AchiziaBibliotecă
Instrumentele Achizia
Aspect

Dosar public

Dosar CNSC 610/2025

Dosar 610/2025

Dosar finalizat
Complet C4Prima înregistrare: 2025-02-26Decizie fond: 774 · 24.03.2025
ContestatorGENERAL SECURITY SRL
Autoritate contractantăCOMUNA PANTICEU

Admite contestatia in parte si dispune remedierea

17Evenimente
1Decizii
1Încheieri
2025An dosar

Pe scurt

ContestatorGENERAL SECURITY SRL
Autoritate contractantăCOMUNA PANTICEU

Status: Dosar finalizat. Complet: C4.

Soluție consemnată: Admite contestatia in parte si dispune remedierea.

Decizia de fond menționată în registru: 774, data 24.03.2025.

Istoricul cuprinde 17 evenimente, între 2025-02-26 și 2025-12-15. Sunt asociate 1 decizii și 1 încheieri.

Rezumat al câmpurilor din registru. Ultima observare: 2026-10-01T20:37:29.393Z.

Dosar CNSC 610/2025

Link permanent

Identificare și pasaje din sursă

Decizia CNSC nr. 774/C4/610 / 611 / 627 din 24.03.2025

Data din document
2025-03-24
Complet
C4

Contestația, din document

Prin contestația nr. 158/25.02.2025, înregistrată la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor cu nr. 12242/26.02.2025 (dosar nr. 610/2025), depusă de General Security SRL, cu sediul în Piața 1 Mai nr. 4-5, Cluj-Napoca, județul Cluj, CUI 11160619, număr de înregistrare în registrul comerțului J12/1732/1998, reprezentată de domnul Dan Bogos - administrator, privind procedura simplificată pentru atribuirea contractului de furnizare stații de reîncărcare pentru vehicule electrice, lotul 1, cod CPV principal 31681500-8, cu data-limită de depunere a ofertelor 21.01.2025, anunț de participare nr. SCN1157055/12.12.2024, organizată de Comuna Panticeu, cu sediul în str. Panticeu nr. 86, Panticeu, județul Cluj, în calitate de autoritate contractantă, contestatoarea a solicitat anularea declarării câștigătoare a ofertei Next Generation Technologies SRL și obligarea autorității la reevaluarea respectivei oferte. II. Prin contestația nr. 159/25.02.2025, înregistrată la Consiliu cu nr. 1224…
Verifică pasajul în context →

Soluția, din document

CONSILIUL DECIDE: Admite, în parte, contestațiile General Security SRL nr. 158 și 159/25.02.2025, în contradictoriu cu Comuna Panticeu, și anulează raportul procedurii de atribuire nr. 930.2/19.02.2025 și adresele de comunicare a rezultatului procedurii, loturile 1 și 2, toate în partea care privește oferta Next Generation Technologies SRL, evaluarea cerinței certificării prin teste de laborator a display-ului touch screen. Obligă autoritatea contractantă la clarificarea și reevaluarea temeinică a acestei oferte, precum și la emiterea unui nou raport al procedurii de atribuire, cu respectarea celor consemnate mai sus, a documentației de atribuire și a legislației privind achizițiile publice, în termen de cel mult douăzeci de zile de la data primirii prezentei decizii. După reevaluarea ofertei și aprobarea raportului procedurii, autoritatea va comunica ofertanților rezultatul procedurii, potrivit legislației aplicabile. Respinge în rest contestația, ca nefondată. Admite, în parte, cont…
Verifică pasajul în context →

Extrase din documentele asociate, fără completări sau interpretare juridică. Anonimizarea sursei este păstrată.

Documentele dosarului

Document publicat în registru

PDF CNSC

Text extras automat; verificați forma originală în PDF.

Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.

Citește textul integral · 5.896 caractere
§ 1

În conformitate cu prevederile art. 14 alin. (2) și ale art. 27 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, cu modificările și completările ulterioare, Consiliul adoptă următoarea DECIZIE Nr. 774 / C4 / 610 / 611 / 627 Data: 24.03.2025 I. Prin contestația nr. 158/25.02.2025, înregistrată la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor cu nr. 12242/26.02.2025 (dosar nr. 610/2025), depusă de General Security SRL, cu sediul în Piața 1 Mai nr. 4-5, Cluj-Napoca, județul Cluj, CUI 11160619, număr de înregistrare în registrul comerțului J12/1732/1998, reprezentată de domnul Dan Bogos - administrator, privind procedura simplificată pentru atribuirea contractului de furnizare stații de reîncărcare pentru vehicule electrice, lotul 1, cod CPV principal 31681500-8, cu data-limită de depunere a ofertelor 21.01.2025, anunț de participare nr. SCN1157055/12.12.2024, organizată de Comuna Panticeu, cu sediul în str. Panticeu nr. 86, Panticeu, județul Cluj, în calitate de autoritate contractantă, contestatoarea a solicitat anularea declarării câștigătoare a ofertei Next Generation Technologies SRL și obligarea autorității la reevaluarea respectivei oferte. II. Prin contestația nr. 159/25.02.2025, înregistrată la Consiliu cu nr. 12243/26.02.2025 (dosar nr. 611/2025), depusă de General Security SRL, cu datele de identificare menționate anterior, privind aceeași procedură de atribuire, lotul 2, organizată de autoritatea contractantă Comuna Panticeu, contestatoarea a solicitat anularea declarării câștigătoare a ofertei Next Generation Technologies SRL și obligarea autorității la reevaluarea respectivei oferte. III. Prin contestația nr. 218/26.02.2025, înregistrată la Consiliu cu nr. 12484/27.02.2025 (dosar nr. 627/2025), depusă de Ago Proiect Engineering SRL, cu sediul în str. Becaș nr. 7, Cluj-Napoca, județul Cluj, CUI 33808062, număr de înregistrare în registrul comerțului J12/3267/2014, reprezentată de domnul Andi Gabriel Ostroveanu - administrator, privind aceeași procedură simplificată, loturile 1 și 2, contestatoarea a solicitat anularea raportului de admitere a ofertelor Next Generation Technologies SRL și General Security SRL, precum și obligarea autorității la reevaluarea lor. Pagina 1 din 3

§ 2

IV. La 08.03.2025, Next Generation Technologies SRL, cu sediul în str. Nae Ionescu nr. 4, Iași, județul Iași, CUI 31726543, număr de înregistrare în registrul comerțului J22/1311/2022, reprezentată de domnul Cătălin Trofin - administrator, a înaintat cererea de intervenție voluntară accesorie nr. 151/08.03.2025, înregistrată la Consiliu cu nr. 15073/10.03.2025, prin care solicită respingerea contestaților General Security SRL din dosarul nr. 611/2025 și Ago Proiect Engineering SRL din dosarul nr. 627/2025, ca neîntemeiate. Pentru soluționarea unitară a contestațiilor, având în vedere că au fost formulate în cadrul aceleiași proceduri de atribuire, și pentru motive care țin de economie procedurală, Consiliul procedează la conexarea lor, în conformitate cu dispozițiile art. 17 alin. (2) din Legea nr. 101/2016. Contestațiile și cererea de intervenție vor fi soluționate împreună, având în vedere dispozițiile art. 67 alin. (1) și art. 123 alin. (1) C. proc. civ. Pentru aceste motive, în baza legii și a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DECIDE: Admite, în parte, contestațiile General Security SRL nr. 158 și 159/25.02.2025, în contradictoriu cu Comuna Panticeu, și anulează raportul procedurii de atribuire nr. 930.2/19.02.2025 și adresele de comunicare a rezultatului procedurii, loturile 1 și 2, toate în partea care privește oferta Next Generation Technologies SRL, evaluarea cerinței certificării prin teste de laborator a display-ului touch screen. Obligă autoritatea contractantă la clarificarea și reevaluarea temeinică a acestei oferte, precum și la emiterea unui nou raport al procedurii de atribuire, cu respectarea celor consemnate mai sus, a documentației de atribuire și a legislației privind achizițiile publice, în termen de cel mult douăzeci de zile de la data primirii prezentei decizii. După reevaluarea ofertei și aprobarea raportului procedurii, autoritatea va comunica ofertanților rezultatul procedurii, potrivit legislației aplicabile. Respinge în rest contestația, ca nefondată. Admite, în parte, contestația Ago Proiect Engineering SRL nr. 218/26.02.2025, în contradictoriu cu Comuna Panticeu, și anulează raportul procedurii de atribuire nr. 930.2/19.02.2025 și adresele de comunicare a rezultatului procedurii, loturile 1 și 2, toate în partea care privește ofertele Next Generation Technologies SRL și General Security SRL, evaluarea cerințelor reținute în considerentele de mai sus. Obligă autoritatea contractantă la clarificarea și reevaluarea temeinică a acestor oferte, precum și la emiterea unui nou raport al procedurii de atribuire, cu respectarea celor consemnate mai sus, a documentației de atribuire și a legislației privind achizițiile publice, în termen de cel mult douăzeci de zile de la data primirii prezentei decizii. După reevaluarea ofertelor și Pagina 2 din 3

§ 3

aprobarea raportului procedurii, autoritatea va comunica ofertanților rezultatul procedurii, potrivit legislației aplicabile. Respinge în rest contestația Ago Proiect Engineering SRL, ca nefondată, inclusiv capătul de cerere de acordare a cheltuielilor de „judecată”. Încuviințează în principiu și respinge, ca nefondată, cererea de intervenție voluntară accesorie nr. 151/08.03.2025, depusă de Next Generation Technologies SRL. Prezenta decizie este obligatorie pentru părți. Împotriva ei se poate formula plângere, în termen de zece zile. Pagina 3 din 3

Motivare publicată în buletin

PDF CNSC

Text extras automat; verificați forma originală în PDF.

Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.

Citește textul integral · 95.499 caractere
§ 1

În conformitate cu prevederile art. 14 alin. (2) și ale art. 27 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, cu modificările și completările ulterioare, Consiliul adoptă următoarea DECIZIE Nr. ... Data: ... I. Prin contestația nr. ..., înregistrată la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor cu nr. ... (dosar nr. ...), depusă de ..., cu sediul în ..., județul ..., CUI ..., număr de înregistrare în registrul comerțului ..., reprezentată de domnul ... - administrator, privind procedura simplificată pentru atribuirea contractului de furnizare stații de reîncărcare pentru vehicule electrice, lotul 1, cod CPV principal 31681500-8, cu data-limită de depunere a ofertelor 21.01.2025, anunț de participare nr. ..., organizată de ..., cu sediul în ..., ..., județul ..., în calitate de autoritate contractantă, contestatoarea a solicitat anularea declarării câștigătoare a ofertei ... și obligarea autorității la reevaluarea respectivei oferte. II. Prin contestația nr. ..., înregistrată la Consiliu cu nr. ... (dosar nr. ...), depusă de ..., cu datele de identificare menționate anterior, privind aceeași procedură de atribuire, lotul 2, organizată de autoritatea contractantă ..., contestatoarea a solicitat anularea declarării câștigătoare a ofertei ... și obligarea autorității la reevaluarea respectivei oferte. III. Prin contestația nr. ..., înregistrată la Consiliu cu nr. ...(dosar nr. ...), depusă de ..., cu sediul în str. ..., ...-..., județul ..., CUI ..., număr de înregistrare în registrul comerțului ..., reprezentată de domnul ...- administrator, privind aceeași procedură simplificată, loturile 1 și 2, contestatoarea a solicitat anularea raportului de admitere a ofertelor ... și ..., precum și obligarea autorității la reevaluarea lor. IV. La 08.03.2025, ..., cu sediul în str. ..., CUI ..., număr de înregistrare în registrul comerțului ..., reprezentată de domnul ... - administrator, a înaintat cererea de intervenție voluntară accesorie nr. ..., înregistrată la Consiliu cu nr. ..., prin care solicită respingerea contestaților ... din dosarul nr. ... și ... din dosarul nr. ..., ca neîntemeiate. Pentru soluționarea unitară a contestațiilor, având în vedere că au fost formulate în cadrul aceleiași proceduri de atribuire, și pentru motive Pagina 1 din 31

§ 2

care țin de economie procedurală, Consiliul procedează la conexarea lor, în conformitate cu dispozițiile art. 17 alin. (2) din Legea nr. 101/2016. Contestațiile și cererea de intervenție vor fi soluționate împreună, având în vedere dispozițiile art. 67 alin. (1) și art. 123 alin. (1) C. proc. civ. CONSILIUL NAȚIONAL DE SOLUȚIONARE A CONTESTAȚIILOR, asupra cauzelor de față, constată următoarele: V. Consiliul a fost legal sesizat și este competent, potrivit dispozițiilor art. 12 alin. (1) din Legea nr. 101/2016, să soluționeze contestația ce formează obiectul dosarului nr. ..., prin care ofertantul ... reclamă decizia autorității contractante ... de admitere a ofertei ..., în cadrul procedurii de atribuire menționată în partea introductivă, lotul 1, învederând în motivare că respectiva ofertă este neconformă, deoarece nu respectă caietul de sarcini. Motivarea integrală a contestației se regăsește în fișierul ...”, postat de autoritate în SEAP la 26.02.2025, în cadrul documentelor asociate anunțului de participare nr. .../ 12.12.2024. Reproducerea în cuprinsul prezentei decizii a ansamblului motivării nu se justifică, din moment ce întreaga contestație poate fi vizualizată liber și gratuit în SEAP de către orice persoană interesată. Sintetizarea de mai sus nu prejudiciază nici părțile și nici terții, din moment ce oricine are la dispoziție spre vizualizare și descărcare, prin intermediul SEAP, întreaga contestație. Desigur, motivarea completă va fi avută în vedere de membrii completului la adoptarea soluției. Aceste considerente își mențin valabilitatea și față de restul contestațiilor conexate. VI. La 06.03.2025, ... a transmis notele scrise nr. ..., înregistrate la Consiliu cu nr. ..., prin care învinuiește autoritatea achizitoare de abuz de drept în privința acordării accesului la dosarul achiziției publice ofertanților concurenți. VII. Consiliul a fost legal sesizat și este competent, potrivit dispozițiilor art. 12 alin. (1) din Legea nr. 101/2016, să soluționeze contestația ce formează obiectul dosarului nr. ..., prin care ofertantul ... reclamă decizia autorității contractante ... de admitere a ofertei ..., în cadrul procedurii de atribuire menționată în partea introductivă, lotul 2, învederând în motivare, că autoritatea a evaluat în mod diferit oferta câștigătoare și a încălcat principiul egalității de tratament, ce are drept semnificație în special faptul că ofertanții trebuie să se afle pe o poziție de egalitate atât în momentul în care își pregătesc ofertele, cât și în momentul în care acestea sunt evaluate de către autoritate. Motivarea integrală a contestației se regăsește în fișierul ...”, postat de autoritate în SEAP la 26.02.2025, în cadrul documentelor asociate anunțului de participare. VIII. În punctul său de vedere nr. ...asupra contestațiilor ..., înregistrat la Consiliu cu nr. ..., autoritatea contractantă solicită Pagina 2 din 31

