AchiziaBibliotecă
Instrumentele Achizia
Aspect

Document CNSC

Decizie CNSC 451/2023

AIR PROJECTS SRL în contradictoriu cu MINISTERUL APARARII - UNITATEA MILITARA 02542 FOCSANI

Decizia CNSC nr. 451/C7/308 din 28.02.2023

Link permanent

Identificare și pasaje din sursă

Decizia CNSC nr. 451/C7/308 din 28.02.2023

Data din document
2023-02-28
Complet
C7

Contestația, din document

Prin contestația nr. 010802/08.02.2023, înregistrată la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor cu nr. 6362/08.02.2023, depusă de Air-Projects SRL, cu sediul în str. Sălciilor nr. 25, bloc 811, scara D, apartament 12, Iași, județul Iași, CUI 3260332, număr de înregistrare în registrul comerțului J22/2102/2013, reprezentată de domnul Luciu Răzvan-Silviu – administrator, privind procedura simplificată pentru atribuirea contractului de servicii pentru proiectul 2020-C/I-830 Buzău – „Lucrări de intervenții la pavilionul A din cazarma 830 Buzău”, cod CPV 71322000-1, cu data-limită de depunere a ofertelor 12.12.2022, anunț de participare nr. SCN1117611/25.11.2022, organizată de Ministerul Apărării Naționale - Unitatea Militară 02542 Focșani, cu sediul în str. București nr. 1-3, Focșani, județul Vrancea, în calitate de autoritate contractantă, contestatoarea a solicitat anularea rezultatului evaluării ofertei Artateliers Project SRL și obligarea autorității la reevaluarea acesteia.…
Verifică pasajul în context →

Soluția, din document

CONSILIUL DECIDE: Respinge, ca nefondată, contestația Air-Projects SRL nr. 010802/08.02.2023, în contradictoriu cu Ministerul Apărării Naționale - Unitatea Militară 02542 Focșani. Prezenta decizie este obligatorie pentru părți. Împotriva ei se poate formula plângere, în termen de zece zile. Pagina 1 din 2
Verifică pasajul în context →

Considerente, din document

verifice lucrări de specialitate din domeniile cadastrului, geodeziei şi cartografiei în categoria A, și declarația disponibilitate nr. 973/ 09.12.2022. Prin subcontractarea realizării lucrărilor în domeniul cadastrului, geodeziei și cartografiei, ofertantul (...)SRL și-a asumat îndeplinirea în mod legal a activității. Prin urmare, autoritatea contractantă consideră neîntemeiată contestația. Din examinarea coroborată a materialului probator administrat, aflat la dosarul cauzei, după verificarea din oficiu a competenței generale, materiale și teritoriale, potrivit art. 131 alin. (1) C. proc. civ., și după deliberare, Consiliul reține că, prin anunțul de participare nr. SCN1117611, publicat în Sistemul Electronic de Achiziții Publice – SEAP la 25.11.2022, autoritatea contractantă (...) a inițiat o procedură simplificată în vederea achiziționării de servicii de întocmire proiect tehnic de execuție cu detalii de execuție, documentații tehnice pentru obținerea avizelor și autorizațiilor, in…
Verifică pasajul în context →

Extrase din documentele asociate, fără completări sau interpretare juridică. Anonimizarea sursei este păstrată.

Decizie 451/2023

Decizie CNSC
An dosar: 2023Înregistrare: 6362Data înregistrării: 2023-02-08
ContestatorAIR PROJECTS SRLCUI 3260332
Autoritate contractantăMINISTERUL APARARII - UNITATEA MILITARA 02542 FOCSANICUI 4297711

2023_451_2023_Decizie_451.pdf, BO2023_451_2023_BO2023_451.pdf

Document publicat în registru

PDF CNSC

Text extras automat; verificați forma originală în PDF.

Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.

