Decizie 1988/2022
Decizie CNSC2022_1988_2022_Decizie_1988.pdf, BO2022_1988_2022_BO2022_1988.pdf
Document CNSC
ELTEK MULTIMEDIA S.R.L. în contradictoriu cu PRIMARIA ORASULUI CERNAVODA
Decizia CNSC nr. 1988/C7/2085 din 21.09.2022
Link permanentIdentificare și pasaje din sursă
având ca obiect „Achiziționare, montare și punere în funcțiune «Ecrane LED informare»”, se solicită admiterea contestației, anularea deciziei autorității contractante de respingere a ofertei sale și obligarea acesteia la reevaluarea ofertei și la continuarea procedurii de atribuire, în conformitate cu prevederile legale în vigoare, aplicabile în materia achizițiilor publice, precum și cu respectarea principiilor consacrate de art. 2 al Legii nr. 98/2016. Procedura de soluționare în fața Consiliului s-a desfășurat în scris. Pentru aceste motive, în baza legii și a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DECIDE: Admite contestația formulată de către ELTEK MULTIMEDIA S.R.L., cu sediul în Voluntari, bd. Pipera nr. 1B, clădirea Cubic Center birourile 23-24, et. 7, județul Ilfov, în contradictoriu cu ORAŞUL CERNAVODĂ (PRIMĂRIA ORAŞULUI CERNAVODĂ), cu sediul în Cernavodă, str. Ovidiu nr. 11, județul Constanța. Pagina 1 din 2Verifică pasajul în context →
CONSILIUL DECIDE: Admite contestația formulată de către ELTEK MULTIMEDIA S.R.L., cu sediul în Voluntari, bd. Pipera nr. 1B, clădirea Cubic Center birourile 23-24, et. 7, județul Ilfov, în contradictoriu cu ORAŞUL CERNAVODĂ (PRIMĂRIA ORAŞULUI CERNAVODĂ), cu sediul în Cernavodă, str. Ovidiu nr. 11, județul Constanța. Pagina 1 din 2Verifică pasajul în context →
Extrase din documentele asociate, fără completări sau interpretare juridică. Anonimizarea sursei este păstrată.
2022_1988_2022_Decizie_1988.pdf, BO2022_1988_2022_BO2022_1988.pdf
Text extras automat; verificați forma originală în PDF.
Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.
În conformitate cu prevederile art. 12 alin. (1) și ale art. 27 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, Consiliul adoptă următoarea DECIZIE Nr. 1988/C7/2085 Data: 21.09.2022 Prin contestația nr. 585/24.08.2022, înregistrată la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor cu nr. 42007/24.08.2022, formulată de către ELTEK MULTIMEDIA S.R.L., cu sediul în Voluntari, bd. Pipera nr. 1B, clădirea Cubic Center birourile 23-24, et. 7, județul Ilfov, înmatriculată la Oficiul Registrului Comerțului sub nr. J23/2369/2009, având CUI RO21340382, împotriva adresei nr. 31911/16.08.2022 de comunicare a rezultatului procedurii și a raportului procedurii nr. 31869/16.08.2022, emise de către ORAŞUL CERNAVODĂ (PRIMĂRIA ORAŞULUI CERNAVODĂ), cu sediul în Cernavodă, str. Ovidiu nr. 11, județul Constanța, în calitate de autoritate contractantă, în cadrul procedurii simplificate, organizată în vederea atribuirii contractului de achiziție publică, având ca obiect „Achiziționare, montare și punere în funcțiune «Ecrane LED informare»”, se solicită admiterea contestației, anularea deciziei autorității contractante de respingere a ofertei sale și obligarea acesteia la reevaluarea ofertei și la continuarea procedurii de atribuire, în conformitate cu prevederile legale în vigoare, aplicabile în materia achizițiilor publice, precum și cu respectarea principiilor consacrate de art. 2 al Legii nr. 98/2016. Procedura de soluționare în fața Consiliului s-a desfășurat în scris. Pentru aceste motive, în baza legii și a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DECIDE: Admite contestația formulată de către ELTEK MULTIMEDIA S.R.L., cu sediul în Voluntari, bd. Pipera nr. 1B, clădirea Cubic Center birourile 23-24, et. 7, județul Ilfov, în contradictoriu cu ORAŞUL CERNAVODĂ (PRIMĂRIA ORAŞULUI CERNAVODĂ), cu sediul în Cernavodă, str. Ovidiu nr. 11, județul Constanța. Pagina 1 din 2
Anulează, în parte, procesul-verbal nr. 4 din 26.07.2022, în referire la oferta depusă de către ELTEK MULTIMEDIA S.R.L., precum și toate actele subsecvente acestora, inclusiv adresele privind comunicarea rezultatului procedurii de atribuire. Obligă ORAŞUL CERNAVODĂ (PRIMĂRIA ORAŞULUI CERNAVODĂ) la reevaluarea ofertei depusă de către ELTEK MULTIMEDIA S.R.L., prin raportare strictă la conținutul documentației de atribuire, la emiterea unor noi procese-verbale de evaluare, cu respectarea întocmai a celor consemnate mai sus, a documentației de atribuire și a legislației aplicabile privind achizițiile publice, în termen de 15 zile de la data primirii prezentei decizii. Prezenta decizie este obligatorie pentru părți. Împotriva prezentei decizii se poate formula plângere, în termen de 10 zile de la comunicare pentru părțile cauzei, respectiv de la data luării la cunoștință de către alte persoane vătămate. PREȘEDINTE, MEMBRU, MEMBRU, Redactat în 4 (patru) exemplare originale, conține 11 (unsprezece) pagini Pagina 2 din 2
Text extras automat; verificați forma originală în PDF.
Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.
În conformitate cu prevederile art. 12 alin. (1) și ale art. 27 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, Consiliul adoptă următoarea DECIZIE Nr. ... Data: ... Prin contestația nr. 585/24.08.2022, înregistrată la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor cu nr. 42007/24.08.2022, formulată de către ..., cu sediul în ..., înmatriculată la Oficiul Registrului Comerțului sub nr. ..., având CUI ..., împotriva adresei nr. 31911/16.08.2022 de comunicare a rezultatului procedurii și a raportului procedurii nr. 31869/16.08.2022, emise de către ..., cu sediul în ..., în calitate de autoritate contractantă, în cadrul procedurii simplificate, organizată în vederea atribuirii contractului de achiziție publică, având ca obiect „Achiziționare, montare și punere în funcțiune «Ecrane LED informare»”, se solicită admiterea contestației, anularea deciziei autorității contractante de respingere a ofertei sale și obligarea acesteia la reevaluarea ofertei și la continuarea procedurii de atribuire, în conformitate cu prevederile legale în vigoare, aplicabile în materia achizițiilor publice, precum și cu respectarea principiilor consacrate de art. 2 al Legii nr. 98/2016. Procedura de soluționare în fața Consiliului s-a desfășurat în scris. CONSILIUL NAȚIONAL DE SOLUȚIONARE A CONTESTAȚIILOR, asupra cauzei de față, constată următoarele: Consiliul a fost legal sesizat și este competent, potrivit dispozițiilor art. 12 alin. (1) din Legea nr. 101/2016, să soluționeze contestația de față, prin care ... critică modalitatea prin care autoritatea contractantă i- a evaluat oferta depusă și a declarat-o ca fiind neconformă. Cu titlu preliminar, contestatorul aduce în discuție legitimitatea demersului său prin prisma interesului pe care acesta îl prezintă în raport cu participarea la procedură și, în acest sens, solicită Consiliului să constate interesul, respectiv folosul practic urmărit prin contestația formulată. În continuare, contestatorul evocă prevederile art. 2 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 și arată că, potrivit doctrinei și practicii judiciare unanime, interesul juridic trebuie să fie legitim (recunoscut și ocrotit de Pagina 1 din 13
lege), personal (propriu celui care îl invocă), născut și actual (existent la momentul introducerii acțiunii și pe toată perioada de soluționare a acesteia), toate cele trei condiții anterior enunțate fiind îndeplinite în mod evident în speța dedusă judecății. În speță, contestatorul este ofertant în cadrul procedurii antemenţionate, având oferta respinsă în mod nelegal în opinia sa, astfel existând posibilitatea de a fi declarată câștigătoare a acesteia, posibilitate care este pusă în pericol de conduita necorespunzătoare adoptată de către autoritatea contractantă, prin care i-a respins oferta, care este conformă în integralitate cu cerințele documentației de atribuire, după cum urmează să se demonstreze. Urmare a deciziei autorității contractante de a-i respinge oferta, ... depune prezenta contestație, prin care invocă faptul că se consideră vătămat de modul în care autoritatea contractantă a realizat evaluarea ofertei sale. Interesul procesual al său este actual, în sensul că, dacă nu ar recurge la acțiune în momentul respectiv, s-ar expune prin această inacțiune unui prejudiciu. Cu privire la interesul legitim al ... în depunerea contestației, acesta este constituit de posibilitatea atribuirii contractului către acesta, în condițiile în care, în urma admiterii contestației, s-ar constata faptul că autoritatea contractantă i-a respins, în mod nelegal, oferta. Pe data de 27.06.2022, ora 15:00, a avut loc depunerea ofertelor, în conformitate cu datele furnizate de SEAP fiind înregistrați un număr de 5 ofertanți, iar la data de 18.07.2022, ... a recepționat în SEAP adresa nr. 28110/18.07.2022, prin intermediul căreia autoritatea contractantă i- a solicitat clarificări cu privire la oferta depusă, clarificări la care acesta a răspuns pe aceeași dată, prin intermediul adresei f.n. /18.07.2022. Pe data de 16.08.2022, după cum rezulta din capturile de ecran prezentate, contestatorul arată că a recepționat, prin intermediul SEAP, adresa nr. 31911/16.08.2022 și raportul procedurii nr. 31869/16.08.2022, prin intermediul cărora i-a fost comunicat faptul că oferta sa a fost respinsă ca neconformă și faptul că oferta ... a fost declarată câștigătoare a procedurii. Astfel, contestatorul apreciază că decizia