Decizie 2504/2022
Decizie CNSC2022_2504_2022_Decizie_2504.pdf, BO2022_2504_2022_BO2022_2504.pdf
Document CNSC
AKYLE SECURITY SRL | RINO GUARD S.R.L. în contradictoriu cu SNTFC "CFR CALATORI" S.A.
Decizia CNSC nr. 2504/C8/2530,2560 din 25.11.2022
Link permanentIdentificare și pasaje din sursă
având ca obiect „Serviciul de pază a obiectivului, bunurilor și valorilor din Depoul Ploiești”, cod CPV 79713000-5 Servicii de pază (Rev. 2), s-au solicitat următoarele: - anularea adresei de comunicare a rezultatului procedurii, a deciziei entității contractante de desemnare a ofertei câștigătoare, a proceselorverbale intermediare, a raportului procedurii, precum și a tuturor actelor subsecvente; - reevaluarea ofertei AKYLE SECURITY SRL conform prevederilor legale și a documentației de atribuire; - reevaluarea propunerii financiare a ofertantului DIRECTOR SPECIAL TROOPS-D.S.T. SRL conform cerințelor din documentația de atribuire și a prevederilor legale; - acces la dosarul achiziției în vederea depunerii de concluzii scrise. Prin cererea de intervenție accesorie nr. 2962/20.10.2022, înregistrată al Consiliu cu nr. 51523/20.10.2022, formulată de DIRECTOR SPECIAL TROOPS-D.S.T. SRL, cu sediul în Ploiești, str. Veniamin Costache nr. 4, bl. 27G, parter, ap. 3, județul Prahova, înregistrată…Verifică pasajul în context →
CONSILIUL DECIDE: Admite în parte contestația formulată de AKYLE SECURITY SRL, în contradictoriu cu SOCIETATEA NAȚIONALĂ DE TRANSPORT FEROVIAR DE CĂLĂTORI - CFR - CĂLĂTORI SA. AnuleazăVerifică pasajul în context →
Extrase din documentele asociate, fără completări sau interpretare juridică. Anonimizarea sursei este păstrată.
2022_2504_2022_Decizie_2504.pdf, BO2022_2504_2022_BO2022_2504.pdf
Text extras automat; verificați forma originală în PDF.
Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.
În conformitate cu prevederile art. 14 alin. (2) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, cu modificările și completările ulterioare, Consiliul adoptă următoarea DECIZIE Nr. 2504/C8/2530,2560 Data: 25.11.2022 I. Prin contestația nr. 1245/18.10.2022, înregistrată la Consiliu cu nr. 51276/19.10.2022, formulată de AKYLE SECURITY SRL, cu sediul social în sat Dudu, comuna Chiajna, str. Orhideelor nr. 17D, camera 2, parter, județul Ilfov, înregistrată la Oficiul Registrului Comerțului cu nr. J23/1401/2016, având adresă de corespondență în București, str. Mircești 1A, sector 1, împotriva rezultatului procedurii de licitație deschisă organizată de SOCIETATEA NAȚIONALĂ DE TRANSPORT FEROVIAR DE CĂLĂTORI - CFR - CĂLĂTORI SA, cu sediul în București, str. Dinicu Golescu nr. 38, sector 1, în calitate de entitate contractantă, în vederea atribuirii contractului de achiziție publică de servicii având ca obiect „Serviciul de pază a obiectivului, bunurilor și valorilor din Depoul Ploiești”, cod CPV 79713000-5 Servicii de pază (Rev. 2), s-au solicitat următoarele: - anularea adresei de comunicare a rezultatului procedurii, a deciziei entității contractante de desemnare a ofertei câștigătoare, a proceselorverbale intermediare, a raportului procedurii, precum și a tuturor actelor subsecvente; - reevaluarea ofertei AKYLE SECURITY SRL conform prevederilor legale și a documentației de atribuire; - reevaluarea propunerii financiare a ofertantului DIRECTOR SPECIAL TROOPS-D.S.T. SRL conform cerințelor din documentația de atribuire și a prevederilor legale; - acces la dosarul achiziției în vederea depunerii de concluzii scrise. Prin cererea de intervenție accesorie nr. 2962/20.10.2022, înregistrată al Consiliu cu nr. 51523/20.10.2022, formulată de DIRECTOR SPECIAL TROOPS-D.S.T. SRL, cu sediul în Ploiești, str. Veniamin Costache nr. 4, bl. 27G, parter, ap. 3, județul Prahova, înregistrată la Oficiul Registrului Comerțului sub nr. J29/900/2015, având CUI RO 34693246, reprezentată legal de Luca Teodor – Director General, s-a solicitat încuviințarea, în principiu, a cererii de intervenție accesorie în favoarea entității contractante, cu consecința respingerii Pagina 1 din 4
contestației formulate de AKYLE SECURITY SRL și a menținerii ca legale și temeinice a adresei de comunicare a rezultatului procedurii și a raportului procedurii nr. BC1/SR/1594/11.10.2022. II. Prin contestația nr. 740/18.10.2022, înregistrată la Consiliu cu nr. 2560/21.10.2022, formulată de RINO GUARD SRL, cu sediul social în Slobozia, B-dul Unirii nr. 20, bl. U5A, sc. A, parter, ap. 63, județul Ialomița, înregistrată la Oficiul Registrului Comerțului cu nr. J21/266/2015, având CUI RO 34844748, reprezentată legal de Pleșea Iulian-Daniel - administrator, împotriva deciziei de respingere a ofertei sale comunicată prin adresa de comunicare a rezultatului procedurii din data de 11.10.2022, de către SOCIETATEA NAȚIONALĂ DE TRANSPORT FEROVIAR DE CĂLĂTORI - CFR - CĂLĂTORI SA, cu sediul în București, str. Dinicu Golescu nr. 38, sector 1, în calitate de entitate contractantă, în vederea atribuirii contractului de achiziție publică de servicii având ca obiect „Serviciul de pază a obiectivului, bunurilor și valorilor din Depoul Ploiești”, cod CPV 79713000-5 Servicii de pază (Rev. 2), s-a solicitat obligarea entității contractante la reevaluarea ofertei RINO GUARD SRL și constatarea acesteia ca fiind acceptabilă. De asemenea, s-a solicitat suspendarea procedurii până la soluționarea contestației. Solicitarea de suspendare a procedurii a fost soluționată de Consiliu prin Încheierea nr. 2695/C8/2530/2560/25.10.2022, aceasta fiind respinsă ca nefondată. Prin cererea de intervenție accesorie nr. 3034/31.10.2022, înregistrată al Consiliu cu nr. 53234/31.10.2022, formulată de DIRECTOR SPECIAL TROOPS-D.S.T. SRL, cu sediul în Ploiești, str. Veniamin Costache nr. 4, bl. 27G, parter, ap. 3, județul Prahova, înregistrată la Oficiul Registrului Comerțului sub nr. J29/900/2015, având CUI RO 34693246, reprezentată legal de Luca Teodor – Director General, s-a solicitat încuviințarea, în principiu, a cererii de intervenție accesorie în favoarea entității contractante, cu consecința respingerii contestației formulate de RINO GUARD SRL și a menținerii ca legale și temeinice a adresei de comunicare a rezultatului procedurii din data de 11.10.2022 și a raportului procedurii nr. BC1/SR/1594/11.10.2022. Pentru a se asigura pronunțarea unei soluții unitare, Consiliul a procedat la conexarea contestațiilor formulate în cadrul aceleiași proceduri de atribuire, în conformitate cu dispozițiile art. 17 alin. (2) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, cu modificările și completările ulterioare. Contestațiile și cererile de intervenție vor fi soluționate împreună, având în vedere dispozițiile art. 17 alin. (3) din Legea nr. 101/2016, cu Pagina 2 din 4
modificările și completările ulterioare, precum și prevederile art. 67 alin. (1) din Codul de procedură civilă. Procedura de soluționare în fața Consiliului s-a desfășurat în scris. Pentru aceste motive, în baza legii și a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DECIDE: Admite în parte contestația formulată de AKYLE SECURITY SRL, în contradictoriu cu SOCIETATEA NAȚIONALĂ DE TRANSPORT FEROVIAR DE CĂLĂTORI - CFR - CĂLĂTORI SA. Anulează
raportul
procedurii
de
atribuire
