AchiziaBibliotecă
Instrumentele Achizia
Aspect

Document CNSC

Decizie CNSC 2631/2022

TERRA GAZ CONSTRUCT SRL în contradictoriu cu PRIMARIA SECTOR 3 BUCURESTI

Decizia CNSC nr. 2631/C4/2532 din 13.12.2022

Link permanent

Identificare și pasaje din sursă

Decizia CNSC nr. 2631/C4/2532 din 13.12.2022

Data din document
2022-12-13
Complet
C4

Obiectul procedurii

având ca obiect „Lucrări de creștere a eficienței energetice la blocurile de locuințe din Sectorul 3”, cod CPV 45443000-4, s-a solicitat: - în temeiul prevederilor art. 26 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 101/2016, anularea adresei de comunicare privind rezultatul procedurii nr. 233763 din 10.10.2022, precum şi a raportului procedurii nr. 231721 din 07.10.2022, emise de SECTOR 3 (PRIMARIA SECTOR 3 BUCUREŞTI), precum şi a oricăror acte subsecvente, ca netemeinice şi nelegale; - în temeiul prevederilor art. 26 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 101/2016, obligarea autorităţii contractante la adoptarea măsurilor de remediere constând în continuarea procedurii de achiziţie publică, astfel cum a fost dispusă prin Decizia CNSC nr. 1234/C4/1102/15.06.2022. Pentru aceste motive, în baza legii şi a mijloacelor de probă aflate la dosar, Pagina 1 din 2
Verifică pasajul în context →

Soluția, din document

CONSILIUL DECIDE: În temeiul art. 26 alin. (2) și (5) din Legea nr. 101/2016, admite contestația formulată de SC TERRA GAZ CONSTRUCT SRL, lider al Asocierii SC TERRA GAZ CONSTRUCT SRL – SC DRUM CONCEPT SRL – SC VIALIS ENGINEERING SA – SC BERTONI CONSTRUCT SRL – A.F. CONSULTING SRL – SC ACT CONSTRUCT MANAGEMENT SRL – SC ICARUS EURO TRANS SRL în contradictoriu cu SECTOR 3 (PRIMĂRIA SECTOR 3). Obligă autoritatea contractantă la anularea raportului de anulare a procedurii de atribuire nr. 231721/07.10.2022 și continuarea procedurii de atribuire, conform considerentelor de mai sus. Măsurile dispuse vor fi aduse la îndeplinire în termen de 15 zile de la comunicarea prezentei. Prezenta decizie este obligatorie pentru părţi, în conformitate cu dispoziţiile art. 28 alin. (1) din Legea nr. 101/2016. Împotriva prezentei decizii se poate formula plângere în termen de 10 zile de la comunicare. Pagina 2 din 2
Verifică pasajul în context →

Extrase din documentele asociate, fără completări sau interpretare juridică. Anonimizarea sursei este păstrată.

Decizie 2631/2022

Decizie CNSC
An dosar: 2022Înregistrare: 51370Data înregistrării: 2022-10-19
ContestatorTERRA GAZ CONSTRUCT SRLCUI 10376216
Autoritate contractantăPRIMARIA SECTOR 3 BUCURESTICUI 4420465

2022_2631_2022_Decizie_2631.pdf, BO2022_2631_2022_BO2022_2631.pdf

Document publicat în registru

PDF CNSC

Text extras automat; verificați forma originală în PDF.

Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.

Citește textul integral · 3.252 caractere
§ 1

În conformitate cu prevederile art. 12 alin. (1) şi ale art. 27 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 privind remediile şi căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziţie publică, a contractelor sectoriale şi a contractelor de concesiune de lucrări şi concesiune de servicii, precum şi pentru organizarea şi funcţionarea Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor, Consiliul adoptă următoarea DECIZIE Nr. 2631/C4/2532 Data: 13.12.2022 Prin contestația nr. 261/19.10.2022, înregistrată la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor cu nr. 51370/19.10.2022, înaintată de SC TERRA GAZ CONSTRUCT SRL, lider al Asocierii SC TERRA GAZ CONSTRUCT SRL – SC DRUM CONCEPT SRL – SC VIALIS ENGINEERING SA – SC BERTONI CONSTRUCT SRL – A.F. CONSULTING SRL – SC ACT CONSTRUCT MANAGEMENT SRL – SC ICARUS EURO TRANS SRL, cu sediul în Otopeni, str. Ion Mihalache nr. 3, județul Ilfov, înregistrată în Registrul Comerţului sub nr. J23/41/2010, având CUI 10376216, reprezentată legal prin administrator Aldea Doru-Cătălin, iar convențional prin avocat Beatrice Ilioiu, cu sediul ales pentru comunicarea actelor de procedură în București, str. Știrbei Vodă nr. 126, corp A, ap. 1, sector 1, împotriva raportului de anulare a procedurii nr. 88957/27.04.2022, emis de SECTOR 3 (PRIMĂRIA SECTOR 3), cu sediul în București, str. Dudești nr. 191, sector 3, în calitate de autoritatea contractantă, în cadrul procedurii de licitație deschisă organizată în vederea atribuirii contractului având ca obiect „Lucrări de creștere a eficienței energetice la blocurile de locuințe din Sectorul 3”, cod CPV 45443000-4, s-a solicitat: - în temeiul prevederilor art. 26 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 101/2016, anularea adresei de comunicare privind rezultatul procedurii nr. 233763 din 10.10.2022, precum şi a raportului procedurii nr. 231721 din 07.10.2022, emise de SECTOR 3 (PRIMARIA SECTOR 3 BUCUREŞTI), precum şi a oricăror acte subsecvente, ca netemeinice şi nelegale; - în temeiul prevederilor art. 26 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 101/2016, obligarea autorităţii contractante la adoptarea măsurilor de remediere constând în continuarea procedurii de achiziţie publică, astfel cum a fost dispusă prin Decizia CNSC nr. 1234/C4/1102/15.06.2022. Pentru aceste motive, în baza legii şi a mijloacelor de probă aflate la dosar, Pagina 1 din 2

§ 2

CONSILIUL DECIDE: În temeiul art. 26 alin. (2) și (5) din Legea nr. 101/2016, admite contestația formulată de SC TERRA GAZ CONSTRUCT SRL, lider al Asocierii SC TERRA GAZ CONSTRUCT SRL – SC DRUM CONCEPT SRL – SC VIALIS ENGINEERING SA – SC BERTONI CONSTRUCT SRL – A.F. CONSULTING SRL – SC ACT CONSTRUCT MANAGEMENT SRL – SC ICARUS EURO TRANS SRL în contradictoriu cu SECTOR 3 (PRIMĂRIA SECTOR 3). Obligă autoritatea contractantă la anularea raportului de anulare a procedurii de atribuire nr. 231721/07.10.2022 și continuarea procedurii de atribuire, conform considerentelor de mai sus. Măsurile dispuse vor fi aduse la îndeplinire în termen de 15 zile de la comunicarea prezentei. Prezenta decizie este obligatorie pentru părţi, în conformitate cu dispoziţiile art. 28 alin. (1) din Legea nr. 101/2016. Împotriva prezentei decizii se poate formula plângere în termen de 10 zile de la comunicare. Pagina 2 din 2

Motivare publicată în buletin

PDF CNSC

Text extras automat; verificați forma originală în PDF.

Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.

Citește textul integral · 98.212 caractere
§ 1

În conformitate cu prevederile art. 12 alin. (1) şi ale art. 27 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 privind remediile şi căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziţie publică, a contractelor sectoriale şi a contractelor de concesiune de lucrări şi concesiune de servicii, precum şi pentru organizarea şi funcţionarea Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor, Consiliul adoptă următoarea DECIZIE Nr. ... Data: .. Prin contestația nr. 261/19.10.2022, înregistrată la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor cu nr. 51370/19.10.2022, înaintată de SC ...SRL, lider al Asocierii SC ...SRL – SC ...., cu sediul în ..., înregistrată în Registrul Comerţului sub nr. ..., reprezentată legal prin administrator ..., iar convențional prin avocat ..., cu sediul ales pentru comunicarea actelor de procedură în ..., împotriva raportului de anulare a procedurii nr. 88957/27.04.2022, emis de ..., cu sediul în ...., în calitate de autoritatea contractantă, în cadrul procedurii de licitație deschisă organizată în vederea atribuirii contractului având ca obiect „Lucrări de creștere a eficienței energetice la blocurile de locuințe din Sectorul 3”, cod CPV 45443000-4, s-a solicitat: - în temeiul prevederilor art. 26 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 101/2016, anularea adresei de comunicare privind rezultatul procedurii nr. 233763 din 10.10.2022, precum şi a raportului procedurii nr. 231721 din 07.10.2022, emise de ..., precum şi a oricăror acte subsecvente, ca netemeinice şi nelegale; - în temeiul prevederilor art. 26 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 101/2016, obligarea autorităţii contractante la adoptarea măsurilor de remediere constând în continuarea procedurii de achiziţie publică, astfel cum a fost dispusă prin Decizia CNSC nr. .... CONSILIUL NAŢIONAL DE SOLUŢIONARE A CONTESTAŢIILOR, asupra cauzei de față, constată următoarele: Consiliul a fost legal sesizat şi este competent, potrivit dispoziţiilor art. 12 alin. (1) din Legea nr. 101/2016, să soluţioneze contestaţia de faţă, prin care SC ...SRL, în calitate de operator economic participant la procedura de atribuire în cauză, critică decizia autorității contractante de a anula procedura de atribuire a contractului având ca obiect „Lucrări de creștere a eficienței energetice la blocurile de locuințe din Sectorul 3”, cod CPV 45443000-4, având în vedere următoarele argumente: Pagina 1 din 34

§ 2

Urmare punerii în aplicare a deciziei Consiliului nr. 1234/C4/1102/15.06.2022, prin care s-a dispus admiterea contestaţiei şi obligarea autorităţii contractante „la anularea raportului de anulare a procedurii de atribuire nr. 88957/27.04.2022 şi continuarea procedurii de atribuire, (...)”, autoritatea contractantă a solicitat clarificări ofertanţilor cu privire la propunerile financiare depuse, astfel cum rezultă din procesul verbal nr. 141325/23.06.2022. Ulterior primirii răspunsurilor la clarificări, în data de 10.10.2022, autoritatea contractantă a comunicat rezultatul procedurii nr. 233763, potrivit căruia a dispus anularea procedurii în temeiul art. 212 alin. (1) lit. c), alin. (2) din Legea nr. 98/2016, fără a detalia în cadrul acestuia care sunt motivele anulării. Prin raportul procedurii nr. 231721/07.10.2022, postat în SEAP pe data de 10.10.2022, autoritatea precizează că anularea procedurii a fost dispusă având în vedere dispoziţiile art. 108 din HG nr. 395/2016, pe considerentul că autoritatea are încheiate 2 acorduri cadru la nivelul anului 2018 ce au ca obiect aceleaşi tipuri de lucrări şi referatul primit de la Serviciul Investiţii, Lucrări Publice nr. 192930/25.08.2022 şi, reţine în justificarea măsurii, pe de o parte că 56 de blocuri din cele ce fac obiectul procedurii au fost contractate în temeiul a 2 acorduri-cadru încheiate în anul 2018, fapt ce conduce la diminuarea valorii estimate a acordului cadru, cât şi a celui mai mare contract subsecvent şi, pe de altă parte, necesitatea adaptării procedurii la condiţiile actuale în raport de condiţiile impuse prin Ghidul specific - CONDIŢII DE ACCESARE A FONDURILOR EUROPENE AFERENTE PLANULUI NATIONAL DE REDRESARE ŞI REZILIENȚĂ ÎN CADRUL APELULUI DE PROIECTE PNRR/2022/C5/1/A.1/1. Apreciind că decizia autorităţii contractante de anulare a procedurii este nelegală, SC ...SRL a formulat contestaţie prin care critică actele emise de autoritate, pentru considerentele expuse în cele ce urmează: - Adresa privind comunicarea rezultatului procedurii este nemotivată: Din economia dispoziţiilor art. 215 alin. (1) din Legea nr. 98/2016, rezultă că autoritatea contractantă are obligaţia de a emite acte administrative la finalul procedurii de achiziţie publică, acte administrative guvernate de principiul fundamental al motivării lor atât în fapt cât şi în drept. Motivarea reprezintă o cerinţă esenţială de validitate a oricăror acte administrative, ce permite identificarea într-un mod cât mai clar şi corect a raţionamentului avut în vedere de comisia de evaluare în adoptarea deciziei sale. Adresa de comunicare a rezultatului procedurii nu cuprinde motivele concrete care au stat la baza deciziei de anulare a procedurii, aspect care conduce la nelegalitatea respectivei comunicări, fiind emisă cu nerespectarea prevederilor art. 215 alin. (1) din Legea nr. 98/2016. Pagina 2 din 34

