AchiziaBibliotecă
Instrumentele Achizia
Aspect

Document CNSC

Decizie CNSC 1860/2023

SC GB INDCO SRL în contradictoriu cu SPITALUL CLINIC DE URGENTA BUCURESTI

Decizia CNSC nr. 1860/C1/1914 din 10.08.2023

Link permanent

Identificare și pasaje din sursă

Decizia CNSC nr. 1860/C1/1914 din 10.08.2023

Data din document
2023-08-10
Complet
C1

Obiectul procedurii

având ca obiect: „Produse antiseptice și dezinfectante”, cod CPV 33631600-8, s-a solicitat, cu privire la lotul 11, anularea punctului 4 lit. b) din adresa nr. 6113/27.06.2023 și anularea punctului 12 din adresa nr. 6114/27.06.2023. În luarea deciziei, CONSILIUL, legal investit, a avut în vedere următoarele: Analizând susținerile și documentele depuse la dosarul cauzei, Consiliul constată următoarele: în baza documentelor depuse de părți, CONSILIUL NAȚIONAL DE SOLUȚIONARE A CONTESTAȚIILOR DECIDE: Respinge, ca nefondată, contestația formulată de SC GB INDCO SRL în contradictoriu cu autoritatea contractantă SPITALUL CLINIC DE URGENȚĂ BUCUREȘTI. Obligatorie. Pagina 1 din 2
Verifică pasajul în context →

Soluția, din document

DECIDE: Respinge, ca nefondată, contestația formulată de SC GB INDCO SRL în contradictoriu cu autoritatea contractantă SPITALUL CLINIC DE URGENȚĂ BUCUREȘTI. Obligatorie. Pagina 1 din 2
Verifică pasajul în context →

Considerente, din document

Critica privind demonstrarea acreditării EN 17025 a laboratoarelor emitente ale testelor a fost, deja, respinsă, ca nefondată, de către Consiliu, nefiind de natură să vatăme societatea contestatoare, potrivit celor consemnate în decizia Consiliului nr. 1233/C1/811 din 30.05.2023, beneficiind de autoritate de lucru judecat. Față de cele de mai sus, Consiliul reține că autoritatea contractantă a pus în aplicare măsurile dispuse prin decizia Consiliului nr. 1233/C1/811 din 30.05.2023, astfel cum avea obligația potrivit art. 28 alin. (1) din Legea nr. 101/2016. Pentru considerentele anterior expuse, în temeiul dispozițiilor art. 26 alin. (6) din Legea nr. 101/2016 cu modificările și completările ulterioare, Consiliul va respinge, ca nefondată, contestația formulată de SC ......... SRL în contradictoriu cu ............... .......... în baza documentelor depuse de părți, CONSILIUL NAȚIONAL DE SOLUȚIONARE A CONTESTAȚIILOR DECIDE: Respinge, ca nefondată, contestația formulată de SC ......... …
Verifică pasajul în context →

Extrase din documentele asociate, fără completări sau interpretare juridică. Anonimizarea sursei este păstrată.

Decizie 1860/2023

Decizie CNSC
An dosar: 2023Înregistrare: 37219Data înregistrării: 2023-07-10
ContestatorSC GB INDCO SRLCUI 10421821
Autoritate contractantăSPITALUL CLINIC DE URGENTA BUCURESTICUI 4505332

2023_1860_2023_Decizie_1860.pdf, BO2023_1860_2023_BO2023_1860.pdf

Document publicat în registru

PDF CNSC

Text extras automat; verificați forma originală în PDF.

Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.

