AchiziaBibliotecă
Instrumentele Achizia
Aspect

Document CNSC

Decizie CNSC 1720/2023

SC FRASINUL SRL în contradictoriu cu MUNICIPIUL BISTRITA

Decizia CNSC nr. 1720/C4/1768 din 26.07.2023

Link permanent

Identificare și pasaje din sursă

Decizia CNSC nr. 1720/C4/1768 din 26.07.2023

Data din document
2023-07-26
Complet
C4

Obiectul procedurii

având ca obiect «Proiectare (PAC+PT+CS+DE) + asistenţă tehnică pe parcursul executării lucrărilor şi execuția lucrărilor la obiectivul de investiţii: „Parcare etajată D+P Vasile Lupu”, municipiul Bistrița», s-a solicitat admiterea contestației și, pe cale de consecință: - anularea tuturor actelor autorității contractante ce au stat la baza emiterii adresei privind comunicarea rezultatului procedurii, respectiv, dar fără a se limita la, rapoartele intermediare, procesele verbale ce au stat la baza emiterii actelor nelegale, raportul procedurii, în partea/părțile privind oferta Asocierii desemnată câștigătoare; - anularea, în parte, a raportului procedurii, în ceea ce privește oferta Asocierii Record SRL - Vilage Construct SRL, precum și a tuturor actelor subsecvente și/sau conexe acestuia; Pagina 1 din 3
Verifică pasajul în context →

Soluția, din document

CONSILIUL DECIDE: În temeiul art. 26 alin. (6) din Legea nr. 101/2016, respinge, ca nefondată, contestația depusă de SC FRASINUL SRL, în contradictoriu cu PRIMĂRIA MUNICIPIULUI BISTRIȚA. În temeiul art. 67 din Codul de procedură civilă, admite cererea de intervenție formulată de SC RECORD SRL. Respinge solicitarea interveniente de acordare a cheltuielilor de judecată. Prezenta decizie este obligatorie pentru părţi, în conformitate cu dispoziţiile art. 28 alin. (1) din Legea nr. 101/2016. Împotriva prezentei decizii se poate formula plângere în termen de 10 zile de la comunicare.
Verifică pasajul în context →

Extrase din documentele asociate, fără completări sau interpretare juridică. Anonimizarea sursei este păstrată.

Decizie 1720/2023

Decizie CNSC
An dosar: 2023Înregistrare: 35008Data înregistrării: 2023-06-29
ContestatorSC FRASINUL SRLCUI 12337680
Autoritate contractantăMUNICIPIUL BISTRITACUI 4347569

2023_1720_2023_Decizie_1720.pdf, BO2023_1720_2023_BO2023_1720.pdf

Document publicat în registru

PDF CNSC

Text extras automat; verificați forma originală în PDF.

Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.

Citește textul integral · 4.607 caractere
§ 1

În conformitate cu prevederile art. 12 alin. (1) şi ale art. 27 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 privind remediile şi căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziţie publică, a contractelor sectoriale şi a contractelor de concesiune de lucrări şi concesiune de servicii, precum şi pentru organizarea şi funcţionarea Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor, Consiliul adoptă următoarea DECIZIE Nr. 1720/C4/1768 Data: 26.07.2023 Prin contestația nr. 1240/28.06.2023, înregistrată la Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor sub nr. 35008/29.06.2023, formulată de SC FRASINUL SRL, în calitate de lider al Asocierii FRASINUL SRL – MOLDPROIECT SRL – ASD SRL, cu sediul în satul Anieș, comuna Maieru nr. 59, județul Bistrița-Năsăud, înregistrată la Oficiul Registrului Comerțului sub nr. J06/278/1999, având CIF RO 12337680, reprezentată legal prin Larionesi Traian, în calitate de administrator și convențional prin SCA CEPARU ȘI IRIMIA, cu sediul ales pentru comunicarea actelor de procedură în municipiul București, str. Ștefan Mihăileanu nr. 11, sector 2, împotriva rezultatului procedurii de atribuire, comunicat prin adresa nr. 63420/21.06.2023, precum și prin raportul procedurii nr. 62711/20.06.2023, emise de PRIMĂRIA MUNICIPIULUI BISTRIȚA, cu sediul în Bistrița, Piața Centrală nr. 6, județul Bistrița-Năsăud, în calitate de autoritate contractantă, în cadrul procedurii de atribuire simplificată a contractului de achiziție publică de lucrări având ca obiect «Proiectare (PAC+PT+CS+DE) + asistenţă tehnică pe parcursul executării lucrărilor şi execuția lucrărilor la obiectivul de investiţii: „Parcare etajată D+P Vasile Lupu”, municipiul Bistrița», s-a solicitat admiterea contestației și, pe cale de consecință: - anularea tuturor actelor autorității contractante ce au stat la baza emiterii adresei privind comunicarea rezultatului procedurii, respectiv, dar fără a se limita la, rapoartele intermediare, procesele verbale ce au stat la baza emiterii actelor nelegale, raportul procedurii, în partea/părțile privind oferta Asocierii desemnată câștigătoare; - anularea, în parte, a raportului procedurii, în ceea ce privește oferta Asocierii Record SRL - Vilage Construct SRL, precum și a tuturor actelor subsecvente și/sau conexe acestuia; Pagina 1 din 3

§ 2

- obligarea autorității contractante la reluarea procedurii de atribuire, respectiv reluarea procesului de evaluare și stabilirea ofertantului câșigător dintre ofertele admisibile; - asigurarea accesului la dosarul constituit la Consiliu, în temeiul art. 19 alin. (1) din Legea nr. 101/2016; - obligarea autorității contractante la plata cheltuielilor de judecată, potrivit dispozițiilor art. 26 alin. (9) din Legea nr. 101/2016. Cu adresa înregistrată la Consiliu sub nr. 38347/13.07.2023, SC RECORD SRL, lider al Asocierii Record SRL - Vilage Construct SRL, cu sediul în Bistrița, str. Subcetate nr. 10C, jud. Bistrița-Năsăud, înregistrată la Oficiul Registrului Comerțului sub nr. J06/105/1991, CIF RO562467, reprezentată legal de Sirlincan Ioan Cristian – administrator și convențional de SCA Boncaciu și Asociații, prin avocat Cristina Boncanciu, cu sediul ales pentru comunicarea actelor de procedură în Cluj-Napoca, str. Minerilor nr. 49, camera 2 și 3, jud. Cluj, a depus cerere de intervenție, în principal, ca intervenție voluntară în interes propriu în dosar, iar în subsidiar ca intervenție voluntară accesorie în interesul autorității contractante, prin care solicită admiterea cererii de intervenție și respingerea contestației ca tardivă, iar în subsidiar ca nefondată, precum și asigurarea accesului la documentele dosarului constituit la CNSC. Contestaţia şi cererea de intervenţie vor fi soluţionate împreună, având în vedere dispoziţiile art. 66 alin. (1), art. 67 alin. (1) şi art. 123 alin. (1) C. proc. civ. Pentru aceste motive, în baza legii şi a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DECIDE: În temeiul art. 26 alin. (6) din Legea nr. 101/2016, respinge, ca nefondată, contestația depusă de SC FRASINUL SRL, în contradictoriu cu PRIMĂRIA MUNICIPIULUI BISTRIȚA. În temeiul art. 67 din Codul de procedură civilă, admite cererea de intervenție formulată de SC RECORD SRL. Respinge solicitarea interveniente de acordare a cheltuielilor de judecată. Prezenta decizie este obligatorie pentru părţi, în conformitate cu dispoziţiile art. 28 alin. (1) din Legea nr. 101/2016. Împotriva prezentei decizii se poate formula plângere în termen de 10 zile de la comunicare.

§ 3

Pagina 2 din 3

§ 4

Redactată în 5 exemplare, conţine 47 (patruzeci și șapte) pagini. Pagina 3 din 3

Motivare publicată în buletin

PDF CNSC

Text extras automat; verificați forma originală în PDF.

Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.

Citește textul integral · 135.939 caractere
§ 1

În conformitate cu prevederile art. 12 alin. (1) şi ale art. 27 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 privind remediile şi căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziţie publică, a contractelor sectoriale şi a contractelor de concesiune de lucrări şi concesiune de servicii, precum şi pentru organizarea şi funcţionarea Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor, Consiliul adoptă următoarea DECIZIE Nr. ..... Data: .... Prin contestația nr. 1240/28.06.2023, înregistrată la Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor sub nr. 35008/29.06.2023, formulată de SC ... SRL, în calitate de lider al Asocierii ... SRL – ... SRL – ... SRL, cu sediul în satul ..., comuna ...., județul ... ..., având CIF RO ..., reprezentată legal prin Larionesi Traian, în calitate de administrator și convențional prin SCA ..., cu sediul ales pentru comunicarea actelor de procedură în municipiul ..., împotriva rezultatului procedurii de atribuire, comunicat prin adresa nr. 63420/21.06.2023, precum și prin raportul procedurii nr. 62711/20.06.2023, emise de PRIMĂRIA MUNICIPIULUI ..., cu sediul în ..., ..., județul ..., în calitate de autoritate contractantă, în cadrul procedurii de atribuire simplificată a contractului de achiziție publică de lucrări având ca obiect «Proiectare (PAC+PT+CS+DE) + asistenţă tehnică pe parcursul executării lucrărilor şi execuția lucrărilor la obiectivul de investiţii: „Parcare etajată D+P ...”, municipiul ...», s-a solicitat admiterea contestației și, pe cale de consecință: - anularea tuturor actelor autorității contractante ce au stat la baza emiterii adresei privind comunicarea rezultatului procedurii, respectiv, dar fără a se limita la, rapoartele intermediare, procesele verbale ce au stat la baza emiterii actelor nelegale, raportul procedurii, în partea/părțile privind oferta Asocierii desemnată câștigătoare; - anularea, în parte, a raportului procedurii, în ceea ce privește oferta Asocierii ... SRL - ...SRL, precum și a tuturor actelor subsecvente și/sau conexe acestuia; - obligarea autorității contractante la reluarea procedurii de atribuire, respectiv reluarea procesului de evaluare și stabilirea ofertantului câșigător dintre ofertele admisibile; Pagina 1 din 47

§ 2

- asigurarea accesului la dosarul constituit la Consiliu, în temeiul art. 19 alin. (1) din Legea nr. 101/2016; - obligarea autorității contractante la plata cheltuielilor de judecată, potrivit dispozițiilor art. 26 alin. (9) din Legea nr. 101/2016. Cu adresa înregistrată la Consiliu sub nr. 38347/13.07.2023, SC ... SRL, lider al Asocierii ... SRL - ...SRL, cu sediul în ..., str. Subcetate nr. 10C, jud. ..., înregistrată la Oficiul Registrului Comerțului sub nr. ../., CIF …, reprezentată legal de … – administrator și convențional de SCA …, prin avocat …, cu sediul ales pentru comunicarea actelor de procedură în …, a depus cerere de intervenție, în principal, ca intervenție voluntară în interes propriu în dosar, iar în subsidiar ca intervenție voluntară accesorie în interesul autorității contractante, prin care solicită admiterea cererii de intervenție și respingerea contestației ca tardivă, iar în subsidiar ca nefondată, precum și asigurarea accesului la documentele dosarului constituit la CNSC. Contestaţia şi cererea de intervenţie vor fi soluţionate împreună, având în vedere dispoziţiile art. 66 alin. (1), art. 67 alin. (1) şi art. 123 alin. (1) C. proc. civ. CONSILIUL NAŢIONAL DE SOLUŢIONARE A CONTESTAŢIILOR, asupra cauzei de față, constată următoarele: Consiliul a fost legal sesizat şi este competent, potrivit dispoziţiilor art. 12 alin. (1) din Legea nr. 101/2016, să soluţioneze contestaţia formulată de SC ... SRL împotriva rezultatului procedurii de atribuire, prin care solicită Consiliului să dispună în sensul celor menționate mai sus. 1. Preliminar, contestatoarea subliniază că SC ... SRL a depus ofertă cu respectarea integrală a cerințelor stabilite de autoritatea contractantă prin documentația de atribuire, obținând un punctaj de 93,96 puncte, cu o ofertă de preț de 4.039.563,92 lei, fără TVA, însă Asocierea ... SRL- ...SRL a depus o ofertă neconformă și inacceptabilă, cu o ofertă de preț de 3.714.099,07 lei, fără TVA, obținând un punctaj de 100 puncte. Contestatoarea susține că a solicitat autorității contractante să-i permită accesul la documentele ce compun dosarul de achiziție publică aferent procedurii de referință, însă acestea i-au fost puse la dispoziție doar parțial, ca urmare a declarării ca fiind confidențiale de către Asocierea ... SRL - ...SRL a ofertei sale tehnice și financiare, neavând astfel acces la documentele ofertei declarate câștigătoare și nici la documentele autorității care fac referire sau cuprind informații din oferta asocierii declarate câștigătoare. Aceasta consideră că drepturile și interesele sale legitime, în calitate de participant la această procedură de atribuire au fost în mod grav vătămate, prin prisma faptului că evaluarea efectuată de autoritatea contractantă este nelegală în ceea ce privește oferta Asocierii ... SRL - ...SRL, inclusiv declararea acesteia ca fiind conformă și Pagina 2 din 47

§ 3

admisibilă, apreciind ca fiind încălcate dispozițiile art. 215 din Legea nr. 98/2016 Contestatoarea consideră că, prin raportare la dispozițiile legale anterior menționate, astfel cum rezultă din documentele aflate la dosarul achiziției publice, oferta declarată câșigătoare este inacceptabilă și neconformă și trebuia respinsă, deoarece prezintă numeroase deficiențe și neconcordanțe care se încadrează în motivele de inadmisibilitate prevăzute de lege. Tot cu titlu prealabil, solicită Consiliului să aibă în vedere jurisprudența constantă a CNSC conform căreia documentația de atribuire are forță obligatorie atât pentru operatorii economici participanți la procedura de atribuire, cât și pentru autoritatea contractantă. În susținere, contestatoarea citează din Decizia nr. ... din 06.05.2020 (rămasă definitivă prin Hotărârea nr. ... pronunțată de Curtea de Apel ...). În ceea ce privește necesitatea excluderii din procedura de atribuire a ofertei câstigătoare, contestatoarea arată că fiecare dintre participanții la procedura de atribuire aveau obligația de a completa DUAE și astfel să comunice comisiei de evaluare, conform adevărului, informații complete și corecte, în caz contrar fiind incidente prevederile art. 167 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 98/2016. În acest sens, învederează că SC ...SRL a participat în calitate de asociat la această procedură împreună cu SC ... SRL - lider de asociere, iar în cadrul Formularului DUAE depus de asociatul SC ...SRL, la condițiile de excludere prevăzute la sectiunea C: motive legate de insolvență, conflict de interese sau abateri profesionale privind îndeplinirea cerinței a completat: Conflict de interese care decurge din participarea la procedura de achiziții publice - NU Implicare directă sau indirectă în pregătirea acestei proceduri de achiziții publice– NU, însă din documentația tehnică publicată în SEAP aferentă procedurii de atribuire, respectiv din Memoriu - Studiu de fezabilitate (S)F, având număr de proiect 1512022 se poate constata că acesta a fost elaborat de către proiectant SC ...SRL — prin arh. ... (Manager de proiect). În acestă situație, autoritatea contractantă avea obligația de a exclude din procedura de atribuire operatorii economici care se află în oricare dintre următoarele situații: participarea anterioară a operatorului economic la pregătirea procedurii de atribuire a condus la distorsionarea concurenței, iar această situație nu poate fi remediată prin alte măsuri mai puțin severe. Contestatoarea arată că din documentația tehnică se poate constata că SC ...SRL a întocmit studiul de fezabilitate ce cuprinde datele prevăzute de art. 7 din HG nr. 907/2016, vizând partea scrisă, partea desenată, estimare valori lucrări privind execuția contractului, întocmirea devizului general. Pagina 3 din 47

§ 4

Având în vedere că studiul de fezabilitate a fost întocmit de aceeași societate care a participat la procedură pentru întocmirea proiectului tehnic, consideră că s-a creat acestui ofertant un avantaj privind estimarea costurilor pentru implementarea proiectului atât pentru proiectare, cât și pentru execuție, fapt ce a permis asocierii ... SRL-...SRL să depună o ofertă financiară cu o valoarea mult mai mică decât ceilalți doi ofertanți. Contestatoarea subliniază că oferta depusă de către Asocierea ... SRL - ...SRL, de 3.714.099,07 lei fără TVA, reprezintă 84,510% din valoarea estimată, diferența de valoare fiind de 680.438,27 lei, fără TVA, reprezentând un procent de 15,48%. Raportat la cele de mai sus, consideră că participarea asociatului SC ...SRL la elaborarea unei părți din documentația de atribuire pentru pregătirea procedurii de atribuire este de natură să conducă la afectarea concurenței în cauză, fiind distorsionată concurența în contextul în care această societate a elaborat studiului de fezabilitate. În acest context, apreciază că, față de cele învederate anterior, SC ...SRL se află în prezența unui conflict de interese de natură a distorsiona concurența, astfel că, în mod incorect, a fost bifată opțiunea "NU". Totodată, solicită reținerea că membrii Asocierii SC ... SRL- SC ...SRL aveau obligația de a completa în mod corespunzător DUAE, cu respectarea obligației de sinceritate, obligație nerespectată de SC ...SRL. Având în vedere faptul că la momentul depunerii ofertei membrul asocierii, SC ...SRL, nu a declarat cazul de excludere, devine incident și motivul de excludere prevăzut de art. 167 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 98/2016. Contestatoarea consideră că SC ...SRL a declarat fals în conținutul informațiilor transmise în scopul verificării absenței motivelor de excludere, încălcând obligația de sinceritate față de autoritatea contractantă, fapt de natură a atrage excluderea sa din procedura de atribuire, în conformitate cu dispozițiile art. 167 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 98/2016. În susținere, arată că în jurisprudență s-a reținut următoarele:  „Completarea declarației pe propria răspundere, față de sancțiunea prevăzută de art. 167 alin. (i) lit. h), trebuie să se realizeze cu maxima sinceritate, ofertanții fiind obligați să ofere informații aferente situației lor, complete și reale”.  „Comportamentul operatorilor economici participanți la o procedura de atribuire, respectiv corectitudinea informațiilor pe care aceștia le prezintă autorității contractante, reprezintă elemente esențiale în aprecierea cazurilor de excludere ce vizează situația personală a acestora”.  „Completarea declarației pe proprie răspundere este considerată de legiuitor, față de sancțiunea expresă și imperativă, un test de sinceritate”. Prin urmare, apreciind că SC ...SRL și-a încălcat obligația de sinceritate și a declarat fals în documentele depuse la autoritatea Pagina 4 din 47

