Decizie 1757/2023
Decizie CNSC2023_1757_2023_Decizie_1757.pdf, BO2023_1757_2023_BO2023_1757.pdf
Document CNSC
METALBAC & FARBE SRL în contradictoriu cu SC DRUMURI MUNICIPALE TIMISOARA SA
Decizia CNSC nr. 1757/C8/2084 din 28.07.2023
Link permanentIdentificare și pasaje din sursă
având ca obiect „ACHIZIȚIE VOPSEA DE MARCAJ ȘI MATERIALE AUXILIARE”, s-a solicitat admiterea contestației, constatarea neconformității propunerii tehnice a ofertantului SWARCO VICAS SRL, anularea raportului procedurii și obligarea autorității contractante la reevaluarea ofertei SWARCO VICAS SRL în ceea ce privește propunerea tehnică. Pentru aceste motive, în baza legii și a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DECIDE: Ia act de renunțarea la contestația formulată de METALBAC & FARBE SRL, în contradictoriu cu autoritatea contractantă SC DRUMURI MUNICIPALE TIMIȘOARA SA. Prezenta decizie este obligatorie pentru părțile cauzei. Împotriva prezentei decizii se poate formula plângere în termen de 10 zile de la comunicare pentru părțile cauzei, respectiv de la data luării la cunoștință de către alte persoane vătămate. Pagina 1 din 1Verifică pasajul în context →
CONSILIUL DECIDE: Ia act de renunțarea la contestația formulată de METALBAC & FARBE SRL, în contradictoriu cu autoritatea contractantă SC DRUMURI MUNICIPALE TIMIȘOARA SA. Prezenta decizie este obligatorie pentru părțile cauzei. Împotriva prezentei decizii se poate formula plângere în termen de 10 zile de la comunicare pentru părțile cauzei, respectiv de la data luării la cunoștință de către alte persoane vătămate. Pagina 1 din 1Verifică pasajul în context →
Extrase din documentele asociate, fără completări sau interpretare juridică. Anonimizarea sursei este păstrată.
2023_1757_2023_Decizie_1757.pdf, BO2023_1757_2023_BO2023_1757.pdf
Text extras automat; verificați forma originală în PDF.
Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.
În conformitate cu prevederile art. 14 alin. (2) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, cu modificările și completările ulterioare, Consiliul adoptă următoarea DECIZIE Nr. 1757/C8/2084 Data: 28.07.2023 Prin contestația nr. 1026/25.07.2023, înregistrată la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor cu nr. 40687/26.07.2023, formulată de METALBAC & FARBE SRL, cu sediul în comuna Măgura, DN 11, județul Bacău, înregistrată la Oficiul Registrului Comerțului cu nr. J04/2164/1994, având Cod de Identificare Fiscală 6699774, atribut fiscal RO, reprezentată legal de Sorin Popa, în calitate de director general, împotriva rezultatului procedurii emis de către SC DRUMURI MUNICIPALE TIMIȘOARA SA, cu sediul în Timișoara, str. Eternității nr. 45, județul Timiș, în calitate de autoritate contractantă, în cadrul procedurii de licitație deschisă în vederea atribuirii contractului având ca obiect „ACHIZIȚIE VOPSEA DE MARCAJ ȘI MATERIALE AUXILIARE”, s-a solicitat admiterea contestației, constatarea neconformității propunerii tehnice a ofertantului SWARCO VICAS SRL, anularea raportului procedurii și obligarea autorității contractante la reevaluarea ofertei SWARCO VICAS SRL în ceea ce privește propunerea tehnică. Pentru aceste motive, în baza legii și a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DECIDE: Ia act de renunțarea la contestația formulată de METALBAC & FARBE SRL, în contradictoriu cu autoritatea contractantă SC DRUMURI MUNICIPALE TIMIȘOARA SA. Prezenta decizie este obligatorie pentru părțile cauzei. Împotriva prezentei decizii se poate formula plângere în termen de 10 zile de la comunicare pentru părțile cauzei, respectiv de la data luării la cunoștință de către alte persoane vătămate. Pagina 1 din 1
Text extras automat; verificați forma originală în PDF.
Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.
În conformitate cu prevederile art. 14 alin. (2) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, cu modificările și completările ulterioare, Consiliul adoptă următoarea DECIZIE Nr. .... Data: ..... Prin contestația nr. ....., înregistrată la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor cu nr. ....., formulată de ....., cu sediul în ......, înregistrată la Oficiul Registrului Comerțului cu nr. ....., având Cod de Identificare Fiscală ......, atribut fiscal RO, reprezentată legal de ....., în calitate de director general, împotriva rezultatului procedurii emis de către ....., cu sediul în ......, în calitate de autoritate contractantă, în cadrul procedurii de licitație deschisă în vederea atribuirii contractului având ca obiect „.....”, s-a solicitat admiterea contestației, constatarea neconformității propunerii tehnice a ofertantului ....., anularea raportului procedurii și obligarea autorității contractante la reevaluarea ofertei ..... în ceea ce privește propunerea tehnică. CONSILIUL NAȚIONAL DE SOLUȚIONARE A CONTESTAȚIILOR, asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin contestația formulată, ....., în calitate de operator economic participant la procedura de licitație deschisă, clasat pe locul II, critică decizia autorității contractante de a declara câștigătoare oferta depusă de ...... Prin e-mailul transmis în data de ....., înregistrat la Consiliu cu nr. ....., ..... a transmis, în copie, Anexa 1 Recipisa de consemnare din data de ..... emisă de ...... Prin adresa nr. ...., Consiliul a solicitat contestatoarei să prezinte dovada constituirii unei cauțiuni stabilite de legiuitor în termen de maximum 5 zile de la data sesizării Consiliului (.....), potrivit dispozițiilor art. 611 din același act normativ având în vedere că Anexa 1 Recipisa de consemnare din data de ..... emisă de ....., prezentată de dumneavoastră, în copie, nu reprezintă cauțiune în sensul art. 61¹ din Legea nr. 101/2016. Prin adresa nr. ...., înregistrată la Consiliu cu nr. ....., ..... a precizat că renunță la contestația formulată. Pagina 1 din 2
Prin punctul de vedere nr. ....., înregistrat la Consiliu cu nr. ....., autoritatea contractantă a solicitat respingerea contestației formulată de ....., ca nefondată. Până la data emiterii prezentei decizii, ..... nu a depus, în original, cauțiune în sensul art. 61¹ din Legea nr. 101/2016. Luând în considerare dispozițiile art. 26 alin. (8) din Legea nr. 101/2016, Consiliul urmează să ia act de renunțarea la contestația formulată de ....., în contradictoriu cu autoritatea contractantă, ...... Prezenta decizie va fi obligatorie pentru părți, în conformitate cu dispozițiile art. 28 alin. (1) din Legea nr. 101/2016. Împotriva prezentei decizii se poate formula plângere în termen de 10 zile lucrătoare de la comunicare pentru părțile cauzei, respectiv de la data luării la cunoștință de către alte persoane vătămate, potrivit prevederilor art. 29 și art. 32 alin. (1) din Legea nr. 101/2016, cu modificările și completările ulterioare. Pentru aceste motive, în baza legii și a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DECIDE: Ia act de renunțarea la contestația formulată de ....., în contradictoriu cu autoritatea contractantă ...... Prezenta decizie este obligatorie pentru părțile cauzei. Împotriva prezentei decizii se poate formula plângere în termen de 10 zile de la comunicare pentru părțile cauzei, respectiv de la data luării la cunoștință de către alte persoane vătămate. PREȘEDINTE, MEMBRU, MEMBRU, ..... ...... .... Pagina 2 din 2
Legăturile se bazează pe coduri CPV sau critici comune din buletin. Verificați faptele și motivarea fiecărui document.