AchiziaBibliotecă
Instrumentele Achizia
Aspect

Dosar public

Dosar CNSC 2386/2021

Dosar 2386/2021

Dosar finalizat
Complet C10Prima înregistrare: 2021-09-10Decizie fond: 2274 · 13.10.2021
ContestatorEMIPROD SRL
Autoritate contractantăCOMUNA MALOVAT

Admite contestatia si dispune remedierea

17Evenimente
1Decizii
1Încheieri
2021An dosar

Pe scurt

ContestatorEMIPROD SRL
Autoritate contractantăCOMUNA MALOVAT

Status: Dosar finalizat. Complet: C10.

Soluție consemnată: Admite contestatia si dispune remedierea.

Decizia de fond menționată în registru: 2274, data 13.10.2021.

Istoricul cuprinde 17 evenimente, între 2021-09-10 și 2021-12-16. Sunt asociate 1 decizii și 1 încheieri.

Rezumat al câmpurilor din registru. Ultima observare: 2026-10-01T20:38:06.190Z.

Dosar CNSC 2386/2021

Link permanent

Identificare și pasaje din sursă

Decizia CNSC nr. 2274/C10/2386 din 13.10.2021

Data din document
2021-10-13
Complet
C10

Obiectul procedurii

având ca obiect „Construire pod peste pârâul Matca Visenilor, localitatea 23 August, comuna Malovăț, județul Mehedinți”, cod CPV 45221110-6, s-a solicitat: -anularea adresei nr. 5174/09.09.2021 -obligarea autorității contractante la reevaluarea ofertei contestatorului de la etapa verificării admisibilității acesteia și continuarea procedurii. Pentru aceste motive, în baza legii şi a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DECIDE: Pagina 1 din 2
Verifică pasajul în context →

Soluția, din document

În temeiul art. 26 alin. (2) lit. a) și b) din Legea nr. 101/2016, admite contestația formulată de către SC EMIPROD SRL în contradictoriu cu COMUNA MALOVĂȚ. Dispune anularea deciziei de respingere a ofertei depusă de SC EMIPROD SRL, anularea procesul-verbal de evaluare a propunerilor tehnice nr. 5173/06.09.2021, precum și a tuturor actelor subsecvente acestuia. În temeiul prevederilor art. 26 alin. (5) din Legea nr. 101/2016, dispune continuarea procedurii, după îndeplinirea dispozițiilor de mai sus, prin reevaluarea ofertei depusă de SC EMIPROD SRL conform motivării și ulterior, desemnarea ofertei câștigătoare dintre ofertele admisibile, în termen de 10 zile de la comunicarea prezentei decizii. Prezenta decizie este obligatorie pentru părți, în conformitate cu dispozițiile art. 28 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 și poate fi atacată cu plângere, în temeiul art. 29 din același act normativ, în termen de 10 zile de la comunicare. Pagina 2 din 2
Verifică pasajul în context →

Extrase din documentele asociate, fără completări sau interpretare juridică. Anonimizarea sursei este păstrată.

Documentele dosarului

Document publicat în registru

PDF CNSC

Text extras automat; verificați forma originală în PDF.

Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.

Citește textul integral · 2.648 caractere
§ 1

În conformitate cu prevederile art. 14 alin. (2) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, cu modificările și completările ulterioare, Consiliul adoptă următoarea: DECIZIE Nr. 2274/C10/2386 Data: 13.10.2021 Prin contestaţia nr. 489/10.09.2021 înregistrată la Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor cu nr. 47718/10.09.2021, depusă de către SC EMIPROD SRL, cu sediul în Drobeta Turnu Severin, str. Mihai Eminescu nr. 8, județul Mehedinți, având Cod Unic de Înregistrare RO10353506 și număr de înregistrare la Oficiul Registrului Comerțului J25/117/1998, reprezentată legal prin administrator Rogoveanu Virgil Dan, împotriva comunicării rezultatului procedurii nr. 5174/06.09.2021, emisă de COMUNA MALOVĂȚ, cu sediul în localitatea Malovăț, str. Principală nr. 35, județul Mehedinți, în calitate de autoritate contractantă, în cadrul procedurii simplificată, online, organizată în vederea atribuirii contractului de achiziție publică de lucrări având ca obiect „Construire pod peste pârâul Matca Visenilor, localitatea 23 August, comuna Malovăț, județul Mehedinți”, cod CPV 45221110-6, s-a solicitat: -anularea adresei nr. 5174/09.09.2021 -obligarea autorității contractante la reevaluarea ofertei contestatorului de la etapa verificării admisibilității acesteia și continuarea procedurii. Pentru aceste motive, în baza legii şi a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DECIDE: Pagina 1 din 2

§ 2

În temeiul art. 26 alin. (2) lit. a) și b) din Legea nr. 101/2016, admite contestația formulată de către SC EMIPROD SRL în contradictoriu cu COMUNA MALOVĂȚ. Dispune anularea deciziei de respingere a ofertei depusă de SC EMIPROD SRL, anularea procesul-verbal de evaluare a propunerilor tehnice nr. 5173/06.09.2021, precum și a tuturor actelor subsecvente acestuia. În temeiul prevederilor art. 26 alin. (5) din Legea nr. 101/2016, dispune continuarea procedurii, după îndeplinirea dispozițiilor de mai sus, prin reevaluarea ofertei depusă de SC EMIPROD SRL conform motivării și ulterior, desemnarea ofertei câștigătoare dintre ofertele admisibile, în termen de 10 zile de la comunicarea prezentei decizii. Prezenta decizie este obligatorie pentru părți, în conformitate cu dispozițiile art. 28 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 și poate fi atacată cu plângere, în temeiul art. 29 din același act normativ, în termen de 10 zile de la comunicare. Pagina 2 din 2

Motivare publicată în buletin

PDF CNSC

Text extras automat; verificați forma originală în PDF.

Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.

Citește textul integral · 71.654 caractere
§ 1

În conformitate cu prevederile art. 14 alin. (2) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, cu modificările și completările ulterioare, Consiliul adoptă următoarea: DECIZIE Nr. ..... Data: ...... Prin contestaţia nr. .... înregistrată la Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor cu nr. ...., depusă de către SC ......... SRL, cu sediul în ....., județul ........., având Cod Unic de Înregistrare ....și număr de înregistrare la Oficiul Registrului Comerțului ........., reprezentată legal prin administrator ......... ...., împotriva comunicării rezultatului procedurii nr. 5174/06.09.2021, emisă de ........., cu sediul în localitatea ........., ........., județul ........., în calitate de autoritate contractantă, în cadrul procedurii simplificată, online, organizată în vederea atribuirii contractului de achiziție publică de lucrări având ca obiect „Construire pod peste pârâul ...., ........., județul .........”, cod CPV 45221110-6, s-a solicitat: -anularea adresei nr. 5174/09.09.2021 -obligarea autorității contractante la reevaluarea ofertei contestatorului de la etapa verificării admisibilității acesteia și continuarea procedurii. CONSILIUL NAŢIONAL DE SOLUŢIONARE A CONTESTAŢIILOR, asupra cauzei de față, constată următoarele: Consiliul a fost legal sesizat și este competent, potrivit dispozițiilor art. 12 alin. (1) din Legea nr. 101/2016, să soluționeze contestația de față, prin care SC ......... SRL reclamă rezultatul procedurii de atribuire, Pagina 1 din 25

§ 2

potrivit căruia oferta sa a fost respinsă ca neconformă și inacceptabilă, solicitând cele de mai sus. În fapt, contestatorul învederează următoarele: La data de 05.08.2021, autoritatea contractantă ......... a publicat pe SEAP documentaţia de atribuire aferentă procedurii simplificate în vederea atribuirii contractului „Construire pod peste pârăul ...., ........., judeţ .........". În data de 31.08.2021, prin adresa nr. 5051, autoritatea contractantă i-a solicitat clarificări cu privire la propunerea tehnică. În termenul stabilit de catre autoritatea contractantă, respectiv 02.09.2021, contestatorul a depus pe SEAP răspunsul la solicitarea de clarificări. În data de 06.09.2021, în urma evaluării răspunsurilor formulate la solicitarea de clarificări nr. 5174/06.09.2021, autoritatea contractantă i-a comunicat petentului faptul că oferta sa a fost stabilită de către comisia de evaluare ca neconformă potrivit art. 137 alin. 3 lit. a) din HG nr. 395/2016 (nu satisface în mod corespunzător cerinţele caietului de sarcini) și inacceptabilă potrivit art.134 alin 5 din HG nr. 395/2016 cu modificările și completările ulterioare (răspunsul ofertanţilor la solicitările de clarificări nu sunt concludente), act care face obiectul prezentei contestații deoarece ofertantul consideră că evaluarea nu s-a realizat în concordanță cu cerinţele stabilite prin documentaţia de atribuire, caiet de sarcini și fișa de date a achiziţiei, cu prevederile Legii nr. 98/2016 și a HG nr. 395/2016. Contestatorul afirmă că motivele contestației actului emis de autoritatea contractantă rezidă din evaluarea răspunsurilor la clarificări după cum urmează: -Solicitare clarificare nr. 1 - prin care s-a solicitat petentului să clarifice: a) de ce în graficul Gantt ofertat sunt alocate 3 zile pentru organizarea de şantier, deși nu există această categorie de lucrări în devize, având în vedere că în centralizatoarele pe obiect și în listele de cantități ale proiectului tehnic postat în documentaţia de atribuire nu se regăsesc lucrări privind organizarea de şantier și nici în Fișa de date nu se menționează vreo valoare a acestor lucrări? b) în documentul prezentat la pag. 23-25 și denumit „calendar" nu se regăsește componenta timp, adică lunile calendaristice lipsesc cu desăvârșire iar utilajele nu sunt denumite; de ce în graficul Gantt ofertat nu se regăsește calendarul de resurse tehnice și umane alocate pe fiecare lună calendaristică, așa cum este solicitarea din fișa de date? Se reține că prin răspunsul dat, contestatorul: a) a răspuns cât se poate de concludent, faptul că deşi nu a fost estimată o sumă pentru organizarea de şantier, lucrările nu se pot realiza fără un minim de organizare de şantier iar pentru montarea unui container și a unei toalete ecologice, nu va percepe sume suplimentare față de oferta depusă, acestea aflându-se în dotarea firmei și fiind Pagina 2 din 25

