Decizie 908/2026
Decizie CNSC2026_908_2025_Decizie_908.pdf, BO2026_908_2025_BO2026_908.pdf
Document CNSC
NEXT GENERATION TECHNOLOGIES SRL | GENERAL SECURITY SRL în contradictoriu cu COMUNA BIHARIA
Decizia CNSC nr. 908/C1/4675, 4688, 96, 424 din 25.03.2026
Link permanentIdentificare și pasaje din sursă
având ca obiect: „Realizarea lucrărilor de montare, instalare, furnizarea și punerea în funcțiune a 8 (opt) stații de reîncărcare pentru vehicule electrice în cadrul obiectivului „STATII DE REINCARCARE PENTRU VEHICULE ELECTRICE ÎN COMUNA BIHARIA, JUDETUL BIHOR” - cod CPV 45255400-3, s-a solicitat: - acces la dosarul achiziției în scopul formulării de completări față de criticile sale, inclusiv de noi critici, în contextul în care i-a fost refuzat dreptul de a consulta ofertele celor doi ofertanți; - anularea raportului procedurii nr. 7728/17.11.2025 - obligarea autorității contractante la reevaluarea ofertelor și declararea, ca fiind inadmisibilă, a ofertei depuse de către ofertantul GENERAL SECURITY SRL. Prin adresa înregistrată la Consiliu sub nr. 86716/09.12.2025, GENERAL SECURITY SRL, cu sediul în municipiul Cluj-Napoca, Piața 1 Mai nr. 4-5, județul Cluj, înmatriculată la Oficiul Național al Registrului Comerțului cu nr. J1998001732127, având cod unic de înregistrare RO11160619, r…Verifică pasajul în context →
DECIDE: Respinge, ca rămasă fără obiect, contestația formulată de GENERAL SECURITY SRL în cadrul dosarului nr. 4688/2025, ca tardivă contestația formulată de GENERAL SECURITY SRL în cadrul dosarului nr. 424/2026 și ca lipsite de interes contestațiile formulate de NEXT GENERATION TECHNOLOGIES SRL, toate în contradictoriu cu autoritatea contractantă COMUNA BIHARIA. Pe cale de consecință, admite cererile de intervenție formulate de NEXT GENERATION TECHNOLOGIES SRL și GENERAL SECURITY SRL. Obligatorie. Împotriva prezentei decizii se poate formula plângere în termen de 10 zile de la comunicare. Complet de soluționare a contestațiilor în domeniul achizițiilor publice: Consilier de soluționare PREȘEDINTE Consilier de soluționare Redactat practicaua decizieiVerifică pasajul în context →
Extrase din documentele asociate, fără completări sau interpretare juridică. Anonimizarea sursei este păstrată.
2026_908_2025_Decizie_908.pdf, BO2026_908_2025_BO2026_908.pdf
Text extras automat; verificați forma originală în PDF.
Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.
În conformitate cu prevederile art. 14 alin. (2) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, cu modificările și completările ulterioare, Consiliul adoptă următoarea: DECIZIE Nr. 908/C1/4675, 4688, 96, 424 Data: 25.03.2026 Prin contestația nr. 1534/25.11.2025, înregistrată la Consiliu sub nr. 83493/26.11.2025, în dosarul nr. 4675/2025, formulată de NEXT GENERATION TECHNOLOGIES SRL, cu sediul în municipiul Iași, str. Nae Ionescu nr. 4, județul Cluj, înmatriculată la Oficiul Național al Registrului Comerțului cu nr. J22/1311/2022, având cod unic de înregistrare 31726543, reprezentată legal prin administrator, împotriva rezultatului de atribuire a procedurii simplificate, emisă de către COMUNA BIHARIA, cu sediul în comuna Biharia, str. Cetății nr. 12, județul Bihor, în calitate de autoritate contractantă, organizată în vederea atribuirii contractului având ca obiect: „Realizarea lucrărilor de montare, instalare, furnizarea și punerea în funcțiune a 8 (opt) stații de reîncărcare pentru vehicule electrice în cadrul obiectivului „STATII DE REINCARCARE PENTRU VEHICULE ELECTRICE ÎN COMUNA BIHARIA, JUDETUL BIHOR” - cod CPV 45255400-3, s-a solicitat: - acces la dosarul achiziției în scopul formulării de completări față de criticile sale, inclusiv de noi critici, în contextul în care i-a fost refuzat dreptul de a consulta ofertele celor doi ofertanți; - anularea raportului procedurii nr. 7728/17.11.2025 - obligarea autorității contractante la reevaluarea ofertelor și declararea, ca fiind inadmisibilă, a ofertei depuse de către ofertantul GENERAL SECURITY SRL. Prin adresa înregistrată la Consiliu sub nr. 86716/09.12.2025, GENERAL SECURITY SRL, cu sediul în municipiul Cluj-Napoca, Piața 1 Mai nr. 4-5, județul Cluj, înmatriculată la Oficiul Național al Registrului Comerțului cu nr. J1998001732127, având cod unic de înregistrare RO11160619, reprezentată legal prin administrator, formulează cerere de intervenție în dosar nr. 4675/2025, prin care solicită: - admiterea în principiu a cererii sale de intervenție în interesul autorității contractante COMUNA BIHARIA, limitată la menținerea actelor din raportul procedurii, prin care oferta sa a fost declarată admisibilă și conformă; Pagina 1 din 4
- pe fond, respingerea contestației formulate de NEXT GENERATION TECHNOLOGIES SRL, ca neîntemeiată, întrucât criticile aduse ofertei GENERAL SECURITY SRL sunt contrazise de realitatea faptică și juridică (inclusiv de autoritatea de lucru judecat); - în subsidiar, respingerea contestației, ca inadmisibilă, pentru lipsa de interes a contestatoarei NEXT GENERATION TECHNOLOGIES SRL (ofertant desemnat câștigător). Prin contestația nr. 672/26.11.2025, înregistrată la Consiliu sub nr. 83688/26.11.2025, în dosar nr. 4688/2025, GENERAL SECURITY SRL, transmite contestație împotriva rezultatului aceleiași proceduri, emisă de către COMUNA BIHARIA, s-a solicitat: - anularea adresei nr. 7732/19.11.2025 emisă de autoritatea contractantă, transmită acestuia pe email la data de 19.11.2025, prin care i-a fost adus la cunoștință că îi este refuzat accesul la dosar, sub pretextul că oferta depusă de NEXT GENERATION TECHNOLOGIES SRL ar fi confidențială în integralitatea ei; - obligarea autorității contractante de a-i acorda acces efectiv la întreg dosarul achiziției, inclusiv la oferta NEXT GENERATION TECHNOLOGIES SRL, cu respectarea strictă a dispozițiilor art. 57 și art. 217 din Legea nr. 98/2016 și ale Legii nr. 544/2001. Prin adresa nr. 1442/02.12.2025, înregistrată la Consiliu sub nr. 84892/02.12.2025, NEXT GENERATION TECHNOLOGIES SRL, formulează cerere de intervenție în dosarul nr. 4688/2025, prin care a solicitat: - respingerea contestației, ca fiind tardivă, incompletă și neîntemeiată. Prin contestația nr. 12/12.01.2026, înregistrată la Consiliu sub nr. 1404/13.01.2026, formulată de NEXT GENERATION TECHNOLOGIES SRL, formulată în dosarul nr. 96/2026, împotriva rezultatului aceleiași proceduri, emisă de către COMUNA BIHARIA, s-a solicitat: - anularea raportului procedurii nr. 7728/17.11.2025; - obligarea autorității contractante la reevaluarea ofertelor și declararea, ca fiind inadmisibilă, a ofertei depuse de către ofertantul GENERAL SECURITY SRL. Prin adresa înregistrată la Consiliu sub nr. 4410/26.01.2026, în dosar nr. 96/2026, GENERAL SECURITY SRL, transmite cerere de intervenție prin care a solicitat: 1. admiterea în principiu a cererii sale de intervenție accesorie în dosarul nr. 96/C1/2026, formulată în interesul propriu al GENERAL SECURITY SRL și în sprijinul autorității contractante COMUNA BIHARIA, în vederea menținerii legalității actelor procedurii și a concluziei din raportul procedurii potrivit căreia oferta sa este admisibilă si conformă. Pagina 2 din 4
2. În principal, admiterea excepțiilor invocate și, pe cale de consecință, respingerea contestației formulate de NEXT GENERATION TECHNOLOGIES SRL ca: inadmisibilă (pentru lipsă de interes a contestatorului, ofertant desemnat câștigător), și/sau inadmisibilă/tardivă ca a doua contestație împotriva aceluiași act (Raportul procedurii nr. 7728/17.11.2025), întemeiată pe „motive noi” invocate după studiu dosar, și/sau inadmisibilă prin raportare la introducerea de motive noi peste termen (în măsura în care criticile din contestația 2 nu se regăseau în contestația 1 și nu există un act nou al autorității care să repornească termenul). 3. În subsidiar (numai dacă se trece peste excepții), respingerea contestației formulate de NEXT GENERATION TECHNOLOGIES SRL ca neîntemeiată, întrucât criticile aduse ofertei GENERAL SECURITY SRL sunt contrazise de situația de fapt și de documentele procedurii. 4. În subsidiar față de toate, solicită: conexarea cauzei la dosarul aferent contestației NEXT GENERATION TECHNOLOGIES SRL în dosar nr. 4675/C1/2025, pentru evitarea soluțiilor contradictorii; acordarea accesului efectiv la dosarul constituit la CNSC și a unui termen pentru formularea observațiilor după studiu, pentru respectarea contradictorialității și egalității de arme (mai ales având în vedere că NEXT GENERATION TECHNOLOGIES SRL își întemeiază cea de a doua contestație pe studiu dosar). Prin contestația înregistrată la Consiliu sub nr. 90/10.02.2026, în dosar nr. 424/2026, formulată de GENERAL SECURITY SRL împotriva rezultatului aceleiași proceduri, emisă de către COMUNA BIHARIA, s-a solicitat: - recunoașterea dreptului său procesual de a formula motive noi de contestație după obținerea accesului complet la dosarul achiziției; - admiterea contestației cu consecințele legale ce decurg din aceasta. Prin adresa nr. 88/23.03.2026, înregistrată la Consiliu sub nr. 12467/24.02.2026, NEXT GENERATION TECHNOLOGIES SRL, transmite cerere de intervenție în dosarul nr. 424/2026, în susținerea autorității contractante și împotriva criticilor ofertantului contestator GENERAL SECURITY SRL, solicitând respingerea contestației, ca fiind neîntemeiată. Conform prevederilor art. 17 alin. (2) din Legea nr. 101/2016, cu modificările și completările ulterioare, contestațiile care fac obiectul dosarelor nr. 4675/2025 și nr. 4688/2025, nr. 96/2026 și nr. 424/2026, au fost conexate pentru a se pronunța o soluție unitară, Pagina 3 din 4
deoarece, acestea sunt formulate în cadrul aceleiași proceduri de atribuire. În luarea deciziei, CONSILIUL, legal investit, a avut în vedere următoarele: Pentru aceste motive în baza documentelor depuse de părți, CONSILIUL NAȚIONAL DE SOLUȚIONARE A CONTESTAȚIILOR DECIDE: Respinge, ca rămasă fără obiect, contestația formulată de GENERAL SECURITY SRL în cadrul dosarului nr. 4688/2025, ca tardivă contestația formulată de GENERAL SECURITY SRL în cadrul dosarului nr. 424/2026 și ca lipsite de interes contestațiile formulate de NEXT GENERATION TECHNOLOGIES SRL, toate în contradictoriu cu autoritatea contractantă COMUNA BIHARIA. Pe cale de consecință, admite cererile de intervenție formulate de NEXT GENERATION TECHNOLOGIES SRL și GENERAL SECURITY SRL. Obligatorie. Împotriva prezentei decizii se poate formula plângere în termen de 10 zile de la comunicare. Complet de soluționare a contestațiilor în domeniul achizițiilor publice: Consilier de soluționare PREȘEDINTE Consilier de soluționare Redactat practicaua deciziei
Redactată în 5 (cinci) exemplare originale, conține 76 (șaptezecișișase) pagini. Pagina 4 din 4
Text extras automat; verificați forma originală în PDF.
Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.
În conformitate cu prevederile art. 14 alin. (2) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, cu modificările și completările ulterioare, Consiliul adoptă următoarea: DECIZIE Nr.... Data:... Prin contestația nr...., înregistrată la Consiliu sub nr...., în dosarul nr...., formulată de..., cu sediul în mun....... nr......., înmatriculată la... al... cu nr...., având cod unic de înregistrare..., reprezentată legal prin administrator, împotriva rezultatului de atribuire a procedurii simplificate, emisă de către..., cu sediul în....... nr......., în calitate de autoritate contractantă, organizată în vederea atribuirii contractului având ca obiect: „...” - cod..., s-a solicitat: - acces la dosarul achiziției în scopul formulării de completări față de criticile sale, inclusiv de noi critici, în contextul în care i-a fost refuzat dreptul de a consulta ofertele celor doi ofertanți; - anularea raportului procedurii nr.... - obligarea autorității contractante la reevaluarea ofertelor și declararea, ca fiind inadmisibilă, a ofertei depuse de către ofertantul.... Prin adresa înregistrată la Consiliu sub nr......., cu sediul în mun..., Piața... nr......., înmatriculată la... al... cu nr...., având cod unic de înregistrare RO..., reprezentată legal prin administrator, formulează cerere de intervenție în dosar nr...., prin care solicită: - admiterea în principiu a cererii sale de intervenție în interesul autorității contractante..., limitată la menținerea actelor din raportul procedurii, prin care oferta sa a fost declarată admisibilă și conformă; - pe fond, respingerea contestației formulate de..., ca neîntemeiată, întrucât criticile aduse ofertei... sunt contrazise de realitatea faptică și juridică (inclusiv de autoritatea de lucru judecat); - în subsidiar, respingerea contestației, ca inadmisibilă, pentru lipsa de interes a contestatoarei... (ofertant desemnat câștigător). Pagina 1 din 73
Prin contestația nr...., înregistrată la Consiliu sub nr...., în dosar nr......., transmite contestație împotriva rezultatului aceleiași proceduri, emisă de către..., s-a solicitat: - anularea adresei nr..... emisă de autoritatea contractantă, transmită acestuia pe email la data de..., prin care i- a fost adus la cunoștință că îi este refuzat accesul la dosar, sub pretextul că oferta depusă de... ar fi confidențială în integralitatea ei; - obligarea autorității contractante de a-i acorda acces efectiv la întreg dosarul achiziției, inclusiv la..., cu respectarea strictă a dispozițiilor art. 57 și art. 217 din Legea nr. 98/2016 și ale Legii nr..... Prin adresa nr....., înregistrată la Consiliu sub nr......., formulează cerere de intervenție în dosarul nr...., prin care a solicitat: - respingerea contestației, ca fiind tardivă, incompletă și neîntemeiată. Prin contestația nr...., înregistrată la Consiliu sub nr...., formulată de..., formulată în dosarul nr...., împotriva rezultatului aceleiași proceduri, emisă de către..., s-a solicitat: - anularea raportului procedurii nr....; - obligarea autorității contractante la reevaluarea ofertelor și declararea, ca fiind inadmisibilă, a ofertei depuse de către ofertantul.... Prin adresa înregistrată la Consiliu sub nr...., în dosar nr......., transmite cerere de intervenție prin care a solicitat: 1. admiterea în principiu a cererii sale de intervenție accesorie în dosarul nr...., formulată în interesul propriu al... și în sprijinul autorității contractante...,
în
vederea
menținerii
legalității actelor procedurii și a concluziei din raportul procedurii potrivit căreia oferta sa este admisibilă si conformă. 2. În principal, admiterea excepțiilor invocate și, pe cale de consecință, respingerea contestației formulate de... ca: inadmisibilă (pentru lipsă de interes a contestatorului, ofertant desemnat câștigător), și/sau inadmisibilă/tardivă ca a doua contestație împotriva aceluiași act (Raportul procedurii nr....), întemeiată pe „motive noi” invocate după studiu dosar, și/sau inadmisibilă prin raportare la introducerea de motive noi peste termen (în măsura în care criticile din contestația 2 nu se regăseau în contestația 1 și nu există un act nou al autorității care să repornească termenul). 3. În subsidiar (numai dacă se trece peste excepții), respingerea contestației formulate de... ca neîntemeiată, întrucât criticile aduse ofertei... sunt contrazise de situația de fapt și de documentele procedurii. 4. În subsidiar față de toate, solicită: Pagina 2 din 73
conexarea cauzei la dosarul aferent contestației... în dosar nr...., pentru evitarea soluțiilor contradictorii; acordarea accesului efectiv la dosarul constituit la CNSC și a unui termen pentru formularea observațiilor după studiu, pentru respectarea contradictorialității și egalității de arme (mai ales având în vedere că... își întemeiază cea de a doua contestație pe studiu dosar). Prin contestația înregistrată la Consiliu sub nr...., în dosar nr...., formulată de... împotriva rezultatului aceleiași proceduri, emisă de către..., s-a solicitat: - recunoașterea dreptului său procesual de a formula motive noi de contestație după obținerea accesului complet la dosarul achiziției; - admiterea contestației cu consecințele legale ce decurg din aceasta. Prin adresa nr....., înregistrată la Consiliu sub nr......., transmite cerere de intervenție în dosarul nr...., în susținerea autorității contractante și împotriva criticilor ofertantului contestator..., solicitând respingerea contestației, ca fiind neîntemeiată. Conform prevederilor art. 17 alin. (2) din Legea nr. 101/2016, cu modificările și completările ulterioare, contestațiile care fac obiectul dosarelor nr.... și nr...., nr.... și nr...., au fost conexate pentru a se pronunța o soluție unitară, deoarece, acestea sunt formulate în cadrul aceleiași proceduri de atribuire. În luarea deciziei, CONSILIUL, legal investit, a avut în vedere următoarele: În ceea ce privește contestația nr...., înregistrată la Consiliu sub nr...., formulată de..., în dosarul nr...., al cărui conținut integral poate fi consultat de către părțile cauzei, fiind disponibil pentru acces public prin accesarea fișierului
„[SCN11...965/...067]
Contestatie...
gen... semnat.pdf” din anexa anunțului de participare publicat în SEAP, prin care acesta solicită cele prezentate în partea introductivă a prezentei decizii, contestatorul prezintă următoarele motive: Contestatorul afirmă că a luat la cunoștință de rezultatul procedurii la data de..., sens în care inserează captură de ecran din SEAP, precizând că termenul limită pentru transmiterea contestației este data de.... A. Cu privire la cererea sa de declarare a ofertelor depuse de către ofertanți ca neconfidențiale, din cauza lipsei documentelor probatorii, menționează că, ulterior publicării rezultatelor, a solicitat acces la dosarul achiziției și la ofertele celor 3 ofertanți indicați, însă autoritatea contractantă a refuzat accesul la aceste oferte, invocând faptul că sunt declarate confidențiale - iar, în același timp, a refuzat și accesul la procesul verbal de evaluare a ofertelor - documente care nu sunt confidențiale. Pagina 3 din 73
Astfel, contestatorul solicită Consiliului să-i permită accesul la ofertele declarate, în opinia sa, în mod abuziv, de acești ofertanți, ca fiind confidențiale. Acesta evidențiază faptul că, potrivit raportului procedurii nr...., autoritatea contractantă a indicat doar faptul că ofertanții au „indicat motivele aferente” pentru care au solicitat, iar comisia de evaluare le-a aprobat, confidențialitatea ofertelor, fapt care, din punctul de vedere al contestatorului, confirmă că ofertanții nu au prezentat dovezi, astfel cum impun prevederile Legii nr...., art. 57 alin. (4). Totodată, susține că „indicarea de motive” (oricare ar fi acestea) nu poate constitui o dovadă suficientă pentru admiterea confidențialității ofertelor, întrucât, ar fi contrar prevederilor Legii nr...., art. 57 alin. (4), care prevăd în mod clar necesitatea dovezilor. Din punctul său de vedere, autoritatea contractantă i-a refuzat cererea fără a prezenta nici măcar declarațiile de confidențialitate și acele „motive” invocate; în consecință, acesta apreciază că există suspiciunea că acestea nici nu există, iar, dacă există, „motivele” nu pot justifica confidențialitatea ofertelor. Subliniază că, în lipsa accesului la informațiile din dosarul achiziției, dreptul la o cale de atac este golit de conținut, devenind o formă fără fond, iar transparența procedurii de atribuire este complet anihilată. Invocând extras din fișa de date a achiziției, contestatorul solicită Consiliului să constate că nu au existat dovezi, iar, oferta a fost declarată a fi confidențială de către comisie fără respectarea cerințelor legale și fără existența dovezilor confidențialității. Totodată, contestatorul solicită Consiliului să îi permită accesul la studierea ofertei depuse de..., aceasta neîndeplinind cerințele legale pentru a fi considerată confidențială B. Cu privire la cererea sa de acces la dosarul achiziției în scopul formulării de completări față de criticile sale, inclusiv de noi critici, în contextul în care i-a fost refuzat dreptul de a consulta integral dosarului achiziției... reiterează faptul că a solicitat acces la dosarul achiziției, însă, a primit doar strategia de contractare, documente care, în opinia sa, nu reprezintă „dosarul achiziției” așa cum indică și permite Legea nr. 98/2016. Acesta susține că nu a primit acces la ofertele depuse de ofertanți, la solicitările de clarificări ale comisiei, nu a primit procesul-verbal de evaluare... și nici pe cel financiar integral și nu a primit acces la răspunsurile la solicitările de clarificări, astfel neputând fi analizate în totalitate toate motivele inadmisibilității celor două oferte. Consideră că, dacă din puținele documente la care a avut acces a identificat o serie întreagă de motive de inadmisibilitate (conform celor ce vor fi expuse mai jos), este normal să presupună că accesul la dosarul achiziției va releva existența multor altor motive de inadmisibilitate ale celor două oferte. Pagina 4 din 73
Prin urmare, contestatorul a solicitat acordarea accesului la dosarul achiziției în scopul formulării de completări față de criticile deja depuse, inclusiv de noi critici, în contextul în care i-a fost refuzat dreptul de a consulta integral dosarul achiziției. C. Cu privire la cererea sa de anulare a raportului procedurii nr...., acesta apreciază că oferta a fost evaluată formal, în realitate aceasta fiind inacceptabilă, ceea ce face ca rezultatul procedurii și conținutul raportului procedurii nr.... să fie nul, unica modalitate de remediere constând în anularea acestuia. În
continuare...
