Dosar 265/2021
Dosar finalizatRespinge pe fond
Dosar public
Respinge pe fond
Status: Dosar finalizat. Complet: C8.
Soluție consemnată: Respinge pe fond.
Decizia de fond menționată în registru: 469, data 08.03.2021.
Istoricul cuprinde 31 evenimente, între 2021-02-09 și 2022-12-15. Sunt asociate 1 decizii și 1 încheieri.
Rezumat al câmpurilor din registru. Ultima observare: 2026-10-01T20:38:12.874Z.
Dosar CNSC 265/2021
Link permanentIdentificare și pasaje din sursă
având ca obiect furnizare „APARATURĂ MEDICALĂ PENTRU COMPARTIMENTUL COVID”, s-a solicitat Consiliului: - anularea în parte a rezultatului procedurii, a raportului procedurii și a actelor subsecvente acestuia în ceea ce privește lotul 3 – Injectomat, Infuzomat, Stativ de încărcare; - obligarea autorității contractante la reluarea procedurii de atribuire a contractului pentru lotul 3 prin reevaluarea propunerii sale tehnice. Pentru aceste motive, în baza legii și a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DECIDE: Respinge, ca nefondată, excepția tardivității formulării contestației, invocată de autoritatea contractantă. Respinge, ca nefondată, contestația depusă de LUAN VISION SRL, în contradictoriu cu SPITALUL MUNICIPAL MEDIAȘ.Verifică pasajul în context →
CONSILIUL DECIDE: Respinge, ca nefondată, excepția tardivității formulării contestației, invocată de autoritatea contractantă. Respinge, ca nefondată, contestația depusă de LUAN VISION SRL, în contradictoriu cu SPITALUL MUNICIPAL MEDIAȘ.Verifică pasajul în context →
Extrase din documentele asociate, fără completări sau interpretare juridică. Anonimizarea sursei este păstrată.
2021_469_2021_Decizie_469.pdf, BO2021_469_2021_BO2021_469.pdf
Text extras automat; verificați forma originală în PDF.
Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.
CONSILIUL NAȚIONAL DE SOLUȚIONARE A CONTESTAȚIILOR C. N. S. C. Str. Stavropoleos nr. 6, Sectorul 3, București, România, CP 030084, CIF 20329980 Tel. +4 021 3104641 Fax. +4 021 3104642 Fax. +4 021 8900745 www.cnsc.ro În conformitate cu prevederile art. 14 alin. (2) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, cu modificările și completările ulterioare, Consiliul adoptă următoarea DECIZIE Nr. 469/C8/265 Data: 08.03.2021 Prin contestația înregistrată la Consiliu sub nr. 6446/ 09.02.2021, depusă de LUAN VISION SRL, cu sediul în Oradea, Piața București nr. 6, bloc 6, sc. B, etaj 1, ap. 25, județul Bihor, cu sediul procedural ales la Cabinetul Individual de avocat Rukaj Ioana din Oradea, str. George Enescu nr. 16, etaj 1, ap. 4, județul Bihor, înregistrată la Registrul Comerțului cu nr. J5/1146/2008, având CUI 23801784, reprezentată convențional prin avocat Rukaj Ioana, împotriva raportului procedurii nr. 957/02.02.2021, elaborat de SPITALUL MUNICIPAL MEDIAȘ, cu sediul în Mediaș, str. Cloșca nr. 2, județul Sibiu, în calitate de autoritate contractantă, în cadrul procedurii de licitație deschisă, organizată în vederea atribuirii unui contract având ca obiect furnizare „APARATURĂ MEDICALĂ PENTRU COMPARTIMENTUL COVID”, s-a solicitat Consiliului: - anularea în parte a rezultatului procedurii, a raportului procedurii și a actelor subsecvente acestuia în ceea ce privește lotul 3 – Injectomat, Infuzomat, Stativ de încărcare; - obligarea autorității contractante la reluarea procedurii de atribuire a contractului pentru lotul 3 prin reevaluarea propunerii sale tehnice. Pentru aceste motive, în baza legii și a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DECIDE: Respinge, ca nefondată, excepția tardivității formulării contestației, invocată de autoritatea contractantă. Respinge, ca nefondată, contestația depusă de LUAN VISION SRL, în contradictoriu cu SPITALUL MUNICIPAL MEDIAȘ.