§ 3

amortizate, motiv pentru care nu s-a întocmit deviz aferent organizării de şantier. b)a precizat că componenta timp din documentul „calendar" este conform diagramei Gantt unde apare perioada pe luni pentru fiecare obiect (deviz F3) care apare și în calendar pg. 23-25 (Plan propus secţiunea PROPUNERE TEHNICA) și că acesta trebuie citit în corelare cu graficul Gantt de la pg. 17-20 (Plan propus secţiunea PROPUNERE TEHNICA). Formularea din fișa de date - modul de prezentare al propunerii tehnice respectiv „-calendar de resurse umane, echipamente și mijloace de transport-document care prezintă necesarul de resurse alocat de către ofertant pe perioada de derulare a contractului cu perioadele de timp în care aceste resurse sunt necesare pentru îndeplinirea contractului", a condus la ideea că este necesar a fi întocmit un document separat și nicidecum nu s-a solicitat explicit prin Fișa de date alocarea resurselor în cadrul diagramei Gantt; pe coloana a doua a calendarului se găsește denumirea în clar a utilajelor iar sub fiecare obiect se găsește perioada de timp în corelare cu cea din diagrama Gantt. Contestatorul arată că potrivit evaluării răspunsului, autoritatea contractantă a considerat cerinţa neîndeplinită pe motiv că graficul Gantt trebuia prezentat în forma solicitată prin Fișa de date, adică la nivel de deviz iar pentru faptul că organizarea de şantier nu are formular F3, această activitate nu avea ce să caute în graficul Gantt. Consideră petentul că evaluarea răspunsului nu este în concordanță cu cerinţa din fișa de date privind întocmirea graficului Gantt, întrucât solicitarea privind întocmirea graficului la nivel de deviz (formular F3) este cerută tocmai pentru ca acesta să aibă o formă mai restrânsă, să poată fi vizualizat cu uşurinţă în întregime; astfel, petentul constată cu surprindere că în opinia și logica autorității contractante nici celalalte activități care figurează în diagramă și care nu au deviz F3 „nu ar avea ce căuta în diagrama Gantt" cum ar fi spre exemplu semnare contract, predare-primire amplasament, emitere ordin de începere/trasare, de altfel lucru total neadevărat în opinia sa. Mai mult decât atât, contestatorul susține că în caietul de sarcini se face vorbire despre modul de realizare a organizării de şantier, pe când în proiectul tehnic se face precizarea că nu este necesară organizare de şantier. Se menționează că nicăieri în documentaţia de atribuire nu se interzice organizarea de şantier, deci petentul nu vede unde este problema dacă, prin alocarea celor 3 zile organizarii de şantier necesară desfășurării activității pe şantier în bune condiţii, lucrările pentru execuţia podului nu vor fi întârziate față de durata impusă de autoritatea contractantă pentru realizarea lucrărilor și totodată pentru faptul că nu s- au solicitat sume pentru aceasta. Contestatorul remarcă faptul că în aceeaşi evaluare a răspunsului la solicitarea de clarificare nr. 1, autoritatea contractantă precizează că solicitarea din Fișa de date a fost de prezentare a unui grafic Gantt pe Pagina 3 din 25

§ 4

luni calendaristice pentru a avea un document cu o dimensiune lizibilă de ansamblu și care să cuprindă o imagine completă a activităților, resurselor materiale, tehnice și a resurselor umane necesare pe fiecare lună în parte; graficul prezentat de ofertant este dezlanat și incoerent, nu cuprinde toate resursele în forma solicitată (materialele lipsesc cu desăvârșire) iar înşiruirea de câteva utilaje și resurse umane nu se știe la ce lună se referă. Graficul Garitt ofertat nu respectă forma solicitată prin FDA și nici nu prezintă informaţiile solicitate prin aceasta.Cerinţă neîndeplinită. Aprecierile făcute de autoritatea contractantă prin evaluarea răspunsului sunt complet tendenţioase în opinia petentului, fără niciun argument logic, întrucât graficul Gantt prezentat (pag. 17-20 plan propus) nu are nici pe departe un aspect „dezlanat" și incoerent și este întocmit printr-un program informatic special pentru astfel de grafice, fiind un document cu o dimensiune lizibilă de ansamblu, este întocmit pe luni calendaristice cu data de început și de sfârșit pentru fiecare activitate, cuprinde toate activitățile, mai puţin resursele, care nu se regăsesc ca cerinţă de alocare în diagrama Gantt conform Fișei de date. Contestatorul redă formularea cerinţei: c) Programul de execuţie - graficul Gantt pe luni calendaristice la nivel de categorie de lucrări, deviz formular F3 Acest document trebuie să ilustreze succesiunea tehnologică de realizare a lucrărilor, ordinea și derularea în timp a activităților pe care ofertantul propune să le îndeplinească pentru realizarea lucrărilor cu evidenţierea: -lucrarilor permanente și temporare -derularea în timp și durata/verificărilor -denumirea fazelor activităților și subactivităților aferente, durata acestora și evidenţierea punctelor cheie (jaloanelor în executarea contractului) -drumul critic, clar identificat corespunzător pe diagramă, în planificarea tuturor activităților ce fac obiectul prezentului contract de execuţie lucrări -calendarul de resurse umane, echipamente și mijloace de transport-document care prezintă necesarul de resurse alocat de către ofertant pe perioada derulării contractului corelat cu perioadele de timp (luni calendaristice) în care aceste resurse sunt necesare pentru îndeplinirea prezentului contract. Prin urmare, contestatorul nu regăsește unde în această cerinţă apar „resurse materiale" și de unde reiese că resursele umane, echipamente și mijloace de transport trebuie alocate în diagrama Gantt. Contestatorul susține că în cadrul aceleaşi cerinţe, conform enunţului formulat de către autoritatea contractantă, urma să se raporteze la două documente diferite și anume: 1. Diagrama Gantt- Acest document trebuie sa ilustreze ... 2. Calendarul- Document care prezintă .... Pagina 4 din 25

§ 5

Prin consideraţiile pe care le-a prezentat față de evaluarea răspunsului, petentul concluzionează faptul că evaluarea nu s-a realizat în concordanță cu cerinţa din Fișa de date, autoritatea contractantă invocând nişte motive fără o argumentare logică și pertinentă, fără suport în documentaţia de atribuire, drept pentru care a stabilit cerinţa neîndeplinită și răspunsul neconcludent. Solicitare clarificare nr. 2 - prin care i s-a solicitat petentului să clarifice lipsa categoriilor de lucrări din metodologia de execuţie și din programul de lucru propus respectiv: lucrări pentru podul provizoriu, lucrări de demolare a podului existent și lucrări de curățare, degajare, calibrare și reprofilare albie. Prin răspunsul la solicitarea de clarificare, petentul a precizat faptul că în metodologia de lucru pag. 2-16 (Plan propus) s-a făcut vorbire despre lucrările privind execuţia podului provizoriu, demolare pod existent și curățare, degajare, calibrare și reprofilare albie, precum și faptul că în PCCVl se regăsesc lucrări care sunt identice atât pentru podul permanent cât și pentru podul provizoriu, cum ar fi execuţia cofrării, armării, betonării etc. cât și lucrări pentru calibrare și reprofilare albie precum trasarea săpăturilor, execuţia săpăturilor etc. Dacă, comisia de evaluare verifica cu atenție și fără superficialitate metodologia de execuţie pg. 2-16 (Plan propus din secţiunea PROPUNERE TEHNICA), înainte de a trage concluzia că pentru aceste categorii de lucrări nu au fost programate nici un fel de verificări și încercări pe perioada execuţiei lor, contestatorul afirmă că putea să constate că a descris lucrările pentru podul provizoriu, lucrările pentru demolare pod existent (strict demolare) și lucrările pentru curăţire, degajare, calibrare și reprofilare albie și că la pg.14 a precizat foarte clar că toate lucrările (evident, cele descrise în metodologie și care cuprind toate lucrările care fac obiectul procedurii) vor fi supuse controlului de calitate pe faze de execuţie în baza programului de control stabilit de către proiectant parte integrantă din proiectul tehnic la pg. 32 care prevede PVRC pentru verificare variantă provizorie, demolare pod existent, curăţire și regularizare albie. Conform evaluării răspunsului, autoritatea contractantă precizează că planul calității este documentul care stabilește practicile specifice calității, resursele activităților referitoare la un anume produs, proiect sau contract. El este însoțit de PCCVI - plan control calitate, verificări și inspecţii, care detaliază modalitățile de ținere sub control a proceselor de execuţie. Planul calității se întocmeşte la cererea beneficiarilor pentru lucrările de construcţii sau pentru alte tipuri de activități unde este necesar controlul calității pe etape de execuţie. În proiectul de față, etapele de execuţie din definiţia de mai sus, le reprezintă categoriile de lucrări care cuprind și lucrări pentru podul provizoriu; lucrări de demolare a podului existent; lucrări de curățare, degajare, calibrare și reprofilare albie, iar acestea lipsesc cu desăvârșire din PCCVI ofertat, adică pentru aceste categorii de Pagina 5 din 25

