AchiziaBibliotecă
Instrumentele Achizia
Aspect

Buletin oficial · acces liber

Decizie CNSC BO2017_5145

BO2017_5145

Respinge
2017Fonduri: PropriiLicitatie deschisa offline fara faza finala de licitatie electronica
ContestatorNespecificat
AutoritateNespecificată

CPV: 34992200-9
Critici: R3.3, R4.3

Textul integral al documentului

PDF CNSC

Text extras automat; verificați forma originală în PDF.

Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.

Citește textul integral · 43.735 caractere
§ 1

CONSILIUL NAȚIONAL DE SOLUȚIONARE A CONTESTAȚIILOR C. N. S. C. Str. Stavropoleos nr. 6, Sector 3, București, România, CP 030084, CIF 20329980 Tel. +4 021 3104641 Fax. +4 021 3104642; +4 021 8900745, www.cnsc.ro În conformitate cu prevederile art. 12 alin. (1) și ale art. 27 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, Consiliul adoptă următoarea DECIZIE Nr.2776/C10/3404 Data: 24.10.2017 Prin contestația nr. 149/21.09.2017, înregistrată la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor cu nr. 39701/21.09.2017, depusă de SC VESTA INVESTMENT SRL, în calitate de lider al asocierii SC VESTA INVESTMENT SRL – SC LOIAL IMPEX SRL, cu sediul în Otopeni, Calea Bucureștilor nr. 1, județul Ilfov, înregistrată la Oficiul Registrului Comerțului sub nr. J23/623/2002, având CUI 5891142, reprezentată convențional prin SCA CEPARU ȘI IRIMIA, cu sediu procesual ales în București, str. Grigore Romniceanu nr. 3C, sector 5, referitoare la atribuirea prin licitație deschisă a acordului cadru de furnizare având ca obiect „Achiziția indicatoarelor rutiere și a mijloacelor de semnalizare rutieră pe rețeaua de drumuri naționale și autostrăzi aflate în administrarea D.R.D.P. Timișoara”, inițiată de COMPANIA NAȚIONALĂ DE ADMINISTRARE A INFRASTRUCTURII RUTIERE SA (COMPANIA NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA SA la data inițierii procedurii), în calitate de autoritate contractantă, cu sediul în București, B-dul Dinicu Golescu nr. 38, sector 1, s-a solicitat: - anularea deciziei prin care oferta depusă de SC GIROD SEMNALIZARE RUTIERĂ SRL a fost desemnată admisibilă și câștigătoare, comunicată prin adresa nr. 68132 (448)/07.09.2017, - anularea raportului procedurii în ceea ce privește evaluarea ofertei depuse de SC GIROD SEMNALIZARE RUTIERA SRL și reevaluarea respectivei oferte de la etapa admisibilității acesteia, - anularea adreselor prin care a fost comunicat rezultatul procedurii. SC GIROD SEMNALIZARE RUTIERĂ SRL, cu sediul social în localitatea Giroda, Calea Lugojului nr. 9A, județul Timiș, înregistrată la Oficiul Registrului Comerțului sub nr. J35/3600/2004, având CUI 16997131, reprezentată convențional prin SCA ONOFREI ȘI ASOCIAȚII cu sediul procesual ales în Timișoara, str. Mărășești nr. 7, ap. 1, județul Timiș,, depune cererea de intervenție nr. 578/28.09.2017 înregistrată la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor sub nr. 41085/29.09.2017 cu 1/15

§ 2

privire la contestația depusă de SC VESTA INVESTMENT SRL, în calitate de lider al asocierii SC VESTA INVESTMENT SRL – SC LOIAL IMPEX SRL, înregistrată la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor sub nr. 39701/21.09.2017 în cadrul procedurii de licitație deschisă, organizată pentru încheierea acordului cadru de furnizare având ca obiect „Achiziția indicatoarelor rutiere și a mijloacelor de semnalizare rutieră pe rețeaua de drumuri naționale și autostrăzi aflate în administrarea D.R.D.P. Timișoara” organizată de către COMPANIA NAȚIONALĂ DE ADMINISTRARE A INFRASTRUCTURII RUTIERE SA (COMPANIA NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA SA la data inițierii procedurii), cu sediul în București, B-dul Dinicu Golescu nr. 38, sector 1, în calitate de autoritate contractantă, prin care s-a solicitat: - admiterea cererii de intervenție; - respingerea contestației ca inadmisibilă; - respingerea contestației ca urmare a incidenței autorității de lucru judecat a Deciziei CNSC 828/19.04.2017 și a Hotărârii nr.2451/2017 a Curții de Apel București; - în subsidiar, respingerea contestației ca nefondată. CONSILIUL NAȚIONAL DE SOLUȚIONARE A CONTESTAȚIILOR, asupra cauzei de față, constată următoarele: Consiliul a fost legal sesizat și este competent, potrivit dispozițiilor art. 12 alin. (1) din Legea nr. 101/2016, să soluționeze contestația de față, prin care SC VESTA INVESTMENT SRL, în calitate de lider al asocierii SC VESTA INVESTMENT SRL – SC LOIAL IMPEX SRL reclamă rezultatul procedurii de atribuire menționată în partea introductivă, comunicat prin adresa nr. 68132/07.09.2017, învederând în motivare următoarele: În fapt, contestatorul menționează că, urmare a deciziei CNSC nr. 828/C10/517/19.04.2017, asocierea SC VESTA INVESTMENT SRL - SC LOIAL IMPEX SRL a fost declarată, în urma reevaluării ca fiind admisibilă, iar in urma aplicării criteriului de atribuire, a fost clasată pe locul 2, în timp ce oferta depusă de SC GIROD SEMNALIZARE RUTIERA SRL a fost desemnata câștigătoare. Împotriva acestui rezultat al procedurii asocierea SC VESTA INVESTMENT SRL - SC LOIAL IMPEX SRL a formulat notificare prealabilă, in temeiul art. 6 din Legea nr. 101/2016, notificare la care autoritatea contractantă a răspuns prin adresa nr. 66120/01.09.2017, în sensul că "Autoritatea contractanta a adoptat măsuri de remediere respectiv, a anulat Raportul procedurii nr. 92/59976/18.08.2017, precum și comunicările nr. 92/62250/18.08.2017 și nr. 92/62251/18.08.2017. În data de 29.08.2017 autoritatea contractanta a transmis ofertanților informațiile privind anularea documentelor mai sus menționate." Ulterior, pe data de 07.09.2017 prin adresa nr. 68132, autoritatea l- a informat despre faptul că oferta sa a fost declarata câștigătoare, fiind clasată pe locul 2, în timp ce oferta depusă de SC GIROD SEMNALIZARE RUTIERĂ SRL a fost declarată câștigătoare fiind clasată pe locul 1, potrivit raportului procedurii nr. 92/66456 din 04.09.2017 emis ca urmare a deciziei CNSC nr. 828/C10/517/19.04.2017. 2