prezintă
următoarele
motive
privind inadmisibilitatea ofertei depuse de către...: I. Referitor la... ofertei tehnice depuse de..., susține că: 1) Oferta... nu corespunde cerințelor tehnice minimale obligatorii stabilite prin documentația de atribuire; 2) Prin depunerea ofertelor la procedură, se prezumă că ofertanții și-au însușit documentația de atribuire fără rezerve, ceea ce înseamnă că nu li se poate scuza nicio abatere de la prescripțiile acesteia, opozabile în cel mai mic detaliu, în susținere, invocând jurisprudența națională. Critica 1:... a ofertat produsul platforma software ELVO - produs pe care nu avea dreptul să îl oferteze. Menționează că, potrivit documentației, acesta a ofertat în mod ilegal platforma ELVO - platformă software de gestiune a stațiilor... susținând că este singura entitate din România/Europa care are dreptul legal de a comercializa ELVO;... nu are acest drept, fiindu-i revocat. În continuare, contestatorul a redat adresa ELVO. Acesta susține că, pe baza documentului oficial transmis de... la data de..., adresat către..., a constatat inadmisibilitatea ofertei depuse de... în cadrul procedurii de achiziție publică ce prevedea livrarea unei aplicații software de exploatare a stațiilor de încărcare pentru vehicule electrice. 1. În ceea ce privește încălcarea unei cerințe obligatorii din caietul de sarcini, contestatorul precizează că, potrivit documentației de atribuire, se solicita o platformă software funcțională, testată pe stațiile ofertate, implementată și pentru care se putea oferi garanție de 36 de luni. Totodată, arată că, din conținutul adresei ELVO rezultă, fără echivoc, că această cerință nu este îndeplinită de către..., pentru următoarele motive: • nu a utilizat niciodată platforma ELVO - motiv pentru care nu avea dreptul să confirme că stațiile sale funcționează cu această platformă • Nu a testat, personalizat sau optimizat aplicația whitelabel. • Nu a solicitat acces și nu a avut nicio activitate de integrare sau demonstrație a funcționalității Pagina 5 din 73
Prin urmare, apreciază că ofertantul nu putea demonstra că aplicația funcționează și nici nu avea în exploatare o soluție activă, încălcând o condiție esențială de calificare.... Aplicația propusă era, în fapt, o intenție teoretică, fără testare și validare, în contradicție cu ceea ce caietul de sarcini interzice explicit. 2. Lipsa dreptului de a oferta aplicația Cu privire la acest aspect, evidențiază că ELVO confirmă că...: „nu a fost autorizată și nu i s-a acordat acces la platforma ELVO”. Acesta apreciază că, în lipsa unui drept de licențiere sau a unei relații contractuale active... nu avea legal posibilitatea de a oferi aplicația în cadrul unei proceduri de achiziție publică. Faptul că nu a solicitat niciodată accesul sau testarea platformei și că folosește o altă aplicație software, confirmă inexistența unei legături reale între ofertant și produsul ofertat. 3. Denunțarea contractului și obligația de notificare Contestatorul menționează că a fost denunțat unilateral, de către producător, contractul de dealer nr.... dintre ELVO și.... Din punctul său de vedere, în acest context, ofertantul avea obligația legală și etică de a notifica autoritatea contractantă că nu mai poate livra produsul ofertat - obligație care, potrivit documentului ELVO, nu a fost respectată. Astfel, menținerea ofertei fără posibilitatea reală de livrare echivalează cu o inducere în eroare a autorității contractante și contravine prevederilor legale aplicabile achizițiilor publice. În concluzie, cu privire la acest aspect... apreciază că oferta... referitoare la aplicația ELVO: • nu face dovada funcționalității aplicației și nu a demonstrat-o niciodată beneficiarului acesteia; • este lipsită de drept legal de ofertare, neavând autorizare de la dezvoltator; • nu a notificat autoritatea contractantă în urma pierderii drepturilor de distribuție. Prin urmare, susține că, în aceste condiții, oferta trebuia respinsă, ca inadmisibilă, întrucât, nu respectă cerințele minime obligatorii impuse de documentația de atribuire și se bazează pe un produs inexistent în exploatare. Pe de altă parte, contestatorul, în calitate de unic ofertant care are acces legal la platforma ELVO, în baza contractului de exclusivitate, arată că a atașat documente care demonstrează îndeplinirea celor două cerințe obligatorii. Acesta apreciază că, relevantă în acest sens este și decizia CNSC nr.... din..., în susținere, inserând extras din aceasta. Contestatorul a arătat că, atunci când ofertantul... a ales să participe la prezenta procedură utilizând platforma ELVO pe care nu o testase până la acel moment, pe care nu avea dreptul să o mai utilizeze și, cu certitudine, după data de... nu mai avea nicio posibilitate să o mai pună Pagina 6 din 73
în operă, acesta și-a asumat capacitatea reală de a executa contractul, încercând totodată să inducă în eroare achizitorul. De asemenea, inserând captură de ecran din fișa... nr.... și clarificării nr...., evidențiază că, ofertantul avea obligația de a demonstra, prin documente și capturi de ecran, că aplicația poate fi personalizată conform cerințelor beneficiarului. Totodată, acesta a subliniat că, în analiza raportului procedurii, nu se regăsește niciun document care să dovedească posibilitatea reală de personalizare, deși această cerință este obligatorie. Susține că, în plus, există suspiciuni serioase că asocierea... - ENERGOBIT a utilizat, pentru demonstrarea cerințelor software, platforma ELVO, deși - așa cum a arătat anterior - nu deține nici drept de utilizare, nici drept de distribuție sau comercializare a acestei platforme, drepturile exclusive fiind atribuite... în baza acordului de exclusivitate. Potrivit contestatorului, utilizarea ELVO fără drept, inclusiv pentru prezentarea capturilor cerute, reprezintă o încălcare gravă care atrage... ofertei. Contestatorul menționează că, întrucât, raportul procedurii nu indică nicio dovadă privind personalizarea aplicației și nici proveniența legală a platformei prezentate, solicită acces complet la dosarul procedurii, pentru a verifica atât existența documentelor obligatorii, cât și eventualele utilizări neautorizate ale software-ului ELVO. Critica 2: Lipsa planului de mentenanță elaborat de producătorul stațiilor de reîncărcare. În acest sens, inserează print screen cu extras din raportului procedurii nr...., de unde rezultă ce documente a pus..., menționând că, potrivit acestui raport, și listei documentelor indicate ca fiind depuse de... - ENERGOBIT, nu este menționat niciun document care să reprezinte planul de mentenanță elaborat de producătorul stațiilor de reîncărcare, deși, această obligație a fost stabilită, în mod clar, prin clarificarea nr...., ca document obligatoriu pentru toate ofertele. Apreciază că, din informațiile disponibile în raport, redate în exrtras, nu rezultă existența unui astfel de document emis de producător. Acesta afirmă că are suspiciuni privind veridicitatea documentelor tehnice prezentate de ofertant, având în vedere practica recurentă a acestuia de a se declara simultan și producător și distribuitor al stațiilor. Consideră că, în lipsa accesului la dosarul complet al procedurii, singurele informații disponibile sunt cele din raportul de evaluare, iar acestea nu confirmă depunerea planului de mentenanță emis de producător. Având în vedere cele de mai sus, contestatorul solicită acces complet la dosarul procedurii, susținând că orice ofertă care nu include documentele obligatorii ale producătorului trebuie calificată, în mod corespunzător, ca neconformă. Pagina 7 din 73
Critica 3: oferta depusă nu îndeplinește cerințele de a avea capturi de ecran după funcționalitățile Cu privire la acest aspect, inserând extras din fișa..., susține că, în ceea ce privește componenta software solicitată prin fișa... nr...., caietul de sarcini impune ca fiecare cerință funcțională și... a platformei de management să fie demonstrată prin capturi de ecran (imagini) din aplicația efectiv utilizată. Astfel, consideră că această obligație este expres menționată în documentația..., conform căreia, lipsa dovezilor vizuale conduce la imposibilitatea demonstrării capabilităților cerute și, implicit, la... ofertei. Din punctul său de vedere, din analiza raportului procedurii, nu reiese că... - ENERGOBIT a prezentat imagini sau capturi de ecran care să demonstreze îndeplinirea tuturor cerințelor software stipulate în fișa.... Mai mult, contestatorul afirmă că există motive temeinice și recurente pentru a considera că ofertantul ar fi putut utiliza în ofertă platforma și aplicația ELVO, în mod neautorizat. Menționează că, potrivit Acordului de Exclusivitate încheiat între... și ELVO, pentru segmentul B2G din România, niciun alt operator nu are dreptul de a utiliza, distribui, demonstra sau oferta software-ul ELVO în cadrul unor proceduri publice fără acordul expres al Beneficiarului (...). În opinia contestatorului... nu deține și nu a deținut un astfel de acord. Menționează că, această suspiciune este susținută și de istoricul ofertantului în alte proceduri similare, unde au fost identificate situații în care a prezentat documente provenind din ecosistemul ELVO - fără a avea licență, drept de utilizare sau acces legal la platformă. În lipsa accesului la dosarul complet al achiziției, contestatorul a arătat că singurele informații disponibile sunt cele din raportul procedurii, iar acestea nu confirmă existența capturilor de ecran sau a documentației necesare pentru demonstrarea cerințelor software. De asemenea, afirmă că raportul nu oferă nicio clarificare privind proveniența platformei prezentate de..., aspect esențial în contextul exclusivității acordate pentru ELVO în proiecte B2G. În aceste condiții, pentru verificarea legalității și conformității ofertei depuse, contestatorul solicită acces complet la dosarul procedurii, pentru a analiza: • dacă au fost depuse capturile de ecran cerute de caietul de sarcini; • dacă platforma demonstrată de... este una legitimă. Critica 4: oferta depusă nu îndeplinește cerința de a prezenta agrement tehnic pentru semnalizarea rutieră Menționează că, potrivit cerințelor din documentația de atribuire, redate în captură de ecran, pentru echipamentele speciale de semnalizare trebuia prezentat agrementul tehnic corespunzător. Pagina 8 din 73
Arată că, analizând raportul procedurii nr...., nu a identificat niciun document care să dovedească faptul că asocierea ar fi depus acest agrement tehnic obligatoriu. Absența acestui document reprezintă o neconformitate ce trebuia sesizată în etapa de evaluare.... Întrucât, Raportul nu confirmă existența agrementului și nu oferă detalii privind verificarea acestei cerințe, contestatorul solicită acces complet la dosarul procedurii pentru a putea verifica dacă documentul a fost efectiv depus și dacă respectă standardele și normele tehnice impuse prin documentația de atribuire. Critica 5: oferta depusă nu îndeplinește cerința de a prezenta un certificat de conformitate OCPP minim versiunea...J pentru stațiile ofertate. Conform specificațiilor tehnice, redate de acesta în extras, ca și captură de ecran, ofertantul avea obligația de a prezenta un certificat de conformitate OCPP minim versiunea...J pentru stațiile ofertate. Menționează că toate cele trei sunt aferente strict produsului „EVMS”, fără niciun fel de extensie în denumire [nu „EVMS-...”, nu „EVMS-...”, nu „EVMS CCS2+T2-...”, etc.]. Acesta evidențiază că produsele testate și certificate de OCA sunt exclusiv cele înscrise în certificatul emis - respectiv EVMS în configurațiile publicate - ceea ce rezultă și din documentele OCA atașate.... nu se aplică unei game, ci, strict modelului testat, astfel că nu poate fi extins automat asupra altor modele, subvariante sau versiuni ulterioare, cum sunt: • EVMS-... CCS2+CHAdeMO+T2-... • EVMS-... CCS2+T2-... • orice altă variantă EVMS-... prezentată în certificatele CEPROM din ofertă. Prin urmare, contestatorul evidențiază că certificatele OCA publice nu acoperă stațiile ofertate, întrucât, acestea se bazează pe modele diferite, cu denumiri diferite și configurații constructive distincte față de produsul certificat. În consecință, certificatul depus în ofertă (dacă a fost depus) nu poate fi acceptat ca valid, deoarece nu se referă la stațiile efectiv ofertate. În opinia sa, întrucât, raportul procedurii nu clarifică dacă s-a prezentat un certificat OCA aplicabil modelului ofertat - și având în vedere diferențele evidente dintre produsul certificat și produsele din ofertă - contestatorul solicită acces complet la dosarul procedurii, pentru a verifica certificatul depus și pentru a confirma dacă acesta este sau nu aplicabil stațiilor ofertate. Prin adresa nr....., înregistrată la Consiliu sub nr...., autoritatea contractantă transmite, în dosar nr...., punctul său de vedere față de contestația formulată de..., solicitând respingerea acesteia ca nefondată și
menținerea
concluziilor
comisiei
de
evaluare
privind oferta depusă de.... Pagina 9 din 73
Autoritatea contractantă face o scurtă prezentare a situației de fapt. Față de pretențiile contestatorului, autoritatea contractantă prezintă următoarele argumente: 1. Cu privire la pretinsul refuz de a acorda accesul la dosarul achiziției, precizează că, în temeiul art.... din Legea nr. 98/2016, a limitat accesul cu privire la acele documente pe care ofertantul... le-a clasificat în mod expres ca fiind confidențiale în integralitatea lor. 2. Cu privire la confidențialitatea ofertei..., a făcut trimitere la documentele marcate confidențial din cadrul propunerii tehnice și propunerii financiare a acestuia, invocând totodată art. 217 din Legea nr. 98/2016. Susține că, întrucât ofertantul a delimitat clar documentele confidențiale, iar acestea privesc elemente tehnice și financiare specifice, cu valoare comercială evidentă, autoritatea contractantă nu poate divulga aceste informații altor participanți la procedură, întrucât, acest lucru ar echivala cu o încălcare directă a obligațiilor prevăzute de lege. Astfel, autoritatea apreciază că limitarea accesului la informațiile confidențiale a fost nu doar legală, ci, obligatorie, iar pretențiile contestatorului sunt neîntemeiate. 3. Cu privire la Critica 1 a contestatorului împotriva ofertei depuse de..., privind pretinsa imposibilitate a acesteia din urmă de a oferta platforma software ELVO, autoritatea consideră că aceasta este nefondată și lipsită de obiect, pentru următoarele considerente: - comisia de evaluare nu a avut cunoștință despre pretinsa denunțare unilaterală a contractului invocată de contestator; - niciun document oficial sau notificare în acest sens nu a fost comunicat autorității contractante până la data evaluării ofertelor, motiv pentru care comisia nu putea lua în considerare elemente extrinseci, necunoscute și neprobate la momentul evaluării. - ofertantul... a prezentat un contract de dealer nr...., perfect valabil la momentul depunerii ofertei și cu o durată de 1 an, având clauză de prelungire automată pentru perioade succesive de câte 1 an. Din punctul său de vedere, acest contract conferă ofertantului toate drepturile necesare pentru a comercializa și oferta produsul software ELVO în cadrul procedurii. Autoritatea susține că... nu face dovada nevalabilității contractului prezentat și nici nu demonstrează lipsa dreptului ofertantului... de a oferi produsul în cauză. Prin urmare, aceasta apreciază că nu sunt întrunite elementele unei neconformități reale, iar, critica se limitează la simple afirmații nedovedite. Având în vedere cele de mai sus, consideră că această critică este neîntemeiată, în fapt și în drept, lipsită de obiect și nu poate afecta valabilitatea ofertei.... Pagina 10 din 73
4. Cu privire la Critica 2 a contestatorului formulată împotriva ofertei depuse de..., referitoare la pretinsa lipsă a planului de mentenanță elaborat de producătorul stațiilor de reîncărcare, autoritatea solicită constatarea caracterul vădit nefondat al acesteia, având în vedere următoarele: - acesta a prezentat în mod explicit și complet planul de întreținere și mentenanță, atât în ceea ce privește mentenanța preventivă, cât și mentenanța corectivă. - la... 2... din oferta... se regăsește Planul de întreținere privind mentenanța corectivă și preventivă aferent stațiilor de reîncărcare, document care răspunde integral cerințelor din caietul de sarcini. - la... 71 din oferta... este prezentat capitolul „FINALIZARE -...”... la... 72 este detaliată secțiunea „Asigurarea mentenanței și întreținerii stațiilor de reîncărcare”, secțiune care descrie procedurile, responsabilitățile și modul de intervenție aferent mentenanței echipamentelor. Apreciază că din conținutul ofertei tehnice rezultă clar că ofertantul a furnizat toate informațiile necesare referitoare la mentenanța stațiilor de reîncărcare, conform cerințelor documentației de atribuire, contestatorul ignorând aceste elemente și formulând o critică vădit neîntemeiată. În consecință, susține că această critică este nefondată, lipsită de obiect și nu poate conduce la concluzia neconformității ofertei......, documentele solicitate au fost prezentate integral și, în mod corespunzător, în cadrul ofertei tehnice. 5. Cu privire la Critica 3 a contestatorului, formulată împotriva ofertei depuse de..., referitoare la pretinsa lipsă a capturilor de ecran privind funcționalitățile stațiilor de încărcare, autoritatea consideră că aceasta este nefondată, în oferta... sunt prezentate explicit capturi de ecran, descrieri vizuale și informații detaliate despre funcționalitățile stațiilor de încărcare, indicând faptul că acestea se regăsesc în documentul „48.ROAMPEVO-...”, atașat în cadrul ofertei tehnice, care reprezintă manualul de utilizare și instalare pentru stațiile ofertate. De asemenea, menționează că documentul conține: capturi de ecran privind interfața și funcționalitățile sistemului, instrucțiuni de utilizare, proceduri de instalare, descrieri tehnice ale modului de operare al stațiilor de încărcare. Astfel, consideră că cerința privind prezentarea funcționalităților prin capturi de ecran este pe deplin îndeplinită. Autoritatea susține că... ignoră existența acestor elemente din oferta..., furnizând o critică nefundamentată și contrară realității documentelor depuse. În consecință, autoritatea susține că această critică este nefondată, lipsită de obiect și nu poate conduce la constatarea neconformității Pagina 11 din 73
ofertei depuse de......, informațiile solicitate prin caietul de sarcini au fost prezentate integral și în mod corespunzător. 6. Cu privire la Critica 4, formulată de contestator împotriva ofertei depuse de..., referitoare la pretinsa neîndeplinire a cerinței de prezentare a agrementului tehnic pentru semnalizarea rutieră, consideră că aceasta este nefondată, întrucât: - din conținutul ofertei tehnice rezultă în mod explicit că acesta a furnizat informațiile și documentele necesare referitoare la semnalizarea rutieră, astfel cum au fost prevăzute în documentația de atribuire. - la... 56 din oferta..., în cadrul capitolului „Amenajarea locurilor de parcare”, este prezentată descrierea privind soluțiile de semnalizare rutieră aferente lucrărilor propuse. Totodată, menționează că ofertantul pune la dispoziție un document distinct intitulat „...”, care conține: -fișele tehnice ale indicatoarelor rutiere utilizate; -declarația de conformitate; -instrucțiunile de montaj ale indicatoarelor rutiere. În opinia sa, aceste documente reprezintă elemente tehnice suficiente pentru demonstrarea conformității produselor și pentru îndeplinirea cerințelor referitoare la semnalizarea rutieră, contestatorul confundând noțiunea de agrement tehnic cu alte documente de conformitate obligatorii. În plus, evidențiază că oferta... detaliază, în mod clar, modul de realizare a marcajelor rutiere, respectiv: a) realizarea marcajelor longitudinale și transversale; b) utilizarea de email alb tip II pentru asigurarea durabilității marcajelor; c) utilizarea plăcilor tehnice de cauciuc pentru marcaje; d) utilizarea mașinii de trasat benzi de circulație pentru execuția lucrărilor. Apreciază că aceste informații demonstrează că ofertantul a prezentat soluții tehnice coerente și conforme pentru implementarea semnalizării rutiere. Arată că, în susținerea capacității de a executa lucrările de trasare a benzilor și realizarea marcajelor rutiere, ofertantul a anexat contractul de închiriere utilaje nr...., având valabilitate 12 luni, contract care acoperă necesarul utilajelor prevăzute pentru execuția lucrărilor. Din punctul său de vedere, acest document confirmă capacitatea... de realizare a marcajelor conform cerințelor. Prin urmare, autoritatea consideră că această critica este rezultatul unei interpretări eronate și incomplete a documentelor din oferta..., fără fundament real privind... ofertei. Reiterează faptul că, în opinia sa, această critică este neîntemeiată, lipsită de obiect și nu afectează conformitatea ofertei depuse de.... Pagina 12 din 73
7. Cu privire la critica 5 formulată de contestator împotriva ofertei depuse de..., referitoare la pretinsa neîndeplinire a cerinței de a prezenta un certificat de conformitate OCPP minim versiunea...J pentru stațiile ofertate, susține că aceasta este nefondat, în cadrul ofertei tehnice, ofertantul a prezentat în mod expres certificatul de conformitate pentru sistemele de comunicație...J aferent produsului ofertat. Documentul furnizat - certificatul OCA.... - atestă conformitatea stațiilor de încărcare cu protocolul...J, așa cum a fost solicitat în documentația de atribuire. Prin urmare, apreciază că cerința referitoare la compatibilitatea cu protocolul OCPP minim...J, este pe deplin îndeplinită. În plus, evidențiază că, oferta... include rapoarte de testare relevante care certifică îndeplinirea standardelor tehnice și de siguranță aplicabile, respectiv: ... și IK pentru carcasă, care confirmă rezistența mecanică și protecția la pătrunderea corpurilor străine; ..., conform Directivei.../30/EU, respectiv standardelor: ... ... ...+A1:... ...+A2:... ..., conform Directivei... /.../EU, respectiv standardelor: ... ... ... Din punctul său de vedere, aceste documente confirmă că stațiile ofertate respectă atât cerințele de compatibilitate...J, cât și cerințele de siguranță electrică, electromagnetică și structură fizică, conform normelor europene aplicabile. Autoritatea consideră că... ignoră existența acestor documente și formulează o critică neîntemeiată, care nu reflectă conținutul real al ofertei tehnice. Menționează că toate documentele necesare pentru demonstrarea conformității tehnice au fost atașate și sunt conforme cu cerințele din caietul de sarcini. În consecință, susține că această critică este nefondată, lipsită de obiect și nu poate conduce la constatarea neconformității ofertei depuse de......, documentele de certificare și testare solicitate au fost prezentate integral și în mod corespunzător. În concluzie, consideră că niciuna dintre susținerile contestatorului nu este întemeiată, acestea fiind fie lipsite de obiect, fie bazate pe interpretări eronate ale documentelor din oferta depusă de.... Afirmă că documentele aferente ofertei tehnice și economice depuse de... au fost prezentate în mod complet, corect și conform cerințelor din documentația de atribuire. Pagina 13 din 73
Menționează că... nu a probat existența niciunui element de neconformitate reală, limitându-se la afirmații neîntemeiate, contrazise direct de conținutul ofertei analizate. Prin
urmare,
solicită respingerea, în integralitate, a contestației formulate de ofertantul..., ca nefondată și menținerea ca temeinice și conforme, a concluziilor comisiei de evaluare privind oferta depusă de.... Prin adresa înregistrată la Consiliu sub nr......., formulează cerere de intervenție în dosar nr...., solicitând cele prezentate în partea introductivă a prezentei decizii. I. În prealabil, intervenientul face precizări cu privire la: 1. Caracterul limitat al intervenției (Interesul de a menține admisibilitatea propriei oferte); 2. Rezervarea dreptului de a contesta rezultatul final (Clasamentul), sens în care evidențiază că demersul său nu echivalează cu o achiesare la desemnarea... ca ofertant câștigător, rezervându-și integral dreptul de a ataca raportul procedurii și rezultatul atribuirii într- un demers separat, subsecvent garantării accesului la dosar. II. Pentru a justifica interesul său ca intervenient în prezentul dosar, acesta face trimitere la prevederile art. 17 alin. (3) din Legea nr. 101/2016 coroborat cu art. 61 și urm. C.p.c. 1. În justificarea interesului său ca intervenient accesoriu, acesta afirmă că, o eventuală admitere a contestației... ar conduce la descalificarea ofertei sale, ceea ce ar avea două consecințe ireversibile: • Pierderea definitivă a șansei de a ni se atribui contractul (în ipoteza în care, ulterior, am reuși să demonstrăm... ofertei NGT); • Pierderea calității procesuale de a mai contesta rezultatul procedurii și clasamentul final. 2. Pentru a prezenta poziția sa față de raportul procedurii (Contestația privind accesul la dosar), acesta subliniază că interesul său este strict legat de conservarea dreptului său de a rămâne în procedură și pentru a preveni o vătămare iminentă a drepturilor sale, cauzată de încercarea contestatorului de a rămâne singurul ofertant valid în procedură prin excluderea artificială a concurenței. III. Apărări față de susținerile... privind...: 1) Cu privire la CRITICA 1 - alegația că... nu ar fi avut dreptul să oferteze platforma ELVO În acest sens, evidențiază buna-credință la data depunerii ofertei (...), așteptarea legitimă de continuitate a dreptului și efectul numai pentru viitor al încetării raportului de dealer. Impreviziunea (art. 1....1 C.civ.). Intervenientul menționează că era valabil și pe deplin executoriu, la data depunerii ofertei sale..., Contractul de dealer nr.... încheiat cu..., contract care prevedea obligații clare ale ELVO de a asigura accesul la Pagina 14 din 73
