AchiziaBibliotecă
Instrumentele Achizia
Aspect

Document CNSC

Decizie CNSC 1430/2022

ROȘU COMPANY SRL în contradictoriu cu COMPANIA NAȚIONALĂ DE INVESTIȚII SA

Decizia CNSC nr. 1430/C6/1334 din 11.07.2022

Link permanent

Identificare și pasaje din sursă

Decizia CNSC nr. 1430/C6/1334 din 11.07.2022

Data din document
2022-07-11
Complet
C6

Obiectul procedurii

având ca obiect „Proiectare, asistență tehnică și execuție lucrări pentru obiectivul de investiții inclus în Subprogramul «Lucrări în primă urgență»: «Amenajare pentru apărări împotriva inundațiilor pe cursurile de apă de pe teritoriul comunei Gherța Mică, județul Satu Mare»”, cod CPV 45243300-5 Lucrări de construcții de pereți de protecție a malurilor (Rev.2), anunț de participare simplificat SCN1101018/ 11.02.2022, s-a solicitat Consiliului admiterea contestației și, pe cale de consecință: „• Permiterea accesului subscrisei la integralitatea documentelor dosarului achiziției publice și a formulării concluziilor scrise întemeiate pe informațiile cu privire la care subscrisa urmează să ia la cunoștință odată cu studierea dosarului cu privire la care autoritatea contractantă ne-a refuzat în mod nelegal accesul; • Anularea Adresei nr. 28317/27.05.2022, reprezentând Comunicarea rezultatului procedurii și a Raportului procedurii nr. Pagina 1 din 3
Verifică pasajul în context →

Soluția, din document

CONSILIUL DECIDE: Încuviințează, în principiu, cererea de intervenție înregistrată la C.N.S.C. cu nr. 30342/16.06.2022, formulată de către TOMI ALEX SRL, cu sediul în localitatea Călinești - Oaș, nr. 152 , județul Satu Mare. Admite, în parte, contestația formulată de ROŞU COMPANY SRL cu sediul social în comuna Gherța Mică, str. Principală nr. 178, județul Satu Mare, în contradictoriu cu autoritatea contractantă COMPANIA NAȚIONALĂ DE INVESTIȚII SA, cu sediul în municipiul București, Piața Națiunilor Unite nr. 9, sectorul 5 și anulează raportul procedurii nr. 10495 L/27.05.2022 și actele subsecvente acestuia, în partea ce privește evaluarea ofertei TOMI ALEX SRL, inclusiv adresele de comunicare a rezultatului procedurii. Obligă autoritatea contractantă la continuarea procedurii de atribuire în cauză, în termen de 15 zile, cu reevaluarea ofertei TOMI ALEX SRL, prin aplicarea art. 209 alin. (1) din Legea nr. 98/2016, referitor la verificatorul de proiect atestat și la experiența s…
Verifică pasajul în context →

Extrase din documentele asociate, fără completări sau interpretare juridică. Anonimizarea sursei este păstrată.

Decizie 1430/2022

Decizie CNSC
An dosar: 2022Înregistrare: 28231Data înregistrării: 2022-06-03
ContestatorROȘU COMPANY SRLCUI 3963099
Autoritate contractantăCOMPANIA NAȚIONALĂ DE INVESTIȚII SACUI 14273221

2022_1430_2022_Decizie_1430.pdf, BO2022_1430_2022_BO2022_1430.pdf

Document publicat în registru

PDF CNSC

Text extras automat; verificați forma originală în PDF.

Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.

Citește textul integral · 5.284 caractere
§ 1

În conformitate cu prevederile art. 12 alin. (1) și ale art. 27 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, Consiliul adoptă următoarea: DECIZIE Nr. 1430/C6/1334 Data: 11.07.2022 Prin contestația nr. 1417/03.06.2022, înregistrată la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor sub nr. 28231/03.06.2022, formulată de către ROŞU COMPANY SRL cu sediul social în comuna Gherța Mică, str. Principală nr. 178, județul Satu Mare și adresa de corespondență în comuna Păulești, str. Principală nr 47/b, județul Satu Mare, înmatriculată la Oficiul Registrului Comerțului sub nr. J30/544/1993, CUI RO 3963099, reprezentată legal prin administrator Roșco Mihai, împotriva adresei nr. 28317/27.05.2022 privind comunicarea rezultatului procedurii, a raportului procedurii nr. 10495L/27.05.2022, precum și a refuzului autorității contractante de a-i permite accesul la „integralitatea dosarului achiziției publice, în speță la oferta tehnică și financiară depusă de către TOMI ALEX SRL și la toate documentele emise în legătură cu acestea”, documente emise de către COMPANIA NAȚIONALĂ DE INVESTIȚII SA, cu sediul în municipiul București, Piața Națiunilor Unite nr. 9, sectorul 5, și sediul procesual ales în municipiul București, str. Povernei nr. 1-3, sectorul 1, în calitate de autoritate contractantă, în cadrul procedurii simplificată - într-o singură etapă, derulată online, în vederea atribuirii contractului de achiziție publică având ca obiect „Proiectare, asistență tehnică și execuție lucrări pentru obiectivul de investiții inclus în Subprogramul «Lucrări în primă urgență»: «Amenajare pentru apărări împotriva inundațiilor pe cursurile de apă de pe teritoriul comunei Gherța Mică, județul Satu Mare»”, cod CPV 45243300-5 Lucrări de construcții de pereți de protecție a malurilor (Rev.2), anunț de participare simplificat SCN1101018/ 11.02.2022, s-a solicitat Consiliului admiterea contestației și, pe cale de consecință: „• Permiterea accesului subscrisei la integralitatea documentelor dosarului achiziției publice și a formulării concluziilor scrise întemeiate pe informațiile cu privire la care subscrisa urmează să ia la cunoștință odată cu studierea dosarului cu privire la care autoritatea contractantă ne-a refuzat în mod nelegal accesul; • Anularea Adresei nr. 28317/27.05.2022, reprezentând Comunicarea rezultatului procedurii și a Raportului procedurii nr. Pagina 1 din 3

§ 2

10495L/27.05.2022, precum și a tuturor actelor subsecvente emise în cadrul procedurii și a celor care au stat la baza emiterii acestora, pentru motive de netemeinicie și nelegalitate, avându-se în vedere faptul că oferta depusă de către TOMI ALEX SRL este inadmisibilă; • Obligarea autorității contractante la reevaluarea ofertei depuse de către TOMI ALEX SRL și stabilirea ofertei câștigătoare cu respectarea prevederilor legale în materia achizițiilor publice”. Prin cererea de intervenție înregistrată la C.N.S.C. cu nr. 30342/16.06.2022, formulată de către TOMI ALEX SRL, cu sediul în localitatea Călinești - Oaș, nr. 152 , județul Satu Mare, înregistrată la Registrul Comerțului sub nr. J30/145/2008, având CUI RO 23165725, reprezentată legal prin Surd Tămaș, în temeiul dispozițiilor art. 17 și urm. din Legea nr. 101/2016, s-a solicitat Consiliului admiterea în principiu a cererii de intervenție, respingerea contestației, precum și menținerea ca temeinic și legal a „raportului/rezultatului procedurii nr. 10495 L/ 27.05.2022 comunicat prin adresa nr. 28314/27.05.2022”. CONSILIUL DECIDE: Încuviințează, în principiu, cererea de intervenție înregistrată la C.N.S.C. cu nr. 30342/16.06.2022, formulată de către TOMI ALEX SRL, cu sediul în localitatea Călinești - Oaș, nr. 152 , județul Satu Mare. Admite, în parte, contestația formulată de ROŞU COMPANY SRL cu sediul social în comuna Gherța Mică, str. Principală nr. 178, județul Satu Mare, în contradictoriu cu autoritatea contractantă COMPANIA NAȚIONALĂ DE INVESTIȚII SA, cu sediul în municipiul București, Piața Națiunilor Unite nr. 9, sectorul 5 și anulează raportul procedurii nr. 10495 L/27.05.2022 și actele subsecvente acestuia, în partea ce privește evaluarea ofertei TOMI ALEX SRL, inclusiv adresele de comunicare a rezultatului procedurii. Obligă autoritatea contractantă la continuarea procedurii de atribuire în cauză, în termen de 15 zile, cu reevaluarea ofertei TOMI ALEX SRL, prin aplicarea art. 209 alin. (1) din Legea nr. 98/2016, referitor la verificatorul de proiect atestat și la experiența similară, conform celor precizate în motivare. Respinge, ca rămasă fără obiect, critica privind refuzul autorității contractante de a i se permite accesul la întregul dosar al achiziției publice. Respinge, ca nefondate, celelalte critici. Pe cale de consecință, admite, în parte, cererea de intervenție aparținând societății TOMI ALEX SRL. Obligatorie. Pagina 2 din 3

§ 3

Împotriva prezentei decizii, se poate formula plângere, în termen de 10 zile de la comunicare, conform dispozițiilor art. 29 din Legea nr. 101/2016. Pagina 3 din 3

Motivare publicată în buletin

PDF CNSC

Text extras automat; verificați forma originală în PDF.

Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.

