractului nu se aplică. Astfel, existând informații neclare în documentația de atribuire (cu răspunsurile de clarificări aduse acesteia), revine achizitorului obligația să precizeze, explicit, situațiile în care trebuie prezentată licența și, pentru acestea, să extindă termenul de mobilizare cu o durată suficientă obținerii licenței, dar nu mai puțin de 60 de zile. E. Contestatorul reclamă nerespectarea dispozițiilor art. 4 alin. (9) din Legea nr. 101/2006, în ceea ce privește: - termenul de emitere a facturii, de la clauza 5.3.2: „Factura aferentă serviciilor de sortare prestate intr-o lună, va fi întocmită și emisă lunar de către Delegat, în baza confirmării catitative și calitative Pagina 23 din 27

§ 47

acordată de Delegatar (...), urmând a fi transmisa până la data de maxim 5 a lunii următoare lunii de vânzare a deșeurilor valorificate”; - termenul de plată al facturii, de la clauza contractuală 5.3.5: „Termenul de plată al facturilor este de 30 de zile de la data comunicării acesteia, urmare a confirmării catitative și calitative acordată de Delegatar”; - lipsa din contract a penalităților de întârziere datorate și cuantumul acestora, în cazul neplății la termen a facturii. Conform art. 4 alin. (9) din Legea nr. 101/2006: „Raporturile contractuale dintre operatorii care desfășoară activități de salubrizare pe fluxul deșeurilor menajere și similare se stabilesc cu respectarea termenelor de emitere și de scadență la plată ale facturii, precum și a modului de calcul al penalităților de întârziere la plata facturii, prevăzute la art. 42 alin. (9) și (10) din Legea nr. 51/2006, republicată, cu modificările și completările ulterioare”. Consiliul constată că prevederile art. 4 alin. (9) din Legea nr. 101/2006 (invocate de contestator) se aplică raporturilor dintre operatori care desfășoară activități de salubrizare, autoritatea contractantă nefiind un astfel de operator. Însă, achizitorului îi sunt incidente dispozițiile art. 42 alin. (9) și (10) din Legea nr. 51/2006 (indicate și de contestator): „(9) Factura pentru serviciile furnizate/prestate se emite cel mai târziu până la data de 15 a lunii următoare celei în care prestația a fost efectuată. Utilizatorii serviciilor de utilități publice, persoane fizice sau juridice, sunt obligați să achite facturile reprezentând contravaloarea serviciilor furnizate/prestate în termenul de scadență de 15 zile de la data emiterii facturilor; data emiterii se înscrie pe factură. Termenul de scadență privind plata facturii se ia în calcul începând cu data emiterii facturii. (10) Neachitarea facturii de către utilizator în termen de 30 de zile de la data scadenței atrage penalități de întârziere stabilite conform reglementărilor legale în vigoare, după cum urmează: a) penalitățile se datorează începând cu prima zi după data scadenței; b) penalitățile sunt egale cu nivelul dobânzii datorate pentru neplata la termen a obligațiilor bugetare; c) valoarea totală a penalităților nu va depăși valoarea facturii și se constituie în venit al operatorului.” Faptul că prin contract s-a stabilit un termen de emitere a facturii „până la data de maxim 5 a lunii următoare lunii”, nu contravine prevederilor citate, care se referă la un moment maxim – 15 (zile), nu la interdicția de se stabili un termen mai redus. De altfel, contestatorul nu demonstrează imposibilitatea ori impedimentele de a emite factura până la data de 5 a lunii următoare vânzării. Astfel, critica se dovedește a fi neîntemeiată.

§ 48

Cât privește termenul de plată, de 30 de zile de la emiterea facturii, Consiliul constată nerespectarea termenului de 15 zile, de la art. art. 42 alin. (9). Faptul că la alin. (10) se face referire la un termen de excepție, de 30 de zile, nu înseamnă că acesta trebuie să fie regula în contract. În consecință, revine autorității contractante obligația să modifice clauza contractuală, în sensul respectării termenului de scadență de 15 zile de la data emiterii facturii. Cât privește lipsa din contract a penalizărilor de întârziere datorate și cuantumul acestora, în cazul neplății la termen a facturii, pentru o informare corectă și completă a operatorilor economici, Consiliul va obliga autoritatea contractantă să le includă în contract. Referitor la critica adusă clauzei contractuale 5.3.3, prin care operatorul trebuie să remită autorității contractante anumite venituri [„Deșeurile sortate vor fi valorificate de către Delegat, în numele și pe seama Autorității contractante, iar veniturile încasate de operator din vânzarea deșeurilor sortate, vor fi raportate lunar autorității contractante, acestea urmând să fie utilizate pentru reducerea tarifului de sortare și, după caz, remise autorității contractante care, ulterior le va utiliza pentru acoperirea costurilor de operare a serviciului de colectare si transport si/sau reducerea tarifului utilizatorului care colectează separat deșeurile, în conformitate cu dispozițiile legale aplicabile în materie.", Consiliul o consideră întemeiată, având în vedere interdicția de virarea a veniturilor realizate de operatori din vânzarea și/sau valorificarea deșeurilor autorității administrației publice [art. 287 alin. (6) din Legea 101/2006: „(6) Veniturile realizate de operatori din vânzarea și/sau valorificarea deșeurilor nu se virează autorității administrației publice locale sau, după caz, asociației de dezvoltare intercomunitară și se rețin de către operatori în vederea acoperirii diferenței de tarif dintre tariful activității corespunzător cheltuielilor totale de operare și tariful de facturare aprobat.”]. Prin urmare, revine autorității contractante obligația de a elimina din clauza 5.3.3 a obligație de remitere a veniturilor încasate de operator din vânzarea deșeurilor sortate. O altă critică privește modificarea clauzei 5.3.3, în sensul stabilirii tarifului de facturare „în funcție de fluctuațiile prețurilor de vânzare a deșeurilor cu valoare de piață și/sau a preturilor de valorificare a materialelor obținute din tratarea deșeurilor, la anumite perioade de timp, iar nu lunar, cum indică autoritatea contractantă, această din urmă modalitate impactând asupra dreptului operatorului economic de a încasa sumele datorate și de a se menține echilibrul contractual”. Contestatorul face trimitere la art. 287 alin. (7) din Legea 101/2006: „În funcție de fluctuația prețurilor de vânzare a deșeurilor cu valoare de piață și/sau a prețurilor de valorificare a materialelor obținute din tratarea deșeurilor, autoritățile administrației publice locale sau, după caz, asociațiile de Pagina 25 din 27

