Dosar 1295/2024
Dosar în lucruRespinge pe fond
Dosar public
Respinge pe fond
Status: Dosar în lucru. Complet: C7.
Soluție consemnată: Respinge pe fond.
Decizia de fond menționată în registru: 1171, data 30.04.2024.
Istoricul cuprinde 28 evenimente, între 2024-04-18 și 2024-11-19. Sunt asociate 1 decizii și 2 încheieri.
Rezumat al câmpurilor din registru. Ultima observare: 2026-10-01T20:37:40.383Z.
Dosar CNSC 1295/2024
Link permanentIdentificare și pasaje din sursă
având ca obiect „Servicii de curățenie, igienizare, dezinsecție și deratizare”, anunț de participare SCN1144043/08.03.2024 s-a solicitat, în principal, anularea deciziei autorității contractante prin care oferta sa a fost declarată neconformă și inacceptabilă, inclusiv anularea raportului procedurii nr. 885/11.04.2024, precum și anularea înscrisurilor subsecvente, respectiv comunicările privind rezultatul procedurii, inclusiv înscrisul nr. 890/11.04.2024, continuarea procedurii de atribuire conform celor dispuse, precum și, în subsidiar, anularea procedurii de atribuire. Procedura de soluționare în fața Consiliului s-a desfășurat în scris. CONSILIUL NAȚIONAL DE SOLUȚIONARE A CONTESTAȚIILOR, asupra cauzei de față, constată următoarele: Pentru aceste motive, în baza legii și a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DECIDE: Respinge, ca nefondată, contestația formulată de către GROUP VELSTAND SRL, cu sediul în Brașov, bd. Gării nr. 4, ap. 9, județul Brașov, în contradictoriu cu …Verifică pasajul în context →
CONSILIUL DECIDE: Respinge, ca nefondată, contestația formulată de către GROUP VELSTAND SRL, cu sediul în Brașov, bd. Gării nr. 4, ap. 9, județul Brașov, în contradictoriu cu SERVICIUL PUBLIC ADMINISTRARE BAZE Pagina 1 din 2Verifică pasajul în context →
Extrase din documentele asociate, fără completări sau interpretare juridică. Anonimizarea sursei este păstrată.
2024_1171_2024_Decizie_1171.pdf, BO2024_1171_2024_BO2024_1171.pdf
Text extras automat; verificați forma originală în PDF.
Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.
În conformitate cu prevederile art. 12 alin. (1) și ale art. 27 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, Consiliul adoptă următoarea DECIZIE Nr. 1171/C7/1295 Data: 30.04.2024 Prin contestația fără număr de înregistrare la emitent, înregistrată la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor sub nr. 24060/18.04.2024, formulată de către GROUP VELSTAND S.R.L., cu sediul în Brașov, bd. Gării nr. 4, ap. 9, județul Brașov, înregistrată la Oficiul Registrului Comerțului sub nr. J08/935/2011, având CUI 28553116, reprezentată legal prin dl. Lidichiu Mihai - administrator, împotriva rezultatului procedurii de atribuire emis de către SERVICIUL PUBLIC ADMINISTRARE BAZE SPORTIVE ŞI DE AGREMENT AL MUNICIPIULUI SIBIU, cu sediul în Sibiu, Aleea Mihai Eminescu nr. 1-3, județul Sibiu, în calitate de autoritate contractantă, în vederea atribuirii contractului de achiziție publică având ca obiect „Servicii de curățenie, igienizare, dezinsecție și deratizare”, anunț de participare SCN1144043/08.03.2024 s-a solicitat, în principal, anularea deciziei autorității contractante prin care oferta sa a fost declarată neconformă și inacceptabilă, inclusiv anularea raportului procedurii nr. 885/11.04.2024, precum și anularea înscrisurilor subsecvente, respectiv comunicările privind rezultatul procedurii, inclusiv înscrisul nr. 890/11.04.2024, continuarea procedurii de atribuire conform celor dispuse, precum și, în subsidiar, anularea procedurii de atribuire. Procedura de soluționare în fața Consiliului s-a desfășurat în scris. CONSILIUL NAȚIONAL DE SOLUȚIONARE A CONTESTAȚIILOR, asupra cauzei de față, constată următoarele: Pentru aceste motive, în baza legii și a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DECIDE: Respinge, ca nefondată, contestația formulată de către GROUP VELSTAND SRL, cu sediul în Brașov, bd. Gării nr. 4, ap. 9, județul Brașov, în contradictoriu cu SERVICIUL PUBLIC ADMINISTRARE BAZE Pagina 1 din 2
SPORTIVE ȘI DE AGREMENT AL MUNICIPIULUI SIBIU, cu sediul în Sibiu, Aleea Mihai Eminescu nr. 1-3, județul Sibiu. Prezenta decizie este obligatorie pentru părți, în conformitate cu dispozițiile art. 28 alin. (1) din Legea nr. 101/2016. Împotriva prezentei decizii se poate formula plângere, în termen de 10 zile de la comunicare pentru părțile cauzei, respectiv de la data luării la cunoștință de către alte persoane vătămate. Redactat practicaua Deciziei, Mirela Neicu Redactat în 4 (patru) exemplare originale, conține 14 pagini. Pagina 2 din 2
Text extras automat; verificați forma originală în PDF.
Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.
