Decizie 2130/2022
Decizie CNSC2022_2130_2022_Decizie_2130.pdf, BO2022_2130_2022_BO2022_2130.pdf
Document CNSC
EPMC CONSULTING SRL în contradictoriu cu COMPANIA DE APA SOMES S.A.
Decizia CNSC nr. 2130/C5/2265 din 11.10.2022
Link permanentIdentificare și pasaje din sursă
având ca obiect „Asistență tehnică pentru pregătirea aplicației de finanțare și a documentației de atribuire și supervizarea lucrărilor pentru proiectul «Rețea canalizare str. Eroilor – str. Avram Iancu din localitatea Florești, județul Cluj»”, cod CPV 71356200-0 (Rev.2), inițiată de COMPANIA DE APĂ SOMEȘ SA, în calitate de entitate contractantă, cu sediul în municipiul Cluj-Napoca, str. 21 Decembrie 1989 nr. 79, județul Cluj și a solicitat următoarele: - anularea rezultatului procedurii nr. 39205/08.09.2022, prin care oferta depusă de asocierea PRO TOBY SRL - EURO FINANCE ADVISORS SRL a fost reținută ca admisibilă și, ulterior, declarată câștigătoare, anularea tuturor adreselor de comunicare a rezultatului procedurii, anularea, în parte, a raportului procedurii, respectiv în ceea ce privește evaluarea și declararea ofertei depuse de asocierea PRO TOBY SRL - EURO FINANCE ADVISORS SRL ca fiind conformă, anularea tuturor actelor subsecvente și/sau ulterioare, precum și a celor care au fu…Verifică pasajul în context →
CONSILIUL DECIDE: Admite contestația formulată de EPMC CONSULTING SRL, în contradictoriu entitatea contractantă COMPANIA DE APĂ SOMEȘ SA, anulează raportul procedurii nr. SA-67-2022-DMP 39203/08.09.2022 și actele subsecvente acestuia și obligă entitatea contractantă ca, în termen de 10 zile de la primirea deciziei, să continue procedura de atribuire prin reevaluarea ofertei depuse de asocierea PRO TOBY SRL – EURO FINANCE ADVISORS SRL, cu respectarea documentației de atribuire, a legislației incidente și a celor reținute în motivare. Ia act de renunțarea contestatoarei la capătul de cerere privind obligarea entității contractante la plata cheltuielilor de judecată. Respinge cererea de intervenție formulată de PRO TOBY SRL. Împotriva prezentei decizii se poate formula plângere, în termen de 10 zile de la comunicare pentru părțile cauzei, respectiv de la data luării la cunoștință de către alte persoane vătămate. Pagina 3 din 4Verifică pasajul în context →
şi/sau fundamentările/justificările de preţ/cost. Autoritatea contractantă este obligată să permită, la cerere, într-un termen care nu poate depăşi o zi lucrătoare de la data primirii cererii, accesul neîngrădit al oricărui ofertant/candidat şi la informaţiile din cadrul propunerilor tehnice şi/sau la fundamentările/justificările de preţ/cost care nu au fost declarate şi probate de către ofertanţi ca fiind confidenţiale.” Consiliul reține că ambii ofertanți (contestatoarea și ofertantul declarat câștigător) au inclus în ofertele depuse declarații privind confidențialitatea propunerilor tehnice și financiare, precum și a răspunsurilor la solicitările de clarificări. Consiliul reține că, date fiind declarațiile de confidențialitate cuprinse în ofertele depuse de cei doi ofertanți, precum și răspunsul ofertantului ....SRL, entitatea contractantă nu a acordat contestatoarei acces la documentele declarate confidențiale de către ofertantul declarat câștigător, care a solicitat acces la dosa…Verifică pasajul în context →
Extrase din documentele asociate, fără completări sau interpretare juridică. Anonimizarea sursei este păstrată.
2022_2130_2022_Decizie_2130.pdf, BO2022_2130_2022_BO2022_2130.pdf
Text extras automat; verificați forma originală în PDF.
Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.
În conformitate cu prevederile art. 12 alin. (1) și ale art. 27 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, Consiliul adoptă următoarea DECIZIE Nr. 2130/C5/2265 Data: 11.10.2022 Prin contestația nr. 758/15.09.2022, transmisă prin mijloace electronice (e-mail) și, în original, prin poșta rapidă, înregistrată la Consiliu sub nr. 46028/15.09.2022 și, respectiv, sub nr. 46097/16.09.2022, EPMC CONSULTING SRL, cu sediul în municipiul Cluj-Napoca, str. Fagului, nr. 11, județul Cluj, înregistrată la Oficiul Registrului Comerțului sub nr. J12/4713/2008, având CIF RO 24799569, reprezentată legal prin dna. Cristina Iuliana Corpodean, în calitate de Administrator, a contestat raportul procedurii nr. SA-67-2022-DMP 39203/08.09.2022 și comunicarea rezultatului nr. 39205/08.09.2022, documente întocmite în cadrul procedurii de atribuire „simplificată”, online, fără etapă finală de licitație electronică, a contractului de achiziție publică de servicii având ca obiect „Asistență tehnică pentru pregătirea aplicației de finanțare și a documentației de atribuire și supervizarea lucrărilor pentru proiectul «Rețea canalizare str. Eroilor – str. Avram Iancu din localitatea Florești, județul Cluj»”, cod CPV 71356200-0 (Rev.2), inițiată de COMPANIA DE APĂ SOMEȘ SA, în calitate de entitate contractantă, cu sediul în municipiul Cluj-Napoca, str. 21 Decembrie 1989 nr. 79, județul Cluj și a solicitat următoarele: - anularea rezultatului procedurii nr. 39205/08.09.2022, prin care oferta depusă de asocierea PRO TOBY SRL - EURO FINANCE ADVISORS SRL a fost reținută ca admisibilă și, ulterior, declarată câștigătoare, anularea tuturor adreselor de comunicare a rezultatului procedurii, anularea, în parte, a raportului procedurii, respectiv în ceea ce privește evaluarea și declararea ofertei depuse de asocierea PRO TOBY SRL - EURO FINANCE ADVISORS SRL ca fiind conformă, anularea tuturor actelor subsecvente și/sau ulterioare, precum și a celor care au fundamentat decizia entității contractante de a reține oferta depusă de Pagina 1 din 4
asocierea PRO TOBY SRL - EURO FINANCE ADVISORS SRL ca admisibilă și câștigătoare; - constatarea faptului că ofertantul declarat câștigător nu îndeplinește unul sau mai multe dintre criteriile de calificare stabilite în documentația de atribuire și nu a completat DUAE în conformitate cu cerințele stabilite de entitatea contractantă; - constatarea faptului că aplicarea criteriului de atribuire este eronată și obligarea entității contractante la reevaluarea corectă a ofertelor; - obligarea entității contractante la aplicarea criteriilor de atribuire doar la ofertele admisibile și conforme, în concordanță cu documentele și informațiile prezentate de ofertanți în cadrul procedurii; - constatarea nejustificării clasificării ca fiind „confidențiale” a elementelor documentelor indicate astfel de câștigător referitoare la criteriile de atribuire, propunerea tehnică și clarificările ulterioare, propunerea financiară și clarificările ulterioare, conținutul proceselor verbale de evaluare; - accesul la dosarul cauzei precum și accesul neîngrădit la întreg dosarul de achiziție publică, incluzând propunerea tehnică, propunerea financiară, procesele verbale de evaluare a ofertelor, solicitările și răspunsurile la solicitările de clarificări; - obligarea entității contractante la reevaluarea ofertei depusă de asocierea PRO TOBY SRL - EURO FINANCE ADVISORS SRL, prin reținerea neconformității acesteia: A. în principal: să adopte măsurile necesare restabilirii legalității prin reevaluarea ofertei depusă de către asocierea PRO TOBY SRL - EURO FINANCE ADVISORS SRL, sub aspectul conformității propunerii tehnice cu privire la îndeplinirea condițiilor minime de calificare, a corespondenței propunerii tehnice cu cea financiară, și pe cale de consecință, declararea acesteia, ca inacceptabilă și neconformă, în baza prevederilor art. 143 alin. (1) și (2) lit. b) și alin. (3) lit. a) și lit. d) din HG nr. 394/2016 și, pe cale de consecință, stabilirea ofertei câștigătoare cu respectarea dispozițiilor legale în materie de achiziții publice; B. în subsidiar și numai în măsura în care CNSC va aprecia că din orice motiv nu are competența de a dispune în sensul celor de mai sus: b.1. obligarea entității contractante la reevaluarea ofertei depusă de către asocierea PRO TOBY SRL - EURO FINANCE ADVISORS SRL, în baza prevederilor art. 143 alin. (1) și (2) lit. b) și alin. (3) lit. a) și lit. d) din HG nr. 394/2016 și, pe cale de consecință, stabilirea ofertei câștigătoare cu respectarea dispozițiilor legale în materie de achiziții publice; b.2. în cazul de mai sus, obligarea entității contractante ca, reevaluând oferta depusă de asocierea PRO TOBY SRL - EURO FINANCE ADVISORS SRL și emițând noi acte, să permită accesul la informațiile din cadrul propunerilor financiare și tehnice ale acestui ofertant, precum și la întreg dosarul achiziției publice, pentru a da posibilitatea acesteia de a-și realiza apărările la care legislația specială în materia achizițiilor publice le acordă tuturor ofertanților participanți în procedurile de achiziții publice; Pagina 2 din 4
- doar în cazul în care se constată vicierea iremediabilă a procedurii, anularea întregii proceduri de atribuire; - în temeiul art. 26 alin. (9) Legea nr. 101/2016, obligarea entității contractante la plata cheltuielilor de judecată angajate în soluționarea prezentei contestații. Prin adresa nr. 816/04.10.2022, înregistrată la Consiliu sub nr. 49145/06.10.2022, contestatoarea a precizat că renunță la cererea privind cheltuielile de judecată. În cauza care formează obiectul prezentului dosar s-a depus, prin mijloace electronice (e-mail) și, în original, prin poșta rapidă, cererea de intervenție nr. PT_OUT_1168/26.09.2022, înregistrată la Consiliu sub nr. 47528/26.09.2022 și, respectiv, sub nr. 47683/27.09.2022, formulată de PRO TOBY SRL, ofertant declarat câștigător în procedură, cu sediul social în municipiul Iași, Calea Chișinăului nr. 23, Clădirea CENTRO, et. 6, județul Iași, înregistrată la Oficiul Registrului Comerțului sub nr. J22/156/1994, având CIF RO 5185767, reprezentată legal de dl. Cosmin Tobolcea, în calitate de Director General, prin care a solicitat încuviințarea în principiu și admiterea, pe fond, a cererii de intervenție, precum și respingerea, ca neîntemeiată, a contestației formulată de către EPMC CONSULTING SRL, cu consecința menținerii, ca temeinice și legale, a actelor contestate, respectiv a adresei privind comunicarea rezultatului procedurii nr. SA-67-2022-DMP nr. 39205/08.09.2022, a Raportului procedurii nr. SA-67-2022-DMP 39203/08.09.2022 și a tuturor actelor prin care oferta Asocierii PRO TOBY SRL - EURO FINANCE ADVISORS SRL a fost declarată admisibilă, conformă și câștigătoare. CONSILIUL NAȚIONAL DE SOLUȚIONARE A CONTESTAȚIILOR, asupra cauzei de față, constată următoarele: CONSILIUL DECIDE: Admite contestația formulată de EPMC CONSULTING SRL, în contradictoriu entitatea contractantă COMPANIA DE APĂ SOMEȘ SA, anulează raportul procedurii nr. SA-67-2022-DMP 39203/08.09.2022 și actele subsecvente acestuia și obligă entitatea contractantă ca, în termen de 10 zile de la primirea deciziei, să continue procedura de atribuire prin reevaluarea ofertei depuse de asocierea PRO TOBY SRL – EURO FINANCE ADVISORS SRL, cu respectarea documentației de atribuire, a legislației incidente și a celor reținute în motivare. Ia act de renunțarea contestatoarei la capătul de cerere privind obligarea entității contractante la plata cheltuielilor de judecată. Respinge cererea de intervenție formulată de PRO TOBY SRL. Împotriva prezentei decizii se poate formula plângere, în termen de 10 zile de la comunicare pentru părțile cauzei, respectiv de la data luării la cunoștință de către alte persoane vătămate. Pagina 3 din 4
Pagina 4 din 4
Text extras automat; verificați forma originală în PDF.
Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.
