AchiziaBibliotecă
Instrumentele Achizia
Aspect

Document CNSC

Decizie CNSC 86/2023

SCIFCAR S.A. în contradictoriu cu COMPANIA DE APA SOMES S.A.

Decizia CNSC nr. 86/C7/2969 din 12.01.2023

Link permanent

Identificare și pasaje din sursă

Decizia CNSC nr. 86/C7/2969 din 12.01.2023

Data din document
2023-01-12
Complet
C7

Obiectul procedurii

având ca obiect „Extindere rețea de canalizare în localitatea Livada, comuna Iclod, județul Cluj”, se solicită admiterea contestației, anularea rezultatului procedurii în ceea ce privește excluderea ca inacceptabilă a ofertei sale și în ceea ce privește desemnarea câștigătorului, anularea în parte a raportului procedurii și actelor care au stat la baza acestuia în ceea ce privește excluderea ofertei sale și desemnarea ofertei câștigătoare, anularea în parte a procesului - verbal de evaluare financiară a ofertelor și de aplicare a criteriului de atribuire, raportat la greșita calificare ca fiind inacceptabilă a ofertei sale și, pe cale de consecință, anularea rezultatului procedurii și a oricăror acte subsecvente acestora, obligarea entității contractante la continuarea procedurii de atribuire prin reevaluarea ofertei sale, precum și obligarea entității contractante la plata cheltuielilor ocazionate cu redactarea și soluționarea contestației. Procedura de soluționare în fața Consiliului…
Verifică pasajul în context →

Soluția, din document

CONSILIUL DECIDE: Admite contestația formulată de către SCIFCAR S.A., cu sediul în Cluj-Napoca, str. Sobarilor nr. 36A, județul Cluj, reprezentată convențional prin avocat Octavian–George ŢUŢU, cu sediul procesual ales pentru comunicarea actelor de procedură în Cluj-Napoca, str. Argeș nr. 13, ap. 2, județul Cluj, în contradictoriu cu COMPANIA DE APĂ SOMEŞ S.A., cu sediul în Cluj-Napoca, str. 21 Decembrie 1989 nr. 79, județul Cluj. Anulează, în parte, procesul-verbal nr. 3 (nr. 46875) din 27.10.2022 și în parte raportul procedurii nr. 51416/24.11.2022, respectiv în partea ce vizează oferta depusă de către SCIFCAR S.A., precum și toate actele subsecvente acestora. Obligă entitatea contractantă COMPANIA DE APĂ SOMEŞ S.A. la reluarea procedurii de atribuire, prin solicitarea de clarificări suplimentare ofertantului SCIFCAR S.A., cu respectarea întocmai a celor consemnate în considerente și a legislației aplicabile privind achizițiile sectoriale, în termen de 15 zile de la data primirii pr…
Verifică pasajul în context →

Extrase din documentele asociate, fără completări sau interpretare juridică. Anonimizarea sursei este păstrată.

Decizie 86/2023

Decizie CNSC
An dosar: 2022Înregistrare: 59011Data înregistrării: 2022-12-05
ContestatorSCIFCAR S.A.CUI 201705
Autoritate contractantăCOMPANIA DE APA SOMES S.A.CUI 201217

2023_86_2022_Decizie_86.pdf, BO2023_86_2022_BO2023_86.pdf

Document publicat în registru

PDF CNSC

Text extras automat; verificați forma originală în PDF.

Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.

Citește textul integral · 4.268 caractere
§ 1

În conformitate cu prevederile art. 12 alin. (1) și ale art. 27 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, Consiliul adoptă următoarea DECIZIE Nr. 86/C7/2969 Data: 12.01.2023 Prin contestația fără număr de înregistrare la emitent din 02.12.2022, înregistrată la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor cu nr. 59011/05.12.2022, formulată de către SCIFCAR S.A., cu sediul în Cluj-Napoca, str. Sobarilor nr. 36A, județul Cluj, înmatriculată la Oficiul Registrului Comerțului sub nr. J12/1559/1991, având CUI RO201705, reprezentată convențional prin avocat Octavian– George ŢUŢU, cu sediul procesual ales pentru comunicarea actelor de procedură în Cluj-Napoca, str. Argeș nr. 13, ap. 2, județul Cluj, împotriva adresei nr. 51432/24.11.2022 de comunicare a rezultatului procedurii, emisă de către COMPANIA DE APĂ SOMEŞ S.A., cu sediul în Cluj-Napoca, str. 21 Decembrie 1989 nr. 79, județul Cluj, în calitate de entitate contractantă, în cadrul procedurii simplificate organizată în vederea atribuirii contractului de lucrări, având ca obiect „Extindere rețea de canalizare în localitatea Livada, comuna Iclod, județul Cluj”, se solicită admiterea contestației, anularea rezultatului procedurii în ceea ce privește excluderea ca inacceptabilă a ofertei sale și în ceea ce privește desemnarea câștigătorului, anularea în parte a raportului procedurii și actelor care au stat la baza acestuia în ceea ce privește excluderea ofertei sale și desemnarea ofertei câștigătoare, anularea în parte a procesului - verbal de evaluare financiară a ofertelor și de aplicare a criteriului de atribuire, raportat la greșita calificare ca fiind inacceptabilă a ofertei sale și, pe cale de consecință, anularea rezultatului procedurii și a oricăror acte subsecvente acestora, obligarea entității contractante la continuarea procedurii de atribuire prin reevaluarea ofertei sale, precum și obligarea entității contractante la plata cheltuielilor ocazionate cu redactarea și soluționarea contestației. Procedura de soluționare în fața Consiliului s-a desfășurat în scris. CONSILIUL NAȚIONAL DE SOLUȚIONARE A CONTESTAȚIILOR, asupra cauzei de față, constată următoarele: Pagina 1 din 2

§ 2

Pentru aceste motive, în baza legii și a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DECIDE: Admite contestația formulată de către SCIFCAR S.A., cu sediul în Cluj-Napoca, str. Sobarilor nr. 36A, județul Cluj, reprezentată convențional prin avocat Octavian–George ŢUŢU, cu sediul procesual ales pentru comunicarea actelor de procedură în Cluj-Napoca, str. Argeș nr. 13, ap. 2, județul Cluj, în contradictoriu cu COMPANIA DE APĂ SOMEŞ S.A., cu sediul în Cluj-Napoca, str. 21 Decembrie 1989 nr. 79, județul Cluj. Anulează, în parte, procesul-verbal nr. 3 (nr. 46875) din 27.10.2022 și în parte raportul procedurii nr. 51416/24.11.2022, respectiv în partea ce vizează oferta depusă de către SCIFCAR S.A., precum și toate actele subsecvente acestora. Obligă entitatea contractantă COMPANIA DE APĂ SOMEŞ S.A. la reluarea procedurii de atribuire, prin solicitarea de clarificări suplimentare ofertantului SCIFCAR S.A., cu respectarea întocmai a celor consemnate în considerente și a legislației aplicabile privind achizițiile sectoriale, în termen de 15 zile de la data primirii prezentei decizii. Admite cererea formulată de către SCIFCAR S.A. privind obligarea autorității contractante COMPANIA DE APĂ SOMEŞ S.A. la plata cheltuielilor efectuate cu soluționarea contestației. Obligă COMPANIA DE APĂ SOMEŞ S.A. să plătească suma de 4.000,00 lei către SCIFCAR S.A., conform facturii GOT1406 din 29.11.2022, emisă de către Cabinet Avocat ŢUŢU OCTAVIAN-GEORGE. Prezenta decizie este obligatorie pentru părți. Împotriva prezentei decizii se poate formula plângere, în termen de 10 zile de la comunicare pentru părțile cauzei, respectiv de la data luării la cunoștință de către alte persoane vătămate. PREȘEDINTE, MEMBRU, MEMBRU, Redactat în 4 (patru) exemplare originale, conține 17 (șaptesprezece) pagini Pagina 2 din 2

Motivare publicată în buletin

PDF CNSC

Text extras automat; verificați forma originală în PDF.

Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.

