AchiziaBibliotecă
Instrumentele Achizia
Aspect

Document CNSC

Decizie CNSC 2459/2022

SC PRO BIODIVERSITAS SRL | CCAT SOLUTION GRUP SRL în contradictoriu cu UNIVERSITATEA CRAIOVA

Decizia CNSC nr. 2459/C11/2644, 2655 din 22.11.2022

Link permanent

Identificare și pasaje din sursă

Decizia CNSC nr. 2459/C11/2644, 2655 din 22.11.2022

Data din document
2022-11-22
Complet
C11

Obiectul procedurii

având ca obiect „Achiziția de servicii pentru realizarea de studii de monitorizare, evaluare a stării de conservare pentru speciile de interes conservativ, elaborarea bazei de date, realizarea de hărți GIS și elaborare Plan de Management”, anunț de participare nr. CN1043043/25.05.2022 și a solicitat următoarele: - anularea raportului procedurii de atribuire nr. 7006/19.10.2022, cu consecința implicită a anulării comunicării nr. 7008/19.10.2022, prin care autoritatea contractantă a comunicat rezultatul procedurii, precum și anularea tuturor actelor anterioare și subsecvente raportului procedurii, prin care oferta contestatoarei a fost exclusă din procedură, fiind declarată inadecvată datorită unui presupus conflict de interese, iar celelalte oferte au fost evaluate fără a se ține cont de oferta sa; - obligarea autorității contractante la reincluderea ofertei sale în procesul de evaluare și evaluarea acesteia în conformitate cu cerințele Pagina 1 din 3
Verifică pasajul în context →

Soluția, din document

CONSILIUL DECIDE: Admite contestația depusă de Asocierea M&S ECOPROIECT SRL – ECO LOGIC CONSULTING SRL - PRO BIODIVERSITAS SRL (Dosar nr. 2644) în contradictoriu cu UNIVERSITATEA CRAIOVA. Admite, în parte, contestația depusă de CCAT SOLUTION GRUP SRL (Dosar nr. 2655/2022) în contradictoriu cu UNIVERSITATEA CRAIOVA. Anulează actele autorității contractante privind decizia de respingere a ofertei depusă de Asocierea M&S ECOPROIECT SRL – ECO LOGIC CONSULTING SRL - PRO BIODIVERSITAS SRL și actele autorității contractante privind decizia de punctare a ofertei depusă de CCAT SOLUTION GRUP SRL, precum și comunicările privind rezultatul procedurii. Obligă autoritatea contractantă ca, în termen de 15 zile de la primirea deciziei Consiliului, cu respectarea prevederilor legale, să facă 2
Verifică pasajul în context →

Extrase din documentele asociate, fără completări sau interpretare juridică. Anonimizarea sursei este păstrată.

Decizie 2459/2022

Decizie CNSC
An dosar: 2022Înregistrare: 53235, 53353Data înregistrării: 2022-10-31
ContestatorSC PRO BIODIVERSITAS SRL | CCAT SOLUTION GRUP SRLCUI 31790848
Autoritate contractantăUNIVERSITATEA CRAIOVACUI 4553380

2022_2459_2022_Decizie_2459.pdf, BO2022_2459_2022_BO2022_2459.pdf

Document publicat în registru

PDF CNSC

Text extras automat; verificați forma originală în PDF.

Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.

Citește textul integral · 5.600 caractere
§ 1

În conformitate cu prevederile art. 14 alin. (2) și ale art. 27 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, cu modificările și completările ulterioare, Consiliul adoptă următoarea DECIZIE Nr. 2459/C11/2644, 2655 Data: 22.11.2022 Prin contestația nr. 812/31.10.2022, înregistrată la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor cu nr. 53235/31.10.2022, PRO BIODIVERSITAS SRL, în calitate de membru al asocierii M&S ECOPROIECT SRL (lider asociere), ECO LOGIC CONSULTING SRL (Asociat 1) și PRO BIODIVERSITAS SRL (Asociat 2), cu sediul în municipiul București, str. Iacobeni nr. 31, sector 5, înregistrată la Registrul Comerțului sub nr. J40/7352/2013, având CUI RO31790848, reprezentată legal prin administrator Burdușel Emilian-Aristidie, raportului procedurii nr. 7006/19.10.2022 și a comunicării nr. 7008/19.10.2022, emise de UNIVERSITATEA CRAIOVA, cu sediul în municipiul Craiova, str. Alexandru Ioan Cuza nr. 13, județul Dolj, în calitate de autoritate contractantă, în cadrul procedurii de licitație deschisă, în vederea atribuirii contractului de achiziție publică de servicii, având ca obiect „Achiziția de servicii pentru realizarea de studii de monitorizare, evaluare a stării de conservare pentru speciile de interes conservativ, elaborarea bazei de date, realizarea de hărți GIS și elaborare Plan de Management”, anunț de participare nr. CN1043043/25.05.2022 și a solicitat următoarele: - anularea raportului procedurii de atribuire nr. 7006/19.10.2022, cu consecința implicită a anulării comunicării nr. 7008/19.10.2022, prin care autoritatea contractantă a comunicat rezultatul procedurii, precum și anularea tuturor actelor anterioare și subsecvente raportului procedurii, prin care oferta contestatoarei a fost exclusă din procedură, fiind declarată inadecvată datorită unui presupus conflict de interese, iar celelalte oferte au fost evaluate fără a se ține cont de oferta sa; - obligarea autorității contractante la reincluderea ofertei sale în procesul de evaluare și evaluarea acesteia în conformitate cu cerințele Pagina 1 din 3

§ 2

documentației de atribuire, precum şi stabilirea unui nou rezultat al procedurii de atribuire și comunicarea acestuia către toți ofertanții. Prin contestația înregistrată la Consiliu sub nr. 53353/01.11.2022, CCAT SOLUTION GRUP SRL, cu sediul în municipiul București, str. Ceasornicului nr. 17, corp A, et. 4, sector 1, înregistrată la Registrul Comerțului sub nr. J40/107732/2015, având CUI RO 34957992, reprezentată legal prin administrator Stan Zamfir Răzvan, a contestat adresa de comunicare a rezultatului procedurii nr. 7009/19.10.2022 și raportul procedurii nr. 7006/19.10.2022, documente emise de UNIVERSITATEA CRAIOVA, în calitate de autoritate contractantă, în cadrul aceleiași proceduri și a solicitat: - anularea raportului procedurii nr. 7006/19.10.2022 emis de către autoritatea contractantă şi publicat în SEAP la data de 19.10.2022; - anularea adresei privind comunicarea rezultatului procedurii cu nr. 7009 din 19.10.2022; - obligarea autorității contractante să reevalueze propunerea tehnică a CCAT SOLUTION GRUP SRL şi a ofertantului declarat câștigător, cu respectarea considerentelor deciziei ce va fi pronunțată. Pentru soluționarea unitară a contestațiilor, având în vedere că au fost formulate în cadrul aceleiași proceduri de atribuire, Consiliul a procedat la conexarea lor, în conformitate cu dispozițiile art. 17 alin. (2) din Legea nr. 101/2016. CONSILIUL NAȚIONAL DE SOLUȚIONARE A CONTESTAȚIILOR, asupra cauzei de față, constată următoarele: Pentru aceste motive, în baza legii și a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DECIDE: Admite contestația depusă de Asocierea M&S ECOPROIECT SRL – ECO LOGIC CONSULTING SRL - PRO BIODIVERSITAS SRL (Dosar nr. 2644) în contradictoriu cu UNIVERSITATEA CRAIOVA. Admite, în parte, contestația depusă de CCAT SOLUTION GRUP SRL (Dosar nr. 2655/2022) în contradictoriu cu UNIVERSITATEA CRAIOVA. Anulează actele autorității contractante privind decizia de respingere a ofertei depusă de Asocierea M&S ECOPROIECT SRL – ECO LOGIC CONSULTING SRL - PRO BIODIVERSITAS SRL și actele autorității contractante privind decizia de punctare a ofertei depusă de CCAT SOLUTION GRUP SRL, precum și comunicările privind rezultatul procedurii. Obligă autoritatea contractantă ca, în termen de 15 zile de la primirea deciziei Consiliului, cu respectarea prevederilor legale, să facă 2

§ 3

aplicarea aspectelor de fapt și de drept, stabilite de Consiliu prin motivarea sa, în ceea ce privește ofertele depuse de Asocierea M&S ECOPROIECT SRL – ECO LOGIC CONSULTING SRL - PRO BIODIVERSITAS SRL și CCAT SOLUTION GRUP SRL, să stabilească ofertele admisibile, să aplice acestora criteriul de atribuire ales, să emită un nou raport al procedurii și să comunice rezultatul acesteia. Respinge, ca rămas fără obiect, capătul de cerere formulat de CCAT SOLUTION GRUP SRL (Dosar nr. 2655/2022) privind reevaluarea ofertei depusă de SOCIETATEA ORNITOLOGICĂ ROMÂNĂ. Prezenta decizie este obligatorie pentru părți, în conformitate cu dispozițiile art. 28 alin. (1) din Legea nr. 101/2016. Împotriva ei se poate formula plângere, în termen de 10 zile de la comunicare pentru părțile cauzei, respectiv de la data luării la cunoștință de către alte persoane vătămate, în temeiul art. 29 din Legea nr. 101/2016. Pagina 3 din 3

Motivare publicată în buletin

PDF CNSC

Text extras automat; verificați forma originală în PDF.

Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.

Citește textul integral · 131.903 caractere
§ 1

În conformitate cu prevederile art. 14 alin. (2) și ale art. 27 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, cu modificările și completările ulterioare, Consiliul adoptă următoarea DECIZIE Nr. ....../......./........ Data: ........ Prin contestația nr. ......./31.10.2022, înregistrată la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor cu nr. ......../31.10.2022, ......... SRL, în calitate de membru al asocierii ......... SRL (lider asociere), ......... SRL (Asociat 1) și ......... SRL (Asociat 2), cu sediul în municipiul ........., str. ........., ........., înregistrată la Registrul Comerțului sub nr. ........., având ......, reprezentată legal prin administrator ........., raportului procedurii nr. ......./19.10.2022 și a comunicării nr. ......../19.10.2022, emise de ........., cu sediul în municipiul ........., ........., județul ........., în calitate de autoritate contractantă, în cadrul procedurii de licitație deschisă, în vederea atribuirii contractului de achiziție publică de servicii, având ca obiect „Achiziția de servicii pentru realizarea de studii de monitorizare, evaluare a stării de conservare pentru speciile de interes conservativ, elaborarea bazei de date, realizarea de hărți GIS și elaborare Plan de Management”, anunț de participare nr. ........./25.05.2022 și a solicitat următoarele: - ......... de atribuire nr. ....../19.10.2022, cu consecința implicită a anulării comunicării nr. ......./19.10.2022, prin care autoritatea contractantă a comunicat rezultatul procedurii, precum și anularea tuturor actelor anterioare și subsecvente raportului procedurii, prin care oferta contestatoarei a fost exclusă din procedură, fiind declarată inadecvată datorită unui presupus conflict de interese, iar celelalte oferte au fost evaluate fără a se ține cont de oferta sa; - obligarea autorității contractante la reincluderea ofertei sale în procesul de evaluare și evaluarea acesteia în conformitate cu cerințele documentației de atribuire, precum şi stabilirea unui nou rezultat al procedurii de atribuire și comunicarea acestuia către toți ofertanții. Pagina 1 din 44

§ 2

Prin

§ 3

contestația

§ 4

înregistrată

§ 5

la

§ 6

Consiliu

§ 7

sub nr. ......../01.11.2022, ......... SRL, cu sediul în municipiul ........., ........., ........., înregistrată la Registrul Comerțului sub nr. ........., având CUI RO ........., reprezentată legal prin administrator ........., a contestat adresa de comunicare a rezultatului procedurii nr. ......../19.10.2022 și raportul procedurii nr. ......../19.10.2022, documente emise de ........., în calitate de autoritate contractantă, în cadrul aceleiași proceduri și a solicitat: - ......... nr. ........./19.10.2022 emis de către autoritatea contractantă şi publicat în SEAP la data de 19.10.2022; - anularea adresei privind comunicarea rezultatului procedurii cu nr. ........ din 19.10.2022; - obligarea autorității contractante să reevalueze propunerea tehnică a ......... SRL şi a ofertantului declarat câștigător, cu respectarea considerentelor deciziei ce va fi pronunțată. Pentru soluționarea unitară a contestațiilor, având în vedere că au fost formulate în cadrul aceleiași proceduri de atribuire, Consiliul a procedat la conexarea lor, în conformitate cu dispozițiile art. 17 alin. (2) din Legea nr. 101/2016. CONSILIUL NAȚIONAL DE SOLUȚIONARE A CONTESTAȚIILOR, asupra cauzei de față, constată următoarele: Consiliul a fost legal sesizat și este competent, potrivit dispozițiilor art. 12 alin. (1) din Legea nr. 101/2016, să soluționeze contestațiile de față, prin care ......... SRL și ......... SRL solicită cele menționate în partea introductivă a deciziei. În prima dintre contestații (dosar ........./2022), ulterior prezentării unui scurt istoric al procedurii de atribuire, societatea ......... SRL susține că, în data de 19.10.2022, autoritatea contractantă a publicat în SEAP raportul procedurii nr. ......../19.10.2022, împreună cu comunicarea rezultatului procedurii nr. ........./19.10.2022, din cuprinsul cărora a aflat că oferta sa a fost exclusă din licitație, conform art. 215 alin. (6) coroborat cu art. 167 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 98/2016, „în baza unui presupus” conflict de interese cu doamna ......., iar în urma evaluării ofertelor declarate admisibile, autoritatea contractantă a ajuns la următorul punctaj și, respectiv, clasament: - ofertantul ..... (.........) - locul 1, cu 93 de puncte; - ofertantul ....... - locul II, cu 87,67 puncte. Contestatoarea

§ 8

susține

§ 9

că

§ 10

din

§ 11

raportul

§ 12

procedurii nr. ......./19.10.2022 a reieșit că și ofertantul .......a fost exclus din procedura de atribuire, tot pe baza conflictului de interese cu aceeași doamnă ........ Autoarea contestației apreciază că, în mod nelegal, a fost exclusă din licitație pentru acest motiv al unui „presupus conflict de interese”, autoritatea contractantă interpretând în mod abuziv și eronat prevederile 2

§ 13

legislative și procedând la adoptarea unei decizii ce a prejudiciat „extrem de rău” societatea sa, fără a demonstra în vreun fel că situația invocată a creat sau creează vreun avantaj în legătură cu participarea la licitație. Petenta învederează faptul că a solicitat autorității contractante accesul la ofertele ofertantului „.......” și ofertantului „.......”, clasați pe primele 2 locuri, cu oferte admisibile, însă, prin adresa nr. ......../ 21.10.2022, ......... a refuzat accesul, motivând că ofertele au fost declarate confidențiale. Menționând prevederile art. 217 alin. (6) coroborat cu art. 57 alin. (4) din Legea nr. 98/2016, art. 123 din HG nr. 395/2016, art. 2 din OUG nr. 25/2019 și jurisprudența Curții de Justiție a Uniunii Europene, contestatoarea consideră că, în cazul de față, autoritatea contractantă trebuie să solicite ofertanților ce au invocat confidențialitatea în întregime a ofertelor lor, să o probeze, în caz contrar neputându-se lua în considerare o simplă declarație. Astfel, din coroborarea reglementărilor legale de mai sus, rezultă, în mod clar, că nu pot fi declarate confidențiale propunerile tehnice şi financiare în integralitatea lor, ci doar anumite informații din acestea, și acelea în mod motivat, nu discreționar sau chiar arbitrar. Redând prevederile art. 57 alin. (4) din Legea nr. 98/2016, contestatoarea susține că, pentru a fi opozabilă confidențialitatea, ofertantul trebuia să prezinte dovezi care conferă confidențialitate părților indicate. Sancțiunea pentru nedepunerea dovezilor de confidențialitate este inaplicabilitatea art. 57 alin. (1) din Legea nr. 98/2016, respectiv inexistența obligației autorității contractante de a nu dezvălui informațiile transmise de operatorii economici indicate de aceștia ca fiind confidențiale, inclusiv secrete tehnice sau comerciale şi elementele confidențiale ale ofertelor. Invocând jurisprudența CNSC, respectiv Decizia nr. .........., contestatoarea consideră că, din prevederile menționate anterior, rezultă următoarele: - confidențialitatea devine incidentă doar dacă oferta include în anexă dovezi privind caracterul confidențial; - confidențialitatea nu operează asupra propunerii tehnice și propunerii financiare în integralitatea acestora ci numai asupra părților expres indicate și dovedite de ofertant ca fiind confidențiale; - confidențialitatea nu operează asupra documentelor de calificare. Concluzionând, societatea contestatoare susține că: - confidențialitatea nu operează asupra documentelor de calificare; - legislația privind datele cu caracter personal nu se aplică pentru documentele de calificare și propunerea tehnică; - confidențialitatea nu operează asupra propunerii tehnice și propunerii financiare în integralitatea acestora, ci numai asupra părților expres indicate de ofertant; - confidențialitatea devine incidentă doar dacă oferta include în anexă dovezi privind caracterul confidențial; - confidențialitatea nu se aplică pentru clarificările transmise și răspunsurile la acestea. Pagina 3 din 44

