Decizie 1072/2022
Decizie CNSC2022_1072_2022_Decizie_1072.pdf, BO2022_1072_2022_BO2022_1072.pdf
Document CNSC
TRANSCARPAT SPORTOURS INTERNATIONAL SRL în contradictoriu cu REGIA NATIONALA A PADURILOR - ROMSILVA RA - DS HUNEDOARA
Decizia CNSC nr. 1072/C4/495, 662 din 24.05.2022
Link permanentIdentificare și pasaje din sursă
având ca obiect „Furnizare pistoale letale cu glonț, calibru 9 mm, muniție și tocuri pentru pistoale”, s-a solicitat: În principal, obligarea autorităţii contractante la adoptarea măsurilor de remediere, respectiv: - anularea actelor nelegale şi a tuturor actelor subsecvente sau conexe, a raportului procedurii şi a actelor subsecvente acestuia pentru partea corespunzătoare declarării ofertei SC TRANSCARPAT SPORTOURS INTERNATIONAL SRL ca necâştigătoare şi a declarării drept admisibilă şi câştigătoare a ofertei depuse de LOTUS DISTRIBUTION & SERVICE SRL DISTRIBUTION & SERVICE SRL (LOTUS DISTRIBUTION & SERVICE SRL); - anularea altor acte nelegale care privesc oferta operatorului economic LOTUS DISTRIBUTION & SERVICE SRL; - reevaluarea ofertei LOTUS DISTRIBUTION & SERVICE SRL prin aplicarea strictă a prevederilor documentaţiei de atribuire şi, în consecinţă, emiterea unui nou raport al procedurii strict pentru partea corespunzătoare declarării ofertei LOTUS DISTRIBUTION & SERVICE SRL DISTR…Verifică pasajul în context →
CONSILIUL DECIDE: În temeiul art. 26 alin. (6) din Legea nr. 101/2016, respinge ca nefondate contestaţiile formulate de SC TRANSCARPAT SPORTOURS INTERNATIONAL SRL (Dosar nr. 495/2022 și Dosar nr. 662/2022), în contradictoriu cu REGIA NAŢIONALĂ A PĂDURILOR - ROMSILVA RA - DS HUNEDOARA. Admite cererile de intervenție formulate de SC LOTUS DISTRIBUTION & SERVICE SRL. Respinge, ca nedovedite, solicitările intervenientei de obligare a contestatoarei la plata cheltuielilor ocazionate de prezenta cauză. Prezenta decizie este obligatorie pentru părţile cauzei, în conformitate cu dispoziţiile art. 28 alin. (1) din Legea nr. 101/2016. Împotriva prezentei decizii se poate formula plângere în termen de 10 zile de la comunicare.Verifică pasajul în context →
Extrase din documentele asociate, fără completări sau interpretare juridică. Anonimizarea sursei este păstrată.
2022_1072_2022_Decizie_1072.pdf, BO2022_1072_2022_BO2022_1072.pdf
Text extras automat; verificați forma originală în PDF.
Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.
În conformitate cu prevederile art. 12 alin. (1) şi ale art. 27 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 privind remediile şi căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziţie publică, a contractelor sectoriale şi a contractelor de concesiune de lucrări şi concesiune de servicii, precum şi pentru organizarea şi funcţionarea Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor, Consiliul adoptă următoarea DECIZIE Nr. 1072/C4/495, 662 Data: 24.05.2022 I. Prin contestaţia nr. 13272/28.02.2022, înregistrată la Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor cu nr. 10602/28.02.2022, înaintată de SC TRANSCARPAT SPORTOURS INTERNATIONAL SRL, cu sediul social în Bucureşti, str. Cristea Mateescu nr. 8, sectorul 2, înmatriculată la Registrul Comerţului sub nr. J40/877/2003, având CUI 15148839, reprezentată legal de Dinu Solojan, în calitate de administrator şi director general, având domiciliul ales în vederea comunicării actelor de procedură la punctul de lucru din str. Cântecului nr. 9, sat Fundeni, comuna Dobroieşti, judeţul Ilfov, formulată împotriva raportului procedurii nr. 2774/R.D.C./21.02.2022 şi a comunicărilor privind rezultatul procedurii, documente emise de REGIA NAŢIONALĂ A PĂDURILOR - ROMSILVA RA - DS HUNEDOARA, cu sediul în Deva, str. Mihai Viteazu nr. 10, judeţul Hunedoara, în calitate de autoritate contractantă, în cadrul procedurii de licitație deschisă organizată în vederea atribuirii contractului având ca obiect „Furnizare pistoale letale cu glonț, calibru 9 mm, muniție și tocuri pentru pistoale”, s-a solicitat: În principal, obligarea autorităţii contractante la adoptarea măsurilor de remediere, respectiv: - anularea actelor nelegale şi a tuturor actelor subsecvente sau conexe, a raportului procedurii şi a actelor subsecvente acestuia pentru partea corespunzătoare declarării ofertei SC TRANSCARPAT SPORTOURS INTERNATIONAL SRL ca necâştigătoare şi a declarării drept admisibilă şi câştigătoare a ofertei depuse de LOTUS DISTRIBUTION & SERVICE SRL DISTRIBUTION & SERVICE SRL (LOTUS DISTRIBUTION & SERVICE SRL); - anularea altor acte nelegale care privesc oferta operatorului economic LOTUS DISTRIBUTION & SERVICE SRL; - reevaluarea ofertei LOTUS DISTRIBUTION & SERVICE SRL prin aplicarea strictă a prevederilor documentaţiei de atribuire şi, în consecinţă, emiterea unui nou raport al procedurii strict pentru partea corespunzătoare declarării ofertei LOTUS DISTRIBUTION & SERVICE SRL DISTRIBUTION & SERVICE SRL drept admisibilă şi câştigătoare, în care să fie înscrise în mod obiectiv modalităţile de îndeplinire a cerinţelor tehnice Pagina 1 din 4
impuse şi realitatea preţului ofertat, cu consecinţa respingerii ofertei LOTUS DISTRIBUTION & SERVICE SRL ca neîndeplinind criteriile de calificare şi selecţie şi nici cerinţele tehnice; - continuarea procedurii cu desemnarea ofertei câştigătoare dintre ofertele admisibile din procedură, inclusiv declararea drept câştigătoare a ofertei SC TRANSCARPAT SPORTOURS INTERNATIONAL SRL, această situaţie rezultând cu claritate din documentele procedurii; În subsidiar, anularea procedurii având în vedere abaterile legislative, erorile şi omisiunile care nu mai pot fi remediate fără încălcarea principiilor fundamentale şi în situaţia în care nu mai pot fi dispuse măsuri de remediere. Prin cererea de intervenţie nr. 6035/04.03.2022, înregistrată la Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor cu nr. 13102/11.03.2022, formulată de LOTUS DISTRIBUTION & SERVICE SRL, cu sediul social în Bucureşti, str. Paris nr. 67, demisol, camera 1, sector 1, înregistrată la Registrul Comerţului sub nr. J40/2717/2001, având CUI 13766116, reprezentant legal de Agripa Popescu, în calitate de administrator, iar convențional prin Societatea Civilă de Avocaţi „Chirvase, Rilla și asociaţii”, cu sediul procesual ales în Bucureşti, str. Ştirbei Vodă, nr. 104-106, corp C, et. 1, sector 1, în calitate de operator economic declarat câştigător în cadrul procedurii de achiziţie, a formulat cerere de intervenție voluntară, prin care s-a solicitat: - respingerea contestaţiei ca neîntemeiată; - menținerea, ca legale şi temeinice, a raportului procedurii nr. 2774/RDC/21.02.2022, a comunicării privind rezultatul procedurii nr. 2793/RDC/21.02.2022 şi a actelor subsecvente acestora, în integralitate, împreună cu totalitatea celorlalte acte atacate, inclusiv a raportului procedurii şi a comunicării privind rezultatul procedurii, prin care oferta LOTUS DISTRIBUTION & SERVICE SRL a fost declarată câştigătoare; - obligarea contestatoarei la suportarea cheltuielilor efectuate în cauză. II. Prin contestaţia nr. 13314/16.03.2022, înregistrată la Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor cu nr. 13908/16.03.2022, înaintată de SC TRANSCARPAT SPORTOURS INTERNATIONAL SRL, cu sediul social în Bucureşti, str. Cristea Mateescu nr. 8, sectorul 2, înmatriculată la Registrul Comerţului sub nr. J40/877/2003, având CUI 15148839, reprezentată legal de Dinu SOLOJAN, în calitate de administrator şi director general, având domiciliul ales în vederea comunicării actelor de procedură la punctul de lucru din str. Cântecului nr. 9, sat Fundeni, comuna Dobroieşti, judeţul Ilfov, formulată împotriva operaţiunii de încălcare a tratamentului egal în procesul de evaluare a ofertelor, operaţiunii de realizare a unei evaluări superficiale şi favorizante a ofertei SC LOTUS DISTRIBUTION & SERVICE SRL, omisiunea clarificării absenţei mijloacelor probante privind existența şi funcționarea siguranței manuale, omisiunea consemnării explicite şi complete a lipsurilor din Pagina 2 din 4
oferta SC LOTUS DISTRIBUTION & SERVICE SRL şi a neconformității acesteia, precum şi a modalității efective prin care a fost constatată pretinsa admisibilitate a ofertei acesteia în Raportul procedurii nr. 2774/R.D.C./21.02.2022 şi în procesele-verbale de evaluare nr. 18725/R.D.C./17.12.2021,
nr.
1666/R.D.C./31.01.2022,
nr. 1939/R.D.C./03.02.2022, întreprinse de REGIA NAŢIONALĂ A PĂDURILOR - ROMSILVA RA - DS HUNEDOARA, în cadrul procedurii de licitație deschisă organizată în vederea atribuirii contractului având ca obiect „Furnizare pistoale letale cu glonț, calibru 9 mm, muniție și tocuri pentru pistoale”, s-a solicitat: - în principal, obligarea autorității contractante la adoptarea măsurilor de remediere solicitate prin prezenta, respectiv: - anularea actelor nelegale şi a tuturor actelor subsecvente sau conexe, a raportului procedurii şi a actelor subsecvente acestuia pentru partea corespunzătoare declarării ofertei SC TRANSCARPAT SPORTOURS INTERNATIONAL SRL ca necâștigătoare și a declarării drept admisibilă şi câştigătoare a ofertei depuse de SC LOTUS DISTRIBUTION & SERVICE SRL; - anularea altor acte nelegale care privesc oferta operatorului economic SC LOTUS DISTRIBUTION & SERVICE SRL; - reevaluarea ofertei SC LOTUS DISTRIBUTION & SERVICE SRL, prin aplicarea strictă a prevederilor documentaţiei de atribuire şi, în consecinţă, emiterea unui nou raport al procedurii strict pentru partea corespunzătoare declarării ofertei SC LOTUS DISTRIBUTION & SERVICE SRL drept admisibilă şi câştigătoare, în care să fie înscrise în mod obiectiv modalităţile de îndeplinire a cerinţelor tehnice impuse şi realitatea preţului ofertat, cu consecinţa respingerii ofertei SC LOTUS DISTRIBUTION & SERVICE SRL ca neîndeplinind criteriile de calificare şi selecţie şi nici cerinţele tehnice; - continuarea procedurii cu desemnarea ofertei câştigătoare dintre ofertele admisibile din procedură, inclusiv declararea drept câştigătoare a ofertei TRANSCARPAT SPORTOURS INTERNATIONAL SRL, această situaţie rezultând cu claritate din documentele procedurii; - în subsidiar, anularea procedurii având în vedere abaterile legislative, erorile şi omisiunile care nu mai pot fi remediate fără încălcarea principiilor fundamentale şi în situaţia în care nu mai pot fi dispuse măsuri de remediere. Prin cererea de intervenţie nr. 6088/28.03.2022, înregistrată la Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor cu nr. 16276/29.03.2022, formulată de LOTUS DISTRIBUTION & SERVICE SRL, cu sediul social în Bucureşti, str. Paris nr. 67, demisol, camera 1, sector 1, înregistrată la Registrul Comerţului sub nr. J40/2717/2001, având CUI 13766116, reprezentant legal de Agripa Popescu, în calitate de administrator, iar convențional prin Societatea Civilă de Avocaţi „Chirvase, Rilla și asociaţii”, cu sediul procesual ales în Bucureşti, str. Ştirbei Vodă, Pagina 3 din 4
nr. 104-106, corp C, et. 1, sector 1, în calitate de operator economic declarat câştigător în cadrul procedurii de achiziţie, a formulat cerere de intervenție voluntară, prin care s-a solicitat: - respingerea contestaţiei ca neîntemeiată; - menţinerea, ca legale şi temeinice, a raportului procedurii nr. 2774/RDC/21.02.2022, comunicării privind rezultatul procedurii nr. 2793/RDC/21.02.2022 şi actele subsecvente acestora în integralitate, împreună cu totalitatea celorlalte acte atacate, inclusiv a proceselor- verbale
de
evaluare
nr.
18725/RDC/17.12.2021,
nr. 1666/RDC/31.01.2022, nr. 1939/RDC/03.02.2022, a raportului procedurii şi a comunicării privind rezultatul procedurii adresate LOTUS DISTRIBUTION & SERVICE SRL, prin care oferta a fost declarată câştigătoare; - obligarea contestatoarei la suportarea cheltuielilor pe care le va efectua în prezenta cauză. Contestaţiile şi cererile de intervenţie vor fi soluţionate împreună, având în vedere dispoziţiile art. 17 din Legea nr. 101/2016 și art. 66 alin. (1), art. 67 alin. (1) şi art. 123 alin. (1) C. proc. civ. Pentru aceste motive, în baza legii și a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DECIDE: În temeiul art. 26 alin. (6) din Legea nr. 101/2016, respinge ca nefondate contestaţiile formulate de SC TRANSCARPAT SPORTOURS INTERNATIONAL SRL (Dosar nr. 495/2022 și Dosar nr. 662/2022), în contradictoriu cu REGIA NAŢIONALĂ A PĂDURILOR - ROMSILVA RA - DS HUNEDOARA. Admite cererile de intervenție formulate de SC LOTUS DISTRIBUTION & SERVICE SRL. Respinge, ca nedovedite, solicitările intervenientei de obligare a contestatoarei la plata cheltuielilor ocazionate de prezenta cauză. Prezenta decizie este obligatorie pentru părţile cauzei, în conformitate cu dispoziţiile art. 28 alin. (1) din Legea nr. 101/2016. Împotriva prezentei decizii se poate formula plângere în termen de 10 zile de la comunicare.
Pagina 4 din 4
Text extras automat; verificați forma originală în PDF.
Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.
În conformitate cu prevederile art. 12 alin. (1) şi ale art. 27 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 privind remediile şi căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziţie publică, a contractelor sectoriale şi a contractelor de concesiune de lucrări şi concesiune de servicii, precum şi pentru organizarea şi funcţionarea Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor, Consiliul adoptă următoarea DECIZIE Nr. .... Data: .... I. Prin contestaţia nr. 13272/28.02.2022, înregistrată la Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor cu nr. 10602/28.02.2022, înaintată de SC ...SRL, cu sediul social în ….., reprezentată legal de …., în calitate de administrator şi director general, având domiciliul ales în vederea comunicării actelor de procedură la punctul de lucru din str. …., formulată împotriva raportului procedurii nr. 2774/R.D.C./21.02.2022 şi a comunicărilor privind rezultatul procedurii, documente emise de ..., cu sediul în …. ..., în calitate de autoritate contractantă, în cadrul procedurii de licitație deschisă organizată în vederea atribuirii contractului având ca obiect „Furnizare pistoale letale cu glonț, calibru 9 mm, muniție și tocuri pentru pistoale”, s-a solicitat: În principal, obligarea autorităţii contractante la adoptarea măsurilor de remediere, respectiv: - anularea actelor nelegale şi a tuturor actelor subsecvente sau conexe, a raportului procedurii şi a actelor subsecvente acestuia pentru partea corespunzătoare declarării ofertei SC ...SRL ca necâştigătoare şi a declarării drept admisibilă şi câştigătoare a ofertei depuse de ….; - anularea altor acte nelegale care privesc oferta operatorului economic ...SRL; - reevaluarea ofertei ...SRL prin aplicarea strictă a prevederilor documentaţiei de atribuire şi, în consecinţă, emiterea unui nou raport al procedurii strict pentru partea corespunzătoare declarării ofertei ...SRL ...SRL drept admisibilă şi câştigătoare, în care să fie înscrise în mod obiectiv modalităţile de îndeplinire a cerinţelor tehnice impuse şi realitatea preţului ofertat, cu consecinţa respingerii ofertei ...SRL ca neîndeplinind criteriile de calificare şi selecţie şi nici cerinţele tehnice; - continuarea procedurii cu desemnarea ofertei câştigătoare dintre ofertele admisibile din procedură, inclusiv declararea drept câştigătoare a ofertei SC ...SRL, această situaţie rezultând cu claritate din documentele procedurii; În subsidiar, anularea procedurii având în vedere abaterile legislative, erorile şi omisiunile care nu mai pot fi remediate fără Pagina 1 din 120
încălcarea principiilor fundamentale şi în situaţia în care nu mai pot fi dispuse măsuri de remediere. Prin cererea de intervenţie nr. 6035/04.03.2022, înregistrată la Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor cu nr. 13102/11.03.2022, formulată de ...SRL, cu sediul social în …., iar convențional prin Societatea …., cu sediul procesual ales în …., în calitate de operator economic declarat câştigător în cadrul procedurii de achiziţie, a formulat cerere de intervenție voluntară, prin care s-a solicitat: - respingerea contestaţiei ca neîntemeiată; - menținerea, ca legale şi temeinice, a raportului procedurii nr. 2774/RDC/21.02.2022, a comunicării privind rezultatul procedurii nr. 2793/RDC/21.02.2022 şi a actelor subsecvente acestora, în integralitate, împreună cu totalitatea celorlalte acte atacate, inclusiv a raportului procedurii şi a comunicării privind rezultatul procedurii, prin care oferta ...SRL a fost declarată câştigătoare; - obligarea contestatoarei la suportarea cheltuielilor efectuate în cauză. II. Prin contestaţia nr. 13314/16.03.2022, înregistrată la Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor cu nr. 13908/16.03.2022, înaintată de SC ...SRL, cu sediul social în …., reprezentată legal de ..., în calitate de administrator şi director general, având domiciliul ales în vederea comunicării actelor de procedură la punctul de lucru din …., formulată împotriva operaţiunii de încălcare a tratamentului egal în procesul de evaluare a ofertelor, operaţiunii de realizare a unei evaluări superficiale şi favorizante a ofertei SC ...SRL, omisiunea clarificării absenţei mijloacelor probante privind existența şi funcționarea siguranței manuale, omisiunea consemnării explicite şi complete a lipsurilor din oferta SC ...SRL şi a neconformității acesteia, precum şi a modalității efective prin care a fost constatată pretinsa admisibilitate a ofertei acesteia în Raportul procedurii nr. 2774/R.D.C./21.02.2022 şi în procesele-verbale de evaluare nr. 18725/R.D.C./17.12.2021, nr. 1666/R.D.C./31.01.2022, nr. 1939/R.D.C./03.02.2022, întreprinse de ..., în cadrul procedurii de licitație deschisă organizată în vederea atribuirii contractului având ca obiect „Furnizare pistoale letale cu glonț, calibru 9 mm, muniție și tocuri pentru pistoale”, s-a solicitat: - în principal, obligarea autorității contractante la adoptarea măsurilor de remediere solicitate prin prezenta, respectiv: - anularea actelor nelegale şi a tuturor actelor subsecvente sau conexe, a raportului procedurii şi a actelor subsecvente acestuia pentru partea corespunzătoare declarării ofertei SC ...SRL ca necâștigătoare și a declarării drept admisibilă şi câştigătoare a ofertei depuse de SC ...SRL; - anularea altor acte nelegale care privesc oferta operatorului economic SC ...SRL; - reevaluarea ofertei SC ...SRL, prin aplicarea strictă a prevederilor documentaţiei de atribuire şi, în consecinţă, emiterea unui nou raport al Pagina 2 din 120
procedurii strict pentru partea corespunzătoare declarării ofertei SC ...SRL drept admisibilă şi câştigătoare, în care să fie înscrise în mod obiectiv modalităţile de îndeplinire a cerinţelor tehnice impuse şi realitatea preţului ofertat, cu consecinţa respingerii ofertei SC ...SRL ca neîndeplinind criteriile de calificare şi selecţie şi nici cerinţele tehnice; - continuarea procedurii cu desemnarea ofertei câştigătoare dintre ofertele admisibile din procedură, inclusiv declararea drept câştigătoare a ofertei ...SRL, această situaţie rezultând cu claritate din documentele procedurii; - în subsidiar, anularea procedurii având în vedere abaterile legislative, erorile şi omisiunile care nu mai pot fi remediate fără încălcarea principiilor fundamentale şi în situaţia în care nu mai pot fi dispuse măsuri de remediere. Prin cererea de intervenţie nr. 6088/28.03.2022, înregistrată la Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor cu nr. 16276/29.03.2022, formulată de ...SRL, cu sediul social în …., în calitate de administrator, iar convențional prin …., cu sediul procesual ales în …., în calitate de operator economic declarat câştigător în cadrul procedurii de achiziţie, a formulat cerere de intervenție voluntară, prin care s-a solicitat: - respingerea contestaţiei ca neîntemeiată; - menţinerea, ca legale şi temeinice, a raportului procedurii nr. 2774/RDC/21.02.2022, comunicării privind rezultatul procedurii nr. 2793/RDC/21.02.2022 şi actele subsecvente acestora în integralitate, împreună cu totalitatea celorlalte acte atacate, inclusiv a proceselor- verbale
de
evaluare
nr.
18725/RDC/17.12.2021,
nr. 1666/RDC/31.01.2022, nr. 1939/RDC/03.02.2022, a raportului procedurii şi a comunicării privind rezultatul procedurii adresate ...SRL, prin care oferta a fost declarată câştigătoare; - obligarea contestatoarei la suportarea cheltuielilor pe care le va efectua în prezenta cauză. Contestaţiile şi cererile de intervenţie vor fi soluţionate împreună, având în vedere dispoziţiile art. 17 din Legea nr. 101/2016 și art. 66 alin. (1), art. 67 alin. (1) şi art. 123 alin. (1) C. proc. civ. CONSILIUL NAŢIONAL DE SOLUŢIONARE A CONTESTAŢIILOR, asupra cauzei de faţă, constată următoarele: Consiliul a fost legal sesizat şi este competent, potrivit dispoziţiilor art. 12 alin. (1) din Legea nr. 101/2016, să soluţioneze contestaţiile de faţă, prin care SC ...SRL critică rezultatul procedurii de atribuire, solicitând cele menţionate în partea introductivă a deciziei. Pagina 3 din 120
I. Prin contestaţia nr. 13272/28.02.2022, înregistrată la Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor cu nr. 10602/28.02.2022, SC ...SRL, în calitate de participant la procedura de atribuire, reclamă decizia autorității contractante de a declara câștigătoare oferta depusă de SC ...SRL. Preliminar, contestatoarea arată că, vătămarea actuală rezultă, în mod cert, din faptul că fiind ofertant în procedură, oferta sa a fost supusă unui tratament inegal faţă de cea declarat câştigatoare. În evaluarea tehnică şi financiară nu au fost respectate prevederile legislaţiei în vigoare şi ale documentaţiei de atribuire. Totodată, petenta consideră oferta depusă de ...SRL ...SRL inadmisibilă, iar evaluarea acesteia lovită de erori, în parte cauzate de exprimarea voit vagă, menită să inducă în eroare astfel încât neconformităţile evidente ale ofertei sale să nu fie uşor detectabile. Astfel, din punct de vedere al criteriilor de calificare şi selecţie, oferta SC ...SRL ...SRL trebuia respinsă în temeiul art. 167 lit. g) şi lit. h) din Legea 98/2016. Contestatoarea învederează Consiliului că atât în procedurile anterioare, cât şi în actuala procedură, ...SRL a prezentat informaţii false despre produsele pe care le-a ofertat, afirmând în mod fals că pistoalele ofertate îndeplinesc cerinţele tehnice. În acelaşi timp, aceasta arată că ...SRL a ascuns situaţia de incompatibilitate generală în care se află din cauza apartenenţei sale la un cerc de persoane care are ca scop deturnarea banului public al României prin încălcarea legilor ţării. Beneficiarii direcţi ai sumelor de bani pe care le câştigă în mod fraudulos din achiziţiile publice în care este calificat în mod nelegal sunt: ..., cetăţean austriac având funcţia de consul onorific al României la Klagenfurt şi ..., cetăţean român, adminstrator al ...SRL şi care deţine funcţia onorifică de consilier al consulului onorific. Din acest punct de vedere, petenta consideră că aceştia nu pot avea acces la banii publici ai României, funcţiile onorifice pe care le deţin eliminând posibilitatea unei remunerări. Pentru a demonstra situaţia incompatibilă cu statutul de operator economic, contestatoarea indică următoarele probe: - anunţul de atribuire a contractului clasificat de furnizare de pistoale acordat nelegal de …. ...lui ...SRL, cu valorea de cca. 8 milioane euro; - ambele părţi implicate în fraudă au convenit să fraudeze bugetul de stat prin eludarea obligaţiilor ce le revin pentru achitarea obligaţiilor de compensare instituite de OUG nr. 189/2002, care sunt în valoare de minim 80% din valoarea contractului semnat, astfel: …. prin aceea că a eludat obligaţia autorităţii contractante de a include în anunţ, în documentaţia de atribuire şi în modelul de contract această obligaţie, iar contractantul prin încălcarea obligaţiei de a declara situaţa sa la ...şi de a Pagina 4 din 120
semna acordul de compensare, conform prevederilor art. 12 - 18 si urm. din actul normativ mentionat; - niciuna dintre aceste părţi nu are abilitatea de a deroga de la prevederile actului normativ; - conform art. 3 din OUG 189/2002, scopul acestei compensări este: recuperarea, integrală sau parţială, a fondurilor investite în achiziţiile de tehnică militară; susţinerea industriei româneşti, în general, şi a celei de apărare, în special, creşterea competitivităţii internaţionale a economiei româneşti. Or, angrenarea în acţiuni ilicite care afectează interesele financiare ale României este incompatibilă cu calificarea în procedurile de achiziţie publică. Ofertantul avea obligaţia să declare că nu a dat curs obligaţiei de a încheia un acord de compensare cu ..., că nu a informat această autoritate despre încheierea acordului-cadru de furnizare care depăşeşte pragul de 2 milioane de euro şi a derulat deja contracte subsecvente a căror valoare, individual sau cumulat, depăşeşete pragul legal impus. Astfel, petenta apreciază că această situaţie se încadrează în cazurile de excludere care vizează existenţa unor datorii la bugetul de stat şi cazurile de fraudă financiară în temeiul art. 167 lit. g) şi lit. h) din Legea nr. 98/2016. De asemenea, aceasta arată că oferta ...SRL se încadrează şi la motivul neîndeplinirii sau a îndeplinirii defectuoase a unui contract, din culpa sa. În dosarul nr. …., aflat pe rolul Curţii de Apel …, s-a constatat temeinicia criticilor sale referitoare la oferta ...SRL depusă în procedura organizată de ….. Conform criticilor sale, însuşite de Curte, ...SRL a ascuns în mod voit anumite neconformităţi ale ofertei sale, iar autoritatea contractantă nu a evaluat corespunzător toate aspectele tehnice astfel cum reieşeau din documentele depuse în probă de ...SRL. Curtea a decis inclusiv constatarea nulităţii absolute a contractului de furnizare de produse încheiat cu ...SRL şi l-a anulat. În opinia petentei, această situaţie, precum şi nedeclararea ei de către ...SRL se înscriu în cazurile de excludere prevăzute de lege, indicând o abatere profesională gravă şi furnizarea de informaţii false cu scopul admiterii ofertei. Totodată, contestatoarea apreciază că oferta este inadmisibilă pentru că nu a declarat subcontractarea transportului pistoalelor, învederând următoarele: Este cunoscut pe piaţă faptul că ...SRL nu deţine mijloace de transport arme şi muniţii cu capacitatea de încărcare pentru această cantitate de pistoale şi nici maşină de însoţire deţinută în proprietate care să fie folosită pentru transportul efectivelor de jandarmi care asigură paza transportului. Fiind obligată să subcontracteze această parte a contractului, avea obligaţia să declare subcontractanţii. Această subcontractare nu se Pagina 5 din 120
reflectă corespunzător nici în preţul ofertat, astfel că oferta este apreciată inadmisibilă şi din acest motiv. Din punct de vedere al cerinţelor tehnice, contestatoarea arată că SC ...SRL nu a demonstrat îndeplinirea unor cerinţe tehnice în conformitate cu modalitatea impusă de Legea nr. 98/2016, respectiv prin prezentarea de mijloace probante relevante. Mai grav, ...SRL a ofertat un pistol inexistent şi neomologat pentru siguranţa în exploatare, a făcut declaraţii false şi a oferit informaţii false despre muniţia ofertată, aceasta nefiind omologată pentru utilizare şi pentru siguranţa în exploatare. În opinia contestatoarei, evaluarea autorităţii contractante privind cerinţele distincte referitoare la sistemul de siguranţă este lovită de erori de apreciere a unor aspecte tehnice, acceptând să declare conformă o ofertă care nu a demonstrat îndeplinirea şi în mod evident nu îndeplineşte cerinţele de siguranţă. Prima cerinţă referitoare la sistemul de siguranţă al pistolului este următoarea: Pistolul trebuie să fie confecţionat astfel încât acesta să ofere utilizatorului un maxim de siguranţă în exploatare: pistolul să fie dotat constructiv atât cu sisteme interne de siguranţă cu acţionare automată împotriva declanşărilor accidentale, cât şi cu sistem de siguranţă manuală externă, care să împiedice darea focului atunci când pistolul este asigurat. Contestatoarea susține că acestea sunt caracteristici de siguranţă pe care pistoalele Glock nu le au în totalitate, iar ...SRL a evitat să declare în mod corect acest fapt, o conduită constantă a acestuia de a furniza informaţii false. Mai mult, îndeplinirea unei astfel de cerinţe nu se poate face prin simpla declaraţie pe proprie răspundere, fiind necesară demonstrarea prin depunerea unui raport de testare care să edifice complet asupra siguranţei în exploatare. În continuare, petenta învederează Consiliului că nu există pistol Glock aflat în fabricaţie oficială care să aibă siguranţa manuală cu rol de a împiedica darea focului şi care să aibă o poziţie asigurat, că ...SRL pretinde că a ofertat pistolul Glock 17 MS, dar acesta nu există şi nu este omologat pentru utilizare. De asemenea, aceasta arată că nu este un pistol din fabricaţie de serie, deci nu a parcurs niciuna dintre etapele de omologare în utilizare. Nu există acest model menţionat în niciuna dintre declaraţiile pe proprie răspundere emise de fabricant și, în opinia sa, acestea nu sunt mijloace probante în sensul legii, pretinsul raport de testare privind condiţiile mecano-climatice nu se referă la acest model de pistol, nu există niciun document din care să rezulte că s-au efectuat trageri cu acesta şi ce comportament a avut. Nu există niciun raport de testare care să arate cum funcţionează pretinsul sistem de siguranţă manuală pentru a preveni darea focului la apăsarea trăgaciului şi pentru comportamentul pistolului în poziţia asigurat. Pagina 6 din 120
Contestatoarea susține că tratamentul inegal se manifestă prin aceea că ...a depus rapoarte de testare pentru a demonstra modalitatea efectivă prin care îndeplinesc aceste cerinţe, nu simple scheme şi declaraţii, precum şi prin aceea că autoritatea contractantă i-a cerut clarificări privind configuraţia sistemelor de siguranţă ale pistolului ofertat, deşi existau documente probante relevante, emise în condiţiile stricte impuse de Legea nr. 98/2016 privind modul de demonstrare a îndeplinirii cerinţelor tehnice, dar pentru oferta ...SRL nu a manifestat acelaşi interes de a clarifica cum funcţionează pretinsul sistem de siguranţă manual, deşi comisia de evaluare a observat că niciun document depus de ...SRL în susţinerea declaraţiilor din matricea de conformitate nu se referă la pistolul ofertat. În susținere, autoarea contestației indică informaţiile de pe site-ul oficial al fabricantului Glock, unde acest model nu există. Astfel, arată că Glock produce următoarele versiuni ale modelului Glock 17 în cal. 9x 19 mm: - versiunea G17, denumită şi Standard (denumită până în anul 2011 Gen 3); - versiunile G17 Gen 4, G17C Gen 4, G17 Gen 4 MOS, G17 Gen 5, G17 Gen 5 MOS, G17 L, precum şi modelul G18 care este versiunea cu foc automat a lui G17 Standard. Deci, nu există o versiune oficială G17 MS, iar toate versiunile oficiale ale G17 nu prezintă siguranţă manuală. Contestatoarea indică, în susținere, site-ul oficial al Glock, unde există manualul de utilizare a pistoalelor (și depune în probă paginile din manualul oficial existent în secţiunea Downloads de pe site-ul fabricantului
Glock https://eu.glock.com/en/Contact-and- support/Download-area): - chiar pe coperta manualului este precizat că „pistolul Glock este proiectat fără o siguranţă manuală convenţională. Deci trebuie să îl consideraţi ca fiind încărcat şi gata să dea foc până când aţi scos încărcătorul şi aţi confirmat vizual şi fizic (cu degetul) că nu mai are cartuş pe ţeavă." - la pag. 7 există o atenţionare de pericol de moarte (Warning) prin care se precizează că „Pistolul dvs. Glock nu are o siguranţă manuală convenţională şi va da foc dacă trăgaciul este apăsat şi are cartuş în cameră (pe ţeavă). - la pag. 16: „Când pistolul este încărcat cu un cartuş în cameră, poate da foc prin simpla apăsare a trăgaciului complet spre înapoi.” Dând click pe modelul G17, se deschide pagina cu caracteristici tehnice
ale
acestei
versiuni (https://eu.glock.com/en/products/pistols/gl7), de unde se observă din nou că nu există o versiune oficială care să aibă siguranţă manuală. Contestatoarea arată că, nici măcar în secțiunile aferente modelelor speciale nu este menționată posibilitatea de echipare a acestui pistol cu Pagina 7 din 120
siguranță manuală. Spre deosebire de declarațiile depuse de ...SRL, în cadrul ofertei, în care declară că pistolul are 4 sisteme de siguranţă, poziţia oficială a producătorului Glock este aceea că pistoalele sunt dotate doar cu 3 sisteme de siguranță. În opinia sa, ...SRL a urmărit să ascundă neconformităţile evidente ale pistolului ofertat, astfel: - ...SRL a ofertat un produs care nu este oficial recunoscut de fabricant şi nu este omologat şi testat pentru siguranţă în exploatare şi ale cărui caracteristici tehnice declarate nu pot fi probate; - ...SRL a oferit informaţii false şi a declarat pârghia de oprire (blocare/deblocare) a manşonului drept pârghie de siguranţă. Mai mult, contestatoarea învederează că SC ...SRL ...SRL depune, în mod obsesiv, documentul denumit Confirmare NATO AC/225, însă, din punctul său de vedere, este lipsit de relevanță generală, independent de tipul de pistol ofertat, deoarece nu precizează nicio valoare rezultată în urma testelor. Nu este precizat intervalul de temperaturi, umiditatea, salinitatea şi nici numărul de lovituri trase pentru anduranţa (rezistenţa) ţevii. De asemenea, apreciază că prezintă şi o lipsă de relevanţă specifică, deoarece nu are ca obiect pistolul ofertat, ci modelul G17, un model distinct de cel ofertat. Astfel, contestatoarea consideră că autoritatea contractantă a ales să favorizeze ofertantul ...SRL și să nu facă o corelare completă între aceste aspecte, deşi le-a observat şi a solicitat clarificări asupra lor. Ceea ce trebuia să atragă în mod special atenţia autorității este invocarea de către ofertant a punctului R din acest document ca probă a faptului că pistolul îndeplineşte cerinţa de a împiedica darea focului atunci când este asigurat. Or, la punctul R din acest document este prezentată pretinsa trecere a testului la cădere, care nu testează siguranţele externe manuale ale pistolului, ci siguranţele interne automate ale acestuia. Acest test nu arată că pistolul prezintă caracteristicile dorite de autoritatea contractantă privind imposibilitatea dării focului la acţionarea trăgaciului şi asigurarea acestuia. Mai mult, contestatoarea apreciază că neconformitatea ofertei rezultă din chiar modul dolosiv în care ...SRL formulează menţiunea din matricea de conformitate, indicând doar 4 sisteme de siguranţă împotriva declanşării accidentale. Cerința autorității contractante nu cuprinde termenul de accidental pentru siguranţa manuală externă, ea se referă la împiedicarea declanşării neaccidentale, voite, voluntare realizate prin apăsarea trăgaciului în vederea dării focului şi la imposibilitatea dării focului în mod voit atunci când siguranţa manuală externă se află pe poziţia asigurat. Aceasta subliniază că nu există o demonstrare efectivă, realizată de către ofertant, a modalităţii de îndeplinire a cerinţelor, fiind evident faptul că autoritatea a fost indusă în eroare. Ofertantul nu trebuie să îsi Pagina 8 din 120
însuşească cerinţele sau să le declare pe proprie răspundere, ci să demonstreze în concret şi cu mijloace probante relevante cum sunt ele îndeplinite de produsul ofertat. O altă cerință, apreciată de contestatoare ca fiind neîndeplinită, este cea privind Bătaie eficace: 25 m, și se arată că ...SRL a depus doar o declarație emisă de fabricantul Glock, conform căreia pistolul este adus la zero la distanță de 25 m, iar pentru a demonstra îndeplinirea acestei cerințe a atașat şi o pretinsă fişă de ţintă. Cerinţa este considerată neîndeplinită pentru următoarele motive: - Termenul de adusă la zero nu este un termen care să se refere la cerinţa în cauză, respectiv la bătaia eficace, ci mai degrabă la distanţa de tragere ochită, noţiune complet diferită de bătaia/distanţa eficace. Petenta indică cerinţele formulate de Direcţia Silvică ...în procedura de achiziţie de licitaţie deschisă - online pentru încheierea contractului de furnizare „Pistoale cu toc şi muniţie la DS Sibiu”, aferentă anunţului de participare nr. CN1036180/22.10.2021: Distanţa de tragere ochită: 25 m Distanţa eficace de tragere: 50 m Astfel, cele 2 noţiuni fiind distincte, consideră că este evident că ...SRL nu a demonstrat îndeplinirea cerinţei impuse, iar autoritatea contractantă a comis o eroare în procesul de evaluare tehnică. Mai mult, conform celor stabilite anterior de CNSC şi Curţile de Apel …., valorile trebuie probate prin tragerea muniţiei pe care o ofertează în procedură, fiind evident că necesitatea autorității este ca cerinţele să fie îndeplinite de arma ofertată cu muniţia ofertată, adică, în termeni de specialitate, de sistemul armă-muniţie. Fişa de ţintă este obţinută cu altă muniţie decât cea ofertată. O gravă eroare a autorității contractante este aceea de a fi considerat îndeplinită cerinţa din moment ce nici declaraţia şi nici fişa de ţintă nu fac referire la pistolul ofertat. Se observă că declaraţia se referă generic la „toate pistoalele Glock”, iar fișa de ţintă la pistolul Glock 17, nu la Glock 17 MS. La fel, este greu de crezut că un pistol cum este Glock 19 sau 26, adică pistoale compacte şi subcompacte sunt aduse la zero tot la 25 m, la fel ca cele de mărime mare (full size). Un document având asemenea grad de nespecificitate faţă de produsele efectiv ofertate nu poate fi avut în vedere ca mijloc probant şi nici cerinţa a fi considerată îndeplinită. Totodată, autoarea contestației susține că neconformitatea ofertei ...SRL este demonstrată şi de fişa tehnică pentru muniţie, din moment ce acesta nu a menţionat în clar ce muniţie ofertează, iar fişa depusă conţine date nereale. Astfel, ...SRL precizează că fişa depusă este pentru muniţie cu 2 tipuri de gloanţe, respectiv şi glonţ cu greutate de 115 gr (grains, în limba engleză, 1 grains = 0,06 grame) şi glonţ cu greutate de 124 gr, fără a preciza pe care o ofertează efectiv, deci, în opinia sa, oferta Pagina 9 din 120
trebuia respinsă pentru că nu este definită, individualizată, este o ofertă alternativă, prin urmare este inacceptabilă conform art. 137 alin. (2) lit. c) şi, având în vedere că nici propunerea financiară nu indică ce tip de muniţie este ofertat, neconformă potrivit art. 137 alin. (3) lit. a) şi d). Foarte gravă este apreciată menţiunea că această muniţie ar corespunde standardelor CIP și NATO, situație nereală. Standardele sunt diferite în mod esenţial, având cerinţe diferite pentru presiunea medie şi maximă individuală, metoda de testare a vitezei iniţiale şi a preciziei, deci este imposibil ca o muniţie să fie conformă ambelor standarde. În acelaşi timp, este cunoscut pe piaţa specializată că această muniţie nu este omologată după niciun standard pentru siguranţa în funcţionare. Nu există nici măcar omologarea CIP, care este aferentă muniţiei de uz civil, cu atât mai puţin cea militară conform standardului NATO. Omologarea implică obligaţia fabricantului de a utiliza un marcaj specific pe ambalajul de 50 cartuşe pentru standardul CIP şi pe ambalaj şi pe fundul tubului cartuş pentru omologarea NATO. Contestatoarea învederează că ...SRL oferă în mod conştient informaţii false despre produsul ofertat, aspect rezultat şi din declaraţia de la pag. 19 din ofertă, din care reiese că omologarea CIP se materializează în obligaţia de a aplica pe produsul omologat marcajul CIP. La pistol se aplică prin ştanţare pe componentele esenţiale, iar la muniţie se aplică conform explicaţiilor de mai sus. Nu există nicio certificare oficială a faptului că pistolul ofertat funcţionează în siguranţă cu această muniţie şi că această muniţie este compatibilă cu pistolul ofertat. Contestatoarea indică și faptul că ...SRL a declarat că pistolul său este omologat CIP, deci este demonstrat că acesta nu este compatibil cu o muniție neomologată CIP. Chiar din modul în care acesta a completat matricea de conformitate arată intenţia acestuia de a ascunde incompatibilitatea dintre pistol şi muniţie prin invocarea doar a calibrului armei. Cerinţele de compatibilitate impuse prin specificaţia tehnică nu se referă doar la calibru, ci şi la omologarea pentru utilizarea în siguranţă. În continuare, petenta apreciază că declararea confidențială a prețului trebuia să conducă la respingerea ofertei. Conform documentelor depuse în ofertă, ...SRL a declarat confidenţială propunerea financiară, subliniind faptul că ea conţine informaţii nedestinate publicităţii. O astfel de situaţie conduce la imposibiltate realizării evaluării financiare, din moment ce legea nu prevede posibilitatea deconfidenţializării propunerii financiare, iar obligaţia de transparenţă obligă la comunicarea preţului. De asemenea, autoarea contestației consideră că oferta depusă nu are un preț realist şi sustenabil. Formulează critici privind caracterul nesustenabil al preţului ofertat și din prisma ofertării de produse inexistente, necertificate, neomologate şi netestate ca sistem armă- muniţie, neincluzând la valoarea reală activităţile necesare livrării şi Pagina 10 din 120
