AchiziaBibliotecă
Instrumentele Achizia
Aspect

Document CNSC

Decizie CNSC 1009/2022

FAMILY SECURITY COMPANY SRL în contradictoriu cu SPITALUL JUDETEAN DE URGENTA "SF. PANTELIMON" FOCSANI

Decizia CNSC nr. 1009/C5/989 din 17.05.2022

Link permanent

Identificare și pasaje din sursă

Decizia CNSC nr. 1009/C5/989 din 17.05.2022

Data din document
2022-05-17
Complet
C5

Obiectul procedurii

având ca obiect „Prestări servicii pază, protecție și monitorizare”, cod CPV 79713000-5 (Rev.2), inițiată de SPITALUL JUDEȚEAN DE URGENȚĂ „SF. PANTELIMON” FOCȘANI, în calitate de autoritate contractantă, cu sediul în municipiul Focșani, str. Cuza Vodă nr. 50-52, județul Vrancea și a solicitat anularea actului atacat, a raportului procedurii nr. 7658/15.04.2022 şi, implicit, a actelor subsecvente, reanalizarea şi reevaluarea ofertei sale în ceea ce priveşte propunerea financiară, cu raportare la prevederile legale în vigoare în materia achiziţiilor publice şi declararea câştigătoare a ofertei care întruneşte criteriul de atribuire „preţul cel mai scăzut”. CONSILIUL NAȚIONAL DE SOLUȚIONARE A CONTESTAȚIILOR, asupra cauzei de față, constată următoarele: CONSILIUL DECIDE: Pagina 1 din 2
Verifică pasajul în context →

Soluția, din document

Admite contestația formulată de FAMILY SECURITY COMPANY SRL, în contradictoriu cu autoritatea contractantă SPITALUL JUDEȚEAN DE URGENȚĂ „SF. PANTELIMON” FOCȘANI, anulează, în parte, raportul procedurii nr. 4154/28.02.2022 și actele subsecvente acestuia, respectiv referirile la oferta contestatoarei și la aplicarea criteriului de atribuire și obligă autoritatea contractantă ca, în termen de 10 zile de la primirea deciziei, să continue procedura de atribuire prin reevaluarea ofertei depusă de FAMILY SECURITY COMPANY SRL, cu respectarea documentației de atribuire, a legislației incidente și a celor reținute în motivare. Împotriva prezentei decizii se poate formula plângere, în termen de 10 zile de la comunicare pentru părțile cauzei, respectiv de la data luării la cunoștință de către alte persoane vătămate. Pagina 2 din 2
Verifică pasajul în context →

Extrase din documentele asociate, fără completări sau interpretare juridică. Anonimizarea sursei este păstrată.

Decizie 1009/2022

Decizie CNSC
An dosar: 2022Înregistrare: 21083Data înregistrării: 2022-04-26

2022_1009_2022_Decizie_1009.pdf, BO2022_1009_2022_BO2022_1009.pdf

Document publicat în registru

PDF CNSC

Text extras automat; verificați forma originală în PDF.

Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.

Citește textul integral · 2.751 caractere
§ 1

În conformitate cu prevederile art. 12 alin. (1) și ale art. 27 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, Consiliul adoptă următoarea DECIZIE Nr. 1009/C5/989 Data: 17.05.2022 Prin contestația nr. 63/26.04.2022, transmisă prin mijloace electronice (e-mail) și, în original, prin poșta rapidă, înregistrată la Consiliu sub nr. 21083/26.04.2022 și, respectiv, sub nr. 21477/28.04.2022, FAMILY SECURITY COMPANY SRL, cu sediul în municipiul Focșani, str. Trotuș nr. 5, ap. 4, județul Vrancea, înregistrată la Oficiul Registrului Comerțului sub nr. J39/376/2010, având CIF RO 27426157, reprezentată legal de Andrei Răzvan-Bogdan, în calitate de Administrator, a contestat adresa nr. 7662/15.04.2022, reprezentând comunicarea rezultatului procedurii de atribuire „simplificată”, online, fără etapă finală de licitaţie electronică, a acordului-cadru având ca obiect „Prestări servicii pază, protecție și monitorizare”, cod CPV 79713000-5 (Rev.2), inițiată de SPITALUL JUDEȚEAN DE URGENȚĂ „SF. PANTELIMON” FOCȘANI, în calitate de autoritate contractantă, cu sediul în municipiul Focșani, str. Cuza Vodă nr. 50-52, județul Vrancea și a solicitat anularea actului atacat, a raportului procedurii nr. 7658/15.04.2022 şi, implicit, a actelor subsecvente, reanalizarea şi reevaluarea ofertei sale în ceea ce priveşte propunerea financiară, cu raportare la prevederile legale în vigoare în materia achiziţiilor publice şi declararea câştigătoare a ofertei care întruneşte criteriul de atribuire „preţul cel mai scăzut”. CONSILIUL NAȚIONAL DE SOLUȚIONARE A CONTESTAȚIILOR, asupra cauzei de față, constată următoarele: CONSILIUL DECIDE: Pagina 1 din 2