§ 3

respingerea acestora, ca nefondate. Punctul de vedere se regăsește în fișierul „...”, postat de autoritate în SEAP la 17.03.2025, în cadrul documentelor asociate anunțului de participare. IX. Consiliul a fost legal sesizat și este competent, potrivit dispozițiilor art. 12 alin. (1) din Legea nr. 101/2016, să soluționeze contestația ofertantului ..., ce reclamă decizia autorității contractante ... de admitere a ofertelor ... și ... la procedura de atribuire menționată în partea introductivă, loturile 1 și 2, învederând în motivare că respectivele oferte sunt neconforme în privința multor aspecte, context în care autoritatea era obligată să le respingă. Motivarea integrală a contestației, întinsă pe 44 de pagini, se regăsește în fișierul „...”, postat de autoritate în SEAP la 17.03.2025, în cadrul documentelor asociate anunțului de participare. Pe de altă parte, constrângerile ce țin de celeritatea soluționării cauzelor de către Consiliu (art. 24 din legea remediilor), pe fondul suprapunerii pe rol a mai multor dosare, inclusiv de complexitate notabilă, nu permit alocarea unei perioade nelimitate de timp pentru sintetizarea și redarea concisă în considerente a tuturor susținerilor părților, întinse pe zeci de pagini, constrângeri de care inclusiv acestea trebuie să țină seama. X. Prin cererea sa de intervenție voluntară accesorie nr. ... în favoarea ... ..., ... solicită respingerea contestațiilor ... din dosarul nr. ... și ... din dosarul nr. ..., ca neîntemeiate. Motivarea integrală a cererii de intervenție se regăsește în fișierul „..., în cadrul documentelor asociate anunțului de participare. XI. La 12.03.2025, ... a transmis răspunsul nr. 183/12.03.2025 la cererea de intervenție formulată de ..., înregistrat la Consiliu cu nr. .... XII. În punctul său de vedere nr. ... asupra contestației ..., înregistrat la Consiliu cu nr. ..., autoritatea contractantă răspunde succint criticilor contestatoarei. Motivarea integrală a punctului de vedere se regăsește în fișierul „...”, postat de autoritate în SEAP la 17.03.2025, în cadrul documentelor asociate anunțului de participare. XIII. Din examinarea coroborată a materialului probator administrat, aflat la dosarele conexate, după verificarea din oficiu a competenței generale, materiale și teritoriale, potrivit art. 131 alin. (1) C. proc. civ., și după deliberare, Consiliul reține că, prin anunțul de participare nr. ..., publicat în Sistemul Electronic de Achiziții Publice – SEAP la 12.12.2024, autoritatea contractantă ... a inițiat o procedură simplificată în vederea procurării de stații de reîncărcare pentru vehicule electrice, grupate în două loturi și estimate valoric la ...lei, fără TVA. Documentația de atribuire a fost postată în SEAP la 12.12.2024, alături de anunțul de invitare la competiție. La procedură s-au prezentat trei operatori economici, pentru fiecare dintre cele două loturi, iar rezultatul stabilit de autoritate prin raportul procedurii nr. ...a fost: Pagina 3 din 31

§ 4

- câștigătoare la ambele loturi, oferta ...; - oferta ..., pe locul secund, la ambele loturi; - oferta ..., pe ultimul loc, la ambele loturi. Împotriva admiterii și declarării câștigătoare a ofertei ..., ... a învestit Consiliul, în termenul legal, cu soluționarea contestațiilor care formează obiectul dosarelor nr. ... (lotul 1) și ... (lotul 2), premisă a controlului administrativ-jurisdicțional. Cauțiunea aferentă primei contestații, în valoare de ...lei, a fost constituită prin recipisa de consemnare nr. ..., emisă de ..., Sucursala ..., la data de 03.03.2025. Cauțiunea aferentă contestației secunde, în valoare de 4.609 lei, a fost constituită prin recipisa de consemnare nr. ..., emisă de CEC Bank SA, Sucursala ..., la data de 03.03.2025. Contestație a depus și ... (dosarul nr. ...), împotriva acceptării la procedura de atribuire a ofertelor ... și .... Cauțiunea aferentă acestei contestații, în valoare de ... lei, a fost constituită prin recipisa de consemnare nr. ..., emisă de ..., Sucursala ..., la data de 28.02.2025. Autoritatea a postat în SEAP nu doar contestațiile, ci și punctul de vedere și cererea de intervenție, exemplu meritoriu de bună practică și de transparență, demn de urmat de toate autoritățile contractante. Preliminar analizării aspectelor sesizate de reclamante, este de remarcat că documentația de atribuire, alcătuită din fișa de date, caietul de sarcini (părțile tehnice), formularele necesare și modelul contractului de furnizare, la care se adaugă clarificările postate în SEAP, nu a fost contestată de niciun operator economic, drept care toate prevederile ei și-au consolidat forța obligatorie atât pentru autoritatea contractantă, cât mai ales pentru operatorii economici participanți la procedura de atribuire, inclusiv pentru ... (relevantă, în acest sens, este, de pildă, decizia civilă nr. 2799 din 19 decembrie 2022 a Curții de Apel Craiova, Secția contencios administrativ și fiscal, cod ReJust de926443g). La acest moment, nu pot fi emise pretenții sau critici vizavi de prevederile documentației de atribuire, întrucât ar fi vădit tardive, raportat la termenul prescris de Legea nr. 101/2016 (a se vedea, cu titlu de exemplu, decizia nr. 692 din 23 octombrie 2024 a Curții de Apel București, Secția a X-a contencios administrativ și fiscal și pentru achiziții publice, cod ReJust 6287ed6e5, și decizia civilă nr. 77 din 7 februarie 2023 a Curții de Apel Galați, Secția contencios administrativ și fiscal, cod ReJust 39g63373e). „Conținutul documentației de atribuire, astfel cum a fost întocmită de entitatea contractantă, este obligatoriu atât pentru agenții economici participanți la procedură, care au obligația de a elabora ofertele în conformitate cu prevederile acesteia, cât și pentru entitatea contractantă, aceasta fiind obligată ca, în desfășurarea procedurii de achiziție, să respecte atât legislația aplicabilă în domeniu, cât și propria sa documentație de atribuire care stabilește regulile ce trebuie respectate de părțile implicate în derularea procesului competitiv.” – sentința civilă nr. 113/CA din 11 septembrie 2020 a Curții Pagina 4 din 31

§ 5

de Apel Constanța, Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, cod ReJust 672e8757. În concluzie, documentația acceptată implicit de toate societățile ofertante le impunea să îi urmeze cu strictețe prescripțiile, sens în care dispune și art. 75 din Legea nr. 98/2016 – ofertantul depune oferta elaborată în conformitate cu informațiile și cerințele prevăzute în documentele achiziției, precum și art. 123 alin. (1) din normele aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 395/2016 – ofertantul elaborează oferta în conformitate cu prevederile documentației de atribuire. Prin depunerea ofertelor la procedură, se presupune că ofertanții și-au însușit documentația de atribuire fără rezerve, ceea ce înseamnă că nu li se poate scuza nicio abatere de la prescripțiile ei, opozabile în cel mai mic detaliu (elocvente în acest sens sunt, ex multis, decizia nr. 1555 din 6 martie 2012 a Curții de Apel Craiova, Secția de contencios administrativ și fiscal, cod ReJust 4d27ede4, decizia nr. 916/CA/2019-R din 8 noiembrie 2019 a Curții de Apel Oradea, Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, cod ReJust 7g222g79, decizia nr. 610 din 6 octombrie 2020 a Curții de Apel Brașov, Secția contencios administrativ și fiscal, cod ReJust 6e77d24g, decizia nr. 3.891 din 14 iunie 2023 a Curții de Apel Alba Iulia, Secția de contencios administrativ și fiscal, cod ReJust 72792223d, decizia civilă nr. 176 din 21 august 2023 a Curții de Apel Constanța, Secția contencios administrativ și fiscal, cod ReJust 985333e48, decizia nr. 1.738 din 20 septembrie 2023 a Curții de Apel Craiova, Secția contencios administrativ și fiscal, cod ReJust g8e8223g8, decizia civilă nr. 288 din 2 noiembrie 2023 a Curții de Apel Constanța, Secția contencios administrativ și fiscal, cod ReJust 597ee7239, și decizia civilă nr. 641 din 3 octombrie 2024 a Curții de Apel București, Secția a X-a contencios administrativ și fiscal și pentru achiziții publice, cod ReJust de79d856e). Cerințele riguroase în materie de achiziții publice presupun întocmirea documentelor necesare în conformitate cu prevederile documentației de atribuire, cunoscut fiind faptul că garantarea corectitudinii procedurii achizițiilor publice poate justifica respingerea ofertei pentru orice fel de încălcare a dispozițiilor legale în materie, care ar putea fi considerată de ofertant mai puțin importantă (în această direcție s-au pronunțat, de pildă, Curtea de Apel București, în decizia nr. 692 din 23 octombrie 2024, precitată, Curtea de Apel Constanța, Secția de contencios administrativ și fiscal, în sentința civilă nr. 6 din 12 ianuarie 2024, cod ReJust g8789d674, Curtea de Apel Craiova, Secția contencios administrativ și fiscal, în decizia nr. 45 din 12 ianuarie 2023, cod ReJust 39gd8e778, Curtea de Apel București, Secția a IX-a de contencios administrativ și fiscal, în decizia civilă nr. 1589 din 12 august 2021, cod ReJust 736ee28e, în decizia nr. 1405 din 17 iunie 2021, cod ReJust 28993ed2, în decizia nr. 1754 din 8 octombrie 2020, cod ReJust 845de6d9, și în decizia civilă nr. 1417 din 9 septembrie 2020, cod ReJust Pagina 5 din 31

§ 6

gg2g5696, și Curtea de Apel Brașov, Secția de contencios administrativ și fiscal, în decizia nr. 468/R din 16 mai 2017, cod ReJust 8988379e). Raportat la obiectivul general constând în prevenirea și sancționarea încălcării dispozițiilor legale în materia procedurilor de achiziție publică, nu i se poate reproșa autorității contractante că a analizat ofertele participanților la procedură în raport de cerințele minime de participare necontestate, sancționând neîndeplinirea acestora (Curtea de Apel București, Secția a IX-a de contencios administrativ și fiscal, decizia civilă nr. 828 din 1 aprilie 2021, cod ReJust 65ed4d74, și decizia civilă nr. 517 din 4 martie 2021, cod ReJust 65459455, și Curtea de Apel ..., Secția a III-a contencios administrativ și fiscal, decizia civilă nr. 2507 din 21 decembrie 2016, cod ReJust 27494445). Astfel cum a sesizat și Curtea de Apel Ploiești, Secția de contencios administrativ și fiscal, în decizia nr. 123 din 2 februarie 2023, cod ReJust 7239g5386, „rigorile impuse de legislația achizițiilor publice și de cerințele documentației de atribuire impun ca ofertanții să demonstreze că ofertele lor sunt apte să satisfacă nevoile licitației, iar nu să vină doar cu simple afirmații în acest sens”. În jurisprudența sa, Curtea de Justiție a Uniunii Europene a stabilit că autoritatea adjudecătoare trebuie să interpreteze criteriile în același fel pe parcursul întregii proceduri. La punctul 34 din Hotărârea din 13 iulie 2017, Ingsteel și Metrostav (C-76/16, EU:C:2017:549), Curtea a reamintit că „principiul egalității de tratament impune ca ofertanții să dispună de aceleași șanse în formularea ofertelor lor și implică, așadar, ca aceste oferte să fie supuse acelorași condiții pentru toți ofertanții. Pe de altă parte, obligația de transparență, care constituie corolarul principiului egalității de tratament, are ca scop să garanteze absența riscului de favoritism și de arbitrar din partea autorității contractante. Această obligație implică formularea tuturor condițiilor și modalităților procedurii de atribuire în mod clar, precis și neechivoc în anunțul de participare sau în caietul de sarcini, astfel încât, în primul rând, să permită tuturor ofertanților informați în mod rezonabil și normal de diligenți să le înțeleagă conținutul exact și să le interpreteze în același mod și, în al doilea rând, să permită autorității contractante să verifice efectiv dacă ofertele prezentate de ofertanți corespund criteriilor care guvernează contractul în cauză (Hotărârea din 2 iunie 2016, Pizzo, C- 27/15, EU:C:2016:404, punctul 36, precum și jurisprudența citată)”. În cazul în care, în cadrul unei proceduri de „cerere de ofertă”, autoritatea contractantă definește condițiile pe care intenționează să le impună ofertanților, aceasta limitează exercitarea propriei puteri de apreciere și nu poate de altfel să se abată, față de vreun ofertant, de la Pagina 6 din 31