§ 3

Considerând ca fiind netemeinică și nelegală decizia prin care a fost desemnată admisibilă și ulterior câștigătoare oferta depusă de SC GIROD SEMNALIZARE RUTIERA SRL, comunicată prin adresa nr. 68132/07.09.2017, în temeiul art. 6 din Legea nr. 101/2016, SC VESTA INVESTMENT SRL, în calitate de lider al asocierii SC VESTA INVESTMENT SRL – SC LOIAL IMPEX SRL, a formulat notificarea prealabilă nr. 103/13.09.2017, notificare la care autoritatea contractantă a răspuns prin adresa nr. 485/20.09.2017. Contestatorul susține că decizia prin care a fost desemnată admisibilă și ulterior câștigătoare oferta depusă de asocierea SC VESTA INVESTMENT SRL – SC LOIAL IMPEX SRL este nelegală și netemeinică întrucât respectiva ofertă nu respectă documentația de atribuire atât în ceea ce privește documentele de calificare cât și în ceea ce privește modalitatea de întocmire a propunerii tehnice și a propunerii financiare. 1. Astfel, în ceea ce privește documentele de calificare prezentate de oferta depusă de SC GIROD SEMNALIZARE RUTIERA SRL, contestatorul precizează: A. Oferta nu respectă cerințele fișei de date cap. III.2.1 a) Situația personală a candidatului sau ofertantului conform căreia ofertantul trebuia să prezinte: "- certificat de atestare fiscală privind îndeplinirea obligațiilor de plată a impozitelor si taxelor locale și alte venituri ale bugetului local", întrucât deși acesta trebuia să facă dovada plății taxelor și impozitelor și la bugetul local al Județului Timiș, dar și al Municipiului Cluj- Napoca, Județul Cluj, ofertantul câștigător nu a depus un certificat fiscal emis de către Primăria Municipiului Cluj-Napoca - Serviciul Impozite si Taxe, cerința fiind astfel neîndeplinită. B. Oferta depusă de SC GIROD SEMNALIZARE RUTIERA SRL nu respecta cerința de calificare privind experiența similara solicitată prin fișa de date la cap. III.2.3 lit. a). Cu privire la acest fapt contestatorul arată că deși în aparență valoarea experienței similare, privind furnizarea de produse similare celor solicitate de către autoritatea contractantă în valoare cel puțin 6.500.000,00 lei, fără TVA, ar putea fi considerată că întrunește cerințele autorității, valoarea declarată de către operatorul economic în perioada iulie 2013 - iunie 2016 fiind de 7.144.160,52 lei fără TVA, dovezile depuse de acest ofertant nu întrunesc însă condițiile solicitate de către autoritate (valoarea nu este susținută și de documentele aferente, respectiv de facturi/oferte/anexe la contract în care componenta de furnizare să fie evidențiată concret). De asemenea, contestatorul susține că experiența ofertantului GIROD SEMNALIZARE RUTIERĂ SRL privind furnizarea produselor similare, astfel cum s-a solicitat în documentația de atribuire, nu este dovedită concret nici în contractele încheiate între acesta si beneficiari, nici în procesele verbale de recepție la terminarea lucrărilor și nici in recomandările obținute de la beneficiari. Concluzionând, contestatorul învederează că prin documentele depuse ofertantul câștigător nu poate face dovada îndeplinirii cerințelor autorității, întrucât nu a prezentat certificate/documente emise sau contrasemnate de o autoritate ori de clientul privat beneficiar, conținând obiectul, valoarea, perioada, locul de livrare sau copie lizibila cu mențiunea 3/15

