AchiziaBibliotecă
Instrumentele Achizia
Aspect

Document CNSC

Decizie CNSC 1841/2022

SALUBRIS SA în contradictoriu cu ASOCIATIA DE DEZVOLTARE INTERCOMUNITARA SERVSAL ARGES

Decizia CNSC nr. 1841/C11/1844 din 01.09.2022

Link permanent

Identificare și pasaje din sursă

Decizia CNSC nr. 1841/C11/1844 din 01.09.2022

Data din document
2022-09-01
Complet
C11

Contestația, din document

Prin contestația nr. 1364/29.07.2022, transmisă prin e-mail și înregistrată la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor cu nr. 37785/01.08.2022, SC SALUBRIS SA, cu sediul social în municipiul Slatina, Aleea Tineretului, Nr. 2A, județul Olt, înregistrată la Registrul Comerțului sub nr. J28/1198/1994, având CUI R06516214, reprezentată legal de administrator Katona Nandor și convențional de Societatea Civilă Profesională de Avocați „Ceparu și Irimia”, cu sediul ales pentru comunicarea actelor de procedură în București, str. Ștefan Mihăileanu nr. 11, sectorul 2, împotriva rezultatului procedurii, comunicat prin adresa nr. 246/19.07.2022 de către ASOCIAȚIA DE DEZVOLTARE INTERCOMUNITARĂ SERVSAL ARGEȘ, cu sediul în Pitești, Str. Piața Vasile Milea nr. 1, et. 3, cam. 145, et. 5, cam. 217, jud. Argeș și adresă de corespondență în municipiul Pitești, str. Trivale nr. 64, județul Argeș, în cadrul licitației deschise, organizată în vederea atribuirii unui „Contract de delegare prin conc…
Verifică pasajul în context →

Soluția, din document

CONSILIUL DECIDE: Admite în parte contestația depusă de SC SALUBRIS SA în contradictoriu cu ASOCIAȚIA DE DEZVOLTARE INTERCOMUNITARĂ SERVSAL ARGEȘ. Anulează raportul procedurii nr. 243 din 19.07.2022, precum și toate actele autorității contractante anterioare și subsecvente acestuia, privind decizia de respingere a ofertei SC SALUBRIS SA și de stabilire a rezultatului procedurii, precum și comunicările privind rezultatul procedurii. Obligă autoritatea contractantă ca, în termen de 15 zile de la primirea deciziei Consiliului, cu respectarea prevederilor legale, să facă aplicarea aspectelor de fapt și de drept, stabilite de Consiliu prin motivarea sa, în ceea ce privește oferta depusa de SC SALUBRIS SA, să stabilească ofertele admisibile și să aplice acestora criteriul de atribuire ales. Respinge ca nefondat capătul de cerere vizând obligarea autorității contractante la reevaluarea ofertei depuse de SC FINANCIAR URBAN SRL. Obligă autoritatea contractantă la plata către SC SALUBRIS SA a …
Verifică pasajul în context →

Considerente, din document

II. Cerința de la pct. 12.2 lit. B „Procurarea utilajelor și echipamentelor necesare, respectiv a tuturor dotărilor ce urmează a fi puse la dispoziție de delegat și amplasarea lor în teritoriu – locuințe individuale” din caietul de sarcini. Instanța Soluție CNSC Și de această dată autoritatea contractantă se limitează la a concluziona faptul că cerința caietului de sarcini nu este îndeplinită, fără a face nicun fel de trimitere la explicațiile primite de la ofertantă și fără a motiva eventuala respingere a acestora. Drept urmare și în privința acestui motiv de respingere a ofertei, Consiliul retine considerentele evocate imediat inainte (n.n. perioada de mobilizare), cu privire la primul motiv de neconformitate. Curtea de Apel ......... Societatea a răspuns solicitării prin adresa nr. 265 din 22.05.2022, explicând în detaliu modalitatea de îndeplinire a cerinței din caietul de sarcini, însă, și de această dată autoritatea contractantă se limitează la a concluziona că cerința din caietu…
Verifică pasajul în context →

Extrase din documentele asociate, fără completări sau interpretare juridică. Anonimizarea sursei este păstrată.

Decizie 1841/2022

Decizie CNSC
An dosar: 2022Înregistrare: 37785Data înregistrării: 2022-08-01
ContestatorSALUBRIS SACUI 6516214
Autoritate contractantăASOCIATIA DE DEZVOLTARE INTERCOMUNITARA SERVSAL ARGES

2022_1841_2022_Decizie_1841.pdf, BO2022_1841_2022_BO2022_1841.pdf

Document publicat în registru

PDF CNSC

Text extras automat; verificați forma originală în PDF.

Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.

Citește textul integral · 4.845 caractere
§ 1

În conformitate cu prevederile art. 14 alin. (2) și ale art. 27 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, cu modificările și completările ulterioare, Consiliul adoptă următoarea DECIZIE Nr. 1841/C11/1844 Data: 01.09.2022 Prin contestația nr. 1364/29.07.2022, transmisă prin e-mail și înregistrată la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor cu nr. 37785/01.08.2022, SC SALUBRIS SA, cu sediul social în municipiul Slatina, Aleea Tineretului, Nr. 2A, județul Olt, înregistrată la Registrul Comerțului sub nr. J28/1198/1994, având CUI R06516214, reprezentată legal de administrator Katona Nandor și convențional de Societatea Civilă Profesională de Avocați „Ceparu și Irimia”, cu sediul ales pentru comunicarea actelor de procedură în București, str. Ștefan Mihăileanu nr. 11, sectorul 2, împotriva rezultatului procedurii, comunicat prin adresa nr. 246/19.07.2022 de către ASOCIAȚIA DE DEZVOLTARE INTERCOMUNITARĂ SERVSAL ARGEȘ, cu sediul în Pitești, Str. Piața Vasile Milea nr. 1, et. 3, cam. 145, et. 5, cam. 217, jud. Argeș și adresă de corespondență în municipiul Pitești, str. Trivale nr. 64, județul Argeș, în cadrul licitației deschise, organizată în vederea atribuirii unui „Contract de delegare prin concesiune a gestiunii activității de colectare separată și transport separat al deșeurilor municipale în Zona centrală Argeș", anunț de concesionare PC1001781/15.11.2021, s-au solicitat Consiliului următoarele: 1. Anularea deciziei prin care oferta SC SALUBRIS SA a fost respinsă din procedura de atribuire; 2. Anularea deciziei de desemnare, ca fiind admisibilă și câștigătoare a ofertei depuse de SC FINANCIAR URBAN SRL; 3. Anularea tuturor actelor care au stat la baza emiterii deciziilor anterior menționate și a celor subsecvente, inclusiv a raportului procedurii de atribuire nr. 243/19.07.2022, precum și a adresei nr. 246/19.07.2022 de comunicare a rezultatului procedurii; 4. Obligarea autorității contractante la reevaluarea ofertelor depuse de SC SALUBRIS SA și SC FINANCIAR URBAN SRL. Pagina 1 din 3

§ 2

Prin cererea de intervenție în interesul autorității contractante înregistrată la CNSC cu nr. 40002/11.08.2022, SC FINANCIAR URBAN SRL, cu sediul în Pitești, str. George Coșbuc nr. 12, județul Argeș, înmatriculată la Oficiul Registrului Comerțului Argeș sub nr. J03/471/2003, având CUI RO 15343880, reprezentată legal prin administrator Costache Teoctist, a solicitat următoarele: - admiterea în principiu a cererii de intervenție; - respingerea contestației depusă de SC SALUBRIS SA; - menținerea actelor autorității contractante privind decizia de respingere a ofertei SC SALUBRIS SA din procedura de atribuire, inclusiv a raportului procedurii nr. 243/19.07.2022 și a deciziei autorității contractante de desemnarea câștigătoare a ofertei SC FINANCIAR URBAN SRL. Contestația și cererea de intervenție vor fi soluționate împreună, având în vedere dispozițiile art. 67 alin. (1) și art. 123 alin. (1) din Codul de procedură civilă. Pentru aceste motive, în baza legii și a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DECIDE: Admite în parte contestația depusă de SC SALUBRIS SA în contradictoriu cu ASOCIAȚIA DE DEZVOLTARE INTERCOMUNITARĂ SERVSAL ARGEȘ. Anulează raportul procedurii nr. 243 din 19.07.2022, precum și toate actele autorității contractante anterioare și subsecvente acestuia, privind decizia de respingere a ofertei SC SALUBRIS SA și de stabilire a rezultatului procedurii, precum și comunicările privind rezultatul procedurii. Obligă autoritatea contractantă ca, în termen de 15 zile de la primirea deciziei Consiliului, cu respectarea prevederilor legale, să facă aplicarea aspectelor de fapt și de drept, stabilite de Consiliu prin motivarea sa, în ceea ce privește oferta depusa de SC SALUBRIS SA, să stabilească ofertele admisibile și să aplice acestora criteriul de atribuire ales. Respinge ca nefondat capătul de cerere vizând obligarea autorității contractante la reevaluarea ofertei depuse de SC FINANCIAR URBAN SRL. Obligă autoritatea contractantă la plata către SC SALUBRIS SA a sumei de 8.925 lei, reprezentând cheltuieli de soluționare. Încuviințează în principiu și respinge cererea de intervenție depusă de SC FINANCIAR URBAN SRL. 2

§ 3

Prezenta decizie este obligatorie pentru părți, în conformitate cu dispozițiile art. 28 alin. (1) din Legea nr. 101/2016. Împotriva ei se poate formula plângere, în termen de 10 zile de la comunicare pentru părțile cauzei, respectiv de la data luării la cunoștință de către alte persoane vătămate, în temeiul art. 29 din Legea nr. 101/2016. Pagina 3 din 3

Motivare publicată în buletin

PDF CNSC

Text extras automat; verificați forma originală în PDF.

Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.

Citește textul integral · 453.261 caractere
§ 1

În conformitate cu prevederile art. 14 alin. (2) și ale art. 27 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, cu modificările și completările ulterioare, Consiliul adoptă următoarea DECIZIE Nr. 1841/C11/1844 Data: 01.09.2022 Prin contestația nr. 1364/29.07.2022, transmisă prin e-mail și înregistrată la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor cu nr. 37785/01.08.2022, SC ......... SA, cu sediul social în municipiul ........., ...., județul ........., înregistrată la Registrul Comerțului sub nr. ........., având CUI ..., reprezentată legal de administrator ......... și convențional de ...., împotriva rezultatului procedurii, comunicat prin adresa nr. 246/19.07.2022 de către ........., cu sediul în ........., Str. ........., et. 3, ..., jud. ......... și adresă de corespondență în ........., în cadrul licitației deschise, organizată în vederea atribuirii unui „Contract de delegare prin concesiune a gestiunii activității de colectare separată și transport separat al deșeurilor municipale în Zona centrală .........", anunț de concesionare PC1001781/15.11.2021, s-au solicitat Consiliului următoarele: 1. Anularea deciziei prin care oferta SC ......... SA a fost respinsă din procedura de atribuire; 2. Anularea deciziei de desemnare, ca fiind admisibilă și câștigătoare a ofertei depuse de SC ......SRL; 3. Anularea tuturor actelor care au stat la baza emiterii deciziilor anterior menționate și a celor subsecvente, inclusiv a raportului procedurii de atribuire nr. 243/19.07.2022, precum și a adresei nr. 246/19.07.2022 de comunicare a rezultatului procedurii; 4. Obligarea autorității contractante la reevaluarea ofertelor depuse de SC ......... SA și SC ......SRL. Prin cererea de intervenție în interesul autorității contractante înregistrată la CNSC cu nr. 40002/11.08.2022, SC ......SRL, cu sediul în ........., str. ..., județul ........., înmatriculată la Oficiul Registrului Comerțului ......... sub nr. J03/471/2003, având CUI ...., reprezentată legal prin administrator ...., a solicitat următoarele: Pagina 1 din 143

§ 2

- admiterea în principiu a cererii de intervenție; - respingerea contestației depusă de SC ......... SA; - menținerea actelor autorității contractante privind decizia de respingere a ofertei SC ......... SA din procedura de atribuire, inclusiv a raportului procedurii nr. 243/19.07.2022 și a deciziei autorității contractante de desemnarea câștigătoare a ofertei SC ......SRL. Contestația și cererea de intervenție vor fi soluționate împreună, având în vedere dispozițiile art. 67 alin. (1) și art. 123 alin. (1) din Codul de procedură civilă. CONSILIUL NAȚIONAL DE SOLUȚIONARE A CONTESTAȚIILOR, asupra cauzei de față, constată următoarele: Consiliul a fost legal sesizat și este competent, potrivit dispozițiilor art. 12 alin. (1) din Legea nr. 101/2016, să soluționeze contestația de față, prin care SC ......... SA solicită cele menționate în partea introductivă a deciziei. Contestatoare menționează că, în cadrul procedurii de atribuire, a depus o ofertă competitivă, care s-a raportat la informațiile și cerințele prevăzute în documentele achiziției, iar, ulterior verificării acesteia, prin adresa nr. 93/25.03.2022, entitatea achizitoare i-a comunicat rezultatul procedurii de atribuire potrivit căruia oferta sa a fost respinsă ca fiind inacceptabilă și neconformă. În sinteză, motivele care au fundamentat această decizie au fost neîndeplinirea cerinței minime de calificare privind experiența similara, furnizarea unui răspuns neconcludent la solicitările de clarificări, respectiv nerespectarea unor cerințe tehnice din documentația de atribuire. Arată că, împotriva acestei decizii a formulat contestație, în temeiul dispozițiilor art. 8 din Legea nr. 101/2016, ce a făcut obiectul dosarului CNSC nr. 832/C11/2022 și a fost soluționată prin decizia CNSC nr. 936/C11/830, 832 din data de 05.05.2022, prin care a fost admisă. Precizează că autoritatea contractantă a formulat plângere împotriva deciziei susmenționată, iar aceasta a fost respinsă de către Curtea de Apel ......... prin Decizia nr. 92/20.06.2022 (dosar nr. 379/46/2022), instanța menținând decizia Consiliului în ceea ce privește limitele reevaluării ofertelor depuse în procedura de atribuire. În sinteză, CNSC și Curtea de Apel ........., referitor la elementele ofertei tehnice și ale celei financiare analizate, au reținut următoarele: - oferta SC ......... SA a fost nelegal respinsă pentru răspuns neconcludent la solicitările de clarificări, fiind stabilit cu caracter definitiv că toate răspunsurile acesteia au fost concludente; - în mod nelegal, oferta SC ......... SA a fost respinsă, ca neconformă și inacceptabilă, având în vedere faptul că a demonstrat, prin informațiile și 2

§ 3

documentele ofertei, dar și prin răspunsul la solicitările de clarificări, ca îndeplinește cerințele documentației de atribuire, iar, prin răspunsurile la solicitările de clarificări a demonstrat realitatea prețului ofertat; - autoritatea contractantă nu a motivat în mod corespunzător decizia de respingere a ofertei ......... SA. Autoarea contestației reclamă faptul că, în etapa reevaluării, fără a-i adresa nicio solicitare de clarificări, autoritatea contractanta a decis respingerea ofertei sale ca inacceptabilă și neconformă, declarând, din nou, câștigătoare oferta depusă de SC ......SRL. SC ......... SA apreciază că decizia autorității contractante de respingere a ofertei sale, după etapa reevaluării, a fost adoptată cu nerespectarea deciziei CNSC nr. 936/C11/830/832 din 05.05.2022 și a deciziei nr. 92/20.06.2022 pronunțată de Curtea de Apei ........., precum și pe baza interpretării și aplicării eronate a dispozițiilor legale și cu neobservarea informațiilor și a documentelor prezentate în cadrul procedurii de atribuire. Arată că, în procesul-verbal nr. 242/15.07.2022 privind reevaluarea conformității propunerilor tehnice cu prevederile caietului de sarcini și, după caz, cu factorii de evaluare, comisia de evaluare a consemnat faptul că procesul de reverificare s-a efectuat fără sprijinul unui expert cooptat și că, prin deciziile pronunțate anterior cu privire la prima evaluare a ofertelor, s-a reținut: fie că răspunsurile SC ......... SA la solicitările de clarificări au fost concludente, fie că autoritatea contractantă nu a clarificat suficient anumite aspect ale ofertei, fie nu a fost motivat în mod riguros raționamentul pentru care deficiențele constatate trebuie sancționate prin respingerea ofertei. Contestatoarea precizează că, prin adresa nr. 246/19.07.2022, autoritatea contractanta i-a comunicat decizia de respingere a ofertei sale, astfel: - respingerea ca neconformă a propunerii tehnice, în baza art. 93 alin. (3) din Legea nr. 100/2016, coroborat cu art. 89 alin. (3) din H.G. nr. 867/2016, raportat la art. 2 alin. (2) din Legea nr. 100/2016; - respingerea ca neconformă și inacceptabilă a propunerii financiare, în baza art. 93 alin. (3) din Legea nr. 100/2016, raportat la prevederile art. 87 alin. (5) și art. 89 alin. (3) lit. a) si c) din H.G. nr. 867/2016, coroborat cu art. 2 alin. (2) din Legea nr. 100/2016. În opinia petentei, motivele de respingere consemnate de către comisia de evaluare în adresa nr. 246/19.07.2022 demonstrează că autoritatea contractantă a încălcat dispozițiile art. 28 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 privind caracterul obligatoriu al deciziei CNSC nr. 936/C11/830/832 din 05.05.2022, rămasă definitiva prin decizia Curții de Apel ......... nr. 92/20.06.2022, având în vedere că limitele reevaluării trasate de aceste hotărâri au stabilit, în legătură cu oferta tehnică și financiară a SC ......... SA, o situație contrară evaluării autorității contractante de respingere a ofertei ca neconformă și inacceptabilă. Pagina 3 din 143

§ 4

În acest sens, arată contestatoarea, cu respectarea dispozițiilor art. 26 alin. (101) din Legea nr. 101/2016, CNSC a indicat în decizia sa, în mod clar și precis, limitele reevaluării, adică măsurile concrete pe care le va adopta autoritatea contractantă în cadrul reevaluării, trasând în sarcina acesteia obligația de a stabili ofertele admisibile, cu aplicarea aspectelor de fapt și de drept stabilite de Consiliu. Precizează că nelegalitatea și netemeinicia deciziei de respingere a ofertei sale privește, în sinteză, următoarele aspecte: - Autoritatea contractantă a încălcat autoritatea de lucru judecat a deciziilor pronunțate în cauză, în efectul pozitiv al acesteia, însemnând că, neținând cont de aspectele de fapt și de drept dezlegate definitiv, a stabilit în etapa de reevaluare, fie că răspunsurile SC ......... SA la solicitările de clarificări sunt neconcludente (deși Consiliul a stabilit concludența răspunsului), fie că oferta nu îndeplinește cerințele documentației de atribuire (deși CNSC a decis fără echivoc că nu se poate valida decizia de respingere ca neconforma a ofertei), fie ca nu s- au justificat în mod corespunzător elemente ale propunerii financiare (deși CNSC a stabilit că, prin răspunsul la solicitările de clarificări, SC ......... SA a făcut dovada realității cheltuielilor pentru prețurile propuse în ofertă). - Autoritatea contractantă trebuia să aibă în vedere, cu ocazia reevaluării propunerii tehnice și financiare, și principiul proporționalității, care impune ca actele instituțiilor să nu depășească limitele a ceea ce este adecvat și necesar în scopul realizării obiectivelor urmărite, înțelegându- se că, în cazul în care este posibilă o alegere între mai multe măsuri adecvate, trebuie să se recurgă la cea mai puțin constrângătoare, iar inconvenientele cauzate nu trebuie să fie disproporționate în raport cu scopurile urmărite. În acest sens, dacă autoritatea contractantă avea neclarități asupra ofertei SC ......... SA, avea obligația de a-i solicita clarificări ale ofertei, în temeiul prevederilor art. 87 alin. (1) din H.G. nr. 867/2016. - Autoritatea contractantă încalcă dispozițiile art. 93 alin. (3) din Legea nr. 100/2016, în sensul în care respinge ca neconformă oferta SC ......... SA, deși aceasta îndeplinește toate cerințele documentației de atribuire. În acest context, contestatoarea solicită Consiliului să analizeze, în mod prioritar, incidența în cauză a autorității de lucru judecat a Deciziei nr. 92 din 20.06.2022, pronunțată de Curtea de Apel ........., decizie prin care s-a reținut definitiv: „Infirmarea deciziei de inadmisibilitate a ofertei, ca urmare a controlului de legalitate exercitat de CNSC, validat mai apoi de către instanța de contencios administrativ, obliga comisia de evaluare din cadrul autorității contractante de a proceda la reevaluarea ofertelor ......... SA si ......SRL prin verificarea 4

§ 5

celorlalte aspecte care caracterizează admisibilitatea acestora și care nu au fost cercetate la prima evaluare (...)”. Raportat la aceste considerente obligatorii care reprezintă transpunerea în speță Deciziei ICCJ nr. 66/2018, SC ......... SA solicită Consiliului să constate că procesul de reevaluare a ofertelor și, implicit, rezultatului acestuia nu mai puteau viza motivele de inadmisibilitate invocate în etapa inițială și care au fost infirmate de către CNSC. În subsidiar, în măsura în care Consiliul va aprecia că autoritatea contractantă avea dreptul să reanalizeze oferta SC ......... SA din perspectiva motivelor de inadmisibilitate invalidate prin decizia sa, emisă anterior, petenta solicită să constate nelegalitatea și netemeinicia noului rezultat al procedurii de atribuire prin raportare la conținutul ofertei. A. Evaluarea propunerii tehnice. I. Cerința caietului de sarcini de la Cap. 12 „Informații privind oferta tehnică”, pct. 12.2 „Modalitatea de prezentare a ofertei tehnice”, B. „Mobilizarea și operaționalizarea activității” . Contestatoarea precizează că, prin deciziile pronunțate în legătură cu aceasta cerință, CNSC și Curtea de Apel ......... au hotărât, cu caracter definitiv: Instanța Soluție CNSC în ciuda acestei intervenții detaliate a ofertantei, la interpelarea primită de la autoritatea contractantă, aceasta din urma concluzionează scurt faptul că oferta nu cuprinde descrierea detaliată a activităților care urmează a fi desfășurate în perioada de mobilizare, fără a lamuri de ce explicațiile și conținutul ofertei nu sunt îndestulătoare și nici care era gradul de detaliere așteptat, cu evidențierea, în consecință, a elementelor lipsă din propunerea tehnică, ce atrag caracterul neconform al acesteia. (...) Tocmai o astfel de analiză riguroasă și serioasă îi lipsește autorității contractante, care nu își motivează decizia de a ignora atât cuprinsul ofertei contestatoarei, dar și explicațiile aduse de aceasta. Prin urmare, Consiliul nu poate valida acest motiv de respingere, ca neconformă a ofertei SC ......... SA (pag. 95-96 decizia CNSC). Curtea de Apel ..... .... Autoritatea contractanta a evaluat în mod superficial conținutul propunerii tehnice și explicațiile furnizate de SC ......... SA. (...) nici în cazul motivului de respingere privind pretinsa lipsă a descrierii detaliate a activităților aferente perioadei de mobilizare, autoritatea contractantă nu a evaluat în mod riguros răspunsurile la solicitările de clarificări prin raportare la conținutul ofertei, așa cum în mod corect a reținut Consiliul. Prin urmare, în mod corect, Consiliul a apreciat că nu poate valida acest motiv de respingere ca neconforma a ofertei SC ......... SA. SC ......... SA apreciază că, din cele prezentate mai sus, rezultă că atât CNSC, cât și Curtea de Apel ........., nu doar ca au reținut concludența răspunsului său la solicitările de clarificări, dar au constatat și caracterul conform al ofertei sale, prin raportare la cerințele documentației de atribuire. Arată că, în pofida celor stabilite cu caracter definitiv, decizia autorității contractante în etapa reevaluării a fost de respingere a propunerii sale tehnice ca neconformă. Enumerând motivele respingerii ofertei sale, consemnate în adresa nr. 246/19.07.2022, respectiv: Pagina 5 din 143

§ 6

- Anexa 2 reprezintă în esență o diagramă Gantt în care sunt indicate termenele de realizare a activităților cuprinse în perioada de mobilizare și nicidecum o descriere detaliată a acestora conform cerinței din caietul de sarcini; - SC ......... SA nu a făcut nicio referire la una din obligațiile ce îi revin în perioada de mobilizare, și anume cea indicata la art. 5 alin. (5) lit. f) din contract („În termen de 15 zile de la începerea Perioadei de Mobilizare Delegatul va prezenta ...... ......... modelele de contracte de salubrizare ce se vor a fi încheiate cu utilizatorii non-casnici ai serviciului de salubrizare”); - Nu se regăsește obligația menționată în oferta SC ......... SA cu privire la obligația acesteia de a stabili, împreuna cu delegatarul punctele în care vor staționa echipamentele/autospecialele pentru colectarea deșeurilor periculoase din deșeuri municipale, contestatoarea conchide că, încălcând dispozițiile art. 28 alin. (1) din Legea nr. 101/2016, autoritatea contractantă a respins, în mod nelegal oferta sa, ca neconformă, deși CNSC și Curtea de Apel ......... au reținut faptul că, în solicitarea de clarificări ce i-a fost adresată de către comisia de evaluare nu a fost menționat gradul de detaliere dorit, dar cu toate acestea SC ......... SA a răspuns „detaliat" la întrebarea referitoare la Perioada de Mobilizare. Solicită Consiliului să rețină „că a fost definitiv stabilit” că, având în vedere elementele ofertei și cele ale răspunsului la solicitarea de clarificări 3, este nelegală respingerea ca neconformă a ofertei sale, în ce privește cerința de detaliere a activităților din Perioada de Mobilizare. Petenta susține că obligația autorității contractante era ca, în etapa reevaluării ofertei, să rețină caracterul conform al propunerii tehnice depusă de SC ......... SA, întrucât răspunsurile sale la toate solicitările de clarificări ale comisiei de evaluare au fost analizate temeinic de către CNSC (pag. 40 din Decizia Curții de Apel .........), iar în ceea ce privește activitățile din Perioada de Mobilizare, răspunsul SC ......... SA din adresa nr. 48/22.02.2022 reprezintă o „clarificare detaliată” a activităților. Arată că, pentru a se pronunța astfel, CNSC și Curtea de Apel ......... au analizat următoarele elemente din solicitările de clarificări și din răspunsul SC ......... SA la acestea: Clarificarea nr. 1: „Raportat la prevederile Cap. 12, pct. 12.1, paragraf 1, din caietul de sarcini, vă rugăm să precizați în mod clar, precis și fără ambiguități unde în cuprinsul ofertei tehnice se regăsesc detaliate modalitățile de îndeplinire a fiecăreia dintre cerințele minime organizatorice prevăzute la punctul 2.2 din caietul de sarcini”. Răspuns Clarificare nr. 1: 6

§ 7

„În oferta tehnică am tratat toate cerințele organizatorice minime, ne-am asumat toate reglementările în vigoare, întreaga documentație de atribuire și contractul de delegare, astfel: - Respectarea legislației, normelor, prescripțiilor și regulamentelor privind igiena muncii, protecția muncii, gospodărirea apelor, protecția mediului, prevenirea și combaterea incendiilor. În capitolele C1 C2, C3 - pag 83-95 și în Graficul detaliat al activităților aferente etapei de mobilizare, pag. 260-263 am stabilit termene clare pentru întocmirea, emiterea și aprobarea planurilor SSM-SU, protecția mediului și a tuturor autorizațiilor și avizelor necesare. - Exploatarea, întreținerea și reparația instalațiilor și utilajelor cu personal autorizat, în funcție de complexitatea instalației și specificul locului de munca. în organigrama, pag.29, anexa 1, pag. 259 avem prevăzut un responsabil tehnic și un mecanic ce au rolul de a efectua întreținerea și repararea echipamentelor și utilajelor. De asemenea, în perioada de mobilizare, conform anexei 2, pag. 260-263, vom încheia contracte de service/întreținere/mentenanță cu producătorii de echipamente și utilaje, pentru lucrările de garanție și cele de o complexitate mai mare ce nu pot fi realizate cu personal propriu. - Respectarea indicatorilor de performanță și calitate stabiliți prin anexa 8 a contractului de delegare. - Respectarea angajamentelor luate prin contractul de delegare”. Prin toată oferta tehnică în ansamblu, am răspuns la toate cerințele din documentația de atribuire, contractul de delegare, planul calității pag. 177 și toată legislația în vigoare, prin Formularele 11, 12 și 14, ne-am asumat, fără amendamente, toate condițiile contractuale, inclusiv indicatorii de performanță și calitate. - Furnizarea către autoritatea administrației locale, respectiv A.N.R.S.C., a informațiilor solicitate și accesul la documentațiile și la actele individuale pe baza cărora se prestează serviciul de salubritate. Prin Autorizația de mediu, licență A.N.R.S.C., Contractul de delegare, avem obligații, conform acestora, de a raporta zilnic/ săptămânal/lunar/trimestrial/anual datele, plus, la cerere, date suplimentare. - Prestarea serviciului de salubritate la toți utilizatorii UAT-urilor. - În oferta tehnică am răspuns la toate cerințele, în capitolul C, pag. 82-167, din ofertă și în graficele din anexele 6.1-6.8, 7.1-7.8, pag. 268-452 din ofertă, avem alocarea de utilaje și grafice pentru toate UAT-urile și pentru toate tipurile de deșeuri. Avem mașini de mică capacitate, conform cerințelor din documentația de atribuire, astfel că toți utilizatorii vor beneficia de servicii pentru toate tipurile de deșeuri. - Aplicarea de metode performante de management care să ducă la reducerea costurilor de operare. - Echipa de management a proiectului deține experiență semnificativă, fapt care a determinat ca, încă de la etapa elaborării ofertei, să se obțină costuri optime de operare, și va continua să se perfecționeze pe tot parcursul contractului. - Elaborarea planurilor anuale de revizii și reparații executate cu forțe proprii și de către terți, se face anual împreuna cu cei cu care derulăm contractele de mentenanță conform graficului detaliat de mobilizare. - Realizarea unui sistem de evidență a sesizărilor și reclamațiilor și de rezolvare operativa a acestora. - Conducerea operativă prin dispecerat și asigurarea mijloacelor tehnice și a personalului de intervenție. În organigrama de la pag. 29 din ofertă, Anexa 1, pag. 259, capitolul C4. Organizarea activităților de dispecerat și monitorizarea activității de salubritate (pag. 96-102), am arătat trasabilitatea sesizărilor și modului de soluționare a acestora în cel mai scurt timp. Responsabilul tehnic împreuna cu compartimentul Dispecerat/Logistică sunt responsabili de sesizări și conducerea operativă prin dispecerat pentru rezolvarea reclamațiilor în timpul cel mai scurt. - Evidența orelor de funcționare a utilajelor se realizează prin sistemul de monitorizare prin GPS, detaliat la pag. 106-113 din ofertă și se va ține o evidență a lor de către responsabilul tehnic de colectare. - Ținerea unei evidențe a gestiunii deșeurilor și raportarea periodică se face conform reglementărilor în vigoare. Prin autorizația de mediu avem obligația legală de a ține evidența și de a raporta conform acesteia datele. De asemenea, programul informatic pe care îl vom deține, conform cerințelor caietului de sarcini și bugetat în oferta financiară, va genera Pagina 7 din 143

§ 8

rapoarte zilnice/săptămânale/lunare/anuale, conform cererii autorității (oferta tehnica, capitolele C1-C4). - Personalul necesar pentru prestarea activităților asumate prin contract, este detaliat cu atribuții, fișe de post (pentru personalul cheie), conform cerințelor din documentația de atribuire, astfel cum este prevăzut în organigrama de la pag. 29-53 din ofertă și în Anexa 2, la pag. 259. Personalul va fi angajat în perioada de mobilizare conform Anexei 2 (pag. 260) și va fi instruit prealabil începerii activității. - Dotarea proprie cu instalații și echipamente specifice necesar pentru începerea activităților în condițiile stabilite prin contract. Am detaliat, în oferta tehnică, toate activitățile și am determinat numărul de utilaje necesar pe fiecare flux, Capitolele C8, C9 și în Anexele 7.1-7.8. De asemenea, în tabelul de la pag. 168-169 din ofertă, este redat un centralizator al utilajelor și planul de investiții (pag. 255-256), în care sunt cuprinse toate echipamentele, utilajele și recipienții, conform cerințelor din documentația de atribuire”. Clarificarea nr. 2: „Având în vedere cerința de la pct. 12.2 lit. B din caietul de sarcini potrivit căreia «Oferta tehnică va cuprinde descrierea detaliată a activităților aferente etapei de mobilizare în mod distinct, fiecare activitate în parte, vă rugam să indicați, în mod exact, unde în cuprinsul ofertei tehnice se regăsește descrierea detaliată a fiecăreia dintre activitățile aferente perioadei de mobilizare, așa cum sunt acestea enumerate la pct. 12.2 lit. B din caietul de sarcini, precum și a celorlalte măsuri prevăzute a fi îndeplinite în perioada de mobilizare, conform contractului de delegare a gestiunii”. Răspuns Clarificare nr. 2: „Descrierea detaliată a activităților aferente perioadei de mobilizare, astfel cum sunt enumerate în caietul de sarcini, precum si a masurilor ce trebuie îndeplinite se regăsesc în capitolul B. Mobilizarea și operaționalizarea activității (pag. 55 din ofertă), precum și în graficul detaliat al activităților aferente perioadei de mobilizare, anexa 2, pag. 260-263 din ofertă”. Astfel, contestatoarea apreciază că cele expuse relevă „caracterul legal și temeinic al constatărilor CNSC și Curții de Apel ......... cu privire la detalierea corespunzătoare a activităților în Perioada de Mobilizare, rezultată din conținutul ofertei și al răspunsului la solicitarea de clarificări”. Concluzionează că decizia autorității contractante de respingere, ca neconformă, a propunerii sale tehnice pentru motivul ca nu ar fi fost detaliate activitățile conform cerințelor din documentația de atribuire, este nelegală. Susține că aceasta decizie a autorității contractante încalcă prevederile art. 28 alin. (1) din Legea nr. 101/2016, fiind stabilit de către CNSC, cu autoritate de lucru judecat, că este nelegală respingerea, ca neconformă, a ofertei sale. Petenta susține că, din adresa de comunicare a rezultatului procedurii nr. 246/19.07.2022 și din procesul-verbal nr. 242/15.07.2022, rezultă că, în afara pretinselor neconformități identificate în prima etapa de evaluare, autoritatea contractantă a identificat în reevaluare alte două deficiențe ale ofertei: (i) nu s-a făcut referire la prezentarea modelelor de contracte către ...... ......... și (ii) nu s-a făcut referire la stabilirea, împreună cu delegatarul

§ 9

a

§ 10

punctelor

§ 11

în

§ 12

care

§ 13

vor

§ 14

staționa echipamentele/autospecialele. Învederează faptul că, potrivit documentației de atribuire, cele două critici noi ale ofertei reprezintă obligații ale delegatului și nu ale ofertantului din prezenta procedură. În acest sens menționează că însăși autoritatea contractantă, în adresa de comunicare a rezultatului 8

§ 15

procedurii, citează din clauzele contractului de delegare-model ce se va încheia cu ofertantul declarat câștigător – art. 5 alin. (5) lit. f): „În termen de maxim 15 zile de la începerea Perioadei de Mobilizare, delegatul va prezenta ...... ......... modelele de contracte de salubrizare ce se vor a fi încheiate cu utilizatorii non- casnici ai serviciului de salubrizare. ...... ......... va aviza contractele în termen de 5 zile de la prezentarea lor, iar în cazul în care există obiecțiuni asupra lor, în același termen le va transmite delegatului. Forma agreata de ambele părți a contractelor de salubrizare va fi supusă avizării în termen de maxim 10 zile de la data transmiterii, de către ...... ......... a obiecțiunilor la contractele de salubrizare”. Astfel, arată contestatoarea, aceste obligații sunt în sarcina delegatului, după semnarea contractului, prevăd avizarea autorității și nu au fost solicitate ca formular în cadrul ofertei. Cerința menționată viza etapa executării contractului de delegare și nu etapa procedurii de atribuire a acestuia, nefiind o cerință a cărei pretinsă neîndeplinire să conducă la respingerea ofertei. Subliniază faptul că toate condițiile contractuale au fost asumate de SC ......... SA prin Formularul nr. 14 privind însușirea condițiilor contractuale, anexat ofertei financiare (pag 161 din oferta financiară). Conchide că respingerea ofertei sale ca neconformă pentru pretinsa neîndeplinire a unor prevederi din documentația de atribuire, care nu constituiau în fapt cerințe obligatorii pentru ofertant este nefondată și nelegală. SC ......... SA susține că, în pofida acestui fapt, a menționat această obligație la pagina 20 din propunerea tehnică, fiind alocată în perioada săptămânilor 2-4 din Perioada de mobilizare – Aprobarea formularelor/tipizatelor ce vor fi utilizate în desfășurarea contractului de concesiune. Din aceste considerente, SC ......... SA solicită Consiliului să aprecieze că este întemeiată contestația sa sub acest aspect. Precizând că al doilea motiv nou identificat de către autoritatea contractantă pentru respingerea ofertei sale vizează punctele de staționare pentru colectarea deșeurilor periculoase, cerință impusă ofertanților la art. 3.6, paragraf 7 din caietul de sarcini, SC ......... SA afirmă că „neconformitatea identificată (...) nu există”, întrucât această activitate este menționată la pag. 262 – 263 a propunerii tehnice, respectiv „Activități pregătitoare în relația cu autoritatea contractantă și terții – Stabilirea traseelor de colectare a deșeurilor, care se supun aprobării autorității contractante pentru fiecare zonă de operare și la pag. 164-165 din propunerea tehnică. Raportat la cele expuse, petenta solicită Consiliului să ia act de faptul că respingerea ofertei sale pentru neprecizarea, în propunerea tehnică, a unor activități în mod detaliat este nelegală, autoritatea contractantă neanalizând integral oferta sa. Pagina 9 din 143

§ 16

II. Cerința de la pct. 12.2 lit. B „Procurarea utilajelor și echipamentelor necesare, respectiv a tuturor dotărilor ce urmează a fi puse la dispoziție de delegat și amplasarea lor în teritoriu – locuințe individuale” din caietul de sarcini. Instanța Soluție CNSC Și de această dată autoritatea contractantă se limitează la a concluziona faptul că cerința caietului de sarcini nu este îndeplinită, fără a face nicun fel de trimitere la explicațiile primite de la ofertantă și fără a motiva eventuala respingere a acestora. Drept urmare și în privința acestui motiv de respingere a ofertei, Consiliul retine considerentele evocate imediat inainte (n.n. perioada de mobilizare), cu privire la primul motiv de neconformitate. Curtea de Apel ......... Societatea a răspuns solicitării prin adresa nr. 265 din 22.05.2022, explicând în detaliu modalitatea de îndeplinire a cerinței din caietul de sarcini, însă, și de această dată autoritatea contractantă se limitează la a concluziona că cerința din caietul de sarcini nu este îndeplinită, fără a face niciun fel de trimitere la explicațiile primite de la ofertantă și fără a motiva eventuala respingere a acestora. De asemenea, prin răspunsurile la solicitarea de clarificări nr. 48/22.02.2022, urmare a solicitării de clarificări numărul 41/17.02,2022, s-a răspuns la toate clarificările prin raportare la inconvenientul constând în faptul că autoritatea contractantă nu a prezentat data exactă la care trebuie achiziționați recipientii și nici locațiile în care aceștia trebuie amplasați, ci a făcut referire doar la tipul și numărul lor total. Prin urmare și în privința acestui motiv de respingere a ofertei sunt valabile considerentele reținute de Consiliu cu privire la primul motiv de neconformitate. Contestatoarea concluzionează că, atât CNSC, cât și Curtea de Apel ........., nu doar că au recunoscut concludența răspunsului său la solicitările de clarificări, dar au constatat și caracterul conform al ofertei sale, raportat la imprecizia informațiilor din documentația de atribuire. Subliniază faptul că decizia autorității contractante în etapa reevaluării a fost de respingere, ca neconformă, a ofertei, pentru neîndeplinirea acestei cerințe. SC ......... SA precizează că motivele respingerii ofertei sale, astfel cum acestea au fost comunicate prin adresa nr. 246/19.07.2022 sunt, în sinteză, următoarele: - Autoritatea contractantă redă conținutul cerinței din documentația de atribuire, potrivit căreia delegatul are obligația de a amplasa recipienții de 1,1 mc, respective 1,5 mc în punctele - platformele publice stabilite de autorități. În afară de acestea, delegatul trebuie să procure și să doteze toți utilizatorii casnici care locuiesc la case - gospodarii individuale - cu recipienți de 120l pentru colectarea separată a deșeurilor degradabile, amplasarea acestora făcându-se în Perioada de Mobilizare. Contestatoarea menționează că, după reanalizarea ofertei sale, autoritatea contractantă, contrar concluziilor CNSC și Curții de 10

§ 17

Apel ........., a ajuns la „concluzia eronată a neconformității ofertei”, pe motiv că nu ar fi menționat activitatea de dotare și amplasare a recipienților de 120l pentru utilizatorii casnici, apreciind că a făcut referire doar la recipienții ce urmează a fi amplasați pe platformele publice de colectare deșeuri (blocuri). În pofida acestui fapt, solicită Consiliului să constate că autoritatea contractantă a respins oferta SC ......... SA ca neconformă, deși nu s-a bazat pe o certitudine cu privire la conținutul propunerii tehnice: „Prin răspunsul transmis, ......... SA dovedește că se mulțumește doar cu distribuirea recipienților (probabil doar a celor destinați platformelor publice de colectare) în 90 de zile (poate fi chiar ziua 90) către UAT. În felul acesta, utilizatorii care locuiesc la case nu vor avea recipienții necesari în care să își depună deseurile biodegradabile, iar ofertantul nu va putea colecta deșeurile din prima zi de operare". În opinia sa, achizitoarea nu înțelege sau nu este pe deplin edificată asupra faptului că, în oferta sa, SC ......... SA a menționat mai multe feluri de recipienți, inclusiv pubelele, care vor fi distribuite cu acordul și îndrumarea autorității contractante, datorită faptului că, pentru pubele, autoritatea a comunicat un număr total fără lista cu amplasamente sau locații. În aceste împrejurări, petenta, în subsidiarul nelegalității deciziei de respingere ca neconforma a ofertei sale în etapa reevaluării, ca urmare a încălcării de către autoritatea contractanta a dispozițiilor art. 28 alin. (1) din Legea nr. 101/2016, solicită a se constata că autoritatea contractantă însăși nu este convinsă asupra acestei neconformități, întrucât folosește cu termenul de „probabil” referitor la conținutul ofertei. Prin urmare, apreciază că o respingere a ofertei pe motive „probabile” nu înseamnă decât încălcarea de către autoritatea contractantă a atribuțiilor proprii comisiei de evaluare, astfel cum acestea sunt stabilite la art. 87 alin. (1) din HG nr. 867/2016. Subliniază faptul că, în ipoteza în care comisiei de evaluare i se părea neclar modul în care societatea sa a înțeles să-și îndeplinească obligațiile potrivit cerinței documentației de atribuire, aceasta avea obligația de a-i solicita clarificări. Învederează faptul că nelegalitatea deciziei de respingere pentru motive „probabile” este susținută și de jurisprudența Curții de Justiție a Uniunii Europene (Hotărârea Tribunalului din 27 septembrie 2002, Tideland Signal/Comisia, T-211/02, Rec., p. 11-3781, punctele 37 și 38, Hotărârea Curții din 5 mai 1998, National Farmers' Union și alții, C- 157/96, Rec., p. 1-2211, punctul 60). Raportat la cele ce preced și la exprimarea autorității contractante din adresa de comunicare a rezultatului procedurii, petenta opinează că aceasta nu-i putea respinge oferta, ci avea obligația de a clarifica toate detaliile, inclusiv cele cu privire la recipientele pentru locuințele individuale. Cu toate acestea, învederează Consiliului că, în fapt, nu există nicio incertitudine cu privire la menționarea în propunerea sa tehnică a modului de îndeplinire a cerinței privind procurarea dotărilor ce urmează Pagina 11 din 143

§ 18

a fi puse la dispoziție de delegat, astfel cum aceasta cerința este prevăzută la pct. 12.2 lit. B din caietul de sarcini. În susținere redă Clarificarea nr. 3 a autorității contractante și răspunsul său la aceasta. Clarificarea nr. 3: „Având în vedere mențiunea de la pct. 12.2 lit. B din caietul de sarcini potrivit căreia, în perioada de mobilizare, vor fi desfășurate minim următoarele activități: «procurarea utilajelor și echipamentelor necesare, respectiv a tuturor dotărilor ce urmează a fi puse la dispoziție de delegat (pentru categoriile de deșeuri care fac obiectul contractului) și amplasarea lor în teritoriu», vă rugăm să explicați modalitatea de îndeplinire a acestei cerințe pentru recipienții de colectare prin raportare la mențiunea din oferta tehnică cap. B.1 pag. 56 «procurarea și predarea către autoritatea contractantă a recipienților/cardurilor de colectare» și din secțiunea «operațional în relație cu autoritatea contractantă și terții preluarea bazelor de date cu recipienții distribuiți de către UAT-uri»”. Răspuns Clarificare nr. 3: „Procurarea și predarea recipienților așa cum sunt prezentați în planul de investiții - pag. 251 din ofertă - se va face pe fiecare UAT conform cerințelor autorității referitor la număr și amplasament, precum și a termenului de livrare. Pubelele, eurocontainerele și containerele igloo vor fi distribuite fiecărei UAT cu acordul și la îndrumarea autorității contractante. De asemenea având în vedere faptul că, pe parcursul desfășurării contractului pot apărea situații ce necesită înlocuirea, repararea recipienților pe care autoritatea contractantă deja îi deține, (anexa 2 și anexa 5 caiet de sarcini) operatorul își va prelua baza de date cu recipienții aflați în teritoriu de la fiecare UAT, verificând astfel existența celor menționate și suplimentând unde este necesar sau extinzând sistemul de colectare din poartă în poartă, așa cum se solicita prin NOTA anexei 2 a caietului de sarcini”. În ceea ce privește critica autorității contractante referitoare la distribuția recipienților, petenta precizează că, în adresa nr. 48/ 22.02.2022, urmare a solicitării de clarificări nr. 41/17.02.2022, a răspuns prin raportare la inconvenientul constând în faptul că autoritatea contractantă nu a prezentat data exactă la care trebuie achiziționați recipienții și nici locațiile în care aceștia trebuie amplasați, ci a făcut referire doar la tipul și numărul lor total. În acest context cauzat de lipsa de precizie a documentației de atribuire, respectiv în lipsa informațiilor suplimentare referitoare la distribuția recipienților (număr și localitate, adresă amplasament și număr pentru fiecare amplasament) nu putem menționa decât că se vor cumpără în perioada de mobilizare și se vor distribui conform cerinței autorității contractante. Astfel, apreciază că este nevoie ca autoritatea să stabilească, și să-i predea, în perioada de mobilizare, și adresele la care se vor distribui pubelele pentru utilizatori casnici. Învederează faptul că, astfel cum a reținut Consiliul, în vederea respectării principiului transparenței, autoritatea contractantă nu poate invoca culpa ofertantului, pentru redactarea imprecisă a documentației de atribuire (lipsa locațiilor și a datelor), care trebuie, potrivit art. 51 alin. (7) din Legea nr. 100/2016, să conțină informații suficient de precise, clare și complete pentru a permite operatorilor economici să determine natura și obiectul concesiunii de lucrări sau ale concesiunii de 12

§ 19

servicii, iar pe baza acestora să decidă transmiterea unei oferte sau neparticiparea la procedura de atribuire. Reiterează susținerea potrivit căreia, cu încălcarea dispozițiilor art. 28 alin. (1) din Legea nr. 101/2016, autoritatea contractantă a respins în mod nelegal oferta SC ......... SA ca neconformă, deși CNSC și Curtea de Apel ......... au reținut că aceasta a răspuns în mod concludent la solicitarea de clarificări și că modalitatea de prezentare a răspunsului său a fost determinată de lipsa informațiilor din partea autorității contractante. Pentru aceste motive, petenta solicită Consiliului „a reține caracterul nelegal al respingerii ca neconformă a ofertei și admiterea contestației sub acest aspect”. III. Cerința prevăzută la pct. 12.2 din caietul de sarcini „Modalitatea de prezentare a ofertei tehnice”, lit. C „Planul de organizare a activității”. SC ......... SA susține că și acest aspect a făcut obiectul analizei CNSC și Curții de Apel ........., după cum urmează: Instanța Soluție CNSC Raportând concluzia comisiei de evaluare la complexitatea răspunsului ......... SA, Consiliul constată că, încă o dată, autoritatea stabilește repere eronate, dar fără să facă o analiză a explicațiilor aduse de ofertantă și fără să indice considerentele pentru care le înlătură. Astfel, autoritatea nu își justifica afirmația că „întreaga modalitate de calcul a autospecialelor alocate pentru derularea contractului este eronată", reieșind faptul ca aceasta concluzie a sa nu se sprijină nici pe conținutul ofertei și nici pe cel al clarificărilor. Curtea de Apel ........ . Din ansamblul argumentelor expuse în ceea ce privește respingerea ca neconforma a ofertei contestatoarei se releva concluzia că solicitarea de clarificări a fost una formală, de vreme ce argumentele ofertantei nu au fost analizate de către comisia de evaluare, motivele de respingere nefiind bazate pe considerente care sa conducă la ideea că explicațiile societății au fost obiectul atenției comisiei de evaluare în mod obiectiv și serios. Petenta concluzionează că respingerea, ca neconformă, a ofertei sale este nelegală. SC ......... SA menționează că, în reevaluarea ofertei sale, autoritatea contractantă a reținut, „fără temei legal” că ar fi diminuat numărul de curse, numărul de personal, consumurile aferente prestării serviciului de colectare separată a deșeurilor reziduale. Comisia de evaluare a reținut, în adresa de comunicare a rezultatului procedurii, următoarele: - media cantităților colectate într-o autogunoieră este mult inferioară cantităților propuse de SC ......... SA, cu atât mai mult cu cât, aceasta are acces la monitorizarea efectuata cu ajutorul Trades; - în ofertă, a luat în considerare o cantitate de 4.100 kg/cursa deșeuri colectată, „aproape de 3 ori mai mare decât în realitate", situație care ar fi determinat diminuarea numărului de curse, consum, utilaje etc., „având ca efect o valoare nejustificat de scăzută a ofertei financiare în raport cu valoarea estimate a contractului"; Pagina 13 din 143

§ 20

- la calculul necesarului de utilaje, a luat în considerare distanțe de deplasare incorecte; - a subdimensionat inclusiv frecvențe de colectare de la platformele publice de colectare din Mioveni (52 ori/an - o dată pe săptămână) și este eronat că folosește aceeași timpi de descărcare/golire a recipienților atât în mediul urban, cât și în mediul rural; - nu a calculat necesarul de echipamente/autospeciale pentru prestarea activităților contractului; - în ce privește densitatea de 350 kg/mc utilizată în fișa de calcul cumulată, a utilizat în mod eronat aceasta densitate pentru toate tipurile de deșeuri, deși această densitate este aferentă doar pentru deșeurile reziduale și biodegradabile. Pentru „a demonstra caracterul netemeinic și nelegal” al deciziei autorității contractante de respingere a ofertei sale ca neconformă, contestatoarea supune atenției Consiliului răspunsurile la solicitările de clarificări: Clarificarea nr. 4: „Va rugăm să precizați care sunt densitățile luate în calcul pentru fiecare tip de material în vederea stabilirii numărului de autospeciale de colectare și transport aferent fiecărui flux de material și să indicați paginile din oferta tehnică unde se regăsesc menționate aceste densități”. Răspuns Clarificarea nr. 4: „Având în vedere că, potrivit Breviarului de calcul nr. 4 din Ordinul ANRSC nr. 111/2007 privind aprobarea caietului de sarcini-cadru al serviciului de salubrizare a localităților, care prevede o densitate de 350 kg/mc pentru întreaga cantitate de deșeuri menajere fără a face distincție între densitățile diferitelor fluxuri de deșeuri colectate, și raportându-ne la utilajele propuse ca investiție conform Formularului nr 10, Anexa 1, precum și cele puse la dispoziție de autoritate, conform anexei 5 a caietului de sarcini, rezultă, conform tabelului de mai jos, că luând în calcul un grad de compactare de 1:6 (conform Fisei tehnice autospeciale Ford și Renault) și considerând efectuarea prestației într-un singur schimb pe zi cu o singură cursă pe schimb, capacitatea de volum a autospecialelor propuse este de aproximativ 4,35 ori mai mare decât necesarul stabilit conform densității de 350 kg/mc. Așadar, deși corelația din Breviarul de calcul ANRSC este verificată și chiar depășită de 4,35 ori, esențial în stabilirea numărului de utilaje a fost factorul timp, ce a fost determinat conform Graficului distante și timpi care a fost prezentat la pag 268 - 270 în propunerea tehnică, tabel ce reprezintă o centralizare a hărților de la pag. 271 - 384 din cadrul aceleași propuneri tehnice. De asemenea aceleași date sunt incluse în anexele 7.1 - 7.8 pag 445 – 482 «determinare număr ore funcționare utilaje» (...). Astfel, a fost nevoie de verificarea unor corelații prin însumarea timpilor necesari pentru corectarea fiecărui flux de deșeuri, raportat la tipul utilajului alocat fiecărui flux și la o densitate specifică estimată a fiecărui tip de deșeu, astfel încât calculului volumului de transportat să nu depășească masa utilă a utilajului pentru o cursă efectuată. Am luat în calcul următoarele densități pe tipuri de deșeuri: deșeuri menajere 300- 350kg, deșeuri biodegradabile 350kg, deșeuri hârtie/carton l00kg; deșeuri plastic 50kg; deșeuri metal 2500kg; deșeuri sticlă 600-750kg. Ținând cont că autogunoierele compactoare au un grad de compactare garantate de producători de 1:6, la întocmirea ofertei tehnice am luat în calcul următoarele deșeuri reziduale și biodegradabile: 350kg x 6 (grad de compactare) x 16mc (volumul autospecialei) = 33,60t, greutate care ar depăși sarcina utilă a utilajelor. Astfel, gradul de încărcare al autospecialei a fost estimat și limitat la 7,5t/cursă, calculând astfel numărul de curse necesare a fi efectuate în timpul rezervat unei curse de 14

§ 21

colectare specifică fiecărui UAT, stabilind astfel timpul total necesar pentru colectare și, de aici, stabilite numărul de utilaje necesare pentru fiecare fracție, număr necesar și suficient, verificabil cu formula de calcul ANRSC. Similar cu cele de mai sus s-a calculat sarcina utilă în funcție de volum rezultând următoarele: deșeuri hârtie/carton, plastic/metal: 100kg x 6 (grad de compactare) x 16mc = 9,6t; 50kg x 6 (grad de compactare) x 16mc = 4,8t; 2500kg x 1 (grad de compactare) x 16mc = 40t. Având în vedere că, prin documentația de atribuire nu au fost estimate proporții, densități sau umiditate pentru deșeurile hârtie, carton, plastic, metale, a estimat o capacitate medie de transport de 4,1t/cursă efectuată într-un necesar de timp și corespunzătoare unui volum maxim de încărcare pe autospecială, rezultând astfel un număr de utilaje suficient pentru cantitățile estimate, verificabil cu formula de calcul ANRSC. De asemenea, susține că a păstrat o rezervă de capacitate pentru situații neprevăzute, sau pentru capacități mai mari (1,5 utilaje pentru hârtie/carton, 1,5 pentru plastic/metal, utilaje fără compactare de capacitate 20 mc). Pentru deșeurile din sticlă, am luat în calcul un grad de compactare 1:1 și o greutate de 600 kg/mc, rezultând astfel un calcul de 600kg x 1 (grad de compactare) x 16 mc = 9,6t/cursă, dar care depășește sarcina utilă a autospecialelor. Așadar, am estimat o cantitate medie de transport de 7t/cursă, iar, pentru stabilirea numărului de utilaje, a ținut cont de timpii necesari pentru o cursă, raportat la cantitatea totală împărțită pe sarcina utilă de 7t a autospecialelor, rezultând un număr suficient, incluzând și o rezervă de capacitate pentru situații neprevăzute și pentru cantități mai mari decât cele estimate. Față de cele menționate mai sus, regăsiți, în Anexele 7.1-7.8, timpii totali estimați pentru fiecare flux de deșeuri, de unde a rezultat și numărul de utilaje considerat a fi necesar pentru întreaga cantitate corelată cu volumul și sarcina utilă a autospecialelor”. Clarificarea nr. 6: „Vă rugăm să clarificați ce reprezintă tabelul inserat la pag. 114-116 din oferta tehnică, întrucât acesta nu conține capăt de tabel cu descrierea coloanelor”. Răspuns Clarificare nr. 6: „În capitolul C5 - Organizarea și planificarea teritorială a serviciilor, pagina 114 din ofertă, din cauza unei erori tehnice s-a preluat incomplet tabelul «Grafice», distanțe și timpi, care, însă, este prezentat la pag 268-270 din propunerea tehnică, tabel ce reprezintă o centralizare a hărților de la pag. 271-384 din cadrul aceleași propuneri tehnice. De asemenea aceleași date sunt incluse în anexele 7.1-7.8, pag. 445-482 - «determinare număr ore funcționare utilaje».