platformă, actualizările și asistența... necesară pentru utilizare și ofertare. Precizează că, deși termenul inițial al contractului a fost..., raportul nu era conceput ca unul rigid, ci, ca unul susceptibil de continuare/prelungire conform clauzelor sale și practicii comerciale dintre părți. Intervenientul afirmă că, în această logică, la... nu doar că avea un drept valabil, dar avea și o convingere rezonabilă că raportul contractual poate continua în mod normal, în lipsa vreunui motiv legal de încetare. Apreciază că, prin raportare la art. 1....1 C.civ., se confirmă din punct de vedere juridic, caracterul inerent evolutiv al contractelor comerciale și faptul că eventualele încetări sau modificări ulterioare privesc exclusiv faza de după apariția schimbării de circumstanțe. În consecință, în opinia sa, faptul că raportul de dealer nu a mai continuat după... (prin ajungere la termen/neevidențierea prelungirii) reprezintă o evoluție ulterioară a relației comerciale, care nu poate afecta retroactiv: (i) existența dreptului nostru la..., (ii) buna-credință cu care acest drept a fost exercitat în ofertă, (iii) legalitatea ofertării bazate pe un contract valabil și executat la momentul relevant. Subliniază că, la data depunerii ofertei... avea dreptul de a utiliza platforma ELVO, menționând că, la..., Contractul de dealer cu ELVO era în vigoare, considerând că afirmația ELVO, din data de..., privind faptul că... a folosit mai mult aplicația proprie (AMPEVO), că nu a solicitat personalizări sau că denunță contractul pentru lipsa unor volume de vânzări, este un aspect strict comercial, apărut după depunerea ofertei, și nu poate retroactiva asupra conformității ofertei sale la momentul evaluării. Menționează că aplicația Ampevo nu este o aplicație pentru stațiile publice, ci, este destinată stațiilor „home și office”, nefiind destinată încărcării monetizate publice, lucru de altfel cunoscut de către NGT. În extrasul invocat de..., ELVO arată, în esență, că: • nu a utilizat platforma ELVO; • nu a cerut testări/personalizări; • conform verificărilor, folosesc o altă aplicație pentru alte stații; • nu a cerut integrarea soluțiilor lor; • din aceste motive au decis denunțarea contractului; • apreciază că menționarea platformei în ofertă ar fi fost „pur formală”. Precizează că adresa se referă la termenii „pur formală”, „simulare”, care sunt aprecieri subiective ale unui partener comercial aflat într-un litigiu de interese, nu constatări tehnice sau juridice făcute de o autoritate, și care, luate ad litteram, acestea ar putea demonstra cel Pagina 15 din 73
mult, că, până la iulie 2025, nu a existat un proiect concret de integrare - ceea ce este perfect normal în condițiile în care procedura de achiziție era încă în derulare, iar, implementarea soluției urma să aibă loc abia după atribuirea contractului. În ceea ce privește invocarea autorității de lucru judecat și a puterii de precedent judiciar, și cu privire la nelegalitatea mecanismului invocat de contestator, constatat deja de instanța de judecată (... nr.... pronunțată de... în dosarul nr....), arată că, prin aceasta, Curtea a statuat următoarele: 1. Validitatea ofertei se raportează exclusiv la momentul depunerii. 2. Inopozabilitatea exclusivității... în procedura de atribuire. În concluzie, intervenientul solicită Consiliului să constate că, sub acest aspect, motivele din contestație sunt vădit nefondate, fiind infirmate de însăși instanța de control judiciar. În ceea ce privește susținerile contestatorului: „ofertantul... a ofertat produsul platforma software ELVO - produs pe care nu avea dreptul să îl oferteze”, „... a ofertat în mod ilegal platforma ELVO”, „subscrisa [NGT] este singura entitate din România/Europa care are dreptul legal de a comercializa ELVO -... are acest drept - fiindu-i revocat”, intervenientul consideră că acestea sunt eronate, în fapt și în drept, din următoarele motive: a) La data depunerii ofertei (...)... avea drept contractual valabil de a oferta platforma ELVO. Susține că, în temeiul contractului de dealer nr...., încheiat cu ELVO, și raportat la o cauză similară (...), în care... - Secția a III-a contencios administrativ și fiscal, prin Hotărârea intermediară nr.... în dosarul nr...., a reținut, în mod expres, că: • Contractul de dealer nr...., prezentat de..., era valabil la data depunerii ofertei; • simplul fapt că ELVO a transmis ulterior o notificare de neprelungire, produce efecte doar la data expirării contractului, nu retroactiv; • nu s-a făcut dovada denunțării unilaterale a contractului înainte de data depunerii ofertei; • momentul relevant pentru verificarea dreptului de a oferta platforma ELVO este data depunerii ofertei, nu evenimentele ulterioare; • încheierea unui contract de exclusivitate între ELVO și... nu poate invalida contractul existent între ELVO și..., aceasta fiind o problemă între părțile contractante și neputând afecta terții. Mutatis mutandis, aceeași logică se aplică și în prezenta procedură: • la..., data depunerii ofertei, contractul de dealer nr.... era în vigoare; Pagina 16 din 73
• ... avea un drept contractual actual și valabil de a oferta serviciile și platforma ELVO; • orice discuții privind neprelungirea contractului sau acorduri ulterioare (eventuale pretenții de exclusivitate în favoarea...) sunt ulterioare momentului relevant și țin de raporturile..., nu de legalitatea ofertei... la data depunerii. Acesta reiterează că afirmația „nu avea dreptul” este contrazisă atât de contractul de dealer, cât și de jurisprudența Curții de Apel.... b) Eventualele litigii comerciale/contractuale ELVO -... -... nu țin de legalitatea ofertei în procedura de achiziție Chiar și dacă ELVO ar susține, în relațiile sale comerciale, anumite pretenții de exclusivitate în favoarea...: • acestea reprezintă o chestiune contractuală între ELVO și partenerii săi, care se soluționează pe calea dreptului civil/comercial; • nu pot conduce, în lipsa unei dovezi efective a încetării contractului de dealer anterior depunerii ofertei, la concluzia că oferta... ar fi fost „ilegală” sau „neconformă” în procedura de achiziție. ... a subliniat deja, în aceeași hotărâre intermediară, că un contract ulterior cu clauză de exclusivitate încheiat între ELVO și... nu afectează validitatea contractului de dealer încheiat anterior cu... și nu poate fi opus terților pentru a invalida oferta acestora. Arată că, la momentul depunerii ofertei (...)... avea dreptul contractual deplin de a oferta platforma ELVO, în baza Contractului de dealer nr...., aflat în vigoare. Acordul de exclusivitate... invocat de contestator este ulterior acestui contract de dealer, nu anterior. Contestatorul nu face dovada niciunei încetări/denunțări a acestui contract anterior datei depunerii ofertei. Apreciază că... privind un pretins „drept exclusiv” și revocarea dreptului... sunt pur unilaterale și neprobate în raport cu momentul relevant - data depunerii ofertei. Consideră că jurisprudența Curții de Apel... confirmă explicit că, în condiții identice de contract și context, dreptul... de a oferta ELVO la data depunerii ofertei nu poate fi pus sub semnul întrebării. ...)... înțelege să aducă în discuție exact... nr...., care a fost atacată la
instanță, iar
în
prezent
s-a
emis
hotărârea intermediară a instanței nr...., modificând decizia CNSC tocmai sub aspectul care face obiectul prezentei cauze. Astfel, intervenientul solicită Consiliului să înlăture orice trimitere la această decizie, întrucât, în opinia sa, aceasta a fost invocată cu rea- credință (fiind atacată la acel moment) și a fost ulterior desființată pe fondul problemei de către o hotărâre judecătorească (Hotărârea nr. 11/2025 a...), care are putere obligatorie superioară și constituie autoritate de lucru judecat în chestiunea dreptului de a oferta platforma ELVO. Pagina 17 din 73
...) Solicitare verificare Acord de exclusivitate invocat Caracterul precar, temporar și condiționat al Acordului de Exclusivitate. Lipsa de opozabilitate pe durata de viață a investiției publice. Evidențiind clauzele... din acordul de exclusivitate care prevăd: - Exclusivitatea este condiționată de un target comercial incert (Clauzele... și...) - Exclusivitatea este strict limitată în timp În opinia acestuia, consecința pentru procedura de față: • Contractul de achiziție pentru stații + platformă nu se termină la...; include execuția, garanția și mentenanța pe mai mulți ani. • Așadar, chiar și pentru NGT, exclusivitatea ELVO: - nu este garantată pe toată durata contractului public; - poate înceta oricând dacă nu atinge targetul; - încetează oricum de drept la... fără act adițional. Prin urmare, consideră că... are o exclusivitate temporară și condiționată. ...) Prioritatea drepturilor câștigate de subscrisa.... de Exclusivitate față de un contract anterior valabil încheiat. Susține că solicitarea... de a exclude oferta... pe baza acordului de Exclusivitate nr.... este nu doar nefondată, ci și juridic imposibilă, având în vedere succesiunea în timp a actelor juridice, prezentată pe scurt în continuare. Având în vedere imposibilitatea afectării drepturilor preexistente, caracterul ineficace al clauzei de „nulitate” (art.... lit. d), precum și confirmarea validității concomitente, intervenientul consideră că dreptul său de a oferta soluția ELVO este anterior și superior pretențiilor de exclusivitate ale..., care încearcă să folosească un contract semnat cu doar câteva săptămâni înainte de licitație pentru a elimina un parteneriat (GS-ELVO) care funcționa deja de luni de zile. În consecință, intervenientul solicită Consiliului să respingă critica 1 ca neîntemeiată, reținând că oferta... nu este „ilegală” sub aspectul dreptului de a oferta platforma ELVO. 2) Cu privire la critica 2 - pretinsa lipsă a planului de mentenanță elaborat de producătorul stațiilor Față de susținerea contestatorului, intervenientul precizează că acesta nu a avut acces la propunerea sa tehnica, ci, doar la raportul procedurii, apreciind, astfel, că această critică este neîntemeiată, fiind construită pe o premisă de fapt greșită. Menționează că planul de mentenanță face parte integrantă din propunerea... depusă. În opinia acestuia, faptul că raportul procedurii nu detaliază, în enumerarea sumară a documentelor, fiecare sub-secțiune internă a propunerii tehnice nu înseamnă că aceste elemente nu există în ofertă. Pagina 18 din 73
Menționează că, în plus față de planul de mentenanță inclus în propunerea..., asocierea a depus și documentul „48.RO-AMPEVO-....pdf”, emis de producătorul stațiilor de reîncărcare, care conține la partea 5.mentenanță elaborat de producător. Așadar, consideră că cerința clarificării nr...., potrivit căreia planul de mentenanță al producătorului trebuie să fie prezent în ofertă, este pe deplin îndeplinită. Subliniază că raportul procedurii nu poate fi interpretat în sensul inexistenței unui document doar pentru că nu este nominalizat în mod expres. Precizează că, dacă există vreun dubiu, autoritatea poate să pună la dispoziția CNSC propunerea... în integralitatea ei și documentul 48.RO- AMPEVO-....pdf. În concluzie, consideră că această critică se întemeiază pe o prezentare incompletă a situației de fapt, ignorând documente efectiv depuse în ofertă, intervenientul solicitând respingerea acesteia, ca nefondată. ...) Cu privire la „suspiciunile” privind veridicitatea documentelor tehnice și așa -zisa „practică recurentă” a..., intervenientul susține că acesta nu indică niciun document concret din prezenta procedură care ar fi fals, incorect sau neconform, ci vorbește vag despre o „practică recurentă” a... în alte licitații, recunoscând totodată că nu a avut acces la dosarul complet și că își bazează criticile doar pe raportul procedurii. Susține că, în realitate, planul de mentenanță există și - este inclus în propunerea..., la punctul dedicat „Planului de întreținere privind mentenanța corectivă și preventivă”, conform formularului-cadru, și este depus și ca document separat emis de producător (fișierul 48.RO- AMPEVO-....pdf capitolul 5). Astfel, intervenientul solicită ca toate aceste referiri la „practică recurentă”, „stații proprii AMPS” și „risc serios de neconformitate” să fie tratate ca ceea ce sunt: afirmații vădit speculative, care nu demonstrează nicio neregulă concretă în prezenta procedură. 3) Cu privire la critica 3 - capturi de ecran/platformă software Acesta afirmă că, capturile de ecran există și sunt în ofertă, făcând trimitere la documentul „3. Detaliere funcționalități software management ELVO”. Menționează că, faptul că raportul procedurii nu listează, pe nume, fiecare fișier sau fiecare pagină de capturi nu înseamnă că acestea nu există în ofertă; e vorba doar de un rezumat, nu de un inventar, pagină cu pagină. Față de afirmația contestatorului că utilizarea „neautorizată” a platformei ELVO ar reprezenta „o încălcare gravă a drepturilor contractuale ale NGT” și ar atrage „automat... ofertei”, intervenientul susține că situația reală este exact invers, acesta precizând că avea deja un Contract de dealer cu ELVO (nr....), în baza căruia era îndreptățită să Pagina 19 din 73
utilizeze și să ofere platforma ELVO în cadrul procedurilor publice, iar acordul de exclusivitate... invocat de contestator este ulterior acestui contract de dealer, nu anterior. Acesta susține că un acord de exclusivitate încheiat ulterior între ELVO și contestator: • nu poate anula retroactiv drepturile deja dobândite de... în temeiul contractului de dealer; • nu poate transforma, prin efect retroactiv, în „neautorizate" ofertele depuse de... în perioada în care dreptul său era perfect valabil; • rămâne, în esență, o chestiune de raporturi contractuale între ELVO și NGT, care se tranșează pe calea..., și nu un motiv automat de neconformitate în procedura de achiziție. Așadar, consideră că nu folosirea platformei ELVO de către... ar încălca drepturile contestatorului, ci eventual acordul de exclusivitate încheiat ulterior trebuie să respecte și să țină cont de drepturile preexistente ale.... 4) Cu privire la critica 4 - „nu au prezentat agrement tehnic pentru semnalizarea rutieră” Față de susținerea contestatorului, intervenientul menționează că documentația nu conține nicio dispoziție expresă de tipul «ofertantul va depune odată cu oferta agrementul tehnic...». Inserând extras din proiectului tehnic... 18, precum și din caietul de sarcini... 4, făcând o analiză coroborată a textelor din proiectul tehnic (... 17) și caietul de sarcini (... 4), consideră că aceasta demonstrează caracterul de cerință de execuție al agrementului. În continuare, prezintă detaliat utilizarea timpului viitor și caracterul descriptiv, precum și contextul tehnic al cerinței, solicitând respingerea acestei critici ca vădit nefondată, întrucât se bazează pe o confuzie intenționată între condițiile de admisibilitate a ofertei și condițiile de execuție a contractului. Susține că agrementul tehnic invocat de contestator este un document solicitat abuziv de..., neprevăzut în lista documentelor
obligatorii
din
documentația
de
atribuire, reprezentând exclusiv o cerință de performanță la momentul recepției lucrărilor. Afirmă că, în fapt, documentația de atribuire nu conține nicio prevedere care să oblige ofertanții să depună, in oferta tehnica, copii ale agrementelor tehnice pentru materialele auxiliare (vopsele, indicatoare, etc.) ce urmează a fi achiziționate și puse în operă ulterior semnării contractului. Precizează că mențiunea din proiectul tehnic la care face referire contestatorul descrie standardele de calitate pe care trebuie să le îndeplinească lucrarea finită, și nu constituie o cerință de calificare care să impună deținerea fizică a acestor certificate la momentul depunerii ofertei. Pagina 20 din 73
Intervenientul afirmă că a depus documentele de semnalizare rutieră în arhiva: „10....” - care conține documente de conformitate cu SR 1848-..., 3/...... /... și SR 1848-7: 2015/A91:.... Fiind vorba despre un document care atestă conformitatea unui produs (și care preexistă momentului depunerii ofertei), apreciază că remediul legal ar fi fost solicitarea de clarificări conform art. 209 din Legea nr. 98/2016. Astfel, intervenientul solicită respingerea ofertei ca neconformă pentru un detaliu de execuție nesolicitat în lista documentelor obligatorii ar fi o măsură disproporționată și nelegală. 5) Cu privire la critica 5 - certificatul...J (OCA) Față
de
susținerea
contestatorului,
intervenientul solicită respingerea acestei
critici ca
nefondată, apreciind
că acesta confundă denumirea comercială completă a produsului cu identitatea de produs (...) certificată de OCA. Făcând trimitere atât la cerința din fișa..., cât și la certificatele din oferta sa, apreciază că cerința este îndeplinită, evidențiind în acest sens faptul că în textul certificatelor nu apare nicio limitare de tip „doar modelul X kW / doar cu 2xCCS2”. Astfel, menționează că certificatele OCA depuse (nr....) atestă conformitatea produsului cu denumirea „EVMS" care rulează versiunea de software....0 (sau....0, conform certificatului relevant). De asemenea, precizează că în documentația... a ofertei (Manual......), producătorul specifică clar că modelul ofertat (EVMS-...) utilizează platforma hardware și softw are EVMS. În protocolul OCPP, ceea ce contează este „...” - adică cum se prezintă stația când se conectează la server, menționând că stațiile sale se identifică drept „EVMS”, exact așa cum apare pe certificat. Precizează că adăugirile de tip „... kW” sau „...” se referă strict la puterea instalată și dimensiunea carcasei, aspecte care nu fac obiectul testării OCA (care verifică mesajele software, nu curentul electric sau tabla). Intervenientul afirmă că certificatul de conformitate depus la fel ca orice certificat de conformitate are la baza testarea unui eșantion din seria de produse certificate. Certificatul evidențiază echipamentul, seria sau gama de produse. Acesta subliniază că certificarea OCA se emite pe baza unui eșantion reprezentativ - exact ca orice certificare de conformitate, iar certificarea OCA nu este influențată de puterea stației (daca stația are putere mai mare de 50kW), modificarea carcasei sau un număr inferior de conectori, acesta considerând că... încearcă să transforme regula normală a certificărilor într-un motiv de excludere: „s-a testat un model/variantă, deci certificatul nu acoperă familia”. Acesta evidențiază că, configurația „multiple connectors” confirmă acoperirea certificării pe variante de conectori, menționând că în documentele tehnice ale seriei EVMS depuse în ofertă rezultă că stațiile Pagina 21 din 73
din această familie sunt proiectate pentru configurații cu conectori multipli (CCS2 + Type2, sau CCS2 + CHAdeMO + Type2 etc.). De asemenea, arată că... confirmă explicit că stația acceptă standarde multiple și folosește simultan conectorii CCS2 și AC Type2. Astfel, consideră că certificatul OCA emis pentru seria EVMS în configurații multiple este perfect coerent cu realitatea... a produsului ofertat. Intervenientul evidențiază că practica OCA în cazuri reale de „misuse” infirmă teza contestatorului, considerând că, dacă OCA ar fi constatat o problemă reală privind certificările Sicon/EVMS, ar fi procedat formal și verificabil, prin suspendare/anulare ori actualizare explicită a certificatului - exact cum a făcut în situația care îl privește chiar pe contestatorul. În susținere, a anexat print-screen de pe... OCA withdrawn, din care rezultă retragerea certificatului OCA.....CS pentru producătorul... CO., LTD, cu motivele «Incorrect connector type» și «Incorrect product designation».”,
extras de
pe
site-ul
https: //openchargealliance.org/withdrawn/ În esență, acesta solicită Consiliului să rețină, că: • susținerile... referitoare la oferta... sunt neîntemeiate în fapt și în drept; • orice concluzii ale Consiliului privind oferta sa trebuie formate după ascultarea ambelor părți implicate (... și...), nu doar pe baza unui punct de vedere unilateral. IV. Cu privire la excepția lipsei de interes, menționează că... este ofertantul declarat câștigător, iar raportul procedurii îi atribuie contractul. Reiterează faptul că, în contestație, acesta nu indică în ce constă prejudiciul propriu suferit prin actul de atribuire și nici ce folos practic suplimentar ar obține dacă aceasta ar fi admisă, peste poziția actuală de câștigător. Nu există un alt operator economic perdant care să fi contestat raportul procedurii. În aceste condiții, apreciază că... nu se încadrează în noțiunea de «persoană vătămată» de la art. 3 lit. a) din Legea nr. 101/2016... contestația sa riscă să devină un exercițiu abstract de control, nu un remediu pentru un drept vătămat concret. În măsura în care Consiliul va constata că... nu suferă și nu riscă să sufere un prejudiciu din actul de atribuire, iar contestația are un caracter preponderent abstract, intervenientul solicită să se facă aplicarea art. 33 din Legea nr. 101/2016, cu consecința respingerii contestației, ca inadmisibilă, pentru lipsă de interes. V. Limitele prezentei intervenții și poziția procesuală Subliniază că cererea sa de intervenție accesorie are un caracter limitat și defensiv, fiind formulată exclusiv pentru a combate criticile... vizând admisibilitatea ofertei.... Menționează că cererea sa nu echivalează cu o achiesare la rezultatul final al procedurii, reiterând faptul că a formulat deja o Pagina 22 din 73
contestație
distinctă
împotriva
refuzului
nejustificat al autorității contractante de a-i permite accesul la dosarul achiziției. Apreciază că, în conformitate cu jurisprudența în materie și cu dispozițiile CEDO privind dreptul la un proces echitabil, termenul pentru contestarea temeiniciei ofertei... începe să curgă doar de la momentul asigurării accesului efectiv la documentele care au stat la baza desemnării câștigătorului. Prin urmare, susține că participarea sa în acest dosar se rezumă la apărarea propriei oferte, fără a prejudicia dreptul său legitim de a ataca raportul procedurii sub aspectul evaluării ofertei..., într-un demers separat, subsecvent obținerii accesului la dosar. În ceea ce privește contestația nr...., înregistrată la Consiliu sub nr...., în dosar nr...., formulată de..., al cărui conținut integral poate fi consultat de către părțile cauzei, fiind disponibil pentru acces public prin accesarea fișierului „[SCN11...965/...068]... SEMNAT.pdf” din anexa anunțului de participare publicat în SEAP, prin care acesta solicită cele prezentate în partea introductivă a prezentei decizii, contestatorul prezintă următoarele motive: În prealabil, face o scurtă prezentare a situației de fapt, evidențiind faptul că, la data de... a înaintat autorității contractante cererea prin care a solicitat, în format electronic, întregul dosar al achiziției, la care autoritatea a răspuns că „așa cum reiese din raportul procedurii oferta (...) este confidențială, motiv pentru care nu vă putem acorda acces la aceasta”, transmițându-i strategia de contractare, cu precizarea că „restul documentației de atribuire se află în SEAP și că ați avut acces la ea în totalitate”, astfel, nefiindu-i permis accesul nici la..., nici la procesele-verbale de evaluare, nici la clarificări și răspunsuri, deși toate aceste documente fac parte din dosarul achiziției și nu pot fi, prin natura lor, confidențiale în integralitate. În continuare, acesta prezintă motive de nelegalitate, respectiv: Caracterul public al dosarului achiziției și nelegalitatea refuzului de acces În acest sens, invocând art. 217 din Legea nr. 98/2016, și Legea nr. 544/2001, precizează că, restricționarea este permisă doar pentru acele informații din ofertele operatorilor economici care sunt în mod real confidențiale și doar dacă există dovezi ale acestui caracter confidențial. În speță, reiterând faptul că autoritatea contractantă a refuzat la documentele enumerate anterior, care, în opinia sa, reflectă activitatea de evaluare și nu conțin, în mod obișnuit, secrete tehnice/comerciale ale ofertanților, apreciază că, refuzul global de a permite consultarea dosarului achiziției încalcă atât art. 217 din Legea nr. 98/2016, cât și dispozițiile Legii nr....... nu se bazează pe niciuna dintre excepțiile strict și limitativ prevăzute de aceste acte normative. Pagina 23 din 73
Neîndeplinirea condițiilor legale pentru declararea confidențială a ofertei... (art. 57 alin. 4 din Legea 98/2016) Evidențiază că raportul procedurii nu vorbește despre „dovezi”, ci doar despre „motive indicate”..., raportat la prevederile legale invocate anterior, precum și la faptul că nu există dovezi atașate ofertelor, așa cum impune legea, susține că simpla „indicarea de motive” (oricare ar fi ele) nu este suficientă, iar în lipsa dovezilor, nu se poate admite confidențialitatea și nu se poate restricționa accesul la informații. Făcând trimitere la prevederile regăsite în fișa de date a achiziției, subliniază faptul că regulile stabilite de autoritate arată că, în lipsa dovezilor, oferta devine document public. Acesta menționează că autoritatea nu a prezentat nici măcar declarațiile de confidențialitate și motivele invocate. Astfel, contestatorul solicită Consiliului: o să constate că nu au existat dovezi ale caracterului confidențial al ofertei..., în sensul art. 57 alin. (4) din Legea nr. 98/2016 și al fișei de date; o să rețină că declararea confidențială a întregii oferte... de către comisia de evaluare este nelegală; o să dispună obligarea autorității contractante să îi acorde acces la..., cu posibilitatea mascării exclusiv a acelor informații care, dacă există dovezi reale, se încadrează în categoriile prevăzute de lege. ... nr.... privind liberul acces la informațiile de interes public Având în vedere că, în opinia sa, documentele solicitate sunt informații ce rezultă din activitatea unei autorități publice, precum și faptul că legea obligă la comunicarea informațiilor de interes public la cerere, contestatorul susține că adresa contestată reprezintă un refuz nejustificat de comunicare a informațiilor de interes public, acțiune care a condus la imposibilitatea de a analiza în mod real motivele de inadmisibilitate și/sau neconformitate ale ofertelor. În aceste condiții, apreciază că transparența procedurii de atribuire este practic anulată, iar rolul mecanismelor de remedii prevăzute de Legea nr. 101/2016 este grav afectat. Prin adresa nr....., înregistrată la Consiliu sub nr......., formulează cerere de intervenție, în dosar nr...., solicitând cele prezentate în partea introductivă a prezentei decizii. Intervenientul precizează că a luat la cunoștință de contestația formulată de..., în data de..., potrivit capturii de ecran din SEAP inserată de acesta în susținere, apreciind astfel că termenul limită pentru transmiterea intervenției fiind data de.... Pentru a susține excepția de tardivitate invocată, raportat la comunicările existente în SEAP, de unde rezultă că raportul procedurii împreună cu comunicările rezultatelor, au fost postate în data de..., susține că, în acord cu dispozițiile art. 8 din Legea nr. 101/2016, Pagina 24 din 73
