AchiziaBibliotecă
Instrumentele Achizia
Aspect

Document CNSC

Decizie CNSC 1498/2023

DRUM ASFALT SRL în contradictoriu cu MUNICIPIUL ORADEA

Decizia CNSC nr. 1498/C1/1364 din 30.06.2023

Link permanent

Identificare și pasaje din sursă

Decizia CNSC nr. 1498/C1/1364 din 30.06.2023

Data din document
2023-06-30
Complet
C1

Obiectul procedurii

având ca obiect: „Construirea unei parcări aferente Spitalului Clinic Județean, necesară funcționării sistemului de sănătate”, s-a solicitat: a) anularea raportului procedurii de atribuire nr. 189920/08.05.2023 și a proceselor verbale de evaluare care au stat la baza întocmirii acestuia; b) anularea comunicării privind rezultatul procedurii de atribuire comunicat prin adresa nr. 190255/08.05.2023 prin care oferta depusă a fost respinsă ca fiind inadmisibilă; c) obligarea autorității contractante la reevaluarea ofertei depuse și emiterea unui nou raport al procedurii de atribuire în conformitate cu prevederile legale în materie; d) anularea tuturor actelor anterioare, subsecvente și conexe raportului procedurii de atribuire nr. 189920/08.05.2023 și a comunicării rezultatului procedurii de atribuire (necomunicat) ce fundamentează adoptarea deciziei privind declararea ofertei SC CONSTRUCTII BIHOR SA drept admisibila și câștigătoare si, pe cale de consecință, obligarea autorității contract…
Verifică pasajul în context →

Soluția, din document

Admite contestația formulată de SC DRUM ASFALT SRL în contradictoriu cu autoritatea contractantă MUNICIPIUL ORADEA iar, pe cale de consecință, respinge ca nefondată cererea de intervenție formulată de SC CONSTRUCTII BIHOR SA, anulează raportul procedurii și actele subsecvente și obligă autoritatea contractantă la reevaluarea ofertei SC CONSTRUCTII BIHOR SA, reevaluare care se va efectua potrivit documentației de atribuire, a prevederilor legale și a celor reținute în motivare în termen de 10 zile de la comunicare. Obligatorie. Împotriva prezentei decizii se poate formula plângere în termen de 10 zile de la comunicare. Pagina 3 din 3
Verifică pasajul în context →

Considerente, din document

următoarei zile lucrătoare”, având în vedere faptul că autoritatea contractantă a publicat în SEAP în data 19.05.2023 ora 13:40 sub identificatorul Document: [..../00184] Contestatie - ......... SRL.pdf.p7s” contestația formulată de SC .. .. SRL, Consiliul constată că cererea de intervenție a ............. SA este formulată în cadrul termenului legal. Susținerile contestatorului, potrivit cărora cererea de intervenție ar trebui respinsă ca tardivă din perspectiva art. 17 alin. (4) din Legea nr. 101/2016 datorită faptului că nu a fost transmisă și contestatorului în termenul prevăzut la art. 17 alin. (3) din același act normativ, nu pot fi reținute deoarece potrivit notei de fundamentare la OUG nr. 114/2020, prevederile art. 17 alin. (4) au fost introduse în Legea nr. 101/2016 pentru asigurarea celerității comparativ cu varianta anterioară a Legii nr. 101/2016 care stabilea în sarcina CNSC comunicarea către părți a cererii de intervenție depusă la sediul său. Având în vedere dispozițiil…
Verifică pasajul în context →

Extrase din documentele asociate, fără completări sau interpretare juridică. Anonimizarea sursei este păstrată.

Decizie 1498/2023

Decizie CNSC
An dosar: 2023Înregistrare: 27445Data înregistrării: 2023-05-22
ContestatorDRUM ASFALT SRLCUI 22519077
Autoritate contractantăMUNICIPIUL ORADEACUI 4230487

2023_1498_2023_Decizie_1498.pdf, BO2023_1498_2023_BO2023_1498.pdf

Document publicat în registru

PDF CNSC

Text extras automat; verificați forma originală în PDF.

Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.

Citește textul integral · 4.607 caractere
§ 1

În conformitate cu prevederile art. 14 alin. (2) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, cu modificările și completările ulterioare, Consiliul adoptă următoarea: DECIZIE Nr. 1498/C1/1364 Data: 30.06.2023 Prin contestația nr. 2789/18.05.2023, înregistrată la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor sub nr. 27445/22.05.2023, formulată de SC DRUM ASFALT SRL, în calitate de lider al asocierii SC DRUM ASFALT SRL – SC GRUP CONSTRUCTII EST SA, cu sediul în localitatea Paleu, nr. 97, județul Bihor, înregistrată la Registrul Comerțului sub nr. J05/2517/2007, având CUI RO22519077, reprezentată legal prin administrator, având adresa de corespondență și de comunicare a actelor de procedură în Oradea, Șos. Borșului, nr. 14/A, județul Bihor, formulată împotriva rezultatului procedurii, emis de către autoritatea contractantă MUNICIPIUL ORADEA cu sediul în Municipiul Oradea, str. Unirii, nr. 1, județul Bihor, în cadrul procedurii de licitație deschisă, organizată în vederea atribuirii contractului de achiziție publică, având ca obiect: „Construirea unei parcări aferente Spitalului Clinic Județean, necesară funcționării sistemului de sănătate”, s-a solicitat: a) anularea raportului procedurii de atribuire nr. 189920/08.05.2023 și a proceselor verbale de evaluare care au stat la baza întocmirii acestuia; b) anularea comunicării privind rezultatul procedurii de atribuire comunicat prin adresa nr. 190255/08.05.2023 prin care oferta depusă a fost respinsă ca fiind inadmisibilă; c) obligarea autorității contractante la reevaluarea ofertei depuse și emiterea unui nou raport al procedurii de atribuire în conformitate cu prevederile legale în materie; d) anularea tuturor actelor anterioare, subsecvente și conexe raportului procedurii de atribuire nr. 189920/08.05.2023 și a comunicării rezultatului procedurii de atribuire (necomunicat) ce fundamentează adoptarea deciziei privind declararea ofertei SC CONSTRUCTII BIHOR SA drept admisibila și câștigătoare si, pe cale de consecință, obligarea autorității contractante la reevaluarea ofertei SC CONSTRUCTII BIHOR SA prin considerarea caracterului inacceptabil al acesteia în raport de Pagina 1 din 3

§ 2

informațiile și documentele neconforme și insuficiente depuse în dovedirea cerințelor minime obligatorii ale documentației de atribuire. Prin adresa nr. 3623/29.05.2023, înregistrată la CNSC sub nr. 29268/30.05.2023, SC CONSTRUCTII BIHOR SA, cu sediul în Oradea, str. Berzei nr.4, județul Bihor, înregistrată la Registrul Comerțului sub nr. sub nr. J05/275/1991, având CUI 73126, formulează cerere de intervenție, în interesul autorității contractante, prin care solicită: - admiterea cererii de intervenție ca temeinică, fondată și legală;

§ 3

- respingerea contestației formulată de asocierea SC DRUM ASFALT SRL - SC GRUP CONSTRUCTII EST SA; - menținerea raportul procedurii de atribuire nr. 189920/08.05.2023 și a proceselor verbale de evaluare care au stat la baza întocmirii acestuia; - menținerea ca fiind legală a comunicării privind rezultatul procedurii de atribuire comunicat către contestator cu adresa nr. 190255/ 08.05.2023; - respingerea solicitării de reevaluare a ofertei contestatorului, ca fiind nefondată și nesusținută; - menținerea actelor anterioare, subsecvente și conexe raportului procedurii de atribuire nr. 189920/08.05.2023 și a declarării ofertei SC DRUM ASFALT SRL ca admisibilă și câștigătoare; - respingerea cererii de reevaluare a ofertei SC DRUM ASFALT SRL, aceasta fiind conformă și completă. În luarea deciziei, CONSILIUL, legal investit, a avut în vedere următoarele: Pentru aceste motive în baza documentelor depuse de părți, CONSILIUL NAȚIONAL DE SOLUȚIONARE A CONTESTAȚIILOR DECIDE:

§ 4

Admite contestația formulată de SC DRUM ASFALT SRL în contradictoriu cu autoritatea contractantă MUNICIPIUL ORADEA iar, pe cale de consecință, respinge ca nefondată cererea de intervenție formulată de SC CONSTRUCTII BIHOR SA, anulează raportul procedurii și actele subsecvente și obligă autoritatea contractantă la reevaluarea ofertei SC CONSTRUCTII BIHOR SA, reevaluare care se va efectua potrivit documentației de atribuire, a prevederilor legale și a celor reținute în motivare în termen de 10 zile de la comunicare. Obligatorie. Împotriva prezentei decizii se poate formula plângere în termen de 10 zile de la comunicare. Pagina 3 din 3

Motivare publicată în buletin

PDF CNSC

Text extras automat; verificați forma originală în PDF.

Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.

Citește textul integral · 110.492 caractere
§ 1

În conformitate cu prevederile art. 14 alin. (2) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, cu modificările și completările ulterioare, Consiliul adoptă următoarea: DECIZIE Nr. 1498/C1/1364 Data: 30.06.2023 Prin contestația nr. 2789/18.05.2023, înregistrată la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor sub nr. 27445/22.05.2023, formulată de SC ......... SRL, în calitate de lider al asocierii SC ......... SRL – SC ......... SA, cu sediul în localitatea ........., nr. 97, județul ........., înregistrată la Registrul Comerțului sub nr. ........., având CUI ..., reprezentată legal prin ........., având adresa de corespondență și de comunicare a actelor de procedură în ........., ...județul ........., formulată împotriva rezultatului procedurii, emis de către autoritatea contractantă ......... cu sediul în ........., str. ..., județul ........., în cadrul procedurii de licitație deschisă, organizată în vederea atribuirii contractului de achiziție publică, având ca obiect: „Construirea unei parcări aferente Spitalului Clinic Județean, necesară funcționării sistemului de sănătate”, s-a solicitat: a) anularea raportului procedurii de atribuire nr. 189920/08.05.2023 și a proceselor verbale de evaluare care au stat la baza întocmirii acestuia; b) anularea comunicării privind rezultatul procedurii de atribuire comunicat prin adresa nr. 190255/08.05.2023 prin care oferta depusă a fost respinsă ca fiind inadmisibilă; c) obligarea autorității contractante la reevaluarea ofertei depuse și emiterea unui nou raport al procedurii de atribuire în conformitate cu prevederile legale în materie; d) anularea tuturor actelor anterioare, subsecvente și conexe raportului procedurii de atribuire nr. 189920/08.05.2023 și a comunicării rezultatului procedurii de atribuire (necomunicat) ce fundamentează adoptarea deciziei privind declararea ofertei ............. SA drept admisibila și câștigătoare si, pe cale de consecință, obligarea autorității contractante la reevaluarea ofertei ............. SA prin considerarea caracterului inacceptabil al acesteia în raport de informațiile și Pagina 1 din 69

§ 2

documentele neconforme și insuficiente depuse în dovedirea cerințelor minime obligatorii ale documentației de atribuire. Prin adresa nr. 3623/29.05.2023, înregistrată la CNSC sub nr. 29268/30.05.2023, ............. SA, cu sediul în ........., str. .., județul ........., înregistrată la Registrul Comerțului sub nr. sub nr. ..., având CUI .., formulează cerere de intervenție, în interesul autorității contractante, prin care solicită: - admiterea cererii de intervenție ca temeinică, fondată și legală;

§ 3

- respingerea contestației formulată de asocierea SC ......... SRL - SC ......... SA; - menținerea raportul procedurii de atribuire nr. 189920/08.05.2023 și a proceselor verbale de evaluare care au stat la baza întocmirii acestuia; - menținerea ca fiind legală a comunicării privind rezultatul procedurii de atribuire comunicat către contestator cu adresa nr. 190255/ 08.05.2023; - respingerea solicitării de reevaluare a ofertei contestatorului, ca fiind nefondată și nesusținută; - menținerea actelor anterioare, subsecvente și conexe raportului procedurii de atribuire nr. 189920/08.05.2023 și a declarării ofertei SC ......... SRL ca admisibilă și câștigătoare; - respingerea cererii de reevaluare a ofertei SC ......... SRL, aceasta fiind conformă și completă. În luarea deciziei, CONSILIUL, legal investit, a avut în vedere următoarele: Preliminar, contestatorul precizează că ulterior comunicării de către autoritatea contractantă a adresei privind rezultatul procedurii având nr. 190255/08.05.2023, a solicitat autorității contractante în data de 10.05.2023 accesul la dosarul achiziție publice; prin adresa nr. 195007/11.05.2023, aceasta a acordat accesul, iar în urma studierii acestuia în data de 12.05.2023 a constatat o serie de neconformități ale ofertantului declarat câștigător, despre care susține că ar reprezenta grave încălcări ale documentației de atribuire. În ceea ce privește interesul în formularea prezentei contestații, consideră că la acest moment, interesul este născut și actual, criticând oferta declarată câștigătoare și neconformitatea acesteia, invocând, în susținere, jurisprudența CJUE. Pe fondul cauzei, susține că oferta declarată câștigătoare nu respectă prevederile documentației de atribuire, precum și cele legale, în materia achizițiilor publice, făcând trimitere la dispozițiile art. 3 lit. z), art. 3 alin. (1), art. 54, art. 75, art. 178, art. 181 din Legea nr. 98/2016, art. 20, art. 29, art. 30 din HG nr. 395/2016. Considerente în justificarea inadmisibilității ofertei ............. SA. A. Documente lipsă din cadrul ofertei tehnice. 1. Lipsă documente privind descrierea organizării de șantier în cadrul propunerii tehnice a ofertantului declarat câștigător. Ca urmare a studierii dosarului, s-a constatat că acesta nu a descris Organizarea de șantier astfel cum a fost solicitată de către autoritatea contractantă la pag. 24, la punctul 2.18. Organizarea de șantier din cadrul caietului de sarcini. Pagina 3 din 69

§ 4

2. Lipsă documente din cadrul ofertei tehnice din care să rezulte calificarea/specializarea pentru: i) Manager de contract/Coordonator de contract - inginer Construcții Civile Industriale și Agricole; ii) Șef șantier - inginer CCIA (Construcții Civile, Industriale și Agricole); iii) câte 1 inginer specialist în domeniul instalații de ventilație, electrice, termice, sanitare sau cumulate, astfel cum aceste aspecte erau prevăzute în cadrul caietului de sarcini, pag. 28, pct. 3.1 „structura echipei propusa pentru executarea lucrărilor”. Acesta nu a depus în cadrul ofertei nici un fel de document din care să rezulte calificarea/specializarea pentru:

