AchiziaBibliotecă
Instrumentele Achizia
Aspect

Document CNSC

Decizie CNSC 1627/2022

OANALIV SRL în contradictoriu cu MUNICIPIUL GALATI

Decizia CNSC nr. 1627/C6/1637 din 03.08.2022

Link permanent

Identificare și pasaje din sursă

Decizia CNSC nr. 1627/C6/1637 din 03.08.2022

Data din document
2022-08-03
Complet
C6

Obiectul procedurii

având ca obiect „Servicii de supervizare a lucrărilor – Refacere sistem rutier și regenerare urbană cartierele Micro 38, 39A, 39B, 39C – Mun. Galați”, cod CPV 71247000-1 – Supraveghere a lucrărilor de construcții (Rev.2), anunț de participare simplificat SCN1108674/10.06.2022, s-au solicitat Consiliului următoarele: „a) Anularea actelor atacate raportul procedurii 139231/05.07.2022 și comunicare rezultat procedură 139245/ 05.07.2022; b) Declararea ca neconformă a ofertei depusă de Asocierea Galaxidi Services S.R.L./Gealin S.R.L. și în consecință - pe baza elementelor din dosar declararea ofertei noastre ca și câștigătoare a procedurii”. Prin cererea de intervenție nr. 78/13.07.2022, înregistrată la C.N.S.C. sub nr. 35503/18.07.2022, formulată de către SC GALAXIDI SERVICES SRL, în calitate de lider al ASOCIERII SC GALAXIDI SERVICES SRL/SC GEALIN SRL, cu sediul în municipiul Galați, str. Tecuci nr. 184, județul Galați, înmatriculată la Oficiul Registrului Comerțului sub nr. J17/1198/20…
Verifică pasajul în context →

Soluția, din document

CONSILIUL DECIDE: Încuviințează, în principiu, cererea de intervenție 78/13.07.2022, înregistrată la C.N.S.C. sub nr. 35503/18.07.2022, formulată de către SC GALAXIDI SERVICES SRL, în calitate de lider al Asocierii SC GALAXIDI SERVICES SRL – SC GEALIN SRL, cu sediul în Galați, str. Tecuci nr. 184, județul Galați. Respinge, ca nefondată, contestația formulată de către SC OANALIV SRL, cu sediul social în Galați, str. Brăilei nr. 27, bl. P3, ap. 2, în contradictoriu cu autoritatea contractantă MUNICIPIUL GALAȚI, cu sediul în Galați, str. Domnească nr. 54, județul Galați. Pe cale de consecință, admite cererea de intervenție înaintată de către SC GALAXIDI SERVICES SRL, în calitate de lider al Asocierii SC GALAXIDI SERVICES SRL – SC GEALIN SRL. Obligatorie. Împotriva prezentei decizii, se poate formula plângere, în termen de 10 zile de la comunicare, conform dispozițiilor art. 29 din Legea nr. 101/2016. Pagina 2 din 2
Verifică pasajul în context →

Extrase din documentele asociate, fără completări sau interpretare juridică. Anonimizarea sursei este păstrată.

Decizie 1627/2022

Decizie CNSC
An dosar: 2022Înregistrare: 34020Data înregistrării: 2022-07-08
ContestatorOANALIV SRLCUI 14281305
Autoritate contractantăMUNICIPIUL GALATI

2022_1627_2022_Decizie_1627.pdf, BO2022_1627_2022_BO2022_1627.pdf

Document publicat în registru

PDF CNSC

Text extras automat; verificați forma originală în PDF.

Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.

Citește textul integral · 3.672 caractere
§ 1

În conformitate cu prevederile art. 12 alin. (1) și ale art. 27 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, Consiliul adoptă următoarea: DECIZIE Nr. 1627/C6/1637 Data: 03.08.2022 Prin contestația nr. 43/08.07.2022, înregistrată la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor sub nr. 34020/08.07.2022, formulată de către SC OANALIV SRL, cu sediul social în municipiul Galați, str. Brăilei nr. 27, bl. P3, ap. 2, înmatriculată la Oficiul Registrului Comerțului sub nr. J17/714/2001, CUI 14281305, reprezentată legal prin Popescu Dan Tadeusz în calitate de administrator, împotriva raportului procedurii nr. 139231/05.07.2022 și a adresei de comunicare a rezultatului procedurii nr. 139245/05.07.2022, documente emise de către MUNICIPIUL GALAȚI, cu sediul în municipiul Galați, str. Domnească nr. 54, județul Galați, în calitate de autoritate contractantă, în cadrul procedurii simplificată, derulată online, în vederea atribuirii contractului de achiziție publică având ca obiect „Servicii de supervizare a lucrărilor – Refacere sistem rutier și regenerare urbană cartierele Micro 38, 39A, 39B, 39C – Mun. Galați”, cod CPV 71247000-1 – Supraveghere a lucrărilor de construcții (Rev.2), anunț de participare simplificat SCN1108674/10.06.2022, s-au solicitat Consiliului următoarele: „a) Anularea actelor atacate raportul procedurii 139231/05.07.2022 și comunicare rezultat procedură 139245/ 05.07.2022; b) Declararea ca neconformă a ofertei depusă de Asocierea Galaxidi Services S.R.L./Gealin S.R.L. și în consecință - pe baza elementelor din dosar declararea ofertei noastre ca și câștigătoare a procedurii”. Prin cererea de intervenție nr. 78/13.07.2022, înregistrată la C.N.S.C. sub nr. 35503/18.07.2022, formulată de către SC GALAXIDI SERVICES SRL, în calitate de lider al ASOCIERII SC GALAXIDI SERVICES SRL/SC GEALIN SRL, cu sediul în municipiul Galați, str. Tecuci nr. 184, județul Galați, înmatriculată la Oficiul Registrului Comerțului sub nr. J17/1198/2012, CUI 30758946, reprezentată statutar prin director Andrei Iulian Mitrea, s-a solicitat: „Admiterea în principiu a cererii de intervenție în interes propriu, prin care solicităm Consiliului: să încuviințeze în principiu cererea noastră de intervenție formulată în temeiul art. 61-63 C. proc. Civ. și ale art. 17 alin. 3 din Legea nr. Pagina 1 din 2

§ 2

101/2016; să respingă contestația formulată de S.C. OANALIV S.R.L. ca nefondată; să menţină toate actele emise de Autoritatea Contractantă”. CONSILIUL DECIDE: Încuviințează, în principiu, cererea de intervenție 78/13.07.2022, înregistrată la C.N.S.C. sub nr. 35503/18.07.2022, formulată de către SC GALAXIDI SERVICES SRL, în calitate de lider al Asocierii SC GALAXIDI SERVICES SRL – SC GEALIN SRL, cu sediul în Galați, str. Tecuci nr. 184, județul Galați. Respinge, ca nefondată, contestația formulată de către SC OANALIV SRL, cu sediul social în Galați, str. Brăilei nr. 27, bl. P3, ap. 2, în contradictoriu cu autoritatea contractantă MUNICIPIUL GALAȚI, cu sediul în Galați, str. Domnească nr. 54, județul Galați. Pe cale de consecință, admite cererea de intervenție înaintată de către SC GALAXIDI SERVICES SRL, în calitate de lider al Asocierii SC GALAXIDI SERVICES SRL – SC GEALIN SRL. Obligatorie. Împotriva prezentei decizii, se poate formula plângere, în termen de 10 zile de la comunicare, conform dispozițiilor art. 29 din Legea nr. 101/2016. Pagina 2 din 2

Motivare publicată în buletin

PDF CNSC

Text extras automat; verificați forma originală în PDF.

Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.

Citește textul integral · 68.864 caractere
§ 1

În conformitate cu prevederile art. 12 alin. (1) și ale art. 27 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, Consiliul adoptă următoarea: DECIZIE Nr. … Data: … Prin contestația nr. 43/08.07.2022, înregistrată la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor sub nr. ..., formulată de către SC ... SRL, cu sediul social în municipiul …, înmatriculată la Oficiul Registrului Comerțului sub nr. …, CUI …, reprezentată legal prin … în calitate de administrator, împotriva raportului procedurii nr. 139231/05.07.2022 și a adresei de comunicare a rezultatului procedurii nr. 139245/05.07.2022, documente emise de către MUNICIPIUL ..., cu sediul în municipiul ..., str. …, județul ..., în calitate de autoritate contractantă, în cadrul procedurii simplificată, derulată online, în vederea atribuirii contractului de achiziție publică având ca obiect „Servicii de supervizare a lucrărilor – Refacere sistem rutier și regenerare urbană cartierele … – Mun. ...”, cod CPV 71247000-1 – Supraveghere a lucrărilor de construcții (Rev.2), anunț de participare simplificat ..., s-au solicitat Consiliului următoarele: „a) Anularea actelor atacate raportul procedurii 139231/05.07.2022 și comunicare rezultat procedură 139245/ 05.07.2022; b) Declararea ca neconformă a ofertei depusă de Asocierea ... S.R.L./... S.R.L. și în consecință - pe baza elementelor din dosar declararea ofertei noastre ca și câștigătoare a procedurii”. Prin cererea de intervenție nr. 78/13.07.2022, înregistrată la C.N.S.C. sub nr. ..., formulată de către SC ... SRL, în calitate de lider al ASOCIERII SC ... SRL/SC ... SRL, cu sediul în municipiul ..., str. …, județul ..., înmatriculată la Oficiul Registrului Comerțului sub nr. …, CUI …, reprezentată statutar prin director …, s-a solicitat: „Admiterea în principiu a cererii de intervenție în interes propriu, prin care solicităm Consiliului: să încuviințeze în principiu cererea noastră de intervenție formulată în temeiul art. 61-63 C. proc. Civ. și ale art. 17 alin. 3 din Legea nr. 101/2016; să respingă contestația formulată de S.C. ... S.R.L. ca nefondată; să menţină toate actele emise de Autoritatea Contractantă”. În luarea deciziei asupra cauzei de față, Pagina 1 din 24