În conformitate cu prevederile art. 12 alin. (1) și ale art. 27 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, Consiliul adoptă următoarea DECIZIE Nr. (...)/.../.... Data: ..... Prin contestația fără număr de înregistrare la emitent, înregistrată la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor sub nr. .../..., formulată de către (...)S.R.L., cu sediul în (...), înregistrată la Oficiul Registrului Comerțului sub nr. (...), având CUI (...), reprezentată legal prin dl. (...)- administrator, împotriva rezultatului procedurii de atribuire emis de către (...), cu sediul în (...), în calitate de autoritate contractantă, în vederea atribuirii contractului de achiziție publică având ca obiect „Servicii de curățenie, igienizare, dezinsecție și deratizare”, anunț de participare (...)s-a solicitat, în principal, anularea deciziei autorității contractante prin care oferta sa a fost declarată neconformă și inacceptabilă, inclusiv anularea raportului procedurii nr. (...), precum și anularea înscrisurilor subsecvente, respectiv comunicările privind rezultatul procedurii, inclusiv înscrisul nr. (...), continuarea procedurii de atribuire conform celor dispuse, precum și, în subsidiar, anularea procedurii de atribuire. Procedura de soluționare în fața Consiliului s-a desfășurat în scris. CONSILIUL NAȚIONAL DE SOLUȚIONARE A CONTESTAȚIILOR, asupra cauzei de față, constată următoarele: Consiliul a fost legal sesizat și este competent, potrivit dispozițiilor art. 12 alin. (1) din Legea nr. 101/2016, să soluționeze contestația de față, prin care (...)S.R.L. critică decizia autorității contractante de declarare ca neconformă și inacceptabilă a ofertei sale. Contestatorul formulează chestiuni prealabile, prin care susține că autoritatea contractantă a organizat prezenta procedură de atribuire, cu o valoarea estimată de ... lei, fără TVA, postând în SEAP documentația de atribuire prin anunțul nr. (...), dar această procedură de atribuire a mai fost organizată și în anul anterior, prin anunțul nr. (...), despre care face următoarele precizări: - în cadrul caietului de sarcini nr. ..../...., pag. 19-20, aferent procedurii anterioare, autoritatea contractantă detaliază cerințele cu Pagina 1 din 15
privire la capacitățile tehnice „putere motor” pentru „utilaj spălare și aspirare mecanizat”, ca fiind necesar un utilaj cu motor de 550W, iar pentru „utilaj spălare și aspirare mecanizat pardoseli” ca fiind necesar un utilaj cu motor de 400W; - (...)S.R.L a participat la această licitație, iar în cadrul documentelor depuse pentru susținerea ofertei tehnice, pe parcursul propunerii tehnice, pag. 7, s-a specificat îndeplinirea condițiilor impuse de către autoritatea contractantă cu privire la puterea motorului, prin punerea la dispoziție a personalului alocat în locație a două utilaje și anume „utilaj spălare și aspirare mecanizat cu motor de 550W” și „utilaj spălare și aspirare mecanizat pardoseli cu putere motor 400W”; - în susținerea celor mai sus menționate, în propunerea tehnică, contestatorul precizează că a atașat și fișe tehnice care susțin cele prezentate și anume respectarea condițiilor minime impuse de autoritatea contractantă prin caietul de sarcini; - contestatoarea menționează că în cadrul procedurii de evaluare, autoritatea contractantă nu a solicitat clarificări cu privire la aspectele invocate mai sus și a considerat că utilajele propuse respectă condițiile minime și sunt conforme necesităților din caietul de sarcini, fapt ce a condus și la câștigarea licitației având nr. (...); - contestatoarea mai precizează că din momentul începerii activității de curățenie, 01.05.2023 și până la momentul depunerii prezentei contestații, 18.04.2024, contractul fiind încă în vigoare, nu au existat probleme cu privire la corecta dimensionare și utilizare a celor 2 utilaje menționate mai sus și alocate în locație. Mai mult decât atât, în perioada menționată anterior, nu au existat obiecții din partea autorității contractante cu privire la eficacitatea și capacitățile tehnice ale acestor două utilaje. În concluzie, contestatorul menționează că a mai fost organizată această procedură și în anul anterior, iar în ceea ce privește utilajele necesare prestării serviciului de curățenie, autoritatea contractantă a prezentat aceeași documentație de atribuire la care acesta a participat, cu aceeași ofertă tehnică, procedură în care oferta sa a fost declarată admisibilă și câștigătoare. I. Cu privire la capătul principal de cerere. 1. Motivele invocate de autoritatea contractantă în respingerea ofertei: Conform înscrisurilor contestate, oferta (...)S.R.L. a fost declarată inadmisibilă (inacceptabilă și neconformă), pentru pretinsa neîndeplinire a parametrului tehnic „puterea motorului” de minim 550W la „Utilaj spălare și aspirare mecanizat”, respectiv minim 400W la „Utilaj spălare și aspirare mecanizat pardoseli”, echipamente solicitate prin documentația de atribuire. 2. Criticile contestatorului: Pagina 2 din 15
În cadrul caietului de sarcini nr. .../07.03.2024, pag. 21, aferent procedurii organizată anul curent, autoritatea contractantă detaliază cerințele cu privire la capacitățile tehnice „putere motor” pentru „utilaj spălare și aspirare mecanizat” ca fiind necesar un utilaj cu motor de 550W, iar pentru „utilaj spălare și aspirare mecanizat pardoseli”, ca fiind necesar un utilaj cu motor de 400W. În ceea ce privește documentele depuse pentru susținerea ofertei tehnice, în cuprinsul propunerii tehnice, pag. 14-15, este specificată îndeplinirea condițiilor impuse de către autoritatea contractantă cu privire la puterea motorului, prin alocarea în locație a două utilaje și anume utilaj spălare și aspirare mecanizat cu motor de minim 550W și un utilaj spălare și aspirare mecanizat pardoseli, cu putere motor de minim 400W. În susținerea acestor informații și în concordanță cu cerințele din caietul de sarcini, contestatorul precizează faptul că a depus și fișe tehnice aferente fiecărui utilaj în parte și anume: pentru „utilaj spălare și aspirare mecanizat pardoseli” cu putere motor 400W, a fost depusă „Fișa tehnică T191”, iar pentru „utilaj spălare și aspirare mecanizat cu motor de 550W” a fost depusă „Fișa tehnică T500e”, anexate. Totodată, contestatorul menționează că un astfel de utilaj are două motoare, respectiv motorul de aspirație și motorul periei. Dintre aceste două motoare, cel mai important este motorul periei, pentru că acesta este folosit la apăsat peria, care la rândul ei este folosită la îndepărtat mizeria. Puterea de aspirare nu este relevantă, deoarece doar aspiră apa de pe pardoseală. Contestatorul face precizarea că, în ceea ce privește „utilaj spălare și aspirare mecanizat pardoseli cu putere motor 400W”, în cadrul fișei tehnice „Fișa tehnică T191”, pag. 4, poziția 8, se poate distinge foarte clar că „puterea motorului periei” îndeplinește condiția minimă impusă de 400W. Pentru „utilaj spălare și aspirare mecanizat cu motor de 550W” având „Fișa tehnică T500e”, contestatorul menționează că în cadrul fișei tehnice, pag. 40, poziția 22, se regăsește faptul că „puterea motorului periei” îndeplinește condiția minimă impusă de 550W. Totodată, contestatoarea susține că a ofertat echipamente conforme cu specificațiile din documentația de atribuire (și identice cu procedura de atribuire anterioară), respectiv „Utilaj spălare și aspirare mecanizat” cu motor de putere 550 W și „Utilaj spălare și aspirare mecanizat pardoseli” cu motor de putere 400 W, sens în care, motivul invocat de autoritatea contractantă în declararea inadmisibilității ofertei sale, nu se susține. Contestatorul subliniază și faptul că autoritatea contractantă nu a specificat în documentația de atribuire la care dintre aceste motoare se referă cerința de putere a motorului, sens în care, în mod justificat a interpretat cerința în forma deja acceptată de părți în procedura Pagina 3 din 15
