AchiziaBibliotecă
Instrumentele Achizia
Aspect

Dosar public

Dosar CNSC 1111/2016

Dosar 1111/2016

Dosar finalizat
Complet C4Prima înregistrare: 2016-05-25Decizie fond: 1112 · 24.06.2016
ContestatorDRUM CONSTRUCT SRL
Autoritate contractantăPRIMARIA COMUNEI CHIESDSALAJ

Respinge pe fond

11Evenimente
1Decizii
0Încheieri
2016An dosar

Pe scurt

ContestatorDRUM CONSTRUCT SRL
Autoritate contractantăPRIMARIA COMUNEI CHIESDSALAJ

Status: Dosar finalizat. Complet: C4.

Soluție consemnată: Respinge pe fond.

Decizia de fond menționată în registru: 1112, data 24.06.2016.

Istoricul cuprinde 11 evenimente, între 2016-05-25 și 2016-06-24. Sunt asociate 1 decizii și 0 încheieri.

Rezumat al câmpurilor din registru. Ultima observare: 2026-10-01T20:39:00.790Z.

Dosar CNSC 1111/2016

Link permanent

Identificare și pasaje din sursă

Decizia CNSC nr. 1112/C4/1111 din 24.06.2016

Data din document
2016-06-24
Complet
C4

Obiectul procedurii

având ca obiect „Modernizare drumuri agricole de exploataţie în Comuna Chieşd, judeţul Sălaj”, s-a solicitat: - anularea raportului procedurii nr. 1528/17.05.2016, a adresei de comunicare a rezultatului procedurii nr. 1554/19.05.2016 şi a actelor subsecvente; - obligarea autorităţii contractante la continuarea procedurii de atribuire, prin reevaluarea ofertei declarate câştigătoare în condiţiile statuate în decizia Consiliului; - obligarea autorităţii contractante la emiterea unui nou raport/rezultat al procedurii, după reevaluarea ofertelor conforme şi admisibile, în condiţiile statuate prin decizia Consiliului. Prin adresa nr. 387 din 02.06.2016, înregistrată la Consiliu cu nr. 16801 din 02.06.2016, SC GP SĂGEATA PROD SRL, cu sediul în localitatea Suplacu de Barcău, str. Minerilor nr. 40, judeţul Bihor, CUI 106542, a înaintat cerere de intervenţie accesorie în interesul autorităţii contractante, prin care a solicitat: - respingerea contestaţiei ca nefondată; - respingerea accesului l…
Verifică pasajul în context →

Soluția, din document

DECIDE: În temeiul art. 278 alin. (5) şi (6) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziţie publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice şi a contractelor de concesiune de servicii, cu modificările şi completările ulterioare, pentru considerentele evocate în motivarea prezentei, respinge ca nefondată contestaţia formulată de SC DRUM CONSTRUCT SRL, în contradictoriu cu CONSILIUL LOCAL CHIEŞD, şi dispune continuarea procedurii de atribuire. Admite cererea de intervenţie formulată de SC GP SĂGEATA PROD SRL. Prezenta decizie este obligatorie pentru părţi, în conformitate cu dispoziţiile art. 280 alin. (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 34/2006. Împotriva prezentei decizii se poate formula plângere în termen de 10 zile de la comunicare. 2
Verifică pasajul în context →

Extrase din documentele asociate, fără completări sau interpretare juridică. Anonimizarea sursei este păstrată.

Documentele dosarului

Document publicat în registru

PDF CNSC

Text extras automat; verificați forma originală în PDF.

Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.

Citește textul integral · 3.653 caractere
§ 1

CONSILIUL NAŢIONAL DE SOLUŢIONARE A CONTESTAŢIILOR C. N. S. C. Str. Stavropoleos nr. 6, Sector 3, Bucureşti, România, CIF 20329980, CP 030084 Tel. +4 021 3104641 Fax. +4 021 3104642 +4 021 8900745 www.cnsc.ro În conformitate cu prevederile art. 266 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziţie publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice şi a contractelor de concesiune de servicii, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 337/2006, cu modificările şi completările ulterioare, Consiliul adoptă următoarea, DECIZIE Nr. 1112/C4/1111 Data: 24.06.2016 Prin contestaţia nr. 3445 din 25.05.2016, înregistrată la Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor cu nr. 15998 din 25.05.2016, înaintată de SC DRUM CONSTRUCT SRL, cu sediul în localitatea Pericei nr. 60/F, judeţul Sălaj, având CUI 7224633, formulată împotriva rezultatului procedurii emis de către CONSILIUL LOCAL CHIEŞD, cu sediul în comuna Chieşd nr. 375, judeţul Sălaj, în calitate de autoritate contractantă, în cadrul procedurii de cerere de oferte online organizată în vederea atribuirii contractului având ca obiect „Modernizare drumuri agricole de exploataţie în Comuna Chieşd, judeţul Sălaj”, s-a solicitat: - anularea raportului procedurii nr. 1528/17.05.2016, a adresei de comunicare a rezultatului procedurii nr. 1554/19.05.2016 şi a actelor subsecvente; - obligarea autorităţii contractante la continuarea procedurii de atribuire, prin reevaluarea ofertei declarate câştigătoare în condiţiile statuate în decizia Consiliului; - obligarea autorităţii contractante la emiterea unui nou raport/rezultat al procedurii, după reevaluarea ofertelor conforme şi admisibile, în condiţiile statuate prin decizia Consiliului. Prin adresa nr. 387 din 02.06.2016, înregistrată la Consiliu cu nr. 16801 din 02.06.2016, SC GP SĂGEATA PROD SRL, cu sediul în localitatea Suplacu de Barcău, str. Minerilor nr. 40, judeţul Bihor, CUI 106542, a înaintat cerere de intervenţie accesorie în interesul autorităţii contractante, prin care a solicitat: - respingerea contestaţiei ca nefondată; - respingerea accesului la oferta sa tehnică şi financiară a ofertantului SC DRUM CONSTRUCT SRL; 1

