AchiziaBibliotecă
Instrumentele Achizia
Aspect

Document CNSC

Decizie CNSC 2743/2022

G.B. INDCO SRL în contradictoriu cu COMUNA FIRLIUG (PRIMARIA FIRLIUG JUD. CARAS SEVERIN)

Decizia CNSC nr. 2743/C10/3084 din 27.12.2022

Link permanent

Identificare și pasaje din sursă

Decizia CNSC nr. 2743/C10/3084 din 27.12.2022

Data din document
2022-12-27
Complet
C10

Obiectul procedurii

având ca obiect „ACHIZIȚIE ECHIPAMENTE ȘI CONSUMABILE MEDICALE DE PROTECȚIE ÎMPOTRIVA VIRUSULUI SARS-COV2 ÎN CADRUL PROIECTULUI CONSOLIDAREA CAPACITĂȚII UNITĂȚII DE ÎNVĂȚĂMÂNT ȘCOALA GIMNAZIALĂ FÂRLIUG, COMUNA FÂRLIUG, JUDEȚUL CARAȘ-SEVERIN, DE GESTIONARE A SITUAȚIEI DE PANDEMIE GENERATĂ DE VIRUSUL SARS-COV2” (lot 3 și lot 4 contestate), cod CPV 33100000-1, organizată de COMUNA FÎRLIUG (PRIMĂRIA FÎRLIUG JUD. CARAȘ SEVERIN), cu sediul în localitatea Fîrliug, Str. Principală, nr. 80, județul Caraș-Severin, în calitate de autoritate contractantă, s-a solicitat obligarea Autorității contractante la modificarea Caietului de sarcini al achiziției al loturilor 3 (Dezinfectanți pentru suprafețe) și 4 (Dezinfectanți mâini pentru elevi și profesori) ale achiziției, în raport cu cererile din contestație, precum și suspendarea procedurii pentru cele două loturi. Pentru aceste motive, în baza legii și a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DECIDE: Pagina 1 din 2
Verifică pasajul în context →

Soluția, din document

În temeiul art. 26 alin. (1) și (6) din Legea nr. 101/2016, respinge ca rămasă fără obiect contestația formulată de GB INDCO SRL în contradictoriu cu COMUNA FÎRLIUG (PRIMĂRIA FÎRLIUG JUD. CARAȘ SEVERIN). Prezenta decizie este obligatorie pentru părți, în conformitate cu dispozițiile art. 28 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 și poate fi atacată cu plângere, în temeiul art. 29 din același act normativ, în termen de 10 zile de la comunicare. Pagina 2 din 2
Verifică pasajul în context →

Extrase din documentele asociate, fără completări sau interpretare juridică. Anonimizarea sursei este păstrată.

Decizie 2743/2022

Decizie CNSC
An dosar: 2022Înregistrare: 61430Data înregistrării: 2022-12-15
ContestatorG.B. INDCO SRLCUI 10421821
Autoritate contractantăCOMUNA FIRLIUG (PRIMARIA FIRLIUG JUD. CARAS SEVERIN)CUI 3227815

2022_2743_2022_Decizie_2743.pdf, BO2022_2743_2022_BO2022_2743.pdf

Document publicat în registru

PDF CNSC

Text extras automat; verificați forma originală în PDF.

Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.