§ 7

condițiile pe care le-a definit astfel fără să încalce principiul egalității de tratament între ofertanți (Ordonanța președintelui Tribunalului Uniunii Europene din 4 decembrie 2014, Vanbreda Risk & Benefits/ Comisia, T- 199/14 R, EU:T:2014:1024, punctul 96, și Hotărârea Tribunalului Uniunii Europene din 20 martie 2013, Nexans France/ Entreprise commune Fusion for Energy, T-415/10, EU:T:2013:141, punctul 80). Și autorităților contractante le revine obligația de a garanta aplicarea dreptului Uniunii cu ocazia adoptării deciziilor lor și de a lăsa neaplicate, dacă este necesar, dispozițiile naționale care ar contraveni celor ale dreptului Uniunii care au efect direct (a se vedea, în acest sens, Hotărârea din 22 iunie 1989, Costanzo, 103/88, EU:C:1989:256, punctele 30-33, Hotărârea din 14 octombrie 2010, Fuß, C-243/09, EU:C:2010:609, punctele 61 și 63, Hotărârea din 4 decembrie 2018, Minister for Justice and Equality și Commissioner of An Garda Síochána, C-378/17, EU:C:2018:979, punctele 36 și 38, precum și Hotărârea din 21 ianuarie 2020, Banco de Santander, C-274/14, EU:C:2020:17, punctul 78). Depășind acest preambul de subliniere a importanței conformării întru totul la regulile impuse de autoritate în documentația de atribuire, conformare devenită o axiomă, un truism, și care reprezintă regula în sistemul de atribuire a contractelor de achiziție publică, asupra aspectelor sesizate de reclamanta ... în primul dosar, Consiliul ia act că disputa litigioasă pleacă de la premisele neconformității tehnice a ofertei câștigătoare și punctării ei eronate, invocate de societatea reclamantă. Specificațiile tehnice pe care nu le îndeplinește oferta câștigătoare, din perspectiva reclamantei, sunt dimensiunea minimă de 10" a display-ului touch screen și certificarea IK 10 pentru display și carcasă, pentru stațiile de încărcare AC și DC, specificații pe care autoritatea achizitoare nu le tăgăduiește, ci le consideră îndeplinite, arătând în punctul de vedere nr. ...: Referitor la insinuările contestatoarei, aratam faptul ca dimensiunile afisajelor si gradul de protectie antivandalism rezulta din urmatoarele documente prezentate de către ... in propunerea tehnica depusa pentru lotul 1: - La pag. 306 din propunerea tehnica s-a prezentat fisa tehnica pentru statia de reincarnare BSEC-22K(A)2(CCS)400S, conform careia aceasta are „ecran color de 10" cu touchscreen" si protecție antivandalism IK10; - La pag. 308 din propunerea tehnica s-a prezentat fisa tehnica pentru statia de reincarcare BSEC-82K(A/D)2(CCS)400/1000S, conform careia aceasta are „ecran color de 15" cu touchscreen" si protecție antivandalism IK10 carcasă și display; - La pag. 310 se regaseste raportul de incercare nr. 1036/02.11.2022 emis de ... SA conform caruia statia intruneste cerințele gradului de protectie IK10 si in urma incercarii la impact mecanic, carcasa stației de încărcare a vehiculului electric nu a fost deteriorată după impactul mecanic; - La pag. 347 s-a prezentat raportul de evaluare emis de ... SA conform caruia cerința de securitate la impact mecanic este indeplinita, iar produsul este conform; Pagina 7 din 31

§ 8

- La pag. 440 s-a prezentat certificatul de conformitate nr. 2720-CT-32022.A2 emis de ... SA conform caruia produsul are grad de protectie IK10; - La pag. 1014 se regaseste raportul de testare nr. 6191568.50/31.05.2024 conform caruia ecranul de afișare a statiei de reincarcare intruneste gradul IK10. Precizam faptul ca aceleași documente au fost depuse si in propunerea tehnica aferenta lotului 2. Analizand documentele prezentate de ofertant se constata ca ecranele de afișare ale statiilor de reincarcare ofertate de către ... indeplinesc cerințele dimensionale si de protectie solicitate de autoritatea contractanta prin fisele tehnice iar criticile contestatoarei sunt vădit nefondate. Atragem atentia asupra faptului ca criticile contestatoarei se bazeaza doar pe presupuneri, modelul si caracteristicile concrete ale stafiilor de reincarcare propuse de către ... sunt cele din propunerea tehnica depusa de acesta, si nu cele de pe site-ul acestuia. Înainte de a intra în cercetarea pe fond a criticilor de neconformitate, relativ la accesul la oferta declarată câștigătoare, contestatoarei i-au fost puse la dispoziție de către Consiliu documentele neconfidențiale legate de evaluare. Organul jurisdicțional observă și că societatea ... nu relevă în contestație existența vreunui refuz din partea autorității de acordare a accesului la informații și nici nu aduce vreo critică specifică și punctuală unei eventuale limitări a accesului ei la documentele ce formează oferta concurentă câștigătoare, declarată a fi confidențială. De asemenea, extrem de important în economia cauzei de față, autoarea contestației nu solicită Consiliului dispunerea vreunei măsuri în sarcina ... pârâte vizavi de un eventual și presupus act nelegal al său de limitare a accesului, încadrabil la art. 3 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 101/2016: Art. 3. - (1) În sensul prezentei legi, termenii și expresiile de mai jos semnifică, după cum urmează: a) act al autorității contractante - orice act, orice operațiune care produce sau poate produce efecte juridice, neîndeplinirea în termenul legal a unei obligații prevăzute de legislația în materie, omisiunea ori refuzul de a emite un act sau de a efectua o anumită operațiune, în legătură cu sau în cadrul unei proceduri de atribuire, fără a include achiziția directă care intră sub incidența Legii nr. 554/2004, prevăzute de art. 68 din Legea nr. 98/2016 privind achizițiile publice, cu modificările și completările ulterioare, de art. 82 din Legea nr. 99/2016 privind achizițiile sectoriale, cu modificările și completările ulterioare, sau de art. 50 din Legea nr. 100/2016 privind concesiunile de lucrări și concesiunile de servicii, cu modificările și completările ulterioare; Așadar, în contestație, cu toate că dreptul comun și legislația remediilor îi permitea, societatea ... nu a solicitat Consiliului să dispună nimic în sarcina ... ... pe marginea unei eventuale restricționări pretins nelegale a accesului la documentele dosarului achiziției publice (ofertei câștigătoare), în acord cu art. 2 alin. (1) din același act normativ: Art. 2. - (1) Orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim printr-un act al unei autorități contractante sau prin nesoluționarea în termenul legal a unei cereri poate solicita anularea actului, obligarea autorității contractante la emiterea unui act sau la adoptarea de măsuri de remediere, recunoașterea dreptului pretins sau a interesului legitim, pe cale administrativ-jurisdicțională sau judiciară, potrivit prevederilor prezentei legi. Principiul disponibilității guvernează și procedura administrativ- jurisdicțională în fața Consiliului [art. 26 alin. (2) partea introductivă din legea remediilor și art. 9 alin. (2) C. proc. civ. - obiectul și limitele procesului sunt stabilite prin cererile și apărările părților]. În acord cu Pagina 8 din 31

§ 9

art. 22 alin. (6) C. proc. civ., „[j]udecătorul trebuie să se pronunțe asupra a tot ceea ce s-a cerut, fără însă a depăși limitele învestirii, în afară de cazurile în care legea ar dispune altfel”, prevedere care coroborată cu principiul disponibilității îi interzice Consiliului să oblige ... la asigurarea accesului contestatoarei la toate documentele ofertei adverse, câtă vreme obiectul contestației nu include un asemenea capăt de cerere. Cererea incidentală de probatoriu nu se confundă cu un capăt de cerere de contestație (obiectul procesual al acesteia) împotriva actelor entității contractante și are altă natură juridică. Obiectul contestației nu poate fi o cerere de probatoriu în proces, cum este cererea întemeiată pe art. 19 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 (nu este declanșat un proces doar cu scopul de a se administra probe în respectivul proces, respectiv pentru a îi fi pus la dispoziție reclamantei dosarul cauzei). De altminteri, contestatoarea nu se poate „judeca” în cadrul procesului cu însuși Consiliul chemat să se pronunțe pe cererea incidentală de probatoriu întemeiată pe art. 19 alin. (1), ci cu autoritatea/entitatea contractantă, contestația fiind împotriva unui act considerat vătămător emis de aceasta, nu de Consiliu. Față de solicitarea de acces la documentele dosarului cauzei (diferit de dosarul achiziției publice) din obiectul contestației, Consiliul a invitat la sediul său societatea contestatoare pentru a studia respectivul dosar (exceptând documentele confidențiale ale concurentului) la data de 10.03.2025, la care s-a prezentat domnul împuternicit ..., căruia i-au fost permise consultarea documentelor dorite și obținerea copiilor neconfidențiale. Așadar, Consiliul a asigurat reclamantei accesul la piesele dosarului achiziției publice care nu au fost declarate confidențiale de către ofertanți, în speță existând la dosarul cauzei precizarea expresă a ... că documentele de calificare, propunerea tehnică și cea financiară, inclusiv răspunsurile de clarificare, au caracter confidențial (declarația detaliată de la pag. 204-218 din propunerea tehnică), pentru a nu îi prejudicia interesele legitime în ceea ce privește secretul comercial și dreptul de proprietate intelectuală, mai cu seamă că produsele licitate prezintă și o latură intelectuală. Confidențialitatea este susținută și prin argumentele aduse de ... pe calea intervenției, tocmai pentru a întări protecția dată de acest caracter. Însuși formularul amintit constituie o probă în sine, suficientă pentru a condiționa accesul la informații de acordul celui care l-a emis. A nu se omite că inclusiv societatea reclamantă a atenționat că informațiile din oferta sa sunt confidențiale, toate, inclusiv cele de calificare și răspunsurile de clarificări, iar o derogare în ceea ce privește concurenta sa ar reprezenta tocmai un dublu standard din partea Consiliului. În contextul în care ... și-a declarat confidențială întreaga ofertă, în bloc, divulgarea informațiilor ce o privesc pe câștigătoare ar constitui un „dublu standard”, inadmisibil și în contradicție cu egalitatea Pagina 9 din 31

§ 10

în fața legii, principiu consacrat de art. 16 alin. (1) din Constituție. Mutatis mutandis în privința ofertanților, „un tratament diferit nu poate fi doar expresia aprecierii exclusive a legiuitorului, ci trebuie să se justifice rațional, în respectul principiului egalității cetățenilor în fața legii și a autorităților publice.” – Decizia Curții Constituționale nr. 32 din 23 ianuarie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 157 din 20 februarie 2018, paragraful 60. După cum a statuat și Curtea Constituțională, se impune ca autoritățile contractante, Consiliul și instanțele de judecată să nu divulge informații care ar putea denatura concurența, fie în cadrul unei proceduri de atribuire în curs, fie în cadrul unor proceduri ulterioare. Există o prezumție generală potrivit căreia accesul la oferte aduce, în principiu, atingere protecției intereselor comerciale ale ofertanților. Procedura din fața Consiliului nu poate fi transformată într-un mijloc care să aibă drept scop consultarea de către contestator a înscrisurilor din ofertele concurenților, întrucât ar rupe echilibrul și ar crea avantaje concurențiale incorecte. Ține de interesul privat faptul că accesul la documentele declarate confidențiale s-ar putea dovedi necesar pentru formularea apărării în cadrul unei acțiuni și nu poate constitui un interes public superior care să justifice divulgarea informațiilor. Aceste aprecieri aparțin Curții în Decizia nr. 610 din 30 septembrie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.184 din 14 decembrie 2021. Se cuvine a fi punctat că dispozițiile procedurale ale art. 19 din legea remediilor: Art. 19. - (1) La cerere, părțile cauzei au acces la documentele dosarului constituit la Consiliu, în aceleași condiții în care se realizează accesul la dosarele constituite la instanțele de judecată potrivit prevederilor Legii nr. 134/2010, republicată, cu modificările ulterioare, cu excepția documentelor pe care operatorii economici le declară și probează ca fiind confidențiale, întrucât cuprind, fără a se limita la acestea, secrete tehnice și/sau comerciale, stabilite conform legii, iar dezvăluirea acestora ar prejudicia interesele legitime ale operatorilor economici, în special în ceea ce privește secretul comercial și proprietatea intelectuală. (2) Accesul la documentele dosarului constituit la Consiliu potrivit alin. (1) nu este condiționat de accesul la documentele aflate la autoritatea contractantă potrivit legislației privind achizițiile publice sau legislației privind achizițiile sectoriale ori legislației privind concesiunile de lucrări și concesiunile de servicii. (3) În sensul alin. (1), documentele sunt marcate sau indicate de către ofertanți, în mod explicit și vizibil, ca fiind confidențiale. Consultarea documentelor confidențiale din oferte este permisă numai cu acordul scris al respectivilor ofertanți. nu obligă forul administrativ-jurisdicțional să permită accesul părților cauzei la totalitatea documentele dosarului constituit la Consiliu, cererea putând fi admisă sau respinsă, în tot sau în parte, motivat, asemenea oricărei cereri dată în competența sa de soluționare. De asemenea, art. 19 nu stabilește un termen pentru asigurarea accesului, după cum nu interzice nici posibilitatea ca accesul să fie permis după adoptarea deciziei de soluționare a contestației. În plus, părțile nu pot abuza de dispozițiile precitate pentru a forța Consiliul să se antepronunțe asupra contestației prin permiterea accesului chiar la documentele al căror Pagina 10 din 31