anterioară și în execuție la acest moment, respectiv „puterea motorului periei”. 3. Aplicabilitatea regulilor principale și subsidiare de interpretare - art. 1268 alin. (2) și art. 1269 din Codul Civil. Contestatorul precizează că respectivul contract, precum și documentația de atribuire, se interpretează conform regulilor de drept comun, astfel: 3.1. Interpretarea dată anterior de părți - art. 1268 alin. (2) din Codul Civil. Contestatorul susține că, așa cum a mai arătat în procedura de atribuire anterioară și în execuția la acest moment, părțile au dat o interpretare cerinței puterii motorului, în sensul că aceasta se referă la motorul periei, aspect dovedit mai presus de orice dubiu prin acceptarea ofertei și executarea conformă a contractului. 3.2. Interpretarea în favoarea celui care se obligă - art. 1269 alin. (1) din Codul Civil. Contestatorul menționează că, în lipsa unor prevederi clare din documentația de atribuire cu privire la care dintre cele două motoare i se aplică cerința puterii minime (pentru ambele utilaje), în mod evident documentația de atribuire se interpretează în favoarea celui care se obligă, în sensul că aceasta se referă la motorul periei sau cel puțin în sensul ofertării unuia dintre cele două motoare la parametri solicitați. 3.3. Stipulațiile înscrise în contractele de adeziune se interpretează împotriva celui care le-a propus - art. 1269 alin. (2) din Codul Civil. Contractele de achiziții publice fiind contracte de adeziune, devin incidente și regulile de interpretare prevăzute de art. 1269 alin. (2) din Codul Civil, din nou, în sensul că această cerință nedetaliată se referă la motorul periei sau cel puțin în sensul ofertării unuia dintre cele două motoare la parametri solicitați 4. Interdicția de a completa/preciza documentația de atribuire. Contestatorul precizează că documentația de atribuire necontestată a devenit obligatorie pentru ofertanți, dar și pentru autoritatea contractantă, în sensul că nu i se mai pot aduce modificări sau precizări, după data limită de depunere a ofertei. Astfel, prin actele contestate, în fapt, autoritatea contractantă aduce precizări/completări la documentația de atribuire, prin indicarea cărui dintre cele două motoare i se aplică cerința prin puterea motorului, aspect inadmisibil la acest moment procedural, întrucât încalcă inclusiv principiile transparenței și al tratamentului egal. II. Cu privire la capătul 2 de cerere - anularea procedurii de atribuire. Contestatorul menționează că, în cazul în care se va aprecia ca fiind aplicabile cauzei cerințe tehnice nespecificate explicit în documentația de atribuire, sunt cel puțin în prezența unei omisiuni din partea autorității contractante de a specifica în documentația de atribuire la care dintre Pagina 4 din 15
cele două motoare existente pe aceste utilaje se referă parametrul puterii motorului Astfel, contestatorul susține că în cauză devin incidente dispozițiile art. 211 lit. b), raportat la art. 212 alin. (1) lit. c) și d) din Legea nr. 98/2016, referitoare la anularea procedurii și care sunt citate. Concretizând, contestatorul menționează că dacă pe parcursul evaluării ofertelor se constată faptul că o prevedere a documentației de atribuire este insuficient detaliată și această prevedere a fost interpretată diferit de unii ofertanți, atunci soluția nu poate fi sub nicio formă dezavantajarea celor care au interpretat diferit ceva neclar/nedetaliat, ci doar anularea procedurii de atribuire. Prin adresa nr. ..../...., înregistrată la Consiliu sub nr. ..../..., (...) transmite punctul său de vedere cu privire la contestația formulată de către (...)S.R.L., solicitând respingerea acesteia ca neîntemeiată, pentru următoarele motive: 1. Prin caietul de sarcini şi formularul de propunere tehnică postate pe SEAP s-a solicitat: „Utilaj spălare şi aspirare mecanizat cu următoarele specificaţii tehnice minime (se va depune fişa tehnică a utilajului): diametru perie minim 50 cm; front de lucru minim 80 cm; tracţiune automată; putere motor minim 550W; acumulatori". Referitor la susţinerea contestatorului cu privire la faptul că puterea de aspirare nu este relevantă, autoritatea contractantă consideră că utilajul, în ansamblul lui, trebuie să aibă o putere a motorului de minim 550W, întrucât ambele operaţiuni sunt importante. Totodată, autoritatea contractantă menționează faptul că în caietul de sarcini nu s-a menţionat în mod clar că această cerinţă trebuie îndeplinită doar pentru un anumit motor. În formularul de propunere tehnică pentru utilajul solicitat, contestatorul a menţionat faptul că ofertează un echipament de spălat pardoseli cu dirijare de pe sol - Tennant T500e, disc dublu 650 mm, cu o putere de 550KW, fără a preciza în mod clar la ce putere minimă a motorului se referă. Autoritatea contractantă susține că în cadrul ofertei tehnice contestatorul a ataşat manualul de utilizare al utilajului, în care la pag. 40, se regăsesc specificaţiile tehnice din care rezultă că utilajul ofertat are puteri diferite pentru spălare şi aspirare, respectiv: motor perie: 0,55KW și motor de aspiratie: 0,34KW. Autoritatea contractantă a solicitat ca cerinţă minimă, o putere a motorului pentru utilajul de spălare și aspirare de minim 550W, aşa cum reiese din caietul de sarcini,. Întrucât prin caietul de sarcini se solicită ca puterea motorului să fie de minim 550W indiferent de operaţiune, iar prin adresa nr. 751/01.04.2024, s-a solicitat contestatorului să clarifice cum este îndeplinită cerinţa din caietul de sarcini, având în vedere faptul că Pagina 5 din 15
utilajul ofertat avea puteri diferite, iar puterea de aspirare nu se încadra în cerinţa minimă solicitată prin caietul de sarcini. Autoritatea contractantă susține că nu a fost demonstrată cerinţa cu privire la puterea motorului aşa cum rezultă şi din răspunsul contestatorului la solicitarea de clarificări. Astfel, contestatorul a precizat că puterea motorului este de 550W, făcând referire doar la puterea periei, fără a demonstra că utilajul ofertat are o putere a motorului de minim 550W, indiferent de operaţiunile pe care le execută. Având în vedere cele menționate anterior, s-a considerat că utilajul de spălare și aspirare ofertat nu îndeplineşte cerinţa minimă din caietul de sarcini, aşa cum a fost ea solicitată. 