§ 14

Cu privire la „ce înseamnă de fapt un conflict de interese și când poate autoritatea contractantă să excludă un ofertant pe acest motiv”, contestatoarea aduce următoarele argumente: Menționând art. 59, art. 60 din Legea nr. 98/2016, petenta susține că pentru ca situația să fie de excludere, situația/interesul de natură a crea conflicte de interese trebuie să fie majoră/major şi relevantă/relevant şi, prin aceasta/acesta, să se obțină un folos necuvenit, prin nesocotirea interesului public, cu încălcarea imparțialității persoanei cu funcție de decizie ca, spre exemplu, interesul privat al conducătorului societății comerciale pentru utilități publice (furnizare de apă), a municipalității X, să direcționeze un proiect de lucrări de construcții către firma soției, în urma căreia venitul familiei ar crește substanțial. În acest sens, contestatoarea redă multiple definiții referitoare la conflictul de interese subliniind astfel faptul că, atunci când o autoritate contractantă verifică o situație ce ar putea reprezenta conflict de interese, trebuie să stabilească și ce fel de conflict de interese este acesta, unul real, unul potențial sau doar unul aparent. În situația existenței unui conflict de interese real, se impune luarea de măsuri, în cazul unui conflict potențial, situația este discutabilă, depinzând în ce măsură poate fi afectată imparțialitatea persoanelor implicate în licitație din partea autorității contractante și în ce măsură este denaturată concurența și este încălcat principiul tratamentului egal, iar în cazul unui conflict de interese aparent, autoritatea contractantă nu trebuie să adopte nicio măsură efectiv, eventual doar să menționeze că a făcut verificarea conflictului de interes, pentru transparență. Contestatoarea menționează că, orice remediere a unei situații apreciate a fi conflict de interese de o autoritate contractantă, trebuie să urmărească evitarea denaturării concurenței și asigurarea tratamentului egal pentru toți operatorii economici. Ca să poată fi urmărită această situație, în sine, trebuie să poată conduce la o astfel de denaturare sau neasigurare a tratamentului egal. Autoarea contestației învederează faptul că, pentru ca autoritatea contractantă să poată exclude un ofertant dintr-o procedură de atribuire în baza existenței unui conflict de interese, analiza acesteia trebuie să parcurgă în mod obligatoriu trei etape, care sunt sumarizate printr-o serie de întrebări, pe care contestatoarea le enumeră [lit. a) - d)]. Raportat la excluderea ofertantului din cadrul procedurii ca singur remediu împotriva conflictului de interese [lit. d)], referitor la măsurile care trebuie luate de autoritatea contractantă pentru evitarea conflictului de interese, îndrumarului ANAP menționează că pot fi avute în vedere următoarele măsuri/remedii, în funcţie de existenţa sau nu a unei declaraţii privind conflictul de interese şi de natura conflictului de interese: - discutarea indiciilor cu persoana în cauză pentru a clarifica situația; 4

§ 15

- excluderea persoanei în cauză din cadrul procedurii de achiziții publice, indiferent dacă aceasta este un membru al personalului sau expert/consultant extern; - modificarea repartizării sarcinilor și responsabilităților între membrii personalului. Îndrumarul ANAP menționează și că excluderea angajaților, consultanților cu funcții de decizie aflați în conflict de interese potențial din cadrul procedurii ar trebui să fie avută în vedere nu numai în cazul unui conflict de interese real, dar şi în orice situație care oferă motive întemeiate de îndoială cu privire la imparțialitatea angajatului/expertului respectiv (conflicte de interese aparente). ......... SRL consideră că situația invocată în licitație pentru excluderea asocierii nu reprezintă conflict de interese. Astfel, în licitație, autoritatea contractată s-a limitat strict la a constata că există o legătură între societatea ......... SRL, în calitate de membru al asocierii ........., și dna. ......., persoana care a redactat caietul de sarcini în cadrul licitației și care ar constitui persoana cu funcție de decizie în cadrul Universității .......... Pentru ca autoritatea contractantă să ajungă la această concluzie, trebuia să treacă prin mai mulți pași, verificând, pe rând, dacă condițiile sunt îndeplinite, respectiv: 1. Verificarea în detaliu a situației invocate de autoritatea contractantă ca reprezentând un conflict de interese. În primul rând, autoritatea contractantă trebuia să răspundă la întrebările legate de motivele pentru care considera că se afla în prezența unui conflict de interese. În acest sens, în cazul contestatoarei, autoritatea contractantă s-a mulțumit a concluziona și preciza că, din moment ce dna. ....... ar fi întocmit caietul de sarcini și ar fi aparent persoana cu funcție de decizie în cadrul Universității ........., iar între societatea ......... SRL şi dna. ....... a fost încheiat un contract de colaborare (contractul nr. ......../25.02.2021) ce prevede livrabile şi plăți complet străine de licitație, conflictul ar fi evident, fiind justificată excluderea asocierii din licitație. Având în vedere că atribuțiile dnei. ....... sunt limitate la redactarea caietului de sarcini şi la implementarea ulterioară a proiectului, este cert că, societatea contestatoare nu se află în prezența niciunuia din cazurile enumerate de art. 60 din Legea nr. 98/2016 sau altui caz similar, care ar constitui conflict de interese în accepțiunea legiuitorului. Contestatoarea subliniază că dna. ....... avea doar calitatea de angajat în cadrul autorității contractante, fiind posibil însărcinată cu redactarea caietului de sarcini, însă în niciun caz cu adoptarea sau aprobarea acestuia ori cu evaluarea ofertelor în funcție de cerințele acestuia, nefiind o persoana cu funcție de decizie în cadrul autorității contractante. Potrivit considerentelor ANAP din cuprinsul speței nr. ......., contestatoarea consideră că nici măcar situația în care, într-o procedură de achiziție publică, administratorul unui ofertant are și calitățile de angajat, membru invitat în Consiliul de Administrație și lider de sindicat în cadrul autorității contractante nu reprezintă o situație generatoare de Pagina 5 din 44

§ 16

conflict care să se încadreze pe vreuna din ipotezele prevăzute de art. 60 din Legea nr. 98/2016. Astfel, datoria autorității contractante era de a demonstra de ce această situație faptică concretă reprezintă o situație generatoare de conflict, prin raportare la definiția legală a conflictului de interese din cadrul art. 59, pentru că nu este suficient ca între un angajat al autorității contractante şi ofertant să existe pur şi simplu o situație relațională. Raportat la raportul procedurii nr. ......./19.10.2022 şi adresa de comunicare a rezultatului procedurii nr. ......./19.10.2022, rezultă cu certitudine că autoritatea contractantă nu a făcut vreo astfel de analiză/ demonstrație, repetând pur şi simplu printr-un argument circular faptul că existența unui contract între societatea ......... SRL şi dna. ....... reprezintă o situație de conflict de interese. În acest sens, contestatoarea menționează din jurisprudența instanțelor de judecată, respectiv Sentința nr. ......../04.12.2018 a Tribunalului Ilfov. 2. Verificarea distorsionării concurenței și încălcării principiului tratamentului egal față de ceilalți ofertanți. Contestatoarea susține că autoritatea contractantă trebuia să verifice în ce măsură această situație distorsiona concurența și conducea la încălcarea principiului tratamentului egal față de ceilalți ofertanți. Petenta susține că, chiar dacă s-ar face abstracție în mod complet de cele expuse în cadrul secțiunii precedente şi s-ar porni de la premisa că existența unui contract între dna. ....... şi societatea ......... SRL este o situație potențial generatoare de conflict de interese, excluderea ofertantului nu se poate dispune decât dacă această situație a și generat o distorsionare a concurenței între ofertanți și o încălcare a principiului tratamentului egal, simpla ei existență nefiind suficientă pentru înlăturarea ofertantului. Potrivit art. 58 din Legea nr. 98/2016, pe parcursul aplicării procedurii de atribuire, autoritatea contractantă are obligația de a lua toate măsurile necesare pentru a preveni, identifica şi remedia situațiile de conflict de interese, în scopul evitării denaturării concurenței şi a asigurării tratamentului egal pentru toți operatorii economici. Astfel, cât timp scopul urmărit de legiuitor este atins, iar concurența nu este denaturată, existând un tratament egal pentru toți operatorii, autoritatea contractantă nu trebuie să dispună înlăturarea ofertantului care se regăsește într-o situație potențială de conflict. Astfel, pentru a analiza în mod corect dacă redactarea caietului de sarcini de către un angajat al autorității contractante, ce a încheiat un contract de colaborare străin de procedură cu unul dintre ofertanți reprezintă o situație care, într-adevăr, afectează concurența, contestatoarea expune o situație mai gravă din acest punct de vedere, respectiv cea în care însuși ofertantul a redactat caietul de sarcini. 6

§ 17

În mod evident, dacă jurisprudența şi doctrina consacrate în materie consideră că o astfel de ipoteză nu denaturează concurența, situația mai puțin gravă în care o persoană terță față de ofertant a redactat caietul de sarcini nu poate să fie, la rândul ei, considerată ca denaturând concurența din cadrul procedurii. Aceasta este, printre altele, o aplicare a principiului legal quipotest maius, potest et minus (cine poate mai mult, poate şi mai puţin). Referitor la posibilitatea că însuși ofertantul să redacteze caietul de sarcini, contestatoarea arată că este permisă atât consultarea anterioară a pieței, cât și participarea la licitație a operatorului economic care a redactat el însuși documentația de atribuire, o amplă jurisprudență a CJUE precum și studii doctrine susținând această interpretare. Prezentând exemple din jurisprudența CJUE, contestatoarea susține că, în mod evident, cât timp însuși ofertantului îi este permis să contribuie la redactarea unui caiet de sarcini, cu atât mai mult îi este permis unui simplu contractant al ofertantului. Societatea contestatoare subliniază și faptul că o situație potențial generatoare de conflict nu conduce la excluderea unui ofertant decât dacă este denaturată competiția. Astfel, autoritatea contractantă nici măcar nu a afirmat, cu atât mai puțin a argumentat/demonstrat că ar exista, în speță, un avantaj competitiv dobândit de „asociere” de pe urma relației contractuale preexistente cu persoana ce a redactat caietul de sarcini, astfel încât să fie justificată eliminarea „asocierii” din procedură. Chiar prezumând că ar fi avut cunoștință de conținutul documentației de atribuire înaintea altor ofertanți, în considerarea contractului încheiat între societatea ......... SRL şi dna. ......., instanțele din România au considerat că nici măcar această situație nu cauzează o denaturare a „competenţei”. În acest sens, contestatoarea menționează că, Curtea de Apel Bacău a considerat că, în ipoteza în care un ofertant a obținut pe orice cale studiul de fezabilitate anterior depunerii ofertei sau a realizat un studiu de fezabilitate în temeiul căruia s-a organizat o procedură care presupune ofertarea unor prețuri raportat la cantități predeterminate, orice cunoaștere ar fi dobândit autorul studiului nu afectează ofertele altor participanți atât timp cât studiul în cauză a fost pus la dispoziția tuturor ofertanților. Așadar, ori de câte ori realizarea unei oferte presupune aspecte comune pentru orice ofertant obișnuit al unui sector economic dat (cum ar fi demonstrarea competențelor personalului, derularea de contracte similare, ofertarea de prețuri aferente unor cantități în cadrul unui buget maxim predeterminat), dacă procedura respectă normele de transparență prevăzute de lege şi se acordă un termen de depunere a ofertelor suficient de mare, nu se consideră afectate în mod efectiv concurența şi tratamentul egal. Referitor la criterii şi factori de evaluare, atât timp cât criteriile de calificare, selecție şi atribuire au fost redactate în strictă conformitate cu prevederile legislației în materie (să aibă legătură cu obiectul contractului, să fie proporționale prin raportare la obiectul contractului, să privească aspecte predeterminate în lege, să respecte scopul prevăzut Pagina 7 din 44

§ 18

de lege etc.), chiar dacă au fost propuse sau cunoscute în prealabil de un viitor ofertant, de regulă, nu vor fi în măsură să afecteze automat şi efectiv concurența. Astfel, după cum rezultă din jurisprudența europeană, criteriile, indiferent dacă sunt rezultatul consultanței oferite de un potențial ofertant, contractant al acestuia sau nu, vor afecta concurența doar dacă nu au un caracter obiectiv, dacă nu respectă normele imperative de alegere și de comunicare participanților prescrise de directive şi permit ca rezultatul evaluării să fie influențat de comisia de evaluare. În caz contrar, este permisă participarea chiar şi într-o astfel de ipoteză. Concluzionând, contestatoarea susține că simpla relație contractuală dintre persoana care a redactat caietul de sarcini și care ar trebui să aibă un rol în implementarea ulterioară a proiectului și ofertant nu este suficientă pentru a proba existența unei denaturări a concurenței şi că, în speță, autoritatea contractantă nici măcar nu a afirmat sau indicat măcar o vagă încălcare a tratamentului egal şi distorsionarea concurenței, în vreo modalitate care să favorizeze asocierea față de ceilalți ofertanți, rezultând, fără echivoc, faptul că, excluderea asocierii din licitație a fost dispusă în mod nelegal și abuziv. 3. Verificarea existenței interesului dnei. ......... în această situație prezumată a fi conflict de interese: Contestatoarea menționează că, autoritatea contractantă nu a verificat și motivat sub nicio formă de ce relația contractuală preexistentă a dnei. .......cu ......... SRL ar genera un interes al acesteia în a favoriza cumva „asocierea” în licitație. Contestatoarea susține că d-na. ....... este unul din puținii experți pe piață, într-un domeniu de nișă, care a avut și are numeroase relații de colaborare pe alte proiecte atât cu membrii asocierii, cât și cu alte companii care activează pe piața de profil, astfel că, a interzice orice relație de colaborare anterioară sau existența pe un cu totul alt proiect, pur și simplu de principiu, fără să se verifice dacă într-adevăr dna. .......ar avea vreun interes direct sau indirect, personal sau nu, financiar sau de altă natură, în a favoriza în vreun fel ofertantul cu care a contractat anterior, „este extrem de abuziv și nelegal”. 4. Ce măsuri trebuia să adopte autoritatea contractantă în cazul existenței unui conflict de interese: Contestatoarea consideră că, inclusiv în ipoteza în care autoritatea contractantă ar fi argumentat şi dovedit că se află în prezența unui conflict de interese ce denaturează concurența, excluderea oricărui operator economic din procedura de atribuire pentru că se află într-o astfel de situație se poate dispune doar dacă aceasta nu poate fi remediată în mod efectiv prin alte măsuri mai puțin severe. În mod evident, în acest caz, autoritatea contractantă nu a luat în calcul aplicarea niciunui alt remediu, procedând direct la alegerea celui mai sever în raport cu asocierea. 8

§ 19

În astfel de situații, când un angajat al autorității contractante ar putea fi în conflict de interese cu un ofertant, autoritatea contractantă poate adopta tot felul de măsuri care să preîntâmpine sau înlăture acest conflict cum ar fi, discutarea indiciilor cu persoana în cauză pentru a clarifica situația, excluderea persoanei în cauză din cadrul procedurii de atribuire, modificarea repartizării sarcinilor şi responsabilităților între membrii personalului. ......... a aplicat cea mai radicală și drastică sancțiune, anume excluderea ofertanților, și nici măcar nu a motivat de ce a procedat de asemenea manieră. Într-o astfel de licitație este esențial să existe concurență, pentru a se atribui contractul celui mai capabil ofertant din punct de vedere tehnic, care și oferă un preț competitiv pentru serviciile sale. Contestatoarea consideră că nu este legal și firesc ca o autoritate contractantă să excludă ofertanții în mod artificial din licitație pentru un astfel de motiv prezumat și nedovedit. În acest caz, avem de-a face cu o favorizare a ofertanților rămași în licitație. Aprecierile și concluziile societății contestatoare sunt susținute și de jurisprudența instanțelor române, după cum urmează: Sentința nr. ......../07.09.2020, pronunțată de Tribunalul ........., Decizia nr. ......../13.05.2019, pronunțată de Curtea de Apel ........ Concluzionând, contestatoarea susține că, autoritatea contractantă a procedat în mod abuziv și nelegal la excluderea din licitație a ofertei asocierii, neverificându-se și neargumentându-se niciuna din situațiile menționate mai sus, ce reprezentau verificări și măsuri preliminare obligatorii anterioare aplicării unei măsuri atât de radicale. 5. Încălcarea dispozițiilor legale de către autoritatea contractantă: a) Componența comisiei de evaluare nu se regăsește în documentele achiziției, 5 din cele 7 persoane din comisia de evaluare, nu se regăsesc în documentația de atribuire şi implicit în declarația privind conflictul de interese. Potrivit art. 58 din Legea nr. 98/2016, pe parcursul aplicării procedurii de atribuire, autoritatea contractantă are obligația de a lua toate măsurile necesare pentru a preveni, identifica și remedia situațiile de conflict de interese, în scopul evitării denaturării concurenței și al asigurării tratamentului egal pentru toți operatorii economici. În fișa de date a achiziției, la cap. III.3.1.1 Cerința 4, în cadrul Formularului 7 – declarație conform art. 60 din Legea nr. 98/2016, s-au menționat unele persoane, pe care contestatoarea le enumeră, persoane care dețin funcție de decizie în cardul Universității .......... Totodată, contestatoarea susține că, în raportul procedurii nr. ......../19.10.2022, apare menționată, pentru prima dată, comisia de evaluare. Opri, din cele 7 persoane enumerate în comisia de evaluare, doar 2 se regăsesc și în documentația de atribuire şi, implicit, în Formularul 7 - Declarație conform art. 60 din Legea nr. 98/2016 privind conflictul de interese, lipsind, astfel, 5 persoane. Invocând prevederile art. 126 alin. (1) din HG nr. 395/2016, petenta susține că, autoritatea contractantă avea obligația să anunțe/notifice toți ofertanții cu privire la membrii comisiei de evaluare, nu doar cu privire la persoanele cu funcție de decizie, din care majoritatea nici nu sunt Pagina 9 din 44