§ 22

S-au determinat astfel, timpii și distantele de parcurs între punctul de lucru (locul staționării utilajelor) și fiecare UAT, precum și timpii de parcurs pentru descărcare între fiecare UAT și CMID și între CMID și punctul de lucru al operatorului, stabilindu-se astfel timpul/distanța aferenta funcționarii utilajelor în afara colectării propriu-zise și a timpului aferent descărcării în cadrul CMID. Datele centralizate, așa cum sunt prezentate, sunt determinate cu ajutorul aplicației Google maps, de unde s-au extras timpii și distanțele menționate. Precizăm ca oferta depusă a fost structurată luând în considerare și factorul timp, având în vedere că simpla utilizare a Breviarului de calcul nr. 4 din Ordinul ANRSC nr. 111/2007 privind aprobarea caietului de sarcini-cadru al serviciului de salubrizare a localităților, care prevede o densitate de 350 kg/mc pentru întreaga cantitate de deșeuri menajere nu este suficientă pentru stabilirea necesarului real de autospeciale pentru colectarea deșeurilor”. Contestatoarea susține că, față de criticile aduse ofertei sale în etapa primei evaluări, în raportul de reevaluare a ofertelor, autoritatea contractantă aduce informații noi referitoare la cantitățile de deșeuri transportate de societate în anul 2021, însă: - nu poate confirma că acele cantități reprezintă autospeciale încărcate la maxim sau la 20 % din capacitate; - omite sa confirme că există tichete de cântar mai mari decât cantitatea de 4100 kg/cursă estimată ca medie de către SC ......... SA în determinările realizate; Pagina 15 din 143

§ 23

- experiența în operare a SC ......... SA nu se limitează doar la anul 2021 sau la zona la care face autoritatea referire; - face abstracție de faptul că sistemul de colectare ce se dorește a fi implementat prin actuala procedura este diferit, în sensul că se solicita și cântare pe unele dintre utilaje, tocmai pentru a evita cursele care nu sunt la capacitate maximă, astfel descărcarea deșeurilor făcându-se după ce s-au colectat din mai multe localități, înregistrându-se astfel cantitatea colectată din fiecare localitate, dar descărcând deșeurile numai când autospeciala a ajuns la capacitatea maximă de încărcare, deci media pe cursa va fi mai mare; - de asemenea în evaluarea inițială consideră conformă, din acest punct de vedere, oferta SC ......SRL, conform unor uzanțe ce nu au o baza reglementată, iar, în reevaluare, deși schimbă uzanțele la care face referire, oferta acestuia este conforma și a SC ......... SA neconformă. - nu reține, în raportul de evaluare, care sunt cantitățile corecte ce trebuiau folosite în determinarea fiecărui tarif aferent fluxurilor speciale de deșeuri, pentru a urma o regulă unitară și opozabilă tuturor participanților, ci consideră, probabil, că „uzanțele” la care face referire sunt perfect valabile pentru ofertantul câștigător, dar nu și pentru ceilalți ofertanți. Referitor la motivul invocat de către autoritatea contractantă pentru respingerea ofertei sale vizând gradul de compactare al autospecialelor folosite pentru colectarea deșeurilor din hârtie carton și plastic/metal, autoarea contestației face următoarele precizări: - În contradicție cu exigența de transparență specifică competiției, în documentația de atribuire, autoritatea contractantă nu prevede care sunt uzanțele ce se vor folosi, ci solicită, conform fișei de date a procedurii, o verificare conform Breviarului de calcul nr. 4 din Ordinul ANRS nr. 111/2007: „IV.4.1 Modul de prezentare al propunerii tehnice. Se vor respecta prevederile caietului de sarcini. Calculele vor fi prezentate explicit în cadrul ofertei tehnice, specificându-se toți parametrii principali pentru fiecare tip de mijloc de transport, respectiv pentru fiecare tip de utilaj în parte. La realizarea calculelor se vor avea în vedere, breviarele de calcul din Ordinul ANRSC nr.111/2007 privind aprobarea caietului de sarcini cadru al serviciului de salubrizare a localităților, cantitățile de lucrări estimat a fi realizate, frecvențele de prestare a serviciilor și parametrii de calitate solicitați prin caietul de sarcini”. Petenta susține că, din acest calcul exemplificat mai jos, rezultă că utilajele propuse sunt suficiente pentru colectarea cantității de deșeuri menționate de autoritate și nu este vorba de o subdimensionare a costurilor referitoare la activitatea desfășurată. De asemenea, afirmă că, în ceea ce privește critica vizând capacitatea de transport deșeuri reciclabile cu o autocompactoare de 16 mc, autoritatea contractantă a prezentat un calcul eronat. 16

§ 24

Astfel, arată că, potrivit fișelor tehnice ale unei autocompactoare depuse atât de SC ......... SA, la pag. 475 și pag. 485 din propunerea tehnică, cât și de către ofertantul SC ......SRL, gradul de compactare este de 6:1, care depinde de capacitatea tehnică a utilajului și nu de „uzanțele” considerate corecte de autoritate. Așadar, cu o autocompactoare având o capacitate de 16 mc se pot colecta 16 x 6 mc de deșeuri din hârtie carton. Pentru o densitate a acestora de 100 kg/mc rezultă că se pot colecta 9,6 tone hârtie carton, până ajungerea la capacitate maxima a utilajului și nu 1.8 - 2.2 astfel cum eronat apreciază autoritatea contractantă. Totodată, arată petenta, același calcul se poate face și pentru fracția plastic, rezultând 4,8 tone capacitate de încărcare pentru fracția plastic la o densitate a acestea de 50kg/mc, fără a lua în calcul că, în același recipient, se colectează și deșeuri din metal ce au o densitate de 2500 kg/m. Contestatoarea precizează că, deși, în analiza ofertei sale, autoritatea contractantă a reținut, probabil, „uzanțele” invocate de ofertantul SC ......SRL, societatea sa a realizat calcule argumentate prin verificarea cu Breviarul de calcul nr. 4 din Ordinul ANRSC nr. 111/2007, respectiv densitățile deșeurilor din Ordinul nr. 756/26.11.2004 Normativ tehnic privind incinerarea deșeurilor. Afirmă că determinările sale se bazează pe argumente tehnice și juridice și nu pe „uzanțe” sau constatări, astfel că orice determinare a numărului de utilaje care generează o diferență semnificativă față de cele propuse de societatea sa reprezintă o supradimensionare a costurilor cu impact major asupra prestării activității la un nivel eficient al cheltuirii fondurilor. De asemenea, autoarea contestației mai arată că autoritatea contractantă a constatat că „incorectitudinea utilizării densității de 350 kg/mc rezidă și din cuprinsul Planului National de Gestionare a Deșeurilor, care indică această densitate pentru deșeurile reziduale sau deșeurile mixte”, deși, în adresa de comunicare, aceasta redă cerința din documentația de atribuire astfel „La realizarea calculelor se vor avea în vedere, breviarele de calcul din Ordinul ANRSC nr. 111/2007 privind aprobarea caietului de sarcini-cadru al serviciului de salubrizare a localităților, cantitățile de lucrări estimate a fi realizate, frecvențele de prestare a serviciilor și parametrii de calitate solicitați prin caietul de sarcini", breviarul de calcul făcând referire fix la densitatea de 350 kg/mc, contrazicându-se astfel în motivele respingerii ofertei față de propria solicitare din caietul de sarcini. În opinia sa, autoritatea contractantă face o confuzie între verificarea conform breviarului de calcul ANRSC și cerința de la pct. 12.2 din caietul de sarcini, menționând următoarele: „Conform prevederilor caietului de sarcini, pct. 12.2 Modalitatea de prezentare a ofertei tehnice, lit. C Planul de organizare a activității, «Luând în considerare cerințele prezentate în Anexa 5 a caietului de sarcini, delegatul va calcula necesarul de echipamente/autospeciale pentru prestarea activităților contractului, separat pentru fiecare activitate în parte.”. Conform pct.2.1 „Obiectul contractului din caietul de sarcini”: „Mai specific, activitățile care fac obiectul procedurii de delegare sunt: Pagina 17 din 143

§ 25

(1) colectarea separată a deșeurilor reciclabile pe 3 fracții (hârtie/carton, plastic/metal și sticlă) și transportul acestora la CMID .........; (2) colectarea separata a deșeurilor biodegradabile și transportul acestora la CMID .........; (3) colectarea separată a deșeurilor reziduale și transportul acestora la CMID .........; (4) colectarea separată a deșeurilor similare reciclabile pe 3 fracții (hârtie/carton, plastic/metal și sticla) de la agenți economici și instituțiile publice și transportul separat al acestora la CMID .........; (5) colectarea separată deșeurilor similare reziduale și transportul separat al acestora la CMID .........; (6) colectarea deșeurilor abandonate de pe domeniul public al UAT-urilor din zona centrală, la solicitarea expresă a unității administrativ-teritoriale pe raza căreia au fost abandonate, pe bază de comandă, și transportul acestora la CMID .........; (7) colectarea separată și transportul separat al deșeurilor provenite din locuințe, generate de activități de reamenajare și reabilitare interioară și/sau exterioară a acestora, la solicitarea generatorului, pe bază de comanda și contract de prestări-servicii și transportul acestora la CMID .........; (8) colectarea separată și transportul separat al deșeurilor voluminoase la solicitarea generatorului, în urma unor apeluri telefonice de la populație, instituții publice și agenți economici, precum și în cadrul unor campanii de colectare a deșeurilor voluminoase desfășurate cu o frecvență semestrială și transportul acestora la CMID .......... (9) colectare, transport, stocare temporară și valorificare/eliminare a deșeurilor periculoase din deșeurile menajere, cu excepția celor cu regim special, în condițiile legii, în cadrul unei campanii de colectare desfășurată cu o frecvență semestrială; (10) colectarea separată și transportul separat al deșeurilor provenite de la evenimente la solicitarea generatorului, pe baza de contract de prestări-servicii și transportul acestora la CMID .......... Cu

§ 26

alte

§ 27

cuvinte,

§ 28

ofertantul

§ 29

trebuia

§ 30

să

§ 31

calculeze

§ 32

necesarul

§ 33

de echipamente/autospeciale pentru prestarea activităților contractului, separat pentru fiecare activitate prevăzută mai sus în parte”. Petenta subliniază că determinările numărului de utilaje echipamente etc. s-a făcut întocmai solicitării autorității contractante pe fiecare activitate, conform propunerii tehnice pag. 129-146 și anexelor 7.1.-7.8., pag. 445-452 din propunerea tehnică, iar breviarul de calcul ANRSC, prezentat prin clarificarea nr. 4, face verificarea numărului de utilaje stabilit anterior pentru colectarea deșeurilor municipale, rezultând o capacitate de transport a utilajelor propuse de 4,35 ori mai mare decât minimul necesar determinat conform breviarului de calcul. Prezintă, în continuare, definiția deșeurilor municipale la care face referire breviarul de calcul ANRSC, preluată chiar din PNGD (Planul National de Gestionare a Deșeurilor) pentru a demonstra că autoritatea contractantă, în mod eronat, a respins oferta, reținând că „În ceea ce privește densitatea de 350 kg/mc utilizată în fișa de calcul cumulată, utilizată și depusă în răspunsul la clarificarea nr. 4, ofertantul, în mod eronat, folosește această densitate pentru toate tipurile de deșeuri, deși această densitate este aferentă doar pentru deșeurile reziduale și biodegradabile; conform PNGD. Având în vedere reținerile de mai sus, cerința nu este îndeplinită”. Menționează că din definiția deșeurilor municipale și din Breviarul de calcul ANRSC , rezultă că acesta va fi folosit pentru deșeurile municipale care înglobează și deșeurile menajere, deci inclusiv fracții colectate separat și care fac parte din categoriile 15.01 și 20 din anexa nr. 2 la H.G. nr. 856/2002. 18

§ 34

Din această perspectivă, respectiv respingerea ofertei sale ca neconformă, bazată pe cerințe care nu au fost prevăzute în documentația de atribuire („uzanțe”, PNGD), SC ......... SA solicită Consiliului să constate nelegalitatea acestei măsuri. În susținere, face trimitere la jurisprudența CNSC (deciziile nr. 2179/C7/2389, 2390 din 03.12.2019, nr. 1705/C8/1511 din 06.06.2014, nr. 1882/C1/1787 din 04.07.2022, decizia nr. 2410/C2/2611 din 04.09.2018) și la jurisprudența europeană (Hotărârea Curții de Justiție a Uniunii Europene (GUE) din 16 aprilie 2015, emisă în Cauza C-278/14, SC Enterprise Focused Solutions SRL, împotriva Spitalului Județean de Urgență Alba Iulia, Hotărârea GUE pronunțată în cauza C-6/05, MedipacKazantzidis, punctul 54). În plus, consideră că exemplară sub aspectul necesității respectării principiului transparenței este și decizia pronunțata în cauza Pippo Pizzo (C-27/15). Conchide că, prin aplicarea acestei jurisprudențe în prezenta cauză, reiese că autoritatea contractantă trebuia să analizeze îndeplinirea cerinței potrivit principiului transparenței, care obligă comisia de evaluare să se raporteze la modul în care a fost exprimată cerința în cuprinsul documentației de atribuire. Referitor la criticile ofertei vizând subevaluarea distanțelor sau frecvențelor de colectare a deșeurilor, autoarea contestației menționează că aceste aspecte nu au făcut obiectul unei evaluări inițiale nefavorabile și nici nu au fost solicitate clarificări referitoare la aceste aspect, deși, în clarificarea nr. 4 și nr. 6, a menționat faptul că oferta este structurată având în vedere factorul timp, respectiv făcând determinări referitoare la timpul necesar în afara colectării propriu-zise, adică timpii necesari autospecialelor să ajungă de la baza operațională în fiecare localitate, de la fiecare localitate la locul de descărcare, de la locul de descărcare până la baza operaționala. De asemenea, contestatoarea menționează că a avut în vedere timpul necesar de descărcare, cântărire etc, la care se adaugă timpul efectiv pentru colectarea fiecărui recipient, conform frecvențelor stabilite și ținând cont că autospecialele pot descărca în același timp 2 europubele. Susține că aceste motive de neconformitate nu i-au fost aduse la cunoștință până la acest moment, adică în evaluarea inițială această problemă nu a făcut obiectul respingerii, comisia de evaluare considerând oferta sa conforma sub acest aspect. Apreciază că, în cauza, este o vădita încălcare a prevederilor art. 28 alin. (1) din Legea nr. 101/2016, respectiv încălcarea limitelor reevaluării ofertei, astfel cum aceste limite au fost trasate de Consiliu. SC ......... SA consideră astfel eronată respingerea ofertei sale pentru noi motive invocate de autoritatea contractantă care confirmă un tratament discriminatoriu și abuziv în evaluare. Subliniază că, deși achizitoarea invocă unele distanțe/timpi subdimensionați cu 10%, 20% sau 30%, aceasta a considerat conformă Pagina 19 din 143

§ 35

și admisibilă oferta SC ......SRL care este cu 87 % mai mare decât oferta sa (316.460.588.96 lei, față de 169.086.305,60 lei). Conchide că autoritatea contractantă a tratat în mod discriminatoriu oferta sa, față de cea depusă de SC ......SRL, încălcând astfel principiile nediscriminării și tratamentului egal, prevăzute la art. 2 din Legea nr. 100/2016 privind concesiunile de lucrări și concesiunile de servicii. Astfel, în subsidiar apreciază că, în ipoteza în care Consiliul va reține că oferta sa este neconformă sub acest aspect, se impune și declararea ofertei SC ......SRL ca neconformă pentru neîndeplinirea acestei cerințe. De asemenea, SC ......... SA solicită Consiliului să constate că autoritatea contractantă nu a respectat limitele reevaluării trasate de CNSC și Curtea de Apel București, nu a pus în executare întocmai decizia Consiliului. B. Evaluarea propunerii financiare. Contestatoarea precizează că autoritatea contractantă i-a respins oferta ca inacceptabilă și neconformă, în temeiul dispozițiilor art. 93 alin. (3) din Legea nr. 100/2016, raportat la prevederile art. 87 alin. (5) și art. 89 alin (3) lit. a) și c) din HG nr. 867/2016, coroborat cu art. 2 alin. (2) din Legea nr. 100/2016. Redând dispozițiile art. 93 alin. (3) din Legea nr. 100/2016 și art. 87 alin. (5) și art. 89 alin. (3) lit. a) și c) din HG nr. 867/2016, contestatoarea apreciază că această decizie este nelegală, fiind adoptată cu încălcarea vădită a dispozițiilor art. 28 alin. (1) din Legea nr. 101/2016, ce instituie caracterul obligatoriu al deciziei CNSC pentru autoritatea contractantă. Învederează faptul că neconformitatea și caracterul inacceptabil al propunerii sale financiare este raportat de autoritatea contractantă la următoarele elemente: a) Cheltuielile cu lubrefianții - răspuns neconcludent la solicitările de clarificări. Autoritatea contractantă reține că și în situația în care se acceptă că este vorba de o eroare materială (menționarea a 4 unități utilaje, în loc de 3 utilaje), calculul efectuat de SC ......... SA nu este corect, întrucât sunt precizate 2.080 ore/an. b) Cheltuielile cu piese de schimb. A fost alocată o cantitate de 3.120 revizii periodice/3 buc/52 săptămâni/5 zile/săptămână. Ar rezulta 4 ore/zi/utilaj bugetat. Autoritatea contractantă consideră că modul de calcul pentru cheltuielile cu piesele de schimb trebuia bugetat la 8 ore și nu la 4 ore, respectiv la tot anul și nu la 130 de zile din 260 de funcționare. Petenta sesizează necorelarea cu cheltuielile RCA și impozitul auto, unde s-au bugetat integral cheltuielile aferente, neputându-se admite că, daca un utilaj ar funcționa doar o jumătate de normă, atunci 20

§ 36

revizia periodică s-ar face tot la jumătate de cost. În plus, arată că, în memoriile tehnico-economice justificative au fost prezentate costuri orare, care nu pot fi probate cu facturi și, în plus, au fost subdimensionate cheltuielile cu piesele de schimb aferente autogunoierelor. Concluzionează că decizia autorității contractante este contrară celor statuate de CNSC și Curtea de Apel ........., fiind încălcată autoritatea de lucru judecat: Instanța Soluție CNSC Consiliul stabilește nelegalitatea modalității în care societății contestatoare i-a fost comunicată decizia de respingere a ofertei sale pentru cele două motive corelate propunerii financiare. Nici în raportul procedurii nr. 91 din 23.03.2022 nu sunt consemnate considerentele comisiei de evaluare în a retine caracterul neconcludent al răspunsurilor de clarificare ale ......... SA vizând propunerea sa financiară (...). Așa cum rezultă din concluziile comisiei de evaluare, privitoare la cele două elemente de cost, ceea ce nemulțumește nu este valoarea costurilor prevăzute în oferta pentru piese de schimb și revizii periodice, ci modul în care acestea au fost exprimate. Or, din explicațiile ofertantei rezultă că a stabilit costurile respective raportat la numărul de ore de funcționare a utilajelor și autovehiculelor, fără a fi lămurit de către autoritate de ce o astfel de abordare este improprie, care este impactul orelor de funcționare asupra necesității de piese de schimb și asupra reviziilor necesare. Curtea de Apel ....... .. Informațiile prezentate autorității contractante au fost clare și precise, apte să demonstreze realitatea prețului ofertat prin raportare la costurile ocazionate de prestarea serviciilor, motiv pentru care, în mod nelegal, se invocă un caracter neconcludent al explicațiilor furnizate. Petenta concluzionează că „decizia de respingere a ofertei este nemotivată. Răspunsurile la solicitările de clarificări fac dovada realității preturilor ofertate prin raportare la costurile de prestare a serviciilor”. Referitor la decizia luată de autoritatea contractantă în etapa de reevaluare, motivată prin faptul că răspunsurile SC ......... SA la solicitările de clarificări ale comisiei de evaluare sunt neconcludente, contestatoarea susține că este vădit nelegală și încalcă autoritatea de lucru judecat a constatărilor CNSC și Curții de Apel ........., din care rezultă că SC ......... SA a demonstrat realitatea prețului raportat la cheltuielile cu serviciile, respectiv oferta sa financiară este conformă și acceptabilă. În susținere petenta prezintă solicitările de clarificări ce i-au fost adresate de către comisia de evaluare în acest sens și răspunsurile la acestea: Clarificare 1: „Conform memoriului tehnico-economic costuri fixe taxă proiect, capitolul de cheltuiala 1.1 Carburanți și lubrefianți, pag. 8 din oferta financiara, sunt cuprinse costuri cu carburanții pentru 2 autoturisme și o autoutilitară și costuri cu lubrefianții pentru 4 unități. Vă solicitam să clarificați care sunt cele 4 unități pentru care au fost calculate costuri cu lubrefianții”. Răspuns clarificare 1: „Conform ofertei financiare depuse și a memoriului tehnico-economic costuri fixe taxă proiect, la pagina 8, capitolul de cheltuială 1.1 Carburanți și lubrefianți, dintr-o eroare de redactare, a fost trecut un număr de 4 buc., însă costurile cu lubrefianții au fost corect calculate pentru un numărul de 3 buc., neafectând tariful ofertat”. Clarificare 2: Pagina 21 din 143

§ 37

„Conform memoriului tehnico-economic costuri fixe taxă proiect; capitolul de cheltuială 1.3 Piese de schimb, pag. 9, din oferta financiară este alocată o cantitate de 3120 piese de schimb vehicule. Având în vedere faptul că, la pag.8, la capitolul de cheltuiala Carburanți și lubrefianți au fost prevăzute două autoturisme, vă rugăm să justificați alocarea celorlalte cantități de 3120 piese de schimb și să detaliați din ce se compun acestea”. Răspuns clarificare nr. 2: „Conform ofertei financiare depuse și a memoriului tehnico-economic costuri fixe taxă proiect, capitolul de cheltuială 1.3 Piese de schimb, pag.9, cantitatea de 3120 piese schimb vehicule, reprezintă numărul de ore de funcționare pentru cele 2 autoturisme și o autoutilitară, conform cărților de identitate a vehiculelor pag. 512-513, 522-523, respectiv pag. 516- 517,depuse în oferta tehnică”. Clarificare 3: „Conform memoriului tehnico-economic costuri fixe taxă proiect, capitolul de cheltuială 1.4 Întreținerea utilajelor și autovehiculelor, pag. 9 din oferta financiară, este alocată o cantitate de 3120 revizii periodice. Având în vedere faptul că, la pag. 8, la capitolul de cheltuiala Carburanți și lubrefianți au fost prevăzute două autoturisme și o autoutilitară, vă rugăm să justificați alocarea celorlalte cantități de 3120 revizii periodice”. Răspuns clarificare nr. 3: „Conform ofertei financiare depuse și a memoriului tehnico-economic costuri fixe taxă proiect, capitolul de cheltuială 1.4 Întreținerea utilajelor și autovehiculelor pag. 9, cantitatea de 3120 piese schimb vehicule, reprezintă numărul de ore de funcționare pentru cele 2 autoturisme și o autoutilitară, prezentate conform cărților de identitate a vehiculelor depuse în oferta tehnică la pag. 512-513, pag. 522-523, respectiv pag. 516-517”. Referitor la raportul de reevaluare al autorității contractante și la aspectele considerate neconcludente, SC ......... SA menționează că, la aceasta dată, prestează servicii în cadrul Contractului nr. 338/ 15.10.2020 de delegare a gestiunii unor activități componente ale serviciului de salubrizare, respectiv colectarea separată și transportul separat al deșeurilor municipale din județul ........., zona ......... Sud și ......... Nord (exclusiv municipiul .........), lot 6, încheiat cu aceeași autoritate contractantă. Pentru atribuirea acestui contract s-a desfășurat o procedură competitivă la baza căreia oferta financiară a fost structurată similar cu cea prezentată în cadrul prezentei proceduri. În procedura anterioară nu au fost invocate neregularități privind modalitatea de calcul sau structura costurilor pentru carburanți și lubrefianți, piese de schimb, întreținerea utilajelor și autovehiculelor, cheltuieli cu contribuția ANRSC, costurile alocate pentru personalul backstopping, a memoriilor tehnico-economice aferente fișelor de fundamentare a tarifelor pentru colectarea deșeurilor abandonate și a deșeurilor de la evenimente. Referitor la carburanți și lubrifianți, precizează că, în răspunsul la clarificarea 1 din adresa nr. 69/28.02.2022, a învederat autorității contractante că numărul corect care trebuie luat în calcul este de 3 buc. în loc de 4 buc. (aceasta fiind doar o eroare de redactare și neafectând cu nimic calculele referitoare la valoarea acestora). În acest sens, CNSC și Curtea de Apel ......... au reținut cu caracter definitiv că, în cauză, este vorba despre un viciu de formă. 22

§ 38

Astfel, arată că, la poziția 1.1 din fișa de fundamentare a tarifului de la pag. 8 din propunerea financiară, la poziția carburanți, există 2 autoturisme și o autoutilitară pentru care s-a estimat un număr de 1040 ore de funcționare pe an/buc., reprezentând un număr total de 3120 ore funcționare/an. Pentru aceste 3120 ore s-a calculat un cost cu combustibilul în valoare de 45770,40 lei, plus 25.428,00 lei/an. La fel este calculul și pentru poziția lubrifianți, unde, în costul total, a fost luată în calcul o valoare de 3120 ore de funcționare/an, aferentă celor 2 autoturisme și o autoutilitară, rezultând un cost pentru lubrifianți de 3 buc. x 1040 ore = 3120 ore/an x 0,03 l/oră x 9,94 lei/oră = 930,38 lei/an. Având în vedere că eroarea de redactare nu modifică valoarea luată în calcul, contestatoarea consideră eronată declararea inacceptabilă a ofertei sale pentru acest motiv, cu încălcarea deciziei CNSC, definitivă, prin care a fost statuat că, fiind în cauză un viciu de formă, acesta nu afectează caracterul conform și acceptabil al ofertei. Referitor la piesele de schimb și întreținerea utilajelor și autovehiculelor, precizează că, prin răspunsul la clarificările nr. 2 și nr. 3 din adresa nr. 69/28.02.2022, a arătat autorității contractante că este vorba de orele de funcționare ale celor două autoturisme și o autoutilitară, adică 3120 ore de funcționare (câte 1040 ore funcționare/an), care sunt identice cu cele luate în calcul și pentru consumurile de carburanți și lubrifianți, ore de funcționare pentru care s- a stabilit un consum mediu pe oră. Autoritatea contractantă însă, prin raportul de evaluare, refuză să ia în calcul această abordare, deși la baza contractului nr. 338/15.10.2020, încheiat chiar cu aceasta, aflat în derulare la această dată, aceste costuri aferente tarifelor practicate, au fost stabilite tot în funcție de numărul de ore de funcționare ale autovehiculelor. Deși în raportul de evaluare, autoritatea contractantă consideră improprie abordarea costurilor în raport cu orele de funcționare, menționează că acestea se fac la intervale regulate și determinate de timp, înțelegând astfel că eronat a apreciat oferta ca inacceptabilă, având în vedere că în oferta depusă costurile au fost estimate în ore de funcționare. Petenta precizează că, în adresa de comunicare a rezultatului reevaluării, autoritatea contractantă a consemnat următoarele: „Din răspunsurile acordate de ......... SA la solicitările de clarificări, rezultă ca bugetat 3.120 ore/3 buc./52 săptămâni/5 zile/săptămână = 4 ore/zi/utilaj bugetate. Adică ......... SA a raportat cheltuielile cu piesele de schimb și cu întreținerea doar la 4 ore, nu la 8 ore/zi, deci nu a bugetat toată cheltuiala pentru tot anul, ci doar pentru 130 zile din 260 de funcționare. Se constată, deci o necorelare între cheltuielile bugetate pentru piese de schimb și întreținere utilaje (unde ......... SA a bugetat doar 4 ore/zi) și cheltuielile cu RCA și impozit auto, unde a bugetat integral costurile aferente, și nu doar jumătate, având în vedere că doar jumătate din timp au fost bugetate la piese de schimb și întreținere. Nu se poate admite că, deși un utilaj ar funcționa doar o jumătate de normă (conform propunerii ......... SA), revizia periodică ar face- o tot la jumătate de cost”. Cu alte cuvinte, petenta presupune că autoritatea contractantă a înțeles raționamentul prin care societatea sa a estimat câte 4 ore de Pagina 23 din 143

§ 39

funcționare pentru fiecare din cele 2 autoturisme și o autoutilitară, dar a ales să facă niște calcule eronate, care nu au nicio legătură cu răspunsul său la solicitarea de clarificări sau cu elementele din ofertă, așa cum prezintă la punctul a) al comunicării: „Or, potrivit Memoriului tehnico-economie-costuri fixe taxa proiect și răspunsului la clarificare, deși se susține de către ofertant faptul ca sunt calculate costuri pentru 3 buc mașini și se confirmă faptul că celelalte elemente de calcul sunt corecte, atâta timp cât sunt precizate 2080 ore/an pentru o mașină, pentru 3 mașini nu pot fi 3120 ore/an. Față de cele precizate, răspunsul ofertantului la solicitarea de clarificări este neconcludent". De asemenea, arată că orele estimate nu sunt pentru 130 de zile, ci sunt 4 ore/zi x 260 zile, înțelegându-se că, deși ITP, RCA, și impozitul auto se plătesc pe fiecare autoturism și autoutilitara integral pentru un an, pe de o parte, un autoturism destinat pentru transportul personalului sau o autoutilitară cu destinație de transport diverse materiale, nu va funcționa în mod real (motor pornit) 8 ore pe zi din 8 ore de lucru, iar pe de altă parte, asigurările și reviziile nu pot fi divizate pe ore din zi, fiind contrar rațiunii a aprecia în acest mod față de caracterul acestor operațiuni tehnice și juridice. Rezultă de aici și faptul că un autoturism sau orice echipament are consumuri de carburant piese, materiale etc. în raport cu perioada în care funcționează sau kilometrii parcurși. Referitor la consumurile de carburanți, piese de schimb, întreținere și reparații după critica CNSC referitoare la faptul că autoritatea nu a arătat de ce este improprie o ofertă bazată pe costuri orare, autoritatea contractantă menționează: „SC ......... SA a ales să prezinte în memoriile tehnico-economice justificative costuri orare, care nu pot fi probate cu facturi, iar din prezentarea acestora rezultă că a subdimensionat cheltuielile cu piesele de schimb aferente autogunoierelor. Față de cele precizate, răspunsul ofertantului la solicitarea de clarificări este neconcludent”. Astfel, contestatoare reține că, nici de această dată, autoritatea nu arată de ce este improprie prezentarea ofertei în costuri orare și adaugă o nouă expresie „care nu pot fi probate cu facturi", introducând astfel în susținerea evaluării un element ce nu a fost solicitat și nu face sau nu ar putea face obiectul evaluării. Deși, contestația sa precedentă a fost admisă și în considerarea faptului că decizia autorității contractante de respingere a ofertei era nemotivată, SC ......... SA solicită Consiliului să constate că autoritatea contractantă „persistă în aceeași deficient a evaluării, nepunând în executare deciziile pronunțate în cauză, adică nu motivează în mod corespunzător nici în etapa reevaluării deciziile luate în legătură cu ofertele depuse”. Consideră astfel eronată respingerea ofertei sale pentru aceste motive. 24

§ 40

De asemenea, arată că modul de prezentare al costurilor, orare, în kilometri sau per utilaj/lună, utilaj/an, etc. sunt transformate în lei/an, respectiv lei/tonă, acesta fiind de altfel elementul ce se constituie în criteriul de evaluare al autorității. c) Cheltuieli cu protecția mediului - cota de contribuție ANRSC de 0,2%: Contestatoarea precizează că, în adresa de comunicare a rezultatului procedurii, autoritatea contractantă a consemnat că SC ......... SA a calculat contribuția ANRSC la costurile totale plus profit și nu la veniturile proprii înregistrate ca urmare a furnizării serviciului, astfel cum dispun prevederile art. 1 din Ordinul ANRSC nr. 563/2020. Analizând veniturile totale conform fișei de fundamentare tarife, autoritatea contractantă a constatat un venit de 2.332.858,40 lei reprezentând venit din economia circulară, respectiv că a fost incorect calculată contribuția ANRSC de 0,2%, întrucât nu a fost luat în calcul și acest venit și, în acest fel, ar avea loc o diminuare a ofertei financiare cu 4.665,72 lei. Concluzie: CNSC și Curtea de Apel ......... rețin caracterul concludent și corect al răspunsului la solicitarea de clarificări, drept pentru care oferta este conformă și acceptabilă. Decizia autorității contractante în etapa reevaluării: oferta financiară a fost diminuată cu suma de 4.665,72 lei, în mod incorect, oferta fiind neconformă și inacceptabilă. SC ......... SA afirmă că, în primul rând, decizia autorității contractante de respingere a ofertei sale a fost emisă cu nerespectarea deciziei CNSC și, în al doilea rând, susținerile autorității contractante sunt nefondate. În susținere, petenta redă răspunsurile la solicitările de clarificări. Clarificare 5 „Conform memoriului tehnico-economic costuri fixe taxa proiect, capitolul de cheltuialal.10 Cheltuieli cu protecția mediului, pag. 11 din oferta financiară sunt menționate cheltuieli cu contribuția ANRSC în cuantum fix de 29.840 lei/an. Vă solicităm să detaliați modul de calcul al contribuției ANRSC.” Răspuns clarificare nr. 5 Conform ofertei financiare depuse și a memoriului tehnico-economic costuri fixe taxa proiect, capitolul de cheltuiala 1.10 Cheltuieli cu protecția mediului, pag. 11 din oferta financiară, a fost calculată la costurile totale plus profitul, mai puțin economia circulara, pentru cantitatea estimată de autoritate de 57.332,84 tone ce reprezintă și totalul cantității aferente tarifelor luate în calcul pentru stabilirea tarifului compus conform criteriului de evaluare Pagina 25 din 143 Instanța Soluție CNSC Alături de faptul că modalitatea efectivă de calcul a contribuției ANRSC nu a făcut obiectul vreunei clarificări cu ofertanta, Consiliul constată că reperele autorității nu sunt însoțite și de considerente legale, rezultând, din coroborarea normei citate cu clarificarea adusă de ......... SA, caracterul nefondat al susținerilor autorității contractante. Curtea de Apel ......... Răspunsul nu poate fi catalogat drept neconcludent, el cuprinzând explicația ofertantei vizând modul de calcul al acestei contribuții. (...) Referitor la contribuția ANRSC, Consiliul a constatat concludent răspunsul oferit de SC ......... SA, în sensul că explică modalitatea de calcul a acestei contribuții prin raportare la prevederile Ordinului nr. 563/2020, argumentație care nu a fost combătută prin argumente legale de către ..........

§ 41

componenta financiară, rezultând aplicarea cotei de 0,2% astfel: (14.209.332,05 + 710.466,60) x 0,2% = 29.839,59 lei Diferența de zecimale provine din faptul că formula de calcul a fișei de fundamentare este circulară adică, valoarea totală se modifică de fiecare dată ce se înlocuiește valoarea contribuției ANRSC, astfel de fiecare dată ce se introduce o altă valoare a contribuției de 0,2 % se modifică și valoarea totală asupra căreia se aplică cota. Clarificare 18 „Vă rugăm să precizați în mod clar, unde se regăsesc inserate în cuprinsul memoriilor tehnico-economice depuse pentru fiecare dintre fișele de fundamentare a tarifelor costurile alocate pentru contribuția ANRSC din capitolul de cheltuieli cu taxe, licențe, acreditări/certificări autorizări prin raportare la faptul că acesta se calculează ca fiind 0.2% din total venituri obținute din fiecare activitate (tariful respectiv) prestată.” Răspuns clarificare nr. 18 „Conform ofertei financiare depuse și a memoriului tehnico-economic costuri fixe tarif proiect, capitolul de cheltuiala 1.10 Cheltuieli cu protecția mediului, pag. 108 cuprinde poziția ANRSC contribuție cu valoarea 35.825 lei/an reprezentând 0,2% din sumele reprezentând costurile totale plus profitul, mai puțin economia circulară, pentru cantitatea estimată de autoritate de 57.332,84 tone, ce reprezintă și totalul cantității aferente tarifelor luate în calcul pentru stabilirea tarifului compus conform criteriului de evaluare componenta financiară, rezultând aplicarea cotei de 0,2% asupra următoarei calculații (9.643.526,95 + 482.176,35) pag 114 + (2104517,17 + 105225,86) pag 124 + (2110037,46 + 105501,87) pag 133 + (2.085.701,06 +104285,05) pag 143 + (1115060,42 + 55753,02) pag 152 = 17911785,21 x 0,2% = 35.823,57 lei. Diferența până la valoarea de 35.825 de la pagina 108 Memoriul tehnico-economic tarif secțiunea 1.10 Cheltuieli cu protecția mediului provine din faptul că formula de calcul a fișei de fundamentare este circulară, adică valoarea totală se modifică de fiecare dată ce se înlocuiește valoarea contribuției ANRSC astfel de fiecare dată ce se introduce o altă valoare a contribuției de 0,2% se modifică și valoarea totală asupra căreia se aplică cota”. În opinia petentei, cele expuse relevă faptul că, prin răspunsul la clarificarea nr. 5 din adresa nr. 69/28.02.2022, a prezentat autorității contractante, în detaliu, modul de calcul al contribuției ANRSC, exemplificând cu sume ce puteau fi verificate, atât din fișele de fundamentare a tarifelor ofertate, cât și din centralizatorul fișelor de fundamentare - pag. 6 din propunerea financiară. Contribuția ANRSC, arată petenta, se calculează conform at. 1 al Ordinului nr. 563 din 22 decembrie 2020 pentru modificarea Ordinului președintelui Autorității Naționale de Reglementare pentru Serviciile Comunitare de Utilități Publice nr. 79/2017 privind modalitatea de achitare a contribuției prevăzute în Regulamentul de organizare și funcționare a Autorității Naționale de Reglementare pentru Serviciile Comunitare de Utilități Publice - ANRSC, aprobat prin Ordinul președintelui Autorității Naționale de Reglementare pentru Serviciile Comunitare de Utilități Publice nr. 22/2017. Astfel, apreciază că, în mod eronat, autoritatea contractantă a considerat că aplicarea cotei de 0,2% s-ar face asupra totalului veniturilor, întrucât aceasta se face asupra veniturilor proprii înregistrate ca urmare a furnizării/prestării acestor servicii, deci nu și asupra taxei de economie circulară care reprezintă venit al Administrației fondului de mediu, plătit de către administratorii sau proprietarii de depozite conform art. 9 lit. c) din OG nr. 196/2005 privind Fondul pentru mediu, 26

§ 42

dispoziții citate anterior. Așadar, taxa pentru economie circulară intervine în tarifele de colectare după calculul tuturor costurilor, inclusiv a profitului pentru a nu se aplica cota de contribuție ANRSC sau cota profit asupra unor venituri care nu sunt ale operatorului. Contestatoarea învederează că, deși, în raportul de reevaluare, autoritatea contractantă nu a prezentat elemente noi, ci doar a schimbat forma celor anterioare printr-un calcul efectuat referitor la contribuția ANRSC pentru un singur tarif din cele ofertate, din răspunsul SC ......... SA, la clarificarea 5, rezultă că, în suma indicată de 29.839,59 lei (aferentă întregii cantități de 57332,84 tone deșeuri), este inclusă și contribuția ANRSC pentru tariful menționat de autoritatea contractantă. Prin urmare, apreciază că declararea sale ca fiind inacceptabilă și neconformă încalcă decizia Consiliului menționată mai sus. d) Calculul cheltuielilor raportat la un număr de 2080 de ore pe an: Autoarea contestației menționează că, în adresa de comunicare a rezultatului procedurii, autoritatea contractantă a consemnat faptul că SC ......... SA a diminuat substanțial costurile de personal, ceea ce conduce la imposibilitatea asigurării continuității serviciului, având în vedere că între propunerea tehnică și cea financiară există diferențe în ce privește oferta tehnică, unde au fost luate în considerare 2.080 ore/an și oferta financiară, care are la bază 2.008 ore/an. Instanța Soluție CNSC Alături de faptul ca răspunsul ......... SA este pe măsura solicitării autorității de a-i fi menționat unde în oferta se regăsesc inserate costurile alocate pentru personalul backstopping, fiind dificil de înțeles de unde a rezultat caracterul neconcludent al răspunsului, raportat la întrebarea primită de ofertantă, Consiliul retine apărările ......... SA din contestație, aspecte pe care autoritatea contractantă le-ar fi putut cunoaște dacă ar fi realizat o clarificare cu ofertanta privitor la aceasta chestiune; Curtea de Apel ......... Curtea observa ca, deși întrebarea autorității contractante a fost incomplete si imprecisa, prin răspunsul la clarificarea 7 din adresa nr. 69/28.02.2022 s-a făcut trimitere ia mai multe ipoteze din care, prin raportul de evaluare, autoritatea retine și critică eronat răspunsul, făcând calcule prin care justifică insuficiența personalului alocat. Sub aspectul costurilor alocate pentru personalul backstopping, CNSC apreciază, în mod just, că nu s-a demonstrat caracterul neconcludent al răspunsului și, mai mult, autoritatea contractantă ar fi putut obține explicații suplimentare, daca și-ar fi exercitat, în mod responsabil, atribuția de clarificare a ofertei. SC ......... SA conchide că, oferta sa a fost respinsă în mod nelegal, întrucât răspunsul la solicitarea de clarificări este concludent, Consiliul reținând valabilitatea argumentelor sale și criticând faptul că autoritatea contractantă nu a solicitat clarificări cu privire la cheltuielile cu personalul backstopping. Astfel, arată petenta, în principal CNSC a reținut caracterul conform și acceptabil al ofertei sale, pe baza informațiilor furnizate pe durata soluționării contestației inițiale, cu menționarea că, dacă autoritatea contractantă ar fi solicitat clarificări suplimentare, ar fi Pagina 27 din 143

§ 43

obținut aceste informații, astfel încât oferta să fie declarată la acel moment acceptabilă. Afirmă că CNSC nu mai statuează obligația autorității contractante de a solicita clarificări pentru lămurirea acestui aspect, de vreme ce acesta a fost clarificat deja pe durata contestației, iar propunerea financiară dovedește realitatea costurilor. Susține că, în subsidiar, în măsura în care autoritatea contractantă contestă, în continuare, cele reținute de Consiliu, atunci intervine obligația acesteia de a-i solicita clarificări, obligație pe care aceasta a încălcat-o și care este concurentă, ci cea de respectare a principiilor transparenței și proporționalității prevăzute la art. 2 din Legea nr. 101/2016. Contestatoarea menționează că, în susținere, prezintă răspunsurile la solicitările de clarificări, care, în opinia sa, au fost apte, încă de la prima soluționare a contestației, să determine stabilirea, cu titlu definitiv, a caracterului admisibil al propunerii financiare. Clarificare 7: „Vă rugăm să precizați în mod clar unde se regăsesc inserate în cuprinsul memoriului tehnico-economic, costuri fixe taxa proiect, pag. 13-14, costuri alocate pentru personalul backstopping”. Răspuns clarificare 7: „Referitor la solicitarea dumneavoastră, menționăm ca nu înțelegem pe deplin sitagma folosită, respectiv personal backstopping, însă am identificat 3 sensuri ale acesteia. a) Dacă vă referiți la personalul support staff sau backstopping, așa cum este întâlnit cel mai des în cadrul licitațiilor internaționale pentru diverse proiecte, în echipa experților pentru diferite domenii există și personal suport care asigură partea de traduceri, secretariat, multiplicare documente, preluare apeluri telefonice aceste atribuții intrând în sarcina personalului prezentat la pag. 13 în propunerea financiară, respectiv prin personalul propus pentru, secretariat, dispecerat, administrativ. b) Dacă vă referiți la personalul menționat la pag 29 din propunerea tehnică, respectiv asistență juridică, director economic și resurse umane despre care am menționat că este personal aferent sediului social costurile aferente acestora au fost cuprinse în cadrul secțiunii 1.11 Alte servicii executate de terți, în cadrul memoriului tehnico-economic costuri fixe proiect pag. 12, ultima poziție «Altele pază, consultanță, juridic, salarizare» în sumă anuală de 77800 lei/an. c) Dacă vă referiți strict la personalul de rezervă, costurile pentru aceștia sunt cuprinse în memoriile tehnico-economice ale fiecărui tarif (costuri variabile), unde după determinarea numărului necesar de ore pentru efectuarea serviciului am împărțit la 12 luni apoi la norma de lucru pentru o persoană și am înmulțit cu coeficientul 1,1 pentru determinarea personalului total, inclusiv rezerva în cazul concediilor de odihnă sau a concediilor medicale”. Referitor la costurile alocate pentru personalul backstoping, petenta menționează că, prin răspunsul la clarificarea 7 din adresa nr. 69/ 28.02.2022, deși întrebarea autorității contractante a fost incompletă și imprecisă, a făcut trimitere către mai multe ipoteze, din care, prin raportul de evaluare, autoritatea reține și critică eronat răspunsul său. Astfel, arată contestatoarea, autoritatea contractantă face calcule prin care justifica insuficienta personalului alocat pentru execuția contractului greșind în două aspecte: 28

§ 44

- în considerarea unui număr de 2080 de ore pe an, eronat față de prevederile legale, astfel norma medie de lucru pentru un program normal este de 167,333 ore pe lună, reprezentând 2008 ore și nu 2080 de ore pe an conform H.G. nr. 1071/2021. Autoritatea contractantă nu a luat în calcul posibilitatea potrivit căreia operatorul poate plăti personalului angajat ore suplimentare pentru munca prestată în afara programului normal, oferta SC ......... SA fiind fundamentată pe număr ore de funcționare utilaje/an și, astfel, trebuie calculat necesarul de personal în funcție de norma legală la care se aplică coeficientul 1,1. În susținere, menționează că, prin decizia CNSC nr. 936/C11/830, 832 din 05.05.2022 s-a reținut că: „Alături de faptul că răspunsul SC ......... SA este pe măsura solicitării autorității de a-i fi menționat unde, în ofertă se regăsesc inserate costurile alocate pentru personalul backstopping, fiind dificil de înțeles de unde a rezultat caracterul neconcludent al răspunsului, raportat la întrebarea primită de ofertantă, Consiliul reține apărările SC ......... SA din contestație, aspecte pe care autoritatea contractanta le-ar fi putut cunoaște dacă ar fi realizat o clarificare cu ofertanta privitor la aceasta chestiune». Autoarea contestației afirmă că, nesocotind aceasta decizie, autoritatea a revenit cu noi calcule pentru demonstrarea neconformității ofertei sale, fără să clarifice de fapt niciunul dintre aspecte, inserând inclusiv calcule pentru al doilea an de contract, în condițiile în care ofertanții au estimat costuri doar pentru primul an de contract. De asemenea, reclamă faptul că evaluarea efectuată de autoritatea contractantă, prin calculele prezentate în adresa de comunicare a rezultatului procedurii, nu are nici o legătură cu conținutul ofertei sale, având în vedere că, din Anexele 7.1 - 7.8, pag. 445 - 482 din propunerea tehnică reiese un număr determinat de ore de funcționare ale utilajelor de 64126,05 ore/an, astfel: 34343 ore funcționare/an pentru activitatea de colectare a deșeurilor reziduale; 5545 ore funcționare/an pentru activitatea de colectare a deșeurilor biodegradabile; 8737 ore funcționare/ an pentru activitatea de colectare a deșeurilor din hârtie; 8737 ore funcționare/an pentru activitatea de colectare a deșeurilor din plastic; 4352 ore funcționare/an pentru activitatea de colectare a deșeurilor din sticlă; 1475 ore funcționare/an pentru activitatea de colectare a deșeurilor voluminoase; 848,70 ore funcționare/an pentru activitatea de colectare a deșeurilor periculoase; 88,35 ore funcționare/an pentru spălarea recipienților. Pentru numărul de 64126,05 ore funcționare au fost propuși 37 șoferi și 71 de manipulanți, conform propunerii tehnice, pag 29 „Organigramă”, având în vedere că, în funcție de specificul activității, în majoritatea timpului, se folosește un echipaj compus dintr-un șofer și doi manipulanți. Altfel spus, cei 37 șoferi trebuie să satisfacă conducerea utilajelor pentru 64126,05 ore/an, iar 37 persoane x 167,33 ore/lună x 11 luni Pagina 29 din 143

§ 45

(asigurând astfel necesarul orelor aferente concediului de odihnă) = 68103,31 ore de lucru, observând astfel că există o rezervă de lucru de 3977,26 ore aferente și altor situații, respectiv concedii medicale, zile libere etc. În opinia sa, astfel a demonstrat că este eronată interpretarea autorității contractante conform căreia personalul propus ar fi insuficient. Prin urmare, consideră nelegală decizia autorității contractante de respingere, ca inacceptabilă și neconformă a ofertei sale pentru acest aspect. împrejurare în care declararea ofertei drept inacceptabilă și neconforma pentru acest aspect. e) Activitatea de colectare și transport deșeuri abandonate și deșeuri provenite de la evenimente: Instanța Soluție CNSC Analizând răspunsul societății la întrebarea 8 și concluzia autorității contractante, Consiliul constată că aceasta din urma este contrară celor menționate expres de ofertantă în explicațiile aduse, fără a fi evocat niciun motiv pentru care răspunsul expres al societății este ignorant. Consiliul constată că evaluarea acestui răspuns, pe lângă faptul ca nu are nicio legătură cu el, se bazează pe concluzia comisiei de evaluare că ofertanta a estimat cantități superioare celor indicate în ofertă, fără să se explice și cum au ajuns evaluatorii la aceasta concluzie, cu atât mai mult cu cât explicația ofertantei a fost în sensul includerii, în cantitatea totală de deșeuri și a cantităților de deșeuri abandonate și a deșeurilor provenite de la evenimente. Curtea

§ 46

de Apel ......... Menține decizia CNSC sub acest aspect Petenta subliniază faptul că se reține chiar declarația autorității contractante din adresa de comunicarea rezultatului procedurii, respectiv: „Reținând concluziile CNSC potrivit cărora comisia de evaluare invocă prevederi ale caietului de sarcini privind colectarea deșeurilor abandonate și a deșeurilor provenite de la evenimente, susținând că explicația ofertantei încalcă aceste specificații tehnice, însă nu evocă de ce încalcă caietul de sarcini opțiunea societății de a colecta aceste tipuri de deșeuri în același fel și în același timp cu deșeurile reziduale, comisia constata următoarele: Potrivit prevederilor art. 3.5 din caietul de sarcini: „În plus față de activitățile de colectare la intervale regulate, prezentate mai sus, trebuie menționat că vor exista activități de colectare care depind parțial de anotimpuri și parțial de unele aranjamente speciale etc. Aceasta poate include colectarea deșeurilor de la festivaluri, concerte, târguri, campinguri și alte situații sau locații similare. Delegatul va fi obligat să colecteze deșeurile generate în astfel de situații și locații la cerere și în urma solicitării din partea organizatorului. Frecventa și regularitatea acestui serviciu nu pot fi estimate, dar se presupune ca reprezintă o mică parte a întregului serviciu. Cheltuielile legate de gestionarea acestor deșeuri (colectare și transport, valorificare, recuperare/reciclare, eliminare) vor fi suportate de organizatorul evenimentului. Delegatul are, de asemenea, obligația de a colecta toate deșeurile abandonate pe domeniul public, pe baza de comandă transmisă de către unitatea administrativ-teritorială pe raza căreia au fost abandonate deșeurile. În cazul în care generatorul/deținătorul deșeurilor nu poate fi identificat, cheltuielile legate de curățarea și refacerea mediului, precum și cele de transport, valorificare, recuperare/reciclare, eliminare vor fi suportate de autoritatea administrației publice locale, pe baza unei situații exacte transmise de delegat privind locația, tipurile și cantitățile de deșeuri colectate. După identificarea generatorului/deținătorului de 30

§ 47

deșeuri, acesta este obligat să suporte atât cheltuielile efectuate de administrația publică locală, cât și sancțiunile contravenționale”. Petenta învederează că, deși autoritatea contractantă nu oferă un motiv pentru cele sesizate de către Consiliu, adoptă aceeași decizie de a declara neconformă oferta SC SALUBIS SA, pentru necorelarea propunerii tehnice cu cea financiară, deci pentru alte considerente decât cele invocate în evaluarea inițială. Consideră că, și în acest caz au fost depășite limitele reevaluării stabilite de către CNSC, decizia de respingere a ofertei sale fiind luată cu încălcarea dispozițiilor art. 28 din Legea nr. 101/2016. f) Piese de schimb pentru vehicule: Clarificare 12: „În memoriul tehnico-economic taxă rezidual, la capitolul de cheltuială 1.3 «Piese de schimb», pag. 19 din oferta financiară, este alocată o cantitate de 34.628,70 piese de schimb vehicule. Având în vedere faptul că, la pag. 18 la capitolul de cheltuială «Carburanți și lubrefianți», au fost prevăzute 16 autoutilitare, vă rugăm să justificați alocarea celor cantității de 34.628,70 piese de schimb și să detaliați din ce se compun acestea”. Răspuns clarificarea 12: „Conform ofertei financiare depuse și a memoriul tehnico-economic taxa rezidual la capitolul de cheltuială 1.3 piese de schimb, pag. 19, cantitatea de 34.628,70 piese schimb vehicule, reprezintă numărul de ore de funcționare determinate conform anexei 7.1 pag 445, a anexei 7.6 pag. 450 și anexei 7.8 pag 452 din propunerea tehnică reprezentând însumarea orelor de funcționare pentru colectarea deșeurile reziduale, spălarea recipienților și colectarea deșeurilor periculoase din deșeurile menajere”. Clarificare 13: „Conform memoriului tehnico-economic taxă rezidual, capitolul de cheltuială 1.4 «Întreținerea utilajelor și autovehiculelor», pag. 19 din oferta financiară, este alocată o cantitate de 34.628,70 revizii periodice. Având în vedere faptul că, la pag. 18, la capitolul de cheltuială «Carburanți și lubrefianți» au fost prevăzute 16 autoutilitare, vă rugăm să justificați alocarea celor cantității de 34.628,70 revizii periodice”. Răspuns clarificarea 13: „Conform memoriului tehnico-economic taxa rezidual, capitolul 1.1 întreținerea utilajelor și autovehiculelor pag. 19 din oferta financiară, numărul de 34.628,70 revizii periodice, reprezintă numărul de ore de funcționare determinate conform anexei 7.1 pag. 445, a anexei 7.6, pag. 450 și anexei 7.8, pag 452 din propunerea tehnică reprezentând însumarea orelor de funcționare pentru colectarea deșeurile reziduale, spălarea recipienților și colectarea deșeurilor periculoase din deșeurile menajere”. Referitor la acest aspect, arată că, deși autoritatea contractantă accepta răspunsul primit, conform raportului procedurii (pag. 22) si a adresei de comunicare a rezultatului, în sensul că înțelege că numărul 34628,70 reprezintă ore de funcționare și nu piese de schimb sau revizii, declară, fără o analiză justificată că sunt subdimensionate având în vedere numărul insuficient de utilaje bugetate pentru executarea contractului. Consideram astfel eronată și nejustificată interpretarea autorității contractante de a respinge oferta sa pentru aceste motive Afirmă că, deși autoritatea pretinde o subdimensionare a distanțelor/timpilor cu 10%, 20% sau 30 %, considerând pentru aceste aspecte că oferta sa este inacceptabila și neconformă, aceasta declară, totuși, oferta SC ......SRL acceptabilă și conformă, în situația în care aceasta este cu 87% mai mare decât oferta sa (316,460,588,96 lei, față de 169.086.305,60 lei). Pagina 31 din 143

§ 48

„f) În memoriul tehnico-economic taxa reziduală la capitolul de cheltuieli 1.3 Piese de schimb pag. 19 din oferta financiară este alocată o cantitate de 34.628,70 piese de schimb vehicule. Conform memoriului tehnico-economic taxă reziduală, capitolul de cheltuieli 1.4 Întreținerea utilajelor și autovehiculelor, pag. 19 din oferta financiară este alocată o cantitate de 34.628,70 revizii periodice. Admițând că nu sunt revizii și ore de funcționare cele 34.628,7 este subdimensionat, având în vedere numărul insuficient de autospeciale bugetate pentru executarea contractului”. Concluzionând că toate considerentele prezentate anterior demonstrează „eronata apreciere a autorității contractante” în respingerea ofertei sale, ca inacceptabilă, respectiv neconformă, contestatoarea reiterează solicitarea sa de dispunere a măsurilor de remediere constând în anularea actelor nelegale contestate și obligarea autorității contractante la reevaluarea ofertei SC ......... SA și a ofertei SC ......SRL, cu respectarea dispozițiilor legale și a regulilor din documentația de atribuire. De asemenea, petenta solicită, în conformitate cu dispozițiile art. 19 din Legea nr. 101/2016, accesul la documentele dosarului achiziției depus de autoritatea contractantă la Consiliu. În probatoriu, solicită admiterea probei cu înscrisuri. Prin punctul de vedere nr. 267/08.08.2022, înregistrat la CNSC cu nr. 39316/08.08.2022, ......... a solicitat respingerea contestației formulată de SC ......... SA, ca netemeinică și nelegală, și menținerea raportului procedurii nr. 243/19.07.2022, a actelor care au stat la baza emiterii acestuia, precum și a celor subsecvente. În prealabil, autoritatea contractantă prezintă istoricul procedurii de atribuire, relevante fiind următoarele aspecte: - Până la data limită de depunere a ofertelor, au depus oferta următorii operatori economici: 1. Asocierea RER ECOLOGIC SERVICE BUCUREȘTI REBU SA - RETIM ECOLOGIC SERVICE SA; 2. SC ......... SA; 3. SC ......SRL; - Prin adresa nr. 93/25.03.2022 a comunicat contestatoarei rezultatul procedurii de atribuire, conform căruia oferta sa a fost respinsă ca inacceptabilă și neconformă, în baza raportului procedurii nr. 91/ 23.03.2022. Împotriva acestei decizii SC ......... SA a formulat contestația, care a făcut obiectul dosarului CNSC nr. 832/C11/2022 și a fost admisă de CNSC prin decizia nr. 936/C11/830/832 din 05.05.2022, prin care s-a dispus anularea raportului procedurii nr. 91/23.03.2022 și a reevaluarea ofertelor SC ......... SA și SC ......SRL, în limitele deciziei pronunțate. - Împotriva deciziei CNSC nr. 936/C11/830/832 din 05.05.2022, autoritatea contractantă a formulat plângere, înregistrată pe rolul Curții de Apel ......... cu nr. 379/46/2022. Curtea de Apel ........., prin sentința nr. 92/20.06.2022 a respins plângerea formulată, menținând decizia CNSC în ceea ce privește limitele reevaluării ofertelor depuse în procedură. 32

