Dosar 3265/2025
Dosar finalizatAdmite contestatia si dispune remedierea
Dosar public
Admite contestatia si dispune remedierea
Status: Dosar finalizat. Complet: C1.
Soluție consemnată: Admite contestatia si dispune remedierea.
Decizia de fond menționată în registru: 2781, data 18.09.2025.
Istoricul cuprinde 17 evenimente, între 2025-08-21 și 2026-01-20. Sunt asociate 1 decizii și 1 încheieri.
Rezumat al câmpurilor din registru. Ultima observare: 2026-10-01T20:37:20.969Z.
Dosar CNSC 3265/2025
Link permanentIdentificare și pasaje din sursă
Pasajele nu pot fi identificate automat cu suficientă certitudine. Consultați documentele și istoricul asociat.
Extrase din documentele asociate, fără completări sau interpretare juridică. Anonimizarea sursei este păstrată.
2025_2781_2025_Decizie_2781.pdf, BO2025_2781_2025_BO2025_2781.pdf
Text extras automat; verificați forma originală în PDF.
Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.
În conformitate cu prevederile art. 14 alin. (2) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, cu modificările și completările ulterioare, Consiliul adoptă următoarea: DECIZIE Nr. 2781/C1/3265 Data: 18.092025 Prin contestația nr. 437/21.08.2025, înregistrată la CNSC sub nr. 58227/21.08.2025, formulată de ZARYS INTERNATIONAL GROUP SRL, cu sediul în Cluj-Napoca, Str. Orăștiei, nr. 10, Parc Logistic Transilvania, Depozit 38 - Modul 6, jud. Cluj, înmatriculată la Registrul Comerțului sub nr. J2023004429123, având CUI R045028265, reprezentată legal de administrator, împotriva raportului procedurii nr. 20135/11.08.2025 – pentru lotul 3 (seringa 5 ml), emis de către autoritate contractantă INSTITUTUL DE URGENȚĂ PENTRU BOLI CARDIOVASCULARE „PROF. C.C. ILIESCU” cu sediul în București, str. Fundeni, nr. 258, sector 2, în cadrul procedurii de licitație deschisă, organizată în vederea încheierii acordului cadru, având ca obiect: „Seringi” cod CPV: 33141310-6, s-a solicitat obligarea autorității contractante la adoptarea măsurilor de remediere cu privire la Raportul procedurii – lotul 3, respectiv reevaluarea ofertei depuse și desemnarea drept câștigătoare a procedurii. În luarea deciziei, CONSILIUL, legal investit, a avut în vedere următoarele: Pentru aceste motive în baza documentelor depuse de părți, CONSILIUL NAȚIONAL DE SOLUȚIONARE A CONTESTAȚIILOR DECIDE: Admite contestația formulată de ZARYS INTERNATIONAL GROUP SRL în contradictoriu cu autoritatea contractantă INSTITUTUL DE URGENȚĂ PENTRU BOLI CARDIOVASCULARE „PROF. C.C. ILIESCU” iar, pe cale de consecință, anulează raportul procedurii în partea aferentă lotului 3 și actele subsecvente și obligă autoritatea contractantă la Pagina 1 din 3
reevaluarea ofertei depusă de ZARYS INTERNATIONAL GROUP SRL în cadrul lotului 3, reevaluare ce se va efectua de la etapa de verificare a conformității propunerii tehnice cu specificațiile tehnice din caietul de sarcini, cu respectarea documentației de atribuire, prevederilor legale și motivării aferentă prezentei, în termen de 10 zile de la comunicarea deciziei. Obligatorie. Împotriva prezentei decizii se poate formula plângere în termen de 10 zile de la comunicare.
Pagina 3 din 3
Text extras automat; verificați forma originală în PDF.
Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.