recepţiei produselor. După cum este cunoscut, ...SRL nu include în preţ activităţile obligatorii de pază cu efective de jandarmi, de transport al produselor la toate subunităţile autorității contractante, de cazare, masă şi carburant necesare îndeplinirii livrării produselor la nivelul impus. Aceasta apreciază că nu este posibil să se realizeze livrarea fără minim 2 cazări şi mesele aferente pentru 3 zile de deplasare pentru minim 5 persoane, carburant pentru minim 2 autovehicule, iar preţul ofertat să fie mai mic decât la celelalte direcţii silvice unde obligaţiile de livrare sunt mult reduse. De asemenea, este cunoscut pe piaţă că ...SRL nu deține autovehicule de transport arme şi muniţii în care să poată încărca 138 de pistoale, deci este obligat să subcontracteze acest serviciu, iar existenţa subcontractantului nu a fost declarată. Acesta este un motiv de inadmisibilitate a ofertei nu doar prin prisma preţului nesustenabil, dar şi prin prisma nedeclarării subcontractantului. Astfel, reiese că autoritatea contractantă nu a verificat sustenabilitatea preţului ofertat în raport cu ceea ce urmează a fi livrat. Or, autoritatea contractantă avea la dispoziție un mijloc foarte relevant pentru a verifica dacă este necesară subcontractarea transportului. Conform legii, autorizaţia pentru efectuarea operaţiunii de transport de arme şi muniţii nu este suficientă pentru efectuarea în legalitate a transporturilor, aceasta completându-se cu un document specific care autorizează atât mijloacele de transport, cât şi pe conducătorii auto ai armurierului autorizat. Din acest document reieşea dacă ofertantul este obligat să subcontracteze, element esenţial atât pentru calificarea ofertei, cât şi pentru stabilirea sustenabilităţii preţului ofertat. De asemenea, contestatoarea apreciază că și neachitarea unor obligaţii financiare majore către statul român, de cca. 6,4 milioane de euro fără TVA, încadrează oferta ...SRL în situaţia prevăzută de art. 178 alin. (1) din OUG nr. 114/2011, trebuind a fi exclusă. În opinia sa, ...SRL a desconsiderat în mod voluntar şi fraudulos obligaţiile instituite de OUG nr. 189/2002, având în vedere că art. 15 alin. (2) prevede. Nici un contractant căruia i-a fost atribuit un contract de achiziţie prin una dintre procedurile legale nu poate invoca necunoaşterea obligaţiei de a derula operaţiuni compensatorii şi nu poate refuza îndeplinirea acestei obligaţii. În concluzie, contestatoarea arată că ofertarea unui preţ nesustenabil şi nedemonstrabil este o strategie constantă a societăților Glock-...SRL, bazată tocmai pe faptul că acţiunile conjugate de fraudare a banului public al României, prin neachitarea obligaţiei de compensare, îi creează resursele pentru o astfel de conduită viciată pe piaţă. Pentru toate aceste motive, contestatoarea solicită admiterea contestaţiei și obligarea autorității contractante la reevaluarea ofertei ...SRL, indicând clar şi precis că limitele reevaluării trebuie să aibă în vedere doar documentele deja prezentate de ofertant, nefiind permisă Pagina 11 din 120
completarea lor cu documente ce trebuiau a fi prezentate până la data limită de depunere a ofertelor, fie cu constatarea faptului că oferta SC ...SRL este cea câştigătoare, conform art. 26 alin. (10) din Legea nr. 101/2016. Autoritatea contractantă a transmis documentele necesare în soluționarea contestației, atașat punctului de vedere nr. 3533/RDC/04.03.2022, înregistrată la Consiliu cu nr. 11702/04.03.2022, prin care solicită respingerea contestației ca nefondată, învederând următoarele: În cadrul procedurii de atribuire au fost depuse 2 oferte, iar în urma analizei ofertelor au fost declarate admisibile ambele oferte, comisia de evaluare respectând întocmai prevederile legale incidente procedurii în cauză. Comisia de evaluare a efectuat temeinic şi efectiv toate verificările impuse de art. 127 alin. (1) din Normele de aplicare a Legii nr. 98/2016, aprobate prin HG nr. 395/2016, după cum rezultă din documentele produse de comisia de evaluare pe parcursul evaluării ofertelor (inclusiv solicitările de clarificări) şi care sunt parte a dosarului achiziţiei. Verificările au fost realizate în egală măsură pentru ambii ofertanţi, cu respectarea legislaţiei aplicabile și a cerinţelor din cadrul documentaţiei de atribuire. Contrar celor susţinute de contestatoare, autoritatea contractantă arată că nu a avut indicii care să conducă la declararea ofertei ...SRL ca inadmisibilă şi, deci, la respingerea acesteia în temeiul art. 167 alin. (1) lit. g) şi h) din Legea nr. 98/2016. În acest sens, comisia de evaluare a ataşat procesului-verbal nr. 2698/R.D.C./18.02.2022, privind evaluarea documentelor-suport depuse de ofertanţi pentru demonstrarea informaţiilor din DUAE, situația documentelor constatatoare din SEAP pentru ...SRL. Astfel, comisia de evaluare a constatat că nu există în SEAP documente constatatoare emise de autorităţi contractante pentru neîndeplinirea obligaţiilor contractuale, documente care ar fi trebuit publicate în SEAP în temeiul art. 166 alin. (5) din Normele de aplicare a Legii nr. 98/2016, aprobate prin HG nr. 395/2016. Demonstrarea tuturor acuzaţiilor legate de informaţiile false prezentate de ...SRL şi de incompatibilităţile în care s-ar afla persoanele menţionate în contestaţie nu intră în atribuţiile comisiei de evaluare, dacă nu sunt susţinute de documente oficiale solicitate prin documentaţia de atribuire. În acest sens, toţi ofertanţii au cunoştinţă despre prevederile art. 326 Falsul în declaraţii din Codul Penal. În plus, se arată că ...SRL a prezentat: …. nr. …. din 05.01.2022 pentru ...S.R.L. și CERTIFICAT DE CAZIER JUDICIAR nr. 30383125 din 05.01.2022 pentru …. - administrator, din care rezultă că nu sunt înscrişi în cazierul judiciar. Pagina 12 din 120
...SRL este legal înregistrat şi are dreptul de a derula contractul, prezentând în acest sens CERTIFICAT CONSTATATOR nr. …. din 26.01.2022, emis de ONRC. Autoritatea contractantă menționează că OUG nr. 189/2002 nu se regăseşte în cadrul legislaţiei aplicabile în cadrul procedurii. Astfel că, în conformitate cu cerinţele documentaţiei de atribuire, nu există obligaţia de a prezenta documente de tipul celor menţionate în contestaţie (referitoare la acordul de compensare cu ...). În ceea ce priveşte existenţa unor datorii la bugetul de stat, ...SRL a prezentat certificate constatoare, emise de autorităţile competente, din care rezultă ca nu există astfel de datorii. Referitor la analogia cu speţa din dosarul nr. ..., autoritatea contractantă apreciază că analogia cu alte speţe ale altor autorităţi contractante este ¡relevantă, deoarece fiecare procedură are particularităţi specifice. Cu privire la declararea ofertei câştigătoare drept inadmisibilă pentru că nu a declarat subcontractarea transportului pistoalelor, consideră că subcontractarea nu este obligatorie atât timp cât ofertantul declarat câştigător deţine autorizaţie de transport pentru produsele pe care urmează să le furnizeze. În acest sens a fost prezentată Autorizație pentru efectuarea operaţiunilor cu arme şi muniţii letale - Seria AO, nr. 00095 din 17.06.2008, emisă de MAI, prin care ...SRL este autorizat să efectueze transportul rutier al armelor, pieselor şi muniţiilor. Autoritatea contractantă consideră că, prin prezentarea autorizaţiei, ...SRL a făcut dovada îndeplinirii criteriului de calificare din cadrul anunţului de participare referitor la Capacitatea de exercitare a activității profesionale, cerinţa nr. 2 din fișa de date. Tot legat de transportul produselor, autoritatea contractantă arată că nu s-a solicitat, în cadrul criteriilor de calificare, o declaraţie cu privire la utilajele, instalaţiile şi echipamentele tehnice aflate la dispoziţia operatorului economic, această declaraţie putând fi solicitată doar în cazul contractelor de servicii sau lucrări. Astfel, comisiei de evaluare a considerat că ambii ofertanţi au prezentat toate documentele solicitate prin documentaţia de atribuire. Referitor la critica adusă de contestatoare cu privire la ofertarea de către ...SRL a unui pistol inexistent şi neomologat, autoritatea contractantă învederează că din clarificările transmise de ...SRL rezultă că varianta de pistol ofertată, GLOCK 17 MS este o varietate a modelului de pistol GLOCK 17, MS - reprezentând prescurtarea de la „Manual Safety”, fapt confirmat şi de producătorul pistolului: GLOCK GmbH Austria. Această variantă a fost ofertată pentru a răspunde la cerinţa 3.1.12 din caietul de sarcini. Omologarea şi autorizarea cad în sarcina ofertantului declarat câştigător (ofertant care a solicitat, înainte de termenul limită de depunere a ofertelor, prelungirea termenului de livrare din caietul de Pagina 13 din 120
sarcini de la 45 de zile, la 90 de zile). Comisia de evaluare a fost de acord cu prelungirea termenului de livrare din caietul de sarcini de la 45 de zile, la 90 de zile, fiind publicate clarificări şi erate în acest sens. În ceea ce priveşte prezentarea unor rapoarte de testare care să edifice asupra siguranţei în exploatare, autoritatea contractantă arată că, prin documentaţia de atribuire nu s-au solicitat astfel de rapoarte de testare, multe dintre documentele depuse de ambii ofertanţi fiind prezentate fără a fi solicitate. Astfel, apreciază că nu poate fi considerat tratament inegal faptul că autoritatea contractantă a ţinut sau nu cont de toate documentele depuse. Au fost analizate cu precădere documentele considerate relevante de către comisia de evaluare. De asemenea, nu consideră tratament inegal faptul de a solicita clarificări diferite pentru fiecare ofertant, clarificări corespunzătoare situaţiei specifice în care s-au aflat aceştia. Solicitările de clarificări au fost necesare în vederea elucidării unor aspecte considerate contradictorii sau neclare în cazul ambelor oferte. Prin răspunsurile la solicitările de clarificări, ...SRL a transmis răspunsul fabricantului GLOCK GmbH Austria, care confirmă versiunea de pistol GLOCK 17 MS. Tot din clarificările transmise rezultă că pistolul GLOCK 17 MS are aceleaşi caracteristici balistice și aceleaşi caracteristici tehnice ale materialelor și a dimensiunilor ca pistolul GLOCK 17, iar montarea siguranţei manuale externe împiedică darea focului atunci când pistolul este asigurat. Astfel, autoritatea contractantă susține că toate criticile referitoare la modelul de pistol GLOCK 17 sunt nefondate, prin raportare la modelul de pistol ofertat - GLOCK 17 MS, inclusiv cele referitoare la raportul criminalistic menţionat în contestaţie. Referitor la cerinţa „Bătaie eficace: 25 m”, autoritatea contractantă arată că a considerat edificatoare documentele depuse de ambii ofertanţi, nefiind impusă vreo modalitate anume de probare a acestei cerinţe. Aşa cum rezultă din imaginea prezentată la pag. 47 din cadrul propunerii tehnice depusă de ...SRL, în documentul denumit „DATE TEHNICE CARTUŞ”, muniţia ofertată este de calibru 9x19 mm, cu glonţ de 124 grs (8 grame), deci nu poate exista nicio îndoială asupra greutăţii glonţului. În caietul de sarcini nu au fost impuse cerinţe referitoare la greutatea, viteza şi/sau precizia muniţiei, astfel încât şi din acest considerent nu se poate aprecia că ofertantul desemnat câştigător a depus ofertă alternativă. În ceea ce priveşte furnizarea de muniţie omologată, se precizează că această sarcină revine ofertantului desemnat câştigător. Afirmaţia contestatoarei potrivit căreia „Declararea confidenţială a preţului trebuia să conducă la respingerea ofertei” este considerată de autoritatea contractantă nefondată, deoarece ...SRL nu a declarat confidenţială întreaga propunere financiară, ci doar pag. 64 din oferta acestuia, și anume: „CENTRALIZATORUL DE PREŢURI”, astfel că preţul Pagina 14 din 120
total al ofertei nu este confidenţial, ci doar preţurile unitare. Preţul total al ofertei, aşa cum arătat, nu este confidenţial, el putând fi comunicat oricui doreşte să îl cunoască, inclusiv în anunţul de atribuire a contractului. Totodată, consideră nefondată şi afirmaţia contestatoarei „Oferta depusă nu are un preţ realist şi sustenabil”, întrucât aceasta nu a avut acces la prețurile unitare din oferta depusă de ...SRL. În analiza propunerilor financiare, comisia de evaluare a considerat că ambele oferte au preţuri sustenabile, având în vedere că între preţurile unitare ale celor 2 ofertanţi participanţi la procedură nu au existat diferenţe semnificative, în special între preţurile unitare ale pistoalelor, care reprezintă componenta principală a contractului. Astfel, comisia de evaluare a considerat că ofertele depuse nu au avut elemente de preţ aparent neobişnuit de scăzute, deci nu a fost necesară clarificarea preţurilor unitare. Mai mult, se arată că nu au existat diferenţe semnificative ale preţurilor unitare ofertate, nici prin raportare la estimările sale, conform referatului de necesitate nr. 15524 din 14.10.2021. Referitor la subcontractarea transportului, autoritatea contractantă arată că, deoarece a considerat suficientă prezentarea autorizaţiei pentru efectuarea operaţiunilor cu arme şi muniţii letale, prin care ofertanţii sunt autorizaţi să efectueze transportul rutier al armelor, pieselor şi muniţiilor, comisia de evaluare nu avea dreptul de a solicita, prin clarificări, alte documente decât cele menţionate în documentaţia de atribuire. În concluzie, apreciază că a efectuat o verificare amănunțită a documentelor de calificare, a propunerilor tehnice şi a propunerilor financiare, fiind clarificate toate aspectele atât tehnice, cât şi financiare, iar comisia de evaluare a aplicat doar criteriile de calificare şi criteriul de atribuire care au fost prevăzute în anunţul de participare. ...SRL, în calitate de operator economic declarat câştigător în cadrul procedurii de achiziţie, a formulat cerere de intervenție voluntară nr. 6035/04.03.2022, înregistrată la Consiliu cu nr. 13102/11.03.2022, prin care a solicitat: - respingerea contestaţiei ca neîntemeiată; - menținerea, ca legale şi temeinice, a raportului procedurii nr. 2774/RDC/21.02.2022, a comunicării privind rezultatul procedurii nr. 2793/RDC/21.02.2022 şi a actelor subsecvente acestora, în integralitate, împreună cu totalitatea celorlalte acte atacate, inclusiv a raportului procedurii şi a comunicării privind rezultatul procedurii, prin care oferta ...SRL a fost declarată câştigătoare; - obligarea contestatoarei la suportarea cheltuielilor efectuate în cauză. Preliminar, intervenienta arată că, având în vedere data publicării în SEAP a contestaţiei, respectiv 01.03.2022, cererea de intervenţie Pagina 15 din 120
voluntară este formulată şi depusă în interiorul termenul legal prevăzut de art. 17 alin. (3) din Legea nr. 101/2016, acesta împlinindu-se, prin prisma dispoziţiilor art. 183 alin. (1) Cod Procedură Civilă, raportat la art. 5 din Legea nr. 101/2016, la data 11.03.2022, ora 24.00. Referitor la criticile contestatoarei, aceasta învederează că cea mai mare parte a alegaţiilor sunt reluate în mod repetitiv, mecanic şi abuziv, fiind înlăturate de fiecare dată de Consiliu, ultima oară prin Decizia nr. 23/C11/2502/05.01.2022, rămasă definitivă şi intrând în puterea lucrului judecat. Se referă, cu precădere, la următoarele presupuse fapte nelegale şi/sau situaţii de incompatibilitate, invocate dar nedovedite de SC ...SRL: (i) prezentarea informaţiilor „false” despre produsele ofertate, (ii) situaţia de „incompatibilitate generală datorită apartenenţei la un cerc de persoane care are ca scop deturnarea banului public al României”, (iii) „beneficiarii direcţi ai sumelor de bani câştigate în mod fraudulos”, (iv) presupusa neîndeplinire a condiţiei ca ... să fie operator economic”, (v) „grupul infracţional organizat constituit din reprezentantul ...SRL şi partenerul comercial care furnizează produsele ofertate în România”, (vi) „neîndeplinirea obligaţiilor de offset”. Astfel, intervenienta susține că respectivele alegaţii au fost tranşate definitiv prin Decizia nr. 23/C11/2502/05.01.2022, având puterea lucrului judecat, astfel încât nu mai pot face obiectul unei noi analize. Pe fondul cauzei, autoarea intervenției solicită respingerea contestației, având în vedere următoarele argumente: 1. Oferta ...SRL este admisibilă. Referitor la alegaţii ...SRL, invocate în paginile 3 - 6 ale contestaţiei, intervenienta subliniază că au fost respinse în cvasitotalitatea procedurilor de atribuire în care a fost implicată, de fiecare dată reţinându-se că sunt invocate simple afirmaţii, nesusţinute de niciun mijloc de probă, strict cu scopul de a discredita şi de a tergiversa derularea procedurii de atribuire. În susținere, aceasta citează partea considerată relevantă din Decizia 23/C11/2502/05.01.2022. Contrar acestor alegaţii, în conformitate cu prevederile art. 10 lit. f) şi g) din Legea nr. 101/2016, printre elementele obligatorii ale contestaţiei se numără şi (i) motivarea în fapt şi în drept, precum şi (ii) mijloacele de probă pe care se sprijină contestaţia, iar potrivit dispoziţiilor art. 249 Cod procedură civilă, cel care face o susţinere în faţa instanţei de judecată (sau Consiliului, n.n.) trebuie să o şi probeze. Astfel, intervenienta apreciază că susţinerile contestatoarei sunt alegaţii nedovedite prin niciun mijloc de probă, bazate pe simple presupuneri eronate. În opinia sa, contrar celor dorite de ...SRL, Consiliul nu este învestit cu înfăptuirea unei anchete asupra presupuselor fapte „nelegale” invocate, putându-se adresa organelor competente pentru a desfăşura astfel de operaţiuni. De aceea, referirile la existenţa „cercului de Pagina 16 din 120
persoane care are ca scop deturnarea bunului public al României prin încălcarea legilor ţării”, modul „fraudulos în care au fost obţinute sume de bani, grupul infracţional organizat” etc., pot fi constatate şi sancţionate de către organele special abilitate în acest sens, Consiliul neavând astfel de atribuţii. Totodată,
intervenienta
solicită
respingerea
referirilor contestatoarei la „obligaţia” SC ...SRL de a subcontracta o parte a contractului de achiziţie publică, întrucât această obligaţie nu este prevăzută în documentaţia de atribuire şi, în orice caz, din documentele care alcătuiesc propunerea tehnică rezultă că are capacitatea de a îndeplini întregul contract conform solicitărilor autorităţii contractante. 2. Propunerea tehnică a ...SRL îndeplineşte cerinţele documentaţiei de atribuire. Intervenienta arată că pistolul ofertat există în mod oficial şi este omologat „CIP”, această omologare demonstrând conformitatea produsului ofertat cu documentaţia de atribuire. Componentele principale ale pistoalelor Glock - în speţă, corp pistol, manşon închizător şi ţeavă - au ştanţate abrevierea „CIP”, aceasta reprezentând abrevierea pentru certificările emise de către „Comisia Internaţională Permanentă pentru verificarea armelor de foc scurte” („Commission internationale permanente pour l'épreuve des armes à feu portatives"/"Permanent International Commission for the Proof of Small Arms"). Producătorii de arme scurte, din cadrul ţărilor membre CIP, sunt obligaţi să solicite la autoritatea naţională acreditată şi abilitată verificarea modului de îndeplinire a condiţiilor de siguranţă în funcţionare a tuturor armelor pe care le fabrică sau, după caz, pe care le importă. În urma îndeplinirii cerinţelor din cadrul testelor efectuate, la pistoalele Glock se aplică marcajul standard „CIP”, prin ştanţarea pe corpul pistolului, manşon închizător şi ţeavă. Intervenienta menționează că, prin această ştanţare se certifică, astfel, la nivel internaţional, îndeplinirea tuturor condiţiilor specifice de siguranţă în funcţionare şi utilizare a pistolului Glock, iar în dovedirea susţinerilor solicită Consiliului să aibă în vedere documentul intitulat „CIP- Condiţii de siguranţă în funcţionare şi utilizare a pistolului Glock”, depus în cadrul propunerii tehnice. Referitor la produsul ofertat în cadrul procedurii, intervenienta arătă este un pistol fabricat în serie şi deţine toate certificările CIP. Referitor la muniţia ofertată, arătă că aceasta îndeplineşte toate cerinţele documentaţiei de atribuire, este omologată CIP şi are calibrul 9x19 mm, fiind acceptată atât în România, cât şi în străinătate, întrucât este fabricată conform standardelor „CIP”, „SAAMI” („Sporting Arms and Ammunition Manufacturers Institute”) şi/sau sau „STANAG” (standardizare NATO). Pagina 17 din 120
Totodată, ...SRL apreciază că prin alegaţiile referitoare la raportul de testare, contestatoarea adaugă cerinţe noi în documentaţia de atribuire, ceea ce nu este permis, întrucât autoritatea contractantă nu a prevăzut obligativitatea acestor documente. Potrivit prevederilor secţiunii IV.4.1. „Modul de prezentare al propunerii tehnice" din fișa de date „Operatorii economici participanţi la procedura de atribuire vor da o declaraţie prin care să dovedească faptul că, la elaborarea ofertei, au ținut cont de obligaţiile relevante din domeniile mediului, social și al relaţiilor de muncă, care sunt la nivel naţional și european, precum și că le vor respecta pe parcursul îndeplinirii contractului. În cazul unei asocieri, această declaraţie va fi prezentată de către liderul asocierii în numele acesteia. Informaţii detaliate privind reglementările care sunt în vigoare la nivel naţional și se referă la condiţiile de muncă și protecția muncii, securității și sănătății în muncă, se pot obţine de la Inspecţia Muncii sau de pe site-ul: http://www.inspectmun.ro. Informaţii detaliate privind reglementările care sunt în vigoare la nivel naţional și se referă la condiţiile de mediu, se pot obţine de la Ministerul Mediului sau de pe site-ul: http://www.mmediu.ro. Pentru îndeplinirea celor menţionate, ofertanții, asociaţii şi subcontractanții (după caz) vor completa formularele „Propunere Tehnică” şi „Declaraţie Privind Sănătatea şi Securitatea în Muncă” şi, suplimentar, „Angajament de Respectare a Caietului de Sarcini” din Secţiunea Formulare. Oferta tehnică se va depune obligatoriu în SEAP (www.e- licitatie.ro)”. Mai departe, prevederile cap. 4 „Alte condiţii” - pct. 4.3. - 4.5 din caietul de sarcini dispun în sensul că „Propunerea tehnică va fi prezentată conform cerinţelor din caietul de sarcini. Propunerea tehnică va conţine un comentariu, articol cu articol al tuturor specificaţiilor conţinute în caietul de sarcini, prin care se va demonstra corespondenţa propunerii tehnice cu specificaţiile caietului de sarcini. Propunerea tehnică se va întocmi astfel încât procesul de eveluare şi informaţiile cuprinse în aceasta să permită identificarea facilă a corespondenţei cu specificaţiile tehnice din caietul de sarcini", iar dispoziţiile cap. VIII „Verificări” din acelaşi caiet de sarcini prevăd că „în cazul în care autoritatea contractantă solicită, pe cheltuiala ofertantului se vor efectua expertize, prin care se va confirma/infirma corespondenţa cu prevederile caietului de sarcini şi a prevederilor normativelor menţionate anterior". Aşadar, modul de prezentare al ofertei tehnice impus de autoritatea contractantă prin documentaţia de atribuire nu prevede obligativitatea prezentării buletinelor de analiză. În acest sens, intervenienta invocă dispoziţiile art. 158 alin. (1)-(2) și ale art. 159 din Legea nr. 98/2016. Confirmarea testărilor şi omologarea produsului ofertat este efectuată prin ştanţarea abrevierii „CIP” pe părţile esenţiale ale armei - Pagina 18 din 120
corp pistol, ţeavă şi manşon-închizător - toate aceste elemente fiind detaliate în cuprinsul propunerii tehnice. Aşadar, precizează intervenienta, abrevierea certifică, la nivel internaţional, îndeplinirea tuturor condiţiilor specifice de siguranţă în funcţionare şi utilizare ale pistolului Glock, iar din conţinutul propunerii sale tehnice rezultă că această certificare este prezentă pe următoarele componente ale produsului ofertat: (i) corp pistol; (ii) manşon-închizător şi (iii) ţeavă. 3. De asemenea, intervenienta susține că nu se impune respingerea propunerii sale financiare, precizând următoarele: Oferta ...SRL a fost declarată câştigătoare prin aplicarea criteriului de atribuire preţul cel mai scăzut, contestatoarea având o propunere financiară mai mare. Faptul că un operator economic şi-a declarat confindeţială propunerile tehnică şi financiară nu reprezintă un motiv de nulitate/respingere (în esenţă, eliminarea/excluderea din procedură). Intervenienta arată că petenta participă în multe proceduri de atribuire ofertând un preţ egal cu valoarea maximă estimată a contractului de achiziţie publică, însă nu pentru a câştiga (neapărat) procedura respecitvă, ci pentru a intra în posesia mai multor informaţii referitoare la produsele pe care le ofertează ...SRL, cu scopul de a o discredita atât în faţa partenerilor comerciali, cât şi în faţa autorităţilor contractante. 4. Totodată, intervenienta susține că prețul ofertat este realist, apreciind că alegațiile contestatoarei pe acest aspect nu mai pot fi analizate de Consiliu, întrucât au fost respinse ca neîntemeiate prin Decizia nr. ….. Intervenienta redă considerentele pe care le consideră relevante din această decizie, intrate în puterea lucrului judecat, referitoare la preţul ofertat de ...SRL. 5. ...SRL apreciază că nu există niciun motiv pentru anularea procedurii de atribuire, întrucât această solicitare nu are fundament faptic şi juridic. Potrivit prevederilor art. 212 din Legea nr. 98/2016, cazurile în care se impune anularea procedurii de atribuire şi/sau, după caz, când autoritatea contractantă are dreptul de a anula procedura sunt de strictă aplicare şi interpretare, situaţia expusă de contestatoare nefiind prevăzută în mod expres. 6. Referitor la solicitarea contestatoarei de a studia dosarul achiziției, intervenienta apreciază că scopul acesteia este strict acela de a-şi completa ulterior, pe calea concluziilor scrise, criticile referitoare la oferta tehnică şi financiară ...SRL - contrar prevederilor art. 21 alin. (3) din Legea nr. 101/2016. Prin adresa nr. 13316/16.03.2022, înregistrată la Consiliu cu nr. 14007/17.03.2022, contestatoarea a depus concluzii scrise faţă de susţinerile autorității contractante, având în vedere și documentele din dosarul procedurii, învederând următoarele: Pagina 19 din 120
În procesele-verbale de evaluare a propunerilor tehnice nu există nicio indicaţie privind considerentele pe care se bazează decizia comisiei de evaluare de declarare drept conformă a ofertei ...SRL. Deşi s-a manifestat un oarecare interes pentru a se clarifica discrepanţele din documentele prezentate de acesta, autoritatea contractantă nu a mers mai departe să coroboreze răspunsurile vagi şi neconcludente oferite de ...SRL cu conţinutul concret al documentelor prezentate. La fel, în evaluarea propunerilor financiare nu au fost analizate corelarea propunerii financiare cu cea tehnică şi nici sustenabilitatea preţului. Nici din punctul de vedere al autorității contractante nu reiese interesul de a se apleca cu diligenţă asupra neconformităţilor sesizate cu privire la oferta câştigătoare, fiind efectiv indiferentă fată de discrepanțele și neconformitățile ofertei ...SRL. - Contestatoarea susține că oferta declarată câştigătoare este inadmisibilă, precizând următoarele: Din punct de vedere al criteriilor de calificare şi selecţie, oferta ...SRL trebuia respinsă nu doar pentru motivele ascunderii situaţiei sale, faţă de care a furnizat informaţii false, dar şi pentru prezentarea de informaţii false despre produsele pe care le ofertează, afirmând în mod fals că pistoalele ofertate îndeplinesc cerinţele tehnice. Arată că a anexat contestaţiei probele privind eludarea obligaţiei de compensare în valoare de 6,4 milioane de euro prin complicitatea dintre UM 0461 ...şi ...SRL. Astfel, apreciază că sunt încălcate prevederile exprese ale art. 12-18 şi următoarele din OUG 189/2002, în sensul că autoritatea contractantă „a uitat” să includă clauzele de compensare în fișa de date, în acordul-cadru şi în contractele subsecvente, iar ...SRL „continuă să uite” să declare la ...existenţa contractului şi a obligaţiei de compensare şi să se angajeze în contractul de compensare. Contestatoarea invocă rolul activ al Consiliului în lămurirea acestor aspecte, apreciind, totodată, că autoritatea contractantă putea şi chiar avea obligaţia să întreprindă, urmare formulării contestaţiei, din oficiu, aceste acţiuni, precum şi să ia act de abaterea profesională gravă care s- a materializat cu anularea de către Curtea de Apel ...a unui contract atribuit SC ...SRL pe baza informaţiilor false prezentate de acesta. În opinia sa, contrar susținerilor autorității contractante, constatarea motivelor de excludere nu se rezumă la prezentarea cazierelor judiciare, a documentelor constatatoare sau a declaraţiilor pe proprie răspundere. Nici Legea nr. 98/2016 şi nici formularul de proces verbal de evaluare nu conţin aceste repere, deci analiza autorității contractante nu este limitată prin lege la acestea. Cu titlu de exemplu, petenta arată că a demonstrat că ...SRL este angrenat în „colaborări” frauduloase cu anumite autorităţi contractante, deci evident că o eventuală neîndeplinire corespunzătoare a unui contract nu va fi menţionată în documente constatatoare sau acestea nu Pagina 20 din 120
vor îl publicate în SICAP, chiar dacă sunt emise, mai ales că majoritatea procedurilor de atribuire în care participă ...SRL sunt cele organizate în baza OUG nr. 114/2011, care nu conţine instrumentul documentelor constatatoare. Or, este evident că situaţiile pe care le-a prezentat se înscriu în abateri profesionale, încetarea anticipată a altui contract şi în furnizarea de informaţii false, interpretări eronate, nedivulgarea de informaţii privind situaţia sa legată de încălcările legii şi incapacitatea de a furniza documentele necesare relevante. Împrejurarea că OUG nr. 189/2002 nu este menţionată în legislaţia aplicabilă nu are nicio relevanţă, din moment ce nici Codul Fiscal, Codul Rutier, Legea nr. 500/2002 privind finanţele publice, etc. nu sunt menţionate, dar nu înseamnă că nu se aplică. Contestatoarea arată că autoritatea contractantă se preface că nu pricepe critica sa, aceea că ...SRL a refuzat să se conformeze unei obligaţii expres impuse de un act normativ cu putere de lege din România şi datorează statului român suma de cca. 6,4 milioane de euro ca urmare a unei fraude în care a acceptat să fie parte şi că a ascuns în mod voluntar această situatie, iar din cererea de intervenție formulată reiese că o ascunde în continuare, deoarece înţelege care sunt consecinţele divulgării ei. Această situaţie trebuie investigată ca urmare a sesizării făcute de ...SRL prin contestaţie. De asemenea, se preface că nu pricepe nici importanţa dosarului ..., acesta arătând că un contract atribuit lui ...SRL a fost încetat anticipat de instanţă, din moment ce atribuirea lui a fost bazată pe informaţiile false şi de complicitatea cu autoritatea contractantă în fraudarea procedurii, rezultatul fiind o evaluare favorizantă a ofertei, cu desconsiderarea neconformităţilor tehnice. În opinia contestatoarei, acestea sunt motive clare de excludere a ofertei. Referitor la subcontractare, de asemenea, contestatoarea arată că autoritatea contractantă se preface că nu înţelege situaţia şi diferenţele dintre concepte. Una este dreptul de a efectua transporturi, alta este posibilitatea de a le efectua cu mijlocele proprii sau cu ale altuia. Componenţa unui preţ sustenabil trebuie să includă toate costurile generate de îndeplinirea contractului, iar necesitatea de a recurge la capacităţile unei alte entităţi afectează aceste costuri, precum şi structura participării în procedură. Recurgerea la capacităţile unei alte entităţi semnifică existenţa unui subcontractant sau, după caz, a unui terţ susţinător, ceea ce trebuia a fi fost declarat de ofertant. Din moment ce este indicată Legea nr. 295/2004 ca legislaţie aplicabilă, atunci trebuie să se ţină cont de toate aspectele din aceasta. Legea autorizează un armurier pentru efectuarea operaţiunii de transport Pagina 21 din 120
şi dacă acesta nu deţine mijloce proprii, dar în legislaţia achiziţiilor publice această situaţie trebuie declarată. Petenta arată că ...SRL deţine, ca mijloc propriu exclusiv, un autoturism de tip sedan/berlină în care nu încape cantitatea de pistoale aferentă contractului. Aceasta susține că SC ...SRL, prin cererea de intervenţie nr. 6035/04.03.2022, nu aduce apărări în sprijinul propriu, fiind curios faptul că autoritatea contractantă se substituie acesteia, și nici nu aduce vreo probă, prin aceasta demonstrând caracterul real al criticii. În orice caz, consideră că ambele părţi distorsionează critica sa, neafirmând că subcontractarea este obligatorie, ci că aceasta există efectiv şi că nu a fost declarată, situaţia fiind de excludere a ofertei ... pentru nedeclararea subcontractării şi a nedepunerii DUAE şi a altor documente impuse pentru subcontractant. Pentru aceste motive, contestatoarea susține că oferta ...SRL trebuia exclusă, iar abordarea corectă şi legală a autorității contractante era aceea de a da eficienţă prevederilor art. 9 alin. (1) din Legea nr. 101/2016, prin raportare la seriozitatea criticilor ...SRL. Din punct de vedere al cerinţelor tehnice, petenta arată că argumentele și criticile sale din contestaţie sunt confirmate deplin de documentele aflate la dosar şi de punctul de vedere al autorității contractante, în sensul că oferta nu a demonstrat îndeplinirea unor cerinţe tehnice în conformitate cu modalitatea impusă de Legea nr. 98/2016, respectiv prin prezentarea de mijloace probante relevante. Mai grav, a ofertat un pistol inexistent şi neomologat pentru siguranţa în exploatare, a făcut declaraţii false şi a oferit informaţii false despre muniţia ofertată, aceasta nefiind omologată pentru utilizare şi pentru siguranţa în exploatare. Totodată, susține că este demonstrat tratamenul defavorizant acordat ofertei sale. Tratamentul favorizant acordat de autoritatea contractantă ofertei ...SRL reiese şi din faptul că oferta sa conţine o schemă a componenetelor pistolului, 2 rapoarte de testare emise de entităţi abilitate privind modul în care este îndeplinită cerinţa de funcţionare a siguranţei manuale (dintre care unul dintre rapoarte este comparativ, arătând faptul că pistolul Glock 17 nu îndeplineşete cerinţa, acest raport fiind complet ignorat de autoritatea contractantă), precum şi raportul de testare privind siguranţele automate, interne, împotriva declanşărilor accidentale, adică tocmai testul la cădere din AC/225. Contestatoarea precizează că, deși a depus un volum complet de documente de natura mijloacelor probante relevante din care reiese modul concret al îndeplinirii cerinţei atât pentru siguranţa manuală externă, cât şi pentru siguranţele interne, autoritatea contractantă i-a solicitat să descrie în detaliu, pe componente, configuraţia celor 3 siguranţe. Deci, în cazul ofertei sale nu a considerat suficiente mijloacele probante relevante depuse, cerând detalieri, dar în cazul ofertei Pagina 22 din 120
câștigătoare s-a mulţumit cu explicaţii vagi şi neconcludente din care reiese tocmai neîndeplinirea cerinţei de către pistolul ofertat de ...SRL. Apreciază anacronică alegaţia autorității contractante conform căreia nu era obligatorie prezentarea de rapoarte de testare, deoarece aceasta nu le-a impus prin fișa de date, dar şi incalificabilă tratarea acestora ca fiind simple documente suplimentare, prezentate fără a fi fost solicitate. Contestatoarea subliniază că ...SRL cunoaşte cu exactitate faptul că legea impune prezentarea unor mijloce probante relevante de tipul rapoartelor de testare, buletine de măsurători sau certificări, emise de organisme specializate, din moment ce a depus numeroase documente pentru atingerea acestui scop. Faptul că autoritatea contractantă l-a favorizat în mod evident rezultă din alegația potrivit căreia documente sunt „documente suplimentare”, deci că nu ar trebui fi avute în vedere. În opinia sa, aceasta se contrazice din moment ce a determinat cu exactitate faptul că nu există nicio probă pentru existenţa şi funcţionarea siguranţei manuale a pretinsului pistol Glock 17 MS, cerându-i societății ...SRL să explice relevanta Certificatului de testare A-2603 şi a Directivei Tehnice AC/225 (...) D/14 cu privire la inexistenta modelului Glock 17 MS şi a naturii şi aplicabilităţii testelor prezentate. Dacă singura manieră legală prin care se aprecia conformitatea tehnică a unui produs ar fi fost simplele menţiuni din matricea de conformitate, atunci este clar că nu avea de ce să îi ceară clarificări societății ...SRL pe un „document suplimentar”. Contestatoarea susține că din documentele ofertei rezultă exclusiv că a ofertat pistolul Glock 17, nici măcar pe cel MS. Astfel, din următoarele documente rezultă modelul efectiv ofertat, precum şi faptul că acesta nu este cel cu siguranţă manuală: - propunerea financiară – Centralizator de preţuri – pistol Glock; - propunerea financiară – Grafic de livrare – pistol Glock; - îndeplinirea condiţiilor specifice – pistol Glock; - certificat de conformitate – rezistenţa ţevii – pistol; - precizie – pistoale Glock, pistol Glock 17; Deci, este important să se constate că nu există o versiune oficială Glock 17 MS, precum şi faptul că toate versiunile oficiale ale Glock 17 nu prezintă siguranţă manuală. Contestatoarea consideră că acest mod evaziv de a prezenta produsul ofertat este menit a ascunde neconformitatea tehnică a pretinsei siguranţe manuale şi de a crea inclusiv posibilitatea de a se înţelege cu autoritatea contractantă asupra furnizării unui pistol fără pretinsa siguranţă manuală, pretextând că propunerea financiară se referă la pistolul Glock 17, care nu are siguranţă manuală. Arată că a demonstrat în detaliu faptul că pistolul ofertat de ...SRL, indiferent cum îl denumeşte acesta, nu există şi nu este omologat pentru Pagina 23 din 120