§ 4

"conform cu originalul" a contractului/lor declarant/e pentru produse similare celor solicitate. 2. Cu privire la oferta tehnică depusă de ofertantul câștigător, contestatorul arată că aceasta nu respectă prevederile documentației de atribuire, respectiv a fișei de date și a caietului de sarcini, după cum urmează: 2.1 oferta tehnică nu respectă cerința referitoare la calificarea producătorului consolelor privind procedurile de sudare pentru produsele Indicatoare rutiere ”Trecere pentru pietoni”, echipate cu panouri fotovaltaice - fig.G2 montate pe consola rutieră; 2.2 neconformitatea ofertei privind produsele Limitatoare de viteză din cauciuc. Pentru demonstrarea îndeplinirii acestei cerințe, pentru produsele Module limitatoare de viteză, ofertantul GIROD SEMNALIZARE RUTIERĂ SRL a depus și documentul Agrement Tehnic IBDIM nr. AT/2009- 03-1703/1 eliberat de Institut Badawczy Drog I Mostow Polonia, document considerat prin Decizia CNSC nr. 828/C10/517/19.04.2017 ca fiind suficient pentru dovedirea conformității produselor, întrucât acest agrement este valabil și pe teritoriul României. Contestatorul precizează că, acest agrement nu poate demonstra conformitatea produselor ofertate întrucât se referă la alte produse, aspect neverificat de către CNSC sau de către Curtea de Apel. 2.3 neconformitatea ofertei privind produsele Conuri de dirijare. Astfel, pentru Conurile de dirijare, prin cerințele pct. 3.2.19 ale caietului de sarcini, s-a cerut ca produsele să aibă culoarea portocalie, să fie prevăzute cu două benzi de folie reflectorizantă clasa 1, să aibă înălțimea min. 700 mm în conformitate cu norma de referință indicată SR 1848:2011 (standard național). Contestatorul menționează că, având în vedere precizarea normei aplicabile produselor, în mod evident trebuia depus unul dintre documentele de atestare a conformității conurilor de dirijare prin raportare la aceste cerințe, singurul document care putea conține dovezi ale conformității conului de dirijare cu cerințele caietului de sarcini fiind Agrementul Tehnic și Avizul tehnic valabile la data depunerii, întrucât varianta depunerii unui Certificat de conformitate CE era imposibil de îndeplinit deoarece pentru conurile de dirijare nu exista un standard armonizat. Din acest motiv, contestatorul afirmă că oferta depusă de SC GIROD SEMNALIZARE RUTIERĂ SRL trebuia respinsă ca neconformă. 2.4 Neconformitatea ofertei tehnice referitoare la produsul Stâlp de dirijare lamelar cu prindere pe poziția de plantare în sol pe marginea carosabilă. În susținerea critici se arată că, potrivit extrasului din Registrul produselor certificate de către organismul notificat RINA SpA (anexat), disponibil pe site-ul acestui organism, Certificatul de conformitate nr. 0474-CPD-0674 emis la data de 19.03.2013 prezentat de către GIROD, nu mai era valabil la data depunerii ofertei (15.11.2016), întrucât acesta fusese revizuit la data de 10.12.2014 fiind înlocuit prin Certificatul de conformitate nr. 0474-CPR-0674. Revizuirea primului certificat s-a impus ca urmare a faptului că la data de 01.07.2013, dată ulterioara datei de emitere a certificatului cu nr. 0474-CPD-2013, au intrat în vigoare prevederile Regulamentului UE nr. 305/2011 al Parlamentului European si al Consiliului. 4

§ 5

Astfel, începând cu această data, organismele notificate au revizuit și preschimbat certificatele cu indicativele CPD, emise prin raportarea la Directiva europeană 89/106/CEE, fiind emise noile certificate, cu indicativul CPR, care demonstrează raportarea la prevederile Regulamentului UE nr. 305/2011 prin care a fost abrogata Directiva 89/106/CEE. Prin urmare, având în vedere faptul ca certificatul depus de către GIROD SEMNALIZARE RUTIERĂ SRL nu mai era valabil la momentul depunerii ofertei, oferta depusă de către acesta este neconformă. 3. Oferta financiară depusă de SC GIROD SEMNALIZARE RUTIERA SRL are un preț neobișnuit de scăzut. Cu privire la acest aspect, contestatorul precizează că valoarea ofertei financiare prezentate de către GIROD SEMNALIZARE RUTIERĂ SRL a fost de 24.799.026,20 lei fără TVA, reprezentând 79,19% din valoarea maxima estimată. Potrivit raportului procedurii din 01.02.2017, autoritatea a reținut că ”Propunerea financiară reprezintă 79,19% din valoarea maximă estimată. În conformitate cu art. 202 alin. (1) din O.U.G nr. 34/2006, oferta are un preț aparent neobișnuit de scăzut în raport de ceea ce urmează a fi furnizat, deoarece prețul ofertat fără TVA reprezintă mai puțin de 80% din valoarea maximă estimată a acordului cadru. Comisia de evaluare a considerat că nu este necesară solicitarea justificării prețului neobișnuit de scăzut datorita neconformității ofertei din punct de vedere tehnic”, însă, în opinia contestatorului, ulterior pronunțării deciziei CNSC nr. 828/C10/517 din 19.04.2017, autoritatea era obligata să reevalueze oferta depusă de GIROD SEMNALIZARE RUTIERĂ SRL, prin urmare și sub aspectul prețului ofertat. Dat fiind că în conformitate cu comunicarea autorității contractante nr. 68132/07.09.2017, oferta GIROD SEMANLIZARE RUTIERĂ a fost declarata admisibilă și câștigătoare fiind clasata pe locul I, contestatorul consideră că justificarea valorii ofertei financiare a fost solicitată de către autoritatea contractantă, însă susține că este greu de crezut că au putut fi justificate calculațiile de preț pentru fiecare din cele 209 repere ofertate, la care se adaugă cheltuieli de transport, cheltuielile indirecte și marja de profit. Concluzionând, contestatorul apreciază că evaluarea ofertei depusă de SC GIROD SEMNALIZARE RUTIERĂ SRL a fost făcută cu nerespectarea documentației de atribuire. Prin adresa nr. 578/28.09.2017, înregistrată la Consiliu sub nr. 41085/29.09.2017, SC GIROD SEMNALIZARE RUTIERĂ SRL, formulează cerere de intervenție solicitând: - admiterea cererii de intervenție - respingerea contestației ca inadmisibilă - respingerea contestației ca urmare a incidenței autorității de lucru judecat a Deciziei CNSC 828/19.04.2017 și a Hotărârii nr.2451/2017 a Curții de Apel București - în subsidiar, respingerea contestației ca nefondată. Cu privire la interesul în a formula cererea de intervenție SC GIROD SEMNALIZARE RUTIERĂ SRL menționează că a participat la procedura de atribuire și a fost declarată câștigătoare la fel ca și contestatorul. De 5/15

