Decizie 2029/2022
Decizie CNSC2022_2029_2022_Decizie_2029.pdf, BO2022_2029_2022_BO2022_2029.pdf
Document CNSC
BETON STONE AGREGATE S.R.L. în contradictoriu cu REGIA NATIONALA A PADURILOR - ROMSILVA RA prin DIRECTIA SILVICA NEAMT
Decizia CNSC nr. 2029/C8/2153 din 27.09.2022
Link permanentIdentificare și pasaje din sursă
având ca obiect „LUCRĂRI DE REABILITARE DRUM FORESTIER PIETROASA, OS BORCA”, s-a solicitat: - anularea adresei emisă de autoritatea contractantă prin intermediul căreia a fost comunicat rezultatul procedurii; - anularea raportului procedurii de atribuire a contractului de achiziție publică înregistrat sub nr. 10753/24.08.2022 în ceea ce privește rezultatul evaluării ofertei depuse de Asocierea AG SAN INVEST SRL & DAROCONSTRUCT SRL, precum și anularea tuturor actelor ce au stat la baza acestuia; - anularea raportului procedurii de atribuire a contractului de achiziție publică înregistrat sub nr. 10753/24.08.2022 în ceea ce privește respingerea ofertei BETON STONE AGREGATE SRL, ca inacceptabilă, precum și anularea tuturor actelor ce au stat la baza acestuia; - obligarea autorității contractante la reevaluarea celor două oferte, respectiv a ofertei depuse de Asocierea AG SAN INVEST SRL & DAROCONSTRUCT SRL și a ofertei BETON STONE AGREGATE SRL, Pagina 1 din 2Verifică pasajul în context →
CONSILIUL DECIDE: Admite, în parte, contestația formulată de BETON STONE AGREGATE SRL, în calitate de lider al ASOCIERII BETON STONE AGREGATE SRL – MORNINGSTAR CONSULTING SRL și obligă autoritatea contractantă ca, în termen de maximum 10 zile lucrătoare de la primirea deciziei Consiliului, să ducă la îndeplinire măsurile de remediere și anume să anuleze raportul procedurii nr. 10753/24.08.2022 și actele subsecvente, inclusiv, adresele de comunicare a rezultatului procedurii și să analizeze oferta ASOCIERII BETON STONE AGREGATE SRL – MORNINGSTAR CONSULTING SRL, începând cu etapa analizării DUAE, cu respectarea prevederilor legale și a celor evocate în considerente. Respinge, ca nefondate, criticile în referire la oferta câștigătoare. Cererea contestatoarei de restituie a cheltuielilor ocazionate de soluționarea contestației, se respinge, ca nedovedită. Prezenta decizie este obligatorie pentru părți. Împotriva prezentei decizii se poate formula plângere în termen de 10 zile de la comun…Verifică pasajul în context →
Extrase din documentele asociate, fără completări sau interpretare juridică. Anonimizarea sursei este păstrată.
2022_2029_2022_Decizie_2029.pdf, BO2022_2029_2022_BO2022_2029.pdf
Text extras automat; verificați forma originală în PDF.
Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.
În conformitate cu prevederile art. 14 alin. (2) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, cu modificările și completările ulterioare, Consiliul adoptă următoarea DECIZIE Nr. 2029/C8/2153 Data: 27.09.2022 Prin contestația înregistrată la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor sub nr. 43456/01.09.2022, formulată de BETON STONE AGREGATE SRL, în calitate de lider al ASOCIERII BETON STONE AGREGATE SRL – MORNINGSTAR CONSULTING SRL, cu sediul în orașul Voluntari, str. Emil Racoviță nr. 70, vila 118C, cam 3, mansardă, județul Ilfov, cu sediul ales pentru comunicarea actelor de procedură în București, Bd. Mircea Vodă 35, bloc M27, sc. A, etaj 6, ap. 16-18, sector 3, la sediul reprezentantului convențional SCA Rol și Asociații, înregistrată la Oficiul Registrul Comerțului sub nr. J23/7912/2021, CUI RO 30452881, împotriva adresei de comunicare a rezultatului procedurii simplificate organizată de REGIA NAȚIONALĂ A PĂDURILOR ROMSILVA – DIRECȚIA SILVICĂ NEAMȚ, cu sediul în Piatra-Neamț, str. V.A. Urechia nr. 24, județul Neamț, în calitate de autoritate contractantă, în vederea atribuirii contractului având ca obiect „LUCRĂRI DE REABILITARE DRUM FORESTIER PIETROASA, OS BORCA”, s-a solicitat: - anularea adresei emisă de autoritatea contractantă prin intermediul căreia a fost comunicat rezultatul procedurii; - anularea raportului procedurii de atribuire a contractului de achiziție publică înregistrat sub nr. 10753/24.08.2022 în ceea ce privește rezultatul evaluării ofertei depuse de Asocierea AG SAN INVEST SRL & DAROCONSTRUCT SRL, precum și anularea tuturor actelor ce au stat la baza acestuia; - anularea raportului procedurii de atribuire a contractului de achiziție publică înregistrat sub nr. 10753/24.08.2022 în ceea ce privește respingerea ofertei BETON STONE AGREGATE SRL, ca inacceptabilă, precum și anularea tuturor actelor ce au stat la baza acestuia; - obligarea autorității contractante la reevaluarea celor două oferte, respectiv a ofertei depuse de Asocierea AG SAN INVEST SRL & DAROCONSTRUCT SRL și a ofertei BETON STONE AGREGATE SRL, Pagina 1 din 2
urmare a constatării caracterului acceptabil al ofertei depusă de BETON STONE AGREGATE SRL; - obligarea autorității contractante la plata cheltuielilor ocazionate de soluționarea prezentei contestații. Pentru aceste motive, în baza legii și a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DECIDE: Admite, în parte, contestația formulată de BETON STONE AGREGATE SRL, în calitate de lider al ASOCIERII BETON STONE AGREGATE SRL – MORNINGSTAR CONSULTING SRL și obligă autoritatea contractantă ca, în termen de maximum 10 zile lucrătoare de la primirea deciziei Consiliului, să ducă la îndeplinire măsurile de remediere și anume să anuleze raportul procedurii nr. 10753/24.08.2022 și actele subsecvente, inclusiv, adresele de comunicare a rezultatului procedurii și să analizeze oferta ASOCIERII BETON STONE AGREGATE SRL – MORNINGSTAR CONSULTING SRL, începând cu etapa analizării DUAE, cu respectarea prevederilor legale și a celor evocate în considerente. Respinge, ca nefondate, criticile în referire la oferta câștigătoare. Cererea contestatoarei de restituie a cheltuielilor ocazionate de soluționarea contestației, se respinge, ca nedovedită. Prezenta decizie este obligatorie pentru părți. Împotriva prezentei decizii se poate formula plângere în termen de 10 zile de la comunicare pentru părțile cauzei, respectiv de la data luării la cunoștință de către alte persoane vătămate. Pagina 2 din 2
Text extras automat; verificați forma originală în PDF.
Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.