§ 3

În opinia contestatoarei, motivarea reprezintă o obligaţie generală a autorităţilor publice, aplicabilă oricărui act administrativ, îndeplinind un dublu rol: acela de transparenţă, în profitul beneficiarului actului care va putea să verifice dacă actul este sau nu întemeiat, precum şi acela de a conferi instanţei un instrument eficient în vederea realizării controlului judiciar, având astfel posibilitatea de a verifica elementele de fapt şi de drept care au stat la baza emiterii actului administrativ. Decizia de anulare a procedurii este dispusă cu nesocotirea deciziei CNSC nr. 1234/C4/1102/15.06.2022, pronunţată în primul ciclu procesual. Din considerentele decizie nr. 1234/C4/1102/15.06.2022, anterior pronunţate, rezultă că autoritatea contractantă a creat condiţii artificiale de anulare a procedurii având în vedere că apariţia unei noi surse de finanţare, ulterior iniţierii procedurii de atribuire, nu poate schimba necesitatea autorităţii contractante, cât şi faptul că invocarea unor condiţii impuse prin ghidurile solicitantului privind accesarea fondurilor prin programul PNRR, nu se circumscrie niciunui motiv prevăzut de art. 212 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 98/2015, întrucât autoritatea contractantă nu a ales sursa de finanţare din astfel de fonduri. Deşi, decizia anterior pronunţată este definitivă şi obligatorie pentru toate părţile, inclusiv pentru autoritatea contractantă, autoritatea contractantă a înţeles, cu ocazia comunicării noului rezultat al procedurii, să invoce printre motivele de anulare aceleaşi motive care au fost prezente şi în cadrul primului rezultat. Astfel, în ceea ce priveşte motivele de anulare a procedurii care au fost analizate prin decizia nr. 1234/C4/1102/15.06.2022, definitivă, respectiv cele privind schimbarea necesităţii autorităţii în raport de aprobarea programului PNRR şi invocarea cerinţelor impuse prin ghidul solicitantului aferente acestui program, faţă de prevederile art. 430 din Codul de procedură civilă, contestatoarea invocă autoritatea de lucru judecat. Autoritatea lucrului judecat are la bază regula că o acţiune nu poate fi judecată decât o singură dată şi că o constatare făcută prin hotărâre judecătorească definitivă nu trebuie să fie contrazisă de o altă hotărâre, tocmai în scopul de a se realiza o administrare uniformă a justiţiei. Deci, principiul autorităţii lucrului judecat împiedică nu numai judecarea din nou a unui proces terminat, având acelaşi obiect, aceeaşi cauză şi purtat între aceleaşi părţi, ci şi contrazicerile dintre două hotărâri judecătoreşti, în sensul că drepturile recunoscute printr-o hotărâre definitivă să nu fie contrazise printr-o altă hotărâre ulterioară, dată într-un alt proces. Prin urmare, motivele invocate de autoritatea contractantă cu privire la schimbarea necesităţii autorităţii contractante ca urmare a aprobării programului PNRR şi la invocarea unor condiţii impuse prin ghidurile solicitantului privind accesarea fondurilor prin programul PNRR Pagina 3 din 34

§ 4

sunt netemeinice şi nelegale, fiind invocate cu nerespectarea deciziei CNSC anterior pronunţate, decizie care se bucură de autoritate de lucru judecat sub aceste aspecte. De asemenea, şi în raport de celelalte motive de anulare a procedurii, invocate prin raportul procedurii nr. 231721/07.10.2022, decizia autorităţii este dispusă cu nesocotirea deciziei nr. 1234/C4/1102/15.06.2022, anterior pronunţată, prin care se dispune continuarea procedurii într-un termen de 15 zile de comunicare. Astfel, având în vedere faptul că prima deciziei de anulare a procedurii, care a fost anulată de CNSC, a fost dispusă la momentul în care autoritatea era la etapa de evaluare a propunerilor financiare, continuarea procedurii în speţă reprezintă evaluarea propunerilor financiare depuse în cadrul acestei şi nicidecum căutarea sau aşteptarea unor noi posibile motive de anulare a acestei. - Nelegalitatea deciziei de anulare a procedurii de achiziţie publică: Prin raportul procedurii nr. 231721/07.10.2022, s-a invocat în justificarea deciziei de anulare a procedurii dispoziţiile art. 108 din HG nr. 395/2016, pe considerentul că autoritatea are încheiate 2 acorduri cadru la nivelul anului 2018 ce au ca obiect aceleaşi tipuri de lucrări și luând în considerare referatul primit de la Serviciul Investiţii, Lucrări Publice nr. 192930/25.08.2022. Din economia aspectelor reţinute de autoritatea contractantă rezultă că anularea procedurii a fost dispusă având în vedere incidenţa prevederilor art. 108 din HG nr. 395/2016, a dispoziţiilor art. 8.2 din acordurile cadru încheiate la nivelul anului 2018, cât şi referatul Serviciului Investiţii, Lucrări Publice nr. 192930/25.08.2022. În justificarea deciziei de anulare se invocă, pe de o parte faptul că, un număr de 56 de blocuri din cele ce fac obiectul procedurii au fost contractate în temeiul a 2 acorduri-cadru încheiate în anul 2018, fapt ce conduce la diminuarea valorii estimate a acordului cadru cât şi a celui mai mare contract subsecvent şi, pe de altă parte, necesitatea adaptării procedurii la condiţiile actuale în raport de condiţiile impuse prin Ghidul specific - CONDIȚII DE ACCESARE A FONDURILOR EUROPENE AFERENTE PLANULUI NAȚIONAL DE REDRESARE ȘI REZILIENȚĂ ÎN CADRUL APELULUI DE PROIECTE PNRR/2022/C5/1/A.1/1. În ceea ce priveşte schimbarea necesităţii autorităţii în raport de aprobarea programului PNRR şi invocarea cerinţelor impuse prin ghidul solicitantului aferente acestui program, invocate la pag. 14 pct. 4 lit. c) din raportul procedurii sunt netemeinice şi nelegale, întrucât acestea au mai

§ 5

fost

§ 6

analizate

§ 7

de

§ 8

Consiliul

§ 9

prin

§ 10

decizia

§ 11

nr. 1234/C4/1102/15.06.2022, situaţie în care faţă de acestea operează autoritatea de lucru judecat. În ceea ce priveşte motivul existenţei celor două acorduri-cadru încheiate la nivel de 2018, pentru care ar putea fi incidente prevederile art. 108 din HG nr. 395/2016, petenta precizează următoarele: Pagina 4 din 34

§ 12

Din informaţiile de pe SEAP rezultă că în anul 2018 aceasta a organizat procedura de atribuire a acordului cadru având ca obiect „Execuţie lucrări de reabilitare termică a blocurilor de locuinţe din Sector 3 al Municipiului Bucureşti pentru creşterea performanţei energetice", procedură ce a fost organizată pe trei loturi, respectiv: Lotul I - blocuri P+4, lotul II - blocuri P+8 şi Lotul III- blocuri P+10. Din anunţul de atribuire nr. 190161/08.09.2018, postat pe SEAP, rezultă că respectiva procedură a fost finalizată cu trei acorduri cadru, aferente fiecărui lot, în parte, astfel acordul cadru nr. 160044/08.08.2018; acordul cadru nr. 160055/08.08.2018 şi acordul cadru nr. 183957/07.09.2018. De asemenea, din informaţiile de pe site- ul primăriei rezultă că pentru aceste acorduri cadru au fost încheiate mai multe contracte subsecvente. Este evident că prezenta procedură a fost demarată de autoritatea contractantă pentru a se asigura că poate să finalizeze reabilitarea tuturor blocurilor din Sector 3, având în vedere faptul că cele trei acorduri cadru încheiate în anul 2018 urmau să ajungă la finalizarea perioadei pentru care au fost încheiate la data de 08.08.2022 şi respectiv la data de 07.09.2022. Astfel, autoritatea contractantă a dat dovadă că este o autoritate diligentă, asigurându-se că la expirarea acordurilor - cadru încheiate în anul 2018 poate să încheie noi acorduri-cadru şi astfel să nu întrerupă procesul de reabilitare a blocurilor din sector. Aceste aspecte rezultă şi din strategia de contractare aferentă acestei procedurii, prin care se reţine faptul că categoriile de lucrări, valoarea estimată a acordului cadru cât şi a contractului subsecvent au fost stabilite şi în raport de acordurile cadru încheiate anterior la nivelul anului 2018. Este evident că autoritatea contractantă a avut în vedere la momentul demarării procedurii în cauză şi eventuala prelungire a etapei de evaluare a ofertelor ca urmare a posibilelor contestaţii formulate pe parcursul derulării procedurii, care poate întârzia finalizarea acesteia, aspect care de altfel s-a şi confirmat, întrucât până la momentul finalizării celor trei acorduri-cadru, încheiate în anul 2018, procedura nu s-a finalizat. Prin urmare, contestatoarea apreciază că susţinerile autorităţii din raportul procedurii pag. 14, pct. 4 lit. a), privind incidenţa prevederilor art. 108 din HG nr. 395/2016, cât şi a art. 8.2 din cele trei acorduri - cadru încheiate în anul 2018, ca urmare a existenţei respectivelor acorduri-cadrul la momentul derulării procedurii în cauză nu sunt decât nişte motive artificiale de anulare a procedurii de achiziţie publică. În speţă, autoritatea contractantă nu se află într-o astfel de situaţie, întrucât până la momentul finalizării acordurilor cadru încheiate la nivelul anului 2018 nu a semnat niciun alt contract/acord cadru, cu alt operator economic, care să aibă acelaşi obiect cu cel ce se regăseşte în respectivele acorduri, iar prevederea privind neconsumarea cantităţilor Pagina 5 din 34

§ 13

nu mai este relevantă în condiţiile în care acordurile cadru din 2018 s-au finalizat prin atingerea duratei maxime de 4 ani, pentru care au fost încheiate. Mai mult decât atât, contractele subsecvente la care face referire autoritatea contractantă în decizia de anulare nu sunt publicate nici în SEAP, nici în secţiunea specifică de pe site-ul Primăriei Sectorului 3. Petenta învederează că toate cele arătate sunt susţinute şi de Avizul

§ 14

conform

§ 15

condiţionat

§ 16

final

§ 17

nr. 18750/22507/CN1035093/AC/23.09.2022, emis de ANAP urmare deciziei autorităţii contractate de a anula procedura în cauză. În data de 28.08.2022, comisia de evaluare a încărcat în SEAP, în secţiunea specifică ce poate fi vizualizată doar de către autoritatea contractantă şi verificatorii ANAP, un nou raport la procedurii prin care ia tot decizia de anulare a procedurii, motivând că procedura de achiziţie publică având CN1035093 vizează locaţii care au fost deja contractate printr-un alt acord cadru de lucrări. Faţă de aceasta motivare, ANAP constată următoarele: „Aspectul că la acest moment valoarea estimată a acordului cadru ce urmează a fi încheiat cu primii 5 (cinci) ofertanţi clasaţi în ordinea punctajului alocat, ce urmează a fi executate, nu poate justifica decizia comisiei de evaluare a ofertelor că se impune anularea procedurii, având în vedere că acordul cadru, aşa cum este definit la art. 3 litera c) din Legea nr. 98/2016 reprezintă "acordul încheiat în formă scrisă între una sau mai economici care are ca obiect stabilirea termenilor şi condiţiilor care guvernează contractele de achiziţie publică ce urmează a fi atribuite într-o anumită perioadă, în special în ceea ce priveşte preţul şi, după caz, cantităţile avute în vedere; "însăşi autoritatea contractanta a înscris în Strategia de contractare faptul ca îşi rezervă dreptul de a atribui contractele subsecvente în funcţie de cantităţile concrete ce vor fi necesare. „totodată acele cantităţi minime și maxime pe care autoritatea contractantă le stabileşte iniţial în documentaţia de atribuire cât şi la nivelul acordului cadru, reprezintă estimări ale unor cantităţi de lucrări care ar putea fi solicitate/executate pe durata întregului acord cadru și nu cantităţile exacte care vor fi achiziţionate, acestea din urma putând fi mai mici, egale sau mai mari decât cele estimate, în funcţie de necesităţile efective ale autorităţii contractante, acestea reprezentând de fapt repere, cu un anumit grad de flexibilitate. [...] Argumentul că nu se mai impune achiziţionarea lucrărilor nu este lăsat de legiuitor la discreţia autorităţii contractante." Prin iniţierea procedurii de atribuire autoritatea se obligă faţă de operatorii economici să efectueze achiziţia demarată, fiind exclus refuzul ulterior al atribuirii contractului de achiziţie publică pe considerente ce nu se încadrează în situaţiile de excepţie prevăzute de Legea nr. 98/2016. Pagina 6 din 34

§ 18

Contestatoarea apreciază nefondat şi artificial şi motivul invocat la pag. 14 pct. 4 lit. b), întrucât în cadrul strategiei de contractare aferente procedurii în cauză pct. 3 „Modul în care s-a calculat valoare estimată” se prevede "Preţurile aferente categoriilor de lucrări au fost stabilite pe baza acordurilor cadru de lucrări de la nivelul anului 2018, corelate cu preţurile la materialele de la nivelul anului 2021" cât şi "Valoarea estimată a celui mai mare contract subsecvent au fost stabilite luând în considerare valoarea contractelor subsecvente aferente acordurilor cadru derulate anterior de către autoritatea contractantă". Prin urmare, din aceste prevederi ale documentaţie de atribuire rezultă în mod concret faptul că estimarea valorii acordului cadru cât şi a celui mai mare contract subsecvent a fost realizată în raport de informaţiile din respectivele acorduri cadru încheiate la nivelul anului 2018. De asemenea, nefondată este şi afirmaţia potrivit căreia situaţia descrisă la acest punct „influenţează și criteriile de calificare ce au fost formulate în raport cu valoarea celui mai mare contract subsecvent”, întrucât nicăieri în cadrul documentaţiei de atribuire nu este prevăzută lista blocurilor aferente celui mai mare contract subsecvent. Mai mult decât atât, contractarea celor 56 de blocuri, aşa cum susţine autoritatea contractantă, nu poate influenţa derularea acestei proceduri prin semnarea acordului cadru aferent în condiţiile în care din lista blocurilor comunicată în cadrul acestei proceduri rezultă că vor fi reabilitate un număr de 655 de blocuri. În ceea ce priveşte creşterile de preţ ale resurselor necesare în executarea lucrărilor invocate de autoritatea contractantă în decizia de anulare şi faptul că preţurile ofertate nu se încadrează în preţurile de piaţă actuale, petenta arată că acordul cadru suspus achiziţiei publice şi contractelor subsecvente acestuia li se aplică formula de ajustare prevăzută prin acte normative ce au aplicabilitate după finalizarea acesteia, ca măsură de reglementare luată de legiuitori tocmai în susţinerea investiţiilor sectorului public, prin finalizarea procedurilor de achiziţie derularea optimă a contractelor de investiţii publice. În acest context, niciunul dintre motivele invocate în justificarea deciziei de anulare a procedurii de atribuire nu se încadrează în situaţiile prevăzute de art. 212 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 98/2016, în condiţiile în care nu sunt încălcări ale prevederilor legale prin documentaţia de atribuire şi nu există vreo situaţie care să facă imposibilă încheierea contractului, astfel cum se regăseşte susţinut şi de către verificatorii ANAP în cele două avize conform condiţionate emise urmare a deciziei autorităţii de a anula procedura Totodată, arată petenta, prin modalitatea în care a procedat autoritatea contractantă, acesta se face vinovată de încălcarea prevederilor art. 146 alin. (2) din HG nr. 395/2016. Pagina 7 din 34

