Dosar 1171/2017
Dosar finalizatRenuntari urmare a remedierii
Dosar public
Renuntari urmare a remedierii
Status: Dosar finalizat. Complet: C3.
Soluție consemnată: Renuntari urmare a remedierii.
Decizia de fond menționată în registru: 938, data 27.04.2017.
Istoricul cuprinde 8 evenimente, între 2017-04-13 și 2017-04-28. Sunt asociate 1 decizii și 0 încheieri.
Rezumat al câmpurilor din registru. Ultima observare: 2026-10-01T20:38:51.572Z.
Dosar CNSC 1171/2017
Link permanentIdentificare și pasaje din sursă
având ca obiect ”Reabilitare drum forestier Anineș-Strâmbu-Ceata – D.S. Hunedoara”, cu anunț de participare simplificat nr. 398323 publicat în SEAP la data de 30.12.2016, s-a solicitat Consiliului obligarea autorității contractante la evaluarea ofertei sale în raport cu cerințele documentației de atribuire. CONSILIUL NAŢIONAL DE SOLUŢIONARE A CONTESTAŢIILOR, asupra cauzei de faţă, constată următoarele: Pentru aceste motive, în baza legii şi a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DECIDE: 1Verifică pasajul în context →
Ia act de renunţarea la contestaţia formulată de SC CONIZ ROMARG SRL, în contradictoriu cu autoritatea contractantă REGIA NAȚIONALĂ A PĂDURILOR – ROMSILVA RA – DIRECȚIA SILVICĂ HUNEDOARA. 2Verifică pasajul în context →
Extrase din documentele asociate, fără completări sau interpretare juridică. Anonimizarea sursei este păstrată.
2017_938_2017_Decizie_938.pdf
Text extras automat; verificați forma originală în PDF.
Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.
CONSILIUL NAŢIONAL DE SOLUŢIONARE A CONTESTAŢIILOR C. N. S. C. Str. Stavropoleos, nr. 6, sector 3, Bucureşti, România, CP 030084, CIF 20329980 Tel. +4 021 3104641 Fax. +4 021 3104642, +40218900745 www.cnsc.ro În conformitate cu prevederile art. 12 alin. (1) şi ale art. 27 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 privind remediile şi căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziţie publică, a contractelor sectoriale şi a contractelor de concesiune de lucrări şi concesiune de servicii, precum şi pentru organizarea şi funcţionarea Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor, Consiliul adoptă următoarea DECIZIE Nr. 938/C3/1171 Data: 27.04.2017 Prin contestația nr. 1183/13.04.2017, înregistrată la Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor sub nr. 13858/13.04.2017, înaintată de SC CONIZ ROMARG SRL, cu sediul în Pitești, str. Calea București nr. 34, bl. U5, mezanin, județul Argeș, înmatriculată la Oficiul Registrului Comerțului sub nr. J03/2838/1993, având CUI RO5172139, reprezentată legal prin Gheorghe Griguță – Director general, formulată împotriva adresei nr. 13132/12.04.2017 emisă de REGIA NAȚIONALĂ A PĂDURILOR – ROMSILVA RA – DIRECȚIA SILVICĂ HUNEDOARA, cu sediul în Hunedoara, str. Mihai Viteazu nr. 10, județul Deva, în calitate de autoritate contractantă în procedura simplificată, organizată în vederea atribuirii unui contract de achiziție publică având ca obiect ”Reabilitare drum forestier Anineș-Strâmbu-Ceata – D.S. Hunedoara”, cu anunț de participare simplificat nr. 398323 publicat în SEAP la data de 30.12.2016, s-a solicitat Consiliului obligarea autorității contractante la evaluarea ofertei sale în raport cu cerințele documentației de atribuire. CONSILIUL NAŢIONAL DE SOLUŢIONARE A CONTESTAŢIILOR, asupra cauzei de faţă, constată următoarele: Pentru aceste motive, în baza legii şi a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DECIDE: 1
Ia act de renunţarea la contestaţia formulată de SC CONIZ ROMARG SRL, în contradictoriu cu autoritatea contractantă REGIA NAȚIONALĂ A PĂDURILOR – ROMSILVA RA – DIRECȚIA SILVICĂ HUNEDOARA. 2
| Data | Înregistrare | Sens | Document | Expeditor | Descriere ieșire | Destinatar |
|---|---|---|---|---|---|---|
| 2017-04-28 | 16153 | Iesire | Adresa transmitere decizie | — | Adresa transmitere decizie | REGIA NATIONALA A PADURILOR - ROMSILVA RA, DIRECTIA SILVICA HUNEDOARA |
| 2017-04-28 | 16155 | Iesire | Adresa transmitere decizie | — | Adresa transmitere decizie | CONIZ ROMARG SRL |
| 2017-04-27 | 15933 | Intrare | Dovada | CONIZ ROMARG SRL | — | — |
| 2017-04-27 | 16094 | Intrare | Retur adresă CNSC | CONIZ ROMARG SRL | — | — |
| 2017-04-26 | 15870 | Iesire | Adresa solicitare/ completare (complet) | — | Adresa solicitare/ completare (complet) | CONIZ ROMARG SRL |
| 2017-04-21 | 15003 | Intrare | Punct de vedere + Dosar achiziție | REGIA NATIONALA A PADURILOR - ROMSILVA RA, DIRECTIA SILVICA HUNEDOARA | — | — |
| 2017-04-14 | 14066 | Intrare | Duplicat contestatie | CONIZ ROMARG SRL | — | — |
| 2017-04-13 | 13858 | Intrare | Contestatie | CONIZ ROMARG SRL | — | — |
Respinge pe fond
Admite contestatia si dispune remedierea
Respinge pe fond
Respinge pe fond
Respinge contestatia cf.art.271 ind.1.OUG.34/2006
Admite contestatia si dispune remedierea