§ 49

- În urma pronunțării celor două hotărâri, comisia de evaluare a procedat la reevaluarea ofertelor SC ......... SA și SC ......SRL în limitele trasate de acestea, fiind emis raportul procedurii nr. 243/19.07.2022. În ceea ce privește susținerea petentei potrivit căreia decizia de respingere a ofertei sale, în etapa de reevaluare, a fost adoptată cu nerespectarea deciziei CNSC nr. 936/C11/830, 832 din 05.05.2022 și a deciziei nr. 92/20.06.2022 a Curții de Apel ........., precum și pe baza interpretării și aplicării eronate a dispozițiilor legale și cu neobservarea informațiilor și a documentelor prezentate în cadrul procedurii de atribuire, precum și a argumentației acesteia referitoare la incidența în cauză a autorității de lucru judecat a deciziei Curții de Apel ......... nr. 92/20.06.2022, autoritatea contractantă apreciază că acestea nu pot fi reținute de către CNSC, prin raportare punctuală la mențiunile deciziei Curții de Apel ......... de la pag. 42-43, potrivit cărora: „Infirmarea deciziei de inadmisibilitate a ofertei, ca urmare a controlului de legalitate exercitat de CNSC, validat apoi de către instanța de contencios administrativ, obligă comisia de evaluare din cadrul autorității contractante de a proceda la reevaluarea ofertelor SC ......... SA și SC ......SRL, prin verificarea celorlalte aspecte care caracterizează admisibilitate acestora și care nu au fost cercetate la prima evaluare, fără a avea posibilitatea extinderii aceștia proces de verificare cu privire la cele pe care le-a verificat în etapa de evaluare și care nu au făcut obiectul vreunei solicitări de remedieri sau contestări, raportul de evaluare, în măsura în care le confirmă, prin act administrativ, fiind definitiv și executoriu sub acest aspect”. Astfel, arată autoritatea contractantă, decizia CNSC, menținută prin sentința Curții de Apel ........., statuează în mod definitiv faptul că oferta SC ......... SA a fost respinsă în mod nelegal, ca fiind inacceptabilă pentru neîndeplinirea criteriilor de calificare și selecție referitoare la experiența similară și personalul cheie propus, iar, cu privire la evaluarea aspectelor de neconformitate din etapa de evaluare a propunerilor tehnice și financiare, se reține în mod expres faptul că „se impune reevaluare ofertei cu luarea în considerare a explicațiilor furnizate, respectiv cu detalierea raționamentului pentru care s-a apreciat ca fiind neconcludente anumite răspunsuri la solicitarea de justificare a costurilor necesare îndeplinirii obligațiilor contractuale", cu consecința „obligării autorității contractante să comunice în mod coerent motivarea deciziei adoptate, astfel încât să permită exercitarea dreptului la o cale de atac și, în mod corespunzător, exercitarea controlului judiciar împotriva respectivei decizii" (pag. 36 din sentința Curții de Apel .........). Prin urmare, concluzionează că, în etapa de reevaluare, comisia de evaluare a făcut aplicarea întocmai a deciziei definitive, sens în care a declarat oferta SC ......... SA ca fiind admisibilă în etapa de calificare, apreciind ca fiind îndeplinite criteriile de calificare și selecție referitoare la experiența similară și personalul cheie propus și a procedat la reevaluarea punctuală a tuturor aspectelor de neconformitate a Pagina 33 din 143

§ 50

propunerii tehnice și financiare care au făcut obiectul contestării în primul ciclu procesual. Față de aceste aspecte, apreciază că nu se poate reține și dovedi încălcarea autorității de lucru judecat a deciziei Curții de Apel ......... nr. 92/20.06.2022, decizie care a fost pusă în executare în limitele exprese trasate. Achizitoarea susține faptul că, în etapa reevaluării autoritatea contractantă a decis în mod nelegal respingerea ofertei sale, fără a fi solicitată nicio clarificare. Apreciază că, din analiza Deciziei CNSC nr. 936/C11/830,832 din data de 05.05.2022 și a sentinței nr. 92 din 20.06.2022 rezultă, fără echivoc, astfel cum a arătat anterior, faptul că „se impune reevaluare ofertei cu luarea în considerare a explicațiilor furnizate, respectiv cu detalierea raționamentului pentru care s-a apreciat ca fiind neconcludente anumite răspunsuri la solicitarea de justificare a costurilor necesare îndeplinirii obligațiilor contractuale", nefiindu-i impus nicăieri să procedeze la solicitarea de clarificări suplimentare. Mai mult, învederează că nici Legea nr. 100/2016 privind concesiunile de lucrări și concesiunile de servicii nu conține prevederi care să impună solicitarea de clarificări suplimentare în etapa de reevaluare. În opinia sa, comisia de evaluare a procedat la reevaluarea ofertelor depuse cu respectarea întocmai a prevederilor actelor de control, informațiile furnizate prin documentele depuse în cadrul ofertelor și explicațiile furnizate prin răspunsurile la clarificări fiind în măsură să furnizeze suficiente explicații și argumente pentru o analiză temeinică a acestora. În ceea ce privește motivele de neconformitate ale ofertei SC ......... SA, autoritatea contractantă detaliază în continuare: A. Reevaluarea propunerii tehnice: 1. Cerința de la Cap. 12 Informații privind oferta tehnică”, pct.12.2 „Modalitatea de prezentare a ofertei tehnice”, B. „Mobilizarea și operaționalizarea activității. În ceea ce privește acest aspect CNSC a reținut următoarele: „în ciuda acestei intervenții detaliate a ofertantei, la interpretarea primită de la autoritatea contractantă, aceasta din urmă concluzionează scurt faptul că oferta nu cuprinde descrierea detaliată a activităților care urmează a fi desfășurate în perioada de mobilizare, fără a lămurii de ce explicațiile și conținutul ofertei nu sunt îndestulătoare și nici care era gradul de detaliere așteptat, cu evidențierea, în consecință, a elementelor lipsă din propunerea tehnică, ce atrag caracterul neconform a acesteia, (...). Or, în chestiunea expusă, tocmai o astfel de analiză riguroasă lipsește autorității contractante, care nu își motivează decizia de a ignora atât cuprinsul ofertei contestatoarei, dar și explicațiile aduse de aceasta". Apreciază că, față de reținerile CNSC, menținute de către instanță, susținerea petentei potrivit căreia cele două organisme de control au constatat de fapt caracterul conform al ofertei prin raportare la documentația de atribuire, este total nefondată. 34

§ 51

În etapa de reevaluare, comisia a constat următoarele aspecte: - Conform Cap. 12. „Informații privind oferta tehnică”, pct. 12.2 „Modalitatea de prezentare a ofertei tehnice”, B. „Mobilizarea și operaționalizarea activității”: „Perioada de mobilizare este 90 de zile, poate fi prelungită o singură dată la solicitarea motivată a operatorului (înaintată ...... ........., minim 30 de zile înaintea expirării celor 90 de zile), însoțită de documente justificative și curge de la data emiterii ordinului de începere a perioadei de mobilizare, în timpul perioadei de mobilizare, delegatul va anunța operatorii economici care gestionează instalațiile de tratare și eliminare a deșeurilor, generatorii de deșeuri similare și alți operatori posibil interesați, despre detaliile serviciilor ce vor fi furnizate în baza acestui contract. În perioada de mobilizare vor fi desfășurate minim următoarele activități: angajarea personalului necesar la un grad de cel puțin 85%, posturile cheie trebuie toate ocupate; procurarea utilajelor și echipamentelor necesare, respectiv a tuturor dotărilor ce urmează a fi puse la dispoziție de delegat (pentru categoriile de deșeuri care fac obiectul contractului) și amplasarea lor în teritoriu - cumpărare, închiriere, leasing, comodat etc; amenajarea și autorizarea activităților, în conformitate cu cerințele legale pentru toate punctele de lucru (inclusiv baza de lucru); demararea procedurilor în vederea includerii noii arii de operare în sistemul de management calitate - mediu și, eventual, de adaptare a procedurile operaționale și procedurilor de lucru; planificarea unui audit intern a sistemelor de management calitate - mediu – securitate ocupațională; obținerea licenței eliberate de Autoritatea de Reglementare prin care operatorului i se acordă dreptul furnizării/prestării serviciului de salubrizare (activitățile componente ale acestuia a căror gestiune i-a fost delegată) pentru zona de delegare; instalarea și întreținerea unui sistem informatic computerizat, unde vor fi stocate și procesate datele legate de funcționarea acestuia, cu respectarea tuturor cerințelor prevăzute în caietul de sarcini. În cadrul sistemului informatic delegatul va implementa și menține o bază de date a operațiunilor. Sistemul informațional trebuie să poată genera rapoarte zilnice, lunare, trimestriale și anuale prin agregarea și procesarea numărului mare de înregistrări primite zilnic; alte măsuri prevăzute a fi îndeplinite în perioada de mobilizare, conform contractului de delegare a gestiunii. Oferta tehnică va cuprinde descrierea detaliată a activităților aferente etapei de mobilizare în mod distinct, fiecare activitate în parte. Oferta tehnică va cuprinde lista procedurilor de sistem, procedurilor operaționale și a instrucțiunilor de lucru și lista formularelor care vor fi utilizate în derularea activității prin implementarea sistemelor de management de mediu și calitate”. Conform prevederilor art. 5 alin. (5) din Contractul de delegare, parte a documentației de atribuire: „în Perioada de mobilizare, delegatul va prezenta delegatarului dovezile care confirmă: a) încheierea tuturor polițelor de asigurare solicitate la articolul 23 ( „Asigurări” ) din prezentul contract; b) Obținerea licenței eliberate de către de Autoritatea de Reglementare prin care delegatului i se acordă permisiunea prestării serviciului în aria delegării; c) obținerea celorlalte autorizații necesare conform legii pentru începerea prestării serviciului; d) în timpul perioadei de mobilizare, delegatul, în acord cu delegatarul, va anunța generatorii de deșeuri municipale în legătură cu detaliile noilor servicii de bază care fac obiectul contractului; e) în timpul perioadei de mobilizare, delegatul va definitiva pregătirile pentru punerea în aplicare a serviciului; f) În termen de maxim 15 zile de la începerea perioadei de mobilizare, delegatul va prezenta ...... ......... modelele de contracte de salubrizare ce se vor a fi încheiate cu utilizatorii non-casnici ai serviciului de salubrizare. ...... ......... va aviza contractele în termen de 5 zile de la prezentarea lor, iar în cazul în care există obiecțiuni asupra lor, în același termen le va transmite delegatului. Forma agreată de ambele părți a contractelor de salubrizare va fi supusă avizării în termen de maxim 10 zile de la data transmiterii, de către ...... ......... a obiecțiunilor la contractele de salubrizare; g) Până la finalizarea perioadei de mobilizare, delegatul va încheia contractele de salubrizare cu utilizatorii non-casnici, după avizarea prealabilă a acestora de către ...... .........; h) Delegatul va obține orice echipament Pagina 35 din 143

§ 52

suplimentar, vehicule, instalații, dotări pe care le va considera necesare prin oferta sa, pentru a putea executa complet serviciul: va angaja și va instrui personalul necesar; angajarea personalului necesar la un grad de cel puțin 85%, posturile cheie trebuie toate ocupate; va obține acces, pe propria răspundere, la orice amplasamente, facilități și locații necesare pentru prestarea serviciului; va amenaja baza de lucru, inclusiv zonele pentru stocarea temporară si tratarea fluxurilor speciale de deșeuri; va instala și întreține un sistem informatic computerizat, unde vor fi stocate și procesate datele legate de funcționarea acestuia, cu respectarea tuturor cerințelor prevăzute în caietul de sarcini. În cadrul sistemului informatic, delegatul va implementa și menține o bază de date a operațiunilor. Sistemul informatic trebuie să poată genera rapoarte zilnice, lunare, trimestriale și anuale prin agregarea și procesarea numărului mare de înregistrări primite zilnic; va demara procedura în vederea includerii noii arii de operare în sistemul de management de calitate-mediu, și adaptarea procedurilor operaționale și a procedurilor de lucru”. Achizitoarea precizează că, reanalizând răspunsul transmis de către SC ......... SA, comisia a constat următoarele: - Oferta tehnică cuprinde, la cap. B.1 - pag. 56-57 enumerarea activităților care vor fi realizate în perioada de mobilizare, fără a se prezenta descrierea detaliată a activităților aferente etapei de mobilizare în mod distinct, fiecare activitate în parte, conform cerinței. - În cadrul ofertei tehnice au fost identificate detalieri ale următoarelor activități aferente perioadei de mobilizare: instruirea personalului este detaliată la cap.B.8, pag.77-81. În ceea ce privește Anexa 2 „Grafic detaliat al activităților aferente etapei de mobilizare”, pag. 260-263 din oferta tehnică, indicat de către ofertant ca răspuns la întrebarea de clarificare nr. 2, autoritatea contractantă susține că, din analiza acestuia, rezultă faptul că Anexa nr. 2 reprezintă în esență o diagramă Gantt, în care sunt indicate termenele de realizare a activităților cuprinse în perioada de mobilizare și, nicidecum, o descriere detaliată a acestora conform cerinței din caietul de sarcini. Afirmă că, pe lângă faptul că, în cadrul ofertei tehnice, nu se regăsește descrierea detaliată a activităților ce vor trebui desfășurate în perioada de mobiliare, SC ......... SA nu a făcut nicio referire la una din obligațiile ce-i revin în perioada de mobilizare, și anume cea indicată la art. 5 alin. (5) lit. f) din contract „În termen de maxim 15 zile de la începerea perioadei de mobilizare, delegatul va prezenta ...... ......... modelele de contracte de salubrizare ce se vor a fi încheiate cu utilizatorii non- casnici ai serviciului de salubrizare”. De asemenea, arată autoritatea contractantă, tot în perioada de mobilizare, operatorul are obligația de a stabili împreună cu delegatarul punctele în care vor staționa echipamentele/autospecialele pentru colectarea deșeurilor periculoase din deșeurile municipale (art. 3.6 paragraf 7 din caietul de sarcini), în cadrul campaniilor ce vor fi organizate. Susține că nici această obligație nu se regăsește menționată în oferta întocmită de către ofertantul SC ......... SA. 36

§ 53

Conchide că, în contradictoriu cu cele susținute de contestatoare, oferta depusă de acesta nu respectă nu doar cerința privind modalitatea de prezentare a ofertei tehnice prevăzută în caietul de sarcini și în prevederile exprese ale fișei de date a achiziției, la pct.IV.4.1 „Modul de prezentare al propunerii tehnice”, în sensul enumerării exhaustivă a unor activități în cuprinsul propunerii tehnice prin care se încearcă susținerea detalierii activităților exprese ale perioadei de mobilizare, ci, mai mult, nu sunt prezentate toate activitățile aferente acestei perioade. Astfel, arată autoritatea contractantă, atâta timp cât caietul de sarcini prevede că „în perioada de mobilizare, vor fi desfășurate minim următoarele activități:.... alte măsuri prevăzute a fi îndeplinite în perioada de mobilizare, conform contractului de delegare a gestiunii”, iar modelul de contract indică, printre acestea, faptul că „f) în termen de maxim 15 zile de la începerea perioadei de mobilizare, delegatul va prezenta ...... ......... modelele de contracte de salubrizare ce se vor a fi încheiate

§ 54

cu

§ 55

utilizatorii

§ 56

non-casnici

§ 57

ai

§ 58

serviciului

§ 59

de salubrizare. ...... ......... va aviza contractele în termen de 5 zile de la prezentarea lor, iar, în cazul în care există obiecțiuni asupra lor, în același termen le va transmite delegatului. Forma agreată de ambele părți a contractelor de salubrizare va fi supusă avizării în termen de maxim 10 zile de la data transmiterii, de către ...... ......... a obiecțiunilor la contractele de salubrizare”, ofertantul avea obligația clară de a detalia și modul de îndeplinire al acestei obligații. În ceea ce privește susținerea SC ......... SA potrivit căreia și-ar fi însușit, prin depunerea Formularului nr. 14, îndeplinirea obligațiilor contractuale, achizitoarea subliniază faptul că aceasta nu echivalează cu descrierea detaliată a activității menționate, aferentă perioadei de mobilizare. Mai mult, nici menționarea, în cadrul Graficului prezentat la pag. 260, a activității de aprobare a formularelor/tipizatelor ce vor fi utilizate în desfășurarea contractului în perioada săptămânilor 2-4 din perioada de mobilizare, nu poate echivala cu descrierea detaliată a acestei activități, ci indică doar când vor fi aprobate anumite formulare tipizate. În ceea ce privește cerința potrivit căreia „operatorul are obligația de a stabili împreună cu delegatarul punctele în care vor staționa echipamentele/autospecialele pentru colectarea deșeurilor periculoase din deșeurile municipale (art. 3.6 paragraf 7 din caietul de sarcini) în cadrul campaniilor ce vor fi organizate”, apreciază că aceasta nu poate fi acoperită de activitatea menționată în oferta tehnică, la pag. 262-263, de stabilire a traseelor de colectare care se supun aprobării autorității contractante, stabilirea traseelor de colectare fiind o activitate distinctă, ulterioară stabilirii punctelor de staționare. Față de aceste considerente, ...... ......... consideră temeinică calificarea ofertei petentei ca neconformă, în urma reevaluării cerinței de la cap.12 „Informații privind oferta tehnică”, pct.12.2 „Modalitatea de prezentare a ofertei tehnice”, B. „Mobilizarea și operaționalizarea activității” din caietul de sarcini, sens în care solicită respingerea argumentelor invocate de către aceasta. Pagina 37 din 143

§ 60

2. Cerința caietului de sarcini de la pct.12.2 lit. B „procurarea utilajelor și echipamentelor necesare, respectiv a tuturor dotărilor ce urmează a fi puse la dispoziție de delegat și amplasarea lor în teritoriu”: Achizitoarea menționează că, în motivarea sa, CNSC reține faptul că autoritatea contractantă se limitează la a concluziona că cerința din caietul de sarcini nu este îndeplinită, fără a face nici un fel de trimitere la explicațiile primite de ofertantă și fără o eventuală motivare de respingere a acestora. De asemenea, prin răspunsurile la solicitarea de clarificări nr. 48/22.02.2022, urmare a solicitării de clarificări nr. 41/17.02.2022, s-a răspuns la toate clarificările prin raportare la inconvenientul constând în faptul că autoritatea contractantă nu a prezentat data exactă la care trebuie achiziționați recipienții și nici la locațiile în care aceștia trebuie amplasați, ci a făcut referire doar la tipul și numărul lor. Consiliul reține și în această privință aceeași lipsă de motivare din partea comisiei de evaluare, care se limitează să invoce o pretinsă nerespectare a cerințelor tehnice, fără a se face trimitere expresă la explicațiile furnizate și fără să demonstreze de ce acestea nu au fost considerate ca fiind concludente. Autoritatea contractantă precizează că, reevaluând răspunsul la clarificarea nr. 3 prin raportare la oferta tehnică depusă, comisia de evaluare a constatat că, deși Curtea a reținut faptul că ofertantul a răspuns, prin adresa nr. 48/22.02.2022, la toate clarificările prin raportare la inconvenientul constând în faptul că autoritatea contractantă nu a prezentat data exactă la care trebuie achiziționați recipienții și nici la locațiile în care aceștia trebuie amplasați, în cuprinsul adresei referite, nu se face nici un fel de mențiune la vreun inconvenient privind data exactă la care trebuie achiziționați recipienții și nici la locațiile în care aceștia trebuie amplasați. Cerința de la punctul 12.2. lit. B din caietul de sarcini prevede pentru perioada de mobilizare: „Procurarea utilajelor și echipamentelor necesare, respectiv a tuturor dotărilor ce urmează a fi puse la dispoziție de delegat (pentru categoriile de deșeuri care fac obiectul contractului ) și amplasarea lor în teritoriu". Oferta tehnică cuprinde, la cap. B.1, pag. 56-57, enumerarea activităților care vor fi realizate în perioada de mobilizare, la punctul utilaje și echipamente din lista activităților se menționează ca și activitate „procurarea și predarea către autoritatea contractantă a recipientelor/ cardurilor de colectare", iar la secțiunea „operațional în relație cu autoritatea contractantă și terții" se menționează: „preluarea bazelor de date cu recipienții distribuite de către UAT-uri". Conform cerinței din caietul de sarcini, delegatul va trebui să amplaseze recipienții de 1,1 mc, respectiv de 1,5 mc în punctele - platformele publice stabilite de autorități, descrise în documentația de licitație - Anexa nr. 2 la caietul de sarcini. Separat de acești recipienți, tot delegatul va trebui, conform cerințelor documentației, să procure și să doteze toți utilizatorii casnici 38

§ 61

care locuiesc la case cu recipienți de 120 l pentru colectarea separată a deșeurilor biodegradabile. Astfel, printre echipamentele necesare desfășurării activității se încadrează și recipienții de 120l, dedicați pentru utilizatorii care locuiesc la case și pe care trebuie să îi procure delegatul. În perioada de mobilizare, adică în primele 90 zile de la semnarea contractului, delegatul trebuie să îi amplaseze în teritoriu, adică să-i transporte și să-i predea cu titlu gratuit utilizatorilor care locuiesc la casa. Autoritatea contractantă precizează că, potrivit răspunsului nr. 3 transmis de către SC ......... SA, aceasta „va procura recipienții și îi va preda fiecărui UAT, conform cerințelor autorității referitor la număr și amplasament". Arată că, în documentația de licitație se regăsesc descrise punctual doar amplasamentele care trebuie dotate cu recipienți mari (platformele publice de deșeuri folosite de către utilizatorii care locuiesc la bloc), dar nu și amplasamentele, adică lista cu fiecare adresă (stradă, număr de casă etc.) pentru fiecare gospodărie de tip locuință individuală (casă), deși, strict pentru acești utilizatori, pentru care delegatul are obligația de a-i dota cu recipienți în perioada de mobilizare, ......... SA nu a dovedit că va îndeplini această obligație și nu a dovedit că va respecta cerința documentației de atribuire. Susținând că, în răspunsul nr 3, ofertantul face referire doar la recipienții ce urmează a fi amplasați pe platformele publice de colectare deșeuri, arată că, și așa, acești recipienți trebuie amplasați de către delegat în fiecare amplasament, conform cerințelor documentației, și nu predați către UAT. Acest proces de distribuire a recipienților necesită timp, adică recipienții trebuie procurați în perioada de 90 zile, dar și predați utilizatorilor și amplasați în punctele de colectare publice, tot în perioada de mobilizare de 90 zile. În opinia achizitoarei, SC ......... SA nu a înțeles că are obligația de a dota toți utilizatorii (inclusiv utilizatorii persoane fizice care locuiesc la case individuale) în perioada de mobilizare de 90 zile, astfel încât în prima zi de colectare, adică în ziua 91 după semnarea contractului, utilizatorii să aibă în dotare recipienți, iar delegatul să poată să își desfășoare activitatea de colectare și transport (care presupune inclusiv descărcarea/golirea recipienților de la utilizatorii persoane fizice care locuiesc la case individuale). Apreciază că, prin răspunsul transmis, SC ......... SA „dovedește că se mulțumește doar cu distribuirea recipienților (probabil doar a celor destinați platformelor publice de colectare) în 90 zile (poate fi chiar ziua 90) către UAT”, iar, în felul acesta, utilizatorii care locuiesc la case nu vor avea recipienți necesari în care să își depună deșeurile biodegradabile, iar ofertantul nu va putea colecta deșeurile din prima zi de operare. Față de cele anterior expuse, ...... ......... apreciază că cerința documentației de atribuire nu poate fi apreciată de către comisia de evaluare ca fiind îndeplinită. Pagina 39 din 143

§ 62

Menționează că, petenta încearcă să motiveze neîndeplinirea cerinței exprese din documentația prin invocarea faptului că în motivarea deciziei luate, comisia de evaluare a utilizat cuvântul „probabil”, sens în care, în interpretarea sa nu neîndeplinirea cerinței a condus la decizia comisiei, ci probabilitatea neîndeplinirii cerinței. Autoritatea contractantă precizează că, astfel după cum a arătat și în motivarea deciziei de apreciere a cerinței ca fiind neîndeplinită, nu există nici un fel de probabilitate în neîndeplinirea cerinței, atâta timp cât contestatoarea a asumat procurarea echipamentelor de colectare și predarea acestora către UAT-uri, în contextul în care cerința era expresă de procurare și amplasare a lor în teritoriu. Susține că utilizarea noțiunii „probabil” a fost o apreciere a comisiei de evaluare la un anumit tip de echipamente ce constituie dotări care trebuie puse la dispoziție de către ofertant și nicidecum la probabilitatea ca cerința să fie sau nu îndeplinită, conform mențiunilor exprese din caietul de sarcini. 3. Cerința caietului de sarcini de la pct.12.2 „Modalitatea de prezentare a ofertei tehnice”, lit. C „Planul de organizare a activității”: Organizatoarea procedurii arată că, raportând concluzia comisiei de evaluare la complexitatea răspunsului SC ......... SA, Consiliul a constatat că, și de această dată, comisia de evaluare stabilește repere eronate, dar fără să facă o analiză a explicațiilor aduse de ofertantă și fără să indice considerentele pentru care le înlătură. Astfel, autoritatea nu își justifică afirmația „întreaga modalitate de calcul a autospecialelor alocate pentru derularea contractului este eronat", reieșind faptul că această concluzie a sa nu se sprijină nici pe conținutul ofertei, și nici pe cel al clarificărilor pe care ofertanta le-a adus. Menționează că, potrivit cerinței de la pct.12.2 „Modalitatea de prezentare a ofertei tehnice”, lit. C. „Planul de organizare a activității” din caietul de sarcini, „în oferta tehnică, ofertantul trebuie să prezinte un plan de organizare a activității detaliat și coerent, care să prezinte cel puțin: alocarea de resurse pentru fiecare categorie de deșeuri (vehicule, echipamente, unelte, personal); organizarea calendaristică a activității pe parcursul unui an - pentru fiecare UAT și categorie de deșeuri; modul de colectare, echipamentele și resursele utilizate pentru fiecare flux special de deșeuri care fac obiectul contractului de delegare (deșeuri voluminoase, deșeuri din construcții și demolări de la populație). De asemenea, planul de lucru trebuie să cuprindă o descriere a procedurii aplicate și a modului de lucru utilizat la determinarea compoziției deșeurilor reziduale, a deșeurilor similare. Ofertantul trebuie să precizeze mijloace și instalațiile puse la dispoziția acestei activități și frecvența pe care o poate susține. Luând în considerare cerințele prezentate în Anexa 5 a caietului de sarcini, delegatul va calcula necesarul de echipamente/autospeciale pentru prestarea activităților contractului, separat pentru fiecare activitate în parte. Calculele vor fi prezentate explicit în cadrul ofertei tehnice, specificându-se toți parametrii principali pentru fiecare tip de mijloc de transport, respectiv pentru fiecare tip de utilaj în parte. La realizarea calculelor se vor avea în vedere, breviarele de calcul din Ordinul ANRSC nr. 111/2007 privind aprobarea caietului de sarcini cadru al serviciului de salubrizare a localităților, cantitățile de lucrări estimat a fi realizate, frecvențele de prestare a serviciilor și parametrii de calitate solicitați prin caietul de sarcini. Pentru fiecare tip mijloc de 40

§ 63

transport/utilaj în parte se vor prezenta copii ale documentelor care să ateste veridicitatea parametrilor utilizați în formule”. Autoritatea contractantă precizează că, reanalizând oferta tehnică depusă de SC ......... SA, precum și răspunsul la clarificarea nr. 4, comisia de evaluare a constatat următoarele: - în tabelele prezentate de către SC ......... SA, începând cu pagina 141 din propunerea tehnică, se observă o serie de neconfomități cu cerințele documentației, respectiv cu realitatea operării. - în tabelul de la pag 141 „Determinare număr de ore de funcționare deșeuri reziduale" se regăsesc următoarele date neconforme și nereale pe baza cărora SC ......... SA și-a dimensionat numărul de utilaje, numărul de persoane și consumul de carburant necesar etc: distanța dintre sediu SC ......... SA din strada Depozitelor (unde a declarat că are amenajat garajul) și UAT Mioveni a fost dimensionată de către ofertantă la 15,9 km, deși, în realitate, de la sediul SC ......... SA din strada Depozitelor până în centrul cartierului Racovița din orașul Mioveni sunt 20,9 km și nu 15,9 km. Adică, doar pentru această rută ofertantul a ținut cont ca input de date în vederea calculării numărului necesar de ore de funcționare, deci și de numărul de utilaje, de o distanță (care se traduce ca și cost ulterior) cu peste 30% mai mică decât în realitate, conform extras din Google Maps. Având în vedere că în oferta financiară, petenta a calculat costul cu carburantul ca fiind înmulțirea dintre numărul de ore și consumul orar, întregul rezultat este eronat, fiind subdimensionat artificial prin prezentarea unor date de input eronate și nereale. De asemenea: - Distanța dintre UAT Mioveni și depozitul de deșeuri CMID Albota (locul de descărcare) a fost dimensionată de către SC ......... SA la 21,2 km, deși, din centrul cartierului Racovița din Mioveni, până la CMID sunt 25,9 km. Și pentru această rută, SC ......... SA a ținut cont ca input de date în vederea calculării numărului necesar de ore de funcționare, deci și de numărul de utilaje, de o distanță cu peste 20% mai mică decât în realitate, conform extras din Google Maps. - Distanța dintre depozitul de deșeuri CMID Albota (locul de descărcare) și sediul SC ......... SA din strada Depozitelor a fost dimensionată de către SC ......... SA la 7,5 km, deși, în realitate, sunt 8,3 km. Și pentru această rută, ofertantul a ținut cont ca input de date în vederea calculării numărului necesar de ore de funcționare, deci și de numărul de utilaje, de o distanță cu peste 10 % mai mică decât în realitate, conform extras din Google Maps. Autoritatea contractantă, concluzionează: - În tabelul prezentat ca și justificare pentru calculul numărului de ore de funcționare (inclusiv a numărului de personal, a cheltuielilor de carburant care rezultă din acest caicul), pentru colectarea deșeurilor din Mioveni, SC ......... SA a subdimensionat considerabil distanțele. - Aceste distanțe subdimensionate au fost folosite în toate tabele prezentate de către SC ......... SA pentru toate categoriile de deșeuri, aceste distanțe fiind folosite ca inputuri (date) în formule pe baza cărora Pagina 41 din 143

§ 64

a dimensionat numărul de ore, costul cu carburantul, de utilaje, numărul de personal etc. - Distantele între sate și cartiere față de centrul localității sunt de la 300 m până la 5 km/cursă, distanțe ce nu sunt luate în calculul orelor de funcționare și nu pot fi estimate ca fiind timpi de colectare. Acest aspect este valabil și pentru toate fluxurile colectate pe bază de grafic. - În plus nu sunt alocate autospeciale pentru colectare separată a deșeurilor reziduale de la agenții economici, având în vedere obligația de a colecta și evidenția separat aceste deșeuri în vederea aplicării principiului „plătești pentru cât arunci", conform Ordonanței nr. 92/2021. Astfel, arată că SC ......... SA și-a subdimensionat numărul de utilaje, numărul de personal, cheltuielile cu carburantul, inclusiv prin prezentarea în modul de calcul al numărului de ore de funcționare, pentru colectarea deșeurilor din punctele fixe (platformele publice de colectare). Această subdimensionare considerabilă față de cerințele documentației de licitație și față de realitate a distanțelor folosite și a frecvenței de colectare a deșeurilor reziduale se regăsește la toate UAT- urile de unde se va face colectarea și a contribuit la prezentarea de capacități de colectare mai mici, personal mai puțin în operare și tarife nesustenabile. De asemenea, învederează faptul că, în tabelele prezentate de către SC ......... SA, spre exemplu, în tabelul pentru „Determinare număr de ore de funcționare deșeuri reziduale”, ofertantul folosește ca date de input, pentru determinarea numărului de ore (respectiv de utilaje, de personal, de carburant etc.) aceeași timpi de descărcare/golire a recipienților, atât în mediul urban, cât și în meniul rural. Adică, dacă în mediul urban casele sunt apropiate ca și distanțe între ele, nu același lucru se poate spune și despre distanțele din mediul rural. Ofertantul contestator a bugetat 15 secunde pentru golirea unei pubele, repoziționarea acesteia în același loc (de regulă lângă poarta de acces) și apoi deplasarea către următorul recipient. Toată această acțiune, SC ......... SA declară că o execută în 15 secunde. În opinia achizitoarei, acest lucru este nerealist și în mediul urban, dar în mediul rural este cu atât mai nerealist. În ceea ce privește verificarea numărului de autospeciale, prin aplicarea formulei de calcul prevăzute de Breviarul de calcul nr. 4 din Ordinul ANRSC nr. 111/2007, achizitoarea precizează că formularul de calcul pentru autospecialele dedicate fluxurilor de deșeuri rezidual, biodegradabile și reciclabile (la comun) este prezentat, pentru prima dată, în cadrul răspunsului la clarificarea nr. 4, întrucât nu se regăsește în cadrul ofertei tehnice. Menționează că, potrivit cerinței de la pct.12.2 „Modalitatea de prezentare a ofertei tehnice”, lit. C „Planul de organizare a activității” din 42

§ 65

caietul de sarcini „Luând în considerare cerințele prezentate în Anexa 5 a caietului de sarcini, delegatul va calcula necesarul de echipamente/autospeciale pentru prestarea activităților contractului, separat pentru fiecare activitate în parte”, iar conform pct.2.1 „Obiectul contractului” din caietul de sarcini, mai specific, activitățile care fac obiectul procedurii de delegare sunt: (1) colectarea separată a deșeurilor reciclabile pe 3 fracții (hârtie/carton, plastic/metal și sticlă) și transportul acestora la CMID .........; (2) colectarea separată a deșeurilor biodegradabile și transportul acestora la CMID .........; (3) colectarea separată a deșeurilor reziduale și transportul acestora la CMID .........; (4) colectarea separată a deșeurilor similare reciclabile pe 3 fracții (hârtie/carton, plastic/metal și sticlă) dc la agenți economici și instituțiile publice și transportul separat al acestora la CMID .........; (5) colectarea separată deșeurilor similare reziduale și transportul separat al acestora la CMID .........; (6) colectarea deșeurilor abandonate de pe domeniul public al UAT-urilor din zona centrală, la solicitarea expresă a unității administrative-teritoriale pe raza căreia au fost abandonate, pe bază de comandă, și transportul acestora la CMID .........; (7) colectarea separată și transportul separat al deșeurilor provenite din locuințe, generate de activități de reamenajare și reabilitare interioară și/sau exterioară a acestora, la solicitarea generatorului, pe bază de comandă și contract de prestări-servicii și transportul acestora CMID .......... (8) colectarea separată și transportul separat al deșeurilor voluminoase la solicitarea generatorului, în urma unor apeluri telefonice de la populație, instituții publice și agenți economici, precum și în cadrul unor campanii de colectare a deșeurilor voluminoase desfășurate cu o frecvență semestrială și transportul acestora la CMID .......... (9) colectare, transport, stocare temporară și valorificare/eliminare a deșeurilor periculoase din deșeurile menajere, cu excepția celor cu regim special, în condițiile legii, în cadrul unor campanii de colectare desfășurate cu o frecvență semestrială; (10) colectarea separată și transportul separat al deșeurilor provenite de la evenimente la solicitarea generatorului, pe bază de contract de prestări-servicii și transportul acestora la CMID .........”. Cu alte cuvinte, arată achizitoarea, ofertantul trebuia să calculeze necesarul de echipamente/autospeciale pentru prestarea activităților contractului, separat pentru fiecare activitate prevăzută mai sus în parte. Afirmă că, în ceea ce privește densitatea de 350 kg/mc, utilizată în fișa de calcul, cumulată utilizată și depusă în răspunsul la clarificarea nr. 4, ofertantul în mod eronat folosește această densitate pentru toate tipurile de deșeuri, deși această densitate este aferentă doar pentru deșeurile reziduale și biodegradabile, densitățile specifice pentru alte tipuri de deșeuri fiind evidențiate, cântărite și înregistrate zilnic de către autoritatea contractantă și comunicate operatorilor pentru întocmirea facturilor. Mai mult, arată că, reținând și raționamentul CNSC (pag. 82, paragraful 7 din decizie) potrivit căruia „câtă vreme ofertanta cunoaște, din experiența anterioară", rezultatele monitorizării din anul 2021 a activității de colectare și transport deșeuri reciclabile colectate de către operatorii de colectare din județul ........., monitorizare efectuată cu ajutorul softului TRADES de către ...... ........., s-a constatat faptul că media cantităților colectate într-o autogunoieră este mult inferioară cantităților propuse de SC ......... SA. Pagina 43 din 143

§ 66

Astfel, susține că monitorizând activitatea de colectare și transport deșeuri reciclabile efectuată de SC ......... SA în anul 2021, se poate observa faptul că media pe cursă a cantităților de deșeuri reciclabile colectată este de 1081,58 kg/cursă, pentru cele 989 curse efectuate. Spre exemplificare, menționează că, pentru autogunoiera AG 06 SAL cu o capacitate de 15mc, cu grad de compactare tehnic de 1:6, cantitatea medie colectată în anul 2021 a fost de 1.862,9 kg/cursă, calculată pentru toate cele 41 de curse efectuate în anul 2021 cu această autogunoieră. Pentru autogunoiera AG 24 FYN cu capacitate de 23 mc, cu grad de compactare de 1:6, cantitatea medie colectată în anul 2021 a fost de 1.526,66 kg/cursă. Pentru autogunoiera AG 11 N YH cu o capacitate de 22 mc, cu grad de compactare de 1:6, cantitatea medie colectată în anul 2021 a fost de 1.306,6 kg/ cursă. Pentru autogunoiera AG 11 NYO, cu o capacitate de 22mc, cu grad de compactare de 1:6, cantitatea medie colectată în anul 2021 a fost de 2.017,33 kg/ cursă. Pentru autospeciala AG 11 RPZ cu o capacitate de 12m necompactoare, cantitatea medie colectată în anul 2021 a fost de 639,67 kg/ cursă. Conchide că, având în vedere că ofertantul a considerat cantitatea de 4100 kg/cursă deșeuri colectată, aproape de 3 ori mai mare decât în realitate, în acest fel și-a diminuat numărul de curse, consumul de carburant, numărul de utilaje necesar, numărul de personal eferent necesar, cât și toate celelalte cheltuieli aferente, având ca efect o valoare nejustificat de scăzută a ofertei financiare în raport cu valoarea estimată a contractului. Apreciază că toate aceste diminuări conduc la imposibilitatea executării contractului conform cerințelor documentației de licitație. Mai mult, arată achizitoarea, incorectitudinea utilizării densității de 350 kg/mc rezidă și din cuprinsul Planului Național de Gestionare a Deșeurilor, care indică această densitate pentru deșeurile reziduale sau deșeurile mixte. Menționează că, în cuprinsul contestației, pentru a demonstra caracterul netemeinic al deciziei autorității contractante, se reiterează răspunsul său la clarificările nr.4 și 6, susținând corectitudinea modului de prezentare a ofertei. Totodată, susține că în etapa de reevaluare comisia a avut în vedere elemente care nu au fost analizate în etapa de evaluare inițială, fapt ce încalcă limitele reevaluării stabilite de Consiliu. Redând cele reținute de Consiliu în decizie, respectiv faptul că „autoritatea stabilește repere eronate, dar fără să facă o analiză a explicațiilor aduse de ofertantă și fără să indice considerentele pentru care le înlătură. Astfel, autoritatea nu își justifică afirmația «întreaga modalitate de calcul a autospecialelor alocate pentru derularea contractului este eronată», reieșind faptul că această concluzie a sa nu se sprijină nici pe conținutul ofertei, și nici pe cel al clarificărilor pe care 44

§ 67

ofertanta le-a adus”, ...... ......... precizează că detalierea pe larg a motivelor care au condus la concluzia comisiei de evaluare este o consecință întocmai a limitelor de reevaluare impuse de către CNSC și nicidecum o încălcare a acesteia, așa cum în mod eronat interpretează contestatoarea. Învederează că, în cadrul reevaluării, comisia de evaluare a procedat la analiza fiecărui element, atât din propunerea tehnică, cât și din răspunsul la clarificările ofertantei și a argumentat de ce, în opinia sa, ofertanta a subdimensionat oferta, fapt ce va conduce la incapacitatea executării conform a contractului. Organizatoarea procedurii precizează că, suplimentar față de cele anterior expuse și în contra argumentelor prezentate de către SC ......... SA, prin contestația formulată se încearcă să se justifice modul de prezentare a ofertei tehnice, cu reflecție în oferta financiară și, în mod evident, în prețul neobișnuit de scăzut ofertat. Prezintă o analiză detaliată a elementelor care au creat convingerea comisiei de evaluare asupra neconformității ofertei contestatoarei: Astfel, arată că, analizând ofertele financiare, comisia a constatat că ofertantul SC ......... SA a prezentat o ofertă extrem de scăzută (169.086.305,60 lei) în raport cu valoarea contractului (423.039.915,3 lei), de sub 40%. în acest sens, comisia a verificat capacitatea de exercitare a serviciului în raport cu cerințele din caietul de sarcini: 1. Numărul de autospeciale utilizate în prezent pentru acoperirea serviciului de colectare și transport în aria de delegare este de 42 de autospeciale. 2. Numărul de autospeciale propus de către cei trei ofertanți conform ofertelor tehnice este următorul: - ......SRL - 31 autogunoiere, inclusiv cele de capacitate mică de 8 mc, conform cerințelor din caietul de sarcini (pag. 146-147, formular 12- Oferta tehnica), la care se adaugă cele 13 autospeciale puse la dispoziție de către autoritatea contractantă. - Asocierea REBU-RETIM - 35 autogunoiere, inclusiv cele de capacitate mică (7 - 8mc), conform cerințelor din caietul de sarcini, 3 autospeciale de rezervă (pag. 527 - 533 Formular 12 Oferta tehnica), la care se adaugă cele 13 autospeciale puse la dispoziție de către autoritatea contractantă. - SC ......... SA - 16 autospeciale -15 capacitate 16 mc și una de 22 pentru colectare sticlă (pag. 167-169 Formularul 12 din Oferta tehnică), la care se adaugă cele 13 autospeciale puse la dispoziție de către autoritatea contractantă. Autoritatea contractantă menționează că, pentru fiecare ofertant a găsit în ofertele tehnice una sau doua autospeciale abroll pentru ridicarea deșeurilor voluminoase și de construcții. Prin urmare, conchide că numărul de autospeciale pe care ofertantul SC ......... SA le pune la dispoziție pentru executarea Pagina 45 din 143

§ 68

contractului este cu 15 autospeciale mai mic, în raport cu ofertantul SC ......SRL și cu 19 mai mic, față de asocierea REBU-RETIM. Învederează că această diferență foarte mare între numărul de autospeciale ofertate de către petentă față de celelalte două ofertante a constituit un prim aspect care a atras atenția și, implicit, analiza detaliată a comisiei de evaluare privind capacitatea de exercitare a contractului. Precizează că, tot din paginile menționate anterior ale ofertei tehnice, rezultă că SC ......SRL și asocierea REBU-RETIM au alocat cele 4 autospeciale de capacitate mai mică (7-8 mc), conform cerințelor speciale din caietul de sarcini (pag. 23-24), în timp ce SC ......... SA nu are astfel de autospeciale, motiv pentru care oferta sa este neconformă. 3. Tot prin comparație, achizitoarea analizând resursele umane puse la dispoziție de cei trei ofertanți: - SC ......SRL - 52 conducători auto și 99 lucrători operativi (Oferta tehnică pag. 14); - Asocierea REBU-RETIM - 49 conducători auto și 86 lucrători operativi (oferta tehnică pag. 11); - SC ......... SA - 37 conducători auto și 71 lucrători operativi (oferta tehnică pag. 29). Constată, și în acest caz, un număr insuficient de conducători auto și lucrători operativi pentru ofertantul SC ......... SRL, în raport cu ceilalți ofertanți care au dimensionat resursele umane în funcție de cerințele caietului de sarcini, de experiența prestării serviciului și cu responsabilitate pentru executarea contractului în condiții de siguranță și continuitate. 4. Autoritatea contractantă arată că, analizând în amănunt, „așa cum a dispus CNSC”, oferta SC ......... SA a constatat incapacitatea ofertantului de a presta serviciul cu resursele ofertate, și anume: - potrivit Anexei 7.4 „determinare număr ore de funcționare pentru colectare reciclabil plastic metal”, ofertantul SC ......... SA utilizează capacități de transport similare (4,1 mc) pentru autospeciale care au volume de transport diferit, unele dintre acestea sunt autospeciale fără compactare, din categoria celor puse la dispoziție de autoritatea contractantă și, cu toate acestea, pentru toate autospecialele utilizează gradul de compactare de 6:1; - fiecare autospecială este distribuită în două schimburi pentru a acoperii cantitatea prognozată și zonele de colectare și pentru a justifica numărul mic de mașini alocate pe activitate, deși celor prezentate mai sus nu au fost prevăzute și resurse umane (șoferi și lucrători operativi) pentru două schimburi; - corelând graficul din Anexa 7.4, de la pag. 448 din oferta tehnică a SC ......... SA cu graficul anual de colectare plastic/metal privind 46

§ 69

distribuirea autospecialelor (Anexa 6.4 pag. 412 din oferta tehnică SC ......... SA), s-a constatat că în mai multe situații se depășesc cele 8 ore/schimb și nu se acoperă zona de colectare conform timpilor alocați de ofertant. Autoritatea contractantă menționează că, în această analiză, a ținut cont de timpii folosiți de către ofertantul SC ......... SA în calcul orelor de funcționare din anexa 7.4, pag. 448 din oferta tehnică, spre exemplu: Situația 1: pentru Comuna Călinești este alocată mașina R5 în luna ianuarie săptămâna 3 vineri. Tot în aceeași zi mașina R5 este alocat în schimbul 2 la comuna Săpata. 19 min (sediu - UAT) + (10 sec x 4880 gospodării) + (10 sec x 218 agenți economici) + 33min (UAT - stație de sortare) = 19 min + 813 timpi populație min +36 min timpi agenți economici + 33 min + 90 min pauza și descărcare = 16,6 ore. Pentru schimbul doi, mașina R5, în luna ianuarie săptămâna 3 vineri, merge la comuna Săpata (anexa 6.4). 35 min +(10 sec x 877 gospodării) + (10 sec x 63 agenți economici) +31 min (UAT - stația de sortare) = 35 min +146 +10,5 min +31min +90 min descărcare /pauză = 5,2 ore. Cumulând cele două calcule rezultă că mașina R5 lucrează în ziua de (21.01 vineri) 21,8 ore, cu mult peste cele 16 ore. Se constată că, în ziua de vineri, săptămâna 3, doar pentru comuna Călinești este nevoie de 2 autospeciale pentru prestarea serviciului. Situația 2: pentru Comuna Bascov este alocată mașina R4, în luna ianuarie, săptămâna 4, miercuri 25, și tot în aceeași zi mașina R4 este alocată în schimbul 2 la comuna Rătești. 10 min (sediu - UAT) + (10 sec x 4546 gospodării) + (10 sec x 829 agenți economici) + 21 min (UAT-stația de sortare) = 10 min+757 min, timpi populație + 138 min timpi ag. ec. + 21 min + 90 min pauză/descărcare +16 min (depozit sediu) = 15,6 ore. Pentru schimbul doi, mașina R4, în luna ianuarie săptămâna 4 miercuri 25, merge la comuna Rătești (anexa 6.4) 23 min +(10 sec x 1200 gospodării) + (10 sec x 12 ag. ec.) + 26 min (UAT-stația de sortare) + 16 min depozit- sediu = 23min + 200 min + 2min + 26 +16+90 = 5,95 ore. Cumulând cele două calcule rezultă că mașina R4 lucrează în ziua de (25 .01) 22,55 ore, cu mult peste cele 16 ore aferente celor două schimburi. Situația 3: pentru Comuna Poiana Lacului este alocată mașina R4 în ianuarie săptămâna 4 - miercuri 27. Tot în aceeași zi, mașina R4 este alocată în schimbul 2 la comuna Beleți Negrești. 23 min (sediu - UAT) + (10 sec x 2464 gospodării) + (10 sec x 291 ag ec) + 27 min (UAT - stația de sortare) + 90min pauza/descărcare + 16 min Dep. - sediu= 23 min+ 410 min, timpi populație +48 min timpi ag. ec. + 27 min +90 min +16 min (depozit sediu) = 10.23 ore schimbul întâi. Pagina 47 din 143

§ 70

Comuna are 13 sate aparținătoare care sunt situate la distanțe considerabile (3-7 km) față de centrul localității, sens în care nu se poate face colectare cu o singură mașină într-un singur schimb din motive de timp și de volume colectate. Pentru schimbul doi, mașina R4 în luna ianuarie, săptămâna 4, miercuri 27, merge la comuna Beleți - Negrești 5,5 ore, schimbul 2. Cum echipajele nu pot fi schimbate în timpul colectării în teren, nu se poate motiva că se încadrează în ore mai ales pentru schimbul 1. Situația 4: pentru comuna Moșoaia este alocată mașina R4, în ianuarie săptămâna 2 vineri 14. Tot în ianuarie, săptămâna 2 vineri 14, mașina R4 este alocată în schimbul 2 la comuna Cocu. 15 min (sediu -UAT) + (10 sec x 2480 gospodării) + (10 sec x 188 ag. ec.) + 20min (UAT - stația de sortare) + 90 pauza/descărcare +16 min Dep -sediu = 15 min+ 413 min, timpi populație + 31 min timpi ag. ec. + 20 min + 90 min + 16 min (depozit sediu) = 9.75 ore schimbul întâi. Comuna este situată în zona limitrofă a municipiului ......... și are o rețea de drumuri și ulițe înguste locuite (motiv pentru care s-au solicitat autospeciale de capacitate mică prin caietul de sarcini) de peste 50 de km, în concluzie nu poate fi acoperit serviciul într-un sigur schimb din motive de timp și volume colectate. Astfel, colectarea se poate acoperi cu o autospecială mare și una mică pe schimb. Pentru schimbul doi, mașina R4, în luna ianuarie săptămâna 2, 14 ianuarie, merge la comuna Cocu. Capacitatea de transport utilizată în anexa 7.4 de la pag. 448 din oferta tehnică a SC ......... SA, de 4.1 tone/ autospecială, este nereală și a fost utilizată pentru a-și justifica capacitățile de transport și numărul extrem de mic de autospeciale alocate executării contractului. Autoritatea contractantă învederează faptul că, pentru a demonstra nerealitatea capacităților de transport utilizate, anexează situația curselor efectuate de ofertantul SC ......... SA în anul 2021, extras din softul cântarului și softul de monitorizare TRADES (instrument de monitorizare și trasabilitate a datelor implementat prin POCA), în care se poate observa media cantităților colectate. ...... ......... precizează că are ca obiect principal de activitate monitorizare contractelor și a indicatorilor de performanță în toate contractele din „Sistemul de management integrat al deșeurilor .........". Astfel, arată că, în procedura de monitorizare a conformității materialului reciclabil colectat, toate autocompactoarele care depășesc 1800-2200 kg, în funcție de capacitatea lor, sunt verificate și în majoritatea cazurilor sunt declarate neconforme, pentru că au în amestec alte fracții cu greutate mai mare (rezidual sau biodegradabil). în acest caz deșeurile neconforme regăsite în această fracție depășesc 25% 48

§ 71

din componenta fracției reciclabile colectate, 25% fiind maximul de contaminare admis conform indicatorilor de performanță din contract, prevăzuți în OUG 92/2021. Susține că indicatorii de calcul utilizați de ofertantul SC ......... SA pentru fracția plastic/metal, conform Breviarul 4, sunt nereali, și anume: gradul de compactare care nu poate fi 1/6 la plastic/metal ca la rezidual și biodegradabil (pentru că buteliile de PET care sunt majoritare în fracția analizată, nu se pot compacta, mai ales dacă au dopul pus); capacitățile autospecialelor de colectare care sunt diferite ca volum și mod de utilizare (compactoare sau autospeciale necompactoare) nu poate fi de 4100 Kg/mașină, astfel că indicatorii au fost modificați cu bună știință de ofertant, care a întocmit o ofertă neacoperitoare pentru prestarea serviciilor la nivelul solicitat prin caietul de sarcini. Autoritatea contractantă precizează că toate aceste motive au condus la declararea ofertei SC ......... SA ca neconformă din punct de vedere tehnic, întrucât este neacoperitoare și cu riscuri pentru asigurarea prestării serviciului în regim de acoperire si continuitate. În ceea ce privește calculul autospecialelor pentru fracția reziduală, conform timpilor alocați (anexa 7.1, pag. 445 din oferta tehnică) și a graficelor de colectare și distribuire autospeciale (anexa 6.1, pag. 385 oferta tehnică), spre exemplu: Situația 1: Comunele Uda și Cuca sunt programate pentru colectare cu mașina M9, vineri 7 ianuarie, într-un singur schimb de 8 ore. 45 min sediu UAT Cuca+ (894 gospodării x 15 sec) + 16 min distanța Cuca -Uda + (1200 gospodării x 15 sec) +61 min comuna Uda -depozit+ 90 min descărcare și pauza echipaj +16 min depozit sediu = 45 + 223,5 min + 16 + 300 min + 61 + 90 + 16 = 12,5 ore. Achizitoarea arată că, fără a lua în calcul și agenții economici din cele două localități, rezultă că este nevoie de două autospeciale, având în vedere timpii și volumele colectate (minim 2094 pubele de 120 litri), aproximativ 250, considerând totuși că nu toate sunt pline, astfel rezultă o cantitate de 180-200 mc deșeuri reziduale. Folosind gradul de compactare de 1/6, declarat de ofertant pentru astfel de deșeuri, operatorul trebuie să asigure capacitate de colectare pentru 30 – 33 mc compactați. Autospecialele ofertate de SC ......... SA sunt de 16 mc. Prin urmare era necesar să aloce minim 2 autospeciale. Situația 2: Comunele Titești și Cotmeana sunt programate pentru colectare cu mașina M9, joi 6 ianuarie, într-un singur schimb de 8 ore conform graficului ofertantului. 24 min sediu - UAT Titești + (2296 gospodării x 15 sec) + 40 min UAT - depozit + 90 min descărcare și pauză echipaj = 24 + 573,9 + 40 + 90 +16 = 12,39 ore Pentru colectarea din Cotmeana ofertantul are nevoie de 6 ore conform modelului de calcul. Astfel, întrucât cantitatea colectată doar de la populație este de (1185 gospodării Cotmeana și 2296 Titești x pubele 120 l) aproximativ Pagina 49 din 143

§ 72

416 mc, considerând totuși că nu toate sunt pline sau scoase la colectare, achizitoarea aproximează o cantitate cu 30% mai mică de 290 mc deșeuri reziduale. Apreciază că, folosind gradul de compactare de 1/6 declarat de ofertant pentru astfel de deșeuri, operatorul trebuie să asigure capacitate de colectare pentru 45-48 mc compactați, fără a se lua în calcul agenții economici, ofertantul trebuind să asigure minim trei autocompactoare de 16 mc. Situația 3: Comuna Vedea și comuna Davidești sunt programate pentru colectare cu mașina M9, vineri 7 ianuarie, într-un singur schimb de 8 ore, conform graficului ofertantului. 36 min sediu - UAT Vedea + (1832 gospodării x 15 sec) + 33 min UAT -depozit + 90 min descărcare și pauză echipaj = 36 + 458 + 33 + 90 = 10,28 ore Arătând că, tot în acest schimb, M9 trebuie să ajungă la Davidești (minim deplasare de 26 min +39 min + timpi de colectare + timpii de depozitare, etc.), conform graficului, ofertantul contestator nu poate acoperii serviciul, având în vedere că toate mașinile sunt programate pentru 1,18 schimburi și o cursă pe schimb de 8 ore. Învederează că situația se repetă în localitățile Stâlpeni, cu peste 10 ore, Priboieni cu peste 9 ore pe schimb, Merișani cu peste 9,6 ore doar pentru utilizatorii casnici. Menționează că, în aria de delegare mai sunt și peste 4200 agenți economici pentru care operatorul trebuie să asigure colectarea deșeurilor reziduale, colectare separată față de beneficiarii persoane fizice, pentru respectarea principiului „plătește pentru cât arunci". Raportat la cele expuse, comisia a demonstrat (folosind timpii de operare și graficele de colectare ale operatorului) că SC ......... SA nu a dimensionat corect parcul auto pentru acoperirea și asigurarea continuității serviciului, a folosit indicatori nereali pentru breviarul 4 și a ofertat un număr de peste 20 autospeciale de colectare mai mic decât SC ......SRL, respectiv 23 față de Asocierea REBU/RETIM. Autoritatea contractantă consideră că situația prezentată și analiza datelor din oferta tehnică relevă faptul că SC ......... SA a bugetat un număr insuficient de personal, un număr insuficient de autospeciale pentru prestarea și asigurarea continuității serviciului și, evident, a diminuat costurile aferente consumurilor din oferta financiară, astfel explicându-se oferta extrem de scăzută de aproximativ 40%, față de valoarea estimată a contractului. Subliniază că aceasta valoare a fost calculată ținând cont de cantitățile colectate în anii precedenți, obligativitatea privind colectarea separate și încadrare în indicatorii de performanță și nivelul de suportabilitate al populației, calculat conform aplicației de finanțare a proiectului SMIDS .......... 50

§ 73

B. În ceea ce privește reevaluarea propunerii financiare, autoritatea contractantă susține netemeinicia criticilor contestatoarei prin raportare la cele stabilite de CNSC și răspunsurile la solicitarea de clarificări, pentru fiecare motiv de neconformitate al ofertei reținut: Întrebarea 1: „Conform memoriului tehnico-economic costuri fixe taxă proiect, capitolul de cheltuială 1.1 Carbutanți și lubrefianți, pag.8 din Oferta financiară, sunt cuprinse costuri cu carburanți pentru 2 autoturisme și o autoutilitară și costuri cu lubrefianți pentru 4 unități. Vă solicităm să clarificați care sunt cele 4 unități pentru care au fost calculate costuri cu lubrefianții”. Răspuns la întrebarea 1: „Dintr-o eroare de redactare a fost trecut un număr de 4 buc., însă costurile cu lubrefianții au fost corect calculate pentru un număr de 3 buc, neafectând tariful ofertat”. Evaluarea inițială a răspunsului la întrebarea nr. 1: Analizând modul de calcul al costurilor fixe taxă proiect, capitolul de cheltuială 1.1 „Carburanți și lubrefianți”, pag 8, răspunsul ofertantului la solicitarea de clarificare este neconcludent, întrucât, din calculul matematic, rezultă faptul că aceste costuri au fost raportate la 1,5 mașini și, nicidecum, la 3 mașini cum s-a precizat. Reținerile CNSC: Consiliul a apreciat concluzia comisiei de evaluare ca fiind contrară mențiunii exprese a ofertantei, fără a indica ce calcul matematic a fost realizat pentru a concluziona în modul expus. Reevaluarea răspunsului la întrebarea 1: Conform Memoriului tehnico-economic - costuri fixe taxă proiect, capitolul de cheltuială 1.1 „Carbutanți și lubrefianți”, pag.8 din oferta financiară, sunt prevăzute cheltuieli cu lubrefianți pentru un număr de 4 unități, cu un consum specific de 0,03l/oră, număr ore/an de 2080 ore, număr total ore/an 3120, cu un cost specific de 9,94 lei/l și un cost total de 930,38 lei. Admițând răspunsul ofertantului la solicitarea de clarificări potrivit căruia dintr-o eroare de redactare a fost trecut un număr de patru bucăți în loc de trei bucăți, iar costurile au fost corect calculate pentru trei bucăți, neafectând tariful ofertat, și cu luarea în considerare a celorlalți parametrii de calcul apreciați de ofertant ca fiind corect inserați, calculul matematic ar trebui să fie următorul: 3 buc x 2080 ore/an = 6240 nr total ore/an 6240 nr. total ore/an x 0,03 l/oră x 9,94 lei/l = 1860,77 lei/an cost total și, nicidecum 930,38 lei cost total, așa cum a calculat ofertanta. Potrivit Memoriului tehnico-economic - costuri fixe taxă proiect și răspunsului la clarificare, deși se susține de către ofertant faptul că sunt calculate costuri pentru 3 bucăți mașini și se confirmă faptul că celelalte elemente de calcul sunt corecte, atâta timp cât sunt precizate 2080 ore/an pentru o mașină, pentru 3 mașini nu pot fi 3120 ore/an. Față de cele precizate, răspunsul ofertantului la solicitarea de clarificări este neconcludent. Întrebarea 2: „Conform memoriului tehnico-economic costuri fixe taxă proiect, capitolul de cheltuială 1.3 Piese de schimb, pag. 9 din oferta financiară, este alocată o cantitate de 3120 piese de schimb vehicule. Având în vedere faptul că la pag. 8, la capitolul de cheltuială «Carburanți și Pagina 51 din 143