În conformitate cu prevederile art. 14 alin. (2) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, cu modificările și completările ulterioare, Consiliul adoptă următoarea: DECIZIE Nr. 2781/C1/3265 Data: 18.092025 Prin contestația nr. 437/21.08.2025, înregistrată la CNSC sub nr. 58227/21.08.2025, formulată de ......... SRL, cu sediul în ........., ....., jud. ........., înmatriculată la Registrul Comerțului sub nr. ........., având CUI ....., reprezentată legal de administrator, împotriva raportului procedurii nr. 20135/11.08.2025 – pentru lotul 3 (seringa 5 ml), emis de către autoritate contractantă ..... cu sediul în ........., str. ........., ........., în cadrul procedurii de licitație deschisă, organizată în vederea încheierii acordului cadru, având ca obiect: „Seringi” cod CPV: 33141310-6, s-a solicitat obligarea autorității contractante la adoptarea măsurilor de remediere cu privire la Raportul procedurii – lotul 3, respectiv reevaluarea ofertei depuse și desemnarea drept câștigătoare a procedurii. În luarea deciziei, CONSILIUL, legal investit, a avut în vedere următoarele: În fapt, contestatorul precizează că, în urma evaluării propunerilor tehnice depuse în cadrul procedurii pentru lotul 3, oferta sa a fost descalificată pe motiv că, opritorul seringii de 5 ml ar fi „ineficient”, în condițiile în care, în caietul de sarcini, nu se regăsește nicio mențiune referitoare la opritorul seringii. Menționează că autoritatea contractantă a motivat respingerea ofertei, astfel: „Cerință tehnică neîndeplinita opritor ineficient. Nu respecta cerințele caietului de sarcini, oferta este declarata neconformă conf. art. 137 alin. 3, lit. a) din HG nr. 395/2016 - nu este admisa la procedură”. Subliniază că, seringa propusă în această procedură, se pliază întocmai pe specificațiile prevăzute în caietul de sarcini, motiv pentru care a ales să oferteze acest dispozitiv medical. Prin urmare, precizează, Pagina 1 din 17
totodată, că nu a solicitat clarificări referitor la lotul 3, întrucât nu a avut nicio nelămurire, produsul fiind conform cu cel solicitat. Contestatorul consideră că respingerea ofertei sale, prin raportare la o condiție tehnică inexistentă în caietul de sarcini, l-a privat de șansa reală de a concura în condiții de egalitate. În consecință, solicită admiterea contestației, iar în temeiul art. 9 alin. (1) din Legea nr. 101/2016, să fie dispuse măsurile de remediere necesare.
Menționează faptul că seringa de 5 ml propusă, respectă standardul ISO 7886-1 - „Sterile hypodermic syringes for single use - Part 1: Syringes for manual use”, standard aplicabil seringilor de unică folosință utilizate pentru injecție manuală. Acest standard include cerințe explicite privind construcția seringilor, inclusiv, referiri la opritor și la modul în care el trebuie să garanteze o utilizare sigură și eficientă. Astfel, având în vedere că produsul este certificat în conformitate cu acest standard internațional, rezultă că, toate elementele constructive, inclusiv opritorul, respectă nivelul minim de siguranță și funcționalitate recunoscut la nivel internațional. În ceea ce privește aprecierea autorității contractante potrivit căreia opritorul este „ineficient”, contestatorul o consideră a fi o evaluare subiectivă, care nu se bazează pe criterii tehnice obiective și verificabile. Conformitatea cu standardul ISO 7886-1 constituie dovada obiectivă a faptului că seringa îndeplinește cerințele esențiale de calitate și siguranță, iar, caracterul „eficient” sau „ineficient” al opritorului nu poate fi apreciat discreționar, în lipsa unor criterii precise stabilite în documentația de atribuire. În această direcție, dacă spitalul ar fi dorit să impună anumite caracteristici tehnice suplimentare în ceea ce privește opritorul seringii, ar fi trebuit să le prevadă în caietul de sarcini, fie prin menționarea expresă a unor caracteristici, fie prin trimitere la standardul menționat. Consideră că, în absența unei asemenea prevederi, respingerea unei oferte pentru pretinsa „ineficiență” a opritorului echivalează cu aplicarea unor criterii care contravin principiilor fundamentale ale legislației achizițiilor publice. În subsidiar, în ciuda faptului că, inițial, autoritatea contractantă a emis Raportul procedurii nr. 19304 din 01.08.2025, pe care l-a corectat