§ 19

Astfel, modalitatea în care a înţeles autoritatea contractantă să anuleze procedura de atribuire a contractului se situează în afara prevederilor reglementate de art. 212 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 98/2016, întrucât atunci când se hotărăşte organizarea unei proceduri de atribuire, autoritatea trebuie să aibă în vedere necesitatea acesteia, încadrarea contractului în sursa de finanţare de care dispune sau pe care o poate obţine, cât şi stabilească cerinţe care să corespundă necesităţilor sale şi care să nu restrângă concurenţa. Ulterior publicării anunţului de participare şi a documentaţiei de atribuire, autoritatea contractantă nu mai poate modifica regulile privind derularea respectivei proceduri, fără să încalce principiul asumării răspunderii consacrat de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 98/2016, cu atât mai mult cu cât au fost depuse şi oferte cu respectarea respectivelor reguli. Anularea procedurii de achiziţie publică este o măsură excepţională de la regula încheierii contractelor de achiziţie, ce se poate dispune în cazurile limitativ prevăzute în cuprinsul art. 212 alin. (1) din Legea 98/2015, iar apariţia unor reglementări noi care să permită obţinerea unei noi surse de finanţare sau invocare unor contracte/acorduri cadru în raport de care a fost stabilită valoarea estimată a acestei procedurii nu pot constitui motive justificative de anulare a procedurii de atribuire. Contestatoarea arată că invocarea dispoziţiilor art. 108 din HG nr. 395/2016, în raport de existenţa acordurilor cadru încheiate la nivelul anului 2018 este nelegală, în condiţiile în care din strategia de contractare rezultă că estimarea categoriilor de lucrări şi a cantităţilor maxime ale acordului cadrul, dar şi ale celui mai mare contract subsecvent s-au raportat tocmai la acordurile codru încheiate la nivelul anului 2018. De asemenea, arată că nici invocarea condiţiilor impuse prin ghidurile solicitatului privind accesarea fondurilor prin programul PNRR nu se circumscrie niciunui motiv prevăzut de art. 212 alin. (1) din Legea 98/2015, întrucât autoritatea contractantă nu a ales sursa de finanţare din astfel de fonduri, fapt ce conduce la concluzia că apariţia ghidului nu are incidenţă în procedura în cauză, neputând fi astfel apreciat ca fiind un eveniment total independent de voinţa autorităţii şi, mai mult decât atât, aceste aspecte se bucură de autoritate de lucru judecat fiind analizate de Consiliu într-un ciclu procesual anterior. Mai mult, anularea procedurii în raport de prevederi care impun anumite condiţii pentru obţinerea finanţării din fonduri europene, în condiţiile în care finanţarea procedurii nu este asigurată din astfel de fonduri constituie încălcarea principiului transparenţei, reglementat de dispoziţiile art. 2 din Legea nr. 98/2016, cum de altfel s-a reţinut cu putere de lucru judecat în decizia CNSC anterior pronunţată. Pagina 8 din 34

§ 20

În susţinere, contestatoarea invocă practica CNSC, respectiv a instanţelor de judecată, astfel: Decizia CNSC publicată în BO2018_6737, Decizia civilă nr. 3081/17.05.2018 pronunţată de Curtea de Apel Cluj. În opinia sa, autoritatea contractantă a creat condiţii artificiale de anulare a procedurii, dovadă în acest sens fiind susţinerile din raportul procedurii potrivit cărora „necesitatea adaptării la condiţiile actual- procedura de atribuire a acordului cadru având ca obiect: LUCRĂRI DE CREŞTERE A EFICIENȚEI ENERGETICE LA BLOCURILE DE LOCUINŢE DIN SECTORUL 3 nu mai îndeplineşte necesitatea şi oportunitatea pentru care aceasta a fost iniţiată şi pune în dificultate respectarea principiului eficientizării, raţionalizării şi economiei în cheltuirea banului public de către o instituţie publică", întrucât apariţia unei noi surse de finanţare, ulterior demarării procedurii, nu poate schimba necesitatea autorităţii contractante. De asemenea, condiţiile artificiale de anulare a procedurii se justifică şi din invocarea dispoziţiilor art. 108 din HG nr. 395/2016, pe considerentul că există alte acorduri cadrul încheiate la nivelul anului 2018, în condiţiile în care procedura în cauză a fost demarată tocmai pentru a asigura continuitatea procesului de reabilitare, fiind bazată pe informaţiile din acele acorduri care urmau să expire, fiind împliniţi cei 4 ani pentru care au fost semnate. În final, contestatoarea precizează că nu sunt lipsite de relevanţă nici eforturile depuse de ofertanţii din procedură, inclusiv cele financiare de constituire şi menţinere a garanţiilor de participare, costurile aferente întocmirii ofertelor şi de a răspunde în termen la solicitările comisiei pentru ca într-un final autoritatea să decidă, în mod abuziv, anularea procedurii de atribuire. ...) a transmis documentele necesare în soluţionarea contestaţiei, ataşat punctului de vedere nr. 258122/03.11.2022, înregistrat la Consiliu cu nr. 54056/03.11.2022, prin care a solicitat respingerea acesteia ca nefondată şi neîntemeiată, având în vedere următoarele considerente: În fapt, în urma verificării îndeplinirii condiţiilor de participare şi a cerinţelor minime asociate, nicio ofertă nu a fost declarată inacceptabilă/neconformă/neadecvată de către comisia de evaluare. Autoritatea contractantă a întocmit procesul-verbal nr. 10236/17.01.2022 privind evaluarea garanţiei de participare, a informaţiilor din DUAE şi a documentelor care îl însoţesc, precum şi îndeplinirea cerinţelor de calificare. În data de 20.01.2022, ANAP a emis avizul

§ 21

conform

§ 22

necondiţionat

§ 23

nr.

§ 24

18750/1366/ CN1035093/AC/20.01.2022, iar comisia de evaluare a trecut la faza următoare de verificare a propunerilor tehnice. În urma finalizării etapei privind evaluarea conformităţii propunerilor tehnice cu prevederile caietului de sarcini şi cu factorii de evaluare, ofertele tehnice ale celor 6 ofertanţi participanţi au fost declarate conforme, fapt mentionat în procesul-verbal nr. Pagina 9 din 34

§ 25

56886/16.03.2022. În data de 21.03.2022, ANAP a emis avizul conform necondiţionat nr. 18750/6065/CN1035093/AC/21.03.2022, iar comisia de evaluare a trecut la faza următoare de deschidere a propunerilor financiare, prin utilizarea facilităţilor din SICAP Pe parcursul evaluării a fost emis de către Direcţia de specialitate - SERVICIUL INVESTIȚII LUCRĂRI PUBLICE, care a solicitat demararea procedurii de achiziţie publică, referatul nr. 83045/15.04.2022, în conținutul căruia au fost făcute cunoscute o serie informații pe care le și citează. Autoritatea contractantă consideră că, ţinând cont de informaţiile de mai sus, care nu au fost incluse în documentaţia de atribuire, nefiind cunoscute întrucât nu erau publicate ghidurile de finanţare specifice și fără de care nu se poate accesa respectiva sursă, este necesar ca procedura de achiziţie publică pentru lucrări să fie anulată şi reluată incluzând, conform ghidurilor menţionate, toate lucrările eligibile şi cerinţele privind implementarea principiului DNSH, astfel încât să fie îndepliniţi toţi indicatorii apelului de proiecte. Astfel, în baza utilizării eficiente a fondurilor publice, a asumării răspunderarii și a proporţionalităţii, coroborate cu informaţiile de mai sus, apreciază justificată și legală decizia de anulare a procedurii în cauză, în contextul economico-social actual, accesarea de fonduri externe fiind o prioritate. Documentaţia de atribuire trebuie să conţină, printre altele, pentru a fi eligibilă a fi decontată prin PNRR, aspecte care vizează: - obligativitatea executantului de a respecta principiul DNSH pe toată durata de execuţie a lucrărilor, astfel încât, după execuţie să se poată demonstra prin documente suport care să justifice aplicarea acestuia, aspect ce implică: - raport/document din care reiese ca cel puţin 70% (în greutate) din deșeurile nepericuloase provenite din activităţi de construcţie și demolări și generate pe şantier vor fi pregătite prin reutilizare, reciclare și alte operaţiuni de valorificare materială, inclusiv operaţiuni de umplere care utilizează deşeuri pentru a înlocui alte materiale; - pentru deșeurile generate din activităţile de construcţie și demolări au fost luate în considerare cele mai bune tehnici disponibile, care să permită îndepărtarea, și manipularea în siguranţă a substanţelor periculoase, reutilizarea și reciclare de înaltă calitate, care să permită îndepărtarea selectivă a materialelor, folosind sisteme de sortare disponibile pentru deșeurile din construcţii și demolări, inclusiv folosind tehnici de demolare selectivă; - pentru echipamentele destinate producţiei de energie din surse regenerabile prevăzute în proiect, sunt disponibile specificaţii tehnice în ceea ce priveşte durabilitatea și potenţialul lor de reparare și de reciclare, pentru limitarea generării de deşeuri în procesele aferente construcţiilor și demolărilor; Pagina 10 din 34

§ 26

- pentru sistemele tehnice ale clădirii: sisteme de climatizare și/sau ventilare mecanică prevăzută prin proiect, sunt disponibile specificaţii tehnice în ceea ce priveşte durabilitatea și potenţialul lor de reparare și de reciclare, pentru limitarea generării de deşeuri în procesele aferente construcţiilor și demolărilor". - modelul de acord-cadru/contract subsecvent de lucrări „parte integrantă a documentaţiei de atribuire nu cuprinde detaliat măsurile privind respectarea obligaţiilor prevăzute în PNRR pentru implementarea principiului „Do No Significant Harm” (DNSH) şi tipul de documente prin care se va dovedi respectarea acestora. Mai mult, autoritatea contractantă arată că nu poate să îşi asume condiţiile privind menţionările din ghid referitoare la faptul că „beneficiarul are obligaţia de a prezenta atât după încheierea contractului de execuţie, cât şi pe parcursul execuţiei lucrărilor și la finalizarea acestora, următoarele documente obligatorii, în caz contrar contractul de finanţare poate fi reziliat: Documente justificative care să demonstreze implementarea principiului de „a nu prejudicia în mod semnificativ” (DNSH - „Do No Significant Harm”) în etapa de execuţie a lucrărilor de intervenţie), aşa cum sunt solicitate şi asumate prin Declaraţia privind respectarea aplicării principiului DNSH în implementarea proiectului (model E).” şi nu poate obliga executantul la respectarea în totalitate a principiului DNSH, aşa cum este menţionat în ghid, atâta timp cât această cerinţă nu a fost prevăzută în caietul de sarcini. Având în vedere următoarele aspecte: - în data de 21.03.2022, ANAP a emis avizul conform necondiţionat nr. 18750/6065/CN1035093/AC/21.03.2022, iar comisia de evaluare a trecut la faza următoare, de deschidere a propunerilor financiare, prin utilizarea facilităţilor din SICAP, - comisia de evaluare a primit referatul direcţiei de specialitate la data 15.04.2022, după publicarea în Monitorul Oficial al României, partea I, nr. 292 bis/25.03.2022 a Ordinului nr. 444/2022 pentru aprobarea Ghidului specific - Condiţii de accesare a fondurilor europene aferente Planului naţional de redresare şi rezilienţă în cadrul apelurilor de proiecte PNRR/2022/C5/1/A.3.1/1, PNRR/2022/C5/1/A.3.2/1, componenta 5 - Valul renovării, axa 1 - Schema de granturi pentru eficienţă energetică şi rezilienţă în clădiri rezidenţiale multifamiliale, operaţiunea A.3 - Renovarea energetică moderată sau aprofundată a clădirilor rezidenţiale multifamiliale. - la momentul primirii referatului din partea direcţiei de specialitate - SERVICIUL INVESTITII LUCRĂRI PUBLICE menţionat mai sus, comisia de evaluare se află în stadiul de evaluare şi întocmire a grilelor financiare aferente propunerilor financiare; comisia de evaluare a constatat faptul că, la momentul elaborării raportului procedurii nr. 88957/27.04.2022, procedura de atribuire a Pagina 11 din 34