§ 5

Manager de contract/Coordonator de contract - inginer Construcții Civile Industriale și Agricole; Șef șantier - inginer CCIA (Construcții Civile, Industriale și Agricole); câte 1 inginer specialist în domeniul instalații de ventilație, electrice, termice, sanitare sau cumulat. 3. Lipsă documente din cadrul ofertei tehnice din care să rezulte informații referitoare la momentul în care vor interveni inginerii specialiști în domeniul instalații de ventilație, electrice, termice, sanitare în implementarea viitorului contract, precum și cu privire la modalitate în care a înțeles ofertantul declarant câștigător să își asigure accesul la serviciile acestora, astfel cum aceste aspecte erau prevăzute prin Formularul - cadru Propunere Tehnică, la punctul d) Personalul propus și managementul contractului pentru execuția lucrărilor. Din documentele depuse pentru poziția inginer specialist în domeniul instalații de ventilație, electrice, termice, sanitare, nu au fost prezentate informații referitoare la momentul în care vor interveni acești experți în implementarea viitorului contract, precum și modul în care operatorul economic ofertant și-ar fi asigurat accesul la serviciile acestora. 4. Lipsă documente privind modalitatea în care se va asigura coordonarea activităților subcontractanților, respectiv în acest caz a subcontractantului ...., astfel cum s-a solicitat în cadrul documentației de atribuire, secțiunea III. Formulare, Formular - cadrul Propunere Tehnică, punctul f) Abordarea pentru managementul activizații subcontractanților - b) Modalitatea în care se va asigura coordonarea activităților subcontractanților. În cadrul ofertei depuse de .. ......... SA, acesta a depus oferta în calitate de ofertant unic având doi subcontractanți, respectiv pe ....și pe ..... În cuprinsul contestației, contestatorul prezintă sub formă de print-screen adresa de solicitare clarificări a autorității contractante cu privire la acest aspect, precum și răspunsul ofertantului la această solicitare. Astfel, arată că în urma lecturării paginii 217 la care se face referire în răspunsul la solicitarea de clarificări, ofertantul declarat câștigător a prezentat informații incomplete, respectiv la aceasta pagina se face referire doar la subcontractantul ....și niciunde nu este menționat și celălalt subcontractant, respectiv ..... 5. Lipsa din cadrul ofertei a unui contract ce trebuie să fi avut ca obiect execuția de lucrări la clădiri situate pe versanți cu potențial mediu și/sau maxim de alunecare, astfel cum s-a solicitat în cadrul fișei de date la cap. III.1.2) Capacitate economica și financiară - III.1.3.a) Capacitatea tehnică și/sau profesională. Arată că prin solicitarea de clarificări nr. 173471/24.04.2023, la punctul 3 se solicită prezentarea/ dovedirea cerinței de experiență similară prin prezentarea unui contract ce trebuie să fi avut ca obiect execuția de lucrări la clădiri situate pe versanți cu potențial mediu și/sau maxim de alunecare. Atașat răspunsului la clarificări, ofertantul declarat Pagina 5 din 69

§ 6

câștigător a depus un studiu geotehnic din cadrul căruia nu reiese îndeplinirea experienței similare (clădiri situate pe versanți cu potențial mediu și/sau maxim de alunecare), ci după cum se poate observa, în cadrul acestuia se fac doar niște simple afirmații lipsite de orice suport faptic și științific care nu pot fi luate în considerare și nu pot fi calificate ca fiind documente suport pentru a susține un răspuns la clarificări care trebuie să fie clar și documentat. Alături de acest studiu este anexată o precizare care nu are la bază nici un studiu de specialitate și nici nu poate fi primită ca și anexă la studiul menționai deoarece îi lipsesc

§ 7

elemente definitorii ca data emiterii și aspectele pe care acest geolog își fundamentează aceasta apreciere singulară și subiectivă. B) Completare oferta tehnică. 1. Completare oferta prin răspunsul la clarificări în ceea ce privește prezentarea recomandărilor pentru Manager de contract/Coordonator de contract - inginer Construcții Civile Industriale și Agricole, astfel cum aceasta au fost solicitate prin fișa de date, la punctul II.2.5 „Criterii de atribuire” și prin caietul de sarcini. În urma studiului dosarului și raportat la solicitările din cadrul documentației de atribuire menționate anterior, contestatorul face trimitere la adresa de solicitare clarificări a autorității contractante având nr. 9198 din 12.01.2023, precum și la răspunsul la clarificări, subliniind că prin acest răspuns și prin trimiterea Anexei nr. 1 Completarea secțiunii – Recomandările Managerului de Contract, autoritatea contractantă a permis ca ofertantul să își completeze oferta tehnică, după data limită de depunere a ofertelor. 2. Completare oferta prin răspunsul la clarificări a formularelor lipsă din oferta tehnică inițială, respectiv formularele: F1, F2, F3, F4, F5, F6 și C6-C9 (lipsă inițial din ofertă) aferente propunerii tehnice privind execuția lucrărilor de construcții-montaj astfel cum aceasta au fost prevăzute în cadrul caietului de sarcini, pag. 28, la cap. 5.1. Propunerea tehnică. Întrucât în cadrul ofertei nu s-au regăsit aceste formulare, autoritatea contractantă i-a solicitat acestui ofertant, clarificări, prin răspunsul la clarificări – Anexa 2, completându-și oferta cu formularele lipsă. 3. Completare oferta prin răspunsul la clarificări a informațiilor în legătură cu echipamentele incluse în lucrare după expirarea perioadei de garanție, astfel cum aceasta au fost solicitate prin documentația de atribuire, la Formular - cadrul Propunere Tehnica, punctul k) Informații în legătură cu echipamentele incluse în lucrare după expirarea perioadei de garanție. Întrucât ofertantul declarat câștigător nu a ținut cont de această cerință, ulterior solicitării de clarificări emise de autoritatea contractantă, acesta, răspunde, precizând că „retransmite lista prezentată în cadrul punctului k) completată cu informațiile solicitate care sunt în concordanță cu echipamentele prezentate în fișele F4”, dar contestatorul arată că, în cadrul răspunsului ofertantul prezintă informații neadevărate, deoarece pentru ventilatoare de evacuare de 150 mc/h si 300mc/h, respectiv pentru stația de plata și managementul mașinilor electrice, în oferta tehnică, la pag. 225-314 (fișe tehnice, solicitate prin caietul de sarcini, pag. 28, punct 3.2) nu au depuse fișe tehnice pentru aceste echipamente, fișele tehnice nefiind depuse nici împreună cu răspunsul la punctul 5 al aceleași solicitări de clarificări. Pagina 7 din 69

§ 8

4. Completare ofertă cu echipamente care nu fac obiectul procedurii de achiziție publică în discuție. Contestatorul menționează că pe parcursul verificării ofertei declarată câștigătoare, comisia de evaluare a sesizat că în cadrul ofertei acestuia au fost depuse documente aferente unor echipamente care nu făceau obiectul prezentei proceduri de atribuire. Astfel după completarea ofertei tehnice de către ofertantul .. ......... SA cu formularele F1, F2, F3, F4, C6, C7, C8, C9, în concordanță cu prevederile art. 209 din Legea nr.

§ 9

98/2016, comisia de evaluare a transmis solicitări de clarificări, prin adresa nr. 74238 din 20.02.2023 și adresa nr. 90687 din 23.02.2023. Raportat la analizarea tuturor completărilor efectuate în ceea ce privește oferta tehnică conform prevederilor art. 133 alin. (1) și 2 din HG nr. 395/2016, contestatorul consideră că autoritatea contractantă trebuia să țină cont de prevederile legale anterior menționate. De asemenea, face trimitere și la prevederile art. 181 din Legea nr. 98/2016, art. 134 alin. (1) și alin. (10), art. 135 alin. (3) din HG nr. 395/2016. Oferta financiară. 1. Ofertantul declarat câștigător nu a prezentat propunerea financiară așa cum s-a solicitat la secțiunea III, Formular - cadru Propunere Financiară pct. 3.2: „Propunerea financiară va cuprinde prezentarea Centralizatorului cu lucrările executate de asociați, subcontractanți”. Astfel, arată că, sesizând o serie de omisiuni din cadrul ofertei financiare inițiale, autoritatea contractantă i-a solicitat acestuia clarificări cu privire la „centralizatorul cu lucrările executate de asociați, subcontractanți. Faptul că în oferta financiară depusă de dvs. în SEAP nu am regăsit cele solicitate”; ulterior, ofertantul transmite alăturat răspunsului la clarificări Anexa 2. În opinia contestatorului, prin răspunsul la clarificări ofertantul declarat câștigător și-a completat oferta inițială cu Anexa 2, această anexă conținând informații care nu au făcut parte din cadrul ofertei inițiale. 2. Ofertantul declarat câștigător nu a cuprins în cadrul ofertei financiare costurile privind Organizarea de șantier, astfel cum aceasta a fost solicitată prin caietul de sarcini la punctul 2.18 Organizarea de șantier. În atare condiții, în mod evident autoritatea contractanta nu poate demonstra că acest ofertant și-a demonstrat capacitatea economică și financiară în vederea ducerii la bun sfârșit a contractului de execuție aferent acestei proceduri, motiv pentru care pe lângă faptul că trebuia să declare aceasta ofertă ca fiind inacceptabilă în baza art. 134 alin. (6) și neconformă în baza art. 137 alin. 3 lit. d) și g) din HG nr. 395/2016, trebuia să constate inclusiv și încălcarea următoarelor prevederi legale incidente: art. 54 din Legea nr. 98/2016, art. 29, art. 30, art. 65, art. 127, art. 133 din HG nr. 395/2016. 3. Ofertantul declarat câștigător nu a depus fișele tehnice ale utilajelor și echipamentelor tehnologice, inclusiv dotări (formularul F5). Astfel, arată că nedepunerea unor documente suport obligatorii în vederea demonstrării cerințelor și criteriilor de calificare este sancționată cu declararea ofertei ca fiind inacceptabilă conform art. 137 alin. (2) lit. b) din HG nr. 395/2016. Pagina 9 din 69

§ 10

4. Ofertantul declarat câștigător a inclus în oferta financiară depusă costuri aferente unor echipamente care nu fac obiectul procedurii de achiziție publică în discuție. În acest sens, arată că potrivit Devizului General, pag. 2 - poziția 4.1.1.6 și pag. 3 - poziția 4.3.1.7, acesta a ofertat echipamente care nu fac obiectul prezentei proceduri, motiv pentru care, în data de 16.03.2023, autoritatea contractantă a solicitat clarificări, prin care a cerut justificarea includerii celor două poziții cu articolele aferente; ofertantul răspunde, precizând că acestea sunt „erori neesențiale, vicii de

§ 11

formă și erori aritmetice”, procedând la îndreptarea erorii materiale strecurate, transmițând formularul de ofertă „revizuit”, sens în care a menționat: „(...) regăsiți anexat Propunerea financiară revizuită conform celor menționate anterior în care valoarea corectă în urma îndreptării erorii este de 38.979,556,27 lei. Ultimul document atașat prezentei Anexe 1 din prezentul răspuns este Formularul de ofertă revizuită în strânsă corelare valorică cu propunerea financiară anexată”. Față de acest aspect, contestatorul consideră că prin răspunsul dat, ofertantul declarant câștigător, în mod voalat, și-a modificat valoarea financiară ofertată, făcând totodată trimitere la art. 134 și art. 135 din HG nr. 395/2016. 5. Ofertantul declarat câștigător nu a anexat la oferta financiară extrasele de material, forța de muncă, utilaj și transport pentru fiecare deviz în parte, în aceeași configurație și ordine/succesiune în care beneficiarul îl lansează în procedura de achiziție publică, conform cerințelor documentației de atribuire din cadrul Formularului cadrul - Propunere Financiara - Execuție lucrări de la punctul 5.2. Propunerea financiară. Contestatorul precizează că în urma studierii dosarului achiziției publice, a constatat că ofertantul declarat câștigător a depus aceste formulare în mod cumulat pe proiect, nicidecum defalcat pe fiecare deviz în parte, așa cum s-a solicitat prin caietul de sarcini (pag. 29), motiv pentru care, consideră că autoritatea contractantă era obligată să pună în aplicare prevederile art. 137 alin. (3) lit. a) din HG nr. 395/2016 și să declare oferta neconformă .. ......... SA. 6. Ofertantul declarat câștigător nu a respectat cerința de a nu folosi la întocmirea ofertelor de preț, același preț unitar pentru articole identice / cu același cod, pentru materiale cu denumiri identice/cu același cod, respectiv manopera identică/cu același cod, conform cerințelor documentației de atribuire din cadrul Formularului cadrul - Propunere Financiara - Execuție lucrări de la punctul 5.2. Propunerea financiară. Astfel, arată că prin caietul de sarcini (pag. 29) autoritatea contractantă a precizat faptul că nu se pot folosi prețuri unitare diferite la materialele, utilajele, manoperă sau echipamentele cu denumire identică, aceasta atrăgând de la sine descalificarea ofertantului. Menționează că această cerință expresă a fost încălcata de către ofertantul declarat câștigător, în urma studierii dosarului fiind identificate următoarele materiale și un utilaj având aceeași denumire, dar cu prețuri diferite: - beton C25/30 - 270 lei/mc vs beton de ciment C25/30 - 289 lei/mc astfel cum este menționat în Lista cuprinzând consumurile de resurse materiale - C6; Pagina 11 din 69

§ 12

- vopsea pe bază de ulei – 14,10 lei/kg vs vopsea pe baza de ulei – 16,50 lei/kg astfel cum este menționat în Lista cuprinzând consumurile de resurse materiale - C6; - pentru utilajul autocisternă cu dispozitiv de stropire cu m.a.j. 5-8 t sunt două prețuri diferite 80,00 lei/h, respectiv 85,00 lei/h, ceea ce din nou ar fi trebuit să conducă la eliminarea acestui ofertant de la prezenta procedura de achiziție publică astfel cum este menționat în Lista cuprinzând consumurile de ore de funcționare a utilajelor de construcții - C8.