§ 6

asemenea, menționează că are un interes deoarece autorul contestației formulează critici cu privire la oferta sa. Cu privire la excepția de inadmisibilitate a contestației, intervenientul susține că o contestație poate să fie formulată doar de o persoana care se considera vătămată de o decizie a autorității contractante, așa cum prevede art.8 din Legea 101/2016. Acesta invocă dispozițiile art. 3 din Legea nr. 101/2016 și menționează că în prezenta cauză contestatorul nu îndeplinește condiția de a fi suferit, suferă sau riscă să sufere un prejudiciu pentru a putea să fie considerată persoană vătămată întrucât prezenta procedură a fost organizată pentru atribuirea unui acord cadru cu mai mulți ofertanți, cu reluarea competiției pentru atribuirea contractelor subsecvente. Intervenientul subliniază că ofertantul contestator a fost desemnat și el câștigător și va semna acordul cadru cu autoritatea contractantă și va participa la reluarea competiției pentru contractele subsecvente. Se învederează că semnarea acordului cadru nu implică niciun fel de beneficiu financiar pentru ofertanți, doar semnarea ulterioară a contractelor subsecvente, după reluarea competiției va stabili furnizorul pentru fiecare contract. Prin urmare contestatorul nu a suferit, nu suferă și nu riscă să sufere un prejudiciu urmare a actului contestat. Din contră, prin actul contestat asocierea SC VESTA INVESTMENT SRL – SC LOIAL IMPEX SRL a fost declarată câștigătoare. Având în vedere că pe SEAP nu a fost publicată notificarea prealabilă, intervenientul solicită verificarea îndeplinirii de către contestator a prevederilor art. 6 și 8 din Legea nr. 101/2017 Cu privire la excepția autorității de lucru judecat a deciziei CNSC nr. 828/19.04.2017 și a Hotărârii nr. 2451/2017 a Curții de Apel București, intervenientul subliniază că pretinsa neconformitate a ofertei GIROD SEMNALIZARE RUTIERĂ SRL a fost deja analizata extensiv atât de Consiliu, în dosarul nr.517/2017, cât și de Curtea de Apel București, în dosarul nr.3343/2/2017, atât CNSC cât și Curtea de Apel București stabilind în mod definitiv că oferta este conformă. Concret, intervenientul arată că prin decizia nr. 828/2017, Consiliul a stabilit conformitatea și admisibilitatea ofertei GIROD SEMNALIZARE RUTIERĂ SRL dispunând în dispozitiv: ”dispune continuarea procedurii prin stabilirea ofertei câștigătoare dintre cele două oferte admisibile”. Intervenientul precizează că această decizie a CNSC de a declara oferta GIROD admisibilă și obligarea autorității de a lua decizia în baza celor două oferte admisibile este definitivă prin Hotărârea nr. 2451/2017 a Curții de Apel București. Totodată, intervenientul arată că autorul contestației a fost parte în ambele dosare și a făcut plângere la Curtea de Apel împotriva deciziei CNSC prin care oferta GIROD a fost declarată conformă și admisibilă. În opinia intervenientului, VESTA INVESMENT încearcă eludarea prevederilor legale prin contestarea încă o dată a ofertei GIROD, prevederile art. 430 din Codul de Procedură Civilă fiind foarte clare ”art. 430 Autoritatea de lucru judecat (1) Hotărârea judecătorească ce soluționează, în tot sau în parte, fondul procesului sau statuează asupra unei excepții procesuale ori asupra 6

§ 7

oricărui alt incident are, de la pronunțare, autoritate de lucru judecat cu privire la chestiunea tranșată. (2) Autoritatea de lucru judecat privește dispozitivul, precum și considerentele pe care acesta se sprijină, inclusiv cele prin care s-a rezolvat o chestiune litigioasă”. Prin urmare chestiunea litigioasă (conformitatea ofertei GIROD) fiind tranșată definitiv prin hotărâre judecătorească, nu este permisă reanalizarea acesteia. Concluzionând, intervenientul apreciază că excepția trebuie admisă și contestația respinsă deoarece oferta GIROD a fost declarată conformă și admisibilă prin deciziile CNSC și a Curții de Apel București care are putere de lucru judecat. În subsidiar, intervenientul susține că, în speță, contestația este nefondată, aceasta neconținând altceva decât o înșiruire de prevederi legale ignorate de contestator și o analiză selectivă a documentelor depuse de GIROD. Punctual, intervenientul precizează: 1. Față de critica referitoare la faptul că nu a fost depus certificat de atestare fiscală pentru punctul de lucru din municipiul Cluj, intervenientul arată că potrivit prevederilor legale, pentru punctele de lucru cu mai puțin de 5 angajați nu se efectuează înregistrarea fiscală la autoritățile locale. 2. Documentele depuse odată cu oferta dovedesc îndeplinirea cerinței privind experiența similară, acestea (contracte, facturi, anexe, confirmări furnizori etc) dovedind depășirea pragului de 6.500.000 lei (fără TVA) cerut de autoritatea contractantă. 3. Față de susținerea contestatorului potrivit căreia pentru produsul indicatoare rutiere ”trecere pentru pietoni”, autorizațiile de sudor nu erau valabile la data ofertei, intervenientul arată că a depus autorizațiile 90114 și 9011113 cât și prelungirea acestora cu valabilitatea până la 08.10.2017. 4. Cu privire la produsul "Limitatoare de viteza din cauciuc" contestatorul susține ca nu a fost dovedită conformitatea produsului. Intervenientul învederează că aceste susțineri au fost analizate deja de CNSC și Curtea de Apel, care au stabilit că s-a făcut dovada conformității produsului. 5. Referitor la critica potrivit căreia pentru produsul Conuri de dirijare trebuia depus un Agrement Tehnic/Aviz Tehnic, intervenientul menționează că a depus Declarația de conformitate a producătorului, prin care este demonstrată conformitatea cu EN 13422+A 1:2009. Pentru conurile de dirijare sunt aplicabile prevederile EN 13422+A 1:2009, motiv pentru care introducerea pe piața se poate face doar cu Declarație de Conformitate emisă de producător în baza testelor realizate în laboratoare acreditate, relativ la standardul enunțat. În standardul romanesc SR 1848- 1 si SR 1848-2:2011 sunt menționate conurile și s-a depus la oferta tehnică Certificatul de Conformitate 0482-P/16.09.2016 pentru Indicatoare și mijloace de semnalizare. Prin urmare intervenientul apreciază că s-a făcut dovada conformității cu toate standardele aplicabile, iar cerința contestatorului de a prezenta Agrement Tehnic/Aviz Tehnic este considerată absurdă. 7/15