autorității contractante de respingere a ofertei sale, este nelegală, în temeiul următoarelor considerente: 1. Cu privire la primul motiv de respingere a ofertei, respectiv acela potrivit căruia nu s-ar fi prezentat în oferta depusă Graficul de livrare a produselor: Contestatorul precizează faptul că, în cuprinsul ofertei sale tehnice, (pag. 2), așa cum rezultă din captura de ecran prezentată, se regăsește mențiunea: „Termen de livrare: 65 zile de la data semnării contractului”. În egală măsură, contestatorul a comunicat autorității contractante, prin intermediul a f.n./18.07.2022, reprezentând răspuns la solicitările de clarificări din adresa nr. 28110/18.07.2022, Pagina 2 din 13
următoarele: „Vă rugăm să regăsiți inserat la prezenta adresă, Graficul de livrare conform secțiunii IV.4.1 pct. 6 din fișa de date, unde s-a solicitat 6. Grafic de furnizare al produselor ... . Așa cum este menționat atât în propunerea tehnică, cât și în formularul de ofertă, livrarea echipamentelor se va efectua în maxim 65 zile de la data semnării contractului”. atașând și documentul intitulat „Grafic de Livrare”, redat în captura de ecran, document conținând o singură linie – „maxim 65 zile de la data semnării contractului”, respectiv aceeași informație care se regăsea deja în cuprinsul ofertei tehnice depuse. Astfel, lipsa din cadrul ofertei a unui document intitulat „Grafic de Livrare” nu poate reprezenta motiv de respingere a ofertei, în condițiile în care informația necesară autorității contractante în vederea evaluării ofertei, respectiv faptul că echipamentele care fac obiectul contractului vor fi livrate într-un termen de 65 de zile de la data semnării contractului, se regăsea în cuprinsul ofertei, după cum s-a demonstrat. 2. Cu privire la al doilea motiv de respingere a ofertei, respectiv acela potrivit căruia nu s-ar fi prezentat în oferta depusă „Declarație pe propria răspundere” cu privire la asumarea contractului draft din documentație sau Draftul de contract semnat și ștampilat pe fiecare pagină: Situația celui de-al doilea document a cărui presupusă lipsă a fost invocată de către autoritatea contractantă ca motiv de respingere a ofertei contestatorului, este similară cu situația graficului de livrare, în condițiile în care, contrar alegațiilor nereale ale autorității contractante, acesta a prezentat în cadrul ofertei documentul „Declarație privind însușirea modelului de contract”, acesta regăsindu-se la pag. 19 din documentul intitulat „Documente de calificare-semnat.pdf”, redat în captura de ecran. În egală măsură, contestatorul arată că a reatașat documentul „Declarație privind însușirea modelului de contract” prin intermediul adresei f.n. /18.07.2022, reprezentând răspuns la solicitările de clarificări cuprinse în adresa nr. 28110/18.07.2022, respectiv a depus aceeași declarație care se regăsea deja în cuprinsul ofertei depuse, singura diferență dintre cele două documente fiind data emiterii. Similar situației graficului de livrare, faptul că documentul „Declarație privind însușirea modelului de contract” se regăsește în cadrul documentelor de calificare, nu în cadrul ofertei tehnice, nu poate reprezenta motiv de respingere a ofertei, în condițiile în care informația necesară autorității contractante în vederea evaluării ofertei contestatorului, respectiv faptul că acesta și-a asumat modelul de contract publicat în cadrul documentației de atribuire, i-a fost accesibilă încă de la data deschiderii ofertelor, regăsindu-se în cuprinsul documentelor de calificare depuse. Pagina 3 din 13
Prin urmare, rezultă fără putință de tăgadă faptul că ambele motive invocate de către autoritatea contractantă, sunt artificiale și nelegale, neavând un fundament real. Contestatorul precizează că, presupunând prin absurd că nu ar fi prezentat în cadrul ofertei informațiile invocate de către autoritatea contractantă ca motive de respingere a ofertei sale, ceea ce nu e cazul, după cum s-a demonstrat anterior, prin raportare la prevederile art. 134 din H.G. nr. 395/2016, coroborate cu cele ale art. 135 din același act normativ, rezultă fără echivoc faptul că ofertantul are dreptul de a furniza prin răspunsurile sale, clarificări și completări formale sau de confirmare, care sunt necesare pentru evaluarea ofertei, câtă vreme legiuitorul distinge între situația simplei modificări a propunerii tehnice și propunerii financiare și situația modificării propunerii tehnice, care reprezintă un act legal și acceptabil, în măsura în care