Dosar 2797/2022
Dosar finalizatRenuntari
Dosar public
Renuntari
Status: Dosar finalizat. Complet: C9.
Soluție consemnată: Renuntari.
Decizia de fond menționată în registru: 2539, data 05.12.2022.
Istoricul cuprinde 15 evenimente, între 2022-11-14 și 2023-02-02. Sunt asociate 1 decizii și 1 încheieri.
Rezumat al câmpurilor din registru. Ultima observare: 2026-10-01T20:37:55.040Z.
Dosar CNSC 2797/2022
Link permanentIdentificare și pasaje din sursă
având ca obiect Lucrări de construire - rest de executat, aferente UAT Județul Suceava, ce vor fi executate în cadrul Proiectului REGIUNEA NORD-EST - AXA RUTIERĂ STRATEGICĂ 1: IAȘI – SUCEAVA, cod CPV45233120-6 Lucrări de construcții de drumuri (Rev.2), contestatoarea a solicitat admiterea contestației; anularea în parte a adresei de răspuns la solicitările de clarificări nr. 25608/28.10.2022 și obligarea autorității contractante la transmiterea de clarificări complete către operatorii economici interesați pentru răspunsurile indicate în contestație. CONSILIUL NAŢIONAL DE SOLUŢIONARE A CONTESTAŢIILOR asupra cauzei de față, constată următoarele: Pentru aceste motive, în baza legii şi a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DECIDE: În temeiul art. 26 alin. (8) din Legea nr. 101/2016 privind remediile şi căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziţie publică, a contractelor sectoriale…Verifică pasajul în context →
CONSILIUL DECIDE: În temeiul art. 26 alin. (8) din Legea nr. 101/2016 privind remediile şi căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziţie publică, a contractelor sectoriale şi a contractelor de concesiune de lucrări şi concesiune de servicii, precum şi pentru organizarea şi funcţionarea Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor, pentru considerentele evocate în motivarea prezentei, ia act de renunţarea la contestaţia formulată de IBB-HIB România SRL, în contradictoriu cu Consiliul Județean Suceava. Pagina 1 din 2Verifică pasajul în context →
Extrase din documentele asociate, fără completări sau interpretare juridică. Anonimizarea sursei este păstrată.
2022_2539_2022_Decizie_2539.pdf, BO2022_2539_2022_BO2022_2539.pdf
Text extras automat; verificați forma originală în PDF.
Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.
În conformitate cu prevederile art. 14 alin. (2) şi ale art. 27 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 privind remediile şi căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziţie publică, a contractelor sectoriale şi a contractelor de concesiune de lucrări şi concesiune de servicii, precum şi pentru organizarea şi funcţionarea Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor, cu modificările și completările ulterioare, Consiliul adoptă următoarea DECIZIE Nr. 2539/C9/2797 Data: 05.12.2022 Prin contestația nr. 1660/14.11.2022, înregistrată la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor cu nr. 55908/14.11.2022, depusă de IBB-HIB România SRL, cu sediul în Pantelimon, Șoseaua de Centură nr. 48A, județul Ilfov, având CUI RO38092770 și număr de înregistrare în Registrul Comerțului J23/3436/2021, privind procedura de licitație deschisă, organizată de Consiliul Județean Suceava, cu sediul în Suceava, str. Ștefan cel Mare nr. 36, județul Suceava, pentru atribuirea contractului având ca obiect Lucrări de construire - rest de executat, aferente UAT Județul Suceava, ce vor fi executate în cadrul Proiectului REGIUNEA NORD-EST - AXA RUTIERĂ STRATEGICĂ 1: IAȘI – SUCEAVA, cod CPV45233120-6 Lucrări de construcții de drumuri (Rev.2), contestatoarea a solicitat admiterea contestației; anularea în parte a adresei de răspuns la solicitările de clarificări nr. 25608/28.10.2022 și obligarea autorității contractante la transmiterea de clarificări complete către operatorii economici interesați pentru răspunsurile indicate în contestație. CONSILIUL NAŢIONAL DE SOLUŢIONARE A CONTESTAŢIILOR asupra cauzei de față, constată următoarele: Pentru aceste motive, în baza legii şi a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DECIDE: În temeiul art. 26 alin. (8) din Legea nr. 101/2016 privind remediile şi căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziţie publică, a contractelor sectoriale şi a contractelor de concesiune de lucrări şi concesiune de servicii, precum şi pentru organizarea şi funcţionarea Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor, pentru considerentele evocate în motivarea prezentei, ia act de renunţarea la contestaţia formulată de IBB-HIB România SRL, în contradictoriu cu Consiliul Județean Suceava. Pagina 1 din 2
Împotriva deciziei se poate formula plângere, în termen de 10 zile de la comunicare pentru părțile cauzei, respectiv de la data luării la cunoştinţă de către alte persoane vătămate, conform art. 29 din Legea nr. 101/2016. Redactată în 4 exemplare, conține 2 pagini. Pagina 2 din 2
Text extras automat; verificați forma originală în PDF.
Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.
În conformitate cu prevederile art. 14 alin. (2) şi ale art. 27 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 privind remediile şi căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziţie publică, a contractelor sectoriale şi a contractelor de concesiune de lucrări şi concesiune de servicii, precum şi pentru organizarea şi funcţionarea Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor, cu modificările și completările ulterioare, Consiliul adoptă următoarea DECIZIE Nr. 2539/C9/2797 Data: 05.12.2022 Prin contestația nr. 1660/14.11.2022, înregistrată la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor cu nr. 55908/14.11.2022, depusă de … privind procedura de licitație deschisă, organizată de .., cu sediul în .., pentru atribuirea contractului având ca obiect Lucrări de construire - rest de executat, aferente UAT Județul Suceava, ce vor fi executate în cadrul Proiectului REGIUNEA NORD-EST - AXA RUTIERĂ STRATEGICĂ 1: IAȘI – SUCEAVA, cod CPV45233120-6 Lucrări de construcții de drumuri (Rev.2), contestatoarea a solicitat admiterea contestației; anularea în parte a adresei de răspuns la solicitările de clarificări nr. 25608/28.10.2022 și obligarea autorității contractante la transmiterea de clarificări complete către operatorii economici interesați pentru răspunsurile indicate în contestație. CONSILIUL NAŢIONAL DE SOLUŢIONARE A CONTESTAŢIILOR asupra cauzei de față, constată următoarele: Consiliul a fost legal sesizat și este competent, potrivit dispozițiilor art. 12 alin. (1) din Legea nr. 101/2016, să soluționeze contestația de față, prin care de … contestă adresa de răspuns la solicitările de clarificări nr. 25608/28.10.2022, solicitând cele menționate în partea introductivă a deciziei. Prin adresa nr. 1745/29.11.2022, înregistrată la Consiliu cu nr. 58893/29.11.2022, .. a comunicat Consiliului că renunță la contestația în cauză. Având în vedere dispoziţiile art. 26 alin. (8) din Legea nr. 101/2016, potrivit cărora Consiliul poate lua act, oricând în cursul soluţionării contestaţiei, de renunţarea la aceasta de către contestator, Consiliul urmează să ia act de renunţarea la contestaţia formulată de .. în contradictoriu cu … Pentru aceste motive, Pagina 1 din 2
în baza legii şi a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DECIDE: În temeiul art. 26 alin. (8) din Legea nr. 101/2016 privind remediile şi căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziţie publică, a contractelor sectoriale şi a contractelor de concesiune de lucrări şi concesiune de servicii, precum şi pentru organizarea şi funcţionarea Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor, pentru considerentele evocate în motivarea prezentei, ia act de renunţarea la contestaţia formulată de … . în contradictoriu cu ….
Împotriva deciziei se poate formula plângere, în termen de 10 zile de la comunicare pentru părțile cauzei, respectiv de la data luării la cunoştinţă de către alte persoane vătămate, conform art. 29 din Legea nr. 101/2016. Redactată în 4 exemplare, conține 2 pagini. Pagina 2 din 2
239_2023_Incheiere_239.pdf
Text extras automat; verificați forma originală în PDF.
Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.