2. Prin caietul de sarcini şi formularul de propunere tehnică postate în SEAP s-a solicitat: „Utilaj spălare şi aspirare mecanizat pardoseli cu următoarele specificaţii tehnice minime (se va depune fisa tehnică a utilajului): diametru perie minim 36 cm, putere motor minim 400W”. Autoritatea contractantă susține că în formularul de propunere tehnică pentru utilajul solicitat, contestatorul a menţionat faptul că ofertează un echipament de spălat pardoseli Tennant T191 cu o putere a motorului de aspiraţie de 550W, iar în cadrul ofertei tehnice contestatorul a ataşat manualul de utilizare al utilajului, manual care conţine caracteristici tehnice pentru două tipuri de utilaje, respectiv cu cablu şi cu baterie. Totodată, autoritatea contractantă susține că în fișa tehnică a utilajului T191 anexată, la pag. 4, este specificat „puterea motorului de aspiraţie 294W (pentru versiunea baterie - B) şi 461W (pentru versiunea cablu - C)". Având în vedere neconcordanţele dintre specificaţiile declarate în propunerea tehnică şi specificaţiile regăsite în fişa tehnică a utilajului, prin adresa nr. ..../01.04.2024, s-a solicitat contestatoarei să clarifice aceste neconcordanţe şi să precizeze în mod clar versiunea - modelul de utilaj ofertat. Autoritatea contractantă susține că aşa cum rezultă din răspunsul contestatorului la solicitarea de clarificări, modelul ofertat este T191, versiunea baterie B, iar în urma analizării fişei tehnice T191, versiunea baterie B, reiese faptul că: putere motor perie: 400KW, iar putere motor de aspiraţie: 294W. Autoritatea contractantă mai susține că aşa cum rezultă şi din răspunsul contestatorului la solicitarea de clarificări, nu a fost demonstrată cerinţa cu privire la puterea motorului. Contestatorul precizează în cadrul răspunsului că puterea motorului este de 400W, făcând referire doar la puterea periei, fără a demonstra că utilajul ofertat are o putere a motorului de minim 400W, indiferent de operaţiunile pe care le execută. Concluzionând, autoritatea contractantă susține că a constatat faptul că utilajele ofertate nu respectă cerinţele minime solicitate prin Pagina 6 din 15
caietul de sarcini referitoare la puterea motorului, aşa cum au fost ele solicitate şi nu cum au fost interpretate de contestator. Referitor la susţinerea contestatorului, conform căreia: „a mai fost organizată această procedură și anul anterior, iar în ceea ce priveşte utilajele necesare prestării serviciului de curăţenie, autoritatea contractantă a prezentat aceeaşi documentaţie de atribuire (...), la care subscrisa a participat cu aceeaşi ofertă tehnică (...), procedură în care oferta subscrisei a fost declarată admisibilă şi câştigătoare”, autoritatea contractantă face următoarele precizări: Potrivit legislaţiei în domeniu, fiecare achiziţie se realizează prin emiterea unui caiet de sarcini şi a propunerii tehnice de la momentul achiziţiei, indiferent de alte achiziţii anterioare, având acelaşi obiect. Autoritatea contractantă susține că documentaţia de atribuire a oferit o informare completă, corectă şi explicită, iar operatorii economici aveau posibilitatea să solicite clarificări cu privire la documentaţia de atribuire, astfel încât să se asigure că produsul ofertat îndeplineşte toate cerinţele tehnice impuse de caietul de sarcini și să nu interpreteze specificaţiile tehnice în mod arbitrar. Faţă de caietul de sarcini şi formularul de propunere tehnică, autoritatea contractantă susține că nu au fost aduse modificări şi/sau clarificări, nici din partea (...)și nici din partea participanţilor cum în mod eronat contestatorul a indicat. Mai mult, contestatorul indică la pagina 5 din contestaţia depusă faptul că „documentaţia de atribuire necontestată a devenit obligatorie pentru oferantanţi,dar şi pentru autoritatea contractantă”. Autoritatea contractantă precizează că autoarea contestației nu demonstrează faptul că respectă cerinţele din caietul de sarcini cu privire la puterea motorului şi nu aduce argumente clare, indicate în fişele tehnice ale utilajelor ofertate, iar compararea cu o procedură anterioară nu este argument pentru a anula rezultatul procedurii. Totodată, autoritatea contractantă susține că a evaluat ofertele tehnice ale tuturor participanţilor la procedură în mod egal şi unitar, urmărindu-se respectarea tuturor cerinţelor minime solicitate prin caietul de sarcini, fiind respectate principiile prevăzute la art. 2 din Legea nr. 98/2016, iar utilajele acceptate în urma evaluării sunt cele care îndeplinesc cerinţele, aşa cum au fost ele solicitate. Autoritatea contractantă consideră că în lipsa unor precizări obiective în cadrul răspunsului la solicitările de clarificări referitoare la puterea motorului, avansate de contestator, şi având în vedere valorile indicate de producător în fişa tehnică, utilajele ofertate nu satisfac din punct de vedere tehnologic cerinţele minime din caietul de sarcini. De asemenea, autoritatea contractantă consideră că simpla nemulţumire a contestatorului, care nu mai poate încheia un nou contract, nu poate justifica o anulare a procedurii de atribuire a contractului. Contestatorul putea solicita clarificări şi/sau precizări în Pagina 7 din 15
situaţia în care ar fi constatat că specificaţiile din documentaţia de atribuire nu sunt clare, ceea ce nu s-a întâmplat. Concluzionând, (...) solicită C.N.S.C. respingerea contestației formulată de (...)S.R.L. Din documentele depuse de părți și din susținerile acestora, Consiliul constată următoarele: (...), în calitate de autoritate contractantă, a inițiat procedura de atribuire simplificată a unui contract de achiziție publică având ca obiect „Servicii de curățenie, igienizare, dezinsecție și deratizare”, cod CPV 90900000-6 (Rev.2), prin publicarea în SEAP a anunțului de participare simplificat nr. (...)/ 08.03.2024, stabilind termenul limită pentru primirea ofertelor la data de 20.03.2024 ora 15:00, criteriul de atribuire „prețul cel mai scăzut” și valoarea estimată, fără TVA, de .... lei. Așa cum rezultă din Declarația de participare publicată în SEAP la data de ..... ora 08:06, în cadrul prezentei proceduri de atribuire au fost depuse trei oferte. Prin Raportul de evaluare nr. (...), Comisia de evaluare a respins oferta depusă de (...)SRL și a declarat câștigătoare oferta depusă de societatea (...)SRL. Prin adresa nr. (...), autoritatea contractantă a comunicat societății (...)SRL rezultatul procedurii de atribuire, respectiv respingerea ofertei depuse de aceasta ca neconformă și inacceptabilă. Fiind nemulțumită de rezultatul procedurii de atribuire, (...)SRL a sesizat Consiliul în cadrul termenului legal, cu contestația care formează obiectul prezentului dosar, solicitând următoarele: - în principal: • anularea deciziei autorității contractante prin care oferta contestatoarei a fost declarată neconformă şi inacceptabilă, inclusiv anularea Raportului procedurii nr. (...) (în partea privind admisibilitatea ofertei contestatoarei), precum şi anularea înscrisurilor subsecvente, respectiv comunicările privind rezultatul procedurii, inclusiv adresa nr. (...); - continuarea procedurii de atribuire conform celor dispuse, prin soluţionarea capătului 1 de cerere; - în subsidiar, anularea procedurii de atribuire. (...)SRL a prezentat Consiliului, în original, dovada respectării dispozițiilor art. 611 alin. (1) lit. a) Legea nr. 101/2016, cu modificările și completările ulterioare, respectiv plata cauțiunii în sumă de .... lei, constituită prin recipisa de consemnare nr. .....1 din data de 22.04.2024 emisă de CEC Bank – Sucursala Brașov. Recipisa de consemnare a cauțiunii se va restitui în condițiile stipulate de art. 1064 din Codul de procedură civilă, coroborate cu dispozițiile art. 611 alin. (5), (6) și (7) din Legea nr. 101/2016, cu modificările și completările ulterioare. Pe fondul cauzei, Consiliul reține următoarele: Pagina 8 din 15