Prezenta decizie este obligatorie pentru părțile cauzei. Împotriva prezentei decizii se poate formula plângere în termen de 10 zile de la comunicare pentru părțile cauzei, respectiv de la data luării la cunoștință de către alte persoane vătămate. 2/2
Text extras automat; verificați forma originală în PDF.
Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.
CONSILIUL NAȚIONAL DE SOLUȚIONARE A CONTESTAȚIILOR C. N. S. C. Str. Stavropoleos nr. 6, Sectorul 3, București, România, CP 030084, CIF 20329980 Tel. +4 021 3104641 Fax. +4 021 3104642 Fax. +4 021 8900745 www.cnsc.ro În conformitate cu prevederile art. 14 alin. (2) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, cu modificările și completările ulterioare, Consiliul adoptă următoarea DECIZIE Nr. .../.../... Data: ... Prin contestația înregistrată la Consiliu sub nr. .., depusă de ... SRL, cu sediul în ..., cu sediul procedural ales la ..., ..., înregistrată la Registrul Comerțului cu nr. ..., având CUI ..., reprezentată convențional prin avocat ..., împotriva raportului procedurii nr. ..., elaborat de ..., cu sediul în ..., în calitate de autoritate contractantă, în cadrul procedurii de licitație deschisă, organizată în vederea atribuirii unui contract având ca obiect furnizare „APARATURĂ MEDICALĂ PENTRU COMPARTIMENTUL COVID”, s-a solicitat Consiliului: - anularea în parte a rezultatului procedurii, a raportului procedurii și a actelor subsecvente acestuia în ceea ce privește lotul 3 – Injectomat, Infuzomat, Stativ de încărcare; - obligarea autorității contractante la reluarea procedurii de atribuire a contractului pentru lotul 3 prin reevaluarea propunerii sale tehnice. CONSILIUL NAȚIONAL DE SOLUȚIONARE A CONTESTAȚIILOR, asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin contestația formulată, contestatoarea arată că autoritatea contractantă i-a comunicat, prin publicare în SEAP, că oferta sa depusă pentru lotul 3 a fost respinsă ca neconformă în baza art. 132 alin. (2) din HG nr. 395/2016, fără însă a detalia în vreun fel motivele pentru care s-a ajuns la această finalitate. Potrivit contestatoarei, în secțiunea „Comunicări” din SEAP, aferentă procedurii de evaluare, există un fișier dar care nu conține nimic, după descărcare deschizându-se doar o pagină electronică goală.
În acest context, contestatoarea apreciază că autoritatea contractantă a încălcat prevederile art. 215 alin. (1) și (2) lit. b) din Legea nr. 98/2016, dând dovadă și de rea-credință prin lipsirea sa de posibilitatea de a contesta motivul concret în baza căruia oferta depusă pentru lotul 3 a fost apreciată ca neconformă. De asemenea, în lipsa unui document care să fi fost încărcat în SEAP pentru lămurirea deciziei luate de autoritatea contractantă, contestatoarea consideră că procesul-verbal de evaluare tehnică nu a fost întocmit până la data de 02.02.2021, inclusiv, data comunicării rezultatului, și nici până la data de 08.02.2021, data împlinirii termenului legal de 5 zile de la întocmirea raportului final. În final, apreciind că a răspuns concludent celor două solicitări de clarificări adresate de autoritatea contractantă în perioada de evaluare a ofertelor, contestatoarea apreciază că se impune anularea rezultatului procedurii în ceea ce privește oferta sa depusă pentru lotul 3. Prin punctul de vedere nr. ..., înregistrat la Consiliu cu nr. ..., autoritatea contractantă a invocat tardivitatea contestației, precizând că actul pe care, de fapt, contestatoarea în consideră nelegal este procesul verbal tehnic înregistrat la autoritatea contractantă cu nr. ..., publicat în SEAP la data de 25.01.2021, ora 11:30, documentul [...] PV Tehnic semnat.pdf. Pe fond, a precizat următoarele: - în urma evaluării fișei tehnice încărcate în platforma SEAP și analizării acesteia s-a constant că lungimea nu îndeplinește unul din parametri