Decizie 2730/2022
Decizie CNSC2022_2730_2022_Decizie_2730.pdf, BO2022_2730_2022_BO2022_2730.pdf
Document CNSC
GB INDCO SRL în contradictoriu cu COMUNA SCHITU (CONSILIUL LOCAL SCHITU GIURGIU)
Decizia CNSC nr. 2730/C6/2942 din 22.12.2022
Link permanentIdentificare și pasaje din sursă
având ca obiect „ACHIZIȚIA DE DISPOZITIVE ȘI PRODUSE DEZINFECTANTE PENTRU CONTROLUL RĂSPÂNDIRII SARS-COV 2, 5 LOTURI din cadrul proiectului «Dotarea cu echipamente de protecție/dispozitive medicale a unităților de învățământ din comuna Schitu, județul Giurgiu», Cod proiect 147808”, cod CPV 33191000-5 Aparate de sterilizare, de dezinfectare și de igienizare (Rev.2), anunț de participare nr. CN1049433/16.11.2022, s-a solicitat: ● „ – anularea loturilor 1 – «Aparate de sterilizare, de dezinfectare și de igienizare» și 5– «Dezinfectanți» – ale achiziției; - în subsidiarul primului petit, obligarea AC la modificarea CS loturi 1 și 5 în raport de cererile din contestația noastră”. ● suspendarea continuării procedurii pentru cele două loturi contestate, în temeiul art. 22 alin. (1) din Lege. CONSILIUL DECIDE: Admite, în parte, contestația formulată de către GB INDCO SRL, cu sediul în municipiul București, b-dul Dimitrie Cantemir nr. 9, bl. 7, ap. 8, sector 4, în contradictoriu cu autoritatea…Verifică pasajul în context →
CONSILIUL DECIDE: Admite, în parte, contestația formulată de către GB INDCO SRL, cu sediul în municipiul București, b-dul Dimitrie Cantemir nr. 9, bl. 7, ap. 8, sector 4, în contradictoriu cu autoritatea contractantă COMUNA SCHITU, Pagina 1 din 2Verifică pasajul în context →
Extrase din documentele asociate, fără completări sau interpretare juridică. Anonimizarea sursei este păstrată.
2022_2730_2022_Decizie_2730.pdf, BO2022_2730_2022_BO2022_2730.pdf
Text extras automat; verificați forma originală în PDF.
Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.
În conformitate cu prevederile art. 12 alin. (1) și ale art. 27 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, Consiliul adoptă următoarea: DECIZIE Nr. 2730/C6/2942 Data: 22.12.2022 Prin contestația nr. 3912/28.11.2022, înregistrată la C.N.S.C. cu nr. 59699/29.11.2022, formulată de către GB INDCO SRL, cu sediul în municipiul București, b-dul Dimitrie Cantemir nr. 9, bl. 7, ap. 8, sectorul 4, înregistrată la ONRC sub nr. J40/2728/1998, având CUI RO10421821, reprezentată legal prin Vârgolici Alexandru, în calitate de administrator, împotriva documentației de atribuire aferentă loturilor 1 – „Aparate de sterilizare, de dezinfectare și de igienizare” și 5– „Dezinfectanți”, respectiv împotriva prevederilor caietului de sarcini pentru cele două loturi contestate, document elaborat de către COMUNA SCHITU, cu sediul în localitatea Schitu, Șos. Giurgiului nr. 43, județul Giurgiu, în calitate de autoritate contractantă, în cadrul licitației deschise, derulată online, pe loturi, în vederea atribuirii contractului având ca obiect „ACHIZIȚIA DE DISPOZITIVE ȘI PRODUSE DEZINFECTANTE PENTRU CONTROLUL RĂSPÂNDIRII SARS-COV 2, 5 LOTURI din cadrul proiectului «Dotarea cu echipamente de protecție/dispozitive medicale a unităților de învățământ din comuna Schitu, județul Giurgiu», Cod proiect 147808”, cod CPV 33191000-5 Aparate de sterilizare, de dezinfectare și de igienizare (Rev.2), anunț de participare nr. CN1049433/16.11.2022, s-a solicitat: ● „ – anularea loturilor 1 – «Aparate de sterilizare, de dezinfectare și de igienizare» și 5– «Dezinfectanți» – ale achiziției; - în subsidiarul primului petit, obligarea AC la modificarea CS loturi 1 și 5 în raport de cererile din contestația noastră”. ● suspendarea continuării procedurii pentru cele două loturi contestate, în temeiul art. 22 alin. (1) din Lege. CONSILIUL DECIDE: Admite, în parte, contestația formulată de către GB INDCO SRL, cu sediul în municipiul București, b-dul Dimitrie Cantemir nr. 9, bl. 7, ap. 8, sector 4, în contradictoriu cu autoritatea contractantă COMUNA SCHITU, Pagina 1 din 2
cu sediul în localitatea Schitu, Șos. Giurgiului nr. 43, județul Giurgiu, astfel: - admite criticile cu privire la re-divizarea loturilor nr. 1 și nr. 5 și anulează procedura de atribuire pentru aceste loturi, conform motivării de mai sus; - respinge, ca rămas fără obiect, capătul de cerere referitor la remedierea caietului de sarcini, pentru loturile nr. 1 și nr. 5. Obligatorie. Împotriva prezentei decizii, se poate formula plângere, în termen de 10 zile de la comunicare, în conformitate cu dispozițiile art. 29 din Legea nr. 101/2016. Pagina 2 din 2
Text extras automat; verificați forma originală în PDF.
Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.