printr-un raport ulterior, respectiv, raportul care face obiectul prezentei contestații, contestatorul menționează că nu au fost remediate toate erorile existente în primul raport. Susține că, deși, acestea nu prezintă aceeași importanță, precum, invocarea „ineficienței” opritorului seringii și pot fi considerate simple greșeli umane, care nu afectează la fel de mult procedura de atribuire, le menționează în cele ce urmează: Așadar, arată că, în ceea ce privește consemnarea garanției de participare, conform raportului procedurii (la pagina 6), ordinul de plată ar fi fost emis dintr-un cont bancar de la Raiffeisen Bank, instituție cu care prezenta societate nu colaborează în prezent. De asemenea, în finalul raportului (la pagina 55), prezenta societate este desemnată câștigătoare a lotului 2, lot cu privire la care s- a retras oferta, așa cum este consemnat și în raport (la pagina 3). Pagina 3 din 17
Prin adresa nr. 21549/27.08.2025, înregistrată la CNSC sub nr. 59865/28.08.2025, autoritatea contractantă transmite dosarul achiziției publice, pe suport USB, precum și punctul de vedere cu privire la contestația în cauză. În susținerea respingerii ofertei contestatorului, precizează următoarele: - Rolul opritorului seringii este de a împiedica ieșirea pistonului în momentul încărcării seringii, la o tracțiune ușoară;
- Cu privire la mostrele trimise – în momentul încărcării la o tracțiune ușoară, opritorul nu a fost eficient și pistonul a ieșit din seringă. Prin
corespondența
înregistrată
la
CNSC
sub
nr. 59712/27.08.2025 ......... SRL depune, în original, recipisa de consemnare a cauțiunii nr 211606976/1 din 25.08.2025, eliberată de CEC Bank – Sucursala ........., în cuantum de 2.700,00 lei. Analizând susținerile și documentele depuse la dosarul cauzei, CONSILIUL constată următoarele: ....., în calitate de autoritate contractantă, a organizat procedura de licitație deschisă, în vederea încheierii acordului cadru, având ca obiect: „Seringi” cod CPV: 33141310-6, elaborând, în acest sens, documentația de atribuire aferentă și publicând, în SEAP, anunțul de participare nr. ...../08.05.2025, conform căruia valoarea estimată a procedurii este 6.343.920 lei fără TVA. Conform cap. II.2.5 din anunț, criteriul de atribuire al contractului este „prețul cel mai scăzut”. Prin contestația care face obiectul prezentei, ......... SRL este nemulțumit de faptul că autoritatea contractantă i-a respins oferta depusă în cadrul lotului 3. Având în vedere criticile din contestația formulată de ......... SRL, Consiliul reține că autoritatea contractantă a publicat în SEAP, în anexa anunțului de participare, un caiet de sarcini în cuprinsul căruia a enumerat, potrivit art. 20 alin. (10) din HG nr. 395/2016, specificațiile tehnice prin care a descris siringile de unică folosință, având capacitatea de 5 ml, astfel încât acestea să corespundă necesității sale. Specificațiile tehnice anterior menționate se regăsesc la pag. 9 din fișierul „[...../00003] caiet sarcini.PDF.p7s”, în anexa anunțului de participare, astfel: „LOT. 3 SERINGI DE UNICA FOLOSINȚA - 5 ml . Nr. crt CONDIȚII OBLIGATORII 1. capacitate: 5 ml 2. Sterile 3. gradate din 0.2 ml in 0.2 ml 4. inscripționate din ml in ml 5. buna adaptabilitate la ac 6. material: polipropilenă/polietilenă; să nu conțină latex; 7. pereți transparenți 8. extensie scală: să se poată utiliza până la 6 ml 9. ambalaj nesusceptibil de desterilizare 10. pe ambalaj se menționează: - capacitatea - calitatea de steril -modul de sterilizare Pagina 5 din 17
- data sterilizării / data expirării 11. - cu ac 22(0.7/30 mm)”. Totodată, se reține că, autoritatea contractantă a respins oferta ......... SRL pentru lotul 3, prin adresa nr. 19306/01.08.2025 (pag. 18 din fișierul „6.comunicari.pdf” aflat la dosarul cauzei în folderul „\Documentatie Contestatie LOT 3 - SERINGI - .....- 08.05.2025\16.Evaluare” pe memorie externă tip USB stick) cu următoarea motivare:
„Cerință tehnică neîndeplinită opritor ineficient. Nu respectă cerințele caietului de sarcini, oferta este declarată neconformă conf. art. 137 alin. (3) lit. a) din HG nr. 395/2016 nu este admisă la procedură”. Ulterior formulării contestației, autoritatea contractantă a transmis la dosarul cauzei punctul de vedere nr. 21434/26.08.2025, în care precizează motivele pentru care a respins oferta ......... SRL pentru lotul 3, astfel: „- rolul opritorului seringii este de a împiedica ieșirea pistonului în momentul încărcării seringii la o tracțiune ușoară; - Mostrele trimise de dumneavoastră, în momentul încărcării la o tracțiune ușoară, opritorul nu a fost eficient și pistonul a ieșit din seringă”. Din analiza înscrisurilor anterior menționate, Consiliul reține că autoritatea contractantă a respins oferta ......... SRL pentru lotul 3, ca fiind neconformă cu cerințele din caietul de sarcini, deoarece, nu a fost mulțumită de rezultatul testării seringilor depuse, ca mostre. Consiliul reține că, în cadrul prezentei proceduri de atribuire, autoritatea contractantă a solicitat prezentarea de mostre, ca cerință de calificare privind capacitatea tehnică, la secțiunea III.1.3) Capacitatea tehnica si profesionala din anunțul de participare, astfel: „vor fi depuse eșantioane, descrieri sau fotografii ale produselor care urmează a fi livrate, a căror autenticitate trebuie certificată la solicitarea autorității contractante conf. art. 179, lit. l din Lg 98/2016 - Pentru fiecare lot se vor prezenta câte 20 mostre până la data limită de depunere a ofertelor. Modalitatea de îndeplinire Xerocopie semnată și ștampilată de reprezentantul legal cu mențiunea „Conform cu originalul”. Completarea Formularului DUAE de către operatorii economici participanți la procedura, cu informațiile aferente situației lor documentele justificative care probează îndeplinirea celor asumate prin completarea DUAE, urmează a fi prezentate câte 20 de mostre pentru fiecare lot până la data limita de depunere a ofertelor (...)” Trecând peste redactarea haotică a cerinței de calificare anterior menționată, Consiliul reține că mostrele/eșantioanele sunt reglementate de art. 179 lit. l) din Legea nr. 98/2016, care stipulează faptul că „Operatorul economic face dovada îndeplinirii cerinţelor privind capacitatea tehnică şi profesională prin prezentarea, după caz, a unora sau mai multora dintre următoarele informaţii şi documente (...) eşantioane, descrieri sau fotografii ale produselor care urmează a fi livrate, a căror autenticitate trebuie certificată la solicitarea autorităţii contractante”. Pagina 7 din 17
Din interpretarea prevederilor legale reproduse anterior, Consiliul reține că rolul solicitării mostrelor nu este demonstrarea conformității produselor ofertate cu specificațiile tehnice din caietul de sarcini, ci, demonstrarea îndeplinirii cerințelor de calificare privind capacitatea tehnică a ofertantului de a duce la bun sfârșit contractul/acordul cadru, în conformitate cu prevederile art. 172 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 98/2016, care dispune astfel: „Art. 172. - (1) Autoritatea contractantă are dreptul de a aplica în cadrul procedurii de atribuire numai criterii de capacitate referitoare la:
a) capacitatea de exercitare a activităţii profesionale; b) situaţia economică şi financiară; c) capacitatea tehnică şi profesională”. Din interpretarea cerințelor documentației de atribuire și a normelor juridice anterior citate, Consiliul va reține că scopul criteriilor de calificare este de a demonstra potențialul tehnic, financiar și organizatoric al fiecărui operator economic participant la procedură, potențial care ar trebui să reflecte posibilitatea concretă a acestuia de a îndeplini contractul și de a rezolva eventualele dificultăți legate de îndeplinirea acestuia, în cazul în care, oferta sa va fi declarată câștigătoare. Prin urmare, rolul cerinței de prezentare a unor mostre/eșantioane este de a dovedi faptul că operatorii economici participanți au experiență în domeniul furnizării produselor similare cu ceea ce urmează a fi furnizat în urma încheierii contractului/acordului-cadru care face obiectul acestei proceduri, că au cunoștințele/experiența și capacitatea necesară derulării unui astfel de contract și că au mai furnizat, în trecut, astfel de produse. Totodată, din analiza caietului de sarcini Consiliul reține că autoritatea contractantă a elaborat specificațiile tehnice într-o formă detaliată, atât prin impunerea unor caracteristici tehnice, cât și prin invocarea unor standarde, situație în care, relevantă nu ar fi verificarea empirică a unor mostre/eșantioane, ci, analiza înscrisurilor de natură