Decizie 911/2026
Decizie CNSC2026_911_2026_Decizie_911.pdf, BO2026_911_2026_BO2026_911.pdf
Document CNSC
PRO AIR CLEAN ECOLOGIC SA în contradictoriu cu DIRECTIA GENERALA DE ASISTENTA SOCIALA SI PROTECTIA COPILULUI TIMIS
Decizia CNSC nr. 911/C10/663 din 25.03.2026
Link permanentIdentificare și pasaje din sursă
având ca obiect „Servicii de colectare, transport și eliminare a deşeurilor spitaliceşti și deşeuri nepericuloase”, cod CPV 90524400-0, organizată de DIRECŢIA GENERALĂ DE ASISTENȚĂ SOCIALĂ ȘI PROTECȚIA COPILULUI TIMIŞ, cu sediul în Mun. Timişoara, Piaţa Regina Maria, nr. 3, jud. Timiş, în calitate de autoritate contractantă, s-a solicitat: Admiterea contestației și obligarea autorității contractante la adoptarea măsurilor de remediere, constând în modificarea/completarea, în parte, a documentaţiei de atribuire publicate în SEAP la data de 18.02.2026, conform Anunţului de participare simplificat SCN1172588. Petru aceste motive, în baza legii și a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DECIDE: Pagina 1 din 2Verifică pasajul în context →
Admite, în parte, contestația formulată de PRO AIR CLEAN ECOLOGIC SA în contradictoriu cu DIRECŢIA GENERALĂ DE ASISTENȚĂ SOCIALĂ ȘI PROTECȚIA COPILULUI TIMIŞ, privind caietul de sarcini din procedura inițiată cu anunțul de participare nr. SCN1172588/18.02.2026. Obligă autoritatea contractantă la remedierea caietului de sarcini, în 10 zile de la primirea deciziei, prin indicarea informațiilor de identificare a tipurilor de deșeuri (cod sau descriere), indicarea capacității minime pentru fiecare tip de ambalaj, dar și a cantității minime de ambalaje necesară lunar, conform motivării de mai sus. Respinge, ca rămasă fără obiect, cererea similară, privind dimensiunile unor recipienți, conform motivării ce precede. Prezenta decizie este obligatorie pentru părți, în conformitate cu dispozițiile art. 28 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 și poate fi atacată cu plângere, în temeiul art. 29 din același act normativ, în termen de 10 zile de la comunicare. Pagina 2 din 2Verifică pasajul în context →
Extrase din documentele asociate, fără completări sau interpretare juridică. Anonimizarea sursei este păstrată.
2026_911_2026_Decizie_911.pdf, BO2026_911_2026_BO2026_911.pdf
Text extras automat; verificați forma originală în PDF.
Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.
În conformitate cu prevederile art. 14 alin. (2) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, cu modificările și completările ulterioare, Consiliul adoptă următoarea: DECIZIE Nr. 911/C10/663 Data: 25.03.2026
Prin contestaţia nr. 199/25.02.2026 înregistrată la Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor cu nr. 13221/26.02.2026, depusă de PRO AIR CLEAN ECOLOGIC SA, cu sediul în Mun. Timişoara, str. Sulina, nr. 6B, jud. Timiş, înmatriculată la Oficiul Registrului Comerţului sub nr. J2012001686358, cod de identificare fiscală RO 30428603, reprezentată de Laurențiu Demetrovici, având funcţia de Administrator, având sediul ales pentru comunicarea actelor de procedură la PRO AIR CLEAN ECOLOGIC SA din Mun. Timişoara, str. Sulina, nr. 6B, jud. Timiş, împotriva documentației de atribuire corespunzătoare Anunțului de participare nr. SCN1172588 din 18.02.2026, privind procedura simplificată, online, organizată pentru atribuirea contractului de achiziție publică având ca obiect „Servicii de colectare, transport și eliminare a deşeurilor spitaliceşti și deşeuri nepericuloase”, cod CPV 90524400-0, organizată de DIRECŢIA GENERALĂ DE ASISTENȚĂ SOCIALĂ ȘI PROTECȚIA COPILULUI TIMIŞ, cu sediul în Mun. Timişoara, Piaţa Regina Maria, nr. 3, jud. Timiş, în calitate de autoritate contractantă, s-a solicitat: Admiterea contestației și obligarea autorității contractante la adoptarea măsurilor de remediere, constând în modificarea/completarea, în parte, a documentaţiei de atribuire publicate în SEAP la data de 18.02.2026, conform Anunţului de participare simplificat SCN1172588. Petru aceste motive, în baza legii și a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DECIDE: Pagina 1 din 2
Admite, în parte, contestația formulată de PRO AIR CLEAN ECOLOGIC SA în contradictoriu cu DIRECŢIA GENERALĂ DE ASISTENȚĂ SOCIALĂ ȘI PROTECȚIA COPILULUI TIMIŞ, privind caietul de sarcini din procedura inițiată cu anunțul de participare nr. SCN1172588/18.02.2026. Obligă autoritatea contractantă la remedierea caietului de sarcini, în 10 zile de la primirea deciziei, prin indicarea informațiilor de identificare a tipurilor de deșeuri (cod sau descriere), indicarea capacității minime pentru fiecare tip de ambalaj, dar și a cantității minime de ambalaje necesară lunar, conform motivării de mai sus. Respinge, ca rămasă fără obiect, cererea similară, privind dimensiunile unor recipienți, conform motivării ce precede. Prezenta decizie este obligatorie pentru părți, în conformitate cu dispozițiile art. 28 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 și poate fi atacată cu plângere, în temeiul art. 29 din același act normativ, în termen de 10 zile de la comunicare. Pagina 2 din 2
Text extras automat; verificați forma originală în PDF.
Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.