§ 74

lubrifianți» au fost prevăzute două autoturisme. Vă rugăm să justificați alocarea acestor cantității de 3120 piese de schimb și să detaliați din ce se compun acestea”. Răspuns la întrebarea 2: „Cantitatea de 3120 piese de schimb vehicule reprezintă numărul de ore de funcționare pentru cele 2 autoturisme și o autoutilitară, conform cărților de identitate a vehiculelor”. Evaluarea răspunsului la întrebarea 2: Raportarea numărului de unități de măsură pentru capitolul de cheltuială piese de schimb la orele de funcționare ale mașinilor este improprie, întrucât costurile materiale ale pieselor de schimb nu pot fi transpuse în ore de funcționare. Întrebarea 3: „Conform memoriului tehnico-economic costuri fixe taxă proiect, capitolul de cheltuială 1.4 întreținerea utilajelor și autovehiculelor pag.9 din Oferta financiară este alocată o cantitate de 3120 revizii periodice. Având în vedere faptul că la pag.8 la capitolul de cheltuială Carburanți și lubrefianți au fost prevăzute două autoturisme și o autoutilitară. Vă rugăm să justificați alocarea celor cantității de 3120 revizii periodice”. Răspuns la întrebarea 3: „Cantitatea de 3120 revizii periodice reprezintă numărul de ore de funcționare pentru cele 2 autoturisme și o autoutilitară, conform cărților de identitate a vehiculelor”. Evaluarea răspunsului la întrebarea 3: Raportarea numărului de unități de măsură pentru capitolul de cheltuială revizii periodice la orele de funcționare ale mașinilor este improprie, întrucât acestea se efectuează la intervale regulate și determinate de timp și comportă costuri fixe. Reținerile CNSC: Consiliul a reținut, cu privire la cele două repere de cost, faptul că ceea ce nemulțumește nu este valoarea costurilor prevăzute în ofertă pentru piesele de schimb și reviziile periodice, ci modul în care acestea au fost exprimate. Or, din explicațiile ofertantei rezultă că a stabilit costurile respective raportat la numărul de ore de funcționare a utilajelor și autovehiculelor, fără a fi lămurit de către autoritate de ce o astfel de abordare este improprie, câtă vreme ofertanta cunoaște, din experiența anterioară, care este impactul orelor de funcționare asupra necesității de piese de schimb și asupra reviziilor necesare. CNSC reține faptul că autoritatea contractantă nu este în măsură să explice de ce ar fi improprie abordarea costurilor în raport de orele de funcționare a autovehiculelor și utilajelor, deși în raportul de evaluare menționează că acestea se fac la intervale regulate și determinate de timp. Reevaluarea răspunsului la întrebările 2 și 3: Din răspunsurile SC ......... SA rezultă că a bugetat 3.120 ore/3 buc./52 săptămâni/5 zile/săptămână = 4 ore/zi/utilaj bugetate. Adică ......... SA a raportat cheltuielile cu piesele de schimb și cu întreținerea doar la 4 ore, nu la 8 ore/zi, deci nu a bugetat toată cheltuiala pentru tot anul, ci doar pentru 130 zile din 260 de funcționare. Se constată, deci o necorelare între cheltuielile bugetate pentru piese de schimb și întreținere utilaje (unde ofertantul a bugetat doar 4 ore/zi) și cheltuielile cu RCA și impozit auto, unde a bugetat integral costurile 52

§ 75

aferente, și nu doar jumătate, având în vedere că doar jumătate din timp au fost bugetate la piese de schimb și întreținere. Nu se poate admite că, deși un utilaj ar funcționa doar o jumătate de normă (conform propunerii SC ......... SA), revizia periodică ar face-o tot la jumătate de cost. De asemenea, este greu de acceptat faptul că, costul cu piesele de schimb pentru un autoturism ar fi același cu costul cu piesele de schimb pentru o autoutilitară, dar și mai greu de acceptat este faptul că diferența între costul orar cu piesele de schimb pentru un autoturism ar fi de 3,65 lei/oră, iar pentru o autogunoieră ar fi de 3,9 lei/oră (conform memoriilor tehnice prezentate de ofertant), adică cu mai puțin de 7% în plus față de autoturism, în condițiile în care, spre exemplu, doar o anvelopă de autogunoieră costă de cel puțin 5 ori mai mult (cu 400 % mai mult) decât costul unei anvelope de autoturism. SC ......... SA a ales să prezinte, în memoriile tehnico-economice justificative, costuri orare, care nu pot fi probate cu facturi, iar, din prezentarea acestora, rezultă că a subdimensionat cheltuielile cu piesele de schimb aferente autogunoierelor, ceea ce conduce la imposibilitatea executării contractului. Întrebarea 5: „Conform memoriului tehnico-economic costuri fixe taxă proiect, capitolul de cheltuială 1.10 Cheltuieli cu protecția mediului, pag.11 din oferta financiară sunt menționate cheltuieli cu contribuția ANRSC în cuantum fix de 29.840 lei/an. Vă solicităm să detaliați modul de calcul al contribuției ANRSC”. Răspuns la întrebarea 5: „Conform ofertei financiare și a memoriului tehnico-economic costuri fixe taxă proiect, cheltuiala a fost calculată la costurile totale plus profitul, mai puțin economia circulară, pentru cantitatea estimată de 57.332,84 to/an, ce reprezintă și totalul cantității aferente tarifelor luate în calcul pentru stabilirea tarifului compus, conform criteriului de evaluare componenta financiară, rezultând aplicarea cotei de 0,2% astfel: (14.209.332,05 + 710.466,60) * 0,2% = 29.839,59 lei. Diferența de zecimale provine din faptul că formula de calcul a fișei de fundamentare este circulară, adică valoarea totală se modifică de fiecare dată ce se înlocuiește valoarea contribuției ANRSC, astfel ,de fiecare dată când se introduce o altă valoare a contribuției de 0,2%, se modifică și valoarea totală asupra căreia se aplică cota”. Evaluarea răspunsului la întrebarea 5: Răspunsul ofertantului SC ......... SA este neconcludent și alambicat, cu atât mai mult cu cât face trimitere la elemente care nu au nici un fel de legătură cu modul de stabilire al contribuției de 0,2% datorată ANRSC. Având în vedere faptul că ofertanții vor utiliza la facturare tarifele ofertate pentru fiecare flux și, nicidecum, tariful compus, raportarea contribuției de 0,2% la tariful compus este neconformă. Contribuția de 0,2% se calculează și se include în fișele de fundamentare aferente fiecărui tarif raportat la cantitatea gestionată pe fiecare flux și nicidecum prin raportare la tariful compus, care are în componență ponderi pe tip de material diminuate cu ponderea deșeurilor de ambalaje din deșeurile municipale reciclabile colectate separat. Fluctuația zecimalelor nu are nici o relevanță în explicitarea modului de calcul, impactul acestei fluctuații fiind absolut nesemnificativ în cuantumul tarifelor ofertate. Reținerile CNSC: Consiliul a reținut faptul că, față de solicitarea de clarificare a autorității contractante, de a detalia modul de calcul al contribuției Pagina 53 din 143

§ 76

ANRSC, răspunsul nu poate fi catalogat drept neconcludent, el cuprinzând explicația ofertantei vizând modalitatea de calcul a acestei contribuții, însă, din concluziile autorității, rezultă că aceasta este în contradicție cu oferta în ceea ce privește corectitudine calculului. CNSC reține că, dincolo de faptul că modalitatea efectivă de calcul a contribuției ANRSC nu a făcut obiectul vreunei clarificări cu ofertanta, reperele autorității nu sunt însoțite și de concluziile legale, rezultând, din coroborarea normei citate cu clarificarea adusă de SC ......... SA caracterul nefondat al susținerilor autorității contractante. Referitor la contribuția ANRSC, Consiliul a constatat concludent răspunsul oferit de SC ......... SA, în sensul că explică modalitatea de calcul a acestei contribuții prin raportare la prevederile Ordinului nr. 563/2020, argumentație care nu a fost combătută prin argumente legale de către SERVSAL. Astfel, cum cu temei susține intimata ......... SA, prin răspunsul la clarificarea 5 din adresa nr. 69/28.02.2022, aceasta a prezentat autorității modul de calcul a contribuției ANRSC, exemplificând și cu sume ce puteau fi verificate atât din fișele de fundamentare a tarifelor ofertate, cât și din centralizatorul fișelor de fundamentare. Reevaluarea răspunsului la întrebarea nr. 5: autoritatea contractantă apreciază că acesta este concludent pentru clarificarea modului eronat în care ofertanta a procedat la calculul contribuției de 0,2% datorat ANRSC. Ofertanta a precizat în mod ferm că, la calculul contribuției ANRSC, a luat în considerare costurile totale, plus profitul, mai puțin economia circulară, pentru cantitatea estimată de 57.332,84 to/an, ce reprezintă și totalul cantității aferente tarifelor luate în calcul pentru stabilirea tarifului compus, conform criteriului de evaluare „componenta financiară”, rezultând aplicarea cotei de 0,2% astfel: (14.209.332,05 + 710.466,60) * 0,2% = 29.839,59 lei. Conform prevederilor art. 1 din Ordinul ANRSC nr. 563/2020 „(1) Contribuția se datorează la bugetul Autorității Naționale de Reglementare pentru Serviciile Comunitare de Utilități Publice (ANRSC), după cum urmează: a) în cuantum de 0,2% de către furnizorii/prestatorii de servicii de alimentare cu apă și de canalizare, precum și de servicii de salubrizare a localităților, din veniturile proprii înregistrate ca urmare a furnizării/prestării acestor servicii". Analizând răspunsul la clarificare, rezultă faptul că ofertanta a calculat, așa cum în mod expres a precizat, contribuția ANRSC la costurile totale plus profit și nicidecum la veniturile proprii înregistrate ca urmare a furnizării serviciului. Veniturile totale, conform Situației centralizate fișă de fundamentare tarife, pag. 6 din oferta financiară, la care însuși CNSC face referire, sunt prevăzute la pct. IV „Venituri obținute” și se compune din liniile I + II + III, unde, la III, este prevăzută economia circulară în cuantum total de 2.332.858,40 lei, sumă care conform modului de calcul 54

§ 77

explicit prezentat de ofertantă, nu a fost luată în considerare la calculul contribuției ANRSC. Având în vedere faptul că și această sumă reprezintă un venit propriu al operatorului, excluderea sa din calculul contribuției ANRSC este nelegală, cu atât mai mult cu cât contribuția pentru economia circulară este inclusă în tariful lei/to aferentă activității de colectare și transport deșeuri reziduale și urmează a fi încasată de către operator. A admite excluderea sumei reprezentând contribuția pentru economia circulară din calculul contribuției de 0,2%, datorată ANRSC, ar însemna ca, din calculul acesteia, să excludem și tariful de depozitare, care, deși urmează a fi încasat de către viitorul operator de colectare prin tariful de colectare și transport deșeuri reziduale, identic cu CEC-ul, se va achita ulterior operatorului depozitului, nerămânând în beneficiul colectorului. Față de cele expuse anterior, contribuția de 0,2% datorată ANRSC a fost incorect calculată, prin neaplicarea cotei de 0,2% și asupra sumei de 2.332.858,40 lei reprezentând contribuția pentru economia circulară, rezultând astfel o diminuare a cuantumului total datorat ANRSC cu suma de: 2.332.858,40 x 0,2% = 4.665,72 lei, sumă care ar fi trebuit să se regăsească distribuită în tariful de colectare și transport al deșeurilor reziduale. Întrebarea 7: „Vă rugăm să precizați în mod clar unde se regăsesc inserate, în cuprinsul memoriului tehnico- economic, costuri fixe taxă proiect pag.13-14 costurile alocate pentru personalul backstopping”. Răspuns la întrebarea 7: Ofertantul precizează faptul că nu a înțeles pe deplin sintagma personal backstopping și a procedat la detalierea alocării conform sensului identificat. Pentru personalul TESA se precizează includerea costurilor în categoria „altele, pază, consultanță, juridic, salarizare”. Pentru personalul de rezervă, acesta fiind de altfel sensul solicitat, se menționează că, în costurile fiecărui tarif, după determinarea orelor necesare efectuării unui serviciu s-a împărțit la 12 luni, apoi la norma de lucru și s-a înmulțit cu 1,1 pentru determinarea personalului total inclusiv rezervă în cazul concediilor de odihnă sau medicale. Evaluarea răspunsului la întrebarea 7: Prin aplicarea procentului 1,1 pentru determinarea personalului total, inclusiv rezerva în cazul concediilor de odihnă și/sau medicale, se asigură de către o persoană un număr de 22,88 ore în plus anual, față de norma de muncă de 8 ore/zi, respectiv 2080 ore/an, ceea ce reprezintă echivalentul a 2,86 zile/an. În contextul în care concediul legal de odihnă este de minim 20 de zile/an, fără a lua în considerare și posibila intervenție a concediilor medicale, ofertantul nu poate asigura prestarea serviciului în regim de continuitate prin numărul de personal alocat, ceea ce ar putea conduce la executarea defectuoasă a contractului. Reținerile CNSC: Pagina 55 din 143

§ 78

Alături de faptul că răspunsul SC ......... SA este pe măsura solicitării autorității de a-i fi menționat unde în ofertă se regăsesc inserate costurile alocate pentru personalul backstopping, fiind dificil de înțeles de unde a rezultat caracterul neconcludent al răspunsului raportat la întrebarea primită de ofertantă, CNSC reține apărările SC ......... SA din contestație, aspecte pe care autoritatea contractantă le-ar fi putut cunoaște dacă ar fi realizat o clarificare cu ofertanta privitor la această chestiune. Sub aspectul costurilor alocate pentru personalul backstopping, CNSC apreciază că nu s-a demonstrat caracterul neconcludent al răspunsului și, mai mult, autoritatea contractantă ar fi putut obține explicații suplimentare dacă și-ar fi exercitat în mod responsabil atribuția de clarificare a ofertei. Curtea observă că, deși întrebarea autorității contractante a fost incompletă și imprecisă, în răspunsul la clarificarea 7 din adresa nr. 68/28.02.2022, s-a făcut trimitere la mai multe ipoteze din care, prin raportul de evaluare, autoritatea reține și critică eronat răspunsul, făcând calcule prin care justifică insuficiența personalului alocat. Reevaluarea răspunsului la întrebarea 7: Având în vedere faptul că atât CNSC, cât și Curtea rețin, în motivare, apărările SC ......... SA din contestație, în reevaluarea răspunsului la întrebarea 7, autoritatea contractantă va ține cont și de argumentele aduse în cadrul contestației. Prin contestația formulată, SC ......... SA arată că autoritatea contractantă în mod eronat ia în calcul un număr de 2080 ore pe an raportat la prevederile HG nr. 1071/2021 potrivit cărora norma medie de lucru pentru un program normal este de 167,333 ore pe lună, reprezentând 2008 ore pe an și nu 2080 ore pe an. Apreciind ca validă afirmația de mai sus, rezultă că ofertanta a calculat 2008 ore/an : 8 ore/zi = 251 zile lucrătoare pe an pentru o persoană. Cu toate acestea, conform adresei de clarificări nr. 41/17.02.2022 din etapa de evaluare a propunerii tehnice, la răspunsul oferit pentru întrebarea 4 (pag. 45 din contestație), în modelul fișe de calcul necesar utilaje pentru activitatea de colectare deșeuri reziduale, biodegradabile și reciclabile, model care se regăsește și în cuprinsul propunerii tehnice, se precizează în mod clar un număr de 260 zile lucrătoare luate în considerare pentru determinarea numărului de autospeciale necesare prestării activității: 260 zile lucrătoare/an x 8 ore/zi = 2080 ore/an. Atâta timp cât ofertanta susține că a luat în calcul norma legală de 2008 ore/an ceea ce corespunde cu 251 zile lucrătoare/an, iar oferta tehnică precizează un număr de 260 zile lucrătoare/an, rezultă o 56

§ 79

necorelare a propunerii financiare cu propunerea tehnică, fapt ce atrage neconformitatea ofertei. Tot în cadrul contestației formulate, ofertantul precizează faptul că autoritatea contractantă nu ia în calcul posibilitatea operatorului de a plăti personalului angajat ore suplimentare pentru munca prestată în afara programului normal, oferta sa fiind fundamentată pe ore de funcționare utilaje/an și de aici calculul necesar de personal în funcție de norma legală la care se aplică coeficientul de 1,1. Această afirmație este contrazisă de memoriile tehnico-economice depuse în cadrul ofertei financiare, care, la capitolul de cheltuială 2.2 „Personal”, nu include linie de cheltuială bugetată pentru plata de ore suplimentare. Față de cele expuse, rezultă faptul că ofertanta nu doar că a luat în calcul norma legală de 2008 ore/an, ceea ce corespunde cu 251 zile lucrătoare/an, iar oferta tehnică precizează un număr de 260 zile lucrătoare/an, rezultând o necorelare a propunerii financiare cu propunerea tehnică, fapt ce atrage neconformitatea ofertei, dar nu a bugetat costuri pentru personal suplimentar care să asigure continuitatea prestării serviciului ca principiu instituit de prevederile art. 3 lit. e) din Legea nr. 101/2006 privind salubrizarea localităților în situația acordării de drept a concediilor legale de odihnă propriilor angajați, fără a lua în considerare posibilitatea intervenirii unor invalidități temporare de muncă. - 1 salariat/5 zile/săptămână x 12 luni/an =2080 h/an. - CO = min 20x8 =160h. - Sărbători legale 2022=9zile lucrătoare=9x8=72h. - Sărbători legale 2023=12 zile lucrătoare =12x8=96 h. - Rezultă minim bakstoping 160+72 =232h pentru fiecare salariat/an 2022. - Rezultă minim bakstoping 160+96 =256 h pentru fiecare salariat /an 2023. SC ......... SA a bugetat 10% bakstoping din cheltuielile de personal, adică 10% din 2080 =208 h/an pentru fiecare salariat. Necesarul minim, conform legii pentru bakstopping, este de 232 h în 2022 și de 256 h în 2023. Prin urmare ofertantul are nebugetat 232- 208= 24 h pentru fiecare salariat x minim 14,7.1, fără a ține cont de cheltuielile necesare pentru CM, zile libere pentru căsătorie, deces, naștere, vaccinări, etc. Din calculul de mai sus rezultă că ofertantul a diminuat substanțial costurile de personal și acela numeric subdimensionat inițial, ceea ce conduce la imposibilitatea asigurării continuității serviciului. Întrebarea 8: „Conform situației centralizatoare pag. 6 din oferta financiară se estimează o valoare anuală a contractului de 21.135.788,20 lei/an, ceea ce reprezintă o valoare totală a ofertei de 169.086.305,60 lei/an, fără TVA (21.135.788,20 lei/an x 8 ani), conform Formular de ofertă pag. 1 Pagina 57 din 143

§ 80

din oferta financiară. Vă rugăm să precizați, în mod clar și fără ambiguități, dacă valoarea totală ofertată a contractului de 169.086.305,60 lei are în vedere și veniturile obținute din activitățile de colectare și transport a deșeurilor abandonate și a deșeurilor provenite din evenimente, dat fiind faptul că, în centralizatorul depus la pag. 6m care stabilește valoarea anuală a contractului aceste venituri nu se regăsesc”. Răspuns la întrebarea 8: „Având în vedere prevederile documentației de atribuire respectiv caietul de sarcini cap.3.5, pag. 16, unde menționați «frecvența și regularitatea acestui serviciu nu pot fi estimate, dar se presupune că reprezintă o mică parte a întregului serviciu», iar serviciul a fost estimat pentru o cantitate de 57.332,84 to/an, valoarea totală a contractului de 160.086.305,60 lei, include și activitățile de colectare și transport a deșeurilor abandonate și a deșeurilor provenite de la evenimente, iar cantitățile acestora sunt incluse în cantitatea totală”. Evaluarea răspunsului la întrebarea 8: Având în vedere fișele de fundamentare ale tarifelor de colectare și transport deșeuri reziduale, biodegradabile, reciclabile P/M, H/C și sticlă, potrivit cărora cantitatea totală este de 57.332,84 to/an, iar fișele de fundamentare pentru deșeurile abandonate și deșeurile provenite de la evenimente sunt similare cantităților de deșeuri reziduale, rezultă că ofertantul a estimat cantități de deșeuri pentru cele două activități suplimentar cantității de 57.332,84 to/an, astfel că și aceste cantități generează venituri suplimentare. Față de această situație, răspunsul dat la solicitarea de clarificări nu poate fi considerat concludent, pertinent și suficient pentru a conduce la concluzia că valoarea totală a contractului a fost corect determinată și ofertată. Deși, prin raportare la prevederile art. 87 alin. 10 din HG nr. 867/2016, ofertantul avea, cu ocazia transmiterii solicitării de clarificări, posibilitatea de a încadra omisiunea de includere în prețul total al ofertei a veniturilor obținute din activitățile de colectare și transport a deșeurilor abandonate și a deșeurilor provenite de la evenimente, în categoria erorilor aritmetice și să procedeze la recalcularea prețului ofertei, acesta a susținut corectitudinea calculelor sale, refuzând practic îndreptarea erorii aritmetice. Reținerile CNSC: CNSC reține faptul că evaluarea acestui răspuns, pe lângă faptul că nu are nici o legătură cu el, se bazează pe concluzia comisie de evaluare că ofertanta a estimat cantități superioare celor indicate în ofertă, fără să se explice și cum au ajuns evaluatorii la această concluzie, cu atât mai mult cu cât explicația ofertantei a fost în sensul includerii, în cantitatea totală de deșeuri, și a cantităților de deșeuri abandonate și a deșeurilor 58

§ 81

provenite de la evenimente. Referitor la memoriile tehnico-economice aferente fișelor de fundamentare a tarifelor pentru colectarea deșeurilor abandonate și a deșeurilor provenite de la evenimente, arată intimata că, prin răspunsul la clarificarea nr. 21, a menționat că autoritatea contractantă nu a estimat nicio cantitate a acestora și, având în vedere caracterul lor ocazional de producere, acestea se vor colecta în același timp și mod ca și deșeurile reziduale. Reevaluarea răspunsului la întrebarea 8: Raportat la modalitatea de stabilire a valorii contractului, cu luarea în considerare a prevederilor paragrafului 3 de la pct. 3.5 din caietul de sarcini potrivit căruia „Plata pentru aceste servicii suplimentare nu va fi inclusă în contract, realizându-se suplimentar, folosindu-se prețurile unitare din fundamentarea tarifului”, comisia de evaluare apreciază valoarea estimată a contractului ca fiind corect determinată, sens în care cerința este considerată îndeplinită. Întrebarea 9: „Conform fișei de fundamentare a costurilor fixe totale, depusă la pag. 7 din oferta financiară, s-au calculat venituri totale aferente cheltuielilor fixe în cuantum de 2.837641,45 lei/an, care includ și cuantumul total al redevenței impus de autoritatea contractantă de 1.224.997 lei. Aceste venituri au fost alocate conform procentelor stabilite de autoritatea contractantă în fișele de fundamentare pentru activitățile de colectare și transport separat deșeuri reziduale, biodegradabile, plastic/metal, hârtie/carton și sticlă în procent de 100%, cantitatea pentru care corespuns aceste cheltuieli fiind de 57332,84 to/an. Ulterior, în fișele de fundamentare a tarifelor aferente activităților de colectare separată și transport deșeuri voluminoase, DCD, abandonate și provenite din evenimente, au fost calculate și alocate, pentru o cantitate de 67.312,16 to, aceleași conturi fixe în cuantum identic cu cele prezentate în fișa depusă la pag. 7, fără ca pentru aceste cheltuieli să existe depusă fișă de fundamentare și memoriu tehnico-economic aferent. Vă solicităm să precizați dacă componenta de cheltuială fixă prevăzută în fișele de fundamentare a tarifelor aferente activităților de colectare separată și transport deșeuri voluminoase, DCD, abandonate și provenite din evenimente reprezintă sau nu o dublare a veniturilor estimate din fișa de fundamentare depusă la pag. 7 din oferta tehnică”. Răspuns la întrebarea 9: „La pag. 64 din oferta financiară depusă, costuri fizice deșeuri voluminoase și pag. 74 costuri fizice DCD nu a fost inclusă redevența, deci nu reprezintă o dublare a valorii. Pentru tarifele aferente deșeurilor provenite de la evenimente și abandonate, având în vedere că sunt cantități incluse în totalul celor 57.332,84 to, redevența cumulată și aferentă fiecărui tarif pentru cantitatea integrală de deșeuri este în valoare de 1.224.997 lei. Aceste două tarife au fost calculate în lipsa estimării cantității acestora ca fiind cuprinse în totalul celor 57.332,84 to, fișele de fundamentare și memoriile tehnico-economice depuse fiind similare cu cele ale activității de colectare a deșeurilor reziduale, având în vedere că se colectează la fel, în același timp și sunt incluse în cantitățile menționate. Întrebarea 10: „Redevența solicitată de către autoritatea contractantă în cuantum de 1.224.997 lei a fost cuprinsă în fișa de fundamentare a costurilor fixe totale depusă la pag. 7 din oferta financiară și a fost repartizată în fișele de fundamentare pentru activitățile de colectare și transport separat deșeuri reziduale, biodegradabile, plastic/metal, hârtie/carton și sticlă în procent de 100%. În fișele de fundamentare aferente tarifelor pentru colectarea deșeurilor abandonate pe domeniul public și a celor provenite din evenimente se regăsește alocată suma de 625.973,47 lei/an redevență, ceea ce corespunde unui procent de 51,10 %, adică o alocare excedentară de 102,20% procente cheltuială cu redevența. Vă solicităm să justificați alocarea procentului suplimentar de 102,2% redevență în sarcina bugetelor locale, dat fiind faptul că cele două tarife aferente activităților de colectare și transport deșeuri abandonate și deșeuri provenite din evenimente se achită din bugetele locale din bani publici”. Pagina 59 din 143

§ 82

Răspuns la întrebarea 10: „Similar răspunsului la întrebarea 9, suma alocată redevenței de 625.973,47 lei pentru deșeurile abandonate și deșeurile provenite de la evenimente este preluată de la fișa de fundamentare a deșeurilor reziduale, cantități incluse în totalul acestora și neinfluențând totalul redevenței. Evaluarea răspunsului la întrebările 9 și 10: Conform fișelor de fundamentare depuse la pag. 67 și 74 din oferta financiară cheltuiala cu redevența nu a fost luată în calcul pentru stabilirea tarifelor aferente activităților de colectare și transport deșeuri voluminoase și a deșeurilor provenite din construcții și desființări. În ceea ce privește tarifele aferente colectării și transportului deșeurilor provenite de la evenimente și a celor abandonate, conform fișelor de fundamentare depuse, se regăsește alocată suma de 625.973,47 lei/an redevență, ceea ce corespunde unui procent de 51,10 %, adică o alocare excedentară de 102,20% procente cheltuială cu redevența. Răspunsul ofertantului la solicitarea de clarificări este neconcludent, având în vedere alegațiile pe larg prezentate prin evaluarea răspunsului la întrebarea 21. Întrebarea 11: „Taxa de administrare în cuantum de 75.000 euro/an, solicitată de către autoritatea contractantă a fost cuprinsă în fișa de fundamentare a costurilor fixe totale, depusă la pag. 7 din oferta financiară și a fost repartizată în fișele de fundamentare pentru activitățile de colectare și transport separat deșeuri reziduale, biodegradabile, plastic/metal, hârtie/carton și sticlă în procent de 100%. Această cheltuială se regăsește dublată în componenta de cheltuială fixă atribuită tarifelor de colectare și transport deșeuri voluminoase, DCD, abandonate pe domeniu public și provenite de la evenimente. Vă solicităm să justificați această dublă impunere”. Răspuns la întrebarea 11: „Taxa de administrare în cuantum de 75.000 euro/an, solicitată de către autoritatea contractantă, a fost cuprinsă în fișa de fundamentare a costurilor fixe totale, depusă la pag. 7 din propunerea financiară și a fost repartizată în fișele de fundamentare pentru activitățile de colectare și transport separat deșeuri reziduale, biodegradabile, plastic/metal, hârtie/carton și sticlă în procent de 100%. Pentru costurile fixe aferente deșeurilor abandonate și provenite de la evenimente, cantitatea aferentă acestora este cuprinsă în cadrul celor 57.332,84 to deșeuri municipale, fără a fi cuantificată, așadar nu influențează, în nici un fel, nivelul total al taxei de 75.000 euro/an. Pentru tariful de colectare DCD, în fișa de fundamentare s-a prevăzut un cost fix e 26,78 lei și un cost variabil de 63,44 lei, iar, pentru tariful de colectare deșeuri voluminoase, un cost fix de 26,78 lei și un cost variabil de 236,98 lei/to. Aceste tarife au fost calculate pentru o singură tonă în baza estimărilor PNGD, prin urmare nu este o dublă impunere. De altfel, matricea riscurilor a asociat riscurilor alocate activității delegate, riscul- cantitatea de deșeuri ce trebuie colectată este mai mică/mai mare are o alocare de 50% pentru autoritatea contractantă și 50% pentru operator”. Evaluarea răspunsului la întrebarea 11: În ceea ce privește tarifele aferente colectării și transportului deșeurilor provenite de la evenimente și a celor abandonate, conform fișelor de fundamentare depuse, în linia de cheltuială fixă 1.11 se regăsește alocată suma de 480.753,50 lei. Conform memoriului tehnico- economic costuri fixe, la pag. 12 din oferta financiară, capitolul 1.11 60

§ 83

„Alte servicii executate de terți” are valoare totală de 480.753,50 lei, care include, la linia taxă de administrare și monitorizare, suma de 371.167.50 lei (echivalentul a 75.000 euro) Răspunsul ofertantului la solicitarea de clarificări este neconcludent, având în vedere alegațiile pe larg prezentate prin evaluarea răspunsului la întrebarea 21. În ceea ce privește deșeurile voluminoase și provenite din construcții și desființări, conform fișelor de fundamentare depuse la linia de cheltuială fixă 1.11 se regăsește alocată suma de 480.753,50 lei. Conform memoriului tehnico-economic costuri fixe, la pag. 12 din oferta financiară, capitolul 1.11 „Alte servicii executate de terți” are valoare totală de 480.753,50 lei, care include, la linia taxă de administrare și monitorizare, suma de 371.167.50 lei (echivalentul a 75.000 euro). Astfel, pentru calculul sumei fixe de 26,78 lei a fost avută în vedere și taxa de administrare de 75.000 euro/an. Întrebarea 21: „Conform memoriilor tehnico-economice aferente fișelor de fundamentare a tarifului pentru colectarea deșeurilor abandonate și a deșeurilor de la evenimente, pentru aceste activități au fost alocate câte 16 autospeciale, pentru fiecare, și au fost estimate cantități anuale de 29.297,08 to/an. Practic, aceste memorii tehnico-economice reprezintă copia memoriului tehnico- economic pentru fundamentarea tarifului de colectare a deșeurilor reziduale. Dat fiind faptul că, potrivit Formularului nr. 12 depus în cadrul ofertei tehnice, la pag. 167-169, pentru activitățile de colectare și transport deșeuri abandonate și deșeuri provenite de la evenimente nu au fost alocate autospeciale și nici nu au fost determinate cantitățile aferente celor două fluxuri, Vă solicităm să justificați diferența dintre propunerea tehnică și propunerea financiară și să justificați cantitatea estimată pentru aceste fluxuri”. Răspuns la întrebarea 21: Conform documentației de atribuire, caiet de sarcini cap. 3.5, pag. 16, unde se menționează: «Frecvența și regularitatea acestui serviciu nu pot fi estimate, dar se presupune că reprezintă o mică parte a întregului serviciu», iar serviciu a fost estimat pentru o cantitate de 57.332,84 to/an, respectiv, pentru partea de colectare a deșeurilor reziduale, cantitatea de 29.297,08 to/an, fișele de fundamentare și memoriile tehnico-economice depuse pentru aceste tarife sunt similare cu cele ale activității de colectare a deșeurilor reziduale având în vedere că se colectează la fel și în același timp, iar cantitățile de gestionat sunt cuprinse în cantitatea susmenționată, așa cum s-a prezentat și în propunerea tehnică cap. 9, pag. 164. Astfel pentru acestea s-a calculat un tarif pentru o tonă fără a estima cantități suplimentare”. Evaluarea răspunsului la întrebarea 21: Răspunsul ofertantului la întrebarea 21 este neconcludent, nefundamentat, irațional și motivat cu încălcarea cerințelor caietului de sarcini. Conform prevederilor Cap.2, secțiunea 2.1, pct. 6 și 10 din caietul de sarcini: activitățile care fac obiectul delegării sunt: „(6) colectarea deșeurilor abandonate de pe domeniul public al UAT- urilor din zona Centrală, la solicitarea expresă a unității administrative-teritoriale pe raza căreia au fost abandonate, pe bază de comandă, și transportul acestora la CMID ........." și „(10) colectarea separată și transportul separat al deșeurilor provenite de la evenimente la solicitarea generatorului, pe bază de contract de prestări-servicii și transportul acestora la CMID .........". Aceeași modalitate de colectare este reiterată și în prevederile secțiunii 3.5 din caietul de sarcini. Pagina 61 din 143

§ 84

Astfel, raționamentul ofertantului potrivit căruia aceste categorii de deșeuri se colectează în același fel și în același timp cu deșeurile reziduale nu poate fi reținut ca fiind valid. Pe de altă parte, conform specificațiilor cap. 4.1 din Studiul de fundamentare, coroborat cu răspunsurile la întrebările 8 și 14 din clarificarea autorității contractante nr. 553/06.12.2021, cantitatea de 57.332,84 to/an se defalcă conform ponderilor indicate, iar cantitatea estimată rezultată de 29.297,08 to/an include exclusiv deșeurile reziduale și deșeurile periculoase din deșeurile municipale. Astfel, nici raționamentul de includere a celor două categorii de deșeuri în cantitatea estimată de deșeuri reziduale nu are fundament. Mai mult, dacă cele două cantități de 29.297,08 to deșeuri ar fi incluse în totalul de 57.332,84 to deșeuri municipale, s-ar ajunge la un procent de 102,2%, cu alte cuvinte ar fi doar deșeuri abandonate și deșeuri de la evenimente în cantitate mai mare, decât totalul deșeurilor municipale estimate de către autoritatea contractantă, fără a mai exista deșeuri reziduale, biodegradabile sau reciclabile. Totodată, analizând modalitatea de finanțare, respectiv de facturare a celor două activități, se poate observa, doar din simpla lecturare, că aceasta diferă față de modalitatea de finanțare/facturare a deșeurilor reziduale. Deșeurile reziduale se achită de către generatorul casnic prin taxa de salubrizare, iar de către generatorul non-casnic pe baza contractului de prestări servicii, contravaloarea deșeurilor abandonate se suportă din bugetul local, în lipsa identificării generatorului, iar contravaloarea deșeurilor provenite de la evenimente se suportă de către organizatorul evenimentului. Reținerile CNSC: Evaluarea răspunsurilor la întrebările 9,10 și 11 au fost analizate împreună cu evaluarea răspunsului la întrebarea 21. Referitor la memoriile tehnico-economice aferente fișelor de fundamentare a tarifelor pentru colectarea deșeurilor abandonate și a deșeurilor provenite de la evenimente, Curtea observă că, în răspunsul la clarificarea 21, SC ......... SA a menționat că autoritatea contractantă nu a estimat nicio cantitate a acestora și având în vedere caracterul lor ocazional de producere, acestea se vor colecta în același timp și mod ca și deșeurile reziduale. În motivarea sa, comisia de evaluare a invocat prevederi ale caietului de sarcini privind colectarea deșeurilor abandonate și a deșeurilor provenite de la evenimente, susținând că explicația ofertantei încalcă aceste specificații tehnice, însă nu evocă de ce încalcă caietul de sarcini opțiunea societății de a colecta aceste tipuri de deșeuri în același fel și în același timp cu deșeurile reziduale. 62

§ 85

Comisia de evaluare expune argumente care nu au făcut obiectul clarificării cu ofertanta, reprezentând propria sa înțelegere asupra unor aspecte coroborate ale ofertei, fără fundament în caietul de sarcini ori în vreo normă legală. Evaluarea răspunsurilor la întrebările 9 și 10: Curtea constată faptul că acestea nu sunt rezultatul unei analize a clarificărilor aduse de ofertantă, ci propria înțelegere a membrilor ei, înțelegere ce a înlăturat explicațiile ofertantei fără analiza lor. Nici trimiterile la concluziile evaluării răspunsului la întrebarea 21 nu pot fi reținute în contextul înlăturării lor de către Consiliu. Evaluarea răspunsului la întrebarea 11: Consiliul constată că, și de această dată, comisia de evaluare își fundamentează susținerile pe baza evaluării răspunsului la întrebarea 21, înlăturat de Consiliu. Reevaluarea răspunsurilor la întrebările 9, 10, 11 și 21: Reținând concluziile CNSC potrivit cărora comisia de evaluare invocă prevederi ale caietului de sarcini privind colectarea deșeurilor abandonate și a deșeurilor provenite de la evenimente, susținând că explicația ofertantei încalcă aceste specificații tehnice, însă nu evocă de ce încalcă caietul de sarcini opțiunea societății de a colecta aceste tipuri de deșeuri, în același fel și în același timp cu deșeurile reziduale, comisia constată următoarele: Potrivit prevederilor art. 3.5 din caietul de sarcini: „În plus față de activitățile de colectare la intervale regulate, prezentate mai sus, trebuie menționat că vor exista activități de colectare care depind parțial de anotimpuri și parțial de unele aranjamente speciale etc. Aceasta poate include colectarea deșeurilor de la festivaluri, concerte, târguri, campinguri și alte situații sau locații similare. Delegatul va fi obligat să colecteze deșeurile generate în astfel de situații și locații, la cerere, și în urma solicitării din partea organizatorului. Frecvența și regularitatea acestui serviciu nu pot fi estimate, dar se presupune că reprezintă o mică parte a întregului serviciu. Cheltuielile legate de gestionarea acestor deșeuri (colectare si transport, valorificare, recuperare/reciclare, eliminare) vor fi suportate de organizatorul evenimentului. Delegatul are, de asemenea, obligația de a colecta toate deșeurile abandonate pe domeniul public, pe bază de comandă transmisă de către unitatea administrativ-teritorială, pe raza căreia au fost abandonate deșeurile. În cazul în care generatorul/deținătorul deșeurilor nu poate fi identificat, cheltuielile legate de curățarea și refacerea mediului, precum și cele de transport, valorificare, recuperare/reciclare, eliminare vor fi suportate de autoritatea administrației publice locale, pe baza unei situații exacte transmise de delegat privind locația, tipurile și cantitățile de deșeuri colectate. După identificarea generatorului/deținătorului de deșeuri, acesta este obligat să suporte atât cheltuielile efectuate de administrația publică locală, cât și sancțiunile contravenționale." Totodată, în răspunsul la Clarificarea 13 din adresa autorității contractante nr. 553/06.12.2021, se arată faptul că deșeurile abandonate și deșeurile provenite de la evenimente sunt cuprinse în cadrul cantității dotate de deșeuri reziduale, deja estimat de autoritatea contractantă. Din interpretarea prevederilor caietului de sarcini coroborat, cu răspunsul la clarificarea nr. 13, rezultă faptul că colectarea acestor deșeuri se va face separat, fiind considerate activități distincte, desfășurate pe bază de comandă, și, nicidecum, activitățile de colectare nu se vor putea realiza în același mod și timp cu activitatea de colectare Pagina 63 din 143

§ 86

a deșeurilor reziduale. Faptul că aceste cantități sunt incluse în cantitatea totală de deșeuri reziduale, estimată de către autoritate, nu echivalează cu colectarea deșeurilor abandonate și provenite de la evenimente împreună sau în același mod cu deșeurile reziduale. Mai mult decât atât, potrivit ofertei tehnice pag. 164 „Metodologia de colectare și transport a deșeurilor de la evenimente și a celor abandonate”, ofertantul, deși menționează, la paragraful 1, că cele două tipuri de deșeuri se vor colecta „în urma solicitărilor primite, împreună cu deșeurile reziduale, costul fiind plătit de beneficiar", la ultimul paragraf precizează că „echipajul va realiza colectarea deșeurilor, la data și intervalul orar stabilit de comun acord, în care generatorul va scoate deșeul respectiv în saci sau în container de capacitate mare pus la dispoziție de operator", fapt ce contrazice susținerile de la primul paragraf. Un alt motiv pentru care comisia consideră nejustificată colectarea la comun a deșeurilor menționate mai sus, este acela că deșeurile provenite de la evenimente implică colectări ocazionale, programate sporadic în funcție de evenimente și facturate separat, putând intervenii inclusiv solicitări de colectare separată a deșeurilor reciclabile, iar colectarea deșeurilor reziduale se face cu o frecvență și grafic stabilite anual. Având în vedere modul de întocmire a memoriilor tehnico- economice aferente fișelor de fundamentare a tarifelor activităților de colectare a deșeurilor abandonate și a celor provenite de la evenimente în mod identic cu cel aferent fișei de fundamentare a tarifului de colectare a deșeurilor reziduale, în contextul în care însăși oferta tehnică indică modalitate de derulare diferită a acestor activități (care implică costuri operaționale diferite), comisia constată necorelarea ofertei tehnice cu oferta financiară, ceea ce atrage neconformitatea ofertei. Întrebarea 12: „În memoriul tehnico-economic taxă reziduală, la capitolul de cheltuială 1.3 „Piese de schimb”, pag.19 din oferta financiară, este alocată o cantitate de 34.628,70 piese de schimb vehicule. Având în vedere faptul că, la pag. 18 la capitolul de cheltuială «Carburanți și lubrefianți» au fost prevăzute 16 autoutilitare, vă rugăm să justificați alocarea celor cantității de 34.628,70 piese de schimb și să detaliați din ce se compun acestea”. Răspuns la întrebarea 12: „Cantitatea de 34.628,70 piese de schimb vehicule reprezintă numărul de ore de funcționare pentru colectarea deșeurilor reziduale, spălarea recipientelor, colectarea deșeurilor periculoase din deșeurile menajere”. Evaluarea răspunsului la întrebarea nr.12: Raportarea numărului de unități de măsură pentru capitolul de cheltuială „Piese de schimb” la orele de funcționare ale mașinilor este improprie, întrucât costurile materiale ale pieselor de schimb nu pot fi transpuse în ore de funcționare. Întrebarea 13: „Conform memoriului tehnico-economic taxă rezidual, capitolul de cheltuială 1.4 «întreținerea utilajelor și autovehiculelor», pag.19 din oferta financiară este alocată o cantitate de 34.628,70 rezivii periodice. 64

§ 87

Având în vedere faptul că, la pag. 18, la capitolul de cheltuială «Carburanți și lubrefianți» au fost prevăzute 16 autoutilitare, vă rugăm să justificați alocarea celor cantității de 34.628,70 revizii periodice”. Răspuns la întrebarea 13: „Cantitatea de 34.628,70 revizii periodice reprezintă numărul de ore de funcționare pentru colectarea deșeurilor reziduale, spălarea recipientelor, colectarea deșeurilor periculoase din deșeurile menajere”. Evaluarea răspunsului la întrebarea 13: Raportarea numărului de unități de măsură pentru capitolul de cheltuială revizii periodice la orele de funcționare ale mașinilor este improprie, întrucât acestea se efectuează la intervale regulate și determinate de timp și comportă costuri fixe. Reținerile CNSC: În stabilirea caracterului nefondat al concluziilor comisiei de evaluare, Consiliul reiterează considerentele sale din analiza evaluării răspunsului la întrebările 2 și 3. Reevaluarea răspunsului la întrebările 12 și 13: În memoriul tehnico-economic taxă reziduală, la capitolul de cheltuială 1.3 „Piese de schimb”, pag. 19 din oferta financiară este alocată o cantitate de 34.628,70 piese de schimb vehicule. Conform memoriului tehnico-economic taxă rezidual, capitolul de cheltuială 1.4 „Întreținerea utilajelor și autovehiculelor”, pag.19 din oferta financiară, este alocată o cantitate de 34.628,70 revizii periodice. Admițând că nu sunt revizii și sunt ore de funcționare cele 34.628,70 calculul este subdimensionat, având în vedere numărul insuficient de autospeciale bugetate pentru executarea contractului. Prin urmare, toate cheltuielile aferente (mentenanța, piese schimb, consumabile, etc) sunt subdimensionate, conducând la o valoare nejustificat de mică a ofertei financiare în raport cu valoarea estimată a contractului și, implicit, la imposibilitatea executării contractului. Întrebarea 18: „Vă rugăm să precizați în mod clar unde se regăsesc inserate, în cuprinsul memoriilor tehnico-economice depuse pentru fiecare dintre fișele de fundamentare a tarifelor, costurile alocate pentru contribuția ANRSC din capitolul de cheltuieli «Cheltuieli cu taxe, licențe, acreditări/certificări, autorizări» prin raportare la faptul că aceasta se calculează ca fiind 0,2% din total venituri obținute din fiecare activitate (tariful respectiv) prestată”. Răspuns la întrebarea 18: „Conform ofertei financiare și a memoriului tehnico-economic costuri fixe tarif proiect, cheltuiala a fost calculată la costurile totale plus profitul, mai puțin economia circulară, pentru cantitatea estimată de 57.332,84 to/an, ce reprezintă și totalul cantității aferente tarifelor luate în calcul pentru stabilirea tarifului compus, conform criteriului de evaluare componenta financiară, rezultând prin aplicarea cotei de 0,2% = 35.823,57 lei. Diferența de zecimale provine din faptul că formula de calcul a fișei de fundamentare este circulară, adică valoarea totală se modifică de fiecare dată ce se înlocuiește valoarea contribuției ANRSC, astfel de fiecare dată când se introduce o altă valoare a contribuției de 0,2% se modifică și valoarea totală asupra căreia se aplică cota”. Evaluarea răspunsului la întrebarea 18: Răspunsul dat de către ofertant nu corespunde întrebării adresate, întrucât nu face referire la memoriile tehnico-economice aferente tuturor fișelor de fundamentare depuse, ci la un memoriu tehnico-economic aferent fișei de fundamentare costuri fixe tarif proiect. Luând în considerare faptul că autoritatea contractantă nu a solicitat depunerea Pagina 65 din 143

§ 88

vreunei fișe de fundamentare, însoțită de memoriu tehnico-economic pentru costuri fixe și, mai mult decât atât, Ordinul ANRSC nr. 109/2007 nu reglementează o astfel de fișă de fundamentare, motiv pentru care comisia de evaluare nu ar trebui să țină cont de existența acesteia, răspunsul oferit de ofertant este neconcludent și alambicat, cu atât mai mult cu cât face trimitere la elemente care nu au nici un fel de legătură cu modul de stabilire al contribuției de 0,2% datorată ANRSC. Având în vedere faptul că ofertanții vor utiliza la facturare tarifele ofertate pentru fiecare flux și nicidecum tariful compus, raportarea contribuției de 0,2% la tariful compus este neconformă. Contribuția de 0,2% se calculează și se include în fișele de fundamentare aferente fiecărui tarif raportat la cantitatea gestionată pe fiecare flux și, nicidecum, prin raportare la tariful compus care are în componență ponderi pe tip de material diminuate cu ponderea deșeurilor de ambalaje din deșeurile municipale reciclabile colectate separat. Fluctuația zecimalelor nu are nici o relevanță în explicitarea modului de calcul, impactul acestei fluctuații fiind absolut nesemnificativ în cuantumul tarifelor ofertate. Reținerile CNSC: În ceea ce privește concluziile comisiei de evaluare privind contribuția ANRSC, Consiliul reiterează considerentele sale expuse în evaluarea răspunsului la întrebarea 5. Reevaluarea răspunsului la întrebarea 18: Reevaluând răspunsul oferit la întrebarea 18, autoritatea contractantă apreciază faptul că acesta este concludent pentru clarificarea modului în care ofertanta a procedat la calculul contribuției de 0,2% datorată ANRSC. Ofertanta a precizat în mod ferm faptul că, la calculul contribuției ANRSC, a luat în considerare costurile totale plus profitul, mai puțin economia circulară, pentru cantitatea estimată de 57.332,84 to/an, ce reprezintă și totalul cantității aferente tarifelor luate în calcul pentru stabilirea tarifului compus, conform criteriului de evaluare componenta financiară, rezultând aplicarea cotei de 0,2%, astfel: 17911785,21 x 0,2% = 35.823,57 lei. Conform prevederilor art. 1 din Ordinul ANRSC nr. 563/2020 „(1) Contribuția se datorează la bugetul Autorității Naționale de Reglementare pentru Serviciile Comunitare de Utilități Publice (ANRSC), după cum urmează: a) în cuantum de 0,2% de către furnizorii/prestatorii de servicii de alimentare cu apă și de canalizare, precum și de servicii de salubrizare a localităților, din veniturile proprii înregistrate ca urmare a furnizării/prestării acestor servicii". Analizând răspunsul la clarificare, rezultă faptul că ofertanta a calculat, astfel cum în mod expres a precizat, contribuția ANRSC la costurile totale, plus profit și, nicidecum, la veniturile proprii înregistrate ca urmare a furnizării serviciului. 66

§ 89

Veniturile totale, conform fișei de fundamentare tarif colectare și transport a deșeurilor reziduale colectate separat de la utilizatorii casnici și non-casnici, pag. 114 din Oferta financiară, sunt prevăzute la pct. IV „Venituri obținute”, care se compune din liniile I + II + III, unde, la III, este prevăzută economia circulară în cuantum total de 2.332.858,40 lei, sumă care, conform modului de calcul explicit prezentat de ofertantă, nu a fost luată în considerare la calculul contribuției ANRSC. Având în vedere faptul că și această sumă reprezintă un venit propriu al operatorului, excluderea sa din calculul contribuției ANRSC este nelegală, cu atât mai mult cu cât contribuția pentru economia circulară este inclusă în tariful lei/to aferentă activității de colectare și transport deșeuri reziduale și urmează a fi încasată de către operator. A admite excluderea sumei reprezentând contribuția pentru economia circulară din calculul contribuției de 0,2% datorată ANRSC, ar însemna ca, din calculul acesteia, să excludem și tariful de depozitare, care, deși urmează a fi încasat de către viitorul operator de colectare prin tariful de colectare și transport deșeuri reziduale, identic cu CEC-ul, se va achita ulterior operatorului depozitului, nerămânând în beneficiul colectorului. Față de cele expuse anterior, contribuția de 0,2% datorată ANRSC a fost incorect calculată, prin neaplicarea cotei de 0,2% și asupra sumei de 2.332.858,40 lei, reprezentând contribuția pentru economia circulară, rezultând astfel o diminuare a cuantumului total datorat ANRSC cu suma de: 2.332.858,40 x 0,2% = 4.665,72 lei, sumă care ar fi trebuit să se regăsească distribuită în tariful de colectare și transport al deșeurilor reziduale. Toate argumentele anterior prezentate au condus comisia de evaluare la concluzia legală și temeinică că oferta este neconformă. Mai mult decât atât, dat fiind faptul că în prezent ofertantul SC ......... SA este operator în aria de delegare, apreciază, fără rezerve, că pentru a obține atribuirea prezentului contract ofertantul a uzat de ofertarea unor prețuri de dumping în scopul eliminării concurenței. Astfel, în cadrul procedurii de negociere fără publicare prealabilă în baza căreia SC ......... SA a obținut atribuirea Contractului nr. 338/15.10.2020, în contextul în care societatea nu a avut obligația realizării nici unei investiții și nu a ofertat nici o autospecială nouă pentru prestarea serviciilor de colectare și transport, contractul a fost atribuit în anul 2020 pe baza următoarelor tarife: pentru activitatea de colectare și transport a deșeurilor reziduale colectate separat de la utilizatorii casnici și non-casnici 380,54 lei/to, plus TVA; pentru activitatea de colectare și transport a deșeurilor reciclabile din plastic/metal, colectate separat de la utilizatorii casnici și non-casnici 918,20 lei/to, plus TVA; pentru activitatea de colectare și transport a deșeurilor reciclabile din hârtie/carton colectate separat de la utilizatorii casnici și non-casnici 561,06 lei/to, plus TVA; pentru activitatea de colectare și transport a deșeurilor reciclabile din sticlă, colectate separat de la utilizatorii casnici Pagina 67 din 143

§ 90

și non-casnici 516,42 lei/to, plus TVA; pentru activitatea de colectare și transport a deșeurilor voluminoase 376,47 lei/to, plus TVA; pentru activitatea de colectare și transport a deșeurilor provenite din locuințe, generate de activități de reamenajare și reabilitare interioară/exterioară a acestora 225,64 lei/mc, plus TVA, respectiv 112,82 lei/to plus TVA; pentru activitatea de colectare și transport a deșeurilor abandonate pe domeniul public 133,19 lei/mc, plus TVA, respectiv 380,54 lei/to plus TVA; pentru activitatea de colectare și transport a deșeurilor provenite de la evenimente 133,19 lei/mc, plus TVA, respectiv 380,54 lei/to, plus TVA; pentru activitatea de colectare și transport deșeuri biodegradabile, colectate separat de la utilizatorii casnici și non casnici 136,68 lei/to, fără TVA. În decembrie 2021, deci la mai bine de un an distanță de la atribuirea Contractului nr. 338/15.10.2020, SC ......... SA, în contextul obligativității realizării unor investiții noi în infrastructură de colectare și transport și în contextul în care ofertează autospeciale de colectare și transport noi, în aceeași arie de operare, a ofertat următoarele tarife: a) Pentru activitatea de colectare și transport a deșeurilor reziduale colectate separat de la utilizatorii casnici și non-casnici 373,06 lei/to, plus TVA; b) Pentru activitatea de colectare și transport a deșeurilor reciclabile din plastic/metal colectate separat de la utilizatorii casnici și non-casnici 214,32 lei/to, plus TVA; c) Pentru activitatea de colectare și transport a deșeurilor reciclabile din hârtie/carton, colectate separat de la utilizatorii casnici și non-casnici 215.87 lei/to, plus TVA; d) Pentru activitatea de colectare și transport a deșeurilor reciclabile din sticlă, colectate separat de la utilizatorii casnici și non- casnici 428,32 lei/to, plus TVA; e) Pentru activitatea de colectare și transport a deșeurilor biodegradabile 190,22 lei/to, plus TVA; f) Pentru activitatea de colectare și transport a deșeurilor voluminoase 263,77 lei/to, plus TVA; g) Pentru activitatea de colectare și transport a deșeurilor provenite din locuințe, generate de activități de reamenajare și reabilitare interioară/exterioară a acestora 90.23 lei/to, plus TVA; h) Pentru activitatea de colectare și transport a deșeurilor abandonate pe domeniul public 373,06 lei/to, plus TVA; i) Pentru activitatea de colectare și transport a deșeurilor provenite de la evenimente 373,06 lei/to, plus TVA. Astfel, la un an distanță, SC ......... SA ofertează un tarif de trei ori și jumătate mai mic pentru colectarea si transportul deșeurilor reciclabile plastic/metal, jumătate din cel ofertat pentru colectare hârtie/carton, cu 68

§ 91

20% mai mic pentru colectare sticlă, mai mic chiar si pentru colectarea deșeurilor reziduale, evenimente si abandonate, fapt inexplicabil, în contextul în care susține că a avut oferte structurate similar. Alocarea unor resurse insuficiente și ofertarea unor tarife pentru colectarea si transportul deșeurilor reciclabile mult subdimensionate, chiar și față de oferta depusă în anul 2020, este cu atât mai surprinzătoare în contextul în care costurile pentru colectare, transport, sortare sunt suportate de către producătorii care pun pe piață ambalaje și, nicidecum, de către cetățeni, astfel că ofertarea unor tarife corect dimensionate nu ar fi avut nici un impact asupra utilizatorilor serviciului sau asupra bugetelor locale ale UAT-urilor deservite. Față de cele anterior menționate, ...... ......... apreciază că ofertantul SC ......... SA a contestat rezultatul procedurii din două considerente: „pentru a beneficia, în continuare, pentru o perioadă de timp de tarifele mai mari pe care le practică în prezent și de care poate beneficia în continuare până la desemnarea unui nou operator, precum și pentru a menține o stare de tensiune cu ofertantul declarat câștigător cu care se află în prezent în litigii”. Afirmă că, în conformitate cu prevederilor art. 93 alin. (3) din Legea nr. 100/2016, coroborat cu cele ale art. 87 alin. (5), art. 89 alin. (3), lit. a) și lit. c) din H.G. nr. 867/2016, raportat la prevederile art. 2 alin. (2) din Legea nr. 100/2016, comisia de evaluare a procedat în mod legal și temeinic a declararea ofertei SC ......... SA ca fiind neconformă. Față de toate motivele de fapt și de drept invocate, în temeiul prevederilor art. 26 alin. (6) din Legea nr. 101/2016, cu modificările și completările ulterioare, autoritatea contractantă solicită respingerea ca nefondată. Prin cererea de intervenție în interesul autorității contractante înregistrată la CNSC cu nr. 40002/11.08.2022, SC ......SRL, a solicitat următoarele: admiterea în principiu a cererii de intervenție; respingerea contestației depusă de SC ......... SA; menținerea actelor autorității contractante privind decizia de respingere a ofertei SC ......... SA din procedura de atribuire, inclusiv a raportului procedurii nr. 243/19.07.2022 și a deciziei autorității contractante de desemnarea câștigătoare a ofertei SC ......SRL. Ulterior prezentării istoricului procedurii de atribuire, intervenienta arată următoarele: A. Contestația SC ......... SA este neîntemeiată pentru motivele expuse în continuare și trebuie respinsă. 1. Intervenienta susține că nu exista vreo încălcare a autorității de lucru judecat a Sentinței civile nr. 92/20.06.2022 a Curții de Apel ......... cu ocazia reevaluării ofertelor celor doi ofertanți, deoarece ...... ......... nu a făcut decât să execute hotărârea judecătorească, iar această excepție poate fi invocată într-o procedura derulată în fața unei instanțe judecătorești și nu într-o procedura administrativă. Pagina 69 din 143