§ 6

lucrări nu au fost programate niciun fel de verificări și încercări pe perioada execuţiei lor. Cerinţă neîndeplinită. Deși contestatorul apreciază că a răspuns concludent la solicitarea Autorității, aceasta a evaluat răspunsul său fără a verifica faptul că toate activitățile la care se făcea referire sunt menționate în metodologia de execuție (Plan propus) și fără a se raporta la însăși solicitarea de clarificare formulată „se solicită clarificări privind lipsa acestor categorii de lucrări din metodologia și din programul de lucru propus de dvs." (deci prin solicitarea de clarificare formulată nu se solicită clarificare cu privire la lipsa activităților respective din PCCVI) prin evaluare făcând-se o adăugare la solicitarea de clarificare și anume faptul că activitățile lipsesc din PCCVI și că pentru aceste lucrări nu au fost programate niciun fel de verificări și încercări pe perioada execuţiei lor. De altfel, autoritatea contractantă precizeaza și faptul că planul calitate care cuprinde și PCCVI se întocmeşte la cererea beneficiarilor pentru lucrările de construcții unde este necesar controlul calității pe etape de execuţie. Mai mult decât atât, petentul susține că prin fișa de date a achiziţiei, nu s-a solicitat prezentarea unui PCCVI particularizat pe lucrarea care face obiectul procedurii, motiv pentru care consideră că evaluarea răspunsului ca cerinţă neîndeplinită este neîntemeiată și în neconcordanță cu enunţul la solicitarea de clarificare. - Solicitare clarificare nr. 3 - prin care s-a petentului să clarifice nerespectarea cantităților de materiale din proiectul tehnic întrucât în formularul C6, a ofertat la poziţia 6-2200379 balast sortat spălat de râu 0-70 mm =128.478 mc și la poziţia 7-2200381 balast sortat spălat de râu 0-70 mm=128.48 mc. Contestatorul face precizarea că a răspuns concludent și punctual, în sensul că abaterea tehnică a fost generată de modul de întocmire a listelor de cantități de către proiectant care a ales ca articol de deviz DA06A1 si DA06B1 pentru „Strat de agregate naturale cilindrate având funcţia de rezistență filtrantă, izolatoare antigelivă și anticapilară cu așternere manuală și respectiv așternere mecanică" în cadrul devizelor „Varianta pod provizoriu„ și „Aripi, scări casiuri, plăci de racordare și grinzi de rezemare" conţin în rețetă norma, materialul balast, care a fost dat și separat ca material (lista) cu cantitate aferentă, astfel dublându-se cantitatea de balast. Contestatorul afirmă că a precizat în răspunsul oferit că la întocmirea ofertei a respectat listele de cantități din documentaţia de atribuire și că această abatere tehnică se încadrează în categoria erorilor tehnice minore, deoarece valoarea întregii cantități de balast ofertată în plus față de proiectul tehnic reprezintă 0.6% din valoarea ofertei sale. Se reține că conform evaluarii răspunsului, Autoritatea a stabilit cerinţa neîndeplinită pe motiv că, în răspunsul consolidat nr. 4603/10.08.2021 la solicitarea de clarificări, proiectantul a corectat listele de cantități, iar ofertantul a ținut cont de acestea dar cantitatea de balast ofertată este dublă față de proiect. Pagina 6 din 25

§ 7

Evaluarea răspunsului oferit este complet eronată în opinia contestatorului întrucât autoritatea contractantă susţine că prin răspunsul consolidat, proiectantul a modificat listele de cantități, total neadevarat, proiectantul a modificat listele de cantități pentru devizul „infrastructura pod" și „Suprastructura pod" pentru a clarifica în acest fel solicitarea din partea ofertantului cu privire la anumite neconcordanțe, omisiuni și cantități eronate depistate în listele de cantități ale obiectelor de mai sus și nicidecum nu a modificat listele de cantități unde apar cantitățile de balast în cauză „Varianta pod provizoriu” și „Aripi, scări casiuri, plăci de racordare și grinzi de rezemare". De asemenea, petentul subliniază că evaluarea este nelegală întrucât autoritatea contractantă nu a ținut cont de prevederile art. 134 alin. (7) din HG nr. 395/2016 „prin excepţie de la dispoziţiile alin (6), oferta va fi considerată admisibilă în măsura în care modificările operate de ofertant în legătură cu propunerea sa tehnică se încadrează în una din categoriile de mai jos: a) pot fi încadrate în categoria viciilor de formă; b) reprezintă corectări ale unor abateri tehnice minore, iar o eventuală modificare a preţului total al ofertei, indusă de aceste corectări nu ar fi condus la modificarea clasamentului ofertanţilor participanţi la procedura de atribuire.” Totodata la alin. (9) litera a) din HG nr. 395/2016, se arată că o modificare a proiectului tehnic nu poate fi considerată o abatere minoră a ofertei iniţiale în situația în care cuantificarea teoretică în valoare monetară a respectivei abateri depăşeşte 1% din preţul total al ofertei. -Solicitare clarificare nr. 4 - prin care s-a solicitat petentului să clarifice modul de realizare a lucrărilor: verificare a cotei de fundare, planeitate și a suprafeţei stratului suport al fundației, verificarea cotei de la nivelul superior al betonului fundaţiei, verificarea modului de realizare a măsurătorilor și poziţionarea axelor longitudinale ale aparatelor de reazem pe banchete, deoarece oferta nu prezintă niciun specialist topometrist, așa cum este solicitarea din Fișa de date și cum este necesitatea proiectului prin lucrări de execuţie. Contestatorul afirmă că prin răspunsul formulat, a adus clarificări în sensul că în Fișa de date nu exista cerinţa pretinsă de autoritatea contractantă pentru prezentarea unui specialist topometrist, motiv pentru care nu a considerat necesar să prezinte un asemenea specialist. Contestatorul susține că a precizat faptul că trasarea se realizează de către executant sub supravegherea proiectantului și că are colaborări cu topografi pe care îi va solicita ori de câte ori va fi nevoie. Se reține că la întocmirea ofertei, petentul a respectat cerinţa din Fișa de date: D - Prezentarea modalității de asigurare a accesului la specialiştii necesari și obligatorii în vederea verificării nivelului de calitate corespunzător cerinţelor fundamentale aplicabile lucrărilor cuprinse în obiectul contractului, în conformitate cu prevederile Legii 10/1995 și altor legi incidente, în sensul că a prezentat în cadrul popunerii tehnice Pagina 7 din 25

§ 8

(„Modalitate de acces la specialiști" din secţiunea PROPUNERE TEHNICĂ) persoanele responsabile cu verificarea nivelului calității. Conform art. 26 din Legea 10/1995 (R) alin (2), responsabilii tehnici cu execuţia autorizați, răspund conform atribuţiilor ce le revin, pentru realizarea nivelului de calitate corespunzător cerinţelor fundamentale la lucrările de construcții pentru care sunt angajaţi, aceasta fiind singura cerință obligatorie. Topograful execută trasarea și participă la întocmirea procesului verbal de trasare, însa nu asigură verificarea nivelului de calitate. Petentul remarcă faptul că potrivit evaluării răspunsului, autoritatea contractantă a considerat răspunsul incorect și cerinţa neîndeplinită pentru motivul că proiectantul nu face parte din echipa operatorului economic executant și că trasarea cotelor de fundare, poziţionarea axelor longitudinale aie aparatelor de reazem sunt lucrări care se execută de către constructor, în niciun caz de proiectant (acesta doar verifică dacă sunt corecte și respectă proiectul). Evaluarea răspunsului este abuzivă și fără niciun argument logic în opinia petentului, în sensul că nu s-a făcut prin raportare la cerinţa din Fișa de date unde nu se regasește cerinţa privind prezentarea unui specialist topometrist; mai mult decât atât, contestatorul opinează că răspunsul nu a fost citit cu atenție întrucât în răspunsul dat, nu s-a menționat faptul că proiectantul face parte din echipa constructorului sau că trasarea se execută de către proiectant, evaluarea fiind făcută fără respectarea prevederilor Legii 10/1995. -Solicitare clarificare nr. 5 - prin care i s-a solicitat contestatorului lămurire cu privire la declaraţia privind garanţia acordată lucrărilor și termenul de execuţie, unde nu se specifică în clar: în perioada de garanţie ofertantul va realiza toate reparaţiile pentru înlăturarea degradărilor apărute pe cheltuiala proprie; nu vot fi incluse degradările produse din cauze accidentale: calamități naturale sau intervenția omului. Beneficiarul nu va fi obligat la nicio plată în vederea menţinerii nivelului calitativ al lucrărilor consemnat în procesul verbal de recepţie la terminarea lucrărilor. Contestatorul face precizarea că prin răspunsul oferit, a specificat în clar că în perioada de garanţie se vor realiza toate lucrările de îndepărtare a degradărilor apărute pe cheltuiala proprie respectiv manopera, material transport și utilaje, nefiind incluse degradările produse din cauza calamităților naturale care sunt remediate pe baza unor procese verbale încheiate de comisii numite special în acest sens din fonduriie pentru calamități iar cele produse de persoane care nu au legătură cu executantul se remediază pe cheltuiala persoanei responsabilă conform prevederilor legale. Deşi a făcut aceste precizări prin răspunsul oferit, contestatorul arată că cerinţa din Fișa de date vizează prezentarea declaraţiei privind termenul de execuţie și de garanţie acordat și anume, solicitarea are în vedere „TERMENUL” adică intervalul de timp și nu categoria de lucrări ce urmează a fi garantată. Pagina 8 din 25

§ 9

Mai mult, contestatorul subliniază că menţiunea la care face referire comisia de evaluare face trimitere la prevederile contractului al cărui draft l-a depus la ofertă, fără obiecțiuni și amendamente semnat și ștampilat. Conform evaluării răspunsului, autoritatea contractantă a stabilit că răspunsul oferit este corect dar trebuia redepusă Declaraţia privind garanţia acordată lucrărilor cu corecturile de rigoare, semnată, ștampilată și datată de către reprezentantul legal deaorece documentul Răspuns la solicitare de clarificări depus în SEAP în data de 02.09.2021 nu este însușit de nimeni (nu are semnătură, nici ștampila operatorului economic, nici număr de înregistrare ca document). Cerinţă neîndeplinltă. Se apreciază de către petent că evaluarea răspunsului oferit este nelegală întrucât autoritatea contractantă nu a ținut cont de prevederile art.123 alin (2) din HG 395/2016 - Operatorul economic depune oferta, DUAE, documentele de calificare, răspunsurile la solicitările de clarificări numai prin mijloace electronice atunci când participă la o procedură prin intermediul SEAP, nici de alin (3) - Documentele prevăzute la alin (2) se semnează cu semnătură electronică extinsă bazată pe un certificat acreditat, reprezentând documente originale, astfel că Autoritatea nu a ținut cont de cerinţa strictă din Fișa de date. Față de cele prezentate, contestatorul solicită Consiliului să admită contestația așa cum a fost formulată. Prin adresa nr. .... înregistrată la CNSC cu nr. ..., autoritatea contractantă formulează Punct de vedere cu privire la contestația depusă de SC ......... SRL, învederând următoarele: Potrivit adresei de comunicare a rezultatului procedurii nr. 5174/06.09.2021 postată în SEAP la data de 06.09.2021, oferta tehnică depusă de contestator a fost declarată drept neconformă potrivit art. 137 alin. 3 lit. a) (nu satisface în mod corespunzător cerinţele caietului de sarcini) și inacceptabilă potrivit art. 134 alin. 5 ( răspunsurile ofertanţilor la solicitările de clarificări nu sunt concludente) din HG 395/2016 cu modificările și completările ulterioare. Comisia de evaluare a solicitat clarificări în data de 31.08.2021 prin Adresa nr. 5051/31.08.2021 postată în SEAP iar Ofertantul a răspuns în data de 02.09.2021 prin Adresa nr. FN/02.09.2021, cu semnătură electronică extinsă. Autoritatea contractantă redă solicitările de clarificări și răspunsurile ofertantului contestator, astfel: Solicitare clarificări 1) În FDA la Cap. IV.4.1 Modul de prezentare al propunerii tehnice, se solicită următoarele: c) Programul de execuţie = Graficul Gantt pe luni calendaristice, la nivel de categorie de lucrări (deviz Formular F3). Acest document trebuie să ilustreze succesiunea tehnologică de realizare a lucrărilor, ordinea șii derularea în timp a activităților pe care ofertantul propune să le îndeplinească pentru realizarea lucrărilor, cu evidenţierea: - lucrărilor permanente și temporare; - derularea în timp și durata testelor/verificărilor; Pagina 9 din 25