§ 5

contractantă, solicită să se rețină că în speță sunt întrunite toate condițiile pentru aplicarea dispozițiilor art. 167 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 98/2016, respectiv pentru excluderea SC ...SRL din procedura de atribuire. Aceasta arată că în acest sens a reținut inclusiv Curtea de Apel ... — Secția de contencios administrativ fiscal, prin Decizia civilă nr. 199/25.03.2021: „motivul de excludere prev. de art. 167 alin. (1) lit h) din Legea nr. 98/2016 nu vizează un risc de neexecutare a unor obligații contractuale, ci are în vedere conduita corectă a operatorului economic pe parcursul procedurii de atribuire”. În contestație se invocă Hotărârea CJUE din 4 mai 2017, pronunțată în cauza C-387/14 având ca obiect o cerere de decizie preliminară formulată în temeiul articolului 267 TFUE de Krajowa Izba Odwotawcza (Camera Natională de Recurs, Polonia), prin decizia din 25 iulie 2014, primită de Curte la 14 August 2014, în procedura Esaprojekt SP. z.o.o. împotriva Województwo Țódzkie s-a reținut printre altele că: «[...] un operator economic poate fi exclus de la participarea la un contract de achiziții publice în cazul în care s-a făcut „grav vinovat" de declarații false prin furnizarea informațiilor solicitate de autoritatea contractantă sau nu a furnizat aceste informații (…) pentru a considera candidatul ofertant ca fiind „grav vinovat" în sensul dispoziției mentionate și a-l exclude astfel de la un contract de achiziții publice, este suficient ca acesta să se fi făcut răspunzător de o neglijență de o anumită gravitate, și anume o neglijență de natură să aibă o influență determinantă asupra deciziilor de excludere, de selectare sau de atribuire a unui contract de achiziții publice. Or, după cum reiese din decizia de trimitere, declarațiile și informațiile furnizate de operatorul economic în cauză au influențat într- adevăr rezultatul procedurii de atribuire a contractului în discuție în litigiul principal. Astfel, potrivit Krajowa Izba Odwotawcza (Camera Națională de Recurs), Konsultant Komputer a câștigat cererea de ofertă tocmai pe baza acestor declarații și a acestor informații». Prin urmare, având în vedere cele mai sus prezentate, consideră că declarațiile SC ...SRL din cuprinsul DUAE sunt incorecte și nu sunt în concordanță cu situația de fapt, fiind incidente dispozițiile art. 167 alin. (1) lit. f), h) din Legea nr. 98/2016. În continuare, contestatoarea arată că oferta Asocierii ... SRL- ...SRL este inacceptabilă întrucât nu îndeplinește cerința de calificare privind experiența similară Cerința privind experiența similară a fost formulată în cadrul documentației de atribuire - fișa de date, după cum urmează: III.1.3.a) Capacitatea tehnică și/sau profesională «Pentru contractele de achiziție de lucrări: executarea de lucrări de tipul specificat Cerințele privind experiența similară se pot demonstra prin prezentarea unor contracte distincte (contracte de lucrări, respectiv contracte de servicii de proiectare) și/sau prin prezentarea unor contracte de tip proiectare și execuție. Pentru lucrări: Pagina 5 din 47

§ 6

În conformitate cu prevederile art. 5 din Instrucțiunea nr. 2/2017 a ANAP, prin raportare la rezultatul ce trebuie obținut la finalizarea contractului ce urmează a fi atribuit, autoritatea contractantă solicită demonstrarea finalizării execuției în ultimii 5 ani, calculați până la data limită de depunere a ofertelor, a unor lucrări similare, în cadrul a maxim 3 contracte a căror valoare cumulată este de minim 3.500.000,00 lei fără TVA. Prin lucrări similare se înțeleg lucrări de construcții noi/reabilitare/modernizare/extindere aferente construcțiilor civile, cel puțin din categoria de importanța "C"». Contestatoarea subliniază că, deși prin DUAE depus ofertantul a declarat pe propria răspundere îndeplinirea tuturor criteriilor de selecție, completând DA în cadrul capitolului „indicația globală pentru toate criteriile de selecție", acesta nu a demonstrat îndeplinirea cerinței privind experiența similară pentru executarea lucrărilor. Astfel, consideră că oferta Asocierii ... SRL - ...SRL nu îndeplinește cerința de calificare privind experiența similară pentru lucrări, întrucât ofertantul nu demonstrează că în ultimii 5 ani, respectiv începând cu data de 06.04.2018 și până în 06.04.2023 ar fi finalizat execuția unor lucrări similare în cadrul a maxim 3 contracte a căror valoarea cumulată este de minim 3.500.000,00 lei fără TVA. Totodată, precizează că acesta nu furnizează documentele aferente corespunzătoare care să confirme experiența similară solicitată conform cerințelor din fișa de date, drept urmare consideră că se impunea respingerea ofertei Asocieriii ca inacceptabilă. Contestatoarea susține că oferta declarată câștigătoare este inacceptabilă întrucât nu îndeplinește condițiile de formă aferente elaborării și prezentării acesteia și, mai mult, oferta este și neconformă deoarece nu respectă cerințele prezentate în documentele achiziției. Preliminar, învederează că, în conformitate cu prevederile documentației de atribuire, autoritatea contractantă, a solicitat îndeplinirea următoarelor cerințe: IV.4.1 Modul de prezentare al propunerii tehnice (fișa de date) Propunerea tehnică trebuie să demonstreze că ofertantul a înțeles corect cerințele din documentația tehnică și că metodologia propusă este corespunzătoare pentru asigurarea calității tuturor lucrărilor. De asemenea, propunerea tehnică trebuie să demonstreze că ofertantul dispune de resurse materiale și umane suficiente, precum și de experiența necesară pentru a asigura proiectarea și execuția lucrărilor cu respectarea tuturor prevederilor legale în vigoare și tuturor cerințelor din documentația tehnică. Propunerea tehnică va contine în mod obligatoriu următoarele: A. Pentru proiectare i. Rezumatul propunerii tehnice; ii. Abordarea și metodologia propuse pentru prestarea serviciilor de proiectare, datele de intrare și datele de ieșire pentru activitățile din cadrul Contractului. 1. Abordarea propusă pentru realizarea serviciilor de proiectare Pagina 6 din 47

§ 7

2. Metodologia propusă pentru realizarea serviciilor de proiectare (PAC, PT, DDE, Caiete de sarcini, avize, asistență tehnică etc) (...) iii.

§ 8

Planul

§ 9

de

§ 10

lucru

§ 11

pentru

§ 12

implementarea/realizarea serviciilor/obținerea rezultatelor în cadrul Contractului. Prezentarea graficului de prestare al serviciilor, detaliat pe fiecare activitate (PAC, POE, PT, DDE, Caiete de sarcini, avize, etc) cu nominalizarea personalulului în legătură cu care au fost formulate cerințele minime în caietul de sarcini. iv. Managementul realizării serviciilor de proiectare 1. resurse (personal echipamente). Se solicită să se prezinte o organigramă cuprinzătoare, în care să fie identificat în mod clar tot personalul pe care ofertantul trebuie să îl utilizeze la realizarea serviciilor lucrărilor incluse în contract. Organigrama va cuprinde și o descriere a rolurilor și a responsabilităților personalului. 2. Se va prezenta modalitatea de asigurare a accesului la specialiștii necesari și obligatorii în vederea verificării nivelului de calitate corespunzător cerințelor fundamentale aplicabile lucrărilor cuprinse în obiectul contractului, în conformitate cu prevederile Legii nr. 10/1995 și a altor legi incidente. 3. Se va prezenta modul de asigurare a execuției tuturor operațiunilor în conformitate cu reglementările legale aplicabile conform tabelului de la pag. 25 din caietul de sarcini. B. Pentru execuția lucrării 1. Metodologia de executare a lucrărilor, aplicată la lucrare, cu descrierea modului în care contractantul intenționează să execute toate activitățile solicitate prin documentația de atribuire astfel încât sa fie asigurate condițiile ca lucrările să fie realizate la parametrii calitativi solicitați și să fie finalizate în termenul limită solicitat, prezentând cel puțin următoarele informații (...). 2. Graficul general propus de realizare a investiției publice, care prezintă toate informațiile necesare înțelegerii modului în care contractantul intenționează să deruleze execuția lucrărilor, (...) 3. Personalul propus și managementul contractului pentru proiectarea și execuția lucrărilor, conform caietului de sarcini. (...) 4. Modalitatea de acces la logistica, utilajele /echipamentele/ instalațiile și mijloacele de transport în vederea verificării nivelului de calitate corespunzător cerințelor fundamentale aplicabile serviciilor/ lucrărilor cuprinse în obiectul contractului, în conformitate cu prevederile Legii 10/1995 și a altor legi incidente; 5. Măsuri propuse de ofertant pentru supravegherea lucrărilor în perioada de garanție acordată, conform caietului de sarcini. Contestatoarea subliniază că aceleași cerințe se regăsesc și în cuprinsul caietului de sarcini, Secțiunea 12 - modul de prezentare a propunerii tehnice și financiare, în cadrul căruia se specifică: Neprezentarea condițiilor de mai sus atrage după sine declararea ofertei ca fiind necorespunzătoare, motiv pentru care învederează că documentația de atribuire, alcătuită din fișa de date, caietul de sarcini, Pagina 7 din 47

§ 13

formularele necesare, modelul de contract și proiectele tehnice nu a fost contestată de niciun operator economic, drept pentru care toate prevederile acesteia și-au consolidat forța obligatorie, atât pentru operatorii economici participanți la procedura de atribuire, cât și pentru autoritatea contractantă, acestea fiind în sensul dispozițiilor art. 75 din Legea nr. 98/2016, coroborate cu prevederile art. 123 din anexa la HG nr. 395/2016. În acest context, consideră că pentru a face dovada admisibilității ofertei lor, fiecare dintre participanții la procedura de atribuire avea obligația de a prezenta înscrisuri prin care să dovedească îndeplinirea cerințelor minime ale documentației de atribuire, iar corelativ, autoritatea contractantă, în aplicarea dispozițiilor art. 127 alin. (1) coroborate cu cele ale art. 133 alin. (1) și (2) din anexa la HG nr. 395/2016, avea obligația să verifice și să se asigure că propunerile tehnice corespund cerințelor minime prevăzute în documentația de atribuire. În susținere, arată că în același sens s-a reținut și prin Decizia CNSC nr. …, respectiv caracterul obligatoriu al documentației, precizând că tot în același sens este practica Consiliului, reținută și prin Decizia CNSC … din 04.12.2019, rămasă defintivă prin Decizia nr. … din 16.03.2020, pronunțată de Curtea de Apel București, în dosarul ... În speță, consideră că toate aceste considerente, precum și cerințele minime obligatorii prevăzute în documentația de atribuire, nu au fost avute în vedere de către comisia de evaluare, sens în care rezultatul procedurii a fost emis fără respectarea conținutului obligatoriu al cerințelor publicate în SEAP, cu încălcarea prevederilor art. 127 și art. 133 din Normele metodologice de aplicare. Așadar, autoritatea a declarat ca fiind admisibilă și câștigătoare o ofertă ce nu îndeplinește cerințele exprese ale documentației de atribuire, fără a respecta dispozițiile art. 133 din HG nr. 395/2016. Contestatoarea reiterează că oferta Asocierii ... SRL - ...SRL a fost declarată ca fiind admisibilă, conformă și câștigătoare, cu toate că nu a fost întocmită în conformitate cu cerințele documentației de atribuire, iar procesul de evaluare este unul nelegal, întrucât din ofertă se constată lipsa prezentării următoarelor documente întocmite potrivit cerințelor solicitate în mod expres prin documentația de atribuire, respectiv: Pentru punctul A - Proiectare nu au fost întocmite următoarele: i. Rezumatul Propunerii Tehnice; ii. Abordarea și metodologia propuse pentru prestarea serviciilor de proiectare, datele de intrare și datele de ieșire pentru activitățile din cadrul Contractului 1. Abordarea propusă pentru realizarea serviciilor de proiectare 2. Metodologia propusă pentru realizarea serviciilor de proiectare (PAC, PT, DDE, Caiete de sarcini, avize, asistență tehnică etc). iii. Planul

§ 14

de

§ 15

lucru

§ 16

pentru

§ 17

implementarea/realizarea serviciilor/obținerea rezultatelor în cadrul Contractului. iv. Managementul realizării serviciilor de proiectare Pagina 8 din 47

§ 18

Totodată, pentru execuția lucrării nu au fost prezentate măsuri propuse de ofertant pentru supravegherea lucrărilor în perioada de garanție acordată, astfel cum se prevede în mod obligatoriu prin fișa de date - IV.4.1 Modul de prezentare al propunerii tehnice, litera B punctul 5. Așadar, deși în mod obligatoriu propunerea tehnică trebuia să conțină documentele anterior indicate întocmite conform cerințelor, respectiv cu includerea tuturor informațiilor astfel cum au fost stabilite și detaliate prin fișa de date, oferta Asocierii nu respectă aceste cerințe, nu conține documentele, datele și informațiile solicitate, nefiind respectat astfel modalitate de prezentare a ofertei. Tot în ceea ce privește susținerea că oferta este neconformă, contestatoarea arată că nu sunt îndeplinite cerințele privind personalul, respectiv: a) Referitor la personalul cheie, învederează că în cadrul criteriului de atribuire cel mai bun raport calitate - preț, astfel cum este prevăzut în fișa de date II.2.5 Criterii de atribuire - sunt punctați în cadrul Factorilor de evaluare experți cheie, astfel: Experiența

§ 19

expertului

§ 20

– Expertul

§ 21

cheie

§ 22

nr.

§ 23

1 Șef/Manager/responsabil /coordonator proiectare Componenta tehnică: Șef/Manager/ responsabil /coordonator proiectare Experiența concretizată în numărul de proiecte similare celor pe care urmează să le îndeplinească în contractul de achiziție publică. 10% Punctaj maxim factor: 10 Experiența

§ 24

expertului

§ 25

- Expertul cheie nr. 2 – Inginer proiectant construcții civile, industriale și agricole Componenta tehnică: Expertul cheie nr. 2 – Inginer proiectant construcții civile, industriale

§ 26

și

§ 27

agricole Experiența concretizată în numărul de proiecte similare celor pe care urmează să le îndeplinească în contractul de achiziție publică. 5% Punctaj maxim factor: 5 Așadar, punctajul se acordă raportat la experiența similară a experților în cadrul unui număr de contracte care să fi inclus servicii similare, respectiv servicii în care expertul a deținut acestă calitate în proiecte având ca obiect servicii de proiectare în oricare din faze (elaborare și/sau revizuire și/sau actualziare SF/DALI/PT/PF+DE) pentru execuția lucrărilor de construire sau intervenție asupra unor clădiri civile cel puțin din categoria de importanță C. Totodată, conform Cap. IV 4.1 - Modul de prezentare al ofertei tehnice (pag. 8), ofertanții erau obligați să prezinte, cu privire la experții cheie, toate informațiile necesare acordării punctajelor, astfel: „Ofertantul va prezenta în propunerea tehnică, pentru personalul propus în poziția de expert-cheie toate informațiile necesare acordării punctajelor, după cum urmează: - Numele persoanei propuse ca expert cheie, CV-ul, studiile absolvite și calificările profesionale în legătură cu poziția propusă (diplome/certificate); Pagina 9 din 47

§ 28

- Indicarea proiectelor/contractelor similare (denumire, beneficiar/ client) în care a acumulat experiența solicitată, dovedită cu recomandări/ părții relevante din proiectele elaborate/executate și semnate/procese- verbale de predare-primire, sau orice alt document prin care se poate demonstra experiența expertului”. Din raportul procedurii se constată că oferta Asocierii ... SRL- ...SRL a obținut punctajul maxim aferent experților cheie, ceea ce înseamnă că ofertantul ar fi trebuit să facă dovada experienței similare deținute de fiecare expert cheie într-un număr de 8 contracte pentru fiecare, care să fi inclus servicii similare, respectiv servicii de proiectare clădiri civile cel puțin din categoria de importanță C. (faze SF, DALI, PT sau PT+DE). Contestatoarea consideră că Asocierea nu prezintă prin oferta tehnică depusă informațiile necesare acordării punctajului Asocierii câștigătoare, conform fișei tehnice cap. IV 4.1, nefiind îndeplinite cerințele pentru acordarea punctajului maxim aferent acestor factori de evaluare. Așadar, apreciind că punctajul acordat nu este corect, fiind nelegal, apreciază că nu este întemeiat pe o evaluare temeinică a ofertei ... SRL- ...SRL. b) În ceea ce privește personalul de execuție (personal non-cheie), conform fișei tehnice Cap. IV 4.1 - Modul de prezentare a propunerii tehnice – B - Pentru execuția lucrării, oferta tehnică trebuia să cuprindă: „Personalul propus și managementul contractului pentru proiectarea execuția lucrărilor, conform caietului de sarcini. Se solicită să se prezinte informațiile relevante pentru personalul propus, respectiv: - Rolul propus în cadrul echipei de gestionare a lucrărilor - Activitățile pe care le realizează – Specializarea. Pentru șeful de șantier se va prezenta: copii după diplomele care atestă specializarea deținută; CV”. Cu toate acestea, apreciază că oferta Asocierii nu respectă cerințele din caietul de sarcini privind personalul de execuție (personalul non- cheie) astfel cum sunt prevăzute în cadrul paginilor 19-20 din caietul de sarcini, respectiv: Experți non-cheie - Specialist CFDP: Deține Diploma de Inginer având studii absolvite cu diploma de licență/diploma de absolvire sau echivalent a unei Facultăți/Universități în domeniul ingineriei, specializarea construcții de căi ferate, drumuri, poduri. Deține experiența profesională în calitate de inginer proiectant în cel puțin 1 contract (..) - Specialist instalații sanitare: Deține Diploma de Inginer având studii absolvite cu diploma de licență/diploma de absolvire sau echivalent a unei Facultăți/Universități în domeniul instalațiilor. Deține experiența profesională în calitate de inginer proiectant în cel puțin 1 contract (..) - Verificator/verificatorii tehnici atestați: Specialist cu activitate în construcții atestat în unul sau mai multe domenii/subdomenii de construcții și specialități pentru instalațiile aferente construcțiilor, care efectuează verificarea proiectelor în ceea ce Pagina 10 din 47

