Decizie 2009/2023
Decizie CNSC2023_2009_2023_Decizie_2009.pdf, BO2023_2009_2023_BO2023_2009.pdf
Document CNSC
GHALLARD SYS SRL în contradictoriu cu MINISTERUL APARARII - UNITATEA MILITARA 02444 SIBIU
Decizia CNSC nr. 2009/C11/2146 din 28.08.2023
Link permanentIdentificare și pasaje din sursă
Prin contestația înregistrată la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor cu nr. 41879/01.08.2023, depusă de GHALLARD SYS SRL, cu sediul în Aleea Tomești nr. 10A, corp A, et. 6, ap. 53, sectorul 4, București, înregistrată la Registrul Comerțului cu nr. J40/3076/2022, având CUI RO 45668396, reprezentată legal de George Cococi - administrator, în calitate de lider al asocierii formată din GHALLARD SYS SRL - SECUNET PROJECT SRL, împotriva rezultatului procedurii de atribuire, respectiv a procesului verbal nr. 1 privind evaluarea documentelor depuse în cadrul candidaturilor – Selecția Candidaților, înregistrat la emitent sub nr. A4206/19.07.2023, document emis de către MINISTERUL APĂRĂRII - UNITATEA MILITARĂ 02444 SIBIU, cu sediul în str. Armelor nr. 10, municipiul Sibiu, județul Sibiu, în calitate de autoritate contractantă, în cadrul procedurii de atribuire prin licitație restrânsă, organizată în vederea atribuirii contractului de „Servicii de consultanță, management, dirigenți…Verifică pasajul în context →
CONSILIUL DECIDE: Respinge excepția lipsei de interes a GHALLARD SYS SRL în formularea contestației, invocată de K-BOX CONSTRUCTION DESIGN SRL. Respinge ca nefondată contestația formulată de GHALLARD SYS SRL, în contradictoriu cu MINISTERUL APĂRĂRII – UNITATEA MILITARĂ 02444 Sibiu. Încuviințează în principiu și admite cererea de intervenție înaintată de K-BOX CONSTRUCTION DESIGN SRL. Prezenta decizie este obligatorie pentru părți, în conformitate cu dispozițiile art. 28 alin. (1) din Legea nr. 101/2016. Împotriva ei se poate formula plângere, în termen de 10 zile de la comunicare pentru părțile cauzei, respectiv de la data luării la cunoștință 2Verifică pasajul în context →
......... SRL a constituit cauțiunea în sumă de 153.275,00 lei, conform art. 611 alin. (1) din Legea nr. 101/2016, iar prin adresa înregistrată la CNSC sub nr. 42514/03.08.2023, a depus la dosarul cauzei, în original, recipisa de consemnare nr. 209374611/1, eliberată de CEC BANK SA, Sucursala Victoria, la data de 03.08.2023. Din analiza susținerilor părților și a documentelor existente la dosarul cauzei, Consiliul reține cele ce urmează: ......... a organizat procedura de licitație restrânsă, organizată în vederea atribuirii contractului de „Servicii de consultanță, management, dirigenție de șantier și supraveghere lucrări pentru proiectul de investiție imobiliară: «Realizare infrastructură - zona operațională - în cazarma 1833 Câmpia Turzii», cod proiect. 2016-I-1833”, prin publicarea în SEAP a anunțului de participare nr. CN1055600/25.05.2023. Valoarea estimată a contractului de servicii este de 7.663.735,65 lei, fără TVA, iar criteriul de atribuire aplicat este „cel mai bun raport c…Verifică pasajul în context →
Extrase din documentele asociate, fără completări sau interpretare juridică. Anonimizarea sursei este păstrată.
2023_2009_2023_Decizie_2009.pdf, BO2023_2009_2023_BO2023_2009.pdf
Text extras automat; verificați forma originală în PDF.
Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.
În conformitate cu prevederile art. 14 alin. (2) și ale art. 27 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, cu modificările și completările ulterioare, Consiliul adoptă următoarea DECIZIE Nr. 2009/C11/2146 Data: 28.08.2023 Prin contestația înregistrată la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor cu nr. 41879/01.08.2023, depusă de GHALLARD SYS SRL, cu sediul în Aleea Tomești nr. 10A, corp A, et. 6, ap. 53, sectorul 4, București, înregistrată la Registrul Comerțului cu nr. J40/3076/2022, având CUI RO 45668396, reprezentată legal de George Cococi - administrator, în calitate de lider al asocierii formată din GHALLARD SYS SRL - SECUNET PROJECT SRL, împotriva rezultatului procedurii de atribuire, respectiv a procesului verbal nr. 1 privind evaluarea documentelor depuse în cadrul candidaturilor – Selecția Candidaților, înregistrat la emitent sub nr. A4206/19.07.2023, document emis de către MINISTERUL APĂRĂRII - UNITATEA MILITARĂ 02444 SIBIU, cu sediul în str. Armelor nr. 10, municipiul Sibiu, județul Sibiu, în calitate de autoritate contractantă, în cadrul procedurii de atribuire prin licitație restrânsă, organizată în vederea atribuirii contractului de „Servicii de consultanță, management, dirigenție de șantier și supraveghere lucrări pentru proiectul de investiție imobiliară: «Realizare infrastructură - zona operațională - în cazarma 1833 Câmpia Turzii», cod proiect. 2016-I- 1833”, anunț de participare nr. CN1055600/25.05.2023, de MINISTERUL APĂRĂRII - UNITATEA MILITARĂ 02444 SIBIU, cu sediul în str. Armelor nr. 10, municipiul Sibiu, județul Sibiu, în calitate de autoritate contractantă, s-au solicitat următoarele: „(i) Suspendarea procedurii de atribuire, conform art. 22 din Legea 101/2016, până la soluționarea contestației. (ii) Anularea Procesului-verbal nr. 1 privind evaluarea documentelor depuse în cadrul candidaturilor - Selecția Candidaților nr. A4206/19.07.2023 („Procesul-verbal nr. 1”), prin care candidaturile depuse de către: - Asocierea formata din K-BOX CONSTRUCTION DESIGN S.R.L. (lider) și PEGASUS ENGINEERING S.R.L. („Asocierea K-Box Construction") și - Ofertantul unic ROMAIR CONSULTING S.R.L. („Romair Consulting”) au fost declarate acceptabile. Pagina 1 din 3
(iii) Obligarea Autorității contractante la reluarea procedurii și reevaluarea candidaturilor depuse de Asocierea K-Box Construction și Romair Consulting, cu consecința declarării acestor candidaturi ca inacceptabile, în raport de informațiile și documentele neconforme și insuficiente depuse în dovedirea cerințelor minime obligatorii ale documentației de atribuire. (iv) Obligarea Autorității contractante la reluarea procedurii și reevaluarea candidaturii depuse de Asocierea K-Box Consulting din perspectiva incidenței cazurilor de excludere prevăzute la art. 156 lit. c) și f) din OUG 114/2011 și obligarea Autorității contractante la excluderea acestei asocieri. (v) Anularea tuturor actelor procedurii anterioare, concomitente și/sau subsecvente Procesului- verbal nr. 1, precum și a Comunicărilor rezultatului procedurii adresate către Asocierea K-Box Construction și Romair Consulting, ce fundamentează adoptarea măsurilor privind rezultatul etapei 1 a Procedurii. (vi) În consecința celor de mai sus, obligarea Autorității contractante la reluarea Procedurii, re- evaluarea candidaturilor Asocierii K-Box Construction și Romair Consulting în sensul ce va fi detaliat infra, precum și continuarea Procedurii în condiții de legalitate”. Prin adresa nr. 653/11.08.2023, înregistrată la CNSC sub nr. 44289/16.08.2023, K-BOX CONSTRUCTION DESIGN SRL, cu sediul în municipiul București, Calea Dorobanți nr. 103-105, et. 1, sectorul 1, înregistrată la Registrul Comerțului sub nr. J40/10782/2011, având CUI RO 29079097, reprezentată legal de Cimpan Cătălina Felicia, în calitate de lider al Asocierii K-BOX CONSTRUCTION DESIGN SRL - PEGASUS ENGINEERING SRL, în temeiul art. 17 alin. (3) din Legea nr. 101/2016, cu referire la criticile ce vizau propria ofertă, formulează cerere de intervenție în interesul autorității contractante, solicitând respingerea contestației, precum și menținerea actelor atacate. Cererea de suspendare a procedurii de atribuire a fost analizată de Consiliu, iar prin Încheierea nr. 2226/C11/2146 din data de 04.08.2023 și a fost respinsă, ca nefondată. Pentru aceste motive, în baza legii și a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DECIDE: Respinge excepția lipsei de interes a GHALLARD SYS SRL în formularea contestației, invocată de K-BOX CONSTRUCTION DESIGN SRL. Respinge ca nefondată contestația formulată de GHALLARD SYS SRL, în contradictoriu cu MINISTERUL APĂRĂRII – UNITATEA MILITARĂ 02444 Sibiu. Încuviințează în principiu și admite cererea de intervenție înaintată de K-BOX CONSTRUCTION DESIGN SRL. Prezenta decizie este obligatorie pentru părți, în conformitate cu dispozițiile art. 28 alin. (1) din Legea nr. 101/2016. Împotriva ei se poate formula plângere, în termen de 10 zile de la comunicare pentru părțile cauzei, respectiv de la data luării la cunoștință 2
de către alte persoane vătămate, în temeiul art. 29 din Legea nr. 101/2016. Pagina 3 din 3
Text extras automat; verificați forma originală în PDF.
Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.