§ 13

Totodată arată că în cadrul Listei cuprinzând consumurile de resurse materiale - C6, a identificat unele neconcordanțe care se impuneau a fi clarificate de către autoritatea contractanta, după cum urmează: - Pe ce considerent betonul marfa C30/37 este mai scump (325,00 lei/mc) decât betonul C35/45 – 304,00 lei/mc, când betonul C35/45 este unul superior ca și clasă de rezistență? - Care este motivul pentru care nu s-a cerut justificare pentru modul de formare al prețului de 245,00 lei/mc, pentru: beton de ciment B200 stas 3622; beton C12/15 (Bel5) B200, beton cu aditiv de lucrabilitate T4(12+/-2) (pompa); beton marfa C12/15 T3/T4 H II AS 32.5 0-31 (B200); beton marfa clasa C 12/15 (Bc15/B200) cu 382 kg ciment? - Care este motivul pentru care nu s-a cerut justificare de formare a prețului pentru piulița hexagonală semiprecisă M16 gr 5 s 4071 cu prețul de 0,50 lei/kg, in condițiile in care sunt 224 kg din acest material? 7. Ofertantul declarat câștigător nu a justificat corespunzător în urma solicitărilor de clarificări, prețul pentru bloc ceramic 11.5 n+f (500x200x238 mm) Contestatorul precizează că prin adresa nr. 12931/16.03.2023 autoritatea contractantă a solicitat clarificări ofertantului declarat câștigător, respectiv justificare preț pentru bloc ceramic 11.5 n+f (500x200x238 mm) având prețul de 11,60 lei/buc.; prin răspunsul la clarificări ofertantul declarat câștigător a justificat un preț pentru cărămidă porotherm 11.5 nut și feder, respectiv a justificat un preț pentru alt articol decât cel solicitat. 8. Ofertantul declarat câștigător a completat în mod eronat Formularul 6 și nu a respectat cerința din caietul de sarcini cu privire la modul de formare/fundamentare a prețurilor precum și a modului de prezentare a acestora, aspect care reiese din răspunsul la întrebarea nr. 3 transmis de ... ......... SA la solicitarea de clarificări nr. 129391 din 16.03.2023. Prin răspunsul la clarificări, ofertantul încearcă să justifice formarea prețurilor motivând faptul că prețurile din cadrul Formularul C6, unde ar trebui cuprinse doar costurile materialelor, ar mai cuprinde și: costuri de manipulare, legături, depozitare, transport, aprovizionare, programare, pierderi tehnologice, conectare, însă, în opinia contestatorului, acest aspect contravine cerințelor caietului de sarcini în cadrul căruia autoritatea contractantă a precizat în mod expres faptul că aceste cheltuieli trebuie să intre la valoarea cheltuielilor indirecte și în formularele aferente pentru costurile: manoperei, utilajului și transportului, respectiv formularele C7, C8 și C9. 9. Ofertantul declarat câștigător nu a ofertat un ascensor care să corespundă cu cerința din fișa tehnica nr. 39/A Pagina 13 din 69

§ 14

În acest sens, arată că în cadrul răspunsului la întrebarea nr. 3 din cadrul solicitării de clarificări a autorității contractante având nr. 129391 din 16.03.2023, în ceea ce privește echipamentul intitulat ascensor, în cadrul Anexei 3 - Justificare preț materiale, atașată acestui răspuns de către .. ......... SA, se pot observa în cadrul Anexei 3.21 (la pag. 34 - 43) caracteristicile ascensorului ofertat. Pentru echipamentul ascensor, acesta a depus o ofertă de preț aferentă unui ascensor pentru care nu se menționează că durata estimată de viață este 20 de ani și nici că permite accesul persoanelor cu dizabilități, astfel cum se cere în cadrul Fișei

§ 15

tehnice nr. 39/A pentru acest echipament. Tot la acest echipament poziționarea acționarii și poziționarea panoului de comandă nu sunt întocmai cu cerințele din fișa tehnică nr. 39/A și nu se precizează dacă podeaua ascensorului este acoperită cu PVC gri trafic intens. Totodată lipsesc și alte precizări necesare și obligatorii pentru acest echipament în comparație cu cerințele din fișa tehnică nr. 39/A, cum ar fi: ușile de paliere, panourile de comandă de pe paliere, semnalizările de pe palier, acționarea, cablurile de tracțiune, panoul principal de comanda. Un alt aspect important este faptul că niciunde în cuprinsul ofertei nu este precizat pentru acest echipament că ar beneficia de o garanție de 60 de luni astfel cum s-a solicitat prin fișa tehnică nr. 39/A. 10. Ofertantul declarat câștigător a răspuns neconcludent cu privire la solicitările de clarificări aferente adresei nr. 129391 din 16.03.2023 privind fundamentarea economică a prețului ofertat. Contestatorul precizează că prin răspunsul la clarificări, ofertantul declarat câștigător a încercat să justifice fundamentarea prețurilor însă a făcut-o doar parțial, acesta nerăspunzând concludent și complet la întrebarea autorității contractante, oferind informații doar despre tariful orar și salariul mediu brut lunar, fără a face o analiză completă a prețului ofertat pentru toate elementele menționate în cuprinsul solicitării de clarificări. Având în vedere aceste aspecte, autoritatea contractantă considerând neconcludent răspunsul ofertantului declarat câștigător, a formulat o nouă solicitare de clarificări având nr. 149295 din 31.03.2023 prin care solicită din nou justificări pentru formarea prețului pentru materialele menționate în solicitarea de clarificări nr. 129391 din 16.03.2023. Ofertantul răspunde prin adresa nr. 2331/05.04.2023, precizând în preambul că își fundamentează prețurile ofertate pe prevederile Ordinului nr. 1568/18.09.2002, precizând de asemenea: „(...) vă rugam să considerați că această corectare/completare este susținută în mod neechivoc de sensul și de conținutul altor informații existente inițial în alte documente prezentate de ofertant sau a căror corectare/completare are rol de clarificare sau de confirmare, conform HG nr. 395/2016, art. 134 alin. (10), fără însă a explicita în mod expres și punctual care ar fi aceste documente și nici la ce anume se refera acesta când face referire la eventuale corectări/completări care ar avea rol de clarificare sau de confirmare conform art. 134 alin. (10) din HG nr. 395/2016. Prin adresa nr. 211315/24.05.2023, înregistrată la CNSC sub nr. 28181/24.05.2023, autoritatea contractantă transmite punctul de vedere cu privire la contestația în cauză. Preliminar precizează că evaluarea ofertelor a fost consemnată în cele 14 procese verbale, pe etape, după cum urmează: Pagina 15 din 69

§ 16

• Proces-verbal nr. 386097 din 01.11.2022 privind evaluarea garanției de participare - Ședința nr. 1, pag. 922-940 Volum 2; • Proces-verbal intermediar nr. 393061 din 08.11.2022 privind evaluarea garanției de participare, a informațiilor din DUAE și a documentelor care îl însoțesc, precum și îndeplinirea cerințelor de calificare - Ședința nr. 2, pag. 960-996 Volum 2; • Proces-verbal FAZA nr. 401035 din 15.11.2022 privind evaluarea garanției de participare, a informațiilor din DUAE și a documentelor care

§ 17

îl însoțesc, precum și îndeplinirea cerințelor de calificare - Ședința nr. 3, pag. 1018-1053 Volum 2; • Proces-verbal intermediar nr. 9175 din 12.01.2023 privind evaluarea conformității propunerilor tehnice cu prevederile caietului de sarcini si, după caz, cu factorii de evaluare - Ședința nr. 4, pag. 1054- 1166 Volum 2; • Proces-verbal intermediar nr. 74234 din 20.02.2023 privind evaluarea conformității propunerilor tehnice cu prevederile caietului de sarcini si, după caz, cu factorii de evaluare - Ședința nr. 5, pag. 3213- 3234 Volum 5; • Proces-verbal intermediar nr. 90683 din 23.02.2023 privind evaluarea conformității propunerilor tehnice cu prevederile caietului de sarcini si, după caz, cu factorii de evaluare - Ședința nr. 6, pag. 3268- 3291 Volum 5; • Proces-verbal FAZA nr. 108292 din 02.03.2023 privind evaluarea conformității propunerilor tehnice cu prevederile caietului de sarcini și, după caz, cu factorii de evaluare - Ședința nr . 7, pag. 3325-3452 Volum 5; • Proces-verbal intermediar nr. 129378 din 16.03.2023 privind evaluarea propunerilor financiare, inclusiv verificarea conformității acestora cu propunerile tehnice - Ședința nr. 8, pag. 3453-3480 Volum 5; • Proces-verbal intermediar nr. 149286 din 31.03.2023 privind evaluarea propunerilor financiare, inclusiv verificarea conformității acestora cu propunerile tehnice - Ședința nr. 9, pag. 3940-3957 Volum 6; • Proces-verbal FAZA nr. 157638 din 06.04.2023 privind evaluarea propunerilor financiare, inclusiv verificarea conformității acestora cu propunerile tehnice - Ședința nr. 10, pag. 3961-4003 Volum 6; • Proces-verbal intermediar nr. 173469 din 24.04.2023 privind evaluarea documentelor-suport depuse de ofertanți pentru demonstrarea informațiilor din DUAE - Ședința nr. 11, pag. 4082-4090 Volum 7. • Proces-verbal intermediar nr. 181362 din 28.04.2023 privind evaluarea documentelor-suport depuse de ofertanți pentru demonstrarea informațiilor din DUAE - Ședința nr. 12, pag. 4162-4172 Volum 7. • Proces-verbal intermediar nr. 185559 din 04.05.2023 privind evaluarea documentelor-suport depuse de ofertanți pentru demonstrarea informațiilor din DUAE - Ședința nr. 13, pag. 4191-4202 Volum 7. Pagina 17 din 69

§ 18

• Proces-verbal faza nr. 189917 din 08.05.2023 privind evaluarea documentelor-suport depuse de ofertanți pentru demonstrarea informațiilor din DUAE - Ședința nr. 14, pag. 4232-4246 Volum 7. Menționează de asemenea că, în cadrul celor 14 ședințe de evaluare menționate mai sus, printre altele, comisia de evaluare a luat următoarele decizii: - a fost declarată admisibilă și câștigătoare oferta depusă de CONSTRUCTII ......... – ofertant unic, având ca subcontractant pe

§ 19

....și .... întrunind un punctaj de 95 de puncte și având prețul total de 38.979.556,27 lei fără TVA; - a fost declarată admisibilă și clasată pe locul II, oferta depusă de Asocierea formată din ......... SRL – lider de asociere și ......... SA – asociat, având ca subcontractant pe ...., SC .. SRL, SC .. SRL, SC .. SRL, SC ..., SC .. ......... SA si având terț susținător pe .. ......... SA întrunind punctaj total de 87,47 puncte; Ulterior, a fost întocmit raportul procedurii nr. 189920 din 08.05.2023 fiind comunicat în SEAP în data de 08.05.2023, dată la care au fost transmise și comunicările privind rezultatul procedurii. Față de criticile formulate de contestator, autoritatea contractantă formulează următoarele apărări. Referitor la oferta tehnică a ofertantului declarat câștigător. 1) Documente privind descrierea organizării de șantier în cadrul propunerii tehnice a ofertantului declarat câștigător. Comisia de evaluare a evaluat minuțios oferta tehnică depusă de ofertantul câștigător și a constatat că acesta a corelat atât în etapa elaborării propunerii tehnice cât și financiare cerințele din capitolul 2.18. Organizarea de șantier (solicitat prin caietul de sarcini la pag. 24) cu cele din capitolul 5. Elaborarea Ofertei (solicitat prin caietul de sarcini la pag. 27), dar și cu celelalte anexe ale documentației de atribuire: proiectul tehnic de execuție, listele de cantități, avize, autorizații etc. La evaluarea ofertelor, de asemenea, autoritatea contractantă a evaluat unitar toate ofertele ținând cont de întreaga documentație prezentată. Așa cum este prevăzut și în Ordin MLPTL nr. 1568/2002, art.2.2.2, ofertanții au deplină libertate de a-și prevedea în ofertă propriile consumuri și tehnologii de execuție, cu respectarea cerințelor cantitative și calitative prevăzute în proiectul tehnic, în caietul de sarcini și în alte acte normative în vigoare care reglementează execuția lucrărilor. În consecință ofertantul câștigător a ales să includă lucrările de organizare a șantierului în categoria de cheltuieli indirecte, conform prevederilor Anexei 6, punctul 11 din Ordinul MLPTL nr. 1568/2002 În cuprinsul punctului de vedere, autoritatea contractantă prezintă, sub formă tabelară, o sinteză a informațiilor cu privire la lucrările de organizarea de șantier din cadrul ofertei depuse de ofertantul câștigător. 2) Documente din cadrul ofertei tehnice din care rezultă calificarea/specializarea pentru Managerul de contract/Coordonatorul de contract – inginer Construcții Civile Industriale și Agricole; șef șantier – inginer CCIA (Construcții Civile, Industriale și Agricole); câte un inginer specialist în domeniul instalații de ventilație, electrice, termice, sanitare sau cumulate. Autoritatea contractantă arată că: Pagina 19 din 69

§ 20

- la pagina 212 din propunerea tehnică, ofertantul câștigător prezintă seria și numărul diplomei de inginer și a certificatului de absolvire pentru managerul de proiect – dl. .... .... ...., respectiv: Diploma de inginer seria G, nr. 8103 eliberată de Institutul Politehnic Cluj-Napoca, Facultate Construcții, Specializarea CCIA; Certificat Absolvire Seria I, nr. 00061754, eliberat de Ministerul Muncii, Familiei, Protecției Sociale si Persoanelor Vârstnice, specializarea Manager proiect. - la pagina 204 ofertantul câștigător prezintă lista cu persoanele nominalizate pentru lucrare;

§ 21

- la paginile 213-216 sunt prezentate autorizațiile pentru responsabilii tehnici cu execuția: Autorizația nr. 00000763 din 10.04.2017 pentru dl. .... ....-....; Autorizația nr. 00002590 din 22.09.2017 pentru dl. .... .... ....; Autorizația nr. 00001051 din 10.04.2017 pentru dna. .... ..... De asemenea, în declarațiile privind respectarea reglementărilor din domeniul social și al relațiilor de muncă de la paginile 324, 325, 327, ofertantul câștigător și subcontractanții săi declară sub semnătură că au luat la cunoștință de prevederile art. 326 „Falsul în declarații” din Codul Penal. 3) Documente din cadrul ofertei tehnice din care să rezulte informații referitoare la momentul în care vor interveni inginerii specialiști în domeniul instalații de ventilație, electrice, termice, sanitare în implementarea viitorului contract, precum și cu privire la modalitatea în care a înțeles ofertantul declarat câștigător să își asigure accesul la serviciile acestora. Autoritatea contractantă precizează că la pagina 189-196 din propunerea tehnică, ofertantul câștigător prezintă defalcat pentru fiecare categorie de lucrări lista de resurse: durata activității în zile; numărul și tipurile de personal calificat și necalificat (manopere); numărul și tipul de utilaje; alocarea de personal de conducere, tabel din care rezultă momentul intervenției specialiștilor. Menționează că lista resurselor este corelată cu graficul GANTT de la pag. 188, fiind vizibil momentul intervenției specialiștilor la fiecare categorie de lucrări (rezistență, arhitectură, etc.) și rezultând acoperirea integrală a activităților pe toată durata execuției lucrărilor. Modul de acces la specialiști este prezentat în co....a a treia a tabelului de la pag 204-208 din Propunerea tehnică, respectiv în calitate de angajați ai SC ... ......... SA. 4) Documente prin care se asigura coordonarea activităților subcontractanților, respectiv .... Autoritatea contractantă arată că la pagina 217 din propunerea tehnică ofertantul câștigător prezintă abordarea privind coordonarea activităților subcontractanților, respectiv: • va stabili canale de comunicații în interiorul organizației, cu beneficiarul, cu celelalte organizații implicate în desfășurarea contractului; • va stabili proceduri interne de urmărit în îndeplinirea activităților; • modul de coordonare a diverselor activităților; • familiarizarea cu prevederile și procedurile stabilite prin planul de management al proiectului înainte de începerea activității propriu-zise; • Va elabora planul de management al proiectului imediat după începerea relațiilor contractuale. Pagina 21 din 69

§ 22

De asemenea, arată că informații cu privire la subcontractantul SC .... se regăsesc în Acordul de subcontractare nr. 8067 din 31.10.2022, în care sunt descrise lucrările executate de acesta în cadrul contractului, precum și procentul de subcontractare. De asemenea, la pagina 171 din propunerea tehnică, ofertantul câștigător prezintă abordarea pentru managementul activității asociaților/ subcontractanților, responsabil fiind Managerul de proiect. Prezintă