§ 29

privește respectarea reglementărilor tehnice și cerințelor fundamentale aplicabile prevăzute de lege. Conform prevederilor Caietului de sarcini: Pentru activitățile ce se desfășoară pe șantier, Contractantul trebuie să asigure Resurse umane - Personal tehnic de specialitate de care va dispune, conform - art. 14 din Legea nr. 10/1995 republicată, privind calitatea în construcții, cu modificările și completările ulterioare, după cum este indicat mai jos: TABEL 2 — execuție. TABEL 2 – execuție Categorie de profesii (domeniu al specializării) Număr minim de experți Șef de șantier - Inginer construcții civile. industriale și agricole 1 persoană Inginer CFDP 1 persoană Inginer instalații sanitare 1 persoană Topograf autorizat ANCPI categoria B 1 persoană Responsabil tehnic cu execuția 1 persoană/domeniu Responsabil control tehnic de calitate: 1 persoană Contestatoarea susține că cerințele mai sus prezentate nu sunt îndeplinite de către Asocierea ... SRL- … SRL. Totodată, în ceea ce privește rolul de responsabil tehnic cu execuția, arată că oferta Asocierii nu îndeplineșe cerințele stabilite prin caietul de sarcini, respectiv:  în cuprinsul caietului de sarcini - pagina 24 au fost prevăzute următoarele cerințe, astfel cum au fost clarificate prin răspunsul la solicitarea de clarificări cu nr. 31853/28.03.2023 (întrebarea 2): Responsabil tehnic cu execuția: Persoanele care vor îndeplini rolul de responsabil tehnic cu execuția trebuie să dețină autorizație și legitimație emisă de Inspectoratul de Stat în Construcții pentru domeniul/subdomeniul  Construcții civile, industriale și agricole  2.1 Construcții rutiere și drumuri  6.1 Instalații electrice  6.2 Instalații termice, sanitare și de ventilație/climatizare  9.1 Construcții edilitare și de gospodărie comunală însă cerința nu este respectată de Asocierea ... SRL - ...SRL.  Conform caietului de sarcini - pagina 25 - potrivit art. 51 - Responsabilii tehnici cu execuția lucrărilor de construcții, în exercitarea dreptului de practică, trebuie (...) g) să mențină, pe toată durata de valabilitate a autorizației, condițiile care au stat la baza autorizării în ceea ce privește deținerea unei legitimații valabile de electrician autorizat sau de instalator de gaze autorizat, emisă de autoritatea de reglementare în domeniu, pentru persoanele autorizate ca responsabili tehnici cu execuție în subdomeniile Pagina 11 din 47

§ 30

6.1 "Instalații electrice", 6.3 "Instalații gaze naturale combustibile", 8.1 "Rețele electrice" și 8.4 "Rețele de gaze naturale combustibile", însă oferta Asocierii este neconformă sub acest aspect, întrucât aceasta nu deține autorizații pentru subdomeniile anterior menționate, ofertantul nu deține responsabilii tehnici cu execuție în subdomeniile 6.1 "Instalații electrice", 6.3 "Instalații gaze naturale combustibile", 8.1 "Regele electrice" și 8.4 "Rețele de gaze naturale combustibile". Față de aceste considerente, solicită constatarea că Asocierea castigătoare nu a depus documente susceptibile a îndeplini cerințele prevăzute în cadrul documentației de atribuire, privind personalului cheie și personalul din cadrul echipei de execuție a lucrării. Totodată, în contextul acestor aspecte, apreciază că evaluarea ofertei câștigătoare a fost realizată superficial, motiv pentru care consideră că se impune reevaluarea acestei oferte. Tot în ceea ce privește susținerea din contestație în sesnul că oferta Asocierii ... SRL- ...SRL este neconformă, contestatoarea arată că aceasta nu îndeplinește cerințele caietului de sarcini, respectiv din ofertă lipsește îndeplinirea următoarelor cerințe și prezentarea următoarelor documente, solicitate în mod expres prin documentația de atribuire (caietul de sarcini): 1. Lipsa autorizației în domeniul: Proiectarea/execuția sistemelor și instalațiilor de limitare și stingere a incendiilor - autorizație emisă de către IGSU. Pagina 28 din caietul de sarcini Ofertantul va prezenta modul de asigurare a execuției tuturor operațiunilor în conformitate cu reglementările legale aplicabile, respectiv: Domeniul de autorizare Document Legislație Proiectarea/execuție

§ 31

a sistemelor și instalațiilor de limitare și stingere a incendiilor Autorizație IGSU 0rdinul ministrului administrației și internelor nr. 87/2010 pentru aprobarea Metodologiei de autorizare a persoanelor care efectuează lucrări în domeniul apărării împotriva incendiilor 2. Nu se demonstrează deținerea utilajelor, echipamentelor și materialelor conform punctului 5.5 Utilaje, echipamente, materiale din caietul de sarcini (pag. 29) 3. Nu au fost întocmite și prezentate Planul calității, Planurile de control a calității și Proceduri tehnice privind execuția conform punctului 6.1 și 6.2 din caietul de sarcini (pag 31-32) 4. Nu a fost nominalizată o persoană în calitate de Responsabil cu monitorizarea și implementarea contractului. În opinia petentei, orice decizie privind admiterea sau respingerea unei oferte într-o procedură de achiziție publică trebuie fundamentată pe o evaluare terneinică sub toate aspectele ei. Așadar, având în vedere toate precizările privind propunerea tehnică, precum și cerințele de la nivelul fișei de date a achiziției și caietului de sarcini, față de lipsurile sesizate cu privire la oferta Asocierii ... SRL - ... SRL, consideră că oferta acestuia se impunea a fi respinsă ca inacceptabilă și neconformă. Pagina 12 din 47

§ 32

Conform documentației de atribuire, secțiunea IV.4.1 Modul de prezentare al propunerii tehnice, ofertanții aveau obligația de a da dovadă de rigoare în procesul de întocmire a ofertelor, sancțiunea nerespectării modului de prezentare a ofertei și cerințelor minime de fiind respingerea ofertei. Astfel, în considerarea cerințelor obligatorii ale documentației de atribuire, precum și a faptului că oferta Asocierii ... SRL - ... SRL nu respectă cerințele instituite în sarcina sa, oferta depusă de asocierea câștigătoare se impunea a fi declarată ca fiind neconformă, în temeiul art. 137 alin. (3) lit. a) din HG nr. 395/2016. Contestatoarea învederează că neprezentarea documentelor care dovedesc îndeplinirea cerințelor exprese ale documentației de atribuire de către asocierea desemnată câștigătoare conduce la imposibilitatea verificării conformității propunerii tehnice cu cerințele caietului de sarcini, întrucât documentele depuse inițial în cadrul propunerii tehnice, în termenul limită de depunere a ofertelor, sunt incomplete și nu fac dovada îndeplinirii tuturor specificațiilor stabitite în caietul de sarcini. În contexul creat, consideră că acceptarea remedierii ofertelor, în urma unei solicitări de clarificări prin care ar fi depuse documentele lipsă, ar fi de natură să conducă la încălcarea dispozițiilor art. 209 alin. (2) din Legea nr. 98/2016. În susținere, arată că și Consiliul a reținut, în Decizia publicată în B02022_1897, că principiile ce trebuie să guverneze procedurile de achiziție publică se opun negocierilor între autoritățile contractante și ofertanți. În condițiile în care informațiile menționate anterior nu se regăsesc în cadrul ofertei inițiale, declararea ofertei Asocierii ... SRL - ...SRL drept admisibilă și câștigătoare de către autoritatea contractantă a avut loc cu încălcarea propriei documentații de atribuire. Conform celor reținute în mod constant în jurisprudență, „principiul egalității de tratament impune ca ofertanții să dispună de aceleași șanse în formularea ofertelor lor și implică, așadar, ca aceste oferte să fie supuse acelorași condiții pentru toți ofertanții. Pe de altă parte, obligația de transparență, care constituie corolarul principiului egalității de tratament, are ca scop să garanteze absența riscului de favoritism și de arbitrar din partea autorității contractante. Această obligație implică formularea tuturor condițiilor și modalităților procedurii de atribuire în mod clar, precis și neechivoc în anunțul de participare sau în caietul de sarcini, astfel încât, în primul rând, să permită tuturor ofertanților informați în mod rezonabil obișnuit de diligenți să le înțeleagă conținutul exact și să le interpreteze în același mod și, în al doilea rând, să permită autorității contractante să verifice efectiv dacă ofertele prezentate de ofertanți corespund criteriilor care guvernează contractul în cauză. (Hotărârea din 6 noiembrie 2014, Cartiera dell'Adda, C-42/13, EU:C:2014:2345)”. Raportat la acest principiu și la împrejurările concrete ale speței deduse soluționării, contestatoarea solicită Consiliului să constate că prin acceptarea unei oferte ce prezintă suficiente elemente care impuneau Pagina 13 din 47

§ 33

respingerea acesteia ca neconformă, autoritatea contractantă a încălcat principiul egalității de tratament, declarând câștigătoare oferta depusă de Asocierea ... SRL - ...SRL, cu toate că aceasta nu respectă cerințele documentației de atribuire. Prin prezentarea unei oferte fără respectarea cerințelor explicite ale documentației de atribuire, Asocierea ... SRL - ...SRL și-a asumat riscul ca oferta să îi fie respinsă, fiind evident că autoritatea contractantă nu putea declara admisibilă o ofertă care nu respectă cerințele documentației de atribuire, iar la acel moment nici nu îi mai era permis să solicite ofertantului completarea ofertei depuse cu alte documente ce nu au fost prezentate inițial. Pentru argumentele prezentate anterior, contestatoarea solicită constatarea că drepturile și interesele sale legitime, privind procedura de atribuire în speță, sunt în mod grav vătămate de decizia autorității contractante de declararea a ofertei ... SRL - ...SRL ca fiind câștigătoare. În opinia sa, această vătămare nu poate fi înlăturată decât prin admiterea prezentei contestații, cu consecința anulării deciziei autorității contractante privind declararea ofertei depusă de Asocierea ... SRL - ...SRL ca admisibilă și câșigătoare, precum și a tuturor actelor care au stat la baza acestei decizii și a tuturor actelor subsecvente. Cu adresa nr. 67188/03.07.2023, înregistrată la Consiliu sub nr. 35833/03.07.2023, Primăria Municipiului ... a transmis punctul său de vedere, prin care solicită respingerea contestației formulată de SC ... SRL ca nefondată. 1. În ceea ce privește necesitatea excluderii din procedură a ofertei câștigătoare, în conformitate cu prevederile art. 167 alin. (1) lit. f) și h) din Legea nr. 98/2016, față de motivele și argumentele expuse în motivarea contestației, autoritatea contractantă arătă, printre altele, că procedura de atribuire s-a desfășurat integral prin mijloace electronice, online, prin intermediul SEAP. Totodată, precizează că procedura de atribuire a făcut obiectul controlului ex-ante exercitat de către ANAP, în conformitate cu Decizia de verificare nr. 4095/16.03.2023, anexă la Ordinul Președintelui ANAP nr. 676/16.03.2023 și a primit Aviz conform necondiționat pentru toate etapele de evaluare, inclusiv pentru raportul procedurii. În urma aplicării criteriului de atribuire „cel mai bun raport calitate - preț", aplicat ofertelor admisibile, cum a fost stabilit în documentația de atribuire, comisia de evaluare a desemnat oferta Asocierii ... SRL - ...SRL ca fiind câștigătoare, cu un punctaj de 100 puncte. 1. Cu privire la necesitatea excluderii din procedură a ofertei câștigătoare, în conformitate cu prevederile art. 167 alin. (1) lit. f) și h) din Legea nr. 98/2016, autoritatea contractantă apreciază că susținerea contestatorului este nefondată. Raportat la aceste prevederi, învederează că SC ...SRL a elaborat studiul de fezabilitate pe baza căruia s-a configurat achiziția ce face obiectul procedurii, însă acest aspect nu este prin el însuși un impediment legal de a participa la licitație și nici nu conduce în mod automat la distorsionarea concurenței. Pagina 14 din 47

§ 34

Autoritatea contractantă face precizarea că Asociatul ...SRL, chiar dacă a elaborat studiul de fezabilitate, în condițiile art. 140 din Legea nr. 98/2016, avea dreptul de a participa la licitație, cu condiția ca implicarea sa în pregătirea procedurii de atribuire să nu fie de natură a denatura concurența. Astfel, studiul de fezabilitate constituie un document premergător notei justificative privind necesitatea investiției, iar datele din studiul de fezabilitate au fost preluate în documentația de atribuire și au fost puse la dispoziția tuturor ofertanților, așa încât autorul studiului nu a participat la întocmirea documentației de atribuire și nu deține informații suplimentare, respectiv alte date decât cele care au fost puse la dispoziția tuturor ofertanților. Față de această situație, apreciază că ofertantul declarant câștigător nu a beneficiat de informații suplimentare în raport cu ceilalți participanți la procedură, în concordanță cu principiul tratamentului egal, principiu care stă la baza atribuirii contractelor de achiziție publică, prevăzut la art. 2 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 98/2016, scopul inițierii acestei proceduri constând în atribuirea unui contract de lucrări, având ca obiect proiectarea și executarea unor lucrări și nu elaborarea unei documentații de proiectare. Având în vedere prevederile art. 7 și următoarele din HG nr. 907/2016 privind etapele de elaborare și conținutul-cadru al documentațiilor tehnico-economice aferente obiectivelor/proiectelor de investiții finanțate din fonduri publice, precum și Anexelor la HG, listele de cantități se întocmesc la faza de Proiect Tehnic, și nu în faza de Studiu de Fezabilitate. Astfel, subliniază că trebuie făcută diferența între Studiu de Fezabilitate, unde categoriile de lucrări se stabilesc estimativ și Proiectul Tehnic, care reprezintă documentația ce conține părți scrise și desenate privind realizarea obiectivelor de investiții: execuția lucrărilor, precum și acțiunile de predare a obiectivelor de investiții către beneficiar. Conform HG nr. 907/2016, Studiul de fezabilitate este documentația tehnico-economică prin care proiectantul, fără a se limita la datele și informațiile cuprinse în nota conceptuală și în tema de proiectare și, după caz, în studiul de prefezabilitate analizează, fundamentează și propune minimum două scenarii/opțiuni tehnico- economice diferite, recomandând, justificat și documentat, scenariul/opțiunea tehnico-economic(ă) optim(ă) pentru realizarea obiectivului de investiții. (2)

§ 35

Scenariul/Opțiunea

§ 36

tehnico-economic(ă)

§ 37

optim(ă), recomandat(ă) potrivit alin. (1), cuprinde: a) soluția tehnică, b) principalii indicatori tehnico-economici aferenți obiectivului de investiții; c) certificatul de urbanism, avizele conforme pentru asigurarea utilităților, precum și avize, acorduri și studii specifice, după caz, în funcție de specificul obiectivului de investiții; Pagina 15 din 47

§ 38

d) strategia de implementare, exploatare/operare și de întreținere a investiției. (4) Indicatorii tehnico-economici prevăzuți la alin. (2) lit. b) cuprind: a) indicatori maximali, respectiv valoarea totală a obiectului de investiții, exprimată în lei, cu TVA și, respectiv, fără TVA, din care construcții-montaj (C+M) în conformitate cu devizul general, b) indicatori minimali, respectiv indicatori de performanță - elemente fizice/capacități fizice care să indice atingerea țintei obiectivului de investiții - după caz, calitativi, în conformitate cu standardele, normativele și reglementările tehnice în vigoare; c) indicatori financiari, socio-economici, de impact, de rezultat/operare, stabiliți în funcție de specificul și ținta fiecărui obiectiv de investiții; d) durata estimată de execuție a obiectivului de investiții, exprimată în luni. În consecință, apreciază că nu s-a putut crea ofertantului un avantaj privind estimarea costurilor pentru implementarea proiectului. În continuare, autoritatea contractantă învederează că propunerea financiară depusă de ofertant nu cuprinde prețuri sau componente ale acestora ca fiind neobișnuit de scăzute în raport cu serviciile ce urmează a fi prestate/lucrările ce urmează a fi executate. Având în vedere că valoarea ofertei reprezintă 84,51% din valoarea estimată a achiziției, rezultă ca aceasta nu are un preț aparent neobișnuit de scăzut, raportat la prevederile art. 136 alin (4) din HG nr. 395/2016, cu modificările și completările ulterioare. Invocarea conflictului de interese de către contestator nu se justifică, având în vedere că autoritatea a publicat în SEAP întreaga documentație de atribuire, care a cuprins și Studiul de fezabilitate, acesta fiind accesibil tuturor operatorilor economici. Astfel, consideră că întocmirea Studiului de fezabilitate nu constituie o cauză de excludere reglementată de prevederile art. 167 din Legea nr.98/2016, ci este condiționată de existența unei distorsiuni a concurenței, iar pe de altă parte, în situația unei asemenea ingerințe să nu existe un alt remediu decât excluderea, măsura avută în vedere ca ultima ratio. Dovada faptului ca întocmirea Studiului de fezabilitate de către asociat nu e de natura a distorsiona concurența consideră că este și numărul semnificativ al ofertelor depuse de către participanți, precum și lipsa contestațiilor cu privire la existența unor restricții nejustificate din punct de vedere tehnic, ce ar fi de natură a distorsiona concurența. Astfel, față de aceste argumente, comisia de evaluare a considerat că nu sunt îndeplinite condițiile pentru excluderea din procedură, nefiind o situație care să atragă incidența prevederilor art. 167 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 98/2016. De asemenea, comisia de evaluare a considerat că ofertantul nu avea obligația sa declare/bifeze în DUAE „DA”, la Secțiunea C - Motive de Pagina 16 din 47

