AchiziaBibliotecă
Instrumentele Achizia
Aspect

Dosar public

Dosar CNSC 930/2024

Dosar 930/2024

Dosar finalizat
Complet C1Prima înregistrare: 2024-03-25Decizie fond: 974 · 17.04.2024

Exceptii

17Evenimente
1Decizii
1Încheieri
2024An dosar

Pe scurt

Status: Dosar finalizat. Complet: C1.

Soluție consemnată: Exceptii.

Decizia de fond menționată în registru: 974, data 17.04.2024.

Istoricul cuprinde 17 evenimente, între 2024-03-25 și 2024-07-25. Sunt asociate 1 decizii și 1 încheieri.

Rezumat al câmpurilor din registru. Ultima observare: 2026-10-01T20:37:41.454Z.

Dosar CNSC 930/2024

Link permanent

Identificare și pasaje din sursă

Decizia CNSC nr. 974/C1/930 din 17.04.2024

Data din document
2024-04-17
Complet
C1

Obiectul procedurii

având ca obiect: „Acord cadru de furnizare produse antiseptice/ dezinfectante” cod CPV: 33631600-8, s-a solicitat: - anularea raportului procedurii nr. 7997/08.03.2024 cu privire la lotul 2; - reevaluarea ofertelor depuse pentru lotul 2 și declararea drept câștigătoare a procedurii a ofertei care îndeplinește criteriul de atribuire ales, respectiv „prețul cel mai scăzut”; - obligarea autorității contractante la plata cheltuielilor de judecată ocazionate cu prezenta contestație. Prin adresa nr. 420/02.04.2024, înregistrată la CNSC sub nr. 20321/03.04.2024, BIOSTEC CLINILAB SRL cu adresa de corespondență în localitatea Florești, str. Vidului, nr. 7, județul Cluj, având cod unic de înregistrare RO11324711 înmatriculată la Oficiul pentru Registrul Comerțului sub nr. J12/2048/1998, reprezentată legal de administrator, Pagina 1 din 3
Verifică pasajul în context →

Soluția, din document

Admite excepția tardivității contestației, invocată de autoritatea contractantă și intervenientul BIOSTEC CLINILAB SRL și, pe cale de consecință, respinge, ca tardivă, contestația formulată de KLINTENSIV SRL în contradictoriu cu SPITALUL MUNICIPAL DE URGENȚĂ ROMAN. Obligatorie. Împotriva prezentei decizii se poate formula plângere în termen de 10 zile de la comunicare. Pagina 3 din 3
Verifică pasajul în context →

Considerente, din document

posibilitatea formulării unei contestații până la data de 29.01.2024, potrivit prevederilor art. 8 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 101/2016. Prin adresa nr. 12977/09.04.2024, înregistrată la CNSC sub nr. 23232/15.04.2024, autoritatea contractantă transmite dosarul achiziției publice. Prin adresa înregistrată la CNSC sub nr. 19756/01.04.2024, contestatorul depune, în original, recipisa de consemnare a cauțiunii nr. 210086966/1, tranzacția nr. 1439397247/227291847 din 28.03.2024, eliberată de CEC Bank Unitatea ........., în cuantum de 7.560 lei. Analizând solicitările contestatorului, CONSILIUL reține următoarele: ............ în calitate de autoritate contractantă, a organizat procedura de licitație deschisă online, în vederea încheierii acordului cadru, având ca obiect: „Acord cadru de furnizare produse antiseptice/dezinfectante” cod CPV: 33631600-8, elaborând, în acest sens, documentația de atribuire aferentă și publicând, în SEAP, anunțul de participare nr. .../13.08.2023, conf…
Verifică pasajul în context →

Extrase din documentele asociate, fără completări sau interpretare juridică. Anonimizarea sursei este păstrată.

Documentele dosarului

Document publicat în registru

PDF CNSC

Text extras automat; verificați forma originală în PDF.

Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.

Citește textul integral · 2.964 caractere
§ 1

În conformitate cu prevederile art. 14 alin. (2) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, cu modificările și completările ulterioare, Consiliul adoptă următoarea: DECIZIE Nr. 974/C1/930 Data: 17.04.2024 Prin contestația înregistrată la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor sub nr. 18164/25.03.2024, formulată de KLINTENSIV SRL, cu sediul în Bragadiru, Șos. Alexandriei, nr. 544, km. 14, pavilion Administrativ, parter, biroul nr. 4, județul Ilfov, având cod unic de înregistrare RO29359178, înmatriculată la Oficiul pentru Registrul Comerțului sub nr. J23/3025/2011, reprezentată legal de administrator și convențional prin Cabinet avocat Siniavschi Mihai-Codrin, cu sediul ales pentru comunicarea actelor de procedură în Bragadiru, Șos. Alexandriei, nr. 544, km. 14, pavilion Administrativ, parter, biroul nr. 4, județul Ilfov împotriva procedurii de atribuire, organizată de către autoritatea contractantă SPITALUL MUNICIPAL DE URGENȚĂ ROMAN cu sediul în Roman, str. Tineretului, nr. 28, județul Neamț, în cadrul procedurii de licitație deschisă online, organizată în vederea încheierii acordului cadru, având ca obiect: „Acord cadru de furnizare produse antiseptice/ dezinfectante” cod CPV: 33631600-8, s-a solicitat: - anularea raportului procedurii nr. 7997/08.03.2024 cu privire la lotul 2; - reevaluarea ofertelor depuse pentru lotul 2 și declararea drept câștigătoare a procedurii a ofertei care îndeplinește criteriul de atribuire ales, respectiv „prețul cel mai scăzut”; - obligarea autorității contractante la plata cheltuielilor de judecată ocazionate cu prezenta contestație. Prin adresa nr. 420/02.04.2024, înregistrată la CNSC sub nr. 20321/03.04.2024, BIOSTEC CLINILAB SRL cu adresa de corespondență în localitatea Florești, str. Vidului, nr. 7, județul Cluj, având cod unic de înregistrare RO11324711 înmatriculată la Oficiul pentru Registrul Comerțului sub nr. J12/2048/1998, reprezentată legal de administrator, Pagina 1 din 3

§ 2

formulează cerere de intervenție voluntară, solicitând, pe cale de excepție, respingerea ca tardivă a contestației și, pe fond, ca nefondată. În luarea deciziei, CONSILIUL, legal investit, a avut în vedere următoarele: Pentru aceste motive în baza documentelor depuse de părți, CONSILIUL NAȚIONAL DE SOLUȚIONARE A CONTESTAȚIILOR

§ 3

DECIDE:

§ 4

Admite excepția tardivității contestației, invocată de autoritatea contractantă și intervenientul BIOSTEC CLINILAB SRL și, pe cale de consecință, respinge, ca tardivă, contestația formulată de KLINTENSIV SRL în contradictoriu cu SPITALUL MUNICIPAL DE URGENȚĂ ROMAN. Obligatorie. Împotriva prezentei decizii se poate formula plângere în termen de 10 zile de la comunicare. Pagina 3 din 3

Motivare publicată în buletin

PDF CNSC

Text extras automat; verificați forma originală în PDF.

Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.

Citește textul integral · 36.241 caractere
§ 1

În conformitate cu prevederile art. 14 alin. (2) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, cu modificările și completările ulterioare, Consiliul adoptă următoarea: DECIZIE Nr. 974/C1/930 Data: 17.04.2024 Prin contestația înregistrată la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor sub nr. 18164/25.03.2024, formulată de ......... SRL, cu sediul în ........., ........., județul ........., având cod unic de înregistrare ........., înmatriculată la Oficiul pentru Registrul Comerțului sub nr. ........., reprezentată legal de administrator și convențional prin Cabinet avocat ........., cu sediul ales pentru comunicarea actelor de procedură în ........., ........., județul ......... împotriva procedurii de atribuire, organizată de către autoritatea contractantă ............ cu sediul în ........., str. Tineretului, nr. 28, județul ........., în cadrul procedurii de licitație deschisă online, organizată în vederea încheierii acordului cadru, având ca obiect: „Acord cadru de furnizare produse antiseptice/ dezinfectante” cod CPV: 33631600-8, s-a solicitat: - anularea raportului procedurii .........997/08.03.2024 cu privire la lotul 2; - reevaluarea ofertelor depuse pentru lotul 2 și declararea drept câștigătoare a procedurii a ofertei care îndeplinește criteriul de atribuire ales, respectiv „prețul cel mai scăzut”; - obligarea autorității contractante la plata cheltuielilor de judecată ocazionate cu prezenta contestație. Prin adresa nr. 420/02.04.2024, înregistrată la CNSC sub nr. 20321/03.04.2024, ......... SRL cu adresa de corespondență în localitatea ........., ........., ........., ........., având cod unic de înregistrare ......... înmatriculată la Oficiul pentru Registrul Comerțului sub nr. ........., reprezentată legal de administrator, formulează cerere de intervenție voluntară, solicitând, pe cale de excepție, respingerea ca tardivă a contestației și, pe fond, ca nefondată. În luarea deciziei, CONSILIUL, legal investit, a avut în vedere următoarele: Pagina 1 din 23

§ 2

......... SRL formulează contestația înregistrată la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor sub nr. 18164/25.03.2024, împotriva procedurii de atribuire, solicitând remedierile enumerate în preambulul prezentei. Apreciază că, în mod greșit, autoritatea contractantă a luat în considerare cantitatea de 5 ml și nu cantitatea de 3 ml, în momentul în care a stabilit faptul că prețul rezultat per procedură ar fi de 0,1 lei și nu de 0,06 lei, astfel cum rezultă din oferta financiară depusă pentru lotul 2.

§ 3

Solicită Consiliului să constate eroarea materială strecurată în Tabelul privind Clasamentul stabilit pentru Lotul 2 în urma efectuării evaluării propunerilor tehnice și financiare, în ceea ce privește prețul per procedură stabilit de autoritatea contractantă în urma efectuării evaluării tehnice și financiare, respectiv prețul de 0,06 lei, în loc de prețul de 0,1 lei, care ar rezulta în cazul în care, în mod greșit, nu s-ar ține cont de cantitatea de 3 ml, suficientă pentru menținerea umedă a mâinilor/tegumentelor timp de 30 de secunde, conform fișei tehnice. În susținerea capătului de cerere privind acordarea cheltuielilor ocazionate cu prezenta contestație, contestatorul depune factura seria CS, nr. 2668568/41 din 25.03.2024, în cuantum de 3.000 lei. Prin adresa nr. 420/02.04.2024, înregistrată la CNSC sub nr. 20321/03.04.2024, ......... SRL formulează cerere de intervenție voluntară, solicitând, cele precizate în preambulul deciziei. Preliminar, pe cale de excepție, intervenientul invocă excepția tardivității contestației, în sensul că acesta a formulat o contestație împotriva raportului procedurii .........997/08.03.2024, postat în SEAP la data de 14.03.2024, invocând un clasament greșit, clasament fată de care contestatorul a fost înștiințat încă din data de 17.01.2024. În susținere, intervenientul invocă prevederile art. 8 alin. (1) lit. a), art. 5 și art. 16 din Legea nr. 101/2016. Față de cererea de intervenție formulată de ......... SRL, contestatorul răspunde prin adresa înregistrată la CNSC sub nr. 21330/08.04.2024, prin care solicită respingerea susținerilor intervenientului, precizând că, încă din data de 25.03.2024 a transmis contestația, atât către Consiliu, cât și către autoritatea contractantă, în condițiile în care, termenul limită se împlinea abia în 27.03.2024 Autoritatea contractantă transmite punctul de vedere nr. 12977/09.04.2024, înregistrat la CNSC sub nr. 22373/11.04.2024. Referitor la tardivitatea contestației formulate de ......... SRL împotriva raportului procedurii .........997/08.03.2024 postat în SEAP în data de 14.03.2024, raport care anulează raportul procedurii nr. 10152/18.12.2023 și raportul procedurii nr. 1887/17.01.2024, pentru lotul 2, în partea care privește oferta ...SRL, autoritatea contractantă precizează următoarele: - urmare a contestației care a făcut obiectul dosarului CNSC nr. 17/C1/2024, autoritatea contractanta a adoptat măsuri de remediere, astfel cum au fost solicitate de contestator și a reevaluat oferta ......... SRL aferentă lotului 2, fiind emis procesul verbal nr. 1512 /15.01.2024 privind reevaluarea ofertei ......... SRL, precum și raportul procedurii nr. Pagina 3 din 23