§ 92

Prin sentința susmenționată, instanța judecătorească a impus autorității contractante să îndeplinească o obligație în anumite limite, respectiv să reevalueze ofertele SC ......... SA și SC ......SRL, prin verificarea celorlalte aspecte care caracterizează admisibilitatea acestora și care nu au fost cercetate la prima evaluare, fără a extinde acest proces de verificare la aspectele pe care le-a verificat cu ocazia primei evaluări și care nu au făcut obiectul vreunei solicitări de remediere sau contestări. Consideră că autoritatea contractantă a respectat întocmai dispozițiile instanței și a procedat la reevaluarea ofertelor celor doi participanți, întocmind raportul procedurii, fără a reanaliza cerințele experienței similare și a personalului cheie, care au fost considerate de către CNSC și Curtea de Apel ......... ca fiind îndeplinite de către SC ......... SA. Arată că, ulterior, autoritatea contractantă a reevaluat în concret fiecare punct din propunerile tehnice și financiare ale celor doi ofertanți, în concordanță cu dispozițiile Curții de Apel .......... Totodată, subliniază faptul că nu este cazul unei noi judecăți în fața vreunei instanțe judecătorești pentru a se putea discuta de încălcarea autorității de lucru judecat a sentinței Curții de Apel ........., ci este vorba de o procedură administrativă în fața unei autorități publice, care nu are caracterul unei proceduri judiciare. În susținere, face trimitere la dispozițiile art. 431 și art. 432, raportate la art. 245, art. 246 alin. (1) și art. 247 alin. (1) Cod procedură civilă, arătând că autoritatea de lucru judecat a unei hotărâri judecătorești este o excepție procesuala de fond, absolută, care se invoca în fața instanței judecătorești și nu în fața unei autorități administrative. În speța, consideră că punerea în executare a unei hotărâri judecătorești nu poate fi interpretată ca fiind o nerespectare a autorității de lucru judecat a acesteia. Chiar și așa, arată intervenienta, nu poate fi primita critica SC ......... SA, în sensul că nu mai putea fi reanalizată oferta sa ca urmare a deciziei CNSC și a sentinței Curții de Apel ........., deoarece, în aceste două hotărâri, nu s-a interzis reevaluarea propunerii tehnice și financiare a celor doi participanți și nu s-a făcut o analiza pe fond a propunerii tehnice și financiare a SC ......... SA, ci sa-a admis contestația, tocmai prin prisma nemotivării deciziei autorității contractante privind respingerea ofertei acestei societăți și, mai mult s-a solicitat autorității să reevalueze ofertele și să își motiveze decizia de admitere sau respingere a acestora. În consecință, SC ......SRL apreciază că argumentul privind încălcarea autorității de lucru judecat a Sentinței Curții de Apel ......... 70

§ 93

invocat în susținerea motivelor de anulare la filele 5-6,15 și 36-37 din contestație nu poate constitui temei pentru anularea actelor administrative contestate. 2. Referitor la propunerea tehnică a SC ......... SA: 2.1. Intervenienta susține că, în mod corect autoritatea contractantă a stabilit că SC ......... SA nu a îndeplinit cerința de la cap. 12, pct. 12.2. lit. B din caietul de sarcini, referitoare la modalitatea de prezentare a ofertei tehnice pentru perioada de mobilizare. În concret, arată că SC ......... SA nu a detaliat toate activitățile pe care era obligată să le realizeze în perioada de mobilizare prevăzută în caietul de sarcini, respectiv nu a menționat că va prezenta autorității contractante, în termen de 15 zile de la începerea perioadei de mobilizare a unui model de contract de salubrizare pentru utilizatorii non-casnici pentru a fi a avizat în prealabil de acesta. Aceasta obligație este prevăzută în art.5.5. lit. f) din contractul de concesiune, parte integrantă a documentației de atribuire. În opinia intervenientei, nu poate fi primită critica SC ......... SA, în sensul că nu se mai putea analiza acest aspect din perspectiva motivării deciziei CNSC și a sentinței, deoarece, în aceste două hotărâri, nu s-a interzis reevaluarea acestei cerințe, ci admiterea contestației s-a întemeiat tocmai pe lipsa motivării din partea autorității contractante cu privire la respingerea ofertei pentru neîndeplinirea acestei cerințe de către contestatoare. Prin urmare, arată că, din motivarea deciziei CNSC și a sentinței rezultă că trebuie analizată pe fond și motivată constatarea neîndeplinirii cerinței susmenționate de SC ......... SA. Astfel, susține intervenienta, cu ocazia reevaluării ofertelor, autoritatea contractantă a motivat temeinic soluția respingerii ofertei tehnice a SC ......... SA datorită neîndeplinirii cerinței din cap. 12, pct. 12.2. lit. B din caietul de sarcini. Arată că, în contestație, SC ......... SA nu a putut să indice în mod concret care este documentul, prin care a îndeplinit cerința privind modul de prezentare al ofertei tehnice, deoarece prevederile caietului de sarcini sunt clare și nu pot lăsa loc de interpretare, iar autoritatea contractantă nu este obligată să deducă, dintr-un act emis de ofertant, că se referă la aceasta cerință, atâta timp cât nu a fost respectate condițiile de fond ale actului. Conchide că, neputând indica documentul prin care s-a îndeplinit aceasta cerință, ofertantul SC ......... SA a căutat să creeze confuzie între activitățile pe care trebuia să le detalieze în ofertă pentru perioada de mobilizare și executarea propriu-zisă a contractului de concesiune (filele 9-19, contestație). Precizează că ofertantului contestator nu i s-a impus să prezinte modelul de contract de prestări servicii de salubritate cu utilizatorii non- casnici (astfel cum susține în contestație), ci i s-a cerut să detalieze o activitate obligatorie din perioada de mobilizare și să precizeze data la Pagina 71 din 143

§ 94

care va îndeplini aceasta activitate, și anume prezentarea, spre avizare, către autoritatea contractantă a unui model de contract de salubrizare pentru utilizatorii non-casnici. Obligația de descriere a acestei activități trebuia îndeplinită în momentul prezentării ofertei și nu cu ocazia executării contractului de concesiune, astfel cum greșit susține SC ......... SA. Mai mult, arată intervenienta, documentul invocat de SC ......... SA în îndeplinirea cerinței, intitulat „Graficul detaliat al activităților aferente etapei de mobilizare", conține date generale, fără să cuprindă descrierea concretă a activității de prezentare, spre avizare, către autoritatea contractantă a unui model de contract de salubrizare pentru utilizatorii non-casnici, în termen de 15 zile de la începerea perioadei de mobilizare. 2.2. SC ......SRL susține că, în mod corect, comisia de evaluare a constatat neconformitatea ofertei tehnice a SC ......... SA pentru neîndeplinirea obligației ca în perioada de mobilizare de 90 zile să doteze toți utilizatorii cu recipienții necesari. În acest sens, menționează că, în caietul de sarcini este prevăzută obligația ca, în perioada de mobilizare, operatorul de salubritate să doteze cu recipienți pentru colectarea deșeurilor toți utilizatorii casnici, atât cei care locuiesc la bloc, cât și cei care locuiesc în case individuale, și să stabilească locurile în care va amplasa acești recipienți. În concret, arată intervenienta, SC ......... SA nu a menționat în oferta tehnică, despre recipienții alocați utilizatorilor casnici cu case individuale, ci a precizat numai locurile recipienților de pe platformele publice (pentru utilizatorii din blocurilor de locuințe), omițând astfel obligația de a dota toți utilizatorii casnici (inclusiv pe cei cu locuințe independente care vor avea nevoie de recipienți de 120 l) în perioada de mobiliare de 90 zile cu recipienți adecvați. Subliniază că este imperativ ca aceasta cerință a documentației de atribuire să fie îndeplinită în perioada de mobilizare, deoarece, în lipsa dotării cu recipienti, utilizatorii nu vor putea depune deșeurile și nu le vor putea preda operatorului de colectare încă din prima zi de începere a activității a noului operator, ceea ce va conduce fie la depozitarea ilegală a deșeurilor de către utilizatori, fie a întârzierii începerii operării. Susține că autoritatea contractantă nu a încălcat principiul tratamentului egal al participanților cu ocazia evaluării ofertelor, pe considerentul că a utilizat cuvântul „probabil" (filele 16-19 contestație). decizia sa fiind temeinic motivată, iar din ansamblul motivării, rezultă fără nici un dubiu că nu a existat vreo nelămurire pentru comisa de evaluare și a stabilit că SC ......... SA nu a înțeles să includă în oferta sa și recipienții pentru utilizatorii casnici cu locuințe individuale. De asemenea, intervenienta susține că SC ......... SA nu a respectat cerințele documentației de atribuire nici în legătură cu obligația de a 72

§ 95

stabili, împreuna cu delegatarul, punctele în care vor staționa echipamentele/autospecialele pentru colectarea deșeurilor periculoase din deșeurile municipale. Afirmă că, la fila 14 din contestație, SC ......... SA nu a răspuns la aceasta neconformitate a ofertei sale, ci a făcut confuzie între traseele de colectare a deșeurilor și punctele în care vor staționa echipamentele/ autospecialele pentru colectarea deșeurilor periculoase din deșeurile municipale, însă o asemenea confuzie nu putea fi făcută de un profesionist în salubrizare, deoarece stabilirea traseelor de colectare a deșeurilor este o activitate distinctă și ulterioară celei de stabilire a locațiilor de staționare, astfel că indicarea traseelor de colectare nu acoperă îndeplinirea cerinței susmenționate prevăzute în pct.12.2 lit. B din caietul de sarcini, vizat în prealabil de aceasta. 2.3. Intervenienta apreciază ca fiind corectă decizia comisiei de evaluare de a respinge propunerea tehnică a SC ......... SA pentru neîndeplinirea cerinței de la pct. 12.2 lit. C din caietul de sarcini, referitoare la planul de organizare a activității, deoarece ofertantul a prezentat un calcul subevaluat a capacității de transport a deșeurilor și, pe cale de consecință, a personalului aferent, a carburantului, a pieselor de schimb, a orelor de funcționare etc, a stabilit un număr insuficient de autospeciale de transport deșeuri în raport cu fiecare tip de deșeu. 2.3.1 De asemenea, SC ......SRL apreciază că propunerea tehnică a SC ......... SA a fost respinsă de către comisia de evaluare în mod corect, întrucât capacitatea de transport a deșeurilor a fost subevaluată, ofertantul stabilind o lungime mai mică a traseelor de transport decât cea reală și densitatea deșeurilor de 350 kg/mc a fost aplicată la toate tipurile de deșeuri, deși era aplicabilă numai la deșeurile reziduale și biodegradabile, nu și la deșeurile reciclabile colectate selectiv. Menționează că, la începutul programului, operatorul de salubritate trebuie să deplaseze utilajele de transport a deșeurilor de la garajul sau (din .........) la locurile de colectare (spre exemplu pe raza orașului Mioveni) și apoi utilajul încărcat cu deșeuri trebuie să ajungă la depozitul de deșeuri din comuna Albota, județul .......... Cu titlu de exemplu, arată că, astfel cum rezultă din raportul procedurii, distanțele dintre garajul SC ......... SA din ......... și Mioveni a fost calculata la 15,9 km, deși, în mod real, sunt 20,9 km (deci cu 5 km mai mult decât în ofertă), distanța dintre depozitul de deșeuri Albota și Mioveni a fost stabilită la 21.2 km, deși sunt 25,9 km (deci cu 4,7 km mai mult decât în ofertă). Intervenienta învederează faptul că reducerea distanțelor de transport are impact asupra costurilor operării serviciului și asupra valorii propunerii financiare a SC ......... SA prin subdimensionarea necesarului de autogunoiere, de personal aferent, de carburant folosit, de piese de schimb, de cheltuieli de întreținere etc. În opinia sa, dacă s-ar fi luat în calcul distanțele reale, ar fi crescut numărul orelor de funcționare a utilajelor și cantitatea de carburant Pagina 73 din 143

§ 96

folosită, s-ar fi mărit timpii de colectare a deșeurilor, ar fi crescut cheltuielile de personal, fapt ce ar fi avut impact asupra costurilor de operare și ar fi determinat ca valoarea ofertei SC ......... SA să fi fost mult mai mare decât cea prezentată. 2.3.2. SC ......SRL mai susține că propunerea tehnică a SC ......... SA este neconformă și pentru că a aplicat aceeași densitate a deșeurilor (350 kg/mc) transportate de autospecială la toate tipurile de deșeuri, deși această densitate este specifică numai deșeurilor reziduale si biodegradabile, astfel ca dimensionarea capacității de transport a fost făcută pe o baza greșită. Consideră că SC ......... SA a aplicat în mod fragmentat breviarul de calcul din Ordinul ANRSC nr. 111/2007, deoarece a aplicat această densitate de 350 kg/mc la deșeurile sortate colectate selectiv, când, de fapt, actul normativ se referă la deșeuri nesortate, așa cum prevede Anexa nr. 7 la acest Ordin. Învederează că propunerea tehnică trebuia să conțină calcule în funcție de densitatea fiecărui tip de deșeuri pentru a avea un calcul precis, transparent și verificabil al capacității de transport a operatorului și, mai ales, pentru a asigura numărul necesar de utilaje. Conchide că propunerea tehnică a SC ......... SA este neconformă, întrucât ofertantul a folosit un calcul eronat pentru dimensionarea utilajelor necesare. 2.4. Intervenienta critică faptul că ofertantul contestator nu a stabilit un număr suficient de autospeciale corespunzătoare pentru fiecare tip de deșeu ce trebuie colectat și un număr de autospeciale corespunzător volumului de deșeuri din zona de colectare. Astfel, arată intervenienta: - SC ......... SA nu a calculat necesarul de utilaje de transport în funcție de fiecare tip de deșeu, respectiv reciclabil (hârtie/carton, plastic/metal, sticlă), biodegradabil, rezidual. - în propunerea tehnică, ......... a susținut că are capacitatea de a colecta și transporta, în medie, 4,1 tone/cursă deșeuri reciclabile de hârtie carton, respectiv de plastic și metal (fracția plastic și metal se colectează împreună din aceeași recipienți). Deși, conform masei maxime admise, aceste utilaje ar putea transporta cantitatea de 4,1 tone/cursă, în realitate, este imposibil acest lucru din două considerente: primul fiind legat de relația volum-greutate al fiecărui tip de deșeu reciclabil; al doilea fiind legat de timpii efectivi de încărcare a unei autospeciale cu o masa atât de mare (4100 kg). Subliniază faptul că, în practică, utilajul are la dispoziție 8 ore de operare pe zi, iar, în acest interval de 8 ore, utilajul se deplasează de la garaj către locația de colectare (în zona de operare sunt 39 localități 74

§ 97

rurale și 3 localități urbane) și, apoi, la depozitul de deșeuri, după care, din nou, la garaj. Raportat la cele prezentate, SC ......SRL apreciază că, dacă nu s-ar ține cont de timpii de deplasare de la garaj la zona de colectare, către depozitul de deșeuri și din nou către garaj și s-ar considera că, în timpul normat de lucru utilajul se ocupă exclusiv de colectare, având în vedere că de la o locuință se colectează în medie până la 3 kg de deșeuri reciclabile din totalul celor 4100 kg, ar însemna ca în 8 ore, zilnic, utilajul să colecteze deșeuri de la peste 1.350 gospodării, adică să poată colecta de la trei locuințe în fiecare minut, timp de 8 ore, ceea ce este imposibil. Subliniază că acest calcul ar fi valabil pentru 8 ore întregi de colectare (100% din cele 8 ore se efectuează colectare), fără să se țină cont de opriri, de descărcarea deșeurilor, de transportul de la garaj până la oricare din cele 43 UAT din zona de colectare, de aglomerarea din trafic etc. Frecvența colectării deșeurilor este mai mare în cazul locuințelor în condominiu (blocuri) față de casele individuale, astfel că timpii de colectare sunt diferiți, ceea ce demonstrează, încă o dată, că nu este posibilă efectuarea serviciului conform calculelor contestatoarei. Susținând că un asemenea calcul este în afara realității prestării serviciului și nu poate duce la executarea contractului de concesiune, intervenienta arată că, în raportul procedurii și în punctul de vedere către CNSC (filele 13-17), autoritatea contractantă a realizat un calcul amplu din care rezulta că SC ......... SA a stabilit un număr insuficient de mijloace de transport de deșeuri și un număr insuficient de personal pentru a executa, în condiții de continuitate, contractul de concesiune. 3. Referitor la propunerea financiară a SC ......... SA. 3.3. Intervenienta apreciază ca fiind corectă decizia autorității contractante de respingere a ofertei financiare a SC ......... SA, argumentând că numărul de ore/lunar/salariat necesar realizării activității de colectare a deșeurilor a fost stabilit greșit, pentru că, în numărul total de ore lucrate într-un an de un salariat, SC ......... SA nu a inclus zilele de sărbători legale în care se lucrează pentru prestarea acestui serviciu. Astfel, arată că societatea contestatoare nu a prevăzut în oferta sa costuri cu salariații care se află în concediu de odihnă, concedii medicale sau în zilele de sărbători legale, fapt ce are semnificativă influență asupra modului de calcul al propunerii financiare. Numărul de ore bugetate lunar pentru un salariat din oferta SC ......... SA de 167.333 ore/lună este eronat, deoarece acest număr de ore a fost dimensionat pentru program de lucru de 5 zile pe săptămână câte 8 ore/zi, fără a fi incluse zilele de sărbătoare legală. În anul 2022 sunt 251 zile lucrătoare, adică 251 zile/12 luni x 8 ore/zi = 167,333 ore/lună, adică 2008 ore/an. SC ......SRL susține că acest mod de calcul nu se poate aplica în cazul executării contractului de concesiune, pentru că există ore lucrate în zilele de sărbătoare legală care sunt în intervalul luni - vineri, adică în anul 2022 sunt 9 zile x 8 ore = 72 ore/an, ore suplimentare (în cazul Pagina 75 din 143

§ 98

colectării gunoiului după evenimentele din week- end), zile de concediu de odihnă de minim 20 zile/an adică 20 zile x 8 ore = 160 ore/an și există zile în care muncitorii nu sunt prezenți la lucru (fiind în concedii medicale), situație în care trebuie înlocuiți cu alți salariați. Conchide că doar adunând orele de concediu de odihnă și orele de sărbători legale din intervalul luni-vineri rezultă un număr de 160 + 72 = 232 ore/an, suplimentar față de cele 2008 ore bugetate de SC ......... SA. Învederează că SC ......... SA a declarat că a prevăzut un cost suplimentar de 10% peste cele 2008 ore bugetate, adică încă 208 ore/an, care să acopere orele din timpul concediilor de odihnă, din timpul celor 9 zile libere legale în intervalul luni - vineri (în care este obligat să asigure serviciul), însă cele 208 ore suplimentar bugetate sunt insuficiente pentru acoperirea măcar a zilelor de concediu de odihnă și a zilelor de sărbătoare legală, fără a mai lua în considerare zilele de concediu medical, de înmormântare, de vaccinare, de căsătorie etc. Arată că lucrul în situațiile expuse mai sus presupune costuri suplimentare cu forța de muncă, iar aceste costuri suplimentare trebuiau să se reflecte în valoarea propunerii financiare. Intervenienta conchide că SC ......... SA nu a prevăzut soluții pentru situațiile expuse mai sus, astfel ca orele de lucru/lună/salariat sunt insuficiente pentru a executa contractul de concesiune în regim de continuitate. Mai mult, arată că, deși SC ......... SA se folosește de norma de 167,333 ore/lună aferente pentru 251 zile lucrătoare/an, în oferta sa menționează 260 zile lucrătoare, ceea ce demonstrează că, pe lângă faptul ca nu a bugetat corect costurile cu forța de muncă, nu a corelat informațiile din propunerea tehnică cu cele din propunerea financiară. 3.4. De asemenea, intervenienta susține că SC ......... SA s-a prevalat de o modalitate greșită de calcul a contribuției către ANRSC de 0,2% din veniturile obținute din prestarea serviciului de salubrizare, prin excluderea contribuției pe economia circulară din calculul veniturilor, care reprezintă baza de calcul a contribuției susmenționate, astfel ca oferta sa a fost respinsă în mod corect. Reclamă faptul că modul de calcul al SC ......... SA încalcă prevederile art. (1) din Ordinul ANRSC nr. 563/2020, potrivit cărora baza de calcul a contribuției către ANRSC o reprezintă veniturile proprii înregistrare ca urmare a furnizării serviciului, iar în noțiunea de „venituri” sunt incluse toate costurile de operare a serviciului. Subliniind faptul că această contribuție pe economia circulară este un cost de operare a serviciului de salubrizare, astfel ca trebuia inclusă în veniturile SC ......... SA, în raport de care se calculează contribuția ANRSC, intervenienta consideră că excluderea din venituri a contribuției 76

§ 99

pe economia circulară a dus la o diminuarea ofertei financiare, cu scopul de a o induce în eroare autoritatea contractată și de a face oferta contestatoarei mai competitivă, nerespectând legislația în domeniu, în speța dispozițiile art. 18 din Ordinul ANRSC nr. 578/2006. 3.5. SC ......SRL afirmă că, în mod corect, comisia de evaluare a respins propunerea financiară depusă de SC ......... SA, pentru că aceasta nu a prezentat tarife pentru colectarea deșeurilor abandonate și cele provenite de le evenimente. În susținere, arată că activitatea de colectare și transport de deșeuri de la evenimente presupune, atât colectarea de deșeuri reciclabile pe fracții, cât și de deșeuri reziduale, ceea ce impune alocarea de utilaje diferite în funcție de tipul de deșeuri ce trebuie colectate, ceea ce determina costuri de transport diferite. Învederează faptul că însuși SC ......... SA a prezentat tarife diferite în funcție de tipurile de deșeu în oferta sa, iar, inclusiv din acest considerent, nu se poate nega eroarea acestui ofertant de a asocia tariful de colectare pentru deșeurile provenite de la evenimente (care conțin deșeuri separate de tip rezidual, biodegradabil, hârtie carton, plastic/metal și sticlă) cu tariful de colectare deșeuri reziduale. Astfel, susține intervenienta, contrar realității expuse mai sus, în mod nepermis, SC ......... SA a asimilat costurile aferente pentru cele 2 activități (colectare și transport deșeuri abandonate și de colectare și transport deșeuri provenite de la evenimente) cu costurile de colectare și transport de deșeuri reziduale. 3.6. De asemenea, SC ......SRL apreciază că, în mod corect a fost respinsă propunerea financiară a contestatoarei, deoarece a conținut costuri subevaluate cu lubrifianții, piese de schimb și întreținerea utilajelor de transport deșeuri. Conchide că, în bugetarea costurilor cu lubrifianți, cu piese de schimb și cu întreținerea utilajelor, contestatoarea a ținut cont de un număr de ore subdimensionat, atât la nivelul numărului de ore de lucru efectuate într-un an cu utilajele, cât și cu subdimensionarea întregului număr de utilaje bugetate. Având în vedere argumentele expuse mai sus, SC ......SRL solicită Consiliului, în temeiul art.26 alin. (6) din Legea nr. 101/2016, să respingă contestația formulată de SC ......... SA ca neîntemeiată și să mențină actele autorității contractante emise în cadrul procedurii de atribuire. Prin adresa nr. 70L/11.08.2022, înregistrată la CNSC cu nr. 40047/11.08.2022, SC ......SRL a solicitat accesul la dosarul cauzei. Prin adresele nr. 40153/1844/C11/11.08.2022 și, respectiv, nr. 40724/1844/C11/17.08.2022, atât contestatoarea SC ......... SA , cât și intervenienta SC ......SRL au fost invitate la sediul CNSC în vederea studierii dosarului cauzei. Prin nr. 278/11.08.2022, înregistrată la CNSC nr. 40211/11.08.2022, ......... a transmis documentul intitulat „Punct de Pagina 77 din 143

§ 100

vedere” prin care, în temeiul prevederilor art. 64 alin. (2) din Codul proc. civ. solicită admiterea în principiu a cererii de intervenție voluntară accesorie formulată de SC ......SRL în interesul autorității contractante, având în vedere faptul că justifică un interes legitim în contestație. Totodată, cu ocazia soluționării contestației formulată de SC ......... SA, autoritatea contractantă solicită admiterea pe fond a cererii de intervenție formulată de SC ......SRL, ca fiind temeinică și legală. Prin adresa nr. 1486/18.08.2022, înregistrată la CNSC cu nr. 41243/19.08.2022, SC ......... SA a transmis concluzii scrise la contestație, cu luarea în considerare a punctului de vedere al autorității contractante și a cererii de intervenție formulată de ofertantul câștigător SC ......SRL, prin care solicită înlăturarea, ca nefondate, a argumentelor autorității contractante și a motivelor cererii de intervenție, cu consecința admiterii contestației și respingerii pe fond a cererii de intervenție, obligând autoritatea contractantă la următoarele: - anularea rezultatului reevaluării ofertelor, respectiv anularea deciziei de respingere a ofertei SC ......... SA și de declarare câștigătoare a ofertei SC ......SRL; - anularea tuturor actelor care au stat la baza emiterii deciziilor anterior menționate, precum și a celor subsecvente, inclusiv a raportului procedurii de atribuire nr. 243/19.07.2022, precum și a adresei nr. 246/19.07.2022 prin care i s-a comunicat rezultatul procedurii; - obligarea autorității contractante la reevaluarea ofertei SC ......... SA și a ofertei SC ......SRL. În opinia contestatoarei, atât autoritatea contractantă, cât și intervenienta apreciază nefondat că, în etapa reevaluării ofertelor, ar fi fost respectate limitele impuse prin decizia CNSC nr. 936/C11/830/832 din 05.05.2022 și prin Decizia nr. 92/20.06.2022 pronunțată de Curtea de Apel .......... Precizează că, în urma reevaluării, fără a-i fi solicitate clarificări, oferta sa a fost din nou declarata inacceptabilă și neconformă, iar oferta intervenientei câștigătoare. Arată că, în fapt, din deciziile anterior menționate, autoritatea contractantă a înțeles că singura sa obligație este cea de motivare a deciziei de respingere anterioară (pentru aspectele care țin de conformitatea ofertei tehnice și admisibilitatea propunerii financiare) și nu reevaluarea efectivă a ofertelor. Învederează faptul că, atât din contestație, cât și din actele cauzei, rezultă că CNSC și Curtea de Apel ......... au statuat că autoritatea contractantă, pe de o parte, nu a motivat corespunzător decizia sa de respingere, iar, pe de altă parte, nu a clarificat suficient anumite aspecte ale ofertei. 78

§ 101

Drept urmare, apreciază că, sub acest aspect, nesolicitând clarificări ale ofertei în etapa reevaluării, autoritatea contractantă nu a respectat limitele reevaluării stabilite de instanța de judecată în soluționarea primei contestații formulata de societatea sa. Afirmă că încălcarea dispozițiilor art. 28 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 cu privire la caracterul obligatoriu al deciziei CNSC face ca rezultatul evaluării, respectiv decizia de respingere a ofertei sale, fără a-i fi solicitate clarificări ale acesteia, să fie nelegală. Mai mult, având în vedere motivele respingerii comunicate prin adresa nr. 246/19.07.2022, respectiv: - respingerea, ca neconformă, a propunerii tehnice, în baza art. 93 alin. (3) din Legea nr. 100/2016, coroborat cu art. 89 alin. (3) din H.G. nr. 867/2016, raportat la art. 2 alin. (2) din Legea nr. 100/2016; - respingerea, ca neconformă și inacceptabilă, a propunerii financiare, în baza art. 93 alin. (3) din Legea nr. 100/2016, raportat la prevederile art. 87 alin. (5) și art. 89 alin. (3) lit. a) și c) din HG nr. 867/2016, coroborat cu art. 2 alin. (2) din Legea nr. 100/2016. contestatoarea apreciază că autoritatea contractantă a constatat o altă situație de fapt, decât cea reținută de CNSC și instanța de judecată. În sinteză, arată că: - Autoritatea contractantă a încălcat deciziile pronunțate de către CNSC și Curtea de Apel ........., însemnând că, neținând cont de aspectele de fapt și de drept dezlegate definitiv, a stabilit, în etapa de reevaluare, fie că răspunsurile SC ......... SA la solicitările de clarificări sunt neconcludente, fie că oferta sa nu îndeplinește cerințele documentației de atribuire, fie că nu s-au justificat, în mod corespunzător, elemente ale propunerii financiare. - Autoritatea contractantă avea obligația ca, în reevaluarea propunerii tehnice și financiare, să facă aplicarea principiului proporționalității prevăzut de art. 2 alin. (2) lit. e) din Legea nr. 100/2016. În acest sens, acolo unde autoritatea contractantă avea neclarități asupra ofertei SC ......... SA, avea obligația de a solicita clarificări ale ofertei, în temeiul prevederilor art. 87 alin. (1) din HG nr. 867/2016. - Autoritatea contractantă a încălcat dispozițiile art. 93 alin. (3) din Legea nr. 100/2016, în sensul în care a respins ca neconformă oferta SC ......... SA, deși aceasta îndeplinește toate cerințele documentației de atribuire. În ceea ce privește nelegalitatea respingerii ca neconformă a ofertei sale tehnice, SC ......... SA precizează următoarele: A. Mobilizarea și operaționalizarea activității. Din deciziile pronunțate a rezultat ca autoritatea contractantă nu a evaluat în mod riguros răspunsul la solicitările de clarificări, drept urmare CNSC nu a putut valida motivul de respingere în prima evaluare, apreciind ca autoritatea nu a ținut cont de conținutul ofertei și de răspunsul SC ......... SA la solicitarea de clarificări. Pagina 79 din 143

§ 102

În reevaluarea ofertei, autoritatea contractantă, în mod incorect, a reținut că SC ......... SA nu a descris suficient de detaliat toate activitățile din perioada de monitorizare, că nu a descris obligația de prezentare a modelelor de contracte de salubrizare cu utilizatorii după semnarea contractului de concesiune și nici nu a descris activitatea de stabilire, împreuna cu delegatarul, a anumitor puncte de staționare a echipamentelor pentru colectarea deșeurilor periculoase. Atât CNSC, cât și Curtea de Apel ........., au reținut că, în solicitarea de clarificări adresată SC ......... SA nu a fost menționat gradul de detaliere dorit de autoritatea contractantă, dar, cu toate acestea, societatea a răspuns „detaliat” la întrebarea referitoare la perioada de mobilizare. Prin urmare, SC ......... SA consideră că, raportat la conținutul solicitării de clarificări, răspunsul său a fost concludent și oferta conformă. Subliniază că instanța a reținut expres faptul că CNSC a analizat răspunsul SC ......... SA la solicitarea de clarificări privind perioada de mobilizare (adresa nr. 48/22.02.2022), astfel încât acesta nu este doar concludent, ci și conform cu cerințele autorității contractante. Menționează că, în cuprinsul contestației a indicat punctual și paginile din ofertă unde se regăsesc descrise activitățile, astfel cum a procedat și în răspunsul la solicitarea de clarificări, iar atât timp cât CNSC și instanța au stabilit că nu poate fi admis acest motiv de respingere, decizie stabilită în urma analizării ofertei și a răspunsului la solicitarea de clarificări, rezultă ca autoritatea contractantă, în mod nelegal, a respins oferta sa ca neconformă. Autoarea contestației afirmă că, în contradictoriu cu susținerile SC ......SRL, s-a efectuat, astfel cum a arătat anterior, o analiza pe fond a răspunsului său la solicitările de clarificări și cu privire la propunerea tehnică, instanța stabilind că nu se poate valida motivul de neconformitate privind lipsa detalierii activităților din perioada de mobilizare. Subliniază că, întrucât întreaga sa oferta tehnică a fost evaluată de achizitoare, anterior primei contestații, iar instanțele au fost investite cu aceasta evaluare integrală, obligația comisiei de evaluare este de a nu depăși limitele trasate de deciziile instanțelor, adică nu poate relua evaluarea unor elemente ale ofertei care au fost deja verificate de instanță. Drept urmare, concluzionează că, depășind limitele reevaluării stabilite de instanța de judecată și având în vedere că, atât autoritatea contractantă, cât și CNSC și instanța de judecată, au efectuat o evaluare integrală a propunerii tehnice anterior primei contestații, în etapa reevaluării, autoritatea identifică alte motive de pretinsă neconformitate: 80

§ 103

(i) nu ar fi făcut referire, în ofertă, la prezentarea modelelor de contracte către ...... ......... și (ii) nu ar fi făcut referire, în ofertă, la stabilirea, împreună cu delegatarul, a punctelor în care vor staționa echipamentele/autospecialele. În subsidiarul motivului privind nelegalitatea deciziei de respingere a ofertei pentru depășirea limitelor reevaluării propunerii financiare, petenta arată că cele două motive de respingere sunt nefondate, întrucât acestea reprezintă obligații ale delegatului și nu ale ofertantului din prezenta procedură. Chiar autoritatea contractantă, în adresa de comunicare a rezultatului procedurii, citează din clauzele contractului de delegare, model, ce se va încheia cu ofertantul declarat câștigător - art. 5 alin. (5) lit. f). Aceste obligații sunt în sarcina delegatului, după semnarea contractului, prevăd avizarea autorității și nu a fost solicitat ca formular în cadrul ofertei. În plus, menționează că toate condițiile contractuale au fost asumate de SC ......... SA prin formularul nr. 14 privind Însușirea condițiilor contractuale, anexat ofertei financiare (pag 161 din oferta financiară), astfel ca cerința este îndeplinită. În opinia contestatoarei, susținerile autorității contractante din punctul de vedere conform căruia Formularul 14 nu reprezintă o descriere a activității, contravine deciziilor pronunțate de CNSC și instanță, care au stabilit că s-a răspuns detaliat la solicitarea de clarificări, raportat la întrebările autorității contractante. Mai arată că, în afara de acestea, la pag. 260 din propunerea tehnică, pentru perioada săptămânilor 2-4 din Perioada de mobilizare a fost prevăzută ca activitate „Aprobarea formularelor/tipizatelor ce vor fi utilizate în desfășurarea contractului de concesiune”. Cu privire la susținerile intervenientei SC ......SRL, potrivit cărora ar fi avut obligația de a menționa, în propunerea tehnică, data la care va înainta spre aprobare modelele de contract de salubrizare, SC ......... SA precizează că această dată este impusă chiar în modelul de contract din documentația de atribuire, astfel încât susținerea este nefondată. În ceea ce privește cel de-al doilea motiv nou de neconformitate identificat de autoritatea contractantă vizând punctele de staționare pentru colectarea deșeurilor periculoase, petenta precizează că, deși, în cuprinsul ofertei, a menționat, la activități pregătitoare, stabilirea traseelor de colectare, în punctul de vedere autoritatea contractantă susține că punctele de unde se colectează deșeurile periculoase ar fi distincte de stabilirea traseului, ceea ce nu poate fi logic admis, întrucât traseele reprezintă, în fapt distanțele între două puncte de staționare a utilajelor în scopul colectării deșeurilor. În opinia sa, atâta timp cât activitatea solicitată este menționată și inclusă în oferta tehnică, respingerea ofertei depășește chiar și cadrul unui formalism excesiv în evaluare, „motivul respingerii reprezintă intenția vădita de a exclude oferta (...) din competiție, pentru motive artificiale”. Pagina 81 din 143

§ 104

B. Procurarea utilajelor și echipamentelor necesare, respectiv a tuturor dotărilor ce urmează a fi puse la dispoziție de delegat și amplasarea lor în teritoriu - locuințe individuale. SC ......... SA afirmă că, deși CNSC și Curtea de Apel ......... au reținut concludenta răspunsului său la solicitările de clarificări în legătură cu procurarea utilajelor și echipamentelor și au constatat caracterul conform al ofertei sale, raportat la imprecizia informațiilor din documentația de atribuire, contrar deciziilor pronunțate, autoritatea contractantă a ajuns, din nou, la concluzia eronată a neconformității ofertei, pentru motivul că societatea nu ar fi menționat activitatea de dotare și amplasare a recipienților de 120 l pentru utilizatorii casnici, apreciind că s-a făcut referire doar la recipienții ce urmează a fi amplasați pe platformele publice de colectare deșeuri (blocuri). Învederează faptul că, dacă ar fi analizat în mod temeinic oferta sa și răspunsul dat la solicitarea de clarificări, astfel cum au făcut-o, atât Consiliul, cât și instanța, autoritatea ar fi constatat că oferta cuprinde achiziția de recipienți solicitați în documentația de atribuire. Afirmă că, în situația în care, din caietul de sarcini, nu rezultă care sunt locațiile pentru amplasarea acestora (urmând a fi puse la dispoziție de autoritate după semnarea contractului), este clar ca amplasarea exactă în teritoriu la momentul ofertării nu era posibilă, aspect care a fost evidențiat în decizia CNSC pronunțata („imprecizia informațiilor”). Petenta solicită Consiliului să rețină „și termenii de incertitudine cu care operează autoritatea contractantă în decizia de respingere”, care, în opinia sa, conduc la concluzia că, dacă ar fi avut neclarități privind oferta SC ......... SA (contrar deciziei CNSC), avea obligația, în temeiul art. 87 alin. (1) din H.G. nr. 867/2016 și în temeiul dispozițiilor art. 2 alin. (2) din Legea nr. 100/2016, să-i solicite clarificări. Pentru aceste motive, solicită Consiliului „a reține caracterul nelegal al respingerii ca neconformă a ofertei și admiterea contestației sub acest aspect”. C. Planul de organizare a activității: Contestatoarea susține că, și cu privire la aceasta cerință a documentației de atribuire, cu încălcarea deciziilor pronunțate, autoritatea contractantă a respins în mod nelegal oferta sa, fiind deja reținut în mod definitiv faptul că o respingere a ofertei sale nu are la baza nici conținutul ofertei și nici răspunsul său complex la solicitările de clarificări. Precizează că, în reevaluarea ofertei SC ......... SA, autoritatea contractantă a reținut fătă temei legal, ca ar fi diminuat numărul de curse, numărul de personal, consumurile aferente prestării serviciului de colectare separată a deșeurilor reziduale. Autoritatea contractantă se bazează pe faptul că SC ......... SA are acces la monitorizarea efectuată cu ajutorul Trades. Drept urmare, autoritatea contractantă a reținut că 82

§ 105

media cantităților colectate ar fi inferioara cantităților propuse de SC ......... SA, cu consecința diminuării numărului de curse (plus consum, utilaje), că au fost calculate greșit distantele de deplasare și frecvențele de colectare și că densitatea utilizată în fișa de calcul este eronată. În opinia petentei, acest raport de monitorizare pe anul 2021 nu poate fi luat în considerare, întrucât majoritatea utilajelor sunt fără compactare, iar în oferta sa, SC ......... SA folosește utilaje de 16-22 mc cu grad de compactare 6:1. De asemenea, arată că este vorba de o capacitate de transport, nu de cantități transportate, conform raportului autorității, unde mașinile nu sunt pline la capacitate maximă. Din raport se observă că există cantități de 9980kg, 5800kg, 4800kg, mult peste capacitatea luată în calcul de SC ......... SA, așadar raționamentul autorității nu se poate lua în considerare chiar prin prisma documentelor depuse de aceasta. Contestatoarea arată că, analizând susținerile autorității contractante din punctul de vedere, este consolidată opinia sa, conform căreia autoritatea invocă o folosire unor distanțe/timpi subdimensionați cu 10%, 20% sau 30%, însă consideră conformă și admisibilă oferta SC ......SRL care este cu 87 % mai mare decât oferta SC ......... SA (316.460.588,96 lei, față de 169.086.305,60 lei). Apreciază că autoritatea contractantă tratează în mod discriminatoriu oferta sa față de oferta SC ......SRL, încălcând astfel principiile nediscriminării și tratamentului egal prevăzute de art. 2 al Legii nr. 100/2016 privind concesiunile de lucrări și concesiunile de servicii. SC ......... SA reclamă că, din punctul de vedere la contestație, nu rezultă cum a stabilit autoritatea contractantă distanțe diferite față de cele precizate în calculele sale, nu se răspunde argumentelor din contestație referitoare la faptul că sistemul de colectare ce se dorește a fi implementat prin actuala procedura este diferit, în sensul că se solicită și cântare pe unele dintre utilaje, iar, raportat la istoricul invocat, autoritatea nu precizează încărcătură autospecialelor pe care le ia în calcul la analiza ofertei sale. În plus, arată petenta, în raportul de evaluare nu se reține care sunt cantitățile corecte ce trebuiau folosite în determinarea fiecărui tarif aferent fluxurilor speciale de deșeuri, pentru a urma o regula unitară și opozabilă tuturor participanților. În ceea ce privește gradul de compactare, contestatoarea apreciază că, în punctul de vedere nu sunt contrazise argumentele sale cu privire la aplicarea Breviarului de calcul nr. 4 din Ordinul ANRSC nr. 111/2007 și nu a „uzanțelor”, folosite în calcul de către ofertantul declarat câștigător. Precizează că, în cuprinsul contestației, a arătat, în detaliu, care este modul corect de calcul, reflectat și în oferta sa tehnică și financiară, cu privire la acest aspect, sens în care solicită Consiliului a lua act și de prevederile Anexa nr. 2 la H.G. nr. 856/2002 cu privire la deșeurile Pagina 83 din 143

§ 106

municipale care înglobează și deșeurile menajere deci inclusiv fracții colectate separat. Susține că, potrivit punctului de vedere exprimat de autoritatea contractantă, în ceea ce privește numărul de autospeciale ofertat de SC ......... SA, comisia de evaluare nu a efectuat o evaluare prin raportare la dispozițiile documentației de atribuire și a legislației aplicabile, ci prin comparație cu celelalte oferte depuse în procedura. Reiterează susținerile din cuprinsul contestației potrivit cărora determinările numărului de utilaje echipamente etc. s-a făcut întocmai solicitării autorității contractante pe fiecare activitate, conform propunerii tehnice pag. 129 -146 și anexelor 7.1. - 7.8. pag. 445 - 452 din propunerea tehnică. SC ......... SA precizează că, în punctul de vedere trimis către Consiliu, autoritatea găsește un nou motiv de neconformitate a ofertei sale, față de evaluare și reevaluare, și anume lipsa unor autospeciale de mică capacitate. În opinia petentei, acest lucru reflectă superficialitatea evaluării ofertei sale și a corelării acesteia cu cerințele din caietul de sarcini. Învederează că, la paginile 23-24 din caietul de sarcini, dotările pe care trebuie să le pună la dispoziție delegatul constau în patru autospeciale de mică capacitate pentru zone greu accesibile, nespecificându-se nici o capacitate pentru acestea, iar, la aceleași pagini, la dotări puse la dispoziție de delegatar sunt trecute autogunoiere de mărime mare (25mc) și autogunoiere de mărime medie (22mc). Precizând că autogunoierele propune în oferta sa au 16mc, sunt de mică capacitate, având 2 axe, pentru zonele mai greu accesibile, contestatoarea consideră că autoritatea interpretează cerința sa într-un mod nelegal și tendențios în favoarea celuilalt ofertant. Consideră astfel eronată respingerea ofertei sale pentru noi motive invocate de autoritatea contractantă și consideră discriminatoriu și abuziv tratamentul acesteia, având în vedere ca pentru motivele invocate, în evaluarea inițială oferta sa era conformă sub acest aspect, iar în reevaluarea devine neconformă. Prin urmare, autoarea contestației solicită, în subsidiar, în ipoteza în care se va considera că oferta sa este neconformă sub acest aspect, declararea ofertei SC ......SRL ca neconformă, pentru neîndeplinirea acestei cerințe. Consideră că, pentru respectarea principiului tratamentului egal, este necesară reevaluarea și a acestei oferte, sens în care solicită Consiliului să dispună în acest sens. SC ......... SA reiterează faptul că decizia autorității contractante de respingere a ofertei sale, ca inacceptabilă și neconformă, în temeiul dispozițiilor art. 93 alin. (3) din Legea nr. 100/2016, raportat la 84

§ 107

prevederile art. 87 alin. (5) și art. 89 alin (3) lit. a) și c) din HG nr. 867/2016, coroborat cu art. 2 alin. (2) din Legea nr. 100/2016 este nelegală, fiind adoptată cu încălcarea vădită a dispozițiilor art. 28 alin. (1) din Legea nr. 101/2016, ce instituie caracterul obligatoriu al deciziei CNSC pentru autoritatea contractantă. Învederează în acest sens, faptul că, în mod expres, Curtea de Apel a statuat că „Informațiile prezentate autorității contractante au fost clare și precise, apte să demonstreze realitatea prețului ofertat prin raportare la costurile ocazionate de prestarea serviciilor, motiv pentru care, în mod nelegal, se invocă un caracter neconcludent al explicațiilor furnizate”. De asemenea, în reevaluare, autoritatea contractantă a constatat neconformitatea și caracterul inacceptabil al propunerii sale financiare, raportat la următoarele elemente: a) Cheltuielile cu lubrefianții - răspuns neconcludent la solicitările de clarificări. Autoritatea contractantă reține că, și în situația în care se acceptă că este vorba de o eroare materială (menționarea a 4 unități utilaje în loc de 3 utilaje), calculul efectuat de societate nu este corect, întrucât sunt precizate 2.080 ore/an. b) Cheltuielile cu piese de schimb. A fost alocată o cantitate de 3.120 revizii periodice/3buc./52săptămâni/5zile/săptămână. Ar rezulta 4 ore/zi/ utilaj bugetat. Precizează că, în cuprinsul punctului de vedere, autoritatea contractantă a prezentat raționamentul în reevaluarea răspunsului SC ......... SA la solicitarea de clarificări furnizat înainte de prima contestație, susținând că nu s-au bugetat, pentru activitatea de întreținere, 8 ore/zi, ci doar pentru 4 ore, acest fapt nefiind corelat cu bugetarea pe un an întreg la costurile cu asigurări și impozit, iar calculul pe ore nu ar putea fi demonstrat pentru că societatea nu are facturi. Apreciază că între modul de calcul pe piese de schimb/întreținere/ lubrefianți utilaje, care se raportează la orele de funcționare și între modul de calcul al costurilor cu asigurările și impozitele nu se poate pune semnul egalității. Impozitul este o taxă, prima de asigurare se aloca pe perioada de asigurare, care se exprima în luni/ani și nu ore, ori funcționarea utilajelor se raportează la un program de lucru. Reiterează susținerea potrivit căreia, atât în documentele de reevaluare, cât și în punctul de vedere, autoritatea contractantă demonstrează favorizarea ofertantului declarat câștigător, identificând motive artificiale de respingere a ofertei sale, motive care nu sunt susținute nici logic și nici juridic. 1. SC ......... SA precizează că, în ce privește cheltuielile cu protecția mediului, cota de contribuție ANRSC de 0,2%, în adresa de comunicare a rezultatului procedurii, autoritatea contractantă a consemnat faptul că societatea a calculat contribuția ANRSC la costurile totale plus profit și nu la veniturile proprii înregistrate ca urmare a furnizării serviciului, astfel cum dispun prevederile art. 1 din Ordinul ANRSC nr. 563/2020. Deși, în deciziile pronunțate de CNSC și instanța de judecată, se reține că respingerea ofertei SC ......... SA ca Pagina 85 din 143

§ 108

neconformă și inacceptabilă este nefondată sub aspectul cotei de contribuție ANRSC, în reevaluare, autoritatea contractantă își menține nelegal decizia anterioară, arătând că a luat în considerare, la calculul cotei, costurile totale plus profit și nu veniturile proprii înregistrate ca urmare a furnizării/prestării serviciului și că incorect a fost exclusă din calculul acestui venit taxa pe economia circulară. Astfel, i-a rezultat autorității contractante o diminuare a ofertei financiare cu 4.665,72 lei, față de propunerea financiară de 169.086.305,60 lei. În susținerea contestației sale, SC ......... SA solicită Consiliului să constate că a aplicat corect dispozițiile art. 1 din Ordinul nr. 563 din 22 decembrie 2020 pentru modificarea Ordinului președintelui Autorității Naționale de Reglementare pentru Serviciile Comunitare de Utilități Publice nr. 79/2017 privind modalitatea de achitare a contribuției prevăzute în Regulamentul de organizare și funcționare a Autorității Naționale de Reglementare pentru Serviciile Comunitare de Utilități Publice - A.N.R.S.C., aprobat prin Ordinul președintelui Autorității Naționale de Reglementare pentru Serviciile Comunitare de Utilități Publice nr. 22/2017. Taxa pentru economie circulara intervine în tarifele de colectare după calculul tuturor costurilor, inclusiv a profitului pentru a nu se aplica cota de contribuție ANRSC sau cota profit asupra unor venituri care nu sunt ale operatorului. Contestatoarea susține că, deși, în raportul de evaluare, autoritatea contractantă a prezentat elemente noi, ci doar le-a schimbat forma printr-un calcul efectuat referitor la contribuția ANRSC pentru un singur tarif din cele ofertate, din răspunsul SC ......... SA la clarificarea 5, se poate observa că, în suma indicată de 29.839,59 lei (aferentă întregii cantități de 57332,84 tone deșeuri), este inclusă și contribuția ANRSC pentru tariful menționat de autoritatea contractantă, astfel că declararea ofertei ca inacceptabila și neconformă încalcă decizia Consiliului menționată mai sus. Precizează că, în subsidiar, autoritatea contractantă are obligația respectării principiului proporționalității în evaluarea ofertelor, respectiv obligația de a nu respinge o oferta pentru abateri minore, cum este cazul de față (4.665,72 lei, față de propunerea financiară de 169.086.305,60 lei). 2. Referitor la calculul cheltuielilor raportat la un număr de 2080 de ore pe an, atât Consiliul, cât și Curtea de Apel, atestă că, în mod nelegal oferta SC ......... SA a fost respinsă, iar răspunsul său la solicitarea de clarificări este concludent, fiind reținută valabilitatea argumentelor aduse de ofertant și, deopotrivă, critică faptul că autoritatea contractantă că nu i-a solicitat clarificări cu privire la cheltuielile cu personalul backstopping. 86

§ 109

În opinia contestatoarei, în măsura în care autoritatea contractantă contestă, în continuare, cele reținute de Consiliu, atunci intervine obligația acesteia de a-i solicita clarificări, obligație pe care însă aceasta a încălcat-o, nerespectând principiile transparenței și proporționalității menționate la art. 2 din Legea nr. 101/2016. Afirmă că, în contradictoriu cu susținerile autorității contractante din punctul de vedere, nu a afirmat că nu ar fi înțeles sintagma de personal backstoping, ci că întrebarea de clarificare referitor la costurile alocate a fost incompletă și imprecisă. Mai mult, susține că autoritatea contractantă recunoaște că SC ......... SA a respectat numărul legal privind norma medie de lucru conform HG nr. 1071/2021 și afirmă, în punctul de vedere, că nu s-a luat în calcul personal suplimentar pentru asigurarea continuității serviciului, deși, în același timp respinge justificarea prezentată de societate pentru bugetarea inclusiv a orelor suplimentare. SC ......... SA arată că, deși a justificat modul său de calcul pe număr ore de funcționare utilaje/an și, de aici, a calculat necesarul de personal în funcție de norma legală la care se aplică coeficientul 1.1, autoritatea contractantă susține că avea nebugetate 24h pentru fiecare salariat, întrucât nu ar fi prevăzut costuri cu personal suplimentar pentru continuitatea serviciului în perioadele de concedii de odihnă. În opinia petentei, calculul efectuat de autoritatea contractantă în punctul de vedere este incorect, întrucât elimină, din costurile ofertate, concediul de odihnă și sărbătorile legale, societatea a ofertat norma legală de 2008 ore/an, asigurând în acest fel continuitatea serviciului. Menționează că, și în răspunsul la solicitarea de clarificări a arătat că, pentru determinarea personalului de rezervă s-a menționat o suplimentare cu 22,88 ore (și nu 24 de ore cum eronat susține autoritatea contractantă, care, conform calculului sau, are incorect o diferența de 1,1 h/salariat). Prin urmare, considerând că susținerile din punctul de vedere sunt total nefondate, petenta solicită Consiliului să aibă în vedere și calculul detaliat din răspunsul la solicitarea de clarificări și din contestație. 3. Precizând că, în ceea ce privește activitatea de colectare și transport deșeuri abandonate și deșeuri provenite de la evenimente, instanța și CNSC au reținut că în propunerea sa au fost incluse și aceste activități, petenta consideră că, și în acest caz au fost depășite limitele reevaluării stabilite de CNSC, motiv pentru care decizia de respingere a ofertei sale este netemeinică și nelegală, emisă cu încălcarea dispozițiilor art. 28 din Legea nr. 101/2016. Referitor la memoriile tehnico-economice aferente fișelor de fundamentare a tarifelor pentru colectarea deșeurilor abandonate și a deșeurilor provenind de la evenimente, contestatoarea menționează că, în răspunsul la clarificarea 21 din adresa nr 69/28.02.2022, a precizat că autoritatea contractantă nu a estimat nici o cantitate a acestora și, având în vedere caracterul lor ocazional de producere, acestea se vor Pagina 87 din 143

§ 110

colecta în același timp și mod ca și deșeurile reziduale, iar în răspunsul la clarificarea 8 și clarificarea 10 din adresa nr. 69/28.02.2022 a menționat faptul ca acestea sunt incluse în cantitatea totală, deci reprezintă o parte a deșeurilor pentru care a fost deja calculat un tarif, așadar pentru colectarea acestora se va folosi tariful ofertat pentru colectarea deșeurilor reziduale. Astfel, susține că nu se modifică, raportat la cele ofertate, nici cantități nici valori și nici redevența sau taxa de administrare, nici valoarea totală a contractului. Contestatoarea arată că, deși, în raportul de evaluare, autoritatea contractantă face trimitere la răspunsul la întrebările 8 și 14 din clarificarea nr. 553/06.12.2021, acestea nu au nici o relevanță asupra modului de stabilire a cantităților aferente pentru deșeurile abandonate și cele provenind de la evenimente, ci confirma exact susținerea sa, potrivit căreia cantitatea totală de deșeuri este de 57332,84 tone, din care 51,10 % reziduale, adică 29297,08 tone, iar, în cuprinsul acestora, se regăsesc și deșeurile abandonate și provenind de la evenimente. Așadar, susține că relevanță prezintă nu modul de facturare sau fluxul financiar, ci modul de colectare, astfel ca modul de colectare fiind la fel, și tarifele și memoriile prezentate sunt identice. Reclamă faptul că, în cuprinsul punctului de vedere, autoritatea contractantă nu indică care este cerința expresă a documentației de atribuire neîndeplinită de SC ......... SA, ci doar menționează că soluția ofertata de aceasta nu este corecta, motiv pentru care propunerea tehnică nu este corelată cu cea financiara. Costurile operaționale diferite nu reprezintă o cerință a autorității contractante, astfel încât să fie obligatorie pentru ofertanți. În consecință, petenta solicită înlăturarea apărărilor formulate de autoritatea contractantă în punctul său de vedere. 4. Contestatoarea menționează că, în ce privește taxa reziduală la de la capitolul de cheltuială 1.3 Piese de schimb, autoritatea contractantă i-a respins oferta pentru un alt motiv decât cel din prima evaluare, arătând că, și dacă ar admite că în ofertă nu sunt prezentate revizii, ci ore de funcționare, tot există o situație de neconformitate, întrucât societatea ar fi subdimensionat numărul de utilaje, conducând la o valoare scăzută a propunerii financiare. Subliniind faptul că, a demonstrat în precedentele și în contestație că numărul de utilaje este corect ofertat, SC ......... SA apreciază că acest motiv de respingere este nefondat. Pentru celelalte motive, solicită Consiliului să aibă în vedere susținerile sale din contestație, iar referitor la afirmațiile autorității contractante, potrivit cărora ar utiliza mecanismul contestației la rezultatul procedurii doar în scopul prelungirii contractului anterior, cere 88

§ 111

Consiliului „sa luați act de caracterul nefondat al acestora și de lipsa legăturii cu motivele contestației”. Pentru toate aceste motive, SC ......... SA solicită admiterea contestației și obligarea autorității contractante la reevaluarea ofertei sale, precum și la plata cheltuielilor cu onorariul de avocat, conform actelor anexate. În susținere, SC ......... SA a depus dovada achitării onorariului avocațial, respectiv: Factura seria și nr. A-007406 din 04.08.2022 pentru suma de 8925,00, reprezentând asistență juridică conform contract nr. 2857416/31.03.2022 și a actului adițional nr.1/04.08.2022, etapa contestației dosar CNSC nr. 1844/C11/2022 și Ordinul de plată electronic din data de 18.08.2022. Având în vedere concluziile scrise depuse de contestatoarea SC ......... SA, SC ......SRL a formulat note scrise prin adresa înregistrată la Consiliu cu nr. 41472/22.08.2022, prin care solicită admiterea în principiu a cererii sale de intervenție formulată în interesul ASOCIAȚIEI DE DEZVOLTARE INTERCOMUNITARĂ SERVSAL ........., respingerea contestației și menținerea actelor emise de autoritatea contractantă privind decizia de respingere a ofertei SC ......... SA, inclusiv menținerea raportului procedurii nr. 243/ 19.07.2022 și decizia autorității contractante de desemnarea câștigătoare a ofertei sale. În concluziile scrise, SC ......... SA a reluat motivele de fond privind propunerea sa tehnica și financiara din contestația ce face obiectul acestui dosar. Din punct de vedere procedural, SC ......... SA a considerat că autoritatea contractanta a încălcat caracterul obligatoriu al deciziei CNSC nr. 936/C11/832/05.05.2022, deoarece, prin încălcarea obligației de solicitare de clarificări către contestatoare conform art. 87 alin. (1) din HG nr. 867/2016, nu a procedat la o reevaluare efectivă a ofertelor, ci doar s-a limitat să motiveze decizia anterioară de respingere a ofertei SC ......... SA. 1. Interpretarea SC ......... SA este greșită, referitoare la așa zisă încălcare de către autoritatea contractantă a obligației de a cere clarificări ofertanților înainte de a lua decizia de respingere a unei oferte, deoarece este în prezența unui „drept” al autorității de a cere clarificări participanților, și „NU” a unei obligații a acesteia de a cere clarificări. În acest sens, art. 61 alin. (3) din Legea nr. 100/2016 prevede în mod clar că „Autoritatea/entitatea contractantă are dreptul de a solicita clarificări, precizări și îmbunătățiri ale ofertelor finale." Dreptul autorității contractante de a cere clarificări este reluat în art. 59 alin. (1) din HG nr. 867/2016. Numai în cazul în care autoritatea contractantă își exercită dreptul de a solicita clarificări ofertanților, atunci este obligată să descrie care sunt clarificările și completările formale sau de confirmare necesare pentru evaluarea fiecărei oferte, precum și perioada de timp acordată pentru transmiterea acestora, conform art. 87 alin. (1) din HG nr. 867/2016. Pagina 89 din 143

