Decizie 621/2023
Decizie CNSC2023_621_2023_Decizie_621.pdf, BO2023_621_2023_BO2023_621.pdf
Document CNSC
MARISTAR COM SRL în contradictoriu cu COMPANIA DE APA TARGOVISTE- DAMBOVITA
Decizia CNSC nr. 621/C4/533 din 20.03.2023
Link permanentIdentificare și pasaje din sursă
având ca obiect „DB-CL-14 Înfiinţarea și extinderea rețelelor de alimentare cu apă și canalizare în Nucet, Perșinari, Văcărești, Lucieni și Ludești” – cod CPV 45231100-6, s-a solicitat: - anularea adresei de comunicare a rezultatului procedurii nr. 6799/22.02.2023 şi a actelor subsecvente şi dependente de aceasta; - anularea raportului procedurii nr. 6692/21.02.2023, în ceea ce priveşte oferta SC MARISTAR COM SRL, a actelor care au stat la baza emiterii acestuia, precum şi a actelor subsecvente şi dependente de acesta; - anularea deciziei prin care oferta Asocierii SC MARISTAR COM SRL (lider) - SC HYDROSTROY AD SRL, cu subcontractanţi SC SPOTING SRL, SC RAPID COMPLEX SRL şi SC SIRIUS PROIECTARE STUDII SRL a fost respinsă ca neconformă; - obligarea entităţii contractante la reluarea procedurii de atribuire de la etapa verificării admisibilităţii ofertei SC MARISTAR COM SRL, cu respectarea dispoziţiilor aplicabile în materia achiziţiilor sectoriale. Pentru aceste motive, în baza legii şi…Verifică pasajul în context →
În temeiul art. 26 alin. (6) din Legea nr. 101/2016, respinge ca nefondată contestația formulată de SC MARISTAR COM SRL, în contradictoriu cu COMPANIA DE APĂ TÂRGOVIȘTE-DÂMBOVIŢA și menține decizia de anulare a procedurii de atribuire. Prezenta decizie este obligatorie pentru părţi, în conformitate cu dispoziţiile art. 28 alin. (1) din Legea nr. 101/2016. Împotriva prezentei decizii se poate formula plângere în termen de 10 zile de la comunicare.Verifică pasajul în context →
Extrase din documentele asociate, fără completări sau interpretare juridică. Anonimizarea sursei este păstrată.
2023_621_2023_Decizie_621.pdf, BO2023_621_2023_BO2023_621.pdf
Text extras automat; verificați forma originală în PDF.
Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.
În conformitate cu prevederile art. 12 alin. (1) şi ale art. 27 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 privind remediile şi căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziţie publică, a contractelor sectoriale şi a contractelor de concesiune de lucrări şi concesiune de servicii, precum şi pentru organizarea şi funcţionarea Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor, Consiliul adoptă următoarea DECIZIE Nr. 621/C4/533 Data: 20.03.2023 Prin contestaţia nr. 482/03.03.2023, înregistrată la Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor cu nr. 11126/03.03.2023, înaintată de SC MARISTAR COM SRL cu sediul în Titu, Aleea Terra, Corp C7, judeţul Dâmboviţa, înregistrată la Oficiul Registrului Comerţului sub nr. J15/1330/2007, având CUI 22579117, reprezentată legal de dl. Stancu Cristian Mugurel, împotriva rezultatului procedurii de atribuire comunicat prin adresa nr. 6799/22.02.2023, emis de COMPANIA DE APĂ TÂRGOVIȘTE-DÂMBOVIŢA, cu sediul în Târgoviște, str. IC Brătianu nr. 50, judeţul Dâmboviţa, în calitate de entitate contractantă, în cadrul procedurii de licitaţie deschisă organizată în vederea atribuirii contractului având ca obiect „DB-CL-14 Înfiinţarea și extinderea rețelelor de alimentare cu apă și canalizare în Nucet, Perșinari, Văcărești, Lucieni și Ludești” – cod CPV 45231100-6, s-a solicitat: - anularea adresei de comunicare a rezultatului procedurii nr. 6799/22.02.2023 şi a actelor subsecvente şi dependente de aceasta; - anularea raportului procedurii nr. 6692/21.02.2023, în ceea ce priveşte oferta SC MARISTAR COM SRL, a actelor care au stat la baza emiterii acestuia, precum şi a actelor subsecvente şi dependente de acesta; - anularea deciziei prin care oferta Asocierii SC MARISTAR COM SRL (lider) - SC HYDROSTROY AD SRL, cu subcontractanţi SC SPOTING SRL, SC RAPID COMPLEX SRL şi SC SIRIUS PROIECTARE STUDII SRL a fost respinsă ca neconformă; - obligarea entităţii contractante la reluarea procedurii de atribuire de la etapa verificării admisibilităţii ofertei SC MARISTAR COM SRL, cu respectarea dispoziţiilor aplicabile în materia achiziţiilor sectoriale. Pentru aceste motive, în baza legii şi a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DECIDE: Pagina 1 din 2
În temeiul art. 26 alin. (6) din Legea nr. 101/2016, respinge ca nefondată contestația formulată de SC MARISTAR COM SRL, în contradictoriu cu COMPANIA DE APĂ TÂRGOVIȘTE-DÂMBOVIŢA și menține decizia de anulare a procedurii de atribuire. Prezenta decizie este obligatorie pentru părţi, în conformitate cu dispoziţiile art. 28 alin. (1) din Legea nr. 101/2016. Împotriva prezentei decizii se poate formula plângere în termen de 10 zile de la comunicare.
Pagina 2 din 2
Text extras automat; verificați forma originală în PDF.
Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.