În conformitate cu prevederile art. 14 alin. (2) și ale art. 27 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, cu modificările și completările ulterioare, Consiliul adoptă următoarea DECIZIE Nr. 2009/C11/2146 Data: 28.08.2023 Prin contestația înregistrată la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor cu nr. 41879/01.08.2023, depusă de ......... SRL, cu sediul în ...., ........., înregistrată la Registrul Comerțului cu nr. ........., având CUI RO ........., reprezentată legal de ......... - administrator, în calitate de lider al asocierii formată din ......... SRL - ......... SRL, împotriva rezultatului procedurii de atribuire, respectiv a procesului verbal nr. 1 privind evaluarea documentelor depuse în cadrul candidaturilor – Selecția Candidaților, înregistrat la emitent sub nr. A4206/19.07.2023, document emis de către ........., cu sediul în ........., municipiul ........., județul ........., în calitate de autoritate contractantă, în cadrul procedurii de atribuire prin licitație restrânsă, organizată în vederea atribuirii contractului de „Servicii de consultanță, management, dirigenție de șantier și supraveghere lucrări pentru proiectul de investiție imobiliară: «Realizare infrastructură - zona operațională - în cazarma 1833 Câmpia Turzii», cod proiect. 2016-I-1833”, anunț de participare nr. CN1055600/25.05.2023, de ........., cu sediul în ........., municipiul ........., județul ........., în calitate de autoritate contractantă, s-au solicitat următoarele: „(i) Suspendarea procedurii de atribuire, conform art. 22 din Legea 101/2016, până la soluționarea contestației. (ii) Anularea Procesului-verbal nr. 1 privind evaluarea documentelor depuse în cadrul candidaturilor - Selecția Candidaților nr. A4206/19.07.2023 („Procesul-verbal nr. 1”), prin care candidaturile depuse de către: - Asocierea formata din .... S.R.L. (lider) și .... S.R.L. („Asocierea K-Box Construction") și - Ofertantul unic .... S.R.L. („....”) au fost declarate acceptabile. (iii) Obligarea Autorității contractante la reluarea procedurii și reevaluarea candidaturilor depuse de Asocierea K-Box Construction și ...., cu consecința declarării acestor candidaturi ca inacceptabile, în raport de informațiile și documentele neconforme și insuficiente depuse în dovedirea cerințelor minime obligatorii ale documentației de atribuire. (iv) Obligarea Autorității contractante la reluarea procedurii și reevaluarea candidaturii depuse de Asocierea K-Box Consulting din perspectiva incidenței cazurilor de excludere prevăzute la Pagina 1 din 28
art. 156 lit. c) și f) din OUG 114/2011 și obligarea Autorității contractante la excluderea acestei asocieri. (v) Anularea tuturor actelor procedurii anterioare, concomitente și/sau subsecvente Procesului- verbal nr. 1, precum și a Comunicărilor rezultatului procedurii adresate către Asocierea K-Box Construction și ...., ce fundamentează adoptarea măsurilor privind rezultatul etapei 1 a Procedurii. (vi) În consecința celor de mai sus, obligarea Autorității contractante la reluarea Procedurii, re- evaluarea candidaturilor Asocierii K-Box Construction și .... în sensul ce va fi detaliat infra, precum și continuarea Procedurii în condiții de legalitate”. Prin adresa nr. 653/11.08.2023, înregistrată la CNSC sub nr. 44289/16.08.2023, .... SRL, cu sediul în municipiul ........., ..., înregistrată la Registrul Comerțului sub nr. ...., având CUI ..., reprezentată legal de ..., în calitate de lider al Asocierii .... SRL - .... SRL, în temeiul art. 17 alin. (3) din Legea nr. 101/2016, cu referire la criticile ce vizau propria ofertă, formulează cerere de intervenție în interesul autorității contractante, solicitând respingerea contestației, precum și menținerea actelor atacate. Cererea de suspendare a procedurii de atribuire a fost analizată de Consiliu, iar prin Încheierea nr. 2226/C11/2146 din data de 04.08.2023 și a fost respinsă, ca nefondată. CONSILIUL NAȚIONAL DE SOLUȚIONARE A CONTESTAȚIILOR, asupra cauzei de față, constată următoarele: Consiliul a fost legal sesizat și este competent, potrivit dispozițiilor art. 12 alin. (1) din Legea nr. 101/2016, să soluționeze contestația înregistrată la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor cu nr. 41879/01.08.2023, prin care ......... SRL, în calitate de lider al asocierii ......... SRL - ......... SRL, solicită cele redate în partea introductivă a deciziei. În susținere, contestatoarea prezintă datele relevante ale anunțului de participare prin care a fost inițiată procedura de atribuire, etapele acestei proceduri, precum și faptul că, în etapa de calificare, asocierea din care face parte are calitatea de candidat, sens în care invocă prevederile art. 3 din O.U.G. nr. 114/2021. Subliniază că etapa de calificare nu presupune inerent depunerea de documente și/sau informații clasificate, independent de natura proiectului ce formează obiectul procedurii de atribuire, iar disputa din prezenta cauză a intervenit în această etapă, nu în cea de ofertare. Precizând că a respectat termenul legal de contestare, ......... SRL se raportează la dispozițiile art. 8 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 101/2016,precum și la valoarea estimată a contractului ce urmează a fi atribuit. După ce prezintă argumentele referitoare la cererea de suspendare a procedurii de atribuire, pe fondul cauzei, ......... SRL formulează următoarele critici: 2
I. Susținând nelegalitatea și netemeinicia rezultatului etapei I a procedurii, respectiv greșita calificare ca acceptabilă a candidaturii depuse de Asocierea .... SRL – .... SRL, contestatorul arată că: 1. Această candidatură a fost declarată acceptabilă în mod nelegal prin raportare la nedepunerea în termenul limită a certificatului de atestare fiscală eliberat de Direcția Generală a Finanțelor Publice. În acest sens, contestatoarea invocă și redă cerința 1 de la pct. 4, capitolul III. 1.1.a) „Situația personală a candidatului sau ofertantului” din fișa de date. Precizează că .... SRL, membru al asocierii, nu a depus certificatul de atestare fiscală anterior indicat odată cu documentele de calificare, până la data limită de depunere a candidaturilor, respectiv 04.07.2023, ora 15:00, astfel că, prin adresa nr. A4145/17.07.2023, autoritatea contractantă i-a solicitat clarificări cu privire la acest aspect. Ca răspuns la această solicitare, societatea a depus, pentru prima dată, certificatul de atestare fiscală nr. 7773560 din data de 04.07.2023, eliberat de Direcția Generală a Finanțelor Publice. În acest context, contestatoarea arată că autoritatea contractantă a acceptat completarea documentelor lipsă ale candidaturii la aproape două săptămâni după expirarea termenului limită de depunere. Considerând că a fost efectuată o completare nepermisă a candidaturii inițiale, contestatoarea invocă jurisprudența CJUE, respectiv punctul 40 din hotărârea pronunțată la data de 10.10.2013 în cauza Manova, C-336/12, EU:C:2013:647 și punctul 36 din hotărârea pronunțată la data de 02.06.2013 în cauza Pizzo, C-27/15, EU:C:2016:404. De asemenea, invocă și redă prevederile art. 176 alin. (2) din O.U.G. nr. 114/2011, respectiv cele ale art. 209 din Legea nr. 98/2016, subliniind că organizatoarea procedurii a oferit un avantaj Asocierii .... SRL – .... SRL, distorsionând astfel concurența și încălcând principul tratamentului egal între candidați. În acest sens se raportează la prevederile art. 2 din O.U.G. nr. 114/2011, la jurisprudența CNSC, precum și la hotărârea CJUE pronunțată în cauza C131/16. Cu privire la aceste aspecte, contestatoarea solicită Consiliului să constate lipsa informațiilor complete la data depunerii candidaturii Asocierii .... SRL – .... SRL aferente situației personale a asociatului .... SRL. În consecință, solicită Consiliului să oblige autoritatea contractantă la reevaluarea candidaturii acestei asocieri și respingerea acesteia, ca inacceptabilă. 2. Susținând nelegalitatea declarării ca acceptabilă a candidaturii Asocierii .... SRL – .... SRL, prin raportare la incidența cazului de excludere prevăzut la art. 156 lit. c) din O.U.G. nr. 114/2011, contestatoarea invocă și redă din fișa de date, Capitolul III.1.1.a) Situația personală a candidatului sau ofertantului, cerința 1, punctul 2. Precizează că autoritatea contractantă a declarat admisibilă candidatura acestei asocieri, deși pentru asociatul .... SRL au fost emise trei certificate constatatoare negative intermediare emise în cadrul altei Pagina 3 din 28
proceduri de achiziție publică, disponibile în SEAP, sens în care enumeră: certificatul constatator negativ intermediar 1 nr. 51061 din 27.06.2022, certificatul constatator negativ intermediar 3 nr. 7278 din 26.01.2023 și certificatul constatator negativ intermediar 4 nr. 36438 din 18.04.2023. Detaliind, contestatoarea menționează contractul nr. 92/59960 din 26.08.2019, având ca obiect „PROIECTARE, ASISTENȚĂ TEHNICĂ ȘI EXECUŢIE «Modernizare DN52 Alexandria-Tr. Măgurele km 1+350-km 44+600; km 49+194-km 52+649»”, încheiat de .... SRL cu CNAIR. Consideră că autoritatea contractantă trebuia să solicite clarificări și să analizeze capacitatea și credibilitatea Asocierii .... SRL – .... SRL, cu precădere a asociatului .... SRL, care avea obligația completării declarației pe proprie răspundere privind neîncadrarea în prevederile art. 156 (formularul 2) în mod conform. În acest sens, contestatoarea invocă dispozițiile art. 156 din O.U.G. nr. 114/2011, pe care le redă. După ce menționează efectele certificatului constatator negativ intermediar și ale certificatului constatator negativ final, precum și soluția pronunțată de către Tribunalul ......... în dosarul nr. 6371/3/2023, cu referire la anularea certificatului constatator negativ intermediar 3 nr. 7278 din 26.01.2023, contestatoarea subliniază că, la data depunerii candidaturii, toate cele 3 certificate constatatoare emise de către CNAIR pentru .... SRL își produceau efectele și ar fi trebuit să atragă excluderea din prezenta procedură de atribuire a operatorului economic .... SRL și, în consecință, a Asocierii .... SRL – .... SRL. Cu referire la obligația autorității contractante de a aprecia incidența unui caz de excludere, autoarea contestației invocă jurisprudența Curții de Apel Cluj și a CJUE. .... SRL nu a prezentat situația în care se afla, având drept consecință imposibilitatea autorității contractante de a efectua o analiză completă și în acord cu prevederile aplicabile situației acestui operator economic, care prezintă o conduită îndoielnică pe piața achizițiilor publice, respectiv nu a putut clarifica și statua asupra incidenței cazului de excludere de la art. 156 lit. c) din O.U.G. nr. 114/2011, în raport de certificatele constatatoare negative privind aceasta societate și a hotărârii instanței, apreciază contestatoarea. În acest context, solicită Consiliului să oblige autoritatea contractantă la reevaluarea candidaturii Asocierii .... SRL – .... SRL din perspectiva incidenței cazului de excludere prevăzut la art. 156 lit. c) din O.U.G. nr. 114/2011, precum și excluderea acesteia din procedură, ca inacceptabilă. În subsidiar, solicită Consiliului să oblige autoritatea contractantă la reevaluarea candidaturii acestei asocieri pentru lămurirea situației privind existența celor trei certificate constatatoare negative și a măsurilor corective luate de .... SRL (după caz), pentru a putea evalua asupra 4