§ 4

1887/17.01.2024, prin care oferta ......... SRL a fost clasată pe locul 5, alături de oferta ...SRL, raport publicat în SEAP în data de 17.01.2024; - rezultatul reevaluării și faptul că oferta s-a clasat pe locul 5 a fost comunicat și prin adresa nr. 1893/17.01.2024, transmisă în SEAP în data de 19.01.2024; - ......... SRL a luat la cunoștință de modificările clasamentului pentru lotul 2, iar, în situația în care ar fi considerat măsurile de remediere din raportul nr. 1887/17.01.2024 nelegale, ar fi avut

§ 5

posibilitatea formulării unei contestații până la data de 29.01.2024, potrivit prevederilor art. 8 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 101/2016. Prin adresa nr. 12977/09.04.2024, înregistrată la CNSC sub nr. 23232/15.04.2024, autoritatea contractantă transmite dosarul achiziției publice. Prin adresa înregistrată la CNSC sub nr. 19756/01.04.2024, contestatorul depune, în original, recipisa de consemnare a cauțiunii nr. 210086966/1, tranzacția nr. 1439397247/227291847 din 28.03.2024, eliberată de CEC Bank Unitatea ........., în cuantum de 7.560 lei. Analizând solicitările contestatorului, CONSILIUL reține următoarele: ............ în calitate de autoritate contractantă, a organizat procedura de licitație deschisă online, în vederea încheierii acordului cadru, având ca obiect: „Acord cadru de furnizare produse antiseptice/dezinfectante” cod CPV: 33631600-8, elaborând, în acest sens, documentația de atribuire aferentă și publicând, în SEAP, anunțul de participare nr. .../13.08.2023, conform căruia valoarea estimată a procedurii este 4.320.500 lei fără TVA. Conform cap. II.2.5) din anunț, criteriul de atribuire al contractului este „prețul cel mai scăzut”. În cauza care formează obiectul prezentei, ......... SRL a formulat cererea de intervenție înregistrată la CNSC sub nr. 20321/03.04.2024, care prezintă natura juridică a unei cereri de intervenție accesorie deoarece, prin capetele de cerere, sprijină poziția autorității contractante, fără a solicita desființarea vreunui act emis de aceasta, motiv pentru care Consiliul califică cererea de intervenție drept cerere de intervenție accesorie formulată în favoarea autorității contractante. În raport de dispozițiile art. 17 alin. (3) din Legea nr. 101/2016 care stipulează că „Până la soluționarea contestației de către Consiliu, (...), operatorii economici participanți la procedura de atribuire pot formula cerere de intervenție voluntară în litigiu, potrivit prevederilor Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, republicată, cu modificările ulterioare, în termen de 10 zile de la data publicării în SEAP a contestației. (...)” și art. 5 din același act normativ care prevede că: „(1) Termenele procedurale stabilite de prezenta lege, exprimate în zile, încep să curgă de la începutul primei ore a primei zile a termenului și se încheie la expirarea ultimei ore a ultimei zile a termenului. (2) Ziua în cursul căreia a fost comunicat un act procedural nu este luată în calculul termenului. Dacă ultima zi a unui termen exprimat altfel decât în ore este o zi nelucrătoare, termenul se încheie la expirarea ultimei ore a următoarei zile lucrătoare”, având în vedere faptul că autoritatea contractantă a publicat în SEAP în data 27.03.2024 sub identificatorul Pagina 5 din 23

§ 6

„Document: [.../00485] Contestatie - Lot 2.pdf.p7s” contestația formulată de ......... SRL, Consiliul constată că cererea de intervenție a asocierii ......... SRL este formulată în cadrul termenului legal. Având în vedere dispozițiile art. 17 alin. (3) și art. 68 din Legea nr. 101/2016, coroborate cu prevederile art. 61 alin. (3), art. 63, 65 și 67 din Cod proc. civ. dar și faptul că în cadrul procedurii de atribuire în ......... SRL are calitatea de ofertant câștigător, iar cererea sa privește menținerea deciziei autorității contractante, Consiliul admite în principiu cererea de intervenție formulată, astfel cum a fost calificată iar, în

§ 7

conformitate cu art. 67 din c.p.c., coroborat cu cele ale art. 68 din Legea nr. 101/2016, Consiliul va analiza cererea de intervenție a acestuia împreună cu contestația formulată de ......... SRL. Având a se pronunța conform prevederilor art. 26 alin. (1) din Legea nr. 101/2016, cu întâietate asupra excepției tardivității contestației, invocată atât de autoritatea contractantă cât și de intervenient cu privire la contestația formulată de SC ... SRL, Consiliul va analiza excepția invocată sub aspectul cronologiei derulării procedurii de atribuire. În acest sens, se reține că, anterior, în cadrul lotului 2 al procedurii de atribuire a fost desemnată drept câștigătoare oferta ......... SRL, aspect menționat în raportul procedurii nr. 40152/18.12.2023, postat în SEAP la data de 22.12.2023. Împotriva modalității de aplicare a criteriului de atribuire, care a condus la acest clasament, a formulat contestație ......... SRL, în calitate de ofertant situat pe locul 3, contestație care a făcut obiectul dosarului CNSC nr. 17/2024. Prin Decizia nr. 371/C1/17, 242 din data 14.02.2024, Consiliul a respins, ca rămase fără obiect, criticile ......... SRL privind oferta ......... SRL, cu următoarea motivare: „Potrivit punctului de vedere transmis de autoritatea contractantă, ulterior primirii contestației, aceasta a dispus măsuri de remediere, în sensul anulării raportului procedurii nr. 40152/18.12.2023, în partea care privește oferta depusă de ......... SRL și reevaluarea ofertei acestuia- în conformitate cu criticile contestatorului- aspecte care se regăsesc în Procesul-verbal nr. 1512/15.01.2024, fiind emis un nou raport al procedurii. Având în vedere că, prin măsurile de remediere adoptate, autoritatea contractantă a reevaluat oferta ......... SRL astfel cum solicită contestatorul, comunicând atât acestuia cât și intervenientului, prin adresele de comunicare a rezultatului procedurii din data 17.01.2023, măsurile de remediere adoptate, astfel cum dispun prevederile art. 9 alin. (1) din Legea nr. 101/2016, criticile contestatorului privind oferta ......... SRL au rămas fără obiect, urmând a fi respinse ca atare”. Adresa de comunicare a rezultatului din data 17.01.2024, transmisă de către autoritatea contractantă ofertantului ......... SRL, are numărul de înregistrare 1893/17.01.2024 și se regăsește la dosarul aferent prezentei cauze, în anexa punctului de vedere nr. 12977/ 09.04.2024, înregistrat la CNSC sub nr. 22373/11.04.2024. Cu privire la această adresă de comunicare a rezultatului procedurii se reține, ca un prim aspect, că menționează locul ocupat de ......... SRL Pagina 7 din 23