În conformitate cu prevederile art. 12 alin. (1) şi ale art. 27 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 privind remediile şi căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziţie publică, a contractelor sectoriale şi a contractelor de concesiune de lucrări şi concesiune de servicii, precum şi pentru organizarea şi funcţionarea Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor, Consiliul adoptă următoarea DECIZIE Nr. ..... Data: .... Prin contestaţia nr. 482/03.03.2023, înregistrată la Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor cu nr. 11126/03.03.2023, înaintată de SC ...SRL cu sediul în …, reprezentată legal de dl. …, împotriva rezultatului procedurii de atribuire comunicat prin adresa nr. 6799/22.02.2023, emis de ..., cu sediul în …, în calitate de entitate contractantă, în cadrul procedurii de licitaţie deschisă organizată în vederea atribuirii contractului având ca obiect „DB-CL-14 Înfiinţarea și extinderea rețelelor de alimentare cu apă și canalizare în ...” – cod CPV 45231100-6, s-a solicitat: - anularea adresei de comunicare a rezultatului procedurii nr. 6799/22.02.2023 şi a actelor subsecvente şi dependente de aceasta; - anularea raportului procedurii nr. 6692/21.02.2023, în ceea ce priveşte oferta SC ...SRL, a actelor care au stat la baza emiterii acestuia, precum şi a actelor subsecvente şi dependente de acesta; - anularea deciziei prin care oferta Asocierii SC ...SRL (lider) - SC ... SRL, cu subcontractanţi SC ...SRL, SC ...SRL şi SC ... SRL a fost respinsă ca neconformă; - obligarea entităţii contractante la reluarea procedurii de atribuire de la etapa verificării admisibilităţii ofertei SC ...SRL, cu respectarea dispoziţiilor aplicabile în materia achiziţiilor sectoriale. CONSILIUL NAŢIONAL DE SOLUŢIONARE A CONTESTAŢIILOR, asupra cauzei de faţă, constată următoarele: Consiliul a fost legal sesizat şi este competent, potrivit dispoziţiilor art. 12 alin. (1) din Legea nr. 101/2016, să soluţioneze contestaţia de faţă, prin care SC ...SRL, în calitate de operator economic participant la procedura de atribuire în cauză, critică decizia entităţii contractante de a respinge oferta Asocierii SC ...SRL (lider) - SC ... SRL ca neconformă, în baza prevederilor art. 228 alin. (5) din Legea nr. 99/2016 şi a prevederilor art. 143 alin. (3) lit. a) din HG nr. 934/2016, respectiv de a Pagina 1 din 17
anula procedura de atribuire, motivat de faptul că au fost depuse numai oferte neconforme din punct de vedere tehnic, inadmisibile. Contestatoarea apreciază ca fiind netemeinică şi nelegală decizia entităţii contractante în ceea ce priveşte respingerea ofertei sale, sens în care înţelege să arate punctual motivele de fapt şi de drept pentru care se impune anularea actelor contestate şi reluarea procedurii de atribuire de la etapa verificării adminisbilităţii ofertei Asocierii SC ...SRL (lider) - SC ... SRL. Comisia de evaluare a transmis patru solicitări de clarificare la Documentaţia calificare-tehnică: 1. Solicitare nr. 25486/05.09.2022, cu termen de răspuns în data de 08.09.2022, la care asocierea a răspuns prin adresa nr. 151/06.09.2022; 2. Solicitare nr. 29013/29.09.2023, cu termen de răspuns în data de 04.10.2022, la care asocierea a răspuns prin adresa nr. 167/04.10.2022; 3. Solicitare nr. 31741/25.10.2022, cu termen de răspuns în data de 28.10.2022, la care asocierea a răspuns prin adresa nr. 191/28.10.2022; 4. Solicitare nr. 2348/13.01.2023, cu termen de răspuns în data de 18.01.2023, la care asocierea a răspuns în data de 18.01.2023. Contestatoarea redă integral atât solicitarea de clarificare, cât și răspunsul său. Aceasta învederează Consiliului că solicitarea Autorizaţiei de execuţie a lucrărilor eliberată pentru persoanele fizice şi juridice care îşi manifestă intenţia de a desfăşura, pe terenuri din domeniul agricol activităţi de îmbunătăţiri funciare conform Ordinului nr. 182/2009 este abuzivă, având în vedere că lucrările ce se vor executa în cadrul proiectului nu fac obiectul îmbunătăţirilor funciare, fapt demonstrat prin răspunsul său. De asemenea, arată că echipamentele GENERATOR ELECTRIC MOBIL 10 KVA, GENERATOR ELECTRIC MOBIL 16 KVA, GENERATOR ELECTRIC MOBIL 40 KVA, GENERATOR ELECTRIC MOBIL 60 KVA, corespund ISO 8528-1, standard care stabileşte parametrii tehnici şi calitativi ce trebuiesc respectaţi pentru producerea şi asamblarea generatoarelor. Comisia de evaluare a reţinut ca fiind neîndeplinită cerinţa de calificare din caietul de sarcini privitoare la agrementele şi autorizaţiile ANIF, Fişele tehnice ale „GENERATOR ELECTRIC MOBIL 10 KVA", „GENERATOR ELECTRIC MOBIL 16 KVA", „GENERATOR ELECTRIC MOBIL 40 KVA", „GENERATOR ELECTRIC MOBIL 60 KVA". Însă, arată petenta, entitatea contractantă nu a solicitat operatorilor economici interesaţi de participarea la procedura de atribuire, cerinţele de calificare necesare executării contractului. Pagina 2 din 17
În aceste condiţii, respingerea ofertei ca neconformă pentru pretinsa neîndeplinire a unor prevederi din documentaţia de atribuire care nu constituie, în fapt, cerinţe obligatorii de calificare şi selecţie, este considerată nefondată și nelegală. În acest sens, contestatoarea invocă dispoziţiile art. 36 alin. (4) și alin. (6) din HG nr. 394/2016. În opinia sa, stabilirea criteriilor de calificare se realizează cu respectarea principiului proporţionalităţii, criteriile trebuind să aibă legătură concretă cu obiectul contractului care urmează să fie atribuit, fără a se crea premisele utilizării acestora ca mijloc de restricţionare a concurenţei. În acest sens, entitatea contractantă are obligaţia să justifice alegerea criteriilor de calificare şi, după caz, a criteriilor de selecţie în cadrul Strategiei de contractare, evidenţiind modul de aplicare a principiului proporţionalităţii, inclusiv prin demonstrarea relevanţei cerinţelor minime şi a criteriilor stabilite în raport cu natura, complexitatea şi dimensiunea obiectului contractului. Criteriile de calificare şi selecţie prevăzute în anunţul de participare se preiau în mod automat în fișa de date şi se vor regăsi în cadrul DUAE generat electronic de către entitatea contractantă, ce conţine informaţiile solicitate ofertanţilor în raport cu criteriile de calificare şi selecţie stabilite prin documentaţia de atribuire. Din interpretarea art. 1225 din Cod civil, rezultă că o clauză nescrisă încalcă o dispoziţie legală imperativă, mai precis o normă juridică de la care nu se poate