§ 20

implicați în procedura de atribuire, şi să solicite de la toți participanții la licitație depunerea unui Formular 7 - Declarație conform art. 60 din Legea nr. 98/2016 privind conflictul de interese, care să includă persoanele din comisia de evaluare, cu acestea fiind esențial să se verifice existența unui conflict de interese. Pentru o achiziție în care s-au eliminat doi ofertanți pe baza unui presupus conflict de interese cu doamna ....... este inadmisibil că autoritatea contractantă a considerat neimportantă verificarea conflictului de interese cu membrii comisiei de evaluare, cei care sunt direct implicați în procesul de evaluare, verificare a ofertelor şi stabilire a rezultatului. De asemenea, trebuie verificat dacă în strategia de contractare sunt trecuți ca fiind responsabili de proiect membrii menționați în comisia de evaluare din raportul procedurii sau cele 42 de persoane menționate în documentația de atribuire, care pot fi simpli angajați ai Universității, dar fără responsabilități în proiectul POIM. Cert este că, autoritatea contractantă a ales să enumere în documentația de atribuire 42 de persoane ce se presupune că au funcție de decizie în cadrul autorității contractante și, din acestea, doar 2 persoane fac parte din comisia de evaluare. În concluzie, contestatoarea solicită verificarea legalității tuturor documentelor emise de autoritatea contractantă cu privire la comisia de evaluare, în raport de documentația de atribuire, strategia de contractare, procedură achiziții proiect POIM, etc. De asemenea, solicită obligarea autorității contractante să adopte măsurile legale și necesare pentru verificarea conflictului de interese cu persoanele care chiar sunt implicate în procesul de evaluare şi de stabilire a rezultatului procedurii de atribuire, adică membrii comisiei de evaluare. b) Doamna ....... nu face parte din comisia de evaluare şi nu influențează procesul de evaluare, verificare a achiziției şi, implicit, rezultatul acesteia. În sensul art. 59 din Legea nr. 98/2016, prin conflict de interese se înțelege orice situație în care membrii personalului autorității contractante sau ai unui furnizor de servicii de achiziție care acționează în numele autorității contractante, care sunt implicați în desfășurarea procedurii de atribuire sau care pot influenta rezultatul acesteia au, în mod direct sau indirect, un interes financiar, economic sau un alt interes personal, care ar putea fi perceput ca element care compromite imparțialitatea ori independența lor în contextul procedurii de atribuire. În documentația de atribuire, arată contestatoarea, apare menționată doamna conf. univ. dr. ........ .......— director proiect, fiind o eroare de scriere a prenumelui, respectiv Mirela în loc de Mariana, aspect dedus din solicitarea de clarificare nr. ......../22.07.2022, în care autoritatea contractantă a invocat contractul de servicii 10

§ 21

nr. ........./25.02.2021 încheiat între ......... SRL şi dânsa pentru un alt proiect. În această solicitare de clarificare, autoritatea contractantă invocă conflictul de interese cu doamna ....... justificând că: „este Director/Manager de proiect şi persoană cu funcţie de decizie în cadrul prezentei achiziții şi persoana care a întocmit caietul de sarcini”. Contestatoarea susține, în continuare, că argumentele autorității contractante sunt eronate: - Doamna ....... nu ocupă funcția cea mai importantă (Manager de proiect) din cadrul Unității de implementare al Proiectului (UIP) deși i s-a atribuit titulatura de Director/Manager proiect. Prezenta achiziție face parte din proiectul POIM „Revizuirea Planului de Management al Ariilor Naturale Protejate ROSCI0045 Coridorul Jiului, ROSPAOOIO Bistreţ şi rezervațiile naturale Locul Fosilifer Drănic-2391 şi Pădurea Zăval- IV.33" COD PROIECT: SMIS 150549, implementat de Consiliul Județean ......... în parteneriat cu Universitatea din .......... Unitatea Administrativ - Teritorială ......... este lider în cadrul acestui parteneriat, el fiind de fapt beneficiarul proiectului, conform condițiilor Ghidului Solicitantului POIM, după cum reiese şi de pe site-ul Ministerului Investițiilor şi Proiectelor Europene. Ghidul solicitantului POIM pentru proiectul din care face parte și prezenta achiziție, la cap. 3.3.11 Managerul de proiect, impune ca managerul de proiect să fie din partea liderului. Astfel, doamna ....... nu poate să ocupe cea mai importantă funcție din cadrul UIP respectiv Manager/Director proiect, cum lasă de înțeles autoritatea contractantă. Aceasta poate să aibă o titulatură similară în cadrul Partenerului — ........., dar nu funcția de conducere a Unității de implementare a Proiectului (UIP), aceasta revenind Liderului de parteneriat. Contestatoarea susține că, dovada că doamna ....... nu este manager de proiect reiese și din anunțul de proiect, publicat pe pagina liderului proiectului (Consiliul Județean .........), în care apare menționată ..... ...... – manager proiect. De altfel, contestatoarea susține că în alte achiziții din cadrul acestui proiect POIM publicate pe SEAP, apare menționată manager proiect doamna ........ - Doamna ....... nu este persoană cu funcție de decizie în cadrul prezentei achiziții, chiar dacă este persoana care a întocmit caietul de sarcini. Astfel, contestatoarea susține că, deși doamna ....... apare menționată în documentația de atribuire, printre persoanele cu funcție de decizie din cadrul autorității contractante - ........., partener în cadrul proiectului, aceasta nu este menționată şi nu face parte din comisia de evaluare, astfel că nu este o persoană cu funcție de decizie în cadrul prezentei achiziții, nefiind implicată în procesul de verificare, evaluare a ofertelor şi de stabilire a rezultatului achiziției. Referitor la afirmația autorității contractante potrivit căreia doamna ....... este persoana care a întocmit caietul de sarcini, contestatoarea susține că, autoritatea contractantă avea obligația de a-şi lua măsuri de siguranță cu privire la persoanele implicate într-o Pagina 11 din 44

§ 22

procedură de achiziție (art. 58 din Legea nr. 98/2016), dar chiar şi așa se poate observa că nu s-a facilitat participarea unui anumit ofertant, sau restricționat participarea altor ofertanți, ținând cont de numărul mare de ofertanți care au depus oferta (4 ofertanți). Menționând prevederile art. 167 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 98/2016, contestatoarea arată că doamna .......nu apare ca membru al comisiei de evaluare, adică nu este implicată direct în procesul de evaluare/verificare așa cum este definit în lege, iar autoritatea contractantă nu a luat măsuri de prevenție întrucât 5 din cei 7 membri ai comisiei de evaluare nu sunt menționați în documentația de atribuire. Nefăcând parte din comisia de evaluare, aceasta nu poate influența procedura de evaluare şi rezultatul procedurii de atribuire. c) Experiența profesională a doamnei ....... ca expert independent plante. Petenta consideră că decizia autorității contractante este abuzivă atât prin aplicarea eronată a legislației referitoare la conflictul de interese, cât mai ales prin neluarea în considerare a profilului profesional şi al istoricului contractelor derulate de doamna ......., atunci când s-a decis angajarea acesteia pe postul de manager de proiect. Toate aceste informații sunt cuprinse în CV-ul doamnei. Astfel, autoritatea contractantă, în măsura în care vrea să dovedească interesul pentru aplicarea riguroasă a prevederilor privind conflictul de interese, ar fi trebuit să fie preocupată de implementarea acestora chiar din faza numirii doamnei .......pe postul de manager de proiect. Dacă ar fi realizat o analiză mai detaliată a CV-ului doamnei Niculescu, reprezentanții autorității contractante ar fi realizat că aceasta are un profil predominant de expert foarte valoros, freelancer, care are numeroase contracte cu multe firme de consultanță de mediu în calitate de specialist botanică. Doamna Niculescu, în calitate de expert plante şi habitate, a participat la numeroase achiziții ce au vizat inventarierea, cartarea și evaluarea stării de conservare a speciilor de plante și habitate pentru elaborarea de planuri de management, semnând contracte, printre altele, cu firmele ...... SRL, ........ SRL, ......... SRL, ......... SRL. Contestatoarea consideră că doamna .......este un expert valoros plante şi habitate şi are abilități şi calități administrative de manager de proiect. În acest sens, autoritatea contractantă ar fi trebuit să aibă o atitudine diligentă şi să anticipeze într-un mod constructiv potențialele conflicte de interese, așa cum sunt interpretate chiar de autoritatea contractantă ulterior, în prezenta licitație, dar într-un mod total abuziv. Era de așteptat că, dacă se acceptă ca în postul de manager de proiect să fie angajat un expert foarte prolific în lucrul cu numeroase societăţi, să se creeze premisele unei interacțiuni chiar cu firmele care au făcut ceva bun şi util angajând un expert valoros de pe piață. Aceste firme nu aveau cum să anticipeze dorința expertului de a deveni la un 12

§ 23

moment dat manager de proiect şi astfel să le fie îngrădit dreptul de a participa la achiziții viitoare. Este clar împotriva statutului şi misiunii oricărei firme să aibă prevăzută o procedură de eliminare a unui aşa zis conflict de interese prin care să evite angajarea unui expert valoros, sub amenințarea că acest lucru ar conduce la eliminarea propriei firme dintr-o licitație viitoare. Contestatoarea consideră că prin aplicarea unor astfel de practici „abuzive” se aduce de fapt o atingere gravă dreptului firmelor de a-şi oferi serviciile într-o piață liberă. Este cu atât mai evident că doamna manager de proiect este un expert care are numeroase contracte cu firmele active în piață, cu cât din prezenta licitație au fost eliminați doi competitori din patru. Astfel, există relații ale doamnei manager de proiect cu toți cei 4 competitori din prezenta achiziție, astfel încât devine irelevantă aplicarea unor astfel de condiţii abuzive care pot conduce la eliminarea tuturor competitorilor, din cauza versatilității doamnei expert, fără a exista cu adevărat vreun conflict de interese. Ca și exemplu, societatea contestatoare menționează contractul între ......... SRL și doamna ........, invocat de autoritatea contractantă pentru eliminarea contestatoarei din licitație fiind realizat în cadrul unei achiziții ce viza elaborarea planului de management pentru Parcul Natural Apuseni, câștigată de societatea ......... SRL în asociere cu ....... (.......). Doamna .......a semnat o declarație de disponibilitate cu asocierea formată din ......... SRL și ......., care implica, în egală măsură, ambii parteneri. Față de aceste aspecte, contestatoarea prezintă comunicarea rezultatului achiziției invocată de autoritatea contractantă ca bază a existenței conflictului de interese. Asocierea câștigătoare și implicit menționarea ......., se regăsește și în preambulul contractului de servicii nr. ......./25.02.2021 invocat de autoritatea contractantă pentru conflictul de interese dintre contestatoare și doamna ........ Mai mult decât atât, liderul de echipă în cadrul acestui contract pentru elaborarea Planului de Management al Parcului Natural Apuseni este domnul ........, director al ......., iar în organigrama contractului, se poate vedea subordonarea doamnei expert plante ........, liderului de asociere, astfel încât, chiar în acest contract, considerat „problematic” de către autoritatea contractantă, relaţia între ....... şi expert este la fel de „conflictuală" ca şi în cazul societății contestatoare. În plus față de situația contestatoarei, ofertantul ......., la fel ca autoritatea contractantă, ........., se află într-o relație de parteneriat cu Consiliul Județean ......... (Liderul proiectului POIM din care face parte prezenta achiziție) pentru un proiect similar cu cel în care se desfășoară prezenta achiziție. Denumirea proiectului este „monitorizarea și menținerea stării de conservare favorabile a speciilor de floră și faună inventariate în Coridorul Jiului”, cod SMIS: 139929, şi este implementat de către beneficiar Consiliul Județean ........., lider în cadrul parteneriatului cu Asociația WWF România şi .......(.......). Pagina 13 din 44

§ 24

Managerul proiectului „Monitorizarea şi menţinerea stării de conservare favorabile a speciilor de floră şi faună inventariate în Coridorul Jiului", cod SMIS: 139929 este tot doamna ....... (aceeași persoană care apare ca manager din partea liderului și în prezenta achiziție) așa cum a reieșit din comunicatul de presă dat la începutul proiectului. Suplimentar, pe lângă acest comunicat, doamna ....... apare menționată drept manager de proiect şi în cadrul unor documentații de atribuire a unor licitații publicate pe SICAP în cadrul acestui proiect POIM (cod SMIS139929). Astfel, se creează suplimentar această premisă a conflictului de interese, pe care contestatoare nu o are, dar pentru care, totuși, a fost exclusă din licitație. Contestatoarea învederează faptul că, există același tip de argumente, pentru demonstrarea presupusului conflict de interese al ....... cu doamna manager de proiect, dar care, conform legii privind conflictul de interese, sunt nerelevante. De asemenea şi celălalt competitor, societatea ......., rămas eligibil împreună cu ofertantul ......., se află în prezent în situaţia de a semna un contract cu Doamna .......în calitate de expert plante pentru revizuirea Planului de management al Parcului Natural Lunca Mureșului Inferior. Doamna .......a participat în cadrul achiziției pentru Parcul Natural Lunca Mureșului Inferior, cu asocierea formată din ......... şi ........., aşa cum reiese din Procesul verbal privind evaluarea conformității propunerilor tehnice cu prevederile caietului de sarcini şi, după caz, cu factorii de evaluare. Procedura a fost contestată şi în prezent asocierea ....... - ....... are șanse importante să câștige achiziția şi să o contracteze, astfel, pe Doamna Nicolescu, creându-se astfel aceleași premise pentru un conflict de interese similar cu al contestatoarei. În acest sens, societatea contestatoare consideră că are parte de un tratament disproporționat şi discriminatoriu prin declararea ca neeligibili, în timp ce ofertantul ....... şi ofertantul ....... care se află exact în aceeași situație, să nu fie eliminați. Totodată, contestatoarea subliniază şi faptul că, doamna .......nu și- a încetat activitatea de expert habitate şi plante odată cu ocuparea poziției de manager de proiect. Aceasta a continuat, de exemplu, să participe alături de asocierea ......... - ............... - ......... la o nouă achiziție pentru monitorizarea de specii și habitate ale Parcului Național Cheile Bicazului – Hasmas și a încheiat un contract cu ........ pentru revizuirea Planului de management al Parcului National Domogled Valea Cernei şi, probabil, mai există şi alte colaborări. Acest lucru arată încă odată prolificitatea doamnei expert în colaborările sale cu şi mai multe firme, fără a crea, de fapt, conflicte de interese cu acestea, aşa cum abuziv a considerat autoritatea contractantă. 14

§ 25

Dacă dreptul la muncă al Doamnei .......nu-l poate îngrădi nimeni, aceasta fiind în acelaşi timp manager de proiect şi expert habitate în numeroase contracte, la fel nu poate fi blocat nici dreptul firmelor de consultanță de mediu să ofere servicii conform obiectului lor de activitate, în urma unor achiziții, folosindu-se motivul abuziv că ar fi încheiat la un moment dat un contract cu un expert din piața de consultanță. De asemenea, motivul pentru care societatea contestatoare se află în conflict de interese cu doamna manager de proiect, fără ca aceasta să fie inclusă în comisia de evaluare şi doar pentru că a contribuit la elaborarea caietului de sarcini, nu are nici o relevanță atât timp cât documentația a permis participarea unui număr record de 4 ofertanți, ceea ce demonstrează clar lipsa unor condiții restrictive sau dedicate unui anumit tip de ofertant. Având în vedere totodată că doamna manager de proiect lucrează în cadrul Universității ......... - autoritatea contractantă, toți cei interesați din cadrul autorității ar fi putut să-şi întrebe mai întâi colega dacă a existat vreo influență a contestatoarei în elaborarea caietului de sarcini şi apoi să acționeze într-un mod neadecvat prin declararea noastră ca neeligibili. Astfel, concluzia societății contestatoare este că autoritatea contractantă trebuie să permită competiția liberă între ofertanți, neîngrădind artificial concurența prin argumente care nu au legătură cu realitatea vreunui conflict de interese şi, în acest fel prin utilizarea criteriilor de evaluare, cel mai bun să câștige. În drept, au fost invocate prevederile Legii nr. 101/2016, Legii nr. 98/2016, HG nr. 395/2016. În probațiune, au fost depuse înscrisuri. Prin punctul de vedere nr. ......../07.11.2022, înregistrat la Consiliu sub nr. ........ din 07.11.2022, ......... a solicitat respingerea contestației ca nefondată, cu consecința menținerii ca temeinice şi legale a raportului procedurii nr. ....../19.10.2022 și a comunicării nr. ........./19.10.2022 pentru motivele expuse în continuare: Autoritatea contractantă a lansat achiziția privind „Servicii pentru realizarea de studii de monitorizare, evaluare a stării de conservare pentru speciile de interes conservativ, elaborarea bazei de date, realizarea de hărți GIS și elaborare Plan de Management” în cadrul proiectului „Revizuirea Planului de Management al Ariilor Naturale Protejate ROSCI0045 Coridorul Jiului, ROSPA0010 Bistreț și rezervațiile naturale Locul Fosilifer Drănic-2391 și Pădurea Zăval - IV.33” COD PROIECT: SMIS 150549 în valoare estimată de 4.946.800,00 lei fără TVA prin publicarea în SEAP a anunțului de participare nr. ........... din 25.05.2022. Autoritatea contractantă solicită respingerea contestației formulată de ......... SRL și menținerea ca legale și temeinice a actelor trimise pentru următoarele motive: Contestatoarea a arătat că, în cadrul art. 60 din Legea nr. 98/2016, legiuitorul a enumerat exemplificativ o serie de ipoteze care reprezintă situații potențial generatoare de conflict de interese. Astfel, autoritatea contractantă a apreciat în mod legal că ofertantul se află în conflict de Pagina 15 din 44