Citește textul integral · 2.057 caractere
§ 1

În conformitate cu prevederile art. 14 alin. (2) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, cu modificările și completările ulterioare, Consiliul adoptă următoarea: DECIZIE Nr. 1860/C1/1914 Data: 10.08.2023 Prin contestația nr. 4257/07.07.2023, înregistrată la Consiliu sub nr. 37219/10.07.2023, formulată de SC GB INDCO SRL, cu sediul în B- dul Dimitrie Cantemir, nr. 9, bloc 7, scara 1, etaj 1, apartament 8, Sector 4, având cod unic de înregistrare RO10421821, înmatriculată la Oficiul pentru Registrul Comerțului sub nr. J40/2728/1998, reprezentată legal prin administrator Vârgolici Alexandru și, convențional, prin cabinet de avocat Tomescu Codruța, împotriva documentației procedurii de atribuire, aferente lotului 11, elaborată de către SPITALUL CLINIC DE URGENȚĂ BUCUREȘTI, cu sediul în Calea Floreasca nr. 8, sector 1, București, în cadrul procedurii de licitație deschisă, organizată în vederea încheierii acordului-cadru, având ca obiect: „Produse antiseptice și dezinfectante”, cod CPV 33631600-8, s-a solicitat, cu privire la lotul 11, anularea punctului 4 lit. b) din adresa nr. 6113/27.06.2023 și anularea punctului 12 din adresa nr. 6114/27.06.2023. În luarea deciziei, CONSILIUL, legal investit, a avut în vedere următoarele: Analizând susținerile și documentele depuse la dosarul cauzei, Consiliul constată următoarele: în baza documentelor depuse de părți, CONSILIUL NAȚIONAL DE SOLUȚIONARE A CONTESTAȚIILOR DECIDE: Respinge, ca nefondată, contestația formulată de SC GB INDCO SRL în contradictoriu cu autoritatea contractantă SPITALUL CLINIC DE URGENȚĂ BUCUREȘTI. Obligatorie. Pagina 1 din 2

§ 2

Împotriva prezentei decizii se poate formula plângere în termen de 10 zile de la comunicare. Complet de soluționare a contestațiilor în domeniul achizițiilor publice:

Motivare publicată în buletin

PDF CNSC

Text extras automat; verificați forma originală în PDF.

Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.

Citește textul integral · 17.680 caractere
§ 1

În conformitate cu prevederile art. 14 alin. (2) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, cu modificările și completările ulterioare, Consiliul adoptă următoarea: DECIZIE Nr. 1860/C1/1914 Data: 10.08.2023 Prin contestația nr. 4257/07.07.2023, înregistrată la Consiliu sub nr. 37219/10.07.2023, formulată de SC ......... SRL, cu sediul în ........., având cod unic de înregistrare …………., înmatriculată la Oficiul pentru Registrul Comerțului sub nr. …………………., reprezentată legal prin ......... ……………. și, convențional, prin cabinet de avocat …………., împotriva documentației procedurii de atribuire, aferente lotului 11, elaborată de către ............... ........., cu sediul în ..............., ........., ........., în cadrul procedurii de licitație deschisă, organizată în vederea încheierii acordului-cadru, având ca obiect: „Produse antiseptice și dezinfectante”, cod CPV 33631600-8, s-a solicitat, cu privire la lotul 11, anularea punctului 4 lit. b) din adresa nr. 6113/27.06.2023 și anularea punctului 12 din adresa nr. 6114/27.06.2023. În luarea deciziei, CONSILIUL, legal investit, a avut în vedere următoarele: Contestatorul invocă excepția inadmisibilității modificării caietului de sarcini al lotului 11, prin adresele nr. 6113/27.06.2023 și nr. 6114/27.06.2023. Precizează că, prin răspunsul de la pct. 12 al adresei 6114/27.06.2023, autoritatea contractantă a modificat conținutul caietului de sarcini al lotului 11, eliminând o cerință a acestuia, publicată în SEAP. În susținere, invocă prevederile art. 1 și art. 2 alin. (2) ale ordinului ANRMAP nr. 171/2014. Solicită anularea pct. 4 lit. b) din adresa nr. 6113/27.06.2023, menționând că a solicitat introducerea eficacităților virucide, conform standardului EN 17111 și sporicide, conform standardului EN 17126. Pagina 1 din 11