tehnică provenite de la producător, prin care să fie confirmate caracteristicile produselor solicitate. În mod evident, verificarea caracteristicilor tehnice ale unor produse utilizate în domeniul sensibil al protecției sănătății umane, cum sunt cele din prezenta procedură, nu este un proces empiric, care să poate fi efectuat de către membrii comisiei de evaluare, datorită caracterului subiectiv al aprecierilor individuale, situație în care, dorința autorității contractante de a testa în cadrul unei probe practice produsele ofertate, ar avea drept unic rezultat crearea unor circumstanțe de avantajare sau dezavantajare a unor operatori economici, cu încălcarea prevederilor art. 49-50 din Legea nr. 98/2016, prin crearea condițiilor evaluării subiective a caracteristicilor acestora, în condiții contrare principiilor prevăzute la art. 2 alin. (2) din Legea nr. 98/2016, în special, a principiului transparenței. Consiliul mai reține și că, potrivit art. 21 alin. (2) din HG nr. 395/2016, procedura de licitație deschisă se inițiază prin publicarea, în SEAP, a unui anunț de participare, însoțit, în mod obligatoriu, de documentația de atribuire aferentă (obligativitatea rezultă din textul „Autoritatea contractantă are obligația de a transmite spre publicare în Pagina 9 din 17
SEAP (...) documentația de atribuire împreună cu documentele-suport”) iar, potrivit art. 60 alin. (1) din HG nr. 395/2016, operatorii economici au obligația de a transmite oferta numai în format electronic, prin intermediul SEAP. Totodată, se reține că, potrivit art. 62 alin. (1) din HG nr. 395/2016, eventualele clarificări solicitate de către autoritatea contractantă pe parcursul verificării conformității propunerilor tehnice cu specificațiile tehnice din caietul de sarcini și răspunsurile aferente, se transmit tot prin SEAP, în format electronic.
Rezultă că, în exercitarea atribuțiilor sale, prevăzute la art. 127 alin. (1) lit. f) din HG nr. 395/2016, de verificare a conformității propunerilor tehnice ale ofertanților cu prevederile caietului de sarcini, autoritatea contractantă este obligată să se raporteze, în mod exclusiv, la înscrisurile depuse prin SEAP de către operatorii economici în oferte și în clarificările ulterioare, acest aspect asigurând transparența și trasabilitatea în cadrul procedurii de atribuire. De la această regulă, privind evaluarea, exclusiv, a înscrisurilor transmise prin SEAP, există o singură excepție, stabilită la art. 63 din HG nr. 395/2016, însă, aceasta nu se referă la proba/încercarea/testarea produselor ofertate, ci, se referă la transmiterea propunerii tehnice prin alte modalități, cum ar fi e-mail, fax, poștă, și doar în situațiile în care, transmiterea în SEAP nu este posibilă, din motive tehnice. Prin urmare, verificarea conformității propunerilor tehnice prin testarea produselor ofertate nu este prevăzută în legislația din domeniul achizițiilor publice care reglementează procedura simplificată, ci, este o cerință ce excede cadrului legal, de natură a îngreuna accesul la procedura de atribuire, pe considerente logistice și geografice, prin introducerea de condiții suplimentare care ar trebui îndeplinite de către ofertanți cu privire la procurarea mostrelor înainte de atribuirea contractului, expedierea acestora etc. Potrivit prevederilor legale anterior menționate, regula în domeniul achizițiilor publice este că autoritatea contractantă publică, în SEAP, caietul de sarcini în cadrul căruia se regăsesc specificațiile tehnice prin care descrie produsele, serviciile sau lucrările care îi sunt necesare, operatorii economici interesați depun tot în SEAP, în cadrul ofertei, propunerea tehnică elaborată conform caietului de sarcini, iar, comisia de evaluare verifică conformitatea propunerii tehnice depusă în SEAP, prin compararea acesteia cu propriul său caiet de sarcini. În cazul în care, constată că anumite înscrisuri depuse în cadrul propunerii tehnice au fost alterate, față de cele emise de către producător sau prezintă informații false, autoritatea contractantă are obligația de a sesiza organele de specialitate ale statului, sub aspecte prevăzute fie de Codul civil, drept contravenții, fie de Codul penal, ca infracțiuni. Rolul mostrelor nu este de a demonstra comisiei de evaluare realitatea informațiilor asumate declarativ prin propunerea tehnică (acest rol fiind îndeplinit, potrivit mențiunilor de la pag. 13 din fișierul în care se regăsește caietul de sarcini, de broșuri, fișe tehnice, pagini de catalog de la producător etc.), ci, de a demonstra că ofertantul a mai furnizat, în trecut, produse de același fel (similare) cu cele ofertate în cadrul respectivei proceduri. Pagina 11 din 17