termenul de 7 zile a expirat în data de... - ora...... contestatorul a transmis contestația în data de..., adică cu o zi întârziere. Totodată, acesta susține că este incompletă contestația, deoarece aceasta nu conține în realitate niciun motiv/critică cu privire la procesul de evaluare, sau cu privire la oferta contestatarului, sau cu privire la ofertele concurente. Cu privire la acest aspect, susține că, potrivit art. 10 din Legea nr. 101/2016, contestația acestuia nu conține o mare parte dintre elementele indicate ca obligatorii de prevederile legale menționate, în principal nu indică criticile, care este motivarea în fapt și în drept, și nici dovezile/probele ce stau la baza contestației. Din punctul de vedere al intervenientului, contestația este neîntemeiată deoarece, aceasta nu indica nicio critică, considerând că nici așa-zisa confidențialitate nu poate fi considerata o critică validă pentru contestație. Prin urmare, intervenientul subliniază că refuză în mod categoric accesul la oferta sa de către contestator. În ceea ce privește caracterul confidențial al informațiilor din oferta sa, acesta menționează că oferta conține elemente esențiale de know- how, strategii comerciale și tehnice, structuri de cost, soluții de organizare a execuției, respectiv alte informații care reprezintă secret comercial și ne conferă un avantaj competitiv real pe piață, iar divulgarea acestora ar afecta în mod direct libera concurență și ar interveni nejustificat în raporturile normale de competiție dintre operatori. Față de comportamentul contestatorului și riscul unui abuz de drept, intervenientul evidențiază că acest contestator are un comportament constant de contestare sistematică a procedurilor de achiziție, cu un număr foarte ridicat de contestații formulate într-un interval scurt de timp, aspect care, în opinia sa, indică folosirea contestației nu doar ca instrument de protecție a unui drept pretins lezat, ci ca strategie de business, ceea ce se traduce într-un abuz de drept asupra instrumentului contestației, deoarece nu mai este folosit pentru protejarea legitimă a unui drept propriu, ci pentru obținerea unui avantaj competitiv nejustificat, bazat pe accesul la informațiile confidențiale ale altor ofertanți. Pentru a demonstra prejudiciul concret asupra sa în cazul acordării accesului, consideră că accesul total la ofertă creează un risc real și imediat ca... să își îmbunătățească oferta viitoare și modul de execuție a contractelor exclusiv pe baza informațiilor rezultate din munca și investițiile..., fără un echivalent economic și cu afectarea directă a șanselor noastre de a câștiga viitoare proceduri. Acesta apreciază că practica extrem de permisivă de a deschide integral dosarele ofertelor - inclusiv elementele de know-how și structurile detaliate de preț - contribuie, din păcate, la: Pagina 25 din 73
• apariția și consolidarea unor „contestatari de profesie", care își bazează activitatea comercială pe accesul repetat la ofertele concurenților; • erodarea mediului concurențial prin transfer gratuit de know- how între operatori, fără voința și fără consimțământul celor care au creat aceste soluții. Susține că, în cazul de față, acordarea accesului complet la... unui astfel de operator ar echivala cu validarea și alimentarea unei strategii anticoncurențiale, contrare atât interesului..., cât și interesului general al menținerii unei competiții reale și loiale pe piața achizițiilor publice Prin adresa nr....., înregistrată la Consiliu sub nr...., autoritatea contractantă transmite, în dosar nr...., punctul său de vedere față de contestația formulată de..., precizând că, raportat la cererea de intervenție introdusă în dosar de către..........., înregistrată la Consiliu sub nr...., a invocat tardivitatea acestei contestații. Autoritatea contractantă face o scurtă prezentare a situației de fapt, menționând că, în data de..., ofertantul... transmite prin e-mail adresa nr..... prin care solicita accesul la dosarul achiziției, dată la care, autoritatea contractantă i-a comunicat faptul că documentele din... au fost declarate confidențiale, astfel cum rezultă din declarația depusă de ofertant în documentele de calificare, și astfel, contestatorul a formulat contestație prin care critică refuzul de a i se permite accesul la dosarul achiziției. Față de criticile contestatorului, autoritatea contractantă precizează următoarele: 1. Cu privire la pretinsul refuz de a acorda accesul la dosarul achiziției, reiterează faptul că nu a refuzat în mod absolut accesul contestatorului la dosarul achiziției, limitarea vizând doar acele documente pe care ofertantul... le-a clasificat în mod expres ca fiind confidențiale în integralitatea lor, în temeiul art.... din Legea nr. 98/2016. 2. Cu privire la confidențialitatea ofertei... În acest sens, făcând trimitere la fișierul „documente și declarații....pdf”,
care
conține o Declarație
privind
caracterul confidențial al anumitor părți ale propunerii tehnice și financiare, întinsă de la... 1 la... 16, prin care ofertantul a indicat ca fiind confidențiale, în integralitate: documentele de calificare; propunerea... și anexele aferente; propunerea financiară și justificările de preț; răspunsurile la solicitările de clarificări, potrivit art. 217 din Legea nr. 98/2016, autoritatea contractantă consideră că nu poate divulga aceste informații altor participanți la procedură, deoarece acest lucru ar echivala cu o încălcare directă a obligațiilor prevăzute de lege. Pagina 26 din 73
Prin urmare, apreciază că solicitarea contestatorului de a i se acorda acces la oferta depusă de un concurent, în baza Legii 544/..., este inadmisibilă. În ceea ce privește excepția tardivității, susține că, raportat la art. 8 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 101/2016, comunicările privind rezultatul procedurii au fost transmise ofertanților prin intermediul SEAP în data de..., aspect necontestat de către operatorul economic, iar potrivit legislației incidente, termenul de 7 zile pentru formularea unei contestații împotriva rezultatului procedurii se calculează începând cu ziua următoare comunicării, respectiv..., termenul-limită pentru depunerea unei contestații fiind.... Astfel, în opinia sa, contestația formulată de... a fost transmisă autorității contractante abia în data de..., deci după expirarea termenului legal, fiind vădit tardiv introdusă, solicitând astfel Consiliului să admită excepția tardivității și să respingă contestația ca fiind depusă peste termen, fără a mai proceda la analiza pe fond a criticilor formulate. Prin adresa nr....., înregistrată la Consiliu sub nr....... transmite punctul său de vedere față de cererea de intervenție formulată de..., în dosar nr...., solicitând respingerea acesteia, ca neîntemeiată, menținând, ca admisibilă și întemeiată, contestația sa privind refuzul de acces la dosarul achiziției. I. Referitor la precizarea obiectului contestației și a actului atacat, contestatorul reiterează faptul că actul atacat este în mod exclusiv adresa nr..... emisă de..., care nu soluționează solicitarea sa formulată prin cererea nr...., ci doar se limitează la comunicarea strategiei de contractare, nesolicitată, și aduce la cunoștință refuzul la toate documentele efectiv cerute, aceasta apreciind că astfel, autoritatea nu a urmărit să asigure un acces efectiv la dosar, ci doar să dea aparența unei soluționări a cererii, deși toate documentele utile (oferte, PV, clarificări) au fost refuzate. II. Cu privire la excepția de tardivitate invocată de... Față de abordarea intervenientului, contestatorul apreciază că aceasta ignoră complet obiectul real al contestației. Invocând art. 8 alin. (1) din Legea nr. 101/2016, susține că, în speță, actul considerat nelegal este adresa nr....., despre care a luat cunoștință la data comunicării, respectiv la...... termenul de 7 zile a început să curgă de la... și s-a împlinit la...; (20, 21, 22, 23, 24, 25, 26), contestația fiind datată și transmisă la..., deci în termen. Din punctul său de vedere, este irelevant faptul că, anterior, raportul procedurii a fost publicat în SEAP, întrucât, nu raportul procedurii este actul atacat, ci, refuzul de a-i pune la dispoziție documentele necesare pentru a putea analiza legalitatea procedurii. Prin urmare, consideră că excepția de tardivitate este neîntemeiată și trebuie respinsă. Pagina 27 din 73
III. Cu privire la faptul ca contestația ar fi „incompletă” Cu privire la acest aspect, contestatorul susține că nu ne aflăm în fața unei contestații împotriva rezultatului procedurii, ci în fața unei contestații împotriva modului de soluționare a cererii de acces la dosar. Indicând elementele pe care trebuie să le conțină contestația, potrivit art. 10 din Legea nr. 101/2016... susține că toate aceste elemente se regăsesc în contestația sa. Deoarece, obiectul contestației sale este exclusiv actul de refuz al accesului, apreciază că, a susține că o contestație împotriva unui refuz de acces ar fi „...” pentru că nu cuprinde critici privind evaluarea, ar echivala cu a interzice, în fapt, contestarea actelor intermediare care împiedică exercitarea unui remediu efectiv. Prin urmare, acesta apreciază că nu este incidentă nicio sancțiune pentru lipsă de elemente obligatorii, iar contestația nu poate fi respinsă ca „incompletă”. IV. Cu privire la afirmația... că „nu indică nicio critică” și că „așa-zisa confidențialitate nu poate fi considerată o critică validă”, față de afirmațiile intervenientului..., evidențiază că în contestație sunt formulate, în mod repetat și detaliat, critici punctuale, acesta enumerând cu titlu de exemplu câteva dintre acestea, subliniază că, în opinia sa, acestea nu pot fi calificate cu bună-credință drept „lipsă de critici”, ci, reprezintă critici directe la adresa legalității modului în care autoritatea a soluționat cererea de acces la dosar. Având în vedere dispozițiile Legii nr...., actul atacat, în speță, adresa nr....., menționează că, din punctul său de vedere, critica „validă” nu trebuie să fie neapărat o critică pe fondul evaluării ofertelor (punctaj, calificare, neconformitate etc.), ci poate - și în cazul său chiar este - o critică privind nelegalitatea refuzului de acces la dosar și a modului de aplicare a regimului de confidențialitate. Prin raportare la art. 57 și art. 217 din Legea nr. 98/2016, contestatorul apreciază că, deoarece autoritatea acceptă o declarație de confidențialitate
globală,
fără
dovezi
concrete și
declară „confidențială” întreaga ofertă și, practic, întreg dosarul, refuzând orice acces sub această etichetă generală, - acest mod de aplicare a regimului de confidențialitate poate și trebuie să fie supus controlului CNSC. Din punctul său de vedere, critica sa nu este teoretică sau abstractă, reiterând faptul că în contestație a susținut că, în lipsa accesului la dosar, orice cale de atac devine „contestație în orb”... apreciază că afirmația... este nefondată. V. Confidențialitatea ofertei... și refuzul total al accesului Față de afirmația intervenientului, prin raportare la prevederile art. 57 alin. (1) i (4) din Legea nr. 98/2016, art. 57 alin. (4) și cele din fișa de date, subliniază că intervenientul nu indică nici în cererea de intervenție ce documente probatorii a depus efectiv la ofertă (brevete, licențe, contracte, clauze de confidențialitate, documente privind know- Pagina 28 din 73
how etc.), ci, se limitează la afirmații generale despre existența unor „strategii comerciale” și „structuri de cost”, care, în opinia sa, nu îndeplinesc exigența legală de „dovedire” și nu justifică declararea confidențială a întregii oferte. Evidențiind faptul că, în cazul de fată, autoritatea contractantă a refuzat accesul în bloc, fără analiză și fără delimitarea elementelor confidențiale, subliniază că, sub pretextul acestei confidențialități, autoritatea refuză nu doar accesul la ofertă, ci și accesul la procesele- verbale de evaluare, clarificări, răspunsuri, deși aceste documente sunt acte proprii ale autorității și nu se încadrează, în mod normal, în categoriile protejate de art. 57 alin. (4). Acesta subliniază că poziția sa este rezonabilă și conformă cu legea, precizând că a arătat explicit că acceptă anonimizarea tuturor elementelor care sunt dovedite ca secrete tehnice/comerciale sau protejate de drepturi de proprietate intelectuală. Cu
referire
la
art.
217
din Legea nr. 98/2016 și la Legea nr. 544/2001, reiterează faptul că, în prezenta cauză, autoritatea contractantă a tratat întreaga ofertă... ca fiind intangibilă; a refuzat comunicarea oricăror documente efectiv solicitate (procese-verbale, clarificări, răspunsuri, rapoarte), a transmis doar strategia de contractare, pe care nici nu a cerut-o, ceea ce, în opinia contestatorului, demonstrează că nu a urmărit să asigure un acces real la informațiile relevante, ci doar să dea un răspuns formal. Evidențiind faptul că nici Legea nr. 98/2016, nici jurisprudența și îndrumările ANAP nu permit ca întreaga ofertă să fie declarată confidențială doar printr-o formulă generală, întrucât intervenientul nu a arătat ce părți concrete ale ofertei ar fi protejate de un drept de proprietate intelectuală sau ar constitui secret comercial în sensul legii, nici ce documente probatorii a anexat, acesta consideră că, a ascunde integral oferta sub pretextul confidențialității, fără a demonstra nimic, înseamnă a încălca atât art. 57 alin. (4), cât și art. 217 alin. (5) din Legea nr. 98/2016, precum și dreptul său la informație de interes public și la un remediu efectiv. Având în vedere dispozițiile art. 217 din Legea 98/2016, cât și pe Legea 544/2001, apreciază că CNSC este pe deplin competent să analizeze legalitatea refuzului de acces și să dispună măsurile de remediere adecvate. Cu privire la acuzațiile de „abuz de drept” și „contestatar de profesie”, consideră că afirmațiile intervenientului nu sunt susținute de nicio decizie CNSC sau hotărâre judecătorească, precizând că, din punctul său de vedere, numărul de contestații formulate de un operator economic nu este criteriu de admisibilitate sau temeinicie. Având în vedere cele de mai sus, acesta solicită: 1. respingerea cererii de intervenție formulată de... ca neîntemeiată, atât în privința excepțiilor, cât și în privința susținerilor Pagina 29 din 73
referitoare la confidențialitatea integrală a ofertei și la pretinsul „abuz de drept”. 2. admiterea contestației sale și: • anularea adresei nr..... emisă de...; • obligarea autorității contractantă să-i acorde acces efectiv la întreg dosarul achiziției, prin transmiterea, în format electronic, a tuturor documentelor solicitate prin cererea nr.... (procese-verbale de evaluare, rapoarte, clarificări si răspunsuri... etc.), cu posibilitatea anonimizării doar a acelor informații care sunt dovedite în mod real ca fiind confidențiale în sensul art. 57 alin. (4) din Legea 98/2016; ' • constatarea că trimiterea exclusiv a strategiei de contractare, document nesolicitat, nu reprezintă îndeplinirea obligației legale de a asigura accesul la dosarul achiziției. 3. să dispună orice alte măsuri de remediere pe care le apreciază necesare pentru restabilirea legalității și a transparenței procedurii de atribuire. Prin adresa nr....., înregistrată la Consiliu sub nr....... transmite punctul său de vedere față de punctul de vedere al autorității contractante depus în dosar nr...., solicitând respingerea acestuia în ceea ce privește excepția tardivității; susținerea că nu ar fi existat un refuz efectiv de acces la dosar; susținerea că... și documentele aferente ar fi confidențiale „în integralitate”; susținerea privind „inaplicabilitatea” Legii nr...., precum și admiterea contestației, respectiv anularea adresei nr....., ca nelegală și obligarea autorității să-i acorde acces efectiv la întreg dosarul achiziției, inclusiv la..., cu mascarea numai a acelor elemente pentru care există dovezi concrete de confidențialitate în sensul strict al art. 57 alin. (4) din Legea 98/2016, precum și să dispună orice alte măsuri de remediere pe care le apreciați necesare pentru restabilirea transparenței și a posibilității de exercitare a unor căi de atac efective în cadrul prezentei proceduri. În susținerea solicitărilor sale, contestatorul reiterează cele prezentate anterior. Prin adresa înregistrată la CNSC sub nr..../ C1/... /..., Consiliul solicită contestatorului... opinia cu privire la excepția tardivității contestației sale, invocată de intervenientul.... Prin adresa înregistrată la CNSC sub nr..../ C1/... /..., Consiliul solicită autorității contractante opinia cu privire la excepția tardivității contestației..., invocată de intervenientul.... Prin adresa nr....., înregistrată la Consiliu sub nr....... precizează că prin punctul de vedere transmis inițial a invocat tardivitatea contestației formulate de.... Prin adresa nr....., înregistrată la Consiliu sub nr...., contestatorul... transmite cerere pentru acces la dosarul achiziției. Pagina 30 din 73
În ceea ce privește contestația nr...., înregistrată la Consiliu sub nr...., formulată de..., în dosarul nr...., al cărui conținut integral poate fi consultat de către părțile cauzei, fiind disponibil pentru acces public prin accesarea fișierului „[SCN11...965/...069] CONTESTATIE NGT_...- semnata 2-.pdf” din anexa anunțului de participare publicat în SEAP, prin care acesta solicită cele prezentate în partea introductivă a prezentei decizii, contestatorul prezintă următoarele motive: A. Cu privire la cererea sa de anulare a raportului procedurii nr...., susține că oferta criticată a fost evaluată formal, aceasta fiind în realitate inacceptabilă. I. În ceea ce privește... ofertei tehnice depuse de..., critică următoarele aspecte: Critica 1 - ofertantul... a nu a ofertat toate elementele/produsele obligatorii conform caietului de sarcini și documentației de atribuire. În acest sens, inserează extras din Formularului F5, susținând că, ulterior analizării documentației, nu a fost identificată includerea stâlpilor menționați în formular, ceea ce conduce la concluzia că oferta nu respectă soluția... și cantitățile prevăzute prin documentația de atribuire. Critica 2 - ofertantul... a nu a transmis în cadrul propunerii tehnice documentele necesare personalului/experților solicitați. Cu privire la acest aspect, susține că, potrivit analizei sale, raportat la prevederile caietului de sarcini, oferta..., nu conține niciun curriculum vitae, nicio declarație de disponibilitate, și niciun document justificativ din care să rezulte îndeplinirea cerințelor minime impuse pentru specialiștii solicitați prin caietul de sarcini. Practic, din documentația depusă nu reiese existența personalului-cheie declarat, nu se poate verifica calificarea, experiența sau disponibilitatea acestuia și nu este demonstrată sub nicio formă conformitatea cu cerințele obligatorii ale documentației de atribuire. Consideră că această omisiune nu poate fi considerată una formală sau minoră, ci reprezintă o neîndeplinire evidentă și substanțială a cerințelor minime de calificare, care afectează direct eligibilitatea ofertei și contravine principiilor tratamentului egal, transparenței și asumării reale a capacității de execuție a contractului. Critica 3 - ofertantul... a nu a transmis în cadrul propunerii tehnice documentele necesare solicitate-respective manualele stațiilor de încărcare electrică. Față de aceasta, raportat la analiza documentației și formularului F5 din proiectul tehnic, pentru fiecare model de stație ofertat, respectiv pentru cele două modele distincte de stații, subliniază că a fost identificat un singur manual de utilizare, prezentat într-o formă generică, fără a exista câte un manual distinct pentru fiecare model de stație ofertat. Indiferent de gradul de similitudine invocat între echipamente, cerința documentației este explicită și nu lasă loc de interpretări, fiind necesară prezentarea manualelor aferente fiecărui model în parte. Pagina 31 din 73
Mai mult decât atât, menționează că analiza conținutului manualului depus evidențiază în mod clar necorespondența acestuia cu produsele ofertate. Susține că, potrivit imaginile din manual, din care a inserat print screen, acestea prezintă un echipament cu conectorii amplasați lateral, în timp ce, conform fișelor tehnice ale stațiilor ofertate, conectorii sunt amplasați frontal. De asemenea, arată că manualul este emis sub denumirea AMPEVO, în timp ce produsul ofertat este declarat ca aparținând seriei EVMS, ceea ce generează o neconcordanță evidentă între documentația... prezentată și echipamentele ofertate. Raportat la fișele tehnice depuse, evidențiază că din acestea rezultă că cele două modele de stații au dimensiuni și mase diferite, respectiv un model cu dimensiunile... x 3... x 699 mm, iar celălalt cu dimensiunile... x 240 x 699 mm, diferențe care se reflectă și în greutatea echipamentelor. În opinia sa, aceste variații exclud în mod obiectiv posibilitatea utilizării unui manual unic, întrucât diferențele de dimensiuni și masă implică soluții constructive distincte, inclusiv în ceea ce privește baza de montaj, sistemele de prindere, stabilitatea, manipularea, instalarea și condițiile de exploatare. În mod logic și tehnic, echipamente cu dimensiuni și greutăți diferite nu pot avea instrucțiuni identice de utilizare și instalare. Prin urmare, manualul depus nu poate fi asociat în mod real și verificabil niciunuia dintre produsele ofertate, iar în lipsa unor manuale corecte, distincte și corespunzătoare fiecărui model, cerința impusă prin documentația de atribuire nu este îndeplinită, oferta neputând fi considerată conformă din punct de vedere tehnic. Critica 3 - ofertantul... a prezentat informații trunchiate, menite să ducă în eroare comisia cu privire la tipurile de stații și documentațiile aferente. În susținere, contestatorul consideră că, pe de o parte, ofertantul indică în documentație faptul că stațiile EVMS ar avea ca producător... CO., LTD., aspect susținut formal prin rapoarte de încercare și certificate emise de organisme de evaluare a conformității, iar, pe de altă parte... se declară explicit producător al stațiilor de încărcare, atât în propunerea...... 203, din care inserează print screen, cât și în materialele publice puse la dispoziție pe propriul site oficial, unde se afirmă în mod neechivoc că societatea produce în România întreaga gamă de stații de încărcare sub marca proprie AMPEVO. Evidențiază că, această poziționare este confirmată inclusiv de conținutul propunerii tehnice, unde... afirmă, în mod expres, „în calitate de producător de stații de încărcare”, că deține permanent componentele de schimb pentru stațiile „produse și comercializate de compania noastră”, precum și de faptul că piesele de schimb și materialele consumabile respectă cerințele producătorului, indicat chiar ca fiind.... Din punctul său de vedere, aceste afirmații sunt incompatibile cu susținerea că producătorul real al stațiilor ar fi.... Pagina 32 din 73
Susține că în toate materialele de prezentare, manualele de utilizare, imaginile din rapoartele de încercare și chiar pe carcasa produselor testate apare, exclusiv, marca AMPEVO. Menționează că, în mod similar, site-ul oficial al ofertantului nu prezintă nicio stație EVMS, ci exclusiv stații AMPEVO, descrise ca fiind produse proprii, fabricate în România, sub marcă proprie. În completarea celor de mai sus, precizează că, din analiza comparativă a imaginilor incluse în rapoartele de încercare emise de CEPROM, respectiv Raportul de încercare Cod R.I...., Cod R.I. 1...4 și Cod R.I...., cu materialele video și foto publicate de ofertant pe site-ul său oficial, rezultă o identitate evidentă între stația supusă încercărilor și stațiile prezentate ca fiind produse de... sub marca AMPEVO. Stația ilustrată în anexele foto ale rapoartelor de încercare, inclusiv prin forma carcasei, dispunerea elementelor frontale, poziționarea conectorilor, afișajul și marcajele vizibile, coincide în mod clar cu stațiile aflate în proces de producție și montaj prezentate în materialele video oficiale ale ofertantului. Mai mult, din imaginile publice inserate de acesta ca print screen în extras, apreciază că reiese fără echivoc faptul că stațiile respective sunt în producție și asamblare în cadrul facilităților..., fiind operate de personal care poartă însemnele mărcii AMPEVO, ceea ce confirmă afirmațiile publice ale ofertantului privind faptul că își produce propriile stații de încărcare. În aceste condiții, nu poate fi susținut în mod credibil că produsul testat și certificat ar fi unul distinct, aparținând unui alt producător, atâta timp cât identitatea fizică și constructivă dintre stația testată și cea prezentată ca produs propriu este evidentă. https: //www.voutube.com/watch?v= bRruI7Fvq9Q&t=
37s https: //ev-mag.ro/content/4-despre-noi După părerea contestatorului, această corespondență vizuală directă demonstrează că stația supusă încercărilor este aceeași cu cea prezentată public ca produs AMPEVO, ceea ce confirmă existența unei inconsecvențe majore între identitatea declarată a producătorului în documentele de certificare și realitatea rezultată din materialele publice ale ofertantului. În lipsa unor documente clare care să stabilească relația juridică și... dintre... CO., LTD. și produsele AMPEVO fabricate și prezentate de..., nu se poate considera dovedită identitatea dintre produsul ofertat și produsul certificat, iar documentele de conformitate depuse nu pot fi validate ca fiind aplicabile ofertei analizate. Evidențiază că, din coroborarea tuturor documentelor, rapoartelor de încercare și probelor vizuale disponibile, rezultă fără niciun dubiu rezonabil că stația supusă testării de către CEPROM este un produs realizat efectiv de..., fiind identică din punct de vedere constructiv și funcțional cu stațiile fabricate și prezentate public de acesta sub marca AMPEVO. Faptul că această stație apare în documentele de încercare ca fiind produs al... CO., LTD. nu este susținut de nicio dovadă...u Pagina 33 din 73