utilizare, nefiind un pistol din fabricaţia de serie, deci nu a parcurs niciuna dintre etapele de omologare în utilizare. De asemenea, petenta susține că nu există niciun raport de testare care să arate cum funcţionează pretinsul sistem de siguranţă manuală ambidextră pentru a preveni darea focului prin blocarea trăgaciului. Apreciază că a depus probe de necontestat conform cărora se poate constata că nu există o versiune oficială G17 cu siguranţă manuală, conform informaţiilor de pe site-ul oficial al Glock. Nici din manualul de utilizare a pistoalelor şi nici măcar din analiza secţiunilor de pe site-ul oficial Glock dedicate modelelor speciale şi opţiunilor de customizare oficiale nu rezultă existenţa vreunui model cu siguranţă manuală. Pentru acest motiv nu a depus ...SRL manualul oficial de utilizare, document pe care îl depune în mod curent în ofertele sale pentru Direcţiile Silvice. Din acest extras al manualului de utilizare reiese lipsa oricărei siguranţe manuale a produsului. Din chiar fotografia de pe coperta manualului, din descrierile din secţiunea Caracteristici principale, Funcţionarea armei şi lista şi schema pieselor componente rezultă evident că nu există deloc o siguranţă manuală, cu atât mai puţin că aceasta îndeplineşte cerinţele funcţionale impuse. Mai mult, contestatoarea precizează că din documentul denumit Certificat de atestare, denumit în ofertă şi Confirmare NATO AC/225, pe care îl depune în mod obsesiv în toate procedurile în care concurează împotriva sa, nu există niciun test efectuat pentru funcţionarea siguranţei manuale, fiind o dovadă suplimentară a lipsei siguranţei manuale. Documentul prezintă o lipsă de relevanţă generală, independent de tipul de pistol ofertat, deoarece nu precizează nicio valoare rezultată în urma testelor. Nu este precizat intervalul de temperaturi de funcţionare, umiditatea, salinitatea şi nici numărul de lovituri trase pentru anduranţa (rezistenţa) ţevii. De asemenea, prezintă şi o lipsă de relevanţă specifică, deoarece nu are ca obiect pistolul ofertat, ci modelul G17, un model distinct de cel ofertat. Din solicitarea de clarificări nr. 255/R.D.C./07.01.2022 rezultă că autoritatea contractantă a avut neclarităţi în ceea ce priveşte relevanţa Certificatului de testare, observând în mod corect că acesta nu este aferent pistolului ofertat. Răspunsul lui ...SRL la cele 2 neclarităţi arată că acesta induce în eroare, cu scopul acoperirii neconformităţii propunerii sale tehnice, răspunsul fiind vag, neprobat şi la fel de general ca şi declaraţiile pe proprie răspundere pe care le-a depus iniţial. Mai susține contestatoarea că este o informaţie falsă aceea că pistolul Glock 17 MS este o varietate a pistolului Glock 17. De fapt, furnizarea de informaţii false este demonstrată de chiar modul în care formulează ...SRL propoziţia bold de la paragraful al treilea al adresei de răspuns nr. 2462AP din 10.01.2022 (pag. 130 din dosar) în care Pagina 24 din 120
recunoaşte că, de fapt, a ofertat pistolul Glock 17 şi nu pistolul Glock 17 MS. Situaţia faptului că acesta a ofertat doar pistolul Glock 17 şi nu pistolul Glock 17 MS este susţinută neechivoc de alte documente din oferta sa cum sunt Date tehnice, Centralizator de preţuri şi toate declaraţiile depuse. Declaraţia fabricantului Glock depusă în răspunsul la solicitarea de clarificări nu are valoare de document probant şi nu este însotită de niciun document probant. Faptul că pretinsul pistol Glock 17 MS ar avea aceleaşi caracteristici balistice, tehnice ale materialelor şi dimensionale cu modelul Glock 17 nu clarifică deloc neconforaiitatea tehnică privind siguranţa manuală şi inexistenţa dovezilor că acesta există în fabricaţia curentă. Contestatoarea apreciază că atrage atenţia în mod deosebit alegerea grijulie a termenilor care să creeze o aparenţă de răspuns relevant, dar care să ocolească, de fapt, subiectul în dispută: - caracteristicile balistice sunt calibrul, viteza şi energia iniţiale (la gura ţevii) (dependente direct proporţional de lungimea ţevii), bătaia eficace; - caracteristicile tehnice sunt ale materialelor și nu ale diverselor pistoale subiect al certificatului şi al solicitării de clarificări; - dimensiunile nu au influenţă asupra comportamentului pistolului la testele enumerate în certificat şi nu au legătură cu siguranţa manuală. La fel de grijulie cu ocolirea subiectului solicitării de clarificări este şi formularea conform căreia prin montarea siguranţei manuale nu s-au modificat sau alterat caracteristicile balistice ale pistolului, ceea ce demonstrează că testele din certificat vizează cu precădere aceste caracteristici balistice, deci fără legătură cu existenţa şi funcţionarea pretinsei siguranţe manuale. Mai precizează contestatoarea că ...SRL enumeră testele de la A la S, deși acestea reieşeau cu claritate şi din traducerea autorizată a certificatului, fără a aduce vreo clarificare efectivă. Este evident, în opinia sa, că un certificat în care sunt enumerate teste realizate pe baza AC/225 arată că pistoalele enumerate pe copertă au fost testate conform acestui standard, deci ...SRL: umple pagini cu banalităţi pentru a ocoli subiectul, şi anume faptul că acest certificat nu se referă la pistolul Glock 17 MS, pistol inexistent inclusiv pe pagina oficială a fabricantului. Aceasta consideră că ceea ce trebuia să atragă în mod special atenţia autorității contractante este invocarea de către ofertant a punctului R din acest document ca probă a faptului că pistolul îndeplineşte cerinţa de a împiedica darea focului atunci cînd este asigurat. Or, la pct. R din acest document este prezentată pretinsa trecere a testului la cădere, test care nu testează siguranţele externe manuale ale pistolului, ci siguranţele interne automate ale acestuia. Pagina 25 din 120
Diferenţa dintre siguranţele împotriva declanşării accidentale şi cea manuală este prezentată în documentul declarat confidenţial de ...SRL, de unde reiese că nu există nicio precizare privind modul în care funcţionează cea manuală. Testul la cădere nu arată că pistolul prezintă caracteristicile dorite de autoritatea contractantă privind imposibilitatea dării focului la acţionarea trăgaciului şi asigurarea acestuia. Referitor la manualul NATO AC/225, contestatoarea subliniază că acesta impune un test distinct pentru siguranţele manuale, diferit de cel la cădere care testează doar siguranţele interne, test pe care ofertantul nu îl poate prezenta. Arată că depune extrase din Manualul NATO AC/225 de unde rezultă că testul aferent procedurii 2.15.3 este exclusiv la cădere, neimplicând manevrarea siguranţei manuale, în timp ce testele aferente procedurii 2.10, mai ales testul 2.10.2.5 verifică îndeplinirea cerinţelor impuse de autoritatea contractantă. Acest test nu există la pistoalele Glock, iar oferta ...SRL nu conţine niciun document probant referitor la existenţa reală şi a siguranţei manuale şi la funcţionarea ei conform necesităţilor autorității contractante. De asemenea, arată că depune un raport de testare oficial pentru siguranţele manuale şi funcţionarea lor, care era cunoscut autoritatea contractantă, dar a preferat să îl desconsidere. Contestatoarea învederează că are în portofoliul de produse pistoale care sunt identice, ca mod de funcţionare, cu cele Glock, adică nu au cocoș exterior, sunt de tipul „cu cui percutor pretensionat" (striker fired), au doar siguranţe interne automate de tipul celor 3 siguranţe denumite Safe Action de Glock şi nu au siguranţă manuală, deci cunoaște cu certitudine de ce este imposibilă montarea siguranţei manuale pe aceste tipuri de pistol. Astfel, arată că pentru ca o siguranţă manuală să poată fi montată pe un pistol Glock 17 sunt necesare intervenţii care afectează structural corpul pistolului prin decuparea corpului în mai multe locuri şi găurirea acestuia pentru fixarea unor ştifturi, dar şi schimbarea aproape în întregime a mecanismului de dare a focului pentru înlăturarea pretensionării cuiului percutor, aspecte care necesită inclusiv modificarea sistemului de siguranţe interne. Astfel de modificări invalidează toate testele cărora le-a fost supus pistolul Glock 17 din moment ce acestea sunt valide pentru configuraţia fără siguranţă manuală, neputându-se concluziona că pretinsul model cu siguranţă manuală ar fi rezistat în mod identic acestora, inclusiv testului la cădere. Apreciază relevant, în principal, faptul că certificatul de testare nu cuprinde vreun test pentru siguranţa manuală, cerinţa rămânând neîndeplinită. De aceea a declarat Glock că montarea siguranţei manuale nu afectează caracteristicile balistice, fără a se referi la celelalte caracteristici ale pistolului. Pagina 26 din 120
Reiterează că ...SRL a prezentat în mod voit informaţii false despre oferta sa, inclusiv despre situaţia documentului NATO AC/225, care nu este clasificat. Mai grav consideră faptul că în procesul-verbal de evaluare tehnică, autoritatea contractantă nu a înscris niciun considerent, niciun comentariu al comisiei care a condus la convingerea acesteia că răspunsul la clarificări este relevant şi că lămureşte cele sesizate şi că demonstrează îndeplinirea cerinţei în discuţie. Mai mult, petenta consideră edificator şi faptul că nu există apărări pertinente şi clare faţă de critica sa privind inexistenţa acestor modele de pistoale echipate cu siguranţă manuală. În opinia sa, aceste ezitări rezultă din chiar cererea de intervenție, unde ...SRL afirmă în mod contrar realităţii că aplicarea marcajului CIP pe „părţile esenţiale ale armei - corp pistol, ţeavă şi manşon – închizător” ar confirma la nivel internaţional îndeplinirea tuturor condiţiilor specifice de siguranţă în funcţionare şi utilizare. De asemenea, se pretinde că aplicarea acestui marcaj confirmă conformitatea produsului cu cerinţele documentaţiei de atribuire, ceea ce este neadevărat. CIP nu este un organism de analiză şi certificare a conformităţii unui produs cu o anumită specificaţie tehnică şi nici nu certifică funcţionarea siguranţelor manuale. CIP certifică exclusiv conformitatea unui cartuş sau a unei ţevi de armă de foc cu standardele dimensionale pe care el le-a emis, încadrarea cartuşelor în nivelele de presiune generată la tragere impuse, precum şi rezistenţa ţevilor la tragerea unor cartuşe de suprapresiune. Contestatoarea menționează că ofertantul a indicat Consiliului să ţină cont de documentul declaraţie de conformitate CIP din oferta sa, or, în opinia sa, acest document nu are nicio valoare probativă, el fiind o simplă declaraţie care contrazice realitatea, care nu face referire la specificaţia curentă, la modelul de pistol ofertat şi nici la siguranţa manuală şi la modul ei de funcţionare. Mai mult, este emis de o entitate fără legătură cu procedura şi fără abilitarea de a emite opinii tehnice. Conform autorizaţiei de funcţionare emise de Ministerul Economiei, aflată la pag. 6 din ofertă, Reprezentanţa Glock în România este exclusiv o entitate de sprijin în afaceri. Pe de altă parte, petenta arată că, contradicţia este demonstrată prin chiar existenţa unei declaraţii de la bancul de probe (Proof House) austriac, afiliat CIP, în care se explică procedura de testare a pistoalelor Glock conform CIP, şi anume prin tragerea a 2 cartuşe de suprapresiune. Petenta arată că anexează această declaraţie, pe care ...SRL a depus-o la alte Direcţii Silvice. Această declaraţie clarifică faptul că testarea pistoalelor în vederea aplicării marcajului CIP nu se referă la funcţionarea siguranţelor manuale Pagina 27 din 120
sau automate ale pistolului, ci exclusiv la rezistenţa componentelor esenţiale la o posibilă suprapresiune a muniţiei. De asemenea, contestatoarea susține că această declaraţie demonstrează afirmaţia sa conform căreia ...SRL oferă în mod curent informaţii false despre produsele sale cu scopul manifest de a obţine în mod fraudulos declararea drept conformă a ofertei sale. Desigur, se bazează şi pe conduita lipsită de diligenţă a unor autorităţi contractante. Mai mult, chiar pe site-ul oficial al CIP se spune că rolul organismului internaţional este acela de a stabili limitele de siguranţă prin reference standards for the measurement of gas pressure and, on the other hand, to select the measurement procedures to be used by the proving authorities in order to determine, in the most precise yet practicai way possible, the pressures developed by both service and proof cartridges (standardele de referinţă pentru măsurarea presiunii gazelor (gazele rezultate în urma arderii pulberii de azvârlire a proiectilului în camera cartuşului şi în ţeavă) şi, pe de altă parte, să selecteze procedurile de măsurare care să fie folosite de autorităţile de încercare pentru a determina, în modul cel mai precis dar şi practic posibil, presiunea dezvoltată atât de cartuşele de serviciu, cât şi de cele de încercare). Astfel, contestatoarea apreciază ca fiind evident că CIP nu verifică şi nu certifică funcţionarea sistemelor de siguranţă ale pistolului. De altfel, în matricea sa de conformitate, la cerinţa privind siguranţa manuală, a indicat doar testarea la cădere, care, potrivit extrasului din manualul NATO AC/225, nu are în vedere testarea siguranţelor manuale. De asemenea, arată contestatoarea, o altă cerinţă neîndeplinită este cea privind Bătaie eficace: 25 m. ...SRL a depus doar o declaraţie emisă de fabricantul Glock, conform căreia pistolul este adus la zero la distanţa de 25 m, precum și o pretinsă fişă de ţintă. Cerinţa este neîndeplinită pentru mai multe motive: Termenul de adusă la zero nu este un termen care să se refere la cerinţa în cauză, respectiv la bătaia eficace, ci mai degrabă la distanţa de tragere ochită, noţiune complet diferită de bătaia/distanţa eficace. Petenta indică cerinţele formulate de Direcţia Silvică ...în procedura de achiziţie de licitaţie deschisă - online pentru încheierea contractului de furnizare "Pistoale cu toc şi muniţie la DS Sibiu", aferentă anunţului de participare nr. CN1036180/22.10.2021: - Distanţa de tragere ochită: 25 m - Distanţa eficace de tragere: 50 m Deci, se ştie că cele 2 noţiuni sunt distincte. Este evident că ...SRL nu a demonstrat îndeplinirea cerinţei impuse, iar autoritatea contractantă a comis o eroare în procesul de evaluare tehnică. Mai mult, conform celor stabilite anterior de Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor şi Curţile de Apel Iaşi şi Bacău, valorile trebuie probate prin tragerea muniţiei pe care o ofertează în procedură, Pagina 28 din 120
fiind evident că necesitatea autorității contractante este ca cerinţele să fie îndeplinite de arma ofertată cu muniţia ofertată, adică, în termeni de specialitate, de sistemul armă-muniţie. Fişa de ţintă este obţinută cu altă muniţie decât cea ofertată. În opinia petentei, o gravă eroare a autorității contractante este aceea de a fi considerat îndeplinită cerinţa din moment ce nici declaraţia şi nici fişa de ţintă nu fac referire la pistolul ofertat. Se observă că declaraţia se referă generic la „toate pistoalele Glock", iar fişa de ţintă la pistolul Glock 17, nu la Glock 17 MS. La fel, este greu de crezut că un pistol cum este Glock 19 sau 26, adică pistoale compacte şi subcompacte sunt aduse la zero tot la 25 m, la fel ca cele de mărime mare (full size). Un document având asemenea grad de nespecificitate faţă de produsele efectiv ofertate nu poate fi avut în vedere ca mijloc probant şi nici cerinţa nu poate fi considerată îndeplinită. Contestatoarea apreciază că autoritatea contractantă se descarcă foarte uşor şi rapid de responsabilitatea de a nu fi analizat corespunzător conformitatea ofertei, afirmând că nefiind impusă modalitatea de probare, comisia a considerat edificatoare documentele depuse de ambii ofertanţi. În opinia sa, este inacceptabilă o astfel de abordare a unui aspect care vizează modalitatea de cheltuire a banului public. Practic, autoritatea contractantă îşi invocă propria culpă, adică a impus o specificaţie despre a cărei îndeplinire acum pretinde că nu ştie cum să o evalueze. Or, între documentele depuse de cei doi ofertanţi există diferenţe esenţiale, o altă situaţie care demonstrează tratamentul inegal acordat ofertei ...SRL. O abordare diferită a unei cerinţe pentru un produs similar nu ar trebui să nu trezească curiozitatea unei autorităţi contractante responsabile. Petenta consideră că autoritatea contractantă a bifat pur şi simplu anumite cerinţe ca fiind îndeplinite, fără să vrea să observe neconformitatea ofertei ...SRL, fapt care rezultă din procesele-verbale în care nu a evidenţiat în niciun fel modul în care a raţionat comisia atunci când a considerat relevante/edificatoare unele documente. Acest fapt se demonstrează şi prin modalitatea subiectivă de prezentare a poziţiei sale din punctul de vedere referitor la muniţia ofertată de ...SRL. Aceasta nu a ofertat muniţie cu glonţ de 124 grs (8 g), contrar alegaţiilor autorității contractante, ci a ofertat muniţie cu greutate 115/124 grs, fără a menţiona pe care din acestea o ofertează şi nici dacă această valoare este a glonţului. Din modul de prezentare a fişei tehnice, autoritatea contractantă nu putea să extragă concluzia expusă în punctul de vedere decât prin presupunere, nu prin certitudine. Fişa tehnică are 2 informaţii contradictorii şi care nu se ştie în ce raport de prevalenţă se află: Pagina 29 din 120
- informaţia din text care nu se referă la glonţ şi care conţine 2 valori diferite, care, în mod evident, nu se pot manifesta simultan; - informaţia din fotografia cutiei de muniţie care nu se ştie, iarăşi, la ce se referă şi nu se poate accepta că ea este prioritară faţă de cea din text. Ca regulă generală, fotografiile dintr-o fişă tehnică au doar o valoare ilustrativă, nu contractuală. Pentru demonstrare, nu se poate spune că din fotografia mănunchiului de 7 cartuşe prezentă şi ea în această fişă rezultă cu certitudine că glonţul are 8 g, că el este scos din cutia de mai jos de el, că are calibrul 9x19 mm şi nu 7,65x17 mm, 9x17 mm, 9x18 mm sau 9x21 mm sau chiar .357 Sig, .45 Auto, etc. Astfel, petenta subliniază că oferta rămâne neconformă sub toate aspectele şi trebuia respinsă pentru că nu este definită, individualizată, este o ofertă alternativă, deci este inacceptabilă conform art. 137 alin. (2) lit. c) şi, având în vedere că nici propunerea financiară nu indică ce tip de muniţie este ofertat, neconformă potrivit dispozițiilor art. 137 alin. (3) lit. a) şi d). Suplimentar faţă de dovezile prezentate în contestaţie, prin care a arătat că muniţia nu poate corespunde simultan standardelor CIP şi NATO, acestea fiind diferite în mod esenţial, având cerinţe diferite pentru presiunea medie şi maximă individuală, dar şi că lipseşte de pe ambalaje marcajul specific, contestatoarea învederează Consiliului că depune imaginile ambalajului muniţiei ofertate pentru a se constata că acesta nu poartă marcajul specific. Or, muniţia ofertată nu are dreptul de a aplica acest marcaj şi nici nu îl are aplicat din moment ce muniţia nu a fost omologată. Chiar pe site-ul oficial al CIP se menţionează cu claritate: On the smallest packaging box of your ammunition, you must find the C.I.P. proof mark and the identification mark of the Proof House that approved these ammunitions. Only those firms that have been granted C.I.P. Type Approval can manufacture and market ammunition for weapons with either smooth bore or rifled barrels. Once Type Approved the manufacturer must repeat the inspection and check tests for each new batch of manufacture. An inspection mark (Proof Mark of the Proof House) is to be affixed to each box of ammunition. Traducere: Pe cea mai mică cutie de ambalaj a muniţiei dvs., trebuie să găsiţi marcajul de încercare C.I.P. şi marcajul de identificare a Bancului de Probă care a aprobat aceste muniţii. Numai acele firme care au primit Aprobarea de tip C.I.P. pot produce şi comercializa muniţie pentru arme cu ţeavă netedă sau ţevi ghintuite. Odată acordată Aprobarea de tip, producătorul trebuie să repete inspecţia şi testele de verificare pentru fiecare nou lot de fabricaţie. Pe fiecare cutie de muniţie trebuie aplicat un marcaj de inspecţie (marcajul de încercare al Bancului de probă). Din materialul foto cu toate feţele ambalajului individual al muniţiei ofertate de ...SRL rezultă absenţa marcajului CIP, deci şi absenţa omologării. Pagina 30 din 120
Contestatoarea arată că, pentru evidenţierea diferenţelor dintre standardele CIP şi NATO, pentru muniţia de 9x19 mm, depune în probă 2 fişe tehnice şi 1 fişă cu imagini marcaje. Se observă că diferă presiunea de lucru a muniţiei, fiind de 285 MPa pentru NATO şi de 235 MPa pentru CIP. Diferă, de asemenea, modul de determinare a preciziei ca distanţe (NATO impusă fix la 46 m, CIP nu există prevedere), plaja vitezelor iniţiale şi tipul şi lungimea ţevilor standardizate pentru testare. Nu există nicio certificare oficială a faptului că pistolul ofertat de ...SRL funcţionează în siguranţă cu această muniţie. Contestatoarea apreciază că ...SRL este iresponsabilă în a oferta această muniţie, iar autoritatea contractantă total lipsită de precauţie şi complet indiferentă faţă de siguranţa şi securitatea în muncă a angajaţilor săi. Faptul că ...SRL oferă în mod conştient informaţii false despre produsul ofertat este de notorietate pe piaţă, la fel cum este lipsa de responsabilitate a acţiunilor sale. Aceasta indică situaţia care, în opinia sa, a reprezentat un adevărat atentat la siguranţa publică privind pistoalele de antrenament Glock 17 T şi Glock 19 T, denumite şi Glock-urile albastre şi care au fost vândute de ...SRL către poliţiile comunitare în perioada 2006-2011 (https://eu.glock.com/en/Products/Pistols?filter= trainingammunition). Aceste pistoale trăgeau două tipuri de cartuşe de antrenament, ambele denumite SIMUNITION: - cartuş SIMUNITION FX, cu efect de marcare colorată a ţintei (proiectil din plastic umplut cu vopsea), neletal; - cartuş SIMUNITION CQT, cu energie redusă (proiectil ascuţit din polimer, cu forma unui glonţ letal), letal. Pistoalele Glock albastre nu puteau trage muniţia letală standard, de genul celei solicitate de autoritatea contractantă. Actul normativ care stabilea modul de înarmare a agenţilor poliţiilor locale/comunitare le dădea dreptul de a purta în misiune pistoale letale (de tipul celor care trag muniţia letală solicitată de autoritatea contractantă) sau pistoale neletale. Legea nr. 295/2004 stabileşte că în România pistoalele neletale sunt exclusiv cele care trag muniţie cu proiectil de tip bilă de cauciuc sau muniţie fără proiectil care împrăştie gaze iritant-lacrimogene. De asemenea, contestatoarea susține că, pentru a obţine un profit mai mare, având în vedere că pistoalele de antrenament erau mai scumpe decât cele letale, ...SRL nu a ezitat să mintă în ceea ce priveşte caracterul letal al muniţiei SIMUNITION CQT, declarând că este muniţie similară celei cu glonţ de cauciuc. Poliţiile comunitare au manifestat aceeaşi lipsă de interes pentru a înţelege corect diferentele dintre aceste situații, ca și Direcția Silvică .... Pagina 31 din 120
Petenta arată că a sesizat aceste neadevăruri, dar aranjamentele oculte prin care ...SRL primea comenzi de pistoale au făcut ca sesizările sale să fie trecute cu vederea. Aceasta arată că, inclusiv la CNSC a contestat mai multe specificaţii tehnice de acest gen, dar un singur complet a avut interesul stabilirii adevărului şi a solicitat punctul de vedere al Direcţiei Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase din IGPR, care a confirmat criticile sale. În opinia sa, panica acestor iresponsabili s-a creat abia când au apărut incidente grave cu rănirea gravă a unor cetăţeni asupra cărora agenţii de poliţie comunitară executaseră foc, fiind demonstrat într-un mod tragic caracterul letal al acestei muniţii şi fiind devoalate minciunile ...SRL. Aceste situaţii au condus la decizia Poliţiei Române, prin serviciile specializate de arme, explozivi şi substanţe periculoase, acestea fiind cele care autorizează deţinerea de arme de către poliţiile comunitare/locale, să dispună retragerea din serviciu a tuturor pistoalelor Glock albastre pentru motivul că nu trag exclusiv muniţie neletală. Contestatoarea afirmă că aceste consecinţe, cu implicaţii de siguranţă publică la nivel naţional, au fost generate de „tandemul infracţional ...-Glock, tocmai prin lipsa de morală şi de etică a acţiunilor lor comerciale”. Este vorba de mii de pistoale retrase din uz, cu pagube uriaşe aduse bugetelor locale generate de un interes comercial meschin şi de efectul minciunilor prezentate de ...SRL. Totodată, autoarea contestației susține că oferta depusă de ...SRL nu are un preţ realist. În acest sens, aceasta arată că își menține toate criticile privind preţul nesustenabil, situaţie care trebuie privită şi prin prisma ofertării de produse inexistente, necertificate, neomologate şi netestate ca sistem armă-muniţie, deci a necorelării propunerii financiare cu propunerea tehnică. Contestatoarea învederează că, după cum este cunoscut din toate procedurile în care ...SRL a concurat împotriva sa, aceasta nu include în preţ, la valorile reale, activităţile obligatorii de pază cu efective de jandarmi, de transport al produselor la sediile beneficiarilor, de cazare, masă şi carburant necesare îndeplinirii livrării produselor la nivelul impus. Nu este posibil ca la autoritatea contractantă să se realizeze livrarea fără minim 2 cazări şi mesele aferente pentru minim 2 zile de deplasare pentru minim 5 persoane, carburant pentru minim 2 autovehicule (legea nu permite transportul echipajului de jandarmi care asigură paza transportului în aceeaşi maşină în care se transportă armele şi muniţia), iar preţul ofertat să includă în mod real aceste cheltuieli la valoarea lor. De asemenea, aceasta arată că este cunoscut pe piaţă faptul că ...SRL nu deţine autovehicule de transport arme şi muniţii în care să Pagina 32 din 120
poată încărca toate pistoalele şi muniţia aferentă, deci este obligat să subcontracteze acest serviciu, iar existenţa subcontractantului nu a fost declarată. Acesta este un motiv de inadmisibilitate a ofertei, nu doar prin prisma preţului nesustenabil, dar şi prin prisma criteriilor de calificare şi selecţie prin nedeclararea subcontractantului. Astfel, reiese că autoritatea contractantă nu a verificat sustenabilitatea preţului ofertat în raport cu ceea ce urmează a fi livrat şi nici nu a verificat corelarea dintre propunerea financiară şi propunerea tehnică. Petenta consideră că lipsa corelării dintre propunerea financiară şi propunerea tehnică rezultă şi din simplul fapt că PROPUNEREA FINANCIARĂ nu se referă la pretinsul pistol ofertat Glock 17 MS, niciunul dintre acestea nefigurând în Centralizatorul de preţuri. Practic autoritatea contractantă nu ştie ce anume cumpără. De asemenea, apreciază că este evident că neachitarea unor obligaţii financiare majore către statul român, de cca. 6,4 milioane de euro fără TVA, încadrează oferta ...SRL în situaţiile de excludere prevăzute de Legea nr. 98/2016, trebuind a fi exclusă. În opinia sa, ...SRL a desconsiderat în mod voluntar şi fraudulos obligaţiile instituite de OUG nr. 189/2002, având în vedere că art. 15 alin. (2) prevede „Nici un contractant căruia i-a fost atribuit un contract de achiziţie prin una dintre procedurile legale nu poate invoca necunoaşterea obligaţiei de a derula operațiuni compensatorii şi nu poate refuza îndeplinirea acestei obligaţii.” ...SRL nu a informat autoritatea contractantă în mod corect despre situaţia sa şi despre participarea sa în acţiuni contrare legii române. Autoarea contestației susține că oferirea unui preţ nesustenabil şi nedemonstrabil este o strategie constantă a tandemului infracţional Glock-..., bazată tocmai pe faptul că acţiunile conjugate de fraudare a banului public al României, prin neachitarea obligaţiei de compensare, îi crează resursele pentru o astfel de conduită viciată pe piaţă. În concluzie, solicită Consiliului să admită contestaţiei aşa cum a fost formulată şi să dispună fie reevaluarea ofertei ...SRL, indicând clar şi precis că limitele reevaluării trebuie să aibă în vedere doar documentele deja prezentate de ofertant, nefiind permisă completarea lor cu documente ce trebuiau a fi prezentate până la data limită de depunere a ofertelor, fie cu indicarea faptului că oferta ...SRL este cea câştigătoare, conform art. 26 alin. (10) din Legea nr. 101/2016. Urmare cererii de intervenție depusă de SC ...SRL, SC ...SRL a formulat întâmpinare prin care solicită Consiliului ca, în urma analizării cererii, să dispună următoarele: - respingerea cererii de intervenţie ca fiind inadmisibilă, formulată de o persoană fără calitate de operator economic; - pe fondul cauzei, admiterea în tot a contestaţiei SC ...SRL şi respingerea cererii de intervenție formulate de SC ...SRL ca nefondată. Pagina 33 din 120
Pe cale de excepţie, contestatoarea invocă intervenția SC ...SRL ca fiind inadmisibilă, pentru motivele expuse pe larg în contestaţie privind lipsa calităţii de operator economic şi a actelor de fraudare a bugetului statului român în care acesta este parte. Din aceste aspecte, rezultă că SC ...SRL nici măcar nu are calitatea de operator economic în sensul OUG nr. 114/2011, deoarece nu oferă în mod licit pe piaţă produsele de natura pistoalelor fabricate de Glock. Oferirea licită nu este compatibilă cu furnizarea de informaţii false despre situaţia personală a societăţii şi despre produsele ofertate, cu ascunderea situaţiei de conflict de interese şi cu fraudarea bugetului României cu sume de ordinul milioanelor de euro. Suplimentar, petenta arată că cererea de intervenţie nu este calificată de către autorul său şi nu este susţinută admisibilitatea acesteia. Cererea este denumită doar „voluntară”, fără a se preciza dacă este principală sau accesorie, obligaţie pe care autorul o avea pentru a se putea stabili admisibilitatea acesteia. Astfel, contestatoarea învederează Consiliului că rolul său activ îi permite acestuia să recalifice o cerere de intervenţie din principală în accesorie şi invers, dar numai o cerere care a fost deja calificată de autor şi în care se regăsesc argumentele acestuia privind admisibilitatea ei. Or, Consiliul nu se poate substitui autorului cererii în a recalifica ceva ce nu există şi nici în a motiva admisibilitatea în locul acestuia. În situaţia nedorită, absurdă şi nelegală în care s-ar considera admisibilă o cerere necalificată şi neprecizată privind admisibilitatea, atunci Consiliul trebuie să aibă în vedere că practica prevede posibilitatea ofertantului declarat câştigător de a formula exclusiv intervenţie accesorie, în sprijinul autorităţii contractante, sens în care criticile intervenientei nu pot depăşi limitele apărării autorității contractante. În opinia sa, este evident faptul că intervenţia depăşeşte aceste limite. Astfel, aceasta solicită Consiliului să constate inadmisibilitatea, lipsa de interes şi lipsa calităţii de operator economic a intervenientei, cu consecinţa respingerii intervenţiei. Referitor la celelalte critici şi apărări formulate de intervenientă, contestatoarea solicită respingerea acestora, pentru următoarele motive: Cu prioritate, acestea sunt inadmisibile deoarece nu au fost formulate şi de Direcția Silvică ..., iar intervenienta nu poate depăşi cadrul procesual stabilit de autoritatea contractantă. Referitor la decizia CNSC nr. ...din 05.01.2022, apreciază că aceasta nu are relevanţă în speţă prin prisma faptului că natura criticilor analizate în aceasta este diferită de cele din prezenta contestaţie. Nu există putere de lucru judecat în aceste 2 speţe atât de diferite. Mai mult, decizia menţionată a fost înlocuită de decizia nr. … a admis contestaţia SC ...SRL şi a anulat procedura de atribuire nelegal derulată. Pagina 34 din 120
Petenta arată că, pentru a prezenta o probă suplimentară a relei- credinţe, a oportunismului şi a lipsei de morală de care dă dovadă intervenientă, indică susţinerea acestuia conform căreia nu se impune prezentarea de mijloace probante în susţinerea declaraţiilor din matricea de conformitate. La fel, susţinerea aberantă că SC ...SRL formulează critici la documentaţia de atribuire. Această rea-credinţă este evidentă şi din simplul fapt că intervenienta citează din Legea nr. 98/2016, din citatele respective reieşind tocmai faptul că îndeplinirea cerinţelor tehnice se demonstrează prin depunerea de rapoarte de încercare sau un certificat, ambele emise de organisme de evaluare a conformităţii. Aceste documente sunt denumite mijloace de probă, iar prin organisme de evaluare a conformităţii se înţelege, în primul rând, un organism independent de ofertant şi/sau de fabricantul produselor ofertate, iar în al doilea rând, un organism care emite astfel de buletine. În industria de armament, cele mai frecvente organisme de acest tip sunt laboratoarele de încercări şi centrele de testare-evaluare autorizate. Ca excepţie de la această regulă, există doar aceea a prezentării unui dosar tehnic al producătorului din care să reiasă îndeplinirea cerinţelor, dar acesta poate fi acceptat ca mijloc de probă relevant în sensul art. 158 alin. (1) cu condiţia să se demonstreze că termenele stabilite nu îi permiteau să obţină rapoarte de testare şi că motivele neobţinerii nu îi sunt imputabile. Contestatoarea precizează că nu este îndeplinită niciuna dintre condiţii, din moment ce: - nu s-a făcut dovada că nu putea obţine rapoartele respective; - dosarul tehnic al fabricantului se referă la acel dosar care reuneşte toate actele emise în fabricarea produsului - desene tehnice, procese tehnologice, teste realizate pe durata dezvoltării produsului şi la finalizarea agrementării acestuia, amendamente la condiţiile iniţiale etc., deci conţine documente de natură exclusiv tehnică şi care sunt emise pentru uzul intern al fabricantului, nu adresate unei anume autorităţi contractante, nu în legătură cu procedura de atribuire şi nu care se referă strict la produsul obiect al ofertei. Or, SC ...SRL a înţeles foarte bine că are obligaţia de a depune mijloace probante, dar a eşuat în a prezenta mijloacele probante relevante. Petenta precizează că, potrivit celor susținute prin contestație, declaraţiile pe proprie răspundere nu intră în categoria de mijloace probante, din moment ce ele nu se referă la produsul efectiv ofertat, sunt emise de fabricant în legătură cu procedura de atribuire şi nici nu indică modul concret în care cerinţa este îndeplinită. Ele nu aparţin dosarului tehnic al producătorului, iar multe sunt datate în perioada de pregătire a ofertelor (publicare anunţ - 28.10.2021, data depunere oferte Pagina 35 din 120
- 09.12.2021), deci nu sunt ceva preexistent din dosarul de producere/ omologare a pistolului. Singurul document care îndeplineşte condiţia de a fi un mijloc probant ar putea fi considerat Certificatul de testare conform NATO AC/225 (pag. 38-41 din oferta ...), dar, după cum a arătat pe larg în contestaţie, acesta nu indică valorile în care a fost efectiv testat produsul, deci nu se poate presupune că este demonstrat, de exemplu, intervalul de temperaturi de funcţionare sau funcţionarea cu muniţia efectiv ofertată. În ceea ce priveşte cerinţa privind siguranţa manuală şi modul în care aceasta funcţionează pentru a se demonstra că ea împiedică darea focului când trăgaciul este atins, petenta arată că nu există niciun mijloc probant relevant depus, dar nici o altă referire în toate celelalte documente depuse la pistolul ofertat. Deci, SC ...SRL a cunoscut faptul că cerinţele tehnice trebuie demonstrate prin prezentarea acestor buletine de analiză/mijloce probante prin simplul fapt că a depus o serie de declaraţii prin care să suplinească lipsa lor, dar acestea nu pot fi avute în vedere pentru motivele principale că nu sunt mijloace probante în sensul legii, nu se referă la pistolul ofertat, nu demonstrează îndeplinirea cerinţelor şi nu conţin valori pentru cerinţele cu valori măsurabile. În mod similar, fişele Date tehnice pentru pistol, Sisteme de siguranţă şi propunere tehnică nu reprezintă nici certificate echivalente de conformitate şi nici altfel de mijloace de probă din care să rezulte în mod demonstrat îndeplinirea cerinţelor tehnice. Contestatoarea indică, în acest sens, cea mai recentă decizie a Consiliului, în care critici identice ale SC ...SRL au fost admise şi s-a constatat inadmisibilitatea ofertei SC ...SRL depuse la Direcţia Silvică Sibiu. Decizia are nr. …., iar analiza acesteia arată identitatea dintre criticile SC ...SRL şi documentele depuse de SC ...SRL din ambele proceduri de atribuire. În ceea ce priveşte susținerea conform căreia simpla ştanţare a unor componente ale pistolului cu marcajul CIP ar demonstra funcţionarea siguranţei manuale, petenta apreciază că aceasta nici nu merită să fie analizată. Conform celor precizate pe site-ul CIP, dar confirmate de documentul pe care intervenienta obişnuieşte să îl depună în oferta sa, testarea CIP are în vedere exclusiv tragerea a 2 cartuşe de suprapresiune pentru verificarea ţevii, manşonului şi a corpului pistolului la această suprapresiune. Petenta precizează că, prin această susţinere a intervenientei, Consiliul are dovada modului dolosiv în care aceasta acţionează pe piaţă, neavând nicio reţinere pentru a prezenta informaţii false despre produsele pe care le ofertează, în total dispreţ faţă de siguranţa utilizatorilor, faţă de adevăr şi faţă de concurenţii săi. În opinia sa, Pagina 36 din 120
caracterul grosolan al acestei conduite care musteşte de impostură este demonstrat de chiar modul în care a prezentat situaţia muniţiei ofertate, aspecte detaliate pe larg în contestație. Prin intervenţie pretinde inclusiv că această muniţie neomologată ar fi omologată inclusiv conform standardului american SAAMI, deşi în pretinsa fişă de produs din oferta sa se invocă doar omologarea CIP şi NATO, informaţii la fel de false ca şi cea privind omologarea SAAMI. Totodată, contestatoarea arată că SC ...SRL refuză să răspundă criticilor sale, ceea ce demonstrează că nu are ce apărări să formuleze şi nici nu aduce contradovezi din care să reiasă lipsa de temeinicie a criticilor sale. În final, contestatoarea solicită intervenientei să răspundă cum a înţeles să se achite de obligaţia instituită de OUG nr. 189/2002 art. 15 alin. (2): „Nici un contractant căruia i-a fost atribuit un contract de achiziţie prin una dintre procedurile legale nu poate invoca necunoaşterea obligaţiei de a derula operaţiuni compensatorii şi nu poate refuza îndeplinirea acestei obligaţii”. Contestatoarea a depus note scrise nr. 13347/25.03.2022, înregistrate la Consiliu cu nr. 15769/25.03.2022, în susţinerea criticilor formulate cu privire la modalitatea de îndeplinire a cerinţei privind sistemele de siguranţă de către oferta declarată drept câştigătoare, cu scopul de a aduce o probă suplimentară în combaterea alegaţiei intervenientei. Contestatoarea apreciază neadevărată susţinerea intervenientei că aplicarea marcajului CIP pe „părţile esenţiale ale armei - corp pistol, ţeavă şi manşon-închizător" ar confirma la nivel internaţional îndeplinirea tuturor condiţiilor specifice de siguranţă în funcţionare şi utilizare, inclusiv existenţa şi funcţionarea siguranţei manuale în condiţiile impuse de specificaţiile tehnice, pe pistoalele din seria Glock 17. Aceasta arată că depune în probă un extras din Anexa la art. 10 din Directiva 91/477/EEC (denumită colocvial Directiva privind Armele de Foc), din care rezultă obligaţia tuturor armurierilor de a deţine marcajul CIP pe armele de foc transferate pe piaţa unică. Din această listă indică pistoalele CZ P-07 şi P-09, acestea fiind echipate cu siguranţă manuală externă, pentru comparaţie cu pistoalele CZ P-10C şi CZ P-10F care au sistem de dare a focului şi al siguranţelor identice cu cele ce se găsesc pe pistoalele din seria Glock 17, după cum a precizat şi în concluziile scrise. Din acest document oficial rezultă că marcajul CIP nu are nicio legătură cu configuraţia sistemului de siguranţe al pistolului, fiind evident că marcajul CIP aplicat pe armă nu verifică şi nu certifică existenţa şi funcţionarea sistemelor de siguranţă ale pistolului, acesta trebuind a fi aplicat strict pentru a confirma rezistenţa armei la tragerea unei muniţii de suprapresiune. Pagina 37 din 120
În concluzie, existenţa marcajului CIP nu poate fi invocat ca probă pentru existenţa şi funcţionarea sistemului de siguranţe în condiţiile impuse de specificaţiile tehnice ale direcţiei silvice. Petenta menţionează că „Ano” în limba cehă însemnă în limba română „Da”. De asemenea, autoarea contestaţiei precizează că acest document este CONFIDENŢIAL şi nu poate fi pus la dispoziţia terţilor decât cu acceptul său, el indicând o parte din stocul de pistoale deţinute în proprietate, informaţie sensibilă şi secret comercial. Pentru toate aceste motive, solicită admiterea contestaţiei astfel cum a fost aceasta formulată. II. Prin cea de a doua contestaţie având nr. 13314/16.03.2022, înregistrată la Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor cu nr. 13908/16.03.2022, SC ...SRL critică operaţiunea de încălcare a tratamentului egal în procesul de evaluare a ofertelor, operaţiunea de realizare a unei evaluări superficiale şi favorizante a ofertei SC ...SRL, omisiunea clarificării absenţei mijloacelor probante privind existența şi funcționarea siguranței manuale, omisiunea consemnării explicite şi complete a lipsurilor din oferta SC ...SRL şi a neconformității acesteia, precum şi modalitatea efectivă prin care a fost constatată pretinsa admisibilitate a ofertei acesteia în Raportul procedurii nr. 2774/R.D.C./21.02.2022 şi în procesele-verbale de evaluare nr. 18725/R.D.C./17.12.2021,
nr.