ceruţi în fișa tehnică și anume la infuzomat nu respectă dimensiunea maxim de gabarit cerută respectiv 180(L) x 130 (l) x 220 (h) mm, contestatoarea oferind un infuzomat cu dimensiunile: 233,5 (L) x 98 (l) x 120 (h) mm, acesta depășind limita maximă de lungime admisă cu 53,5 mm; - ca urmare, s-a transmis o solicitare de clarificare în SEAP la data de 18.01.2021 ora 11:07, pentru a se verifica dacă este o greșeală sau dacă contestatoarea își menține parametrul ofertat. - contestatoarea a răspuns în data de 19.01.2021 ora 16:39 prin documentul încărcat în SEAP [...] Răspuns solicitare de clarificare 2 – semnat.pdf.p7m prin care își menţine parametrii ofertați; astfel, oferta nu a respectat cerințele minime ale fișei tehnice, acest lucru fiind menționat în PV Tehnic publicat în SEAP la data de 25.01.2021 document [...] PV Tehnic semnat.pdf. Contestatoarea a informat greșit Consiliul National de Soluționare a Contestațiilor cu privire la faptul că a fost descalificată baza art. 132 alin. (2) din HG nr. 395/2016; pentru a demonstra contrariul anexează PV Tehnic și print screen din SEAP. Articolul în baza căruia a fost descalificată contestatoarea este precizat de autoritatea contractantă ca fiind art. 133 alin. (2) din HG nr. 395/2016; 2/7
- în baza procesului verbal tehnic înregistrat la autoritatea contractantă cu nr. ..., publicat în SEAP la data de 25.01.2021, ora 11:30, documentul [...] PV Tehnic semnat.pdf, au fost informați, prin intermediul platformei, automat, toți ofertanții din cadrul procedurii cu referire la rezultatul evaluării tehnice; astfel, de la data înregistrării documentului de către autoritatea contractantă și publicarea acestuia în SEAP au trecut 4 zile, respectând astfel prevederile Legii nr. 98/2016 art. 215 alin. (1); - în cadrul procesului verbal tehnic sunt descriși pașii care au stat la baza deciziei comisiei de evaluare care a urmat întru-totul legea cerând inclusiv clarificări pentru a se asigura că decizia se ia în deplină cunoștință de cauză și se elimină orice eroare. Astfel, contestatoarea, dacă ar fi citit procesul verbal tehnic publicat în data de 25.01.2021, care a fost transmis automat de aplicația SEAP tuturor ofertanților ar fi aflat motivele concrete care au stat la baza deciziei autorității contractante; - comisia a stabilit, conform legii și a art. 134 din HG nr. 395/2016, perioada de răspuns pentru toți ofertanții în cadrul procedurii și în cauză la orice clarificare cerută de 3 zile lucrătoare, necreând niciun fel de beneficiu niciunui ofertant; - în conformitate cu art. 209 alin. (2) din Legea nr. 98/2016 invocat de către contestatoare, comisia, în momentul în care a constatat neconformitatea parametrului de lungime a aparatului medical denumit infuzomat, pentru a înlătura orice suspiciune de favorizare a unui ofertant, a solicitat clarificări în platforma SEAP la data de 18.01.2021 cu următorul conținut: "Vă rugăm sa menționați pentru Infuzomat, dimensiunile acestuia conform Manualului de utilizare”, iar, contestatoarea a fost descalificată tehnic pentru neîndeplinirea parametrilor infuzomatului de gabarit. Prin adresa nr. ..., Consiliul a solicitat Autorității pentru Digitalizarea României să comunice, la dosarul cauzei, documentul atașat de autoritatea contractantă comunicării din data de 02.02.2021 referitor la respingerea ofertei depuse de ... SRL pentru lotul 3. Autoritatea pentru Digitalizarea României a răspuns prin adresa înregistrată la Consiliu cu nr. ..., precizând că autoritatea contractantă nu a încărcat niciun document în sistem la nivelul comunicării privind respingerea ofertei ... SRL. Prin Concluziile scrise înregistrate la Consiliu cu nr. ..., contestatoarea reiterează cele susținute și solicitate prin contestație și, suplimentar acestora, prezintă o serie de erori pe care consideră că le-a săvârșit comisia de evaluare în raport cu ofertantul declarat câștigător - ... SRL, la lotul 3, de care a luat cunoștință odată cu studierea dosarului achiziției, în data de 19.02.2021, la sediul autorității contractante. 3/7