În conformitate cu prevederile art. 12 alin. (1) și ale art. 27 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, Consiliul adoptă următoarea: DECIZIE Nr. …/…/… Data: … Prin contestația nr. 3912/28.11.2022, înregistrată la C.N.S.C. cu nr. ..., formulată de către ..., cu sediul în municipiul ..., înregistrată la ONRC sub nr. …, având CUI …, reprezentată legal prin …, în calitate de administrator, împotriva documentației de atribuire aferentă loturilor 1 – „Aparate de sterilizare, de dezinfectare și de igienizare” și 5– „Dezinfectanți”, respectiv împotriva prevederilor caietului de sarcini pentru cele două loturi contestate, document elaborat de către ..., cu sediul în localitatea ..., în calitate de autoritate contractantă, în cadrul licitației deschise, derulată online, pe loturi, în vederea atribuirii contractului având ca obiect „ACHIZIȚIA DE DISPOZITIVE ȘI PRODUSE DEZINFECTANTE PENTRU CONTROLUL RĂSPÂNDIRII SARS-COV 2, 5 LOTURI din cadrul proiectului «Dotarea cu echipamente de protecție/dispozitive medicale a unităților de învățământ din ..., județul Giurgiu», Cod proiect 147808”, cod CPV 33191000-5 Aparate de sterilizare, de dezinfectare și de igienizare (Rev.2), anunț de participare nr. ..., s-a solicitat: ● „ – anularea loturilor 1 – «Aparate de sterilizare, de dezinfectare și de igienizare» și 5– «Dezinfectanți» – ale achiziției; - în subsidiarul primului petit, obligarea AC la modificarea CS loturi 1 și 5 în raport de cererile din contestația noastră”. ● suspendarea continuării procedurii pentru cele două loturi contestate, în temeiul art. 22 alin. (1) din Lege. În luarea deciziei asupra cauzei de față, Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor reține următoarele: Prin contestația nr. 3912/28.11.2022, înregistrată la C.N.S.C. cu nr. ..., ... critică documentația de atribuire aferentă loturilor 1 – „Aparate de sterilizare, de dezinfectare și de igienizare” și 5– „Dezinfectanți”, respectiv prevederile caietului de sarcini pentru cele două loturi Pagina 1 din 20
contestate, document elaborat de către ..., în calitate de autoritate contractantă, în cadrul licitației deschise, derulată online, pe loturi, în vederea atribuirii contractului având ca obiect „ACHIZIȚIA DE DISPOZITIVE ȘI PRODUSE DEZINFECTANTE PENTRU CONTROLUL RĂSPÂNDIRII SARS-COV 2, 5 LOTURI din cadrul proiectului «Dotarea cu echipamente de protecție/dispozitive medicale a unităților de învățământ din ..., județul Giurgiu», Cod proiect 147808”, cod CPV 33191000-5 Aparate de sterilizare, de dezinfectare și de igienizare (Rev.2), anunț de participare nr. ..., solicitând cele menționate în partea introductivă. 1. Cu titlu prealabil, contestatoarea precizează valoarea estimată a achiziției, faptul că a constituit cauțiunea solicitată de lege, comunicând un exemplar al contestației către organizatoarea procedurii, atașând dovada în acest sens. De asemenea, invocând prevederile art. 22 alin. (1) din Legea nr. 101/2016, prezintă argumentele pentru suspendarea procedurii de atribuire. 2. Pe fondul contestației, ... arată următoarele: 2.1.1. Cu privire la anularea loturilor 1 și 5 ale achiziției, solicită obligarea organizatoarei procedurii la restructurarea și relotizarea acestora. În acest sens, prezintă, pentru loturile contestate, produsele descrise în caietul de sarcini, respectiv, pentru lotul 1: „dezinfectant pentru aparate; lampă cu ultraviolete pentru dezinfecția sălilor de clasă dispenser; dezinfectanți mâini pentru dispenser; săpun lichid antibacterian utilizat în grupurile școlare” și, pentru lotul 5: „covor dezinfectare 100*50 cm; dezinfectanți distribuit individual 5OOml/flacon; dezinfectanți suprafețe”. Aceasta afirmă că, în prezent, este impus operatorilor economici să prezinte oferte pentru toate aceste produse, iar prin modul de compunere a celor două loturi sunt încălcate prevederile art. 18 din Legea nr. 98/2016, pe care le redă. Contestatoarea afirmă că produsele achiziției sunt atât echipamente medicale, cât și dezinfectanți medicali (lotul 1), respectiv materiale accesorii pentru curățare și dezinfectanți medicali (lotul 5), astfel, cererea autorității contractante se adresează unor operatori economici care operează pe piețe diferite, având specializări diferite. De asemenea, invocând și redând jurisprudența Consiliului și a instanțelor judecătorești, susține că nu este întrunită nici condiția de similaritate, produsele nefiind destinate unor utilizări identice sau similare. 2.1.2. Contestatoarea afirmă că în condițiile în care cererea sa de restructurare a celor două loturi va fi considerată întemeiată, atunci s-ar impune anularea achiziției, invocând, în acest sens, decizii ale CNSC-ului. În opinia sa, este necesară reconfigurarea fișei de date a achiziției publice și a caietului de sarcini, în ceea ce privește numărul de loturi, conținutul acestora, valoarea estimată a fiecărui lot, precum și Pagina 2 din 20
specificațiile tehnice aferente. De asemenea, invocând prevederile art. 26 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 101/2016 și afirmând că adoptarea măsurilor de remediere este imposibilă dat fiind faptul că relotizarea este imposibilă după inițierea procedurii, petenta solicită anularea procedurii de atribuire. 2.2. Cu privire la modificarea caietului de sarcini pentru loturile 1 și 5 ale achiziției publice, în partea ce privește dezinfectanții, contestatoarea susține că în situația în care va fi respinsă cererea de anulare a achiziției publice, dar va fi admisă cererea de restructurare a loturilor, formulează următoarele „cereri privind dezinfectanții ce ar urma să constituie eventuale loturi separate”. 2.2.1. Cereri generale: 2.2.1.1. În raport de obligația stabilită în sarcina autorității contractante prin dispozițiile art. 154 din Legea nr. 98/2016, contestatoarea solicită obligarea acesteia la precizarea expresă că specificațiile tehnice ale dezinfectanților (spectru de activitate, testări doveditoare ale eficacității microbicide), ca și evaluarea tehnică a ofertelor, se întemeiază, respectiv se va întemeia, pe dispozițiile standardului general EN 14885:2022 și pe prevederile standardelor specifice fiecărei activități microbicide impuse prin standard. În opinia sa, organizatoarea procedurii își propune să achiziționeze produse capabile să asigure protecția impusă de existența pandemiei COVID 19, prin dezinfecție, prin utilizarea de produse chimice în spații instituționale (unități de învățământ). Invocând și redând dispozițiile Regulamentului nr. 1025/2012 din 25.10.2012, afirmă că standardul european armonizat, valabil în materie de dezinfectanți, este EN 14885. În acest sens, prezentându-i titlul, petenta afirmă că respectivul standard se află la ediția 2022 și a devenit standard național la data de 31.08.2022. În susținere, evocă și redă prevederi pe care le consideră relevante, cuprinse la paginile 6, 16 și 47 din Standard. Totodată, menționând că respectivul document a fost transpus în legislația națională, citând prevederile art. 5, art. 6 din H.G. nr. 617/2014, precum și pe cele ale art. 2 și art. 4 din Ordinul nr. 10/2010 al Ministrului Sănătății. În concluzie, consideră că dezinfectantul solicitat de către autoritatea contractantă, pentru lotul 1, trebuie să fie un produs biocid avizat de C.N.P.B. Nu în ultimul rând, invocând și redând prevederile art. 156 alin. (1) din Legea nr. 98/2016, afirmă că autoritatea contractantă, supusă reglementărilor tehnice și juridice obligatorii europene și naționale, trebuie să respecte, pentru lotul contestat, aceste reglementări. 2.2.1.2. Contestatoarea solicită obligarea autorității contractante la recunoașterea aplicabilității prevederilor Ordinului nr. 1761/2021, emis de Ministrul Sănătății, în ceea ce privește utilizarea dezinfectanților Pagina 3 din 20