§ 112

Rezultă că : - este la aprecierea autorității contractante dacă își exercită dreptul de a cere clarificări ofertanților, și nu îi poate fi impus un asemenea comportament de către un participant în procedură, și - numai în cazul în care cere clarificări, autoritatea contractantă are obligația de a descrie clar și complet care sunt clarificările la care așteaptă răspuns de la ofertanți. În speță, nu a fost încălcat principiul proporționalității de către autoritatea contractantă, deoarece a făcut o verificare amplă și temeinică a ofertelor celor 2 participanți rămași în competiție, inclusiv a răspunsurilor formulate de SC ......... SA la clarificările cerute de autoritatea contractată. De altfel, intervenienta susține că SC ......... SA a recunoscut că autoritatea contractantă a analizat răspunsurile acesteia la clarificările cerute, dar că, în opinia contestatoarei, nu au fost evaluate „în mod riguros”. În consecință, pe baza acelorași criterii de calificare au fost reevaluate ofertele celor doi participanți rămași în competiție, astfel cum au fost clarificate prin răspunsurile oferite autorității contractante, și în urma aplicării acestor criterii s-a stabilit oferta câștigătoare. 2. Referitor la așa zisă încălcare a caracterului obligatoriu al Deciziei CNSC și a limitelor reevaluării stabilite prin Decizia Curții de Apel ........., intervenienta precizează că este nefondat motivul invocat de SC ......... SA, în sensul că nu mai putea fi reanalizată oferta sa ca urmare a deciziei CNSC și a Sentinței Curții de Apel ........., deoarece în aceste două hotărâri nu s-a interzis reevaluarea propunerilor tehnice și financiare ale celor 2 participanți și nu s-a făcut o analiză pe fond a propunerii tehnice și financiare a SC ......... SA, ci au admis contestația tocmai pe faptul nemotivării deciziei autorității contractante privind respingerea ofertei acestei societăți. Mai mult, atât CNSC, cât și Curtea de Apel ........., au solicitat autorității contractante să reevalueze ofertele și să își motiveze decizia de admitere sau respingere a acestora. Autoritatea contractantă a respectat întocmai dispozițiile instanței și CNSC și a procedat la reevaluarea ofertelor celor 2 participanți prin raportul procedurii, fără a reanaliza cerințele experienței similare și a personalului cheie, care au fost considerate de Consiliu și Curtea de Apel ......... ca fiind îndeplinite de către SC ......... SA. 3. În ceea ce privește neconformitatea propunerii tehnice a SC ......... SA, intervenienta menționează următoarele: Referitor la punctul A. Mobilizare și operaționalizarea activității din concluziile scrise ale contestatoarei: Autoritatea contractantă a respins ca neconformă oferta SC ......... SA pentru motivul că aceasta nu a respectat cerințele documentației de 90

§ 113

licitație, în sensul că nu a descris și nu a detaliat toate activitățile pe care ofertanții ar fi înțeles că sunt obligați să le desfășoare în perioada de mobilizare. Aceasta neconformitate a ofertei SC ......... SA se regăsește și în primul raport al procedurii emis de ........., astfel că nu se susține afirmația SC ......... SA: „...în etapa reevaluării autoritatea identifică alte motive de pretinsa neconformitate...". Aceste motive se regăsesc atât în cadrul primului raport de evaluare ca și în al doilea. Intervenienta constată faptul că SC ......... SA încearcă să convingă Consiliul că aceste motive nu trebuie analizate, fiind noi, altele decât cele cuprinse și în cadrul primei reevaluări, fără însă să poată indica, clar și concis, cu textul exact din oferta sa unde se regăsesc descrise aceste două obligații ale ofertanților pentru care autoritatea contractantă atât în prima evaluare a ofertelor cât și în cadrul reevaluării a stabilit că oferta SC ......... SA este neconformă. Astfel, referitor la prima neconformitate „(i) nu am fi făcut referire în ofertă la prezentarea modelelor de contracte către ...... .........", intervenienta susține că SC ......... SA tot nu înțelege cerința documentației de licitație care prevede obligația ofertanților de a prezenta în cadrul propunerilor descrierea detaliată a tuturor activităților din perioada de mobilizare. Astfel, SC ......... SA încearcă să inducă în eroare Consiliul prin nediferențierea obligației de a prezenta în cadrul ofertei detalierea tuturor activităților și prestarea activității în sine. În fapt, prin descrierea detaliată a tuturor activităților încă din momentul depunerii ofertei, demonstrezi că ofertantul a înțeles pe deplin tot ceea ce are de făcut în perioada de mobilizare, pentru a nu exista sincope în operarea contractului. Descrierea detaliată în cadrul ofertelor, oferă premisele îndeplinirii tuturor activităților pe care Delegatul le va avea în perioada de mobilizare, astfel încât începerea efectivă a contractului să poată fi făcută fără întârzieri. Intervenienta consideră că este de reținut faptul că SC ......... SA nici nu face referire la această obligație, nu numai că nu o detaliază, ceea ce înseamnă că SC ......... SA nu a înțeles pe deplin obligațiile pe care le aveau ofertanții. Referitor la prima neconformitate „(ii) nu am fi făcut referire în ofertă la stabilirea împreună cu Delegatarul a punctelor în care vor staționa echipamentele/autospecialele", SC ......... SA încearcă să își acopere neconformitatea (lipsa îndeplinirii cerințelor caietului de sarcini) prin asimilarea acestei activități de colectare a deșeurilor periculoase cu activitatea de colectare a celorlalte deșeuri municipale. Pe lângă faptul că aceste activități sunt total diferite ca și frecvență, modalitate de colectare etc, neconformitatea constă în faptul că SC ......... SA nu a descris în cadrul ofertei modalitatea prin care va îndeplini obligația, și nu a făcut dovada că a înțeles obligația pe care viitorul operator o va avea Pagina 91 din 143

§ 114

de a stabili împreună cu Delegatarul punctele (nu traseele de colectare) de colectare unde utilajele vor staționa, în afara traficului intens, în locuri dens populate dar care să nu încurce traficul și să nu genereze pericol de accidentare nici pentru angajații operatorului și nici pentru utilizatorii serviciului care vor preda operatorului deșeurile periculoase din deșeuri menajere. Nefăcând vorbire despre această obligație, SC ......... SA dovedește că nu a înțeles pe deplin care îi vor fi obligațiile în cazul în care va fi desemnat câștigătorul procedurii, ceea ce ar conduce la întârzieri și neconformități în operarea serviciului de salubritate delegat. SC ......... SA a indicat paginile unde se regăsesc descrise activitățile pe care și le-a însușit, însă din această listă de activități lipsesc totalmente cele două activități care au determinat caracterul neconform al ofertei SC ......... SA. Referitor la punctul B. Procurarea utilajelor și echipamentelor necesare, respectiv a tuturor dotărilor ce urmează a fi puse la dispoziție de Delegat și amplasarea lor în teritoriu - locuințe individuale din concluziile scrise ale contestatoarei, intervenienta arată că SC ......... SA nu a demonstrat faptul că în perioada de 90 zile de mobilizare va cumpăra și va și dota toți utilizatorii cu recipienți de colectare. Referitor la punctul C. Planul de organizare a activități din concluziile scrise ale contestatoarei, intervenienta precizează că SC ......... SA afirmă că „Autoritatea se bazează pe faptul că SC ......... SA are acces la monitorizarea efectuată cu ajutorul Trades", afirmație care este fără sens. Autoritatea contractantă este cea care monitorizează activitatea cu ajutorul Trades, ceea ce i-a permis să demonstreze cu probe care este în realitate cantitatea colectată în fiecare utilaj (de dimensiuni diferite de 24 mc, de 22 mc, de 16 mc etc), gradul de compactare, numărul de curse efectuate etc. SC ......... SA nu neagă faptul că prin oferta sa a diminuat artificial numărul de km folosiți ca date de generare pentru stabilirea numărului de curse efectuate, a numărului de utilaje folosite, a costurilor de amortizare aferente utilajelor, a costurilor cu numărul de ore de funcționare a utilajelor - întreținere, reparații etc, numărul de ore de muncă a personalului angajat, a costurilor cu carburantul bugetat etc. Intervenienta afirmă acest lucru, deoarece prin concluziile scrise depuse de SC ......... SA, aceasta nu probează contrariul calculelor autorității (nici nu avea cum de vreme ce numărul de km este stabilit cu ajutorul Google Maps, capacitatea transportată pe cursă este dovedită cu softul de urmărire Trades etc), ci invocă în apărarea sa faptul că o diminuare de doar 10, 20 sau 30% a distanțelor folosite de SC ......... SA în ofertare nu reflectă conformitatea ofertei SC ......SRL. 92

§ 115

În primul rând, o diminuare a distanțelor utilizate de SC ......... SA la întocmirea ofertei conduce în sine la declararea ca neconformă a ofertei, indiferent că este cu 10%, 20% , 30% sau cu 60% diminuată. În al doilea rând, diminuarea unor date subdimensionate folosite ca input în formulele de calcul care determină distanțele conduce în cascadă la diminuarea timpilor de operare, a numărului de utilaje folosite, a numărului de personal necesar, a numărului de ore de întreținere și de reparații ale utilajelor, a costurilor de amortizare, a carburantului etc, deci la o subdimensionare a multor linii de cost din oferta SC ......... SA. În al treilea rând, menționează faptul că fiecare din aceste linii de cost diminuate, exemplificate mai sus, are o pondere diferită în cadrul fișei de fundamentare, fiecare alterând tariful final în proporții diferite, în funcție de ponderea pe care o are fiecare linie de cost în tariful final. Astfel, prin concluziile scrise, SC ......... SA nu demontează calculele și exemplele prezentate de autoritate privind neconformitatea ofertei sale. 4. Referitor la caracterul neconform și inacceptabil al propunerii financiare a SC ......... SA, SC ......SRL susține următoarele: Referitor la II. Evaluarea propunerii financiare din concluziile scrise ale contestatoarei, legat de Cheltuielile cu protecția mediului - cota de contribuție ANRSC de 0,2%, SC ......... SA face afirmații neadevărate, cu scopul de a denatura caracterul neconform al modului de calcul folosit de aceasta și pe cale de consecință și caracterul neconform al ofertei. În modul de calcul al contribuției ANRSC, SC ......... SA a comis două erori. Prima eroare, fiind și cu impactul financiar cel mai mare în sensul de diminuare artificială și nelegală a contribuției ANRSC, este data de faptul că SC ......... SA nu ține cont la calculul contribuției ANRSC de toate veniturilor facturate conform tarifelor aprobate, care includ și contribuția pentru economia circulară (CEC). Având în vedere faptul că operatorii datorează contribuția ANRSC în cuantum de 0,2% raportat la veniturile obținute din prestarea serviciului pentru care obține licența ANRSC, procentul de 0,2% se va aplica la tarifele înmulțite cu cantitățile operate. Din acest considerent, oferta SC ......... SA este neconformă. În al doilea rând, SC ......... SA a calculat eronat contribuția, prin raportarea procentului de 0,2% la tariful cu costuri fixe și nu la fiecare fișă de fundamentare în parte. Dacă nu ar ține cont de obligația de includere a CEC în tarif și ar ține cont de raționamentul al lui SC ......... SA, aceasta a diminuat cu suma de 4.665,72 lei/an valoarea contractului, adică cu 37.325,76 lei/raportat la perioada contractului de 8 ani. În acest al doilea caz, suma cu care SC ......... SA a diminuat valoarea contractului este mică, de 37.325,76 lei/8 ani , dar chiar și așa tot este o neconformitate. Pagina 93 din 143

§ 116

Însă, primul caz, cel de neincludere a CEC în calculul veniturilor pentru care calculează contribuții ANRSC, este de natură să ofere SC ......... SA o ofertă semnificativ mai mică din punct de vedere al prețului artificial ofertat. Legat de calculul cheltuielilor raportat la un număr de 2080 de ore pe an, SC ......... SA justifică că a ținut cont în calculul numărul de ore bugetat de toate costurile suplimentare unei norme de lucru de 167,33 ore/lună, alocând un număr suplimentar de 10% față de norma de 167,33 ore/ lună. SC ......... SA recunoaște că a bugetat un număr de ore de 167,33 ore/lună *12 luni = 2008 ore/an. Față de acest număr de ore/an, SC ......... SA a mai bugetat un cost suplimentar de 10% din 2008 ore, adică 200,8 ore/an suplimentar. Suplimentar acestor ore, SC ......... SA a mai bugetat încă 10% raportat la numărul de ore, adică a bugetat încă 137,33 *12 luni *10% =200,8 ore care să acopere prestarea serviciului în regim de continuitate Luni - Vineri, indiferent de zilele de sărbătoare legală din intervalul luni - vineri. În concluzie, conform susținerilor SC ......... SA, numărul de ore necesar pentru care a bugetat costuri este de 2008 ore +200,8 ore = 2200,8 ore/an . Simplul calcul aritmetic pe care SC ......... SA omite să îl facă demonstrează faptul că numărul de ore bugetat de SC ......... SA este insuficient pentru a acoperi programul de lucru pe care va trebui să îl asigure în prestarea serviciului. Astfel: Concediul de odihnă minim obligatoriu (CO) pe care trebuie să îl asigure fiecărui angajat este de minim 20 zile/an, adică 20 zile * 8 ore = 160 ore/an. De asemenea, în anul 2022 sunt 9 zile libere legale în intervalul luni - vineri, adică 9 zile * 8 ore = 72 ore/an 2022 pentru care trebuie să bugeteze costuri suplimentare. În anul 2023, situația este și mai nefavorabilă pentru SC ......... SA, în sensul că sunt 12 zile libere legale în intervalul luni - vineri, adică un număr de 12 zile * 8 ore/zi = 96 ore/an. Pe lângă aceste două obligații mai există și alte situații neprevăzute cum ar fi: zile de concediu de boală nedecontate de casa de asigurări, zile libere în caz de deces al unei persoane din familie, zile libere în caz de naștere a unui copil, recensământ, etc , dar care au caracter neprevăzut. Însă, raportat doar la CO și zilele libere legale din intervalul luni - vineri, calculul aritmetic arată că ai nevoie să suplimentezi programul normal de lucru cu un număr de 160 ore/an (CO) + 72 ore an (zile libere legale) = 232 ore/an. 94

§ 117

Adăugând cele 2008 ore/an conform programului normal de lucru rezultă faptul că SC ......... SA și-a subdimensionat cheltuielile cu munca vie, cu personalul angajat, nealocând costuri pentru 2008 ore/an + 232 ore suplimentare/an = 2240 ore/an/persoana, ci doar pentru 2008 ore + 200,8 ore suplimentare = 2208,8 ore/an/persoană. În consecință, intervenienta consideră că, prin diminuarea distanțelor și a frecvențelor de colectare, SC ......... SA și-a diminuat artificial și numărul de persoane angajate (corelat cu numărul de utilaje și cu orele de funcționare ale acestora) așa cum a demonstrat autoritatea contractantă, dar nici măcar pentru acest număr diminuat de persoane nu a bugetat toate costurile cu orele minime suplimentare obligatorii. Legat de activitatea de colectare și transport deșeuri abandonate și deșeuri provenite de la evenimente, SC ......SRL susține că SC ......... SA propune încălcarea dispozițiilor legale stabilite prin Legea nr. 101/2006 privind obligația de colectare și transport separat al deșeurilor, cât și dispozițiile documentației de licitație. Operatorii de salubritate au obligația de a colecta separat, pe tipuri de deșeu reciclabil, rezidual etc toate deșeurile municipale. Având în vedere argumentele expuse mai sus, SC ......SRL solicită respingerea contestației formulată de SC ......... SA și menținerea actelor emise de autoritatea contractantă, .......... SC ......... SA a constituit cauțiunea în sumă de 2.000.000 lei, conform art. 611 alin. (1) din Legea nr. 101/2016, fiind depusă la dosar recipisa de consemnare nr. 208284186/1 din data de 03.08.2022, emisă de CEC Bank – Sucursala .......... Din analiza susținerilor părților și a documentelor existente la dosarul cauzei, Consiliul reține cele ce urmează: ......... a organizat o licitație deschisă în vederea atribuirii unui „Contract de delegare prin concesiune a gestiunii activității de colectare separată și transport separat al deșeurilor municipale în Zona centrală .........", prin publicarea în SEAP a anunțului de concesionare nr. PC1001781 din 15.11.2021. Valoarea estimată a contractului de servicii este de 423.039.915,41 lei, fără TVA, iar criteriul de atribuire aplicat este „cel mai bun raport calitate-preț”. Împotriva unei prime decizii de respingere a ofertei sale, ce i-a fost comunicată prin adresa nr. 93 din 25.03.2022, SC ......... SA a înaintat Consiliului contestația nr. 607 din 04.04.2022, înregistrată la acesta cu nr. 17494 din 05.04.2022, și soluționată prin decizia nr. 936/C11/830, 832 din data de 05.05.2022 în sensul admiterii ei, al anularii actelor autorității contractante privind decizia de respingere a ofertei SC ......... SA și de desemnare câștigătoare a ofertei SC ......SRL, precum și a comunicărilor privind rezultatul procedurii și în sensul obligării autorității contractante ca, în termen de 15 zile de la primirea deciziei Consiliului, cu respectarea prevederilor legale, să facă aplicarea aspectelor de fapt și Pagina 95 din 143

§ 118

de drept, stabilite de Consiliu prin motivarea sa, în ceea ce privește ofertele depuse de SC ......... SA și SC ......SRL, să stabilească ofertele admisibile și să aplice acestora criteriul de atribuire ales. Decizia Consiliului nr. 936/C11/830, 832 din data de 05.05.2022 a fost atacată cu plângerea respinsă ca nefondată de către Curtea de Apel ......... prin sentința nr. 92/F-CONT din 20.06.2022 (dosar nr. 379/46/2022). Ulterior emiterii deciziei Consiliului și sentinței Curții de Apel ........., autoritatea contractantă a emis raportul procedurii nr. 243 din 19.07.2022, potrivit căruia oferta depusă de SC ......SRL a fost declarată câștigătoare a procedurii de atribuire, fiind singura ofertă admisibilă și conformă. În raportul procedurii, comisia de evaluare a consemnat faptul că „Oferta depusă de SC ......... SA, în conformitate cu prevederile art. 93 alin. (3) din Legea nr. 100/2016, raportat la prevederile art. 87 alin. (5) și art. 89 alin. (3) lit. a) și c) din H.G. nr. 867/2016 coroborat cu prevederile art. 2 alin. (2) din Legea nr. 100/2016 este inacceptabilă și neconformă (...)”. Decizia privind rezultatul procedurii i-a fost comunicată SC ......... SA prin adresa nr. 246 din 19.07.2022, în care autoritatea contractantă a expus pe larg motivele de respingere a ofertei sale. Împotriva acestui rezultat al procedurii, SC ......... SA a înaintat contestația de față, solicitând următoarele: 1. Anularea deciziei prin care oferta SC ......... SA a fost respinsă din procedura de atribuire; 2. Anularea deciziei de desemnare, ca fiind admisibilă și câștigătoare a ofertei depuse de SC ......SRL; 3. Anularea tuturor actelor care au stat la baza emiterii deciziilor anterior menționate și a celor subsecvente, inclusiv a raportului procedurii de atribuire nr. 243/19.07.2022, precum și a adresei nr. 246/19.07.2022 de comunicare a rezultatului procedurii; 4. Obligarea autorității contractante la reevaluarea ofertelor depuse de SC ......... SA și SC ......SRL. Ca o chestiune prealabilă, Consiliul reține că SC ......SRL a formulat o cerere de intervenție pe care o încuviințează în principiu, în conformitate cu art. 64 Cod procedură civilă, dat fiind faptul că autoarea ei, în calitate de câștigătoare a procedurii, dovedește un interes legitim propriu în pricina prin promovarea ei. Verificând, prin prisma susținerilor părților, legalitatea deciziei autorității contractante de a respinge oferta SC ......... SA pentru motivele indicate în adresa nr. 246 din 19.07.2022, de comunicare a rezultatului procedurii către societate, Consiliul notează că un prim motiv de respingere a fost următorul: 96

§ 119

«Reanalizând răspunsul transmis de către ......... SA la solicitarea de clarificări prin adresa nr. 48/22.02.2022, comisia constată următoarele: Oferta tehnică cuprinde la cap. B.1 - pag. 56-57 enumerarea activităților care vor fi realizate în perioada de mobilizare, fără a se prezenta descrierea detaliată a activităților aferente etapei de mobilizare în mod distinct, fiecare activitate în parte, conform cerinței. În cadrul ofertei tehnice au fost identificate detalieri ale următoarelor activități aferente perioadei de mobilizare: -instruirea personalului este detaliată la cap. B.8 pag. 77-81. În ceea ce privește Anexa 2 - Grafic detaliat al activităților aferente etapei de mobilizare, pag. 260-263 din Oferta tehnică indicat de către ofertant ca răspuns la întrebarea de clarificare nr. 2, din analiza acestuia rezultă faptul că Anexa nr. 2 reprezintă în esență o diagramă Gantt în care sunt indicate termenele de realizare a activităților cuprinse în perioada de mobilizare și nicidecum o descriere detaliată a acestora conform cerinței din Caietul de sarcini. Pe lângă faptul că în cadrul ofertei tehnice nu se regăsește descrierea detaliată a activităților ce vor trebui desfășurate în perioada de mobilizare, ofertantul ......... nu a făcut nicio referire la una din obligațiile ce revin în perioada de mobilizare, și anume cea indicată la art. 5 alin. 5 lit. f) din contract "În termen de maxim 15 zile de la începerea Perioadei de Mobilizare, Delegatul va prezenta ...... ......... modelele de contracte de salubrizare ce se vor a fi încheiate cu utilizatorii non-casnici ai serviciului de salubrizare". De asemenea, tot în perioada de mobilizare, operatorul are obligația de a stabili împreună cu Delegatarul punctele în care vor staționa echipamentele/autospecialele pentru colectarea deșeurilor periculoase din deșeurile municipale (art. 3.6 paragraf 7 din Caietul de sarcini) în cadrul campaniilor ce vor fi organizate. Nici această obligație nu se regăsește menționată în oferta întocmită de către ofertantul ......... SA. Față de aspectele reținute, cerința din documentația de atribuire este neîndeplinită, ceea ce atrage neconformitatea ofertei.» În stabilirea legalității acestui prim motiv de respingere a ofertei contestatoarei, Consiliul are în vedere considerentele expuse în motivarea deciziei sale nr. 936/C11/830, 832 din data de 05.05.2022: «Așa cum se arată în adresa de comunicare a rezultatului procedurii către SC ......... SA, oferta sa a fost respinsă ca neconformă. Un prim motiv în considerarea astfel a ofertei este reprezentat de faptul că oferta conține doar enumerarea activităților care urmează a fi desfășurate în perioada de mobilizare și nu descrierea detaliată a acestora, conform solicitării de la pct. 12..2. lit. B din caietul de sarcini. Față de acest aspect, Consiliul constată că, prin adresa nr. 41 din 17.02.2022, autoritatea contractantă a cerut SC ......... SA, raportat la prevederile Cap.12 pct. 12.1 paragraf 1 din Caietul de sarcini, să precizeze în mod clar, precis și fără ambiguități unde în cuprinsul Ofertei tehnice se regăsesc detaliate modalitățile de îndeplinire a fiecăruia dintre cerințele minime organizatorice prevăzute la punctul 2.2 Pagina 97 din 143

§ 120

din Caietul de sarcini, precum și sa indice unde în cuprinsul ofertei tehnice se regăsește descrierea detaliata a fiecăreia dintre activitățile aferente perioadei de mobilizare, așa cum sunt acestea enumerate la pct. 12.2 lit. B din Caietul de sarcini, precum și a celorlalte masuri prevăzute a fi îndeplinite în perioada de mobilizare, conform contractului de delegare a gestiunii. Societatea a răspuns prin adresa nr. 265 din 22.02.2022, astfel: „Raspuns clarificare nr. 1 In oferta tehnica am tratat toate cerinţele organizatorice minime, ne-am asumat toate reglementările în vigoare și toata documentaţia de atribuire și contractul de delegare astfel: Respectarea legislaţiei, normelor, prescripţiilor și regulamentelor privind igiena muncii, protectia muncii, gospodărirea apelor, protectia mediului, prevenirea și combaterea incendiilor. In capitolele CI, C2, C3 pag 83-95 și în Graficul detaliat al activitatiior aferente etapei de mobilizare, pag. 260-263 am pus cu termene clare întocmirea, emiterea și aprobarea planurilor SSM-SU, protectia mediului și a tuturor autorizaţiilor și avizelor necesare. Exploatarea, intretinerea și reparaţia instalaţiilor și utilajelor cu personal autorizat, în funcţie de complexitatea instalatiei și specificul locului de munca. In organigrama, pag.29, anexa 1 pag.259 avem prevăzut un responsabil tehnic și un mecanic ce au rolul de a efectua intretinerea și repararea echipamentelor și utilajelor. Deasemenea, în perioada de mobilizare conform anexei 2, pag 260-263, vom incheia contracte de service/ intretinere/mentenanta cu producătorii de echipamente și utilaje, pentru lucrările de garanţie și cele de o complexitate mai mare ce nu pot fi realizate cu personal propriu. Respectarea indicatorilor de performanta și calitate stabiliti prin anexa 8 a contractului de delegare Respectarea angajamentelor luate prin contractul de delegare conform Formular 10 pagina 3 propunere tehnica și Formular 14 pag 161 în propunere financiara. Prin toata oferă tehnica am răspuns la toate cerinţele din documentaţia de atribuire, din contractul de delegare, planul calitatii pag. 177 și toata legislaţia în vigoare, prin formularele 10, 11, 12, 14, ne-am asumat, fara amendamente, toate condiţiile contractuale, inclusiv indicatorii de performanta și de calitate. Furnizarea către autoritatea administraţiei locale, respectiv A.N.R.S.C., a informaţiilor solicitate și accesul la documentaţiile și la actele individuale pe baza carora se presteaza serviciul de salubritate. Prin Autorizatia de mediu, licenţa A.N.R.S.C., Contractul de delegare, avem obigatii, conform acestora de a raporta zilnic/saptamnal/lunar/trimestrial/anual datele, plus la cerere date suplimentare. Prestarea serviciului de salubritate la toti utilizatorii UAT-urilor în oferta tehnica am răspuns la toate cerinţele, în capitolul C , pag82-167 și în graficele din anexele 6.1-6.8, 7.1-7.8,pag 268-452, avem alocarea de utilaje și grafice pentru toate UAT urile și pentru toate tipurile de deşeuri. Avem maşini de mica capacitate, conform cerinţelor din documentaţia de atribuire, astfel ca toti utilizatorii vor beneficia de servicii pentru toate tipurile de deşeuri. Aplicarea de metode performante de management care sa duca la reducerea costurilor de operare Echipa de management a proiectului este una cu multa experienţa și deja din elaborarea ofertei a realizat costuri bune de operare și va continnua sa se perfecţioneze pe tot parcursul contractului. 98

§ 121

Elaborarea planurilor anuale de revizii și reparaţii executate cu forte proprii și de către terti, Elaborarea planurilor anuale de revizii și reparaţii se face anual de catre managerul de contrat, iar reviziile și reparatiile sunt efectuate de personalul propriu conform organigramei prezentate la pagina 29 sau de personalul furnizorilor de servicii de mentenanta conform graficului detaliat de mobilizare. Realizarea unui sistem de evidenta a sesizărilor și reclamatiilor și de rezolvare operativa a acestora Conducerea operativa prin dispecerat și asigurarea mijloacelor tehnice și a personalului de interventie In organigrama pag.29, Anexa 1, pag.259, capitolul C4. Organizarea activitatilor de dispecerat și monitorizarea activitatii de salubritate pag.96-102, am aratat pasii parcursi în procedura rezolvarii sesizarilor. Responsabilul tehnic impreuna cu compartimentul Dispecerat/Logistica sunt responsabili de inregistrarea și rezolvarea operativa a sesizarilor și reclamatiilor conform indicatorilor de performanta asumati. Evidenta orelor de funcţionare a utilajelor Evidenta orelor de funcţionare a utilajelor se realizeaza prin sistemul de monitorizare GPS, detaliat la pag.106-113, iar evidenta lor este urmarita de către responsabilul tehnic de colectare. Tinerea unei evidente a gestiunii deşeurilor și raportarea periodica Tinerea unei evidente a gestiunii deşeurilor și raportarea periodica se face conform reglementarilor în vigoare. Cerintele sunt sau vor fi impuse conform autorizatiei de mediu obtinuta sau revizuita în perioada de mobilizare. De asemenea programul informatic pe care l-am propus conform cerinţelor caietului de sarcini, și bugetat în oferta financiara, va genera rapoarte zilnice/saptamanale/lunare/anuale, conform solicitarii autoritatii contractante (oferta tehnica, capitolele C1-C4). Personalul necesar pentru prestarea activitatilor asumate prin contract Personalul necesar pentru prestarea activitatilor asumate prin contract este detaliat cu atributii, fise de post (pentru personalul cheie), conform cerinţelor din documentaţia de atribuire în organigrama pag.29-53 și în Anexa 2 pag.259. Personalul va fi angajat în perioada de mobilizare conform Anexei 2 pag 260, iar instruirea se va realiza pana la data emiterii ordinului de incepere. Dotarea proprie cu instalatii și echipamente specifice necesar pentru inceperea activitatilor în condiţiile stabilite prin contract Am detaliat în oferta tehnica toate activitatile și am realizat determinările numărului de utilaje necesar pe fiecare flux, Capitolele C8,C9, și în Anexele 7.1-7.8. De asemenea în tabelul de la pag. 168-169 se afla un centralizator al utilajelor și planul de investitii pag. 255-256 se afla toate echipamentele, utilajele și recipientii conform cerinţelor din documentaţia de atribuire.” „Raspuns clarificare nr. 2 Descrierea detaliata a activitatilor aferente perioadei de mobilizare , asa cum sunt enumerate în caietul de sarcini, precum și a masurilor ce trebuiesc indeplinite se regăsesc în capitolul B. Mobilizare și operationalizarea activitatii, pag.55 și în graficul detaliat al activitatilor aferente etapei de mobilizare, anexa 2, pag. 260-263.” În ciuda acestei intervenții detaliate a ofertantei, la interpelarea primită de la autoritatea contractantă, aceasta din urmă concluzionează scurt faptul că oferta nu cuprinde descrierea detaliată a activităților care urmează a fi desfășurate în perioada de mobilizare, fără a lămuri de ce explicațiile și conținutului ofertei nu sunt îndestulătoare și nici care era gradul de detaliere așteptat, cu evidențierea, în consecință, a elementelor lipsa din propunerea tehnică, ce atrag caracterul neconform al acesteia. Este notoriu faptul că evaluarea ofertelor depuse într-o procedură de atribuire reprezintă o activitate complexă și serioasa a comisiei de evaluare, care este ținută la a se edifica pe deplin, atât ca urmare a analizării ofertelor, cât și ca urmare a Pagina 99 din 143

§ 122

eventualelor solicitări de clarificări cerute autoarelor acestora, asupra caracterului admisibil al ofertelor, respectiv asupra modului în care acestea răspund întru totul necesitaților autorității contractante, așa cum sunt descrise în documentația de atribuire. Nici evaluarea ofertelor, și nici solicitarea și primirea de clarificări nu sunt evenimente pur formale, ele trebuind sa fie fundamentate pe aspecte concrete, obiective, analizate riguros și serios de către comisia de evaluare. Or, în chestiunea expusă, tocmai o astfel de analiză riguroasă și serioasă îi lipsește autorității contractante, care nu își motivează decizia de a ignora atât cuprinsul ofertei contestatoarei, dar și explicațiile aduse de aceasta. Prin urmare, Consiliul nu poate valida acest motiv de respingere ca neconformă a ofertei SC ......... SA.» Cu privire la acest subiect, în sentința nr. 92/F-CONT din 20.06.2022 (dosar nr. 379/46/2022), Curtea de Apel ......... a stabilit: «Potrivit adresei de comunicare a rezultatului procedurii de atribuire nr. 93/25.03.2022, oferta SC ......... SA a fost respinsă şi ca neconformă. Curtea observă că și de accastă dată autoritatea contractantă a evaluat în mod superficial conţinutul propunerii tehnice si explicatiile furnizate de SC ......... SA. în acest sens, analizând în mod temeinic fiecare solicitare dc clarificări şi explicaţii furnizate de către SC ......... SA, CNSC a reţinut în mod just fie că răspunsurile societăţii au fost concludente, fie că autoritatea contractantă nu a clarificat anumite aspecte ale ofertei, sau ca nu a fost motivat în mod riguros rationamentul pentru care deficientele constatate trebuie sanctionate prin respingerea ofertei. Astfel, un prim motiv în considerarea ofertei ca neconforma este reprezentat de faptul ca oferta contine doar enumerarea activitatilor care urmeaza a fi desfasurate în perioada de mobilizare, si nu descrierea detaliata a acestora, conform solicitarii de la pct. 12.2 lit. b din caietul de sarcini. Faţă de acest aspect, Consiliul a constatat că, prin adresa nr. 41 din 17.02.2022, autoritatea contractantă a cerut SC ......... SA, raportat la prevederile Cap. 12 pct. 12.1 paragraf 1 din Caietul de sarcini, să precizeze în mod clar, precis şi fară ambiguităţi unde în cuprinsul Ofertei tehnice sc regăsesc detaliate modalităţile de îndeplinire a fiecăreia dintre cerinţele minime organizatorice prevăzute la punctul 2.2 din Caietul de sarcini, precum şi să indice unde în cuprinsul ofertei tehnice se regăseşte descrierea detaliată a fiecăreia dintre activităţile aferente perioadei de mobilizare, aşa cum suni acestea enumerate la pct. 12.2 lit. b din Caietul de sarcini, precum şi a celorlalte măsuri prevăzute a fi îndeplinite în perioada de mobilizare, conform contractului de delegare a gestiunii. Societatea a răspuns solicitării prin adresa nr. 265 din 22.02.2022, precizând că descrierea detaliată a activităţilor efectuate în perioada de mobilizare a fost prezentată în propunerea tehnică pag 56 -57 şi în Graficul detaliat al activităţilor aferente etapei de mobilizare la pag. 260 - 264 din oferta tehnică unde s-au prezentat la nivel de săptămâna din perioada de mobilizare desfăşurarea fiecărei activităţi. In pofida acestei clarificări detaliate a ofertantei, autoritatea contractantă concluzionează scurt că oferta nu cuprinde descrierea detaliată a activităţilor care urmează a fi desfăşurate în perioada de mobilizare, fara a lămuri de ce explicaţiile şi conţinutului ofertei nu sunt îndestulătoare şi nici care era gradul de detaliere aşteptat, cu evidenţierea, în consecinta, a elementelor lipsa din propunerea tehnică, ce atrag caracterul ncconform al acesteia. Este notoriu faptul că evaluarea ofertelor depuse într-o procedură de atribuire reprezintă o activitate complexă şi serioasă a comisiei de evaluare, care este ţinută la a se edifica pe deplin, atât ca urmare a analizării ofertelor, cât şi ca urmare a eventualelor solicitări de clarificari cerute autoarelor acestora, asupra caracterului 100

§ 123

admisibil al ofertelor, respectiv asupra modului în care acestea răspund întru totul necesităţilor autorităţii contractante, aşa cum sunt descrise în documentaţia de atribuire. Nici evaluarea ofertelor, şi nici solicitarea si rpimirea de clarificari nu sunt evenimente pur formale, ele trebuind să fie fundamentate pe aspecte concrete, obiective, analizate riguros şi serios de către comisia de evaluare. Or, în chestiunea expusă, tocmai o astfel de analiză riguroasă şi serioasă îi lipseşte autorităţii contractante, care nu îşi motivează decizia dc a ignora atât cuprinsul ofertei contestatoarei, cât şi explicaţiile aduse de aceasta. Aşadar, nici în cazul motivului de respingere privind pretinsa lipsă a descrierii detaliate a activităţilor aferente perioadei de mobilizare, autoritatea contractantă nu a evaluat în mod riguros răspunsurile la solicitările de clarificări prin raportare la conţinutul ofertei, aşa cum în mod corect a reţinut Consiliul. Prin urmare, în mod corect Consiliul a apreciat că nu poate valida acest motiv de respingere ca neconformă a ofertei SC ......... SA.» Analizând motivul actual de respingere a ofertei SC ......... SA, legat de pretinsa lipsa a descrierii detaliate a activităților ce vor trebui desfășurate în perioada de mobilizare, Consiliul constată că, nici de aceasta dată, el nu se sprijină pe elemente ale documentației de atribuire care să facă trimitere la gradul de detaliere așteptat, cu evidențierea, în consecință, a elementelor lipsă din propunerea tehnică, ce atrag caracterul neconform al acesteia. Motivarea adusă de achizitoare, în adresa de comunicare a rezultatului procedurii, face trimitere la aspect existente în oferta SC ......... SA și conchide, încă o dată, scurt și nemotivat, că aceasta nu cuprinde detalierea amintită, fără a evidenția elementele concrete solicitate prin documentația de atribuire și a căror lipsă a fost constatată în propunerea tehnică ce i-a fost înaintată. Nici de această dată autoritatea contractantă nu pare a lua în considerare lămuririle pe care societatea i le-a transmis la solicitarea sa, deși, așa cum reținea Consiliul în decizia sa anterioară, precum și Curtea de Apel ......... în sentința pronunțată, nici evaluarea ofertelor, și nici solicitarea și primirea de clarificări nu sunt evenimente pur formale, ele trebuind să fie fundamentate pe aspecte concrete, obiective, analizate riguros și serios de către comisia de evaluare. În consecință, Consiliul stabilește că decizia autorității contractante de a considera neconformă oferta SC ......... SA pentru pretinsa lipsă a descrierii detaliate a activităților ce vor trebui desfășurate în perioada de mobilizare este una arbitrară, care nu are nicio legătură nici cu oferta prezentată inițial de către societate, și nici cu clarificările detaliate pe care ofertanta contestatoare le-a transmis achizitoarei la cererea ei. Așa cum Consiliul stabilea în decizia sa anterioara, reține și de această dată în sensul că evaluarea ofertelor depuse într-o procedură de atribuire reprezintă o activitate complexă și serioasă a comisiei de evaluare, care este ținută la a se edifica pe deplin, atât ca urmare a analizării ofertelor, cât și ca urmare a eventualelor solicitări de clarificări cerute autoarelor acestora, asupra caracterului admisibil al ofertelor, respectiv asupra modului în care acestea răspund întru totul necesităților autorității contractante, așa cum sunt descrise în documentația de atribuire. Or, în chestiunea analizată, se relevă faptul că autorității Pagina 101 din 143

§ 124

contractante îi este dificil să aprecieze în concret în ce măsură oferta analizată și clarificările aduse de autoarea ei nu răspund cerințelor documentației de atribuire, o apreciere lacunară în sensul lipsei descrierii detaliate a activităților ce vor trebui desfășurate în perioada de mobilizare neputând să conducă în mod legal la respingerea ofertei, în lipsa identificării eventualelor activități care nu au fost luate în considerare de ofertantă, sau a nivelului de detaliu pe care autoritatea l- a prevăzut în mod expres prin documentația de atribuire ca trebuind să fie incident unei astfel de descrieri a activităților ce vor fi desfășurate în perioada de mobilizare. În ceea ce privește faptul că SC ......... SA nu a făcut nicio referire la obligația indicată la art. 5 alin. 5 lit. f) din contract, respectiv "In termen de maxim 15 zile de la începerea Perioadei de Mobilizare, Delegatul va prezenta ...... ......... modelele de contracte de salubrizare ce se vor a fi încheiate cu utilizatorii non-casnici ai serviciului de salubrizare", alături de faptul că, în propunerea financiară depusă de SC ......... SA, se regăsește Formularul nr. 14 – „Confirmarea însușirii condițiilor contractuale” în care reprezentantul împuternicit al societății declară că este de acord cu toate prevederile contractului publicat în cadrul prezentei proceduri de atribuire și că se obligă să respecte toate obligațiile menționate în conținutul acestuia, Consiliul mai reține și că în propunerea tehnică a societății este inclus documentul „Anexa 2 – Graficul detaliat al activităților aferente etapei de mobilizare”, în care se regăsește și activitatea „Aprobarea formularelor/tipizatelor care vor fi utilizate în cadrul Contractului de concesiune”, prevăzută a fi desfășurată în săptămânile 2-4 din perioada de mobilizare. Rezultă, așadar, contrar celor reținute de autoritatea contractantă, că societatea a făcut referire în două rânduri, în cuprinsul ofertei sale, la obligația prevăzută în modelul de contract referitoare la modelele de contracte de salubrizare ce se vor a fi încheiate cu utilizatorii non-casnici ai serviciului de salubrizare. Astfel, din documentul privind confirmarea însușirii condițiilor contractuale rezultă fără dubiu că societatea este de acord cu toate prevederile contractului și că se obligă să respecte toate obligațiile menționate în conținutul acestuia, așadar inclusiv obligația de la art. 5 alin. 5 lit. f) din contract, iar din graficul detaliat al activităților aferente etapei de mobilizare rezultă, de asemenea, că modelele de contracte de salubrizare ce se vor a fi încheiate cu utilizatorii non-casnici ai serviciului de salubrizare, așadar niște documente tipizate, vor fi aprobate în săptămânile 2-4 din perioada de mobilizare. În condițiile în care autoritatea contractantă aprecia necesar a obține declarația expresă a societății că în categoria formularelor/tipizatelor care vor fi utilizate în cadrul Contractului de 102

§ 125

concesiune se regăsesc și modelele de contracte de salubrizare ce se vor a fi încheiate cu utilizatorii non-casnici ai serviciului de salubrizare, nimic nu o oprea să solicite ofertantei o clarificare în acest sens. Însă, raportat la cele doua acte menționate, existente în oferta SC ......... SA, este evident că societatea a făcut referire implicită și și-a asumat îndeplinirea obligației art. 5 alin. 5 lit. f) din contract, contrar celor stabilite de autoritatea contractantă în luarea deciziei de respingere atacată. Referitor la faptul ca SC ......... SA nu ar fi menționat în oferta sa îndeplinirea obligației ca, în perioada de mobilizare, să stabilească împreună cu Delegatarul punctele în care vor staționa echipamentele/ autospecialele pentru colectarea deșeurilor periculoase din deșeurile municipale (art. 3.6 paragraf 7 din Caietul de sarcini) în cadrul campaniilor ce vor fi organizate, Consiliul regăsește, în cuprinsul documentului „Anexa 2 – Graficul detaliat al activităților aferente etapei de mobilizare” (parte a propunerii tehnice depuse de SC ......... SA) și activitatea „Stabilirea traseelor de colectare a deșeurilor care se supun aprobării autorității contractante, pentru fiecare zonă de operare”, în categoria „Activități pregătitoare în relație autoritatea contractanta și terții”. De asemenea, în propunerea tehnică, paginile 164-165, se regăsesc mențiuni privind „Metodologia de colectare și transport deșeuri periculoase provenite din deșeuri menajere”, între care relevante sunt: „Metodologia de colectare a deșeurilor periculoase din deșeuri menajere Deșeurile menajere periculoase se vor colecta în puncte mobile prestabilite, organizate cu prilejul staționării mijlocului de transport specializat. Operatorul împreuna cu autoritatea contractantă vor identifica amplasamentele punctelor mobile în zone dens circulate și cu vizibilitate astfel încât să asigure accesul cât mai facil a unui număr cât mai mare de locuitori (de exemplu în zona piețelor, zone comerciale). Colectarea deșeurilor periculoase menajere se va realiza prin organizarea a 2 campanii anuale cu respectarea unui program stabilit de comun acord cu autoritatea contractantă la începutul fiecărui an sau, pentru primul an de derulare a contractului de delegare a gestiunii serviciului de salubrizare, ulterior atribuirii acestuia, prin luarea în considerare a următoarelor cerințe: - atât programul de colectare, cât și punctele de staționare a mijlocului de transport vor fi comunicate utilizatorilor cu cel puțin o săptămână înaintea derulării fiecărei campanii de colectare; […].” Din parcurgerea acestor mențiuni din oferta prezentată de SC ......... SA rezultă că societatea a prevăzut activitatea de stabilire/ identificare împreună cu autoritatea contractanta a punctelor în care vor staționa echipamentele/autospecialele pentru colectarea deșeurilor periculoase din deșeurile municipale, contrar concluziei autorității Pagina 103 din 143

§ 126

contractante care denotă faptul ca oferta respinsă nu a fost analizată cu atenția și responsabilitatea necesare procesului de atribuire. Din analiza celor expuse, Consiliul concluzionează nelegalitatea primului motiv de respingere a ofertei SC ......... SA, așa cum el a fost descris în adresa de comunicare a rezultatului procedurii către această societate. Un al doilea motiv de respingere, regăsit în adresa nr. 246 din 19.07.2022, este următorul: «2) Comisia de evaluare, reevaluând răspunsul la clarificarea nr. 3 transmis prin adresa nr. 48/22.02.2022 prin raportare la Oferta tehnică depusă, constată următoarele: Deși Curtea reține faptul că ofertantul a răspuns prin adresa nr. 48/22.02.2022 la toate clarificările prin raportare la inconvenientul constând în faptul că autoritatea contractantă nu a prezentat data exactă la care trebuie achiziționați recipienții și nici la locațiile în care aceștia trebuie amplasați, în cuprinsul adresei referite nu se face nici un fel de mențiune la vreun inconvenient privind data exactă la care trebuie achiziționați recipienții și nici la locațiile în care aceștia trebuie amplasați. Cerința din documentația de atribuire - punctul 12.2. litera B din caietul de sarcini - prevede pentru perioada de mobilizare: "Procurarea utilajelor și echipamentelor necesare, respectiv a tuturor dotărilor ce urmează a fi puse la dispoziție de Delegat (pentru categoriile de deșeuri care fac obiectul contractului) şi amplasarea lor în teritoriu". Oferta tehnică cuprinde la cap. B.1 - pag. 56-57 enumerarea activităților care vor fi realizate în perioada de mobilizare, la punctul utilaje și echipamente din lista activităților- se menționează ca și activitate "procurarea şi predarea către autoritatea contractantă a recipientelor/ cardurilor de colectare", iar la secţiunea ''operaţional în relaţie cu autoritatea contractantă şi tertii" se menţionează: "prealuarea bazelor de date cu recipienţii distribuite de către UAT-uri". Conform cerinţei din Caietul de sarcini, Delegatul va trebui să amplaseze recipienţii de 1,1 mc , repectiv de 1,5 mc în punctele - platformele publice stabilite de Autorități, descrise în documentația de licitație — Anexa nr. 2 la Caietul de sarcini. Separat de acești recipienți, tot Delegatul va trebui, conform cerințelor documentației, să procure și să doteze toți utilizatorii casnici care locuiesc la case cu recipienți de 120 L pentru colectarea separată a deșeurilor biodegradabile. Astfel, printre echipamentele necesare desfăşurării activităţii se încadrează și recipienţii de 120 L dedicaţi pentru utilizatorii casnici care locuiesc la case şi pe care trebuie să îi procure Delegatul. În perioada de mobilizare, adică în primele 90 zile de la semnarea contractului, 104

§ 127

Delegatul trebuie să îi amplaseze în teritoriu, adică să-i transporte și să-i predea cu titlu gratuit utilizatorilor care locuiesc la casă. Prin Răspunsul nr. 3 transmis de către ......... se poate constata că "......... va procura recipienții și îi va preda fiecărui UAT, conform cerințelor autorității referitor la număr şi amplasament". Evident, în documentația de licitaţie se regăsesc descrise punctual doar amplasamentele care trebuie dotate cu recipienţi mari (platformele publice de deşeuri folosite de către utilizatorii care locuiesc la bloc), dar nu şi amplasamentele, adică lista cu fiecare adresă (stradă, nr. de casă etc) pentru fiecare gospodărie de tip locuinţă individuală (casă). Ori, strict pentru aceşti utilizatori, pentru care Delegatul are obligaţia de a-i dota cu recipienţi în perioada de mobilizare, ......... nu a dovedit că va îndeplini această obligaţie şi nu a dovedit că va respecta cerinţa documentaţiei de atribuire. Din Răspunsul nr. 3 se observă clar că se face referire doar la recipienţii ce urmează a fi amplasaţi pe platformele publice de colectare deşeuri. Chiar şi aşa, aceşti recipienţi trebuie amplasaţi de către Delegat în fiecare amplasament, conform cerinţelor documentaţiei, şi nu predaţi către UAT. Acest proces de distribuire a recipienţilor necesită timp, adică recipienţii trebuie procuraţi în perioada de 90 zile dar şi predaţi utilizatorilor şi amplasaţi în punctele de colectare publice, tot în perioada de mobilizare de 90 zile. ......... SA nu a înţeles că are obligaţia de a dota toţi utilizatorii (inclusiv utilizatorii persoane fizice care locuiesc la case individuale) în perioada de mobilizare de 90 zile, astfel încât în prima zi de colectare, adică în ziua 91 după semnarea contractului, utilizatorii să aibă în dotare recipienţi, iar Delegatul să poată să îşi desfăşoare activitatea de colectare şi transport (care presupune inclusiv descărcarea / golirea recipienţilor de la utilizatorii persoane fizice care locuiesc la case individuale). Prin răspunsul transmis, ......... dovedeşte că se mulţumeşte doar cu distribuirea recipienţilor (probabil doar a celor destinaţi platformelor publice de colectare) în 90 zile (poate fi chiar ziua 90) către UAT. în felul acesta, utilizatorii care locuiesc la case nu vor avea recipienţi necesari în care să îşi depună deşeuri le biodegradabile, iar ofertantul nu va putea colecta deşeurile din prima zi de operare. Faţă de cele anterior expuse, cerinţa din documentaţia de atribuire comisia de evaluare constată cerinţa ca fiind neîndeplinită.» În stabilirea legalității acestui al doilea motiv de respingere a ofertei contestatoarei, Consiliul are în vedere considerentele expuse în motivarea deciziei sale nr. 936/C11/830, 832 din data de 05.05.2022: «Un alt motiv pentru care oferta contestatoarei a fost calificată drept neconformă rezidă în faptul că societatea a precizat că procurarea și predarea recipientelor se va face pe fiecare UAT conform cerințelor autorității referitor la număr și amplasament, precum și a termenului de livrare. Cu privire la această chestiune, prin adresa nr. 41 din 17.02.2022, autoritatea contractantă a cerut SC ......... SA să explice modalitatea de îndeplinire a cerinței pentru recipienții de colectare prin raportare la menţiunea din Oferta Tehnică cap. B.1 pag. 56 "procurarea și predarea către autoritatea contractanta a Pagina 105 din 143

§ 128

recipienților/cardurilor de colectare" și din secțiunea "operaţional în relaţie cu autoritatea contractanta și tertii”: „preluarea bazelor de date cu recipientii distribuiti de către UAT-uri." Societatea a răspuns prin adresa nr. 265 din 22.02.2022, astfel: „Răspuns Clarificare nr. 3 Procurarea și predarea recipientilor asa cum sunt prezentati în planul de investiti pag 251 se va face pe fiecare UAT conform cerinţelor autoritatii referitor la număr și amplasament precum și a termenului de livrare. Pubelele, eurocontainerele și containerele igloo vor fi distribuite fiecărei UAT cu acordul și la indrumarea autoritatii contractante. De asemenea avand în vedere faptul ca pe parcursul desfasurarii contractului pot aparea situatii ce necesita înlocuirea, repararea recipientilor pe care autoritatea contractanta deja ii deţine, (anexa 2 și anexa 5 Caiet de sarcini) operatorul isi va prelua baza de date cu recipientii aflaţi în teritoriu de la fiecare UAT verificând astfel existenta celor mentionate și suplimentând unde este necesar sau extinzând sistemul de colectare din poarta în poarta asa cum se solicita prin NOTA anexei 2 a caietului de sarcini.” Și de această dată, autoritatea contractantă se limitează la a concluziona faptul că cerința caietului de sarcini nu este îndeplinită, fără a face nici un fel de trimitere la explicațiile primite de la ofertantă și fără a motiva eventuala respingere a acestora. Drept urmare, și în privința acestui motiv de respingere a ofertei, Consiliul reține considerentele evocate imediat înainte, cu privire la primul motiv de neconformitate.» Cu privire la acest subiect, în sentința nr. 92/F-CONT din 20.06.2022 (dosar nr. 379/46/2022), Curtea de Apel ......... a stabilit: «Un alt motiv pentru care oferta contestatoarei a fost calificată drept neconformă rezidă în faptul că societatea a precizat că procurarea şi predarea recipientelor se va face pe fiecare UAT conform cerinţelor autorităţii referitor la număr şi amplasament, precum şi a termenului de livrare. Cu privire la această chestiune, prin adresa nr. 41 din 17.02.2022, autoritatea contractantă a cerut SC ......... SA să explice modalitatea de îndeplinire a cerinţei pentru recipienţii de colectare prin raportare la menţiunea din Oferta Tehnică cap. B.l pag. 56 "procurarea şi predarea către autoritatea contractantă a recipienţilor/cardurilor de colectare" şi din secţiunea "operaţional în relaţie cu autoritatea contractantă şi terţii": „preluarea bazelor de date cu recipienţi distribuiţi de către UAT-uri." Societatea a răspuns solicitării prin adresa nr. 265 din 22.02.2022, explicând în detaliu modalitatea de îndeplinire a cerinţei din caietul de sarcini, însă şi de această dată autoritatea contractantă se limitează la a concluziona că cerinţa din caietul de sarcini nu este îndeplinită, fără a face niciun fel de trimitere la explicaţiile primite de la ofertantă şi fără a motiva eventuala respingere a acestora. De asemenea, prin răspunsurile la solicitarea de clarificări nr. 48/22.02.2022, urmare a solicitării de clarificări numărul 41/17.02.2022, s-a răspuns la toate clarificările prin raportare la inconvenientul constând în faptul că autoritatea contractantă nu a prezentat data exactă la care trebuie achiziţionaţi recipienţii şi nici locaţiile în care aceştia trebuie amplasaţi, ci a făcut referire doar la tipul şi numărul lor total. Consiliul a reţinut şi în această privinţă aceeaşi lipsă de motivare din partea comisiei de evaluare, care se limitează să invoce o pretinsă nerespectare a cerinţelor tehnice, fără a face trimitere expresă la explicaţiile furnizate şi fără a demonstra de ce acestea nu au fost apreciate ca fiind concludente. 106

§ 129

Prin urmare, şi în privinţa acestui motiv de respingere a ofertei sunt valabile considerentele reţinute de Consiliu cu privire la primul motiv de neconformitate.» Așa cum rezultă din debutul motivării aduse de autoritatea contractantă acestui motiv de respingere, aceasta a înțeles să își fundamenteze decizia cu ignorarea considerentului Curții de Apel ........., potrivit căruia „De asemenea, prin răspunsurile la solicitarea de clarificări nr. 48/22.02.2022, urmare a solicitării de clarificări numărul 41/17.02.2022, s-a răspuns la toate clarificările prin raportare la inconvenientul constând în faptul că autoritatea contractantă nu a prezentat data exactă la care trebuie achiziționați recipienții și nici locațiile în care aceștia trebuie amplasați, ci a făcut referire doar la tipul și numărul lor total.” Drept urmare, Consiliul reține că instanța de judecată a stabilit caracterul complet al răspunsului de clarificare prin raportare la informațiile pe care autoritatea contractanta le-a pus la dispoziția ofertanților prin documentația de atribuire. Așadar, orice considerent de respingere ce neagă acest fapt stabilit de instanță, vine să încalce caracterul obligatoriu al celor statuate prin pronunțarea hotărârii cu privire la decizia anterioară a Consiliului. Mai mult, din motivarea adusă de autoritatea contractantă acestui al doilea motiv de respingere rezultă că aceasta continuă să rețină în sarcina ofertantei culpa de a nu menționa în oferta dotarea utilizatorilor casnici cu recipienți de 120 L pentru colectarea separată a deșeurilor biodegradabile, deși chiar în motivarea deciziei luate arată că „Evident, în documentaţia de licitaţie se regăsesc descrise punctual doar amplasamentele care trebuie dotate cu recipienţi mari (platformele publice de deşeuri folosite de către utilizatorii care locuiesc la bloc), dar nu şi amplasamentele, adică lista cu fiecare adresă (stradă, nr de casa, etc) pentru fiecare gospodărie de tip locuinţă individuală (casă).” Chiar și în aceste condiții, autoritatea contractantă continuă să stabilească neconformitatea ofertei SC ......... SA pentru pretinse lipsuri legate de informații privind dotarea utilizatorilor casnici. Or, Consiliul reține că, în răspunsul său de clarificare, SC ......... SA arată că „Procurarea și predarea recipienților așa cum sunt prezentați în planul de investiții pag 251 se va face pe fiecare UAT conform cerințelor autorității referitor la număr și amplasament precum și a termenului de livrare. Pubelele, eurocontainerele și containerele igloo vor fi distribuite fiecărei UAT cu acordul și la îndrumarea autorității contractante.” Or, în lipsa unor informații ale documentației de atribuire cu privire la numărul de utilizatori casnici, era evident că societatea își putea elabora oferta exclusiv la informațiile deținute, respectiv tipul și numărul lor total al recipienților, chestiune care nu îi poate fi imputată. Mai mult, Consiliul constată că, în evaluarea ofertei, autoritatea înțelege să presupună asupra conținutului ofertei, arătând în motivarea respingerii că „Prin răspunsul transmis, ......... dovedește că se mulțumește doar cu distribuirea recipienților (probabil doar a celor destinați platformelor publice de colectare) în 90 zile (poate fi chiar ziua Pagina 107 din 143

§ 130

90) către UAT.” Or, în formularea acestei probabilități, autoritatea contractantă alege să ignore realitatea documentației sale de atribuire ce conține exclusiv informații privind tipul și numărul lor total al recipienților de colectare a deșeurilor, așa cum de altfel se regăsește înscris și în oferta contestatoarei. Însă, ceea ce omite achizitoarea să aibă în vedere și, eventual să clarifice cu ofertanta, este dacă numărul de recipienți prevăzuți în oferta SC ......... SA cuprinde sau nu, pe lângă recipienții ce urmează a fi amplasați pe platformele publice de colectare deșeuri, și recipienții destinați utilizatorilor casnici. În lipsa unor informații certe din partea operatorului economic în acest sens, Consiliul stabilește că îi era interzis autorității contractante să presupună, și cu atât mai puțin să aibă certitudinea, că „Din Răspunsul nr. 3 se observă clar că se face referire doar la recipienţii ce urmează a fi amplasați pe platformele publice de colectare deșeuri.” Cât privește mențiunea autorității contractante că ofertanta, în răspunsul său, amintește despre faptul că recipienții de colectare vor fi predați UAT și nu ca vor fi predați utilizatorilor casnici, Consiliul reține că SC ......... SA prevede că „Procurarea și predarea recipientilor așa cum sunt prezentați în planul de investiti pag 251 se va face pe fiecare UAT conform cerințelor autorității referitor la număr și amplasament precum și a termenului de livrare.” Așadar, mențiunea ofertantei este în sensul în care recipienții vor fi procurați și predati pe fiecare UAT, conform cerințelor autorității referitoare la număr și amplasament, și nu în sensul în care recipienții vor fi predați UAT, așa cum a ales autoritatea contractantă să înțeleagă. În concluzie, Consiliul reține că acest motiv de respingere a ofertei este stabilit cu încălcarea deciziei Curții de Apel ........., cu ignorarea conținutului documentației de atribuire privitor la acest subiect, cu interpretarea eronată a mențiunilor SC ......... SA din ofertă și din clarificările aduse acesteia, și cu concluzii proprii ale autorității, care nu își regăsesc sursa în prevederi ale ofertei și ale clarificărilor la aceasta. Drept urmare, Consiliul stabilește nelegalitatea acestui motiv de respingere a ofertei SC ......... SA. În continuare, oferta societății contestatoare a fost respinsă ca neconformă, potrivit comunicării rezultatului procedurii, și pentru următorul motiv: «Reanalizând Oferta tehnică depusă precum şi răspunsul la clarificarea nr. 4, comisia de evaluare constată următoarele: Ofertantul a diminuat numărul de curse, numărul de personal, consumurile aferente prestării serviciului de colectare separată a deşeurilor reziduale, reciclabile/plastic/metal, hârtie/carton, sticlă, biodegradabile. 108