În conformitate cu prevederile art. 14 alin. (2) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, cu modificările și completările ulterioare, Consiliul adoptă următoarea: DECIZIE Nr. ………… Data: …………
Prin contestaţia nr. … înregistrată la Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor cu nr. …, depusă de ...SA, cu sediul în Mun. ..., str. …, nr. …, jud. …, înmatriculată la Oficiul Registrului Comerţului sub nr. …, cod de identificare fiscală …, reprezentată de …, având funcţia de Administrator, având sediul ales pentru comunicarea actelor de procedură la ...SA din Mun. ..., str. …, nr. …, jud. …, împotriva documentației de atribuire corespunzătoare Anunțului de participare nr. … din …, privind procedura simplificată, online, organizată pentru atribuirea contractului de achiziție publică având ca obiect „...”, cod CPV …, organizată de ..., cu sediul în Mun. ..., …, nr. …, jud. …, în calitate de autoritate contractantă, s-a solicitat: Admiterea contestației și obligarea autorității contractante la adoptarea măsurilor de remediere, constând în modificarea/completarea, în parte, a documentaţiei de atribuire publicate în SEAP la data de ..., conform Anunţului de participare simplificat ... CONSILIUL NAŢIONAL DE SOLUŢIONARE A CONTESTAŢIILOR, asupra cauzei de față, constată următoarele: Consiliul a fost legal sesizat și este competent, potrivit dispozițiilor art. 12 alin. (1) din Legea nr. 101/2016, să soluționeze contestația de față, prin care ...SA reclamă documentația de atribuire corespunzătoare Anunțului de participare nr. ... din ..., solicitând cele de mai sus. I. Interesul ...SA în formularea acestei contestatii Această contestație se referă la documentaţia de atribuire publicată de autoritatea contractantă în SEAP prin Anunţul de participare simplificat cu nr. ... din data de ..., întrucât, după ce a analizat cerinţele cuprinse în aceasta Pagina 1 din 17
documentaţie, s-au constatat o serie de aspecte, pe care contestatorul dorește să le supună atenției și controlului de legalitate al Consiliului, deoarece consideră că acestea încalcă prevederile prevăzute la art.2 alin.(2), din Legea nr. 98/2016, anume cele privind tratamentul egal și transparența procedurilor de achiziţii publice, cât și cele de la art. 154 alin. (1) din Legea nr. 98/2016, anume cele care fac referire la « obligaţia de a elabora documentaţia de atribuire care conţine toate informaţiile necesare pentru a asigura operatorilor economici o informare completă, corectă şi precisă cu privire la cerinţele achiziţiei, obiectul contractului şi modul de desfăşurare a procedurii de atribuire". În ceea ce priveşte interesul ...SA în vederea promovării unui demers juridic, acesta trebuie să fie legitim (recunoscut și ocrotit de lege), personal (propriu celui care îl invocă), născut şi actual (existent la momentul introducerii acţiunii şi pe toată perioada de soluţionare a acesteia). Interesul ...SA este legitim, fiind prevăzut la art. 2 din Legea nr. 101/2016 şi vizează luarea măsurii de remediere de către autoritatea contractantă, prin înlăturarea, în parte, a actului vătămător, constând în documentaţia de atribuire publicată în SEAP de autoritatea contractantă cu nr. ... din data de .... În ceea ce priveşte condiţia existenţei interesului la momentul depunerii contestaţiei, dar şi pe toată perioada desfăşurării demersului juridic, se consideră că această condiţie este îndeplinită, raportat la faptul că actul vătămător al autorităţii contractante este formulat cu încălcarea Legii nr. 98/2016 şi a HG nr.395/2016 și are asupra contestatorului consecinţe de ordin financiar. Având in vedere faptul ca ...SA, este o societate al cărei obiect de activitate principal este codul CAEN 3822 - Tratarea si eliminarea deşeurilor periculoase (conform Certificatului constatator de la ONRC anexat) și intenționează să participe în calitate de ofertant la această procedură de achiziţie publică, există și este dovedit interesul contestatorului în formularea acestei contestatii. Conform art.75 din Legea nr.98/2016, "Ofertantul depune oferta elaborată în conformitate cu informaţiile şi cerinţele prevăzute în documentele achiziţiei, însoţită de documentele sau de documentul unic de achiziţie european, în conformitate cu dispoziţiile art. 193-197, după caz, care demonstrează îndeplinirea criteriilor de calificare stabilite de autoritatea contractantă". II. Scurtă prezentare a situaţiei de fapt II. 1. Prezintă relevanţă în vederea soluţionării contestaţiei actuale faptul că, la data de ..., ... (DGASPC …) a iniţiat procedura on-line de atribuire, Cod CPV …"...", publicând anunţul de participare simplificat nr. …. II.2.Potrivit descrierii din fişa de date a achiziţiei, DGASPC ... viza semnarea unui contract cu durata de … luni, cu posibilitatea de prelungire pentru încă … luni, cu o valoare estimată a contractului cuprinsă între … si … RON (fără TVA), stabilind drept criteriu de atribuire „preţul cel mai scăzut". II.3.Din analiza documentaţiei de atribuire s-a observat că aceasta conţine câteva cerinţe tehnice neclare în cuprinsul Caietului de sarcini, ce încalcă prevderile legale de la art. 154 alin. (l) din Legea nr. 98/2016, anume cele care fac referire la «obligaţia de a elabora documentaţia de atribuire care conţine toate informaţiile necesare pentru a asigura operatorilor economici o Pagina 2 din 17
informare completă, corectă şi precisă cu privire la cerinţele achiziţiei, obiectul contractului şi modul de desfăşurare a procedurii de atribuire".
III.Motive de nelegalitate a documentaţiei de atribuire Motivul nr.1 Autoritatea contractantă prevede în caietul de sarcini la pagina 1 tipurile de deșeri pentru care solicită "Servicii de colectare, transport și eliminare deşeuri spitaliceşti și deşeuri nepericuloase" și anume: a)deșeuri infecțioase b)deșeuri înțepătoare-tăietoare c)deșeuri chimice și farmaceutice d)deșeuri nepericuloase 1.1.Având în vedere prevederile HG nr. 856 din 2002, care codifică categoriile de deşeuri în Anexa 2 și le cuprinde într-o "Listă, cuprinzând deșeurile..", PE CODURI NUMERICE pentru fiecare categorie și subcategorie de deşeuri, se solicită Consiliului să oblige autoritatea contractantă să menţioneze în dreptul fiecărui tip de deseu și CODUL NUMERIC corespunzător, pentru a avea o imagina mai clară asupra acestora, precum și a modalității legale de colectare, transport și eliminare, pentru fiecare tip de deșeu în parte, de ex: -deşeuri infecțioase - cod 18.01.03* -deşeuri înțepătoare-tăietoare - cod 18.01.01 -deşeuri chimice și farmaceutice - cod 18 01 06*, 18.01.07,18.01.08* și 18.01.09 -deşeuri nepericuloase - sunt deșeurile care provin din reziduri alimentare de origine animală - cod 02.02.03 În cazul în care autoritatea contractantă are în vedere alte coduri de deșeu corespunzătoare tipurilor de deşeuri menționate în Caietul de sarcini, se solicită Consiliului să oblige autoritatea contractantă să le menţioneze în clar. În acest sens, tipul de deşeuri « deşeuri nepericuloase » de la punctul d) este foarte generic și nu ne oferă o imagine exactă asupra codului de deșeu dorit de autoritatea contractantă. Motivul nr.2 Autoritatea contractantă a prevăzut in Caietul de sarcini la pagina 2 « SPECIFICAŢII TEHNICE » următoarele categorii de ambalaje: - "Recipienți pentru deşeuri infecțioase Cutiile de carton cât și sacii galbeni sunt marcate cu pictograma "pericol biologic Capacitate=7,5 litri (L=160mm, l=140mm, H=360mm)=20 litri (L=220mm, l=220inm, H=420mm) -Recipienți pentru colectarea deşeurilor chimice și farmaceutice=cutii din carton triplu strat rigid speciali Capacitate 7,5 litri (L=160mm, l=140mm, H=360inm)" Se solicită Consiliului să oblige autoritatea contractantă la modificare, în parte, a Caietului de sarcini, în sensul de a accepta și furnizarea de: -"Cutii carton cu capacitate de 7,5 lt și dimensiuni (L=222mm, l=160mm, H=214mm)" -"Cutii carton cu capacitate de 20 lt și dimensiuni (L=280mm, l=200inm, H=360mm)" Solicitarea contestatorului vine în contextul în care ambalajele descrise mai sus, cu dimensiunile FIXE solicitate de autoritatea contractantă sunt produse sau/și livrate doar de anumiți furnizori de ambalaje (în fapt, nu s-a identificat niciun astfel de furnizor până acum), or acceptarea unor ambalaje Pagina 3 din 17
de ACEEAŞI CAPACITATE, dar cu dimensiuni apropiate de cele solicitate, ar permite prezentarea de oferte de către mai mulţi operatori economici și, prin urmare, o competiţie reală între ofertanți.