industrială reală, ci are ca unic efect permiterea utilizării certificărilor obținute pe numele acestei entități, inclusiv a certificatului... solicitat expres prin documentația de atribuire. În lipsa unei corespondențe reale între produsul ofertat, producătorul declarat și certificările invocate, conformitatea... nu este demonstrată, iar oferta nu poate fi menținută ca fiind conformă. Critica 4 - ofertantul... nu a îndeplinit cerințele minime obligatorii cu privire la personalul obligatoriu Prin raportare la fișa... nr.... și la răspunsul la clarificări, susține că, în urma analizării documentației, nu au fost identificați cei minimum 3 ingineri solicitați, nefiind prezentate documente care să demonstreze existența, calificarea și disponibilitatea acestora. Astfel, consideră că cerința impusă prin documentația de atribuire nu este îndeplinită, iar oferta nu demonstrează capacitatea reală de asigurare a suportului tehnic solicitat. Critica 5 - ofertantul... nu a îndeplinit cerințele minime obligatorii cu privire la autorizațiile ANRE pentru personalul obligatoriu Cu privire la acest aspect, evidențiază că, potrivit documentației de atribuire, ofertantul avea obligația de a prezenta atestate și autorizații valabile la data depunerii ofertei, însă, din analiza documentelor depuse rezultă că atestatul ANRE nr...., invocat de ofertant, avea ca termen următor de vizare data de..., potrivit print screen. Având în vedere că depunerea ofertei a avut loc în luna iunie 2025, menționează că, la acel moment atestatul nu mai era vizat și nu își mai producea efectele, nefiind îndeplinite condițiile de valabilitate impuse de emitent. În aceste condiții, susține că documentul prezentat nu poate fi considerat valabil, iar, cerința privind deținerea unui atestat ANRE corespunzător nu este îndeplinită. Critica 6 - ofertantul... nu a îndeplinit cerințele minime obligatorii cu privire la cerința ca poziționarea ecranului să fie la o înălțime cuprinsă între... m și... m Cu referire la cerințele minimale prevăzute în caietul de sarcini, precum și a fișei tehnice depuse de ofertant, subliniază că, rezultă chiar din fișa..., faptul că nu este respectată limita minimă de... m impusă prin documentația de atribuire. Apreciază că această neconformitate este una obiectivă și verificabilă, rezultată direct din documentele depuse de ofertant, și privește o caracteristică... esențială a produsului. În opinia sa, aceste condiții, cerința minimă nu este îndeplinită, iar oferta nu poate fi considerată conformă din punct de vedere tehnic. Critica 7 - ofertantul... nu a îndeplinit cerințele minime obligatorii cu privire la cerința privind materialul din care este stația de încărcare În ceea ce privește materialul carcasei stației de încărcare și validitatea documentelor de conformitate prezentate, contestatorul susține că există neconcordanțe majore, cumulative și neexplicate, care Pagina 34 din 73
afectează în mod direct posibilitatea de a considera demonstrată conformitatea... a produsului ofertat. Astfel, precizează că prin fișa... depusă, ofertantul declară în mod expres faptul că stația de încărcare este prevăzută cu carcasă realizată din oțel inoxidabil, această mențiune având caracter de specificație... asumată și fiind de natură a influența atât comportamentul mecanic al produsului, cât și performanțele de protecție la mediu, impact, siguranță electrică și compatibilitate electromagnetică. Cu toate acestea, evidențiază că, rapoartele de încercare emise de CEPROM, respectiv raportul Cod R.I...., inclusiv cele aferente determinării gradului de protecție IP și IK, descriu eșantionul testat exclusiv generic ca având „carcasă metalică”, fără a preciza tipul materialului, compoziția acestuia, clasa de oțel, grosimea materialului sau alte elemente tehnice esențiale care să permită identificarea fără echivoc a utilizării oțelului inoxidabil. Din punctul său de vedere, această lipsă de precizare nu reprezintă un detaliu formal, întrucât încercările de tip IP și IK sunt strict dependente de configurația constructivă exactă a carcasei, incluzând materialul utilizat, rigiditatea structurală, soluțiile de îmbinare, sistemele de etanșare, comportamentul la impact mecanic și modul de fixare a componentelor. Rezultatele unor astfel de încercări sunt valabile exclusiv pentru eșantionul concret supus testării, iar în lipsa unei dovezi clare că eșantionul testat corespunde materialului și configurației declarate în fișa..., aceste rezultate nu pot fi extrapolate asupra produsului ofertat. Mai mult, consideră că analiza imaginilor anexate rapoartelor de încercare
nu
permite
identificarea
certă
materialului carcasei. Menționează că finisajul vizibil este compatibil cu o carcasă metalică vopsită, fără elemente distinctive care să indice utilizarea oțelului inoxidabil. În lipsa unor marcaje, fișe de material, declarații ale producătorului sau alte documente tehnice specifice, consideră că imaginile nu pot suplini lipsa unei probe documentare privind materialul real al carcasei supuse testării. Astfel, susține că această situație este cu atât mai relevantă cu cât utilizarea unei carcase realizate integral din oțel inoxidabil pentru stații de încărcare de mare putere nu reprezintă o practică uzuală în industrie, având în vedere costurile semnificativ mai ridicate ale acestui material față de soluțiile consacrate din tablă de oțel carbon tratată anticoroziv. Oțelul inoxidabil presupune costuri ridicate ale materiei prime, precum și costuri suplimentare de prelucrare, sudură și finisare, care influențează în mod substanțial prețul final al echipamentului. În mod uzual, producătorii consacrați din domeniu utilizează carcase din oțel carbon zincat sau tratat anticoroziv și vopsit electrostatic, soluție care oferă un raport optim între performanță, durabilitate și cost. În plus, oțelul inoxidabil este utilizat în mod obișnuit pentru proprietățile sale naturale de rezistență la coroziune, tocmai pentru a Pagina 35 din 73
elimina necesitatea aplicării unor acoperiri suplimentare. Utilizarea acestuia în combinație cu vopsirea electrostatică, așa cum rezultă din finisajele observabile în rapoartele de încercare, reprezintă o soluție constructivă atipică, care ar necesita tratamente tehnologice speciale, primeri dedicați și procese suplimentare de pregătire a suprafeței, toate acestea generând costuri suplimentare semnificative. O astfel de soluție, fiind neuzuală, ar fi trebuit susținută de documentație... detaliată, inclusiv fișe de material, specificații privind tipul de inox utilizat, grosimea tablei, tratamentele aplicate și justificarea... și economică a alegerii făcute. Or, nicio astfel de documentație nu se regăsește în oferta analizată. În mod suplimentar, evidențiază că în alte fișe tehnice și documente publice ale ofertantului, carcasele stațiilor sunt descrise ca fiind realizate din oțel galvanizat sau oțel tratat anticoroziv, ceea ce întărește lipsa de coerență și ridică dubii suplimentare cu privire la materialul real al carcasei produsului ofertat. Această inconsecvență documentară confirmă faptul că specificația privind utilizarea oțelului inox nu este susținută de un set coerent și unitar de documente tehnice. În aceste condiții, e de părere că, rezultatele încercărilor IP și IK nu pot fi considerate aplicabile produsului ofertat, întrucât nu este demonstrată identitatea dintre carcasa testată și carcasa declarată. Totodată, apreciază că rezultatele încercărilor LVD și EMC, deși valabile pentru eșantionul testat, nu pot fi extrapolate asupra unui produs a cărui configurație constructivă și material al carcasei nu sunt demonstrate ca fiind identice, având în vedere că aceste încercări presupun existența unui anumit nivel de protecție mecanică și electrică asigurat de carcasă, precum și caracteristici de ecranare și împământare dependente de materialul utilizat. Prin urmare, acesta consideră că, în lipsa unei corelări clare, documentate și verificabile între produsul ofertat și produsul supus încercărilor, niciunul dintre rapoartele de încercare emise de CEPROM nu poate fi utilizat ca probă certă a conformității produsului ofertat. Conformitatea este susținută exclusiv prin afirmații declarative din fișa..., fără suport tehnic corespunzător, situație care nu satisface cerința de demonstrare a conformității tehnice impusă prin documentația de atribuire. Critica 8 - ofertantul... nu a îndeplinit cerințele minime obligatorii cu privire la documentele de conformitate ale stațiilor Precizează că, în continuarea analizei documentației depuse, a fost identificată o neconcordanță majoră și esențială între declarația de conformitate/garanție prezentată de ofertant și certificatele de conformitate efectiv incluse în documentația ofertei, neconcordanță care afectează în mod direct identificarea produselor ofertate și demonstrarea conformității acestora. Astfel, declarația de conformitate și declarația de garanție depuse fac trimitere în mod explicit la Certificatul de Pagina 36 din 73
conformitate nr...., eliberat de CEPROM, certificat care este indicat ca document de referință pentru caracteristicile tehnice ale produsului, pentru standardele aplicabile și pentru validarea conformității. Arată că, cu toate acestea, în cadrul documentației de atribuire analizate nu este prezentat certificatul cu acest număr, ci un certificat distinct, respectiv Certificatul de conformitate nr...., care are un alt conținut, o altă structură de anexe și face trimitere la alte rapoarte de încercare și alte evaluări tehnice. Din punctul său de vedere, această discrepanță nu reprezintă o simplă eroare de redactare sau numerotare, ci are consecințe directe asupra identificării produsului. Certificatele de conformitate diferite fac trimitere la seturi diferite de rapoarte de încercare, la configurații tehnice diferite și, implicit, pot viza produse distincte, cu alte caracteristici constructive, alte variante de echipare, alte carcase, alte soluții tehnice sau alte serii de fabricație. Prin urmare, apreciază că declarația de conformitate și declarația de garanție prezentate nu pot fi corelate în mod cert cu produsele ofertate în cadrul acestei proceduri, întrucât ele se raportează la un certificat de conformitate care nu este cel prezentat și analizat de autoritatea contractantă. Mai mult, susține că, anexele certificatelor de conformitate confirmă această lipsă de corelare, întrucât fiecare certificat face trimitere la rapoarte de încercare distincte, emise la date diferite și având coduri diferite, ceea ce indică în mod clar că nu este vorba despre același produs evaluat din punct de vedere al conformității. Acesta consideră că, în lipsa unei corespondențe directe între declarația de conformitate, certificatul de conformitate și rapoartele de încercare aferente, lanțul de conformitate este întrerupt, iar, identificarea produsului devine imposibilă din punct de vedere tehnic și juridic. În aceste condiții, contestatorul e de părere că, declarația de conformitate și declarația de garanție nu pot fi considerate aplicabile produselor ofertate, întrucât ele fac referire la un alt certificat de conformitate decât cel prezentat în ofertă. Aceasta deschide posibilitatea evidentă ca documentele respective să vizeze un alt model de stație, o altă configurație, o altă carcasă, o altă versiune...u chiar un alt produs, fără ca autoritatea contractantă să poată verifica identitatea reală dintre produsul ofertat și produsul la care se referă documentele respective. Prin urmare... apreciază că nu este demonstrată în mod cert legătura dintre produsele ofertate și documentele de conformitate și garanție prezentate, iar conformitatea... este susținută prin documente care nu se referă în mod clar și verificabil la aceleași produse. Critica 9 - ofertantul... nu a îndeplinit cerințele minime obligatorii cu privire la cerința Specificații minimale privind platforma de operare/administrare a stațiilor de încărcare Evidențiază că, potrivit fișei tehnice nr.... - Specificații minimale privind platforma de operare/administrare a stațiilor de încărcare, Pagina 37 din 73
documentația de atribuire impune în mod expres existența unei platforme unitare, funcționale și complet operaționale, care să asigure monitorizarea stațiilor, gestionarea sesiunilor de încărcare, colectarea și analiza datelor tehnice, programarea mentenanței, extragerea rapoartelor și diagnosticarea de la distanță, prin intermediul protocolului... JSON. Totodată, se solicită ca această platformă să permită utilizatorilor deschiderea tichetelor de suport tehnic prin aplicația mobilă, cu primirea de răspunsuri în timp real sau suport scris din partea unei echipe tehnice dedicate, funcționale 24h/24h, pe întreaga durată a contractului. Susține că, în documentația depusă, ofertantul indică, pe de o parte, faptul că asigură accesul fără costuri suplimentare la platforma de operare/administrare a stațiilor ELVO, aceasta fiind menționată ca platformă aferentă stațiilor de încărcare. Pe de altă parte, prin „Declarația pe proprie răspundere privind dispeceratul tehnic"... afirmă că dispune de un dispecerat propriu, cu platformă proprie de ticketing și monitorizare, utilizată pentru multiple categorii de echipamente (CCTV, detecție incendiu, control acces etc.), inclusiv pentru stații de încărcare, și că suportul tehnic este asigurat prin acest dispecerat intern. În opinia contestatorului, această abordare generează o inconsecvență fundamentală față de cerințele documentației de atribuire. Susține că din documentele depuse nu rezultă în mod clar și neechivoc care este platforma efectiv utilizată pentru operarea și administrarea stațiilor ofertate: platforma ELVO sau platforma proprie a dispeceratului.... Mai mult, nu este demonstrată existența unei integrări funcționale complete între platforma ELVO și dispeceratul propriu, astfel încât să fie asigurate toate funcționalitățile solicitate prin fișa... nr...., într-un mod unitar și verificabil. Evidențiază că, în mod particular, nu este demonstrat că: • tichetele deschise de utilizatori prin aplicația mobilă aferentă platformei ELVO sunt preluate, gestionate și soluționate în timp real de dispeceratul propriu...; • datele tehnice transmise prin protocolul... JSON sunt analizate efectiv în cadrul dispeceratului declarat; • există personal dedicat exclusiv administrării platformei de operare a stațiilor, așa cum este cerut prin specificațiile minimale, distinct de personalul care deservește alte tipuri de echipamente; • serviciul de suport tehnic permanent 24h/24h este asigurat în mod efectiv pentru platforma de operare a stațiilor, și nu generic pentru alte sisteme gestionate de dispecerat. Mai mult, e de părere că, fișa... nr.... impune în mod expres ca prestatorul să demonstreze existența a minimum 3 persoane cu calificare în inginerie și specializare în sisteme informatice sau programare, dedicate administrării platformei și asigurării suportului tehnic, precum și să prezinte documente din care să rezulte ocuparea acestor posturi. Or, Pagina 38 din 73
din documentația depusă nu rezultă în mod clar că personalul dispeceratului propriu... este dedicat platformei de operare a stațiilor de încărcare ELVO, nici că acesta îndeplinește cerințele minime de calificare și dedicare solicitate. În aceste condiții... apreciază că simpla existență a unui dispecerat propriu, utilizat generic pentru multiple tipuri de echipamente, nu echivalează cu îndeplinirea cerințelor specifice privind platforma de operare/administrare a stațiilor de încărcare, astfel cum sunt acestea definite în Fișa... nr..... De asemenea, declararea simultană a accesului la platforma ELVO și a utilizării unui dispecerat propriu, fără a demonstra o integrare completă, clară și verificabilă între cele două, conduce la concluzia că ofertantul nu a demonstrat existența unui sistem unitar, funcțional și dedicat, așa cum impune documentația de atribuire. Prin urmare, acesta susține că cerințele privind platforma de operare/administrare a stațiilor și serviciul de suport tehnic permanent 24h/24h nu sunt îndeplinite în mod demonstrabil, oferta bazându-se pe declarații generale, fără probe tehnice concrete care să ateste funcționalitatea, integrarea și dedicarea resurselor solicitate. Critica 10 - ofertantul... nu a îndeplinit cerințele minime obligatorii cu privire la cerința privind asigurarea SIM-urilor de date mobile de către ofertant, cel puțin pe perioada de garanție În legătură cu acest aspect, contestatorul susține că, potrivit fișei tehnice nr.... și clarificării aferente, cerința privind asigurarea SIM-urilor de date mobile de către ofertant, cel puțin pe perioada de garanție, rămâne neschimbată. Acesta evidențiază că, în documentația depusă de... nu a fost identificată nicio informație privind costul SIM-urilor și nici perioada exactă pentru care acestea sunt asigurate, respectiv durata acoperită (perioada de garanție sau pe întreaga durată a contractului). Din punctul său de vedere, în lipsa acestor elemente esențiale, nu este demonstrată îndeplinirea cerinței, oferta bazându-se exclusiv pe o afirmație declarativă, fără suport financiar și contractual verificabil. Critica 11 - ofertantul... nu a îndeplinit cerințele minime obligatorii cu privire la cerințele produsului Firidă de distribuție tip E Cu trimitere la fișa... nr.... - Firidă de distribuție tip E, contestatorul susține că aceasta nu demonstrează îndeplinirea integrală a cerințelor impuse prin caietul de sarcini. În primul rând, evidențiază că, deși caietul de sarcini impune în mod expres un curent nominal al barelor de distribuție de...0 A, din documentația depusă rezultă valori ale curentului nominal de.../250 A pentru circuitul principal și 1... A pentru circuitele secundare, fără a fi prezentată nicio dovadă... privind existența barelor de distribuție dimensionate la...0 A. Această discrepanță reprezintă o neîndeplinire a unui parametru tehnic esențial, cu impact direct asupra funcționării și siguranței instalației. Pagina 39 din 73
De asemenea, precizează că cerința privind capacitatea nominală de rupere de 50 kA nu este demonstrată în mod explicit în fișa...u în documentele anexate. Din punctul său de vedere, simplul fapt că sunt menționate siguranțe fuzibile de tip MPR nu echivalează cu demonstrarea parametrului solicitat, în lipsa unor valori tehnice clare și verificabile. În ceea ce privește gradul de protecție, susține că documentația depusă indică alternativ valori de tip IP44 / IP54, fără a preciza în mod neechivoc că produsul ofertat respectă cerința minimă impusă de IP54, așa cum solicită caietul de sarcini. Or, cerințele minime nu pot fi considerate îndeplinite prin formulări alternative sau opționale. Totodată, apreciază că cerința privind regimul de funcționare neîntrerupt nu este tratată în mod explicit în documentația... depusă, neexistând nicio mențiune clară care să demonstreze că produsul ofertat este proiectat și destinat funcționării continue, conform solicitării autorității contractante. Nu în ultimul rând, acesta afirmă că se constată o neconcordanță majoră privind condițiile de garanție, întrucât, caietul de sarcini impune o garanție minimă de... de luni, în timp ce certificatul de garanție depus prevede o durată de 24 de luni, ceea ce, reprezintă o abatere directă și obiectivă de la cerințele minime impuse. Prin urmare, având în vedere cumulul acestor neconformități... susține
că
documentația...
aferentă fișei tehnice
nr....
nu demonstrează îndeplinirea cerințelor impuse prin caietul de sarcini, iar produsul ofertat nu poate fi considerat conform din punct de vedere tehnic. Critica 12 - ofertantul... nu a îndeplinit cerințele minime obligatorii cu privire la cerințele în ceea ce privește prezentarea atestatelor/certificatelor de conformitate pentru standardele...-1...-1/-2 și...-3 Făcând trimitere la formularului F5 - Specificații minimale, susține că stațiile de încărcare ofertate trebuie să îndeplinească cerințele standardului...... conformitatea acestora trebuie demonstrată prin prezentarea
atestatelor/certificatelor
de
conformitate
pentru standardele...-1...-1/-2 și...-3. Pentru a susține această afirmație, contestatorul menționează că, în primul rând, se constată că... nu a respectat complet formularul F5, astfel cum a fost acesta pus la dispoziție de autoritatea contractantă. Arată că, în formularul F5 completat de ofertant nu este menționat standardul...-3, deși acesta este solicitat în mod expres prin specificațiile minimale. În opinia contestatorului, această omisiune reprezintă o abatere de la forma și conținutul obligatoriu al formularului, formular care are rolul de a demonstra, punctual, îndeplinirea fiecărei cerințe tehnice. În al doilea rând, susține că analizând documentația... depusă de ofertant, nu a fost identificat niciun certificat sau atestat de conformitate Pagina 40 din 73
care să dovedească, în mod clar și verificabil, îndeplinirea cerințelor pentru standardele...-1...-1/-2 și...-3. Acesta consideră că, în lipsa acestor documente, conformitatea cu standardele solicitate rămâne una pur declarativă, fără suport probator. Or, documentația de atribuire nu permite substituirea certificatelor de conformitate cu simple afirmații din fișe tehnice sau declarații generale, conformitatea cu standardele IEC fiind o cerință... esențială, ce trebuie demonstrată prin documente emise de organisme competente. Necompletarea corespunzătoare a Formularului F5, coroborată cu lipsa certificatelor de conformitate aferente standardelor solicitate, conduce la concluzia că oferta nu demonstrează îndeplinirea cerințelor minime impuse. Critica 13 - ofertantul... nu a îndeplinit cerințele minime obligatorii cu privire la cerințele în ceea ce privește îndeplinirea standardului...-3 Cu privire la acest aspect, susține că potrivit documentației de atribuire,
ofertantul
avea
obligația
de
demonstra conformitatea conectorilor de încărcare cu standardul...-3, prin prezentarea documentelor de testare și certificare aplicabile produselor ofertate. Din punctul său de vedere, analiza documentației depuse relevă însă existența unor neconcordanțe majore și ireconciliabile între documentele prezentate. Raportul de testare nr....6, emis de..., atestă testarea unor produse cu codurile DSIEC3m-EV80P, DSIEC3m- EV150P și DSIEC3m- EV200P, fabricate de..., Ltd., cu un curent maxim testat de 2... A și o lungime a cablului de 3 metri, astfel cum rezultă din codul produsului. În schimb, precizează că certificatul de conformitate nr...., emis de TÜV SÜD, se referă la alte produse, cu coduri diferite (AG-IEC3-IVC- C80P până la AG-IEC3-IVC-C300P), fabricate de..., Ltd., cu un curent maxim certificat de până la 3... A, și face trimitere la un alt raport de testare, cu nr..... În opinia acestuia, între cele două documente nu există nicio corelare...u documentară, acestea vizând produse diferite, producători diferiți, configurații diferite și rapoarte de testare distincte. În aceste condiții, documentele prezentate nu pot fi utilizate împreună pentru a demonstra conformitatea produselor ofertate cu standardul...-3. În opinia sa, conformitatea conectorilor... ofertați nu este demonstrată în mod clar, univoc și verificabil, cerința din documentația de atribuire fiind îndeplinită doar aparent, prin documente care nu se aplică produselor ofertate în cadrul procedurii. Critica 14 - ofertantul... a prezentat documente de conformitate ce nu au nici o valoarea probatorie, fiind emise de el însuși. În susținere, raportat la documentația depusă, menționează că ofertantul a inclus o declarație de conformitate pe proprie răspundere, întocmită de..., care nu poate suplini și nici înlocui documentele oficiale de certificare solicitate prin documentația de atribuire. Pagina 41 din 73
Apreciază că această declarație este lipsită de relevanță... și juridică în contextul procedurii de achiziție, întrucât nu reprezintă un certificat emis de un organism notificat, nu face trimitere la rapoarte de încercare identificabile și verificabile și nu stabilește o corespondență clară între produsele ofertate și standardele invocate. Mai mult, consideră că analiza conținutului declarației relevă multiple neconcordanțe și inadvertențe majore, care pun sub semnul întrebării credibilitatea și valoarea sa probatorie, după cum urmează: • sunt enumerate în mod cumulativ și nejustificat standardele...-1 în mai multe ediții diferite, fără a se preciza care dintre acestea este efectiv aplicabilă produsului ofertat; • sunt invocate simultan standarde care se suprapun, se repetă sau nu mai sunt aplicabile, fără delimitare între cerințe AC..., conectori, cabluri sau echipamente auxiliare; • sunt incluse standarde ISO (ex. ISO..., ISO..., ISO..., ISO 45...1), care nu sunt standarde de produs, ci standarde de sistem de management, care nu pot certifica conformitatea... a unei stații de încărcare și nu pot substitui cerințele de tip IEC/... solicitate expres; • declarația face referire la standarde și directive (LVD, EMC, RED, IP, IK) fără a indica rapoarte de încercare corespunzătoare, fără număr, dată, laborator sau produs testat, ceea ce contravine principiului verificabilității. Arată că, în mod esențial, această declarație este emisă chiar de ofertant, în calitate de importator, fără ca acesta să facă dovada calității de producător certificat pentru echipamentele ofertate și fără a demonstra că produsele respective au fost efectiv supuse încercărilor menționate. Consideră că o astfel de declarație nu poate constitui dovadă de conformitate..., ci reprezintă exclusiv o asumare unilaterală, fără valoare probatorie în cadrul unei proceduri de achiziție publică. Din punctul său de vedere, un aspect de o gravitate deosebită îl reprezintă lipsa de autenticitate și de credibilitate a documentelor prezentate ca fiind emise sau asumate de producătorul declarat... CO., LTD. Contestatorul
evidențiază
că,
în
urma verificării metadatelor documentelor depuse rezultă, în mod obiectiv și verificabil, că, toate documentele prezentate ca provenind de la SICON au fost create electronic de Dl...., administrator al.... Susține că această constatare se aplică, fără excepție, următoarelor documente: • declarația de distribuție SICON; • declarația de confidențialitate SICON; • documentele de garanție SICON. În opinia sa, faptul că documente prezentate ca fiind emise de un producător extern sunt, în realitate, create de reprezentantul ofertantului, contrazice în mod direct caracterul lor declarat, ridică Pagina 42 din 73
serioase suspiciuni cu privire la proveniența și validitatea acestora și face imposibilă verificarea independentă a conținutului lor. Contestatorul apreciază că această situație demonstrează că documentele respective: • nu pot fi considerate documente oficiale ale producătorului declarat; • nu au caracter probatoriu în sensul documentației de atribuire; • nu pot fi validate ca dovezi de conformitate, calitate, origine sau autorizare; • nu pot fi corelate în mod real cu un producător distinct de ofertant. Mai mult, consideră că utilizarea unor documente care aparent emană de la un producător extern, dar care sunt generate intern de ofertant, afectează în mod direct principiile transparenței, verificabilității și tratamentului egal care guvernează procedurile de achiziție publică. Prin urmare, consideră că documentele atribuite SICON nu pot fi considerate autentice, verificabile sau independente față de ofertant, iar întregul set de declarații și certificate prezentate sub această formă este lipsit de valoare probatorie. Acesta susține că, în documentația depusă de ofertant este prezentat un document intitulat „certificat de garanție”, atribuit producătorului declarat... CO., LTD.. Analiza acestui document evidențiază însă neconcordanțe majore de fond, care îi afectează atât credibilitatea, cât și valoarea probatorie în cadrul procedurii. În primul rând, apreciază că verificarea metadatelor documentului arată că acesta a fost creat electronic de Dl...., administrator al..., și nu de producătorul declarat. Acest fapt pune sub semnul întrebării caracterul oficial al documentului și exclude posibilitatea ca acesta să fie considerat un act autentic, emis independent de producătorul invocat. În al doilea rând, menționează că, din punctul său de vedere, conținutul certificatului de garanție este profund problematic, întrucât se afirmă că stațiile de încărcare ar fi „fabricate în colaborare cu....”, apreciind că o asemenea formulare confirmă implicit că procesul de fabricație, asamblare sau configurare a echipamentelor este realizat, integral sau parțial, de..., și nu exclusiv de SICON. ... precizează că, din punct de vedere tehnic și normativ, această situație este esențială. Orice intervenție asupra unui produs certificat - fie că vorbim de structură, carcasă, componente interne, ecran, contoare, cabluri, sisteme de prindere sau alte elemente constructive - conduce la pierderea identității produsului față de cel testat și certificat inițial. În astfel de condiții, certificatele și rapoartele de încercare emise pentru un produs fabricat de un anumit producător nu mai pot fi aplicate unui produs realizat, asamblat sau modificat de un terț, chiar dacă acesta este prezentat ca fiind „în colaborare”. Pagina 43 din 73