achiziționați acolo unde nu există prevederi speciale care să înlăture aplicarea sa. Autoarea contestației menționează că singurul domeniu al vieții sociale în care există reguli de efectuare a dezinfecției este cel medical, sens în care redă din cuprinsul Ordinului nr. 1761/2021, emis de Ministrul Sănătății., precizând că nu există asemenea reguli de efectuare a dezinfecției în sfera instituțională. În opinia sa, avându-se în vedere obligația prevăzută de dispozițiile art. 3 din Legea nr. 95/2006, pe care le redă, nu poate exista un vid de reglementare în ceea ce privește dezinfecția în zona instituțională, sens în care detaliază. Totodată, consideră că soluția este cea prevăzută în cuprinsul prevederilor art. 1 Cod civil, pe care le redă, , susținând că, neexistând nici lege aplicabilă, nici uzanțe care să reglementeze dezinfecția în aria instituțională, se aplică „dispozițiile legale privitoare la situații asemănătoare" - în speță, dispozițiile legale privind dezinfecția în aria medicală, respectându-se, astfel, obligațiile impuse prin dispozițiile Legii nr. 95/2016. 2.2.2. Referindu-se la Lotul 1, arată următoarele: 2.2.2.1. Cu privire la produsele „Aparatura destinata dezinfectiei si sterilizării aerului de tipul nebulizatoarelor" și „Dezinfectant pentru nebulizator", afirmă că scopul achiziției este contradictoriu stabilit, astfel că, potrivit prevederilor caietului de sarcini pentru primul produs, acesta ar trebui să servească scopului „Dispozitiv care asigură dezinfecția aerului si suprafețelor pe cale aeriană”. Susține că, potrivit singurelor norme existente în materie de dezinfecție, respectiv prevederile art. 8 alin. (2) din Anexa nr. 1 la Ordinul nr. 1761/2021, emis de Ministrul Sănătății, pe care le redă, cele două tipuri de dezinfecție comportă mijloace tehnice și specificități diferite, astfel că, pentru realizarea dezinfecției aerului în spatiile închise se utilizează aparate de dezinfecție cu raze ultraviolete. În opinia sa, nebulizatorul solicitat de autoritatea contractantă nu poate servi decât la dezinfecția chimică pe cale aeriană a suprafețelor, sens în care invocă și redă prevederile art. 9 din Anexa nr. 1 la Ordinul nr. 1761/2021, emis de Ministrul Sănătății, astfel că, dacă se dorește achiziția unui aparat pentru dezinfecția aerului, atunci trebuie să schimbe obiectul achiziţiei (în loc de nebulizator, un aparat de dezinfecție cu ultraviolete). În eventualitatea în care autoritatea contractantă decide să achiziționeze dezinfectant + nebulizator pentru dezinfecția suprafețelor pe cale aeriană, contestatoarea formulează următoarele comentarii: Redând prevederi din cuprinsul caietului de sarcini, afirmă că, în mod just, organizatoarea procedurii a observat că cele două produse trebuie să acționeze împreună (să fie compatibile). Însă, menționează că autoritatea contractantă devine inconsecventă, întrucât nu a stabilit Pagina 4 din 20
cerințele tehnice/specificațiile tehnice ale celor două produse în raport de această situație de compatibilitate și de scopul achiziției publice, anume cel de asigurare a dezinfecției pe cale aeriană a suprafețelor. În concluzie, dorește obligarea organizatoarei procedurii să solicite un produs capabil să-l realizeze, însoțit de dispozitivul de difuzare/aplicare (nebulizatorul), precizând că fiecare producător de dezinfectanți pentru suprafețe pe cale aeriană are în vedere asigurarea unui dispozitiv de difuzare/aplicare compatibil cu dezinfectantul său. Astfel, afirmă că a pretinde un dispozitiv de difuzare/aplicare cu anumite caracteristici specifice înseamnă a dirija atribuirea contractului pentru dezinfectant și (în speță) nebulizator către producătorul care întrunește respectivele caracteristici tehnice. În acest sens, petenta invocă încălcarea prevederilor art. 156 alin. (2) din Legea nr. 98/2016, pe care le redă. Contestatoarea subliniază că, indiferent de caracteristicile tehnice ale nebulizatorului și ale dezinfectantului, care pot să difere de la un producător la altul, pentru autoritatea contractantă este importantă realizarea scopului achiziției, acesta putându-se realiza pe căi tehnice diferite, astfel încât stabilirea unor cerințe care să favorizeze doar anumite produse este contrară principiului asigurării unei deschideri cât mai largi a concurenței. În opinia sa, este utilă stabilirea unei metode de evaluare a eficacității cuplului dezinfectant – dispozitiv, prin raportare la scopul achiziției publice, conform prevederilor standardului EN 17272, pe care le și redă și consideră că este greșită abordarea organizatoarei procedurii de a solicita în mod separat două produse care nu pot acționa decât împreună pentru a realiza dezinfecția pe cale aeriană a suprafețelor. Întrucât trebuie să existe o singură condiționalitate esențială - aceea ca produsele ofertate, indiferent de particularitățile lor tehnice, să realizeze scopul achiziției publice, petenta conchide că modul în care cuplul dezinfectant-nebulizator realizează acest scop se apreciază prin testări efectuate conform standardului EN 17272. 2.2.2.1.1. Cu privire la primul produs, invocând motivarea anterioară, contestatoarea solicită eliminarea tuturor caracteristicilor tehnice care sunt specifice doar anumitor produse, pe care le redă în facsimil. 2.2.2.1.2. Cu privire la cel de-al doilea produs, contestatoarea solicită obligarea autorității contractante la înlocuirea actualului spectru de activitate microbicidă, respectiv „activitate bactericid (EN 13727), bactericid/levuricid (EN13697)/ virucid (F.N 14476), şi Coronavirus (EN 17272)”, cu cel prevăzut la pagina 48 din standard pentru un produs destinat dezinfecției pe cale aeriană a suprafețelor din aria instituțională, adică efectele bactericid, levuricid, fungicid, virucid, sporicid, micobactericid trebuie dovedite prin testări conform standardului EN 17272. Pagina 5 din 20
2.2.2.1.2.2. Contestatoarea solicită obligarea autorității contractante la completarea cerinței „după dezinfecție să nu fie necesare măsuri suplimentare de spălare, clătire, ștergere etc.” cu solicitarea de probe tehnice, obiective/neutre pentru dovedirea compatibilității produsului cu suprafețele pe care urmează a fi aplicat. Cu privire la aceasta, afirmă că este o cerință venind în interesul asigurării protecției bunurilor unităților școlare și care stabilește un reper clar asupra modului în care trebuie dovedită îndeplinirea cerinței caietului de sarcini pentru respectivul produs. 2.2.2.1.2.3. Contestatoarea solicită obligarea autorității contractante la completarea cerinței „să fie biodegradabil, să nu fie toxic, să nu fie alergen, să nu aibă acțiune corozivă” în sensul „in stare difuzata, produsul trebuie sa fie biodegradabil, sa nu fie toxic, sa nu fie alergen, sa nu aiba acţiune coroziva”, deoarece, în condițiile de manipulare corectă a nebulizatorului și a flacoanelor cu dezinfectant, doar produsul în stare difuzată poate avea, respectiv trebuie să aibă efectele indicate. 2.2.2.1.2.4. Contestatoarea solicită obligarea autorității contractante la eliminarea cerinței „Pe ambalaj trebuie să existe marcaj CE” întrucât, așa cum a reținut și autoritatea contractantă într-o altă cerință, produsul ofertat trebuie să fie produs biocid (care nu necesita marcaj CE). În acest sens, redă considerente din jurisprudența Consiliului. 