Dosar 2491/2024
Dosar finalizatRenuntari
Dosar public
Renuntari
Status: Dosar finalizat. Complet: C7.
Soluție consemnată: Renuntari.
Decizia de fond menționată în registru: 2108, data 26.07.2024.
Istoricul cuprinde 16 evenimente, între 2024-07-19 și 2024-09-05. Sunt asociate 1 decizii și 1 încheieri.
Rezumat al câmpurilor din registru. Ultima observare: 2026-10-01T20:37:37.187Z.
Dosar CNSC 2491/2024
Link permanentIdentificare și pasaje din sursă
având ca obiect „Sistem de videoconferință cu terminale și accesorii incluse și servicii de suport pentru 36 luni”, s-a solicitat suspendarea procedurii de atribuire până la soluționarea contestației, precum și obligarea entității contractante la adoptarea măsurii de remediere a documentației de atribuire, astfel încât accesul la procedură să nu fie îngrădit. Procedura de soluționare în fața Consiliului s-a desfășurat în scris. CONSILIUL NAŢIONAL DE SOLUŢIONARE A CONTESTAŢIILOR, asupra cauzei de față, constată următoarele: Pentru aceste motive, în baza legii și a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DECIDE: Pagina 1 din 2Verifică pasajul în context →
Ia act de renunțarea la contestația formulată de către MIDA SOFT BUSINESS S.R.L., cu sediul social în București, str. Cetatea Histria nr. 7, bloc M16, sc. A, ap. 4, sectorul 6 și cu adresa de corespondență în București, str. Doina nr. 9, Incinta Dual, sectorul 5, în contradictoriu cu S.N. NUCLEARELECTRICA S.A., cu sediul în București, str. Iancu de Hunedoara nr. 48, sectorul 1. Prezenta decizie este obligatorie pentru părți, în conformitate cu dispozițiile art. 28 alin. (1) din Legea nr. 101/2016. Împotriva prezentei decizii se poate formula plângere, în termen de 10 zile de la comunicare pentru părțile cauzei, respectiv de la data luării la cunoștință de către alte persoane vătămate. PREȘEDINTE, MEMBRU, MEMBRU, Redactat în 4 (patru) exemplare originale, conține 2 (două) paginiVerifică pasajul în context →
Extrase din documentele asociate, fără completări sau interpretare juridică. Anonimizarea sursei este păstrată.
2024_2108_2024_Decizie_2108.pdf, BO2024_2108_2024_BO2024_2108.pdf
Text extras automat; verificați forma originală în PDF.
Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.
În conformitate cu prevederile art. 12 alin. (1) și ale art. 27 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, Consiliul adoptă următoarea DECIZIE Nr. 2108/C7/2491 Data: 26.07.2024 Prin contestația nr. 3810/18.07.2024, înregistrată la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor sub nr. 45878/19.07.2024, formulată de către MIDA SOFT BUSINESS S.R.L., cu sediul social în București, str. Cetatea Histria nr. 7, bloc M16, sc. A, ap. 4, sectorul 6 și cu adresa de corespondență în București, str. Doina nr. 9, Incinta Dual, sectorul 5, înregistrată la Oficiul Registrului Comerțului sub nr. J40/17409/2003, având CUI 16005870, împotriva documentației de atribuire emisă de către S.N. NUCLEARELECTRICA S.A., cu sediul în București, str. Iancu de Hunedoara nr. 48, sectorul 1, în calitate de entitate contractantă, în cadrul procedurii simplificată, organizată în vederea atribuirii contractului de furnizare având ca obiect „Sistem de videoconferință cu terminale și accesorii incluse și servicii de suport pentru 36 luni”, s-a solicitat suspendarea procedurii de atribuire până la soluționarea contestației, precum și obligarea entității contractante la adoptarea măsurii de remediere a documentației de atribuire, astfel încât accesul la procedură să nu fie îngrădit. Procedura de soluționare în fața Consiliului s-a desfășurat în scris. CONSILIUL NAŢIONAL DE SOLUŢIONARE A CONTESTAŢIILOR, asupra cauzei de față, constată următoarele: Pentru aceste motive, în baza legii și a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DECIDE: Pagina 1 din 2
Ia act de renunțarea la contestația formulată de către MIDA SOFT BUSINESS S.R.L., cu sediul social în București, str. Cetatea Histria nr. 7, bloc M16, sc. A, ap. 4, sectorul 6 și cu adresa de corespondență în București, str. Doina nr. 9, Incinta Dual, sectorul 5, în contradictoriu cu S.N. NUCLEARELECTRICA S.A., cu sediul în București, str. Iancu de Hunedoara nr. 48, sectorul 1. Prezenta decizie este obligatorie pentru părți, în conformitate cu dispozițiile art. 28 alin. (1) din Legea nr. 101/2016. Împotriva prezentei decizii se poate formula plângere, în termen de 10 zile de la comunicare pentru părțile cauzei, respectiv de la data luării la cunoștință de către alte persoane vătămate. PREȘEDINTE, MEMBRU, MEMBRU, Redactat în 4 (patru) exemplare originale, conține 2 (două) pagini
Text extras automat; verificați forma originală în PDF.
Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.
În conformitate cu prevederile art. 12 alin. (1) și ale art. 27 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, Consiliul adoptă următoarea DECIZIE Nr. (...)/(...) Data: ...07.2024 Prin contestația nr. (...), înregistrată la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor sub nr. (...), formulată de către (...)., cu sediul social în (...)și cu adresa de corespondență în (...), înregistrată la Oficiul Registrului Comerțului sub nr. (...), având CUI (...), împotriva documentației de atribuire emisă de către (...)., cu sediul în (...), în calitate de entitate contractantă, în cadrul procedurii simplificată, organizată în vederea atribuirii contractului de furnizare având ca obiect „(...)”, s-a solicitat suspendarea procedurii de atribuire până la soluționarea contestației, precum și obligarea entității contractante la adoptarea măsurii de remediere a documentației de atribuire, astfel încât accesul la procedură să nu fie îngrădit. Procedura de soluționare în fața Consiliului s-a desfășurat în scris. CONSILIUL NAŢIONAL DE SOLUŢIONARE A CONTESTAŢIILOR, asupra cauzei de față, constată următoarele: Consiliul a fost legal sesizat și este competent, potrivit dispozițiilor art. 12 alin. (1) din Legea nr. 101/2016, să soluționeze contestația formulată de către (...). împotriva modalității de întocmire a documentației de atribuire, respectiv a caietului de sarcini, de către entitatea contractantă. Prin adresa fără număr de înregistrare la emitent din 26.07.2024, transmisă prin e-mail și înregistrată la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor sub nr. (...), contestatorul aduce la cunoștința Consiliului faptul că renunță la contestație, în urma adoptării de către entitatea contractantă a măsurilor de remediere, apreciind că acestea sunt suficiente pentru remedierea cerințelor caietului de sarcini, respectiv Paragraf 1, cap. 3.2 și Paragraf 5, cap. 3.2.1.1. Pagina 1 din 2
În aceste condiții, în considerarea dispozițiilor art. 26 alin. (8) din Legea nr. 101/2016, conform cărora „Consiliul poate lua act, oricând în cursul soluționării contestației, de renunțarea la aceasta de către contestator”, Consiliul va face aplicarea acestora, luând act de faptul că (...)., prin reprezentantul său legal, renunță la contestația nr. (...), înregistrată la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor sub nr. (...). În consecință, în baza art. 26 alin. (8) din Legea nr. 101/2016, Consiliul ia act de renunțarea la contestația formulată de către (...)., în contradictoriu cu (...). Pentru aceste motive, în baza legii și a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DECIDE: Ia act de renunțarea la contestația formulată de către (...)., cu sediul social în (...)și cu adresa de corespondență în (...), în contradictoriu cu (...)., cu sediul în (...). Prezenta decizie este obligatorie pentru părți, în conformitate cu dispozițiile art. 28 alin. (1) din Legea nr. 101/2016. Împotriva prezentei decizii se poate formula plângere, în termen de 10 zile de la comunicare pentru părțile cauzei, respectiv de la data luării la cunoștință de către alte persoane vătămate. PREȘEDINTE, MEMBRU, MEMBRU, Redactat în 4 (patru) exemplare originale, conține 2 (două) pagini
2775_2024_Incheiere_2775.pdf
Text extras automat; verificați forma originală în PDF.
Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.