Citește textul integral · 64.384 caractere
§ 1

În conformitate cu prevederile art. 12 alin. (1) și ale art. 27 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, Consiliul adoptă următoarea: DECIZIE Nr. …/…/… Data: … Prin contestația nr. 1417/03.06.2022, înregistrată la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor sub nr. …/…, formulată de către ... cu sediul social în comuna ..., str. … nr. …, județul ... și adresa de corespondență în comuna ..., str. … nr …, județul ..., înmatriculată la Oficiul Registrului Comerțului sub nr. …/…/…, CUI RO …, reprezentată legal prin administrator …, împotriva adresei nr. 28317/27.05.2022 privind comunicarea rezultatului procedurii, a raportului procedurii nr. 10495L/27.05.2022, precum și a refuzului autorității contractante de a-i permite accesul la „integralitatea dosarului achiziției publice, în speță la oferta tehnică și financiară depusă de către ... și la toate documentele emise în legătură cu acestea”, documente emise de către ..., cu sediul în municipiul ..., ..., sectorul …, și sediul procesual ales în municipiul ..., str. ... nr. …, sectorul …, în calitate de autoritate contractantă, în cadrul procedurii simplificată - într-o singură etapă, derulată online, în vederea atribuirii contractului de achiziție publică având ca obiect „Proiectare, asistență tehnică și execuție lucrări pentru obiectivul de investiții inclus în Subprogramul «Lucrări în primă urgență»: «Amenajare pentru apărări împotriva inundațiilor pe cursurile de apă de pe teritoriul comunei ..., județul ...»”, cod CPV 45243300-5 Lucrări de construcții de pereți de protecție a malurilor (Rev.2), anunț de participare simplificat …/ …, s-a solicitat Consiliului admiterea contestației și, pe cale de consecință: „• Permiterea accesului subscrisei la integralitatea documentelor dosarului achiziției publice și a formulării concluziilor scrise întemeiate pe informațiile cu privire la care subscrisa urmează să ia la cunoștință odată cu studierea dosarului cu privire la care autoritatea contractantă ne-a refuzat în mod nelegal accesul; • Anularea Adresei nr. 28317/27.05.2022, reprezentând Comunicarea rezultatului procedurii și a Raportului procedurii nr. 10495L/27.05.2022, precum și a tuturor actelor subsecvente emise în cadrul procedurii și a celor care au stat la baza emiterii acestora, pentru motive de netemeinicie și nelegalitate, avându-se în vedere faptul că oferta depusă de către ... este inadmisibilă; Pagina 1 din 24

§ 2

• Obligarea autorității contractante la reevaluarea ofertei depuse de către ... și stabilirea ofertei câștigătoare cu respectarea prevederilor legale în materia achizițiilor publice”. Prin cererea de intervenție înregistrată la C.N.S.C. cu nr. …/…, formulată de către ..., cu sediul în localitatea ..., nr. … , județul ..., înregistrată la Registrul Comerțului sub nr. …/…/…, având CUI RO …, reprezentată legal prin …, în temeiul dispozițiilor art. 17 și urm. din Legea nr. 101/2016, s-a solicitat Consiliului admiterea în principiu a cererii de intervenție, respingerea contestației, precum și menținerea ca temeinic și legal a „raportului/rezultatului procedurii nr. 10495 L/ 27.05.2022 comunicat prin adresa nr. 28314/27.05.2022”. În luarea deciziei asupra cauzei de față, Consiliul National de Soluționare a Contestațiilor reține următoarele: Prin contestația nr. 1417/03.06.2022, înregistrată la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor sub nr. …/…, ... critică adresa nr. 28317/27.05.2022 privind comunicarea rezultatului procedurii, a raportului procedurii nr. 10495L/27.05.2022, precum și a refuzului autorității contractante de a-i permite accesul la „integralitatea dosarului achiziției publice, în speță la oferta tehnică și financiară depusă de către ... și la toate documentele emise în legătură cu acestea”, documente emise de către ..., în calitate de autoritate contractantă, în cadrul procedurii simplificată - într-o singură etapă, derulată online, în vederea atribuirii contractului de achiziție publică având ca obiect „Proiectare, asistență tehnică și execuție lucrări pentru obiectivul de investiții inclus în Subprogramul «Lucrări în primă urgență»: «Amenajare pentru apărări împotriva inundațiilor pe cursurile de apă de pe teritoriul comunei ..., județul ...»”, solicitând Consiliului cele menționate în partea introductivă. Cu titlu prealabil, contestatoarea menționează anunțul prin care a fost inițiată procedura de atribuire, operatorii economici ce au depus ofertă, printre aceștia regăsindu-se și Asocierea ... -..., din care face parte societatea sa. Precizează că, în data de 27.05.2022, prin intermediul SEAP, autoritatea contractantă i-a comunicat adresa nr. 28317/27.05.2022 ce viza rezultatul procedurii și raportul procedurii nr. 10495L/27.05.2022, prin care a informat-o că oferta depusă de către ... a fost declarată câștigătoare, iar oferta asocierii sale a fost declarată admisibilă, dar s-a clasat pe locul 2. I. Argumentând refuzul nelegal al autorității contractante de a-i permite accesul la dosarul achiziției publice, în integralitate, autoarea contestației precizează că, în data de 27.05.2022, prin adresa nr. 1414/ Pagina 2 din 24

§ 3

27.05.2022, în temeiul prevederilor art. 217 alin. (6) din Legea nr. 98/2016, prin raportare la distanța dintre sediul societății sale și sediul instituției, i-a solicitat autorității contractante transmiterea, prin intermediul mijloacelor electronice, de copii după dosarul achiziției publice. Totodată, precizează că a făcut referire și la incidența dispozițiilor art. 57 alin. (1) din Legea nr. 98/2016 în ceea ce privește dovada pentru înscrisurile declarate confidențiale. Autoarea contestației susține că, în data de 30.05.2022, autoritatea contractantă i-a comunicat faptul că se poate prezenta la sediul instituției pentru a studia dosarul achiziției publice, astfel că, în data de 31.05.2022, un reprezentant al societății s-a prezentat în vederea studierii dosarului, dar organizatoarea procedurii i-a permis accesul (în sensul studierii documentelor, refuzând eliberarea de fotocopii) doar la DUAE și documentele de calificare depuse de către ..., eliberându-i fotocopii doar după procesele-verbale de evaluare. În ceea ce privește accesul la oferta tehnică și financiară a ..., menționează că autoritatea contractantă a invocat faptul că respectivul ofertant și-a declarat oferta confidențială, refuzând accesul inclusiv la declarația referitoare la acest caracter. Considerând că este nelegală această conduită a autorității contractante, contestatoarea solicită Consiliului să-i permită accesul la dosarul achiziției publice, în integralitate, precum și la formularea de concluzii scrise pe baza informațiilor cu privire la care urmează să ia cunoștință în urma studierii dosarului. II. Susținând că oferta ... trebuia respinsă, întrucât este inacceptabilă și neconformă, autoarea contestației subliniază caracterul obligatoriu al documentației de atribuire, sens în care invocă jurisprudența instanțelor naționale și europene. În acest sens, prezintă următoarele argumente: 1. În ceea ce privește motivele de nelegalitate ale deciziei autorității contractante de a declara admisibilă și câștigătoare oferta depusă de către ..., acesta fiind neconformă, a arată că: A. Nedeclararea ca subcontractant a unui verificator de proiecte atestat, sens în care invocă prevederile caietului de sarcini: C3 sect. 1- LPU ... paq. 28-29, pag. 33, răspunsul consolidat la solicitarea de clarificări, publicat în SEAP pe data de 08.04.2022, precum și Graficul de eșalonare a prețurilor, parte integrantă din documentul caiet de sarcini- secțiunea 2, pag. 8. În conformitate cu datele de identificare ale ofertanților, publicate în SEAP, ... a declarat un singur subcontractant la momentul depunerii ofertelor, respectiv pe ... pentru activitatea de proiectare, neavând alți subcontractanți pentru verificarea tehnică de calitate, iar societatea nu poate executa în mod legal activitatea de verificare a proiectului solicitată prin caietul de sarcini aferent procedurii, consideră autoarea Pagina 3 din 24