§ 2

Consiliul National de Soluționare a Contestațiilor reține următoarele: Prin contestația nr. 43/08.07.2022, înregistrată la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor sub nr. ..., SC ... SRL critică raportul procedurii nr. 139231/05.07.2022 și adresa de comunicare a rezultatului procedurii nr. 139245/05.07.2022, documente emise de către MUNICIPIUL ..., în calitate de autoritate contractantă, în cadrul procedurii simplificată, derulată online, în vederea atribuirii contractului de achiziție publică, având ca obiect „Servicii de supervizare a lucrărilor – Refacere sistem rutier și regenerare urbană cartierele … – Mun. ...”, solicitând Consiliului cele redate în partea introductivă. Preliminar, contestatoarea arată că, potrivit fișei date a achiziției, autoritatea contractantă achiziționează servicii de supervizare, criteriul de atribuire ales fiind „prețul cel mai scăzut”. De asemenea, se precizează că „propunerea financiară va cuprinde valoarea serviciilor și va fi justificată de fiecare ofertant, arătând modul de calcul al acesteia”. Contestatoarea menționează că, potrivit răspunsului consolidat al organizatoarei procedurii nr. 123422, 123428/15.06.2022, verificarea îndeplinirii cerinței privind certificarea sistemului calității ofertanților se va face în conformitate cu prevederile legale. Referitor la propunerea financiară desemnată câștigătoare, contestatoarea prezintă un calculul propriu, bazat pe analiza valorii estimate precum și a specialiștilor solicitați de autoritatea contractantă, respectiv a prevederilor legale ce induc costuri în valoarea oricărei oferte și susține că Asocierea SC ... SRL/SC ... SRL nu a justificat corect prețul ofertat, valoarea estimată a contractului fiind la limita inferioară a acoperirii tuturor cheltuielilor necesare desfășurării activității de supervizare. În urma studierii dosarului achiziției publice, contestatoarea afirmă că „suspiciunile privind imposibilitatea justificării prețului propus de către ofertanta declarată câștigătoare i-au fost confirmate”, afirmând că există elemente constitutive ale propunerii tehnice ce „lipsesc cu desăvârșire sau sunt incomplete”. Pentru a-și susține criticile, contestatoarea prezintă următoarele: 1. Prima neconformitate se referă la faptul că prevederea de la cap. V. Cerințe minime profesionale, pag. 8 din caietul de sarcini („Pentru a garanta executarea lucrărilor în termenii contractuali stabiliți și pentru folosirea în mod corect și eficient a resurselor de finanțare de care dispune beneficiarul, prestatorul va asigura în mod continuu, până la finalizarea proiectului, prezenta diriginților de șantier și a unui responsabil în materie de securitate și sănătate în muncă pe durata derulării contractului de proiectare și execuție”), nu este transpusă în anexa la oferta financiară a asocierii clasată pe locul I. Pagina 2 din 24

§ 3

Mai exact, explică autoarea contestației, în graficul fizic sunt cotate valoric prestațiile diriginților de șantier și cheltuielile indirecte (nominalizate sumar ca fiind utilități, combustibil, papetărie, consumabile), dar nu și prestația responsabilului SSM deși, conform caietului de sarcini, aceasta trebuia prevăzută în mod obligatoriu. În opinia contestatoarei, suma ofertată de către Asocierea SC ... SRL/SC ... SRL, de 1.200,00 lei/trimestru (respectiv 4.800,00 lei/an), este „mică și clar insuficientă” pentru a acoperi și eventualele alte cheltuieli. Față de acest aspect, contestatoarea prezintă propriul calcul, în care arată că salariul minim pe economie în construcții (conform OUG 114/2018) este de 4.302,72 lei/an, raportat la minimul de 1 oră/zi, 20 ore/lună, la care se adaugă cheltuielile cu combustibilul pentru deplasarea la și în interiorul lucrărilor, cu spațiul de birou, rechizite și consumabilele, a căror sumă minimă ar fi de 587,52 lei/an. Prin urmare, valoarea alocată cheltuielilor indirecte (4.800,00 lei/an) este depășită, iar eliminarea din calcul a responsabilului SSM „a fost premeditată pentru a oferii autorității contractante un preț scăzut - de natura celor de dumping - pentru a reuși adjudecarea contractului”. 2. O a doua neconformitate semnalată reiese, potrivit susținerilor contestatoarei, din necunoașterea și, în consecință, nerespectarea prevederilor art. 22 ind. 2 din Legea nr. 10/1995, potrivit cărora „Consultanții sau supervizorii din domeniul construcțiilor răspund de îndeplinirea următoarelor obligații principale referitoare la calitatea construcțiilor, obligații care se completează cu prevederile generale și specifice ale contractelor: (...) c) asigurarea nivelului de calitate corespunzător cerințelor printr-un sistem propriu de calitate, certificat”. Contestatoarea susține că, din dispozițiile legale anterior menționate, reiese faptul că, în propunerea financiară a asocierii clasată pe locul I, ar fi trebuit să se regăsească, în mod evident, costurile anuale cu certificarea sistemului propriu de calitate și/sau vize anuale de supraveghere, pentru toată perioada implementării contractului de supervizare, de 9 ani. În acest sens, menționează că prin răspunsul la solicitarea de clarificări, indicat în preambulul contestației, autoritatea contractantă înștiința ofertanții de obligativitatea respectării prevederilor legale aplicabile, respectiv prezentarea certificatului ISO 9001, motiv pentru care în propunerea financiară ar fi trebuit introduse și costurile aferente certificării, fapt ce nu s-a întâmplat. Prin urmare, contestatoarea susține că oferta Asocierii SC ... SRL/SC ... SRL ar fi trebuit tratată ca atare de către autoritatea contractantă, în conformitate cu art. 137 alin. (3) lit. c) și d) din HG 395/2016. 3. În continuare, contestatoarea afirmă că propunerea tehnică a ofertantei declarată câștigătoare este, în integralitate, „COPIA 100%” a caietului de sarcini, doar cuvântul "supervizor" fiind înlocuit cu Pagina 3 din 24

§ 4

denumirea asocierii, sens în care atașează copii din documentul criticat, pag. 1 – 16. În opinia contestatoarei, simpla copiere a caietului de sarcini în propunerea tehnică nu reprezintă îndeplinirea cerințelor de conformitate enunțate în documentația de atribuire, deoarece în cazul de față „metoda copy paste” nu este funcțională, sens în care menționează că la pct. 4. Legislația în vigoare incidentă pe parcursul supervizării asocierea câștigătoare prezintă doar sumarul dat de autoritatea contractantă, omițând, spre exemplu, una din legile importante în sectorul construcțiilor (Legea nr. 50/1991), precum și normele de aplicare a acesteia. 4. O altă neconformitate, susține contestatoare, este și potențialul conflict de interese generat de propunerea dlui. ... ca responsabil SSM, în condițiile în care acesta este angajat al SC ... SRL, societate membră a asocierii declarată câștigătoare pentru execuția lucrărilor (Asocierea SC ... SRL/SC ... SRL/ ...). Nu în ultimul rând, contestatoarea afirmă că mai există și alte aspecte care ar fi trebuit clarificate de către autoritatea contractantă, cum ar fi: semnarea contractului de colaborare pentru activități de șantier cu dl. ..., de către dl. ..., care, la data semnării documentului, nu avea calitatea de administrator; nu se regăsește modul de plată a garanției de bună execuție, dacă aceasta este constituită prin rețineri, se afectează și mai mult cheltuielile lunare, iar daca e prin poliță de asigurare, presupune existența unor cheltuieli ce trebuiau evidențiate. Față de cele de mai sus, contestatoarea susține că, în vederea respectării principiului tratamentului egal, este exclus ca autoritatea contractantă să mai solicite clarificări în acest stadiu al procedurii, iar eventualele abateri nu trebuie să rămână nesancționate. În opinia sa, ofertele aflate în competiție nu pot fi comparate prin prisma faptului că prețul ofertat de asocierea declarată câștigătoare nu are în componență costurile induse de legislația primară aplicabilă în sectorul construcțiilor (Legea 10/1995) și nici cotația aferentă prestației unei categorii de personal solicitat de organizatoarea procedurii. Prin urmare, afirmă contestatoarea, MUNICIPIUL ... nu a respectat obligația impusă de dispozițiile legale în vigoare, de a verifica temeinic justificarea propunerii financiare a Asocierii SC ... SRL/SC ... SRL, în condițiile în care, potrivit propriei opinii, oferta clasată pe primul loc nu poate fi decât neconformă, ținând cont de lipsa justificărilor sau a dovezilor concludente asupra fundamentării prețului propus, și ar fi trebuit declarată ca atare, în temeiul art. 137 alin. (3) lit. a), c), d) și g) din HG nr. 395/2016. În final, contestatoarea menționează că interesul său legitim este dat de poziția în clasament, locul al doilea, iar în cazul în care oferta declarată câștigătoare este eliminată din competiție, oferta sa devine câștigătoare a procedurii. Pagina 4 din 24

