Decizie 1224/2022
Decizie CNSC2022_1224_2022_Decizie_1224.pdf, BO2022_1224_2022_BO2022_1224.pdf
Document CNSC
LINDE GAZ ROMÂNIA SRL în contradictoriu cu INSTITUTUL DE PNEUMOFTIZIOLOGIE "MARIUS NASTA\
Decizia CNSC nr. 1224/C6/1104 din 15.06.2022
Link permanentIdentificare și pasaje din sursă
Prin contestația nr. 3873/09.05.2022, înregistrată la C.N.S.C. sub nr. 23799/10.05.2022, formulată de către LINDE GAZ ROMÂNIA SRL, cu sediul în Timișoara, str. Avram Imbroane nr. 9, județul Timiș, înmatriculată la Oficiul Registrului Comerțului sub nr. J35/1149/1996, având CUI RO 8721959, reprezentată legal prin administrator Ciprian Islai, și convențional prin CABINET DE AVOCAT VASS IULIA-ERZSÉBET, cu sediul în municipiul București, str. Alexandru Depărăţeanu nr. 10, sectorul 1, adresă indicată și pentru comunicarea actelor de procedură, împotriva rezultatului procedurii de atribuire pentru lotul 1 – „Oxigen medical lichid 99,5%”, respectiv raportul procedurii publicat în SEAP în data de 28.04.2022, document emis de către INSTITUTUL DE PNEUMOFTIZIOLOGIE "MARIUS NASTA", cu sediul în municipiul București, str. Viilor nr. 90, sectorul 5, în calitate de autoritate contractantă, în cadrul procedurii de licitație deschisă, derulată online, pe loturi, în vederea încheierii unui „Acord cadru …Verifică pasajul în context →
CONSILIUL DECIDE: Încuviințează, în principiu, cererea de intervenție înregistrată la C.N.S.C. sub nr. 26480/24.05.2022, formulată de către SIAD ROMÂNIA SRL, cu sediul în municipiul București, Drumul Osiei nr. 75-79, sectorul 6 Respinge, ca nefondată, contestația formulată de către LINDE GAZ ROMÂNIA SRL, cu sediul în Timișoara, str. Avram Imbroane nr. 9, județul Timiș, în ceea ce privește lotul 1, în contradictoriu cu autoritatea contractantă INSTITUTUL DE PNEUMOFTIZIOLOGIE "MARIUS NASTA", cu sediul în municipiul București, str. Viilor nr. 90, sectorul 5. Pe cale de consecință, admite cererea de intervenție aparținând SIAD ROMÂNIA SRL. Obligatorie. Împotriva prezentei decizii, se poate formula plângere, în termen de 10 zile de la comunicare, conform dispozițiilor art. 29 din Legea nr. 101/2016.Verifică pasajul în context →
Extrase din documentele asociate, fără completări sau interpretare juridică. Anonimizarea sursei este păstrată.
2022_1224_2022_Decizie_1224.pdf, BO2022_1224_2022_BO2022_1224.pdf
Text extras automat; verificați forma originală în PDF.
Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.
În conformitate cu prevederile art. 12 alin. (1) și ale art. 27 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, Consiliul adoptă următoarea: DECIZIE Nr. 1224/C6/1104 Data: 15.06.2022 Prin contestația nr. 3873/09.05.2022, înregistrată la C.N.S.C. sub nr. 23799/10.05.2022, formulată de către LINDE GAZ ROMÂNIA SRL, cu sediul în Timișoara, str. Avram Imbroane nr. 9, județul Timiș, înmatriculată la Oficiul Registrului Comerțului sub nr. J35/1149/1996, având CUI RO 8721959, reprezentată legal prin administrator Ciprian Islai, și convențional prin CABINET DE AVOCAT VASS IULIA-ERZSÉBET, cu sediul în municipiul București, str. Alexandru Depărăţeanu nr. 10, sectorul 1, adresă indicată și pentru comunicarea actelor de procedură, împotriva rezultatului procedurii de atribuire pentru lotul 1 – „Oxigen medical lichid 99,5%”, respectiv raportul procedurii publicat în SEAP în data de 28.04.2022, document emis de către INSTITUTUL DE PNEUMOFTIZIOLOGIE "MARIUS NASTA", cu sediul în municipiul București, str. Viilor nr. 90, sectorul 5, în calitate de autoritate contractantă, în cadrul procedurii de licitație deschisă, derulată online, pe loturi, în vederea încheierii unui „Acord cadru gaze medicale”, cod CPV 24111500-0 Gaze medicale (Rev.2), (anunț de participare CN1039604/23.02.2022), s-au solicitat următoarele: „ÎN PRINCIPAL: 1. ANULAREA Raportului procedurii FN publicat în SEAP la data de 28.04.2022 și a Comunicării rezultatului procedurii (dacă aceasta există), a tuturor actelor care au stat la baza emiterii acestora (incluzând, dar fără a se limita la procesele-verbale de evaluare corespunzătoare), precum și a tuturor și oricăror acte subsecvente și/sau conexe, în ceea ce privește declararea drept admisibilă și câștigătoare a ofertei depuse de SIAD ROMÂNIA S.R.L. pentru Lotul nr. 1; 2. OBLIGAREA Autorității Contractante la reevaluarea ofertei depuse de SIAD ROMÂNIA S.R.L. pentru Lotul nr. 1, cu aplicarea corespunzătoare a prevederilor legale invocate prin prezenta contestație și, pe cale de consecință, la constatarea inacceptabilității și neconformității acesteia; 3. OBLIGAREA Autorității Contractante la continuarea procedurii de atribuire pentru Lotul nr. 1 prin aplicarea, în mod corespunzător, a Pagina 1 din 2
criteriului de atribuire doar ofertelor admisibile și atribuirea acordului- cadru, precum și emiterea unor comunicări privind rezultatul procedurii; 4. CONSTATAREA faptului că Autoritatea Contractantă a restricționat în mod nelegal accesul subscrisei la dosarul achiziției publice prin refuzul de a elibera fotocopii ale documentelor, cu ocazia studierii dosarului achiziției publice la data de 04.05.2022 și, pe cale de consecință: ■ ACORDAREA ACCESULUI la documentele ce compun dosarul procedurii de achiziție publică și eliberarea unor copii ale acestor documente, în temeiul art. 19 alin. (1) din Legea nr. 101/2016; și ■ REPUNEREA subscrisei în termenul de contestare și luarea în considerare a oricăror și tuturor criticilor și motivelor de contestație cu privire la aspectele ce vor decurge din analiza dosarului achiziției publice. ÎN SUBSIDIAR: în măsura în care Consiliul va respinge în tot sau în parte capetele de cerere formulate în principal, respectuos solicităm: 1. ANULAREA procedurii de atribuire”. Prin cererea de intervenție înregistrată la C.N.S.C. sub nr. 26480/24.05.2022, formulată de către SIAD ROMANIA SRL, cu sediul în municipiul București, Drumul Osiei nr. 75-79, sectorul 6, înmatriculată la Oficiul Registrului Comerțului sub nr. J40/1056/1996, având CUI 8184529, reprezentată legal prin Roxana Mioriţa Jouni, și convențional prin S.P.R.L. MENZER & BACHMANN – NOERR, cu sediul în municipiul București, Calea Victoriei nr. 174, corp A, sectorul 1, adresă indicată și pentru comunicarea actelor de procedură, în temeiul dispozițiilor art. 17 alin. (3) din Legea nr. 101/2016 și art. 62 C. pr. civ., cu referire la lotul 1, s-a solicitat admiterea cererii de intervenție și respingerea contestației LINDE GAZ ROMÂNIA SRL.
CONSILIUL DECIDE: Încuviințează, în principiu, cererea de intervenție înregistrată la C.N.S.C. sub nr. 26480/24.05.2022, formulată de către SIAD ROMÂNIA SRL, cu sediul în municipiul București, Drumul Osiei nr. 75-79, sectorul 6 Respinge, ca nefondată, contestația formulată de către LINDE GAZ ROMÂNIA SRL, cu sediul în Timișoara, str. Avram Imbroane nr. 9, județul Timiș, în ceea ce privește lotul 1, în contradictoriu cu autoritatea contractantă INSTITUTUL DE PNEUMOFTIZIOLOGIE "MARIUS NASTA", cu sediul în municipiul București, str. Viilor nr. 90, sectorul 5. Pe cale de consecință, admite cererea de intervenție aparținând SIAD ROMÂNIA SRL. Obligatorie. Împotriva prezentei decizii, se poate formula plângere, în termen de 10 zile de la comunicare, conform dispozițiilor art. 29 din Legea nr. 101/2016.
Pagina 2 din 2
Text extras automat; verificați forma originală în PDF.
Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.
În conformitate cu prevederile art. 12 alin. (1) și ale art. 27 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, Consiliul adoptă următoarea: DECIZIE Nr. … Data: … Prin contestația nr. 3873/09.05.2022, înregistrată la C.N.S.C. sub nr. ..., formulată de către ... SRL, cu sediul …, înmatriculată la Oficiul Registrului Comerțului sub nr. …, având CUI RO …, reprezentată legal prin administrator …, și convențional prin CABINET DE AVOCAT …, cu sediul în municipiul …, adresă indicată și pentru comunicarea actelor de procedură, împotriva rezultatului procedurii de atribuire pentru lotul 1 – „Oxigen medical lichid 99,5%”, respectiv raportul procedurii publicat în SEAP în data de 28.04.2022, document emis de către ..., cu sediul în municipiul …, în calitate de autoritate contractantă, în cadrul procedurii de licitație deschisă, derulată online, pe loturi, în vederea încheierii unui „Acord cadru gaze medicale”, cod CPV 24111500-0 Gaze medicale (Rev.2), (anunț de participare ...), s-au solicitat următoarele: „ÎN PRINCIPAL: 1. ANULAREA Raportului procedurii FN publicat în SEAP la data de 28.04.2022 și a Comunicării rezultatului procedurii (dacă aceasta există), a tuturor actelor care au stat la baza emiterii acestora (incluzând, dar fără a se limita la procesele-verbale de evaluare corespunzătoare), precum și a tuturor și oricăror acte subsecvente și/sau conexe, în ceea ce privește declararea drept admisibilă și câștigătoare a ofertei depuse de ... S.R.L. pentru Lotul nr. 1; 2. OBLIGAREA Autorității Contractante la reevaluarea ofertei depuse de ... S.R.L. pentru Lotul nr. 1, cu aplicarea corespunzătoare a prevederilor legale invocate prin prezenta contestație și, pe cale de consecință, la constatarea inacceptabilității și neconformității acesteia; 3. OBLIGAREA Autorității Contractante la continuarea procedurii de atribuire pentru Lotul nr. 1 prin aplicarea, în mod corespunzător, a criteriului de atribuire doar ofertelor admisibile și atribuirea acordului- cadru, precum și emiterea unor comunicări privind rezultatul procedurii; 4. CONSTATAREA faptului că Autoritatea Contractantă a restricționat în mod nelegal accesul subscrisei la dosarul achiziției publice prin refuzul de a elibera fotocopii ale documentelor, cu ocazia studierii dosarului achiziției publice la data de 04.05.2022 și, pe cale de consecință: Pagina 1 din 36
■ ACORDAREA ACCESULUI la documentele ce compun dosarul procedurii de achiziție publică și eliberarea unor copii ale acestor documente, în temeiul art. 19 alin. (1) din Legea nr. 101/2016; și ■ REPUNEREA subscrisei în termenul de contestare și luarea în considerare a oricăror și tuturor criticilor și motivelor de contestație cu privire la aspectele ce vor decurge din analiza dosarului achiziției publice. ÎN SUBSIDIAR: în măsura în care Consiliul va respinge în tot sau în parte capetele de cerere formulate în principal, respectuos solicităm: 1. ANULAREA procedurii de atribuire”. Prin cererea de intervenție înregistrată la C.N.S.C. sub nr. ..., formulată de către ... SRL, cu sediul în municipiul …, înmatriculată la Oficiul Registrului Comerțului sub nr. …, având CUI …, reprezentată legal prin …, și convențional prin …, cu sediul în …, adresă indicată și pentru comunicarea actelor de procedură, în temeiul dispozițiilor art. 17 alin. (3) din Legea nr. 101/2016 și art. 62 C. pr. civ., cu referire la lotul 1, s-a solicitat admiterea cererii de intervenție și respingerea contestației ... SRL.