Pentru asigurarea unei concurențe reale și efective, autoritatea contractantă trebuie să permită accesul mai multor operatori economici interesați să participe la această procedură de achiziţii publice, acordându-le un tratament egal, împiedicând orice discriminare sau favorizare a unui ofertant. Motivul nr.3 Autoritatea contractantă a prevăzut în Caietul de sarcini la pag. 2-3 « SPECIFICAŢII TEHNICE » : "a)recipient pentru deşeuri înțepătoare-tăietoare; b)saci de polietilenă; c)saci pentru colectarea de deşeuri nepericuloase (reziduuri alimentare de origine animală)" Se solicită Consiliului să oblige autoritatea contractantă să menţioneze și capacitatea dorită pentru fiecare dintre tipurile de ambalaje dorite, având în vedere diversitatea foarte mare de capacități pentru aceste tipuri de ambalaje. Se menţionează că aceste informaţii sunt indispensabile construcţiei corecte a preţului pe care îl va oferta, pentru că diferenţa dintre preţul, de exemplu al recipientului pentru deşeuri înțepătoare-tăietoare cu cea mai mică și cea mai mare capacitate este de la simplu la triplu! Motivul nr.4 Autoritatea contractantă a prevăzut în Caietul de sarcini la pag. 2-3 "SPECIFICAŢII TEHNICE" următoarea cerinţă tehnică: "Prestatorul furnizează ambalaje corespunzătoare fiecărui tip de deşeuri periculoase" "-cutii carton prevăzute în interior cu saci din polietilenă galbeni 7,5 lt -cutii carton prevăzute în interior cu saci din polietilenă galbeni 20 lt -recipient pentru deşeuri înțepătoare-tăietoare -recipient pentru colectarea deşeurilor chimice și farmaceutice de 7,5 lt -saci de polietilenă galbeni -saci pentru colectarea de deşeuri nepericuloase" Se solicită Consiliului să oblige autoritatea contractantă să specifice cantitatea de ambalaje necesară lunar, pentru fiecare tip de ambalaj solicitat" Se solicită Consiliului să aibă în vedere că aceste elemente sunt absolut indispensabile în constructia preţului pe care il va oferta. În concluzie, Pentru toate aceste motive, contestatorul solicită admiterea contestaţiei, astfel cum a fost formulată, dispunerea obligării autorităţii contractante la modificarea/completarea, în parte, a documentaţiei de atribuire, respectiv a cerinţelor menționate de ...SA din cuprinsul Caietului de sarcini, pentru a asigura informarea completă și corectă a tuturor operatorilor economici interesați, precum și pentru asigurarea unei concurențe reale și efective a acestora la procedura de atribuire. Prin adresa nr. … înregistrată la Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor cu nr. …, autoritatea contractantă formulează punct de vedere pentru următoarele 4 motive: Pagina 4 din 17
1. Având în vedere prevederile HG nr. 856 din 2002, care codifică categoriile de deşeuri în Anexa 2 și le cuprinde într-o "Lista, cuprinzând deșeurile..", PE CODURI NUMERICE pentru fiecare categorie și subcategorie de deşeuri, se solicită Consiliului să oblige autoritatea contractantă să menţioneze în dreptul fiecărui tip de deșeu și CODUL NUMERIC corespunzător, pentru a avea o imagina mai clară asupra acestora, precum și a modalității legale de colectare, transport și eliminare, pentru fiecare tip de deșeu în parte, de ex: -deşeuri infecțioase — cod 18.01.03* -deşeuri înțepătoare- tăietoare — cod 18.01.01 -deşeuri chimice și farmaceutice — cod 18 01 06*, 18.01.07, 18.01.08* și 18.01.09 -deşeuri nepericuloase — sunt deșeurile care provin din reziduri alimentare de origine animală — cod 02.02.03 în acest sens, tipul de deşeuri « deşeuri nepericuloase » de la punctul d) este foarte generic și nu ne oferă o imagine exactă asupra codului de deșeu dorit de autoritatea contractantă. 1. Cu scopul de a avea o imagine mai clară, precum și a modalității legale de colectare transport și eliminare... contestatorul solicită CNSC, să oblige autoritatea contractantă, să menţioneze în dreptul fiecărui tip de deșeu CODUL NUMERIC corespunzător, prezintă mai multe exemple de încadrare a deşeurilor prevăzute de Caietul de sarcini-în coduri conform HG856/2002, iar în cazul în care autoritatea contractantă are în vedere alte coduri, solicită CNSC să oblige autoritatea contractantă să le menţioneze în clar. Contestatorul nu justifică de ce autoritatea contractantă trebuie să fie obligată să facă această încadrare. Daca autoritatea contractantă subestimează o categorie (nu dispune de specialiști pentru toate domeniile în care trebuie să atribuie contracte), prestatorul nu alege tehnologia de eliminare în funcţie de codul greşit, are propria expertiză de încadrare în metodele legale de gestionare pentru care este autorizat și monitorizat. Dacă marea problemă este tipul de deşeuri « deşeuri nepericuloase » de la punctul d), descris chiar în contestatie (deșeurile care provin din reziduri alimentare de origine animală), acestea implică 15kg/săptămână din totalul de 2700kg/săptămână celelalte categorii, prin urmare nu acestea influențează preţul ofertat. Scopul organizării procedurii este de a atribui prestarea acestor servicii, unui operator economic autorizat să presteze aceste servicii, respectiv autorizat în modalități legale pentru colectarea și eliminarea deşeurilor. Se consideră că este abuzivă aceasta solicitare, fiind obiectul întrebării 1 din Solicitarea de clarificări, la care s-a răspuns - Răspuns consolidat- CLARIFICĂRI I, astfel : Răspuns 1: Categoriile de deşeuri sunt descrise în Caietul de sarcini, dar stabilirea codului de deşeu aferent fiecărei categorii se va realiza de către ofertant, în conformitate cu prevederile HG nr. 856/2002 şi cu Lista Europeană a Deşeurilor. Se menţionează că autoritatea contractantă se adresează operatorilor economici specializaţi în domeniul gestionării deşeurilor, care deţin competenţa tehnică şi autorizaţiile necesare pentru încadrarea corectă a deşeurilor, optimizată pe cost. O eventuală stabilire a codurilor de către autoritatea contractantă ar putea conduce la o încadrare eronată, cu consecinţa aplicării unor procedee de tratare/eliminare mai complexe şi implicit mai costisitoare, deşi anumite categorii de deşeuri pot fi gestionate prin proceduri mai simple. În consecinţă, responsabilitatea Pagina 5 din 17