În conformitate cu prevederile art. 12 alin. (1) și ale art. 27 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, Consiliul adoptă următoarea DECIZIE Nr. 2130/C5/2265 Data: 11.10.2022 Prin contestația nr. 758/15.09.2022, transmisă prin mijloace electronice (e-mail) și, în original, prin poșta rapidă, înregistrată la Consiliu sub nr. 46028/15.09.2022 și, respectiv, sub nr. 46097/16.09.2022, ....SRL, cu sediul în municipiul ...., înregistrată la Oficiul Registrului Comerțului sub nr. ...., având CIF RO ....., reprezentată legal prin dna. ....., în calitate de Administrator, a contestat raportul procedurii nr. SA-67-2022-DMP 39203/08.09.2022 și comunicarea rezultatului nr. 39205/08.09.2022, documente întocmite în cadrul procedurii de atribuire „simplificată”, online, fără etapă finală de licitație electronică, a contractului de achiziție publică de servicii având ca obiect „Asistență tehnică pentru pregătirea aplicației de finanțare și a documentației de atribuire și supervizarea lucrărilor pentru proiectul «Rețea canalizare str. Eroilor – str. Avram Iancu din localitatea Florești, județul Cluj»”, cod CPV 71356200-0 (Rev.2), inițiată de .... SA, în calitate de entitate contractantă, cu sediul în municipiul ..... și a solicitat următoarele: - anularea rezultatului procedurii nr. 39205/08.09.2022, prin care oferta depusă de asocierea ....SRL a fost reținută ca admisibilă și, ulterior, declarată câștigătoare, anularea tuturor adreselor de comunicare a rezultatului procedurii, anularea, în parte, a raportului procedurii, respectiv în ceea ce privește evaluarea și declararea ofertei depuse de asocierea ....SRL ca fiind conformă, anularea tuturor actelor subsecvente și/sau ulterioare, precum și a celor care au fundamentat decizia entității contractante de a reține oferta depusă de asocierea ....SRL ca admisibilă și câștigătoare; - constatarea faptului că ofertantul declarat câștigător nu îndeplinește unul sau mai multe dintre criteriile de calificare stabilite în Pagina 1 din 38
documentația de atribuire și nu a completat DUAE în conformitate cu cerințele stabilite de entitatea contractantă; - constatarea faptului că aplicarea criteriului de atribuire este eronată și obligarea entității contractante la reevaluarea corectă a ofertelor; - obligarea entității contractante la aplicarea criteriilor de atribuire doar la ofertele admisibile și conforme, în concordanță cu documentele și informațiile prezentate de ofertanți în cadrul procedurii; - constatarea nejustificării clasificării ca fiind „confidențiale” a elementelor documentelor indicate astfel de câștigător referitoare la criteriile de atribuire, propunerea tehnică și clarificările ulterioare, propunerea financiară și clarificările ulterioare, conținutul proceselor verbale de evaluare; - accesul la dosarul cauzei precum și accesul neîngrădit la întreg dosarul de achiziție publică, incluzând propunerea tehnică, propunerea financiară, procesele verbale de evaluare a ofertelor, solicitările și răspunsurile la solicitările de clarificări; - obligarea entității contractante la reevaluarea ofertei depusă de asocierea ....SRL, prin reținerea neconformității acesteia: A. în principal: să adopte măsurile necesare restabilirii legalității prin reevaluarea ofertei depusă de către asocierea ....SRL, sub aspectul conformității propunerii tehnice cu privire la îndeplinirea condițiilor minime de calificare, a corespondenței propunerii tehnice cu cea financiară, și pe cale de consecință, declararea acesteia, ca inacceptabilă și neconformă, în baza prevederilor art. 143 alin. (1) și (2) lit. b) și alin. (3) lit. a) și lit. d) din HG nr. 394/2016 și, pe cale de consecință, stabilirea ofertei câștigătoare cu respectarea dispozițiilor legale în materie de achiziții publice; B. în subsidiar și numai în măsura în care CNSC va aprecia că din orice motiv nu are competența de a dispune în sensul celor de mai sus: b.1. obligarea entității contractante la reevaluarea ofertei depusă de către asocierea ....SRL, în baza prevederilor art. 143 alin. (1) și (2) lit. b) și alin. (3) lit. a) și lit. d) din HG nr. 394/2016 și, pe cale de consecință, stabilirea ofertei câștigătoare cu respectarea dispozițiilor legale în materie de achiziții publice; b.2. în cazul de mai sus, obligarea entității contractante ca, reevaluând oferta depusă de asocierea ....SRL și emițând noi acte, să permită accesul la informațiile din cadrul propunerilor financiare și tehnice ale acestui ofertant, precum și la întreg dosarul achiziției publice, pentru a da posibilitatea acesteia de a-și realiza apărările la care legislația specială în materia achizițiilor publice le acordă tuturor ofertanților participanți în procedurile de achiziții publice; - doar în cazul în care se constată vicierea iremediabilă a procedurii, anularea întregii proceduri de atribuire; - în temeiul art. 26 alin. (9) Legea nr. 101/2016, obligarea entității contractante la plata cheltuielilor de judecată angajate în soluționarea prezentei contestații. Prin adresa nr. 816/04.10.2022, înregistrată la Consiliu sub nr. 49145/06.10.2022, contestatoarea a precizat că renunță la cererea privind cheltuielile de judecată. Pagina 2 din 38
În cauza care formează obiectul prezentului dosar s-a depus, prin mijloace electronice (e-mail) și, în original, prin poșta rapidă, cererea de intervenție nr. PT_OUT_1168/26.09.2022, înregistrată la Consiliu sub nr. 47528/26.09.2022 și, respectiv, sub nr. 47683/27.09.2022, formulată de ....SRL, ofertant declarat câștigător în procedură, cu sediul social în municipiul ....., înregistrată la Oficiul Registrului Comerțului sub nr. ....., având CIF RO ....., reprezentată legal de dl. ....., în calitate de Director General, prin care a solicitat încuviințarea în principiu și admiterea, pe fond, a cererii de intervenție, precum și respingerea, ca neîntemeiată, a contestației formulată de către ....SRL, cu consecința menținerii, ca temeinice și legale, a actelor contestate, respectiv a adresei privind comunicarea rezultatului procedurii nr. SA-67-2022-DMP nr. 39205/08.09.2022, a Raportului procedurii nr. SA-67-2022-DMP 39203/08.09.2022 și a tuturor actelor prin care oferta Asocierii ....SRL a fost declarată admisibilă, conformă și câștigătoare. CONSILIUL NAȚIONAL DE SOLUȚIONARE A CONTESTAȚIILOR, asupra cauzei de față, constată următoarele: În susținerea contestației, autoarea acesteia aduce la cunoștință că a solicitat entității contractante acces la dosarul achiziției, prin adresa nr. 746/09.09.2022, aceasta nepunându-i la dispoziție oferta declarată câștigătoare și nici procesele verbale de evaluare în integralitatea lor, respectiv la anexele conținând evaluarea completă a ofertelor, la compararea acestora cu cerințele caietului de sarcini, ori la analiza concretă a propunerii financiare. Față de acest aspect, contestatoarea apreciază că obstrucționarea accesului la dosarul achiziției și, implicit, la oferta declarată câștigătoare, este un element de natură a înfrânge principiile de transparență ce trebuie să guverneze orice procedură de achiziție publică. De asemenea, se mai arată că, pentru a fi opozabilă confidențialitatea, ofertantul trebuie să prezinte dovezi, însă ofertantul a depus o simplă declarație, nefiind indicat niciun document probatoriu anexat ofertei. În ceea ce privește oferta declarată câștigătoare, contestatoarea consideră că aceasta trebuia respinsă ca fiind neconformă și inacceptabilă, întrucât entitatea contractantă i-a oferit un avantaj necuvenit, atât în ceea ce privește DUAE-ul precum și propunerea tehnică, prin permiterea completării ofertei ulterior termenului limită stabilit, precum și prin omisiunea de a constata neconformitatea răspunsurilor la solicitările de clarificări asupra celor declarate în DUAE, respectiv asupra răspunsurilor la solicitările de clarificări asupra propunerii tehnice, substituindu-se chiar ofertantului, adică clarificând pentru acesta informațiile incomplete și incorecte sau prin solicitarea repetată de clarificări. Astfel, contestatoarea susține că ofertantul desemnat câștigător nu a completat DUAE în conformitate cu cerințele stabilite și, deși a avut oportunitatea de a clarifica discrepanțele între informațiile prevăzute în DUAE și cele prevăzute în fișa de date a achiziției, respectiv documentele justificative prezentate, acesta nu a revizuit, în mod corespunzător, formularul DUAE. Pagina 3 din 38
Sub acest aspect, contestatoarea exemplifică neconcordanțele constatate între data de sfârșit a serviciilor similare ofertate de ....SRL și documentul care atestă finalizarea lucrărilor. Totodată, deși este notată forma de participare, rolul și cuantumul participării ofertantului asociat, nu se regăsește valoarea serviciilor prestate de acesta în asociere. Aceste inadvertențe sunt evidente și ușor vizibile de la momentul evaluării informațiilor declarate în DUAE, astfel: documentul doveditor al experienței similare este datat 01.10.2021, pentru primul contract invocat ca experiență similară, iar data de sfârșit este 12.07.2022; pentru contractul nr. 13664/08.09.2020, recomandarea este din 03.05.2022, iar data sfârșit este 12.07.2022; pentru contractul nr. 15910/18.09.2020, recomandare este din 27.10.2021 (nr. 20293/27.10.2021), iar dată de sfârșit este 12.07.2022. ....SRL consideră că aceste necorelări nu au fost luate în calcul de entitatea contractantă la momentul verificării declarative a DUAE, dar sunt totuși constatate la momentul evaluării documentelor suport depuse de ofertant pentru demonstrarea informațiilor din DUAE. Contestatoarea observă că, prin adresa nr. 38043/01.09.2022, entitatea contractantă a solicitat ofertantului clarificări referitoare la recepția totală sau parțială a serviciilor, anterior termenului limită de depunere a ofertelor și adaugă faptul că nu există informații exacte privind valoarea concret realizată de ofertant, raportat la data de referință - termen limită de depunere al ofertelor 12.07.2022, noile recomandări indicând valoarea serviciilor prestate până la 05.09.2022, 30.08.2022 și, respectiv, 05.09.2022, iar comisia de evaluare observând acest aspect doar în cazul celui de-al treilea contract: - valoarea declarată de beneficiar în documentele justificative este de 2.953.682.13 lei fără TVA (din care ....SRL ar fi îndeplinit cota de 51%, deci 1.506.377,82 lei), însă aceasta se raportează la data de 05.09.2022 (data emiterii Recomandării) și nu la data limită de depunere a ofertelor. Cu toate acestea, comisia de evaluare nu mai solicită clarificări, considerând că ofertantul îndeplinește cerința prin celelalte două contracte, deși recomandările transmise prin răspunsul la clarificări arată valoarea prestată la o dată ulterioară termenului limită. În continuare, contestatoarea exemplifică descrierea experienței similare a ....SRL din cadrul formularului DUAE și un extras din Procesul verbal nr. 4 privind evaluarea documentelor suport DUAE, din care rezultă că valoarea experienței similare avută în vedere de comisia de evaluare este următoarea: 3.160.077,02 lei + 4.178.054,00 lei = 7.338.931,82 lei; 7.338.931,82 lei > 1.400.000 lei. Astfel, contestatoarea apreciază că este necesară revizuirea formularului DUAE, precum și clarificarea necorelărilor dintre momentul finalizării și valoarea finalizată, precum și valoarea realizată de către ofertantul asociat. De asemenea, contestatoarea aduce la cunoștință că, prin caietul de sarcini, operatorii economici trebuiau să facă dovada modului de organizare a activităților, a metodologiilor, a alocărilor de resurse, corelându-le în mod corespunzător, făcând trimitere la pct. 7.3.2.1. „Termene de furnizare livrabile”, de unde rezultă că termenul de finalizare a contractului este de 15 luni. Având în vedere aceste aspecte, Pagina 4 din 38
contestatoarea susține că ofertantul declarat câștigător nu a respectat următoarele: - numărul minim de zile alocat fiecărei categorii de experți; - ponderea financiară a fiecărei activități corelată cu numărul de zile alocat fiecărui expert; - durata fiecărei activități corelată cu numărul de experți implicați în activitate și cu numărul de zile alocat pe fiecare expert și pe fiecare activitate. Față de motivele mai sus invocate, ....SRL apreciază că oferta depusă de ....SRL este o ofertă inacceptabilă și, pe cale de consecință, în urma reevaluării, trebuie respinsă, deoarece orice modificare în graficul de prestare, modificare ce a existat ca urmare a celor două solicitări de clarificare, are impact asupra propunerii financiare. În final, contestatoarea solicită accesul la dosarul cauzei. În dovedire, ....SRL a depus la dosarul cauzei, în copie, un set de înscrisuri. Prin adresa nr. 46186/2265/C5/16.09.2022, Consiliul a solicitat contestatoarei să transmită la dosarul cauzei, în original, Recipisa de consemnare a cauțiunii, în cuantum de 29.940 lei. ....SRL a făcut dovada constituirii cauțiunii prin adresa nr. 771/20.09.2022, transmisă prin mijloace electronice (e-mail), înregistrată la Consiliu sub nr. 46543/20.09.2022. Prin adresa nr. 40884/20.09.2022, transmisă prin mijloace electronice (e-mail), înregistrată la Consiliu sub nr. 46638/20.09.2022, entitatea contractantă, .... SA, a transmis punctul de vedere privind contestația. Entitatea contractantă susține că, prin comisia de evaluare, respectând principiul tratamentului egal, a analizat ambele declarații de confidențialitate ale ofertelor, prin prisma probelor și justificărilor care au fost probate de ofertanți similar și, totodată, a solicitat un punct de vedere ofertantului declarat câștigător față de cererea de acces la actele declarate confidențiale. Prin răspunsul nr. 40055/14.09.2022, ofertantul declarat câștigător a transmis faptul că toate informațiile conținute sau dezvăluite în cadrul ofertei sunt confidențiale și reprezintă proprietatea intelectuală a asocierii, motiv pentru care insistă ca nicio parte a acestor documente să nu poată fie dezvăluită sau reprodusă, sub nicio formă sau prin orice mijloace fără acordul scris al acesteia. Referitor la îndeplinirea criteriilor de calificare și selecție formulate pentru garantarea capacității tehnice și profesionale, entitatea contractantă aduce la cunoștință cerințele din fișa de date a achiziției, cap. III.1.3.a) „Capacitatea tehnică și/sau profesională”, referitoare la serviciile similare, cerințe ce au fost completate și explicitate prin Răspunsul consolidat nr. 1 înregistrat sub nr. 28978/05.07.2022, pct. 13. Entitatea contractantă arată că, membrii comisiei de evaluare, respectând principiile proporționalității și a tratamentului egal, a luat în considerare și serviciile recepționate parțial atât în ceea ce-l privește pe ofertantul declarat câștigător cât și în privința contestatoarei, urmărind, punctual, îndeplinirea fiecărei componente a cerinței. Pagina 5 din 38
Cu titlu exemplificativ, entitatea contractantă redă, sub formă tabelară, informațiile completate în DUAE de fiecare ofertant în parte și face trimitere la Legea nr. 99/2016 care definește DUAE-ul și la art. 202 alin. (1) din același act normativ. Astfel, entitatea contractantă susține că, în etapa de verificare a documentelor suport/dovezilor prezentate de ....SRL pentru demonstrarea informațiilor din DUAE, comisia de evaluare a făcut o analiză detaliată a informațiilor care reies din documentele justificative prezentate de ofertant, din care a rezultat că suma serviciilor similare prestate în contractele declarate, depășește cu mult valoarea minimă impusă, de 1.400.000 lei. Se arată că, pentru contractul „VS-CS-ATMP-02-1 Proiectare și Asistență Tehnică din partea proiectantului, Elaborare Documentații de atribuire și Sprijin pentru Beneficiar pe Parcursul Derulării Procedurilor de Atribuire a Contractelor de Lucrări”, ofertantul a prezentat Recomandarea nr. 5669/01.10.2021 emisă de AQUAVAS SA Vaslui, din care s-a constatat că până la data emiterii acesteia au fost recepționate servicii similare în valoare de 3.160.077,82 lei, așa cum a fost declarat și în DUAE. Comisia de evaluare a solicitat clarificări prin adresa nr. 38043/01.09.2022 pentru a clarifica dacă, până la data limită de depunere a ofertei, au fost recepționate (parțial sau total) servicii de asistență tehnică a proiectantului pe perioada execuției lucrărilor, realizate de ....SRL. Entitatea contractantă încunoștințează că, în răspunsul la solicitarea de clarificări, ofertantul a transmis documente emise anterior datei limită de depunere a ofertei, care atestă prestarea serviciilor de asistență tehnică a proiectantului pe perioada execuției lucrărilor și recepționarea acestora de către beneficiar. În acest sens, se face referire la înscrisurile depuse de ofertant, din care a rezultat că suma serviciilor similare prestate în cadrul acestui contract este de 3.160.077,82 lei, respectiv cea declarată în DUAE. În continuare, se arată că, pentru contractul „Asistență tehnică pentru supervizarea contractelor de lucrări din cadrul proiectului «Dezvoltarea infrastructurii de apă și apă uzată din județul Olt»”, ofertantul a prezentat Recomandarea nr. 773/130/03.05.2022 emisă de COMPANIA DE APĂ OLT SA, din care s-a constatat că până la data emiterii acesteia (înainte de data limită de depunere a ofertelor) au fost recepționate servicii similare în valoare de 7.271.570,00 lei fără TVA, așa cum a fost declarat și în DUAE. Prin același document s-a precizat și cota de participare a societății ....SRL, respectiv 74%. Comisia de evaluare a solicitat clarificări, prin adresa nr. 38043/01.09.2022, deoarece a sesizat că valoarea menționată în Recomandare include și un avans, iar prin răspuns, ofertantul a prezentat Anexa 1 la Aplicația de plată nr. 8 aferentă contractului, din data de 07.07.2022, care confirmă valoarea avansului, de 2.841.260 lei. Ofertantul a prezentat și Recomandarea nr. 1663/30.08.2022 emisă de COMPANIA DE APĂ OLT SA, în care se precizează că serviciile prestate de asocierea sa în perioada septembrie 2020 - iunie 2022 sunt în valoare de 8.488.360 lei fără TVA, valoare ce include și avansul de 2.841.260,00 lei fără TVA. Pagina 6 din 38