Citește textul integral · 55.487 caractere
§ 1

În conformitate cu prevederile art. 12 alin. (1) și ale art. 27 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, Consiliul adoptă următoarea DECIZIE Nr. ... Data: ... Prin contestația fără număr de înregistrare la emitent din 02.12.2022, înregistrată la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor cu nr. 59011/05.12.2022, formulată de către ..., cu sediul în ..., înmatriculată la Oficiul Registrului Comerțului sub nr. ..., având CUI ..., reprezentată convențional prin avocat ..., cu sediul procesual ales pentru comunicarea actelor de procedură în ..., împotriva adresei nr. 51432/24.11.2022 de comunicare a rezultatului procedurii, emisă de către ..., cu sediul în ..., în calitate de entitate contractantă, în cadrul procedurii simplificate organizată în vederea atribuirii contractului de lucrări, având ca obiect „Extindere rețea de canalizare în localitatea ..., comuna ..., județul ...”, se solicită admiterea contestației, anularea rezultatului procedurii în ceea ce privește excluderea ca inacceptabilă a ofertei sale și în ceea ce privește desemnarea câștigătorului, anularea în parte a raportului procedurii și actelor care au stat la baza acestuia în ceea ce privește excluderea ofertei sale și desemnarea ofertei câștigătoare, anularea în parte a procesului - verbal de evaluare financiară a ofertelor și de aplicare a criteriului de atribuire, raportat la greșita calificare ca fiind inacceptabilă a ofertei sale și, pe cale de consecință, anularea rezultatului procedurii și a oricăror acte subsecvente acestora, obligarea entității contractante la continuarea procedurii de atribuire prin reevaluarea ofertei sale, precum și obligarea entității contractante la plata cheltuielilor ocazionate cu redactarea și soluționarea contestației. Procedura de soluționare în fața Consiliului s-a desfășurat în scris. CONSILIUL NAȚIONAL DE SOLUȚIONARE A CONTESTAȚIILOR, asupra cauzei de față, constată următoarele: Consiliul a fost legal sesizat și este competent, potrivit dispozițiilor art. 12 alin. (1) din Legea nr. 101/2016, să soluționeze contestația de față, prin care ... critică modalitatea prin care entitatea contractantă i-a evaluat oferta și a declarat-o ca fiind inacceptabilă. Pagina 1 din 20

§ 2

I. Starea de fapt relevantă. Aspecte procedurale: Prin anunțul de participare simplificat nr. ..., publicat de entitatea contractanta pe SEAP, a fost înaintată operatorilor economici invitația la procedura de atribuire a contractului pentru achiziționare de lucrări în vederea extinderii rețelei de canalizare în localitatea ..., comuna ..., județul .... Contestatorul arată că a accesat această documentație și a depus oferta în conformitate cu solicitările entității contractante (oferta sa financiară a fost în cuantum de 5.055.102 lei + TVA, justificând astfel interes în vederea formulării prezentei contestații). La data de 21.10.2022, prin adresa nr. 44852, entitatea contractantă i-a solicitat, susține contestatorul, clarificări vizând oferta financiară depusă, mai precis la pct. 6 din solicitare s-au cerut următoarele informații „unde anume ați aplicat acest procent (vizând contribuția asiguratorie pentru muncă de 2,25%) în formularele F3 prezentate”. Având în vedere că nicăieri în documentația de atribuire nu s-a solicitat ofertarea distinctă/separată a contribuției asiguratorii pentru muncă (contrar celor susținute de entitatea contractantă în adresa nr. 51432/24.11.2022) și având în vedere modul în care a fost formulată întrebarea („unde”), prin răspunsul oferit la solicitarea de clarificări, contestatorul a arătat: „6. Cota legală privind contribuția asiguratorie pentru muncă, stabilită prin Legea nr. 227/2015, respectiv 2,25%, este cuprinsă în prețul unitar al manoperei pentru fiecare articol în parte”. Fără nicio altă solicitare, în data de 24.11.2022, s-a comunicat rezultatul procedurii de atribuire, consemnat în adresa nr. 51432/24.11.2022 prin care s-a adus la cunoștința contestatorului că oferta sa a fost declarată inacceptabilă, pe motiv că răspunsul la solicitarea de clarificări ar fi fost neconcludent. Astfel, contestatorul apreciază că decizia entității contractante este una nelegală și disproporționată, în contextul în care acesta a respectat legislația în vigoare, documentația de atribuire și a avut în vedere la întocmirea ofertei cota de 2,25%, reprezentând contribuția asiguratorie pentru muncă (în continuare CAM). II. Argumente care justifică admiterea contestației: 1. Prevederile documentației Potrivit fișei de date a achiziției, Cap IV.4.2 - Modul de prezentare a propunerii financiare - s-a solicitat în mod expres ca oferta să cuprindă, printre altele și Formularul F3 din Proiectul Tehnic. „Formularele F1, F2, F3 și F4 completate vor fi încărcate în SEAP în format excel și PDF și vor respecta întocmai formatul pus la dispoziția ofertanților în cadrul Documentației de atribuire.” Din analiza formularului F3 inclus în Proiectul tehnic (anexat), se poate observa că nu există rubrică distinctă exclusiv pentru evidențierea separată a CAM, astfel încât sancționarea ofertanților pentru Pagina 2 din 20

§ 3

neevidențierea expresă a acestei cote este excesivă. În cuprinsul acestui formular, la secțiunea „Cheltuieli directe - Alte cheltuieli directe” (pag. 4), sunt nominalizate: CAS, șomaj, fond de risc, alte cheltuieli conform prevederilor legale nominalizate, nu apare evidențiat nicăieri CAM 2,25%. În aceste condiții, susținerea entității contractante în adresa nr. 51432/24.11.2022, potrivit căreia 44„atâta timp cât prin documentația de atribuire (caiet de sarcini, listele de cantități de lucrări - Formularele F3) s-a solicitat ca această cheltuială directă să fie evidențiată distinct în cadrul Formularelor F3, la fel ca și cheltuielile indirecte și profit”, este eronată. Practic, ceea ce i se impută, susține contestatorul, vizează faptul că ar fi completat formularele puse la dispoziție de entitate în SEAP, fără a evidenția distinct cota de CAM 2,25%, deși în formularul F3 din proiectul tehnic nu există o rubrică expresă în acest sens, iar fișa de date a achiziției se precizează obligativitatea completării acestora, în forma postată în SEAP. În acest sens, contestatorul amintește că CJUE, cu ocazia soluționării unor trimiteri preliminarii, a statuat obligativitatea prevederii în mod concret și explicit a cerințelor în documentația de atribuire și că, în niciun caz, aceste cerințe nu pot fi deduse prin interpretarea altor mențiuni sau trimiteri la legislație prevăzute în documentație și se evocă opinia Curții în Cauza C-19/00 SIAC Construction LTD, precum și în cauza Medipac-Kazantzidis (C-6/05). 2. Cuprinsul ofertei. Inserarea CAM de 2.25% în Formularul F3 în costul manoperei Deși modificările aduse Legii nr. 227/2015 privind introducerea CAM, sunt în vigoare începând cu 1 Ianuarie 2018, Formularul F3 așa cum a fost acesta publicat prin H.G. nr. 907/2016, nu a fost actualizat și nu are cerința explicită referitoare la locul unde CAM trebuie prezentat în acest formular. Prin urmare, fiind o cheltuială directă legată de manoperă și în condițiile neexplicite din formularul F3, contestatorul susține că a cuprins CAM în prețul unitar al fiecărui articol în parte, așa cum a arătat în răspunsul la clarificări. Dovadă a celor de mai sus, anexează, spre exemplificare comparativă, F3 în forma solicitată în ofertă și F3 în modul său intern de a fundamenta oferta, unde se vede clar că respectiva contribuție de 2,25% este cuprinsă în prețul ofertat. Din analiza comparativă a devizelor se poate observa că nu se modifică prețurile ofertate, nici cota de indirecte și/sau profit. Contrar celor afirmate de entitatea contractantă în comunicarea rezultatului, nu s-a intenționat nicio clipă să se acopere vreo omisiune sau să se reducă artificial prețurile din ofertă. Contestatorul exemplifică: Pagina 3 din 20