Citește textul integral · 2.006 caractere
§ 1

În conformitate cu prevederile art. 14 alin. (2) și ale art. 27 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, cu modificările și completările ulterioare, Consiliul adoptă următoarea DECIZIE Nr. 451 / C7 / 308 Data: 28.02.2023 Prin contestația nr. 010802/08.02.2023, înregistrată la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor cu nr. 6362/08.02.2023, depusă de Air-Projects SRL, cu sediul în str. Sălciilor nr. 25, bloc 811, scara D, apartament 12, Iași, județul Iași, CUI 3260332, număr de înregistrare în registrul comerțului J22/2102/2013, reprezentată de domnul Luciu Răzvan-Silviu – administrator, privind procedura simplificată pentru atribuirea contractului de servicii pentru proiectul 2020-C/I-830 Buzău – „Lucrări de intervenții la pavilionul A din cazarma 830 Buzău”, cod CPV 71322000-1, cu data-limită de depunere a ofertelor 12.12.2022, anunț de participare nr. SCN1117611/25.11.2022, organizată de Ministerul Apărării Naționale - Unitatea Militară 02542 Focșani, cu sediul în str. București nr. 1-3, Focșani, județul Vrancea, în calitate de autoritate contractantă, contestatoarea a solicitat anularea rezultatului evaluării ofertei Artateliers Project SRL și obligarea autorității la reevaluarea acesteia. CONSILIUL NAȚIONAL DE SOLUȚIONARE A CONTESTAȚIILOR, asupra cauzei de față, constată următoarele: Pentru aceste motive, în baza legii și a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DECIDE: Respinge, ca nefondată, contestația Air-Projects SRL nr. 010802/08.02.2023, în contradictoriu cu Ministerul Apărării Naționale - Unitatea Militară 02542 Focșani. Prezenta decizie este obligatorie pentru părți. Împotriva ei se poate formula plângere, în termen de zece zile. Pagina 1 din 2

§ 2

Pagina 2 din 2

Motivare publicată în buletin

PDF CNSC

Text extras automat; verificați forma originală în PDF.

Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.

Citește textul integral · 27.274 caractere
§ 1

În conformitate cu prevederile art. 14 alin. (2) și ale art. 27 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, cu modificările și completările ulterioare, Consiliul adoptă următoarea DECIZIE Nr. 451 / C7 / 308 Data: 28.02.2023 Prin contestația nr. 010802/08.02.2023, înregistrată la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor cu nr. 6362/08.02.2023, depusă de (...)SRL, cu sediul în ........, reprezentată de domnul ....... – administrator, privind procedura simplificată pentru atribuirea contractului de servicii pentru proiectul 2020-C/I-830 Buzău – „Lucrări de intervenții la pavilionul A din cazarma 830 Buzău”, cod CPV 71322000-1, cu data-limită de depunere a ofertelor 12.12.2022, anunț de participare nr. SCN1117611/25.11.2022, organizată de (...), cu sediul în str. ........., în calitate de autoritate contractantă, contestatoarea a solicitat anularea rezultatului evaluării ofertei (...)SRL și obligarea autorității la reevaluarea acesteia. CONSILIUL NAȚIONAL DE SOLUȚIONARE A CONTESTAȚIILOR, asupra cauzei de față, constată următoarele: Consiliul a fost legal sesizat și este competent, potrivit dispozițiilor art. 12 alin. (1) din Legea nr. 101/2016, să soluționeze contestația de față, prin care ofertantul (...)SRL reclamă decizia autorității contractante de declarare câștigătoare a ofertei (...)SRL, la procedura menționată în partea introductivă, învederând în motivare că autoritatea a ignorat documentația de atribuire, declarând admisibilă și conformă o ofertă care nu a făcut dovada legalității și regularității prestării serviciilor. Potrivit respectivei documentații, ofertanții trebuiau, printre alte activități, să elaboreze un studiu topografic. Totodată, conform fișei de date a achiziției, cap. III.1.1.b) – „Capacitatea de exercitare a activității profesionale”, pct. 2: „Pentru implementarea tuturor operațiunilor aferente proiectării obiectivului, ofertanții vor prezenta următoarele autorizări/atestate/certificări, în conformitate cu reglementările legale aplicabile, astfel: [...] Cert de autorizare pentru realizarea lucrărilor de specialitate în domeniul cadastrului, geodeziei și cartografiei, emis de către Agenția (...) în baza prevederilor Ordinului 107/2010 pentru Pagina 1 din 9

