AchiziaBibliotecă
Instrumentele Achizia
Aspect

Document CNSC

Decizie CNSC 1292/2025

GENERAL SECURITY SRL în contradictoriu cu COMUNA BIHARIA

Decizia CNSC nr. 1292/C9/1262 din 12.05.2025

Link permanent

Identificare și pasaje din sursă

Decizia CNSC nr. 1292/C9/1262 din 12.05.2025

Data din document
2025-05-12
Complet
C9

Obiectul procedurii

având ca obiect Realizarea lucrărilor de montare, instalare, furnizarea și punerea în funcțiune a 8 (opt) stații de reîncărcare pentru vehicule electrice în cadrul obiectivului ‟Stații de reîncărcare pentru vehicule electrice în comuna Biharia, județul Bihor‟, cod CPV 45255400-3 Lucrări de montaj (Rev.2) de COMUNA BIHARIA (PRIMĂRIA COMUNEI BIHARIA), cu sediul în Comuna Biharia, str. Cetății nr. 12, județul Bihor, în calitate de autoritate contractantă, contestatoarea a solicitat: pe fondul cauzei, în principal: obligarea autorității contractante la luarea măsurilor de remediere, constând în eliminarea/modificarea unor cerințe și specificații tehnice din documentele achiziției și din fișa de date, în temeiul prevederilor art. 26 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 101/2016, în sensul arătat în considerente; obligarea autorității contractante la stabilirea unui nou termen-limită pentru depunerea ofertelor; în subsidiar, în măsura în care nu este posibilă luarea măsurilor de remediere, anular…
Verifică pasajul în context →

Soluția, din document

În temeiul art. 26 alin. (2) și (5) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, pentru considerentele evocate în motivarea prezentei, admite, în parte, contestația formulată de General Security SRL, în contradictoriu cu Comuna Biharia, și obligă autoritatea contractantă la modificarea documentației de atribuire în privința modalității și condițiilor de plată și a cerinței privind experiența similară, cu respectarea celor din motivare, a documentației de atribuire și dispozițiilor legale în materia achizițiilor publice. Modificările vor fi efectuate în termen de 10 zile de la primirea deciziei și vor fi aduse la cunoștința operatorilor economici în cadrul aceluiași termen, prin publicarea lor în SEAP. Autoritatea contract…
Verifică pasajul în context →

Extrase din documentele asociate, fără completări sau interpretare juridică. Anonimizarea sursei este păstrată.

Decizie 1292/2025

Decizie CNSC
An dosar: 2025Înregistrare: 24050Data înregistrării: 2025-04-14
ContestatorGENERAL SECURITY SRLCUI 11160619
Autoritate contractantăCOMUNA BIHARIACUI 4820305

2025_1292_2025_Decizie_1292.pdf, BO2025_1292_2025_BO2025_1292.pdf

Document publicat în registru

PDF CNSC

Text extras automat; verificați forma originală în PDF.

Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.

Citește textul integral · 3.914 caractere
§ 1

În conformitate cu prevederile art. 14 alin. (2) și ale art. 27 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, Consiliul adoptă următoarea DECIZIE Nr. 1292/C9/1262 Data: 12.05.2025 Prin contestația nr. 241/11.04.2025, înregistrată la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor sub nr. 24050/14.04.2025, depusă de GENERAL SECURITY SRL, cu sediul în Cluj-Napoca, Piața 1 Mai nr. 4-5, județul Cluj, înmatriculată la Registrul Comerțului de pe lângă Tribunalul Cluj sub nr. J12/1732/1998, având CUI RO11160619, reprezentată de Dan Bogoș, ADMINISTRATOR, privind procedura simplificată organizată în vederea atribuirii contractului având ca obiect Realizarea lucrărilor de montare, instalare, furnizarea și punerea în funcțiune a 8 (opt) stații de reîncărcare pentru vehicule electrice în cadrul obiectivului ‟Stații de reîncărcare pentru vehicule electrice în comuna Biharia, județul Bihor‟, cod CPV 45255400-3 Lucrări de montaj (Rev.2) de COMUNA BIHARIA (PRIMĂRIA COMUNEI BIHARIA), cu sediul în Comuna Biharia, str. Cetății nr. 12, județul Bihor, în calitate de autoritate contractantă, contestatoarea a solicitat: pe fondul cauzei, în principal: obligarea autorității contractante la luarea măsurilor de remediere, constând în eliminarea/modificarea unor cerințe și specificații tehnice din documentele achiziției și din fișa de date, în temeiul prevederilor art. 26 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 101/2016, în sensul arătat în considerente; obligarea autorității contractante la stabilirea unui nou termen-limită pentru depunerea ofertelor; în subsidiar, în măsura în care nu este posibilă luarea măsurilor de remediere, anularea procedurii. În temeiul art. 22 și 23 din Legea nr. 101/2016 a solicitat suspendarea procedurii. Prin Încheierea nr. 1427/C9/1262/16.04.2025, Consiliul a respins, ca rămasă fără obiect, cererea de suspendare a procedurii de atribuire formulată. Pentru aceste motive, în baza legii și a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DECIDE: Pagina 1 din 2

§ 2

În temeiul art. 26 alin. (2) și (5) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, pentru considerentele evocate în motivarea prezentei, admite, în parte, contestația formulată de General Security SRL, în contradictoriu cu Comuna Biharia, și obligă autoritatea contractantă la modificarea documentației de atribuire în privința modalității și condițiilor de plată și a cerinței privind experiența similară, cu respectarea celor din motivare, a documentației de atribuire și dispozițiilor legale în materia achizițiilor publice. Modificările vor fi efectuate în termen de 10 zile de la primirea deciziei și vor fi aduse la cunoștința operatorilor economici în cadrul aceluiași termen, prin publicarea lor în SEAP. Autoritatea contractantă va stabili o nouă dată limită pentru depunerea ofertelor. În temeiul art. 26 alin. (6) din lege, respinge, ca nefondate, celelalte solicitări formulate în cadrul contestației, inclusiv solicitarea de anularea procedurii. Prezenta decizie este obligatorie pentru părțile cauzei potrivit dispozițiilor art. 28 alin. (1) din Legea nr. 101/2016, cu modificările și completările ulterioare. Împotriva prezentei decizii se poate formula plângere, în termen de 10 zile de la comunicare pentru părțile cauzei, respectiv de la data luării la cunoștință de către alte persoane vătămate, în temeiul art. 29 din Legea nr. 101/2016. Pagina 2 din 2

Motivare publicată în buletin

PDF CNSC

Text extras automat; verificați forma originală în PDF.

Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.