§ 2

- continuarea procedurii cu actualul raport de procedură, care este legal şi în concordanţă cu legislaţia în vigoare şi principiile consacrate de OUG nr. 34/2006: proporţionalitate şi tratament egal. Pentru soluţionarea unitară a contestaţiei şi a cererii de intervenţie, având în vedere că acestea au fost formulate în cadrul aceleiaşi proceduri de atribuire, Consiliul a procedat la conexarea lor, în conformitate cu dispoziţiile art. 273 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 34/2006. În baza legii şi a documentelor depuse de părţi, CONSILIUL NAŢIONAL DE SOLUŢIONARE A CONTESTAŢIILOR DECIDE: În temeiul art. 278 alin. (5) şi (6) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziţie publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice şi a contractelor de concesiune de servicii, cu modificările şi completările ulterioare, pentru considerentele evocate în motivarea prezentei, respinge ca nefondată contestaţia formulată de SC DRUM CONSTRUCT SRL, în contradictoriu cu CONSILIUL LOCAL CHIEŞD, şi dispune continuarea procedurii de atribuire. Admite cererea de intervenţie formulată de SC GP SĂGEATA PROD SRL. Prezenta decizie este obligatorie pentru părţi, în conformitate cu dispoziţiile art. 280 alin. (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 34/2006. Împotriva prezentei decizii se poate formula plângere în termen de 10 zile de la comunicare. 2

Motivare publicată în buletin

PDF CNSC

Text extras automat; verificați forma originală în PDF.

Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.

Citește textul integral · 27.668 caractere
§ 1

CONSILIUL NAŢIONAL DE SOLUŢIONARE A CONTESTAŢIILOR C. N. S. C. Str. Stavropoleos, nr.6, Sector 3, Bucureşti, România, CIF 20329980, CP 030084 Tel. +4 021 3104641 Fax. +4 021 3104642, + 4 021.8900745 www.cnsc.ro În conformitate cu prevederile art. 266 alin. (2) din O.U.G. nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziţie publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice şi a contractelor de concesiune de servicii, aprobată prin Legea nr. 337/2006, cu modificările şi completările ulterioare, Consiliul adoptă următoarea: DECIZIE Nr. ... Data: ... Prin contestaţia nr. 3482/25.05.2016, înregistrată la Consiliul sub nr. 16030/26.05.2016, formulată de SC ...SRL, cu sediul în ..., înregistrată la Oficiul Registrul Comerțului sub nr. ..., având CUI ..., reprezentată legal prin ..., împotriva documentației de atribuire, respectiv a răspunsurilor la solicitările de clarificări, emise de ..., cu sediul în ..., în calitate de autoritate contractantă, în cadrul procedurii de cerere de ofertă offline fără fază finală de licitație electronică, organizată în vederea atribuirii contractului de achiziție publică, având ca obiect Execuție lucrări continuare lucrări „SALĂ DE SPORT OMOLOGATĂ ȘI ANEXE LA CLUBUL SPORTIV ȘCOLAR ...” a ..., cod CPV 45000000-7 – Lucrări de construcții (Rev.2), s-a solicitat suspendarea procedurii până la soluţionarea contestației conform art. 2751 alin. (1) din OUG nr. 34/2006, obligarea autorității contractante să răspundă solicitărilor de clarificare adresate de operatorii economici implicaţi în procedură cu respectarea dispoziţiilor art. 78 alin. (2) și alin. (3) din OUG nr. 34/2006, anularea procedurii dacă nu mai pot fi dispuse măsurile de remediere. Capătul de cerere privind suspendarea a fost respins ca nefondat prin decizia nr. ... În baza documentelor depuse de părţi, CONSILIUL NAŢIONAL DE SOLUŢIONARE A CONTESTAŢIILOR 1