În conformitate cu prevederile art. 14 alin. (2) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, cu modificările și completările ulterioare, Consiliul adoptă următoarea DECIZIE Nr. ... Data: ... Prin contestația înregistrată la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor sub nr. ..., formulată de ..., în calitate de lider al ..., cu sediul în orașul ...., cu sediul ales pentru comunicarea actelor de procedură în ..., la sediul reprezentantului convențional SCA ...., înregistrată la Oficiul Registrul Comerțului sub nr. ..., CUI RO ... împotriva adresei de comunicare a rezultatului procedurii simplificate organizată de ..., cu sediul în ...., în calitate de autoritate contractantă, în vederea atribuirii contractului având ca obiect „LUCRĂRI DE REABILITARE DRUM FORESTIER PIETROASA, OS BORCA”, s-a solicitat: - anularea adresei emisă de autoritatea contractantă prin intermediul căreia a fost comunicat rezultatul procedurii; - anularea raportului procedurii de atribuire a contractului de achiziție publică înregistrat sub nr. 10753/24.08.2022 în ceea ce privește rezultatul evaluării ofertei depuse de ..., precum și anularea tuturor actelor ce au stat la baza acestuia; - anularea raportului procedurii de atribuire a contractului de achiziție publică înregistrat sub nr. 10753/24.08.2022 în ceea ce privește respingerea ofertei ..., ca inacceptabilă, precum și anularea tuturor actelor ce au stat la baza acestuia; - obligarea autorității contractante la reevaluarea celor două oferte, respectiv a ofertei depuse de Asocierea AG SAN INVEST SRL & ... și a ofertei ..., urmare a constatării caracterului acceptabil al ofertei depusă de ...; - obligarea autorității contractante la plata cheltuielilor ocazionate de soluționarea prezentei contestații. CONSILIUL NAȚIONAL DE SOLUȚIONARE A CONTESTAȚIILOR asupra cauzei de față, constată următoarele: Pagina 1 din 23
Prin contestația formulată, ... critică, pe de o parte, decizia autorității contractante de a-i respinge, ca inacceptabilă, oferta depusă în cadrul procedurii, iar pe de altă parte, decizia aceleiași autorități de a desemna câștigătoare a procedurii oferta depusă de Asocierea ..... a) Cu privire la oferta sa, arată că, în mod eronat, aceasta i-a fost respinsă, ca inacceptabilă, pentru neîndeplinirea cerinței de experiență similară, deoarece, raportat la cerința din documentația de atribuire privind demonstrarea că, în ultimii 5 ani, raportat la data limită de depunere a ofertei, a executat lucrări similare în valoarea cumulată de cel puțin 4.000.000 lei fără TVA, a depus în cadrul ofertei Contractul de lucrări nr. 4424/07.08.2019 ce avea ca obiect „Proiectare și execuție Modernizare drumuri comunale în Comuna Hârșeni, Județul Brașov" și un preț stabilit de 11.197.726, 30 Lei (fără TVA). Potrivit contestatoarei, autoritatea contractantă, în mod greșit a considerat că experiența ce decurge din realizarea unor lucrări aferente drumurilor comunale nu ar respecta cerința, respectiv nu ar reprezenta o experiență similară prin raportare la realizarea de lucrări aferente drumurilor forestiere. Aceasta consideră că drumurile naționale, județene sau comunale relevă un grad de complexitate sporită (superioară) față de drumurile forestiere, sens în care experiența executării acestora îndeplinește cerința experienței similare. În susținere invocă jurisprudența Consiliului. Contestatoarea consideră că autoritatea contractantă a încălcat principiul proporționalității, astfel cum acesta este reglementat de art. 2 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 98/2016. De asemenea, apreciază că acesta și-a interpretat cerința din fișa de date în sensul în care doar participanții care au efectuat drumuri forestiere îndeplinesc cerința experienței similare, interpretare și aplicare ce contravine principiului proporționalității. Cerința în sine, astfel cum este formulată în normele aplicabile în materie - "experiența similară"- indică faptul că nu trebuie să se solicite o experiență identică, cum ar fi în prezenta cauză, experiență în proiectarea și executarea/reparare drumurilor forestiere, ci una similară, ceea ce lărgește domeniul către celelalte tipuri de drumuri, unele dintre ele prezentând un grad mai ridicat de complexitate și rigoare. În consecință, contestatoarea apreciază că se impune anularea actelor contestate și, pe cale de consecință, reevaluarea ofertelor, prin luarea în considerare a caracterului acceptabil al ofertei sale. b) În ceea ce privește ofertantul declarat câștigător, contestatoarea precizează că, raportat la Modul de prezentare a propunerii tehnice de la secțiunea IV.4.1, ofertantul ...., în cadrul propunerii tehnice nu a prezentat distanțe verosimile pentru transportul materialelor de la Pagina 2 din 23
furnizor la amplasamentul lucrărilor. Mai exact, în cadrul propunerii tehnice a ofertantului câștigător nu există o corelare între distanța dintre locul pus la dispoziție de către furnizorul și locul amplasamentului și distanțele menționate în cadrul propunerii tehnice. Potrivit contestatoarei, lipsa indicării distanțelor folosite pentru transportul materialelor de la furnizor către locul amplasamentului lucrărilor, precum și corelarea acestora cu restul informațiilor din cadrul ofertei (inclusiv a ofertei financiare) reprezintă o încălcare a cerinței minime solicitate de către autoritatea contractantă. În strânsă legătură cu cele menționate mai sus, trebuie avut în vedere faptul că potrivit secțiunii IV.4.2 Modul de prezentare al propunerii financiare „(...) în condițiile prevederilor art. 210 din Legea nr. 98/2016 preturile pe baza cărora se fundamentează oferta financiară vor fi justificate la solicitarea autorității contractante prin prezentarea de oferte de preț de la furnizori. Prețurile unitare folosite trebuie să fie justificate și rezultate a liberei concurențe (...)". Pentru o analiză temeinică a ofertei, autoritatea contractantă avea obligația de a solicita prezentarea unor angajamente ferme provenite de la furnizori, cel puțin în ceea ce privește materialele prezentate în tabelul „Detalii producător" și pentru care ofertantul desemnat câștigător a menționat în cadrul propunerii financiare prețuri deosebit de scăzute față de ceea ce se practică pe piața concurențială. Lipsa indicării distanțelor folosite atrage după sine și o prezentare neconformă a propunerii financiare. Potrivit secțiunii IV.4.2 Modul de prezentare al propunerii financiare ofertanții trebuiau să depună și Lista consumurilor privind transporturile [cantități totale). Or, prezentarea unor distanțe rutiere neverosimile și care nu reflectă distanțele folosite pentru transportul materialelor, de la furnizor către locul amplasamentului, atrage după sine o prezentare a unei oferte financiare care nu este corelată cu propunerea tehnică. Toate prețurile unitare folosite trebuie să fie justificate și rezultate a liberei concurențe. Oferta desemnată câștigătoare reflectă prețuri unitare neobișnuit de scăzute în ceea ce privește resursele materiale, mână de lucru și cheltuieli cu transportul. În secțiunea IV.4.2. Modul de prezentare al propunerii financiare, se specifică, în mod obligatoriu, că „(...) ofertantul, la întocmirea propunerii financiare, va lua în considerare toate și orice cheltuieli care vor fi angajate în vederea îndeplinirii sarcinilor prevăzute în caietul de sarcini (...]". Astfel, trebuie avut în vedere faptul că, în cadrul cheltuielilor necesare execuției contractului, potrivit cerinței menționate supra, trebuie incluse toate costurile și cheltuielile necesare executării lucrărilor Pagina 3 din 23