Citește textul integral · 51.597 caractere
§ 1

În conformitate cu prevederile art. 14 alin. (2) și ale art. 27 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, Consiliul adoptă următoarea DECIZIE Nr. ... Data: ... Prin contestația nr. 241/11.04.2025, înregistrată la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor sub nr. 24050/14.04.2025, depusă de ... SRL, cu sediul în ..., înmatriculată la Registrul Comerțului de pe lângă Tribunalul Cluj sub nr. ..., având CUI RO..., reprezentată de ..., ADMINISTRATOR, privind procedura simplificată organizată în vederea atribuirii contractului având ca obiect Realizarea lucrărilor de montare, instalare, furnizarea și punerea în funcțiune a 8 (opt) stații de reîncărcare pentru vehicule electrice în cadrul obiectivului ‟Stații de reîncărcare pentru vehicule electrice în comuna ..., județul ...‟, cod CPV 45255400-3 Lucrări de montaj (Rev.2) de COMUNA ... (PRIMĂRIA COMUNEI ...), cu sediul în ..., în calitate de autoritate contractantă, contestatoarea a solicitat: pe fondul cauzei, în principal: obligarea autorității contractante la luarea măsurilor de remediere, constând în eliminarea/modificarea unor cerințe și specificații tehnice din documentele achiziției și din fișa de date, în temeiul prevederilor art. 26 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 101/2016, în sensul arătat în considerente; obligarea autorității contractante la stabilirea unui nou termen-limită pentru depunerea ofertelor; în subsidiar, în măsura în care nu este posibilă luarea măsurilor de remediere, anularea procedurii. În temeiul art. 22 și 23 din Legea nr. 101/2016 a solicitat suspendarea procedurii. Prin Încheierea nr. 1427/C9/.../16.04.2025, Consiliul a respins, ca rămasă fără obiect, cererea de suspendare a procedurii de atribuire formulată. CONSILIUL NAȚIONAL DE SOLUȚIONARE A CONTESTAȚIILOR, asupra cauzei de față, constată următoarele: Consiliul a fost legal sesizat și este competent, potrivit dispozițiilor art. 12 alin. (1) din Legea nr. 101/2016, să soluționeze contestația de față, prin care ... SRL critică unele prevederi ale documentației de atribuire. Pagina 1 din 18

§ 2

Consideră că cerințele documentației de atribuire încalcă principiile tratamentului egal și îngrădesc accesul prin restrângerea nepermisă a concurenței. Invocă încălcarea art. 49 alin. (1), art. 50 alin. (1) și (2), art. 155 alin. (6) din Legea nr. 98/2016. Documentația de atribuire, în maniera configurată de autoritatea contractantă, este restrictivă în sensul că poate fi îndeplinită doar de un număr limitat de operatori economici, observându-se intenția de preferențiere a produsului ofertat, prin reglementarea nejustificată a unor cerințe care nu urmăresc satisfacerea unui interes legitim tehnic. Contestatoarea solicită eliminarea specificațiilor constructive, respectiv a dimensiunilor stațiilor de reîncărcare. Arată că, în fișa tehnică a celor două stații de încărcare, proiectantul ... SRL care participă activ împreună cu un grup de firme la ofertarea stațiilor de încărcare în programele AFM și PNRR, introduce în mod intenționat anumite dimensiuni le stațiilor de încărcare. Deoarece participă împreună cu ... care comercializează exact stații de încărcare cu dimensiunile impuse, contestatoarea consideră acest fapt o favorizare vădită a unui operator economic. În concret, în fișa tehnică prezentată de către proiectant, se specifică dimensiunile celor două modele de stații de încărcare. Contestatoarea afirmă că nu există nicio restricție de înălțime în respectiva locație sau de impunere a unei dimensiuni constructive limitative. Mai mult, prin ghidul achiziției se stabilește foarte clar modalitatea posibilă de amplasare a stațiilor de încărcare, amplasare care nu duce sub nicio formă la limitarea dimensiunilor stațiilor în special pe înălțimea lor sau a greutății lor. În proiectul tehnic, postamentul de beton necesar montării stațiilor de încărcare este de: 90cm/75 cm, respectiv 90 cm/60 cm. Lățimea postamentului este de 90 cm la ambele stații. În condițiile în care sunt trecute în proiect inclusiv locul de acces al cablurilor și locul de ancorare, este evident că proiectantul impune un anumit tip de stație de care să poată beneficia doar firma colaboratoare .... Având în vedere că inclusiv postamentul permite amplasarea unei stații de încărcare de dimensiuni mult mai mari, impunerea unei dimensiuni este abuzivă. Dimensiunile stației sunt caracteristici constructive și nu țin de necesitatea achizitoarei de a avea o anumită dimensiune a stației impusă de către o anumită condiție de amplasament. Prin proiect, compania ... în calitate de proiectant, nu poate impune autorității un anumit produs sau anumite specificații a stațiilor specificații care în cazul acesta nu țin de funcționalitatea stației de încărcare. În documentația de atribuire se specifică respectarea fișei tehnice avansată de către proiectant, acesta impunând o dimensiune exactă a stației de încărcare, ceea ce constituie o restricție nejustificată la libera concurență. Pagina 2 din 18

§ 3

Performanța unei stații nu stă în dimensiunea acesteia. Impunerea strictă a dimensiunilor conturează un mediu de concurență viciat, care poate duce la excluderea unor ofertanți valoroşi. Solicită eliminarea dimensiunilor impuse de către proiectant sau acceptarea unor stații de dimensiuni care să se încadreze în marja de 10% mai mare, marjă permisă de altfel și de soclul proiectat. De asemenea, susține că, în fișa tehnică proiectantul impune cerințe care sunt în afara standardelor dictate de ANRE referitoare la alimentarea stațiilor de încărcare În condițiile în care standardul național impune ca tensiunea de rețea este de 400+/-10%. Impunerea unor specificații altele decât cele acceptate în rețeaua națională constituie din nou cerințe abuzivă. Solicită modificarea cerințelor respectând standardele de electroalimentare din România stabilite de către ANRE. Impunerea în fișa tehnică a materialului sau combinațiilor de materiale este din nou o cerință abuzivă Material carcasa stație: structura aluminiu sau otel inoxidabil carcasa de otel galvanizat vopsit în camp electrostatic Conform descrierii stațiilor, acestea trebuie să îndeplinească standardele IK10 și IP54, așadar, impunerea unor materiale altele decât cele care asigură respectarea acestor cerințe de standard este una abuzivă. Oricare ar fi materialele de fabricație, dacă stațiile corespund unei protecții la intemperii min. IP 54 și vandalism IK10, acestea sunt conforme cu standardele relevante. Specificațiile de material nu reprezintă cerințe de performanță sau funcționate a stațiilor ce se doresc a fi achiziționate, astfel cum statuează prevederile art. 156 alin. (1) din Legea nr. 98/2016 că trebuie elaborate specificațiile tehnice, ci descriu caracteristici constructive, contravenind, prin urmare, dispozițiilor art. 156 alin. (2) din Legea nr. 98/2016. Solicită autorității contractante să se limiteze doar la formularea acelor specificații tehnice prin care să fie descrisă obiectiv necesitatea sa, astfel încât să nu fie restricționată concurența prin includerea unui detaliu și mai restrictiv ca în caietul de sarcini. În concluzie, solicită înlăturarea din F5 a specificațiilor de material sau modificarea lor în "materiale care sa asigure standardul IP54 respectiv IK10 a stației". Pagina 3 din 18