§ 23

elementele

§ 24

managementului

§ 25

activității asociaților/subcontractanților: înțelegerea obiectivelor generale și

§ 26

specifice ale proiectului; definirea clară a tuturor activităților de implementare a proiectului; organizarea eficientă a activităților; monitorizarea permanentă a bugetului și a graficului de timp; supravegherea evoluției activităților proiectului; utilizarea unui sistem solid de management al riscului; comunicare eficientă și schimbul de informații; asigurarea constantă a calității; managementul părților implicate. 5) Contract ce trebuie să aibă ca obiect execuția de lucrări la clădiri situate pe versanți cu potențial mediu și/sau maxim de alunecare. Autoritatea contractantă precizează că a evaluat foarte atent experiența similară și, adițional răspunsului la clarificarea nr. 173471/23.04.2023 (pag. 4081 Volum VII), a analizat inclusiv documente disponibile în cadrul Autorității contractante, respectiv: Planul Urbanistic General al municipiului ......... (Zone Protejate și Studiul IHS Olanda privind zonele de risc din .........). În opinia sa, comisia de evaluare nu poate contesta autoritatea unui specialist în geologie, inginer geolog, care în Studiul geotehnic la faza P.T. nr. 100/2007 pentru construire casă unifamilială str. Caișilor (str. Ion Musceleanu după parcelare/ lotizare), teren provenit din fost CF 497 (în 2006), la pag 4/14 din Studiu menționează: „Terenul prezintă stabilitate naturală bună în prezent, dar se încadrează în categoria pământurilor potențial active la alunecările de teren”. Prin documentul prezentat la pag. 9/14 din răspunsul la clarificare, inginerul geolog elaborator al Studiului geotehnic a declarat: „terenul studiat se află amplasat pe un versant cu potențial mediu de alunecare”. În concluzie, comisia de evaluare a considerat suficiente documentele suport prezentate de ofertantul câștigător pentru îndeplinirea cerinței privind experiența similară. Completare ofertă tehnică 1) Prezentarea recomandărilor pentru Manager de contract/ Coordonator de contract – inginer Construcții Civile Industriale și Agricole Autoritatea contractantă arată că ofertantul declarat câștigător a prezentat în cadrul ofertei tehnice depuse inițial, la pag. 208-210, Tabelul nr. 1 și Tabelul 2 în care a menționat 4 proiecte în care persoana nominalizată, dl .... .... .... a avut calitatea de Manager de contract. Subliniază că cele 4 proiecte menționate de ofertant sunt proiecte derulate și implementate de ........., aceasta fiind beneficiarul final. În acest sens, consideră că sunt incidente prevederile art. 135 alin. (3) din HG nr. 395/2016, în sensul în care aceste omisiuni pot fi încadrate în categoria viciilor de forma, având în vedere că documente prezentate de ofertant în cadrul răspunsului la solicitarea de clarificări nr. 9198/12.01.2023 au rol de completare / clarificare fiind susținute în mod Pagina 23 din 69

§ 27

neechivoc de sensul și de conținutul altor informații existente inițial în alte documente prezentate de ofertant, în speță tabelul 1 și tabelul 2 de la pag. 208-210 din oferta depusa inițial. De asemenea, arată că prin aceste documente depuse în urma solicitării de clarificări nu s-a produs un avantaj incorect în raport cu ceilalți participanți la procedura de atribuire, deoarece diferența de puncte dintre ofertantul câștigător (95 puncte) și ofertanții clasați pe locul II (87,47 puncte) respectiv locul III (83,56 puncte) este mai mare

§ 28

decât punctajul acordat ofertantului câștigător, ca urmare a solicitării de clarificări (5 puncte). 2) Formularele F1, F2, F3, F4, F5, F6 și C6-C9 aferente propunerii tehnice privind execuția lucrărilor de construcții-montaj Autoritatea contractantă menționează că prin caietul de sarcini s-a solicitat prezentarea în cadrul ofertei tehnice a formularelor F1, F2, F3, F4, C6, C7, C8, C9 fără valoare, nebugetate. Subliniază de asemenea că prezentarea formularelor F1, F2, F3, F4, C6, C7, C8, C9 (nebugetate în oferta tehnică) prezinta relevanță în cadrul ofertei financiare, când sunt prezentate și prețurile unitare ale articolelor. Ofertantul câștigător a prezentat formularul F5 și F6 în Oferta tehnică, la pag. 188 graficul Gantt – F6 și la pag. 225-314 fișele tehnice - F5. Drept urmare, dacă s-ar exclude un ofertant pentru neprezentarea unor formulare fără valoare/nebugetate, care nu prezintă relevanță în această etapă a evaluării (tehnică), comisia de evaluare ar da dovada de un formalism excesiv 3) Informații în legătură cu echipamentele incluse în lucrare după expirarea perioadei de garanție – punctul k Autoritatea contractantă arată că prin solicitarea de clarificări nr. 9198/12.01.2023 i s-au solicitat ofertantului câștigător informații referitoare la următoarele echipamente regăsite în formularele F4, după expirarea perioadei de garanție: separator hidrocarburi; ventilatoare de evacuare de 150 mc/h și 300 mc/h; stația de plată și managementul încărcării mașinilor electrice Precizează că în cadrul documentației tehnice puse la dispoziția ofertanților, autoritatea contractantă nu a prezentat și prin urmare nici nu a solicitat ofertanților fișe tehnice F5 pentru echipamentele enumerate mai sus. Acestea au fost incluse doar în cadrul formularului F4 – Lista cu cantitățile de utilaje și echipamente tehnologice, inclusiv dotări și active necorporale, formular prezentat de către ofertanți. 4) Echipamente care nu fac obiectul procedurii de achiziție publică în discuție (pag. 20 din contestație – punctul 3). Referitor la Sistemul de montaj K2, acesta a făcut obiectul unei clarificări din oficiu deoarece inițial, însăși autoritatea contractanta l-a solicitat prin documentația tehnică. Autoritatea contractantă menționează că la solicitarea de clarificări nr. 74238/20.02.2023, ofertantul câștigător prezinta răspunsul nr. 1235/ 22.02.2023, în care menționează că includerea Sistemului de montaj K2 în formularele F1 și F4 este datorată unei erori de dactilografiere, viciu de formă. La solicitarea de clarificări nr. 90687 din 23.02.2023, ofertantul câștigător a răspuns cu adresa nr. 1303 / 24.02.2023, în care menționează faptul că includerea instalației de producere a energiei electrice cu panouri fotovoltaice și a Sistemului montaj K2 se datorează Pagina 25 din 69

§ 29

unei erori tehnice a programului de devize și retransmite formularele F2 și F4 fără Instalația de producere a energiei electrice cu panouri fotovoltaice și fără Sistem montaj K2. Având în vedere confuzia creată, autoritatea contractantă menționează că modificarea indusă de corectarea erorii nu reprezintă „o diminuare calitativă în comparatei cu oferta inițială” și nici că „modificarea vizează o parte din ofertă pentru care documentația de atribuire a exclus în mod clar posibilitatea ca ofertanții să se abată de la cerințele exacte ale respectivei documentații, iar oferta inițială nu a fost

§ 30

în conformitate cu aceste cerințe” [art. 134 alin. (9) lit. d)-e) din HG 395/2016, cu modificările și completările ulterioare]. Cu privire la „analizarea tuturor completărilor efectuate în ceea ce privește oferta tehnică”, autoritatea contractantă precizează că au fost respectate principiile prevăzute la art. 2 din Legea nr. 98/2016. Subliniază de asemenea faptul că deficientele/completările/ omisiunile reclamate de contestator se regăsesc și în cadrul ofertei depuse de către acesta. Oferta financiară. 1) Centralizator cu lucrările executate de asociați, subcontractanți Autoritatea contractantă menționează că ofertantul câștigător a prezentat în cadrul documentelor de calificare: • Acordul de subcontractare nr. 8075 din 31.10.2022 încheiat cu SC ....în care sunt descrise lucrările executate de subcontractant, respectiv lucrări de fundații speciale – executare piloți forați în procent de 3,05% din valoarea totala în lei fără TVA a ofertei financiare; • Acordul de subcontractare nr. 8067 din 31.10.2022 încheiat cu SC ....SA în care sunt descrise lucrările executate de subcontractant, respectiv lucrări de drumuri, în procent de 0,25% din valoarea totala în lei fără TVA a ofertei financiare. Astfel, rezultă că prin răspunsul ofertantului câștigător la solicitarea de clarificări nr. 129391 din 16.03.2023, acesta nu prezinta informații care nu au făcut parte din cadrul ofertei prezentate inițial, ci reprezintă o sumarizare a informațiilor deja declarate de către acesta, valoarea lucrărilor executate de fiecare subcontractant rezultând dintr-un simplu calcul matematic. Consideră că răspunsul ofertantului la acest punct de clarificare poate fi încadrat în categoria viciilor de forma, așa cum sunt acestea definite de prevederile art. 135 alin. (3) din HG nr. 395/2016. 2) Costurile privind organizarea de șantier. Autoritatea contractantă precizează că neincluderea cheltuielilor cu lucrări de construcții și instalații aferente organizării de șantier nu echivalează cu scăderea capacitații profesionale, tehnice, economice, sau organizatorice a unui ofertant sau a unui executant. În condițiile în care ofertantul câștigător a optat să nu bugeteze cheltuielile aferente lucrărilor cu organizarea de șantier având în vedere ca acestea pot fi incluse in cheltuielile indirecte, deci sunt prevăzute în cadrul ofertei, autoritatea contractantă consideră că afirmația contestatarului ca oferta ofertantului câștigător este „incompletă, nerealistă, ne sustenabila” este tendențioasa și nerealistă. 3) Fișele tehnice ale utilajelor și echipamentelor tehnologice, inclusiv dotări (formularul F5). Pagina 27 din 69

§ 31

Autoritatea contractantă precizează că a evaluat oferta financiară prezentata de ofertantul câștigător, în corelare cu oferta tehnică a acestuia, astfel că fișele tehnice F5 au fost regăsite în oferta tehnică depusa inițial, la paginile 225 – 314. S-a efectuat corespondența dintre cerințele fișelor tehnice ale echipamentelor și utilajelor tehnologice cerute de autoritatea contractantă cu specificațiile furnizorilor pentru acestea, acestea fiind conforme și, drept urmare, comisia de evaluare, în mod corect a stabilit că nu se impune solicitarea de clarificări.

§ 32

4) Includerea de costuri aferente unor echipamente care nu fac obiectul procedurii de achiziție publică în discuție. Autoritatea contractantă precizează că sistemul de montaj K2, a făcut obiectul unei clarificări din oficiu, deoarece inițial, însăși autoritatea contractanta l-a solicitat prin documentația tehnică. Diferențele de cantități constatate nu reprezintă abateri tehnice minore, neavând legătură cu metodologia de lucru sau cu procedurile tehnice folosite la realizarea lucrărilor. Consideră că, în cazurile în care apar erori în ceea ce privește cantitățile unor produse, așa cum este si speța de față, sunt aplicabile acele prevederi ale legii care reglementează erorile aritmetice, deoarece calculele se pot reface de către comisia de evaluare prin înmulțirea a respectivului preț unitar cu cantitatea solicitată, încadrându- se la „aspecte care pot fi clarificate cu respectarea principiilor prevăzute la art. 2 alin. (2) din Lege”- art. 134 alin. (10) din HG nr. 395/2016, cu modificările și completările ulterioare. Astfel, aceste diferențe de cantități au fost analizate la momentul evaluării propunerilor financiare, moment în care comisia de evaluare a stabilit că acestea pot fi încadrate în prevederile legale precizate, situație în care urma să solicite acceptul ofertanților pentru corectarea acestora. În răspunsul nr.1899/21.03.2023 ofertantul câștigător a declarat ca este de acord cu îndreptarea erorilor aritmetice, sens în care redepuse formularul de oferta cu anexele aferente. 5) Extrasele de material, forța de muncă, utilaj și transport pentru fiecare deviz în parte, în aceeași configurație și ordine/succesiune în care Beneficiarul îl lansează în procedura de achiziție publică. Autoritatea contractantă precizează că a solicitat, prin caietul de sarcini, prezentarea extraselor de material, forța de muncă, utilaj și transport pentru fiecare deviz în parte. Ofertantul câștigător a depus aceste formulare cumulat pe proiect. Comisia de evaluare a analizat cu maximă diligenta oferta financiară prezentata, regăsind în cadrul acesteia toate articolele de deviz solicitate, astfel ca nu s-a impus solicitarea de clarificări. 6) Folosirea aceluiași preț unitar pentru articole identice/cu același cod, pentru materiale cu denumiri identice/cu același cod, respectiv manopera identica/cu același cod. Autoritatea contractantă precizează că raportat la cerința din caietul de sarcini, ofertantul câștigător a prezentat în oferta financiară în cadrul C6cp, C8cp. În susținere, autoritatea contractantă prezintă, sub formă tabelară, sintetizat, articolele de deviz și prețurile aferente. De asemenea, prezintă sub formă tabelară și următoarele: Articol deviz valoric pus la dispoziție de proiectant, Pret unitar conf. Deviz Pagina 29 din 69

§ 33

valoric pus la dispoziție de proiectant; Articol deviz valoric ofertat de câștigător; Preț unitar conf. deviz valoric ofertat de câștigător. Menționează că a analizat prețurile ofertate comparativ cu valorile martor din devizul pus la dispoziție de proiectant și, așa cum rezultă și din cele prezentate mai sus, a constatat faptul că pentru articolele în cauză nu s-a impus solicitarea de clarificări, acestea fiind apropiate ca valoare cu cele previzionate de proiectant. 7) Justificarea prețului pentru bloc ceramic 11.5 n+f (500x200x238 mm).