Din analiza actului atacat, Consiliul reține că oferta contestatoarei a fost respinsă ca inacceptabilă, în temeiul dispozițiilor art. 134 alin. (5) din HG nr. 395/2016 [„În cazul în care comisia de evaluare solicită unui candidat/ofertant clarificări şi, după caz, completări ale documentelor prezentate de acesta în cadrul ofertei sau solicitării de participare, potrivit dispoziţiilor art. 209 din Lege, iar candidatul/ofertantul nu transmite în termenul precizat de comisia de evaluare clarificările/completările solicitate sau clarificările/completările transmise nu sunt concludente, oferta sa va fi considerată inacceptabilă”] și neconformă, în temeiul prevederilor art. 137 alin. (3) lit. a) din HG nr. 395/2016 [„(3) În condiţiile art. 215 alin. (5) din Lege, oferta este considerată neconformă în următoarele situaţii: a) nu satisface în mod corespunzător cerinţele caietului de sarcini”], deoarece Comisia de evaluare a apreciat că utilajele necesare realizării serviciilor, și anume Utilaj spălare și aspirare mecanizat și Utilaj spălare și aspirare mecanizat pardoseli nu îndeplinesc cerințele caietului de sarcini referitoare la putere motor, respectiv „minim 550 W” (Utilaj spălare și aspirare mecanizat) și „minim 500 W” (Utilaj spălare și aspirare mecanizat pardoseli). Verificând prevederile documentației de atribuire, Consiliul reține că în cadrul Caietului de sarcini, la pag. 20 - 21, se regăsesc următoarele specificații tehnice, la Capitolul VIII – Prezentarea ofertei – Cerințe tehnice obligatorii: „Operatorul are obligația de a face dovada că: (...) - deţine în dotarea proprie sau să prezinte contracte de închiriere, comodat, angajament de punere la dispoziţie, etc., pentru echipamentele, uneltele şi utilajele necesare realizării serviciilor, conform, cerinţelor din caietul de sarcini, după cum urmează: (...) • Utilaj spălare şi aspirare mecanizat cu următoarele specificaţii tehnice minime (se va depune fişa tehnică a utilajului): - diametru perie minim 50 cm; - front de lucru minim 80 cm; - tracţiune automată; - putere motor minim 550 W; - acumulatori; • Utilaj spălare şi aspirare mecanizat pardoseli cu următoarele specificaţii tehnice minime (se va depune fisa tehnică a utilajului): - diametru perie minim 36 cm - putere motor minim 400 W”. Aceleași cerințe se regăsesc și în cadrul Formularului de propunere tehnică, parte integrantă din documentația de atribuire, la pag. 7 – 8, ofertanții având obligația de a prezenta „descrierea detaliată a modului de îndeplinire a cerințelor caietului de sarcini”. Pagina 9 din 15
În cadrul Formularului de propunere tehnică, ofertanta contestatoare a confirmat pentru cele două utilaje îndeplinirea specificațiilor tehnice (putere motor minim 550W, respectiv putere motor minim 400W), precizând următoarele: „În folderul «propunere tehnică» regăsiți subfolderul «NIR utilaje + fișe tehnice» cu NIR-urile care fac dovada deținerii și fișele tehnice ale utilajelor pe care le-ați solicitat”. Analizând Lista utilajelor, prezentată de ofertanta contestatoare în cadrul propunerii tehnice, Consiliul reține că pentru „Utilaj spălare şi aspirare mecanizat” a fost indicat echipamentul Tennant T500e iar pentru „Utilaj spălare şi aspirare mecanizat pardoseli” a fost indicat echipamentul Tennant T191. Verificând activitatea Comisiei de evaluare, Consiliul reține că prin adresa nr. .../26.03.2024 s-au solicitat contestatoarei următoarele clarificări: „1. În cadrul Formularului de Propunere Tehnică, punctul 1.2 - Cerinţe tehnice obligatorii, s-a solicitat: «Operatorul are obligaţia de a face dovada că deţine în dotarea proprie sau să prezinte contracte de închiriere, comodat, angajament de punere la dispoziţie, etc., pentru echipamentele, uneltele si utilajele necesare realizării serviciilor conform cerinţelor din caietul de sarcini, după cum urmează: (...) • Utilaj spălare si aspirare mecanizat cu următoarele specificaţii tehnice minime (se va depune fișa tehnică a utilajului): - diametru perie minim 50 cm; - front de lucru minim 80 cm; - tracţiune automată; - putere motor minim 550W; - acumulatori; (...)» În cadrul Propunerii Tehnice - Formularul F9, pag.10, pct. 10, ați ofertat: «10. Deţinem utilaj spălare si aspirare mecanizat cu următoarele specificaţii tehnice minime, anexat fisa tehnică utilaj: - diametru perie minim 50 cm; - front de lucru minim 80 cm; - tracţiune automată; - putere motor minim 550W; - acumulatori» În fişa tehnică a utilajului T500e anexată, la pag. 40, este specificat «motor de aspiraţie 24 VDC, 0,34 kW, 14,3 A». Vă rugăm să clarificaţi neconcordanţa identificată şi să specificaţi cum îndeplineşte utilajul prezentat cerinţele minime obligatorii din documentaţia de atribuire. 2. În cadrul Formularului de Propunere Tehnică, punctul 1.2 - Cerinţe tehnice obligatorii, s-a solicitat: Pagina 10 din 15
«Operatorul are obligaţia de a face dovada că deţine în dotarea proprie sau să prezinte contracte de închiriere, comodat, angajament de punere la dispoziţie, etc., pentru echipamentele, uneltele si utilajele necesare realizării serviciilor conform cerinţelor din caietul de sarcini, după cum urmează: (...) • Utilaj spălare si aspirare mecanizat pardoseli cu următoarele specificaţii tehnice minime (se va depune fisa tehnică a utilajului): - diametru perie minim 36 cm - putere motor minim 400W (...)» În cadrul Propunerii Tehnice - Formularul F9, pag. 10, aţi ofertat: «Deţinem utilaj spălare și aspirare mecanizat pardoseli cu următoarele specificaţii tehnice minime, anexat fisa tehnică utilaj: - diametru perie 36 cm - putere motor 400W (...)" În cadrul Propunerii Tehnice - Formularul F9 - Listă utilaje, pag. 15, aţi ofertat utilajul Tennant T191 cu «puterea motorului de aspiraţie este de 550 W». În fişa tehnică a utilajului T191 anexată, la pag. 4, este specificat «puterea motorului de aspiraţie 294 W (pentru versiunea baterie - B) şi 461 W (pentru versiunea cablu - C)». Vă rugăm să specificaţi care este versiunea utilajului pe care îl veţi folosi în derularea operaţiunilor, să clarificaţi neconcordanţele identificate în informaţiile oferite prin Formularul F9 - Fişa Tehnică, Formularul F9 - Lista de utilaje şi Fişa tehnică a utilajului şi să specificaţi cum îndeplineşte utilajul prezentat cerinţele minime obligatorii din documentaţia de atribuire”. La această solicitare de clarificări, ofertanta contestatoare a răspuns după cum urmează: „1. În ceea ce priveşte utilajul de spălare și aspirare T500e dorim să precizăm că în fișa tehnică a utilajului depusă o dată cu documentația inițială de participare este specificată puterea motorului și anume 2-24 VDC, 0,55 kW, 29A, 220 rpm (2-24 VDC, 550 W, 29A, 220 rpm). Această informație se regăsește la pag. 40, mai jos regăsiți un print screen cu poziția indicată . Motor perie 2-24 VDC, 0,55 kW, 29A, 220 rpm 2. Referitor la utilajul de spălare și aspirare T191 dorim să precizăm că în fișa tehnică a utilajului depusă o dată cu documentația inițială de participare este specificată puterea motorului și anume 400 W și 0,53 cp. Aceasta informație se regăsește la pag. 4, mai jos regăsiți un print screen cu poziția indicată.