§ 5

În drept, au fost invocate dispozițiile Legii nr. 101/2016, ale Legii nr. 98/2016, ale HG nr. 395/2016, precum și cele ale Legii nr. 10/1995, iar în probațiune, au fost atașate documente. Dovada comunicării contestației către autoritatea contractantă a fost, de asemenea, atașată. Prin adresa nr. 145676/13.07.2022, înregistrată la C.N.S.C. sub nr. ..., MUNICIPIUL ... transmite punctul de vedere cu privire la contestația formulată de către SC ... SRL, solicitând respingerea acesteia ca nefondată și menținerea în tot a raportului procedurii și a tuturor documentelor anterioare ce au stat la baza întocmirii acestuia, inclusiv a comunicărilor privind rezultatul procedurii, transmise către toți participanții. Față de cele de mai sus, autoritatea contractantă prezintă următoarele argumente: 1. Cu privire la susținerea contestatoarei de la pag. 2-3 („imposibilitatea justificării prețului ofertat de către asocierea declarată câștigătoare cât și elementele constitutive ale propunerii tehnice ce lipsesc cu desăvârșire sau sunt incomplete”), declară că oferta Asocierii SC ... SRL/SC ... SRL a fost în mod legal desemnată câștigătoare, comisia de evaluare respectând dispozițiile art. 210 și 215 din Legea nr. 98/2016 și art. 136 și art. 137 din HG nr. 395/2016. Acest lucru, menționează organizatoarea procedurii, este dovedit și consemnat în documentele ce se regăsesc în dosarul achiziției (procese verbale, solicitări de clarificări și răspunsuri la solicitările de clarificări), dosar pe care contestatoarea nu l-a solicitat spre consultare pentru a-și forma o imagine de ansamblu asupra calității actului procedural. În acest sens, autoritatea contractantă precizează că, prin adresa nr. 139903/ 06.07.2022, contestatoarea a solicitat doar anumite documente din dosar, cum ar fi: formularul de ofertă și anexa la aceasta/justificarea prețului; graficul de prestări servicii; legislația aplicabilă; descrierea serviciilor de supervizare; modalitatea de acces la specialiști și activități; ordinea și derularea activităților. Referitor la susținerea contestatoarei cu privire la faptul că cerința de la cap. V. Cerințe minime profesionale, pag. 8 din caietul de sarcini nu se regăsește transpusă în anexa la oferta financiară a ofertantului declarat câștigător, autoritatea contractantă arată că, tot în caietul de sarcini, a mai prevăzut și alte informații care completează cerința în cauză, respectiv: „Conform definiției din H.G. nr. 1/2018 și în contextul prezentului caiet de sarcini supervizorul este nominalizat în Acordul contractual sau notificat Antreprenorului potrivit prevederilor clauzei 5 (Supervizorul și reprezentantul Supervizorului). Supervizorul are în echipa sa diriginți de șantier autorizați, potrivit prevederilor Legii și orice alte persoane pentru îndeplinirea rolului său. Diriginții de șantier vor fi autorizați, conform prevederilor legale, pentru toate categoriile de lucrări Pagina 5 din 24

§ 6

prevăzute în proiect. Supervizorul trebuie să asiste constructorul și beneficiarul în administrarea contractului de execuție”. Raportându-se la conținutul contestației, autoritatea contractantă afirmă următoarele: a) oferta clasată pe locul I se încadrează în valoarea estimată a contractului; b) documentația aferentă propunerii financiare prezentata de către ofertant, așa cum a fost accesată din SEAP, este alcătuită din Formularul de ofertă (prin care operatorul economic se oferă să presteze „Servicii de supervizare a lucrărilor - refacere sistem rutier și regenerare urbană cartierele … - Municipiul ...” pentru suma de 205.000,00 lei fără TVA și se angajează să execute contractul în 48 luni și „încă 60 luni în perioada de bună execuție a acestuia și menține valabila oferta 6 luni, respectiv pana la data de 21.12.2022) și din Anexe la Formularul de ofertă’’. Autoritatea contractantă precizează că, în urma analizei formularului de ofertă și a anexelor aferente, a regăsit înscrise și cotate toate categoriile principale de servicii pe fiecare obiectiv în parte, astfel cum au fost solicitate prin fișa de date, toate acestea regăsindu-se în Anexa 1 la formularul de ofertă financiară, defalcate pe prețuri după cum urmează: „80% reprezentând 164.000,00 lei fără TVA pentru - perioada de execuție a proiectului; 20% reprezentând 41.000,00 lei fără TVA pentru - perioada de garanţie”. De asemenea, precizează că, în anexa 2 la formularul de ofertă financiară, sunt cuprinse atât valorile pentru perioada de derulare a contractului de supervizare a lucrărilor, de 48 luni (4 ani), cât și pentru perioada aparținând garanției de bună execuție. Organizatoarea procedurii mai adaugă că în formularul de ofertă se regăsesc și sunt cotate valori pentru plata serviciilor pentru supervizare diriginte de șantier 2.2., a serviciilor pentru supervizare diriginte de șantier 3.2., a serviciilor pentru supervizare diriginte de șantier 6.1., a serviciilor pentru supervizare diriginte de șantier 8.1., a serviciilor pentru supervizare diriginte de șantier 9.1., a serviciilor pentru supervizare diriginte de șantier 9.3., precum și cheltuielile indirecte conținând utilități, combustibil, papetărie, consumabile, etc. De asemenea, afirmă că a analizat documentele anterior menționate și a considerat că asocierea declarată câștigătoare a cotat toate categoriile privind plata diriginților de șantier, adăugând la aceste costuri și cheltuieli indirecte aferente costurilor determinate de activitățile complementare, necesare derulării contractului în bune condiții. În opinia autorității contractante, contestatoarea prezintă simple alegații cu privire la „eliminarea din calculul prețului total a anumitor categorii de cheltuieli pentru a oferi autorității un preț mai scăzut - de dumping”, de către Asocierea SC ... SRL – SC ... SRL), în condițiile în care prin documentația de atribuire s-a precizat în mod explicit că „Propunerea financiară va cuprinde valoarea serviciilor și va fi justificată Pagina 6 din 24

§ 7

de fiecare ofertant, arătând modul de calcul al acesteia. În cazul în care, pentru îndeplinirea în bune condiții a sarcinilor definite în cadrul contractului, prestatorul va avea nevoie de mai mult personal decât cel specificat în ofertă, acesta va răspunde pentru asigurarea necesarului de resurse umane, fără a solicita alte costuri suplimentare (Secțiunea IV.4.2 Modul de prezentare al propunerii financiare din Fișa de date); Ofertantul va face referiri la modelul contractului de atribuire prezentat (Secțiunea IV.4.1 Modul de prezentare al propunerii tehnice din Fișa de date)”. Așadar, susține autoritatea contractantă, prin prezentarea ofertei, ambele participante la procedură si-au însușit prevederile contractuale și ale caietului de sarcini și au elaborat ofertele conform considerentelor tehnice și comerciale proprii. Dacă în cuprinsul cheltuielilor incluse în Formularul de ofertă și în anexele aferente nu au fost incluse punctual anumite costuri conexe care pot avea impact asupra bugetului contractantului, prin asumarea cerinței de la Secțiunea IV.2 a fișei de date, va răspunde pentru necesarul suplimentar de resurse fără solicitarea de costuri suplimentare. Totodată, în cazul în care vor fi sesizate eventuale nereguli în realizarea obligațiilor contractuale asumate, personalul implicat în derularea contractului va aplica clauza penală înscrisă în document. De asemenea, MUNICIPIUL ... afirmă că dată fiind asumarea prevederilor caietului de sarcini și prin prezentarea modului de acces în cadrul propunerii tehnice a echipei cu personalul de specialitate (diriginți și responsabil SSM), a echipamentelor ce vor fi utilizate în derularea contractului, dar și prin descrierea și derularea în timp a activităților menționate în caietul de sarcini, comisia de evaluare a considerat că sunt corelate informațiile din propunerea financiară cu cele din propunerea tehnică prezentată. Prin urmare, susține că Asocierea SC ... SRL/SC ... SRL îndeplinește cerința privind „modul de prezentare a propunerii financiare” așa cum a fost solicitată prin caietul de sarcini și prin fișa de date a achiziției, secțiunea IV.4.2, fapt precizat și în cuprinsul procesului-verbal de evaluare a propunerilor financiare nr. 134670/28.06.2022. De asemenea, MUICIPIUL ... precizează că, pentru îndeplinirea cerinței din cuprinsul caietului de sarcini referitoare la obligația prestatorului de a asigura în mod continuu, până la finalizarea proiectului, prezenta diriginților de șantier și a unui responsabil SSM, pe durata derulării contractului de proiectare și execuție, Asocierea SC ... SRL/SC ... SRL l-a propus ca expert SSM pe dl. .... În urma unei solicitări de clarificări, pentru expertul în cauză au fost prezentate contractul de colaborare nr. 4/04.01.2022 și certificatul de abilitare nr. 15541/12.06.2017. Ofertanta declarată câștigătoare mai menționează în cadrul propunerii tehnice și alte persoane necesare derulării contractului Pagina 7 din 24