§ 4

- Contravaloarea manoperei ofertată aferentă articolului D12-02 din F3 - „refacerea sistemului rutier, tip 1, conform Detalii Lucrări de drum” este de 9.660 lei + TVA; - Devizul intern care a stat la baza prețului ofertat pentru acest articol evidențiază procentul CAM (2,25%), rezultând suma de 9.660 lei + TVA, deci exact prețul ofertat în F3 (9.447 lei + 213 lei - cota de 2,25%); - Contravaloarea manoperei ofertată aferentă articolului D3-01 din F3 - „subtraversare drum prin foraj dirigat cu conductă din PVC De250mm, în tub de protecție din OL Dn 377x16 mm” este de 1.832 lei + TVA; - Devizul intern care a stat la baza prețului ofertat pentru acest articol evidențiază procentul CAM (2,25%), rezultând suma de 1.832 lei + TVA, deci exact prețul ofertat în F3 (1.792 lei + 40 lei - cota de 2,25%); - Contravaloarea manoperei ofertată aferentă articolului D3 - 04 din F3 - „subtraversare drum prin foraj dirigat cu conductă din PVC DE250 mm, în tub de protecție din OL Dn 377 x 16mm” este de 7.567 lei + TVA; - Devizul intern care a stat la baza prețului ofertat pentru acest articol evidențiază procentul CAM (2,25%), rezultând suma de 7.567 lei + TVA, deci exact prețul ofertat în F3 (7.440 lei + 167 lei - cota de 2,25%). În continuare, contestatorul evocă o situație similară a C.N.S.C., citând din Decizia nr. 1722/C9/1782/06.08.2021. 3. Concludenţa răspunsului la clarificări În adresa de comunicare a rezultatului procedurii, entitatea contractantă a susținut că răspunsul societății sale, susține contestatorul, la clarificări a fost apreciat neconcludent, fiind astfel neacceptat. Susținerea este criticabilă, având în vedere cel puțin următoarele argumente: În mod evident, răspunsul la o solicitare de clarificări poate fi apreciat concludent sau nu, prin raportare la întrebarea entității. În speță, solicitarea entității contractante a fost aceea de a preciza „unde anume ați aplicat acest procent (vizând contribuția asiguratorie pentru muncă, de 2,25%) în formularele F3 prezentate”. Având în vedere această întrebare, prin răspunsul oferit, s-a arătat că procentul a fost inclus în prețul manoperei, fiind o cheltuială cu manopera (nu s-a solicitat vreun document sau vreo justificare). Prin urmare, atât timp cât prin solicitarea de clarificări transmisă, entitatea contractantă a pus în vedere contestatorului să indice unde în F3 a inclus procentul, acesta nu înțelege de ce răspunsul său, în care se răspunde acestei întrebări, a fost apreciat ca nefiind neconcludent. Motivarea actelor entității contractante este esențială pentru asigurarea respectării dreptului la apărare. În speță, în comunicarea de rezultat, nu Pagina 4 din 20

§ 5

se arată nici de ce răspunsul contestatorului nu ar fi concludent în raport de solicitarea emisă. Contrar celor reținute de către entitatea contractantă în comunicarea de rezultat, nicăieri în solicitarea de clarificări, aceasta nu a solicitat să se demonstreze includerea procentului de CAM de 2,25% și/sau probarea cu documente a includerii acestui procent. Prin urmare, neexistând o solicitare expresă în acest sens, se apreciază că excluderea ofertei de plano, nu poate fi legală. Practic, raportat la modul în care a fost formulată întrebarea, răspunsul societății sale, susține contestatorul, nu poate fi interpretat ca nefiind neconcludent. Susținerile entității contractante, în sensul că nu ar fi putut verifica dacă s-a respectat valoarea de CAM, denotă o evaluare incompletă și nicidecum un răspuns neconcludent. Aspectele ar fi putut fi cu ușurință clarificate, în măsura în care entitatea contractantă i-ar fi transmis, susține contestatorul, o solicitare explicită în acest sens. Astfel, în lipsa unei solicitări explicite și având în vedere particularitățile documentației de atribuire și ofertarea de către contestator a cotei de CAM în costul manoperei, se apreciază că excluderea ofertei încalcă principiul proporționalității. Susținerea entității contractante potrivit căreia „ați încercat de fapt să vă acoperiți/mascați o omisiune din cadrul propunerii financiare” este neîntemeiată, având la bază, cel mai probabil, o premisă greșită. De altfel, susținerile entității contractante sunt străine de răspunsul dat de societatea sa, arată contestatorul, care apreciază că a arătat, în mod clar, că procentul CAM a fost inclus în costul manoperei, deci nu intervine vreo modificare cu privire la prețul ofertat. Contestatorul evocă interpretarea dată de către Curtea de Justiție a Uniunii Europene (CJUE) în cauza Național Farmers; Union și alții, C 157/96. Respectarea principiului proporționalității impune, așadar, ca entitatea contractantă să aibă obligația de a examina în mod complet oferta depusă, înainte de a adopta, în mod formalist, o decizie de excludere din procedură a ofertantului care deține o ofertă competitivă și care a inclus în oferta prezentată cota în discuție. Concluzionând, ... solicită C.N.S.C. admiterea contestației, anularea rezultatului procedurii în ceea ce privește excluderea ca inacceptabilă a ofertei sale și în ceea ce privește desemnarea câștigătorului, anularea în parte a raportului procedurii și actelor care au stat la baza acestuia în ceea ce privește excluderea ofertei sale și desemnarea ofertei câștigătoare, anularea în parte a procesului-verbal de evaluare financiară a ofertelor și de aplicare a criteriului de atribuire, raportat la greșită calificare ca fiind inacceptabilă a ofertei sale și, pe cale de consecință, anularea rezultatului procedurii și a oricăror acte subsecvente acestora, obligarea entității contractante la continuarea procedurii de atribuire prin Pagina 5 din 20

§ 6

reevaluarea ofertei sale, precum și obligarea entității contractante la plata cheltuielilor ocazionate cu redactarea și soluționarea contestației. Prin adresa nr. 53090/08.12.2022, înregistrată la C.N.S.C. cu nr. 60198/08.12.2022, ... transmite punctul său de vedere cu privire la contestația ..., prin care solicită respingerea acesteia ca nefondată, menținerea raportului procedurii nr. 51416/24.11.2022 și a adresei de comunicare a rezultatului procedurii nr. 51432/24.11.2022, prin care oferta depusă de operatorul ... a fost respinsă ca fiind inacceptabilă, precum și menținerea tuturor documentelor/înscrisurilor comisiei de evaluare, ce au stat la baza emiterii acestor acte, precum și respingerea solicitării privind plata cheltuielilor ocazionate cu redactarea și soluționarea contestației, având în vedere următoarele motive: În fapt, prin raportul procedurii nr. 51416/24.11.2020 și adresa de comunicare a rezultatului procedurii nr. 51432/24.11.2022, entitatea contractantă a declarat inacceptabilă oferta operatorului ..., în temeiul art. 140, alin. (4) din H.G. nr. 394/2016, deoarece răspunsul ofertantului la solicitarea de clarificări nr. 44852/21.10.2022 a fost considerat neconcludent, pentru motivele expuse în cele ce urmează. În cadrul propunerii financiare (Formularul F3), comisia de evaluare nu a identificat cotarea contribuției asiguratorie pentru muncă de 2,25%, stabilită cu titlu obligatoriu în sarcina operatorilor economici prin Legea nr. 227/2015 privind Codul Fiscal (în continuare CAM). Pe cale de consecință, prin adresa nr. 44852/21.10.2022, comisia de evaluare a solicitat ofertantului ... să explice unde în propunerea financiară se regăsește aplicată CAM, astfel încât oferta operatorului economic să fie considerată acceptabilă. Prin adresa nr. 294/24.10.2022, înregistrată la entitatea contractantă sub nr. 46092/24.10.2022, ofertantul ... a răspuns că, CAM este cuprinsă în prețul unitar al manoperei pentru fiecare articol în parte, fără a prezenta alte explicații sau dovezi concludente ale propunerii financiare inițial prezentate și din care să reiasă acest lucru. Răspunsul transmis de ofertantul ... a fost considerat neconcludent, deoarece a fost pur declarativ, fără a fi susținut de vreun alt document prezentat în oferta inițială, din care să reiasă modul de formare a prețurilor unitare a manoperei fiecărui articol de lucrări ofertat, unde să se identifice distinct valoarea corespunzătoare a CAM pentru fiecare articol din deviz. În urma analizării răspunsului la clarificări, comisia de evaluare a constatat că oferta contestatorului este inacceptabilă. Prin contestație, ofertantul dorește să ateste ideea că nu avea obligația să coteze distinct CAM, deoarece în Formularul F3 nu există o rubrică distinctă pentru evidențierea separată a acestei cote legale prevăzută de Codul Fiscal, considerând că măsura respingerii ofertei este una excesivă și că, a completat formularul așa cum a fost pus la dispoziție prin caietul de sarcini. Pagina 6 din 20