nr. BC1.10/SR/1594/11.10.2022, în partea dedicată ofertei depuse de AKYLE SECURITY SRL și actele subsecvente ale raportului procedurii. Obligă entitatea contractantă ca, în termen de maximum 10 zile lucrătoare de la primirea deciziei Consiliului, să ducă la îndeplinire măsurile de remediere și anume să reevalueze oferta depusă de AKYLE SECURITY SRL, cu respectarea dispozițiilor legale și a celor evocate în considerente, limitele reevaluării potrivit art. 26 alin. (101) din Legea nr. 101/2016, constând în verificarea propunerii financiare, măsura concretă pe care o va adopta entitatea contractantă în cadrul reevaluării fiind solicitarea ofertantului contestator corectarea viciilor de formă cu privire la oferta acestuia potrivit art. 141 din Normele metodologice. Respinge ca nefondat capătul de cerere din contestația depusă de AKYLE SECURITY SRL, în contradictoriu cu SOCIETATEA NAȚIONALĂ DE TRANSPORT FEROVIAR DE CĂLĂTORI - CFR - CĂLĂTORI SA, vizând reevaluarea propunerii financiare a ofertantului DIRECTOR SPECIAL TROOPS-D.S.T. SRL conform cerințelor din documentația de atribuire și a prevederilor legale. Admite în parte cererea de intervenție accesorie în sprijinul entității contractante depusă de DIRECTOR SPECIAL TROOPS-D.S.T. SRL în ceea ce privește contestația formulată de AKYLE SECURITY SRL. Respinge, ca inadmisibilă, contestația depusă de RINO GUARD SRL, în contradictoriu cu SOCIETATEA NAȚIONALĂ DE TRANSPORT FEROVIAR DE CĂLĂTORI - CFR - CĂLĂTORI SA, pentru neconstituirea cauțiunii. Respinge ca rămasă fără obiect cererea de intervenție accesorie în sprijinul entității contractante depusă de DIRECTOR SPECIAL TROOPS- D.S.T. SRL în dosarul nr. 2560/2022. Prezenta decizie este obligatorie pentru părțile cauzei. Împotriva prezentei decizii se poate formula plângere în termen de 10 zile de la comunicare pentru părțile cauzei, respectiv de la data luării la cunoștință de către alte persoane vătămate. Pagina 3 din 4
Pagina 4 din 4
Text extras automat; verificați forma originală în PDF.
Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.
În conformitate cu prevederile art. 14 alin. (2) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, cu modificările și completările ulterioare, Consiliul adoptă următoarea DECIZIE Nr. ….. Data: …. I. Prin contestația nr. ..., înregistrată la Consiliu cu nr. ..., formulată de ..., cu sediul social în ..., înregistrată la ….împotriva rezultatului procedurii de licitație deschisă organizată de ..., cu sediul în ..., în calitate de entitate contractantă, în vederea atribuirii contractului de achiziție publică de servicii având ca obiect „...”, cod CPV ..., s-au solicitat următoarele: - anularea adresei de comunicare a rezultatului procedurii, a deciziei entității contractante de desemnare a ofertei câștigătoare, a proceselorverbale intermediare, a raportului procedurii, precum și a tuturor actelor subsecvente; - reevaluarea ofertei ... conform prevederilor legale și a documentației de atribuire; - reevaluarea propunerii financiare a ofertantului ... conform cerințelor din documentația de atribuire și a prevederilor legale; - acces la dosarul achiziției în vederea depunerii de concluzii scrise. Prin cererea de intervenție accesorie nr. ..., înregistrată al Consiliu cu nr. ..., formulată de ..., cu sediul în ..., înregistrată la Oficiul Registrului Comerțului sub nr. ..., având CUI RO ..., reprezentată legal de ... – Director General, s-a solicitat încuviințarea, în principiu, a cererii de intervenție accesorie în favoarea entității contractante, cu consecința respingerii contestației formulate de ... și a menținerii ca legale și temeinice a adresei de comunicare a rezultatului procedurii și a raportului procedurii nr. .... II. Prin contestația nr. ..., înregistrată la Consiliu cu nr. ..., formulată de ..., cu sediul social în ..., înregistrată la Oficiul Registrului Comerțului cu nr. ..., având CUI RO ..., reprezentată legal de ... - administrator, împotriva deciziei de respingere a ofertei sale comunicată prin adresa de comunicare a rezultatului procedurii din data de ..., de către ..., cu sediul în ..., în calitate de entitate contractantă, în vederea atribuirii contractului de achiziție publică de servicii având ca obiect „...”, Pagina 1 din 19
cod CPV ..., s-a solicitat obligarea entității contractante la reevaluarea ofertei ... și constatarea acesteia ca fiind acceptabilă. De asemenea, s-a solicitat suspendarea procedurii până la soluționarea contestației. Solicitarea de suspendare a procedurii a fost soluționată de Consiliu prin Încheierea nr. ..., aceasta fiind respinsă ca nefondată. Prin cererea de intervenție accesorie nr. ..., înregistrată al Consiliu cu nr. ..., formulată de ..., cu sediul în ..., înregistrată la Oficiul Registrului Comerțului sub nr. ..., având CUI RO ..., reprezentată legal de ... – Director General, s-a solicitat încuviințarea, în principiu, a cererii de intervenție accesorie în favoarea entității contractante, cu consecința respingerii contestației formulate de ... și a menținerii ca legale și temeinice a adresei de comunicare a rezultatului procedurii din data de ... și a raportului procedurii nr. .... Pentru a se asigura pronunțarea unei soluții unitare, Consiliul a procedat la conexarea contestațiilor formulate în cadrul aceleiași proceduri de atribuire, în conformitate cu dispozițiile art. 17 alin. (2) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, cu modificările și completările ulterioare. Contestațiile și cererile de intervenție vor fi soluționate împreună, având în vedere dispozițiile art. 17 alin. (3) din Legea nr. 101/2016, cu modificările și completările ulterioare, precum și prevederile art. 67 alin. (1) din Codul de procedură civilă. Procedura de soluționare în fața Consiliului s-a desfășurat în scris. CONSILIUL NAȚIONAL DE SOLUȚIONARE A CONTESTAȚIILOR asupra cauzei de față, constată următoarele: Consiliul a fost legal sesizat și este competent, potrivit dispozițiilor art. 12 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, cu modificările și completările ulterioare, să soluționeze contestațiile de față. Prin contestația formulată, ... critică, în primul rând, decizia entității contractante de a-i respinge oferta depusă în cadrul procedurii apreciind acestea sunt nelegale, nefondate, netemeinice și că nu reprezintă motive reale de respingere a unei oferte. Potrivit contestatoarei, prin adresa de comunicare a rezultatului procedurii, entitatea contractantă a precizat că oferta a fost respinsă pentru următoarele motive: „Conținutul Formularului de propunere Pagina 2 din 19
financiară depus la procedură a fost modificat, nefiind corelat cu propunerea tehnică, respectiv cu cerințele minime ale caietului de sarcini, modelul de contract și modelul de formular de propunere financiar din documentația de atribuire. Conform art. 139 alin. (1) „Comisia de evaluare are obligația de a analiza și de a verifica fiecare ofertă atât din punctul de vedere al elementelor tehnice propuse, cât și din punctul de vedere al aspectelor financiare pe care le implică”, alin. (3) „Propunerea financiară trebuie să se încadreze în fondurile care pot fi disponibilizate pentru îndeplinirea contractului de achiziție sectorială respectiv, să fie corelate cu elementele propunerii tehnice pentru a evita executarea defectuoasă a contractului, să nu se afle în situația prevăzută la art. 222 din Lege sau să nu reprezinte o abatere de la legislația incidentă, alta decât cea în domeniul achizițiilor sectoriale” și art. 143 alin. (3) lit. d) „propunerea financiară nu este corelată cu elementele propunerii tehnice ceea ce ar putea conduce la executarea defectuoasă a contractului sau constituie o abatere de la legislația incidentă, alta decât cea în domeniul achizițiilor sectoriale” din HG nr. 394/2016, trebuia să respectați modelul de formular de propunere financiară din documentația de atribuire încărcat pe SEAP de entitatea contractantă”. În opinia contestatoarei, respingerea ofertei sale reprezintă un abuz din partea comisiei de evaluare, fiind