§ 4

O altă cerință considerată abuzivă este: Echipată cu display TFT - touch screen antivandal minim 7‟ poziționat intre 0,9 m și 1,3 m înălțime, pentru a fi accesibil Impunerea unui anume tip de display TFT în condițiile în care acest model de ecran tactil este depășit tehnologic este abuzivă. Solicită eliminarea tipului de ecran TFT sau admiterea și a modelelor LCD sau LED. Tot în fișa tehnică se solicită ca stațiile sa dispună de un protocol de comunicație OCPP 1.6J. și acest lucru trebuind certificat prin certificate versiunea min 1.6J Având în vedere că există un exod de stații de încărcare importate din China care nu respectă cerințele acestui protocol dar există declarații de conformitate că acestea dețin acest protocol, și luând în considerare că doar organizația profesională OCA (Open Charge Alliance) poate elibera un certificat care atestă conformitatea acestei dotări, solicită ca autoritatea contractantă să clarifice nivelul de certificare de care are nevoie. În fișa tehnică se cer să fie prezentate certificatele de conformitate conform următoarelor cerințe: Stațiile vor îndeplini cerințele standardului IEC 61851. Se va prezenta certificat/atestat de conformitate IEC61851-1 Standardul 62196 este un standard internațional care reglementează conectorii pentru încărcarea vehiculelor electrice. Standardul solicitat IEC62196-1/-2 nu există. Acesta este un standard inventat. Solicită corectarea standardelor solicitate. În fișele tehnice se specifică faptul că ecranele și carcasele trebuie să aibă rezistență la impact IK10, dar se solicită doar certificarea carcasei, care este evident că are aceste caracteristici, fiind metalică. Se vor prezenta rapoarte de testare care sa ateste conformitatea cu cerințele impuse pentru IP, IK-carcasa EMC directive 2014/30/EU și LVD directive 2014/35/EU Deoarece această caracteristică nu poate fi dovedită printr-o declarație de conformitate, fiind rezultatul unui raport de testare, solicită autorității să clarifice certificarea IK10 a ecranului tactil, testare efectuată pe echipamentul solicitat și ofertat. Menționează că declarația oricărui producător nu reprezintă o dovadă a rezistenței solicitate, decât în cazul în care se face în urma unor rapoarte de testare efectuate de companii specializate. Solicită modificarea clauzei 21.1 din modelul de contract și a cap. 16. Modalități de plata din caietul de sarcini: 21. Modalități de plată 21.1. (1) Achizitorul are obligația de a efectua plata către executant în termen de 5 zile lucratoare de la data la care finantatorul vireaza banii către UAT. în Pagina 4 din 18

§ 5

21.1 Termenul de plată, după recepția integrală finală şi fără obiecțiuni a produselor, este în termen de maximum 30 de zile de la primirea şi înregistrarea facturii. Solicită acest lucru deoarece, prin formularea acestei clauze din modelul de contract, s-a condiționat plata facturilor de o terță parte, străină de contract, "finanțatorul- AFM". Această clauză este inechitabilă, întrucât nu prevede un termen concret de plată a facturii (perioada de gratie invocată nu este cuantificată în zile), respectiv la un număr minim de 30 zile calendaristice prevăzute la art. 3 alin. (3) lit. a) din Legea nr. 72/2013 sau maximum 60 zile calendaristice prevăzute la art. 5 din acelaşi act normativ. În cadrul cerințelor privind experiența similară se solicită: 1. Experienta similara în "Realizari de lucrări similare" Ofertantul (Operator Economic individual sau asociere de Operatori Economici) dovedeste ca: a realizat în ultimii 5 ani, lucrări similare cu cele care fac obiectul contractului care se atribuie prin prezenta procedura și /sau lucrări de aceeasi natura și complexitate și/sau superioare din punct de vedere al complexitatii și/sau scopului, cu o valoare totala fără TVA mai mare sau celpuțin egala cu: 1.300.000,00 lei fără TVA, la nivelul a minim 1 - maxim 3 contracte, indiferent dacă beneficiarii sunt autorități contractante sau clienți privați. Având în vedere obiectul declarat al contractului și ponderea valorică a stațiilor de încărcare, solicită modificarea cerinței de experiență similară, incluzând similaritatea în ceea ce privește contractul de achiziții în: Prin furnizări de produse similare autoritatea contractantă ințelege: furnizarea instalarea și montajul de stații de incărcare/reîncărcare pentru vehicule electrice și/sau furnizarea altor produse similare superioare din punct de vedere al complexitatii și/sau scopului. Ofertantul (Operator Economic individual sau asociere de Operatori Economici) dovedeste ca: a realizat în ultimii 5 ani, lucrări similare cu cele care fac obiectul contractului care se atribuie prin prezenta procedura, respectiv: inclusiv furnizarea instalarea și montajul de stații de incărcare/reîncărcare pentru vehicule electrice și /sau lucrări de aceeasi natura și complexitate și/sau superioare din punct de vedere al complexitatii și/sau scopului, cu o valoare totala fără TVA mai mare sau cel puțin egala cu: 1.300.000,00 lei fără TVA, la nivelul a minim 1 - maxim 3 contracte, indiferent dacă beneficiarii sunt autorități contractante sau clienți privați. În subsidiar, în conformitate cu dispozițiile art. 26 alin. (2) pct. c) și alin. (7) din Legea nr. 101/2016, dacă nu este posibilă remedierea documentației atacate, solicită anularea procedurii de atribuire. Prin adresa nr. 7276/22.04.2025, înregistrată la Consiliu sub nr. 25894/23.04.2025, Comuna ... (Primăria Comunei ...) formulează punctul său de vedere, prin care solicită respingerea contestației depusă de ... SRL. Pagina 5 din 18

§ 6

Referitor la cerințele privind specificațiile constructive, arată că, în documentația de atribuire sunt indicate dimensiuni maximale, iar nu exacte, astfel cum în mod eronat a reținut contestatoarea. Pentru a cenzura caracteristicile tehnice stabilite de autoritatea contractantă, aşa cum solicită contestatoarea, este necesar a se stabili dacă există create premisele unor anumite condiții restrictive, nejustificate şi nelegale ce pot împiedica o concurență efectivă între operatorii economici, precum şi dacă anumite specificații stabilite de achizitoare nu contribuie la descrierea, în mod obiectiv, a produsului astfel încât să corespundă necesității acesteia. Prin urmare, contestatoarea, în susținerea demersurilor sale la Consiliu, are obligația de a proba caracterul restrictiv al cerințelor criticate, prin prezentarea unor mijloace de probă pertinente şi concludente, fiind pe deplin aplicabile în acest caz prevederile art. 249 din Codul de procedură civilă. În consecință, în evaluarea temeiniciei cererilor adresate Consiliului, trebuie avut în vedere faptul că ele trebuie justificate şi probate obiectiv, cu dovada fermă a caracterului restrictiv, simpla pretindere a necesității modificării lor şi simpla afirmație că restricționează concurența nefiind suficiente pentru a conchide asupra nelegalității actului atacat. În egală măsură, în stabilirea legalității actului atacat al autorității contractante va fi avută în vedere şi proba pe care achizitoarea o realizează cu privire la legătura obiectivă de cauzalitate şi dependența dintre specificația criticată şi nevoia sa de achiziție. Afirmația contestatoarei în niciunul dintre documentele licitatiei, nu se detaliaza vreo impunere, constrangere legata de dimensiunile locului de amplasament este falsă, pentru că suprafețele sunt limitate, autoritatea având intabulate pentru acest proiect dimensiuni limitate pentru fiecare locație. În plus, creșterea în dimensiuni a stațiilor duce la creșterea greutății acestora. Greutatea și dimensiunile limită luate în considerare la dimensionarea fundațiilor sunt cele maxime prezentate în fișele tehnice. Dimensionarea fundațiilor este realizată în concordanță cu dimensiunile și greutatea stațiilor și admiterea creșterii acestora cu 10% ar putea crea probleme de stabilitate în perioada de exploatare. Păstrarea unor rezerve între stație și marginea postamentului are și rolul de a proteja stația de lovituri accidentale și de a permite deschiderea ușii pentru intervenție în cazul în care sunt automobile parcate. Așa cum producătorii de stații își proiectează produsul ținând cont de interesele lor și autoritatea are dreptul de a alege soluțiile care se potrivesc în situațiile impuse de datele din teren. Contestatoarea nu probează faptul că cerințele, astfel cum au fost stabilite cu un caracter maximal, iar nu fixe, ar tinde înspre restricționarea accesului, ci doar susține afirmații cu caracter general. În susținere, invocă decizia Consiliului nr. 3265/C1/3624, 3634 din 18.11.2024. Pagina 6 din 18