§ 8

6. Față de afirmațiile contestatorului referitoare la produsul ”stâlp de dirijare lamelar cu prindere pe poziția de plantare în sol pe marginea carosabilă”, intervenientul subliniază că acesta, în fapt, reia alegații identice cu cele care au fost deja analizate de CNSC, în dosarul nr.517/2017, cât și de Curtea de Apel București, în dosarul nr.3343/2/2017, cu privire la un alt produs (Elemente reflectorizante cu catadioptri pentru parapete, ziduri de protecție, pasaje și tuneluri). Intervenientul susține că autorul contestației ignoră prevederile art. 66 din Regulamentul 305/2011/UE, în conformitate cu aceste dispoziții legale Certificatul de conformitate nr. 0474 – CPD – 0674 emis la data de 19.03.2013 rămânând valabil. 7. Cu privire la afirmațiile contestatorului, respectiv că oferta financiară are un preț neobișnuit de scăzut, intervenientul menționează că valoarea estimată a contractului a fost stabilită ca urmare a unor "analize de piață", care în realitate au însemnat utilizarea prețurilor exagerate practicate anterior de contestator si în vădită contradicție cu prețurile reale pe care acesta le practică în relația cu clienții comerciali neinstituționali. Prin urmare doar din acest punct de vedere oferta GIROD pare că are un preț neobișnuit de scăzut. Intervenientul subliniază că au fost transmise clarificările solicitate de către autoritatea contractantă, acestea au fost analizate și astfel a fost stabilită conformitatea ofertei GIROD. Prin adresa nr. 42384/C10/ 3404 C10/09.10.2017, Consiliul a solicitat contestatorului să transmită un punct de vedere cu privire la excepțiile invocate de intervenient. SC VESTA INVESTMENT SRL a răspuns la solicitarea Consiliului prin adresa nr. 249/10.10.2017, înregistrată la CNSC sub nr. 42518/10.10.2017. 1. Față de excepția inadmisibilității contestației, SC VESTA INVESTMENT SRL solicită respingerea acestei excepții având în vedere următoarele aspecte: Potrivit art. 3 din Legea nr. 101/2016, poate formula contestație orice operator economic care are sau a avut un interes legitim în legătură cu respectiva procedură de atribuire și care a suferit, suferă sau riscă să sufere un prejudiciu ca o consecință a unui act al autorității contractante, de natură să producă efecte juridice, ori ca urmare a nesoluționării în termenul legal a unei cereri privind respectiva procedura de atribuire. Oricare dintre operatorii economici care au participat la prezenta procedură, inclusiv SC GIROD SEMNALIZARE RUTIERĂ SRL, au depus ofertă cu scopul de a semna acordul-cadru din poziția unui ofertant clasat pe primul loc, poziție care îi certifică posibilitatea de a semna cât mai multe din contractele subsecvente cu ocazia reofertării, având în vedere că prezenta procedură se finalizează prin semnarea unui acord-cadru cu mai mulți participanți. Mai mult, în situația în care contestația se admite și se anulează rezultatul procedurii în ceea ce privește oferta clasată pe primul loc, oferta asocierii SC VESTA INVESTMENT SRL – SC LOIAL IMPEX SRL rămâne singura ofertă admisibilă, poziție care certifică garanția că atât acordul-cadrul cât și toate contractele subsecvente se vor semna cu asocierea. 8

§ 9

Față de aceste considerente contestatorul susține că justifică calitatea de persoană vătămată, astfel cum este aceasta definită de dispozițiile legale. 2. În ceea ce privește excepția autorității de lucru judecat, contestatorul precizează că, ulterior evaluării ofertelor, pe data de 03.02.2017, autoritatea contractantă a comunicat rezultatul procedurii, către cei doi ofertanți (adresa nr. 92/6370 și respectiv adresa nr. 92/6371), potrivit căruia oferta asocierii SC VESTA INVESTMENT SRL – SC LOIAL IMPEX SRL a fost declarată câștigătoare iar oferta depusă de SC GIROD SEMNALIZARE RUTIERA SRL a fost declarata neconformă. În aceste condiții, la momentul comunicării rezultatului procedurii din data de 03.02.2017 VESTA nu aveam interes să critice oferta depusă de GIROD SEMNALIZARE RUTIERA SRL, întrucât respectiva ofertă era declarată neconformă iar oferta sa era declarată admisibilă și câștigătoare. Împotriva respectivului rezultat al procedurii SC GIROD SEMNALIZARE RUTIERA SRL a formulat contestație ce a fost soluționată prin decizia CNSC nr. 828/C10/517/19.04.2017, decizie de a rămas definitivă prin decizia Curții de Apel București nr. 2451/2017, pronunțată în dosar nr. 3343/2/2017, prin care au fost respinse cele două plângeri formulate de SC GIROD SEMNALIZARE RUTIERA SRL, cât și de SC VESTA INVESTMENT SRL. Prin rezultatul procedurii nr. 92/6370/03.02.2017, a cărui anulare se solicita prin contestația soluționată prin decizia CNSC nr. 828/C10/517/19.04.2017, au fost reținute două motive pentru care autoritatea contractantă a declarat ca fiind neconformă oferta depusă de GIROD SEMNALIZARE RUTIERA SRL, respectiv: a) Răspunsul la solicitarea de clarificări privind produsul "limitatoare de viteză din cauciuc" este neconcludent, b) Produsul "elemente reflectorizante cu catadioptrii pentru parapeți, ziduri de protecție, pasaje și tuneluri rutiere" este neconform. Contestatorul precizează că, la momentul respectiv a formulat cerere de intervenție la CNSC în cadrul dosarului soluționat prin decizia anterior invocată, întrucât prin contestația formulată se critica și admisibilitatea ofertei VESTA. Prin respectiva cerere de intervenție, s-au combătut criticile GIROD în ceea ce privește oferta depusă de VESTA și s-a susținut punctul de vedere al autorității în ceea ce privește oferta depusă de GIROD SEMNALIZARE RUTIERĂ SRL. Astfel, având în vedere obiectul contestației nr. 119/24.02.2017, respectiv anularea rezultatului procedurii prin care oferta GIROD SEMNALIZARE RUTIERA SRL a fost declarată ca fiind neconformă, cât și motivele pentru care respectiva ofertă a fost respinsă, SC VESTA INVESTMENT SRL afirmă că este evident că, prin decizia nr. 828/C10/517/19.04.2017, Consiliul a analizat admisibilitatea respectivei oferte doar sub aspectul motivelor invocate de autoritatea contractantă și nu în raport de alte considerente care ar mai putea sau nu subzista. Prin prezenta contestație se critică, printre altele, admisibilitatea ofertei depuse de GIROD SEMNALIZARE RUTIERA SRL sub aspectul neîndeplinirii cerinței privind experiența similară, aspect care însă, nu a fost analizat niciodată de către Consiliu. În aceste condiții SC VESTA 9/15