descrise, toate lucrările și instalațiile temporare necesare, costurile aferente tuturor riscurilor, datoriilor și obligațiilor generale stabilite sau sugerate în documentele aflate la baza ofertei, taxele și impozitele, taxele bancare, costurile aferente asigurărilor și garanției de bună execuție, precum și orice alte cheltuieli indirecte. Potrivit art. 133 alin. (1) din HG nr. 395/2016, comisia de evaluare are obligația de a analiza și de a verifica fiecare ofertă, atât din punct de vedere al elementelor tehnice propuse, cât și din punct de vedere al aspectelor financiare pe care le implică. Totodată, potrivit art. 137 alin. (1) din HG nr. 395/2016, comisia de evaluare are obligația de a respinge ofertele inacceptabile și neconforme, iar potrivit art. 133 alin. (2) din HG nr. 395/2016, propunerea tehnică trebuie să corespundă cerințelor minime prevăzute în caietul de sarcini sau în documentul descriptiv. Autoritatea contractantă a procedat la o analiză superficială a ofertei desemnate câștigătoare în raport de faptul că nu a verificat faptul că în detaliile producătorului nominalizat în propunerea tehnică (a ofertantului câștigător) a fost menționat un agent economic care nu are dreptul de a exploata respectivele resurse minerale. Potrivit art. 28 alin. (1) din Legea minelor nr. 58/2003 „(...) rocile utilizabile în construcții și acumulările de turbă pot fi extrase de către persoane fizice sau juridice în cantități determinate, pe termen de până la un an și pe bază de permis de exploatare emis de autoritatea competentă (...)". Dincolo de aceste aspecte, potrivit secțiunii IV 4 1 Modul de prezentare al propunerii tehnice, a fost solicitată cerința „(...) pornind de la propria expertiză în domeniul contractului ce urmează să fie atribuit și prin raportare la necesitățile, obiectivele și constrângerile autorității/entității contractante, astfel cum au fost acestea descrise în Caietul de sarcini, propunerea tehnică va cuprinde informații relevante privind abordarea propusă de ofertant pentru execuția contractului (...)". Și sub acest aspect analiza ofertei câștigătoare efectuată de către autoritatea contractantă este una superficială și lacunară, sens în care a omis să observe faptul că în cuprinsul propunerii tehnice ofertantul desemnat câștigător nu a inserat nicio abordare proprie cu privire la execuția contractului. Propunerea tehnică a ofertantului desemnat câștigător conține doar o descriere copiată din Memoriul tehnic pus la dispoziție de către autoritatea contractantă în cadrul fișierelor care compun documentația de atribuire, fără însă a face nicio corelare cu expertiza din domeniul contractului și fără a conține vrea abordare proprie a ofertantului Potrivit art. 17 din cadrul secțiunii IV.4.3. Modul de prezentare al ofertei „(...) nerespectarea instrucțiunilor din fișa de date, neprezentarea informațiilor solicitate completate în mod corespunzător și/sau Pagina 4 din 23
transmiterea documentelor într-o formă improprie care face imposibilă vizualizarea conținutului acestora sunt activități realitate pe riscul ofertantului, iar eșecul de a depune o ofertă care să nu îndeplinească cerințele minime și obligatorii de calificare și instrucțiunile de prezentare/completare a documentelor indicate prin prezenta documentație poate conduce la respingerea ofertei ca fiind inacceptabilă/neconformă/neadecvată (...)". De asemenea, potrivit secțiunii VI.3 Informații suplimentare „(...) dovada constituirii garanției de participare se va posta în SEAP odată cu oferta, iar în cazul instrumentului de garantare acesta se va transmite și în original, la sediul autorității contractante, până la data limită de depunere a ofertei (...)". Data limită de depunere a ofertei a fost data de 06.07.2022 (ora 15:00), iar din verificarea dosarului achiziției publice în discuție rezultă că ofertantul desemnat câștigător nu a depus instrumentul de garantare în original la sediul autorității contractante până la data limită de depunere a ofertei. Concluzionând, contestatoarea apreciază că se impune anularea tuturor actelor contestate, și, pe cale de consecință, obligarea autorității contractante la reevaluarea celor două oferte, respectiv a ofertei depuse de Asocierea A... și a ofertei ...., urmare a constatării caracterului acceptabil al ofertei depusă de aceasta. Prin punctul de vedere înregistrat la Consiliu cu nr. 44341/06.09.2022, autoritatea contractantă a solicitat: A) respingerea ca lipsite de interes a solicitărilor privind anularea raportului procedurii de atribuire a contractului de achiziție publică înregistrat sub nr. 10753/24.08.2022 în ceea ce privește rezultatul evaluării ofertei depuse de ..., precum și anularea tuturor actelor ce au stat la baza acestuia și obligarea autorității contractante la reevaluarea celor două oferte, respectiv a ofertei depuse de ... și a ofertei ..., urmare a constatării caracterului acceptabil al ofertei depusă de .... În acest sens, arată că autoarea contestației nu justifică un interes născut și actual în ceea ce privește atacarea rezultatului evaluării asocierii ..... Oferta depusă de către contestatoare a fost respinsă în faza DUAE pentru neîndeplinirea cerințelor legate de experiența similară, nefiind evaluată tehnic și financiar de către comisie. La momentul prezentei contestații, așa cum este formulat capătul II din contestație, interesul contestatorului ar fi cel mult unul eventual, nu unul născut și actual, atât timp cât oferta acestuia nu a fost supusă evaluării, așa cum a fost analizată oferta declarată câștigătoare. Aceeași motivație este avută în vedere și cu privire la solicitarea contestatorului de reevaluare a ofertei depuse de asocierea .... Pagina 5 din 23
B) respingerea, ca inadmisibilă, a solicitării privind anularea tuturor actelor care au stat la baza întocmirii raportului procedurii. În conformitate cu prevederile legii nr. 101/2016, art. 2, contestația se formulează față de actul/actele apreciate ca fiind vătămătoare pentru contestatoare, aspect ce implică și indicarea acestora. Indicarea, la modul general, a termenului toate actele subsecvente, nu îndeplinește cerința legala învederată, aspect ce denotă inadmisibilitatea cererii formulate C) Pe fond, cu privire la respingerea ofertei contestatoarei, autoritatea contractantă arată următoarele: - conform Proceselor verbale de evaluare nr. 2//9154/20.07.2022, 3/9577/27.07.2022 și 4/9833/29.07.2022, comisia de evaluare a aplicat principiul tratamentului egal și al proporționalității, tuturor ofertelor depuse în cadrul prezentei proceduri evaluând modul de îndeplinire al cerinței privind experiența similară prin raportarea la lucrări similare, așa cum a fost solicitat, nu doar la "drumuri forestiere" cum insinuează contestatoarea, luând în calcul, din contractele declarate de către toți ofertanții în formularul DUAE, doar lucrările similare cu cele din prezenta procedură și, implicit, cuantumul valoric al acestora. - din verificarea celor declarate în DUAE, s-au constatat următoarele: contractul declarat este pentru modernizare Drumuri comunale, nu pentru Drumuri forestiere și cu toate aceste, comisia de evaluare a hotărât, aplicând principiile tratamentului egal, să solicite acestuia clarificări, în vederea verificării îndeplinirii cerinței privind experiența similară, prin luarea în calcul a valorilor lucrărilor similare din contractul declarat. - ca urmare a verificării răspunsului la solicitarea de clarificări, s-a stabilit că din tipurile de lucrări specificate în Centralizatorul cheltuielilor pe categorii de lucrări - formular F2, pentru același contract, în care sunt defalcate lucrările contractate astfel: 01 Terasamente - 339.975,03lei, 02. Suprastructură - 10.177.187,83lei, 03. Accese - 80.426,27lei 04.Semnalizare provizorie - 56.015,21lei, 05. Semnalizare definitivă - 46.039,39lei și 06 Organizare de șantier - 53.242,53 lei, pot fi asimilate ca lucrări similare prezentei proceduri, lucrările specificate la Cap. 01 Terasamente - 339.975,031ei, 03. Accese - 80.426,271ei, 04. Semnalizare provizorie - 56.015,211ei, 05 Semnalizare definitivă - 46.039,39lei și 06. Organizare de șantier - 53.242,531ei", a căror valoare cumulată este de 575.718,43 lei. - prin adresa nr. 9578/27.07.2022.
comisia a solicitat din nou clarificări, contestatoarei, după cum urmează: "Deoarece din Centralizatorul cheltuielilor pe categorii de lucrări F2, postat ca răspuns la solicitarea de clarificări nr. 9155/20.07.2022, pentru Capitolul 02 Pagina 6 din 23