§ 2

Admite contestația formulată de FAMILY SECURITY COMPANY SRL, în contradictoriu cu autoritatea contractantă SPITALUL JUDEȚEAN DE URGENȚĂ „SF. PANTELIMON” FOCȘANI, anulează, în parte, raportul procedurii nr. 4154/28.02.2022 și actele subsecvente acestuia, respectiv referirile la oferta contestatoarei și la aplicarea criteriului de atribuire și obligă autoritatea contractantă ca, în termen de 10 zile de la primirea deciziei, să continue procedura de atribuire prin reevaluarea ofertei depusă de FAMILY SECURITY COMPANY SRL, cu respectarea documentației de atribuire, a legislației incidente și a celor reținute în motivare. Împotriva prezentei decizii se poate formula plângere, în termen de 10 zile de la comunicare pentru părțile cauzei, respectiv de la data luării la cunoștință de către alte persoane vătămate. Pagina 2 din 2

Motivare publicată în buletin

PDF CNSC

Text extras automat; verificați forma originală în PDF.

Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.

Citește textul integral · 33.893 caractere
§ 1

În conformitate cu prevederile art. 12 alin. (1) și ale art. 27 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, Consiliul adoptă următoarea DECIZIE Nr. 1009/C5/989 Data: 17.05.2022 Prin contestația nr. 63/26.04.2022, transmisă prin mijloace electronice (e-mail) și, în original, prin poșta rapidă, înregistrată la Consiliu sub nr. 21083/26.04.2022 și, respectiv, sub nr. 21477/28.04.2022, ....SRL, cu sediul în municipiul ...., înregistrată la Oficiul Registrului Comerțului sub nr. ...., având CIF RO ...., reprezentată legal de ...., în calitate de Administrator, a contestat adresa nr. 7662/15.04.2022, reprezentând comunicarea rezultatului procedurii de atribuire „simplificată”, online, fără etapă finală de licitaţie electronică, a acordului-cadru având ca obiect „Prestări servicii pază, protecție și monitorizare”, cod CPV 79713000-5 (Rev.2), inițiată de ...., în calitate de autoritate contractantă, cu sediul în ....și a solicitat anularea actului atacat, a raportului procedurii nr. 7658/15.04.2022 şi, implicit, a actelor subsecvente, reanalizarea şi reevaluarea ofertei sale în ceea ce priveşte propunerea financiară, cu raportare la prevederile legale în vigoare în materia achiziţiilor publice şi declararea câştigătoare a ofertei care întruneşte criteriul de atribuire „preţul cel mai scăzut”. CONSILIUL NAȚIONAL DE SOLUȚIONARE A CONTESTAȚIILOR, asupra cauzei de față, constată următoarele: Autoarea contestației aduce la cunoștință că, în ceea ce priveşte pregătirea personalului, conform art. 44 alin. (4) din HG nr. 301/2012, această cheltuială a fost cuprinsă la litera f), la alte costuri, așa cum rezultă din răspunsul la solicitarea de clarificări nr. 59/08.04.2022, unde s-a precizat şi instruirea personalului. Pagina 1 din 12