încadrării corecte şi a indicării codului de deşeu revine ofertantului(piaţa de specialitate). 2. Pentru urmatoarele specificaţii tehnice, contestatorul solicită CNSC, să oblige autoritatea contractantă să accepte și alte dimensiuni aproximative. - "Specificaţii tehnice" "Recipienți pentru deşeuri infecțioase Cutiile de carton cât și sacii galbeni sunt marcate cu pictograma "pericol biologic Capacitate=7,5 litri (L=160mm, l=140mm, H=360mm)=20 litri (L=220mm, l=220mm, H=420mm) -Recipienți pentru colectarea deşeurilor chimice și farmaceutice—cutii din carton triplu strat rigid speciali Capacitate 7,5 litri (L=160mm, l=l40mm, H=360mm)" Respectiv să se accepte, pentru îndeplinirea acestei cerinţe tehnice și următoarele ambalaje: -"Cutii carton cu capacitate de 7,5 lt și dimensiuni (L=222mm, l=160mm, H=214mm)" și -"Cutii carton cu capacitate de 20 lt și dimensiuni (L=280mm, l=200mm, H=360mm)" 2. Se consideră că este abuzivă această solicitare, fiind obiectul întrebării 2 din Solicitarea de clarificări, la care s-a răspuns-Răspuns consolidat-CLARIFICĂRI I, astfel : Răspuns 2 : Se solicită Capacitate=7,5 litri, respectiv Capacitate-20 litri, se acceptă dimensiuni aproximative. Importanța este capacitatea recipienților. Răspuns consolidat-CLARIFICĂRI: Întrebare 2. În Caietul de sarcini, la pag.2 "Specificaţii tehnice" ați solicitat: - "Recipienți pentru deşeuri infecțioase Cutiile de carton cât și sacii galbeni sunt marcate cu pictograma "pericol biologic Capacitate=7,5 litri (L=160mm, l=140mm, H=360mm) = 20 litri (L=220mm, l=220mm, H=420mm) -Recipienti pentru colectarea deşeurilor chimice și farmaceutice—cutii din carton triplu strat rigid speciali Capacitate 7,5 litri (L=160mm, l=l40mm, H=360mm)" Având în vedere diversitatea mare de ambalaje pentru deşeuri medicale disponibile pe piaţă, se solicită acceptarea, pentru îndeplinirea acestei cerinţe tehnice și următoarele ambalaje: -"Cutii carton cu capacitate de 7,5 lt și dimensiuni (L=222mm, l=160mm, H=214mm)" și -"Cutii carton cu capacitate de 20 lt și dimensiuni (L=280mm, l=200mm, H=360mm)" Răspuns 2 : Se solicită Capacitate=7,5 litri, respectiv Capacitate=20 litri, se acceptă dimensiuni aproximative. Importantă este capacitatea recipienților. Motiv 3: Pentru urmatoarele"Specificații tehnice": a)recipient pentru deşeuri înțepătoare-tăietoare; b)saci de polietilenă; c)saci pentru colectarea de deşeuri nepericuloase (reziduuri alimentare de origine animală)" se solicită obligarea autorității contractante, să menţioneze și capacitatea pentru fiecare dintre tipurile de ambalaje dorite, având în vedere Pagina 6 din 17
diversitatea foarte mare de capacități pentru aceste tipuri de ambalaje, în vederea constucției corecte a preţului ofertat. 3.În acest caz Documentaţia de atribuire nu prevede cerinţe privind capacitatea. Fiind obiectul întrebării 2 din Solicitarea de clarificari, s-a răspuns -Răspuns consolidat-CLARIFICĂRI I, astfel: Conform Caietului de sarcini, ofertantul va asigura ambalajele necesare depozitarii deşeurilor, până la ridicarea acestora pentru eliminare, capacitatea recipienților se stabilește în funcţie de frecvența de colectare a deşeurilor, respectiv de necesarul fiecărui centru/locaţie din tabelul-cantități de deşeuri de ridicat săptămânal, prevăzut în Caietul de sarcini, în conformitate cu normele specifice pe tip de deşeuri. Având în vedere criteriul de atribuire "preţul cel mai scăzut", nefiind impuse cerinţe, ofertantul are libertate să optimizeze costurile serviciilor, respectiv preţul ofertat. Răspuns consolidat-CLARIFICĂRI: Întrebare 3. Se solicită specificarea daca, pentru îndeplinirea cerinţei tehnice din Caietul de sarcini de la pag. 2 "Specificaţii tehnice" a)recipient pentru deşeuri înțepătoare-tăietoare; b)saci de polietilenă; c)saci pentru colectarea de deşeuri nepericuloase (reziduuri alimentare de origine animală)" este suficientă și obligatorie prezentarea de către ofertanți: "a)recipient pentru deşeuri înțepătoare-tăietoare cu capacitate de 0,75 lt sau 2,3 lt b)saci de polietilenă de 240 lt de culoare galbenă c)saci pentru colectarea de deşeuri nepericuloase (reziduuri alimentare de origine animală) de 240 lt" Se solicită Consiliului să aibă în vedere că aceste elemente sunt absolut indispensabile în constructia preţului pe care îl va oferta. Răspuns 3: Conform Caietului de sarcini, ofertantul va asigura ambalajele necesare depozitării deşeurilor, până la ridicarea acestora pentru eliminare, capacitatea recipienților se stabilește în funcţie de frecvența de colectare a deşeurilor, respectiv de necesarul fiecărui centru/locaţie din tabelul-cantități de deşeuri de ridicat săptămânal, prevăzut în Caietul de sarcini, în conformitate cu normele specifice pe tip de deşeuri. Motiv 4: Pentru
cerinţa
tehnică:
"Prestatorul
furnizează
ambalaje corespunzătoare fiecărui tip de deşeuri periculoase" "-cutii carton prevăzute în interior cu saci din polietilenă galbeni 7,5 lt -cutii carton prevăzute în interior cu saci din polietilenă galbeni 20 lt -recipient pentru deşeuri înțepătoare-tăietoare -recipient pentru colectarea deşeurilor chimice și farmaceutice de 7,5 lt -saci de polietilenă galbeni -saci pentru colectarea de deşeuri nepericuloase" Contestatorul solicită CNSC să oblige autoritatea contractantă să specifice cantitatea de ambalaje necesară lunar, pentru fiecare tip de ambalaj solicitat".... aceste elemente sunt absolut indispensabile în construcția preţului ofertat. 4.Aceasta situație, este obiectul întrebării 4 din Solicitarea de clarificări, la care s-a răspuns, astfel: Pagina 7 din 17
Răspuns consolidat-CLARIFICĂRI Întrebare 4. În Caietul de sarcini, la pag. 2-3 "Specificaţii tehnice" s-a solicitat "Prestatorul furnizează ambalaje corespunzătoare fiecărui tip de deşeuri periculoase ". Se solicită specificarea cantității de ambalaje necesară lunar, pentru fiecare tip de ambalaj solicitat, respectiv: "-cutii carton prevăzute în interior cu saci din polietilenă galbeni 7,5 lt -cutii carton prevăzute în interior cu saci din polietilenă galbeni 20 lt -recipient pentru deşeuri înțepătoare-tăietoare -recipient pentru colectarea deşeurilor chimice și farmaceutice de 7,5 lt" Se solicită Consiliului să aibă în vedere că aceste elemente sunt absolut indispensabile în construcția preţului pe care îl va oferta. Răspuns 4: În ceea ce priveşte Cantitatea de ambalaje necesară lunar, pentru fiecare tip de ambalaj, respectiv cantitatea estimată totală pe fiecare tip de ambalaj, în Caietul de sarcini nu se solicită anumite cantități de ambalaje, deoarece acesta este elaborat pentru achiziţia de servicii: "SERVICII DE COLECTARE, TRANSPORT, ȘI ELIMINARE DEŞEURI SPITALICEŞTI ȘI DEŞEURI NEPERICULOASE" . Ofertantul va exprima oferta financiară sub formă de preț unitar ofertat [lei fără TVA] pentru servicii de colectare, transport și eliminare a unui kg de deşeuri, calculat în baza Listei de cantități de deşeuri necesare de colectat, tranportat și eliminat, aferentă Formularului de ofertă. Conform Caietului de sarcini, ofertantul trebuie să asigure ambalajele necesare depozitării deşeurilor, până la ridicarea acestora de către prestator în vederea eliminării acestora, pe tip de deşeuri și pentru fiecare locaţie precizată de Caietul de sarcini-Cap.7. Prestarea serviciilor. Ofertantul va exprima oferta în conformitate cu documentaţia, ținând cont de frecvența de colectare a deşeurilor, conform normelor specifice, astfel încât preţul unitar ofertat