§ 7

I. Legalitatea deciziei de respingere a ofertei ... ca fiind inacceptabilă. Contrar susținerilor nefondate ale contestatorului, entitatea contractantă arată următoarele: 1. Procedura de achiziție s-a organizat în conformitate cu prevederile Legii nr. 99/2016 și ale H.G. nr. 394/2016, cu modificările și completările ulterioare. Anunțul de participare simplificat a fost publicat în SEAP sub nr. .../09.09.2022, data limită de depunere a ofertelor fiind 29.09.2022, ora 15:00, iar criteriul de atribuire fiind „prețul cel mai scăzut”. În fișa de date a achiziției, la secțiunea IV.4.2 Modul de prezentare al propunerii financiare, entitatea contractantă a solicitat: „Propunerea financiară (cuprinzând toate documentele solicitate de entitatea contractantă) va fi încărcată în SEAP în secțiunea dedicată, până la data și ora limită de depunere a ofertelor. Valoarea totală a ofertei se criptează, iar documentele ce conțin elemente de preț se semnalează corespunzător. Conținutul acestei secțiuni este vizibil comisiei de evaluare doar după finalizarea evaluării DUAE și a propunerilor tehnice. Propunerea financiară va fi prezentată conform Formularului nr. 10. Lipsa formularului de ofertă reprezintă lipsa ofertei, respectiv lipsa actului juridic de angajare în contract. La elaborarea propunerii financiare, ofertantul va lua în calcul eventualele deduceri dacă sunt sub efectul unei legi, toate cheltuielile pe care le implică îndeplinirea obligațiilor contractuale, precum și marja de profit. Oferta va cuprinde toate elementele necesare cuantificării valorice a lucrărilor și va conține: - Centralizatorul cheltuielilor - Formularele F1 și F2 din Proiectul tehnic; - Lista cuprinzând cantitățile de lucrări - Formularul F3 din Proiectul Tehnic; - Listă echipamente - Formularul F4 din Proiectul Tehnic. Formularele F1, F2, F3 și F4 completate vor fi încărcate în SEAP în format excel și PDF și vor respecta întocmai formatul pus la dispoziția ofertanților în cadrul Documentației de atribuire. Toate prețurile unitare și valorile totale din cadrul propunerii financiare vor fi prezentate cu numărul total de zecimale utilizat în calcul, astfel încât calculul aritmetic să poată fi verificat cu acuratețe. Propunerea financiară va conține, dacă este cazul, și un centralizator cu lucrările executate de asociați și/sau subcontractanți, precum și valoarea acestora. Centralizatorul va fi semnat de fiecare asociat și subcontractant, după caz. Ofertantul va include, în cadrul propunerii financiare, toate costurile legate de: - execuția categoriilor de lucrări prevăzute în listele de cantități, întocmirea instrucțiunilor de întreținere și exploatare; Pagina 7 din 20

§ 8

- protejarea mediului, conform normelor legale, precum și cele legate de refacerea cadrului natural după finalizarea lucrărilor; - procurarea, transportul, depozitarea și punerea în operă a materialelor și echipamentelor necesare funcționării obiectului contractului, conform cerințelor impuse prin caietul de sarcini. Ofertantul este responsabil pentru completarea corectă, în detaliu, a documentelor din cadrul Propunerii financiare.” În cadrul documentației de atribuire, entitatea contractantă a pus la dispoziția ofertanților, modelele de formulare aferente prezentării propunerilor financiare, respectiv Formularele F1, F2, F3 și F4, care respectă structura prevăzută de H.G. nr. 907/2016. Așa cum se poate cu ușurință constata din Formularul F3 - Listele cu cantități de lucrări pe categorii de lucrări, și așa cum este normal în toate cazurile listelor cu cantitățile de lucrări, la finalul acestora este prezentată recapitulaţia respectivelor liste. După cheltuielile directe rezultate din listele de cantități de lucrări, urmează rubrica Alte cheltuieli directe, compusă din CAS, șomaj, fond de risc, alte cheltuieli conform prevederilor legale, apoi Totalul cheltuielilor directe, Cheltuielile indirecte, Profitul și Totalul general (fără TVA). Cota privind contribuția asiguratorie pentru muncă (CAM), stabilită prin Legea nr. 227/2015 (actualizată) privind Codul Fiscal, de 2,25%, este o altă cheltuială directă legală, care face parte din rubrica Alte cheltuieli directe. Susținerea contestatorului că formularul nu conține explicit CAM, precum sunt celelalte obligații legale menționate (șomaj, CAS, etc), pe lângă faptul că este nefondată, este chiar puerilă, în contextul în care, așa cum s-a arătat mai sus, este o obligație legală pe care legiuitorul a prevăzut-o în sarcina oricărui operator economic la nivel național. 2. Suplimentar față de cele expuse mai sus, surprinzător, contestatorul prezintă în susținerea contestației, un formular/deviz (pag. 35-54 din contestație) prin care își fundamentează oferta, calificându-l ca și act intern al acesteia, unde aplică în cadrul articolelor de lucrări justificate, procentul CAM, la rubrica Alte cheltuieli directe, deci știa unde trebuia aplicat acest procent, nefiind străin de întocmirea devizelor de lucrări. Rubrica de Alte cheltuieli directe există și în cadrul Formularului F3 la documentația de atribuire, deci ... știa că aici trebuie aplicat procentul CAM. În cazul în care CAM a fost aplicat direct în manopera articolelor de lucrări, acest lucru trebuia clar precizat de ofertantul ... în cadrul propunerii financiare inițiale. II. Cu privire la solicitarea unor clarificări suplimentare privind CAM Suplimentar celor precizate mai sus, entitatea contractantă învederează Consiliului și următoarele aspecte care au fost avute în Pagina 8 din 20

§ 9

vedere de comisia de evaluare în luarea deciziei de respingere a ofertei ...: În situația în care comisia de evaluare ar fi solicitat clarificări suplimentare cu privire la Formularul F3, în sensul de a retransmite listele de cantități corectate cu evidențierea separată a CAM, modificările care ar fi urmat să fie operate de ... la propunerea financiară (modificări care ar fi afectat/diminuat absolut toate prețurile unitare ofertate inițial la care există manoperă), nu ar fi putut fi încadrate în categoria erorilor aritmetice, așa cum sunt prevăzute de art. 140 alin. (9) din H.G. nr. 394/2016, cu modificările și completările ulterioare, care să poată fi clarificate cu ajutorul principiilor prevăzute la art. 2 alin. (2) din Legea nr. 99/2016, cu modificările și completările ulterioare. Totodată, contrar celor susținute de către contestator, comisia de evaluare a verificat/analizat ofertele primite în raport cu cerințele minime din documentația de atribuire și a legislației privind achizițiile sectoriale. Concluzionând, ... solicită C.N.S.C. să dispună respingerea contestației ... ca fiind nefondată, menținerea raportului procedurii nr. 51416/24.11.2022 și a adresei de comunicare a rezultatului procedurii nr. 51432/24.11.2022, prin care oferta depusă de ... a fost respinsă ca fiind