În luarea deciziei asupra cauzei de față, Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor reține următoarele: Prin contestația nr. 3873/09.05.2022, înregistrată la C.N.S.C. sub nr. ..., ... SRL critică rezultatul procedurii de atribuire pentru lotul 1 – „ Oxigen medical lichid 99,5%”, respectiv raportul procedurii publicat în SEAP în data de 28.04.2022, document emis de către ..., în calitate de autoritate contractantă, în cadrul procedurii de licitație deschisă, derulată online, pe loturi, în vederea încheierii unui „Acord cadru gaze medicale”, cod CPV 24111500-0 Gaze medicale (Rev.2), (anunț de participare ...), solicitând cele redate în partea introductivă. Cu titlu prealabil, după ce menționează anunțul cu care a fost inițiată procedura de atribuire, valoarea estimată a acordului cadru, criteriul de atribuire, precum și faptul că, în cadrul documentației de atribuire, nu se regăsește valoarea celui mai mare contract subsecvent pentru lotul contestat, contestatoarea arată că a depus ofertă pentru ambele loturi. Raportându-se la informațiile din raportul procedurii publicat, în SEAP, în data de 28.04.2022, precum și din informarea generată automat de SEAP, în 29.04.2022, petenta precizează că oferta sa pentru lotul 1 a fost declarată admisibilă, dar necâștigătoare, fiind clasată pe locul II în urma aplicării criteriului de atribuire. Susține că, prin cererea nr. TM287708/29.04.2022, a solicitat accesul la documentele dosarului achiziției publice, autoritatea contractantă a invitat-o în data de 04.05.2022, ora 11:00, dar i-a Pagina 2 din 36
îngrădit accesul la acesta în mod nejustificat prin refuzul de a elibera fotocopii din dosar. Sintetizând criticile pe care le formulează, petenta punctează următoarele aspecte: - autoritatea contractantă nu a transmis societății sale comunicarea rezultatului procedurii; - oferta depusă de ... SRL pentru lotul 1 este inadmisibilă; - autoritatea contractantă a restricționat accesul la dosarul achiziției publice, impunându-se repunerea societății sale în termenul de contestare; - prin maniera de evaluare a ofertei ... SRL și modalitatea în care a organizat procedura de atribuire, autoritatea contractantă a încălcat principiile în materia achizițiilor publice; - în subsidiar, se impune anularea procedurii de atribuire pentru lotul 1 față de abaterile grave de la prevederile legale care afectează procedura. Abaterile grave care afectează fundamental procedura de atribuire rezultă atât din evaluarea „nelegală și neunitară” a ofertelor, modul nelegal și netransparent în care au fost întocmite actele de evaluare, dar și din alte „neregularități iremediabile” în această etapă a procedurii de atribuire, subliniază petenta, sens în care exemplifică: - autoritatea contractantă a stabilit criteriul de atribuire cu încălcarea flagrantă a art. 187 alin. (31) din Legea nr. 98/2016; - prevederile documentației de atribuire sunt contradictorii în privința încheierii acordului-cadru cu un singur operator economic sau cu un număr maxim de 3 operatori economici, caz în care oferta sa ar fi trebuit de asemenea declarată câștigătoare; - autoritatea contractantă a solicitat într-o „manieră deficitară și necorelată criteriile de calificare prin documentația de atribuire,” existând o confuzie între criteriul de calificare și ceea ce instituția solicită de fapt în cadrul acestuia. I. Criticând netransmiterea de către autoritatea contractantă a unei comunicări privind rezultatul procedurii, petenta invocă și redă prevederile art. 215 alin. (1) și alin. (2) din Legea nr. 98/2016, precum și cele ale art. 66 alin. (5) din H.G. nr. 395/2016, și arată că raportul procedurii a fost publicat în SEAP la 28.04.2022, astfel că organizatoarea procedurii avea obligația transmiterii comunicării privind rezultatul procedurii de atribuire cel mai târziu la data de 02.05.2022. Precizează că singura informare referitoare la rezultatul procedurii a fost generată automat de SEAP la data de 29.04.2022 pentru „desemnarea ofertelor admisibile, dar necâștigătoare”, dar aceasta nu reprezintă o comunicare a rezultatului procedurii emisă de autoritatea contractantă conform prevederilor legale, întrucât este generată automat de sistem și nu cuprinde informațiile de la art. 215 alin. (2) din Legea nr. 98/2016. Pagina 3 din 36
Subliniind că autoritatea contractantă și-a încălcat obligația legală de a informa fiecare ofertant cu privire la deciziile luate în ceea ce privește rezultatul procedurii de atribuire, contestatoarea invocă practica C.N.S.C. II. Susținând inadmisibilitatea ofertei depuse de ... SRL pentru lotul 1, arată că decizia autorității contractante de a declara câștigătoare această ofertă este nelegală, fiind adoptată cu încălcarea prevederilor documentației de atribuire și a legislației în materia achizițiilor publice. Consideră că oferta depusă de ... SRL pentru lotul 1 - Oxigen medical lichid 99,5%, ar fi trebuit respinsă astfel: - „inacceptabilă, neconformă și neadecvată”, în temeiul art. 215 alin. (4), (5) și (51) din Legea nr. 98/2016 și al art. 137 alin. (3) lit. a) din H.G. nr. 395/2016, întrucât nu respectă cerințele caietului de sarcini. Astfel, consideră că ofertantul nu a demonstrat respectarea cerinței privind asigurarea continuității livrării de oxigen medicinal, fără întreruperi, graficul de livrare ofertat de ... SRL este nerealist și nesustenabil, și nici nu a demonstrat respectarea cerinței privind executarea unei platforme betonate necesare amplasării stocatoarelor criogenice. - ca neconformă, în temeiul art. 210 alin. (3) și (4) și art. 215 alin. (5) din Legea nr. 98/2016, respectiv art. 137 alin. (3) lit. c), d) și g) din H.G. nr. 395/2016, întrucât a ofertat un preț neobișnuit de scăzut, fără a fi rezultatul liberei concurențe, care nu poate fi justificat, iar propunerea financiară nu este corelată cu elementele propunerii tehnice ceea ce ar putea conduce la executarea defectuoasă a contractului. Față de multiplele „elemente de inadmisibilitate” ale ofertei ... SRL, un singur motiv de inadmisibilitate întemeiat este suficient pentru respingerea ofertei, astfel încât cercetarea celorlalte motive să nu se mai impună, apreciază contestatoarea, sens în care invocă jurisprudența instanțelor de judecată. A. Cu referire la propunerea tehnică a ... SRL, contestatoarea subliniază că obiectul acordului - cadru pentru lotul 1 este Oxigen medical lichid 99,5%, care va fi administrat pacienților, iar CJUE în cauza C-413/17 (para. 42) a reținut sănătatea și viața persoanelor ocupă primul loc între bunurile și interesele protejate de Tratatul TFUE. În acest sens, contestatoarea prezintă obligațiile autorității contractante prevăzute la art. 127 alin. (1) din H.G. nr. 395/2016, invocă prevederile art. 137 alin. (1) și alin. (5), și susține că oferta ... SRL este inadmisibilă. Detaliind, prezintă următoarele argumente: 1. Oferta ... SRL nu respectă cerințele caietului de sarcini referitoare la obligația de a asigura continuitatea livrării de oxigen medicinal, fără întreruperi. Raportându-se la cerințele caietului de sarcini, pag. 3-5, pag. 7-8, caracterul obligatoriu al documentației de atribuire și la dispozițiile art. Pagina 4 din 36
123 alin. (1) din H.G. nr. 395/2016, contestatoarea susține că ... SRL avea obligația să propună o soluție tehnică pentru perioada intermediară până la instalarea echipamentelor finale care să asigure continuitatea livrării de oxigen medicinal, fără întreruperi și să demonstreze la nivelul propunerii tehnice respectarea cerințelor caietului de sarcini privind asigurarea acestei continuități, precum și să prezinte documente justificative. Cu privire la caracterul obligatoriu al documentației de atribuire, petenta invocă practica C.N.S.C. În pofida cerințelor caietului de sarcini, această societate a propus alimentarea din butelii ca soluție tehnică pentru aprovizionarea cu oxigen medicinal pentru perioada intermediară până la instalarea echipamentelor finale pentru ambele locații, dar această soluție nu este fezabilă, reprezentând un pericol pentru siguranța fluxului de alimentare continuu, fără întreruperi și, totodată, un risc pentru viața pacienților, consideră autoarea contestației. În acest context, arată următoarele: - autoritatea contractantă nu dispune de o stație de butelii cu marcaj CE dedicată distribuției oxigenului medicinal, iar soluția propusă de ... SRL poate reprezenta un pericol pentru pacienți; - organizatoarea procedurii nu deține o persoană dedicată gestionării buteliilor; - în momentul de față, nu deține sursă secundară și de rezervă de alimentare, potrivit standardului ISO 7396-1:2007 - Sisteme de distribuție de gaze medicale, Partea 1: Sisteme de distribuție de gaze medicale comprimate și vacuum. Cu referire la oferta ... SRL, contestatoarea arată următoarele: - societatea nu a depus în cadrul ofertei vreun document referitor la numărul de butelii disponibile care să asigure alimentarea continuă cu oxigen medicinal lichefiat a spitalului; - soluția propusă de această societate pentru furnizarea oxigenului medicinal (acesta provine din fabrica de separare a aerului a ... SRL din municipiul Călărași, care are un vas de stocare de 1.500.000 l) nu garantează că va furniza gazul din acel vas de stocare exclusiv către autoritatea contractantă, în absența prezentării unor documente justificative și includerii în propunerea tehnică de informații din care să rezulte cantitățile contractate cu alte autorități/clienți din România pentru produsul ..., produsul ce face obiectul lotului 1. Prezentarea unor astfel de documente justificative este cu atât mai importantă cu cât soluția de back-up ofertată de societate (în cazul în care nu se mai poate livra oxigen din țară) vizează furnizarea oxigenului de la ... - soluție care nu este însă fezabilă, date fiind distanțele foarte mari până la sediul autorității contractante și prețul ofertat de societate pentru transport. Pagina 5 din 36
- societatea nu a depus documente justificative în cadrul ofertei care să demonstreze posibilitatea asigurării continuității livrării de oxigen medicinal către autoritatea contractantă. Subliniind că ... SRL nu a demonstrat respectarea cerințelor caietului de sarcini referitoare la continuitatea livrării de oxigen medicinal, fără întreruperi, inclusiv prin soluția propusă pentru perioada intermediară până la instalarea echipamentelor de stocare și vaporizare oxigen medicinal lichefiat pentru ambele locații, respectiv prezentarea dovezii conformității soluțiilor tehnice, autoarea contestației consideră că oferta acestei societăți trebuia respinsă ca: - neconformă, potrivit art. 215 alin. (5) din Legea nr. 98/2016 și art. 137 alin. (3) lit. a) din H.G. nr. 395/2016, întrucât nu respectă cerințele caietului; - neadecvată, conform art. 215 alin. (51) din Legea nr. 98/2016; - inacceptabilă, în temeiul art. 215 alin. (4) din Legea nr. 98/2016, întrucât nu îndeplinește condițiile de formă aferente elaborării și prezentării propunerii tehnice. De asemenea, consideră că autoritatea contractantă avea obligația să respingă această ofertă și conform cerințelor fișei de date, secțiunea IV.4.1.) - Modul de prezentare al propunerii tehnice și secțiunea IV.4.3.) - Modul de prezentare al ofertei, respectiv caietului de sarcini (pag. 7). 2. Graficul de livrare prezentat de ... SRL este nerealist și nesustenabil, ofertantul nedemonstrând respectarea cerinței privind livrarea și montarea echipamentelor tehnice necesare la sediile autorității contractante în termenul de maximum 10 zile lucrătoare de la semnarea acordului-cadru. În acest sens, se raportează la cerințele relevante ale caietului de sarcini și la coordonate temporale incluse în graficul de livrare prezentat de ... SRL. Acest aspect rezultă atât din perspectiva termenelor legale de obținere a avizelor/autorizațiilor necesare conform legislației în vigoare, cât și din perspectiva realizării tehnice/calitative a lucrărilor de amenajare a locației, instalare și punere în funcțiune, precizează contestatoarea. Executarea lucrărilor de construire a fundației propriu- zise (turnare, uscare beton) durează aproximativ 30 de zile, exemplifică aceasta. Totodată, precizează că obținerea tuturor avizelor/autorizațiilor necesare și instalarea și punerea în funcțiune a echipamentelor tehnice de către ... SRL necesită un timp mai îndelungat decât termenele menționate de societate în graficul de livrare, sens în indică prevederile art. 7 alin. (1) din Legea nr. 50/1991 și art. 9 alin. (1) din Legea nr. 64/2008. Argumentând caracterul nerealist și nesustenabil al graficului prezentat de această societate, cu referire la imposibilitatea respectării termenului de 10 zile de la încheierea acordului-cadru pentru livrarea și Pagina 6 din 36