§ 2

aprobarea Regulamentului privind autorizarea sau recunoașterea autorizării persoanelor fizice și juridice române, valabil la momentul prezentării acestuia” (se menționează tipul de autorizație și ordinul care reglementează acest tip de autorizație). Oferta (...)SRL trebuia declarată neconformă, deoarece ofertantul nu poate realiza în mod licit părți ale contractului, respectiv activitatea de întocmire a studiului topografic și obținerea vizei de la Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară, întrucât atât el, cât și subcontractanții declarați nu apar în registrul persoanelor juridice autorizate de Agenția (...). Activitatea de întocmire a studiului topografic și obținere a vizei de la Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară fac parte din obiectul contractului de achiziție publică. Persoana fizică autorizată (...) este atestată pentru categoria A și nu poate executa lucrări de specialitate pe seama și în numele persoanei juridice neautorizate (...)SRL, conform art. 24 alin.(3) din Ordinul nr. 107/2010. În afara situațiilor în care persoana fizică autorizată poate avea, în temeiul legii, calitatea de angajat, rezultă că aceasta își desfășoară activitatea în mod independent, încheind contractele de prestări servicii în nume propriu. Ofertanții aveau obligația de a realiza studiul topografic prin persoane fizice autorizate care pot avea calitatea de angajați, asociați sau administratori ai unei societăți/persoane juridice autorizate de Agenția (...). În aceste condiții, în mod greșit, comisia de evaluare a admis faptul că operatorii economici care au depus ofertă în prezenta procedură pot realiza, în condiții de legalitate, studiul topografic și obținerea avizului Oficiului de Cadastru și Publicitate Imobiliară București. Ofertantul clasat pe primul loc nu deține, prin subcontractantul desemnat PFA (...), certificat de autorizare pentru persoane juridice. Prin urmare, oferta trebuie reevaluată și trebuie constatată neconformitatea ei, întrucât viitoarele obligații contractuale nu pot fi duse la îndeplinire. În punctul său de vedere nr. A-1378/13.02.2023 asupra contestației, înregistrat la Consiliu cu nr. 7259/13.02.2023, autoritatea contractantă susține în apărare că oferta (...)SRL îndeplinește cerințele documentației de atribuire, inclusiv cap. III.1.1.b) „Capacitatea de exercitare a activității profesionale” din fișa de date a achiziției. Forma de participare la procedură a topografului autorizat este aceea a subcontractării. (...)SRL a prezentat, pentru îndeplinirea cerinței, DUAE completat de subcontractantul PFA (...) pentru cadastru, geodezie și cartografie, precum și acordul de subcontractare nr. 03/09.12.2022 încheiat cu aceasta, prin care își asumă activitatea în mod legal, dovedind capacitatea de realizare a lucrărilor de specialitate în domeniul cadastrului, geodeziei și cartografiei. Totodată, a prezentat certificatul de autorizare pentru domnul (...) de la Agenția (...) seria RO-B-F nr. 1856/05.05.2016, conform căruia este autorizat să realizeze şi să Pagina 2 din 9