§ 39

excludere legate de insolvență, conflict de interese sau abateri profesionale, privind indeplinirea cerințelor: Conflict de interese care decurge din participarea la procedura de achiziție publică și implicarea directă sau indirectă în pregătirea acestei proceduri de achiziție publică, tocmai pentru argumentele prezentate mai sus. În opinia autorității contractante, faptul că ofertantul a interpretat că nu se află într-o situație de conflict de interese și a completat DUAE fără a declara existența vreunui caz de excludere, nu înseamnă că nu și- a respectat obligația de sinceritate cu privire la acest aspect și cu atât mai puțin că a declarat fals. Aceasta nu consideră că asociatul ...SRL a declarat fals în conținutul informațiilor transmise în scopul verificării motivelor de excludere, încălcând obligația de sinceritate față de aceasta. Concluzionează că prin întocmirea Studiului de fezabilitate de către asociat nu s-a creat ofertantului un avantaj privind estimarea costurilor pentru implementarea proiectului și nu a conclus la afectarea concurenței, prin distorsionarea acesteia. În susținerea celor prezentate, invocă Speța 994, publicată pe site- ul ANAP, în sensul dacă operatorul economic care a prestat serviciile de proiectare în faza DALI, SF sau SPF pentru același objectiv de investiții și pentru aceeași autoritate/entitate contractantă poate participa la procedura de achiziție publică având ca obiect serviciile de proiectare în faza PT sau proiectarea și execuția obiectivului de investiții pentru care a elaborat DALI, SF sau SPF, în care se învederează că potrivit prevederilor art. 53 din Legea nr. 98/2016 și în conformitate cu prevederile art. 167 alim (1) lit. f) și art 140 alin (1) din acelasi act normativ, ANAP consideră că prevederile art. 167 alin (1) lit. f) din Legea nr. 98/2016 pot deveni incidente în cadrul procedurilor de atribuire a contractelor de proiectare și/sau execuție lucrări, numai în măsura în care autoritatea contractantă poate demonstra, fără echivoc, că participarea anterioară a operatorului economic în cauză la elaborarea studiilor de fezabiIitate/DALl sau proiectelor tehnice pentru obiectivele de investiții respective este de natură a distorsiona concurența întrucât societatea în cauză se află în posesia unor informații pe care ceilalți participanți la procedură nu le cunoșteau, cât și faptul că deținerea acestor informații ar crea un avantaj inițial, menit să conducă din start la defavorizarea celorlalți operatori economici. În completarea celor sus menționate se precizează că, în conformitate cu prevederile art 167 alim (6) din Legea nr. 98/2016, înainte de excluderea unui operator economic în temeiul alin. (1) lit. d) al aceluiași articol, autoritatea contractantă solicită în scris Consiliului Concurenței punctul de vedere cu privire la indiciile identificate care vizează denaturarea concurenței în cadrul sau în legătură cu procedura de atribuire în cauză. Alin. (1) lit. d) al aceluiași articol menționat anterior prevede că autoritatea contractantă exclude din procedura de atribuire a contractului de achiziție publică/acordului cadru orice operator economic cu privire la care aceasta are suficiente indicii rezonabile/informații concrete pentru a Pagina 17 din 47

§ 40

considera că operatorul economic a încheiat cu alți operatori acorduri care vizează denaturarea concurenței în cadrul sau în legătură cu procedura în cauză. Astfel, ANAP consideră că autoritatea contractantă se poate prevala de dispozițiile articolului suscitat, în sensul eliminării din cadrul procedurilor de atribuire a contractelor de proiectare și/sau de execuție lucrări a operatorului economic care a întocmit studiul de fezabilitate sau proiectul tehnic, pe considerentul distorsionării concurenței, numai dacă poate demonstra fără echivoc, nu doar faptul că acesta se află în posesia unor informații pe care ceilalți participanți la procedura/procedurile respectivă(e) nu le posedă, ci și faptul că deținerea acestor informații ar crea un avantaj inițial menit să conducă din start la defavorizarea celorlalți operatori economici. În subsidiar, se menționează că un exemplu relevant din practica în materie se regăsește în jurisprudența Curții Europene de Justiție, respectiv Cazul Fabricom SEA. versus Belgia (dosarele C21/03 și C- 34/03). Având în vedere că procedura de atribuire a făcut obiectul controlului exante al ANAP, acesta nu ar fi avizat favorabil procesul verbal de analiză a DUAE întocmit de comisia de evaluare, dacă ar fi existat suspiciunea existenței unui motiv de excludere a vreunui ofertant. 2. Cu privire la îndeplinirea cerinței de calificare privind experiența similară, autoritatea contractantă apreciază că susținerea contestatorului este nefondată, având în vedere că pentru îndeplinirea cerinței privind experiența similară pentru partea de lucrări, prin fișa de date a achiziției a solicitat, la secțiunea III.1.3.a) Capacitatea tehnică și/sau profesională, ca operatorii economici să demonstreze finalizarea execuției în ultimii 5 ani, calculați până la data limită de depunere a ofertelor, a unor lucrări similare, în cadrul a maxim 3 contracte a căror valoare cumulată este de minim 3.500.000,00 lei fără TVA. Prin lucrări similare se înțeleg lucrări de construcții noi/reabilitare/modernizare/extindere aferente construcțiilor civile, cel puțin din categoria de importanță "C". Asocierea ... SRL - ...SRL a prezentat, pentru lucrări, copie de pe contractul nr.358/29.11.2018, împreună cu 4 acte adiționale, având ca obiect: a) prestarea serviciilor de proiectare și asistență tehnică pe perioada execuției lucrărilor; b) verificare proiectare pe specialități; c) execuția lucrărilor de construcții montaj aferente obiectivului de investiții: "Locuințe de serviciu, jud. BN, Mun. ... str. ...", cu 24 unități locative, 1 tronson, având regim de înălțime P+ 3E + Etaj tehnic cu canal tehnic, încheiat între: ... și SC ... SRL, în calitate de lider executant și Plan Contur SIRL - Asociat proiectant. - Valoarea lucrărilor prezentate ca experiență similară a fost de 3.608.738,82 lei, fără TVA. - Dată început a contractului a fost 29.11.2018, iar data de început a lucrărilor a fost 25.03.2019. - Data finalizării contractului a fost 30.07.2020. - Beneficiari: ... și Consiliul Județean .... Pagina 18 din 47

§ 41

Documente justificative de îndeplinire efectivă a contractului menționat prezentate de ofertant au fost: - Proces-verbal de recepție la terminarea lucrărilor încheiat în data de 12.01.2021, de către ... și Consiliul Județean ..., prin care se aproba admiterea recepției; - Document constatator primar referitor la îndeplinirea obligațiilor contractuale, emis de ... în data de 12.01.2021. În urma analizei informațiilor prezentate și a documentelor suport depuse de catre ofertant, comisia de evaluare a constatat că acesta îndeplinește cerința privind experiența similară pentru lucrări, atât în ceea ce privește natura/obiectul lucrărilor finalizate în ultimii 5 ani, cât și cu privire la valoarea minimă a experienței similare solicitate de către autoritatea contractantă, respectiv de minim 3.500.000 lei, fără TVA, în cadrul a maxim 3 contracte. Ofertantul a prezentat 1 contract, demonstrând că a finalizat execuția unor lucrări similare, respectiv lucrări de construcții noi/reabilitare/modernizare/extindere aferente construcțiilor civile, cel puțin din categoria de importanta "C", în ultimii 5 ani, având o valoare de 3.608.738, 82 lei, fără TVA, care este mai mare decât cea minim solicitată. Procesul-verbal nr. 60794/14.06.2023, privind evaluarea documentelor-suport depuse de ofertant pentru demonstrarea informațiilor din DUAE, cuprinde constatările comisiei de evaluare, iar informațiile în baza cărora comisia a analizat îndeplinirea cerinței privind experiența similară se regăsesc în dosarul achiziției, fiind transmise de către ofertant cu adresa nr. 1016/08.06.2023, postată în SEAP la data de 08.06.2023. 3. Cu privire la considerarea ofertei ca fiind inacceptabilă deoarece nu îndeplinește condițiile de formă aferente elaborării și prezentării acesteia, respectiv că oferta e neconformă fiindcă nu respectă cerințele prezentate în documentația de atribuire, susținerea contestatorului este apreciată ca nefondată, având în vedere că autoritatea contractantă a învederat operatorilor economici interesați de participarea la procedură condițiile de formă și fond aferente elaborării ofertei tehnice, iar Asocierea ... SRL - ...SRL a prezentat propunerea tehnică cu respectarea cerințelor de formă și de fond solicitate prin documentația de atribuire. Astfel, ofertantul a prezentat, în propunerea tehnică, pentru proiectare, următoarele: i. În ceea ce privește rezumatul propunerii tehnice, ofertantul a prezentat rezumatul propunerii tehnice la pag. 13-18 din ofertă, în care prevede că serviciile de proiectare sunt împărțite în 3 etape astfel: Elaborare proiect pentru autorizarea executării lucrărilor de construire (PAC.), elaborare Proiect Tehnic de execuție, detalii de execuție, caiete de sarcini PT, DE, CS, asistență tehnică din partea proiectantului. Etapele descrise corespund cu cele din documentația de atribuire. Evaluând informațiile prezentate în propunerea tehnică în raport cu cerința minimă solicitată în caietul de sarcini și fișa de date, comisia a constatat că ofertantul a prezentat rezumatul propunerii tehnice pentru proiectare, conform cerințelor solicitate. Așdar, ofertantul înțelege Pagina 19 din 47

§ 42

cerințele și necesitățile autorității contractante, precum și scopul final al proiectului ce face obiectul procedurii de atribuire, astfel încât cerința este îndeplinită. ii. În ceea ce privește abordarea și metodologia propuse pentru prestarea serviciilor de proiectare, datele de intrare și datele de ieșire pentru activitățile din cadrul contractului, ofertantul a prezentat abordarea și metodologia propuse pentru prestarea serviciilor de proiectare, la pag. 19-46 din oferta tehnică. Evaluând informațiilor prezentate în propunerea tehnică în raport cu cerința minimă solicitată în caietul de sarcini și fișa de date, comisia a constatat că în cadrul metodologiei propuse, pentru fiecare etapă, sunt descrise organizarea și mobilizarea prestatorului, activități ce se vor realiza, resursele umane alocate cu specializarea/calificarea personalului. Ofertantul prezintă pentru fiecare activitate în parte durata de timp necesară pentru realizare, durata ce respectă și se încadrează în durata maximă de timp solicitată de autoritatea contractantă prin documentația de atribuire, respectiv 2 luni. De asemenea, a prezentat exigențele la care va fi verificat proiectul, în conformitate cu prevederile legale, nominalizând verificatorii pentru fiecare domeniu, astfel încât cerința este îndeplinită. iii. În ceea ce privește planul de lucru pentru implementarea/ realizarea serviciilor/obținerea rezultatelor, autoritatea contractantă susține că oferta a fost întocmită în conformitate cerințelor documentației de atribuire, în aceasta prezentându-se graficul de prestare al serviciilor, detaliat pe fiecare activitate, cu nominalizarea personalului ce va realiza serviciile, indicând specializarea fiecăruia și respectând durata de timp solicitată prin documentația de atribuire, respectiv 2 luni, astfel încât cerința este îndeplinită. iv. Autoritatea contractantă susține că în ofertă a fost prezentat managementul realizării serviciilor de proiectare, care conține modalitatea de asigurare a accesului la specialiștii necesari și obligatorii și modul de asigurare a execuției tuturor operatiunilor în conformitate cu reglementările legale aplicabile, conform cerințelor solicitate. În cadrul resurselor, ofertantul a prezentat o organigramă cuprinzătoare, în care nominalizează experții cheie și non cheie solicitați, cu descrierea rolurilor și responsabilităților fiecăruia, astfel încât cerința autorității contractante este îndeplinită. 4. Cu privire la susținerea că oferta este neconformă pe motiv că nu îndeplinește cerințele privind personalul, autoritatea contractantă consideră că este nefondată, având în vedere următoarele aspecte: a) Referitor la personalul cheie - Susținerea contestatorului conform căreia ofertantul nu putea obține punctajul maxim aferent experților cheie și că nu a prezentat informațiile necesare acordării punctajului, respectiv că nu a făcut dovada experienței similare deținute de către fiecare expert - cheie printr-un număr de 8 contracte, care să fi inclus servicii similare, respectiv servicii de proiectare clădiri civile cel puțin din categoria de importanta C (faze SF, DALI, PT sau PT+DE), aceasta ca nefondată. Pagina 20 din 47

§ 43

Factorii de evaluare de natură tehnică și algoritmul de calcul al punctajului au fost stabiliți prin documentația de atribuire (fișa de date a achiziției, pag. 2-3), iar în cadrul propunerii tehnice ofertantul a nominalizat experții cheie și a depus, pentru fiecare, documentele suport solicitate prin documentația de atribuire, respectiv diploma care atestă studiile absolvite și calificările profesionale în legătură cu poziția propusă și CV-ul. De asemenea, a indicat 9 proiecte în care persoanele nominalizate ca experți cheie au participat ca șef/manager/responsabil/coordonator proiectare - arhitect cu drept de semnătură (expertul cheie nr. 1), respectiv inginer proiectant construcții civile, industriale și agricole (expertul cheie nr. 2), depunând de asemenea, documente suport. Din analiza documentelor depuse, comisia de evaluare a constatat ca ofertantul demonstrează că deține experiența similară, în poziția solicitată în cadrul a 9 contracte/proiecte care au inclus servicii similare, respectiv servicii de proiectare în oricare din faze (elaborare și/sau revizuire și/sau actualizare SF/DALI/PT PT+DE) pentru execuția lucrărilor de construire sau intervenție asupra unor clădiri civile cel puțin din categoria de importanta C, așa cum s-a solicitat expres prin documentația de atribuire. Ofertantul a prezentat toate informațiile necesare în vederea acordării punctajului aferent factorului de evaluare de natură tehnică, motiv pentru care comisia a acordat acestuia punctajul maxim. b) Referitor la personalul non-cheie, autoritatea contractantă susține că este nefondată afirmația contestatorului că ofertantul câtigător nu deține următorii specialiști: - specialist CFDP; - specialist instalații sanitare; - verificatori tehnici atestați - responsabil tehnic cu execuția. Aceasta susține că ofertantul a prezentat în cadrul propunerii tehnice, personalul non-cheie solicitat respectiv: - specialist CFDP, d-na ..., pentru care a depus diploma de inginer, cu specializarea CFDP și declarație de disponibilitate a acesteia; - specialist instalații sanitare, d-nul ..., pentru care a depus diploma de inginer construcții, specializarea instalații pentru construcții și declarația de disponibilitate a acestuia. - Verificatori tehnici atestați:  Verificator proiecte instalații electrice - ..., pentru care a depus Certificat de atestare verificator proiecte și legitimație valabilă;  Verificator proiecte instalații, sanitare, termice - ..., pentru care a depus Certificat de atestare verificator proiecte și legitimație valabilă, declarație de disponibilitate  Verificator cerințe esențiale, ..., pentru care a depus declarație de disponibilitate. - responsabil tehnic cu execuția. Prin documentația de atribuire s-a solicitat specialistul responsabil tehnic cu execuția, pentru următoarele domenii: Pagina 21 din 47

§ 44

- 1.1 Construcții civile, industriale și agricole - 2.1 Construcții rutiere și drumuri - 6.1 Instalații electrice - 6.2 Instalații termice, sanitare și de ventilație/climatizare - 9. 1 Construcții edilitare și de gospodărie comunală Ofertantul a nominalizat Responsabilii tehnici cu execuția, domeniile 1.1; 2.1; 6.1; 6.2, 9.1, astfel: - ... (6.1; 6.2) - declarație disponibilitate, angajament de participare; autorizație RTE pentru domeniile 6.1; 6.2 și legitimații valabile la momentul prezentării. - ... (1.1; 2.1, 9.1.) declarație disponibilitate, angajament de participare; autorizație RTE pentru domeniile 1.1; 2.1; 9.1. și Legitimație valabiă la momentul prezentării. 5. Este considerată nefondată și susținerea contestatoarei, conform căreia oferta câștigătoare este neconformă deoarece nu îndeplinește cerințele caietului de sarcini, adică: - lipsește autorizația IGSU; - nu se demonstrează deținerea utilajelor, echipamentelor și materialelor, conf. Pct 5.5. din CS; - nu au fost întocmite și prezentate Planul calității, planurile de control a calității și proceduri tehnice de execuție conform pct. 6.1. si 6.2. din CS - nu a fost nominalizată o persoană în calitate de responsabil cu monitorizarea și implementarea contractului. Autoritatea contractantă susține că ofertantul a depus toate documentele expres solicitate prin documentația de atribuire. Astfel, în propunerea tehnică, ofertantul a prezentat modul de asigurare a execuției tuturor operațiunilor în conformitate cu reglementările legale aplicabile, conform cerinței din caietul de sarcini, în cadrul căruia s-a regăsit Autorizația IGSU, deținută de către subcontractantul nominalizat în ofertă, SC ... SRL, cu valabilitate pe perioadă nedeterminată. Tot în propunerea tehnică, ofertantul a prezentat Modalitatea de acces la logistică/utilajele/echipamentele/instalațiile și mijloacele de transport la pag. 202-208. Acesta a declarat că dispune de toată infrastructura necesară realizării la termen a obiectivului de investiții, respectiv logistica, utilajele/echipamentele/instalațiile și mijloacele de transport și a depus o listă amănunțită cu acestea. În propunerea tehnică, ofertantul a prezentat Planul de asigurare al calității, protecției mediului, sănătăți și securității în muncă, Planul de control calitate, verificări și încercări și Proceduri tehnice de execuție, conform cerințelor caietului de sarcini (pag. 220 - 403 din Propunerea tehnică). - În propunerea tehnică, ofertantul a prezentat organigrama detaliată, nominalizând fiecare specialist, rolul propus, activitățile pe care le va realiza, specializarea și modul de acces. Comisia de evaluare a constatat că acesta a nominalizat personalul propus, prezentând informațiile relevante solicitate. Pagina 22 din 47