§ 8

după adoptarea măsurilor de remediere, respectiv locul 5 pentru lotul 2, cantitatea de dezinfectant luată în calcul pentru o procedură de dezinfecție, respectiv, 5 ml și prețul pentru o procedură de dezinfecție, respectiv 0,1 lei fără TVA, toate aceste aspecte fiind criticate de către ......... SRL prin contestația care face obiectul prezentei. În al doilea rând, potrivit considerentele anterior reproduse, Consiliul a reținut că operatorul economic ......... SRL (intervenientul din Decizia nr. 371/C1/17, 242 din data 14.02.2024) a luat cunoștință de adresele de comunicare a rezultatului procedurii din data 17.01.2023.

§ 9

Nefiind atacată cu plângere, Decizia CNSC nr. 371/C1/17, 242 din data 14.02.2024 este definitivă și irevocabilă, cele statuate în dispozitivul și cuprinsul motivării ei beneficiind de autoritate de lucru judecat. În atari condiții, părțile din cauza soluționată de Consiliu sunt obligate să respecte întocmai decizia pronunțată. În situația în care ......... SRL se considera vătămat de măsurile dispuse prin Decizia nr. 371/C1/17, 242 din data 14.02.2024 sau cu privire la considerentele reținute în legătură cu adresele de comunicare a rezultatului procedurii din 17.01.2024, acesta avea posibilitatea de a uza de dreptul de a formula plângere potrivit prevederilor art. 29 din Legea nr. 101/2016. Se reține că beneficiază de putere de lucru judecat și o decizie nelegală, deoarece în sistemul românesc procesual, dacă partea a rămas în pasivitate și nu mai are deschisă nicio cale de atac prin care să invoce nelegalitatea deciziei, aceasta se acoperă definitiv. Efectele puterii de lucru judecat prezintă un dublu aspect: un aspect negativ pentru partea ce a pierdut litigiul, în sensul că nu mai poate repune în discuție dreptul său într-un alt litigiu și un aspect pozitiv, pentru partea care a câștigat procesul, în sensul că se poate prevala de dreptul recunoscut într-o nouă judecată. Decizia CNSC nr. 371/C1/17, 242 din data 14.02.2024 pronunțată de Consiliu, având în vedere caracterul său definitiv și irevocabil prin neatacarea cu plângere, a dobândit putere de lucru judecat, în esență, semnifică faptul că o cerere nu poate fi judecată în mod definitiv decât o singură dată (bis de eadem re ne sit actio), iar, hotărârea este prezumată a exprima adevărul și nu trebuie să contrazică o altă hotărâre (res iudicata pro veritate habetur). Considerațiile din decizia anterior menționată, prin care s-a reținut definitiv și irevocabil că „(...) prin măsurile de remediere adoptate, autoritatea contractantă a reevaluat oferta ......... SRL astfel cum solicită contestatorul, comunicând atât acestuia cât și intervenientului, prin adresele de comunicare a rezultatului procedurii din data 17.01.2023, măsurile de remediere adoptate, astfel cum dispun prevederile art. 9 alin. (1) din Legea nr. 101/2016, criticile contestatorului privind oferta ......... SRL au rămas fără obiect, urmând a fi respinse ca atare” sunt obligatorii atât pentru autoritatea contractantă cât și pentru fostul intervenient (actualul contestator) și fostul contestator (actualul intervenient) conform prevederilor art. 28 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 în calitatea lor de părți la soluționarea contestației anterioare. Pagina 9 din 23

§ 10

Rezultă că societatea ......... SRL a luat cunoștință de modalitatea în care a fost aplicat criteriul de atribuire asupra ofertei sale (cantitate de dezinfectant pentru o procedură de dezinfecție, preț pentru o dezinfecție, locul în clasament) din adresa de comunicare a rezultatului procedurii din data 17.01.2024. Aceste informații (cu excepția prețului pentru o dezinfecție, în cazul căruia a fost sesizată o eroare materială), se regăsesc întocmai în raportul procedurii .........997/08.03.2024 (fișierul „29. Reevaluare oferta ...- pv, raport, comunicari.pdf” aflat la dosarul cauzei pe CD) încheiat de