În plus, consideră că este dificil de conciliat o asemenea formulare cu practicile industriale uzuale ale unui producător consacrat, care deține propriile facilități de producție, procese industriale standardizate și sisteme de control al calității certificate. În mod obișnuit, un producător nu transferă procesul de fabricație către un terț fără o documentație... riguroasă, fără trasabilitate și fără reluarea testelor și certificărilor pentru produsul rezultat. Prin urmare, evidențiază că documentul intitulat „certificat de garanție SICON” nu demonstrează garanția pentru un produs fabricat de SICON, ci confirmă, indirect, faptul că produsele ofertate sunt realizate de... sub marcă proprie, folosind eventual documente și certificări ale unui alt producător. În aceste condiții, certificatul de garanție nu poate fi considerat aplicabil produselor ofertate și nu poate valida conformitatea acestora cu cerințele documentației de atribuire. Critica 15 - ofertantul... nu a îndeplinit cerințele minime obligatorii cu privire la obligativitatea prezentării de metodologiei de execuție Inserând print screen din solicitările regăsite în formularul de oferta..., evidențiază că, procedurile depuse de... nu îndeplinesc cerințele minime de relevanță, aplicabilitate și corelare cu obiectul contractului. Menționează că procedura intitulată „Procedura priza de pământ exterioară fundației” este, în mod evident, străină de obiectul lucrării, fiind elaborată pentru un parc eolian, cu referiri explicite la turbine eoliene, fundații de mari dimensiuni și soluții tehnice specifice acestui tip de investiție. În opinia contestatorului, aceasta nu are nicio legătură cu realizarea prizelor de pământ pentru stații de reîncărcare a vehiculelor electrice, care reprezintă un cu totul alt tip de lucrare, cu cerințe tehnice, normative și soluții complet diferite. Mai mult, procedura: • nu este adaptată proiectului tehnic aferent investiției; • nu face nicio referire la amplasamentele, soluțiile sau echipamentele ofertate; • nu este corelată cu stațiile de reîncărcare EV, cu tablourile electrice, cu circuitele de alimentare sau cu cerințele specifice acestora; • nu este semnată și asumată în mod clar pentru acest proiect, ceea ce ridică inclusiv probleme de valabilitate și responsabilitate. Prin urmare... apreciază că procedura nu demonstrează în niciun mod capacitatea ofertantului de a executa lucrările conform soluției tehnice impuse, ci reprezintă un document generic, reutilizat, fără legătură reală cu obiectul contractului. Susține că aceeași concluzie se aplică și celeilalte proceduri depuse, care are caracter general și nu descrie în mod concret modul de execuție al lucrărilor specifice acestui proiect, neputând fi corelată cu cerințele din proiectul tehnic și caietul de sarcini. Pagina 44 din 73
Astfel... concluzionează că procedurile nu au fost elaborate pentru această investiție, ci au fost atașate formal, fără analiză, doar pentru a crea aparența îndeplinirii unor cerințe, susținând că o astfel de abordare este incompatibilă cu rigorile unei proceduri de achiziție publică și nu poate fi acceptată ca dovadă a conformității tehnice a ofertei. Prin adresa nr....., înregistrată la Consiliu sub nr...., autoritatea contractantă transmite punctul său de vedere față de cererea formulată de..., în dosarul nr...., solicitând respingerea acesteia, ca fiind depusă peste termen. Autoritatea contractantă face o scurtă prezentare a situației de fapt, evidențiind faptul că, raportat la comunicările privind rezultatul procedurii, transmise la data de..., prin intermediul SEAP, contestat de..., pentru care până la acel moment CNSC nu a emis decizie, și având în vedere termenul legal pentru formularea unei contestații, în cauză, termenul limită pentru depunerea unei contestații este...... contestația depusă în dosar nr.... a fost comunicată la data de..., ulterior expirării termenului legal de depunere, fiind astfel în mod evident tardiv introdusă. Având în vedere cele menționate, autoritatea contractantă solicită admiterea excepției tardivității și respingerea contestației ca fiind depusă peste termen, fără a mai proceda la analiza pe fond a criticilor formulate. Prin adresa înregistrată la Consiliu sub nr...., în dosar nr......., transmite cerere de intervenție prin care solicită cele prezentate în partea introductivă a prezentei decizii. I. Excepții: (1) Invocă excepția inadmisibilității/tardivității, precizând că a doua contestație împotriva aceluiași act - raport nr...., deja atacat anterior de acesta în dosarul nr...., cu reluarea capetelor de cerere, reprezintă o dublare a căii de atac și o eludare a termenului legal. (2) Invocă excepția introducerii de motive noi peste termen, menționând că „descoperirea” ulterioară a unor susțineri/argumente nu constituie un act nou al autorității contractante care să repornească termenul de contestare a raportului nr..... (3) Invocă excepția paralelismului de proceduri/procesului pendinte cu dosarul
4675/C1/2025,
susținând
că
între dosarul 96/C1/2026 și dosarul nr.... există identitate de act atacat, drept pentru care acesta solicităm conexarea cauzelor și constatarea caracterului repetitiv/dublat al contestației din dosarul 96/C1/2026 și respingerea ei ca inadmisibilă. (4) Invocă excepția lipsei de interes (subsidar) -... este ofertant declarat câștigător, considerând că un asemenea demers nu dovedește o vătămare actuală și un folos practic real, ci urmărește doar eliminarea concurentului, motiv pentru care contestația este inadmisibilă pentru lipsa folosului practic actual și concret (interes procesual). Pagina 45 din 73
(5) (Subsidar) Invocă încălcarea contradictorialității/egalității de arme - acces asimetric la dosar, având în vedere că... își construiește motivele din Dosarul 96/C1/2026 pe baza studierii dosarului, în timp ce... a formulat contestație distinctă pe refuz de acces dosar achiziție (Dosarul.../C1/2025) și nu a beneficiat de un acces efectiv similar. Întrucât, apreciază că... a beneficiat deja de accesul integral la documentația... (în cadrul Dosarului 4675/C1/2025), apreciază că este nevoit să formuleze apărări fără a beneficia de un acces similar la documentele acestuia, drept pentru care, solicită studiu dosar și termen pentru observații după studiu. II.... susține că are un interes direct și actual în menținerea legalității actelor procedurii și a concluziei din raportul procedurii nr.... potrivit căreia oferta sa este admisibilă și conformă. III. În continuare, intervenientul prezintă situația de fapt, evidențiind aspectele relevante rezultate din demersurile existente cu privire la această procedură. IV. Pentru asigurarea contradictorialității și egalității de arme, intervenientul solicită: 1. Acordarea către.... a accesului la dosarul constituit la CNSC în prezentul dosar (studiu dosar) și punerea la dispoziție de copii în format electronic (scan PDF/pe suport electronic) a înscrisurilor neconfidențiale depuse în cauză (puncte de vedere, concluzii scrise, anexe, documente ale autorității: PV-uri, clarificări, raport, etc.). 2. Pentru
documentele
asupra
cărora
se
invocă confidențialitatea: furnizarea versiunilor redactate/anonimizate, cu mascarea strictă a elementelor sensibile, astfel încât accesul să nu fie bloc... „în integralitate". 3. Comunicarea (sau punerea la dispoziție la studiu) a concluziilor scrise depuse de NGT în dosarul inițial (4675/C1/2025), dacă acestea sunt folosite ca suport al Contestației 2, pentru a putea formula observații. 4. Acordarea unui termen rezonabil pentru depunerea de observații după studiu dosar, întrucât NGT își întemeiază Contestația 2 pe documente la care noi nu am avut acces efectiv similar. V. Fără a renunța la excepțiile de mai sus... prezintă în continuare apărări pe fond, după cum urmează: • interpretări selective ale documentelor, fie • chestiuni care țin de modul de prezentare/încadrare în devize/liste (ce pot fi demonstrate prin documentele depuse de noi). (1) - Critica 1 (F5 - stâlpi ornamentali metalici / de protecție) Apreciază ca este neîntemeiată această critică și contrazisă de documentele ofertei. Arată că, potrivit formularului F5, punctul..., în zona de amplasare a stației este prevăzută montarea a doi stâlpi ornamentali metalici, cu Pagina 46 din 73
profil rotund/pătrat, h= 7... mm, cu folie reflectorizantă, pentru protecția stației la șocuri mecanice. • Stâlpii sunt ofertați în deviz (deci afirmația NGT "nu există în deviz" este falsă) • Stâlpii sunt asumați și în propunerea... (acceptarea soluției tehnice) Susține că, întrucât stâlpii prevăzuți în F5 sunt ofertați și asumați atât financiar (deviz) cât și tehnic, solicităm respingerea Criticii 1 ca neîntemeiată. (2) Critica 2 (Personal-cheie/documente minime) În opinia acestuia, critica este neîntemeiată, întrucât documentele solicitate pentru personalul-cheie au fost depuse integral în cadrul propunerii tehnice, în fișierul încărcat în SEAP [SCN11...965/... ] - "20. PERSONAL.rar.p7s", organizat pe subfoldere pentru fiecare persoană/rol. Menționează că pentru personalul-cheie nominalizat, au fost depuse documente de tip: • copii diplome/atestări/autorizări cerute de caietul de sarcini (ex.: RTE/ANRE/SSM/CQ - după rol); • declarații de disponibilitate pe durata contractului, după caz; • documente privind relația contractuală cu ofertantul (dovezi din Revisal) • recomandări, PV de recepție Din punctul său de vedere, critica este formulată generic, fără a indica: • pentru ce persoană/rol ar lipsi documentele, • ce document anume (diplomă/atestat/declarație/dovadă contractuală) lipsește, • și din ce secțiune din caietul de sarcini rezultă exact obligația neîndeplinită. Întrucât documentele minime pentru personalul-cheie au fost depuse
în propunerea...,
în
fișierul [SCN11...965/...]
„20. PERSONAL.rar.p7s”, acesta solicit respingerea Criticii 2, ca neîntemeiată. (3) Critica 3 (Manuale stații/AMPEVO-EVMS/dimensiuni/conectori) Apreciază ca fiind neîntemeiată această critică, deoarece manualul depus este manualul producătorului pentru echipamentele ofertate și include chiar cele două variante dimensionale invocate de.... Susține că manualul de instalare/utilizare a fost transmis în oferta... în fișierul: „48.RO-AMPEVO-....pdf" (manual tradus din manualul original). Prin urmare, afirmația că „nu s-au transmis manualele” este contrazisă de documentele depuse. În opinia sa, concluzia contestatorului, că manualul ar fi „emis sub denumirea AMPEVO” și ar fi incompatibil cu seria EVMS, este greșită, intervenientul susținând că nu exista nicio remarcă referitoare la stația de încărcare marca AMPEVO. Menționează că sigla prezentată tipărită pe Pagina 47 din 73
stațiile de încărcare reprezintă marca sa înregistrată sub care se vând toate produsele comercializate de noi. Consideră că practic, marcarea produsului cu logo-ul comercial nu transformă produsul într-un alt model. Inserând
print screen din manual și
raportat
la operatorii economici de pe piață, menționează că aceștia comercializează produse sub denumiri comerciale proprii/coduri proprii fără ca acest lucru să modifice caracteristicile tehnice ale produsului. Prin urmare, consideră că simpla mențiune/afișare a mărcii comerciale nu dovedește.... Arată că, în echivalent, contestatorul comercializează stațiile BLUESKY sub denumirea de... și, mai mult, chiar sub cod propriu: • ... despre „dimensiuni diferite= nu poate ˃ exista manual unic” este infirmat chiar de manual • Amplasarea conectorilor (frontal/lateral) este o configurație, nu o neconformitate • Manualul este traducerea manualului original; nu există o obligație de „format” după preferințele contestatorului Prin urmare, intervenientul solicită respingerea Criticii 3, ca neîntemeiată. .... CRITICA 3 (Identitatea producătorului/AMPEVO-EVMS/SICON/ certificări) Față de critica contestatorului, intervenientul consideră că aceasta este neîntemeiată, fiind construită pe confuzia intenționată între (i) producător, (ii) brand/marcă comercială sub care produsele sunt vândute și (iii) noțiuni de customizare/rebranding perfect legitime în practică, plus pe o pretinsă „probă” din materiale de marketing care nu poate răsturna documentele oficiale depuse. • Marca (AMPEVO) producătorul (SICON) și nu anulează certificările • să comercializeze echipamente fabricate de un producător (OEM/ODM) sub un brand propriu, • să personalizeze (customizeze) echipamentul pentru o anumită piață, fără ca aceste operațiuni să afecteze valabilitatea certificărilor care se referă la produs/serie. • Mențiunea de la pag. 203 este o eroare de dactilografiere • GS produce anumite stații (ex. AC), dar asta nu înseamnă că este producătorul tuturor produselor comercializate • „Proba” din materiale publice/marketing • Certificările și rapoartele CEPROM sunt pe eșantion reprezentativ din seria certificată • De ce nu apar pe site-ul producătorului modelele "custom" pentru GS În concluzie, intervenientul solicităm respingerea Criticii 3, ca neîntemeiată. Pagina 48 din 73
(4) - Critica 4 (minim 3 ingineri suport tehnic/administrare platformă 24/7) Intervenientul susține că este neîntemeiată această critică și contrazisă de documentele propunerii tehnice. • Personalul minim solicitat este identificat nominal în propunerea... • ... - Inginer sisteme de securitate (suport tehnic administrare platformă) -...; • ... - Inginer sisteme de securitate -suport tehnic administrare platformă -...; • ... - Inginer sisteme de securitate suport tehnic administrare platformă -.... (- extras propunere..., pag. 138/226) Evidențiază că, pentru cele 3 persoane nominalizate, s-au depus diplome/certificate care atesta calificarea solicitata: Inginer sisteme de securitate suport tehnic administrare platformă Prin urmare, apreciază că susținerea că „nu au fost identificați cei minimum 3” este falsă. • Dovada relației contractuale există (angajați + documente din dosarul de personal) • Cerința "24/7" privește capacitatea organizațională, nu prezența simultană a 3 ingineri "în permanență" În opinia sa, contestatorul nu indică care dintre cele 3 persoane nu ar fi "inginer" sau nu ar îndeplini „specializarea”; ce document concret ar lipsi pentru fiecare; și în ce pagină/ anexă ar fi trebuit să existe, în schimb, propunerea... conține nominalizarea echipei, iar documentele de personal sunt depuse. Astfel, acesta solicităm respingerea Criticii 4, ca neîntemeiată. (5) - Critica 5 (atestat ANRE/vizare periodică/valabilitate) Față de susținerile contestatorului, intervenientul apreciază că această critică este neîntemeiată, fiind rezultatul unei lecturi trunchiate a informației. Acesta consideră că... nu indică cerința expresă din documentația de atribuire care ar impune, ca atare, condiția „valabil la data depunerii ofertei” pentru atestatul ANRE, limitându-se la o formulare generală, fără trimitere concretă la un articol/capitol/clarificare. În lipsa indicării textului cerinței, critica nu poate fi reținută ca motiv de neconformitate. De asemenea, subliniază că... nu depune o confirmare oficială ANRE privind inexistența vizării/valabilității la data depunerii ofertei, ci se rezumă la o deducție dintr-un tabel, fără probă directă. • Registrul public ANRE confirmă valabilitatea atestatului... • Data... indică scadența vizării, nu inexistența vizării • ... folosește selectiv o poziție/coloană și ignoră înregistrarea relevantă Pagina 49 din 73
Prin urmare, intervenientul consideră că această critica trebuie respinsă, întrucât... nu indică cerința expresă pretins încălcată, nu dovedește nevalabilitatea la data depunerii și formulează o interpretare generală, fără suport probator adecvat. (6) - Critica 6 (înălțimea display-ului... m) În opinia intervenientului și această critică este neîntemeiată, întrucât
interpretarea
contestatorului
confundă
intervalul constructiv/posibil de montaj indicat de producător cu poziția efectiv aleasă la instalare. Acesta susține că oferta sa îndeplinește cerința prin asumarea montării ecranului în inter valul solicitat de autoritate. • Fișa... indică un interval de poziționare posibil (reglabil), nu o poziție fixă sub... m • Intervalul cerut de autoritate se intersectează cu intervalul producătorului ^ cerința se poate îndeplini • Oferta își asumă montajul conform cerințelor autorității (prin F5/ propunerea...) Din punctul său de vedere... deduce eronat „...” doar din existența unui interval mai larg. Faptul că produsul permite și poziționări sub... m nu înseamnă că ofertantul va monta sub... m sau că produsul nu poate respecta cerința. ... ar exista doar dacă fișa... ar impune o poziționare maximă sub... m sau dacă produsul nu ar permite poziționarea la minimum... m, ceea ce nu este cazul. Produsul ofertat permite poziționarea display-ului inclusiv în intervalul... m, iar oferta își asumă montajul conform cerinței autorității. Prin urmare, intervenientul susține că cerința minimă este îndeplinită și solicită respingerea acestei critici, ca neîntemeiată. (7) - Critica 7 (material carcasă/rapoarte CEPROM/aplicabilitatea certificărilor) Intervenientul apreciază ca fiind neîntemeiată această critică, fiind construită pe o interpretare forțată a unei formulări standard („carcasă metalică") și pe speculații (costuri, „neuzual în industrie"), fără valoare probatorie. Menționează că termenul „Carcasă metalică” include o carcasă din oțel inoxidabil și nu contrazice fișa.../F5. • Materialul carcasei este asumat în documentele ofertei (F5 + fișe tehnice) și este demonstrat suplimentar Menționează că, în termeni simpli: „metal” nu exclude „inox”; dimpotrivă, inoxul este un material metalic. Așadar, din simpla lipsă a mențiunii „inox” în raport nu se poate deduce că eșantionul testat nu ar fi din inox. • .../IK verifică performanța de etanșare/rezistență, nu „aliajul" în sine Pagina 50 din 73
... afirmă că rezultatele IP/IK ar depinde „strict" de material. În realitate, pentru IP/IK contează: • integritatea carcasei și îmbinărilor, • soluțiile de etanșare, • modul de fixare, • proiectarea și execuția ansamblului, nu „numele comercial” al aliajului menționat în fișă. • ... (LVD/EMC) nu au ca obiect identificarea materialului carcasei • ... despre „costuri”, „neuzual în industrie” și „finisaj” sunt speculații fără valoare probatorie • Inconsistența criticii... (inclusiv față de propriile certificări CEPROM) Consideră că materialele incluse în susținere de contestator sunt: • nerelevante pentru conformitatea... în prezenta procedură (care se judecă pe documentele depuse aici), • susceptibile să conțină informații sensibile/confidențiale (ale subscrisei sau ale altor proceduri), • și sunt folosite într-o manieră de natură să creeze confuzie („amestec" de produse/fișe din alte contexte). Prin urmare, intervenientul solicită Consiliului să rețină caracterul nerelevant al acestor capturi și, în măsura în care apreciază necesar, să dispună ca analiza să se limiteze la documentele oficiale ale prezentei proceduri (F5, fișe tehnice, rapoarte/certificate depuse), fără extrapolări din alte licitații/medii promoționale. Reiterează faptul că termenul „Carcasă metalică” include carcasă din inox, iar certificările/rapoartele depuse rămân aplicabile produsului ofertat. Prin urmare, intervenientul solicită respingerea acestei critici, ca neîntemeiată. (8) Critica 8 - pretinsa „neconcordanță” între declarația de conformitate/garanție și certificatul CEPROM Față de susținerea contestatorului, intervenientul apreciază că această critică este neîntemeiată și rezultă dintr-o interpretare formalistă, prin care, contestatorul încearcă să transforme un element de formă într-un motiv de neconformitate, fără suport în cerințele documentației de atribuire: • Cerința aplicabilă este cea din Formularul F5 (pct....)... aceasta a fost îndeplinită • Documentul....CE_GARANTIE_....pdf este un model/template, care se particularizează la livrare, nu la depunerea ofertei • Contestatorul introduce condiții suplimentare față de documentație • ... 8 cu Critica 14 - recunoaștere implicită a existenței documentelor depuse Pagina 51 din 73
Acesta evidențiază că, din chiar formularea criticilor 8 și 14 rezultă că: • documentele de conformitate solicitate au fost depuse și identificate în ofertă (altfel NGT nu ar putea indica numere, titluri și conținut), • iar discuția reală este una de interpretare (ce înseamnă un număr trecut într-un șablon / cine poate emite o declarație de conformitate), nu de lipsă a documentelor sau neîndeplinire a cerinței din documentația de atribuire. În aceste condiții, susține că această critică trebuie apreciată ca o încercare de a introduce cerințe suplimentare față de cele prevăzute în F5 (de tip „lanț de conformitate” bazat pe o numerotare dintr-un model de document), respectiv de a invalida documente existente prin simple aprecieri, fără a indica un text expres din documentație care să condiționeze conformitatea de astfel de formalități. În opinia sa, criticile 8 și 14, coroborate, confirmă că documentele de conformitate au fost depuse și văzute de contestatoare; rămân doar susțineri speculative privind forma/numerotarea și emitentul unor declarații, care nu pot conduce la... ofertei în lipsa unei cerințe exprese în documentație. Prin urmare, din punctul său de vedere, contestatorul nu poate susține simultan că documentele lipsesc/nu sunt prezentate și, în același timp, să le analizeze și să le conteste pe fond; critica vizează exclusiv interpretări și condiții suplimentare, neprevăzute de documentație. (9) - Critica 9 (platforma de operare/administrare + suport 24/7 + ticketing) În opinia intervenientului, critica este neîntemeiată, întrucât: 1. oferta descrie o soluție unitară și funcțională: platforma de operare/administrare (ELVO) + componenta de suport 24/7 (dispecerat + ticketing)... acestea nu sunt „două platforme concurente", ci componente complementare ale aceluiași serviciu; 2. NGT introduce în mod artificial o condiție de „integrare demonstrată" între platforme, care nu este cerută expres de documentația de atribuire; 3. funcționalitățile solicitate (monitorizare, rapoarte, diagnostic... JSON, tichete, suport 24/7, personal minim) sunt acoperite prin documentele depuse și asumările din ofertă. • Nu există „inconsecvență": ELVO este platforma de operare, dispeceratul GS este mecanismul de suport 24/7 Consideră că aceasta nu reprezintă o „contradicție”, ci o soluție stand ard de servicii: • platforma gestionează stațiile și datele (OCPP, rapoarte, diagnostic etc.); • dispeceratul/ticketing asigură asistența și intervenția 24/7, inclusiv în baza alertelor/rapoartelor generate de platformă. Pagina 52 din 73
Evidențiază că documentația de atribuire nu impune dovada unei „integrări tehnice" între două sisteme, în termenii inventați de.... Făcând trimitere la fișa... nr...., consideră... transformă cerințe de funcționalitate într-o cerință de arhitectură IT impusă de contestator, ceea ce este inadmisibil: evaluarea se face strict pe cerințele documentației. • Existența funcției de ticketing este demonstrată (manual platformă) + serviciile sunt asumate contractual • ... JSON și funcțiile de monitorizare/rapoarte/diagnostic sunt cerințe ale platformei, nu ale dispeceratului • Cerința de personal minim (3 persoane) este îndeplinită și a fost dovedită Prin urmare, intervenientul solicită respingerea Criticii 9, ca neîntemeiată. (10) - Critica 10 (SIM-uri date mobile pe perioada de garanție) Intervenientul apreciază ca fiind neîntemeiată această critică, întrucât cerința din fișa... nr..../clarificări a fost îndeplinită prin asumarea explicită în oferta... (F5)... costurile sunt incluse în prețul ofertat, neexistând obligația de a defalca separat costul SIM-urilor. Având în vedere cerința din documentație și modalitatea de formulare a criticii, consideră că această critică este formulată generic și adaugă condiții care nu există în documentație. Evidențiază că, în oferta..., această cerință este tratată în mod corect în Formularul F5, cap. 4 - Condiții de garanție și postgaranție, unde... și-a asumat expres garanția de... (șaizeci) luni. Prin urmare, în mod logic și contractual, obligația de asigurare a SIM-urilor „cel puțin pe perioada de garanție” este acoperită pe durata garanției asumate, respectiv... luni, fără a exista vreo obligație de defalcare separată a costului SIM-urilor în preț, în lipsa unei cerințe exprese în acest sens. Intervenientul susține că a îndeplinit cerința privind asigurarea SIM- urilor de date mobile cel puțin pe perioada de garanție, conform asumării din F5 cap. 4... costurile aferente sunt incluse în prețul ofertat. Astfel, solicită respingerea Criticii 10, ca neîntemeiată. (11) Critica 11 - Fișa... nr.... „Firidă de distribuție tip E" Intervenientul apreciază ca fiind neîntemeiată această critică, deoarece contestatorul compară selectiv pasaje din documente de tip „carte.../certificat standard” (care descriu familie de produse sau condiții standard) și ignoră documentul relevant de conformare pe cerințe - Fișa... nr.... - document completat și asumat de ofertant pentru varianta ofertată, în care fiecare cerință este indicată ca fiind îndeplinită. • Curent nominal bare de distribuție...0A - NGT confundă barele cu circuitele/aparatajul Capacitate nominală de rupere 50kA - cerință îndeplinită conform Fișei tehnice nr.... Pagina 53 din 73