evident vorba de o eroare aritmetică, în formularul de ofertă financiară fiind menționate atât valoarea lunară, numărul de posturi cât și numărul de agenți/post, din aceste elemente rezultând în mod valoarea lunară/agent. Același lucru este evident și în ceea ce privește șeful de tură, valoarea lunară/om rezultând din elemente existente în propunerea financiară. Contestatoarea susține că, în speță, este vorba de o eroare de tehnoredactare, un viciu în conformitate cu prevederile art. 141 alin. (3) din HG nr. 394/2016. Dacă legiuitorul ar fi vrut să elimine orice ofertă care conține erori, textele de lege mai sus indicate nu își mai găseau locul în hotărârea de guvern amintită. Fiind în prezența unui viciu privind întocmirea unui document al ofertei, autoritatea contractantă avea obligația de a accepta corectarea acestuia cu respectarea prevederilor legale în materia achizițiilor publice, iar nu de a lua o măsură disproporționată în raport de scopul urmărit, respectiv semnarea contractului în condiții de eficiență economică, prin asigurarea unei concurențe reale. Prin aceeași contestație, ... critică și decizia entității contractante de a declara câștigătoare a procedurii oferta depusă de ..., apreciind că se impune reevaluarea acesteia prin prisma prețului ofertat. Cu privire la propunerea financiară a ..., contestatoarea arată că tariful orar nu respectă legislația muncii și cea fiscală și conține componente de tarif ce sunt calculate eronat, nu respectă legislația în domeniu (valoarea îndemnizației pentru concediu odihnă, valoarea cheltuielilor cu personalul ce execută serviciile, dar nu domiciliază în Pagina 3 din 19
județul în care se asigură serviciul, valoarea pregătirii profesionale anuale a agenților de securitate, valoarea fondului de handicap 4%, asigurarea profesională sau medicina muncii etc. Potrivit contestatoarei, raportat la legislația incidență în domeniul stabilirii salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată, la sporurile ce trebuie acordate obligatoriu angajaților, la drepturilor persoanelor cu handicap și la contribuțiile asiguratorii pentru muncă, achizitorul are obligația să clarifice modul de calcul al fondului de handicap, prin raportare la Instrucțiunea nr. .... În opinia contestatoarei, câștigătoarea procedurii a diminuat în mod nelegal fondul de handicap, nefiind calculat conform Instrucțiunii menționate și separat pe fiecare societate, nefiind precizate suficiente persoane. La numărul de angajați existenți trebuie luate în calcul și persoanele ce trebuie angajate pentru acest contract pentru a calcula numărul de persoane cu handicap în cazul câștigării acestui contract. Ofertantul declarat câștigător nu a făcut dovada că are angajate aceste persoane cu handicap cu normă întreagă. Acesta a declarat în fals un număr mai mic de salariați, pentru a reduce în mod artificial fondul de handicap. Autoritatea contractantă nu a făcut nicio verificare atentă a ofertei și nu a solicitat documente doveditoare (extras REVISAL) pentru numărul de angajați ai societății, astfel încât ofertantul ar trebui exclus pentru prezentarea de informații false. De asemenea, contestatoarea consideră ofertantul ..., din însumarea componentelor detaliate ale propunerii financiare, costurile salariale minime pentru posturile permanente (incluzând sporul de noapte, spor pentru sărbători legale, indemnizația pentru concediul de odihna etc) nu se pot acoperi nici costurile salariale. În plus, apreciază că natura permanentă a serviciilor solicitate de autoritatea contractantă, impune luarea în considerare, la stabilirea tarifelor, a tuturor cheltuielilor necesare ducerii la îndeplinire a contractului, cum ar fi spre exemplu: cheltuieli directe în care se includ cheltuielile cu dotarea (uniforme, tomfă/baston, spray autoapărare, telefon mobil solicitate prin caietul de sarcini, registre de paza conform Legii nr. 333/2003 și HG nr. 301/2012); medicina muncii; cheltuieli cu asigurarea de răspundere profesională; cheltuieli cu pregătirea profesională continuă conform Legii nr. 333/2003; cheltuieli indirecte - de regie, ce nu pot fi repartizate direct pe contract; profit. Mai exact, ofertantul trebuia să ia în calculul cheltuielilor directe: cheltuielile cu combustibilul (aferent autoturismelor utilizate pentru transport, control, și intervenție), cheltuieli aferente utilizării mijlocului auto (polița RCA, revizii, cauciucuri, etc.) și a dispeceratului de monitorizare, costumul convenit, ecuson cu însemnele firmei, tomfă, lanternă, pulverizator (spray) cu gaze iritant - lacrimogene, un mijloc de comunicare - telefon mobil sau aparat de emisie - recepție (conform Pagina 4 din 19
prevederilor Caietul de sarcini), costurile cu medicina muncii, costul cu asigurarea de răspundere civilă etc. De asemenea, în calculul cheltuielilor indirecte, trebuie să se regăsească minim costurile cu recrutare personal, adeverințe de salarizare, administrare popriri, cost administrare salarii, costuri de management, cost cu personalul anume desemnat pe linie de asigurarea calității, cost cu asigurări pentru angajați: accidente, decese, urgente medicale, cost cu asigurări de răspundere civila pentru societate, precum și celelalte cheltuieli indirecte ocazionate de desfășurarea activității de pază. În aprecierea contestatoarei, un cost corect și legal cu cheltuielile salariale ar fi de 18,83 lei/oră/agent de pază. Potrivit acesteia, ofertanții nu pot invoca același ajutor de stat în toate licitațiile, nu pot uza de convențiile pe care le-au încheiat cu ... în toate procedurile de atribuire la care participă în justificarea unor prețuri aparent ofertate având în vedere faptul că societatea comercială obține în baza Legii nr. 76/2002 un singur ajutor, valoare care justifică doar prețul tarifului contractului de pază unde prestează respectivul salariat munca. De asemenea, orice ofertant ar trebui să depună declarație pe propria răspundere conform Codului penal ca aceste subvenții nu au mai fost declarate și în alte contracte. Ofertantul câștigător a reușit să inducă în eroare comisia de evaluare, deoarece comisia de evaluare nu a făcut o verificare reală și corectă, a luat în considerare simple informații ale ofertanților fără documente justificative. Prin urmare, în condițiile în care propunerea financiară este elaborată fără a avea în vedere toate costurile pe care le implică cerințele documentației de atribuire, este evident că ofertantul în cauză pentru a se încadra în propunerea financiară ofertată, fie nu va respecta cerințele caietului de sarcini, fie va vicia rezultatul procedurii prin ofertarea unor prețuri nesustenabile care nu sunt rezultatul liberei concurențe sau care nu pot fi justificate decât în baza unei simple decizii comerciale. Consecințele muncii la negru nu implică doar faptul că lucrătorii sunt expuși la condiții de muncă periculoase și la sărăcie accentuată, ci și faptul că ea privează bugetul de stat de venituri și subminează sistemele noastre de protecție socială ale tuturor. În concluzie, ... a solicitat Consiliului admiterea contestației, anularea adreselor de comunicare a rezultatului procedurii, a proceselor verbale intermediare, a raportului procedurii, a tuturor actelor subsecvente, reevaluarea ofertei sale financiare, precum și a ofertei financiare depusă de .... În dovedirea contestației sale, ... a depus la dosarul cauzei, în copie, un set de înscrisuri. Prin adresa nr. ..., înregistrată la Consiliu cu nr. ..., entitatea contractantă a transmis, în copie, dosarul achiziției, împreună cu ofertele Pagina 5 din 19