§ 49

dezvoltare intercomunitară procedează, ori de câte ori este necesar, la recalcularea cuantumului de reducere a tarifului activității și la aprobarea unui nou nivel al tarifului de facturare, astfel încât să asigure menținerea echilibrului contractual.” Consiliul observă că, în clauza 5.3.3 nu se face referire la modificarea lunară a tarifului (cum susține contestatorul). Termenul „lunar” privește doar obligația operatorului de a raporta veniturile încasate. Reducerea tarifului se poate realiza (conform clauzei), ulterior, fără vreo precizare a vreunui interval de timp. Pe de altă parte, art. 287 alin. (7) nu stabilește o periodicitate a intervențiilor asupra tarifului, cum interpretează contestatorul, ci cuprinde sintagma „ori de câte ori”, ceea ce poate însemna lunar, bilunar, trimestrial etc. Clauza 5.3.3, prin sintagma „ulterior”, fiind similară expresiei „ori de câte ori”, nu sunt motive de modificare a acesteia, ceea ce demonstrează netemeinicia criticii. F. Consiliul consideră neîntemeiată critica formulată împotriva clauzei art. 6.1 alin. (5) din Modelul de contract - „Ajustarea prețului/tarifului se va face prin încheierea unui act adițional la contract", având în vedere că prevederile art. 2810 din Legea nr. 101/2006 nu interzic un astfel de demers [„(1) Hotărârea de aprobare a tarifelor adoptată de către autoritatea deliberativă a administrației publice locale sau, după caz, de adunarea generală a asociației de dezvoltare intercomunitară constituie temei legal pentru emiterea facturii de către operator, fără a fi necesară încheierea vreunui act adițional la contractul de delegare și/sau la contractul de prestare a serviciului de salubrizare.”]. Dispozițiile citate permit emiterea facturii doar pe baza unei hotărâri, dar nu interzic și întocmirea unui act adițional, cum susține contestatorul. G. Contestatorul consideră a fi nelegală și prevederea de la art. 98 din Caietul de sarcini, par. 5 „în forma revizuită prin Răspunsul nr. 155605/25.08.2023, precum și prevederea de la art. 5.3.4. din Modelul de contract, care prevede că: "5.3.4. Delegatul va valorifica deșeurile reciclabile rezultate în urma sortării, prin organizarea unei licitații de vânzare la care va invita să participe toți valorificatorii autorizați din piața prin care valorifică OIREP-urile, scopul fiind acela de a obține cel mai bun preț din piață pentru fiecare tip de deșeu reciclabil. Delegatarul își rezervă dreptul de a verifica lista valorificatorilor invitați, prețul obținut și de a-l valida/aproba înainte de comunicare rezultat licitație). Termenul în care Delegatul va organiza licitația și de a vinde deșeul reciclabil rezultat din urma sortării este de maxim 30 de zile de la data încheierii unei luni de prestație/sortare (luna de vânzare)." Însă, contestatorul nu arată temeiul legal nerespectat de achizitor, ci formulează doar opinii personale. Or, potrivit art. 10 lit. f) din Legea nr. 101/2016, contestatorul are obligația motivării în fapt și în drept a

§ 50

contestației. Lipsind motivarea în drept a criticii, Consiliul o consideră neîntemeiată. Văzând toate cele de mai sus, în temeiul art. 26 alin. (2) și (5) din Legea nr. 101/2016, Consiliul va admite, în parte, contestația și va obliga autoritatea contractantă ca, în termen de 10 zile de la primirea decizie, să modifice documentația de atribuire conform motivării de mai sus. Având în vedere că pot fi aduse măsuri de remediere asupra documentației de atribuire, Consiliul va respinge, ca nefondat, capătul de cerere privitor la anularea procedurii de atribuire. Pentru aceste motive, în baza legii și a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DECIDE: Admite, în parte, contestația formulată de ..., în contradictoriu cu ... și obligă autoritatea contractantă ca, în termen de 10 zile de la primirea decizie, să modifice documentația de atribuire conform motivării. Respinge, ca nefondat, capătul de cerere privitor la anularea procedurii de atribuire. Prezenta decizie este obligatorie pentru părțile cauzei. Împotriva prezentei decizii se poate formula plângere în termen de 10 zile de la comunicare pentru părțile cauzei, respectiv de la data luării la cunoștință de către alte persoane vătămate. PREȘEDINTE, MEMBRU, MEMBRU, .. .. ... Redactat practicaua deciziei, Cătălin ZAHARIA Redactată în 4 exemplare originale, conține 24 pagini. Pagina 27 din 27

Documente pentru aceeași cercetare

Legăturile se bazează pe coduri CPV sau critici comune din buletin. Verificați faptele și motivarea fiecărui document.