aceste modificări pot fi încadrate în categoria viciilor de formă sau reprezintă corectări ale unor abateri tehnice minore, iar o eventuală modificare a prețului total al ofertei, indusă de aceste corectări, nu ar fi condus la modificarea clasamentului ofertanților participanți la procedura de atribuire, condiții în care clarificările prezentate în cadrul etapei de evaluare a ofertelor se încadrează în categoria celor permise de lege și care nu conduc la respingerea ofertei. În continuare, contestatorul evocă prevederile art. 134 alin. (9) și art. 135 alin. (3) din H.G. nr. 395/2016, precum și art. 209 alin. (1) și (2) din Legea nr. 98/2016, pe care le citează, precum și jurisprudența instanțelor de judecată (Curtea Europeană a Drepturilor Omului - Cazul Airey contra Irlandei, 1979 și Cazul Artico contra Italiei, 1980 etc.), Decizia civilă nr. 2170/25.02.2015 a Curții de Apel Cluj, Decizia nr. 4945/R/22.08.2013 a Curții de Apel Târgu Mureș, Decizia nr. 3636/10.04.2013 a Curții de Apel Alba Iulia, Secția de contencios administrativ și fiscal, Deciziile civile ale Curții de Apel București: 2275/09.11.2009, 92/24.01.2011, 2080/17.05.2012, 2164/24.05.2012, 940/13.02.2015, 3870/06.07.2016 și 897/27.02.2017, Deciziile civile nr. 387/16.02.2010 și nr. 348/31.01.2011 ale Curții de Apel Cluj, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2281/29.06.2016 a Curții de Apel Craiova, Sentința civilă nr. 311/06.09.2013 a Curții de Apel Târgu Mureș, Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, Decizia civilă nr. 1564/07.12.2009 a Curții de Apel Timișoara, Secția de contencios administrativ și fiscal, Deciziile nr. 2963/2012-R/19.07.2012 și nr. 2598/CA/2016-R/22.11.2016 ale Curții de Apel Oradea, Secția a II- a civilă, de contencios administrativ și fiscal, din care citează. Totodată, contestatorul evocă și Ghidul orientativ pentru responsabilii cu achizițiile publice privind evitarea celor mai obișnuite erori în proiectele finanțate de fondurile structurale și de investiții europene, Concluziile avocatului general Michal Bobek din 24 noiembrie 2016 (1), prezentate în cauza C-387/14, Esaprojekt Sp. z o.o. împotriva Pagina 4 din 13
Wojewodztwo todzkie, pct. 28, Hotărârea din 10 decembrie 2009, cauza T-195/08, Antwerpse Bouwwerken NV împotriva Comisiei Europene a Tribunalului de Primă Instanță de la Luxemburg, pct. 56 și 57, Hotărârea Curții din 5 mai 1998, National Farmers' Union și alții, C-157/96, pct. 60, Hotărârea Tideland Signal/Comisia, pct. 56 de mai sus, pct. 43, decizia nr. 387 din 16 februarie 2010 a Curții de Apel Cluj, Secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, decizia civilă nr. 1314 din 22 martie 2012 a Curții de Apel București, Secția a VIII-a Contencios administrativ și fiscal, decizia nr. 303/26.02.2016 a Curții de Apel Alba Iulia, precum și jurisprudența C.N.S.C. din B02013_2416, din care se citează. Ca urmare a celor antemenţionate, contestatorul apreciază că nu pot fi primite alegațiile autorității contractante potrivit cărora „fapt care dacă ar fi acceptat, ar conduce la aplicarea unui tratament neegal față de operatorii economici care au respectat cerințele minime solicitate”. Contestatorul se numără printre „operatorii economici care au respectat cerințele minime solicitate”, după cum a demonstrat, iar prin răspunsul la solicitările de clarificări, nu a făcut altceva decât a reconfirmat informațiile deja existente în cuprinsul ofertei sale depuse. Acceptarea argumentației autorității contractante ar fi echivalentă cu acceptarea faptului că solicitarea de clarificări a fost emisă în mod absolut formal, ceea ce în mod evident, nu poate fi acceptat. Concluzionând, ... solicită C.N.S.C. admiterea contestației, anularea deciziei autorității contractante de respingere a ofertei sale și obligarea acesteia la reevaluarea ofertei și la continuarea procedurii de atribuire, în conformitate cu prevederile legale în vigoare, aplicabile în materia achizițiilor publice, precum și cu respectarea principiilor consacrate de art. 2 al Legii nr. 98/2016. Prin adresa nr. 33081/26.08.2022, înregistrată la Consiliu cu nr. 42738/26.08.2022, ... transmite punctul său de vedere cu privire la contestația ..., prin care solicită respingerea contestației ca nefondată. Cu privire la Motivul 1: În conformitate cu documentația de atribuire aferentă anunțului de participare respectiv, secțiunea IV.4 Prezentarea ofertei subsecțiunea IV.4.1 Modul de prezentare al propunerii tehnice din fișa de date a achiziției, printre altele s-a solicitat și „6. Grafic de furnizare al produselor”. În conformitate cu definiția legală, un grafic reprezintă: „Reprezentare prin desen a unei mărimi, a variației unei mărimi sau a raportului dintre două sau mai multe mărimi variabile; reprezentare prin linii, figuri geometrice, hărți etc. a unor date din diverse domenii de activitate.” Acest grafic trebuia să reprezinte duratele și succesiunea în timp prin linii, figuri geometrice a duratelor furnizării. Susținerile contestatoarei că „În cuprinsul ofertei tehnice a subscrisei (pag. 2), așa cum rezultă din captura de mai jos, se regăsește Pagina 5 din 13