Astfel, suma serviciilor similare prestate în cadrul acestui contract este de (8.488.360 lei - 2.841.260 lei) x 0,74 = 4.178.854 lei. De asemenea, se arată și faptul că pentru contractul „Asistență tehnică pentru pregătirea aplicației de finanțare, revizuirea documentației suport și pregătirea documentațiilor de atribuire pentru proiectul regional de dezvoltare a infrastructurii de apă și apă uzată din județul Neamț în perioada 2014-2020”, ofertantul a prezentat Recomandarea nr. 20293/27.10.2021, emisă de COMPANIA JUDEȚEANĂ APA SERV SA Piatra Neamț, din care s-a constatat că valoarea contractului a fost de 7.049.000,00 lei fără TVA, iar cota de participare a ....SRL a fost de 51%. Comisia de evaluare a solicitat clarificări prin adresa nr. 38043/01.09.2022 pentru a clarifica care sunt serviciile care au fost realizate de ....SRL în cadrul asocierii și recepționate, respectiv valoarea acestora. În răspunsul la solicitarea de clarificări, ofertantul a prezentat documente emise anterior datei limită de depunere a ofertei, care atestă prestarea serviciilor și recepționarea acestora de către beneficiar, enumerând, astfel, 5 procese verbale de predare-primire a unor livrabile și Recomandarea nr. 15864/05.09.2022 emisă de beneficiar, din care rezultă cota de participare a ....SRL, valoarea totală a serviciilor prestate până în prezent este de 2.953.682,13 lei fără TVA, entitatea contractantă menționând că, întrucât recomandarea a fost emisă ulterior datei limită de depunere a ofertelor, informațiile din aceasta nu au fost luate în considerare, fiind, însă suficiente, informațiile din procesele verbale. Cu toate acestea, entitatea contractantă menționează că nu s-au luat în calcul valoarea serviciilor din ultimul contract, ceea ce dovedește că ofertantului criticat nu i s-a creat niciun avantaj, valoarea minimă a impusă prin documentația de atribuire pentru dovedirea experienței similare fiind depășită de ofertantul criticat. Având în vedere informațiile de mai sus, entitatea contractantă subliniază că ofertantul declarat câștigător a dovedit că în ultimii 3 ani, raportat la data limită de depunere a ofertelor, a dus la bun sfârșit prestarea unor servicii similare obiectului contractului, în valoare cumulată de minim 1.400.000 lei, la nivelul unuia sau mai multor contracte. Entitatea contractantă consideră că susținerile contestatoarei sunt speculații, prin care se încearcă însărcinarea CNSC cu efectuarea unei cercetări în integrum a procedurii de atribuire sau o supraevaluare a ofertelor, în acest sens entitatea contractantă considerând afirmații nefondate referirile la nerespectarea numărului de zile alocat fiecărei categorii de experți, ponderea financiară, durata fiecărei activități corelat cu numărul de experți implicați în activitate. În ceea ce privește susținerea contestatoarei, potrivit căreia s-au solicitat prea multe clarificări ofertantului ....SRL, entitatea contractantă face trimitere la art. 221 alin. (1) din Legea nr. 99/2016, exemplificând sub formă tabelară, situația solicitărilor de clarificări transmise celor doi ofertanți. De asemenea, .... SA observă că, în întregul cuprins al contestației, contestatoarea nu indică în concret care sunt cerințele pe care ofertantul Pagina 7 din 38
declarat câștigător nu le îndeplinește și nici nu produce vreun mijloc de probă concludent. Față de cele de mai sus, entitatea contractantă apreciază că oferta depusă de ....SRL este conformă, respectând documentația de atribuire și satisfăcând, în mod corespunzător, cerințele caietului de sarcini și nu putea fi declarată neconformă/inacceptabilă pentru motivele invocate de contestatoare, solicitând respingerea contestației, ca nefondată. ....SRL a transmis prin poșta rapidă, cu adresa nr. 771/20.09.2022, înregistrată la Consiliu sub nr. 46813/ 21.09.2022, Recipisa de consemnare nr. 208407692/1 din 19.09.2022, în original, eliberată de CEC Bank – Sucursala Cluj, în cuantum de 29.940 RON. Punctul de vedere nr. 40884/20.09.2022, în original, însoțit de dosarul achiziției publice și de ofertele depuse de ....SRL și ....SRL, au fost transmise de către entitatea contractantă, corespondența fiind înregistrată la Consiliu sub nr. 46701/21.09.2022. În cauza care formează obiectul prezentului dosar s-a depus, prin mijloace electronice (e-mail) și, în original, prin poșta rapidă, cererea de intervenție nr. PT_OUT_1168/26.09.2022, înregistrată la Consiliu sub nr. 47528/26.09.2022 și, respectiv, sub nr. 47683/27.09.2022, formulată de ....SRL, ofertant declarat câștigător în procedură, prin care a solicitat încuviințarea în principiu și admiterea, pe fond, a cererii de intervenție, precum și respingerea, ca neîntemeiată, a contestației formulată de către ....SRL, cu consecința menținerii, ca temeinice și legale, a actelor contestate, respectiv a adresei privind comunicarea rezultatului procedurii nr. SA-67-2022-DMP nr. 39205/08.09.2022, a Raportului procedurii nr. SA-67-2022-DMP 39203/08.09.2022 și a tuturor actelor prin care oferta Asocierii ....SRL a fost declarată admisibilă, conformă și câștigătoare. În preambulul cererii de intervenție, ....SRL justifică caracterul confidențial al ofertei sale, solicitând să nu i se pună oferta la dispoziția contestatoarei. În ceea ce privește contestația, intervenienta consideră că ....SRL formulează critici nemotivate, privind o pretinsă evaluare greșită a DUAE-ul depus împreună cu oferta, precum și a propunerii tehnice și documentelor suport depuse de societatea sa în acest sens, afirmațiile acesteia având caracterul unor simple bănuieli și nefiind probate. Astfel, intervenienta aduce la cunoștință că formularul DUAE a fost completat în SEAP conform cerințelor entității contractante, prezentând 3 contracte cu valori de 3.160.077,82 lei, 7.271.570 lei și, respectiv, 704.900 lei și care acoperă cerințele în ceea ce privește activitățile similare desfășurate. ....SRL arată că, în susținerea celor declarate în DUAE, au fost depuse în SEAP, împreună cu oferta, şi recomandările nr. 5669/ 01.10.2021 din partea beneficiarului AQUAVAS SA, nr. 773/130/ 03.05.2022 din partea beneficiarului COMPANIA DE APĂ OLT SA şi nr. 20293/27.10.2021 din partea beneficiarului COMPANIA JUDEŢEANĂ APA SERV SA, valoarea serviciilor similare prestate fiind mai mare decât limita impusă de 1.400.000 lei, fără TVA, sens în care precizează următoarele: Pagina 8 din 38
• în etapa evaluării documentelor suport DUAE, .... SA, prin adresa nr. 38043/01.09.2022, în mod corect, i-a solicitat informații suplimentare privind contractele menționate în DUAE pentru demonstrarea experienței similare; • a răspuns prin adresa nr. PT_OUT_1073/05.09.2022, prin prezentarea unor recomandări actualizate, care nu modifică şi nu completează datele menționate anterior în DUAE, ci doar susțin cele declarate anterior; • pentru contractul VS-CS-ATMP-02-1 „Proiectare și Asistență Tehnică din partea proiectantului, Elaborare Documentație de atribuire și Sprijin pentru Beneficiar pe Parcursul Derulării Procedurilor de Atribuire a Contractelor de Lucrări”, pe lângă recomandarea actualizată, au fost transmise extrase din Raportul lunar nr. 53 elaborat în data de 11.05.2022 şi Raportul trimestrial nr. 18 elaborat în data de 11.05.2022, adresa de aprobare a acestora din partea beneficiarului AQUAVAS SA, aceste documente demonstrând că ....SRL asigură servicii de asistență tehnică; • pentru contractul „Asistență tehnică pentru supervizarea contractelor de lucrări din cadrul proiectului «Dezvoltarea infrastructurii de apă și apă uzată din judeţul Olt în perioada 2014-2020»”, pe lângă recomandarea actualizată, unde este evidențiată valoarea avansului încasat, a fost transmisă Anexa nr. 1 a ultimei aplicații de plată din data de 07.08.2022, pentru a se vedea cele solicitate de beneficiar. Prin acest răspuns nu au fost modificate sau completate informațiile declarate inițial în DUAE, acesta doar susținând faptul că valoarea serviciilor prestate acoperă cerința; • pentru contractul „Asistenţă tehnică pentru pregătirea aplicaţiei de finanţare, revizuirea documentaţiei suport şi pregătirea documentaţiilor de atribuire pentru proiectul regional de dezvoltare a infrastructurii de apă şi apă uzată din judeţul Neamţ în perioada 2014- 2020”, pe lângă recomandarea actualizată, au fost transmise Procesele verbale de predare primire a activităților prestate, aprobate de beneficiarul Compania Județeană Apa Serv SA. Aceste documente susțin cele declarate în DUAE, nu modifică şi nu completează oferta depusă; • Recomandările actualizate au fost transmise pentru a veni în susținerea celor declarate anterior în DUAE. Referitor la cerința privind „Capacitatea tehnică şi/sau profesională”, intervenienta subliniază că valoarea solicitată a serviciilor similare obiectului contractului, de minim 1.400.000 lei, este îndeplinită doar de contractul „Asistență tehnică pentru supervizarea contractelor de lucrări din cadrul proiectului «Dezvoltarea infrastructurii de apă și apă uzată din județul Olt în perioada 2014-2020»”, valoarea fiind de 7.271.570 lei, entitatea contractantă neoferindu-i vreun avantaj necuvenit prin clarificarea transmisă cu adresa nr. 38043/01.09.2022, ci doar clarificând aspectele deja declarate anterior. Intervenienta subliniază că, prin răspunsul nr. PT_OUT_932/ 03.08.2022 a înaintat graficul de execuție revizuit, cu încadrarea în cele 15 luni conform cerințelor documentației de atribuire şi fără a modifica durata activităților ulterioare, în propunerea tehnică asumându-și toate obligațiile contractuale precum şi execuția lucrărilor prevăzute în Pagina 9 din 38
documentația de atribuire în perioada de 15 luni. Prin răspunsul nr. PT_OUT_951/08.08.2022, a transmis Graficul Gantt, corelat cu termenele asumate la punctul 2.5.2. din propunerea tehnică, iar corelările din Graficul Gantt nu sunt de natură a aduce modificări ofertei depuse. Având în vedere cele arătate, ....SRL solicită respingerea contestației. Prin
adresele
nr.
47820/2265/C5/28.09.2022
și
nr. 47821/2265/C5/ 28.09.2022, Consiliul a informat părțile că pot transmite eventuale susțineri în referire la cererea de intervenție formulată de ....SRL. Prin adresa nr. 48081/2265/C5/29.09.2022, Consiliul a invitat contestatoarea ....SRL la data de 04.10.2022, în vederea studierii dosarului cauzei. Prin corespondența transmisă prin mijloace electronice (e-mail), înregistrată la Consiliu sub nr. 48404/30.09.2022, contestatoarea a remis Împuternicirea pentru dna. Antoaneta-Stanca Costache, în vederea studierii dosarului cauzei. ....SRL a răspuns la solicitarea CNSC nr. 47821/ 2265/C5/28.09.2022, prin adresa nr. 805/30.09.2022, înregistrată la Consiliu sub nr. 48474/03.10.2022, precizând că, din coroborarea informațiilor referitoare la procentul din asociere, data de început a contractului şi valoarea finalizată/prestată/sau valoarea declarată cu lipsa de informații privind modalitatea de participare a asocierii rezultă că informațiile declarate sunt incomplete sau incorecte, întrucât nu există informații cu privire la modalitatea în care asocierea din fiecare contract invocat ca experiență similară a derulat activitățile prezentate ca experiență similară, raportat la data contractului, procentul intervenientei şi valoarea serviciilor finalizate, prestate sau valoarea declarată de acesta, reiese necesitatea de a solicita clarificări suplimentare. Contestatoarea arată că valoarea calculată pentru serviciile prestate de către ....SRL pentru contractul nr. 2 declarată în DUAE, de 7.271.570 lei, este ajustată prin cerea de intervenție la 3.278.429,40 lei, iar omisiunea de a indica serviciile finalizate până la data completării DUAE pentru contractul numărul 3 este în mod evident o completare necorespunzătoare a DUAE, întrucât aceasta era o cerință a fișei de date a achiziției. Se mai arată că viciile referitoare la capacitatea de calificare tehnică a intervenientei nu sunt simple bănuieli, fiind o eroare evidentă care știrbește admisibilitatea ofertei intervenientei. De asemenea, extinderea necuvenită a termenului limită de depunere a ofertelor, respectiv acordarea avantajului necuvenit de modificare a ofertei prin clarificări, atât cu privire la documentele justificative DUAE, cât şi cu privire la propunerea tehnică, sunt evidente prin indicarea termenului limită de depunere a ofertelor şi a datei ulterioară a recomandărilor prezentate. Contestatoarea subliniază, pe de o parte, că, din cererea de intervenție, rezultă necompletarea corespunzătoare a DUAE, iar pe de altă parte, că prin propria justificare, intervenienta arată că nu Pagina 10 din 38
îndeplinește cerințele privind capacitatea tehnică, în condițiile în care ....SRL susține că valoarea celui de-al doilea contract îndeplinește cerința de calificare privind experiența similară, deși acesta vizează o singură activitate din cele 5 solicitate de entitatea contractantă prin fișa de date a achiziției. În ceea ce privește Procesele verbale invocate de intervenientă, ....SRL învederează că acestea nu au fost în mod obligatoriu aprobate de către beneficiar anterior termenului limită de depunere a ofertelor ci doar primite de acesta, considerând că dacă ofertantul nu cunoaşte diferenţa, atunci nu avea capacitatea de a duce la bun sfârşit contractul. Contestatoarea arată că nici recomandarea datată ulterior termenului limită nu atestă aprobarea unor livrabile rezultat al activităţilor solicitate prin cerinţă, ce pot fi utilizate independent de entitatea contractantă, ci doar prestarea și predarea unor livrabile, care, de acesta dată, au fost remunerate. De asemenea, se mai arată și faptul că entitatea contractantă „nu are dreptul să renunţe la dreptul şi obligaţia legală şi contractuală de verificare a livrabilelor primite”, un proces verbal predat în data de 11.07.2022 fiind improbabil să fie aprobat în data de 12.07.2022. În plus, potrivit recomandării prezentate iniţial, la data de 27.10.2021, la această dată au fost realizate şi predate activităţi din etapa 1, cuantificate la nivel de DUAE în sumă de 704.900 lei. Or, conform recomandării actualizate ulterior termenului limită de depunere a ofertelor, din etapa 1 a fost achitată suma de 486.523,13 lei plus TVA, astfel că, demonstrația că valoarea de 704.900 lei, atestată prin recomandarea făcută la data de 27.10.2021, care atestă efectuarea şi predarea unor livrabile din etapa 1, este falsă. Contestatoarea menționează că își menține criticile care vizează modificarea repetată a graficului de execuție, care constituie o modificarea a propunerii tehnice, această modificare nefiind nici viciu de formă și nici abatere tehnică minoră. Față de cele arătate, contestatoarea solicită respingerea cererii de intervenție. ....SRL a formulat, prin adresa nr. 816/04.10.2022, înregistrată la Consiliu sub nr. 49145/06.10.2022, „Concluzii scrise” ca urmare a studierii dosarului cauzei. Contestatoarea reiterează faptul că ofertantul desemnat câștigător nu a completat DUAE în conformitate cu cerințele stabilite. Totodată, contestatoarea exemplifică cerința din fișa de date achiziției referitoare la documentele justificative care probează îndeplinirea celor asumate prin completarea DUAE și arată că, din cele 4 analize emise de „reprezentanți ale aceleași părți”, s-au obținut 4 modalități diferite de îndeplinire a cerințelor de calificare şi selecție privind capacitatea tehnică a ofertantului, dovedind că aceste informații nu corespund rigorilor procedurale impuse prin legislația specială. În continuare, contestatoarea prezintă, sub formă tabelară, extrase din formularul DUAE depus de ofertantul declarat câștigător referitoare la contractele privind experiența similară și modalitatea de evaluare a comisiei de evaluare inserată în conținutul proceselor verbale de evaluare, dar și din susținerile ....SRL din cererea de intervenție, din Pagina 11 din 38