§ 27

acordului cadru având ca obiect: LUCRĂRI DE CREŞTERE A EFICIENTEI ENERGETICE LA BLOCURILE DE LOCUINŢE DIN SECTORUL 3 nu mai îndeplineşte necesitatea şi oportunitatea pentru care aceasta a fost iniţiată şi pune în dificultate respectarea principiului eficientizării, raţionalizării şi economiei în cheltuirea banului public de către o instituţie publică. Fiind vorba de utilizarea banilor publici şi ţinând cont de scopul instituţiei publice de a servi interesul public, continuarea procedurii de atribuire a acordului cadru în acest moment, ar însemna, în fapt, doar o măsură ineficientă, având în vedere că nu există posibilitatea accesării fondurilor PNNR și/sau creşterea efortului financiar al instituţiei ca urmare a imposibilităţii de accesare fonduri externe sau, în situaţia cea mai neplăcută, a unor penalităţi ce ar putea surveni din întârzieri de plată sau nerespectarea altor obligaţii contractuale. Astfel, comisia de evaluare a încheiat raportul de anulare a procedurii, pentru care a fost primit avizul conform necondiţionat nr. 18750/9016/CN1035093/AC/26.04.2022. Având în vedere decizia CNSC nr. 1234/C4/1102/15.06.2022, prin care Consiliul „Obligă autoritatea contractantă la anularea raportului de anulare a procedurii de atribuire nr. 88957/27.04.2022 şi continuarea procedurii de atribuire”, comisia de evaluare a continuat procedura de achiziţie publică prin evaluarea propunerilor financiare depuse de către ofertanţi, aşa cum reiese din Procesul Verbal nr. 141325/23.06.2022. Pe parcursul procesului de evaluare, comisia de evaluare a primit de la Serviciul Investiţii, Lucrări Publice referatul nr. 192930/25.08.2022, în care s-a menţionat: „(...) După iniţierea procedurii - a cărei Notă Estimativă cuprinde un număr de 655 de asociaţii de proprietari s-a concretizat posibilitatea de finanţare de la Bugetul de Stat, prin Ministerul Dezvolării Regionale şi Administraţiei Publice, a unor lucrări de reabilitare termică pentru un număr limitat de blocuri (cu 8 etaje) semnându-se inclusiv contracte de finanţare cu această instituţie. În acelaşi timp, existând unele rezerve în bugetul local al Sectorului 3, s-au demarat lucrări la alte blocuri cu 4 etaje, totalizând un număr de 56 de blocuri (68 de asociaţii). Menţionăm că acţiunea de reabilitare termică a clădirilor rezidenţiale multifamiliale (blocuri de locuinţe) este una dintre cele mai importante deziderate ale Primăriei Sectorului 3 şi, implicit, ale României în cadrul Uniunii Europene fiind o măsură luată la nivel european, iar orice sursă de finanţare este accesată pentru îndeplinirea acestuia. În acest mod, se constată că numărul iniţial de blocuri care urmau să facă obiectul procedurii de achiziţie rubricată se diminuează iar Nota Estimativă nu mai reflectă valoarea reală a viitorului acord cadru. Ţinând cont de cele de mai sus considerăm că prezenta procedură de achiziţie trebuie anulată, întrucât se încalcă prevederile Legii nr. 98/2016 privind achiziţiile publice privind valoarea estimată de achiziţie"; Pagina 12 din 34

§ 28

Mai mult, comisia de evaluare a comparat categoriile de lucrări scoase la procedura de achiziţie publică cu categoriile de lucrări solicitate prin GHIDUL SPECIFIC - CONDIŢII DE ACCESARE A FONDURILOR EUROPENE AFERENTE PLANULUI NAŢIONAL DE REDRESARE ŞI REZILIENŢĂ

§ 29

ÎN

§ 30

CADRUL

§ 31

APELULUI

§ 32

DE

§ 33

PROIECTE PNRR/2022/C5/1/A.1/1, și a constatat că obligaţia instituită conform pct. 6.6.5. din acesta nu a fost cuprinsă în documentaţia de atribuire, astfel: „Beneficiarii au obligaţia de a prezenta, atât după încheierea contractului de execuţie, cât şi pe parcursul execuţiei lucrărilor și la finalizarea acestora, următoarele documente obligatorii, în caz contrar contractul de finanţare poate fi reziliat: Documente justificative care să demonstreze implementarea principiului de „a nu prejudicia în mod semnificativ” (DNSH - „Do No Significant Harm”) în etapa de execuţie a lucrărilor de intervenţie), aşa cum sunt solicitate şi asumate prin Declaraţia privind respectarea aplicării principiului DNSH în implementarea proiectului (model E)”. Dacă nu a fost trecută în documentele achiziţiei, nu poate fi impusă, iar dacă nu este îndeplinită, proiectul nu este considerat eligibil în totalitate, lipsa acestei obligaţii ducând la aplicarea de corecţii financiare în cazul solicitării rambursarii plăţilor prin planul PNRR. La acest moment nu există aprobat un alt program de accesare de fonduri nerambursabile, decât PNRR, iar autoritatea contractantă își doreşte ca pentru eficientizarea fondurilor publice și satisfacerea nevoilor cetăţenilor din Sectorul 3 al Municipiului Bucureşti, să aloce pentru lucrările care fac obiectul prezentei proceduri cât mai mulţi bani din PNRR și nu din bugetul local, mergând pe premiza că dacă pot beneficia de fonduri externe nerambursabile, adică gratuite, de ce să nu accesăm astfel de surse. Ori unde, în imposibilitatea accesării acestor fonduri, autoritatea contractantă va trebui să identifice resurse financiare care vor trebui alocate/aprobate pentru aceste cheltuieli, conducând la întarzierea demarării lucrărilor sau chiar la neatribuirea contractelor subsecvente în lipsa acestora. Regulamentul de instituire a Mecanismului de redresare şi rezilienţă prevede că nicio măsură inclusă într-un plan de redresare şi rezilienţă nu ar trebui să prejudicieze în mod semnificativ obiectivele de mediu în sensul articolului 17 din Regulamentul privind taxonomia. În conformitate cu Regulamentul privind Mecanismul de redresare şi rezilienţă, evaluarea planurilor naţionale de redresare şi rezilienţă ar trebui să asigure faptul că fiecare măsură (şi anume, fiecare reformă şi fiecare investiţie) din cadrul planului respectă principiul de „a nu prejudicia în mod semnificativ” (DNSH - „Do No Significant Harm”). Concomitent cu decizia CNSC nr. ... din data de 15.06.2022, înregistrată la Primăria Sectorului 3 sub nr. 137592 din data de 20.06.2022, autoritatea a transmis spre publicare în SICAP, în data de 22.06.2022, un alt anunţ de participare înregistrat sub nr. CN1044214/26.06.2022, 11:00, având ca obiect „RENOVAREA Pagina 13 din 34

§ 34

INTEGRATĂ (consolidare seismică şi renovare energetică moderată) și RENOVARE ENERGETICĂ MODERATĂ SAU APROFUNDATĂ A CLĂDIRILOR REZIDENŢIALE MULTIFAMILIALE - blocuri de locuinţe din Sectorul 3". Ca urmare a contestaţiilor nr. 192/27.07.2022 şi nr. 206/22.08.2022, înaintate de SC ...SRL ce face parte din ASOCIEREA SC ...SRL (lider asociere) - ... SRL (asociat), acesta a invocat, printre altele, că se impune anularea procedurii demarată în data de 22.06.2022, prin anunţ de participare nr. .../26.06.2022, pe considerent că a fost iniţiată cu încălcarea clauzei contractuale 8.2. din modelul de acordul-cadru postat in documentele achiziţiei. Comisia de evaluare a analizat capetele invocate şi, chiar şi în condiţiile actuale, clauza contractuala 8.2 invocată nu opera la acel moment, deoarece autoritatea nu şi-a angajat obligaţiile, acordul-cadru nefiind încă semnat, autoritatea a dat curs şi a anulat procedura având anunţ de participare nr. .../26.06.2022, Prin analogie, luând în considerare obligaţiile de care este ţinută în prezent autoritatea contractantă, şi anume aplicarea clauzelor acordului- cadru P+4 nr. 160044/08.08.2018 şi acordului-cadru P+8 nr. 183975/07.09.2018, autoritatea avea şi are obligaţia aplicării dispoziţiilor legale cu prioritate, ceea ce determină obligaţia de anulare şi a procedurii având anunţ de participare nr. 1035093/24.09.2021. Autoritatea contractantă apreciază că aceste considerente sunt imperative și sub aspectele relatate mai sus, referatul nr. 192930/25.08.2022, reprezentând faptul că de la momentul iniţierii procedurii în cauză și până în prezent, au fost contractate un nr. 56 de blocuri (68 de asociaţii), aferente acordurilor cadru de lucrări în vigoare, determinând modificări semnificative ale necesităţii autorităţii de la momentul iniţierii procedurii având ca obiect ..., reflectate în necesitatea actuală de diminuare semnificativă a valorii estimate, a devizului ofertă, a cantităţilor postate și a categoriilor de lucrări rămase necesare în execuţie, datorate contractării între timp a unor obiective (blocuri) care au fost cuprinse și în procedura în cauză. Atâta timp cât caietul de sarcini suferă modificări semnificative în raport de referatul de necesitate, iar valoarea estimată ce se regăsește în fișa de date are altă valoare rezultată, acestea fiind elemente esenţiale ce au stat la baza întocmirii strategiei de contractare, respectiv la stabilirea anumitor valori ale cerinţelor de calificare, autoritatea contractantă nu are altă posibilitate legală decât anulare, pe considerentul ca aceste modificări nu pot fi operate fără încălcarea legislaţiei incidente. Astfel, având în vedere: - Normele metodologice de aplicare a prevederilor referitoare la atribuirea contractului de achiziţie publică/acordului-cadru din Legea nr. 98/2016 privind achiziţiile publice din 02.06.2016, cu modificările şi completările ulterioare - Art. 108. Pagina 14 din 34

§ 35

- Articolul din acordurile cadru încheiate la nivelul anului 2018 „8.2. Promitentul-achizitor se obligă să nu iniţieze, pe durata prezentului acord-cadru, o nouă procedură de atribuire, atunci când intenţionează să achiziţioneze lucrări care fac obiectul prezentului acord-cadru, cu excepţia cazului în care promitentul-executant declară că nu mai are capacitatea de a le executa."; - Referatul Direcţiei Investiţii Achiziţii şi Învăţământ - Serviciul Investiţii, Lucrări Publice nr. 192930/25.08.2022. și luând în considerare faptul că: a) la momentul demarării procedurii, autoritatea contractantă avea în derulare 2 acorduri cadru încheiate la nivelul anului 2018 ce avea ca obiect aceleaşi tipuri de lucrări, precum și faptul că nu au fost încheiate nici contracte subsecvente până la consumarea cantităţilor maxime a celor două acorduri-cadru menţionate anterior, astfel cum este menţionat atât în prevederile acordurile cadru încheiate în anul 2018, cât și în Normele metodologice de aplicare a prevederilor referitoare la atribuirea contractului de achiziţie publică/acordului-cadru din Legea nr. 98/2016 privind achiziţiile publice din 02.06.2016, autoritatea contractantă nu avea dreptul de a demara o altă procedură de achiziţie publică; b) atât valoarea acordului cadru, cât și valoarea celui mai mare contract subsecvent nu reprezintă o valoare corectă, deoarece procedura demarată prin anunţul de publicitate CN1035093 vizează locaţii care au fost deja contractate prin cele două acorduri cadru de lucrări (56 de blocuri respectiv, 68 de asociaţii din totalul estimat), de unde rezultă reducerea cantităţilor categoriilor de lucrări, reducere ce a influenţat implicit și valoarea estimată. Această situaţie influenţează şi criteriile de calificare ce au fost formulate în raport cu valoarea celui mai mare contract subsecvent; c) necesitatea adaptării la condiţiile actuale - procedura de atribuire a acordului cadru având ca obiect LUCRĂRI DE CREŞTERE A EFICIENȚEI ENERGETICE LA BLOCURILE DE LOCUINŢE DIN ... nu mai îndeplineşte necesitatea şi oportunitatea pentru care aceasta a fost iniţiată şi pune în dificultate respectarea principiului eficientizării, raţionalizării şi economiei în cheltuirea banului public de către o instituţie publică și nu pot fi accesate nici fonduri alocate prin noile programe de dezvoltare datorită neincluderii în caietul de sarcini a informaţiilor menţionate în ghidurile publicate, atât din punct de vedere valoric, cantitativ și tehnic. Astfel, din punct de vedere valoric, de la publicarea anunţului de participare au fost emise mai multe acte normative de indexare a preţurilor atât la materiale, cât şi la manoperă, inclusiv transport şi consum de energie. În ceea ce priveşte categoriile de lucrări, se impune necesitatea suplimentării acestora cu categorii de lucrări noi necesare pentru a putea fi finanţate prin noile programe care dau posibilitatea ascociaţiilor de Pagina 15 din 34

§ 36

proprietari de a beneficia de energie verde, de a diminua costurile aferente întreţinerii şi a îmbunătăţii condiţiilor de trai. Categoriile de lucrări noi care nu se regăsesc în procedura în cauză și considerate eligibile prin GHIDUL SPECIFIC - CONDIŢII DE ACCESARE A FONDURILOR EUROPENE AFERENTE PLANULUI NAŢIONAL DE REDRESARE ŞI REZILIENŢĂ ÎN CADRUL APELULUI DE PROIECTE PNRR/2022/C5/1/A.1/1, fiind cuprinse în LISTA DE LUCRĂRI ELIGIBILE PENTRU CREŞTEREA EFICIENŢEI ENERGETICE sunt următoarele: 1) Instalare/reabilitare/modernizare a sistemelor de climatizare şi/sau ventilare mecanică pentru asigurarea calităţii aerului interior - repararea/înlocuirea/montarea sistemelor/echipamentelor de climatizare, de condiţionare a aerului, a instalaţiilor de ventilare mecanică cu recuperare a căldurii, după caz, a sistemelor de climatizare de tip „numai aer” cu rol de ventilare şi/sau de încălzire/răcire, umidificare/dezumidificare a aerului, a sistemelor de climatizare de tip „aer-apă” cu ventiloconvectoare, a pompelor de căldură, după caz; - instalarea, în cazul în care nu există, sau înlocuirea ventilatoarelor şi/sau a recuperatoarelor de căldură, dacă prevederea lor contribuie la creşterea performanţei energetice a clădirii 2) Reabilitare/ modernizare a instalaţiilor de iluminat în clădiri - reabilitarea/modernizarea instalaţiei de iluminat prin înlocuirea circuitelor de iluminat deteriorate sau subdimensionate; - înlocuirea corpurilor de iluminat fluorescent şi incandescent cu corpuri de iluminat cu eficienţă energetică ridicată şi durată mare de viaţă, inclusiv tehnologie LED; - instalarea de corpuri de iluminat cu senzori de mişcare/prezenţă, acolo unde acestea se impun pentru economie de energie. 3) Sisteme de management energetic integrat pentru clădiri, respectiv modernizarea sistemelor tehnice ale clădirilor, inclusiv în vederea pregătirii clădirilor pentru soluţii inteligente - realizarea lucrărilor de înlocuire a instalaţiei de încălzire interioară cu distribuţie orizontală la nivelul apartamentelor şi modul de apartament inclusiv cu reglare şi contorizare inteligentă; - implementarea sistemelor de management al consumurilor energetice prin achiziţionarea şi instalarea sistemelor inteligente pentru gestionarea energiei. 4) Sisteme alternative de producere a energiei electrice şi/sau termice pentru consum propriu; utilizarea surselor regenerabile de energie. - instalarea unor sisteme descentralizate de alimentare cu energie utilizând surse regenerabile de energie, precum instalaţii cu captatoare solare termice sau electrice, instalaţii cu panouri solare fotovoltaice, microcentrale care funcţionează în cogenerare de înaltă eficienţă şi sisteme centralizate de încălzire şi/sau de răcire, pompe de căldură şi/sau centrale termice sau centrale de cogenerare pe biomasă, Pagina 16 din 34