§ 11

caracter confidențial face obiectul disputei litigioase. De exemplu, prin Decizia nr. 757/C9/569/ 03.04.2023, „[î]ntrucât s-a admis cererea contestatoarei de obligarea a autorității contractante la punerea la dispoziție a ofertelor criticate, cu respectarea celor din motivare și a dispozițiilor legale, nu s-a mai considerat necesară invitarea contestatoarei la studiul dosarului la sediul Consiliului”, așadar cererea de studiu a fost respinsă, acesta nefiind util Consiliului în soluționarea cauzei. A nu se omite că, în favoarea confidențialității, vin chiar argumentele aduse de contestatoarea ... în notele scrise nr. ..., din care redăm: Potrivit art. 2 alin. 2 lit. a) și b) din Legea 98/2016: „Principiile care stau la baza atribuirii contractelor de achiziție publică și a organizării concursurilor de soluții sunt: a) nediscriminarea; b) tratamentul egal.” În ceea ce privește aceste principii, s-a reținut în jurisprudență că: „Principiile egalității de tratament și nediscriminării impun ca ofertanții să dispună de aceleași șanse în formularea ofertelor lor și implică, așadar, ca aceste oferte să fie supuse acelorași condiții pentru toți ofertanții. Pe de altă parte, obligația de transparență are ca scop să garanteze absența riscului de favoritism și de arbitrar din partea autorității contractante.” (a se vedea Hotărârea din 7 aprilie 2016, Partner Apelski Dariusz, C-324/14, EU:C:2016:214). Mai mult, conform Ghidului de bune practici în domeniul achizițiilor publice aferente proiectelor finanțate din instrumente structurale, care poate fi accesat la: https://www.fonduri- ue.ro/images/files/studii-analize/48792/48792- _Ghid_de_bune_practici_v.5_2015.09.21_pdf.pdf: „Principiul tratamentului egal impune, în interpretarea dată de jurisprudența comunitară, ca situațiile comparabile să nu fie tratate în moduri diferite și ca situațiile diferite să nu fie tratate în același fel, cu excepția cazului în care un astfel de tratament este justificat în mod obiectiv.” (a se vedea, în acest sens, și Cauza T-195/D5 – Deloitte Business Advisory NV vs. Comisia Comunităților Europene – pct. 110). Așadar, este evident că, în ceea ce privește accesul la dosarul achiziției, ... a aplicat un tratament inegal ofertanților care am solicitat acces, tratându-ne în moduri diferite, deși situațiile noastre erau identice, atât subscrisa, cât și ... beneficiind de exact aceleași drepturi, cu atât mai mult cu cât ambii ofertanți am formulat declarații de confidențialitate identice. Subliniem faptul că, prin conduita Autorității contractante, nu doar că aceasta a încălcat principiile sus-enunțate, dar ne-a creat și un prejudiciu, atât timp cât, se cunoaște faptul că, ulterior formulării Contestației la CNSC, contestatorul nu mai poate expune motive noi de neconformitate/nelegalitate ale ofertelor atacate, analiza Consiliului putându-se limita strict la motivele invocate prin Contestația inițială. În aceste condiții, apreciem că Autoritatea a încălcat grav inclusiv dreptul la apărare al subscrisei, atât timp cât, ofertantul clasat pe locul 3 a avut, totuși, acces la ofertele clasate pe locurile 1 și 2, pe când subscrisa nu, putând astfel să își documenteze Contestația bazându-se pe probe efective, mai temeinice decât cele avute la dispoziție de subscrisa. În concluzie, ... a comis un abuz de drept în privința modului în care a ales să confere accesul la dosarul achiziției publice ofertanților solicitanți – abuz de drept care ne-a afectat și ne afectează în mod direct drepturile și care, totodată, ne creează prejudicii iremediabile și ireparabile. Relativ la acest abuz de drept pe care îl alegă contestatoarea prin notele scrise, el nu face obiectul disputei litigioase și Consiliul nu este învestit să se pronunțe asupra lui, neexistând niciun capăt de cerere în acest sens. Vizavi de evaluarea ofertei câștigătoare, se plânge contestatoarea că ... nu a făcut dovada îndeplinirii cerințelor tehnice amintite mai sus (dimensiunea minimă de 10" a display-ului touch screen și certificarea IK Pagina 11 din 31

§ 12

10 pentru display și carcasă, pentru stațiile de încărcare AC și DC). Din parcurgerea propunerii tehnice a câștigătoarei, forul de jurisdicție observă că ofertanta a declarat în „...”, „...”, că „...”, că „Stația de încărcare este echipata cu ecran tactil de 15 inch, cu meniu configurabil in romana, engleza, si alte 2 limbi.”, la pag. 19. În fișa tehnică pentru „..., ... declară, între altele: ID Produs BSEC-22K(A)2(CCS)400S Cod produs NGT-22K(A)2+(2P)400S-10F Producător ... ... Afișaj ecran color de 10” cu touchscreen, contrast ridicat, vizibil în lumină naturală, cu meniu in Româna, Engleză, Franceză, Germană. Limba în care sunt afișate informațiile se poate schimba de către utilizator. Protecție antivandalism: IK10 În fișa tehnică pentru „Stație de încărcare în curent continuu și curent alternativ pentru vehicule electrice”, pag. 308 și 309, ... declară, între altele: ID Produs BSEC-82K(A/D)2(CCS)400/1000S Cod produs NGT-82K(A/D)2(CCS)400/1000S-15CRH-V2-P-WIFI/4G Producător ... ... Afișaj: ecran color de 15” cu touchscreen, contrast ridicat, vizibil în lumină naturală, cu meniu in Româna, Engleză, Franceză, Germană. Limba în care sunt afișate informațiile se poate schimba de către utilizator. Protecție antivandalism: IK10 carcasă și display, vopsea antigraffiti. Întrucât autoritatea nu a pretins depunerea de certificări de laborator pentru dimensiunea ecranului, declarațiile asumate mai sus de ofertant sunt prezumate a fi valabile, până la proba contrară, quod non. Contrar art. 10 alin. (1), art. 14 alin. (2) și art. 249 C. proc. civ., care impun părților să susțină cu argumente și mijloace de probă cele ce afirmă în fața Consiliului, ... nu a reușit să producă nicio dovadă că dimensiunile asumate de câștigătoare pentru cele două tipuri de stații nu ar fi 10” și 15”, care, ambele, îndeplinesc cerința autorității de minimum 10”. În speță, informațiile obținute de contestatoare de pe Internet nu prevalează celor asumate prin semnătură de ofertant în propunerea tehnică, singurele care au forță juridică angajantă pentru acesta. Până la înscrierea lor în fals, dimensiunile asumate de ... în scris sunt valabile și trebuie luate în considerare. Relativ la gradul de protecție antivandalism IK10, se cuvine a fi notat că niciuna dintre părțile în litigiu nu a depus la dosar standardul SR EN 62262:2004 – „Grade de protecție asigurate prin carcasele echipamentelor electrice împotriva impacturilor mecanice din exterior (cod IK)”, cu modificările ulterioare. În fișele tehnice pentru cele două tipuri de stații de încărcare, autoritatea a specificat „Rezistenta antivandal IK 10”, cerință aplicabilă fiecărei stații, în ansamblu. Nu a fost relevată de către contestatoare existența în caietul de sarcini ori în fișele tehnice a unei cerințe specifice de probare de către ofertanți a acestei rezistențe prin intermediul unui Pagina 12 din 31

§ 13

certificat anume. În consecință, neexistând impusă obligația aducerii vreunui certificat de testare a rezistenței în discuție emis de către un organism de certificare/laborator de testare pentru întreaga stație ori doar pentru carcasa acesteia pentru îndeplinirea specificației „Rezistenta antivandal IK 10”, asumarea de către ofertanți a gradului IK10 este suficientă pentru admiterea ofertei prin prisma amintitei specificații, contrar opiniei contestatoarei. Cum aceasta din urmă nu a indicat Consiliului unde anume în caietul de sarcini ori în clarificările aduse lui a pretins autoritatea certificări de testare pentru carcasă ori stație IK10, critica ... este vădit nefondată. În schimb, pentru componenta display, autoritatea a menționat expres că ambele tipuri de stații trebuie echipate cu display touch screen IK10 certificat prin teste de laborator („22. Echipata cu display touch screen IK10 certificat prin teste de laborator.”). Această certificare particularizată de testare a fost stabilită de autoritate strict pentru componenta display, independent de ansamblul stației, însemnând că o eventuală certificare a respectivului ansamblu nu este suficientă pentru îndeplinirea cerinței dedicate pentru display. Așadar, interpretarea reclamantei în sensul să display-ul trebuie testat pe stație este eronată, fiind atât necesară, cât și suficientă doar testarea ecranului de afișare. Corelativ, nu poate fi validată nici interpretarea ... în sensul că rapoartele de încercare/evaluare emise de ... SA incluse în propunerea tehnică la pag. 310 și 347 ar fi suficiente, întrucât nu se referă la display, ci la ansamblul stației testate. De bună seamă, laboratorul poate testa și certifica întreaga stație, însă pentru acoperirea cerinței în discuție este imperativ ca testarea și certificarea să precizeze explicit că acoperă și componenta display touch screen cerut de autoritate și individualizat de ofertant în propunerea tehnică. Pentru conformare, câștigătoarea a inclus în ofertă și raportul de testare nr. ..., emis de ....(Shanghai) Ltd., identificat la pag. 1009-1013 și, în copie, la pag. 1446-1450 din propunerea tehnică, raport neconcludent în speță, întrucât cerința autorității a fost ca display-ul touch screen care echipează fiecare tip de stație să beneficieze de certificare prin teste de laborator, nicidecum un display oarecare, generic, care se montează pe stații de încărcare. Din cuprinsul raportului de testare nr. ... nu reiese că laboratorul ar fi testat display-ul touch screen ofertat de ..., de 10” în cazul stațiilor de reîncărcare AC de 44 kW (2x22 kW) și de 15” în cazul stațiilor de reîncărcare DC 72 kW (50 kW + 22 kW). Un raport de testare a unui display generic nu poate fi valorificat la „licitația” de față de către niciunul dintre ofertanți, cerința autorității vizând display-ul concret care echipează fiecare tip de stație. Din raportul de care se prevalează câștigătoarea nu reies testarea unui display cu funcția touch screen și nici dimensiunile de 10”, respectiv de 15”. Dimpotrivă, din raport reiese testarea unui ansamblu, denumit „Display screen assembly used in DC Pagina 13 din 31

§ 14

EV charger”, ale cărui componente și dimensiuni nu sunt cunoscute, și, în plus, raportul nu este valabil pentru alte obiecte, incluzând atenționarea „General disclaimer: The test results presented in this report relate only to the object tested.” Pe de altă parte, fotografiile de la pag. 5 din raport evidențiază existența unui panou transparent de protecție, despre care câștigătoarea nu menționează, panou separat de display, suprapus acestuia, și despre care nu se cunoaște dacă asigură menținerea funcției touch screen. În acest context, organul administrativ de jurisdicție determină că revenea autorității achizitoare obligația de a se edifica dincolo de orice îndoială asupra respectării întocmai de către oferta ... pentru fiecare lot a cerinței tehnice ca display-ul touch screen concret propus să fie certificat prin teste de laborator, raportul de testare nr. ... fiind neconcludent în speță. Datele de la ofertant fiind insuficiente sau irelevante, autoritatea trebuia să aprecieze că există un echivoc, un risc privind situația faptică, pe care nu poate să și-l asume, iar, în baza art. 134 alin. (1) din normele metodologice aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 395/2016, prin comisia de evaluare desemnată, avea obligația legală să clarifice aspectul discutat mai sus cu societatea ..., care să furnizeze confirmările tehnice necesare, anterior considerării admisibilității sau inadmisibilității ofertei. Autoritatea are obligația să asigure ofertanților toate condițiile pentru ca aceștia să își poată justifica și proba conformitatea ofertei. Solicitarea autorității trebuie să răspundă și dispozițiilor imperative ale art. 134 alin. (4) din norme – „Comunicarea transmisă în sensul alin. (1) către candidat/ofertant trebuie să fie clară și să definească în mod explicit și suficient de detaliat în ce constă solicitarea comisiei de evaluare.”, rezultând că autoritatea este ținută să ceară expres ofertantei lămuriri legate de probarea fără echivoc a îndeplinirii specificației tehnice („22. Echipata cu display touch screen IK10 certificat prin teste de laborator.”). Clarificarea cu ofertantul este necesară pentru ca organizatoarea licitației să nu fie nevoită să deducă ea însăși parametri tehnici esențiali ai echipamentului, pe baza unor informații insuficiente sau contradictorii. Jurisprudența Consiliului este constantă în sensul că orice decizie a autorității/entității privind admiterea sau respingerea unei oferte trebuie fundamentată pe o evaluare temeinică a acesteia, sub toate aspectele acesteia, și pe probe concludente, iar nu pe elemente deduse din context de autoritate/entitate, care ar favoriza un ofertant cum este cel în discuție, căruia trebuia să i se acorde dreptul de a își demonstra cu claritate conformitatea tehnică a sistemului cu care a participat la procedură. Cu alte cuvinte, în absența clarificărilor relevante, cele raționate de autoritate în raportul nr. ..., în comunicările pe baza acestuia și în punctul de vedere nr. ...nu pot fi reținute drept temeinice de către Consiliu. Pagina 14 din 31