deroga. Aşadar, clauza este considerată nescrisă pentru că nesocoteşte un interes ocrotit de dispoziţia respectivă. O clauză nescrisă nu produce efecte juridice, este înlocuită de drept cu dispoziţiile legale aplicabile. Prin urmare, cerinţele prevăzute exclusiv în caietul de sarcini, iar nu şi în anunţul de participare, sunt lovite de o cauză de ineficacitate şi nu vor produce efecte juridice. Deci, arată contestatoarea, dacă respectivele avize şi autorizaţii nu au fost solicitate nici prin anunţ, ca şi criterii privind capacitatea, şi nici în caietul de sarcini, necesitatea lor reieşind doar din anumite prevederi ale caietului de sarcini pentru etapa de execuţie a lucrărilor, nu se pot solicita în etapa de evaluare. În conformitate cu capitolul CB-CL-14 Cap. 2-Secţiune 1-Specificaţii Generale-Cadru Specific: „Antreprenorul va fi în întregime răspunzător pentru întocmirea oricăror documentaţii în vederea obţinerii/actualizării avizelor, autorizaţiilor, licenţelor și aprobărilor necesare pentru execuţia lucrărilor, precum și pentru cele ce ar putea fi considerate necesare în urma eventualelor modificări/adaptori ce pot interveni pe parcursul execuţiei. Antreprenorul va obţine autorizaţia de execuţie în zona drumurilor naţionale și a căilor ferate, în baza acordului prealabil/aviz CFR și va fi responsabil de întocmirea documentaţiilor tehnice în conformitate cu cerinţele entităţilor avizatoare. Pagina 3 din 17
Antreprenorul va avea în vedere faptul că, pentru căi ferate și pentru drumuri naţionale, autorităţile vor putea impune ca documentaţiile tehnice să fie făcute de către companii autorizate”. Astfel, precizează autoarea contestataţiei, nu sunt specificate lucrări în zona canalelor ANIF ce necesită deţinerea unui agrement tehnic sau autorizaţie de execuţie lucrări de îmbunătăţiri funciare în domeniul agricol. În ceea ce priveşte afirmaţia entităţii contractante potrivit căreia echipamentele de tip generator cuprinse în cadrul ofertei tehnico- financiară „sunt fără grad de protecţie”, petenta menţionează că generatoarele ofertate sunt conforme standardelor în vigoare. Aceasta arată că în caietul de sarcini - pentru Generatoare au fost incluse o serie de cerinţe şi specificaţii tehnice care îngrădesc accesul egal al operatorilor economici la procedura de atribuire, respectiv gradul de protecţie solicitat. În completarea fișei tehnice s-a dorit evidenţierea acestui aspect, și anume că gradul de protecţie IP54 nu poate fi aplicat complet asupra echipamentului. Astfel, echipamentele ofertate au grad de protecţie IP54 pentru panoul de control şi pentru carcasa, iar pentru alternator IP23, conform standardelor în vigoare. În susţinere, contestatoarea atașează punctul de vedere al furnizorului declarat, precum şi fișa tehnică oferită de un alt colaborator de la care a solicitat ofertă de preţ şi care a dat un răspuns relevant în acest sens. Contestatoarea învederează că entitatea contractantă a dispus respingerea ofertei motivat de faptul că nu a răspuns concludent şi că oferta depusă nu satisface în mod corespunzător cerinţele caietului de sarcini privind agrementele şi autorizaţiile ANIF, Fişele tehnice ale „GENERATOR ELECTRIC MOBIL 10 KVA”, „GENERATOR ELECTRIC MOBIL 16KVA”, „GENERATOR ELECTRIC MOBIL 40 KVA”, „GENERATOR ELECTRIC MOBIL 60 KVA”, cerinţe care reprezintă un veritabil criteriu de calificare privind capacitatea tehnică şi/sau profesională. Ori, în opinia sa, fiind o veritabilă cerinţă de calificare care vizează capacitatea tehnică și/sau profesională, aceasta ar fi trebuit să se regăsească în mod obligatoriu menţionată în mod corespunzător, explicit. În condiţiile în care această cerinţă lipseşte cu desăvârşire din cuprinsul fişei de date a achiziţiei, respectiv din anunţul de participare, în conformitate cu art. 36 alin. (6) din HG nr. 394/2016, menţiunea din caietul de sarcini privind documentele de calificare pentru agrementele şi autorizaţiile ANIF, Fişele tehnice ale GENERATOR ELECTRIC MOBIL 10 KVA, GENERATOR ELECTRIC MOBIL 16 KVA, GENERATOR ELECTRIC MOBIL 40 KVA, GENERATOR ELECTRIC MOBIL 60 KVA, este o CLAUZĂ NESCRISĂ care nu poate produce niciun efect şi prin urmare nu poate fi folosită ca motiv pentru respingerea unei oferte. Astfel, aceasta consideră că decizia entităţii contractante de respingere a ofertei ca neconformă este nelegală și netemeinică, fiind Pagina 4 din 17
luată pe baza unei cerinţe inexistente în anunţul de participare şi în fişa de date a achiziţiei, fiind nescrisă. Aşadar, apreciază că entitatea contractantă ... nu poate descalifica oferta depusă de Asocierea SC ...SRL - SC ... SRL, cu subcontractanţi SC ...SRL, SC ...SRL şi SC ... SRL pe temeiul neîndeplinirii unei condiţii care nu este scrisă, ori nu îi este aplicabilă potrivit documentaţiei de atribuire. Contestatoarea arată că, din ansamblul legislaţiei din domeniul achiziţiei publice rezultă că evaluarea fiecărei oferte se raportează numai la cerinţele documentaţiei de atribuire, nu la altele (sau la aceleaşi, însă diminuate ori majorate). Dacă documentaţia a fost incomplet sau greşit întocmită, atunci sancţiunea este aceea a anulării procedurii de atribuire, în contextul art. 225 alin. (1) lit. c), coroborat cu alin. (2), din legea achiziţiilor sectoriale. În cuprinsul anunţului de participare sau al fişei de date a achiziţiei nu apare trecută obligaţia operatorilor economici de a îndeplini exigenţa agrementelor şi autorizaţiilor ANIF, Fişele tehnice la care se raportează organizatoarea în demersul său de a elimina oferta. Criteriile de calificare nu trebuie să depindă de modul în care sunt înţelese la un moment dat de către o societatea ofertantă, dincolo de exprimarea din documentaţia de atribuire, fiind imperativ ca autoritatea/entitatea să asigure încă de la iniţiere operatorilor economici o înţelegere/interpretare unitară, decurgând din informarea lor completă, corectă şi explicită cu privire la modul de aplicare a procedurii de atribuire. Eventuala neglijenţă din partea entităţii în redactarea documentaţiei de atribuire nu poate avea repercusiuni asupra ofertanţilor, care au înţeles să se conformeze formei posibil deficitară a documentaţiei. Entitatea contractantă a transmis documentele relevante și necesare în soluţionarea contestaţiei, atașat punctului de vedere nr. 8433/08.03.2023, înregistrat la Consiliu cu nr. 13005/13.03.2023, prin care solicită respingerea contestaţiei ca neîntemeiată. Preliminar, aceasta prezintă pe scurt activitatea comisiei de evaluare în cadrul procedurii de atribuire a contractului „DB-CL-14 înfiinţarea și extinderea reţelelor de alimentare cu apă şi canalizare în Nucet, Persinari, Văcăreşti, Lucieni și Ludești”, arătând că au fost depuse numai oferte neconforme din punct de vedere tehnic, astfel că a hotărât anularea acesteia, în baza art. 224 și art. 225 alin. (1) din Legea nr. 99/2016 privind achiziţiile sectoriale cu modificările și completările ulterioare. În ceea ce privește oferta depusă de Asocierea SC ...SRL - ..., entitatea contractantă arată că aceasta a fost respinsă ca neconformă din punct de vedere tehnic, în baza prevederilor art. 228 alin. (5) din Legea nr. 99/2016 și a prevederilor art. 143 alin. (3) lit. a) din HG nr. 934/2016, întrucât nu satisface în mod corespunzător cerinţele caietului de sarcini, din următoarele motive: Pagina 5 din 17