2.2.2.1.2.5. Contestatoarea solicită obligarea autorității contractante la modificarea cerinței „3. Compatibilitate demonstrată cu testări între substanțele biocide folosite pentru dezinfecție pe cale aeriană și echipamentul ofertat (descris la punctul 3.4.1.1.)” în sensul „Compatibilitate cu nebulizatorul ofertat demonstrata cu testări de eficacitate conform standardului EN 17272", pentru motivele arătate anterior și în cuprinsul punctului 2.2.2.1.2.1. 2.2.2.2. Referindu-se la produsele „Dispenser" și „Dezinfectanți mâini pentru dispenser", contestatoarea afirmă că și în cazul acestora autoritatea contractantă a stabilit în mod judicios că trebuie să acționeze împreună (să fie compatibile), numai că structurarea lor în poziții diferite este greșită. În opinia sa, scopul achiziției îl constituie dezinfecția mâinilor, realizarea acestuia făcându-se prin utilizarea dezinfectantului, însoțit de accesoriul de aplicare – dozatorul, subliniind că cele două componente trebuie să fie compatibile spre a asigura succesul scopului. De asemenea, afirmă că datele tehnice ale dezinfectantului și dozatorului diferă de la un produs la altul, în acest sens fiind esențială realizarea scopului achiziției în parametrii de eficacitate stabiliți prin normele tehnice și juridice aplicabile dezinfectantului și dezinfecției. În opinia sa, definirea separată a caracteristicilor tehnice ale celor două componente ale procesului de dezinfecție nu numai că nu este Pagina 6 din 20
necesară, dar indică dorința autorității contractante de a dirija atribuirea licitației, considerând că este suficient a iniția achiziția dezinfectantului, iar ofertanții să furnizeze și dozatoarele compatibile/capabile să realizeze dozarea și aplicarea acestuia. De aceea, subliniază contestatoarea, în cadrul eventualei viitoare structurări a achiziției, autoritatea contractantă trebuie să ia în considerare constituirea unui singur lot - DEZINFECTANT MÂINI, ofertanții trebuind, însă, să livreze produsul însoțit de accesoriul necesar pentru utilizarea lui - DOZATORUL. Așadar, arată că a pretinde un dispozitiv de dozare/aplicare cu anumite caracteristici specifice (nu de ordin general, precum: „1. Materiale și compoziție: Dozator dezinfectant cu funcționare pe bază de senzor, fabricat dintr-un material rezistent, prevăzut cu sistem antifurt și antipicurare, cu posibilitate de prindere pe perete. Sistemul de alimentare cu baterii”), înseamnă a dirija atribuirea contractului pentru dezinfectant și (în speță) dozator către producătorul care întrunește respectivele caracteristici tehnice, fapt despre care afirmă că se constituie într-o încălcare a prevederilor art. 156 alin. (2) din Legea nr. 98/2016. În acest sens, contestatoarea reiterează argumentația referitoare la scopul achiziției publice. 2.2.2.2.1. Cu privire la produsul „Dispenser", solicită obligarea autorității contractante la eliminarea cerinței „Dozatorul să aibă capacitatea de 1,3 litri” sau la modificarea acesteia în sensul stabilirii unei marje rezonabile de capacitate, între 1-2 litri. Menționează că producătorul dezinfectantului este cel care stabilește variantele de ambalaj în care să livreze produsul său, iar stabilirea unei valori fixe a dimensiunii dozatorului nu numai că indică un anumit procedeu de fabricație specific doar unui număr mic de producători, dar dirijează și atribuirea către unul dintre aceștia nu numai a dozatorului, dar și a dezinfectantului (cu care trebuie sa fie compatibil). Raportându-se la speța de față, susține că dimensiunea de 1,3 litri este atipică, fiind caracteristică produselor marca Diversey. De asemenea, subliniază, contrar acestei cerințe de compatibilitate cu dimensiunea de 1,3 litri, în caietul de sarcini pentru produsul „Dezinfectanți mâini pentru dispenser" se solicită: „Produsul va fi ambalat în recipient de 1 litru”. 2.2.2.2.2. Cu privire la produsul „Dezinfectanți mâini pentru dispenser", contestatoarea solicită obligarea autorității contractante la înlocuirea actualului spectru de activitate microbiocidă, respectiv: „Dezinfectant pentru mâini de tip bactericid, virucid eficient împotriva infectării cu Virusul SARS-CoV-2” cu cel prevăzut la pagina 48 din standard pentru un produs destinat dezinfecției mâinilor, prin frecare, în aria instituțională, adică bactericid - EN 1276 si EN 1500, levuricid - EN 1650 cu adăugarea activității virucide dovedită prin standardul EN 14476 pentru o acțiune (cel puțin) limitată la virușii anvelopanți (între care se Pagina 7 din 20
numără și virusul SARS COV-2) - acesta fiind motivul lansării achiziției. În acest sens, petenta invocă și prevederile cuprinse la paginile 17 și 32 din standard. 2.2.2.2.2.2. Contestatoarea solicită obligarea autorității contractante la înlocuirea specificației de compoziție „pe bază de Etinol min. 70%” în sensul „pe baza de alcooli în proporție de 60 – 80%”, recomandat prin „Ghidul OMS privind igiena mâinilor în unitățile medicale”, sens în care redă prevederi cuprinse la pagina 34 din acesta. 2.2.2.2.2.3. Contestatoarea solicită obligarea autorității contractante la completarea cerinței „zilnic pentru îngrijirea si protejarea pielii. Spuma cremoasa si glicerina curata pielea, o hidrateaza si o catifeleaza in timp ce ingredientele active te protejeaza impotriva bacteriilor”, prin solicitarea de probe tehnice obiective/neutre (precum rapoarte de testare și echivalente), care să dovedească lipsa de nocivitate a utilizării produsului pentru mâini. În acest sens, petenta precizează că această cerință vine în interesul asigurării unei protecții sigure a sănătății comunității școlare pentru care achiziționează autoritatea contractantă.
2.2.2.2.2.4. Contestatoarea solicită obligarea autorității contractante la introducerea cerinței „Să prezinte perioada de valabilitate/ stabilitate/siguranţa în timp impotriva contaminării, din momentul deschiderii recipientului, cu indicarea perioadei de valabilitate/ stabilitate/ siguranţa post-deschidere recipient (care trebuie aratata de AC, in raport de necesitatile sale) si cu prezentarea de rapoarte de testare (sau alte probe obiective si tehnice) pentru dovedirea acestei perioade”. Precizează că, fără această cerință, organizatoarea procedurii va putea ajunge în situația de a achiziționa un produs a cărui valabilitate post-deschidere recipient să fie, de exemplu, de o zi sau să nu existe nicio dovadă obiectivă a declarației producătorului că produsul său are o valabilitate post-deschidere recipient, de exemplu, de 200 zile. Astfel, invocând și redând prevederile Ordinului nr. 1761/2021, emis de Ministrul Sănătății, în opinia sa, chiar dacă aceste norme privesc unitățile din aria medicală, utilitatea lor în orice arie de activitate socială (prin raportare la dispozițiile art. 3 din Legea nr. 95/2006) este indiscutabilă. În acest sens, petenta face apel la jurisprudența Consiliului, redând, în acest sens, în facsimil, considerente a căror relevanță o clamează. 2.2.2.3. Cu privire la produsul „săpun lichid antibacterian”, contestatoarea formulează următoarele solicitări: 2.2.2.3.1. Contestatoarea solicită obligarea autorității contractante la înlocuirea actualului spectru microbicid, respectiv „Produsul trebuie să aibă bactericid, fungicid, micobactericid, virucid, sporicid”, cu cel prevăzut la pagina 48 din standard pentru un produs destinat dezinfecției igienice a mâinilor prin spălare, în aria instituțională, adică bactericid - Pagina 8 din 20