Prin adresa nr. ..., Consiliul a solicitat Autorității pentru Digitalizarea României să comunice la dosarul cauzei documentul încărcat în SEAP de către autoritatea contractantă la data de 25.01.2021, respectiv procesul-verbal/Anexele privind finalizarea etapei de evaluare tehnică a ofertelor. Prin adresa nr. ..., înregistrată la CNSC sub nr. ..., Autoritatea pentru Digitalizarea României, a confirmat postarea în SEAP, la data de 25.01.2021, a procesului-verbal nr. ... privind evaluarea și respingerea ofertei contestatoarei. Față de susținerile părților și de documentele depuse la dosarul cauzei, Consiliul reține cele ce urmează: ... a organizat o procedură simplificată, în vederea atribuirii contractului de achiziție publică având ca obiect furnizare „Aparatură medicală pentru compartimentul COVID”, cu anunț de participare simplificat nr. ..., publicat în SEAP la 14.12.2020, elaborând, în acest sens, documentația de atribuire aferentă. Împotriva rezultatului procedurii (raportului procedurii nr. .../ 02.02.2021), ... SRL a înaintat Consiliului contestația de față (îndeplinind și procedura stabilită la art. 611 alin. (1) din Legea nr. 101/2016, în sensul depunerii unei cauțiuni, conform Recipisei de consemnare nr. din data de 11.02.2021, emisă de CEC Bank – Unitatea Oradea, în valoare de 891,00 lei), prin care solicită anularea actului atacat și a celor subsecvente, precum și obligarea autorității contractante la reevaluarea ofertei sale. Analizând cu prioritate excepția tardivității contestației, invocată de autoritatea contractantă, Consiliul constată netemeinicia acesteia. În aprecierea acestei finalități, Consiliul are în vedere, pe de o parte, că actul contestat este raportul procedurii nr. ..., postat în SEAP la data de 10.06.2020, iar pe de altă parte, transmiterea contestației, către autoritatea contractantă și CNSC, s-a făcut în cele 7 zile acordate de legiuitor, prin art. 8 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 101/2016. Prin urmare, Consiliul are în vedere că, raportat la actul contestat (raportul procedurii nr. ...) transmiterea contestației, în data de 09.02.2021, se situează în interiorul termenului legal, motiv pentru care va respinge, ca nefondată, excepția de tardivitate, invocată de autoritatea contractantă. Analizând contestația formulată de ... SRL, Consiliul constată că părțile sunt în dispută asupra necomunicării motivelor de respingere a ofertei. Astfel, Consiliul constată că autoarea criticilor relevă o încălcare a dispozițiilor art. 215 din Legea nr. 98/2016, care prevăd: „(2) În cadrul comunicării privind rezultatul procedurii prevăzute la alin. (1), autoritatea contractantă are obligația de a cuprinde: b) 4/7
fiecărui ofertant respins, motivele concrete care au stat la baza deciziei de respingere a ofertei sale”. La analiza preliminară a raportului procedurii nr. ..., încărcat în SEAP la data de 02.02.2021, Consiliul constată că autoritatea contractantă a indicat la cap. 3.2.2. Evaluarea propunerilor tehnice, următoarele informații: „propunerile tehnice au fost evaluate de comisia de evaluare în raport cu cerințele minime din caietul de sarcini pe baza informațiilor prezentate în propunerea tehnică, iar rezultatul evaluării se regăsește în procesul-verbal nr. ..., care este parte a dosarului achiziției. În urma desfășurării procesului de evaluare a îndeplinit cerințele minime din caietul de sarcini propunerile tehnice prezentate de următorii ofertanți (...)”