§ 3

verifice lucrări de specialitate din domeniile cadastrului, geodeziei şi cartografiei în categoria A, și declarația disponibilitate nr. 973/ 09.12.2022. Prin subcontractarea realizării lucrărilor în domeniul cadastrului, geodeziei și cartografiei, ofertantul (...)SRL și-a asumat îndeplinirea în mod legal a activității. Prin urmare, autoritatea contractantă consideră neîntemeiată contestația. Din examinarea coroborată a materialului probator administrat, aflat la dosarul cauzei, după verificarea din oficiu a competenței generale, materiale și teritoriale, potrivit art. 131 alin. (1) C. proc. civ., și după deliberare, Consiliul reține că, prin anunțul de participare nr. SCN1117611, publicat în Sistemul Electronic de Achiziții Publice – SEAP la 25.11.2022, autoritatea contractantă (...) a inițiat o procedură simplificată în vederea achiziționării de servicii de întocmire proiect tehnic de execuție cu detalii de execuție, documentații tehnice pentru obținerea avizelor și autorizațiilor, inclusiv obținerea acestora, documentație tehnică pentru obținerea autorizației de construire, documentație tehnică pentru obținerea autorizației de desființare, documentație tehnică pentru organizarea execuției lucrărilor, elaborare certificat de performanță energetică, verificare tehnică a documentațiilor tehnice și asistență tehnică din partea proiectantului pe perioada derulării contractului de lucrări de intervenții la pavilionul a din cazarma 830 Buzău, servicii estimate valoric la 391.233,34 lei, fără TVA. La procedură s-au prezentat cinci operatori economici, între care și (...)SRL, a cărui ofertă a fost clasată pe locul secund de către autoritatea organizatoare, după oferta (...)SRL, desemnată câștigătoare. Împotriva acestui rezultat, pentru motivele evocate mai sus, (...)SRL a învestit forul administrativ de jurisdicție, în termenul legal, cu soluționarea contestației care formează obiectul prezentei cauze. Cauțiunea aferentă, în valoare de 7.824.67 lei, a fost constituită prin recipisa de consemnare nr. 208873116/1, emisă de CEC Bank SA, Sucursala Iași, la data de 09.02.2023. Preliminar analizării aspectelor sesizate de reclamantă, este de remarcat că documentația de atribuire, alcătuită din fișa de date, caietul de sarcini (părțile tehnice), formularele necesare și modelul contractului de servicii, la care se adaugă clarificările postate în SEAP la 06.12.2022, nu a fost contestată de niciun operator economic, drept care toate prevederile ei și-au consolidat forța obligatorie atât pentru autoritatea contractantă, cât mai ales pentru operatorii economici participanți la procedura de atribuire, inclusiv pentru (...)SRL (relevantă, în acest sens, este, de pildă, decizia civilă nr. 2799 din 19 decembrie 2022 a Curții de Apel Craiova, Secția contencios administrativ și fiscal, cod ReJust de926443g). La acest moment, nu pot fi emise pretenții sau critici vizavi de prevederile documentației de atribuire, întrucât ar fi vădit tardive, raportat la termenul prescris de Legea nr. 101/2016 (a se vedea, cu titlu Pagina 3 din 9

§ 4

de exemplu, decizia civilă nr. 77 din 7 februarie 2023 a Curții de Apel Galați, Secția contencios administrativ și fiscal, cod ReJust 39g63373e). „Conținutul documentației de atribuire, astfel cum a fost întocmită de entitatea contractantă, este obligatoriu atât pentru agenții economici participanți la procedură, care au obligația de a elabora ofertele în conformitate cu prevederile acesteia, cât și pentru entitatea contractantă, aceasta fiind obligată ca, în desfășurarea procedurii de achiziție, să respecte atât legislația aplicabilă în domeniu, cât și propria sa documentație de atribuire care stabilește regulile ce trebuie respectate de părțile implicate în derularea procesului competitiv.” – sentința civilă nr. 113/CA din 11 septembrie 2020 a Curții de Apel Constanța, Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, cod ReJust 672e8757. În concluzie, documentația acceptată implicit de toate societățile ofertante le impunea să îi urmeze cu strictețe prescripțiile, sens în care dispune și art. 75 din Legea nr. 98/2016 – ofertantul depune oferta elaborată în conformitate cu informațiile și cerințele prevăzute în documentele achiziției, precum și art. 123 alin. (1) din normele aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 395/2016 – ofertantul elaborează oferta în conformitate cu prevederile documentației de atribuire. Prin depunerea ofertelor la procedură, se presupune că ofertanții și-au însușit documentația de atribuire fără rezerve, ceea ce înseamnă că nu li se poate scuza nicio abatere de la prescripțiile ei, opozabile în cel mai mic detaliu (elocvente în acest sens sunt, de pildă, decizia nr. 1555 din 6 martie 2012 a Curții de Apel Craiova, Secția de contencios administrativ și fiscal, cod ReJust 4d27ede4, decizia nr. 916/CA/2019-R din 8 noiembrie 2019 a Curții de Apel Oradea, Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, cod ReJust 7g222g79, și decizia nr. 610 din 6 octombrie 2020 a Curții de Apel Brașov, Secția contencios administrativ și fiscal, cod ReJust 6e77d24g). Astfel cum un contract constituie legea părților, și documentația de atribuire, întovărășită de clarificările postate în SEAP, are aceeași valoare pentru părți, iar niciuna dintre ele nu îi poate ignora sau nesocoti clauzele (a se vedea decizia civilă nr. 107 din 15 ianuarie 2021 a Curții de Apel Craiova, Secția contencios administrativ și fiscal, cod ReJust 2724gd82). Cerințele riguroase în materie de achiziții publice presupun întocmirea documentelor necesare în conformitate cu prevederile documentației de atribuire, cunoscut fiind faptul că garantarea corectitudinii procedurii achizițiilor publice poate justifica respingerea ofertei pentru orice fel de încălcare a dispozițiilor legale în materie, care ar putea fi considerată de ofertant mai puțin importantă (în această direcție s-au pronunțat, de pildă, Curtea de Apel Craiova, Secția contencios administrativ și fiscal, în decizia nr. 45 din 12 ianuarie 2023, cod ReJust 39gd8e778, Curtea de Apel București, Secția a IX-a de contencios administrativ și fiscal, în decizia civilă nr. 1589 din 12 august Pagina 4 din 9