1666/R.D.C./31.01.2022,
nr. 1939/R.D.C./03.02.2022, solicitând: - în principal, obligarea autorității contractante la adoptarea măsurilor de remediere solicitate prin prezenta, respectiv: - anularea actelor nelegale şi a tuturor actelor subsecvente sau conexe, a raportului procedurii şi a actelor subsecvente acestuia pentru partea corespunzătoare declarării ofertei SC ...SRL ca necâștigătoare și a declarării drept admisibilă şi câştigătoare a ofertei depuse de SC ...SRL; - anularea altor acte nelegale care privesc oferta operatorului economic SC ...SRL; - reevaluarea ofertei SC ...SRL, prin aplicarea strictă a prevederilor documentaţiei de atribuire şi, în consecinţă, emiterea unui nou raport al procedurii strict pentru partea corespunzătoare declarării ofertei SC ...SRL drept admisibilă şi câştigătoare, în care să fie înscrise în mod obiectiv modalităţile de îndeplinire a cerinţelor tehnice impuse şi realitatea preţului ofertat, cu consecinţa respingerii ofertei SC ...SRL ca neîndeplinind criteriile de calificare şi selecţie şi nici cerinţele tehnice; - continuarea procedurii cu desemnarea ofertei câştigătoare dintre ofertele admisibile din procedură, inclusiv declararea drept câştigătoare a ofertei ...SRL, această situaţie rezultând cu claritate din documentele procedurii; - în subsidiar, anularea procedurii având în vedere abaterile legislative, erorile şi omisiunile care nu mai pot fi remediate fără Pagina 38 din 120
încălcarea principiilor fundamentale şi în situaţia în care nu mai pot fi dispuse măsuri de remediere. Referitor la calitatea de persoană vătămată, petenta învederează că are calitatea de ofertant. Vătămarea actuală rezultă, în mod cert, din faptul că fiind ofertant în procedură, oferta sa a fost supusă unui tratament inegal faţă de cea a SC ...SRL. În evaluarea tehnică şi financiară nu au fost respectate prevederile legislaţiei în vigoare şi ale documentaţiei de atribuire. În acelaşi timp, contestatoarea arată că oferta depusă de SC ...SRL este inadmisibilă, iar evaluarea acesteia este lovită de erori, în parte cauzate de exprimarea voit vagă a acesteia, menită a induce în eroare astfel încât neconformităţile evidente ale ofertei sale să nu fie uşor detectabile. Pe fondul contestaţiei, ...SRL arată că, la data de 22.02.2022, autoritatea contractantă i-a comunicat extrase din dosarul procedurii, iar în data de 11.03.2022, reprezentantul său a studiat dosarul constituit la CNSC, ocazie cu care a reieşit faptul că autoritatea contractantă nu i-a comunicat toate documentele relevante şi care nu erau confidenţiale. Nu i-au fost transmise solicitările de clarificări adresate lui SC ...SRL si nici răspunsurile acestuia la aceste solicitări. Prin aceasta este dovedită încercarea autorităţii contractante de a ascunde anumite informaţii, astfel încât să nu poată fi contestate evaluările favorizante ale ofertei SC ...SRL. Astfel, a luat la cunoştinţă de actele pe care le consideră nelegale. Nelegalitatea actelor contestate constă în aceea că rezultatul evaluării ofertelor este artificial, fiind viciat de caracterul său superficial şi de favoritismul arătat ofertei SC ...SRL. Oferta declarată câştigătoare este inadmisibilă. Contestatoarea mai precizează că, din punct de vedere al criteriilor de calificare şi selecţie, oferta SC ...SRL trebuia a fi respinsă pentru nedepunerea declaraţiei privind neîncadrarea în situaţiile prevăzute de art. 60 din Legea nr. 98/2016, în conformitate cu prevederile fişei de date. Prin solicitarea nr. 18626/R.D.C./15.12.2021 (pag. 163-165 din dosar), autoritatea i-a cerut SC ...SRL să redepună formularul Declaraţiei, pretinzând că există un viciu de formă prin faptul că a omis să-l includă în formular pe oficialul cu funcţie de decizie ing. Rădos Adrian. Or, în data de 23.11.2021, autoritatea contractantă a publicat în SICAP, din oficiu, o erată prin care a impus includerea acestui oficial în lista privind art. 60, deci obligaţia expresă a SC ...SRL de a-şi întocmi oferta în strictă conformitate cu prevederile fişei de date era născută şi trebuia a fi respectată cu diligenţă. Invocarea viciului de formă a fost artificială şi favorizantă pentru SC ...SRL din moment ce omisiunea evidentă nu este un viciu de formă. Pagina 39 din 120
Conform definiţiei viciului de formă de la art. 135 alin. (3) din HG 395/2016, trebuie îndeplinită condiţia a căror corectare/completare este susţinută în mod neechivoc de sensul şi de conţinutul altor informaţii existente iniţial în alte documente prezentate de ofertant sau a căror corectare/completare are rol de clarificare sau de confirmare, nefiind susceptibile de a produce un avantaj incorect în raport cu ceilalţi participanţi la procedura de atribuire. În această situaţie concretă, pe de o parte, nu exista la momentul emiterii solicitării de clarificări niciun alt document din oferta SC ...SRL din care să reiasă numele acestui oficial, informaţiile iniţiale privind existenţa sa şi cea a relaţiei dintre el şi ofertant nefiind prezentate în cadrul ofertei în alte documente, parte a acesteia. Pe de altă parte, contestatoarea susţine că, din moment ce ...SRL a completat declaraţia în strictă conformitate cu impunerile fişei de date, solicitarea de redepunere a unui formular greşit sau incomplet întocmit îi produce, în mod evident, un avantaj incorect lui SC ...SRL în raport cu ...SRL. Neglijenţa în completarea unui formular cu informaţii obligatorii şi care trebuie să existe în forma impusă la momentul depunerii ofertei nu reprezintă un viciu de formă. Există atât jurisprudenţă constantă a CNSC, cât şi a instanţelor de judecată şi a CJUE care cenzurează completarea ofertelor prin răspunsuri la solicitări de clarificări. Astfel, jurisprudenţă CNSC, instanţelor naţionale şi CJUE în ceea ce priveşte limitele solicitărilor de clarificări e unitară şi consecventă în sensul în care nu se poate suplini, prin intermediul solicitărilor de clarificări, lipsa unui document pentru care obligativitatea de prezentare în termenul-limită de depunere a ofertei era prevăzut în documentaţia de atribuie sub sancţiunea excluderii. Sunt menţionate: - deciziile CNSC nr. …., unde considerentele Consiliului sunt unanime în a statua că este nelegală completarea ofertei, fiind cunoscută jurisprudenţa sa în a aprecia că o completare nu poate fi permisă, aceasta conducând la încălcarea principiului tratamentului egal şi avantajarea evidentă a ofertantei care a omis o astfel de informaţie esenţiala din propunerea sa. Nu poate fi, deci, acceptată completarea adusă prin răspunsul la clarificări atât timp cât reprezintă o întregire a ofertei cu informaţii esenţiale care trebuiau să se regăsească în propunerea depusă iniţial în cadrul ofertei. Admiterea şi luarea în considerare a unei astfel de completări conduce la încălcarea prevederilor legale amintite şi a principiilor transparentei şi tratamentului egal, situaţie care a determinat avantajarea ofertantei. Omisiunea sau lipsa de diligenţă în întocmirea ofertei nu reprezintă erori materiale sau vicii de formă. - hotărârile CJUE din cauza C 336/12 Manova, C-496/99 P Comisia/CAS Succhi di Frutta, C-131/16, Archus Gama, Cauza C- Pagina 40 din 120
42/13Cartiera dell'Adda, cauzele conexate C-523/16 şi C-536/16, C- 27/15, Pippo Pizzo – „Astfel, autoritatea contractantă poate solicita ca datele care figurează într-un astfel de dosar să fie corectate sau completate punctual, în măsura în care o asemenea cerere priveşte elemente sau date, precum bilanţul publicat, a căror anterioritate în raport cu expirarea termenului stabilit pentru depunerea candidaturii poate fi verificată în mod obiectiv. (...) Cu toate acestea, trebuie precizat că situaţia ar fi diferită dacă documentele contractului ar impune comunicarea înscrisului sau a informaţiei care lipseste sub sancţiunea excluderii. Astfel, revine autorităţii contractante sarcina de a respecta cu stricteţe criteriile stabilite chiar de ea (a se vedea în acest sens Hotărârea din 29 aprilie 2004, Comisia/CAS Succhi di Frutta, C-496/99 P, Rec., p. 1-3801, punctul 115). Având în vedere consideraţiile de mai sus, trebuie să se răspundă la întrebarea adresată că principiul egalităţii de tratament trebuie interpretat în sensul că nu se opune ca o autoritate contractantă să solicite unui candidat, după expirarea termenului acordat pentru depunerea candidaturilor la un contract de achiziţii publice, comunicarea unor documente care descriu situaţia acestui candidat, precum bilanţul publicat, a căror existenţă înainte de expirarea termenului stabilit pentru depunerea candidaturii poate fi verificată în mod obiectiv, în măsura în care documentele contractului respectiv nu au impus în mod explicit comunicarea lor sub sancţiunea excluderii candidaturii. O astfel de solicitare nu trebuie să favorizeze sau să defavorizeze nejustificat candidatul sau candidaţii cărora le-a fost adresată; - "Principiul egalităţii de tratament al operatorilor economici, enunţat la articolul 10 din Directiva 2004/17/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 31 martie 2004 de coordonare a procedurilor de atribuire a contractelor de achiziţii în sectoarele apei, energiei, transporturilor şi serviciilor poştale, trebuie să fie interpretat în sensul că se opune ca, în cadrul unei proceduri de atribuire a unui contract de achiziţii publice, autoritatea contractantă să îi solicite unui ofertant să furnizeze declaraţiile sau documentele a căror comunicare era impusă prin caietul de sarcini şi care nu au fost comunicate în termenul stabilit pentru depunerea ofertelor. " Cauza C- 131/16, Archus şi Gama. Astfel, contestatoarea susţine că, chiar din menţiunea din procesul- verbal de evaluare, se omite intenţionat de către autoritatea contractantă, prezentarea temeiului legal al solicitării de redepunere a formularului, astfel încât să nu reiasă favorizarea ofertantului SC ...SRL şi să fie împiedicată exercitarea unei căi de atac eficace. Petenta mai arată că, din punct de vedere al cerinţelor tehnice, documentele pe care autoritatea contractantă nu i le-a pus la dispoziţie iniţial demonstrează suplimentar criticile sale privind neîndeplinirea unor Pagina 41 din 120
cerinţe tehnice în conformitate cu modalitatea impusă de Legea nr. 98/2016, respectiv prin prezentarea de mijloace probante relevante, dar şi tratamentul favorizant primit de SC ...SRL din partea autorităţii ccontractante. Cu titlu prioritar, aceasta subliniază că ...SRL cunoaşte cu exactitate faptul că legea impune prezentarea unor mijloce probante relevante de tipul rapoartelor de testare, buletine de măsurători sau certificări, emise de organisme specializate, din moment ce a depus numeroase documente pentru atingerea acestui scop. În opinia sa, faptul că autoritatea l-a favorizat în mod evident rezultă din aceea că a considerat că aceste documente sunt „documente suplimentare”, deci că nu ar trebui fi avute în vedere. Desigur, aceasta se contrazice singură din moment ce a determinat cu exactitate faptul că nu există nicio probă pentru existenţa şi funcţionarea siguranţei manuale a pretinsului pistol Glock 17 MS, cerându-i SC ...SRL să explice relevanţa Certificatului de testare A-2603 şi a Directivei Tehnice AC/225(...)D/14 cu privire la inexistenţa modelului Glock 17 MS şi a naturii şi aplicabilităţii testelor prezentate. Dacă singura manieră legală prin care se aprecia conformitatea tehnică a unui produs ar fi fost simplele menţiuni din matricea de conformitate, atunci este clar că autoritatea contractantă nu avea de ce să îi ceară clarificări pe un „document suplimentar”, adică un document de prisos, după cum încearcă să insinueze autoritatea contractantă. Petenta consideră că este confirmat şi prin această situaţie că SC ...SRL a ofertat un pistol inexistent, pentru care nu deţine documente probante în ceea ce priveşte siguranţa în exploatare, dar şi pentru alte caracteristici, precum şi că a făcut declaraţii false şi a oferit informaţii false despre produsele ofertate. Evaluarea autorităţii contractante pentru cerinţele distincte privind sistemul de siguranţă cu care impune dotarea pistolului este lovită de erori de apreciere a unor aspecte tehnice, acceptând să declare conformă o ofertă care nu a demonstrat îndeplinirea şi în mod evident nu îndeplineşte cerinţele de siguranţă. Contestatoarea apreciază că ...nu a reuşit sau, mai degrabă, pur şi simplu nu a vrut să deceleze faptul că SC ...SRL a indus-o în eroare privind anumite caracteristici tehnice ale pistolului, acestea periclitând siguranţa lucrătorilor care asigură paza fondului silvic şi a celui cinegetic, precum şi siguranţa cetăţenilor, prin achiziţionarea unor pistoale care nu îndeplinesc minimul de siguranţă, aşa cum a fost cerut de chiar autoritatea contractantă. Din solicitarea de clarificări nr. 255/R.D.C./07.01.2022 rezultă că autoritatea contractantă a avut neclarităţi în ceea ce priveşte relevanţa Certificatului de testare, observând în mod corect că acesta nu este aferent pistolului ofertat. Pagina 42 din 120
Răspunsul SC ...SRL la cele 2 neclarităţi ale autorităţii arată că acesta induce în eroare cu scopul acoperirii neconformităţii propunerii sale tehnice, răspunsul fiind vag, neprobat şi la fel de general ca şi declaraţiile pe proprie răspundere pe care le-a depus iniţial. Contestatoarea susţine că este o informaţie falsă aceea că pistolul Glock 17 MS (inexistent) este o varietate a pistolului Glock 17. De fapt, furnizarea de informaţii false este demonstrată de chiar modul în care formulează SC ...SRL propoziţia bold de la paragraful al treilea al adresei de răspuns nr. 2462AP din 10.01.2022 (pag. 130 din dosar) în care recunoaşte că, de fapt, a ofertat pistolul Glock 17 şi nu pistolul Glock 17 MS. Situaţia faptului că acesta a ofertat doar pistolul Glock 17 şi nu pistolul Glock 17 MS este susţinută neechivoc de alte documente din oferta sa cum sunt Date tehnice, Centralizator de preţuri şi toate declaraţiile depuse. Declaraţia fabricantului Glock depusă în răspunsul la solicitarea de clarificări nu are valoare de document probant şi nu este însoțită de niciun document probant. În opinia sa, sunt simple vorbe venite din partea unor entităţi care nu ezită să mintă pentru a-şi atinge scopul nelegitim al accederii la contract prin mijloace frauduloase, cu un produs neconform. Faptul că pretinsul pistol Glock 17 MS ar avea aceleaşi caracteristici balistice, tehnice ale materialelor şi dimensionale cu modelul Glock 17 nu clarifică deloc neconformitatea tehnică privind siguranţa manuală şi inexistenţa dovezilor că acesta există în fabricaţia curentă. Contestatoarea susţine că atrage atenţia, în mod deosebit, alegerea grijulie a termenilor care să creeze o aparenţă de răspuns relevant, dar care să ocolească, de fapt, subiectul în dispută: - caracteristicile balistice sunt calibrul, viteza şi energia iniţiale (la gura ţevii) (dependente direct proporţional de lungimea ţevii), bătaia eficace; - caracteristicile tehnice sunt ale materialelor si nu ale diverselor pistoale subiect al certificatului şi al solicitării de clarificări; - dimensiunile nu au influenţă asupra comportamentului pistolului la testele enumerate în certificat şi nu au legătură cu siguranţa manuală. Apreciază la fel de grijulie cu ocolirea subiectului solicitării de clarificări şi formularea conform căreia prin montarea siguranţei manuale nu s-au modificat sau alterat caracteristicile balistice ale pistolului, ceea ce demonstrează că testele din certificat vizează cu precădere aceste caracteristici balistice, deci fără legătură cu existenţa şi funcţionarea pretinsei siguranţe manuale. Mai mult decât atât, arată contestatoarea, SC ...SRL enumeră testele de la A la S, deşi acestea reieşeau cu claritate şi din traducerea autorizată a certificatului, fără a aduce vreo clarificare efectivă. Or, este evident că un certificat în care sunt enumerate teste realizate pe baza Pagina 43 din 120
AC/225 arată că pistoalele enumerate pe copertă au fost testate conform acestui standard, deci SC ...SRL umple pagini cu banalităţi pentru a ocoli subiectul, şi anume faptul că acest certificat nu se referă la pistolul Glock 17 MS, pistol inexistent inclusiv pe pagina oficială a fabricantului. Contestatoarea mai subliniază că, potrivit celor precizate în prima contestaţie, ceea ce trebuia să atragă în mod special atenţia autorităţii contractante este invocarea de ofertant a punctului R din acest document ca probă a faptului că pistolul îndeplineşte cerinţa de a împiedica darea focului atunci când este asigurat. Or, la punctul R din acest document este prezentată pretinsa trecere a testului la cădere, test care nu testează siguranţele externe manuale ale pistolului, ci siguranţele interne automate ale acestuia. Diferenţa dintre siguranţele împotriva declanşării accidentale şi cea manuală este prezentată în documentul declarat confidenţial de SC ...SRL, de unde reiese că nu există nicio precizare privind modul în care funcţionează cea manuală. Testul la cădere nu arată că pistolul prezintă caracteristicile dorite de autoritatea contractantă, privind imposibilitatea dării focului la acţionarea trăgaciului şi asigurarea acestuia. Referitor la manualul NATO AC/225, contestatoarea învederează că acesta impune un test distinct pentru siguranţele manuale, diferit de cel la cădere care testează doar siguranţele interne, test pe care ofertantul nu îl poate prezenta. Aceasta arată că depune în probă extras din manualul NATO. În opinia sa, este evident că autoritatea contractantă a realizat o încălcare a tratamentului egal şi a favorizat oferta SC ...SRL din moment ce ...SRL a depus un raport de testare pentru siguranţa manuală, iar pentru informaţiile false vehiculate de SC ...SRL a considerat suficientă declaraţia lui din matricea de conformitate şi explicaţiile vagi şi neconvingătoare din răspunsurile la clarificări. Contestatoarea precizează că tratamentul favorizant acordat ofertei ...SRL reiese şi din faptul că ...SRL i-au fost solicitate clarificări detaliate tocmai pentru sistemele de siguranţă, în pofida rapoartelor de testare existente în oferta sa. Deşi a depus un volum complet de documente de natura mijloacelor probante relevante din care reiese modul concret al îndeplinirii cerinţei atât pentru siguranţa manuală externă, cât şi pentru siguranţele automate, interne, împotriva declanşărilor accidentale, adică tocmai testul la cădere din AC/225, autoritatea contractantă i-a adresat societăţii ...SRL o solicitare de clarificări prin care i-a cerut descrierea în detaliu, pe componente, a configuraţiei celor 3 siguranţe. Deci, în cazul ofertei ...SRL nu a considerat suficiente mijloacele probante relevante depuse, cerând detalieri, dar în cazul ofertei SC ...SRL s-a mulţumit cu explicaţii vagi şi neconcludente din care reiese tocmai neîndeplinirea cerinţei de către pistolul ofertat de acesta. Pagina 44 din 120
Petenta învederează că ...SRL are în portofoliul de produse pistoale care sunt identice ca mod de funcţionare cu cele Glock, adică nu au cocoş exterior, sunt de tipul „cu cui percutor pretensionat” (striker fired), au doar siguranţe interne automate de tipul celor 3 siguranţe denumite Safe Action de Glock şi nu au siguranţă manuală, deci cunoaşte cu certitudine de ce este imposibilă montarea siguranţei manuale pe aceste tipuri de pistol. Astfel, pentru ca o siguranţă manuală să poată fi montată pe un pistol Glock 17 sunt necesare intervenţii care afectează structural corpul pistolului prin decuparea corpului în mai multe locuri şi găurirea acestuia pentru fixarea unor ştifturi, dar şi schimbarea aproape în întregime a mecanismului de dare a focului pentru înlăturarea pretensionării cuiului percutor, aspecte care necesită inclusiv modificarea sistemului de siguranţe interne. Astfel de modificări invalidează toate testele cărora le- a fost supus pistolul Glock 17 din moment ce acestea sunt valide pentru configuraţia fără siguranţă manuală, neputându-se concluziona că pretinsul model cu siguranţă manuală ar fi rezistat în mod identic acestora, inclusiv testului la cădere. Contestatoarea consideră că este relevant, în principal, faptul că certificatul de testare nu cuprinde vreun test pentru siguranţa manuală, cerinţa rămânând neîndeplinită. De aceea a declarat Glock că montarea siguranţei manuale nu afectează caracteristicile balistice, fără a se referi la celelalte caracteristici ale pistolului. Se observă cu uşurinţă că SC ...SRL a prezentat în mod voit informaţii false despre oferta sa, inclusiv despre situaţia documentului NATO AC/225, care nu este clasificat. Mai grav, în opinia sa, este faptul că în procesul-verbal de evaluare tehnică, autoritatea contractantă nu a înscris niciun considerent, niciun comentariu al comisiei care a condus la convingerea acesteia că răspunsul la clarificări este relevant şi că lămureşte cele sesizate şi că demonstrează îndeplinirea cerinţei în discuţie. Cât despre alegaţia conform căreia îndeplinirea tuturor condiţiilor specifice de siguranţă în funcţionare şi utilizare este atestată de aplicarea marcajului CIP pe manşon, corp şi ţeavă, petenta arată că aceasta este un neadevăr cras, după cum a susţinut şi în prin prima contestaţie formulată. De asemenea, contestatoarea abordează şi chestiunea omologării de către MApN, care, în opinia sa, nu are nicio valoare probantă din moment ce nu se referă la pistolul obiect al litigiului şi nu sunt cunoscute specificaţiile tehnice din 2004 cărora le corespunde omologarea. Oricum, consideră că acesta nu este un document de conformitate cu actualele specificaţii ale autorităţii contractante, dar face parte din metoda de înşelare a vigilenţei unor comisii de evaluare care îl favorizează pe SC ...SRL, prin prezentarea de către aceasta de documente lipsite de Pagina 45 din 120
relevanţă în cauză, dar care să creeze impresia unui produs conform exclusiv prin volumul de documente prezentate. A treia solicitare de clarificări pe care o critică petenta este cea cu nr. 1369/R.D.C./26.01.2022, prin care i se solicită să precizeze dacă muniţia pe care o ofertează este inclusă în categoria celor interzise conform Anexei 1 la Legea nr. 295/2004. Contestatoarea apreciază că răspunsul SC ...SRL este în linia peroraţiilor fară consistenţă şi fără relevanţă pentru subiectul solicitării. Acesta enumeră punctele 4 şi 5 din Categoria A din Anexă, fără a preciza de ce muniţia ofertată nu se încadrează în aceste 2 tipuri. Or, un răspuns relevant din partea acesteia trebuia să coroboreze definiţia din Anexă cu caracteristicile tehnice ale muniţiei ofertate. Contestatoarea arată că autoritatea contractantă trebuia să observe că în fişa tehnică a muniţiei ofertate nu se regăseşte nicio caracteristică tehnică ce poate conduce la concluzia că această muniţie nu se încadrează în tipurile de muniţie interzisă din Anexă. La fel, faptul că precizările din Anexă conform cărora muniţia urmează regimul armei căreia îi este destinată nu transformă o muniţie interzisă în muniţie permisă doar pentru că arma care o va trage este descrisă la Categoria B din Anexă. Astfel, o muniţie cu proiectil perforant sau expansiv este interzisă dacă este trasă dintr-o armă automată dintre cele descrise la Categoria A sau dintre cele semiautomate cu pat rabatabil sau cu încărcătoare mai mari de 10 sau 20 de cartuşe, după caz, descrise la pct. 6,7 şi 8 tot ale Categoriei A şi nu devine permisă dacă este trasă dintr-o armă inclusă la pct. 5 din Categoria B din moment ce tragerea din această armă nu schimbă caracteristica tehnico-constructivă a proiectilului de a fi perforant sau expansiv. În concluzie, autoarea contestaţiei susţine că şi această cerinţă rămâne neîndeplinită, iar, la fel ca la celelalte cerinţe, autoritatea contractantă nu a înscris în procesul-verbal de ce răspunsul este elocvent şi de ce oferta SC ...SRL este declarată conformă pentru această cerinţă. De asemenea, se arată că nu rezultă din procesul-verbal de evaluare tehnică şi nu a făcut obiectul vreunei clarificări modalitatea concretă în care muniţia îndeplinieşte condiţia de compatibilitate cu pistolul ofertat. Petenta se referă la siguranţa în exploatare, inexistentă prin absenţa omologării CIP a muniţiei ofertate, aceasta rezultând din absenţa marcajului obligatoriu pe ambalajul muniţiei, dar şi din declaraţia falsă că muniţia corespunde simultan standardului „CIP” şi standardului „NATO”, standarde esenţial diferite. Se precizează că depune în probă documente relevante privind marcajele diferite ale muniţiilor conform celor 2 standarde şi diferenţele relevante dintre standarde. În concluzie, contestatoarea solicită admiterea contestaţiei aşa cum a fost formulată şi obligarea autorităţii contractante la reevaluarea Pagina 46 din 120
ofertei SC ...SRL, indicând clar şi precis că limitele reevaluării trebuie să aibă în vedere doar documentele deja prezentate de ofertant, nefiind permisă completarea lor cu documente ce trebuiau a fi prezentate până la data limită de depunere a ofertelor, fie cu constatarea faptului că oferta ...SRL este cea câştigătoare, conform art. 26 alin. (10) din Legea nr. 101/2016. Urmare contestaţiei depuse de ...SRL, autoritatea contractantă a transmis punctul său de vedere nr. 4324/RDC/21.03.2022, înregistrată la Consiliu cu nr. 14561/21.03.2022, prin care solicită, în principal, respingerea contestaţiei ca tardivă, fiind înaintată atât Consiliului, cât şi autorităţii contractante după expirarea termenului legal de contestare, conform art. 16 alin. (1) din Legea nr. 101/2016. Astfel, autoritatea contractantă învederează că, contestaţia nr. 13314 din 16.03.2022, înregistrată la ... sub nr. 4158/16.03.2022, depusă de ...SRL, a fost transmisă la ...prin e-mail în data de 16.03.2022, ora 14:26. Termenul legal pentru depunerea unei contestaţii referitoare la presupusele acte ale autorităţii contractante: operaţiunea de încălcare a tratamentului egal în procesul de evaluare a ofertelor, operaţiunea de realizare a unei evaluări superficiale şi favorizante a ofertei ...SRL, omisiunea clarificării absenţei mijloacelor probante privind existenţa şi funcţionarea siguranţei manuale, omisiunea consemnării explicite şi complete a lipsurilor din oferta SC ...SRL şi a neconformităţii acesteia, precum şi a modalitătii efective prin care a fost constatată pretinsa admisibilitate a ofertei SC ...SRL în Raportul procedurii nr. 2774/R.D.C./21.02.2022 şi în procesele-verbale de evaluare nr. 18725/R.D.C./17.12.2021, nr. 1666/R.D.C./31.01.2022 şi nr. 1939/R.D.C./03.02.2022, a expirat în data de 14.03.2022, ora 24:00, raportat la obligaţia autorităţii contractante impusă de art. 18 alin. (2) din Legea nr. 101/2016, şi anume de a transmite în termen de 5 zile de la data la care a primit contestaţia nr. 13272/28.02.2022 (care face obiectul dosarului nr. 495/2022) o copie a dosarului achiziţiei publice către C.N.S.C. Prin urmare, respectând termenul precizat anterior, a transmis Consiliului o copie a dosarului achiziţiei publice în data de 04.03.2022, copie care a fost înregistrată la Consiliu în data de 07.03.2022 (conform informaţiilor de pe site-ul www.cnsc.ro - Portal CNSC). Din data de 07.03.2022, ...SRL ar fi putut avea acces la dosarul achiziţiei. Autoritatea contractantă consideră că termenul de 7 zile, impus de art. 8 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 101/2016, a început să curgă din 08.03.2022, ora 00:00, astfel că termenul legal de depunere a contestaţiei nr. 13314 din 16.03.2022 a expirat în 14.03.2022, ora 24:00. Tot pe cale de excepţie, autoritatea contractantă solicită respingerea contestaţiei ca inadmisibilă, raportat la obiectul acesteia, Pagina 47 din 120
respectiv actele autorităţii contractante contestate şi indicate de contestatoare. Consideră că se impune respingerea contestaţiei ca inadmisibilă, având în vedere prevederile art. 3 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 101/2016. În acest articol este definită noţiunea de „act al autorităţii contractante”, iar contestaţia nu este formulată împotriva unor acte ale autorităţii contractante, astfel cum sunt definite de art. 3 alin.(1) lit. a) din Legea nr. 101/2016. Pe fondul contestaţiei, autoritatea contractantă solicită respingerea acesteia ca nefondată, pentru motivele menţionate în punctul de vedere nr. 3533/R.D.C./04.03.2022, transmis în data de 04.03.2022 (prin e- mail), respectiv în 07.03.2022, împreună cu copia dosarului achiziţiei (în Dosarul nr. 495/2022), completat după cum urmează: Referitor la acuzaţiile contestatoarei potrivit cărora nu i-ar fi transmis toate documentele relevante şi care nu erau confidenţiale, aceasta precizează că ...SRL a făcut o singură solicitare de transmitere a unor documente din dosarul achiziţiei, şi anume adresa nr. 13259/21.02.2022, înregistrată la ...sub nr. 2819/22.02.2022. ...a transmis toate documentele solicitate punctual prin adresa menţionată, cu adresa nr. 2838/R.D.C./22.02.2022 (existentă la dosar, în copie conformă). În opinia sa, dacă nu ar fi considerat mulţumitor răspunsul transmis, contestatoarea ar fi putut solicita noi documente, sau ar fi putut consulta dosarul achiziţiei la sediul Direcţia Silvică .... Deci, şi din acest considerent apreciază contestaţia ca fiind tardivă. Referitor la susţinerea ...SRL potrivit căreia solicitarea adresată ...SRL de retransmitere a formularului „DECLARAŢIE privind neîncadrarea în situaţiile prevăzute la art. 60 din Legea 98/2016" a produs „un avantaj incorect lui ... în raport cu ...”, autoritatea contractantă arată că formularul respectiv a fost depus iniţial de ...SRL în conformitate cu prevederile fişei de date a achiziţiei, respectând ca formă modelul indicat în cadrul documentaţiei de atribuire în secţiunea „Formulare”. Aceasta nu consideră o încălcare a tratamentului egal, faptul de a fi solicitat retransmiterea formularului „DECLARAŢIE privind neîncadrarea în situaţiile prevăzute la art. 60 din Legea 98/2016", corectat prin includerea şi a ing. Rădos Adrian în cadrul persoanelor cu funcţie de decizie din cadrul Direcţia Silvică .... În accepţiunea comisiei de evaluare, viciile de formă, aşa cum sunt definite la art. 135 alin. (3) din Normele de aplicare a Legii nr. 98/2016, aprobate prin HG nr. 395/2016, sunt împărţite în 2 categorii: 1) erori sau omisiuni din cadrul unui document a căror corectare/completare este susţinută în mod neechivoc de sensul şi de conţinutul altor informaţii existente iniţial în alte documente prezentate de ofertant, respectiv 2) documente a căror corectare/completare are rol de clarificare sau de confirmare, nefiind Pagina 48 din 120
susceptibile de a produce un avantaj incorect în raport cu ceilalţi participanţi la procedura de atribuire. Autoritatea contractantă arată că solicitarea de retransmitere a declaraţiei criticate poate fi încadrată în oricare din cele 2 categorii amintite, astfel: 1. încadrarea în prima categorie se poate face ţinând cont de informaţiile existente iniţial în alte documente prezentate de ...SRL, şi anume, de informaţiile existente în DUAE, de unde rezultă că nu se află într-o situaţie de conflict de interese (fapt confirmat/susţinut prin prezentarea formularului „DECLARAŢIE privind neîncadrarea în situaţiile prevăzute la art. 60 din Legea 98/2016" în forma iniţială), astfel că neincluderea ing. Rădos Adrian în cadrul persoanelor cu funcţie de decizie din cadrul Direcţiei Silvice ..., reprezenta doar o omisiune, respectiv încadrarea în cea de a II-a categorie se poate face în baza raţionamentului că formularul a fost depus iniţial, iar corectarea/completarea acestuia are rol de confirmare, nefiind susceptibilă de a produce un avantaj incorect în raport cu ...SRL, ambii ofertanţi depunând, iniţial, formularul criticat. De altfel, pe parcursul evaluării ofertelor, au fost solicitate ambilor ofertanţi clarificări referitoare la îndreptarea viciilor de formă. Aceasta reiterează ideea că invocarea unor speţe referitoare la alte proceduri de atribuire este ¡relevantă, deoarece fiecare procedură are particularităţi specifice. Referitor la susţinerile contestatoarei că s-au omis intenţionat anumite informaţii din cadrul proceselor-verbale de evaluare, autoritatea contractantă învederează Consiliului faptul că toate procesele-verbale de evaluare respectă întocmai conţinutul Anexelor nr. 1, 3, 4 şi 6 la Ordinul nr. 1.170/2021 privind aprobarea formularelor standard ale proceselor- verbale intermediare de evaluare aferente procedurilor de atribuire a contractelor/acordurilor-cadru
de
achiziţie
publică,
a contractelor/acordurilor-cadru sectoriale şi a contractelor de concesiune de lucrări şi concesiune de servicii. Astfel, toate aspectele criticate referitoare la omiterea unor informaţii din procesele-verbale de evaluare sunt nefondate. În ceea ce priveşte criticile referitoare la cerinţele tehnice, autoritatea contractantă arată că a răspuns deja prin punctul de vedere nr. 3533/R.D.C./04.03.2022, pe care îl menţine. În plus, ...susţine că nu a făcut menţiuni în cuprinsul punctului de vedere nr. 3533/R.D.C./04.03.2022 cu privire la „documente suplimentare”, iar clarificările solicitate pe parcursul evaluării ofertelor au vizat documentele considerate relevante de comisia de evaluare. Evaluarea tehnică s-a realizat prin raportare la cerinţele caietului de sarcini şi a documentaţiei de atribuire, fiind exclusă solicitarea ulterioară de documente („probante”) care nu au fost solicitate până la termenul limită de depunere a ofertelor. Au fost solicitate doar clarificări ale Pagina 49 din 120
documentelor depuse până la acest termen şi care nu erau suficient de explicite pentru comisia de evaluare. În concluzie, aceasta arată că a efectuat o verificare amănunţită a documentelor de calificare, a propunerilor tehnice şi a propunerilor financiare, fiind clarificate toate aspectele, atât tehnice cât şi financiare. Comisia de evaluare a aplicat doar criteriile de calificare şi criteriul de atribuire care au fost prevăzute în anunţul de participare, neputându-se substitui organismelor competente de omologare şi autorizare a produselor care fac obiectul procedurii. Prin cererea de intervenţie nr. 6088/28.03.2022, înregistrată la Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor cu nr. 16276/29.03.2022, ...SRL a solicitat următoarele: - respingerea contestaţiei ca neîntemeiată; - menţinerea, ca legale şi temeinice, a raportului procedurii nr. 2774/RDC/21.02.2022, comunicării privind rezultatul procedurii nr. 2793/RDC/21.02.2022 şi actele subsecvente acestora în integralitate, împreună cu totalitatea celorlalte acte atacate, inclusiv a proceselor- verbale
de
evaluare
nr.
18725/RDC/17.12.2021,
nr. 1666/RDC/31.01.2022, nr. 1939/RDC/03.02.2022, a raportului procedurii şi a comunicării privind rezultatul procedurii adresate ...SRL, prin care oferta a fost declarată câştigătoare; - obligarea contestatoarei la suportarea cheltuielilor pe care le va efectua în prezenta cauză. Referitor la termenul legal de formulare a cererii de intervenţie, aceasta învederează că este formulată şi depusă în interiorul termenul legal prevăzut de art. 17 alin. (3) din Legea nr. 101/2016, acesta împlinindu-se, prin prisma dispoziţiilor art. 183 alin. (1) Cod Procedură Civilă, raportat la art. 5 din Legea nr. 101/2016, la data 28.03.2022, ora 24.00. În ceea ce priveşte interesul său de a interveni în această cauză, aceasta arată ca este operatorul economic declarat câştigător în cadrul acestei proceduri, fiind totodată o entitate autorizată să importe şi să furnizeze produse de uz militar, între care şi cele care fac obiectul prezentei proceduri de achiziţie, având o experienţă de peste 15 ani în acest domeniu. Motivele pentru care intervenienta solicită respingerea contestaţiei sunt următoarele: 1. Oferta ...SRL este admisibilă: Contrar alegaţiilor contestatoarea, autoritatea contractantă nu a comis nicio ilegalitate prin solicitarea de clarificări, cu atât mai mult cu cât declaraţia privind neîncadrarea în situaţiile prevăzute la art. 60 din Legea nr. 98/2016 există la dosar, iar viciul de formă era rezultatul eratei întocmite de autoritatea contractantă. Dimpotrivă, intervenienta consideră că autoritatea contractantă avea obligaţia instituită prin lege de a solicita clarificări, după cum Pagina 50 din 120
rezultă din prevederile art. 209 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 98/2016. În acest sens, potrivit dispoziţiilor art. 49 din Legea nr. 98/2016, „Autorităţile contractante au obligaţia să acorde operatorilor economici un tratament egal şi nediscriminatoriu şi să acţioneze într-o manieră transparentă şi proporţională”, principiul proporţionalităţii fiind reglementat şi protejat inclusiv de dreptul comunitar incident în materie. În susţinere, intervenienta invocă practica judiciară recentă (Decizia nr. 534/2020 pronunţată de Curtea de Apel ...într-o cauză similară). În opinia sa, dacă ar fi primite alegaţiile ...SRL, ar fi create premisele în care autoritatea contractantă nu îşi asumă răspunderea pentru modalitatea de întocmire a documentaţiei de atribuire, sens în care invocă considerentele Deciziei CNSC nr. 497/C1/3269 din 08.03.2022. De aceea, autoritatea contractantă avea posibilitatea (şi obligaţia) de a solicita clarificări şi, după caz, completări, în sensul indicării informaţiilor noi introduse prin erată, iar prin excluderea ...SRL de la procedură, fără niciun motiv real, autoritatea contractantă ar săvârşi un abuz evident, vătămând în mod grav atât interesul public, cât şi interesul său legitim. În acest sens, intervenienta invocă cele reţinute de Curtea de Apel ...Secţia a VIII-a Contencios Administrativ şi Fiscal in Decizia nr. 777/13.04.2021. Astfel, consideră că dacă autoritatea contractantă ar fi procedat conform celor invocate de contestatoare, evaluarea propunerii tehnice ar fi devenit un act formal, lipsit de motivarea corespunzătoare cerinţelor de transparenţă impuse în această materie conform dispoziţiilor art. 2 alin. (2) din Legea nr. 98/2016. Mai mult, în mod corect a procedat autoritatea contractantă, întrucât sunt aplicabile şi prevederile art. 135 alin. (1)-(3) din Norme. În atare condiţii, autoarea intervenţiei solicită Consiliului să constate că măsura solicitată de contestatoare încalcă principiul general prevăzut la art. 2 alin. (2) lit. e) din Legea nr. 98/2016 şi creează un avantaj nejustificat SC ...SRL, ceea ce impune respingerea contestaţiei. 2. Totodată, ...SRL susţine că a demonstrat îndeplinirea cerinţelor documentaţiei de atribuire prin mijloace probante admise şi impuse de lege, astfel: Pistolul Glock 17 MS („produsul ofertat”) este o variantă Glock 17 cu siguranţă externă suplimentară pe partea stângă a acestuia, iar toate documentele şi certificările aferente pistolului Glock 17 sunt valabile şi pentru produsul ofertat. Aceasta susţine că, contrar alegaţiilor SC ...SRL, toate documentele şi testele prezentate şi confirmate de autorităţile abilitate sunt valabile pentru toate modelele de pistol Glock 17, inclusiv pentru produsul ofertat. Aceste documente, teste, certificări etc. demonstrează conformitatea ofertei tehnice cu specificaţiile caietului de sarcini, următoarele certificate de autenticitate aflându-se la dosarul achiziţiei şi Pagina 51 din 120
fiind valabile pentru produsul ofertat, întrucât sunt emise de organisme terţe recunoscute la nivel internaţional, inclusiv NATO: - Beschussamt - Wien, Waffentechnischer Versuchdienst, Autoritatea de tragere Viena - Amt Fur Riistung Und Wehrtechnik; Abteilung Waffen - und Flugkorpertechmik, A-2603 Felixdorf (certificat de testare conform „Directiva Tehnică AC/225 (LG/3-SG/1] III D/14, Test NATO pentru arme mici” - CIP (Commission internationale permanente pour l'épreuve des armes à feu portatives, „Permanent International Commission for the Proof of Small Arms”), „Comisia Internaţională Permanentă pentru Verificarea Armelor de Foc Scurte”. Intervenienta precizează că producătorul Glock GmbH a produs următoarele variante de pistoale Glock 17 cu siguranţă exterioară, la solicitările exprese ale clienţilor săi (precum cazul de faţă): - GLOCK 17 MS - este pistolul Glock 17 cu siguranţa exterioară suplimentară pe partea stângă a pistolului (acţionare cu mâna dreaptă); - GLOCK 17 Gen 5 AMS - este pistolul GLOCK 17 cu siguranţa exterioară suplimentară ambidextră. De aceea, opinează că autoritatea contractantă a procedat corect prin solicitările de clarificări referitoare la relevanţa certificatelor de atestare şi a directivei tehnice NATO depuse în cadrul propunerii tehnice, procedând în acord cu prevederile art. 209 din Legea nr. 98/2016. Aceasta învederează Consiliului că producătorii şi importatorii de arme de calibru mic din ţările membre ale CIP sunt obligaţi să solicite unuia dintre centrele de verificare acreditate să efectueze verificarea tuturor armelor pe care le fabrică sau le importă. Intervenienta arată că depune, în combaterea alegaţiilor contestatoarei, inclusiv Opinia Tehnică de Specialitate întocmită la data de 28.03.2022 de către domnul Col. Prof. Univ. Dr. Ing. Mariu Valeriu Cîrmaci Materi, Directorul Departamentului de Inginerie a Sistemelor de Armament şi Mecatronică, care certifică susţinerile sale şi demonstrează - la nivel de expert - conformitatea ofertei tehnice cu cerinţele documentaţiei de atribuire. În opinia sa, acest document infirmă susţinerile petentei referitoare la faptul că, pentru montarea unei siguranţe manuale „sunt necesare intervenţii care afectează structural corpul pistolului (...), dar şi schimbarea aproape în integralitate a mecanismului de dare a focului (...)", inclusiv alegaţiile conform cărora „astfel de modificări invalidează toate testele cărora le-a fost supus pistolul Glock 17". Cu toate acestea, intervenienta apreciază că „explicaţiile” de ordin tehnic ale contestatoarei confirmă (indirect) că produsul ofertat corespunde integral cerinţelor documentaţiei de atribuire, întrucât SC ...SRL recunoaşte că „toate testele cărora le-a fost supus pistolul Glock 17 (...) sunt valide pentru configuraţia fără siguranţă manuală". Or, câtă vreme documentele suport prezentate pentru pistolul Glock 17 Pagina 52 din 120
sunt valabile şi pentru produsul ofertat, SC ...SRL a recunoscut indirect că produsul ofertat corespunde cerinţelor documentaţiei de atribuire. Aceasta susţine că nicio armă de calibru mic nu poate fi introdusă pe piaţă în niciunul dintre statele membre ale CIP fără o verificare prealabilă cu succes într-o casă de verificare acreditată, astfel cum este reglementat prin deciziile CIP. După testul de încercare şi în cazul în care acesta este reuşit, se aplică întotdeauna două sau trei mărci de încercare pe părţile principale (foarte solicitate) ale armei, anume ţeava, camera (atunci când nu face parte din ţeavă) şi mecanismul de închidere. Aceste 3 părţi esenţiale sunt, de asemenea, cântărite, iar greutatea lor este înregistrată într-o bază de date împreună cu numărul de serie. De asemenea, intervenienta arată că toate modelele Glock 17, inclusiv produsul ofertat, au marcajul CIP pe părţile principale, alte modele ale pistolului Glock 17 fiind (pentru exemplificare) şi Glock 17 Gen4, Glock 17 Gen4/MS, Glock 17 Gen5, Glock 17 Gen5/AMS, toate având aceleaşi specificaţii (tratamentul părţilor din metal; bătaia eficace; suprapresiune; durabilitatea ţevii; cadenţa la tragere etc.). În aceste condiţii, produsul ofertat este un produs conceput strict pentru a fi pus la dispoziţia autorităţilor contractante din ţările care solicită astfel de specificaţii (inclusiv România), având aceleaşi specificaţii ca pistolul Glock 17. ...SRL menţionează că ausţinerile sale sunt confirmate prin Opinia Tehnică ataşată, unde s-a reţinut că „toate datele tehnice referitoare la pistolul Glock 17 (...) şi în baza cărora au fost obţinute certificările NATO şi CIP sunt valabile şi pentru varianta de pistol Glock 17 MS". În privinţa muniţiilor, arată că omologarea CIP impune aprobarea tuturor muniţiilor pe care un producător sau importator intenţionează să le vândă în oricare dintre statele membre ale CIP (inclusiv România). Astfel, fabricile de muniţie sunt obligate să îşi testeze produsele în timpul producţiei în funcţie de specificaţiile de presiune ale CIP, iar muniţiile fabricate de diferiţi producători sunt compatibile doar dacă sunt certificate CIP. Pentru a-şi justifica susţinerile, învederează că, prin Opinia Tehnică ataşată, s-a reţinut că „(...) muniţia ofertată de ...SRL corespunde pentru a fi folosită la varianta de pistol Glock 17 MS (ca și la modelul de serie Glock 17) şi răspunde integral cerinţelor din caietul de sarcini". În opinia sa, dacă ar fi acceptate alegaţiile contestatoarei, iar oferta sa ar fi declarată câştigătoare, autoritatea contractantă va fi nevoită să încalce principiul eficienţei în cheltuirea fondurilor publice, consacrat de art. 2 alin. (1) teza finală din Legea nr. 98/2016. Susţinem acest lucru, întrucât oferta financiară SC ...SRL este mai mare decât oferta ...SRL, cu accent pe faptul că petenta ofertează valoarea maximă estimată a fiecărui contract de achiziţie publică cu scopul de a contesta ulterior rezultatul procedurii şi de a tergiversa atribuirea contractului către competitorii săi. Pagina 53 din 120
Faţă de susţinerile din punctul de vedere formulat de autoritatea contractantă şi faţă de documentele din dosarul procedurii, contestatoarea a transmis concluzii scrise nr. 13355/31.03.2022, înregistrată la Consiliu cu nr. 16978/01.04.2022, prin care susține că autoritatea contractantă confirmă toate criticile sale, în sensul că evaluarea ofertelor a fost superficială şi favorizantă pentru oferta ...SRL, învederând următoarele: În procesele-verbale de evaluare a propunerilor tehnice nu există nicio indicaţie privind considerentele pe care se bazează decizia comisiei de evaluare de declarare drept conformă a ofertei ...SRL. Deşi s-a manifestat un oarecare interes pentru a se clarifica discrepanţele din documentele prezentate de acesta, în care nu este clar identificat pistolul ofertat şi nu reiese îndeplinirea mai multor cerinţe, ... nu a mers mai departe să coroboreze răspunsurile vagi şi neconcludente oferite de ...SRL cu conţinutul concret al documentelor prezentate. La fel, în evaluarea propunerilor financiare nu au fost analizate corelarea propunerii financiare cu cea tehnică şi nici sustenabilitatea preţului. Nici din punctul de vedere nu rezultă interesul autorităţii contractante de a se apleca cu diligenţă asupra neconformităţilor sesizate cu privire la oferta câştigătoare, fiind efectiv indiferentă faţă de discrepanţele şi neconformităţile ofertei ...SRL. Contetatoarea apreciază că o conduită diligentă şi reponsabilă a autorităţii ar fi trebuit să o oblige, în faţa atâtor dovezi de necontestat, să analizeze din proprie iniţiativă, în aplicarea art. 9 alin. (1) din Legea nr. 101/2016, aspectele criticate şi să adopte singură măsurile de remediere. Cu privire la excepţia tardivităţii invocate de autoritatea contractantă, contestatoarea solicită respingerea acesteia pentru următoarele motive: Termenele impuse la art. 8 se calculează de la data la care persoana care se consideră vătămată ia la cunoştinţă de un act nelegal al autorităţii contractante. Faptul că autoritatea contractantă a transmis dosarul procedurii la CNSC în 04.03.2022, iar acesta a fost înregistrat în 07.03.2022, nu înseamnă că SC ...SRL a avut acces la dosar, adică a luat la cunoştinţă de conţinutul lui tot la data de 07.03.2022. Luarea la cunoştinţă de actele noi a fost făcută la data stabilită de CNSC pentru studiu, aceasta fiind ulterioară datei de înregistrare. Contestatoarea apreciază că, în momentul în care o autoritatea contractantă devine nesigură pe corectitudinea şi legalitatea actelor pe care le-a emis, invocă excepţii pe care singură le ştie că nu se susţin. Această situaţie este întărită şi de invocarea subsidiară a excepţiei inadmisibilităţii, considerând că este invocată cu rea-credintă demonstrată de prezentarea trunchiată a definiţiei actului autoritătii contractante, solicitând respingerea acesteia. Actul autorităţii contractante include şi orice operaţiune care produce sau poate produce Pagina 54 din 120