incidenței cazului de excludere prevăzut la art. 156 lit. c) din O.U.G. nr. 114/2011. 3. Susținând nelegalitatea deciziei prin care a fost declarată acceptabilă candidatura Asocierii .... SRL – .... SRL prin raportare la incidența cazului de excludere prevăzut la art. 156 lit. f) din O.U.G. nr. 114/2011, contestatoarea indică nedeclararea de către .... SRL a informațiilor relevante în legătură cu situația sa personală. Menționează că declarația pe propria răspundere privind neîncadrarea în prevederile art. 156 (formularul 2) nu conține informații referitoare la cele trei certificate constatatoare negative emise de către CNAIR pentru îndeplinirea defectuoasă a obligațiilor contractuale de către .... SRL, sens în care detaliază. Cu referire la aplicabilitatea unui caz de excludere, contestatoarea susține că este atributul autorității contractante, care trebuia să fie corect și complet informată la data de depunerii candidaturii. Astfel, solicită Consiliului să oblige autoritatea contractantă la reevaluarea candidaturii Asocierii .... SRL – .... SRL din perspectiva incidenței cazului de excludere prevăzut la art. 156 lit. f) din O.U.G. nr. 114/2011, cu consecința respingerii candidaturii, ca inacceptabilă. II. Susținând nelegalitatea și netemeinicia rezultatului etapei I a procedurii, respectiv greșita calificare ca acceptabilă a candidaturii depuse de .... SRL, contestatorul prezintă următoarele argumente: 1. Candidatura acestei societăți a fost declarată acceptabilă în mod nelegal prin raportare la nedepunerea garanției de participare. Precizează că, prin capitolul III.1.6.a) din fișa de date, a fost prevăzută o garanție de participare în valoare de 152.000 lei, dar .... SRL nu și-a îndeplinit această obligație, iar autoritatea contractantă i-a solicitat clarificări prin adresa nr. A4144/17.07.2023. Ca răspuns la această solicitare, .... SRL „a apreciat și a indicat” că nu se impune depunerea unei asemenea garanții la momentul depunerii candidaturii, ci doar ulterior, la momentul ofertării, iar autoritatea contractantă a acceptat explicațiile societății, candidatura acesteia fiind declarată acceptabilă, menționează contestatoarea. Consideră că această interpretare încalcă prevederile legale, transparența și principiul egalității între participanții la procedură, deoarece ceilalți doi candidați au înțeles să depună garanția de participare la momentul depunerii candidaturii pentru a participa la etapa 1 a procedurii. În acest sens, contestatoarea invocă jurisprudența CJUE, scopul normelor O.U.G. nr. 114/2011, precum și practica altor unități militare din subordinea ..... Este obligatorie depunerea garanției de participare în etapa 1 a oricărei proceduri organizate potrivit O.U.G. nr. 114/2011, conchide contestatoarea, subliniind caracterul obligatoriu al documentației de atribuire. Cu referire la candidatura .... SRL, contestatoarea solicită Consiliului să constate nedepunerea garanției de participare odată cu documentele Pagina 5 din 28
de calificare, iar în baza principiilor tratamentului egal și al transparentei, precum și a neconcludenței răspunsului societății, să oblige autoritatea contractantă la reevaluarea candidaturii și respingerea acesteia, ca inacceptabilă. 2. Criticând nelegalitatea deciziei prin care a fost declarată acceptabilă candidatura .... SRL, contestatoarea se raportează la nedepunerea declarației pe proprie răspundere din care să reiasă însușirea modelului de contract conform cerinței nr. 2: „Calitatea de participant la procedură” din capitolul III.1.1.a) „Situația personală a candidatului sau ofertantului” al fișei de date. Cu privire la aceste aspecte, precizează că, prin adresa A4144/17.07.2023, autoritatea contractantă i-a solicitat clarificări .... SRL, iar în procesul-verbal nr. 1 a consemnat următoarele: „Având în vedere solicitările de ofertantului de clarificări la modelul de contract și acceptarea acestora, ofertantul și-a asumat prin depunerea candidaturii de participare în etapa I a procedurii, condițiile stabilite de Autoritatea Contractantă, inclusiv în ceea ce privește condițiile contractuale aplicabile”. Invocând caracterul obligatoriu al documentației de atribuire, precum și practica CNSC, contestatoarea subliniază că nu este prevăzută sau acceptată îndeplinirea unei cerințe exprese a documentației de atribuire în mod implicit, respectiv prin simpla participare la o procedură. În prezenta cauză, declarația pe proprie răspundere din care să reiasă însușirea modelului de contract era un document solicitat distinct, expres, și trebuia depus ca atare de toți candidații. Coroborând lipsa declarației pe proprie răspundere, din care să reiasă însușirea modelului de contract, cu nedepunerea garanției de participare, contestatoarea subliniază comportamentul neserios al .... SRL, candidatura acestei societăți fiind una superficială, fapt ce ar atrage vicierea etapei 1. Totodată, arată că această societate nu a contestat cerința ce viza depunerea declarației pe proprie răspundere din care să reiasă însușirea modelului de contract, iar prin acceptarea acestei lipse se încalcă principiile transparenței și tratamentului egal între participanții la procedură. În acest context, ......... SRL solicită Consiliului să constate lipsa informațiilor complete la data depunerii candidaturii .... SRL, respectiv cele referitoare la cerinței nr. 2: „Calitatea de participant la procedură”. În consecință, solicită Consiliului să oblige autoritatea contractantă la reevaluarea acestei candidaturi, să constate caracterul neconcludent al răspunsului la solicitarea de clarificare, precum și să respingă candidatura, ca inacceptabilă. 3. Criticând nelegalitatea declarării ca acceptabilă a candidaturii .... SRL, contestatoarea invocă nedepunerea în formă autentică a 6
angajamentului de susținere și a documentelor din care să reiasă susținerea efectivă a terțului susținător ..... Precizează că documentele depuse pentru demonstrarea susținerii capacității tehnice și profesionale pentru .... nu sunt în conformitate cu prevederile legale, fapt ce atrage inacceptabilitatea candidaturii .... SRL. În acest sens, contestatoarea invocă prevederile art. 165 din O.U.G. nr. 114/2011 și art. 42 din Directiva 2009/81. Angajamentul prezentat de terțul susținător nu este în formă autentică, iar .... SRL era obligată să depună, odată cu candidatura, documente din care să reiasă susținerea efectivă și modalitatea în care poate să dispună de resursele terțului susținător, nu doar documentele ce vizau experiența similară a acestuia, apreciază contestatoarea, invocând practica judiciară și îndrumările ANAP. Arată că, din documentele de calificare ale .... SRL nu rezultă o susținere efectivă, iar în lipsa formei autentice a angajamentului ferm, informațiile depuse de acest candidat sunt neconforme, fapt ce impune declararea candidaturii sale drept inacceptabile. Totodată, susține că documentele suport pentru demonstrarea experienței similare a capacității tehnice aferente terțului susținător .... nu demonstrează oricum îndeplinirea cerința fișei de date ce viza experiența similară, pe care o redă. Raportându-se la cele consemnate în procesul-verbal nr. 1, contestatoarea precizează că este din decembrie 2013 contractul ce dovedește experiența similară a ...., deși potrivit fișei de date experiența similară trebuia să fie deținută în ultimii 5 ani, raportați la data limită de depunere a ofertelor stabilită în anunțul de participare. Mai precizează că acest contract nu îndeplinește cerința minimă nici din perspectiva lipsei depunerii unor documente certificate de către beneficiarul final, care să confirme procentul executat/prestat, calitatea deținută, perioada și valoarea efectiv executată/prestată de către ..... Astfel, contestatoarea solicită Consiliului să constate lipsa informațiilor complete și conforme, și în forma cerută de lege, pentru dovedirea susținerii ce trebuia acordată efectiv de terțul susținător ...., pentru îndeplinirea cerinței referitoare la experiența similară. În consecință, solicită Consiliului să oblige autoritatea contractantă la reevaluarea candidaturii .... SRL și la respingerea acesteia, ca inacceptabilă. III. În ceea ce privește solicitarea de a studia dosarul format în cadrul Consiliului, ......... SRL invocă prevederile art. 19 și art. 21 din Legea nr. 101/2016, rezervându-și dreptul de a „dezvolta/completa” contestația. În concluzie, ......... SRL, în calitate de lider al asocierii formată din ......... SRL - ......... SRL, solicită admiterea contestației, astfel cum a fost formulată și motivată. În drept au fost invocate Directiva 2009/81/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 13 iulie 2009, prevederile O.U.G. nr. 114/2011, ale Legii nr. 98/2016, cele ale Legii nr. 101/2016, precum și actele normative indicate în cuprinsul documentului. Pagina 7 din 28
În dovedire au fost solicitate și depuse înscrisuri. ........., prin punctul de vedere nr. A4545/07.08.2023, înregistrat la CNSC cu nr. 43272/08.08.2023, a solicitat respingerea contestației formulate de către ......... SRL, în calitate de lider al asocierii formată din ......... SRL - ......... SRL, ca netemeinică și nelegală. Argumentând, autoritatea contractantă prezintă următoarele considerente: I. Cu referire la criticile ce vizau candidatura Asocierii .... SRL – .... SRL: a). În ceea ce privește obligațiile de plată a impozitelor și taxelor, organizatoarea procedurii invocă și redă prevederile art. 101 și art. 176 din O.U.G. nr. 114/2011, precum și cele ale art. 134 alin. (1) și alin. (5) din H.G. nr. 395/2016, arătând că a respectat principiile tratamentului egal și transparenței, întrucât solicitarea de clarificare pentru asociatul .... SRL, ce viza certificatul de atestare fiscală eliberat de Direcția Generală a Finanțelor Publice teritorială, conform cerinței din fișa de date de la Cap. III.1.1.a) Situația personală candidatului sau ofertantului, punctul 4, lit. a), a întocmi-o pe baza informațiilor „regăsite sau care reies din alte documente prezentate de către candidat în folderul Câmpia Turzii Calificare .... de la pagina 152 la 162”. Astfel, își menține punctul de vedere cu privire la admiterea răspunsului „ofertantului”, și anume prezentarea certificatului de atestare fiscală nr. 7773560 din data 04.07.2023. Precizează că acest document a fost eliberat înainte de data limită de depunere a candidaturilor, respectiv 04.07.2023, ora 15.00, iar admiterea acestui certificat pe baza declarației candidatului nu a distorsionat concurența, și nu a creat un avantaj suplimentar în raport cu ceilalți candidați. Principalul scop a fost acela de a evalua ofertele în ansamblul lor, prin prisma cerințelor documentației de atribuire și a legislației în vigoare, astfel încât ofertantul câștigător să aibă capacitatea de executare a proiectului de investiție, precizează autoritatea contractantă. b). Cu referire la critica ce viza motivul de excludere prevăzut la art. 156 lit. c) din O.U.G. nr. 114/2011, autoritatea contractantă invocă dispozițiile art. 156 din același act normativ, susținând că are dreptul, nu obligația, de a exclude dintr-o procedură un candidat care se află într-o situație de neîndeplinire a obligațiilor contractuale. Contestatoarea nu are dreptul de a judeca capacitatea altui „ofertant” prin prisma unui document intermediar, atacat în instanță, și fără o hotărâre judecătorească definitivă, apreciază organizatoarea procedurii. Menționează că, după emiterea unui document intermediar, deficiențele pot fi îndreptate până la finalizarea lucrărilor, astfel încât cel 8
final să constate îndeplinirea obligațiilor contractuale, iar comisia de evaluare nu a uzat de acest drept. II. În combaterea criticilor ce vizau candidatura .... SRL, autoritatea contractantă susține următoarele: a) Clarificarea privind dovada constituirii garanției de participare a solicitat-o în mod eronat, sens în care se raportează la cerințele de la Cap. III. 1.5.a) Garanție de participare din fișa de date, respectiv: „Perioada de valabilitate a garanției pentru participare este cel puțin egală cu perioada de valabilitate a ofertei (90 zile). (...) Ofertele care nu sunt însoțite de dovada constituirii G.P. vor fi respinse”. De asemenea, invocă și redă prevederile art. 58 din O.U.G. nr. 114/2011, coroborate cu cele ale art. 76 din Legea nr. 98/2016. Menționează că procedura de atribuire se află în etapa de depunere a candidaturilor, iar dovada garanției de participare se va prezenta doar în cadrul etapei a II-a, cea de depunere a ofertelor. b) Cu privire la critica referitoare la nedepunerea declarației de însușire a modelului de contract, autoritatea contractantă arată că a asimilat această situație unui viciu de formă, întrucât candidatul și-a însușit aceste clauze prin transmiterea scrisorii de intenție de participare la licitația restrânsă și depunerea candidaturii de participare în etapa I a procedurii. În acest context, organizatoarea procedurii invocă și redă prevederile art. 63 și art. 64 din O.U.G. nr. 114/2011, precum și cerința referitoare la numărul de candidați din cap. II.2.9) din fișa de date. Precizează că a dorit să evite un formalism exagerat, și a avut în vedere „zecile de documente depuse ce atestă însușirea cerințelor”, declarația în sine nereprezentând dovada îndeplinirii unei capabilități sau capacități a „ofertantului”, fiind doar o „formalitate care se regăsește a fi îndeplinită prin prisma celorlalte documente depuse”. Menționează că a dorit asigurarea unui mediu concurențial printr-un număr cât mai mare de candidați, nu restrângerea acestora la unul singur, contestatoarea. c) Cu referire la critica ce viza susținerea terțului ...., autoritatea contractantă susține că a identificat în cadrul fișierului „Documente Terț susținător - GIS 1”, la pag. 126, anexa la angajament privind susținerea tehnică și profesională a ofertantului/grupului de operatori economici, în care se regăsește îndeplinirea cerinței 1 a fișei de date de la Cap. III. 1.3.a) - Experiența similară a operatorului economic, după cum urmează: - perioada de derulare a contractului a fost din 07.2018 până în prezent; - valoarea serviciilor prestate de Asocierea BBY în perioada iun 2019-prezent a fost de 14.651.011.460,00 COP (fără TVA), prețuri curente, echivalentul a 16.605.217,07 RON, din care cota aferentă .... SL a fost de 49%, respectiv 8.136.556,37 RON (fără TVA). Valoarea serviciilor prestate de Asocierea BBY în perioada iul 2019-oct 2022 a fost de 17.764.867.997 COP (fără TVA), prețuri curente, echivalentul a Pagina 9 din 28