montarea echipamentelor tehnice necesare pentru alimentare cu oxigen medicinal lichid, contestatoarea face trimitere la susțineri ale ... SRL din cadrul altor contestații. Spre deosebire de ... SRL, societatea sa, în calitate de furnizor actual de gaze medicale al autorității contractante, deține infrastructura necesară în vederea aprovizionării cu oxigen medicinal lichefiat, putând asigura respectarea termenului maxim impus prin caietul de sarcini, nemaifiind necesară obținerea autorizației de construire, și nici execuția platformei betonate, astfel cum se menționează în caietul de sarcini, precizează autoarea contestației. În acest context, petenta consideră că autoritatea contractantă avea obligația de a respinge oferta ... SRL, ca neconformă, potrivit art. 215 alin. (5) din Legea nr. 98/2016 și art. 137 alin. (3) lit. a) din H.G. nr. 395/2016, respectiv, ca neadecvată, prin aplicarea art. 215 alin. (51) din Legea nr. 98/2016, dar și în temeiul cerințelor documentației de atribuire. 3. Susținând că ... SRL nu a demonstrat respectarea cerinței privind executarea unei platforme betonate necesare amplasării stocatoarelor criogenice, contestatoarea se raportează la cerințele caietului de sarcini, pag. 3, și la graficul de livrare din propunerea tehnică, precizând că această societate a ofertat o platformă de prefabricat. Astfel, apreciază că autoritatea contractantă avea obligația de a respinge oferta ... SRL, ca neconformă, potrivit art. 215 alin. (5) din Legea nr. 98/2016 și art. 137 alin. (3) lit. a) din H.G. nr. 395/2016, respectiv, ca neadecvată, prin aplicarea art. 215 alin. (51) din Legea nr. 98/2016. B. Referindu-se la propunerea financiară a ... SRL, contestatoarea arată că societatea a ofertat un preț neobișnuit de scăzut, ce nu este rezultatul liberei concurențe și nu poate fi justificat, iar propunerea financiară nu este corelată cu elementele propunerii tehnice, ceea ce ar putea conduce la executarea defectuoasă a contractului. Precizează că acest aspect de inadmisibilitate a ofertei ... SRL este reprezentat de prețul neobișnuit, „nerealist”, pentru transportul oxigenului medical lichid la sediul autorității contractante, care va fi efectuat de subcontractantul ... SRL. În acest sens, invocă dispozițiile art. 210 alin. (1) - (3) din Legea nr. 98/2016, coroborate cu cele ale art. 136 alin. (1) - (3) din H.G. nr. 395/ 2016, precizând că, anterior finalizării evaluării ofertelor, comisia de evaluare trebuia să stabilească cu exactitate dacă propunerile financiare depuse sunt reale și ferme. Apreciază că, prin raportare la prețurile pieței, oferta ... SRL întrunește „elementele constitutive ale unui preț neobișnuit de scăzut”. Detaliind, contestatoarea arată că, pentru transportul oxigenului medical lichid la sediul autorității contractante, această societate a Pagina 7 din 36
nominalizat subcontractantul ... SRL și a ofertat valoarea de 5.400,00 lei, pentru 256 transporturi ce vor fi efectuate pe durata acordului - cadru. Acest preț este mult sub costul real generat de transport. După ce menționează că oxigenul medicinal provine din vasul de stocare de 1.500.000 l deținut de acest ofertant în municipiul Călărași, contestatoarea precizează că tariful aproximativ pentru transport autocisternă LOX (oxigen medical lichid) este de 0,917 EUR/km, iar costul real generat de transportul oxigenului medical lichid este de aproximativ 54.931,97 EUR, mult peste cel ofertat de ... SRL în procedură. În acest sens, prezintă următorul calcul: 256 (nr. de transporturi) x 117 x 2 (distanta Călărași - București, București - Călărași) x 0.917 EUR/km (costul transportului /km) = 54.931.97 EUR. Tot cu privire la caracterul neobișnuit de scăzut și nejustificat al prețului ofertat de ... SRL pentru transportul oxigenului medical lichid pentru lotul 1, contestatoarea invocă diferența semnificativă existentă între prețul ofertat pentru transport pentru lotul 1 (5.400 lei, fără TVA) și prețul ofertat pentru transport pentru lotul 2 (34.560 lei, fără TVA). De asemenea, menționează că transportul oxigenului lichid la sediul beneficiarului presupune antamarea și a altor costuri fixe sau variabile, precum: amortizări auto, salariu șofer, RCA, CASCO, asigurare flotă, asigurare CMR, vignetă, echipament șofer, echipament ADR, GPS, autorizări ADR mașină și șofer, costuri administrative, impozit auto, echipament ancorare, costuri anvelope, mentenanță, respectiv profitul subcontractantului. După ce precizează și soluția de back-up indicată de ofertant dacă nu poate asigura livrarea oxigenului medicinal lichefiat din țară, respectiv ..., contestatoarea arată că prețul nu acoperă distanța de transport dintr-o altă țară până la sediile beneficiarului. Prețul ofertat de ... SRL pentru transportul oxigenului medical lichid la sediul beneficiarului este neobișnuit de scăzut, fiind „nerealist, nesustenabil și nejustificat”, conchide contestatoarea, menționând că acest aspect rezultă inclusiv din compararea prețului ofertat de această societate pentru transport cu cel ofertat de societatea sa. Cu privire la obligația ofertanților de a include în propunerile financiare toate costurile necesare executării corespunzătoare a contractului de achiziție publică, cât și obligația autorităților contractante de a efectua verificări riguroase cu privire la prețurile ofertate în procedură, autoarea contestației invocă și redă din jurisprudența C.N.S.C. Precizează că există riscul ca ofertantul declarat câștigător să nu poată îndeplini în bune condiții obligațiile contractuale asumate, nefiind capabil să susțină financiar diferența dintre prețul real al prestației sale și prețul scăzut pe care l-a ofertat. Pagina 8 din 36
În egală măsură, ofertarea unui preț neobișnuit de scăzut presupune utilizarea unor prețuri care nu sunt rezultatul liberei concurențe, și care nu pot fi justificate, apreciază petenta. Mai apreciază că, „prin prisma prețului nerealist ofertat” pentru transportul oxigenului medical lichid la sediul beneficiarului, propunerea financiară a ... SRL nu este corelată cu elementele propunerii tehnice, ceea ce ar putea conduce la neexecutarea sau executarea defectuoasă a acordului-cadru. După ce subliniază că oferta ... SRL trebuia respinsă, ca neconformă, în temeiul art. 210 alin. (3) și alin. (4) și art. 215 alin. (5) din Legea nr. 98/2016, respectiv art. 137 alin. (3) lit. c), d) și g) din H.G. nr. 395/2016, ... SRL precizează că jurisprudența anterioară a Consiliului confirmă legalitatea respingerii ofertei în ipoteza în care costurile aferente distanțelor de transport nu corespund realității. III. Invocând restricționarea accesului la dosarul achiziției publice și argumentând solicitarea de repunere în termenul de contestare, contestatoarea susține că organizatoarea procedurii a refuzat, în mod nelegal, să-i elibereze fotocopiile solicitate, cu ocazia studierii dosarului achiziției publice. Menționează că a studiat dosarul achiziției publice, la sediul autorității contractante, în data de 04.05.2022. Consideră că, prin faptul că nu a permis fotocopierea documentelor din dosarul achiziției publice, autoritatea contractantă a încălcat prevederile art. 31 alin. (1) din Constituție, art. 217 alin. (6) din Legea nr. 98/2016, art. 2 alin. (2) lit. d) din Legea nr. 98/2016 – principiul transparenței, precum și dispozițiile art. 6 alin. (1) și alin. (2) din Legea nr. 544/2001. Asigurarea accesului neîngrădit al ofertanților la dosarul achiziției publice în sensul art. 217 alin. (6) din Legea nr. 98/2016 presupune inclusiv fotocopierea documentelor existente în dosar, în conformitate cu legislația privind liberul acces la informații de interes public, apreciază contestatoarea, precizând că legislația în vigoare conferă obligativitatea comunicării informațiilor solicitate în formatul precizat de solicitant (de exemplu, pe suport de hârtie, prin eliberarea de fotocopii). În acest sens, invocă și redă prevederile art. 9 alin. (1) din Legea nr. 544/2001, art. 15 alin. (1) și alin. (3), art. 18 alin. (4), art. 20 alin. (2) și art. 21 alin. (3) din H.G. nr. 123/2002. Subliniind că au fost îndeplinite toate condițiile prevăzute de lege pentru repunerea în termen, petenta invocă dispozițiile art. 186 C. pr. civ. Astfel, în măsura în care din „analiza dosarului achiziției în mod neîngrădit” vor reieși și alte critici/motive de contestație, solicită Consiliului să procedeze la analiza acestora și să repună societatea sa în termenul de contestare. IV. Criticând încălcarea principiilor în materia achizițiilor publice de către autoritatea contractantă, autoarea contestației indică principiul Pagina 9 din 36
tratamentului egal prevăzut de art. 2 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 98/2016, principiul transparenței prevăzut de art. 2 alin. (2) lit. d) din Legea nr. 98/2016, precum și principiul asumării răspunderii prevăzut de art. 2 alin. (2) lit. f) din același act normativ, împreună cu scopul legislației achizițiilor publice prevăzut la art. 2 alin. (1) din Legea nr. 98/2016. Detaliind, contestatoarea prezintă următoarele argumente: 1. Referindu-se la încălcarea principiului tratamentului egal, arată că societatea sa a fost dezavantajată, deoarece autoritatea contractantă a declarat admisibilă oferta ... SRL, deși aceasta nu a demonstrat respectarea cerinței privind asigurarea continuității livrării de oxigen medicinal, fără întreruperi, graficul de livrare ofertat este nerealist și ne sustenabil, iar prețul este neobișnuit de scăzut, neputând fi justificat, iar propunerea financiară nu este corelată cu elementele propunerii tehnice. 2. Susținând încălcarea principiului transparenței, precizează că autoritatea contractantă nu a aplicat cerințele din documentele achiziției în mod egal și transparent tuturor ofertanților. Astfel, deși a solicitat în mod expres asigurarea continuității livrării de oxigen medicinal, fără întreruperi și depunerea unor documente justificative care să susțină asigurarea continuității livrării de oxigen către instituție, nu a sancționat ... SRL pentru neîndeplinirea acestei cerințe. Totodată, petenta consideră că autoritatea contractantă a încălcat principiul transparenței și prin: - nerespectarea obligației de a transmite societății sale comunicarea rezultatului procedurii conform art. 215 alin. (1) din Legea nr. 98/2016 și art. 66 alin. (5) din H.G. nr. 395/2016; - nepublicarea în anunțul de participare a valorii aferente celui mai mare contract subsecvent pentru lotul 1, cu încălcarea flagrantă a art. 20 alin. (8) lit. g) din H.G. nr. 395/2016; - a întocmit „deficitar și netransparent” raportul procedurii, fără a preciza, în mod complet, toate informațiile solicitate prin art. 216 alin. (2) din Legea nr. 98/2016, dar și prin anexa nr. 5 din Ordinul nr. 1170/2021 al președintelui ANAP. - refuzul „nelegal și abuziv” de a elibera fotocopiile solicitate din dosarul achiziției publice, cu ocazia studierii acestuia în data de 04.05.2022. 3. Arătând că autoritatea contractantă a încălcat principiul asumării răspunderii, prevăzut la art. 2 alin. (2) lit. f) din Legea nr. 98/2016, contestatoarea menționează că a fost declarată admisibilă o ofertă neconformă și inacceptabilă, spre exemplu cea depusă de ... SRL. În virtutea acestui principiu, autoritatea contractantă avea obligația să asigure atribuirea contractului cu respectarea tuturor dispozițiilor legale incidente și făcând aplicarea cu strictețe a cerințelor din documentația de atribuire, apreciază petenta. Pagina 10 din 36
Totodată, susține că autoritatea contractantă a încălcat principiul asumării răspunderii și prin evaluarea nelegală și neunitară a ofertelor, modul nelegal și netransparent în care au fost întocmite „actele de evaluare, dar și prin celelalte nereguli care afectează iremediabil procedura de atribuire”. 4. Cu privire la încălcarea scopului achizițiilor publice, contestatoarea precizează că, prin comportamentul său, autoritatea contractantă a restricționat accesul la procedura de atribuire, spre exemplu prin impunerea unor cerințe prin documentație ignorate în etapa evaluării ofertelor, sens în care menționează termenul de 10 zile lucrătoare de la semnarea acordului-cadru pentru livrarea și montarea echipamentelor tehnice necesare la sediile instituției. De asemenea, susține că restricționarea dreptului operatorilor economici de a participa la procedura de achiziție a generat afectarea gravă a competiției, respectiv încheierea acordului-cadru aferent lotului nr. 1 cu un ofertant ce a depus o ofertă inadmisibilă. V. Argumentând solicitarea de anulare a procedurii de atribuire, contestatoarea invocă „abaterile grave de la prevederile legislative care afectează procedura de atribuire”, precum și dispozițiile art. 212 alin. (1) lit. c), coroborate cu prevederile art. 212 alin. (2) din Legea nr. 98/2016. Detaliind, petenta exemplifică: - stabilirea criteriului de atribuire cu încălcarea flagrantă a art. 187 (31) din Legea nr. 98/2016; - prevederile documentației de atribuire sunt contradictorii în privința încheierii acordului-cadru cu un singur operator economic sau cu mai mulți operatori economici, sens în care indică cerințele secțiunii IV.1.3 din fișa de date, precum și faptul că o parte din prevederile documentației de atribuire conduc la concluzia încheierii acordului-cadru cu un singur operator economic; - documentația de atribuire și documentele de evaluare întocmite de autoritatea contractantă nu cuprind toate informațiile obligatorii prevăzute de legislația achizițiilor publice. În acest sens arată că în anunțul de participare nu a fost publicată valoarea aferentă celui mai mare contract subsecvent pentru lotul nr. 1, cu încălcarea flagrantă a art. 20 alin. (8) lit. g) din H.G. nr. 395/2016, iar raportul procedurii a fost întocmit într-un mod „deficitar și netransparent”, fără a preciza în mod complet toate informațiile solicitate prin art. 216 alin. (2) din Legea nr. 98/2016, dar și prin anexa nr. 5 la Ordinul nr. 1170/2021 al președintelui ANAP. - modalitatea deficitară în care autoritatea contractantă a solicitat criteriile de calificare prin documentația de atribuire, sens în care face trimitere la capacitatea tehnică și profesională; - evaluarea deficitară a ofertelor, sens în care indică oferta depusă de către ... SRL, respectiv prevederile art. 1 alin. (2) din H.G. nr. 395/2016. Pagina 11 din 36