Chiar și trecând peste aceste aspecte, care țin de legalitatea utilizării mostrelor ca probă a conformității produselor ofertate, Consiliul reține că motivul invocat de autoritatea contractantă, respectiv, faptul că pistonul a ieșit prea ușor din seringă, nu își regăsește corespondent în specificațiile tehnice din caietul de sarcini. Cu alte cuvinte, chiar și făcând abstracție de utilizarea improprie a mostrelor în etapa de verificare conformității propunerilor tehnice, comisia de evaluare ar putea, eventual, să verifice caracteristici măsurabile, în mod obiectiv, cum ar fi prezența gradației sau lungimea
acului, însă, în niciun caz, ușurința extragerii pistonului din seringă, pentru care nu a fost depusă nicio probă. Mai mult, Consiliul reține că, în caietul de sarcini, nu a fost formulată nicio cerință cu privire la cât de ușor sau cât de greu să poată fi extras pistonul în timpul încărcării seringii, situație în care, activitatea autorității contractante a încălcat principiile transparenței, tratamentului egal și nediscriminării. În stabilirea acestei concluzii, Consiliul are în vedere prevederile art. 154 alin. (1) din Legea nr. 98/2016, care pun în sarcina autorității contractate obligația „(...) de a elabora documentația de atribuire care conține toate informațiile necesare pentru a asigura operatorilor economici o informare completă, corectă și precisă cu privire la cerințele achiziției, obiectul contractului și modul de desfășurare a procedurii de atribuire”. Cu privire la obligația autorității de a informa în mod complet, corect și precis, operatorii economici cu privire la modalitatea în care le vor fi evaluate ofertele, care decurge din principiile tratamentului egal și transparenței, s-a pronunțat și Curtea de Justiție a Uniunii Europene, în cauza C-42/13, astfel: „42 Or, Curtea a hotărât deja că unei autorități contractante îi revine sarcina de a respecta cu strictețe criteriile pe care ea însăși le-a stabilit, astfel încât aceasta ar avea obligația să excludă de la o achiziție un operator economic care nu a comunicat un înscris sau o informație a cărei prezentare era impusă în documentele acestei achiziții sub sancțiunea excluderii (a se vedea în acest sens Hotărârea Manova, C 336/12, EU:C:2013:647, punctul 40). 43. Această obligație strictă ce revine autorităților contractante derivă din principiul egalității de tratament și din obligația de transparență care decurge de aici, cărora le sunt supuse autoritățile contractante, în temeiul articolului 2 din Directiva 2004/18. 44. Astfel, pe de o parte, principiul egalității de tratament impune ca ofertanții să dispună de aceleași șanse în formularea ofertelor lor și implică, așadar, ca aceste oferte să fie supuse acelorași condiții pentru toți ofertanții. Pe de altă parte, obligația de transparență are ca scop să garanteze absența riscului de favoritism și de arbitrar din partea autorității contractante. Aceasta implică formularea tuturor condițiilor și modalităților procedurii de atribuire în mod clar, precis și neechivoc în anunțul de participare sau în caietul de sarcini, astfel încât, în primul rând, să permită tuturor ofertanților informați în mod rezonabil și obișnuit de diligenți să le înțeleagă conținutul exact și să le interpreteze în același mod și, în al doilea rând, să permită Pagina 13 din 17
autorității contractante să verifice efectiv dacă ofertele prezentate de ofertanți corespund criteriilor care guvernează contractul în cauză”. Din analiza prevederilor legale și a jurisprudenței comunitare anterior reprodusă, Consiliul reține că procedurile de atribuire a contractelor de achiziție publică sunt caracterizate de un grad ridicat de predictibilitate, astfel încât, potențialii ofertanți să fie informați cu privire la fiecare amănunt care i-ar putea împiedica să acceadă la calitatea de ofertant desemnat câștigător și, implicit, la obținerea profitului rezultat din executarea contractului.