La solicitarea de clarificare nr. 2348/138 POIM cu termen de răspuns până cel târziu la data de 18.01.2023, răspuns postat în SEAP în data de 18.01.2023, înregistrat la registratura CATD cu nr. 2933/223POIM în data de 19.01.2023. Entitatea contractantă arată că Solicitarea nr. 1 pct 1.1 lit. b) a cerut ofertentului o serie de clarificări la care acesta a răspuns iar rezultatul evaluării a fost următorul: „Certificatul de atestare seria FF nr. 720/18.06.2021 al subcontractantului ... SRL atestă modul legal de întocmire a acestor documentaţii, nu atestă executarea de lucrări. Răspunsul nu este acceptabil”. Conform documentaţiei de atribuire, având în vedere că lucrările se realizează în zona canalelor ANIF este necesar ca aceste lucrări să se execute de către societăţi specializate care deţin agremente și autorizaţii ANIF. În cazul în care ofertanţii nu deţin aceste atestate/autorizaţii şi doresc să realizeze în totalitate şi în mod conform serviciile ce fac obiectul procedurii în cauză, aveau obligaţia de a declara terţele persoane fizice/juridice care deţin aceste atestate/autorizaţii şi care vor realiza serviciile ca subcontractori. Entitatea contractantă arată că cele mai recente decizii care susţin cele precizate mai sus se regăsesc postate la anunţul de participare nr. CN1036587/07.11.2021 - Decizie CNSC 1230/C8, menţiunile din NOTE DE BUNE PRACTICI cu privire la interpretarea noţiunilor de furnizor şi subcontractant în contractul de achiziţie publică/sectorial emisă de AGENŢIA NAŢIONALĂ PENTRU ACHIZIŢII PUBLICE, precum și alte decizii, precum: Decizia civilă nr. 607/2018, pronunţată în dosarul 33/45/2018, de către Curtea de Apel Iași, Decizia Consiliului nr. 2865/C10/3036/07.11.2018, Decizia civilă nr. 805/15.04.2021, pronunţată de Curtea se Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a Contencios Administrativ şi Fiscal, Decizia Civilă nr. 5117/29.11.2017, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti în dosarul nr. 8303/2/2017. Drept urmare, comisia de evaluare a considerat cerinţa minimă neîndeplinită, oferta fiind neconformă în baza prevederilor art. 228 alin. (5) din Legea nr. 99/2016 și a prevederilor art. 143 alin. (3) lit. a) din HG nr. 394/2016, întrucât nu satisface în mod corespunzător cerinţele caietului de sarcini. Entitatea contractantă maia arată că prin Solicitarea nr. 4, lit. c) a solicitat o clarificare referitoare la prevederea din fișa de date a achiziției SEcțiunea IV.4.1) Modul de prezentare a propunerii tehnice: Caiet de sarcini, cap. 4 – Fișe tehnice la care ofertantul a răspuns iar în urma analizării acestuia comisia de evaluare a stabilit că: „Referitor la Fișa tehnică 21-24: Produsul prezentat nu respectă fișa tehnică - respectiv generatoarele sunt fără grad de protecţie. Este specificat în Fișele tehnice «Grad de Protecţie - Nu se aplică», în condiţiile în care în conformitate cu Răspuns Consolidat 1 din Pagina 6 din 17
29.07.2022 Document: [CN1044122/00026] Răspuns consolidat 1 - clarificări 1-8-semnat.pdf.p7m-publicat în SEAP în data de 29.07.2023, ora 14.39, Solicitare de clarificare nr. 7 din data de 26.07.2022 (referinţa CATD 21999/25.07.2022): «Se va lua în considerare Grad de Protecţie IP54» în loc de «Grad de Protectie IP65», deci se consideră Grad de Protecţie IP54”. Răspunsul a fost considerat neconcludent, întrucât la solicitarea de clarificare privind prezentarea agrementului tehnic al producătorului Cummins Romania SRL, care să confirme varianta constructivă solicitată prin documentaţia de atribuire, ofertantul a depus punctul de vedere al producătorului care nu respectă prevederile caietului de sarcini. Urmare punctului de vedere comunicat de autoritatea contractantă, contestatoarea a transmis concluzii scrise, înregistrate la Consiliu cu nr. 13485/14.03.2023, arătând că își menţine în integralitate toate criticile prezentate în contestaţia formulată. Aceasta precizează că, în concursul dintre clauzele documentaţiei şi clauzele legii, lato sensu, prevalează primele, în sensul că entitatea contractantă este ţinută să aplice mai întâi propria documentaţie de atribuire care guvernează licitaţia, rămasă definitivă, şi în subsidiar normele legale. În opinia sa, solicitarea entităţii contractante nr. 2348/138POIM de a explicita capacitatea de a realiza în mod legal activităţile din cadrul obiectului contractului, excede prevederilor documentaţiei de atribuire, fiind o veritabilă cerinţă de calificare care vizează capacitatea tehnică şi/ sau profesională, astfel că aceasta ar fi trebuit să se regăsească în mod obligatoriu menţionată, explicit, în cuprinsul fişei de date a achiziţiei, respectiv în anunţul de participare, actuala lipsă ducând la considerarea cerinţei drept clauză nescrisă, care nu poate produce efecte juridice. Cu toate acestea, în cadrul Propunerii tehnice, pagina 16, și-a asumat răspunderea pentru întocmirea oricăror documentaţii în vederea obţinerii/actualizării tuturor avizelor, autorizaţiilor, licenţelor şi aprobărilor necesare pentru execuţia lucrărilor: „Antreprenorul va fi în întregime răspunzător pentru întocmirea oricăror documentaţii în vederea obţinerii/actualizării tuturor avizelor, autorizaţiilor, licenţelor și aprobărilor necesare pentru execuţia lucrărilor, precum și cele ce ar putea fi considerate necesare în urma eventualelor modificări/adaptări ce pot intervenii pe parcurul execuţiei. Similar la pagina 185: Antreprenorul este responsabil de obţinerea tuturor avizelor şi pagina 38: Subtraversările și supratraversările din cadrul proiectului vor fi proiectate în detaliu de către Antreprenor, întocmirea proiectelor se va face conform cu legislaţia naţională, respectând prevederile Legii nr. 10/1995 - publicată în Monitorul Oficial nr. 12/1995 cu privire la calitatea în Construcţii, cu modificările și completările ulterioare.” Pagina 7 din 17