Citește textul integral · 2.447 caractere
§ 1

În conformitate cu prevederile art. 12 alin. (1) și ale art. 27 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, Consiliul adoptă următoarea DECIZIE Nr. 2743/C10/3084 Data: 27.12.2022 Prin contestația nr. 4208/14.12.2022, înregistrată la Consiliu sub nr. 61430/15.12.2022, astfel cum a fost modificată prin adresa înregistrată la Consiliu sub nr. 61803/16.12.2022, depusă de către GB INDCO SRL, cu sediul în București, B-dul Dimitrie Cantemir, nr. 9, bl. 7, sc. 1, et. 1, ap. 8, sectorul 4, înregistrată la Oficiul Registrului Comerțului sub nr. J40/2728/1998, având CIF RO 10421821, reprezentată convențional prin Cabinet de avocat Tomescu Grigore, privind procedura simplificată, online, în vederea atribuirii contractului de furnizare având ca obiect „ACHIZIȚIE ECHIPAMENTE ȘI CONSUMABILE MEDICALE DE PROTECȚIE ÎMPOTRIVA VIRUSULUI SARS-COV2 ÎN CADRUL PROIECTULUI CONSOLIDAREA CAPACITĂȚII UNITĂȚII DE ÎNVĂȚĂMÂNT ȘCOALA GIMNAZIALĂ FÂRLIUG, COMUNA FÂRLIUG, JUDEȚUL CARAȘ-SEVERIN, DE GESTIONARE A SITUAȚIEI DE PANDEMIE GENERATĂ DE VIRUSUL SARS-COV2” (lot 3 și lot 4 contestate), cod CPV 33100000-1, organizată de COMUNA FÎRLIUG (PRIMĂRIA FÎRLIUG JUD. CARAȘ SEVERIN), cu sediul în localitatea Fîrliug, Str. Principală, nr. 80, județul Caraș-Severin, în calitate de autoritate contractantă, s-a solicitat obligarea Autorității contractante la modificarea Caietului de sarcini al achiziției al loturilor 3 (Dezinfectanți pentru suprafețe) și 4 (Dezinfectanți mâini pentru elevi și profesori) ale achiziției, în raport cu cererile din contestație, precum și suspendarea procedurii pentru cele două loturi. Pentru aceste motive, în baza legii și a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DECIDE: Pagina 1 din 2

§ 2

În temeiul art. 26 alin. (1) și (6) din Legea nr. 101/2016, respinge ca rămasă fără obiect contestația formulată de GB INDCO SRL în contradictoriu cu COMUNA FÎRLIUG (PRIMĂRIA FÎRLIUG JUD. CARAȘ SEVERIN). Prezenta decizie este obligatorie pentru părți, în conformitate cu dispozițiile art. 28 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 și poate fi atacată cu plângere, în temeiul art. 29 din același act normativ, în termen de 10 zile de la comunicare. Pagina 2 din 2

Motivare publicată în buletin

PDF CNSC

Text extras automat; verificați forma originală în PDF.

Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.

Citește textul integral · 13.769 caractere
§ 1

În conformitate cu prevederile art. 12 alin. (1) și ale art. 27 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, Consiliul adoptă următoarea DECIZIE Nr. ... Data: ... Prin contestația nr. 4208/14.12.2022, înregistrată la Consiliu sub nr. 61430/15.12.2022, astfel cum a fost modificată prin adresa înregistrată la Consiliu sub nr. 61803/16.12.2022, depusă de către ..., cu sediul în ..., înregistrată la Oficiul Registrului Comerțului sub nr. ..., având CIF RO ..., reprezentată convențional prin ..., privind procedura simplificată, online, în vederea atribuirii contractului de furnizare având ca obiect „ACHIZIȚIE ECHIPAMENTE ȘI CONSUMABILE MEDICALE DE PROTECȚIE ÎMPOTRIVA VIRUSULUI SARS-COV2 ÎN CADRUL PROIECTULUI CONSOLIDAREA CAPACITĂȚII UNITĂȚII DE ÎNVĂȚĂMÂNT ..., DE GESTIONARE A SITUAȚIEI DE PANDEMIE GENERATĂ DE VIRUSUL SARS-COV2” (lot 3 și lot 4 contestate), cod CPV 33100000-1, organizată de ..., cu sediul în ..., în calitate de autoritate contractantă, s-a solicitat obligarea Autorității contractante la modificarea Caietului de sarcini al achiziției al loturilor 3 (Dezinfectanți pentru suprafețe) și 4 (Dezinfectanți mâini pentru elevi și profesori) ale achiziției, în raport cu cererile din contestație, precum și suspendarea procedurii pentru cele două loturi. CONSILIUL NAŢIONAL DE SOLUŢIONARE A CONTESTAŢIILOR, asupra cauzei de față, constată următoarele: Consiliul a fost legal sesizat și este competent, potrivit dispozițiilor art. 12 alin. (1) din Legea nr. 101/2016, să soluționeze contestația de față, prin care ... reclamă documentația de atribuire (caietul de sarcini) în cadrul procedurii de atribuire în cauză, învederând următoarele: 1. CHESTIUNI PREALABILE Documentația de atribuire a fost publicată în SEAP la data de 08.12.2022 și contestația a fost formulată în termen. În raport de obligația stabilită în sarcina autorității contractante prin art. 154 din Legea nr. 98/2016, contestatorul solicită obligarea acesteia la precizarea expresă ca specificațiile tehnice ale produselor achiziției (spectru de activitate, testări doveditoare ale eficacității microbicide), că și evaluarea tehnică a ofertelor se întemeiază, respectiv se va întemeia pe dispozițiile standardului general EN 14885:2022 și pe prevederile Pagina 1 din 5