§ 11

către autoritatea contractantă după finalizarea verificărilor la o altă ofertă, situată anterior pe locul 2. Prin urmare, în etapa de reevaluare dispusă de către CNSC prin Decizia nr. 371/C1/17, 242 din data 14.02.2024, autoritatea contractantă nu a mai efectuat nicio reevaluare cu privire la oferta ......... SRL, limitându-se să copieze mecanic, în raportul procedurii .........997/08.03.2024, măsurile de remediere adoptate și comunicate în data 17.01.2024. Potrivit art. 8 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 101/2016, persoana care se consideră vătămată de un act al autorității contractante poate sesiza Consiliul în vederea anulării actului autorității contractante, obligării acestuia la emiterea unui anumit act sau la adoptarea de măsuri de remediere, precum și pentru recunoașterea dreptului pretins sau a interesului legitim, în termen de 10 zile, începând cu ziua următoare luării la cunoștință despre actul autorității contractante considerat nelegal. Problema litigioasă dedusă judecății o reprezintă stabilirea momentului de la care începe să curgă termenul de contestare pentru ofertantul ......... SRL. Câtă vreme criticile din prezenta contestație au legătură cu măsurile de remediere comunicate în 17.01.2024, este evident că punctul temporal în raport de care se poate calcula termenul de formulare a contestației este data de 17.01.2024. Altfel spus, în condițiile în care contestatorul reclamă aspecte ce au constituit obiectul raportului procedurii inițiale nr. 1887/17.01.2024 și a comunicării din 17.01.2024, este evident că termenul respectiv trebuie calculat luând ca punct de referință comunicarea unui astfel de rezumat către același ofertant. Raportat la considerațiile mai sus iterate și ținând seama de faptul că aspectele menționate în prezenta contestație, au corespondent în raportul procedurii nr. 1887/17.01.2024 și comunicarea din 17.01.2024, iar ......... SRL a transmis contestația la CNSC în data de 25.03.2024, după aproximativ 3 luni de la raportul procedurii inițiale, rezultă că societatea contestatoare nu și-a îndeplinit obligația de transmitere a contestației în termenul legal, în speță fiind incidente următoarele prevederi legale: - art. 16 alin. (1) din Legea nr. 101/2016: „Sub sancțiunea respingerii contestației ca tardivă, aceasta se înaintează atât Consiliului, cât și autorității contractante, nu mai târziu de expirarea termenului legal de contestare”; Pagina 11 din 23

§ 12

- art. 8 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 101/2016 în vigoare la data formulării contestației: „(1) Persoana care se consideră vătămată de un act al autorității contractante poate sesiza Consiliul în vederea anulării actului autorității contractante, obligării acesteia la emiterea unui act sau la adoptarea de măsuri de remediere, precum și pentru recunoașterea dreptului pretins sau a interesului legitim, în termen de: (...) a) 10 zile, începând cu ziua următoare luării la cunoștință despre actul autorității contractante considerat nelegal, în cazul în care valoarea estimată a procedurii de achiziție publică/ sectorial sau de concesiune este mai

§ 13

mare decât pragurile valorice în raport cu care este obligatorie transmiterea spre publicare către Jurnalul Oficial al Uniunii Europene a anunțurilor de participare, potrivit legislației privind achizițiile publice, legislației privind achizițiile sectoriale sau legislației privind concesiunile de lucrări și concesiunile de servicii”; - art. 5 din Legea nr. 101/2016: „(1) Termenele procedurale stabili-te de prezenta lege, exprimate în zile, încep să curgă de la începutul primei ore a primei zile a termenului și se încheie la expirarea ultimei ore a ultimei zile a termenului. (2) Ziua în cursul căreia a fost comunicat un act procedural nu este luată în calculul termenului. Dacă ultima zi a unui termen exprimat altfel decât în ore este o zi nelucrătoare, termenul se încheie la expirarea ultimei ore a următoarei zile lucrătoare”; - art. 68 din Legea nr. 101/2016 coroborat cu art. 183 din Codul de Procedură Civilă: „(1) Actul de procedură depus înăuntrul termenului prevăzut de lege prin scrisoare recomandată la oficiul poștal sau depus la un serviciu de curierat rapid ori la un serviciu specializat de comunicare este socotit a fi făcut în termen. (...) (3) În cazurile prevăzute la alin. (1) și (2), recipisa oficiului poștal, precum și înregistrarea ori atestarea făcută, după caz, de serviciul de curierat rapid, de serviciul specializat de comunicare, de unitatea militară sau de administrația locului de deținere, pe actul depus, servesc ca dovadă a datei depunerii actului de către partea interesată”. Consiliul reține că, autorul contestației a optat să rămână în pasivitate (3 luni), ceea ce înseamnă că a acceptat aspectele menționate în raportul procedurii nr. 1887/17.01.2024, astfel cum au fost comunicate în data 17.01.2024. În situația în care se considera vătămat de măsurile de remediere adoptate de autoritatea contractantă în data 17.01.2024, ......... SRL avea deschisă calea de atac a contestării, pe care trebuia să o exercite cu respectarea termenelor legale imperative prevăzute de dispozițiile art. 8 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 101/2016. Consiliul reține că, societatea contestatoare trebuia să manifeste diligență, sens în care ar fi trebuit să conteste măsurile de remediere adoptate cu privire la oferta sa în termenul prevăzut la art. 8 din Legea nr. 101/2016 raportat la data luării la cunoștință a comunicării din 17.01.2024, doar în acest fel putând fi atins scopul Legii nr. 101/2016, menționat la art. 1 alin. (3) din aceasta respectiv „asigurarea, la nivel național, a unor mecanisme și proceduri efective, rapide și eficiente de sesizare și remediere a neregulilor, care să garanteze respectarea dispozițiilor legale privind atribuirea contractelor”. Pagina 13 din 23

§ 14

Ori, acest mecanism efectiv, rapid și eficient de sesizare statuat la norma juridică anterior reprodusă este incompatibil cu situația din speța de față, în care ......... SRL formulează critici la cca. 3 luni după data luării la cunoștință a acesteia. Cu privire la termenul de formulare a contestației împotriva unei decizii de admitere a unui ofertant, Consiliul apreciază drept relevante