care concluzionează că, din punct de vedere valoric, raportat la procentele din asociere şi durata de timp scursă de la semnarea contractului şi până la prezentarea lui în cadrul prezentei proceduri se deduce că operatorul nu a respectat cerinţa din fişa de date referitoare la introducerea valorii serviciilor prestate. Mai mult, contestatoarea observă că, pentru două dintre contracte, scrisoarea de recomandare este datată cu aproape un an înaintea prezentării, iar „valoarea contractului nr. 3 este 10% din valoarea contractului, deşi la momentul prezentării activităţile sunt derulate de 2 ani”. Acest aspect este susținut şi de faptul că, la câmpul „Servicii”, operatorul introduce toate activitățile cuprinse în tipul de contract prezentat, cu document care atestă finalizarea lor în urmă cu un an, în valoare de 10%, adică, prestat 100% încasat 10%, fără a avea document doveditor recent. Mai mult, se arată că ofertantul criticat a prezentat documentele care probează îndeplinirea, la rubrica „Eligibilitate”, contrar prevederilor anunțului de participare şi a fișei de date. Valoarea declarată în DUAE pentru contractul nr. 3 nu este susţinută de niciun alt document doveditor, iar până la data prezentei nu sunt informaţii suficiente pentru a determina în mod obiectiv, valoarea serviciilor similare conform cerinţei a) şi b) duse la bun sfârşit de către ofertant, anterior datei limită de depunere a ofertelor. Astfel, contestatoarea subliniază că, la momentul solicitării documentelor justificative DUAE, comisia de evaluare, care avea aceste documente de la momentul deschiderii ofertelor, a constatat următoarele: - lipsa confirmării unei activități pentru Contractul 1; - incorectitudinea valorii serviciilor prestate declarată pentru contractul 2; - lipsa de a identifica activitățile prestate şi valoarea acestora, pentru contractul 3. ....SRL susține că informaţiile prezentate în cadrul procedurii sunt incomplete şi incorecte, exemplificând faptul că, până la momentul introducerii cererii de intervenţie, ofertantul nu a demonstrat sau indicat modalitatea repartizării activităţilor în cadrul asocierilor care au îndeplinit contractele invocate ca şi experienţă similară, în condiţiile în care, potrivit Instrucţiunii ANAP 1/2017, pentru toate contractele putea fi reţinută experienţa de 100%, sau redusă la procentul concret, aferent activităţilor în responsabilitatea ofertantului. Analizând documentele prezentate ca urmare a solicitării de clarificări a autorităţii contractante, pentru contractul 1, contestatoarea deduce că ofertantul cunoaşte diferenţa dintre acceptare de către beneficiar şi predare primire. În acest sens, se face trimitere la Recomandările depuse de ofertantul declarat câștigător pentru dovedirea experienței similare și la art. 220 din Legea nr. 99/2016, art. 138 și art. 139 din HG nr. 394/2016. În final, contestatoarea reiterează și faptul că graficul Gantt a fost modificat de către ofertantul declarat câștigător, iar potrivit jurisprudenţei CNSC şi a instanței de judecată, modificarea graficului reprezintă o abatere tehnică majoră, în cazul contractului obiect al Pagina 12 din 38
prezentei proceduri, echivalează cu depășirea perioadei în care sunt eligibile cheltuielile prin programul POIM. Totodată, contestatoarea a menționat că renunță la cererea privind cheltuielile de judecată. Aspecte privind confidențialitatea ofertelor Din documentele depuse la dosarul cauzei rezultă că autoarea contestației a solicitat Consiliului acces la dosarul cauzei. Conform legislației în vigoare, accesul părților la dosarul constituit la Consiliu se face în temeiul dispozițiilor art. 19 din Legea nr. 101/2016, care stipulează următoarele: „(1) La cerere, părţile cauzei au acces la documentele dosarului constituit la Consiliu, în aceleaşi condiţii în care se realizează accesul la dosarele constituite la instanţele de judecată potrivit prevederilor Legii nr. 134/2010, republicată, cu modificările ulterioare, cu excepţia documentelor pe care operatorii economici le declară şi probează ca fiind confidenţiale, întrucât cuprind, fără a se limita la acestea, secrete tehnice şi/sau comerciale, stabilite conform legii, iar dezvăluirea acestora ar prejudicia interesele legitime ale operatorilor economici, în special în ceea ce priveşte secretul comercial şi proprietatea intelectuală. (2) Accesul la documentele dosarului constituit la Consiliu potrivit alin. (1) nu este condiţionat de accesul la documentele aflate la autoritatea contractantă potrivit legislaţiei privind achiziţiile publice sau legislaţiei privind achiziţiile sectoriale ori legislaţiei privind concesiunile de lucrări şi concesiunile de servicii. (3) În sensul alin. (1), documentele sunt marcate sau indicate de către ofertanţi, în mod explicit şi vizibil, ca fiind confidenţiale. Consultarea documentelor confidenţiale din oferte este permisă numai cu acordul scris al respectivilor ofertanţi”. Pentru a stabili care documente vor fi puse la dispoziția contestatoarei pentru a fi studiate la sediul CNSC, Consiliul a procedat la verificarea documentelor transmise de entitatea contractantă, sens în care a constatat următoarele: • asocierea ....SRL – ..... SRL (ofertant câștigător) a depus în cadrul ofertei „Declarația privind partea/părțile din propunerea tehnică și financiară care au caracter confidențial”, datată 05.07.2022, în cadrul căreia a declarat ca fiind confidențiale următoarele: - propunerea tehnică – completă, inclusiv anexele; - propunerea financiară – completă, inclusiv anexele; - toate clarificările cu privire la propunerea tehnică și propunerea financiară. • ....SRL a depus „Declarația privind partea/părțile din propunerea tehnică și financiară care au caracter confidențial”, datată 11.07.2022, în cadrul căreia a declarat ca fiind confidențiale următoarele: - propunerea tehnică în integralitate; - propunerea financiară în integralitate; - eventualele solicitări de clarificări și răspunsuri la solicitările de clarificări referitoare la propunerea tehnică și propunerea financiară; Pagina 13 din 38
Având în vedere „Declarația privind partea/părțile din propunerea tehnică și financiară care au caracter confidențial”, datată 11.07.2022, depusă de ....SRL în cadrul procedurii de atribuire, în conformitate cu dispozițiile art. 20 din Legea nr. 101/2016, Consiliul, prin adresa nr. 47605/2265/C5/27.09.2022, a solicitat ....SRL să comunice temeiul juridic al încadrării acestor înscrisuri ca fiind confidențiale și să probeze, respectiv, să prezinte dovada care conferă caracter de „confidențialitate” informațiilor indicate de societate ca atare, conform dispozițiilor art. 19 alin. (1) din Legea nr. 101/2016, cu modificările și completările ulterioare. ....SRL a răspuns prin adresa nr. 793/28.09.2022, înregistrată la Consiliu sub nr. 47950/28.09.2022, făcând trimitere la prevederile art. 70 alin. (1) din Legea nr. 99/2016 și atașând decizia asociaților ....SRL nr. 1420/31.12.2021 prin care se aprobă Procedura operațională internă privind activitatea de ofertare și se stabilește modul de lucru precum și structura ofertei aferentă participării în procedurile de achiziție publică/achiziție sectorială de interes pentru societate. Conform Deciziei nr. 1420/ 31.12.2021, încălcarea obligației de păstrare a secretului comercial și a informațiilor confidențiale descrise mai sus atrage răspunderea civilă, contravențională ori penală, în condițiile legii. Contestatoarea arată că procedura de lucru și rezultatul său reprezintă secretul comercial al societății și este informație confidențială deoarece înglobează tehnologii/metode/metodologii și proceduri de lucru/de execuție, modul de alocare a resurselor umane și materiale, atribuțiilor membrilor echipei de implementare, planul de lucru propus pentru realizarea serviciilor și obținerea rezultatelor din cadrul contractului, respectiv, identificarea și încadrarea în timp a punctelor de reper, liste de prețuri, liste de materiale, liste de echipamente, după caz; face referire sau poate conține numele, datele și documentele referitoare la angajați, colaboratori, furnizori, contractori și alte persoane fizice sau juridice cu care Societatea are relații comerciale; informații de marketing; know-how și tehnici referitoare la afacerea societății și a partenerilor săi; informații privind capacitatea tehnică și profesională; informații privind capacitatea financiară și rapoarte de afaceri inclusiv copii ale acestora, ori note, extrase, atât referitoare la societate, cât și la partenerii societății cu care aceasta depune oferta. Totodată, contestatoarea susține că documentele prezentate de către experții propuși în cadrul ofertei conțin informații cu caracter personal, astfel cum sunt acestea reglementate în Regulamentul nr. 679 din 27 aprilie 2016. ....SRL subliniază că există emisă decizia de admitere a cererii de înregistrare ca marcă înregistrată la O.S.I.M cu nr. 1000214 din 03 ianuarie 2022, document care dovedește caracterul confidențial al ofertei prezentată, aceasta fiind protejată de un drept de proprietate intelectuală. În subsidiar, contestatoarea invocă principiile prelucrării datelor cu caracter confidențial, din care evidențiază limitarea accesului la ceea ce este necesar și scopul legitim al prelucrării. În termenul legal de depunere al contestațiilor nu au fost aduse critici asupra ofertei sale, iar criticile aduse raportului procedurii și a actelor subsecvente vizează Pagina 14 din 38
modalitatea de evaluare a ofertei intervenientului, prin urmare acesta nu are un motiv just pentru a studia aceste documente. Având în vedere „Declarația privind partea/părțile din propunerea tehnică și financiară care au caracter confidențial”, datată 05.07.2022, depusă de Asocierea ....SRL – ....SRL în cadrul procedurii de atribuire, în conformitate cu dispozițiile art. 20 din Legea nr. 101/2016, Consiliul, prin adresa nr. 47757/2265/C5 din 27.09.2022, a solicitat ....SRL să comunice temeiul juridic al încadrării acestor înscrisuri ca fiind confidențiale și să probeze, respectiv, să prezinte dovada care conferă caracter de „confidențialitate” informațiilor indicate de societate ca atare, conform dispozițiilor art. 19 alin. (1) din Legea nr. 101/2016, cu modificările și completările ulterioare. ....SRL a răspuns prin adresa nr. PT_OUT_1179/28.09.2022, înregistrată la Consiliu sub nr. 47949/28.09.2022, precizând faptul că oferta sa conține informații privind activitatea comercială, a căror dezvăluire ar fi de natură să aducă atingere secretelor de afaceri/comerciale, încălcându-se astfel normele de concurență privind informațiile comerciale sensibile. A depus în cadrul ofertei metodologiile de lucru, planurile, calculele și modelul financiar pe baza cărora a elaborat propunerea tehnică și financiară, documente ce conțin un algoritm de ofertare care este rezultatul experienței în domeniul de activitate și a relațiilor de afaceri dezvoltate, iar dezvăluirea acestor informații ar prejudicia, în mod evident, interesele legitime ale membrilor asocierii, în special în ceea ce privește secretul comercial și proprietatea intelectuală. Intervenienta mai arată că informațiile confidențiale reprezintă know-how-ul specific ....SRL, care nu ar trebui să fie preluate de un alt operator economic participant la altă procedură de achiziție publică, acestea cuprinzând informații cu privire la resursele tehnice și/sau umane, informații privind managementul costurilor, furnizori, colaboratori, relații comerciale, oferte și discount-uri etc. Intervenienta face trimitere și la jurisprudența constantă a Curții de Justiție a Uniunii Europene, care protejează caracterul confidențial al ofertelor depuse în cadrul procedurilor de atribuire, precum și la jurisprudența CNSC și a instanțelor de judecată. Consiliul apreciază că în stabilirea caracterului confidențial al unei oferte este relevantă Hotărârea din 14 februarie 2008 a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene, Cauza C-450/06, Varec SA împotriva État Belge, în considerentele căreia s-a statuat: - în cadrul exercitării unei căi de atac în materie de atribuire a unui contract de achiziţii publice, organismul responsabil cu această procedură trebuie să poată decide că informaţiile conţinute în dosarul referitor la o astfel de procedură de atribuire nu se transmit părţilor şi avocaţilor acestora dacă acest lucru este necesar pentru a asigura protecţia concurenţei loiale sau a intereselor legitime ale operatorilor economici impusă de dreptul comunitar; - protecţia secretelor comerciale constituie un principiu general; - în cadrul unei căi de atac formulate împotriva unei decizii luate de o autoritate contractantă referitoare la o procedură de atribuire a unui contract de achiziţii publice, principiul contradictorialităţii nu implică Pagina 15 din 38
faptul că părţile au un drept de acces nelimitat şi absolut la toate informaţiile referitoare la respectiva procedură de atribuire care au fost depuse la organismul responsabil cu calea de atac respectivă. Dimpotrivă, acest drept de acces trebuie pus în balanţă cu dreptul altor operatori economici la protecţia informaţiilor confidenţiale şi a secretelor comerciale ale acestora; - având în vedere prejudiciul care ar putea rezulta din comunicarea ilegală a anumitor informații către un concurent, organismul menționat trebuie ca, înainte de a comunica aceste informații unei părți la litigiu, să dea posibilitatea operatorului economic vizat să invoce caracterul confidențial sau de secret comercial al acestora; - organismul responsabil cu procedurile privind căile de atac trebuie să garanteze confidențialitatea şi dreptul la respectarea secretelor comerciale cu privire la informații conţinute în dosarele care îi sunt comunicate de către părţile la litigiu, în special de către autoritatea contractantă. Analizând documentele aflate la dispoziția sa, Consiliul a decis să pună la dispoziția contestatoarei care și-a manifestat dorința de a studia dosarul cauzei, întregul dosar al achiziției publice, al cărui conținut este prevăzut de dispozițiile art. 148 din HG nr. 395/2016, cu excepția propunerii tehnice, a propunerii financiare și a răspunsurilor la clarificări formulate în legătură cu acestea, aparținând ofertantului declarat câștigător, nefiind puse la dispoziția contestatoarei, din vol. 3/3, paginile 621-1020 (propunere tehnică), 1023-1058 (răspunsuri la clarificări) și 1102-1104 (propunere financiară). Pentru a decide astfel, Consiliul a aplicat principiul tratamentului egal stipulat de art. 2 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 98/2016, nepermițând contestatoarei, care a invocat caracterul confidențial al propunerii sale tehnice, financiare și a răspunsurilor la clarificări în legătură cu acestea, accesul la documentele similare ale ofertantului declarat câștigător. Din documentele depuse la dosarul cauzei și din susținerile părților Consiliul constată următoarele: .... SA, în calitate de entitate contractantă a inițiat procedura de atribuire „simplificată”, online, fără etapă finală de licitație electronică, a contractului de achiziție publică de servicii având ca obiect „Asistență tehnică pentru pregătirea Aplicației de finanțare și a Documentației de atribuire și supervizarea lucrărilor pentru proiectul «Rețea de canalizare str. Eroilor – str. Avram Iancu din localitatea Florești, județul Cluj»”, cod CPV 71356200-0 (Rev.2), prin publicarea în SEAP a anunțului de participare nr. ....., stabilind termenul limită pentru primirea ofertelor sau a cererilor de participare, la data de 12.07.2022, ora 15:00, criteriul de atribuire „cel mai bun raport calitate – preț” și valoarea estimată, fără TVA, de 1.497.000 lei. În cadrul procedurii de atribuire au depus oferte 2 operatori economici, respectiv ....SRL și asocierea ....SRL – ....SRL, aspect consemnat în procesul verbal nr. 32046/ 22.07.2022. După evaluarea ofertelor entitatea contractantă a stabilit rezultatul procedurii de atribuire, consemnat în cadrul raportului procedurii nr. SA- 67-2022-DMP 39203/08.09.2022, reținându-se că oferta depusă de Pagina 16 din 38
....SRL (98,32 puncte), cu o valoare ofertată de 1.344.000 lei, fără TVA, a fost poziționată pe locul 2, în timp ce câștigătoare a fost declarată oferta depusă de asocierea ....SRL – ....SRL (100 puncte), cu o valoare ofertată de 1.311.700,00 lei. Nemulțumit de acest rezultat, comunicat prin adresa nr. 39205/ 08.09.2022, ofertantul ....SRL a depus contestația care face obiectul prezentei cauze. Autoarea contestației a prezentat Consiliului dovada respectării dispozițiilor art. 611 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 101/2016, respectiv Recipisa de consemnare a cauțiunii înregistrată sub nr. 208407692/1 din 19.09.2022 eliberată de CEC Bank – Sucursala Cluj, în sumă de 29.940,00 RON. Recipisa de consemnare a cauțiunii se va restitui în condițiile stipulate de art. 1064 din Codul de procedură civilă, coroborate cu dispozițiile art. 611 alin. (5), (6) și (7) din Legea nr. 101/2016, cu modificările și completările ulterioare. În cauza care formează obiectul prezentului dosar, ....SRL în calitate de lider al asocierii ....SRL – ....SRL, ofertant câștigător, a transmis
Consiliului
cererea
de
intervenție
nr. PT_OUT_1168/26.09.2022,
înregistrată
la
CNSC
sub
nr. 47528/26.09.2022, prin care a solicitat respingerea, ca neîntemeiată, a contestației formulată de ....SRL cu consecința menținerii actelor atacate, ca temeinice și legale. Cu privire la această cerere de intervenție transmisă prin mijloace electronice (e-mail), la data de 26.09.2022, Consiliului, entității contractante și contestatoarei, CNSC constată că a fost formulată cu respectarea prevederilor art. 17 alin. (3) din Legea nr. 101/2016 [„(3) Până la soluționarea contestației de către Consiliu, operatorii economici interesați să participe la procedura de atribuire, respectiv, după caz, operatorii economici participanți la procedura de atribuire pot formula cerere de intervenție voluntară în litigiu, potrivit prevederilor Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, republicată, cu modificările ulterioare, în termen de 10 zile de la data publicării în SEAP a contestației. În cazul procedurilor a căror inițiere nu se realizează prin publicare în SEAP, termenul de 10 zile se calculează de la data comunicării contestației”], în condițiile în care, așa cum rezultă din documentele depuse la dosarul cauzei, entitatea contractantă a publicat contestația în SEAP la data de 16.09.2022, astfel că termenul limită de depunere a unei astfel de cereri, calculat prin aplicarea dispozițiilor anterior citate, s-a împlinit la data 26.09.2022 (inclusiv), rezultând că această cerere de intervenție transmisă Consiliului, entității contractante și contestatoarei la data de 26.09.2022 (ultima zi a termenului), a fost formulată în cadrul termenului legal anterior calculat. Consiliul apreciază că această cerere prezintă natura juridică a unei cereri de intervenție accesorie, deoarece sprijină poziția entității contractante, în sensul respingerii contestației formulată de ....SRL. Având în vedere dispozițiile art. 17 alin. (3) și art. 68 din Legea nr. 101/2016, coroborate cu prevederile art. 61 alin. (3), art. 63, art. 64, art. 65 și art. 67 din Codul de procedură civilă, dar și faptul că în cadrul procedurii de atribuire în cauză, oferta depusă de asocierea ....SRL Pagina 17 din 38