Grad de protecție IP54 - mențiunea IP44/IP54 din documente nu infirmă IP54 ofertat Prin urmare, consideră că cerința minimă este îndeplinită, iar critica NGT - bazată pe o formulare alternativă dintr-un document general - nu poate răsturna asumarea explicită IP54 din fișa... depusă. • Regim de funcționare neîntrerupt - cerință consemnată ca îndeplinită în fișa... • Garanție minim... luni - obligație contractuală asumată de ofertant; certificatul de 24 luni este garanția standard a producătorului Cerința autorității: garanție minim... luni de la recepție (Fișa... nr...., poziția...). În fișa... depusă, oferta consemnează îndeplinirea („da") și, prin aceasta, ofertantul își asumă garanția minimă solicitată. Contestatorul invocă faptul că un certificat de garanție standard (din documentația generală) ar menționa 24 luni. Această împrejurare nu produce neconformitate, deoarece: • documentul de 24 luni reflectă garanția standard a producătorului în condiții generale; • iar în procedura de achiziție, cerința de... luni este o obligație asumată de ofertant față de autoritatea contractantă, cu efect contractual. Prin urmare, susține că nu există contradicție relevantă: garanția contractuală oferită beneficiarului poate fi extinsă de ofertant la nivelul cerut (... luni), indiferent de durata standard a producătorului, atât timp cât oferta o asumă. În consecință, acesta solicită respingerea Criticii 11, ca neîntemeiată. (12) Critica 12 - standarde... /...-1/-2/-3 Față de opinia contestatorului „că nu ar fi fost depuse certificate/atestări care să dovedească...-1...-1/-2 și...-3 nu este menționat în F5”, intervenientul consideră că aceasta este falsă, deoarece F5 include și referirea explicită la...-3 în zona de conformitate (nu doar la conectori). Inserează print screen în extras din F5, punctul... și din F5 la punctul...., menționând că acestea sunt asumate și prin fisele tehnice de produs. Intervenientul solicită respingerea acestei critici 12, ca neîntemeiată, apreciind că fiind construită pe o susținere factuală eronată („nu e menționat”), contrazisă de documentele depuse de ofertant. (13) Critica 13 - IEC/...-3 (Conector... / CCS2) Față de critica contestatorului cu privire la acest aspect, intervenientul susține că nu este demonstrată conformitatea conectorilor... cu standardul IEC/...-3, invocând „necorelări” între anumite rapoarte/certificate (coduri diferite, producători diferiți, rapoarte diferite), concluzionând că documentele nu ar fi aplicabile produselor ofertate. Pagina 54 din 73
În opinia sa, critica este neîntemeiată, fiind bazată pe o comparație artificială între documente referitoare la serii/coduri diferite, fără a contrazice faptul esențial: oferta demonstrează existența și conformitatea conectorului... CCS2 cu standardul... /...-3, prin documente de certificare relevante depuse în cadrul ofertei. • Cerința este asumată expres în documentația... a produsului ofertat • Conformitatea conectorului... cu... /...-3 este dovedită prin certificate TÜV SÜD depuse (inclusiv pentru 200A) • Certificatul TÜV SÜD No. B... Rev.01 indică explicit conector "Vehicle connector" și include parametrul 200A, iar la „Tested according to" menționează...-1:... și...-3:.... • De asemenea, Attestation TÜV SÜD No. N8A... Rev.... acoperă gama de conectori... inclusiv 200A și menționează testare conform...-1/3 și...-1/3: 2022. • „Neconcordanțele” invocate de contestator (coduri/producători diferiți) nu infirmă îndeplinirea cerinței Precizează că cerința din documentația de atribuire privește respectarea standardului... /...-3 de către conectorii.... În opinia sa, raportul invocat de contestator reprezintă un înscris atașat suplimentar în setul documentar, fără rol în demonstrarea cerinței și fără efect asupra conformității: existența lui nu infirmă certificatul aplicabil și nu demonstrează că produsul ofertat ar fi diferit sau necertificat. Oricum, autoritatea nu a cerut demonstrarea acestor standarde prin certificate de atestare, ci, doar formal, solicitând ca conectorii să respecte standardul. Intervenientul evidențiază că oferta demonstrează îndeplinirea cerinței privind... /...-3: • prin asumarea expresă în F5 și în fișa... a stației ofertate (CCS2, 200A, min. 5 m; standard...-3), • și prin certificatele depuse pentru conectorii..., care menționează explicit...-3 și includ configurări de 200A. Astfel, intervenientul solicită respingerea Criticii 13, ca neîntemeiată. (14) CRITICA 14 - pretinsa lipsă de valoare probatorie a declarației de conformitate Față de critica contestatorului, intervenientul apreciază că aceasta este neîntemeiată, pentru următoarele motive: • Documentația de atribuire nu impune ca „declarația de conformitate” să fie emisă de un organism notificat; Raportându-se la Formularul F5 (secțiunea cerințe de conformitate/standarde); Document: 7. Fise tehnice Formulare F5; Document:
34.Declaratie
de
conformitate E; Document:....FisaTehnica
EVMS60
CCD
T2; Document: 23.... 2; susține că această critică trebuie respinsă, întrucât: Pagina 55 din 73
• impune condiții suplimentare neprevăzute de documentație (emitent obligatoriu „organism notificat"); • ignoră faptul că oferta conține, pe lângă declarație, și fișe tehnice și certificări/atestări relevante; • contrazice înscrisurile depuse (există documente de la terți, ex. TÜV SÜD, pentru conformități...). (....) RĂSPUNS LA SUSȚINEREA PRIVIND „LIPSA DE AUTENTICITATE" PE BAZA METADATELOR PDF (documente SICON) În opinia acestuia, contestatorul formulează o acuzație extrem de gravă, insinuând lipsa de autenticitate a unor documente atribuite producătorului... CO., LTD., exclusiv pe baza „metadatelor” unor fișiere PDF (autor/creator), afirmând că acestea ar fi fost „create” electronic de reprezentantul.... Din punctul său de vedere, contestatorul nu a produs nicio probă care să ateste că, conținutul documentelor (date tehnice, semnături, sigilii) ar fi fost alterat. Simpla existență a numelui administratorului... în proprietățile fișierului demonstrează doar diligența intervenientei în organizarea electronică a documentației de producător. În practica uzuală a procedurilor de achiziție publică, distribuitorii autorizați, precum..., primesc de la producători documentațiile de certificare în diverse formate (scanări individuale, fișiere editabile, planșe tehnice). Este o obligație de diligență a ofertantului să integreze aceste fragmente într-un format unitar (PDF), adecvat cerințelor de încărcare în sistemul SEAP. Această operațiune de compilare are o natură exclusiv tehnico- administrativă. Faptul că metadatele fișierului PDF indică... ca fiind entitatea care a „creat" sau „salvat” fișierul final nu înseamnă că conținutul documentului a fost generat sau alterat de noi. Înseamnă doar că... a utilizat propria stație de lucru pentru a genera containerul digital (fișierul PDF) care să cuprindă informațiile puse la dispoziție de producător. Metadatele sunt generate automat de software-ul de procesare (ex. Adobe, SmallPDF, scaner) și reflectă identitatea utilizatorului care a realizat asamblarea...... nu autorul de drept al conținutului. A confunda „autorul fișierului PDF” cu „autorul documentului original” este o eroare... elementară sau, în cazul de față, o încercare de a induce în eroare Consiliul. Menționează că această „studiere a metadatelor” este o improvizație periculoasă și un pretext pentru a formula o acuzație gravă, cu caracter calomnios. Subliniază faptul că, sarcina probei aparține celui care acuză contestatorul, iar acesta nu a prezentat nicio expertiză informatică sau dovadă... din care să rezulte că informațiile substanțiale (date tehnice, semnături, ștampile) ar fi fost alterate. Simplele speculații asupra proprietăților unui fișier electronic nu pot răsturna prezumția de autenticitate a documentelor oficiale emise de producător. Pagina 56 din 73
Intervenientul solicită respingerea acestei critici ca fiind pur speculativă și lipsită de suport probator (....) Referitor la pretinsa nevalabilitate a „certificatului de garanție” și la interpretarea sintagmei „fabricate în colaborare cu...”, apreciază critica contestatorului ca fiind neîntemeiată. În primul rând, invocarea metadatelor unui fișier PDF (autor/creator) nu
poate
fundamenta
acuzație
de
lipsă
de autenticitate. Metadatele reflectă, în mod uzual, operațiuni tehnice de scanare/convertire/ compilare/salvare a fișierului final în vederea depunerii în oferta... și nu reprezintă, prin ele însele, o probă că documentul nu emană de la emitentul indicat ori că ar fi fost alterat conținutul. Acesta consideră că... nu indică nicio neconcordanță materială în conținutul documentului și nu depune nicio probă de specialitate care să ateste modificări ale conținutului. În al doilea rând, susține că sintagma „fabricate în colaborare cu...” trebuie înțeleasă în contextul uzanțelor comerciale producător- distribuitor/importator: colaborarea vizează, în mod obișnuit, configurarea produsului pentru piața/beneficiarul final, condiții comerciale, documentație
și/sau
personalizări
de prezentare/comercializare, fără ca această formulare să echivaleze cu fabricarea efectivă a produsului de către distribuitor sau cu pierderea identității produsului față de cel certificat. De asemenea, apreciază că... nu indică concret ce element tehnic ar fi fost modificat de... și nici nu demonstrează vreo diferență între produsul ofertat și documentele tehnice/certificările depuse. În al treilea rând, susține că afirmația contestatorului potrivit căreia orice „colaborare” ar conduce automat la inaplicabilitatea certificărilor este o generalizare fără suport probator. O asemenea concluzie ar presupune dovedirea unor modificări tehnice concrete, cu impact asupra conformității, ceea ce contestatorul nu face. Prin urmare, critica referitoare la „certificatul de garanție SICON” se bazează pe speculații și interpretări forțate, fără probă privind alterarea conținutului sau neconcordanțe tehnice efective, motiv pentru care solicităm respingerea acesteia ca neîntemeiată. (15) CRITICA 15 - Metodologia de execuție/proceduri În opinia acestuia, critica contestatorului privind pretinsa lipsă/necorelare a metodologiei este formulată cu vădită lipsă de diligență este neîntemeiată, întrucât cerința privind metodologia de execuție este îndeplinită prin propunerea..., unde este descrisă în mod detaliat abordarea de organizare și execuție a lucrărilor, în corelare cu obiectul contractului și cu proiectul tehnic. În susținere menționează că documentația de atribuire solicită în mod expres prezentarea modului de realizare a lucrărilor (planul propus), respectiv descrierea abordării ofertantului privind organizarea și Pagina 57 din 73
modul de execuție, cu detalierea procesului tehnologic și a metodologiei de execuție. Această cerință este îndeplinită în Oferta... (... 7-75), unde sunt prezentate: modul de organizare a execuției, succesiunea activităților, resursele, fluxul tehnologic și modul de realizare a lucrărilor aferente obiectului achiziției. Prin urmare, susținerea contestatorului că nu ar exista o metodologie de execuție este contrazisă direct de conținutul propunerii tehnice. Apreciază că cerința impusă de autoritate este prezentarea metodologiei/abordării în propunerea...... contestatorul încearcă să transforme această cerință într-o condiție suplimentară: ca fiecare procedură anexată să fie... exclusiv pentru această investiție, în fiecare detaliu, sub sancțiunea respingerii. O asemenea condiție suplimentară nu rezultă din documentație. Relevant pentru îndeplinirea cerinței este faptul că metodologia de execuție este descrisă și corelată cu obiectul contractului, ceea ce oferta... realizează în mod explicit (pag. 7-75). Consideră că... izolează o procedură anexată, intervenientul apreciind că este nejustificată concluzia contestatorului că oferta „nu ar demonstra capacitatea de execuție”. Din punctul său de vedere, contestatorul alege să ignore un capitol existent. Acesta susține că metodologia există, fiind detaliată și chiar specifică obiectului contractului, sens în care, inserează, sub formă tabelară, intervenientul identificând numărul paginilor și ceea ce este inclus din metodologie în acest sens. Precizând că... formulează această critică în condițiile în care a avut acces la dosar și, implicit, la propunerea..., intervenientul susține că afirmația „nu există metodologie” este o negare a unui fapt verificabil prin simpla consultare a titlurilor/cuprinsului și a paginilor indicate. Prin urmare, în opinia acestuia, critica nr.... este neîntemeiată și trebuie respinsă. Având în vedere documentele depuse de... și... în cadrul procedurii de atribuire sus-menționată, marcate „CONFIDENȚIAL”, respectiv, oferta... și oferta financiară, precum și raportat la faptul că... și... solicită „accesul la dosarul aflat pe rolul CNSC”, în conformitate cu dispozițiile art. 20 din Legea nr. 101/2016, cu modificările și completările ulterioare, prin adresa nr..... și nr....455/...)...(2025), 96/C1/..., Consiliul le solicită acestora să comunice temeiul juridic al încadrării tuturor înscrisurilor menționate ca fiind „confidențiale”, să justifice această încadrare și să demonstreze prin orice mijloc de probă, caracterul confidențial al documentelor și prejudiciul adus urmare a dezvăluirii acestor informații, conform dispozițiilor art.... alin. (1) din Legea nr. 101/2016, cu modificările și completările ulterioare, care stipulează că: „La cerere, părțile cauzei au acces la documentele dosarului constituit la Consiliu, în Pagina 58 din 73
aceleași condiții în care se realizează accesul la dosarele constituite la instanțele de judecată potrivit prevederilor Legii nr...., republicată, cu modificările ulterioare, cu excepția documentelor pe care operatorii economici le declară și probează ca fiind confidențiale, întrucât cuprind, fără a se limita la acestea, secrete tehnice și/sau comerciale, stabilite conform legii, iar dezvăluirea acestora ar prejudicia interesele legitime ale operatorilor economici, în special în ceea ce privește secretul comercial și proprietatea intelectuală.” ... răspunde prin adresa nr....., înregistrată la CNSC sub nr...., invocând, în susținerea confidențialității ofertei sale, următoarele prevederi legale: art. 2 alin. (1) din Legea nr. 101/2016; art. 64, art. 65, art. 66 și art. 1... din HG nr. 395/2016, art.... alin. (3) din Legea nr. 101/2016, art. 11 lit. d) din Legea nr. 11/1991; art. 217 alin. (6) din Legea nr. 98/2016. Prin adresa nr....(2025)/... Consiliul îi comunică contestatorului..., termenul de studiere a dosarului cauzei și implicit de depunere a concluziilor scrise; acesta s-a prezentat la sediul CNSC în data de.... ... răspunde prin adresa nr....., înregistrată la CNSC sub nr...., invocând, în susținerea confidențialității ofertei sale, anexând o serie de dovezi pe care acesta le apreciază ca fiind justificative în susținerea caracterului confidențial al ofertei sale. Prin adresa nr....., Consiliul îi comunică intervenientului..., termenul de studiere a dosarului cauzei și implicit de depunere a concluziilor scrise; acesta s-a prezentat la sediul CNSC în data de.... Prin adresa nr....., Consiliul îi comunică intervenientului..., termenul de studiere a dosarului cauzei și, implicit, de depunere a concluziilor scrise; acesta s-a prezentat la sediul CNSC în data de.... Ulterior studierii dosarului cauzei..., formulează concluzii scrise prin adresa nr....., înregistrată la CNSC sub nr...., solicitând admiterea contestației și dispunerea măsurilor solicitate (anulare/reevaluare/acces la documente), pentru restabilirea principiilor de transparență, tratament egal și evaluare obiectivă. Intervenientul prezintă în continuare următoarele care sunt motive de neconformitate, constatate de acesta ulterior studierii dosarului: (1) Lipsa cotare organizare de șantier în propunerea financiară a.... Astfel, susține că, potrivit art. 137 alin. (3) lit. a) HG 395/2016, oferta prezintă neconcordanțe între propunerea... și cea financiară. (2) Oferta...: cerința: „Măsuri aplicate pentru supravegherea lucrărilor în perioada de garanție” - intervenientul susținând că cerința este neîndeplinită. În acest sens, opinia intervenientului este că... nu răspunde conform cerinței din caietul de sarcini și confundă garanția cu mentenanța. (3) Cerință neîndeplinită fișa... - punctul.... - Rezistență antivandal display: IK10 Pagina 59 din 73
Acesta menționează că cerința prevede în mod explicit „Rezistență antivandal display: IK10”... documentul invocat de..., DEKRA -.... 6...), nu atestă testarea „display-ului” ca piesă distinctă a stației ofertate, ci indică drept obiect al încercării un „...”, fără anexe). (paginile 1237 și... din oferta). Precizează că raportul DEKRA leagă acest ansamblu de display de o configurație de stație... indicată „conform declarației clientului”, cu ieșiri 2xCCS2 (CCS2-A/CCS2-B) + Type2, fără a rezulta că ansamblul testat este cel utilizat în configurația ofertată acolo unde este prevăzută și CHAdeMO. (4) Cerință neîndeplinită fișa... - 1.... Contorizare individuala pe fiecare conector de încărcare Consideră că... nu demonstrează verificabil îndeplinirea cerinței din fișa... privind „contorizare individuală pe fiecare conector de încărcare”. Susține că, pentru conectorul CCS2 (...)... nu asigură contorizare MID pentru energia livrată, încălcând cerința expresă.... depus (120/SGS0217) este pentru un contor Yongtailong DTS353F, în timp ce raportul CN228XKB identifică un contor Eastron SDM630 (pag. 1622... vs....),
evidențiind
necorelări
de
trasabilitate
care
fac imposibilă verificarea conformității. (5) Cerință neîndeplinită fișa... Nivel zgomot în operare: maxim 65 dB (la 1 m, în toate direcțiile) Menționează că... invocă raportul ZN2... (...), dar acesta prezintă limitări majore: 1. Obiect testat: 'Modul de încărcare auto REG1K01...' (pag. 2146), nu stația completă BSEC-82K 2. Client diferit:..., nu producătorul stației ofertate 3. Metodologie neclarificată: Raportul nu demonstrează explicit măsurarea 'la 1m, în toate direcțiile' conform cerinței (...). În opinia sa, demonstrația este cel puțin vulnerabilă/parțială pentru cerința formulată strict („stația”, 1 m, toate direcțiile), deoarece dovada depusă este pentru un modul, nu explicit pentru ansamblul stației și fără explicitarea clară a condițiilor cerute. (6) Cerință neîndeplinită fișa... cu display TFT - touch screen antivandal minim 7” poziționat între... m și... m înălțime, pentru a fi accesibil și persoanelor cu dizabilități Astfel, menționează că, pentru dovedirea cerințelor IK10 a display- urilor stațiilor de încărcare... a atașat ca dovadă a testării display-ului un raport de testare emis de către compania DEKRA nr...., pentru un ansamblu ecran de afișare. Subliniază că, testul nu s-a efectuat direct pe display, ci pe o sticlă de protecție, distanțată față de display fixată în 4 puncte de ecranul, deci există un spațiu de aer între sticlă și ecran. Toate aceste lucruri izolează câmpul electric, iar degetul nu mai poate interacționa eficient cu ecranul, Pagina 60 din 73
iar Touch-ul nu va mai funcționa deloc sau va răspunde foarte prost, doar în anumite zone și cu multă presiune. În susținere, intervenientul invocă jurisprudența CNSC. Totodată, invocă... a ofertei... - punctul.... de... cu display TFT - touch screen antivandal minim 7” poziționat între... m și... m înălțime. Menționează că... nu prezintă în ofertă scheme cotate clare cu poziționarea exactă a zonei active a ecranului. (7) Cerință neîndeplinită fișa... - punctul.... Se va prezenta certificat de conformitate pentru sistemele de comunicație OCPP minim versiunea...J În opinia sa... a utilizat în documentația sa un certificat OCPP retras cu multe luni anterioare a depunerii ofertei ca urmare a constatării utilizării sale nelegale. Acesta consideră că prin retragerea certificatului emis la data de..., niciun distribuitor nu mai avea dreptul să utilizeze acest document, întrucât acesta fusese eliberat pe baza unor declarații false ale producătorului. Intervenientul afirmă că, din comparația cerințelor din documentație cu singurul certificat OCPP depus de... rezultă că nu există dovadă OCPP valabilă și aplicabilă pentru echipamentele ofertate, acesta nedovedind îndeplinirea cerinței de certificare OCPP pentru echipamentele solicitate, fiind astfel neconformă. (8) Cerință neîndeplinită fișa... - punctul... - Lungime cablu încărcare...: min. 5 m În acest sens, menționează că în anexele... apare explicit produsul ofertat ca stație 30+30 kW... + 22 kW AC, cu cod: BSEC- 82K(A/D)3(CCS).../1...0S / NGT-82K(A/D)3(CCS2/CHA/T2).../1...0S-7. (......). Consideră că, în lipsa unei documentații univoce și corelate pentru produsul ofertat, această neconcordanță conduce la concluzia că... nu poate fi considerată conformă cu cerința minimă de 5 m, existând indicii documentare indicate chiar de catre NGT, că lungimea cablului este sub limita solicitată, respectiv... m. (9) Cerință neîndeplinită fișa... punctul.... - Se va prezenta certificat/atestat
de
conformitate
IEC61851-1; IEC62...6-1/-2; IEC62...6-3. Precizează că, din punct de vedere tehnic... prezintă un raport care confirmă îndeplinirea cerințelor...-1 (și...-23). ...-1 Din punct de vedere al formei documentului solicitat („certificat”)... nu prezintă un certificat de conformitate emis ca atare pentru standard, ci un raport de testare. În opinia acestuia, cerința autorității contractante fiind obligație de a prezenta „certificat/atestat” (și nu doar „raport de încercări"), documentația... este vulnerabilă, întrucât se sprijină pe un test report și Pagina 61 din 73
nu demonstrează existența unui certificat CB/certificat de conformitate aferent standardului. ... (conectori) Intervenientul apreciază că există o problemă de trasabilitate: declarația... invocă rapoarte „...2", însă în anexă se regăsește raportul „....1” (...1)... raportul „5...” nu este identificabil ca document atașat în mod clar (fiind doar menționat în declarație). ... conține documente care, din perspectiva conținutului tehnic, indică îndeplinirea cerințelor... (prin CN228XKB...1) și include rapoarte relevante pentru.... ... inserează, sub formă tabelară, neconformități ale ofertei..., prezentate sub formă sintetică, astfel: Nr. Cerință Ce cerea documentația Ce a depus NGT Neconformitate Pagini dovadă 1 Organizare șantier Activitate planificată și bugetată Planificat (2 zile) dar valoare... Necorelare tehnico- financiară PT:
91, 254...1 PF: 29 2 Supraveghere garanție Termen intervenție + durată
remediere (valori concrete) Răspuns generic "conform plan" fără valori Răspuns incomplet ... 3 Display IK10 touch screen Certificare display în configurația ofertată Raport pentru ansamblu neidentificat, configurație diferită Lipsă trasabilitate ... 4 ... pe conector Contorizare individuală certificată MID Raport CN228XKB: "... doar referință, nu date încărcare" ... neconform ...... 5 Zgomot max 65dB (stație) Testare stație completă la 1m, toate direcțiile Testare modul REG1K01..., nu stație Raport neaplicabil ...... 6 Display...m ... persoane dizabilități Fără desen cotat sau confirmare producător Nedemonstrată 7 ...J Certificat valabil Certificat retras la..., Document nul ... + invalid la data evaluării scrisoare OCA 8 Cablu... min 5m Lungime minimum 5m Catalog:...m / Fișă: 5m (contradicție) Neconcordanță 13 vs. 5657 Pagina 62 din 73
9 ... Certificat/atestat conformitate ... cu mențiune "not valid without certificate" Test report ^ certificat...... În ceea ce privește contestația înregistrată la Consiliu sub nr...., în dosar nr...., formulată de..., al cărui conținut integral poate fi consultat de către părțile cauzei, fiind disponibil pentru acces public prin accesarea fișierului „[SCN11...965/...070] Contestatie... DOSAR-96-C1-2026.pdf” din anexa anunțului de participare publicat în SEAP, față de solicitările contestatorului prezentate în partea introductivă a prezentei decizii... prezintă
aceleași
motive
și
susțineri
expuse
potrivit concluziilor scrise depuse prin adresa nr....., înregistrată la CNSC sub nr...., în dosar nr..... Prin adresa nr....., înregistrată la Consiliu sub nr...., autoritatea contractantă transmite punctul său de vedere față de contestația formulată de... în dosarul nr...., solicitând respingerea acesteia. Având în vedere faptul că... a criticat refuzul de a i se permite accesul la dosarul achiziției, autoritatea susține că, potrivit legislației în vigoare, termenul de 7 zile pentru formularea unei contestații împotriva rezultatului procedurii se calculează începând cu ziua următoare comunicării, respectiv din..., termenul-limită pentru depunerea unei contestații fiind.... Întrucât acesta apreciază că, în cauză... formulează motive noi care nu au făcut obiectul contestației inițiale, contestatorul având posibilitatea doar de a aduce argumente în susținerea motivelor deja invocate prin contestația inițială, solicită Consiliului să admită excepția tardivității și să respingă noile motive ca tardiv introduse, fără a mai proceda la analiza pe fond a criticilor formulate. Prin adresa nr....., înregistrată la Consiliu sub nr...., formulată de..., reprezentată legal prin administrator, transmite cerere de intervenție în dosarul nr...., al cărui conținut integral poate fi consultat de către părțile cauzei, fiind disponibil pentru acces public prin accesarea fișierului „[SCN11...965/...071] interventie... 2.pdf” din anexa anunțului de participare publicat în SEAP, solicitând respingerea contestației, ca neîntemeiată. ... inserează print screen cu extras din SEAP, menționând că termenul limită pentru transmiterea intervenției este.... În opinia sa, contestația trebuie respinsă deoarece niciunul dintre motivele criticate nu sunt fondate. 1. Cu privire la critica „Lipsa cotare organizare de șantier în propunerea financiara NGT”, precizează că: - documentația de atribuire prevedea obligativitatea organizării de șantier, dar nu au fost puse la dispoziție liste de cantități de lucrări; Pagina 63 din 73
- ofertanții au fost obligați să respecte listele de cantități de lucrări puse la dispoziție de achizitor - fără posibilitatea să își elaboreze propriile liste; - a avut în vedere aceste costuri, care de altfel sunt obligatorii și prin lege, iar în lipsa listelor de cantități a cotat valoarea acestora în costurile indirecte; - dacă contestatorul nu a procedat așa, atunci există semne serioase de întrebare asupra conformității ofertei acestuia, iar în cazul în care a procedat la fel - atunci demonstrează caracterul neloial al comportamentului. 2. Cu privire la critica „Măsuri aplicate pentru supravegherea lucrărilor în perioada de garanție”, susține că oferta sa conține un plan de mentenanță și garanție complet, funcțional și în acord cu specificul stațiilor de încărcare electrică pe care le-a ofertat, dar și în acord cu manualul producătorului, menționând că aceste informații, așa cum achizitorul le-a solicitat, au fost clar indicate în oferta sa. 3. Cu privire la critica „Cerința neîndeplinită fișa... - pct..... - Rezistență antivandal display: IK10”, apreciază că cerința nu este susținută exclusiv printr-un singur document, ci printr-un ansamblu coerent de documente tehnice care se coroborează și confirmă aceeași caracteristică.