efecte juridice, neîndeplinirea în termenul legal a unei obligaţii prevăzute de legislaţia în materie, omisiunea ori refuzul de a emite un act sau de a efectua o anumită operaţiune, nu doar un document fizic emis. Contestaţia este formulată împotriva acestor operaţiuni, neîndepliniri, omisiuni ori refuzuri, astfel cum a precizat în contestaţie. Despre tardivitatea invocată cu privire la necomunicarea întregului dosar al procedurii, petenta solicită respingerea acestei excepţii, de asemenea, situaţia expusă de autoritatea contractantă fiind contrară realităţii. Din analiza adresei nr. 13259/21.02.2022 se observă că a solicitat accesul la dosarul procedurii, în condiţiile stipulate de art. 217 alin. (6) din Legea nr. 98/2016. Petenta arată că a solicitat, cu prioritate şi nu în mod exclusiv, accesul la anumite părţi din acest dosar, în termenul impus de lege, manifestând înţelegere faţă de posibila situaţie în care atât contextul pandemic, cât şi implicarea compartimentului achiziţii al autoritaţii contractante în alte proceduri, evaluări sau activităţi ar fi împiedicat respectarea termenului impus de lege pentru întreg dosarul procedurii sau acesta avea un volum care necesita o muncă suplimentară. În niciun caz nu a solicitat accesul parţial şi nici nu a renunţat la dreptul de a avea acces la dosarul integral. Totodată, arată că nu avea cunoştinţă despre ce înseamnă conţinutul integral, din moment ce documentele trimise nu erau însoţite de un opis sau document similar din care să poată cunoaşte că acestea nu erau toate documentele dosarului. Referitor la completarea în mod nelegal de către ...SRL a ofertei sale, ca urmare a unei solicitări de clarificări care l-a favorizat în mod evident, petenta îşi menţine criticile formulate și solicită admiterea lor. Faţă de susţinerile din punctul de vedere, contestatoarea arată că nu se aplică niciuna dintre ipotezele avansate, nici 1 şi nici 2. Faţă de ipoteza 1, a demonstrat că omisiunea indicării persoanei în cauză, domnul ing. Rădos Adrian, nu este susţinută în mod neechivoc de sensul sau de conţinutul altor documente existente iniţial în ofertă, fiind o pură lipsă de diligenţă în întocmirea ofertei care nu are remediu în Legea nr. 98/2016. Obligaţia de a include această persoană în declaraţia respectivă a fost stabilită în mod clar de clarificarea postată de autoritatea contractantă în SICAP, ea devenind lege pentru ofertanţi prin necontestare. Faţă de ipoteza 2, precizează că documentele definite la acest punct sunt documente care conţin deja o anumită informaţie stabilită ca obligatorie sau prin care se răspunde unei anumite cerinţe, dar, spre exemplificare din practică, formularea nu este suficient de clară, documentul este greu lizibil sau acesta conţine un număr de pagini greşit numerotat sau face trimitere la anexe care se află sub aceeaşi situaţie. Deci, documentul este existent în ofertă, depus până la data-limită, conţinutul său cuprinde informaţia impusă, dar anumite aspecte fizice sau semantice necesită o clarificare sau o confirmare. Pagina 55 din 120
Nu se poate clarifica sau confirma ceva inexistent, iar solicitarea expresă a fost aceea de a se redepune/retransmite documentul cu includerea
informaţiei
obligatorii
care
lipsea. Redepunerea/retransmiterea documentului nu reprezintă o clarificare sau confirmare, ci o înlocuire de document cu unul care să corespundă cerinţei încălcate. Or, din moment ce SC ...SRL a depus acest document conform cerinţei impuse, solicitarea adresată ...SRL i-a creat un avantaj acestuia pentru că el se afla în situaţie clară de excludere. Contestatoarea combate şi afirmaţia autorităţii contractante potrivit căreia informaţia privindu-l pe dl. ing. Rădos se afla iniţial în DUAE prin faptul că ...SRL a declarat că nu se manifestă conflictul de interese. ...SRL a declarat acest lucru prin raportare la documentul pe care l-a indicat, adică documentul din care lipseşte numele acestui oficial al Direcţiei Silvice ..., deci este apreciată ca fiind lipsită de bună-credinţă această susţinere a autorităţii. Cât despre raţionamentul că formularul a fost depus iniţial şi că aceasta ar încadra solicitarea la corectări/completări, petenta consideră că nu merită nicio atenţie din moment ce ipoteza legală cere ca informaţia să fie existentă în alt document, dar ea nu există. Din punct de vedere al cerinţelor tehnice, contestatoarea arată că criticile din contestaţie sunt confirmate deplin de documentele de la dosar şi de punctul de vedere al autorităţii contractante, în sensul că oferta nu a demonstrat îndeplinirea unor cerinţe tehnice în conformitate cu modalitatea impusă de Legea nr. 98/2016, respectiv prin prezentarea de mijloace probante relevante. În opinia sa, pretinsa irelevanţă a unor speţe anterioare nu poate fi primită, Consiliul având obligaţie profesională expresă să respecte practica anterioară şi jurisprudenţa CJUE. Se observă cu extremă uşurinţă că SC ...SRL invocă documente similare emise de Glock/..., cu text identic privind aceeaşi cerinţă tehnică ca cea criticată, deci ele sunt relevante. Arată că nu a invocat decizii care să constate la modul general, ci punctual, pe fiecare cerinţă identic formulată. De exemplu, cerinţa privind bătaia eficace are un singur înţeles, indiferent dacă este impusă printr-o specificaţie tehnică la autoritatea contractantă, DS Iaşi, DS Vaslui, IGPR, SPP, MApN, etc. Iar SC ...SRL a depus acelaşi tip de document, conţinând aceeaşi exprimare imprecisă şi condiţională la ...ca la Direcţia Silvică Iaşi, iar considerentele CA Iasi sau ale CA Bacău sunt absolut valabile. Contestatoarea subliniază că aceste instanţe nu au avut în vedere doar formularea imprecisă şi condiţională a declaraţiei, ci inclusiv faptul că cerinţa trebuia a fi demonstrată ca îndeplinită prin tragerea cu muniţia efectiv ofertată la acea Direcţie Silvică. Acest asepect este relevant din moment ce ofertantul şi producătorul declară singura chestiune fară Pagina 56 din 120
echivoc din declaraţie, aceea că acest parametru depinde de muniţia folosită. Aceeaşi situaţie se aplică identic fişei de ţintă depuse de ...SRL ca anexă a răspunsului la clarificări, care nu se referă la paramentrul distanţa eficace, nu este trasă cu pistolul şi nici cu muniţia ofertate. Petenta indică decizia CNSC nr. 2896/C6/3101 din 12.11.2018, ... vs. ...la D.S. Iaşi, contestaţie admisă în favoarea ...şi menţinută de CA Iaşi: În conţinutul caietului de sarcini, pentru lotul 1, la pct. 1. - Pistol cu glonţ, calibru 9 mm, se solicită şi caracteristica tehnică: „bătaia eficace - 50m”. Verificând propunerea tehnică a SC ...SRL, Consiliul constată că se regăseşte menţionată această cerinţă. Cu toate acestea, analizând informaţiile din documentul denumit „Date tehnice” filele 61-62, aferent pistolului GLOCK 17, depus de SC ...SRL, Consiliul constată că nu se regăseşte menţionat parametrul tehnic în discuţie. ... este descalificat de D.S. Iaşi şi acesta formulează plângere. Pe fondul plângerii, instanţa consemnează: Prin înscrisurile depuse în faţa comisiei de evaluare a ofertelor petenta nu a reuşit să confirme îndeplinirea cerinţei tehnice referitoare la bătaia eficace la 50 m, aşa cum corect a reţinut comisia de evaluare şi Consiliul Naţional pentru Soluţionarea Contestaţiilor. Mai mult, producătorul face menţiunea în finalul adresei că acurateţea şi bătaia eficace depind desigur de tipul de muniţie folosit, făcând referire la alte elemente ale ofertei care condiţionează obţinerea acestei cerinţe tehnice privind bătaia eficace la 50 m. Analizând conţinutul adresei din 17.01.2018, se observă că, într- adevăr, în finalul acesteia se face precizarea că pistolul Glock 17 cu muniţie standard de 9x19 mm are bătaia eficace şi efect letal la mai mult de 50 metri, însă se constată că pentru efectuarea testului balistic au fost folosite anumite cartuşe (fabricate de un alt producător). Or, în condiţiile în care, potrivit adresei GLock Austria din 21.09.2018 depusă în faţa comisiei de evaluare, tipul de cartuş folosit poate influenţa bătaia eficace, era esenţial ca oferta petentei să se refere la acest tip de cartuş, pentru a se reţine concludenţa documentului ataşat plângerii. Contestatoarea precizează că acelaşi document analizat de CA Iaşi este depus acum de ...SRL ca anexă la cererea de intervenţie, deci rezultă cel puţin puterea, dacă nu chiar autoritatea de lucru judecat a deciziilor anterioare, din moment ce la D.S. Iaşi a ofertat tot pistolul Glock 17 despre care afirmă că are aceleaşi caracteristici balistice în toate versiunile sale. Considerentele primei instanţe au fost menţinute în calea extraordinară de atac, hotărârea CA Iaşi nr. …. din 01.07.2019: Analizând documentele depuse la autoritatea contractantă se constată că înscrisul emanând de la producător prevede expres: „chiar dacă pistoalele noastre Glock sunt calibrate şi testate pentru bătaie Pagina 57 din 120
eficace la distanţa de 25m confirmăm prin aceasta că pistoalele Glock pot avea de asemenea bătaia eficace la 50m. Acurateţe şi bătaia eficace depind desigur de tipul muniţiei folosit. În general recomandăm doar folosirea muniţiei în conformitate cu regulile CIP şi SAAMI". Răspunsul este fară echivoc în sensul că pistoale în cauză sunt construite pentru o bătaie eficace la 25m. Rezultatul „poatefi atins" iar nu „este atins" şi la o distanţă de 50m. Interpretarea consiliului este corectă atât din punctul de vedere al formulării gramaticale cât şi al interpretării logice. Atât timp cât produsul a fost calibrat şi testat pentru o bătaie eficace la 25m, bătaie eficace la 50m nu este un rezultat urmărit dar poate fi obţinut. De altfel, dacă distanţa de 50m ar fi constituit regula, producătorul, din diferite considerente, ar fi avut multiple motive pentru a evidenţia această calitate mai bună a produsului. Aşadar, răspunsul formulat nu este de natură a contura îndeplinirea condiţiei tehnice referitoare la bătaia eficace la 50m. Documentele noi depuse cu ocazia formulării plângerii în faţa instanţei nu sunt concludente. Deşi este anexat un raport balistic se constată că pentru realizarea acestuia a fost folosit un anumit tip de muniţie ce prezintă şi alte caracteristici în afara calibrului de 9 mm. Din înscrisurile de la dosar nu rezultă că petenta a ofertat acest tip de muniţie şi nici faptul că performanţele referitoare la bătaia eficace de 50m trebuie să fie atinse doar cu un anumit tip de muniţie. Or, clarificările iniţiale condiţionau performanţa arătată de utilizarea unui anumit tip de muniţie pe când pentru rezultatele standard (25m) o asemenea condiţionare nu mai era indicată. Aşadar, toate precizările depuse nu pot conduce la concluzia că poate fi atinsă cu orice muniţie compatibilă bătaia eficace la 50m. Contestatoarea precizează că este nereală susţinerea privind documentele suplimentare. ...a precizat în punctul de vedere anterior că prin documentaţia de atribuire nu s-au solicitat astfel de rapoarte de testare, multe dintre documentele depuse de ambii ofertanţi fiind prezentate fără a fi solicitate. Deci, în opinia Direcţiei Silvice ..., aceste documente sunt suplimentare, inutile. Dar, continuă aceasta „Astfel, apreciem că nu poate fi considerat tratament inegal faptul că autoritatea contractantă a ţinut sau nu cont de toate documentele depuse”. Or, aceasta arată tocmai tratamentul inegal al evaluării. Propunerea tehnică se compune din matricea de conformitate/tabel de corespondenţă a cerinţelor tehnice cu caracteristicile produsului ofertat şi mijloacele probante care demonstrează cele susţinute în matrice. Contestatoarea consideră că nu se poate accepta ideea că se cheltuieşte banul public pe bază de afirmaţii nesusţinute de probe, iar cerinţele funcţionale, de siguranţă şi cele cu valori impuse trebuie probate. Iar dovada că aceasta este calea legală rezidă tocmai în faptul că ambii ofertanţi au depus astfel de documente ptin care tindeau să Pagina 58 din 120
demonstreze îndeplinirea cerinţelor. Numai că, ...SRL nu deţine un pachet de astfel de documente probante din care să rezulte îndeplinirea cerinţelor criticate. Petenta indică decizia CNSC nr. …., ... vs. ...la D.S. Iaşi, contestaţie admisă în favoarea ...şi menţinută de CA Iaşi: Prin urmare, în acest caz, chiar dacă autoritatea afirmă că nu a solicitat rapoarte de încercare/alte certificate, întrucât cerinţa în discuţie reprezintă o specificaţie tehnică ce nu poate fi demonstrată doar printr-o menţiune în propunerea tehnică (document însuşit doar de ofertant), Consiliul va admite critica societăţii contestatoare. Aceasta arată că, în mod identic, comisia nu poate să ţină cont doar de unele dintre documentele depuse, din moment ce legea nu îi permite să selecţioneze ceea ce este relevant sau nu. Modul de lucru al comisiei o obligă pe aceasta la a analiza propunerea tehnică în integralitatea acesteia, ţinând cont de fiecare document prezentat şi de conţinutul acestuia. SC ...SRL arată că, deşi a depus un volum complet de documente de natura mijloacelor probante relevante din care reiese modul concret al îndeplinirii cerinţei atât pentru siguranţa manuală externă, cât şi pentru siguranţele interne, autoritatea contractantă i-a adresat o solicitare de clarificări prin care solicită descrierea în detaliu, pe componente, a configuraţiei celor 3 siguranţe. Deci, în cazul ofertei SC ...SRL nu a considerat suficiente mijloacele probante relevante depuse, cerând detalieri, dar în cazul ofertei ...SRL s-a mulţumit cu explicaţii vagi şi neconcludente din care reiese tocmai neîndeplinirea cerinţei de către pistolul ofertat de aceasta. În opinia petentei, aceasta se contrazice singură din moment ce a determinat cu exactitate faptul că nu există nicio probă pentru existenţa şi funcţionarea siguranţei manuale a pretinsului pistol Glock 17 MS, cerându-i SC ...SRL să explice relevanţa Certificatului de testare A-2603 si a Directivei Tehnice AC/225(...)D/14 cu privire la inexistenţa modelului Glock 17 MS şi a naturii şi aplicabilităţii testelor prezentate. Dacă singura manieră legală prin care se aprecia conformitatea tehnică a unui produs ar fi fost simplele menţiuni din matricea de conformitate, atunci este clar că nu avea de ce să îi ceară clarificări pe un document nerelevant, adică un document de prisos, după cum încearcă să insinueze autoritatea contractantă. Din documentele ofertei rezultă exclusiv faptul că a ofertat pistolul Glock 17, nici măcar pe cel MS. Astfel, din următoarele documente rezultă modelul efectiv ofertat, precum şi faptul că acesta nu este cel cu siguranţă manuală: - propunerea financiară - Centralizator de preţuri - pistol Glock; - propunerea financiară - Grafic de livrare - pistol Glock; - îndeplinirea condiţiilor specifice - pistol Glock; - certificat de conformitate - rezistenţa ţevii - pistol; Pagina 59 din 120
- precizie - pistoale Glock, pistol Glock 17; Deci, este important să se constate că nu există o versiune oficială Glock 17 MS, precum şi faptul că toate versiunile oficiale ale Glock 17 nu prezintă siguranţă manuală. Acest mod evaziv de a prezenta produsul ofertat este menit a ascunde neconformitatea tehnică a pretinsei siguranţe manuale şi de a crea inclusiv posibilitatea de a se înţelege cu autoritatea contractantă asupra furnizării unui pistol fără pretinsa siguranţă manuală pretextând că propunerea financiară se referă la pistolul Glock 17, care nu are siguranţă manuală. Răspunsul SC ...SRL la cele 2 neclarităţi ale autorităţii contractante arată că acesta induce în eroare cu scopul acoperirii neconformităţii propunerii sale tehnice, răspunsul fiind vag, neprobat şi la fel de general ca şi declaraţiile pe proprie răspundere pe care le-a depus iniţial. De asemenea, contestatoarea arată că este o informaţie falsă aceea că pistolul Glock 17 MS este o varietate a pistolului Glock 17. De fapt, furnizarea de informaţii false este demonstrată de chiar modul în care formulează ...SRL propoziţia bold de la paragraful al treilea al adresei de răspuns nr. 2462AP din 10.01.2022 (pag. 130 din dosar) în care recunoaşte că, de fapt, a ofertat pistolul Glock 17 şi nu pistolul Glock 17 MS. Situaţia faptului că acesta a ofertat doar pistolul Glock 17 şi nu pistolul Glock 17 MS este susţinută neechivoc de alte documente din oferta sa cum sunt Date tehnice, Centralizator de preţuri şi toate declaraţiile depuse. Conform celor precizate în prima contestaţie, ceea ce trebuia să atragă în mod special atenţia autorităţii contractante este invocarea de către ofertant a punctului R din acest document ca probă a faptului că pistolul îndeplineşte cerinţa de a împiedica darea focului atunci cînd este asigurat. Or, la pct. R din acest document este prezentată pretinsa trecere a testului la cădere, test care nu testează siguranţele externe manuale ale pistolului, ci siguranţele interne automate ale acestuia. Diferenţa dintre siguranţele împotriva declanşării accidentale şi cea manuală este prezentată în documentul declarat confidenţial de ...SRL, de unde reiese că nu există nicio precizare privind modul în care funcţionează cea manuală. Testul la cădere nu arată că pistolul prezintă caracteristicile dorite de autoritatea contractantă privind imposibilitatea dării focului la acţionarea trăgaciului şi asigurarea acestuia. Manualul NATO AC/225 impune un test distinct pentru siguranţele manuale, diferit de cel la cădere care testează doar siguranţele interne, test pe care ofertantul nu îl poate prezenta. Petenta arată că a depus în probă extras din acest manual NATO, de unde rezultă că testul aferent procedurii 2.15.3 este exclusiv la cădere, neimplicând manevrarea siguranţei manuale, în timp ce testele aferente procedurii 2.10, mai ales Pagina 60 din 120
testul 2.10.2.5, sunt cele care verifică îndeplinirea cerinţelor impuse de autoritatea contractantă. Acest test nu există pentru pistoalele Glock, iar oferta ...SRL nu conţine niciun document probant referitor la existenţa reală şi a siguranţei manuale şi la funcţionarea ei conform necesităţilor autorităţii. Petenta menţionează că depune un raport de testare oficial pentru siguranţele manuale şi funcţionarea lor, care era cunoscut Direcţia Silvică ..., dar a preferat să îl desconsidere, astfel rezultând corectitudinea criticilor sale. Aceasta mai învederează Consiliului că are în portofoliul de produse pistoale care sunt identice ca mod de funcţionare cu cele Glock, adică nu au cocoş exterior, sunt de tipul „cu cui percutor pretensionat” (striker fired), au doar siguranţe interne automate de tipul celor 3 siguranţe denumite Safe Action de Glock şi nu au siguranţă manuală, astfel că ştie cu certitudine de ce este imposibilă montarea siguranţei manuale pe aceste tipuri de pistol. Astfel, pentru ca o siguranţă manuală să poată fi montată pe un pistol Glock 17 sunt necesare intervenţii care afectează structural corpul pistolului prin decuparea corpului în mai multe locuri şi găurirea acestuia pentru fixarea unor ştifturi, dar şi schimbarea aproape în întregime a mecanismului de dare a focului pentru înlăturarea pretensionării cuiului percutor, aspecte care necesită inclusiv modificarea sistemului de siguranţe interne. Astfel de modificări invalidează toate testele cărora le- a fost supus pistolul Glock 17 din moment ce acestea sunt valide pentru configuraţia fără siguranţă manuală, neputându-se concluziona că pretinsul model cu siguranţă manuală ar fi rezistat în mod identic acestora, inclusiv testului la cădere. Principiul tehnic este foarte simplu: pentru a adăuga un mecanism suplimentar pe un mecanism existent, trebuie să îi faci loc. Pretinsul sistem de siguranţă manuală are un levier extern, dar acesta acţionează piese aflate la interiorul pistolului, deci ceva trebuie modificat la interiorul acestuia. Dacă se modifică ceva la interior, atunci nu se mai poate susţine că testări anterioare sunt aplicabile, pentru că piesele noi sau cele vechi modificate nu au fost testate. Oricum, este relevant aici, în principal, faptul că certificatul de testare nu cuprinde vreun test pentru siguranţa manuală, cerinţa rămânând neîndeplinită. De aceea a declarat Glock că montarea siguranţei manuale nu afectează caracteristicile balistice, fară a se referi la celelalte caracteristici ale pistolului. Petenta apreciază ca fiind mai grav faptul că în procesul-verbal de evaluare tehnică autoritatea contractanta nu a înscris niciun considerent, niciun comentariu al comisiei care a condus la convingerea acesteia că răspunsul la clarificări este relevant şi că lămureşte cele sesizate şi că demonstrează îndeplinirea cerinţei în discuţie. Pagina 61 din 120
Mai mult, este apreciat edificator şi faptul că nu există apărări pertinente şi clare faţă de critica sa privind inexistenţa acestor modele de pistoale echipate cu siguranţă manuală. Aceste ezitări rezultă din chiar cererea de intervenţie, unde ...SRL afirmă în mod contrar realităţii că aplicarea marcajului CIP pe „părţile esenţiale ale armei - corp pistol, ţeavă şi manşon- închizător" ar confirma la nivel internaţional îndeplinirea tuturor condiţiilor specifice de siguranţă în funcţionare şi utilizare. Totodată, petenta consideră ca fiind o minciună susţinerea potrivit căreia aplicarea acestui marcaj confirmă conformitatea produsului cu cerinţele documentaţiei de atribuire. CIP nu este un organism de analiză şi certificare a conformităţii unui produs cu o anumită specificaţie tehnică şi nici nu certifică funcţionarea siguranţelor manuale. CIP certifică exclusiv conformitatea unui cartuş sau a unei ţevi de armă de foc cu standardele dimensionale pe care el le-a emis, încadrarea cartuşelor în nivelele de presiune generată la tragere impuse, precum şi rezistenţa ţevilor la tragerea unor cartuşe de suprapresiune. De asemenea, contestatoarea arată că ofertantul a solicitat Consiliului să ţină cont de documentul declaraţie de conformitate CIP din oferta sa. Or, acest document nu are nicio valoare probativă, el fiind o simplă declaraţie care contrazice realitatea, care nu face referire la specificaţia curentă, la modelul de pistol ofertat şi nici la siguranţa manuală şi la modul ei de funcţionare. Mai mult, arata petenta, este emis de o entitate fără legătură cu procedura şi fară abilitarea de a emite opinii tehnice. Conform autorizaţiei de funcţionare emise de Ministerul Economiei, aflată la pag. 6 din ofertă, Reprezentanţa Glock în România este exclusiv o entitate de sprijin în afaceri. Pe de altă parte, contradicţia este demonstrată de SC ...SRL prin chiar existenţa unei declaraţii de la bancul de probe (Proof House) austriac, afiliat CIP, în care se explică procedura de testare a pistoalelor Glock conform CIP, şi anume prin tragerea a 2 cartuşe de suprapresiune. Aceasta arată că anexează declaraţia pe care ... a depus-o la alte Direcţii Silvice. Această declaraţie clarifică faptul că testarea pistoalelor în vederea aplicării marcajului CIP nu se referă la funcţionarea siguranţelor manuale sau automate ale pistolului, ci exclusiv la rezistenţa componentelor esenţiale la o posibilă suprapresiune a muniţiei. Contestatoarea mai precizează că această declaraţie demonstrează, în acelaşi timp, afirmaţia sa conform căreia ...SRL oferă în mod curent informaţii false despre produsele sale cu scopul manifest de a obţine în mod fraudulos declararea drept conformă a ofertei sale. Desigur, se bazează şi pe conduita lipsită de diligenţă a unor autorităţi contractante. Este evidentă încercarea sa de a ascunde neconformităţile ofertei prin Pagina 62 din 120
nedepunerea acestei declaraţii pe care, de altfel, o depune la toate procedurile. Mai mult, chiar pe site-ul oficial al CIP se spune că rolul organismului internaţional este acela de a stabili limitele de siguranţă prin reference standards for the measurement of gas pressure and, on the other hand, to select the measurement procedures to be used by the proving authorities in order to determine, in the most precise yet practicai way possible, the pressures developed by both service and proof cartridges (standardele de referinţă pentru măsurarea presiunii gazelor (gazele rezultate în urma arderii pulberii de azvârlire a proiectilului în camera cartuşului şi în ţeavă) şi, pe de altă parte, să selecteze procedurile de măsurare care să fie folosite de autorităţile de încercare pentru a determina, în modul cel mai precis dar şi practic posibil, presiunea dezvoltată atât de cartuşele de serviciu, cât şi de cele de încercare). Este, deci, evident că CIP nu verifică şi nu certifică funcţionarea sistemelor de siguranţă ale pistolului. De altfel, în matricea sa de conformitate, la cerinţa privind siguranţa manuală, a indicat doar testarea la cădere, care, potrivit extrasului din manualul NATO AC/225, nu are în vedere testarea siguranţelor manuale. Petenta arată că îşi menţine toate critcile privind cea de a treia solicitare de clarificări nr. 1369/R.D.C./26.01.2022, prin care i s-a cerut să precizeze dacă muniţia pe care o ofertează este inclusă în categoria celor interzise conform Anexei 1 la Legea nr. 295/2004. Nu există în oferta ...SRL niciun document din care să rezulte caracteristicile glonţului de a nu se încadra în tipurile constructive interzise de perforant sau expansiv, răspunsul său este neconcludent, iar autoritaatea contractantă nu a precizat în procesele- verbale niciun considerent de evaluare care a condus la declararea drept concludent a răspunsului. Totodată, contestatoarea subliniază că ...SRL nu a clarificat situaţia datoriei de cca. 6,4 milioane de euro faţă de bugetul României. În opinia sa, este evident că neachitarea unor obligaţii financiare majore către statul român, de cca. 6,4 milioane de euro fără TVA, încadrează oferta ...SRL în situaţiile de excludere prevăzute de Legea nr. 98/2016, trebuind a fi exclusă. ...SRL a desconsiderat în mod voluntar şi fraudulos obligaţiile instituite de OUG nr. 189/2002, având în vedere că art. 15 alin. (2) prevede; „Nici un contractant căruia i-a fost atribuit un contract de achiziţie prin una dintre procedurile legale nu poate invoca necunoaşterea obligaţiei de a derula operaţiuni compensatorii şi nu poate refuza îndeplinirea acestei obligaţii”. Petenta învederează că SC ...SRL nu a informat autoritatea contractantă în mod corect despre situaţia sa şi despre participarea sa în acţiuni contrare legii române. Aceasta subliniază că oferirea unui preţ Pagina 63 din 120
nesustenabil şi nedemonstrabil este o strategie constantă a tandemului infracţional Glock-..., bazată tocmai pe faptul că acţiunile conjugate de fraudare a banului public al României prin neachitarea obligaţiei de compensare îi crează resursele pentru o astfel de conduită viciată pe piaţă. Pentru toate aceste motive, contestatoarea solicită admiterea contestaţiei aşa cum a fost formulată şi obligarea fie la reevaluarea ofertei ...SRL, indicând clar şi precis că limitele reevaluării trebuie să aibă în vedere doar documentele deja prezentate de ofertant, nefiind permisă completarea lor cu documente ce trebuiau a fi prezentate până la data limită de depunere a ofertelor, fie cu indicarea faptului că oferta SC ...SRL este cea câştigătoare, conform art. 26 alin. (10) din Legea 101/2016. Prin adresa nr. 13366/06.04.2022, înregistrată la Consiliu cu nr. 178054/07.04.2022, contestatoarea formulează întâmpinare la cererea de intervenție, solicitând următoarele: - respingerea cererii de intervenţie ca fiind inadmisibilă, formulată de o persoană fără calitate de operator economic; - fondul cauzei, admiterea în tot a contestaţiei şi respingerea cererii de intervenţie formulate de ...SRL ca nefondată. Pe cale de excepţie, contestatoarea apreciază că intervenţia este inadmisibilă, pentru motivele expuse pe larg în contestaţie privind lipsa calităţii de operator economic şi a actelor de fraudare a bugetului statului român în care acesta este parte. Cererea de intervenție nu este calificată de autorul său și nu este susținută admisibilitatea acesteia. Cererea este denumită doar „voluntară”, fără a se preciza dacă este principală sau accesorie, obligaţie pe care autorul o avea pentru a se putea stabili admisibilitatea acesteia. Învederează Consiliului faptul că rolul activ al completului de soluţionare îi permite acestuia să recalifice o cerere de intervenţie din principală în accesorie şi invers, dar numai o cerere care a fost deja calificată de autor şi în care se regăsesc argumentele acestuia privind admisibilitatea ei. Or, CNSC nu se poate substitui autorului cererii în a recalifica ceva ce nu există şi nici în a motiva admisibilitatea în locul acestuia. În situaţia nedorită, absurdă şi nelegală în care s-ar considera admisibilă o cerere necalificată şi neprecizată privind admisibilitatea, atunci CNSC trebuie să aibă în vedere că practica prevede posibilitatea ofertantului declarat câştigător de a formula exclusiv intervenţie accesorie, în sprijinul autorităţii contractante, sens în care criticile intervenientei nu pot depăşi limitele apărării autorității contractante. Contestatoarea solicită constatarea inadmisibilității, lipsei de interes şi a calităţii de operator economic a intervenientei, cu consecinţa respingerii intervenţiei. Pagina 64 din 120
Referitor la celelalte critici şi apărări formulate de intervenientă, aceasta solicită respingerea lor, pentru următoarele motive: Cu prioritate, acestea sunt inadmisibile deoarece nu au fost formulate şi de autoritatea contractantă, iar intervenienta nu poate depăşi cadrul procesual stabilit de autoritatea contractantă. Mai mult, între timp au fost emise decizia nr. 521/C11/240 din 10.03.2022 în contradictoriu cu D.S. ...si decizia nr. 632/C11/384 din 24.03.2022 în contradictoriu cu D.S. ..., prin care CNSC a admis contestaţiile SC ...SRL şi a constatat temeinicia criticilor faţă de oferta ...SRL. La D.S. ...deja a fost respinsă oferta ...SRL şi declarată câştigătoare cea a SC ...SRL, iar la ... se pune în aplicare decizia CNSC, care a constatat neconformitatea ofertei ...SRL, cel puţin pentru o cerinţă, motiv pentru care nu a mai analizat alte critici. Cu privire la încălcarea proporţionalităţii, petenta apreciază că aceasta este artificial invocată. Autoritatea contractantă a cerut înlocuirea unui document din care lipsea o informaţie esenţială şi care a fost impusă sub sancţiunea excluderii din procedură, iar informaţia nu se regăsea în alt document depus în cadrul ofertei. Aceasta nu a cerut o lămurire a unei situaţii, ci înlocuirea unui document, fapt nepermis de lege. Contestatoarea susține că ...SRL a prezentat citate trunchiate, scoase din context, dintr-o decizie a Curţii de Apel ...prin care s-a constatat că oferta acesteia a fost nelegal declarată drept admisibilă şi câştigătoare, iar contractul încheiat nelegal a fost anulat. În opinia sa, citatele din decizie arată că în acea procedură, oferta SC ...SRL a fost respinsă pe un motiv care nu a făcut obiectul unei solicitări de clarificări, adăugat în mod dolosiv unui motiv care făcuse obiectul unei solicitări de clarificări. În acelaşi timp, aspectele de neconformitate ale ofertei SC ...SRL care făcuseră obiectul solicitării de clarificări se manifestau și în oferta ...SRL, dar în cazul acesteia complicitatea dintre autoritatea contractantă şi ...SRL, care participase în mod activ la întocmirea specificaţiilor tehnice, a funcţionat pentru a se acoperi neconformitatea ofertei şi a se atinge ceea ce impostura acestuia poate califica drept mijlocul rezonabil, proporţional şi necesar pentru realizarea obiectivului şi legătura rezonabilă dintre măsură şi obiectiv, aceea de a i se atribui societății ...SRL contractul pentru un produs neconform şi excluderea ...SRL din procedură pentru motive artificial create. Ceea ce a sancţionat Curtea de Apel ...într-un mod lipsit de echivoc este tocmai faptul că pentru neconformităţile evidente ale ofertei ...SRL nu a cerut clarificări, dar pentru aceleaşi pretinse neconformităţi ale ofertei ...SRL a cerut clarificări pe care, ulterior, le-a interpretat în mod voit eronat pentru a se crea motivul artificial al respingerii ofertei. Pagina 65 din 120
Totodată, contestatoarea arată că intervenienta a înţeles foarte bine că are obligaţia de a depune mijloace probante, dar a eşuat în a prezenta mijloacele probante relevante în oferta sa, iar a duce acum probe este o acţiune tardivă şi inadmisibilă. Chiar în cererea de intervenție pretinde că oferta sa conţine „teste confirmate de autorităţi abilitate" şi „documente, teste, certificări, etc.” pentru dovedirea conformităţii ofertei sale. ...SRL arată că a dovedit că astfel de documente nu probează conformitatea sau că nu sunt, de fapt, teste valide sau certificări valide, dar chestiunea esenţială în discuţie este că acesta ştia că trebuie să le depună în cadrul ofertei, nu ulterior. Contestatoarea susține că Consiliul nu poate evalua oferta ...SRL, ci doar să indice temeinicia criticilor sale prin raportare la ceea ce s-a cerut prin cerinţele tehnice şi cum a fost prezentată în mod probat modalitatea de îndeplinire a acestora. Analiza unor probe de natura mijloacelor probante relevante se face în cadrul evaluării făcute de comisia de evaluare, aceasta neavând la dispoziţie noile probe, deși acestea fie erau anterioare datei-limită de depunere a ofertelor şi se aflau în posesia intervenientei, fie se puteau obţine anterior acestei date. La momentul actual nu se mai poate completa o ofertă întocmită nediligent, nefiind posibilă încălcarea tratamentului egal şi favorizarea pe mai departe a acestui ofertant. După cum a prezentat pe larg în contestaţie, declaraţiile pe proprie răspundere nu intră în categoria de mijloace probante, din moment ce ele nu se referă la produsul efectiv ofertat, sunt emise de fabricant în legătură cu procedura de atribuire şi nici nu indică modul concret în care cerinţa este îndeplinită. Cu referire la scrisoarea emisă de Glock la data de 17.01.2018 și la anexa denumită Raport balistic, petenta apreciază că acestea nu sunt relevante în speţă pentru motivele reţinute cu putere/autoritate de lucru judecat de către Consiliu, Curtea de Apel …. şi Curtea de Apel …., deja expuse în contestaţie, concluzii şi note scrise, aceste decizii analizând exact documentul în cauză. Cu referire la scrisoarea emisă de Glock la data de 28.03.2022, contestatoarea arată că aceasta este, în mare, o reluare a celei emise de Glock ca parte a răspunsului la clarificările privind cerinţa de siguranţă manuală şi de testare a funcţionării acesteia. Petenta mai precizează că exprimarea evită orice referire la modul în care funcţionează siguranţa manuală şi cum îndeplineşte această cerinţă de împiedicare a dării focului şi de asigurare a pistolului. Se fac referiri exclusiv la caracteristicile balistice şi de tratament al metalelor, la suprapresiune, la funcţionarea componentelor celor mai „stresate" ale pistolului, precum şi că adăugarea unor „auxiliare", „accesorii", cum ar fi siguranţa manuală, nu schimbă caracteristicile balistice ale pistolului. Pagina 66 din 120
Este evidentă evitarea oricărei referiri la modul în care funcţionează siguranţa manuală, aceasta nefiind o caracteristică balistică. Dintre cele 3 documente enumerate („documente, teste, certificări etc.”), niciunul nu dovedeşte îndeplinirea cerinţelor privind funcţionarea siguranţei manuale şi nici parametrul bătaie eficace, deoarece: - scrisoarea emisă de Beschussamt Wien se referă la simpla tragere a 2 cartuşe de suprapresiune ca urmare a procedurii CIP, situaţie care nu are legătură cu criticile sale și nici nu demonstrează cerinţele criticate; - certificatul de testare a fost extensiv analizat în actele procedurale anterioare, el nu demonstrează funcţionarea siguranţei manuale şi nici a distanţei eficace; - nu există niciun document emis de CIP ca organizaţie. Contestatoarea consideră lipsită de logică susținerea intervenientei din moment ce testele efectuate conform AC/225 au vizat pistolul Glock 17, care nu este dotat cu siguranţă manuală, deci aceste teste nu pot să conţină vreun test de confirmare a funcţionării siguranţei manuale. În aceeaşi linie de raţionament, nici faptul că pistolul ofertat ar fi doar o simplă variaţie a pistolului Glock 17 nu demonstrează îndeplinirea cerinţelor criticate din moment ce pentru Glock 17 nu există testare pentru funcţionarea siguranţei manuale şi nici pentru distanţa/bătaia eficace. Îndeplinirea cerinţelor impuse de autoritatea contractantă trebuie demonstrată cu muniţia ofertată, având în vedere că aceasta a impus ofertarea unui sistem compatibil armă-muniţie-toc. Referitor la pretinsa opinie de specialitate, contestatoarea arată că, dincolo de caracterul său tardiv şi inadmisibil, aceasta nu poate fi avută în vedere pentru simplul motiv că este emisă de o entitate şi o persoană neabilitate a face astfel de analize. În plus, exprimarea este generală, voit vagă, pentru a acoperi lipsa oricăror verificări şi documentări temeinice. Totodată, aceasta precizează că intervenienta recunoște că muniţia ofertată nu este compatibilă cu pistolul ofertat, din moment ce afirmă că muniţiile sunt compatibile cu armele doar dacă sunt certificate CIP, iar dovada certificării CIP pentru muniţia ofertată lipseşte din oferta sa, cerinţa fiind nedemonstrată. Pentru toate aceste motive, ...SRL solicită respingerea cererii de intervenţie şi admiterea contestaţiei. Prin adresa nr. 13367/06.04.2022, înregistrată la Consiliu cu nr. 18038/07.04.2022, ...SRL a comunicat note scrise cu privire la probele depuse de ...SRL în anexă la Cererea de intervenţie nr. 6087/28.03.2022, solicitând înlăturarea acestora ca nefiind emise de un organism abilitat, nefiind precizate conform normelor din materia încercărilor
şi
testărilor-evaluărilor
prin
identificarea mostrelor/eşantioanelor, a procedurilor efectuate şi a standardelor de referinţă, precum şi pentru că emiterea lor este rezultatul comiterii unor Pagina 67 din 120
fapte de natură infracţională specifice constituirii unui grup infracţional organizat, abuz în serviciu atunci când funcţionarul public generează foloase necuvenite pentru sine sau pentru altul, fals intelectual şi uz de fals, nerespectarea regimului armelor şi al muniţiilor. Totodată, apreciază că aceste probe, chiar dacă prin absurd ar fi utile, relevante şi pertinente, nu mai pot fi depuse în această etapă a procedurii. Limitele cadrului procesual stabilit de contestator se referă la lipsurile evidente din oferta depusă până la data-limită de depunere a ofertelor, la lipsa de relevanţă a documentelor probante depuse în oferta iniţială şi ca urmare a solicitărilor de clarificări şi la faptul că cerinţele tehnice menţionate în contestaţie nu sunt îndeplinite în mod demonstrat. Cu referire la scrisoarea emisă de Glock la data de 17.01.2018 și la anexa denumită Raport balistic, contestatoarea susține că acestea nu sunt relevante în speţă pentru motivele reţinute cu putere/autoritate de lucru judecat de către Consiliu, Curtea de Apel Iaşi şi Curtea de Apel Bacău, deja expuse în contestaţie, concluzii şi note scrise, dar şi pentru următoarele motive: - data la care acestea au fost emise este anterioară datei-limită de depunere a ofertelor cu 4 ani și 2 luni; - ...SRL cunoaşte că acestea sunt lipsite de relevanţă în cauză, motiv pentru care, deşi ele existau în perioada de pregătire a ofertelor şi par să se refere la o cerinţă dintre cele impuse de autoritatea contractantă, nu au fost depuse; - nu se referă la pistolul ofertat şi nici la performanţa obţinută cu muniţia ofertată. Cu referire la scrisoarea emisă de Glock la data de 28.03.2022, petenta arată că aceasta este, în mare, o reluare a celei emise de Glock ca parte a răspunsului la clarificările privind cerinţa de siguranţă manuală şi de testare a funcţionării acesteia. Exprimarea evită orice referire la modul în care funcţionează siguranţa manuală şi cum îndeplineşte aceasta cerinţa de împiedicare a dării focului şi de asigurare a pistolului. Se fac referiri exclusiv la caracteristicile balistice şi de tratament al metalelor, la suprapresiune, la funcţionarea componentelor celor mai „stresate” ale pistolului, precum şi că adăugarea unor „auxiliare”, „accesorii”, cum ar fi siguranţa manuală, nu schimbă caracteristicile balistice ale pistolului. Este evidentă evitarea oricărei referiri la modul în care funcţionează siguranţa manuală, aceasta nefiind o caracteristică balistică. Totodată, declaraţia generală, nespecifică şi nedovedită că autorităţi din sistemul de apărare şi securitate au în dotare un pistol Glock 17 MS nu demonstrează faptul că cel ofertat o are şi nici cum funcţionează aceasta conform cerinţei impuse, deci nu demonstrează îndeplinirea cerinţei. Pagina 68 din 120
Referitor la opinia de specialitate emisă de domnul ..., cadru didactic la Academia Tehnică Militară (ATM), contestatoarea consider că aceasta este lipsită de relevanţă, dar demonstrează tocmai contextul fraudulos în care se complace şi activează ...SRL. ATM este o instituţie de învăţământ superior, ale cărei organizare şi funcţionare sunt reglementate de HG 264/2007. Potrivit art. 2 alin. (2), ATM are abilitarea de a efectua exclusiv studii ştiinţifice şi doar pe bază de contract. Academia Tehnică Militară nu este abilitată legal să efectueze încercări, testări-evaluări, certificări de produse, expertize de conformitate şi, cu atât mai puţin, să realizeze evaluări de conformitate tehnică în materia achiziţiilor publice, astfel cum sunt aceste activităţi definite de lege. Contestatoarea arată că specialistul, deşi emite opinia în nume propriu, de fapt menţionează că reprezintă departamentul de inginerie al unei facultăţi din ATM, deci aceasta atrage incidenţa limitărilor din HG nr. 264/2007. Este evident că acest departament, în fapt, o catedră, conform denumirii uzuale, este o structură care nu este autorizată ca laborator de încercări, centru de testare-evaluare, organism de certificare sau conformitate şi nici entitate cu atribuţiuni în achiziţii publice de natura evaluării ofertelor - comisie de evaluare sau subcomisie de experţi tehnici cooptaţi. Petenta arată că, dacă se apreciază că opinia este emisă de o persoană fizică, nu este o persoană fizică autorizată ca expert în niciunul dintre domeniile menţionate. Din chiar CV-ul său rezultă că implicarea sa în afara cadrului legal didactic şi ştiinţific al ATM s-a rezumat la participarea ca membru în comisii constituite în mod oficial de către entităti abilitate. În opinia contestatoarei, faptul că această opinie este lovită de elemente de nelegalitate evidente este demonstrat şi de următoarele aspecte: - anterior solicitării formulate de ...SRL cu nr. 2516/21.03.2022, pentru opinia anexă la cererea de intervenţie, acesta solicită, pentru utilizare în cadrul litigiului de la DS Sibiu, o altă opinie de specialitate prin adresa nr. 2514AP/16.03.2022; - la această solicitare, ATM răspunde cu adresa nr. A-2392 din 25.03.2022, semnată de către comandantul (rectorul) academiei şi contrasemnată de specialist, depusă în probă; - emiterea acestei adrese oficiale este o nelegalitate evidentă, de care persoanele implicate îşi dau seama, din moment ce adresa actuală în cauză nu mai este emisă oficial de ATM, nu mai poartă antetul, nr. de înregistrare şi semnătura conducătorului unității. Totodată, petenta depune în probă adresa pe care a transmis-o, la data de 29.03.2022, către ATM pentru a clarifica modul legal în care Pagina 69 din 120
aceasta se poate implica în activităţi de încercări, testări-evaluări, certificări de produse, expertize de conformitate şi evaluări de conformitate tehnică în materia achiziţiilor publice, astfel cum sunt aceste activităţi definite de lege, precum şi cadrul normativ care îi permit să presteze astfel de activităţi. Până la această dată nu a primit răspuns. Deci, contestatoarea apreciază că această „probă” trebuie înlăturată cu prioritate pentru motivele de nelegalitate prezentate, fiind emisă de un organism sau persoană fără abilitare legală. De asemenea, aceasta precizează că ...SRL este o persoană juridică autorizată să efectueze încercări, testări-evaluări, autorizări, certificări şi cercetare-dezvoltare în domeniul produselor militare, cu precădere pentru armamente şi muniţii, deţinând laborator şi departamente autorizate de autoritatea competentă, astfel că știe care sunt competenţele stabilite de lege pentru diferitele instituţii din domeniu. Depune, în probă, extras ONRC din care rezultă activităţile autorizate. Un alt aspect care, în opinia contestatoarei, trebuie reţinut este cel referitor la pretinsa examinare fizică a unui pistol şi a unui lot de muniţie, fapte care intră sub incidenţa infracţiunii de nerespectare a regimului armelor şi al muniţiilor, mai precis deţinerea fără drept de arme şi de muniţii letale, în formă continuată. Aceasta consider că, dacă într-adevăr ...SRL a dus la ATM sau a încredinţat persoanei pretinse expert pistoalele şi muniţia respective, nici ATM şi nici persoana în cauză nu au autorizarea legală pentru a deţine, a manevra, a executa trageri, a experimenta, a depozita, a primi spre păstrare arme şi muniţii deţinute în proprietate de un armurier autorizat în condiţiile Legii nr. 295/2004. La fel, își exprimă îndoiala că ...SRL deţine modelele de Glock 17 cu siguranţă manuală care fac obiectul ofertei şi pe care pretinde că le-a pus la dispoziţia ATM. Mostrele nu sunt identificate în modul curent din rapoartele/buletinele/expertizele/ certificările emise în condiţii de legalitate, adică prin număr de serie pentru pistol sau marcă/model/lot/tip, după caz, pentru muniţie. Cu referire la conţinutul acesteia, principalul aspect care iese în evidenţă este caracterul general al exprimării, volumul mare de considerente care nu au legătură cu criticile ...şi neabordarea modului în care funcţionează efectiv siguranţa manuală, absenţa demonstrării cerinţei privind bătaia eficace, incompatibilitatea muniţiei cu pistolul ofertat. Documentul prezintă o lipsă totală de precizie în exprimare, fapt neconform cu exigenţele unui document de expertizare tehnică şi care demonstrează existenţa unor elemente de fraudă şi corupţie. Nu sunt identificate cu exactitate nici certificările NATO şi CIP la care se face referire, nu sunt indicate procedurile prin care au fost efectuate verificările asupra pistoalelor şi muniţiei pentru a se ajunge la concluziile din document şi nici natura verificărilor efectuate, precum şi Pagina 70 din 120