§ 2

Contestatoarea consideră că autoritatea contractantă, cu această cerinţă, excedează prevederile caietului de sarcini (cerința nu este prevăzută la niciun capitol). Mai mult decât atât, contestatoarea consideră că nu este apanajul autorității contractante pregătirea personalului, acest atribut aparţinând organelor de Poliţie, care verifică anual cum se desfăşoară această activitate. Astfel, se arată că, pregătirea personalului se face conform art. 44 alin. (4) din HG nr. 301/2012, societatea sa respectând întocmai procedurile în domeniu, conform planului de pregătire anual elaborat de IGPR. În acest sens, contestatoarea opinează că, în cazul în care autoritatea contractantă ar fi solicitat clarificări suplimentare, societatea sa ar fi detaliat acest aspect. Referitor la modalitatea prin care se realizează activitățile de sănătate şi securitate în muncă, ....SRL face precizarea că autoritatea contractantă nu a solicitat clarificări în acest sens, deşi avea obligaţia conform art. 209 alin. (1) din Legea nr. 98/2016. Sub acest aspect, se face trimitere la Legea nr. 319/2006 şi Normele de aplicare aprobate prin HG nr. 1425/2006, reiterând că, în cazul în care autoritatea contractantă ar fi solicitat clarificări suplimentare, societatea sa ar fi detaliat acest aspect. Contestatoarea învederează că pentru activitățile „pregătirea personalului” şi „instruirea periodică SSM” este responsabil dl. Andrei Stelian, care este remunerat în acest sens şi are pregătire conformă în aceste domenii, iar aceste atribuţii sunt cuprinse în fişa postului. În continuare, contestatoarea opinează că autoritatea contractantă favorizează ofertantul declarat câștigător, întrucât, la prima evaluare, prin raportul procedurii nr. 4154/28.02.2022, nu s-au solicitat clarificări în legătură cu cheltuielile directe şi indirecte pentru ofertantul declarat câștigător, însă, la a doua evaluare, societății sale i s-au solicitat clarificări în data de 07.04.2022 cu termen de răspuns în data de 08.04.2022, iar ofertantului câștigător, clarificările i s-au solicitat în data de 12.04.2022, cu termen de răspuns în data de 13.04.2022. Sub acest aspect, ....SRL „are suspiciuni” în ceea ce priveşte corectitudinea solicitării acestor clarificări, deoarece, în opinia sa, acestea ar fi trebuit cerute în acelaşi timp şi nu după transmiterea răspunsului de către societatea sa, existând posibilitatea să se sugereze cuprinderea activităţilor de pregătire profesională şi SSM. Contestatoarea informează că a solicitat studierea dosarului cauzei la sediul autorității contractante, documentele fiind transmise societății sale pe e-mail, iar, ca urmare a verificării acestora, a constatat că, în legătură cu modul de evaluare a ofertei declarată câștigătoare, nu au fost respectate principiile nediscriminării şi tratamentului egal, după cum urmează: - prin declaraţia pe proprie răspundere privind controlul medical al personalului de pază, se angajează „să asigure permanent instructajele pe linia SSM şi situaţii de urgenţă la angajare şi periodic”, făcând precizarea că are un contract de prestări servicii cu o unitate medicală (care nu poate efectua decât controlul medical periodic) şi fără să îl prezinte. Această declaraţie nu este concludentă şi nu susţine preţul de 2 lei/lună/agent pentru servicii SSM cuprins în răspunsul la clarificări, Pagina 2 din 12