EN 1276 și EN 1499, levuricid - EN 1650, cu adăugarea activității virucide dovedită prin standardul EN 14476, pentru o acțiune limitată la virușii anvelopați. În acest sens, face trimitere și la prevederile cuprinse la paginile 17 și 32 din standard. 2.2.2.3.2. Contestatoarea solicită obligarea autorității contractante la introducerea cerinței „Să prezinte perioada de valabilitate/stabilitate/ siguranța în timp împotriva contaminării, din momentul deschiderii recipientuluicu indicarea perioadei de valabilitate/stabilitatefsiguranta post-deschidere recipient (care trebuie aratata de AC, in raport de necesitatile sale) si cu prezentarea de rapoarte de testare (sau alte probe obiective si tehnice) pentru dovedirea acestei perioade", sens în care face trimitere la motivarea prezentată la punctul 2.2.2.2.2.4. 2.2.2.3.3. Autoarea contestației solicită obligarea autorității contractante la modificarea cerinței „Ambalare: flacoane de 500 ml”, în sensul stabilirii unei marje de capacitate a ambalajului, de maximum 1 litru. Astfel, afirmă că un ambalaj cu o anumită capacitate dirijează clar atribuirea către producătorii care întrunesc această condiție. 2.2.3. Referindu-se la lotul 5, autoarea contestației învederează următoarele: 2.2.3.1. Produsul „Dezinfectanți distribuiti individual 500 ml/flacon" 2.2.3.1.1. Solicită obligarea autorității contractante la modificarea cerinței de compoziție „pe baza de alcool izopropilic si n-propanol” în sensul „pe baza de alcooli in proporţie de 60 - 80 %”, conform recomandării cuprinsă la pagina 34 din „Ghidul OMS privind igiena mâinilor în unitățile medicale”, al cărei conținut îl redă. 2.2.3.1.2. Solicită obligarea autorității contractante la completarea cerinței „Formulat cu un emolient (agent de umectare) pentru previnirea iritarii si uscarii pielii” prin solicitarea de probe tehnice obiective/neutre (precum rapoarte de testare și echivalente), care să dovedească lipsa de nocivitate a utilizării produsului pentru mâini. În opinai sa, respectiva cerință vine în interesul asigurării unei protecții sigure a sănătății comunității școlare pentru care se derulează achiziția publică. 2.2.3.1.3. Contestatoarea solicită obligarea autorității contractante la introducerea cerinței „Să prezinte perioada de valabilitate/ stabilitate/ siguranţa în timp împotriva contaminării, din momentul deschiderii recipientului, cu indicarea perioadei de valabilitate/stabilitate/siguranţa post-deschidere recipient (care trebuie aratata de AC, in raport de necesitatile sale) si cu prezentarea de rapoarte de testare (sau alte probe obiective si tehnice) pentru dovedirea acestei perioade", sens în care face trimitere la motivarea expusă la punctul 2.2.2.2.2.4. 2.2.3.1.4. Contestatoarea solicită obligarea autorității contractante la modificarea cerinței „Sa fie conditionat in ambalaje de 500 ml” în sensul stabilirii unei marje de capacitate a ambalajului de maximum 1 litru. În acest sens, petenta menționează că un ambalaj cu o anumită Pagina 9 din 20
capacitate dirijează clar atribuirea către producătorii care întrunesc această condiție. 2.2.3.2. Produsul „Dezinfectanti suprafete” 2.2.3.2.1. Autoarea contestației solicită obligarea autorității contractante la admiterea în competiție și a produselor chimice dezinfectante clasificate dispozitive medicale. Invocând și redând prevederile art. 2 alin. (2) din Legea nr. 98/2016, pe care le consideră relevante în acest context, afirmă că, în măsura în care produsul solicitat îndeplinește scopul dezinfecției, atunci trebuie admisă participarea și a produselor clasificate dispozitiv medical, respectându-se, astfel, dezideratul normelor comunitare de deschidere cât mai largă a competiției. Astfel, considerându-le relevante, petenta redă considerente din cuprinsul jurisprudenței CJUE și a instanțelor judecătorești autohtone. 2.2.3.2.2. Contestatoarea solicită obligarea autorității contractante la înlocuirea actualului spectru de activitate microbicidă, respectiv „Dezinfectant bactericid pentru suprafete – gata de utilizat – cu efect bactericid”, cu cel prevăzut de organizatoarea procedurii pentru un produs destinat dezinfecției suprafețelor fără acțiune mecanică, în aria instituțională, adică bactericid - EN 1276 și EN 1499, levuricid - EN 1650 și EN 13697, fungicid - EN 1650 și EN 13697, cu înlăturarea efectului sporicid - EN 13704 (sens în care face trimitere la prevederile art. 1 lit. f) din Anexa nr. 1 la Ordinul nr. 1761/2021, emis de Ministrul Sănătății), dar cu adăugarea activității virucide dovedită prin standardul EN 14476, pentru o acțiune limitată la virușii anvelopați. În acest sens, petenta face trimitere și la prevederile cuprinse la paginile 17 și 32 din standard. 2.2.3.2.3. Contestatoarea solicită obligarea autorității contractante la completarea cerinței „recomandat pentru dezinfecția mobilierului” cu solicitarea de probe tehnice neutre/obiective (precum rapoarte de testare și echivalente), care să dovedească compatibilitatea produsului oferit cu materialul suprafețelor descrise. În opinia sa, respectiva cerință vine în interesul asigurării unei protecții sigure a sănătății comunității școlare pentru care se derulează achiziția publică. În concluzie, pentru motivele învederate, ... solicită admiterea contestației. În drept, contestația este întemeiată pe dispozițiile art. 8 alin. (1) din Legea nr. 101/2016, precum și pe textele legale invocate în cuprinsul ei, iar, în probațiune, au fost atașate, în copie, înscrisuri. Dovada comunicării contestației către autoritatea contractantă a fost atașată la dosar. Prin adresa nr. 4845/06.12.2022, înregistrată la C.N.S.C. sub nr. …, ... a transmis punct de vedere cu privire la contestația ..., prin care a solicitat respingerea acesteia, ca fiind nefondată. Astfel, referitor la afirmația contestatoarei potrivit căreia modalitatea de lotizare nu ar fi conformă, pentru loturile 1 și 5, Pagina 10 din 20
organizatoarea procedurii solicită să se constate faptul că a respectat prevederile art. 18 alin. (1) și (3) din Legea nr. 98/2016, pe care le redă. Autoritatea contractantă redă componența celor două loturi contestate, respectiv: „Lotul 1: - Nebulizatoare 33191000-5 - Dezinfectanţi pt aparate 24455000-8 - Lămpi cu ultraviolete 33191000-5 - Dispenser automat hybrid pentru dezinfectant, flacon de 1,3 l 44411000-4 - Dezinfectanti mâini pt dispenser cu senzor 1 l/flacon 24455000-8 - Săpun lichid antibacterian 500 ml/flacon 24455000-8 Lotul 5 - Covoare dezinfectare 100x50 cm 44411000-4 - Dezinfectanti distr. Individual 500 ml/flacon 24455000-8 - Dezinfectanţi suprafeţe 24455000-8”. Totodată, aceasta susține că, pentru lotul 1, categoriile de produse din componența acestuia au valența de produse similare, la fel ca cele stabilite pentru lotul 5. În acest sens, afirmă că devin aplicabile și prevederile art. 141 din Legea nr. 98/2016, al căror conținut îl citează. În opinia sa, alegerea lotizării este un drept al său, astfel fiind stabilită dimensiunea și obiectul loturilor în funcție de destinația acestora și de categoriile produselor, în conformitate cu scopul achiziției, precizând că produsele, despre care ofertanții trebuie să aibă capacitatea de a le furniza, sunt, în mod clar, specificate și identificate conform standardelor aplicabile. De asemenea, menționează că, deși contestatoarea arată că, în optica acesteia, anumite produse incluse în loturile 1 și 5 ar trebui circumscrise unor specificații exacte cu produsele utilizate în mediul medical, tot aceasta afirmă și faptul că regulile din domeniul medical sunt reglementate distinct, doar în raport cele prevăzute în Legea nr. 95/2006. Așadar, precizează că respectivele prevederi nu se aplică în mod automat și în alte medii, cum ar fi mediul instituțional al sistemului de învățământ, sens în care redă din cuprinsul contestației, respectiv: „nu există asemenea reguli de efectuare a dezinfecției în sfera instituțională”. Autoritatea contractantă solicită să se constate faptul că produsele care sunt incluse în loturile 1 și 5 au specificații exacte, alese potrivit standardelor aplicabile în materie, și au caracter general, dar care permite realizarea scopului achiziției, nefiind necesar ca acestea să aibă și caracteristicile suplimentare aplicabile pentru sistemul medical. Totodată, afirmă că, dacă ar fi restricționat în asemenea măsură produsele care se vor a fi achiziționate, atunci s-ar fi putut vorbi chiar despre o restrângere nejustificată a concurenței, însă, din analiza documentației de atribuire, se constată faptul că caracteristicile și Pagina 11 din 20