În situația în care Consiliul va considera că procedura de atribuire este atât de grav viciată, încât nu se mai pot lua măsurile de remediere necesare (spre exemplu reevaluarea ofertei depuse de ... SRL pentru lotul 1, cu consecința declarării acesteia drept inadmisibilă), contestatoarea solicită anularea procedurii de atribuire față de „abaterile grave de la prevederile legislative care afectează procedura de atribuire”, sens în care invocă practica Curții de Apel București și prevederile art. 26 alin. (7) din Legea nr. 101/2016. În concluzie, ... SRL solicită admiterea contestației. În drept au fost invocate dispozițiile Legii nr. 98/2016, cele ale H.G. nr. 395/2016, ale Legii nr. 101/2016, precum și actele normative indicate în cadrul contestației. În probațiune au fost solicitate înscrisuri și „orice alt mijloc legal de probațiune admis de lege”, fiind atașate documente. Prin adresa nr. 10420/10.05.2022, înregistrată la C.N.S.C. sub nr. ..., autoritatea contractantă ... a indicat valoarea celui mai mare contract subsecvent pentru lotul 1 din cadrul procedurii de atribuire, respectiv 192.000,00 lei. Prin adresa nr. TM287882/11.05.2022, înregistrată la C.N.S.C. sub nr. …, ... SRL a transmis, în original, recipisa de consemnare nr. …, emisă de …, a sumei de 7.680,00 lei. Prin adresa nr. …, în temeiul dispozițiilor art. 611 alin. (1) lit. b) și alin. (22) din Legea nr. 101/2016, Consiliul i-a solicitat contestatoarei să transmită dovada consemnării cauțiunii în cuantum de 7.680,00 lei, pentru lotul contestat. Prin punctul de vedere nr. 10766/16.05.2022, înregistrat la C.N.S.C. sub nr. ..., ... a solicitat respingerea contestației formulată de ... SRL ca „nemotivată, netemeinică și nelegală”, precum și continuarea procedurii. Argumentând, susține că documentul este nul, fiind nemotivat, iar instituția a elaborat documentația de atribuire cu respectarea întocmai a legislației aplicabile. Menționează că societatea contestatoare este „singura ce spune că nu îndeplinește pe deplin cerințele astfel cum acestea au fost impuse prin documentația de atribuire, respectând de asemenea, necesitățile autorității contractante”. Referindu-se la „presupunerile” contestatoarei conform cărora anumite caracteristice tehnice prezentate în cadrul caietului de sarcini ar fi neconforme, autoritatea contractantă susține că aceasta nu a solicitat clarificări în acest sens, iar criticile ce vizează stabilirea criteriului de atribuire, încheierea acordului - cadru, respectiv criteriile de calificare, sunt critici aduse documentației de atribuire. Cu privire la aceste aspecte, invocă și redă dispozițiile art. 8 alin. (2) din Legea nr. 98/2016, precizând că ... SRL „nu a contestat procedura de atribuire” și a depus ofertă. În ceea ce privește accesul la dosarul achiziției publice, autoritatea contractantă arată că nu a încălcat dreptul operatorului economic de a Pagina 12 din 36
lua cunoștință de conținutul acestui dosar, conform art. 217 alin (6) din Legea nr. 98/2016, deoarece în data 04.05.2022, ora 11:00, i-a permis ... SRL consultarea dosarului în cauză, luând cunoștință de documentele din care era compus. Precizează că a asigurat accesul direct, complet, nerestricționat și gratuit al operatorilor economici la „documentele de achiziție” începând cu data publicării anunțului de participare în SEAP, în conformitate cu prevederile art. 150 alin. (1) din Legea nr. 98/2016. Nu se poate considera că instituția a încălcat principiul transparenței prevăzut la art. 2 alin. (2) lit. d) din Legea nr. 98/2016, întrucât a respectat asigurarea accesului neîngrădit la documentele dosarului achiziției publice prin mijloacele prevăzute de lege, „respectiv prin intermediul SEAP”, invitând contestatoarea și la consultarea „dosarului fizic de achiziție publică”, consideră organizatoarea procedurii. În combaterea criticii ce viza prețul neobișnuit de scăzut, autoritatea contractantă susține că acesta se încadrează în „valorile estimate” de instituție. În acest sens, indică prevederile „art. 133 alin. (3)” din Legea nr. 98/2016, respectiv cele ale „art. 210 alin. (1) din Lege”, precizând că valoarea ofertată de ... SRL, de 4.396.800,00 lei, fără TVA, reprezintă aproximativ 95% din valoarea estimată a acordului-cadru pentru lotul 1 - „Oxigen medical lichid 99,5%”, motiv pentru care nu poate fi considerat un preț aparent neobișnuit de scăzut. Nivelul prețului ofertat de ... SRL nu este în măsură să ridice îndoieli cu privire la parametrii cantitativi și calitativi solicitați prin caietul de sarcini, aceștia fiind verificați de către comisia de evaluare în mod corespunzător, arată organizatoarea procedurii. Este de „datoria contestatorului să depună o ofertă financiară competitivă în raport cu operatorii economici concurenți în eventualitatea în care dorește să fie selectat în baza acestui criteriu”, apreciază autoritatea contractantă, arătând că scopul criteriului de atribuire este chiar încheierea acordului cadru în cele mai bune condiții economice și financiare pentru instituție. Menționează că raportul procedurii a fost publicat, în SEAP, în data de 28.04.2022, iar transmiterea comunicărilor privind rezultatul procedurii a efectuat-o în data de 29.04.2022. Dovada comunicării acestui document către autoarea contestației a fost transmisă la dosarul cauzei în data de 16.05.2022, fiind înregistrată la C.N.S.C. sub nr. …. Prin adresa nr. 3880/18.05.2022, înregistrată la C.N.S.C. sub nr. …, în temeiul dispozițiilor art. 19 alin. (1) din Legea nr. 101/2016, contestatoarea ... SRL a solicitat Consiliului accesul la dosarul achiziției publice, precum și eliberarea unor copii ale acestor documente. În probațiune, prin adresa nr. 11032/18.05.2022, înregistrată la C.N.S.C. sub nr. …, … a transmis la dosarul cauzei, în copie certificată, Pagina 13 din 36
documente din dosarul achiziției publice, iar prin adresa înregistrată la C.N.S.C. sub nr. …, a comunicat faptul că documentația „nu prezintă informații declarate ca fiind confidențiale”. Prin adresa nr. …, Consiliul i-a transmis ... SRL invitația de a studia dosarul format în cadrul C.N.S.C., astfel că reprezentantul convențional al acesteia s-a prezentat la sediul Consiliului în data de 24.05.2022, a studiat dosarul cauzei și a obținut fotocopiile solicitate. În completarea probațiunii, prin adresa nr. 11456/23.05.2022, înregistrată la C.N.S.C. sub nr. …, autoritatea contractantă a transmis solicitarea contestatoarei privind accesul la dosarul achiziției și răspunsul instituției, precizând că, la momentul „accesului la dosarul achiziției”, nu s-a încheiat niciun proces verbal. Prin cererea de intervenție înregistrată la C.N.S.C. sub nr. ..., formulată de către ... SRL în temeiul dispozițiilor art. 17 alin. (3) din Legea nr. 101/2016 și art. 62 C. pr. civ., cu referire la lotul 1, s-a solicitat admiterea cererii de intervenție și respingerea contestației ... SRL. Cu titlu prealabil, intervenienta precizează că societatea sa respectă cu seriozitate furnizarea cu caracter „continuu și de urgență” a oxigenului medicinal, obligația de a asigura un transport fără întreruperi fiind extrem de importantă pentru modalitatea în care sunt tratați pacienții în cadrul autorității contractante. Totodată, arată că oferta sa a fost declarată câștigătoare, datorită competitivității prețurilor ofertate și îndeplinirii tuturor cerințelor cuprinse în cadrul caietului de sarcini. Contestația formulată de ... SRL se referă la o serie de pretinse nereguli raportate la oferta declarată câștigătoare, precum și o serie de reguli generale care preiau legislația în materia achizițiilor publice, fără a puncta, în mod expres legătura dintre fiecare neregulă în parte și consecința legală a acestora, susține intervenienta. Astfel,
considerând
neîntemeiate
criticile
contestatoarei, intervenienta prezintă următoarele argumente: I. Referindu-se la critica ce viza restricționarea accesului la dosarul achiziției publice, consideră că autoritatea contractantă a respectat dreptul operatorului economic de a lua cunoștință de conținutul acestui dosar, conform art. 217 alin (6) din Legea nr. 98/2016. Autoritatea contractantă a asigurat accesul direct, complet, nerestricționat și gratuit al operatorilor economici la documentele achiziției începând cu data publicării anunțului de participare prin intermediul SEAP, în conformitate cu prevederile art. 150 alin. (1) din Legea nr. 98/2016, menționează intervenienta. Prezumă că autoarea contestației a avut acces inclusiv la unele informații din cadrul propunerii tehnice și la unele elemente din cadrul propunerii financiare care ar putea prejudicia ... SRL, precum și la Pagina 14 din 36
dosarul achiziției, întrucât a punctat, în mod obiectiv, fiecare aspect pe care l-a considerat determinant din conținutul acestuia. În concluzie, solicită Consiliului să respingă această critică ca neîntemeiată, precum și solicitarea de repunere în termen, deoarece contestatoarea a consultat, în mod efectiv, toate documentele existente în dosarul achiziției publice. II. În ceea ce privește obligația de informare cu privire la rezultatul procedurii, intervenienta precizează că autoritatea contractantă trebuie să comunice fiecărui participant la procedură motivele deciziei de respingere, iar în cadrul prezentei proceduri, motivul pentru care a fost respinsă oferta contestatoarei este clar și rezultă din raportul procedurii, capitolul 3.2.5, respectiv aplicarea criteriului de atribuire „prețul cel mai scăzut”, din care a rezultat clasamentul ofertelor. Consideră că mențiunile generate automat de SEAP nu pot înlocui motivarea deciziei de „respingere” a ofertei, dar acest aspect nu este în măsură să ducă la anularea raportului procedurii și reevaluarea ofertelor, astfel cum a solicitat contestatoarea, deoarece reprezintă o neregulă procedurală, ce poate fi remediată, iar nu un motiv de nulitate expresă, fiind necesară dovedirea unei vătămări atât de grave aduse persoanei interesate care solicită anularea, încât aceasta nu poate fi remediată decât prin anularea raportului procedurii. În cauze asemănătoare, ce vizau neîndeplinirea procedurii de comunicare a motivelor de refuz sau a căror motivare era una necorespunzătoare standardelor prevăzute de articolul 215 din Legea nr. 98/2016, soluția a fost reprezentată de obligarea autorității contractante la comunicarea rezultatului procedurii sau la completarea comunicării și refacerea procedurii de notificare, astfel încât să cuprindă motivele pentru care acele oferte au fost respinse, iar nu la anularea directă a raportului procedurii, menționează intervenienta. Motivul „refuzului ofertei” contestatoarei a fost ofertarea unui preț mai mare față de cel oferit de societatea sa, iar măsura anulării, solicitată de petentă nu este proporțională cu scopul urmărit, respectiv informarea cu privire la „motivul respingerii” ofertei, arată intervenienta, sens în care invocă jurisprudența Curții de Apel București. III. În combaterea criticilor ce vizau propunerea tehnică a societății sale, intervenienta prezintă următoarele argumente: A. Referindu-se la obligația de a asigura furnizarea de oxigen medicinal lichid în mod continuu, fără întreruperi, intervenienta invocă cerința de la pag. 5 din caietul de sarcini, și prezintă informații relevante ce se regăsesc la pagina 2 din propunerea tehnică a societății sale, respectiv: „pentru locația din …, instalația de stocare și distribuție oxigen medicinal lichid va fi alcătuită, printre altele, din următoarele: • Rezervor criogenic de stocare oxigen lichefiat 10000 litri; • Evaporator atmosferic de 118 m3/ora; • Presiune maximă asigurată 18 bari; Pagina 15 din 36
• Asigurarea unui debit continuu 24 din 24 de ore; • Sistem de monitorizare la distanță al nivelului conținutului rezervorului conform fișei tehnice atașate propunerii tehnice”. Conform „paginii 3 din caietul de sarcini”, societatea sa respectă cerințele asigurării oxigenului medicinal în mod continuu și fără întreruperi, precizează intervenienta, susținând că, în cadrul propunerii tehnice, a prezentat modul de aprovizionare continuă cu oxigen medicinal în cazul în care fabrica care produce oxigenul are unele defecțiuni sau se realizează mentenanță și nu mai poate livra oxigen, respectiv următoarele surse: - punctul autorizat de producție din Călărași ... SRL, unde dispune de un rezervor cu o capacitate de 1.500.000 litri de oxigen medicinal lichefiat ce asigură o autonomie suficientă consumului comunicat de autoritatea contractantă în caietul de sarcini. - a doua sursă autorizată pentru furnizarea produsului este localizată în Ungaria, de unde poate continua aprovizionarea cu oxigen medicinal lichid folosind sursa de aprovizionare autorizată conform autorizației deținute pentru locul de fabricație oxigen medicinal lichid din Ungaria, anexată propunerii tehnice precum și anexa autorizației de punere pe piață relevantă. B. Cu privire la asigurarea continuității aprovizionării în perioada intermediară montării echipamentelor necesare, intervenienta susține că respectă obligațiile prevăzute la pagina 4 din caietul de sarcini, deoarece în perioada intermediară, până la montarea echipamentelor necesare furnizării oxigenului medicinal lichefiat, va asigura aprovizionarea autorității contractante la prețul din contract, în conformitate cu autorizația de punere pe piață, „soluția fiind detaliată”, conform graficului de execuție anexat propunerii tehnice, prin asigurarea unei continuități a furnizării produsului prin butelii de oxigen medicinal de „50lt” (10 mc). În acest sens, intervenienta redă, în facsimil, un fragment din propunerea tehnică, și precizează că și-a asumat un termen de livrare a oxigenului medicinal lichid de maximum o zi de la indicarea nivelului de 1000 m3. Totodată, precizează că, potrivit caietului de sarcini, consumul maxim înregistrat de autoritatea contractantă este de 80.000 mc/lună, iar numărul buteliilor necesare zilnic, în cazul acestui consum, este de 267 butelii de 50lt pe zi (80.000mc/30 zile => 2667mc/1 zi). Mai precizează că, acest consum este mult sub capacitatea de producție de care dispune societatea sa, care poate asigura necesarul de 267 de butelii având capacitatea de 50 de litri pe zi, într-un timp mult mai scurt decât termenul de o zi de consum maxim, având în vedere capacitatea de producție a societății sale la stația de îmbuteliere din municipiul București, sens în care face trimitere la anexa 4 a cererii de intervenție „CONFIDENŢIALĂ”. Pagina 16 din 36