§ 5

2021, cod ReJust 736ee28e, în decizia nr. 1405 din 17 iunie 2021, cod ReJust 28993ed2, în decizia nr. 1754 din 8 octombrie 2020, cod ReJust 845de6d9, și în decizia civilă nr. 1417 din 9 septembrie 2020, cod ReJust gg2g5696, și Curtea de Apel Brașov, Secția de contencios administrativ și fiscal, în decizia nr. 468/R din 16 mai 2017, cod ReJust 8988379e). Raportat la obiectivul general constând în prevenirea și sancționarea încălcării dispozițiilor legale în materia procedurilor de achiziție publică, nu i se poate reproșa autorității contractante că a analizat ofertele participanților la procedură în raport de cerințele minime de participare necontestate, sancționând neîndeplinirea acestora (Curtea de Apel București, Secția a IX-a de contencios administrativ și fiscal, decizia civilă nr. 828 din 1 aprilie 2021, cod ReJust 65ed4d74, și decizia civilă nr. 517 din 4 martie 2021, cod ReJust 65459455, și Curtea de Apel Cluj, Secția a III-a contencios administrativ și fiscal, decizia civilă nr. 2507 din 21 decembrie 2016, cod ReJust 27494445). În jurisprudența sa, Curtea de Justiție a Uniunii Europene a stabilit că autoritatea adjudecătoare trebuie să interpreteze criteriile în același fel pe parcursul întregii proceduri. La punctul 34 din Hotărârea din 13 iulie 2017, Ingsteel și Metrostav (C-76/16, EU:C:2017:549), Curtea a reamintit că „principiul egalității de tratament impune ca ofertanții să dispună de aceleași șanse în formularea ofertelor lor și implică, așadar, ca aceste oferte să fie supuse acelorași condiții pentru toți ofertanții. Pe de altă parte, obligația de transparență, care constituie corolarul principiului egalității de tratament, are ca scop să garanteze absența riscului de favoritism și de arbitrar din partea autorității contractante. Această obligație implică formularea tuturor condițiilor și modalităților procedurii de atribuire în mod clar, precis și neechivoc în anunțul de participare sau în caietul de sarcini, astfel încât, în primul rând, să permită tuturor ofertanților informați în mod rezonabil și normal de diligenți să le înțeleagă conținutul exact și să le interpreteze în același mod și, în al doilea rând, să permită autorității contractante să verifice efectiv dacă ofertele prezentate de ofertanți corespund criteriilor care guvernează contractul în cauză (Hotărârea din 2 iunie 2016, Pizzo, C- 27/15, EU:C:2016:404, punctul 36, precum și jurisprudența citată)”. Depășind această scurtă introducere de subliniere a importanței conformării întru totul la regulile impuse de autoritate în documentația de atribuire, conformare ce reprezintă regula în sistemul de atribuire a contractelor de achiziție publică, asupra aspectelor sesizate de reclamantă, Consiliul ia act că rezultatul evaluării a fost stabilit de autoritate prin raportul procedurii de atribuire nr. A-1033/03.02.2023, rezultat comunicat competitorilor în aceeași zi. La 08.02.2023, (...)SRL a reacționat prin formularea contestației la Consiliu și la autoritatea achizitoare, în interiorul termenului legal de contestare. În susținerea demersului său, (...)SRL apreciază că oferta (...)SRL ar fi trebuit respinsă de autoritate, întrucât respectiva societate nu poate Pagina 5 din 9