Suprastructură nu rezultă exact tipul lucrărilor executate și valoarea acestora, in vederea verificării îndeplinirii cerinței din Fișa de date a achiziției de la cap. III.1.3.a), Cerința nr. 1, se solicită postarea de documente suplimentare (Situații de lucrări, Centralizator situații de lucrări sau orice alte documente) din care să rezulte concret valoarea și tipul lucrărilor executate din capitolul 02 Suprastructură." - contestatoarea a răspuns, postând: Copie Borderou Centralizator de producție PLATA NR. 2/27.11.2019, însoțit de Lista cu cantitățile de lucrări pe categorii de lucrări (F3) -, Lista cuprinzând consumurile cu mana de lucru (CI), Lista cuprinzând consumurile de ore de funcționare a utilajelor de construcții (C8), Lista cuprinzând consumurile privind transporturile (C9); Copie Borderou Centralizator de producție PLATA NR. 3/29.11.2019, însoțit de Lista cu cantitățile de lucrări pe categorii de lucrări (F3); Lista cuprinzând consumurile cu mana de lucru (C7), Lista cuprinzând consumurile de ore de funcționare a utilajelor de construcții (C8), Lista cuprinzând consumurile privind transporturile (C9); Copie Borderou Centralizator de producție PLATA NR. 4, însoțit de Lista cu cantitățile de lucrări pe categorii de lucrări (F3); Lista cuprinzând consumurile cu mana de lucru (C7), Lista cuprinzând consumurile de ore de funcționare a utilajelor de construcții(C8), Lista cuprinzând consumurile privind transporturile (C9); Copie Borderou Centralizator de producție PLATA NR. 5, însoțit de Lista cu cantitățile de lucrări pe categorii de lucrări (F3) - Lista cuprinzând consumurile cu mana de lucru (C7), Lista cuprinzând consumurile de ore de funcționare a utilajelor de construcții (C8), Lista cuprinzând consumurile privind transporturile (C9). - din verificarea răspunsului, comisia de evaluare a stabilit că: (1) din Borderou Centralizator de producție PLATA NR. 2/27.11.2019 valoarea lucrărilor similare cu cele care fac obiectul prezentei proceduri este de 463.228,54 de lei (valoare cu cheltuieli indirecte si profit), valoare rezultată prin luarea în considerare a categoriilor de lucrări similare din capitolului Suprastructură (" VIN08 - PIATRA SPARTĂ"); (2) Din Borderou Centralizator de producție PLATA NR. 3 valoarea lucrărilor similare cu cele care fac obiectul prezentei proceduri este de 285.943,54 de lei valoare cu cheltuieli indirecte si profit, valoare rezultată prin luarea în considerare a categoriilor de lucrări similare din capitolului Suprastructură ("VIN08- PIATRA SPARTĂ"); (3) Din Borderou Centralizator de producție PLATA NR. 4 valoarea lucrărilor similare cu cele care fac obiectul prezentei proceduri este de 236.153,13 de lei valoare cu cheltuieli indirecte si profit, valoare rezultată prin luarea în considerare a categoriilor de lucrări similare din capitolului Suprastructură NCS ("VIN08 -PIATRA SPARTĂ") și Suprastructură Pagina 7 din 23
("VIN08 -PIATRA SPARTĂ"); (4) Din Borderou Centralizator de producție PLATA NR. 5 valoarea lucrărilor similare cu cele care fac obiectul prezentei proceduri este de 19.062,9 de lei (valoare cu cheltuieli indirecte și profit), valoare rezultată prin luarea în considerare a categoriilor de lucrări similare din capitolului Suprastructură NCS ("VIN08 -PIATRA SPARTĂ"). - lucrările de natura ridicare la cota capace, decapare mixturi asfaltice, stabilizare cu lianți hidraulici, așternere beton asfaltic BAI 6, nu pot fi considerate lucrări similare, întrucât aceste categorii de lucrări contravin scopului contractului de realizare a Lucrărilor de reabilitare Drum Forestier Pietroasa, OS Borca. Astfel, valoarea cumulată a lucrărilor similare rezultată din documentele postate ca răspuns la solicitarea de clarificări nr. 2/9578/27.07.2022 este de 1.580.086,54 lei. - valoarea cumulată a lucrărilor care pot fi considerate similare cu cele din prezenta procedură, din total contract nr. 4424/04.08.2019" MODERNIZARE DRUMURI COMUNALE IN COMUNA HARSENI, JUDEȚUL BRAȘOV", este de: 1.580.086,54 lei, compusă din: a) Capitolul 01 Terasamente 339.975,031ei - valoare rezultată din formularele postate ca răspuns la Solicitarea de clarificări 1/9155/20.07.2022; b) Capitolul 02 Suprastructură 1.004.388,11 lei - valoare rezultată din Centralizatorul cheltuielilor pe categorii de lucrări, postat ca răspuns la Solicitarea de clarificări 2/9578/27.07.2022; c) Capitolul 03 Accese 80.426,27 lei - valoare rezultată din Centralizatorul cheltuielilor pe categorii de lucrări, postat ca răspuns la Solicitarea de clarificări 1/9155/20.07.2022 d) Capitolul 04 Semnalizare provizorie - 56.015,21 - valoare rezultată din Centralizatorul cheltuielilor pe categorii de lucrări, postat ca răspuns la Solicitarea de clarificări 1/9155/20.07.2022. e) Capitolul 05 Semnalizare definitivă - 46.039,39 - valoare rezultată din Centralizatorul cheltuielilor pe categorii de lucrări, postat ca răspuns la Solicitarea de clarificări 1/9155/20.07.2022. f) Capitolul 06 Organizare de șantier - 53.242,53 - valoare rezultată din Centralizatorul cheltuielilor pe categorii de lucrări, postat ca răspuns la Solicitarea de clarificări 1/9155/20.07.2022, valoare care nu îndeplinește cerința privind experiența similară din Fișa de date a achiziției, deoarece cuantumul experienței similare solicitate a fost de 4.000.000 lei." - din cele mai sus detaliate, rezultă clar că, oferta contestatoarei nu a fost respinsă pe motiv de "drumuri forestiere" cum incriminează aceasta, ci, pentru faptul că, contractul declarat de aceasta în Formularul DUAE nu îndeplinește cerința de similaritate a lucrărilor cu cele din prezenta procedură. Pagina 8 din 23
- comisia de evaluare a solicitat, contestatoarei, de 2 ori, clarificări cu privire la experiența similară, în vederea verificării îndepliniri cerinței din Fisa de date a achiziției, astfel ca aceasta a dat dovadă de bunăvoință acordând ofertei acestuia o evaluare minuțioasă, nu una superficială, așa cum în mod eronat se susține prin contestația formulată; În ceea ce privește criticile legate de oferta depusă de Asocierea ...., autoritatea contractantă precizează că: - criticile contestatoarei sunt lipsite de conținut și sunt doar niște presupuneri ale acesteia în condițiile în care, deși i s-a acordat accesul la documentele din cadrul dosarului, aceasta nu s-a prezentat la sediul autorității în vederea studierii lor. - ofertantul Asocierea .... a postat la depunerea ofertei Listelele de cantități F3, C6, C7, C8, și C9, ( pag. 6402-6469 din Dosarul achiziției) întocmite fără valori cum a fost solicitat la Cap. IV.4.1 Modul de prezentare al propunerii tehnice din Fișa de date a achiziției. În cadrul acestora, respectiv în cadrul formularelor F3 și C9 ofertantul a menționat distanțele de transport pentru materialele ofertate. Comisia de evaluare a verificat distanțele ofertate pentru materialele pentru care s-au solicitat Tabele detalii producător respectiv pentru: OȚEL BETON, PLASĂ SÂRMĂ ZINCATĂ OCHI PĂTRAT, BETON DE CIMENT B400 BC 30, BALAST SORTAT SPĂLAT DE MAL 0-70MM, BALAST NESPĂLAT DE RÂU 0-70MM, TUB ADUCȚIUNE PREMO D=800 P = 10, L=5, și a stabilit că acestea sunt reale. Totodată, .... a menționat, și în propunerea financiară, distanțele folosite pentru transportul materialelor, deoarece altfel nu putea fi întocmită oferta, menționarea distanțelor fiind indispensabilă întocmirii unei oferte financiare viabile și licite pentru un contract de execuție de lucrări, lucru cunoscut de toți executanții de lucrări indiferent de tipul acestora. - comisia de evaluare a evaluat ofertele din punct de vedere tehnic și financiar în concordanță cu solicitările fișei de date a achiziției și a documentației de atribuire și cu respectarea Legii nr. 98/2016 și a HG nr. 395/2016. Dacă autoarea contestației avea obiecții cu privire la documentele solicitate de autoritatea contractantă, acesta avea posibilitatea de a solicita clarificări, înainte de data limită de depunere a ofertelor, ori, depunerea ofertei de către acesta în condițiile impuse de documentația de atribuire înseamnă acceptarea ei, întrutotul. - referitor la modul de prezentare al ofertei (aspect redate în cadrul PV de vizualizare a ofertelor nr. 1//8512/07.07.2022, parte a dosarului achiziției), toți ofertanții au depus încă de la data limită de depunere a ofertelor toate documentele solicitate prin fișa de date a achiziției. Totodată, atât în cadrul Propunerii tehnice (aspect redate în PV de Pagina 9 din 23
evaluare nr. 5//9952/02.08.2022, parte a dosarului achiziției), cât și în cadrul Propunerilor financiare (aspect redate în PV de evaluare nr. 7//10360/11.08.2022), au fost depuse, de către toți ofertanții, toate documentele solicitate prin fișa de date a achiziției. Astfel, ofertantul câștigător a depus, atât în cadrul Ofertei tehnice, cât și în cadrul ofertei financiare, formularul C9 Lista cuprinzând consumurile privind transporturile cumulat pe proiect, astfel încât afirmația contestatoarei, de la punctul 21 din contestație " ofertanții trebuiau să depună''' este lipsită de fundament real. - comisia de evaluare a verificat corelarea propunerii tehnice cu propunerea financiară (aspecte redate în PV de evaluare nr. 7//10360/11.08.2022 și 8//10484/17.08.2022); de asemenea, a analizat propunerile tehnice și financiare, ale tuturor ofertanților admiși din punct de vedere al DUAE, temeinic, raportat la cerințele fișei de date a achiziției și documentației de atribuire, a verificat propunerea tehnică și prin raportare la solicitările caietului de sarcini, a verificat corelarea ofertei tehnice cu ofertele financiare (aspecte redate in PV de evaluare: nr.
5//9952/02.08.2022,
nr.