§ 10

- denumirea fazelor, activităților și subactivităților aferente, durata acestorașsi evidenţierea punctelor cheie (jaloanelor) în executarea contractului. - drumul critic, clar identificat și marcat corespunzător pe diagramă, în planificarea tuturor activităților ce fac obiectul prezentului contract de execuţie lucrări; - calendarul de resurse umane, echipamente și mijloace de transport - document care prezintă necesarul de resurse alocat de către Ofertant pe perioada derulării contractului corelat cu perioadele de timp (luni calendaristice) în care aceste resurse sunt necesare pentru îndeplinirea prezentului contract. a) În Centralizatoarele pe obiect și în Listele de cantități ale Proiectului Tehnic postat în documentaţia de atribuire nu se regăsesc lucrări privind Organizarea de şantier și nici în FDA nu se menționează vreo valoare a acestor lucrări. Vă rugăm să clarificaţi de ce în graficul Gantt ofertat sunt alocate 3 zile pentru Organizarea de şantier, deși nu există această categorie de lucrări în devize? b) În documentul prezentat la pg. 23-25 și denumit «Calendar...» nu se regăsește componenta timp, adică lunile calendaristice lipsesc cu desăvârșire iar utilajele nu sunt denumite. Va rugam să clarificaţi de ce în graficul Gantt ofertat nu se regăsește calendarul de resurse tehnice și umane alocate pe fiecare lună calendaristică, așa cum este solicitarea FDA? Răspuns ofertant: a) Desi nu a fost estimată o sumă pentru organizarea de şantier, așa cum am arătat și în propunerea tehnică, lucrările nu se pot realiza fără un minim de organizare de şantier. Containerul și toaleta ecologică fac parte din dotarea firmei și sunt amortizate, motiv pentru care nu vom percepe sume suplimentare pentru acestea, doar le vom folosi pentru a ne înlesni munca. b) Componenta timp din documentul denumit "Calendar" este conform diagramei Gantt unde apare perioada (data de început-data de sfârșit) pentru fiecare obiect care apare și în documentul "calendar". Calendarul de la pag. 23-25 trebuie citit în corelare cu Graficul Gantt de la pag. 17-20 care conţine lunile calendaristice în partea de sus. După cum se poate observa fiecare resursă este alocată unei activități care se găsește în Graficul Gantt de la pagina 17-20, unde sunt clar prezentate lunile calendaristice. Dacă toate aceste informaţii ar fi prezentate pe Graficul Gantt ar trebui ca acesta să aibă o dimensiune foarte mare și nu s-ar putea citi. Vă rugăm să analizaţi Calendarul în strânsă legătură cu Graficul Gantt. Formularea cerinţei din FDA "calendar de resurse umane echipamente și mijloace de transport - document care prezintă necesarul de resurse alocat de către ofertant pe perioada de derulare a contractului cu perioadele de timp în care aceste resurse sunt necesare pentru îndeplinirea contractului" a condus la ideea că este necesar a fi întocmit un document separat și nicidecum nu s a solicitat explicit încărcarea Pagina 10 din 25

§ 11

resurselor în cadrul diagramei Gantt. Pe coloana a doua a documentului la care faceţi referire, se regăsește denumirea în clar a utilajelor iar sub fiecare denumire de obiect se regăsește perioada de timp în corelare cu cea din diagrama Gantt. Evaluare răspuns: a) Ofertantul își elaborează oferta tehnică în concordanță cu specificul fiecărui proiect în parte și cu solicitările AC. Chiar dacă «Un minim de organizare de şantier este necesară... ea nu generează costuri suplimentare», Graficul Gantt trebuia prezentat în forma solicitată prin FDA, adică «la nivel de categorie de lucrări (deviz Formular F3)». Deoarece formularele F3 nu conţin categorii de lucrări privind OS, aceste lucrări nu aveau ce cauta în Graficul Gantt. b) Solicitarea FDA, clară și explicită, a fost de prezentare a unui grafic Gantt pe luni calendaristice pentru a avea un document cu o dimensiune lizibilă de ansamblu și care să cuprindă o imagine completă a activităților, resurselor materiale, tehnice și a resurselor umane necesare pe fiecare lună în parte. Graficul Gantt prezentat de ofertant este dezlanat și incoerent, nu cuprinde toate resursele în forma solicitată (materialele lipsesc cu desăvârșire) iar înșiruirea de câteva utilaje și resurse umane nu se știe la ce lună se referă. Graficul Gantt ofertat nu respectă forma solicitată prin FDA și nici nu prezintă informaţiile solicitate prin aceasta. Cerinţă neîndeplinită. Față de criticile aduse de contestator cu privire la evaluarea răspunsului la această solicitare de clarificări, autoritatea contractantă subliniază că Graficul prezentat de ofertant nu include elementele solicitate prin documentaţia de atribuire. Nu s-a solicitat un format tip al graficului de execuţie, fiecare ofertant a avut libertatea de a prezenta propriul grafic, dar s-a solicitat prezentarea graficului cu elemente clar definite. Modul de prezentare a graficului a fost detaliat clar, atât în documentaţia de atribuire, cât şi în solicitarea de clarificări iar Contestatorul a ales să nu prezinte elementele solicitate, să includă în grafic lucrări ce nu fac parte din proiect (vezi OS), să lipească iformațiile de la pg. 23-25 la pg. 17-20 și să-și construiască singur un grafic de lucrări cu toate elementele dorite ("Calendarul de la pag. 23-25 trebuie citit în corelare cu Graficul Gantt de la pag. 17-20 care conţine lunile calendaristice”). Contestatorul a solicitat clarificări privind documentaţia de atribuire în data de 06.08.2021 și 07.08.2021 dar nu a solicitat clarificări privind includerea în grafic a calendarului de resurse. Autoritatea consideră că Ofertantul are obligaţia, potrivit art. 123 alin. (1) din H.G. nr. 395/2016, de a elabora oferta în conformitate cu prevederile din documentaţia de atribuire, astfel, prin depunerea ofertei, S.C. ......... S.R.L. şi-a însuşit conţinutul întregii documentaţii de atribuire, așadar cerinţa este neîndeplinită. Solicitare clarificări 2) În FDA la Cap. IV.4.1 Modul de prezentare al propunerii tehnice, se solicită următoarele: Metodologia de execuţie - abordarea proprie a lucrărilor din punct de vedere tehnologic și Pagina 11 din 25

§ 12

prezentarea PCCVI. Din PCCVI ofertat la pg.27-50 lipsesc cu desăvârșire următoarele categorii de lucrări: - lucrări pentru podul provizoriu; - lucrările de demolare a podului existent; - lucrări de curățare, degajare, calibrare și reprofilare albie. Se solicita clarifican privind lipsa acestor categorii de lucrări din metodologia si din programul de lucru propus de dvs. Răspuns ofertant: În metodologia de lucru s-a făcut vorbire despre lucrările privind execuţia podului provizoriu (lucrări specifice execuţiei de poduri care se regăsesc în PCCVI), cât și de curățare, degajare, calibrare și reprofilare albie. Spre exemplu cofrare, armare etc., care sunt identice pentru pod provizoriu sau pod definitiv. Pentru curățare, calibrare și reprofilare albie avem PCCVI pentru trasarea săpăturilor, execuţia săpăturilor etc. Evaluare răspuns: Planul calităţii este documentul care stabileşte practicile specifice calităţii, resursele activităţilor referitoare la un anume produs, proiect sau contract. El este însoţi de PCCVI - Plan control calitate, verificări şi inspecţii, care detaliază modalităţie de ţinere sub control a proceselor de execuţie. Planul calităţii se întocmeşte la cererea beneficiarilor pentru lucrări de construcţii sau pentru alte tipuri de activităţi unde este necesar controlul calităţii pe etape de execuţie. În Proiectul de față, etapele de execuţie din definiţia de mai sus, le reprezintă categoriile de lucrări (deviz Formular F3) care cuprind si lucrări pentru podul provizoriu ; lucrările de demolare a podului existent; lucrări de curatare, degajare, calibrare si reprofilare albie iar acestea lipsesc cu desavarsire din PCCVI ofertat, adică pentru aceste categorii de lucrări nu au fost programate niciun fel de verificări și încercări pe perioada execuţiei lor. Cerinţă neîndeplinită. Față de criticile aduse de contestator cu privire la evaluarea răspunsului la această solicitare de clarificări, autoritatea contractantă susține că PCCVI reprezintă un document de verificare propriu, dar acest fapt nu înseamnă că orice ofertant realizează ce verificări doreşte, ci el verifică din punct de vedere calitativ, lucrările pe care le-a realizat, în funcţie de propria tehnologie aleasă. Astfel, dacă tehnologia şi metoda folosită impune realizarea unor verificări suplimentare, ofertantul are obligaţia de a realiza aceste verificări. Caracterul personalizat al programului nu se confundă cu un eventual caracter facultativ, opţional sau aleatoriu al acestuia, fiecare tip de lucrare realizată fiind obligatoriu a fi verificată. Autoritatea consideră că contestatoarea ignoră în expunerea sa faptul că, solicitându-se PCCVI adaptat lucrării, acesta trebuie elaborat exact pentru lucrarea a cărei atribuire se urmăreşte, lucrare care are drept componente importante: - lucrări pentru podul provizoriu - lucrările de demolare a podului existent; - lucrări de curățare, degajare, calibrare și reprofilare albie și pentru care contestatorul nu programează niciun fel de verificări și încercări. Contestatoarea susţine că anumite lucrări care fac parte din aceste categorii (tipuri) sunt evidențiate în PCCVI și supuse Pagina 12 din 25