§ 4

contestației. Apreciază că sunt incidente următoarele dispoziții legale: art. 3, art. 1851 alin.(1) și art. 1852 alin. (1) din Codul civil, art. 6 alin. (1) și art. 8 alin. (1) din Legea nr. 71/2021 pentru punerea în aplicare a Codului civil, art. 13 alin. (1) și art. 26 alin. (1) din Legea nr. 10/1995, art. 1 alin. (2), art. 2, art. 5 și art. 8 din Hotărârea nr. 925 din 20 noiembrie 1995 pentru aprobarea regulamentului privind verificarea și expertizarea tehnică a proiectelor, expertizarea tehnică a execuției lucrărilor și a construcțiilor, precum și verificarea calității lucrărilor executate. În opinia sa, verificarea tehnică a proiectului nu poate fi realizată de către același operator economic care întocmește proiectul, ofertanții având obligația de a declara entitatea ce urmează să presteze aceste servicii, în calitate de subcontractant, întrucât urmează a realiza părți din obiectul contractului, subliniază contestatoarea, invocând jurisprudența Consiliului. Menționează că asocierea din care face parte societatea sa, prin asociatul ..., a declarat subcontractant pentru partea de verificare a proiectului pe ... și a prezentat documente relevante în acest sens, respectiv DUAE, atestat pentru verificatorul de proiect nominalizat, descrierea în cadrul ofertei tehnice a modalității în care urmează a se desfășura activitatea de verificare a proiectului. Raportându-se la prevederile art. 3 alin. (1) lit. yy) din Legea nr. 98/2016, precum și la cele ale art. 150 alin. (2) din H.G. nr. 395/2016, contestatoarea susține că, în lipsa unei subcontractări legale a acestei activități, ..., care și-a asumat activitatea de proiectare prin subcontractantul ..., nu poate realiza în mod legal verificarea tehnică a proiectului. Este lipsită de relevanță ponderea serviciilor de verificare tehnică în cadrul prețului ofertat, în condițiile în care serviciile în discuție sunt parte din obiectul contractului ce urmează a fi atribuit, astfel că prestarea acestora trebuie realizată fie de către ofertant, fie de către subcontractant. Cu referire la necesitatea declarării subcontractorilor la momentul depunerii ofertelor, contestatoarea se raportează la dispozițiile art. 179 din Legea nr. 98/2016, precum și la obligația de a depune DUAE, inclusiv pentru subcontractant, sens în care invocă dispozițiile art. 59-60, art. 164, art. 165 și art. 167 din Legea nr. 98/2016. În condițiile în care verificatorii de proiecte ar fi angajați sau colaboratori ai societății care a elaborat proiectul, ar exista un veritabil conflict de interese și o incompatibilitate evidentă, deoarece verificatorul de proiecte trebuie de fie independent total față de operatorul economic ce a realizat proiectul, conchide autoarea contestației, apreciind că singurul „aranjament contractual, în condiții de legalitate”, este subcontractarea. În acest sens, contestatoarea invocă și redă din jurisprudența Consiliului, a instanțelor naționale, precum și a instanțelor europene. Pagina 4 din 24

§ 5

În opinia sa, oferta depusă de către ... trebuia respinsă, ca neconformă, potrivit dispozițiilor art. 137 alin. (3) lit. a) și lit. c) din H.G. nr. 395/2016, întrucât nu poate îndeplini, în mod legal, activitatea de verificare a proiectului, parte a obiectului contractului de achiziție publică. B. Susținând neîndeplinirea cerinței referitoare la numărul de personal activ din ultimul an (minimum 25 persoane) încadrat în codurile COR din grupele 71, 9313 și 2142, contestatoarea se raportează la prevederile caietului de sarcini, respectiv pag. 34 din sect. 1- LPU ..., pe care le citează. Făcând trimitere la aspectele consemnate de către autoritatea contractantă în anexa nr. 1 a Procesului-verbal nr. 8699/L/06.05.2022 privind evaluarea conformității propunerilor tehnice cu prevederile caietului de sarcini și solicitărilor de clarificări, document la care a avut acces cu ocazia studierii dosarului achiziției publice, contestatoarea menționează lista cu personalul activ din ultimul an - 37 de persoane, iar din informațiile publicate pe portalul www.mfinante.gov.ro, numărul mediu de angajați pentru anul 2021 este de 30, nu de 37. Consideră că nu este relevantă prezentarea Registrului de salariați la data de 01.04.2022, în condițiile în care s-a solicitat prezentarea numărului de personal activ din ultimul an, creându-se aparența incidenței situației în care ofertantul ... a efectuat angajări „pro causa” cu scopul exclusiv de a îndeplini cerința din caietul de sarcini. Prin raportare la cerința din caietul de sarcini, potrivit căreia ofertanții aveau obligația de a prezenta numărul de personal activ din ultimul an, minimum 25 persoane încadrate în codurile COR din grupele 71, 9313 și 2142, afirmă că ofertantul ... nu a îndeplinit respectiva cerință, subliniază autoarea contestației. 2. Susținând că oferta ... este inacceptabilă, iar decizia autorități contractante, de a o declara admisibilă și câștigătoare, este nelegală, contestatoarea arată că acest ofertant nu a îndeplinit cerința privind experiența similară. Precizează că cele două contracte prezentate de acesta, respectiv lucrări de execuție pentru proiectul „Modernizare infrastructura agricolă în Comuna ..., județul ...” și „Modernizare drumuri forestiere în comuna ..., județul ...” nu acoperă toate categoriile de lucrări solicitate prin fișa de date a achiziției, similare cu cele ce fac obiectul procedurii. Astfel, arată că ofertantul ... nu a prezentat experiență similară în executarea de lucrări hidrotehnice constând în lucrări de amenajare albie, apărări și consolidări de maluri cu ajutorul zidurilor de sprijin (de greutate sau din gabioane etc), iar comisia de evaluare avea obligația de a-i respinge oferta, ca inacceptabilă, în conformitate cu prevederile art. 137 alin. (1) și alin. (2) lit. b) din H.G. nr. 395/2016. În concluzie, ... solicită următoarele: - admiterea contestației; Pagina 5 din 24

§ 6

- permiterea accesului la dosarul achiziției publice, în integralitate, și ulterior formularea concluziilor scrise; - anularea adresei nr. 28317/27.05.2022 reprezentând comunicarea rezultatului procedurii și a raportului procedurii nr. 10495L/27.05.2022, precum și a „tuturor actelor subsecvente emise în cadrul procedurii și a celor care au stat la baza emiterii acestora, pentru motive de netemeinicie si nelegalitate, avându-se în vedere faptul că oferta depusă de către ... este inadmisibilă”; - obligarea autorității contractante la reevaluarea ofertei depuse de către ... și stabilirea ofertei câștigătoare cu respectarea prevederilor legate în materia achizițiilor publice. În drept au fost invocate dispozițiile art. 8 și urm. din Legea nr. 101/2016, iar în dovedire au fost solicitate și depuse înscrisuri. Prin adresa nr. 30689/10.06.2022, înregistrată la C.N.S.C. sub nr. …/…, autoritatea contractantă ... a transmis, în copie certificată, documente din dosarul achiziției publice. Prin punctul de vedere nr. 31264/14.06.2022, înregistrat la C.N.S.C. sub nr. …/…, în temeiul dispozițiilor art. 26 alin. (6) din Legea nr. 101/2016, autoritatea contractantă ... a solicitat respingerea contestației formulată de ..., ca nefondată. Prezentând situația de fapt, organizatoarea procedurii indică anunțul cu care a inițiat procedura de atribuire, enumeră operatorii economici ce au depus ofertă, și arată că, după aplicarea criteriului de atribuire „cel mai bun raport calitate-preț”, oferta clasată pe primul loc a fost cea depusă de ..., ce a obținut 98,51 puncte, iar oferta Asocierii ... -... s-a clasat pe locul 2, obținând 97,58 puncte. În combaterea criticilor contestatoarei, organizatoarea procedurii prezintă următoarele argumente: I. Cu privire la refuzul de a-i permite acesteia accesul la întreaga ofertă ce fost declarată câștigătoare, precizează că, în data de 27.05.2022, ora 17:33, prin adresa nr. 1414/27.05.2022, înregistrată la ... cu nr. …/..., Asocierea ... i-a solicitat accesul la dosarul achiziției privind obiectivul de investiții ce face obiectul prezentei contestații. În data de 30.05.2022 i-a comunicat programul în care se poate prezenta la sediul său pentru studierea dosarului, astfel că, în data de 30.05.2022, ora 20:13, asocierea a transmis adresa nr. 1416/30.05.2022, înregistrată la ... cu nr. 28682/31.05.2022, prin care a menționat că îl împuternicește pe ... pentru a studia dosarul achiziției și pentru a ridica fotocopii de pe respectivele documente. Menționează că, în data de 31.05.2022, la sediul instituției s-a prezentat ..., legitimat prin cartea de identitate, în calitate de împuternicit al societății ..., în vederea studierii dosarului. După ce a luat act de neconcordanțele de formă dintre numele persoanei împuternicite să studieze dosarul (..., respectiv ...), autoritatea contractantă i-a Pagina 6 din 24

§ 7

permis studierea atât a dosarului achiziției, cât și a ofertei ..., care a fost oferită la studiu în format electronic. Ulterior studierii dosarului achiziției, împuternicitului i-au fost înmânate de comun acord cu acesta copii de pe procesele-verbale de evaluare, înscrisuri care reprezintă documente proprii ale autorității contractante, întocmite de comisia de evaluare, precizează autoritatea contractantă. Contrar afirmațiilor contestatoarei, comisia de evaluare a procedat în mod corect asigurând accesul atât la dosarul achiziției, cât și la oferta societății ..., având în vedere că ofertantul declarat câștigător nu a prezentat declarație de confidențialitate, subliniază organizatoarea procedurii. De asemenea, susține că, în ceea ce privește obligația de a transmite în format electronic documente din dosarul achiziției publice, legislația în materia achizițiilor publice este o normă specială prin raportare la prevederile Legii nr. 544/2001 privind liberul acces la informațiile de interes public, astfel că sunt aplicabile prevederile art. 217 din Legea nr. 98/2016, care presupun o procedură specifică aplicabilă accesului la dosarul achiziției. Considerând că este eronată susținerea contestatoarei potrivit căreia instituția este obligată să acorde accesul la dosarul achiziției în format electronic, deoarece procedura de achiziție publică s-a desfășurat în sistem electronic, prin intermediul platformei SICAP, organizatoarea procedurii arată că această platformă electronică nu prevede și facilitatea de a studia dosarul achiziției online. Totodată, prin raportare la dispozițiile art. 10 lit. f) din Legea nr. 101/2016, autoritatea contractantă susține că motivele de fapt și de drept trebuie incluse în contestație, deoarece această cale de atac a fost edictată de legiuitor pentru a reclama un act nelegal, pentru motive de nelegalitate ce sunt cunoscute la momentul formulării și depunerii contestației, iar nu necunoscute și aflate, eventual, pe parcurs. Instituția a procedat în mod corect, aplicând prevederile legislației în materia achizițiilor publice, acordând accesul contestatoarei atât la dosarul achiziției, cât si la oferta societății ..., eliberând de comun acord cu reprezentantul asocierii, copii de pe procesele-verbale întocmite cu privire la procedura ce face obiectul prezentei contestații, conchide autoritatea contractantă. II. Referindu-se la critica privind neconformitatea ofertei societății ..., generată de faptul că aceasta nu a declarat ca subcontractant verificatorul de proiecte atestat, autoritatea contractantă susține că, potrivit caietului de sarcini, a inclus componenta de verificare a proiectelor în etapa de elaborare a proiectului pentru autorizarea lucrărilor și respectiv în etapa de elaborare a proiectului tehnic (pag. 29 din caietul de sarcini - Secțiunea 1). Este evident că prestarea serviciilor de verificare a proiectului reprezintă o parte din componenta Proiectarea Pagina 7 din 24