§ 3

deoarece nu prezintă un contract de prestări servicii cu o societate furnizoare de astfel de activităţi, din care să rezulte tariful prestaţiei; - conform declaraţiei pe proprie răspundere „pregătirea profesională a agenţilor de securitate se realizează conform HG 301/2012 art. 44 alin. 4, respectiv 20 de ore anual prin contract de prestări servicii cu formator profesionist autorizat şi, suplimentar, la nivelul societăţii, conform planului tematicii anuale pentru personalul propriu”. Se anexează un contract de colaborare cu societatea ....SRL, iar la art. 3, în legătură cu plăţile, se stipulează că „prestările de servicii între cele două părţi se fac cu titlu gratuit, conform înţelegerii părţilor”. În acest sens, contestatoarea apreciază că, în cazul în care autoritatea contractantă ar fi analizat acest contract de colaborare, ar fi sesizat că este întocmit eronat, în sensul că, la art. 1 - Obiectul Contractului se stipulează „asigurarea pregătirii continue a personalului de securitate al prestatorului, în limita a 20 de ore anual”, ori, din conţinutul contractului, capitolul „Părţi Contractante”, rezultă foarte clar că societatea ....SRL are calitatea de prestator şi nu ofertantul declarat câştigător, pentru care se invocă pregătirea personalului propriu, în calitate de beneficiar. Practic, acesta nu se poate aplica în situaţia de faţă; - în formularul privind propunerea tehnică, oferta declarată câştigătoare detaliază dispozitivul de pază, inclusiv cu 4 agenţi de intervenţie şi unul de control şi coordonare a acestei activităţi. Având în vedere angrenarea în contract a acestor agenţi, în detalierea tarifului orar nu se regăsesc cheltuieli cu intervenţia şi monitorizarea, chiar dacă societatea dispune de dispecerat propriu şi echipaje de intervenţie, deoarece acestea îşi măresc volumul de activitate şi necesită un cost în plus. Având în vedere cele mai sus menționate, ....SRL consideră că, motivele invocate de autoritatea contractantă în declararea propunerii sale financiare ca fiind neconformă şi inacceptabilă, sunt neîntemeiate, evaluarea efectuată fiind una excesivă. Astfel, contestatoarea apreciază că membrii comisiei de evaluare a o ofertelor nu stăpânesc prevederile legale în vigoare, oferta sa fiind analizată în mod eronat, superficial şi abuziv. Pentru motivele mai sus expuse, contestatoarea solicită admiterea contestaţiei aşa cum a fost formulată şi anularea comunicării rezultatului procedurii nr. 7662/15.04.2022, prin care au fost declarate câştigătoare ofertele depuse de .... SRL, cu un preţ de 515.876,40 lei - locul 1 şi .... SRL, cu un preţ de 589.986,00 lei - locul 2. În dovedire, contestatoarea ....SRL a depus la dosarul cauzei, în copie, un set de înscrisuri. Prin adresa nr. 21441/989/C5/28.04.2022, Consiliul a solicitat contestatoarei să transmită la dosarul cauzei, în original, recipisa de consemnare a cauțiunii, în cuantum de 6.303,2 lei. ....SRL a transmis adresa nr. 64/28.04.2022 comunicată prin mijloace electronice (e-mail), înregistrată la Consiliu sub nr. 21735/29.04.2022, dovada constituirii cauțiunii. Pagina 3 din 12