mențiunea: «Termen de livrare: 65 zile de la data semnării contractului»”, este un argument ce nu poate îndeplini cerința solicitată prin documentația de atribuire. Totodată, susținerea contestatorului că „lipsa din cadrul ofertei a unui document intitulat «GRAFIC DE LIVRARE» nu poate reprezenta motiv de respingere a ofertei, în condițiile în care informația necesară autorității contractante în vederea evaluării ofertei subscrisei, respectiv faptul că echipamentele care fac obiectul contractului vor fi livrate într- un termen de 65 de zile de la data semnării contractului, se regăsea în cuprinsul ofertei, după cum am demonstrat”, nu îndeplinește cerința, deoarece prezentarea scriptică a duratei de livrare nu reprezintă un Grafic de livrare a produselor. Nici susținerea „... completarea sau confirmarea documentelor ofertei prin depunerea unor documente suport în scopul înlăturării viciilor de formă definite potrivit prevederilor alin. (3) al art. 135 din H.G. nr. 395/2016, drept acele erori sau omisiuni din cadrul unui document a căror corectare/completare este susținută în mod neechivoc de sensul și de conținutul altor informații existente inițial în alte documente prezentate de ofertant sau a căror corectare/completare are rol de clarificare sau de confirmare, nefiind susceptibile de a produce un avantaj incorect în raport cu ceilalți participanți la procedura de atribuire, înlăturarea viciilor de formă în discuție nu a fost susceptibilă sub nicio formă de a ne produce un avantaj incorect în raport cu ceilalți participanți la procedură ...”, nu este admisă, deoarece legislația nu permite depunerea unei oferte ce nu corespunde cerințelor și solicitărilor din documentația de atribuire. Prin completarea sau confirmarea documentelor, legiuitorul, în mod clar a stipulat situația în care, cerința este respectată și documentul aferent solicitat este depus, dar autoritatea contractantă cere completări sau justificări, ori solicită îndreptări de erori asupra acelui document depus deja în ofertă până la termenul de depunere a ofertelor. O ofertă nu poate să nu conțină minimul de documente solicitat în documentația de atribuire, altfel această ofertă este neconformă cu documentația de atribuire. Ori oferta contestatorului, neavând Grafic de furnizare al produselor, ce a fost solicitat prin documentația de atribuire, este clar un motiv de excludere, iar nu o obligație a comisiei de evaluare. Contrar opiniei contestatorului, acceptarea unui document ce nu a fost depus inițial în ofertă și care a fost solicitat prin documentația de atribuire, reprezintă un avantaj incorect în raport cu ceilalți participanți la procedură, deoarece aceștia respectând cerințele și depunând inclusiv documentul, sunt clar dezavantajați incorect prin acceptarea unui ofertant ce nu a prezentat documentul. Pe lângă aceste aspecte, autoritatea contractantă menționează și faptul că oferta contestatorului a fost declarată neconformă și din aspectul că, acestuia, prin clarificări, i-au fost solicitate: „1. Vă rugăm să Pagina 6 din 13
indicați în propunerea tehnică și oferta depusă, unde se regăsește documentul Grafic de furnizare al produselor, solicitat conform secțiunii IV.4.1 pct. 6 din fișa de date, unde s-a solicitat«„6. ...Grafic de furnizare al produselor.»”, la care, acesta nu a răspuns în mod clar și complet solicitării, respectiv a prezentat următorul răspuns: „Vă rugăm să regăsiți inserat la prezenta adresă, Graficul de livrare conform secțiunii IV.4.1 pct. 6 din fișa de date, unde s-a solicitat «6. ... Grafic de furnizare al produselor ...». Așa cum este menționat atât în propunerea tehnică, cât și în formularul de ofertă, livrarea echipamentelor se va efectua în maxim 65 zile de la data semnării contractului.” Astfel, autoritatea contractantă arată că din răspuns nu rezultă, sub nicio formă „Unde se