§ 8

(Bineata Elena - Responsabil cu controlul tehnic de calitate în construcții, atestată de ISC, și ..., autorizat să realizeze și să verifice lucrări de specialitate în domeniile cadastrului, geodeziei și cartografiei), costurile aferente acestora intrând în categoria cheltuielilor conexe/indirecte. În ceea e privește activitatea responsabilul în materie de SSM, autoritatea contractantă afirmă că aceasta nu vizează direct și explicit obiectul principal al contractului (dirigenția de șantier), motiv pentru care a considerat suficientă justificarea potrivit căreia aceste cheltuieli au fost încadrate în categoria celor conexe/indirecte (modul de structurare, detaliere și prezentare a cheltuielilor în anexa la Formularul de ofertă nefiind unul impus prin documentația de atribuire). Așadar, susține autoritatea contractantă, prin raportare la cele prezentate mai sus, nu există motive pentru care comisia de evaluare să revină asupra deciziei de declarare ca admisibilă a ofertei Asocierii SC ... SRL/SC ... SRL, deoarece în opinia sa, aceasta respectă în totalitate legislația în vigoare privind achizițiile publice. Referitor la critica contestatoarei potrivit căreia nu ar fi respectate prevederile art. 22 ind. 2 din Legea 10/1995, autoritatea contractantă precizează că, în conformitate cu cele prevăzute în caietul de sarcini, diriginții atestați pe domeniile de referință au obligația respectării legislației incidente, inclusiv a prevederilor Legii 10/1995 privind calitatea în construcții, iar precizarea explicită a acestora în cuprinsul ofertei declarată câștigătoare ar fi fost cel puțin redundantă. De asemenea, precizează că ambele oferte au fost declarate conforme pe acest aspect, mai ales că prin documentația de atribuire nu a fost stabilită ca cerință, deținerea unor alte atestate/certificate suplimentare în afara autorizațiilor pentru diriginții de șantier pe domeniile: 2.2., 3.2., 6.1., 8.1., 9.1. și 9.3. Față de cele de mai sus, autoritatea contractantă afirmă că autoarea contestației interpretează eronat prevederile art. 22², lit. c) din Legea 10/1995, potrivit cărora, consultanții sau diriginții de șantier răspund de îndeplinirea obligațiilor principale referitoare la calitatea construcțiilor, printr-un sistem propriu de calitate certificat, acesta făcând referire la totalitatea domeniilor certificate de instituții abilitate, în conformitate cu prevederile Ordinului nr. 1496/13.05.2011 actualizat, emis de Inspectoratul de Stat în Construcții, în funcție de specificul și categoria de importanță a construcției stabilite prin proiectul tehnic și prezentate de fiecare ofertant în parte în conformitate cu documentația de atribuire elaborată de autoritatea contractantă. Doar în aceste condiții, un diriginte de șantier poate aprecia calitatea executată în construcție, evident, doar pe domeniul/domeniile pentru care deține autorizare, în conformitate cu prevederile Ordinului nr. 1496/13.05.2011. De altfel, afirmă autoritatea contractantă, nici contestatoarea nu a prezentat certificate de calitate pentru diriginții de șantier propuși, în Pagina 8 din 24

§ 9

oferta tehnică a acesteia regăsindu-se diferite certificate ISO eliberate pentru societate și pentru administratorul acesteia (acte ce nu au fost solicitate prin documentația de atribuire), iar o ofertă nu poate fi considerată neconformă pentru o cerință care nu a fost solicitată în procedură. În privința criticii potrivit căreia „propunerea tehnică în integralitatea ei este copia 100% a caietului de sarcini - doar cuvântul «supervizor» din caietul de sarcini fiind înlocuit cu denumirea «Asocierea SC ... SRL/SC ... SRL»”, organizatoarea procedurii precizează că, din moment ce documentația de atribuire nu a fost contestată de niciun operator economic participant la procedură, aceasta și-a consolidat forța obligatorie pentru toate entitățile implicate în derularea procedurii. Totodată, autoritatea contractantă invocă și prevederile art. 123 alin. (1) și art. 133 alin. (1) din Anexa la HG nr. 395/2016, care cuprind obligațiile operatorului economic în privința elaborării ofertei și pe cele ale autorității contractante cu privire la verificarea și analiza fiecărei oferte depuse. Menționează că prevederile caietului de sarcini reprezintă cerințe minimale, astfel că evaluarea ofertelor se face în raport cu cerințele din documentație, precum și faptul că respectarea legislației specifice resortului de activitate este o obligație intrinsecă specialiștilor atestați pe domeniile indicate. Față de cele de mai sus, autoritatea contractantă susține că modalitatea în care contestatoarea critică oferta declarată câștigătoare, pe motiv că aceasta nu și-a asumat prevederi nesolicitate prin documentație este, fără îndoială, „nelegală și abuzivă”. În combaterea criticii privind potențialul conflict de interese generat de propunerea dlui. ... ca responsabil SSM, care este angajat al SC ... SRL, membră a asocierii desemnată câștigătoare pentru execuția lucrărilor, autoritatea contractantă invocă prevederile caietului de sarcini, menționând că pentru acest specialist a fost prezentat contractul de colaborare nr. 4/04.01.2022 și certificatul de abilitare nr. 15541/12.06.2017. De asemenea, invocă și dispozițiile art. 35 alin. (1) din Codul Muncii, conform cărora persoana în discuție are dreptul de a munci la angajatori diferiți. Adaugă că specialistul în materie de SSM desfășoară doar activități privind protecția muncii, domeniu care implică obligații specifice ce nu depind de numele angajatorului, angajatorul neputând influența în vreun fel activitățile impuse personalului SSM, din contră, fiind direct interesat de respectarea legislației din domeniu. În opinia autorității contractante, orice susținere contrară, care vizează un eventual comportament părtinitor al responsabilului SSM, este nesusținută și incriminează, fără nicio susținere legală, activitatea unei persoane atestate de către instituțiile din domeniu. În ceea ce privește afirmația SC ... SRL referitoare la semnarea fără drept a unor documente în cadrul procedurii, MUNICIPIUL ... Pagina 9 din 24

§ 10

precizează că, în cuprinsul documentației de atribuire (Secțiunea VI.3 - Informații suplimentare - din Fișa de date a achiziției) sunt specificate explicit cerințele privitoare la prezumția de legalitate și autenticitate a documentelor prezentate de ofertanți, drept urmare comisia de evaluare a ofertelor a analizat documentele prezentate de către ambele participante plecând de la acest considerent de autenticitate și legalitate a documentelor transmise. Dovada comunicării punctului de vedere și către contestatoare a fost transmisă prin adresa înregistrată la Consiliu cu nr. …. Prin adresa nr. 52/13.07.2022, înregistrată la CNSC cu nr. …, ca urmare luării la cunoștință a conținutului punctului de vedere emis de autoritatea contractantă, contestatoarea transmite concluzii scrise prin care susține că ,,organizatoarea procedurii nu își înțelege propria documentație de atribuire și nici legislația aplicabilă în sectorul construcțiilor’’. În sensul celor de mai sus, contestatoarea menționează următoarele: 1. Referitor la necuantificarea prestației responsabilului SSM, solicitată conform caietului de sarcini, pag. 3, pct. I.1. Activitățile Supervizorului în perioada de execuție, susține că furnizarea serviciilor complete de supervizare, incluzând protecția muncii, nu exclude prezentarea unui cost cu acest expert, dacă dorea excluderea acestuia, autoritatea contractantă trebuia ca în documentația de atribuire să facă referire strict la servicii de dirigenție de șantier și nu de supervizare a lucrărilor. În opinia contestatoarei, procedurile de protecție a muncii nu pot fi analizate/auditate de dirigintele de șantier, acesta neavând competențele necesare, ci numai de responsabilul SSM, motiv pentru care autoritatea contractantă a stabilit „imperativ” ca echipa necesară pentru garantarea execuției lucrărilor să cuprindă, pe lângă diriginții de șantier, și un responsabil în materie de securitate și sănătate în muncă. Prezentând, de asemenea, cele prevăzute la pag. 7 din caietul de sarcini, cap. V. Cerințe minime profesionale, contestatoarea afirmă că autoritatea contractantă nu a exclus responsabilul SSM din documentația de atribuire, dacă a stabilit roluri și activități pentru acesta și dacă a stabilit imperativ că toate costurile aferente desfășurării activității (așa cum este ea specificată în caietul de sarcini) vor fi incluse în prețul contractului, motiv pentru care era normal, în opinia sa, ca activitatea acestui responsabil să fie cotată și implicit introdusă în oferta financiară, în partea privind cheltuielile cu salarizarea, lucru pe care ofertanta declarată câștigătoare nu l-a înfăptuit. Față de cele de mai sus, contestatoarea susține că MUNICIPIUL ... „încearcă să-și ascundă modul superficial de evaluare a ofertelor folosind o frază din caietul de sarcini (pag. 8)”, omițând faptul că solicitarea în Pagina 10 din 24

§ 11

cauză se referă la personalul necesar, și nu exclude prezența și cotarea responsabilului SSM. 2. Cu privire la cerința imperativă din Legea nr. 10/1995, afirmă că „autoritatea contractantă nu înțelege faptul că supervizorii din domeniul construcțiilor trebuie să aibă un sistem propriu certificat”, care „induce costuri cu certificarea fiecărei societăți de supervizare”, care nu se regăsesc în oferta Asocierii SC ... SRL/SC ... SRL. Față de cele de mai sus, contestatoarea precizează că a pus la dispoziție propriile certificate de tip ISO 9001 pentru a arăta că dispune de ele și că sunt evaluate în oferta financiară astfel încât să se îndeplinească cerințele legale prevăzute de Legea 10/1995, în speță, nefiind vorba despre certificatele de calitate pentru diriginții de șantiere sau diplomele acestora (așa cum eronat a susținut în punctul său de vedere autoritatea contractantă), ci de sisteme de calitate certificate. Totodată, contestatoarea afirmă că, pe lângă omiterea costurilor cu certificarea, organizatoarea procedurii nu a observat nici lipsa cotației asigurării de malpraxis care, potrivit actului normativ anterior menționat, reprezintă un cost obligatoriu, nu opțional. 3. Privitor la critica potrivit căreia propunerea tehnică a ofertantei declarată câștigătoare este, în integralitatea ei, copia 100% a caietului de sarcini, contestatoarea afirmă că în punctul de vedere autoritatea contractantă se mulțumește să constate că „prin depunerea ofertei, ambii ofertanți și-au însușit conținutul întregii documentații de atribuire”, deși oferta în cauză ,,nu descrie îndeplinirea cerințelor, nu este tratată profesional și personalizată și nu a dat naștere vreunor semne de întrebare’’. 4. Referitor la propunerea, de către ofertanta declarată câștigătoare, ca responsabil SSM a dlui. ... care este angajat atât al prestatorului de servicii, cât și al executantului lucrărilor, în opinia contestatoarei s-ar fi impus solicitarea unor clarificări și, eventual, înlocuirea persoanei respective în vederea evitării unui potențial conflict de interese, deoarece persoana în cauză nu se poate controla pe ea însăși, fiind responsabil SSM atât din partea executantului, cât și din partea supervizorului. Nu în ultimul rând, contestatoarea susține că oferta sa și cea declarată câștigătoare, nu pot fi comparate întrucât prețul propus de către oferta declarată câștigătoare nu este justificat legal, neavând în componență costurile induse de legislația primară aplicabilă în sectorul construcțiilor (legea 10/1995) sau cotația unei prestații a unui personal solicitat de autoritatea contractantă. În final, contestatoarea afirmă că autoritatea contractantă nu a respectat principiul tratamentului egal, motiv pentru care oferta declarată câștigătoare trebuia considerată neconformă în temeiul art. 137 alin. (3) lit. a), c), d) și g) din HG nr. 395/2016. Pagina 11 din 24