6//10226/09.08.2022,
nr. 7//10360/11.08.2022 și nr. 8//10484/17.08.2022). - afirmația privind faptul că autoritatea contractantă a procedat la o analiză superficială a ofertei desemnate câștigătoare în raport de faptul că nu a verificat faptul că în detaliile producătorului nominalizat în propunerea tehnică (a ofertantului câștigător) a fost menționat un agent economic care nu are dreptul de a exploata respectivele resurse minerale, este o afirmație falsă, motivat de Raportul PERMISE DE EXPLOATARE ACTIVE de pe site-ul www.namr.ro (Agenția Națională Pentru Resurse Minerale) în care furnizorul declarat de ofertantul câștigător în Formularul DETALII PRODUCĂTOR, SCHELA FĂRCAȘA SRL, figurează cu permis activ. - afirmația conform căreia data limită de depunere a ofertei a fost data de 06.07.2022(ora 15:00), iar din verificarea dosarului achiziției publice în discuție rezultă că ofertantul desemnat câștigător nu a depus instrumentul de garantare în original la sediul autorității contractante până la data limită de depunere a ofertei", este falsă deoarece contestatoarea nu a "verificat" dosarul achiziției. La data limită de depunere a ofertei, în cadrul prezentei proceduri de atribuire (aspecte redate în PV de vizualizare a ofertelor 1//8512/07.07.2022, parte a dosarului achiziției) au fost depuse un număr de 5 oferte. Toți ofertanții printre care și contestatoarea au constituit garanția de participare prin Poliță de asigurare de garanții, pe care au postat-o în SEAP odată cu oferta, dar nu au depus-o, în original, la sediul autorității contractante, până la data limită de depunere a ofertei (cum a fost solicitat prin fișa de Pagina 10 din 23
date a achiziției la cap VI.3 Informații suplimentare). Comisia de evaluare a solicitat tuturor ofertanților, inclusiv contestatoarei, în baza art. 132 alin (3) din HG 395/2016, în termen de o zi lucrătoare de la data limită de depunere a ofertelor, depunerea la sediul autorității contractante a Polițelor de asigurare de garanții de participare în original. Toți ofertanții au răspuns în termen solicitării (aspecte redate în PV de evaluare nr. 2//9154/20.07.2022, parte a dosarului achiziției), astfel, aceștia au beneficiat de tratament egal din partea comisiei de evaluare, inclusiv contestatoarea, și au fost declarați admiși din punct de vedere al garanției de participare. Consiliul constată că ... a înaintat Consiliului contestația de față, depunând în original recipisa de consemnare a cauțiunii nr. 208370761/1 din data de 05.09.2022, în valoare de 80.436 lei, eliberată de CEC Bank. Din examinarea materialului probator administrat, aflat la dosarul cauzei, Consiliul reține următoarele: .... a organizat o procedură de licitație deschisă, în vederea atribuirii contractului având ca obiect „LUCRĂRI DE REABILITARE DRUM FORESTIER PIETROASA, OS BORCA”, sens în care a fost publicat în SEAP anunțul de participare .... criteriul de atribuire aplicat fiind „prețul cel mai scăzut”. Valoarea totală estimată a contractului ce urmează a fi încheiat este de 4021769.23 lei, fără TVA. În soluționarea contestației, Consiliul are în vedere, cu prioritate, dispozițiile art. 26 alin. (1) din Legea nr. 101/2016, potrivit cărora: „Consiliului se pronunță mai întâi asupra excepțiilor de procedură și de fond, iar când constată că acestea sunt întemeiate, nu mai procedează la analiza pe fond a cauzei”. În ceea ce privește excepția lipsei de interes a contestatoarei, Consiliul constată că prezintă relevanță următoarele dispoziții legale: - art. 2 alin. (1) din Legea nr. 101/2016, cu modificările și completările ulterioare, conform căruia: (1) Orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim printr-un act al unei autorități contractante sau prin nesoluționarea în termenul legal a unei cereri poate solicita anularea actului, obligarea autorității contractante la emiterea unui act sau la adoptarea de măsuri de remediere, recunoașterea dreptului pretins sau a interesului legitim, pe cale administrativ-jurisdicțională sau judiciară, potrivit prevederilor prezentei legi. - art. 3 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 101/2016, cu modificările și completările ulterioare, conform căruia: (1) În sensul prezentei legi, termenii și expresiile de mai jos semnifică, după cum urmează: […] Pagina 11 din 23
f) persoană care se consideră vătămată - orice operator economic care îndeplinește cumulativ următoarele condiții: (i) are sau a avut un interes în legătură cu o procedură de atribuire; și (ii) a suferit, suferă sau riscă să sufere un prejudiciu ca o consecință a unui act al autorității contractante, de natură să producă efecte juridice, ori ca urmare a nesoluționării în termenul legal a unei cereri privind o procedură de atribuire. Verificând dacă, în speță, contestatoarea este persoană vătămată în sensul dispozițiilor art. 2 alin. (1), art. 3 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 101/2016, Consiliul apreciază că autoarea contestației are interes în formularea contestației, pentru motivele care vor fi expuse. Analizând cuprinsul contestației, Consiliul reține că ... ... a precizat că aceasta este îndreptată împotriva comunicării rezultatului procedurii , prin care i se aduce la cunoștință că oferta sa este respinsă, ca inacceptabilă. Analizând raportul procedurii de atribuire, Consiliul reține că oferta Asocierii ... a fost clasată pe primul loc, iar oferta contestatoarei a fost respinsă, ca inacceptabilă, aceasta din urmă având interesul ca oferta câștigătoare să fie exclusă din procedură, cu consecința atribuirii contractului către contestatoare. În aceste condiții, contestația depusă de ...., este formulată cu respectarea dispozițiilor art. 3 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 101/2016, cu modificările și completările ulterioare, Consiliul urmând a respinge excepția lipsei de interes, invocată de autoritatea contractantă. În referire la excepția inadmisibilității contestației, invocată de autoritatea contractantă, Consiliul reține ca aplicabile dispozițiile art. 2 alin. (1) din Legea nr. 101/2016, cu modificările și completările ulterioare, conform căruia: (1) Orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim printr-un act al unei autorități contractante sau prin nesoluționarea în termenul legal a unei cereri poate solicita anularea actului, obligarea autorității contractante la emiterea unui act sau la adoptarea de măsuri de remediere, recunoașterea dreptului pretins sau a interesului legitim, pe cale administrativ-jurisdicțională sau judiciară, potrivit prevederilor prezentei legi. Astfel, termenul generic uzitat, actele subsecvente, reprezintă actele emise de autoritatea contractantă în baza informațiilor cuprinse în Raportul procedurii, act atacat prin prezenta contestație, până la formularea contestației. Pagina 12 din 23
În contextul arătat, Consiliul va respinge excepția inadmisibilității contestației, invocată de autoritatea contractantă și procedează la examinarea contestației formulate în prezenta cauză. Procedând la soluționarea, pe fond, a contestației formulate de ..., Consiliul reține că, în calitatea sa de participantă la procedura de atribuire în cauză, ... a primit din partea autorității contractante adresa nr. 10757/VT/24.08.2022, prin care i s-a comunicat, printre altele, rezultatul procedurii de achiziție publică. În adresă se precizează următoarele: «Prin prezenta vă aducem la cunoștință că oferta dvs. a fost respinsă, ca inacceptabilă în baza 137, alin. (1), lit. b) din H.G. 395/2016, deoarece nu îndeplinește cerința din Fișa de date a achiziției referitoare la experiența similară, astfel: 1. în Fișa de date a achiziției s-a solicitat la cap. III. 1.3.a) Capacitatea tehnica si/sau profesionala : "Cerința 1 : Ofertantul trebuie sa facă dovada ca în ultimii 5 ani, raportat la data limita de depunere a ofertei, a executat lucrări similare în valoare cumulata de cel puțin 4.000.000 lei fără TVA. Prin lucrări similare se înțelege categorii/tipuri de lucrări de o complexitate comparabila sau superioare din punct de vedere al complexității si/sau scopului contractului, respectiv lucrări de construcții/reabilitări/modernizări de drumuri forestiere..... ". 2. în Formularul DUAE postat pentru asociatul MORNINGSTAR CONSULTING dumneavoastră ați specificat: "Descriere: contract 4424/04.08.2019 "MODERNIZARE DRUMURI COMUNALE IN COMUNA HARSENL JUDEȚUL BRAȘOV" -proiectare -scarificare si reprofilare drum - 69.897mp -ridicare la cota capace -276 buc -decapare mixturi asfaltice - 18.009mp -stabilizare cu lianți hidraulici - 33.097 mp -beton asfaltic BAI6 - 65.956MP -marcaje longitudinale - 14,42km -semnalizări verticala - 65 buc Contract unic -100% Valoarea: 10.666.286,85 Monedă: RON Data început: 06/11/2019 Dată sfârșit: 15/01/2019 Beneficiar: COMUNA HARSENI, JUDEȚUL BRAȘOV. 3. Comisia de evaluare a analizat cele declarate în Formularul DUAE și a stabilit că, contractul declarat de dumneavoastră este pentru modernizare Drumuri comunale nu pentru Drumuri forestiere și cu toate acestea a hotărât, aplicând principiul tratamentului egal. să vă solicite clarificări în vederea verificării îndepliniri cerinței privind experiența similară de dumneavoastră prin luarea în calcul a valorilor lucrărilor similare din contractul declarat. Pagina 13 din 23