§ 2

standardelor specifice fiecărei activități microbicide impuse prin Standard. Avându-se în vedere că produsele dezinfectante ale achiziției sunt produse biocide, punerea lor la dispoziție pe piața României se poate face doar în condițiile prevăzute de art. 4 alin. (1) lit. g) din OMS nr. 10/2010. Se arată că autoritatea contractantă face referire la Standard în Caietul de sarcini – lot 3, dar nu și în Caietul de sarcini – lot 4, motiv pentru care se impune efectuarea precizării solicitate. Contestatorul solicită obligarea autorității contractante la recunoașterea aplicabilității prevederilor OMS nr. 1761/2021 în ce privește utilizarea dezinfectanților achiziționați prin prezenta procedură, acolo unde nu există prevederi speciale să înlăture aplicarea sa. De asemenea, se solicită completarea cerinței prezentării „declarației de conformitate UE” cu sintagma „acolo unde este cazul”. Pentru lotul 3, contestatorul solicită modificarea expunerii și precizarea spectrului de activitate actual aflat în Caietul de sarcini și eliminarea timpului de contact global de 60 secunde. Contestatorul invocă decizia CNSC nr. 2256/C11/2202/27.10.2022, decizia CNSC nr. 2336/C8/2357/07.11.2022 și decizia CNSC nr. 2387/C1/2384,2388/14.11.2022. Contestatorul solicită modificarea cerințelor referitoare la termenul de valabilitate și la aplicarea dezinfectantului prin „pulverizare”, precum și stabilirea analizei comparative a prețului ofertelor prin raportare la preț per litru soluție de lucru acoperind întregul spectru de activitate la cea mai mică concentrație. Pentru lotul 4, contestatorul solicită modificarea unor cerințe (indicația ariei de utilizare a produsului ofertat cu „produs pentru utilizare în aria instituțională”, eliminarea referirii la dezinfecția chirurgicală s.a.). Urmare celor ante-menționate, contestatorul solicită admiterea contestației. În drept, contestatorul invocă textele legale menționate în cuprinsul contestației. Prin adresa înregistrată la CNSC sub nr. 62911/21.12.2022, autoritatea contractantă a transmis adresa nr. 5817/15.12.2022 – DECIZIE ANULARE PROCEDURĂ”, în care se precizează următoarele: „Referitor la procedura de atribuire ACHIZIŢIE ECHIPAMENTE ȘI CONSUMABILE MEDICALE DE PROTECȚIE ÎMPOTRIVA VIRUSULUI SARS- COV2 ÎN CADRUL PROIECTULUI CONSOLIDAREA CAPACITĂŢII UNITĂŢII DE ÎNVĂŢĂMÂNT ..., DE GESTIONARE A SITUAŢIEI DE PANDEMIE GENERATĂ DE VIRUSUL SARS-COV2: Având în vedere următoarele aspecte: a. Adresa nr. 107040 din 28.09.2022 transmisă de către Ministerul Fondurilor Europene, conform căreia se menționează faptul că În temeiul următoarelor Clauze din Contractul de finanțare Condiții generale Articolul 15 - încetarea Contractului de Finanțare și recuperarea sumelor plătite