Acest aspect rezultă și din considerentele reținute de CJUE la punctul 39 din Hotărârea pronunțată în cauza C-27/15, potrivit cărora „Astfel, conform unei jurisprudențe constante a Curții, în temeiul articolului 2 din Directiva 2004/18, unei autorități contractante îi revine sarcina de a respecta cu strictețe criteriile pe care ea însăși lea stabilit (a se vedea în special Hotărârea din 10 octombrie 2013, Manova, C336/12, EU:C:2013:647, punctul 40, și Hotărârea din 6 noiembrie 2014, Cartiera dell’Adda, C42/13, EU:C:2014:2345, punctele 42 și 43)”, cele de la punctul 42 din aceeași hotărâre, în care a reiterat că „astfel cum sa amintit la punctul 39 din prezenta hotărâre, autoritatea contractantă are obligația de a respecta cu strictețe criteriile pe care ea însăși lea stabilit” și a precizat că „această considerație este cu atât mai importantă cu cât miza este excluderea din procedură”. Or, un astfel de amănunt îl reprezintă și pretenția autorității contractante ca opritorul seringii să împiedice ieșirea pistonului la o anumită tracțiune, care ar fi trebuit precizată cert, prin indicarea unor unități de măsură a forței de tracțiune și demonstrată prin înscrisuri/informații tehnice și obiective. Dacă autoritatea contractantă ar fi precizat în caietul de sarcini că urmează sa testeze opritorul seringii prin încărcarea mostrei furnizate, ......... SRL ar fi avut posibilitatea fie de a formula contestație privind documentația de atribuire, în scopul remedierii acesteia, fie de a depune ofertă în cadrul procedurii, asumându-și eventualul risc al respingerii ofertei. Prin urmare, constatând că activitatea comisiei de evaluare excedează cadrul legal aplicabil și prevederile documentației de atribuire, Consiliul urmează, în temeiul dispozițiilor art. 26 alin. (2) și (5) din Legea nr. 101/2016, cu modificările și completările ulterioare, să admită contestația formulată de ......... SRL în contradictoriu cu autoritatea contractantă ..... iar, pe cale de consecință, va anula raportul procedurii în partea aferentă lotului 3 și actele subsecvente și va obliga autoritatea contractantă la reevaluarea ofertei depusă de ......... SRL în cadrul lotului 3, reevaluare ce se va efectua de la etapa de verificare a conformității propunerii tehnice cu specificațiile tehnice din caietul de sarcini, cu respectarea documentației de atribuire, prevederilor legale și motivării aferentă prezentei, în termen de 10 zile de la comunicarea deciziei. Pentru aceste motive în baza documentelor depuse de părți, CONSILIUL NAȚIONAL DE SOLUȚIONARE A CONTESTAȚIILOR DECIDE: Pagina 15 din 17
Admite contestația formulată de ......... SRL în contradictoriu cu autoritatea contractantă ..... iar, pe cale de consecință, anulează raportul procedurii în partea aferentă lotului 3 și actele subsecvente și obligă autoritatea contractantă la reevaluarea ofertei depusă de ......... SRL în cadrul lotului 3, reevaluare ce se va efectua de la etapa de verificare a conformității propunerii tehnice cu specificațiile tehnice din caietul de sarcini, cu respectarea documentației de atribuire, prevederilor legale și motivării aferentă prezentei, în termen de 10 zile de la comunicarea deciziei.
Obligatorie. Împotriva prezentei decizii se poate formula plângere în termen de 10 zile de la comunicare. Complet de soluționare a contestațiilor în domeniul achizițiilor publice: Consilier de soluționare ......... PREȘEDINTE ......... Consilier de soluționare ......... Redactat practicaua deciziei ..... Redactată în 4 (patru) exemplare originale, conține 10 (zece) pagini Pagina 17 din 17
4292_2025_Incheiere_4292.pdf
Text extras automat; verificați forma originală în PDF.
Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.