specificațiile produselor au un caracter general, acestea nerestrângând piața concurențială și nelezând principiile achizițiilor publice, fiind, astfel, în concordanță cu scopul și obiectul achiziției publice. În concluzie, autoritatea contractantă ... solicită respingerea contestației ca nefondată. În drept, au fost invocate dispozițiile legale amintite în script, iar dovada comunicării punctului de vedere către contestatoare este atașată la dosar. În probațiune, autoritatea contractantă ... a transmis, în copie, documente din dosarul achiziției publice, acestea fiind înregistrate la C.N.S.C. sub nr. …. Prin adresa nr. 4163/12.12.2022, înregistrată la C.N.S.C. sub nr. …, ... a transmis răspuns la punctul de vedere formulat de către autoritatea contractantă,. Astfel, cu privire la punctul 2.1., admite că autoritatea contractantă și-a exercitat corect dreptul de a atribui contractele de achiziție publică prin organizarea de loturi distincte, dar, cu privire la organizarea loturilor 1 și 5, susține că aceasta s-a făcut cu încălcarea prevederilor art. 18 alin. (3) din Legea nr. 98/2016, menționând că, în cazul lotului 1, prevederile legale sunt încălcate sub aspectul ambelor condiții cumulative spre a exista permisiunea legii pentru alăturarea mai multor produse într-un lot, iar în cazul lotului 5, sub aspectul condiției de utilizare identică sau similară a produselor alăturate într-un lot. Redând susținerea autorității contractante, subliniază că-și menține cererea de anulare a celor două loturi. Cu privire la punctul 2.2., contestatoarea afirmă că autoritatea contractantă nu aduce apărări în ceea ce privește criticile învederate, fapt ce demonstrează că aceasta nu are argumente tehnice și juridice în acest sens. Dovada comunicării acestui document către autoritatea contractantă a fost atașată la dosar. Prin adresa nr. 4037/05.12.2022, înregistrată la C.N.S.C. sub nr. …, ... a transmis, în original, recipisa de consemnare a cauțiunii nr. … din 28.11.2022, emisă de …, în valoare de 15.436,48 lei. Din examinarea materialului probator administrat, aflat la dosarul cauzei, Consiliul reține următoarele: ..., în calitate de autoritate contractantă, a organizat licitația deschisă, derulată online, pe loturi, în vederea atribuirii contractului având ca obiect „ACHIZIȚIA DE DISPOZITIVE ȘI PRODUSE DEZINFECTANTE PENTRU CONTROLUL RĂSPÂNDIRII SARS-COV 2, 5 LOTURI din cadrul proiectului «Dotarea cu echipamente de protecție/ dispozitive medicale a unităților de învățământ din ..., județul Giurgiu», Cod proiect 147808”, cod CPV 33191000-5 Aparate de sterilizare, de dezinfectare și de igienizare (Rev.2), prin publicarea în SEAP a anunțului de participare nr. .... Pagina 12 din 20
La pct. II.1.5) din anunțul de participare se precizează valoarea totală estimată, în cuantum de 1.141.879,28 lei, fără TVA. Contestația vizează loturile 1 – „Aparate de sterilizare, de dezinfectare și de igienizare” și 5 – „Dezinfectanți”. Primul lot contestat are o valoare estimată de 499.664 lei, fără TVA, în acest caz organizatoarea procedurii stabilind criteriul de atribuire „Cel mai bun raport calitate-preț”, având ca factori de evaluare: „Prețul ofertei”, cu o pondere de 70% și „Durata de livrare”, cu o pondere de 30%. Cel de-al doilea lot contestat are o valoare estimată de 272.160 lei, fără TVA, în acest caz organizatoarea procedurii stabilind criteriul de atribuire „Cel mai bun raport calitate-preț”, având ca factori de evaluare: „Prețul ofertei”, cu o pondere de 70% și „Durata de livrare”, cu o pondere de 30%.
În urma luării la cunoștință a documentației de atribuire de mai sus, în termenul legal, ... a formulat contestația din prezenta cauză, solicitând cele menționate în partea introductivă. Prin Încheierea nr. …/…/… din …, Consiliul a respins, ca rămasă fără obiect, solicitarea de suspendare a procedurii de atribuire pentru loturile 1 și 5, până la soluționarea contestației formulată de ... . Examinând susținerile părților, probatoriul aflat la dosarul cauzei și dispozițiile legale aplicabile, Consiliul constată următoarele: Din analiza contestației, Consiliul reține că, urmare a studierii documentației de atribuire, aferentă acestei proceduri de atribuire, societatea ... a solicitat, în principal, „anularea lotului 1 - «Aparate de sterilizare, de dezinfectare și de igienizare» și 5 – «Dezinfectanți»”, motivat de faptul că nu ar fi fost respectate prevederile art. 18 din Legea nr. 98/2016, produsele în cauză nefiind destinate unor utilizări identice sau similare. În subsidiar, contestatoarea a solicitat obligarea autorității contractante la modificarea caietului de sarcini pentru loturile 1 și 5. Consiliul reține că, în fișa de date a achiziției, la cap. II.1.4- Descrierea succinta a contractului sau a achizitiei/achizitiilor, se menționează: LOT 1 – Aparate de sterilizare, de dezinfectare și de igienizare (...) LOT 5 – Dezinfectanți – (...)”. Verificând caietul de sarcini și Strategia de contractare nr. 4432/08.11.2022, Consiliul constată că cele două loturi sunt alcătuite din următoarele produse, pentru care autoritatea a indicat codurile CPV: - pentru Lotul 1: „1. Aparatură destinată dezinfecției și sterilizării aerului de tipul nebulizatoarelor – Cod CPV 33191000-5; 2. Dezinfectant pentru aparate – Cod CPV 24455000-8; 3. Lampă cu ultraviolete pentru dezinfecția sălilor de clasă- Cod CPV 44411000-4; 4. Dispenser – Cod CPV 4441100-4; 5. Dezinfectant mâini pentru dispenser – Cod CPV 24455000-8; Pagina 13 din 20
6. Săpun lichid antibacterian utilizat în grupurile școlare - Cod CPV 24455000-8.” - pentru Lotul 5: „1. Covor dezinfectant 100x50 cm – Cod CPV 44411000-4; 2. Dezinfectanți distribuiți individual 500 ml/flacon– Cod CPV 24455000-8; 3. Dezinfectanți suprafețe- Cod CPV 24455000-8”. În ceea ce privește lotul 1, Consiliul va admite critica ... în sensul că acest lot trebuia restructurat/reîmpărțit pe mai multe loturi. În justificarea acestei concluzii, pentru început, Consiliul va lua în considerare art. 154 din Legea nr. 98/2016 privind achizițiile publice, conform căruia „autoritatea contractantă are obligaţia de a elabora documentaţia de atribuire care conţine toate informaţiile necesare pentru a asigura operatorilor economici o informare completă, corectă şi precisă cu privire la cerinţele achiziţiei, obiectul contractului şi modul de desfăşurare a procedurii de atribuire’”. De asemenea, potrivit dispozițiilor art. 141 alin. (1) din același act normativ, „autoritatea contractantă are dreptul de a recurge la atribuirea pe loturi a contractelor de achiziţie publică şi a acordurilor-cadru şi, în acest caz, de a stabili dimensiunea şi obiectul loturilor, cu condiţia includerii acestor informaţii în documentele achiziţiei’’. Relevante în speță sunt următoarele norme legale: - art. 3 lit. dd) din Legea nr. 98/2016: „lot - fiecare parte din obiectul contractului de achiziție publică, obiect care este divizat pentru a adapta dimensiunea obiectului contractelor individuale rezultate astfel încât să corespundă mai bine nevoilor autorității contractante, precum și capacității întreprinderilor mici și mijlocii, sau pe baze calitative, în conformitate cu diferitele meserii și specializări implicate, pentru a adapta conținutul contractelor individuale mai îndeaproape la sectoarele specializate ale IMM-urilor sau în conformitate cu diferitele faze ulterioare ale proiectului”. - art. 18 alin. (1) și (3) din Legea nr. 98/2013: „(1) În cazul în care autoritatea contractantă intenționează să achiziționeze produse similare, iar atribuirea contractelor poate fi realizată pe loturi separate, valoarea estimată a achiziției se determină luând în considerare valoarea globală estimată a tuturor loturilor.