§ 7

În ceea ce privește tensiunea de alimentare, arată că tensiunea menționată în caietul de sarcini face referire la tipologiile de stații existente pe piață în momentul realizării studiului. În fișele tehnice disponibile pe internet pentru astfel de stații nu există specificația că tensiunea de alimentare maxim admisă să fie trecută cu toleranța permisă conform normelor ANRE. Astfel, cerința ca tensiunea de alimentare să fie de 400V ±5% nu este restrictivă și nici abuzivă. Contestatoarea nu indică un anumit normativ care să îi susțină cerința, motiv pentru care autoritatea contractantă consideră că informațiile deținute de aceasta pot fi eronate. Dar pentru clarificarea tuturor menționează că: Tensiunea nominală standard admisă pentru rețelele electrice trifazate, deci și pentru alimentarea stațiilor, este de 400V între faze şi 230V între fază şi neutru, cu variații admise în limitele specificate de normativ. Limite admise: tensiunea contractuală Uc situată în plaja ± 5% față de tensiunea nominală. Având în vedere cele de mai sus, autoritatea consideră că nu sunt necesare măsuri de remediere care vor include modificarea tensiunii de le 400V± 5% la 400V ± 10%. Referitor la carcasa și structura stației, apreciază că afirmația de limitare a furnizorilor este și aceasta nefondată. Utilizarea oțelului galvanizat în realizarea structurii în locul aluminiului are ca efect creșterea greutății stației. Astfel, greutatea produsului crește depășind limitele maxime impuse în documentația de atribuire. Utilizarea unor materiale cu caracteristici tehnice superioare nu reprezintă o cerință restrictivă pentru ofertanți. În plus, autoritatea trebuie să ia în considerare utilizarea unor produse noi, moderne și nu a unor soluții depășite tehnic. Proiectele executate cu stații care au carcasa din oțel galvanizat au dovedit în unele situații că nu pot face față acțiunii apei și a soluțiilor saline utilizate pentru deszăpezire. Referitor la oțelul galvanizat, contestatoarea menționează numai că acesta rezistă din punct de vedere al standardului la impact, însă nu ține cont și care este timpul și gradul de corodare în condițiile în care, pe lângă agenții meteo, intervine și acțiunea sării și a soluțiilor saline. În sprijinul celor de mai sus vine și decizia Consiliului nr. 2293/C9/2359 din 13.08.2024. Altfel, în lipsa unor elemente concrete care să ateste caracterul restrictiv al cerinței, mai ales că sarcina probei revine celui ce reclamă (actor incubit probatio), apreciază că nu se impune modificarea cerinței.În ceea ce privește cerința privitoare la echiparea cu display TFT - touch screen antivandal minim 7" pozitionat intre 0,9 m și 1,3 m înălțime, pentru a fi accesibil și persoanelor cu dizabilități, susține că nu se face sub nicio formă dovada restrictivității cerinței și motivul pentru care aceasta este considerată abuzivă. Contestatoarea nu a dovedit că cerința este specifică unui singur producător și că astfel a fost limitată participarea altor companii la procesul de selecție. Altfel, în lipsa unor elemente concrete care să ateste caracterul restrictiv al cerinței, mai Pagina 7 din 18

§ 8

ales că sarcina probei revine celui ce reclamț (actor incubit probatio), apreciază că nu se impune modificarea acesteia. Referitor la protocolul de comunicație, Așa cum se vede și din informațiile solicitate de contestatoare, se dorește clarificarea nivelului de certificare solicitat. Deoarece nu s-a specificat un anumit nivel intermediar, este foarte clar că certificarea trebuie să confirme îndeplinirea tuturor funcțiilor OCPP 1.6 J, deci nivelul de certificare trebuie să fie "full". Vizavi de standardele IEC 62196-1 și IEC 62196-2, arată că este foarte clar că în documentația de atribuire nu este vorba de standardul IEC 62196-1/-2, ci de cele 2 standarde IEC 62196-1 și IEC 62196-2 care se completează unul pe celălalt, cel de al doilea fiind o extensie a primului. Raportat la rezistența la impact a ecranului, producătorul stațiilor certifică stația din punct de vedere al rezistenței la impact ca un întreg și nu analizând componente separate, mai ales dacă acestea sunt elemente cumpărate de acesta de la terți producători. Carcasa stației este zona cea mai expusă loviturilor și este normal ca certificarea IK10 sa fie prezentată. Ecranul constituie o componentă de mici dimensiuni la care riscul de lovitură este mult mai redus și care poate fi ușor înlocuit. Asumarea rezistenței la impact este făcută de producătorul stațiilor în baza certificărilor obținute de la producătorul ecranului, însă pentru autoritate nu este relevantă prezentarea certificării pentru această componentă. În privința termenului de plată, menționează că "acea terță persoană - străină de contract" - finanțatorul AFM, nu este nicidecum străina de contract, având în vedere faptul că suma pentru achitarea facturilor este asigurată de Administrația Fondului de Mediu, finanțatorul proiectului. În lipsa unor fonduri de la bugetul local pentru achitarea facturilor, finanțatorul prevede ca modalitate de plată depunerea facturilor, virarea sumelor solicitate la plată către autoritatea contractantă, urmând ca autoritatea să achite mai departe către executant. Cu privire la experiența similară, autoritatea contractantă afirmă că, în baza art. 9 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 va adopta măsuri de remediere printr-o clarificare din oficiu: 1. Experienta similara în "Realizari de lucrari similare‟ Ofertantul (Operator Economic individual sau asociere de Operatori Economici) dovedeste ca: a realizat în ultimii 5 ani, lucrari similare cu cele care fac obiectul contractului care se atribuie prin prezenta procedura și /sau lucrari de aceeasi natura și complexitate și/sau superioare din punct de vedere al complexitatii și/sau scopului, cu o valoare totala fără TVA mai mare sau cel putin egala cu: 1.300.000,00 lei fără TVA, la nivelul a minim 1 - maxim 3 contracte, indiferent dacă beneficiarii sunt autorități contractante sau clienți privați. Pentru scopul prezentei proceduri: Pagina 8 din 18