§ 34

Autoritatea contractantă precizează că a solicitat ofertantului câștigător clarificări/explicații cu privire la justificarea prețului pentru art. 7800133 Bloc ceramic porotherm 11,5 n+f (500x 200x 238 mm) – 11,60 lei/buc din C6cp – LISTA cuprinzând consumurile de resurse material cumulate pe proiect. Ofertantul câștigător prezintă în răspunsul la solicitarea de clarificări în Anexa nr. 3 – Justificare preț materiale, prin care prezintă oferte de preț pentru articolul solicitat, respectiv prețul de 11,60 lei fără TVA pentru cărămidă interior/exterior porotherm 11.5 Nut și Feder, constatându-se astfel că, acesta a justificat în mod concludent prețul pentru articolul prezentat. 8) Completare formular 6 și formarea/fundamentarea preturilor, precum și a modului de prezentare a acestora. Autoritatea contractantă precizează că a solicitat clarificări privind fundamentarea prețului tuturor celor 3 ofertanți ramași în competiție, pentru o multitudine de articole, pe care le-a considerat importante și relevante în procedura. În urma evaluării răspunsului ofertantului câștigător la solicitarea de clarificări privind fundamentarea prețurilor la diverse articole, a solicitat noi clarificări cu privire la identificarea în explicațiile oferite de ofertant a unor costuri care se încadrează la categoria de cheltuielile indirecte etc.; acesta a clarificat neconcordanțele semnalate de comisia de evaluare. Având în vedere că prin răspunsurile sale, ofertantul declarat câștigător nu a modificat prețurile ofertate inițial în oferta sa, ci le-a justificat și le-a clarificat într-un mod clar, autoritatea contractantă consideră că nu sunt incidente prevederile art. 210 din Legea nr. 98/2016. 9) Ofertare Ascensor care corespunde cu fișa tehnica nr. 39/A Autoritatea contractantă precizează că ofertantul câștigător prezintă la pag. 268-271 din oferta tehnică, fișa tehnică nr. 39A aferentă unui ascensor cu caracteristici tehnice corespunzătoare fișei tehnice de referința FT nr. 39A, elaborată de proiectant. Arată că în oferta de preț prezentata pentru justificarea prețului (Anexa nr. 3 pag. 34-43 din răspunsul ofertantului), sunt menționate caracteristici superioare față de cele menționate în Fișa tehnică FT 39A, altele care sunt verificabile de pe pagina de internet a furnizorului, respectiv: gabaritul ușii, adâncimea și sarcina nominală compatibile pentru accesul persoanelor cu dizabilități/ scaun cu rotile, dar cu formulări sinonime cu cele din fișa tehnică FT 39A, sau diferența de culoare a podelei (gri deschis în loc de gri închis). Analizând documentele justificative depuse privind cerințele de calitate și funcționalitate pentru produsul ofertat, menționează că momentul fizic de prezentare a îndeplinirii acestor cerințe este la livrare, mai exact în momentul aprobării materialului în timpul execuției. Drept urmare, având în vedere că în aceasta fază ofertantul și-a însușit Pagina 31 din 69

§ 35

respectarea acestor specificații în cadrul Corespondenței propunerii tehnice cu specificațiile tehnice solicitate prin caietul de sarcini, cerința este considerată îndeplinită. 10) Fundamentarea economică a prețului ofertat pentru mâna de lucru Autoritatea contractantă precizează că a solicitat ofertantului câștigător clarificări/explicații cu privire la tariful unitar propus pentru consumurile cu mâna de lucru cumulate pe proiect prin solicitarea de clarificări nr. 129391 din 16.03.2023. Comisia de evaluare a constatat că ofertantul câștigător justifică pentru tariful orar din oferta financiară

§ 36

suma câștigurilor salariale brute de 464.873 lei / luna Sept pentru cei 98 angajați luați în calcul, cu 9 ore/zi. Drept urmare, acesta a răspuns concludent făcând o analiza a prețului ofertat. Față de punctul de vedere emis de către autoritatea contractantă, prin adresa nr. 3241/30.05.2023, înregistrată la CNSC sub nr. 29430/ 30.05.2023, contestatorul depune înscrisul intitulat „poziție procesuală”, prin care precizează că își menține contestația și argumentele din cuprinsul acesteia. Cu privire la oferta tehnică și financiară a ofertantului declarat câștigător, contestatorul susține în continuare neconformitatea și inadmisibilitatea acesteia, reiterând criticile cu privire la toate aspectele menționate în contestație, subliniind că le menține în totalitate. ............. SA formulează prin adresa nr. 3623/29.05.2023, înregistrată la CNSC sub nr. 29268/30.05.2023, cerere de intervenție, în interesul autorității contractante, prin care solicită: - admiterea cererii de intervenție ca temeinică, fondată și legală; - respingerea contestației formulată de asocierea SC ......... SRL - SC ......... SA; - menținerea raportul procedurii de atribuire nr. 189920/08.05.2023 și a proceselor verbale de evaluare care au stat la baza întocmirii acestuia; - menținerea ca fiind legală a comunicării privind rezultatul procedurii de atribuire comunicat către contestator cu adresa nr. 190255/ 08.05.2023; - respingerea solicitării de reevaluare a ofertei contestatorului, ca fiind nefondată și nesusținută; - menținerea actelor anterioare, subsecvente și conexe raportului procedurii de atribuire nr. 189920/08.05.2023 și a declarării ofertei SC ......... SRL ca admisibilă și câștigătoare; - respingerea cererii de reevaluare a ofertei SC ......... SRL, aceasta fiind conformă și completă. În ceea ce privește admisibilitatea cererii de intervenție, intervenientul face trimitere la prevederile art. 17 alin. (3) din Legea nr. 101/2016, art. 61 și art. 63 cpc. Susține că interesul său este legitim, născut, personal, direct și actual, precizând că este ofertant declarat câștigător. Cu privire la criticile contestatorului, solicită Consiliului să le respingă ca netemeinice și nefondate. Precizează că: - are prevăzute lucrările de organizare de șantier în categoria de cheltuieli indirecte așa cum acest lucru este reglementat în mod expres în Ordinul MLPTL nr. 1568/2022, Anexa 6 pct.II; Pagina 33 din 69

§ 37

- la pag. 204 a furnizat lista persoanelor nominalizate pentru lucrare, a prezentat diplomele și calificările d-lui .... .... .... (pag. 212 propunerea tehnică), a prezentat autorizațiile pentru responsabilii tehnici cu execuția; - a furnizat toate informațiile în cadrul ofertei tehnice din care să rezulte momentul în care vor interveni inginerii specialiști în domeniul instalații de ventilație, electrice, termice, sanitare în implementarea viitorului contract precum și accesul la serviciile acestora, informațiile fiind furnizate descriptiv la pag. 189-196 din cadrul ofertei tehnice;

§ 38

- a furnizat toate documentele prin care se asigură coordonarea activității subcontractanților, sens în care arată că la pag 171 din Propunerea tehnica a prezentat abordarea pentru managementul activității asociaților/subcontractanților, la pag. 217 din Propunere a evidențiat modalitatea de coordonare a activității subcontractanților, prezentând în egală măsura prin acordul de subcontractare încheiat cu cei doi asociați informații cu privire la ... SRL, respectiv categorii de lucrări și procentul acestora în cadrul contractului de achiziție publică; - referitor la completările aduse ca urmare a solicitărilor de clarificări, face trimitere la prevederile art. 135 alin. (3) din HG nr. 395/2016 - referitor la clarificările în ceea ce privește prezentarea recomandărilor pentru Manager de contract/Coordonator de contract - inginer Construcții Civile Industriale și Agricole, s-a precizat că s-a adus la bun sfârșit (s-au construit) un număr de alte 4 parcări în ........., domnul .... .. .... având calitatea de Manager de Contract, recomandările acestuia fiind evidențiate în cadrul ofertei la pg.208- 210. - referitor la lipsa formularelor F1- F6 și C6-C9 aferente propunerii tehnice privind execuția lucrărilor de construcții-montaj astfel cum acestea au fost prevăzute prin caietul de sarcini pag. 28 cap. 51, arată că la pct.3 subpunctul 3.2 din caietul de sarcini, se prevede depunerea formularele FI, F2, F3, F4, F5, F6 ȘI C6-C9 (C6 în ordine alfabetică a materialelor) nebugetate. Adică cu valoare zero; acestea au fost prezentate ca atare; - referitor la ofertarea unor echipamente ce nu fac obiectul procedurii de achiziție, arată ca aceste echipamente au fost solicitate în forma inițială de către autoritatea contractantă; arată că erorile semnalate au fost în fapt erori neesențiale, vicii de formă și erori aritmetice, ce reprezintă informații ce pot fi deduse din cuprinsul ofertei și nu pot fi interpretate ca fiind modificări substanțiale ale acesteia iar pentru poziția de deviz elaborată pentru cap. 4.1.1.6 Instalația de producere a energiei electrice cu panouri fotovoltaice unde prețul unitar conform extrasului de materiale și manopera este zero, programul de calcul al devizelor F2 si F3 nu a ținut cont de sporul de - 100 % asupra materialelor și manoperei motiv pentru care, dintr-o eroare aritmetică la valoarea transmisă prin formularul de oferta inițial, a fost înregistrată o valoare - eroare aritmetică; - oferta financiară a fost elaborată în conformitate cu prevederile documentației de atribuire; - cu privire la fișele tehnice ale utilajelor și echipamentelor tehnologice - inclusiv dotări - Formularul F5 - acestea se regăsesc în ofertă la pag 225-314; - s-au depus extrasele de materiale, forța de muncă, utilaj și transport pentru fiecare deviz în parte, alegațiile care ar duce la Pagina 35 din 69

§ 39

concluzia incidenței în speță ale art. 137 alin. (3) lit. a) din HG nr. 395/2016, fiind formale; - referitor la completarea eronată a formularului F6 și nerespectarea modului de fundamentare și formare a prețurilor, precizează că a răspuns ca urmare a solicitării de clarificări, fără a modifica prețurile din oferta, acestea fiind doar detaliate conform cerințelor; - referitor la ascensor precizează că a depus F5- fișa tehnica 39/A iar la pag 268-271 a prezentat ascensorul; admite faptul că s-a rezumat la

§ 40

descrierea exacta a ascensorului conform formularului F5-39/A însă sunt relevante caracteristicile ascensorului descris și ofertat; - referitor la fundamentarea economica a prețului ofertat pentru mâna de lucru, precizează că a justificat tariful orar așa cum această justificare a fost solicitată de achizitor. Prin adresa înregistrată la CNSC sub nr. 28845/26.05.2023, autoritatea contractantă transmite dosarul achiziției publice, în copie. Prin adresa nr. 3393/09.06.2023, înregistrată la CNSC sub nr. 31144/12.06.2023, contestatorul depune înscrisul intitulat „poziție procesuală” referitor la cererea de intervenție formulată de ............. SA. Pe cale de excepție invocă excepția tardivității cererii de intervenție, raportat la prevederile art. 17 alin. (4) din Legea nr. 101/2016, motivat de faptul că, această cerere apare înregistrată pe portalul CNSC la data de 30.05.2023, fără însă a-i fi comunicată contestatorului. Prin adresa nr. 2844/22.05.2023, înregistrată la CNSC sub nr. 28134/24.05.2023 contestatorul, depune, în original, recipisa de consemnare a cauțiunii nr. 209167746/1, tranzacția nr. 1335627931/ 59598537, din 22.05.2023, eliberată de CEC Bank Sucursala Piața Victoriei, în cuantum de 962.307,00 lei. Analizând susținerile și documentele depuse la dosarul cauzei, CONSILIUL constată următoarele: ......... în calitate de autoritate contractantă, a organizat procedura de licitație deschisă online, în vederea atribuirii contractului de achiziție publică având ca obiect: „Construirea unei parcări aferente Spitalului Clinic Județean, necesară funcționării sistemului de sănătate”, elaborând, în acest sens, documentația de atribuire aferentă și publicând în SEAP, anunțul de participare nr. ..../18.09.2022 conform căruia valoarea estimată a procedurii este de 48.115.327,75 lei. Conform cap. II.2.5) din anunț, criteriul de atribuire al acordului cadru este „cel mai bun raport calitate preț”. În cauza care formează obiectul prezentei, ............. SA a formulat cererea de intervenție adresa nr. 3623/29.05.2023, înregistrată la CNSC sub nr. 29268/30.05.2023, care prezintă natura juridică a unei cereri de intervenție accesorie deoarece, prin capetele de cerere, sprijină poziția autorității contractante, fără a solicita desființarea vreunui act emis de aceasta, motiv pentru care Consiliul califică cererea de intervenție drept cerere de intervenție accesorie formulată în favoarea autorității contractante. În raport de dispozițiile art. 17 alin. (3) din Legea nr. 101/2016 care stipulează că „Până la soluționarea contestației de către Consiliu, (...), operatorii economici participanți la procedura de atribuire pot formula cerere de intervenție voluntară în litigiu, potrivit prevederilor Pagina 37 din 69

§ 41

Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, republicată, cu modificările ulterioare, în termen de 10 zile de la data publicării în SEAP a contestației. (...)” și art. 5 din același act normativ care prevede că: „(1) Termenele procedurale stabilite de prezenta lege, exprimate în zile, încep să curgă de la începutul primei ore a primei zile a termenului și se încheie la expirarea ultimei ore a ultimei zile a termenului. (2) Ziua în cursul căreia a fost comunicat un act procedural nu este luată în calculul termenului. Dacă ultima zi a unui termen exprimat altfel decât în ore este o zi nelucrătoare, termenul se încheie la expirarea ultimei ore a

§ 42

următoarei zile lucrătoare”, având în vedere faptul că autoritatea contractantă a publicat în SEAP în data 19.05.2023 ora 13:40 sub identificatorul Document: [..../00184] Contestatie - ......... SRL.pdf.p7s” contestația formulată de SC .. .. SRL, Consiliul constată că cererea de intervenție a ............. SA este formulată în cadrul termenului legal. Susținerile contestatorului, potrivit cărora cererea de intervenție ar trebui respinsă ca tardivă din perspectiva art. 17 alin. (4) din Legea nr. 101/2016 datorită faptului că nu a fost transmisă și contestatorului în termenul prevăzut la art. 17 alin. (3) din același act normativ, nu pot fi reținute deoarece potrivit notei de fundamentare la OUG nr. 114/2020, prevederile art. 17 alin. (4) au fost introduse în Legea nr. 101/2016 pentru asigurarea celerității comparativ cu varianta anterioară a Legii nr. 101/2016 care stabilea în sarcina CNSC comunicarea către părți a cererii de intervenție depusă la sediul său. Având în vedere dispozițiile art. 17 alin. (3) și art. 68 din Legea nr. 101/2016, coroborate cu prevederile art. 61 alin. (3), art. 63, 65 și 67 din Cod proc. civ. dar și faptul că în cadrul procedurii de atribuire în cauză ............. SA are calitatea de ofertant câștigător, iar cererea sa privește menținerea deciziei autorității contractante, Consiliul admite în principiu cererea de intervenție formulată, astfel cum a fost calificată iar, în conformitate cu art. 67 din c.p.c., coroborat cu cele ale art. 68 din Legea nr. 101/2016, Consiliul va analiza cererea de intervenție a acestuia împreună cu contestația formulată de SC ... SRL. Procedând la analiza fondului cauzei, Consiliul reține că SC ......... SRL este nemulțumit de modalitatea în care a evaluat autoritatea contractantă oferta desemnată câștigătoare, aparținând ............. SA, despre care susține că ar fi trebuit respinsă pentru neîndeplinirea mai multor cerințe ale documentației de atribuire. Având în vedere criticile din contestația formulată de SC ......... SRL, Consiliul reține că o primă critică privește faptul că respectivul ofertant nu ar fi prevăzut în propunerea tehnică și nici în propunerea financiară organizarea de șantier solicitată prin caietul de sarcini. Referitor la aceste aspecte, Consiliul reține că la capitolul 2.18 intitulat „Organizarea de șantier” din caietul de sarcini, autoritatea contractantă a precizat următoarele aspecte: „În vederea desfășurării în condiții optime a activității pe șantier, în funcție de tehnologia de execuție proprie și oferta sa, constructorul va propune următoarele lucrări de organizare a șantierului: împrejmuire, organizarea accesului, baracamente pentru birouri și vestiare, toalete ecologice, utilități, facilități pentru stingerea incendiilor. Împrejmuirea va fi realizată cu panouri metalice. Intrarea pe șantier se va asigura printr-o poartă provizorie. Intrarea în șantier va fi Pagina 39 din 69