– ....SRL s-a poziționat pe locul 1 în clasamentul final, iar cererea sa privește respingerea contestației formulată de ....SRL și menținerea deciziei entității contractante, Consiliul admite, în principiu, cererea de intervenție, astfel cum a fost calificată. Din conținutul contestației rezultă că ....SRL critică decizia de stabilire a ofertei câștigătoare ca fiind cea depusă de asocierea ....SRL – ....SRL, despre care susține că este inacceptabilă și neconformă, întrucât, pe de o parte, nu îndeplinește cerința de calificare privind experiența similară, nedepunând un DUAE revizuit care să corecteze neconcordanțele existente în DUAE-ul inițial, iar pe de altă parte, și-a modificat propunerea tehnică, fie prin modificarea numărului de zile alocate experților, fie prin decalarea sau nerespectarea unor termene aferente predării livrabilelor, fie prin modificarea/ajustarea procentelor de plată alocate fiecărei etape, aceste modificării conducând la modificarea propunerii tehnice, formulând, în același timp și critici cu privire la modalitatea în care entitatea contractantă i-a acordat acces la dosarul achiziției. În ceea ce privește susținerile contestatoarei referitoare la modalitatea în care entitatea contractantă i-a acordat acces la dosarul cauzei, Consiliul constată următoarele: Ulterior comunicării rezultatului procedurii, prin adresa nr. 746/09.09.2022, înregistrată la entitatea contractantă sub nr. 39447/ 12.09.2022, contestatoarea, invocând art. 231 alin. (4), (5) și (6) din Legea nr. 99/2016, a transmis entității contractante cererea de acces la dosarul procedurii, respectiv la oferta declarată câștigătoare, solicitând acces „neîngrădit la raportul procedurii, (...) rapoartele intermediare care au stat la baza acestuia și la informațiile din cadrul documentelor de calificare, formular DUAE, precum și informațiile din cadrul propunerilor tehnice și financiare, solicitările de clarificări adresate ofertantului și răspunsurile la solicitările de clarificări transmise de acesta”. Entitatea contractantă a răspuns acestei solicitări, prin adresa nr. 39562/12.09.2022, invocând art. 2 alin. (2), art. 227 alin.(4), art. 231 alin. (1), (4), (5) și (6) din Legea nr. 99/2022 și precizând ca va transmite la adresa de email indicată de contestatoare, documentele și informațiile din dosarul achiziției care îndeplinesc criteriile stipulate de prevederile legale enumerate anterior, în termen de o zi lucrătoare de la data primirii adresei. În acest sens, la data de 13.09.2022 au fost transmise contestatoarei, prin WeTranfer, documente din dosarul achiziției. Prin adresa nr. 751/13.09.2022, înregistrată la entitatea contractantă sub nr. 39895/14.09.2022, contestatoarea a transmis entității o solicitare de acces la întregul dosar al achiziției, respectiv la oferta declarată câștigătoare și la rapoartele de evaluare intermediare, inclusiv la anexele acestora. Având în vedere solicitarea contestatoarei de acces la dosarul cauzei, inclusiv la oferta depusă de ofertantul declarat câștigător, entitatea contractantă a solicitat ....SRL, la data de 14.09.2022, un punct de vedere cu privire „la acordul sau refuzul” ofertantului de a permite vizualizarea acestor informații de către ....SRL. Pagina 18 din 38
....SRL a răspuns, prin adresa nr. PT_OUT_1120/14.09.2022, înregistrată la entitatea contractantă sub nr. 40055/14.09.2022, precizând că nu este de acord cu accesul ....SRL la informațiile din oferta sa, menținându-și punctul de vedere din Formularul 13, invocând prevederile art. 70 alin. (1) și alin. (4), art. 231 alin. (5) din Legea nr. 99/2016, art. 19 alin. (1) din Legea nr. 101/2016, art. 129 alin. (1) din HG nr. 394/2016, prevederile OUG nr. 25/2019, precum și faptul că deține certificat de Înregistrare a Mărcii nr. 182592 acordat în temeiul legii nr. 84/1998 de către Oficiul de Stat pentru Invenții și Mărci. Ca urmare a acestui răspuns, entitatea contractantă a transmis contestatoarei că își menține răspunsul și actele transmise anterior. Potrivit art. 231 alin. (5) și (6) din Legea nr. 99/2016, „(5) Accesul persoanelor la dosarul achiziţiei sectoriale potrivit alin. (4) se realizează cu respectarea termenelor şi procedurilor prevăzute de reglementările legale privind liberul acces la informaţiile de interes public şi nu poate fi restricţionat decât în măsura în care aceste informaţii din cadrul propunerilor
tehnice,
propunerilor
financiare
şi/sau fundamentările/justificările de preţ/cost au fost declarate şi probate conform art. 70 alin. (4), ca fiind confidenţiale, potrivit legii. (6) Prin excepţie de la prevederile alin. (5), după comunicarea rezultatului procedurii de atribuire, entitatea contractantă este obligată să permită, la cerere, într-un termen care nu poate depăşi o zi lucrătoare de la data primirii cererii, accesul neîngrădit al oricărui ofertant/candidat la raportul procedurii de atribuire şi la informaţiile care nu fac parte din propunerile
tehnice,
propunerile
financiare
şi/sau fundamentările/justificările de preţ/cost. Autoritatea contractantă este obligată să permită, la cerere, într-un termen care nu poate depăşi o zi lucrătoare de la data primirii cererii, accesul neîngrădit al oricărui ofertant/candidat şi la informaţiile din cadrul propunerilor tehnice şi/sau la fundamentările/justificările de preţ/cost care nu au fost declarate şi probate de către ofertanţi ca fiind confidenţiale.” Consiliul reține că ambii ofertanți (contestatoarea și ofertantul declarat câștigător) au inclus în ofertele depuse declarații privind confidențialitatea propunerilor tehnice și financiare, precum și a răspunsurilor la solicitările de clarificări. Consiliul reține că, date fiind declarațiile de confidențialitate cuprinse în ofertele depuse de cei doi ofertanți, precum și răspunsul ofertantului ....SRL, entitatea contractantă nu a acordat contestatoarei acces la documentele declarate confidențiale de către ofertantul declarat câștigător, care a solicitat acces la dosarului achiziției. În acest context, Consiliul apreciază că entitatea contractantă a aplicat principiul tratamentului egal stipulat la art. 2 alin. (2) din Legea nr. 98/2016 atunci când a analizat solicitarea de studiere a documentelor din dosarul achiziției la sediul său. În opinia Consiliului, această manieră prudentă de lucru a entității contractante a dus la protejarea drepturilor ofertaților care au prezentat declarații similare privind confidențialitatea anumitor părți ale ofertelor. În ceea ce privește critica autoarei contestației referitoare la faptul că oferta depusă de asocierea ....SRL – ....SRL este inadmisibilă întrucât nu îndeplinește cerința de calificare privind experiența similară, Pagina 19 din 38
ofertantul necompletând DUAE în conformitate cu cerințele stabilite în documentație și, deși a avut posibilitatea să clarifice discrepanțele dintre informații, nu a depus un DUAE revizuit, Consiliul constată următoarele: În cadrul fișei de date a achiziției, entitatea contractată a stabilit, printre altele, următoarea cerință de calificare: «III.1.3.a) Capacitatea tehnică și/sau profesională Informații și/sau nivel(uri) minim(e) necesare pentru evaluarea respectării cerințelor menționate: Pentru contractele de achiziție de servicii: executarea de servicii de tipul specificat Fiecare ofertant trebuie să facă dovada că în ultimii 3 ani, raportat la data limită de depunere a ofertelor, a dus la bun sfârșit prestarea unor servicii similare obiectului contractului, în valoare cumulată de minim 1.400.000 lei, la nivelul unuia sau mai multor contracte. Prin servicii similare se înțelege: a) elaborare studii, analize și documente suport, precum și servicii de proiectare la oricare dintre fazele prevăzute de legislația de specialitate – SF/DALI/PTE pentru obiective de investiții în domeniul infrastructurii de apă/apă uzată; b) activități de consultanță/asistență tehnică în infrastructura de apă/apă uzată în domeniul accesării finanțărilor nerambursabile sau similare acestora, cum ar fi: asistență tehnică privind elaborarea cererilor de finanțare, asistență tehnică în evaluarea proiectelor/cererilor de finanțare, asistență tehnică în elaborarea ghidului solicitantului pentru programele aferente implementării fondurilor europene, elaborare Aplicație de finanțare în domeniul infrastructurii de apă/apă uzată, inclusiv documente suport (Studiu de Fezabilitate, Analiză Cost Beneficiu, Evaluarea Impactului asupra Mediului, Raport privind impactul schimbărilor climatice, Analiza Instituțională, Strategia/Plan de achiziții), aprobată de Beneficiar; c) consultanță/asistență tehnică în domeniul achizițiilor publice/ sectoriale. d) asistență tehnică a proiectantului pe perioada execuției lucrărilor în domeniul infrastructurii de apă/apă uzată. e) supervizare lucrări în domeniul infrastructurii de apă/apă uzată. Ofertanții vor face dovada experienței similare prin prezentarea unui/ unor contract/e care să fi inclus una/mai multe/toate activități/le dintre cele menționate la punctele a) - e) de mai sus. Pentru demonstrarea îndeplinirii cerinței, contractele prezentate ca experiență similară trebuie să includă cumulat toate activitățile precizate la pct. a) - e) de mai sus. Prin „infrastructura de apă/apă uzată” se înțelege: rețele de alimentare cu apă potabilă și/sau rețele de canalizare și/sau stații de tratare a apei potabile și/sau stații de epurare a apelor uzate. Prin servicii realizate se înțelege: a) servicii recepționate parțial, cu condiția ca specificul contractului/ activităților ce reprezintă experiență similară să permită elaborarea unui livrabil care să poată fi utilizat de beneficiar ca rezultat independent; Pagina 20 din 38
b) servicii recepționate la sfârșitul prestării; sfârșitul prestării nu presupune expirarea perioadei de garanție, respectiv a perioadei de notificare a defectelor în cadrul contractelor de tip FIDIC; (...) Modalitatea de îndeplinire: Operatorii economici (ofertanți, ofertanți asociați, terți susținători) vor completa câte un DUAE distinct, cu informațiile aferente situației lor. Din informațiile prezentate în DUAE trebuie să reiasă cel puțin următoarele informații: numele Beneficiarului serviciilor prestate, datele de identificare ale contractului (titlu, număr, dată), valoarea fără TVA a serviciilor similare prestate de operatorul economic, rolul în cadrul contractului (contractant unic, contractant lider, contractant asociat, subcontractant), tipul serviciilor prestate, perioada de derulare a contractului (datele de începere și de finalizare), datele de identificare ale documentului care atestă finalizarea serviciilor prestate. Documentele justificative care probează îndeplinirea celor asumate prin completarea DUAE, se vor prezenta obligatoriu, la solicitarea entității contractante, doar de ofertantul clasat pe primul loc în urma aplicării criteriului de atribuire asupra ofertelor admisibile [conform art. 205 alin. (2) din Legea nr. 99/2016]. Documentele justificative vor consta în documente reprezentând certificări de bună execuție pentru acele servicii pe care ofertantul consideră că entitatea contractantă trebuie să le ia în considerare pentru evaluarea îndeplinirii cerinței privind experiența similară. Respectivele documente vor trebui să indice: a) obiectul contractului, astfel încât să fie furnizate toate informațiile solicitate și necesare pentru a se verifica îndeplinirea cerinței privind experiența similară, b) beneficiarii, indiferent dacă aceștia sunt autorități contractante sau clienții privați, c) valoarea serviciilor similare prestate, fără TVA, d) rolul în cadrul contractului (contractant unic, contractant lider, contractant asociat, subcontractant), e) perioada, mai exact intervalul de timp (data de început și data de finalizare) în care s-a executat contractul, f) să precizeze dacă serviciile au fost efectuate în conformitate cu normele profesionale din domeniu și dacă au fost duse la bun sfârșit. Documentele vor fi emise sau contrasemnate de beneficiarul final (autoritate contractantă sau client privat). Documentele prin care operatorii economici pot îndeplini cerința privind experiența similară sunt următoarele, fără a se limita la, enumerarea nefiind cumulativă: - certificate de predare-primire, - recomandări, - procese-verbale de recepție, - certificări de bună execuție, - certificate constatatoare (în toate documentele menționate mai sus vor fi precizate inclusiv suma și tipul serviciilor prestate) Pagina 21 din 38
(...) Note: (1) Perioada de 3 ani, se va raporta la data limită de depunere a ofertelor stabilită inițial (prin anunțul de participare simplificat). Dacă entitatea contractantă va decala termenul de depunere a ofertelor, se va extinde corespunzător (cu zilele de decalare) și perioada aferentă experienței similare». În legătură cu această cerință de calificare, răspunzând unei solicitări de clarificări formulată de un potențial ofertant, prin Răspunsul consolidat nr. 1, înregistrat sub nr. 28978/05.07.2022, entitatea contractantă a precizat următoarele: „13. Solicitare clarificări potențial ofertant Având în vedere cerința privind experiența similară solicitată în Fișa de date la secțiunea III.1.3. a) Capacitatea tehnică şi/sau profesională (...) Vă rugăm să ne confirmați că pentru demonstrarea îndeplinirii cerinței, Ofertanții pot prezenta un contract sau mai multe contracte care să fi inclus una sau mai multe sau toate activitățile dintre cele menționate la punctele a) - e) de mai sus. Răspuns entitate contractantă Confirmăm faptul că pentru demonstrarea îndeplinirii cerinței, ofertanții pot prezenta un contract sau mai multe contracte care să fi inclus una sau mai multe sau toate activitățile dintre cele menționate la punctele a) - e) de mai sus”. Din conținutul documentului DUAE depus de ....SRL, membru al asocierii criticate, rezultă că, în legătură cu criteriul de calificare anterior expus, au fost menționate următoarele informații: «Descriere: „VS-CS-ATMP-02-1 Proiectare și Asistență Tehnică din partea proiectantului, Elaborare Documentații de atribuire și Sprijin pentru Beneficiar pe Parcursul Derulării Procedurilor de Atribuire a Contractelor de Lucrări” Calitate: Lider Asociere Asocierea: S.C. ....S.R.L. & B-Act Sp. Z o.o. Cota de participare S.C. Pro Tobv S.R.L. - 95 % Servicii: Proiectare (Expertize, PT+DE, documentații avize, acorduri, etc), Asistență Tehnică, elaborare Documentații Atribuire. Obiect contract: Proiectare și Asistență Tehnică din partea proiectantului, elaborare documentații de atribuire și sprijin Beneficiar pe parcursul derulării procedurilor de atribuire a contractelor de lucrări pentru Proiectul „Fazarea Proiectului Reabilitarea sistemului de alimentare cu apă, a sistemului de canalizare și a stațiilor de epurare din aglomerările Vaslui, Bârlad, Huși și Negreşti - judeţul Vaslui”. Asistența tehnică este în derulare. Număr și data contract: 3230/15.09.2017 Valoare totală contract: 3.575.615 lei. Total servicii finalizate în prezent: 3.160.077,82 lei. Recomandare: 5669/01.10.2021 Valoare: 3.160.077,82 Moneda: RON Dată început: 15/09/2017 Dată sfârșit: 12/07/2022 Beneficiari: SC AQUAVAS SA (...) Pagina 22 din 38
Descriere: „Asistență tehnică pentru supervizarea contractelor de lucrări din cadrul proiectului <Dezvoltarea infrastructurii de apă și apă uzată din județul Olt> în perioada 2014-2020” Calitate: Lider Asociere Asocierea: S.C. ....S.R.L. – URBAN CONNECT SRL - META ENGINEERING SĂ. Cota de participare S.C. ....S.R.L. - 74 % Contract nr. 13664/08.09.2020 Valoare contract: 28.412.600,00 Lei fără TVA Valoare servicii prestate până în prezent: 7.271.570,00 lei fără TVA Recomandare nr. 773/130/03.05.2022 Valoare: 7.271.570 Monedă: RON Dată început: 08/09/2020 Dată sfârșit: 12/07/2022 Beneficiari: SC COMPANIA DE APĂ OLT SA, (...) Descriere: ASISTENŢĂ TEHNICĂ PENTRU PREGĂTIREA APLICAŢIEI DE FINANŢARE, REVIZUIREA DOCUMENTAŢIEI SUPORT Şl PREGĂTIREA DOCUMENTAŢIILOR DE ATRIBUIRE PENTRU PROIECTUL REGIONAL DE DEZVOLTARE A INFRASTRUCTURII DE APĂ Şl APĂ UZATĂ DIN JUDEŢUL NEAMŢ ÎN PERIOADA 2014-2020. Calitate: Lider Asociere Asocierea: S.C. ....S.R.L. & ECOAPA DESIGN SRL. Cota de participare S.C. ....S.R.L. - 51% Servicii: Pregătirea aplicației de finanțare şi revizuirea documentelor suport (Studiu de Fezabilitate, Analiză Cost Beneficiu, Evaluarea Impactului asupra Mediului și evaluarea riscurilor legate de schimbările climatice), Asigurarea sprijinului necesar pe parcursul evaluării fezabilității proiectului propus (tehnică, economică, financiară, mediu, etc.), Realizarea documentațiilor de atribuire pentru contractele de lucrări și servicii rezultate din planul de achiziții care trebuie să fie parte a studiului de fezabilitate, inclusiv acordarea de sprijin în procesul de licitare contractare, Organizarea a două seminarii de prezentare a Studiului de Fezabilitate aprobat de Autoritatea de Management și a Documentațiilor de atribuire, Realizarea publicității adecvate în cadrul proiectului. Contractul este în derulare. Număr și dată contract: 15910/18.09.2020 Valoare totală contract: 7.049.000,00 lei fără TVA Recomandare nr. 20293/27.10.2021 Valoare: 704.900 Moneda: RON Dată început: 29/09/2020 Dată sfârșit: 12/07/2022 Beneficiari: COMPANIA JUDEȚEANĂ APA SERV SA (...)”.