§ 13

controlului dar ele NU sunt supuse controlului la momentul execuţiei categoriei de lucrările de demolare a podului existent (de exemplu) pentru că aceasta lipsește din tabel. Prin PROGRAM privind controlul de calitate pe faze de execuţie a lucrărilor la investiţia Construire pod peste pârâul Matca Visenilor, localitatea 23 August, ........., judeţul ......... de la pg. 32 a Proiectului Tehnic din documentaţia de atribuire sunt prevăzute Lucrări ce se controlează, se verifică sau se recepţionează calitativ şi pentru care trebuie întocmite documente scrise și anume: Verificare realizare variantă provizorie; Verificare demolare pod existent; Verificare curăţire și regularizare albie iar ofertantul nu a respectat aceste prevederi. Se arată de către Autoritate că contestatoarea încearcă să inducă în eroare Consiliu cu privire la PCCVI arătând faptul că nu cunoaşte modul de întocmire al PCCVI. PCCVI - ul este parte componentă a Sistemului de calitate. Ofertantul avea obligaţia conform solicitărilor din caietul de sarcini să prezinte detalii, descriere şi PCCVI- ul adaptat lucrărilor ce se execută în contractul de față iar contestatoarea a omis din PCCVI lucrări pentru podul provizoriu, lucrările de demolare a podului existent și lucrări de curățare, degajare, calibrare și reprofilare albie, privând Beneficiarul de controlul asupra acestor categorii de lucrări, astfel că cerinţa este neîndeplinită. Solicitare clarificări 3) În FDA la Cap. IV.4.1 Modul de prezentare al propunerii tehnice, se solicită următoarele: B. "Listele de cantități și formularele completate conform caietului de sarcini. Toate formularele vor fi prezentate cu cantități, fără valori financiare. Pentru demonstrarea corespondenței propunerii tehnice cu caietul de sarcini, cu oferta financiară și cu Proiectul tehnic, ofertanții vor anexa în propunerea tehnică toate formularele specifice ofertei financiare, fără valori, respectiv centralizatoarele, listele de cantități, extrasele de resurse, cumulate pe proiect, cuprinzând consumurile (C6- în ordine alfabetică; C7; C8; C9) În formularul C6 ați ofertat la poz.6 - 2200379 Balast sortat spălat de râu 0-70 mm - 128,478 mc și la poz.7 - 2200381 Balast sortat spălat de râu 0-70 mm - 128,480 mc. Se solicită clarificări privind nerespectarea cantităților de materiale din P.Th. Răspuns ofertant: Abaterea tehnică a fost generată de modul de întocmire a listelor de cantități de către proiectant în sensul că articolul de deviz DA06A1 și DA06B1 la obiectele "Varianta pod provizoriu "și "Aripi, scări, casiuri, plaăi de racordare și grinzi de rezemare" conţine deja în rețetă balast, iar acest material a fost dat de către proiectant și separat în listele de catități. Prin urmare la întocmirea ofertei, am respectat strict listele de cantități, motiv pentru care cantitatea de 128.48 mc de balast a fost dublată. Aceasta poate fi încadrată în categoria erorilor tehnice minore, deoarece valoarea întregii cantități de balast reprezintă Pagina 13 din 25

§ 14

0,6% din valoarea ofertei noastre. În conformitate cu prevederile art. 134 alin (7) Prin excepţie de la dispoziţiile alin. (6), oferta va fi considerată admisibilă în măsura în care modificările operate de ofertant în legătură cu propunerea sa tehnică se încadrează în una din categoriile de mai jos: a) pot fi încadrate în categoria viciilor de formă; sau b) reprezintă corectări ale unor abateri tehnice minore, iar o eventuală modificare a preţului total al ofertei, indusă de aceste corectări, nu ar fi condus la modificarea clasamentului ofertanţilor participanţi la procedura de atribuire. Evaluare răspuns: În urma Răspunsului consolidat la solicitările de clarificari nr. 4603/10.08.2021, postat în SEAP în data de 10.08.2021, proiectantul a corectat listele de cantități de lucrări iar ofertantul a ținut cont de acestea dar cantitatea de Balast ofertată este dublă față de proiect. Cerinţă neîndeplinită. Față de criticile aduse de contestator cu privire la evaluarea răspunsului la această solicitare de clarificări, autoritatea contractantă menționează că, dacă ar fi luat în considerare răspunsul contestatorului, ar fi încălcat prevederile art. 209 alin. (2) din Legea nr. 98/2016, respectiv: Autoritatea contractantă nu are dreptul ca prin clarificările/completările solicitate să determine apariţia unui avantaj evident în favoarea unui ofertant/candidat. Ofertantul a depus propunerea tehnică, în cadrul căreia se constată erori sau omisiuni, iar corectarea/completarea acestora trebuia să fie susţinută în mod neechivoc de sensul şi de conţinutul altor informaţii existente iniţial în alte documente prezentate de ofertant sau a căror corectare/ completare să aibă rol de clarificare sau de confirmare, nefiind susceptibile de a produce un avantaj incorect în raport cu ceilalţi participanţi la procedura de atribuire. Potrivit art. 133 alin. (1) şi (2) din Hotărârea Guvernului nr. 395/2016 "(1) comisia de evaluare are obligaţia de a analiza şi de a verifica fiecare ofertă atât din punct de vedere al elementelor tehnice propuse, cât şi din punct de vedere al aspectelor financiare pe care le implică: (2) propunerea tehnică trebuie să corespundă cerinţelor minime prevăzute în caietul de sarcini". Oferta care nu satisface cerinţele caietului de sarcini este considerată o ofertă neconformă [art. 137 alin. (3) lit. a) din hotărâre], iar comisia de evaluare are obligaţia de a respinge ofertele neconforme (art. 137 alin. 1 din hotărâre). Abaterea privind dublarea cantității de balast ofertat la poz.6 - 2200379 Balast sortat spălat de râu 0- 70 mm - 128,478 mc și la poz.7 - 2200381 Balast sortat spălat de râu 0-70 mm - 128,480 mc nu este corectată în niciun fel prin Răspunsul nr. FN/02.09.2021, adică formularul C6 din ofertă rămâne necorectat, deci, Autoritatea concluzionează că prevederile art. 134 alin (7) din HG 395/2016 invocate de contestator nu se pot aplica. Autoritatea susține că contestatorul știe că prin modificarea formularului C6 din propunerea tehnică i s-ar modifica întreaga ofertă financiară, astfel că cerinţa este neîndeplinită. Solicitare clarificări 4) În FDA la Cap. IV.4.1 Modul de prezentare al propunerii tehnice, se solicită următoarele: Pagina 14 din 25

§ 15

«D. Prezentarea modalității de asigurare a accesului la specialiştii necesari și obligatorii, în vederea verificării nivelului de calitate corespunzător cerinţelor fundamentale aplicabile lucrărilor cuprinse în obiectul contractului și în conformitate cu prevederile Legii 10/1995 și altor legi incidente» În PCCVI ofertat la pg. 27-50 sunt prinse lucrări de: - «Verificarea cotei de fundare, planeitate și a suprafațării stratului suport a fundaţiei (cu sau fără beton de egalizare) - Verificarea cotei de la nivelul superior a betonului fundaţiei - Verificarea modului de realizare a măsurătorilor și poziţionarea axelor longitudinale ale aparatelor de reazem pe banchetele elevaţiilor etc.» Se solicită clarificări privind modul de realizare a acestor verificări deoarece oferta nu prezintă niciun specialist topometrist, așa cum este solicitarea din FDA și cum este necesitatea proiectului prin lucrările de execuţie. Răspuns ofertant: Atât timp cât în documentaţia de atribuire nu există cerinţa de prezentare a unui topometrist, nu am considerat necesar să prezentăm un asemenea specialist. Trasarea se realizează de către executant sub supravegherea proiectantului (cel care are și topograful). Societatea noastră are colaborari cu topografi pe care îi va solicita ori de câte ori va fi nevoie. Evaluare răspuns: Răspunsul ofertantului cum că „Trasarea se realizează de către executant sub supravegherea proiectantului (cel care are și topografi)„ este incorect deoarece: - proiectantul nu face parte din echipa operatorului economic executant - trasarea cotelor de fundare, poziţionarea axelor longitudinale ale aparatelor de reazem etc. sunt lucrări care se execută de către constructor, în niciun caz de către proiectant (acesta doar verifică dacă sunt corecte și respecta proiectul). FDA specifica: specialiștii necesari și obligatorii, în vederea verificării nivelului de calitate corespunzător cerinţelor fundamentale aplicabile lucrărilor cuprinse în obiectul contractului în conformitate cu prevederile Legii 10/1995 și altor legi incidente iar ofertantul nu a prezentat niciun specialist care poate realiza lucrările exemplificate mai sus și prezentate în oferta tehnică. Cerinţă neîndeplinită. Față de criticile aduse de contestator cu privire la evaluarea răspunsului la această solicitare de clarificări, autoritatea contractantă afirmă că prin PROGRAM privind controlul de calitate pe faze de execuţie a lucrărilor la investiţia Construire pod peste pârâul ..., ........., judeţul ......... de la pg. 32 a Proiectului Tehnic din documentaţia de atribuire sunt prevăzute Lucrări ce se controlează, se verifică sau se recepţionează calitativ şi pentru care trebuie întocmite documente scrise, cum ar fi: Trasare lucrări; Verificare cotă de fundare prima culee. În PCCVI ofertat de SC ......... SRL la pg. 27-50 sunt prinse lucrări de:- «Verificarea cotei de fundare, planeitate și a suprafațării stratului suport Pagina 15 din 25