§ 9

2. Perioada de referinta - respectiv ultimii 5 ani - va fi întotdeauna calculata în sens invers pornind de la data comunicata în anuntul de participare (publicat la initierea procedurii) ca fiind termenul limita de depunere a Ofertei. În cazul în care autoritatea contractanta va decala termenul limita de depunere a ofertei, limita inferioara a perioadei de 5 ani se extinde cu perioada de timp aferenta decalarii, urmând a fi considerata îndeplinita cerinta pentru toti operatorii care au prezentat dovada finalizarii contractului de experienta similara în intervalul de timp nou rezultat 3. Prin contracte de lucrari similare se intelege: lucrari de construire și/sau modernizare și/sau reabilitare și/sau furnizare instalare stații de reancarcare care sa fi cuprins și realizarea instalatiei de utilizare pentru vehicule electrice. Celelalte informații care se regăsesc în secțiunea III.1.3.a) Capacitatea tehnică și/sau profesională și din documentul "Instrucțiuni pentru ofertanți" secțiunea "9 Mențiuni privind experiența similară", rămân nemodificate. Așadar, solicită respingerea contestației formulate de societatea ... și continuarea procedurii. Documentele necesare soluționării cauzei au fost transmise pe suport electronic, prin adresa nr. 7276/22.04.2025, înregistrată la Consiliu sub nr. 26368/24.04.2025. Din examinarea materialului probator administrat, aflat la dosarul cauzei, Consiliul reține următoarele: În vederea atribuirii contractului având ca obiect Realizarea lucrărilor de montare, instalare, furnizarea și punerea în funcțiune a 8 (opt) stații de reîncărcare pentru vehicule electrice în cadrul obiectivului „Stații de reîncărcare pentru vehicule electrice în comuna ..., județul ...‟, cod CPV 45255400-3 Lucrări de montaj (Rev.2), COMUNA ... (PRIMĂRIA COMUNEI ...), în calitate de autoritate contractantă, a inițiat procedura simplificată, prin publicarea în SEAP a anunțului de participare simplificat nr. SCN.../ 04.04.2025. Din informațiile anunțului de participare simplificat amintit, s-a reținut că valoarea estimată a contractului de lucrări este 1.349.155,37 lei, fără TVA, criteriul de atribuire este cel mai bun raport calitate-preț, iar data limită de depunere a ofertelor a fost stabilită pentru 24.04.2025, ora 15:00. Nemulțumită fiind de unele prevederi ale documentației de atribuire, ... SRL a depus contestația în analiză, solicitând cele precizate în partea introductivă a deciziei. Contestatoarea a constituit cauțiunea în sumă de 26983,11 lei, conform art. 611 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 101/2016, fiind depusă la dosar recipisa de consemnare nr. 211223463/1, eliberată de CEC Bank – Sucursala Cluj, la data de 15.04.2025. Trecând la soluționarea contestației, Consiliul constată că aceasta este îndreptată împotriva documentației de atribuire, apreciind că anumite specificații tehnice sunt restrictive. Pagina 9 din 18

§ 10

În soluționare, Consiliul se va raporta la următoarele dispoziții legale privind achizițiile publice: din Legea nr. 98/2016: - art. 3 alin. (1) lit. rr) - specificațiile tehnice reprezintă cerințe, prescripții, caracteristici de natură tehnică ce permit fiecărui produs, serviciu sau lucrare să fie descris, în mod obiectiv, într-o manieră corespunzătoare îndeplinirii necesității autorității contractante; - art. 154 - Autoritatea contractantă are obligația de a elabora documentația de atribuire care conține toate informațiile necesare pentru a asigura operatorilor economici o informare completă, corectă și precisă cu privire la cerințele achiziției, obiectul contractului și modul de desfășurare a procedurii de atribuire; - art. 155 alin. (6) - Specificațiile tehnice trebuie să permită tuturor operatorilor economici accesul egal la procedura de atribuire și nu trebuie să aibă ca efect introducerea unor obstacole nejustificate față de asigurarea unei concurențe efective între operatorii economici; - 156 alin. (2) – Cu excepția cazului în care acest lucru este justificat de obiectul contractului, specificațiile tehnice nu precizează un anumit producător, o anumită origine sau un anumit procedeu care caracterizează produsele sau serviciile furnizate de un anumit operator economic și nici nu se referă la mărci, brevete, tipuri, la o origine sau la o producție specifică, care ar avea ca efect favorizarea sau eliminarea anumitor operatori economici sau produse. din normele metodologice aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 395/2016: - art. 20 alin. (10) - Caietul de sarcini conține, în mod obligatoriu, specificații tehnice care reprezintă cerințe, prescripții, caracteristici de natură tehnică ce permit fiecărui produs, serviciu sau lucrare să fie descris, în mod obiectiv, astfel încât să corespundă necesității autorității contractante”. Astfel, raportat la prevederile legale anterior menționate, Consiliul reține că documentația de atribuire trebuie să conțină toate informațiile necesare operatorilor economici interesați de participarea la procedura de atribuire cu privire la cerințele achiziției și modul de desfășurare a acesteia, iar prevederile documentației de atribuire nu trebuie să restricționeze, în mod nejustificat, participarea operatorilor economici interesați la procedura de atribuire. Prin urmare, necesitatea sau oportunitatea achiziționării de produse de o anumită performanță, precum și caracteristicile tehnice impuse pentru acestea, sunt stabilite de fiecare autoritate contractantă în parte, în funcție de necesitățile obiective și prioritățile comunicate de compartimentele din cadrul său, însă îi revine acesteia obligația de a justifica atât oportunitatea inițierii procedurii de atribuire cât și stabilirea specificațiilor tehnice. Drepturile autorităților contractante la care s-a făcut referire mai sus trebuie exercitate cu bună credință, iar nu cu scopul de a limita sau restricționa accesul la procedură, de natură a restrânge concurența între agenții economici, întrucât s-ar aduce atingere principiilor care stau la baza atribuirii contractului de achiziție publică – nediscriminarea și tratamentul egal. Pe de altă parte, Consiliul are în vedere că prevederile legale aplicabile în materia achizițiilor publice nu obligă autoritatea contractantă să accepte produse care nu corespund necesităților sale, astfel că acesta Pagina 10 din 18

§ 11

nu poate fi sancționată pentru refuzul de a nu aduce modificări cerințelor tehnice ori altor prevederi ale documentației, atâta timp cât acestea îi satisfac interesele, achizitoarea fiind singura în măsură să-și stabilească propriile necesități, orice achiziție care nu ar conduce la satisfacerea în mod deplin a nevoilor sale reprezentând o folosire ineficientă a fondurilor. Așadar, modificarea sau cenzurarea caracteristicilor tehnice solicitate poate face obiectul contestării de către operatorii economici interesați în situația încălcării de către autoritate a ipotezelor date de cele două temeiuri de drept citate mai sus (art. 155 alin. 6 și art 156 alin. 2 din Legea nr. 98/2016). În altă ordine de idei, nu există o prevedere legală care să oblige autoritatea să accepte produse care nu corespund necesităților sale, iar Consiliul nu poate sancționa autoritatea contractantă pentru exercitarea dreptului său de a nu aduce modificări cerințelor tehnice ori altor prevederi ale documentației, atâta timp cât acestea îi satisfac interesele. Autoritatea contractantă este singura în măsură să-și stabilească propriile necesități, orice achiziție care nu ar conduce la satisfacerea în mod deplin a nevoilor sale reprezentând o folosire ineficientă a fondurilor. Curtea de Apel Oradea în cuprinsul Hotărârii nr. 282/15.04.2022 a reținut următoarele considerente: ”Cum autoritatea contractantă îşi cunoaşte cel mai bine nevoile iar principiul libertăţii contractuale implică cerinţa ca acesteia să nu îi fie impusă încheierea unui contract în alte condiţii sau cu privire la alte produse decât are nevoie, Curtea constată că nu se impune modificarea documentaţiei de atribuire în sensul de a solicita ca produsul achiziţionat să poată îndeplini şi funcţia de curăţare, atât timp cât autoritatea contractantă îşi doreşte un astfel de produs. (...) Sub acest aspect, aşa cum s-a arătat anterior, Curtea are în vedere faptul că autoritatea contractantă îşi cunoaşte cel mai bine nevoile, neputând fi obligată să solicite un produs care nu îi satisface nevoile pentru care doreşte să îl folosească”. Din economia celor redate rezultă că regula o reprezintă situația în care necesitatea sau oportunitatea achiziționării la un anumit nivel de performanță, precum și caracteristicile tehnice impuse, sunt stabilite de fiecare autoritate contractantă în parte, în funcție de necesitățile obiective și prioritățile comunicate de compartimentele din cadrul autorității contractante [art. 2 alin. (3) lit. b) și art. 12 alin. (3) lit. a) din H.G. nr. 395/2016]. Singura limitare a acestui drept al autorității contractante este determinată de introducerea unor obstacole nejustificate faţă de asigurarea unei concurenţe efective între operatorii economici, în sfera unei astfel de posibilități aflându-se și situația impunerii de către autoritate a unor specificații și condiții care nu au legătură cu nevoia sa de achiziție. De asemene, Curtea de Apel Ploiești, Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, în decizia nr. 2004 din 12 decembrie Pagina 11 din 18