În susţinere, contestatoarea invocă poziţia exprimată de Comisia Europeană în Hotărârea Curţii din 26 Ianuarie 2023, cauza C-403/21, SC NV Construct SRL împotriva Judeţului Timiş: Articolul 63 alineatul (1) din Directiva 2014/24 trebuie interpretat în sensul că se opune ca un ofertant să fie exclus de la o procedură de atribuire a unui contract pentru motivul că nu a desemnat subcontractantul căruia intenţionează să îi încredinţeze executarea unor obligaţii rezultate din reglementări speciale aplicabile activităţilor legate de contractul în cauză şi care nu sunt prevăzute în documentele achiziţiei, atunci când acest ofertant a precizat în oferta sa că va executa aceste obligaţii recurgând la capacităţile unei alte entităţi, fără a fi însă legat de aceasta din urmă printr-o convenţie de subcontractare. Petenta învederează că, în cadrul activităţilor din contract sunt şi documente ce necesită anumite autorizări/certificări/avize, însă din moment ce entitatea contractantă nu a solicitat expres depunerea unor astfel de dovezi la momentul depunerii ofertelor (în cadrul fişei de date a achiziţiei/anunţului de participare), nefiind un criteriu de calificare, atunci este o obligaţie pe care operatorul câştigător o va urmări în etapa execuţiei lucrărilor. În plus, petenta consideră că a constrânge ofertanţii să îndeplinească toate condiţiile de executare a contractului încă de la prezentarea ofertei lor constituie o cerinţă excesivă, care riscă să descurajeze operatorii să participe la procedurile de achiziţii publice, încălcând prin aceasta principiile proporţionalităţii şi transparenţei garantate la articolul 18 alineatul (1) din Directiva 2014/24. Argumentul în sensul că autorizaţiile/avizele/certificările în discuţie reprezintă condiţii legale, intrinseci, care nu ţin de necesitatea prevederii lor la nivelul documentaţiei de atribuire, ci de dispoziţiile legale în vigoare nu poate fi validat, întrucât cerinţele pe baza cărora se realizează evaluarea ofertelor sunt, în mod exclusiv, cele stabilite de organizatoare în documentaţia de competiţie, transparentizate ca atare. Nu se poate lăsa la aprecierea operatorilor interesaţi sau a terţilor determinarea căror condiţii trebuie să se supună pentru a fi admişi la licitaţie, prin studierea întregii legislaţii în vigoare în România. În ceea ce priveşte precizarea entităţii contractante că echipamentele de tip generator cuprinse în cadrul ofertei tehnico- financiare „sunt fără grad de protecţie”, contestatoarea apreciază că este vorba despre o confuzie regretabilă privind acest aspect. În realitate, grupurile electrogen ofertate corespund standardelor în vigoare pentru acest echipament, respectiv standardului internaţional ISO 8528, standard care se referă la grupuri electrogene de curent alternativ acţionate de motoare cu ardere internă cu mişcare alternativă. Expresia „Nu se aplică”, face referire la faptul că echipamentul respectiv, conform standaredelor internaţionale, are grad de protecţie diferit pentru componente, în sensul că panoul de comandă are grad de Pagina 8 din 17
protecţie IP54, însă alternatorul are grad de protecţie IP23, conform cerinţelor standardelor în vigoare. Cu adresa nr. 9517/20.03.2023 entitatea contractantă a transmis la dosarul cauzei concluzii scrise prin care detaliază argumentele prezentate prin punctul de vedere. Consiliul constată că, pentru a îndeplini obligația stabilită la art. 611 alin. (1) din Legea nr. 101/2016, contestatoarea a înaintat, în data de 08.03.2023, recipisa de consemnare a cauțiunii nr. 208952233/1, din data de 07.03.2023, în valoare de 1.634.936 lei, emisă de CEC Bank – Sucursala Gara de Nord. Cauţiunea constituită se va restitui, la cerere, nu mai devreme de 30 de zile de la data rămânerii definitive a hotărârii, în temeiul art. 611 alin. (5), (6) și (7) din Legea nr. 101/2016. Din analiza susţinerilor părţilor şi a documentelor existente la dosarul cauzei, Consiliul reţine cele ce urmează: ..., în calitate de entitate contractantă, a publicat în SEAP anunțul de participare ... în data de 24.06.2022 privind procedura de licitație deschisă în vederea atribuireii contractului având ca obiect „DB-CL-14 Înfiinţarea și extinderea rețelelor de alimentare cu apă și canalizare în ...”. Valoarea estimată a procedurii de atribuire este de 81.746.778 lei, fără TVA, termen stabilit pentru depunerea ofertelor 11.08.2022, ora 15:00. Criteriul de atribuire „Cel mai bun raport calitate-preț”. În cadrul procedurii de atribuire au fost depuse 2 oferte, așa cum rezultă din raportul procedurii nr. 6692/21.02.2023, respectiv: 1. Asocierea SC ... SRL; și 2. Asocierea SC ...SRL – SC .... După evaluarea ofertelor, comisia de evaluare a întocmit raportul procedurii de atribuire înregistrat sub nr. 925/22.02.2023 prin care a luat decizia anulării acesteia în temeiul art. 224 lit. b) și art. 225 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 99/2016, întrucât nu a fost depusă nicio ofertă admisibilă, rezultat comunicat celor doi ofertanți. Împotriva acestui rezultat a formulat contestație Asocierea SC ...SRL – SC ... prin care solicită anularea raportului procedurii de atribuire nr. 6692/21.02.2023, în ceea ce privește oferta sa, a adresei nr. 6799/22.02.2023 şi a actelor subsecvente şi dependente de aceasta și obligarea entității contractante la reluarea procedurii de atribuire de la etapa verificării admisibilității ofertei Asocierii, cu respectarea dispozițiilor aplicabile în materia achizițiilor publice. Pe fondul cauzei, Consiliul constată că este criticată decizia entității contractante cu privire la respingerea ofertei sale pe care o consideră abuzivă motivat de faptul că lucrările ce se vor executa în cadrul contractului nu fac obiectul îmbunătățirilor funciare, cum susține entitatea contractantă, iar echipamentele (generatoarele electrice) corespund ISO Pagina 9 din 17