orice referire punctuală la cerinţele impuse şi modul în care „specialistul” a determinat conformitatea tehnică cu fiecare dintre ele. Lipseşte solicitarea transmisă de ...SRL către ATM şi care ar fi „problemele ridicate” şi supuse opiniei. Se foloseşte sintagma improprie „calitățile de luptă ale armei”, respectiv „calitățile de luptă de la un model la altul”, or o armă nu are „calităţi de luptă”, ci doar de funcţionare. Contestatoarea mai susține că „specialistul” nu a înţeles natura aspectelor criticate, întreaga opinie având drept subiect caracteristicile balistice şi dimensionale şi menţinerea lor de la un model la altul. Concluziile privind menţinerea acestor caracteristici au drept scop să indice (faptul neadevărat) că Raportul de testare conform NATO AC/225 ar arăta că acesta demonstrează că au fost testate funcţionarea siguranţei manuale şi bătaia eficace. Or, acest raport nu a testat bătaia eficace (nu există niciun test indicat pentru acest parametru) şi nu a testat funcţionarea siguranţei manuale. Nefuncţionarea siguranţei manuale este evidentă nu doar prin ceea ce a indicat prin contestaţie, şi anume că testul de la lit. R din raport este pentru sistemele interne de siguranţă, cu acţionare automată împotriva declanşărilor accidentale, nu pentru sistemul de siguranţă manuală externă, care să împiedice darea focului atunci când pistolul este asigurat. Testul la căderea pistolului pe o suprafaţă dură descris de AC/225 şi menţionat la lit. R nu testează decât sistemele interne de siguranţă, cu acţionare automată din moment ce căderea pistolului, de exemplu scăparea lui din mână de către trăgător, este o chestiune accidentală. Contrar acesteia, manevrarea siguranţei manuale externe cu rol de asigurare a pistolului şi de împiedicare a dării focului este o acţiune voluntară, realizată de trăgător de mai multe ori pe parcursul unei şedinţe de tragere, acesta asigurând şi dezasigurând manual pistolul în mod repetat. Faţă de acest aspect, se demonstrează şi lipsa de logică şi de echidistanţă a „specialistului” din moment ce raportul de testare este emis pentru pistolul Glock 17 despre care se confirmă faptul că nu are siguranţă manuală, deci nu se poate concluziona logic că un raport de testare în care nu este testată funcţionarea siguranţei manuale pentru că aceasta nu există pe pistolul efectiv testat confirmă funcţionarea acesteia pe o versiune a pistolului efectiv testat şi conformitatea lui cu o cerinţă tehnică privind funcţionarea siguranţei manuale. Contestatoarea reiterează că funcţionarea siguranţei manuale nu reprezintă caracteristici balistice şi dimensionale. Bătaia eficace şi demonstrarea acesteia nu se poate face prin aspectare sau examinare fizică, ci prin tragere efectivă cu muniţia ofertată. Concluziile „specialistului” privind îndeplinirea cerinţei de bătaie eficace nu pot fi primite, mai ales că aceasta nu rezultă din niciun Pagina 71 din 120
document existent în oferta ..., iar cu pistolul nu s-a tras cu muniţia ofertată. Referitor la muniţie, arată contestatoarea, „specialistul” examinează exclusiv calibrul acesteia şi pretinde că a analizat şi compatibilitatea geometrică între ţeavă/camera de încărcare şi cartuş pentru
concluziona
că
se
creează
imposibilitatea geometrică/dimensională a folosirii unei muniţii de alt tip. Nu este clar cum s-a ajuns la această concluzie, care au fost determinările geometrico-dimensionale executate (astfel de determinări necesită echipamente de măsură specifice, cum ar fi calibrele etalonate (chamber gauges în engleză) de tipul trece/nu trece (GO/NO GO), despre care nu există referiri în document. Or, calibrul muniţiei ofertate de ...SRL nu face obiectul criticii sale, ci aspecte ce ţin de modalitatea de întocmire a propunerii tehnice în sine cum sunt absenţa individualizării clare la nivel de marcă, model şi greutate a glonţului, de declararea falsă a conformităţii simultane cu standardele NATO şi CIP pentru muniţie și a declarării false a certificării CIP a acestei muniţii. Contestatoarea menționează că prin criticile sale a indicat şi faptul că nu există compatibilitate între muniţie şi pistol prin aceea că toate declaraţiile depuse de ...SRL în ofertă arată că trebuie folosită muniţie omologată CIP sau SAAMI, iar muniţia ofertată nu este omologată CIP. Nici ofertantul şi nici „specialistul” nu au demonstrat omologarea CIP a muniţiei ofertate, cerinţa de compatibilitate rămânând nedemonstrată. De asemenea, critica vizează şi faptul că nu există în ofertă vreo dovadă a faptului că pretinsul pistol cu siguranţă manuală ofertat nu a tras muniţia ofertată. De aici rezultă lipsa totală de logică şi de legătură cu
subiectul
contestaţiei,
se
creează
imposibilitatea geometrică/dimensională a folosirii unei muniţii de alt tip. Mai precizează contestatoarea că este de reținut afirmaţia „specialistului” conform căreia Muniţia este elementul principal care poate influenţa calităţile balistice ale unei arme, o situaţie care confirmă criticile sale şi care a fost expusă convingător atât de către CNSC, cât şi de către Curtea de Apel …. şi Curtea de Apel …., chiar aşa „nespecialiste în probleme tehnice" după cum le-a apreciat ...SRL. Hotărârea nr. … din 01.07.2019 (revizuire) Curtea de Apel ….: Documentele noi depuse cu ocazia formulării plângerii în faţa instanţei nu sunt concludente. Deşi este anexat un raport balistic se constată că pentru realizarea acestuia a fost folosit un anumit tip de muniţie ce prezintă şi alte caracteristici în afara calibrului de 9 mm. Din înscrisurile de la dosar nu rezultă că petenta a ofertat acest tip de muniţie şi nici faptul că performanţele referitoare la bătaia eficace de 50m trebuie să fie atinse doar cu un anumit tip de muniţie. Or, clarificările iniţiale condiţionau performanţa arătată de utilizarea unui Pagina 72 din 120
anumit tip de muniţie pe când pentru rezultatele standard (25m) o asemenea condiţionare nu mai era indicată. Aşadar, toate precizările depuse nu pot conduce la concluzia că poate fi atinsă cu orice muniţie compatibilă bătaia eficace la 50m. Or, faptul că pistolul ofertat nu a tras muniţia ofertată pentru a i se putea preleva calităţile balistice necesare demonstrării îndeplinirii cerinţelor tehnice impuse reprezintă unul din principalele motive ale neconformităţii ofertei ...SRL. Nu în ultimul rând, contestatoarea susține că nelegalitatea opiniei rezidă în aceea că aceasta nu poate extinde valabilitatea sau aria de cuprindere a unei certificări emise de un organism abilitat sau de către o altă instituţie. Faptul că „specialistul” afirmă că o certificare eliberată pe baza unor testări standardizate pentru un anumit model de pistol este valabilă pentru un pistol care nu a fost efectiv testat este un abuz, acesta pur şi simplu substituindu-se unor organisme abilitate într-un mod nepermis. În opinia sa, ...SRL s-a substituit comisiei MApN de executare a auditului configuraţiei fizice şi analizei omologării oficiale. O astfel de Analiză a omologării oficiale se bazează exclusiv pe specificaţiile tehnice ale procedurii respective şi doar pentru produsul obiect al livrării şi nu se poate extinde la alte proceduri sau chiar la acelaşi produs dar subiect al unei alte proceduri. În niciun caz nu reprezintă un certificat privind îndeplinirea anumitor cerinţe tehnice şi nici o certificare a îndeplinirii tuturor cerinţelor tehnice dintr-o specificaţie de achiziţie. După cum au stabilit instanţele (hotărîrea nr. 364/2019 a Curtea de Apel ….) cu referire la invocarea ...SRL a faptului că este şi el un furnizor de pistoale către instituții: De asemenea, faptul că pistolul Glock este principala armă din dotarea Forţelor de Ordine Publică şi Siguranţă Naţională, cal. 9x19 mm, nu face să se prezume faptul că petenta ar fi îndeplinit cerinţa tehnică în discuţie, întrucât în cadrul altor proceduri de achiziţie publică aceste cerinţe tehnice stabilite în caietele de sarcini pot fi diferite, precum diferite pot fi şi documentele depuse de licitatori pentru dovedirea cerinţelor tehnice. Contestatoarea învederează că, faţă de poziţionarea subiectivă şi nelegală a „specialistului” prin extinderea aplicabilităţii omologării de la MApN, trebuie observat că actul este emis de o structură specială din MApN, Departamentul pentru Armamente, prin numirea unei comisii speciale prin ordin al şefului acelei structuri. Doar o astfel de structură şi prin aceeaşi operaţiune adminstrativă s-ar putea, eventual, extinde aplicabilitatea acelei omologări, deşi ea nu este posibilă. Se observă că „specialistul” nici măcar nu a făcut parte din respectiva comisie, deci depăşirea de atribuţiuni a ATM şi a sa este încă o dată demonstrată. Pagina 73 din 120
De asemenea, petenta arată că, chiar despre aceste documente, Curtea de Apel Iași a reținut faptul că ele nu pot fi avute în vedere pentru a demonstra conformitatea tehnică a ofertei: Înscrisurile depuse în faţa instanţei (şi mai ales adresa Glock Austria din 17.01.2018), nu a fost depuse la solicitarea comisiei de evaluare a ofertelor şi nici la Consiliul Naţional pentru Soluţionarea Contestaţiilor, astfel că nu putea fi avut în vedere, deşi petenta era în măsură să intre în posesia acestor documente şi să le aducă la cunoştinţa autorităţii contractante, având în vedere data emiterii şi realizării raportului balistic. Analizând conţinutul adresei din 17.01.2018, se observă că, într- adevăr, în finalul acesteia se face precizarea că pistolul Glock 17 cu muniţie standard de 9x19 mm are bătaia eficace şi efect letal la mai mult de 50 metri, însă se constată că pentru efectuarea testului balistic au fost folosite anumite cartuşe (fabricate de un alt producător). Or, în condiţiile în care, potrivit adresei GLock Austria din 21.09.2018 depusă în faţa comisiei de evaluare, tipul de cartuş folosit poate influenţa bătaia eficace, era esenţial ca oferta petentei să se refere la acest tip de cartuş, pentru a se reţine concludenţa documentului ataşat plângerii. Prin adresa nr. …., contestatoarea a transmis note scrise în care învederează următoarele: Într-o speţă similară, respectiv procedura de atribuire prin licitaţie deschisă, defăşurată online, a contractului de achiziţie publică de furnizare având ca obiect „pistoale cu toc şi muniţie la DS Sibiu”, anunţ de participare …., în care oferta operatorului economic SC ...SRL a fost declarată drept câştigătoare, Consiliu a admis, prin decizia nr. …, toate criticile ...SRL cu privire la modalitatea de îndeplinire a cerinţelor tehnice şi a anulat actele autorităţii contractante privind decizia de stabilire admisibilă şi câştigătoare SC ...SRL, precum şi comunicările privind rezultatul procedurii şi a obligat autoritatea contractantă să reanalizeze oferta depusă de acesta, cu respectarea prevederilor legale şi a celor evocate în motivare. Ca urmare a acestei decizii, ...SRL a formulat plângere la Curtea de Apel … - dosar nr. …., plângere care a fost respinsă: Soluţia pe scurt: Respinge plângerea formulată de petenta ...SRL împotriva Deciziei Consiliului National de Soluţionare a Contestatiilor nr. ….. Obligă petenta ... …. SRL la plata către intimata ...SRL a sumei de 5000 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată reduse. Definitivă. Pronuntată astăzi, 6 aprilie 2022, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei. Document: Hotărâre …. Astfel, contestatoarea apreciază considerentele deciziei CNSC nr. …. ca având putere de lucru judecat, având în vedere similitudinea dintre cerinţele tehnice de la toate direcţiile silvice si criticile formulate de ...SRL cu privire la oferta ... …. SRL. Pagina 74 din 120
Urmare întâmpinării contestatoarei, intervenienta a transmis adresa nr. 6127/07.04.2022, înregistrată la Consiliu cu nr. 18351/08.04.2022, prin care solicită Consiliului să dea eficienţă dispoziţiilor art. 10 lit. g) din Legea nr. 101/2016 şi ale art. 21 alin. (3) din aceeaşi lege, în sensul de a nu mai lua în considerare înscrisurile depuse de către contestatoare ulterior formulării celor două contestaţii contexate. Aceasta învederează că, din economia dispoziţiilor Legii nr. 101/2016 rezultă obligaţia fiecărei părţi ca, prin actul de procedură formulat, să invoce mijloacele de probă de care înţelege să se folosească şi să depună probele sale odată cu actul de procedură, nefiind permis un comportament precum cel al petentei, care formulează cereri/adrese/concluzii scrise şi ataşează de fiecare dată documente suplimentare, inducând în eroare Consiliul prin informaţiile prezentate în mod trunchiat. Intervenienta menționează că, şi în prezentul dosar, contestatoarea a invocat decizii ale instanţelor de judecată şi/sau CNSC străine de această procedură, prezentând informaţii referitoare la alte produse şi alte proceduri de atribuire (cu specificaţiile aferente). Pe cale de consecinţă, solicită Consiliului să aibă în vedere că limitele soluţionării prezentei cauze sunt strict cele trasate de părţi, anume motivele invocate prin cele două contestaţii şi apărările ...SRL. I. Intervenienta susține că excepţia inadmisibilităţii este neîntemeiată, deoarece a dost fundamentată pe simple alegaţii, neaducând nicio probă în acest sens. În opinia sa, excepţia inadmisibilităţii, împreună cu fundamentul acesteia, reprezintă încă o dovadă a faptului că reprezentantului contestatoarei îi sunt străine noţiuni juridice fundamentale. Pe cale de consecinţă, solicită respingerea excepţiei inadmisibilităţii ca neîntemeiată. II. De asemenea, intervenienta apreciază întâmpinarea contestatoarei ca fiind neîntemeiată, având în vedere următoarele argumente: Deciziile invocate contestatoare sunt străine de procedura în cauză şi nu au fost invocate în contestaţiile cu care CNSC a fost învestit. Aceasta apreciază că, contrar celor susţinute de petentă, singura entitate care prezintă informaţii trunchiate CNSC este însăşi …., întrucât aceasta s-a bucurat de un tratament mult mai „favorabil”. Mai exact, potrivit menţiunilor din procesul-verbal nr. 1666/RDC/31.01.2022 privind evaluarea conformităţii propunerilor tehnice cu prevederile caietului de sarcini şi, după caz, cu factorii de evaluare, la pagina 3 din acest document este prezentat un tabel cu privire la modalitatea desfăşurării procesului de evaluare a propunerilor tehnice. Pagina 75 din 120
Din analiza acestui tabel rezultă că autoritatea contractantă a solicitat ...SRL 3 (trei) seturi de clarificări cu privire la propunerea sa tehnică, iar din pagina 5 a procesului-verbal antemenţionat rezultă următoarele: „Prin adresa nr. 19128/RDC/22.12.2021, s-au solicitat clarificări ofertantului ...(...) cu privire la (...) corectarea viciilor de formă prin retransmiterea documentului prezentat în cadrul propunerii tehnice (...). Prin adresa nr. 19130/RDC/22.12.2021, s-au solicitat clarificări ofertantului ...(...) cu privire la următoarele aspecte (...) în cadrul propunerii tehnice aţi menţionat că lăţimea pistolului este de 35 de mm. (...) vă rugăm clarificaţi inadvertenţele (...). În cadrul propunerii tehnice (...) aţi menţionat că profilul ţevii are 4 ghinturi, în timp ce în cadrul capitolului 2 se menţionează că profilul ţevii are 6 ghinturi (...) În cadrul propunerii tehnice (...) aţi menţionat sistemele de siguranţa ale pistolului: unul extern şi 2 sisteme de siguranţă la cădere. Vă rugăm să precizaţi ce componente aparţin celor trei sisteme de siguranţă (...). În cadrul propunerii tehnice aţi menţionat că miezul glonţului este din oţel, în timp ce din răspunsul la solicitarea de clarificări rezultă că miezul glonţului este din plumb (...)." Aşadar, intervenienta arată că, nu numai că propunerea ...SRL a prezentat serioase hibe, ci autoritatea contractantă i-a mai dat o mână de ajutor, permiţându-i să rectifice a doua oară inadvertenţa referitoare la miezul glonţului ofertat. Or, dacă ...SRL susţine că oferta SC ...SRL trebuie eliminată din cauza faptului că autoritatea contractantă ar fi permis înlocuirea unui document, în aceleaşi condiţii și oferta acesteia trebuia respinsă ca inacceptabilă și neconformă. Mai mult, intervenienta arată Consiliului că practica judiciară invocată în cererea sa de intervenţie este străină de orice altă procedură în care a fost implicată împotriva societăţii ...SRL, trimiterile fiind făcute tocmai în ideea de a sublinia transparenţa sa. Mai departe, aceasta apreciază cricitile referitoare la opinia tehnică de specialitate ca fiind fără niciun fundament juridic şi/sau faptic, întrucât reprezintă simple alegaţii neprobate în vreun fel. Dacă există o singura informaţie neadevărată în cuprinsul opiniei tehnice, înseamnă că ştie care sunt consecinţele prezentării unor informaţii „false” în scopul producerii de efecte juridice. Aceasta precizează că opinia tehnică de specialitate vine în sprijinul completului de soluționare pentru a asigura că aspectele de ordin tehnic (de o complexitate extrem de ridicată) au fost analizate de către o persoană cu pregătire vastă în domeniu, raportat la prevederile documentaţiei de atribuire. În concluzie, intervenienta solicită respingerea contestaţiilor ca neîntemeiate. Pagina 76 din 120
Prin adresa nr. 17778/495, 662/06.04.2022, Consiliul a solicitat Oficiului de Compensare pentru Achiziții de Tehnică Specială, în temeiul art. 20 alin. (1) teza a doua din Legea nr. 101/2016, potrivit cărora ,,Consiliul are dreptul de a solicita orice date necesare pentru soluţionarea contestaţiei şi de la alte persoane fizice sau juridice’’, următoarele lămuriri: -„dacă în ultimii 3 ani calculați de la data deschiderii ofertelor, respectiv 02.12.2021 (notă: începând cu 02.12.2018) este înregistrată în evidențele dvs. vreo situație din care să rezulte existența vreunei situații de excludere astfel cum este aceasta definită de art. 167 lit. g din Legea nr. 98/2016, respectiv „operatorul economic şi-a încălcat în mod grav sau repetat obligaţiile principale ce-i reveneau în cadrul unui contract de achiziţii publice, al unui contract de achiziţii sectoriale sau al unui contract de concesiune încheiate anterior, iar aceste încălcări au dus la încetarea anticipată a respectivului contract, plata de daune- interese sau alte sancţiuni comparabile’’, în sarcina operatorului SC ...SRL; -dacă aveți cunoștință, ați sesizat vreun organ de cercetare, vreo autoritate publică din România referitor la existența vreunei fraude la regimul obligațiilor de compensare reglementat de OUG nr. 189/2002 săvârșită de către SC ...SRL; -dacă aveți cunoștință că ar exista documente constatatoare referitoare la neîndeplinirea obligațiilor contractuale de către SC ...SRL’’. Prin adresa nr. 956/21.04.2022, înregistrată la Consiliu cu nr. 20913/26.04.2022, ... a răspuns după cum urmează: ,,În evidențele Oficiului de Compensare pentru Achiziții de Tehnică Specială (...) nu este înregistrată nicio informație din care să rezulte existența vreunei situații de excludere, astfel cum este definită la art. 167 lit. g) din Legea nr. 98/2016, în sarcina operatorului economic SC ...SRL. În context, precizăm că ... nu derulează contracte de achiziții publice pentru nevoi de apărare, ordine publică și siguranță națională; -ofertantul SC ...SRL nu apare în evidențele noastre cu încălcări ale obligațiiilor de compensare potrivit prevederilor OUG nr. 189/2002 privind operațiunile compensatorii referitoare la contractile de achiziții pentru nevoi de apărare, ordine publică și siguranță națională și, prin urmare, nu deținem documente constatatoare referitoare la neîndeplinirea acestor obligații’’. După primirea acestei corespondențe, pentru respectarea dreptului la apărare, Consiliul a transmis părților adresa sa și răspunsul ..., în vederea formulării unui punct de vedere. Cu adresa nr. 6171/26.04.2022, înregistrată la Consiliu sub nr. 21,217/27.04.2022A, SC ... .... SRL a formulat punct de vedere cu privire la răspunsul Oficiului de Compensare pentru Achiziții de Tehnică Specială nr. 956/21.04.2022, comunicat ca urmare a solicitării Consiliului nr. ...., prin care precizează că achiesează la concluziile „...", întrucât Pagina 77 din 120
acestea certifică faptul că societatea nu a încălcat nicio obligație legală impusă în sarcina sa. Mai mult, arată că documentația de atribuire este clară cu privire la cerințele impuse participanților, pentru ca aceștia să poată participa în mod legal la procedură, nicăieri în documentația de atribuire nefiind stipulată obligația invocată de către contestator, în urma căreia Consiliul și-a depășit atribuțiile legale prin solicitarea comunicată .... Întrucât anunțul de participare nu face nicio referire cu privire la obligația invocată de contestator, mai ales că nici societății ...nu i-a fost solicitat să declare dacă a dat curs sau nu obligației de încheiere a acordului de compensare cu ..., poate fi interpretat că acesta își invocă propria turpitudine în susținerea acestei contestații. Așadar, apreciază că, nefiind prevăzută această „condiție" în anunțul de participare/fișa de date, atât autoritatea contractantă, cât și operatorii economici participanți în procedură au obligația să respecte limitele trasate prin documentația de atribuire, respectiv nici Consiliul și nici Instanța de Judecată nu au posibilitatea de a depăși aceste limite, iar orice eventuală critică asupra documentației de atribuire este tardivă în prezent. Revenind la răspunsul ..., intervenienta solicită observarea că ... Distribution SRL a participat în mod legal la procedura de atribuire și a depus ofertă conformă și desemnată în mod legal ca fiind câștigătoare, apreciind contestația ...ca fiind fundamentată pe simple alegații. Având în vedere solicitarea Consiliului nr. 21093/495, 662/C4/26.04.2022, prin care solicita punctul de vedere al D.S. ... cu privire la răspunsul Oficiului de Compensare pentru Achiziții de Tehnică Specială nr. 956/21.04.2022, comunicat ca urmare a solicitării nr. 17778/495, 662/C4 din 06.04.2022, cu adresa nr. 6519/27.04.2022, înregistrată la Consiliu sun nr. 21390/27.04.2022, .... - ... R.A. ...a formulat punct de vedere prin care solicită Consiliului să ia act de acest răspuns, din care se poate constata că criticile contestatoarei ...S.R.L., referitoare la obligațiile de compensare ale ...S.R.L., potrivit prevederilor O.U.G. nr. 189/2002, sunt nefondate. Prin adresa nr. 21094/495, 662/C4/26.04.2022, Consiliul solicită SC ...SRL punct de vedere cu privire la răspunsul Oficiului de Compensare pentru Achiziţii de Tehnică Specială, înregistrat sub nr. 956/21.04.2022, comunicat ca urmare a solicitării nr. ...., formulată de Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor, în vederea lămuririi unor aspecte necesare în soluţionarea cauzei. Prin adresa nr. 13408/28.04.2022, înregistrată la Consiliu sub nr. 21681/28.04.2022, SC ...SRL formulează răspuns prin care menţionează că adresa de răspuns a ...nr. 956/21.04.2022 la adresa CNSC nr. ..... are un conţinut corect prin raportare la ceea ce a solicitat CNSC şi la realitatea faptului că la ...nu au fost declarate acordul-cadru şi contractele subsecvente. Pagina 78 din 120
Succesiunea obligaţiilor pe care, prin conduita infracţională, grupul organizat din care face parte ... le-a eludat cu bună ştiinţă este următoarea: - notificarea ...de către ... ...a faptului că pregăteşte o procedură de atribuire a unui contract de furnizare de produse militare care se încadrează valoric la obligaţia de compensare; - introducerea în anunţul de participare, în documentaţia de atribuire şi în modelele de acord-cadru şi contract subsecvent a obligaţiei candidatului/ofertantului de a-şi asuma obligaţia de compensare şi penalităţile pentru nerespectarea acesteia, sens în care se instituie 2 modele de formulare care trebuie completate, semnate şi depuse în candidatură/ofertă (în probaţiune, model de FDA de la MApN pentru procedură ce poate depăşi pragul impus); - declararea la ...de către UM 0461 ...şi de către contractant a încheierii acordului-cadru şi, ulterior, toate contractele subsecvente atribuite în baza acestuia; - semnarea contractului de compensare şi constituirea garanţiei de bună execuţie pentru acesta; - întocmirea planului de compensare şi trecerea efectivă la executarea obligaţiei de compensare. Din moment ce încălcările pe care ...le-a criticat sunt cele referitoare la eludarea obligaţiilor de către UM 0461 ...de a notifica ..., de a introduce în anunţ, documentaţia de atribuire şi modele de contract această obligaţie, iar de către ... de a declara încheierea acordului-cadru şi a contractelor subsecvente, iar întrebările adresate ...de către CNSC nu vizează aceste aspecte, este evident că ...nu avea cum să răspundă altfel decât a făcut-o, adică nerelevant pentru soluţionare. ...nu are tangenţă cu motivele de excludere prevăzute de legislaţia achiziţiilor publice, iar ... nu apare în evidenţele lor cu încălcări ale obligaţiilor de compensare din moment ce acesta este primul contract de achiziţie publică care depăşeşte pragul impus care i-a fost atribuit şi care a fost ţinut şi este ţinut ascuns. Atât acordul-cadru, cât şi contractele subsecvente au fost clasificate tocmai pentru a se acoperi această nelegalitate, iar orice informaţie privind numărul de contracte subsecvente, cantităţile şi valorile lor au fost ţinute ascunse de oricine avea interes legitim să le cunoască, inclusiv şi în primul rând de ...şi de instanţă, cei 2 făptuitori minţind instanţa în mod deliberat. În mod identic, în toate cele 7 litigii recente având ca obiect procedurile de pistoale derulate între octombrie 2021 şi martie 2022, toate cu soluţii favorabile obţinute de ..., la această critică, ... nu a adus nicio apărare proprie, dar nici nu a negat în mod hotărât sau convingător. Este un comportamet care trebuie să fie avut în vedere de CNSC. Trebuie avută în vedere şi o complicitatea ...cu interesele oculte ale UM 0461 Bucureşti, prin care ...încearcă să ascundă aceste nelegalităţi. Pagina 79 din 120
Se observă din cuprinsul răspunsului nr. 410/24.02.2022 al ...la adresa ...nr. 13190/21.01.2022, că răspunde general, fără a fi măcar interesată de a şti la ce procedură se face referire. Astfel, pentru a obţine răspunsurile necesare şi utile justei soluţionări a cauzei, contestatoarea solicită reluarea corespondenţei cu ..., dar şi, eventual, iniţierea unei corespondenţe şi cu ..., formulând cel puţin întrebări pentru aspectele esenţiale, după cum urmează: Către ...: - dacă autoritatea contractantă .... ...a notificat iniţial ...despre faptul că pregăteşte procedura de atribuire prin negociere fără publicare de anunţ prealabil pentru încheierea unui contract de achiziţie publică având ca obiect furnizarea de „armament individual", contract de furnizare de produse militare provenind din afara ţării şi care se încadrează valoric la obligaţia de compensare; - dacă ...a avut sau are cunoştinţă de refuzul explicit al ... ...de introducere în anunţul/invitaţia de participare, în documentaţia de atribuire şi în modelele de acord-cadru şi contract subsecvent a obligaţiei candidatului/ofertantului de a-şi asuma obligaţia de compensare şi penalităţile pentru nerespectarea acesteia; - dacă ... ...şi contractantul ...SRL au declarat la ...încheierea acordului-cadru şi, ulterior, toate contractele subsecvente atribuite în baza acestuia, precum şi depăşirea pragului impus de legislaţie; - dacă ...are cunoştinţă despre numărul şi valorile individuală şi cumulată ale contractelor subsecvente atribuite în baza acordului-cadru; - dacă ...SRL a purces la semnarea contractului de compensare şi constituirea garanţiei de bună execuţie pentru acesta, precum şi la întocmirea planului de compensare şi trecerea efectivă la executarea obligaţiei de compensare; - dacă aspectele prezentate mai sus reprezintă încălcări ale prevederilor incidente operaţiunilor compensatorii; - dacă ...a aplicat sancţiuni pentru încălcarea prevederilor incidente operaţiunilor compensatorii sau dacă a iniţiat proceduri pentru sancţionarea lor sau cum va proceda dacă doar prin această corespondenţă a luat pentru prima dată la cunoştinţă de aceste încălcări; Către SRI-UM 0461 Bucureşti: - de ce nu au declarat la ...pregătirea procedurii, de ce nu au introdus în anunţul/invitaţia de participare, în documentaţia de atribuire şi în modelele de acord-cadru şi contract subsecvent obligaţia candidatului/ofertantului de a-şi asuma obligaţia de compensare şi penalităţile pentru nerespectarea acesteia; - de ce nu au declarat la ...încheierea acordului-cadru şi, ulterior, toate contractele subsecvente atribuite în baza acestuia, precum şi depăşirea pragului impus de legislaţie; Pagina 80 din 120
- care este numărul şi valorile individuale şi cumulate ale contractelor subsecvente atribuite în baza acordului-cadru până în prezent; - dacă aceste încălcări ale prevederilor incidente operaţiunilor compensatorii reprezintă o înţelegere între părţile contractante de a-i feri pe furnizor de executarea obligaţiilor de compensare şi dacă această exonerare de aceste obligaţii a reprezentat o condiţie pentru ca acesta să se angajeze în contract. Tot ca o dovadă a conduitei elusive a ..., contestatoarea învederează faptul că acesta evită orice participare în procedurile de atribuire care conţin obligaţii de compensare, în situaţia în care nu lipseşte din nicio procedură de achiziţie de pistoale care are o valoare estimată sub pragul impus, sens în care sunt prezentate următoarele dovezi: - procedura de licitaţie restrânsă pentru atribuirea acordului- cadru Achiziţie armament 3 loturi, aferentă anunţului de participare nr. 174525/08.04.2017, organizată de ....., valoare estimată 60.765.400.00 RON - participanţi ..., ....; - procedura de atribuire prin negociere fără publicare prealabilă a unui anunţ de participare pentru atribuirea acordului cadru de furnizare Pistoale calibru 9xl9mm şi cartuşe calibru 9x19, organizată de .... între datele de 08 - 15.05.2020, valoare estimată 42.000.000,00 ron - participanţi ...şi ...., deşi ... a fost invitat, a refuzat să participe; - procedura de licitaţie restrânsă pentru atribuirea acordului- cadru de furnizare pentru achiziţionarea de Pistoale calibru 9x19 mm, aferentă anunţului de participare nr. ...., organizată de ...., valoare estimată 8.400.000,00 ron - participanţi ..., ... şi ....; - procedura de atribuire prin licitaţie restrânsă - Achiziţie de armament necesar dotării structurilor Jandarmeriei Române în baza unui acord-cadru de furnizare de produse, pentru o durată de 48 luni -1 lot., aferentă Anunţului de participare nr. ...., organizată ...., valoare estimată 33.613.400,00 RON - participant ...; - procedura de atribuire prin licitaţie restrânsă pentru încheierea acordului- cadru de produse Pistol calibru 9x19 mm, aferentă anunţului de participare publicat în ...., valoare estimată 9,452,000.00 RON (n.n., deci imediat sub pragul de 2 milioane euro) - participanţi ...şi ..., ... nu mai participă pentru că nu şi-a îndeplinit în mod corespunzător obligaţiile contractuale într-un contract de achiziţie croit pentru el (procedura de atribuire prin negociere fără publicare prealabilă a unui anunţ de participare pentru atribuirea acordului-cadru de furnizare Pistol cal 9 mm model romanesc, ...., pistoale cu deficienţe structurale majore, nelivrate până la această dată) şi neîndeplinirea obligaţiilor de compensare. Pagina 81 din 120
Ca urmare a formulării adresei antemenționate, raportat la constatarea sa că completul de soluționare nu a dat curs solicitării de reluare a corespondenței cu ..., cu adresa nr. 13454/11.05.2022, înregistrată la Consiliu sub nr. 24357/12.05.2022, SC ...SRL reiterează solicitarea adresată Consiliului de a reveni cu nouă solicitare către ...pentru a răspunde la următoarele întrebări: - dacă autoritatea contractantă …. ...a notificat inițial ...despre faptul că pregătește procedura de atribuire prin negociere fără publicare de anunț prealabil pentru încheierea unui contract de achiziție publică având ca obiect furnizarea de „armament individual", contract de furnizare de produse militare provenind din afara țării și care se încadrează valoric la obligația de compensare;dacă ...a avut sau are cunoștință de refuzul explicit al … ...de introducere în anunțul/invitația de participare, în documentația de atribuire și în modelele de acord- cadru și contract subsecvent a obligației candidatului/ofertantului de a-și asuma obligația de compensare și penalitățile pentru nerespectarea acesteia; - dacă … ...și contractantul ... …. SRL au declarat la ...încheierea acordului-cadru și, ulterior, toate contractele subsecvente atribuite în baza acestuia, precum și depășirea pragului impus de legislație; - dacă ...are cunoștință despre numărul și valorile, individuală și cumulată, ale contractelor subsecvente atribuite în baza acordului- cadru; - dacă ...SRL a demarat semnarea contractului de compensare și constituirea garanției de bună execuție pentru acesta, precum și la întocmirea planului de compensare și trecerea efectivă la executarea obligației de compensare; - dacă aspectele prezentate mai sus reprezintă încălcări ale prevederilor incidente operațiunilor compensatorii; - dacă ...a aplicat sancțiuni pentru încălcarea prevederilor incidente operațiunilor compensatorii sau dacă a inițiat proceduri pentru sancționarea lor sau cum va proceda dacă doar prin această corespondență a luat pentru prima dată la cunoștință de aceste încălcări; Contestatoarea consideră că această revenire este necesară deoarece nu poate să obțină aceste informații de la ..., fiind vorba despre un contract clasificat și având în vedere deficitara relație cu publicul a acestei instituții. Totodată, consideră că nu s-a stăruit îndeajuns pentru aflarea adevărului. Având în vedere faptul că la dosarul cauzei autoritatea contractantă a depus, printre altele, un dosar cu informații confidențiale în care au fost incluse anumite documente din propunerea tehnică, pentru o mai bună analiză și cursivitate a conținutului propunerii tehnice Consiliul a Pagina 82 din 120
solicitat autorității contractante transmiterea propunerii tehnice în forma depusă de ofertantul SC ...SRL în SEAP, solicitare la care aceasta a răspuns cu adresa înregistrată sub nr. 25611/18.05.2022. Din analiza susținerilor părților și a documentelor existente la dosarul cauzei, Consiliul reține cele ce urmează: .... ..., a organizat o licitație deschisă în vederea atribuirii contractului de achiziție publică de furnizare având ca obiect „Furnizare pistoale letale cu glonț, calibru 9 mm, muniție și tocuri pentru pistoale – DS ... 2021”, prin publicarea în SEAP a anunțului de participare nr. CN ..... Valoarea estimată a contractului de furnizare este de 265.236 lei, fără TVA, iar criteriul de atribuire aplicat este „prețul cel mai scăzut”. Potrivit
raportului
procedurii
de
atribuire
nr. 2774/R.D.C./21.02.2022 în cadrul procedurii de atribuire au fost depuse două oferte, respectiv SC ...SRL și SC ...SRL, contestatoarea din prezenta cauză, oferta declarată câștigătoare fiind cea depusă de SC ...SRL. Împotriva rezultatului procedurii de atribuire a formulat contestație SC ...SRL (Dosar nr. ....) prin care critica decizia autorității contractante de a declara câștigătoare oferta depusă de SC ...SRL, solicitând: 1. În principal - anularea actelor nelegale și a tuturor actelor subsecvente sau conexe, a raportului procedurii și a actelor subsecvente acestuia pentru partea corespunzătoare declarării ofertei sale ca necâștigătoare și declarării drept admisibilă și câștigătoare a ofertei SC ...SRL; - anularea altor acte nelegale care privesc oferta operatorului economic SC ...SRL; - reevaluarea ofertei SC ...SRL prin aplicarea strictă a prevederilor documentației de atribuire și, în consecință, emiterea unui nou raport al procedurii strict pentru partea corespunzătoare declarării acestei oferte drept admisibilă și câștigătoare, în care să fie înscrise, în mod obiectiv, modalitățile de îndeplinire a cerințelor tehnice impuse și realitatea prețului ofertat, cu consecința respingerii ofertei ca neîndeplinind criteriile de calificare și selecție și nici cerințele tehnice; - continuarea procedurii cu desemnarea ofertei câștigătoare dintre ofertele admisibile din procedură, inclusiv declararea drept câștigătoare a ofertei sale, această situație rezultând cu claritatea din documentele procedurii; 2. În subsidiar, anularea procedurii având în vedere abaterile legislative, erorile și omisiunile care nu mai pot fi remediate fără încălcarea principiilor fundamentale și în situația în care nu mai pot fi dispuse măsuri de remediere. Preliminar analizei contestației, Consiliul constată că, SC ...SRL a înaintat Consiliului contestația nr. 13272 din 28.02.2022 (dosar Pagina 83 din 120
nr. ....), înregistrată la CNSC cu nr. 10602/28.02.2022, consemnând cauțiunea în valoare de 5.304,72 lei, cu recipisa de consemnare nr. 207875549/1 din 01.03.2022, emisă de CEC Bank – Sucursala Victoria, solicitând cele menționate în partea introductivă a deciziei. Cauţiunea constituită se va restitui, la cerere, nu mai devreme de 30 de zile de la data rămânerii definitive a hotărârii, în temeiul art. 611 alin. (5) și (6) din Legea nr. 101/2016. Cu privire la contestația nr. 13272/28.02.2022, SC ...SRL a formulat cererea de intervenție cu nr. 6035/04.03.2022 prin care solicită respingerea contestației și menținerea ca temeinice și legale a actelor autorității contractante. În conformitate cu art. 64 Cod procedură civilă, dat fiind faptul că autoarea cererii de intervenție are calitate de ofertantă declarată câștigătoare, dovedește un interes legitim propriu în prezenta cauză de menținere ca temeinice și legale a actelor autorității contractante, situație în care, Consiliul va respinge cererea contestatoarei de respingere ca inadmisibilă, formulată de o persoană fără calitate de operator economic, a intervenției SC ...SRL. Consiliul reține că intervenienta a invocat autoritatea de lucru judecat în ceea ce privește criticile referitoare la „presupuse” fapte nelegale și/sau situații de incompatibilitate, invocate dar nedovedite de SC ...SRL, respectiv: i) prezentarea de informații „false” despre produsele ofertate; ii) situația de „incompatibilitate generală datorită apartenenței la un cerc de persoane care are ca scop deturnarea banului public în România”; iii) „beneficiarii direcți ai sumelor de bani câștigate în mod fraudulos”; iv) presupusa neîndeplinire a condiției ca ... să fie operator economic; v) „grup infracțional organizat” constituit din reprezentantul ... și partenerul comercial care furnizează produsele ofertate în România; vi) „neîndeplinirea obligațiilor de offset”. Cu privire la toate acestea, intervenienta susține că prin decizia nr. ...din 05.01.2022 Consiliul s-a pronunțat, precizând totodată că aceste „capete de acuzare” sunt reluate cu ocazia fiecărei contestații formulate de SC ...SRL în procedurile în care oferta câștigătoare este cea depusă de SC ...SRL. Referitor la această excepție, Consiliul reține că, potrivit art. 435 din Codul de procedură civilă, aplicabil în completarea Legii nr. 101/2016: „(1) Hotărârea judecătorească este obligatorie și produce efecte numai între părți şi succesorii acestora. (2) Hotărârea este opozabilă oricărei terțe persoane atât timp cât aceasta din urmă nu face, în condițiile legii, dovada contrară.” Pagina 84 din 120
Totodată: Art. 430 - Autoritatea de lucru judecat „(1) Hotărârea judecătorească ce soluționează, în tot sau în parte, fondul procesului sau statuează asupra unei excepții procesuale ori asupra oricărui alt incident are, de la pronunțare, autoritate de lucru judecat cu privire la chestiunea tranşată. (2) Autoritatea de lucru judecat priveşte dispozitivul, precum și considerentele pe care acesta se sprijină, inclusiv cele prin care s-a rezolvat o chestiune litigioasă. (3) Hotărârea judecătorească prin care se ia o măsură provizorie nu are autoritate de lucru judecat asupra fondului. (4) Când hotărârea este supusă apelului sau recursului, autoritatea de lucru judecat este provizorie. (5) Hotărârea atacată cu contestația în anulare sau revizuire îşi păstrează autoritatea de lucru judecat până ce va fi înlocuită cu o altă hotărâre.” Art. 431 - Efectele lucrului judecat „(1) Nimeni nu poate fi chemat în judecată de două ori în aceeaşi calitate, în temeiul aceleiaşi cauze și pentru acelaşi obiect. (2) Oricare dintre părți poate opune lucrul anterior judecat într-un alt litigiu, dacă are legătură cu soluționarea acestuia din urmă.” Drept urmare, nefiind îndeplinite toate condițiile art. 431 alin. (1) din Codul de procedură civilă, actele vătămătoare atacate în prezent fiind emise într-o procedură de atribuire diferită de cea în cadrul căreia a fost pronunțată decizia nr. ...din 05.01.2022, precum și faptul că nu există identitate de părți, autoritate contractantă fiind Jandarmeria Română, Consiliul stabilește că nu operează excepția autorității de lucru judecat deciziei anterioare a Consiliului, motiv pentru care Consiliul respinge această excepție invocată de intervenientă. Totodată, Consiliul reține că documentația aferentă respectivelor proceduri este diferită, după cum este diferit și tipul procedurii, în procedura de față fiind licitație deschisă, iar în procedura la care face referire intervenienta, fiind cerere de ofertă. Cel mult, deciziile anterioare ale Consiliului și ale instanțelor au valoarea oricărei practici judiciare în sistemul de drept românesc pe chestiunile tranșate, sistem juridic în care precedentul judiciar nu este izvor de drept, judecătorul fiind chemat să se pronunțe conform susținerilor părților și probelor de la dosar, pentru fiecare cauză în parte. În acest sens, Înalta Curte de Casație și Justiție a stabilit, în numeroase cauze, că practica judiciară nu este izvor de drept (Exemplu: Decizia nr. ....). Pe de altă parte, admiterea excepției ar fi vădit defavorabilă chiar intervenientei, în condițiile în care cauza invocată a fost soluționată, în parte, în favoarea contestatoarei ..., ori autoritatea de lucru judecat nu poate opera doar parțial, în limita convenabilă celui care o invocă. Consiliul va analiza, însă, apărările intervenientei atunci când va soluționa criticile respective în analiza fondului cauzei. Pagina 85 din 120
Pe fondul contestației, Consiliul constată că sunt formulate o serie de critici cu privire la incompatibilitatea generală în care s-ar afla ofertantul declat câștigător, după cum afirmă contestatoarea, datorită apartenenței sale la un cerc de persoane care are ca scop „deturnarea banului public al României prin încălcarea legilor țării”, motive pentru care oferta SC ...SRL trebuia respinsă în temeiul art. 167 lit. g) și lit.h) din Legea nr. 98/2016. În susținerea celor de mai sus, contestatoarea arată că pentru a demonstra situația incompatibilă cu statutul de operator economic, indică următoarele „probe”: -anunțul de atribuire a contractului clasificat de furnizare de pistoale acordat nelegal de SRI-UM 0461 ...lui ..., cu valoarea de cca 8 milioane euro; -ambele părți implicate în fraudă au covenit să fraudeze bugetul de stat prin eludarea obligațiilor ce le revin pentru achitarea obligațiilor de compensare instituite de OUG nr. 189/2002, care sunt în valoare de minim 80% din valoarea contractului semnat astfel: SRI prin aceea că a eludat obligația autorității contractante de a include în anunț, în documentația de atribuire și în modelul de contract această obligație, iar contractantul prin încălcarea obligației de a declara situația sa la ...și de a semna acordul de compensare, conform prevederilor art. 12-18 și următoarele din actul normativ menționat; -nicuna dintre părți nu are abilitatea de a deroga de la prevederile actului normativ; conform art. 3 din OUG nr. 189/2002, scopul acestei compensări este: a) recuperarea integrală sau parțială, a fondurilor investite în ahizițiile de tehnică militară; b)susținerea industriei românești, în general, și a celei de apărare, în special; g) creșterea competitivității internaționale a economiei românești. Contestatoarea mai arată că ofertantul avea obligația să declare că nu a dat curs obligației de a încheia un acord de compensare cu ..., că nu a informat această autoritate despre încheierea acordului- cadru de funizare care depășește pragul de 2 milioane de euro și a derulat deja contracte subsecvente a căror valoare, individual sau cumulat, depășește pragul legal impus, situație care se încadrează, în opinia sa, în cazurile de excludere care vizează existența unor datorii la bugetul de stat și cazurile de fraudă financiară în temeiul art. 167 lit. g) și lit. h) din Legea nr. 98/2016. Precizează de asemenea, că în dosarul nr. ..., aflat pe rolul Curții de Apel București, instanța a constatat temeinicia criticilor sale referitoare la oferta ... depusă în procedura organizată de .... C ...în ceea ce privește oferirea de către ... de informații incomplete referitoare la oferta sa și că oferta a fost declarată admisibilă și câștigătoare ca urmare a unei evaluări superficiale și favorizante. Mai susține că în cauza Pagina 86 din 120
aflată pe rolul Curții de Apel București, din documentele depuse reieșea cu claritate situația de neconformitate a ofertei, speța fiind foarte asemănătoare cu cea actuală, după cum afirmă contestatoarea, motiv pentru care Cutea a decis inclusiv constatarea nulității absolute a contractului de furnizare de produse încheiat cu ... și l-a anulat. Așa cum rezultă din susținerile părților, aceste alegații ale contestatoarei cu privire la o pretinsă incompatibilitate generală și un conflict de interese, indicii de fraudă etc. au fost invocate, în ceea ce o privește pe intervenientă, în toate cauzele în care aceasta participă ca ofertant, criticile fiind deopotrivă respinse. Ca și în celelalte cauze, Consiliul reține că nu s-a făcut dovada incidenței art. 167 lit. g) și h) din Legea nr. 98/2016, care stabilesc următoarele: ,,g) operatorul economic şi-a încălcat în mod grav sau repetat obligaţiile principale ce-i reveneau în cadrul unui contract de achiziţii publice, al unui contract de achiziţii sectoriale sau al unui contract de concesiune încheiate anterior, iar aceste încălcări au dus la încetarea anticipată a respectivului contract, plata de daune-interese sau alte sancţiuni comparabile; h) operatorul economic s-a făcut vinovat de declaraţii false în conţinutul informaţiilor transmise la solicitarea autorităţii contractante în scopul verificării absenţei motivelor de excludere sau al îndeplinirii criteriilor de calificare şi selecţie, nu a prezentat aceste informaţii sau nu este în măsură să prezinte documentele justificative solicitate’’. Astfel, faptul că deținătorul firmei Glock este consul onorific al României la Klagenfurt Austria, iar administratorul SC ...SRL este consilier al consulului onorific nu determină lipsa calității de operator economic în sensul anterior precizat, Consiliul neputând reține afirmația contestatoarei cu privire la lipsa caracterului licit al furnizării de produse pe piața românească. Presupusul conflict de interese invocat de contestatoare este inexistent, Consiliul apreciind ca relevante informațiile postate pe site-ul Ministerului Afacerilor Externe: Persoanele propuse trebuie să deţină poziţii importante în ţările respective - oamenii politici reputaţi, personalităţi remarcabile în domeniile economic, financiar, bancar, cultural, ştiinţific, avocaţi de renume, cu independenţă financiară și comportament adecvat funcţiei încredinţate, apropiaţi de România. Pentru activitatea desfăşurată, consulii onorifici nu primesc din partea statului român salarii, indemnizaţii sau alte venituri şi suportă din bugetul propriu toate cheltuielile ocazionate de exercitarea funcţiei lor oficiale. Consulii onorifici îndeplinesc atribuţii consulare care nu implică exercitarea autorităţii de stat. De altfel, observă Consiliul, situația de fapt descrisă de contestatoare nu reprezintă una care, din punctul de vedere al regulilor Pagina 87 din 120
de evitare a conflictului de interese în materia achizițiilor publice, regăsite în dispozițiile art. 58 – 63 din Legea nr. 98/2016, să determine o concluzie ca cea avansată de autoarea contestației. De altfel, nici contestatoarea nu își consolidează susținerea prin invocarea unor norme legale ce ar împiedica participarea SC ...SRL la proceduri de achiziție publică. Legislația națională a achizițiilor publice (în speță Legea nr. 98/2016) definește conflictul de interese după cum urmează: -Art. 59. - În sensul prezentei legi, prin conflict de interese se înţelege orice situaţie în care membrii personalului autorităţii contractante sau ai unui furnizor de servicii de achiziţie care acţionează în numele autorităţii contractante, care sunt implicaţi în desfăşurarea procedurii de atribuire sau care pot influenţa rezultatul acesteia au, în mod direct sau indirect, un interes financiar, economic sau un alt interes personal, care ar putea fi perceput ca element care compromite imparţialitatea ori independenţa lor în contextul procedurii de atribuire. Art. 60. - (1) Reprezintă situaţii potenţial generatoare de conflict de interese orice situaţii care ar putea duce la apariţia unui conflict de interese în sensul art. 59, cum ar fi următoarele, reglementate cu titlu exemplificativ: a) participarea în procesul de verificare/evaluare a solicitărilor de participare/ofertelor a persoanelor care deţin părţi sociale, părţi de interes, acţiuni din capitalul subscris al unuia dintre ofertanţi/candidaţi, terţi susţinători sau subcontractanţi propuşi ori a persoanelor care fac parte din consiliul de administraţie/organul de conducere sau de supervizare a unuia dintre ofertanţi/candidaţi, terţi susţinători ori subcontractanţi propuşi; b) participarea în procesul de verificare/evaluare a solicitărilor de participare/ofertelor a unei persoane care este soţ/soţie, rudă sau afin, până la gradul al doilea inclusiv, cu persoane care fac parte din consiliul de administraţie/organul de conducere sau de supervizare a unuia dintre ofertanţi/candidaţi, terţi susţinători ori subcontractanţi propuşi; c) participarea în procesul de verificare/evaluare a solicitărilor de participare/ofertelor a unei persoane despre care se constată sau cu privire la care există indicii rezonabile/informaţii concrete că poate avea, direct ori indirect, un interes personal, financiar, economic sau de altă natură, ori se află într-o altă situaţie de natură să îi afecteze independenţa şi imparţialitatea pe parcursul procesului de evaluare; d) situaţia