§ 12

Dovada comunicării concluziilor scrise către autoritatea contractantă a fost atașată. Prin adresa nr. 78/13.07.2022, înregistrată la C.N.S.C. cu nr. …, în temeiul prevederilor art. 61-63 C.p.c și ale art. 17 alin. (3) din Legea nr. 101/2016, SC ... SRL, în calitate de lider al Asocierii SC ... SRL/SC ... SRL, transmite concluzii scrise prin intermediul cărora solicită respingerea contestației formulată de SC ... SRL, ca nefondată, precum și menținerea tuturor actelor emise de autoritatea contractantă. Preliminar, ofertanta declarată câștigătoare precizează că, în aprecierea sa, decizia autorității contractante este temeinică și legală, în susținere fiind prezentate următoarele argumente: Cu privire la motivul nr. 1 din contestație (prima neconformitate sesizată de către contestatoare), arată că în oferta sa tehnică a declarat întreg personalul propus pentru urmărirea și implementarea proiectului, iar pentru funcția de responsabil SSM l-a nominalizat pe dl. ... (coordonator în materie de SSM, conform Certificat Seria G Nr. 00368153). Menționează că, în graficul fizic și valoric, în care au fost detaliate costurile aferente acestui proiect, apar liniile pentru Cheltuieli indirecte (personal, utilități, combustibil, papetărie, consumabile, etc.), categorie în care s-au alocat și banii pentru responsabilul SSM. Alegerea acestui capitol pentru cuantificarea costurilor cu responsabilul în materie de securitate și sănătate în muncă se datorează faptului că acestea rămân o constantă pe toata perioada de desfășurare a proiectului, spre deosebire de diriginții de șantier care intervin în proiect în etape secvențiale, în funcție de stadiile lucrărilor și de categoriile de activități desfășurate în șantier. În acest sens, adaugă faptul că valoarea anuală a cheltuielilor indirecte pentru întreg proiectul este de 9.600,00 lei fără TVA, respectiv: cheltuieli cu responsabilul SSM – 5.000,00 lei/an, cheltuieli cu combustibilul – 1.000,00 lei/an, cu utilități, papetărie și consumabile – 1.500,00 lei/an, precum și alte cheltuieli, inclusiv personal auxiliar (topometrist, contabil, etc.) – 2.100,00 lei/an. Precizează că atât spațiul de birou pus la dispoziție de SC ... SRL, cât și cel pus la dispoziție de SC ... SRL sunt imobile aflate în proprietatea celor două firme, prin urmare nu există cheltuieli de închiriere sau alte costuri adiacente. Subliniază că în echipa sa de specialiști propuși pentru prestarea serviciilor de dirigenție de șantier sunt diriginți de șantier acreditați pentru mai multe domenii solicitate prin caietul de sarcini, respectiv dna. … și dl. …. În opinia intervenientei, contestatoarea nu a înțeles modul de calcul al valorii totale ofertate și a interpretat printr-o analiză superficială oferta financiară. Față de acest aspect, arată că, prin fișa de date, autoritatea contractantă a clarificat modul de prezentare a propunerii financiare, Pagina 12 din 24

§ 13

solicitând expunerea modului de calcul al prețului final, dar a lăsat la latitudinea fiecărui ofertant stabilirea variantei în care acesta alege să-și partajeze valorile pe categorii de servicii sau cheltuieli adiacente, cerințe care în opinia asocierii declarate câștigătoare, au fost respectate. Nu în ultimul rând, intervenienta menționează că propunerea sa financiară reprezintă 80,39% din prețul estimat, situație în care nu poate fi vorba de o ofertă aparent neobișnuit de scăzută, ci doar de o cuantificare optimă și corectă a activităților ce urmează să fie prestate în timpul desfășurării proiectului. Privitor la motivul nr. 2 din contestație, intervenienta arată că prin fișa de date nu se solicită prezentarea certificărilor ISO 9001 și ISO 14001, iar în DUAE nu există un câmp activ la capitolul D. Sisteme de asigurare a calității și standarde de management de mediu. Prin urmare, susține aceasta, contestatoare, în mod eronat, afirmă că există costuri importante pentru vizele anuale de prelungire a certificărilor ISO 9001, care ar putea influența oferta, deoarece prelungirea acestor vize presupune o cheltuială de 300 lei, fără TVA (în medie), care este amortizată din toate contractele aflate în derulare în anul respectiv, de către firmele asociate, motiv pentru care ,,costurile ce trebuie suportate pentru contractul de supervizare ce face obiectul prezentei proceduri sunt infime și se regăsesc în capitolul Alte cheltuieli, inclusiv personal auxiliar’’. Referitor la motivul 3 din contestație, intervenienta susține că propunerea sa tehnică respectă întru totul cerințele solicitate în caietul de sarcini, varianta de elaborare a documentului înlăturând orice urmă de îndoială cu privire la înțelegerea tuturor obligațiilor și îndatoririlor impuse de autoritatea contractantă. Menționează că nu există nicio mențiune în documentația de atribuire cu privire la impunerea unui anumit format de prezentare a ofertei tehnice, aceasta rămânând la latitudinea fiecărui ofertant alegerea modului de elaborare a acesteia. În privința motivului nr. 4 din contestație, intervenienta susține că nu a primit informații referitoare la situația unui contract aflat în desfășurare pentru execuția lucrărilor sau la numele antreprenorului, ci a respectat prevederile art. 9.4 din propunerea de contract aflată în documentația de atribuire, conform cărora rolul responsabilului SSM este acela de a organiza activitățile pe linie de securitate și sănătate în muncă a angajaților prestatorului (personalul asocierii) și de a comunica achizitorului orice eveniment ce implica angajații acestuia. În opinia intervenientei, nu poate fi vorba de un potențial conflict de interese în cazul dlui. ..., câtă vreme acesta organizează activitățile pe linie de securitate și sănătate în muncă pentru personalul declarat de Asocierea SC ... SRL/SC ... SRL și nu interacționează în niciun fel (coordonare, control, verificări, confirmări de decontare, etc) cu personalul constructorului. Pagina 13 din 24

§ 14

Cu privire la dl. ..., intervenienta precizează că acesta a fost administratorul SC ... SRL până la data de 12.10.2021, din acel moment având funcția de director al acestei societăți. Despre contractul de colaborare cu dl. ... intervenienta precizează că a fost elaborat într-o forma de document cu date neactualizate, dar colaborarea cu dl. Link pentru acest proiect este confirmată de declarația de disponibilitate a acestuia, fiind astfel îndeplinita cerința de prezentare a modalității de acces la personalul cheie. În concluzie, intervenienta susține următoarele: 1. autoarea contestației nu a înțeles modul de calcul al valorii ofertate de Asocierea SC ... SRL/SC ... SRL, ofertă corectă, completă și respectând toate cerințele necesare implementării contractului de supervizare dirigenție de șantier; 2. contestația formulată de SC ... SRL nu are argumente solide, edificatoare și relevante pentru ca oferta financiară a asocierii declarată câștigătoare să prezinte suspiciuni, neclarități sau neîncadrarea în prevederile legale; 3. Asocierea SC ... SRL/ SC ... SRL a respectat întru totul cerințele minimale impuse prin fișa de date și implicit prin DUAE. În probațiune, au fost anexate înscrisuri. Prin adresa nr. 55/14.07.2022, înregistrată la C.N.S.C. cu nr. …, SC ... SRL reiterează faptul că prestația responsabilului SSM este de natura cheltuielilor directe și trebuia menționată ca atare, menționând și că „nici măcar suma alocată pentru cheltuielile indirecte nu acoperă totalul costurilor strict necesare pentru acest proiect”, sens în care redă prevederile Ordinului nr. 1826/2003. Referitor la cheltuielile indirecte, contestatoarea afirmă că deși ofertanta câștigătoare indică un cost de 300,00 lei pentru viza certificatelor ISO, omite cheltuiala certificării odată la 3 ani, care este de 1000,00 lei, în cazul unei asocieri, costurile fiind duble. Prin adresa nr. …, în temeiul art. 20 alin. (1) din Legea nr. 101/2016, Consiliul solicită SC ... SRL să comunice dacă documentul întitulat „CONCLUZII SCRISE”, înregistrat la C.N.S.C. cu nr. …, reprezintă cerere de intervenție în prezenta cauză, conform art. 17 alin. (3) din Lege. Prin intermediul email-ului înregistrat la C.N.S.C. cu nr. ..., SC ... SRL transmite că documentul înregistrat la Consiliu cu nr. … reprezintă cerere de intervenție, conform art. 17 alin. (3) din Lege. În acest sens, atașează documentul cu nr. 78/13.07.2022, intitulat „CERERE DE INTERVENȚIE”, prin care se solicită admiterea intervenției în interes propriu. Dovada comunicării către contestatoare și autoritatea contractantă a fost atașată. Prin adresa nr. 145682/01.07.2022, înregistrată la C.N.S.C. sub nr. … autoritatea contractantă transmite, în fotocopie, documente din dosarul achiziției publice. Pagina 14 din 24