În conformitate cu prevederile art. 12 alin. (1) și ale art. 27 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, Consiliul adoptă următoarea ÎNCHEIERE Nr. 2775/C7/2491 Data: 03.09.2024 Prin adresa nr. fără număr de înregistrare la emitent, transmisă prin mijloacele electronice (e-mail) în data de 29.08.2024, înregistrată la Consiliu sub nr. 55144/29.08.2024, MIDA SOFT BUSINESS S.R.L, cu sediul în municipiul București, str. Cetatea Histria nr. 7, bloc M16, sc. A, ap. 4, sectorul 6 și cu adresa de corespondență în București, str. Doina nr. 9, Incinta Dual, sectorul 5, înmatriculată în Registrul Comerțului sub nr. J40/17409/2003, având CUI 16005870, a formulat o cerere de restituire a cauțiunii constituite în vederea soluționării contestației care a făcut obiectul dosarului nr. 2494/2024, formulată în cadrul procedurii de atribuire având ca obiect „Sistem de videoconferință cu terminale și accesorii incluse și servicii de suport pentru 36 luni ", inițiată de S.N. NUCLEARELECTRICA S.A., cu sediul în București, str. Iancu de Hunedoara nr. 48, sectorul 1. CONSILIUL NAȚIONAL DE SOLUȚIONARE A CONTESTAȚIILOR, asupra cauzei de față, constată următoarele: Pentru aceste motive, în baza legii și a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DECIDE: Admite cererea formulată de MIDA SOFT BUSINESS S.R.L. și dispune restituirea către aceasta a Recipisei de consemnare a cauțiunii nr. 210411555/1, în sumă de 34.556,41 lei eliberată la data de 22.07.2024 Pagina 1 din 2
emisă de CEC Bank – Unitatea Știrbei Vodă, aferentă contestației care a format obiectul Dosarului nr. 2491/2024. Împotriva prezentei încheieri se poate formula plângere în termen de 5 zile de la comunicare, conform dispozițiilor art. 611 alin. (7) din Legea nr. 101/2016, cu modificările și completările ulterioare. PREȘEDINTE, PREȘEDINTE, Sanda IOANIŢESCU PREȘEDINTE, Sanda IOANIŢESCU PREȘEDINTE, Sanda IOANIŢESCU PREȘEDINTE, Sanda IOANIŢESCU Redactat în 4 exemplare originale, conține 3 pagini. Pagina 2 din 2
| Data | Înregistrare | Sens | Document | Expeditor | Descriere ieșire | Destinatar |
|---|---|---|---|---|---|---|
| 2024-09-05 | 56462 | Iesire | Adresa transmitere incheiere | — | Adresa transmitere incheiere | SOCIETATEA NATIONALA NUCLEARELECTRICA S.A. |
| 2024-09-05 | 56464 | Iesire | Adresa transmitere incheiere | — | Adresa transmitere incheiere | MIDA SOFT BUSINESS SRL |
| 2024-09-03 | 55926 | Intrare | Răspuns | SOCIETATEA NATIONALA NUCLEARELECTRICA S.A. | — | — |
| 2024-09-03 | 55944 | Intrare | Răspuns | SOCIETATEA NATIONALA NUCLEARELECTRICA S.A. | — | — |
| 2024-09-02 | 55778 | Iesire | Adresa solicitare/ completare (complet) | — | Adresa solicitare/ completare (complet) | SOCIETATEA NATIONALA NUCLEARELECTRICA S.A. |
| 2024-08-29 | 55144 | Intrare | Restituire cauțiune | MIDA SOFT BUSINESS SRL | — | — |
| 2024-07-30 | 48197 | Iesire | Adresa transmitere decizie | — | Adresa transmitere decizie | SOCIETATEA NATIONALA NUCLEARELECTRICA S.A. |
| 2024-07-30 | 48198 | Iesire | Adresa transmitere decizie | — | Adresa transmitere decizie | MIDA SOFT BUSINESS SRL |
| 2024-07-26 | 47620 | Intrare | Renunțare | MIDA SOFT BUSINESS SRL | — | — |
| 2024-07-25 | 47292 | Intrare | Cerere | SOCIETATEA NATIONALA NUCLEARELECTRICA S.A. | — | — |
| 2024-07-23 | 46538 | Intrare | Cauțiune | MIDA SOFT BUSINESS SRL | — | — |
| 2024-07-23 | 46586 | Intrare | Măsuri de remediere | SOCIETATEA NATIONALA NUCLEARELECTRICA S.A. | — | — |
| 2024-07-23 | 46598 | Intrare | Dovada | MIDA SOFT BUSINESS SRL | — | — |
| 2024-07-23 | 46733 | Intrare | Măsuri de remediere | SOCIETATEA NATIONALA NUCLEARELECTRICA S.A. | — | — |
| 2024-07-22 | 46426 | Iesire | Adresa solicitare/ completare (complet) | — | Adresa solicitare/ completare (complet) | MIDA SOFT BUSINESS SRL |
| 2024-07-19 | 45878 | Intrare | Contestatie | MIDA SOFT BUSINESS SRL | — | — |
Respinge pe fond
Exceptii
Renuntari
Admite contestatia si dispune remedierea
Exceptii
Renuntari
Legăturile se bazează pe coduri CPV sau critici comune din buletin. Verificați faptele și motivarea fiecărui document.