§ 4

Prin adresa nr. 64/28.04.2022 transmisă și în original, prin poșta rapidă, înregistrată la Consiliu sub nr. 22120/02.05.2022, contestatoarea a depus, în original, Recipisa de consemnare nr. 208019595/1 din 28.04.2022, eliberată de CEC Bank – Sucursala Focșani, în sumă de 6.304 lei. Prin adresa nr. 8414/02.05.2022, transmisă prin mijloace electronice (e-mail) și, în original, prin poștă, înregistrată la Consiliu sub nr. 22183/02.05.2022 și, respectiv, sub nr. 22984/05.05.2022, autoritatea contractantă .... a transmis punctul de vedere privind prezenta contestație, însoțit de documentele întocmite/primite ulterior emiterii deciziei CNSC nr. 671/C5/544/29.03.2022. În cadrul punctului de vedere, autoritatea contractantă invocă prevederile art. 210 alin. (1) și (3) din Legea nr. 98/2016 și susține că respectarea dispozițiilor legale de către un ofertant este obligatoriu să fie verificată de către autoritatea contractantă, iar pregătirea profesională continuă a personalului reprezintă o obligație legală aflată în sarcina ofertantului, conform dispozițiilor art. 44 alin. (4) din HG nr. 301/2012. Autoritatea contractantă menționează că, prin răspunsul la solicitarea de clarificări nr. 59/08.04.2022, contestatoarea nu explicitează în mod relevant și determinat sau, cel puţin, determinabil, cheltuielile cu organizarea pregătirii continue a personalului, deși o astfel de cheltuială este obligatoriu să se regăsească în detalierea cheltuielilor ocazionate de executarea contractului, fiind specifică activităților prestate de ofertant. Constatarea autorității contractante nu excedează caietului de sarcini, arată ...., ci are legătură directă cu executarea contractului în condiții de legalitate. Astfel, nu au fost efectuate verificări în ceea ce priveşte pregătirea personalului contestatoarei, ci numai s-a sesizat împrejurarea că obligaţia legală instituită de dispozițiile art. 44 alin. (4) din HG nr. 301/2012 trebuie să se regăsească, în mod explicit și cuantificabil, în cuprinsul ofertei sau răspunsului la clarificări. Autoritatea contractantă opinează că intră în obligația ofertantului să demonstreze, la cererea comisiei de evaluare, că în structura de tarif a inclus toate elementele pentru calculul cheltuielilor directe, calculul cheltuielilor indirecte, calculul profitului, calculul contribuțiilor aferente salariilor, precum și alte cheltuieli. Chiar dacă, în cadrul societății contestatoarei, ar exista, potrivit susținerilor acesteia, un angajat responsabil în domeniul sănătății și securității în muncă, aceasta avea obligația, pe de o parte, să expliciteze, în cadrul cheltuielilor, costurile ocazionate de salarizarea acestui angajat, iar pe de altă parte, să respecte dispozițiile art. 18 alin. (2) din Normele Metodologice de aplicare a prevederilor Legii nr. 319/2006, aprobate prin HG nr. 1425/2006. Autoritatea contractantă face trimitere la Anexa 5 pct. 15 din Norme, în care se prevede gradual modalitatea în care trebuie organizat domeniul sănătății și securității în muncă, contestatoarea neînțelegând să critice aplicabilitatea dispoziţiilor art. 18 alin. (2) sau art. 19 din Norme, motiv pentru care ar fi trebuit să facă mențiuni referitoare la organizarea unuia sau mai multor servicii interne, referitoare la faptul că Pagina 4 din 12

§ 5

a apelat la servicii externe, în ambele situații acestea fiind necesar să se regăsească în cheltuielile aferente executării contractului de achiziţie publică. De asemenea, autoritatea contractantă învederează că, în cazul primei evaluări nu s-a considerat necesar a fi solicitate clarificări din perspectiva propunerilor financiare, ulterior, acestea fiind solicitate ofertantului clasat pe locul 1 în clasament și, după primirea răspunsului și analizării acestuia, pentru a nu exista nicio suspiciune în ceea ce priveşte tratamentul egal și nediscriminatoriu, au fost solicitate aceleași clarificări și ofertantului clasat pe locul 2 în clasament. Astfel, autoritatea contractantă consideră că dispoziţiile legale instituite de art. 129 alin. (1) din Normele Metodologice aprobate prin HG nr. 395/2016 lipsesc de orice suport susținerile contestatoarei referitoare la posibilitatea unei pretinse sugestii în ceea ce priveşte modalitatea de explicitare a cheltuielilor ce a fost solicitată. În ceea ce privește critica autoarei contestației referitoare la oferta depusă de ....SRL, autoritatea contractantă subliniază că aceasta a inclus, în explicitarea cheltuielilor aferente contractului, cheltuieli specifice domeniului sănătății și securității în muncă, context în care nu exista obligaţia de a se solicita o dovadă suplimentară în acest sens. Sub acest aspect, sunt invocate dispozițiile art. 51 alin. (2) din Legea nr. 98/2016. Astfel, analizând cele două răspunsuri la clarificările solicitate, comisia de evaluare a ajuns la concluzia că ....SRL nu a avut în vedere și cheltuielile specifice din domeniul sănătății și securității în muncă, în timp ce ofertantul ....SRL a detaliat aceste cheltuieli ca reprezentând 2 lei/lună/agent. - în privinţa contractului încheiat între ....SRL și societatea ....SRL, autoritatea contractantă nu are posibilitatea să intervină sau să cenzureze un contract în legătură cu care este terț; din cuprinsul contractului, precum și din înscrisurile anexate acestuia rezultă că menţiunea „Prestator” atribuită ofertantului ....SRL reprezintă o eroare materială, la finalul paragrafului specificându-se calitatea acestuia de „Beneficiar”; - în cuprinsul cheltuielilor indirecte justificate în răspunsul la solicitarea de clarificări, transmis de către ....SRL, există, specificate distinct, Cost administrare personal - 10 lei/agent/lună, respectiv Cost personal TESA - 10 lei/agent/lună. În final, autoritatea contractantă susține că agentul de intervenție nu deservește exclusiv un anume obiectiv, similară fiind situația în cazul activității de monitorizare, iar din documentația anexată ofertei rezultă faptul că ofertantul declarat câștigător deține dispecerat propriu și echipaje de intervenție, iar eventualele cheltuieli ocazionate de intervenția la obiectiv sau de monitorizare au fost incluse în costurile de administrare și personal. Având în vedere cele mai sus precizate, .... solicită respingerea contestației, ca netemeinică. Contestatoarea ....SRL a transmis, prin adresa nr. 67/06.05.2022, înregistrată la Consiliu sub nr. 23330/ 06.05.2022, susțineri față de Pagina 5 din 12