§ 8

viitorului contract de achiziție publică, iar în ceea ce privește modul de prezentare a propunerii financiare, niciunde nu a solicitat ca serviciile de verificare a proiectului să fie distinct ofertate. În același sens, subliniază că, potrivit prevederilor art. 5 și art. 6 din Regulamentul privind verificarea și expertizarea tehnică a proiectelor, expertizarea tehnică a execuției lucrărilor și a construcțiilor, precum și verificarea calității lucrărilor executate, anexă la H.G. nr. 925/1995, se permite desfășurarea activității de verificare fie ca persoană fizică autorizată, fie ca angajat al unui operator economic cu obiect de activitate corespondent, astfel că devine evident că se puteau angaja și răspunderi contractuale specifice, rezultând din raporturile dintre verificator și angajatorul său. Consideră că susținerea contestatoarei potrivit căreia doar prin subcontractarea componentei de verificare a documentațiilor în cauză s- ar fi putut asigura respectarea întocmai a legislației din domeniu este eronată. Astfel, invocând prevederile art. 54 din Legea nr. 98/2016, precum și cele ale art. 163, art. 172 alin. (1) lit. c) și art. 178 din același act normativ, organizatoarea procedurii arată că cerințele privind capacitatea tehnică și profesională a operatorului economic ofertant reprezintă criterii de calificare și selecție. Cerințele privind personalul sunt în fapt cerințe de calificare, iar pentru a fi luate în considerare în vederea respingerii unei oferte, trebuie să fie cuprinse atât în anunțul de participare, cât și în fișa de date, precizează autoritatea contractantă. Consideră că nu poate să oblige ofertanții să fracționeze contractul, prin încheierea unor acorduri de subcontractare, sau să îngrădească posibilitatea acestora de a încheia acorduri cu colaboratorii, sens în care invocă și practica Consiliului. În acest context, autoritatea contractantă subliniază că, în mod corect, a hotărât că oferta prezentată de ... a fost admisibilă și declarată câștigătoare, deoarece nu era absolut necesar să fie nominalizați subcontractanți pentru îndeplinirea calității de verificator de proiect. III. În combaterea criticii potrivit căreia ofertantul câștigător nu îndeplinește cerința referitoare la personalul activ din ultimul an (minimum 25 persoane) încadrat în codurile COR din grupele 71, 9313 și 2142, autoritatea contractantă se raportează la cerința privind numărul mediu anual de personal prevăzută la pag. 34 a caietului de sarcini, pe care o redă, și arată că la pag. 10 din fișierul „Anexa la oferta tehnică bun semnat pdf” din propunerea tehnică, ofertantul declarat câștigător a prezentat un înscris (registrul de salariați), din care rezultă un număr de 42 de persoane angajate la data ofertării. Totodată, pentru a demonstra îndeplinirea cerinței caietului de sarcini privind personalul minim solicitat (25 de persone), societatea ... a mai prezentat o listă (pag. 80-82 din fișierul „Anexa la oferta tehnica Pagina 8 din 24

§ 9

bun semnat pdf”) din care rezultă un număr mediu de personal activ din ultimul an de 37 de persoane, astfel că îndeplinește cerința caietului de sarcini. Considerând neîntemeiată critica contestatoarei, autoritatea contractantă susține că ofertantul declarat câștigător are un număr de 42 de persoane cu calitatea de personal activ, astfel cum rezultă din registrul de salariați, iar oferta sa este admisibilă și câștigătoare, deoarece respectă în totalitate prevederile documentației de atribuire. IV. Combătând critica potrivit căreia ofertantul declarat câștigător nu îndeplinește cerința privind experiența similară, autoritatea contractantă invocă și redă cerința de la capitolul III.1.3.a) Capacitatea tehnică și/sau profesională din fișa de date și arată că, pentru îndeplinirea cerinței, ofertantul declarat câștigător a prezentat următoarele contracte: - contractul nr. 3764/06.11.2018 având ca obiect „Modernizare infrastructura agricolă în Comuna ..., jud. ...”, cu o valoare de 4.172.063,25 lei, fără TVA, însoțit de procesul-verbal de recepție la terminarea lucrărilor nr. 2490/17.07.2020, documente din care rezultă că acesta a executat lucrări precum: terasamente, balastare, pietruire, șanțuri beton, podețe tubulare (similare cu lucrările ce urmează să se execute), precum și recomandarea nr. 116/12.01.2021 din care rezultă că pentru lucrările executate în temeiul contractului nr. 3764/06.11.2018 ofertantului i-a fost acordat calificativul „foarte bine”, - contractul nr. 823/14.04.2020 având ca obiect „Modernizare drumuri forestiere în comuna ..., județul ...”, cu o valoare de 6.984.406,81 lei, fără TVA, însoțit de procesul verbal nr. 1788/29.12.2021, documente din care rezultă că acesta a prestat serviciile aferente unor lucrări precum: terasamente, balastare, pietruire, asfaltare, apărări de mal cu anrocamente, ziduri de sprijin beton armat, ziduri de sprijin de greutate, fundații adâncite de parapet tip L, podețe cadre C2, podețe dale D5, podețe tubulare, șanțuri pământ și beton, parapeţi metalici (similare cu lucrările ce urmează să se execute), precum și recomandarea nr. 72/15.01.2022 din care rezultă că pentru serviciile prestate în temeiul contractului nr. 823/14.04.2020 ofertantului i-a fost acordat calificativul „foarte bine”. Analizând documentele transmise, comisia de evaluare a hotărât că oferta ... îndeplinește cerința privind experiența similară în lucrări, întrucât aceasta a demonstrat că a executat lucrări din categoria celor enumerate cu titlu exemplificativ în fișa de date, arată organizatoarea procedurii. În același sens, menționează art. 5 din Instrucțiunea ANAP nr. 2/2017. În opinia sa, oferta ... este admisibilă, deoarece prin cele două contracte prezentate a dovedit îndeplinirea cerinței privind experiența similară în lucrări, astfel cum aceasta a fost formulată, iar oferta Pagina 9 din 24

§ 10

respectă prevederile documentației de atribuire, conchide autoritatea contractantă. În concluzie, ... solicită respingerea contestației ... ca neîntemeiată. În drept au fost invocate dispozițiile Legii nr. 98/2016, cele ale H.G. nr. 395/2016, precum și cele ale Legii nr. 101/2016. Dovada comunicării punctului de vedere către societatea contestatoare a fost atașată. Prin adresa nr. …/…/…/…, Consiliul i-a transmis contestatoarei invitația de a studia dosarul format în cadrul C.N.S.C., astfel că reprezentantul societății s-a prezentat la sediul instituției în data de …. În completarea documentației ce a fost transmisă la dosarul cauzei prin adresa nr. 30689/10.06.2022, înregistrată la C.N.S.C. sub nr. …/…, prin adresa nr. 31637/15.06.2022, înregistrată la C.N.S.C. sub nr. …/…, precum și prin adresa înregistrată la C.N.S.C. sub nr. …/… autoritatea contractantă ... a transmis, în copie, documente din dosarul achiziției publice. Totodată, a indicat sediul procesual ales pentru comunicarea actelor de procedură, respectiv municipiul ..., str. ... nr. …, sectorul …. Prin cererea de intervenție înregistrată la C.N.S.C. cu nr. …/…, în temeiul dispozițiilor art. 17 și urm. din Legea nr. 101/2016, ... a solicitat Consiliului admiterea în principiu a cererii de intervenție, respingerea contestației, precum și menținerea ca temeinic și legal a „raportului/rezultatului procedurii nr. 10495 L/27.05.2022 comunicat prin adresa nr. 28314/27.05.2022”. În cadrul documentului, intervenienta solicită respingerea criticilor contestatoarei și prezintă următoarele argumente: A. Cu privire la critica ce viza refuzul autorității contractante de a permite contestatoarei accesul la oferta ..., pe care o consideră nefondată, precizează că organizatoarea procedurii i-a permis contestatoarei accesul la această ofertă, dar nu i-a eliberat fotocopii. Precizează că dispozițiile art. 217 alin. (6) din Legea nr. 98/2016 și cele ale art. 19 din Legea nr. 101/2016 nu statuează dreptul ofertanților de a primi copii după ofertele concurente, ci doar faptul că, la cerere, aceștia pot avea acces la aceste informații. B. În combaterea criticii privind nedeclararea verificatorului de proiect în calitate de subcontractant, intervenienta arată că, prin propunerea tehnică, a demonstrat faptul că a respectat în totalitate prevederile caietului de sarcini, neavând obligația de a declara persoana fizică verificatorul de proiect în calitate de subcontractant. Contrar opiniei contestatoarei, intervenienta susține că activitatea de verificare tehnică a proiectului, parte din obiectul contractului, poate fi realizată de ofertant, asociați sau subcontractanți, precizând că documentația de atribuire nu cuprindea nici o cerință referitoare la declararea verificatorului de proiecte ca subcontractant, sens în care Pagina 10 din 24