§ 16

al fundaţiei (cu sau fără beton de egalizare)- Verificarea cotei de la nivelul superior a betonului fundaţiei- Verificarea modului de realizare a măsurătorilor și poziţionarea axelor longitudinale ale aparatelor de reazem pe banchetele elevaţiilor etc.». Autoritatea contractantă susține că toate aceste lucrări sunt necesare a fi executate de un inginer specialist, adică de un topometrist, pe care contestatorul nu l-a prezentat în ofertă. Topometristul intră în categoria specialiștii necesari solicitaţi prin FDA, în vederea realizarii și ducerii la bun sfârșit a contractului, astfel că cerinţa este neîndeplinită. Solicitare clarificări 5) În FDA la Cap. IV.4.1 Modul de prezentare al propunerii tehnice, se solicită: « C. Declaraţie privind termenul de execuţie și de garanţie acordat lucrărilor (conform legii). În perioada de garanţie ofertantul va realiza toate reparaţiile (lucrări pentru îndepărtarea degradărilor aparute) pe cheltuiala proprie (materiale și manoperă, transporturi, etc). Nu vor fi incluse degradările produse din cauze accidentale: calamități naturale sau intervenția omului. Beneficiarul nu va fi obligat la nicio plată în vederea menţinerii nivelului calitativ al lucrărilor consemnat în Procesul verbal de recepţie la terminarea lucrărilor.» Se solicită clarificări privind documentul Declaraţia privind garanţia acordată lucrărilor și termenul de execuţie unde nu se specifică în clar În perioada de garanţie ofertantul va realiza toate reparaţiile (lucrări pentru îndepărtarea degradărilor apărute) pe cheltuiala proprie (materiale și manoperă, transporturi, etc.). Răspuns ofertant: În perioada de garanţie se vor realiza toate lucrările de îndepărtare a degradărilor apărute, pe cheltuiala proprie respectiv material, manoperă, transport și utilaje, nefiind incluse degradările produse din cauza calamităților naturale sau intervenția omului. Degradările produse din cauza calamităților naturale sunt remediate pe baza unor procese verbale încheiate de comisii numite special în acest sens din fondurile pentru calamități, iar cele produse de persoane care nu au legătură cu executantul se remediază pe cheltuiala persoanei responsabilă conform prevederilor legale. Evaluare răspuns: Răspunsul ofertantului este corect dar trebuia redepusă Declaraţia privind garanţia acordată lucrărilor cu corecturile de rigoare, semnată, ștampilată și datată de către reprezentantul legal deoarece documentul Răspuns la solicitare de clarificări depus în SEAP în data de 02.09.2021 nu este însușit de nimeni (nu are semnătură, nici ștampia operatorului economic nici număr de înregistare ca document). Cerinţă neîndeplinită. Față de criticile aduse de contestator cu privire la evaluarea răspunsului la această solicitare de clarificări, autoritatea contractantă subliniază că un document semnat electronic poate fi printat, dar hârtia obţinută nu are nicio valoare din punct de vedere legal. Aşadar, documentul semnat electronic se păstrează, pe termen lung, tot în formă electronică. Pagina 16 din 25

§ 17

Autoritatea contractantă afirmă că prin Răspunsul nr. FN/02.09.2021, ofertantul nu corectează documentul Declaraţia privind garanţia acordată lucrărilor și termenul de execuţie semnat și stampilat de SC ......... SRL depus în oferta tehnică iar documentul Răspuns la solicitare de clarificări depus în SEAP în data de 02.09.2021 nu este însusșit de nimeni (nu are semnătură, nici ștampia operatorului economic nici număr de înregistare ca document) și nici nu este semnat electronic cu semnătură personalizată, astfel că cerinţa este neîndeplinită. În concluzie, autoritatea contractantă susține că Ofertantul are obligaţia, potrivit art. 123 alin. (1) din H.G. nr. 395/2016, de a elabora oferta în conformitate cu prevederile din documentaţia de atribuire. Astfel, prin depunerea ofertei, S.C. ......... S.R.L. şi-a însuşit conţinutul întregii documentaţii de atribuire. Având în vedere faptul că în propunerea sa tehnică contestatorul nu a prezentat sau a prezentat altceva faţă de cerinţa cuprinsă în documentaţia de atribuire şi ţinând cont de prevederile art. 127 alin. (1) lit. f) din H.G. nr. 395/2016, Autoritatea consideră că a procedat în mod corect, în sensul solicitării unor clarificări contestatorului cu privire la propunerea tehnică, iar urmare a analizării răspunsului să îi respingă oferta, deoarece orice revizuire ulterioară a erorilor şi omisiunilor constatate în speţa de faţă conduc în mod inevitabil la modificarea acesteia, încălcând astfel dispoziţiile exprese şi imperative ale art. 134 alin. (6) din H.G. nr. 395/2016, motiv de considerare neconformă a ofertei. Autoritatea contractanta ......... consideră că motivele ce au stat la baza respingerii ofertei depuse de către SC ......... SRL sunt întemeiate, iar decizia de respingere a ofertei respectă prevederile documentaţiei de atribuire și prevederile legislaţiei aplicabile. Față de cele precizate mai sus, autoritatea contractantă solicită Consiliului respingerea contestației depuse de SC ......... SRL ca fiind netemeinică, cu consecinţa menţinerii deciziei de respingere a ofertei depuse de către acesta ca fiind întemeiată. Cu adresa nr. .... înregistrată la Consiliu sub nr. ...., SC ......... SRL formulează Răspuns la punctul de vedere al autorității contractante, precizând următoarele: 1. Răspuns referitor la punctul de vedere al Autorității contractante cu privire la întocmirea și prezentarea graficului Gantt. Contestatorul susține că documentaţia de atribuire precizează expres și imperativ modul de prezentare al documentului de sine stătător, calendarul de resurse umane, echipamente și mijloace de transport. Prevederile fișei de date au statuat, fără a fi necesare solicitări de clarificări și lămuriri, astfel că acest document distinct a fost elaborat conform solicitării și prevederilor fișei de date regăsindu-se la pg. 23 - 25 Plan propus din secţiunea propunere tehnică prezentată de. Astfel cum susţine Autoritatea, contestatorul arată că ofertantul a avut la dispoziţie posibilitatea de a-și alege propriul mod de elaborare a acestui document. Faptul că documentul „Calendar de resurse umane, Pagina 17 din 25

§ 18

echipamente și mijloace de transport” nu a fost inserat în graficul Gantt, nu înseamnă că nu și-a întocmit și prezentat documentul în corelaţie cu cerinţa fișei de date, respectiv alocarea resurselor umane pe calificări, echipamente și mijloace de transport pe categorii de lucrări în funcţie de perioada de execuţie a acestora (pg. 23-25). Contestatorul învederează că atribuțiile membrilor comisiei de evaluare a ofertelor sunt conform prevederilor art. 127 alin. (1) lit. f) din HG nr. 395/2016 - „Verificarea conformităţii propunerii tehnice cu prevederile caietului de sarcini". 2. Răspuns referitor la punctul de vedere al Autorității contractante cu privire la întocmire Plan control calitate, verificări și inspecții (PCCVI). Contestatorul reține că Autoritatea contractantă, prin punctul de vedere exprimat față de contestația formulată, nu mai are în vedere solicitările de clarificări transmise prin adresa nr. 5051/31.08.2021 solicitare ce a vizat lipsa categoriilor de lucrari "lucrări pentru podul provizoriu; lucrările de demolare a podului existent; lucrări de curățare, degajare, calibrare și reprofilare albie" din metodologia de execuţie și din programul de lucru propus și nu din PCCVI. Se arată că Autoritatea contractantă nu are în vedere răspunsul ofertantului contestator transmis în Seap prin adresa FM/02.09.2021 unde se arată că în metodologia de execuţie s-a făcut vorbire despre categoriile de lucrări puse în discuţie prin solicitarea de clarificări (ofertantul a solicitat prin clarificări, inclusiv prezentarea planşă detaliu de execuţie varianta pod provizoriu care fusese omisă a fi încarcată în documentaţie de către Autoritatea contractantă). Contestatorul afirmă că Autoritatea contractantă se face că nu înțelege alegaţiile consemnate în contestația exercitată, în care a precizat că aceste lucrări au fost descrise în metodologia de execuție (pg. 5 și pg. 8 plan propus secţiunea propunere tehnică) metodologie care se pare că nici nu a fost citită de către membrii comisiei de evaluare, întrucât au fost indicate etapele care trebuie îndeplinite pentru executarea podului provizoriu cu precizarea materialelor de construcții necesare; totodată, s-a specificat faptul că podul vechi va fi demolat după ce podul provizoriu va fi finalizat și faptul că la final, albia va fi amenajată prin curățarea zonei vegetale urmată de calibrare, reprofilare și finisare manuală a taluzurilor de rambleu. Ofertantul a precizat că toate lucrările vor fi supuse controlului de calitate pe faze de execuţie în baza programului de control stabilit de către proiectant la pg. 32 din PT, care prevede a se întocmi PVRC pentru verificarea „varianta pod; demolare pod existent; curățire și regularizare albie". Contestatorul arată că a menționat că în PCCVI-ul depus sunt prevăzute verificări în faze de execuţie a unor procese de construcție care se execută atât la un pod permanent cât și pentru un pod provizoriu respectiv trasare, săpătură, cofrare, turnare beton, montare prefabricate, (autoritatea contractantă nu indică în mod clar și precis la care capitol din caietul de sarcini PT sunt descrise lucrări specifice pentru pod provizoriu, lucrări pentru demolare și lucrări pentru curățare și degajare albie); contestatorul afirmă că în caietul de sarcini, proiect tehnic sunt prezentate specificaţii tehnice la general pentru lucrări de poduri și Pagina 18 din 25