§ 6

punctul de vedere al autorității contractante, prin care a reiterat că este vizibil modul discriminatoriu în care a fost analizată oferta sa, întrucât autoritatea contractantă nu a înțeles faptul că, în cazul în care un răspuns la clarificări nu conține anumite informații edificatoare (ce nu au fost solicitate în documentația de atribuire), atunci aceasta este obligată să se edifice în ceea ce privește conținutul acestora în propunerea financiară. Contestatoarea apreciază că autoritatea contractantă „a inventat” că aceste cheltuieli trebuiau defalcate pe agent/lună, doar pentru a-i descalifica oferta, iar cea mai elocventă dovadă în favorizarea ofertei declarată câștigătoare fiind afirmația acesteia, conform căreia „în cazul primei evaluări nu s-a considerat necesar a fi solicitate clarificări din perspectiva ofertelor financiare”. Față de cele de mai sus, ....SRL concluzionează că modul de evaluare și analizare a ofertei a fost unul eronat și părtinitor. Prin corespondența transmisă prin mijloace electronice (e-mail), înregistrată la Consiliu sub nr. 23556/09.05.2022, autoritatea contractantă a remis oferta depusă de ....SRL. Prin adresa nr. 24358/989/C5/12.05.2022, Consiliul a solicitat autorității contractante înaintarea, la dosarul cauzei, a propunerii financiare depusă de ....SRL în procedură. .... a răspuns prin corespondența transmisă prin mijloace electronice (e-mail), înregistrată la Consiliu sub nr. 24466/12.05.2022, transmițând documentele solicitate. Din documentele depuse de părți și din susținerile acestora, Consiliul constată următoarele: ...., în calitate de autoritate contractantă, a organizat procedura de atribuire „simplificată”, online, fără etapă finală de licitaţie electronică, a acordului-cadru cu mai mulți operatori economici având ca obiect „Prestări servicii pază, protecție și monitorizare”, cod CPV 79713000-5 (Rev.2), prin publicarea în SEAP a anunțului de participare simplificat nr. .... stabilind „termen limită pentru primirea ofertelor sau a cererilor de participare” - 09.02.2022 ora 1500, criteriul de atribuire „prețul cel mai scăzut” și valoarea estimată, fără TVA, de 630.720 lei. În cadrul procedurii de atribuire au depus oferte 4 operatori economici, printre care și ....SRL, aspect consemnat în procesul verbal nr. 3203/11.02.2022. După evaluarea ofertelor, autoritatea contractantă a stabilit rezultatul procedurii de atribuire, consemnat în raportul procedurii nr. 4154/28.02.2022, potrivit căruia au fost declarate câștigătoare ofertele depuse de ....SRL (locul 1) și ....SRL (locul 2), în timp ce oferta depusă de ....SRL a fost respinsă, în temeiul art. 215 alin. (5) din Legea nr. 98/2016, coroborat cu art. 137 alin. (3) lit. a) din HG nr. 395/2016. Ofertantul ....SRL a contestat acest rezultat, depunând contestația care a făcut obiectul Dosarului nr. 544/2022, soluționată de CNSC prin Decizia nr. 671/C5/544/29.03.2022, Consiliul dispunând următoarele: «Admite contestația formulată de ....SRL, în contradictoriu cu autoritatea contractantă ...., anulează, în parte raportul procedurii nr. 4154/28.02.2022 și actele subsecvente acestuia, respectiv referirile la Pagina 6 din 12