pentru colectare, tranport și eliminarea unui kg de deşeuri, calculat în baza Listei de cantități aferentă Formularului de ofertă, să asigure toate condiţiile cu privire la modul de realizare, preț şi alte condiţii tehnice, financiare şi comerciale legate de obiectul contractului de achiziţie publică. Se consideră nejustificată contestarea Caietului de sarcini, fără a lua în considerare și documentul CLARIFICĂRI I (înregistrat cu nr. …), publicat în SICAP conform Fișa de date, la data de …, ora … (înainte de formularea contestației), în cadrul-Răspuns consolidat pentru solicitările de clarificări. Răspunsul la solicitările de clarificări au caracter obligatoriu și devin parte integrantă a Documentaţiei de atribuire, urmând să fie respectate atât de ofertanți cât și de autoritatea contractantă. Autoritatea contractantă a publicat contestația în SICAP, iar starea procedurii figurează în SICAP: suspendată la data de …. Starea procedurii: Suspendată până la soluţionarea contestației. Cu adresa nr. …, înregistrată la Consiliu sub nr. …, contestatorul formulează Note scrise prin care învederează următoarele: Motive de nelegalitate a documentaţiei de atribuire Motivul nr. 1 Autoritatea contractantă a prevăzut în caietul de sarcini, la pagina 1, tipurile de deșeuri pentru care solicită "Servicii de colectare, transport și eliminare deşeuri spitaliceşti și deşeuri nepericuloase" și anume: Pagina 8 din 17
a) deșeuri infecțioase b) deșeuri înțepătoare-tăietoare c) deșeuri chimice și farmaceutice d) deșeuri nepericuloase 1.1. Conform descrierii făcute de autoritatea contractantă în Caietul de sarcini pentru cele 4 categorii de deşeuri, pentru care solicită "Servicii de colectare, transport și eliminare deşeuri spitaliceşti și deşeuri nepericuloase", se regăsesc următoarele 4 categorii de deşeuri: -deşeuri infectioase-deşeuri înțepătoare-tăietoareă-deşeuri chimice și farmaceutice-deşeuri nepericuloase S-a solicitat Consiliului investit cu soluţionarea prezentei contestații să oblige autoritatea contractantă să menţioneze, în dreptul fiecărei categorii de deşeuri și codurile de deșeu aferente. Conform art.8 din Normele tehnice din 3 decembrie 2012 privind gestionarea deşeurilor rezultate din activităţi medicale, anexa la OMS nr. 1226/2012, coroborat cu prevederile HG nr.856/2002, legiuitorul a prevăzut, pentru fiecare categorie de deşeuri și o codificare pentru fiecare dintre aceste categorii, dupa cum urmeaza: "Art. 8 (1) În vederea unei bune gestionări a deşeurilor medicale se utilizează codurile din anexa nr. 2 la Hotărârea Guvernului nr. 856/2002, cu completările ulterioare. (2) Tipurile de deşeuri, inclusiv cele periculoase prevăzute în anexa nr. 2 la Hotărârea Guvernului nr. 856/2002, cu completările ulterioare, întâlnite frecvent în activităţile medicale, sunt exemplificate în tabelul următor: Cod
deşeu,
conform
Hotărârii Guvernului nr. 856/2002 Categorii de deşeuri rezultate din activităţi medicale 18 01 01 obiecte ascuţite (cu excepţia 18 01 03*) Deşeurile înţepătoare-tăietoare: ace, ace cu fir, catetere, seringi cu ac, branule, lame de bisturiu, pipete, sticlărie de laborator ori altă sticlărie spartă sau nu etc. de unică folosinţă, neîntrebuinţată sau cu termen de expirare depăşit, care nu a intrat în contact cu material potenţial infecţios în situaţia în care deşeurile mai sus menţionate au intrat în contact cu material potenţial infecţios, inclusiv recipientele care au conţinut vaccinuri, sunt considerate deşeuri infecţioase şi sunt incluse în categoria 18 01 03*. 18 01 02 fragmente şi organe umane, inclusiv recipiente de sânge şi sânge (cu excepția 18 01 03*) Deşeurile anatomo-patologice constând în fragmente din organe şi organe umane, părţi anatomice, lichide organice, material biopsie rezultat din blocurile operatorii de chirurgie şi obstetrică (fetuşi, placente etc.), părţi anatomice rezultate din laboratoarele de autopsie, recipiente pentru sânge şi sânge etc. Toate aceste deşeuri sunt Pagina 9 din 17
considerate infecţioase şi sunt incluse în categoria 18 01 03*. 18 01 03 * deşeuri ale căror colectare şi eliminare fac obiectul unor măsuri speciale privind prevenirea infecţiilor Deşeurile
infecţioase,
respectiv deşeurile care conţin sau au venit în contact cu sânge ori cu alte fluide biologice, precum şi cu virusuri, bacterii, paraziţi şi/sau toxinele microorganismelor,
perfuzoare
cu tubulatură, recipiente care au conţinut sânge sau alte fluide biologice, câmpuri operatorii, mănuşi, sonde şi alte materiale de unică folosinţă, comprese, pansamente
şi
alte
materiale contaminate, membrane de dializă, pungi de material plastic pentru colectarea
urinei,
materiale
de laborator folosite, scutece care provin de la pacienţi internaţi în unităţi sanitare cu specific de boli infecţioase sau în secţii de boli infecţioase ale unităţilor sanitare, cadavre de animale rezultate în urma activităţilor de cercetare şi experimentare etc. 18 01 04 deşeuri ale căror colectare şi eliminare nu fac obiectul unor măsuri speciale privind prevenirea infecţiilor îmbrăcăminte necontaminată, aparate gipsate,
lenjerie
necontaminată, deşeuri
rezultate
după tratarea/decontaminarea termică a deşeurilor infecţioase, recipiente care au conţinut medicamente, altele decât citotoxice şi citostatice etc. 18 01 06* chimicale constând din sau conţinând substanţe periculoase Acizi, baze, solvenţi halogenaţi, alte tipuri de solvenţi, produse chimice organice şi anorganice, inclusiv produse reziduale
generate
în
cursul diagnosticului de laborator, soluţii fixatoare sau de developare, produse concentrate utilizate în serviciile de dezinfecţie şi curăţenie, soluţii de formaldehidă etc. 18 01 07 chimicale, altele decât cele specificate la 18 01 06* Produse chimice organice şi anorganice nepericuloase (care nu necesită etichetare specifică), dezinfectanţi (hipoclorit de sodiu slab concentrat, substanţe de curăţare etc.), soluţii antiseptice, deşeuri de la aparatele de diagnoză cu concentraţie scăzută de substanţe chimice periculoase etc., care nu se încadrează la 18 01 06* 18 01 08* medicamente citotoxice şi citostatice Categoriile de deşeuri vor fi stabilite în ordinul privind gestionarea deşeurilor de medicamente, care va fi reglementat conform art. 6 alin. (2). 1801 09 medicamente, altele decât cele Categoriile de deşeuri vor fi stabilite în Pagina 10 din 17