§ 11

invocă și redă dispozițiile art. 13 alin. (1) din Legea nr. 10/1995 privind calitatea în construcții. Totodată, intervenienta arată că, potrivit Acordului de subcontractare nr. 1/12.04.2022, subcontractantul ... va realiza strict activitățile de proiectare și asistență tehnică, nefiind responsabil cu activitatea de verificare tehnică a proiectelor. Subliniază că activitatea de verificare tehnică a proiectelor, parte din obiectul contractului, va fi realizată de ofertantul ..., societate care nu are atribuții de realizare a activității de proiectare și asistență tehnică, astfel că incompatibilitatea legală la care face referire contestatoarea nu există, nefiind aplicabile prevederile art. 13 alin. (1) din Legea nr. 10/1995. În opinia sa, raționamentul contestatoarei în favoarea inacceptabilității ofertei câștigătoare nu poate fi reținut de Consiliu în soluționare, și nu poate constitui motiv de respingere a ofertei sale atâta vreme cât, în documentația de atribuire, nu există o cerință expresă de a declara verificatorul de proiecte ca subcontractant, iar acesta nu se află în relații de prepuşenie cu entitatea ce realizează activitatea de proiectare și asistență tehnică, respectiv subcontractantul ..., susține intervenienta. C. Referindu-se la critica ce viza neîndeplinirea cerinței referitoare la numărul de personal activ din ultimul an (minimum 25 de persoane) intervenienta arată că, în cadrul propunerii tehnice, în justificarea acestei cerințe, a prezentat registrul de salariați și o declarație privind personalul activ, cerința fiind îndeplinită prin cumulul inclusiv cu personalul subcontractantului. D. Cu privire la critica privind neîndeplinirea cerinței referitoare la experiența similară, intervenienta se raportează la cerința corespunzătoare din fișa de date a achiziției și arată că aceasta a fost îndeplinită, deoarece a prezentat contractul nr. 3764/06.11.2018 încheiat cu beneficiarul COMUNA ..., județul ... și contractul nr. 823/14.04.2020 încheiat cu beneficiarul COMUNA ..., județul .... Precizează că, în cadrul acestor contracte, a realizat lucrări similare cu cele menționate în cadrul fișei de date a achiziției, iar valoarea acestora depășește plafonul solicitat, sens în care face trimitere la centralizatoarele semnate de diriginții de șantier, pe care le anexează. Dovada comunicării acestui document către autoritatea contractantă și către contestatoare a fost atașată. Ulterior studierii dosarului format în cadrul C.N.S.C. în data de …, a primirii punctului de vedere al autorității contractante și a cererii de intervenție, prin adresa nr. 1421/21.06.2022, înregistrată la C.N.S.C. sub nr. …/…, în temeiul dispozițiilor art. 21 alin. (2) din Legea nr. 101/2016, contestatoarea a formulat concluzii scrise prin care a solicitat următoarele: - admiterea contestației, astfel cum a fost formulată; Pagina 11 din 24

§ 12

- obligarea autorității contractante la anularea adresei nr. 28317/ 27.05.2022, reprezentând comunicarea rezultatului procedurii și a raportului procedurii nr. 10495L/27.05.2022, precum și a tuturor actelor subsecvente emise în cadru procedurii și a celor care au stat la baza emiterii acestora, pentru motive de netemeinicie și nelegalitate, avându- se în vedere faptul că oferta depusă de către ... este inadmisibilă; - obligarea autorității contractante la reevaluarea ofertei depuse de către ... și la stabilirea ofertei câștigătoare cu respectarea prevederilor legale în materia achizițiilor publice. Argumentând, contestatoarea combate considerentele autorității contractante și ale intervenientei, sens în care reia și detaliază criticile din cadrul contestației. Dovada comunicării acestui document către autoritatea contractantă și către intervenientă a fost atașată. Prin adresa înregistrată la C.N.S.C. sub nr. …/…, ... a formulat concluzii scrise prin care a reluat solicitările și argumentele din cadrul cererii de intervenție. Suplimentar, prin raportare la cerințele fișei de date, intervenienta combate susținerea contestatoarei referitoare la autorizarea codului CAEN 7112 pentru societatea sa, operațiune pe care o consideră o simplă formalitate. Dovada comunicării acestui document către autoritatea contractantă și către autoarea contestației a fost atașată. Ca răspuns la adresa Consiliului nr. …/…/…/…, prin adresa înregistrată la C.N.S.C. sub nr. …/…, ... a transmis la dosarul cauzei, în original, recipisa de consemnare nr. …/… din …, în valoare de 88.000,00 lei, emisă de …, Unitatea …. Din documentele depuse la dosarul cauzei și din susținerile părților, Consiliul reține următoarele: ..., în calitate de autoritate contractantă, a inițiat procedura simplificată - într-o singură etapă, derulată online, în vederea atribuirii contractului de achiziție publică având ca obiect „Proiectare, asistență tehnică și execuție lucrări pentru obiectivul de investiții inclus în Subprogramul «Lucrări în primă urgență»: «Amenajare pentru apărări împotriva inundațiilor pe cursurile de apă de pe teritoriul comunei ..., județul ...»”, cod CPV 45243300-5 Lucrări de construcții de pereți de protecție a malurilor (Rev.2), publicând, în S.E.A.P., anunțul de participare simplificat …/…, în anexa căruia a fost publicată și documentația de atribuire. La pct. II.2.5) din cadrul anunțului de participare, autoritatea contractantă a menționat că va utiliza criteriul de atribuire „cel mai bun raport calitate – preț”, având următorii factori de evaluare și ponderile aferente: „Experiența profesională” – pondere 15% și „Prețul ofertei” – pondere 85%. Pagina 12 din 24

§ 13

La pct. II.1.5) din cadrul aceluiași document, a precizat că valoarea estimată a contractului de lucrări este de …, fără TVA. Conform raportului procedurii nr. 10495/L/27.05.2022, în cadrul procedurii de atribuire au fost depuse oferte de către 6 operatori economici, respectiv: …, ..., …, …., Asocierea ... -... și .... Potrivit celor consemnate de către autoritatea contractantă, în etapa de evaluare a propunerilor financiare, oferta Asocierii … a fost respinsă, ca inacceptabilă. Continuând evaluarea ofertelor, după aplicarea criteriului de atribuire și a factorilor de evaluare, organizatoarea procedurii a întocmit următorul clasament: ofertant Valoare ofertată,

§ 14

lei, fără TVA Punct aj preț oferta t punct e Punctaj experie nță profesio nală puncte Total puncta j puncte Clasa - ment ... 7.410.000,00 83,51 15,00 98,51 1 Asocierea ... -... 7.493.116,45 82,58 15,00 97,58 2 Asocierea … 7.715.669,27 80,20 15,00 95,20 3 Asocierea … 7.716.724,01 80,19 15,00 95,19 4 Asocierea … 7.280.383,04 85,00 10,00 95,00 5 După verificarea documentelor suport DUAE, oferta ..., având o valoare a propunerii financiare de 7.410.000,00 lei, a fost declarată câștigătoare. Aceste decizii ale autorității contractante au fost transmise în data de 27.05.2022 către Asocierea ... -... prin adresa nr. 28317/27.05.2022. În urma luării la cunoștință a conținutului aferent, ... a formulat contestația din prezenta cauză solicitând cele menționate în partea introductivă. Examinând susținerile părților, probatoriul aflat la dosarul cauzei și dispozițiile legale aplicabile, Consiliul constată următoarele: Din analiza conținutului contestației, Consiliul reține că autoarea ei, a cărei oferta s-a clasat pe locul al doilea, critică modalitatea în care autoritatea contractantă a desemnat oferta câștigătoare aparținând societății ..., considerând că aceasta este inadmisibilă . Preliminar analizării aspectelor sesizate de contestatoare, este de remarcat că documentația de atribuire, alcătuită din fișa de date, caietul de sarcini (părțile tehnice), formularele necesare și modelul contractului de achiziție, la care se adaugă clarificările postate în SEAP, prin faptul că au depus ofertă, au fost acceptate de operatorii economici participanți, drept pentru care toate prevederile ei și-au consolidat forța obligatorie atât pentru autoritatea contractantă, cât și pentru operatorii economici participanți la procedura de atribuire, inclusiv pentru contestatoare. La Pagina 13 din 24