20.642.636,31 RON (fără TVA), din care cota aferentă .... SL a fost de 49%, respectiv 10.114.891,79 RON (fără TVA). Totodată, organizatoarea procedurii arată că anexa 4 și anexa 5 din candidatura depusă de .... SRL conțin o detaliere a experienței similare a terțului susținător, documente la care contestatoarea nu a avut acces. În concluzie, ........., în calitate de autoritate contractantă, consideră corectă hotărârea luată în cadrul raportului procedurii, arătând că susține respectarea principiilor stipulate în cadrul art. 2 din Legea nr. 98/2016, precum și menținerea procesului verbal nr. 1 privind evaluarea documentelor depuse în cadrul candidaturilor - Selecția candidaților, nr. A4206/19.07.2023, precum și actele subsecvente acestuia și, pe cale de consecință, pe fond, solicită respingerea contestației ca netemeinică și nelegală. .... SRL, prin adresa nr. 653/11.08.2023, înregistrată la CNSC sub nr. 44289/16.08.2023, în calitate de lider al Asocierii .... SRL - .... SRL, în temeiul art. 17 alin. (3) din Legea nr. 101/2016, cu referire la criticile ce vizau propria ofertă, formulează cerere de intervenție în interesul autorității contractante, solicitând respingerea contestației, precum și menținerea actelor atacate. În susținere, prezintă următoarele considerente: I. Invocând excepția lipsei de interes în formularea contestației, .... SRL se raportează la prevederile art. 32 alin. (1 lit. d) și art. 33 C. pr. civ., prezintă operatorii economici ce au depus candidatură în cadrul procedurii de atribuire, și subliniază că Asocierea ......... SRL - ......... SRL nu critică evaluarea propriei candidaturi, ci admiterea celorlalte două candidaturi. Contestația nu vizează încălcarea unui drept subiectiv al Asocierii ......... SRL – ......... SRL relativ la candidatura sa, ci urmărește, în mod exclusiv, să modifice situația juridică a candidaturilor concurenților săi, consideră intervenienta, sens în care detaliază. Astfel, apreciază că devin incidente prevederile art. 40 alin. (1) teza II din C. pr. civ., pe care le redă. II. Cu referire la cererea de suspendare a procedurii de atribuire prezintă motivele pentru care acesta trebuie respinsă. III. Susținând caracterul nefondat al criticilor contestatoarei față de candidatura Asocierii .... SRL - .... SRL, intervenienta arată următoarele: 1. Cu privire la depunerea certificatului de atestare fiscală, menționează că acesta nu a fost atașat candidaturii, dar „în cadrul ofertei” se regăseau documente care dovedeau îndeplinirea obligațiilor de plată a impozitelor, taxelor și contribuțiilor de asigurări sociale către bugetele componente ale bugetului general consolidat, respectiv dovada îndeplinirii obligațiilor de plată față de bugetul de stat și declarația pe proprie răspundere a asociatului .... SRL privind neîncadrarea în 10
prevederile art. 156 lit. e) din O.U.G. nr. 114/2011. În acest sens indică paginile la care se regăsesc înscrisurile relevante. Precizează că, prin adresa nr. A4145/17.07.2023, autoritatea contractantă i-a solicitat transmiterea certificatului de atestare fiscală eliberat de DGFP „valabil la data de depunere a ofertelor”, iar răspunsul a fost transmis prin adresa nr. 560/ 18.07.2023, atașând certificatul de atestare fiscală nr. 7773570 eliberat de DGRFP ......... la data de 04.07.2023. Intervenienta subliniază că data limită de depunere a candidaturilor a fost stabilită la 04.07.2023, iar depunerea unui certificat de atestare fiscală eliberat la data de 04.07.2023 satisface atât cerințele fișei de date a achiziției, cât și solicitarea de clarificare, documentul fiind „valabil la data de depunere a ofertelor”. Astfel, consideră că este lipsită de relevanță critica contestatoarei privind acceptarea de către autoritatea contractantă a „completării documentelor lipsă ale candidaturii la aproape două săptămâni după expirarea termenului limită de depunere a candidaturilor”, deoarece data eliberării certificatului de atestare nr. 7773570 este 04.07.2023, care coincide cu data limită de depunere a candidaturilor. Precizează că depunerea acestui certificat de atestare fiscală la o dată ulterioară datei limită pentru depunerea candidaturilor a fost determinată de durata evaluării candidaturilor, fiind relevantă data emiterii documentului, respectiv 04.07.2023, sens în care se raportează la prevederile art. 194 din O.U.G. nr. 114/2011 și art. 156 alin. (2) din Legea nr. 98/2016, pe care le redă. În acest context, intervenienta arată că nu este incident cazul de excludere prevăzut la art. 156 lit. e) din O.U.G. nr. 114/2011, deoarece data emiterii certificatului de atestare fiscală corespunde cu cea de depunere a candidaturilor, fiind anterioară datei la care autoritatea contractantă ar fi putut lua decizia de excludere, potrivit art. 165 alin. (2) din Legea nr. 98/ 2016, respectiv art. 194 din O.U.G. nr. 114/2011. Totodată, intervenienta se raportează la dispozițiile art. 135 alin. (1) și alin. (3) din H.G. nr. 395/2016, arătând că depunerea ulterioară a certificatului de atestare fiscală reprezintă cel mult un viciu de formă, ce poate fi îndreptat printr-o solicitare de clarificări, deoarece documentele din cadrul candidaturii probau lipsa datoriilor la bugetul general consolidat. Având în vedere aceste argumente, intervenienta solicită respingerea criticii privind solicitarea, depunerea și acceptarea certificatului de atestare fiscală nr. 7773570, eliberat de DGRFP ......... la data de 04.07.2023, ca nefondată. 2. Referindu-se la critica ce viza incidența cazului de excludere prevăzut de art. 156 lit. c) din O.U.G. nr. 114/2011, intervenienta redă prevederile legale invocate de către contestatoare și susține că, în cazul .... SRL, nu sunt îndeplinite cele 4 condiții prevăzute în mod cumulativ de către actul normativ. Pagina 11 din 28
Detaliind, intervenienta face o analiză punctuală a acestor condiții legale prin raportare la actele constatatoare intermediare negative indicate de către contestatoare, respectiv documentul constatator intermediar negativ nr. 1 (înregistrat la emitent sub nr. 51.061/27.06.2022), documentul constatator intermediar negativ nr. 3 (înregistrat la emitent sub nr. 7.278/ 26.01.2023), documentul constatator intermediar negativ nr. 4 (înregistrat la emitent sub nr. 36.438/18.04.2023), precum și la activitățile efectuate de către .... SRL. Astfel, consideră că niciuna dintre cele patru condiții de incidență a cazului de excludere conceptualizat de legiuitor prin prevederile art. 156 lit. c) din O.U.G. nr. 114/2011 nu a fost îndeplinită în privința asociatului .... SRL. 3. Cu referire la critica ce viza neefectuarea de către comisia de evaluare a verificării incidenței prevederilor art. 156 lit. c) din O.U.G. nr. 114/2011 în privința candidaturii Asocierii .... SRL - .... SRL, intervenienta apreciază că autoritatea contractantă a efectuat verificări și a analizat conținutul documentelor constatatoare intermediare negative, iar o solicitare de clarificare pe aceste aspecte ar fi fost superfluă. Precizează că documentele constatatoare intermediare negative sunt disponibile în SICAP, iar verificarea notărilor și înscrisurilor disponibile în SICAP, în privința fiecărui ofertant/candidat din cadrul unei proceduri, constituie o operațiune standard pentru orice comisie de evaluare. Sub acest aspect, apreciază ca lipsită de relevanță precizarea sau nu de către candidat, în cadrul documentelor depuse, a situației sale, respectiv existența documentelor constatatoare negative. 4. Cu privire la critica referitoare la incidența cazului de excludere prevăzut de art. 156 lit. f) din O.U.G. nr. 114/2011, intervenienta susține că, indiferent de precizările ofertantului, este determinantă analiza efectuată de către comisia de evaluare prin raportare la conținutul SICAP. Raportându-se la cerințele fișei de date, Capitolul III.1.1.a), cerința nr. 1, punctul 2, intervenienta arată că asocierea sa a efectuat analiza conținutului documentelor constatatoare intermediare negative emise de CNAIR SA în privința asociatului .... SRL, dar a concluzionat că nu sunt incidente cazurile de excludere prevăzute la art. 156 din O.U.G. nr. 114/2011, astfel că a completat declarația pe proprie răspundere privind neîncadrarea în prevederile art. 156 (formularul nr. 2). Precizează că emiterea unui document constatator negativ nu atrage după sine, în mod automat, incidența cazurilor de excludere prevăzute de lege, ci trebuie verificată îndeplinirea condițiilor legale. Atunci când .... SRL a emis declarația pe proprie răspundere privind neîncadrarea în prevederile art. 156 (formularul nr. 2), neprecizând aceste documente constatatoare negative, nu a comunicat informații false privind neîncadrarea în prevederile art. 156 lit. c) din O.U.G. nr. 114/2011. A comunicat situația sa reală, respectiv faptul că nu se 12
încadrează în aceste dispoziții legale, deși documente constatatoare negative au fost emise în privința sa. În concluzie, intervenienta .... SRL solicită admiterea cererii de intervenție și respingerea contestației, ca nefondată, deoarece admiterea candidaturii Asocierii .... SRL - .... SRL a fost legală. În dovedire au fost atașate înscrisuri. ........., prin adresa înregistrată la CNSC sub nr. 44412/16.08.2023, a transmis, pe CD, la dosarul cauzei, în copie certificată, documente din dosarul achiziției publice. ......... SRL, ulterior studierii dosarului format în cadrul Consiliului, prin adresa înregistrată la CNSC cu nr. 46652/25.08.2023, a formulat concluzii scrise prin care a răspuns la punctul de vedere al autorității contractante și la cererea de intervenție, solicitând Consiliului admiterea contestației sale, astfel cum a fost formulată și motivată, precum și respingerea apărărilor prezentate de către organizatoarea procedurii, respectiv intervenientă. În ceea ce privește excepția lipsei de interes ce a fost invocată de către .... SRL, solicită respingerea acesteia ca nefondată. În acest sens invocă și redă prevederile art. 2 alin. (1) și art. 3 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 101/2016, arătând că urmărește derularea procedurii de atribuire în condiții de legalitate. Totodată, raportându-se la calitatea de candidat a asocierii din care face parte, contestatoarea prezintă o analiză detaliată a îndeplinirii condițiilor legale referitoare la existența interesului prevăzute în C. pr. civ. Cu privire la criticile ce vizau nelegalitatea și netemeinicia rezultatului etapei I a procedurii, respectiv greșita calificare ca acceptabilă a candidaturii Asocierii .... SRL - .... SRL, contestatoarea arată că își menține argumentele deja prezentate și combate considerentele din punctul de vedere și cererea de intervenție. Referindu-se la nelegalitatea și netemeinicia rezultatului etapei I a procedurii, respectiv greșita calificare ca acceptabilă a candidaturii .... SRL, ......... SRL arată că își menține criticile deja prezentate prin contestație. Precizează că, în urma studierii dosarului cauzei, se confirmă nedepunerea angajamentului ferm de susținere în formă autentică și lipsa unor documente care dovedească susținerea efectivă a terțului ...., sens să care indică anexa nr. 2, fișierul Documente terț susținător, pagina 1 din dosarul electronic transmis de autoritatea contractantă. În concluzie, ......... SRL, în calitate de lider al Asocierii ......... SRL - ......... SRL, solicită admiterea contestației, astfel cum a fost formulată și motivată, inclusiv în raport de concluziile scrise.