specificate la 18 01 08 ordinul privind gestionarea deşeurilor de medicamente, care va fi reglementat conform art. 6 alin. (2). 18 01 10* deşeuri de amalgam de la tratamentele stomatologice; aceste deşeuri sunt considerate periculoase. Capsule sau resturi de amalgam (mercur), dinţi extraşi care au obturaţii de amalgam, coroane dentare, punţi dentare, materiale compozite fotopolimerizabile, ciment glasionomer etc. NOTĂ: Deşeurile periculoase sunt marcate cu un asterisc (*) conform prevederilor anexei nr. 2 "Lista cuprinzând deşeurile, inclusiv deşeurile periculoase" la Hotărârea Guvernului nr. 856/2002, cu completările ulterioare. (3)Deşeurile neexemplificate la alin. (2) generate în unităţile sanitare se clasifică conform prevederilor Hotărârii Guvernului nr. 856/2002, cu completările ulterioare, şi se gestionează conform legislaţiei în vigoare. 1.2. Având în vedere că la acest articol din OMS nr. 1226/2021, legiuitorul prevede exact toate categoriile de deşeuri rezultate din activități medicale și atribuie câte un cod de deșeu fiecareia dintre ele, se consideră necesar ca autoritatea contractantă să expliciteze, în special pentru primele 3 categorii, care sunt și codurile de deşeuri corespunzătoare, în funcţie de care trebuie să fie ofertate metodele de colectare, transport și eliminare, corecte din punct de vedere legal, acestea fiind diferite, conform actului normativ menționat mai sus; 1.3. Categoria de la punctul c) « deşeuri chimice și farmaceutice » nu se regăsește în tabelul de mai sus din Normele tehnice de la OMS nr. 1226/2012, de aceea s-a solicitat să i se atribuie și codul aferent. Conform codurilor de deșeu din tabelul de mai sus, la categoria de deşeuri «deşeuri chimice și farmaceutice» se găsesc cel puţin 4 coduri de deşeuri și anume: «18.01.06*, 18.01.07, 18.01.08* și 18.01.09 » iar contestatorul nu știe dacă autoritatea contractantă are în vedere unul sau mai multe dintre aceste coduri; 1.4. Categoria de la punctul d) « deşeuri nepericuloase »-din reziduuri alimentare de origine animală, trebuie sa fie, și aceasta, codificată conform prevederilor HG nr.856/2002, pentru a oferi o imagine exactă asupra tipului de deșeu pe care îl generează autoritatea contractantă, având în vedere că la categoria 02 02 se găsesc mai multe subcategorii de deşeuri; 1.5. Faptul ca autoritatea contractantă susţine că «nu dispune de specialiști pentru toate domeniile în care trebuie să atribuie contracte », nu este imputabilă contestatorului, având în vedere prevederile de la art.2, coroborate cu cele de art.7 lit.p) din aceleaşi Norme tehnice anexate OMS nr.1226/2012 »
« Art. 2 (1 )Prezentele norme tehnice se aplică de către toate unităţile sanitare, indiferent de forma de organizare, în care se desfăşoară activităţi medicale în urma cărora sunt produse deşeuri, denumite în continuare deşeuri medicale. (2)Producătorul de deşeuri medicale este răspunzător pentru gestionarea deşeurilor medicale rezultate din activitatea sa ": Art. 7 Pagina 11 din 17
“p) gestionarea deşeurilor medicale înseamnă colectarea, stocarea temporară, transportul, tratarea, valorificarea şi eliminarea deşeurilor, inclusiv supravegherea acestor operaţii şi întreţinerea ulterioară a amplasamentelor utilizate"; 1.6. Drept urmare, se consideră că raspunderea pentru gestionarea acestor deşeuri este a autorității contractante și nu a operatorilor economici ofertanţi la aceasta procedură, pentru că acest lucru ar însemna că autoritatea contractantă doreşte să transfere contestatorului responsabilitatea gestiunii deşeurilor pe care le genereaza din activitatea sa, ceea ce este ilegal, conform prevederilor legale amintite mai sus; 1.7. Nu poate fi primit argumentul autorității contractante, din cuprinsul Punctului său de vedere, precum ca o cantitate de 15 kg/săptămână pentru deșeurile din reziduuri alimentarea de origine animală «nu influențează preţul ofertat», atât timp cât preţul ofertat conţine mai multe componente, printre care se regăsește transportul și eliminarea acestei categorii de deșeu, care nu face parte din categoria deşeurilor medicale și se supune unei legislaţii diferite; 1.8. De asemenea, nu poate fi primit nici argumentul autorității contractante, exprimat în cuprinsul Răspunsului consolidat la solicitările de clarificari la punctul 1, unde se menționează « menţionăm că ne adresăm operatorilor economici specializaţi în domeniul gestionarii deşeurilor, care deţin competența tehnică și autorizaţiile necesare pentru încadrarea corectă a deşeurilor, optimizată pe cost. O eventuala stabilire a codurilor de către autoritatea contractantă ar putea conduce la o încadrare eronată, cu consecinţa aplicarii unor procedee de tratare/eliminare mai complexe și implicit mai costisitoare, deși anumite categorii de deşeuri pot fi gestionate prin procedee mai simple. ÎN CONSECINŢA, RESPONSABILITATEA ÎNCADRĂRII CORECTE ȘI A INDICĂRII CODULUI DE DEȘEU REVINE OFERTANTULUI (PIAŢA DE SPECIALITATE) », pentru că această afirmaţie înseamnă, din nou, că autoritatea contractantă încearca să transfere responsabilitatea gestiunii deşeurilor către contestator, ceea ce este ilegal, conform prevederilor legale amintite mai sus! Motivul nr. 2 2.1. Se menţin consideraţiile făcute de ...SA și se solicită Consiliului să respingă afirmaţia autorității contractante, din cuprinsul Punctului său de vedere, precum că solicitarea contestatorului este abuzivă, anume aceea de a accepta și alte dimensiuni pentru aceste tipuri de ambalaje! 2.2. Se menţionează că, prin solicitarea ...SA, nu se dorește restrângerea competiției, ci doar oferirea accesului și cu ambalajele pe care le-a găsit disponibile la diferiţi furnizori, având în vedere și faptul că dimensiunile solicitate de autoritatea contractantă sunt cele care pot intra în categoria « restrictive »; 2.3. Se solicită, de asemenea, Consiliului să oblige autoritatea contractantă să explice ce înseamnă noţiunea de « dimensiuni aproximative», cu care consideră că a răspuns criticii contestatorului, prin Punctul său de vedere; 2.4. Se consideră că, prin răspunsul său, autoritatea contractantă încalcă prevederile legale de la art.154 alin.(l) din Legea nr.98/2016, anume cele care fac referire la « obligaţia de a elabora documentaţia de atribuire care conţine toate informaţiile necesare pentru a asigura operatorilor Pagina 12 din 17