§ 2

DECIDE: Admite în parte contestaţia formulată de SC ...SRL și anulează răspunsurile la clarificările criticate. Obligă autoritatea contractantă să răspundă la clarificările respective, cu respectarea celor din motivare, a documentaţiei de atribuire şi a dispoziţiilor legale în materia achiziţiilor publice, în termen de 20 zile de la primirea deciziei. Răspunsurile vor fi publicate în SEAP în cadrul aceluiași termen. În temeiul art. 278 alin. (5) din ordonanţă, respinge ca nefondată solicitarea de anulare a procedurii de atribuire formulată de SC ...SRL. În temeiul art. 278 alin. (6) din ordonanţă, dispune continuarea procedurii, cu stabilirea unui nou termen de depunere şi deschidere a ofertelor, care să permită elaborarea ofertelor în mod corespunzător. Prezenta decizie este obligatorie pentru părţi. Împotriva prezentei decizii se poate formula plângere, în termen de 10 zile de la comunicare. MOTIVARE În luarea deciziei s-au avut în vedere următoarele: Prin contestaţia înregistrată la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor sub nr. 16030 din 26.05.2016, SC ...SRL critică lipsa răspunsului la solicitările de clarificări transmise de acesta cu adresa nr. 3464/20.05.2016, precum și a răspunsurilor nr. 416, 417, 418, 419 și 420 postate de autoritatea contractantă în SEAP la data de 24.05.2016. În fapt, contestatorul arată că până la data formulării prezentei contestații, autoritatea contractantă nu a răspuns solicitărilor de clarificări, aceasta încălcând dispoziţiile art. 78 alin (2) și alin (3) din OUG nr. 34/2006. Raportat la răspunsurile la clarificări postate în SEAP de către autoritatea contractantă în data de 24.05.2016, ofertantul apreciază că adresa nr. 3129/24.05.2016, publicată în SEAP sub nr. 416, nu poate reprezenta răspunsuri la solicitările de clarificare în sensul dispoziţiilor art. 78 alin (2) și alin (3) din OUG nr. 34/2006 întrucât acestea nu sunt formulate în mod clar, complet şi fără ambiguităţi, nefiind însoţite de întrebările aferente. Se reține cu titlu de exemplu faptul că prin răspunsul nr. 8 din adresa nr. 3129/24.05.2016, publicată pe SEAP de către autoritatea contractantă cu nr. 416, se încalcă dispozițiile art. 2 din OUG nr. 34/2006, întrucât se comunică unui operator economic care a formulat o solicitare de clarificări, faptul că este invitat, cu doar 4 zile lucrătoare înainte de termenul limită de depunere a ofertelor, să primească, gratuit, pe suport de hîrtie, toată documentația. 2

§ 3

În consecință, contestatorul menționează că răspunsurile nr. 416, 417, 418, 419 și 420 publicate în SEAP de autoritatea contractantă încalcă prevederile art. 78 alin. (3) din ordonanță, drept pentru care solicită Consiliului obligarea autorității contractante să răspundă la solicitările de clarificări în acord cu dispozițiile legale antemenționate. Prin adresa nr. 3195/27.05.2016, înregistrată la Consiliu sub nr. 16293/27.05.2016, ... a transmis punctul de vedere cu privire la contestaţia în cauză, menționând că a încheiat contractul de consultanță nr. 3177/26.05.2016, ca urmare a solicitării de clarificări nr. 3464/20.05.2016 adresată de contestator, în scopul emiterii unui răspuns clar și concis la punctul 1 al cererii de clarificare. Se arată că în răspuns la punctul 2 al solicitării de clarificare, autoritatea contractantă a publicat în SEAP erata nr. ... la invitația de participare nr. ..., prin care a prelungit termenul de depunere a ofertelor pentru data de 21.06.2016, ora 10:00, tocmai pentru a avea timp suficient să răspundă la cererea de clarificare și pentru a lăsa timp suficient ofertanților în vederea depunerii ofertelor. Astfel, autoritatea contractantă susține că pune la dispoziția potențialilor ofertanți la procedura de atribuire documentația de atribuire în integralitate, atât în SEAP, cât și gratuit, „pe suport magnetic sau electronic”. Prin adresa nr. 3202/30.05.2016, înregistrată la Consiliu cu nr. 16769/02.06.2016, autoritatea contractantă a comunicat faptul că a luat legătura cu autoarea contestației pentru o cerere de clarificare mai clară și concisă cu privire la punctul 1 din solicitare. Având în vedere solicitarea autorității contractante, contestatorul a revenit cu o cerere de clarificare (cerere de clarificare nr. 3501/27.05.2016) la care autoritatea contractantă a transmis răspunsul nr. 3201/30.05.2016, publicat în SEAP în data de 31.05.2016. Prin adresa nr. 16496/1114-C2/31.05.2016, Consiliul a solicitat contestatorului un punct de vedere cu privire la răspunsul autorității contractante publicat în SEAP, în data de 31.05.2016, ora 08:55. Prin adresa nr. 3541/02.06.2016, înregistrată la Consiliu cu nr. 16830/02.06.2016, SC ...SRL precizează, în referire la clarificarea nr. 3501 din 27.05.2016, prin care s-a solicitat la punctele 2 și 3, corelarea anumitor cantități de lucrări raportat la cantitățile de executat, că din răspunsul autorității nu rezultă o analiză a cantităților de lucrări cu situația reală. Deopotrivă, se reține că prin solicitările 4,5,6,7,8,9 și 10, contestatorul a solicitat lămuriri cu privire la materialele din lista anexă, dar răspunsul autorității nu clarifică ce fel de radiatoare, instalații de aerisire, hidranți etc., trebuie montate; răspunsul clarifică numai manopera pentru montarea acestor instalații. 3