§ 15

Prin adresa nr. 47/11.07.2022, înregistrată la C.N.S.C. sub nr. …, SC ... SRL a transmis, în original, recipisa de consemnare nr. …, în valoare de 5.100,00 lei, document emis de …, Sucursala .... Din documentele depuse la dosarul cauzei și din susținerile părților, Consiliul reține următoarele: MUNICIPIUL ..., în calitate de autoritate contractantă, a inițiat procedura simplificată, derulată online, în vederea atribuirii contractului de achiziție publică având ca obiect „Servicii de supervizare a lucrărilor – Refacere sistem rutier și regenerare urbană cartierele … – Mun. ...”, cod CPV 71247000-1 – Supraveghere a lucrărilor de construcții (Rev.2), publicând, în S.E.A.P., anunțul de participare simplificat ..., în anexa căruia a fost publicată și documentația de atribuire. La pct. II.2.5) din cadrul anunțului de participare, autoritatea contractantă a menționat că va utiliza criteriul de atribuire ”Prețul cel mai scăzut”, iar la pct. II.1.5) din cadrul aceluiași document, a precizat că valoarea estimată aferentă, fără TVA, este de 255.000,00 lei. Conform raportului procedurii nr. 139231/05.07.2022, în cadrul procedurii de atribuire au fost depuse 2 oferte, de către SC ... SRL și de către Asocierea SC ... SRL - SC ... SRL. Conform aceluiași document, în etapa de evaluare a propunerilor tehnice, precum și în cea de evaluare a propunerilor financiare, ambele oferte depuse au îndeplinit cerințele minime ale caietului de sarcini, fiind declarate admise. În urma aplicării criteriului de atribuire, autoritatea contractantă a clasat pe locul I oferta Asocierii SC ... SRL - SC ... SRL, cu un preț ofertat de 205.000,00 lei, fără TVA, pe locul II poziționându-se oferta SC ... SRL, cu un preț ofertat de 254.900,00 lei, fără TVA. În etapa de verificare a documentelor suport DUAE, comisia de evaluare a constatat că informațiile preliminare prezentate de către Asocierea SC ... SRL - SC ... SRL au fost demonstrate, astfel că oferta acesteia a fost declarată drept câștigătoare a procedurii de atribuire în cauză. Decizia autorității contractante a fost transmisă către SC ... SRL prin adresa nr. 139245/05.07.2022 și, în urma luării la cunoștință a conținutului aferent, aceasta a formulat contestația din prezenta cauză solicitând cele redate în partea introductivă. Examinând susținerile părților, probatoriul aflat la dosarul cauzei și dispozițiile legale aplicabile, Consiliul constată următoarele: Din analiza conținutului contestației, Consiliul reține că autoarea ei, a cărei oferta s-a clasat pe locul al doilea, critică modalitatea în care autoritatea contractantă a desemnat oferta câștigătoare aparținând Asocierii SC ... SRL - SC ... SRL, considerând că aceasta trebuia respinsă ca neconformă. Preliminar analizării aspectelor sesizate de contestatoare, este de remarcat că documentația de atribuire, alcătuită din fișa de date, caietul Pagina 15 din 24

§ 16

de sarcini (părțile tehnice), formularele necesare și modelul contractului de achiziție, la care se adaugă clarificările postate în SEAP, prin faptul că au depus ofertă, au fost acceptate de operatorii economici participanți, drept pentru care toate prevederile ei și-au consolidat forța obligatorie atât pentru autoritatea contractantă, cât și pentru operatorii economici participanți la procedura de atribuire. La acest moment nu pot fi emise pretenții sau critici vizavi de prevederile documentației de atribuire, întrucât ar fi vădit tardive, raportat la termenul prescris de Legea nr. 101/ 2016. În soluționarea cauzei, Consiliul are în vedere faptul că, urmare a contestației formulate de către SC ... SRL, societatea ... SRL a formulat cererea de intervenție nr. 78/13.07.2022, înregistrată la CNSC cu nr. ..., în calitate de participant la procedura de atribuire a cărei ofertă a fost declarată câștigătoare. Prealabil aprecierii asupra admisibilităţii ei în principiu, Consiliul ia act de faptul că autoarea cererii de intervenţie sprijină apărările autorităţii contractante, în sensul menţinerii derulării procedurii. În consecinţă, cererea de intervenţie în discuție îmbracă elementele unei cereri formulate în condiţiile precizate la art. 17 alin. (3) din Legea nr. 101/2016. Considerată de Consiliu admisibilă, în principiu, cererea de intervenție, aparținând societății ... SRL, urmează a fi cercetată odată cu solicitările contestatoarei în condițiile impuse de dispozițiile coroborate ale art. 17 alin. (3) din Legea nr. 101/2016 și cele ale art. 64 şi 67 din Codul de procedură civilă, autoarea acesteia având interes în menținerea actualului rezultat al procedurii de atribuire. Prima critică a contestatoarei se referă la faptul că oferta desemnată câștigătoare, în graficul fizic, sunt cotate valoric prestațiile diriginților de șantier și cheltuielile indirecte (nominalizate sumar ca fiind utilități, combustibil, papetărie, consumabile), dar nu și prestația responsabilului SSM deși, conform caietului de sarcini, aceasta trebuia prevăzută în mod obligatoriu. În opinia contestatoarei, suma ofertată de către Asocierea SC ... SRL - SC ... SRL, de 1.200,00 lei/trimestru (respectiv 4.800,00 lei/an), este mică și insuficientă pentru a acoperi și eventualele alte cheltuieli. În soluționarea acestei afirmații, Consiliul se va raporta la cap. IV.4.2 - Modul de prezentare al propunerii financiare, din fișa de date a achiziției, prin care se solicită: „Propunerea financiară va cuprinde prețul total ofertat, care se completează in S.E.A.P. Se va prezenta: Formular de oferta și anexa la formular. În cadrul anexei la formularul de oferta se va detalia prețul pentru fiecare obiectiv în parte. Propunerea financiară va cuprinde valoarea serviciilor și va fi justificată de fiecare ofertant, arătând modul de calcul al acesteia. Pagina 16 din 24

§ 17

În cazul în care, pentru îndeplinirea în bune condiții a sarcinilor definite în cadrul contractului, prestatorul va avea nevoie de mai mult personal decât cel specificat în ofertă, acesta va răspunde pentru asigurarea necesarului de resurse umane, fără a solicita alte costuri suplimentare. Odată cu înaintarea propunerii, ofertanții vor prezenta o programare eșalonată în timp a activitații. Pretul ofertei va fi defalcat pe urmatoarele activitati: - 80% din valoarea contractului de servicii pentru supervizarea lucrărilor pe perioada execuției pana la semnarea Procesului - verbal de recepție la terminarea lucrărilor; - 20% din valoarea contractului de servicii pentru supervizare in perioada de garanție a lucrărilor (notificare a defectelor), ce se vor deconta la predarea rapoartelor de urmărire, astfel: • In perioada de garantie se vor prezenta doua rapoarte pe an privind urmarirea comportarii in timp, in luna martie si septembrie; • la predarea fiecarui raport se va deconta 2% din valoarea contractului de supervizare.” Din verificarea propunerii financiare a asocierii desemnată câștigătoare, Consiliul constată că asocierea criticată a prezentat formularul de ofertă, potrivit căruia valoarea, pentru efectuarea acestor servicii, este de 205.000,00 lei, fără TVA, precum și anexa la acest formular, care cuprinde „perioada de execuție a proiectului (…)” – 80% - valoare de 164.000, 00 lei și perioada de garanție (rapoarte ...) – 20% - valoare de 41.000,00 lei. De asemenea, se regăsește și Graficul fizic și valoric defalcat pe luni, pentru diriginții de șantier, regăsindu-se și rubrica „Cheltuieli indirecte (personal, utilități, combustibil, papetărie, consumabile etc.)”. Față de cele evocate, raportat la modul în care s-a solicitat să fie întocmită propunerea financiară, acceptată de toți ofertanții, fiind lăsată la latitudinea acestora de a prezenta propriile informații/date etc., Consiliul apreciază că Asocierea SC ... SRL - SC ... SRL a respectat cele impuse prin documentația de atribuire. În aceste condiții, Consiliul va respinge ca neîntemeiată critica societății contestatoare referitoare la faptul că prestația responsabilului SSM trebuia prevăzută în mod obligatoriu în mod distinct în respectiva propunere financiară, deoarece, potrivit cap. IV.4.2 - Modul de prezentare al propunerii financiare, citat anterior, s-a solicitat ca propunerea financiară să cuprindă valoarea serviciilor, iar, în cadrul anexei la formularul de ofertă să fie detaliat prețul pentru fiecare obiectiv în parte. Or, ținând seama de faptul că serviciile prezentului contract sunt de supervizare a lucrărilor, iar obiectivele vizează refacerea sistem rutier și regenerare urbană cartierele … – Mun. ..., este evident că propunerea financiară nu trebuia să cuprindă detaliat prestația responsabilului în Pagina 17 din 24