. Potrivit procesului-verbal nr. ..., postat în SEAP la data de 25.01.2021, Consiliul reține următoarele informații legate de respingerea ofertei contestatoarei: „(...) comisia de evaluare a întocmit următoarele solicitări de clarificări identificate a fi necesare pe durata procesului de evaluare și le-a transmis ofertantului ... SRL (...) în urma evaluării răspunsurilor la solicitările de clarificări, comisia de evaluare a concluzionat următoarele: comisia de evaluare a constatat în urma verificării cerințelor fișei tehnice pentru lotul 3, că în cadrul specificațiilor infuzomatului nu se respectă dimensiunea maximă de gabarit respectiv 180 (L) x 130 (l) x 220 (h) mm oferindu-se un produs care are specificația conform manualului de utilizare dimensiunile următoare: 233,5 (L) x 98 (l) x 120 (h). conform HG 395 din 2016 art. 133 alin. (2) oferta se consideră neconformă (...)”. Cu privire la postarea în SEAP, la data de 25.01.2021, a procesului-verbal nr. ..., de evaluare și stabilire a neconformității ofertei contestatoarei, Consiliul, prin adresa nr. ..., a solicitat Autorității pentru Digitalizarea României, informații de confirmare. Prin adresa nr. ..., Autoritatea pentru Digitalizarea României, a confirmat postarea în SEAP, la data de 25.01.2021, a procesului- verbal nr. ... privind evaluarea și respingerea ofertei contestatoarei. În aceste condiții, Consiliul constată netemeinicia criticii contestatoarei privind necunoașterea motivelor concrete de respingere a propriei oferte. Totodată, conform susținerilor părților, Consiliul reține că acest motiv de neconformitate a făcut și obiectul clarificărilor, respectiv, la solicitarea autorității contractante din data de 18.01.2021: „vă rugăm menționați pentru Infuzomat, dimensiunile acestuia conform manualului de utilizare”, contestatoarea a răspuns astfel: „arătăm faptul că dimensiunile infuzomatului ofertat sunt cele menționate în manualul de utilizare și în specificațiile tehnice depuse în anexa ofertei noastre tehnice, respectiv: 233,5 (L) x 98 (l) x 120 (Î). greutatea dispozitivului medical este de aprox 1,8 kg. Dimensiunile 5/7
infuzomatului sunt cele standard pentru a putea fi folosit împreună cu stația de andocare ofertată”. Contrar susținerilor contestatoarei formulate în cadrul concluziilor scrise, Consiliul constată că, în caietul de sarcini, au fost impuse, printre altele, următoarele caracteristici: „dimensiune maxime de gabarit: 180 x 130 x 220 mm”. În aceste condiții, Consiliul apreciază că orice nelămurire a contestatoarei referitoare la cerințele/obligațiile stabilite în cadrul documentației de atribuire putea fi clarificată cu autoritatea contractantă, anterior expirării termenului limită de depunere a ofertelor, prin aplicarea prevederilor art. 160 alin. (1) din Legea nr. 98/2016, respectiv transmiterea unei solicitări de clarificări în acest sens. În lipsa unui asemenea demers dar și a necontestării documentației de atribuire, aceasta și-a dobândit caracterul obligatoriu, atât pentru ofertanți (care aveau obligația de a o respecta întocmai, la elaborarea ofertei), cât și pentru autoritatea contractantă (care avea obligația de a evalua ofertele prin raportare la aceasta). Cât privește îndeplinirea cerințelor caietului de sarcini, susținută de contestatoare, Consiliul constată că documentația prezentată de aceasta nu confirmă demonstrarea cerințelor tehnice mai sus menționate. Or, potrivit art. 123 coroborat cu art. 133 alin. (2) din HG nr. 395/2016, „Ofertantul elaborează oferta în conformitate cu prevederile documentației de atribuire” și „Propunerea tehnică trebuie să corespundă cerințelor minime prevăzute în caietul de sarcini sau în documentul descriptiv”, iar prin nerespectarea cerințelor solicitate a fi prezentate în cadrul propunerii tehnice, ofertantul și-a asumat riscul aplicării sancțiunii prevăzută de legiuitor la art. 137 alin. (3) lit. a) din același act normativ, respectiv respingerea ofertei, ca neconformă. Cât