Decizie 1181/2023
Decizie CNSC2023_1181_2023_Decizie_1181.pdf, BO2023_1181_2023_BO2023_1181.pdf
Document CNSC
PRO BIODIVERSITAS S.R.L. în contradictoriu cu GRUPUL PENTRU PROMOVAREA TINERETULUI OLTENIA
Decizia CNSC nr. 1181/C7/1107 din 24.05.2023
Link permanentIdentificare și pasaje din sursă
având ca obiect „Contract servicii «Realizarea măsurilor de conservare activă a habitatelor prin lucrări pentru eliminarea selectivă, îngrijire a arboretelor și lucrări de regenerare» în cadrul proiectului «Implementarea de măsuri active de conservare pe teritoriul Natura 2000 ROSCI0106 Lunca Mijlocie a Argeșului», Cod SMIS 142883”, se solicită anularea în parte a raportului procedurii nr. 345/13.04.2023 și a oricăror acte care au stat la baza sau au fost emise în baza raportului în ceea ce privește evaluarea și respingerea ca inacceptabilă și neconformă a ofertei Asocierii PRO BIODIVERSITAS S.R.L. – LEVANT S.R.L. și în ceea ce privește declararea ca fiind admisibilă, acceptabilă și conformă a ofertei declarate câștigătoare depusă de LEOCADIADAN COM S.R.L., anularea adresei de comunicare a rezultatului nr. 347/13.04.2023, precum și a adreselor de comunicare a rezultatului transmise ofertantului câștigător, obligarea autorității contractante la continuarea procedurii și adoptarea măsuri…Verifică pasajul în context →
CONSILIUL DECIDE: Admite contestația formulată de către PRO BIODIVERSITAS S.R.L., în calitate de lider al asocierii PRO BIODIVERSITAS S.R.L. – LEVANT S.R.L., cu sediul în București, str. Iacobeni nr. 31, camera 7, sectorul 5, reprezentată convențional prin avocat Vlad Jinaru, cu sediul procesual ales pentru comunicarea actelor de procedură în București, Calea Dorobanți nr. 133, sectorul 1, în contradictoriu cu GRUPUL PENTRU PROMOVAREA TINERETULUI OLTENIA, cu sediul în Craiova, str. Vasile Conta nr. 1, județul Dolj. Anulează procesul-verbal nr. 344/12.04.2023 și raportul procedurii nr. 345/13.04.2023, în partea ce vizează oferta depusă de către LEOCADIADAN COM S.R.L., precum și toate actele subsecvente acestuia. Obligă GRUPUL PENTRU PROMOVAREA TINERETULUI OLTENIA să reia procedura de atribuire, prin reevaluarea ofertei depusă de către LEOCADIADAN COM S.R.L., pentru considerentele expuse în motivare, în termen de 10 zile de la comunicare. Admite cererea formulată de către PRO BIODIVERSI…Verifică pasajul în context →
Extrase din documentele asociate, fără completări sau interpretare juridică. Anonimizarea sursei este păstrată.
2023_1181_2023_Decizie_1181.pdf, BO2023_1181_2023_BO2023_1181.pdf
Text extras automat; verificați forma originală în PDF.
Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.
În conformitate cu prevederile art. 12 alin. (1) și ale art. 27 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, Consiliul adoptă următoarea DECIZIE Nr. 1181/C7/1107 Data: 24.05.2023 Prin contestația nr. 91/24.04.2023, înregistrată la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor cu nr. 21927/25.04.2023, formulată de către PRO BIODIVERSITAS S.R.L., în calitate de lider al asocierii PRO BIODIVERSITAS S.R.L. – LEVANT S.R.L., cu sediul în București, str. Iacobeni nr. 31, camera 7, sectorul 5, înmatriculată la Oficiul Registrului Comerțului sub nr. J40/7352/2013, având CUI RO31790848, reprezentată convențional prin avocat Vlad Jinaru, cu sediul procesual ales pentru comunicarea actelor de procedură în București, Calea Dorobanți nr. 133, sectorul 1, împotriva adresei nr. 347/13.04.2023 de comunicare a rezultatului procedurii și raportului procedurii nr. 345/13.04.2023, emise de către GRUPUL PENTRU PROMOVAREA TINERETULUI OLTENIA, cu sediul în Craiova, str. Vasile Conta nr. 1, județul Dolj, în calitate de autoritate contractantă, în cadrul procedurii de licitație deschisă, organizată în vederea atribuirii contractului de servicii având ca obiect „Contract servicii «Realizarea măsurilor de conservare activă a habitatelor prin lucrări pentru eliminarea selectivă, îngrijire a arboretelor și lucrări de regenerare» în cadrul proiectului «Implementarea de măsuri active de conservare pe teritoriul Natura 2000 ROSCI0106 Lunca Mijlocie a Argeșului», Cod SMIS 142883”, se solicită anularea în parte a raportului procedurii nr. 345/13.04.2023 și a oricăror acte care au stat la baza sau au fost emise în baza raportului în ceea ce privește evaluarea și respingerea ca inacceptabilă și neconformă a ofertei Asocierii PRO BIODIVERSITAS S.R.L. – LEVANT S.R.L. și în ceea ce privește declararea ca fiind admisibilă, acceptabilă și conformă a ofertei declarate câștigătoare depusă de LEOCADIADAN COM S.R.L., anularea adresei de comunicare a rezultatului nr. 347/13.04.2023, precum și a adreselor de comunicare a rezultatului transmise ofertantului câștigător, obligarea autorității contractante la continuarea procedurii și adoptarea măsurilor de remediere constând în reevaluarea ofertei depuse de către Asociere și de către LEOCADIADAN COM S.R.L., studierea dosarului achiziției publice, precum și obligarea autorității contractante la plata cheltuielilor efectuate pentru soluționarea Pagina 1 din 3
contestației, în temeiul prevederilor art. 26 alin. (9) din Legea nr. 101/2016. Procedura de soluționare în fața Consiliului s-a desfășurat în scris. Pentru aceste motive, în baza legii și a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DECIDE: Admite contestația formulată de către PRO BIODIVERSITAS S.R.L., în calitate de lider al asocierii PRO BIODIVERSITAS S.R.L. – LEVANT S.R.L., cu sediul în București, str. Iacobeni nr. 31, camera 7, sectorul 5, reprezentată convențional prin avocat Vlad Jinaru, cu sediul procesual ales pentru comunicarea actelor de procedură în București, Calea Dorobanți nr. 133, sectorul 1, în contradictoriu cu GRUPUL PENTRU PROMOVAREA TINERETULUI OLTENIA, cu sediul în Craiova, str. Vasile Conta nr. 1, județul Dolj. Anulează procesul-verbal nr. 344/12.04.2023 și raportul procedurii nr. 345/13.04.2023, în partea ce vizează oferta depusă de către LEOCADIADAN COM S.R.L., precum și toate actele subsecvente acestuia. Obligă GRUPUL PENTRU PROMOVAREA TINERETULUI OLTENIA să reia procedura de atribuire, prin reevaluarea ofertei depusă de către LEOCADIADAN COM S.R.L., pentru considerentele expuse în motivare, în termen de 10 zile de la comunicare. Admite cererea formulată de către PRO BIODIVERSITAS S.R.L., în calitate de lider al asocierii PRO BIODIVERSITAS S.R.L. – LEVANT S.R.L., privind obligarea autorității contractante GRUPUL PENTRU PROMOVAREA TINERETULUI OLTENIA la plata cheltuielilor efectuate cu soluționarea contestației și obligă GRUPUL PENTRU PROMOVAREA TINERETULUI OLTENIA la plata sumei de 5.000 lei către PRO BIODIVERSITAS S.R.L. Prezenta decizie este obligatorie pentru părți. Împotriva prezentei decizii se poate formula plângere, în termen de 10 zile de la comunicare pentru părțile cauzei, respectiv de la data luării la cunoștință de către alte persoane vătămate. PREȘEDINTE, MEMBRU, MEMBRU, Pagina 2 din 3
Redactat în 4 (patru) exemplare originale, conține 40 (patruzeci) pagini Pagina 3 din 3
Text extras automat; verificați forma originală în PDF.
Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.
În conformitate cu prevederile art. 12 alin. (1) și ale art. 27 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, Consiliul adoptă următoarea DECIZIE Nr. ... Data: ... Prin contestația nr. 91/24.04.2023, înregistrată la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor cu nr. 21927/25.04.2023, formulată de către ..., în calitate de lider al asocierii ... – ..., cu sediul în ..., înmatriculată la Oficiul Registrului Comerțului sub nr. ..., având CUI ..., reprezentată convențional prin avocat ..., cu sediul procesual ales pentru comunicarea actelor de procedură în ..., împotriva adresei nr. 347/13.04.2023 de comunicare a rezultatului procedurii și raportului procedurii nr. 345/13.04.2023, emise de către ..., cu sediul în ..., în calitate de autoritate contractantă, în cadrul procedurii de licitație deschisă, organizată în vederea atribuirii contractului de servicii având ca obiect „Contract servicii «Realizarea măsurilor de conservare activă a habitatelor prin lucrări pentru eliminarea selectivă, îngrijire a arboretelor și lucrări de regenerare» în cadrul proiectului «Implementarea de măsuri active de conservare pe teritoriul Natura 2000 ROSCI0106 Lunca Mijlocie a Argeșului», Cod SMIS 142883”, se solicită anularea în parte a raportului procedurii nr. 345/13.04.2023 și a oricăror acte care au stat la baza sau au fost emise în baza raportului în ceea ce privește evaluarea și respingerea ca inacceptabilă și neconformă a ofertei Asocierii ... – ... și în ceea ce privește declararea ca fiind admisibilă, acceptabilă și conformă a ofertei declarate câștigătoare depusă de ..., anularea adresei de comunicare a rezultatului nr. 347/13.04.2023, precum și a adreselor de comunicare a rezultatului transmise ofertantului câștigător, obligarea autorității contractante la continuarea procedurii și adoptarea măsurilor de remediere constând în reevaluarea ofertei depuse de către Asociere și de către ..., studierea dosarului achiziției publice, precum și obligarea autorității contractante la plata cheltuielilor efectuate pentru soluționarea contestației, în temeiul prevederilor art. 26 alin. (9) din Legea nr. 101/2016. Procedura de soluționare în fața Consiliului s-a desfășurat în scris. CONSILIUL NAȚIONAL DE SOLUȚIONARE A CONTESTAȚIILOR, asupra cauzei de față, constată următoarele: Pagina 1 din 47
Consiliul a fost legal sesizat și este competent, potrivit dispozițiilor art. 12 alin. (1) din Legea nr. 101/2016, să soluționeze contestația de față, prin care ..., în calitate de lider al asocierii ... – ..., critică modalitatea de evaluare a ofertelor depuse de către autoritatea contractantă. ... a organizat procedura de achiziție publică având ca obiect contractul de servicii pentru proiectul „Realizarea măsurilor de conservare activă a habitatelor prin lucrări pentru eliminarea selectivă, îngrijire a arboretelor și lucrări de regenerare” în cadrul proiectului „Implementarea de măsuri active de conservare pe teritoriul Natura 2000 ROSCI0106 Lunca Mijlocie a Argeșului”, anunț participare S.E.A.P. nr. ..., în conformitate cu prevederile Legii nr. 98/2016 privind achizițiile publice și ale H.G. nr. 395/2016. La procedura de atribuire în cauză, au depus oferte, în interiorul termenului limită de depunere, doi ofertanți, Asocierea ... (lider) - ... (asociat) și ... - ofertant unic cu ... - terț susținător. În urma finalizării procesului de evaluare a ofertelor, autoritatea contractantă a întocmit Raportul procedurii nr. 345/13.04.2023, prin care s-a decis respingerea ofertei ... ca inacceptabilă, în temeiul art. 134 alin. (5) din H.G. nr. 395/2016 și ca neconformă, în temeiul art. 137 alin. 3 lit. a) din H.G. nr. 395/2016, reţinându-se, în principal că, (pag. 3 din comunicarea rezultatului nr. 347/13.04.2023): „Prezentarea polițelor de asigurare de răspundere civilă profesională pentru experții cheie propuși este necesară și obligatorie deoarece aceștia sunt atestați de către Ministerul Mediului în cazul expertului habitate și a expertului silvicultură conform ORDIN MMGA nr. 1763 din 13 noiembrie 2015 (...), iar expertul GIS poate desfășura activități de colectare și procesare numai în baza unei atestări emisă de către o societate de profil. Prin urmare, prezentarea polițelor de asigurare de răspundere civilă profesională pentru experții cheie propuși este necesară și obligatorie, acestea nefiind prezentate de către ofertantul Asocierea S.C. ... S.R.L (lider) - S.C. ... S.R.L (asociat). De asemenea, este neconcludentă și susținerea acestuia transmisă de către societatea de brokeraj cu care colaborează că societățile de asigurări nu au în portofoliu și deci nu emit polițe de asigurare de răspundere civilă profesională pentru domeniul de activitate aferent contractului ce se dorește a fi atribuit, în condițiile în care celălalt ofertant participant la prezenta procedură a depus polițe de asigurare de răspundere civilă profesională pentru cei 3 experți cheie nominalizați, polițele fiind întocmite de către societatea de asigurări EUROINS S.A. despre care ofertantul Asocierea S.C. ... (lider) - S.C. ... (asociat) susține că nu au în portofoliu aceste tipuri de polițe de asigurare. Răspuns neconcludent - cerință neîndeplinită.” Pagina 2 din 47
Pe scurt, respingerea ofertei ... A.R.L. s-a dispus pe motivul nedepunerii unor polițe de asigurare specifice pentru experții cheie în habitate, silvicultură și GIS (Geographic Information Systems) și neconcludenţei răspunsului la clarificările solicitate. De asemenea, autoritatea contractantă a stabilit că oferta depusă de ... este câștigătoare. Cu titlu particular, se arată că, în urma publicării în SICAP, în data de 13.04.2023, ora 23:01 (chiar înaintea sărbătorilor de Paște) a Raportului procedurii cu nr. 345/13.04.2023, contestatorul a solicitat imediat accesul la dosarul achiziției, conform art. 217 alin. (5) și (6) din Legea nr. 98/2016, în data de 14.04.2023. Deși s-au solicitat documentele în format electronic, autoritatea contractantă a răspuns în data de 18.04 că se va permite consultarea dosarului achiziției doar la sediul acesteia din Craiova. Totodată, autoritatea contractantă a răspuns că nu se poate permite xerocopierea documentelor, ci doar „observarea” acestora la sediul din Craiova. Ulterior, în data de 20.04, s-a îngăduit studiul dosarului achiziției, însă numai în intervalul 13-14:40, nu în intervalul 13-17, cum s-a solicitat. Astfel, contestatorul susține că nu a avut posibilitatea concretă de a studia datele dosarului achiziției publice și solicită Consiliului să i se permită accesul la dosarul achiziției în integralitatea lui, în temeiul art. 19 din Legea nr. 101/2016. Văzând cele reținute de comisia de evaluare, s-a formulat prezenta contestație în conformitate cu dispozițiile art. 10 din Legea nr. 101/2016, prin care se critică decizia autorității contractante, pentru motivele de fapt și de drept dezvoltate în continuare. Vizavi de oferta Asocierii ... - ..., contestatorul subliniază motivele avute în vedere de către achizitoare „a fost respinsă fiind declarată inacceptabilă conform art. 134 alin. (5) și neconformă conform art. 137 alin. (3) lit. a) din H.G. nr. 395/2016 cu modificările și completările ulterioare, deoarece răspunsurile la solicitarea de clarificări nu sunt concludente și oferta prezentată nu întrunește cerințele din fișa de date a achiziției și caietul de sarcini”. Motivele pentru care oferta contestatorului a fost apreciată ca fiind neconformă au constat în neîndeplinirea cerinței din caietul de sarcini, de la pct. 10 Resursele necesare/expertiza necesară, prin care s-a solicitat: „Calificarea, cunoștințele, competențele și experiența solicitate pentru experții cheie trebuie demonstrate cu documente re...e din activitatea lor. În acest sens, ofertantul va prezenta pentru fiecare expert cheie declarat în ofertă: • Pentru Experții cheie propuși, se vor depune în cadrul Propunerii tehnice, copii după polițele de asigurare de răspundere civilă profesională nominale, cu valabilitate pe toată durata exercitării Pagina 3 din 47
atribuțiilor din contract (până la data semnării Procesului Verbal de Recepție la Terminarea Lucrărilor - PVRTL). Lipsa copiei după asigurarea de răspundere civilă profesională nominală, cu valabilitate pe toată durata exercitării atribuțiilor din contract duce la declararea ofertei ca neconformă. [...]”. De asemenea, oferta contestatorului a fost declarată inacceptabilă deoarece comisia de evaluare a apreciat ca fiind neconcludent răspunsul acestuia la solicitarea de clarificări vizând „polițele de asigurare de răspundere civilă profesională nominale”, pentru următorii experți propuși: ... - expert habitate; ... - expert silvicultură și ... - expert GIS. Concluziile comisiei de evaluare sunt nelegale și netemeinice, astfel: În primul rând, cerința privind prezentarea de „copii după polițele de asigurare de răspundere civilă profesională nominale”, reprezintă un criteriu de calificare pentru resursele umane implicate ce trebuia să se regăsească la cap. III.1.3.a) Capacitatea tehnică și/sau profesională din fișa de date a achiziției, respectiv în anunțul de participare. În acest sens, contestatorul reiterează Consiliului faptul că procedura de achiziție publică este licitație deschisă, neexistând nicio restricție pentru a prevedea cerințe vizând resursele umane implicate, iar cerințele ce vizează calificarea și eventualele asigurări ale experților cheie propuși constituie criterii de calificare în sensul dispozițiilor art. 172 alin. (1) din Legea nr. 98/2016, fiind o cerință ce vizează Capacitatea tehnică și/sau profesională. Fiind în fapt un criteriu de calificare care vizează capacitatea de exercitare a activității profesionale, aceasta trebuia să se regăsească în fișa de date a achiziției la Cap. III.1.3.a) Capacitatea tehnica și/sau profesională și/sau anunțul de participare. Analizând fișa de date a achiziției respectiv anunțul de participare, se poate constata cu ușurință faptul că acestea nu conțin nicio cerință prin care se impună prezentarea de polițe de asigurare de răspundere civilă profesională nominale. Singura cerință solicitată prin fișa de date la Cap. III.1.3.a) Capacitatea tehnică și/sau profesională privește experiența similară a ofertanților și nicidecum resursele umane implicate. În continuare, contestatorul citează prevederile art. 30 alin. (6) din H.G. nr. 395/2016 și precizează că prin dispozițiile respective, legiuitorul sancționează cu nulitatea absolută cerințele care privesc criteriile de calificare și selecție care au fost solicitate prin caietul de sarcini fără a fi prevăzute și prin anunțul de participare. Prin urmare, nelegalitatea deciziei comisiei de evaluare se sprijină pe o cerință a caietului de sarcini care este în fapt un criteriu minim de calificare și pe care dispozițiile legale le apreciază ca fiind clauză nescrisă, nefiind prevăzut în fișa de date a achiziției sau anunțul de participare. Pagina 4 din 47