§ 15

Art. 1 alin. (4) din normele aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 395/2016 statuează că autoritatea contractantă este responsabilă pentru modul de atribuire a contractului de achiziție publică/ acordului-cadru, cu respectarea tuturor dispozițiilor legale aplicabile, deci și a regulilor de elaborare a proceselor-verbale și a rapoartelor comisiei de evaluare, inclusiv în ceea ce privește concluziile verificărilor de ordin tehnic. Separat de cele expuse, nici prin argumentarea probatorie din punctul său de vedere și nici prin mijloacele de probă anexate lui, contrar art. 10 alin. (1), art. 14 alin. (2) și art. 249 C. proc. civ., care impun părților să susțină cu mijloace de probă cele ce afirmă în fața Consiliului, autoritatea achizitoare nu reușește să probeze cu date certe că societatea câștigătoare a ofertat un echipament care răspunde întocmai cerințelor caietului de sarcini. În această etapă, nu se impune declararea neconformității acesteia, ci clarificarea ei, urmând a se determina conformitatea sau neconformitatea [și] pe baza răspunsului de clarificare tehnică a modului de îndeplinire a specificației examinate mai sus de către display-ul fiecărei stații de încărcare ofertate. În Hotărârea Curții de Justiție a Uniunii Europene din 22 iunie 1993, Comisia/Danemarca, C-243/89, EU:C:1993:257, la punctul 37, Curtea a considerat că respectarea principiului egalității de tratament în ceea ce privește ofertanții impune ca toate ofertele să fie conforme cu prevederile caietului de sarcini, pentru a asigura o comparație obiectivă între ele. Or, această cerință nu ar fi respectată în cazul în care ofertanții ar fi autorizați să formuleze rezerve în cadrul ofertelor, care le-ar permite să se îndepărteze de la prevederile caietului de sarcini. În sensul că autoritatea este obligată să respecte „cu strictețe” criteriile pe care ea însăși le-a stabilit sunt de reținut și Hotărârea din 11 mai 2017, Archus și Gama, C-131/16, EU:C:2017:358, Hotărârea din 20 septembrie 2011, Evropaïki Dynamiki/BEI, T-461/08, EU:T:2011:494, Hotărârea din 14 decembrie 2016, Connexxion Taxi Services, C-171/15, EU:C:2016:948, Hotărârea din 2 iunie 2016, Pizzo, C-27/15, EU:C:2016:404, Hotărârea din 14 octombrie 2020, Close și Cegelec/ Parlamentul, C-447/19 P, EU:C:2020:826, Hotărârea din 6 noiembrie 2014, Cartiera dell’Adda, C- 42/13, EU:C:2014:2345, Hotărârea din 10 octombrie 2013, Manova, C- 336/12, EU:C:2013:647, Hotărârea din 30 aprilie 2014, Euris Consult/Parlamentul, T-637/11, EU:T:2014:237, și Hotărârea din 6 octombrie 2021, Global Translation Solutions/Parlamentul, T-7/20, EU:T:2021:649, cu titlu exemplificativ de practică statornică. Instanța a subliniat că autoritatea contractantă trebuie să respecte cu strictețe regulile pe care ea însăși le-a stabilit nu numai în timpul procedurii de licitație, ci, mai general, până la sfârșitul etapei executării contractului în cauză (Hotărârea din 29 aprilie 2004, Comisia/CAS Succhi di Frutta, C- 496/99 P, EU:C:2004:236, punctul 115, Hotărârea din 20 septembrie 2011, Evropaïki Dynamiki/BEI, T-461/08, EU:T:2011:494, punctul 159, Pagina 15 din 31

§ 16

și hotărârile din 31 ianuarie 2013, Spania/Comisia, T-235/11, EU:T:2013:49, punctul 52, și T-540/10, EU:T:2013:47, punctul 49). Comisia de evaluare nu este îndrituită legal să modifice specificațiile caietului de sarcini ori să nu verifice îndeplinirea de către fiecare dintre echipamentele ofertate a vreunei specificații tehnice din cuprinsul acestuia. Legal, eventualele deficiențe ale caietului nu pot fi soluționate de comisie prin ignorarea lor și admiterea tuturor ofertelor. Potrivit art. 207 alin. (1) din Legea nr. 98/2016, autoritatea contractantă stabilește oferta câștigătoare pe baza criteriului de atribuire și a factorilor de evaluare precizați în invitația de participare/anunțul de participare și în documentele achiziției, dacă sunt îndeplinite în mod cumulativ următoarele condiții: a) oferta respectivă îndeplinește toate cerințele, condițiile și criteriile stabilite prin anunțul de participare și documentele achiziției, având în vedere, dacă este cazul, dispozițiile art. 162; b) oferta respectivă a fost depusă de un ofertant care îndeplinește criteriile privind capacitatea și, dacă este cazul, criteriile de selecție și nu se află sub incidența motivelor de excludere. Pentru a fi declarată câștigătoare, orice ofertă trebuie să se conformeze condițiilor cumulative impuse prin documentația de atribuire. Totodată, în baza art. 127 alin. (1) din normele metodologice de aplicare a prevederilor referitoare la atribuirea contractului de achiziție publică/acordului-cadru din Legea nr. 98/2016, comisia de evaluare are următoare atribuții, între altele: - verificarea conformității propunerilor tehnice ale ofertanților cu prevederile caietului de sarcini; - evaluarea propunerilor tehnice ale ofertanților în conformitate cu criteriile de atribuire, dacă este cazul; - elaborarea solicitărilor de clarificări și/sau completări necesare în vederea evaluării solicitărilor de participare și/sau ofertelor; - stabilirea ofertelor inacceptabile și/sau neconforme și a motivelor care stau la baza încadrării acestora în fiecare din aceste categorii; - stabilirea ofertelor admisibile; - elaborarea proceselor-verbale aferente fiecărei ședințe, a rapoartelor intermediare aferente fiecărei etape în cazul procedurilor cu mai multe etape și a raportului procedurii de atribuire. Art. 131 alin. (4) din aceleași norme stabilește că fiecare decizie a comisiei de evaluare este fundamentată prin identificarea elementelor concrete ale ofertelor în raport cu cerințele definite prin documentele achiziției și prevederile legale. Așadar, în speța de față, celor trei membri ai comisiei de evaluare nominalizați în raportul procedurii le revenea obligația de a identifica și elementele tehnice concrete ale ofertei evocate, pe care să le raporteze la cerințele exprese ale caietului de sarcini. După cum a atenționat și Înalta Curte de Casație și Justiție, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, în Decizia nr. 66 Pagina 16 din 31

§ 17

din 1 octombrie 2018, paragraful 79, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 970 din 16 noiembrie 2018, nu este permisă intrarea în ultima etapă a evaluării a unor oferte neverificate complet sub aspectul conformității sau acceptabilității lor, care, în consecință, prezintă riscul unei eventuale inadmisibilități. Obligația de diligență a autorității îi impune examinarea, cu atenție și cu imparțialitate, a tuturor elementelor pertinente ale cauzei, pentru a înlătura îndoielile și pentru a clarifica situația – în acest sens, mutatis mutandis, este Hotărârea Curții de Justiție a Uniunii Europene din 28 februarie 2018, Vakakis kai Synergates/ Comisia, T-292/15, EU:T:2018:103. Autoritatea nu poate să accepte oferta ori să semneze contractul dacă are sau ar trebui să aibă în mod rezonabil motive să considere că respectiva ofertă nu este conformă (Hotărârea din 29 octombrie 2015, Vanbreda Risk & Benefits/Comisia, T-199/14, EU:T:2015:820). Totodată, autoritatea nu are posibilitatea de a negocia cu ofertanții ofertele neconforme cerințelor obligatorii. Admiterea ofertelor neconforme spre a fi negociate ar lipsi de utilitate stabilirea cerințelor obligatorii (Hotărârea din 5 decembrie 2013, Nordecon și Ramboll Eesti, C-561/12, EU:C:2013:793). Este esențial ca autoritatea să fie în măsură să se asigure cu precizie asupra conținutului ofertei și în special cu privire la conformitatea acesteia cu documentația de atribuire (Hotărârea din 13 septembrie 2011, Dredging International și Ondernemingen Jan de Nul/EMSA, T-8/09, EU:T:2011:461, și Hotărârea din 10 decembrie 2009, Antwerpse Bouwwerken/Comisia, T-195/08, EU:T:2009:491). Criteriul privind conformitatea ofertei este absolut. Dacă oferta nu respectă documentația de atribuire, ea trebuie respinsă (Hotărârea din 25 februarie 2003, Renco/Consiliul, T-4/01, EU:T:2003:37, Hotărârea din 25 februarie 2003, Strabag Benelux/Consiliul, T-183/00, EU:T:2003:36, Hotărârea din 25 februarie 2003, Renco/Consiliul, T-4/01, EU:T:2003:37, și, în special, Hotărârea din 28 februarie 2018, MA.T.I. SUD și Duemme SGR, C-523/16 și C- 536/16, EU:C:2018:122). În considerarea celor evocate, Consiliul determină că în mod superficial autoritatea a admis oferta ... la loturile 1 și 2, obiecțiile contestatoarei privind nelegalitatea admiterii ofertei vădindu-se a fi fondate, în absența clarificărilor necesare. În baza art. 26 alin. (2) din Legea nr. 101/2016, Consiliul va admite parțial contestațiile ... nr. ..., în contradictoriu cu ..., va anula raportul procedurii de atribuire nr. ...și adresele de comunicare a rezultatului procedurii la cele două loturi, toate în partea care privește evaluarea cerinței certificării prin teste de laborator a display-ului touch screen din oferta .... Totodată, va obliga autoritatea contractantă la clarificarea temeinică și la reevaluarea amintitei oferte, precum și la emiterea unui nou act de evaluare a ei, cu respectarea celor ce preced, a legislației privind achizițiile publice și a cerințelor din documentația de atribuire. În baza aceluiași temei legal, va Pagina 17 din 31

§ 18

obliga autoritatea să comunice celor trei ofertanți rezultatul reevaluării ofertei, cu respectarea legislației aplicabile. Analiza actului atacat al autorității contractante, din punctul de vedere al legalității și temeiniciei, s-a efectuat prin prisma motivelor invocate de societatea contestatoare, în acord cu principiul disponibilității care guvernează și procedura administrativ-jurisdicțională în fața Consiliului [art. 26 alin. (2) partea introductivă din legea remediilor și art. 9 alin. (2) C. proc. civ. - obiectul și limitele procesului sunt stabilite prin cererile și apărările părților]. Cu privire la aspectele care nu au format obiectul contestației, răspunderea juridică pentru declararea câștigătoare a unei anumite oferte revine autorității contractante, ținută de lege să verifice și să stabilească modul de îndeplinire de către ofertant/ofertă a tuturor cerințelor de calificare și specificațiilor tehnice stabilite în documentația de atribuire. Se constată și primirea cererii de intervenție voluntară nr. 151/ 08.03.2025, aparținând ..., la analiza condițiilor de formulare a căreia, în raport cu prevederile în vigoare ale art. 17 alin. (3) și (4) din Legea nr. 101/2016, se observă admisibilitatea ei în principiu: (3) Până la soluționarea contestației de către Consiliu, operatorii economici interesați să participe la procedura de atribuire, respectiv, după caz, operatorii economici participanți la procedura de atribuire pot formula cerere de intervenție voluntară în litigiu, potrivit prevederilor Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, republicată, cu modificările ulterioare, în termen de 10 zile de la data publicării în SEAP a contestației. În cazul procedurilor a căror inițiere nu se realizează prin publicare în SEAP, termenul de 10 zile se calculează de la data comunicării contestației. (4) Cererea de intervenție se înaintează atât Consiliului, cât și autorității contractante și contestatorului/contestatorilor, nu mai târziu de expirarea termenului legal de formulare a acesteia. ... are calitatea de ofertantă câștigătoare la procedura de atribuire, are calitate și capacitate procesuală și a dovedit un interes legitim propriu în pricină, prin promovarea cererii, constând în menținerea poziției de câștigătoare, motiv pentru care, în conformitate cu art. 65 alin. (1) C. proc. civ., Consiliul încuviințează în principiu cererea de intervenție, formulată în interiorul termenului de 10 zile de la data publicării în SEAP a contestațiilor ... (26.02.2025). Interesul intervenientei de a își păstra poziția și de a semna contractul care i-a fost atribuit este unul legitim, născut, personal și actual (condiții enumerate la art. 33 C. proc. civ.). Din parcurgerea cuprinsului cererii intervenientei, se vădește că este în sensul sprijinirii poziției autorității contractante, fără nicio pretenție diferită de a acesteia (respingerea contestațiilor), cu privire la actele atacate în prezenta procedură administrativ-jurisdicțională, situație în care Consiliul stabilește că cererea este intervenție voluntară accesorie în favoarea autorității contractante. Cu toate că, din motive necunoscute, ... face referire strict la dosarul nr. ... (lotul 2), din cuprinsul cererii sale se constată că solicită inclusiv respingerea contestației ... depusă la lotul 1, obiect al dosarului Pagina 18 din 31

§ 19

nr. ..., situație în care Consiliul stabilește că intervenția vizează ambele dosare. Față de cele reținute cu prilejul examinării contestațiilor ..., Consiliul apreciază nefondată cererea de intervenție, motiv pentru care o va respinge ca atare la ambele loturi. În termenul legal, a formulat contestație și ..., care ridică obiecții nu doar față de evaluarea ofertei câștigătoare, a ..., ci și față de evaluarea ofertei de pe lotul II, a .... Contestatoarea pretinde, la capătul secund de cerere din contestație, permiterea accesului, în temeiul art. 19 din Legea nr. 101/2016, la dosarul achiziției publice în integralitate, în privința ofertelor concurente, și, în subsidiar, obligarea autorității contractante la permiterea accesului la totalitatea documentelor din dosarul achiziției publice, capăt de cerere care urmează a fi respins ca nefondat în partea legată de accesul la ofertele concurente și clarificările lor, pentru explicațiile detaliat antamate în pag. 9-12 de mai sus, adaptate situației particulare a ..., care, asemenea concurentelor sale, și-a protejat oferta, prin confidențializarea ei. Toate ofertele depuse la „licitația” de față incorporează nu doar patente și relații comerciale, ci și un efort de creație intelectuală, de inspirație, de concepție proprie fiecărui autor, iar divulgarea lor în ansamblu ar vătăma grav interesele respectivilor autori, întrucât efortul lor întins pe mii de pagini, pentru care au consumat nu doar muncă intelectuală, ci și timp, va putea fi valorificat prin copiere în viitoarele competiții de către firmele concurente, inclusiv în declanșarea de litigii care să le blocheze obținerea de contracte ori în compromiterea încrederii în relațiile comerciale cu furnizorii/subcontractanții. Consiliul nu poate să nu observe că disputele pe marginea accesului cu precădere la ofertele concurente au devenit recurente, ajungând o cutumă solicitarea acestui acces, uneori inclusiv la ofertele clasate pe locuri inferioare solicitantului ori chiar respinse, iar posibila intenție insidioasă de a acumula în baze de date documentele tuturor concurenților pe care „accesatorii” să le fructifice la nevoie în licitații viitoare nu este loială față de primii și denaturează competiția. Aprecierea că „[o]ferta, în ansamblul său sau cererea de participare a furnizorului nu poate fi considerată confidențială, însă furnizorul poate indica faptul că anumite informații prezentate în oferta sa sunt confidențiale” nu aparține Curții de Justiție a Uniunii Europene, cum încearcă să inducă în eroare numita ..., după cum nici așa-zisa „Îndrumare privind analiza confidențialității ofertelor” regăsită pe Internet nu reprezintă nici act normativ și nici măcar act juridic, nefiind asumat prin semnătură de nimeni, neavând niciun antet al vreunui emitent și neavând nici măcar un număr de înregistrare sau măcar menționată o dată la care a fost elaborat. Orice act normativ se semnează de reprezentantul legal al emitentului, se datează și se numerotează. Pagina 19 din 31