economici o informare completă, corectă şi precisă cu privire la cerinţele achiziţiei, obiectul contractului şi modul de desfăşurare a procedurii de atribuire« Motivul nr.3 3.1. ...SA menţine critica, având în vedere că această informaţie este vitală pentru construcția și susținerea corectă a preţului ofertat. 3.2. Afirmaţia autorității contractante din cuprinsul Punctului său de vedere, precum că « capacitatea recipienților se stabilește în funcţie de frecvența de colectare a deşeurilor, respectiv de necesarul fiecărui centru/locație », nu face decât să confirme ceea ce a criticat, anume că autoritatea contractantă trebuie să furnizeze acest « necesar de ambalaje », pentru ca ofertanţii să poată construi cu exactitate preţul ofertat și pe care să îl poată susţine pe întreaga durata a contractului. 3.3. Se solicită Consiliului să aibă în vedere, de asemenea, și faptul că frecvența de colectare, care a fost stabilită de autoritatea contractantă, nu are legătură cu capacitatea recipienților, această componentă având legătură doar cu preţul ofertat! Motivul nr. 4 4.1. Se consideră afirmaţia autorității contractante, din cuprinsul Punctului său de vedere, precum că « în Caietul de sarcini nu se solicită anumite cantități de ambalaje, deoarece acesta este elaborat pentru achiziţia de servicii: … », fără sens, în contextul în care critica ...SA a exprimat exact această lipsă a Caietului de sarcini, anume pentru a putea oferta corect serviciile descrise în cuprinsul său, autoritatea contractantă trebuie să ofere și informaţii complete despre cantitățile de ambalaje, pe fiecare tip de ambalaj în parte, componenta de ambalaje fiind esenţială în determinarea preţului ofertat! 4.2. Se solicită Consiliul să aibă în vedere, de asemenea, și faptul că frecvența de colectare, care a fost stabilită de autoritatea contractantă, nu are legătură cu cantitatea de recipienți, pe fiecare tip în parte, această componentă având legătură doar cu preţul ofertat! în concluzie, Pentru toate aceste motive, se solicită admiterea contestaţiei, astfel cum a fost formulată, dispunerea obligării autorităţii contractante la modificarea/completarea, în parte, a documentaţiei de atribuire, respectiv a cerinţelor menționate de ...SA din cuprinsul Caietului de sarcini, pentru a asigura informarea completă și corectă a tuturor operatorilor economici interesați, precum și pentru asigurarea unei concurențe reale și efective a acestora la procedura de atribuire. Prin adresa înregistrată la CNSC cu nr. …, ...SA depune, în original, recipisa de consemnare a cauțiunii nr. … din …, emisă de CEC Bank SA, în valoare de … RON, potrivit dispozițiilor art. 611 din Legea nr. 101/2016. Analizând documentele depuse la dosarul cauzei, Consiliul constată următoarele: ..., în calitate de autoritate contractantă, a organizat procedura simplificată, online, în vederea atribuirii contractului de achiziție publică având ca obiect „...”, cod CPV …. În acest sens a elaborat documentația de atribuire aferentă și a publicat în SEAP anunțul de participare nr. .../..., Pagina 13 din 17
criteriul de atribuire stabilit fiind „prețul cel mai scăzut” și termenul limită pentru depunerea ofertelor …, ora …, potrivit mențiunilor din Anunțul de participare publicat în SICAP. Împotriva documentației de atribuire, ...SA a formulat contestația care face obiectul dosarului nr. ... Consiliul ia act de faptul că, la data înaintării contestației, …, autoritatea contractantă a postat în SEAP și răspunsul consolidat de clarificare a documentației de atribuire, în conținutul căruia se regăsesc și informații privitoare la aspectele în dispută, primele 4 întrebări din acesta fiind comune cu criticile din contestație. În privința dimensiunilor recipienților pentru deșeuri infecțioase și deșeuri chimice și farmaceutice, autoritatea contractantă a emis Răspuns 2: Se solicita Capacitate=7,5 litri, respectiv Capacitate=20 litri, se accepta dimensiuni aproximative. Importantă este capacitatea recipienților. Prin urmare, solicitarea contestatorului de obligare la acceptarea de recipienți-cutii carton cu alte dimensiuni decât cele indicate în caietul de sarcini a rămas fără obiect. În privința celorlalte critici, Consiliul constată că autoritatea contractantă, fără motiv temeinic, invocă suficiența răspunsurilor de clarificare 1, 3, și 4. Privitor la solicitarea contestatorului de obligare a autorității contractante la a preciza codurile deșeurilor, Consiliul are în vedere că aceasta a răspuns (răspunsul de clarificare 1): Categoriile de deşeuri sunt descrise în Caietul de sarcini, dar stabilirea codului de deşeu aferent fiecărei categorii se va realiza de către ofertant, în conformitate cu prevederile HG nr. 856/2002 şi cu Lista Europeană a Deşeurilor. Menţionăm că ne adresăm operatorilor economici specializaţi în domeniul gestionării deşeurilor, care deţin competenţa tehnică şi autorizaţiile necesare pentru încadrarea corectă a deşeurilor, optimizata pe cost. O eventuală stabilire a codurilor de către autoritatea contractantă ar putea conduce la o încadrare eronată, cu consecinţa aplicării unor procedee de tratare/eliminare mai complexe şi implicit mai costisitoare, deşi anumite categorii de deşeuri pot fi gestionate prin proceduri mai simple. În consecinţă, responsabilitatea încadrării corecte şi a indicării codului de deşeu revine ofertantului( piaţa de specialitate). Din răspunsul de clarificare, rezultă că autoritatea contractantă a înțeles nevoia de codificare a deșeurilor, dar impune ofertanților să identifice nevoia sa, ceea ce reprezintă, în fapt, o modificare a obiectului achiziției, în sensul că s-ar adăuga ofertanților sarcina de a stabili care este necesitatea obiectivă a achizitorului. O pretinsă dificultate de încadrare a deșeurilor în codurile prevăzute de reglementarea națională nu exonera autoritatea contractantă din obligația de a asigura o descriere a acestora, care să fie suficientă pentru ofertanți în a determina, cel puțin, la nivelul ofertei, care este efortul minimal în sensul asigurării unei competiții reale, pe baza informațiilor clare, complete, exacte, așa cum obligă prevederile art. 154 alin. (1) din Legea nr. 98/2016: Autoritatea contractantă are obligaţia de a elabora documentaţia de atribuire care conţine toate informaţiile necesare pentru a asigura operatorilor economici o informare completă, corectă şi precisă cu privire la cerinţele Pagina 14 din 17
achiziţiei, obiectul contractului şi modul de desfăşurare a procedurii de atribuire. Consiliul reamintește că, în conformitate cu prevederile art. 156 din Legea nr. 98/2016, autoritatea contractantă are posibilitatea de a stabili specificațiile tehnice raportându-se fie la cerințe funcționale, fie la normative sau specificații tehnice naționale (precum codurile de deșeu), fie la o metodă combinată a primelor, tocmai pentru a asigura descrierea obiectivă a nevoii achiziției: Art. 156. - (1) Fără a aduce atingere normelor tehnice obligatorii de la nivel naţional, în măsura în care sunt compatibile cu actele normative adoptate la nivelul Uniunii Europene, specificaţiile tehnice se stabilesc în una dintre următoarele modalităţi: a) prin raportare la cerinţe de performanţă sau cerinţe funcţionale, inclusiv caracteristici de mediu, cu condiţia ca parametrii să fie suficient de precişi pentru a permite ofertanţilor să determine obiectul contractului şi autorităţile contractante să atribuie contractul; b) prin trimitere la specificaţii tehnice şi, ca ordine de prioritate, la standarde naţionale care transpun standarde europene, evaluări tehnice europene, specificaţii tehnice comune, standarde internaţionale, alte sisteme de referinţă tehnice instituite de către organismele de