Cu titlu de practică judiciară în sensul celor expuse anterior, se invocă Decizia nr. 383/18 februarie 2019 a Curții de Apel Craiova, din care se citează. În mod evident, cerința privind prezentarea de „copii după polițele de asigurare de răspundere civilă profesională nominale”, care se regăsește doar în caietul de sarcini, nu reprezintă o specificație tehnică a serviciilor ce vor fi contractate și se evocă prevederile art. 20 alin. (10) din H.G. nr. 395/2016. Astfel, în caietul de sarcini trebuie prevăzute doar specificațiile tehnice ce permit fiecărui produs, serviciu sau lucrare să fie descris. Cu toate acestea, autoritatea contractantă a impus prezentarea polițelor de asigurare a experților în caietul de sarcini, deși aceasta nu reprezintă o specificație / cerință de natură tehnică care să descrie serviciul ce urmează a fi achiziționat, ci un criteriu de calificare. În același sens subliniază și ANAP: Biblioteca de spete - Cerințe de calificare - publicată la data de 28/07/2017, din care se citează. Din aceste prevederi reiese conduita obligatorie pe care autoritatea contractantă trebuie s-o adopte în situația în care dorește să uzeze de dreptul prevăzut la art. 178 alin. (1) din Legea nr. 98/2016, respectiv că singurele criterii de calificare și selecție privind capacitatea tehnică și profesională pe care aceasta le poate solicita, în cadrul procedurii simplificate, sunt cele referitoare la experiența similară. În condițiile în care, în cadrul unei proceduri această cerință privind personalul calificat nu poate avea natura unui criteriu de calificare, ea lipsind cu desăvârșire din cuprinsul fișei de date a achiziției, respectiv din anunțul de participare simplificat, în conformitate cu dispozițiile art. 30 alin. (6) din H.G. nr. 395/2016, mențiunile din caietul de sarcini privind calificarea și experiența personalului desemnat pentru îndeplinirea contractului sunt clauze nescrise care nu pot produce nici un efect și, prin urmare, nu pot fi folosite în procesul de evaluare a unei oferte. În susținerea celor ilustrate, contestatorul evocă jurisprudența CNSC - Decizia nr. 2410/C2/2611 din 04.09.2018, prin care s-a reținut încălcarea principiului transparenței prin invocarea unei cerințe inexistente, citând în motivare atât jurisprudența re...ă a instanțelor naționale, cât și Hotărârea Curții de Justiție a Uniunii Europene (CJUE) din 16 aprilie 2015 emisă în Cauza C-278/14, SC Enterprise Focused Solutions SRL împotriva Spitalului Județean de Urgență Alba Iulia. Drept urmare, respingerea ofertei ca neconformă pentru neîndeplinirea unei cerințe, ope legis, nescrise, este vădit nelegală, impunându-se anularea actelor emise de autoritatea contractantă. În al doilea rând, ofertanții s-au regăsit în imposibilitatea de a prezenta „polițele de asigurare de răspundere civilă profesională nominale”, pentru expert habitate, expert silvicultură și expert GIS, Pagina 5 din 47
având în vedere că Asiguratorii nu au în portofolii astfel de servicii de asigurare. Analizând răspunsul la solicitarea de clarificări venită pe parcursul procesului de evaluare, însoțită de adresa nr. 018/06.02.2023 emisă de către FLY INSURANCE BROKER DE ASIGURARE REASIGURARE S.R.L., rezultă în mod clar că societățile de asigurări nu au în portofoliu și deci nu emit polițe de asigurare de răspundere civilă profesională pentru domeniul de activitate aferent contractului ce se dorește a fi atribuit, respectiv pentru tipul de activități solicitate experților în acest contract. În ceea ce privește cele reținute de autoritatea contractantă în actul de comunicare a rezultatului procedurii, potrivit cărora: „De asemenea, este neconcludentă și susținerea acestuia transmisă de către societatea de brokeraj cu care colaborează că societățile de asigurări nu au în portofoliu și deci nu emit polițe de asigurare de răspundere civilă profesională pentru domeniul de activitate aferent contractului ce se dorește a fi atribuit, în condițiile în care celălalt ofertant participant la prezenta procedură a depus polițe de asigurare de răspundere civilă profesională pentru cei 3 experți cheie nominalizați, polițele fiind întocmite de către societatea de asigurări EUROINS S.A. despre care ofertantul Asocierea ... (lider) - ... (asociat) susține că nu au în portofoliu aceste tip de polițe de asigurare” acestea denotă o interpretare eronată a dispozițiilor legale ce reglementează materia asigurărilor respectiv superficialitatea procesului de evaluare a ofertelor. În realitate, cerința privind prezentarea polițelor de asigurare a fost utilizată de comisia de evaluare pentru a face departajarea ofertanților din prezenta procedură, deși ofertantul câștigător ... cu terț susținător ..., a prezentat polițe de asigurare absolut sterile, ce nu produc niciun efect juridic, fiind emise pentru alte profesii, alte categorii de experți și cu total alte atribuții. Ofertantul ... a prezentat pentru experții cheie habitate și silvicultură polițe de asigurare de răspundere civilă profesională de la Societatea de Asigurări EUROINS, filiala Târgu Jiu, pentru alte profesii, care nu au nicio legătură cu activitatea de expert habitate, respectiv silvicultor, solicitate prin documentația de atribuire. Astfel, se pot identifica polițele prezentate, emise de EUROINS, care sunt: „Asigurare de răspundere civilă profesională a contabililor autorizați, experților tehnici, auditorilor financiari, experților evaluatori și consultanților fiscali”. În „Condițiile generale” prevăzute de EUROINS pentru acest tip de poliță, este menționat pentru ce categorii de profesii se poate emite polița și anume: - „persoana fizică ce are calitatea de expert contabil sau contabil autorizat, atribuită de Corpul Experților Contabili și Contabililor Autorizați, conform reglementărilor legale în vigoare; Pagina 6 din 47
- persoana fizică ce are calitatea de expert tehnic judiciar sau expert tehnic extrajudiciar, atribuită de Ministerul Justiției, respectiv de ministerele de specialitate, conform reglementărilor legale în vigoare; - persoana fizică ce are calitatea de auditor financiar, calitate atribuită de Camera Auditorilor din România, conform reglementărilor legale în vigoare; - persoana fizică ce are calitatea de expert evaluator atestat și autorizat de Asociația Națională a Evaluatorilor din România, conform reglementărilor legale în vigoare; - persoana fizică ce are calitatea de consultant fiscal, calitate atribuită de Ministerul Finanțelor Publice, conform reglementărilor legale în vigoare; - persoana juridică autorizată să desfășoare activități de expertiză contabilă, expertiză tehnică judiciară, expertiză tehnică extrajudiciară, audit financiar, evaluare sau consultanță fiscală.” Din consultarea caietului de sarcini, se identifică că pentru Expertul habitate se solicită: „Studii universitare absolvite cu diplomă de studii (licență/master/postuniversitare sau echivalent) în domeniul științe ale naturii/ biologie/ ecologie sau domenii similare; Experiență profesională generală de cel puțin 5 ani. Experiență la nivelul a cel puțin 1 proiect/contract în cadrul căruia a desfășurat activități similare cu cele pe care le va desfășura (activități de reconstrucție a habitatelor, împăduriri etc.)”. Aceste cerințe din caietul de sarcini nu au nicio legătură cu categoriile de profesii prevăzute în „Condițiile generale” ale EUROINS pentru polița prezentată de ofertantul ... Pentru Expertul Habitate nu s-a solicitat să fie și expert tehnic judiciar / extrajudiciar, atestat în acest sens de Ministerul Justiției, conform reglementărilor legale în vigoare, neexistând nicio persoană cu această calificare în lista de experți pusă la dispoziție de acest minister. Prin urmare, eventualele polițe depuse nu sunt reale sau au fost emise nelegal/incorect de EUROINS, filiala din Târgu Jiu. Oricare ar fi situația, aceste polițe nu pot produce efecte juridice, nefiind îndeplinită condiția privind profesia/calificarea asiguratului. De altfel, contestatorul arată că a solicitat, prin brokerul de asigurări FLY INSURENCE, chiar EUROINS (cu care a realizat Garanția de participare la această licitație) să îi emită Polițe de asigurare de răspundere civilă profesională nominală pentru experții cheie propuși (habitate, silvicultură și GIS colectare și procesare date) și aceștia au răspuns, prin brokerul de asigurare, că: „EUROINS nu are în portofoliu un produs de asigurare, care să răspundă necesităților prezentate”. În mod similar, din consultarea caietului de sarcini, se identifică că pentru Expertul silvicultură se solicită: Pagina 7 din 47
„Studii universitare absolvite cu diplomă de studii (licență/master/postuniversitare sau echivalent) în domeniul exploatări forestiere/ silvicultură sau domenii similare; Experiență profesională generală de cel puțin 5 ani. Experiență de minim 5 ani în activități similare (în domeniul silvic) Să dețină certificat de atestare conform Ordinului ministrului mediului apelor și pădurilor nr. 1763/2015, art. 5 lit. a) și b) și art. 6 lit. a).” Nici calificarea impusă prin caietul de sarcini nu are nicio legătură cu categoriile de profesii prevăzute în „Condițiile generale” stipulate de EUROINS pentru polița prezentată de ofertantul ... Pentru Expertul Silvicultură nu s-a solicitat să fie și expert tehnic judiciar / extrajudiciar, neexistând nicio persoană cu această calificare în lista de experți pusă la dispoziție de Ministerul Justiției, autorizarea prin Ordinul ministrului mediului apelor și pădurilor nr. 1763/2015, pentru proiectare și execuție în domeniul silviculturii, fiind o autorizație distinctă de cea de expert judiciar/extrajudiciar. Totodată, activitățile derulate de experții nominalizați în cadrul contractului nu au nimic legat de expertiza judiciară/extrajudiciară. Tot similar, pentru Expertul GIS colectare și procesare date, ofertantul ... a prezentat o poliță de asigurare de răspundere civilă profesională nominală, emisă de Allianz - Țiriac Asigurări S.A., filiala Craiova, dar pentru alte profesii, care nu au nicio legătură cu activitatea de expert GIS, solicitată prin documentația de atribuire. Astfel, se poate identifica că polița emisă de Allianz - Țiriac Asigurări S.A. este pentru „Experți tehnici în Topografie, Cadastru și Geodezie”, profesii total distincte de cele ale Expertului GIS. În „Documentul de informare privind produsul de asigurare” realizat de Allianz - Țiriac pentru acest tip de poliță, este menționat pentru ce categorii de profesii se poate emite polița și anume: „Aceasta este o asigurare care acoperă răspunderea civilă profesională a evaluatorilor (membri ai ANEVAR) și experților tehnici (într-unul din domeniile: evaluarea bunurilor, topografie, cadastru, geodezie), declanșată doar în legătură cu activitatea profesională desfășurată de către aceștia, ca urmare a unei fapte culpabile săvârșite în exercitarea profesiei. Prevederile acestei asigurări se completează cu prevederile Asigurării de răspundere civilă generală”. Astfel, Expertul GIS, solicitat prin caietul de sarcini nu are nicio legătură cu experții care oferă servicii pentru topografie și cadastru în domeniul imobiliar. Expertul GIS trebuie să fi urmat un simplu curs de ArcGIS și nu trebuie să fie atestat de Agenția Națională de Cadastru și Publicitate Imobiliară (categoria D, categoria B) și de Ordinul Geodezilor din România (gradul I), ca să poată obține o astfel de asigurare. Pagina 8 din 47
Contestatorul menționează că a solicitat, prin brokerul de asigurări Fly Insurance, chiar Allianz - Țiriac să îi emită Polițe de asigurare de răspundere civilă profesională nominală pentru experții cheie propuși (habitate, silvicultură și GIS colectare și procesare date) și aceștia au răspuns, prin brokerul de asigurare, după cum urmează: „Am analizat solicitarea, însă din păcate nu vom prezenta o ofertă în acest caz. Activitatea desfășurată de Asigurat nu se încadrează în lista profesiilor pentru care putem oferta.” În concluzie, polițele de asigurare prevăzute în caietul de sarcini sunt imposibil de obținut pentru persoanele cu profesiile impuse prin caietul de sarcini, iar respingerea ofertantului pentru neîndeplinirea cerinței, respectiv pe motiv că răspunsul este neconcludent, este vădit nelegală. În al treilea rând, viitorul contractant al serviciilor ce fac obiectul contractului ce urmează a fi atribuit, răspunde față de autoritate pentru calitatea serviciilor prestate de experții nominalizați, respectiv constituie garanția de bună execuție prevăzută în contract, prezentarea de polițe de asigurare fiind o cerință absolut inutilă. În acest sens, niciuna dintre cele trei categorii de experți (expert habitate, expert silvicultură și expert GIS) nu include activități care să poată fi desfășurate doar de profesii liberale sau experți independenți ce nu pot avea relații de subordonare cu contractantul (precum avocați, verificator proiect, experți judiciari/extrajudiciari, ş.a.m.d. pentru care legislația impune asigurări de malpraxis), fiind persoane ce urmează să aibă încheiate contracte de muncă cu viitorul contractant. Prin urmare, garanția de bună execuție acoperă toată activitatea ce urmează să fie desfășurată de cele trei categorii de experți, în cazul în care se adeverește că aceștia au prestat servicii neconforme cu prevederile caietului de sarcini. Contestatorul semnalează și faptul că a solicitat clarificări cu privire la cerința autorității contractante în cauză, semnalând faptul că sunt imposibil de obținut, respectiv a solicitat eliminarea acestor cerințe inutile, însă autoritatea contractantă a refuzat să ofere un răspuns. În contextul dat, se apreciază că prezintă relevanță declarația pe proprie răspundere, prin care ofertantul își asumă realizarea polițelor de asigurare solicitate, după identificarea unei Societăți de asigurări care să aibă în portofoliu un astfel de produs. Pentru toate aceste considerente, se solicită să se dispună anularea adresei de comunicare a rezultatului nr. 347/13.04.2023, respectiv a Raportului procedurii nr. 345/13.04.2023 și obligarea autorității contractante la adoptarea măsurilor de remediere constând în reevaluarea ofertei depuse de contestator. II.2. Oferta ... este inacceptabilă și neconformă II.2.1. Susținerea ofertei câștigătoare nu respectă art. 182 din Legea nr. 98/2016 și art. 48 din H.G. nr. 395/2016 Pagina 9 din 47
Pentru a demonstra îndeplinirea cerințelor de capacitate tehnică și profesională, respectiv pentru cerințele de experiență similară, ofertantul ... a declarat societatea ... ca terț susținător. Astfel, pentru îndeplinirea unei cerințe minime de calificare, ofertantul ar fi trebuit să prezinte DUAE și angajamentul ferm de susținere, din care să rezulte resursele puse la dispoziție și partea pe care o va executa efectiv terțul în vederea îndeplinirii integrale, reglementare și la termen a contractului de achiziție publică. Adițional, ofertantul putea să declare terțul în calitate de subcontractant, pentru a asigura că experiența similară nu este invocată numai formal, ci terțul va avea o contribuție concretă, prin executarea efectivă a serviciilor/lucrărilor pentru care se prezintă experiența similară. Formularul 7 din Documentația de atribuire vizează „Angajamentul privind susținerea acordată ofertantului pentru îndeplinirea criteriului referitor la capacitatea tehnică și profesională - art. 179 lit. a), b) din Legea nr. 98/2016” și obligă terțul susținător să indice concret resursele tehnice, profesionale și umane efective puse la dispoziție. Totodată, în Formularul 7, s-a prevăzut că terțul indică expres partea asumată din serviciile/lucrările contractate. Similar, în Formularul 7, trebuie indicată modalitatea și termenul în care vor fi implicate efectiv în derularea contractului resursele tehnice, profesionale și umane menționate. De asemenea, în Formularul 7 se precizează expres (pag. 2 Formular 7): „Noi, ...[denumirea terțului susținător] ne obligăm ca, la semnarea contractului de achiziție publică, să încheiem un act juridic cu Ofertantul/Candidatul, care să conțină cel puțin clauze privind resursele tehnice, profesionale și umane pe care ne angajăm să le punem la dispoziția Candidatului/Ofertantului devenit Contractant, termenele și modalitatea de transferare a acestor resurse, lucrările/serviciile din contractul de achiziție publică care vor fi executate/prestate cu ajutorul resurselor puse la dispoziție de către terț, precum și clauzele prevăzute la pct. a)-f) de mai sus.” Anexate Formularului 7 trebuiau depuse dovezile privind: resursele indicate, modul efectiv de implicare a resurselor, modul de transfer al acestor resurse către contractant. În continuare, contestatorul evocă prevederi din fișa de date a achiziției, respectiv cap. III.1.3.a) privind capacitatea tehnică și/sau profesională și cap. IV.4.3 Modul de prezentare al ofertei, prin care s-a stabilit în ce constă obligația de a demonstra experiența similară, completarea DUAE de către terțul susținător și prezentarea de documente din care să rezulte modul efectiv prin care acesta va asigura îndeplinirea propriului angajament de susținere. Acestor prevederi din fișa de date se aplică art. 182 alin. (2) din Legea nr. 98/2016 și art. 48 alin. (1) din H.G. nr. 395/2016, citate. Pagina 10 din 47