§ 10

inacceptabilă,

§ 11

precum

§ 12

și

§ 13

menținerea

§ 14

tuturor documentelor/înscrisurilor comisiei de evaluare, ce au stat la baza emiterii acestor acte. Totodată, entitatea contractantă solicită și respingerea cererii contestatorului privind plata cheltuielilor ocazionate cu redactarea și soluționarea contestației. Prin adresa fără număr de înregistrare la emitent din 16.12.2022, înregistrată la C.N.S.C. cu nr. 62068/19.12.2022, ... transmite Note Scrise, prin care combate succint argumentația entității contractante, după cum urmează: Prealabil, se evidențiază următoarele aspecte relevante: a. prin punctul de vedere nu s-a mai susținut că în cuprinsul documentației de atribuire „s-a solicitat ca această cheltuială directă să fie evidențiată distinct în cadrul Formularelor F3 ...”, astfel cum s-a arătat în cuprinsul adresei de comunicare a rezultatului procedurii nr. 51432/24.11.2022 (cum de altfel nu s-a mai arătat nici „argumentul” potrivit căruia contestatorul ar fi „încercat de fapt să vă acoperiți / mascați o omisiune din cadrul propunerii financiare ...”); b. în mod greșit se arată în cuprinsului punctului de vedere că „... prin adresa nr. 44852/21.10.2022, comisia de evaluare a solicitat ofertantului ... să explice unde în propunerea financiară se regăsește aplicată CAM ...”, în condițiile în care în cuprinsul respectivei adresei, la pct. 6, s-a solicitat „Explicați unde anume ați aplicat acest procent în Formularele F3 prezentate” (deci nu unde se regăsește/evidențiat, astfel cum în mod greșit susține entitatea contractantă); Pagina 9 din 20

§ 15

c. prin adresa nr. 44852/21.10.2022 nu s-a solicitat să se prezinte „alte explicații sau dovezi concludente ale propunere financiare inițial prezentate din care să riscă acest lucru”; d. entitatea contractantă nu contestă faptul că ... a avut în vedere CAM la momentul formării ofertei financiare, transmisă acesteia, astfel cum s-a arătat în cuprinsul contestației; e. în speță, nu este relevantă obligativitatea legală stabilită în sarcina operatorului economic privind CAM, respectată de contestator, ci dacă în documentația de atribuire a fost solicitată sau nu evidențierea distinctă a acestei contribuții; f. entitatea contractantă nu a înțeles să conteste devizele interne, anexate exemplificativ contestației, care reflectă modalitatea formării prețului unitar evidențiat de contestator în formularul F3, ce cuprinde și cota privind CAM. În punctul de vedere depus, entitatea contractantă susține că oferta contestatorului ar fi fost exclusă, întrucât răspunsul la solicitarea de clarificări a fost considerat neconcludent „deoarece a fost pur declarativ, fără a fi susținut de vreun alt document prezentat în oferta inițială din care să reiasă modul de formare a prețurilor unitare a manoperei fiecărui articol de lucrări ofertat, unde să se identifice distinct valoarea corespunzătoare a CAM pentru fiecare articol de deviz”. Dar se omite însă că în documentația de atribuire nu s-a solicitat nicăieri prezentarea, în ofertă, a modului de formare a prețurilor unitare a manoperei fiecărui articol de lucrări ofertat, unde să se identifice distinct valoarea corespunzătoare a CAM pentru fiecare articol de deviz și / sau depunerea de documente în acest sens. Mai mult decât atât, nici în solicitarea de clarificări nu s-a pretins indicarea acestor informații și /sau prezentarea de documente suport, ci doar să se precizeze UNDE s-a inclus valoarea CAM. Ca atare, susținerea entității contractante este contrazisă de însăși actele pe care le-a emis. Similar, susținerea potrivit căreia contestatorul ar fi trebuit să specifice suma reprezentând CAM la „alte cheltuieli”, este, din punctul de vedere al contestatorului, neavenită, întrucât, nici dispozițiile documentației și nici cele ale H.G. nr. 907/2006 nu prevăd în mod clar acest lucru. Astfel, așa cum s-a arătat în contestație, deși modificările aduse Legii nr 227/2015 privind introducerea CAM, sunt în vigoare începând cu 1 ianuarie 2018, Formularul F3 așa cum a fost acesta publicat prin H.G. nr. 907/2016, nu a fost actualizat și nu are cerința explicită referitoare la locul unde CAM trebuie prezentat în acest formular. Similar, în cuprinsul fișei de date a achiziției, Cap IV.4.2 - Modul de prezentare a propunerii financiare (la care face trimitere chiar autoritatea) - s-a solicitat în mod expres ca oferta să cuprindă, printre altele și Formularul F3 din Proiectul Tehnic. „Formularele F1, F2, F3 și F4 Pagina 10 din 20

§ 16

completate vor fi încărcate în SEAP în format excel și PDF și vor respecta întocmai formatul pus la dispoziția ofertanților în cadrul Documentației de atribuire.” Din analiza Formularului F3 din Proiectul tehnic, se poate observa că nu există rubrică distinctă exclusiv pentru evidențierea separată a CAM, astfel încât sancționarea ofertanților pentru neevidențierea expresă a acestei cote, este excesivă. În formularul F3, la Alte cheltuieli directe, sunt nominalizate: CAS, șomaj, fond de risc, alte cheltuieli conform prevederilor legale nominalizate, dar nu apare evidențiat nicăieri CAM 2,25%. Documentația de atribuire trebuie să conțină prevederi clare și explicite, pentru a putea fi opuse apoi ofertanților. În aceste condiții, susținerea entității din adresa nr. 51432/24.11.2022 potrivit căreia „atâta timp cât prin documentația de atribuire (caiet de sarcini, listele de cantități de lucrări - Formularele F3) s-a solicitat ca această cheltuială directă să fie evidențiată distinct în cadrul Formularelor F3, la fel ca și cheltuielile indirecte și profit”, este greșită, nemaifiind susținută în cuprinsul punctului de vedere. Contestatorul subliniază faptul că a avut în vedere, la întocmirea ofertei, cota de CAM de 2,25% în conformitate cu prevederile legale în vigoare, deci nu se poate susține afirmația autorității potrivit căreia nu ar fi respectat o obligație legală. De altfel, entitatea contractantă nu contestă, în mod explicit, această stare de fapt. În fine, faptul că în anexele contestației s-a demonstrat includerea cotei de CAM 2,25 % în costul manoperei, făcând această justificare „la alte cheltuieli”, s-a arătat Consiliului și autorității că și în forma pretinsa de aceasta, contestatorul a avut în vedere dispozițiile legale vizând cota de asigurări. Din analiza comparativă a devizelor se poate observa că nu se modifică prețurile ofertate, nici cota de indirecte și/sau profit. Contrar celor afirmate de entitatea contractantă în comunicarea de rezultat, nu s-a intenționat nicio clipă să se acopere vreo omisiune sau să se reducă artificial prețurile din oferta sa. Se poate observa că, deși motivul respingerii ofertei a fost pretinsa neconcludenţă a răspunsului la clarificări, entitatea contractantă nu aduce nicio apărare în punctul de vedere cu privire la argumentele contestatorului vizând modalitatea în care a răspuns la întrebarea acesteia. În mod evident, răspunsul la o solicitare de clarificări poate fi apreciat concludent sau nu prin raportare la întrebarea autorității contractante. În speță, solicitarea acesteia a fost aceea de a preciza „unde anume ați aplicat acest procent (vizând contribuția asiguratorie pentru muncă de 2,25%) în formularele F3 prezentate”. Având în vedere întrebarea, prin răspunsul oferit, s-a arătat că procentul a fost inclus în prețul manoperei, fiind o cheltuială cu manopera (nu a fost solicitat vreun document sau vreo justificare). Pagina 11 din 20