§ 4

Concluzionând, ofertantul apreciază că răspunsurile la clarificări nu respectă dispozițiile art. 72 alin (2) din HG nr. 925/2006, nu aduc lămuriri la solicitările operatorului economic, făcând astfel imposibilă realizarea unor oferte unitare. Documentele necesare soluţionării cauzei au fost înregistrate la Consiliu cu nr. 16638/01.06.2016. Analizând susţinerile părţilor şi documentele depuse la dosarul cauzei, Consiliul constată următoarele: ..., în calitate de autoritate contractantă, a organizat procedura de cerere de ofertă offline fără fază finală de licitație electronică, în vederea atribuirii contractului de achiziție publică, având ca obiect Execuție lucrări continuare lucrări „SALĂ DE SPORT OMOLOGATĂ ȘI ANEXE LA CLUBUL SPORTIV ȘCOLAR ...” a ..., cod CPV 45000000-7 – Lucrări de construcții (Rev.2). În acest sens, a elaborat documentaţia de atribuire aferentă şi a publicat, în SEAP, invitația de participare nr. ..., potrivit căreia valoarea estimată, fără TVA, este de 5.278.299 lei, criteriul de atribuire ales fiind „prețul cel mai scăzut”. Consiliul reține că prin contestație sunt aduse critici împotriva lipsei răspunsului la solicitarea de clarificări transmise cu adresa nr. 3464/20.05.2016 și a răspunsurilor postate de autoritatea contractantă în SEAP la data de 24.05.2016. Se constată că în data de 24.05.2016, au fost publicate în SEAP, prin intermediul adresei nr. 3129/24.05.2016 (clarificarea nr. 416), răspunsurile autorității contractante formulate ca urmare a unor cereri de clarificări, însă fără a indica și solicitările care au stat la baza acestor răspunsuri. La punctul 2 din cuprinsul adresei antemenționate se precizează „Conform OUG nr. 34/2006, art.190, alin (2)- Capacitatea tehnică și profesională a ofertantului poate fi susținută, pentru îndeplinirea contractului și de o altă persoană, indiferent de natura relațiilor juridice existente între ofertant/candidat și persoana respectivă. Suntem de acord cu cele prevazute în lege și atașăm formularele: - ANGAJAMENT privind susținerea tehnică și profesională a ofertantului/gupului de operatori; - Declarație terț susținător tehnic și profesional Terț susținător susținător tehnic și profesional (utilaje); - Declarație terț susținător tehnic și profesional Terț susținător tehnic și profesional (personal).” Astfel, prin intermediul clarificărilor nr. 417, 418, 419 și 420 din 24.05.2016 au fost atașate în SEAP, Angajamentul privind susţinerea tehnică și profesională a ofertantului/grupului de operatori, Declaraţie terţ susţinător tehnic şi profesional (personal), Declaraţie terţ susţinător tehnic şi profesional (utilaje), Declarație privind încadrarea întreprinderii în categoria întreprinderilor mici și mijlocii. 4

§ 5

Nu se poate aprecia că răspunsul de clarificare aflat în analiză o poate împiedica pe autoarea contestaţiei la prezentarea ofertei, însă acesta este contrar prevederilor art. 78 alin. (3) din OUG nr. 34/2006 „Autoritatea contractantă are obligația de a transmite răspunsurile – însoțite de întrebările aferente