Prin angajamentul de susținere depus de ofertantul câștigător nu se arată partea asumată de terțul susținător, resursele pe care terțul le pune la dispoziție, modul cum intervine în concret în realizarea activităților pentru care a acordat susținerea ori modul de transfer al resurselor. Terțul susținător avea și obligația de a depune documente anexe la angajament, din care să rezulte modul efectiv în care se va materializa susținerea acestuia, inclusiv de a preciza explicit resursele tehnice și/sau profesionale care sunt puse la dispoziția operatorului economic, respectiv modul de realizare a activităților din contract. Cu privire la aspectele evocate, contestatorul face trimitere la jurisprudența aferentă, respectiv CNSC, BO2023_636, Hotărârea CJUE din cauza C-324/14, precum și practica recentă a Curții de Apel București (Decizia civilă nr. 2948/22.11.2022, din dosarul nr. 7828/2/2022). Astfel, autoritatea contractantă avea sarcina de a solicita clarificările corespunzătoare ofertantului declarat câștigător și, în lipsa unui răspuns sau în prezența unui răspuns neconcludent, să respingă oferta ca inacceptabilă în temeiul art. 137 alin. (2) lit. b) și/sau art. 134 alin. (5) din H.G. nr. 395/2016 sau ca neconformă în baza art. 137 alin. (3) lit. a) din H.G. nr. 395/2016. Finalmente, contestatorul susține că modul de evaluare a ofertei câștigătoare s-a realizat cu încălcarea prevederilor documentației de atribuire, dar și a dispozițiilor art. 182 alin. (4) din Legea nr. 98/2016. Adițional criticilor privind încălcarea art. 182 din Legea nr. 98/2016, contestatorul susține că ofertantul declarat câștigător nu a îndeplinit cerințele de calificare impuse de autoritatea contractantă, în ceea ce privește experiența similară și citează din fișa de date a achiziției, cap. III.1.3.a) Capacitatea tehnică și/sau profesională: „Informații și/sau nivel(uri) minim(e) necesare pentru evaluarea respectării cerințelor menționate: Pentru contractele de achiziție de servicii: executarea de servicii de tipul specificat Ofertantul trebuie să facă dovada că a prestat servicii similare (Servicii de gestionare a resurselor forestiere, Servicii de administrare a pădurilor) în cel mult ultimii 3 ani în valoare cumulată de minim: 3000000 lei fără TVA. Pragul minim solicitat poate fi îndeplinit la nivelul a 1-3 contracte.” Experiența similară evocată de ofertantul unic ..., prin contractul de servicii încheiat de terțul susținător ..., nu este re...ă. Contractul prezentat ca aparținând terțului susținător - ..., nu este similar contractului prezent. Acesta nu vizează măsuri de conservare a unui habitat forestier de interes comunitar de pe teritoriul unui Sit Natura 2000, ci doar are ca scop realizarea unei plantații, sub forma unui parc memorial dendrologic. Proiectul Parcul Memorial Național „Stejarii României - 100 de ani de istorie și demnitate”, indicat pentru îndeplinirea Pagina 11 din 47
experienței similare necesare, nu are legătură cu niciun habitat natural forestier și nu poate fi considerat eligibil în acest sens. În subsidiar, dacă se consideră totuși ca fiind eligibil acest contract, oferta ... continuă să fie neconformă și neeligibilă, pentru că prin acest contract nu este îndeplinită cerința ca experiența similară să fie în valoare de 3.000.000 lei. Autoritatea contractantă nu a luat în considerare că acest contract de presupusă experiență similară a fost derulat de Asocierea ... - .... Autoritatea contractantă trebuia să contabilizeze doar partea din contract/asociere a terțului susținător ..., ci nu și ce revenea asociatului ... pentru acest contract. Neîndeplinind această cerință de calificare, oferta trebuia respinsă ca inacceptabilă. II.2.3. Ofertantul ... nu a făcut dovada îndeplinirii cerinței privind prezentarea de polițe de asigurare pentru Expert Habitate, Expert Silvicultură și Expert GIS În mod similar cu motivul de respingere a ofertei depuse de societatea sa, susține contestatorul, nici ofertantul câștigător nu a făcut dovada îndeplinirii cerinței din caietul de sarcini, de la pct. 10 Resursele necesare/expertiza necesară, prin care s-a solicitat: „Calificarea, cunoștințele, competențele și experiența solicitate pentru experții cheie trebuie demonstrate cu documente re...e din activitatea lor. În acest sens, ofertantul va prezenta pentru fiecare expert cheie declarat în ofertă: • Pentru Experții cheie propuși, se vor depune în cadrul Propunerii tehnice, copii după polițele de asigurare de răspundere civilă profesională nominale, cu valabilitate pe toată durata exercitării atribuțiilor din contract (până la data semnării Procesului Verbal de Recepție la Terminarea Lucrărilor - PVRTL). Lipsa copiei după asigurarea de răspundere civilă profesională nominală, cu valabilitate pe toată durata exercitării atribuțiilor din contract duce la declararea ofertei ca neconformă. [...]”. Fără a mai relua susținerile de la capitolul II.1., contestatorul arată faptul că ofertantul ... a prezentat pentru experții cheie habitate și silvicultură, polițe de asigurare de răspundere civilă profesională de la Societatea de Asigurări EUROINS, filiala Târgu Jiu, pentru alte profesii (contabililor autorizați, experților tehnici, auditorilor financiari, experților evaluatori și consultanților fiscali), care nu au nicio legătură cu activitatea de expert habitate, respectiv silvicultor. Totodată, ofertantul ... a prezentat o poliță de asigurare de răspundere civilă profesională nominală, emisă de Allianz - Țiriac Asigurări S.A., filiala Craiova, dar pentru alte profesii (Experți tehnici în Topografie, Cadastru și Geodezie), care nu au nicio legătură cu activitatea de Expert GIS. Prin urmare, dacă cerința în cauză nu este apreciată ca fiind o cerință nescrisă, se impune și respingerea ofertei depuse de ..., acesta Pagina 12 din 47
prezentând polițe de asigurare sterile, ce nu acoperă nicio activitate desfășurată de cele trei categorii de experți. În mod evident, activitatea de evaluare a propunerii tehnice prezentate de ... s-a realizat cu superficialitate, cerința de la pct. 10 Resursele necesare/expertiza necesară din caietul de sarcini nefiind în realitate îndeplinită nici de acest ofertant. II.2.4. Ofertantul ... nu a făcut dovada îndeplinirii cerinței privind experiența specifică a Expertului Habitate Ofertantul câștigător ... a depus o ofertă neconformă și neeligibilă pentru că nu îndeplinește cerința privind experiența profesională specifică a Expertului Habitate – dl. .... Pentru Expertul Habitate, prin caietul de sarcini pag. 10, s-a impus următoarea cerință privind experiența profesională specifică: „Experiență la nivelul a cel puțin 1 proiect/contract în cadrul căruia a desfășurat activități similare cu cele pe care le va desfășura în rolul pentru care a fost nominalizat (activități de reconstrucție a habitatelor, împăduriri etc).” Ofertantul ... l-a nominalizat pe dl. ... pe poziția Expert Habitate, pentru care a prezentat o recomandare emisă de terțul susținător ..., în cuprinsul căreia se precizează derularea de 10 (zece) contracte având ca obiect lucrări silvice realizate în principal în cadrul unor Ocoale Silvice sau alți beneficiari similari. Contestatorul apreciază că nu este îndeplinită cerința privind experiența profesională specifică a dl. ..., având în vedere că, pe de o parte, că lucrările silvice (plantarea unor arbori) nu sunt similare cu activitățile Expertului Habitate din prezentul contract, iar pe de altă parte, că recomandarea emisă de terțul susținător ... nu este validată de beneficiarii serviciilor, terțul fiind direct interesat de prezenta procedură. Experiența similară pentru un Expert habitate poate fi contabilizată doar în urma unor proiecte/contracte care au ca scop măsuri de conservare/ reconstrucția ecologică a unor habitate forestiere de interes comunitar, de pe teritoriul unor Situri Natura 2000, așa cum este și prezentul contract. De altfel, niciunul dintre cele 10 (zece) proiecte menționate în recomandarea emisă de terțul susținător ... nu a avut prevăzută implicarea unui expert habitate, în echipa contractului fiind implicați doar ingineri silvicultori simpli. În al doilea rând, este evident că recomandarea emisă de terțul susținător ..., care reprezintă un înscris ce emană însăși de la persoana interesată, în condițiile în care nu este însoțit de alte documente care să susțină cele menționate în cuprinsul acesteia. nu face dovada experienței specifice. Dacă s-ar accepta altminteri, ar însemna că în dovedirea experienței specifice ar fi suficientă depunerea unei declarații pe proprie Pagina 13 din 47
răspundere (similară cu recomandarea emisă de ofertant, subcontractant sau terț), ceea ce, evident, nu poate fi primit. Raportat la aspectele de mai sus, rezultă faptul că oferta ... trebuia respinsă ca neconformă în temeiul art. 137 alin. (3) lit. a) din H.G. nr. 395/2016, nefiind îndeplinite cerințele caietului de sarcini. Concluzionând, ... S.R.L., în calitate de lider al asocierii ... – ..., solicită C.N.S.C. anularea în parte a raportului procedurii nr. 345/13.04.2023 și a oricăror acte care au stat la baza sau au fost emise în baza raportului în ceea ce privește evaluarea și respingerea ca inacceptabilă și neconformă a ofertei contestatorului și în ceea ce privește declararea ca fiind admisibilă, acceptabilă și conformă a ofertei declarate câștigătoare depuse de ..., anularea adresei de comunicare a rezultatului nr. 347/13.04.2023, precum și a adreselor de comunicare a rezultatului transmise ofertantului câștigător, obligarea autorității contractante la continuarea procedurii și adoptarea măsurilor de remediere constând în reevaluarea ofertei depuse de către contestator și de către ..., studierea dosarului achiziției publice, precum și obligarea autorității contractante la plata cheltuielilor efectuate pentru soluționarea contestației, în temeiul prevederilor art. 26 alin. (9) din Legea nr. 101/2016. Prin adresa nr. 377/02.05.2023, înregistrată la C.N.S.C. cu nr. 23218/02.05.2023, ... transmite punctul său de vedere cu privire la contestația ... S.R.L., în calitate de lider al asocierii ... – ..., prin care solicită respingerea acesteia ca neîntemeiată și menținerea comunicării rezultatului procedurii nr. 347/13.04.2023 și a raportului procedurii nr. 345/13.04.2023, așa cum au fost emise de către autoritatea contractantă, pentru următoarele motive: Contestatorul încearcă să prezinte Consiliului, în mod trunchiat, starea de fapt care a existat după comunicarea rezultatului procedurii de evaluare, arătând că nu i s-a asigurat dreptul de studia dosarul achiziției, această susținere fiind în mod evident eronată și în neconcordanță cu realitatea. Autoritatea contractantă susține că a respectat prevederile Legii nr. 101/2016 cu modificările și completările ulterioare, faptele derulându-se astfel: prin adresa nr. 350/18.04.2023 s-a comunicat contestatorului că se poate prezenta la sediul autorității contractante pentru studierea dosarului achiziției publice, însă nu se putea furniza dosarul achiziției publice prin email sau alte mijloace de comunicare. De asemenea, s-a reiterat contestatorului invitația de a studia dosarul achiziției publice, fapt care s-a întâmplat în data de 20.04.2023, contestatorul având accesul direct și neîngrădit la întregul dosar al achiziției publice. În continuare, autoritatea contractantă citează prevederile art. 217 alin. (6) din Legea nr. 98/2016 cu modificările și completările ulterioare. Prin urmare, Legea nr. 98/2016 cu modificările și completările ulterioare, obligă autoritatea contractantă să asigure ofertanților accesul Pagina 14 din 47
liber și neîngrădit la dosarul achiziției publice (fapt adus la cunoștința contestatorului și asigurat conform adresei nr. 350/18.04.2023) și nu de a furniza copii ale documentelor care compun dosarul achiziției publice. Cu privire la motivele de fond ale contestației: În fapt, autoritatea contractantă face o scurtă descriere a desfășurării procedurii de atribuire și menționează că, în urma evaluării ofertelor depuse, a respins ca inacceptabilă conform art. 134 alin. (5) și neconformă conform art. 137 alin. (3) lit. a) din H.G. nr. 395/2016 cu modificările și completările ulterioare, oferta depusă de către ofertantul ..., deoarece răspunsurile la solicitarea de clarificări nu sunt concludente și oferta prezentată nu întrunește cerințele din fișa de date a achiziției și caietul de sarcini. Motivul 1 al contestației: Se susține de către contestator faptul că, cerința privind prezentarea de „copii după polițele de asigurare de răspundere civilă profesională nominale” reprezintă un criteriu de calificare pentru resursele umane implicate ce trebuia să se regăsească la cap. III.1.3.a) Capacitatea tehnică și/sau profesională din fișa de date, respectiv în anunțul de participare. Contestatorul face trimitere la câteva Decizii ale instanțelor judecătorești. Numai Deciziile ICCJ pronunțate în soluționarea recursurilor în interesul legii și în dezlegarea unor chestiuni de drept constituie izvor de drept și pot fi luate în considerare ca și practică judiciară alături de acte normative în domeniul achizițiilor publice și instrucțiuni ale ANAP date în interpretarea unor texte de lege. Argumentația contestatorului este complet eronată, iar trimiterea la Decizia nr. 383/18 februarie 2019 a Curții de Apel Craiova nu are nicio legătură cu acest motiv al contestației. Astfel, cerința autorității contractante ca ofertanții să prezinte, pentru personalul cheie propus, copii ale polițelor de asigurare de răspundere civilă profesională pentru domeniul de activitate aferent contractului, nu se încadrează în categoria criteriilor de calificare care se includ în cap. III.1.3.a) Capacitatea tehnică și/sau profesională din fișa de date, respectiv în anunțul de participare. În aceste criterii de calificare intră cerințele privind Capacitatea tehnică și/sau profesională ale OFERTANTULUI și anume: autorizări, certificări, licențe, atestate și NU ALE PERSONALULUI care urmează să îndeplinească atribuțiile în cadrul contractului. În acest sens sunt și Decizia nr. 383/18 februarie 2019 a Curții de Apel Craiova și Decizia nr. 2410/C2/2611 din 04.09.2018 invocate de către contestator. Autoritatea contractantă, în susținerea celor menționate mai sus, arată spre exemplificare, că a prevăzut în fișa de date a achiziției și în anunțul de participare, următoarele: cap. III.1.1.b) Capacitatea de Pagina 15 din 47
exercitare a activității profesionale „Cerința 2: Ofertantul trebuie să dețină: - Certificat de atestare privind Realizarea lucrărilor de regenerare a pădurilor, întreținerea semințișurilor și plantațiilor forestiere și de îngrijire a arboretelor”, cf. Ordinul MMAP 1763/2015. Certificatul de atestare va cuprinde cel puțin domeniile de atestare prevăzute la art. 5 lit. a), b) și grupele de lucrări prevăzute la art. 6 lit. a), b), c), f) și g) din regulamentul anterior menționat și va fi valabil la data limită de depunere a ofertei. Certificatul aflat în termen la data limită de depunere a ofertei, dar suspendat la data limită de depunere a ofertei sau ulterior pe perioada desfășurării prezentei proceduri de atribuire de către „Comisia de atestare a persoanelor juridice care realizează lucrări de regenerare și întreținere a semințișurilor și plantațiilor, lucrări de îngrijire a arboretelor în domeniul silvic”, nu va fi considerat valid, fiind motiv pentru respingerea ofertei. Cerința autorității contractante ca ofertanții să prezinte pentru experții cheie propuși, copii ale polițelor de asigurare de răspundere civilă profesională pentru domeniul de activitate aferent contractului, a fost prevăzută în mod evident în: - fișa de date a achiziției, la pct. IV.4.1 Modul de prezentare al propunerii tehnice: „Propunerea tehnică va cuprinde descrierea punct cu punct a modului de îndeplinire a specificațiilor tehnice solicitate prin caietul de sarcini din documentația tehnică și se va întocmi într-o manieră organizată și fundamentată pentru fiecare dintre activitățile contractului, fără a se lua în considerare doar afirmații declarative care nu sunt însoțite și de demonstrarea modului de îndeplinire a respectivelor activități, astfel încât procesul de evaluare a ofertelor să permită identificarea facilă a corespondenței informațiilor cuprinse în oferta cu specificațiile tehnice din caietul de sarcini. Se va utiliza: formularul propunere tehnică pentru prestarea serviciilor.” - caietul de sarcini, la pct. 10 Resursele necesare/expertiza necesară pentru realizarea activităților în Contract și obținerea rezultatelor: „Calificarea, cunoștințele, competențele și experiența solicitate pentru experții cheie trebuie demonstrate cu documente re...e din activitatea lor. În acest sens, ofertantul va prezenta pentru fiecare expert cheie declarat în ofertă: • Pentru Experții cheie propuși, se vor depune în cadrul propunerii tehnice, copii după polițele de asigurare de răspundere civilă profesională nominale, cu valabilitate pe toată durata exercitării atribuțiilor din contract (până la data semnării Procesului Verbal de Recepție la Terminarea Lucrărilor - PVRTL). Lipsa copiei după asigurarea de răspundere civilă profesională nominală, cu valabilitate pe toată Pagina 16 din 47