§ 12

2016, a reținut că necesitatea sau oportunitatea unei anumite achiziții este stabilită de fiecare autoritate contractantă, în funcție de necesitățile obiective și particularitățile comunicate de compartimentele din cadrul său. Caietul de sarcini conține, în mod obligatoriu, specificații tehnice care reprezintă cerințe, prescripții, caracteristici de natură tehnică ce permit fiecărui produs, serviciu sau lucrare să fie descris, în mod obiectiv, astfel încât să corespundă necesității autorității. Curtea de Apel Alba Iulia în Decizia nr. 511/2022, în dosarul nr. 264/57/2022 a statuat următoarele: Or, absenţa unei astfel de obligaţii este corectă, întrucât autoritatea contractantă trebuie să evalueze fiecare procedură de achiziţie publică, în parte, şi să aleagă modalitatea de organizare a procedurii aplicabile şi de întocmire a documentaţiei de atribuire, care să asigure cel mai bine atingerea scopului urmărit prin încheierea contractului şi o utilizare cât mai eficientă a fondurilor publice. Fragmentarea obiectului contractului, în vederea asigurării accesului sporit al ofertanţilor la procedură şi libera competiţie dintre aceştia, nu poate constitui singurul deziderat al procedurii de achiziţie publică, autoritatea contractantă fiind aceea care stabileşte, în funcţie de condiţiile concrete, toate detaliile procedurii de atribuire, în scopul realizării unei cât mai eficiente utilizări a fondurilor publice si a satisfacerii intereselor sale. Aşa fiind, în lipsa unor dispoziţii legale exprese şi imperative, revine autorităţii contractante rolul de a asigura un echilibru între interesele sale (în condiţiile în care regula este aceea a priorităţii interesului publice, în dauna celui privat, al operatorilor economici) modalitatea de atingere a acestora - ceea ce presupune stabilirea obiectului contractului, a documentaţiei şi a întregii proceduri de atribuire precum şi respectarea legislaţiei în materia achiziţiilor publice. Trecând peste aceste considerații generale, este de amintit că, în cauză, urmare formulării contestației, autoritatea contractantă a menționat în punctul său de vedere că va adopta măsuri de remediere printr-o clarificare din oficiu vizavi de cerința privind experiența similară, celelalte solicitări din contestație fiind apreciate nefondate. Este de amintit că, potrivit caietului de sarcini, obiectivul investiţiei este de a crea minim 16 puncte de reîncărcare, prin realizarea lucrărilor aferente instalatiei de utilizare si montarea a 8 staţii de reîncarcare în 2 locaţii după cum urmează: - Statiile de reincarcare nr. 1, nr. 2, nr. 3 si nr. 4 - Sat ..., strada ...ului- CF:58070 - Statiile de reincarcare nr. 5, nr. 6, nr. 7 si nr. 8 - Sat Cauaceu, Sala sporturilor - CF:57925 Toate locaţiile unde se vor desfăşura activităţi de montare a staţiilor de reîncărcare vehicule electrice, finanţate prin acest program, sunt amplasate în intravilanul comunei .... 1. Staţia de reîncărcare SR1, SR2, SR3, SR4 - Sat ...: pe strada ...ului, pe terenul cu nr. cadastral 58070, unde se vor amenaja opt locuri de parcare, si se vor marca corespunzător suprafaţa de teren ocupata este de 100 mp. Coordonate geografice: 47° 09'05.3"N 21°55'38.5"E. 2. Staţia de reîncărcare SR4, SR5, SR6, SR7, SR8 - Sat Cauaceu: in vecinatatea Sala Sporturilor, pe terenul cu nr. cadastral 57925, unde se vor amenaja opt locuri de parcare, suprafaţa de teren ocupata este de 100 mp. Coordonate geografice: 47° 09'39.9"N 21°56'25.3"E. Soluţia adoptată, pentru fiecare locaţie în parte, va asigura încărcarea simultană a două vehicule la o putere maximă de 22 kW în curent alternativ (AC) şi 50 kW în curent continuu (DC) per statie. O primă critică din contestație vizează dimensiunile celor două tipuri de stații de reîncărcare, respectiv: FIŞA TEHNICĂ NR. 1 Staţie de reîncărcare cu puterea > 50kW DC+22kW AC (CCS2+CHAdeMO +Type2) 1.4 Dimensiuni maxime (HxWxD): 1900mm x 700mm x 550mm FIŞA TEHNICĂ NR. 2 Pagina 12 din 18