Verificând lucrările membrilor comisiei de evaluare, Consiliul constată că, în etapa de verificare a documentelor justificative DUAE, a Pagina 23 din 38
fost transmisă asocierii ....SRL – ....SRL, solicitarea de clarificări nr. 38043/01.09.2022, cu privire la următoarele aspecte: «1. Referitor la contractul „VS-CS-ATMP-02-1 Proiectare și Asistență Tehnică din partea proiectantului, Elaborare Documentații de atribuire și Sprijin pentru Beneficiar pe Parcursul Derulării Procedurilor de Atribuire a Contractelor de Lucrări”: prezentați documente emise sau contrasemnate de beneficiar din care să reiasă clar dacă până la data limită de depunere a ofertei au fost recepționate (parțial sau total, conform definițiilor din Fișa de date) servicii de asistență tehnică a proiectantului pe perioada execuției lucrărilor, realizată de ....SRL. 2. Referitor la contractul „Asistență tehnică pentru supervizarea contractelor de lucrări din cadrul proiectului <Dezvoltarea infrastructurii de apă și apă uzată din județul Olt> în perioada 2014-2020”: prezentați documente emise sau contrasemnate de beneficiar din care să reiasă care a fost valoarea avansului, astfel încât să poată fi calculată valoarea efectivă a serviciilor recepționate. 3. Referitor la contractul „ASISTENŢĂ TEHNICĂ PENTRU PREGĂTIREA APLICAŢIEI DE FINANŢARE, REVIZUIREA DOCUMENTAŢIEI SUPORT ŞI PREGĂTIREA DOCUMENTAŢIILOR DE ATRIBUIRE PENTRU PROIECTUL REGIONAL DE DEZVOLTARE A INFRASTRUCTURII DE APĂ ŞI APA UZATĂ DIN JUDEŢUL NEAMŢ ÎN PERIOADA 2014-2020”: prezentați documente emise sau contrasemnate de beneficiar din care să reiasă clar care sunt serviciile care au fost realizate de ....SRL în cadrul asocierii şi recepționate, respectiv valoarea acestora.” Ofertantul a răspuns acestei solicitări, prin adresa nr. PT_OUT_1073/05.09.2022, precizând următoarele: «Răspunsul nr. 1 al Asocierii ....SRL - în corelare cu Anexa nr. 1 la prezenta adresă Ca urmare a solicitării Comisiei de Evaluare, cu referire la contractul „VS-CS-ATMP-02-1 Proiectare și Asistență Tehnică din partea proiectantului, Elaborare Documentații de atribuire și Sprijin pentru Beneficiar pe Parcursul Derulării Procedurilor de Atribuire a Contractelor de Lucrări”, așa cum este precizat în Recomandarea nr. 5669/01.10.2021 din partea beneficiarului AQUAVAS SA, depusă împreună cu oferta în SEAP, precum şi în Recomandarea nr. BG6190/05.09.2022, actualizată, atașată prezentului răspuns, dorim să vă comunicăm faptul că ....SRL asigură în prezent servicii de asistenţă tehnică a proiectantului pe perioada execuţiei lucrărilor pentru 8 (opt) contracte de lucrări, după cum urmează: 1. VS-CL-VS-R-01 - Reţele de apă şi canalizare, staţii de pompare, staţii pompare apă uzată în Vaslui; 2. VS-CL-BD-R-02 - Reţele de apă şi canalizare, staţii de pompare, staţii pompare apă uzată în Bârlad; 3. VS-CL-HU&NE-R-03 - Reţele de apă şi canalizare, staţii de pompare apă uzată în Huşi şi Negreşti - Lot 1 Huşi; 4. VS-CL-HU&NE-R-03 - Reţele de apă şi canalizare, staţii de pompare apă uzată în Huși și Negreşti - Lot 2 Negreşti; 5. VS-CL-NE-R-04 - lot 1 - Staţie de tratare Negreşti; 6. VS-CL-NE-R-04 - lot 2 - Staţie de epurare Negreşti; Pagina 24 din 38
7. VS-CL-VS&BD-R05 – „Surse, aducţiuni, staţii de pompare apă brută şi rezervoare, refulări în Vaslui şi Bârlad”, Lot 1 - Aglomerarea Vaslui; 8. VS-CL-VS&BD-R05 – „Surse, aducţiuni, staţii de pompare apă brută şi rezervoare, refulări în Vaslui şi Bârlad”, Lot 2- Aglomerarea Bârlad. Pentru a fi decontate aceste servicii, ....SRL întocmește şi transmite beneficiarului Rapoarte lunare şi trimestriale. Valoarea serviciilor prestate şi decontate până în prezent este de 3.228.244,25 lei (fără TVA), aşa cum se poate observa şi în Recomandarea nr. BG6190/05.09.2022, atașată prezentului răspuns. Pentru a întări convingerea că serviciile de asistenţă tehnică a proiectantului pe perioada execuţiei lucrărilor sunt în curs de derulare, vă anexăm următoarele documente: Adresa cu nr. PT_OUT_24.05.2022 de înaintare a Raportului lunar nr. 53 şi a Raportului trimestrial nr. 18; Extras din Raportul lunar nr. 53 şi Raportul trimestrial nr. 18; Adresa cu nr. BG4578/27.06.2022 de aprobare a Raportului lunar nr. 53 şi a Raportului trimestrial nr. 18. (...) Răspunsul nr. 2 al Asocierii ....SRL - în corelare cu Anexa nr. 2 la prezenta adresă Ca urmare a solicitării Comisiei de Evaluare, cu referire la contractul „Asistența tehnică pentru supervizarea contractelor de lucrări din cadrul proiectului <Dezvoltarea infrastructurii de apă și apă uzată din județul Olt> în perioada 2014-2020”, dorim să vă precizăm că valoarea avansului încasat este de 2.841.260,00 lei fără TVA, așa cum se poate observa şi în cadrul documentelor atașate prezentului răspuns, și anume: Recomandarea nr. 1663/30.08.2022 din partea beneficiarului Compania de Apă Olt SA; Anexa nr. 1 a Aplicaţiei de plată nr. 7, semnată de beneficiar. Valoarea serviciilor prestate şi decontate până în prezent este de 5.647.100,00 lei fără TVA, valoare ce nu include avansul încasat”. (...) Răspunsul nr. 3 al Asocierii .... SRL - ....SRL - în corelare cu Anexa nr. 3 la prezenta adresă. Ca urmare a solicitării Comisiei de Evaluare, cu referire la contractul „ASISTENŢĂ TEHNICĂ PENTRU PREGĂTIREA APLICAŢIEI DE FINANŢARE, REVIZUIREA DOCUMENTAŢIEI SUPORT Şl PREGĂTIREA DOCUMENTAŢIILOR DE ATRIBUIRE PENTRU PROIECTUL REGIONAL DE DEZVOLTARE A INFRASTRUCTURII DE APĂ Şl APĂ UZATĂ DIN JUDEŢUL NEAMŢ ÎN PERIOADA 2014-2020”, vă transmitem Recomandarea nr. 15864/05.09.2022 din partea beneficiarului Compania Județeană Apa Serv SA, unde sunt menționate serviciile prestate până prezent şi valoarea acestora. Valoarea serviciilor prestate până în prezent este de 2.953.682,13 lei fără TVA, aşa cum se poate observa în Recomandarea actualizată nr. 15864/05.09.2022, atașată prezentului răspuns. Pagina 25 din 38
În susținerea celor menționate mai sus, vă anexăm şi Procesele verbale de predare primire a documentațiilor întocmite şi transmise către beneficiarul Compania Județeană Apa Serv SA. *Prezenta adresă conține şi: Anexa nr. 1 (13 pagini) - Documente contract VS-CS-ATMP-02-1; Anexa nr. 2 (7 pagini) - Documente contract AT-SL-Olt; Anexa nr. 3 (13 pagini) - Documente contract AT-MP-NT.» Acest răspuns a fost analizat de membrii comisiei de evaluare, aceștia reținând, în cadrul procesului verbal nr. 4, înregistrat sub nr. 38877/ 07.09.2022, că ofertantul a făcut dovada prestării fiecărui tip de servicii solicitate (valorile calculate de comisia de evaluare fiind următoarele: primul contract – 3.160.077,82 lei; al doilea contract – 4.178.854 lei; al treilea contract – valoarea declarată de beneficiar este de 2.953.682,13 lei fără TVA, din care ....SRL ar fi îndeplinit cota de 51% - 1.506.377,82 lei, însă aceasta se raportează la 05.09.2022 și nu la data limită de depunere a ofertelor, iar comisia de evaluare nu a solicitat clarificări întrucât a considerat că valoarea experienței similare îndeplinește cerința chiar și fără luarea în considerare a sumei aferente acestui contract), raportat la data limită de depunere a ofertelor, în valoare cumulată de 7.338.931,82 lei la nivelul a 2 dintre cele 3 contracte declarate în DUAE (contractul „VS-CS-ATMP-02-” - Proiectare și Asistență Tehnică din partea proiectantului, Elaborare Documentații de atribuire și Sprijin pentru Beneficiar pe Parcursul Derulării Procedurilor de Atribuire a Contractelor de Lucrări” și contractul „Asistență tehnică pentru supervizarea contractelor de lucrări din cadrul proiectului <Dezvoltarea infrastructurii de apă și apă uzată din județul Olt> în perioada 2014-2020”). Preliminar analizării criticii care vizează experiența similară a ofertantului criticat, Consiliul apreciază că, în mod corect, entitatea contractantă a solicitat ofertantului criticat, clarificări referitoare la clarificarea unor aspecte privind experiența similară, în condițiile în care potrivit art. 221 alin. (1) din Legea nr. 99/2016, „(1) În cazul în care informaţiile sau documentele prezentate de către operatorii economici sunt incomplete sau eronate, ori în cazul în care lipsesc anumite documente, entitatea contractantă are dreptul de a solicita într-un anumit termen ofertanţilor/candidaţilor clarificări şi, după caz, completări ale documentelor prezentate de aceştia în cadrul ofertelor/solicitărilor de participare, cu respectarea principiilor tratamentului egal şi transparenţei”, răspunsul ofertantului la această solicitare nefiind de natură să producă asocierii criticate vreun avantaj, întrucât în cadrul ofertei se regăsesc informații privind contractele invocate ca experiență similară, neputându-se reține incidența în speță a alin. (2) al art. 221 din același act normativ („Entitatea contractantă nu are dreptul ca prin clarificările/ completările solicitate să determine apariția unui avantaj evident în favoarea unui ofertant/candidat”). Analizând decizia membrilor comisiei de evaluare de a considera îndeplinită cerința de calificare privind experiența similară a ofertantului declarat câștigător, prin raportare la cerințele obligatorii ale documentației de atribuire, informațiile existente în oferta contestată și informațiile existente în răspunsul ofertantului criticat la solicitarea de Pagina 26 din 38
clarificări a ofertantului criticat, Consiliul constată că aceasta este eronată, având în vedere următoarele considerente: În ceea ce privește contractul „VS-CS-ATMP-02-1 Proiectare și Asistență Tehnică din partea proiectantului, Elaborare Documentații de atribuire și Sprijin pentru Beneficiar pe Parcursul Derulării Procedurilor de Atribuire a Contractelor de Lucrări” [care face referire la servicii similare prevăzute la lit. a), c) și d)], Consiliul constată că din documentele depuse de ofertantul criticat, nu rezultă care este, în mod clar, valoarea aferentă serviciilor prestate de PRO ...., în condițiile în care atât recomandarea depusă de în cadrul documentelor suport (BG 5669/01.10.2021) cât și recomandarea anexată răspunsului la clarificări (BG 6190/05.09.2022), fac referire la prestarea unor servicii de către asocierea din care face parte ....SRL în cadrul respectivului contract, relevante în acest sens fiind mențiunile din aceste recomandări, potrivit cărora: „Se adeverește prin prezenta că SC ....SRL (...) în calitate de lider al asocierii SC PRO.... SRL Iași – B-ACT Sp zoo este prestatorul contractului de servicii nr. 3230/15.09.2017 (...). În cadrul acestui contract Prestatorul a realizat și are în derulare, pentru contractele de lucrări: (...) următoarele activități: efectuarea studiilor, expertizelor și măsurătorilor (...); întocmirea documentațiilor pentru certificate de urbanism, avize acorduri, autorizații; elaborare Modelare hidraulică a sistemelor de alimentare cu apă și canalizare (...); întocmirea Proiectelor Tehnice, a Detaliilor de Execuție, a Caietelor de Sarcini; Sprijin acordat beneficiarului în vederea revizuirii/actualizării în costuri curente (...); întocmirea documentațiilor de atribuire (...); sprijin pentru beneficiar pe parcursul procedurilor de achiziții pentru toate contractele de execuție de lucrări; asistență tehnică din partea proiectantului pe perioada de execuție a lucrărilor (...) (în derulare); (...)”. De asemenea, Consiliul constată că și adresele de înaintare a rapoartelor (Raport activitate suport licitație, raportul lunar 53, raportul semestrial 18) nu fac referire la faptul că serviciile ar fi fost prestate doar de ....SRL, acestea fiind emise de asociere prin liderul ....SRL. În ceea ce privește susținerea contestatoarei referitoare la faptul că recomandarea depusă de ofertant este emisă ulterior expirării termenului limită de depunere a ofertelor, Consiliul nu o poate reține, în condițiile în care, potrivit art. 205 alin. (2) din Legea nr. 99/2016, demonstrarea îndeplinirii tuturor criteriilor de calificare şi selecție se face de ofertantul poziționat pe primul loc prin depunerea de documentele justificative actualizate [„(2) Înainte de atribuirea contractului sectorial/acordului-cadru, (...), entitatea contractantă, în termen de o zi lucrătoare de la momentul stabilirii ofertantului clasat pe primul loc după aplicarea criteriului de atribuire, (...), solicită acestuia să prezinte documente justificative actualizate prin care să demonstreze îndeplinirea tuturor criteriilor de calificare şi selecţie, în conformitate cu informaţiile cuprinse în DUAE”]. În aceste condiții, Consiliul constată că membrii comisiei de evaluare nu au clarificat cu ofertatul care este valoarea concretă a serviciilor similare prestate de ....SRL în acest contract, critica fiind întemeiată. Pagina 27 din 38
Cu privire la contractul „Asistență tehnică pentru supervizarea contractelor de lucrări din cadrul proiectului <Dezvoltarea infrastructurii de apă și apă uzată din județul Olt> în perioada 2014-2020” [care face referire la servicii similare prevăzute la lit. e)], Consiliul constată, din documentele depuse de ofertantul criticat, că acestea nu evidențiază în mod clar care este valoarea serviciilor prestate de ....SRL în acest contract, în condițiile în care recomandarea depusă în cadrul ofertei (nr. 733/130/03.05.2022 emisă de COMPANIA DE APĂ OLT SA) face referire atât la ....SRL cât și la asocierea din care face parte ....SRL, iar recomandarea atașată răspunsului la solicitarea de clarificări (nr. 1663/30.08.2022 emisă de COMPANIA DE APĂ OLT SA) face referire doar la servicii prestate de asocierea din care face parte operatorul economic în discuție. În aceste condiții, Consiliul constată că membrii comisiei de evaluare trebuiau să continue demersurile și să clarifice cu ofertantul acest aspect, critica fiind întemeiată. În ceea ce privește contractul „ASISTENŢĂ TEHNICĂ PENTRU PREGĂTIREA APLICAŢIEI DE FINANŢARE, REVIZUIREA DOCUMENTAŢIEI SUPORT ŞI PREGĂTIREA DOCUMENTAŢIILOR DE ATRIBUIRE PENTRU PROIECTUL REGIONAL DE DEZVOLTARE A INFRASTRUCTURII DE APĂ ŞI APA UZATĂ DIN JUDEŢUL NEAMŢ ÎN PERIOADA 2014-2020” [care face referire la servicii similare prevăzute la lit. b)], Consiliul constată că documentele depuse de ofertantul criticat, fac referire la faptul că asocierea din care face parte ....SRL, a prestat serviciile care fac obiectul contractului, nerezultând, care este, în mod clar, valoarea aferentă serviciilor prestate de PRO ...., în condițiile în care atât recomandarea depusă în cadrul documentelor suport (20293/27.10.2021) cât și recomandarea anexată răspunsului la clarificări (15864/05.09.2022), fac referire la prestarea unor servicii de către asocierea din care face parte ....SRL în cadrul respectivului contract, relevante în acest sens fiind mențiunile din aceste recomandări, potrivit cărora: „Prezenta scrisoare confirmă că asocierea ....SRL & ECOAPA DESIGN SRL furnizează servicii (...) Valoarea contractului: 7.049.000,00 lei (fără TVA), din care 51% partea aferentă ....SRL (lider de asociere) (....)”. Cu privire la procesele verbale de predare primire a unor livrabile, atașate de ofertant răspunsului la clarificări, Consiliul reține că acestea fac referire la elaborarea și predarea unor livrabile, nerezultând, însă, care membru al asocierii a elaborat livrabilele în discuție, respectiv care este valoarea serviciilor prestate de ....SRL în respectivul contract, și nici dacă elaborarea livrabilelor permite considerarea acestora ca fiind servicii similare, față de mențiunea din fișa de date a achiziției, potrivit căreia „Prin servicii realizate se înțelege: a) servicii recepționate parțial, cu condiția ca specificul contractului/activităților ce reprezintă experiență similară să permită elaborarea unui livrabil care să poată fi utilizat de beneficiar ca rezultat independent”. În ceea ce privește susținerea contestatoarei referitoare la faptul că recomandarea depusă de ofertant este emisă ulterior expirării termenului limită de depunere a ofertelor, Consiliul nu o poate reține, în condițiile în care, potrivit art. 205 alin. (2) din Legea nr. 99/2016, demonstrarea îndeplinirii tuturor criteriilor de calificare şi selecție se face de ofertantul poziționat pe primul loc prin depunerea de documentele Pagina 28 din 38