durata exercitării atribuțiilor din contract duce la declararea ofertei ca neconformă.” Motivul 2 al contestației: Ofertanții s-au regăsit în imposibilitatea de a prezenta „polițele de asigurare de răspundere civilă profesională nominale”, pentru expert habitate, expert silvicultură și expert GIS, având în vedere că Asigurătorii nu au în portofolii astfel de servicii de asigurare. De asemenea, se contestă și „polițele de asigurare de răspundere civilă profesională nominale”, pentru expert habitate, expert silvicultură și expert GIS depuse de către ofertantul ... în cadrul propunerii tehnice. Autoritatea contractantă apreciază că argumentele contestatorului sunt nefondate, pentru următoarele motive: Prin adresa nr. 305/21.03.2023, autoritatea contractantă a solicitat clarificări ofertantului Asocierea ... - ..., astfel: „În caietul de sarcini, la pct. 10 Resursele necesare/expertiza necesară pentru realizarea activităților în Contract și obținerea rezultatelor s-a prevăzut: Calificarea, cunoștințele, competențele și experiența solicitate pentru experții cheie trebuie demonstrate cu documente re...e din activitatea lor. În acest sens, ofertantul va prezenta pentru fiecare expert cheie declarat în ofertă: • Pentru Experții cheie propuși, se vor depune în cadrul Propunerii tehnice, copii după polițele de asigurare de răspundere civilă profesională nominale, cu valabilitate pe toată durata exercitării atribuțiilor din contract (până la data semnării Procesului Verbal de Recepție la Terminarea Lucrărilor - PVRTL). Lipsa copiei după asigurarea de răspundere civilă profesională nominală, cu valabilitate pe toată durata exercitării atribuțiilor din contract duce la declararea ofertei ca neconformă.” Comisia de evaluare a solicitat ofertantului să demonstreze modul de îndeplinire a cerinței din caietul de sarcini și anume să indice unde se regăsesc în cadrul propunerii tehnice „copii după polițele de asigurare de răspundere civilă profesională nominale, cu valabilitate pe toată durata exercitării atribuțiilor din contract (până la data semnării Procesului Verbal de Recepție la Terminarea Lucrărilor - PVRTL) pentru experții cheie desemnați: ... - expert habitate, ... - expert silvicultură și ... - expert GIS. Conform fișei de date a achiziției cap. IV.4.1 Modul de prezentare al propunerii tehnice: Nu este permisă completarea ulterioară a propunerii tehnice cu noi documente/informații, neprezentarea propunerii tehnice în conformitate cu cerințele din caietul de sarcini și documentația de atribuire va conduce la descalificarea ofertantului, iar eventualele solicitări de clarificări vor viza doar aspect de formă sau de confirmare a informațiilor/documentelor deja prezentate.” La solicitarea de clarificări, ofertantul a răspuns astfel: „Răspuns: Pagina 17 din 47
În esență ofertantul susține că au fost informați de către societatea de brokeraj cu care colaborează că societățile de asigurări nu au în portofoliu și deci nu emit polițe de asigurare de răspundere civilă profesională pentru domeniul de activitate aferent contractului ce se dorește a fi atribuit, respectiv pentru tipul de activități solicitate experților în acest contract. În susținerea celor menționate mai sus, ofertantul depune adresa nr. 018/06.02.2023 emisă de către FLY INSURANCE BROKER DE ASIGURARE REASIGURARE S.R.L.” Evaluarea răspunsului la solicitarea de clarificări: Autoritatea contractantă citează prevederile art. 30 și art. 31 din Legea nr. 10/1995 privind calitatea în construcții cu modificările și completările ulterioare, precum și pct. IV.4.1 Modul de prezentare al propunerii tehnice din fisa de date a achiziției și pct. 10 din caietul de sarcini, precizând faptul ca prezentarea polițelor de asigurare de răspundere civilă profesională pentru experții cheie propuși este necesară și obligatorie, deoarece aceștia sunt atestați de către Ministerul Mediului în cazul expertului habitate și a expertului silvicultură conform Ordin MMGA nr. 1763 din 13 noiembrie 2015 pentru aprobarea Regulamentului privind atestarea persoanelor juridice care realizează lucrări de regenerare și întreținere a semințișurilor și plantațiilor, lucrări de îngrijire a arboretelor, precum și atestarea persoanelor fizice și juridice care efectuează proiectarea și/sau execută lucrări de îmbunătățiri funciare în domeniul silvic, iar expertul GIS poate desfășura activități de colectare și procesare numai în baza unei atestări emisă de către o societate de profil. Prin urmare, prezentarea polițelor de asigurare de răspundere civilă profesională pentru experții cheie propuși este necesară și obligatorie, acestea nefiind prezentate de către ofertantul Asocierea ... - ... De asemenea, este neconcludentă și susținerea contestatorului transmisă de către societatea de brokeraj cu care colaborează, că societățile de asigurări nu au în portofoliu și deci nu emit polițe de asigurare de răspundere civilă profesională pentru domeniul de activitate aferent contractului ce se dorește a fi atribuit, în condițiile în care celălalt ofertant participant la prezenta procedură a depus polițe de asigurare de răspundere civilă profesională pentru cei 3 experți cheie nominalizați, polițele fiind întocmite de către societatea de asigurări EUROINS S.A., despre care ofertantul Asocierea ... - ... susține că nu au în portofoliu aceste tip de polițe de asigurare. În ceea ce privește polițele de asigurare de răspundere civilă profesională nominale pentru expert habitate, expert silvicultură și expert GIS depuse de către ofertantul ..., acestea au fost emise de către Societatea de Asigurări EUROINS, care era în funcțiune la data emiterii lor. Contrar celor susținute de către contestator, așa cum se poate observa, EUROINS a emis: Pagina 18 din 47
- polița de asigurare de răspundere civilă profesională pentru ..., activitate - expert silvicultură; - polița de asigurare de răspundere civilă profesională pentru ..., activitate - expert silvicultură. Contrar celor susținute de către contestator, așa cum se poate observa, Allianz Țiriac UNIT a emis polița de asigurare de răspundere civilă profesională pentru Greșita Constantin Irinel, activitate - Expert Tehnic în Topografie, Cadastru și Geodezie. Sistemul informațional geografic (GIS) reprezintă un ansamblu de baze de date grafice și textuale, concepute unitar, întreținute independent și exploatate împreună care poate fi realizat de către experți tehnici în topografie, cadastru și geodezie care dețin o certificare în acest sens. Cu privire la afirmația contestatorului de la pag. 9, pct. 46 și anume „Prin urmare, eventualele polițe depuse nu sunt reale sau au fost emise nelegal/incorect de EUROINS, filiala din Târgu Jiu, oricare ar fi situația, aceste polițe nu pot produce efecte juridice, nefiind îndeplinită condiția privind profesia/calificarea asiguratului”, autoritatea contractantă solicită Consiliului să o înlăture ca fiind total nedovedită, atâta timp cât polițele emise nu au fost anulate de către organele abilitate în acest sens, acestea fiind afirmații în totalitate fără susținere legală. Motivul 3 al contestației: Viitorul contractant al serviciilor ce fac obiectul contractului ce urmează a fi atribuit, răspunde față de autoritate pentru calitatea serviciilor prestate de experții nominalizați respectiv constituie garanția de bună execuție prevăzută în contract, prezentarea de polițe de asigurare fiind o cerință absolut inutilă. Așa cum s-a arătat și anterior, prezentarea polițelor de asigurare de răspundere civilă profesională pentru experții cheie propuși este necesară și obligatorie, deoarece aceștia sunt atestați de către Ministerul Mediului în cazul expertului habitate și a expertului silvicultură, conform Ordin MMGA nr. 1763 din 13 noiembrie 2015 pentru aprobarea Regulamentului privind atestarea persoanelor juridice care realizează lucrări de regenerare și întreținere a semințișurilor și plantațiilor, lucrări de îngrijire a arboretelor, precum și atestarea persoanelor fizice și juridice care efectuează proiectarea și/sau execută lucrări de îmbunătățiri funciare în domeniul silvic, iar expertul GIS poate desfășura activități de colectare și procesare numai în baza unei atestări emisă de către o societate de profil. Prin urmare, prezentarea polițelor de asigurare de răspundere civilă profesională pentru experții cheie propuși este necesară și obligatorie, acestea nefiind prezentate de către ofertantul Asocierea ... - ..., simpla referire la garanția de bună execuție sau declarații pe proprie răspundere nefiind suficiente pentru dovedirea îndeplinirii cerinței din documentația de atribuire. Pagina 19 din 47
Cu privire la motivele invocate în contestație referitor la oferta depusă de către ofertantul ..., autoritatea contractantă arată următoarele: Ofertantul ... a participat la prezenta procedură în mod individual, fără alți asociați, fiind susținut de către terțul susținător - ... Terțul susținător ... a prezentat Angajamentul ferm privind susținerea acordată ofertantului pentru îndeplinirea criteriului referitor la capacitatea tehnică și profesională - art. 179 lit. a) și b) din Legea nr. 98/2016 (Formular nr. 7 și Anexa nr. 1 la Formularul nr. 7). Prin adresa nr. 282/16.02.2023, comisia de evaluare a solicitat clarificări ofertantului ... cu terț susținător ..., cu privire la prezentarea, pentru edificare, a documentelor care confirmă îndeplinirea cerinței din fișa de date a achiziției cu privire la experiența similară, având în vedere perioada de finalizare a contractului de servicii (26.11.2024), precum și faptul că există discrepanțe între valoarea declarată în DUAE și documentele suport prezentate. Comisia de evaluare a stabilit ca termen pentru răspuns, în SICAP, data de 20.02.2023 inclusiv. Ofertantul a răspuns solicitării comisiei de evaluare și a depus în SICAP, în data de 17.02.2023, cu semnătură electronică, bazată pe un certificat digital emis de un furnizor acreditat, următoarele documente: - Angajamentul ferm privind susținerea acordată ofertantului pentru îndeplinirea criteriului referitor la capacitatea tehnică și profesională - art. 179 lit. a), b) din Legea nr. 98/2016 (Formular nr. 7 și Anexa nr. 1 la Formularul nr. 7) revizuit al terțului susținător ...; - DUAE revizuit al terțului susținător ..., în care se menționează: Descriere: CTR18851/20.11.2018 - Prestarea serviciilor de împăduririi în cadrul proiectului Parcul Memoriei Naționale Stejarii României - 100 Ani Istorie și Demnitate, Valoare totală contract 7.518.525,20 lei fără TVA, din care realizată în perioada de referință 2.623.347,65 lei fără TVA Valoare: 7.518.525,2 Moneda: RON Data început: 26.11.2018 Data sfârșit: 26.11.2024 Beneficiari: Consiliul Județean Vrancea. Se prezintă: - PV de recepție la terminarea lucrărilor nr. 4215 / 13.03.2020 (nr. CJ Vrancea) în care este specificată valoarea lucrărilor executate de ..., respectiv 538.205,78 lei fără T.V.A.; - PV de recepție la terminarea lucrărilor nr. 10832/11.06.2020 (nr. CJ Vrancea) în care este specificată valoarea lucrărilor executate de ..., respectiv 156.348,35 lei fără T.V.A.; Pagina 20 din 47
- PV de recepție la terminarea lucrărilor nr. 24303/18.12.2020 (nr. CJ Vrancea) în care este specificată valoarea lucrărilor executate de ..., respectiv 180.693,39 lei fără T.V.A.; - PV de recepție la terminarea lucrărilor nr. 4611/10.03.2021 (nr. CJ Vrancea) în care este specificată valoarea lucrărilor executate de ..., respectiv 472.807,29 lei fără T.V.A.; - PV de recepție la terminarea lucrărilor nr. 16980/30.08.2021 (nr. CJ Vrancea) în care este specificată valoarea lucrărilor executate de ..., respectiv 159.072,69 lei fără T.V.A.; - PV de recepție la terminarea lucrărilor nr. 10867/30.05.2022 (nr. CJ Vrancea) în care este specificată valoarea lucrărilor executate de ..., respectiv 112.138,81 lei fără T.V.A.; - PV de recepție la terminarea lucrărilor nr. 15881/29.07.2022 (nr. CJ Vrancea) în care este specificată valoarea lucrărilor executate de ..., respectiv 53.237,33 lei fără T.V.A.; - PV de recepție la terminarea lucrărilor nr. 9377 / 20.05.2020 (nr. CJ Vrancea) în care este specificată valoarea lucrărilor executate de ..., respectiv 106.015,80 lei fără T.V.A.; - PV de recepție la terminarea lucrărilor nr. 14651 / 13.08.2020 (nr. CJ Vrancea) în care este specificată valoarea lucrărilor executate de ..., respectiv 156.348,35 lei fără T.V.A.; - PV de recepție la terminarea lucrărilor nr. 13482 / 12.07.2021 (nr. CJ Vrancea) în care este specificată valoarea lucrărilor executate de ..., respectiv 155.095,36 lei fără T.V.A.; - PV de recepție la terminarea lucrărilor nr. 13827 / 04.07.2022 (nr. CJ Vrancea) în care este specificată valoarea lucrărilor executate de ..., respectiv 176.622,12 lei fără T.V.A.; - PV de recepție la terminarea lucrărilor nr. 10544 / 03.06.2021 (nr. CJ Vrancea) în care este specificată valoarea lucrărilor executate de ..., respectiv 107.864,55 lei fără T.V.A.; - PV de recepție la terminarea lucrărilor nr. 12984 / 14.07.2020 (nr. CJ Vrancea) în care este specificată valoarea lucrărilor executate de ..., respectiv 89.825,15 lei fără T.V.A.; - PV de recepție la terminarea lucrărilor nr. 15647 / 09.08.2021 (nr. CJ Vrancea) în care este specificată valoarea lucrărilor executate de ..., respectiv 159.072,69 lei fără T.V.A. Valoarea totală a lucrărilor executate în cadrul contractului de servicii nr. 18851/20.11.2018, conform PV atașate, este de 2.623.347,66 lei fără TVA. Descriere: Contract de servicii 15.421/10.10.2019 - Instalare vegetație forestieră pe o suprafață de 27,6 ha, teren oferit în compensare echivalentă și anticipate, în scopul realizării obiectivului Amenajarea ariei naturale de interes local Crâng Petrești și îmbunătățirea infrastructurii de acces, și de întreținere a acestuia până la realizarea stării de masiv; Valoare totală contract 1.000.000 lei fără TVA, din care Pagina 21 din 47
s-a realizat în baza PV Recepție Finală nr. 23377/2.12.2022 – 918.681,92 lei fără TVA Valoare: 918.681,92 Moneda: RON Dată început: 10.10.2018 Dată sfârșit: 22.12.2022 Beneficiari: Consiliul Județean Vrancea Se prezintă: - Contract de servicii nr. 15421/10.10.2019 încheiat între UAT Județul Vrancea și Asocierea ... (lider) - ... (asociat) cu o valoare totală de 1.000.000 lei fără TVA; - PV de recepție finală la terminarea lucrărilor nr. 27277/22.12.2022 (nr. CJ Vrancea) în care este specificată valoarea lucrărilor executate, respectiv 918.681,92 lei fără TVA lei fără T.V.A. Valoarea cumulată prezentată ca experiență similară pentru servicii de tipul specificat este de 3.542.029,58 lei fără TVA. (conform documentelor suport) superioară cerinței din fișa de date a achiziției. Din analiza documentelor suport prezentate, comisia de evaluare a constatat că ofertantul îndeplinește cerințele solicitate prin fișa de date a achiziției. De asemenea, în propunerea tehnică a fost prezentat modul de realizare a comunicării dintre Ofertant și terț/terți susținători în legătură cu executarea Contractului, în sensul că parcursul implementării contractului de prestări servicii, ofertantul va asigura o comunicare permanentă cu terțul susținător în situațiile în care poate apărea riscul ipotetic de a întâlni dificultăți în implementarea contractului. Comunicarea va fi realizată în scris, prin mijloace electronice. Se susține de către contestator faptul că Experiența similară evocată de ofertantul unic ..., prin contractul de servicii încheiat de terțul susținător ..., nu este re...ă, contractul prezentat ca aparținând terțului susținător - ..., nefiind similar contractului prezent. Conform fișei de date, pct. III.1.3.a) Capacitatea tehnică și/sau profesională: „Informații și/sau nivel(uri) minim(e) necesare pentru evaluarea respectării cerințelor menționate: Pentru contractele de achiziție de servicii: executarea de servicii de tipul specificat Ofertantul trebuie să facă dovada că a prestat servicii similare (Servicii de gestionare a resurselor forestiere, Servicii de administrare a pădurilor) în cel mult ultimii 3 ani în valoare cumulată de minim: 3.000.000 lei fără TVA. Pragul minim solicitat poate fi îndeplinit la nivelul a 1-3 contracte.” Așa cum se poate observa, prin cerința din fișa de date a achiziției, autoritatea contractantă a solicitat ca ofertanții să facă dovada că au prestat servicii similare (Servicii de gestionare a resurselor forestiere, Servicii de administrare a pădurilor), nefiind făcută nicio referire la aspectele menționate de către contestator și anume habitat forestier de interes comunitar de pe teritoriul unui sit Natura 2000 sau altceva. Pagina 22 din 47
În ceea ce privește contractul depus pentru dovedirea experienței similare de către ofertantul ..., acesta a fost implementat de către Consiliul Județean Vrancea, alături de partenerii săi, Ministerul Apărării Naționale, Regia Națională a Pădurilor - ROMSILVA, Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare în Silvicultură „Marin Drăcea”, fiind cel mai mare proiect dedicat memoriei ostașilor căzuți pe câmpurile de luptă din Primul Război Mondial, Parcul Memoriei Naționale „Stejarii României - 100 de ani de istorie și demnitate – România”. În cadrul proiectului a fost împădurită o suprafață de 74,44 ha cu un număr de 335.000 puieți de stejar, ulm, tei, jugastru, urmând ca în următorii ani pădurea să fie amenajată sub forma unui parc deschis publicului, în apropierea Mausoleului Mărășești. Pentru ca acest monument viu să ajungă la starea de masiv au fost efectuate lucrări de întreținere și împădurire de către specialiști atestați în domeniul silvic, în termene și etape strict prevăzute în graficul general de realizare a investiției. Pe parcursul anului 2020 au fost recepționate lucrările de completări împăduriri aferente anului I și II de vegetație, retezări și revizuiri și au fost executate lucrări de combatere a dăunătorilor/erbicidare (3 acțiuni), lucrări de întreținere (patru acțiuni de prășilă mecanizat și manual) și plantația a fost udată în patru etape. Toate aceste lucrări prestate au fost recepționate atât de reprezentanți ai Consiliului Județean Vrancea, cât și de reprezentanți ai Romsilva, ai Institutului Național de Cercetare-Dezvoltare în Silvicultură „Marin Drăcea” și ai Gărzii Forestiere, aceștia certificând realizarea întocmai a etapelor de împădurire și întreținere conform proiectului tehnic. Definiția parcului dendrologic, conform Wikipedia, este următoarea: „Parc dendrologic sau un arboret este o zonă în care sunt plantați arbori și arbuști de diferite specii, destinată studiului condițiilor de dezvoltare a acestora. Parcurile dendrologice se caracterizează prin aceea că sunt rezultatul atât al răspândirii naturale a speciilor de arbori, cât și cultivării de către om pe aceeași suprafață, a unor alte specii autohtone cât și a unora exotice.” Contrar celor susținute de către contestator, valoarea cumulată prezentată ca experiență similară pentru servicii de tipul specificat în fișa de date a achiziției este de 3.542.029,58 lei fără TVA (conform documentelor suport), experiență similară superioară cerinței din fișa de date a achiziției (3.000.000 lei). Modul de îndeplinire a experienței similare a fost evaluat de către autoritatea contractantă prin raportare la prevederile Instrucțiunii ANAP nr. 2/2017, cerința fiind îndeplinită. Se susține de către contestator și faptul că ofertantul ... nu a făcut dovada îndeplinirii cerinței privind experiență specifică a expertului habitate. Autoritatea contractantă precizează că în caietul de sarcini, în ceea ce privește expertul habitate, s-au prevăzut următoarele: „Experiență profesională specifică: Experiență la nivelul a cel puțin 1 proiect/contract Pagina 23 din 47