§ 43

semnalizată și asigurată cu pază permanentă. La intrarea va fi expus panoul de identificare al șantierului. Se realizează platforme de depozitare și o platformă de lucru provizorie. Căile de circulație orizontale sunt amenajate pe laterala nordică și estică a terenului. Căile de circulație pe verticală se vor activa pe durata construcției funcție de realizarea fizică a acestora fiind interzisă circulația fără luarea măsurilor de prevenire și protecție. Căile de circulație vor fi menținute permanent în stare de funcționalitate și curățenie de

§ 44

intervenții care au in primire zonele respective. Parcul auto necesar va fi amplasat lângă biroul de șantier. Parcarea se va efectua în interiorul șantierului. Pe traseul lucrărilor se va asigura semnalizarea conform cu regulile de circulație în vigoare. Limita de viteză în incinta șantierului este de 5 km/h. Vehiculele de la terasamente / săpături și turnarea betonului vor fi spălate pentru a nu antrena noroi pe carosabil, apa murdară va fi dirijată către bazine de decantare. Se amplasează un container magazie pentru depozitarea obiectelor de inventar și materialelor mărunte. În conformitate cu normele igienico-sanitare în vigoare, s-au prevăzut 2 toalete ecologice. Apa de băut va fi asigurată din dozatoare de apă, iar apa tehnologică va fi asigurată din rețeaua orașului. Alimentarea cu energie electrică a obiectelor de organizare de șantier se va realiza prin intermediul tabloului electric pentru organizare de șantier. Se vor amplasa pancarte avertizoare cu măsuri de prevenire împotriva accidentelor de muncă și prevenirea incendiilor. Șantierul va avea paznici de noapte, în funcție de mărimea și configurația teritoriului supravegheat, astfel încât șantierul să fie asigurat. La execuția lucrărilor și exploatarea lucrărilor provizorii pentru organizare de șantier, se vor respecta normele de securitate și sănătate în muncă, respectiv P.S.I.”. La secțiunea IV.4.1 intitulată „Modul de prezentare al propunerii tehnice” din instrucțiunile pentru ofertanți publicate în anexa anunțului de

§ 45

participare

§ 46

sub

§ 47

identificatorul

§ 48

„[..../00001]

§ 49

FisaDate_ DF1159434.pdf”, intitulate generic „fișa de date”, autoritatea contractantă a precizat următoarele aspecte: „Propunerea tehnică se va prezenta la rubrica special prevăzută în S.E.A.P. în acest sens, respectiv „Documente de calificare și propunere tehnică” și va include: 1) Propunerea Tehnică, întocmită în conformitate cu solicitările și având structura stabilită prin „Formular - cadru Propunere Tehnică”; 2) Documentele tehnice care nu conțin informații legate de prețuri. Ofertanții vor întocmi propunerea tehnică într-o manieră organizată, astfel încât aceasta să asigure posibilitatea verificării în mod facil a corespondenței cu cerințele/specificațiile prevăzute în cadrul prezentei secțiuni, respectiv cu cele prevăzute în cadrul Caietului de sarcini și a documentelor anexate la acesta, care fac parte integrantă din documentația de atribuire. În acest scop, pornind de la propria expertiză a ofertantului în domeniul contractului ce urmează să fie atribuit și prin raportare la necesitățile, obiectivele și constrângerile autorității contractante, astfel Pagina 41 din 69

§ 50

cum au fost acestea descrise în cadrul Caietului de sarcini, propunerea tehnică va cuprinde informații relevante privind abordarea propusă de ofertant pentru execuția contractului (...)”. Totodată, se reține că la secțiunea IV.4.2 intitulată „Modul de prezentare al propunerii financiare” din fișa de date, autoritatea contractantă a precizat că „Propunerea financiară se va întocmi în conformitate cu solicitările și având structura stabilită prin „Formular cadru – propunere financiara”

§ 51

„Formular-cadru Propunere Financiara execuție lucrări” se regăsește în prezenta documentație la Secțiunea III - Formulare Prezenta secțiune se completează cu informațiile prevăzute în cadrul Documentației de Atribuire, Secțiunea I - Instrucțiuni pentru ofertanți, punctul 3. INSTRUCȚIUNI PRIVIND OFERTA, B. Modul de prezentare a propunerii financiare”. Formularul-cadru de propunere financiară se regăsește la pag. 52 din fișierul publicat în SEAP în anexa anunțului de participare sub identificatorul „[..../00004] 1.1 Documentatie de atribuire parcare Spitalul Judetean.doc.p7s” și precizează, printre altele, faptul că „Propunerea financiara se va întocmi în conformitate cu solicitările din Caietul de Sarcini – Capitolul 5.2. Propunerea financiara (...) 3. Propunerea financiară va cuprinde următoarele: 3.1 Formularul de ofertă; 3.2 Centralizatorul cu lucrările executate de asociați, subcontractanți; Lucrările executate de asociați, subcontractanți vor fi prezentate distinct pentru fiecare asociat, subcontractant în parte (dacă este cazul). Preturile nu pot fi diferite pentru același articol de deviz. 3.3 Centralizatorul cheltuielilor pe obiectiv (formularul F1); 3.4 Centralizatorul cheltuielilor pe obiect si categorii de lucrări (formularul F2); 3.5 Listele cu cantitățile de lucrări, pe categorii de lucrări (formularul F3); 3.6 Listele cu cantitățile de utilaje și echipamente tehnologice, inclusiv dotări si active necorporale (formularul F4); 3.7 Fișele tehnice ale utilajelor și echipamentelor tehnologice, inclusiv dotări (formularul F5); Formularele F1-F5, completate cu prețuri unitare și valori, devin formulare pentru devizul ofertei și vor fi utilizate pentru întocmirea situațiilor de lucrări executate, în vederea decontării. Pentru verificarea ofertelor se solicita anexarea extraselor de material, forță de munca, utilaj și transport. 4. La întocmirea propunerii financiare se vor respecta în mod obligatoriu cerințele și modalitățile solicitate în caietul de sarcini și anexele aferente acestora”. Totodată, se reține că, în cadrul caietului de sarcini, la pag. 29-30 sunt precizate următoarele aspecte: „5.2. Propunerea financiară: Oferta financiară se prezintă în lei, respectând structura formularelor F1 – F6 și C6 – C9) și va fi întocmită pe baza documentației întocmită de proiectant la faza PT+DDE și pusă la dispoziție: piese scrise, piese desenate, caiete de sarcini, antemăsurători și liste de cantități. Pentru elaborarea ofertei este obligatorie consultarea întregii Pagina 43 din 69

§ 52

documentații puse la dispoziția ofertanților. Ofertantul va include în cadrul propunerii financiare, orice costuri legate de: - execuția categoriilor de lucrări, întocmirea instrucțiunilor de întreținere și exploatare - protejarea mediului, conform normelor legale, precum și cele legate de refacerea cadrului natural după finalizarea lucrărilor - procurarea, transportul, depozitarea și punerea în operă a materialelor si echipamentelor necesare funcționării obiectului contractului, conform cerințelor impuse prin caietul de sarcini.

§ 53

- transportul, cazarea, diurnele, etc personalului propriu, al asociatului / asociaților, subcontractorului / subcontractorilor. Pentru verificarea ofertelor se solicită anexarea extraselor de material, forță de muncă, utilaj și transport pentru fiecare deviz în parte, în aceeași configurație și ordine / succesiune în care Beneficiarul îl lansează în procedura de achiziție publică. Formularul C6 se va prezenta în ordine alfabetică. Orice ofertă financiară

§ 54

este declarată

§ 55

ca

§ 56

fiind necorespunzătoare și neconformă cu prevederile documentației întocmite de proiectant și pusă la dispoziție, iar ofertantul urmează a fi descalificat, dacă acesta se încadrează în una din următoarele situații: o nu sunt bugetate (elaborate oferte de preț la) toate articolele de deviz elaborate de către proiectantul SC Tehnoproiect SRL, precum și pentru toate elementele de cheltuială prevăzute în Formularul 1 – Centralizatorul cheltuielilor pe obiectiv. o sunt bugetate (elaborate oferte de preț) și alte elemente de cheltuială decât cele prevăzute de proiectant în listele de cantități, respectiv cele prevăzute în Formularul 1 – Centralizatorul cheltuielilor pe obiectiv. o la întocmirea ofertelor de preț, nu va folosi același preț unitar pentru articole identice / cu același cod, pentru materiale cu denumiri identice / cu același cod, respectiv manoperă identică / cu același cod”. Din economia celor mai sus redate rezultă în mod clar că operatorii economici trebuiau să întreprindă anumite demersuri și să depună anumite documente/înscrisuri, care să probeze toate cerințele mai sus menționate. În soluționarea contestației, Consiliul reține că potrivit prevederilor art. 123 din HG nr. 395/2016 operatorii economici au obligația de a elabora oferta [art. 3 lit. hh) din Legea nr. 98/2016 prevede că propunerea tehnică și propunerea financiară a ofertantului sunt părți ale ofertei și se elaborează pe baza cerințelor din caietul de sarcini. Propunerea tehnică reprezintă modalitatea concretă pe care ofertantul o recomandă autorității contractante în vederea îndeplinirii cerințelor sale tehnice stabilite în caietul de sarcini] în conformitate cu prevederile documentației de atribuire. Potrivit cerințelor din fișa de date a achiziției, operatorii economici participanți aveau obligația, printre altele, să: - descrie lucrările de organizare a șantierului pe care le propun în funcție de tehnologia de execuție aleasă; și să Pagina 45 din 69

§ 57

- cuantifice în cadrul propunerii financiare cheltuielile necesare punerii în aplicare a organizării de șantier, conform descrierii din propunerea tehnică, înscrisuri prin care să demonstreze modalitatea concretă în care vor duce la îndeplinire contractul care urmează a fi atribuit în urma prezentei proceduri de atribuire. Cerințele din fișa de date a achiziției, setul de formulare și caietul de sarcini cu privire la modul de elaborare a propunerii tehnice și propunerii financiare sunt obligatorii, și nu formale, înscrisurile elaborate

§ 58

de autoritatea contractantă nefiind contestate de către niciun operator economic interesat. Mai mult, ofertanții nu au formulat obiecții cu privire la modul în care autoritatea contractantă a solicitat elaborarea și depunerea ofertei, prin urmare și-au însușit atât obligația de a descrie în cadrul propunerii tehnice lucrările de organizare a șantierului pe care le propun în funcție de tehnologia de execuție aleasă și de a cuantifica aceste lucrări în cadrul propunerii financiare, cât și riscul respingerii ofertei în cazul nedepunerii acestor înscrisuri. Din analiza dosarului cauzei și a susținerilor părților, Consiliul reține că, deși oferta ............. SA nu conține evidențiată în mod separat/distinct și clar organizarea de șantier în propunerea tehnică și nu au fost prevăzute costuri pentru aceasta în propunerea financiară, comisia de evaluare a ales să nu respingă oferta apreciind faptul că lucrările privind organizarea de șantier fac parte din categoria cheltuielilor indirecte și pot fi suportate din acestea (argumentare preluată de ............. SA în cererea de intervenție). În soluționarea criticilor privind lipsa organizării de șantier, Consiliul va reține prevederile HG nr. 907/2016 privind etapele de elaborare și conținutul-cadru al documentațiilor tehnico-economice aferente obiectivelor/proiectelor de investiții finanțate din fonduri publice care în cadrul anexei 6 intitulată „Metodologia privind elaborarea devizului general și a devizului pe obiect” reglementează la pct. 5.1 „Organizare de șantier” în sensul că acesta cuprinde „(...) cheltuieli necesare în vederea creării condițiilor de desfășurare a activității de construcții- montaj, din punct de vedere tehnologic și organizatoric”, cu următoarea defalcare: „5.1.1. Lucrări de construcții și instalații aferente organizării de șantier Cuprinde cheltuieli aferente realizării unor construcții provizorii sau amenajări în construcții existente, precum și cheltuieli de desființare a organizării de șantier: a) vestiare/barăci/spații de lucru pentru personalul din șantier; b) platforme tehnologice/dezafectarea platformelor tehnologice; c) grupuri sanitare; d) rampe de spălare auto; e) depozite pentru materiale; f) fundații pentru macarale; g) rețele electrice de iluminat și forță; h) căi de acces auto și căi ferate; i) branșamente/racorduri la utilități; j) împrejmuiri; k) panouri de prezentare; Pagina 47 din 69

§ 59

l) pichete de incendiu; m) cheltuieli pentru desființarea organizării de șantier, inclusiv cheltuielile necesare readucerii terenurilor ocupate la starea lor inițială, la terminarea execuției lucrărilor de investiții, cu excepția cheltuielilor aferente pct. 1.3 „Amenajări pentru protecția mediului și aducerea la starea inițială” din structura devizului general; 5.1.2. Cheltuieli conexe organizării de șantier Cuprinde cheltuielile pentru:

§ 60

a) obținerea autorizației de construire/desființare aferente lucrărilor de organizare de șantier; b) taxe de amplasament; c) închirieri semne de circulație; d) întreruperea temporară a rețelelor de transport sau distribuție de apă, canalizare, agent termic, energie electrică, gaze naturale, a circulației rutiere, feroviare, navale sau aeriene; e) contractele de asistență cu poliția rutieră; f) contracte temporare cu furnizorul de energie electrică, cu furnizorul de apă și cu unități de salubrizare; g) taxe depozit ecologic; h) taxe locale; i) chirii pentru ocuparea temporară a domeniului public; j) cheltuielile necesare readucerii terenurilor ocupate la starea lor inițială, la terminarea execuției lucrărilor de investiții/intervenții, operațiune care constituie obligația executanților, cu excepția cheltuielilor aferente pct. 1.3 „Amenajări pentru protecția mediului și aducerea la starea inițială” din structura devizului general; k) costul energiei electrice și al apei consumate în incinta organizării de șantier pe durata de execuție a lucrărilor; l) costul transportului muncitorilor nelocalnici și/sau cazarea acestora; m) paza șantierului; n) asigurarea pompierului autorizat; o) cheltuieli privind asigurarea securității și sănătății în timpul execuției lucrărilor pe șantier”. Consiliul reține că organizarea de șantier este prevăzută în cadrul anexei 7 la HG nr. 907/2016 ca și capitol distinct de cheltuieli, identic cu celelalte capitole de cheltuieli directe cum sunt cheltuielile pentru proiectare și asistență tehnică, lucrările de construcții și instalații, dotările etc. Tot în HG nr. 907/2016, cheltuielile cu organizarea de șantier sunt evidențiate ca și cheltuieli directe în modelul formularului F1 intitulat „centralizatorul cheltuielilor pe obiectiv”, în evidentă discrepanță cu modalitatea de determinare a cheltuielilor indirectă care este prevăzută în modelul formularului F1 din același act normativ sub formă de cotă procentuală din cheltuielile directe. Nu este de ignorat nici precizarea nr. 3 din continuarea modelului formularului F3 din anexa nr. 10 la HG nr. 907/2016 potrivit căreia „Formularul F3 poate fi utilizat și pentru stabilirea cantităților de lucrări pentru construcții provizorii OS (organizare de șantier)”. Din analiza prevederilor legale anterior indicate, Consiliul reține că organizarea de șantier nu este considerată cheltuială indirectă astfel Pagina 49 din 69