regăsesc aceste documente ?”, întrucât în realitate, acestea nu se regăsesc în ofertă, iar contestatorul a răspuns doar cu faptul că îl atașează clarificării, dar nu a argumentat lipsa acestuia sau dacă și unde se regăsește. Având în vedere cele motivate și precizate mai sus, autoritatea contractantă consideră că oferta ... nu poate să fie conformă pe aceste argumente și, în consecință, își menține decizia, raportul și comunicarea pe acest motiv invocat. Cu privire la Motivul 2: În conformitate cu documentația de atribuire, respectiv secțiunea IV.4 Prezentarea ofertei subsecțiunea IV.4.1 Modul de prezentare al propunerii tehnice din fișa de date a achiziției, printre altele s-a solicitat și: „7. Declarație pe propria răspundere cu privire la asumarea contractului draft din documentație sau Draftul de contract semnat și ștampilat pe fiecare pagină”. Ori, autoritatea contractantă, din evaluarea propunerii tehnice, cu privire la documentul Declarație pe propria răspundere cu privire la asumarea contractului draft din documentație sau Draftul de contract semnat și ștampilat pe fiecare pagină, nu l-a regăsit în propunerea tehnică a contestatorului, motiv pentru care, prin adresa de solicitări de clarificări cu nr. 28110 din 18.07.2022, a solicitat acest document, iar prin răspunsul nr. Fn/18.07.2022, a primit Declarație pe propria răspundere cu privire la asumarea contractului draft din documentație cu data 18.07.2022. Totodată, solicitarea comisiei de evaluare a fost și „2. Vă rugăm să indicați în propunerea tehnică și oferta depusă, unde se regăsește documentul Declarație pe propria răspundere cu privire la asumarea contractului draft din documentație sau Draftul de contract semnat și ștampilat pe fiecare pagină, solicitat conform secțiunii IV.4.1 pct. 7 din fișa de date, unde s-a solicitat Declarație pe propria răspundere cu privire la asumarea contractului draft din documentație sau Draftul de contract semnat și ștampilat pe fiecare pagină”, iar răspunsul contestatorului a fost: „Vă rugăm să regăsiți inserat la prezenta adresă, Pagina 7 din 13
declarația pe proprie răspundere cu privire la asumarea contractului draft din documentația de atribuire”, neindicând faptul că acesta se regăsește în documentația de atribuire la pag. 19 din documentul intitulat „Documente de calificare-semnat.pdf”. Având în vedere acest aspect, autoritatea contractantă arată că a considerat că acesta nu se regăsește în oferta inițială, și la fel ca și graficul de furnizare, este un document lipsă, ce se depune prin clarificări. Cu privire la acest motiv, autoritatea contractantă precizează că a înțeles în mod eronat, într-adevăr, faptul că în oferta depusă nu se regăsește „Declarație pe propria răspundere cu privire la asumarea contractului draft din documentație sau Draftul de contract semnat și ștampilat pe fiecare pagină”. Întrucât, așa cum susține și contestatorul, fapt reverificat de comisia de evaluare, documentul „Declarație pe propria răspundere cu privire la asumarea contractului draft din documentație”, se regăsește într-adevăr la pag. 19 din documentul intitulat „Documente de calificare-semnat.pdf” și care se regăsește, în mod eronat, în secțiunea Documente de calificare și nu în Secțiunea Documente de ofertă tehnică și, cu toate acestea, el există în oferta depusă inițial și poate fi acceptat, inclusiv retransmis prin clarificări. În această situație și doar cu privire la Motivul nr. 2, autoritatea contractantă arată că va proceda la luarea măsurilor de remediere și corectare a evaluării doar pe acest motiv, respectiv va reface evaluarea în ce privește Motivul nr. 2 în cadrul proceselor-verbale de evaluare a ofertelor, va reface raportul procedurii în ceea ce privește doar Motivul 2 și va corecta comunicarea rezultatului, doar pentru Motivul nr. 2. Cu privire la Motivul 1 și Motivul 2: În ceea ce privește Motivul 1, respectiv lipsa Graficului de furnizare al produselor, autoritatea contractantă arată că își menține decizia, evaluarea, raportul procedurii și comunicarea rezultatului. În ceea ce privește Motivul 2, respectiv lipsa Declarației pe propria răspundere cu privire la asumarea contractului draft din documentație sau Draftul de contract semnat și ștampilat pe fiecare pagină, autoritatea contractantă menționează că va lua măsuri de remediere și corectare a evaluării doar pe acest motiv. Astfel, ca rezultat al măsurilor de remediere, oferta contestatorului va fi considerată tot neconformă, în baza aceluiași temei legal, dar doar pe Motivul 1, respectiv lipsa Graficului de furnizare al produselor. Concluzionând, ... solicită C.N.S.C. respingerea contestației ... ca nefondată. Din înscrisurile aflate la dosarul cauzei, Consiliul constată următoarea situație de fapt: În calitate de autoritate contractantă, ... a inițiat o procedură simplificată, organizată în vederea atribuirii contractului de furnizare, Pagina 8 din 13