§ 2

Afirmă că această solicitarea a fost respinsă prin decizia Consiliului nr. 1233/C1/811/30.05.2023. Apreciază că, definirea eficacității virucide invocată de autoritatea contractantă pentru a introduce standardul EN 17111, este lipsită de fundament tehnico-științific, precizând că aplicabilitatea standardului pentru dovedirea eficacității virucide este adițională în efectuarea dezinfecției instrumentarului, nefiind obligatorie și nici alăturată standardului EN 14476 pentru obținerea efectului virucid. Face trimitere la pagina 22 a standardului EN 14885:2022 și la art. 430 din Cpc. În subsidiar, contestatorul menționează că, dacă se va trece peste excepția inadmisibilității modificării caietului de sarcini al lotului 11, solicită obligarea autorității contractante la stabilirea unui timp de

§ 3

contact, pentru ambele eficacități introduse prin adresa nr. 6113/27.06.2023, de maximum 60 minute. Afirmă că cerința atacată impune un timp de contact, pentru ambele eficacități, de maximum 10 minute. Apreciază că autoritatea contractantă încalcă principiul egalității de tratament. Menționează, potrivit pct. 3 din adresa 6113/27.06.2023, că, în cazul lotului 10, a fost modificat timpul de contact al producerii eficacității virucide conform standardului EN 17111 la „max.60 minute”. Susține că, în adresa nr. 6114/27.06.2023, se recunoaște identitatea celor două produse pentru loturile 10 și lot 11, criticând faptul că autoritatea contractantă, pentru produse identice, stabilește timpi de contact diferiți pentru aceeași eficacitate, dovedită prin același standard. Contestatorul apreciază că, dacă este posibilă extinderea timpului de contact al unei eficacități până la limita maximă prevăzută de metodologia de evaluare corespunzătoare, atunci, este posibilă și modificarea timpului de contact al eficacității sporicide, conform standardului EN 17126, până la limita maximă prevăzută de acest standard și, anume, 60 minute. Invocă, în susținere, jurisprudența Curții de Apel Ploiești și prevederile art. 2 alin. (2) lit. e) și art. 49 alin. (1) din Legea nr. 98/2016. Contestatorul solicită anularea punctului 12 din adresa 6114/27.06.2023, criticând faptul că autoritatea contractantă a eliminat o cerință în urma solicitării altui operator economic, participant la procedură, și anume răspunsurile 9, 10, 11 și 12 ale aceleiași adrese. Susține că standardul EN 14885:2022 se întemeiază pe prevederile standardului ISO 17025, citând de la pagina 72 și din capitolul 5 al standardului. În opinia contestatorului, decizia autorității contractante este lipsită de fundament și încalcă prevederile standardului EN 14885:2022, dar, și propria documentație de atribuire. În susținere, face trimitere la art. 4 alin. (1) și art. 7 alin. (1) din OMS nr. 10/2010. Subliniază faptul că cerința prezentării de rapoarte de testare emise de laboratoare acreditate conform standardului ISO 17025 este una cu caracter general și este înscrisă la capitolul 3.4.1.2 Specificații și cerințe tehnice din caietul de sarcini al achiziției. Potrivit contestatorului, cererile de eliminare a cerinței testării în laboratoare acreditate conform ISO 17025 au vizat acele loturi unde se puteau oferta dezinfectanți dispozitive medicale, apreciind că admiterea Pagina 3 din 11

§ 4

ei a creat o discriminare între ofertanții de produse biocide și cei de dispozitive medicale. Prin adresa înregistrată la Consiliu sub nr. 38635/14.07.2023, autoritatea contractantă transmite punctul de vedere cu privire la contestația depusă de către SC ......... SRL, solicitând respingerea acesteia, ca neîntemeiată. Privind critica 2.1 din cuprinsul contestației, autoritatea contractantă precizează că, în urma deciziei Consiliului nr. 1233/C1/811/30.05.2023, a informat operatorii economici că dorește ca activitatea virucidă să fie deplină, așadar se impune ca standardul EN 14476 să fie îndeplinit prin raportare la cele 3 tulpini prevăzute de EN 14885.