depuse de operatorii economici, precum și punctul de vedere cu privire la contestația formulată de .... În cuprinsul punctului de vedere, ... face un scurt istoric al procedurii, menționând următoarele: În urma verificării garanțiilor de participare, ce însoțesc ofertele depuse de ..., ..., ..., ..., ... și ..., aceștia au fost declarați admiși, conform procesului verbal de evaluare a garanției de participare, a informațiilor din DUAE și a documentelor care îl însoțesc, precum și îndeplinirea cerințelor de calificare nr. .... În urma verificării documentelor-suport/dovezilor, comisia de evaluare a constatat că informațiile preliminare din DUAE au fost demonstrate de candidații: ..., ..., ..., ..., ... și ..., conform raportului intermediar al etapei privind selecția candidaților nr. .... În conformitate cu dispozițiile art. 139 alin. (1) și (2) din HG nr. 394/2016, în urma analizării și verificării propunerilor tehnice depuse de ..., ..., ..., ..., ... și ... și a actului nr. ..., emis de către Serviciul ..., comisia de evaluare a constatat că propunerile tehnice depuse se încadrează în cerințele prevăzute în caietul de sarcini nr. ..., acestea fiind conforme. Având în vedere formularele de propunere financiară depuse de ..., ... și ..., comisia de evaluare a respins ofertele prezentate de aceștia ca inacceptabile, în baza art. 140 alin. (4) și alin. (5) și art. 143 alin. (3) lit. d) din HG nr. 394/2016, deoarece nu au respectat și corelat propunerile financiare cu elementele minime ale propunerilor tehnice și cerințele prevăzute în documentația de atribuire, modificând conținutul formularului de propunere financiară. ..., conform art. 205 alin. (1) din Legea nr. 99/2016, a depus toate documentele justificative ca dovadă a informațiilor cuprinse în DUAE. Comisia de evaluare a întocmit raportul procedurii nr. .../..., ținând cont de clasamentul rezultat după aplicarea criteriului de atribuire „prețul cel mai scăzut", de verificarea documentelor suport aferente probării informațiilor prezentate în DUAE și de corelarea cu caietul de sarcini și modelul de contract, declarând ofertant câștigător, ..., cu drept de a semna contractul la prețul total de ... lei, fără TVA pentru 12 luni de zile. 1. În ceea ce privește motivarea, în drept, de la punctul nr. II din contestație, organizatoarea procedurii arată că ... a invocat articole abrogate, articole ce fac referire la procedura de licitație electronică, articole care se referă la achiziția directă sau care prevăd cu totul altceva decât obiectul contractului. 2. Referitor la susținerile ... din contestație privind „Motivarea în drept", entitatea contractantă le consideră neîntemeiate, întrucât: ... refuză să recunoască faptul că a transformat valoarea unitară lei/pers/lună în valoarea unitară lei/pers/oră, deși în tabelul depus la procedură este trecută clar valoarea unitară în lei/pers/lună, „valoarea Pagina 6 din 19
unitară în lei/pers/oră" nu a fost prevăzută în documentația de atribuire încărcată pe SEAP. Valoarea de 18,27 lei/pers/lună, scrisă în tabel de ... nu reprezintă o valoare lunară ce poate fi acoperitoare pentru salariul unui agent de pază și al unui șef tură. Valoarea de 18,27 lei/pers/lună nu reprezintă o eroare aritmetică sau o eroare de tehnoredactare, care ar putea fi clarificată/remediată cu ajutorul principiilor prevăzute la art. 2 alin. (2) din Legea nr. 99/2016. Conform art. 139 alin. (1), alin. (3) și art. 143 alin. (3) lit. d) din HG nr. 394/2016, ... trebuia să își calculeze valoarea unitară lei/persoană/lună și nu lei/oră/lună. ... a lăsat la latitudinea comisiei de evaluare să calculeze care ar fi valoarea unitară lei/pers/lună, deoarece costul lunar mediu pentru fiecare persoană care prestează servicii nu a fost dovedit și justificat în devizele prezentate. 3. Referitor la susținerile contestatoarei din contestație, respectiv: „din analiza fișei de date a achiziției constatăm că se menționează legislația aplicabilă prezentei proceduri respectiv a) Legea nr. 99/2016 privind achizițiile publice; HG nr. 394/2016 (...). Considerăm, în mod just, că se impune reevaluarea ofertei financiare a ofertantului ... conform cerințelor din documentația de atribuire și în conformitate cu prevederile legale în vigoare”, ... le consideră neîntemeiate întrucât ... nu cunoaște că Legea nr. 99/2016 este legea achizițiilor sectoriale și nu a achizițiilor publice, iar reevaluarea ofertei financiare nu se impune din analiza fișei de date a achiziției și a cerințelor din documentația de atribuire. 4. Cu privire la susținerile contestatoarei, respectiv: „în ceea ce privește legalitatea și sustenabilitatea ofertei financiare, considerăm că prezintă un tarif orar ce nu respectă legislația muncii și cea fiscală și conține componente de tarif ce sunt calculate eronat, nu respectă legislația în domeniu (valoarea indemnizației pentru concediu de odihnă, valoarea cheltuielilor cu personalul ce execută serviciile, dar nu domiciliază în județul în care se asigură serviciul, valoarea pregătirii profesionale anuale a agenților de securitate, valoarea fondului de handicap 4% , asigurarea profesională sau medicina muncii etc.", entitatea contractantă le apreciază ca fiind neîntemeiate având în vedere următoarele aspecte: ... a mai participat la o procedură demarată în luna mai 2022, având ca obiect același serviciu de pază, dar altă locație, unde a prezentat în oferta financiară un tarif de 17,06 lei/oră. Tariful de 17,06 lei/oră, depus la aceea procedură, nu a fost considerat atunci de către ... că prezintă un tarif orar ce nu respectă legislația muncii și cea fiscală și că nu poate acoperi costurile salariale. Operatorul economic ... a fost declarat câștigător, conform clasament și a prezentat oferta al cărei conținut respectă cerințele Pagina 7 din 19
legale, calculul ofertei financiare cuprinzând toate elementele prevăzute de legiuitor, având toate drepturile, contribuțiile obligatorii și cotele proprii aplicabile evidențiate distinct, care conțin toate costurile necesare derulării contractului în condițiile stabilite prin documentația de atribuire. Nivelul acestor costuri a fost corect analizat de către comisia de evaluare, respectându-se prevederile art. 142 alin. (2) din HG nr. 394/2016. Având în vedere convențiile încheiate în conformitate cu prevederile art. 85 alin. (1) din Legea nr. 76/2002 - privind sistemul asigurărilor pentru șomaj și stimularea ocupării forței de muncă, cu modificările și completările ulterioare, precum și celelalte dispoziții legale în aplicarea acestui articol și acordarea de măsuri de stimulare "Angajatorii care încadrează în muncă pe perioadă nedeterminată șomeri în vârstă de peste 45 de ani sau șomeri care sunt părinți unici susținători ai familiilor monoparentale sunt scutiți, pe o perioadă de 12 luni, de plata contribuției datorate la bugetul asigurărilor pentru șomaj, aferentă persoanelor încadrate din aceste categorii și primesc lunar, pe această perioadă, pentru fiecare persoană angajată din aceste categorii, o sumă egală cu un salariu de bază minim brut pe tară garantat în plată, în vigoare, cu obligația menținerii raporturilor de muncă sau de serviciu cel puțin 2 ani" și luând în considerare detalierea calculului privind fundamentarea economică a prețului ofertat în care se regăsește o subvenție acordată conform Legii nr. 76/2002, comisia de evaluare a considerat că oferta prezentată poate fi acceptată. Entitatea contractantă arată că, din analiza ofertei financiare depusă de câștigător, s-a constatat că acesta, în stabilirea valorii prestației lunare de pază pentru 1 agent, a luat în calcul salariul minim brut conform HG nr. 