§ 26

interese deoarece doamna ....... director de proiect - persoana cu funcție de decizie în cadrul acestei proceduri și persoana care a întocmit caietul de sarcini se află în raporturi contractuale cu ......... SRL membru în asocierea ......... (Leader), ......... SRL, ......... SRL, până pe data de 07.02.2023. Consiliul Europei definește conflictul de interese ca fiind „o situație în care funcționarul public are un interes privat care este de natură să influențeze sau să pară a influența îndeplinirea atribuțiilor sale oficiale cu imparțialitate și obiectivitate”. Interesul privat include orice avantaj pentru el însuși, pentru familia sa, pentru rude apropiate, prieteni sau persoane cu care funcționarul public are sau a avut relații de afaceri. Aceasta include, de asemenea, orice obligație financiară sau îndatorire de orice natură față de aceștia. Prin urmare existența unui contract cu titlu oneros între directorul proiectului și unul din membrii asocierii ofertante se încadrează ca obligație sau îndatorire financiară, respectiv relație de afaceri, astfel încât rezultă în mod neîndoielnic conflictul de interese așa cum este acesta definit atât de legislația națională cât și de cutuma internațională. Autoritatea contractantă consideră ca fiind nereală susținerea contestatoarei precum că nu s-a stabilit ce fel de conflict de interese este în speță. Autoritatea contractantă a încadrat conflictul de interese generat de relația de afaceri dintre SC ......... SRL și directorul proiectului în mod corect ca fiind conflict de interese reale. Doamna ....... nu are doar calitatea de simplu angajat al Universității din ........., ci este persoană cu funcție de decizie în cadrul proiectului POIM SMIS 150549 așa cum reiese din decizia nr. ....../21.05.2021 emisă de rectorul Universității din .......... Mai mult, conform cererii de finanțare aprobată și existentă în platforma ........, doamna ....... are ca atribuții: Coordonează implementarea, monitorizarea şi raportarea tehnică în cadrul proiectului; Coordonează toată activitatea științifică: întocmirea caietelor de sarcini pentru studiile științifice, participarea la selectarea ofertanților, coordonarea studiilor științifice din proiect inclusiv cartarea speciilor/habitatelor, verificarea şi avizarea rapoartelor științifice, a bazei de date şi a sistemului GIS; Verifică şi coordonează activitatea în teren, Primește de la responsabilii implementare activități Universității din ......... propunerile de avizare a livrabilelor realizate de contractorii Universității din ........., le verifică și supune aprobării managerului de proiect. Coordonează elaborarea rapoartelor tehnice/financiare ale Universității din ......... privind progresul înregistrat în implementarea proiectului şi transmiterea acestora către beneficiar; Participă la toate activitățile proiectului. În Decizia nr. ....../2019 a Curții de Apel ......... se arată că, prin conflict de interese se înțelege orice situație în care membrii personalului autorității contractante sau ai unui furnizor de servicii de achiziție care acționează în numele autorității contractante, care sunt implicați în 16

§ 27

desfășurarea procedurii de atribuire sau care pot influența rezultatul acesteia au, în mod direct sau indirect, un interes financiar, economic sau un alt interes personal, care ar putea fi perceput ca element care compromite imparțialitatea ori independența lor în contextul procedurii de atribuire. (...). Având în vedere poziția deținută de doamna ....... în cadrul proiectului POIM, aceasta nu este orice angajat al autorității contractante, ci, prin atribuțiile repartizate conform cererii de finanțare și a deciziei nr. ........./21.05.2021 emisă de rectorul Universității din ........., este persoană cu funcție de decizie în cadrul proiectului POIM, astfel încât practica instanțelor încadrează situația de față ca fiind conflict de interese. Autoritatea contractantă consideră că societatea contestatoare se află în eroare referindu-se la distorsionarea concurenței, deoarece autoritatea contractantă, când a exclus din procedură oferta contestatorului, a avut la bază un conflict de interese în temeiul art. 167 lit. e) din Legea nr. 98/2016 și nu o distorsionare a concurenței în temeiul art. 167 lit. f) din același act normativ, contestatoarea însăși, încercând să demonstreze că autoritatea contractantă nu se află într-o situație de distorsionare a concurenței, recunoscând că autoritatea contractantă se află într-o situație generatoare de conflict. Totodată, contestatoarea a afirmat că autoritatea contractantă putea înlătura conflictul de interese prin înlocuirea persoanelor responsabile cu evaluarea ofertelor atunci când le este afectată imparțialitatea, acolo unde este posibil. Or, așa cum se arată în Decizia nr. ......../13.05.2019 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, faptul că dacă nu este posibilă înlocuirea unei astfel de persoane, autoritatea contractantă trebuie să excludă ofertantul aflat în conflict de interese. În cazul de față, autoritatea contractantă se află în imposibilitatea obiectivă de înlocuire a doamnei ....... care este mai mult decât persoană care evaluează ofertele ci este chiar directorul proiectului POIM SMIS 150549, numită prin decizie încă din faza scrierii cererii de finanțare și având funcție de decizie cu privire la derularea proiectului așa cum reiese din atribuțiile precizate în cerere de finanțare aprobată de autoritatea de management. Autoritatea contractantă susține că, autoarea contestației a recunoscut conflictul de interese în care se află afirmând că „autoritatea contractantă, în măsura în care vrea să dovedească interesul pentru aplicarea riguroasă a prevederilor privind conflictul de interese, ar fi trebuit să fie preocupată de implementarea acestora chiar din faza numirii Doamnei .......pe postul de manager de proiect.” Având în vedere prevederile Hotărârii nr. 519/2014 privind stabilirea ratelor aferente reducerilor procentuale/corecțiilor financiare aplicabile pentru abaterile prevăzute în anexele la OUG nr. 66/2011 privind prevenirea, constatarea şi sancționarea neregulilor apărute în obținerea şi utilizarea fondurilor europene şi/sau a fondurilor publice naționale aferente acestora în cazul în care autoritatea contractantă nu ar fi constatat conflictul de interese și nu ar fi exclus din procedură ofertantul asocierea SC ......... SRL (Lider), SC ......... SRL (asociat 1) și SC ......... SRL (Asociat 2) ar fi primit o corecție financiară de 100% din valoarea contractului încheiat în urma procedurii de achiziție. Pagina 17 din 44

§ 28

În probațiune, au fost depuse, în copie certificată, documentele dosarului achiziției publice. Prin adresa nr. ....../11.11.2022, înregistrată la Consiliu cu nr. ........./11.11.2022, SC ......... SRL transmite „Concluzii Scrise” ca răspuns la punctul de vedere formulat de achizitoare, în cuprinsul căruia prezintă argumente pentru a combate afirmațiile acestora, reiterând susțineri din cadrul contestației. Suplimentar, contestatoarea menționează următoarele argumente: - autoritatea contractantă a confirmat, în punctul de vedere, aspectul semnalat în cuprinsul contestației şi anume că doamna ....... nu este manager de proiect aşa cum este definit în ghidul solicitantului POIM. În cadrul contestației, societatea contestatoare a argumentat că doamna ....... nu este de fapt şi de drept Managerul proiectului, aşa cum este definit şi impus de Ghidul Solicitantului şi cum vrea să lase de înțeles autoritatea contractantă când a justificat că nu putea să ia alte măsuri de remediere a conflictului de interese. - autoritatea contractantă nu contestă argumentele contestatoarei, extrase din Ghidul solicitantului (Ghidul de finanțare al proiectului din care face parte şi prezenta achiziție) conform cărora managerul proiectului este de fapt doamna ....... (din partea Liderului - Consiliul Județean .........), iar doamna ....... deține titulatura de director proiect al partenerului ........., fără funcție de decizie în cadrul proiectului. Mai mult de atât, acest aspect a fost confirmat, de către autoritatea contractantă. - deși au fost citate atribuțiile din cererea de finanțare, autoritatea contractantă nu a indicat însă şi funcția exactă pe care o deține doamna ....... conform cererii de finanțare, celelalte poziții din cadrul proiectului şi nici organigrama proiectului din care s-ar fi observat clar că funcția de decizie/managerul de proiect aparține, obligatoriu, liderului de parteneriat - Consiliul Județean .......... Astfel, contestatoarea consideră că autoritatea contractantă a indus în eroare, folosindu-se de o titulatură care nu este cea de manager de proiect, pentru a invoca eronat conflictul de interese, a exclude ofertanți din licitație şi a se justifica că nu poate să ia alte măsuri de remediere. Autoritatea contractantă a prezentat citate din Decizia Curţii de Apel ......... cu privire la conflictul de interese, dar, conform contestației, tocmai asta s-a subliniat, că doamna ....... nu este implicată în procesul de verificare/evaluare şi stabilire a rezultatului procedurii de achiziție, întrucât nu face parte din comisia de evaluare, după cum se poate observa din Raportul procedurii nr. ........./19.10.2022. Astfel, afirmația potrivit căreia doamna ....... are atribuții în evaluarea ofertelor conform atribuțiilor din cererea de finanțare, nu se aplică în cazul prezentei achiziții, aceasta nefăcând parte din comisia de evaluare. Doamna ......., nefiind persoana cu cea mai mare funcție/funcție de decizie în cadrul UIP (Unității de implementare a 18

§ 29

proiectului) şi nefiind implicată în procesul de evaluare a ofertelor, contestatoarea își exprimă neînțelegerea faptului că autoritatea contractantă încă susține că nu putea să ia alte măsuri de remediere a situației în afara celei de a exclude ofertanții. Nu se pot invoca atribuțiile generale din cererea de finanțare dacă persoana în cauză nu face parte din comisia de evaluare, aceste atribuții având prioritate în cazul achizițiilor publice, tocmai pentru a se putea lua măsuri de evitare a conflictului de interese, fiind nevoie ca membrii comisiei de evaluare să depună o declarație de confidențialitate şi imparțialitate. Contestatoarea consideră că, autoritatea contractantă a prezentat un punct de vedere superficial, nejustificat şi neargumentat. SC ......... SRL arată că autoritatea contractantă nu a prezentat argumente la toate aspectele contestate și a aplicat selectiv legislația privind conflictul de interese. Contestatoarea a sesizat mai multe nereguli săvârșite de autoritatea contractantă în procesul de evaluare a ofertelor, pentru care autoritatea contractantă nu a răspuns punctual şi argumentat. Astfel, s-a contestat lipsa accesului la dosarul achiziției conform legislației, componența comisiei de evaluare, verificarea conflictului de interese și al ofertanților ....... şi ....... şi altele, prezentând argumente solide şi veritabile. De asemenea, autoritatea contractantă a făcut din nou o interpretare eronată a legislației, afirmând eronat că se aplică corecție de 100%, nefiind cazul acestei spețe. Punctul de vedere al autorității contractante este unul superficial, întrucât se rezumă doar la conflictul de interese al contestatoarei cu doamna ....... şi nici pentru acesta nu argumentează toate aspectele/neregulile semnalate. Este inadmisibil ca autoritatea contractantă să nu justifice nerespectarea legislației cu privire la componența comisiei de evaluare şi, implicit, modul de verificare al conflictului de interese cu acești membrii. Practic, confirmă aspectul semnalat de contestatoare şi denotă rea voință şi aplicarea intenționat eronată a legislației, alegând să nu ia măsuri nici pentru îndreptarea acestei erori. Un aspect important contestat a fost legat tocmai de verificarea conflictului de interese şi în cazul celorlalți ofertanți, aspect pe care autoritatea contractantă nici nu l-a menționat în punctul de vedere. Astfel, autoritatea contractantă alege să verifice conflictul de interese la nivel teoretic, într-un mod părtinitor, doar pentru unii ofertanți, raportându-se doar cu anumite persoane, care nici măcar nu sunt implicați în evaluarea ofertelor. În punctul de vedere, autoritatea contractantă a insistat pe argumentul că doamna ....... este o persoană cu funcție de decizie, ceea ce nu este adevărat, făcând abstracție de faptul că aceasta are relații contractuale şi cu ofertantul ....... şi cel mai important aspect că ofertantul ....... are o relație de parteneriat cu Consiliul Județean ......... şi implicit cu persoana care chiar are funcția de decizie - cea mai Pagina 19 din 44

§ 30

importantă funcție în cadrul proiectului și este implementat de către beneficiar și ........ Întrucât societatea contestatoare SC ......... SRL a solicitat accesul la dosarul cauzei, Consiliul a comunicat acesteia termenul de acces la dosarul cauzei și, implicit, de depunere a concluziilor scrise, prin adresa nr. ........... În urma studiului dosarului achiziției, contestatoarea a depus adresa nr. ..../18.11.2022, înregistrată la CNSC sub nr. ......./18.11.2022, prin care menționează că își menține concluziile scrise formulate în data de 11.11.2022 și că nu va formula alte concluzii scrise ca urmare a consultării dosarului cauzei, în data de 17.11.2022 la sediul CNSC. Prin

§ 31

contestația

§ 32

înregistrată

§ 33

la

§ 34

Consiliu

§ 35

sub nr. ......../01.11.2022, ......... SRL, a formulat critici împotriva rezultatului procedurii. În fapt, contestatorul prezintă istoricul procedurii, precum și faptul că a solicitat accesul de dosar la sediul autorității contractante. Urmare a studierii dosarului achiziției contestatoarea a formulat prezenta contestație, în legătură cu autoritatea contractantă, considerând următoarele: -ar fi trebuit să respingă ca inacceptabilă oferta declarată câștigătoare, în conformitate cu prevederile art. 137 alin. (2) lit. b) din Normele Metodologice de aplicare a Legii nr. 98/2016, deoarece ofertantul nu îndeplinește cerința de calificare privitoare la experiența similară. -ar fi trebuit să excludă din procedură ofertantul declarat câștigător, deoarece acesta se află în situația de excludere prevăzută de art. 144 alin. (1) din Normele Metodologice de aplicare a Legii nr. 98/2016 coroborat cu art. 167 alin. (1) lit. g) din Lege. -ar fi trebuit să respingă ca neconformă oferta declarată câștigătoare, în temeiul prevederilor art. 215 alin. (5) din Legea nr. 98/2016. - punctajul final acordat ofertei ......... SRL este incorect, fiind mai mic decât ar fi trebuit, raportat la documentele care au fost depuse. -punctajul final acordat ofertei declarată câștigătoare este incorect, fiind mai mare decât ar fi trebuit, raportat la documentele pe care ofertantul ........... (.......) le-a depus. Referitor la aspectele referitoare la caracterul inacceptabil al ofertei depuse de ofertantul ..........., contestatoarea menționează următoarele: Autoritatea contractantă a impus ofertanților ca cerință privind experiența similară, să demonstreze că au dus la bun sfârșit în ultimii 3 ani (calculați prin raportare la data-limită de depunere a ofertelor), servicii de monitorizare de mediu, în valoare cumulată de minim 4.800.000,00 lei fără TVA, la nivelul a maxim 3 contracte. Pentru a dovedi că îndeplinește această cerință, ofertantul .......a depus un număr de 3 contracte: 20