§ 7

oferta contestatoarei și la aplicarea criteriului de atribuire și obligă autoritatea contractantă ca, în termen de 10 zile de la primirea deciziei, să continue procedura de atribuire prin reevaluarea ofertei depusă de ....SRL, cu respectarea documentației de atribuire, a legislației incidente și a celor reținute în motivare.» Decizia nu a fost atacată cu plângere, în cadrul termenului legal, de autoritatea contractantă, fiind pusă în aplicare de membrii comisiei de evaluare, care, potrivit informațiilor din cadrul raportului procedurii nr. 7658/15.04.2022, au stabilit noul rezultat al procedurii, potrivit căruia au fost declarate câștigătoare ofertele depuse de ....SRL (locul 1) și ....SRL (locul 2), în timp ce oferta depusă de ....SRL a fost respinsă, ca neconformă, în temeiul art. 137 alin. (2) lit. d) din HG nr. 395/2016. Nemulțumită de acest rezultat, comunicat prin adresa nr. 7662/15.04.2022, ofertantul ....SRL a depus contestația care face obiectul prezentei cauze. ....SRL, a prezentat Consiliului dovada respectării dispozițiilor art. 611 alin. (1) și (2) din Legea nr. 101/2016, depunând, în original, Recipisa de consemnare nr. 208019595/1 din 28.04.2022, eliberată de CEC Bank – Sucursala Focșani, în sumă de 6.304,00 lei. Recipisa de consemnare se va restitui în condițiile stipulate de art. 1064 din Codul de procedură civilă, coroborate cu dispozițiile art. 611 alin. (5), (6) și (7) din Legea nr. 101/2016, cu modificările și completările ulterioare. Din conținutul contestației rezultă că autoarea acesteia este nemulțumită de decizia de respingere a ofertei sale, susținând, pe de o parte, că motivele invocate de autoritatea contractantă în declararea propunerii financiare ca fiind neconformă și inacceptabilă sunt neîntemeiate,

§ 8

autoritatea

§ 9

contractantă

§ 10

încălcând

§ 11

principiul nediscriminării și principiul tratamentului egal, iar pe de altă parte, că există, în același timp, motive mai multe și mai temeinice decât în cazul său pentru ca oferta declarată câștigătoare să fie neconformă și inacceptabilă, solicitând anularea actului atacat, a raportului procedurii nr. 7658/15.04.2022 şi, implicit, a actelor subsecvente, reanalizarea şi reevaluarea ofertei sale în ceea ce priveşte propunerea financiară, cu raportare la prevederile legale în vigoare în materia achizițiilor publice şi declararea câştigătoare a celei care întruneşte criteriul de atribuire „preţul cel mai scăzut”. Verificând lucrările membrilor comisiei de evaluare, Consiliul constată că, după primirea Deciziei CNSC nr. 671/C5/544 din 29.03.2022, în etapa de evaluare a propunerilor financiare, a fost transmisă contestatoarei solicitarea de clarificări nr. 7393/12.04.2022, potrivit căreia: „Referitor la determinarea tarifului oră/agent/lună - COSTURI DIRECTE ȘI INDIRECTE, valoarea declarată de dumneavoastră este neobișnuit de scăzută, drept urmare vă rugăm să defalcați și să detaliați pentru fiecare cheltuială în parte suma alocată de dumneavoastră cheltuielilor directe și indirecte, astfel încât să fie respectată legislația în vigoare și cerințele prevăzute în documentația de atribuire”. Pagina 7 din 12