având ca obiect „Achiziționare, montare și punere în funcțiune «Ecrane LED informare»”, cod CPV 30231300-0 Ecrane de afișare (Rev.2), prin publicarea în SEAP a anunțului de participare simplificat nr. ... Conform anunțului de participare și a documentației de atribuire, criteriul de atribuire este „prețul cel mai scăzut”, iar valoarea estimată a contractului de furnizare, este în sumă de 319.000,00 lei fără TVA. Prin procesul-verbal nr. 1 (înregistrat cu nr. 26527/06.07.2022) privind evaluarea garanției de participare, a informațiilor din DUAE și a documentelor care îl însoțesc, precum și îndeplinirea cerințelor de calificare, s-a menționat faptul că la procedura de atribuire s-au depus 5 oferte, din care și cea a contestatorului ... Conform celor precizate în raportul procedurii nr. 31869/16.08.2022, oferta ... a fost declarată câștigătoare, cu o propunere financiară în sumă de 286.826,21 lei fără TVA. Analizând conținutul dosarului cauzei, Consiliul constată că ... a transmis recipisa de consemnare nr. 208349878/1, eliberată de CEC BANK Sucursala ... la data de 25.08.2022, din care rezultă consemnarea cauțiunii în valoare de 6.380,00 lei, pe seama și la dispoziția C.N.S.C., corespunzătoare dosarului nr. 2085/2022. Astfel, Consiliul constată că ... a constituit cauțiunea în cuantumul și în termenul prevăzut la art. 611 din Legea nr. 101/2016. Procedând la analiza cauzei, Consiliul constată că aceasta vizează modalitatea în care autoritatea contractantă ... a evaluat oferta depusă de către ..., declarând-o neconformă, contestatorul susținând că oferta sa trebuia declarată admisibilă, motivele fiind expuse pe larg în considerentele deciziei. Analizând aspectele în divergență prin raportare la prevederile legale în materia achizițiilor publice, ținând seama de documentele aflate la dosarul cauzei, inclusiv de cele din dosarul achiziției publice, de susținerile contestatorului, precum și de punctul de vedere asupra contestației, conform art. 18 din Legea nr. 101/2016, Consiliul constată temeinicia criticilor aduse de către contestatorul ..., motiv pentru care dispune admiterea contestației și obligarea autorității contractante la reevaluarea ofertei depusă de către ... În stabilirea acestei finalități, verificând criticile aduse, Consiliul constată că achizitoarea a achiesat la susținerile contestatorului vizavi de prezentarea în oferta depusă de către ... a „Declarației pe propria răspundere cu privire la asumarea contractului draft din documentație sau Draftul de contract semnat și ștampilat pe fiecare pagină”, motiv pentru care admite critica și obligă autoritatea contractantă să consemneze cele constatate într-un proces verbal intermediar. Așadar, se are în vedere că în decizia de respingere a ofertei în discuție autoritatea contractantă a reținut că din oferta depusă de către ... lipsește documentul „Declarație privind însușirea modelului de contract”, nefiind astfel îndeplinită cerința impusă prin documentația de Pagina 9 din 13
atribuire, secțiunea „IV.4 Prezentarea ofertei”, subsecțiunea „IV.4.1 Modul de prezentare al propunerii tehnice” din fișa de date a achiziției, conform căreia ofertanții trebuiau să depună: „7. Declarație pe propria răspundere cu privire la asumarea contractului draft din documentație sau Draftul de contract semnat și ștampilat pe fiecare pagină”. În evaluarea ofertelor, se constată că în cadrul propunerii tehnice a ofertantului contestator, comisia de evaluare nu a regăsit documentul „Declarație pe propria răspundere cu privire la asumarea contractului draft din documentație sau Draftul de contract semnat și ștampilat pe fiecare pagină”, motiv pentru care, prin adresa de solicitări de clarificări cu nr. 28110 din 18.07.2022, a solicitat acest document, iar prin răspunsul nr. Fn/18.07.2022, a primit „Declarație pe propria răspundere cu privire la asumarea contractului draft din documentație” cu data 18.07.2022. Consiliul reține în soluționare, pe de-o parte, afirmațiile achizitoarei exprimate în cadrul punctului de vedere nr. 33081/26.08.2022,
înregistrat
la
C.N.S.C.