standardizare europene sau, în lipsa oricărora dintre acestea, la standarde naţionale, la agremente tehnice naţionale sau specificaţii tehnice naţionale referitoare la proiectarea, calcularea şi execuţia lucrărilor şi la utilizarea produselor; fiecare trimitere este însoţită de menţiunea "sau echivalent"; c) prin raportare la cerinţe de performanţă sau cerinţe funcţionale, potrivit lit. a), şi prin trimitere la specificaţiile tehnice prevăzute la lit. b) ca modalitate de a prezuma conformitatea cu respectivele cerinţe de performanţă sau cerinţe funcţionale; d) prin trimitere la specificaţiile tehnice prevăzute la lit. b) pentru unele caracteristici şi prin raportare la cerinţe de performanţă sau cerinţe funcţionale prevăzute la lit. a) pentru alte caracteristici. Drept care, admițând solicitarea contestatorului, Consiliul va obliga autoritatea contractantă să identifice tipurile de deșeuri prin raportare la codurile evocate de părți sau printr-o descrierea a lor la un nivel suficient pentru identificarea diferențiată a acestora. Solicitarea contestatorului de obligare a autorității contractante la completarea caietului de sarcini prin indicarea capacității ambalajelor (pentru: recipiente deşeuri înțepătoare-tăietoare, saci de polietilena și saci pentru colectarea de deşeuri nepericuloase - reziduuri alimentare de origine animala), față de care se opune răspunsul de clarificare nr. 3, este considerată de Consiliu întemeiată, de asemenea. Prin Răspuns 3, autoritatea contractantă a reafirmat: ”Conform Caietului de sarcini, ofertantul va asigura ambalajele necesare depozitarii deşeurilor, pana la ridicarea acestora pentru eliminare, capacitatea recipientilor se stabileste in funcţie de frecventa de colectare a deşeurilor, respectiv de necesarul fiecărui centru/locaţie din tabelul-cantitati de deşeuri de ridicat saptamanal, prevăzut in Caietul de sarcini, in conformitate cu normele specifice pe tip de deşeuri”. Mențiunile în cauză nu indică capacitatea ambalajelor, ci reafirmă obligația ofertantului prestator de a asigura ambalajele necesare. Or, pentru o întocmire a ofertelor cu conținut comparabil, este nevoie ca ofertanții să Pagina 15 din 17
propună ambalaje de același tip/cantitate, pentru o corectă dimensionare a prețului/propunerii financiare. În raport cu amintitul art. 154 din Legea nr. 98/2016, Consiliul va obliga autoritatea contractantă la a lua măsura de remediere efectivă, privind indicarea volumului minim individual/capacității ambalajelor/recipienților sau sacilor care au ca destinație colectarea diverselor deșeuri. Cu referire la cantitatea pentru fiecare din tipurile de ambalaje dorite, Consiliul constată că răspunsul consolidat (răspuns 4) nu înlătură imprecizia semnalată de contestator: ”In ceea ce priveşte Cantitatea de ambalaje necesara lunar, pentru fiecare tip de ambalaj, respectiv cantitatea totala pe fiecare tip de ambalaj, in Caietul de sarcini nu se solicita anumite cantitati de ambalaje, deoarece acesta este elaborat pentru achiziţia de servicii: "...". Ofertantul va exprima oferta financiara sub forma de pret unitar ofertat [lei fara TVA] pentru servicii de colectare, transport si eliminare a unui kg de deşeuri, calculat in baza Listei de cantitati de deşeuri necesare de colectat, tranportat si eliminat, aferenta Formularului de oferta. Conform Caietului de sarcini, ofertantul trebuie sa asigure ambalajele necesare depozitarii deşeurilor, pana la ridicarea acestora de către prestator in vederea eliminării acestora, pe tip de deşeuri si pentru fiecare locaţie precizata de Caietul de sarcini-Cap.7. Prestarea serviciilor. Ofertantul va exprima oferta in conformitate cu documentaţia, tinand cont de frecventa de colectare a deşeurilor, conform normelor specifice , astfel incat preţul unitar ofertat pentru colectare, tranport si eliminarea unui kg de deşeuri, calculat in baza Listei de cantitati aferenta Formularului de oferta , sa asigure toate condiţiile cu privire la modul de realizare, pret şi alte condiţii tehnice, financiare şi comerciale legate de obiectul contractului de achiziţie publica”. Consiliul consideră că răspunsul autorității contractante, coroborat cu cantitățile săptămânale/pe întreaga durată a contractului de diferite deșeuri, identificate prin anexele la caietul de sarcini, ar putea să lase posibilitatea ofertanților de a identifica numărul de saci/ambalaje necesar pe durata unei luni de prestare a serviciilor, dacă aceștia ar cunoaște, minim, și volumele minime ale acelor ambalaje. Prin urmare, fiind corelate cele două tipuri de specificații tehnice, Consiliul va admite cererea contestatorului și în privința nevoii ca autoritatea contractantă să indice o cantitate minimă de ambalaje, în raport cu volumul individual al ambalajelor și cu frecvența minimă de ridicare a deșeurilor (cel puțin), pentru asigurarea unei informări complete și corecte a ofertanților. În consecință, luând în considerare cele mai sus menționate, în temeiul art. 26 alin. (2) și (5) din Legea nr. 101/2016, Consiliul va admite în parte contestația formulată de ...SA, în contradictoriu cu ..., care va fi obligată la remedierea caietului de sarcini, în 10 zile de la primirea deciziei, prin indicarea informațiilor de identificare a tipurilor de deșeuri (cod sau descriere), indicarea capacității minime pentru fiecare tip de ambalaj, dar și a cantității minime de ambalaje necesară lunar, conform motivării de mai sus. În temeiul art. 26 alin. (6) din Legea nr. 101/2016, Consiliul va respinge, ca rămasă fără obiect, cererea de modificare a caietului de sarcini privind dimensiunile recipienților pentru deșeuri infecțioase și deșeuri chimice și farmaceutice. Pentru aceste motive, Pagina 16 din 17
în baza legii și a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DECIDE: Admite, în parte, contestația formulată de ...SA în contradictoriu cu ..., privind caietul de sarcini din procedura inițiată cu anunțul de participare nr. .../.... Obligă autoritatea contractantă la remedierea caietului de sarcini, în 10 zile de la primirea deciziei, prin indicarea informațiilor de identificare a tipurilor de deșeuri (cod sau descriere), indicarea capacității minime pentru fiecare tip de ambalaj, dar și a cantității minime de ambalaje necesară lunar, conform motivării de mai sus. Respinge, ca rămasă fără obiect, cererea similară, privind dimensiunile unor recipienți, conform motivării ce precede. Prezenta decizie este obligatorie pentru părți, în conformitate cu dispozițiile art. 28 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 și poate fi atacată cu plângere, în temeiul art. 29 din același act normativ, în termen de 10 zile de la comunicare.
Pagina 17 din 17
Legăturile se bazează pe coduri CPV sau critici comune din buletin. Verificați faptele și motivarea fiecărui document.