Pagina 13 din 28
......... SRL a constituit cauțiunea în sumă de 153.275,00 lei, conform art. 611 alin. (1) din Legea nr. 101/2016, iar prin adresa înregistrată la CNSC sub nr. 42514/03.08.2023, a depus la dosarul cauzei, în original, recipisa de consemnare nr. 209374611/1, eliberată de CEC BANK SA, Sucursala Victoria, la data de 03.08.2023. Din analiza susținerilor părților și a documentelor existente la dosarul cauzei, Consiliul reține cele ce urmează: ......... a organizat procedura de licitație restrânsă, organizată în vederea atribuirii contractului de „Servicii de consultanță, management, dirigenție de șantier și supraveghere lucrări pentru proiectul de investiție imobiliară: «Realizare infrastructură - zona operațională - în cazarma 1833 Câmpia Turzii», cod proiect. 2016-I-1833”, prin publicarea în SEAP a anunțului de participare nr. CN1055600/25.05.2023. Valoarea estimată a contractului de servicii este de 7.663.735,65 lei, fără TVA, iar criteriul de atribuire aplicat este „cel mai bun raport calitate-preț”, având următorii factori de evaluare: - „prețul ofertei”- pondere 40%; - „experiența profesională specifică experților” – pondere 60%. Împotriva rezultatului privind etapa I de selecție a candidaturilor, ......... SRL a depus contestație, considerând că este nelegal rezultatul selecției realizate de autoritatea contractantă, fiind solicitate cele precizate în partea introductivă a deciziei. Ca o chestiune prealabilă, Consiliul reține că, urmare a contestației, prin adresa înregistrată la CNSC sub nr. 44289/16.08.2023, .... SRL, lider al asocierii .... SRL și .... SRL a formulat cerere de intervenție în interesul autorității contractante, pe care Consiliul o încuviințează în principiu, ca cerere de intervenție accesorie, în conformitate cu art. 64 Cod procedură civilă, dat fiind faptul că autoarea acesteia, în calitate de candidat a cărui candidatură a fost declarată admisibilă de către autoritatea contractantă, dovedește un interes legitim propriu în pricina prin promovarea acestei cereri. Astfel, cererea de intervenție urmează a fi cercetată odată cu solicitările contestatoarei, în condițiile impuse de dispozițiile coroborate ale art. 17 alin. (3) din Legea nr. 101/2016 cu cele ale art. 64 și 67 din Codul de procedură civilă, autoarea lor având interes în menținerea actualului rezultat al selecției candidaturilor propuse. Fiind ținut, potrivit art. 26 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 (Consiliul se pronunță mai întâi asupra excepțiilor de procedură şi de fond, cu încadrarea în termenul prevăzut la art. 24 alin. (1), iar când constată că acestea sunt întemeiate, nu mai procedează la analiza pe fond a cauzei), la a verifica cu întâietate excepțiile invocate, Consiliul va analiza cu precădere excepția invocată de .... SRL prin cererea sa de 14
intervenție, respectiv respingerea contestației formulate de ......... SRL, ca lipsită de interes. Astfel, Consiliul va analiza, în prealabil, excepția lipsei de interes a contestației vizavi de solicitările contestatoarei cu privire la reevaluarea candidaturilor depuse de asocierea .... SRL și .... SRL și de .... SRL, și rezultatul stabilit de autoritatea contractantă pentru etapa I de selecție a candidaturilor. Analizând excepția lipsei de interes a contestației, Consiliul are în vedere faptul că, prin demersul său, autoarea contestației formulează critici împotriva celorlalți doi candidați anterior menționați, considerând că, în fapt, aceste candidaturi ar fi trebuit să fie respinse, fiind apreciată ca nelegală decizia autorității contractante în această privință. Prin contestație, este atacat rezultatul etapei I de selectare a candidaturilor de către autoritatea contractantă, apreciat ca nelegal, rezultat considerat vătămător de către petentă, astfel că demersul în fața Consiliului este legal, realizat în temeiul art. 8 din Legea nr. 101/2016. Potrivit art. 2 alin. (1) din Legea nr. 101/2016: ”Orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim printr-un act al unei autorităţi contractante sau prin nesoluţionarea în termenul legal a unei cereri poate solicita anularea actului, obligarea autorităţii contractante la emiterea unui act sau la adoptarea de măsuri de remediere, recunoaşterea dreptului pretins sau a interesului legitim, pe cale administrativ-jurisdicţională sau judiciară, potrivit prevederilor prezentei legi.”, următorii termeni având definiția regăsită la art. 3 alin. (1) din lege, astfel: ”a) act al autorității contractante - orice act, orice operaţiune care produce sau poate produce efecte juridice, neîndeplinirea în termenul legal a unei obligaţii prevăzute de legislaţia în materie, omisiunea ori refuzul de a emite un act sau de a efectua o anumită operaţiune, în legătură cu sau în cadrul unei proceduri de atribuire, fără a include achiziţia directă care intră sub incidenţa Legii nr. 554/2004, prevăzute de art. 68 din Legea nr. 98/2016 privind achiziţiile publice, cu modificările şi completările ulterioare, de art. 82 din Legea nr. 99/2016 privind achiziţiile sectoriale, cu modificările şi completările ulterioare, sau de art. 50 din Legea nr. 100/2016 privind concesiunile de lucrări şi concesiunile de servicii, cu modificările şi completările ulterioare; f) persoană care se consideră vătămată - orice operator economic care îndeplineşte cumulativ următoarele condiţii: persoană care se consideră vătămată - orice operator economic care îndeplineşte cumulativ următoarele condiţii: (i) are sau a avut un interes în legătură cu o procedură de atribuire; şi (ii) a suferit, suferă sau riscă să sufere un prejudiciu ca o consecinţă a unui act al autorităţii contractante, de natură să producă efecte juridice, ori ca urmare a nesoluţionării în termenul legal a unei cereri privind o procedură de atribuire”. Drept urmare, constatând faptul că autoarea contestației înțelege să critice și urmărește ca, prin contestația înaintată Consiliului, să anuleze deciziile autorității contractante de a considera admisibile cele două candidaturi, este evident că interesul acesteia este acela de a înlătura din competiție acești candidați și, astfel, să câștige contractul de achiziție publică. În consecință, sub nicio condiție, nu se poate afirma că demersul contestatoarei, de invalidare a deciziilor entității contractante cu privire la cele 2 candidaturi, este lipsit de interes. Pagina 15 din 28
Pentru aceste motive, interesul său în a contesta candidaturile competitorilor săi este determinat, legitim, născut și actual conform prevederilor art. 33 din Codul de procedură civilă. În considerarea celor prezentate, Consiliul respinge ca nefondată excepția lipsei de interes invocată de autoarea cererii de intervenție. Pe fondul contestației, Consiliul reține faptul că autoarea acesteia este nemulțumită de declararea ca fiind acceptabile a candidaturilor depuse de asocierea .... SRL și .... SRL și de .... SRL și calificarea celor două oferte pentru cea de a doua etapă a licitației restrânse de față. În ceea ce privește documentele depuse de asocierea .... SRL și .... SRL, având ca lider pe .... SRL, autoarea contestației formulează mai multe critici apreciind că trebuia ca autoritatea contractantă să respingă candidatura acestei asocieri. Astfel, un prim set de critici formulat în privința acestei asocieri este în legătură cu modul de îndeplinire a cerinței de calificare nr. 1, pct. 4, lit. a) de la cap. III.1.a) Situația personală a candidatului sau ofertantului, potrivit căreia: ”Cerinţa nr. 1: Deținerea documentelor de atestare a dreptului de gestionare a informațiilor clasificate secret de serviciu. Vor fi exclusi din procedura de atribuire toti ofertantii (ofertant individual/ofertant asociat/ candidat/terț susținător/subcontractant) care se afla în situațiile de excludere precizate de OUG nr. 114/2011 și Ordinul nr. 1496/2011 al ministrului dezvoltării regionale și turismului. Modalitatea de îndeplinire: Persoane juridice romane Documente solicitate care dovedesc situatia personala a ofertantului: (…) 4. Certificate constatatoare privind indeplinirea obligatiilor exigibile de plata a impozitelor si taxelor la bugetul general consolidat, inclusiv cele locale, încadrate in termenul de valabilitate declarat de institutiile emitente: a. Certificat de atestare fiscala eliberat de Directia Generala a Finantelor Publice teritoriala. (copie scanata dupa original, semnata electronic de reprezentantul legal al ofertantului)”. Conform procesului-verbal nr. 1 (nr. A-4143/17.07.2023), autoritatea contractantă a stabilit în urma analizării documentelor depuse de participanți că este necesară solicitarea acestei asocieri, pentru asociatul .... SRL, a Certificatului de atestare fiscală eliberat de Direcția Generala a Finanțelor Publice teritorială. Astfel, cu adresa nr. A-4145/17.07.2023, i s-a solicitat acestei asocieri prezentarea certificatului, iar asocierea a răspuns cu adresa nr. 560/18.07.2023 prin transmiterea Certificatului de atestare fiscală nr. 7773560/04.07.2023, cu mențiunea că a prezentat în cadrul documentelor de calificare, pag. 154-162 dovada îndeplinirii obligațiilor de plată pentru bugetul de stat, inclusiv dovada solicitării de eliberare a certificatului de atestare fiscală către Direcția Generala a Finanțelor Publice teritorială. Verificând documentele de calificare depuse de asociatul amintit, Consiliul constată că: 16
- la pag. 152 se regăsește Declarația privind neîncadrarea în situațiile prevăzute la art. 156 (Formular nr. 2); - la pag. 153 se regăsește Declarația privind neîncadrarea în situațiile de excludere (Formular nr. 3); - la pag. 154 se regăsește dovada solicitării eliberării de documente de către organul fiscal competent; - la pag. 155 se regăsește Declarația privind plata impozitelor, taxelor și a contribuțiilor la bugetul general consolidat; - la pag. 156-162 se regăsesc dovezi ale plății diferitelor contribuții. În privința subiectului supus analizei Consiliul sunt considerate relevante dispozițiile art. 156 lit. e) din OUG nr. 114/2016, potrivit cărora: ”Autoritatea contractantă are dreptul de a exclude dintr-o procedură pentru atribuirea contractului de achiziţie publică orice ofertant/candidat care se află în oricare dintre următoarele situaţii: e) nu şi-a îndeplinit obligaţiile de plată a impozitelor, taxelor şi contribuţiilor de asigurări sociale către bugetele componente ale bugetului general consolidat, în conformitate cu prevederile legale în vigoare în România sau în ţara în care este stabilit”. Prin urmare, raportat la documentele depuse de asociere și la aceste prevederi legale, solicitarea de clarificări adresată de autoritatea contractantă, nr. A-4145/17.07.2023, urmărește tocmai asigurarea sa că asocierea nu se află într-o astfel de situație. Raportat la scopul acestor dispoziții, de a determina operatorii economici a nu avea obligații de plată a impozitelor, taxelor și contribuțiilor de asigurări sociale, Consiliul apreciază ca fiind corectă decizia autorității contractante de a solicita clarificări și accepta depunerea certificatului amintit, mai ales că acest certificat atestă îndeplinirea obligațiilor de plată la bugetul de stat anterior datei limită de depunere a ofertelor. Contrar aprecierii contestatoarei jurisprudența CJUE, invocată de aceasta, nu este aplicabilă în speță, autoritatea contractantă acționând în conformitate cu dispozițiile legale amintite. De asemenea, Consiliul consideră că în discuție nu este o avantajare nepermisă în sensul dispozițiilor art. 176 alin. (2) din OUG nr. 114/2011, formularea solicitării de clarificări de către autoritatea contractantă fiind realizată în cadrul stabilit de dispozițiile alin. (1) de la același articol: ”Pe parcursul aplicării procedurii de atribuire, autoritatea contractantă are dreptul de a solicita clarificări şi, după caz, completări ale documentelor prezentate de ofertanţi/candidaţi pentru demonstrarea îndeplinirii cerinţelor stabilite prin criteriile de calificare şi selecţie sau pentru demonstrarea conformităţii ofertei cu cerinţele solicitate.” Prin urmare criticile contestatoarei cu privire la acest aspect sunt considerate lipsite de temei. Următoarele critici formulate de contestatoare în legătură cu documentele depusă de această asociere privește incidența cazurilor de excludere prevăzute la art. 156 lit. c) și f) din OUG nr. 114/2011. Astfel, contestatoarea susține că este nelegală declararea acceptabilă a candidaturii depuse de această asociere având în vedere incidența acestor cazuri de excludere. Pagina 17 din 28