Puterea motorului W 400 450 Pagina 11 din 15
periei CP 0,53 0,60 În cadrul propunerii propunerii tehnice în cadrul formularului F9, pag. 15 s-a făcut referire la puterea motorului de aspirație ca fiind 550 W. Venim în întâmpinarea dumneavoastră cu mențiunea că dintr-o eroare de tehno-redactare în cadrul descrierii generale a utilajului a fost trecut în mod eronat 550 W, în loc de 400W. Menționăm că această eroare nu reprezintă altceva decât o simplă eroare materială, care a fost clarificată și înlăturată pe aceasta cale. În ceea ce privește tipul de utilaj folosit dorim să menționăm că datorită tipologiei spațiului am optat pentru T191 (versiunea baterie - B) 3. După cum se vede din informațiile transmise în cadrul acestei clarificări precum și din informațiile transmise inițial prin documentația depusă se poate vedea că utilajul T500e respecta cerința impusă ca puterea motorului să fie de minim 550 W iar utilajul T191 respectă cerința impusa ca puterea motorului să fie de minim 400 W. 4. Suplimentar dorim să iterăm faptul că societatea noastră prestează în momentul de față serviciul de curățenie care face obiectul prezentei achiziții publice iar acest aspect ne-a demonstrat că aparatura aleasă este potrivită spațiului precum și tipologiei serviciilor de curățenie solicitate de către autoritatea contractantă. De-a lungul colaborării cu (...) nu am întâmpinat dificultăți cu privirea la dimensionarea potrivită a aparaturii de curățenie ceea ce ne asigură că alegerea aparaturii este conformă cerințelor și necesităților din teren”. Răspunsul ofertantului a fost analizat de către membrii Comisiei de evaluare în cadrul Procesului-verbal nr. 786/03.04.2024, aceștia decizând să respingă oferta contestatoarei ca inacceptabilă, în temeiul dispozițiilor art. 134 alin. (5) din HG nr. 395/2016 și neconformă, în temeiul prevederilor art. 137 alin. (3) lit. a) din HG nr. 395/2016, deoarece puterea motorului de aspirație a celor două utilaje nu îndeplinește cerința caietului de sarcini referitoare la „putere motor”. Consiliul apreciază ca fiind corectă decizia autorității contractante de a respinge oferta contestatoarei pentru următoarele motive: Utilajele solicitate de autoritatea contractantă au două motoare, „motorul de aspirație” și „motorul periei”. În cadrul Caietului de sarcini, autoritatea contractantă nu a indicat puterea fiecărui motor ci a menționat generic: „• Utilaj spălare şi aspirare mecanizat cu următoarele specificaţii tehnice minime (se va depune fişa tehnică a utilajului): (...) - putere motor minim 550 W; • Utilaj spălare şi aspirare mecanizat pardoseli cu următoarele specificaţii tehnice minime (se va depune fisa tehnică a utilajului): (...) - putere motor minim 400 W”. Pagina 12 din 15
În raport de prevederile Caietului de sarcini, Consiliul apreciază că puterea ambelor motoare trebuie să respecte specificația stabilită de autoritatea contractantă, de vreme ce nu s-a precizat în caietul de sarcini că specificația tehnică trebuie îndeplinită doar de un anumit motor. În cadrul punctului de vedere (...) arată că ambele operațiuni (spălare și aspirare) sunt importante, motiv pentru care nu pot fi reținute susținerile contestatoarei referitoare la faptul că „cel mai important este motorul periei” iar „puterea de aspirare nu este relevantă”. Față de această situație, Consiliul apreciază că în cazul în care prevederile documentației de atribuire nu erau clare pentru contestatoare aceasta avea posibilitatea de a solicita autorității contractante, conform dispozițiilor art. 160 alin. (1) din Legea nr. 98/2016, „clarificări sau informaţii suplimentare în legătură cu documentaţia de atribuire”. Legislația în vigoare în materia achizițiilor publice conține o astfel de dispoziție tocmai pentru a se da posibilitatea clarificării prevederilor documentației de atribuire. Participanții la procedurile de atribuire sunt operatori economici care acționează pe piața de profil, profesioniști care cunosc foarte bine detaliile tehnice aferente fiecărei proceduri de atribuire. În prezenta cauză prevederile documentației de atribuire nu au fost contestate de către ofertanți în termenul legal avut la dispoziție, astfel că acestea și-au dobândit forța obligatorie atât pentru participanții la procedură, care aveau obligația de a prezenta propunerea tehnică în conformitate cu cerințele stabilite în documentația de atribuire, cât și pentru autoritatea contractantă, care avea obligația de a verifica conformitatea propunerilor tehnice prin raportare la cerințele expres stabilite în caietul de sarcini. Trimiterile contestatoarei referitoare la modul de derulare al unei alte proceduri de atribuire organizată de autoritatea contractantă sunt nerelevante, neputând reprezenta un argument valabil pentru anularea prezentei proceduri în cadrul căreia a putut fi stabilită o ofertă câștigătoare, necontestată de niciun participant la procedură. În ceea ce privește invocarea de către contestatoare a dispozițiilor Codului civil, respectiv art. 1268 alin. (2) și art. 1269 alin. (1) și (2) din Codul civil, Consiliul apreciază că acestea nu au aplicabilitate în cauză deoarece vizează „interpretarea contractului”, or în speță este vorba despre specificații tehnice menționate în cadrul unei documentații de atribuire, respectiv într-un Caiet de sarcini. Prin urmare, în raport de dispozițiile Caietului de sarcini, în cadrul prezentei proceduri, participanții trebuiau să demonstreze că utilajele ofertate (Utilaj spălare şi aspirare mecanizat, respectiv Utilaj spălare şi aspirare mecanizat pardoseli) au puterea minimă a motorului solicitată Pagina 13 din 15