§ 37

schimbătoare de căldură sol-aer, recuperatoare de căldură, în scopul reducerii consumurilor energetice din surse convenţionale şi a emisiilor de gaze cu efect de seră etc, inclusiv achiziţionarea acestora. 5) Alte tipuri de lucrări - înlocuirea/modernizarea lifturilor prin înlocuirea mecanismelor de acţionare electrică a ascensoarelor de persoane, în baza unui raport tehnic de specialitate, precum şi repararea/înlocuirea componentelor mecanice, a cabinei/uşilor de acces, a sistemului de tracţiune, cutiilor de comandă, troliilor, după caz cum sunt prevăzute în raportul tehnic de specialitate. Tipurile de lucrări de mai sus sunt considerate eligibile prin planul PNRR cu condiţia respectării și realizării acelor activităţi care nu prejudiciează în mod semnificativ cele şase obiective de mediu vizate de Regulamentul privind taxonomia, iar prin prezenta procedura nu au fost instituite obligaţii pentru executant, astfel încât să nu fie afectată cererea de finanţare pentru fonduri PNRR. Chiar mai mult, autoritatea contractantă se află în imposibilitatea accesării de fonduri externe nerambursabile pentru execuţia lucrărilor de creştere a eficienţei energetice la blocurile de locuinţe din Sectorul 3, nerespectarea prevederilor ghidurilor aprobate atrăgând aplicarea de corecţii financiare. Comisia de evaluare a considerat că nu mai pot fi dispuse măsuri de remediere care să permită continuarea legală a procedurii de atribuire, şi a propus anularea procedurii de atribuire în conformitate cu prevederile art. 212 alin. (1) lit. c) şi alin. (2) din Legea nr. 98/2016 privind achiziţiile publice. Referitor la sursa de finanţare, autoritatea contractantă indică cap. III.1.2) Capacitatea economică și financiară din anunţul de participare și fișa de date, arătând că la momentul iniţierii procedurii nu se ştiau ce programe naţionale urmau a fi aprobate, iar sursa de finanţare este o condiţie obligatorie de a fi completată în documentaţia de atribuire format standard SEAP. Ulterior, prin Ghidurile aprobate, au fost introduşi indicatori de performanţă eligibili ce nu au fost cuprinşi în documentaţia de atribuire pentru procedura demarată. Procedura fost demarată luându-se în considerare că pe parcursul derulării acordului cadru, autoritatea contractantă va avea posibilitatea de a accesa si chiar de a atrage fonduri nerambursabile pentru a acoperi valoarea lucrărilor executate, acordul cadru fiind un instrument care nu angajează fonduri. În lipsa fondurilor bugetare, angajarea cheltuielilor de către ordonatorul de credite fără să mai existe prevăzut creditul bugetar este interzisă și constituie infracţiune la disciplina financiară. Prevederi similare există şi în ceea ce priveşte finanţele publice locale (Legea nr. 273/2006 privind finanţele publice locale, art. 77). Pagina 17 din 34

§ 38

În atare circumstanţe, nici valoarea estimată, nici oportunitatea, nici respectarea prevederilor legislaţiei finanţelor publice - art. 21 din Legea nr. 500/2002, cu modificările și completările ulterioare, nu pot fi respectate. Dispoziţiile privind "Rolul ordonatorilor principali de credite" din acest act normativ coroborat cu prevederile OG nr. 119/1999, republicată privind controlul intern şi controlul financiar preventiv, nu fac posibilă continuarea procedurii de achiziţie publică şi atribuirea acordului-cadru datorită încălcării prevederilor privind „economicitatea, eficacitatea şi eficienţa utilizării resurselor financiare”. Totodată, Normele metodologice privind angajarea, lichidarea, ordonanţarea şi plata cheltuielilor instituţiilor publice, precum şi organizarea, evidenţa şi raportarea angajamentelor bugetare şi legale, aprobate prin Ordinul ministrului finanţelor publice nr. 1.792/2002, dispun la fel de clar: "Este interzis ordonatorilor de credite aprobarea unor angajamente legale fără asigurarea că au fost rezervate şi fondurile publice necesare plăţii acestora în exerciţiul bugetar [...]". În final, autoritatea contractantă arată că angajarea cheltuielilor trebuie să se facă întotdeauna în limita disponibilului de credite bugetare în contextul în care, potrivit dispoziţiilor Legii nr. 500/2002 privind finanţele publice, Legii nr. 273/2006 privind finanţele publice locale şi celorlalte reglementări financiare, nu se pot angaja cheltuieli în absenţa unui credit bugetar acoperitor aprobat (ordonatorii de credite răspunzând inclusiv penal de angajarea, lichidarea şi ordonanţarea cheltuielilor în limita creditelor bugetare repartizate şi aprobate de care dispun), autoritatea contractantă nu poate încheia acordul cadru şi angaja legal cheltuieli in speranţa ca vor aparea noi programe în viitor prin care vor fi decontate aceste lucrări în condiţiile stipulate prin procedura în cauză, ştiind că la acest moment există ghiduri aprobate de finanţări nerambursabile ce pot fi accesate și ale căror încălcări atrag aplicarea de corecţii financiare. Urmare studierii dosarului achiziţiei, contestatoarea a depus adresa nr. 279/14.11.2022, înregistrată la Consiliu cu nr. 55861/14.11.2022, reprezentând concluzii scrise, prin intermediul cărora precizează următoarele: - Adresa privind comunicarea rezultatului procedurii este nemotivată: Prin adresa nr. 88970 din 27.04.2022, autoritatea contractantă a comunicat rezultatul procedurii potrivit căruia a fost anulată procedura de atribuire, în temeiul art. 212 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 98/2016, fără a comunica şi care sunt motivele pentru care a fost dispusă această măsură. În opinia sa, obligaţia de a comunica motivele care au stat la baza deciziei dispuse de autoritatea contractantă este reţinută şi de practica Pagina 18 din 34

§ 39

comunitară, respectiv Cauza C-367/1995, Cauza C-41/1969 şi Cauza C- 509/1993, astfel cum a arătat şi prin contestaţia formulată. În acest context, apreciază că adresa privind comunicarea rezultatului procedurii a fost emisă cu nerespectarea prevederilor art. 215 alin. (1) din Legea nr. 98/2016, întrucât nu prevede motivele care au stat la baza deciziei de anulare a procedurii. - Decizia de anulare a procedurii este dispusă cu nesocotirea decizie CNSC nr. 1234/C4/1102/15.06.2022, pronunţată în primul ciclu procesual: Cu privire la susţinerile autorităţii contractante referitoare la sursa de finanţare şi la necesitatea modificării documentaţie în raport de ghidurile aferente programului PNRR, contestatoarea arată că sunt contrare aspectelor reţinute în considerentele decizie nr. 1234/C4/1102/15.06.2022, rămasă definitivă. În opinia sa, motivele invocate de autoritatea contractantă cu privire la schimbarea necesităţii autorităţii contractante ca urmare a aprobării programului PNRR şi la invocarea unor condiţii impuse prin ghidurile solicitantului privind accesarea fondurilor prin programul PNRR sunt netemeinice şi nelegale, fiind invocate cu nerespectarea deciziei CNSC anterior pronunţate, decizie care se bucură de autoritate de lucru judecat sub aceste aspecte. De asemenea, şi în raport de celelalte motive de anulare a procedurii, invocate prin raportul procedurii nr. 231721/07.10.2022, decizia autorităţii este dispusă cu nesocotirea deciziei nr. 1234/C4/1102/15.06.2022, anterior pronunţată, prin care se dispune continuarea procedurii într-un termen de 15 zile de comunicare. Astfel, având în vedere că prima deciziei de anulare a procedurii, care a fost anulată de CNSC, a fost dispusă la momentul în care autoritatea era la etapa de evaluare a propunerilor financiare, continuarea procedurii în speţă reprezintă evaluarea propunerilor financiare depuse în cadrul acestei şi nicidecum căutarea sau aşteptarea unor noi posibile motive de anulare a acestei. - Nelegalitatea deciziei de anulare a procedurii de achiziţie publică: Contestatoarea reiterează cele precizate prin contestaţie, iar raportat la cele menţionate prin punctul său de vedere, aceasta arată că autoritatea contractantă face trimitere la contestaţiile depuse de SC ...SRL în cadrul procedurii publicate prin anunţ CN1044214/26.06.2022, respectiv la prima contestaţie care viza obligarea autorităţii de a răspunde la solicitările de clarificări privind documentaţia potrivit dispoziţiilor legale, cât şi la cea de a doua contestaţie care viza măsurile de remediere dispuse ca urmare a primei contestaţii. Astfel, în respectiva procedură trimiterile la clauzele acordului cadru 8.2 nu a fost făcută de către contestator, ci reprezenta parte din întrebarea contestată pe considerent că autoritatea contractantă nu a înţeles să răspundă la aceasta susţinând că "Solicitarea de clarificări nu Pagina 19 din 34

§ 40

face obiectul prezentei proceduri de achiziţii". Prin urmare, ... nu a solicitat

§ 41

niciodată

§ 42

anularea

§ 43

procedurii

§ 44

publicate

§ 45

prin CN1044214/26.06.2022, în raport de clauzele din modelul de acord cadru, cum greşit susţine autoritatea. De asemenea, contestatoarea consideră că nici susţinerile cu privire la cea de a doua contestaţie nu sunt fondate, întrucât prin respectiva contestaţie se susţinea că procedura organizată prin anunţul CN1044214/26.06.2022 are acelaşi obiect cu procedura în cauză, aspect constatat ca urmare a comunicării, cu ocazia măsurilor de remediere, a listelor imobilelor/blocurilor care urmau a se executa în cadrul acesteia. Astfel, din analiza listei cu blocurile ce fac obiectul cele două procedurii se constată că acestea vizează aceleaşi blocuri/locaţii cu singura diferenţă că procedura ce face obiectul procedurii în cauză vizează cu un număr de 68 de locaţii (având 655 de blocuri /locaţii) mai mult decât procedura demarată prin anunţul CN 1044214/26.06.2022 (care avea 587 de blocuri/locaţii). Astfel, în cadrul dosarului 1798, 2070/C10/2022, contestaţia viza imposibilitatea lansării a două procedurii de achiziţie cu acelaşi obiect în aceeaşi perioadă de timp, în timp ce în dosarul în cauză se pune în discuţie incidenţa prevederilor art. 108 din Legea nr. 98/2016, în contextul în care acordul cadru din 2018, în temeiul căruia s-a încheiat un ultim contract subsecvent pentru un număr de 56 de blocuri care fac parte din numărul total de blocuri de 655, s-a finalizat prin ajungerea la termen. Nefondate sunt apreciate şi susţinerile autorităţii cu privire la faptul că încheierea contractelor subsecvente, în temeiul acordurilor cadru încheiate la nivel de 2018, pentru 56 de blocuri/locaţii (care se regăsesc şi în lista blocurilor aferente procedurii în cauză) conduce la diminuarea valorii estimate a acordului cadru, cât şi a celui mai mare contract subsecvent, întrucât aşa cum se reţine şi de către ANAP în cadrul Avizul conform condiţionat final nr. 18750/22507/CN1035093/AC/23.09.2022 "(....) cantităţi minime și maxime pe care autoritatea contractantă le stabileşte iniţial în documentaţia de atribuire cât şi la nivelul acordului cadru, reprezintă estimări ale unor cantităţi de lucrări care ar putea fi solicitate/executate pe durata întregului acord cadru și nu cantităţile exacte care vor fi achiziţionate, acestea din urma putând fi mai mici, egale sau mai mari decât cele estimate, în funcţie de necesităţile efective ale autorităţii contractante, acestea reprezentând de fapt repere, cu un anumit grad de flexibilitate". De asemenea, nefondate sunt considerate şi susţinerile cu privire la creşterea preţului la resursele necesare executării lucrărilor, cât şi la faptul că preţurile unitare ofertate nu se încadrează în preţurile de piaţă actuale, întrucât acordul cadru suspus achiziţiei publice şi contractelor subsecvente acestuia li se aplică formula de ajustare prevăzută prin acte normative ce au aplicabilitate după finalizarea acesteia, ca măsură de Pagina 20 din 34

§ 46

reglementare luată de legiuitori tocmai în susţinerea investiţiilor sectorului public. Petenta învederează că toate aspectele semnalate anterior sunt susţinute