Menționează că această comparație a fost realizată în baza consumului maxim al autorității contractante, însă consumul zilnic înregistrat în mod regulat de către aceasta este mult mai scăzut. Pentru dovedirea „caracterului suficient al echipamentelor și logisticii de care dispune” societatea sa, intervenienta cere Consiliului să- i solicite autorității contractante orice documente din care rezultă consumul efectiv de oxigen medicinal lichefiat în ultimele luni. Soluția tehnică propusă de societatea sa pentru aprovizionare autorității contractante în perioada intermediară (până la instalarea și montarea echipamentului necesar aprovizionării cu oxigen medicinal lichefiat) este susținută de graficul de execuție, precum și de documente justificative privind acordurile de subcontractare cu societățile de transport, arată intervenienta, sens în care indică pagina 89 din propunerea tehnică. A indicat faptul că va furniza produsul în această perioadă prin intermediul buteliilor de oxigen, conform graficului de execuție anexat propunerii tehnice, aceasta fiind singura modalitate de a asigura aprovizionarea pe parcursul executării lucrărilor de montaj. Intervenienta consideră că excluderea acestei modalități de aprovizionare ar însemna, în fapt, o restrângere artificială a concurenței în favoarea furnizorului care are deja instalat echipamentul de necesar furnizării de gaze medicale, iar autoritatea contractantă a înțeles în mod corect să analizeze situația de fapt, stabilind că propunerea privind aprovizionarea pe durata lucrărilor de montaj prin îmbuteliere este singura cale prin care se poate furniza produsul. Cu privire la alocarea exclusivă a capacității de producție de oxigen medicinal către autoritatea contractantă, contestatoarea nu a justificat din punct de vedere practic necesitatea alocării întregii capacități a acestui punct de producție, arată intervenienta, subliniind că va asigura necesarul maxim de oxigen medicinal pe care îl va „rezerva spre a fi utilizat de către această unitate sanitară”. Totodată, subliniază că, în perioada de criză sanitară cauzată de pandemia cu virusul SARS-CoV-2, societatea sa a fost singura furnizoare din piață care nu a avut întreruperi de livrare către nici un client/unitate spitalicească și „nu a înregistrat până în prezent vreun incident privind aprovizionarea la timp a acestora”. Intervenienta precizează că argumentul contestatoarei este neîntemeiat, deoarece societatea sa a propus o soluție tehnică pentru perioada intermediară până la instalarea echipamentelor finale, sens în care indică propunerea tehnică acceptată de către autoritatea contractantă ca „fiind conformă și capabilă să satisfacă interesul public al asigurării continuității în livrarea produselor achiziționate”. Continuitatea livrării cu oxigen medicinal lichid este asigurată prin asumarea unui termen de livrare a oxigenului medicinal lichid de o zi de la indicarea nivelului de 1000 metri cubi conform cerințelor caietului de sarcini, arată intervenienta, menționând că autoarea contestației a Pagina 17 din 36
confundat locul de aprovizionare principal, cel localizat în municipiul București pentru oxigen medicinal în butelii, și Călărași pentru oxigen medicinal lichid, cu cele două soluții de back-up din Călărași și Ungaria. Precizează că această livrare „poate fi asigurată din punct de vedere tehnic în termen de o oră”. De asemenea, precizează că, din acordurile de subcontractare depuse, reiese că societatea sa dispune de logistica necesară aprovizionării autorității contractante prin intermediul a două societăți de transport ce efectuează în mod frecvent această activitate de livrare a gazelor medicale, respectiv ... SRL și ... SRL. În concluzie, intervenienta solicită respingerea argumentului contestatoarei privind relevanța localizării autorității contractante față de punctul de producție al societății sale, întrucât aprovizionarea o va face, în principiu, din municipiul Călărași, în cazul oxigenului medicinal lichid, și din București în cazul oxigenului medicinal în butelii, nu din Ungaria, iar autoritate acontractantă se află chiar în proximitatea punctului de producție ... SRL. C. În combaterea criticii ce viza stația de butelii marcaj CE, intervenienta arată că aceasta se află în proprietatea și sub responsabilitatea autorității contractante, și nu ține de operatorul economic a cărui ofertă a fost declarată câștigătoare. Precizează că această stație de butelii nu intră în cadrul obiectului prezentei proceduri de atribuire, iar la vizita de amplasament „(conform PV 5930/11.03.2022 depus în propunerea tehnică)” s-au identificat 10 regulatoare de presiune la care se pot conecta buteliile de 50 litri. Procesul verbal a fost semnat de reprezentanții spitalului. Nu s-a propus niciodată să se ducă butelii în spital, în apropierea pacienților, menționează intervenienta. D. Referindu-se la persoana responsabilă desemnată de către autoritatea contractantă pentru manipularea buteliilor de oxigen medicinal comprimat, intervenienta precizează că este responsabilitatea organizatoarei procedurii, care trebuie să dispună de personal propriu necesar supravegherii stației de oxigen medicinal. Susținerea aceasta a contestatoarei nu are legătură cu prezenta procedură de atribuire, nefiind o cerință inclusă în cuprinsul documentației de atribuire, apreciază intervenienta. E. Cu referire la sursa secundară și de rezervă de alimentare, intervenienta face trimitere la argumentele anterior prezentate la punctul C și susține că aceste echipamente „nu se află în responsabilitatea și nici sub proprietatea furnizorului de gaze medicale”, aceste echipamente fiind în fapt dotările autorității contractante și „aparținând domeniului public sau privat al acesteia”. Chiar contestatoarea a menționat că importanța respectării acestor standarde privind sursa secundară și de rezervă de alimentare a fost Pagina 18 din 36
subliniată de Ministerul Sănătății printr-o comunicare adresată unităților sanitare, arată intervenienta. F. Cu privire la critica ce viza documentele justificative de susținere a îndeplinirii cerințelor din cadrul specificațiilor tehnice referitoare la numărul de butelii deținute și disponibile pentru aprovizionarea autorității contractante, intervenienta arată că această mențiune nu era obligatorie pentru elaborarea propunerii tehnice. Cu privire la capacitatea și numărul de butelii pe care societatea sa îl poate pune la dispoziție, face trimitere la argumentele prezentate anterior. De asemenea, precizează că, din cuprinsul propunerii tehnice, respectiv din prețul acordului de subcontractare cu ... SRL, reiese capacitatea disponibilă de butelii în vederea asigurării unei furnizări continue. Astfel, consideră că, în propunerea tehnică, a depus documente justificative îndestulătoare, atât pentru respectarea cerințelor intrinseci produsului achiziționat, cât și pentru justificarea modalității de instalare și montaj a echipamentelor necesare furnizării oxigenului medicinal lichefiat și asigurarea transportului la timp și cu respectarea cerințelor impuse de autoritatea contractantă (de exemplu, fișa tehnică a produsului, autorizația de fabricație și anexe, autorizația de punere pe piață, dovezi justificative privind bonitatea și autorizarea subcontractorilor declarați etc.). Subliniază că autoarea contestației nu a indicat ce document lipsește din punctul său de vedere. G. Cu referire la termenul de 10 zile prevăzut pentru montarea echipamentelor tehnice și caracterul fix/mobil al platformei betonate, intervenienta susține că poate respecta obligația asumată de montare a echipamentelor tehnice necesare livrării de oxigen medicinal lichefiat în termen de 10 zile de la data semnării acordului-cadru, deoarece platforma betonată de care dispune este mobilă și se poate amplasa în incinta autorității contractante cu ușurință și rapid. Precizează că, în perioada critică a pandemiei, societatea sa a depus eforturi suplimentare în vederea găsirii unor soluții cât mai adecvate și rapide pentru evitarea oricăror discontinuități în aprovizionarea unităților sanitare care necesitau o livrare continuă și de urgență a oxigenului medicinal, astfel că a găsit un producător ce construiește platforme mobile prefabricate betonate care se pot autoriza ulterior de un expert MLPAT. Aceste fundații se construiesc pentru fiecare tip de rezervor în parte, fiind dedicate fiecărei capacități, sens în care menționează anexa 2 a documentului confidențială, respectiv proiect avizat MLPAT. După ce precizează că o fundație betonată fixă necesită până la 60 zile până la montajul rezervorului criogenic, respectiv termenul legal de 30 zile pentru obținerea autorizației de construire și aproximativ 30 zile pentru execuția acesteia (turnare și uscarea betonului), intervenienta Pagina 19 din 36
arată că platforma betonată prefabricată a cărei fișă tehnică a anexat-o propunerii tehnice permite amplasarea într-un termen substanțial mai redus, respectând atât cerința cu privire la termenul de montaj, cât și cerința cu privire la materialul de fabricație, respectiv să fie betonată. Platforma betonată din prefabricat are deja proiect realizat și după pregătirea terenului și punerea acesteia pe poziție permite instalarea stocatorului, susține intervenienta, precizând că este utilizată în multe spitale deja, există chiar în spitalele unde furnizoarea actuală este contestatoarea. Mai precizează că platforma din betonat prefabricat deține autorizări de sine stătătoare ce reduc în mod substanțial termenul de execuție și de autorizare (conform documentelor anexate - anexa nr. 2), motiv pentru care, după analizarea fișei tehnice a acestei platforme, autoritatea contractantă a decis că propunerea tehnică este conformă. Cu privire la activitățile necesare a fi realizate în cadrul termenului de 10 zile, autoritatea contractantă a solicitat ca livrarea și montajul echipamentelor necesare aprovizionării să se facă în cadrul acestui termen, dar nu apare specificat nicăieri în cuprinsul documentației de atribuire că aceste echipamente trebuie să fie puse în funcțiune și autorizate în acest termen, consideră intervenienta. Totodată, arată că autoritatea contractantă nu a specificat în mod expres dacă acceptă doar platforme betonate fixe sau mobile (nefiind o specificație tehnică restrictivă la nivelul documentației de atribuire), iar societatea sa a menționat în cadrul pag. 16 din propunerea tehnică faptul că va amplasa o platformă betonată prefabricată mobilă, fapt ce a asigurat respectarea cerințelor tehnice ale caietului de sarcini. Contrar susținerilor contestatoarei, ambele platforme oferite de cei doi operatori economici participanți, respectiv platforma fixă betonată de care dispune ... SRL datorită faptului că este actuala furnizoare a autorității contractante, cât și platforma mobilă betonată prefabricată a societății sale, satisfac cerințele tehnice cuprinse în caietul de sarcini, astfel cum s-a reținut, în mod corect, în cuprinsul raportului procedurii, arată intervenienta. Menționează că, în ipoteza în care autoritatea contractantă ar fi înțeles să solicite doar utilizarea unor platforme betonate fixe, acest fapt ar fi reprezentat o restrângere artificială a concurenței, întrucât doar furnizorul actual ar fi fost eligibil să poată realiza lucrările aferente în termen de 10 zile, deoarece dispunea deja de această platformă. Contestatoarea nu poate adăuga cerințe tehnice restrictive peste cele impuse de autoritatea contractantă prin documentația de atribuire (precum caracterul fix sau mobil al platformei), motiv pentru care argumentele privind termenul de montare de 10 zile și „caracterul platformei betonate” sunt neîntemeiate, conchide intervenienta, precizând că oferta tehnică a societății sale satisface pe deplin Pagina 20 din 36
necesitățile și cerințele autorității contractante conform art. 215 alin. (4), (5) si (51) din Legea nr. 98/2016. IV. În combaterea criticilor ... SRL referitoare la propunerea financiară a societății sale, intervenienta susține că a oferit un preț real și serios, care este rezultatul liberei concurențe, și include toate costurile necesare la nivel real în vederea executării corespunzătoare a contractului de achiziție publică. Detaliind, arată că autoarea contestației este în eroare cu privire la prețul de transport pe care l-a analizat, deoarece a avut în vedere prețul de transport pentru oxigenul medicinal comprimat, iar nu pentru cel lichefiat ce face obiectul lotului 1. Precizează că societatea sa a încheiat acorduri de subcontractare pentru asigurarea serviciului de transport astfel: - ... SRL - pentru asigurarea transportului oxigenului medicinal lichefiat, în valoare de 181.000 lei, și - ... SRL - pentru asigurarea transportului oxigenului medicinal comprimat în valoare de 5.400 lei. Intervenienta susține că, în vederea stabilirii caracterului realist și serios al prețului aferent serviciilor de transport, a ajuns la valoarea de 181.000 lei pentru transportul oxigenului medicinal lichefiat aplicând o formulă de calcul pentru prețul/km, distanța până la autoritatea contractantă, capacitatea cisternei și cantitatea maximă estimată, reieșind un preț/mc, iar prețul negociat cu subcontractantul său pentru km este confidențial. Prețul transportului oxigenului medicinal lichefiat specificat de societatea sa în declarația privind subcontractarea este conform ofertei subcontractantului ... (anexată), pe care o deținea la momentul depunerii ofertei și o putea prezenta autorității contractante dacă era necesară o justificare de preț, precizează intervenienta. În acest context, solicită respingerea, ca neîntemeiată, a criticii privind costurile de transport pentru lotul 1. Cu privire la costurile fixe și variabile menționate de contestatoare, respectiv amortizări, RCA, CASCO, salariu șofer etc., intervenienta arată că acestea sunt în sarcina subcontractorilor (societăților de transport). Producătorul de gaze medicale nu efectuează și transportul, ci apelează la operatori economici specializați, care ofertează un preț global per km, preț ce include toate costurile fixe și variabile ale transportatorului. Pentru aspectele legate de transportul oxigenului medicinal în cazul soluțiilor de back-up, contestatoarea a reținut, în mod eronat, că prima soluție de back-up este cea care implică aprovizionarea din Ungaria, subliniază intervenienta, arătând că prima soluție de back-up este aprovizionarea din punctul de producție din Călărași, timpul estimat de transport fiind de aproximativ o oră. În cazul în care atât stația din București, cât și punctul de producție din Călărași nu pot fi utilizate din Pagina 21 din 36