în cadrul căruia a desfășurat activități similare cu cele pe care le va desfășura în rolul pentru care a fost nominalizat (activități de reconstrucție a habitatelor, împăduriri etc.)”. Ofertantul ... a depus, pentru îndeplinirea cerinței pentru expertul habitate - ..., recomandarea emisă de către ..., din care rezultă implicarea acestuia în contracte care au avut ca obiect împăduriri și întreținerea plantațiilor forestiere, astfel că cerința a fost îndeplinită. De asemenea, autoritatea contractantă arată că a luat în considerare recomandarea emisă de către ..., prin care se dovedește implicarea în proiecte similare a expertului habitate ..., prin raportare la prevederile Instrucțiunii ANAP nr. 1/2017, în același sens fiind emis și răspunsul consolidat la solicitările de clarificări. „Întrebarea 10 Având în vedere mențiunea din Caietul de sarcini, referitoare la documentele re...e pentru dovada îndeplinirii experienței profesionale, • Documente re...e care fac dovada îndeplinirii experienței profesionale /cerințelor solicitate - copii «conform cu originalul», emise de beneficiari și/sau vizate de beneficiari ce trebuie să indice: beneficiarul, angajatorul, denumirea contractului, poziția în cadrul contractului activitățile desfășurate în cadrul contractului, perioada prestării serviciilor de către expert (lună/an începere - lună/an finalizare), după caz. vă rugăm să confirmați că prin beneficiar se înțelege angajatorul expertului, în sensul prevederilor Instrucțiunii nr. 1 a ANAP din 2017. În cazul în care prin beneficiar se înțelege beneficiarul prestatorului (firmei), vă rugam să confirmați că pentru demonstrarea experienței specifice se pot depune și documente de la angajatorul expertului, cum ar fi contractul cu angajatorul, fișă de post clară, cu menționarea atribuțiilor avute de respectivul expert în realizarea activităților contractului. Răspuns: Confirmăm faptul că pentru demonstrarea experienței specifice se pot depune și documente de la angajatorul expertului, cum ar fi contractul cu angajatorul, fișă de post clară, cu menționarea atribuțiilor avute de respectivul expert în realizarea activităților contractului.” Concluzionând, ... solicită C.N.S.C. respingerea contestației ..., în calitate de lider al asocierii ... – ..., ca neîntemeiată și menținerea comunicării rezultatului procedurii nr. 347/13.04.2023 și a raportului procedurii nr. 345/13.04.2023, așa cum au fost emise de către autoritatea contractantă. Prin adresa nr. 102/09.05.2023, înregistrată la C.N.S.C. cu nr. 25027/10.05.2023, ... transmite Concluzii Scrise, prin care solicită admiterea contestației astfel cum a fost formulată, având în vedere următoarele aspecte: I. Oferta Asocierii ... - ... este conformă Pagina 24 din 47
Așa cum s-a arătat, oferta contestatorului a fost respinsă pe motivul nedepunerii polițelor de asigurare civilă pentru expertul habitate, expertul silvicultură, expertul GIS. Prin punctul de vedere depus, autoritatea contractantă nu aduce argumente care să înlăture criticile cuprinse în cadrul contestației introductive. I.1. Cerința privind depunerea polițelor nominale de asigurare civilă pentru experții cheie este considerată clauză nescrisă, reprezentând în realitate un criteriu de calificare neinclus în anunțul de participare sau în fișa de date, contrar art. 30 alin. (4) din H.G. nr. 395/2016 În ceea ce privește critica privind sancționarea drept clauză nescrisă a cerinței de prezentare a polițelor nominale de răspundere civilă, autoritatea contractantă se apără facil, susținând că această cerință nu reprezintă un criteriu de calificare pentru resurse umane. Din conținutul și din modul de formulare ale cerinței în caietul de sarcini (pct. 10), rezultă că aceasta este un criteriu de calificare care privește capacitatea tehnică și profesională a resurselor umane implicate (în concret, a experților cheie), de a îndeplini corespunzător obligațiile asumate de ofertant. Criteriul privește capacitatea tehnică și profesională și reprezintă un mijloc prin care se urmărește limitarea numărului de participanți la o procedură competitivă, la cei care sunt cei mai în măsură să execute în condiții optime un anumit contract. Nefiind inclusă în cadrul anunțului de participare sau în fișa de date, cerința este considerată clauză nescrisă, în temeiul art. 30 alin. (6) din H.G. nr. 395/2016. În același sens au fost și concluziile Curții de Apel Craiova din cuprinsul Deciziei nr. 383/18.02.2019 evocată în contestația introductivă. Cerința privind depunerea polițelor nominale specifice pentru experții habitate, silvicultură și GIS nu reprezintă o specificație tehnică, iar includerea numai în caietul de sarcini a fost nelegală. Indubitabil, cerința nu reprezintă o specificație/cerință de natură tehnică care să descrie serviciul ce urmează a fi achiziționat, contrar art. 20 alin. (10) din H.G. nr. 395/2015, ci un criteriu de calificare care trebuia inclus în anunțul de participare. În același sens, sunt și concluziile CNSC din Decizia nr. 2410/C2/2611 din 04.09.2018. Concluzionând, prin excluderea ofertei contestatorului, în baza unei cerințe inexistente reprezintă o încălcare a art. 172 și art. 178, raportat la art. 20 alin. (10) și art. 30 alin. (6) din H.G. nr. 395/2016. I.2. Societățile de asigurare nu au în portofolii polițe de asigurare pentru experți cheie ceruți de autoritatea contractantă, ofertanții fiind în imposibilitate de a prezenta polițele de asigurare de răspundere civilă profesională nominală. Pagina 25 din 47
Prin punctul de vedere depus, autoritatea contractantă continuă să susțină posibilitatea emiterii și obligativitatea depunerii polițelor de asigurare de răspundere civilă profesională pe baza unor prevederi legislative pentru domeniul calității în construcții, care nu au legătură și nu prezintă relevanță față de procedura de atribuire în cauză. Achiziția urmărită nu vizează realizarea de construcții, ci este legată de refacerea unor habitate forestiere pentru care este necesară implicarea unor experți habitate, silvicultură și GIS, ce nu pot fi încadrați, în niciun caz, ca activitate, în domeniul construcțiilor. Argumentația privind incidența Legii nr. 10/1995 privind calitatea în construcții este lipsită de pertinență și relevanță. Totodată, cu titlu de practică re...ă, se evocă și Decizia CNSC nr. 931/C2/951/26.04.2023, în care s-a soluționat o contestație având ca obiect aceeași cerință nelegală de depunere a polițelor nominale pentru experții cheie: silvicultură, habitate, respectiv, GIS, prin care se rețin următoarele: „În contradicție cu cele susținute și dovedite de autoarea contestației, autoritatea contractantă susține în punctul de vedere că se emit astfel de asigurări profesionale de către societățile de asigurări, nereieşind, însă, de niciunde temeinicia celor declarate. Totodată, achizitoarea justifică această solicitare în privința polițelor de asigurare de răspundere civilă profesională pentru expertul habitate, expertul silvicultură și expertul GIS prin prisma dispozițiilor art. 30 și art. 31 din Legea nr. 10/1995 privind calitatea în construcții, experții în cauză fiind autorizați de Ministerul Mediului Apelor și Pădurilor.” Însă, această argumentație nu poate fi reținută de către Consiliu, dispozițiile Legii nr. 10/1995 nefiind aplicabile speței, norma respectivă aplicându-se construcțiilor și instalațiilor aferente acestora, în etapele de proiectare, de verificare tehnică a proiectelor, execuție și recepție a construcțiilor, precum și în etapele de exploatare, expertizare tehnică și intervenții la construcțiile existente și de postutilizare a acestora, indiferent de forma de proprietate, destinație, categorie și clasa de importanță sau sursa de finanțare, în scopul protejării vieții oamenilor, a bunurilor acestora, a societății și a mediului înconjurător (a se vedea art. 2 din lege). Simpla autorizare a experților în cauză de către Ministerul Mediului Apelor și Pădurilor nu conduce de plano la aplicabilitatea exigențelor legii privind calitatea în construcții. Adițional, autoritatea contractantă recunoaște că ofertantul ... a prezentat 2 polițe de asigurări pentru experți în domeniul silvicultură și o poliță de asigurare pentru expert topografie, cadastru, geodezie asimilată pentru expertul GIS. Autoritatea contractantă omite în punctul său de vedere faptul că ofertantul ... nu a prezentat poliță de asigurare pentru expertul habitate. Ofertantul câștigător nu a depus o poliță de asigurare nominală pentru Expertul Habitate .... Pagina 26 din 47
În polița depusă pentru expertul cheie ... este menționată activitatea silvicultură, în mod identic cu polița emisă pentru Expertul silvicultură .... Finalmente, așa cum s-a arătat și în contestația introductivă, societatea de asigurare EUROINS nu are în oferta sa polițe de asigurare civilă pentru experți habitate, experți silvicultură sau experți GIS, fiind cel puțin îndoielnică natura polițelor depuse de ofertantul declarat câștigător. Indiferent de situație, polițele menționate de autoritatea contractantă și depuse de ... nu pot produce efecte juridice, nefiind îndeplinită condiția privind profesia/calificarea asiguratului. De altfel, așa cum s-a arătat, contestatorul a solicitat, prin brokerul de asigurări FLY INSURANCE, chiar EUROINS (cu care s-a realizat Garanția de participare la această licitație) să emită Polițe de asigurare de răspundere civilă profesională nominală pentru experții cheie propuși (habitate, silvicultură și GIS colectare și procesare date) și aceștia au răspuns prin brokerul de asigurare că: „EUROINS nu are în portofoliu un produs de asigurare, care să răspundă necesităților prezentate”. Tot similar, pentru Expertul GIS colectare și procesare date, ofertantul ..., a prezentat o poliță de asigurare de răspundere civilă profesională nominală, emisă de Allianz - Țiriac Asigurări S.A., filiala Craiova, dar pentru alte profesii, care nu au nicio legătură cu activitatea de expert GIS, solicitată prin documentația de atribuire. Astfel, se poate identifica că polița emisă de Allianz - Țiriac Asigurări S.A., este pentru „Experți tehnici în Topografie, Cadastru și Geodezie”, profesii total distincte de cele ale Expertului GIS. Expertul GIS trebuie să fi urmat un simplu curs de ArcGIS și nu trebuie să fie atestat de Agenția Națională de Cadastru și Publicitate Imobiliară (categoria D, categoria B) și de Ordinul Geodezilor din România (gradul I), ca să poată obține o astfel de asigurare. De altfel, contestatorul a solicitat, prin brokerul de asigurări Fly Insurance, chiar Allianz - Țiriac să emită Polițe de asigurare de răspundere civilă profesională nominală pentru experții cheie propuși (habitate, silvicultură și GIS colectare și procesare date) și aceștia au răspuns prin brokerul de asigurare, după cum urmează: „Am analizat solicitarea, însă din păcate nu vom prezenta o ofertă în acest caz. Activitatea desfășurată de Asigurat nu se încadrează în lista profesiilor pentru care putem oferta.” Și aceste aspecte au fost ignorate de autoritatea contractantă în evaluare, dar și în punctul de vedere depus. Concluzionând, polițele de asigurare prevăzute în caietul de sarcini sunt imposibil de obținut pentru persoanele cu profesiile impuse prin caietul de sarcini, iar respingerea ofertantului pentru neîndeplinirea cerinței, respectiv pe motiv că răspunsul este neconcludent, este vădit nelegală. Pagina 27 din 47
Suplimentar, autoritatea contractantă a creat un avantaj injust vădit ofertantului declarat câștigător, căruia i-au fost acceptate polițe emise pentru alte profesii și/sau care nu pot produce efecte juridice, fiind pretins emise de un asigurător care nu deține astfel de polițe în portofoliu. I.3. Contractantul răspunde față de autoritate pentru calitatea serviciilor prestate de experții nominalizați, răspundere asigurată prin garanția de bună execuție Contestatorul face precizarea că niciuna dintre cele trei categorii de experți (expert habitate, expert silvicultură și expert GIS) nu include activități care să poată fi desfășurate doar de profesii liberale sau experți independenți ce nu pot avea relații de subordonare cu contractantul (precum avocați, verificator proiect, experți judiciari/extrajudiciari, ş.a.m.d. pentru care legislația impune asigurări de malpraxis), fiind persoane ce urmează să aibă încheiate contracte de muncă cu viitorul contractant. Așa stând lucrurile, angajatorul răspunde pentru prepușii săi, iar această răspundere este dublată de răspunderea obiectivă pe care o suportă ofertantul declarat câștigător, conform legislației achizițiilor publice. Garanția de bună execuție acoperă toată activitatea ce urmează să fie desfășurată de cele trei categorii de experți, în cazul în care se adeverește că aceștia au prestat servicii neconforme cu prevederile caietului de sarcini sau dacă au creat vreun prejudiciu autorității contractante. Contestatorul reiterează și faptul că au fost solicitate clarificări de către acesta, cu privire la cerința în cauză (anexa 6 la contestație), solicitându-se eliminarea acestor cerințe inutile, însă autoritatea contractantă a refuzat să ofere un răspuns. Prezintă relevanță și Declarația pe proprie răspundere (anexa 7 contestație), prin care ofertantul își asumă realizarea polițelor de asigurare solicitate, după identificarea unei Societăți de asigurări care să aibă în portofoliu un astfel de produs. II. Oferta ... este inacceptabilă și neconformă II.1. Terțul susținător al ... nu a prezentat partea efectivă din executare asumată, resursele puse la dispoziție sau modalitatea și termenul în care vor fi implicate efectiv în derularea contractului Prin punctul de vedere depus, nu se formulează apărări privind nerespectarea art. 182 din Legea nr. 98/2016 și art. 48 din H.G. nr. 395/2016, autoritatea contractantă s-a rezumat la justificarea relevanței și valorii experienței similare invocate de ofertantul câștigător. Critica este amplu dezvoltată în contestația introductivă, în parag. 65-86, motiv pentru care nu se va relua în concluzii, contestatorul rezumându-se să reitereze doar câteva aspecte esențiale. Terțul susținător trebuie să indice concret în angajamentul ferm: Pagina 28 din 47
- resursele tehnice, profesionale și umane efective puse la dispoziție; - partea asumată din serviciile/lucrările contractate; - modalitatea și termenul în care vor fi implicate efectiv în derularea contractului resursele tehnice, profesionale și umane menționate. Anexate Formularului 7 trebuiau depuse și dovezile privind: resursele indicate, modul efectiv de implicare a resurselor, modul de transfer al acestor resurse către contractant. Proba cerinței de experiență similară nu este suficientă doar prin atestarea lucrărilor similare ale terțului, acesta fiind obligat să arate modul de realizare a activităților și resursele pe care le pune la dispoziție. Astfel, experiența similară poate fi acceptată doar din partea unei terțe persoane care va fi implicată efectiv în derularea contractului. În concluzie, ... nu a făcut dovada că dispune de mijloacele și susținerea terțului care sunt necesare pentru executarea contractului, contrar art. 182 din Legea nr. 98/2016 și art. 48 din H.G. nr. 395/2016. II.2. Experiența similară a terțului susținător nu prezintă relevanță și nu sunt îndeplinite cerințele minime de calificare privind experiența similară Pentru a demonstra îndeplinirea cerinței privind capacitatea tehnică și/sau profesională, ofertantul ... a utilizat, în cadrul ofertei depuse, experiența similară a terțului susținător ..., prezentând DUAE completat de acesta și Formularul nr. 7 Angajament privind susținerea acordată ofertantului pentru îndeplinirea criteriului referitor la capacitatea tehnică și profesională - art. 179 lit. a), b) din Legea nr. 98/2016),cu Anexa nr. 1 la acesta - Declarație privind experiența similară (însoțită de procese- verbale de recepție a serviciilor similare). În ambele documente a fost menționat Contractul nr. 18851/20.11.2018 - prestarea serviciilor de împăduriri în cadrul proiectului Parcul Memoriei Naționale Stejarii României 100 de ani de istorie și demnitate, cu o valoare totală de 7.518.525,20 lei fără TVA, derulat în perioada 20.11.2018 - 20.11.2024, având ca beneficiar UAT Județul Vrancea. DUAE completat și modificat de terțul susținător ... nu respectă cerințele fișei de date secțiunea III.1.3.a), care solicită „Modalitatea de îndeplinire: Se va completa DUAE cu privire la serviciile similare prestate în cel mult ultimii 3 ani, furnizând informații referitoare la numărul și data contractului invocat drept experiența similară, valoarea, beneficiarul, data și numărul documentului de recepție precum și ponderea și/sau activitățile pentru care ofertantul a fost responsabil.” ... a completat în DUAE numărul și data contractului, valoarea totală a acestuia, beneficiarul și durata, fără a prezenta data și numărul documentului de recepție și ponderea și/sau activitățile pentru care a Pagina 29 din 47