§ 18

materie de securitate și sănătate în muncă, chiar dacă în caietul de sarcini, la Cap. V - Cerințe minime profesionale, s-a precizat, printre altele: „Pentru a garanta executarea lucrărilor în termenii contractuali stabiliți și pentru folosirea în mod corect și eficient a resurselor de finanțare de care dispune beneficiarul, prestatorul va asigura în mod continuu, până la finalizarea proiectului, prezenta diriginților de șantier și a unui responsabil în materie de securitate și sănătate în muncă pe durata derulării contractului de proiectare și execuție”, întrucât, pe de o parte, la Cap. IV.4.2 - Modul de prezentare al propunerii financiare, din fișa de date nu s-a solicitat acest lucru, ofertanții fiind obligați în a respecta dispozițiile art. 123 alin. (1) din HG nr. 395/2016, potrivit cărora: „Ofertantul elaborează oferta în conformitate cu prevederile documentaţiei de atribuire (...)” Totodată, în caietul de sarcini, la același capitol indicat mai sus, se regăsește și următoarea mențiune: „Prestatorul va purta întreaga responsabilitate pentru îndeplinirea corecta a sarcinilor descrise. În cazul în care, pentru îndeplinirea in bune condiţii a sarcinilor definite in cadrul contractului, prestatorul va avea nevoie de mai mult personal decât cel specificat în oferta, acesta va răspunde pentru asigurarea necesarului de resurse umane, fără a solicita alte costuri suplimentare. În acest caz, prestatorul îşi va completa echipa cu propriul personal pe cheltuiala proprie.” Prin urmare, cel care va avea în vedere modul de remunerația al responsabilului în materie de securitate și sănătate în muncă este prestatorul, care, în cadrul propunerii sale financiare, a prevăzut și cheltuieli cu personal, utilități, combustibil, papetărie, consumabile etc. Legat de acest aspect, Consiliul reține, în soluționare, și faptul că propunerea financiară a asocierii desemnată câștigătoare reprezintă 80,39% din valoarea de estimare, un procent sustenabil față de aceasta din urmă, astfel că nu se poate face vorbire de un preț de „dumping”, pentru că ar fi fost eliminat din calcul „responsabilul ssm”, așa cum susține contestatoarea, în timp ce propunerea financiară a acesteia din urmă reprezintă 99,96% din aceeași valoare de estimare. În concluzie, Consiliul nu va lua în considerare calculele contestatoarei referitoare la consumul de combustibil, distanțele parcurse etc., întrucât sunt proprii acesteia, SC ... SRL nefiind în măsură sa se pronunțe asupra modului în care asocierea criticată ales să-și gestioneze derularea activităților în cauză cu toate cheltuielile aferente. A doua critică a SC ... SRL se referă la faptul că propunerea financiară a asocierii desemnată câștigătoare ar fi trebuit să conțină, raportat la „art. 22 ind. 2 din Legea nr. 10/1995”, costurile anuale cu certificarea sistemului propriu de calitate și/sau vize anuale de supraveghere, pentru toată perioada implementării contractului de supervizare, de 9 ani, contestatoarea susținând că ar fi trebuire prezentat „certificatul ISO 9001, aferent societății de supervizare dar mai ales introducerea costului cu certificarea în oferta valorică”, în caz Pagina 18 din 24

§ 19

contrar oferta criticată trebuia respinsă (în opinia acesteia) ca neconformă. Din modul de exprimare al contestatoarei, completat cu mențiunile din cadrul concluziilor scrise, Consiliul a înțeles că nemulțumirea acesteia privește faptul că asocierea desemnată câștigătoare a omis să prevadă, în propunerea sa financiară, costurile pe fiecare an (timp de 9 ani) în vederea obținerii certificatului ISO 9001. În primul rând, Consiliul reține, din lecturarea documentației de atribuire, că nu s-a solicitat niciunde prezentarea certificatului ISO 9001. Prin urmare, toate alegațiile contestatoarei, pe acest aspect, nu vor fi luate în considerare de către Consiliu. În ceea ce privește invocarea art. 22² lit. c) din Legea nr. 10/1995 privind calitatea în construcţii, potrivit căruia „Consultanții sau supervizorii din domeniul construcțiilor răspund de îndeplinirea următoarelor obligații principale referitoare la calitatea construcțiilor, obligații care se completează cu prevederile generale și specifice ale contractelor: (...) c) asigurarea nivelului de calitate corespunzător cerințelor printr-un sistem propriu de calitate, certificat”, legiuitorul a stabilit că supervizorii (în cazul de față) să aibă un sistem propriu de calitate certificat, dar nu doar pentru acest contract, ci pentru propria activitate care se poate derula și pentru alte contracte, astfel că nu are nici o relevanță costul de obținere a respectivelor certificate de calitate. De altfel, societatea contestatoare se limitează doar în a indica „răspunsul consolidat având numerele 123422 și 123428/15.06.2022 dat de autoritatea contractantă la întrebarea adresată de societatea noastră”, dar fără a preciza, în mod concret, care sunt informațiile ce ar susține afirmațiile sale în acest sens. În concluzie, Consiliul va respinge ca neîntemeiată și această critică. Următoarea critică (a treia) a SC ... SRL se referă la faptul că propunerea tehnică a ofertantei declarată câștigătoare este, în integralitate, „COPIA 100%” a caietului de sarcini, contestatoarea afirmând că doar cuvântul „supervizor” a fost înlocuit cu denumirea asocierii. În opinia acesteia, propunerea tehnică trebuie elaborată astfel încât să facă dovada îndeplinirii cerințelor din caietul de sarcini „și nicidecum să fie copiate CERINȚE și transcrise în propunerea tehnică”. În fișa de date a achiziției, la cap. IV.4.1., se regăsește Modul de prezentare al propunerii tehnice, astfel: Ofertantul va elabora propunerea tehnica în conformitate cu cerințele minime prevăzute în documentaţia de atribuire (fisa de date, caiet de sarcini, formulare, clarificări). In acest sens, Conținutul Propunerii Tehnice va răspunde cel puțin următoarelor cerințe: 1. Descrierea serviciilor care vor fi prestate pentru fiecare obiect si categorie în parte, descrierea operațiunilor necesare a fi executate în Pagina 19 din 24

§ 20

cadrul contractului în vederea îndeplinirii tuturor obligațiilor Prestatorului în conformitate cu prevederile Caietului de sarcini. 2. Prezentarea modului de acces la resursele necesare a fi alocate (materiale, echipamente) pentru fiecare dintre serviciile necesare a fi prestate, precum si documentațiile /rapoartele ce vor fi întocmite de prestator la sfârșitul fiecărei activități, daca este cazul, cu menționarea termenului de livrare către beneficiar. 3. Modalitatea de asigurare a accesului la specialiștii necesari si obligatorii in vederea asigurării nivelului de calitate corespunzător cerinţelor fundamentale aplicabile activităților cuprinse in obiectul contractului. Activitățile si sarcinile concrete care vor fi încredințate personalului implicat în îndeplinirea contractului; 4. Legislaţia in vigoare incidentă pe parcursul supervizării, inclusiv normative tehnice si standarde de calitate ce urmează a fi aplicabile. In aceasta secțiune, ofertantul va prezenta toate actele normative in vigoare care au impact ca obligații ale supervizorului, inclusiv in ceea ce privește normativele tehnice si standardele de calitate minime si obligatorii de respectat. 5. Ofertantul va prezenta ordinea si derularea în timp a activităților din caietul de sarcini concretizata în Programul de realizare al serviciilor de supervizare, surprinzând succesiunea exacta a activităților, precum si intervalele de timp în care ofertantul propune sa fie efectuate serviciile descrise în caietul de sarcini. Programul va detalia/descrie Graficul fizic și va reprezenta programarea activităților de supervizare, detaliind operațiunile componente. Se va evidenția distinct: - durata aferentă executiei lucrărilor; - durata corespunzătoare perioadei de garanție a lucrărilor. 6. Prezentarea altor documente aferente cerinţelor înscrise în caietul de sarcini. (...)”. De asemenea, în conținutul caietului de sarcini, sunt precizate, printre altele: obiectul contractului, activitățile specifice, activitățile supervizorului în perioada de execuție, activitățile supervizorului în perioada de recepție la terminarea lucrărilor, activitățile supervizorului în perioada de garanție a lucrărilor (de notificare a defectelor), prezentare propunere tehnică etc. Verificând propunerea tehnică a Asocierii SC ... SRL – SC ... SRL (filele 501-516), Consiliul apreciază că aceasta atins reperele stabilite prin caietul de sarcini, ținând seama și de cerința din fișa de date, conform căreia: „Ofertantul va prezenta ordinea si derularea în timp a activităților din caietul de sarcini”, respectând dispozițiile art. 123 alin. (1) din HG nr. 395/2016, citate mai sus. Prin urmare, va respinge, ca neîntemeiată critica în cauză. Pagina 20 din 24