4. Conform adresei nr. 9155/20.07.2022, comisia de evaluare v- a solicitat: " Se solicită postarea Contractului declarat în Formularul DUAE însoțit de documente ( ex: Centralizatorul cheltuielilor pe obiect și categorii de lucrări (F2), Centralizatorul situațiilor de lucrări, etc) din care să rezulte concret tipul și valoarea lucrărilor executate, în vederea verificării îndepliniri cerinței din Fișa de date a achiziției." Dumneavoastră ați răspuns în termen prin postarea: -Copiei contractului nr. 4424/04.08.2019 "MODERNIZARE DRUMURI COMUNALE IN COMUNA HARSENI JUDEȚUL BRAȘOV", cu o valoare totală pentru execuția lucrărilor 10.767.079, 13 lei -Copiei Centralizatorului cheltuielilor pe obiectiv - Formular FI, pentru același contract, din care rezultă valoarea totală a lucrărilor de executat și a -Copiei Centralizatorul cheltuielilor pe categorii de lucrări - formular F2, pentru același contract, în care sunt defalcate lucrările contractate astfel: 01 Terasamente - 339.975,03lei, 02. Suprastructură 10.177.187,83lei, 03. Accese - 80.426,27lei 04.Semnalizare provizorie - 56.015,21 lei, 05. Semnalizare ,definitivă - 46.039,39lei și 06 Organizare de șantier - 53.242,53lei". Comisia de evaluare a analizat răspunsul postat și a stabilit că din tipurile de lucrări specificate în Centralizatorul postat pot fi asimilate ca lucrări similare prezentei proceduri, lucrările specificate la Cap. 01 terasamente - 339.975,031ei, 03. Accese - 80.426,271ei, 04. Semnalizare provizorie - 56.015,211ei, 05 Semnalizare definitivă - 46.039,39lei și 06. Organizare de șantier - 53.242,531ei", a căror valoare cumulată este de 575.718,43 lei. 5. Prin adresa nr. 9578/27.07.2022, comisia v-a solicitat din nou clarificări , după cum urmează: "Deoarece din Centralizatorul cheltuielilor pe categorii de lucrări F2, postat ca răspuns la solicitarea de clarificări nr. 9155/20.07.2022, pentru Capitolul 02 Suprastructură nu rezultă exact tipul lucrărilor executate și valoarea acestora, în vederea verificării îndepliniri cerinței din Fișa de date a achiziției de la cap. cap. III. 1.3.a), Cerința nr. 1, se solicită postarea de documente suplimentare (Situații de lucrări, Centralizator situații de lucrări sau orice alte documente) din care să rezulte concret valoarea și tipul lucrărilor executate din capitolul 02 Suprastructură." 6. Dumneavoastră ați răspuns în termen postând: -Copie Borderou Centralizator de producție PLATA NR. 2/27.11.2019, însoțit de Lista cu cantitățile de lucrări pe categorii de lucrări (F3) -, Lista cuprinzând consumurile cu mana de lucru (C7), Lista Pagina 14 din 23
cuprinzând consumurile de ore de funcționare a utilajelor de construcții(C8), Lista cuprinzând consumurile privind —transporturile (C9), - Copie Borderou Centralizator de producție PLATA NR. 3/29.11.2019, însoțit de Lista cu cantitățile de lucrări pe categorii de lucrări (F3) -, Lista cuprinzând consumurile cu mana de lucru (C7), Lista cuprinzând consumurile de ore de funcționare a utilajelor de construcții(C8), Lista cuprinzând consumurile privind transporturile (C9), - Copie Borderou Centralizator de producție PLATA NR. 4, însoțit de Lista cu cantitățile de lucrări pe categorii de lucrări (F3) - , Lista cuprinzând consumurile cu mana de lucru (C7), Lista cuprinzând consumurile de ore de funcționare a utilajelor de construcții(C8), Lista cuprinzând consumurile privind transporturile (C9), - Copie Borderou Centralizator de producție PLATA NR. 5, însoțit de Lista cu cantitățile de lucrări pe categorii de lucrări (F3) - , Lista cuprinzând consumurile cu mana de lucru (C7), Lista cuprinzând consumurile de ore de funcționare a utilajelor de construcții(C8), Lista cuprinzând consumurile privind transporturile (C9). Comisia de evaluare a analizat răspunsul postat și a stabilit că din tipurile de lucrări specificate în Centralizatoarele postate pot fi asimilate ca lucrări similare prezentei proceduri următoarele: -Din Borderou Centralizator de producție PLATA NR. 2/27.11.2019 valoarea lucrărilor similare cu cele care fac obiectul prezentei proceduri este de 463.228,54 de lei (valoare cu cheltuieli indirecte si profit), valoare rezultată prin luarea în considerare a categoriilor de lucrări similare din capitolului Suprastructură (" VIN08 -PIATRA SPARTĂ"). - Din Borderou Centralizator de producție PLATA NR. 3 valoarea lucrărilor similare cu cele care fac obiectul prezentei proceduri este de 285.943,54 de lei valoare cu cheltuieli indirecte si profit, valoare rezultată prin luarea în considerare a categoriilor de lucrări similare din capitolului Suprastructură ("VIN08- PIATRA SPARTĂ") - Din Borderou Centralizator de producție PLATA NR. 4 valoarea lucrărilor similare cu cele care fac obiectul prezentei proceduri este de 236.153,13 de lei valoare cu cheltuieli indirecte si profit, valoare rezultată prin luarea în considerare a categoriilor de lucrări similare din capitolului Suprastructură NCS ("VIN08 -PIATRA SPARTĂ") și Suprastructură ("VIN08 -PIATRA SPARTĂ") - Din Borderou Centralizator de producție PLATA NR. 5 valoarea lucrărilor similare cu cele care fac obiectul prezentei proceduri este de 19.062,9 de lei (valoare cu cheltuieli indirecte si profit), valoare rezultată prin luarea în considerare a categoriilor de lucrări similare din capitolului Suprastructură NCS ("VIN08 -PIATRA SPARTĂ"). Pagina 15 din 23
Menționăm că lucrările de natura ridicare la cota capace, decapare mixturi asfaltice, stabilizare cu lianți hidraulici, așternere beton asfaltic BAI 6, nu pot fi considerare lucrări de o complexitate comparabilă sau superioare scopului contractului, întrucât aceste categorii de lucrări contravin scopului contractului, respectiv lucrări de reabilitări de drumuri forestiere. Astfel valoarea cumulată a lucrărilor similare rezultată din documentele postate ca răspuns la solicitarea de clarificări nr. 2/9578/27.07.2022 este de 1.004.388,11 lei. "Valoarea cumulată a lucrărilor care pot fi considerate similare cu cele din prezenta procedură, din total contract nr. 4424/04.08.2019 "MODERNIZARE DRUMURI COMUNALE IN COMUNA ARSENI, JUDEȚUL BRAȘOV", este de: 1.580.086,54 lei, compusă din: 1. Capitolul 01 Terasamente 339.975,031ei - valoare rezultată din formularele postate ca răspuns la Solicitarea de clarificări 1/9155/20.07.2022; 2. Capitolul 02 Suprastructură 1.004.388,11 lei - valoare rezultată din Centralizatorul cheltuielilor pe categorii de lucrări, postat ca răspuns la Solicitarea de clarificări 2/9578/27.07.2022; 3. Capitolul 03 Accese 80.426,27 lei - valoare rezultată din Centralizatorul cheltuielilor pe categorii de lucrări, postat ca răspuns la Solicitarea de clarificări 1/9155/20.07.2022 4. Capitolul 04 Semnalizare provizorie - 56.015,21 - valoare rezultată din Centralizatorul cheltuielilor pe categorii de lucrări, postat ca răspuns la Solicitarea de clarificări 1/9155/20.07.2022 5. Capitolul 05 Semnalizare definitivă - 46.039,39 - valoare rezultată din Centralizatorul cheltuielilor pe categorii de lucrări, postat ca răspuns la Solicitarea de clarificări 1/9155/20.07.2022 6. Capitolul 06 Organizare de șantier - 53.242,53 - valoare rezultată din Centralizatorul cheltuielilor pe categorii de lucrări, postat ca răspuns la Solicitarea de clarificări 1/9155/20.07.2022, valoare care nu îndeplinește cerința privind experiența similară din Fișa de date a achiziției, deoarece cuantumul experienței similare solicitate a fost de 4.000.000 lei. Mai mult decât atât: -prin acceptarea unei oferte care nu îndeplinește una din cerințe de calificare comisia de evaluare ar încalcă principiul tratamentului egal si ar crea un avantaj vizibil pentru acea ofertă față de celelalte oferte care îndeplinesc toate cerințele; -în cazul în care există carențe în documentația de atribuire sau unele cerințe ale Autorității contractante nu sunt clare, justificate tehnic sau dacă ofertanții consideră că aceste cerințe sunt contradictorii/eronat Pagina 16 din 23