În conformitate cu prevederile art. 14 alin. (2) și ale art. 27 alin. (2) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, cu modificările și completările ulterioare, Consiliul adoptă următoarea ÎNCHEIERE Nr. 239/C9/2797 Data: 31.01.2023 Prin cererea nr. 96/24.01.2023, înregistrată la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor cu nr. 3637/25.01.2023, IBB-HIB România SRL, cu sediul în Pantelimon, Șoseaua de Centură nr. 48A, județul Ilfov, având CUI RO38092770 și număr de înregistrare în Registrul Comerțului J23/3436/2021, a solicitat restituirea cauțiunii aferentă contestației înregistrată la Consiliu cu nr. 55908/14.11.2022, privind procedura de licitație deschisă, organizată de Consiliul Județean Suceava, cu sediul în Suceava, str. Ștefan cel Mare nr. 36, județul Suceava, pentru atribuirea contractului având ca obiect Lucrări de construire - rest de executat, aferente UAT Județul Suceava, ce vor fi executate în cadrul Proiectului REGIUNEA NORD-EST - AXA RUTIERĂ STRATEGICĂ 1: IAȘI – SUCEAVA, cod CPV45233120-6 Lucrări de construcții de drumuri (Rev.2). CONSILIUL NAŢIONAL DE SOLUŢIONARE A CONTESTAŢIILOR, asupra cererii de față, constată următoarele: Pentru aceste motive, în baza legii și a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DECIDE: Admite cererea formulată de către IBB-HIB România SRL și dispune restituirea către aceasta a cauțiunii în sumă de 220.000,00 lei, conform recipisei de consemnare nr. 208589999/1 din 18.11.2022, eliberată de CEC Bank, Sucursala Piața Alba Iulia. Pagina 1 din 2
Împotriva ei se poate formula plângere în termen de 5 zile de la comunicare, conform art. 611 alin. (7) din Legea nr. 101/2016. Pagina 2 din 2
| Data | Înregistrare | Sens | Document | Expeditor | Descriere ieșire | Destinatar |
|---|---|---|---|---|---|---|
| 2023-02-02 | 5315 | Iesire | Adresa transmitere incheiere | — | Adresa transmitere incheiere | IBB HIB ROMANIA SRL |
| 2023-02-02 | 5316 | Iesire | Adresa transmitere incheiere | — | Adresa transmitere incheiere | JUDEȚUL SUCEAVA |
| 2023-01-26 | 4020 | Intrare | Restituire cauțiune | IBB HIB ROMANIA SRL | — | — |
| 2023-01-25 | 3637 | Intrare | Restituire cauțiune | IBB HIB ROMANIA SRL | — | — |
| 2022-12-06 | 59671 | Iesire | Adresa transmitere decizie | — | Adresa transmitere decizie | JUDEȚUL SUCEAVA |
| 2022-12-06 | 59672 | Iesire | Adresa transmitere decizie | — | Adresa transmitere decizie | IBB HIB ROMANIA SRL |
| 2022-12-05 | 59206 | Intrare | Renunțare | IBB HIB ROMANIA SRL | — | — |
| 2022-11-29 | 58893 | Intrare | Renunțare | IBB HIB ROMANIA SRL | — | — |
| 2022-11-25 | 58138 | Intrare | Cerere | IBB HIB ROMANIA SRL | — | — |
| 2022-11-24 | 57932 | Intrare | Punct de vedere + Dosar achiziție | JUDEȚUL SUCEAVA | — | — |
| 2022-11-23 | 57758 | Intrare | Dovada | JUDEȚUL SUCEAVA | — | — |
| 2022-11-21 | 57005 | Intrare | Cauțiune | IBB HIB ROMANIA SRL | — | — |
| 2022-11-18 | 56929 | Intrare | Dovada | IBB HIB ROMANIA SRL | — | — |
| 2022-11-15 | 56029 | Intrare | Duplicat contestatie | IBB HIB ROMANIA SRL | — | — |
| 2022-11-14 | 55908 | Intrare | Contestatie | IBB HIB ROMANIA SRL | — | — |
Nu sunt alte dosare asociate în arhivă.
Vezi toate dosarele (1)Admite contestatia in parte si dispune remedierea
Admite contestatia in parte si dispune remedierea
Legăturile se bazează pe coduri CPV sau critici comune din buletin. Verificați faptele și motivarea fiecărui document.