(3) În sensul dispozițiilor alin. (1), prin produse similare se înțelege acele produse care îndeplinesc în mod cumulativ următoarele condiții: a) sunt destinate unor utilizări identice sau similare (...); - art. 9 alin. (1) din HG nr. 395/2016: „Etapa de planificare/ pregătire a unui proces de achiziţie publică se iniţiază prin identificarea necesităţilor şi elaborarea referatelor de necesitate şi se încheie cu aprobarea de către conducătorul autorităţii contractante/unităţii de achiziţii centralizate a documentaţiei de atribuire, inclusiv a Pagina 14 din 20
documentelor-suport, precum şi a strategiei de contractare pentru procedura respectivă”; - art. 9 alin. (3) lit. f) din HG nr. 395/2016: „Prin intermediul strategiei de contractare se documentează deciziile din etapa de planificare/pregătire a achiziţiei în legătură cu: (...) f) justificările privind alegerea procedurii de atribuire în situaţiile prevăzute la art. 69 alin. (2) - (5) din Lege şi, după caz, decizia de a reduce termenele în condiţiile legii, decizia de a nu utiliza împărţirea pe loturi, criteriile de calificare privind capacitatea şi, după caz, criteriile de selecţie, criteriul de atribuire şi factorii de evaluare utilizaţi; - art. 141 alin. (3) din Legea nr. 98/2016: „În situaţia în care autoritatea contractantă nu recurge la atribuirea contractului pe loturi, aceasta are obligaţia de a justifica decizia de a nu atribui contractul pe loturi”. Din analiza normele legale anterior precizate, rezultă că, la stabilirea tipurilor de proceduri ce urmează a se derula în cursul unui an bugetar, autoritatea contractantă trebuie să ia în considerare valorile estimate ale tuturor achizițiilor de produse destinate unor utilizări identice sau similare, în raport de care se stabilește și se include în programul anual al achizițiilor publice procedura stabilită pentru derularea procesului de achiziție. Totodată, alcătuirea loturilor se efectuează prin includerea în componența acestora doar de produse similare, sintagmă ce presupune îndeplinirea cumulativă a două condiții: să fie destinate unor utilizări identice sau similare și, respectiv, să facă parte din gama normală de produse care sunt furnizate/comercializate de către operatori economici cu activitate constantă în sectorul respectiv. De asemenea, legislația în materie statuează că autoritatea contractantă va stabili obiectul fiecărui lot, pe baze cantitative, adaptând dimensiunea contractelor individuale astfel încât să corespundă mai bine capacității întreprinderilor mici și mijlocii, sau pe baze calitative, în conformitate cu diferitele meserii și specializări implicate, pentru a adapta conținutul contractelor individuale mai îndeaproape la sectoarele specializate ale IMM-urilor sau în conformitate cu diferitele faze ulterioare ale proiectului. Prin urmare, din analiza modului de grupare a celor 6 categorii de produse, pentru lotul 1, ca obiect al unui singur contract, și a celor 3 produse, pentru lotul 5, tot ca obiect al unui singur contract, Consiliul reține că, deși acestea sunt destinate pentru satisfacerea unei necesități generale, respectiv asigurarea măsurilor de dezinfecție, igienă din unitățile de învățământ din ..., așa cum le-a formulat, sunt categorii de produse de sine stătătoare, cu sectoare distincte de comercializare, independente unul de altul, cu utilizări diferite, de exemplu: aparatură destinată dezinfecției și sterilizării aerului de tipul nebulizatoarelor, lampă cu ultraviolete pentru dezinfecția sălilor de clasă față de Pagina 15 din 20
dezinfectant pentru aparate, dezinfectant pentru mâini, etc., respectiv: covor dezinfectant, dezinfectanți distribuiți individual 500 ml/flacon, dezinfectanți suprafețe. Or, aceste categorii de produse pot fi utilizate independent unele față de altele. Față de cele precizate anterior, Consiliul nu va reține ca întemeiată justificarea autorității contractante potrivit căreia aceste produse ar avea valența de produse similare, întrucât, pe de o parte, pentru lotul 1, produsele – aparatură, lampă - trebuie să facă obiectul unor atribuiri distincte, în funcție de natura și tipul acestora, iar, pe de altă parte, produsele dezinfectant pentru aparate și dezinfectant pentru mâini au destinație și acțiune diferită față de ceea ce însemnă aparatură, chiar dacă scopul lor final este asigurarea igienei, situație în care pot participa la procedură mai mulți operatori economici interesați, fiind astfel folosite în mod eficient fondurile alocate. Pe baza aceluiași raționament, Consiliul se va pronunța și asupra produselor ce constituie lotul 5. De altfel, tocmai această divizare pe loturi va asigura o concurență reală, în vederea atribuirii fiecărui lot, de natură să conducă la achiziționarea fiecărei categorii de produse, enumerate mai sus, în condiții de eficiență economică și socială, autoritatea contractantă fiind obligată să respecte și dispozițiile art. 50 alin. (1) din Legea nr. 98/2016, conform cărora: „(1) Autoritățile contractante nu vor concepe sau structura achizițiile ori elemente ale acestora cu scopul exceptării acestora de la aplicarea dispozițiilor prezentei legi ori al restrângerii artificiale a concurenței.” Este adevărat că împărțirea pe loturi reprezintă un drept al autorității contractante ce derivă din dispozițiile art. 141 alin. (1) din Legea nr. 98/2016 mai sus iterate, dar acest drept nu poate fi exercitat în mod discreționar și abuziv prin nerespectarea atât a scopului legii, de promovare a concurenței între operatorii economici cât și a principiilor care guvernează atribuirea contractelor de achiziție publică, respectiv principiile nediscriminării, tratamentului egal și al proporționalității. Prin urmare, la modul cum este redactată în prezent documentația de atribuire, pentru lotul 1 și 5, înseamnă că participanții care nu vor oferta întreaga gamă vor fi excluși, prin respingerea ofertelor lor ca neconforme. În aceste condiții, față de cele evocate, Consiliul stabilește că prin reîmpărțirea pe loturi, pentru lotul 1 și lotul 5, așa cum s-a menționat anterior, se permite accesul la procedură a unui număr cât mai mare de operatori economici, deci a unei cât mai largi concurențe, autoritatea contractantă având posibilitatea creării premiselor pentru obținerea unor prețuri de achiziție corecte, în acord cu utilizarea eficientă a fondurilor publice, iar promovarea concurenței între operatorii economici înseamnă, corelativ, și reprimarea oricărei practici de creare a unui monopol în favoarea unui operator economic, respectiv de restrângere a accesului altor operatori la contractele de achiziție publică. Astfel, în opinia Pagina 16 din 20