§ 36

1. Contract nr. ......./25.11.2019 (....... nr. ......./25.11.2019) privind achiziția publică de servicii consultanță monitorizarea speciilor de păsări cf. art. 15 din Directiva păsări în cadrul proiectului „Completarea nivelului de cunoaștere a biodiversității prin implementarea sistemului de monitorizare a stării de conservare a speciilor de interes comunitar din România şi raportarea în baza articolului 12 al Directivei Păsări 2009/14/CE” MYSMIS 119428 — Partea I, încheiat între Ministerul Mediului APELOR ŞI PĂDURILOR şi Asocierea .......(.......), Asociația „Grupul Milvus", SC ........ SRL şi SC ....... SRL, cu lider de asociere ....... (.......). 2. Contract de prestări servicii nr. ......./06.03.2019 (nr. ...../ 06.03.2019) încheiat între ......... SRL şi .......(.......) având ca obiect servicii de elaborare Studii biodiversitate aferente fundamentării științifice a Planului de management ce vor viza speciile de nevertebrate, amfibieni şi păsări. 3. Contract de finanțare programul operațional infrastructură mare nr. ....../30.05.2017 încheiat între Ministerul Dezvoltării Regionale, Administrației Publice şi Fondurilor Europene şi .......(.......), având ca obiect: Elaborarea Planului de management pentru ariile protejate ROSCI0310 lacurile ......, ROSCI0389 Sărăturile de la Gura lalomiţei - Mihai Bravu, ROSPAOOSI Iezerul ......, ROSPAOO61 lacul Techirghiol, ROSPA 0101 Stepa Saraiu Horea, ........ ........., cod SMIS 102540. Contestatoarea susține că dintre cele 3 contracte prezentate de către ofertantul .......(.......), autoritatea contractantă a luat în considerare doar ultimele 2 proiecte, pentru dovedirea experienței similare, iar contractul de servicii nr. ...../25.11.2019 (....... nr. ......./25.11.2019), nu a fost luat în calcul de autoritatea contractantă, deoarece serviciile care au făcut obiectul acestuia nu sunt servicii similare, aşa cum au fost indicate în fişa de date, respectiv servicii de inventariere, cartare distribuţie specii, tipuri de habitate de interes conservativ, ecosisteme în vederea stabilirii masurilor de management, elaborare protocoale, şi planuri de management pentru arii naturale protejate realizate. Astfel, potrivit contestatoarei autoritatea contractantă a reținut că ofertantul .......(.......) ar fi făcut dovada prestării de servicii în ultimii 3 ani, în valoare totală de 6.767.606,40 lei. Aspectele prezentate mai sus au reieșit din analiza procesului - verbal cu nr. ......./19.10.2022 privind evaluarea documentelor - suport depuse de ofertant pentru demonstrarea informațiilor din DUAE și a răspunsului ofertantului la solicitarea de clarificări din partea autorității contractante cu nr. ......../10.10.2022. Potrivit contestatoarei, în mod greșit, autoritatea contractantă a luat în calculul experienței similare a ofertantului, contractul de finanțare nr. ......./30.05.2017, prin actele depuse, ofertantul declarat câștigător nefăcând deloc dovada că ar fi prestat serviciile, activitățile pentru a căror derulare a beneficiat de finanțarea nerambursabilă. Așa cum reiese din răspunsul ....... la solicitarea de clarificări cu nr. ........../10.10.2022, pentru a dovedi că a prestat servicii care ar putea fi considerate drept similare, a transmis: Pagina 21 din 44

§ 37

-Copie a contractului de finanțare, -Rapoarte de progres depuse la autoritatea de management - prin care raportează stadiul de implementare a proiectului, -Notificări aferente cererilor de rambursare - prin care autoritatea de management confirmă aprobarea şi rambursarea unor cheltuieli eligibile din proiect. Aceste înscrisuri nu probează însă prestarea, respectiv derularea efectivă de către ofertant de servicii, activități care ar putea fi considerate similare cu cele din prezenta procedură, așa cum sunt acestea reprezentate în accepțiunea autorității contracte. De altfel, în cadrul unei proceduri de atribuire similare derulată de Primăria Orașului Amara, ofertantul .......(.......) a depus același contract nr. ........./30.05.2017 şi aceleași documente, pentru a dovedi prestarea de servicii similare. Conform raportului procedurii nr. ........../28.04.2022 publicat de Primăria Orașului Amara, această autoritate contractantă a declarat oferta ....... drept inacceptabilă, deoarece nu a luat în considerare pentru dovedirea cerinței referitoare la experiența similară, contractul de finanțare nr. ........./30.05.2017. Motivele sunt aceleași cu cele arătate de contestatoare, anume că un simplu contract de finanțare nu face dovada prestării de servicii ci doar a faptului că a existat o finanțare pentru derularea proiectului. Contestatoarea susține că, în cazul în care s-ar accepta ideea acreditată de ofertantul .......(.......), ar însemna ca, în cadrul procedurilor de atribuire, pentru dovedirea prestării de servicii, ar fi suficient ca operatorii economici să aducă o simplă dovadă că au contractat o linie de creditare de la o bancă comercială, în scopul finanțării unor activități dintr-un proiect similar şi că au accesat creditul. Ori, simpla dovadă a deținerii unei finanțări pentru derularea unei activități, nu probează şi derularea efectivă a respectivei activități, care ar fi putut fi achiziționată de la terți, în cadrul procedurii derulate de Primăria Orașului Amara, ofertantul .......nu a contestat decizia autorității contractante, referitoare la declararea ofertei ca inacceptabile, însușindu- și aceste concluzii. Pe de altă parte, după cum reiese din raportului procedurii nr. ...../28.04.2022 publicat de Primăria Orașului Amara, referitor la contractul de finanțare nr. ....../30.05.2017, ofertantul a depus aceleași documente ca şi în cazul prezentei proceduri, ceea ce conduce la concluzia că, deși avea reprezentarea faptului că documentele prezentate nu făceau dovada prestării de servicii similare, ofertantul nu a putut produce alte înscrisuri relevante, prin care să demonstreze pertinent că a derulat efectiv activitățile din proiectul pentru care a beneficiat de finanțare. În concluzie, contestatoarea consideră că, în mod greșit, autoritatea contractantă a reținut contractul de finanțare nr. 70........30.05.2017 ca 22

§ 38

fiind relevant pentru demonstrarea îndeplinirii cerinței referitoare la experiența similară. Astfel, ofertantul .......a făcut dovada prestării unor servicii similare în cuantum de 2.776.362,18 lei, rezultate din contractul de prestări servicii nr. ......./06.03.2019 (nr. ....../06.03.2019), neîndeplinind, astfel, cerința referitoare la prestarea unor servicii similare în cuantum de minim 4.800.000,00 lei. În aceste condiții, contestatoarea consideră că oferta ....... ar fi trebuit declarată ca inacceptabilă, în temeiul prevederilor art. 137 alin. (2) lit. b) din Normele Metodologice de aplicare a Legii nr. 98/2016. Petenta menționează că .......se află în situația de excludere prevăzută la art. 167 alin. (1) lit. g) din legea 98/2016. Menționând prevederile art. art. 144 alin. (1) din Normele Metodologice de aplicare a Legii nr. 98/2016, contestatoarea susține că a depus documentul constatator nr. 5682/25.08.2022, emis de către autoritatea contractantă Municipiul Salonta, în temeiul prevederilor art. 166 alin. (2) din Normele Metodologice de aplicare a Legii nr. 98/2016, prin care certifică că ......., deși a fost desemnat câștigător în cadrul procedurii inițiată prin anunțul de participare nr. CN1032472, a refuzat, nejustificat,să semneze contractul de achiziție. Astfel, .......se află în situația prevăzută de art. 167 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 98/2016, aspect care impune autorității contractante să procedeze la excluderea sa din procedură. Redând prevederile art. art. 169 din Legea nr. 98/2016 și având în vedere că nu a intervenit niciuna dintre situațiile prevăzute de art. 221 din Legea nr. 98/2016, în care se poate considera că prezenta procedură s-a finalizat, autoritatea contractantă are obligația de a exclude din procedură ofertatul ......., chiar dacă, la momentul evaluării ofertei, nu a avut la dispoziție informații referitoare la faptul că ofertantul s-ar afla în situația de excludere prevăzută de 167 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 98/2016. Autoarea contestației consideră că oferta depusă de ofertantul ....... este neconformă, în temeiul prevederilor art. 215 alin. (5) din Legea nr. 98/2016. Menționând secțiunea IV.4.2 din Fișa de Date a achiziției - Modul de prezentare al propunerii financiare, contestatoarea arată că, în cadrul Formularului 9, autoritatea contractantă a impus operatorilor economici ca în cadrul propunerii financiare să includă şi valoarea taxelor legale, necesare în vederea derulării procedurii de evaluare strategică de mediu. Aceste taxe urmează a fi plătite de către prestator la Agenția competentă de Protecția Mediului, responsabilă cu avizarea Planului de Management, direct în numele autorității contractante, în conformitate cu prevederile legale în domeniul fiscal, acestea nefiind purtătoare de TVA. Contestatoarea consideră că autoritatea contractantă a indicat operatorilor economici că, în cadrul propunerii financiare, trebuie să includă şi valoarea taxelor legale, pe care le-a estimat la valoarea de 2.500,00 lei, taxe pe care prestatorul trebuie să le avanseze în numele autorității contractante, urmând ca, ulterior, să le refactureze fără TVA. Pagina 23 din 44

§ 39

Prin solicitarea de clarificări nr. 6131/14.09.2022, autoritatea contractantă a solicitat ofertantului .......: -să accepte corectarea unei erori aritmetice în cuprinsul ofertei financiare, -să indice unde anume în cuprinsul ofertei se găsesc indicate „Taxe nepurtătoare de TVA”, așa cum s-a solicitat prin documentația de atribuire. O solicitare similară referitoare la „Taxe nepurtătoare de TVA” a fost adresată şi societății contestatoare, deoarece s-a omis defalcarea acestei linii în propunerea financiară inițială, însă s-a rectificat această eroare şi s-a depus anexa la Formularul 9, corectată, în sensul că s-a cuprins această defalcare, așa cum a solicitat autoritatea contractantă. Așa cum a reieșit din Procesul-Verbal nr. 6161/16.09.2022, privind evaluarea propunerilor financiare, ofertantul ....... a redepus Formularul 9 corectat în care a modificat doar valoarea finală a ofertei, ca urmare a îndreptării erorii aritmetice, însă, în privința defalcării „Taxe nepurtătoare de TVA” a precizat că acestea sunt 0 (zero). În acest context, oferta depusă de ofertantul ....... este neconformă, deoarece nu respectă cerințele de formă prezentate în documentația de atribuire (art. 215 alin. (5) din Legea nr. 98/2016). În condițiile în care autoritatea contractantă a solicitat să ca oferta financiară să indice valoarea taxelor nepurtătoare de TVA, ofertanții erau obligați să includă în oferta financiară aceste costuri, cu atât mai mult cu cât acestea sunt impuse de legislația aplicabilă în vigoare. Contestatoarea susține că aceste costuri, pe care autoritatea contractantă a dorit să le includă în mod distinct în cadrul Formularului 9, reprezintă taxele plătite în conformitate cu prevederile Ordinului nr. 1108/2007 privind aprobarea Nomenclatorului lucrărilor şi serviciilor care se prestează de către autorităţile publice pentru protecţia mediului în regim de tarifare şi cuantumul tarifelor aferente acestora, mai exact tarifele/taxele necesar a fi achitate pentru parcurgerea procedurii de emitere a avizului de mediu. În acest sens, contestatoarea redă sub formă tabelară extrasul din Nomenclatorul lucrărilor şi serviciilor care se prestează de către autoritățile publice pentru protecția mediului în regim de tarifare şi cuantumul tarifelor aferente acestora. Astfel, având în vedere cele precizate anterior, contestatoarea consideră că este evident faptul că este imposibil ca taxele nepurtătoare de TVA să fie „0”, așa cum în mod eronat a precizat ofertantul ....... în cadrul răspunsului său la solicitarea de clarificări adresată de către autoritatea contractantă. Având în vedere experiența societății contestatoare, în derularea unor contracte similare şi a multor proceduri de evaluare strategică de mediu pentru Planuri de Management, nu se exclude şi eventualitatea în care nu va fi necesar a fi achitată taxa în valoare de 2.000 lei, întrucât, 24

§ 40

în multe situații, procedura SEA (evaluare strategică de mediu) se finalizează fără a fi necesară elaborarea raportului de mediu, însă aceasta este doar o presupunere, singura entitate în măsură să decidă acest aspect fiind Agenția pentru Protecția Mediului. Chiar şi în această situație, contestatoarea apreciază că oferta depusă de ofertantul ....... este neconformă, deoarece nu respectă cerințele de formă prezentate în documentația de atribuire [art. 215 alin. (5) din Legea nr. 98/2016], întrucât, chiar dacă acesta ar fi fost raționamentul său, tot avea obligativitatea de a declara cel puțin cei 500 lei ca fiind taxe nepurtătoare de TVA. Contestatoarea susține că punctajul final acordat ofertei sale este incorect, fiind mai mic decât ar fi trebuit, raportat la documentele care au fost depuse. Astfel, din adresa privind comunicarea rezultatului procedurii nr. ...... din 19.10.2022, contestatoarea a luat act de faptul că în cadrul factorului de evaluare referitor la experiența profesională a personalului cheie, oferta sa a primit 27 de puncte, din 35 maxim posibile și consideră că, în mod greșit, autoritatea contractantă a acordat doar 3 puncte pentru subfactorul de evaluare care a vizat experiența profesională a expertului „Coordonator experți GIS”, pentru care oferta contestatoarei ar fi trebuit să primească maximul de 5 puncte. Astfel, contestatoarea susține că în cadrul caietului de sarcini se regăsesc cerințele referitoare la acest expert precum și modalitatea de acordare a punctajului. Pentru demonstrarea experienței profesionale specifice a persoanei care a fost propusă pentru ocuparea acestei poziții, dl. Stoleriu Cristian Constantin, contestatoarea a depus următoarele documente suport: - Adeverință nr. ........../28.06.2022 emisă de Stoleriu Cristian Constantin PFA, prin care se atestă participarea expertului într-un număr de 7 proiecte, - Adeverință nr. ...../03.01.2022 emisă de .......prin care participarea expertului într-un număr de 2 proiecte. Contestatoarea susține că dintre cele 2 proiecte menționate în adeverința nr. ........./03.01.2022 emisă de ......., autoritatea contractantă a luat în calcul doar 1 proiect, care, de altfel, se regăsea şi în adeverința nr. ......./28.06.2022 emisă de ........... Astfel, în cuprinsului Procesului Verbal nr. .........../13.09.2022 este consemnat că autoritatea contractantă a analizat adeverința nr. ........./03.01.2022 emisă de ......., în cadrul căreia sunt menționate 2 proiecte, dar nu există nicio justificare pentru care aceasta nu a luat în considerare, pentru acordarea punctajului aferent acestui subfactor de evaluare, proiectul „Elaborarea Planului de management pentru situl ROSPA0109 Acumulările Belcești în cadrul proiectului Elaborarea Planurilor de Management pentru ariile protejateROSPA0109 Acumulările Belcești, ROSCI0222 Sărăturile Jijia Inferioară Prut, ROSPA0042 Eleșteele Jijiei și Miletinului și 2553 Balta Teiva Vișina” cod SMIS 2014+101991. Contestatoarea susține că, acest proiect îndeplinește condițiile pentru a fi luat în considerare întrucât în cadrul acestuia, expertul a desfășurat activități de coordonare a activității de întocmire a hărților Pagina 25 din 44

§ 41

GIS, activitate în care au fost implicați şi alţi experți, iar proiectul a presupus activități similare pentru arii naturale protejate. Astfel, se apreciază de către contestatoare, că neluarea în considerare a acestui proiect în vederea acordării punctajului pentru acest subfactor de evaluare este doar o regretabilă eroare, altfel autoritatea contractantă ar fi procedat la solicitarea de clarificări, necesare pentru lămurirea încadrării acestui proiect ca fiind similar sau nu şi/sau ar fi detaliat în cuprinsul Procesului Verbal nr. ........../13.09.2022 privind evaluarea conformității propunerilor tehnice cu prevederile caietului de sarcini şi, după caz, cu factorii de evaluare, motivul pentru care a exclus acest proiect ca fiind unul similar. În mod greșit autoritatea contractantă nu a luat în calcul și acest proiect, ceea ce ar fi ridicat la 6 numărul de proiecte în care expertul a dobândit experiență profesională specifică, astfel că, în cadrul subfactorului de evaluare care a vizat experiența „Coordonatorului experți GIS”, oferta contestatoarei ar fi trebuit să primească maximul de 5 puncte și nu doar 3, cât a acordat comisia de evaluare. De asemenea, contestatoarea învederează că nici motivul pentru care autoritatea contractantă a luat în calcul doar 5 dintre cele 7 proiecte menționate în adeverința nr. ......../28.06.2022 emisă de Stoleriu Cristian Constantin PFA, nu este clar, întrucât, nici în această situație autoritatea contractantă nu a justificat absolut deloc decizia sa, iar toate contractele cuprinse în cadrul acestei adeverințe au vizat inclusiv activități similare în realizarea de baze de date şi hărți GIS pentru specii şi habitate din arii naturale protejate, motiv pentru care contestatoarea apreciază că toate cele 8 proiecte prezentate în cadrul celor două adeverințe (1 proiect se regăsește în ambele adeverințe), puteau fi încadrate ca și contracte similare. În consecință, în cadrul factorului de evaluare referitor la experiența profesională a personalului cheie, oferta depusă de patentă, ar fi trebuit să primească 29 de puncte și nu 27 cât a acordat autoritatea contractantă. Contestatoarea susține că punctajul final acordat ofertei declarată câștigătoare este incorect, fiind mai mare decât ar fi trebuit, raportat la documentele pe care ofertantul le-a depus. Astfel, din comunicarea rezultatului procedurii nr. ........ din 19.10.2022 rezultă că în cadrul factorului de evaluare referitor la experiența profesională a personalului cheie, oferta depusă de ......., a primit 28 de puncte din 35 maxim posibile, acordarea acestora fiind redată sub formă tabelară. Referitor la subfactorul de evaluare care a vizat experienţa „Responsabilului de contract/Manager de contract/Lider de echipă”, contestatoarea susține că autoritatea contractantă a acordat ofertei depuse de .......un număr de 10 puncte, când, în fapt, oferta ar fi trebuit să primească 5 (cinci) puncte. 26