§ 47

şi

§ 48

de

§ 49

Avizul

§ 50

conform

§ 51

condiţionat

§ 52

final

§ 53

nr. 18750/22507/CN1035093/AC/23.09.2022 emis de ANAP urmare deciziei autorităţii contractate de a anula procedura în cauză. În acest context, niciunul dintre motivele invocate în justificarea deciziei de anulare a procedurii de atribuire nu se încadrează în situaţiile prevăzute de art. 212 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 98/2016, în condiţiile în care nu sunt încălcări ale prevederilor legale prin documentaţia de atribuire şi nu există vreo situaţie care să facă imposibilă încheierea contractului, astfel cum se regăseşte susţinut şi de către verificatorii ANAP în cele două avize conform condiţionate emise ca urmare a deciziei autorităţii de a anula procedura. Consiliul constată că, pentru a îndeplini obligația stabilită la art. 611 alin. (21) din Legea nr. 101/2016, contestatoarea a înaintat recipisa de consemnare a cauțiunii, în valoare de 966.512,00 lei, emisă de CEC Bank – Sucursala Piața Victoriei, la data de 20.10.2022. Cauţiunea constituită se va restitui, la cerere, nu mai devreme de 30 de zile de la data rămânerii definitive a hotărârii, în temeiul art. 611 alin. (5) și (6) din Legea nr. 101/2016. Din analiza susţinerilor părţilor şi a documentelor existente la dosarul cauzei, Consiliul reţine cele ce urmează: ..., în calitate de autoritate contractantă, a inițiat la 24.09.2021, procedura de licitație deschisă pentru încheierea acordului-cadru având ca obiect „Lucrări de creștere a eficienței energetice la blocurile de locuințe din Sectorul 3”. Valoarea estimată a procedurii de atribuire este de 2.226.762.978,10 lei, fără TVA, termen stabilit pentru depunerea ofertelor 02.11.2021, ora 15:00. Criteriul de atribuire „Cel mai bun raport calitate-preț”. Potrivit Procesului verbal nr. 238941/21.12.2021, în cadrul procedurii de atribuire au depus oferte 6 ofertanți printre care și contestatoarea din prezenta cauză, respectiv Asocierea SC ...SRL – SC ... SRL (denumită în continuare Asocierea ....). După finalizarea procedurii, comisia de evaluare a întocmit raportul de anulare a procedurii înregistrat sub nr. 88957/27.04.2022, rezultatul acesteia fiind comunicat contestatoarei cu adresa nr. 88970/27.04.2022, cu privire la care Consiliul s-a pronunțat prin Decizia nr. 1234/C4/1102 în data de 15.06.2022, astfel: „În temeiul art. 26 alin. (2) și (5) din Legea nr. 101/2016, admite contestația formulată de SC ...SRL, lider al Asocierii SC ...SRL – .... Obligă autoritatea contractantă la anularea raportului de anulare a procedurii de atribuire nr. 88957/27.04.2022 și continuarea procedurii de atribuire, conform considerentelor de mai sus. (...)”. Pagina 21 din 34

§ 54

Împotriva deciziei Consiliului nu a fost formulată plângere, prin urmare a rămas definitivă. După punerea în executare a acesteia, așa cum rezultă din procesul verbal nr. 141325/23.06.2022, comisia de evaluare a decis „continuă procedura prin evaluarea ofertelor financiare depuse de către ofertanții de mai jos, având următoarele valori ofertate (lei, fără TVA) și a căror valabilitate este consemnată în tabelul de mai sus: (...) Analiza detaliată a propunerilor financiare va fi efectuată într-o ședință ulterioară”. În data de 14.07.2022, conform procesului verbal nr. 158379, membrii comisiei de evaluare au stabilit caracterul conform al celor 6 oferte depuse în cadrul procedurii de atribuire și au decis solicitarea unor clarificări cu privire la informațiile cuprinse în toate propunerile financiare, consemnând faptul că „Analiza detaliată a propunerilor financiare, precum și a răspunsurilor la solicitările de clarificări va fi efectuată într-o ședință ulterioară”, decizie concretizată prin emiterea solicitărilor de clarificări către cei 6 ofertanți. Consiliul constată că deși ofertanții au răspuns solicitărilor de clarificări, așa cum rezultă din procesul verbal nr. 165751/22.07.2022, aceste răspunsuri au fost descărcate din SEAP, comisia de evaluare stabilind că urmează să demareze „procesul de analiză al răspunsurilor la solicitările mai sus menționate”. Ulterior, la solicitarea observatorilor desemnați de ANAP autoritatea contractantă a răspuns cu adresa nr. 182392/11.08.2022, cumunicând prin aceasta faptul că: „Au fost transmise solicitările de clarificări pentru care ofertanții au răspuns în SEAP la data 21.07.2022. Răspunsurile transmise de către cei 6 ofertanți totalizează un volum de 2392 pagini (290+967+64+100+849+122) În prezent ne aflăm în stadiul evaluării răspunsurilor și a conformității propunerilor financiare, inclusiv verificarea conformității acestora cu propunerile tehnice. Având în vedere caietul de sarcini și ofertele depuse, la această oră, comisia de evaluare se află în imposibilitatea finalizării evaluării, urmând a se lua o decizie în acest sens”. Comisia de evaluare nu a procedat la evaluarea financiară a ofertelor, inclusiv a răspunsurilor la solicitările de clarificări, așa cum a informat în adresa susmenționată, ci a emis un raport al procedurii de atribuire, prin care dispune anularea acesteia, raport (nedatat și nesemnat), pe care l-a transmis observatorilor ANAP în vederea emiterii unui Aviz conform. Însă, așa cum rezultă din documentul de la pagina 169 (dosarul cauzei), Raportul procedurii a fost respins fiind emis totodată Aviz conform condiționat cu nr. 18750/20381/CN1035093/AC/01.09.2022 Pagina 22 din 34

§ 55

Cu adresa nr. nr. 201488/05.09.2022 autoritatea contractantă a solicitat observatorilor ANAP „să reanalizați avizul”, în atașament fiind transmis și un nou raport de anulare a procedurii de atribuire, denumit „Raport final al procedurii”, de această dată cu număr de înregistrare 213248/19.09.2022, și publicat în SEAP în aceeași dată, cu mențiunea „IN AȘTEPTARE EMITERE AVIZ CONFORM”. Cu privire la acest nou raport al procedurii de atribuire observatorii ANAP au emis un nou „AVIZ CONFORM CONDIȚIONAT FINAL” cu nr. 18750/22507/CN1035093/AC/23.09.2022. Fără a ține seama de acest aviz, autoritatea contractantă a emis un nou raport al procedurii de atribuire cu un alt număr de înregistrare, respectiv nr. 231721/07.10.2022, și a comunicat observatorilor desemnați faptul că „Urmare avizului conform condiționat nr. 18750/22507/CN1035093/AC/23.09.2022, emis de Agenția Națională pentru Achiziții Publice – Direcția Generală Control Ex-ante, Coordonare Metodologică și Supervizare Sistem la raportul de anulare a procedurii nr. 213248/19.09.2022, vă transmitem anexat raportul de anulare a procedurii nr. 231721/07.10.2022”. Cu privire la decizia de anulare a procedurii de atribuire autoritatea contractantă a comunicat ofertanților rezultatul acesteia, rezultat care a fost transmis contestatoarei Asocierea ... cu adresa nr. 233763/10.10.2022, potrivit căreia: „Prin prezenta, conform prevederilor art. 212 alin. (1), lit. c), alin. (2) din Legea nr. 98/2016 cu modificările și completările ulterioare comisia de evaluare vă aduce la cunoștință anularea procedurii de achiziție publică menționată mai sus. Art. 212. – (1) Autoritatea contractantă are obligația de a anula procedura de atribuire a contractului de achiziție publică/acordului-cadru în următoarele cazuri: c) dacă încălcări ale prevederilor legale afectează procedura de atribuire sau dacă este imposibilă încheierea contractului; (2) În sensul dispozițiilor alin. (1) lit. c), prin încălcări ale prevederilor legale se înțelege situația în care, pe parcursul procedurii de atribuire, se constată erori sau omisiuni, iar autoritatea contractantă se află în imposibilitatea de a adopta măsuri corective fără ca acesta să conducă la încălcarea principiilor prevăzute la art. 2 alin. (2)”. Înainte de a proceda la soluționarea fondului cauzei, Consiliul constată că prin contestația formulată este invocată excepția autorității de lucru judecat, motiv pentru care, în temeiul art. 26 alin. (1) din Legea nr. 98/2016, va soluționa cu prioritate excepția. Analizând documentele aflate la dosarul cauzei, Consiliul constată că părțile din cauza în care s-a pronunțat Decizia nr. ... din 15.06.2022 nu au formulat plângere împotriva acesteia împrejurare față de care decizia a devenit definitivă și obligatorie. Pagina 23 din 34

§ 56

Prin urmare, autoritatea contractantă era obligată să continue procedura de atribuire prin reevaluarea ofertelor depuse în cadrul acesteia, așa cum de altfel a și intenționat în primă fază, când comisia de evaluare a dispus reluarea procedurii de atribuire și a solicitat tuturor ofertanților clarificări cu privire la propunerea financiară. Având în vedere că excepția autorității de lucru judecat este în strânsă legătură cu fondul cauzei, Consiliul o va uni cu fondul urmând a o admite pentru considerentele ce vor fi reținute în cele ce urmează. O primă critică a contestatoarei vizează nerespectarea de către autoritatea contractant a prevederilor art. 215 alin. (1) din Legea nr. 98/2016, respectiv nemotivarea acesteia, adresa de comunicare a rezultatului procedurii de atribuire nu cuprinde motivele concrete care au stat la baza deciziei de anulare a procedurii așa cum stabilesc aceste prevederi legale. În soluționarea criticii, Consiliul constată că autoritatea contractantă a procedat la fel ca în situația analizată în speța anterioară când s-a pronunțat prin Decizia nr. 1234/C4/1102 din 15.06.2022, textul din adresa de comunicare a rezultatului procedurii nr. 233763/10.10.2022 fiind absolut identic cu cel din adresa nr. 88970/27.04.2022. Consiliul reține că art. 215 alin. (1) din Legea nr. 98/2016 stabilește că: „(1) Autoritatea contractantă informează fiecare candidat/ofertant cu privire la deciziile luate în ceea ce priveşte rezultatul selecţiei, rezultatul procedurii, respectiv atribuirea/încheierea contractului de achiziţie publică/acordului- cadru sau admiterea într-un sistem dinamic de achiziţii, inclusiv cu privire la motivele care stau la baza oricărei decizii de a nu atribui un contract, de a nu încheia un acord-cadru, de a nu implementa un sistem dinamic de achiziţii ori de a relua procedura de atribuire, cât mai curând posibil, dar nu mai târziu de 3 zile de la emiterea deciziilor respective. Consiliul reține, de asemenea, că în aceeași zi, respectiv în data de 10.10.2022, cum dealtfel confirmă și contestatoarea, autoritatea contractantă a adus la cunoștința ofertanților justificarea deciziei de anulare a procedurii de atribuire prin publicarea împreună cu adresa de comunicare a rezultatului procedurii de atribuire și a raportului încheiat. Având în vedere dispozițiile art. 215 alin. (1) din Legea nr. 98/2016 autoritatea contractantă era obligată să comunice în termen de 3 zile de la emiterea deciziilor motivele care au condus la anularea procedurii de atrbuire, „inclusiv cu privire la motivele care stau la baza oricărei decizii de a nu atribui un contract”. Consiliul va respinge ca nefondate susținerile autorității contractante din punctul de vedere și concluzii scrise potrivit cărora „fundamentul deciziei de anulare NU a fost respingerea ofertei sau lipsa unei oferte admisibile, motiv pentru care NU se poate invoca faptul că nu au fost descrise motivele care au stat la baza respingerii ofertei, ci Pagina 24 din 34

§ 57

articolul 215 trebuie coroborat cu prevederile art. 212 alin. (1) lit. c) și alin. (2) din Legea nr. 98/2016”, având în vedere obligația sa de a comunica motivele de anulare ale procedurii de atribuire, obligație care trebuia respectată întocmai (conform art. 215) de către autoritatea contractantă, chiar dacă legea nu prevede o sancțiune pentru nerespectarea acesteia. Raportul procedurii de atribuire nr. 231721/07.10.2022 a fost publicat în SEAP, după cum confirmă și contestatoarea, iar motivele detaliate avute în vedere în luarea deciziei de anulare a procedurii de atribuire sunt cuprinse în acesta. Prin urmare, contestatoarea a avut acces la motivul de anulare a procedurii și a fost în măsură să formuleze apărări înclusiv cu privire acestea, chiar dacă în adresa de comunicare a rezultatului procedurii de atribuire nu a fost făcută măcar vreo trimitere la informațiile din raportul procedurii de atribuire publicat în SEAP. Astfel, în împrejurările descrise mai sus, lipsa informațiilor privind motivele de anulare a procedurii de atribuire nu au împiedicat Asocierea TERRA GAZ să formuleze contestație iar o eventuală admitere a criticilor, deși fondate, referitoare la faptul că informațiile nu se regăsesc în conținutul aceluiași document, ar fi excesivă de vreme ce aceste motive au fost aduse la cunoștința ofertanților, inclusiv a ofertantului contestator. În ceea ce privește criticile cu privire la luarea deciziei de anulare a procedurii de atribuire dispusă cu nesocotirea Deciziei nr. 1234/C4/1102 din 15.06.2022 cât și nelegalitatea deciziei de anulare a procedurii de atribuire, Consiliul le va reține ca fondate, inclusiv în ceea ce privește excepia autorității de lucru judecat, pentru considerentele pe care le va expune mai jos. Așa, cum a reținut anterior, prin decizia sa, Consiliul a obligat autoritatea contractantă la continuarea procedurii de atribuire și reevaluarea ofertelor depuse în cadrul acesteia, decizie pe care a respectat-o parțial, contrar susținerilor autorității contractante potrivit cărora „contestatoarea dovedește încă odată că se află într-o eroare de drept, deoarece, limitele investirii CNSC privind revenirea în etapa de reevaluare și continuarea procesului de analiză a ofertelor, fapt ce a fost dus la îndeplinire a către autoritatea contractantă, dovedind respectarea autorității de lucru judecat, oportunitatea procedurii de achiziție publică prin raportare la necesitățile instituției Primărie Sector 3. De aceea, considerăm că decizia de anulare este temeinic justificată și legal întemeiată”. În acest sens, Consiliul reține că după solicitarea clarificărilor la propunerile financiare comisia de evaluare nu a mai procedat la analiza acestora și evaluarea propunerilor financiare, ci a decis nejustificat anularea întregii proceduri, pentru aceleași motive pentru care Consiliul a dispus deja anularea deciziei de anulare a procedurii și continuarea acesteia. Pagina 25 din 34