§ 6

realiza, în condiții de legalitate, studiul topografic și nici obține avizul Oficiului de Cadastru și Publicitate Imobiliară, părți ale contractului de achiziție publică. Ambii combatanți procesuali consimt că executarea respectivului contract presupune deținerea unei autorizații specifice, în acord cu Regulamentul privind autorizarea şi recunoaşterea autorizării persoanelor fizice şi juridice în vederea realizării şi verificării lucrărilor de specialitate în domeniul cadastrului, geodeziei şi cartografiei pe teritoriul României, aprobat prin Ordinul directorului general al Agenţiei (...) nr. 107/2010. De altminteri, autoritatea însăși a impus, inclusiv în anunțul de participare, la pct. III.1.1) – „Capacitatea de exercitare a activitatii profesionale, inclusiv cerintele privind inscrierea in registrele profesionale sau comerciale”: 2. Pentru implementarea tuturor operațiunilor aferente proiectării obiectivului, ofertanții vor prezenta următoarele autorizări/atestate/certificări, în conformitate cu reglementările legale aplicabile, astfel: [...] - Cert de autorizare pentru realizarea lucrărilor de specialitate în domeniul cadastrului, geodeziei și cartografiei, emis de către Agenția (...) în baza prevederilor Ordinului 107/2010 pentru aprobarea Regulamentului privind autorizarea sau recunoașterea autorizării persoanelor fizice și juridice române, valabil la momentul prezentării acestuia. Pentru îndeplinirea cerinței, (...)SRL a subcontractat serviciile de topografie către „PFA (...) - cadastru, geodezie și cartografie”, pentru care a depus, între alte documente, DUAE, acordul de subcontractare nr. 03/09.12.2022 și certificatul de autorizare seria RO-B-F nr. 1856/05.05.2016 emis de Agenția (...) pentru domnul (...), conform căruia acesta este autorizat să realizeze şi să verifice lucrări de specialitate din domeniile cadastrului, geodeziei şi cartografiei în categoria A. Calitatea de subcontractant a PFA (...) este recunoscută expres și de autoarea contestației. Regulamentul privind autorizarea şi recunoaşterea autorizării persoanelor fizice şi juridice în vederea realizării şi verificării lucrărilor de specialitate în domeniul cadastrului, geodeziei şi cartografiei pe teritoriul României, aprobat prin Ordinul nr. 107/2010, reprezintă un act normativ obligatoriu de respectat în ipotezele pentru care le reglementează, inclusiv de către autoritățile contractante. Acesta prevede: Art. 4. - (1) Autorizarea persoanelor fizice se solicită şi se acordă pentru una dintre categoriile A, B, C, D ori E. (8) Persoanele autorizate în categoriile A-D pot fi angajate în structura funcţională a autorităţilor administraţiei publice locale pentru executarea lucrărilor de specialitate, conform categoriei de autorizare deţinute. La documentaţia analogică depusă la oficiul teritorial se anexează nota de serviciu prin care se solicită persoanei fizice autorizate executarea lucrării respective, în baza atribuţiilor prevăzute în fişa postului. Art. 23. - (5) Sediul înscris pe certificatul de autorizare/recunoaştere a autorizării este cel declarat de persoana fizică, iar comunicările/convocările/verificările dispuse de ANCPI/CNC/OCPI se vor face la acest sediu. Persoana fizică autorizată care îşi desfăşoară activitatea în mod independent are obligaţia să afişeze la sediul declarat programul de lucru destinat activităţii de relaţii cu publicul. Art. 23. - (1) Persoanele fizice autorizate au următoarele drepturi: a) să desfăşoare activităţi în domeniul cadastrului, al geodeziei, al topografiei şi al cartografiei; Pagina 6 din 9