§ 42

Cerințele referitoare la acest expert se regăsesc în cadrul caietul de sarcini şi au fost redate sub formă tabelară de către contestatoare. În ceea ce privește acordarea punctajului pentru factorul de evaluare care a vizat experiența profesională specifică a acestui expert, contestatoarea a redat prevederea din caietul de sarcini, precizând că pentru această poziție, .......l-a desemnat pe dl. Hulea Gheorghe Dănuţ. Ori, din analiza adresei privind comunicarea rezultatului procedurii, susține contestatoarea, pentru acordarea punctajului în cadrul acestui subfactor de evaluare, autoritatea contractantă a luat în considerare 7 proiecte în care a participat expertul desemnat de ....... pentru a ocupa această poziție, deși, pe 2 dintre acestea, autoritatea contractantă nu ar fi trebuit să le ia în considerare, deoarece, în respectivele proiecte, dl. .......nu a desfășurat activități de management sau coordonarea de proiect așa cum a solicitat autoritatea contractantă. Astfel, în cadrul contractului care a avut ca obiect «Elaborarea studiilor de fundamentare a Planului de management aferent ariilor naturale protejate vizate de proiectul „Management adecvat în vederea conservării biodiversităţii din ariile naturale protejate ROSCIOOOS Balta Albă-Amara- Jirlău-Lacul Sărat Câineni, ROSPA0004 Balta Albă-Amara- Jirlău 2.271 Balta Albă, 2.272 Balta Amara, 2.260 Lacul Jirlău-Vişani”», domnul .......nu a deținut poziția de lider de echipă/coordonator, ocupând doar poziția de Expert ornitolog. Astfel, din adresa nr. ......./03.07.2018 emisă de ......... SRL, reiese faptul că în cadrul ofertei depuse, pe poziția Team leader/Lider de echipa/Coordonator de echipă a fost propus dl .........., pe care prestatorul ......... SRL l-a înlocuit cu dl. ........ De asemenea, în cadrul contractului care a avut ca obiect „Elaborarea planului de management al ariilor naturale protejate din masivul Ceahlău administrate de Judeţul Neamţ” în cadrul proiectului „Asigurarea unui management integrat, conservativ și durabil al ariilor naturale protejate administrate de Judeţul Neamţ în cadrul căruia contestatoarea a deţinut calitatea de prestator (lider al asocierii), dl. ......... a participat în calitate de Coordonator experți specii, şi nu lider de echipă/coordonator de proiect, poziție deținută de un alt expert. În acest sens contestatoarea a depus anexat declarația de disponibilitate a d-lui. .......pe baza căreia a fost desemnat Coordonator experți specii în contract. Contestatoarea menționează că, pentru acordarea punctajului în cadrul acestui subfactor de evaluare, autoritatea contractantă ar fi putut să ia în considerare doar 5 proiecte, aspect care ar fi impus acordarea a 5 puncte şi nu 10, cât au fost acordate eronat. Referitor la subfactorul de evaluare care a vizat experiența „Coordonatorului experți amfibieni”, autoritatea contractantă a acordat ofertei depuse de .......un număr de 2 puncte, când, în fapt, oferta ar fi trebuit să primească 0 (zero) puncte. Astfel, în ceea ce privește acordarea punctajului pentru factorul de evaluare care a vizat experiența profesională specifică a acestui expert, contestatoarea menționează prevederile din caietul de sarcini și susține Pagina 27 din 44

§ 43

că, pentru această poziție, ofertantul .......l-a desemnat pe dl. Stugariu Alexandru. Din analiza adresei privind comunicarea rezultatului procedurii cu nr. ....... din 19.10.2022, arată contestatoarea, rezultă că pentru acordarea punctajului în cadrul acestui sub factor de evaluare, autoritatea contractantă a luat în considerare 2 proiecte în care a participat expertul, respectiv: „Coordonator experți amfibieni - expert cheie 2 - punctaj maxim 5 - punctaj acordat 2 puncte Experiența profesională specifică: 2 contracte Din adeverința nr........../28.06.2022 emisă de ........... SRL reiese că a avut rol de coordonator expert cheie herpetofaună (amfibieni şi reptile) în cadrul proiectului Elaborarea studiilor de biodiversitate aferente fundamentării științifice a Planului de Management în cadrul proiectului cod SMIS 117007. Din adeverința nr. ......./27.06.2022 emisă de ....... reiese că a avut rolul de coordonator și expert cheie herpetofaună (amfibieni și reptile) în cadrul contractului de prestări servicii nr. ........./1.09.2017 având ca obiect „Servicii de consultanță herpetofaună pentru elaborare studii privind realizarea planului de management aferent proiectului Realizarea managemetului adecvat în scopul conservării biodiversității în aria naturală protejată ......... ........”. Contestatoarea a deținut calitatea de prestator (lider al asocierii) în cadrul contractului nr. .........../22.08.2019 care a avut ca obiect „Elaborarea planului de management al ariilor naturale protejate din masivul Ceahlău administrate de Județul Neamţ” în cadrul Proiectului „Asigurarea unui management integrat, conservativ și durabil al ariilor naturale protejate administrate de Județul Neamţ”, iar dl. Strugariu Alexandru a participat în acest proiect în calitate de expert herpetolog, fără a avea atribuții de coordonare a altor experți. Societatea contestatoare susține că deține din cadrul unei alte proceduri de achiziție publică un alt document emis de către o altă entitate, mai exact adeverința cu nr. ...../09.08.2021, emisă de către ..........SRL, care confirmă, de asemenea, faptul că dl. ............, a ocupat în cadrul proiectului doar poziția de expert ............ Astfel, pentru acordarea punctajului în cadrul acestui sub factor de evaluare, autoritatea contractantă ar fi putut să ia în considerare doar 1 proiect, aspect care ar fi impus acordarea a 0 puncte. Referitor la sub factorul de evaluare care a vizat experiența „Coordonatorului experți ornitologi”, autoritatea contractantă a acordat ofertei depuse de .......punctajul maxim de 5 puncte, când în fapt, oferta ar fi trebuit să primească doar 3 puncte. În ceea ce privește acordarea punctajului pentru factorul de evaluare care a vizat experiența profesională specifică a acestui expert, contestatoarea susține că, pentru această poziție, .......l-a desemnat pe 28

§ 44

dl. .........., iar autoritatea contractantă a reținut un număr de 7 contracte în care expertul a participat şi în care ar fi derulat activități similare cu cele cerute pentru a îndeplini cerința privind experiența profesională specifică. Din analiza adresei privind comunicarea rezultatului procedurii cu nr. ......... din 19.10.2022, contestatoarea susține că participarea expertului în cele 7 proiecte luate în considerare, a fost dovedită prin adeverința nr. ........./19.07.2021 emisă de ......., iar printre proiectele indicate în cuprinsul adeverinței se regăsesc următoarele contracte: „9. Elaborarea și aprobarea Planului de Management integrat, inclusiv toate studiile de fundamentare

§ 45

necesare

§ 46

realizării

§ 47

proiectului

§ 48

Planificarea managementului conservării în ariile naturale protejate ROSPA0012 Brațul Borcea, împreună cu ROSCI Mlaştina de la Fetești, IV.34. Pădurea Canton Hatis și ROSCI0278 Bordușani-Borcea (fără partea care se suprapune cu ROSPA0017 Canaralele de la Hârșova); Perioada 2018”. În cadrul acestui proiect, dl. ........... nu a derulat activități similare, așa cum sunt definite în caietul de sarcini, respectiv nu a ocupat o „poziție/funcție similară prin prisma căreia a avut responsabilități şi sarcini de coordonator experți ornitologie”. Conform documentației de atribuire care a stat la baza atribuirii prezentului contract, mai exact specificațiile tehnice postate pe site-ul special dedicat beneficiarilor privați care derulează proceduri de achiziții publice în acord cu prevederile Ordinului nr. 1284/2016, pentru acest contract au fost solicitați mai mulți experți care au fost redați de către societatea contestatoare. Astfel, se observă că, prin intermediul documentației de atribuire, nu a fost solicitată o astfel de poziție de expert coordonator ornitologie. Pentru clarificarea acestui aspect, contestatoarea arată că a obținut din partea beneficiarului proiectului ......... un răspuns cu privire la poziția ocupată de către domnul ........... în cadrul proiectului, adresă care a confirmat cele precizate, respectiv faptul că în cadrul acestui proiect domnul .......... a ocupat poziția de expert ornitolog fără a avea atribuții de coordonare experți, așa cum s-a solicitat prin intermediul documentației de atribuire, motiv pentru care acest proiect nu trebuia luat în considerare la acordarea punctajului. În ceea ce privește contractul „10. Elaborarea și aprobarea Planului de management integrat, inclusiv toate studiile de fundamentare necesare realizării proiectului „Planificarea managementului conservării biodiversității în ariile naturale protejate Natura 2000 ROSPAOI12 Câmpia Gherghiței incluzând rezervația naturală B.6. Lacul Rodeanu; Perioada 2018”, dl. .......nu ocupat o „poziţie/funcție similară prin prisma căreia a avut responsabilități şi sarcini de coordonator experți ornitologie”, pentru ca acest proiect să fie luat în considerare la îndeplinirea cerinței privind experiența profesională specifică. Situația în cadrul acestui proiect este identică cu cea expusă pentru proiectul anterior, respectiv, pe de o parte, în cadrul specificațiilor tehnice nu a existat poziția de coordonator ornitologie, așa cum a rezultat din extrasul din specificația tehnică. Pagina 29 din 44

§ 49

De asemenea, confirmarea beneficiarului proiectului .......vizează implicarea dlui. .......şi în acest proiect, în care a ocupat poziția de expert ornitolog fără a avea atribuții de coordonare experți, așa cum s-a solicitat prin intermediul documentației de atribuire, motiv pentru care, contestatoarea consideră că nici acest proiect nu trebuia luat în considerare la acordarea punctajului. Astfel, în ceea ce pentru acordarea punctajului la sub factorul de evaluare care a vizat experiența „Coordonatorului experți ornitologi", autoritatea contractantă ar fi trebuit să ia în considerare doar 5 proiecte dintre cele menționate adeverința nr. ......./19.07.2021 emisă de ......., aspect care determină acordarea a 3 puncte pentru acest sub factor. Referitor la sub factorul de evaluare care a vizat experiența „Coordonatorului experți ihtiologi”, autoritatea contractantă a acordat ofertei depuse de .......un număr de 5 puncte, când în fapt, oferta ar fi trebuit să primească 3 puncte, contestatoarea menționează că, cerințele referitoare la acest expert se regăsesc în caietul de sarcini. În ceea ce privește acordarea punctajului pentru factorul de evaluare care a vizat experiența profesională specifică a acestui expert din caietul de sarcini, contestatoarea susține că din analiza adresei privind comunicarea rezultatului procedurii nr. .......... din 19.10.2022 a reieșit că, pentru acordarea punctajului în cadrul acestui sub factor de evaluare, autoritatea contractantă a luat în considerare 6 proiecte în care a participat expertul. Petenta consideră că, în mod eronat, autoritatea contractantă a luat în considerare un număr de 6 proiecte similare atunci când a evaluat acest sub factor de evaluare, întrucât așa cum se poate observa doar din titlul proiectelor, unul dintre aceste proiecte nu a respectat cerințele impuse de autoritatea contractantă în cadrul caietului de sarcini mai exact, în cadrul unuia dintre cele 6 contracte (contractul nr. ......../17.10.2018) nu au fost incluse şi activități similare (elaborare plan de management). Acest contract a avut ca obiectiv creșterea numărului de vizitatori în zona naturală protejată şi care nu a presupus nici o activitate în legătură cu Planul de Management al ariei naturale protejate râul Tur. Cel mai probabil, autoritatea contractantă a fost indusă în eroare de conținutul adeverinței/recomandării nr. ...../16.06.2022, emisă de ......, preluând întocmai conținutul acesteia ca şi concluzie a evaluării proiectelor care se încadrează în categoria contractelor de experiență similară, conform cerințelor impuse prin propria documentație de atribuire, fără o minimă analiză/evaluare, reținând că pentru toate cele trei contracte precizate în adeverința menționată au fost efectuate activități similare de colaborare activă la întocmirea planurilor de management. 30

§ 50

Astfel, pentru acordarea punctajului în cadrul acestui sub factor de evaluare, autoritatea contractantă ar fi putut să ia în considerare doar 5 proiecte, aspect care ar fi impus acordarea a 3 puncte. În considerarea aspectelor învederate mai sus şi probate prin înscrisurile anexate prezentei contestații, în cadrul factorului de evaluare referitor la experiența profesională a personalului cheie, oferta depusă de ......., ar fi trebuit să primească maxim 22 de puncte şi nu 28 cât a acordat autoritatea contractantă. În drept, au fost invocate prevederile Legii nr. 101/2016, Legii nr. 98/2016, HG nr. 395/2016. În probațiune, au fost depuse înscrisuri. Prin adresa nr. .........., Consiliul a solicitat contestatoarei, în temeiul art. 611 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 101/2016, cu modificările și completările ulterioare, să transmită în termen de 4 zile lucrătoare de la data primirii prezentei adrese, dovada constituirii, în termen de maximum 5 zile de la data sesizării Consiliului, a cauțiunii legale, respectiv recipisa de consemnare a cauțiunii, în original, în cuantumul stabilit de articolul menționat. Cauțiunea se constituie la Trezoreria Statului, la CEC Bank – S.A. sau la orice altă instituție de credit care efectuează astfel de operațiuni, pe numele contestatoarei, la dispoziția Consiliului. Lipsa cauțiunii atrage respingerea contestației. Prin adresa nr. ......../03.11.2022, înregistrată la CNSC sub nr. ......../03.11.2022, ......... SRL a depus la dosarul cauzei, în original, Recipisa de consemnare a cauțiunii nr. ........ din data de 03.11.2022, în sumă de .......... RON, eliberată de CEC Bank – Sucursala Victoria. ......... SRL, în calitate de lider al Asocierii ......... SRL – ......... SRL - ......... SRL a constituit cauțiunea în valoare de ............ RON, conform dispozițiilor art. 611 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 101/2016, respectiv Recipisa de consemnare nr. ......., eliberată de CEC Bank - Sucursala Victoria la data de 28.10.2022. ......... SRL a constituit cauțiunea în valoare de ......... RON, conform dispozițiilor art. 611 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 101/2016, respectiv Recipisa de consemnare nr. ........, eliberată de CEC Bank - Sucursala Victoria la data de 03.11.2022. Din analiza susținerilor părților și a documentelor existente la dosarul cauzei, Consiliul reține cele ce urmează: ........., în calitate de autoritate contractantă a organizat procedura de licitație deschisă, în vederea atribuirii contractului de achiziție publică de servicii, având ca obiect de „Achiziția de servicii pentru realizarea de studii de monitorizare, evaluare a stării de conservare pentru speciile de interes conservativ, elaborarea bazei de date, realizarea de hărți GIS și elaborare Plan de Management”, elaborând, în acest sens, documentația de atribuire aferentă și publicând în SEAP, anunțul de participare nr. ........../25.05.2022, conform căruia valoarea estimată a procedurii este de .......... lei fără TVA, iar criteriul de atribuire aplicat este „cel mai bun raport calitate – preț”. În cadrul procedurii de atribuire au depus oferte 4 operatori economici, printre care și asocierea ......... SRL – ......... SRL - ......... Pagina 31 din 44

§ 51

SR/L și ......... SRL, aspect consemnat în procesul verbal privind evaluarea garanției de participare, înregistrat sub nr. ......./12.07.2022. După evaluarea ofertelor, autoritatea contractantă a stabilit rezultatul

§ 52

procedurii,

§ 53

consemnat

§ 54

în

§ 55

raportul

§ 56

procedurii nr. ......../19.10.2022, potrivit căruia oferta depusă de asocierea ......... SRL – ......... SRL - ......... SRL a fost respinsă ca inacceptabilă, fiind stabilit următorul clasament: - locul 1 – .......; - locul 2 - ......... SRL. Fiind nemulțumiți de decizia autorității contractante de a stabili acest rezultat, ofertanții asocierea ......... SRL – ......... SRL - ......... SRL și ......... SRL au sesizat Consiliul după cum urmează: asocierea ......... SRL – ......... SRL - ......... SRL a transmis Consiliul contestația nr. ......../31.10.2022, înregistrată la CNSC sub nr. ......./31.10.2022, care formează obiectul Dosarului nr. ......../2022, prin care a solicitat următoarele: - ......... nr. ......../19.10.2022, cu consecința anulării comunicării nr. ........./19.10.2022, precum și anularea tuturor actelor anterioare și subsecvente raportului procedurii, prin care oferta sa a fost exclusă din procedură, fiind declarată inadecvată datorită unui presupus conflict de interese; - obligarea autorității contractante la reincluderea ofertei sale în procesul de evaluare și evaluarea acesteia în conformitate cu cerințele documentației de atribuire, precum și stabilirea unui nou rezultat al procedurii și comunicarea acestuia către toți ofertanții.  ......... SRL a transmis Consiliului contestația înregistrată la CNSC sub nr. ......./01.11.2022, care formează obiectul Dosarului nr. ..../2022, în cadrul căreia a criticat decizia de stabilire a ofertei câștigătoare (despre care susține că este inacceptabilă și neconformă), precum și modalitatea în care i-a fost acordat punctajul final, solicitând următoarele: - ......... nr. ........./19.10.2022; - anularea adresei privind comunicarea rezultatului procedurii înregistrată sub nr. ......./19.10.2022; - obligarea autorității contractante să reevalueze propunerea tehnică depusă de ......... SRL și de ofertantul declarat câștigător cu respectarea considerentelor deciziei ce va fi pronunțată. - obligarea autorității contractante la reevaluarea ofertelor declarate admisibile luând în considerare: aspectele referitoare la caracterul inacceptabil al ofertei depuse de .......; existența cazului de excludere în care se află .......; aspectele referitoare la neconformitatea ofertei depusă de .......; 32