de autoritatea contractantă, indiferent de operațiunile pe care le execută (spălare și aspirare), neaflându-ne în prezența unei specificații tehnice neclare/îndoielnice. Analizând propunerea tehnică a contestatoarei și răspunsul acesteia la solicitarea de clarificări nr. 704/26.03.2024, Consiliul constată următoarele: - motorul de aspirație al „Utilajului de spălare și aspirare T500e” are o putere de 0,34 KW, în condițiile în care prin documentația de atribuire s-a solicitat „putere motor minim 550W (a se vedea în acest sens mențiunile existente la pag. 247 vol. 2/2, unde sunt evidențiate separat „motor perie” și „motor aspirație” cu puterile aferente); - motorul de aspirație al „Utilajului spălare şi aspirare mecanizat pardoseli T191 Versiunea B” are o putere de 294 W, în condițiile în care prin documentația de atribuire s-a solicitat „putere motor minim 400 W” (a se vedea în acest sens mențiunile existente la pag. 257 vol. 2/2 unde sunt evidențiate separat „puterea motorului periei” și „puterea motorului de aspirație”). Față de cele mai sus menționate, Consiliul apreciază că cele două utilaje nu respectă cerințele Caietului de sarcini, în speță fiind incidente dispozițiile prevederilor art. 137 alin. (3) lit. a) din HG nr. 395/2016 [„(3) În condiţiile art. 215 alin. (5) din Lege, oferta este considerată neconformă în următoarele situaţii: a) nu satisface în mod corespunzător cerinţele caietului de sarcini”], iar răspunsul contestatoarei la solicitarea de clarificări nr. 704/26.03.2024, nu este concludent, situație în care au aplicabilitate dispozițiile art. 134 alin. (5) din HG nr. 395/2016 care stipulează următoarele: „În cazul în care comisia de evaluare solicită unui candidat/ofertant clarificări şi, după caz, completări ale documentelor prezentate de acesta în cadrul ofertei sau solicitării de participare, potrivit dispoziţiilor art. 209 din Lege, iar candidatul/ofertantul nu transmite în termenul precizat de comisia de evaluare clarificările/completările solicitate sau clarificările/completările transmise nu sunt concludente, oferta sa va fi considerată inacceptabilă”, astfel încât nu există niciun motiv pentru invalidarea deciziei autorității contractante de a respinge oferta contestatoarei. În ceea ce privește capătul de cerere subsidiar, privind anularea procedurii de atribuire, Consiliul îl va respinge deoarece în speță nu sunt incidente dispozițiile art. 212 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 98/2016. Față de cele mai sus menționate, în temeiul dispozițiilor art. 26 alin. (6) din Legea nr. 101/2016, Consiliul va respinge, ca nefondată, contestația formulată de (...)SRL, în contradictoriu cu (...) Pentru aceste motive, în baza legii și a mijloacelor de probă aflate la dosar, Pagina 14 din 15
CONSILIUL DECIDE: Respinge, ca nefondată, contestația formulată de către (...)SRL, cu sediul în (...), în contradictoriu cu (...), cu sediul în (...). Prezenta decizie este obligatorie pentru părți, în conformitate cu dispozițiile art. 28 alin. (1) din Legea nr. 101/2016. Împotriva prezentei decizii se poate formula plângere, în termen de 10 zile de la comunicare pentru părțile cauzei, respectiv de la data luării la cunoștință de către alte persoane vătămate. PREȘEDINTE, MEMBRU, MEMBRU, Redactat practicaua Deciziei, Mirela Neicu Redactat în 4 (patru) exemplare originale, conține 14 pagini. Pagina 15 din 15
2504_2024_Incheiere_2504.pdf
Text extras automat; verificați forma originală în PDF.
Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.
În conformitate cu prevederile art. 12 alin. (1) și ale art. 27 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, Consiliul adoptă următoarea ÎNCHEIERE Nr. 2504/C7/1295 Data: 09.08.2024 Prin adresa nr. 854/06.08.2024, transmisă prin mijloace electronice (e-mail), înregistrată la Consiliu sub nr. 49986/06.08.2024, GROUP VELSTAND S.R.L., cu sediul în Brașov, bd. Gării nr. 4, ap. 9, județul Brașov și adresa de corespondență în Brașov, str.Stadionului nr.8, județul Brașov, înmatriculată la Oficiul Registrului Comerțului sub nr.J08/935/2011, având CUI 28553116, reprezentată legal de administrator dl. Lidichiu Mihai George, a formulat o cerere de restituire a cauțiunii constituită în vederea soluționării contestației care a făcut obiectul dosarului nr. 1295/2024, formulată în cadrul procedurii simplificate, organizată în vederea atribuirii contractului de achiziție publică având ca obiect „Servicii de curățenie, igienizare, dezinsecție și deratizare”, inițiată de SERVICIUL PUBLIC ADMINISTRARE BAZE SPORTIVE ŞI DE AGREMENT AL MUNICIPIULUI SIBIU (actual SERVICIUL PUBLIC SPORT ȘI AGREMENT), cu sediul în Sibiu, str. Andrei Șaguna nr.2, județul Sibiu, în calitate de autoritate contractantă. Pentru aceste motive, în baza legii și a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DECIDE: Pagina 1 din 2
Admite cererea formulată de GROUP VELSTAND S.R.L. și dispune restituirea către aceasta a Recipisei de consemnare a cauțiunii nr. 210169319/1, în sumă de 15.400 lei, eliberată de către CEC BANK- Sucursala Brașov la data de 22.04.2024, aferentă contestației care a format obiectul Dosarului nr. 1295/2024. Împotriva prezentei încheieri se poate formula plângere în termen de 5 zile de la comunicare, conform dispozițiilor art. 611 alin. (7) din Legea nr. 101/2016, cu modificările și completările ulterioare. PREȘEDINTE, MEMBRU, MEMBRU, Redactat în 4 (patru) exemplare originale, conține 3 pagini. Pagina 2 din 2
1719_2024_Incheiere_1719.pdf
Text extras automat; verificați forma originală în PDF.
Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.