§ 10

INVESTMENT SRL susține că se află în prezența autorității de lucru judecat, nefiind incidente prevederile art. 430 din Codul de Procedură civilă întrucât nu ne aflăm în fața unor chestiuni de drept care au mai fost dezlegate în cadrul altui litigiu, respectiv în cadrul contestației soluționate prin decizia nr. 828/C10/517/19.04.2017, cum greșit susține intervenientul. Față de cele susținute de SC VESTA INVESTMENT SRL, intervenientul SC GIROD SEMNALIZARE RUTIERĂ SRL răspunde prin adresa nr. 628/11.10.2017, înregistrată la Consiliu sub nr. 42894/11.10.2017, precizând: 1. Cu privire la inadmisibilitatea contestației, față de susținerea contestatorului potrivit căreia în doctrină prin interes se înțelege posibilitatea de a semna contractul pentru care a fost organizată procedura, intervenientul menționează că autorul contestației ignoră faptul că acesta a fost declarat câștigător și va semna acordul-cadru. De asemenea, față de invocarea de către contestator a contractelor subsecvente, intervenientul precizează că autorul contestației ignoră faptul că pentru fiecare contract se va relua competiția și prin urmare fiecare parte va depune noi oferte financiare, nefiind în nici un fel afectată posibilitatea contestatorului de a câștiga contractele subsecvente. 2. Cât privește autoritatea de lucru judecat a Deciziei CNSC 828/19.04.2017 și a Hotărârii nr.2451/2017 a Curții de Apel București, intervenientul consideră că întreaga argumentație a contestatorului ignoră dispozitivul deciziei nr. 828/19.04.2017, respectiv: ” .... dispune continuarea procedurii prin stabilirea ofertei câștigătoarea dintre cele două oferte admisibile ...”. Contestatorul făcând plângere împotriva acestei decizii, plângere care a fost respinsă de către Curtea de Apel. Prin urmare, chestiunea litigioasă (conformitatea ofertei GIROD) fiind tranșată definitiv prin hotărâre judecătorească nu este permisă reanalizarea acesteia. În concluzie, intervenientul afirmă că excepția trebuie admisă și contestația respinsă deoarece oferta GIROD a fost declarata conformă si admisibilă prin deciziile CNSC și a Curții de Apel București, care au putere de lucru judecat. 3. Pe fond, intervenientul menționează că, în speță, contestația este vădit nefondată, nemotivată și bazată exclusiv pe simple afirmații care ignoră atât prevederile legale cât și documentația existentă în dosarul de achiziție publică. Prin adresa nr. 77917/11.10.2017 înregistrată la Consiliu sub nr. 42859/11.10.2017, COMPANIA NAȚIONALĂ DE AMINISTRARE A INFRASTRUCTURII RUTIERE SA, în calitate de autoritate contractantă formulează punct de vedere cu privire la contestația depusă de SC VESTA INVESTMENT SRL precizând că își menține punctul de vedere exprimat prin raportul procedurii nr. 92/66456/04.09.2017. Analizând documentele depuse la dosarul cauzei, Consiliul constată următoarele: COMPANIA NAȚIONALĂ DE ADMINISTRARE A INFRASTRUCTURII RUTIERE SA (COMPANIA NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA SA la data inițierii procedurii), în calitate de autoritate contractantă, a organizat atribuirea prin licitație deschisă a 10

§ 11

acordului cadru de furnizare având ca obiect „Achiziția indicatoarelor rutiere și a mijloacelor de semnalizare rutieră pe rețeaua de drumuri naționale și autostrăzi aflate în administrarea D.R.D.P. Timișoara”. În acest sens a elaborat documentația de atribuire aferentă și a publicat în SEAP anunțul de participare nr. 168510/25.05.2016, criteriul de atribuire stabilit fiind „prețul cel mai scăzut”. În procesul verbal nr. 73589/15.11.2016 de deschidere a ofertelor comisia de evaluare a reținut depunerea a două oferte, documentele de calificare, ofertele tehnice precum și ofertele financiare. În raportul procedurii nr. 5991/01.02.2017, comisia de evaluare a consemnat respingerea unei oferte precum și admisibilitatea și declararea ca fiind câștigătoare a ofertei depusă de asocierea SC VESTA INVESTMENT SRL – SC LOIAL IMPEX SRL cu o propunere financiară în valoare de 31.295.332,32 lei. Împotriva rezultatului procedurii comunicat prin adresa nr. 92/6370/03.02.2017, SC GIROD SEMNALIZARE RUTIERĂ SRL a formulat contestație ce a făcut obiectul dosarului CNSC nr. 517/2017, soluționat prin decizia nr. 828/C10/517/19.04.2017, prin care s-a admis în parte contestația și s-a dispus anularea deciziei de respingere ca neconformă a ofertei depuse de SC GIROD SEMNALIZARE RUTIERĂ SRL, anularea raportului procedurii nr. 5991/01.02.2017 precum si a tuturor comunicărilor subsecvente acestuia. De asemenea, s-a dispus continuarea procedurii prin stabilirea ofertei câștigătoare dintre cele două oferte admisibile, potrivit criteriului de atribuire stabilit prin documentație, în termen de 10 zile de la comunicarea deciziei. Au fost respinse ca nefondate criticile contestatorului privind oferta depusă de asocierea SC VESTA INVESTMENT SRL – SC LOIAL IMPEX SRL. Cererea de intervenție formulată de SC VESTA INVESTMENT SRL, în calitate de lider al asocierii SC VESTA INVESTMENT SRL – SC LOIAL IMPEX SRL a fost respinsă ca nefondată. Împotriva deciziei CNSC au formulat plângeri atât SC VESTA INVESTMENT SRL, în calitate de lider al asocierii SC VESTA INVESTMENT SRL – SC LOIAL IMPEX SRL cât și SC GIROD SEMNALIZARE RUTIERĂ SRL, soluționate prin decizia civilă nr. 2451/29.05.2017, prin care plângerile au fost respinse ca nefondate. Urmare a deciziei CNSC nr. 828/C10/517/19.04.2017, autoritatea contractantă a întocmit raportul procedurii nr. 59976/16.08.2017, în care s-a consemnat admisibilitatea celor două oferte, precum și desemnarea SC GIROD SEMNALIZARE RUTIERĂ SRL ca fiind câștigătoarea procedurii cu o propunere financiară în valoare de 24.799.026,20 ron fără TVA. Prin adresele nr. 62250/18.08.2017 și respectiv 62251/18.08.2017, autoritatea contractantă a comunicat celor doi ofertanți, rezultatul procedurii. Prin raportul nr. 64303/25.08.2017 autoritatea contractantă a decis anularea raportului procedurii nr. 59976/16.08.2017, ca urmare a faptului că procedura de atribuire a fost organizată în vederea atribuirii unui acord cadru cu trei operatori economici și, deși au fost două oferte admisibile, s- a desemnat câștigătoare o singură ofertă. 11/15