§ 15

acest moment nu pot fi emise pretenții sau critici vizavi de prevederile documentației de atribuire, întrucât ar fi vădit tardive, raportat la termenul prescris de Legea nr. 101/2016. Prima critică a societății contestatoare vizează „refuzul nelegal” al autorității contractante de a i se permite accesul „la integralitatea dosarului achiziției publice”, pe care Consiliul o va respinge ca rămasă fără obiect. În justificarea acestei concluzii, Consiliul are în vedere, pe de o parte, următoarele afirmații ale contestatoarei din adresa nr. 1421/21.06.2022, înregistrată la CNSC cu nr. …/…, care reprezintă Concluzii scrise, întocmite ca urmare a punctului de vedere al autorității contractante, precum și a studiului dosarului cauzei, efectuat la sediul CNSC: „(...) reprezentantul subscrisei i-au fost la dispoziție spre studiere exclusiv DUAE, documentele de calificare și procesele-verbale de evaluare (după care i-au fost eliberate fotocopii (...) nepermițându-i-se accesul la oferta depusă de ... (...)”, iar, pe de altă parte că, reprezentanta sa, …, a studiat dosarul și a primit copiile solicitate în data de 17.06.2022, conform dovezilor și consemnării reprezentantei, existente de dosarul cauzei. De asemenea, Consiliul ține seama de faptul că acesteia i s-a pus la dispoziție inclusiv oferta ..., deoarece nu a avut declarație de confidențialitate, aspect confirmat de către autoritatea contractantă în adresa nr. 31.637/15.06.2022, înregistrată la CNSC cu nr. …/…, respectiv: „menționăm că ofertantul societatea ... nu prezintă declarație de confidențialitate cu privire la oferta depusă”. Următoarea critică (a doua) a contestatoarei se referă la faptul că societatea desemnată câștigătoare nu ar avea subcontractant pentru verificatorul de proiect atestat. În soluționarea acestei criticii, Consiliul se va raporta la conținutul Caietului de sarcini sect. 1, la Cap. 9 - CERINTE PRIVIND PROIECTAREA SI EXECUTIA LUCRARILOR, la pct. Proiectare, se regăsesc următoarele informații: „Din punct de vedere al proiectarii (inclusiv pe perioada asistentei tehnice), Antreprenorul va trebui sa realizeze: (...) Proiect Tehnic de Executie (PT+CS+DE), verificat potrivit prevederilor legale, pentru cerinţele de calitate de specialişti - atestaţi de Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Locuinţelor în condiţiile legii, (...)” De asemenea, la același capitol se mai precizează: „Proiectul Tehnic de Executie va fi verificat, prin grija Antreprenorului, potrivit prevederilor legale, pentru cerinţele de calitate de specialişti - atestaţi de Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Locuinţelor în condiţiile legii”, iar la pct. Pagina 14 din 24

§ 16

ETAPELE REALIZĂRII LUCRĂRII: „(...) Prin grija ofertantului, proiectul va fi verificat de verificatori tehnici atestati pe specialitati, conform „Regulamentului de verificare si expertizare tehnica de calitate a proiectelor, a executiei lucrarilor si a constructiilor”, (conf. H.G. nr. 925/1995 – M.O. 286/1995 cu modificarile si completarile ulterioare), pentru toate cerintele ce se impun. Totodată, în fișa de date a achiziției, la cap. IV.4.1 - Modul de prezentare al propunerii tehnice, se menționează, printre altele: „Ofertantii vor elabora propunerea tehnică în baza cerinţelor prezentate in caietul de sarcini. Propunerea tehnica trebuie sa indeplineasca in mod corespunzator cerintele autoritatii contractante. Propunerea tehnica va fi intocmita conform caietului de sarcini. Continutul este detaliat in caietul de sarcini.(...)”. Față de cele prezentate anterior, este evident că proiectul trebuie să fie verificat de un verificator de proiect atestat. Acest lucru este confirmat de către autoritatea contractantă inclusiv prin răspunsul la solicitările de clarificări asupra documentației de atribuire, publicat pe SEAP în data de 08.04.2022, la poz. …, (răspunsul de la prima întrebare) respectiv: „(...) Verificarea tehnica a proiectului de catre verificatori tehnici atestati MLPAT este in sarcina ofertantului si costurile sunt prevazute in valoarea de proiectare.” Mai mult, și în modelul de CONTRACT DE PROIECTARE ŞI EXECUŢIE DE LUCRĂRI privind realizarea obiectivului de investiții, la Cap.4.1. Obligaţii Generale ale Antreprenorului, se regăsește clauza „4.2.1. Antreprenorul va răspunde de proiectarea Lucrărilor. Proiectul va fi elaborat de către proiectanţi calificaţi, ingineri sau alţi profesionişti, care corespund cerinţelor Achizitorului şi prevederilor legale relative la exercitarea acestei profesii si va fi verificat în conformitate cu Legile în vigoare de către un specialist verificator de proiecte atestat, angajat de către Antreprenor. Cu excepţia altor prevederi ale Contractului, Antreprenorul va prezenta Achizitorului, spre aprobare numele şi detaliile relevante ale proiectanţilor, verificatorului de proiect, Subantreprenorilor şi Subproiectanţilor propuşi, inclusiv referinţele acestora.” Din verificarea documentelor societății ..., respectiv a personalului implicat în derularea acestui contract de achiziție publică, Consiliul constată că nu este nominalizată nicio persoană pentru poziția de verificator de proiect atestat. În aceste condiții, Consiliul va obliga autoritatea contractantă să aplice dispozițiile art. 209 alin. (1) din Legea nr. 98/2016, conform cărora: „În cazul în care informaţiile sau documentele prezentate de către operatorii economici sunt incomplete sau eronate sau în cazul în Pagina 15 din 24

§ 17

care lipsesc anumite documente, autoritatea contractantă are dreptul de a solicita într-un anumit termen ofertanţilor/candidaţilor clarificări şi, după caz, completări ale documentelor prezentate de aceştia în cadrul ofertelor sau solicitărilor de participare, cu respectarea principiilor tratamentului egal şi transparenţei”, astfel încât să solicite societății ... lămuriri în acest sens. Pe de altă parte, în ceea ce privește susținerea contestatoarei potrivit căreia ar fi trebuit să declare ca fiind subcontractant verificatorul de proiecte, deoarece, în opinia societății ..., „verificarea tehnică a proiectului Nu poate fi realizată de către același operator economic, care întocmește proiectul”, Consiliul nu o va reține ca întemeiată. În stabilirea acestei finalități, Consiliul ține seama de dispozițiile art. 13 alin. (1), (2) și (3) din Legea nr. 10/1995 potrivit cărora: „(1) Verificarea proiectelor privind respectarea reglementărilor tehnice referitoare la cerinţele fundamentale aplicabile se efectuează de către specialişti verificatori de proiecte atestaţi pe domenii/subdomenii şi specialităţi, alţii decât specialiştii elaboratori ai proiectelor. Verificatorul de proiect atestat nu poate verifica şi ştampila proiectele întocmite de el, proiectele la a căror elaborare a participat sau proiectele pentru care, în calitate de expert tehnic atestat, a elaborat raportul de expertiză tehnică. (2) Se interzice utilizarea proiectelor tehnice și a detaliilor de execuție neverificate în condițiile alin. (1) coroborat cu prevederile art. 5 alin. (2). (3) Verificarea calității lucrărilor executate pentru realizarea construcțiilor și a intervențiilor la construcțiile existente, pentru care se emit, în condițiile legii, autorizații de construire sau de desființare, este obligatorie și se efectuează de către investitori prin diriginți de șantier autorizați, angajați ai investitorilor și prin responsabili tehnici cu execuția autorizați, angajați ai executanților”. De reținut sunt și dispozițiile art. 8 din Regulamentul privind verificarea și expertizarea tehnică a proiectelor, expertizarea tehnică a execuției lucrărilor și a construcțiilor, precum și verificarea calității lucrărilor executate, aprobat prin HG nr. 925/1995, modificată prin HG nr. 742/2018, potrivit cărora: „În conformitate cu prevederile art. 13 alin. (1), coroborate cu art. 26 alin. (1) și art. 30 din Legea nr. 10/1995, republicată, cu completările ulterioare, potrivit domeniului/domeniilor și/sau subdomeniului/subdomeniilor de construcții și/sau specialității/ specialităților pentru instalațiile aferente construcțiilor pentru care a fost atestat, verificatorul de proiecte: Pagina 16 din 24

§ 18

a) nu poate verifica, semna și ștampila proiectul/proiectele întocmite de el, proiectul/proiectele la a căror elaborare a participat sau proiectul/proiectele pentru care, în calitate de expert tehnic atestat, a elaborat raportul de expertiză tehnică; b) răspunde în mod solidar cu proiectantul în ceea ce privește asigurarea nivelului de calitate a construcției/construcțiilor pentru realizarea cerințelor fundamentale aplicabile prevăzute în proiect, precum și pentru concordanța dintre soluția tehnică descrisă în memoriile tehnice pe specialități, tehnologia de execuție propusă pentru realizarea obiectivului de investiții și caietele de sarcini corespunzătoare, concordanță reflectată inclusiv în listele de cantități de lucrări din proiectul tehnic de execuție; c) efectuează verificarea, din punct de vedere tehnic, a unei documentații tehnice/proiect numai pentru domeniul/domeniile și/sau subdomeniul/subdomeniile de construcții și/sau specialitatea/ specialitățile pentru instalațiile aferente construcțiilor, corespunzător cerinței/cerințelor fundamentale pentru care a fost atestat”, precum și cele ale art. 75 din Legea nr. 98/2016, potrivit cărora „Ofertantul depune oferta elaborată în conformitate cu informațiile și cerințele prevăzute în documentele achiziției, însoțită de documentele sau de documentul unic de achiziție european, în conformitate cu dispozițiile art. 193-197, după caz, care demonstrează îndeplinirea criteriilor de calificare stabilite de autoritatea contractantă.” Consiliul reține că nu poate fi invocat un eventual conflict de interese între persoanele fizice atestate ca verificatori de proiect și societatea angajatoare, aceasta din urmă putând stabili care sunt angajații care participă efectiv la realizarea proiectului și care sunt angajații (atestați conform legii) care să realizeze exclusiv partea de verificare de proiect. Prin urmare, dreptul de verificare a unui proiect se acordă unei persoane fizice și nu unei persoane juridice. În consecință, un operator economic se poate angaja în prestarea de servicii de verificare de proiecte dacă dispune de personal specializat atestat, în acest sens. Față de cele reținute, întrucât în documentația de atribuire autoritatea contractantă a prevăzut că obiectul contractului de achiziții, ce urmează a fi atribuit, constă și în verificarea proiectelor de către verificatori de proiecte atestați, acest serviciu fiind în sarcina ofertanților, se consideră că ofertanții pot nominaliza persoane în acest sens. Totodată, în documentația de atribuire, nu se regăsesc precizări care să impună operatorilor economici un anumit mod de acces la Pagina 17 din 24