Consiliul constată că, la art. 156 lit. c) și f) din OUG nr. 114/2011, legiuitorul a stabilit că: ”Autoritatea contractantă are dreptul de a exclude dintr-o procedură pentru atribuirea contractului de achiziţie publică orice ofertant/candidat care se află în oricare dintre următoarele situaţii: c) în ultimii 2 ani nu şi-a îndeplinit sau şi-a îndeplinit în mod defectuos obligaţiile contractuale, din motive imputabile ofertantului în cauză, cum ar fi încălcarea obligaţiilor în domeniul securităţii informaţiei sau al securităţii aprovizionării într-un contract anterior, fapt care a produs ori este de natură să producă grave prejudicii beneficiarilor acestuia f) prezintă informaţii false sau nu prezintă informaţiile solicitate de către autoritatea contractantă, în scopul demonstrării îndeplinirii criteriilor de calificare şi selecţie.”. În sprijinul susținerilor sale, autoarea contestației face trimitere la existența a 4 certificate constatatoare intermediare (nr. 51061/27.06.2022, nr. 7278/26.01.2023 și 36438/18.04.2023, pentru cel de al patrulea neidentificând informații publice) emise de CNAIR (Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere) pentru asociatul .... SRL, în contractul având ca obiect PROIECTARE, ASISTENTA TEHNICA SI EXECUŢIE "Modernizare DN52 Alexandria - Tr. Măgurele km 1+350-km 44+600; km 49+194-km 52+649”. Verificând certificatele intermediare prezentate de contestatoare în sprijinul afirmațiilor sale, Consiliul constată că la pct. 11 al acestora (Daune cauzate Beneficiarului până în prezent sau în perioada de referință de 90 de zile/Penalități emise de Beneficiar până în prezent sau în perioada de referință de 90 de zile/Prejudicii aduse Beneficiarului până în prezent sau în perioada de referință de 90 de zile), este selectat ”NU”. Astfel, cele 3 documente constatatoare prezentate arată faptul că au existat întârzieri în derularea contractului, însă nu a fost reținută existența unor daune/penalități/prejudicii în sarcina operatorului economic, astfel că nu se poate aprecia că este îndeplinită condiția stabilită de legiuitor ca neîndeplinirea sau îndeplinirea defectuoasă a obligațiilor contractuale să fi produs ori este de natură să producă grave prejudicii beneficiarilor. Prin urmare, existența acestor certificate constatatoare intermediare nu este de natură a determina efectul solicitat de contestatoare de constatare a nelegalității deciziei autorității contractante de a considera acceptabilă candidatura acestei asocieri. De altfel, simpla existență a unor/acestor certificate nu este de natură a conduce la excluderea unui candidat/ofertant. Condiția ca excluderea să opereze este ca această conduită viciată a operatorului economic să fi avut ca efect existența unor prejudicii grave. Ca și în cazul achizițiilor publice reglementate de Legea nr. 98/2016, invocate de contestatoare, și în cazul OUG nr. 114/2011, aplicabilă în speță, legiuitorul nu a prevăzut că motivul de excludere operează de drept în situația în care operatorul economic nu și-a îndeplinit sau și-a îndeplinit în mod defectuos obligațiile contractuale. 18
Drept urmare, dacă legiuitorul ar fi dorit ca excluderea operatorului economic să intervină ca efect al simplei existențe a unui document emis prin care se invocă neîndeplinirea obligațiilor contractuale, ar fi prevăzut în mod clar această posibilitate. Însă, așa cum este înscris la art. 156 lit. c) din OUG nr. 114/2011, este dreptul autorității contractante de a respinge un candidat/ofertant care nu și-a îndeplinit sau și-a îndeplinit defectuos obligațiile contractuale, fapt care a produs ori este de natură să producă grave prejudicii beneficiarilor acestuia, ceea ce în speță nu este cazul. Cât privește modul în care asociatul .... SRL a completat Declarația privind neîncadrarea în situațiile prevăzute la art. 156 (Formular nr. 2), Consiliul apreciază că aceasta a fost completată de operatorul economic în conformitate cu propriile aprecieri asupra certificatelor constatatoare emise la adresa sa. De asemenea, referitor la modul de întocmire al declarației de către candidatul criticat, din analiza documentelor constatatoare în discuție, Consiliul apreciază că, în contra celor susținute de autoarea contestației, nu se poate considera că asociatul în cauză se face vinovat de declarații false în conținutul informațiilor din cuprinsul declarației, acest document fiind completat conform propriilor aprecieri de către acesta. Lipsa indicării unor documente constatatoare nu atrage în mod automat o concluzie precum cea susținută de contestatoare a fi necesară. Atât caracterul fals al declarațiilor operatorului economic, cât și existența vinovăției în întocmirea ei sunt aspecte care nu pot fi presupuse, ele trebuind să fie probate, dovedite și, mai înainte, chiar să facă obiectul unor clarificări cu autoarea documentului. Spre deosebire de regulile stabilite de legiuitor în Legea nr. 98/2016 și normele la acestea invocate de contestatoare, în cadrul OUG nr. 34/2016 nu există alte prevederi decât cele de la art. 156. Or, și prin Legea nr. 98/2016 legiuitorul a stabilit că este necesară îndeplinirea unor condiții pentru a interveni cazul de excludere, iar înainte de orice apreciere de respingere a unei oferte din acest punct de vedere trebuie ca autoritatea contractantă să solicite clarificări și să stabilească măsura în care situația existentă atestă sau nu existența cazului de excludere. Raportat la dispozițiile art. 176 alin. (2) din OUG nr. 114/2011, nimic nu se opune concluziei că o astfel de declarație depusă de un operator economic poate face, și ea, obiectul unor clarificări/completări pe care autoritatea contractantă le poate cere, astfel că, eventuale/presupuse omisiuni din cadrul ei, nu pot fi catalogate ca fiind declarații false. În speța de față, pe lângă faptul că aceasta este organizată în baza OUG nr. 114/2011 și nu în baza Legii nr. 98/2016, așa cum s-a stabilit anterior, certificatele constatatoare invocate de contestatoare nu atestă existența unor prejudicii aduse emitentului în calitate de beneficiar, și cu atât mai mult a unor prejudicii grave, astfel că orice solicitare de clarificare în acest sens ar fi lipsită de sens și de efect. Pagina 19 din 28
Pentru aceste motive, Consiliul consideră lipsite de temei criticile contestatoarei cu privire la existența cazurilor de excludere prevăzute la art. 156 lit. c) și f) din OUG nr. 114/2011. În referire la documentele depuse de .... SRL, autoarea contestației susține că autoritatea contractantă în mod nelegal și netemeinic a calificat acceptabilă candidatura acestui operator economic. În acest sens, un prim set de critici este legat de faptul că autoritatea contractantă a acceptat candidatura acestui operator economic fără ca, în prealabil, acesta să fi depus garanția de participare solicitată. În soluționare sunt considerate relevante următoarele prevederi din fișa de date: ”III.1.6.a) Garantie de participare: G.P.: 152.000 lei. Perioada de valabilitate a garantiei pentru participare este cel putin egala cu perioada de valabilitate a ofertei (90 zile). Garantia trebuie sa fie irevocabila si trebuie sa prevada ca plata garantiei se va executa neconditionat, respectiv la prima cerere a beneficiarului, pe baza declaratiei acestuia cu privire la culpa persoanei garantate. In cazul in care garantia pentru participare se va constitui sub forma de scrisoare de garantie bancara se va utiliza ca model Formularul nr. 11, aceasta va fi in favoarea autoritatii contractante delegate și se va înainta autorității contractante în original în termen de 5 zile lucrătoare de la data limită de deschidere a ofertelor. …………………………………………………………………………………………………………………………………………………………… …. Ofertele care nu sunt însoţite de dovada constituirii G.P. vor fi respinse.” De asemenea, sunt considerate relevante și următoarele dispoziții din OUG nr. 114/2011: ”Art. 3. - În sensul prezentei ordonanţe de urgenţă, termenii şi expresiile de mai jos au următoarele semnificaţii: 5. candidat - oricare operator economic care a depus candidatura în cazul unei proceduri de licitaţie restrânsă, negociere sau dialog competitiv; 23. ofertant - orice operator economic care a depus ofertă în termenul de depunere a ofertelor, în cadrul unei proceduri de atribuire; 24. ofertă - actul juridic prin care operatorul economic îşi manifestă voinţa de a se angaja din punct de vedere juridic într-un contract de achiziţie publică; oferta cuprinde propunerea financiară şi propunerea tehnică; …………………………………………………………………………………………………………………………………………………………… …. Art. 7. (1) În scopul protejării autorităţii contractante faţă de riscul unui eventual comportament necorespunzător al ofertantului pe întreaga perioadă derulată până la încheierea contractului, acesta va constitui o garanţie de participare. (2) Autoritatea contractantă are obligaţia de a solicita ofertanţilor constituirea garanţiei de participare, în vederea participării la procedura de atribuire a contractului, atunci când prezenta ordonanţă de urgenţă prevede obligativitatea publicării unui anunţ sau a unei invitaţii de participare şi valoarea estimată a contractului este mai mare decât pragul prevăzut la art. 56. Documentaţia de atribuire trebuie să conţină următoarele informaţii: a) cuantumul garanţiei de participare, menţionat şi în anunţul/invitaţia de participare, în sumă fixă de până la 2% din valoarea estimată a contractului; b) perioada de valabilitate a garanţiei de participare, care va fi cel puţin egală cu perioada minimă de valabilitate a ofertei, la stabilirea acesteia fiind avute în vedere dispoziţiile art. 24 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 101/2016 privind remediile şi căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziţie publică, a contractelor sectoriale şi a contractelor de concesiune de 20