§ 13

Staţie de reîncărcare cu puterea > 50kW DC+22kW AC (CCS2+Type2) 1.4 Dimensiuni maxime (HxWxD): 1900mm x 700mm x 400mm. Contestatoarea a solicitat eliminarea dimensiunilor impuse și acceptarea unor stații de dimensiuni care să se încadreze în marja de 10% mai mare, apreciind că specificarea condițiilor de dimensiune favorizează un anumit ofertant din grupul de interese al proiectantului ... SRL. În punctul său de vedere, autoritatea contractantă a susținut că Dimensionarea fundațiilor este realizată în concordanță cu dimensiunile și greutatea stațiilor și admiterea creșterii acestora cu 10% ar putea crea probleme de stabilitate în perioada de exploatare. Păstrarea unor rezerve între stație și marginea postamentului are și rolul de a proteja stația de lovituri accidentale și de a permite deschiderea ușii pentru intervenție în cazul în care sunt automobile parcate. Ca prim aspect, este de observat că nu au fost impuse dimensiuni fixe, ci dimensiuni maxime, așadar, operatorii economici trebuie să oferteze produse care să se încadreze în dimensiunile maxime stabilite. Pe de altă parte, contestatoarea nu a indicat care ar fi dimensiunile stațiilor pe care urmărește să le oferteze și nu a adus vreo dovadă legată de caracterul restrictiv al acestor dimensiuni maxime. Contrar susținerilor ... SRL, autoritatea contractantă poate impune limitări legate de dimensiuni nefiind obligată să elimine toate cerințele în ceea ce privesc dimensiunile. Consiliul nu poate obliga achizitoarea să își modifice propria documentație doar pentru motivele speculative aduse prin intermediul contestației. Operatorul economic nu a demonstrat că este împiedicat să participe la procedură din cauza dimensiunilor maxime impuse, cu atât mai mult cu cât nici cel puțin nu a indicat ce dimensiuni are propriul produs. În calitatea sa de operator economic interesat de participarea la procedură, ... SRL are obligația probării caracterului restrictiv al cerințelor criticate, raportat la ceea ce urmărește să oferteze, în funcție de probele aflate la dosar, Consiliul urmând a dispune modificarea sau menținerea respectivelor cerințe. Or, în cauză, aceste probe lipsesc, contestatoarea mărginindu-se la a face afirmații neînsoțite de vreo minimă dovadă. În sensul celor de mai sus, s-a pronunțat Consiliul și prin decizia nr. 3367/C9/3742 din 27.11.2024, rămasă definitivă prin neatacare. O a doua critică din contestație privește tensiunea de alimentare maximă admisă, respectiv 400V±5%, și tensiunea de ieșire a conectorului, respectiv 400V±5%, ... SRL solicitând modificarea cerințelor astfel încât să respecte standardele de electroalimentare din România stabilite de către ANRE. Autoritatea contractantă a considerat că nu este necesar să ia măsuri de remediere, dat fiind că Tensiunea nominală standard admisă pentru reţelele electrice trifazate deci și pentru alimentarea stațiilor este de 400V între faze şi 230V între fază şi neutru, cu variaţii admise în limitele Pagina 13 din 18

§ 14

specificate de normativ. Limite admise: tensiunea contractuală Uc situată în plaja ± 5% faţă de tensiunea nominală. Ținând seama de precizările autorității contractante și de faptul că tensiunea standard este de 400V, în lipsa indicării unui act normativ în baza căreia să fie modificată marja de ±5%, se constată caracterul nefondat al solicitării. De altfel, nici nu a fost depusă vreo minimă dovadă cu privire la caracterul restrictiv al marjei impuse, vizavi de produsul pe care dorește să îl oferteze contestatoarea. Cum s-a arătat mai sus, Consiliul nu poate dispune măsuri în sarcina autorității contractante, câtă vreme operatorul economic nu a justificat în vreun fel luarea respectivelor măsuri. În continuare, societatea contestatoare aduce critici materialului carcasei stației: structură aluminiu sau oțel inoxidabil, carcasă de oțel galvanizat vopsit în câmp electrostatic, solicitând eliminarea oricăror specificații cu privire la materiale, dat fiind că este suficient să se precizeze că materialele trebuie să asigure standardul IP54 respectiv IK10 al stației. În primul rând, trebuie ținut seama de faptul că, în punctul său de vedere, achizitoarea și-a justificat materialele impuse, astfel: Utilizarea otelului galvanizat în realizarea structurii în locul aluminiului are ca efect creșterea greutății stației (…); Utilizarea unor materiale cu caracteristici tehnice superioare nu reprezintă o cerință restrictivă pentru ofertanți; Proiectele executate cu stații care au carcasa din otel galvanizat au dovedit în unele situații că nu pot face față acțiunii apei și a soluțiilor saline utilizate pentru deszăpezire (…); Cerința caietului de sarcini nu limitează utilizarea oțelului galvanizat la nivelul carcasei stației ci numai la baza acestuia. Aceasta bază este cea care intră in contact în mod continuu cu apă rezultată de la ploi si zăpadă si cu sarea provenita din deszăpeziri. În al doilea rând, ca și în cazul celorlalte cerințe criticate, ... SRL nu a indicat care este produsul pe care dorește să îl oferteze și care ar fi caracteristicile acestuia, astfel încât să corespundă scopului impunerii specificațiilor tehnice, după cum a fost detaliat de autoritatea contractantă. În plus, se reține că organul administrativ-jurisdicțional poate obliga autoritatea contractantă la modificarea/eliminarea specificațiilor tehnice dacă se dovedește caracterul lor restrictiv. Or, în condițiile în care contestatoarea nici nu a indicat produsul cu care dorește să participe la procedură și care sunt caracteristicile tehnice ale acestuia, implicit, nu a demonstrat nici caracterul restrictiv al specificațiilor tehnice, astfel încât să se justifice cererea sa de eliminare a oricărei specificații tehnice referitoare la structura stației. Următoarea cerință criticată privește ”echiparea cu display TFT - touch screen antivandal minim 7" poziționat între 0,9 m și 1,3 m înălțime, pentru a fi accesibil și persoanelor cu dizabilități”, societatea Pagina 14 din 18

§ 15

solicitând eliminarea tipului de ecran TFT sau admiterea și a modelelor LCD sau LED. Cum a susținut și autoritatea contractantă în punctul său de vedere, autoarea contestației nu face nicio dovadă a caracterului restrictiv al cerinței și a motivelor pentru care este apreciată a fi abuzivă; contestatoarea nu a dovedit că cerința este specifică unui singur producător și că astfel a fost limitată participarea altor companii la procesul de selecție. În lipsa unor elemente concrete care să ateste caracterul restrictiv al cerinţei, mai ales că sarcina probei revine celui ce reclamă (actor incubit probatio), nu se impune modificarea cerinţei. Vizavi de indicarea în clar a nivelului de certificare solicitat pentru certificarea OCPP 1,6J, având în vedere că aceasta are mai multe niveluri de certificare, Consiliul reține a fi corecte susținerile achizitoarei în sensul în care atâta vreme cât nu a fost impus un anumit nivel intermediar de certificare, este evident că nivelul de certificare este ”full”. În ceea ce privește menționarea eronată a standardului IEC62196- 1/-2 apreciat a fi ”un standard inventat”, autoritatea contractantă a explicat că este vorba despre cele două standarde IEC62196-1 și IEC62196-2, indicate unul în continuarea celuilalt, nu despre un alt standard invocat. Contrar susținerilor contestatoarei, modul de indicare a standardelor nu putea conduce la concluzia specificării unui alt standard eronat. Vizavi de cerința referitoare la prezentarea rapoartelor de testare care să ateste conformitatea cu cerințele impuse pentru IP, IK-carcasa, EMC directive 2014/30EU și LVD directive 2014/35/EU, societatea contestatoare a solicitat autorității să clarifice certificarea IK 10 a ecranului tactil, testare efectuată pe echipamentul solicitat și ofertat. În punctul său de vedere, autoritatea contractantă a explicat că, întrucât carcasa stației este zona cea mai expusă loviturilor, este firească solicitarea de prezentare a certificării IK10, însă ecranul constituie o componentă de mici dimensiuni la care riscul de lovitura este mult mai redus și care poate fi ușor înlocuit. Ținând seama de explicațiile autorității contractante, precum și de lipsa unor minime dovezi care să conducă la concluzia restricționării participării la procedură a ... SRL prin impunerea cerinței de mai sus, se constată caracterul nefondat al criticii. O altă critică adusă de contestatoare privește modalitatea de plată stabilită în caietul de sarcini. Se reține că, la cap. 16. Modalităţi și condiţii de plată, s-au prevăzut următoarele: Achizitorul are obligaţia de a efectua plata către executant în termen de 5 zile lucratoare de la data la care finanţatorul vireaza banii către UAT. Factura se emite exclusiv după confirmarea/validarea de către autoritatea publică a situaţiilor de lucrări. Astfel, facturile vor fi emise numai dupa Pagina 15 din 18