§ 19

verificatorii de proiect, ci doar s-a precizat, prin răspunsul la solicitarea de clarificări menționat mai sus (act care face parte integrantă din documentația de atribuire), că verificarea tehnica a proiectului, de către verificatori tehnici atestați MLPAT, este in sarcina ofertantului. Documentația de atribuire este în egală măsură obligatorie, operatorilor economici la întocmirea ofertei, cât și autorităților contractante la verificarea acestora. Mai mult, documentația de atribuire, sub aspectul asigurării serviciului de verificare a proiectelor nu a fost contestată, motiv pentru care, cerința impusă și-a consolidat caracterul obligatoriu. În susținerea celor evocate este Decizia Curții de Apel … nr. …/…, în conținutul căreia se menționează: „(...)O primă chestiune litigioasă invocată de către petentă se referă la modalitatea legală de realizate a activităţii de verificare tehnică a proiectului, respectiv acea dacă operatorii economici care realizează această activitate trebuie să aibă calitatea de subcontractori. In acest sens, Curtea constată că autoritatea contractantă nu a impus prin documentaţia de atribuire ca ofertanţii să realizeze partea din contract referitoare la verificarea tehnică a proiectului prin subcontractare către entităţi care să presteze acest serviciu. Potrivit dispoziţiilor art. 55 alin. 1) lit. a din Legea nr. 98/2016, autoritatea contractantă solicită ofertantului/candidatului să precizeze în ofertă ori în solicitarea de participare: a) partea/părţile din contract pe care intenţionează să o/le subcontracteze. Numai intr- o astfel de situaţie ofertanţii ar fi avut obligaţia de a declara verificatorul tehnic al proiectului ca subcontractant. (...) De asemenea, potrivit art. 5 din Regulamentul privind verificarea şi expertizarea tehnică a proiectelor, expertizarea tehnică a execuţiei lucrărilor şi a construcţiilor, precum şi verificarea calităţii lucrărilor executate, aprobat prin HG nr. 925/1995, (...) Art. 8 din acelaşi regulament dispune că, în conformitate cu prevederile art. 13 alin. (1), coroborate cu art. 26 alin. (1) şi ari. 30 din Legea nr. 10/1995, republicată, cu completările ulterioare, potrivit domeniului/domeniilor şi/sau

§ 20

subdomeniului/subdomeniilor

§ 21

de

§ 22

construcţii

§ 23

şi/sau specialităţii/specialităţilor pentru instalaţiile aferente construcţiilor pentru care a fost atestat, verificatorul de proiecte: (...) a) nu poate verifica, semna şi ştampila proiectul/proiectele întocmite de el, proiectul/proiectele la a căror elaborare a participat sau proiectul/proiectele pentru care, în calitate de expert tehnic atestat, a elaborat raportul de expertiză tehnică; Pagina 18 din 24

§ 24

b) răspunde în mod solidar cu proiectantul în ceea ce priveşte asigurarea nivelului de calitate a construcţiei/construcţiilor pentru realizarea cerinţelor fundamentale aplicabile prevăzute în proiect, precum şi pentru concordanţa dintre soluţia tehnică descrisă în memoriile tehnice pe specialităţi, tehnologia de execuţie propusă pentru realizarea obiectivului de investiţii şi caietele de sarcini corespunzătoare, concordanţă reflectată inclusiv în listele de cantităţi de lucrări din proiectul tehnic de execuţie; c) efectuează verificarea, din punct de vedere tehnic, a unei documentaţii tehnice/proiect numai pentru domeniul/domeniile şi/sau subdomeniul/ subdomeniile de construcţii şi/sau specialitatea/specialităţile pentru instalaţiile aferente construcţiilor, corespunzător cerinţei/cerinţelor fundamentale pentru care a fost atestat. De asemenea, art. 16 din regulament interzice cumulul de activităţi, după cum urmează: persoana fizică atestată sau autorizată nu poate exercita, 1 a aceeaşi investiţie, decât una dintre următoarele activităţi: a)verificator de proiecte; b) expert tehnic; c) responsabil tehnic cu execuţia; d) diriginte de şantier. Insă, prevederile din regulamentul menţionat care interzic activităţile ce sunt de natură să afecteze independenţa verificatorilor de proiecte sunt de strictă interpretare şi nu se referă la situaţia invocată de petentă, aceea ca verificatorul de proiecte să-şi desfăşoare activitatea într-o altă entitate juridică decât cea care a întocmit proiectul, singura condiţie fiind aceea ca documentaţia tehnică/proiectul să nu fi fost întocmite de el, cerinţă respectată în cazul celorlalţi operatori economici participanţi la procedură. Astfel, o relaţie de angajare a verificatorului de proiecte în cadrul aceluiaşi operator economic, ce realizează activitatea de proiectare nu este prin ea însăşi de natură să conducă la concluzia lipsei independenţei persoanei autorizate să desfăşoare activităţi de verificare de proiecte, cu condiţia ca această persoană să aibă atestat de verificator de proiect, această concluzie fiind dc altfel întărită de prevederile art. 2 lit. b) din regulament care nu interzice relaţia de angajare. Totodată, nu se identifică nicio dispoziţie legală care să impună ca verificarea proiectelor să fie realizată în cadrul unei persoană juridică, alta decât cea care realizează proiectarea. În consecinţă, este neîntemeiată solicitarea de respingere ca inacceptabile a ofertelor depuse (...) pentru considerentul că serviciile de verificare tehnică nu sunt ofertate prin prezentarea relaţiei de subcontractare, în condiţiile în care o astfel de cerinţă nu a fost impusă de către autoritatea contractantă şi nici nu reiese imperativ din dispoziţii legale.” A treia critică a contestatoarei se referă la faptul că oferta desemnată câștigătoare nu ar îndeplini cerința referitoare la numărul de personal activ din ultimul an (minim 25 persoane) încadrat în codurile COR din grupele 71, 9313, 2142. Pagina 19 din 24

§ 25

În pronunțarea asupra acestei critici, Consiliul se va raportat la Capitolul II – 1. PREZENTAREA PROPUNERII TEHNICE, Cerința 1: „Ofertantul (lider+asociat/i) va prezenta o Declaratie cu privire la numarul de personal activ din u(l)timul an (minim 25 persoane). Prin personal activ se intelege personal care presteaza servicii si executa lucrari cum ar fi: ingineri constructii hidrotehnice, ingineri constructii drumuri si poduri, subingineri, proiectanti ingineri hidrotehnica, proiectanti drumuri si poduri, muncitori constructori, muncitori necalificati - incadrati in codurile COR din grupele 71,9313,2142- Pentru personalul prezentat de catre ofertantii din afara țării, se vor prezenta documente echivalente.” În cadrul ofertei criticată, se regăsește Registru salariați -1 Aprilie 2022, al angajatorului … (filele 109-111), în conținutul căruia sunt precizate un număr de 42 de persoane (inginer construcții, zidar, mecanic, muncitor necalificat etc.). Prin urmare, față de modul în care a fost formulată cerința în discuție (acceptată de toți operatorii economici care au depus ofertă), Consiliul apreciază, că a fost îndeplinită de către ..., astfel că va respinge, ca neîntemeiată, critica în cauză, cu atât mai mult cu cât, pe de o parte, prin sintagma „cum ar fi”, autoritatea a exemplificat în acest sens, iar, pe de altă parte, încadrarea în codurile COR, care reprezintă clarificarea ocupațiilor din România, este susținută, în mod evident, de documente (diplome, atestate, certificate etc.) care să ateste de pregătirea persoanelor respective. Relevante, pe acest aspect, este și lista cu personalul, regăsită în Registru Salariați -14.04.2022 (fila 112), întocmită de subcontractantul …, care conține un număr de 9 persoane de specialitate (ingineri, diriginte de șantier etc. În ceea ce privește critica numărul patru, referitoare la neîndeplinirea, de către oferta desemnată câștigătoare, a cerinței aferentă experienței similare, pentru partea de execuție a contractului de achiziție publică în cauză, Consiliul are în vedere fișa de date a achiziției, unde la Cap.III.1.3.a) Capacitatea tehnică și/sau profesională - Informații și/sau nivel(uri) minim(e) necesare pentru evaluarea respectării cerințelor menționate, se solicită: „Pentru contractele de achizitie de lucrari: executarea de lucrari de tipul specificat. Prin lista lucrarilor executate insotita de certificari/documente constatatoare sau echivalent, ofertantul trebuie sa faca dovada ca, in ultimii 5 ani calculati pana la data limita stabilita pentru depunerea ofertelor, au fost executate in conformitate cu normele profesionale in Pagina 20 din 24