lucrări şi concesiune de servicii, precum şi pentru organizarea şi funcţionarea Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor, cu modificările şi completările ulterioare, astfel cum a fost solicitată prin documentaţia de atribuire. …………………………………………………………………………………………………………………………………………………………… … Art. 54. - Procedurile de atribuire a contractului de achiziţie publică sunt: a) licitaţia restrânsă, respectiv procedura la care orice operator economic are dreptul de a-şi depune candidatura, urmând ca numai candidaţii selectaţi să aibă dreptul de a depune oferta; …………………………………………………………………………………………………………………………………………………………… … Art. 58. - (1) Procedura de licitaţie restrânsă se desfăşoară, de regulă, în două etape: a) etapa de selectare a candidaţilor, prin aplicarea criteriilor de selecţie; b) etapa de evaluare a ofertelor depuse de candidaţii selectaţi, prin aplicarea criteriului de atribuire. (2) Autoritatea contractantă are dreptul de a decide organizarea unei etape suplimentare de licitaţie electronică, caz în care are obligaţia de a anunţa această decizie în anunţul de participare şi în documentaţia de atribuire. Art. 59. - Licitaţia restrânsă se iniţiază prin transmiterea spre publicare, în conformitate cu prevederile art. 134, a unui anunţ de participare prin care se solicită operatorilor economici interesaţi depunerea de candidaturi. …………………………………………………………………………………………………………………………………………………………… …. Art. 65. - (1) Autoritatea contractantă are obligaţia de a transmite concomitent o invitaţie de participare la etapa a doua a procedurii de licitaţie restrânsă tuturor candidaţilor selectaţi. (2) Este interzisă invitarea la etapa a doua a licitaţiei restrânse a unui operator economic care nu a depus candidatura în prima etapă sau care nu a îndeplinit criteriile de selecţie. …………………………………………………………………………………………………………………………………………………………… …. Art. 71. - Autoritatea contractantă are obligaţia de a deschide ofertele la data, ora şi adresa indicate în invitaţia de participare, în măsura în care nu a devenit incidentă obligaţia privind decalarea termenului de depunere a ofertelor, conform prevederilor art. 52 sau ca urmare a depunerii unei contestaţii.” Conform acestor dispoziții, Consiliul reține că depunerea unei oferte (ce cuprinde propunerea financiară și propunerea tehnică conform definiției dată de legiuitor) reprezintă obiect al celei de a doua etape a unei astfel de proceduri precum cea organizată de autoritatea contractantă, subiect al analizei de față, iar constituirea garanției de participare este în strânsă legătură cu oferta atât din punct de vedere al constituirii, cât și al valabilității ei. În aceeași măsură, Consiliul are în vedere și prevederile fișei de date anterior citate, care stabilesc obligația ofertanților doar în legătură cu depunerea unei oferte. Prin urmare, la acest moment al analizării candidaturilor depunerea unei garanții de participare este considerată ca fiind contrară scopului urmărit de legiuitor de protejare a autorității contractante față de riscul unui eventual comportament necorespunzător al ofertantului pe întreaga perioadă derulată până la încheierea contractului. Având în vedere că la momentul depunerii candidaturii, respectiv a documentelor de calificare, data depunerii ofertei este una incertă, aceasta urmând a fi comunicată în invitația de participare (fișa de date, cap. IV.4.3 Modul de prezentare a ofertei) și fiind condiționată de respectarea altor termene ori chiar de existența unor contestații, raportarea termenului de valabilitate a garanției de participare la data limită de depunere a candidaturilor ar fi improprie scopului urmărit atât Pagina 21 din 28
timp cât încă nu este cunoscut termenul de la care se calculează valabilitatea ofertei. Astfel, termenul de 90 de zile stabilit prin fișa de date pentru valabilitatea garanției de participare ar trebui să fie legat de perioada minimă de valabilitate a ofertei care, cel puțin la acest moment, este necunoscut. De altfel, în fișa de date autoritatea contractantă tocmai asta a menționat: ”Perioada de valabilitate a garantiei pentru participare este cel putin egala cu perioada de valabilitate a ofertei (90 zile)”. Cât privește practica unor alte autorități contractante cu privire la acest aspect, Consiliul o consideră irelevantă în speță, analiza sa rezumându-se la prevederile fișei de date aferentă procedurii de atribuire și a dispozițiilor legale incidente în materie anterior citate. Deși, autoarea contestației susține că depunerea de către operatorii economici a garanției de participare doar în etapa a doua a unei astfel de proceduri ar determina ajungerea la neglijarea protejării interesului public și scopului normele ce reglementează garanția de participare, Consiliul consideră, raportat atât documentația de atribuire publicată în SEAP, cât și prevederile legale incidente anterior menționate, că nu există nici un motiv pentru a considera existența unor astfel de efecte, ofertele nefiind depuse. Prin urmare, răspunsul dat de .... SRL în data de 18.07.2023, la solicitarea de clarificări a autorității contractante nr. A-4144/17.07.2023, lit. a), cu privire la garanția de participare, a fost în mod corect apreciat ca fiind concludent de către autoritatea contractantă. Pentru aceste motive criticile contestatoarei în privința nedepunerii garanției de participare de către .... SRL sunt considerate lipsite de temei. În ceea ce privește următorul set de critici formulat de contestatoare, Consiliul constată că este în legătură cu lipsa depunerii de către .... SRL a declarației pe propria răspundere din care să reiasă însușirea modelului de contract. În legătură cu acest aspect, Consiliul observă că, conform fișei de date, cap. III.1.1.a) Situatia personala a candidatului sau ofertantului, Informatii si formalitati necesare pentru evaluarea respectarii cerintelor mentionate, Cerința 2, autoritatea contractantă a stabilit, printre altele că: ”Cerinţa nr. 2: Calitatea de participant la procedura Modalitatea de îndeplinire: 1. Declaratie pe propria raspundere din care sa reiasa insusirea modelului de contract (eventualele obiectiuni sau propuneri cu privire la completarea contractului cu clauze specifice se vor formula in scris si vor fi prezentate in perioada de solicitari de clarificari la documentatia de atribuire);”. În această privință, Consiliul constată că prin solicitarea de clarificări nr. A-4144/17.07.2023, lit. b), autoritatea contractantă a solicitat clarificări urmare a neidentificării în documentele depuse de 22
acest operator economic a declarației pe proprie răspundere din care să reiasă însușirea modelului de contract. Prin răspunsul dat în data de 18.07.2023, prezentând argumente în favoarea faptului că și-a însușit modelul de contract modificat prin clarificările din 28.06.2023 (nr. A-3749/28.06.2023) la solicitările sale, acest operator economic a depus și declarația în cauză. Consiliul consideră că, raportat la obiectul analizei, formularea solicitării de clarificări și acceptarea răspunsului primit de către autoritatea contractantă sunt în acord cu dispozițiile art. 176 din OUG nr. 114/2011. În aprecierea sa Consiliul a avut în vedere că dată fiind natura documentului, declarație pe proprie răspundere privind acceptarea modelului de contract, un astfel de document poate constitui subiectul unei completări a documentelor depuse inițial, fără a se consideră că determină a avantajare nepermisă a acestui candidat. În condițiile în care .... SRL și-a depus candidatura respingerea sa pentru că nu ar fi depus o astfel de declarație inițial, alături de celelalte documente, ci doar în urma solicitărilor de clarificări, ar fi fost o măsură extremă, disproporționată, în contra dispozițiilor legale anterior amintite. În consecință, criticile contestatoarei cu privire la acest aspect sunt considerate lipsite de temei. În ceea ce privește ultimul set de critic formulat de petentă în privința acestui candidat Consiliul reține că este în legătură cu lipsa formei autentice a angajamentului de susținere și a documentelor din care să reiasă susținerea efectivă a terțului susținător ..... Conform documentelor depuse de către .... SRL în privința terțului susținător se constată că au fost depuse următoarele documente: - Angajament privind susținerea tehnică și profesională a ofertantului/ grupului de operatori economici din partea ....; - Declarație privind eligibilitatea (Formular nr. 1); - Declarație privind neîncadrarea în situațiile prevăzute la art. 156 (Formular nr. 2); - Declarație privind neîncadrarea în situațiile de excludere (Formular nr. 3); - Declarație privind siguranța informațiilor clasificate secret de serviciu; - Informații comerciale interactive de la Registrul Comerțului din Spania (REGISTRUL COMERŢULUI DIN MADRID) depuse în limba spaniolă și română (traducere realizată de traducător autorizat); - Cazierul judiciar al societății și al reprezentantului acesteia depus în limba spaniolă și română (traducere realizată de traducător autorizat); - Certificat număr de referință: 20234714664 privind plata obligațiilor fiscale prezentat în limba spaniolă și română (traducere realizată de traducător autorizat); - Certificat privind faptul că societatea este la zi cu plata obligațiilor de asigurări sociale prezentat în limba spaniolă și română (traducere realizată de traducător autorizat); Pagina 23 din 28
- Convenție privind rezidența fiscală în Spania depusă în limba spaniolă și română (traducere realizată de traducător autorizat); - Declarația reprezentantului societății privind aceste documente aferente procedurii de față; - Împuternicire pentru persoana care semnează electronic toate documentele de la aceasta procedură; - Anexa la angajamentul de susținere tehnică și profesională a ofertantului/grupului de operatori economici, Declarație privind lista principalelor contracte prestate în ultimii 5 ani (Contract Contract nr. 469/2015 de servicii privind Realizarea supervizarii integrale care include, dar nu se limiteaza la supervizarea tehnica, economica, financiara, contabila, juridica, administrativa, operativa, de mediu si sociala si fiscala a Contractului de concesiune in conformitate cu schema de asociere publica private avand initiativa privata al carei obiect este de a “Realiza studiile si proiectele definitive, finantare, managementul mediului, fiscal si social, constructii, imbunatatire, reabilitare, operare, intretinere si inversarea coridorului rutier Bucamaranga – Barrancabermeja – Yondo”). De asemenea, pe lângă aceste documente au fost depuse documente aferente contractului invocat drept experiență similară amintit (nr. 469/2015, privind prestarea de servicii în perioada iulie 2019 - octombrie 2022), conținând informații legate de prestarea acestor servicii, depuse în limba spaniolă și română (traducere realizată de traducător autorizat). Consiliul constată că autoarea contestației nu aduce în discuție irelevanța acestor documente, raportat la scopul pentru care au fost depuse, ci invocă faptul că documentele depuse de terțul susținător în vedere susținerii capacității tehnice și profesionale nu sunt în conformitate cu prevederile legale, în sensul că forma angajamentului nu este forma autentică astfel cum este prevăzut de OUG nr. 114/2011 și nici nu conține informații privind modul de susținere efectivă și modalitatea de care poate dispune de resursele terțului. În soluționarea acestor critici, Consiliul consideră relevante prevederile fișei de date privind cele impuse în privința experienței similare necesar a fi deținute de ofertanți și obligațiile acestora, în general, atunci când invocă susținerea unor terți: ” III.1.1.a) Situatia personala a candidatului sau ofertantului Informatii si formalitati necesare pentru evaluarea respectarii cerintelor mentionate: Cerinţa nr. 1: Deținerea documentelor de atestare a dreptului de gestionare a informațiilor clasificate secret de serviciu. Vor fi exclusi din procedura de atribuire toti ofertantii (ofertant individual/ofertant asociat/ candidat/ terț susținător/ subcontractant) care se afla în situațiile de excludere precizate de OUG nr. 114/2011 și Ordinul nr. 1496/2011 al ministrului dezvoltării regionale și turismului. Modalitatea de îndeplinire: Persoane juridice romane 24