§ 3

(1) Oricare dintre părți poate decide rezilierea prezentului contract, fără îndeplinirea altor formalități, în cazul neîndeplinirii culpabile de către cealaltă parte a obligațiilor prezentului contract (2) AM poate decide rezilierea prezentului Contract fără îndeplinirea altor formalități, cu recuperarea integrală a sumelor plătite, în următoarele cazuri: (a) în situația în care Beneficiarul nu a început executarea Contractului într-un termen de 6 luni de la data intrării în vigoare a Contractului de Finanțare în cazul în care AM și-a respectat obligațiile legale/contractuale; Condiții speciale Articolul 1 - Drepturi și obligații suplimentare ale părților (4) Dacă la data de * se constată că există, din culpa beneficiarului, devieri mai mari de 20% față de Calendarul estimativ al achizițiilor și Graficul de rambursare a cheltuielilor, care pot afecta execuția corespunzătoare și în termen a proiectului, AM POIM își rezervă dreptul să diminueze valoarea prezentului CF cu contravaloarea contractelor din cadrul proiectului care pot conduce la neîndeplinirea termenelor. Data reprezintă jumătatea nr. de luni efective de implementare (între data semnării contractului și data finalizării activităților) (16) în scopul utilizării eficiente a fondurilor publice, AM POIM își rezervă dreptul de a modifica prin notificare CF, în sensul reducerii valorii finanțării acordate, în următoarele situații: • prin dezangajarea economiilor rezultate în urma atribuirii și/sau finalizării contractelor de achiziție publică • prin dezangajarea sumelor eligibile la data semnării contractului de finanțare, dar devenite neeligibile ca urmare a emiterii unui titlu de creanță sau a aplicării unor reduceri procentuale.", AM POIM intenționează demararea următoarelor acțiuni: a) Se vor rezilia contractele de finanțare pentru care s-a împlinit termenul de 6 luni de la semnarea contractului de finanțare și nu este demarat procesul de achiziții publice, potrivit art. 15, alin. (2), lit. a) din Condiții generale b) Pentru contractele de finanțare a căror executare a fost inițiată, raportat la termenul prevăzut la Condiții speciale, art. 1, alin. (4), se va analiza stadiul calendarului achizițiilor, respectiv, raportul procedurilor lansate/procedurilor ce erau planificate a fi lansate (1) și graficul de rambursare, respectiv cuantumul cheltuielilor solicitate la rambursare/ cuantumul cheltuielilor ce erau planificate a se solicita la rambursare (2) și, în situația în care media aritmetică a (1) și (2) este mai mică decât pragul de 80%, se va diminua valoarea finanțării acordate cu suma valorilor estimate ale contractelor economice pentru care nu a fost publicat anunț de participare, prin Notificare unilaterală, în conformitate cu art. 1, alin. (16) din Condiții speciale. a. Având în vedere progresul fizic extrem de redus și o rată de absorbție de doar 4.22 % din valoarea totală a contractelor de finanțare, în contextul economic actual, Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene, în conformitate cu prevederile contractului de finanțare, ar putea dezangaja sumele neutilizate aferente proiectelor finanțate prin

§ 4

A.P. 10, O.S. 10.1 și ar putea decide redirecționarea acestora către alte zone de intervenție. b. Având în vedere faptul că procedura de achiziție publică a fost lansată dar perioada de depunere a ofertelor (inclusiv perioada de soluționare a contestațiilor privind documentația de atribuire), perioada de evaluare, desemnarea câștigătorului (inclusiv perioada de soluționare a eventualelor contestații privind rezultatul procedurii) ar putea să împingă implementarea proiectului în afara termenelor prevăzute în adresa transmisă de către Autoritatea de Management. c. Având în vedere riscul Autorității Contractante de a semna contractul de achiziție publică în afara termenului de implementare, după expirarea acestuia, fapt ce ar conduce la suportarea din bugetul local a întregii valori a contractului de achiziție publică. d. Având în vedere faptul că pentru acoperirea sumelor aferente contractelor de achiziție publică supuse procedurii nu există fonduri de la bugetul local alocate și nu există nici posibilitatea disponibilizării unor sume în acest sens, în situația în care contractul de finanțare se reziliază iar procedura de atribuire nu este finalizată în termenul contractului de finanțare. e. Având în vedere faptul că în urma discuțiilor telefonice avute cu factorii decizionali din cadrul Autorității de Management au fost transmise de către aceștia informații conform cărora pe perioada lunii decembrie 2022 se vor lua anumite hotărâri cu privire la posibilitatea prelungirii contractelor de finanțare. Se constată că în situația de față sunt incidente prevederile art. 212 alin. (1) lit. c și alin. (2) din legea conform cărora Autoritatea contractantă are obligația de a anula procedura de atribuire a contractului de achiziție publică dacă încălcări ale prevederilor legale afectează procedura de atribuire sau dacă este imposibilă încheierea contractului. Se hotărăște anularea procedurii de atribuire, în faza de depunere a ofertelor. Decizia de a anula procedura în etapa de depunere a ofertelor este luată și ținând cont de faptul că după depunerea ofertelor și desfășurarea procedurii de atribuire o decizie de anulare provocată de imposibilitatea implementării contractului de finanțare ar aduce atingere drepturilor ofertanților și principiilor consacrate de art. 2 din legea 98/2016. Se menționează faptul că în situația în care, în urma deciziilor luate în cadrul Autorității de Management, se decide prelungirea perioadei de implementare a proiectului, autoritatea contractantă urmează să lanseze procedura de atribuire din nou.” Prin adresa înregistrată la CNSC cu nr. 61989/16.12.2022, ... a depus, în original, recipisa de consemnare a cauțiunii nr. 208659560/1 din 14.12.2022, emisă de CEC Bank SA – Sucursala Victoria, în valoare de 5.184,87 RON, potrivit dispozițiilor art. 611 din Legea nr. 101/2016. Analizând documentele depuse la dosarul cauzei, Consiliul constată următoarele:

§ 5

..., în calitate de autoritate contractantă, a organizat procedura simplificată, online, în vederea atribuirii contractului de furnizare având ca obiect „ACHIZIȚIE ECHIPAMENTE ȘI CONSUMABILE MEDICALE DE PROTECȚIE ÎMPOTRIVA VIRUSULUI SARS-COV2 ÎN CADRUL PROIECTULUI CONSOLIDAREA CAPACITĂȚII UNITĂȚII DE ÎNVĂȚĂMÂNT ..., DE GESTIONARE A SITUAȚIEI DE PANDEMIE GENERATĂ DE VIRUSUL SARS- COV2”, cod CPV 33100000-1. În acest sens a elaborat documentația de atribuire aferentă și a publicat în SEAP anunțul de participare simplificat nr. ..., criteriul de atribuire stabilit fiind „prețul cel mai scăzut”. Împotriva documentației de atribuire aferentă acestei proceduri, ... a formulat contestația ce face obiectul dosarului nr. .... Conform prevederilor art. 26 alin. (1) din Legea nr. 101/2016, Consiliul procedează cu întâietate la analizarea excepției rămânerii fără obiect a contestației formulată de .... În soluționare, Consiliul reține că potrivit adresei înregistrată la Consiliu sub nr. 62911/21.12.2022, precum și a informațiilor din SICAP (anunț de participare simplificat nr. ...), ... a procedat la anularea procedurii de atribuire. Verificând secțiunea Vizualizare procedură din cadrul anunțului de participare simplificat nr. ..., se constată: Stare procedură: Anulată – data: 15.12.2022. Astfel, întrucât obiectul contestației depusă de ... îl constituie modificarea caietului de sarcini, iar prin decizia de anulare a procedurii sunt anulate implicit toate documentele componente ale documentației, Consiliul constată faptul că solicitările din cuprinsul contestației rămân fără obiect. Pentru considerentele anterior expuse, în temeiul art. 26 alin. (1) și (6) din Legea nr. 101/2016, Consiliul va respinge ca rămasă fără obiect contestația formulată de ... în contradictoriu cu .... Pentru aceste motive, în baza legii și a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DECIDE: În temeiul art. 26 alin. (1) și (6) din Legea nr. 101/2016, respinge ca rămasă fără obiect contestația formulată de ... în contradictoriu cu .... Prezenta decizie este obligatorie pentru părți, în conformitate cu dispozițiile art. 28 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 și poate fi atacată cu plângere, în temeiul art. 29 din același act normativ, în termen de 10 zile de la comunicare. PREȘEDINTE, MEMBRU, MEMBRU, ... ... ...

Documente pentru aceeași cercetare

Legăturile se bazează pe coduri CPV sau critici comune din buletin. Verificați faptele și motivarea fiecărui document.