§ 45

În consecință, oferta depusă de Asocierea ... SRL - ...SRL îndeplinește toate cerințele de admisibilitate și conformitate, așa cum au fost ele solicitate de către autoritatea contractantă prin documentația de atribuire, motiv pentru care solicită respingerea contestației ca nefondată. Prin cererea de intervenție formulată de Asocierea ... SRL - ...SRL se solicită admiterea cererii de intervenție și respingerea contestației ca tardivă, iar în subsidiar ca nefondată, precum și asigurarea accesului la documentele dosarului constituit la CNSC. În ceea ce privește tardivitatea contestației formulate de SC ... SRL, arată că în conformitate cu dispozițiilor art. 8 din Legea nr. 101/2016, contestatoarea nu a respectat acest termen, în condițiile în care pentru ofertanții din procedură comunicarea se realizează prin SEAP, sens în care comunicarea raportului procedurii s-a realizat la data de 21.06.2023, iar raportul procedurii s-a publicat în data de 20.06.2023. Având în vedere că prezenta contestație ce vizează raportul procedurii a fost formulată la data de 29.07.2023, aceasta s-a depus cu depășirea termenului de 7 zile, motiv pentru care consideră că se impune respingerea ei ca tardivă. Cu privire la fondul contestației, apreciază că motivele invocate în contestație sunt nefondate. A) În ceea ce privește netemeinicia motivului de excludere întemeiat pe art. 167 alin. (1) lit. f) și h) din Legea nr. 98/2016, raportat la faptul că SC ...SRL a întocmit studiul de fezabilitate având nr. de proiect 15/2022, intevenienta admite că acesta a întocmit acest studiu, dar acest fapt nu a condus la o distorsionare a concurenței, astfel că nu sunt întrunite condițiile pentru incidența motivului de excludere invocat. Aceasta arată că Asociatul ...SRL a întocmit un studiu de fezabilitate care a făcut ulterior parte din documentația de atribuire din prezenta procedură, însă toate informațiile la care a avut acces au fost astfel disponibile tuturor ofertanților din procedură. Intervenienta apreciază că afirmația conform căreia „S-a creat acestui ofertant un avantaj privind estimarea costurilor pentru implementarea proiectului atât pentru proiectare, căt și pentru execuție” este complet nefondată și nedovedită. Implicarea acestui asociat în activitatea de elaborare a studiului de fezabilitate nu este de natură să denatureze concurența prin apariția unui eventual conflict de interese, întrucât documentele rezultate la realizarea studiului de fezabilitate au fost predate în totalitate beneficiarului, iar acestea au fost încărcate în SEAP. Intervenienta învederează că jurisprudența instanțelor de judecată recunoaște posibilitatea ca elaboratorul studiului de fezabilitate să participe la procedurile subsecvente (elaborarea proiectului tehnic și execuție). Instanțele judecătorești naționale au considerat în mod constant că, în ipoteza în care un ofertant a elaborat studiul de fezabilitate, anterior depunerii ofertei sau a realizat un studiu de fezabilitate în temeiul căruia s-a organizat o procedură, care presupune Pagina 23 din 47

§ 46

ofertarea unui preț, raportat la cantități predeterminate, orice cunoaștere ar fi dobândit autorul sau posesorul studiului nu afectează ofertele altor participanți, atât timp cât studiul în cauză a fost pus la dispoziția tuturor ofertanților, ceea ce nu se afectează în mod efectiv concurența și tratamentul egal. Totodată, în raport de prevederile art. 167 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 98/2016, excluderea din procedura de atribuire are loc atunci când participanții încalcă obligația de sinceritate, în sensul în care fac declarații false în conținutul informațiilor transmise la solicitarea autorității contractante în scopul verificării absenței motivelor de excludere sau al îndeplinirii criteriilor de calificare și selecție nu au prezentat aceste informații sau nu sunt în măsură să prezinte documentele justificative solicitate. Așadar, în considerarea faptului că DUAE reprezintă o declarație pe proprie răspundere în cuprinsul căreia este exprimată opinia ofertantului cu privire la încadrarea în prevederile în Legea nr. 98/2016, care reglementează situațiile de excludere, coroborat cu faptul că întocmirea unora dintre înscrisurile care fac parte din documentația de atribuire nu se încadrează în situațiile de excludere prevăzute la art. 58-63 din actul normativ incident, consideră că operatorul economic asociat nu avea obligația evidențierii în DUAE a situației de fapt semnalate de contestatoare. Conform prevederilor legale mai sus menționate, intervenienta apreciază că nu sunt întrunite condițiile de declarare de către asociatul SC ...SRL ca fiind în conflict de interese în prezenta procedură, iar participarea anterioară la realizarea parțială a documentației de atribuire, prin întocmirea înscrisurilor cu specific tehnic, nu poate fi înțeleasă ca reprezentând indicii serioase în sensul în care acest aspect ar conduce la o distorsionare a concurentei. Din acest considerent asociatul ...SRL nu a completat cu „da" în formularul DUAE, la secțiunea aferentă situației care vizează conflictul de interese, motiv pentru care plângerea se dovedește a fi nefondată. În susținere, arată că prin decizia nr. 1475/C10/1521 din 24.08.2023 s-a pronunțat inclusiv Consiliul cu privire la acest aspect. Așadar, dispozițiile legale redate mai sus nu exclud din start orice ofertant care a participat la pregătirea procedurii de atribuire, ci doar pe acei ofertanți care, prin participarea lor la pregătirea achiziției, sunt în măsură a denatura concurența. Suplimentar, chiar dacă există o distorsionare a concurenței, trebuie ca această situație să nu poată fi remediată prin măsuri mai puțin severe. În speță, toate documentele de care a beneficiat SC ...SRL la întocmirea studiului de fezabilitate, inclusiv acesta, au fost puse la dispoziția ofertanților prin intermediul caietului de sarcini a documentelor achiziției, pe baza cărora aceștia și-au întocmit ofertele. Având în vedere că petenta nu contestă acest aspect, rezultă că ofertantul câștigător nu a beneficiat de vreun avantaj de natură a-l exclude din procedură. Pagina 24 din 47

§ 47

Intervenienta subliniază că petenta nici nu invocă și nu probează că participarea anterioară a operatorului economic la pregătirea procedurii de atribuire a condus la o distorsionare a concurenței, ci se rezumă la a susține că acest fapt reprezintă motiv de excludere din perspectiva dispozițiilor art. 167 lit. f) și lit. h) din Legea nr. 98/2016. B.) În continuare, intervenienta invocă netemeinicia argumentului privind inacceptabilitatea ofertei asocierii, pe motiv că aceasta nu îndeplineste cerința de calificare privind experiența similară, prin prisma cerinței din fișa de date de la punctul III.1.3.a) privind capacitatea tehnică și profesională conform cu care, cu privire la care face precizarea că se raportează la finalizarea execuției unor lucrări în ultimii cinci ani, în cadrul a maxim 3 contracte, a căror valoare cumulată este de minim 3.500.000,00 lei. Aceasta susține că din documentele pe care le-a depus Asocierea reiese că îndeplinește această condiție din prezentarea unui singur contract, deși susține că a depus 3. În ceea ce privește numărul de contracte, subliniază că fișa de date prevede un număr maxim de contracte, pe care le-a depus, fără a prevedea și un număr minim. În concluzie, motivul de contestație privind lipsa experienței similare este astfel complet nefondat, făcând dovada experienței similare în condițiile impuse prin fișa de date, motiv pentru care solicită respingerea acestuia. C.) În ceea ce privește netemeinicia argumentului privind inacceptabilitatea ofertei pentru neîndeplinirea condițiilor de formă, raportat la invocarea privind neîndeplinirea cerințelor din fișa de date, punctul IV.4.1 - Modul de prezentare al propunerii tehnice, fiind enumerate cerințele de îndeplinit, intervenienta, în combatere, face trimitere la paginile din cuprinsul ofertei avute în vedere de autoritatea contractantă la momentul evaluării, unde se regăsesc aceste documente:  Rezumatul propunerii tehnice – pag. 000011-000018;  Abordarea și metodologia propuse pentru prestarea serviciilor de proiectare, datele de intrare și datele de ieșire pentru activitățile din cadrul contractului 00019-000046;  Abordarea propusă pentru realizarea serviciilor de proiectare 00019-000046;  Metodologia propusă pentru realizarea serviciilor de proiectare (PAC, PT, DDE, caiete de sarcini, avize, asistență tehniocă, etc.) pag. 00019-000046;  Planul

§ 48

de

§ 49

lucru

§ 50

pentru

§ 51

implementarea/realizarea serviciilor/obținerea rezultatelor în cadrul contractului pag 00047- 000053;  Managementul realizării serviciilor de proiectare 00054-000079; Pagina 25 din 47

§ 52

 pentru execuția lucrării au fost prezentate măsuri propuse de ofertant pentru supravegherea lucrărilor în perioada de garanție. pag. 00054-000214. Intervenienta consideră că a îndeplinit cerința aferentă documentației de atribuire, prin faptul că propunerea tehnică se reflectă că este prezentată într-o manieră unică, proprie, dar în conformitate cu cerințele documentației. D. În ceea ce privește motivele de neconformitate, intervenienta arată următoarele: a) Referitor la personalul cheie, autoritatea contractantă a acordat punctaj maxim ofertei Asocierii, întrucât a prezentat numărul maxim de contracte ca proiecte indicate expres în CV-ul experților cheie folosiți, informații ce se regăsesc în cuprinsul paginilor 000079-000114 din ofertă. Față de aceste aspecte, argumentele contestatoarei sunt apreciate ca nefondate. b) referitor la personalul non cheie, arată că acest motiv de neconformitate este invocat strict formal, apreciat ca fiind complet nefondat întrucât nu se raportează la oferta concretă a Asocierii, adică contestatoarea nu indică în concret care anume cerință și în privința cărui tip de personal non-cheie nu ar fi îndeplinite. Față de această critică, intervenienta precizează că personalul non- cheie este menționat în oferta sa și există documente doveditoare suficiente care atestă că acesta îndeplinește criteriile minime impuse de beneficiar (paginile 000152-000208). c) Referitor la responsabilul tehnic cu execuția, învederează autorizația emisă de ISC pentru personalul responsabil cu execuția. Tot cu privire la acest aspect, învederează că în oferta depusă de asociere, începând cu paginile 000152, se regăsesc responsabilii tehnici cu execuție incluși în subdomeniile indicate de către contestatoare. În ceea ce privește invocarea nerespectării de către asociere a caietului de sarcini, intervenienta arată următoarele: (i) În ceea ce privește invocarea lipsei autorizației IGSU, solicită observarea că aceasta se regăsește la pag. 000423 din ofertă; (ii) cu privire la nedeținerea utilajelor, echipamentelor și materialelor conform punctului 5.5, intervenienta solicită Consiliului să înlăture criticile contestatoarei ca fiind complet nemotivate, întrucât aceasta nu indică niciun utilaj sau un echipament care ar lipsi în concret din oferta Asocierii, fiind invocată per ansamblu o pretinsă neconformitate, mult prea generală pentru a putea fi validată de către Consiliu, cerința fiind îndeplinită conform documentelor de la paginile 000202-000208 din oferta Asocierii. (iii) În ceea ce privește critica că nu au fost întocmite și prezentate Planul calității, Planurile de control a calității și Proceduri tehnice privind execuția conform punctului 6.1 și 6.2 din caietul de sarcini, intervenienta arată că Planul calității și Planurile de control a calității se regăsesc la Pagina 26 din 47

§ 53

paginile 000216 și următoarele din propunerea tehnică, iar procedurile tehnice privind execuția sunt cuprinse în cadrul procedurii de execuție de la paginia 000115 și următoarele din propunerea tehnică. (iv) În ceea ce privește critica că nu a fost nominalizată o persoana în calitate de Responsabil cu monitorizarea și implementarea contractului, intervenienta arată că la pagina 20 din caietul de sarcini, în cadrul personalului cheie, autoritatea contractantă definește acest tip de personal prin raportare la atribuțiile sale, lăsând denumirea la alegerea ofertanților: „șef/ manager/ responsabil/ coordonator proiectare”. Intervenienta arată că la elaborarea ofertei a ales denumirea de manager de proiect. Funcția se definește însă prin raportare la atribuțiile avute în vedere de autoritatea contractantă, iar din oferta asocierii reiese că managerul de proiect, implicit responsabilul, cum preferă să îl numească contestatoarea, este domnul ..., conform organigramei de la pagina 000162 a ofertei. Concluzionând, intervenienta solicită Consiliului să observe că, în speță, contestatoarea nu corelează afirmațiile sale nefondate cu motivele de neconformitate prevăzute de lege și apreciază că eventuala completare a motivelor inițiale ar fi inadmisibilă în raport cu prevederile Legii nr. 101/2016. Pentru toate cele de mai sus, apreciează că se impune respingerea contestației și admiterea cererii de intervenție. Cu adresa nr. 1370/17.07.2023, înregistrată la Consiliu sub nr. 38967/17.07.2023, SC ... SRL a formulat concluzii scrise, prin care solicită admiterea contestației, astfel cum a fost formulată. Raportat la susținerile autorității contractante din cadrul punctului de vedere, precum și ale intervenientului SC ... SRL, solicită să se constate că acestea nu sunt în măsură să înlăture caracterul nelegal al declarării ca fiind admisibilă și câștigătoare a ofertei depusă de Asocierea ... SRL - ...SRL. 1. Cu privire la excepția tardivității invocată de intervenientă, solicită respingerea acesteia ce neîntemeiată, întrucât contestația a fost formulată în termen legal. Astfel, raportat la valoarea estimată a procedurii de achiziție, de 4.394.537,34 lei, valoare inferioară pragurilor valorice în raport cu care este obligatorie transmiterea spre publicare către Jurnalul Oficial al Uniunii Europene a anunțurilor de participare, termenul pentru formularea contestației în prezenta cauză este de 7 zile, conform art. 8 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 101/2016. Contestatoarea solicită Consiliului să rețină în analiza tardivității că termenele prevăzute la art. 8 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 se raportează strict la data la care operatorul economic participant la procedură a luat cunoștintă de actul autorității contractante care riscă să îi producă o vătămare, în cazul de față fiind vorba de raportul procedurii și adresa privind comunicarea rezultatului procedurii. În acest sens, având în vedere data publicării raportului procedurii nr. 62711/20.06.2023 și cea a adresei de comunicare a rezultatului procedurii nr.63420/21.06.2023, termenul legal de 7 zile pentru Pagina 27 din 47

§ 54

formularea contestației este respectat. Contrar susținerilor intervenientului, contestația a fost depusă în termenul legal, pe data de 28.06.2023, atât prin e-mail, cât și prin transmitere prin oficiul poștal. Data de 29.06.2023 invocată de intervenient este data înregistrării contestației de către Consiliu, și nu data formulării contestației. Potrivit art. 183 alin. (1) C. proc. civ., actul de procedură depus înăuntrul termenului prevăzut de lege prin scrisoare recomandată la oficiul poștal sau depus la un serviciu de curierat rapid ori la un serviciu specializat de comunicare este socotit a fi făcut în termen. 2. Referitor la motivele contestației, arată că susținerile din cererea de intervenție, relativ la faptul că anumite motive nu ar fi fost dezvoltate în mod corespunzător, fiind doar motive formale, aceste susțineri sunt apreciate ca fiind nefondate, invocând pe de o parte lipsuri ale ofertei tehnice, respectiv fapte negative, sarcina probei revenind în acest caz celeilalte părți care trebuie să facă dovada faptului pozitiv, mai exact că propunerea tehnică respectă condițiile de formă și cuprinde aspectele lipsă invocate, precum și că ofertantul declarat câștigător deține autorizațiile necesare, personalul și utilajele conform cerințelor autorității. Contestatoarea subliniază că nu i s-a permis accesul la oferta intervenientei, care a fost declarată integral confidențială, apreciind că nu îi poate fi imputată o nedezvoltare a criticilor, neaflându-ne în poziția de a putea formula toate criticile de neconformitate prin raportare concretă la documentelete ofertei contestate. Prin urmare, referitor la susținerile intervenientei în sensul că face afirmații nedovedite sub aspectul neconformităților tehnice ale ofertei sale, consideră inadmisibilă o astfel de susținere, câtă vreme chiar acesta a interzis accesul la elementele ofertei. Suplimentar susținerilor din cadrul contestației, pe care precizează că le menține astfel cum au fost formulate, în urma studierii dosarului la CNSC (în limitele impuse de dispozițiile legale referitoare la regimul confidențialității documentelor) contestatoarea subliniază și detaliază o parte din criticile invocate în cadrul contestației. i. Referitor la neconformitatea ofertei tehnice raportat la personalul cheie propus și experiența sa similară, factori de evaluare cu implicații asupra punctajul, subliniază neconformitatea ofertei Asocierii ... SRL- - Village Construct SRL, având în vedere următoarele: Din procesul verbal nr. 49789/15.05.2023, privind evaluarea conformității propunerilor tehnice cu prevederile caietului de sarcini, se poate constata că Asocierea ... SRL - ...SRL a indicat în cadrul ofertei sale ca experți-cheie următoarele persoane (pagina 47 din procesul- verbal): • Manager de proiect - arhitect ... - expert cheie nr. 1; • Inginer specialist construcții civile industriale și agricole - … expert cheie nr. 2 În vederea aplicării factorilor de evaluare raportați la experiența similară a experților cheie, asocierea a indicat respectiv 9 contracte pentru fiecare expert-cheie, contractele indicate fiind chiar identice, Pagina 28 din 47