§ 57

aspectele referitoare la punctajele finale acordate ofertelor declarate admisibile, respectiv ofertelor depuse de .......și ......... SRL. În ceea ce privește contestația formulată de asocierea ......... SRL – ......... SRL - ......... SRL, care formează obiectul Dosarului nr. ..../2022, Consiliul constată următoarele: Din conținutul comunicării rezultatului procedurii rezultă că oferta asocierii ......... SRL – ......... SRL - ......... SRL a fost exclusă din procedură, în temeiul art. 167 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 98/2016, deoarece se află într-o „situație de conflict de interese în legătură cu procedura în cauză, iar această măsură nu poate fi remediată în mod efectiv prin alte măsuri mai puțin severe”, întrucât «candidatul se află în una dintre situațiile de excludere prevăzute la art. 167 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 98/2016 respectiv, operatorul economic se află în relații contractuale cu doamna ....... respectiv contractul nr. ....../25.02.2021. Se constată că ofertantul se află în conflict de interese deoarece doamna ....... - Director de proiect - persoană cu funcție de decizie în cadrul acestei proceduri și persoana care a întocmit caietul de sarcini se află în raporturi contractuale cu ......... SRL membru în asocierea ......... (Leader), ......... SRL, ......... SRL, până pe data de 07.02.2023. În aceste condiții având în vedere prevederile art. 63 alin. (3) din Legea 98/2016 care stipulează că „În cazul în care autoritatea contractantă stabilește că există un conflict de interese, autoritatea contractantă adoptă măsurile necesare pentru eliminarea circumstanțelor care au generat conflictul de interese, dispunând măsuri cum ar fi înlocuirea persoanelor responsabile cu evaluarea ofertelor, atunci când le este afectată imparțialitatea, acolo unde este posibil, sau eliminarea ofertantului/candidatului aflat în relație cu persoanele cu funcții de decizie din cadrul autorității contractante”, comisia de evaluare decide eliminarea ofertantului ......... (Leader), ......... SRL, ......... SRL. La baza deciziei de eliminare se află conflictul de interese generat de relațiile contractuale existente între ofertant şi doamna ......., persoană cu funcție de decizie în cadrul acestei proceduri”. În analizarea acestei contestații, Consiliul apreciază ca fiind relevante informațiile existente în cadrul fișei de date a achiziției, secțiunea „Condiții de participare”, pct. III.1.1.a) Situația personală a candidatului sau ofertantului, potrivit cărora autoritatea contractantă a stabilit următoarele: „(...) Cerința nr. 3: Neîncadrarea în dispozițiile art. 167 din Legea 98/2016 – DUAE. Ofertanții, terți susținători și subcontractanții nu trebuie să se regăsească în situațiile prevăzute la art. 164, 165, 167 din Legea 98/2016. Modalitatea prin care poate fi demonstrată îndeplinirea cerinței: se va completa DUAE în conformitate cu prevederile art. 193 alin. (1) din Legea 98/2016 de către operatorii economici participanți la procedură cu informațiile aferente situației lor. Documentele justificative care probează îndeplinirea celor asumate prin completarea DUAE urmează a fi prezentate, la solicitarea autorității Pagina 33 din 44

§ 58

contractante doar de către ofertantul clasat pe locul I în clasamentul intermediar întocmit la finalizarea evaluării ofertelor. (...) Cerința nr. 4: Neîncadrarea în dispozițiile art. 60 (evitarea conflictului de interese) din Legea 98/2016 - DUAE. Declarație conf. Art. 60 din Legea nr. 98/2016 – Formularul 7 - va fi prezentată de toți participanții odată cu depunerea DUAE. LISTA PERSOANELOR CARE DEȚIN FUNCȚII DE DECIZIE ÎN CADRUL Universității din .........: (...) 41. Conf. univ. dr. Mirela .......– Director Proiect” [Nota CNSC: în realitate, numele corect este .......]. Verificând lucrările comisiei de evaluare, Consiliul constată că, în etapa de verificare a îndeplinirii condițiilor de participare și a criteriilor de calificare,

§ 59

constatând,

§ 60

în legătură cu un alt ofertant (asocierea ............... SRL – ........... SRL – ....... SRL - ........), că, prin declarația privind neîncadrarea în prevederile art. 60 depusă de acesta, a fost identificată o situație potențial generatoare de conflict de interese în sensul art. 59 din Legea nr. 98/2016, generat de faptul că doamna ....... – Director de proiect – persoană cu funcție de decizie în cadrul prezentei achiziții, se află în relații contractuale cu ofertantul, a fost transmisă d- nei „....... – Manager de proiect”, următoarea solicitare: „Pentru a identifica posibilele conflicte de interese în cadrul procedurii (...) în vederea implementării unor activități/subactivități din cadrul proiectului «Revizuirea Planului de Management al Ariilor Naturale Protejate ROSCI0045 Coridorul Jiului, ROSPA0023 Confluența Jiu-Dunăre şi rezervațiile naturale Locul Fosilifer Drănic - 2391 şi Pădurea Zăval - IV.33 Cod CPV: 90711500-9 Monitorizare de mediu, alta decât cea pentru construcții (Rev.2), vă rugăm să puneți la dispoziția comisiei de evaluare contractele pe care le aveți în derulare”. Astfel, la dosarul cauzei se regăsește, printre altele, contractul de cesiune a drepturilor de autor nr. ........./25.02.2021 încheiat între ......... SRL (cesionar) și ....... (cedent), având ca obiect „Cesiunea exclusivă în cadrul contractului Servicii de elaborare studii aferente speciilor de plante de interes conservativ din zonele vizate de proiecte către autor a drepturilor privind studiile prevăzute în Anexa 1 la prezentul contract”, în condițiile contractului de prestări servicii nr. ..........., încheiat între «Autoritatea Contractantă - .......... - ....... şi Asocierea formată din ......... S.R.L. (Lider) şi .......(Asociat), reprezentată prin Liderul asocierii .........”, privind „Servicii de elaborare a studiilor în domeniul mediului necesare în vederea realizării planului de management în cadrul proiectului «Elaborarea instrumentelor pentru managementul adaptiv al capitalului natural din ariile protejate Parcul Natural Apuseni, ROSCI0002 Apuseni, ROSPAOO8I Munții Apuseni - Vlădeasa și R08CI0016 Buteasa”, proiect cod SMIS 122643 (cod contract 34

§ 61

C5)» și a faptului că ....... a fost propusă Expert plante, angajându-se să fie disponibilă pentru implementarea Proiectului până la finalizare. În cadrul procesului verbal nr. ....../22.07.2022, privind evaluarea informațiilor din DUAE și a documentelor care îl însoțesc, comisia de evaluare, analizând documentele DUAE aferente asocierii contestatoare, a reținut că „este identificată o situație potențial generatoare de conflict de interese în sensul art. 59 din Legea nr. 98/2016, generat de faptul că doamna ....... – Director de proiect – persoană cu funcție de decizie în cadrul prezentei achiziții – se află în relații contractuale cu ofertantul respectiv contractul nr. ........../25.02.2021 încheiat cu ..... SRL (durata contractului fiind până la data de 07.02.2023) în conformitate cu prevederile art. 62 din Legea nr. 98/2016”, stabilind că este necesară solicitarea unui punct de vedere de la ofertant, sens în care a fost transmisă contestatoarei adresa nr. ........./22.07.2022. Asocierea ......... SRL – ......... SRL - ......... SRL a răspuns acestei solicitări prin adresa nr. ........./25.07.2022, precizând, în legătură cu membrul asocierii ......... SRL, următoarele: «Printre experții contractați de societate se numără şi dna. ......., care este un expert botanist apreciat şi cu care ......... S.R.L. colaborează pentru elaborarea Planului de management (și a studiilor de fundamentare) pentru ariile naturale protejate Parcul Natural Apuseni, ...... Apuseni, ROSPA0081 Munții Apuseni-Vlădeasa și ROSCI0016

§ 62

Buteasa,

§ 63

conform

§ 64

contractului nr. ........./....../...../08.02.2021 încheiat între R.N.P. ROMSILVA - Administrația Parcului Natural Apuseni R.A. şi ......... S.R.L. în calitate de lider al Asocierii formate din ......... S.R.L. şi ........ Contractul nr. ...../25.02.2021 dintre ......... S.R.L. şi dna ......., a fost încheiat anterior semnării contractului de finanțare nr. ......./17.03.2022 a proiectului „Revizuirea Planului de Management al Ariilor Naturale Protejate ROSCI0045 Coridorul Jiului, ROSPA0023 Confluența Jiu-Dunăre şi rezervațiile naturale Locul Fosilifer Drănic – 2391 şi Pădurea Zăval - IV.33”, cod SMIS 150549, când nu existau deci niciun fel de informații despre acest proiect, astfel încât nu se putea anticipa premisa sau existența vreunui potențial conflict de interese. Contractul nr. ......../25.02.2021 prevede livrabile şi plăți clare pentru serviciile prestate de dna ......., stabilite cu mai mult de un an înainte de semnarea contractului de finanțare pentru proiectul din care face parte şi achiziția în cadrul căreia face parte prezenta clarificare. Premisele unui potențial conflict de interese ar fi putut să apară în situația în care ......... S.R.L. ar fi încheiat un astfel de contract de servicii după ce a luat la cunoștință de poziția de director de proiect a dnei ............, ceea ce nu este cazul de față. Articolul 59 din Legea nr. 98/2016 definește conflictul de interese astfel: (...) Prin urmare, considerăm că existența acestui contract nu reprezintă

§ 65

un

§ 66

potențial

§ 67

conflict

§ 68

de

§ 69

interese.

§ 70

Contractul nr. ......../25.02.2021 nu poate fi interpretat ca reprezentând „un interes financiar, economic sau un alt interes” al dnei. .......sau perceput ca Pagina 35 din 44

§ 71

element care compromite imparțialitatea ori independența acesteia, în contextul prezentei proceduri de atribuire. Dacă totuși, autoritatea contractantă consideră că situația prezentată reprezintă un potențial conflict de interese, poate aplica una din prevederile „Îndrumarului pentru Autoritățile Contractante privind Conflictele de Interese în Procesele de Achiziții Publice, în baza Legislației Naționale Privind Achizițiile Publice, și a Strategiei Naționale în Domeniul Achizițiilor Publice”, publicat pe site-ul ANAP». Comisia de evaluare a analizat acest răspuns și a reținut, potrivit informațiilor din cadrul procesului verbal nr. ......../26.07.2022, că ofertantul se află în conflict de interese, deoarece doamna ....... – Director de proiect, persoană cu funcție de decizie în cadrul acestei proceduri de atribuire și persoană care a întocmit caietul de sarcini se află în raporturi contractuale cu ......... SRL până la data de 07.02.2023, astfel că, având în vedere „art. 63 alin. (3)” din Legea nr. 98/2016, a luat decizia de eliminare a asocierii contestatoare, în temeiul art. 167 alin. (1) lit. e) din același act normativ, deoarece ofertantul s-a aflat într- o situație de conflict de interese și această situație nu poate fi remediată în mod efectiv prin alte măsuri mai puțin severe. În analizarea acestei critici, Consiliul apreciază relevante următoarele prevederi legale: - art. 59 din Legea nr. 98/2016: „În sensul prezentei legi, prin conflict de interese se înţelege orice situaţie în care membrii personalului autorităţii contractante sau ai unui furnizor de servicii de achiziţie care acţionează în numele autorităţii contractante, care sunt implicaţi în desfăşurarea procedurii de atribuire sau care pot influenţa rezultatul acesteia au, în mod direct sau indirect, un interes financiar, economic sau un alt interes personal, care ar putea fi perceput ca element care compromite imparţialitatea ori independenţa lor în contextul procedurii de atribuire”; - art. 60 alin. (1) din Legea nr. 98/2016: „(1) Reprezintă situaţii potenţial generatoare de conflict de interese orice situaţii care ar putea duce la apariţia unui conflict de interese în sensul art. 59, cum ar fi următoarele, reglementate cu titlu exemplificativ: a) participarea în procesul de verificare/evaluare a solicitărilor de participare/ofertelor a persoanelor care deţin părţi sociale, părţi de interes, acţiuni din capitalul subscris al unuia dintre ofertanţi/candidaţi, terţi susţinători sau subcontractanţi propuşi ori a persoanelor care fac parte din consiliul de administraţie/organul de conducere sau de supervizare a unuia dintre ofertanţi/candidaţi, terţi susţinători ori subcontractanţi propuşi;

§ 72

b) participarea în procesul de verificare/evaluare a solicitărilor de participare/ofertelor a unei persoane care este soţ/soţie, rudă sau afin, până la gradul al doilea inclusiv, cu persoane care fac parte din consiliul 36

§ 73

de administraţie/organul de conducere sau de supervizare a unuia dintre ofertanţi/candidaţi, terţi susţinători ori subcontractanţi propuşi;

§ 74

c) participarea în procesul de verificare/evaluare a solicitărilor de participare/ofertelor a unei persoane despre care se constată sau cu privire la care există indicii rezonabile/informaţii concrete că poate avea, direct ori indirect, un interes personal, financiar, economic sau de altă natură, ori se află într-o altă situaţie de natură să îi afecteze independenţa şi imparţialitatea pe parcursul procesului de evaluare; d) situaţia în care ofertantul individual/ofertantul asociat/ candidatul/subcontractantul propus/terţul susţinător are drept membri în cadrul consiliului de administraţie/organului de conducere sau de supervizare şi/sau are acţionari ori asociaţi semnificativi persoane care sunt soţ/soţie, rudă sau afin până la gradul al doilea inclusiv ori care se află în relaţii comerciale cu persoane cu funcţii de decizie în cadrul autorităţii contractante sau al furnizorului de servicii de achiziţie implicat în procedura de atribuire; e) situaţia în care ofertantul/candidatul a nominalizat printre principalele persoane desemnate pentru executarea contractului persoane care sunt soţ/soţie, rudă sau afin până la gradul al doilea inclusiv ori care se află în relaţii comerciale cu persoane cu funcţii de decizie în cadrul autorităţii contractante sau al furnizorului de servicii de achiziţie implicat în procedura de atribuire.

§ 75

f) situaţia în care ofertantul individual/ofertantul asociat/ candidatul/subcontractantul propus/terţul susţinător organizat ca societate pe acţiuni cu capital social reprezentat prin acţiuni la purtător nu respectă prevederile art. 53 alin. (2) şi (3)”. - art. 61: „Ofertantul declarat câştigător cu care autoritatea contractantă a încheiat contractul de achiziţie publică nu are dreptul de a angaja sau încheia orice alte înţelegeri privind prestarea de servicii, direct ori indirect, în scopul îndeplinirii contractului de achiziţie publică, cu persoane fizice sau juridice care au fost implicate în procesul de verificare/evaluare a solicitărilor de participare/ofertelor depuse în cadrul unei proceduri de atribuire ori angajaţi/foşti angajaţi ai autorităţii contractante sau ai furnizorului de servicii de achiziţie implicat în procedura de atribuire cu care autoritatea contractantă/furnizorul de servicii de achiziţie implicat în procedura de atribuire a încetat relaţiile contractuale ulterior atribuirii contractului de achiziţie publică, pe parcursul unei perioade de cel puţin 12 luni de la încheierea contractului, sub sancţiunea rezoluţiunii ori rezilierii de drept a contractului respectiv”.