Interpretarea
propusă
de...
ar
conduce, în mod nejustificat, la adăugarea unei condiții suplimentare de trasabilitate pe fiecare combinație de conectori, condiție care nu rezultă din documentația de atribuire și nu are suport tehnic. În consecință, raportul DEKRA depus, coroborat cu fișa... și cu propunerea..., demonstrează în mod suficient, clar și verificabil îndeplinirea cerinței privind „Rezistența antivandal display: IK10” pentru stația ofertată. Susținerea contestatorului nu poate fi reținută, întrucât nu există nicio legătură... între tipul conectorilor și rezistența mecanică a ansamblului display. 4. Cu privire la critica „Cerința neîndeplinită fișa... - 1.... Contorizare individuală pe fiecare conector de încărcare”, apreciază că susținerea... tinde să transforme cerința de contorizare într-o obligație suplimentară de certificare MID și trasabilitate absolută pe fiecare componentă, condiție care nu este prevăzută de documentația de atribuire. În realitate, cerința privind „contorizarea individuală pe fiecare conector de încărcare” este îndeplinită și demonstrată prin documentele depuse, inclusiv prin raportul de evaluare CEPROM, care confirmă conformitatea. 5. Cu privire la critica „Cerința neîndeplinită fișa... Nivel zgomot în operare: maxim 65 dB (la 1 m, în toate direcțiile)”, consideră că susținerea... tinde să transforme o cerință de performanță (nivel maxim de zgomot) într-o obligație formală suplimentară privind tipul exact de raport sau configurația fizică a testării, condiție care nu rezultă din documentația de atribuire. Îndeplinirea cerinței este demonstrată prin documentele depuse, inclusiv prin raportul de evaluare CEPROM și prin Pagina 64 din 73
rapoartele de testare aferente componentelor active generatoare de zgomot, care confirmă încadrarea în limita de 65 dB. 6. Cu privire la critica „... cu display TFT - touch screen antivandal minim 7” poziționat între... m și... m înălțime, pentru a fi accesibil și persoanelor cu dizabilități”, subliniază că, în opinia sa, contestatorul nu demonstrează că display-ul ofertat nu ar îndeplini IK10, ci doar contestă modul de prezentare a dovezii, încercând să introducă o cerință suplimentară care nu este prevăzută în documentația de atribuire. .... Cu privire la critica „...... - pct..... de... cu display TFT - touch screen antivandal minim 7” poziționat între... m și... m înălțime” Față de susținerea... cu privire la acest aspect, consideră că opinia contestatorului privind poziționarea display-ului la... m nu are suport în oferta depusă de NGT și reprezintă o afirmație fără fundament. Cerința privind accesibilitatea este îndeplinită, fiind demonstrată prin declarația asumată în Formularul F5, unde se precizează explicit poziționarea ecranului la maxim... m, în intervalul solicitat. 7. Cu privire la critica „Cerința neîndeplinită fișa... - pct..... Se va prezenta certificat de conformitate pentru sistemele de comunicație OCPP minim versiunea...J” Față de mențiunile din documentația de atribuire, intervenientul menționează a depus... nr...., emis pentru producătorul... CO., LTD, cu data certificării..., certificat ce atestă finalizarea cu succes a testării de conformitate..., conform raportului de testare PRJ_... realizat de.... Ltd, iar, la momentul depunerii ofertei... - certificatul era existent, verificabil public în registrul OCA și nu exista nicio mențiune de anulare sau retragere. Ulterior, la data de..., în sistemul OCA a fost emisă o versiune actualizată a certificatului, sub forma OCA.....CS - update-..., păstrând același număr de certificat, același producător și aceeași dată inițială de certificare (...) Menționează că această actualizare este una administrativă și nu echivalează cu anularea sau retragerea certificării. Numărul... a rămas identic, certificarea inițială nu a fost anulată, iar testarea realizată de.... Ltd. rămâne aceeași. În consecință, apreciază că analiza conformității trebuie raportată la momentul relevant procedural - data depunerii ofertei, respectiv... - dată la care certificatul era în mod necontestat valabil. Subliniază că producătorul... CO., LTD nu doar că deținea certificarea OCPP la momentul depunerii ofertei (...), ci a continuat procesul de certificare, obținând ulterior noi certificate OCA pentru produse din aceeași familie, confirmând astfel caracterul matur, stabil și pe deplin funcțional al implementării protocolului OCPP. Astfel, certificarea inițială OCA.....CS, emisă la data de..., a reprezentat baza validării... pentru platforma BSEC. Ulterior, producătorul a obținut certificatul OCA.....CS, emis la data de..., pentru Pagina 65 din 73
modelul BSEC- 240K(D)2(CCS2).../1...0S, certificat care atestă conformitatea cu... (Edition 2 FINAL..., inclusiv Errata...), în urma testării realizate de... Mai mult, menționează că recent a fost obținut un al treilea certificat, OCA....3.CS, emis la data de..., pentru modelul BSEC- 22K(A)2(CCS2)400S, certificare care acoperă nu doar profilul Core, ci și... și..., în conformitate cu... si... 3 În opinia sa, această succesiune de certificări este extrem de relevantă din punct de vedere tehnic. Obținerea a două certificări suplimentare, într-un interval relativ scurt de timp, pentru produse din aceeași familie tehnologică, demonstrează fără echivoc existența unei implementări OCPP preexistente, stabile și conforme. Procesul de certificare OCA nu este unul formal sau declarativ. El presupune testare extensivă în laborator acreditat (...), utilizarea OCTT oficial, validare a funcționalităților Core........., precum și verificarea performanțelor de comunicare și a parametrilor de securitate. Intervenientul apreciază că analiza cronologică și... a certificărilor obținute de producător infirmă în mod categoric susținerile contestatarului. Arată că, din conținutul versiunilor actualizate ale certificatelor utilizate de... rezultă că produsul certificat este individualizat ca stație exclusiv în curent continuu (...), fără a acoperi partea de curent alternativ (AC). Totodată, precizează că, dacă anterior certificatele erau prezentate într-o formă mai generală, asociată denumirii „EVMS", în forma actualizată individualizarea este mult mai strictă, fiind indicată o configurație concretă (de tip EVMS - 180 kW...), ceea ce înseamnă că nu mai poate fi susținut, în mod rezonabil, că certificarea ar acoperi „toată gama EVMS”, în lipsa unor certificate distincte pentru celelalte configurații. Din punctul său de vedere, un aspect esențial, care demontează din start orice tentativă de diferențiere artificială între situația noastră și cea a..., este faptul că testarea stațiilor Bluesky și testarea stațiilor SICON au fost realizate în același laborator acreditat -.... Ltd. Acest element este consemnat explicit în certificatele și rapoartele oficiale OCA aferente ambilor producători. SICON Astfel, subliniază că, nu este vorba despre proceduri diferite, standarde diferite, niveluri de exigență diferite sau organisme distincte. Ambele produse au fost supuse aceluiași mecanism oficial de certificare OCPP, în cadrul aceluiași laborator acreditat de..., utilizând același cadru de testare și aceleași specificații de conformitate. Consideră că, dacă certificarea OCA este apreciată ca fiind strict limitată la configurația efectiv testată în laborator, atunci certificatele SICON sunt aplicabile exclusiv stației... de 180 kW cu 2 x CCS2... orice Pagina 66 din 73
extindere la alte configurații din seria EVMS este nejustificată și neacoperită documentar. De asemenea, susține că, dacă, dimpotrivă, certificarea este acceptată la nivel de platformă sau serie tehnologică, atunci același standard trebuie aplicat și certificatelor NGT, cu atât mai mult cu cât acestea sunt mai recente și emise în urma unor proceduri de certificare actualizate, în conformitate cu cele mai recente errata și extensii de securitate OCPP. În opinia sa, acceptarea simultană a ambelor interpretări este logic imposibilă și juridic inadmisibilă. Afirmă că, în materie de conformitate..., standardul trebuie să fie unic, uniform și aplicat simetric tuturor ofertanților. Pentru a demonstra ca toate susținerile sale sunt adevărate iar cele ale contestatorului sunt false și elaborate cu rea credință, doar pentru a influenta CNSC, intervenientul menționează că a apelat la serviciile unui expert în domeniu și a atașat constatarea tehnico-științifică din partea expertei Dr. Ing..... De asemenea, intervenientul subliniază că deține inclusiv certificările OCCA pe toate tipurile de stații și pe toate tipurile de modele, menționând că, inclusiv în ziua depunerii ofertei..., a obținut certificarea OCA.....CS, atașată în susținere, considerând că membrii comisiei de evaluare au avut acces la site-ul OCA și au putut inclusiv să verifice la zi toate certificatele existente pentru stații. 8. Cu privire la critica „Cerința neîndeplinită fișa... - pct.... - Lungime cablu încărcare...: min. 5 m” Cu privire la acest aspect, făcând trimitere la Formularul F5, la fișele tehnice ale produselor ofertate și cerințele documentației de atribuire, intervenientul susține că cerința prevăzută la pct.... - „Lungime cablu încărcare...: minim 5 m” - este îndeplinită, fiind confirmată atât prin Formularul F5, cât și prin fișele tehnice ale produselor ofertate. 9. Cu privire la critica „Cerința neîndeplinită fișa... pct..... - Se va prezenta certificat/atestat de conformitate IEC61851-1; IEC62...6-1/-2; IEC62...6-3; ” În primul rând, acesta arată că a depus în ofertă certificate de conformitate, nu doar rapoarte de încercare. În mod concret, există certificatul de conformitate emis de..., document care face referire explicită la raportul de încercare CN228XKB...1 și certifică produsul evaluat. Prin urmare, nu se poate susține că oferta ar fi lipsită de „certificat/atestat", câtă vreme certificatul există și este anexat. În al doilea rând, subliniază că, în opinia sa, existența mențiunilor specifice unui test report nu poate conduce la concluzia lipsei certificatului, ci reflectă structura normală a procesului de evaluare a conformității. În al treilea rând, afirmă că oferta sa include și certificatul de conformitate emis de CEPROM, care reprezintă un document emis de un Pagina 67 din 73
organism de certificare și constituie, fără echivoc, un atestat de conformitate în sensul cerinței din fisa.... Evidențiază că, însuși contestatorul recunoaște că rapoartele de încercare depuse confirmă îndeplinirea cerințelor tehnice aferente standardelor... și.... În consecință, afirmă că cerința prevăzută la pct.... este îndeplinită, fiind demonstrată prin certificatele depuse (TUV și CEPROM), coroborate cu rapoartele de încercare anexate, care confirmă în mod convergent conformitatea stației ofertate cu standardele solicitate. Așadar, susține că... nu indică o neconformitate..., ci invocă exclusiv aspecte de formă, în condițiile în care oferta conține certificate și rapoarte care se coroborează și confirmă îndeplinirea standardelor cerute. In concluzie... solicită respingerea contestației depuse de..., ca fiind neîntemeiată. Prin adresa nr....., înregistrată la Consiliu sub nr...., autoritatea contractantă transmite dosarul achiziției. Prin corespondența înregistrată la CNSC sub nr...., contestatorul... transmite, în dosarul nr...., în original, recipisa de consemnare a cauțiunii nr.... din..., în cuantum de..., eliberată de... Iași. Prin corespondența înregistrată la CNSC sub nr...., contestatorul... transmite, în dosarul nr...., în original, recipisa de consemnare a cauțiunii nr.... din..., în cuantum de..., eliberată de.... Prin corespondența înregistrată la CNSC sub nr...., contestatorul... transmite, în dosarul nr...., în original, recipisa de consemnare a cauțiunii nr.... din..., în cuantum de..., eliberată de... Iași. Prin corespondența înregistrată la CNSC sub nr...., contestatorul... transmite, în dosarul nr...., în original, recipisa de consemnare a cauțiunii nr.... din..., în cuantum de..., eliberată de.... Analizând susținerile și documentele depuse la dosarul cauzei, CONSILIUL constată următoarele: ..., în calitate de autoritate contractantă, a organizat procedura simplificată, în vederea atribuirii contractului având ca obiect: „...”. În cauzele care fac obiectul prezentelor dosare conexate, au fost formulate următoarele cereri de intervenție: -în dosarele nr.... și nr...., având ca obiect contestații formulate de... (ofertant situat pe locul 1 și desemnat câștigător), a formulat cereri de intervenție...; -în dosarele nr.... și nr...., având ca obiect contestații formulate de... (ofertant desemnat admisibil, situat pe locul 2 în ierarhia rezultată din aplicarea criteriului de atribuire), a formulat cereri de intervenție... (ofertantul desemnat câștigător). Din analiza cererilor de intervenție anterior menționate, Consiliul reține că toate prezintă natura juridică a unor cereri de intervenție accesorie, deoarece sprijină poziția autorității contractante, fără a solicita desființarea vreunui act emis de aceasta, motiv pentru care, Consiliul Pagina 68 din 73
califică cererile de intervenție drept cereri de intervenție accesorie formulată în favoarea autorității contractante. Având în vedere dispozițiile art. 17 alin. (3) și art. 68 din Legea nr. 101/2016, coroborate cu prevederile art. 61 alin. (3), art. 63, 65 și 67 din Cod proc. civ., dar și faptul că, în cadrul procedurii de atribuire, în cauză, intervenientul solicită, în principal, menținerea deciziei entității contractante, Consiliul admite în principiu cererile de intervenție formulate, astfel cum au fost calificate, iar, în conformitate cu art. 67 din C.p.c., coroborat cu cele ale art. 68 din Legea nr. 101/2016, le va analiza împreună cu contestațiile față de care au fost formulate. Având în vedere prevederile art. 26 alin. (1) din Legea nr. 101/2016,
potrivit
cărora
„Consiliul
se pronunţă mai
întâi asupra excepţiilor de procedură şi de fond (...) iar când constată că acestea sunt întemeiate, nu mai procedează la analiza pe fond a cauzei”, Consiliul urmează a se pronunța, cu întâietate, asupra excepțiilor lipsei de interes, tardivității și inadmisibilității, invocate atât de... cât și de... în cererile de intervenție și asupra excepției tardivității primei contestații formulată de..., invocată de autoritatea contractantă în punctul de vedere. În acest sens, Consiliul reține că prima excepție invocată, din punct de vedere cronologic, se referă la tardivitatea contestației formulată de..., care face obiectul dosarului CNSC nr.... și a fost invocată de... în cererea de intervenție formulată în dosarul nr.... și de autoritatea contractantă în punctul de vedere. În opinia intervenientului și a autorității contractante, prima din cele două contestații formulate de... (respectiv, contestația care face obiectul dosarului nr....) ar fi tardivă, deoarece, a fost transmisă către CNSC ulterior expirării termenului de contestare de 7 zile, calculat de la data publicării raportului procedurii, din care a luat cunoștință contestatorul... despre identitatea ofertei desemnată câștigătoare. În soluționarea excepției tardivității, Consiliul reține că, ulterior luării la cunoștință a punctului de vedere și a cererii de intervenție în care a fost invocată excepția tardivității... a transmis la dosarul cauzei înscrisurile intitulate „punct de vedere la punctul de vedere formulat de...” și „punct de vedere la cererea de intervenție formulată de NGT” (prescurtare de la...), în care solicită respingerea excepției pe motiv că actul atacat nu este raportul procedurii ci refuzul autorității contractante de a-i acorda accesul la dosarul achiziției. Verificând, la rândul său, obiectul contestației formulată de... (dosar nr....), Consiliul reține că, într-adevăr, acesta nu a solicitat, prin capetele de cerere, anularea raportului procedurii publicat în SEAP în fișierul [SCN11...965/...066] 6.Raportul de procedura semnat.pdf în data... și nici a adreselor de comunicare a rezultatului procedurii transmise prin SEAP tot la data... (față de care contestația acestuia, transmisă prin e-mail, la data... ar fi tardivă), ci, a solicitat doar anularea Pagina 69 din 73
adresei nr....., reprezentând refuzul autorității contractante de a-i pune la dispoziție întregul dosar al achiziției publice, față de care contestația este formulată în termenul de 7 zile reglementat la art. 8 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 101/2016. Mai mult, Consiliul reține că toate... din contestația care face obiectul dosarului nr.... vizează doar refuzul accesului la dosarul achiziției, fără nicio mențiune cu privire la posibile neconformități ale ofertei desemnată câștigătoare și fără a solicita anularea rezultatului procedurii. Rezultă că... nu a urmărit, prin contestația care face obiectul dosarului nr...., respingerea ofertei desemnată câștigătoare, câtă vreme la data..., când a transmis contestația către CNSC, era tardiv un astfel de demers, ci, s-a mulțumit doar să obțină o copie a acestei oferte. Consiliul reține că, în principiu, adresa nr..... întrunește condițiile prevăzute la art. 3 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 101/2016 pentru a putea fi considerată act al autorității contractante în sensul art. 2 alin. (1) din același act normativ, fiind un act emis în legătură cu procedura de atribuire. Prin urmare, considerându-se nedreptățit de conținutul adresei nr........ are dreptul legal, prevăzut la art. 2 alin. (1) din Legea nr. 101/2016, de a solicita remedierea acestuia. Or, din aceste motive, contestația care face obiectul dosarului nr.... nu poate fi considerată tardivă, câtă vreme... a solicitat în termenul legal de 7 zile, remedierea adresei nr..... în sensul studierii dosarului achiziției. Urmare a acestei constatări, Consiliul a oferit... și... ocazia de a demonstra caracterul confidențial al ofertelor și prejudiciul care ar putea fi produs urmare a dezvăluirii informațiilor declarate confidențiale, a analizat răspunsurile și, constatând faptul că niciunul din cei 2 ofertanți nu a probat caracterul confidențial și nici prejudiciul prezumat, a pus la dispoziția ambilor ofertanți întregul dosar al achiziției publice. Pentru a dispune astfel, Consiliul a luat în considerare că certificatele de înregistrare a mărcilor la... pentru... și la Oficiul de Stat pentru Invenții și Mărci nu probează caracterul confidențial al înscrisurilor din oferte ci doar dreptul exclusiv al deținătorilor de a aplica pe înscrisurile emise anumite sigle/simboluri/ însemne iar contractele/acordurile invocate conțin clauze generale cu privire la confidențialitatea relațiilor comerciale dintre respectivii operatori economici, fără a reieși din acestea, în concret, de ce acele informații sunt confidențiale, dincolo de convenția părților, în sensul unei confidențialități de plano. În acest sens, s-a pronunțat și... în Hotărârea nr....25/..., pronunțată în dosarul nr....: „(...) Restricționarea accesului la dosarul achiziției publice pentru motive de confidențialitate este o excepție de la principiul transparenței Pagina 70 din 73
procedurii de atribuire și, ca orice excepție, este de strictă interpretare și aplicare. Curtea apreciază, în raport de aceste considerente de ordin teoretic grefate pe situația dedusă judecății, că refuzul de a acorda petentei B. ### ### S.R.L. acces la documentele depuse în procedură de către ofertantul declarat câștigător pentru lotul 14, ### ####S.R.L., refuz întemeiat exclusiv pe clauza de confidențialitate din contractul de furnizare încheiat între aceasta și urmă și vânzătorul produsului ofertat, este o încălcare a dreptului petentei la o cale de atac efectivă. (...) Declarația de confidențialitate bazată exclusiv pe clauza din capitolul... din contractul de furnizare în care ### ####S.R.L. are calitatea de cumpărător („Toate fișele tehnice, proiectele care conțin specificarea compoziției materialelor tratamentului, structurii și care conțin, de asemenea, structura mecanică, distribuția 3D a profilului sunt strict confidențiale, iar cumpărătorul nu are voie să le prezinte unei terțe companii care activează în același sector”) nu este suficientă în sine pentru a dovedi caracterul confidențial al informațiilor din oferta acestui operator economic, cât timp nu se arată, în concret, de ce acele informații sunt confidențiale, dincolo de convenția părților în sensul unei confidențialități de plano. Un raționament contrar ar presupune ca prin simplul acord de voință al părților unui acord de furnizare a unor produse ce urmează a fi ofertate într-o procedură ulterioară de atribuire să fie golite de conținut dispozițiile art. 57 alin. 1 din Legea nr. 98/2016 și să fie anihilat dreptul altor participanți la procedura de atribuie la o cale efectivă de atac, în cadrul căreia să poată invoca, dacă este cazul, nereguli ale ofertelor însoțite de o asemenea declarație de confidențialitate. Contractul este legea părților, însă nu poate produce efecte și dincolo de limitele convenției lor, în lipsa unor elemente obiective care să permită identificarea informațiilor confidențiale și să demonstreze încadrarea lor în categoriile expres prevăzute de Legea nr. 98/2016 ori de alte legi speciale, care instituie un anume regim de confidențialitate. Cât timp ofertantul #### ####S.R.L. a optat pentru a participa la procedura de achiziție (...), acesta are obligația de a demonstra, distinct de clauza din contractul de furnizare cu vânzătorul din ###, caracterul confidențial al informațiilor din oferta sa (...)”. Pe cale de consecință, Consiliul va respinge, ca rămasă fără obiect, contestația formulată de... cu privire la adresa nr...... Ulterior studierii dosarului cauzei... a formulat concluzii scrise prin care
evidențiat
pretinse
neconformități
ale
ofertei desemnată câștigătoare, cât și contestația care face obiectul dosarului nr...., în care a reluat aceste critici. Or, câtă vreme... nu s-a încadrat în termenul de 7 zile de la publicarea raportului procedurii cu prima contestație formulată, cu atât mai puțin s-ar putea încadra în acest termen prin concluziile scrise sau prin cea de a doua contestație. Pagina 71 din 73
Eventuala remediere a raportului procedurii putea fi solicitată printr-o contestație formulată cel târziu în data..., când s-a împlinit termenul de 7 zile, reglementat la art. 8 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 101/2016
raportat
la
data...
când a
fost
publicat
în SEAP raportul procedurii și au fost transmise adresele de comunicare a rezultatului procedurii. Faptul că... a luat cunoștință de conținutul ofertei desemnată câștigătoare doar cu ocazia studierii dosarului cauzei la CNSC nu este de natură să îl repună pe acesta în termenul de contestare a raportului procedurii din..., pe care aceasta nu l-a contestat de la bun început și nici nu a intenționat să îl conteste potrivit propriilor susțineri. În acest sens, Consiliul reține că, în cererea de intervenție formulată în dosarul nr....... solicită respingerea contestației formulată de... ca lipsită de interes, deoarece, raportul procedurii îi este favorabil acestuia din urmă (exprimarea aparține...)..., prin contestația care face obiectul dosarului nr....... nu a contestat rezultatul procedurii ci doar refuzul accesului la dosarul achiziției. În fine, Consiliul apreciază că... este pe deplin conștient de tardivitatea criticilor privind raportul procedurii din... în care a fost desemnată câștigătoare... (atât cele din concluziile scrise formulate în dosarul nr.... cât și cele din contestația care face obiectul dosarului nr....), având în vedere faptul că, în niciunul din aceste înscrisuri nu a solicitat anularea raportului procedurii, ci, doar a formulat critici privind pretinsa neconformitate a ofertei..., fără să solicite remedierea actelor în care a fost consemnată aceasta (raportul procedurii și adresele de comunicare a rezultatului procedurii din data...). Având în vedere considerentele reținute anterior, Consiliul urmează să respingă, ca inadmisibile, în temeiul art. 21 alin. (3) din Legea nr. 101/2016, concluziile scrise formulate de... în dosarul nr.... și, ca tardivă, contestația formulată de..., care face obiectul dosarului nr..... Pe cale de consecință, Consiliul reține că, astfel cum susține, în mod corect... în cererea de intervenție depusă în dosarul nr......., a cărui ofertă a fost desemnată câștigătoare, nu ar putea obține niciun avantaj din eventuala respingere a ofertei... situată pe locul 2, situație în care, contestațiile formulate de... cu privire la oferta... urmează a fi respinse, ca lipsite de interes. Pentru considerentele anterior expuse, în temeiul dispozițiilor art. 26 alin. (1) și (6) din Legea nr. 101/2016 cu modificările și completările ulterioare, Consiliul va respinge ca rămasă fără obiect contestația formulată de... în cadrul dosarului nr...., ca tardivă contestația formulată de... în cadrul dosarului nr.... și ca lipsite de interes contestațiile formulate de..., toate în contradictoriu cu autoritatea contractantă.... Pe cale de consecință, Consiliul va admite cererile de intervenție formulate de... și.... Pagina 72 din 73
Pentru aceste motive în baza documentelor depuse de părți, CONSILIUL NAȚIONAL DE SOLUȚIONARE A CONTESTAȚIILOR DECIDE: Respinge, ca rămasă fără obiect, contestația formulată de... în cadrul dosarului nr...., ca tardivă contestația formulată de... în cadrul dosarului nr.... și ca lipsite de interes contestațiile formulate de..., toate în contradictoriu cu autoritatea contractantă.... Pe cale de consecință, admite cererile de intervenție formulate de... și.... Obligatorie. Împotriva prezentei decizii se poate formula plângere în termen de 10 zile de la comunicare. Complet de soluționare a contestațiilor în domeniul achizițiilor publice: Consilier de soluționare ... ... ... Consilier de soluționare ... Redactat practicaua deciziei ... ... în 5 (cinci) exemplare originale, conține 76 (șaptezecișișase) pagini. Pagina 73 din 73
Legăturile se bazează pe coduri CPV sau critici comune din buletin. Verificați faptele și motivarea fiecărui document.