8528-1, standard care stabilește parametrii tehnici și calitativi ce trebuiesc respectați pentru producerea și asamblarea generatoarelor. În susținerea caracterului nelegal al deciziei contestatoarea mai arată că oferta sa a fost respinsă ca neconformă pentru pretinsa neîndeplinire a unor prevederi din documentația de atribuire care nu constituie în fapt cerințe obligatorii de calificare și selecție, respectiv solicitarea de atestate/autorizații pentru lucrările ce se vor realiza în zona canalelor ANIF. Analizând motivele de respingere a ofertei, comunicate cu adresa nr. 6799/22.02.2023, Consiliul constată că oferta a fost respinsă, în temeiul art. 143 alin. (3) lit. a) din HG nr. 395/2016, „întrucât nu satisface în mod corespunzător cerințe ale documentației de atribuire, pentru următoarele motive: La solicitarea de clarificare transmisă cu adresa nr. 2347/138POIM (n.n. 2348/13.01.2023) cu termen de răspuns pănă cel târziu la data de 18.01.2023, răspuns postat în SEAP în data de 18.01.2023, ora 19.57, nr. 51.01/18.01.2023 înregistrat la registratura CATD cu nr. 2933/223POIM în data de 19.01.2023, respectiv: 1.La Solicitarea nr. 1, pct. 1.1 lit. b) 2.Referitor la pct.A. «Metodologia de executare a contractului» - A.3. Memoriu tehnic descriiind metodele de lucru propuse: 1.1Conform Capitolului 2: CS. Cerințele Autorității Contractante, Secțiunea 1: Partea 1 Cerințe specifice proiectului, 3. CERINȚE GENERALE DE PROIECTARE: «Toate documentele, materialele, procedurile și testele furnizate/executate de Antreprenor vor fi conforme cu toate prevederile legale, Standardele și Regulamentele, normele tehnice din România precum și cu cerințele contractuale». Conform
subcapitolului
3.1.1.1.6.2
SUBTRAVERSĂRI/ SUPRATRAVESĂRI: «Pe traseul rețelelor de alimentare cu apă se vor întâlni atât subtravesări de drumuri cât și supratraversări de râuri/pârâuri/viroage. Subtraversările și supratraversările din cadrul proiectului vor fi proiectate în detaliu de către Antreprenor. Întocmirea proiectelor se va face conform cu legislația națională, respectând prevederile Legii nr. 10/1995 – publicaă în Monitorul Oficial nr. 12/1995 cu privire la calitatea în Construcții, cu modificările și completările ulterioare». Drept urmare, comisia de evaluare solicită ofertantului următoarele clarificări: -vă rugăm explicitați capacitatea de a realiza în mod legal activitățile din cadrul obiectului contractului, respectiv: b) Întocmirea documentațiilor necesare în vederea obținerii avizelor, certificatelor sau autorizațiilor pentru obținerea permiselor de traversare/subtraversări canale ANIF care se pot întocmi numai de către persoane fizice și juridice atestate să desfășoare, pe terenuri din domeniul Pagina 10 din 17
agricol, activități de îmbunătățiri funciare, studii, proiectare conform ORDIN nr. 182 din 19 februarie 2009 pentru aprobarea Normelor metodologice privind atestarea persoanelor fizice și juridice care își manifestă intenția de adesfășura, pe terenuri din domeniul agricol, activități de îmbunătățiri funciare, studii, proiectare, executare de lucrări și servicii și/sau de fabricare a instalațiilor de irigat și în conformitate cu prevederile art. 71, lit. d) din Legea de îmbunătățirilor funciare nr. 138/2004, republicată. ați răspuns: În vederea întocmirii documentațiilor necesare în vederea obținerii avizelor, certificatelor sau autorizațiilor pentru obținerea permiselor de traversare/subtraversări canale ANIF, asocierea ...SRL – ..., a prezentat la paginile 2016-2017 din Propunerea Tehnică, certificatul de atestare seria FF nr. 720/18.06.2021, prin care se atestă modul de întocmire a acestor documentații. Facem precizarea că atestatul a fost emis în conformitate cu prevederile art. 74, lit. d) din Legea de îmbunătățiri funciare nr. 138/2004 republicată. Pentru a întări cele menționate mai sus, am prezentat și Acordul de Subcontractare nr. 139/08.08.2022, între liderul de asociere ...SRL și subcontractantul SC ... SRL în care se menționează că acesta este desemnat pentru proiectarea și întocmirea documentațiilor necesare pentru canale ANIF și Gospodării de Apă. Rezultat evaluare răspuns clarificare: Certificatul de atestare seria FF nr.720/18.06.2021 al subcontractantului ... SRL atestă modul legal de întocmire a acestor documentați, nu atestă executarea de lucrări. Răspunsul nu este acceptabil. Conform Documentației de Atribuire, având în vedere că lucrările se realizează în zona canalelor ANIF este necesar să se execute de către societăți specializate care dețin agremente și autorizații ANIF. În cazul în care ofertanții nu dețin aceste atestate/autorizații și doresc să realizeze în totalitate și în mod conform serviciile ce fac obiectul prezentei proceduri, aveau obligația de a declara terțe persoane fizice/juridice care dețin aceste atestate/autorizații și care vor realiza serviciile ca subcontractori. (…) Drept urmare, comisia de evaluare consideră cerința minimă neîndeplinită, OFERTA este considerată neconformă în baza prevederilor art. 228, alin. (5) din Legea 99/2016 și a prevederilor art. 143, alin. (3) lit. a) din HG 934/2016 (n.n. 394/2016), întrucât nu satisface în mod corespunzător cerințele caietului de sarcini”. Analizând prevederile documentației de atribuire, Consiliul constată că, așa cum susține și contestatoarea, prin caietul de sarcini s-a prevăzut: „1.1Conform Capitolului 2: CS. Cerințele Autorității Contractante, Pagina 11 din 17
Secțiunea 1: Partea 1 Cerințe specifice proiectului, 3. CERINȚE GENERALE DE PROIECTARE: «Toate documentele, materialele, procedurile și testele furnizate/executate de Antreprenor vor fi conforme cu toate prevederile legale, Standardele și Regulamentele, normele tehnice din România precum și cu cerințele contractuale». Conform
subcapitolului
3.1.1.1.6.2
SUBTRAVERSĂRI/ SUPRATRAVESĂRI: «Pe traseul rețelelor de alimentare cu apă se vor întâlni atât subtravesări de drumuri cât și supratraversări de râuri/pârâuri/viroage. Subtraversările și supratraversările din cadrul proiectului vor fi proiectate în detaliu de către Antreprenor. Întocmirea proiectelor se va face conform cu legislația națională, respectând prevederile Legii nr. 10/1995 – publicată în Monitorul Oficial nr. 12/1995 cu privire la calitatea în Construcții, cu modificările și completările ulterioare»” și nicidecum prezentarea unor certificate sau autorizații la data depunerii ofertelor. Din analiza prevederilor citate anterior rezultă cu evidență că entitatea contractantă aduce la cunoștința operatorilor economici faptul că trebuie să aibă în vedere că în cadrul contractului vor exista servicii de proiectare și pentru lucrări de Subtraversări și supratraversări care trebuie să se facă conform legislației naționale și cu respectarea Legii nr. 10/1995. Ofertantul a