În conformitate cu prevederile art. 14 alin. (2) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, cu modificările și completările ulterioare, Consiliul adoptă următoarea: ÎNCHEIERE Nr. 4292/C1/3265 Data: 27.11.2025 Prin adresa nr. 608/19.11.2025, înregistrată la Consiliu sub nr. 82032/20.11.2025, ZARYS INTERNATIONAL GROUP SRL, cu sediul în Cluj-Napoca, Str. Orăștiei, nr. 10, Parc Logistic Transilvania, Depozit 38 - Modul 6, jud. Cluj, înmatriculată la Registrul Comerțului sub nr. J2023004429123, având CUI R045028265, reprezentată legal de administrator, a formulat cererea de restituire a cauțiunii constituită pentru soluționarea contestației care a făcut obiectul dosarului nr. 3265/2025 în cadrul procedurii de licitație deschisă, organizată în vederea încheierii acordului cadru, având ca obiect: „Seringi” cod CPV: 33141310-6, organizată de către autoritate contractantă INSTITUTUL DE URGENȚĂ PENTRU BOLI CARDIOVASCULARE „PROF. C.C. ILIESCU” cu sediul în București, str. Fundeni, nr. 258, sector 2. Analizând susținerile și documentele depuse la dosarul cauzei, CONSILIUL constată următoarele: Pentru aceste motive, în baza legii și a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DECIDE: Admite cererea formulată de către ZARYS INTERNATIONAL GROUP SRL și dispune restituirea către aceasta a recipisei de consemnare a cauțiunii nr 211606976/1 din 25.08.2025, eliberată de CEC Bank – Sucursala Cluj, în cuantum de 2.700,00 lei, constituită pe seama și la dispoziția CNSC, conform prevederilor art. 611 din Legea nr. 101/2016, de către ZARYS INTERNATIONAL GROUP SRL pentru soluționarea contestației ce a făcut obiectul dosarului nr. 3265/2025. Împotriva prezentei încheieri se poate formula plângere, în termen de 5 zile de la comunicare. Pagina 1 din 1
| Data | Înregistrare | Sens | Document | Expeditor | Descriere ieșire | Destinatar |
|---|---|---|---|---|---|---|
| 2026-01-20 | 3304 | Intrare | Cerere | ZARYS INTERNATIONAL GROUP SRL | — | — |
| 2025-12-04 | 85547 | Iesire | Adresa transmitere incheiere | — | Adresa transmitere incheiere | ZARYS INTERNATIONAL GROUP SRL |
| 2025-12-04 | 85551 | Iesire | Adresa transmitere incheiere | — | Adresa transmitere incheiere | ZARYS INTERNATIONAL GROUP SRL |
| 2025-11-25 | 83228 | Intrare | Răspuns | INSTITUTUL DE URGENTA PENTRU BOLI CARDIOVASCULARE "PROF. DR. C.C. ILIESCU" | — | — |
| 2025-11-24 | 82987 | Iesire | Adresa solicitare/ completare (complet) | — | Adresa solicitare/ completare (complet) | INSTITUTUL DE URGENTA PENTRU BOLI CARDIOVASCULARE "PROF. DR. C.C. ILIESCU" |
| 2025-11-21 | 82570 | Intrare | Restituire cauțiune | ZARYS INTERNATIONAL GROUP SRL | — | — |
| 2025-11-20 | 82032 | Intrare | Restituire cauțiune | ZARYS INTERNATIONAL GROUP SRL | — | — |
| 2025-09-24 | 66631 | Iesire | Adresa transmitere decizie | — | Adresa transmitere decizie | INSTITUTUL DE URGENTA PENTRU BOLI CARDIOVASCULARE "PROF. DR. C.C. ILIESCU" |
| 2025-09-24 | 66633 | Iesire | Adresa transmitere decizie | — | Adresa transmitere decizie | ZARYS INTERNATIONAL GROUP SRL |
| 2025-08-28 | 59865 | Intrare | Punct de vedere + Dosar achiziție | INSTITUTUL DE URGENTA PENTRU BOLI CARDIOVASCULARE "PROF. DR. C.C. ILIESCU | — | — |
| 2025-08-27 | 59712 | Intrare | Cauțiune | ZARYS INTERNATIONAL GROUP SRL | — | — |
| 2025-08-25 | 58590 | Intrare | Dovada | ZARYS INTERNATIONAL GROUP SRL | — | — |
| 2025-08-25 | 58620 | Intrare | Dovada | ZARYS INTERNATIONAL GROUP SRL | — | — |
| 2025-08-25 | 58877 | Intrare | Duplicat contestatie | ZARYS INTERNATIONAL GROUP SRL | — | — |
| 2025-08-25 | 58956 | Intrare | Dovada | ZARYS INTERNATIONAL GROUP SRL | — | — |
| 2025-08-22 | 58519 | Iesire | Adresa solicitare/ completare (complet) | — | Adresa solicitare/ completare (complet) | ZARYS INTERNATIONAL GROUP SRL |
| 2025-08-21 | 58227 | Intrare | Contestatie | ZARYS INTERNATIONAL GROUP SRL | — | — |
Exceptii
Respinge pe fond
Respinge pe fond
Renuntari urmare a remedierii
Admite contestatia si anuleaza procedura
Respinge pe fond
Legăturile se bazează pe coduri CPV sau critici comune din buletin. Verificați faptele și motivarea fiecărui document.