orice motiv, va apela la a doua soluție de back-up din Ungaria - care este la fel de fezabilă ca celelalte două. Având în vedere că tehnologia rezervorului permite atenționarea cu privire la nivelul scăzut al gazelor medicale, societatea sa are o zi la dispoziție să efectueze transportul de oxigen medicinal lichid din momentul la care se indică nivelul de 1000 mc, acest timp fiind suficient pentru transportarea produsului din toate locațiile menționate, precizează intervenienta. Menționează că, pentru determinarea costurilor privind transportul, a luat în considerare distanța dintre autoritatea contractantă și prima soluție de back-up cu oxigen medicinal lichid, respectiv aprovizionarea din Călărași, din rezervorul cu capacitate de stocare de 1.500.000 litri, în vederea acoperirii prin costurile de transport achitate a tuturor ipotezelor posibile și asigurarea continuă a aprovizionării. Combătând argumentul contestatoarei privind obligația autorității contractante de a-i solicita clarificări cu privire la prețul aparent neobișnuit de scăzut, intervenienta invocă prevederile art. 136 din H.G. nr. 395/2016, și susține că valoarea ofertei sale este de 4.396.800,00 lei, reprezentând 95,42 % din valoarea estimată a contractului ce urmează a fi atribuit. Astfel, solicită respingerea, ca nefondate, a criticilor privind aceste aspecte, deoarece au pornit de premise greșite „(precum costul transportului sau procentul de încadrare în valoarea totală estimată)”. V. Referindu-se la pretinsa încălcare a principiilor în materia achizițiilor publice, intervenienta precizează că autoritatea contractantă a respectat atât principiul tratamentului egal, deoarece ambii operatori economici participanți au beneficiat de o evaluare corectă a ofertelor elaborate, cât și principiul transparenței, permițând accesul contestatoarei la documentele dosarului achiziției publice. În ceea ce privește principiul asumării răspunderii, intervenienta consideră că a fost respectat de către autoritatea contractantă, iar argumentele contestatoarei privind modalitatea de evaluare a ofertelor nu au legătură cu cerințele acestui principiu. Încălcarea scopului achizițiilor publice prin intermediul condițiilor restrictive la nivelul documentației de atribuire este „invocată în mod tardiv, dar și neîntemeiată”, subliniază intervenienta, precizând că dreptul contestatoarei de a participa și de a se califica în etapele procedurii de atribuire a fost respectat, care s-a desfășurat într-un mediu competitiv, între cei doi operatori economici din industria gazelor medicale care puteau să își asume responsabilitatea executării contractului. VI. În combaterea motivelor de anulare a procedurii de atribuire, intervenienta consideră că argumentele privind stabilirea criteriului de atribuire, contradictorialitatea existentă la nivelul documentației de atribuire, faptul că documentația de atribuire nu cuprinde toate Pagina 22 din 36
informațiile obligatorii prevăzute de legislația achizițiilor publice, așa-zisa modalitate deficitară în care autoritatea contractantă a solicitat criteriile de calificare prin documentația de atribuire, sunt invocate în mod tardiv. În acest sens, se raportează la prevederile art. 8 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 101/2016, și susține că termenul de 10 zile de la data luării la cunoștință a documentației de atribuire s-a împlinit deja. Cu privire la argumentul ce viza modalitatea în care autoritatea contractantă a înțeles să evalueze ofertele depuse de către cei doi operatori economici, intervenienta face trimitere la considerentele anterior expuse, și susține că autoritatea contractantă a evaluat ofertele în mod corect și complet, cu respectarea principiilor generale în materia achizițiilor publice. În concluzie, ... SRL solicită admiterea în principiu a cererii de intervenție, astfel cum a fost formulată, și respingerea tuturor capetelor de cerere din cadrul contestației, astfel cum aceasta a fost formulată. În probațiune au fost solicitate și depuse înscrisuri. Intervenienta menționează că informațiile cuprinse în anexa 2 („Autorizări platforma mobilă prefabricată betonată”) și anexa 3 („Oferta ... S.R.L.”) reprezintă secrete comerciale – „termen definit conform art. 11 lit. d) din Legea nr. 11/1991 privind combaterea concurenței neloiale, iar orice dobândire, utilizare sau divulgare este considerată ilegală conform prev. art. 4 din Ordonanță de urgență 25/2019 privind protecția know-how-ului și a informațiilor de afaceri nedivulgate care constituie secrete comerciale împotriva dobândirii utilizării și divulgării ilegale, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative”. Prin adresa înregistrată la C.N.S.C. sub nr. …, ... SRL a transmis la dosarul cauzei dovada comunicării cererii de intervenție către contestatoare, respectiv către autoritatea contractantă, și a indicat datele de contact ale societății sale. Ulterior studierii dosarului format în cadrul Consiliului în data de 24.05.2022, și a obținerii fotocopiilor solicitate, prin adresa înregistrată la C.N.S.C. sub nr. …, în temeiul art. 21 alin. (2) din Legea nr. 101/2016, contestatoarea ... SRL a formulat Concluzii scrise și răspuns la punctul de vedere, solicitând respingerea, ca nefondate și netemeinice a susținerilor autorității contractante din punctul de vedere, precum și admiterea contestației, astfel cum a fost formulată. Cu titlu prealabil, arată că organizatoarea procedurii nu a răspuns concret criticilor din contestație, ignorându-le pe cele ce vizau netransmiterea comunicării, inadmisibilitatea ofertei ... SRL pentru lotul 1, încălcarea principiilor în materia achizițiilor publice, anularea procedurii de atribuire față de abaterile grave de la prevederile legale care afectează procedura. Autoritatea contractantă „achiesează în fapt la acestea, astfel cum s-a subliniat și în doctrina de specialitate”, menționează autoarea contestației. Pagina 23 din 36
Precizează că, prin această abordare, autoritatea contractantă încălcă totodată art. 18 alin. (1) din Legea nr. 101/2016, iar punctul de vedere denotă și o lipsă totală de contraargumente în susținerea admisibilității ofertei ... SRL, fiind invocate o serie de generalități, fără legătură cu criticile detaliate în contestație, confirmându-se astfel evaluarea superficială a acestei oferte, fără o verificare temeinică a îndeplinirii tuturor cerințelor caietului de sarcini. Detaliind, autoarea contestației prezintă următoarele argumente: I. Cu privire la netransmiterea pe către autoritatea contractantă a unei comunicări privind rezultatul procedurii, indică raportul procedurii publicat în SEAP la data de 28.04.2022, menționează că a primit doar informarea referitoare la rezultatul procedurii generată automat de SEAP, și invocă dispozițiile art. 215 alin. (1) și alin. (2) din Legea nr. 98/2016, respectiv art. 66 alin. (5) din H.G. nr. 395/2016. II. Susținând inadmisibilitatea ofertei depuse pe ... SRL pentru lotul 1, contestatoarea punctează următoarele aspecte: 1. Față de alegațiile autorității contractante din punctul de vedere, potrivit cărora contestația ar fi nulă, fiind nemotivată, petenta le consideră netemeinice, întrucât a indicat concret și în detaliu motivele în fapt și în drept pentru care a apreciat că această ofertă trebuie respinsă, ca inadmisibilă, precum și motivele pentru care, în subsidiar, se impune anularea procedurii de atribuire, sens în care enumeră. Totodată, se raportează la prevederile art. 11 din Legea nr. 101/2016 și invocă jurisprudența C.N.S.C. Susține că, în cadrul contestației, nu a afirmat că nu ar îndeplini cerințele documentației de atribuire, așa cum eronat a sugerat autoritatea contractantă prin punctul de vedere. Contestația vizează inadmisibilitatea ofertei ... SRL atât din perspectiva nerespectării unor cerințe esențiale ale documentației de atribuire, cât și a ofertării unui preț neobișnuit de scăzut pentru transportul oxigenului medicinal lichid. În solicitarea subsidiară de anulare a procedurii de atribuire a subliniat abaterile grave care afectează procedura de atribuire și care impun anularea acesteia indiferent de etapa în care se află. Totodată, precizează că, nu a presupus că anumite caracteristici tehnice prezentate în cadrul caietului de sarcini ar fi neconforme, ci a arătat că oferta ... SRL nu respectă o serie de astfel de cerințe. Neconformitatea privește oferta ... SRL, iar nu caracteristicile tehnice din caietul de sarcini. Autoritatea contractantă nu a oferit vreun contraargument față de criticile aduse ofertei ... SRL, ci s-a axat pe abaterile invocate în solicitarea de anulare a procedurii de atribuire. 2. Argumentând critica potrivit căreia autoritatea contractantă a evaluat superficial oferta ... SRL, încălcând obligațiile și atribuțiile ce îi reveneau în etapa de evaluare a ofertelor, contestatoarea se raportează la aspectele consemnate în procesul-verbal de evaluare nr. Pagina 24 din 36
7764/05.04.2022 și procesul-verbal de evaluare nr. 7855/16.04.2022, invocă dispozițiile ordinului nr. 1170/2021 al președintelui A.N.A.P., din care redă, precum și cele ale art. 131 alin. (4) din H.G. nr. 395/2016. Precizează că, procesul-verbal nr. 7764/05.04.2022, relevant din perspectiva cerințelor a căror îndeplinire este criticată de societatea sa prin contestație, nu a fost semnat de toți membrii comisiei de evaluare, purtând semnătura unei singure persoane. Or, potrivit art. 131 alin. (3) din H.G. nr. 395/2016, deciziile comisiei de evaluare se iau cu votul a cel puțin 2/3 dintre membrii săi cu drept de vot. Consemnările în sensul conformității ofertei ... SRL din acest proces-verbal sunt „nevalide”, conchide contestatoarea. Apreciază că, procedând în această manieră, autoritatea contractantă a încălcat obligațiile și atribuțiile ce-i revin comisiei de evaluare în temeiul art. 127 alin. (1) lit. f), g) și j), art. 133 alin. (1) și (2), dar și art. 137 alin. (1) și (5) din H.G. nr. 395/2016. Dacă ar fi efectuat o verificare in concreto, comisia de evaluare ar fi conchis în sensul respingerii ofertei ... SRL, consideră contestatoarea, invocând jurisprudența C.N.S.C. 3. Susținând că oferta ... SRL nu respectă cerințele caietului de sarcini referitoare la obligația de a asigura continuitatea livrării de oxigen medicinal, fără întreruperi, petenta reia argumente deja prezentate în cadrul contestației și face trimitere la informațiile ce se regăsesc în propunerea tehnică a acestei societăți. Subliniază că societatea nu a depus și nici nu a declarat că va asigura și stația de distribuție oxigen medicinal cu marcaj CE, necesară distribuirii oxigenului din butelii, iar autoritatea contractantă nu deține o stație de distribuție oxigen medicinal, aspect ce rezultă și din echipamentele enumerate în procesul-verbal de vizitare amplasament nr. 5930/11.03.2022, în cadrul cărora nu se regăsește și această stație, iar amplasarea buteliilor la patul pacienților este ilegală și pune în pericol siguranța acestora. În acest context, consideră că autoritatea contractantă avea obligația de a respinge oferta ... SRL, ca neconformă, potrivit art. 215 alin. (5) din Legea nr. 98/2016 și art. 137 alin. (3) lit. a) din H.G. nr. 395/2016, ca neadecvată, prin aplicarea art. 215 afin. (51) din Legea nr. 98/2016, respectiv inacceptabilă, în temeiul art. 215 alin. (4) din Legea nr. 98/2016. 4. Referindu-se la critica potrivit căreia graficul de livrare ofertat de ... SRL este nerealist și nesustenabil, ofertantul nedemonstrând respectarea cerinței privind livrarea și montarea echipamentelor tehnice necesare la sediile autorității contractante în termenul de maximum 10 zile lucrătoare de la semnarea acordului-cadru, petenta invocă argumentele deja prezentate în cadrul contestației, precum și informațiile ce se regăsesc la pagina 15 din cadrul propunerii tehnice a Pagina 25 din 36