e/ambiguu formulate pot solicita clarificări autorității contractante, în temeiul dispozițiilor art. 160 din Legea 98/2016, sau pot fi contestate conform Legii 101/2016 înainte de data limită de depunere a ofertei, dar dumneavoastră, în cazul de față, nu ați solicitat clarificări astfel încât prin depunerea ofertei v-ați însușit conținutul documentației de atribuire deci implicit și prevederile Fișei de date, motiv pentru care aveați obligația, potrivit legilor în vigoare, de a elabora oferta în conformitate cu prevederile Fișei de date a achiziției. - conținutul documentației de atribuire, așa cum este acesta întocmit de autoritatea contractantă, este obligatoriu atât pentru operatorii economici participanți la procedură care au obligația de a își elabora ofertele în conformitate cu prevederile acesteia cât și pentru autoritatea contractantă, aceasta fiind ținută ca, în desfășurarea procedurii de achiziție publică să respecte atât dispozițiile legale aplicabile în acest domeniu, cât și prevederile propriei documentații de atribuire care stabilește regulile ce trebuie respectate de ambele părți în derularea acestuia. -comisia de evaluare este obligată să se asigure că ofertantul declarat câștigător respectă întocmai prevederile legale si cerințele documentației de atribuire, cât si în ce măsură oferta este sustenabilă, viabilă și licită sau dacă este folosită doar ca mijloc de inducere în eroare în vederea atribuirii contractului, fără a avea un fundament real. Orice decizie a comisiei de evaluare privind admiterea sau respingerea unei oferte trebuie fundamentată pe o evaluare temeinică a acesteia, sub toate aspectele, și pe probe concludente, iar nu pe elemente insuficiente sau neclare, care nu permit realizarea unei evaluări obiective a ofertei. Având în vedere cele de mai sus, comisia de evaluare a stabilit că ofertei depuse de Asocierea ....- îi sunt aplicabile prevederile art. 137 alin (1) lit. b) din HG 395/2016, oferta fiind inacceptabilă deoarece nu îndeplinește cerința privind experiența similară». Împotriva deciziei autorității contractante, ..., în calitate de lider al asocierii ...., formulează contestație pentru motivele arătate anterior, solicitând cele precizate în preambul. Analizând cauza supusă soluționării, Consiliul reține că, prin anunțul de participare, parte a documentației de atribuire elaborată de autoritatea contractantă în vederea derulării procedurii de achiziție publică în cauză, autoritatea contractantă a solicitat, cu privire la experiența similară, astfel: «III.1.3) Capacitatea tehnică și profesională: 1.) Pentru contractele de achiziție de lucrări: executarea de lucrări de tipul specificat Pagina 17 din 23
Cerința 1 : Ofertantul trebuie să facă dovada că în ultimii 5 ani, raportat la data limita de depunere a ofertei, a executat lucrări similare în valoare cumulata de cel puțin 4.000.000 lei fără TVA. Prin lucrări similare se înțeleg categorii/tipuri de lucrări de o complexitate comparabila sau superioare din punct de vedere al complexității si/sau scopului
contractului,
respectiv
lucrări
de construcții/reabilitări/modernizări de drumuri forestiere. - Modalitatea de îndeplinire: Inițial se va completa DUAE (conform art. 193 alin (1) din Legea 98/2016). În cazul asocierilor, condiția se va considera a fi îndeplinita în mod cumulativ, DUAE incluzând informațiile pentru fiecare asociat în parte În cazul în care ofertantul demonstrează îndeplinirea criteriilor referitoare la capacitatea tehnica si profesionala invocând susținerea unui terț, DUAE include informațiile menționate mai sus cu privire la terțul susținător. În cazul în care operatorul economic intenționează sa subcontracteze o parte/părți din contract, DUAE include si informațiile solicitate cu privire la subcontractanți; In urma solicitării autorității contractante, ofertantul unic sau ofertantul împreună cu asociatul/subcontractantul/terțul susținător, după caz, clasat pe primul loc după aplicarea criteriului de atribuire, la finalizarea evaluării ofertelor, acesta va prezenta documente justificative pentru demonstrarea îndeplinirii cerinței, astfel: certificări de bună execuție (ex: recomandări, procese verbale de recepție sau orice documente relevante care sa confirme execuția lucrării), din care sa rezulte valori, perioade de execuție, beneficiari, indiferent daca aceștia din urma sunt autorități contractante sau clienți privați, si din care sa rezulte ca au fost duse la bun sfârșit. Se solicită minim un astfel de document pentru fiecare din contractul/contractele care susține/susțin îndeplinirea cerinței». Informația a fost preluată și în fișa de date a achiziției. În dovedirea îndeplinirii acestei cerințe, ..... a depus DUAE, în care a indicat, cu privire la experiența similară, contractul de lucrări nr. 4424/07.08.2019, cu obiect „Proiectare și execuție Modernizare drumuri comunale în ...." și o valoare de 11.197.726, 30 lei, fără TVA. Consiliul reține că autoritatea contractantă, prin două solicitări de clarificări consecutive a solicitat asocierii contestatoare, să facă o descriere mai amănunțită a contractului nr. 4424/07.08.2019, atât din punct de vedere tehnic cât și valoric, solicitând, de asemenea, să depună documente doveditoare a acestui contract, care să demonstreze cerința solicitată la experiența similară. Pagina 18 din 23
Asocierea contestatoare a răspuns solicitărilor autorității contractante, în termenul solicitat, atașând documente în susținere. Potrivit adresei de comunicare a rezultatului procedurii, autoritatea contractantă a decis că cerința privind experiența similară nu este îndeplinită, pe de o parte, valoric, de către asocierea contestatoare, deoarece, valoarea lucrărilor care ar putea fi considerate similare, executate în cadrul contractului nr. 4424/07.08.2019, din total contract "MODERNIZARE DRUMURI COMUNALE IN COMUNA .....", este de: 1.580.086,54 lei, iar pe de altă parte din punct de vedere tehnic experiența nu este similară cu obiectul contractului din prezenta procedură de achiziție publică. Relevante în situația de fapt dată sunt prevederile art. 5 alin. (1) din Instrucțiunea președintelui Agenției Naționale pentru Achiziții Publice nr. 2/2017 emisă în aplicarea prevederilor art. 178 și art. 179 lit. a) și b) din Legea nr. 98/2016 privind achizițiile publice, cu modificările și completările ulterioare, respectiv a prevederilor art. 178 și art. 179 lit. a) și b) din Legea nr. 98/2016 privind achizițiile publice, cu modificările și completările ulterioare potrivit cărora „(1) Nu se poate solicita demonstrarea experienței similare prin furnizarea de produse/prestarea de servicii/execuția de lucrări identice cu cele care fac obiectul contractului de achiziție publică/de achiziție sectorială/acordului- cadru care urmează a se atribui, pentru a nu se restrânge competiția, fiind necesar să fie permise și cele similare sau superioare din punctul de vedere al complexității și/sau scopului. ”. Consiliul reține că autoritatea contractantă nu a explicitat, în cadrul documentației de atribuire, similaritatea obiectului contractului într-o manieră care să reflecte categoriile/tipurile de lucrări de o complexitate comparabilă cu cele care fac obiectul contractului de achiziție publică ce urmează să fie atribuit, astfel cum prevede Instrucțiunea nr. 2/2017 mai sus amintită, rezumându-se la a menționa că se vor considera similare „categorii/tipuri de lucrări de o complexitate comparabila sau superioare din punct de vedere al complexității si/sau scopului contractului, respectiv lucrări de construcții/reabilitări/modernizări de drumuri forestiere”. Consiliul constată că termenul similar potrivit DEX '09 (2009) „SIMILÁR, similari, -e, adj. De aceeași natură, de același fel; asemănător, analog. – Din fr. similaire.”. Analizând obiectul contractului 4424/07.08.2019, depus de contestatoare în vederea îndeplinirii cerinței privind experiența similară, Consiliul reține că este de aceeași natură cu obiectul contractului de achiziție publică de lucrări care urmează să fie atribuit, respectiv construcție de drumuri. Pagina 19 din 23
Mai mult, Consiliul reține că lucrările ce fac obiectul contractului nr. 4424/07.08.2019, sunt de o complexitate superioară lucrărilor ce urmează să fie executate în cadrul contractului de achiziție publică (drum comunal vs. drum forestier). Având în vedere cele de mai sus, precum și faptul că din documentele
prezentate
privind
obiectul
contractului
nr. 4424/07.08.2019, asupra cărora răspunsul asocierii contestatoare este suficient de explicit, Consiliul apreciază că autoritatea contractantă a respins oferta asocierii contestatoare cu încălcarea prevederilor legale incidente în materia achizițiilor publice. Criticile privind oferta câștigătoare, Consiliul le va respinge, ca nefondate, pentru motivele ce vor fi arătate în continuare: Critica privind faptul că ofertantul ...., în cadrul propunerii tehnice nu a prezentat distanțe verosimile pentru transportul materialelor de la furnizor la amplasamentul lucrărilor, va fi respinsă de către Consiliu, care va reține în soluționare că autoarea contestației formulează critici la modul general, fără a preciza de ce distanțele de transport indicate de asocierea câștigătoare nu sunt verosimile. Consiliul reține că autoritatea contractantă a efectuat evaluarea propunerii tehnice a ofertantului câștigător, potrivit dispozițiilor legale și cu respectarea principiului asumării răspunderii. Din analiza documentelor depuse de ..... rezultă că acesta a depus, odată cu oferta, Listelele de cantități F3, C6, C7, C8, și C9, ( pag. 6402-6469 din Dosarul achiziției) întocmite fără valori, astfel cum s-a solicitat la Cap. IV.4.1 Modul de prezentare al propunerii tehnice din Fișa de date a achiziției. În formularele F3 și C9 se regăsesc distanțele de transport pentru materialele ofertate. Documentele depuse au fost evaluate de către comisia de evaluare, în baza principiului asumării răspunderii, care a stabilit că acestea sunt reale. Distanțele folosite pentru transportul materialelor, au fost indicate și în propunerea financiară a acestuia. Aspectele evaluării tehnice și financiare ale ofertei câștigătoare se regăsesc în procesele verbale de evaluare nr. 5//9952/02.08.2022, nr. 6//10226/09.08.2022,
nr.