§ 26

domeniu si duse la bun sfarsit lucrari similare, cum ar fi: lucrari hidrotehnice constand in lucrari de amenjare albie, aparari si consolidari de maluri cu ajutorul zidurilor de sprijin (de greutate sau din gabioane etc), lucrari de poduri (se accepta atat reabilitari de poduri existente cat si executie de poduri noi) si de drumuri (inclusiv realizarea de podete), cu cele ce fac obiectul contractului care se atribuie prin prezenta procedura la nivelul unui contract, maximum 2 contracte, cu o valoare totala, fara TVA mai mare sau cel putin egala cu: 7.500.000,00 lei. Nota 1: Daca se decaleaza termenul de depunere al ofertelor, se va extinde corespunzator (cu zilele de decalare) si perioada aferentă experientei similare. Nota 2: In ceea ce priveste completarea formularului DUAE, cu privire la informatiile aferente experientei similare, va aducem la cunostinta ca este necesar sa completati toate sectiunile aferentei experientei (valoare, perioada, beneficiar, etc.) si sa descrieti lucrarile/ serviciile executate/prestate. Modalitatea de indeplinire: Operatorii economici vor completa DUAE. Din documentele prezentate in vederea sustinerii experientei similare (recomandari, procese verbale de receptie intocmite conform prevederilor legale sau orice alte documente relevante) trebuie sa rezulte: executia lucrarii, valori, perioade de executie - data de inceput - data de finalizare, beneficiari - indiferent daca acestia din urma sunt autoritati contractante sau clienti privati, ca lucrarile au fost executate in conformitate cu normele profesionale in domeniu si ca au fost duse la bun sfârsit. Aceste documente vor fi prezentate la finalizarea evaluarii ofertelor la solicitarea autoritatii contractante doar de catre ofertantul clasat pe primul loc in clasamentul intermediar.(...)”. Pentru îndeplinirea acestei cerințe, … a completat în DUAE (filele 223-227), la Cap. C. – Capacitatea tehnică și profesională, astfel: - Contractul nr. 3764/06.11.2018; Descriere: „Modernizare infrastructura agricolă în Comuna ..., jud. ...”; Lucrări executate: terasamente, balastare, pietruire, șanțuri beton, podețe tubulare; valoare de 4.172.063,25 lei, fără TVA; Procesul-verbal de recepție la terminarea lucrărilor nr. 2490/17.07.2020; Recomandarea nr. 116/12.01.2021; Dată început: 05/02/2019; Dată sfârșit: 17/07/2020; - Contractul nr. 823/14.04.202; Descriere: „Modernizare drumuri forestiere în comuna ..., județul ...”, Lucrări executate: balastare, pietruire, asfaltare, apărări de mal cu anrocamente, ziduri de sprijin beton armat, ziduri de sprijin greutate, fundații adâncite de parapet tip Pagina 21 din 24

§ 27

L, podețe cadre C2, podețe dale D5, podețe tubulare, șanțuri pământ și beton, parapeți metalici; valoare de 6.984.406,81 lei, fără TVA; Procesul-verbal de recepție la terminarea lucrărilor nr. 1788/29.12.2021; Recomandare 72/15.01.2022; Dată început: 18/05/2020; Dată sfârșit: 29/12/2021. De asemenea, în urma solicitării autorității contractante nr. 9110L/11.05.2022, de a prezenta, printre altele, documentele justificative DUAE, ofertantul … a transmis adresa nr. 26/17.05.2022, înregistrată la sediul autorității contractante cu nr. 10032L/23.05.2022, la care a anexat copii după actele consemnate în DUAE, enumerate mai sus (filele 30-53). Din verificarea acestor două contracte, precum și a documentelor aferente existente la dosarul achiziției publice, constituit de către autoritatea contractantă, Consiliul constată că rezultă o valoare de 11.156.470,06 lei fără, fiind îndeplinită cerința aferentă valorii solicitate de 7.500.000,00 le, însă, în ceea ce privește lucrările similare date ca exemplu de autoritatea contractantă, respectiv: „lucrari hidrotehnice constand in lucrari de amenjare albie, aparari si consolidari de maluri cu ajutorul zidurilor de sprijin (de greutate sau din gabioane etc), lucrari de poduri (se accepta atat reabilitari de poduri existente cat si executie de poduri noi) si de drumuri (inclusiv realizarea de podete)”, acestea nu conțin informații în acest sens, care să susțină lucrările descrise în DUAE (terasamente, balastare, pietruire, șanțuri beton, podețe tubulare; balastare, pietruire, asfaltare, apărări de mal cu anrocamente, ziduri de sprijin beton armat, ziduri de sprijin greutate, fundații adâncite de parapet tip L, podețe cadre C2, podețe dale D5, podețe tubulare, șanțuri pământ și beton, parapeți metalici). Față de cele expuse, Consiliul nu va putea lua în considerare documentele justificative prezentate de către intervenienta ..., anexate doar cererii sale de intervenție, întrucât, pe de o parte, acestea nu se regăsesc în dosarul achiziției publice, conform art. 217 alin. (1) din Legea nr. 98/2016: „Autoritatea contractantă are obligaţia de a întocmi dosarul achiziţiei publice pentru fiecare contract de achiziţie publică/acord-cadru încheiat, respectiv pentru fiecare sistem dinamic de achiziţii lansat”, iar, pe de altă parte, sunt incidente dispozițiile art. 127 alin. (1) lit. b) din HG nr. 395/2016, potrivit cărora: „În raport cu sarcinile şi responsabilităţile, comisia de evaluare are, în ansamblu, următoarele atribuţii: (...) b) verificarea îndeplinirii criteriilor de calificare de către ofertanţi/candidaţi”. Prin urmare, Consiliul va obliga autoritatea contractantă ca, în temeiul art. 209 alin. (1) din Legea nr. 98/2016, citat anterior, să solicite ofertantului ... probe/documente etc. care să demonstreze faptul că, în Pagina 22 din 24

§ 28

execuția contractelor precizate, s-au regăsit lucrări de tipul celor enumerate mai sus. Luând în considerare aspectele de fapt şi de drept mai sus evocate, în temeiul art. 26 alin. (2) şi (5) din Legea nr. 101/2016, pentru considerentele evocate, Consiliul va admite, în parte, contestația formulată de către societatea ..., în contradictoriu cu autoritatea contractantă ... și va anula raportul procedurii nr. 10495 L/27.05.2022 și actele subsecvente acestuia, în partea ce privește evaluarea ofertei ..., inclusiv adresele de comunicare a rezultatului procedurii. Va obliga autoritatea contractantă la continuarea procedurii de atribuire în cauză, în termen de 15 zile, cu reevaluarea ofertei ..., prin aplicarea art. 209 alin. (1) din Legea nr. 98/2016, referitor la verificatorul de proiect atestat și la experiența similară, conform celor precizate în motivare. Va respinge, ca rămasă fără obiect, critica privind refuzul autorității contractante de a i se permite accesul la întregul dosar al achiziției publice. Va respinge, ca nefondate, celelalte critici. Pe cale de consecință, va admite, în parte, cererea de intervenție aparținând societății .... Prezenta decizie este obligatorie pentru părți, în conformitate cu dispozițiile art. 28 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 şi poate fi atacată cu plângere, în temeiul art. 29 din același act normativ. Pentru cele constatate, în baza legii și a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DECIDE: Încuviințează, în principiu, cererea de intervenție înregistrată la C.N.S.C. cu nr. …/…, formulată de către ..., cu sediul în localitatea ..., nr. … , județul .... Admite, în parte, contestația formulată de ... cu sediul social în comuna ..., str. … nr. …, județul ..., în contradictoriu cu autoritatea contractantă ..., cu sediul în municipiul ..., ..., sectorul … și anulează raportul procedurii nr. 10495 L/27.05.2022 și actele subsecvente acestuia, în partea ce privește evaluarea ofertei ..., inclusiv adresele de comunicare a rezultatului procedurii. Obligă autoritatea contractantă la continuarea procedurii de atribuire în cauză, în termen de 15 zile, cu reevaluarea ofertei ..., prin aplicarea art. 209 alin. (1) din Legea nr. 98/2016, referitor la verificatorul de proiect atestat și la experiența similară, conform celor precizate în motivare. Respinge, ca rămasă fără obiect, critica privind refuzul autorității contractante de a i se permite accesul la întregul dosar al achiziției publice. Pagina 23 din 24

§ 29

Respinge, ca nefondate, celelalte critici. Pe cale de consecință, admite, în parte, cererea de intervenție aparținând societății .... Obligatorie. Împotriva prezentei decizii, se poate formula plângere, în termen de 10 zile de la comunicare, conform dispozițiilor art. 29 din Legea nr. 101/2016. Președinte, Membru, Membru, … … … … … … Redactată în 5 (cinci) exemplare originale, conține …(…) pagini Pagina 24 din 24

Documente pentru aceeași cercetare

Legăturile se bazează pe coduri CPV sau critici comune din buletin. Verificați faptele și motivarea fiecărui document.