§ 131

Reţinând şi raţionamentul CNSC (pag. 82 paragraf 7 din decizie) potrivit căruia "câtă vreme ofertanta cunoaşte, din experienţa anterioară", rezultatele monitorizării din anul 2021 a activităţii de colectare şi transport deşeuri reciclabile colectate de către operatorii de colectare din judeţul ........., monitorizare efectuată cu ajutorul softului Trades de către Autoritatea contractantă, s-a constatat faptul că media cantităţilor colectate într-o autogunoieră este mult inferioară cantităţilor propuse de .......... Astfel, monitorizând activitatea de colectare şi transport deşeuri reciclabile efectuată de ......... în anul 2021, se poate observa faptul că media pe cursă a cantităţilor de deşeuri reciclabile colectată este de 1081,58 kg/cursă, pentru cele 989 curse efectuate. Comisa a verificat şi a constatat că ofertantul a avut acces la aceste date şi primeşte bonuri de cântar pentru fiecare cursă efectuată. De exemplu, autogunoiera AG 06 SAL - capacitate de 15mc , cu grad de compactare de 1:6, cantitatea medie colectată în anul 2021 a fost de 1.862,9 kg/cursă, calculată pentru toate cele 41 de curse efectuate în anul 2021 cu această autogunoieră. Autogunoiera AG 24 FYN capacitate de 23 mc cu grad de compactare de 1:6, cantitatea medie colectată în anul 2021 a fost de 1.526,66 kg/cursă. Autogunoiera AG 11 NYH capacitate de 22 mc cu grad de compactare de 1:6, cantitatea medie colectată în anul 2021 a fost de 1.306,6 kg/cursă. Autogunoiera AG 11 NYO capacitate de 22 mc cu grad de compactare de 1:6, cantitatea medie colectata în anul 2021 a fost de 2.017,33 kg/cursă. Autospeciala AG 11 RPZ capacitate de 12 m necompactoare, cantitatea medie colectată în anul 2021 a fost de 639,67 kg/cursa. Avand în vedere că ofertantul a considerat cantitatea de 4100 kg/cursă deşeuri colectată, aproape de 3 ori mai mare decât în realitate, în acest fel şi-a diminuat numărul de curse, consumul de carburant, numărul de utilaje necesar, numărul de personal eferent necesar, cât şi toate celelalte cheltuieli aferente, având ca efect o valoare nejustificat de scăzută a ofertei financiare în raport cu valoarea estimată a contractului. Toate aceste diminuări conduc la imposibilitatea executării contractului conform cerinţelor documentaţiei de licitaţie. Mai mult decât atât, incorectitudinea utilizării densităţii de 350 kg/mc rezidă şi din cuprinsul Planului Naţional de Gestionare a Deşeurilor care indică această densitate pentru deşeurile reziduale sau deşeurile mixte. În plus, în tabelele prezentate de către ......... SA începând cu pagina 141 din propunerea tehnica, se observă o serie de neconformităţi cu cerinţele documentaţiei, respectiv cu realitatea operării. În tabelul de la pag 141 " Determinare număr de ore de funcţionare deşeuri reziduale" se regăsesc următoarele date neconforme şi nereale pe baza cărora ......... SA şi-a dimensionat numărul de utilaje necesar, numărul pe persoane necesar, consumul de carburant necesar etc: Pagina 109 din 143

§ 132

- distanța dintre sediu ......... SA din strada Depozitelor (unde a declarat ca are amenajat garajul) şi UAT Mioveni a fost dimensionată de către ofertantă la 15,9 km, deşi în realitate, de la sediul ......... SA din strada Depozitelor până în centrul cartierului Racoviţa din oraşul Mioveni sunt 20,9 km şi nu 15,9 km. Adică, doar pentru această rută ofertantul a ţinut cont ca input de date în vederea calculării nr necesar de ore de funcţionare, deci şi de nr de utilaje, de o distanţă (care se traduce ca şi cost ulterior) cu peste 30% mai mică decât în realitate, conform extras din Google Maps. Având în vedere că în oferta financiară, ......... SA a calculat costul cu carburantul ca fiind înmulţirea dintre nr de ore şi consumul orar, întregul rezultat este eronat, fiind subdimensionat artificial prin prezentarea unor date de input eronate şi nereale. De asemenea: - Distanţa dintre UAT Mioveni şi depozitul de deşeuri CMID Albota (locul de descărcare) a fost dimensionată de către ......... SA la 21,2 km, deşi din centrul cartierului Racoviţa din Mioveni până la CMID sunt 25,9 km. Şi pentru această rută, ......... SA a ţinut cont ca input de date în vederea calculării nr necesar de ore de funcţionare, deci şi de nr de utilaje, de o distanţă cu peste 20% mai mică decât în realitate, conform extras din Google Maps. - Distanţa dintre depozitul de deşeuri CMID Albota (locul de descarcare) şi sediul ......... SA din strada Depozitelor a fost dimensionată de către ......... SA la 7,5 km, deşi în realitate sunt 8,3 km. Şi pentru această rută, ofertantul a ţinut cont ca input de date în vederea calculării nr necesar de ore de funcţionare, deci şi de nr de utilaje, de o distanţă cu peste 10% mai mică decât în realitate, conform extras din Google Maps. - În concluzie, în tabelul prezentat ca şi justificare pentru calculul nr de ore de funcţionare (inclusiv a nr de personal, a cheltuielilor de carburant care rezultă din acest calcul), pentru colectarea deşeurilor din Mioveni, ......... SA a subdimensionat considerabil distanţele. Aceste distanţe subdimensionate au fost folosite în toate tabele prezentate de către ......... SA pentru toate categoriile de deşeuri, aceste distanţe fiind folosite ca inputuri (date) în formule pe baza cărora a dimensionat nr de ore, costul cu carburantul, de utilaje, nr de personal, etc De asemenea, în tabelul prezentat de către ofertant pentru calculul nr de utilaje, acesta a subdimensionat inclusiv frecventa de colectare de la platformele publice de colectare din Mioveni. În tabelul prezentat de ......... SA, frecvenţa este de 52 ori/an (adică o dată pe săptămână), ceea ce este în neconformitate cu cerinţele documentaţiei de licitaţie, care stabileşte că frecvenţa de colectare deşeuri reziduale din punctele de colectare (platforme publice) este: 110

§ 133

"REGULAMENTULUI SERVICIULUI DE COLECTARE Şl TRANSPORT A DEŞEURILOR MUNICIPALE PENTRU ZONA CENTRALĂ ......... Art. 21. (l)Colectarea deşeurilor "din poartă în poartă" se realizează cu următoarele frecvenţe de colectare: a) pentru deşeurile reciclabile uscate, o dată la două săptămâni; b) pentru deşeurile biodegradabile şi reziduale, o dată pe săptămână. (2) Colectarea din punctele de colectare se realizează cu următoarele frecvenţe de colectare: a) pentru deşeurile reciclabile uscate, o dată la 3 zile; b) pentru deşeurile biodegradabile şi reziduale: 1. zilnic, în perioada 1 aprilie-30 septembrie, în zona centrală, de la sectorul alimentar, hoteluri, piețe, spitale, grădinițe și creșe și o dată la două zile în celelalte cazuri; 2. o dată la cel mult 3 zile, în perioada 1 octombrie- 31 martie". Aşadar, ......... SA şi-a subdimensionat nr de utilaje, nr de personal, cheltuielile cu carburantul etc inclusiv prin prezentarea în modul de calcul al nr de ore de funcţionare a unei frecvenţe de 52 ori pe an, adică o dată pe săptămână, pentru colectarea deşeurilor din punctele fixe ( platformele publice de colectare). Acesta subdimensionare considerabilă faţă de cerinţele documentaţiei de licitaţie şi faţă de realitatea distanţelor folosite şi a frecvenţei de colectare a deşeurilor reziduale se regăseşte la toate UAT- urile de unde se va face colectarea şi a contribuit la prezentarea de tarife nesustenabile. De asemenea, în tabelele prezentate de către ........., spre exemplu tabelul pentru "Determinare număr de ore de funcţionare deşeuri reziduale" se poate observa că acesta foloseşte ca date de input pentru determinarea numărului de ore (respectiv de utilaje, de personal, de carburant, etc) aceeaşi timpi de descărcare/golire a recipienţilor atât în mediul urban cât şi în meniul rural. Adică, dacă în mediul urban casele sunt apropiate ca şi distanţe între ele, nu acelaşi lucru se poate spune şi despre distanţele din mediul rural. ......... SA a bugetat 15 secunde pt golirea unei pubele, repoziţionarea acesteia în acelaşi loc (de regulă lângă poarta de acces) şi apoi deplasarea către următorul recipient. Toată această acţiune ......... SA declară că o execută în 15 secunde. Este nerealist şi în mediul urban, dar în mediul rural este cu atât mai nerealist. În ceea ce privește verificarea numărului de autospeciale prin aplicarea formulei de calcul prevăzute de Breviarul de calcul nr. 4 din Ordinul ANRSC nr. 111/2007, formularul de calcul pentru autospecialele dedicate fluxurilor de deșeuri rezidual, biodegradabile și reciclabile (la comun) este prezentat pentru prima dată în cadrul răspunsului la clarificarea nr.4, întrucât nu se regăsește în cadrul Ofertei tehnice. Conform prevederilor Caietului de sarcini pct. 12.2 Modalitatea de prezentare a ofertei tehnice, lit. C. Planul de organizare a activității, Pagina 111 din 143

§ 134

"Luând în considerare cerințele prezentate în Anexa 5 a Caietului de sarcini, Delegatul va calcula necesarul de echipamente/autospeciale pentru prestarea activităților contractului, separat pentru fiecare activitate în parte." Conform pct.2.1 Obiectul contractului din caietul de sarcini: "Mai specific, activitățile care fac obiectul procedurii de delegare sunt: (1) colectarea separată a deșeurilor reciclabile pe 3 fracții (hârtie/ carton, plastic/metal și sticlă) și transportul acestora la CMID .........; (2) colectarea separată a deşeurilor biodegradabile şi transportul acestora la CMID .........; (3) colectarea separată a deşeurilor reziduale şi transportul acestora la CMID .........; (4) colectarea separată a deşeurilor similare reciclabile pe 3 fracţii (hârtie/carton, plastic/metal şi sticlă) de la agenţi economici şi instituţiile publice şi transportul separat al acestora la CMID .........; (5) colectarea separată deşeurilor similare reziduale şi transportul separat ai acestora la CMID .........; (6) colectarea deşeurilor abandonate de pe domeniul public al UAT- urilor din zona Centrală, la solicitarea expresă a unităţii administrative- teritoriale pe raza căreia au fost abandonate, pe bază de comanda, şi transportul acestora la CMID .........; (7) colectarea separată și transportul separat al deşeurilor provenite din locuinţe, generate de activităţi de reamenajare şi reabilitare interioară şi/sau exterioară a acestora, la solicitarea generatorului, pe bază de comandă şi contract de prestări-servicii şi transportul acestora CMID .......... (8) colectarea separată şi transportul separat al deşeurilor voluminoase 1a solicitarea generatorului, în urma unor apeluri telefonice de la populaţie, instituţii publice şi agenţi economici, precum şi în cadrul unor campanii de colectare a deşeurilor voluminoase desfăşurate cu o frecvenţă semestrială şi transportul acestora la CMID .......... (9) colectare,

§ 135

transport,

§ 136

stocare

§ 137

temporară

§ 138

şi valorificare/eliminare a deşeurilor periculoase din deşeurile menajere, cu excepţia celor cu regim special, în condiţiile legii, în cadrul unor campanii de colectare desfăşurate cu o frecvenţă semestrială; (10) colectarea separata si transportul separat al deseurilor provenite de la evenimente la solicitarea generatorului, pe baza de contract de prestari servicii si transportul acestora la CMID .........." Cu alte cuvinte, ofertantul trebuia să calculeze necesarul de echipamente/autospeciale pentru prestarea activităţilor contractului, separat pentru fiecare activitate prevăzută mai sus în parte. 112

§ 139

In ceea ce priveşte densitatea de 350 kg/mc utilizată în fişa de calcul cumulată utilizată şi depusă în răspunsul la clarificarea nr. 4, ofertantul în mod eromat foloseşte această densitate pentru toate tipurile de deşeuri, deşi această densitate este aferentă doar pentru deşeurile reziduale şi biodegradabile, conform PNGD. Având în vedere reţinerile de mai sus, cerinţa nu este îndeplinită.» În stabilirea legalității acestui motiv de respingere a ofertei contestatoarei, Consiliul are în vedere considerentele expuse în motivarea deciziei sale nr. 936/C11/830, 832 din data de 05.05.2022: «Un ultim motiv pentru care oferta SC ......... SA a fost respinsă ca neconformă a constat în faptul că întreaga modalitate de calcul al autospecialelor alocate pentru derularea contractului este eronată, conducând la echipamente insuficiente colectării întregii cantități de deșeuri reciclabile și implicit subdimensionare a costurilor cu impact în prognoza unor activități realiste și eficiente. Cu privire la acest motiv, Consiliul va reține clarificarea, cerută prin adresa autorității contractante nr. 41 din 17.02.2022: „Va rugam sa precizaţi care sunt densitatiie luate în calcul pentru fiecare tip de material în vederea stabilirii numărului de autospeciale de colectare și transport aferent fiecărui flux de material și sa indicaţi paginile din Oferta tehnica unde se regăsesc mentionate aceste densitati.” Societatea a răspuns prin adresa nr. 265 din 22.02.2022, astfel: „Având în vedere ca, potrivit Breviarului de calcul nr 4 din Ordinul ANRSC nr.lll /2007 privind aprobarea Caietului de sarcini cadru al serviciului de salubrizare a localitatilor, care prevede o densitate de 350 kg/mc pentru intreaga cantitate de deşeuri menajere fara a face distinctie intre densitatiie diferitelor fluxuri de deşeuri colectate, și raportandu-ne la utilajele propuse ca investitie conform Formularului nr 10 Anexa 1 precum și cele puse la dispoziţie de autoritate conform anexei 5 a caietului de sarcini, rezulta conform tabelului de mai jos, ca luând în calcul un grad de compactare de 1:6 (conform Fise tehnice autospeciale Ford și Renault) și considerând efectuarea prestatiei intr-un singur schimb pe zi cu o singura cursa pe schimb capacitatea de volum a autospecialelor propuse este de aproximativ 4,35 ori mai mare decât necesarul stabilit conform densitatii de 350 kg/m.c.. Aşadar, desi corelaţia din Breviarul de calcul ANRSC este verificata și chiar depăşită de 4,35 ori, esenţial în stabilirea numărului de utilaje a fost factorul timp, ce a fost determinat conform Graficului distante și timpi care prezentat la pag 268 - 270 în propunerea tehnica, tabel ce reprezintă o centralizare a harţilor de la pag. 271 -384 din cadrul aceleaşi propuneri tehnice. De asemenea aceleaşi date sunt incluse în anexele 7.1 - 7.8 pag 445 - 482 determinare număr ore funcţionare utilaje. […] Astfel a fost nevoie de verificarea unor corelaţii prin insumarea timpilor necesari pentru colectarea fiecărui flux de deşeuri raportat la tipul utilajului alocat fiecărui flux și la o densitate specifica estimata a fiecărui tip de deseu astfel incat calculul volumului de trasportat sa nu depasasca masa utila a utilajului pentru o cursa efectuata, Am luat astfel în calcul urmatoarele densitati pe tipuri de deşeuri: Deşeuri menajere 300-350 kg Deşeuri biodegradabile 350 kg - Deşeuri hartie/carton 100kg - Deşeuri plastic 50kg - Deşeuri metal 2500 kg - Deşeuri sticla 600-750 kg Tinand cont ca autogunoierele compactoare au un grad de compactare de producători de 1:6, la întocmirea ofertei tehnice am luat în calcul urmatoarele; Deşeuri reziduale și biodegradabile: Pagina 113 din 143

§ 140

350 kg x 6(grad de compactare) x 16 mc (volumul autospecialei) = 33,601, greutate care ar depasi sarcina utila a utilajelor. Astfel gradul de incarcare al autospecialei a fost estimat și limitat la 7,5t/cursa calculand astfel numărul de curse necesare a fi efectuate în timpul rezervat unei curse de colectare specifica fiecărui UAT, stabilind astfel timpul total necesar pentru colectare și de aici stabilite numărul de utilaje necesare pentru fiecare fracţie, număr necesar și suficient, verificabil cu formula de calcul ANRSC. Similar cu cele de mai sus s-a calculat sarcina utila în funcţie de volum rezultând urmatoarele valori: Deşeuri hartie/carton, plastic/metal: 100 kg x 6 (grad de compactare) x 16mc - 9,6t 50kg x 6 (grad de compactare) x 16mc = 4,8t 2500kg x 1 (grad de compactare) x 16mc = 40t Având în vedere ca prin documentaţia de atribuire nu au fost estimate proporţii, densitati sau umiditate pentru deseurile hârtie, carton, plastic, metale„ am estimat o capacitate medie de transport de 4,lt/cursa efectuata intr-un necesar de timp asa cum am aratat mai sus și corespunzătoare unui volum maxim de incarcare pe autospeciala, rezultând astfel un număr de utilaje suficient pentru cantitatile estimate, verificabil cu formula de calcul ANRSC De asemenea, s-a pastrat o rezerva de capacitate pentru situatii neprevăzute, sau pentru capacitati mai mari (1,5 utilaje pentru hartie/carton, 1,5 pentru plastic/metal, utilaje fara compactare de capacitate 20mc) Pentru deseurile de sticla am luat în calcul un grad de compactare 1:1 și o greutate de 600 kg/mc, rezultând astfel un calcul 600 kg xl (grad de compactare) x 16mc = 9,6 t/cursa dar care depăşeşte sarcina utila a autospecialelor. Aşadar am estimat o capacitate medie de transport de 7t/cursa iar pentru stabilirea numărului de utilaje am tinut cont de timpii necesari pentru o cursa raportat la cantitatea totala impartita la sarcina utila de 7t a autospecialelor rezultând astfel un număr suficient incluzând și o rezerva de capacitate pentru situatii neprevăzute și pentru cantitati mai mari decât cele estimate. Fata de cele mentionate mai sus, regăsiţi în Anexele 7.1-7.8 timpii totali estimati pentru fiecare flux de deşeuri de unde a rezultat și numărul de utilaje considerat a fi necesar pentru intreaga cantitate corelata cu volumul și sarcina utila a autospecialelor.” Raportând concluzia comisiei de evaluare la complexitatea răspunsului SC ......... SA, Consiliul constată că, încă o dată, autoritatea stabilește repere eronate, dar fără să facă o analiză a explicațiilor aduse de ofertantă și fără să indice considerentele pentru care le înlătură. Astfel, autoritatea nu își justifică afirmația că „întreaga modalitate de calcul al autospecialelor alocate pentru derularea contractului este eronat”, reieșind faptul că această concluzie a sa nu se sprijină nici pe conținutul ofertei și nici pe cel al clarificărilor pe care ofertanta le-a adus. Din ansamblul argumentelor expuse în ceea ce privește respingerea ca neconformă a ofertei contestatoarei, se releva concluzia că solicitarea de clarificări a fost una formală, de vreme ce argumentele ofertantei nu au fost analizate de către comisia de evaluare, motivele de respingere nefiind bazate pe considerente care să conducă la ideea că explicațiile societății au fost obiectul atenției comisiei de evaluare în mod obiectiv și serios. Drept urmare, Consiliul va invalida decizia autorității contractante de a respinge oferta contestatoarei ca urmare a evaluării ei din punct de vedere tehnic.» Cu privire la acest subiect, în sentința nr. 92/F-CONT din 20.06.2022 (dosar nr. 379/46/2022), Curtea de Apel ......... a stabilit: 114

§ 141

«Un ultim motiv pentru care oferta SC ......... SA a fost respinsă ca neconformă a constat în faptul că întreaga modalitate de calcul al autospecialelor alocate pentru derularea contractului este eronată, conducând la echipamente insuficiente colectării întregii cantităţi de deşeuri reciclabile şi implicit subdimensionare a costurilor cu impact în prognoza unor activităţi realiste şi eficiente. Raportând concluzia comisiei de evaluare la complexitatea răspunsului SC ......... SA, Consiliul a constatat că şi de această dată, autoritatea stabileşte repere eronate, dar fără să facă o analiză a explicaţiilor aduse de ofertantă şi fără să indice considerentele pentru care le înlătură. Astfel, autoritatea nu îşi justifică afirmaţia că „întreaga modalitate de calcul al autospecialelor alocate pentru derularea contractului este eronată", reieşind faptul că această concluzie a sa nu se sprijină nici pe conţinutul ofertei, şi nici pe cel al clarificărilor pe care ofertanta le-a adus. Din ansamblul argumentelor expuse în ceea ce priveşte respingerea ca neconformă a ofertei contestatoarei se relevă concluzia că solicitarea de clarificări a fost una formală, de vreme ce argumentele ofertantei nu au fost analizate de către comisia de evaluare, motivele de respingere nefiind bazate pe considerente care să conducă la ideea că explicaţiile societăţii au fost obiectul atenţiei comisiei de evaluare în mod obiectiv şi serios. Drept urmare, în mod justificat Consiliul a invalidat decizia autorităţii contractante de a respinge oferta contestatoarei ca urmare a evaluării ei din punct de vedere tehnic. Aşa fiind, în mod corect Consiliul a admis contestaţia depusă de SC ......... SA şi a anulat actele autorităţii contractante privind decizia de respingere a ofertei acesteia şi de desemnare câştigătoare a ofertei SC ......... SA, precum şi comunicările privind rezultatul procedurii, obligând autoritatea contractantă ca, în termen de 15 zile de la primirea deciziei Consiliului, cu respectarea prevederilor legale, să facă aplicarea aspectelor de fapt şi de drept stabilite de Consiliu prin motivarea sa, în ceea ce priveşte ofertele depuse de cele două ofertante, să stabilească ofertele admisibile şi să aplice acestora criteriul de atribuire ales. Cum din documentele existente în dosarul de achiziţie rezultă fără dubiu justeţea soluţiei adoptate de către CNSC, care a interpretat şi aplicat corect dispoziţiile legale în materie, se impune concluzia că decizia contestată doar de către autoritatea contractantă (......SRL neînţelegând să formuleze o cerere cu care să învestească instanţa) este legală şi temeinică, neexistând niciun motiv care să tragă anularea acesteia, astfel că plângerea se dovedeşte a fi nefondată, urmând a fi respinsă ca atare. Infirmarea deciziei de inadmisibilitate a ofertei, ca urmare a controlului de legalitate exercitat de C.N.S.C., validat mai apoi de către instanţa de contencios administrativ, obligă comisia de evaluare din cadrul autorității contractante de a proceda la reevaluarea ofertelor SC ......... SA şi SC ......SRL, prin verificarea celorlalte aspecte care caracterizează admisibilitatea acestora și care nu au fost cercetate la prima evaluare, fără a avea posibilitatea extinderii acestui proces de verificare cu privire la cele pe care le-a verificat în etapa de evaluare și care nu au făcut obiectul vreunei solicitări de remediere sau contestări, raportul de evaluare în măsura în care le confirmă, privit ca act administrativ, fiind definitiv și executoriu sub acest aspect. Cu atât mai mult, în situația dată, nu se poate extinde procesul de reevaluare asupra celeilalte oferte declarate ca inadmisibilă și în privința căreia raportul de evaluare nu a fost contestat, fiind contrar principiului securității juridice declararea ca neconformă sau inacceptabilă a unei oferte declarate anterior admisibilă sau invers, conduită care echivalează cu o revocare a unui act administrativ care a intrat în circuitul civil și a produs efecte juridice.» Parcurgând considerentele actualei decizii de respingere a ofertei SC ......... SA, vizând pretinsa diminuare a numărului de curse, ceea ce ar fi condus la diminuarea numărului de personal și a consumurilor Pagina 115 din 143

§ 142

aferente prestării serviciului de colectare separată, Consiliul reține că aspectele asupra cărora autoritatea contractantă a stabilit neconformități sunt următoarele: - o cantitate de 4100 kg/cursă deșeuri colectate, aproape de 3 ori mai mare decât în realitate; - incorectitudinea utilizării densității de 350 kg/mc pentru toate tipurile de deșeuri, ea fiind aferentă doar deșeurilor reziduale și biodegradabile, conform PNGD; - utilizarea unor distanțe de transport subdimensionate; - utilizarea unei frecvențe unice de colectare a deșeurilor; - utilizarea unor timpi de descărcare/golire stabiliți în mod nerealist; - nestabilirea necesarului de echipamente/autospeciale separat, pentru prestarea fiecărei activități din cele indicate ca obiect al procedurii de delegare. Așa cum Consiliul cita mai înainte, Curtea de Apel ......... a stabilit următoarele: Infirmarea deciziei de inadmisibilitate a ofertei, ca urmare a controlului de legalitate exercitat de C.N.S.C., validat mai apoi de către instanţa de contencios administrativ, obligă comisia de evaluare din cadrul autorității contractante de a proceda la reevaluarea ofertelor SC ......... SA şi SC ......SRL, prin verificarea celorlalte aspecte care caracterizează admisibilitatea acestora și care nu au fost cercetate la prima evaluare, fără a avea posibilitatea extinderii acestui proces de verificare cu privire la cele pe care le-a verificat în etapa de evaluare și care nu au făcut obiectul vreunei solicitări de remediere sau contestări (s.n.), raportul de evaluare în măsura în care le confirmă, privit ca act administrativ, fiind definitiv și executoriu sub acest aspect. Cu atât mai mult, în situația dată, nu se poate extinde procesul de reevaluare asupra celeilalte oferte declarate ca inadmisibilă și în privința căreia raportul de evaluare nu a fost contestat, fiind contrar principiului securității juridice declararea ca neconformă sau inacceptabilă a unei oferte declarate anterior admisibilă sau invers, conduită care echivalează cu o revocare a unui act administrativ care a intrat în circuitul civil și a produs efecte juridice.» Din analiza realizată de Consiliu în pronunțarea deciziei sale anterioare, rezultă că, față de chestiunea stabilirii numărului de autospeciale de colectare și transport, singurul aspect asupra căruia autoritatea contractantă a cerut clarificări ofertantei și care a condus la luarea deciziei de respingere desființată anterior de Consiliu, s-a constituit din densitățile luate în calcul pentru fiecare tip de material. Drept urmare, rezultând că celelalte aspecte ale ofertei au fost, anterior, considerate îndeplinite, de vreme ce nu au făcut obiectul cererii de clarificare a ofertei, al respingerii ofertei și nici al contestării, Consiliul stabilește că autoritatea contractantă nu avea posibilitatea verificării lor încă o dată, pentru ca mai apoi, să reprezinte motive de neconformitate a ofertei. Astfel, în această situație se regăsesc în prezent considerentele autorității contractante privind: 116

§ 143

- cantitatea de 4100 kg/cursă deșeuri colectate, considerată ca fiind de aproape 3 ori mai mare decât în realitate; - utilizarea unor distanțe de transport subdimensionate; - utilizarea unei frecvențe unice de colectare a deșeurilor; - utilizarea unor timpi de descărcare/golire stabiliți în mod nerealist; - nestabilirea necesarului de echipamente/autospeciale separat, pentru prestarea fiecărei activități din cele indicate ca obiect al procedurii de delegare. În consecință, Consiliul se va limita la a examina considerentul de respingere vizând densitățile luate în calcul pentru fiecare tip de material, în considerarea nelegalității celorlalte aspecte invocate de autoritatea în luarea deciziei sale, raportat la caracterul obligatoriu al considerentelor instanței de contencios administrativ, citate mai înainte. Așadar, în prezent, autoritatea reproșează contestatoarei faptul că, în mod incorect, a utilizat densități de 350 kg/mc pentru toate tipurile de deșeuri, ea fiind aferentă doar deșeurilor reziduale și biodegradabile, conform PNGD. Or, constată Consiliul, în răspunsul său din adresa nr. 265 din 22.02.2022, SC ......... SA a menționat clar faptul că a luat în calcul următoarele densități pe tipuri de deșeuri: - deșeuri menajere 300-350 kg - deșeuri biodegradabile 350 kg - deșeuri hârtie/carton 100 kg - deșeuri plastic 50kg - deșeuri metal 2500 kg - deșeuri sticlă 600-750 kg Așadar, autoritatea contractantă a reținut în mod eronat că societatea ar fi utilizat densități de 350 kg/mc pentru toate tipurile de deșeuri. Mai mult, în adresa de comunicare a rezultatului atacat în prezent, autoritatea contractantă arată că „La realizarea calculelor se vor avea în vedere, breviarele de calcul din Ordinul ANRSC nr. 111/2007 privind aprobarea Caietului de sarcini cadru al serviciului de salubrizare a localităţilor, cantităţile de lucrări estimat a fi realizate, frecvenţele de prestare a serviciilor şi parametrii de calitate solicitaţi prin Caietul de sarcini.” În Breviarul de calcul nr. 4 din Ordinul ANRSC nr. 111/2007, privind „Determinarea necesarului minim de mijloace de transport pentru colectarea şi transportul deşeurilor municipale” se arata ca: „Pentru a putea participa la delegarea activităţii de colectare şi transport al deşeurilor municipale trebuie îndeplinită următoarea relaţie:

§ 144

i=n ____ N x I(m) \ |||||||| <= /___ a(i) x b(i) x c(i) x d(i) x e(i) Pagina 117 din 143

§ 145

ro i=1

§ 146

unde: N - numărul de locuitori din localitate; Im - indicele mediu de producere a deşeurilor menajere ce se ia în calcul, fiind egal cu 0,8 kg/locuitor/zi în mediul urban şi 0,15 kg/locuitor/zi în mediul rural, dacă la nivelul localităţii nu a fost stabilit prin măsurători şi înregistrări statistice un alt indice; ro - greutatea specifică a deşeurilor menajere se ia egală cu circa 350 kg/mc, dacă la nivelul localităţii nu a fost stabilită prin măsurători şi înregistrări statistice o altă greutate specifică a deşeurilor; a(i) - numărul de utilaje de aceeaşi capacitate şi grad de compactare; b(i) - capacitatea de transport a utilajului; [m3] c(i) - gradul de compactare; d(i) - numărul de curse efectuate/schimb; e(i) - numărul de schimburi/zi.” Or, chiar si în ipoteza în care contestatoarea ar fi avut în vedere o densitate unică de 350 kg/mc, aspectul nu ar fi fost neconform, raportat la breviarul de calcul si la mențiunea autorității că la realizarea calculelor se vor avea în vedere breviarele de calcul din Ordinul ANRSC nr. 111/2007. În consecință, Consiliul stabilește nelegala evaluare si respingere a ofertei SC ......... SA pentru ultimul dintre motivele privind propunerea sa tehnică. În continuare, în adresa nr. 246 din 19.07.2022, sunt expuse motivele pentru care oferta SC ......... SA a fost respinsă ca urmare a evaluării propunerii financiare, conform cu prevederile art. 93 alin. (3) din Legea nr. 100/2016 raportat la prevederile art. 87 alin. (5) și art. 89 alin. (3) lit. a) şi c) din HG nr. 867/2016, coroborat cu prevederile art. 2 alin. (2) din Legea nr. 100/2016. Un prim astfel de motiv este următorul: «a) Conform Memoriului tehnico-economic - costuri fixe taxă proiect capitolul de cheltuială 1.1 Carbutanţi şi lubrefianţi, pag. 8 din Oferta financiară sunt prevăzute cheltuieli cu lubrefianţi pentru un nr. de 4 unităţi, cu un consum specific de 0,03l/oră, număr ore/an de 2080 ore, număr total ore/an 3120, cu un cost specific de 9,94 lei/l şi un cost total de 930,38 lei. Admiţând răspunsul ofertantului la solicitarea de clarificări potrivit căruia dintr-o eroare de redactare a fost trecut un număr de 4 buc în loc de 3 buc, iar costurile au fost corect calculate pentru 3 buc, neafectând tariful ofertat, şi cu luarea în considerare a celorlalţi parametrii de calcul 118

§ 147

apreciaţi de ofertant ca fiind corect inseraţi, calculul matematic ar trebui să fie următorul; 3 buc x 2080 ore/an = 6240 nr total ore/an 6240 nr. total ore/an x 0,03 l/oră x 9,94 lei/l = 1860,77 lei/an cost total şi nicidecum 930,38 lei cost total aşa cum a calculat ofertanta. Or, potrivit Memoriului tehnico-economic - costuri fixe taxă proiect şi răspunsului la clarificare, deşi se susţine de către ofertant faptul că sunt calculate costuri pentru 3 buc maşini şi se confirmă faptul că celelalte elemente de calcul sunt corecte, atâta timp cât sunt precizate 2080 ore/an pentru o maşină, pentru 3 maşini nu pot fi 3120 ore/an. Faţă de cele precizate, răspunsul ofertantului la solicitarea de clarificări este neconcludent.» În stabilirea legalității acestui motiv de respingere a ofertei contestatoarei, Consiliul are în vedere considerentele expuse în motivarea deciziei sale nr. 936/C11/830, 832 din data de 05.05.2022: «Potrivit adresei de comunicare a rezultatului procedurii, primită de către SC ......... SA, oferta sa a mai fost respinsă și pentru că răspunsurile sale la solicitări de clarificări privind propunerea financiară au fost considerate neconcludente cu referire la următoarele capitole de cheltuială: carburanți și lubrefianți, piese de schimb, întreținerea utilajelor și autovehiculelor, cheltuieli cu contribuția ANRSC, costurile alocate pentru personalul backstopping, a memoriilor tehnico-economice aferente fișelor de fundamentare a tarifelor pentru colectarea deșeurilor abandonate și a deșeurilor de la evenimente. De asemenea, un alt motiv de respingere, rezultat din propunerea financiară, este legat de modalitatea de calcul și repartizare a cheltuielilor cu redevența și taxa de administrare. Un prim aspect pe care Consiliul îl remarcă referitor la aceste motive de respingere, înscrise în comunicarea rezultatului procedurii, este acela al lipsei motivelor pentru care răspunsul societății la clarificările cerute de autoritate a fost considerat neconcludent. Or, potrivit art. 92 alin. (2) din Legea nr. 100/2016, „Autoritatea/entitatea contractantă informează, cât mai curând posibil, fiecare candidat/ofertant cu privire la deciziile luate în ceea ce priveşte atribuirea contractului de concesiune, inclusiv cu privire la numele ofertantului câştigător, motivele pentru care a decis să respingă solicitarea de participare/oferta acestuia și motivele care stau la baza oricărei decizii de a nu atribui un contract ori de a relua procedura de atribuire.” Astfel, Consiliul stabilește nelegalitatea modalității în care societății contestatoare i-a fost comunicată decizia de respingere a ofertei sale pentru cele două motive corelate propunerii financiare. Nici în raportul procedurii nr. 91 din 23.03.2022, nu sunt consemnate considerentele comisiei de evaluare în a retine caracterul neconcludent al răspunsurilor de clarificare ale SC ......... SA vizând propunerea sa financiară. Abia în procesul-verbal nr. 90 din 22.03.2022 sunt expuse explicații ale comisiei de evaluare privind analizarea clarificărilor aduse de societate secțiunii financiare a ofertei sale, ca urmare a adresei de solicitare a autorității contractante nr. 61 din 23.02.2022, astfel: • evaluare răspuns întrebare 1: comisia de evaluare a considerat neconcludent răspunsul de clarificare, deoarece, din calculul matematic, rezultă faptul că costurile pentru carburanți și lubrefianți au fost raportate la 1,5 mașini și, nicidecum, la 3 mașini cum s-a precizat. Cu privire la această chestiune, Consiliul reține atât întrebarea autorității, cât și răspunsul SC ......... SA: Pagina 119 din 143

§ 148

Întrebarea nr. 1: „Conform memoriului tehnico-economic costuri fixe taxă proiect, capitolul de cheltuială 1.1 «Carburanți și lubrefianți», pag. 8 din oferta financiară, sunt cuprinse costuri cu carburanți pentru 2 autoturisme și o autoutilitară și costuri cu lubrefianți pentru 4 unități. Vă solicităm să clarificați care sunt cele 4 unități pentru care au fost calculate costuri cu lubrefianții. Răspuns la întrebarea nr. 1: „Dintr-o eroare de redactare a fost trecut un număr de 4 buc., însă costurile cu lubrefianții au fost corect calculate pentru un număr de 3 buc., neafectând tariful ofertat”. Și de această dată, Consiliul observă concluzia comisiei de evaluare contrară mențiunii exprese a ofertantei, fără a fi evocat ce calcul matematic a fost realizat pentru a conchide în mod expus.» Cu privire la acest subiect, în sentința nr. 92/F-CONT din 20.06.2022 (dosar nr. 379/46/2022), Curtea de Apel ......... a stabilit: «Informaţiile prezentate autorităţii contractante au fost clare şi precise, apte să demonstreze realitatea preţului ofertat prin raportare la costurile ocazionate de prestarea serviciilor, motiv pentru care în mod nelegal se invocă un pretins caracter neconcludent al explicaţiilor furnizate. Astfel cum rezultă din cuprinsul Deciziei CNSC care face obiectul plângerii, Consiliul a verificat fiecare întrebare, respectiv fiecare răspuns prin care s-a clarificat oferta prezentată de ......... şi a constatat că se impune reevaluarea ofertei cu luarea în considerare a explicaţiilor furnizate, respectiv cu detalierea raţionamentului pentru care s-a apreciat ca fiind neconcludente anumite răspunsuri la solicitarea de justificare a costurilor necesare îndeplinirii obligaţiilor contractuale. Contrar susţinerilor autorităţii contractante, Consiliul a făcut o analiză detaliată a argumentelor comisiei de evaluare, prin raportare atât la întrebările autorităţii, cât şi la răspunsurile SC ......... SA, concluzionând că: - evaluare răspuns întrebare 1: comisia de evaluare a considerat neconcludent răspunsul de clarificare, deoarece, din calculul matematic, rezultă faptul că costurile pentru carburanţi şi lubrefianţi au fost raportate la 1,5 maşini şi, nicidecum la 3 maşini, cum s-a precizat. Cu privire la această chestiune, Consiliul a apreciat concluzia comisiei de evaluare ca fiind contrară menţiunii exprese a ofertantei, fără a fi indicat ce calcul matematic a fost realizat pentru a se concluziona în modul expus. Cu privire la consumul de carburanţi şi lubrefianţi, în mod corect a apreciat CNSC ca fiind nemotivat motivul de respingere, în condiţiile în care autoritatea contractantă nu a indicat un calcul concret care să sprijine afirmaţiile formulate. Prin răspunsul la clarificarea numărul 1 din adresa nr. 69/28.02.2022, SC ......... SA a menţionat autorităţii contractante că numărul corect care trebuie luat în calcul este de 3 bucăţi în loc de 4 (aceasta fiind doar o eroare de redactare şi neafectând cu nimic calculele referitoare la valoarea acestora), eroare care se încadrează în categoria viciilor de formă.» În soluționare, Consiliul reține trimiterea contestatoarei la „Memoriu tehnico-economic-costuri fixe taxa proiect”, regăsit la pagina 8 din propunerea financiară, în care sunt înscrise valorile corespunzătoare pentru carburanți și lubrifianți. Astfel, se relevă caracterul eronat al informației referitoare la numărul de unități pentru lubrifianți, lămurit de societate ca fiind 3 și nu 4, cum greșit s-a menționat în document, dar și numărul ore/an, care în realitate este 1040, nu 2080 cum greșit s-a înscris în act. Drept urmare, calculul realizat de ofertantă în memoriul 120

§ 149

inserat în propunerea tehnică este unul corect, cu luarea în considerare a unui număr de 3 unități și a unui număr de ore/an de 1040. De altfel, concluzia privind numărul de ore/an este și logică, de vreme ce lubrifianții sunt utilizați la cele 2 autoturisme și la utilitară prevăzute în oferta, fiecare cu un număr de ore/an de 1040, drept urmare numărul de ore/an pentru lubrifianți nu putea fi mai mare decât al autoturismelor și al utilitarei la care sunt folosiți, rezultând un număr total de 3120 ore/an pentru cele 3 utilaje (corect înscris în memoriu de către ofertanta). Drept urmare, calculul prezentat de autoritatea contractantă în luarea deciziei de respingere atacată este eronat, cu luarea în considerare a unui număr de ore/an pentru lubrifianți de 2080 ore/an și cu un total de 6240 ore/an pentru cele 2 autoturisme și o utilitară. În privința înscrierii eronate în memoriu a numărului de ore/an pentru lubrifianți, Consiliul stabilește ca îi revenea autorității contractante sarcina de a constata această greșeala și de a cere societății remedierea ei, așa cum s-a întâmplat în cazul numărului de unități înscrise pentru lubrifianți 4 în loc de 3. Și această eroare, constată Consiliul, se încadrează în categoria viciilor de formă, așa cum a stabilit atât organismul de soluționare, cât și instanța de contencios administrativ în privința numărului de unități lubrifianți. Drept urmare, Consiliul stabilește nelegală respingerea ofertei SC ......... SA pentru acest motiv. Oferta contestatoarei a fost respinsă în evaluarea financiară și pentru următorul motiv: «b) Conform memoriului tehnico-economic costuri fixe taxă proiect, capitolul ele cheltuială 1.3 Piese de schimb pag.9 din Oferta financiară este alocată o cantitate de 3120 piese de schimb vehicule. Conform memoriului tehnico-economic costuri fixe taxă proiect, capitolul de cheltuială 1.4 întreţinerea utilajelor şi autovehiculelor pag. 9 din Oferta financiară este alocată o cantitate de 3120 rezivii periodice. Din răspunsurile acordate de ......... la solicitările de clarificări, rezultă că a bugetat 3.120 ore /3 buc./52 săptămâni/5 zile/ săptămână = 4 ore/zi/utilaj bugetate. Adică ......... a raportat cheltuielile cu piesele de schimb şi cu întreţinerea doar la 4 ore, nu la 8 ore/zi, deci nu a bugetat toată cheltuiala pentru tot anul, ci doar pentru 130 zile din 260 de funcţionare. Se constată, deci o necorelare între cheltuielile bugetate pentru piese de schimb şi întreţinere utilaje (unde ......... a bugetat doar 4 ore/zi) şi cheltuielile cu RCA şi impozit auto, unde a bugetat integral costurile aferente, şi nu doar jumătate, având în vedere că doar jumătate din timp au fost bugetate la piese de schimb şi întreţinere. Nu se poate admite că, deşi un utilaj ar funcţiona doar o jumătate de normă (conform propunerii .........), revizia periodică ar face-o tot la jumătate de cost. De asemenea, este greu de acceptat faptul că, costul cu piesele de schimb pentru un autoturism ar fi acelaşi cu costul cu piesele de schimb pentru o autoutilitară, dar şi mai greu de acceptat este faptul că Pagina 121 din 143

§ 150

diferenţa între costul orar cu piesele de schimb pentru un autoturism ar fi de 3,65 lei/oră, iar pentru o autogunoieră ar fi de 3,9 lei/oră (conform memoriilor tehnice prezentate de .........), adică cu mai puţin de 7% în plus faţă de autoturism, în condiţiile în care, spre exemplu, doar o anvelopă de autogunoieră costă de cel puţin 5 ori mai mult (cu 400 % mai mult) decât costul unei anvelope de autoturism, ......... a ales să prezinte în memoriile tehnico-economice justificative costuri orare, care nu pot fi probate cu facturi, iar din prezentarea acestora rezultă că a subdimensionat cheltuielile cu piesele de schimb aferente autogunoierelor. Faţă de cele precizate, răspunsul ofertantului la solicitarea de clarificări este neconcludent.» În stabilirea legalității acestui motiv de respingere a ofertei contestatoarei, Consiliul are în vedere considerentele expuse în motivarea deciziei sale nr. 936/C11/830, 832 din data de 05.05.2022: ««• evaluare răspuns întrebările 2 și 3: comisia de evaluare a considerat că raportarea numărului de unități de măsură pentru capitolul de cheltuială piese de schimb și pentru capitolul de cheltuială revizii periodice la orele de funcționare ale mașinilor este improprie, întrucât costurile materiale ale pieselor de schimb nu pot fi transpuse în ore de funcționare, iar reviziile periodice se efectuează la intervale regulate și determinate de timp și comportă costuri fixe. Cu privire la aceste aspecte, Consiliul reține cele două întrebări ale autorității contractante și răspunsurile la acestea: Întrebarea nr. 2: „Conform memoriului tehnico-economic costuri fixe taxă proiect, capitolul de cheltuială 1.3 «Piese de schimb», pag. 9 din oferta financiară, este alocată o cantitate de 3120 piese de schimb vehicule. Având în vedere faptul că la pag. 8 la capitolul de cheltuială «Carburanți și lubrefianți» au fost prevăzute două autoturisme, vă rugăm să justificați alocarea cantității de 3120 piese de schimb și să detaliați din ce se compun acestea”. Răspuns la întrebarea nr. 2: „Cantitatea de 3120 piese de schimb vehicule reprezintă numărul de ore de funcționare pentru cele 2 autoturisme și o autoutilitară, conform cărților de identitate a vehiculelor”. Întrebarea nr. 3: „Conform memoriului tehnico-economic costuri fixe taxă proiect, capitolul de cheltuială 1.4 «Întreținerea utilajelor și autovehiculelor», pag. 9 din oferta financiară, este alocată o cantitate de 3120 revizii periodice. Având în vedere faptul că, la pag. 8, la capitolul de cheltuială «Carburanți și lubrefianți», au fost prevăzute două autoturisme și o autoutilitară, vă rugăm să justificați alocarea celor cantității de 3120 revizii periodice. Răspuns la întrebarea nr. 3: „Cantitatea de 3120 revizii periodice reprezintă numărul de ore de funcționare pentru cele 2 autoturisme și o autoutilitară, conform cărților de identitate a vehiculelor”. Așa cum rezultă din concluziile comisiei de evaluare, privitoare la cele două repere de cost, ceea ce nemulțumește nu este valoarea costurilor prevăzute în ofertă pentru piese de schimb și revizii periodice, ci modul în care acestea au fost exprimate. Or, din explicațiile ofertantei rezultă că a stabilit costurile respective raportat la numărul de ore de funcționare a utilajelor și autovehiculelor, fără a fi lămurit de către autoritate de ce o astfel de abordare este improprie, câtă vreme ofertanta cunoaște, 122

§ 151

din experiența anterioară, care este impactul orelor de funcționare asupra necesitații de piese de schimb și asupra reviziilor necesare.»» Cu privire la acest subiect, în sentința nr. 92/F-CONT din 20.06.2022 (dosar nr. 379/46/2022), Curtea de Apel ......... a stabilit: «- evaluare răspuns întrebările 2 şi 3: comisia de evaluare a considerat că raportarea numărului de unităţi de măsură pentru capitolul de cheltuială piese de schimb şi pentru capitolul de cheltuială revizii periodice la orele de funcţionare ale maşinilor este improprie, întrucât costurile materiale ale pieselor de schimb nu pot fi transpuse în ore de funcţionare, iar reviziile periodice se efectuează la intervale regulate şi determinate de timp şi comportă costuri fixe. Aşa cum rezultă din concluziile comisiei de evaluare, privitoare la cele două repere de cost, Consiliul a reţinut că ceea ce nemulţumeşte nu este valoarea costurilor prevăzute în ofertă pentru piese de schimb şi revizii periodice, ci modul în care acestea au fost exprimate. Or, din explicaţiile ofertantei rezultă că a stabilit costurile respective raportat la numărul de ore de funcţionare a utilajelor şi autovehiculelor, fără a fi lămurit de către autoritate de ce o astfel de abordare este improprie, câtă vreme ofertanta cunoaşte din experienţa anterioară care este impactul orelor de funcţionare asupra necesitaţii de piese de schimb şi asupra reviziilor necesare; Referitor la piese de schimb şi întreţinerea utilajelor şi autovehiculelor, corect reţine CNSC că autoritatea contractantă nu este în măsură să explice de ce ar fi improprie abordarea costurilor în raport de numărul de ore de funcţionare a autovehiculelor şi utilajelor, deşi în raportul de evaluare menţionează că acestea se fac la intervale regulate şi determinate de timp.» Parcurgând motivarea dată de autoritatea contractantă acestui motiv de respingere, Consiliul constată ca aceasta a considerat ca în mod greșit ofertanta a luat în calcul, la stabilirea cheltuielilor cu piesele de schimb și cu întreținerea, doar 4 ore de/zi/utilaj bugetat, și nu 8 ore/zi, fără însă, să aibă în vedere, așa cum arată contestatoarea, că un utilaj (autoturism sau autoutilitară) nu va funcționa în mod real (motor pornit) 8 ore pe zi din 8 ore de lucru. Astfel, un utilaj are consumuri de carburant, piese, materiale și altele în raport cu perioada în care funcționează efectiv, aspect pe care autoritatea contractantă nu îl are în vedere în evaluarea făcută. Consiliul notează ca în mod greșit autoritatea contractantă înțelege să considere că societatea a bugetat doar 130 de zile din cele 260 de zile de funcționare, în realitate, SC ......... SA bugetând cheltuielile cu piesele de schimb și cu întreținerea cu 4 ore/zi x 260 de zile. Pe de altă parte, asigurările și reviziile se plătesc integral pentru un an, fiind depășit a pretinde divizarea costurilor acestora pe ore din zi. Drept urmare, Consiliul reține că justificarea adusă de autoritatea contractantă motivului de respingere constă în considerente proprii ale acesteia, care sunt/nu sunt de natură să evidențieze caracterul neadecvat al ofertei și/sau al explicațiilor aduse de ofertantă. Alăturat raționamentului expus al achizitoarei, Consiliul constată că aceasta adaugă și faptul că sunt „greu de acceptat” anumite costuri înscrise de societate în oferta pentru piese de schimb, precum și că există în ofertă costuri care „nu pot fi probate cu facturi”. În privința respingerii ofertei pentru aceste considerente, Consiliul reține că o astfel de măsura trebuie să se bazeze pe deficiențe reale, Pagina 123 din 143

§ 152

demonstrate ale ofertei, fiind de evitat pentru autoritatea contractantă luarea unor măsuri arbitrare și subiective, bazate pe argumente care nu pot fi susținute legal. Consiliul constată că ofertanta contestatoare nu a fost chemată să prezinte facturi care să modifice convingerea autorității contractante cu privire la posibilitatea probării unui anumit segment de costuri. În concluzie, Consiliul stabilește nelegală respingerea ofertei pentru acest motiv invocat de autoritate în comunicarea rezultatului procedurii. În adresa nr. 246 din 19.07.2022 se regăsește înscris și un alt motiv pentru care oferta SC ......... SA a fost respinsă, astfel: «c) Conform memoriului tehnico-economic costuri fixe taxă proiect, capitolul de cheltuială 1.10 Cheltuieli cu protecţia mediului pag. 11 din Oferta financiară sunt menţionate cheltuieli cu contribuţia ANRSC în cuantum fix de 29.840 lei/an. Reevaluând răspunsul oferit la întrebarea de clarificări nr.5, autoritatea contractantă apreciază faptul că acesta este concludent pentru clarificarea modului în care ofertanta a procedat la calcului contribuţiei de 0,2% datorat ANRSC. Ofertanta a precizat în mod ferm faptul că la calculul contribuţiei ANRSC a luat în considerare costurile totale plus profitul, mai puţin economia circulară, pentru cantitatea estimată de 57.332,84 to/an ce reprezintă şi totalul cantităţii aferente tarifelor luate în calcul pentru stabilirea tarifului compus, conform criteriului de evaluare componenta financiară, rezultând aplicarea cotei de 0,2% astfel: (14.209.332,05 + 710.466,60) * 0,2% = 29.839,59 lei. Conform prevederilor art. 1 din Ordinul ANRSC nr. 563/2020 "(1) Contribuţia se datorează la bugetul Autorităţii Naţionale de Reglementare pentru Serviciile Comunitare de Utilităţi Publice (ANRSC), după cum urmează: a) în cuantum de 0,2% de către furnizorii/prestatorii de servicii de alimentare cu apă şi de canalizare, precum şi de servicii de salubrizare a localităţilor, din veniturile proprii înregistrate ca urmare a furnizării/prestării acestor servicii". Analizând răspunsul la clarificare, rezultă faptul că ofertanta a calculat, aşa cum în mod expres a precizat, contribuţia ANRSC la costurile totale plus profit şi nicidecum la veniturile proprii înregistrate ca urmare a furnizării serviciului. Veniturile totale, conform Situaţiei centralizată fişă de fundamentare tarife, pag.6 din Oferta financiară, la care însuşi CNSC-ul face referire, sunt prevăzute la pct. IV Venituri obţinute şi se compune din liniile I + II + III, unde la III este prevăzută economia circulară în cuantum total de 2.332.858,40 lei, sumă care conform modului de calcul explicit prezentat de ofertantă, nu a fost luată în considerare la calcului contribuţiei ANRSC. 124

§ 153

Având în vedere faptul că şi această sumă reprezintă un venit propriu al operatorului, excluderea sa din calculul contribuţiei ANRSC este nelegală, cu atât mai mult cu cât contribuţia pentru economia circulară este inclusă în tariful lei/to aferentă activităţii de colectare şi transport deşeuri reziduale şi urmează a fi încasată de către operator. A admite excluderea sumei reprezentând contribuţia pentru economia circulară din calculul contribuţiei de 0,2% datorată ANRSC, ar însemna ca din calculul acesteia să excludem şi tariful de depozitare, care deşi urmează a fi încasat de către viitorul operator de colectare prin tariful de colectare şi transport deşeuri reziduale, identic cu CEC-ul, se va achita ulterior operatorului depozitului, nerămânând în beneficiul colectorului. Faţă de cele expuse anterior, contribuţia de 0,2% datorată ANRSC a fost incorect calculată, prin neaplicarea cotei de 0,2% şi asupra sumei de 2.332.858,40 lei reprezentând contribuţia pentru economia circulară, rezultând astfel o diminuare a cuantumului total datorat ANRSC cu suma de: 2.332.858,40 x 0,2% = 4.665,72 lei, sumă care ar fi trebuit să se regăsească distribuită în tariful de colectare şi transport al deşeurilor reziduale.» În stabilirea legalității acestui motiv de respingere a ofertei contestatoarei, Consiliul are în vedere considerentele expuse în motivarea deciziei sale nr. 936/C11/830, 832 din data de 05.05.2022: «• evaluare răspuns întrebare 5: comisia de evaluare a considerat răspunsul neconcludent și alambicat, cu atât mai mult cu cât face trimitere la elemente care nu au nici un fel de legătură cu modul de stabilire al contribuției de 0,2% datorată ANRSC. Având în vedere faptul că ofertanții vor utiliza la facturare tarifele ofertate pentru fiecare flux și, nicidecum tariful compus, raportarea contribuției de 0,2% la tariful compus este neconformă. Contribuția de 0,2% se calculează și se include în fișele de fundamentare aferente fiecărui tarif, raportat la cantitatea gestionată pe fiecare flux și, nicidecum, prin raportare la tariful compus care are în componență ponderi pe tip de material, diminuate cu ponderea deșeurilor de ambalaje din deșeurile municipale reciclabile colectate separat. Fluctuația zecimalelor nu are nici o relevanță în explicitarea modului de calcul, impactul acestei fluctuații fiind absolut nesemnificativ în cuantumul tarifelor ofertate. Față de aceste considerente, Consiliul reține întrebarea autorității și răspunsul ofertantei, astfel: Întrebarea nr. 5: „Conform memoriului tehnico-economic costuri fixe taxă proiect, capitolul de cheltuială 1.10 «Cheltuieli cu protecția mediului», pag. 11 din oferta financiară, sunt menționate cheltuieli cu contribuția ANRSC, în cuantum fix de 29.840 lei/an. Vă solicităm să detaliați modul de calcul al contribuției ANRSC”. Răspuns la întrebarea nr. 5: „Conform ofertei financiare și a memoriului tehnico-economic costuri fixe taxă proiect, cheltuiala a fost calculată la costurile totale plus profitul, mai puțin economia circulară, pentru cantitatea estimată de 57.332,84 to/an ce reprezintă și totalul cantității aferente tarifelor luate în calcul pentru stabilirea tarifului compus, conform criteriului de evaluare componenta financiară, rezultând aplicarea cotei de 0,2% astfel: (14.209.332,05 + 710.466,60) x 0,2% = 29.839,59 lei. Diferența de zecimale provine din faptul că formula de calcul a fișei de fundamentare este circulară, adică valoarea totală se modifică de fiecare dată ce se înlocuiește valoarea contribuției ANRSC, astfel, de fiecare dată când se introduce o Pagina 125 din 143