fost responsabil, informațiile existente nefiind suficiente pentru a demonstra îndeplinirea cerinței. Suplimentar față de cele completate în DUAE, în cadrul Anexei nr. 1 la Formularul nr. 7 - Declarație privind experiența similară, ... a completat în coloana „Valoare servicii prestate de operatorul economic în perioada de referință” (ultimii 3 ani înainte de data limită de depunere a ofertelor prevăzută în anunțul de participare) - 7.028.062,17 lei, iar în coloana aferentă calității în care a participat la îndeplinirea contractului - „lider asociere”. Urmare a evaluării informațiilor din DUAE și a documentelor care îl însoțesc, autoritatea contractantă a reținut în cadrul procesului-verbal nr. 281/16.02.2023 că există discrepanțe în informațiile și documentele suport prezentate și că este necesară clarificarea acestora, întrucât procesele verbale de recepție prezentate pentru perioada de referință nu aveau o valoare cumulată de minim 3.000.000 lei fără TVA (așa cum era solicitat prin fișa de date a achiziției). Întrucât nu era clară îndeplinirea de către ofertantul ... a cerinței privind capacitatea tehnică și/sau profesională, autoritatea contractantă i-a solicitat, prin adresa nr. 282/16.02.2023, prezentarea documentelor care confirmă îndeplinirea acestei cerințe. Ca răspuns la această solicitare, ... a transmis, prin adresa nr. 286/17.02.2023, DUAE revizuit pentru terțul susținător, Formularul nr. 7 și Anexa nr. 1 la acesta, în versiuni modificate, precum și alte procese- verbale de recepție decât cele prezentate inițial, pentru a demonstra îndeplinirea cerinței privind experiența similară. Prin acest răspuns, ofertantul ... a modificat și completat oferta depusă inițial (în care nu era îndeplinită cerința privind experiența similară). În DUAE revizuit a fost completat încă un contract de experiență similară al terțului susținător, contract ce nu poate fi luat în considerare, deoarece nu a fost prezentat inițial la depunerea ofertei, prezentarea acestuia fiind o completare a ofertei depuse. Totodată, în Anexa nr. 1 la Formularul nr. 7, ... a adus următoarele modificări: - valoarea serviciilor prestate în cadrul Contractului prezentat inițial nr. 18851/20.11.2018 a fost modificată la valoarea de 2.623.347,65 lei fără TVA și s¬-au atașat pentru acesta alte procese-verbale de recepție din perioada martie 2020 - iulie 2022; - a fost introdus și aici Contractul nr. 15421/10.10.2019, atașând și pentru acesta documente justificative (contractul și procesul-verbal de recepție finală). Prin prezentarea Contractului nr. 15421/10.10.2019, oferta depusă a fost completată, ofertantul, în încercarea de a demonstra îndeplinirea cerinței privind experiența similară, prezentând înscrisuri noi care nu existau în oferta inițială și care nu au fost precizate în cuprinsul DUAE. Pagina 30 din 47
Contestatorul susține că autoritatea contractantă a ignorat conduita nelegală a ... și a încălcat principiile prevăzute de art. 2 din Legea nr. 98/2016, luând în considerare modificarea valorii prestațiilor din primul contract și acceptând prezentarea celui de-al doilea contract, considerând că oferta este acceptabilă și că îndeplinește cerințele minime de calificare din documentația de atribuire. Conchizând, oferta depusă de ofertantul ... nu îndeplinește cerința privind experiența similară, întrucât autoritatea contractantă nu poate lua în considerare decât contractul prezentat inițial, a cărui valoarea recepționată (de 2.623.347,65 lei fără TVA) este mai mică decât cea solicitată de „minim 3.000.000 lei fără TVA”. Mai mult decât atât, terțul susținător ... are calitatea de „lider asociere” (nu de „prestator unic”) în cadrul celor 2 contracte prezentate în DUAE și Anexa nr. 1 la Formularul nr. 7 în versiuni revizuite, nefiind certă valoarea experienței similare rezultate din procesele-verbale de recepție aferente. Astfel, din contractele invocate rezultă experiența similară a Asocierii ... - ... (contractantul ambelor contracte), care nu poate fi asimilată cu valoarea experienței similare a terțului ... Pentru a confirma cele afirmate, contestatorul atașează și Declarațiile de participare publicate în cadrul procedurilor de achiziție a celor două contracte prezentate de ... Suplimentar, după cum s-a arătat și în contestație, contractul prezentat ca aparținând terțului susținător - ..., nu este similar contractului prezent. Acesta nu vizează măsuri de conservare a unui habitat forestier de interes comunitar de pe teritoriul unui Sit Natura 2000, ci doar are ca scop realizarea unei plantații, sub forma unui parc memorial dendrologic. Proiectul Parcul Memorial Național „Stejarii României - 100 de ani de istorie și demnitate”, indicat pentru îndeplinirea experienței similare necesare, nu are legătură cu niciun habitat natural forestier și nu poate fi considerat eligibil în acest sens. Urmare a celor prezentate mai sus, se consideră neadecvată și greșită evaluarea autorității contractante, care a considerat că informațiile și documentele prezentate de ofertantul ... cu terțul susținător ... sunt elocvente și suficiente pentru a demonstra îndeplinirea cerinței privind experiența similară. II.3. Ofertantul ... nu a făcut dovada îndeplinirii cerinței privind experiența similară specifică a expertului habitate Pentru Expertul Habitate, prin caietul de sarcini pag. 10 s-a impus următoarea cerință privind experiența profesională specifică: „Experiență la nivelul a cel puțin 1 proiect/contract în cadrul căruia a desfășurat activități similare cu cele pe care le va desfășura în rolul pentru care a fost nominalizat (activități de reconstrucție a habitatelor, împăduriri etc).” Din studiul dosarului achiziției publice, contestatorul identifică foarte clar că atât în CV-ul pentru Expertul Habitate - dl. ..., numit de Pagina 31 din 47
ofertantul ..., cât și în recomandarea eliberată de ... pentru demonstrarea experienței similare a acestuia, nu apar mențiuni că acesta ar fi avut rol/experiență de Expert Habitate într-un contract. Mai mult decât atât, toate cele 10 contracte menționate pentru experiența similară a dl. ... au vizat, exclusiv, implicarea în lucrări silvice pentru realizarea de plantații forestiere pentru diferite Ocoale Silvice, nu pentru Situri Natura 2000 sau arii naturale protejate, care nu au presupus și activități ce necesită participarea unui Expert Habitate. Lucrările silvice pentru plantații nu vizează habitate de interes comunitar sau conservativ, cum sunt cele de pe teritoriul unor arii naturale protejate, similare cu prezenta achiziție care se desfășoară pe teritoriul unui Sit Natura 2000. Astfel, contestatorul apreciază că nu este îndeplinită cerința privind experiența profesională specifică a dl. ..., având în vedere că acesta nu este atestat și nici nu are experiență în muncă drept Expert Habitate. Totodată, recomandarea emisă de terțul susținător ... este întocmită pro causa și nu este validată de beneficiarii serviciilor. Prin urmare, oferta ... trebuia respinsă ca neconformă în temeiul art. 137 alin. (3) lit. a) din H.G. nr. 395/2016, nefiind îndeplinite cerințele caietului de sarcini. II.4. Ofertantul câștigător nu are autorizată activitatea corespunzătoare la terți Cu ocazia studierii dosarului achiziției publice, contestatorul a analizat documentele justificative DUAE ale ... și a constatat că, în Certificatul constatator emis de ONRC depus, codul CAEN pentru activități de silvicultură nu este înregistrat/autorizat și la terți, ci numai la punctele de lucru. Singura activitate autorizată la terți a ofertantului câștigător este CAEN 4941 - Transporturi rutiere de mărfuri. Conform fișei de date a achiziției, pct. III.1.1.b) „Cerința 1: Op. ec. ce depun oferta trebuie să dovedească o formă de înregistrare în cond. legii în țara de rezidență, din care să reiasă că aceștia sunt legal constituiți, că nu se afla în niciuna dintre sit. de anulare a constituirii, precum și faptul că au cap. prof. de a realiza activ. care fac obiectul contractului.” Prin urmare, ... nu este autorizat să presteze servicii de silvicultură la terți, nefiind calificată la momentul depunerii ofertei să execute prestațiile solicitate prin contractul ce urmează să fie atribuit. Având în vedere cele de mai sus, precum și motivele cuprinse în contestația introductivă, ... solicită C.N.S.C. admiterea contestației astfel cum a fost formulată, corelativ cu obligarea autorității contractante la plata cheltuielilor de judecată. Prin adresa nr. 389/10.05.2023, înregistrată la Consiliu cu nr. 25315/11.05.2023, ... transmite Concluzii Scrise, prin care reiterează aspectele prezentate în punctul său de vedere referitor la Aspecte Pagina 32 din 47
prealabile, Cu privire la motivele de fond ale contestației – Motivul 1 și punctul I.1., Motivul 2 și punctul I.2 la care, suplimentar, face următoarele precizări: Argumentele contestatorului sunt nefondate pentru următoarele motive: 1. Ofertantul declarat câștigător a depus „polițele de asigurare de răspundere civilă profesională nominale”, deși contestatorul susține că acestea nu pot fi obținute. 2. Prin adresa nr. 305/21.03.2023, autoritatea contractantă a solicitat clarificări ofertantului, Asocierea ... (lider) - ... (asociat). Se arată că respectivul contestator face trimitere, în concluziile scrise, la Decizia CNSC nr. 931/C2/951/26.04.2023, dar diferența dintre cele două spețe este aceea că în speța de față există deja emise polițe de asigurare pentru răspundere civilă profesională nominale pentru experții nominalizați de către ofertantul declarat câștigător. La punctul 20 din cuprinsul Concluziilor scrise, contestatorul precizează că „Finalmente, așa cum am arătat și în contestația introductivă, societatea de asigurare EUROINS nu are în oferta sa polițe de asigurare civilă pentru experți habitate, experți silvicultură sau experți GIS, fiind cel puțin îndoielnică natura polițelor depuse de ofertantul declarat câștigător”. Încă o dată, autoritatea contractantă solicită Consiliului să nu țină seamă de afirmațiile tendențioase și nesusținute ale contestatorului, atâta timp cât polițele de asigurare au fost emise de către o societate de asigurare și acestea nu au fost anulate de către organele abilitate în acest sens, aflându-se în circuitul civil. Cu privire la Motivul 3 al contestației, suplimentar față de aspectele reiterate din punctul de vedere, autoritatea contractantă menționează: La punctul 38 din concluziile scrise, contestatorul arată că: „Terțul susținător trebuie să indice concret în angajamentul ferm: a. resursele tehnice, profesionale și umane efective puse la dispoziție; b. partea asumată din serviciile/lucrările contractate; c. modalitatea și termenul în care vor fi implicate efectiv în derularea contractului resursele tehnice, profesionale și umane menționate. Însă, conform angajamentului de susținere și documentelor depuse, în prezenta procedură, terțul susținător ... sprijină ofertantul numai cu experiența similară, nu și cu resurse umane sau tehnice, contractul urmând a fi realizat integral de către ofertantul ... Se susține, în concluziile scrise, la punctul II.2. Experiența similară a terțului susținător nu prezintă relevanță și nu sunt îndeplinite cerințele minime de calificare privind experiența similară. Susținerile contestatorului nu au nicio susținere legală. Pagina 33 din 47
Contrar celor susținute de către contestator, depunerea unui DUAE revizuit de către terțul susținător nu a reprezentat o modificare a ofertei, deoarece contractele indicate ca și experiența similară sunt ale aceluiași terț susținător. Nu a fost depus un DUAE în care să se indice pentru dovedirea experienței similare contracte executate de către un alt agent economic, astfel că cerința a fost considerată ca fiind îndeplinită. În concluzie, pe baza argumentelor menționate mai sus, ... solicită C.N.S.C. respingerea contestației ... ca neîntemeiată și menținerea comunicării rezultatului procedurii nr. 347/13.04.2023 și a raportului procedurii 345/13.04.2023, așa cum au fost emise. Din înscrisurile aflate la dosarul cauzei, Consiliul constată următoarea situație de fapt: În calitate de autoritate contractantă, ... a inițiat o procedură de licitație deschisă, organizată în vederea atribuirii contractului de servicii, având ca obiect „Contract servicii «Realizarea măsurilor de conservare activă a habitatelor prin lucrări pentru eliminarea selectivă, îngrijire a arboretelor și lucrări de regenerare» în cadrul proiectului «Implementarea de măsuri active de conservare pe teritoriul Natura 2000 ROSCI0106 Lunca Mijlocie a Argeșului», Cod SMIS 142883”, cod CPV 77231100-9 Servicii de gestionare a resurselor forestiere (Rev.2), prin publicarea în SEAP a anunțului de participare nr. .... Conform anunțului de participare simplificat și a documentației de atribuire, criteriul de atribuire este „cel mai bun raport calitate-preț”, iar valoarea estimată a contractului de servicii este de 5.245.020,00 lei fără TVA. Prin procesul-verbal nr. 273/07.02.2023 de vizualizare a ofertelor și analiza garanției de participare, s-a menționat faptul că la procedura de atribuire, s-au depus 2 oferte, din care și cea a contestatorului ..., în calitate de lider al asocierii ... – ... Conform celor precizate în raportul procedurii nr. 345/13.04.2023, oferta ... a fost declarată câștigătoare, cu o propunere financiară în sumă de 2.986.000,00 lei fără TVA. Analizând conținutul dosarului cauzei, Consiliul constată că ... S.R.L. a transmis recipisa de consemnare nr. 209091184/1, eliberată de către CEC BANK S.A. Sucursala Victoria la data de 25.04.2023, din care rezultă consemnarea cauțiunii în valoare de 104.901,00 lei, pe seama și la dispoziția C.N.S.C., corespunzătoare dosarului nr. 1107/2023. Astfel, Consiliul constată că ... S.R.L. a constituit cauțiunea în cuantumul și în termenul prevăzut la art. 611 din Legea nr. 101/2016. Procedând la analiza cauzei, Consiliul constată că aceasta vizează modalitatea în care autoritatea contractantă ... a evaluat ofertele depuse de către Asocierea ... – ... (contestatorul din prezenta cauză) și de către ofertantul declarat câștigător- ... Pagina 34 din 47
Preliminar, vizavi de susținerile contestatorului legate de accesul la dosarul achiziției publice, Consiliul constată că, în fapt, ..., în calitate de lider al asocierii ... – ... nu face altceva decât să puncteze demersurile sale, efectuate la autoritatea contractantă și să sublinieze că nu a avut acces neîngrădit la documentele aflate la dosarul achiziției publice, precum și timp suficient pentru studierea acestora, fără însă a formula vreo solicitare în fața Consiliului sub acest aspect. Ca atare, în soluționare, Consiliul va puncta doar succesiunea evenimentelor derulate în referire la accesul la dosarul achiziției publice a ofertantului contestator ..., în calitate de lider al asocierii ... – ..., constatând că autoritatea contractantă a permis accesul acestui ofertant la dosar sens în care a invitat asocierea ofertantă, prin adresa nr. 350/18.04.2023, la sediul achizitoarei pentru studierea dosarului achiziției publice, studiul dosarului fiind efectuat în data de 20.04.2023, asocierea având accesul direct și neîngrădit la întregul dosar al achiziției publice. De asemenea, Consiliul a dat curs solicitării ..., privind studiul dosarului constituit pe rolul C.N.S.C., inclusiv a dosarului achiziției publice transmis de autoritatea contractantă la dosarul cauzei prin adresa nr. 377/02.05.2023, înregistrată la C.N.S.C. cu nr. 23218/02.05.2023, sens în care a transmis invitația nr. 23893/1107C7/04.05.2023, de acces la dosar, contestatorul procedând în consecință. În consecință, se constată că ..., în calitate de lider al asocierii ... – ... a avut acces la dosarul achiziției publice și la dosarul cauzei, conform prevederilor legale incidente în materia achizițiilor publice și cu respectarea principiilor prevăzute la art. 2 alin. (2) din Legea nr. 98/2016, privind achizițiile publice. Depășind aceste aspecte procedurale, procedând la analiza cauzei, Consiliul constată că aceasta vizează modalitatea în care ... a evaluat cele două oferte depuse în cadrul procedurii de atribuire, depuse de către Asocierea ... – ... (contestatorul din prezenta cauză) și de către ofertantul declarat câștigător- ... În ceea ce privește aspectul legat de oferta depusă de către Asocierea ... – ... vizavi de care liderul acestei asocieri - ... susține că decizia de respingere, ca inacceptabilă, a ofertei asocierii a fost nelegală, pentru motivele redate anterior în considerente, Consiliul constată contrariul, respingând criticile aduse de contestator, ca nefondate și menținând decizia dispusă de achizitoare în referire la această ofertă. În stabilirea acestei finalități, fără a relua argumentele părților, în condițiile în care acestea au fost redate în considerentele deciziei, Consiliul are în vedere faptul că, în esență, argumentul contestatorului vizează o cerință impusă de achizitoare prin caietul de sarcini (nerespectată de Asocierea ... – ...) care, în opinia acestuia, reprezintă o clauză nescrisă în condițiile în care vizează o cerință de calificare privind Pagina 35 din 47