Documente solicitate care dovedesc situatia personala a ofertantului: 1. Declaratie pe propria raspundere privind eligibilitatea – articolul 155 din O.U.G. nr. 114/2011, completata in conformitate cu Formularul nr. 1; - Cazier fiscal din care sa reiasa ca nu sunt inscrise fapte de natura fiscala; 2. Declaratie pe proprie raspundere privind neincadrarea in prevederile art. 156 completata in conformitate cu Formularul nr. 2; 3. Declarație pe proprie răspundere privind neîncadrarea în situațiile de excludere, completata in conformitate cu Formularul nr. 3 (…) 4. Certificate constatatoare privind indeplinirea obligatiilor exigibile de plata a impozitelor si taxelor la bugetul general consolidat, inclusiv cele locale, încadrate in termenul de valabilitate declarat de institutiile emitente: a. Certificat de atestare fiscala eliberat de Directia Generala a Finantelor Publice teritoriala. (copie scanata dupa original, semnata electronic de reprezentantul legal al ofertantului) b. Certificat privind achitarea impozitelor si taxelor locale (copie scanata dupa original, semnata electronic de reprezentantul legal al ofertantului). In cazul in care ofertantul a incheiat o conventie de esalonare a platilor obligatiilor exigibile de plata a impozitelor si taxelor la bugetul de stat, se vor prezenta documentele privind indeplinirea la zi a obligatiilor de plata conform graficului de esalonare (copie scanata dupa original, semnata electronic de reprezentantul legal al ofertantului) …………………………………………………………………………………………………………………………………………………………… …. 6. Terţilor li se va solicita neîncadrarea în prevederile art. 155, art. 156 şi art. 150 din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului României nr. 114/2011, cu modificările şi completările ulterioare. Vor prezenta Formularele 1-3. 7. Pentru subcontractanţi se solicită o declaraţie cu privire la neîncadrarea în situațiile de excludere, completata in conformitate cu Formularul nr. 3. Persoane juridice straine Se accepta ca fiind suficient si relevant pentru demonstrarea faptului ca ofertantul nu se incadreaza intr-una dintre situatiile prevazute la art. 150, la art. 155 si 156 din O.U.G. nr. 114/2011, orice document considerat edificator, din acest punct de vedere, in tara de origine sau in tara in care ofertantul este stabilit, cum ar fi certificate, caziere judiciare, sau alte documente echivalente emise de autoritati competente din tara respectiva. Pentru certificarile si autorizarile cerute se accepta orice acreditare din tara respectiva, similara cu cele solicitate. …………………………………………………………………………………………………………………………………………………………… …. III.1.3.a) Capacitatea tehnica si/sau profesionala Informatii si/sau nivel(uri) minim(e) necesare pentru evaluarea respectarii cerintelor mentionate: Cerinţa 1: Experienţa similară a operatorului economic Pentru servicii: Ofertanţii vor prezenta o lista a principalelor servicii similare întocmite in ultimii 5 ani, raportați la data limită de depunere a ofertelor stabilită în anunțul de participare, din care să rezulte ca a prestat în conformitate cu normele profesionale în domeniu și că au fost duse la bun sfârșit la nivelul a maximum trei contracte servicii similare de dirigenție șantier, în valoare de min. 3.000.000 lei fără TVA, pentru infrastructură rutieră și/sau infrastructură aeroportuară și/sau construcții civile/industriale. Modalitatea de indeplinire: Cerința 1: Declaratie privind lista principalelor proiecte similare prestate în ultimii 5 ani - Formular4, pentru cele mai importante contr. care vor contine valori (in lei si euro), perioada si locul prestarii, beneficiarii investitiei, indif.daca acestia sunt AC sau clienti privati. Din această listă op.ec. va alege acele contr. care îndeplinesc cerinţa privind experiența similară, la care va anexa: copie contracte, PV de recepție, inclusiv certificări de bună exec. din partea beneficiarului/ clientului, vezi model Form. nr. 6.Doc.reprezentând: contracte/sau parti relevante ale contractelor, PV de receptie a serviciilor la terminarea lucrărilor/finalizarea proiectului, sau finala, certificări de bună exec., pe care ofertantul considera ca AC trebuie sa le ia in considerare pentru evaluarea îndeplinirii cerinței privind experiența similara, vor trebui sa indice:a) obiectul contractului astfel încât sa fie furnizate toate informațiile solicitate si necesare pentru a se verifica îndeplinirea cerinței privind experiența similara,b) beneficiarii, indiferent dacă aceştia sunt AC sau clienţi privaţi,c) valoarea in lei fără tva,d) perioada, mai exact intervalul periodic (data de început si data de finalizare) in care s-a executat Pagina 25 din 28
contractul;e) locul prestării şi f) sa precizeze dacă au fost efectuate în conformitate cu normele profesionale din domeniu şi dacă au fost duse la bun sfârşit; Nota 1: Certificările vor fi emise sau contrasemnate de beneficiar (AC/instituție, sau după caz client privat). Intra in categoria doc. reprezentând certificări de buna exec. doc. intocmite in conformitate cu formularul din documentatia de atribuire precum si PV de receptie sau doc. constatatoare sau alte doc. similare in masura in care acestea sunt emise sau contrasemnate de beneficiar si furnizeaza toate informatiile solicitate pentru demonstrarea indeplinirii cerintei de calificare privind experienta similara. Ca si conditie ad validitatem, sub sanctiunea considerarii cerintei ca neîndeplinită, doc. reprezentand certificari de buna exec. vor avea numar de înregistrare și semnatura emitentului, lipsa acestora fiind vicii de forma care lipsesc doc. de forta probanta.Nota 2: Daca se vor prezenta ca experienta similara contr. care au ca obiect prestare mai multor tipuri de servicii, atunci ofertantul are obligația sa evidențieze si sa dovedească in mod clar in doc. reprezentând certificări de buna exec. depuse, care sunt serviciile de natura a îndeplini solicitările din fisa de date a achiziției.Nota 3: Mențiune: In cazul in care un contract de achiziție publica încheiat de o AC-instituție publica a fost subcontractat, beneficiarul la care fac referire cerințele de mai sus, este AC-instituție publica si nu antreprenorul general/operatorul economic care având calitatea de contractor a subcontractat prestarea unei parți din acesta. Astfel, docum reprez.certificări de buna exec. vor respecta dispozițiile Instr. ANAP nr. 2/2017.a) Pentru contr. exprimate în euro se va folosi pentru conversie rata medie lunară de schimb comunicată de către BCE pe site-ul http://ec.europa.eu/budget/inforeuro, pentru luna decembrie a anilor în care contractele au fost semnate.b) Pentru contractele exprimate în alte monede decât în Euro, se transformă mai întâi în Euro, utilizându-se cursurile medii publicate pe site-ul http://ec.europa.eu/budget/inforeuro pentru luna decembrie a anilor în care contractele au fost semnate. Pentru transformarea Euro în Lei se vor urma indicațiile de la punctul a).Doc. se vor prezenta sub formă de copie scanată lizibil semnată electronic după original, sau copie scanată lizibil semnată electronic după copie legalizată. Notă 4:Daca un grup de operatori economici depune o of. comuna, cerința se demonstrează prin luarea în considerare a resurselor tuturor membrilor grupului,aceștia urmând să răspundă în mod solidar pentru executarea contr. de lucrări. Se vor aplica în mod corespunzător și prevederile art. 14 alin. (3) din Instr. ANAP nr. 2/2017. …………………………………………………………………………………………………………………………………………………………… … IV.4.1 Modul de prezentare al propunerii tehnice 3. Ofertantul va trebui să indice în mod obligatoriu faptul că la elaborarea ofertei tehnice a ținut cont de obligațiile referitoare la condițiile de muncă, protecția şi securitatea muncii. Se va completa Formular nr. 17 - Declaraţie privind respectarea condiţiilor de mediu, social şi al relaţiilor de muncă. Cerinţa se aplică și asociatilor, subcontractanţilor și terţilor susţinători.” Alte prevederi nu au putut fi identificate de Consiliu cu privire la obligațiile ofertanților în privința terților, astfel că este considerat relevant faptul că documentația de atribuire, nefiind contestată, a devenit obligatorie pentru ofertanți și autoritatea contractantă, cea din urmă neputând să respingă o candidatură pe baza unor cerințe care nu se regăsesc expres menționate în aceasta. Deoarece, Consiliul reține că autoritatea contractantă nu a impus nicio condiție de formă a documentelor ce trebuie prezentate de ofertanți în prezența terților, sancțiunea solicitată de petentă nu poate interveni în mod automat în speță. Responsabilă de întocmirea documentației de atribuire este autoritatea contractantă, astfel că orice sancțiune se raportează la modul de respectare a acesteia. Eventual, pentru respectarea condițiilor de formă impuse de legiuitor, acest aspect trebuia supus unei solicitări de clarificări și doar un eventual refuz de depunere a acestui înscris în forma stabilită de legiuitor ar fi putut determina 26
respingerea candidaturi acestui operator economic pentru un astfel de motiv. Astfel, pe de o parte, nicio prevedere legală nu instituie o astfel de sancțiune în mod automat cum solicită autoarea contestației, deoarece lipsa formei autentice a unui înscris nu presupune lipsa acestuia, în condițiile în care a fost depusă o copie a înscrisului sub semnătură privată, semnat și ștampilat. Pe de altă parte, este de reținut și că autoritatea contractantă nu a solicitat o clarificare în acest sens în acord cu prevederile legale incidente (art. 176 din OUG nr. 114/2011), astfel că aceasta și-a asumat, din nou, modul în care a înțeles să întocmească documentația de atribuire din acest punct de vedere și a făcut evaluarea documentelor depuse prin raportarea la ceea ce a solicitat. În același timp, pe lângă lipsa unei mențiuni cu privire la condițiile de formă, Consiliul observă că lipsesc orice mențiuni legate de conținutul unui astfel de angajament, nefiind stabilite în mod expres cerințe vizavi de modul de dovedire a implicării efective a terțului în executarea contractului, dacă sunt întâmpinate dificultăți de către contractant. Astfel, verificând, Consiliul reține că terțul susținător a confirmat expres că se obligă, în mod ferm, necondiționat și irevocabil, să pună la dispoziția ofertantului toate resursele tehnice și profesionale necesare pentru îndeplinirea integrală și la termen a tuturor obligațiilor asumate de acesta conform ofertei prezentate și contractului de achiziție publică ce urmează a fi încheiat cu autoritatea contractantă, fără a implica alte costuri pentru achizitoare, cu excepția celor din propunerea financiară. În acest sens, a declarat că înțelege să răspundă, în mod necondiționat, față de autoritatea contractantă pentru neexecutarea oricărei obligații asumate de .... SRL, în baza contractului de achiziție publică, și pentru care .... SRL a primit susținerea tehnică și profesională conform acestui angajament, renunțând în acest sens, definitiv și irevocabil, la invocarea beneficiului de diviziune sau discuțiune. De asemenea, a declarat că înțelege să răspundă pentru prejudiciile cauzate autorității contractante ca urmare a nerespectării obligațiilor prevăzute în angajament, acest angajament dându-i dreptul autorității contractante de a solicita, în mod legitim, îndeplinirea anumitor obligații care decurg din susținerea tehnică și profesională acordată .... SRL. Având în vedere toate cele reținute, Consiliul apreciază că autoritatea contractantă nu poate respinge nici un candidat care a depus documentele cu respectarea cerințelor documentației de atribuire, publicată în SEAP, condiții în care se constată lipsa de temei a solicitării autoarei contestației. Luând în considerare aspectele de fapt și de drept evocate, în baza art. 26 alin. (6) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național Pagina 27 din 28
de Soluționare a Contestațiilor, Consiliul urmează să respingă ca nefondată contestația formulată de ......... SRL. Contestația urmând a fi respinsă, Consiliul încuviințând în principiu cererea de intervenție depusă de .... SRL în ceea ce privește contestația formulată ......... SRL, o va admite. Pentru aceste motive, în baza legii și a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DECIDE: Respinge excepția lipsei de interes a ......... SRL în formularea contestației, invocată de .... SRL. Respinge ca nefondată contestația formulată de ......... SRL, în contradictoriu cu .... .......... Încuviințează în principiu și admite cererea de intervenție înaintată de .... SRL. Prezenta decizie este obligatorie pentru părți, în conformitate cu dispozițiile art. 28 alin. (1) din Legea nr. 101/2016. Împotriva ei se poate formula plângere, în termen de 10 zile de la comunicare pentru părțile cauzei, respectiv de la data luării la cunoștință de către alte persoane vătămate, în temeiul art. 29 din Legea nr. 101/2016. PREȘEDINTE, MEMBRU, MEMBRU, ......... ......... ......... Redactată în 5 (cinci) exemplare, conține 28 pagini. Redactată practicaua deciziei ... 28
Legăturile se bazează pe coduri CPV sau critici comune din buletin. Verificați faptele și motivarea fiecărui document.