§ 20

Justificările ofertanților din declarațiile de confidențialitate sunt ele însele probe în dosar, la care se adaugă prezumția de confidențialitate a ofertelor recunoscută în mod judicios de Curtea Constituțională în Decizia nr. 610 din 30 septembrie 2021, antereferită („există o prezumție generală potrivit căreia accesul la oferte aduce, în principiu, atingere protecției intereselor comerciale ale ofertanților”). În dreptul român, prezumțiile sunt mijloace legale de probă – art. 250 C. proc. civ. („Dovada unui act juridic sau a unui fapt se poate face prin înscrisuri, martori, prezumții, mărturisirea uneia dintre părți, făcută din proprie inițiativă sau obținută la interogatoriu, prin expertiză, prin mijloacele materiale de probă, prin cercetarea la fața locului sau prin orice alte mijloace prevăzute de lege.”). Curtea de la Luxemburg a statuat în mod repetat că normele Uniunii în materie de achiziții publice urmăresc în principal asigurarea existenței unei concurențe nedenaturate și că, pentru a atinge acest obiectiv, se impune ca autoritățile contractante să nu divulge informații referitoare la procedurile de achiziții publice al căror conținut ar putea fi utilizat pentru a denatura concurența, fie în cadrul unei proceduri de atribuire în curs, fie în cadrul unor proceduri ulterioare de achiziții publice. Întrucât procedurile de achiziții publice se întemeiază pe o relație de încredere între autoritățile contractante și operatorii economici, aceștia din urmă trebuie să poată comunica autorităților contractante respective orice informații utile în cadrul unei astfel de proceduri, fără a se teme că acestea vor comunica terților informații a căror divulgare ar putea fi prejudiciabilă pentru operatorii respectivi (Hotărârea din 17 noiembrie 2022, Antea Polska și alții, C-54/21, EU:C:2022:888, punctul 49, Hotărârea din 14 februarie 2008, Varec, C-450/06, EU:C:2008:91, punctele 34-36, Hotărârea din 15 iulie 2021, Comisia/Landesbank Baden-Württemberg și SRB, C-584/20 P și C-621/20 P, EU:C:2021:601, punctul 112, și Hotărârea din 7 septembrie 2021, Klaipėdos regiono atliekų tvarkymo centras, C-927/19, EU:C:2021:700, punctul 115). Autoritățile sunt, în principiu, obligate, în temeiul principiului protecției secretului comercial, care constituie un principiu general al dreptului Uniunii (a se vedea în acest sens Hotărârea din 14 februarie 2008, Varec, C-450/06, EU:C:2008:91, punctul 49 și jurisprudența citată) și care este concretizat printre altele la art. 339 din Tratatul pentru funcționarea Uniunii Europene, să nu dezvăluie concurenților unui operator privat informații confidențiale furnizate de acesta (a se vedea în acest sens Hotărârea din 1 iulie 2008, Chronopost și La Poste/UFEX și alții, C-341/06 P și C-342/06 P, EU:C:2008:375, punctul 109). Respingerea, ca nefondat, a capătului de cerere de acces la ofertele concurente atrage, implicit, respingerea capătului de cerere de repunere în termenul de contestare. Relativ la accesul asigurat selectiv de autoritate la documentele dosarului achiziției publice, de care se plânge contestatoarea, Consiliul Pagina 20 din 31

§ 21

nu poate să nu observe că aceasta din urmă nu a indicat niciun act al autorității din care să reiasă că i-ar fi refuzat în mod nelegal accesul la anumite părți ale dosarului achiziției publice, cu excepția celor declarate confidențiale. Contestatoarea, contrar art. 10 alin. (1), art. 14 alin. (2) și art. 249 C. proc. civ., nu doar că nu a demonstrat în niciun fel restricționarea accesului, dar nici măcar nu s-a preocupat să indice un eventual act (înscris) de restricționare nelegală. În marja art. 15 alin. (2) din legea remediilor, părțile au obligația de a expune situația de fapt la care se referă pretențiile și apărările lor în mod corect și complet, fără a denatura sau omite informațiile care le sunt cunoscute, însă ... nu a indicat niciun act de refuz nelegal al accesului din partea autorității și nici nu l-a anexat contestației sale de 44 de pagini. Dimpotrivă, în răspunsul nr. ..., reprodus la pag. 3 din contestație, autoritatea îi comunică solicitantei că îi oferă accesul neîngrădit la informațiile care nu au fost declarate confidențiale. Mai mult, în cuprinsul contestației sale, ... reproduce numeroase documente din ofertele concurenților săi, inclusiv din propunerile financiare (a se vedea pag. 37 și 38 din contestație), de unde rezultă că a avut, totuși, acces la acestea, integral sau parțial, pe diverse căi, care nu fac obiectul litigiului de față. În ceea ce privește omisiunile de completare și neconcordanțele acordurilor de subcontractare nr. 1 și 2/21.01.2025 și a DUAE, relevate la pct. 1.1.1., 1.1.2. și 1.1.3. din contestație, Consiliul le apreciază întemeiate, respectivele aspecte trebuind să fie observate și remediate pe calea solicitării de clarificări de către comisia de evaluare. Superficialitatea acesteia nu poate fi tolerată, motiv pentru care Consiliul obligă autoritatea să ceară ofertantului ... clarificările necesare. Criticile pe marginea experienței similare a ... sunt, de asemenea, fondate, evaluarea efectuată de comisie fiind deopotrivă superficială. La pct. III.1.3) – „Capacitatea tehnica si profesionala” din anunțul de participare, autoritatea a stabilit, între altele: Ofertantii trebuie sa demonstreze ca in ultimii 3 ani au furnizat si instalat statii similare de reincarcare pentru vehicule electrice in valoare cumulata de cel putin ... de lei fara TVA pentru lotul 1 si de cel putin ... de lei fara TVA pentru lotul 2, la nivelul a maxim 3 contracte. Ultimii 3 ani vor fi calculati prin raportare la data limita de depunere a ofertelor stabilita de autoritatea contractanta in anuntul de participare simplificat. Modalitatea de indeplinire: Documentele justificative care probeaza indeplinirea cerintei vor fi prezentate, la solicitarea autoritatii contractante, doar de catre ofertantul clasat pe locul 1 in clasamentul intermediar intocmit la finalizarea evaluarii ofertelor: certificate sau documente emise de beneficiar/procese verbale de receptie/parti relevante ale contractului/achizitiei, din care sa reiasa toate elementele necesare pentru confirmarea indeplinirii cerintei privind experienta similara. Așadar, cerința impunea atât furnizarea, cât și instalarea de stații similare de reîncărcare vehicule electrice. Cele trei contracte invocate ca experiență similară de către ofertantul câștigător, la fiecare dintre loturi, au fost încheiate în 2022 și 2023. Din volumul de facturi și procese- Pagina 21 din 31

§ 22

verbale reținute de comisia de evaluare în procesul-verbal nr. ...la cerința privind experiența similară nu se poate determina o componentă de instalare de stații de reîncărcare realizată de către ... în baza celor trei contracte din 2022 și 2023, ținând seama că această societate a inclus în ofertă atestatul Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul Energiei nr. ... de tip B pentru „proiectare și executare de instalații electrice exterioare/interioare pentru incinte/ construcții civile și industriale, branșamente aeriene și subterane, la tensiunea nominală de 0,4 kV”, însemnând că doar începând cu 21.02.2024, când a fost emis respectivul atestat, era îndreptățită legal să execute lucrări electrice specifice (inclusiv instalare de stații electrice). În cererea sa de intervenție, ... sugerează că instalarea ar fi fost efectuată de către subcontractanți specializați, însă lucrările executate de aceștia nu pot fi reținute drept experiență similară a .... Activitățile de proiectare, executare și verificare a instalațiilor electrice se realizează de către operatori economici care dețin atestate/decizii de confirmare emise în condițiile Regulamentului pentru atestarea operatorilor economici care proiectează, execută și verifică instalații electrice, aprobat prin Ordinul președintelui Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul Energiei nr. 134/2021, potrivit competențelor acordate de fiecare tip de atestat sau, după caz, potrivit competențelor stabilite prin decizia de confirmare, cu respectarea prevederilor legii și ale reglementărilor în vigoare. Astfel fiind, Consiliul determină că în mod nelegal ... a considerat că ofertantul în discuție a justificat experiența similară constând în instalarea de stații similare de reîncărcare vehicule electrice, declarând oferta admisibilă și câștigătoare fără clarificarea prealabilă temeinică a îndeplinirii cerinței de calificare, cele reținute mai sus ducând la infirmarea acestei măsuri, la anularea raportului care a fost stabilit rezultatul evaluării ofertei și la obligarea autorității contractante la clarificarea și reevaluarea acesteia, prin prisma justificării experienței constând în instalare, inclusiv cu documente probante, cu stabilirea corectă și legală a admisibilității ofertei, la ambele loturi. În partea care privește evaluarea cerinței certificării IK10 prin teste de laborator a display-ului touch screen din oferta ..., sunt în egală măsură valabile considerentele reținute cu prilejul soluționării contestațiilor ..., autoritatea urmând să clarifice și acest aspect. Toate criticile pe tema sustenabilității prețului câștigătoarei (pct. 1.4. din contestație) sunt speculative și nefondate, în contextul în care contestatoarea recunoaște că nu a avut acces la elementele de preț ale ofertei concurente și nici la justificările de sustenabilitate furnizate autorității. Contestatoarea aduce motive de ordin general și ipotetic, simple presupuneri ale celui care a redactat-o, fără vreo legătură concretă cu actele depuse de ofertanți și cu evaluarea realizată de autoritatea contractantă. Simplul fapt că ... a ofertat un preț neobișnuit Pagina 22 din 31

§ 23

de scăzut nu înseamnă că el este și nesustenabil. Nu se verifică niciuna dintre criticile speculative ale contestatoarei legată de prețurile celor două loturi ofertate, mai cu seamă că justificarea lor este foarte detaliată, cu explicații și facturi ce totalizează peste 50 de pagini pentru fiecare lot (răspunsurile de la pag. 76-203 din volumul letric transmis de autoritate). Consiliul nu este organism de control care să realizeze o supraevaluare a ofertelor la cererea ofertanților care au îndoieli sau presupuneri legate de sustenabilitatea prețurilor concurenților. Consiliul nu se poate substitui autoarei sesizării în ce privește invocarea motivelor concrete de nelegalitate a actelor atacate. Sesizarea trebuie realizată cu respectarea tuturor condițiilor prevăzute de lege, iar una dintre acestea este tocmai motivarea, care servește la determinarea exactă a obiectului judecății administrative, având în vedere principiul potrivit căruia judecata are loc în limitele sesizării. Altminteri, judecata ar echivala cu un control efectuat din oficiu de către Consiliu, inadmisibil în condițiile actualei legislații. Motivarea trebuie să explice într-un mod rezonabil pretinsa relație de contrarietate dintre actele atacate ale autorității contractante și normele legale de referință, nu doar să afirme existența unei pretinse încălcări, neindividualizate în concret. Orice cerere de sesizare trebuie să cuprindă în mod clar și precis obiectul litigiului și expunerea sumară a motivelor invocate pentru a permite pârâtului să își pregătească apărarea, iar Consiliul să își exercite controlul. Rezultă că elementele esențiale de fapt și de drept pe care se întemeiază o astfel de acțiune trebuie să reiasă în mod coerent și comprehensibil din însuși textul cererii introductive, iar capetele de cerere ale acesteia din urmă trebuie să fie formulate în mod neechivoc, pentru a evita ca organul jurisdicțional să se pronunțe ultra petita sau să omită să se pronunțe asupra unui motiv [mutatis mutandis, Hotărârea Curții de la Luxemburg din 28 aprilie 2022, Comisia/Bulgaria (Actualizarea strategiilor marine), C-510/20, EU:C:2022:324, punctul 16 și jurisprudența acolo citată]. Ofertanții aflați în competiție au interesul să propună prețuri mai mici decât estimarea beneficiarului, politica de prețuri ținând de fiecare ofertant în parte și de condițiile cererii și ofertei. Aspectul că ... nu poate executa „lucrările” la un preț mai mic decât cel din propria ofertă sau la prețul asumat prin semnătură de către câștigătoare și acoperit de viitoarea garanție de bună execuție a contractului nu înseamnă că niciun alt operator economic nu poate să execute „lucrarea” la respectivul preț ori că el este unul nereal. De altminteri, la originea sistemului deschis de achiziții publice se află libera concurență între operatorii economici, care au tot interesul în a participa la licitații cu prețuri cât mai competitive, pentru a își maximiza astfel șansele de a obține contractul supus licitației. Dacă toți operatorii economici ar practica aceleași prețuri, atunci sistemul în discuție ar deveni de prisos. Pagina 23 din 31