experiența profesională care nu a fost prevăzută în anunțul de participare și în fișa de date a achiziției. În soluționare, Consiliul va reda conținutul cerinței în discuție, ce se regăsește în caietul de sarcini, la pct. 10 „Resursele necesare/expertiza necesară”, prin care s-a solicitat: „Calificarea, cunoștințele, competențele și experiența solicitate pentru experții cheie trebuie demonstrate cu documente re...e din activitatea lor. În acest sens, ofertantul va prezenta pentru fiecare expert cheie declarat în ofertă: • Pentru Experții cheie propuși, se vor depune în cadrul Propunerii tehnice, copii după polițele de asigurare de răspundere civilă profesională nominale, cu valabilitate pe toată durata exercitării atribuțiilor din contract (până la data semnării Procesului Verbal de Recepție la Terminarea Lucrărilor - PVRTL). Lipsa copiei după asigurarea de răspundere civilă profesională nominală, cu valabilitate pe toată durata exercitării atribuțiilor din contract duce la declararea ofertei ca neconformă. [...]”. Așadar, reiese că achizitoarea, raportat la „obiectul” achiziției de față, ce a constat în servicii de „Realizarea măsurilor de conservare activă a habitatelor prin lucrări pentru eliminarea selectivă, îngrijire a arboretelor si lucrări de regenerare" în cadrul proiectului „Implementarea de măsuri active de conservare pe teritoriul Natura 2000 ROSCIOW6 Lunca Mijlocie a Argeșului", a impus o obligație în sarcina ofertanților de a prezenta, pentru experții cheie propuși, de a depune in cadrul propunerii tehnice, copii după polițele de asigurare de răspundere civilă profesională nominale, cu valabilitate pe toata durata exercitării atribuțiilor din contract, lipsa copiei după acest document putând conduce la declararea ofertei ca neconformă. Or, în condițiile depunerii ofertei în cadrul procedurii, Asocierea ...– ... și-a asumat conținutul documentației de atribuire (postată în SEAP în data de 23.12.2022), inclusiv cerința în discuție, criticile formulate la această etapă la care se află procedura de atribuire, respectiv rezultatul acesteia, fiind un demers tardiv, respins ca atare de către Consiliu, ultima zi a termenului de contestare a acestui act fiind 04.01.2023. Relativ la cele consemnate anterior, prin raportare la prevederile legale incidente în cauză – art. 8 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 101/2016, la actul administrativ contestat de către ..., în calitate de lider al asocierii ... – ..., și anume rezultatul procedurii de atribuire, comunicat prin adresa nr. 345/13.04.2023 - Consiliul constată tardivitatea criticilor aduse vizavi de cerința din caietul de sarcini aferent documentației de atribuire, ce privea obligația experților cheie propuși, de a depune în cadrul propunerii tehnice, de copii după polițele de asigurare de răspundere civilă profesională nominale, cu valabilitate pe toată durata exercitării atribuțiilor din contract (până la data semnării Procesului Verbal de Recepție la Terminarea Lucrărilor - PVRTL). Pagina 36 din 47
Într-o atare situație, luând în considerare cele consemnate anterior, Consiliul constată că poate fi analizat fondul cauzei în referire la criticile aduse de contestator în ceea ce privește motivul de respingere a ofertei sale (comunicat prin adresa nr. 347/13.04.2023) reţinându-se că acesta a constat în faptul că „Prezentarea polițelor de asigurare de răspundere civilă profesională pentru experții cheie propuși este necesară și obligatorie deoarece aceștia sunt atestați de către Ministerul Mediului în cazul expertului habitate și a expertului silvicultură conform ORDIN MMGA nr. 1763 din 13 noiembrie 2015 (...), iar expertul GIS poate desfășura activități de colectare și procesare numai în baza unei atestări emisă de către o societate de profil. Prin urmare, prezentarea polițelor de asigurare de răspundere civilă profesională pentru experții cheie propuși este necesară și obligatorie, acestea nefiind prezentate de către ofertantul Asocierea S.C. ... S.R.L (lider) - S.C. ... S.R.L (asociat). De asemenea, este neconcludentă și susținerea acestuia transmisă de către societatea de brokeraj cu care colaborează că societățile de asigurări nu au în portofoliu și deci nu emit polițe de asigurare de răspundere civilă profesională pentru domeniul de activitate aferent contractului ce se dorește a fi atribuit, în condițiile în care celălalt ofertant participant la prezenta procedură a depus polițe de asigurare de răspundere civilă profesională pentru cei 3 experți cheie nominalizați, polițele fiind întocmite de către societatea de asigurări EUROINS S.A. despre care ofertantul Asocierea S.C. ... (lider) - S.C. ... (asociat) susține că nu au în portofoliu aceste tipuri de polițe de asigurare. Răspuns neconcludent - cerință neîndeplinită.” Verificând aspectul analizat, Consiliul reține că, raportat la motivul de respingere reținut de achizitoare, redat anterior, și la lipsa depunerii de către Asocierea ofertantă a copiilor polițelor de asigurare de răspundere civilă profesională pentru experții cheie propuși, conform cerinței impusă prin caietul de sarcini, decizia achizitoarei este întemeiată, în condițiile în care, conform celor menționate anterior, prin depunerea ofertei, asocierea în cauză și-a asumat conținutul documentației de atribuire, care și-a consolidat caracterul definitiv și obligatoriu, re...e în acest sens fiind prevederile art. 154 din Legea nr. 98/2016, privind achizițiile publice, care prevăd că „Autoritatea contractantă are obligația de a elabora documentația de atribuire care conține toate informațiile necesare pentru a asigura operatorilor economici o informare completă, corectă și precisă cu privire la cerințele achiziției, obiectul contractului și modul de desfășurare a procedurii de atribuire”. În soluționare, raportat la criticile aduse și la conținutul cerinței privind prezentarea copiilor polițelor de asigurare de răspundere civilă profesională pentru experții cheie propuși, impusă prin documentația de atribuire-caietul de sarcini, Consiliul constată că achizitoarea a solicitat operatorilor
economici
interesați
să
depună
anumite documente/înscrisuri, astfel cum s-a reținut anterior, dând posibilitatea acestora să probeze îndeplinirea cerinței în discuție. Pagina 37 din 47
Or, invocarea de către contestator a caracterului de clauză nescrisă a cerinței din caietul de sarcini, pe motiv că acesta este o cerință de calificare ce trebuia să se regăsească în anunțul de participare și în fișa de date a achiziției reprezintă, pe de-o parte, un demers tardiv, conform motivării anterioare iar, pe de altă parte, un argument nevalid prin raportare la prevederile Notificării ANAP nr. 258/2017, cu privire la fișa de date, unde la secțiunea „Calificările educaționale și profesionale” se prevăd următoarele: „În cazul personalului ce va realiza efectiv activitățile contractului ce urmează a fi atribuit - expertul/experții-cheie a cărui/căror calificare, experiență profesională și/sau mod de organizare poate reprezenta un avantaj competitiv de natură a influența în mod direct calitatea executării contractului și, prin urmare, valoarea economică a ofertei, ofertantul urmează să dovedească modul în care dispune de aceștia la nivelul propunerii tehnice. Autoritatea contractantă va formula cerințe pentru acest personal la nivelul caietului de sarcini. În cadrul acestei categorii se includ și tipurile de experți pentru care este impusă, prin legislația de specialitate din domeniul obiectului contractului ce urmează a fi atribuit, prezentarea unei certificări specifice(...)”. Într-o atare situație, raportat la cele expuse, Consiliul constată că, prin nedepunerea documentelor solicitate prin documentația de atribuire, ..., în calitate de lider al asocierii ... – ... și-a asumat riscul respingerii ofertei sale pe acest considerent. Documentele depuse de contestator, emise de diverse societăți de asigurare, prin care se încearcă probarea faptului că nu s-ar emite astfel de polițe de asigurare de răspundere civilă profesională nu pot fi luate în considerare, fiind pro causa, ținând seama și de faptul că ofertantul declarat câștigător - ... - a depus astfel de documente pentru persoanele nominalizate în ofertă, re...e în acest sens fiind și susținerile achizitoarei, exprimate în cadrul punctului de vedere nr. 377/02.05.2023, înregistrată la C.N.S.C. cu nr. 23218/02.05.2023, conform cărora cerința în discuție a fost prevăzută atât în „fișa de date a achiziției, la pct. IV.4.1 Modul de prezentare al propunerii tehnice: „Propunerea tehnică va cuprinde descrierea punct cu punct a modului de îndeplinire a specificațiilor tehnice solicitate prin caietul de sarcini din documentația tehnică și se va întocmi într-o manieră organizată și fundamentată pentru fiecare dintre activitățile contractului, fără a se lua în considerare doar afirmații declarative care nu sunt însoțite și de demonstrarea modului de îndeplinire a respectivelor activități, astfel încât procesul de evaluare a ofertelor să permită identificarea facilă a corespondenței informațiilor cuprinse în oferta cu specificațiile tehnice din caietul de sarcini. Se va utiliza: formularul propunere tehnică pentru prestarea serviciilor”, cât și în caietul de sarcini, pct. 10, precum și cele conform cărora „este neconcludentă și susținerea contestatorului transmisă de către societatea de brokeraj cu care colaborează, că societățile de asigurări nu au în portofoliu și deci nu emit polițe de asigurare de răspundere civilă profesională pentru Pagina 38 din 47
domeniul de activitate aferent contractului ce se dorește a fi atribuit, în condițiile în care celălalt ofertant participant la prezenta procedură a depus polițe de asigurare de răspundere civilă profesională pentru cei 3 experți cheie nominalizați, polițele fiind întocmite de către societatea de asigurări EUROINS S.A., despre care ofertantul Asocierea ... - ... susține că nu au în portofoliu aceste tip de polițe de asigurare”. Concluzionând asupra aspectului analizat, Consiliul respinge criticile aduse de către ..., în calitate de lider al asocierii ... – ..., ca neîntemeiate, menținând decizia achizitoarei în referire la oferta Asocierii. Aceleași concluzii de respingere sunt avute în vedere de către Consiliu și în ceea ce privește criticile aduse de contestator în referire la oferta ..., desemnată câștigătoare. Legat de critica ce vizează faptul că, în opinia contestatorului, susținerea ofertei câștigătoare nu respectă art. 182 din Legea nr. 98/2016 și art. 48 din H.G. nr. 395/2016, pe considerentul că, prin angajamentul de susținere depus de ofertantul câștigător, nu se arată partea asumată de terțul susținător, resursele pe care terțul le pune la dispoziție, modul cum intervine în concret în realizarea activităților pentru care a acordat susținerea ori modul de transfer al resurselor și nu au fost depuse documente anexe la angajament, din care să rezulte modul efectiv în care se va materializa susținerea acestuia, inclusiv de a preciza explicit resursele tehnice și/sau profesionale care sunt puse la dispoziția operatorului economic, respectiv modul de realizare a activităților din contract, Consiliul constată caracterul nefondat al acesteia. În analiză, se are în vedere că pentru a demonstra îndeplinirea cerințelor de capacitate tehnică și profesională, respectiv pentru cerințele de experiență similară, ofertantul ... a declarat societatea ... ca terț susținător, fiind prezentat „Angajamentul ferm privind susținerea acordată ofertantului pentru îndeplinirea criteriului referitor la capacitatea tehnică și profesională” în conformitate cu prevederile art. 179 lit. a) și b) din Legea nr. 98/2016 (Formular nr. 7 și Anexa nr. 1 la Formularul nr. 7). Contrar susținerilor contestatorului, vizavi de faptul că, prin angajamentul de susținere, depus de ofertantul câștigător, nu s-ar arăta partea asumată de terțul susținător, resursele pe care terțul le pune la dispoziție, modul cum intervine în concret în realizarea activităților pentru care a acordat susținerea ori modul de transfer al resurselor și nu au fost depuse documente anexe la angajament, din care să rezulte modul efectiv în care se va materializa susținerea acestuia, Consiliul constată că în cuprinsul Angajamentului depus – document existent la dosarul achiziției publice – se regăsesc aceste informații, din care reiese că susținerea este acordată pentru îndeplinirea criteriului referitor la capacitatea tehnică și profesională. Pagina 39 din 47
Mai mult, în soluționare, se reține că în etapa de evaluare a ofertelor, comisia a înaintat adresa nr. 282/16.02.2023, prin care a solicitat clarificări ofertantului ... cu privire la prezentarea documentelor care confirmă îndeplinirea cerinței din fișa de date a achiziției cu privire la experiența similară, având în vedere perioada de finalizare a contractului de servicii (26.11.2024), constatând discrepanțe între valoarea declarată în DUAE și documentele suport prezentate, ofertantul dând curs acestei solicitări și postând în data de 17.02.2023, „Angajamentul ferm privind susținerea acordată ofertantului pentru îndeplinirea criteriului referitor la capacitatea tehnică și profesională” - art. 179 lit. a), b) din Legea nr. 98/2016 (Formular nr. 7 și Anexa nr. 1 la Formularul nr. 7) revizuit al terțului susținător ..., DUAE revizuit al terțului susținător ..., în conținutul căruia, vizavi de contractul CTR18851/20.11.2018, având ca obiect „Prestarea serviciilor de împăduririi în cadrul proiectului Parcul Memoriei Naționale Stejarii României - 100 Ani Istorie și Demnitate”, a cărui valoare totală contract a fost de 7.518.525,20 lei fără TVA, s-au furnizat informații legate de c/val serviciilor realizate în perioada de referință 2.623.347,65 lei fără TVA, data început: 26.11.2018, data sfârșit: 26.11.2024, beneficiari: Consiliul Județean Vrancea. Totodată, au fost prezentate o serie de procese-verbale de recepție la terminarea lucrărilor, redate în considerente, din care reies informații legate de valoarea lucrărilor executate de ..., valoarea totală a serviciilor prestate în cadrul contractului de servicii nr. 18851/20.11.2018, conform PV atașate, fiind de 2.623.347,66 lei fără TVA. De asemenea, aceleași constatări sunt avute în vedere de către Consiliu și în referire la contractul de servicii 15.421/10.10.2019 – „Instalare vegetație forestieră pe o suprafață de 27,6 ha, teren oferit în compensare echivalentă și anticipate, în scopul realizării obiectivului Amenajarea ariei naturale de interes local Crâng Petrești și îmbunătățirea infrastructurii de acces, și de întreținere a acestuia până la realizarea stării de masiv” a cărui valoare totală contract a fost de 1.000.000 lei fără TVA, din care s-a realizat, în baza PV Recepție Finală nr. 23377/2.12.2022, servicii în valoare de 918.681,92 lei fără TVA (dată început: 10.10.2018, dată sfârșit: 22.12.2022, beneficiari: Consiliul Județean Vrancea), la contractul de servicii nr. 15421/10.10.2019 încheiat între UAT Județul Vrancea și Asocierea ... (lider) - ... (asociat) cu o valoare totală de 1.000.000 lei fără TVA (PV de recepție finală la terminarea lucrărilor nr. 27277/22.12.2022 (nr. CJ Vrancea) în care este specificată valoarea lucrărilor executate, respectiv 918.681,92 lei fără TVA lei fără T.V.A.). Așadar, ofertantul ... a furnizat informații legate de experiența similară a terțului susținător, criticile aduse de contestator fiind neîntemeiate, Raportat la aspectele legate de faptul că achizitoarea nu trebuia să ia în considerare contractul de servicii încheiat de terțul susținător ..., pe Pagina 40 din 47
considerentul că acesta nu are un caracter similar obiectului achiziției, Consiliul are în vedere cerința din documentația de atribuire, fișa de date a achiziției, cap. III.1.3.a) „Capacitatea tehnică și/sau profesională”, conform căreia „Informații și/sau nivel(uri) minim(e) necesare pentru evaluarea respectării cerințelor menționate: Pentru contractele de achiziție de servicii: executarea de servicii de tipul specificat Ofertantul trebuie să facă dovada că a prestat servicii similare (Servicii de gestionare a resurselor forestiere, Servicii de administrare a pădurilor) în cel mult ultimii 3 ani în valoare cumulată de minim: 3000000 lei fără TVA. Pragul minim solicitat poate fi îndeplinit la nivelul a 1-3 contracte.” Raportat la argumentul contestatorului conform căruia contractul prezentat ca aparținând terțului susținător - ... nu este similar contractului aferent procedurii în condițiile în care acesta nu vizează măsuri de conservare a unui habitat forestier de interes comunitar de pe teritoriul unui Sit Natura 2000, ci doar a avut ca scop realizarea unei plantații, sub forma unui parc memorial dendrologic, Consiliul constată caracterul neîntemeiat al acestuia, în condițiile în care, raportat la „obiectul” achiziției de față (n. Consiliului: caietul de sarcini, 5. Abordare și metodologie în cadrul Contractului, 5.1.Scopul contractului îl reprezintă realizarea unor măsuri pentru menținerea si îmbunătățirea stării de conservare a habitatelor de importanță comunitara, inclusiv reconstrucția ecologica a ecosistemelor de pe suprafața ariei naturale protejate ROSCIOIO6 Lunca Mijlocie a Argeșului. Amplasament: Perimetrul pe care se vor executa lucrările de reconstrucție ecologică a habitatului 92A0 prin lucrări de îngrijire, conducere și regenerare vegetative este situat în extravilanul comunei Petrești, județul Dâmbovița având suprafața de 5,94 ha, fiind situat pe limitele identice cu cele intabulate la OCPI. Accesul în perimetrul vizat de lucrările de îngrijire, conducere și regenerare vegetative se face prin drum de exploatație forestieră, acesta pornește din DN 70IA. Perimetrul se află în sud vestul județului Dâmbovița, pe malul stâng al Neajlovului.”) constată că, în fapt, achizitoarea nu a solicitat ca ofertanții să facă dovada că au prestat servicii de habitat forestier de interes comunitar de pe teritoriul unui sit Natura 2000, ci servicii similare celor de gestionare a resurselor forestiere, servicii de administrare a pădurilor. Or, ținând seama de precizarea anterioară, vizavi de contractul depus pentru dovedirea experienței similare de către ofertantul ..., se constată caracterul similar al serviciilor aferente acestui contract în condițiile în care acestea au constat în împădurirea unei suprafețe de 74,44 ha cu un număr de 335.000 puieți de stejar, ulm, tei, jugastru, urmând ca în următorii ani pădurea să fie amenajată sub forma unui parc deschis publicului, în apropierea Mausoleului Mărășești, lucrările efectuate fiind de întreținere și împădurire de către specialiști atestați în domeniul silvic, în termene și etape strict prevăzute în graficul general Pagina 41 din 47