§ 6

– către toți operatorii economici care au obținut, în condițiile prezentei ordonanțe de urgență, documentația de atribuire, luând măsuri de a nu dezvălui identitatea celui care a solicitat clarificările respective”. Prin prisma dispoziţiilor legale amintite, se reține obligația autorității contractante de a transmite răspunsurile însoțite de întrebările aferente pentru a asigura astfel, potențialilor ofertanți o informare corectă și completă asupra tuturor aspectelor ce privesc prezenta procedură și pentru a nu contraveni principiului transparenței reglementat de prevederiel art. 2 lit. d) din ordonanța privind achizițiile publice. În considerarea celor prezentate, Consiliul determină necesitatea publicării acestor solicitări care au stat la baza formulării răspunsurilor publicate în SEAP în data de 24.05.2016. În ceea ce privește lipsa răspunsului pe care contestatorul o reclamă vizavi de solicitările sale formulate prin intermediul adresei nr. 3464/20.05.2016, Consiliul reține următoarele: Prin adresa nr. 3464/20.05.2016, SC ...SRL a adresat autorității contractante următoarea solicitare:[„1.Pentru o evaluare corectă și pentru întocmirea unei oferte financiare unitare de către toți ofertanții vărugăm să publicați rețetele tuturor articolelor care nu fac parte din indicatoarele de norme de deviz, articolelor assimilate și articolelor care au lista anexă conform nomenclatoarelor de deviz dar pe care proiectantul a omis să o completeze. În urma nalizei listelor de cantități publicate am constatat că majoritatea articoleleor se încadrează în situația mai sus menționată, motiv pentru care vă cerem să ne răspundeți urgent la cele solicitate întrucât nu se poate realiza oferta fără aceste răspunsuri la clarificări. 2. Având în vedere prevederile art. 71 și 72 alin. (1) lit. b) din OUG nr. 34/2006, precum și art. 2 din Ordinul nr. 171/2012 al Președintelui ANRMAP vă solicităm să prelungiți termenul de depunere a ofertei cu minim 10 zile de la dat publicării tuturor rețetelor solicitate.”] Autoritatea contractantă a comunicat prin adresa nr. 3195/27.05.2016 faptul că a luat legătura cu autoarea contestației pentru o cerere de clarificare mai clară și concisă cu privire la punctul 1 din solicitare. Referitor la punctul 2 al solicitării, aceasta menționează că a publicat erata nr. 89986/26.05.2016 prelungind termenul de depunere a ofertelor pentru data de 21.06.2016, ora 10. Având în vedere solicitarea autorității contractante, contestatorul a revenit cu o cerere de clarificare (cerere de clarificare nr. 3501/27.05.2016) la care autoritatea contractantă a transmis răspunsul nr. 3201/30.05.2016, publicat în SEAP în data de 31.05.2016. 5

§ 7

Vizavi de răspunsul publicat, Consiliul în virtutea rolului activ, a solicitat contestatorului punctul de vedere cu privire la răspunsurile autorității contractante publicate în SEAP. Deși contestatorul prin adresa nr. 3541/02.06.2016 a adus precizări și cu privire la răspunsul autorității contractante nr. 3204/30.05.2016 (publicat de autoritatea contractantă prin intermediul clarificării nr. 420/31.05.2016, odată cu răspunsul nr. 3201/30.05.2016), la solicitarea de clarificări nr. 10531/26.05.2016, solicitare ce nu a fost criticată prin intermediul contestației, Consiliul va analiza răspunsul publicat ca urmare a solicitării nr. 3501/27.05.2016, acesta fiind practic răspunsul criticat. Astfel, se reține că prin adresa nr. 3501/27.05.2016, SC ...SRL a solicitat următoarele: [Referitor la obiectivul: Execuţie lucrări continuare lucrări " SALA DE SPORT OMOLOGATA SI ANEXE LA CLUBUL SPORTIV ŞCOLAR ..." a Liceului cu Program Sportiv ... va trasmitem urmatoarele solicitări de clarificari : 1. Ob sala de sport, devizul structura: Nu sunt corelate articolele de montaj armătură cu cele de confecționat, spre exemplu: Art. 29 CC01C1 = 19783 kg Art. 30 CC02C1 = 13496 kg Total Montaj = 33279 kg Art. 32 CZ0301D1 = 1091 kg Art. 33 CZ0301C1= 18692 kg Art. 36 CZ0302A1 = 7234 kg Art. 37 CZ0302E1 = 6712 kg Art. 39 CZ030XE1 = 3900 kg TOTAL CONFECȚIONAT = 37629 kg Vă rugăm clarificați. 2. Ob. Sala de Sport, devizul arhitectură - Art. 3 CD12A01A cantitate 251.0 - Art. 9 CE07A# cantitate 237.0 - Art. 23 CE21A01# cantitate 66.0 - Art. 24 CE19A01# cantitate 145.0 - Art. 45 CK27B01# cantitate 62.3 - Art. 46 CK20D01 cantitate 192.0 - Art. 50 CF1A020 cantitate 485.0 Pentru ca toți posibilii ofertanți să liciteze același lucru rugăm proiectantul să ne pună la dispoziție rețeta complete a acestor articole pe care le considerăm create. 3. Ob. Sala de sport, devizul anexa acces sportive și intrare public: - Art. 9 CE21A01# cantitate 35.0 - Art. 10 CE19A01# cantitate 36.0 - Art. 38 CF01A020 cantitate 495.0 Pentru ca toți posibilii ofertanți să liciteze același lucru rugăm proiectantul să ne pună la dispoziție rețeta complete a acestor articole pe care le considerăm create. 4. Ob. Sala de sport, devizul instalații termice interioare: Lipsă listă anexă la poziția următoarelor articole 1, 2, 3, 4, 5, 6, 7, 16 6