4/2021, în sumă de 2.550 lei, pentru un normativ de 167,333 ore/lună, la care a aplicat spor de noapte, spor pentru lucru sâmbăta și duminică și sărbători legale, spor ore suplimentare, indemnizație de concediu de odihnă. La aceste cheltuieli cu munca vie a aplicat cheltuieli indirecte. ... beneficiază de subvenții în condițiile Legii nr. 76/2002, acordate de ..., fapt ce a permis ofertarea acestui preț. 5. Referitor la susținerile ..., respectiv: „de asemenea învederam Onoratului Consiliu și prevederile caietului de sarcini prin care s-a stabilit caracterul posturilor ce este permanent și de posturi de zi, fiecare tarif trebuie calculat cu aplicarea reglementarilor Codului Muncii aplicabile programului de lucru" și „ofertanții trebuie să-și evalueze preturile astfel încât prețul total al ofertei să acopere toate obligațiile contractului menționate în, sau care ies din, documentele licitației pentru întreg ansamblul serviciilor descrise în fișa de date (...)", organizatoarea procedurii le apreciază ca fiind neîntemeiate întrucât sunt neclare, ambigue și confuze. Totodată, entitatea contractantă precizează că volumul serviciilor se regăsește în caietul de sarcini nr. ...: Paza obiectivelor se vă asigura Pagina 8 din 19
permanent, în ture de 12 ore, cu personal de pază specializat și autorizat, distribuit în mai multe posturi de pază fixe și mobile, executând paza din puncte fixe sau din patrulare, funcție de condițiile specifice Depoului Ploiești. 6. În ceea ce privește susținerea ..., respectiv: „Astfel un cost corect și legal, și aici de referim cheltuielile salariate, directe și indirecte pentru serviciile de paza valabil începând ... ar fi (...)", ... o consideră ca fiind neîntemeiată motivat de faptul că, costul pentru acest serviciu care ar fi trebuit calculat corect și legal la valoarea de 18,83 lei, așa cum precizează, în contestație, ... uită că, în devizul prezentat la procedură, a ofertat o valoare de 18,27 lei, fără TVA. Ținând cont de valoarea mai mică prezentată în deviz la procedură, respectiv 18,27 lei, ... se contrazice în legalitatea și corectitudinea costului, față de ceea ce a menționat în contestație. De asemenea, entitatea contractantă susține că ... nu demonstrează în ce fel, ofertantul câștigător nu și-a justificat tariful legal ofertat, ci prezintă calcule generale, modalitatea de întocmire a ofertei financiare după propriul deviz și implicit modul de calcul impus de contestatoare, ignorând faptul că ofertantul se află într-o competiție în cadrul unei proceduri de achiziție. 7. În ceea ce privește susținerea ..., respectiv: „deși subscrisa avem încheiate pentru 200 de convenții, în valoare de peste ….. lei/an, vă rugam să observați că suma utilizată în acest contract este foarte mică, fiind alocată doar pentru acest contract conform prevederilor legale", ... o consideră neîntemeiată întrucât această exprimarea nu poate fi interpretată. 8. Referitor la susținerile ..., respectiv: „consecințele muncii la negru nu implica doar faptul că lucrătorii sunt expuși la condiții de muncă periculoase și la sărăcie accentuată, ci și faptul că ea privează bugetul de stat de venituri și subminează sistemele noastre de protecție sociale ale tuturor. Rugam Onoratul Consiliu să analizeze cu maximă responsabilitate respectarea legislației muncii și fiscale de către firmele mai sus menționate, să observați că mereu sunt aceleași firme ce au tarife de paza ce nu sunt sustenabile, tocmai pentru că aceste firme și acești patroni nu plătesc salariile angajaților, nu plătesc contribuțiile la stat, înregistrează fictive documente contabile pentru a sustrage sume mari de bani din firme, ignorarea acestui fenomen evazionist generalizat făcându-ne complici", ... le apreciază ca fiind neîntemeiate, recomandând contestatoarei ... să se adreseze organelor competente, pentru a dovedi aceste susțineri pe care le cunoaște și afirmă. 9. În ceea ce privește susținerea ... potrivit căreia: „Astfel, așa cum reiese din calculația prezentată mai sus, în condițiile în care se respectă prevederile Codului muncii referitoare la sporurile alocate orelor de noapte, cu profit «0» pentru prestator și fără a aloca o sumă minimă pentru cheltuieli directe și indirecte, tariful orar minimal sub 18,83 Pagina 9 din 19
lei/oră nu acoperă nici costurile salariale. Ca urmare, considerăm că o societate comercială prestatoare de servicii de pază, dacă respectă prevederile de mai sus, ar trebui să eludeze, cu bună știință, plata în totalitate a contribuțiilor la bugetul consolidat al statului sau să încurajeze «munca la negru»", entitatea contractantă o conduseră ca fiind neîntemeiată având în vedere faptul că, ... a prezentat un tarif orar minimal sub 18,83 lei/oră, afirmația din contestație precum că nu acoperă nici costurile salariale, este un argument irelevant deoarece odată susține că tariful minimal de 18,83 lei/oră este un tarif corect și legal, pe de altă parte susține că tariful minimal sub 18.83 lei/oră nu acoperă nici costurile salariale, dar totuși prezintă un tarif de 18,27 lei/oră, astfel contestatoarea contrazicându-se în ceea ce afirmă. ... nu știe exact care este tariful legal, corect și care ar trebui să acopere costurile salariale. De asemenea, organizatoarea procedurii subliniază că ..., ofertantul declarat câștigător, a atașat la formularul de propunere financiară, anexa cu justificarea fundamentării calculului ce cuprinde elementele prevăzute de legiuitor, având toate drepturile, contribuțiile obligatorii și cotele proprii aplicabile evidențiate distinct. Având în vedere cel de mai sus, ... solicită Consiliului respingerea contestației formulată de ... ca nefondată, în temeiul art. 26 alin. (6) din Legea nr. 101/2016, întrucât toate argumentele sunt generale, fără a se contesta cu exactitate un singur lucru specific procedurii de atribuire în cauză. Prin cererea de intervenție accesorie nr. ..., înregistrată al Consiliu cu nr. ..., formulată de ..., s-a solicitat încuviințarea, în principiu, a cererii de intervenție accesorie în favoarea entității contractante, cu consecința respingerii contestației formulate de ... și a menținerii ca legale și temeinice a adresei de comunicare a rezultatului procedurii și a raportului procedurii nr. .... În cuprinsul cererii de intervenție accesorie în favoarea entității contractante, ... apreciază contestația formulată de ... ca fiind neîntemeiată, considerând decizia entității contractante de respingerea a ofertei contestatoarei ca fiind legală și temeinică. Totodată, intervenienta apreciază că susținerea ..., în sensul că există o eroare aritmetică în cuprinsul ofertei sale financiare, este contrazisă chiar de formularul de propunere financiară încărcat pe SEAP de către entitatea contractantă în care se precizează solicitarea mențiunii „valoarea unitară în lei/persoană/lună". În condițiile în care nu a uzat de dispozițiile art. 160 alin. (1) din Legea nr. 98/2016, se prezumă că ... a înțeles și a acceptat toate prevederile documentației de atribuire, astfel că era obligată să respecte prevederile art. 123 alin. (1) din HG nr. 395/2016. Pagina 10 din 19