§ 15

următoarele considerente reținute în Hotărârea din 24.02.2022 pronunțată de CJUE în cauza C-532/20: „20 Întrucât articolul 1 alineatul (1) al patrulea paragraf și alineatul (3), precum și articolul 2c din Directiva 89/665/CEE a Consiliului din 21 decembrie 1989 privind coordonarea actelor cu putere de lege și a actelor administrative privind aplicarea procedurilor care vizează căile de atac față de atribuirea contractelor de achiziții publice de produse și a contractelor publice de lucrări (JO 1989, L 395, p. 33, Ediție specială, 06/vol. 1, p. 237), astfel cum a fost modificată prin Directiva 2014/23, sunt analoage articolului 1 alineatul (1) al patrulea paragraf și alineatul (3) și, respectiv, articolului 2c din Directiva 92/13, jurisprudența referitoare la aceste dispoziții din Directiva 89/665, astfel cum a fost modificată prin Directiva 2014/23, este relevantă și pentru interpretarea dispozițiilor în discuție din Directiva 92/13. 21 Articolul 1 alineatul (1) al patrulea paragraf din Directiva 92/13 impune statelor membre, în ceea ce privește contractele care intră sub incidența Directivei 2014/25 sau a Directivei 2014/23, obligația de a se asigura că deciziile entităților contractante pot face obiectul unei proceduri de contestare eficace și cât mai rapide posibil. Or, stabilirea unor termene de introducere a unei căi de atac sub sancțiunea decăderii permite realizarea obiectivului de celeritate avut în vedere de această directivă, obligând operatorii să conteste în termene scurte măsurile pregătitoare sau deciziile intermediare luate în cadrul procedurii de atribuire a unui contract (a se vedea prin analogie Ordonanța din 14 februarie 2019, Cooperativa Animazione Valdocco, C- 54/18, EU:C:2019:118, punctul 27 și jurisprudența citată). 22 Stabilirea unor termene de introducere a căii de atac rezonabile sub sancțiunea decăderii îndeplinește, în principiu, cerința efectivității care decurge din Directiva 92/13, în măsura în care ea constituie o aplicare a principiului fundamental al securității juridice și este compatibilă cu dreptul fundamental la o protecție jurisdicțională efectivă (a se vedea prin analogie Ordonanța din 14 februarie 2019, Cooperativa Animazione Valdocco, C- 54/18, EU:C:2019:118, punctul 28 și jurisprudența citată). 23 Prin urmare, conform articolului 2c din Directiva 92/13, în cazul în care un stat membru prevede termene de introducere a unei căi de atac împotriva unei decizii a unei entități contractante luate în cadrul unei proceduri Pagina 15 din 23

§ 16

de atribuire a unui contract care intră în domeniul de aplicare al Directivei 2014/25 sau al Directivei 2014/23 sau în legătură cu o astfel de procedură, termenele de exercitare a căii de atac împotriva deciziei menționate sunt stabilite în funcție de modalitățile de comunicare a deciziei entității contractante către ofertanți. 24 Astfel, termenul trebuie să fie de cel puțin zece zile calendaristice începând cu ziua următoare transmiterii acestei decizii către ofertantul sau candidatul interesat, în cazul utilizării faxului sau a mijloacelor electronice. În cazul în care sunt utilizate alte mijloace de comunicare, acest termen este egal

§ 17

fie cu cel puțin cincisprezece zile calendaristice începând cu ziua următoare transmiterii deciziei menționate către ofertantul sau candidatul interesat, fie cu cel puțin zece zile calendaristice începând cu ziua următoare primirii aceleiași decizii. În cazul formulării unei căi de atac împotriva deciziilor prevăzute la articolul 2 alineatul (1) litera (b) din Directiva 92/13, care nu fac obiectul unei notificări speciale, termenul este de cel puțin zece zile calendaristice începând cu data publicării deciziei respective. 25 În speță, dreptul ......... prevede că termenul de zece zile începe să curgă, pentru toți ofertanții, inclusiv pentru adjudecatar, începând cu ziua următoare celei în care s-a luat cunoștință de actul entității contractante. Astfel, adjudecatarul care are intenția de a contesta o decizie prin care oferta unui ofertant necâștigător este declarată admisibilă trebuie să introducă calea de atac în acest termen, independent, pe de o parte, de aspectul dacă sau, după caz, când a introdus acest ofertant o cale de atac împotriva acestei decizii și, pe de altă parte, de faptul că acest adjudecatar nu avea nicio informație referitoare la modalitățile de evaluare a ofertei depuse de ofertantul menționat. 26 Deși atât instanța de trimitere, în cererea sa de decizie preliminară, cât și părțile din litigiul principal și Comisia Europeană, în observațiile lor scrise respective, abordează condiția interesului de a exercita acțiunea, trebuie să se constate că această instanță a ales să își limiteze întrebarea numai la problema momentului de la care începe să curgă termenul de introducere a căii de atac. 27 În această privință, trebuie amintit că articolul 1 alineatul (3) din Directiva 92/13 impune statelor membre să asigure accesul la căile de atac, în temeiul unor norme detaliate pe care statele membre pot să le stabilească în acest sens, cel puțin oricărei persoane care are sau care a avut vreun interes în obținerea unui anumit contract și care a fost prejudiciată sau riscă să fie prejudiciată printr- o presupusă încălcare. 28 Această dispoziție are vocația de a se aplica în special situației oricărui ofertant care apreciază că o decizie de admitere a unui concurent la o procedură de atribuire a unui contract de achiziții publice este nelegală și riscă să îi cauzeze un prejudiciu, acest risc fiind suficient pentru a întemeia un interes imediat pentru formularea unei căi de atac împotriva deciziei menționate, făcând abstracție de prejudiciul care poate, pe de altă parte, să decurgă din atribuirea respectivului contract unui alt candidat (a se vedea prin analogie Ordonanța din 14 februarie 2019, Cooperativa Animazione Valdocco, C- 54/18, EU:C:2019:118, punctul 36). Pagina 17 din 23

§ 18

29 Astfel, Directiva 92/13 nu se opune, în principiu, unei reglementări naționale care prevede că orice cale de atac împotriva unei decizii a autorității contractante trebuie formulată într- un termen prevăzut în acest scop și că orice neregularitate a procedurii de atribuire invocată în sprijinul acestei căi de atac trebuie invocată în același termen, sub sancțiunea decăderii, în așa fel încât, după împlinirea acestui termen, nu mai este posibil să se conteste o