de realizare a investiției (împăduriri, retezări și revizuiri, combatere a dăunătorilor/erbicidare, lucrări de întreținere s.a.). Criticile noi aduse de contestator prin adresa nr. 102/09.05.2023, înregistrată la C.N.S.C. cu nr. 25027/10.05.2023, din „Concluzii Scrise” referitoare la conținutul DUAE (inițial versus revizuit) al terțului susținător nu pot fi luate în considerare de către Consiliu în condițiile în care sunt incidente prevederile art. 21 alin. (3) din Legea nr. 101/2016, care prevăd că „Este inadmisibilă prezentarea unor noi motive de contestare și/sau formularea unor noi capete de cerere pe calea concluziilor scrise sau orale ori a precizărilor la contestație ulterior termenului legal de formulare a acesteia”. Însă, în ceea ce privește susținerile contestatorului vizavi de valoarea cumulată a experienței similare a ofertantului ..., prin terț susținător, Consiliul constată caracterul temeinic al criticilor, constatând că evaluarea efectuată de achizitoare a fost deficitară în condițiile în care aceasta trebuia să continue verificarea documentelor suport, depuse în îndeplinirea cerinței privind experiența similară, în condițiile în care din conținutul acestora reieșea, fără dubiu, că în ceea ce privește contractul nr.15421/10.10.2019, propus de ..., acesta a fost încheiat între Unitatea Administrativ Teritorială Județul Vrancea și Asocierea ... - ..., situație în care achizitoarea trebuia să verifice contribuția efectivă a ... în derularea contractului și să ia în considerare doar contravaloarea lucrărilor efectiv prestate de acesta, iar nu a asocierii în ansamblul ei, iar mai apoi să concluzioneze îndeplinirea cerinței sub aspectul valoric, demers la care aceasta va fi obligată prin prezenta. Același considerații sunt avute în vedere de către Consiliu și în referire la contractul nr. 18851/20.11.2018 - prestarea serviciilor de împăduriri în cadrul proiectului Parcul Memoriei Naționale Stejarii României 100 de ani de istorie și demnitate, achizitoarea urmând a fi obligată și la verificarea acestuia, sub aspectul valoric, pentru aceleași considerente expuse anterior. Aspectele de verificat sunt în concordanță cu prevederile prevederilor art. 178 din Legea nr. 98/2016, privind achizițiile publice și cu cele ale Instrucțiunii nr. 2, emisă de ANAP, în aplicarea prevederilor art. 178 și art. 179 lit. a) și b) din Legea nr. 98/2016 privind achizițiile publice, cu completările ulterioare, respectiv a prevederilor art. 191 și art. 192 lit. a) și b) din Legea nr. 99/2016 privind achizițiile sectoriale, unde se prevede că „NOTA Nr. 2: În situația în care un operator economic participă la procedura de atribuire singur sau în asociere cu alt (alți) operator(i) economic(i) și prezintă pentru îndeplinirea cerinței de calificare un contract ce a fost realizat într-o asociere (alta decât cea în care participă acum), vor fi avute în vedere de către comisia de evaluare următoarele repere în luarea deciziei cu privire la admisibilitatea în raport cu experiența similară:
A. În cazul în care cerința privind experiența similară este stabilită în corelație cu un plafon valoric (valoare monetară): Pagina 42 din 47
A.1. Dacă membrii asocierii care au derulat contractul prezentat ca referință erau responsabili, fiecare, pentru anumite activități/lucrări, atunci întreaga valoare a activității respective va fi considerată ca fiind atribuită acelui membru care a avut-o în responsabilitate.(...) A.2. Dacă membrii asocierii care au derulat contractul prezentat ca referință erau responsabili pentru ansamblul contractului, punând resursele lor în comun, atunci se va considera că fiecare membru al asocierii a executat un contract având valoarea aferentă procentului său de participare în asocierea respectivă.” Așadar, pentru considerentul expus, Consiliul admite această critică și obligă achizitoarea la reluarea procedurii și la verificarea aspectelor legate de valoarea efectivă a serviciilor similare prestate de către ..., în cadrul contractului nr.15421/10.10.2019 și a contractului nr. 18851/20.11.2018, prin solicitarea de clarificări ofertantului ... sub acest aspect, dacă consideră necesar. Vizavi de aspectele legate de faptul că, în opinia contestatorului, ofertantul ... nu a făcut dovada îndeplinirii cerinței privind prezentarea de polițe de asigurare pentru Expert Habitate, Expert Silvicultură și Expert GIS, raportat la cerința din documentația de atribuire, caietul de sarcini, de la pct. 10„ Resursele necesare/expertiza necesară”, prin care s-a solicitat „Calificarea, cunoștințele, competențele și experiența solicitate pentru experții cheie trebuie demonstrate cu documente re...e din activitatea lor. În acest sens, ofertantul va prezenta pentru fiecare expert cheie declarat în ofertă: • Pentru Experții cheie propuși, se vor depune în cadrul Propunerii tehnice, copii după polițele de asigurare de răspundere civilă profesională nominale, cu valabilitate pe toată durata exercitării atribuțiilor din contract (până la data semnării Procesului Verbal de Recepție la Terminarea Lucrărilor - PVRTL). Lipsa copiei după asigurarea de răspundere civilă profesională nominală, cu valabilitate pe toată durata exercitării atribuțiilor din contract duce la declararea ofertei ca neconformă. [...]”, Consiliul constată contrariul, și anume că ofertantul ... a depus polița de asigurare de răspundere civilă profesională pentru ..., activitate - expert silvicultură, polița de asigurare de răspundere civilă profesională pentru ..., activitate - expert silvicultură. O ultimă critică adusă vizează faptul că, în opinia contestatorului, ofertantul ... nu a făcut dovada îndeplinirii cerinței privind experiență specifică a expertului habitate raportat la cerința impusă de autoritatea contractantă în caietul de sarcini, conform căreia: „Experiență profesională specifică: Experiență la nivelul a cel puțin 1 proiect/contract în cadrul căruia a desfășurat activități similare cu cele pe care le va desfășura în rolul pentru care a fost nominalizat (activități de reconstrucție a habitatelor, împăduriri etc.)”. Contrar susținerilor contestatorului legate de nedemonstrarea acestei experiențe de către ofertantul ... pentru expertul habitate nominalizat - ..., întrucât recomandarea a fost emisă de către ..., Pagina 43 din 47
Consiliul constată că, în mod corect, autoritatea contractantă a luat în considerare recomandarea emisă de către ..., prin care se dovedește implicarea în proiecte similare a expertului habitate ..., prin raportare la prevederile Instrucțiunii ANAP nr. 1/2017, în același sens fiind emis și răspunsul consolidat la solicitările de clarificări conform căruia „Întrebarea 10 Având în vedere mențiunea din Caietul de sarcini, referitoare la documentele re...e pentru dovada îndeplinirii experienței profesionale, • Documente re...e care fac dovada îndeplinirii experienței profesionale /cerințelor solicitate - copii «conform cu originalul», emise de beneficiari și/sau vizate de beneficiari ce trebuie să indice: beneficiarul, angajatorul, denumirea contractului, poziția în cadrul contractului activitățile desfășurate în cadrul contractului, perioada prestării serviciilor de către expert (lună/an începere - lună/an finalizare), după caz. vă rugăm să confirmați că prin beneficiar se înțelege angajatorul expertului, în sensul prevederilor Instrucțiunii nr. 1 a ANAP din 2017. În cazul în care prin beneficiar se înțelege beneficiarul prestatorului (firmei), vă rugam să confirmați că pentru demonstrarea experienței specifice se pot depune și documente de la angajatorul expertului, cum ar fi contractul cu angajatorul, fișă de post clară, cu menționarea atribuțiilor avute de respectivul expert în realizarea activităților contractului. Răspuns: Confirmăm faptul că pentru demonstrarea experienței specifice se pot depune și documente de la angajatorul expertului, cum ar fi contractul cu angajatorul, fișă de post clară, cu menționarea atribuțiilor avute de respectivul expert în realizarea activităților contractului.” Așadar, pentru toate considerentele expuse, Consiliul constată că se impune reluarea procedurii de atribuire sub aspectul învederat anterior, legat de continuarea verificării experienței similare a ofertantului ... în ceea ce privește valoarea, demersul la care achizitoarea va fi obligată conform considerentelor, admițând criticile aduse de către contestator sub acest aspect, motiv pentru care, în contextul de fapt și de drept anterior expus, în temeiul prevederilor art. 26 alin. (2) și (5) din Legea nr. 101/2016, admite contestația formulată de către ..., în calitate de lider al asocierii ... – ..., în contradictoriu cu .... Anulează procesul-verbal nr. 344/12.04.2023 și raportul procedurii nr. 345/13.04.2023, în partea ce vizează oferta depusă de către ..., precum și toate actele subsecvente acestuia. Obligă ... să reia procedura de atribuire, prin reevaluarea ofertei depusă de către ..., pentru considerentele expuse în motivare, în termen de 10 zile de la comunicare. În ceea ce privește cererea contestatorului ..., în calitate de lider al asocierii ... – ..., de obligare a autorității contractante la plata cheltuielilor de judecată, Consiliul constată că s-a prezentat dovada efectuării acestora, respectiv a prezentat factura seria RO nr. 20220104/09.05.2023, în valoare de 10.710 lei, emisă de către ... – Pagina 44 din 47
CABINET DE AVOCAT, reprezentând „Onorariu avocațial forfetar conform art. 2.1. din CAJ 378/24.04.2023, consultanță juridică,(...), asistență/reprezentare în dosarul 1107/C7/2023 CNSC” și extrasul de transfer bancar efectuat de către BCR la data de 09.05.2023. Ca urmare a soluționării contestației formulată de către ..., în calitate de lider al asocierii ... – ... și observând că există cheltuieli avansate de acesta în soluționarea contestației, Consiliul consideră întemeiată și admite, în conformitate cu art. 26 alin. (9) din Legea nr. 101/2016, solicitarea contestatorului de obligare a autorității contractante aflată în culpă la plata cheltuielilor efectuate de acesta în cursul soluționării contestației. Cheltuielile reclamate sunt în sumă de 10.710 lei, conform mențiunilor anterioare. Analizând temeinicia pretențiilor contestatorului, referitor la cuantumul cheltuielilor de judecată solicitate, reprezentând „onorariu” avocat, Consiliul apreciază că se impune reducerea onorariului de avocat care, conform facturilor depuse la dosar, însumează suma de 10.710 lei, la suma de 5000 lei, din următoarele considerente: Având în vedere faptul că procedura de soluționare este o procedură scrisă, potrivit art. 21 alin. (1) din Legea nr. 101/2016, și având în vedere faptul că în speță nu s-au dispus audieri sau suplimentarea probatoriului, rezultă că aceste cheltuieli de judecată cuprind orice alte cheltuieli pe care partea care a câștigat procesul va dovedi că le-a făcut, cum sunt onorariile de avocat, costul dactilografierii actelor depuse la dosar etc., dar numai cele strict necesare pentru buna desfășurare a soluționării contestației. Potrivit prevederilor art. 68 din Legea nr. 101/2016 coroborat cu art. 451 alin. (2) C.p.c., „Instanța poate, chiar și din oficiu, să reducă motivat partea din cheltuielile de judecată reprezentând onorariul avocaților, atunci când acesta este vădit disproporționat în raport cu valoarea sau complexitatea cauzei ori cu activitatea desfășurată de avocat, ținând seama și de circumstanțele cauzei. Măsura luată de instanță nu va avea niciun efect asupra raporturilor dintre avocat și clientul său” și, ținând seama de serviciile prestate de av. ... – CABINET DE AVOCAT, analizând prin prisma textului reprodus, cererea de plată a sumei de 10.710 lei, reprezentând „onorariu” avocat suportat de contestator cu ocazia soluționării contestației sale la Consiliu, apreciază că respectiva sumă este mare în raport de munca depusă de avocat dar și de complexitatea cauzei. Astfel fiind, raportat la gradul relativ scăzut de complexitate a aspectelor reclamate și la volumul de muncă pe care l-a presupus redactarea acestora, Consiliul urmează a reduce cuantumul sumei pretinse cu titlu de cheltuieli de soluționare la 5000 lei, față de care autoritatea contractantă va fi obligată la plată către contestator. Consiliul va da eficiență dispozițiilor art. 451 alin. (2) C.p.c. coroborat cu art. 68 din Legea nr. 101/2016, în sensul că va reduce onorariul de avocat, considerând că prin aceasta nu se intervine în Pagina 45 din 47
convenția încheiată de contestator, în calitate de client, și avocatul lor, pentru că în acest fel ar fi încălcate dispozițiile art. 1270 C civil. De asemenea se apreciază că nu se aduce atingere nici dispozițiilor Legii nr. 51/1995, potrivit cărora avocații sunt liberi ca prin înțelegere cu clienți lor să stabilească onorarii, întrucât Consiliul nu face altceva decât să stabilească, în cadrul raportului juridic procesual civil, cheltuielile de judecată, astfel că, prin aplicarea dispozițiilor art. 68 din Legea nr. 101/2016 raportat la art. 451 alin. (2) C.p.c., Consiliul nu cenzurează contractul de asistență juridică, ci doar stabilește în mod corespunzător cuantumul cheltuielilor de judecată, în raport de munca depusă de avocat, complexitatea cauzei, valoarea pricinii, proporționalitatea onorariului față de volumul de muncă presupus de pregătirea apărării în această cauză. Raționamentul anterior se regăsește și în motivarea Deciziei nr. 3/2020 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în dosarul nr. 2.412/1/2019 prin Curtea a stabilit că „În interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 488 alin. (1) din Codul de procedură civilă, motivul de recurs prin care se critică modalitatea în care instanța de fond s-a pronunțat, în raport cu prevederile art. 451 alin. (2) din Codul de procedură civilă, asupra proporționalității cheltuielilor de judecată reprezentând onorariul avocaților, solicitate de partea care a câștigat procesul, nu se încadrează în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) din Codul de procedură civilă”. Referitor la munca depusă de avocat, s-a constatat că, în acest stadiu procesual, volumul de muncă al avocatului, presupus de pregătire a apărării, a constat în formularea contestației pe care a înaintat-o prin e-mail și corespondență, și formularea concluziilor scrise urmare a punctului de vedere al achizitoarei și a studierii dosarului, astfel, în opinia Consiliului este echitabil ca, la aprecierea onorariului ce se cuvine avocatului, să se aibă în vedere și munca depusă de acesta în raport cu apărările formulate. Pentru aceste considerente, Consiliul apreciază că reducerea onorariului de la suma de 10.710 lei, la suma de 5.000 lei, este în concordanță cu elementele mai sus arătate, respectiv complexitatea cauzei, având în vedere calitatea de autoritate publică a autorității contractante, și, nu în ultimul rând, munca depusă de avocat, în condițiile art. 451 C.p.c., contestatorul fiind îndreptățit să solicite cheltuielile de judecată, care în ceea ce privește onorariul de avocat, în prezenta cauza, poate fi diminuat de către Consiliul, în condițiile art. 68 din Legea nr. 101/2016 coroborat cu art. 451 alin. (2) C.p.c. Dispoziția art. 451 C.p.c. care reglementează posibilitatea părții căreia i s-a admis cererea să solicite părții în culpă cheltuielile de judecată, sunt în concordanță și cu jurisprudența CEDO conform căreia un reclamant poate obține rambursarea cheltuielilor sale de judecată în măsura în care li s-au stabilit realitatea, necesitatea și caracterul rezonabil. Pagina 46 din 47
Prezenta decizie este obligatorie pentru părți, în conformitate cu dispozițiile art. 28 alin. (1) din Legea nr. 101/2016. Pentru aceste motive, în baza legii și a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DECIDE: Admite contestația formulată de către ..., în calitate de lider al asocierii ... – ..., cu sediul în ..., reprezentată convențional prin avocat ..., cu sediul procesual ales pentru comunicarea actelor de procedură în ..., în contradictoriu cu ..., cu sediul în ... Anulează procesul-verbal nr. 344/12.04.2023 și raportul procedurii nr. 345/13.04.2023, în partea ce vizează oferta depusă de către ..., precum și toate actele subsecvente acestuia. Obligă ... să reia procedura de atribuire, prin reevaluarea ofertei depusă de către ..., pentru considerentele expuse în motivare, în termen de 10 zile de la comunicare. Admite cererea formulată de către ..., în calitate de lider al asocierii ... – ..., privind obligarea autorității contractante ... la plata cheltuielilor efectuate cu soluționarea contestației și obligă ... la plata sumei de 5.000 lei către ... Prezenta decizie este obligatorie pentru părți. Împotriva prezentei decizii se poate formula plângere, în termen de 10 zile de la comunicare pentru părțile cauzei, respectiv de la data luării la cunoștință de către alte persoane vătămate. PREȘEDINTE, MEMBRU, MEMBRU, ... ... ... Redactat în 4 (patru) exemplare originale, conține 40 (patruzeci) pagini Pagina 47 din 47
Legăturile se bazează pe coduri CPV sau critici comune din buletin. Verificați faptele și motivarea fiecărui document.