privește criticile suplimentare contestației referitor la oferta declarată câștigătoare, Consiliul le va respinge ca inadmisibile, întrucât acestea nu au fost invocate prin contestație ci, doar pe calea concluziilor scrise. În luarea acestei decizii, Consiliul are în vedere dispozițiile art. 21 alin. (3) din Legea nr. 101/2016, potrivit cărora: ”Este inadmisibilă prezentarea unor noi motive de contestare şi/sau formularea unor noi capete de cerere pe calea concluziilor scrise sau orale ori a precizărilor la contestație ulterior termenului legal de formulare a acesteia”. În concluzie, Consiliul constată că evaluarea realizată nu a înregistrat abateri de la cadrul legal, ştiindu-se că orice decizie a autorității privind admiterea sau respingerea unei oferte trebuie fundamentată pe o evaluare temeinică a acesteia, sub toate aspectele, și pe probe concludente, iar nu pe elemente insuficiente 6/7
sau neclare, care nu permit realizarea unei evaluări obiective a ofertei. Luând în considerare aspectele de fapt și de drept evocate, în baza art. 26 alin. (6) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, cu modificările și completările ulterioare, Consiliul urmează să respingă, ca nefondată, contestația depusă de ... SRL, în contradictoriu cu .... Prezenta decizie va fi obligatorie pentru părțile cauzei potrivit dispozițiilor art. 28 alin. (1) din Legea nr. 101/2016, cu modificările și completările ulterioare. Împotriva prezentei decizii se va putea formula plângere la instanța de judecată competentă, atât pentru motive de nelegalitate, cât și de netemeinicie, în termen de 10 zile de la comunicare pentru părțile cauzei, respectiv de la data luării la cunoștință de către alte persoane vătămate potrivit prevederilor art. 29 și 32 din Legea nr. 101/2016, cu modificările și completările ulterioare. Pentru aceste motive, în baza legii și a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DECIDE: Respinge, ca nefondată, excepția tardivității formulării contestației, invocată de autoritatea contractantă. Respinge, ca nefondată, contestația depusă de ... SRL, în contradictoriu cu .... Prezenta decizie este obligatorie pentru părțile cauzei. Împotriva prezentei decizii se poate formula plângere în termen de 10 zile de la comunicare pentru părțile cauzei, respectiv de la data luării la cunoștință de către alte persoane vătămate. PREȘEDINTE, MEMBRU, MEMBRU, ... ... ... Redactat practicaua deciziei ... Redactată în 4 (patru) exemplare, conține 7 (șapte) pagini. 7/7
3158_2022_Incheiere_3158.pdf
Text extras automat; verificați forma originală în PDF.
Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.
În conformitate cu prevederile art. 14 alin. (2) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, cu modificările și completările ulterioare, Consiliul adoptă următoarea ÎNCHEIERE Nr. 3158/C8/265 Data: 14.12.2022 Prin cererea înregistrată la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor cu nr. 59886/07.12.2022, LUAN VISION SRL, cu sediul în sat Paleu, str. Margaretelor nr. 18, comuna Paleu, județul Bihor, înregistrată la Registrul Comerțului cu nr. J5/1146/2008, având CUI 23801784, reprezentată convențional de avocat Ioana Rukaj, a solicitat restituirea cauțiunii aferente contestației sale înregistrată la Consiliu cu nr. 6446/09.02.2021, privind procedura de licitație deschisă pentru atribuirea unui contract având ca obiect „APARATURĂ MEDICALĂ PENTRU COMPARTIMENTUL COVID”, organizată de SPITALUL MUNICIPAL MEDIAȘ, cu sediul în Mediaș, str. Cloșca nr. 2, județul Sibiu, în calitate de autoritate contractantă. Pentru aceste motive, în baza legii și a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DECIDE: Admite cererea formulată de către LUAN VISION SRL, și dispune restituirea către aceasta a cauțiunii, constituită prin recipisa de consemnare nr. 206826470/1, în valoare de 891 lei, emisă de CEC Bank – Sucursala Oradea, în data de 11.02.2021. Împotriva prezentei încheieri se poate formula plângere, în termen de 5 zile de la comunicare. Pagina 1 din 1