§ 16

acceptarea de către achizitor a situatiilor de lucrări. In cazul in care exista obiectiuni, situatia de lucrari/situatiile de lucrări se va/se vor returna antreprenorului. Achizitorul va avea 30 zile pentru verificarea situatiei de lucrări/situatiilor de lucrări redepuse de către antreprenor. Plăţile se vor efectua pe baza facturilor aferente situatiilor de lucrări, confirmate de beneficiar. Lucrările executate trebuie sa fie dovedite ca atare printr-o situatie de lucrări provizorii, astfel incat sa asigure o rapida si sigura verificare a lor. Factura va fi emisa numai dupa acceptarea de către achizitor a situatiilor de lucrări. In cazul in care exista obiectiuni, situatia de lucrări se va returna antreprenorului. Achizitorul va avea 30 zile pentru verificarea situatiei de lucrări redepuse de către antreprenor. Clauza se regăsește și în modelul de contract (art. 21.1). Potrivit art. 6 din Legea nr. 72/2013 (1) Autorităţile contractante execută obligaţia de plată a sumelor de bani rezultând din contractele încheiate cu profesionişti cel târziu la: a) 30 de zile calendaristice de la data primirii facturii sau a oricărei altei cereri echivalente de plată; b) 30 de zile calendaristice de la data recepţiei bunurilor sau prestării serviciilor, dacă data primirii facturii ori a unei cereri echivalente de plată este incertă sau anterioară recepţiei bunurilor sau prestării serviciilor; c) 30 de zile calendaristice de la recepţie sau verificare, dacă prin lege sau prin contract se stabileşte o procedură de recepţie ori de verificare pentru certificarea conformităţii mărfurilor sau serviciilor, iar autoritatea contractantă a primit factura ori cererea echivalentă de plată la data recepţiei sau verificării ori anterior acestei date. (2) Procedura de recepţie sau verificare prevăzută la alin. (1) lit. c) nu poate depăşi 30 de zile calendaristice de la data primirii bunurilor sau prestării serviciilor. Prin excepţie, în cazuri justificate în mod obiectiv de natura sau caracteristicile contractului, procedura de recepţie sau verificare poate avea o durată mai mare de 30 de zile calendaristice, dacă sunt stabilite expres în contract şi în documentaţia achiziţiei atât termenul de recepţie, cât şi motivele obiective, sub rezerva ca această clauză să nu fie abuzivă, în sensul art. 12. (3) Părţile nu pot conveni cu privire la data emiterii/primirii facturii. Orice clauză prin care se stipulează un termen de emitere/primire a facturii este lovită de nulitate absolută. (4) În cazul instituţiilor publice din domeniul sănătăţii şi entităţilor publice care furnizează servicii medicale de sănătate, termenul legal de plată pentru obligaţiile băneşti rezultând din contracte încheiate cu profesionişti este de cel mult 60 de zile calendaristice, care se calculează potrivit prevederilor alin. (1). Se observă din cele de mai sus că dispozițiile legale stabilesc cu claritate termenele de plată a facturilor, nefiind acceptată o variantă, precum cea aleasă de achizitoare, care nu este raportată la un termen corelat cu emiterea facturii, ci la un termen incert, vizând virarea banilor de către finanțator. O astfel de condiție, pe de o parte, încalcă prevederile mai sus citate și, pe de altă parte, creează un dezechilibru contractual, neexistând un termen cert la care se va raporta plata facturii. Pagina 16 din 18

§ 17

Faptul că sursa de finanțare se realizează prin intermediul Administrației Fondului pentru Mediu nu înseamnă că poate fi ignorată obligația de plată a facturilor într-un anumit termen conform celor arătate. Astfel fiind, autoritatea contractantă va fi obligată să modifice clauzele referitoare la modalități și condiții de plată în acord cu dispozițiile legale citate. În privința cerinței privind experiența similară, Consiliul ia act de achiesarea autorității contractante la solicitarea operatorului economic, aceasta menționând în punctul său de vedere că va adopta măsuri de remediere printr-o clarificare din oficiu, urmând a fi modificată cerința astfel: Princontracte de lucrari similare se intelege: lucrari de construire si/sau modernizare si/sau reabilitare si/sau furnizare instalare statii de reîncarcare care sa fi cuprins si realizarea instalatiei de utilizare pentru vehicule electrice. Celelalte informatii care se regasesc in sectiunea III.1.3.a) Capacitatea tehnica si/sau profesionala si din documentul " Instructiuni pentru ofertani" sectiunea "9 MENŢIUNI PRIVIND EXPERIENTA SIMILARA ", raman nemodificate. Autoarea contestației nu a transmis răspuns față de măsurile de remediere propuse de autoritatea contractantă. Având în vedere că remedierea propusă este în sensul cerut prin contestație și întrucât procedura a fost suspendată, Consiliul va obliga autoritatea contractantă la modificarea cerinței privind experiența similară, astfel cum a menționat în punctul de vedere. În considerarea celor prezentate, Consiliul va admite, în parte, contestația formulată de ... SRL și va obliga autoritatea contractantă la modificarea documentației de atribuire în privința modalității și condițiilor de plată și a cerinței privind experiența similară, cu respectarea celor din motivare, a documentației de atribuire și dispozițiilor legale în materia achizițiilor publice. Vor fi respinse ca nefondate celelalte solicitări formulate în cadrul contestației. De asemenea, întrucât pot fi dispuse măsuri de remediere în sensul celor de mai sus, va fi respinsă ca nefondată cererea de anularea a procedurii. Pentru aceste motive, în baza legii și a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DECIDE: În temeiul art. 26 alin. (2) și (5) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, pentru considerentele evocate în motivarea prezentei, admite, în parte, Pagina 17 din 18

§ 18

contestația formulată de ... SRL, în contradictoriu cu Comuna ..., și obligă autoritatea contractantă la modificarea documentației de atribuire în privința modalității și condițiilor de plată și a cerinței privind experiența similară, cu respectarea celor din motivare, a documentației de atribuire și dispozițiilor legale în materia achizițiilor publice. Modificările vor fi efectuate în termen de 10 zile de la primirea deciziei și vor fi aduse la cunoștința operatorilor economici în cadrul aceluiași termen, prin publicarea lor în SEAP. Autoritatea contractantă va stabili o nouă dată limită pentru depunerea ofertelor. În temeiul art. 26 alin. (6) din lege, respinge, ca nefondate, celelalte solicitări formulate în cadrul contestației, inclusiv solicitarea de anularea procedurii. Prezenta decizie este obligatorie pentru părțile cauzei potrivit dispozițiilor art. 28 alin. (1) din Legea nr. 101/2016, cu modificările și completările ulterioare. Împotriva prezentei decizii se poate formula plângere, în termen de 10 zile de la comunicare pentru părțile cauzei, respectiv de la data luării la cunoștință de către alte persoane vătămate, în temeiul art. 29 din Legea nr. 101/2016. PREȘEDINTE, MEMBRU, MEMBRU, ... ... ... Pagina 18 din 18

Documente pentru aceeași cercetare

Legăturile se bazează pe coduri CPV sau critici comune din buletin. Verificați faptele și motivarea fiecărui document.