răspuns în mod concludent arătând că pentru această parte a contractului a ales să subcontracteze societății ... SRL. Prin răspunsul transmis ofertantul contestator a explicat, așa cum i s-a solicitat de altfel, cum va realiza legal activitatea de proiectare. Motivul de respinge a ofertei pentru lipsa unei certificări sau autorizări pentru executarea lucrărilor, excede prevederilor documentației de atribuire, având în vedere că astfel de documente nu au fost solicitate. Prevederile documentației de atribuire trebuie să fie clare iar evaluarea ofertelor să se facă exclusiv prin raportare la acestea și nu în funcție de aprecieri ale membrilor comisiei de evaluare cu privire la necesitatea prezentării unor ceritificări/autorizări în etapa de evaluare a ofertelor, în condițiile în care astfel de documente nu au fost solicitate prin documentația de atribuire, respectiv prin caietul de sarcini sau fișa de date sau anunțul de participare. Prin urmare, nu există niciun motiv pentru care entitatea contractantă ar respinge oferta contestatoarei pentru lipsa unei certificări/atestări pentru executarea lucrărilor de îmbunătățiri funciare (subtravesări de drumuri cât și supratraversări de râuri/pârâuri/viroage), în condițiile în care nu există vreo astfel de obligație în documentația de atribuire. Existența unor astfel de lucrări a fost adusă la cunoștința ofertanților pentru ca aceștia să cunoască toate tipurile de lucrări ce se vor executa și de care să țină seama în elaborarea ofertei. În sensul celor de mai sus, Consiliul va reține ca relevante în speță Hotărârea Curții din 26 ianuarie 2023 în cauza C-403/21 care a avut Pagina 12 din 17
obiect cerere de decizie preliminară formulată în temeiul articolului 267 TFUE de Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor (România), prin decizia din 22 iunie 2021, primită de Curte la 29 iunie 2021, în procedura SC NV Construct SRL împotriva Județului Timiș cu participarea SC Proiect- Construct Regiunea Transilvania SRL, și care privește în mod direct și această cauză, care a hotărât astfel: „Pentru aceste motive, Curtea (Camera a treia) declară: 1)Articolul 58 din Directiva 2014/24/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 26 februarie 2014 privind achizițiile publice și de aprobare a Directivei 2004/18/CE coroborat cu principiile proporționalității și transparenței garantate la articolul 18 alineatul (1) primul paragraf din această directivă trebuie interpretat în sensul că autoritatea contractantă are posibilitatea de a impune drept criterii de selecție obligații rezultate din reglementări speciale aplicabile unor activități care sunt suscceptibile să trebuiască să fie realizate în cadrul executării unui contract de achiziții publice și care nu au o importanță semnificativă. 2)Principiile proporționalității și transparenței garantate la articolul 18 alineatul (1) primul paragraf din Directiva 2014/24 trebuie interpretate în sensul că se opun ca documentele achiziției să fie completate de drept cu criterii de calificare rezultate din reglementări speciale aplicabile unor activități legate de contractul ce urmează să fie atribuit care nu au fost prevăzute în aceste documente și pe care autoritatea contractantă nu a intenționat să le impună operatorilor economici în cauză. 3) Articolul 63 alineatul (1) din Directiva 2014/24 trebuie interpretat în sensul că se opune ca un ofertant să fie exclus de la o procedură de atribuire a unui contract pentru motivul că nu a desemnat subcontractantul căruia intenționează să îi încredințeze executatea unor obligații rezultate din reglementări speciale aplicabile activităților legate de contractul în cauză și care nu sunt prevăzute în documentele achiziției, atunci când acest ofertant a precizat în oferta sa că va executa aceste obligații recurgând la capacitățile unei alte entități, fără a fi însă legat de aceasta din urmă printr-o convenție de subcontractare”. Astfel, față de cele reținute anterior, Consiliul constată caracterul nefondat al primului motiv de respingere a ofertei. Însă, nu la aceeași concluzie a ajuns Consiliul și în ceea ce privește cel de-al doilea motiv de respingere a ofertei când entitatea contractantă a comunicat contestatoarei următoarele: „2. La Solicitarea nr. 4, lit. c): 4. Referitor la Fişa de date, Secţiunea IV.4.1) Modul de prezentare a propunerii tehnice: Caiet de sarcini, cap. 4 - Fișe tehnice": Comisia de evaluare solicită ofertantului următoarele clarificări: c) Referitor la fișele tehnice nr. 21 - GENERATOR ELECTRIC MOBIL 10 KVA, nr. 23 - GENERATOR ELECTRIC MOBIL 16 KVA nr. 25 - GENERATOR ELECTRIC MOBIL 40 KVA și nr. 27 GENERATOR ELECTRIC Pagina 13 din 17
MOBIL 16 KVA, conform Răspuns Consolidat 1 din 29.07.2022, clarificarea 7 din data de 26.07.202 (referinţa CATD 21999/25.07.2022) se considera Grad de Protectie IP54. Conform Fișei tehnice nr. 21 - GENERATOR ELECTRIC MOBIL 10 KVA, nr. 23 - GENERATOR ELECTRIC MOBIL 16 KVA nr. 25 - GENERATOR ELECTRIC MOBIL 40 KVA și nr. 27 GENERATOR ELECTRIC MOBIL 16 KVA depusă în oferta din cadrul documentului FIȘE TEHNICE UTILAJE -ECHIPAMENTE.pdf, având ca producător Cummins România S.R.L. se specifică faptul că varianta constructivă este: Grad de protecţie. Nu se aplică. - Având în vedere faptul că prin: Răspunsul Consolidat nr. 1 din 29.07.2022, clarificarea 7 din data de 26.07.202 (referinţa CATD 21999/25.07.2022) solicită clar și fără echivoc faptul că varianta constructivă este cu Grad de Protecţie IP54, drept urmare, se solicită prezentarea agrementului tehnic al producătorului Cummins Romania S.R.L., care să confirme varianta constructivă solicitată prin Documentaţia de atribuire. ați răspuns: În cadrul documentului „J. Anexa nr. 2 - Fișe tehnice", la paginile 901 - 962, veţi găsi Fișele tehnice ale produselor „GENERATOR ELECTRIC MOBIL 10 KVA”, „GENERATOR ELECTRIC MOBIL 16 KVA”, „GENERATOR ELECTRIC MOBIL 40 KVA”, „GENERATOR ELECTRIC MOBIL 60 KVA” completată de furnizor, cât și fișele tehnice a producătorului. Vă prezentăm punctul de vedere al furnizorului declarat: Rezultat evaluare răspuns clarificare: Referitor la Fișa tehnică 21-24: Produsul prezentat nu respectă fișa tehnică - respectiv generatoarele sunt fără grad de protecţie. Este specificat în Fișele tehnice „Grad de Protecţie - Nu se aplică", în condiţiile în care în conformitate cu Răspuns Consolidat 1 din 29.07.2022 Document: [CN1044122/00026] Răspuns consolidat 1 - clarificări 1-8- semnat.pdf.p7m-publicat în SEAP în data de 29.07.2023, ora 14.39, Solicitare de clarificare nr. 7 din data de 26.07.2022 (referinţa CATD 21999/25.07.2022): „Se va lua în considerare Grad de Protecţie IP54 în loc de „Grad de Protecție IP65”, deci se consideră Grad de Protecţie IP54”. Pentru a stabili dacă oferta depusă de contestatoare îndeplinește sau nu cerințele documentației de atribuire, reține că potrivit fișei de date a achiziției, Cap. IV.4.1 Modul de prezentare al propunerii tehnice, entitatea contractantă a stabilit că „Propunerea tehnică va fi întocmită astfel încât să asigure posibilitatea verificării corespondenței între aceasta și prevederile caietului de sarcini. Propunerea tehnică va include: - Formularul nr. 9 – Propunere tehnică, completat cu toate informațiile solicitate. (…)”. Pagina 14 din 17