§ 19

asemenea decizie sau să se invoce o asemenea neregularitate, în măsura în care termenul respectiv este rezonabil (a se vedea prin analogie Ordonanța din 14 februarie 2019, Cooperativa Animazione Valdocco, C- 54/18, EU:C:2019:118, punctul 40 și jurisprudența citată)”. Consiliul apreciază că principiile statuate de către instanța comunitară în considerentele anterior reproduse se pot aplica întocmai și în cazul speței care face obiectul prezentei motivat de faptul că ......... SRL ar fi trebuit să verifice încă de la data luării la cunoștință a raportului procedurii nr. 1887/17.01.2024 și adresei de comunicare din 17.01.2024 dacă se regăsește în situația descrisă la considerentul 28 din hotărârea CJUE anterior menționată, și nu doar la data formulării contestației care face obiectul prezentei. Totodată, Consiliul apreciază drept aplicabilă Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 66/2018 privitoare la dezlegarea unei chestiuni de drept prin care s-a stabilit că: „autoritatea contractantă învestită cu reevaluarea ofertei în urma controlului de legalitate exercitat de Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor și/sau instanța de judecată are posibilitatea de a verifica toate elementele tehnice și aspectele financiare ale ofertei apte a demonstra admisibilitatea ei, dacă din mijloacele de probă administrate nu rezultă verificarea lor anterioară”. Potrivit pct. 76 din această decizie, „Infirmarea deciziei de inadmisibilitate a ofertei, ca urmare a controlului de legalitate exercitat de C.N.S.C. sau de instanța de contencios administrativ, obligă comisia de evaluare din cadrul autorității contractante de a proceda la reevaluarea ofertei, prin verificarea celorlalte aspecte care caracterizează admisibilitatea acesteia și care nu au fost cercetate la prima evaluare, fără a avea posibilitatea extinderii acestui proces de verificare cu privire la cele pe care le-a verificat în etapa de evaluare, conform art. 65 alin. (2) și art. 133 din normele metodologice aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 395/2016, și care nu au făcut obiectul vreunei solicitări de remediere sau contestări, raportul de evaluare în măsura în care le confirmă, privit ca act administrativ, fiind definitiv și executoriu sub acest aspect. Cu atât mai mult, în situația dată, nu se poate extinde procesul de reevaluare asupra celorlalte oferte declarate ca admisibile sau inadmisibile și în privința cărora raportul de evaluare nu a fost contestat, fiind contrar principiului securității juridice declararea ca neconformă sau inacceptabilă a unei oferte declarate anterior admisibilă sau invers, conduită care echivalează cu o revocare a Pagina 19 din 23

§ 20

unui act administrativ care a intrat în circuitul civil și a produs efecte juridice”. Totodată, la pct. 81 din decizie, s-a reținut că: „Exercitarea controlului de legalitate administrativ-jurisdicțional sau jurisdicțional și invalidarea concluziei de inadmisibilitate a ofertei la care a ajuns comisia prin raportul de evaluare întocmit obligă autoritatea contractantă de a proceda la reluarea operațiunii de evaluare a acestei oferte de la etapa contestată, conform celor dispuse prin decizia C.N.S.C. sau hotărârea instanței, comisia nefiind îndreptățită a relua verificarea criteriilor deja

§ 21

analizate, raportul de evaluare, în măsura în care le atestă, fiind irevocabil sub acest aspect”. Consiliul reține că Legea nr. 101/2016 transpune Directiva 89/665/CEE a Consiliului din 21 decembrie 1989 privind coordonarea actelor cu putere de lege și a actelor administrative privind aplicarea procedurilor care vizează căile de atac față de atribuirea contractelor de achiziții publice de produse și a contractelor publice de lucrări, publicată în JOCE, seria L, nr. 395 din 30 decembrie 1989, cu modificările și completările ulterioare, iar potrivit art. 3 din Directivă „Statele membre adoptă măsurile necesare pentru a garanta că, în ceea ce privește contractele circumscrise domeniului de aplicare al Directivei 2004/18/CE, deciziile luate de autoritățile contractante pot fi supuse unor căi de atac efective și, în special, cât se poate de rapide, în conformitate cu condițiile stabilite la articolele 2-2f din prezenta directivă, în temeiul nerespectării, prin aceste decizii, a legislației comunitare în domeniul achizițiilor publice sau a normelor de drept intern de transpunere a acesteia”. Participanții prezenți în procedurile de achiziție publică cu oferte au posibilitatea rezonabilă de a cunoaște modul de derulare a procedurilor de achiziție publică, principiile acesteia, legislația fiind previzibilă și predictibilă, putând anticipa eventuale consecințe ale derulării unor proceduri jurisdicționale, având obligația de a urma întocmai procedurile de remediu, în vederea derulării lor cât mai rapide, scopul comun fiind încheierea cât se poate de repede a contractului de achiziție publică, pentru ca autoritatea contractantă să-și realizeze scopurile. Prin urmare, în raport de soluția pronunțată în Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 66/2018 privitoare la dezlegarea unei chestiuni de drept, în concordanță cu principiile stabilite de Directiva de remediu și cu ansamblul reglementării interne analizate, autoritatea contractantă nu era îndreptățită a relua verificarea ofertei actualului contestator, deja consemnată în raportul procedurii nr. 1887/17.01.2024 care nu a fost contestat, acesta limitându-se la reevaluarea ofertei situată anterior pe locul 2, astfel cum a dispus CNSC prin Decizia nr. 371/C1/17, 242 din data 14.02.2024. Raționamentul anterior se regăsește și în considerentele Hotărârii nr. 1250/20.12.2022 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara în dosarul nr. 1209/59/2022. Reevaluarea dispusă de Consiliu a avut în vedere anumite aspecte punctuale, cu privire la o altă ofertă decât cea aparținând actualului contestator, aspecte care au fost realizate de autoritatea contractantă. Astfel, nu se poate reveni, sine die, la etape anterioare ale evaluării de Pagina 21 din 23

§ 22

câte ori se comunică un act vizând stabilirea rezultatului final, securitatea juridică fiind încălcată într-o atare situație. Față de aceste aspecte, Consiliul reține că toate criticile invocate de contestatoare nu mai pot face obiectul unei noi verificări, nefiind posibilă întoarcerea procedurii la evaluarea financiară a ofertei ......... SRL, respectiv acte încheiate în urmă cu cca. 3 luni și care au trecut prin cenzura controlului administrativ-jurisdicțional, aspect .