în
care
ofertantul
individual/ofertantul asociat/candidatul/subcontractantul propus/terţul susţinător are drept membri în cadrul consiliului de administraţie/organului de conducere sau de supervizare şi/sau are acţionari ori asociaţi semnificativi persoane care sunt soţ/soţie, rudă sau afin până la gradul al doilea inclusiv ori care se află în relaţii comerciale cu persoane cu funcţii de decizie în cadrul autorităţii contractante sau al furnizorului de servicii de achiziţie implicat în procedura de atribuire; e) situaţia în care ofertantul/candidatul a nominalizat printre principalele persoane desemnate pentru executarea contractului persoane care sunt soţ/soţie, rudă sau afin până la gradul al doilea inclusiv ori care se află în Pagina 88 din 120
relaţii comerciale cu persoane cu funcţii de decizie în cadrul autorităţii contractante sau al furnizorului de servicii de achiziţie implicat în procedura de atribuire. f) situaţia
în
care
ofertantul
individual/ofertantul asociat/candidatul/subcontractantul propus/terţul susţinător organizat ca societate pe acţiuni cu capital social reprezentat prin acţiuni la purtător nu respectă prevederile art. 53 alin. (2) şi (3). (2) În sensul dispoziţiilor alin. (1) lit. d), prin acţionar sau asociat semnificativ se înţelege persoana care exercită drepturi aferente unor acţiuni care, cumulate, reprezintă cel puţin 10% din capitalul social sau îi conferă deţinătorului cel puţin 10% din totalul drepturilor de vot în adunarea generală. Consiliul reține că situația invocată de contestatoare nu se încadrează în niciuna dintre ipotezele prevăzute de lege referitoare la conflictul de interese, legislația achizițiilor publice asimilându-l cu denaturarea concurenței prin favorizarea unui ofertant de către membrii comisiei de evaluare sau responsabilii din cadrul autorității contractante, având la bază existența unor relații de rudenie, afinitate sau interese de afaceri. Situația prezentată de contestatoare este cu totul alta, referindu- se la anumite interese oculte ale producătorului austriac Glock, care ar fi pătruns în anumite cercuri de putere, cu scopul de a i se atribui contracte publice pe nedrept. Verificarea unei atari situații nu este de competența Consiliului, simpla bănuială a unui operator economic referitoare la existența unor fapte de corupție neputând fi motiv de respingere a unui operator economic dintr-o procedură, în condițiile în care motivele de excludere a unui operator sunt de strictă interpretare, întrucât vizează însuși dreptul operatorului de a participa la procedura de achiziție publică, drept care nu poate fi restricționat prin împrumutarea unor prevederi din alte legi a unor dispoziții care ar impune eliminarea sa. Sub acest aspect, în ceea ce privește susținerea contestatoarei referitoare la eventuale fraude referitoare la încălcarea obligației contractantului ... de a declara situația sa la ...și de a semna acordul de compensare, conform prevederilor art. 12-18 și următoarele din OUG nr. 189/2002, Consiliul a solicitat Oficiului de Compensare pentru Achiziții de Tehnică Specială, prin adresa nr. ...., cu următoarele întrebări: -„dacă în ultimii 3 ani calculați de la data deschiderii ofertelor, respectiv 02.12.2021 (notă: începând cu 02.12.2018) este înregistrată în evidențele dvs. vreo situație din care să rezulte existența vreunei situații de excludere astfel cum este aceasta definită de art. 167 lit. g din Legea nr. 98/2016, respectiv ,,operatorul economic şi-a încălcat în mod grav sau repetat obligaţiile principale ce-i reveneau în cadrul unui contract de achiziţii publice, al unui contract de achiziţii sectoriale sau al unui contract de concesiune încheiate anterior, iar aceste încălcări au dus la încetarea anticipată a respectivului contract, plata de daune-interese sau alte sancţiuni comparabile”, în sarcina operatorului SC ...SRL; Pagina 89 din 120
-dacă aveți cunoștință, ați sesizat vreun organ de cercetare, vreo autoritate publică din România referitor la existența vreunei fraude la regimul obligațiilor de compensare reglementat de OUG nr. 189/2002 săvârșită de către SC ...SRL; -dacă aveți cunoștință că ar exista documente constatatoare referitoare la neîndeplinirea obligațiilor contractuale de către SC ...SRL’’. Prin adresa nr. 956/21.04.2022, înregistrată la Consiliu cu nr. 20913/26.04.2022, ... a răspuns după cum urmează: „În evidențele Oficiului de Compensare pentru Achiziții de Tehnică Specială (...) nu este înregistrată nicio informație din care să rezulte existența vreunei situații de excludere, astfel cum este definită la art. 167 lit. g) din Legea nr. 98/2016, în sarcina operatorului economic SC ...SRL. În context, precizăm că ... nu derulează contracte de achiziții publice pentru nevoi de apărare, ordine publică și siguranță națională; -ofertantul SC ...SRL nu apare în evidențele noastre cu încălcări ale obligațiiilor de compensare potrivit prevederilor OUG nr. 189/2002 privind operațiunile compensatorii referitoare la contractile de achiziții pentru nevoi de apărare, ordine publică și siguranță națională și, prin urmare, nu deținem documente constatatoare referitoare la neîndeplinirea acestor obligații”. După primirea acestei corespondențe, pentru respectarea dreptului la apărare, Consiliul a transmis părților adresa sa și răspunsul ..., în vederea formulării unui punct de vedere. Ca urmare a acestei adrese, contestatoarea SC ...SRL arată că răspunsul este corect, prin prisma întrebărilor adresate de Consiliu, dar insuficient pentru aflarea adevărului, clarificând cele prezentate în contestație cu privire la neîndeplinirea obligației de declarare la ..., descriind, pe larg, în ce constă conduita infracțională și grupul organizat din care face parte ... le-a eludat cu bună ştiinţă. Astfel, aceasta arată că UM 0461 ...nu a notificat ...de către a faptului că pregăteşte o procedură de atribuire a unui contract de furnizare de produse militare care se încadrează valoric la obligaţia de compensare, nu a introdus în anunţul de participare, în documentaţia de atribuire şi în modelele de acord- cadru şi contract subsecvent a obligaţiei candidatului/ofertantului de a-şi asuma obligaţia de compensare şi penalităţile pentru nerespectarea acesteia, sens în care se instituie 2 modele de formulare care trebuie completate, semnate şi depuse în candidatură/ofertă (în probaţiune, model de FDA de la ... pentru procedură ce poate depăşi pragul impus), nu a declarat la ...(și nici contractantul nu a făcut acest lucru) încheierea acordului-cadru şi, ulterior, toate contractele subsecvente atribuite în baza acestuia, nu a semnat contractul de compensare şi constituirea garanţiei de bună execuţie pentru acesta, nu a întocmit planului de compensare şi trecerea efectivă la executarea obligaţiei de compensare. Astfel, din susținerile contestatoarei, rezultă că nu ar fi vorba de o nerespectare a obligațiilor contractuale, din moment ce chiar ea susține Pagina 90 din 120
că în documentația de atribuire aferentă nu există introduse asemenea clauze, în opinia sa, cu intenția vădită de a încălca legea, invocând o complicitate între ... ...și ..., ori din conținutul contestației nu rezultă acest lucru. De altfel, chiar în deciziile anterioare ale Consiliului pe care contestatoarea le invocă (exemplu: decizia nr. ..., pag. 55) se arată următoarele: ,,În lumina celor analizate și având în vedere atribuțiile comisiei de evaluare din cadrul autorității contractante, regăsite la art. 127 alin. (1) din HG nr. 395/2016, Consiliul stabilește că solicitarea de informații de la ... (...), cu privire la situația SC ...SRL legată de eventuale obligații de compensare, reprezintă un demers pe care îl poate realiza autoritatea contractantă, ca entitate chemată să se edifice asupra situației juridice a operatorilor economici ce participa la achiziția pe care a organizat-o’’. Deci, Consiliul nu a dispus prin deciziile sale o anchetă legată de existența unui grup infracțional organizat, situație care s-ar încadra la art. 164 și 165 din Legea nr. 98/2016, ci o verificare a incidenței art. 167 lit. g) și h), referitoare la îndeplinirea obligațiilor contracuale de compensare în derulare, a căror nerespectate de SC ...SRL o invocă societatea contestatoare. Astfel, dispozițiile invocate de contestatoare (lit. g a art. 167 din Legea nr. 98/2016) se referă la încălcarea gravă sau repetată a obligaţiile principale ce-i reveneau în cadrul unui contract încheiat anterior, iar aceste încălcări au dus la încetarea anticipată a respectivului contract, plata de daune-interese sau alte sancţiuni comparabile, deci încălcări deja constatate de o anumită autoritate contractantă, prin documente constatatoare negative, emise și publicate conform dispozițiilor legale, acte care pot fi atacate în instanță, pe proceduri specifice, și nu de încălcări prezumate, pentru care nu există documente constatatoare. În ceea ce privește lit. h) a aceluiași articol (operatorul economic s- a făcut vinovat de declaraţii false în conţinutul informaţiilor transmise la solicitarea autorităţii contractante în scopul verificării absenţei motivelor de excludere sau al îndeplinirii criteriilor de calificare şi selecţie, nu a prezentat aceste informaţii sau nu este în măsură să prezinte documentele justificative solicitate), și acesta se referă la situații deja constatate, respectiv condamnări pentru faptele prevăzute la art. 164, incidența faptelor de la 165 din Legea nr. 98/2016, existența unor certificate constatatoare negative, nedeclarate în DUAE, și nu la situația expusă pe larg de contestatoare în adresa nr. 21681/28.04.2021 și nr. 13454/11.05.2022, înregistrată la Consiliu sub nr. 24357/12.05.2022. Cele învederate în respectivele adrese nu pot face obiectul verificării într-o procedură de achiziții publice, de către autoritatea contractantă, deoarece nu comisia de evaluare stabilește existența unor fapte penale, a unui grup infracțional organizat etc, ci doar instanța de Pagina 91 din 120
judecată, în urma unui proces penal. De asemenea, rolul Consiliului nu este acela de a stabili astfel de vinovății, ci doar de a stabili în ce măsură autoritatea contractantă a aplicat prevederile documentației și ale legii, ori sub aspectul prevederilor art. 167 lit. g) și h) din Legea nr. 98/2016, nu există acte constatatoare și situații deja constatate de ... În condițiile în care ... a răspuns exact celor solicitate de Consiliu prin adresa nr. 956/21.04.2022, înregistrată la Consiliu cu nr. 20913/26.04.2022, respectiv că nu există obligații restante ale acestui operator, Consiliul va respinge ca inutilă, nepertinentă și neconcludentă proba solicitată de ...referitoare la „interogarea” ... și a .... Bucureşti, Consiliul având pe rolul său o altă procedură de atribuire, și nu procedura la care face referire contestatoarea. Consiliul nu este organ de anchetă penală, astfel că nu își poate produce și procura singur documente constatatoare pentru a-l descalifica pe ofertant. Este total nerelevant, în prezenta cauză, dacă ... ...a notificat iniţial ...despre faptul că pregăteşte procedura de atribuire prin negociere fără publicare de anunţ prealabil pentru încheierea unui contract de achiziţie publică având ca obiect furnizarea de „armament individual”, contract de furnizare de produse militare provenind din afara ţării şi care se încadrează valoric la obligaţia de compensare, în condițiile în care nu ... ...este autoritate contractantă în prezenta procedură și nu documentația aferentă acelei proceduri este în analia Consiliului. Aceasta este situația și a celorlalte întrebări pe care contestatoarea sugerează a fi puse de Consiliu celor două instituții, respectiv ... și SRI-UM 0461 Bucureşti. Consiliul reține relevanța jurisprudenței europene, respectiv cauza C-178/16 Hotărârea CURȚII (Camera a patra), Impresa di Costruzioni Ing. E. Mantovani SpA, Guerrato SpA împotriva Provincia autonoma di Bolzano, Agenzia per i procedimenti e la vigilanza in materia di contratti pubblici di lavori servizi e forniture (ACP), Autorità nazionale anticorruzione (ANAC), cu participarea: Società Italiana per Condotte d’Acqua SpA, Inso Sistemi per le Infrastrutture Sociali SpA Trimitere preliminară – Contracte de achiziții publice de lucrări – Directiva 2004/18/CE – Articolul 45 alineatele (2) și (3) – Condiții de excludere de la participarea la procedura de atribuire a unui contract de achiziții publice – Declarație privind inexistența unor hotărâri definitive de condamnare a foștilor administratori ai societății ofertante – Conduită infracțională a unui fost administrator – Condamnare penală – Disociere completă și efectivă între întreprinderea ofertantă și acest administrator – Probă – Apreciere de către autoritatea contractantă a cerințelor corespunzătoare acestei obligații”, în care se vorbește de condamnarea administratorului anterior, și nu de fapte care ar putea fi interpretate drept penale: ,,33 În ceea ce privește cauza de excludere facultativă prevăzută la articolul 45 alineatul (2) primul paragraf litera (c) din directiva menționată, care permite autorităților contractante să excludă de la participarea la o procedură de atribuire a Pagina 92 din 120
unui contract un ofertant care a făcut obiectul unei hotărâri cu autoritate de lucru judecat, în conformitate cu dispozițiile legale ale țării în cauză, privind o faptă care aduce atingere eticii profesionale a acestui ofertant, trebuie să se arate mai întâi că aceasta nu precizează în ce măsură infracțiunile săvârșite de membrii organelor de conducere sau de administratorii unei persoane juridice pot conduce la excluderea acesteia din urmă în temeiul dispoziției menționate.(…) 39 În ceea ce privește, în plus, aspectul dacă o infracțiune a adus sau nu a adus atingere eticii profesionale a întreprinderii ofertante, trebuie să se constate că participarea administratorului unei societăți la emiterea de facturi false poate fi considerată o faptă care a adus atingere eticii profesionale. 40 În sfârșit, în ceea ce privește condiția potrivit căreia hotărârea trebuie să aibă autoritate de lucru judecat, trebuie să se observe să această condiție era îndeplinită în cauza principală, dat fiind că decizia de excludere a fost luată după ce hotărârea cu privire la domnul B. a dobândit autoritate de lucru judecat. 41 Conform jurisprudenței citate la punctul 31 din prezenta hotărâre, statul membru are dreptul să simplifice condițiile de aplicare a cauzelor de excludere facultative și astfel să renunțe la aplicarea unei cauze de excludere în cazul disocierii dintre întreprinderea ofertantă și conduita care constituie infracțiune. În acest caz, el are de asemenea dreptul de a stabili condițiile acestei disocieri și de a impune, după cum se întâmplă în dreptul italian, ca întreprinderea ofertantă să informeze autoritatea contractantă cu privire la o condamnare suferită de administratorul său, chiar dacă această condamnare nu este încă definitivă. 42 Întreprinderea ofertantă, care trebuie să îndeplinească aceste condiții, poate prezenta toate probele care, în opinia sa, demonstrează o astfel de disociere. 43 Dacă respectiva disociere nu poate fi demonstrată satisfăcător pentru autoritatea contractantă, consecința necesară este aplicarea cauzei de excludere. 44 Astfel cum s-a arătat la punctul 27 din prezenta hotărâre, într-o situație în care hotărârea prin care se constată o infracțiune care aduce atingere eticii profesionale a administratorului unei întreprinderi ofertante nu este încă definitivă, articolul 45 alineatul (2) primul paragraf litera (d) din Directiva 2004/18 se poate aplica. Această dispoziție permite excluderea unei întreprinderi ofertante care s-a făcut vinovată de o gravă abatere profesională, dovedită prin orice mijloace pe care autoritățile contractante le pot justifica. 45 În această privință, trebuie să se constate că considerațiile care figurează la punctele 34-43 din prezenta hotărâre sunt valabile și aplicabile mutatis mutandis în ceea ce privește o abatere profesională gravă. 46 În raport cu aplicarea articolului 45 alineatul (2) primul paragraf litera (c) din Directiva 2004/18, una dintre diferențe constă în faptul că autoritatea contractantă poate justifica „prin orice mijloace” o astfel de abatere gravă. 47 În acest scop, o decizie cu caracter jurisdicțional, chiar dacă nu a rămas încă definitivă, poate, în funcție de obiectul acestei decizii, să furnizeze autorității contractante un mijloc adecvat pentru a justifica existența unei abateri profesionale grave, decizia sa fiind, în orice caz, supusă controlului jurisdicțional. 48 Trebuie să se adauge că, potrivit articolului 45 alineatul (2) primul paragraf litera (g) din Directiva 2004/18, un ofertant poate fi exclus dacă s-a făcut grav vinovat de declarații false, dar și în cazul în care nu furnizează informațiile solicitate în temeiul secțiunii 2 din capitolul VII din titlul II din această directivă, și anume informațiile referitoare la criteriile calitative de selecție. Astfel, faptul de a nu informa autoritatea contractantă cu privire la acte sancționabile penal ale fostului administrator poate fi de asemenea un element care să permită excluderea, în temeiul acestei dispoziții, a unui Pagina 93 din 120
ofertant de la participarea la o procedură de atribuire a unui contract de achiziții publice. 49 În ceea ce privește articolul 45 alineatul (3) primul paragraf litera (a) din directiva menționată, este suficient să se observe că instanța de trimitere nu explică în ce măsură interpretarea acestei dispoziții ar fi necesară având în vedere faptele din litigiul principal. 50 În întrebarea sa preliminară, instanța de trimitere face referire și la mai multe principii dintre care numai unele au fost ridicate la rangul de principii ale dreptului Uniunii, fără a explica precis modul în care, în raport cu situația de fapt din speță, ele s-ar putea dovedi pertinente și s-ar opune reglementării naționale în discuție în litigiul principal. 51 În ceea ce privește principiul egalității de tratament, este suficient, în aceste împrejurări, să se observe că, ținând seama de obiectivul acestei reglementări care urmărește să protejeze integritatea procedurii de achiziții publice, situația unei întreprinderi ofertante al cărei administrator a săvârșit o faptă care aduce atingere eticii profesionale a acestei întreprinderi sau o abatere profesională gravă nu poate fi considerată comparabilă cu cea a unei întreprinderi ofertante al cărei administrator nu s-a făcut vinovat de astfel de fapte. 52 În ceea ce privește principiul securității juridice, al protecției încrederii legitime și principiul transparenței, din cererea de decizie preliminară nu rezultă în ce măsură s-ar putea dovedi necesară interpretarea acestora în considerarea cauzei principale. 53 În ceea ce privește principiul proporționalității, trebuie să se examineze aplicarea sa din perspectiva incidenței datei de la care conduita ilicită a administratorului poate fi considerată aptă să provoace excluderea întreprinderii ofertante. Astfel, în cazul unei îndepărtări în timp prea mari, reglementarea națională ar putea reduce domeniul de aplicare al directivelor Uniunii în materia achizițiilor publice. 54 În această privință, luarea în considerare a unei conduite ilicite în cursul anului anterior datei publicării anunțului de participare nu pare a fi disproporționată, cu atât mai mult cu cât reglementarea în discuție în speță prevede că întreprinderea poate dovedi că s-a disociat efectiv și complet de faptele administratorului său. 55 Din ansamblul considerațiilor care precedă rezultă că trebuie să se răspundă la întrebarea adresată că Directiva 2004/18, în special articolul 45 alineatul (2) primul paragraf literele (c), (d) și (g) din această directivă, precum și principiile egalității de tratament și proporționalității trebuie interpretate în sensul că nu se opun unei reglementări naționale care permite autorității contractante: – să ia în considerare, potrivit condițiilor pe care le-a stabilit, o condamnare penală a administratorului unei întreprinderi ofertante, chiar dacă această condamnare nu este încă definitivă, pentru săvârșirea unei infracțiuni care aduce atingere eticii profesionale a respectivei întreprinderi, atunci când mandatul acestuia a încetat în anul anterior publicării anunțului de participare și – să excludă acea întreprindere de la participarea la procedura de atribuire a contractului de achiziții publice în cauză pentru motivul că, prin omisiunea de a declara această condamnare încă nedefinitivă, nu s-a disociat complet și efectiv de faptele administratorului menționat. Pentru aceste motive, Curtea (Camera a patra) declară: Directiva 2004/18/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 31 martie 2004 privind coordonarea procedurilor de atribuire a contractelor de achiziții publice de lucrări, de bunuri și de servicii, în special articolul 45 alineatul (2) primul paragraf literele (c), (d) și (g) din această directivă, precum și principiile egalității de tratament Pagina 94 din 120
și proporționalității trebuie interpretate în sensul că nu se opun unei reglementări naționale care permite autorității contractante: – să ia în considerare, potrivit condițiilor pe care le-a stabilit, o condamnare penală a administratorului unei întreprinderi ofertante, chiar dacă această condamnare nu este încă definitivă, pentru săvârșirea unei infracțiuni care aduce atingere eticii profesionale a respectivei întreprinderi, atunci când mandatul acestuia a încetat în anul anterior publicării anunțului de participare și – să excludă acea întreprindere de la participarea la procedura de atribuire a contractului de achiziții publice în cauză pentru motivul că, prin omisiunea de a declara această condamnare încă nedefinitivă, nu s-a disociat complet și efectiv de faptele administratorului menționat’’. Astfel, chiar dacă membrii completului ar avea vreo suspiciune rezonabilă că ofertantul ... ar fi parte a unui grup infracțional aorganizat, în absența unei hotărâri judecătorești de condamnare, a unui rechizitoriu întocmit de Parchet, a unor documente astfel cum se menționează la art. 164 din Legea nr. 98/2016, nu pot decide în acest sens, simpla bănuială neconstituind probă care să justifice respingerea ofertantei. Consiliul mai reține ca relevant și faptul că societatea contestatoare a sesizat, deja, ..., prin adresa nr. 13190/21.01.2022, iar această instituție a răspuns în sensul că va verifica informațiile, prin adresa nr. 410/24.02.2022. În condițiile în care a răspuns Consiliului prin adresa nr. 956/21.04.2022, înregistrată la Consiliu cu nr. 20913/26.04.2022, respectiv că nu există obligații restante ale acestui operator, nu există niciun motiv a considera că răspunsul nu ar fi real și că autoritatea contactantă ar avea obligația de verificare a acestor aspecte. De altfel, chiar contestatoarea arată că „...nu are tangenţă cu motivele de excludere prevăzute de legislaţia achiziţiilor publice, iar ... nu apare în evidenţele lor cu încălcări ale obligaţiilor de compensare din moment ce acesta este primul contract de achiziţie publică care depăşeşte pragul impus care i-a fost atribuit şi care a fost ţinut şi este ţinut ascuns”, ori în condițiile în care Consiliul poate verifica doar incidența motivelor de excludere, rezultă că orice demers de lămurire a unei presupuse fraude pretins săvârșite de ..., dar fără legătură cu motivele de excludere, excede competenței Consiliului. Prin urmare, prin prisma condițiilor de excludere prevăzute de legislația achizițiilor publice, nu sunt necesare lămuririle solicitate de contestatoare, iar critica contestatoarei referitoare la pretinse infracțiuni referitoare la obligațiile de compensare, neconstatate și nesancționate de organele competente, va fi respinsă, în condițiile în care ... a răspuns în sensul arătat ma sus. Indiferent de opinia unui contractandidat în procedură, motivele de excludere stabilite de legislație sunt de strictă interpretare, întrucât vizează însuși dreptul operatorului de a participa la procedura de achiziție publică, drept care nu poate fi restricționat prin împrumutarea din alte legi a unor dispoziții care ar presupune eliminarea sa. Drept urmare, văzând contextul de fapt și de drept al criticii, Consiliul stabilește caracterul ei nefondat. Pagina 95 din 120
O altă susținere a contestatoarei vizează faptul că ofertanta câștigătoare ar fi declarat, în fals, că pistoalele ofertate îndeplinesc cerințele tehnice. În sprijinul acestor afirmații, contestatoarea invocă deciziile Curților de Apel Suceava și Bacău, precum și recente decizii ale Consiliului, prin care, referitor la ofertele acestui operator economic, inițial declarate admisibile și câștigătoare, a fost dispusă reevaluarea, deoarece informațiile prezentate pentru modul de îndeplinire a cerințelor tehnice ar fi fost false. Acest fapt, susține ...SRL, e întărit și de o expertiză criminalistică realizată la cererea uneia dintre autoritățile contractante implicate, din care a rezultat furnizarea de informații false. Raportat la toate aceste afirmații ale contestatoarei, ca prim aspect, Consiliul constată că ele nu sunt însoțite de documente care să facă proba declarării în fals a unor informații de către SC ...SRL. Mai mult, Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor nu are competența materială de a se pronunța asupra eventualului caracter fals al unor acte și informații pe care un operator economic le utilizează în procedura de atribuire a unui contract de achiziție publică. Faptul de a se fi constatat, de către Consiliu și instanțele de judecată, că ofertele depuse în alte proceduri de atribuire de către SC ...SRL nu au fost evaluate în mod legal de achizitoarele respective, fiind necesară reevaluarea lor, nu conduce la concluzia și proba că ofertele respective conțin informații false, ci doar la ceea că autoritățile contractante respective nu au aplicat în mod corespunzător dispozițiile legale incidente domeniului achizițiilor publice, insuficiența sau neconcludența unor probe. Contestatoarea nu a depus niciun document din care să rezulte că SC ...SRL ar fi uzat de falsuri în vreo procedură de achiziții publice. Alăturat acestor considerente, Consiliul reține că sarcina probei aparține celui ce reclamă (actori incumbit probatio), obligație prevăzută de Codul de procedură civilă la art. 249, ori contestatoarea nu a prezentat documente care să facă proba pretinselor declarații în fals ale SC ...SRL. De asemenea, față de situațiile existente în alte proceduri de achiziție publică, invocate în susținere de către contestatoare, Consiliul notează că analiza sa, în prezenta cauză, are în vedere actele emise de …., în această procedură de achiziție publică, a căror legalitate o verifică prin prisma strictă a aspectelor de fapt și de drept cu care a fost investit prin contestație și prin raportare la dispozițiile legale incidente. Consiliul reține și lipsa de relevanță a referirilor contestatoarei privind decizia nr. …, pronunțată de Curtea de Apel ...în dosarul nr. ..., contractul nr. A-5425/13.10.2020 nefiind anulat ca urmare a ascunderii unor informații de către ..., ci pentru anumite erori în evaluarea ofertei contestatoarei și a ofertei ..., respectiv nelămurirea unor aspecte tehnice din cele două oferte, ori în condițiile în care autoritatea contractantă Pagina 96 din 120
încheiase deja contractul, nu se putea realiza reevaluarea ofertelor, fără anularea lui. În consecință, Consiliul va respinge această susținere a contestatoarei. Următorul aspect criticat de contestatoare vizează faptul că oferta trebuia declarată inadmisibilă pentru că nu a fost subcontractat transportul pistoalelor, fiind cunoscut „pe piață” că ofertantul SC ...SRL nu deține mijloace de transport arme și muniții cu capacitatea de încărcare pentru această cantitate de pistoale și nici mașină de însoțire deținută în proprietate care să fie folosită pentru transportul efectivelor de jandarmi care asigură paza transportului. Contestatoarea mai arată că prin nedeclararea de subcontractanți aceasta nu se reflectă corespunzător nici în prețul ofertat. Procedând la verificarea conținutul propunerii tehnice depuse de ofertantul SC ...SRL, Consiliul a constatat că autoritatea contractantă a depus propunerea tehnică cu pagini lipsă, motiv pentru care a fost cerută depunerea la dosarul cauzei propunerea tehnică așa cum a fost aceasta depusă de ofertat în SEAP la data stabilită pentru depunerea ofertelor, autoritatea contractantă conformându-se în acest sens, prin trasmiterea propunerii tehnice conform numerotării ofertantului, în format electronic, astfel cum a fost încărcată în SEAP. Analizând critica prin raportare la prevederile documentației de atribuire, Consiliul constată că, la Cap. III.1.1.b) Capacitatea de exercitare a activității profesionale, autoritatea contractantă a stabilit cerințe de calificare, una dintre acestea referidu-se la transport. Astfel, prin Cerința nr. 2, s-a stabilit că: „Operatorii economici ce depun ofertă trebuie să aibă dreptul de aefectua operațiuni de comerializare și transport de arme, componente esențiale și muniții, operațiuni definite la art. 105, lit. a) și d) din Legea nr. 295/2004 privind regimul armelor și al munițiilor. Conform art. 104, alin. (1) din Legea nr. 295/2004 privind regimul armelor și al munițiilor, operatorii economici ce depun ofertă trebuie să dețină Autorizație pentru operațiuni de comercializare și transport de arme, componente esențiale și muniții, acordată de autoritățile competente, valabilă la momentul depunerii. (...)”. Consiliul constată că cerința este îndeplinită, în propunerea tehnică fiind depusă Autorizație pentru efectuarea operațiunilor cu arme și muniții letale cu nr. 126854/17.06.2008, emisă de Direcția Generală a Poliției Municipiului București, Seria AO nr. 00095, SC ...SRL fiind autorizată să efectueze, printre altele, și operațiunile de „Comerț cu arme și muniții” cod CAEN 4778 și „Transport rutier de arme, piese și muniție” cod CAEN 4941. În condițiile în care societatea este autorizată pentru aceste operațiuni inclusiv de transport al armelor și muniției, rezultă că ofertantul are capacitatea de a furniza produsele care fac obiectul Pagina 97 din 120
prezentei proceduri, respectiv pistoale și muniție, fără a fi necesară subcontractarea serviciilor de transport. Faptul că din informațiile „din piață”, cum afirmă contestatoarea, s-ar presupune sau se consideră că ofertantul câștigător nu deține astfel de mijloace de transport pentru cantitatea de pistoale contractată sau că nu deține în proprietate mijloc de transport pentru transportul jandarmilor care asigură transportul, nu reprezintă o dovadă în susținerea criticilor, simplele presupuneri nu pot fi luate în considerație în soluționarea cauzei. În același timp, chiar dacă operatorul autorizat nu ar dispune de astfel de mașini, acest aspect nu prezintă relevanță, întrucât punerea la dispoziție a unei mașini/utilaj nu reprezintă subcontractare, conform art. 3 lit. yy din Legea nr. 98/2016, ci cel mult o prestare de serviciu, în temeiul literei w) furnizor - entitatea care (...) prestează servicii către acesta, care nu are calitatea de subcontractant’’. Obligația de a declara un subcontractant îi revenea ofertantei respective doar în măsura în care nu era autorizat pentru o atare activitate, având a se sprijini pe capacitatea tehniă a unei alte persoane. Aceste critici nu vor fi considerate fondate și motivat de faptul că prin documentația de atribuire nu au fost stabilite cerințe de calificare privind dovedirea existenței mijloacelor de transport. În condițiile în care ... este autorizată de .... ...să realizeze astfel de activități, înseamnă că verificarea îndeplinirii condițiilor a fost realizată de această instituție, Consiliul neavând rolul de a superviza acest document. Mai mult decât atât, Consiliul reține că nu era necesară impunerea unei astfel de cerințe având în vedere că obiectul contractului îl constituie furnizare de produse, iar legislația în materia achizițiilor publice nu stabilește pentru acest tip de contract dovedirea dotării cu mijloace de transport pentru produsele ce urmează a fi furnizate. În acest sens, dispozițiile art. 172 din Legea nr. 98/2016 impun la alin. (5) că „Toate cerinţele privind capacitatea solicitate de autoritatea contractantă trebuie să aibă legătură cu obiectul contractului de achiziţie publică/acordului-cadru şi să fie proporţionale prin raportare la obiectul acestuia”. Or, obiectul contractului este furnizare de produse în al căror preț întră, ca regulă generală, toate costurile, inclusiv cele legate de transport, nefiind necesară subcontractarea. Oricât de special este transportul de arme și muniție, existența autorizației solicitată transparent în documentația de atribuire conduce la concluzia dovedirii cerinței astfel cum s-a solicitat în documentația de atribuire. În susținerea acestei concluzii vine și prevederea din fișa de date a achiziției prin care autoritatea contractantă aduce la cunoștință ofertanților, la cap. IV.4.2 Modul de prezentare al propunerii financiare, că: „Prețul din ofertă va include: Pagina 98 din 120
-toate și orice costuri necesare pentru ca produsele să corespundă cerințelor din Caietul de sarcini; -toate taxele legale -toate și orice cheltuieli care vor fi angajate de ofertant în vederea îndeplinirii sarcinilor prevăzute în caietul de sarcini”, prin urmare, inclusiv a cheltuielilor legate de transport. De asemenea, Consiliul are în vedere că inițiatorul legislației în domeniul achizițiilor publice, ANRMAP a publicat NOTE DE BUNE PRACTICI cu privire la interpretarea noțiunilor de furnizor și subcontractant în care prezintă îndrumări cu privire la modul în care trebuie interpretate prevederile legale referitoare la subcontractanți, concluzionând că: „Prin urmare, subcontractantul îndeplineşte activităţi care fac parte din obiectul contractului încheiat între contractantul principal și autoritatea/entitatea contractantă, fiind implicat în procesele tehnologice/specifice de îndeplinire a obiectului contractului.
Spre deosebire de subcontractant, furnizorul doar pune la dispoziția contractantului principal sau chiar subcontractantului produse sau servicii, după caz, fără a interveni în desfășurarea unor etape din acel contract, nefiind astfel implicat direct în executarea contractului de achiziţie publică”. De aici se desprinde concluzia că nu este necesară subcontractactarea serviciilor de transport a produselor, în condițiile în care operatorul este autorizat el însuși. Prin urmare, față de cele constatate anterior, Consiliul va respinge ca nefondate criticile referitoare la faptul că nu au fost subcontractate servicile de transport cât și criticile potrivit cărora prin nedeclararea de subcontractanți această activitate nu este reflectată corespunzător în prețul ofertat. O altă critică a contestatoarei se referă la nedemonstrarea îndeplinirii cerințelor tehnice de către pistolul ofertat de SC ...SRL, aceasta afirmând că pistolul ofertat este „inexistent și neomologat” pentru siguranța în exploatare, ofertantul oferind informații false despre muniția ofertată, aceasta nefiind omologată pentru utilizare și pentru siguranța în exploatare. Prima cerință considerată neîndeplinită de pistolul ofertat este cea referitoare la sistemul de siguranță al pistolului. Contestatoarea invocă faptul că pistolul Glock 17 MS „nu există și nu este omologat”, dar și faptul că nu există pistol Glock aflat în fabricație oficială care să aibă siguranța manuală cu rol de a împiedica darea focului și care să aibă o poziție asigurat, precizând, totodată, că îndeplinirea unei astfel de cerințe nu se poate demonstra prin declarație pe propria răspundere, ci este necesară depunerea unui raport de testare care să edifice complet Pagina 99 din 120
asupra siguranței în exploatare, iar „pretinsul” raport de testare privind condițiile mecano-climatice nu se referă la acest model de pistol. Tot tratament „inegal” susține contestatoarea i-a fost aplicat și în ceea ce privește solicitarea de clarificări legat de sistemul de siguranță, când societății sale i-au fost cerute astfel de informații de vreme ce ofertanului declarat câștigător nu. Prin contestație precizează că din informațiile existente pe site-ul producătorului rezultă că nu există o versiune oficială G17 MS, iar toate versiunile oficiale ale G17, nu prezintă siguranță manuală. În soluționarea criticii, Consiliul reține că în caietul de sarcini autoritatea contractantă a prevăzut la Cap. 3. Condiții tehnice și de calitate care trebuie îndeplinite de produsele achiziționate, punctul 3.1.12 că „Pistolul trebuie să fie confecționat astfel încât acesta să ofere utilizatorului un maxim de siguranță în exploatare. Pistolul să fie dotat constructiv atât cu sisteme interne de siguranță cu acționare automată împotriva declanșărilor accidentale, cât și cu sistem de siguranță manuală externă, care să impiedice darea focului atunci când pistolul este asigurat”. În propunerea tehnică prezentată de SC ...SRL rândul 26, coloana 3, este menționat modul de îndeplinire al cerinței, astfel: „3.1.12. Sisteme de siguranță: sisteme de siguranță împotriva declanșării accidentale a focului: blocarea trăgaci, blocare percutor și siguranța la cădere DAO sistem de siguranță manuală externă care împiedică darea focului atunci când pistolul este asigurat Conform «GLOCK Sisteme de siguranță» GLOCK – pag.18, Certificat de testare – Aprobare Test NATO AC/225 pentru arme mici – pct. R – pag.35”, iar în coloana 4 este indicat ca document „Sisteme de siguranță pistol GLOCK Certificat de testare NATO AC/225”. Din fișa tehnică aferentă pistolului GLOCK 17 MS, la pagina 18 din propunerea tehnică, este menționat că acest pistol are „(3 siguranțe independente + 1 siguranță manuală)”, fiind prezente, totodată, în imagini atât „SIGURANȚE INTERNE CU ACȚIONARE AUTOMATĂ” cât și „SIGURANȚĂ MANUALĂ EXTERNĂ”. Consiliul reține că în documentația de atribuire, spre deosebire de alte proceduri de acest gen, nu s-au solicitat rapoarte de testare a siguranțelor automate sau manuale. Critica formulată de contestatoare se referă la inexistența siguranței manuale pentru pistoalele Glock aflate pe site-ul producătorului. Consiliul are în vedere că nu exustă vreo obligativitate în procedură ca toate modelele unui producător să se regăsească pe site, lipsa lor din mediul virtual neconducând la concluzia neconformității lor. Dacă ar exista astfel de obligații, atunci nu s-ar mai depune oferte în procedură, o simplă trimitere la site fiind suficientă. Pagina 100 din 120
Consiliul reține că în etapa de evaluare a propunerilor tehnice, autoritatea contractantă a formulat solicitări de clarificări privind documentele depuse în propunerea tehnică, în dovedirea îndeplinirii cerințelor minime din caietul de sarcini, pentru a clarifica anumite informații din conținutul acestora, chiar dacă astfel de documente nu au fost cerute prin documentația de atribuire. Astfel, prin adresa nr. 255/R.D.C./07.01.2022 autoritatea contractantă a solicitat ofertantei câștigătoare: „- precizați care este legătura/corespondența dintre Certificatul de testare A-2603 FELIXDORF din 27 februarie 2009 (indicat de Dvs. în cadrul propunerii tehnice la specificațiile produsului ofertat) și pistolul ofertat – Glock 17 MS, având în vedere faptul că certificatul menționat este emis pentru pistoalele Glock G17, G26 și G19. -deoarece comisia de evaluare nu a identificat Directiva Tehnică AC/225 (LG/3-SG/1) IIID/14, menționată în certificatul de mai sus, vă solicităm să transmiteți informații relevante din aceasta, astfel încât comisia de evaluare să poată stabili la ce se referă testele, măsurătorile și verificările precizate în anexa la certificat”. Cu adresa nr. 2462AP/10.01.2022, ofertantul a răspuns solicitării astfel: „1. (...) Pistolul ofertat, GLOCK 17 MS, este o varietate a modelului de pistol ofertat GLOCK 17. MS reprezintă prescurtarea «Manual Safety» - Siguranță Manuală Varianta MS a pistolului model GLOCK 17 a fost ofertată pentru a răspunde la cerința prevăzută la punctul 3.1.12 din caietul de sarcini: 3.1.12 (...) Versiunea GLOCK 17 MS are aceleași caracteristici balistice și aceleași caracteristici tehnice ale materialelor și a dimensiunilor ca toate celelalte variante ale pistolului model GLOCK 17. Fabricantul pistolului a confirmat că Certificatul de testare A-2603 a testelor Directivei Tehnice NATO AC/225 (LG/3-SG/1) D/14 emis pentru mai multe modele ale pistolului GLOCK respectiv G17, G26 și G19 pentru arme mici este valabil și pentru varianta GLOCK 17 MS a pistolului model Glock 17. În denumirea modelului de pistol, utilizată în litera „G” reprezintă prescurtarea de la numele fabricantului GLOCK GmbH Austria. Atașat vă depunem (în copie conformă cu originalul și traducerea autorizată) adresa având identificator TMO/JLI din 10.01.2021 prin care producătorul GLOCK GmbH Austria confirmă faptul că Certificatul de testare A – 2603 FELOXDORF este valabil și pentru versiunea MS a pistolul GLOCK 17 care a fost ofertată. 2. Referitor la solicitarea de clarificări privind: (...) Directiva tehnică AC/225 (LG/3-SG/1) pentru arme mici publicată de NATO STADARDIZATION OFFICE (NSO)/OTAN este document NATO clasificat. Pagina 101 din 120
Producătorul pistoalelor Firma GLOCK GmbH din Austria, care are contrcate de furnizare cu forțele armate ale numeroselor state membre NATO dispune de personal care are acces la documentele clasificate NATO. Testele, măsurătorile și verificările care s-au efectiat în baza Directivei tehnice AC/225 (LG/3 SG/1) se referă la: A.Interschimbabilitatea părților B.Inspecția preliminară, tragerea și caracteristicile armei C.Tragerea la rece, (anduranța) D.Verificarea preciziei (Acurateațe și împrăștiere) E.Test de temperatură extremă și condiții agravate (test de frig, testul de temperatură înaltă) F.Test de temperatură și umiditate G.Testul scufundării în apă sărată H.Testul cu aburi apă sărată I.Test de rezistență la nisip J.Test dinami de nisip și praf K.Test de mâl în conformitate L.Test de pulverizare accelerată cu apă M.Măsurarea în sectorul vizual și infraroșu N.Test simplu de decontaminare O.Test de îngheț P.Test de anduranță R.Test de cădere S. Test de obstrucționare a proiectului Certificatul de testare eliberat de FELIXDORF la data de 27 februarie 2009 de către MINISTERUL FEDERAL PENTRU APĂRARE NAȚIONALĂ ȘI SPORT – BIROUL PENTRU ARMAMENT ȘI TEHNOLOGIA APĂRĂRII – Departamentul arme și tehnologia proiectilelor, confirmă că pistoalele model GLOKC 17 (dntre care face parte și varianta GLOCK 17 MS) au fost testate în conformitate și aprobate cu Directiva Tehnică AC/225 (LG/3-SG/1)III D/14 – TEST NATO PENTRU ARME MICI. Menționăm, de asemenea, că pistolul model GLOCK (a cărui versiune cu siguranță manuală a fost ofertată) este omologat și de către Ministerul Apărării Naționale al României «Dosar de omologre nr. A2/1159/2005» pe baza ordinului A2/791/2005. Îndeplinirea tuturor condițiilor specifice de siguranță în funcționare și utilizare a pistolului GLOCK și efectuarea testului de tragere a fiecărui pistol conform normelor CIP – COMISIA INTERNAȚIONALĂ PERMANENTĂ PENTRU VERIFICAREA ARMELOR DE FOC SCURTE (Commision internationale permanente pour l”epreuve des armes a feu portatives, «Permanent International Commision for the Proof of Small Arms») este confirmată prin aplică marcajul standard «CIP», prin ștanțarea pe corpul pistolului, manșon închizător și țeavă”. Pagina 102 din 120
Atașat răspunsului ofertantul a depus extras din documentul „Analiza Omologării Oficiale pentru produs Pistol cal. 9x19 mm Glock 17 Pistol cal. 9x19 Glock 17 cu amortizor” aprobată prin Ordinul nr. A2/791 din 01.03.2005 și documentul emis de producătorul pistolului ofertat denumit „GLOCK – Confirmare pentru GLOCK 17 MS”. Prin acest document, înregistrat cu nr. TMO/JLI din 10 ianuarie 2022, producătorul GLOCK Ges.m.b.H, declară că: „Pistolul GLOCK 17 MS are aceeleași caracteristici balistice și aceleași caracteristici tehnice ale materialelor și a dimensiunilor ca pistolul GLOCK 17. Dorim să confirmăm că o siguranță manuală externă a fost montată suplimentar pe pistolul GLOCK 17, care împiedică darea focului atunci când pistolul este asigurat. Prin montarea siguranței exterioare nu s-au modificat sau alterat caracteristicile balistice ale pistolului. Astfel, Certificatul de testare A-2603 a testelor Directivei Tehnice NATO AC/225(LG/3-SG/1) D/14 pentru arme mici este de asemenea valabil și pentru pistolul GLOCK 17 MS”. Analizând punctual aspectele criticate de contestatoare, Consiliul constată că în ceea ce privește cerința referitoare la sistemul de siguranță al pistolului ofertat respectiv GlocK 17 MS, în evaluarea ofertelor comisia de evaluare este obligată să aibă în vedere prevederile documentației de atribuire, informațiile și documentele prezentate în ofertă, și doar în măsura în care din acestea nu rezultă informații contradictorii sau insuficiente puteau fi solicitate de clarificări ofertantului, așa cum de altfel în mod corect a procedat, și nicidecum evauarea ofertei pe baza unor infomații existente pe site-uri. În codițiile în care prin documentația de atribuire nu a fost solicitată prezentarea unor documente în dovedirea îndeplinirii cerințelor minime din caietul de sarcini, prezentare fișei tehnice a produsului, a unui raport de testare și ulterior o declarație dată de producător prin care, acesta din urmă, declară că Certificatul de testare este valabil și pentru produsul ofertat, sunt dovezi suficiente că produsul îndeplinește cerința. Înformațiile existente pe site-urile producătorilor nu pot fi considerate ca fiind utile în evaluarea ofertelor, acestea sunt de regulă informații cu caracter comercial general, cum este și în cazul pistolului Glock, și nu în ultimul rând informațiile publice de pe astfel de site-uri pot fi neactualizate și prin urmare nerelevante, neputând constitui un reper în evaluarea unei oferte În ceea ce privește raportul de testare depus, chiar dacă în demunirea documentului nu este indicat, în mod expres, tipul pistolului ofertat, respectiv Glock 17 MS, declarația producătorului GLOCK Ges.m.b.H Austria, depusă ca urmare a solicitării de clarificări, vine să confirme faptul că pistolul ofertat „are aceleași caracteristici balistice și aceleași caracteristici tehnice ale materialelor și a dimensiunilor ca Pagina 103 din 120