§ 5

Menționează că, pentru ca spectrul virucid să fie complet, se impune și introducerea standardului virucid adițional EN 17111, îndeplinit prin raportare la cele 2 tulpini prevăzute de EN 14885. Susține că standardul EN 17111 este un standard virucid adițional, prevăzut de EN 14885, iar autoritatea contractantă are dreptul de a-l solicita. Menționează că efectul sporicid este necesar pentru obținerea scopului dezinfecției de nivel înalt, astfel că, autoritatea contractantă a completat cerințele tehnice cu standardul sporicid EN 17126. În ceea ce privește critica 2.2, autoritatea contractantă precizează că timpul de contact solicitat pentru standardul EN 17111, la lotul 11, respectă intervalul admis de EN 14885, care prevede un timp de „nu mai mult de 60 de minute”. Contrar afirmațiilor contestatorului, autoritatea contractantă susține că produsele de la lotul 10 și lotul 11 nu sunt identice, în sensul că diferă anumite cerințe tehnice, printre care forma de agregare și timpii de contact. Referitor la critica 2.3 din cuprinsul contestației, autoritatea contractantă menționează că motivul pentru care a renunțat la obligativitatea prezentării de testări realizate în laboratoare acreditate EN 17025 este că standardul EN 14885 nu impune acest lucru. În opinia autorității contractante, atâta timp cât EN 14885 permite și testări realizate sub alte standarde de calitate, păstrarea cerinței ar fi restrictivă pentru potențialii ofertanți. Susține că discriminarea invocată de contestator, între produsele biocide și produsele dispozitive medicale, nu ține de autoritatea contractantă, ci de legislațiile diferite, care se aplică celor 2 tipuri de produse, supuse unor reguli diferite de avizare și punere pe piață. Prin adresa nr. 4289/10.07.2023, înregistrată la CNSC sub nr. 37615/11.07.2023, SC ......... SRL depune, în original, recipisa de consemnare a cauțiunii nr. 209295756/1, tranzacția nr. 1349845146/ 81851261 din 07.07.2023 eliberată de CEC Bank Unitatea Victoria, în cuantum de 4.800,00 lei. Analizând susținerile și documentele depuse la dosarul cauzei, Consiliul constată următoarele: ............... ........., în calitate de autoritate contractantă, a organizat procedura licitație deschisă pentru încheierea acordului-cadru, având ca obiect: „Produse antiseptice și dezinfectante”, cod CPV 33631600-8, elaborând, în acest sens, documentația de atribuire aferentă și publicând în SEAP anunțul de participare nr. CN1053155/ 17.03.2023, potrivit căruia valoarea estimată a procedurii este Pagina 5 din 11

§ 6

60.019.200,00 lei, fără TVA. Conform cap. II.2.5 din anunț, criteriul de atribuire al contractului este „Prețul cel mai scăzut”. Având în vedere prevederile art. 26 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 potrivit cărora „Consiliul se pronunță mai întâi asupra excepțiilor de procedură și de fond (...) iar când constată că acestea sunt întemeiate, nu mai procedează la analiza pe fond a cauzei”, Consiliul urmează a se pronunța cu întâietate asupra excepției inadmisibilității modificării caietului de sarcini al lotului 11, prin adresele nr. 6113/27.06.2023 și nr. 6114/27.06.2023, invocată de contestator, pe care o va respinge, ca neîntemeiată, având în vedere că autoritatea contractantă are obligația de a pune în aplicare deciziile Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, inclusiv, în situația în care se