§ 76

- art. 62: „(1) În cazul în care autoritatea contractantă identifică o situaţie potenţial generatoare de conflict de interese în sensul art. 59, aceasta are obligaţia de a întreprinde orice demersuri necesare pentru a stabili dacă situaţia respectivă reprezintă o situaţie de conflict de interese şi de a prezenta candidatului/ofertantului aflat în respectiva situaţie o expunere a motivelor care, în opinia autorităţii contractante, sunt de natură să ducă la un conflict de interese. Pagina 37 din 44

§ 77

(2) În cazul prevăzut la alin. (1), autoritatea contractantă solicită candidatului/ofertantului transmiterea punctului său de vedere cu privire la respectiva situaţie. (3) În cazul în care, în urma aplicării dispoziţiilor alin. (1) şi (2), autoritatea contractantă stabileşte că există un conflict de interese, autoritatea contractantă adoptă măsurile necesare pentru eliminarea circumstanţelor care au generat conflictul de interese, dispunând măsuri cum ar fi înlocuirea persoanelor responsabile cu evaluarea ofertelor, atunci când le este afectată imparţialitatea, acolo unde este posibil, sau eliminarea ofertantului/candidatului aflat în relaţie cu persoanele cu funcţii de decizie din cadrul autorităţii contractante”; - art. 167 alin. (1) lit. e): „(1) Autoritatea contractantă exclude din procedura de atribuire a contractului de achiziţie publică/acordului-cadru orice operator economic care se află în oricare dintre următoarele situaţii: (...) e) se află într-o situaţie de conflict de interese în cadrul sau în legătură cu procedura în cauză, iar această situaţie nu poate fi remediată în mod efectiv prin alte măsuri mai puţin severe”. În analizarea contestației este important să se stabilească dacă situația identificată de autoritatea contractantă cu privire la oferta contestatoarei reprezintă sau nu un conflict de interese, așa cum este acesta definit de art. 50 și 60 din Legea nr. 98/2016. Astfel, verificând incidența în speță a situațiilor expuse de legiuitor la art. 60 din Legea nr. 98/2016, respectiv existența unui potențial conflict de interese, Consiliul constată că asocierea contestatoare nu se încadrează în niciuna dintre acestea, având în vedere următoarele considerente: - d-na. ......., persoană care, potrivit susținerilor autorității contractante, a elaborat caietul de sarcini, nu face parte din comisia de evaluare numită prin Decizia nr. .........., iar autoritatea contractantă nu a dovedit că membrii comisiei de evaluare, participanți la procesul de verificare/evaluare a solicitărilor de participare/ ofertelor, dețin părți sociale, părți de interes, acțiuni din capitalul subscris al unuia dintre membrii asocierii contestatoare sau fac parte din consiliul de administrație/organul de conducere sau de supervizare al unuia dintre aceștia, astfel că nu sunt îndeplinite condițiile stipulate de art. 60 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 98/2016; - d-na. ....... nu face parte din comisia de evaluare numită prin Decizia nr. ........, iar autoritatea contractantă nu a dovedit că membrii comisiei de evaluare, participanți la procesul de verificare/evaluare a solicitărilor de participare/ofertelor, sunt soţ/soţie, rudă sau afin, până la gradul al doilea inclusiv, cu persoane care fac parte din consiliul de administrație/organul de conducere sau de supervizare a unuia dintre membrii asocierii contestatoare, nefiind incidentă situația prevăzută de art. 60 alin. (1) lit. b) din același act normativ; 38

§ 78

- d-na. ....... nu face parte din comisia de evaluare numită prin Decizia nr. ........, deci nu participă la procesul verificare/evaluare a solicitărilor de participare/ofertelor, nefiind îndeplinită condiția obligatorie prevăzută de art. 60 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 98/2016, astfel că existența unei relației contractuale a acesteia cu ......... SRL, membru al asocierii contestatoare, nu este suficientă pentru a stabili incidența normei legale invocate; - d-na. ......., „Director de proiect”, nu se află într-o relație comercială cu membrii din cadrul consiliului de administrație/ organului de conducere sau de supervizare ai membrului asocierii ....... SRL, nefiind incidentă situația prevăzută de art. 60 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 98/2016; - d-na ....... nu a fost nominalizată de niciunul dintre membrii asocierii contestatoare, printre principalele persoane desemnate pentru executarea contractului, nefiind incidentă nici situația prevăzută la art. 60 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 98/2016, această situație potențial generatoare de conflict de interese vizând cazurile în care se pot afla „principalele persoane nominalizate de către un ofertant” în cadrul unei proceduri de atribuire, respectiv, fie acestea sunt soţ/soţie, rudă sau afin până la gradul al doilea inclusiv cu persoane cu funcții de decizie în cadrul autorității contractante sau al furnizorului de servicii de achiziție implicat în procedura de atribuire, fie acestea se află în relații comerciale cu persoane cu funcții de decizie în cadrul autorității contractante sau al furnizorului de servicii de achiziție implicat în procedura de atribuire; - nu este incidentă situația prevăzută de art. 60 lit. f) din Legea nr. 98/2016. În aceste condiții, Consiliul constată că, situația identificată de autoritatea contractantă cu privire la oferta contestatoarei nu reprezintă un conflict de interese. În ceea ce privește susținerea contestatoarei referitoare la faptul că doar 2 din cele 7 persoane ale comisiei de evaluare se regăsesc menționate în cadrul documentației de atribuire, iar autoritatea contractantă trebuia să solicite tuturor participanților depunerea unei Declarații conform art. 60 din Legea 98/2016 privind conflictul de interese (Formular 7), care să includă persoanele din Comisia de evaluare, respectiv să verifice existența vreunui conflict de interese cu membrii Comisiei de evaluare, Consiliul constată că aceasta este neîntemeiată, în condițiile în care, pe de o parte, potrivit art. 63 din Legea nr. 98/2016, „(1) Autoritatea contractantă precizează în documentele achiziţiei numele persoanelor cu funcţii de decizie în cadrul autorităţii contractante sau al furnizorului de servicii de achiziţie implicat în procedura de atribuire. (2) Autoritatea contractantă publică prin mijloace electronice denumirea şi datele de identificare ale ofertantului/candidatului/subcontractantului propus/ terţului susţinător, în termen de maximum 5 zile de la expirarea termenului-limită de depunere a solicitărilor de participare/ofertelor, cu excepţia persoanelor fizice, în cazul cărora se publică doar numele”, iar, în speță, această listă a fost publicată de autoritatea contractantă în SEAP, la data de 25.05.2022, odată cu anunțul de participare, în cadrul fișei de date a Pagina 39 din 44

§ 79

achiziției (pct. III.1.1.a), iar pe de altă parte, motivat de faptul că, autoritatea contractantă a stabilit componența comisiei de evaluare la data de 08.07.2022, ulterior publicării în SEAP a documentației de atribuire, astfel că, la momentul publicării documentației de atribuire în SEAP, componența aceste comisii nu era cunoscută. În aceste condiții, publicarea componenței comisiei de evaluare nu era posibilă la momentul publicării în SEAP a documentației de atribuire. Ulterior numirii comisiei de evaluare, fiecare dintre membrii acesteia au completat câte o Declarație de confidențialitate și imparțialitate, în cadrul căreia au menționat, printre altele, că nu se află în situația unui conflict de interese, iar dacă pe parcursul derulării acesteia va apărea o astfel de situație, se obligă să anunțe acest fapt și să solicite înlocuirea din componența comisiei cu o altă persoană. Pe de altă parte, este de reținut și faptul că, potrivit art. 58 din Legea nr. 98/2016, „Pe parcursul aplicării procedurii de atribuire, autoritatea contractantă are obligaţia de a lua toate măsurile necesare pentru a preveni, identifica şi remedia situaţiile de conflict de interese, în scopul evitării denaturării concurenţei şi al asigurării tratamentului egal pentru toţi operatorii economici”, existența unei situații de conflict de interese putându-se constata oricând pe parcursul unei proceduri de atribuire. De altfel, Consiliul reține că această critică este și nesusținută, contestatoarea nedovedind existența vreunui conflict de interese în legătură cu membrii comisiei de evaluare, deși, potrivit art. 249 din Codul de procedură civilă, „Cel ce face o susţinere în cursul procesului trebuie să o dovedească, în afară de cazurile prevăzute de lege”, această regulă fiind exprimată prin adagiul „actori incumbit onus probandi” (reclamantului îi incumbă sarcina probei). În ceea ce privește susținerile contestatoarei cu privire la accesul la dosarul achiziției publice, Consiliul reține că ofertanții .......și ......... SRL au depus declarații de confidențialitate, potrivit cărora au declarat ca fiind confidențiale propunerile tehnice și financiare. Luând în considerare aspectele de fapt și de drept evocate, în baza art. 26 alin. (2) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea şi funcționarea Consiliului National de Soluționare a Contestațiilor, Consiliul urmează să admită contestația depusă de Asocierea ......... SRL – ......... SRL - ......... SRL și să anuleze actele autorității contractante privind decizia de respingere a ofertei contestatoarei, precum și comunicările privind rezultatul procedurii. În baza art. 26 alin. (2) și (5) din Legea nr. 101/2016, Consiliul va obliga autoritatea contractantă ca, în termen de 15 zile de la primirea deciziei Consiliului, cu respectarea prevederilor legale, să facă aplicarea aspectelor de fapt și de drept, stabilite de Consiliu prin motivarea sa, în 40

§ 80

ceea ce privește oferta Asocierii ......... SRL – ......... SRL - ......... SRL, să stabilească ofertele admisibile, să aplice acestora criteriul de atribuire ales, să emită un nou raport al procedurii și să comunice rezultatul acesteia. În ceea ce privește contestația formulată de ......... SRL, care formează obiectul Dosarului nr. ........, în cadrul căreia contestatoarea critică atât decizia de stabilire a ofertei câștigătoare, cât și modalitatea în care a fost punctată oferta sa în legătură cu unul din experții cheie, Consiliul constată următoarele: Ulterior primirii contestației formulată de ......... SRL, autoritatea contractantă a adoptat măsuri de remediere în legătură cu unul din aspectele contestate de ......... SRL cu privire la ......., respectiv cu privire la documentul constatator nr. ......./25.08.2022. Astfel, în cadrul procesului verbal înregistrat sub nr. ......./ 03.11.2022, membrii comisiei de evaluare au reținut, în legătură cu ofertantul ......., existența documentului constatator negativ nr. ......./25.08.2022, publicat în SEAP la data de 02.11.2022 și au solicitat ofertantului ......., prin adresa nr. ......../03.11.2022, să prezinte „documente doveditoare care atestă contestarea documentului constatator nr. ......../25.08.2022 sau orice alte documente emise de instanță (având în vedere că pot fi contestate și pe cale judiciară). De asemenea, vă solicităm, așa cum este prevăzut la art. 171 alin. (1) din Legea nr. 98/2016, orice dovezi care să arate că măsurile luate sunt suficiente pentru a (...) demonstra în concret credibilitatea prin raportare la motivele de excludere [art. 167 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 98/2016]. (...)”. .......a răspuns acestei solicitări, prin adresa nr. ......./04.11.2022. Comisia de evaluare a analizat acest răspuns și, în cadrul procesului verbal nr. ......../08.11.2022, a stabilit că oferta depusă de .......trebuie respinsă întrucât, în speță, îi sunt incidente prevederile art. 167 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 98/2016. Astfel, în cadrul aceluiași proces verbal, comisia de evaluare a anulat raportul procedurii nr. ....../19.10.2022 și a stabilit că este necesară solicitarea documentelor justificative DUAE ofertantului ......... SRL. În aceste condiții, având în vedere faptul că, urmare a măsurilor de remediere adoptate de autoritatea contractantă, a fost anulat raportul procedurii, deci, implicit, decizia de stabilire ca fiind câștigătoare a ofertei depusă de ......., Consiliul constată ca fiind rămase fără obiect criticile contestatoarei referitoare la oferta depusă de ......., astfel că acestea nu vor fi analizate. În ceea ce privește critica privind modalitatea în care autoritatea contractantă a acordat punctaj ofertei contestatoarei, respectiv punctarea eronată a expertului GIS, Consiliul constată următoarele:

§ 81

Potrivit informațiilor din fișa de date a achiziției, pct. II.2.5, pentru aplicarea criteriului de atribuire „cel mai bun raport calitate – preț”, au fost stabiliți mai mulți factori de evaluare, prin care se regăsește și „Experiența profesională (Pep)” (35%), punctată cu 35 puncte, punctajul urmând să se acorde „prin însumarea punctelor acordate pentru fiecare Pagina 41 din 44

§ 82

expert cheie, corespunzător subfactorilor de evaluare menționați în caietul de sarcini și în anexa la fișa de date”. În cadrul Anexei la fișa de date, intitulată „Modul de calcul punctaj”, în legătură cu acest factor de evaluare s-a menționat algoritmul de calcul, în legătură cu „Coordonator experți GIS - expert cheie 6” (5 puncte), menționându-se următoarele: „Se va puncta experiența specifică deținută în cadrul unei poziții/ funcții similare prin prisma căreia a avut responsabilități și sarcini de coordonator experți GIS în minimum 1 contract care a inclus și activități similare în realizarea de baze de date și hărți GIS pentru specii și habitate din arii naturale protejate, elaborare plan management în formatarea de seturi de date geospațiale și metadate conform Directivei INSPIRE. Prin contract/proiect similar se înțelege: Inventariere, cartare distribuție specii, tipuri de habitate de interes conservativ, ecosisteme în vederea stabilirii măsurilor de management, elaborare protocoale, și Planuri de management pentru arii naturale protejate realizate. Punctajul se acordă astfel: a) pentru experiența specifică constând în participarea/implicarea a 2 și 3 contracte a persoanei propuse se acordă 2 p; b) pentru experiența specifică constând în participarea/implicarea a 4 și 5 contracte a persoanei propuse se acordă 3 p; c) pentru un număr de contracte mai mare decât cel prevăzut la lit. b) se acordă 5 puncte; d) pentru experiența specifică constând în participarea/implicarea la nivelul unui număr de contracte mai mic decât cel prevăzut la lit. a) a persoanei propuse se acordă 0 puncte, ofertă fiind declarată conformă. Se va face dovada îndeplinirii cerințelor stabilite pentru experții solicitați prin documentația de atribuire. NOTĂ: - CV - însoțit de diplome/atestate/certificate de formare sau echivalent, copii de pe contracte de muncă, fișe de post, procese verbale de recepție/recomandări/documente constatatoare/etc. sau alte documente cu valoarea probantă echivalentă pentru a face dovada experienței și a calificărilor profesionale” Din conținutul propunerii tehnice depusă de contestatoare, rezultă că, pentru poziția Coordonator experți GIS, a fost nominalizat dl. ......... Pentru dovedirea experienței similare a acestuia au fost depuse mai multe documente, relevante speței fiind adeverința ......../28.06.2022, emisă de ......., în cadrul căreia sunt indicate 7 contracte și adeverința nr. ....../03.01.2022, emisă de ......., în cadrul căreia sunt indicate 2 contracte (unul dintre acestea regăsindu-se și în cadrul adeverinței nr. ...../28.06.2022). În cadrul procesului verbal nr. ......../13.09.2022, membrii comisiei, aplicând criteriul de atribuire „cel mai bun raport calitate preț”, 42

§ 83

au acordat ofertantului ......... SRL, pentru expertul cheie „Coordonator experți GIS”, 3 puncte din cele maxim 5 posibil a fi acordate. Astfel, comisia de evaluare a luat în considerare în acordarea acestui punctaj doar 5 contracte din cele 8 nominalizate de contestatoare. Această decizie a comisiei de evaluare nu a fost motivată, în procesul verbal în discuție nefiind identificate motivele pentru care celelalte 3 contracte indicate de ofertant nu au fost luate în considerare la acordarea punctajului, astfel că, în lipsa unui raționament avut în vedere de autoritatea contractantă pentru neluarea în considerare a tuturor contractelor, Consiliul nu poate verifica corectitudinea, respectiv incorectitudinea acordării punctajului analizat. Potrivit art. 127 alin. (1) lit. g) și l) din HG nr. 395/2016, este atribuția exclusivă a membrilor comisiei de evaluare să evalueze propunerile tehnice ale ofertanților în conformitate cu criteriile de atribuire și să aplice criteriul de atribuire şi factorii de evaluare, astfel cum a fost prevăzut în anunțul de participare, astfel că, față de cele reținute în paragrafele anterioare, evaluarea autorității contractante este considerată incompletă de Consiliu, criticile contestatoarei sub acest aspect fiind întemeiate. Luând în considerare aspectele de fapt și de drept evocate, în baza art. 26 alin. (2) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea şi funcționarea Consiliului National de Soluționare a Contestațiilor, Consiliul urmează să admită contestația depusă de ......... SRL și să anuleze actele autorității contractante privind decizia de punctare a ofertei contestatoarei, precum și comunicările privind rezultatul procedurii. În baza art. 26 alin. (2) și (5) din Legea nr. 101/2016, Consiliul va obliga autoritatea contractantă ca, în termen de 15 zile de la primirea deciziei Consiliului, cu respectarea prevederilor legale, să facă aplicarea aspectelor de fapt și de drept, stabilite de Consiliu prin motivarea sa, în ceea ce privește oferta ......... SRL, să emită un nou raport al procedurii și să comunice rezultatul acesteia. În baza art. 26 alin. (6) din Legea nr. 101/2016, Consiliul va respinge, ca rămas fără obiect, capătul de cerere formulat de ......... SRL (Dosar nr. .........../2022) privind reevaluarea ofertei depusă de ........ Pentru aceste motive, în baza legii și a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DECIDE: Admite contestația depusă de Asocierea ......... SRL – ......... SRL - ......... SRL (Dosar nr. ........) în contradictoriu cu .......... Admite, în parte, contestația depusă de ......... SRL (Dosar nr. ......../2022) în contradictoriu cu .......... Pagina 43 din 44

§ 84

Anulează actele autorității contractante privind decizia de respingere a ofertei depusă de Asocierea ......... SRL – ......... SRL - ......... SRL și actele autorității contractante privind decizia de punctare a ofertei depusă de ......... SRL, precum și comunicările privind rezultatul procedurii. Obligă autoritatea contractantă ca, în termen de 15 zile de la primirea deciziei Consiliului, cu respectarea prevederilor legale, să facă aplicarea aspectelor de fapt și de drept, stabilite de Consiliu prin motivarea sa, în ceea ce privește ofertele depuse de Asocierea ......... SRL – ......... SRL - ......... SRL și ......... SRL, să stabilească ofertele admisibile, să aplice acestora criteriul de atribuire ales, să emită un nou raport al procedurii și să comunice rezultatul acesteia. Respinge, ca rămas fără obiect, capătul de cerere formulat de ......... SRL (Dosar nr. ...../2022) privind reevaluarea ofertei depusă de ........ Prezenta decizie este obligatorie pentru părți, în conformitate cu dispozițiile art. 28 alin. (1) din Legea nr. 101/2016. Împotriva ei se poate formula plângere, în termen de 10 zile de la comunicare pentru părțile cauzei, respectiv de la data luării la cunoștință de către alte persoane vătămate, în temeiul art. 29 din Legea nr. 101/2016. PREȘEDINTE, MEMBRU, MEMBRU, .......... 44

Documente pentru aceeași cercetare

Legăturile se bazează pe coduri CPV sau critici comune din buletin. Verificați faptele și motivarea fiecărui document.