justificative actualizate [„(2) Înainte de atribuirea contractului sectorial/acordului-cadru, (...), entitatea contractantă, în termen de o zi lucrătoare de la momentul stabilirii ofertantului clasat pe primul loc după aplicarea criteriului de atribuire, (...), solicită acestuia să prezinte documente justificative actualizate prin care să demonstreze îndeplinirea tuturor criteriilor de calificare şi selecţie, în conformitate cu informaţiile cuprinse în DUAE”]. În aceste condiții, Consiliul constată că membrii comisiei de evaluare nu au clarificat cu ofertatul care este valoarea concretă a serviciilor similare prestate de ....SRL în acest contract, prin raportare și la prevederile din Instrucțiunea nr. 2/2017 în aplicarea prevederilor art. 178 şi art. 179 lit. a) şi b) din Legea nr. 98/2016 privind achiziţiile publice, cu completările ulterioare, respectiv a prevederilor art. 191 şi art. 192 lit. a) şi b) din Legea nr. 99/2016 privind achiziţiile sectoriale (art. 14, Nota 2), emisă de ANAP, critica fiind întemeiată. Cu privire la susținerea contestatoarei referitoare la existența unor informații false în cadrul documentelor depuse de asocierea criticată în dovedirea experienței similare, Consiliul apreciază că analiza acesteia nu intră în competența sa, falsul în înscrisuri fiind reglementat de Codul penal, competența aparținând altor organe ale statului, cărora contestatoarea li se poate adresa. Analizând critica autoarei contestației referitoare la faptul că oferta asocierii declarată câștigătoare nu respectă cerințele din caietul de sarcini, iar prin răspunsurile la clarificări și-a modificat propunerea tehnică, Consiliul constată următoarele: În cadrul documentației de atribuire, se regăsesc următoarele informații relevante analizării prezentei critici: - pct. II.2.7 din fișa de date a achiziției: „Durata în luni: 15”; - IV.4.1 Modul de prezentare al propunerii tehnice, din fișa de date a achiziției: «Propunerea tehnică (cuprinzând toate documentele solicitate de entitatea contractantă) va fi încărcată în SEAP, în secțiunea dedicată, până la data și ora limită de depunere a ofertelor. Propunerea tehnică va include cel puțin următoarele elemente: 1. Metodologia pentru realizarea serviciilor (conform specificațiilor din Caietul de sarcini) – Formularul nr. 7; În cadrul metodologiei vor fi prezentate cel puțin următoarele informații: Referitor la gradul de înțelegere a obiectivelor proiectului și a rezultatelor așteptate de la consultantul de asistență tehnică se vor prezenta minimum următoarele: • prezentarea contextului AT, astfel cum este înțeles de către CAT; • prezentarea aspectelor considerate de către CAT esențiale pentru îndeplinirea AT și atingerea obiectivelor AT; • identificarea și justificarea riscurilor care pot afecta execuția AT; • recomandări de reducere/eliminare a riscurilor identificate, fără a se afecta cerințele caietului de sarcini. Referitor la metodologia de prestare a serviciilor se vor prezenta minimum următoarele: Pagina 29 din 38
• descrierea de ansamblu a abordării propuse de CAT, în vederea îndeplinirii AT, inclusiv lista activităților necesare pentru atingerea obiectivelor; • descrierea detaliată a activităților propuse de CAT pentru prestarea serviciilor, a condițiilor de muncă și protecția muncii, a subactivităților/ stadiilor considerate esențiale, precum și a rezultatelor și efectelor estimate pentru fiecare activitate îndeplinită; • descrierea input-urilor CAT, în termeni de resurse umane specializate, definirea atribuțiilor și responsabilităților acestora pentru ducerea la îndeplinire în cele mai bune condiții a activităților și obținerea rezultatelor așteptate (...); • descrierea facilitaților suport (resurse tehnice, backstopping, logistice, administrative etc.) pe care CAT le pune la dispoziție, în scopul susținerii îndeplinirii obiectivelor contractului de AT, corelate cu personalul implicat în îndeplinirea acestora. 2. Personalul utilizat pentru realizarea serviciilor și modul de organizare a acestuia – Formularul nr. 8: Ofertantul va prezenta echipa de proiect propusă (experți cheie, experți non-cheie și alte resurse umane), precizând numărul persoanelor care vor fi implicate în proiect, specializarea acestora, tipurile de activități pe care le va desfășura fiecare dintre aceștia, sarcinile și responsabilitățile ce le revin, precum și modul de organizare a echipei. (...) Se va prezenta repartizarea timpului de lucru a fiecărui expert pe fiecare tip de activitate, raportat la cerințele din caietul de sarcini, prin completarea tabelului excel atașat Formularului nr. 8. 3. Graficul de prestare a serviciilor, cu identificarea succesiunii activităților ce fac obiectul viitorului contract și a duratei fiecărei activități, corelat cu metodologia prezentată și cu repartizarea timpului de lucru pe fiecare expert în parte. Cel puțin următoarele informații trebuie prezentate în Graficul de prestare a serviciilor: i. denumirea şi durata activităților și subactivităților prestate în cadrul contractului, ii. succesiunea şi inter-relaționarea activităților/subactivităților, luându-se în considerare și timpul necesar pentru mobilizare, iii. punctele cheie de control, „milestones”. (...) Propunerea Tehnică trebuie să corespundă cerințelor prevăzute în Caietul de Sarcini.». - pct. 7.3.2 Termene de furnizare, din caietul de sarcini: „7.3.2.1 Termene de furnizare livrabile Nr. crt . Denumire livrabil Termen de predare 1 Studiu de fezabilitate (fără evaluarea impactului asupra mediului şi analiza cost-beneficiu) Dl + 2 luni 2 Aplicația de finanțare inclusiv documentele suport (studiu de fezabilitate final, inclusiv analiza cost-beneficiu, evaluarea impactului asupra mediului, plan de coordonare însușit și aprobat Dl + 3 luni Pagina 30 din 38
de toate autoritățile implicate, acorduri, aprobări, avize, etc.) aprobate de entitatea contractantă și de AM POIM 3 Documentația de atribuire pentru contractul de lucrări DAAM/DAAC + 1 luna 4 Raport privind activitatea de licitare și contractare DSCL + 15 zile 5 Raport privind activitatea de asistență tehnică din partea proiectantului pe parcursul execuției lucrărilor ATL + 15 zile 6 Raport privind activitatea de supervizare a lucrărilor ATL + 15 zile - în Anexa 2 la caietul de sarcini, entitatea contractantă a stabilit, numărul minim de experți cheie și numărul minim de zile de lucru aferent fiecărui expert; - în Anexa la Formularul nr. 8, intitulată ALOCAREA EXPERȚILOR PE ACTIVITĂȚILE CONTRACTULUI, entitatea contractantă a stabilit informațiile pe care trebuie să le furnizeze ofertanții în legătură cu experții solicitați (lider echipă, expert financiar, expert coordonator proiectant rețele de canalizare, inginer rezident, expert achiziții publice, expert de mediu, expert relații publice și publicitate, inginer proiectant rețele de canalizare, diriginte de șantier, topograf, inginer geotehnician, coordonator în materie de securitate și sănătate pe durata elaborării studiului de fezabilitate, proiectului tehnic și execuției lucrărilor, alți experți nominalizați de ofertant), respectiv numărul de zile alocat pentru fiecare din următoarele activități (fiecare activitate având subactivitățile ei): Studiu de fezabilitate (fără evaluarea impactului asupra mediului și analiza cost-beneficiu), Aplicația de finanțare, inclusiv documentele suport (studiu de fezabilitate final, inclusiv analiza cost-beneficiu, evaluarea impactului asupra mediului, plan de coordonare însușit și aprobat de toate autoritățile implicate, acorduri, aprobări, avize etc.) aprobate de entitatea contractantă și de AM POIM, Documentație de atribuire finală pentru atribuirea contractului de lucrări (aprobată de entitatea contractantă) inclusiv Secțiunea III – Caiet de Sarcini, Supervizare lucrări, Asistență tehnică din partea proiectantului pe perioada execuției lucrărilor. Din analiza coroborată a acestor informații, rezultă că ofertanții aveau obligația de a elabora o propunere tehnică în cadrul căreia informațiile referitoare la numărul de zile alocat fiecărui expert trebuiau să fie corelate cu activitățile în care aceștia vor fi implicați, precum și cu durata prevăzută de entitatea contractantă pentru respectivele activități. Din conținutul propunerii tehnice depusă de asocierea ....SRL, rezultă că ofertatul a prevăzut, la paginile 383-384, termenele de furnizare a livrabilelor, la pagina 389 regăsindu-se și Formularul 8 – Alocarea experților pe activitățile contractului în cadrul căruia sunt indicate, pentru fiecare expert, numărul de zile pentru fiecare activate și, respectiv, numărul total zile/expert, Consiliul reținând ca relevante speței informațiile referitoare la următorii experți: - lider echipă, pentru care a alocat, în legătură activitatea „Studiu de fezabilitate (toate capitolele, mai puțin Evaluarea impactului asupra mediului, Analiza cost-beneficiu, Plan de Coordonare, expertize), 69 zile; - expert coordonator proiectant rețele de canalizare, Studiu de fezabilitate (fără evaluarea impactului asupra mediului și analiza cost- beneficiu), 66 zile; Pagina 31 din 38
- inginer proiectant rețele de canalizare, Studiu de fezabilitate (fără evaluarea impactului asupra mediului și analiza cost-beneficiu), 50 zile; - operator CAD 1, pentru care a alocat, în legătură activitatea „Studiu de fezabilitate (toate capitolele, mai puțin Evaluarea impactului asupra mediului, Analiza cost-beneficiu, Plan de Coordonare, expertize), 60 zile. De asemenea, analizând Graficul de prestare a serviciilor depus în propunerea tehnică, Consiliul constată că ofertantul criticat a prevăzut o durată totală a contractului de 16 luni. Verificând lucrările membrilor comisiei de evaluare, Consiliul constată că, în etapa de evaluare a propunerilor tehnice, entitatea contractantă a transmis ofertantului criticat adresa nr. 33448/01.08.2022, în cadrul căreia a solicitat, printre altele, următoarele: „2. Referitor la Graficul de prestare a serviciilor: În Caietul de sarcini, în Fişa de date şi în Propunerea de contract se precizează că perioada de execuție a contractului este de 15 luni de la data începerii acestuia. În Graficul de prestare a serviciilor prezentat de dvs. în cadrul Propunerii tehnice, execuția contractului se întinde pe o perioadă de 16 luni. Vă rugăm, clarificați”. Ofertantul a răspuns acestei solicitări, prin adresa nr. PT_OUT_0932/03.08.2022, precizând următoarele: „Răspunsul nr. 2 al Asocierii ....SRL - în corelare cu Anexa nr. 1 la prezenta adresă Ca urmare a solicitării Comisiei de Evaluare cu referire la Graficul de prestare a serviciilor prezentat în cadrul Propunerii tehnice cu o execuție a contractului care se întinde pe o perioada de 16 luni, vă aducem următoarele precizări: Dintr-o eroare, în cadrul graficului de execuție, activitatea ACT 2.02 - Raport privind Activitatea de Licitare - Contractare, a fost decalată cu o lună și astfel s-au decalat cu o lună toate activitățile ulterioare. Vă înaintăm graficul de execuție revizuit, cu încadrarea în cele 15 luni conform cerințelor documentației de atribuire şi fără a modifica durata activităților ulterioare. În Oferta Tehnică a Asocierii ....SRL s-a stipulat ca Prestatorul îşi asuma toate obligațiile contractuale conform documentației de atribuire (inclusiv clarificările aferente). Totodată, în aceeași Oferta Tehnică, la pag. 0173, ne-am asumat execuția lucrărilor prevăzute în documentația de atribuire în perioada de 15 luni”. Comisia de evaluare a continuat demersurile de verificare a propunerii tehnice a ofertantului criticat și, prin adresa nr. 34340/05.08.2022, a solicitat asocierii în discuție, printre altele: „1. În cadrul Propunerii tehnice prezentate de dvs., inclusiv în Răspunsul la solicitarea de clarificări anterioară, au fost constatate următoarele neconcordanțe între informațiile din diferitele documente ale ofertei: - În Propunerea tehnică, la pct. 2.5.2 Termene de furnizare livrabile: Pagina 32 din 38