acestei societăți, susținând că aceasta va furniza oxigen prin intermediul stocatorului neautorizat conform normativelor ISCIR. Consideră că ... SRL nu a respectat cerința privind livrarea și montarea echipamentelor tehnice necesare la sediile autorității contractante în termenul de maximum 10 zile lucrătoare de la semnarea acordului-cadru, întrucât obținerea tuturor avizelor/autorizațiilor necesare, instalarea și punerea în funcțiune a echipamentelor tehnice, necesită un timp mai îndelungat decât termenele menționate de ofertant în graficul de livrare. Totodată, nu a respectat nici cerința privind efectuarea autorizărilor specifice (ISCIR) necesare utilizării în condiții legale și de siguranță a echipamentelor tehnice instalate, mai arată contestatoarea. Astfel, susține că oferta ... SRL trebuia respinsă, ca neconformă, potrivit art. 215 alin. (5) din Legea nr. 98/2016 și art. 137 alin. (3) lit. a) din H.G. nr. 395/2016, respectiv ca neadecvată, prin aplicarea art. 215 alin. (51) din Legea nr. 98/2016. 5. În ceea ce privește critica potrivit căreia ... SRL nu a demonstrat respectarea cerinței privind executarea unei platforme betonate necesare amplasării stocatoarelor criogenice, contestatoarea susține că autoritatea contractantă nu a evaluat, în concret, respectarea acestei cerințe prin raportare la platforma de prefabricat ofertată de societate în propunerea tehnică, sens în care se raportează la cele consemnate în procesul verbal nr. 7764/04.05.2022. 6. Arătând că ... SRL a ofertat un preț neobișnuit de scăzut, ce nu este rezultatul liberei concurențe, și care nu poate fi justificat, iar propunerea financiară nu a fost corelată cu elementele propunerii tehnice, cu referire la transportul oxigenului lichefiat, contestatoarea susține că autoritatea contractantă avea obligația verificării elementelor de preț, dar s-a limitat la a preciza că valoarea ofertată se înscrie în valoarea estimată a achiziției. De asemenea, menționează că dispozițiile art. 136 alin. (4) din H.G. nr. 395/2016, citate de autoritatea contractantă în punctul de vedere, au intrat în vigoare în data de 22.03.2022, prin H.G. nr. 375/2022, nefiind aplicabile procedurii de atribuire. Prețul ofertat de ... SRL este neobișnuit de scăzut din perspectiva prețului nerealist pentru transportul oxigenului medical lichid la sediul autorității contractante, care va fi efectuat de subcontractantul ... SRL, precizează contestatoarea. Totodată, precizează că argumentul autorității contractante referitor la criteriul de atribuire „prețul cel mai scăzut” nu poate fi aplicat în detrimentul executării corespunzătoare a acordului-cadru. 7. Susținând că ... SRL nu a depus DUAE pentru subcontractanții ... SRL, ... SRL și ... SRL, contestatoarea invocă dispozițiile art. 193 alin. (3) din Legea nr. 98/2016, precum și cerințele de la secțiunea 111.1.1.a) - Situația personală a candidatului sau ofertantului din fișa de date. Pagina 26 din 36
Cu privire la aceste aspecte, face trimitere la cele consemnate în procesul-verbal privind evaluarea informațiilor din DUAE, a garanției de participare și a documentelor care îl însoțesc, precum și îndeplinirea cerințelor de calificare, apreciind că oferta ... SRL trebuia respinsă, ca inacceptabilă, în temeiul art. 215 alin. (4) din Legea nr. 98/2016 și art. 137 alin. (2) lit. b) din H.G. nr. 395/2016, respectiv neconformă, în temeiul art. 215 alin. (5) din Legea nr. 98/2016. 8. Argumentând critica potrivit căreia ... SRL nu a prezentat toate documentele justificative în susținerea informațiilor din DUAE și nu a îndeplinit criteriile de calificare solicitate prin documentația de atribuire, contestatoarea arată următoarele: a. Deși ofertantul avea obligația de a depune cazierul judiciar pentru toți membrii organelor societății, fie acestea de administrare, de conducere, de supraveghere, de reprezentare, de decizie sau de control, a depus caziere judiciare doar pentru administratorii societății, nu și pentru asociații acesteia. Conform certificatului constatator nr. 308759/05.04.2022 emis pentru ... SRL, persoanele de conducere sunt reprezentate de… (asociat), respectiv …, … și … (administratori), precizează contestatoarea, arătând că au fost depuse caziere judiciare doar pentru ... SRL și pentru administratorii societății, nu și pentru asociatul unic …. În acest sens, se raportează la secțiunea III.1.1.a) - Situația personală a candidatului sau ofertantului din fișa de date, precum și la dispozițiile art. 164 alin. (2) din Legea nr. 98/2016. Cerința a vizat depunerea cazierelor pentru toți membrii organului de administrare și ai organului de conducere, nu doar pentru administratorii societății, precizează contestatoarea. b. Cu referire la certificatele fiscale, contestatoarea indică cerința corespunzătoare din fișa de date, certificatul de atestare fiscală nr. 4587846/14.03.2022, depus de ... SRL, din care rezultă obligațiile fiscale existente în evidența organului fiscal central la data de 28.02.2022, și susține că, la solicitarea de clarificări din luna aprilie 2022, societatea avea obligația de a depune un certificat de atestare fiscală emis după data de 01.04.2022 și care să prezinte informațiile actualizate la data de 31.03.2022. Cu privire la aceste aspecte, contestatoarea invocă dispozițiile art. 158 alin. (5) C. pr. civ. și cele ale art. 196 alin. (2) din Legea nr. 98/2016, precum și jurisprudența C.N.S.C. c. În ceea ce privește documentele justificative care dovedesc îndeplinirea criteriului de calificare privind experiența similară, autoarea contestației invocă cerința din secțiunea III. 1.1.b) - Capacitatea de exercitare a activității profesionale din fișa de date (pag. 4), redă, în facsimil, un fragment din declarația privind lista principalelor livrări în ultimii 3 ani depusă pentru lotul nr. 1, respectiv contractele nominalizate Pagina 27 din 36
de ... SRL, și susține că această societate nu a depus documentele justificative pentru demonstrarea îndeplinirii criteriului de calificare privind experiența similară solicitate prin documentația de atribuire. Precizează că, nici în procesul-verbal privind evaluarea documentelor justificative, nu apar consemnări referitoare la documentele depuse de ... SRL pentru demonstrarea îndeplinirii criteriului de calificare privind experiența similară și analiza comisiei de evaluare referitoare la modalitatea de îndeplinire a criteriului de calificare privind experiența similară. d.
Referindu-se
la
documentele
justificative
pentru subcontractanții ... SRL, ... SRL și ... SRL, contestatoarea se raportează la cerințele secțiunii III. 1.1.a) - Situația personală a candidatului sau ofertantului și secțiunii lll.1.1.b) - Capacitatea de exercitare a activității profesionale din fișa de date, susținând că ... SRL a depus documentele justificative solicitate prin documentația de atribuire (de exemplu: caziere judiciare, certificate de atestare fiscală, certificate ONRC) pentru societatea sa, nu și pentru subcontractanții declarați în ofertă. Astfel, consideră că autoritatea contractantă avea obligația de a respinge oferta ... SRL, ca inacceptabilă și neconformă în temeiul art. 215 alin. (4) și (5) din Legea nr. 98/2016 și art. 137 alin. (2) lit. b) din H.G. nr. 395/2016, pentru neprezentarea tuturor documentelor justificative în susținerea informațiilor din DUAE și neîndeplinirea criteriilor de calificare, respectiv, ca inacceptabilă, în temeiul art. 134 alin. (5) din H.G. nr. 395/2016 pentru prezentarea unui răspuns neconcludent ia solicitarea de clarificări a autorității contractante. III. Argumentând critica privind restricționarea accesului la dosarul achiziției publice și repunerea în termenul de contestare, petenta combate susținerile autorității contractante, sens în care reia considerente deja prezentate și subliniază că, prin refuzul de a elibera fotocopii din dosarul achiziției publice, aceasta i-a încălcat dreptul de a lua la cunoștință de conținutul dosarului achiziției publice conform art. 217 alin. (6) din Legea nr. 98/2016. IV. În combaterea argumentelor autorității contractante referitoare la critica ce viza încălcarea principiilor în materia achizițiilor publice, ... SRL reia și detaliază aspecte deja prezentate în cadrul contestației. V. În mod similar procedează autoarea contestației și în cazul criticii referitoare la anularea procedurii de atribuire. În concluzie, ... SRL solicită admiterea contestației, astfel cum a fost formulată. În probațiune au fost depuse înscrisuri. Dovada comunicării acestui document către autoritatea contractantă și către intervenientă a fost atașată. Prin adresa înregistrată la C.N.S.C. sub nr. …, autoritatea contractantă a transmis la dosarul cauzei dovada comunicării, în data de Pagina 28 din 36
28.04.2022, prin intermediul SEAP, a rezultatului procedurii de atribuire către ... SRL, respectiv ... SRL. Din documentele depuse la dosarul cauzei și din susținerile părților, Consiliul reține următoarele: ..., în calitate de autoritate contractantă, a inițiat procedura de licitație deschisă, derulată online, pe loturi, în vederea încheierii unui „Acord cadru gaze medicale”, cod CPV 24111500-0 Gaze medicale (Rev.2), prin publicarea anunțului de participare .... La pct. II.1.5) - Valoarea totală estimată, din cadrul anunțului de participare mai sus precizat, este de 8.568.000,00 lei, fără TVA. Procedura de achiziție a fost divizată pe mai multe loturi, lotul criticat fiind 1 - „Oxigen medical lichid 99,5%”, cu o valoare estimată 4.608.000 lei, fără TVA, și criteriul de atribuire prevăzut „prețul cel mai scăzut”. Conform raportului procedurii nr. 9456/28.04.2022, pentru lotul 1, au fost depuse două oferte, de către ... SRL, respectiv ... SRL, ambele fiind conforme, iar după evaluarea acestora, aplicarea criteriului de atribuire, și verificarea documentelor suport DUAE, autoritatea contractantă a declarat câștigătoare oferta ... SRL pentru lotul 1 - Oxigen medical lichid 99,5%, având o valoare a propunerii financiare de 4.396.800 lei. Comunicarea rezultatului procedurii de atribuire, a fost efectuată, prin intermediul SEAP, în data de 28.04.2022. Împotriva rezultatului procedurii de atribuire, ... SRL a formulat contestația din prezenta cauză, solicitând cele redate în partea introductivă. Examinând susținerile părților, probatoriul aflat la dosarul cauzei și dispozițiile legale aplicabile, Consiliul constată: Din analiza contestației nr. 3873/09.05.2022, înregistrată la C.N.S.C. sub nr. ..., Consiliul reține că, în speță, ... SRL critică declararea câștigătoare a ofertei aparținând ... SRL, considerând rezultatul procedurii ca fiind nelegal, deoarece oferta acestuia ar fi inacceptabilă și neconformă. În continuare, Consiliul va lua în considerare că potrivit art. 17 alin. (3) din Legea nr. 101/2016: ”Până la soluţionarea contestaţiei de către Consiliu, operatorii economici interesaţi să participe la procedura de atribuire, respectiv, după caz, operatorii economici participanţi la procedura de atribuire pot formula cerere de intervenţie voluntară în litigiu, potrivit prevederilor Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, republicată, cu modificările ulterioare, în termen de 10 zile de la data publicării în SEAP a contestaţiei. În cazul procedurilor a căror iniţiere nu se realizează prin publicare în SEAP, termenul de 10 zile se calculează de la data comunicării contestaţiei’’. Astfel, Consiliul va reține că, prin adresa înregistrată la C.N.S.C. sub nr. ..., ... SRL a formulat cererea de intervenție, ”în calitate de Pagina 29 din 36
participant, a cărui ofertă a fost declarată câștigătoare în cadrul procedurii de atribuire contestate”, prin care solicită cele prezentate în preambul. În acest sens, Consiliul va lua în considerare că, potrivit raportului procedurii nr. 9456/28.04.2022 oferta aparținând ... SRL, pentru lotul 1 – Oxigen medical lichid 99,5%, a fost desemnată câștigătoare. În aceste condiții, Consiliul apreciază că ... SRL declarată câștigătoare a procedurii, are un interes valid în susținerea deciziei autorității contractante, concretizat în respingerea contestației formulată de către ... SRL și ca efect, prezervarea primului loc, în cadrul lotului 1 al prezentei proceduri de atribuire. Pe cale de consecință, Consiliul va încuviința, în principiu, cererea de intervenție, înregistrată la C.N.S.C. cu nr. ..., aparținând ... SRL, urmând a o soluționa odată cu fondul cauzei. Referitor la criticile contestatoarei vizând ”Abaterile grave care afectează fundamental procedura de atribuire”, pe care le exemplifică, astfel: ”- autoritatea contractantă a stabilit criteriul de atribuire cu încălcarea flagrantă a art. 187 alin. (31) din Legea nr. 98/2016; - prevederile documentației de atribuire sunt contradictorii în privința încheierii acordului-cadru cu un singur operator economic sau cu un număr maxim de 3 operatori economici, caz în care oferta sa ar fi trebuit de asemenea declarată câștigătoare; - autoritatea contractantă a solicitat într-o „manieră deficitară și necorelată criteriile de calificare prin documentația de atribuire,” existând o confuzie între criteriul de calificare și ceea ce instituția solicită de fapt în cadrul acestuia”, Consiliul constată că acestea sunt tardive la data depunerii contestației, 10.05.2022, în condițiile în care se referă, exclusiv, la prevederi/cerințe ale documentației de atribuire, publicată în SEAP odată cu anunțul de participare, respectiv la data de 23.02.2022. În acest sens, fiind relevante dispozițiile art. 8 alin. (2) din Legea nr. 101/2016: ”În cazul în care contestaţia priveşte conţinutul documentaţiei de atribuire, publicată în Sistemul electronic de achiziţii publice, denumit în continuare SEAP, data luării la cunoştinţă este data publicării documentaţiei de atribuire”. Referitor la critica ... SRL vizând ”netransmiterea de către autoritatea contractantă a unei comunicări privind rezultatul procedurii”, iar, ”singura informare referitoare la rezultatul procedurii a fost generată automat de SEAP la data de 29.04.2022 pentru «desemnarea ofertelor admisibile, dar necâștigătoare»”, Consiliul constată că: Potrivit ”extrasului” din SEAP (anunț …/00070) raportul procedurii a fost postat și vizualizat la data de 28.04.2022 (pag. 149). În data de 29.04.2022, autoritatea contractantă a postat în SEAP următoarea comunicare: ”Vă informăm că în urma finalizării evaluării ofertelor admisibile depuse, oferta dumneavoastră a fost declarată Pagina 30 din 36