§ 17

Prin urmare, atât timp cât prin solicitarea de clarificări transmisă, entitatea contractantă a pus în vedere contestatorului să indice unde în F3 a inclus procentul, nu înțelege de ce răspunsul a fost apreciat ca nefiind neconcludent. Motivarea actelor entității contractante este esențială pentru asigurarea respectării dreptului la apărare. În speță, în comunicarea de rezultat nu se arată nici de ce răspunsul contestatorului nu ar fi concludent în raport de solicitarea emisă. Contrar celor reținute în comunicarea de rezultat, nicăieri în solicitarea de clarificări, entitatea contractanta nu a solicitat să se demonstreze includerea procentului de CAM de 2,25% și/sau probarea cu documente a includerii acestui procent, astfel încât respingerea ofertei întrucât nu s-ar fi oferit informații și/sau documente nesolicitate, se impune a fi invalidată. Cu privire la susținerile entității contractante la pct. II din cuprinsul punctului de vedere, potrivit cărora „În situația în care comisia de evaluare ar fi solicitat clarificări suplimentare cu privire la Formularul F3, în sensul de a retransmite listele de cantități corectate cu evidențierea separată a CAM, modificările care ar fi urmat să fie operate de ... la propunerea financiară (modificări care ar fi afectat / diminuat absolut toate prețurile unitare ofertate inițial în care există manoperă) ...”, contestatorul le apreciază ca fiind neîntemeiate, având în vedere cel puțin două aspecte: - entitatea contractantă pornește de la o premisă greșită. Astfel cum s-a susținut și dovedit, contestatorul a cuprins CAM în prețul unitar al fiecărui articol în parte. Așadar, nu se modifică prețurile ofertate, cum greșit susține entitatea contractantă; - eventuala solicitare de clarificări suplimentare a entității contractante, în sensul „retransmiterii listelor de cantități corectate cu evidențierea separată a CAM” (deși nu a existat), nu ar fi condus la modificarea prețurilor unitare ofertate la care există manoperă. Pentru toate aceste motive și cele indicate în contestație, ... solicită Consiliului să dispună admiterea contestației așa cum a fost aceasta formulată, cu acordarea cheltuielilor ocazionate constând în onorariu avocațial. Din înscrisurile aflate la dosarul cauzei, Consiliul constată următoarea situație de fapt: În calitate de entitate contractantă ... a inițiat o procedură simplificată, organizată în vederea atribuirii contractului de lucrări, având ca obiect „Extindere rețea de canalizare în localitatea ..., comuna ..., județul ...”, cod CPV 45232400-6 Lucrări de construcții de canalizare de ape reziduale (Rev.2), prin publicarea în SEAP a anunțului de participare simplificat nr. .../09.09.2022. Pagina 12 din 20

§ 18

Conform anunțului de participare simplificat și a documentației de atribuire, criteriul de atribuire este „prețul cel mai scăzut”, iar valoarea estimată a contractului de lucrări este de 6.076.341,41 lei fără TVA. Prin procesul-verbal nr. 43386/06.10.2022 privind evaluarea garanției de participare, a informațiilor din DUAE și a documentelor care îl însoțesc, s-a menționat faptul că la procedura de atribuire, s-au depus 4 oferte, din care și cea a contestatorului ... Conform celor precizate în raportul procedurii nr. 51416/24.11.2022, oferta asocierii ... a fost declarată câștigătoare, cu o propunere financiară în sumă de 5.886.464,73 lei fără TVA. Analizând conținutul dosarului cauzei, Consiliul constată că ... a transmis recipisa de consemnare nr. 208633995/1, eliberată de CEC BANK Sucursala ... la data de 06.12.2022, din care rezultă consemnarea cauțiunii în valoare de 88.000,00 lei, pe seama și la dispoziția C.N.S.C., corespunzătoare dosarului nr. 2969/2022. Astfel, Consiliul constată că ... a constituit cauțiunea în cuantumul și în termenul prevăzut la art. 611 din Legea nr. 101/2016. Procedând la analiza cauzei, Consiliul constată că aceasta vizează modalitatea în care entitatea contractantă ... a evaluat oferta depusă de către ... și a declarat-o ca fiind inacceptabilă, în susținerea criticii sale, contestatorul aducând în esență argumente ce conduc, în opinia sa, la demonstrarea faptului că, în oferta depusă de societatea sa în cadrul prezentei proceduri, se regăsește inclusă cotarea contribuției asiguratorie pentru muncă de 2,25%, stabilită cu titlu obligatoriu în sarcina operatorilor economici prin Legea nr. 227/2015 privind Codul Fiscal (în continuare CAM), chiar dacă informația referitoare la CAM nu apare în formularul F3. Mai mult, contestatorul subliniază faptul că în conținutul formularului F3, pus la dispoziție de achizitoare, nu se regăsește rubrică distinctă pentru CAM, subliniind astfel că a respectat conținutul formularului F3 din documentația de atribuire și dând curs solicitării de clarificări ce i-a fost adresată, motiv pentru care răspunsul său nu putea fi considerat neconcludent. Referitor la cele menționate anterior, Consiliul are în vedere tardivitatea criticilor aduse de ... legate de conținutul formularului F3 și de cel al solicitării de clarificări nr. 44852/21.10.2022, prin raportare la termenul prevăzut la art. 8 din Legea nr. 101/2016, în soluționare urmând a fi avute doar aspectele de fond și care au stat la baza deciziei de respingere a ofertei în discuție. În soluționare, Consiliul are în vedere și susținerea entității achizitoare ... exprimată în cadrul punctului de vedere nr. 53090/08.12.2022, înregistrată la C.N.S.C. cu nr. 60198/08.12.2022, conform căreia, în cadrul propunerii financiare (Formularul F3), comisia de evaluare nu a identificat cotarea contribuției asiguratorie pentru muncă de 2,25%, stabilită cu titlu obligatoriu în sarcina operatorilor Pagina 13 din 20

§ 19

economici prin Legea nr. 227/2015, motiv pentru care, prin adresa nr. 44852/21.10.2022, comisia de evaluare a solicitat ofertantului ... să explice unde în propunerea financiară se regăsește aplicată cota CAM, astfel încât oferta operatorului economic să fie considerată acceptabilă. Se reține susținerea achizitoarei conform căreia, prin răspunsul furnizat de ofertantul în cauză, prin adresa nr. 294/24.10.2022, înregistrată la entitatea contractantă sub nr. 46092/24.10.2022, s-a arătat că această cotă CAM este cuprinsă în prețul unitar al manoperei pentru fiecare articol în parte, susținere care nu a fost luată în considerare, în condițiile în care aceasta a fost o simplă susținere, fără prezentarea altor explicații sau dovezi concludente ale propunerii financiare inițial prezentate și din care să reiasă acest lucru, ... menționând că „Răspunsul transmis de ofertantul ... a fost considerat neconcludent, deoarece a fost pur declarativ, fără a fi susținut de vreun alt document prezentat în oferta inițială, din care să reiasă modul de formare a prețurilor unitare a manoperei fiecărui articol de lucrări ofertat, unde să se identifice distinct valoarea corespunzătoare a CAM pentru fiecare articol din deviz.” Așadar, în soluționare, Consiliul are în vedere, pe de-o parte, aspectul privind temeinicia deciziei de respingere, legată de cotarea contribuției asiguratorie pentru muncă de 2,25% în Formularul F3, iar, pe de altă parte, aspectul legat de modalitatea de evaluare a ofertei, respectiv dacă se impuneau sau nu solicitări de clarificări suplimentare, aspect despre care amintesc ambele părți. În soluționare, Consiliul reține prevederea din documentația de atribuire, conform căreia „În fișa de date a achiziției, la secțiunea IV.4.2 Modul de prezentare al propunerii financiare, entitatea contractantă a solicitat: „Propunerea financiară (cuprinzând toate documentele solicitate de entitatea contractantă) va fi încărcată în SEAP în secțiunea dedicată, până la data și ora limită de depunere a ofertelor. Valoarea totală a ofertei se criptează, iar documentele ce conțin elemente de preț se semnalează corespunzător. Conținutul acestei secțiuni este vizibil comisiei de evaluare doar după finalizarea evaluării DUAE și a propunerilor tehnice. Propunerea financiară va fi prezentată conform Formularului nr. 10. Lipsa formularului de ofertă reprezintă lipsa ofertei, respectiv lipsa actului juridic de angajare în contract. La elaborarea propunerii financiare, ofertantul va lua în calcul eventualele deduceri dacă sunt sub efectul unei legi, toate cheltuielile pe care le implică îndeplinirea obligațiilor contractuale, precum și marja de profit. Oferta va cuprinde toate elementele necesare cuantificării valorice a lucrărilor și va conține: - Centralizatorul cheltuielilor - Formularele F1 și F2 din Proiectul tehnic; - Lista cuprinzând cantitățile de lucrări - Formularul F3 din Proiectul Tehnic; - Listă echipamente - Formularul F4 din Proiectul Tehnic. Formularele F1, F2, F3 și F4 completate vor fi încărcate în SEAP în format excel și PDF și vor respecta întocmai formatul pus la dispoziția ofertanților în cadrul Documentației de atribuire. Pagina 14 din 20