§ 8

Rețeta art. 16 și 34, pentru ca toți posibilii ofertanți să liciteze același lucru rugăm proiectantul să ne pună la dispoziție rețeta complete a acestor articole. 5. Ob. Sala de sport, devizul instalații termice interioare anexe (sala de forță, vestiare, gradene,etc.) : Lipsa lista anexa la poziţia următoarelor articole 1,2,3,4,5,6,7,8,9,10,11,12,13,14,15,16,17,21,23,24,25,26,27,35. Reteta art. 22 si 38, pentru ca toti posibilii ofertanti sa liciteze acelaşi lucru rugam proiectantul sa ne puna la dispoziţie reteta completa a acestor articole. Nu exista art.30. IC44 , va rugam verificaţi. Corelaţi unitatea de masura la art.32 RPCG20A1. 7. Ob. Sală de sport, devizul instalații de ventilare și condiționare aer și instalații evacuare fum Lipsă lista anexa la poziția art. 17 Rețeta art. 1, 2, 3, 5, 6, 7, 8, 9, 10, 11, 12, 13, 14, 25 și 27, pentru ca toți posibilii ofertanți să liciteze același lucru rugăm proiectantul să ne pună la dipsoziție rețetat complete a acestor articole. Neconcordanța între denumirea articolului și codul articolului la pozițiile 18 și 19. 8. Ob. Sală de sport, devizul instalații sanitare interioare: Lipsă lista anexă la poziția art. 1-21, 23-50 9. Ob. Sală de sport, devizul instalații de hidranți interior: Lipsă lista anexă la poziția art. 1-12, 14 Rețeta art. 19 IZH01A1, pentru ca toți posibilii ofertanți să liciteze același lucru rugăm proiectantul să ne pună la dispoziție rețeta complete a acestor articole. 10. Ob. Sală de sport, devizul instalații electrice: Lipsă lista anexă la poziția art. 1-30, 33-34 Articolul de deviz YC01 conform indicatorului de norme de deviz este diferența preș material, având unitatea de măsură „lei” iar în liste este cotat ca și bucăți. Ex. De la poz. 46-72. Vă rugăm clarificați. 10. Ob. Sală de sport, devizul IPT + priza de pământ Rețeta art. 1 EG01XA asimilat Lipsă lista anexă la poziția art. 3, 4, 5, 6, 11 Vă rugăm clarificați. Menționăm faptul că articolele la care am făcut referire mai sus sunt doar din cadrul OB. 1 sala de sport și vă solicităm o verificare a tuturor listelor de cantități pentru că astfel de greșeli se regăsesc și în celelate obiecte ale investiției. Solicităm repostarea listelor de cantități finale, în urma verificării și corectării acestora de către proiectant.] Prin adresa nr. 3201/30.05.2016, autoritatea contractantă a răspuns solicitării comunicând următoarele:

§ 9

[Cerere punct 1 (…)Răspuns : Art. 33 CZ0301C1=14342 Kg (eroare redactare) Cerere punct 2 (…) Răspuns: Art. 3 CD12A01A - pereţi tip sandwich tip ISOPAN - grosime 100 mm Art. 9 CE07A# - invelitoare din panouri ISOPAN - 100 mm Art. 23 CE21A01 - burlane uzinate semirotunde din metal d=150 mm Art. 24 CE19A01 — jghiaburi uzinate din tabla cu secţiunea 10X14 cm Art. 45 CK27B01# - glasvanduri din profile de mase plastice, din panouri fixe-conform tablou tamplarie 7

§ 10

Art. 50 CF01A020 - termosistem fatada-amorsaj,polistiren expandat ignifugat de 10 cm; plasa fibra sticla, dibluri,glet,var lavabil-se executa conform caietului de sarcini Art. 46 CK20D01 - plafoane din gips carton hidrofug de 12,5 cm Cerere punct 3 (…) Răspuns: Art. 9 CE21A01 - burlane uzinate semirotunde din metal d=150mm Art. 10 CE19A01 - jghiaburi uzinate din tabla cu secţiunea 10X14 cm Art. 38 CF01A020 - termosistem faţada - amorsaj,polistiren expandat ignifugat de 10 cm; plasa fibra sticla,dibluri,glet,var lavabil-se executa conform caietului de sarcini Cerere punct 4 (…) Răspuns: Art. 1,2,3,4,5,6,7 - nu este necesara lista anexa; se vor respecta prevederile caietului de sarcini si a normativelor tehnice in vigoare Art. 16 - elemente de susţinere a radiatoarelor-se vor prevedea console Art. 34- se respecta precizările din acest articol Cerere punct 5 (…) Răspuns: Art.1,2,3,4,5,6,7,8,9,10,11,12,13,14,15,16,17,23,24,25,26,27,35-

§ 11

nu

§ 12

este necesara lista;se vor prevedea prevederile caietului de sarcini si a normativelor tehnice in vigoare. Art 21 - elemente de susţinere a radiatoarelor-se vor prevedea console; Art 22 - se respecta precizările din acest articol; Art 38 - se respecta precizările din acest articol;

§ 13

Cerere punct 7 (…) Răspuns: Pct. 1,2,3,4,5,6,7,8,9,10,11,12,13,14- nu este necesara lista; se respecta precizările din aceste articole; caietul de sarcini si normativele tehnice specifice, in vigoare. Art 25- se respecta precizările din acest articol; Art 27- se respecta precizările din acest articol;

§ 14

Cerere punct 8 (…) Raspuns: Art 1-21- nu este necesara lista anexa; se vor respecta precizările din fiecare articol; Art 23-50- nu este necesara lista anexa; se vor respecta precizările din fiecare articol;