| Data | Înregistrare | Sens | Document | Expeditor | Descriere ieșire | Destinatar |
|---|---|---|---|---|---|---|
| 2022-12-15 | 61540 | Iesire | Adresa transmitere incheiere | — | Adresa transmitere incheiere | SPITALUL MUNICIPAL MEDIAS |
| 2022-12-15 | 61543 | Iesire | Adresa transmitere incheiere | — | Adresa transmitere incheiere | LUAN VISION SRL |
| 2022-12-14 | 61320 | Intrare | Răspuns | SPITALUL MUNICIPAL MEDIAS | — | — |
| 2022-12-08 | 60235 | Iesire | Adresa solicitare/ completare (complet) | — | Adresa solicitare/ completare (complet) | SPITALUL MUNICIPAL MEDIAS |
| 2022-12-07 | 59886 | Intrare | Restituire cauțiune | LUAN VISION SRL | — | — |
| 2021-05-04 | 22855 | Intrare | Retur dosar CNSC | CA ALBA IULIA | — | — |
| 2021-03-29 | 15928 | Iesire | Adresa Tribunal/ Curte de Apel | — | Adresa Tribunal/ Curte de Apel | CURTEA DE APEL ALBA IULIA |
| 2021-03-26 | 15434 | Intrare | Adresă solicitare dosar CNSC de către Curtea de Apel | CURTEA DE APEL ALBA IULIA | — | — |
| 2021-03-26 | 15462 | Intrare | Adresă solicitare dosar CNSC de către Curtea de Apel | CURTEA DE APEL ALBA IULIA | — | — |
| 2021-03-12 | 12266 | Intrare | Răspuns | AUTORITATEA PENTRU DIGITALIZAREA ROMANIEI | — | — |
| 2021-03-09 | 11417 | Iesire | Adresa transmitere decizie | — | Adresa transmitere decizie | SPITALUL MUNICIPAL MEDIAS |
| 2021-03-09 | 11419 | Iesire | Adresa transmitere decizie | — | Adresa transmitere decizie | LUAN VISION SRL |
| 2021-03-04 | 10699 | Intrare | Răspuns | AUTORITATEA PENTRU DIGITALIZAREA ROMANIEI | — | — |
| 2021-03-02 | 10147 | Iesire | Adresa solicitare/ completare (complet) | — | Adresa solicitare/ completare (complet) | AUTORITATEA PENTRU DIGITALIZAREA ROMANIEI |
| 2021-03-02 | 10261 | Intrare | Dovada | AUTORITATEA PENTRU DIGITALIZAREA ROMANIEI | — | — |
| 2021-02-25 | 9550 | Intrare | Răspuns | AUTORITATEA PENTRU DIGITALIZAREA ROMANIEI | — | — |
| 2021-02-25 | 9646 | Intrare | Cerere | LUAN VISION SRL | — | — |
| 2021-02-24 | 9320 | Intrare | Concluzii scrise | LUAN VISION SRL | — | — |
| 2021-02-22 | 8835 | Intrare | Punct de vedere + Dosar achiziție | SPITALUL MUNICIPAL MEDIAS | — | — |
| 2021-02-19 | 8396 | Intrare | Răspuns | AUTORITATEA PENTRU DIGITALIZAREA ROMANIEI | — | — |
| 2021-02-18 | 8297 | Intrare | Dovada | SPITALUL MUNICIPAL MEDIAS | — | — |
| 2021-02-17 | 7952 | Intrare | Concluzii scrise | LUAN VISION SRL | — | — |
| 2021-02-15 | 7397 | Intrare | Punct de vedere | SPITALUL MUNICIPAL MEDIAS | — | — |
| 2021-02-12 | 7091 | Intrare | Cauțiune | LUAN VISION SRL | — | — |
| 2021-02-11 | 6880 | Intrare | Dovada | AUTORITATEA PENTRU DIGITALIZAREA ROMANIEI | — | — |
| 2021-02-11 | 6902 | Intrare | Punct de vedere | SPITALUL MUNICIPAL MEDIAS | — | — |
| 2021-02-11 | 7021 | Intrare | Dovada | LUAN VISION SRL | — | — |
| 2021-02-10 | 6757 | Iesire | Adresa solicitare/ completare (complet) | — | Adresa solicitare/ completare (complet) | LUAN VISION SRL |
| 2021-02-10 | 6759 | Iesire | Adresa solicitare/ completare (complet) | — | Adresa solicitare/ completare (complet) | AUTORITATEA PENTRU DIGITALIZAREA ROMANIEI |
| 2021-02-10 | 6760 | Iesire | Adresa solicitare/ completare (complet) | — | Adresa solicitare/ completare (complet) | SPITALUL MUNICIPAL MEDIAS |
| 2021-02-09 | 6446 | Intrare | Contestatie | SC LUAN VISION SRL | — | — |
Admite contestatia in parte si dispune remedierea
Respinge pe fond
Admite contestatia si dispune remedierea
Renuntari urmare a remedierii
Respinge contestatia cf. art 61 ind 1 din Legea nr. 101/2016
Legăturile se bazează pe coduri CPV sau critici comune din buletin. Verificați faptele și motivarea fiecărui document.