§ 7

b) să acorde asistenţă tehnică în cadrul categoriilor de lucrări în care au primit autorizarea; c) să perceapă onorarii pentru activităţile de specialitate desfăşurate; d) să îşi susţină la recepţie lucrările de specialitate executate; e) să depună şi să ridice în numele beneficiarului documentaţiile înregistrate la OCPI/CNC, în vederea avizării/recepţiei; f) să participe la licitaţii; Art. 24. - (3) Persoanele fizice autorizate nu pot executa lucrări de specialitate pe seama şi în numele persoanei juridice neautorizate, cu excepţia persoanelor fizice autorizate în categoria E, care pot executa lucrări de specialitate pentru unitatea administrativ- teritorială angajatoare - primăria/consiliul local -, unde sunt angajate. (6) Persoanele fizice autorizate pot realiza lucrările de specialitate prevăzute de prezentul regulament în calitate de angajat la o instituţie publică, la o persoană juridică autorizată şi/sau independent, în formele prevăzute de lege. (8) Persoana fizică autorizată certifică executarea şi întocmirea documentaţiilor prin menţionarea pe documentele întocmite a următoarelor informaţii: numele şi prenumele, categoria, seria şi nr. autorizaţiei, scrise cu majuscule şi semnătura olografă. Menţionarea numelui şi prenumelui, categoriei, seriei şi nr. autorizaţiei se poate face şi prin utilizarea ştampilei, conform modelului prevăzut în anexa nr. 6. (...)SRL este de părere că ofertanţii aveau obligaţia de a realiza studiul topografic prin persoane fizice autorizate care pot avea calitatea de angajaţi, asociaţi sau administratori ai unei societaţi/persoane juridice autorizate, respectiv că și (...)SRL ar fi trebuit autorizată, pe lângă autorizarea subcontractantului său (...). Interpretarea contestatoarei nu poate fi validată de către Consiliu, întrucât regulamentul precitat nu impune dubla autorizare în speța aflată pe rol. Textele normative redate mai sus dispun limpede în sensul că persoanele fizice autorizate îşi pot desfăşura activitatea în mod independent și că pot să participe la licitații: - Persoana fizică autorizată care îşi desfăşoară activitatea în mod independent [...] - Persoanele fizice autorizate au următoarele drepturi: [...] să participe la licitaţii; - Persoanele fizice autorizate pot realiza lucrările de specialitate [...] independent, în formele prevăzute de lege. În lumina acestor texte, este evident că și PFA (...) își poate desfășura activitatea independent și că putea participa la procedura simplificată organizată de Unitatea Militară 02542 Focșani, inclusiv în calitate de subcontractant. Este veridic faptul că persoanele fizice autorizate nu pot executa lucrări de specialitate pe seama şi în numele unei persoanei juridice neautorizate, însă PFA (...) execută lucrările de topografie subcontractate pe seama şi în numele propriei persoane, nicidecum în numele subcontractorului (...)SRL. PFA (...) nu este angajat al (...)SRL, cum eronat consideră contestatorul, ci subcontractant. Regulamentul aprobat prin Ordinul nr. 107/2010 nu interzice subcontractarea, respectiv participarea persoanelor fizice autorizate la licitații în calitate de subcontractanți, nu de angajați ai ofertanților, ci alături de aceștia. Doar dacă domnul (...) ar fi fost angajat al (...)SRL deveneau incidente interdicțiile de la art. 4 alin. (9) și art. 24 alin. (3) din regulament (persoanele fizice autorizate angajate nu pot executa lucrări de specialitate în nume propriu și nici pe seama şi în numele persoanei Pagina 7 din 9