§ 15

Cerere punct 9 (…)Răspuns: Art 1-12- nu este necesara lista anexa; se vor respecta precizările din fiecare articol; Art 14- nu este necesara lista anexa; se vor respecta precizările din fiecare articol; Art 19- nu este necesara lista anexa; se vor respecta precizările din fiecare articol Cerere punct 10 (…)Răspuns: Art 1-30 - nu este necesara lista anexa; se vor respecta precizările din fiecare articol; Art 33-44 - nu este necesara lista anexa; se vor respecta precizările din fiecare articol; Art 46-72 - la art YC01 cotarea se va face la bucata Cerere punct 10 (…) Răspuns: Deviz IPT + prize de pamant: Art 1 1 EG01XA (asimilat) - se vor respecta precizările din acest articol. Art 3,4,5 6 si 11 - se vor respecta precizările acestor articole.] Se consideră relevante în soluţionarea cauzei următoarele dispoziţii din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 34/2006: - art. 33 alin. (1) Autoritatea contractantă are obligaţia de a preciza în cadrul documentaţiei de atribuire orice cerinţă, criteriu, regulă şi alte informaţii necesare pentru a asigura ofertantului/candidatului o informare completă, corectă şi explicită cu privire la modul de aplicare a procedurii de atribuire; 8

§ 16

- art. 78 alin. (1) Orice operator economic interesat are dreptul de a solicita clarificări privind documentaţia de atribuire. (2) Autoritatea contractantă are obligaţia de a răspunde, în mod clar, complet şi fără ambiguităţi, cât mai repede posibil, la orice clarificare solicitată, într-o perioadă care nu trebuie să depăşească, de regulă, 3 zile lucrătoare de la primirea unei astfel de solicitări din partea operatorului economic. - art. 79 alin. (1) Fără a aduce atingere prevederilor art. 78 alin. (2), în măsura în care clarificările sunt solicitate în timp util, răspunsul autorităţii contractante la aceste solicitări trebuie să fie publicat/transmis nu mai târziu de 6 zile înainte de data-limită stabilită pentru depunerea ofertelor. (2) În cazul în care operatorul economic nu a transmis solicitarea de clarificare în timp util, punând astfel autoritatea contractantă în imposibilitate de a respecta termenul prevăzut la alin. (1), aceasta din urmă răspunde la solicitarea de clarificare în măsura în care se respectă, în mod cumulativ, următoarele: a) perioada necesară pentru elaborarea şi transmiterea răspunsului face posibilă primirea acestuia de către operatorii economici înainte de data-limită de depunere a ofertelor; b) răspunsul nu modifică informaţiile deja publicate, nu afectează modul de elaborare a ofertelor şi nici nu devine necesară publicarea unei erate. Din prisma dispoziţiilor legale amintite, răspunsul autorităţii contractante nu este de natură a asigura o informare corectă şi completă, astfel încât să permită ofertanţilor întocmirea unei oferte corespunzătoare şi participarea la procedura de atribuire. Astfel, Consiliul reține că în ceea ce privește solicitările în referire la rețetele articolelor „asimilate” care nu se regăsesc în cadrul indicatoarelor de norme de deviz, autoritatea contractantă trebuie să specifice dacă în cazul acestora ofertantul poate să stabilească propria rețetă. De exemplu, pentru Obiectul sală de sport, devizul instalații termice interioare, la articolul 16 IB20B Elemente de susținere a radiatoarelor, tratat la întrebarea nr. 4, la care s-a răspuns „elemente de susţinere a radiatoarelor - se vor prevedea console”, Consiliul apreciază furnizarea unor informații incomplete, în sensul că autoritatea contractantă nu a precizat dacă ofertanții vor respecta precizările aferente din conținutul articolului cuprins în normele de deviz sau își pot elabora rețete proprii în vederea respectării conținutului articolului. Față de răspunsurile în care autoritatea contractantă a menționat ”că se vor respecta precizările din acest articol”, Consiliul apreciază că operatorii economici trebuie să respecte conținutul articolelor la care se 9