Referitor la criticile contestatoarei cu privire la oferta ..., intervenienta le apreciază ca fiind neîntemeiate, având în vedere următoarele aspecte: Entitatea contractantă și-a îndeplinit toate atribuțiile, conform dispozițiilor art. 139 din HG nr. 394/2016 și ale art. 219, art. 220 și art. 222 din Legea nr. 99/2016, verificând, în mod riguros, oferta sa financiară. Toți salariații ... dețin echipamente de dotare standard, conform art. 40 din Legea nr. 333/2003 (spray, baston, lanterna, fluier, registru pază), acestea fiind, în totalitate, achitate la data prezentei proceduri, iar în eventualitatea necesitații înlocuirii acestora, există astfel de echipamente în stoc. Spre deosebire de ... (cu sediul în județul Ilfov), ... (cu sediul în Ploiești și aproape de obiectivul de pază) nu necesită efectuarea de cheltuieli de transport ale personalului de pază. ... nu a încheiat nici un act adițional la contractele individuale de muncă, dovadă, în acest sens, fiind declarațiile de disponibilitate ale fiecăruia dintre agenții de pază, depuse la dosarul de achiziție. ... a justificat prețul ofertat inclusiv prin prisma existenței profitului, întrucât obiectivul principal al oricărei afaceri este acela de a câștiga bani și a explicat, în cuprinsul ofertei financiare, strategia de afaceri a societății, inclusiv din acest punct de vedere. Având în vedere cele de mai sus, intervenienta apreciază că decizia entității contractante privind admisibilitatea și conformitatea ofertei sale a fost fundamentată pe o evaluare temeinică și pe probe concludente. Prin contestația nr. ..., înregistrată la Consiliu cu nr. ..., formulată de ..., împotriva deciziei de respingere a ofertei sale comunicată prin adresa de comunicare a rezultatului procedurii din data de ..., de către ..., în calitate de entitate contractantă, în vederea atribuirii contractului de achiziție publică de servicii având ca obiect „...”, cod CPV ..., s-a solicitat obligarea entității contractante la reevaluarea ofertei ... și constatarea acesteia ca fiind acceptabilă. Prin contestația formulată, ... critică decizia entității contractante de a-i respinge oferta depusă în cadrul procedurii de atribuire în cauză. Prin adresa nr. ….., Consiliu a solicitat entității contractante să transmită, în conformitate cu dispozițiile art. 18 alin. (1) și (2) din Legea nr. 101/2016, punctul de vedere cu privire la contestația formulată de ..., precum și propunerea tehnică depusă de ofertantul în cauză. Prin adresa nr. ..., înregistrată la Consiliu cu nr. ..., entitatea contractantă a transmis, în copie, documentele solicitate, precum și punctul de vedere cu privire la contestația formulată de .... Prin cererea de intervenție accesorie nr. ..., înregistrată al Consiliu cu nr. ..., formulată de ..., s-a solicitat încuviințarea, în principiu, a cererii de intervenție accesorie în favoarea entității contractante, cu consecința respingerii contestației formulate de ... și a menținerii ca Pagina 11 din 19
legale și temeinice a adresei de comunicare a rezultatului procedurii din data de ... și a raportului procedurii nr. .... Consiliul constată că societatea ... a înaintat Consiliului contestația de față, depunând în original recipisa de consemnare a cauțiunii nr. …. Preliminar, Consiliul reține că, în prezenta cauză ... a formulat două cereri de intervenție voluntară accesorie în interesul entității contractante, cu respectarea termenului precizat la art. 17 alin. (3) din Legea nr. 101/2016, cu modificările și completările ulterioare [10 zile de la data publicării în SEAP a contestației]. Privitor la cele două cereri de intervenție voluntară accesorie în interesul entității contractante depuse de ..., văzând că această societate a dovedit un interes legitim în pricină prin promovarea cererilor, fiind un operator economic nu numai participant la procedura de achiziție sectorială ci și câștigător al acesteia [art. 17 alin. (3) din Legea nr. 101/2016, cu modificările și completările ulterioare], în conformitate cu art. 64 alin. (2) Cod procedură civilă, Consiliul încuviințează în principiu ambele cereri de intervenție voluntară ale acesteia, și dispune introducerea în cauză în calitate de intervenientă a societății .... Din examinarea materialului probator administrat, aflat la dosarul cauzei, Consiliul reține următoarele: Licitația deschisă, desfășurată în conformitate cu art. 84 și următoarele din Legea nr. 99/2016 privind achizițiile sectoriale, cu modificările și completările ulterioare, modalitatea de derulare a procedurii de achiziție sectorială fiind online, fără etapă finală de licitație electronică, a fost inițiată de ... în data de ….., în calitate de entitate contractantă, în vederea atribuirii contractului de achiziție sectorială de prestare de servicii, având ca obiect „...”, prin transmiterea spre publicare în Sistemul electronic de achiziții publice, denumit în continuare SEAP, a unui anunț de participare, în baza art. 85 din Legea nr. 99/2016 privind achizițiile sectoriale, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 61 din Normele metodologice de aplicare a prevederilor referitoare la atribuirea contractului sectorial/acordului- cadru din Legea nr. 99/2016 privind achizițiile sectoriale, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 394/2016, cu modificările și completările ulterioare, denumite în continuare Norme metodologice, stabilind data și ora-limită de depunere a ofertelor ca fiind …. Potrivit anunțului de participare având codul de identificare ... publicat în SEAP în data de ..., criteriul de atribuire aplicat a fost „prețul cel mai scăzut”, valoarea estimată a contractului fiind de ... lei, fără TVA. Din examinarea materialului probator administrat, aflat la dosarul cauzei nr. ..., Consiliul reține următoarele cu privire la contestația nr. ….. În calitatea sa de participantă la procedura de atribuire în cauză, ... a primit din partea entității contractante adresa nr. …. (vol. 2/5 – fila 327 – dosarul achiziției), prin care i s-a comunicat rezultatul procedurii de achiziție sectorială. În adresă se precizează că oferta acesteia a fost Pagina 12 din 19
declarată pe de o parte necâștigătoare deoarece a fost o ofertă mai bine clasată, iar pe de altă parte inacceptabilă în baza art. 140 alin. (4) din Normele metodologice deoarece nu ați respectat și corelat modelul de formular de propunere financiară cu cerințele prevăzute în documentația de atribuire încărcat pe SEAP de entitatea contractantă, modificând conținutul formularului de propunere financiară. În aceeași adresă, entitatea contractantă arată că oferta declarată câștigătoare este cea depusă de ... cu o valoare totală de ... lei, fără TVA. Împotriva deciziei entității contractante, comunicată prin adresa nr. .../... (vol. 2/5 – fila 327 – dosarul achiziției), a deciziei de desemnare a ofertei câștigătoare, a proceselor-verbale intermediare, a raportului procedurii de achiziție sectorială nr. .../... (vol. 2/5 – fila 325 – dosarul achiziției), precum și împotriva tuturor actelor subsecvente, ... formulează contestație pentru motivele arătate anterior și solicită: - anularea adresei de comunicare a rezultatului procedurii, a deciziei entității contractante de desemnare a ofertei câștigătoare, a proceselorverbale intermediare, a raportului procedurii, precum și a tuturor actelor subsecvente; - reevaluarea ofertei ... conform prevederilor legale și a documentației de atribuire; - reevaluarea propunerii financiare a ofertantului ... conform cerințelor din documentația de atribuire și a prevederilor legale. Verificând legalitatea deciziei de respingere a ofertei ... din procedura de atribuire, prin prisma celor susținute de contestatoare, Consiliul reține că aceste critici vizează încălcarea de către entitatea contractantă a prevederilor legale privind viciile de formă. Din analiza actelor cauzei, Consiliul constată că valoarea unitară (lei/pers/lună) depusă de ... nu a făcut obiectul vreunei verificări suplimentare a entității contractante și anume la solicitarea ofertantului vizând corectarea viciilor de formă. Văzând eroarea aritmetică (18,27) din propunerea financiară depusă de contestatoare, Consiliul stabilește că aceasta poate fi încadrată în categoria viciilor de formă, de vreme ce informațiile vizând valoarea unitară sunt susținute în mod neechivoc de sensul și de conținutul altor informații existente inițial prezentate de contestatoare (valoarea lunară, valoarea anuală, numărul de persoane necesar). Dacă împărțim valorile lunare la numărul de persoane necesare rezultă valorile unitare corecte: … Consiliul reține că entitatea contractantă a dat dovadă de un formalism excesiv în evaluarea ofertei depuse de autoarea contestației, motivul de respingere reprezentând un viciu de formă, în sensul că reprezintă erori din cadrul unui document a căror corectare este susținută în mod neechivoc de sensul și de conținutul altor informații existente inițial în documentele prezentate de ofertant sau a căror Pagina 13 din 19