necâștigătoare ocupând următoarea poziție în clasament. Poziția, Ofertant ... SRL, ..., prețul ofertat, 5030400 ron”, așa cum reiese din extrasul SEAP aferent (pag. 147). Prin urmare, ... SRL a cunoscut informațiile necesare asupra rezultatului procedurii, astfel că nimic nu l-a împiedicat să formuleze prezenta contestație. Pe fondul cauzei, Consiliul constată că autoarea contestației critică propunerea tehnică a ofertantului declarat câștigător, respectiv, faptul că, ... SRL: ”nu a demonstrat respectarea cerinței privind asigurarea continuității livrării de oxigen medicinal, fără întreruperi, graficul de livrare ofertat de ... SRL este nerealist și nesustenabil, și nici nu a demonstrat respectarea cerinței privind executarea unei platforme betonate necesare amplasării stocatoarelor criogenice”. Referitor la susținerea contestatoarei potrivit căreia, ... SRL, ”nu a demonstrat respectarea cerinței privind asigurarea continuității livrării de oxigen medicinal, fără întreruperi”, Consiliul reține că, potrivit Caietului de sarcini, publicat în SEAP, pentru lotul 1 - Oxigen medical lichid min. 99,5%, autoritatea contractantă precizează că dorește să achiziționeze: ”Instalație de stocare și distribuție oxigen medicinal lichid – pentru locația din …, (...), alcătuită din: - Rezervor criogenic de stocare oxigen lichefiat între 9.000 și 11.000 litri; (...) - Furnizorul se obligă să livreze și să monteze pe cheltuiala sa echipamentele tehnice necesare la sediile autorității contractante în maximum 10 zile lucrătoare de la semnarea acordului-cadru. - Furnizorul are obligația de a asigura continuitatea livrării de oxigen medicinal și în cazul unor defecțiuni la echipamentele tehnice sau în cazul unor evenimente care împiedică funcționarea acestora, cu păstrarea prețului (...). - Furnizorul va prezenta modul de aprovizionare continuă cu oxigen în cazul în care fabrica care produce oxigenul are unele defecțiuni (...) și nu mai poate livra oxigen. Care sunt soluțiile unor asemenea situații. (...) - Până la montarea echipamentelor necesare furnizării oxigenului medicinal lichefiat, furnizorul va asigura livrarea de oxigen medicinal necesar bunei funcționări a spitalului la prețul din contract în conformitate cu Autorizația de punere pe piață”. În cadrul propunerii tehnice prezentate de ... SRL, (pag. 309 – (...) din dosarul cauzei), se regăsesc, printre altele, și următoarele documente: - Grafic de execuție – livrare, montaj, punere în funcțiune și autorizare a instalațiilor de stocare și furnizare a cu oxigen medicinal, pag. 307-309 – Descrierea soluției tehnice pentru aprovizionarea Pagina 31 din 36
continuă cu oxigen medicinal a … de la data semnării contractului și până la punerea în funcțiune a instalației de stocare și furnizare Oxigen medicinal lichefiat. În cuprinsul acestuia se menționează că, până la data punerii în funcțiune a rezervorului criogenic de stocare oxigen medicinal lichefiat și echipamentele aferente SC ... va furniza oxigenul medicinal în butelii astfel încât să asigure consumul estimat de autoritatea contractantă fără întrerupere. În susținerea celor mai sus menționate ofertantul anexează mai multe avize, autorizații pentru fabricația/punerea pe piață celor două tipuri de oxigen medicinal, pe care le ofertează, în cadrul lotului 1, (pag. 244 - 289) corespunzător: - oxigen medicinal lichefiat – fabricat în punctul de producție din Călărași și în sediul ... (pag. 245 – 249). - oxigen medicinal comprimat (butelii) – fabricat în municipiul București (pag. 283-289;151 – 184), până la data punerii în funcțiune a rezervorului criogenic de stocare oxigen medicinal lichefiat și echipamentele aferente. În cuprinsul propunerii tehnice, ofertantul precizează soluțiile avute în vedere în situațiile prevăzute prin caietul de sarcini, respectiv, ”în cazul unor defecțiuni la echipamentele tehnice sau în cazul unor evenimente care împiedică funcționarea acestora; în cazul în care fabrica care produce oxigenul are unele defecțiuni, astfel: - ”la punctul autorizat de producție din Călărași, ... dispune de un rezervor cu o capacitate de 1.500.000 l de oxigen medicinal lichefiat; - sursa de autorizare de back up furnizare oxigen medicinal lichid în Ungaria, (...) anexa APP cu autorizare loc de fabricație oxigen medicinal lichid ...” (pag. 245 – 249). În ce privește ”asigurarea livrării de oxigen medicinal necesar bunei funcționări a spitalului (...) până la montarea echipamentelor necesare furnizării oxigenului medicinal lichefiat”, solicitată prin caietul de sarcini, Consiliul reține că în cuprinsul propunerii tehnice ... SRL a precizat că va asigura ”livrarea de oxigen medicinal necesar bunei funcționări a spitalului la prețul din contract în conformitate cu Autorizația de Punere pe Piață, conform graficului de execuție anexat: continuitatea furnizării oxigenului medicinal lichid se va asigura prin intermediul buteliilor de oxigen medicinal comprimat”. Conform graficului de execuție menționat: ”... deține stație de îmbuteliere oxigen medicinal comprimat în București și are capacitatea susținerii consumului din butelii de oxigen medicinal comprimat. Astfel încât să asigure consumul estimat de autoritatea contractantă, fără întrerupere. (...) Se vor livra la sediul spitalului buteliile de oxigen medicinal comprimat – ziua 1 la ora indicată de autoritatea contractantă”. De asemenea, în cadrul anexelor la cererea sa de intervenție ... SRL precizează că având un parc total de butelii de 50 l (conținut 10 mc) Pagina 32 din 36
... rezultă un timp necesar de umplere a unui număr de 267 butelii (50 l) de aproximativ 3 ore”. Având în vedere aspectele mai sus analizate, Consiliul constată că ... SRL a respectat cerința în discuție, prin urmare, va respinge, ca neîntemeiată, această critică. În ce privește susținerea contestatoarei potrivit căreia ”graficul de livrare ofertat de ... este nerealist și nesustenabil, ofertantul nedemonstrând respectarea cerinței privind livrarea și montarea echipamentelor tehnice necesare la sediile autorității contractante în termenul de maximum 10 zile lucrătoare de la semnarea contractului”, Consiliul constată că este neîntemeiată. În acest sens, Consiliul reține că, autoarea contestației dă ca exemplu ”executarea lucrărilor de construire a fundației propriu-zise (turnare, uscare beton) durează 30 de zile”. Or, în cuprinsul caietului de sarcini autoritatea contractantă a specificat, printre altele: ”- Furnizorul se va ocupa de amenajarea spațiilor necesare amplasării stocatorului criogenic și vaporizatorul necesar pentru fiecare locație, va suporta costurile pentru proiectare, pregătirea documentației de avizare, execuția fundațiilor betonate necesare amplasării instalațiilor de stocare, evaporare și distribuție oxigen medicinal lichid. (...) De asemenea, platforma betonată necesară amplasării stocatoarelor criogenice trebuie executată pe cheltuiala furnizorului, fiecare furnizor își execută platforma betonată, (...)”. În acest sens, Consiliul constată că ... SRL menționează în propunerea sa tehnică, faptul că va utiliza o platformă mobilă din beton prefabricat, pentru care atașează planșe elaborate de …, (pag. 238 - 241), respectiv, plan platformă mobilă; modul de amplasare a rezervoarelor; plan amplasament echipamente pe fundație; presiunea de lucru în rezervor; fișele tehnice ale rezervoarelor criogenice. Referitor la susținerea contestatoarei vizând propunerea financiară a ... SRL, care ar fi prezentat un preț neobișnuit de scăzut, care nu poate fi justificat, Consiliul constată că este neîntemeiată. În acest sens, este de reținut că potrivit caietului de sarcini pentru lotul 1 - Oxigen medical lichid min. 99,5%, autoritatea contractantă a menționat o cantitate minimă de 10.000 mc/24 luni și una maximă de 1.920.000 mc/24 luni. În cadrul propunerii financiare, ... SRL a ofertat un preț în sumă de 4.396.000 lei fără TVA, cu un preț unitar de 2,29 lei/mc, fără TVA, aceasta în timp ce contestatoarea ... SRL a ofertat un preț unitar de 2,62 lei/mc, fără TVA. De asemenea, Consiliul reține că, oferta financiară a ... SRL reprezintă 95,4 % din valoarea estimată a acordului - cadru pentru lotul 1 - Oxigen medical lichid min. 99,5%. Pagina 33 din 36
În acest sens, este de reținut că autoarea contestației critică, în fapt, ”prețul nerealist pentru transportul oxigenului medicinal lichid la sediul autorității contractante, care va fi efectuat de subcontractantul ... SRL”. Or, potrivit ofertei depuse de ... SRL, aceasta a prezentat 3 acorduri de subcontractare, din care două au ca obiect transportul oxigenului medicinal, astfel: - acord nr. 5936/11.03.2022 între ... SRL – contractant general și ... SRL – subcontractant, pentru transport oxigen medicinal lichid la sediul beneficiarului, cu mijloace de transport care să respecte legislația aplicabilă în vigoare (ADR de transport), valoarea lucrărilor și serviciilor fiind conform ofertei prezentate de subcontractant, anexată acordului în sumă de 181.000 lei; - acord nr. 6147/25.03.2022 între ... SRL – contractant general și ... SRL – subcontractant, pentru transport oxigen medicinal comprimat la sediul beneficiarului, cu mijloace de transport care să respecte legislația aplicabilă în vigoare (ADR de transport), valoarea lucrărilor și serviciilor fiind conform ofertei prezentate de subcontractant, anexată acordului, astfel: - pentru lot 1 - Oxigen medical lichid 99,5%, 5.400 lei fără TVA; - pentru lot 2 - Oxigen medical butelii, 34.560 lei fără TVA. Anexat ofertei prezentată de ... SRL, în calitate de subcontractant, privind transportul oxigenului medicinal lichid, aceasta a depus și o Declarație privind obligațiile relevante din domeniile mediului, social și al relațiilor de muncă conform art. 51 din Legea nr. 98/2016, în care se precizează că: ”De asemenea, declar pe propria răspundere că la elaborarea ofertei am ținut cont de obligațiile referitoare la domeniile mediului, social și al relațiilor de muncă și am inclus costul pentru îndeplinirea acestor obligații”. În aceste condiții, nu poate fi vorba despre un preț aparent neobișnuit de scăzut pentru transportul oxigenului medical lichid, subcontractantul ... SRL asumându-și în mod explicit prețul din oferta sa anexată acordului de subcontractare. În contextul celor mai sus analizate, Consiliul constată că susținerile ... SRL, privind oferta depusă de ... SRL, pentru lotul 1 - Oxigen medical lichid 99,5%, sunt neîntemeiate, autoritatea contractantă declarând, în mod corect, oferta acestuia ca fiind câștigătoare pentru lotul în discuție. În ce privește criticile contestatoarei, din adresa înregistrată la CNSC sub nr. …, intitulată Concluzii scrise, ca urmare a studierii dosarului cauzei, suplimentare celor din contestaţie, Consiliu are în vedere prevederile art. 10 din Legea nr. 101/2016, potrivit cărora: „Contestaţia se formulează în scris şi trebuie să conţină următoarele elemente: (...) e) obiectul contestaţiei; f) motivarea în fapt şi în drept a contestaţiei; (...)”. Pagina 34 din 36
Astfel, din conţinutul normei expuse, rezultă că persoana vătămată sesizează Consiliul, în termenul prevăzut la art. 8 din același act normativ, cu o contestaţie care trebuie să cuprindă obligatoriu motivarea în fapt şi drept. Nicăieri în cuprinsul cap. III și IV din Legea nr. 101/2016 nu se amintește că persoana vătămată poate sesiza Consiliul cu o contestație, iar ulterior, după studierea dosarului la sediul CNSC, să prezinte voluntar alte motive, analize, afirmații, solicitări etc. față de cele conținute de contestația prin care s-a delimitat cadrul soluționării ei, astfel încât Consiliul să analizeze alte motive decât cele cu care a fost învestit în termenul legal de contestare. Prin urmare, criticile suplimentare celor din contestație, formulate prin „concluzii scrise”, potrivit cărora: - ... SRL nu a depus DUAE pentru subcontractanții ... SRL, ... SRL și ... SRL; - a depus caziere judiciare doar pentru administratorii societății, nu și pentru asociații acesteia; - certificatul de atestare fiscală nr. 4587846/14.03.2022, depus de ... SRL, nu a fost actualizat; - documentele justificative care dovedesc îndeplinirea criteriului de calificare privind experiența similară; - nu a depus documentele justificative pentru subcontractanții ... SRL, ... SRL și ... SRL”, vor fi respinse ca inadmisibile, așa cum dispune art. 21 alin. (3) din Legea nr. 101/2016, respectiv: „Este inadmisibilă prezentarea unor noi motive de contestare şi/sau formularea unor noi capete de cerere pe calea concluziilor scrise sau orale ori a precizărilor la contestaţie ulterior termenului legal de formulare a acesteia”. Totodată, Consiliul va respinge și cererea contestatoarei de ”repunere în termenul de contestare și luarea în considerare a oricăror și tuturor criticilor și motivelor de contestație cu privire la aspectele ce vor decurge din analiza dosarului achiziției publice”, având în vedere normele legale de depunere a unei contestații raportat la data luării la cunoștință a actelor atacate. Luând în considerare aspectele de fapt și de drept evocate, în baza art. 26 alin. (6) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, Consiliul va respinge, ca nefondată, contestația formulată de către ... SRL în contradictoriu cu autoritatea contractantă .... Pe cale de consecință, va admite cererea de intervenție aparținând ... SRL. Pagina 35 din 36
Prezenta decizie este obligatorie pentru părți, în conformitate cu dispozițiile art. 28 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 și poate fi atacată cu plângere în temeiul art. 29 din același act normativ. Pentru cele constatate, în baza legii și a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DECIDE: Încuviințează, în principiu, cererea de intervenție înregistrată la C.N.S.C. sub nr. ..., formulată de către ... SRL, cu sediul în municipiul … Respinge, ca nefondată, contestația formulată de către ... SRL, cu sediul în …, în ceea ce privește lotul 1, în contradictoriu cu autoritatea contractantă ..., cu sediul în municipiul …. Pe cale de consecință, admite cererea de intervenție aparținând ... SRL. Obligatorie. Împotriva prezentei decizii, se poate formula plângere, în termen de 10 zile de la comunicare, conform dispozițiilor art. 29 din Legea nr. 101/2016.
Președinte, Membru, Membru, … … … … … … Redactat practicaua deciziei … Redactată în 5 (cinci) exemplare originale, conține … pagini. Pagina 36 din 36
Legăturile se bazează pe coduri CPV sau critici comune din buletin. Verificați faptele și motivarea fiecărui document.