§ 17

face referire în răspunsurile furnizate, nefiind necesară punerea la dispoziție a rețetelor aferente articolelor. Pe de altă parte, trebuie avut în vedere că s-au prevăzut „articole asimilate”, prin urmare articole care nu se regăsesc în indicatoarele de norme de deviz, motiv pentru care autoritatea contractantă nu poate să indice operatorului economic că trebuie să respecte aceste indicatoare. Raportat la cele analizate, în scopul obținerii unor oferte comparabile din punct de vedere tehnic și financiar, Consiliul determină că, se impune verificarea de către autoritatea contractantă, în cazul fiecărui articol indicat de contestator, incidența situațiilor mai sus analizate, respectiv cazul în care operatorii economici trebuie să respecte indicatoarele de norme de deviz și cazul în care aceștia trebuie să elaboreze rețete proprii. De asemenea, în cazul răspunsurilor la solicitările care au vizat lipsa listelor anexă la o serie de articole invocate, de genul „nu este necesară lista anexă, se respectă precizările din aceste articole; caietul de sarcini si normativele tehnice specifice, in vigoare” se constată neconcludența acestora, având în vedere că acestea nu clarifică pe de o parte, ce fel de materiale trebuie ofertate/montate (de exemplu radiatoare, instalații de aerisire, hidranți, etc.), iar pe de altă parte dacă aceste materiale trebuie achiziționate (în acest articolul de deviz implicând procurare și montare) sau este necesară doar montarea acestora (în acest caz articolul implicând doar montare). Lipsa diligențelor în clarificarea situațiilor cu care a fost sesizată, rezultă și din faptul că, spre exemplu în cazul Obiectivului sală sport, devizul instalații de ventilare și condiționare aer și instalații evacuare fum, autoritatea contractantă, în cazul răspunsului nr. 7, nu oferă lămuriri, având în vedere „lipsă listă anexă la art. 17 și neconcordanța între denumirea articolului și codul articolului la pozițiile 18 și 19”, semnalate de operatorul economic în vederea clarificării. Față de considerentele expuse, Consiliul apreciază că răspunsurile autorităţii contractante contravin art. 78 alin. (2) din ordonanţă, acestea fiind lipsite de claritatea necesară elaborării unei oferte corespunzătoare, motiv pentru care, se constată necesitatea formulării unui răspuns corespunzător. Având în vedere că la acest moment pot fi dispuse măsuri de remediere, Consiliul apreciază că nu se impune anularea procedurii de atribuire. În considerarea celor prezentate, în temeiul art. 278 alin. (2) şi (4) din ordonanţă, Consiliul va admite în parte contestaţia formulată de SC ...SRL, va anula răspunsurile la clarificările criticate. Va obliga autoritatea contractantă să răspundă la clarificările respective, cu respectarea celor din motivare, a documentaţiei de atribuire şi a dispoziţiilor legale în materia achiziţiilor publice, în termen de 20 zile de 10

§ 18

la primirea deciziei. Răspunsurile vor fi publicate în SEAP în cadrul aceluiași termen. În temeiul art. 278 alin. (5) din ordonanţă, va respinge ca nefondată solicitarea de anulare a procedurii de atribuire formulată de SC ...SRL. În temeiul art. 278 alin. (6) din ordonanţă, va dispune continuarea procedurii, cu stabilirea unui nou termen de depunere şi deschidere a ofertelor, care să permită elaborarea ofertelor în mod corespunzător. Prezenta decizie este obligatorie pentru părţi, în conformitate cu dispoziţiile art. 280 alin. (1) şi (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 34/2006, cu modificările şi completările ulterioare. Împotriva prezentei decizii se poate formula plângere în termen de zece zile de la comunicare. PREŞEDINTE COMPLET MEMBRU COMPLET MEMBRU COMPLET Redactată în 4 (patru) exemplare, conţine 11 (unsprezece) pagini 11

Istoricul dosarului

Ordine cronologică
Evenimente, de la cel mai recent la cel mai vechi
DataÎnregistrareSensDocumentExpeditorDescriere ieșireDestinatar
2016-06-2419248IesireAdresa transmitere decizie—Adresa transmitere deciziePRIMARIA COMUNEI CHIESD, SALAJ
2016-06-2419249IesireAdresa transmitere decizie—Adresa transmitere decizieSC DRUM CONSTRUCT SRL
2016-06-2419251IesireAdresa transmitere decizie—Adresa transmitere decizieSC GP SAGEATA PROD SRL
2016-06-0917573IntrareRăspunsSC DRUM CONSTRUCT SRL——
2016-06-0717208IesireAdresa solicitare/ completare (complet)—Adresa solicitare/ completare (complet)SC DRUM CONSTRUCT SRL
2016-06-0717262IntrareCerere de intervențieSC SAGEATA PROD SRL——
2016-06-0316934IntrarePunct de vedere + Dosar achizițiePRIMARIA COMUNEI CHIESD, SALAJ——
2016-06-0216801IntrareCerere de intervențieSC SAGEATA PROD SRL——
2016-05-2616049IesireAdresa solicitare/ completare (complet)—Adresa solicitare/ completare (complet)PRIMARIA COMUNEI CHIESD, SALAJ
2016-05-2616060IntrareDuplicat contestatieSC DRUM CONSTRUCT SRL——
2016-05-2515998IntrareContestatieSC DRUM CONSTRUCT SRL——

Alte dosare ale părților

DRUM CONSTRUCT SRL

Dosar 1982/2023

Dosar finalizat
Complet C1Prima înregistrare: 2023-07-17Decizie fond: 1743 · 27.07.2023
ContestatorDRUM CONSTRUCT SRL
Autoritate contractantăJUDETUL SALAJ

Respinge contestatia cf. art 61 ind 1 din Legea nr. 101/2016

Vezi toate dosarele (17)

PRIMARIA COMUNEI CHIESD

Vezi toate dosarele (5)

Documente pentru aceeași cercetare

Legăturile se bazează pe coduri CPV sau critici comune din buletin. Verificați faptele și motivarea fiecărui document.