§ 24

Nu trebuie scăpat din vedere că diferențele de preț dintre contestatoare și câștigătoare la fiecare dintre loturi sunt de aproximativ ...lei, deci nesemnificative, iar dacă prețul câștigătoarei este nesustenabil, în consecință și acela al contestatoarei este la fel. Art. 210 din Legea nr. 98/2016 urmărește să prevină situațiile în care autoritatea atribuie contractul unui ofertant ce nu este în măsură să îl execute în limitele pe care și le-a asumat prin ofertă, dispoziția legală fiind edictată în favoarea autorităților contractante, pentru protejarea lor (respectiv a bugetelor publice pe care le gestionează și a serviciilor publice pe care le prestează), iar nu ca armă în mâna acelorași autorități sau a ofertanților concurenți de a exclude sau pretinde excluderea de la licitații a anumitor ofertanți. În sprijinul acestui raționament vine chiar norma de aplicare a legii de la art. 137 alin. (2) lit. g) din anexa la Hotărârea Guvernului nr. 395/ 2016 – oferta este inacceptabilă dacă, în urma verificărilor, se constată că are un preț neobișnuit de scăzut pentru ceea ce urmează a fi furnizat/prestat/executat, astfel încât nu se poate asigura îndeplinirea contractului la parametrii cantitativi și calitativi solicitați prin caietul de sarcini. Cu alte cuvinte, chiar dacă o ofertă are costuri/ tarife deosebit de scăzute, ea nu poate fi respinsă decât dacă se probează dincolo de orice îndoială rezonabilă că, din cauza acelor prețuri, nu se poate asigura îndeplinirea contractului la parametrii cantitativi și calitativi solicitați prin caietul de sarcini. Contestatorul, prin pledoaria sa, contrar art. 10 alin. (1), art. 14 alin. (2) și art. 249 C. proc. civ., care după cum a fost repetat mai sus, impun părților să argumenteze și să susțină cu mijloace de probă cele ce afirmă în fața Consiliului, nu a demonstrat că oferta ... nu poate asigura îndeplinirea contractului la parametrii cantitativi și calitativi solicitați prin caietul de sarcini, situație în care respectiva ofertă nu poate fi respinsă, criticile de ordin general axate pe prețul ei fiind vădit neîntemeiate. ... este nemulțumită și de admiterea ofertei ... la achiziția inițiată prin anunțul de participare nr. .... Prima remarcă a contestatoarei este că oferta ... nu este pentru respectiva achiziție, ceea ce se verifică în parte. Propunerea tehnică este aferentă achiziției de stații de reîncărcare pentru vehicule electrice, însă în formularele de ofertă financiară, pentru ambele loturi, este indicată procedura de mai jos Formular 1 OFERTANTUL ... FORMULAR DE OFERTĂ Data: 20.01.2025 Anunț de participare: ... Obiectul contractului: ... in ..., judetul ...” LOT 1 [...] Formular 1 OFERTANTUL ... Pagina 24 din 31

§ 25

FORMULAR DE OFERTĂ Data: 20.01.2025 Anunț de participare: ... Obiectul contractului: ... in ..., judetul ...” LOT 2 inadvertență ce poate reprezenta o simplă eroare materială corectabilă pe calea unei solicitări de clarificare, la care este obligată autoritatea achizitoare în temeiul art. 209 alin. (1) din Legea nr. 98/2016 – „În cazul în care informațiile sau documentele prezentate de către operatorii economici sunt incomplete sau eronate sau în cazul în care lipsesc anumite documente, autoritatea contractantă are dreptul de a solicita într-un anumit termen ofertanților/candidaților clarificări și, după caz, completări ale documentelor prezentate de aceștia în cadrul ofertelor sau solicitărilor de participare, cu respectarea principiilor tratamentului egal și transparenței.” – secondat de art. 134 alin. (1) din normele metodologice de aplicare a legii – „Comisia de evaluare are obligația de a stabili care sunt clarificările și completările formale sau de confirmare, necesare pentru evaluarea fiecărei solicitări de participare/oferte, precum și perioada de timp acordată pentru transmiterea acestora, termenul-limită neputând fi stabilit decât la nivel de zile lucrătoare, fără a fi precizată o oră anume în cadrul acestuia.” Clarificarea se impunea cu asupra de măsură pentru că produsele ofertate și angajamentelor din propunerea tehnică a ... sunt aferente procedurii corecte, de furnizare a stațiilor de reîncărcare pentru vehicule electrice, lotul 1 și lotul 2. Respingerea directă a ofertei nu ar fi în acord nici cu principiul proporționalității, care impune ca autoritățile să nu depășească limitele a ceea ce este adecvat și necesar pentru realizarea obiectivelor urmărite, iar atunci când este posibilă o alegere între mai multe măsuri adecvate, ar trebui să se recurgă la cele mai puțin constrângătoare – Hotărârea Tribunalului Uniunii Europene din 27 septembrie 2002, Tideland Signal/Comisia, T-211/02, EU:T:2002: 232. Trebuie să existe un echilibru, o legătură rezonabilă între cauză și efect, respectiv între o potențială deficiență minoră și măsura pe care o poate dispune autoritatea contractantă, ca transpunere punctuală a principiului proporționalității ce guvernează materia despre care discutăm. Conținutul actului prevalează asupra formei (a se vedea, mutatis mutandis, hotărârile instanței de la Luxemburg în cauzele DP/ACER, F- 34/14, EU:F:2015:82, punctul 29, Mendes/ Comisia, F-125/11, EU:F:2013:35, punctul 34, și Brems/Consiliul, T-219/97, punctul 45 și jurisprudența acolo citată). Aceste concluzii sunt aplicabile și tuturor declarațiilor de calificare enumerate la pag. 28-35 din contestație, eroarea de redactare fiind flagrantă și corectabilă, mai ales că achiziția pentru furnizarea de produse în cadrul proiectului „Dezvoltarea sistemelor inteligente de management local in ..., judetul ...” nici măcar nu este divizată pe loturi, astfel cum și-a structurat oferta .... Pe de altă parte, eroarea este și Pagina 25 din 31

§ 26

scuzabilă, pe fondul derulării de către aceeași autoritate a două proceduri de echipamente electrice exact în aceeași perioadă. În ceea ce privește structurarea cap. 3 – „Descriere produse” din propunerile tehnice, chiar dacă nu include bifarea de căsuțe, ci reproducerea specificațiilor, ea nu constituie o neconformitate a ofertei, relevant fiind fondul acesteia, nu forma, după cum s-a arătat în antepenultimul paragraf de mai sus. Legat de copierea specificațiilor caietului de sarcini, ... indică doar șase rânduri pretins a fi copiate, în contextul în care propunerile tehnice ale ... însumează sute de pagini, cu anexe. Separat de caracterul derizoriu al celor șase rânduri în volumul propunerilor tehnice, Consiliul apreciază că oferta ... este una personalizată, deci nu are caracter general, iar faptul că anumite specificații ar putea fi copiate nu conduce automat la respingerea ei. Este firească reproducerea specificațiilor tehnice din moment ce conformitatea ofertei presupune indicarea caracteristicilor tehnice ale produselor ofertate. Altfel spus, demonstrarea complianței cu specificațiile implică într-o oarecare măsură și menționarea acestor specificații din caietul de sarcini. În ceea ce privește declarațiile enumerate de contestatoare la pct. 2.2.3., ele se regăsesc între documentele ofertei, iar aspectul că fac referire la achiziția pentru furnizarea de produse în cadrul proiectului „Dezvoltarea sistemelor inteligente de management local in ..., judetul ...” trebuie supus clarificării de către autoritatea contractantă, după cum s-a reținut în paginile anterioare, inclusiv trimiterea eronată din formularele de ofertă (pct. 2.3.1. din contestație). ... reiterează criticile pe tema sustenabilității prețului câștigătoarei însă cu referire la ..., critici pe care de asemenea, păstrând motivarea de mai sus, Consiliul le consideră speculative și nefondate, în contextul în care contestatoarea recunoaște că nu a avut acces la elementele de preț ale ofertei concurente și nici la justificările de sustenabilitate furnizate autorității. Contestatoarea aduce motive de ordin general și ipotetic, simple presupuneri ale celui care a redactat-o, fără vreo legătură concretă cu actele depuse de ofertanți și cu evaluarea realizată de autoritatea contractantă. Simplul fapt că ... a ofertat un preț neobișnuit de scăzut, nu înseamnă că el este și nesustenabil. Nu se verifică niciuna dintre criticile speculative ale contestatoarei legată de prețurile celor două loturi ofertate, mai cu seamă că justificarea lor este foarte detaliată, cu explicații și facturi ce totalizează 30 de pagini pentru fiecare lot (răspunsurile de la pag. 263-325 din volumul letric transmis de autoritate). În răspunsul său de justificare a prețului, societatea a prezentat autorității nu doar facturi și oferte de la furnizori și prestatori, ci și liste detaliate de cantități, inclusiv de costuri cu transporturile, documente valabile până la proba contrară (care nu a fost produsă de contestatoare). Pagina 26 din 31

§ 27

Ofertanții aflați în competiție au interesul să propună prețuri mai mici decât estimarea beneficiarului, politica de prețuri ținând de fiecare ofertant în parte și de condițiile cererii și ofertei. Aspectul că ... nu poate executa „lucrările” la un preț mai mic decât cel din propria ofertă sau la prețul asumat prin semnătură de către ... și acoperit de viitoarea garanție de bună execuție a contractului nu înseamnă că niciun alt operator economic nu poate să execute „lucrarea” la respectivul preț ori că el este unul nereal. De altminteri, la originea sistemului deschis de achiziții publice se află libera concurență între operatorii economici, care au tot interesul în a participa la licitații cu prețuri cât mai competitive, pentru a își maximiza astfel șansele de a obține contractul supus licitației. Dacă toți operatorii economici ar practica aceleași prețuri, atunci sistemul în discuție ar deveni de prisos. Nu trebuie scăpat din vedere că diferențele de preț dintre contestatoare și ... la fiecare dintre loturi sunt de aproximativ 4.000 lei, deci nesemnificative, iar dacă prețul câștigătoarei este nesustenabil, în consecință și acela al contestatoarei este la fel. Art. 210 din Legea nr. 98/2016 urmărește să prevină situațiile în care autoritatea atribuie contractul unui ofertant ce nu este în măsură să îl execute în limitele pe care și le-a asumat prin ofertă, dispoziția legală fiind edictată în favoarea autorităților contractante, pentru protejarea lor (respectiv a bugetelor publice pe care le gestionează și a serviciilor publice pe care le prestează), iar nu ca armă în mâna acelorași autorități sau a ofertanților concurenți de a exclude sau pretinde excluderea de la licitații a anumitor ofertanți. În sprijinul acestui raționament vine chiar norma de aplicare a legii de la art. 137 alin. (2) lit. g) din anexa la Hotărârea Guvernului nr. 395/ 2016 – oferta este inacceptabilă dacă, în urma verificărilor, se constată că are un preț neobișnuit de scăzut pentru ceea ce urmează a fi furnizat/prestat/executat, astfel încât nu se poate asigura îndeplinirea contractului la parametrii cantitativi și calitativi solicitați prin caietul de sarcini. Cu alte cuvinte, chiar dacă o ofertă are costuri/ tarife deosebit de scăzute, ea nu poate fi respinsă decât dacă se probează dincolo de orice îndoială rezonabilă că, din cauza acelor prețuri, nu se poate asigura îndeplinirea contractului la parametrii cantitativi și calitativi solicitați prin caietul de sarcini. Reclamanta, prin pledoaria sa, contrar art. 10 alin. (1), art. 14 alin. (2) și art. 249 C. proc. civ., nu a demonstrat că oferta ... nu poate asigura îndeplinirea contractului la parametrii cantitativi și calitativi solicitați prin caietul de sarcini, situație în care respectiva ofertă nu poate fi respinsă, criticile de ordin general axate pe prețul ei fiind vădit neîntemeiate. În plus, Hotărârea din 10 septembrie 2020, Tax-Fin-Lex, C-367/19, EU:C:2020:685, este elocventă, Curtea de la Luxemburg interpretând art. 2 alin. (1) punctul 5 din Directiva 2014/24 în sensul că acesta nu constituie un temei juridic pentru respingerea ofertei în cadrul Pagina 27 din 31

§ 28

unei proceduri de atribuire a unui contract de achiziții publice doar pentru motivul că prețul propus în ofertă este de 0 euro. Se remarcă a fi neîntemeiate și criticile reclamantei legate de defalcarea prețului ... în acord cu o prezumtivă cerință din fișa de date, secțiunea IV.4.2 – „Modul de prezentare al propunerii financiare”, conform