• Termenul ofertat de predare a Studiului de fezabilitate (fără evaluarea impactului asupra mediului și analiza cost-beneficiu) este Dl + 2 luni. • Termenul ofertat de predare a Aplicației de finanțare inclusiv documentele suport (studiu de fezabilitate final, inclusiv analiza cost-beneficiu, evaluarea impactului asupra mediului, plan de coordonare însușit și aprobat de toate autoritățile implicate, acorduri, aprobări, avize etc.) aprobate de entitatea contractantă și de AM POIM este Dl + 4 luni. ● Termenul ofertat de predare a Documentației de atribuire pentru contractul de lucrări este DAAIVI/DAAC + 1 lună; • Termenul ofertat de predare a Raportului privind activitatea de licitare și contractare este DSCL + 15 zile; - în Graficul Gantt (atât în Propunerea tehnică, precum şi în Răspunsul la solicitarea de clarificări): • Termenul prevăzut pentru etapa «Elaborare studiu de fezabilitate, studii suport, expertize şi documente necesare Studiului» este de mai mult de 3 luni (01.09.2022 - 08.12.2022); ● Termenul prevăzut pentru etapa «Elaborare Aplicație de finanțare şi documente suport aferente» este de aproape 5 luni (01.09.2022 - 28.01.2023); ● Termenul prevăzut pentru etapa «Documentație de atribuire pentru contractul de lucrări» este de 2 luni (30.01.2023 - 28.03.2023); ● Termenul prevăzut pentru etapa «Raport privind activitatea de licitare și contractare» este de 1 lună (27.02.2023 - 25.03.2023). Mai mult, această etapă se suprapune parțial cu etapa de întocmire a Documentației de atribuire, ceea ce este practic imposibil, deoarece data semnării contractului de lucrări nu poate fi înainte de finalizarea documentației de atribuire. Etapa de întocmire a Documentației de atribuire se suprapune şi cu etapa de supervizare în faza de reconstrucție. În tabelul ALOCAREA EXPERŢILOR PE ACTIVITĂŢILOR: • în etapa «Studiu de Fezabilitate (toate capitolele, mai puțin Evaluarea Impactului Asupra Mediului, Analiza Cost-Beneficiu Plan de Coordonare, Expertize)», pentru Liderul de echipă, expertul coordonator proiectant reţele de canalizare, inginerul proiectant reţele de canalizare şi operatorul CAD 1 au fost prevăzute mai multe zile de lucru decât numărul de zile lucrătoare a 2 luni calendaristice. • în etapa «Documentație de atribuire finală pentru atribuirea contractului de lucrări», pentru Expertul achiziții publice au fost prevăzute mai multe zile de lucru decât numărul de zile lucrătoare ale unei luni calendaristice. Vă rugăm să clarificați neconcordanțele de mai sus”. Ofertantul a răspuns acestei solicitări, prin adresa nr. PT_OUT_0951/ 08.08.2022, după cum urmează: „Răspunsul nr. 1 al Asocierii ....SRL Pagina 33 din 38
Dintr-o eroare, anumite termene din Graficul Gantt nu au fost corelate cu termenele de furnizare livrabile asumate prin Propunerea Tehnică, respectiv cele de la pct. 2.5.2 Nr. crt. Denumire livrabil Termen de predare 1 Studiu de fezabilitate (fără evaluarea impactului asupra mediului și analiza cost-beneficiu Dl + 2 luni 2 Aplicația de finanțare inclusiv documentele suport (studiu de fezabilitate final, inclusiv analiza cost-beneficiu, evaluarea impactului asupra mediului, plan de coordonare însușit și aprobat de toate autoritățile implicate, acorduri, aprobări, avize etc. aprobate de entitatea contractantă și de AM POIM. Dl + 4 luni 3 Documentația de atribuire pentru contractul de lucrări DAAM/DAAC + 1 4 Raport privind activitatea de licitare și contractare DSCL+ 15 zile 5 Raport privind activitatea de asistență tehnică din partea proiectantului pe parcursul execuției lucrărilor ATL+ 15 zile 6 Raport privind activitatea de supervizare a lucrărilor ATL+ 15 zile Vă transmitem Graficul Gantt, corelat cu termenele asumate la punctul 2.5.2. din Oferta tehnică. Corelările din graficul Gantt nu sunt de natură a aduce modificări ofertei depuse, Asocierea ....SRL respectând cerințele Caietului de Sarcini. (...) Cu privire la experții pentru care numărul de zile lucrătoare prinse în ofertă depășesc media de zile lucrătoare a unei luni, din proprie experiență, dat fiind termenul scurt pentru anumite activități, am luat în calcul ca acești experți să muncească şi în zilele de sâmbătă, pentru a putea respecta termenele impuse prin Caietul de Sarcini, având în vedere şi importanța Proiectului de Infrastructură ce face obiectul prezentei Proceduri de Achiziție. Totodată, ne asumăm termenul de predare al DI+2 luni pentru Studiu de Fezabilitate (fără Evaluarea Impactului Asupra Mediului și Analiza Cost-Beneficiu), dar tot din vasta experiență a Ofertantului, Asocierea ....SRL, știe că, urmare a desfășurării următoarelor etape ale Studiului Fezabilitate, respectiv <Aplicația de Finanțare inclusiv documentele suport (Studiu de Fezabilitate Final, Cost-Beneficiu, Evaluarea Impactului Asupra Mediului, Plan de Coordonare însușit și aprobat de toate autoritățile implicate, Acorduri, Aprobări, Avize etc. aprobate de Entitatea Contractantă şi de AM POIM)>, vor fi necesare eventuale actualizări ale Studiului de Fezabilitate şi astfel a alocat resurse umane pentru a aceste actualizări în timp util.” Membrii comisiei de evaluare au analizat acest răspuns și, potrivit mențiunilor din procesul verbal nr. 2, înregistrat sub nr. 35406/12.08.2022, au stabilit că ambele răspunsuri sunt concludente, considerând că modificările efectuate de ofertant în legătură cu propunerea tehnică se încadrează în categoria viciilor de formă, fiind incidente prevederile art. 140 alin. (6) coroborat cu art. 141 alin. (3) din HG nr. 394/2016, considerând cerința ca fiind îndeplinită. Consiliul apreciază ca fiind eronată această concluzie a membrilor comisiei de evaluare, în condițiile în care, prin răspunsurile transmise entității contractante, ofertantului și-a modificat în mod nepermis Pagina 34 din 38
propunerea tehnică, întrucât, graficul de prestare a serviciilor, parte importantă a propunerii tehnice, a fost modificat, în mod succesiv, prin răspunsurile la solicitările de clarificări, transformând documentul depus inițial într-unul care să respecte cerințele caietului de sarcini. Potrivit art. 221 alin. (1) din Legea nr. 99/2016, „În cazul în care informaţiile sau documentele prezentate de către operatorii economici sunt incomplete sau eronate, ori în cazul în care lipsesc anumite documente, entitatea contractantă are dreptul de a solicita într-un anumit termen ofertanţilor/candidaţilor clarificări şi, după caz, completări ale documentelor prezentate de aceştia în cadrul ofertelor/solicitărilor de participare, cu respectarea principiilor tratamentului egal şi transparenţei”, art. 140 stipulând la alin. (1), (5) - (9) din HG nr. 394/2016 următoarele: „(1) Comisia de evaluare va stabili termenul-limită în funcţie de volumul şi complexitatea clarificărilor şi completărilor formale sau de confirmare necesare pentru evaluarea fiecărei solicitări de participare/oferte. Termenul astfel stabilit va fi, de regulă, de minimum o zi lucrătoare”. (5) În cazul în care ofertantul modifică prin răspunsurile pe care le prezintă comisiei de evaluare potrivit dispoziţiilor alin. (1) conţinutul propunerii tehnice sau propunerii financiare, oferta sa va fi considerată inacceptabilă. (6) Prin excepţie de la dispoziţiile alin. (5), oferta va fi considerată admisibilă în măsura în care modificări operate de ofertant în legătură cu propunerea sa tehnică se încadrează în una dintre categoriile de mai jos: a) pot fi încadrate în categoria viciilor de formă; sau b) reprezintă corectări ale unor abateri tehnice minore, iar o eventuală modificare a preţului total al ofertei, indusă de aceste corectări, nu ar fi condus la modificarea clasamentului ofertanţilor participanţi la procedura de atribuire. (7) Sunt considerate abateri tehnice minore acele omisiuni/abateri din propunerea tehnică care pot fi completate/corectate într-un mod care nu conduce la depunerea unei noi oferte. (8) O modificare a propunerii tehnice nu poate fi considerată o abatere tehnică minoră a ofertei iniţiale în următoarele situaţii: a) cuantificarea teoretică în valoare monetară a respectivei abateri/omisiuni depăşeşte 1% din preţul total al ofertei; b) cuantificarea teoretică în valoare monetară a respectivei abateri/omisiuni conduce la eludarea aplicării acelor prevederi ale legii care instituie obligaţii ale entităţii contractante în raport cu anumite praguri valorice; c) în urma corectării respectivei abateri/omisiuni se constată că s- ar schimba clasamentul ofertanţilor; d) modificarea ar presupune o diminuare calitativă în comparaţie cu oferta iniţială; e) modificarea vizează o parte din ofertă pentru care documentaţia de atribuire a exclus în mod clar posibilitatea ca ofertanţii să se abată de la cerinţele exacte ale respectivei documentaţii, iar oferta iniţială nu a fost în conformitate cu aceste cerinţe”. Pagina 35 din 38
În speță, graficul de prestare a serviciilor reprezintă viziunea proprie a unui ofertantul privind modul de realizare a activităților din cadrul contractului și legăturile dintre aceste activități, astfel încât să se îndeplinească cerințele caietului de sarcini, atât din punct de vedere al calității livrabilelor, cât și din punct de vedere al încadrării în termenele solicitate de entitatea contractantă, fiind un instrument deosebit de important în managementul proiectelor. Acesta este un instrument de analiză și planificare, care prezintă timpii de început și de încheiere, dar și durata activităților și ajută la rezolvarea interdependenței temporale a sarcinilor, înțelegerea și urmărirea proiectului deoarece multe activități se desfășoară concomitent și deseori trebuie să preceadă activități ulterioare. Graficul de prestare a serviciilor permite evidențierea grafică, printre altele, a activităților desfășurate și a orizontului de timp estimat pentru îndeplinirea sarcinilor. Astfel, acest document ofertă entității contractante posibilitatea de a cunoaște, încă de la momentul elaborării ofertei, informațiile referitoare la timpul alocat de ofertant sarcinilor/activităților aferente contractului și eventualele depășiri de termen, respectiv dacă acestea sunt corelate, dacă respectă duratele și ordinea stabilită de entitatea contractantă. În speță, ofertantul criticat a depus, inițial, un grafic completat eronat, aspect recunoscut de acesta prin cele două răspunsuri transmise entității contractante [deși, potrivit adagiului „nemo auditur propriam turpitudinem allegans”, contestatoarea nu poate să-și invoce propria culpă], iar modificările ulterioare nu pot fi asimilate viciilor de formă așa cum sunt acestea prevăzute de art. 141 alin. (3) din Legea nr. 99/2016 („În sensul dispoziţiilor alin. (1), viciile de formă reprezintă acele erori sau omisiuni din cadrul unui document a căror corectare/completare este susţinută în mod neechivoc de sensul şi de conţinutul altor informaţii existente iniţial în alte documente prezentate de ofertant sau a căror corectare/completare are rol de clarificare sau de confirmare, nefiind susceptibile de a produce un avantaj incorect”), cum greșit a reținut comisia de evaluare, în condițiile în care modificările efectuate, succesiv (atât prin răspunsul la prima solicitare de clarificări, cât și prin răspunsul la cea de-a doua solicitare de clarificări), în graficul dimensionat eronat pe 16 luni în loc de 15 luni [modificări ale duratei de derulare a proiectului, ale perioadelor mai multor activități atât în ceea ce privește durata acestora (nr. zile), cât și datele de început și de sfârșit ale anumitor activități] sunt de natură să producă un avantaj incorect ofertantului în raport cu ceilalţi participanţi la procedura de atribuire. Astfel, Consiliu apreciază că, modificările efectuate de ofertant sunt informații importante/substanțiale ale propunerii tehnice, iar acceptarea acestora transformă, de fapt, oferta criticată din ofertă neconformă în ofertă conformă cu cerințele caietului de sarcini, fiind evident avantajul adus acestui ofertant. Pe de altă parte, Consiliul constată că, în mod eronat, a concluzionat comisia de evaluare și în ceea ce privește răspunsul ofertantului criticat privind solicitarea de clarificări care a vizat numărul de zile prevăzut de ofertant pentru anumiți experți [pentru care numărul Pagina 36 din 38
de zile lucrătoare indicate în ofertă (Anexa la Formularul 8) depășeau media de zile lucrătoare ale unei luni], în condițiile în care luarea „în calcul ca acești experți să muncească şi în zilele de sâmbătă” ar fi condus la un număr diferit (mai mic) decât cel indicat de ofertant. De altfel, în ceea ce privește liderul de echipă și expertul coordonator proiectant rețele de canalizare, ofertantul a prevăzut 69 zile și, respectiv, 66 zile, adică durate care depășesc numărul de zile calendaristice aferente perioadei prevăzută pentru realizarea activității „Studiu de fezabilitate (fără evaluarea impactului asupra mediului și analiza cost-beneficiu)” (DI + 2 luni), iar aceste aspecte nu au fost clarificate de ofertant în cadrul răspunsului transmis entității contractante, în speță fiind incidente dispozițiile art. 140 alin. (4) din HG nr. 394/2016 [„(4) În cazul în care comisia de evaluare solicită unui candidat/ofertant, în condiţiile art. 221 din Lege, clarificări şi, după caz, completări ale documentelor prezentate de acesta în cadrul ofertei sau solicitării de participare, iar candidatul/ofertantul nu transmite în termenul precizat de comisia de evaluare clarificările/completările solicitate sau clarificările/completările transmise nu sunt concludente, oferta sa va fi considerată inacceptabilă.”], răspunsul fiind neconcludent. Concluzionând, Consiliul constată că activitatea comisiei de evaluare s-a desfășurat cu nerespectarea prevederilor legale aplicabile în materia achizițiilor sectoriale. În raport de cele reținute, în temeiul art. 26 alin. (2) și (5) din Legea nr. 101/2016, Consiliul va admite contestația formulată de ....SRL, în contradictoriu entitatea contractantă .... SA, va anula raportul procedurii nr. SA-67-2022-DMP 39203/08.09.2022 și actele subsecvente acestuia și va obliga entitatea contractantă ca, în termen de 10 zile de la primirea deciziei, să continue procedura de atribuire prin reevaluarea ofertei depuse de asocierea ....SRL – ....SRL, cu respectarea documentației de atribuire, a legislației incidente și a celor reținute în motivare. Consiliul va lua act de renunțarea contestatoarei la capătul de cerere privind obligarea entității contractante la plata cheltuielilor de judecată. Față de soluția ce va fi pronunțată, Consiliul va respinge cererea de intervenție formulată de ....SRL. Prezenta decizie este obligatorie pentru părți, în conformitate cu dispozițiile art. 28 alin. (1) din Legea nr. 101/2016. Pentru aceste motive, în baza legii și a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DECIDE: Admite contestația formulată de ....SRL, în contradictoriu entitatea contractantă .... SA, anulează raportul procedurii nr. SA-67-2022-DMP 39203/08.09.2022 și actele subsecvente acestuia și obligă entitatea contractantă ca, în termen de 10 zile de la primirea deciziei, să continue procedura de atribuire prin reevaluarea ofertei depuse de asocierea Pagina 37 din 38
....SRL – ....SRL, cu respectarea documentației de atribuire, a legislației incidente și a celor reținute în motivare. Ia act de renunțarea contestatoarei la capătul de cerere privind obligarea entității contractante la plata cheltuielilor de judecată. Respinge cererea de intervenție formulată de ....SRL. Împotriva prezentei decizii se poate formula plângere, în termen de 10 zile de la comunicare pentru părțile cauzei, respectiv de la data luării la cunoștință de către alte persoane vătămate. PREȘEDINTE MEMBRU MEMBRU ... Redactat în 5 exemplare originale, conține 38 pagini. Pagina 38 din 38
Legăturile se bazează pe coduri CPV sau critici comune din buletin. Verificați faptele și motivarea fiecărui document.