§ 23

Raționamentul anterior se regăsește și în Hotărârile Curții de Apel Timișoare nr. 1182/24.09.2021 pronunțată în dosarul nr. 1300/59/2021 și nr. 433/09.05.2022 pronunțată în dosarul nr. 397/59/2022. Față de cele de mai sus, în temeiul art. 26 alin. (1) și alin. (6) din Legea nr. 101/2016, Consiliul urmează să admită excepția tardivității contestației invocate de autoritatea contractantă și intervenient și, pe cale de consecință, să respingă, ca tardivă, contestația formulată de ......... SRL în contradictoriu cu ............. Pentru aceste motive în baza documentelor depuse de părți, CONSILIUL NAȚIONAL DE SOLUȚIONARE A CONTESTAȚIILOR DECIDE:

§ 24

Admite excepția tardivității contestației, invocată de autoritatea contractantă și intervenientul ......... SRL și, pe cale de consecință, respinge, ca tardivă, contestația formulată de ......... SRL în contradictoriu cu ............. Obligatorie. Împotriva prezentei decizii se poate formula plângere în termen de 10 zile de la comunicare. Complet de soluționare a contestațiilor în domeniul achizițiilor publice: Consilier de soluționare ......... PREȘEDINTE ......... Consilier de soluționare ......... Redactat practicaua deciziei ..... Redactată în 5 (cinci) exemplare originale, conține 13 (treisprezece) pagini Pagina 23 din 23

Document asociat

PDF CNSC

Text extras automat; verificați forma originală în PDF.

Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.

Citește textul integral · 2.909 caractere
§ 1

În conformitate cu prevederile art. 14 alin. (2) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, cu modificările și completările ulterioare, Consiliul adoptă următoarea: ÎNCHEIERE Nr. 2300/C1/930 Data: 24.07.2024 Prin adresa înregistrată la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor sub nr. 43540/10.07.2024, KLINTENSIV SRL, cu sediul în Bragadiru, Șos. Alexandriei, nr. 544, km. 14, pavilion Administrativ, parter, biroul nr. 4, județul Ilfov, având cod unic de înregistrare RO29359178, înmatriculată la Oficiul pentru Registrul Comerțului sub nr. J23/3025/2011, reprezentată legal de administrator și convențional prin Cabinet avocat Siniavschi Mihai-Codrin, cu sediul ales pentru comunicarea actelor de procedură în Bragadiru, Șos. Alexandriei, nr. 544, km. 14, pavilion Administrativ, parter, biroul nr. 4, județul Ilfov, a formulat cererea de restituire a cauțiunii constituită pentru soluționarea contestației care a făcut obiectul dosarului nr. 930/2024, formulată în cadrul procedurii de licitație deschisă online, organizată în vederea încheierii acordului cadru, având ca obiect: „Acord cadru de furnizare produse antiseptice/ dezinfectante” cod CPV: 33631600-8, de către SPITALUL MUNICIPAL DE URGENȚĂ ROMAN cu sediul în Roman, str. Tineretului, nr. 28, județul Neamț, în calitate de autoritate contractantă. Analizând susținerile și documentele depuse la dosarul cauzei, CONSILIUL constată următoarele: Pentru aceste motive, în baza legii și a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DECIDE: Admite cererea formulată de către KLINTENSIV SRL și dispune restituirea către aceasta a recipisei de consemnare a cauțiunii nr. 210086966/1, tranzacția nr. 1439397247/227291847 din 28.03.2024, eliberată de CEC Bank Unitatea Bragadiru, în cuantum de 7.560 lei, constituită pe seama și la dispoziția CNSC, conform prevederilor art. 611 din Legea nr. 101/2016, în vigoare la data formulării contestației, de către KLINTENSIV SRL, pentru soluționarea contestației care a făcut obiectul dosarului nr. 930/2024. Împotriva prezentei încheieri se poate formula plângere, în termen de 5 zile de la comunicare. Pagina 1 din 2

§ 2

Complet de soluționare a contestațiilor în domeniul achizițiilor publice: Consilier de soluționare .................. PREȘEDINTE ......................... Consilier de soluționare ........................... Redactat practicaua Redactat practicaua încheierii ..................... Redactat în 4 (patru) exemplare originale, conține 4 (patru) pagini. Pagina 2 din 2

Istoricul dosarului

Ordine cronologică
Evenimente, de la cel mai recent la cel mai vechi
DataÎnregistrareSensDocumentExpeditorDescriere ieșireDestinatar
2024-07-2547297IesireAdresa transmitere incheiere—Adresa transmitere incheiereKLINTENSIV SRL
2024-07-2547299IesireAdresa transmitere incheiere—Adresa transmitere incheiereSPITALUL MUNICIPAL DE URGENTA ROMAN JUDETUL NEAMT
2024-07-2346687IntrareRăspunsSPITALUL MUNICIPAL DE URGENTA ROMAN JUDETUL NEAMT——
2024-07-1144012IesireAdresa solicitare/ completare (complet)—Adresa solicitare/ completare (complet)SPITALUL MUNICIPAL DE URGENTA ROMAN JUDETUL NEAMT
2024-07-1043540IntrareRestituire cauțiuneKLINTENSIV SRL——
2024-07-1043565IntrareRestituire cauțiuneKLINTENSIV SRL——
2024-04-1824205IesireAdresa transmitere decizie—Adresa transmitere decizieKLINTENSIV SRL
2024-04-1824207IesireAdresa transmitere decizie—Adresa transmitere decizieSPITALUL MUNICIPAL DE URGENTA ROMAN JUDETUL NEAMT
2024-04-1824209IesireAdresa transmitere decizie—Adresa transmitere decizieBIOSTEC CLINILAB SRL
2024-04-1523232IntrarePunct de vedereSPITALUL MUNICIPAL DE URGENTA ROMAN JUDETUL NEAMT——
2024-04-1122373IntrarePunct de vedereSPITALUL MUNICIPAL DE URGENTA ROMAN JUDETUL NEAMT——
2024-04-0821330IntrareRăspunsKLINTENSIV SRL——
2024-04-0320321IntrareCerere de intervențieBIOSTEC CLINILAB SRL——
2024-04-0119756IntrareCauțiuneKLINTENSIV SRL——
2024-03-2919306IntrareDovadaKLINTENSIV SRL——
2024-03-2718714IesireAdresa solicitare/ completare (complet)—Adresa solicitare/ completare (complet)KLINTENSIV SRL
2024-03-2518164IntrareContestatieKLINTENSIV SRL——

Alte dosare ale părților

KLINTENSIV SRL

Vezi toate dosarele (62)

SPITALUL MUNICIPAL DE URGENTA ROMAN JUDETUL NEAMT

Vezi toate dosarele (5)

Documente pentru aceeași cercetare

Legăturile se bazează pe coduri CPV sau critici comune din buletin. Verificați faptele și motivarea fiecărui document.