§ 19

nicidecum pentru poduri provizorii; în ceea ce priveşte cele două categorii de lucrări" demolare pod existent și curățare, degajare albie o verificare din punct de vedere tehnologic și implicit identificarea în cuprinsul PCCVI- lui, contestatorul susține că pentru lucrările de demolare, curățare, degajare albie nu se poate realiza, cel mult se poate efectua un proces verbal privind etapa execuţiei acestor lucrări așa cum este prevăzut în programul de control din cadrul proiectului tehnic. Totuși, petentul se întreabă retoric ce se poate verifica din punct de vedere calitativ la „demolare" și „curățare, degajare albie" pentru că asta înseamnă elaborare PCCVI în etapa operaţiunii de demolare respectiv degajare, curățare albie. 3. Răspuns referitor la punctul de vedere al Autorității contractante cu privire la abatere tehnică. Contestatorul este de părere că prin luarea în considerare a unei abateri tehnice minore, Autoritatea nu genera crearea unui avantaj ofertantului contestator. Astfel cum a arătat petentul prin răspunsul la solicitarea de clarificări, cuantificarea abaterii tehnice cu privire la dublarea cantității de balast reprezintă 0.6% din valoarea ofertată. Conform art. 134 alin (9) din HG nr. 395/2016 „o modificare a propunerii tehnice nu poate fi considerată o abatere tehnică minoră a ofertei iniţiale în următoarele situații: a) cuantificarea teoretică în valoare monetară a respectivei abateri, omisiunea depăşeşte 1% din preţul total al ofertei, b) cuantificarea teoretică în valoare monetară a respectivei abateri/omisiuni conduce la eludarea aplicării acelor prevederi ale legii care instituie obligaţii ale autorității contractante în raport cu anumite praguri valorice, c) în urma corectării respectivei abateri/omisiuni, se constată că s- a schimbat clasamentul ofertanților, d) modificarea ar presupune o diminuare calitativă în comparaţie cu oferta iniţială, e) modificarea vizează o parte din oferta pentru care documentaţia de atribuire a exclus în mod clar posibilitatea ca ofertanţii să se abată de la cerinţele exacte ale respectivei documentaţii, iar oferta iniţială nu a fost în conformitate cu aceste cerinţe." În condiţiile cadrului legal arătat mai sus, contestatorul apreciază că luarea în considerare a abaterii tehnice minore nu reprezintă o modificare care să conducă la depunerea unei noi oferte, respectiv schimbarea clasamentului ofertanţilor. 4. Răspuns referitor la punctul de vedere al Autorității contractante cu privire la modalitatea de asigurare a accesului la specialiştii necesari și obligatorii. Se remarcă de către contestator faptul că Autoritatea contractantă nu a precizat cadrul legal, respectiv care articol din Legea nr. 10/1995 arată că topometristul este persoană de specialitate, necesar și obligatoriu în vederea verificării nivelului de calitate corespunzător cerinţelor fundamentale aplicabile execuţiei lucrărilor. Pagina 19 din 25

§ 20

5. Răspuns referitor la punctul de vedere al Autorității contractante cu privire la declaraţia privind termenul de execuţie și de garanţie acordat lucrărilor și a faptului că răspunsul la solicitarea de clarificări nu este semnat și ștampilat. Contestatorul subliniază că aspectul cu privire la această declaraţie, l-a expus în contestația exercitată, iar raportat la faptul că Autoritatea, prin punctul de vedere expus, consideră relevant să-i indice printr-un exemplu modul în care trebuia semnată declaraţia care ar fi trebuit redepusă (deși declaraţia din propunerea tehnică are prevăzut termenul de execuţie și de garanţie conform cerinţei din FDA, pe care a ataşat-o contestației iar Autoritatea nu a încărcat în documentaţia de atribuire un model de declaraţie în cadrul formularelor pe care ofertantul să nu-l fi respectat) și respectiv răspunsul la clarificări, lasă petentul fără prea multe comentarii în condiţiile în care, în opinia membrilor comisiei de evaluare, semnarea unui document cu semnătură electronică extinsă care se încarcă în SEAP conform prevederilor art. 123 alin. (2) și (3) din HG nr. 395/2016, constă în aplicarea semnăturii electronice pe acel document cu opţiunea „Fill&Sign-work with certificates". Totodată, petentul susține că în fișa de date la punctul IV.4.3 Modul de prezentare al ofertei - Documentele precizate mai sus respectiv fişierele încărcate în SEAP, vor fi semnate cu semnătură electronică extinsă a reprezentantului legal/imputernicit al ofertantului. Se poate constata că inclusiv fişierul pdf reprezentând răspuns la solicitarea de clarificări este un fişier semnat cu semnătură electronică extinsă având extensia (.p7s). Având în vedere cele expuse în acest răspuns și a faptului că oferta a fost elaborată în conformitate cu prevederile documentaţiei de atribuire, contestatorul solicită CNSC să constate că argumentele aduse de autoritatea contractantă în susţinerea solicitării de respingere a contestației sunt neîntemeiate și, în consecință, să admită contestația așa cum a fost formulată. Analizând documentele depuse la dosarul cauzei, Consiliul constată următoarele: ........., în calitate de autoritate contractantă, a organizat procedura simplificată, online, în vederea atribuirii contractului de achiziție publică de lucrări având ca obiect „Construire pod peste pârâul .... ........., județul .........”, cod CPV 45221110-6. În acest sens a elaborat documentația de atribuire aferentă și a publicat în SEAP anunțul de participare simplificat nr. ...., criteriul de atribuire stabilit fiind „prețul cel mai scăzut”. În Procesul-verbal nr. 5173/06.09.2021 privind evaluarea conformității propunerilor tehnice cu prevederile caietului de sarcini, s-a consemnat depunerea a 2 oferte, respingerea ofertei contestatorului ca neconformă și inacceptabilă și admisibilitatea ofertei depuse de SC ..... SRL. Pagina 20 din 25

§ 21

Împotriva rezultatului comunicat prin adresa nr. 5174/06.09.2021, SC ......... SRL a formulat contestația care formează obiectul dosarului nr. ..... Prin adresa sus menționată, autoritatea contractantă i-a adus la cunoștință ofertantului SC ......... SRL faptul că oferta sa a fost respinsă ca inacceptabilă și neconformă din următoarele motive: 1. în graficul Gantt a alocat 3 zile pentru organizarea de șantier, deși în devize nu există această categorie de lucrări și, de asemenea, tot în graficul Gantt nu sunt evidențiate lunile calendaristice și resursele tehnice – utilajele, 2. din PCCVI lipsesc următoarele categorii de lucrări: lucrări pentru podul provizoriu, de demolare a podului existent, de curațare, degajare și calibrare albie, 3. nu a respectat cantitățile de materiale din proiectul tehnic, la pozițiile 6 și 7, balast sortat spălat de râu, 4. nu a îndeplinit cerința din documentație privind specialiștii necesari și obligatorii conform prevederilor Legii nr. 10/1995 cu modificările și completărilor ulterioare, 5. nu a redepus o declarație completată cu conținutul integral, potrivit prevederilor din fișa de date a achiziției cap. IV.1. – Modul de prezentare a propunerii tehnice, pct. C. Din verificarea documentelor aflate la dosar, se reține că prin adresa nr. 5051/31.08.2021, autoritatea contractantă i-a solicitat clarificări ofertantului SC ......... SRL cu privire la toate aspectele sus menționate din propunerea tehnică, însă ca urmare a răspunsului transmis, i-a respins oferta ca neconformă și inacceptabilă în temeiul art. 137 alin. (3) lit. a) și art. 134 alin. (5) din HG nr. 395/2016. 1.Referitor la primul motiv de respingere, Consiliul apreciază că acesta este neîntemeiat, întrucât contestatorul a precizat clar că nu va percepe sume suplimentare față de oferta depusă pentru o serie de amenajări, cum ar fi montarea unui container și a unei toalete ecologice - acestea aflându-se oricum în dotarea firmei și fiind amortizate. Sunt pertinente susținerile contestatorului potrivit cărora alocarea unui interval de timp pentru organizarea de şantier este necesar desfășurării activității în bune condiţii, lucrările pentru execuţia podului nefiind întârziate din această cauză, față de durata impusă de autoritatea contractantă. Prin urmare, critica este întemeiată. În ceea ce privește faptul că în graficul Gantt nu sunt evidențiate lunile calendaristice și resursele tehnice – utilajele, Consiliul apreciază că respingerea din acest motiv a ofertei este excesivă, întrucât: - însăși autoritatea contractantă recunoaște că „nu s-a solicitat un format tip al graficului de execuţie, fiecare ofertant a avut libertatea de a prezenta propriul grafic, dar s-a solicitat prezentarea graficului cu elemente clar definite”, - ofertantul SC ......... SRL a prezentat perioada pe luni pentru fiecare obiect (deviz F3) în graficul Gantt - pag. 17-20, dar și în Pagina 21 din 25

§ 22

documentul anexat, intitulat „Calendar resurse umane, utilaje și mijloace de transport alocate corelate cu perioadele de timp (luni calendaristice)”, pag. 23-25 din propunerea tehnică, acesta fiind în corelare cu graficul. Pe coloana a doua a calendarului se regăsesc denumirile în clar a utilajelor, iar sub fiecare obiect se găsește perioadă de timp în corelare cu cea din diagrama Gantt, - aceste aspecte au fost explicate detaliat de ofertant în răspunsul la solicitarea de clarificare. Față de cele expuse anterior, se apreciază că nu poate fi vorba despre nicio încălcare a prevederilor documentației de atribuire, critica fiind întemeiată. 2.În ceea ce privește lipsa din Planul de Control Calitate Verificări și Incercări a lucrărilor pentru podul provizoriu, de demolare a podului existent, de curațare, degajare și calibrare albie, se reține că SC ......... SRL a precizat aceste lucrări în metodologia de lucru pag. 2-16 (Plan propus), parte a propunerii tehnice, iar la pag. 14 a precizat foarte clar că: „toate lucrările (n.n. evident, cele descrise în metodologie și care cuprind toate lucrările care fac obiectul procedurii) vor fi supuse controlului de calitate pe faze de execuţie în baza programului de control stabilit de către proiectant parte integrantă din proiectul tehnic în conformitate cu Legea nr. 10/1995, HG nr. 273/1994 și normativele tehnice în vigoare.”, ceea ce înseamnă că în mod evident și aceste lucrări vor fi controlate și verificate. Prin urmare, nu se justifică respingerea ofertei din acest motiv, critica fiind întemeiată. 3.De asemenea, se reține că prin solicitarea de clarificare nr. 3 din adresa nr. 5051/31.08.2021, s-a solicitat contestatorului să explice nerespectarea cantităților de materiale din proiectul tehnic privind balastul sortat spălat de râu. Din răspunsul dat de contestator, rezultă că de fapt este vorba despre o eroare generată de modul de întocmire a listelor de cantități de către proiectant practic, abatere tehnică minoră, întrucât valoarea întregii cantități de balast reprezintă 0,6% din valoarea ofertei. În speță sunt aplicabile dispozițiile art. 134 alin. (7) din HG nr. 395/2016 conform cărora „prin excepţie de la dispoziţiile alin (6), oferta va fi considerată admisibilă în măsura în care modificările operate de ofertant în legătură cu propunerea sa tehnică se încadrează în una din categoriile de mai jos (...) b) reprezintă corectări ale unor abateri tehnice minore, iar o eventuală modificare a preţului total al ofertei, indusă de aceste corectări nu ar fi condus la modificarea clasamentului ofertanţilor participanţi la procedura de atribuire.” Totodata la art. 134 alin. (9) lit. a) din HG nr. 395/2016, se arată că o modificare a propunerii tehnice nu poate fi considerată o abatere minoră a ofertei iniţiale în situația în care cuantificarea teoretică în valoare monetară a respectivei abateri depăşeşte 1% din preţul total al ofertei, ceea ce nu este cazul. Pagina 22 din 25