Consiliului, autoritatea contractantă nu este afectată de reîmpărțirea loturilor în discuție, dimpotrivă, aceasta va realiza o utilizare eficientă a fondurilor. În susținerea celor expuse, este și Decizia civilă nr. 36/2022 a Curții de Apel Iași, în conținutul căreia se precizează: „ «În primul rând, legat de împărţirea achiziţiei în loturi, Curtea reţine că art. 141 alin. (3) din Legea nr. 98/2016 impune autorităţii contractante obligaţia de a justifica decizia de a nu atribui contractul pe loturi, ceea ce înseamnă că această decizie nu este una discreţionară, la libera apreciere a autorităţii contractante. În cauză, chiar dacă este vorba de dezinfectanţi, produsele ce fac obiectul licitaţiei (dezinfectant pentru suprafeţe, dezinfectant pe bază de clor şi dezinfectant pentru mâni), care figurează sub aceleaşi cod internaţional privind achiziţiile de produse şi servicii (CPV: 33631600-8 - Antiseptice şi dezinfectante), nu constituie produse similare, în sensul art. 18 alin. (3) din Legea nr. 98/2016, întrucât, în mod evident nu sunt destinate unei utilizări identice sau similare. Chiar dacă scopul utilizării acestor produse este activitatea de dezinfectare, aşa cum corect a reţinut şi Consiliul, fac parte din categorii distincte, având atât o destinaţie de utilizare (pentru mâni, pentru veselă/echipamente/recipiente, precum şi pentru suprafeţe), cât şi specificaţii tehnice şi cerinţe documentare diferite. În privinţa celorlalte argumente oferite de către autoritatea contractantă, referitoare la necesitatea licitării împreună a celor trei categorii de produse dezinfectante, existenţa riscului de nu se prezenta ofertanţi, ori posibilitatea de asociere a ofertanţilor cu scopul de a depune o ofertă completă, în mod corect acestea au fost înlăturare de către Consiliu. De altfel, fiecare din aceste justificări oferite de către autoritatea contractantă pot constitui argumente în sens contrar celor invocate de aceasta. Astfel, licitarea împreună a celor trei categorii de produse dezinfectante conduce la o restrângere artificială a concurenţei în sensul că exclude sau îngreunează accesul operatorilor economici (întreprinderi mici şi mijlocii) care nu furnizează decât o singură categorie de produse biocide, furnizori care se află în imposibilitatea de a depune o ofertă completă sau cărora li se impune o sarcină excesivă de a se asocia cu alţi operatori economici. Acelaşi argumente referitoare la specializarea furnizorilor pe o anumită categorie de dezinfectanţi şi impedimentele privind asocierea acestora conduc, în mod evident şi contrar susţinerilor autorităţii contractante, la concluzia că în cazul procedurii de achiziţie publică organizată prin licitarea împreună a celor trei categorii de dezinfectanţi există o mai mare probabilitate ca această să se finalizeze prin absenţa ofertelor, decât în cazul licitaţiei organizată pe loturi.» Nu în ultimul rând este important de precizat și punctul de vedere elaborat de către AUTORITATEA PENTRU DIGITALIZAREA ROMÂNIEI – Direcția suport aplicații, în calitate de operator S.E.A.P., care, la solicitarea adresată de Consiliu a răspuns prin adresa nr. 3538/23.06.2021, în cuprinsul căreia a precizat următoarele: „Referitor la adresa dumneavoastră nr. 31846/C3/18.06.2021 înregistrată la A.D.R. cu nr. 3214/22.06.2021, prin care, în ipoteza aducerii la Pagina 17 din 20
îndeplinire a unor măsuri de remediere dispuse, solicitați informații privind posibilitățile tehnice existente în SEAP în cazul unei proceduri de atribuire inițiate, organizate pe mau multe loturi, care să permită autorităților contractante să reconfigureze procedura prin reîmpărțirea achiziției pe mai multe loturi sau, dimpotrivă, prin comasarea loturilor, vă comunicăm că această posibilitate există doar pe timpul definirii unei documentații de atribuire în sistem de către autoritatea contractantă. Odată publicată documentația de atribuire și inițiată procedura de achiziție publică prin publicarea anunțului aferent, nu există posibilități tehnice de reîmpărțire a achiziției pe mai multe loturi sau prin comasarea loturilor. În această situație, autoritatea contractantă are opțiunea tehnică de anulare a unui lot, a mai multor loturi sau a întregii proceduri de atribuire, după caz și/sau opțiunea de organizare a unei noi proceduri de atribuire pentru eventuale loturi noi’’. Prin urmare, față de cele de mai sus, Consiliul constată că, din cauza impedimentelor de ordin tehnic care nu-i aparțin, nu-și poate exercita vocația sa de instituție de remedii, în sensul obligării autorității contractante la reîmpărțirea pe loturi, motiv pentru care urmează a aplica dispozițiile imperative ale art. 26 alin. (7) din Legea nr. 101/2016, care stipulează următoarele: „În cazul admiterii contestaţiei, dacă se constată că nu pot fi dispuse măsuri de remediere care să permită continuarea legală a procedurii de atribuire, Consiliul dispune anularea procedurii de atribuire”. Pe cale de consecință, Consiliul va obliga autoritatea contractantă la anularea loturilor nr. 1 și nr. 5. Față de cele prezentate anterior, întrucât se impune măsura extremă anulării procedurii de atribuire în cauză, pentru lotul 1, neputând fi dispuse măsuri de remediere, Consiliul nu va mai proceda la analiza criticilor societății contestatoare asupra capătului de cerere subsidiar de modificare a caietului de sarcini pentru loturile în cauză, acesta fiind rămas fără obiect. În contextul de fapt și de drept anterior expus, în temeiul prevederilor art. 26 alin. (2) lit. c) și alin. (7) din Legea nr. 101/2016, privind remediile şi căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziţie publică, a contractelor sectoriale şi a contractelor de concesiune de lucrări şi concesiune de servicii, precum şi pentru organizarea şi funcţionarea Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor, cu modificările și completările ulterioare, pentru considerentele evocate în motivare, Consiliul va admite, în parte, contestația formulată de către ..., în contradictoriu cu autoritatea contractantă ..., astfel: - va admite criticile cu privire la re-divizarea loturilor nr. 1 și nr. 5 și va anula procedura de atribuire pentru aceste loturi, conform motivării de mai sus; - va respinge ca rămas fără obiect capătul de cerere referitor la remedierea caietului de sarcini, pentru loturile nr. 1 și nr. 5. Pagina 18 din 20
Prezenta decizie este obligatorie pentru părți, în conformitate cu dispozițiile art. 28 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 și poate fi atacată cu plângere, în temeiul art. 29 din același act normativ. Pentru cele constatate, în baza legii și a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DECIDE: Admite, în parte, contestația formulată de către ..., cu sediul în municipiul …, în contradictoriu cu autoritatea contractantă ..., cu sediul în localitatea ..., astfel: - admite criticile cu privire la re-divizarea loturilor nr. 1 și nr. 5 și anulează procedura de atribuire pentru aceste loturi, conform motivării de mai sus; - respinge, ca rămas fără obiect, capătul de cerere referitor la remedierea caietului de sarcini, pentru loturile nr. 1 și nr. 5. Obligatorie. Împotriva prezentei decizii, se poate formula plângere, în termen de 10 zile de la comunicare, în conformitate cu dispozițiile art. 29 din Legea nr. 101/2016. Președinte, Membru, Membru, … … … … … …
Redactată în 4(patru) exemplare originale, conține …(…) pagini. Pagina 19 din 20
Pagina 20 din 20
Legăturile se bazează pe coduri CPV sau critici comune din buletin. Verificați faptele și motivarea fiecărui document.