§ 12

Prin adresele nr. 64718/29.08.2017 și respectiv nr. 64719/29.08.2017 autoritatea a comunicat celor doi ofertanți decizia de a anula raportul procedurii nr. 59976/16.08.2017 și a comunicărilor aferente acestuia. Prin adresa nr. 1348/25.08.2017, înregistrată la autoritate sub nr. 63580/28.08.2017, SC VESTA INVESTMENT SRL, în calitate de lider al asocierii SC VESTA INVESTMENT SRL – SC LOIAL IMPEX SRL a formulat Notificarea prealabilă solicitând anularea deciziei de desemnare ca admisibilă și câștigătoare a ofertei depusă de SC GIROD SEMNALIZARE RUTIERĂ SRL. Autoritatea a răspuns la notificarea prealabilă prin adresa nr.66120/01.09.2017 precizând că a luat măsuri de remediere, respectiv a anulat raportul procedurii nr. 59976/16.08.2017 și a comunicărilor aferente acestuia. În raportul procedurii nr. 66456/04.09.2017, comisia de evaluare a consemnat admisibilitatea celor două oferte și desemnarea lor ca fiind câștigătoarele procedurii. Prin adresele nr. 68132/07.09.2017 și respectiv nr. 68132/07.09.2017, autoritatea a comunicat rezultatul procedurii celor doi ofertanți. Împotriva acestui rezultat SC VESTA INVESTMENT SRL, în calitate de lider al asocierii SC VESTA INVESTMENT SRL – SC LOIAL IMPEX SRL a formulat contestația ce face obiectul dosarului nr. 3404/2017 Preliminar, Consiliul reține că prezenta procedură de atribuire a fost inițiată la data de 25.05.2016, contestația fiind transmisă la Consiliu la data de 21.09.2017, ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 101/2016, privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, act normativ a intrat în vigoare la data de 26.05.2016, deci anterior formulării prezentei contestații. În aceste condiții, rezultă că, în prezenta cauză sunt incidente prevederile art. 69 alin. (2) din Legea nr. 101/2016, conform cărora „Dispozițiile prezentei legi se aplică numai contestațiilor/ cererilor/plângerilor formulate după intrarea ei în vigoare”, astfel că soluționarea prezentei contestații urmează să se facă în baza prevederilor Legii nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, în vigoare la data depunerii prezentei contestații. De asemenea Consiliul reține că în cauză mai sunt incidente și dispozițiile art.236 alin.(2) din Legea nr.98/2016, potrivit cărora „Procedurilor de atribuire în curs de desfășurare la data intrării în vigoare a prezentei legi li se aplică legea în vigoare la data inițierii procedurii de atribuire”. Prin urmare, având în vedere data inițierii prezentei proceduri de atribuire, respectiv 25.05.2016 (anunț de participare nr. 168510 publicat 12