§ 55

regăsindu-se

§ 56

în

§ 57

paginile

§ 58

49-54

§ 59

din

§ 60

procesul-verbal

§ 61

nr. 49789/15.05.2023. Conform prevederilor cap. IV 4.1 Modul de prezentare al ofertei tehnice din fișa de date (pag. 8), ofertanții erau obligați să prezinte cu privire la experții cheie toate informațiile necesare acordării punctajelor, astfel: „Ofertantul va prezenta în propunerea tehnică, pentru personalul propus în poziția de expert-cheie toate informațiile necesare acordării punctajelor, după cum urmează: - Numele persoanei propuse ca expert cheie, CV-ul, studiile absolvite și calificările profesionale în legătură cu poziția propusă (diplome/certificate); - Indicarea proiectelor/contractelor similare (denumire, beneficiar/ client) în care a acumulat experiența solicitată, dovedită cu recomandări/părți relevante din proiectele elaborate/executate și semnate/procese-verbale de predare-primire, sau orice alt document prin care se poate demonstra experiența expertului”. Contestatoarea învederează că aceste cerințe nu au fost însă respectate de Asocierea ... SRL - ...SRL, nefiind astfel probată cerința personalului cheie și a experienței sale similare. Comisia de evaluare reține că Asocierea a nominalizat expertul cheie nr. 1 pentru care a indicat un număr de 9 proiecte în care persoana nominalizată a participat ca șef proiect, considerând însă în mod nelegal că au fost depuse și documente suport care să probeze deținerea experienței similare în cadrul a 9 contracte, pentru care a acordat un punctaj de 10 puncte. Similar pentru expertul nr. 2, comisia a reținut ca îndeplinită cerința experienței similare în baza celor 9 contracte și a acordat ofertei punctajul maxim de 5 puncte. Aceasta subliniază că experiența similară a personalului-cheie trebuia să vizeze proiecte având ca obiect servicii de proiectare în oricare din

§ 62

faze

§ 63

(elaborare

§ 64

și/sau

§ 65

revizuire

§ 66

și/sau

§ 67

actualiziare SF/DALI/PT/PF+DE) pentru execuția lucrărilor de construire sau intervenție asupra unor clădiri civile cel puțin din categoria de importanță C, iar punctajul se acordă în funcție de numărul priectelor conform punctului II. 2.5 din fișa de date. În opinia sa, evaluarea acestei cerințe și punctajul aferent acordat ofertei Asocierii sunt nelegale, iar proiectele indicate nu pot fi luate în calcul de comisia de evaluare, având în vedere, pe de o parte, că nu este probată îndeplinirea corespunzătoare a acestora, nefiind depuse niciun fel de documente suport din partea beneficiarilor, iar pe de altă parte, o serie dintre aceste proiecte nu sunt similare, neîncadrându-se în categoria de importanță C. Astfel, în ceea ce privește proiectele indicate la punctele 1-9 din procesul verbal nr. 49789/15.05.2023, paginile 49-54, atât pentru expertul cheie nr. 1, cât și pentru expertul nr. 2, învederează următoarele: Pagina 29 din 47

§ 68

a) pentru niciun proiect nu au fost depuse documente care să ateste finalizarea conformă a acestora, respectiv procese-verbale de predare - primire documente, recomandări din partea beneficiarului etc; b) pentru toate proiectele se depun doar prima și ultima pagină, acestea nefiind susținute de niciun alt act din partea beneficiarului care să ateste îndeplinirea corespunzătoare a obligațiilor; c) pentru proiectul indicat la nr. 3, respectiv contractul pentru Ansamblu de locuințe P+9E+M, ..., jud. ... ... este de notorietate nelegalitatea acestuia, acesta încălcând PUZ-ul publicat pe site-ul primăriei .... În susținerea celor mai sus arătate, învederează problemele semnalate public cu privire la Ansamblul de locuințe P+9E+M, parcela din str. I. Martian nr. 12 din subzona C3: - Administrația locală a hotărât să construiască, prin HC nr. 59/30.08.2007, un ansamblu de locuințe în regim de înălțime D+P+9+M fără a se respecta măcar una din reglementările obligatorii pe aceasta parcelă: 1. Trebuia să se țină seama de Regulamentul Local de Urbanism din PUG ... aprobat în anul 2000, în care, parcela respectivă se supunea regimului de construire pentru locuințe unifamiliale de max. P+2 nivele; POT max = 30%; CUT max. = 0,9; 2. Trebuia să se țină seama de Regulamentul General de Urbanism (conf. HG. 595/1996 pentru aprobarea regulamentului General de Urbanism, Anexa 2, pct. 2.1.5. — Zona rezidențială cu clădiri cu mai mult de 3 niveluri; POT max. = 20 % admis pentru zona rezidențială cu clădiri cu mai mult de 3 niveluri); În consecință, contestatoarea susține că, urmare a adresei nr. 19000/13.11.2007, prin care se cere respectarea documentației PUD, a preluat condițiile din PUD, dar că nu poate fi de acord cu această gravă încălcare a regulilor urbanistice, ținând cont că zona face parte din zona de protecție a Monumentelor istorice. Zona centrală cuprinde monumente istorice zona de protecție a monumentelor istorice. Orice intervenție în zona centrală se face numai cu Avizul Comisiei Monumentelor istorice. Contestatoarea mai arată că pentru această clădire P+9E+M nu a fost emisă nici autorizație de construire, prin urmare acest proiect nu este conform cerințelor prezentate și nu poate fi luat în calcul ca dovadă a experienței similare a expertului cheie. Pentru a sublinia vădita neconformitate a acestui proiect, redă un extras din PUG: „În orașul ... funcția predominantă de locuințe este compusă din: - locuințe cu caracter urban semi - rural cu regim de înălțime P, P+1, P+2, în cadrul zonei funcționale L1, L2 - locuințe de tip urban cu regim de înălțime preponderent P+3, P + 4 cadrul zonei funcționale L3 Prezentăm înălțimea clădirilor admisă în Orașul ... L1a - înălțimea maximă admisibilă P+2 L1b - înălțimea maximă admisibilă D+P L1c - înălțimea maximă admisibilă P+M Pagina 30 din 47

§ 69

L1d - înălțimea maximă admisibilă - înălțimea existentă (P+4) L2a - înălțimea maximă admisibilă P+2 (str. Horea - înălțimea max. admisibilă) L2b - înălțimea maximă admisibilă P+2 L2c - înălțimea maximă admisibilă P+2 (conf. PUZ) L2d - înălțimea maximă admisibilă D+P L2e - înălțimea maximă admisibilă D+P L2f - înălțimea maximă admisibilă P+2; L3a - înălțimea maximă admisibilă P+4 (blocurile existente) L3b - înălțimea maximă admisibilă P+3, p+4" (conform PUZ) d) în ceea ce privește proiectele menționate la punctele 4, subliniază că acestea au ca beneficiari societăți private și persoane fizice prin care nu este atestată în niciun mod îndeplinirea corespunzătoare a serviciilor de proiectare, nefiind adus niciun document suport obiectiv care sa poată confirma aducerea acestora la îndeplinire, e) proiectul indicat la numărul 7, Locuință cu 2 apartamente, nu îndeplinește condiția de a fi de importanță C. Această construcție se încadrează în categoria de importanță D Conform prevederilor HG 766/1997. IV. Categoria de importanță D - Clădiri de importanță redusă Construcții cu funcții obișnuite, a căror neîndeplinire afectează un număr redus de oameni. Exemple: clădiri de locuințe parter sau parter un etaj; dependințe gospodărești; construcții provizorii. Drept urmare, petenta consideră că nu este probată îndeplinirea cerinței experienței similare a experților cheie nr. 1 și nr. 2, având în vedere că realizarea obiectului acestor contracte nu a fost probată conform prevederilor fișei de date. Aceasta subliniază că pentru contractele indicate au fost depuse, astfel cum reiese din procesul verbal nr. 49789/15.05.2023, doar prima și ultima pagină a proiectului semnate de experții indicați ca experți cheie în cauză, însă un astfel de extras din proiect nu poate face dovada îndeplinirii corespunzătoare a serviciilor de proiectare, implicit nici a experienței similare, neexistând nicio confirmare a acestora din partea beneficiarilor. Astfel, în cele 9 proiecte în care au fost nominalizați experții cheie dl. ... - în calitate de șef proiect și dl Suson George Sergiu în calitate de inginer sepecialist construcții, nu sunt depuse documente relevante pentru susținerea experinței similare, respectiv dovezile prestării și ducerii la bun sfârșit a acestor proiecte. Cu privire la aceștia, precizează că nu a fost prezentată nicio recomandare dacă calitatea serviciului a fost conformă cu tema de proiect primită. La predarea unui proiect tehnic având ca obiect orice fază (SF, DALI, PT sau PT+DE) se întocmește un Proces verbal de predare-primire proiect, acesta fiind analizat dacă este conform și respectă toate cerințele impuse în Certificatul de urbanism (partea scrisă, partea desenată, avizele solicitate, referatul de verificare). Beneficiarul/investitorul trebuie să verifice dacă documentația este Pagina 31 din 47

§ 70

completă. Dacă un proiect este conform, pentru executarea acestuia se emite Autorizația de construire de către primăria care a eliberat Certificatul de urbanism, însă niciun astfel de document nu este depus în susținerea conformității proiectelor la care au luat parte experții cheie indicați. Prin urmare, consideră că nu se poate dovedi prin acte ce provin chiar de la expertul nominalizat fără o confirmare din partea beneficiarului sau a unei instituții competente că acesta și-a îndeplinit obligațiile în mod corespunzător pentru a proba experiența similară solicitată. Față de cele prezentate detaliat mai sus, petenta susține că în mod nelegal autoritatea contractantă a acordat ofertei Asocierii ... SRL — ...SRL, punctajele maxime de 10 puncte pentru expertul cheie nr. 1, respectiv 5 puncte pentru expertul cheie nr. 2. ii. În susținerea încălcării principiului tratamentului egal al ofertanților și neîndeplinirii cerinței de calificare privind experiența similară indicate în cadrul contestației, învederează următoarele: Potrivit fișei de date, în ceea ce privește cerința experinței similare pentru servicii, s-a prevăzut demonstrarea prestării în ultimii 3 ani, calculați până la data limită de depunere a ofertelor, a unor lucrări similare, în cadrul a maxim 3 contracte a căror valoare cumulată este de minim 100.000,00 lei, fără TVA. Prin servicii similare se înțelege elaborarea documentațiilor tehnico-economice, în oricare din fazele de proiectare (SF/DALI/PT/PT+DE) pentru execuția lucrărilor de construire sau intervenție asupra unor clădiri civile cel puțin din categoria de importanță C. Oferta asocierii ... SRL - ...SRL nu respectă însă această cerință de calificare, din documentele depuse, respectiv din Contractul de servicii nr. 99/1-/06.06.2022 și din Contractul nr. 78/1/04.05.2022 poate observa că prețul aferent serviciilor similare este inferior pragului de 100.000 lei. Potrivit Contractului de servicii nr. 99/1-/06.06.2022, încheiat între Mun. ... în calitate de achizitor și SC ...SRL, în calitate de prestator, acesta se obligă să presteze servicii de Elaborare Sudiu de Fezabilitate la obiectivul de investiție: Parcare etajată D+P în zona str. ..., Mun. .... Din art. 4 - obiectul contractului, se poate constata că prețul serviciilor ce fac obiectul contractului este defalcat pe tipuri de activități, iar potrivit art. 5, dintre aceste activități, elaborării proiectului SF îi revine prețul de 37.000 lei. Similar, în ceea ce privește Contractul de servicii cu nr. 78/1- 04.05.2022, încheiat între Mun. ... în calitate de achizitor și SC ...SRL în calitate de prestator, prin care acesta se obligă să presteze servicii de Elaborare Sudiu de Fezabilitate la obiectivul de investiție: Parcare etajată D+P ..., Mun. ... (proiect SF utilizat în cadrul documentației publicate aferente prezentei proceduri), din art. 5 dintre activitățile ce fac obiectul acestuia, elaborării proiectului SF îi revine prețul de 33.500,00 lei, fără TVA. Pagina 32 din 47

§ 71

Prin urmare, rezultă că valoarea Studiului de fezabilitate este de 70.500,00 lei fără TVA (37.000,00 lei+33.500,00 lei), nefiind îndeplinită cerința privind experiența similară a cărei valoare cumulată este de minim 100.000,00 lei, fără TVA. Astfel, cu încălcarea principiului tratatmentului egal, comisia de evaluare ia în considerare întreaga valoare a contractelor ce cuprind și alte servicii și nu doar prețul aferent serviciilor similare. În concluzie, având în vedere toate motivele prezentate în cadrul contestației, precum și precizările aduse prin concluzii, contestatoarea solicită admiterea contestației, anularea actelor nelegale și dispunerea măsurilor de remediere. După depunerea contestației, contestatoarea a depus dovada constituirii cauțiunii în valoare de 87.890,75 lei, prin recipisa de consemnare nr. 209276971/1/30.06.2023, emisă de CEC Bank – Sucursala .... Cauţiunea constituită se va restitui contestatoarei, la cerere, nu mai devreme de 30 de zile de la data rămânerii definitivă a hotărârii, în temeiul art. 611 alin. (5) - (7) din Legea nr. 101/2016, astfel cum a fost modificată și completată. Din analiza susținerilor părților și a documentelor existente la dosarul cauzei, Consiliul reține cele ce urmează: În calitate de autoritate contractantă, PRIMĂRIA MUNICIPIULUI ... a inițiat o procedură simplificată de atribuire a contractului de achiziție publică de lucrări având ca obiect «Proiectare (PAC+PT+CS+DE) + asistenţă tehnică pe parcursul executării lucrărilor şi execuția lucrărilor la obiectivul de investiţii: „Parcare etajată D+P ...”, municipiul ...», prin publicarea în SEAP a anunțului de participare simplificat nr. .../14.03.2023, împreună cu documentația de atribuire aferentă. Valoarea estimată a contractului este de 4.394.537,34 lei, iar criteriul de atribuire a fost „cel mai bun raport calitate - preț”, cu factorii de evaluare prețul ofertei - pondere 75%, experiența expertului cheie nr. 1 șef/ manager/ responsabil/ coordonator proiectare – pondere 10%, experiența expertului cheie nr. 2 - inginer proiectant construcții civile, industriale și agricole - pondere 5% și termenul de garanție acordat lucrărilor – pondere 10%. Conform procesului-verbal nr. 1 al ședinței de vizualizare a ofertelor nr. 36657/06.04.2023 și a declarației de participare publicată în SEAP în data de 06.04.2023, au depus oferte 3 operatori economici, între care Asocierea ... SRL – ... SRL – ... SRL, al cărei lider, SC ... SRL, este contestatorul din prezenta procedură. Potrivit raportului procedurii nr. 62711/20.06.2023, oferta depusă de Asocierea ... SRL – ... SRL – ... SRL s-a clasat pe locul 2, cu 93,96 puncte și un preț de 4.039.563,92 lei, fără TVA, fiind declarată câștigătoare oferta depusă de Asocierea ... SRL - ...SRL, cu 100 puncte și un preț de 3.714.099,07 lei, fără TVA. De altfel, dintre factorii de evaluare doar prețul a departajat cele 3 oferte depuse, pentru ceilalți 3 factori de evaluare, toți cei 3 ofertanți primind punctajul maxim. Pagina 33 din 47

§ 72

Împotriva acestui rezultat, SC ... SRL a formulat prezenta contestație, în care critică oferta declarată câștigătoare, despre care susține că trebuia declarată inacceptabilă și neconformă. În cadrul acestei proceduri, a depus cerere de intervenție SC ... SRL, lider al Asocierii ... SRL - ...SRL, câștigătoarea procedurii pentru acest lot. Având în vedere faptul că, în calitate de lider al asocierii declarată câștigătoare a procedurii, SC ... SRL are interesul de a se păstra actele întocmite de autoritatea contractantă în forma lor actuală, în temeiul art. 17 alin. (3) din Legea nr. 101/2016 și art. 63 și 64 din Codul de procedură civilă, Consiliul va admite în principiu cererea de intervenție formulată de SC ... SRL. În ceea ce privește contestația formulată de SC ... SRL, Consiliul urmează a face aplicarea prevederilor art. 26 alin. (1) din Legea nr. 101/2016, potrivit cărora: „Consiliul se pronunţă mai întâi asupra excepţiilor de procedură şi de fond, cu încadrarea în termenul prevăzut la art. 24 alin. (1), iar când constată că acestea sunt întemeiate, nu mai procedează la analiza pe fond a cauzei”. În analizarea excepției, Consiliul are în vedere că această contestație a fost formulată împotriva raportului procedurii nr. 62711/20.06.2023 și a comunicării nr. 63420/21.06.2023 publicate în SEAP, iar contestația a fost depusă, prin e-mail și prin poștă, în data de 28.06.2023, astfel că, raportat la data comunicării rezultatului procedurii, respectiv 21.06.2023, aceasta a fost depusă în termen. Actul de comunicare a rezultatului procedurii, este actul procedural oficial, prevăzut la art. 215 din Legea nr. 98/2016, prin care „(1) Autoritatea contractantă informează fiecare candidat/ofertant cu privire la deciziile luate în ceea ce priveşte rezultatul selecţiei, rezultatul procedurii, respectiv atribuirea/încheierea contractului de achiziţie publică/acordului - cadru”, autoritatea contractantă neavând obligația transmiterii raportului procedurii. Contestarea actului de comunicare a rezultatului procedurii presupune analizarea tuturor actelor premergătoare acestuia, raportat la criticile din contestație. În consecință, constatând că SC ... SRL a depus în termen contestația raportat la actul de comunicare a rezultatului procedurii, Consiliul va respinge excepția tardivității contestației, invocată de intervenienta SC ... SRL. Intervenienta solicită respingerea criticilor formulate prin concluzii scrise, susținând că acestea sunt critici noi și trebuie făcută aplicarea prevederilor art. 21 alin. (3) din Legea nr. 101/2016, potrivit cărora: „Este inadmisibilă prezentarea unor noi motive de contestare şi/sau formularea unor noi capete de cerere pe calea concluziilor scrise sau orale ori a precizărilor la contestaţie ulterior termenului legal de formulare a acesteia”. Consiliul va analiza punctual în ce măsură aspectele sesizate în concluzii scrise reprezintă critici noi sau reprezintă detalierea unor critici care se regăsesc și în contestație. Pagina 34 din 47