§ 58

Prin aceste demersuri, respectiv solicitarea de clarificări, autoritatea contractantă nu a făcut altceva decât să dea o notă de legalitatea modului în care a pus în executare decizia Consiliului, ca ulterior, să își creeze aceleași motive artificiale de anularea a procedurii de atribuire cum de altfel au reținut în cele două avize conforme condiționate emise de observatorii desemnați ANAP după pronunțarea deciziei de către CNSC. Consiliul constată că prin maniera în care a acționat autoritatea contractantă, aceasta a insistat în a obține confirmarea legalității din partea observatorilor desemnați de ANAP, prin emiterea a nu mai puțin de trei rapoarte de anulare a procedurii de atribuire (amintite mai sus) și o solicitare „de a reanaliza” Avizul nr. ...3/AC/ 01.09.2022, iar în măsura în care un astfel de aviz conform necondiționat nu a fost emis, a elaborat, cu ignorarea atât a deciziei CNSC cât și Avizelor conforme condiționate emise de observatorii ANAP, un nou raport al procedurii de atribuire (al treilea) prin care anulează încă odată procedura de atribuire. Consiliul va reține ca nefondate susținerile autorității contractante potrivit cărora „legat de celelalte aspecte invocate de către contestatoare în cadrul concluziilor scrise sunt nefundamentate, însăși ANAP ul prin observatorii desemnați au luat act de decizia de anulare”, având în vedere că într-adevăr observatorii desemnați de ANAP au luat act de decizia de anulare a procedurii de atribuire, însă, au scos în evidență, detaliat, care sunt abaterile de la legislația achizițiilor publice, mai exact încălcări ale prevederilor legale din legislația privind achizițiile publice după cum rezultă din ambele avize conforme condiționate emise. Consiliul reține că în toate cele trei rapoarte de anulare emise de autoritatea contractantă sunt prezentate aceleași motive de anulare a procedurii de atribuire, respectiv: „Astfel, având în vedere: Normele metodologice de aplicare a prevederilor referitoare la atribuirea contractului de achiziție publică/acordului-cadru din Legea nr. 98/2016 privind achizițiile publice din 02.06.2016, cu modificările și completările ulterioare. «Art. 108 – 910 Prin încheierea unui acord-cadru, autoritatea contractanăîși asumă față de operatorul/operartorii economic/economici care este/sunt parte a acordului respeciv următoarele obligații principale: a)să nu încheie cu alt operator economic, pe durata acordului-cadru, un contract având ca obiect achiziționarea produsleor/serviciilor/lucrărilor care fac obiectul acordului-cadru respectiv, în situația în care cantitățile maxime estimate nu au fost consummate sau o eventuală depășire a acestora nu reprezintă o modificare substanțială în condițiile art. 221 alin. (2) din Lege b)să atribuie contracte operatorului/operatorilor economic/economici semnatar/semnatari, ori de câte ori intenționează să achiziționeze produsele/serviciile/ lucrările care au făcut obiectul acordului-cadru respectiv, respectiv condițiile esențiale stabilite la încheierea acestuia» Articolul «8.2. Promitentul-achizitor se oblige să nu inițieze, pe durata prezentului acord-cadru, o nouă procedură de atribuire, atunci când intenționează să achiziționeze lucrări care fac obiectul prezentului acord-cadru, cu execepția cazului în Pagina 26 din 34

§ 59

care promitentul-executant declară că nu mai are capacitatea de a le executa» din acordurile cadru încheiate la nivelul anului 2018; referatul nr. 192930/25.08.2022. și luând în considerare faptul că: a)la momentul demarării procedurii autoritatea contractantă avea în derulare 2 acorduri cadru încheiate la nivelul anului 2018 ce avea ca obiect aceleași tipuri de lucrări precum și faptul că nu au fost încheiate nici contracte subsecvente până la consumarea cantităților maxime a celor două acorduri-cadru menționate anterior astfel cum este menționat atât în prevederile acordurilor cadru ăncheiate în anul 2018 cât și în Normele metodologice de aplicare a prevederilor referitoare la atribuirea contractului de achiziție publică/acordului-cadru din Legea nr. 98/2016 privind achizițiile publice din 02.06.2016, autoritatea contractantă nu avea dreptul de a demara o altă procedură de achiziție publică. b)atât valoarea acordului cadru cât și valoarea celui mai mare contract subsecvent nu reprezintă o valoare corectă deoarece prezenta procedură de achiziție demarată prin anunțul de publicitate CN1035093 vizează locațiile care au fost deja contractate prin cele dou acorduri cadru de lucrări (56 de blocuri respectiv, 68 de asociații din totalul estimate), de unde rezultă fără echivoc reducerea cantităților categoriilor de calificare ce au fost formulate în raport cu valoarea celui mai mare contract subsecvent; c)necesitatea adaptării la condițiile actuale – procedura de atribuire a acordului cadru având ca obiect: LUCRĂRI DE CREȘTERE A EFICIENȚEI ENERGETICE LA BLOCURILE DE LOCUINȚE DIN SECTORUL 3 nu mai îndeplinește necesitatea și oportunitatea pentru care aceasta a fost inițiată și pune în dificultate respectarea principiului eficientizării, raționalizării și economiei în cheltuirea banului public de către o instituție publică și nu pot fi accesate nici fonduri allocate prin noile programe de dezvoltare datorită neincluderii în caietul de sarcini a informațiilor menționate în ghidurile publicate, atât din punct de vedere valoric, cantitativ și tehnic. Astfel din punct de vedere valoric, de la publicarea anunțului de participare au fost emise mai multe acte normative de indexare a prețurilor atât la materiale cât și la manoperă, inclusiv transport și consum de nergie. În ceea privește categoriile de lucrări se impune necesitatea suplimentării acestora cu categorii de lucrări noi necesare pentru a putea fi finanțate prin noile programe care dau posibilitatea asociațiilor de proprietari de a beneficia de energie verde, de a diminua cosurile aferente întreținerii și a îmbunătățirii condițiilor de trai. Categoriile de lucrări noi nu se regăsesc în prezenta procedură și considerate eligibile prin GHIDUL SPECIFIC – CONDIȚII DE ACCESARE A FONDURILOR EUROPENE AFERENTE PLANULUI NAȚIONAL DE REDRESARE

§ 60

ȘI

§ 61

REZILIENȚĂ

§ 62

ÎN

§ 63

CADRUL APELULUI DE

§ 64

PROIECTE PNRR/2022/C5/1/A.1/1, fiind cupinse în LISTA DE LUCRĂRI ELIGIBILE PENTRU CREȘTEREA EFICIENȚEI ENERGETICE sunt următoarele: 1) Instalare/reabilitare/modernizare a sistemelor de climatizare și/sau ventilare mecanică pentru asigurarea calității aerului interior -repararea/înlocuirea/montarea sistemelor/echipamentelor de climatizare, de condiționare a aerului, a instalațiilor de ventilare mecanică cu recuperare a căldurii, după caz, a sistemelor de climatizare de tip «numai aer» cu rol de ventilare și/sau de încălzire/răcire, umidificare/dezidimificare a aerului, a sistemelor de climatizare de tip «aer-apă» cu ventiloconvectoare, a pompelor de căldură, după caz; -instalarea, în cazul în care nu există, sau înlocuirea ventilatoarelor și/sau a recuperatoarelor de căldură, dacă prevederea lor contribuie la creșterea performanței energetice a clădirii 2)Reabilitare/modernizare a instalațiilor de iluminat în clădiri -reabilitarea/modernizarea instalației de iluminat prin înlocuirea circuitelor de iluminat deteriorate sau subdimensionate; Pagina 27 din 34

§ 65

-înlocuirea corpurilor de iluminat fluorescent și incandescent cu corpuri de iluminat cu eficiență energetică ridicată și durată mare de viață, inclusiv tehnologie LED; -instalarea de corpuri de iluminat cu senzori de mișcare/prezență, acolo unde acestea se impugn pentru economie de energie. 3)Sisteme de management energetic integrat pentru clădiri, respectiv modernizarea sistemelor tehnice ale clădirilor, inclusive în vederea pregătirii clădirilor pentru soluții inteligente. -realizarea lucrărilor de înlocuire a instalației de încălzire interioară cu distribuție orizontală la nivelul apartamentelor și modul de apartament inclusiv cu reglare și contorizare inteligentă; -implementarea sistemelor de management al consumurilor energetice prin achiziționarea și instalarea sistemelor inteligente pentru gestionarea energiei. 4)Sisteme alternative de producere a energiei electrice și/sau termice pentru consum propriu; utilizarea surselor regenerabile de energie -instalarea unor sisteme descentralizate de alimentare cu energie utiizând surse regenerabile de energie, precum instalații cu captatoare solare termice sau electrice, instalații cu panouri solare forovoltaice, microcentrale care funcționează în congenerare de înaltă eficiență și sisteme contralizate de încălzire și/sau de răcire, pompe de căldură și/sau centrale termice sau centrale de cogenerare pe biomasă, schimbătoare de căldură sol-aer, recuperatoare de căldură, în scopul reducerii consumurilor energetice din surse convenționale și a emisiilor de gaze cu efect de seră etc, inclusive achiziționarea acestora. 5) Alte tipuri de lucrări -înlocuirea/modernizarea liftrilor prn înlocuirea mecanismelor de acționare electrică a accesoarelor de persoane, în baza unui raport tehnic de specialitate, precum și repararea/înlocuirea componentelor mecanice, a cabinei/ușilor de acces, a sistemului de tracțiune, cutiilor de comndă, troliilor, după caz cum sunt prevăzute în raportul tehnice de specialitate Tipurile de lucrări de mai sus sunt considerate eligibile prin planul PNRR cu condiția respectării și realizării acelor activități care nu prejudiciază în mod semnificativ cele șase obiective de mediu vizate de Regulamentul privind taxonomia, iar prin prezenta procedură nu au fost instituite obligații pentru executant astfel încât că nu fie afectată cererea de finanțare pentru fonduri PNRR. Chiar mai mult, autoritatea contractantă se află în imposibilitatea accesării de fonduri externe nerambursabile pentru execuția lucrărilor de creștere a eficienței energetice la blocurile de locuințe din Sector 3, nerespectarea prevederilor ghidurilor aprobate atrăgând aplicarea de corecții financiare. Comisia de evaluare consideră că nu mai pot fi dispuse măsuri de remediere care să permit continuarea legală a procedurii de atribuire, și propune anularea procedurii de atribuire în conformitate cu prevederile art. 212 alin. (1) lit. c) și alin (2) din Legea nr. 98/2016 privind achizițile publice”. Cu privire la aceste motive de anulare a procedurii de atribuire se pronunțase deja prin Decizia nr. 1234/C4/1102 din 15.06.2022, rămasă definitivă prin nerecurare. Așa cum s-a reținut și în decizia anterioară, Consiliul constată că potrivit documentației de atribuire, cap. II.2.13), Informații despre fonduri ale Uniunii Europene: „Achiziția se referă la un proiect și/sau program finanțat din fonduri ale Uniunii Europene: Nu Tip finanțare. Alte fonduri”. Pagina 28 din 34

§ 66

Astfel, încheierea acordului-cadru nu este condiționată de obținerea unor fonduri de la Uniunea Europeană, ci din alte fonduri, cum de altfel a precizat și autoritatea contractantă când a arătat că finanțarea pentru această procedură de atribuire este asigurată din Bugetul local, Programul Național de Creștere a Eficienței Energetice derulat de MDRAP (actual MDLPA), Program Operațional Regional 2007-2014 și 2014-2020. Astfel, este lipsită de relevanță apariția Ghidurilor respective sau lansarea Planului Național de Redresare și Reziliență precum și modificări intervenite în OUG nr. 18/2009 privind creșterea performaței energetice, în condițiile în care acestea au intervenit după data inițierii prezentei proceduri de atribuire. Anularea procedurii de atribuire justificată de apariția unor noi acte normative sau unor împrejurări mai favorabile după inițierea ei este, în mod evident, un motiv artificial de anulare, decizia fiind vătămătoare pentru ofertanții care au depus deja ofertă, oferte care au presupus un volum însemnat de resurse, având în vedere obiectul contractului, respectiv lucrări. Ofertanții care au depus ofertă sunt în mare parte asocieri cu mare experiență în domeniul construcțiilor, elaborarea unor astfel de oferte fiind una deloc ușoară. Mai mult decât atât, Consiliul constată că autoritatea contractantă a continuat să solicite informații referitoare la ofertele depuse, informații cu un volum considerabil, ca ulterior, neîntemeiat, să dispună anularea procedurii de atribuire aducând și o mai mare vătămare ofertanților din prezenta procedură de atribuire. Consiliul va reține în soluționare că prin iniţierea procedurii de atribuire, autoritatea se obligă faţă de operatorii economici să efectueze achiziţia demarată, fiind exclus refuzul ulterior al atribuirii contractului de achiziţie pe considerente ce ţin de oportunitate. Odată demarată licitaţia, ea urmează a se finaliza prin încheierea contractului de achiziţie publică, cu excepţia cazurilor limitative care atrag anularea ei prevăzute la art. 212 din Legea nr. 98/2016, cu modificările şi completările ulterioare. Potrivit prevederilor art. 207 alin. (1) din actul normativ anterior menţionat „Autoritatea contractantă stabileşte oferta câştigătoare pe baza criteriului de atribuire şi a factorilor de evaluare precizaţi în invitaţia de participare/anunţul de participare şi în documentele achiziţiei, dacă sunt îndeplinite în mod cumulativ următoarele condiţii: a) oferta respectivă îndeplineşte toate cerinţele, condiţiile şi criteriile stabilite prin anunţul de participare şi documentele achiziţiei, având în vedere, dacă este cazul, dispoziţiile art. 162; b) oferta respectivă a fost depusă de un ofertant care îndeplineşte criteriile privind capacitatea şi, dacă este cazul, criteriile de selecţie şi nu se află sub incidenţa motivelor de excludere”. Necesitatea sau oportunitatea unei anumite achiziţii sunt stabilite de fiecare autoritatea contractantă în parte, în funcţie de necesităţile Pagina 29 din 34