§ 7

dispune modificarea/ eliminarea unor specificații tehnice/cerințe din caietul de sarcini ori din alte documente emise în legătură cu procedura de atribuire, astfel încât să poată fi atins în mod corespunzător scopul achiziției. Procedând la analiza fondului cauzei, Consiliul va reitera faptul că, anterior, în cadrul aceleiași proceduri de atribuire, SC ......... SRL a formulat contestația înregistrată la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor cu nr. 37219/10.07.2023, criticând modul în care autoritatea contractantă a pus în aplicare decizia Consiliului nr. 1233/C1/811 din 30.05.2023. Prin decizia nr. 1233/C1/811 din 30.05.2023, Consiliul a dispus, cu privire la lotul 11 al procedurii de atribuire: „Admite în parte contestația formulată de SC ......... SRL în contradictoriu cu autoritatea contractantă ............... ......... în ceea ce privește criticile 2.2.3.10.1, 2.2.7.1, 2.2.9.2, 2.2.10.2 și 2.2.11.2 iar, pe cale de consecință, dispune remedierea documentației de atribuire pentru loturile 3, 8, 10, 11 și 13 cu respectarea prevederilor legale și a motivării aferentă prezentei în termen de 10 zile de la comunicare. Respinge în rest ca nefondată contestația formulată de SC ......... SRL în contradictoriu cu autoritatea contractantă ............... .........”. În motivarea deciziei menționate, Consiliul a reținut următoarele considerente: „(…) în cazul efectului virucid pentru care autoritatea contractantă a solicitat testări conform EN 14476 contestatorul dorește completarea cerinței cu rapoarte de testare efectuată conform EN 17111. Totodată, se reține că deși autoritatea contractantă nu a solicitat demonstrarea efectului sporicid, societatea contestatoare dorește completarea spectrului de activitate cu o cerință în acest sens (sporicid EN 17126). Consiliul urmează să respingă ca nefondate solicitările contestatorului de suplimentare a cerințelor aferente activității virucide și activității sporicide deoarece societatea contestatoare poate să oferteze produse testate conform acestor standarde indiferent dacă autoritatea contractantă a formulat sau nu cerințe cu privire la standardele EN 17111 și EN 17126. Pe de altă parte, în cazul activității virucide, autoritatea contractantă nu a menționat dacă aceasta trebuie să fie împotriva virușilor anvelopați sau dacă activitatea virucidă trebuie să fie deplină astfel cum permite cu titlu adițional/opțional standardul EN 14885:2022 conform mențiunilor din tabelul 4.3.2.5 motiv pentru care, în vederea asigurării unei informări completă, corectă și precisă a operatorilor economici în sensul art. 154 din Legea nr. Pagina 7 din 11

§ 8

98/2016, Consiliul urmează să oblige autoritatea contractantă la precizarea expresă a tipului de activitate virucidă dorită, în funcție de necesitatea sa”. Decizia CNSC nr. 1233/C1/811 din 30.05.2023 nu a fost atacată cu plângere la Curtea de Apel, ca urmare este definitivă și executorie, iar cele statuate în dispozitivul ei beneficiază de autoritate de lucru judecat. În aceste condiții, părțile din cauza soluționată de Consiliu, sunt obligate să respecte întocmai decizia pronunțată. În vederea punerii în aplicare a deciziei CNSC anterior menționată, autoritatea contractantă publicat în SEAP, în anexa anunțului de participare următoarele documente:

§ 9

- Adresa nr. 6114/27.06.2023, publicată în SEAP sub identificatorul „[CN1053155/00019] Catre toti operatorii economici interesati.pdf.p7s” în care se precizează, cu privire la lotul 11: „(...) Având în vedere că standardul EN14885 nu impune ca testele să fie realizate exclusiv în laboratoarele certificate EN17025 se solicită eliminarea cerinței. Răspuns: Se acceptă eliminarea cerinței”. Și - Adresa nr. 6115/27.06.2023, publicată în SEAP sub identificatorul „[CN1053155/00020] Modificari documentatie atribuire conform decizie CNSC.pdf.p7s”, în care se precizează, cu privire la lotul 11: „Caietul de sarcini se modifică și se completează astfel: (…) Cerința virucidă se completează după cum urmează: a) Se urmărește obținerea efectului virucid complet deci standardul EN14476 va fi îndeplinit prin raportare la tulpinile Adenovirus, Murine Norovirus si Poliovirus. b) Pentru a obține efectul virucid complet, se introduce standardul EN 17111, care va fi îndeplinit prin raportare la tulpinile Adenovirus si Murine Norovirus timp de contact max. 10 min. Pentru obținerea dezinfecției de nivel înalt, se introduce testarea sporicidă EN17126 care va fi îndeplinită prin raportare la tulpinile Bacillus subtilis și Bacillus careus, timp de contact maxim 10 min.”. Față de cele de mai sus, Consiliul va soluționa contestația depusă de SC ......... SRL prin raportare la cele dispuse prin decizia Consiliului nr. 1233/C1/811 din 30.05.2023 și la documentele emise de autoritatea contractantă, arătate la alineatul precedent. Astfel, în textul documentului nr. 6115/27.06.2023, autoritatea contractantă a precizat, în mod expres, tipul de activitate virucidă dorită, respectiv, activitate virucidă deplină, subliniind necesitatea introducerii standardelor EN 17111, respectiv, EN 17126. Consiliul nu va dispune eliminarea cerințelor suplimentare referitoare la introducerea standardelor EN 17111, respectiv, EN 17126, aferente testării virucide și celei sporicide, deoarece, astfel cum s-a arătat în considerentele deciziei Consiliului nr. 1233/C1/811 din 30.05.2023, societatea contestatoare poate să oferteze produse testate conform acestor standarde, indiferent dacă autoritatea contractantă a formulat sau nu cerințe cu privire la standardele EN 17111 și EN 17126. În ceea ce privește critica privind stabilirea timpului de contact, aceasta urmează a fi respinsă ca neîntemeiată deoarece timpul solicitat de autoritate (maxim 10 minute) se încadrează în limitele stabilite de standardul EN 14885:2022 (timp maxim 60 minute). Pagina 9 din 11

§ 10

Faptul că standardul EN 14885:2022 stabilește limita inferioară de la care un produs se consideră a avea efect virucid complet, inclusiv, sporicid, prin indicarea timpului de maxim 60 minute, nu înseamnă că toate autoritățile contractante au obligația achiziționării dezinfectanților la nivelul minim de eficacitate, responsabilitatea pentru implementarea și monitorizarea programului de curățenie și dezinfecție revenind personalului unității sanitare, care, conform legislației în vigoare, este responsabil cu prevenirea și limitarea infecțiilor asociate îngrijirilor medicale din unitate (art. 2 alin. (3) din Normele tehnice privind curățarea, dezinfecția și sterilizarea în unitățile sanitare publice și private aprobate prin Ordinul nr. 1761/2021).

§ 11

Critica privind demonstrarea acreditării EN 17025 a laboratoarelor emitente ale testelor a fost, deja, respinsă, ca nefondată, de către Consiliu, nefiind de natură să vatăme societatea contestatoare, potrivit celor consemnate în decizia Consiliului nr. 1233/C1/811 din 30.05.2023, beneficiind de autoritate de lucru judecat. Față de cele de mai sus, Consiliul reține că autoritatea contractantă a pus în aplicare măsurile dispuse prin decizia Consiliului nr. 1233/C1/811 din 30.05.2023, astfel cum avea obligația potrivit art. 28 alin. (1) din Legea nr. 101/2016. Pentru considerentele anterior expuse, în temeiul dispozițiilor art. 26 alin. (6) din Legea nr. 101/2016 cu modificările și completările ulterioare, Consiliul va respinge, ca nefondată, contestația formulată de SC ......... SRL în contradictoriu cu ............... .......... în baza documentelor depuse de părți, CONSILIUL NAȚIONAL DE SOLUȚIONARE A CONTESTAȚIILOR DECIDE: Respinge, ca nefondată, contestația formulată de SC ......... SRL

§ 12

în

§ 13

contradictoriu

§ 14

cu

§ 15

autoritatea contractantă ............... .......... Obligatorie. Împotriva prezentei decizii se poate formula plângere în termen de 10 zile de la comunicare. Complet de soluționare a contestațiilor în domeniul achizițiilor publice: Consilier de soluționare …………………………. PREȘEDINTE ……………………… Consilier de soluționare ………………………………

§ 16

Redactat practicaua deciziei ………………… Redactată în 4 (patru) exemplare originale, conține 7 (șapte) pagini Pagina 11 din 11

Documente pentru aceeași cercetare

Legăturile se bazează pe coduri CPV sau critici comune din buletin. Verificați faptele și motivarea fiecărui document.