În conformitate cu prevederile art. 12 alin. (1) și ale art. 27 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, Consiliul adoptă următoarea ÎNCHEIERE Nr. 1719/C7/1295 Data: 04.06.2024 Prin adresa nr.476/28.05.2024, transmisă prin mijloace electronice (e-mail), înregistrată la Consiliu sub nr.33418/29.05.2024, GROUP VELSTAND S.R.L., cu sediul în Brașov, bd. Gării nr. 4, ap. 9, județul Brașov și adresa de corespondență în Brașov, str.Stadionului nr.8, județul Brașov, înmatriculată la Oficiul Registrului Comerțului sub nr.J08/935/2011, având CUI 28553116, reprezentată legal de administrator dl. Lidichiu Mihai, a formulat o cerere de restituire a cauțiunii constituită în vederea soluționării contestației care a făcut obiectul dosarului nr. 1295/2024, formulată în cadrul procedurii simplificate, organizată în vederea atribuirii contractului de achiziție publică având ca obiect „Servicii de curățenie, igienizare, dezinsecție și deratizare”, inițiată de SERVICIUL PUBLIC ADMINISTRARE BAZE SPORTIVE ŞI DE AGREMENT AL MUNICIPIULUI SIBIU, cu sediul în Sibiu, Aleea Mihai Eminescu nr. 1-3, județul Sibiu, în calitate de autoritate contractantă. . Pentru aceste motive, în baza legii și a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DECIDE: Pagina 1 din 2
Ia act de renunțarea la cererea de restituire a cauțiunii formulată de GROUP VELSTAND S.R. cu sediul în Brașov, bd. Gării nr. 4, ap. 9, județul Brașov și adresa de corespondență în Brașov, str.Stadionului nr.8, județul Brașov în contradictoriu cu autoritatea contractantă către SERVICIUL PUBLIC ADMINISTRARE BAZE SPORTIVE ŞI DE AGREMENT AL MUNICIPIULUI SIBIU, cu sediul în Sibiu, Aleea Mihai Eminescu nr. 1- 3, județul Sibiu. Împotriva prezentei încheieri se poate formula plângere în termen de 5 zile de la comunicare, conform dispozițiilor art. 611 alin. (7) din Legea nr. 101/2016, cu modificările și completările ulterioare. PREȘEDINTE, MEMBRU, MEMBRU, Redactat în 4 (patru) exemplare originale, conține 2 pagini. Pagina 2 din 2
| Data | Înregistrare | Sens | Document | Expeditor | Descriere ieșire | Destinatar |
|---|---|---|---|---|---|---|
| 2024-11-19 | 74588 | Intrare | Cerere | GROUP VELSTAND SRL | — | — |
| 2024-08-12 | 51440 | Iesire | — | — | Adresa transmitere incheiere | SERVICIUL PUBLIC ADMINISTRARE BAZE SPORTIVE ȘI DE AGREMENT AL MUNICIPIULUI SIBIU |
| 2024-08-12 | 51441 | Iesire | — | — | Adresa transmitere incheiere | GROUP VELSTAND SRL |
| 2024-08-08 | 50773 | Intrare | Răspuns | SERVICIUL PUBLIC ADMINISTRARE BAZE SPORTIVE ȘI DE AGREMENT AL MUNICIPIULUI SIBIU | — | — |
| 2024-08-06 | 49986 | Intrare | Restituire cauțiune | GROUP VELSTAND SRL | — | — |
| 2024-08-01 | 49122 | Intrare | Cerere | GROUP VELSTAND SRL | — | — |
| 2024-06-12 | 36748 | Intrare | Retur dosar CNSC | CURTEA DE APEL ALBA IULIA | — | — |
| 2024-06-05 | 34954 | Iesire | — | — | Adresa transmitere incheiere | GROUP VELSTAND SRL |
| 2024-06-05 | 34961 | Iesire | — | — | Adresa transmitere incheiere | SERVICIUL PUBLIC ADMINISTRARE BAZE SPORTIVE ȘI DE AGREMENT AL MUNICIPIULUI SIBIU |
| 2024-05-31 | 34141 | Intrare | Răspuns | GROUP VELSTAND SRL | — | — |
| 2024-05-30 | 33907 | Intrare | Notificare/ Inștiințare | GROUP VELSTAND SRL | — | — |
| 2024-05-29 | 33418 | Intrare | Restituire cauțiune | GROUP VELSTAND SRL | — | — |
| 2024-05-29 | 33509 | Iesire | — | — | Adresa transmitere decizie | GROUP VELSTAND SRL |
| 2024-05-28 | 33251 | Intrare | Cerere | GROUP VELSTAND SRL | — | — |
| 2024-05-27 | 32610 | Iesire | — | — | Adresa Tribunal/ Curte de Apel | CA ALBA IULIA |
| 2024-05-27 | 32671 | Intrare | Adresă solicitare dosar CNSC de către Curtea de Apel | CURTEA DE APEL ALBA IULIA | — | — |
| 2024-05-27 | 32708 | Intrare | Retur adresă CNSC | GROUP VELSTAND SRL | — | — |
| 2024-05-24 | 32240 | Intrare | Plângere | GROUP VELSTAND SRL | — | — |
| 2024-04-30 | 27274 | Iesire | — | — | Adresa transmitere decizie | GROUP VELSTAND SRL |
| 2024-04-30 | 27275 | Iesire | — | — | Adresa transmitere decizie | SERVICIUL PUBLIC ADMINISTRARE BAZE SPORTIVE ȘI DE AGREMENT AL MUNICIPIULUI SIBIU |
| 2024-04-25 | 25932 | Intrare | Punct de vedere + Dosar achiziție | SERVICIUL PUBLIC ADMINISTRARE BAZE SPORTIVE ȘI DE AGREMENT AL MUNICIPIULUI SIBIU | — | — |
| 2024-04-24 | 25533 | Intrare | Punct de vedere | SERVICIUL PUBLIC ADMINISTRARE BAZE SPORTIVE ȘI DE AGREMENT AL MUNICIPIULUI SIBIU | — | — |
| 2024-04-23 | 25151 | Intrare | Cauțiune | GROUP VELSTAND SRL | — | — |
| 2024-04-22 | 24685 | Iesire | — | — | Adresa solicitare/ completare (complet) | GROUP VELSTAND SRL |
| 2024-04-22 | 24873 | Intrare | Dovada | GROUP VELSTAND SRL | — | — |
| 2024-04-22 | 24971 | Intrare | Dovada | GROUP VELSTAND SRL | — | — |
| 2024-04-19 | 24436 | Intrare | Duplicat contestatie | GROUP VELSTAND SRL | — | — |
| 2024-04-18 | 24060 | Intrare | Contestatie | GROUP VELSTAND SRL | — | — |
Admite contestatia si dispune remedierea
Admite contestatia in parte si dispune remedierea
Admite contestatia si dispune remedierea
Nu sunt alte dosare asociate în arhivă.
Vezi toate dosarele (1)Legăturile se bazează pe coduri CPV sau critici comune din buletin. Verificați faptele și motivarea fiecărui document.