§ 23

Prin urmare, Consiliul apreciază că nici acest motiv de respingere a ofertei contestatorului nu este justificat. 4.Totodată, se reține că prin solicitarea nr. 3 din adresa nr. 5051/31.08.2021, s-a cerut contestatorului să clarifice modul de realizare a verificărilor privind: cota de fundare, planeitate și a suprafeţei stratului suport al fundației, cota de la nivelul superior al betonului fundaţiei, modului de realizare a măsurătorilor și poziţionarea axelor longitudinale ale aparatelor de reazem pe banchete, deoarece oferta nu prezintă niciun specialist topometrist. Prin răspunsul formulat, SC ......... SRL a adus clarificări în sensul că trasarea se realizează de către executant sub supravegherea proiectantului și că are colaborări cu topografi pe care îi va solicita ori de câte ori va fi nevoie. Conform art. 26 din Legea nr. 10/1995 rivind calitatea în construcții, „(2) Responsabilii tehnici cu execuţia autorizaţi răspund, conform atribuţiilor ce le revin, pentru realizarea nivelului de calitate corespunzător cerinţelor fundamentale la lucrările de construcţii pentru care sunt angajaţi, aceasta fiind singura cerință obligatorie”. Ori, topograful execută trasarea și participă la întocmirea procesului verbal de trasare, însă nu asigură verificarea nivelului de calitate. În opinia Consiliului, respingerea ofertei este abuzivă, în sensul că nu s-a făcut prin raportare la cerinţa din fișa de date a achiziției, unde nu se regăsește vreo cerinţă privind prezentarea unui specialist topometrist, ofertanții fiind obligați prin lege la întocmirea ofertelor conform cerințelor din documentația de atribuire; prin urmare, critica în acest sens este întemeiată. 5.Referitor la ultimul motiv de respingere, Consiliul apreciază că acesta este derizoriu. Autoritatea contractantă i-a solicitat contestatorului SC ......... SRL să completeze Declarația privind termenul de execuție și garanție acordat lucrărilor, întocmai așa cum acesta apare la cap. IV.1. – Modul de prezentare a propunerii tehnice, pct. C din fișa de date a achiziției. Se reține că SC ......... SRL a depus inițial o declarație în care a precizat termenul de finalizare a lucrărilor – 12 luni de la data ordinului de începere și perioada de garanție a lucrărilor, de 36 de luni, iar prin răspunsul la clarificări a precizat și faptul că: „în perioada de garanţie se vor realiza toate lucrările de îndepărtare a degradărilor apărute pe cheltuiala proprie respectiv manopera, material transport și utilaje, nefiind incluse degradările produse din cauza calamităților naturale care sunt remediate pe baza unor procese verbale încheiate de comisii numite special în acest sens din fonduriie pentru calamități iar cele produse de persoane care nu au legătură cu executantul se remediază pe cheltuiala persoanei responsabilă conform prevederilor legale”, conform textului din fișa de date a achiziției. Deși autoritatea contractantă recunoaște că acest răspuns este corect, a procedat totuși la respingerea ofertei, pe motiv că nu a depus o nouă declarație, cu textul integral; dar nici nu era nevoie, deoarece Pagina 23 din 25

§ 24

îndeplinirea cerinței rezidă din coroborarea declarației inițiale cu răspunsul transmis. Rolul solicitărilor de clarificare adresate operatorilor economici de către autoritatea contractantă este acela de a lămuri aspectele din documentația de atribuire, așa cum prevăd dispozițiile art. 134 alin. (1) din HG nr. 395/2016, conform căruia „Comisia de evaluare are obligaţia de a stabili care sunt clarificările şi completările formale sau de confirmare, necesare pentru evaluarea fiecărei solicitări de participare/oferte, precum şi perioada de timp acordată pentru transmiterea acestora (....)”, și nu de a respinge în mod abuziv și din motive neîntemeiate ofertele. Față de cele expuse anterior, Consiliul reține că autoritatea contractantă în mod nejustificat a respins ca neconformă și inacceptabilă oferta depusă de SC ......... SRL, criticile contestatorului fiind întemeiate. În consecință, luând în considerare cele mai sus menționate, în temeiul art. 26 alin. (2) lit. a) și b) din Legea nr. 101/2016, va admite contestația formulată de către SC ......... SRL în contradictoriu cu .........; va dispune anularea deciziei de respingere a ofertei depusă de SC ......... SRL, anularea procesul-verbal de evaluare a propunerilor tehnice nr. 5173/06.09.2021, precum și a tuturor actelor subsecvente acestuia. În temeiul prevederilor art. 26 alin. (5) din Legea nr. 101/2016, va dispune continuarea procedurii, după îndeplinirea dispozițiilor de mai sus, prin reevaluarea ofertei depusă de SC ......... SRL conform motivării și ulterior, desemnarea ofertei câștigătoare dintre ofertele admisibile, în termen de 10 zile de la comunicarea prezentei decizii. Pentru aceste motive, în baza legii şi a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DECIDE: În temeiul art. 26 alin. (2) lit. a) și b) din Legea nr. 101/2016, admite contestația formulată de către SC ......... SRL în contradictoriu cu .......... Dispune anularea deciziei de respingere a ofertei depusă de SC ......... SRL, anularea procesul-verbal de evaluare a propunerilor tehnice nr. 5173/06.09.2021, precum și a tuturor actelor subsecvente acestuia. În temeiul prevederilor art. 26 alin. (5) din Legea nr. 101/2016, dispune continuarea procedurii, după îndeplinirea dispozițiilor de mai sus, prin reevaluarea ofertei depusă de SC ......... SRL conform motivării și ulterior, desemnarea ofertei câștigătoare dintre ofertele admisibile, în termen de 10 zile de la comunicarea prezentei decizii. Prezenta decizie este obligatorie pentru părți, în conformitate cu dispozițiile art. 28 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 și poate fi atacată cu Pagina 24 din 25

§ 25

plângere, în temeiul art. 29 din același act normativ, în termen de 10 zile de la comunicare. Pagina 25 din 25

Document asociat

PDF CNSC

Text extras automat; verificați forma originală în PDF.

Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.

Citește textul integral · 1.890 caractere
§ 1

În conformitate cu prevederile art. 14 alin. (2) şi ale art. 27 alin. (2) din Legea nr. 101/2016 privind remediile şi căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziţie publică, a contractelor sectoriale şi a contractelor de concesiune de lucrări şi concesiune de servicii, precum şi pentru organizarea şi funcţionarea Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor, Consiliul adoptă următoarea ÎNCHEIERE Nr. 3212/C10/2386 Data: 10.12.2021 Prin cererea nr. 567 din 02.12.2021 înregistrată la CNSC cu nr. 62482/02.12.2021, formulată de SC EMIPROD SRL, cu sediul în Drobeta Turnu Severin, str. Mihai Eminescu nr. 8, județul Mehedinți, având Cod Unic de Înregistrare RO10353506 și număr de înregistrare la Oficiul Registrului Comerțului J25/117/1998, reprezentată legal prin administrator Rogoveanu Virgil Dan, s-a solicitat restituirea sumei achitate cu titlu de cauțiune în dosarul nr. 2386/2021, în care a avut calitatea de contestator, în cadrul procedurii simplificată, online, organizată pentru atribuirea contractului de achiziție publică de lucrări având ca obiect „Construire pod peste pârâul Matca Visenilor, localitatea 23 August, comuna Malovăț, județul Mehedinți”, cod CPV 45221110-6, de către COMUNA MALOVĂȚ, cu sediul în localitatea Malovăț, str. Principală nr. 35, județul Mehedinți, în calitate de autoritate contractantă. Pentru aceste motive, în baza legii și a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DECIDE: Admite cererea formulată de către SC EMIPROD SRL și dispune restituirea către aceasta a cauțiunii în cuantum de 18.400,00 lei, consemnată prin recipisa de consemnare nr. 207508098/1 din 14.09.2021 emisă de CEC Bank SA – Sucursala Drobeta Turnu Severin. Prezenta încheiere poate fi atacată cu plângere în termen de 5 zile de la comunicare, potrivit prevederilor art. 611 alin. (7) din Legea nr. 101/2016.

§ 2

Pagina 1 din 1

Istoricul dosarului

Ordine cronologică
Evenimente, de la cel mai recent la cel mai vechi
DataÎnregistrareSensDocumentExpeditorDescriere ieșireDestinatar
2021-12-1665727IntrareRăspunsCOMUNA MALOVAT——
2021-12-1364881IesireAdresa transmitere incheiere—Adresa transmitere incheiereEMIPROD SRL
2021-12-1364882IesireAdresa transmitere incheiere—Adresa transmitere incheiereCOMUNA MALOVAT
2021-12-0763320IntrareRestituire cauțiuneEMIPROD SRL——
2021-12-0763427IntrareRăspunsCOMUNA MALOVAT——
2021-12-0663143IesireAdresa solicitare/ completare (complet)—Adresa solicitare/ completare (complet)COMUNA MALOVAT
2021-12-0262482IntrareRestituire cauțiuneEMIPROD SRL——
2021-10-1453957IesireAdresa transmitere decizie—Adresa transmitere decizieEMIPROD SRL
2021-10-1453958IesireAdresa transmitere decizie—Adresa transmitere decizieCOMUNA MALOVAT
2021-09-2951051IntrareCerereEMIPROD SRL——
2021-09-2149479IntrarePunct de vedere + Dosar achizițieCOMUNA MALOVAT——
2021-09-1648820IntrareCauțiuneEMIPROD SRL——
2021-09-1548525IntrareRăspunsEMIPROD SRL——
2021-09-1448283IntrareDovadaEMIPROD SRL——
2021-09-1448292IntrarePunct de vedereCOMUNA MALOVAT——
2021-09-1347984IntrareDuplicat contestatieEMIPROD SRL——
2021-09-1047718IntrareContestatieEMIPROD SRL——

Alte dosare ale părților

EMIPROD SRL

Vezi toate dosarele (2)

COMUNA MALOVAT

Vezi toate dosarele (4)

Documente pentru aceeași cercetare

Legăturile se bazează pe coduri CPV sau critici comune din buletin. Verificați faptele și motivarea fiecărui document.