§ 13

în SEAP în data de 25.05.2016), Consiliul observă că legea aplicabilă în desfășurarea prezentei proceduri de atribuire este OUG nr.34/2006, cu modificările și completările ulterioare și legislația secundară emisă în aplicarea acesteia. Conform prevederilor art. 26 alin. (1) din Legea nr. 101/2016, Consiliul procedează cu întâietate la analizarea excepției inadmisibilității contestației invocată de SC GIROD SEMNALIZARE RUTIERĂ SRL, în calitate de intervenient, pe care urmează să o respingă având în vedere că având în vedere că ne aflăm în prezenţa unui acord cadru cu trei operatori economici, astfel că interesul contestatorului nu este numai de a semna acordul cadru, ci şi de a se încheia cu societatea sa primul contract subsecvent. Aşadar, Consiliul reţine că interesul contestatorului în cadrul procedurii în cauză este constituit de folosul practic al adjudecării primului contract subsecvent, folos care, în raport cu faptul că oferta sa a fost clasată pe locul al doilea, este realizabil în situaţia în care, dacă s-ar reevalua oferta SC GIROD SEMNALIZARE RUTIERĂ SRL, s-ar constata că aceasta este inadmisibilă. În ceea ce privește excepția autorității de lucru judecat invocată de intervenientul SC GIROD SEMNALIZARE RUTIERĂ SRL, Consiliul urmează a o admite, pentru următoarele considerente. În procesul verbal de deschidere a ofertelor nr.73589/15.11.2016 comisia de evaluare a reținut depunerea a două oferte, respectiv oferta depusă de SC GIROD SEMNALIZARE RUTIERĂ SRL și oferta asocierii SC VESTA INVESTMENT SRL – SC LOIAL IMPEX SRL. Prin decizia CNSC nr. 828/19.04.2017, s-a admis în parte contestația SC GIROD SEMNALIZARE RUTIERĂ SRL și s-a dispus „anularea deciziei de respingere ca neconformă a ofertei depuse de SC GIROD SEMNALIZARE RUTIERĂ SRL, anularea raportului procedurii nr. 5991/01.02.2017 precum si a tuturor comunicărilor subsecvente acestuia. De asemenea, s-a dispus continuarea procedurii prin stabilirea ofertei câștigătoare dintre cele două oferte admisibile, potrivit criteriului de atribuire stabilit prin documentație, în termen de 10 zile de la comunicarea deciziei”. Împotriva deciziei CNSC au formulat plângeri atât SC VESTA INVESTMENT SRL, în calitate de lider al asocierii SC VESTA INVESTMENT SRL – SC LOIAL IMPEX SRL cât și SC GIROD SEMNALIZARE RUTIERĂ SRL, soluționate prin decizia civilă nr. 2451/29.05.2017, prin care plângerile au fost respinse ca nefondate. În consecință, decizia CNSC nr. 828/19.04.2017 a rămas definitivă și obligatorie, dispozitivul acesteia statuând faptul că cele două oferte depuse în prezenta procedură sunt oferte admisibile. Cu privire la excepția autorității de lucru judecat a deciziei CNSC nr. 828/19.04.2017 și a deciziei nr. 2451/2017 a Curții de Apel București, Consiliul reține că neconformitatea/conformitatea ofertei SC GIROD SEMNALIZARE RUTIERĂ SRL a fost deja analizată atât de Consiliu, în dosarul nr.517/2017, cât și de Curtea de Apel București, în dosarul nr.3343/2/2017. Întrucât instanța de control judiciar a respins plângerile formulate împotriva decizie CNSC, decizia nr. 828/19.04.2017 are, așa 13/15

§ 14

cum a mai fost subliniat, caracter definitiv și obligatoriu. Ori, în dispozitivul acesteia Consiliul a obligat autoritatea contractantă la continuarea procedurii prin stabilirea ofertei câștigătoare dintre cele două oferte admisibile. În opinia Consiliului, admisibilitatea ofertei SC GIROD SEMNALIZARE RUTIERĂ SRL a fost verificată anterior de autoritatea contractantă, motivele de neconformitate fiind doar cele transmise prin adresa nr. 92/6370/03.02.2017, act administrativ a cărui legalitate a fost verificată de Consiliu și de Curtea de Apel București, prin deciziile anterior menționate. În consecință, în aprecierea Consiliului, în cauză este incident efectul pozitiv al autorităţii de lucru judecat consacrat expres în noua reglementare de art. 431 alin.(2) NCPC, care oferă posibilitatea părţii de a opune lucrul judecat anterior într-un nou proces, chiar şi în situația în care analiza anterioară a organismului administrativ-jurisdicțional/instanței de judecată în litigiul anterior nu se suprapune în totalitate peste criticile formulate în contestaţia ulterioară. Prin urmare, în aprecierea Consiliului, chestiunea litigioasă (admisibilitatea ofertei SC GIROD SEMNALIZARE RUTIERĂ SRL) a fost tranșată definitiv prin decizia CNSC nr. 828/19.04.2017 și decizia nr. 2451/2017 a Curții de Apel București care a menținut decizia Consiliului, stabilindu-se astfel, fără putință de tăgadă, admisibilitatea ambelor oferte depuse în procedură. În consecință, luând în considerare cele mai sus menționate, în temeiul art. 26 alin. (1) și alin.(6) din Legea nr. 101/2016, Consiliul va admite excepția autorității de lucru judecat invocată de intervenientul SC GIROD SEMNALIZARE RUTIERĂ SRL, va respinge contestația formulată de către SC VESTA INVESTMENT SRL, în calitate de lider al asocierii SC VESTA INVESTMENT SRL – SC LOIAL IMPEX SRL în contradictoriu cu COMPANIA NAȚIONALĂ DE ADMINISTRARE A INFRASTRUCTURII RUTIERE SA (COMPANIA NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA SA la data inițierii procedurii) și va dispune continuarea procedurii. Pentru aceste motive, în baza legii și a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DECIDE: În temeiul art. 26 alin. (1) din Legea nr. 101/2016, respinge excepția inadmisibilității contestației, invocată de SC GIROD SEMNALIZARE RUTIERĂ SRL, în calitate de intervenient. În temeiul art. 26 alin. (1) și alin.(6) din Legea nr. 101/2016, admite excepția autorității de lucru judecat invocată de intervenientul SC GIROD SEMNALIZARE RUTIERĂ SRL, respinge contestația formulată de către SC VESTA INVESTMENT SRL, în calitate de lider al asocierii SC VESTA INVESTMENT SRL – SC LOIAL IMPEX SRL în contradictoriu cu COMPANIA NAȚIONALĂ DE ADMINISTRARE A INFRASTRUCTURII RUTIERE SA 14

§ 15

(COMPANIA NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA SA la data inițierii procedurii) și dispune continuarea procedurii. În temeiul art. 68 din Legea nr. 101/2016 coroborat cu dispozițiile art. 61 și urm. din Codul de procedură civilă, admite cererea de intervenție formulată de SC GIROD SEMNALIZARE RUTIERĂ SRL. Prezenta decizie este obligatorie pentru părți, în conformitate cu dispozițiile art. 28 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 și poate fi atacată cu plângere, în temeiul art. 29 alin. (1) din același act normativ, în termen de 10 zile de la comunicare. PREȘEDINTE, MEMBRU, MEMBRU, FELICIA COSTEA CĂTĂLIN POPESCU MIHAELA ENACHE Redactată în 5 (patru) exemplare, conține 14(paisprezece) pagini. 15/15