pistolul GLOCK 17”, constituind o dovadă în plus din partea producătorului care confirmă îndeplinirea cerinței. Prin urmare, prin fișa tehnică și raportul de testare depus, și nu în ultimul rând declarația producătorului, ofertantul face dovada că pistolul Glock 17 MS este omologat și că îndeplinește cerința referitoare la sistemul de siguranță manuală cu rol de a împiedica darea focului. Certificatul de testare, așa cum a declarat producătorul, este un document valabil și pentru versiunea Glock 17 MS, precizând că „o siguranță manuală externă a fost montată suplimentar pe pistolul GLOCK 17, care împiedică darea focului atunci când pistolul este asigurat”. În ceea ce privește tratamentul „inegal” invocat de către contestatoare referitor la solicitarea de clarificări legat de sistemul de siguranță, când societății sale i-au fost cerute astfel de informații de vreme ce ofertanului declarat câștigător nu, Consiliul apreciză neîntemeiată o astfel de critică având în vedere că membrii comisiei de evaluare stabilesc în funcție de documentele depuse, dacă și care ar fi clarificările necesare în evaluarea ofertelor. De asemenea, Consiliul constată că nu a fost indicat în mod concret în ce a constat încălcarea principiului tratamentului egal în condițiile în care comisia de evaluare nu poate fi obligată să solicite tuturor ofertanților clarificări sau completări a unor informații sau documente doar pentru că în cazul unui ofertant a fost necesar un astfel de demers. Solicitările de clarificări sunt formulate doar în măsura în care acestea se dovedesc a fi necesare în evaluarea fiecărei oferte în parte și privesc aspecte particulare fiecărei oferte neputând fi aplicate și celorlalte oferte depsuse în cadrul procedurii de atribuire. Astfel, față de cele reținute anterior, Consiliul va respinge ca nefondate criticile contestatoarei, nefiind dovedită aplicarea unui tratament „inegal” în ceea ce privește solicitarea de clarificări referitor la sistemul de siguranță. O altă cerință considerată neîndeplinită este cea referitoare la Bătaie eficace: 25 m, despre care contestatoarea susține că SC ...SRL a depus doar o declarație emisă de producătorul Glock conform căreia pistol este adus la 0 zona la distanța de 25 m, apreciind că termenul de „adusă la 0” nu este folosit pentru această cerință „ci mai degrabă” la „distanța de tragere ochită”, cu precizarea că declarația și fișa nu se referă la pistolul Glock 17MS ofertat în prezenta procedură de atribuire. În susținerea criticilor consideră că „este greu de crezut că un pistol cum este Glock 19 sau 26, adică pistoale compacte și subcompacte sunt aduse la zero tot la 25 m, la fel ca cele de mărime mare (full size)”. Consiliul constată că în propunerea tehnică, rândul 27, coloana 3, este menționat „3.1.13. Bătaie eficace: 25 m Certificat GLOCK bătaie ficace la 25 m – pag.34 Pagina 104 din 120
Raport balistic GLOCK – pag 35”, iar în coloana 4, documentul care dovedește îndeplinirea cerinței „Certificat conformitate GLOCK Raport balistic GLOCK”. La pagina 34 este depusă de către ofertantul declarat câștigător adresa nr. TMO/JLI din 18 noiembrie 2021 (tradusă în limba română) denumită „CONFRIMARE – Precizie” emisă de producătorul pistolului GLOCK Ges.m.b.H prin care acesta declară că „prin prezenta se certifică faptul că toate pistoalele GLOCK sunt aduse la zero și testate la o distanță de 25 m”, însoțită de un Raport balistic care confirmă cele declarate. Așa cum Consiliul a reținut anterior, același producător al pistolului declară că Certificatul de testare din data de 27 februarie 2009, chiar dacă în denumirea acestuia apar menționate „Pistoalele modele G17 and 26 ca și G19 (certificat de testare din decembrie 2006) a Companiei GLOCK GmbH Austria”, este valabil și pentru pistolul GLOCK 17 MS ofertat care are aceleași caracteristici balistice și aceleași caracteristici tehnice ale materialelor și a dimensiunilor ca pistolul GLOCK 17. Consiliul remarcă faptul că în susținerea criticilor, contestatoarea nu indică, în mod concret, care sunt elementele care conduc la concluzia neîndeplinirii cerinței prevăzută în caietul de sarcini de la punctul 3.1.13. „Bătaie eficace: 25 m” ci, avansează simple supoziții, nesusținute de probe, ca de exemplu faptul că „termenul de «adusă la 0» nu este folosit pentru această cerință „ci mai degrabă” la «distanța de tragere ochită»” sau „este greu de crezut că un pistol cum este Glock 19 sau 26, adică pistoale compacte și subcompacte sunt aduse la zero tot la 25 m”. În fapt, SC ...SRL contestă veridicitatea informațiilor cuprinse în documentele emise de către producătorul pistolului ofertat, exprimându- și, astfel, temerile că este posibil ca testele să nu fi fost în mod corect efectuate, suspinciuni care nu au fost probate, pe de o parte, iar pe altă parte, Consiliul nu se poate pronunța cu privire la realitatea informațiile din conținutul actelor emise de producător sau al unor instituții abilitate să emită documente referitoare la pistolul supus testărilor sau evaluărilor specifice în domeniul armelor, spre exemplu cu privire la realitatea informațiilor din Certificatul de testare emis de Biroul pentru Armamente și Tehnologia Apărării din Republica Austria. Consiliul constată astfel că prin actele depuse de ofertantul declarat câștigător, în lipsa unor probe contrare, este dovedită îndeplinirea cerinței minime din caietul de sarcini, respectiv a celei referitoare la „Bătaie eficace: 25 m”, informațiile existente în documentele emise de producătorul pistolului GLOCK Ges.m.b.H, neputând fi puse sub semnul îndoielii. Afirmații ale contestatoarei din aceeași categorie a supozițiilor au fost făcute și cu privire la cerința analizată anterior, respectiv legată de siguranța manuală. Un exemplu în acest sens îl constituie susținerile din Pagina 105 din 120
Note scrise „CONFIDENȚIALE”, înregistrate la Consiliu sub nr. 18038/07.04.2022, potrivit cărora „ne exprimăm îndoiala că ... deține modelele de Glock 17 cu siguranță manuală”. În fapt, contestatoarea nu face altceva decât să își exprime îndoieli cu privire la îndeplinirea sau nu a cerințelor minime din caietul de sarcini de către produsul ofertat nu și prezentarea unor dovezi concrete prin care să demonstreze neîndeplinirea acestor cerințe de către pistolul Glock 17MS. O altă neconformitate a ofertei SC ...SRL invocată de contestatoare este aceea că nu rezultă clar ce tip de muniție ofertează, iar fișa depusă ar conține date nereale. În susținerea criticilor contestatoarea arată că în fișa depusă se identifică două tipuri de muniție, fără a se preciza clar în ofertă care dintre cele două tipuri este ofertată, motiv pentru care consideră că este ofertă alternativă care trebuie respinsă ca inacceptabilă conform art. 137 alin. (2) lit. c) iar, pentru că nici în propunerea financiară nu indică ce tip de muniție este ofertată, trebuia respinsă ca neconformă în temeiul art. 137 alin. (3) lit. a) și d). De asemenea susține că este gravă mențiunea ca muniția corespunde standardelor CIP și NATO, în condițiile în care acestea sunt diferite, având cerințe diferite pentru presiunea medie și maximă individuală, metoda de testare a vitezei inițiale și a preciziei, deci este imposibil ca o muniție să fie conformă ambelor standarde. Legat de omologarea CIP contestatoarea arată că ofertantul a dat declarații false la pagina 19 din ofertă, în condițiile în care la pistol marcajul CIP se aplică pe produs, iar în cazul muniției, în mod diferit. Consiliul constată că în caietul de sarcini cerința minimă este prevăzută la punctul 3.2 Caracteristici tehnic – Muniție cu glonț: 3.2.1. „Muniția cu glonț va fi muniție compatibilă pentru modelul de arme letale ofertat, ce va avea calibrul 9 mm”, 3.2.2. Cartușul este compus din: tubul cartușului, încărcătură, capsă. Glonțul compus din cămasă de oțel placată cu tombac și miez de oțel”, fără a stabili o anumită greutate pentru cartuș. În propunerea tehnică a fost depus documentul Date tehnice cartuș, pagina 47, așa cum precizează în coloana 4, în conținutul căruia este menționat printre datele tehnice „Calibru: 9x19 mm Parabellum, 9 mm Luger”, specificație tehnică prin care ofertantul confirmă faptul că pentru pistolul ofertat cartușele sunt de tipul menționat în document. De asemenea în document este prezentat cartușul de „124 grs” „8 gr”, „50 de cartușe în cutie de carton, 10 cutii de carton într-o cutie mare (500 cartușe)”, prin urmare, oferta este fermă „definitivă”, și, nu este o ofertă alternativă așa cum susține contestatoarea. Consiliul nu va reține ca dovedite afirmațiile contestatoarei potrivit cărora acest document ar conține informații false având în dispozițiile art. 249 „Cel care face o susţinere în cursul procesului trebuie să o Pagina 106 din 120
dovedească, (…)”, aceste afirmații nu sunt însoțite de documente care să facă proba declarării în fals a unor informații de către SC ...SRL. De altfel, toate afirmațiile contestatoarei referitoare la așa zise informații false nu sunt de competența Consiliului. CNSC nu are competența materială de a se pronunța asupra eventualului caracter fals al unor acte și informații pe care un operator economic le utilizează în procedura de atribuire a unui contract de achiziție publică. Faptul de a se fi constatat, de către Consiliu și instanțele de judecată, că ofertele depuse în alte proceduri de atribuire de către SC ...SRL nu au fost evaluate în mod legal de autoritățile contractante respective, fiind necesară reevaluarea lor, nu conduce la concluzia și proba că ofertele respective conțin informații false, ci doar la cea că nu au aplicat în mod corespunzător dispozițiile legale incidente domeniului achizițiilor publice. Consiliul nu va reține în soluționare trimiterile la decizii pronunțate în cazul altor proceduri de atribuire, având în vedere că jurisprudența nu constituie izvor de drept și nici nu poate obliga la emiterea unei decizii într-un anumit sens, instanțele nefiind ținute de soluțiile pronunțate anterior, deoarece precedentul judiciar nu constiruie izvor de drept în sistemul românesc, astfel cum reține ICCJ prin decizia nr. 2722/2015. Consiliul mai reține că, spre deosebire, de pildă, de procedura derulată de Direcția Silvică Sibiu, unde autoritatea contractantă solicitase expres în documentația de atribuire că ofertanții trebuie să depună certificate de autenticitate emise de un organism neutru, specializat și acreditat, în acest sens fiind și cele stabilite de Curtea de Apel Alba Iulia în Decizia nr. 326/2022, în dosarul nr. 144/57/2022, în cadrul procedurii de față, nu s-au solicitat documente din partea unui asemenea organism. În același timp, în decizia în cauză Curtea a reținut că ,,CNSC nu a statuat că produsul ofertat de petentă este unul neconform, ci doar a constatat că petenta nu a respectat prevederile documentației de atribuire, în sensul că nu a depus toate dovezile solicitate în fișa de date a achiziției’’. Spre deosebire de acea procedură, în procedura de față nu se solicită astfel de documente nici în fișa de date, nici în caietul de sarcini nefiind solicitate documente din partea unui organism independent. Sub acest aspect, documentele din partea producătorului sunt admisibile, atât practica CNSC, cât și a instanțelor recunoscând forța probantă a documentelor emise de producători: documentații tehnice, fișe tehnice, declarații de conformitate, prospecte, declarații pe propria răspundere, documente de execuție, fotografii, proiecte, deseme industrial, certificate de conformitate, documente de calitate etc. Consiliul mai reține că există certificate de testare pentru toate modelele G17, G 26 și G19, elementele testate nefiind influențate de siguranța manuală, specific modelului ofertat. Procedura de față are ca obiect un pistol defensiv, și nu unul de luptă, documentele din partea producătorului fiind suficiente, mai cu Pagina 107 din 120
seamă că documentația nu solicită prezentarea unor documente suplimentare. În aceeași categorie a informațiilor asupra cărora planează suspiciunea contestatoarei este și critica potrivit căreia „este imposibil ca o muniție să fie conform ambelor standarde”, respectiv CIP și NATO. Consiliul va respinge criticile, în documentul „Date tehnice cartuș” fiind menționat „Standard: CIP/NATO”, iar opinia contestatoarei cum că ar fi „imposibil” ca muniția să respecte ambele standarde poate fi contrazisă doar de dovezi concrete care să susțină aceste afirmații, și nu doar prin aprecieri proprii. Pentru toate considerentele de mai sus, Consiliul va respinge, ca nefondate, criticile. În opinia contestatoarei oferta SC ...SRL trebuia respinsă având în vedere că propunerea financiară a fost declarată confidențială întrucât conține informații nedestinate publicității, respectiv secrete comerciale, fapt ce împiedică comisia de evaluare să efectueze o evaluare transparentă a prețului ofertat, în special comunicarea rezultatului procedurii de atribuire și publicare anunțuri. Consiliul va respinge ca nefondate aceste critici având în vedere că nu toată propunerea financiară a fost declarată confidențială, Formularul de ofertă fiind neconfidențial, iar membrii comisiei de evaluare au dreptul de a analiza orice document din ofertă indiferent de caracterul confidențial sau nu al acestuia, fiind obligați la păstrarea confidențialității informațiilor din ofertele depuse pe tot parcursul evaluării acestora. Comunicarea rezutatului procedurii de atribuire nu este afectată de caracterul confidențial al formularului de propunere financiară, întrucât prețul total ofertat nu are caracter confidențial. Tot cu privire la prețul ofertat contestatoarea susține că este unul nerealist și nesustenabil fiind ofertate produse inexistente, necertificate, neomologate și netestate ca sistem armă-muniție, și care nu include la valoarea reală activitățile necesare livrării și recepției produselor, respectiv prețul activităților obligatorii de cu pază cu efective de jandarmi, de transport al produselor la toate subunitățile autorității contractante, cazare, masa și carburant necesare livrării produselor. În opinia contestatoarei livrarea nu ar fi posibilă fără minim 2 cazări și mesele aferente pentru 3 zile deplasare pentru minim 5 persoane, carburant pentru minim 2 autovehicule, și mai mult decât atât „este cunoscut pe piață” că ofertantul declarat câștigător nu deține autovehicule care să poată încărca 138 pistoale situație în care trebuie să subcontracteze, aspecte pe care autoritatea contractantă nu le-a verificat. În ceea ce privește obligația de a subcontracta activitatea de transport, contestatoarea arată că existența autorizației de transport nu este suficientă, întrucât conform legii este necesară autorizarea Pagina 108 din 120
mijlocului de transport și a conducătorului auto al armurierului autorizat, aspecte esențiale pentru stabilirea sustenabilității prețului ofertat. Față de aspectele despre care susține contestatoarea că ar influența prețul ofertat făcându-l nesutenabil, respectiv neomologarea produsului neincluderea în preț a cheltuielilor de transport Consiliul s-a pronunțat deja în sensul respingerii criticilor, în aceeași situație aflându- se și cheltuielile cu cazare, masă, carburant necesar livrării pe care ofertantul nu trebuie să le includă. Calculul prezentat de către contestatoare este un calcul propriu, nerelevant în evaluarea prețului ofertat de către alt ofertant, ofertanții având costuri diferite în funcție de cheltuielile proprii efectuate pentru livrarea produselor, cheltuieli care nu pot fi comparate. Pe de altă parte, Consiliul reține că nu este justificată, în niciun fel, susținerea contestatoarei potrivit căreia ar fi necesare două zile pentru transportul special, în condițiile în care, dacă transportul ar veni de la Viena, distanța ar fi mai mică decât dacă ar veni de la București. Indiferent de unde vin armele, nu sunt necesare două zile, pentru un transport special. Cheltuieli cu cazare, carburant, masă, dacă și cât este cazul, sunt incluse în prețul total, așa cum este prevăzut în fișa de date a achiziției, la cap.IV.4.2 Modul de prezentare al propunerii financiare, context în care nu se poate presupune că acestea nu au fost incluse doar pentru faptul că nu a fost declarat subcontractant, motiv pentru care Consiliul va respinge ca nefondate criticile. Luând în considerare aspectele de fapt și de drept mai sus prezentate, în temeiul art. 26 alin. (1) și (6) din Legea nr. 101/2016, pentru considerentele evocate în motivare, Consiliul respinge, ca nefondată, contestația nr. 13272/28.02.2022 formulată de SC ...SRL, în contradictoriu cu .... Având în vedere caracterul nefondat al criticilor și decizia de respingere a contestației, Consiliul va admite cererea de intervenție a ofertantului SC ...SRL, însă în ceea ce privește cererea intervenientei de obligare a contestatoarei la plata cheltuielilor ocazionate de prezenta cauză, aceasta va fi respinsă având în vedere că la dosarul cauzei nu au fost depuse documentele privind cuantumul și justificarea lor. Ulterior studierii dosarului cauzei la sediul CNSC, SC ...SRL a formulat o nouă contestație (Dosar nr. ....) prin care critică faptul că în evaluarea ofertelor a fost încălcat principiul tratamentului egal, că a fost realizată o evaluare superficială și favorizantă a ofertei SC ...SRL, a fost omisă clarificarea absenței mijloacelor probante privind existența și funcționarea siguranței manuale, omisiunea consemnării explicite și complete a lipsurilor din această ofertă și a neconformității acesteia, precum și a modalității prin care a fost constatată pretinsa admisibilitate a ofertei în raportul procedurii nr. 2777/R.D.C./21.02.2022 și în procesele-vrbale de evaluare nr. 18725/R.D.C./17.12.2021, nr. Pagina 109 din 120
1666/R.D.C./31.01.2022, nr. 1939/R.D.C./03.02.2022, acte pe care le consideră nelegale. În soluționarea contestației, Consiliul constată că, SC ...SRL a înaintat Consiliului contestația nr. 13314 din 16.03.2022 (dosar nr. ....), înregistrată la CNSC cu nr. 13908/16.03.2022, consemnând cauțiunea în valoare de 5.304,72 lei, cu recipisa de consemnare nr. 207927465/1 din 17.03.2022, emisă de CEC Bank – Sucursala Victoria. Cauţiunea constituită se va restitui, la cerere, nu mai devreme de 30 de zile de la data rămânerii definitive a hotărârii, în temeiul art. 611 alin. (5) și (6) din Legea nr. 101/2016. SC ...SRL a formulat cererea de intervenție cu nr. 6088/28.03.2022 prin care solicită respingerea contestației și menținerea ca temeinice și legale a actelor autorității contractante, susținând pe această cale autoritatea contractantă. Având în vedere calitatea de ofertant declarat câștigător al procedurii interesul și scopul acestui demers fiind de menținere a actelor autorității contractante, în conformitate cu art. 64 Cod procedură civilă, Consiliul va admite în principiu cererea de intervenție. Consiliul constată că prin punctul de vedere autoritatea contractantă invocă excepția tardivității contestației cât și excepția inadmisibilității raportat la obiectul acesteia. Potrivit art. 26 alin.(1) din Legea nr. 101/2016 „Consiliul se pronunţă mai întâi asupra excepţiilor de procedură şi de fond, cu încadrarea în termenul prevăzut la art. 24 alin. (1), iar când constată că acestea sunt întemeiate, nu mai procedează la analiza pe fond a cauzei”, motiv pentru care Consiliul va proceda cu precădere la soluționarea excepțiilor invocate. În susținerea excepției tardivității contestației, autoritatea contractantă arată că data la care a comunicat Consiliului dosarul achiziției publice este 04.03.2022, informație accesibilă pe site-ul CNSC în data de 07.03.2022, aceasta fiind data de la care avea acces la dosarul cauzei, iar termenul de contestare trebuia calculat începând cu data de 08.03.2022, termen care a expirat la data de 14.03.2022. Consiliul constată că deși documentele dosarului achiziției au fost înregistrate la CNSC în data de 07.03.2022, calculul termenului de contestare a actelor noi la care a avut acces în dosarul format la Consiliul se calculează de la data la care contestatoarea a avut acces efectiv la conținutul acestuia și nu la data la care a fost transmis dosarul achiziției de către autoritatea contractantă către Consiliu. La calculul termenului Consiliul va ține seama de faptul că ofertantul contestator a fost invitat la studiu începând cu data la care acesta conținea toate documentele necesare soluționării, astfel încât părțile să poată avea acces la toate informațiile necesare formulării unor apărări complete și pertinente. Pagina 110 din 120
Astfel, Consiliul constată că SC ...SRL a fost invitat la sediul CNSC prin adresa nr. 1230/495/C4/08.03.2022, iar accesul la dosarul cauzei a avut loc în data de 11.03.2022, potrivit confirmării de studiere a dosarului semnată de împuternicitul acestei societăți, calcularea termenului urmând a se face prin raportare la această dată. Consiliul constată că cea de a doua contestație, înregistrată cu nr. 13314/16.03.2002, a fost transmisă atât la Consiliu cât și la autoritatea contractantă, prin email, în data de 16.03.2022, în termenul de 7 zile prevăzut de art. 8 alin. (1) lit.b) din Legea nr. 101/2016, excepția tardivității contestației fiind astfel nefondată. În ceea ce privește excepția inadmisibilității contestației motivat de faptul că obiectul acesteia nu vizează acte ale autorități contractante așa cum sunt acestea definite de art. 3 alin.(1) lit.a) din Legea nr. 101/2016. În analiza excepției, Consiliul are în vedere că potrivit art. 3 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 101/2016, prin „act al autorităţii contractante” se înțelege „orice act, orice operaţiune care produce sau poate produce efecte juridice, neîndeplinirea în termenul legal a unei obligaţii prevăzute de legislaţia în materie, omisiunea ori refuzul de a emite un act sau de a efectua o anumită operaţiune, în legătură cu sau în cadrul unei proceduri de atribuire, fără a include achiziţia directă care intră sub incidenţa Legii nr. 554/2004, prevăzute de art. 68 din Legea nr. 98/2016 privind achiziţiile publice, cu modificările şi completările ulterioare, de art. 82 din Legea nr. 99/2016 privind achiziţiile sectoriale, cu modificările şi completările ulterioare, sau de art. 50 din Legea nr. 100/2016 privind concesiunile de lucrări şi concesiunile de servicii, cu modificările şi completările ulterioare”. Prin contestația nr. 13314/16.03.2022, SC ...SRL indică, în mod concret, care sunt actele autorității contractante împotriva cărora se îndreaptă, respectiv: „operațiunea de încălcare a tratamentului egal în procesul de evaluare a ofertelor, operațiunea de realizare a unei evaluări superficiale și favorizante a ofertei ... Distribution & Srvice S.R.L. (...), omisiunea clarificării absenței mijloacelor probante privind existența și funționarea siguranței manuale, omisiunea consemnării explicite și complete a lipsurilor din oferta ... și a neconformității acestuia, precum și a modalităților efective prin care a fost constatată pretinsa admisibilitate a ofertei ... în Raportul procedurii nr. 2774/R.D.C./21.02.2022 și în procesele-verbale de evaluare nr. 18725/R.D.C./17.12.2021, nr. 1666/R.D.C./31.01.2022, nr. 1939/R.D.C./03.02.2022”. Or, omisiunea, refuzul sau neconsemnarea unor situații în documentele de evaluare a căror lipsă este considerată de către contestatoare vătămătoare pentru ea constituie act al autorității contractante împotriva căruia se poate îndreapta cu contestație, cum de asemenea sunt considerate vătămătoare acțiunile sau inacțiunile ale Pagina 111 din 120
autorității contractante despre care a luat cunștință cu ocazia studierii dosarului cauzei constituit la Consiliu. În aceste condiții, Consiliul va respinge ca nefondată excepția inadmisibilității contestației pentru neîncadrarea obiectului contestației în definiția dată de art. 3 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 101/2016. Pe fondul cauzei, prin cea de a doua contestație, SC ...SRL critică faptul că autoritatea contractantă nu i-a pus la dispoziție toate documentele relevante și care erau confidențiale, respectiv solicitările de clarificări și răspunsurile la acestea, autoritatea contractantă dovedind prin aceasta încercarea de a ascunde anumite informații astfel încât să nu poată fi contestate evaluările favorizante ale ofertei declarată câștigătoare. Consiliul va respinge, ca nefondată critica având în vedere că atât autoritățile contractante, cât și „organismul responsabil cu procedurile privind căile de atac prevăzute la articolul 1 alineatul (1) (notă: DIRECTIVA 2007/66/CE A PARLAMENTULUI EUROPEAN ȘI A CONSILIULUI din 11 decembrie 2007) menționat trebuie să garanteze confidențialitatea și dreptul la respectarea secretelor comerciale cu privire la informații conținute în dosarele care îi sunt comunicate de către părțile la litigiu, în special de către autoritatea contractantă, organismul respectiv având totuși dreptul să cunoască el însuși aceste informații și să le ia în considerare. Este de competența acestui organism să decidă în ce măsură și potrivit căror modalități se impune garantarea confidențialității și a secretului acestor informații, în lumina cerințelor unei protecții juridice efective și a respectării dreptului la apărare al părților în litigiu și, în cazul unei căi de atac în fața unei instanțe sau al unei căi de atac în fața unui alt organism care este o instanță sau tribunal în înțelesul articolului 234 CE, pentru ca procedura, în ansamblul său, să respecte dreptul la un proces echitabil” (cauza C450/06 Varec împotriva État belge). În același timp, SC ...SRL și-a declarat, la rândul său, confidențială oferta, prin urmare, atâta timp cât solicită protecție pentru oferta sa, nu poate justifica încălcarea aceleiași protecții pentru contracandidatul său, acest lucru echivalând cu susținerea inegalității în drepturi între ofertanți. Consiliul mai reține, în acest sens, și considerentele din cauza C927/19 din 07.09.2021, „Klaipėdos regiono atliekų tvarkymo centras” UAB, în care Marea Cameră a stabilit următoarele: „în cadrul unei căi de atac referitoare la o procedură de atribuire a unui contract de achiziții publice, principiul contradictorialității nu implică faptul că părțile au un drept de acces nelimitat și absolut la toate informațiile referitoare la respectiva procedură de atribuire care au fost depuse la organismul responsabil cu calea de atac respectivă (a se vedea în acest sens Hotărârea din 14 februarie 2008, Varec, C450/06, EU:C:2008:91, punctul 51). Dimpotrivă, astfel cum sa arătat în esență la punctul 121 din prezenta hotărâre în contextul obligațiilor care revin în această privință autorităților contractante, obligația de a furniza ofertantului respins informații suficiente pentru ai garanta dreptul la o cale de atac eficientă trebuie să fie evaluată comparativ cu dreptul altor operatori economici la protecția informațiilor confidențiale și a secretelor comerciale ale acestora. 130: În consecință, instanța națională competentă trebuie să verifice, ținând seama pe deplin atât de necesitatea de a proteja interesul public privind menținerea unei concurențe loiale în cadrul procedurilor de atribuire a contractelor de achiziții Pagina 112 din 120
publice, cât și de aceea de a proteja informațiile cu adevărat confidențiale și îndeosebi secretele comerciale ale participanților la procedura de cerere de ofertă, că autoritatea contractantă a considerat în mod întemeiat că informațiile pe care a refuzat să le comunice solicitantului erau confidențiale. În acest scop, instanța națională competentă trebuie să efectueze o examinare completă a tuturor elementelor de fapt și de drept pertinente. De aceea, trebuie să poată dispune în mod necesar de informațiile necesare, inclusiv de informațiile confidențiale și de secretele comerciale, pentru a fi în măsură să se pronunțe în deplină cunoștință de cauză (a se vedea în acest sens Hotărârea din 14 februarie 2008, Varec, C450/06, EU:C:2008:91, punctul 53). 131: Presupunând că instanța menționată consideră de asemenea că informațiile în cauză au un caracter confidențial care se opune din acest motiv divulgării lor către concurenții operatorului în cauză, trebuie amintit că, astfel cum a statuat Curtea, deși principiul contradictorialității implică, în general, dreptul părților la un proces de a lua cunoștință de probele și de observațiile prezentate în fața instanței și de a le discuta, în anumite cazuri, poate fi necesar să nu comunice anumite informații părților în vederea conservării drepturilor fundamentale ale unui terț sau pentru a proteja un interes public important (Hotărârea din 14 februarie 2008, Varec, C450/06, EU:C:2008:91, punctul 47). 132 Or, printre drepturile fundamentale care pot fi astfel protejate figurează dreptul la respectarea vieții private și a comunicațiilor consacrat de articolul 7 din cartă, precum și dreptul la protecția secretelor comerciale care a fost recunoscut de Curte ca principiu general de drept al Uniunii (a se vedea în acest sens Hotărârea din 14 februarie 2008, Varec, C450/06, EU:C:2008:91, punctele 48 și 49). 133 Așadar, având în vedere importanța protecției informațiilor confidențiale, evidențiată în special la punctele 131 și 132 din prezenta hotărâre, organismul responsabil cu soluționarea căii de atac în domeniul atribuirii unui contract de achiziții publice trebuie să poată decide, dacă este cazul, că anumite informații cuprinse în dosarul de care dispune nu trebuie să fie transmise părților și avocaților acestora (a se vedea în acest sens Hotărârea din 14 februarie 2008, Varec, C450/06, EU:C:2008:91, punctul 43)”. Prin urmare, Consiliul va reține că autoritatea contractantă a procedat în mod corect, având în vedere că a asigurat aceeași protecție și contestatoarei, care nu se poate plânge de vreo încălcare a dreptului său. Un prim aspect supus analizei Consiliului este, în opinia contestatoarei, inadmisibilitatea ofertei câștigătoare pentru nedepunere declarației privind neîncadrarea în situațiile prevăzute de art. 60 din Legea nr. 98/2016 în conformitate cu fișa de date achiziției, având în vedere că prin solicitarea de clarificări nr. 18626/R.D.C./15.12.2021, a fost favorizat ofertantul SC ...SRL, respectiv prin solicitarea de depunere a declarației pentru oficialul cu funcție de decizie ing. ...., solicitare care nu se încadrează, în opinia sa, în categoria viciilor de formă. În soluționarea criticii Consiliul constată că prin fișa de date a achiziției, cap. III.1.1.a) Situația personală a candidatului sau ofertantului, autoritatea contractantă a prevăzut că „În sensul prevederilor art. 63 alin. (1) din Legea nr. 982016 privind achizițiile publice, persoanele cu funcție de decizie din cadrul D.S. ... (inclusiv membrii comisiei de evaluare a ofertelor) sunt: ....”. Pagina 113 din 120
Prin adresa nr. 17316/R.D.C./23.11.2021 publicată în SEAP autoritatea contractantă a comunicat operatorilor economici clarificări, în speță că „În urma unei regretabile erori, a fost omisă o persoană cu funcție de decizie din cadrul D.S. ..., și anume: ing. .... (semnatar al caietului de sarcini)”. La verificarea documentelor depuse în ofertă, comisia de evaluare a constatat că din conținutul unui document lipsea o informație, respectiv lipsa din declarația privind neîncadrarea în situațiile prevăzute de art. 60 din Legea nr. 98/2016 a dlui ...., corectare a unei erori din documentația de atribuire făcută publică în SEAP prin clarificare de către autoritatea contractantă. Prin adresa nr. 18626/R.D.C./15.12.2021 autoritatea contractantă a solicitat următoarele: „- în cadrul formularului „DECLARAȚIE privind neîncadrarea în situațiile prevăzute la art. 60 din Legea 98/2016” nu ați menționat o persoană cu funcție de decizie din cadrul D.S. ..., și anume: ing. Rădos Adrian (semnatar al caietului de saricni), deși au fost postate în SEAP clarificările nr. 17316/R.D.C./23.11.2021(în termenul legal). În temeiul art. 135, alin. (1) din Normele de aplicare a Legii nr. 98/2016, aprobate prin H.G. nr. 395/2016, comisia de evaluare vă solicită să corectați viciile de formă de mai sus prin transmiterea formularului „DECLARAȚIE privind neîncadrarea în situațiile prevăzute la art. 60 din Legea 98/2016, corectat prin includerea și a ing. Rădos Adrian în cadrul persoanelor cu fucnție de decizie din cadrul D.S. ...”. Cu adresa nr. 2440AP din 15.12.2021 ofertantul a răspuns solicitării depunând declarația completată cu numele Rădos Adrian. Consiliul constată că situația analizată se încadrează întocmai în cea reglementată de art. 135 din HG nr. 395/2016, potrivit căruia „(1) În condiţiile art. 209 din Lege, comisia de evaluare are dreptul de a solicita ofertantului corectarea viciilor de formă cu privire la oferta acestuia. (2) În cazul în care ofertantul nu este de acord cu îndreptarea viciilor de formă, în condiţiile prevăzute la alin. (1), oferta sa va fi considerată inacceptabilă. (3) În sensul dispoziţiilor alin. (1), viciile de formă reprezintă acele erori sau omisiuni din cadrul unui document a căror corectare/completare este susţinută în mod neechivoc de sensul şi de conţinutul altor informaţii existente iniţial în alte documente prezentate de ofertant sau a căror corectare/completare are rol de clarificare sau de confirmare, nefiind susceptibile de a produce un avantaj incorect în raport cu ceilalţi participanţi la procedura de atribuire”. De altfel, chiar contestatoarea s-a aflat într-o situație similară când prin adresa nr. 1798/R.D.C./01.02.2022 i-a fost solicitată corectarea viciului de formă prin „retransmiterea formularului «PROPUNEREA Pagina 114 din 120
FINANCIARĂ», în care să fie corelate numărul de luni (minim 4) și data calendaristică până la care vă angajați să mențineți valabilă”. Prin urmare, în mod nefondat contestatoarea invocă nerespectarea principiului tratamentului egal, cât și faptul că ofertatul SC ...SRL a fost avantajat prin solicitarea și acceptarea declarației completată, de vreme ce ambii ofertanți s-au aflat în situații aproape identice, singura diferență constând în tipul actului, respectiv declarație, versus formular de propunere financiară. Consiliul reține că declarația pe propria răspundere este un document formal, de confirmare, iar persoanele cu funcții de răspundere din cadrul autorității contractante sunt prevăzute transparent în documentația de atribuire. Chiar dacă nu redepunea respectiva declarație, oricum verificarea se realiza în raport cu acestea. În condițiile reținute anterior, Consiliul va respinge ca nefondate criticile. Cu privire la cerințele tehnice, contestatoarea susține că favorizarea ofertantului declarat câștigător rezultă și din aprecierea autorității contractante ca necesară solicitarea unor „documente suplimentare”. În acest sens, afirmă că pentru „pretinsul” pistol Glock 17 MS autoritatea contractantă a cerut să explice relevanța Certificatului de testare A-2603 și a Directivei Tehnice AC/225(...)D/14 cu privire la inexistența modelului Glock 17 MS și a naturii și aplicabilității testelor prezentate, în condițiile în care, în fapt, nu era depusă nicio probă pentru existența și funcționarea siguranței manuale. Precizează totodată că dacă aprecierea conformității produsului se putea face prin verificarea simplelor mențiuni din matricea de conformitate atunci autoritatea contractantă nu avea motiv să ceară clarificări ofertantului pe baza unui „document suplimentar”, respectiv un document „de prisos”. Consiliul constată, de asemenea, caracterul nefondat al criticilor având în vedere că ambilor ofertanți le-au fost solicitate clarificări în sensul lămuririi unor aspecte legate de conformitatea produselor ofertate. Verificarea conformității produsului s-a făcut prin verificarea informațiilor din propunerea tehnică coroborate cu informațiile cuprinse în documentele anexate acesteia, iar acolo unde au fost necesare clarificări și eventual documente care conțin informații în completarea celor existente deja nu conduce la concluzia solicitării și acceptării unor documente suplimentare, ci a unor documente care vin să confirme sau să întărească realitatea informațiilor din documentele depuse, emise fie de producător fie de organisme de testare/evaluare din domeniul armelor. Documente suplimentare, cum le numește contestatoarea, au fost depuse de ambii ofertanți ca urmare a solicitărilor de clarificări în vederea lămuriri unor informații cuprinse în documentele de natură tehnică cuprinse în propunerea tehnică, care privesc, sau după caz, însoțesc produsele ofertate. Pagina 115 din 120
Faptul că autoritatea contractantă a vrut să lămurească unele aspecte legate de specificațiile tehnice ale produselor ofertate, astfel de demersuri nu conduc sine die la neconformitatea ofertei, ba dimpotrivă prin răspunsurile primite a fost confirmată calitatea produselor ofertate de cei doi ofertanți, demersurile privind solicitarea de clarificări fiind făcute cu respectarea principiilor statuate de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 98/2016. Contestatoarea critică și faptul că a fost solicitată clarificarea nr. 255/R.D.C./07.01.2022 din care rezultă că autoritatea contractantă a avut neclarități cu privire la relevanța Certificatului de testare, autoritatea contractantă observând în mod corect, după cum afirmă, că acesta nu este aferent pistolului ofertat, iar declarația dată de producătorul Glock depusă ca răspuns la solicitare de clarificări nu are valoare de document probant și nu este însoțită de un document probant. Aspectul criticat a fost analizat anterior de Consiliu, cu ocazia soluționării primei contestații a SC ...SRL, când a stabilit că declarația producătorului vine să confirme faptul că produsul ofertat există în portofoliul acestuia și că testările menționate în Certificatul de testare depus de ofertantul declarat câștigător „este de asemenea valabil și pentru pistolul GLOCK 17 MS”. Declarația producătorului pistolului este un document probant prin care, în prezenta cauză, sunt confirmate informațiile cuprinse în documentele depuse în propunerea tehnică de către SC ...SRL, producătorul pistolului fiind cel mai în măsură să își asume responsabilitatea pentru realitatea informațiilor din documentele care privesc și însoțesc de regulă produsul. Cum produsul GLOCK 17 este un pistol de serie era necesar ca producătorul să confirme sau să infirme îndeplinirea cerințelor minime impuse prin caietul de sarcini, sau să lămurească anumite informații existente în documentele depuse de ofertatul declarat câștigător. Pentru aceste motive criticile vor fi respinse ca nefondate. Este criticată de asemenea și solicitarea de clarificări nr. 1369/R.D.C./26.01.2022, prin care se solicită să se precizeze dacă muniția pe care o ofertează SC ...SRL este inclusă în categoria celor interzise, conform Anexei 1 la Legea nr. 295/2004. Răspunsul ofertantului este considerat nerelevant, în condițiile în care prin acesta ofertantul nu a coroborat definiția din Anexă cu caracteristicile tehnice ale muniției ofertate, precizând că în răspuns nu se regăsește nicio caracteristică tehnică care să ducă la concluzia că această muniție nu se încadrează în tipurile de muniție interzisă din Anexă, cerința dovedindu-se a fi neîndeplinită. Analizând solicitarea indicată de către contestatoare, Consiliul constată că prin adresa nr. 1369/R.D.C./26.01.2022, autoritatea contractantă a cerut ofertantului SC ...SRL următoarele clarificări: Pagina 116 din 120
„- precizați dacă muniția ofertată de dumneavoastră face parte din categoria arme și muniții interzise, cum sunt definite la Art.2.II.1 din Legea nr. 295/2004 privind regimul armelor și al munițiilor, cu modificările și completările ulterioare, prevăzute la categoria A din Anexa la legea menționată. Vă solicităm această informație deoarece, conform art. 74 din Legea nr. 295/2004, RNP-Romsilva poate deține și folosi doar arme de foc cu destinație utilitară și muniția corespunzătoare”. Prin adresa nr. 2479AP din 27.01.2022 ofertantul a răspuns solicitării, astfel: „Muniția pe care o ofertăm nu se încadrează în categoria arme și muniții interzise cum sunt definite la Art. 2.11.1 raportată la prevederile Secțiunii A punctele Anexa din Legea nr. 295/2016 privind regimul armelor și al munițiilor completată și modificată prin Legea nr. 196/2019 și prin Legea nr. 272/2021; Astfel, conform prevederilor Anexei – Categoria A, punctele 4 și 5 sunt interzise: «4. Munițiile cu proiectile perforate, explozive sau incendiare, la fel ca și proiectilele pentru aceste muniții; 5. Munițiile pentru pistoalele și revolvere cu proiectile expansive, ca și aceste proiectile, mai puțin în ceea ce privește armele de vânătoare sau tir cu țintă, pentru persoanele care au dreptul de a purta și falosi aceste areme». Muniția calibrul 9x19 ofertată de subscrisa nu face parte din niciuna dintre categoriile menționate mai sus. În acelați timp, Conform precizărilor din ANEXA la Legea nr. 295/2016 CLASIFICAREA ARMELOR „munițiile, precum componentele esențiale ale armelor urmează regimul armei căreia îi sunt destinate”. Pistoalele ofertate fac parte din categoria B5 Arme de foc scurte, semiautomate, cu percuție centrală, altele decât cele enumerate la categoria A pct. 7. (Destinația armei: destinația utilitară). Ca urmare, și muniția pentru aceste arme urmează regimul armelor din categoria B5. Muniția ofertată este muniție achiziționată cu acordul autorităților române competente în domeniu. Oferta noastră a fost făcută conform caietului dumneavoastră de sarcini, așa cum reiese și din matricea de conformitate a propunerii tehnice, pag. 23 pct.3.2 «Caracteristici tehnice – muniție cu glonț» punctele 3.2.1. și 3.2.2. «Muniția cu glonț este muniție compatibilă cu modelul de arme letale ofertat, ce are calibru 9 mm»”. Din modul în care a fost formulată solicitarea de clarificări și răspunsul transmis autorității contractante, Consiliul constată că răspunsul a fost unul clar și concludent, ofertantul răspunzând exclusiv lămuririi cerute, în sensul reglementat de dispozițiile art. 209 din Legea nr. 98/2016 și art.134 din HG nr. 395/2016 potrivit cărora: Pagina 117 din 120
„(1) Comisia de evaluare are obligaţia de a stabili care sunt clarificările şi completările formale sau de confirmare, necesare pentru evaluarea fiecărei solicitări de participare/oferte, precum şi perioada de timp acordată pentru transmiterea acestora, termenul-limită neputând fi stabilit decât la nivel de zile lucrătoare, fără a fi precizată o oră anume în cadrul acestuia. (…) (5) În cazul în care comisia de evaluare solicită unui candidat/ofertant clarificări şi, după caz, completări ale documentelor prezentate de acesta în cadrul ofertei sau solicitării de participare, potrivit dispoziţiilor art. 209 din Lege, iar candidatul/ofertantul nu transmite în termenul precizat de comisia de evaluare clarificările/completările solicitate sau clarificările/completările transmise nu sunt concludente, oferta sa va fi considerată inacceptabilă”. În mod evident, răspunsul este unul concludent raportat la întrebarea dacă muniția ofertată face parte din categoria arme și muniții interzise, cum sunt definite la Art.2.II.1 din Legea nr. 295/2004 privind regimul armelor și al munițiilor, cu modificările și completările ulterioare, prevăzute la categoria A din Anexa la legea menționată, răspunsul fiind concludent și clar, punctual: „Muniția pe care o ofertăm nu se încadrează în categoria arme și muniții interzise cum sunt definite la Art. 2.11.1 raportată la prevederile Secțiunii A punctele Anexa din Legea nr. 295/2016 privind regimul armelor și al munițiilor completată și modificată prin Legea nr. 196/2019 și prin Legea nr. 272/2021” cu precizarea că „Pistoalele ofertate fac parte din categoria B5 Arme de foc scurte (...)”. Așadar, față de solicitarea formulată ofertantul nu avea obligația să coroboreze informații sau să indice unele caracteristici tehnice care să conducă la concluzia că muniția ofertată nu se încadrează în tipurile de muniție interzisă, de vreme ce astfel de informații nu au fost solicitate, situație față de care criticile se dovedesc nefondate. O ultimă critică vizează faptul că din niciun proces verbal de evaluare nu rezultă că a făcut obiectul unei clarificări modalitatea concretă prin care muniția îndeplinește condiția de compatibilitate cu pistorul ofertat, respectiv la siguranța în exploatare, inexistența omologării CIP rezultată din absența marcajului obligatoriu pe ambalajul muniției, dar și declarația falsă că muniția corespunde simultan standardelor CIP și NATO, standarde care sunt diferite. Despre aceste aspecte Consiliul s-a pronunțat cu ocazia analizării contestației anterioare motiv pentru care va resține ca nefondate criticile pentru aceleași considerente, respectiv informațiile privind îndeplinirea cerințelor minime referitoare la cartuș se găsesc la pagina 47 din propunerea tehnică, cerințele de la punctul 3.2 din caietul de sarcini fiind îndeplinite situație în care nu era necesară solicitarea de clarificări. De asemenea din documentele depuse rezultă că muniția corespunde simultat standardelor CIP și NATO, opinia contestatoarei cu Pagina 118 din 120
privire la carcaterul fals al acestor informații nu a fost dovedit și mai mult decât atât o eventuală constatare a infracțiunii de fals și uz de fals nu este de competența CNSC. Un aspect esențial de reținut în soluționare este acela că prin documentația de atribuire autoritatea contractantă nu a formulat cerințe cu privire la respectarea anumitor standarde astfel încât să facă obiectul evaluării comisiei, eventuale solicitări de clarificări și ulterior consemnarea rezultatului evaluării în procesul verbal de evaluare, motiv pentru care aceste susțineri sunt neîntemeiate. Așa cum rezultă din modul în care au fost formulate criticile, acestea apar ca îndreptate și împotriva prevederilor documentației de atribuire de vreme ce contestatoarea consideră că anumite cerințe erau obligatoriu de verificat, clarificat și ulterior rezultatul evaluării să fie consemnat în procesul verbal de analiză în condițiile în care acestea nu au existat. În acest context se desprinde concluzia că ofertantul contestator este nemulțumit și de modul în care au fost stabilite cerințele în caietul de sarcini dar și modul de evaluare a ofertelor prin nesolicitarea unor documente și informații pe care le consideră, în mod tardiv și, după caz nefondat, necesare în stabilirea conformității ofertei. Luând în considerare aspectele de fapt și de drept mai sus prezentate, în temeiul art. 26 alin. (1) și (6) din Legea nr. 101/2016, pentru considerentele evocate în motivare, Consiliul respinge, ca nefondată, contestația formulată de SC ...SRL, în contradictoriu cu ..., și, pe cale de consecință va admite cererea de intervenție formulată de SC ...SRL cu privire la contestația nr. 13314/16.03.2022. Cererea intervenientei privind obligarea contestatoarei la plata cheltuielilor ocazionate de prezenta cauză urmează a se respinge îavând în vedere că nu au fost depuse documente din care să rezulte cuantumul cât și justificarea unor astfel de cheltuieli. Prezenta decizie este obligatorie pentru părţi, în conformitate cu dispoziţiile art. 28 alin. (1) din Legea nr. 101/2016. Pentru aceste motive, în baza legii și a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DECIDE: În temeiul art. 26 alin. (6) din Legea nr. 101/2016, respinge ca nefondate contestaţiile formulate de SC ...SRL (....), în contradictoriu cu .... Admite cererile de intervenție formulate de SC ...SRL. Respinge, ca nedovedite, solicitările intervenientei de obligare a contestatoarei la plata cheltuielilor ocazionate de prezenta cauză. Prezenta decizie este obligatorie pentru părţile cauzei, în conformitate cu dispoziţiile art. 28 alin. (1) din Legea nr. 101/2016. Pagina 119 din 120
Împotriva prezentei decizii se poate formula plângere în termen de 10 zile de la comunicare.
PREȘEDINTE MEMBRU MEMBRU .... Redactată în 5 exemplare, conţine 118 (o sută optsprezeze) pagini. Pagina 120 din 120
Legăturile se bazează pe coduri CPV sau critici comune din buletin. Verificați faptele și motivarea fiecărui document.