corectare are rol de confirmare, nefiind susceptibile de a produce un avantaj incorect în raport cu ceilalți participanți la procedura de atribuire. Corectarea valorii de …. la rubrica valoare unitară, nu modifică alte rubrici din formularul de propunere financiară cum ar fi valoarea lunară sau valoarea anuală. Drept urmare, Consiliul stabilește că în mod greșit entitatea contractantă a luat decizia de stabilire a inacceptabilității ofertei ..., prin neaplicarea dispozițiilor art. 141 din Normele metodologice. Verificând legalitatea deciziei de stabilire a admisibilității ofertei câștigătoare depuse în prezenta procedură, prin prisma celor susținute de contestatoare, Consiliul reține că aceste critici vizează tariful orar redus care nu respectă legislația muncii și cea fiscală, cu alte cuvinte prețul aparent neobișnuit de scăzut. Astfel, așa cum se menționa mai înainte, autoritatea contractantă a estimat valoarea contractului la suma de ... lei, fără TVA. Consiliul constată că propunerea financiară din cadrul ofertei ... reprezintă 78,30% din valoarea estimată. Față de susținerile contestatoarei că autoritatea contractantă prin comisia de evaluare nu a procedat la o evaluare corectă a ofertei depuse de ..., Consiliul reține că aceasta nu face dovada că prețul acestei oferte este aparent neobișnuit de scăzut, prin raportare la prețurile pieței, utilizându-se ca referință în acest sens informații cum ar fi buletine statistice sau cotații ale burselor de mărfuri, astfel cum prevăd dispozițiile art. 142 alin. (1) din Normele metodologice. De asemenea, Consiliul reține că ... a prezentat un număr considerabil de convenții (vol. 3/5 – filele 236-378 – dosarul achiziției), încheiate în temeiul art. 85 din Legea nr. 76/2002, potrivit cărora Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă se obligă să acorde sumele cuvenite potrivit art. 85 din Legea nr. 76/2002, cu modificările și completările ulterioare, în conformitate cu prevederile legale, prin plata acestora conform prevederilor art. 61 din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru șomaj și stimularea ocupării forței de muncă, aprobate prin HG nr. 174/2002, cu modificările și completările ulterioare. De asemenea, ... a prezentat un tabel cu justificarea prețului din care rezultă un cost/oră/agent de …. lei, fără TVA, după cum urmează: … În concluzie, Consiliul reține că în mod corect autoritatea contractantă a stabilit admisibilitatea ofertei depuse de ... pe acest aspect, criticile contestatoarei fiind nefondate. Luând în considerare aspectele de fapt și de drept evocate, în baza art. 26 alin. (2) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, cu modificările și completările ulterioare, Pagina 14 din 19
Consiliul urmează să admită în parte contestația depusă de ..., în contradictoriu cu ..., și să anuleze raportul procedurii de atribuire nr. .../..., în partea dedicată ofertei depuse de ... și actele subsecvente ale raportului procedurii. În baza art. 26 alin. (2) și (5) din Legea nr. 101/2016, cu modificările și completările ulterioare coroborat cu art. 227 alin. (6) din Legea nr. 99/2016, cu modificările și completările ulterioare, Consiliul va obliga entitatea contractantă ca, în termen de maximum 10 zile lucrătoare de la primirea deciziei Consiliului, să ducă la îndeplinire măsurile de remediere și anume să reevalueze oferta depusă de ..., cu respectarea dispozițiilor legale și a celor evocate în considerente, limitele reevaluării potrivit art. 26 alin. (101) din Legea nr. 101/2016, constând în verificarea propunerii financiare, măsura concretă pe care o va adopta entitatea contractantă în cadrul reevaluării fiind solicitarea ofertantului contestator corectarea viciilor de formă cu privire la oferta acestuia potrivit art. 141 din Normele metodologice. Consiliul urmează să respingă ca nefondat capătul de cerere din contestația depusă de ..., în contradictoriu cu ..., vizând reevaluarea propunerii financiare a ofertantului ... conform cerințelor din documentația de atribuire și a prevederilor legale. Față de cele stabilite mai sus cu ocazia soluționării contestației formulate de ..., Consiliul va admite în parte cererea de intervenție accesorie în sprijinul entității contractante depusă de .... Din examinarea materialului probator administrat, aflat la dosarul cauzei nr. …., Consiliul reține următoarele cu privire la contestația nr. …… În baza dispozițiilor art. 26 alin. (1) din Legea nr. 101/2016, cu modificările și completările ulterioare, Consiliul va analiza cu întâietate excepția inadmisibilității contestației, invocată din oficiu, pentru neconstituirea cauțiunii, în termen de maximum 5 zile de la data sesizării Consiliului. Consiliul reține că în cauză sunt aplicabile următoarele dispoziții legale: - art. 611 lit. a) din Legea nr. 101/2016, cu modificările și completările ulterioare: (1) Pentru soluționarea contestației formulate în condițiile art. 8 sub sancțiunea respingerii acesteia, persoana care se consideră vătămată trebuie să constituie, în termen de maximum 5 zile de la data sesizării Consiliului, o cauțiune stabilită după cum urmează: a) 2% din valoarea estimată a contractului, în cazul în care aceasta este mai mică decât pragurile valorice prevăzute la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 98/2016, cu modificările și completările ulterioare, art. 12 alin. (1) din Legea nr. 99/2016, cu modificările și completările ulterioare, art. 11 alin. (1) din Legea nr. 100/2016, cu modificările și completările ulterioare, dar nu mai mult de 35.000 lei pentru contestațiile depuse în etapa prevăzută la art. 17 alin. (1) lit. a), respectiv nu mai mult de Pagina 15 din 19