§ 73

Pe fondul cauzei, prima critică din contestație se referă la faptul că ...SRL se face vinovat de declarații false în cuprinsul DUAE prezentat în cadrul procedurii de atribuire, omițând să informeze despre faptul că a întocmit Studiul de fezabilitate pentru această lucrare, aflându-se în situația de excludere prevăzută la art. 167 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 98/2016. În analiza temeiniciei acestei critici, Consiliul reține că, la cap. III.1.1.a) „Situația personală a candidatului sau ofertantului” din fișa de date a achiziției, autoritatea contractantă a formulat următoarea cerință minimă de calificare: „1. Motive de excludere: Ofertanții, asociații, terții sustinători (dacă este cazul) și subcontractanții (dacă este cazul) nu trebuie să se regăsească în situațiile prevăzute la art. 164, 165, 167 din Legea nr. 98/2016, cu modificările și completările ulterioare. Documentele justificative care probează îndeplinirea celor asumate prin completarea DUAE urmează să fie prezentate, la solicitarea autorității contractante, doar de către ofertantul clasat pe locul I în clasamentul intermediar întocmit la finalizarea evaluării ofertelor.” Dispozițiile art. 167 alin. (1) lit. f) și h) din Legea nr. 98/2016, stabilesc că: „(1) Autoritatea contractantă exclude din procedura de atribuire a contractului de achiziție publică/acordului-cadru orice operator economic care se află în oricare dintre următoarele situații: (...) f) participarea anterioară a operatorului economic la pregătirea procedurii de atribuire a condus la o distorsionare a concurenţei, iar această situaţie nu poate fi remediată prin alte măsuri mai puţin severe; (…) h) operatorul economic s-a făcut vinovat de declarații false în conținutul informațiilor transmise la solicitarea autorității contractante în scopul verificării absenței motivelor de excludere sau al îndeplinirii criteriilor de calificare și selecție, nu a prezentat aceste informații sau nu este în măsură să prezinte documentele justificative solicitate.” Din analiza coroborată a prevederilor documentației de atribuire și a prevederilor legale anterior menționate, rezultă că operatorii economici participanți la procedură au obligația să precizeze în declarația DUAE dacă au participat anterior la la pregătirea procedurii de atribuire. Consiliul reține că, potrivit art.3 lit.s din Legea nr.98/2016, DUAE reprezintă „documentul unic de achiziții european furnizat în format electronic prin utilizarea formatului standard stabilit de Comisia Europeană, constând în declarația pe propria răspundere a operatorului economic cu privire la îndeplinirea criteriilor de calificare și selecție”. În preambulul Regulamentului nr. 7/2016 considerentul 4 se prevede că „DEAU ar trebui să contribuie, de asemenea, la o mai mare simplificare, atât pentru operatorii economici, cât și pentru autoritățile contractante și entitățile contractante, prin înlocuirea diferitelor declarații naționale pe propria răspundere, divergente, cu un singur formular standard stabilit la nivel european. Acest lucru ar trebui să contribuie, de asemenea, la reducerea problemelor legate de redactarea precisă a declarațiilor oficiale și a declarațiilor de acordare a consimțământului, precum și de aspectele lingvistice, întrucât formularul standard va fi disponibil în toate limbile oficiale. Prin urmare, DEAU ar trebui să faciliteze creșterea participării transfrontaliere la procedurile de achiziții publice.” Pagina 35 din 47

§ 74

Relevante în soluționarea criticii sunt și prevederile art. 193 din Legea nr. 98/2016, potrivit cărora „(1) Autoritatea contractantă acceptă la momentul depunerii solicitărilor de participare sau ofertelor DUAE, constând într-o declarație pe propria răspundere actualizată, ca dovadă preliminară în locul certificatelor eliberate de către autoritățile publice sau de către terți care confirmă că operatorul economic în cauză îndeplinește următoarele condiții: a) nu se află în niciuna din situațiile de excludere menționate la art. 164, 165 și 167; b) îndeplinește criteriile privind capacitatea, astfel cum au fost solicitate de autoritatea contractantă; c) dacă este cazul, îndeplinește criteriile de selecție stabilite de autoritatea contractantă în conformitate cu prevederile prezentei legi”, dar și dispozițiile art. 65 alin.1 din H.G. nr. 395/2016, potrivit cu care: „Comisia de evaluare analizează DUAE în conformitate cu prevederile cuprinse în cap. IV secțiunea a 8-a din Lege’’. Din întregul context normativ se poate desprinde concluzia că reglementarea acestui document unic european de achiziții nu poate fi un impediment pentru participarea operatorilor economici la procedură, ci dimpotrivă, trebuie să le faciliteze accesul. Potrivit art. 1 din Regulamentul nr. 7/2016, „Din momentul în care măsurile naționale de punere în aplicare a Directivei 2014/24/UE vor intra în vigoare și cel târziu de la 18 aprilie 2016, formularul standard prevăzut în anexa 2 la prezentul regulament trebuie să fie utilizat în scopul întocmirii documentului european de achiziție unic, menționat la articolul 59 din Directiva 2014/24/UE. Instrucțiunile de utilizare a acestui formular sunt prezentate în anexa 1 la prezentul regulament”. Din verificarea anexei nr. 2 la Regulamentul nr. 7/2016, Consiliul reține că cerința privind abaterile profesionale din contracte derulate anterior se regăsește în cadrul formularului standard în partea III: „Motive de excludere”, secțiunea C: „Motive legate de insolvență, conflicte de interese sau abateri profesionale” sub forma/textul/ sintagma/întrebarea „Implicare directă sau indirectă în pregătirea acestei proceduri de achiziții publice”. În coloana din dreapta a formularului standard anterior menționat, legiuitorul european a prevăzut posibilitatea formulării unui răspuns atât prin selectarea/bifarea opțiunii „Da” sau „Nu”, cât și prin completarea cu informații adiționale de tip text a detaliile în cazul unui răspuns afirmativ. Raportat la prevederile legale anterior menționate, Consiliul reține că ofertanții aveau obligația furnizării tuturor informațiilor prevăzute în mod expres în cadrul DUAE cu privire la situațiile prevăzute la art. 167 alin. (1) din Legea nr. 98/2016. Din verificarea dosarului cauzei, rezultă că se regăsesc declarațiile DUAE completate de ...SRL din conținutul cărora rezidă că în partea III: „Motive de excludere”, secțiunea C: „Motive legate de insolvență, conflicte de interese sau abateri profesionale” corespunzător textului „Implicare directă sau indirectă în pregătirea acestei proceduri de achiziții publice”, cu mențiunea „Nu”. Astfel, ...SRL a comunicat autorității contractante că nu se regăsește în cazul de excludere prevăzut la art. 167 alin. (1) lit. (f) din Legea nr. 98/2016, completând eronat documentul DUAE. Pagina 36 din 47

§ 75

Având a se pronunța conform principiului disponibilității strict cu privire la aspectele cu care a fost sesizat, respectiv cu privire la completarea eronată a DUAE, de către ...SRL, în sensul ascunderii participării la elaborarea Studiului de fezabilitate aferent acestei lucrări, Consiliul reține distincția clară între motivele de excludere prevăzute de art. 167 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 98/2016 și art. 167 alin. (1) lit. f) din același act normativ. Totodată, motivul de excludere care vizează participarea operatorului economic la pregătirea acestei proceduri de atribuire implică o apreciere a comisiei de evaluare, cu privire la posibila distorsionare a concurenței și la imposibilitatea ca această situaţie să nu poată fi remediată prin alte măsuri mai puţin severe. Relevanța acestei informații urma a fi apreciată de comisia de evaluare, operatorii economici participanți nefiind îndreptățiți să stabilească ei înșiși care sunt informațiile pertinente în vederea evaluării ofertei, având în vedere modul de redactare al formularului DUAE. Astfel, conform fișei de date, pentru evaluarea respectării cerințelor privind situația personală a operatorilor economici – neîncadrarea în prevederile art. 167 din Legea 98/2016, trebuia completat DUAE. După cum a fost reținut anterior, formularul DUAE (al cărui format este obligatoriu conform Regulamentului UE nr. 7/2016) impune operatorului economic să bifeze corespunzător răspunsul (da sau nu) la pct. „Implicare directă sau indirectă în pregătirea acestei proceduri de achiziții publice”, iar în cazul unui răspuns afirmativ formularul cuprinde o rubrică privind descrierea situației precum și măsurile luate pentru a demonstra fiabilitatea operatorului economic. Relevant în acest sens este răspunsul CJUE la întrebările preliminare ce au făcut obiectul cauzei C-387/14 potrivit căruia: „Articolul 45 alineatul (2) litera (g) din Directiva 2004/18, care permite excluderea unui operator economic de la participarea la un contract de achiziții publice printre altele dacă s- a făcut „grav vinovat” de declarații false prin furnizarea informațiilor solicitate de autoritatea contractantă, trebuie interpretat în sensul că poate fi aplicat atunci când operatorul în cauză s- a făcut răspunzător de o neglijență de o anumită gravitate, și anume o neglijență de natur

§ 76

ă s ă aib

§ 77

ă o influen

§ 78

ță determinant

§ 79

ă asupra deciziilor de excludere, de selectare sau de atribuire a unui contract de achiziții publice, independent de constatarea unei abateri intenționate în sarcina acestui operator”. Din cele de mai sus, reiese că în mod indubitabil, ...SRL avea obligația de a consemna în DUAE „Da” în dreptul textului „Implicare directă sau indirectă în pregătirea acestei proceduri de achiziții publice”. Consiliul va analiza în ce măsură acest fapt a fost determinant în declararea conformității acestei oferte cu privire la motivele de excludere. Pagina 37 din 47

§ 80

Susține ...SRL că intenția sa nu a fost aceea de a ascunde autorității contractante participarea la elaborarea Studiului de fezabilitate, dar și că situația sa era cunoscută autorității contractante. În opinia Consiliului, aceasta denotă o neglijență din partea ofertantului a cărei gravitate, însă, nu justifică aplicarea sancțiunii drastice a excluderii sale din procedură. Autoritatea contractantă arată că, deși asociatul ...SRL a elaborat Studiul de fezabilitate, activitatea acestuia nu a fost de natură a distorsiona concurența, nebeneficiind de informații suplimentare în raport de ceilalți participanți. De altfel, nici contestatoarea nu invocă incidența prevederilor art. 167 alin. (1) lit. f) („participarea anterioară a operatorului economic la pregătirea procedurii de atribuire a condus la o distorsionare a concurenţei, iar această situaţie nu poate fi remediată prin alte măsuri mai puţin severe”), ci exclusiv incidența prevederilor de la lit. h) („operatorul economic s-a făcut vinovat de declaraţii false în conţinutul informaţiilor transmise la solicitarea autorităţii contractante în scopul verificării absenţei motivelor de excludere sau al îndeplinirii criteriilor de calificare şi selecţie, nu a prezentat aceste informaţii sau nu este în măsură să prezinte documentele justificative solicitate”). Faptul că a bifat NU în dreptul textului „Implicare directă sau indirectă în pregătirea acestei proceduri de achiziții publice” nu a fost de natură a induce în eroare autoritatea contractantă, care cunoștea la fel de bine ca și ofertantul, cine este autorul Studiului de fezabilitate. De altfel, în cazul participării anterioare la pregătirea procedurii, eventualele declarații false sunt lipsite aproape sau complet de relevanță în acțiunile pe care autoritatea contractantă urmează să le ia, întrucât aceasta cunoaște cel mai bine dacă respectiva declarație este adevărată sau falsă, nefiind nevoie de o verificare. Nu este aceeași situație ca în cazul unei declarații prin care se ascunde adevărul cu privire la certificate constatatoare negative sau situații de insolvență, despre care autoritatea contractantă ar trebui să facă verificări pentru a le descoperi. Chiar dacă informațiile furnizate nu au fost cele reale, decizia autorității contractante de a declara oferta conformă/neconformă nu a fost influențată de aceste declarații, ci au avut la bază faptul că participarea asociatului ...SRL la elaborarea Studiului de fezabilitate nu a condus la o distorsionare a concurenţei, așa cum motivează autoritatea contractantă în punctul de vedere. Cum nici contestatoarea nu invocă o astfel de distorsionare, Consiliul consideră că declararea neconformității ofertei, în baza exclusiv a prevederilor art. 167 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 101/2016, ar fi o măsură disproporționată. Prin urmare, constatând că în luarea deciziei de declarare a conformității ofertei depusă de Asocierea ... SRL - ...SRL, autoritatea contractantă a avut în vedere participarea reală a asociatului ...SRL la întocmirea Studiului de fezabilitate, și nu doar de cele declarate de acest operator economic în DUAE, Consiliul va respinge această critică. Pagina 38 din 47

§ 81

O altă critică privește faptul că oferta declarată câștigătoare nu îndeplinește cerința privind experiența similară, de a fi finalizat, în ultimii 5 ani, execuția unor lucrări similare în cadrul a maxim 3 contracte cu valoare cumulată de minim 3.500.000 lei. Contestatoarea susține în acest sens că ofertantul nu depune documentele aferente care să confirme experiența similară, conform fișei de date. În soluționare, Consiliul are în vedere că, potrivit prevederilor pct. III.1.3.a) Capacitatea tehnică și/sau profesională din fișa de date: „Documentele prin care operatorii economici participanţi la procedură confirmă experienţa similară solicitată: - proces-verbal pe obiecte, întocmit în conformitate cu prevederile legale şi tehnice aplicabile/proces verbal de recepţie la terminarea lucrărilor/proces verbal de recepţie finală; - informaţii edificatoare din contractele prezentate/copii ale respectivelor contracte; - certificări de bună execuţie (recomandări, documente constatatoare) din partea beneficiarilor pentru contractele prezentate.” Consiliul constată că în urma solicitării autorității contractante, SC ... SRL a depus contractul de proiectare și execuție lucrări nr. 358/09.11.2018, încheiat între ..., în calitate de achizitor, și SC ... SRL, în calitate de lider executant, și SC PLAN CONTUR SRL, în calitate de asociat proiectant, privind proiectarea și executarea obiectivului „Locuințe de serviciu, județul ..., municipiul ..., strada Prundului nr. 16 E”, în valoare finală pentru partea de execuție, conform actului adițional nr. 3, de 3.608.738,82 lei, fără TVA. Totodată, a fost depus și procesul-verbal de recepție la terminarea lucrărilor, înregistrat la ... cu nr. 612/12.01.2023 și la Consiliul Județean ... cu nr. 554/12.01.2021, precum și documentul constator primar referitor la îndeplinirea obligațiilor contractuale, emis de ... la data de 12.01.2021. Consiliul constată că, prin aceste documente depuse, SC ... SRL a făcut dovada îndeplinirii cerinței privind experiența similară. O altă critică din contestație vizează faptul că oferta declarată câștigătoare nu îndeplinește condițiile de formă aferente elaborării și prezentării ofertelor, contestatoarea susținând în acest sens, că pentru punctul A Proiectare, ofertanta declarată câștigătoare nu a depus următoarele: „i. Rezumatul Propunerii Tehnice; ii. Abordarea și metodologia propuse pentru prestarea serviciilor de proiectare, datele de intrare și datele de ieşire pentru activităţile din cadrul Contractului 1. Abordarea propusă pentru realizarea serviciilor de proiectare 2. Metodologia propusă pentru realizarea serviciilor de proiectare (PAC, PT, DDE, Caiete de sarcini, avize, asistenţă tehnică etc) în cadrul metodologiei, pentru fiecare etapă se va descrie cel puţin: organizarea și mobilizarea prestatorului, activităţi ce se vor realiza, în conformitate cu cerinţele achizitorului descrise în caietul de sarcini, resursele umane alocate cu specializarea/calificarea/atestarea/autorizarea acestora, Pagina 39 din 47

§ 82

resursele tehnice alocate, timpii necesari pentru fiecare activitate. De asemenea se vor prezenta exigenţele la care va fi verificat proiectul in concordanţă cu prevederile legale în vigoare. iii. Planul de lucru pentru implementarea/realizarea serviciilor/ obţinerea rezultatelor în cadrul Contractului. Prezentarea graficului de prestare al serviciilor, detaliat pe fiecare activitate (PAC, POE, PT, DDE, Caiete de sarcini, avize, etc) cu nominalizarea personalulului în legătură cu care au fost formulate cerinţele minime în caietul de sarcini. 1. resurse (personal şi echipamente). Se solicită să se prezinte o organigramă cuprinzătoare, în care să fie identificat în mod clar tot personalul pe care ofertantul trebuie să îl utilizeze la realizarea serviciilor şi lucrărilor incluse in contract. Organigrama va cuprinde și o descriere a rolurilor si a responsabilităţilor personalului. iv. Managementul realizării serviciilor de proiectare”. De asemenea, susține că în propunerea tehnică nu se regăsesc măsurile propuse de ofertant pentru supravegherea lucrărilor în perioada de garanţie acordată, așa cum se solicită la pct. IV.4.1 Modul de prezentare al propunerii tehnice – subpunctul B. Pentru execuția lucrării. Consiliul reține că propunerea tehnică privind prestarea serviciilor de proiectare, Asocierea ... SRL - ...SRL, prin asociatul proiectant ...SRL cuprinde următoarele capitole: „1. Rezumat – pag. 3, 2. Abordarea și metodologia – pag. 9. 3. Planul de lucru – pag. 37, 4. Managementul realizării serviciilor de proiectare – pag. 44”. Consiliul reține că în cadrul 2. Abordarea și metodologia sunt evidențiate „Abordarea propusă pentru realizarea serviciilor de proiectare” și „Metodologia propusă” pentru realizarea serviciilor de proiectare, care conțin subpuncte cum ar fi „Investigarea amplasamentului și preluarea documentației” (pag. 10), Elaborare documentație tehnică pentru obținerea autorizației de construire DAC (pag. 11), Elaborare documentație tehnică de organizare a execuției lucrărilor - DTOE (pag. 15), Elaborare proiect tehnic de execuție – PT (pag. 16), Elaborare caiete de sarcini (pag. 23), Elaborare deviz general (pag. 25), Verificarea tehnică a proiectelor (pag. 26), în care sunt abordate aspectele prevăzute în documentația de atribuire. La capitolul Planul de lucru (pag. 37 se găsește graficul de execuție al etapei de proiectare și tabel cu personalul de specialitate, iar la cap. Managementul realizării serviciilor de proiectare se găsește organigrama personalului folosit pentru proiectare. Astfel, Consiliul reține că propunerea tehnică a ofertantului declarat câștigător cu privire la partea de proiectare a fost întocmită în conformitate cu prevederile fișei de date. În ceea ce privește critica privind lipsa din propunerea tehnică a măsurilor propuse pentru supravegherea lucrărilor în perioada de garanţie, Consiliul constată că în propunerea tehnică la pag. 209-214 se găsește capitolul „11. Măsuri propuse de ofertant pentru supravegherea lucrărilor în perioada de garanţie acordată”, fiind îndeplinită și această cerință. Pagina 40 din 47