§ 29

căreia

§ 30

„preţurile

§ 31

tuturor

§ 32

materialelor/ articolelor/serviciilor/produselor vor fi evidenţiate separat, nefiind acceptate justificări ale introducerii de costuri directe în capitolul «cheltuieli indirecte». În aceste situaţii, oferta va fi respinsă, ca neconformă.” O astfel de cerință nu figurează în fișa de date aferentă procedurii de atribuire derulate de ... pentru furnizarea stații de reîncărcare. Nu se cunoaște de unde a preluat contestatoarea cerința reprodusă, întrucât fișa de date aplicabilă nu o conține. La secțiunea IV.4.2 se arată: IV.4.2 Modul de prezentare al propunerii financiare Propunerea Financiară va cuprinde prețul total ofertat, valoare fără TVA care se completează în sistemul electronic SEAP rubrica special dedicată „Oferta financiară”, precum și următoarele documente: - Formularul de Propunere Financiară (conform formularului pus la dispoziție de autoritatea contractantă), incluzând toate informațiile solicitate; - Anexa la formularul de oferta; - Documentele de fundamentare a prețului, dacă este cazul. Ofertantul va elabora propunerea financiară astfel încât aceasta să furnizeze toate informațiile necesare cu privire la diversele condiții financiare și comerciale legate de formarea prețului ofertat (cum ar fi prețuri unitare aplicabile, exprimate în Lei, fără TVA), astfel încât să se poată proba asigurarea realizării tuturor activităților, cel puțin la nivelul calitativ solicitat prin caietul de sarcini, în marja prețului ofertat. Totodată, intră în obligația ofertanților să demonstreze, la prima cerere scrisă a comisiei de evaluare, faptul că au prevăzut în cadrul ofertei resurse financiare suficiente pentru a îndeplini toate activitățile ce trebuie întreprinse de aceștia pentru a-și îndeplini în mod corespunzător obligațiile în cadrul contractului. Propunerea financiară are caracter obligatoriu, din punctul de vedere al conținutului pe toată perioada de valabilitate stabilită de către autoritatea contractantă și asumată de ofertant. Cu excepția erorilor aritmetice, astfel cum sunt acestea definite la art. 134 alin. (10) din Anexa la H.G. nr. 395/2016, nu vor fi permise alte omisiuni, necorelări sau ajustări ale propunerii financiare. Prin erori aritmetice în sensul acestor dispoziții se înțeleg inclusiv următoarele situații: a) în cazul unei discrepante între prețul unitar și prețul total, va fi luat în considerare prețul unitar, iar prețul total va fi corectat în mod corespunzător; b) dacă există o discrepanță între litere și cifre, va fi luată în considerare valoarea exprimată în litere, iar valoarea exprimată în cifre va fi corectată corespunzător. În vederea comparării unitare a ofertelor, se solicită ca toate preturile să fie exprimate în cifre cu cel mult două zecimale. Niciun fel de cereri și pretenții ulterioare ale ofertantului legate de ajustări de prețuri, determinate de orice motive (cu excepția situațiilor prevăzute explicit în documentația de atribuire și/sau prin dispozițiile legale aplicabile), nu pot face obiectul vreunei negocieri sau proceduri litigioase între părțile contractante. Separat de absența cerinței invocate de ..., chiar și dacă ea ar fi existat la un moment dat, ipotetic, în fișa de date, eventuala nedefalcare a costurilor a fost acoperită de ... prin intermediul răspunsurilor nr. .../07.02.2025 de justificare a prețului neobișnuit de scăzut la loturile 1 și 2, răspunsuri care includ respectiva defalcare și care nu includ costuri directe în cap. „cheltuieli indirecte”. În consecință, oferta nu Pagina 28 din 31

§ 33

putea fi respinsă ca neconformă pe baza cerinței invocate de contestatoare. În final, trebuie punctat că principiile egalității de tratament și transparenței, care au drept semnificație în special faptul că ofertanții trebuie să se afle pe o poziție de egalitate atât în momentul în care își pregătesc ofertele, cât și în momentul în care acestea sunt evaluate de către autoritatea contractantă (a se vedea în acest sens Hotărârea din 18 octombrie 2001, SIAC Construction, C-19/00, pct. 34, și Hotărârea din 4 decembrie 2003, EVN și Wienstrom, C-448/01, pct. 47), constituie într- adevăr, temeiul directivelor privind procedurile de atribuire a contractelor de achiziții publice (Hotărârea Universale-Bau și alții, C-470/99, pct. 91, și Hotărârea din 19 iunie 2003, GAT, C-315/01, pct. 73), iar obligația autorităților contractante de a asigura respectarea acestora corespunde chiar esenței acestor directive (în acest sens sunt Hotărârea din 17 septembrie 2002, Concordia Bus Finland, C-513/99, pct. 81, și Hotărârea din 3 martie 2005, Fabricom, C-21/03 și C-34/03, pct. 26). Nota bene, după cum s-a arătat la pag. 16 de mai sus, art. 1 alin. (4) din normele aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 395/2016 statuează că autoritatea contractantă este responsabilă pentru modul de atribuire a contractului de achiziție publică/acordului-cadru, cu respectarea tuturor dispozițiilor legale aplicabile, deci și a regulilor de elaborare a proceselor- verbale și a rapoartelor comisiei de evaluare, inclusiv în ceea ce privește concluziile verificărilor de ordin tehnic și financiar. În considerarea celor evocate, Consiliul determină că în mod superficial autoritatea a admis ofertele ... și ... la loturile 1 și 2, obiecțiile contestatoarei privind nelegalitatea admiterii ofertelor vădindu-se a fi fondate, în absența clarificărilor necesare. În baza art. 26 alin. (2) din Legea nr. 101/2016, Consiliul va admite parțial contestația ... nr. ..., în contradictoriu cu ..., va anula raportul procedurii de atribuire nr. ... și adresele de comunicare a rezultatului procedurii la cele două loturi, toate în partea care privește evaluarea ofertelor ... și .... Totodată, va obliga autoritatea contractantă la clarificarea temeinică și la reevaluarea amintitelor oferte, precum și la emiterea unui nou act de evaluare a ei, cu respectarea celor ce preced, a legislației privind achizițiile publice și a cerințelor din documentația de atribuire. În baza aceluiași temei legal, va obliga autoritatea să comunice celor trei ofertanți rezultatul reevaluării ofertelor, cu respectarea legislației aplicabile. Se vor respinge, ca nefondate, capetele de cerere din contestație de permitere a accesului la integralitatea dosarului achiziției publice, de repunere în termenul de contestare, precum și de obligare a autorității contractante la plata cheltuielilor de „judecată”. Acest din urmă capăt de cerere este supus dispozițiilor art. 26 alin. (9) din lege – Consiliul poate obliga, la cerere, partea în culpă, la plata cheltuielilor efectuate pentru soluționarea contestației. Cuantumul, detalierea și documentele doveditoare ale cheltuielilor efectuate sunt prezentate în cerere, care Pagina 29 din 31

§ 34

trebuie depusă înainte de pronunțarea deciziei de soluționare a contestației – precum și celor aplicabile în mod corespunzător din Codul de procedură civilă, art. 452 – partea care pretinde cheltuieli de judecată trebuie să facă, în condițiile legii, dovada existenței și întinderii lor, cel mai târziu la data închiderii dezbaterilor asupra fondului cauzei. ..., deși a solicitat Consiliului să oblige autoritatea achizitoare la plata cheltuielilor de judecată, nu le-a indicat și nici nu a anexat la contestație vreo dovadă a întinderii și efectuării lor. În consecință, capătul de cerere de obligare a autorității contractante la plata cheltuielilor de soluționare a contestației se impune a fi respins. În acest litigiu a fost primită și cererea de intervenție accesorie nr. ..., aparținând ..., la analiza condițiilor de formulare a căreia, în raport cu prevederile în vigoare ale art. 17 alin. (3) și (4) din Legea nr. 101/2016 și ale art. 65 alin. (1) C. proc. civ., se observă admisibilitatea în principiu. Față de cele reținute cu prilejul examinării contestației ..., Consiliul apreciază nefondată cererea de intervenție, motiv pentru care o va respinge ca atare la ambele loturi. În eventualitatea unei căi de atac, după cum se cunoaște, în lumina art. 30 alin. (2) și a art. 31 alin. (3) din Legea nr. 101/2016: - în plângere, contestatorul nu poate invoca alte motive împotriva actelor autorității contractante decât cele cuprinse în contestația adresată Consiliului; - nu se pot depune probe noi față de cele care au fost depuse în cadrul contestației. Pentru aceste motive, în baza legii și a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DECIDE: Admite, în parte, contestațiile ... nr. ... și ..., în contradictoriu cu ..., și anulează raportul procedurii de atribuire nr. ...și adresele de comunicare a rezultatului procedurii, loturile 1 și 2, toate în partea care privește oferta ..., evaluarea cerinței certificării prin teste de laborator a display-ului touch screen. Obligă autoritatea contractantă la clarificarea și reevaluarea temeinică a acestei oferte, precum și la emiterea unui nou raport al procedurii de atribuire, cu respectarea celor consemnate mai sus, a documentației de atribuire și a legislației privind achizițiile publice, în termen de cel mult douăzeci de zile de la data primirii prezentei decizii. După reevaluarea ofertei și aprobarea raportului procedurii, autoritatea va comunica ofertanților rezultatul procedurii, potrivit legislației aplicabile. Respinge în rest contestația, ca nefondată. Admite, în parte, contestația ... nr. ..., în contradictoriu cu ..., și anulează raportul procedurii de atribuire nr. ...și adresele de comunicare a rezultatului procedurii, loturile 1 și 2, toate în partea care privește Pagina 30 din 31

§ 35

ofertele ... și ..., evaluarea cerințelor reținute în considerentele de mai sus. Obligă autoritatea contractantă la clarificarea și reevaluarea temeinică a acestor oferte, precum și la emiterea unui nou raport al procedurii de atribuire, cu respectarea celor consemnate mai sus, a documentației de atribuire și a legislației privind achizițiile publice, în termen de cel mult douăzeci de zile de la data primirii prezentei decizii. După reevaluarea ofertelor și aprobarea raportului procedurii, autoritatea va comunica ofertanților rezultatul procedurii, potrivit legislației aplicabile. Respinge în rest contestația ..., ca nefondată, inclusiv capătul de cerere de acordare a cheltuielilor de „judecată”. Încuviințează în principiu și respinge, ca nefondată, cererea de intervenție voluntară accesorie nr. ..., depusă de .... Prezenta decizie este obligatorie pentru părți. Împotriva ei se poate formula plângere, în termen de zece zile. PREȘEDINTE, MEMBRU, MEMBRU, ... ... ... Redactată practicaua deciziei, ... Pagina 31 din 31

Document asociat

PDF CNSC

Text extras automat; verificați forma originală în PDF.

Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.

Citește textul integral · 2.097 caractere
§ 1

În conformitate cu prevederile art. 14 alin. (2) și ale art. 27 alin. (2) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, cu modificările și completările ulterioare, Consiliul adoptă următoarea ÎNCHEIERE Nr. 2372 / C4 / 610 / 611 Data: 01.07.2025 Prin cererea nr. 345/25.06.2025, înregistrată la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor cu nr. 42407/25.06.2025, și prin cererea nr. 346/25.06.2025, înregistrată la Consiliu cu nr. 42408/25.06.2025, General Security SRL, cu sediul în Piața 1 Mai nr. 4-5, Cluj-Napoca, județul Cluj, CUI 11160619, număr de înregistrare în registrul comerțului J12/1732/1998, reprezentată de domnul Dan Bogos - administrator, a solicitat restituirea cauțiunilor aferente contestației sale nr. 158/25.02.2025, înregistrată la Consiliu cu nr. 12242/26.02.2025 și contestației sale nr. 159/25.02.2025, înregistrată la Consiliu cu nr. 12243/26.02.2025, privind procedura simplificată pentru atribuirea contractului de furnizare stații de reîncărcare pentru vehicule electrice, loturile 1 și 2, organizată de Comuna Panticeu, cu sediul în str. Panticeu nr. 86, Panticeu, județul Cluj, în calitate de autoritate contractantă. Pentru aceste motive, în baza legii și a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DECIDE: Admite cererile formulate de către General Security SRL și dispune restituirea către aceasta a cauțiunilor aferente dosarului nr. 610/2025, în sumă de 4.647 lei, constituită la CEC Bank SA, Sucursala Cluj, la data de 03.03.2025, conform recipisei nr. 211097913/1, și cauțiunii aferente dosarului nr. 611/2025, în sumă de 4.609 lei, constituită la CEC Bank SA, Sucursala Cluj, la data de 03.03.2025, conform recipisei nr. 211097884/1. Împotriva prezentei încheieri se poate formula plângere în termen de 5 zile de la comunicare. PREŞEDINTE, MEMBRU, MEMBRU, Pagina 1 din 1

Istoricul dosarului

Ordine cronologică
Evenimente, de la cel mai recent la cel mai vechi
DataÎnregistrareSensDocumentExpeditorDescriere ieșireDestinatar
2025-12-1588297IntrareRăspunsCOMUNA PANTICEU JUDETUL CLUJ——
2025-07-0444934IesireAdresa transmitere incheiere—Adresa transmitere incheiereCOMUNA PANTICEU JUDETUL CLUJ
2025-07-0444935IesireAdresa transmitere incheiere—Adresa transmitere incheiereGENERAL SECURITY SRL
2025-07-0144003IntrareRăspunsCOMUNA PANTICEU JUDETUL CLUJ——
2025-06-2542407IntrareRestituire cauțiuneGENERAL SECURITY SRL——
2025-04-1725278IesireAdresa Tribunal/ Curte de Apel—Adresa Tribunal/ Curte de ApelCA CLUJ
2025-04-1524648IntrareDovadaCOMUNA PANTICEU JUDETUL CLUJ——
2025-03-2519079IesireAdresa transmitere decizie—Adresa transmitere decizieGENERAL SECURITY SRL
2025-03-2519080IesireAdresa transmitere decizie—Adresa transmitere decizieCOMUNA PANTICEU JUDETUL CLUJ
2025-03-0714832IesireAdresa solicitare/ completare (complet)—Adresa solicitare/ completare (complet)GENERAL SECURITY SRL
2025-03-0614408IntrarePunct de vedereCOMUNA PANTICEU JUDETUL CLUJ——
2025-03-0614460IntrareDosarul achizițieiCOMUNA PANTICEU JUDETUL CLUJ——
2025-03-0614670IntrareConcluzii scriseGENERAL SECURITY SRL——
2025-03-0413742IntrareDovadaGENERAL SECURITY SRL——
2025-03-0413748IntrareCauțiuneGENERAL SECURITY SRL——
2025-02-2612242IntrareContestatieGENERAL SECURITY SRL——
2025-02-2612345IntrareContestatieGENERAL SECURITY SRL——

Alte dosare ale părților

GENERAL SECURITY SRL

Vezi toate dosarele (163)

COMUNA PANTICEU

Vezi toate dosarele (6)

Documente pentru aceeași cercetare

Legăturile se bazează pe coduri CPV sau critici comune din buletin. Verificați faptele și motivarea fiecărui document.