Consiliul constată că prin caietul de sarcini, Documentația de atribuire, Secțiunea 3 – Fișe tehnice, entitatea contractantă a stabilit în Fișele tehnice nr. 21, 23, 25 și 27 ca cerință minimă gradul de protecție. Ca urmare a unor solicitări de clarificări la documentația de atribuire, prin Răspuns consolidat 1 – clarificări 1-8, entitatea contractantă a adus la cunoștința operatorilor economici că „Se va lua în considerare «Grad de Protecție IP54» în loc de «Grad de Protecție IP65». S-au revizuit Fișele tehnice FT21, FT23, FT25 și FT27. Se anexează Fișele tehnice revizuite”. Consiliul constată în propunerea tehnică Fișele tehnice nr. 21, 23, 25 și 27 completate de contestatoare conțin precizarea „Grad de protecție Nu se aplică”, motiv pentru care entitatea contractantă a solicitat clarificări la care aceasta a prezentat o declarație a producătorului în finalul căreia acesta arată că: „În primul rând, în fișa tehnică atașată propunerii tehnice se poate observa faptul că produsul oferit este construit conform ISO 8528-1. Acest standard stabilește parametri tehnici și calitativi ce trebuie respectați la proiectarea, producerea și asamblarea generatoarelor. Prin acest standard nu se reglementează cerințele pentru carcasa echipamentului final și pentru motor, alternator și panoul de comandă. De asemenea, prin acesta nu se impune asigurarea unui indice de protecție (IP) pentru carcasă. (…) În al doilea rând, cerința autorității contractante, atât în forma inițială cât și în forma actualizată după răspunsurile la solicitările de clarificări nu poate fi satisfăcută de niciun produs, indiferent de producătorul acestuia, fiind imposibil de realizat din punct de vedere tehnic o carcasă cu protecție IP54 care să asigure functionarea grupului generator la parametrii normali (…). În concluzie, așa cum se menționează în fișa tehnică, standardul IP54 pentru carcasa generatorului nu este aplicabil, având în vedere că ISO8523-1 nu prevede această obligație și nici nu este posibil din punct de vedere tehnologic”. În soluționarea criticilor aduse acestui motiv de respingere a ofertei Consiliul constată că împotriva prevederilor documentației de atribuire cât și a răspunsurilor la clarificări prin care entitatea contractantă a stabilit „Grad de Protecție IP54”, contestatoarea nu a formulat contestație prin care să critice cerința situație în care prevederile documentației și-au întărit forța obligatorie. Mai mult decât atât, Consiliul constată că sunt formulate prin prezenta contestație critici cu privire la cerințele caietului de sarcini, așa cum afirmă în contestație, respectiv faptul că „în urma analizării documentației de atribuire, am constatat că în caietul de sarcini, pentru Generatoare au fost incluse o serie de cerințe și specificații tehnice care îngrădesc accesul egal al operatorilor economici la procedura de atribuire, Pagina 15 din 17
respectiv – gradul de protecție solicitat”, critici care sunt tardive raportat la dispozițiile art. 8 din Legea nr. 101/2016. Consiliul mai reține că inclusiv susținerile contestatoarei conduc spre necesitatea anulării procedurii de atribuire. Dacă documentația de atribuire este incorectă procedura ajunsă în fața rezultatului se anulează, nemaifiind posibilă posibilitatea remedierii ei. Astfel, Consiliul reține că elaborarea ofertelor se face cu respectarea prevederilor art. 129 alin. (1) din HG nr. 394/2016 care stabilesc că „Ofertantul elaborează oferta în conformitate cu prevederile documentaţiei de atribuire (…)” iar evaluarea ofertelor de către membrii comisie de evaluare se face cu respectarea atribuțiilor pe care aceștia le au conform art. 133 alin. (1) din același act normativ „În raport cu sarcinile şi responsabilităţile stabilite, comisia de evaluare are, în ansamblu, următoarele atribuţii: (…) f) verificarea conformităţii propunerilor tehnice ale ofertanţilor cu prevederile caietului de sarcini”. Or, oferta depuse de Asocierea SC ...SRL – SC ... nu respectă cerința „Grad de Protecție IP54” stabilită prin răspunsul la solicitarea de clarificări publicată în SEAP, adusă astfel la cunoștința tuturor operatorilor economici, decizia de respingere a ofertei ca neconformă în baza art. 228, alin. (5) din Legea nr. 99/2016 și a prevederilor art. 143, alin. (3) lit.a) din HG nr. 394/2016, se dovedește întemeiată, criticile urmând a fi respinse ca nefondate pentru acest motiv de respingere a ofertei. Astfel, față de cele reținute anterior, în temeiul art. 26 alin. (6) din Legea nr. 101/2016, Consiliul constată caracterul nefondat al criticilor referitoare la al doilea motiv de respingere al ofertei, situație în care va respinge ca nefondată contestația formulată de SC ...SRL, în contradictoriu cu ... și va menține decizia de anulare a procedurii de atribuire. Prezenta decizie este obligatorie pentru părţi, în conformitate cu dispoziţiile art. 28 alin. (1) din Legea nr. 101/2016. Pentru aceste motive, în baza legii şi a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DECIDE: În temeiul art. 26 alin. (6) din Legea nr. 101/2016, respinge ca nefondată contestația formulată de SC ...SRL, în contradictoriu cu ... și menține decizia de anulare a procedurii de atribuire. Prezenta decizie este obligatorie pentru părţi, în conformitate cu dispoziţiile art. 28 alin. (1) din Legea nr. 101/2016. Împotriva prezentei decizii se poate formula plângere în termen de 10 zile de la comunicare. Pagina 16 din 17
PREŞEDINTE, MEMBRU, MEMBRU, … Redactată în 4 exemplare, conţine 16 (șaisprezece) pagini. Pagina 17 din 17
Legăturile se bazează pe coduri CPV sau critici comune din buletin. Verificați faptele și motivarea fiecărui document.