§ 20

Toate prețurile unitare și valorile totale din cadrul propunerii financiare vor fi prezentate cu numărul total de zecimale utilizat în calcul, astfel încât calculul aritmetic să poată fi verificat cu acuratețe. Propunerea financiară va conține, dacă este cazul, și un centralizator cu lucrările executate de asociați și/sau subcontractanți, precum și valoarea acestora. Centralizatorul va fi semnat de fiecare asociat și subcontractant, după caz. Ofertantul va include, în cadrul propunerii financiare, toate costurile legate de: - execuția categoriilor de lucrări prevăzute în listele de cantități, întocmirea instrucțiunilor de întreținere și exploatare; - protejarea mediului, conform normelor legale, precum și cele legate de refacerea cadrului natural după finalizarea lucrărilor; - procurarea, transportul, depozitarea și punerea în operă a materialelor și echipamentelor necesare funcționării obiectului contractului, conform cerințelor impuse prin caietul de sarcini. Ofertantul este responsabil pentru completarea corectă, în detaliu, a documentelor din cadrul Propunerii financiare.” În cadrul documentației de atribuire, entitatea contractantă a pus la dispoziția ofertanților, modelele de formulare aferente prezentării propunerilor financiare, respectiv Formularele F1, F2, F3 și F4, care respectă structura prevăzută de H.G. nr. 907/2016. Așa cum se poate cu ușurință constata din Formularul F3 - Listele cu cantități de lucrări pe categorii de lucrări, și așa cum este normal în toate cazurile listelor cu cantitățile de lucrări, la finalul acestora este prezentată recapitulaţia respectivelor liste. După cheltuielile directe rezultate din listele de cantități de lucrări, urmează rubrica Alte cheltuieli directe, compusă din CAS, șomaj, fond de risc, alte cheltuieli conform prevederilor legale, apoi Totalul cheltuielilor directe, Cheltuielile indirecte, Profitul și Totalul general (fără TVA). Cota privind contribuția asiguratorie pentru muncă (CAM), stabilită prin Legea nr. 227/2015 (actualizată) privind Codul Fiscal, de 2,25%, este o altă cheltuială directă legală, care face parte din rubrica Alte cheltuieli directe. Susținerea contestatorului că formularul nu conține explicit CAM, precum sunt celelalte obligații legale menționate (șomaj, CAS, etc), pe lângă faptul că este nefondată, este chiar puerilă, în contextul în care, așa cum s-a arătat mai sus, este o obligație legală pe care legiuitorul a prevăzut-o în sarcina oricărui operator economic la nivel național. Astfel, Consiliul are în vedere faptul că cele două cerințe se regăsesc în documentul intitulat „Specificație tehnică centralizare electronică – CE”, parte a documentației de atribuire, punctele 1.1.2 „Validare”, respectiv 1.1.5 „Flexibilitate și adaptabilitate”, pentru îndeplinirea cerinței CE14 ofertanții fiind obligați să demonstreze că ei înșiși au realizat, finalizat, recepționat și pus în funcțiune o instalație de centralizare electronică, utilizând același concept tehnologic cu cel ofertat, în ultimii 10 ani, într-o stație care să aibă cel puțin 100 de macazuri și trafic important de călători, dovada fiind prin depunerea unui certificat de validare furnizat de o instituție autorizată și a unei referințe din partea unei administrații de căi ferate europene importante. Pagina 15 din 20

§ 21

În aceste condiții, susținerea entității contractante exprimată în punctul de vedere nr. 17.A/1/255/11.07.2022, înregistrat la C.N.S.C. cu nr. 34383/11.07.2022, conform căreia „nu reiese implementarea sistemului la o altă Administrație de cale ferată Europeană, Beneficiarul proiectului fiind CFR” (vizavi de „documentul IXL 020 Recepție Arad”) nu poate fi luată în considerare de către Consiliu în condițiile în care, în conținutul cerinței, nu se regăsește sintagma „o altă” administrație.” Procedând la verificarea motivelor în divergență între părți, menționate anterior, Consiliul constată că demersul achizitoarei legat de aspectul privind cotarea contribuției asiguratorie pentru muncă de 2,25% în Formularul F3 trebuia continuat urmare a primirii răspunsului nr. 294/24.10.2022, înregistrat la entitatea contractantă sub nr. 46092/24.10.2022. Astfel, Consiliul are în vedere formalismul excesiv al achizitoarei, de a respinge oferta în cauză pe considerentul că, în conținutul Formularului 3, ... nu a fost prevăzută, în mod distinct, această cheltuială, în condițiile în care, prin răspunsul furnizat de ofertantul în cauză, prin adresa nr. 294/24.10.2022, înregistrată la entitatea contractantă sub nr. 46092/24.10.2022, s-a arătat că această cotă CAM este cuprinsă în prețul unitar al manoperei pentru fiecare articol în parte, aspect ce trebuia lămurit de către comisia de evaluare, prin solicitarea de clarificări suplimentare ofertantului, și numai în situația în care cele susținute de ofertantul contestator nu se justificau, putea lua o decizie argumentată, susținută legal și bazată pe o verifica Jurisprudența Consiliului este constantă, în sensul că orice decizie a autorității contractante trebuie fundamentată pe o evaluare temeinică a ofertei, sub toate aspectele acesteia și pe probe concludente, iar nu pe simple aprecieri ale membrilor comisiei de evaluare.re detaliată și amănunțită. Or, simpla abordare a achizitoarei vizavi de conținutul propunerii financiare legată de neincluderea distinctă a cotării contribuției asiguratorie pentru muncă de 2,25% în Formularul 3, nu putea conduce la respingerea ofertei, fără verificarea susținerilor ofertantului din răspunsul sus-menționat, prin solicitarea de clarificări suplimentare acestuia. Este adevărat că valoarea cotei CAM trebuia evidențiată distinct de ofertant în cadrul Formularului 3, pentru a putea fi verificată de către ..., dar achizitoarea trebuia să continue verificările vizavi de oferta în cauză, ținând seama de răspunsul furnizat de către ... prin adresa nr. 294/24.10.2022, înregistrată la entitatea contractantă sub nr. 46092/24.10.2022, în care a susținut că această cotă CAM este cuprinsă în prețul unitar al manoperei pentru fiecare articol în parte, și să-i solicite ofertantului contestator clarificări suplimentare, în urma cărora, după evidențierea distinctă a acestei cote, să stabilească dacă toate celelalte Pagina 16 din 20

§ 22

valori, cu excepția manoperei, rămân nemodificate (inclusiv valoarea cheltuielilor indirecte și a profitului). Incidente în cauză sunt prevederile art. 134 din HG nr. 395/2016, conform cărora „(10) Prin excepție de la dispozițiile alin. (6), oferta va fi considerată admisibilă în măsura în care modificările operate de ofertant, la solicitarea comisiei de evaluare, în legătură cu propunerea sa financiară, reprezintă erori aritmetice, respectiv aspecte care pot fi clarificate cu respectarea principiilor prevăzute la art. 2 alin. (2) din Lege, elementele propunerii financiare urmând a fi corectate, implicit alături de prețul total al ofertei, prin refacerea calculelor aferente.” Pentru toate aceste considerente, constatând cele de mai sus, Consiliul concluzionează că reținerea de către entitatea contractantă a acestui motiv de neconformitate a ofertei depusă de către ... a fost un demers nelegal și nesusținut temeinic, impunându-se anularea acestuia, motiv pentru care admite criticile contestatorului sub acest aspect. În consecință, în baza art. 26 alin. (2) și (5) din Legea nr. 101/2016, privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, Consiliul admite contestația formulată de către ..., în contradictoriu cu ... Anulează, în parte, procesul-verbal nr. 3 (nr. 46875) din 27.10.2022 și în parte raportul procedurii nr. 51416/24.11.2022, respectiv în partea ce vizează oferta depusă de către ..., precum și toate actele subsecvente acestora. Obligă entitatea contractantă ... la reluarea procedurii de atribuire, prin solicitarea de clarificări suplimentare ofertantului ..., cu respectarea întocmai a celor consemnate în considerente și a legislației aplicabile privind achizițiile sectoriale, în termen de 15 zile de la data primirii prezentei decizii. În ceea ce privește cererea ... de obligare a autorității contractante la plata cheltuielilor de judecată, Consiliul constată că acesta a prezentat dovada efectuării acestora, respectiv a prezentat factura GOT1406 din 29.11.2022, în valoare de 8.793,98 lei, emisă de către Cabinet Avocat ..., reprezentând „Onorariul avocațial cf. contractului de asistență juridică seria CJ/0863084/29.11.2022” și extrasul de transfer bancar efectuat de către CEC BANK la data de 29.11.2022, potrivit actelor depuse la dosarul cauzei. Analizând temeinicia pretențiilor contestatorului, referitor la cuantumul cheltuielilor de judecată solicitate, reprezentând „Onorariul avocațial

§ 23

cf.