§ 154

altă valoare a contribuției de 0,2%, se modifică și valoarea totală asupra căreia se aplică cota”. Ca un prim amănunt, Consiliul stabilește că faptul de a fi „alambicat” nu conferă unui răspuns de clarificare a ofertei caracter neconcludent. În altă ordine de idei, Consiliul reține că, față de solicitarea autorității contractante, de a fi detaliat modul de calcul al contribuției ANRSC, răspunsul nu poate fi catalogat drept neconcludent, el cuprinzând explicația ofertantei vizând modalitatea de calcul al acestei contribuții. Însă, din concluziile autorității, rezultă că aceasta este în contradicție cu ofertanta în ceea ce privește corectitudinea calcului, în apărarea sa, aceasta din urmă precizând în contestație că contribuția ANRSC se calculează conform art. 1 al Ordinului nr. 563/2020, astfel: „Art. 1. - Contribuţia se datorează la bugetul Autorităţii Naţionale de Reglementare pentru Serviciile Comunitare de Utilităţi Publice (A.N.R.S.C.), după cum urmează: a) în cuantum de 0,2% de către furnizorii/prestatorii de servicii de alimentare cu apă şi de canalizare, precum şi de servicii de salubrizare a localităţilor, din veniturile proprii înregistrate ca urmare a furnizării/prestării acestor servicii.” Alături de faptul ca modalitatea efectiva de calcul a contribuției ANRSC nu a făcut obiectul vreunei clarificări cu ofertanta, Consiliul constată și că reperele autorității nu sunt însoțite și de considerente legale, rezultând, din coroborarea normei citate cu clarificarea adusă de SC ......... SA, caracterul nefondat al susținerilor autorității contractante.» Cu privire la acest subiect, în sentința nr. 92/F-CONT din 20.06.2022 (dosar nr. 379/46/2022), Curtea de Apel ......... a stabilit: «- evaluare răspuns întrebare 5: comisia de evaluare a considerat răspunsul neconcludent şi alambicat, cu atât mai mult cu cât face trimitere la elemente care nu au nici un fel de legătură cu modul de stabilire a contribuţiei de 0,2% datorată ANRSC. Având în vedere faptul că ofertanţii vor utiliza la facturare tarifele ofertate pentru fiecare flux, şi nicidecum tariful compus, raportarea contribuţiei de 0,2% la tariful compus este neconformă. Contribuţia de 0,2% se calculează şi se include în fişele de fundamentare aferente fiecărui tarif, raportat la cantitatea gestionată pe fiecare flux, şi nicidecum prin raportare la tariful compus care are în componenţă ponderi pe tip de material, diminuate cu ponderea deşeurilor de ambalaje din deşeurile municipale reciclabile colectate separat. Fluctuaţia zecimalelor nu are nici o relevanţă în explicitarea modului de calcul, impactul acestei fluctuaţii fiind absolut nesemnificativ în cuantumul tarifelor ofertate. Un răspuns de clarificare a ofertei nu poate fi considerat neconcludent cu argumentul că este alambicat, însăşi termenul folosit de comisie fiind neadecvat. În altă ordine de idei, Consiliul a reţinut că, faţă de solicitarea autorităţii contractante, de a fi detaliat modul de calcul al contribuţiei ANRSC, răspunsul nu poate fi catalogat drept neconcludent, el cuprinzând explicaţia ofertantei vizând modalitatea de calcul a acestei contribuţii, însă, din concluziile autorităţii rezultă că aceasta este în contradicţie cu ofertanta în ceea ce priveşte corectitudinea calcului, aceasta din urmă susţinând că contribuţia ANRSC se calculează conform art. 1 al Ordinului nr. 563/2020, astfel: „Art.1. - Contribuţia se datorează la bugetul Autorităţii Naţionale de Reglementare pentru Serviciile Comunitare de Utilităţi Publice (A.N.R.S.C), după cum urmează: a) în cuantum de 0,2% de către furnizorii/prestatorii de servicii de alimentare cu apă şi de canalizare, precum şi de servicii de salubrizare a localităţilor, din veniturile proprii înregistrate ca urmare a furnizării/prestării acestor servicii." Consiliul a reţinut că, dincolo de faptul că modalitatea efectivă de calcul a contribuţiei ANRSC nu a făcut obiectul vreunei clarificări cu ofertanta, reperele autorităţii nu sunt însoţite şi de considerente legale, rezultând din coroborarea normei 126

§ 155

citate cu clarificarea adusă de SC ......... SA, caracterul nefondat al susţinerilor autorităţii contractante; Referitor la contribuţia ANRSC, Consiliul a constatat concludent răspunsul oferit de ........., în sensul că explică modalitatea de calcul a acestei contribuţii prin raportare la prevederile Ordinului nr. 563/2020, argumentaţie care a nu a fost combătută prin argumente legale de către SERVSAL. Astfel, după cum cu temei susţine intimata ......... SA, prin răspunsul la clarificarea nr. 5 din adresa nr. 69/28.02.2022, aceasta a prezentat autorităţii modul de calcul al contribuţiei ANRSC, exemplificând şi cu sume ce puteau fi verificate atât din fişele de fundamentare a tarifelor ofertate, cât şi din centralizatorul fişelor de fundamentare.» Raportat la concluzia autorității contractante, respectiv „contribuţia de 0,2% datorată ANRSC a fost incorect calculată, prin neaplicarea cotei de 0,2% şi asupra sumei de 2.332.858,40 lei reprezentând contribuţia pentru economia circulară”, Consiliul reține că, potrivit art. 9 alin. (1) lit. c) din OUG nr. 196/2005 privind Fondul pentru mediu, „Veniturile Fondului pentru mediu se constituie din: […] c) contribuția pentru economia circulară încasată de la proprietarii sau, după caz, administratorii de depozite pentru deșeurile municipale, deșeuri din construcții și desființări, destinate a fi eliminate prin depozitare, în cuantumul prevăzut în anexa nr. 2.” Drept urmare, contribuția pentru economia circulară se face venit la Fondul pentru mediu, și nu venit propriu al operatorului de salubritate, astfel încât să intre în calculul contribuției care se calculează conform art. 1 al Ordinului nr. 563/2020, în cuantum de 0,2% de către furnizorii/ prestatorii de servicii de salubrizare a localităților, din veniturile proprii înregistrate ca urmare a furnizării/prestării acestor servicii. În atari condiții, concluzia autorității contractante este vădit neîntemeiată și nu poate conduce la legala respingere a ofertei. Un alt motiv pentru care oferta SC ......... SA a fost respinsă în evaluarea financiară este: «d) Prin contestaţia formulată ......... SA arată faptul că autoritatea contractantă în mod eronat ia în calcul un număr de 2080 ore pe an raportat la prevederile HG 1071/2021 potrivit cărora norma medie de lucru pentru un program normal este de 167,333 ore pe lună, reprezentând 2008 ore pe an şi nu 2080 ore pe an. Apreciiend ca validă afirmaţia de mai sus, rezultă că ofertanta a calculat 2080 ore/an : 8 ore/zi = 251 zile lucrătoare pe an pentru o persoană. Cu toate acestea, conform adresei de clarificări nr.41/17.02.2022 din etapa de evaluare a propunerii tehnice, la răspunsul oferit pentru întrebarea nr.4 (pag. 45 din contestaţie) în model fişe de calcul necesar utilaje pentru activitatea de colectare deşeuri reziduale, biodegradabile şi reciclabile, model care se regăseşte şi în cuprinsul Ofertei tehnice, se precizează în mod clar un număr de 260 zile lucrătoare luate în considerare pentru determinarea numărului de autospeciale necesare prestării activităţii. 260 zile lucrătoare/an x 8 ore/zi = 2080 ore/an Pagina 127 din 143

§ 156

Atâta timp cât ofertanta susţine că a luat în calcul norma legală de 2008 ore/an ceea ce corespunde cu 251 zile lucrătoare/an, iar oferta tehnică precizează un număr de 260 zile lucrătoare/an, rezultă o necorelare a propunerii financiare cu propunerea tehnică, fapt ce atrage neconconformitatea ofertei. Tot în cadrul contestaţiei formulate, ofertantul precizează faptul că autoritatea contractantă nu ia în calcul posibilitatea operatorului de a plăti personalului angajat ore suplimentare pentru munca prestată în afara programului normal, oferta subscrisei fiind fundamentată pe ore de funcţionare utilaje/an şi de aici calculul necesar de personal în funcţie de norma legală ia care se aplică coeficientul de 1,1. Această afirmaţie este contrazisă de memoriile tehnico-economice depuse în cadrul ofertei financiare care la capitolul de cheltuială 2.2 Personal nu include linie de cheltuială bugetată pentru plata de ore suplimentare. Faţă de cele expuse, rezultă faptul că ofertanta nu doar că a luat în calcul norma legală de 2008 ore/an ceea ce corespunde cu 251 zile lucrătoare/an, iar oferta tehnică precizează un număr de 260 zile lucrătoare/an, rezultând o necorelare a propunerii financiare cu propunerea tehnică, fapt ce atrage neconformitatea ofertei, dar nu a bugetat costuri pentru personal suplimentar care să asigure continuitatea prestării serviciului ca principiu instituit de prevederile art. 3 lit. e din Legea nr. 101/2006 privind salubrizarea localităţilor în situaţia acordării de drept a concediilor legale de odihnă propriilor angajaţi, fară a lua în considerare posibilitatea intervenirii unor invalidităţi temporare de muncă. 1 salariat 15 zile /săptămână x 12 luni/an -2080 h/an CO = min 20x8 =160h Sărbători legale 2022 = 9zile lucrătoare = 9x8 = 72h Sărbători legale 2023 = 12 zile lucrătoare = 12x8 = 96 h Rezultă minim bakstoping 160+72 = 232h pentru fiecare salariat /an 2022 Rezultă minim bakstoping 160+96 = 256 h pentru fiecare salariat /an 2023 ......... SA bugetat 10% bakstoping din cheltuielile de personal, adică 10% din 2080 =208h/an pentru fiecare salariat Necesarul minim conform legii pentru bakstoping este de 232h în 2022 şi de 256h în 2023 Prin urmare ofertantul are nebugetat 232-208= 24h pentru fiecare salariat x minim 14,71 Fără să mai ţinem cont de cheltuieli necesare pentru CM, zile libere pentru căsătorie, deces, naştere, vaccinari, etc 128

§ 157

Din calculul de mai sus rezultă că ofertantul a diminuat substanţial costurile de personal şi acela numeric subdimensionat iniţial, ceea ce conduce la imposibilitatea asigurării continuităţii serviciului.» În stabilirea legalității acestui motiv de respingere a ofertei contestatoarei, Consiliul are în vedere considerentele expuse în motivarea deciziei sale nr. 936/C11/830, 832 din data de 05.05.2022: «• evaluare răspuns întrebare 7: comisia de evaluare a considerat că, prin aplicarea procentului 1,1 pentru determinarea personalului total, inclusiv rezerva, în cazul concediilor de odihnă și/sau medicale, se asigură de către o persoană un număr de 22,88 ore în plus, anual, față de norma de muncă de 8 ore/zi, respectiv 2080 ore/an, ceea ce reprezintă echivalentul a 2,86 zile/an. În contextul în care concediul legal de odihnă este de minim 20 de zile/an, fără a lua în considerare și posibila intervenție a concediilor medicale, ofertantul nu poate asigura prestarea serviciului în regim de continuitate prin numărul de personal alocat, ceea ce ar putea conduce la executarea defectuoasă a contractului. Consiliul reține întrebarea 7 și răspunsul la aceasta, astfel: Întrebarea nr. 7: „Vă rugăm să precizați, în mod clar, unde se regăsesc inserate, în cuprinsul memoriului tehnico- economic costuri fixe taxă proiect, pag. 13- 14, costurile alocate pentru personalul backstopping”. Răspuns la întrebarea nr. 7: „Referitor la solicitarea dumneavoastra, menţionam ca nu înţelegem pe deplin sitagma folosita, respectiv personal backstopping, insa am identificat 3 sensuri ale acesteia. a) Daca va referiţi la personalul support staff sau backstopping asa cum este intalnit cel mai des în cadrul licitaţiilor internaţionale pentru diverse proiecte, în echipa experţilor pentru diferite domenii exista și personal suport care asigura partea de traduceri, secretariat, multiplicare documente, preluare apeluri telefonice aceste atributii intrând în sarcina personalui prezentat la pag 13 în propunerea financiara, respectiv prin personalul propus pentru, secretariat, dispecerat, administrativ b) Daca va referiţi la personalul mentionat la pag 29 din propunerea tehnica respectiv asistenta juridica, director economic și resurse umane despre care am mentionat ca este personal aferent sediului social costurile aferente acestora au fost cuprinse în cadrul secţiunii 1.11 Alte servicii executate de terti în cadrul memoriului tehnico economic costuri fixe proiect pag 12 ultima poziţie "Altele paza, consultanta, juridic, salarizare" în suma annual de 77800 lei/an. c) Daca va referiţi strict la personalul de rezerva, costurile pentru aceştia sunt cuprinse în memoriile tehnico economice ale fiecărui tarif (costuri variabile) unde dupa determinarea numărului necesar de ore pentru efectuarea servicului am impartit la 12 luni apoi la norma de lucru pentru o persoana și am inmultit cu coeficientul 1,1 pentru determinarea personalului total inclusiv rezerva în cazul concediilor de odihna sau a concediilor medicale.” Alături de faptul că răspunsul SC ......... SA este pe măsura solicitării autorității de a-i fi menționat unde în ofertă se regăsesc inserate costurile alocate pentru personalul backstopping, fiind dificil de înțeles de unde a rezultat caracterul neconcludent al răspunsului, raportat la întrebarea primită de ofertantă, Consiliul reține apărările SC ......... SA din contestație, aspecte pe care autoritatea contractantă le-ar fi putut cunoaște dacă ar fi realizat o clarificare cu ofertanta privitor la această chestiune.» Cu privire la acest subiect, în sentința nr. 92/F-CONT din 20.06.2022 (dosar nr. 379/46/2022), Curtea de Apel ......... a stabilit: «- evaluare răspuns întrebare 7: comisia de evaluare a considerat că prin aplicarea procentului 1,1 pentru determinarea personalului total, inclusiv rezervă, în cazul concediilor de odihnă şi/sau medicale, se asigură de către o persoană un număr de 22,88 ore în plus, anual, faţă de norma de muncă de 8 ore/zi, respectiv 2080 ore/an, ceea ce reprezintă echivalentul a 2,86 zile/an, în contextul în care concediul Pagina 129 din 143

§ 158

legal de odihnă este de minim 20 de zile/an, fără a lua în considerare şi posibila intervenţie a concediilor medicale, ofertantul nu poate asigura prestarea serviciului în regim de continuitate prin numărul de personal alocat, ceea ce ar putea conduce la executarea defectuoasă a contractului. Alături de faptul că răspunsul SC ......... SA este pe măsura solicitării autorităţii de a-i fi menţionat unde în ofertă se regăsesc inserate costurile alocate pentru personalul backstopping, fiind dificil de înţeles de unde a rezultat caracterul neconcludent al răspunsului raportat la întrebarea primită de ofertantă, Consiliul reţine apărările SC ......... SA din contestaţie, aspecte pe care autoritatea contractantă le-ar fi putut cunoaşte dacă ar fi realizat o clarificare cu ofertanta privitor la această chestiune. Sub aspectul costurilor alocate pentru personalul backstoping, C.N.S.C. apreciază în mod just că nu s-a demonstrat caracterul neconcludent al răspunsului şi, mai mult, autoritatea contractantă ar fi putut obţine explicaţii suplimentare dacă şi-ar fie exercitat în mod responsabil atribuţia de clarificare a ofertei. Astfel, Curtea observă că, deşi întrebarea autorităţii contractante a fost incompletă şi imprecisă, prin răspunsul la clarificarea nr. 7 din adresa nr. 69/28.02.2022 s-a făcut trimitere la mai multe ipoteze din care, prin raportul de evaluare, autoritatea reţine şi critică eronat răspunsul, făcând calcule prin care justifică insuficienţa personalului alocat.» Așa cum remarca autoarea contestației, notează și Consiliul că, aspectele la care autoritatea contractantă face trimitere în justificarea măsurii luate pe acest subiect nu au făcut obiectul vreunei clarificări. Astfel, constată Consiliul, autoritatea susține o necorelare a propunerii tehnice cu cea financiara, părând determinată să nu accepte raționamentul ofertantei pentru care propunerea tehnică a avut în vedere 2080 ore/an pentru funcționarea utilajelor și stabilirea numărului lor, iar cea financiară a avut în vedere 2008 ore/an ca normă medie de lucru pentru o persoană (pentru un program normal de 167,333 ore pe luna). Astfel, lipsit de temei, autoritatea contractantă menționează că societatea ar fi prevăzut 2080 ore/an pentru o persoana, ignorând total clarificarea ofertantei, potrivit căreia „c) Daca va referiţi strict la personalul de rezerva, costurile pentru aceştia sunt cuprinse în memoriile tehnico economice ale fiecărui tarif (costuri variabile) unde dupa determinarea numărului necesar de ore pentru efectuarea servicului am impartit la 12 luni apoi la norma de lucru pentru o persoana și am inmultit cu coeficientul 1,1 pentru determinarea personalului total inclusiv rezerva în cazul concediilor de odihna sau a concediilor medicale.” Consiliul stabilește că nevoia de clarificare reieșită din calculele pe care autoritatea le expune în justificarea măsurii criticate era necesar a fi materializată într-o solicitare adresata societății, înainte de a conchide asupra caracterului impropriu al ofertei ei, cu atât mai mult cu cât, cu ocazia primei evaluării, cenzurată de Consiliu și instanța de contencios, SC ......... SA i s-a cerut exclusiv să precizeze, în mod clar, unde se regăsesc inserate, în cuprinsul memoriului tehnico-economic costuri fixe 130

§ 159

taxă proiect, pag. 13-14, costurile alocate pentru personalul backstopping. Drept urmare, Consiliul stabilește ca nelegal și acest considerent de respingere. În comunicarea rezultatului procedurii i se aduce la cunoștință SC ......... SA respingerea ofertei și pentru următorul motiv: «e) Conform Fişei de fundamentare a costurilor fixe totale depusă la pag. 7 din Oferta financiară s-au calculat venituri totale aferente cheltuielilor fixe în cuantum de 2.837641,45 lei/an, care includ şi cuantumul total al redevenţei impus de autoritatea contractantă de 1.224.997 lei. Aceste venituri au fost alocate conform procentelor stabilite de autoritatea contractantă în fişele de fundamentare pentru activităţile de colectare şi transport separat deşeuri reziduale, biodegradabile, plastic/metal, hârtie/carton şi sticlă în procent de 100%, cantitatea pentru care corespund aceste cheltuieli fiind de 57332,84 to/an. Ulterior, în fişele de fundamentare a tarifelor aferente activităţilor de colectare separată şi transport deşeuri voluminoase, DCD, abandonate şi provenite din evenimente au fost calculate şi alocate pentru o cantitate de 67.312,16 to aceleaşi conturi fixe în cuamtum identic cu cele prezentate în Fişa depusă la pag.7, fără ca pentru aceste cheltuieli să existe depusă Fişă de fundamentare şi memoriu tehnico- economic aferent. Redevenţa solicitată de către autoritatea contractantă în cuantum de 1.224.997 lei a fost cuprinsă în Fişei de fundamentare a costurilor fixe totale depusă la pag. 7 din Oferta financiară şi a fost repartizată în fişele de fundamentare pentru activităţile de colectare şi transport separat deşeuri reziduale, biodegradabile, plastic/metal, hârtie/carton şi sticlă în procent de 100%. In fişele de fundamentare aferente tarifelor pentru colectarea deşeurilor abandonate pe domeniul public şi a celor provenite din evenimente se regăseşte alocată suma de 625.973,47 lei/an redevenţa, ceea ce corespunde unui procent de 51,10 %, adică o alocare excedentară de 102,20% procente cheltuială cu redevenţa. Taxa de administrare în cuantum de 75.000 euro/an solicitată de către autoritatea contractantă a fost cuprinsă în Fişei de fundamentare a costurilor fixe totale depusă la pag. 7 din Oferta financiară şi a fost repartizată în fişele de fundamentare pentru activităţile de colectare şi transport separat deşeuri reziduale, biodegradabile, plastic/metal, hârtie/carton şi sticlă în procent de 100%. Acestă cheltuială se regăseşte dublată în componenta de cheltuială fixă atribuită tarifelor de colectare şi transport deşeuri voluminoase, DCD, abandonate pe domeniu public şi provenite de la evenimente. Conform memoriilor tehnico-economice aferente fişelor de fundamentare a tarifului pentru colectarea deşeurilor abandonate şi a deşeurilor de la evenimente, pentru aceste activităţi au fost alocate câte Pagina 131 din 143

§ 160

16 autospeciale pentru fiecare şi au fost estimate cantităţi anuale de 29.297,08 to/an. Practic, aceste memorii tehnico-economice reprezintă copia memoriului tehnico-economic pentru fundamentarea tarifului de colectare a deşeurilor reziduale. Potrivit Formularului nr. 12 depus în cadrul Ofertei tehnice la pag.167-169 pentru activităţile de colectare şi transport deşeuri abandonate şi deşeuri provenite de la evenimente nu au fost alocate autospeciale şi nici nu au fost determinate cantităţile aferente celor două fluxuri. Reţinând concluziile CNSC potrivit cărora comisia de evaluare invocă prevederi ale caietului de sarcini privind colectarea deşeurilor abandonate şi a deşeurilor provenite de la evenimente, susţinând că explicaţia ofertantei încalcă aceste specificaţii tehnice, însă nu evocă de ce încalcă caietul de sarcini opţiunea societăţii de a colecta aceste tipuri de deşeuri în acelaşi fel şi în acelaşi timp cu deşeurile reziduale, comisia constată următoarele: Potrivit prevederilor art.3.5 clin Caietul de sarcini: "In plus faţă de activităţile de colectare la intervale regulate, prezentate mai sus, trebuie menţionat că vor exista activităţi de colectare care depind parţial de anotimpuri şi parţial de unele aranjamente speciale etc. Aceasta poate include colectarea deşeurilor de la festivaluri, concerte, târguri, campinguri şi alte situaţii sau locaţii similare. Delegatul va fi obligat să colecteze deşeurile generate în astfel de situaţii şi locaţii la cerere şi în urma solicitării din partea organizatorului. Frecvenţa şi regularitatea acestui serviciu nu pot fi estimate, dar se presupune că reprezintă o mică parte a întregului serviciu. Cheltuielile legate de gestionarea acestor deşeuri (colectare si transport, valorificare, recuperare/reciclare, eliminare) vor fi suportate de organizatorul evenimentului. Delegatul are, de asemenea, obligaţia de a colecta toate deşeurile abandonate pe domeniul public, pe bază de comandă transmisă de către unitatea administrativ-teritorială pe raza căreia au fost abandonate deşeurile. în cazul în care generatorul/deţinătorul deşeurilor nu poate fi identificat, cheltuielile legate de curăţarea şi refacerea mediului, precum şi cele de transport, valorificare, recuperare/reciclare, eliminare vor fi suportate de autoritatea administraţiei publice locale, pe baza unei situaţii exacte transmise de Delegat privind locaţia, tipurile şi cantităţile de deşeuri colectate. După identificarea generatorului/deţinătorului de deşeuri, acesta este obligat să suporte atât cheltuielile efectuate de administraţia publică locală cât şi sancţiunile contravenţionale." Totodată, prin răspunsul la Clarificarea nr. 13 din clarificarea autorităţii contractante nr. 553/06.12.2021 se arată faptul că deşeurile abandonate şi deşeurile provenite de la evenimente sunt cuprinse în 132

§ 161

cadrul cantităţii dotate de deşeuri reziduale, deja estimat de autoritatea contractantă. In interpretarea prevederilor Caietului de sarcini coroborat cu răspunsul la clarificarea nr. 13, rezultă faptul că colectarea acestor deşeuri se va face separat, fiind considerate activităţi distincte, desfăşurate pe bază de comandă, şi nicidecum activităţile de colectare nu se vor putea realiza în acelaşi mod şi timp cu activitatea de colectare a deşeurilor reziduale. Faptul că aceste cantităţi sunt incluse în cantitatea totată de deşeuri reziduale estimată de către autoritate, nu echivalează cu colectarea deşeurilor abandonate şi provenite de la evenimente împrună sau în acelaşi mod cu deşeurile reziduale. Mai mult decât atât, potrivit Ofertei tehnice pag. 164 - Metodologia de colectare şi transport a deşeurilor de la evenimente şi a celor abandonate, ofertantul deşi menţionează la paragraful 1 că cele două tipuri de deşeuri se vor colecta "în urma solicitărilor primite, împreună cu deşeurile reziduale, costul fiind plătit de beneficiar", la ultimul paragraf precizează ca "echipajul va realiza colectarea deşeurilor, la data şi intervalul orar stabilit de comun acord, în care generatorul va scoate deşeul respectiv în saci sau în container de capacitate mare pus la dispoziţie de operator", fapt ce contrazice susţinerile de ia primul paragraf. Un alt motiv pentru care comisia consideră nejustificată colectarea la comun a deşeurilor menţionate mai sus, este acela că deşeurile provenite de la evenimente implică colectări ocazionale, programate sporadic în funcţie de evenimente şi facturate separat, putând interveni inclusiv solicitări de colectare separată a deşeurilor reciclabile, iar colectarea deşeurilor reziduale se face cu o frecvenţă şi grafic stabilite anual. Avand în vedere modul de întocmire a memoriilor tehmco- economice aferente fişelor de fundamentare a tarifelor activităţilor de colectare a deşeurilor abandonate şi a celor provenite de la evenimente în mod identic cu cel afarent fişei de fundamentare a tarifului de colectare a deşeurilor reziduale, în contextul în care însăşi oferta tehnică indică modalitate de derulare diferită a acestor activităţi (care implică costuri operaţionale diferite), comisia constată necorelarea ofertei tehnice cu oferta financiară, ceea ce atrage neconformitatea ofertei.» În stabilirea legalității acestui motiv de respingere a ofertei contestatoarei, Consiliul are în vedere considerentele expuse în motivarea deciziei sale nr. 936/C11/830, 832 din data de 05.05.2022: ««• evaluare răspuns întrebare 8: comisia a concluzionat ca ofertanta a estimat cantități de deșeuri pentru cele două activități suplimentar cantității de 57.332,84 to/an, astfel ca și aceste cantități generează venituri suplimentare, societatea având posibilitatea de a încadra omisiunea de includere în prețul total al ofertei a veniturilor obținute din activități de colectare și transport al deșeurilor provenite de la evenimente în categoria erorilor aritmetice și sa procedeze la recalcularea prețului ofertei. În schimb, arata comisia de evaluare, ofertanta a susținut corectitudinea calculelor sale, refuzând îndreptarea erorii aritmetice. Pagina 133 din 143

§ 162

Cu privire la acest aspect, Consiliul reține răspunsul SC ......... SA la întrebarea 8 din adresa autorității contractante de clarificare nr. 61 din 23.02.2022: Întrebarea nr. 8: „Conform situației centralizatoare, pag.6 din oferta financiară, se estimează o valoare anuală a contractului de 21.135.788,20 lei/an, ceea ce reprezintă o valoare totală a ofertei de 169.086.305,60 lei/an fără TVA (21.135.788,20 lei/an x 8 ani) conform Formular de ofertă pag. 1 din oferta financiară. Vă rugăm să precizați, în mod clar și fără ambiguități, dacă valoare totală ofertată a contractului de 169.086.305,60 lei are în vedere și veniturile obținute din activitățile de colectare și transport a deșeurilor abandonate și a deșeurilor provenite din evenimente, dat fiind faptul că în centralizatorul depus la pag. 6, care stabilește valoarea anuală a contractului aceste venituri nu se regăsesc”. Răspuns la întrebarea nr. 8: „Având în vedere prevederile documentației de atribuire respectiv caietul de sarcini, cap. 3.5, pag. 16, unde menționați «frecvența și regularitatea acestui serviciu nu pot fi estimate, dar se presupune că reprezintă o mică parte a întregului serviciu», iar serviciul a fost estimat pentru o cantitate de 57.332,84 to/an, valoarea totală a contractului de 160.086.305,60 lei, include și activitățile de colectare și transport a deșeurilor abandonate și a deșeurilor provenite de la evenimente, iar cantitățile acestora sunt incluse în cantitatea totală”. Analizând răspunsul societății la întrebarea 8 și concluzia autorității contractante, Consiliul constată că aceasta din urmă este contrară celor menționate expres de ofertantă în explicațiile aduse, fără a fi evocat nici un motiv pentru care răspunsul expres al societății este ignorat. Consiliul constată că evaluarea acestui răspuns, pe lângă faptul că nu are nicio legătură cu el, se bazează pe concluzia comisiei de evaluare că ofertanta a estimat cantități superioare celor indicate în ofertă, fără să se explice și cum au ajuns evaluatorii la această concluzie, cu atât mai mult cu cât explicația ofertantei a fost în sensul includerii, în cantitatea totală de deșeuri, și a cantităților de deșeuri abandonate și a deșeurilor provenite de la evenimente.»» ««• evaluare răspuns întrebare 21: comisia de evaluare a stabilit că răspunsul este neconcludent, nefundamentat, irațional și motivat cu încălcarea cerințelor caietului de sarcini. Conform prevederilor cap.2 secțiunea 2.1, pct. 6 și 10 din caietul de sarcini, activitățile care fac obiectul delegării sunt: „(6) colectarea deșeurilor abandonate de pe domeniul public al UAT- urilor din zona Centrală, la solicitarea expresă a unității administrative-teritoriale pe raza căreia au fost abandonate, pe bază de comandă, și transportul acestora la CMID ........." și „(10) colectarea separată și transportul separat al deșeurilor provenite de la evenimente la solicitarea generatorului, pe bază de contract de prestări-servicii și transportul acestora la CMID .........". Aceeași modalitate de colectare este reiterată și în prevederile secțiunii 3.5 din caietul de sarcini. Astfel, raționamentul ofertantului potrivit căruia „aceste categorii de deșeuri se colectează în același fel și în același timp cu deșeurile reziduale” nu poate fi reținut ca fiind valid. Pe de altă parte, conform specificațiilor cap. 4.1 din Studiul de fundamentare, coroborat cu răspunsurile la întrebările nr. 8 și 14 din clarificarea autorității contractante nr. 553/06.12.2021, cantitatea de 57.332,84 to/an se defalcă conform ponderilor indicate, iar cantitatea estimată rezultată de 29.297,08 to/an include exclusiv deșeurile reziduale și deșeurile periculoase din deșeurile municipale. Astfel, nici raționamentul de includere a celor două categorii de deșeuri în cantitatea estimată de deșeuri reziduale nu are fundament. Mai mult, dacă cele două cantități de 29.297,08 to deșeuri s-ar include în totalul de 57.332,84 to deșeuri municipale, ar rezulta un procent de 102,2%, deci am avea doar deșeuri abandonate și deșeuri de la evenimente în cantitate mai mare decât totalul deșeurilor municipale estimate de 134

§ 163

către autoritatea contractantă, fără a mai exista deșeuri reziduale, biodegradabile sau reciclabile. Totodată, analizând modalitatea de finanțare, respectiv facturarea celor două activități, se poate observa doar din simpla lecturare, că aceasta diferă față de modalitatea de finanțare/facturare a deșeurilor reziduale. Astfel: deșeurile reziduale se achită de către generatorul casnic prin taxa de salubrizare, iar de către generatorul non-casnic pe baza contractului de prestări servicii; contravaloarea deșeurilor abandonate se suportă din bugetul local, în lipsa identificării generatorului, iar contravaloarea deșeurilor provenite de la evenimente se suportă de către organizatorul evenimentului. Față de aceste considerente ale comisiei de evaluare, Consiliul reține întrebarea nr. 21 și răspunsul corespunzător: Întrebarea nr. 21: „Conform memoriilor tehnico-economice aferente fiselor de fundamentare a tarifului pentru colectarea deşeurilor abandonate și a deşeurilor de la evenimente, pentru aceste activitati au fost alocate cate 16 autospeciale pentru fiecare și au fost estimate cantitati anuale de 29.297,08 to/an. Practic, aceste memorii tehnico-economic reprezintă copia memoriului tehnico-economic pentru fundamentarea tarifului de colecatre a deşeurilor reziduale. Dat fiind faptul ca potrivit Formularului nr. 12 depus în cadrul ofertei tehnice la pag. 167-169, pentru activitatile de colectare și transport deşeuri abandonate și deşeuri provenite de la evenimente, nu au fost alocate autospeciale și nici nu au fost determinate cantitatile aferente celor doua fluxuri, Va solicitam sa justificati diferenţa dintre propunerea tehnica și propunerea financiara și sa justificati cantitatea estimata pentru aceste fluxuri.” Răspuns la întrebarea nr. 21: „Conform documentaţiei de atribuire, Caiet de sarcini cap 3.5. pag 16, unde menţionaţi «frecventa și regularitatea acestui serviciu nu pot fi estimate dar se presupune ca reprezintă o mica parte a intregului serviciu» iar serviciul a fost estimat pentru o cantitate de 57332,84 tone/an, respectiv pentru partea de colectare a deşeurilor reziduale se estimeaza o cantitate de 29.297,08 to/an, fisele de fundamentare și memoriile tehnico-economice depuse pentru aceste tarife sunt similare cu cele ale activitatii de colectare a deşeurilor reziduale avand în vedere ca se colecteaza la fel, și în acelaşi timp iar cantitatile de gestionat sunt cuprinse în cantitatea susmenţionata asa cum am prezentat și în propunerea tehnica cap C9 pag 164. Astfel pentru acestea s-a calculat un tarif pentru o tona fara a estima cantitati suplimentare.” În motivarea sa, comisia de evaluare invocă prevederi ale caietului de sarcini privind colectarea deșeurilor abandonate și a deșeurilor provenite de la evenimente, susținând că explicația ofertantei încalcă aceste specificații tehnice, însă nu evocă de ce încalcă caietul de sarcini opțiunea societății de a colecta aceste tipuri de deșeuri în același fel și în același timp cu deșeurile reziduale. În continuarea raționamentului său, comisia de evaluare expune argumente care nu au făcut obiectul clarificării cu ofertanta, reprezentând propria sa înțelegere asupra unor aspecte coroborate ale ofertei, fără fundament în caietul de sarcini, ori în vreo norma legală. • evaluare răspuns întrebările 9 și 10: comisia de evaluare a stabilit ca, potrivit fișelor de fundamentare depuse la pag. 67 și 74 din oferta financiară, cheltuiala cu redevența nu a fost luată în calcul pentru stabilirea tarifelor aferente activităților de colectare și transport deșeuri voluminoase și a deșeurilor provenite din construcții și desființări. În ceea ce privește tarifele aferente colectării și transportului deșeurilor provenite de la evenimente și a celor abandonate, conform fișelor de fundamentare depuse, regăsește alocată suma de 625.973,47 lei/an redevență, ceea ce corespunde unui procent de 51,10 %, adică o alocare excedentară de 102,20% procente cheltuială cu redevența. Răspunsul ofertantului la solicitarea de clarificări este neconcludentă, având în vedere alegațiile pe larg prezentate prin evaluarea răspunsului la întrebarea nr. 21. Pagina 135 din 143

§ 164

În examinarea sa, Consiliul reține întrebările 9 și 10 și răspunsurile la acestea: Întrebarea nr. 9: „Conform fișei de fundamentare a costurilor fixe totale, depusă la pag. 7 din oferta financiară, s-au calculat venituri totale aferente cheltuielilor fixe în cuantum de 2.837641,45 lei/an, ce includ și cuantumul total al redevenței impus de autoritatea contractantă de 1.224.997 lei. Aceste venituri au fost alocate conform procentelor stabilite de autoritatea contractantă în fișele de fundamentare pentru activitățile de colectare și transport separat deșeuri reziduale, biodegradabile, plastic/metal, hârtie/carton și sticlă în procent de 100%, cantitatea pentru care corespuns aceste cheltuieli fiind de 57332,84 to/an. Ulterior, în fișele de fundamentare a tarifelor aferente activităților de colectare separată și transport deșeuri voluminoase, DCD, abandonate și provenite din evenimente au fost calculate și alocate, pentru o cantitate de 67.312,16 to, aceleași conturi fixe în cuantum identic cu cele prezentate în fișa depusă la pag.7, fără ca pentru aceste cheltuieli să existe depusă fișa de fundamentare și memoriu tehnico-economic aferent. Vă solicităm să precizați dacă componenta de cheltuială fixă, prevăzută în fișele de fundamentare a tarifelor aferente activităților de colectare separată și transport deșeuri voluminoase, DCD, abandonate și provenite din evenimente reprezintă sau nu o dublare a veniturilor estimate din fișa de fundamentare, depusă la pag. 7 din oferta tehnică”. Răspuns la întrebarea nr. 9: „La pag. 64 din oferta financiara depusa, costurile fixe care au fost luate în calcul la fundamentarea tarifului de colectare și transport a deşeurilor voluminoase și pag 74 în oferta financiara depusa, costurile fixe care au fost luate în calcul la fundamentarea tarifului de colectare și transport a deşeurilor provenite din locuinţe activitatie reamenajare și reabilitare interioara/exterioara, se poate observa ca nu este inclusa redeventa deci nu constituie o dublare a valorii; asa cum se observa și din situatia centralizatoare a fiselor de fundamentare (pag 6 oferta financiara) iar pentru tarifele aferente activitatiior de colectare a deşeurilor abandonate și a celor provenite de la evenimente; avand în vedere ca sunt cantitati incluse în totalul celor 57.332,84 tone nu reprezintă o dublare a veniturilor, redeventa cumulata și aferenta fiecărui tarif, pentru cantitatea integrala de deşeuri este în valoare de 1.224.997 lei (pag 6 oferta financiara poziţia 1.9 ultima coloana). Aceste doua tarife au fost calculate în lipsa estimării cantitatii acestora ca fiind cuprinse în cadrul celor 57.332,84 tone fisele de fundamentare și memoriile tehnico economice depuse pentru acestea fiind similare cu ale activitatii de colectare a deşeurilor reziduale avand în vedere ca se colecteaza la fel, în acelaşi timp și sunt incluse în cantitatea susmenţionata.”. Întrebarea nr. 10: „Redevența solicitată de către autoritatea contractantă în cuantum de 1.224.997 lei a fost cuprinsă în fișa de fundamentare a costurilor fixe totale, depusă la pag. 7 din oferta financiară, și a fost repartizată în fișele de fundamentare pentru activitățile de colectare și transport separat deșeuri reziduale, biodegradabile, plastic/metal, hârtie/carton și sticlă în procent de 100%. În fișele de fundamentare aferente tarifelor pentru colectarea deșeurilor abandonate pe domeniul public și a celor provenite din evenimente se regăsește alocată suma de 625.973,47 lei/an redevență, ceea ce corespunde unui procent de 51,10 %, adică o alocare excedentară de 102,20% procente cheltuială cu redevența. Vă solicităm să justificați alocarea procentului suplimentar de 102,2% redevență în sarcina bugetelor locale, dat fiind faptul că cele două tarife aferente activităților de colectare și transport deșeuri abandonate și deșeuri provenite din evenimente se achită din bugetele locale din bani publici”. Răspuns la întrebarea nr. 10: „Similar răspunsului la clarificarea nr.9 suma alocata redeventei de 625.973,47 pentru deseurile abandonate pe domeniul public și deseurile provenite din evenimente este preluata de la fisa de fundamentare a 136

§ 165

deşeurilor reziduale, find cantitati incluse în totalul acestora, și neinfiuentand totalul redeventei.” Așa cum se observă din concluziile comisiei de evaluare, acestea nu sunt rezultatul unei analize a clarificărilor aduse de ofertantă, ci propria înțelegere a membrilor ei, înțelegere ce a înlăturat explicațiile ofertantei fără analizarea lor. Nici trimiterile la concluziile evaluării răspunsului la întrebarea 21 nu vor fi reținute în contextul înlăturării lor de către Consiliu.»» Cu privire la acest subiect, în sentința nr. 92/F-CONT din 20.06.2022 (dosar nr. 379/46/2022), Curtea de Apel ......... a stabilit: «- evaluare răspuns întrebare 8: comisia a concluzionat că ofertanta a estimat cantităţi de deşeuri pentru cele două activităţi suplimentar cantităţii de 57.332,84 to/an, astfel că şi aceste cantităţi generează venituri suplimentare, societatea având posibilitatea de a încadra omisiunea de includere în preţul total al ofertei a veniturilor obţinute din activităţi de colectare şi transport al deşeurilor provenite de la evenimente în categoria erorilor aritmetice şi să procedeze la recalcularea preţului ofertei. În schimb, arată comisia de evaluare, ofertanta a susţinut corectitudinea calculelor sale, refuzând îndreptarea erorii aritmetice. Analizând răspunsul societăţii la întrebarea 8 şi concluzia autorităţii contractante, în mod corect Consiliul a constat că aceasta din urmă este contrară celor menţionate expres de ofertantă în explicaţiile aduse, fără a fi evocat niciun motiv pentru care răspunsul expres al societăţii este ignorat. Evaluarea acestui răspuns, pe lângă faptul că nu are nicio legătură cu el, se bazează pe concluzia comisiei de evaluare că ofertanta a estimat cantităţi superioare celor indicate în ofertă, fără să se explice şi cum au ajuns evaluatorii la această concluzie, cu atât mai mult cu cât explicaţia ofertantei a fost în sensul includerii în cantitatea totală de deşeuri, şi a cantităţilor de deşeuri abandonate şi a deşeurilor provenite de la evenimente. Referitor la memoriile tehnico economice aferente fişelor de fundamentare a tarifelor pentru colectarea deşeurilor abandonate şi a deşeurilor provenind de la evenimente arată intimata că prin răspunsul la clarificarea nr. 21 a menţionat că autoritatea contractantă nu a estimat nicio cantitate a acestora şi având în vedere caracterul lor ocazional de producere, acestea se vor colecta în acelaşi timp şi mod ca şi deşeurile reziduale. - evaluare răspuns întrebările 9, 10 şi 11 au fost analizate împreună cu evaluare răspuns întrebare 21.» «- evaluare răspuns întrebare 21: comisia de evaluare a stabilit că răspunsul este neconcludent, nefundamentat, iraţional şi motivat cu încălcarea cerinţelor caietului de sarcini. Conform prevederilor cap.2 secţiunea 2.1, pct. 6 şi 10 din caietul de sarcini, activităţile care fac obiectul delegării sunt: „(6) colectarea deşeurilor abandonate de pe domeniul public al UAT- urilor din zona Centrală, la solicitarea expresă a unităţii administrative-teritoriale pe raza căreia au fost abandonate, pe bază de comandă, şi transportul acestora la CMID ........." şi „(10) colectarea separată şi transportul separat al deşeurilor provenite de la evenimente la solicitarea generatorului, pe bază de contract de prestări-servicii şi transportul acestora la CMID .........". Aceeaşi modalitate de colectare este reiterată şi în prevederile secţiunii 3.5 din caietul de sarcini. Astfel, raţionamentul ofertantului potrivit căruia „aceste categorii de deşeuri se colectează în acelaşi fel şi în acelaşi timp cu deşeurile reziduale" nu poate fi reţinut că fiind valid. Pe de altă parte, conform specificaţiilor cap. 4.1 din Studiul de fundamentare, coroborat cu răspunsurile la întrebările nr. 8 şi 14 din clarificarea autorităţii contractante nr. 553/06.12.2021, cantitatea de 57.332,84 to/an se defalcă conform ponderilor indicate, iar cantitatea estimată rezultată de 29.297,08 to/an include exclusiv deşeurile reziduale şi deşeurile periculoase din deşeurile municipale. Astfel, nici raţionamentul de includere a celor două categorii de deşeuri în cantitatea estimată de deşeuri reziduale nu are fundament. Mai mult, dacă cele două cantităţi de 29.297,08 to deşeuri s-ar include în totalul de 57.332,84 to deşeuri municipale, ar rezulta un procent de 102,2%, deci am avea doar deşeuri abandonate şi deşeuri de la evenimente în cantitate mai mare Pagina 137 din 143

§ 166

decât totalul deşeurilor municipale estimate de către autoritatea contractantă, fără a mai exista deşeuri reziduale, biodegradabile sau reciclabile. Totodată, analizând modalitatea de finanţare, respectiv facturarea celor două activităţi, se poate observa doar din simpla lecturare, că aceasta diferă faţă de modalitatea de finanţare/facturare a deşeurilor reziduale. Astfel: deşeurile reziduale se achită de către generatorul casnic prin taxa de salubrizare, iar de către generatorul non-casnic pe baza contractului de prestări servicii; contravaloarea deşeurilor abandonate se suportă din bugetul local, în lipsa identificării generatorului, iar contravaloarea deşeurilor provenite de la evenimente se suportă de către organizatorul evenimentului. Referitor la memoriile tehnico economice aferente fişelor de fundamentare a tarifelor pentru colectarea deşeurilor abandonate şi a deşeurilor provenind de la evenimente, Curtea observă că prin răspunsul la clarificarea nr. 21, intimata ......... SA a menţionat că autoritatea contractantă nu a estimat nicio cantitate a acestora şi având în vedere caracterul lor ocazional de producere, acestea se vor colecta în acelaşi timp şi mod ca şi deşeurile reziduale. În motivarea sa, comisia de evaluare invocă prevederi ale caietului de sarcini privind colectarea deşeurilor abandonate şi a deşeurilor provenite de la evenimente, susţinând că explicaţia ofertantei încalcă aceste specificaţii tehnice, însă nu evocă de ce încalcă caietul de sarcini opţiunea societăţii de a colecta aceste tipuri de deşeuri în acelaşi fel şi în acelaşi timp cu deşeurile reziduale. În continuarea raţionamentului său, comisia de evaluare expune argumente care nu au făcut obiectul clarificării cu ofertanta, reprezentând propria sa înţelegere asupra unor aspecte coroborate ale ofertei, fără fundament în caietul de sarcini, ori în vreo normă legală. Pentru a confirma criticile formulate împotriva evaluării autorităţii contractante, intimata ......... SA invocă răspunsul la clarificarea nr. 13 din clarificarea autorităţii contractante nr. 553/06.12.2021, în care se face trimitere pentru stabilirea cantităţilor de deşeuri abandonate şi provenind de la evenimente către indicii prevăzuţi în Planul naţional de gestionare a deşeurilor, deşi în acesta nu sunt prevăzuţi indici pentru aceste tipuri de deşeuri. Raportat la aceste informaţii, s-a arătat că deşeurile abandonate sunt cuprinse în cadrul cantităţii totale de deşeuri reziduale, iar cele provenind de la evenimente pentru că privesc de fapt deşeuri provenind de la agenţi economici, instituţii etc., sunt de asemenea cuprinse în totalul deja estimat de autoritate. -evaluare răspuns întrebările 9 şi 10: comisia de evaluare a stabilit că, potrivit fişelor de fundamentare depuse la pag. 67 şi 74 din oferta financiară, cheltuiala cu redevenţa nu a fost luată în calcul pentru stabilirea tarifelor aferente activităţilor de colectare şi transport deşeuri voluminoase şi a deşeurilor provenite din construcţii şi desfiinţări. în ceea ce priveşte tarifele aferente colectării şi transportului deşeurilor provenite de la evenimente şi a celor abandonate, conform fişelor de fundamentare depuse, regăseşte alocată suma de 625.973,47 lei/an redevenţă, ceea ce corespunde unui procent de 51,10 %, adică o alocare excedentară de 102,20% procente cheltuială cu redevenţa. Răspunsul ofertantului la solicitarea de clarificări este neconcludent, având în vedere alegaţiile pe larg prezentate prin evaluarea răspunsului la întrebarea nr. 21. Aşa cum se observă din concluziile comisiei de evaluare, acestea nu sunt rezultatul unei analize a clarificărilor aduse de ofertantă, ci propria înţelegere a membrilor ei, înţelegere ce a înlăturat explicaţiile ofertantei fără analizarea lor. Nici trimiterile la concluziile evaluării răspunsului la întrebarea 21 nu pot fi reţinute în contextul înlăturării lor de către Consiliu.» 138

§ 167

Așa cum rezultă din justificarea adusă de autoritate respingerii ofertei pentru acest considerent, Consiliul reține două aspecte: - afirmația ofertantei că deșeurile de la evenimente și cele abandonate se vor colecta în urma solicitărilor primite, împreună cu deșeurile reziduale, costul fiind plătit de beneficiar, ar fi contrazisă de cea potrivit căreia echipajul va realiza colectarea deșeurilor, la data şi intervalul orar stabilit de comun acord, în care generatorul va scoate deşeul respectiv în saci sau în container de capacitate mare pus la dispoziţie de operator, însă autoritatea nu explică și în ce constă contradicția, în fapt cele două afirmații ale societății completându-se în sensul că cele două tipuri de deșeuri vor fi colectate la data şi intervalul orar stabilit de comun acord, împreună cu deşeurile reziduale; - comisia consideră nejustificată colectarea la comun a deşeurilor menţionate mai sus, deoarece deşeurile provenite de la evenimente implică colectări ocazionale, programate sporadic în funcţie de evenimente şi facturate separat, putând interveni inclusiv solicitări de colectare separată a deşeurilor reciclabile, iar colectarea deşeurilor reziduale se face cu o frecvenţă şi grafic stabilite anual, însă ceea ce omite autoritatea contractantă este să aibă în vedere ca cele două tipuri de colectare să se realizeze împreună, cu atât mai mult având în vedere caracterul ocazional al primei categorii. Așadar, stabilește Consiliul, concluzia autorității privind necorelarea propunerilor tehnică și financiară prezentate de SC ......... SA are la bază simple aprecieri ale comisiei cu privire existența unor pretinse contradicții si imposibilități. Un alt motiv pentru care oferta SC ......... SA a fost respinsă din punct de vedere financiar este următorul: „f) în memoriul tehnico economic taxă rezidual la capitolul de cheltuială 1.3 Piese de schimb pag. 19 din Oferta financiară este alocată o cantitate de 34.628,70 piese de schimb vehicule. Conform memoriului tehnico-economic taxă rezidual, capitolul de cheltuială 1.4 întreţinerea utilajelor şi autovehiculelor pag. 19 din Oferta financiară este alocată o cantitate de 34.628.70 revizii periodice. Admiţând că nu sunt revizii şi sunt ore de funcţionare cele 34628,7 este subdimensionat având în vedere numărul insuficient de autospeciale bugetate pentru executarea contractului. Prin urmare, toate cheltuielile aferente(mentenanţa, piese schimb, consumabile, etc) sunt subdimensionate conducând la o valoare nejustificat de mică a ofertei financiare în raport cu valoarea estimată a contractului şi implicit la imposibilitatea executării contractului.” Consiliul constată că acest motiv este o consecință a considerării de către autoritate a faptului că SC ......... SA ar fi subdimensionat numărul de utilaje necesare pentru desfășurarea activității, motiv de neconformitate a ofertei invalidat prin motivarea prezentă a Consiliului. Drept urmare, simpla afirmație de mai sus a autorității nu poate constitui un considerent legal pentru respingerea ofertei contestatoarei. Pagina 139 din 143

§ 168

În finalul adresei de comunicare a rezultatului procedurii se regăsește următorul motiv de respingere financiară: «g) In cuprinsul memoriilor tehnico-economice depuse pentru fiecare dintre fişele de fundamentare a tarifelor nu se regăsesc costurile alocate pentru contribuţia ANRSC din capitolul de cheltuieli Cheltuieli cu taxe, licenţe, acreditări/certificări autorizări prin raportare la faptul că aceasta se calculează ca fiind 0.2% din total venituri obţinute din fiecare activitate (tariful respectiv) prestată. Reevaluând răspunsul oferit la întrebarea nr. 18, autoritatea contractantă apreciază faptul că acesta este concludent pentru clarificarea modului în care ofertanta a procedat la calculul contribuţiei de 0,2% datorat ANRSC. Ofertanta a precizat în mod ferm faptul că la calculul contribuţiei ANRSC a luat în considerare costurile totale plus profitul, mai puţin economia circulară, pentru cantitatea estimată de 57.332,84 to/an ce reprezintă şi totalul cantităţii aferente tarifelor luate în calcul pentru stabilirea tarifului compus, conform criteriului de evaluare componenta financiară, rezultând aplicarea cotei de 0,2% astfel: 17911785,21* 0,2% = 35.823,57 lei. Conform prevederilor art. 1 din Ordinul ANRSC nr. 563/2020 "(1) Contribuţia se datorează la bugetul Autorităţii Naţionale de Reglementare pentru Serviciile Comunitare de Utilităţi Publice (ANRSC), după cum urmează: a) în cuantum de 0,2% de către furnizorii/prestatorii de servicii de alimentare cu apă şi de canalizare, precum şi de servicii de salubrizare a localităţilor, din veniturile proprii înregistrate ca urmare a furnizării/prestării acestor servicii" Analizând răspunsul la clarificare, rezultă faptul că ofertanta a calculat, aşa cum în mod expres a precizat, contribuţia ANRSC la costurile totale plus profit şi nicidecum la veniturile proprii înregistrate ca urmare a furnizării serviciului. Veniturile totale, conform Fişei de fundamentare tarif colectare şi transport a deşeurilor reziduale colectate separat de la utilizatorii casnici şi non-casnici, pag. 114 din Oferta financiară, sunt prevăzute la pct.IV Venituri obţinute care se compune din liniile I + II + III, unde la III este prevăzută economia circulară în cuantum total de 2.332.858,40 lei, suma care conform modului de calcul explicit prezentat de ofertantă, nu a fost luată în considerare la calculul contribuţiei ANRSC. Având în vedere faptul că şi această sumă reprezintă un venit propriu al operatorului, excluderea sa din calculul contribuţiei ANRSC este nelegală, cu atât mai mult cu cât contribuţia pentru economia circulară este inclusă în tariful lei/to aferentă activităţii de colectare şi transport deşeuri reziduale şi urmează a fi încasată de către operator. 140

§ 169

A admite excluderea sumei reprezentând contribuţia pentru economia circulară din calculul contribuţiei de 0,2% datorată ANRSC, ar însemna ca din calculul acesteia să excludem şi tariful de depozitare, care deşi urmează a fi încasat de către viitorul operator de colectare prin tariful de colectare şi transport deşeuri reziduale, identic cu CEC-ul, se va achita ulterior operatorului depozitului, nerămânând în beneficiul colectorului. Faţă de cele expuse anterior, contribuţia de 0,2% datorată ANRSC a fost incorect calculată, prin neaplicarea cotei de 0,2% şi asupra sumei de 2332.858,40 lei reprezentând contribuţia pentru economia circulară, rezultând astfel o diminuare a cuantumului total datorat ANRSC cu suma de: 2.332.858,40 x 0,2% = 4.665,72 lei, sumă care ar fi trebuit să se regăsească distribuită în tariful de colectare şi transport al deşeurilor reziduale.» Consiliul constată că aceste concluzii sunt identice cu motivul de respingere de la punctul c) din adresa de comunicare a rezultatului procedurii si pentru considerentele expuse în analiza aceluia, le respinge ca nefondate. Așa cum rezultă din analiza efectuată, Consiliul a verificat legalitatea deciziei de respingere a ofertei SC ......... SA raportat exclusiv la motivele de respingere ce i-au fost comunicate societății prin adresa nr. 246 din 19.07.2022, cu respectarea celor decise în mod definitiv anterior de către Consiliu si a celor statuate de Curtea de Apel .......... Drept urmare, nu sunt avute în vedere la soluționare si nu sunt analizate acele aspecte de pretinsă neconformitate a ofertei contestatoarei, invocate de către autoritate pe calea apărărilor sale în fața Consiliului, în condițiile în care acestea, în mod legal, ar fi trebuit să facă obiectul comunicării realizata în aplicarea dispoziției legale de la art. 92 alin. (2) din Legea nr. 100/2016, potrivit căreia „Autoritatea/entitatea contractantă informează, cât mai curând posibil, fiecare candidat/ofertant cu privire la deciziile luate în ceea ce priveşte atribuirea contractului de concesiune, inclusiv cu privire la numele ofertantului câştigător, motivele pentru care a decis să respingă solicitarea de participare/oferta acestuia și motivele care stau la baza oricărei decizii de a nu atribui un contract ori de a relua procedura de atribuire.” Consiliul stabilește că netransmiterea acestor pretinse motive de neconformitate a ofertei nu poate fi suplinită în mod legal prin punctul de vedere la contestație, legea fiind explicită în privința modalității în care un participant la procedură poate si trebuie să fie înștiințat cu privire la rezultatul acesteia. Luând în considerare aspectele de fapt și de drept evocate, în baza art. 26 alin. (2) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziţie publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea şi funcţionarea Consiliului Naţional Pagina 141 din 143

§ 170

de Soluţionare a Contestaţiilor, Consiliul urmează să admită in parte contestația depusă de SC ......... SA și să anuleze raportul procedurii nr. 243 din 19.07.2022, precum și toate actele autorității contractante anterioare și subsecvente acestuia, privind decizia de respingere a ofertei SC ......... SA și de stabilire a rezultatului procedurii, precum și comunicările privind rezultatul procedurii. În baza art. 26 alin. (2) și (5) din Legea nr. 101/2016, Consiliul va obliga autoritatea contractantă ca, în termen de 15 zile de la primirea deciziei Consiliului, cu respectarea prevederilor legale, să facă aplicarea aspectelor de fapt și de drept, stabilite de Consiliu prin motivarea sa, în ceea ce privește oferta depusa de SC ......... SA, să stabilească ofertele admisibile și să aplice acestora criteriul de atribuire ales. În baza art. 26 alin. (6) din Legea nr. 101/2016, Consiliul va respinge ca nefondat capătul de cerere vizând obligarea autorității contractante la reevaluarea ofertei depuse de SC ......SRL, în condițiile în care nu sunt expuse motive de fapt și de drept pentru care să fie necesară reevaluarea ei. În baza dispozițiilor art. 26 alin. (9) din Legea nr. 101/2016, Consiliul va obliga autoritatea contractantă la plata către SC ......... SA a sumei de 8.925 lei, reprezentând cheltuieli de soluționare, conform factura seria și numărul A-007406 din data de 04.08.2022 și istoric de plată bancară privind realizarea plății. Față de cele reținute mai sus cu ocazia soluționării contestației depusa de SC ......... SA, Consiliul stabilește că va respinge cererea de intervenție depusă de SC ......SRL. Pentru aceste motive, în baza legii și a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DECIDE: Admite în parte contestația depusă de SC ......... SA în contradictoriu cu .......... Anulează raportul procedurii nr. 243 din 19.07.2022, precum și toate actele autorității contractante anterioare și subsecvente acestuia, privind decizia de respingere a ofertei SC ......... SA și de stabilire a rezultatului procedurii, precum și comunicările privind rezultatul procedurii. Obligă autoritatea contractantă ca, în termen de 15 zile de la primirea deciziei Consiliului, cu respectarea prevederilor legale, să facă aplicarea aspectelor de fapt și de drept, stabilite de Consiliu prin motivarea sa, în ceea ce privește oferta depusa de SC ......... SA, să 142

§ 171

stabilească ofertele admisibile și să aplice acestora criteriul de atribuire ales. Respinge ca nefondat capătul de cerere vizând obligarea autorității contractante la reevaluarea ofertei depuse de SC ......SRL. Obligă autoritatea contractantă la plata către SC ......... SA a sumei de 8.925 lei, reprezentând cheltuieli de soluționare. Încuviințează în principiu și respinge cererea de intervenție depusă de SC ......SRL. Prezenta decizie este obligatorie pentru părți, în conformitate cu dispozițiile art. 28 alin. (1) din Legea nr. 101/2016. Împotriva ei se poate formula plângere, în termen de 10 zile de la comunicare pentru părțile cauzei, respectiv de la data luării la cunoștință de către alte persoane vătămate, în temeiul art. 29 din Legea nr. 101/2016. PREȘEDINTE, MEMBRU, MEMBRU, ..... ..... ... Redactată în 5 exemplare, conține 134 pagini. Redactată practicaua deciziei ..... Pagina 143 din 143

Documente pentru aceeași cercetare

Legăturile se bazează pe coduri CPV sau critici comune din buletin. Verificați faptele și motivarea fiecărui document.