§ 83

Prin urmare, Consiliul va respinge în integralitate criticile referitoare la neîndeplinirea de către ofertanta declarată câștigătoare a condițiilor de formă aferente elaborării și prezentării ofertei. Următoarea critică din contestație se referă la cerințele privind personalul. În ceea ce privește experții cheie nr. 1 (șef/ manager/ responsabil/ coordonator) și nr. 2 (inginer proiectant construcții civile, industriale și agricole), Consiliul are în vedere că prin caietul de sarcini, pentru fiecare din acești experți s-a solicitat următoarea experiență specifică: - expert cheie nr. 1: „Deține experiență profesională în calitate de șef /manager/ responsabil/coordonator proiectare în cel puțin 1 contract/ proiect care să fi inclus servicii de proiectare în oricare din faze (elaborare și/sau revizuire și/sau actualizare SF/DALI/PT/PT+DE) pentru execuția lucrărilor de construire sau intervenție asupra unor clădiri civile cel puțin din categoria de importanță C. - expert cheie nr. 2: „Deține experiență profesională în calitate de inginer proiectant construcții civile, industriale și agricole în cel puțin 1 contract/proiect care să fi inclus servicii de proiectare în oricare din faze (elaborare și/sau revizuire și/sau actualizare SF/DALI/PT/ PT+DE) pentru execuția lucrărilor de construire sau intervenție asupra unor clădiri civile cel puțin din categoria de importanță C. Pentru ambii experți cheie experiența profesională se poate demonstra prin fișa de post, contract de muncă, recomandare sau orice alt document similar.” Totodată experiența profesională reprezintă și factor de evaluare - pondere 10% în cazul expertului-cheie nr. 1 și 5% în cazul expertului -cheie nr. 2, punctarea făcându-se astfel: - expert-cheie nr. 1: 2-4 contracte/proiecte – 3 puncte, 5-7 contracte/proiecte - 6 puncte, 8 sau mai multe contracte/proiecte - 10 puncte; - expert-cheie nr. 2: 2-4 contracte/proiecte – 1 punct, 5-7 contracte/proiecte - 3 puncte, 8 sau mai multe contracte/proiecte - 5 puncte. Consiliul reține că Asocierea ... SRL - ...SRL a depus pentru experiența similară a experților cheie un număr de 9 proiecte, toate întocmite de tandemul format din arh. ... – manager de proiect și ing. Suson Sergiu – în calitate de proiectant rezistență. Dintre acestea, 2 proiecte au fost elaborate pentru autoritatea contractantă din prezenta speță, respectiv studiile de fezabilitate pentru „Parcare etajată D+P în zona ...” și pentru „Construire parcare D+P” - Aleea Pandurilor. Prin urmare, pentru aceste două proiecte, documentele susținătoare se găsesc deja la autoritatea contractantă, nefiind absolut necesar să mai fie depuse. Făcând, astfel, dovada îndeplinirii cerinței privind experiența profesională a experților cheie de a fi realizat cel puțin un contract/proiect, oferta Asocierii ... SRL - ...SRL este conformă din acest punct de vedere. Pagina 41 din 47

§ 84

În ceea ce privește criticile formulate prin concluzii scrise cu privire la fiecare contract/proiect în parte, Consiliul are în vedere că prin aspectele din concluzii scrise, contestatoarea detaliază unele aspecte deja criticate în contestație, respectiv nedepunerea unor documente în susținere. Referitor la faptul că pentru niciun proiect nu au fost depuse documente care să ateste finalizarea conformă a acestora, respectiv procese-verbale de predare-primire, documente, recomandări din partea beneficiarului, Consiliul are în vedere că, în conformitate cu prevederile de la pag. 57 din caietul de sarcini, experiența profesională trebuia dovedită cu „recomandari/ părți relevante din proiectele elaborate/ executate și semnate/procese- verbale de predare-primire, sau orice alt document prin care se poate demonstra experiența expertului.” Conform acestei prevederi a documentației de atribuire, experiența profesională nu trebuia dovedită exclusiv prin documente emise și semnate de beneficiar, ci și prin „părți relevante din proiectele elaborate/ executate și semnate” sau prin „orice alt document prin care se poate demonstra experiența expertului”, fără ca acestea să fie semnate de beneficiar. Ori, prima și ultima pagină a proiectului, cu semnăturile și ștampila elaboratorilor acestuia reprezintă o dovadă în conformitate cu aceste cerințe, care nu prevăd obligativitatea semnării acestora de către beneficiar. Având în vedere faptul că documentația de atribuire nu a fost contestată, prevederile acesteia au căpătat caracter obligatoriu, atât pentru ofertanți, care au obligația întocmirii ofertelor în conformitate cu prevederile documentației de atribuire, cât și pentru autoritatea contractantă, care are obligația evaluării ofertelor raportat la prevederile acesteia. Referitor la faptul că unele proiecte au ca beneficiari societăți private sau persoane fizice, legislația achizițiilor publice nu face deosebire între persoane autorități contractante și persoane juridice de drept privat sau persoane fizice. De altfel, nici contestatoarea nu invocă vreo prevedere legală sau a documentației de atribuire încălcată prin acceptarea proiectelor pentru beneficiari societăți sau persoane fizice private. În ceea ce privește criticile cu privire la proiectele „Ansamblu de locuințe P+9E+M, ...” – despre care se susține că este de notorietate publică nelegalitatea acestuia și „Locuință cu 2 apartamente” – despre care susține că nu este de importanță C, ci de importanță D, Consiliul are în vedere că, și în cazul în care aceste critici ar fi admise, experiența fiecăruia dintre cei 2 experți cheie ar fi demonstrată prin câte 7 contracte/proiecte, situație în care ar primi 6+3 puncte, respectiv 9 puncte pentru acești 2 factori de evaluare, în loc de 15 puncte câte au primit. Ori, și în această situație, oferta contestatoarei se va clasa tot pe locul 2, cu cele 93,96 puncte, în timp ce pe primul loc va fi ocupat tot oferta Asocierii ... SRL - ...SRL, cu 94 puncte, respectiv 75 puncte pentru Pagina 42 din 47

§ 85

preț + 6 puncte – experiență expert cheie 1+3 puncte exeperiență expert cheie 2 + 10 puncte garanție. În consecință, Consiliul va respinge critica referitoare la experții cheie. În ceea ce privește experții non-cheie, Consiliul are în vedere că autoarea contestației nu formulează critici punctuale, ci critici la modul general, respectiv „nu respectă prevederile caietului de sarcini privind personalul de execuție (personalul non-cheie), astfel cum sunt prevăzute în cadrul paginilor 19-20 din caietul de sarcini”. Consiliul reține că Asocierea ... SRL - ...SRL a prezentat în cadrul propunerii tehnice, următorul personal non-cheie solicitat respectiv: - specialist CFDP, d-na ..., pentru care a depus diploma de inginer, cu specializarea CFDP (pag. 67) și declarație de disponibilitate a acesteia pag. 109); - specialist instalații sanitare, d-nul ..., pentru care a depus diploma de inginer construcții, specializarea instalații pentru construcții (pag. 50) și declarația de disponibilitate a acestuia (pag. 108). - Verificatori tehnici atestați:  Verificator proiecte instalații electrice - ..., pentru care a depus Certificat de atestare verificator proiecte (pag. 72) și legitimație valabilă (pag. 73);  Verificator proiecte instalații, sanitare, termice - ..., pentru care a depus Certificat de atestare verificator proiecte și legitimație valabilă (pag. 74-75), declarație de disponibilitate (pag. 112);  Verificator cerințe esențiale, ..., pentru care a depus declarație de disponibilitate (pag. 113). - responsabil tehnic cu execuția. În ceea ce privește specialiștii prevăzuți în tabelul 2 (pag. 22) din caietul de sarcini și specialiștii responsabili tehnic cu execuția (pag. 24- 25 din caietul de sarcini), Consiliul are în vedere că aceste cerințe vizează etapa de derulare a contractului și nu cea de ofertare. Astfel, chiar în pasajul invocat de contestatoare se face referire la contractant și nu la ofertant: „Contractantul trebuie să asigure resursele umane (...)” Mai mult, Consiliul constată că în propunerea tehnică, Asocierea ... SRL - ...SRL a nominalizat Responsabilii tehnici cu execuția, domeniile 1.1; 2.1; 6.1; 6.2, 9.1, astfel: - ... – pentru domeniile 6.1; 6.2, pentru care a depus declarație de disponibilitate, angajament de participare, autorizație RTE pentru domeniile 6.1; 6.2 și legitimații valabile la momentul prezentării (pag. 193-198); - ... – pentru domeniile 1.1; 2.1, 9.1, pentru care a depus declarație disponibilitate, angajament de participare; autorizație RTE pentru domeniile 1.1; 2.1; 9.1. și legitimație valabiă la momentul prezentării (pag.188-192). Având în vedere cele de mai sus, Consiliul nu identifică niciun motiv de neconformitate cu privire la experții non-cheie. De altfel, așa cum s-a arătat nici contestatoarea nu a prezentat un motiv punctual de Pagina 43 din 47

§ 86

neconformitate a acestei oferte referitor la personalul non-cheie, astfel încât și această critică va fi respinsă. Consiliul va respinge și criticile cu privire la celelalte motive de necoformitate, referitoare la lipsa autorizației IGSU, nedemonstrarea deținerii utilajelor, echipamentelor și materialelor, neprezentraea Planului calității, a Planurilor de control a calității și a procedurilor tehnice și cu privire la nominalizarea responsabilului cu monitorizarea contractului. Mai jos, Consiliul redă prevederile caietului de sarcini din care reiese faptul că aceste prevederi ale caietului de sarcini vizează etapa de executare a contractului și nu etapa de ofertare: „Ofertantul va prezenta modul de asigurare a execuției tuturor operațiunilor în conformitate cu reglementările legale aplicabile, respectiv: Proiectarea/ execuție a sistemelor şi instalaţiilor de limitare şi stingere a incendiilor Autorizaţie IGSU (...) urmând ca acestea să fie prezentate autorității contractante la momentul începerii prestării serviciilor/execuției lucrărilor.” „5.5 Utilaje, echipamente, materiale Contractantul va răspunde pentru propriile utilaje. Contractantul va asigura utilaje în conformitate cu cele prevăzute în Programul de execuţie acceptat şi în vigoare. Pentru executarea lucrărilor, Contractantul va folosi utilaje de cel puţin aceeaşi calitate şi capacitate cu utilajele propuse în Ofertă care face din Contract. Contractantul se va asigura că toate materialele şi echipamentele aduse pe şantier sunt în conformitate cu prevederile Contractului.” „Cu luarea în considerare a prevederilor art. 23-25 din Regulamentul privind conducerea şi asigurarea calităţii în construcţii, Anexa nr.2 la HG nr.766/1997, Planul calității redactat de Contractant trebuie”. „6.2 Planurile de control a calității Pentru fiecare activitate din cadrul Contractului (sau pentru fiecare etapă a lucrărilor), Contractantul trebuie să prezinte spre aprobare cu cel puțin 5 zile înainte de începerea acesteia un plan de control al calității executării lucrărilor. Contractantul prezintă în cadrul ședinței de demarare a activităților în Contract, un Plan general de control al calității lucrărilor executate. Acest plan trebuie să acopere toate activitățile/etapele subsecvente pentru care vor fi organizate lucrări pe șantier și să identifice Planurile de control a calității aferente diferitelor activități/etape specifice ale lucrărilor.” „5.4 Personalul Contractantului Contractantul va numi un reprezentant care va comunica direct cu persoana nominalizată de Autoritatea Contractantă la nivel de contract ca și responsabil cu monitorizarea și implementarea contractului și identificată în contract.” Mai mult, verificând documentele propunerii tehnice ale Asocierii ... SRL - ...SRL, constată că documentele respective se regăsesc în această ofertă, astfel: Pagina 44 din 47

§ 87

- autorizația IGSU se găseșete la pag. 000423 din ofertă; - lista cu utilajele, echipamentele și materialelor cuprinzând un număr de 47 de poziții se regăsește la paginile 202-208 din ofertă; - Planul calității se găsește la pag. 216-238; - Planurile de control a calității se găsesc la pag. 244 – 253; - Procedurile tehnice privind execuția sunt cuprinse la paginile 254- 396. În ceea ce privește criticile formulate exclusiv pe calea concluziilor scrise referitoare la experiența similară în proiectare, Consiliul le va respinge, ca inadmisibile în conformitate cu prevederile art. 21 alin. (3) din Legea nr. 101/2016, potrivit cărora: „Este inadmisibilă prezentarea unor noi motive de contestare şi/sau formularea unor noi capete de cerere pe calea concluziilor scrise sau orale ori a precizărilor la contestaţie ulterior termenului legal de formulare a acesteia”. Consiliul are în vedere că prin contestație au fost formulate critici cu privire la experința similară doar în ceea ce privește contractele de lucrări, invocându-se prevederile documentației de atribuire doar în ceea ce privește contractele de lucrări, nu și în ceea ce privește experiența în servicii de proiectare. Pentru toate aceste motive, în temeiul art. 26 alin. (6) din Legea nr. 101/2016, Consiliul va respinge, ca nefondată, contestația formulată de SC ... SRL în contradictoriu cu PRIMĂRIA MUNICIPIULUI .... În consecință, în temeiul art. 67 din Codul de procedură civilă, Consiliul admite cererea de intervenție formulată de SC ... SRL. În ceea ce priveşte solicitarea intervenientei SC ... SRL privind cheltuielile de judecată, Consiliul urmează a o respinge, având în vedere următoarele argumente: Conform art. 453 alin. (1) din Codul de procedură civilă, partea care pierde procesul va fi obligată, la cererea părţii care a câştigat, să îi plătească acesteia cheltuieli de judecată. Totodată, conform art. 61 din Codul de procedură civilă, oricine are interes poate interveni într-un proces care se judecă între părţile originare. Intervenţia este principală când intervenientul pretinde pentru sine, în tot sau în parte, dreptul dedus judecăţii sau un drept strâns legat de acesta. Intervenția este accesorie când sprijină numai apărarea uneia dintre părţi. De asemenea, potrivit art. 65 alin. (1) Codul de procedură civilă, intervenientul devine parte în proces numai după admiterea în principiu a cererii sale. Astfel, din analiza coroborată a dispoziţiilor Codului de procedură civilă referitoare la plata cheltuielilor de judecată, Consiliul reţine că pentru acordarea cheltuielilor de judecată nu este suficientă dobândirea calităţii de parte într-un proces, ci mai este necesar şi ca acea parte să câştige procesul, adică să obţină total sau în parte pretenţiile solicitate prin cererea de chemare în judecată, dispoziţiile art. 453 coroborat cu art. 454 teza I Codul de procedură civilă fiind explicite în acest sens. Or, din aceasta perspectivă, Consiliul reţine că intervenientul accesoriu, deşi devine parte în proces după admiterea în principiu a Pagina 45 din 47

§ 88

cererii sale, conform art. 65 alin. (1) Codul de procedură civilă, totuşi acesta nu invocă o pretenţie proprie în proces pentru a deveni „parte care câştigă procesul", ci sprijină numai apărarea uneia dintre părţi, după cum rezultă din dispoziţiile art. 61 alin. (3) Codul de procedură civilă, astfel încât acesta nu poate obţine condamnarea părţii care a căzut în pretenţii la plata cheltuielilor de judecată, doar partea în favoarea căreia a intervenit şi care a obţinut pretenţiile solicitate putând pretinde astfel de cheltuieli. Totodată, potrivit art. 26 alin. (9) din Legea nr. 101/2016, „Consiliul poate obliga, la cerere, partea în culpă, la plata cheltuielilor efectuate pentru soluţionarea contestaţiei. Cuantumul, detalierea şi documentele doveditoare ale cheltuielilor efectuate sunt prezentate în cerere, care trebuie depusă înainte de pronunţarea deciziei de soluţionare a contestaţiei’’. Cum nu se poate stabili culpa procesuală a contestatoarei în raport cu intervenienta accesorie, întrucât aceasta sprijină doar apărarea uneia dintre părţi, nu este întemeiată cererea de acordare a cheltuielilor către această parte. În acest sens a dispus şi Curtea de Apel ..., prin Decizia nr. 861/2016, pronunţată în dosarul nr. ..., admiţând plângerea împotriva unei decizii a Consiliului. Prin urmare, Consiliul va respinge solicitarea intervenientei accesorii referitoare la acordarea cheltuielilor de judecată. Prezenta decizie este obligatorie pentru părţile cauzei, în conformitate cu dispoziţiile art. 28 alin. (1) din Legea nr. 101/2016. Pentru aceste motive, în baza legii şi a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DECIDE: În temeiul art. 26 alin. (6) din Legea nr. 101/2016, respinge, ca nefondată, contestația depusă de SC ... SRL, în contradictoriu cu PRIMĂRIA MUNICIPIULUI .... În temeiul art. 67 din Codul de procedură civilă, admite cererea de intervenție formulată de SC ... SRL. Respinge solicitarea interveniente de acordare a cheltuielilor de judecată. Prezenta decizie este obligatorie pentru părţi, în conformitate cu dispoziţiile art. 28 alin. (1) din Legea nr. 101/2016. Împotriva prezentei decizii se poate formula plângere în termen de 10 zile de la comunicare.

§ 89

Pagina 46 din 47

§ 90

Redactată în 5 exemplare, conţine 47 (patruzeci și șapte) pagini. Pagina 47 din 47

Documente pentru aceeași cercetare

Legăturile se bazează pe coduri CPV sau critici comune din buletin. Verificați faptele și motivarea fiecărui document.