§ 24

contractului

§ 25

de

§ 26

asistență

§ 27

juridică

§ 28

seria CJ/0863084/29.11.2022”, Consiliul apreciază că se impune reducerea onorariului de avocat care, conform facturii depuse la dosarul cauzei, sunt în suma de 8.793,98 lei, la suma de 4.000 lei, din următoarele considerente: Având în vedere faptul că procedura de soluționare este o procedură scrisă, potrivit art. 21 alin. (1) din Legea nr. 101/2016, Pagina 17 din 20

§ 29

facultativă și gratuită potrivit art. 21 alin. (4) din Constituția României și având în vedere faptul că în speță nu s-au dispus audieri rezultă că, cheltuielile de judecată cuprind orice alte cheltuieli pe care partea care a câștigat procesul va dovedi că le-a făcut, cum sunt onorariile de avocat, costul dactilografierii actelor depuse la dosar etc., dar numai cele strict necesare pentru buna desfășurare a soluționării contestației. Potrivit prevederilor art. 68 din Legea nr. 101/2016 coroborat cu art. 451 alin. (2) C.p.c., „Instanța poate, chiar și din oficiu, să reducă motivat partea din cheltuielile de judecată reprezentând onorariul avocaților, atunci când acesta este vădit disproporționat în raport cu valoarea sau complexitatea cauzei ori cu activitatea desfășurată de avocat, ținând seama și de circumstanțele cauzei. Măsura luată de instanță nu va avea niciun efect asupra raporturilor dintre avocat și clientul său” și, ținând seama de serviciile prestate de Cabinet Avocat ..., analizând prin prisma textului reprodus, cererea de plată a sumei de 8.793,98 lei, reprezentând „Onorariul avocațial cf. contractului de asistență juridică seria CJ/0863084/29.11.2022” avocat suportat de autoarea contestației cu ocazia soluționării contestației sale la Consiliu, apreciază că respectiva sumă este mare în raport de munca depusă de avocat, dar și de complexitatea cauzei. Astfel fiind, raportat la gradul relativ scăzut de complexitate a aspectelor reclamate și la volumul de muncă pe care l-a presupus redactarea acestora, Consiliul urmează a reduce cuantumul sumei pretinse cu titlu de cheltuieli de soluționare la 4.000 lei, față de care autoritatea contractantă va fi obligată la plată către contestator. Consiliul va da eficiență dispozițiilor art. 451 alin. (2) C.p.c. coroborat cu art. 68 din Legea nr. 101/2016, în sensul că va reduce onorariul de avocat, considerând că prin aceasta nu se intervine în convenția încheiată de contestator, în calitate de client, și avocatul lor, pentru că în acest fel ar fi încălcate dispozițiile art. 1270 C. civil. De asemenea se apreciază că nu se aduce atingere nici dispozițiilor Legii nr. 51/1995, potrivit cărora avocații sunt liberi ca prin înțelegere cu clienți lor să stabilească onorarii, întrucât Consiliul nu face altceva decât să stabilească, în cadrul raportului juridic procesual civil, cheltuielile de judecată, astfel că, prin aplicarea dispozițiilor art. 68 din Legea nr. 101/2016 raportat la art. 451 alin. (2) C.p.c., Consiliul nu cenzurează contractul de asistență juridică, ci doar stabilește în mod corespunzător cuantumul cheltuielilor de judecată, în raport de munca depusă de avocat, complexitatea cauzei, valoarea pricinii, proporționalitatea onorariului față de volumul de muncă presupus de pregătirea apărării în această cauză. Raționamentul anterior se regăsește și în motivarea Deciziei nr. 3/2020 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în dosarul nr. 2.412/1/2019 prin Curtea a stabilit că „În interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 488 alin. (1) din Codul de procedură civilă, Pagina 18 din 20

§ 30

motivul de recurs prin care se critică modalitatea în care instanța de fond s-a pronunțat, în raport cu prevederile art. 451 alin. (2) din Codul de procedură civilă, asupra proporționalității cheltuielilor de judecată reprezentând onorariul avocaților, solicitate de partea care a câștigat procesul, nu se încadrează în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) din Codul de procedură civilă”. Referitor la munca depusă de avocat, s-a constatat că, în acest stadiu procesual, volumul de muncă al avocatului, presupus de pregătire a apărării, a constat în formularea contestației pe care a înaintat-o prin e-mail și corespondență și formularea concluziilor scrise urmare a punctului de vedere al achizitoarei, astfel, în opinia Consiliului este echitabil ca, la aprecierea onorariului ce se cuvine avocatului, să se aibă în vedere și munca depusă de acesta în raport cu apărările formulate. Pentru aceste considerente, Consiliul apreciază că reducerea onorariului de la suma de 8.793,98, la suma de 4.000 lei, este în concordanță cu elementele mai sus arătate, respectiv complexitatea cauzei, soluția de admitere, având în vedere calitatea de autoritate publică a autorității contractante, și, nu în ultimul rând, munca depusă de avocat, în condițiile art. 451 C.p.c., contestatorul fiind îndreptățit să solicite cheltuielile de judecată, care în ceea ce privește onorariul de avocat, în prezenta cauza, poate fi diminuat de către Consiliul, în condițiile art. 68 din Legea nr. 101/2016 coroborat cu art. 451 alin. (2) C.p.c. Dispoziția art. 451 C.p.c. care reglementează posibilitatea părții căreia i s-a admis cererea să solicite părții în culpă cheltuielile de judecată, sunt în concordanță și cu jurisprudența CEDO conform căreia un reclamant poate obține rambursarea cheltuielilor sale de judecată în măsura în care li s-au stabilit realitatea, necesitatea și caracterul rezonabil. Pentru aceste motive, în baza legii și a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DECIDE: Admite contestația formulată de către ..., cu sediul în..., reprezentată convențional prin avocat ..., cu sediul procesual ales pentru comunicarea actelor de procedură în ...-..., în contradictoriu cu ..., cu sediul în .... Anulează, în parte, procesul-verbal nr. 3 (nr. 46875) din 27.10.2022 și în parte raportul procedurii nr. 51416/24.11.2022, respectiv în partea ce vizează oferta depusă de către ..., precum și toate actele subsecvente acestora. Obligă entitatea contractantă ... la reluarea procedurii de atribuire, prin solicitarea de clarificări suplimentare ofertantului ..., cu respectarea Pagina 19 din 20

§ 31

întocmai a celor consemnate în considerente și a legislației aplicabile privind achizițiile sectoriale, în termen de 15 zile de la data primirii prezentei decizii. Admite cererea formulată de către ... privind obligarea autorității contractante ... la plata cheltuielilor efectuate cu soluționarea contestației. Obligă ... să plătească suma de 4.000,00 lei către ..., conform facturii GOT1406 din 29.11.2022, emisă de către Cabinet Avocat ... Prezenta decizie este obligatorie pentru părți. Împotriva prezentei decizii se poate formula plângere, în termen de 10 zile de la comunicare pentru părțile cauzei, respectiv de la data luării la cunoștință de către alte persoane vătămate. PREȘEDINTE, MEMBRU, MEMBRU, ... ... ... Redactat în 4 (patru) exemplare originale, conține 17 (șaptesprezece) pagini Pagina 20 din 20

Documente pentru aceeași cercetare

Legăturile se bazează pe coduri CPV sau critici comune din buletin. Verificați faptele și motivarea fiecărui document.