§ 21

Relevante, în acest caz, sunt prevederile art. 127 alin. (1) lit. f) din HG nr. 395/2016: „În raport cu sarcinile şi responsabilităţile, comisia de evaluare are, în ansamblu, următoarele atribuţii: (...) f) verificarea conformităţii propunerilor tehnice ale ofertanţilor cu prevederile caietului de sarcini”. De altfel, în susținerea afirmației sale, contestatoare nu indică ce ar fi trebuit să conțină propunerea tehnică față de cele prezentate în caietul de sarcini. Totodată, Consiliul nu va reține ca întemeiată nici afirmația contestatoarei conform căreia propunerea tehnică Asocierii SC ... SRL – SC ... SRL, ar fi „omis de exemplu una din legile importante din sectorul construcțiilor și normelor de aplicare a acesteia – Legea nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcții”, deoarece, pe de o parte, în fișa de date a achiziției, la cap. III.1.9)- Legislația aplicabilă, nu se regăsește precizat acest act normativ, iar, pe de altă parte, în aceeași fișa de date, la cap. IV.4.1) - Modul de prezentare al propunerii tehnice, la pct. 4, se menționează: „Legislația in vigoare incidentă pe parcursul supervizării, inclusiv normative tehnice si standarde de calitate ce urmează a fi aplicabile. In aceasta secțiune, ofertantul va prezenta toate actele normative in vigoare care au impact ca obligații ale supervizorului, inclusiv in ceea ce privește normativele tehnice si standardele de calitate minime si obligatorii de respectat.” Prin urmare, este lăsată la latitudinea ofertanților de a indica actele normative in vigoare care au impact ca obligații ale supervizorului. Or, în condițiile în care societatea contestatoare ar fi dorit ca în documentația de atribuire să fie indicate, în mod concret, anumite acte normative pe care le considera necesar a fi menționate, trebuia fie să solicite clarificări autorității contractante, în temeiul art. 160 alin. (1) din Legea nr. 98/2016, fie să înainteze o contestație cu respectarea termenelor legale, potrivit Legii nr. 101/2016. În caz contrar, se prezumă că, prin depunerea ofertei, contestatoare a înțeles și acceptat conținutul documentației de atribuire, care trebuie respectat întocmai. În legătură cu acest aspect, Consiliul reține că în cadrul propunerii tehnice, la capitolul destinat activităților supervizorului pe perioada de execuție, asocierea criticată a menționat, printre altele: „Va verifica respectarea prevederilor lega(l)e cu privire la cerințele stabilite prin Legea nr. 10/1995, cu modificările și completările ulterioare (...)”. A patra critică a contestatoarei se referă la faptul că ar exista un potențial conflict de interese, generat de propunerea dlui. ... ca responsabil SSM, în condițiile în care acesta este angajat al SC ... SRL, societate membră a asocierii declarată câștigătoare pentru execuția lucrărilor (Asocierea SC ... SRL/SC ... SRL/ ...). Potrivit cap. II.1.1, din fișa de date, obiectul contractului de achiziție publică în cauză este definit ca fiind: „Servicii de supervizare a lucrărilor”, în caietul de sarcini menționându-se că: „Supervizorul are in Pagina 21 din 24

§ 22

echipa sa diriginţi de şantier autorizaţi, potrivit prevederilor Legii şi orice alte persoane pentru îndeplinirea rolului sau”, deci activitatea principală va fi asigurată de către diriginţii de şantier autorizaţi. În ceea ce privește faptul că asocierea desemnată câștigătoare a nominalizat, pentru poziția de responsabil securitatea și sănătatea în muncă, pe dl. ..., care ar fi angajat al SC ... SRL, societate membră a asocierii declarată câștigătoare pentru execuția lucrărilor, astfel că, în opinia contestatoarei, ar exista un posibil conflict de interese, Consiliul va respinge ca neîntemeiată această afirmație, deoarece, situația prezentată de către SC ... SRL nu se încadrează în prevederile legale ale art. 59 din Legea nr. 98/2016, potrivit cărora: „În sensul prezentei legi, prin conflict de interese se înţelege orice situaţie în care membrii personalului autorităţii contractante sau ai unui furnizor de servicii de achiziţie care acţionează în numele autorităţii contractante, care sunt implicaţi în desfăşurarea procedurii de atribuire sau care pot influenţa rezultatul acesteia au, în mod direct sau indirect, un interes financiar, economic sau un alt interes personal, care ar putea fi perceput ca element care compromite imparţialitatea ori independenţa lor în contextul procedurii de atribuire”, precum și în cele ale art. 60 și art. 61 din același act normativ. Critica numărul cinci a contestatoarei care vizează faptul că, la data semnării contractului de colaborare cu dl. ..., dl. ... nu ar fi avut calitatea de administrator al SC ... SRL, Consiliu nu o va reține ca întemeiată, deoarece, la dosarul cauzei, există Declarația de disponibilitate a acestei persoane (fila 379) completată în data de 20.06.2022. În ceea ce privește contractul de colaborare (filele 383- 386), despre care face vorbire contestatoarea, cum că ar fi fost semnat de dl. ..., care nu ar fi avut calitatea de administrator al SC ... SRL, Consiliul constată că sunt fără relevanță observațiile pe acest aspect, întrucât există declarația de disponibilitatea menționată anterior. Pe de altă parte, intervenienta a afirmat, în cadrul adresei nr. 78/ 13.07.2022, înregistrată la CNSC cu nr. … (care reprezintă concluziile scrise și a fost transmisă și contestatoarei, conform dovezilor existente la dosar), că „Domnul ... a fost administrator SC ... SRL până la data de 12.10.2021 ș din acel moment are funcția de Director al SC ... SRL. Contractul de colaborarea cu domnul ... a fost elaborat într-o formă de document cu date neactualizate”, afirmație asupra căreia SC ... SRL nu a prezentat niciun argument, care să combată această afirmație și să justifice relevanța observației sale. Ultima critică (a șasea) a SC ... SRL se referă la faptul că, în oferta asocierii desemnată câștigătoare, nu s-ar regăsi „modul de plată a garanției de bună execuție”. În soluționarea acestei afirmații, Consiliul are în vedere cap. III.1.6.b) Garantie de buna executie, din fișa de datea achiziției, unde se solicită: „Garanția de buna execuție este de 7% din prețul contractului Pagina 22 din 24

§ 23

fără TVA. Garanția de buna execuție se va stabili la încheierea contractului si se va constitui în conformitate cu prevederile art. 40 din HG nr. 395/2016. Daca părțile convin, garanția se poate constitui si prin rețineri succesive din plata cuvenita pentru facturile parțiale. Contractantul are obligaţia in acest caz de a deschide la unitatea Trezoreriei Statului din cadrul organului fiscal competent în administrarea acestuia un cont disponibil, distinct, la dispoziția autorităţii contractante. Suma inițială care se depune de către contractant în contul de disponibil astfel deschis nu trebuie sa fie mai mica de 0,5% din prețul contractului, fără TVA”. Dispozițiile art. 39 alin. (3) și (4) din HG nr. 395/2016 prevăd următoarele: „(3) Garanţia de bună execuţie se constituie în termen de 5 zile lucrătoare de la data semnării contractului de achiziţie publică/ contractului subsecvent. Acest termen poate fi prelungit la solicitarea justificată a contractantului, fără a depăşi 15 zile de la data semnării contractului de achiziţie publică/ contractului subsecvent. (4) Autoritatea contractantă stabileşte valoarea garanţiei de bună execuţie prin raportare la complexitatea contractului de achiziţie publică/contractului subsecvent care urmează a fi executat, care însă nu trebuie să depăşească 10% din preţul contractului, fără TVA.”. De asemenea, conform art. 40 alin. (1) din același act normativ „Garanţia de bună execuţie se constituie prin virament bancar sau printr-un instrument de garantare emis în condiţiile legii, astfel: a) scrisoare de garanţie emisă de o instituţie de credit din România sau din alt stat; b) asigurare de garanţii emisă: - fie de o societate de asigurări care deţine autorizaţie de funcţionare emisă în România sau într-un alt stat membru al Uniunii Europene şi/sau care este înscrisă în registrele publicate pe site-ul Autorităţii de Supraveghere Financiară, după caz; - fie de o societate de asigurări dintr-un stat terţ printr-o sucursală autorizată în România de către Autoritatea de Supraveghere Financiară.” Prin urmare, față de cele evocate, raportat la normele citate, respectiv la modul în care trebuie constituită garanția de bună execuție, la momentul constituirii ei, precum și la formularea din fișa de date, Consiliul va respinge ca neîntemeiată și această critică. Față de aspectele de fapt şi de drept de mai sus, în temeiul art. 26 alin. (6) din Legea nr. 101/2016 privind remediile şi căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziţie publică, a contractelor sectoriale şi a contractelor de concesiune de lucrări şi concesiune de servicii, precum şi pentru organizarea şi funcţionarea Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor, cu modificările și completările ulterioare, Pagina 23 din 24

§ 24

pentru considerentele evocate în motivare, Consiliul va respinge, ca nefondată, contestația formulată de către SC ... SRL, în contradictoriu cu MUNICIPIUL .... Pe cale de consecință, va admite cererea de intervenție înaintată de către SC ... SRL, în calitate de lider al Asocierii SC ... SRL – SC ... SRL. Prezenta decizie este obligatorie pentru părți, în conformitate cu dispozițiile art. 28 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 și poate fi atacată cu plângere, în temeiul art. 29 din același act normativ. Pentru cele constatate, în baza legii și a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DECIDE: Încuviințează, în principiu, cererea de intervenție 78/13.07.2022, înregistrată la C.N.S.C. sub nr. ..., formulată de către SC ... SRL, în calitate de lider al Asocierii SC ... SRL – SC ... SRL, cu sediul în ..., str. …, județul .... Respinge, ca nefondată, contestația formulată de către SC ... SRL, cu sediul social în ..., str. …, în contradictoriu cu autoritatea contractantă MUNICIPIUL ..., cu sediul în ..., …, județul .... Pe cale de consecință, admite cererea de intervenție înaintată de către SC ... SRL, în calitate de lider al Asocierii SC ... SRL – SC ... SRL. Obligatorie. Împotriva prezentei decizii, se poate formula plângere, în termen de 10 zile de la comunicare, conform dispozițiilor art. 29 din Legea nr. 101/2016. Președinte, Membru, Membru, … … … … … … Redactată în 5 (cinci) exemplare originale, conține …pagini Pagina 24 din 24

Documente pentru aceeași cercetare

Legăturile se bazează pe coduri CPV sau critici comune din buletin. Verificați faptele și motivarea fiecărui document.