§ 61

încât să poată fi suportat din procentul aplicat cheltuielilor directe ci este cheltuială directă, care trebuie evidențiată ca atare cel puțin în centralizatorul cheltuielilor F1 și pentru care se poate utiliza formularul F3 conform precizărilor din anexa nr. 10 la HG nr. 907/2016. Față de aceste aspecte, se constată că ............. SA, în elaborarea ofertei sale, nu a ținut cont de prevederile din HG nr. 907/2016 referitoare la organizarea de șantier, necuprinzând cheltuielile aferente construirii provizorii sau amenajării la construcții existente pentru vestiare pentru muncitori, grupuri sanitare, depozite pentru materiale,

§ 62

panouri de prezentare sau cheltuielile de desființare de șantier, precum și costurile anexe acestora precum paza șantierului, închirierea semnelor de circulație, taxe de depozit ecologic, taxe locale, costul energiei electrice și al apei consumate în incinta organizării de șantier, costul transportului muncitorilor nelocalnici și/sau cazarea acestora. Consiliul nu poate reține susținerea contestatorului potrivit căruia cheltuielile cu organizarea de șantier și cele conexe acestora vor fi suportate din cota de cheltuieli indirecte, întrucât Ordinul nr. 1568/15.10.2002 pentru aprobarea reglementarii tehnice „Ghid privind elaborarea devizelor la nivel de categorii de lucrări și obiecte de construcții pentru investiții realizate din fonduri publice” indicativ P91/1- 02, stabilește care sunt cheltuielile indirecte printre acestea nefigurând și cele referitoare la organizarea de șantier cuprinse în HG nr. 907/2016. Mai mult în cadrul acestui ordin este menționat în mod expres și imperativ faptul că sunt excluse din cadrul cheltuielilor indirecte cheltuielile care se suportă din fondul pentru organizarea de șantier. Justificarea faptului că valoarea organizării de șantier este zero deoarece „prin participarea la procedura de achiziție publică subscrisa mi-am însușit și m-am obligat să respect toate cerințele achizitorului prevăzute în documentele procedurii, implicit organizarea de șantier (...)” nu poate fi reținută ca fiind concludentă având în vedere caracterul oneros al contractului de achiziție publică. Prin acceptarea acestei oferte, autoritatea contractantă ar fi acceptat executarea unor lucrări din cadrul contractului cu titlu gratuit contrar prevederilor legale care stabilesc caracterul contractului de achiziție publică. În conformitate cu dispozițiile HG nr. 907/2016, organizarea de șantier este componentă a devizului general al oricărui obiectiv de investiție și reprezintă cheltuielile estimate ca fiind necesare contractantului în vederea creării condițiilor de desfășurare a activității de construcții-montaj, nefiind prevăzute excepții care să permită ca, în cazul lucrărilor de construire a unei parcări, organizarea de șantier să lipsească. Valoarea organizării de șantier poate fi mai mare sau mai mică funcție de obiectivul de execuție, însă ea nu poate lipsi în totalitate decât în situații excepționale (de exemplu, ofertantul ar putea avea un șantier în cadrul aceleiași incinte sau în vecinătate, ceea ce iar permite să folosească organizarea de șantier a acestuia). Astfel cum s-a solicitat prin caietul de sarcini, ofertantul are obligația de a propune o minimă organizare de șantier pentru derularea în condiții optime a contractului, având în vedere durata contractului (18 luni, conform secțiunii II.7.7 din anunțul de participare), natura lucrărilor ce urmează a se executa, și care implică deplasarea de resurse umane și utilaje (lucrări de edificare a Pagina 51 din 69

§ 63

unei clădiri cu 5 nivele supraterane – primele 2 parțial subterane, compartimentări, finisaje, amenajări rutiere specifice, execuția rețelelor de utilități de apă, analizare, electricitate, comunicații etc.). De asemenea, faptul că ofertantul desemnat câștigător ar deține sedii în apropiere sau că ar fi executat și alte contracte pentru aceeași autoritate contractantă nu este de natură a justifica complet și obiectiv să nu ofere o minimă organizare de șantier. Chiar dacă sediul său este în proximitate este necesară o minimă organizare pentru depozitarea materialelor aduse în șantier și care urmează a fi puse în operă, precum

§ 64

și un vestiar și grupuri sanitare pentru muncitori, chiar dacă sunt localnici (vestiarul neavând rol de cazare a muncitorilor nelocalnici), aspect comunicat de către autoritatea contractantă potențialilor ofertanți prin caietul de sarcini publicat în SEAP, în cadrul căruia a precizat că „(...) În vederea desfășurării în condiții optime a activității pe șantier, în funcție de tehnologia de execuție proprie și oferta sa, constructorul va propune următoarele lucrări de organizare a șantierului: împrejmuire, organizarea accesului, baracamente pentru birouri și vestiare, toalete ecologice, utilități, facilități pentru stingerea incendiilor (...)”. Cerințele în discuție privind organizarea de șantier nu sunt îndeplinite întrucât o parte din documentele solicitate în mod expres de către autoritatea contractantă nu conțin toate informațiile solicitate sau conțin informații generaliste, iar pe de altă parte nu este în sarcina comisiei de evaluare să extragă câte o informație din fiecare document depus de ofertant, să le coreleze, să le integreze/interpreteze în mod global și distinct în cadrul unui înscris (înscris solicitat în mod expres de autoritatea contractantă) și să deducă ea însăși elemente ale documentelor prezentate de ofertant, pe baza unor informații insuficiente sau nerelevante astfel cum a procedat autoritatea contractantă potrivit propriilor susțineri din punctul de vedere, în care indică diverse fragmente disparate din propunerea tehnică a intervenientului, în încercarea de a-și justifica modalitatea superficială și permisivă de evaluare a ofertei acestuia. Rolul comisiei de evaluare este, potrivit dispozițiilor art. 127 lit. f) din HG nr. 395/2016 de a verifica propunerile tehnice prezentate de ofertanți, din punctul de vedere al modului în care acestea corespund cerințelor din caietul de sarcini. Față de aceste aspecte, Consiliul reține că susținerile formulate la unison de autoritatea contractantă și intervenient privind „asumarea” organizării de șantier prin depunerea ofertei și cu privire la suportarea cheltuielilor necesare acesteia din capitolul de cheltuieli indirecte nu reprezintă, în fapt, decât o explicație generică cu privire la modalitatea în care ar putea să-și suplinească respectivul ofertant lipsurile din ofertă (atât din propunerea tehnică cât și din propunerea financiară). În cazul în care prevederile documentației de atribuire erau considerate ca fiind contradictorii/eronate/ambiguu formulate sau abuzive, intervenientul avea dreptul de a le contesta potrivit prevederilor legale. La punctul 39 din Hotărârea pronunțată în cauza C-27/15, CJUE a reținut că: „Astfel, conform unei jurisprudențe constante a Curții, în temeiul articolului 2 din Directiva 2004/18, unei autorități contractante îi revine sarcina de a respecta cu strictețe criteriile pe care Pagina 53 din 69

§ 65

ea însăși le- a stabilit (a se vedea în special Hotărârea din 10 octombrie 2013, Manova, C- 336/12, EU:C:2013:647, punctul 40, și Hotărârea din

§ 66

6 noiembrie 2014, Cartiera dell’Adda, C- 42/13, EU:C:2014:2345, punctele 42 și 43)” iar la punctul 42 din aceeași hotărâre a reiterat că „astfel cum s- a amintit la punctul 39 din prezenta hotărâre, autoritatea contractantă are obligația de a respecta cu strictețe criteriile pe care ea însăși le- a stabilit” și a precizat că „această considerație este cu atât mai importantă cu cât miza este excluderea din procedură”. Atât modul de elaborare a propunerii tehnice și financiare cât și prevederile exprese din caietul de sarcini privind organizarea de șantier nu a fost contestat de participanții la procedură, iar prin depunerea ofertelor pentru procedura în cauză, operatorii economici au acceptat condițiile impuse de autoritatea contractantă. Nemodificată anterior datei limită de depunere a ofertelor, documentația de atribuire (inclusiv fișa de date, modelele cadru de formulare și caietul de sarcini) devine obligatorie atât pentru autoritate, cât și pentru ofertanți care trebuie să o respecte întocmai. Prin depunerea ofertelor, intervenientul și-a însușit conținutul întregii documentații de atribuire, deci implicit și conținutul caietului de sarcini, motiv pentru care avea obligația, potrivit art. 123 din HG nr. 395/2016 de a elabora oferta în conformitate cu prevederile din documentația de atribuire. Față de aceste aspecte, Consiliul reține faptul că prin oferta depusă, ............. SA nu a făcut dovada conformității ofertei sale cu cerințele obligatorii stabilite în caietul de sarcini și care reprezintă necesitatea/exigențele autorității contractante. Pentru considerentele reținute anterior, Consiliul constată că autoritatea contractantă nu ar fi trebuit să declare admisibilă oferta ............. SA ci ar fi trebuit să o respingă prin aplicarea prevederilor art. 137 alin. (3) lit. a) din HG nr. 395/2016 potrivit cărora „În condițiile art. 215 alin. (5) din Lege, oferta este considerată neconformă în următoarele situații: a) nu satisface în mod corespunzător cerințele caietului de sarcini”. Pagina 55 din 69

§ 67

Prevederile art. 123 alin. (1) din HG nr. 395/2016 stabilesc în sarcina ofertanților obligația de a elabora oferta în conformitate cu prevederile din documentația de atribuire. Mai mult, riscul întocmirii ofertelor, inclusiv a propunerii tehnice, cade în sarcina operatorului economic, el neputând să-și invoce propria culpă ca motiv al întocmirii neconforme a propunerii tehnice, iar pe de altă parte autoritatea contractantă a menționat în mod expres, în cadrul documentației de atribuire, care sunt cerințele pe care orice operator

§ 68

economic participant trebuie să le respecte pentru prezentarea ofertei tehnice și financiare. În cazul în care cerințele prevăzute în documentației de atribuire nu erau justificate tehnic, sau dacă considera că autoritatea contractantă a inclus cerințe contradictorii/eronate/ ambiguu/ nelegal formulate, contestatorul putea solicita, autorității contractante clarificări, în temeiul dispozițiilor art. 160 din Legea nr. 98/2016 sau putea contesta respectivele specificații tehnice în termenul și potrivit procedurii stabilită în Legea nr. 101/2016. Aceste cerințe din cuprinsul documentației de atribuire, referitoare organizarea de șantier nu au fost contestate de participanții la procedură, iar prin depunerea ofertelor pentru procedura în cauză, operatorii economici au acceptat condițiile impuse de autoritatea contractantă. Nemodificată anterior datei limită de depunere a ofertelor, documentația de atribuire și anexele acesteia devin obligatorii atât pentru autoritate, cât și pentru ofertanți care trebuie să o respecte întocmai. Declarând admisibilă o ofertă neconformă (care nu a fost elaborată în conformitate cu prevederile documentației de atribuire), autoritatea contractantă a încălcat atât prevederile art. 137 alin. (5) [Comisia de evaluare are obligația de a stabili oferta câștigătoare dintre ofertele admisibile], cât și pe cele ale art. 127 alin. (1) lit. j) și k) din HG nr. 395/2016 care stabilesc printre atribuțiile comisiei de evaluare pe cele de stabilire a ofertelor inacceptabile sau neconforme și a motivelor care stau la baza încadrării ofertelor respective în această categorie și de stabilire a ofertelor admisibile. Raportând activitatea comisiei de evaluare, evocată anterior, la dispozițiile legale amintite, Consiliul reține că aceasta nu s-a desfășurat cu respectarea prevederilor legale aplicabile în materia achizițiilor publice. Riscul, ca în cadrul procedurii să participe și chiar să câștige procedura un operator economic care nu poate executa în bune condiții contractul, datorită faptului că în cadrul ofertei nu au fost introduse toate cheltuielile aferente derulării contractului, aparține autorității contractante. Continuând analiza aspectelor contestate de SC ......... SRL, Consiliul reține că prin formularul – cadru de propunere tehnică (obligatoriu conform precizărilor din fișa de date), autoritatea contractantă a solicitat, la punctul d) intitulat „d) Personalul propus și managementul contractului pentru execuția lucrărilor” următoarele aspecte: „Ofertantul trebuie să prezinte - componența echipei care gestionează lucrarea și Pagina 57 din 69

§ 69

- modul în care este organizată activitatea membrilor acestei echipei prin prezentarea modalității de asigurare a accesului la specialiștii necesari și obligatorii în vederea verificării nivelului de calitate corespunzător cerințelor fundamentale aplicabile lucrărilor cuprinse în obiectul contractului, în conformitate cu prevederile Legii nr. 10/1995 și a altor legi incidente. Nota: Ofertanții au obligația să asigure toate specializările impuse de obiectul contractului. Autoritatea contractantă nu impune numărul personalului sau specializările pe care acesta să le aibă (excepție

§ 70

cerințele minime de mai sus), în acest sens ofertanții având libertate de apreciere, cu condiția ca prin personalul asumat conform prevederilor din aceasta secțiune să facă dovada că a luat în calcul toate specializările impuse de obiectul contractului pentru execuție și că va executa contractul în termenul asumat. De asemenea, informațiile prezentate în propunerea tehnică trebuie corelate cu cele prezentate în propunerea financiară. Ofertanții vor asigura următoarele la secțiunea referitoare la personal: 1. momentul în care vor interveni acești experți în implementarea viitorului contract, precum și 2. modul în care operatorul economic ofertant și-a asigurat accesul la serviciile acestora (fie prin resurse proprii, caz în care vor fi prezentate persoanele în cauză, fie prin externalizare, situație în care se vor descrie aranjamentele contractuale realizate în vederea obținerii serviciilor respective”. Totodată, se reține că la punctul 3.1 aflat la pag. 28 din caietul de sarcini, autoritatea contractantă a solicitat ofertanților să demonstreze că dispun de anumiți specialiști cu titlul de personal cheie, printre „câte 1 inginer specialist în domeniul instalații de ventilație, electrice, termice, sanitare sau cumulat”. Din analiza ofertei ............. SA, Consiliul reține că acest ofertant a nominalizat în tabelul aflat la pag. 204 un inginer instalații sanitare, electrice și ventilații în persoana doamnei .... .... însă nu a prezentat pentru acesta nicio informație cu privire la momentul în care va interveni în implementarea viitorului contract și nici nu a precizat modul în care și- a asigurat accesul la respectivul expert. Consiliul nu va putea reține susținerile autorității contractante din punctul de vedere potrivit cărora descrierea momentului în care va interveni .... .... în implementarea viitorului contract s-ar regăsi în oferta acestuia la pag. 188 în graficul Gantt și la pag. 189-196 în tabelul cu resurse anexat graficului Gantt deoarece graficul Gantt conține doar distribuția și succesiunea în timp a categoriilor de lucrări ofertate iar în tabelul cu resurse nu se regăsește inginerul instalații sanitare, electrice și ventilații .... .... ci alți experți cheie (manager contract, șef șantier, RTE), pe co....a „personal conducere” împreună cu tipurile/ categoriile de personal de execuție aflate pe co....a „manopere”. Totodată, Consiliul reține că susținerea autorității contractante potrivit căreia modul în care și-a asigurat ............. SA accesul la inginerul instalații sanitare, electrice și ventilații .... .... s-ar afla in tabelul de la pag. 204-208 din propunerea sa tehnică nu reprezintă adevărul motivat de faptul că în respectivul tabel se regăsesc informații Pagina 59 din 69