cu
nr. 42738/26.08.2022,conform cărora „a înțeles în mod eronat, într-adevăr, faptul că în oferta depusă nu se regăsește „Declarație pe propria răspundere cu privire la asumarea contractului draft din documentație sau Draftul de contract semnat și ștampilat pe fiecare pagină”. Întrucât, așa cum susține și contestatorul, fapt reverificat de comisia de evaluare, documentul „Declarație pe propria răspundere cu privire la asumarea contractului draft din documentație”, se regăsește într-adevăr la pag. 19 din documentul intitulat „Documente de calificare-semnat.pdf” și care se regăsește, în mod eronat, în secțiunea Documente de calificare și nu în Secțiunea Documente de ofertă tehnică și, cu toate acestea, el există în oferta depusă inițial și poate fi acceptat, inclusiv retransmis prin clarificări” iar, pe de altă parte, pe cele ale contestatorului conform cărora „a prezentat în cadrul ofertei documentul „Declarație privind însușirea modelului de contract”, acesta regăsindu-se la pag. 19 din documentul intitulat „Documente de calificare-semnat.pdf”, redat în captura de ecran. În egală măsură, a reatașat documentul „Declarație privind însușirea modelului de contract” prin intermediul adresei f.n. /18.07.2022, reprezentând răspuns la solicitările de clarificări cuprinse în adresa nr. 28110/18.07.2022, respectiv a depus aceeași declarație care se regăsea deja în cuprinsul ofertei depuse, singura diferență dintre cele două documente fiind data emiterii.” Luând act de cele redate anterior și constatând că ... a achiesat la critica adusă de contestator sub aspectul analizat, Consiliul admite critica formulată de către ... și obligă autoritatea contractantă să constate îndeplinirea cerinței impusă prin documentația de atribuire de către ofertantul contestator și depunerea în cadrul ofertei a documentului regăsește „Declarație pe propria răspundere cu privire la asumarea contractului draft din documentație sau Draftul de contract semnat și ștampilat pe fiecare pagină”, aspecte ce vor fi consemnate de către achizitoare în cadrul unui proces verbal intermediar. Pagina 10 din 13
Aceleași concluzii de admitere a criticii sunt avute în vedere de către Consiliu și în referire la primul motiv de respingere a ofertei în cauză, legat de „Graficul de Livrare” document care, într-adevăr nu a fost depus de către ... odată cu oferta dar informația referitoare la termenul de livrare se regăsea în oferta inițială astfel încât depunerea ulterioară a documentului trebuia acceptată de către achizitoare, fiind o completare formală sau de confirmare a unor informații prevăzute inițial în ofertă, incidente sub acest aspect fiind prevederile art. 135 alin. (3) din HG n. 395/2016, completarea nefiind susceptibilă de a produce un avantaj incorect în raport cu ceilalți participanți la procedura de atribuire. În aceste condiții, Consiliul nu poate lua în considerare susținerile achizitoarei legate de neacceptarea acestei completări formale, nefiind relevante în cauză argumentele aduse de aceasta conform cărora, prin nedepunerea graficului, „ofertantul contestator nu a îndeplinit cerința, deoarece prezentarea scriptică a duratei de livrare nu reprezintă un grafic de livrare a produselor”, în condițiile în care, așa cum s-a subliniat anterior, lipsa din cadrul ofertei a documentului intitulat „Grafic de Livrare” nu poate reprezenta motiv de respingere a ofertei, în condițiile în care informația necesară autorității contractante în vederea evaluării ofertei, respectiv faptul că echipamentele care fac obiectul contractului vor fi livrate într-un termen de 65 de zile de la data semnării contractului, se regăsea în cuprinsul ofertei, motiv pentru care autoritatea contractantă va fi obligată să ia în considerare graficul depus de către ..., ulterior solicitărilor de clarificări și să verifice conținutul acestui grafic prin raportare la cerințele impuse prin caietul de sarcini și a conținutului propunerii tehnice depuse de către ... Într-o atare situație, se are în vedere faptul că activitatea comisiei de evaluare, în ceea ce privește verificarea ofertei analizată anterior în cauză, nu s-a derulat cu respectarea prevederilor art. 123 și următoarele din HG nr. 395/2016, criticile aduse de contestator în referire la evaluarea efectuată de achizitoare fiind întemeiate, impunându-se reevaluarea ofertei prin raportare strictă la prevederile din documentația de atribuire. În consecință, în baza art. 26 alin. (2) și (5) din Legea nr. 101/2016, privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, Consiliul admite contestația formulată de către ..., în contradictoriu cu .... Anulează, în parte, procesul-verbal nr. 4 din 26.07.2022, în referire la oferta depusă de către ..., precum și toate actele subsecvente acestuia, inclusiv adresele privind comunicarea rezultatului procedurii de atribuire. Obligă ... la reevaluarea ofertei depusă de către ..., prin raportare strictă la conținutul documentației de atribuire, la emiterea unor noi procese-verbale de evaluare, cu respectarea întocmai a celor consemnate mai sus, a documentației de atribuire și a legislației Pagina 11 din 13
aplicabile privind achizițiile publice, în termen de 15 zile de la data primirii prezentei decizii. Pentru aceste motive, în baza legii și a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DECIDE: Admite contestația formulată de către ..., cu sediul în ..., în contradictoriu cu ..., cu sediul în ... Anulează, în parte, procesul-verbal nr. 4 din 26.07.2022, în referire la oferta depusă de către ..., precum și toate actele subsecvente acestora, inclusiv adresele privind comunicarea rezultatului procedurii de atribuire. Obligă ... la reevaluarea ofertei depusă de către ..., prin raportare strictă la conținutul documentației de atribuire, la emiterea unor noi procese-verbale de evaluare, cu respectarea întocmai a celor consemnate mai sus, a documentației de atribuire și a legislației aplicabile privind achizițiile publice, în termen de 15 zile de la data primirii prezentei decizii. Prezenta decizie este obligatorie pentru părți. Împotriva prezentei decizii se poate formula plângere, în termen de 10 zile de la comunicare pentru părțile cauzei, respectiv de la data luării la cunoștință de către alte persoane vătămate. PREȘEDINTE, MEMBRU, MEMBRU, ... ... ... Pagina 12 din 13
Redactat în 4 (patru) exemplare originale, conține 11 (unsprezece) pagini Pagina 13 din 13
Legăturile se bazează pe coduri CPV sau critici comune din buletin. Verificați faptele și motivarea fiecărui document.