7//10360/11.08.2022
și 8//10484/17.08.2022). Critica privind modul de evaluare a ofertei câștigătoare, în raport de faptul că autoritatea contractantă nu a verificat faptul că producătorul nominalizat în propunerea tehnică nu are dreptul de a exploata respectivele resurse minerale, va fi respinsă de Consiliu, ca neîntemeiată, întrucât, la o simplă vizualizare a domeniului de internet www.namr.ro (Agenția Națională Pentru Resurse Minerale), secțiunea permise de exploatare active, SCHELA FĂRCAȘA SRL, furnizorul declarat de ofertantul câștigător în Formularul detalii producător, figurează cu Pagina 20 din 23
permis activ. Contestatoarea nu prezintă nici o dovadă a susținerilor sale, acestea fiind de ordin general. Critica privind faptul că ofertantul câștigător nu a inserat nu a inserat nicio abordare proprie cu privire la execuția contractului, va fi respinsă de către Consiliu, în propunerea tehnică depusă de acesta din urmă regăsindu-se documentul "REABILITARE DRUM FORESTIER PIETROASA"- care prezintă metodologia de realizare a lucrărilor-și care conține informațiile solicitate de autoritatea contractantă prin documentația de atribuire. Critica potrivit căreia ofertantul desemnat câștigător nu a depus instrumentul de garantare în original la sediul autorității contractante până la data limită de depunere a oferte, respectiv, 06.07.2022(ora 15:00), va fi respinsă de către Consiliu, ca neîntemeiată. Consiliul reține, cu privire la referitoare la garanția de participare și instrumentului de garantare, că, în documentația de atribuire, autoritatea contractantă a solicitat, după cum urmează: Instrumentul de garantare se transmite în SEAP împreună cu oferta și celelalte documente ale acesteia, cel mai târziu la data și ora-limită de depunere a ofertelor, și trebuie să prevadă că plata garanției de participare se va executa necondiționat, respectiv la prima cerere a beneficiarului, pe baza declarației acestuia cu privire la culpa persoanei garantate. Data de referință pentru cursul de schimb leu/alta monedă este ziua a cincea înainte de data limita de depunere a ofertelor, la cursul BNR. Garanția de participare se restituie în condițiile prevăzute de art. 38 din HG nr. 395/2016, în contul IBAN declarat în formularul DUAE, în Declarația privind datele de identificare sau în Cererea de restituire a garanției de participare. Dovada constituirii garanției de participare se va posta în SEAP odată cu oferta, iar în cazul instrumentului de garantare acesta se va transmite și în original, la sediul autorității contractante, până la data limită de depunere a ofertei. Reține Consiliul că, în procesul verbal nr. 1//8512/07.07.2022, comisia de evaluare a menționat că au fost depuse un număr de 5 oferte, toți ofertanții, inclusiv contestatoarea, constituind garanția de participare prin Poliță de asigurare de garanții, încărcată în SEAP odată cu oferta, dar nu au depus-o, în original, la sediul autorității contractante, până la data limită de depunere a ofertei, astfel cum s-a solicitat prin fișa de date a achiziției la cap. VI.3 Informații suplimentare. În baza art. 132 alin (3) din HG nr. 395/2016, comisia de evaluare a solicitat tuturor ofertanților, deci și contestatoarei, depunerea, la sediul autorității contractante, a Polițelor de asigurare de garanții de participare, în original, în termen de o zi lucrătoare de la data limită de depunere a ofertelor. Potrivit celor consemnate în procesul verbal nr. Pagina 21 din 23
2//9154/20.07.2022, toți cei 5 ofertanți au răspuns solicitării autorității contractante, fiind, astfel declarați admiși din punct de vedere al cerinței privind depunerea garanțiilor de participare, cu respectarea, de către autoritatea contractantă, a principiului tratamentului egal. Luând în considerare aspectele de fapt și de drept evocate, în baza art. 26 alin. (2) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, cu modificările și completările ulterioare, Consiliul urmează să admită, în parte, contestația formulată de ..., în calitate de lider al .... și va obliga autoritatea contractantă ca, în termen de maximum 10 zile lucrătoare de la primirea deciziei Consiliului, să ducă la îndeplinire măsurile de remediere și anume să anuleze raportul procedurii nr. 10753/24.08.2022 și actele subsecvente, inclusiv, adresele de comunicare a rezultatului procedurii și să analizeze oferta ...., începând cu etapa analizării DUAE, cu respectarea prevederilor legale și a celor evocate în considerente. Consiliul va respinge, ca nefondate, criticile în referire la oferta câștigătoare. Cererea contestatoarei de restituire a cheltuielilor ocazionate de soluționarea contestației, va fi respinsă, de către Consiliu, întrucât, la dosar nu se regăsesc documente în susținere. Prezenta decizie va fi obligatorie pentru părți potrivit dispozițiilor art. 28 alin. (1) din Legea nr. 101/2016, cu modificările și completările ulterioare. Împotriva prezentei decizii se va putea formula plângere, atât pentru motive de nelegalitate, cât și de netemeinicie, în termen de 10 zile de la comunicare pentru părțile cauzei, respectiv de la data luării la cunoștință de către alte persoane vătămate, potrivit prevederilor art. 29 și art. 32 alin. (1) din Legea nr. 101/2016, cu modificările și completările ulterioare. Pentru aceste motive, în baza legii și a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DECIDE: Admite, în parte, contestația formulată de ..., în calitate de lider al .... și obligă autoritatea contractantă ca, în termen de maximum 10 zile lucrătoare de la primirea deciziei Consiliului, să ducă la îndeplinire măsurile de remediere și anume să anuleze raportul procedurii nr. 10753/24.08.2022 și actele subsecvente, inclusiv, adresele de Pagina 22 din 23
comunicare a rezultatului procedurii și să analizeze oferta ...., începând cu etapa analizării DUAE, cu respectarea prevederilor legale și a celor evocate în considerente. Respinge, ca nefondate, criticile în referire la oferta câștigătoare. Cererea contestatoarei de restituie a cheltuielilor ocazionate de soluționarea contestației, se respinge, ca nedovedită. Prezenta decizie este obligatorie pentru părți. Împotriva prezentei decizii se poate formula plângere în termen de 10 zile de la comunicare pentru părțile cauzei, respectiv de la data luării la cunoștință de către alte persoane vătămate. PREȘEDINTE, MEMBRU, MEMBRU, ... ... ... Redactat practicaua Deciziei ... Redactată în 4 (patru) exemplare, conține 24(douăzecișipatru) pagini. Pagina 23 din 23
Legăturile se bazează pe coduri CPV sau critici comune din buletin. Verificați faptele și motivarea fiecărui document.