§ 67

obiective şi priorităţile comunicate de compartimentele din cadrul său, anterior demarării licitației. Odată lansată procedura licitaţiei, necesitatea sau oportunitatea finalizării ei prin atribuirea şi semnarea contractului ies din sfera de decizie a autorităţii, aceasta fiind obligată să desemneze o ofertă câştigătoare şi să semneze contractul cu cel care a depus-o, astfel încât, oportunitatea achiziţiei nu poate constitui un criteriu care să stea la baza anulării ei, respectiv să determine imposibilitatea încheierii contractului. Având în vedere justificările comisiei de evaluare, acestea nu se circumscriu şi nu pot fi asimilate niciunuia dintre situaţiile prevăzute la art. 212 art. 212 alin. (1) din Legea nr. 98/2016, cu modificările şi completările ulterioare, potrivit cărora „Autoritatea contractantă are obligaţia de a anula procedura de atribuire a contractului de achiziţie publică/acordului-cadru în următoarele cazuri: a) dacă nu a fost depusă nicio ofertă/solicitare de participare sau dacă nu a fost depusă nicio ofertă admisibilă; b) dacă au fost depuse oferte admisibile care nu pot fi comparate din cauza modului neuniform de abordare a soluţiilor tehnice şi/ori financiare; c) dacă încălcări ale prevederilor legale afectează procedura de atribuire sau dacă este imposibilă încheierea contractului; d) Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor sau instanţa de judecată dispune modificarea/eliminarea unor specificaţii tehnice/cerinţe din caietul de sarcini ori din alte documente emise în legătură cu procedura de atribuire astfel încât nu mai poate fi atins în mod corespunzător scopul achiziţiei, iar autoritatea contractantă se află în imposibilitatea de a adopta măsuri de remediere, fără ca acestea să afecteze principiile achiziţiilor publice reglementate la art. 2 alin. (2); e) dacă contractul nu poate fi încheiat cu ofertantul a cărui ofertă a fost stabilită câştigătoare din cauza faptului că ofertantul în cauză se află într-o situaţie de forţă majoră sau în imposibilitatea fortuită de a executa contractul şi nu există o ofertă clasată pe locul 2 admisibilă”. Potrivit dispoziţiilor alin. (2) al aceluiaşi articol, prin „încălcări ale prevederilor legale" se înţelege „situaţia în care, pe parcursul procedurii de atribuire, se constată erori sau omisiuni, iar autoritatea contractantă se află în imposibilitatea de a adopta măsuri corective fără ca aceasta să conducă la încălcarea principiilor prevăzute la art. 2 alin. (2)". Cazurile de anulare a procedurii de atribuire sunt expres şi limitativ prevăzute la art. 212 şi art. 213 din Legea nr. 98/2016, cu modificările şi completările ulterioare, printre excepţiile instituite de actul normativ neregăsindu-se motivele invocate de comisia de evaluare a ofertelor care au stat la baza propunerii de anulare a procedurii de achiziţie în speţă. Faptul că un compartiment din cadrul autorității contractante aduce la cunoștință apariția unor reglementări noi și a unei noi surse de finanțare, așa cum rezultă din Referatul nr. 192930/25.08.2022, invocat Pagina 30 din 34

§ 68

în luarea deciziei, nu poate constitui un motiv justificat de anulare a prezentei proceduri de atribuire, ci doar că la inițerea unor noi proceduri, cu finanțare europeană, cu obiect similar, aceste ghiduri trebuie cuprinse în documentația de atribuire. Într-o achiziție publică, un compartiment din cadrul autorității contractante nu are posibilitatea schimbării destinației fondurilor. Nicio autoritate contractantă nu poate decide, după publicarea în SEAP, o platformă publică, oficială a statului român, și după depunerea ofertelor, anularea unei proceduri de atribuire pe motiv că a identificat o nouă sursă de finanțare sau alte motive artificiale cum sunt cele detaliate în raportul procedurii de atribuire. Publicarea în SEAP a unui anunț este o promisiune fermă, oficială, de a contracta, ce nu poate fi revocată ulterior. Faţă de aspectele anterior menţionate, se constată că prevederile art. 212 alin. (1) din Legea nr. 98/2016, cu modificările şi completările ulterioare, ar fi devenit incidente doar în situaţia în care, la finalizarea etapei de evaluare financiară, ofertele depuse ar fi inadmisibile, situaţie în care autoritatea contractantă nu se regăseşte. Astfel, prevederile art. 212 alin. (1) lit. (c) din actul normativ anterior menţionat, respectiv „dacă încălcări ale prevederilor legale afectează procedura de atribuire sau dacă este imposibilă încheierea contractului", invocate ca motiv de anulare a procedurii nu sunt aplicabile, întrucât aspectele la care s-a raportat comisia de evaluare a ofertelor în decizia luată, nu pot fi identificate nici ca încălcări ale prevederilor legale care ar afecta procedura de atribuire şi nici ca motive pentru care ar fi imposibilă încheierea contractului, ci simpla voință a autorității contractante. De asemenea, apare ca nefondat argumentul potrivit căruia este necesară anularea procedurii de atribuire pentru ca „să nu fie afectată cererea de finanțare pentru fonduri PNRR”, așa cum este consemnat în raportul procedurii nr. 231721/07.10.2022 (pagina 15), în condițiile în care contractul ce face obiectul prezentei proceduri nu este finanțat din astfel de fonduri. Având în vedere cele reținute anterior, Consiliul constată că niciunul dintre argumentele invocate în justificarea deciziei de anulare a procedurii de atribuire nu se încadrează în situațiile prevăzute de 212 alin. (1), lit. c) și alin. (2) din Legea nr. 98/2016, în condițiile în care nu sunt încălcări ale prevederilor legale prin documentația de atribuire și nu există vreo situație care să facă imposibilă încheierea contractului, ba dimpotrivă, este necesară continuarea procedurii de atribuire prin evaluarea ofertelor depuse, inclusiv a răspunsurilor la solicitările de clarificări cerute de către comisia de evaluare în punerea în executare a Deciziei nr. 1234/C4/1102 din 15.06.2022, și finalizarea acesteia. Pagina 31 din 34

§ 69

Aprecierea legalității se realizează în raport cu legislația în vigoare la momentul inițierii procedurii și nu a celei apărute ulterior, în timpul derulării acesteia. Faptul că ulterior inițierii procedurii de atribuire au intervenit modificări în legislație și faptul că au fost publicate ghidurile Planului Național de Redresare și Reziliență, aceastea nu constituie erori sau omisiuni din documentația de atribuire așa cum sunt definite de art. 212 alin. (2) din Legea nr. 98/2016, ci sunt cerințe și prevederi aplicabile în cazul noilor proceduri de atribuire inițiate după apariția acestora, fiind nelegală anularea procedurilor inițiate deja pentru aceste motive. În contextul reținut anterior, Consiliul constată că autoritatea contractantă a creat condiţii artificiale de anulare a procedurii, așa cum rezultă și din susținerile din raportul procedurii de atribuire nr. 231721/07.10.2022 (pagina 15) „c) necesitatea adaptării la condițiile actuale – procedura de atribuire a acordului cadru având ca obiect: LUCRĂRI DE CREŞTERE A EFICIENTEI ENERGETICE LA BLOCURILE DE LOCUINŢE DIN SECTORUL 3 nu mai îndeplineşte necesitatea şi oportunitatea pentru care aceasta a fost iniţiată şi pune în dificultate respectarea principiului eficientizării, raţionalizării şi economiei în cheltuirea banului public de către o instituţie publică și nu pot fi accesate nici fonduri alocate prin noile programe de dezvoltare", având în vedere că apariţia unei noi surse de finanţare, ulterior inițierii procedurii de atribuire, nu poate schimba necesitatea autorităţii contractante. De asemenea, Consiliul constată că invocarea unor condiţii impuse prin ghidurile solicitantului privind accesarea fondurilor prin programul PNRR, nu se circumscrie niciunui motiv prevăzut de art. 212 alin. 1 lit. c) din Legea nr. 98/2015, întrucât autoritatea contractantă nu a ales sursa de finanţare din astfel de fonduri, fapt ce conduce la concluzia că apariţia ghidurilor nu are incidenţă în procedură, neputând fi astfel apreciat ca fiind un eveniment total independent de voinţa autorităţii, şi nici prevederilor art. 2, întrucât anularea pe aceste considerente ar încălca principiul transparenţei consacrat de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 98/2016. De vreme ce autoritatea contractantă a decis că poate asigura finanţarea lucrărilor ce fac obiectul contractului din alte surse decât cele la care face referire în raportul de anulare a procedurii şi a publicat anunţul de participare, nu mai este permisă, prin propria voinţă, să modifice regulile privind derularea respectivei proceduri și cu atât mai mult anularea acesteia. Aşa cum s-a reținut și anterior, din documentația de atribuire rezultă că finanţarea lucrărilor ce fac obiectul acordului cadrul nu este din fonduri ale Uniunii Europene, ci este din fonduri bugetare, aspecte care sunt susţinute şi de prevederile din strategia de contractare, în care se menţionează „[...] aceştia având posibilitatea de a executa contractele subsecvente ce vor fi încheiate în urma alocărilor fondurilor bugetare”, cât şi pct. 6 „alte justificări" prin care se precizează Pagina 32 din 34

§ 70

„Contractul este finanţat din bugetul local sau alte surse financiare legal constituite. În bugetul/planul anual al achiziţiilor sunt prevăzute sumele necesare pentru realizarea achiziţiei”. Toate justificările prezentate de către autoritatea contractantă în raportul procedurii de atribuire nr. 231721/07.10.2022 sunt înlăturate prin demersul acesteia de a iniția o nouă procedură de atribuire, cu același obiect

§ 71

„ (Renovare integrată (consolidare seismică și renovare energetică moderată) și renovare energetică moderată sau aprofundată a clădirilor rezidențiale multifamiliale – blocuri de locuințe din Sectorul 3)”

§ 72

din fonduri proprii, așa cum rezultă din anunțul de participare nr. CN1044214 publicat în SEAP în data de 26.06.2022, la doar câteva zile după emiterea Deciziei nr. 1234 de către CNSC în data de 15.06.2022, unde, la Cap. II.2.13 Informații despre fondurile Uniunii Europene este menționat „Achiziția se referă la un proiect și/sau program finanțat din fonduri ale Uniunii Europene: Nu”. Astfel, având în vedere toate considerentele anterior expuse, Consiliul reține că autoritatea contractantă a încălcat dispozițiile art. 146 alin. (2) din HG nr. 395/2016, potrivit cărora „Autoritatea contractantă nu are dreptul să adopte nicio măsură cu scopul de a întârzia nejustificat procesul de evaluare a ofertelor, sau de a crea circumstanţe artificiale de anulare a procedurii de atribuire, o asemenea abordare fiind considerată o încălcare a principiului asumării răspunderii prevăzut la art. 2 alin. (2) din Lege”. Astfel, în temeiul dispozițiilor art. 26 alin. (2) și (5) din Legea nr. 101/2016, Consiliul constată caracterul fondat al criticilor, motiv pentru care va admite contestația formulată de SC ...SRL, lider al Asocierii SC ...SRL – SC ....și va obliga autoritatea contractantă la anularea raportului de

§ 73

anulare

§ 74

a

§ 75

procedurii

§ 76

de

§ 77

atribuire nr. 231721/07.10.2022 și va dispune continuarea procedurii de atribuire, conform considerentelor de mai sus. Prezenta decizie este obligatorie pentru părţi, în conformitate cu dispoziţiile art. 28 alin. (1) din Legea nr. 101/2016. Pentru aceste motive, în baza legii şi a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DECIDE: În temeiul art. 26 alin. (2) și (5) din Legea nr. 101/2016, admite contestația formulată de SC ...SRL, lider al Asocierii SC ...SRL – SC ... ... SRL în contradictoriu cu ...). Obligă autoritatea contractantă la anularea raportului de anulare a procedurii de atribuire nr. 231721/07.10.2022 și continuarea procedurii de atribuire, conform considerentelor de mai sus. Pagina 33 din 34

§ 78

Măsurile dispuse vor fi aduse la îndeplinire în termen de 15 zile de la comunicarea prezentei. Prezenta decizie este obligatorie pentru părţi, în conformitate cu dispoziţiile art. 28 alin. (1) din Legea nr. 101/2016. Împotriva prezentei decizii se poate formula plângere în termen de 10 zile de la comunicare. PREŞEDINTE, MEMBRU, MEMBRU, ... ... ... Redactată în 4 exemplare, conţine 32 (treizecișidouă) pagini. Pagina 34 din 34

Documente pentru aceeași cercetare

Legăturile se bazează pe coduri CPV sau critici comune din buletin. Verificați faptele și motivarea fiecărui document.