§ 71

cu privire la managerul de contract, șeful de șantier, RTE, CQ, și SSM însă nu și cu privire la inginerul instalații sanitare, electrice și ventilații. Față de cele de mai sus, Consiliul reține că autoritatea contractantă ar fi trebuit să constate încă un motiv de respingere a ofertei ............. SA. Consiliul reține că aceeași modalitate superficială și părtinitoare de evaluare a ofertei ............. SA se regăsește și în cazul „modalității în care se va asigura coordonarea activității subcontractanților” solicitată la punctul f) intitulat „Abordarea pentru managementul activității

§ 72

subcontractanților (...)” din formularul – cadrul de propunere tehnică deoarece la pag. 217 indicată de autoritatea contractantă în punctul de vedere se regăsesc informații doar despre unul dintre subcontractanți, respectiv SC ....însă nu și despre celălalt subcontractant respectiv SC ...., fiind lipsit de relevanță din perspectiva modalității de elaborare a propunerii tehnice faptul că în documentele de calificare se regăsește acordul de subcontractare nr. 8067/31.10.2022 din care rezultă activitățile subcontractate către SC ..... Mai mult, Consiliul reține că autoritatea contractantă a solicitat clarificări ............. SA privind îndeplinirea cerinței cu privire la „modalitatea în care se va asigura coordonarea activității subcontractanților”, acesta indicând prin răspunsul său înscrisul de la pag. 217 în care este nominalizat doar unul dintre subcontractanți, situație în care răspunsul acestuia apare ca fiind neconcludent datorită lipsei mențiunilor cu privire la SC ..... Tot cu titlu de exemplu, Consiliul reține că în etapa de evaluare a ofertelor financiare, autoritatea contractantă nu și-a respectat propria regulă din documentația de atribuire în care stabilise că „Orice ofertă financiară este declarată ca fiind necorespunzătoare și neconformă cu prevederile documentației întocmite de proiectant și pusă la dispoziție, iar ofertantul urmează a fi descalificat, dacă acesta se încadrează în una din următoarele situații: (...) sunt bugetate (elaborate oferte de preț) și alte elemente de cheltuială decât cele prevăzute de proiectant în listele de cantități, respectiv cele prevăzute în Formularul 1 – Centralizatorul cheltuielilor pe obiectiv” motivat de faptul că nu a respins oferta ............. SA deși acesta a prevăzut în propunerea sa financiară instalația de producere a energiei electrice cu panouri fotovoltaice care nu face obiectul prezentei proceduri de atribuire. Mai mult, Consiliul reține că urmare a solicitărilor de clarificări nr. 74238/20.02.2023 și nr. 90687/23.02.2023, intervenientul și-a modificat propunerea tehnică în sensul eliminării produselor/dotărilor ofertate suplimentar iar prin răspunsul la solicitarea de clarificări nr. 129391/16.03.2023 și-a modificat propunerea financiară prin eliminarea acelorași dotări, situație care ar fi trebuit sancționată, astfel cum corect susține contestatorul, la respingerea ofertei în baza art. 134 alin. (6) din HG nr. 395/2016 potrivit căruia „În cazul în care ofertantul modifică prin răspunsurile pe care le prezintă comisiei de evaluare potrivit dispoziţiilor alin. (1) conţinutul propunerii tehnice sau propunerii financiare, oferta sa va fi considerată inacceptabilă”. Hotărârea CJUE din data 5 iunie 2015 pronunțată în cauza C 49/15, statuează că: „43 În această privință, trebuie amintit că, în conformitate cu ceea ce s-a statuat la punctul 28 din prezenta ordonanță, corectarea unei Pagina 61 din 69

§ 73

erori materiale săvârșite de un ofertant în redactarea ofertei sale, în temeiul articolului 160 alineatul (3) din regulamentul delegat, nu trebuie să îi permită să o modifice și să îi confere astfel un avantaj necuvenit. 44 În consecință, orice modificare a unei oferte economice care nu privește corectarea mecanică a unei erori materiale vădite de redactare sau care nu rezultă automat dintr-o corectare nu este autorizată în temeiul articolului 160 alineatul (3) din regulamentul delegat. Astfel, autoritatea contractantă nu poate da unui singur

§ 74

ofertant, după deschiderea ofertelor, posibilitatea să modifice termenii ofertei sale, sub sancțiunea încălcării principiului egalității de tratament, precum și a termenilor dispoziției menționate”. Consiliul reține că modificările operate de către intervenient în cadrul ofertei sale nu reprezintă doar corectarea mecanică a unor calcule eronate (cum ar fi refacerea unor adunări sau înmulțiri greșite) ci eliminarea atât din propunerea tehnică cât și din propunerea financiară a unor dotări care nu sunt necesare autorității contractante, nu au fost solicitate de către aceasta prin documentația de atribuire valabilă la data limită de depunere a ofertelor, situație cu privire la care s-a stabilit în mod cert în documentația de atribuire că va conduce la respingerea ofertei, nu la solicitarea de clarificări/remediere. Consiliul reține că, de la regula generală statuată la art. 134 alin. (6) din HG nr. 395/2016 privind respingerea obligatorie a ofertei urmare a modificării propunerii tehnice, norma juridică antecitată stabilește la alin. (7) doar 2 excepții, respectiv: „Prin excepţie de la dispoziţiile alin. (6), oferta va fi considerată admisibilă în măsura în care modificările operate de ofertant în legătură cu propunerea sa tehnică se încadrează în una din categoriile de mai jos: a) pot fi încadrate în categoria viciilor de formă; sau b) reprezintă corectări ale unor abateri tehnice minore, iar o eventuală modificare a preţului total al ofertei, indusă de aceste corectări, nu ar fi condus la modificarea clasamentului ofertanţilor participanţi la procedura de atribuire”. Noțiunea de „viciu de formă” este definită la art. 135 alin. (3) din HG nr. 395/2016 ca fiind „acele erori sau omisiuni din cadrul unui document a căror corectare/completare este susţinută în mod neechivoc de sensul şi de conţinutul altor informaţii existente iniţial în alte documente prezentate de ofertant sau a căror corectare/completare are rol de clarificare sau de confirmare, nefiind susceptibile de a produce un avantaj incorect în raport cu ceilalţi participanţi la procedura de atribuire”. Prin urmare, pentru a putea fi considerate viciu de formă, informațiile care au făcut obiectul variantei modificate a propunerii tehnice ar fi trebuit să fie susținute de în mod neechivoc de sensul şi de conţinutul altor informaţii existente iniţial în alte documente prezentate de ofertant, ceea ce nu este cazul deoarece din analiza coroborată a propunerii tehnice și propunerii financiare a ............. SA rezultă că informațiile din cele 2 înscrisuri se confirmă și susțin reciproc în sensul că a fost rezultatul voinței sau superficialității intervenientul de a oferta panourile fotovoltaice, fiind exclusă existența vreunui viciu de formă câtă vreme nici în răspunsurile la solicitarea de clarificări și nici în cererea de intervenție, acesta nu a fost în măsură să indice măcar un singur Pagina 63 din 69

§ 75

element din oferta sa depusă inițial care să confirme susținerile privind viciul de formă. În acest sens, se reține că așa-zisa eroare tehnică a programului de devize menționată în răspunsul la solicitarea nr. 90687/23.02.2022 nu poate fi luată în considerare deoarece aplicația software sau programul de devize, după cum se exprimă intervenientul este un simplu instrument la dispoziția acestuia pentru a efectua calcule, tot astfel cum este aplicația Microsoft Excel sau un simplu calculator de buzunar,

§ 76

respectivul ofertant neputând să-și invoce, în sprijinul său, propria culpă constând în superficialitatea demonstrată în elaborarea ofertei. Prin urmare, în speța care face obiectul prezentei, Consiliul stabilește că este exclusă încadrarea produselor ofertate suplimentar în categoria viciilor de formă. În ceea ce privește eventuala încadrare a modificării propunerii tehnice în categoria abaterilor minore, Consiliul reține faptul că prin răspunsul la solicitarea de clarificări nr. 129391/16.03.2023, ............. SA și-a redus valoarea ofertei la 38.979.556,27 lei. Având în vedere faptul că valoarea prevăzută în formularul de ofertă depus în SEAP la data limită de depunere a ofertelor a fost 39.469.929,56 lei, Consiliul reține că respectivul ofertant și-a diminuat valoarea ofertei cu suma de 39.469.929,56 - 38.979.556,27 = 490.373,29 lei. Raportând diferența anterior menționată la suma ofertată inițial, Consiliul reține că ............. SA și-a modificat oferta cu 490.373,29 : 38.979.556,27 x 100 = 1,24%, valoare mult peste pragul necesar acceptării unei modificări a propunerii tehnice ca abatere tehnică minoră. Prin urmare, în speța dedusă soluționării nu este incidentă situația de excepție prevăzută la art. 134 alin. (7) lit. b) din HG nr. 395/2016 deoarece este incidentă stabilită la alin. (9) lit. a) al aceleiași norme juridice, potrivit căreia „O modificare a propunerii tehnice nu poate fi considerată o abatere tehnică minoră a ofertei iniţiale în următoarele situaţii: a) cuantificarea teoretică în valoare monetară a respectivei abateri/omisiuni depăşeşte 1% din preţul total al ofertei”. Față de cele de mai sus, Consiliul reține drept pertinente și urmează să admită criticile contestatorului privind modalitatea superficială și părtinitoare în care a evaluat autoritatea contractantă oferta ............. SA. Nu este de neglijat faptul că, pentru a induce în eroare autoritatea contractantă cu privire la cuantumul valoric al modificărilor operate în oferta sa, ............. SA a redus prețul ofertei în 2 etape, scăzând prima dată valoarea ofertei de la 39.469.929,56 lei la 39.219.556,27 lei (respectiv cu suma de 250.373,29 aferentă poziției „4.1.1.6 instalație de producere a energiei electrice cu panouri fotovoltaice” din devizul general, pag. 2 din fișierul „Propunere financiara partea 1, Parcare Judetean, 31.10.2022” aflat la dosarul cauzei pe DVD) pentru ca, ulterior, să reducă suplimentar valoarea ofertată până la 38.979.556,27 lei (reducere de 240.000, corespunzătoare poziției „4.3.1.7 Sistem montaj K2” din același deviz). Cu alte cuvinte, intervenientul a eliminat din oferta sa pentru început panourile fotovoltaice cu instalația aferentă iar, ulterior, a eliminat și sistemul de prindere/montaj al acestora. Pagina 65 din 69

§ 77

Or, eliminarea acestor 2 categorii de produse din oferta ............. SA nu era posibilă fără respingerea corelativă a ofertei deoarece, pe de o parte, nu există niciun element care să susțină varianta corectată a propunerii tehnice, fiind exclusă posibilitatea încadrării în categoria viciilor de formă iar, pe de altă parte, modificarea nu putea fi încadrată nici în categoria abaterilor tehnice minore, fiind mult peste pragul de 1% admis de lege. Totodată, se reține că modificarea propunerii financiare nu era posibilă deoarece eliminarea celor 2 poziții introduse eronat în

§ 78

propunerea tehnică nu poate fi considerată refacere a unor calcule aritmetice eronate astfel cum dispun prevederile art. 134 alin. (10) din HG nr. 395/2016 și nici corectare mecanică astfel cum dispune jurisprudența comunitară anterior citată. În cadrul Hotărârii din 10 octombrie 2013, CJUE s-a pronunțat în cauza C-336/12 astfel: „31 Principiul egalității de tratament și obligația de transparență se opun oricărei negocieri între autoritatea contractantă și un ofertant în cadrul unei proceduri de atribuire a unor contracte de achiziții publice, ceea ce implică faptul că, în principiu, o ofertă nu poate fi modificată după depunerea sa nici la inițiativa autorității contractante, nici la cea a ofertantului. În consecință, autoritatea contractantă nu poate solicita lămuriri unui ofertant a cărui ofertă apreciază că este imprecisă sau neconformă cu specificațiile tehnice din caietul de sarcini (a se vedea în acest sens Hotărârea din 29 martie 2012, SAG ELV Slovensko și alții, C 599/10, punctele 36 și 37).” Raportat la cele evocate și ținând seama de atribuțiile comisiei de evaluare prevăzute la art. 127 alin. (1) din HG nr. 395/2016, Consiliul constată că activitatea comisiei de evaluare nu s-a desfășurat cu rigurozitatea impusă de legislația în domeniu, criticile contestatorului anterior menționate privind evaluarea ofertei desemnată câștigătoare urmând a fi admise. În ceea ce privește restul criticilor sesizate de către contestator cu privire la modalitatea de evaluare a ofertei ............. SA, Consiliul nu mai analizează conformitatea acestora, atâta vreme cât din cauza motivelor antemenționate nu poate fi înlăturat caracterul de neconformitate al acestei oferte, rezultatul fiind același. Având în vedere considerentele de fapt și de drept mai sus reiterate, Consiliul, în temeiul art. 26 alin. (2) și (5) din Legea nr. 101/2016 cu modificările și completările ulterioare, urmează să admită contestația formulată de SC ......... SRL în contradictoriu cu autoritatea contractantă ......... iar, pe cale de consecință, va respinge ca nefondată cererea de intervenție formulată de ............. SA, va anula raportul procedurii și actele subsecvente și va obliga autoritatea contractantă la reevaluarea ofertei ............. SA, reevaluare care se va efectua potrivit documentației de atribuire, a prevederilor legale și a celor reținute în motivare în termen de 10 zile de la comunicare. Pentru aceste motive în baza documentelor depuse de părți, CONSILIUL NAȚIONAL DE SOLUȚIONARE A CONTESTAȚIILOR DECIDE: Pagina 67 din 69

§ 79

Admite contestația formulată de SC ......... SRL în contradictoriu cu autoritatea contractantă ......... iar, pe cale de consecință, respinge ca nefondată cererea de intervenție formulată de ............. SA, anulează raportul procedurii și actele subsecvente și obligă autoritatea contractantă la reevaluarea ofertei ............. SA, reevaluare care se va efectua potrivit documentației de atribuire, a prevederilor legale și a celor reținute în motivare în termen de 10 zile de la comunicare. Obligatorie.

§ 80

Împotriva prezentei decizii se poate formula plângere în termen de 10 zile de la comunicare. Complet de soluționare a contestațiilor în domeniul achizițiilor publice: Consilier de soluționare ........ PREȘEDINTE ......... Consilier de soluționare ......... Redactat practicaua deciziei .... Redactată în 5 (cinci) exemplare originale, conține 38 (treizecișiopt) pagini Pagina 69 din 69

Documente pentru aceeași cercetare

Legăturile se bazează pe coduri CPV sau critici comune din buletin. Verificați faptele și motivarea fiecărui document.