§ 8

juridice neautorizate), quod non. După cum s-a explicat mai sus, persoana fizică autorizată (...) nu este angajată a (...)SRL și nu execută lucrări de specialitate pe seama şi în numele (...)SRL, ci este subcontractant al acesteia și execută lucrări de specialitate pe seama şi în numele persoanei fizice autorizate înseși – (...). Jurisprudența invocată de reclamat este lipsită de relevanță în sensul dorit de contestator, întrucât ea tratează teoretic ipoteza în care domnul (...) ar fi fost angajat al (...)SRL sau un terț desemnat de acesta (nesubcontractant), care nu este incidentă în cauză. Decizia Consiliului nr. 1372/C8/1344/ 05.07.2022 vine să susțină poziția unității militare achizitoare, nu a contestatorului: Din economia dispozițiilor legale enunțate, rezultă că o persoană fizică autorizată ANCPI nu poate avea calitatea de angajat decât în cazul prevăzut la art. 4 alin. (8) din Regulament, precum și în cazul prevăzut la art. 24 alin. (3) din același act, respectiv poate fi angajată în cadrul unei autorități administrativ – teritoriale, situație în care lucrările de specialitate se execută pentru această autoritate (ceea ce nu este cazul în prezenta speță), or poate fi angajată în cadrul unei persoane juridice care, de asemenea, trebuie să fie autorizată de ANCPI. În afara situațiilor în care persoana fizică autorizată poate avea, în temeiul legii, calitatea de angajat, rezultă că aceasta își desfășoară activitatea în mod independent, încheind contracte de prestări servicii în nume propriu, și chiar având dreptul să participe la licitații, așa cum se prevede expres la art. 23 alin. (1) lit. f) din Regulament. Pe de altă parte, o persoană juridică care are ca angajat o persoană fizică autorizată ANCPI, obligatoriu trebuie să fie la rândul ei autorizată de ANCPI, aceasta (persoana juridică autorizată) având dreptul că participe la licitații, așa cum prevede expres art. 37 alin. (1) lit. a), coroborat cu art. 24 alin. (3) din Regulament. Or, situația ofertelor din speța de față este aceea în care persoane fizice autorizate au fost nominalizate de persoane juridice neautorizate (așa cum sunt ofertanții în discuție) să efectueze o parte a obiectului contractului, constând în lucrări de specialitate. Față de dispozițiile legale enunțate, Consiliul determină că participarea inginerilor topografi la realizarea părții din obiectul contractului referitoare la realizarea studiului topografic, poate fi făcută doar prin modalitatea indicării acestora ca subcontractanți, așa cum susține contestatoarea. [...] Așadar, forma de participare la prezenta procedură (în condițiile în care serviciile de întocmire a studiilor topografice fac parte din obiectul contractului) care asigură prestarea în mod legal a activității solicitate, atât de către topograful autorizat, cât și de către ofertantul neautorizat, prin prisma dispozițiilor Ordinului nr. 107/2017 și a dispozițiilor din materia achizițiilor publice, este aceea a subcontractării. [...] Or, în lipsa unei subcontractări a activității ce urmează a fi realizată de topograful autorizat, activitate ce face parte din obiectul contractului, este cert că ofertanții care și-au asumat respectiva activitate nu o pot realiza în mod legal. [...] Având în vedere că această autorizație ANCPI a persoanei juridice are legătură cu serviciile ce se vor presta, Consiliul consideră că participanții la procedură trebuie să dețină acest tip de autorizație sau să nominalizeze subcontractanți autorizați în acest sens. În considerarea celor evocate, Consiliul determină că în mod legal autoritatea a admis oferta (...)SRL, neexistând motive pentru infirmarea acestei măsuri, pentru anularea raportului procedurii prin care a fost stabilit rezultatul procedurii și nici pentru obligarea autorității contractante la reevaluarea ofertei. Astfel fiind, în temeiul art. 26 alin. (6) din Legea nr. 101/2016 și în limita criticilor formulate, Consiliul va Pagina 8 din 9

§ 9

respinge ca nefondată contestația (...)SRL nr. 010802/08.02.2023, în contradictoriu cu (...). Analiza actului atacat al autorității contractante, din punctul de vedere al legalității și temeiniciei, s-a efectuat prin prisma motivelor invocate de societatea contestatoare, în acord cu principiul disponibilității care guvernează și procedura administrativ-jurisdicțională în fața Consiliului [art. 26 alin. (2) partea introductivă din legea remediilor și art. 9 alin. (2) C. proc. civ. - obiectul și limitele procesului sunt stabilite prin cererile și apărările părților]. Cu privire la aspectele care nu au format obiectul contestației, răspunderea juridică pentru declararea câștigătoare a unei anumite oferte revine autorității contractante, ținută de lege să verifice și să stabilească modul de îndeplinire de către ofertant/ofertă a tuturor cerințelor de calificare și specificațiilor tehnice stabilite în documentația de atribuire. Pentru aceste motive, în baza legii și a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DECIDE: Respinge,

§ 10

ca

§ 11

nefondată,

§ 12

contestația (...)SRL

§ 13

nr. 010802/08.02.2023, în contradictoriu cu (...). Prezenta decizie este obligatorie pentru părți. Împotriva ei se poate formula plângere, în termen de zece zile. Redactată în patru exemplare, conține zece pagini. Pagina 9 din 9

Documente pentru aceeași cercetare

Legăturile se bazează pe coduri CPV sau critici comune din buletin. Verificați faptele și motivarea fiecărui document.