88.000 lei pentru contestațiile depuse în etapa prevăzută la art. 17 alin. (1) lit. b); Prin raportare la prevederile legale menționate mai sus, Consiliul constată că, ... nu a constituit cauțiunea legală. Astfel, raportat la valoarea estimată a contractului în sumă de ... lei, fără TVA, ... avea obligația ca în termen de maximum 5 zile de la data sesizării Consiliului (adică până la data de …. inclusiv) să constituie o cauțiune în sumă totală de ….. lei. Consiliul reține că determinarea cuantumului cauțiunii revine autoarei contestației, neaflându-ne în prezența unei cauțiuni judiciare cu cuantum variabil, ci a unei cauțiuni al cărui cuantum este determinat legal, în sumă fixă, dispozițiile legal stabilind modul de calcul al cauțiunii ce cuprinde toate elementele necesare pentru determinarea certă a cuantumului acesteia. În sensul arătat, s-a pronunțat ….. potrivit căreia: „Contrar susținerilor petentei, Curtea observă că nu suntem în prezenta unei cauțiuni judiciare cu cuantum variabil, ci a unei cauțiuni al cărei cuantum este determinat legal, în sumă fixă; dispozițiile legale care stabilesc modul de calcul al cauțiunii cuprind toate elementele necesare pentru determinarea certă a cuantumului acesteia, […], așadar fără vreun element aleatoriu care să împiedice partea în a și calcula prealabil, în mod corect, suma. Prin urmare, nu este vorba despre o cauțiune stabilită de organul jurisdicțional, între anumite limite, la aprecierea acestuia - situație în care depunerea cauțiunii într-adevăr, nu s-ar poate face decât după indicarea valorii de către respectiva autoritate. În cauză, determinarea corectă a valorii este la îndemâna părților, după criterii transparente și ușor determinabile, obiective, în funcție de datele procedurii, fiind facil de înțeles, legislația privind achizițiile adresându-se prin natura materiei, profesioniștilor. […] petenta nu a indicat nicio prevedere legală explicită care să oblige Consiliul să solicite contestatorului îndeplinirea propriilor obligații, depunerea contestației fiind un demers unilateral, ce trebuie asumat de participanții la procedură cu toate sarcinile și obligațiile ce decurg din acest demers. […] În aceste condiții, eroarea de calcul aparține exclusiv contestatoarei, care nu își poate invoca propria culpă și nici nu poate evita sancțiunea prin atribuirea responsabilității sale, Consiliului. […] Contrar susținerilor petentei, Consiliul nu avea obligația indicării a însuși cuantumului cauțiunii, date fiind, astfel cum s-a arătat, pe de o parte caracterul legal al determinării cuantumului, claritatea normei, criteriile obiective prevăzute transparent și, pe de altă parte, responsabilitatea ce revine întreprinderilor participante la orice procedură de achiziție, incluzând remedii și căi de atac, de cunoaștere și înțelegere a legii cu exigența specifică profesioniștilor. În cele din urmă, calcularea cauțiunii este o chestiune de dificultate minoră în raport cu complexitatea participării în sine la o procedură de atribuire, a întocmirii și depunerii unei oferte cu componentele sale tehnică și financiară, astfel încât este rezonabil ca sistemul normativ să prezume, în Pagina 16 din 19
privința părților, capacitatea de rezolvare a unui incident procedural precum calcularea corectă a cauțiunii. Sancțiunea respingerii contestației în cazul nedepunerii cauțiunii este prevăzută de lege, așadar afirmația petentei că «este o sancțiune nelegală» este contrazisă explicit de alin.1 al art.611. Sancțiunea operează dacă partea nu dovedește că a consemnat cauțiunea în termenul de 5 zile de la data sesizării Consiliului (termen prevăzut de art.611 alin. 1), în cuantumul legal. În speță, petenta ar fi trebuit să depună întreaga cauțiune cel mai târziu la data de 27.04.2021 (data sesizării Consiliului fiind 22.04.2021). Termenul se referă la consemnarea propriu-zisă, iar nu la depunerea dovezii. Așadar, este lipsită de relevanță împrejurarea că Consiliul stabilise petentei termen la data de 5.05.2021 pentru studiul dosarului și că fixase termen pentru formularea concluziilor la data de 6.05.2021. De asemenea, nici faptul că «până în data de 06.05.2021, orele 12, subsemnata, alăturat concluziilor scrise formulate, a consemnat suplimentar suma de 48.000 lei, reprezentând diferența de cauțiune dintre valoarea calculată de Consiliu și valoarea consemnată inițial» nu reprezintă un remediu valabil împotriva prevederilor imperative ale legii, deoarece legea nu permite complinirea lipsurilor dincolo de termenul imperativ. Atâta vreme cât cauțiunea nu a fost consemnată, în întregime, în termenul prevăzut de lege, Consiliul nu putea proceda altfel decât aplicând sancțiunea, prin respingerea ca inadmisibilă a contestației. Concluzionând, nemulțumirile petentei față de modul în care a procedat Consiliul sunt nefondate, dat fiind că acesta nu putea proceda altfel decât prevede legea: lipsa unui mecanism care să permită suplinirea dincolo de termen a insuficientei cauțiuni sau un dialog scris între Consiliu și contestator ori contestarea cuantumului nu derivă dintr-o greșită aplicare a legii de către Consiliu, ci din concepția și limitele impuse de legea însăși, determinate, la rândul lor, de considerente de celeritate, eficacitate și exigență în procedura de achiziție publică. În raport cu considerentele expuse, Curtea apreciază decizia Consiliului ca fiind temeinică și legală, urmând să respingă plângerea ca nefondată.” Luând în considerare aspectele de fapt și de drept evocate, în baza art. 26 alin. (1) și (6) coroborat cu art. 611 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, cu modificările și completările ulterioare, Consiliul urmează să respingă, ca inadmisibilă, contestația depusă de ..., în contradictoriu cu ..., pentru neconstituirea cauțiunii. Fără pronunțare asupra fondului contestației, potrivit dispozițiilor art. 26 alin. (1) din Legea nr. 101/2016, cu modificările și completările ulterioare. Pe cale de consecință, Consiliul va respinge ca rămasă fără obiect cererea de intervenție accesorie în sprijinul entității contractante depusă de ... în dosarul nr. 2560/2022. Pagina 17 din 19
Prezenta decizie va fi obligatorie pentru părțile cauzei potrivit dispozițiilor art. 28 alin. (1) din Legea nr. 101/2016, cu modificările și completările ulterioare. Împotriva prezentei decizii se va putea formula plângere la instanța de judecată competentă, atât pentru motive de nelegalitate, cât și de netemeinicie, în termen de 10 zile de la comunicare pentru părțile cauzei, respectiv de la data luării la cunoștință de către alte persoane vătămate potrivit prevederilor art. 29 și 32 din Legea nr. 101/2016, cu modificările și completările ulterioare. Pentru aceste motive, în baza legii și a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DECIDE: Admite în parte contestația formulată de ..., în contradictoriu cu .... Anulează raportul procedurii de atribuire nr. .../..., în partea dedicată ofertei depuse de ... și actele subsecvente ale raportului procedurii. Obligă entitatea contractantă ca, în termen de maximum 10 zile lucrătoare de la primirea deciziei Consiliului, să ducă la îndeplinire măsurile de remediere și anume să reevalueze oferta depusă de ..., cu respectarea dispozițiilor legale și a celor evocate în considerente, limitele reevaluării potrivit art. 26 alin. (101) din Legea nr. 101/2016, constând în verificarea propunerii financiare, măsura concretă pe care o va adopta entitatea contractantă în cadrul reevaluării fiind solicitarea ofertantului contestator corectarea viciilor de formă cu privire la oferta acestuia potrivit art. 141 din Normele metodologice. Respinge ca nefondat capătul de cerere din contestația depusă de ..., în contradictoriu cu ..., vizând reevaluarea propunerii financiare a ofertantului ... conform cerințelor din documentația de atribuire și a prevederilor legale. Admite în parte cererea de intervenție accesorie în sprijinul entității contractante depusă de ... în ceea ce privește contestația formulată de .... Respinge, ca inadmisibilă, contestația depusă de ..., în contradictoriu cu ..., pentru neconstituirea cauțiunii. Respinge ca rămasă fără obiect cererea de intervenție accesorie în sprijinul entității contractante depusă de ... în dosarul nr. 2560/2022. Prezenta decizie este obligatorie pentru părțile cauzei. Împotriva prezentei decizii se poate formula plângere în termen de 10 zile de la comunicare pentru părțile cauzei, respectiv de la data luării la cunoștință de către alte persoane vătămate. Pagina 18 din 19
Pagina 19 din 19
Legăturile se bazează pe coduri CPV sau critici comune din buletin. Verificați faptele și motivarea fiecărui document.