§ 12

Analizând propunerea financiară a contestatoarei Consiliul constată că valoarea ofertată de contestatoare, fără TVA, este de 510.094,80 lei (19,41 lei/oră), reprezentând aproximativ 80% din valoarea estimată, în cadrul formularului „Determinarea tarifului orar/agent/lună”, fiind enumerate elementele de preț avute în vedere la determinarea tarifului, printre acestea regăsindu-se și categoria „Costuri directe și indirecte (echipamente, dotarea posturilor, medicina muncii, teste psihologice, intervenție, comunicații, control, contabilitatea, etc.)”, pentru care s-a prevăzut valoarea de 47 lei/agent/lună, respectiv tariful de 0,28 lei/oră/agent. Răspunzând solicitării de clarificări a autorității contractante prin adresa nr. 59/08.04.2022, ....SRL, a detaliat cheltuielile directe și indirecte, în cadrul acestora indicându-se, printre altele, și categoria „Alte costuri: control, contabilitate, instruire, întocmire plan de pază, etc. = 3.998,76 lei/contract”. Membrii comisiei de evaluare au analizat acest răspuns și, în cadrul raportului procedurii nr. 7658/15.04.2022, au reținut următoarele: «În urma analizării răspunsului, autoritatea contractantă constată următoarele: 1. Potrivit art. 44 alin. (4) din HG 301/2012: „Pentru a îmbunătăți cunoștințele acumulate anterior, angajatorii sunt obligați să asigure pregătirea continuă a personalului de execuție până la şeful de tură inclusiv, în limita a cel puţin 20 de ore anual, prin furnizori de formare profesională autorizaţi, în baza programei de pregătire stabilite anual de Inspectoratul General al Poliţiei Române şi postate pe pagina web a acestei instituții. Răspunderea pentru desfășurarea pregătirii continue revine conducătorului societății sau, după caz, responsabilului cu pregătirea din cadrul societăţii.” În cuprinsul răspunsului la clarificări nr. 59/08.04.2022 ofertantul nu explicitează în mod relevant și determinat sau cel puțin determinabil cheltuielile cu organizarea pregătirii continue a personalului, deși o astfel de cheltuială este obligatoriu să se regăsească în detalierea cheltuielilor ocazionate de executarea contractului fiind specifică activităților prestate de ofertant. Se constată inconsecvența ofertantului în detalierea cheltuielilor. Dacă în ceea ce privește celelalte cheltuieli se prezintă un calcul raportat la numărul de agenți, în privința acestui cost obligatoriu nu există un astfel de calcul. 2. Potrivit art. 16 alin. (1) lit. a) din Normele Metodologice de aplicare a prevederilor Legii nr. 319/2006 aprobate prin HG 1425/2006: „(1) În cazul întreprinderilor cu până la 9 lucrători inclusiv, angajatorul poate efectua activitățile din domeniul securității şi sănătăţii în muncă, dacă se îndeplinesc cumulativ următoarele condiţii: a) activităţile desfăşurate în cadrul întreprinderii nu sunt dintre cele prevăzute în anexa nr. 5”. Potrivit art. 17 alin. (1) lit. a) din Normele Metodologice de aplicare a prevederilor Legii nr. 319/2006 aprobate prin HG 1425/2006: „(1) În cazul întreprinderilor care au între 10 şi 49 de lucrători inclusiv, angajatorul poate efectua activitățile din domeniul securității şi Pagina 8 din 12

§ 13

sănătății în muncă, dacă se îndeplinesc cumulativ următoarele condiții: a) sunt respectate prevederile art. 16 alin. (1) lit. a)-c)”. Potrivit art. 18 alin. (2) din Normele Metodologice de aplicare a prevederilor Legii nr. 319/2006 aprobate prin HG 1425/2006: „(2) În cazul întreprinderilor şi/sau unităților prevăzute la alin. (1) care desfășoară activități dintre cele prevăzute în anexa nr. 5, angajatorul trebuie să organizeze unul sau mai multe servicii interne de prevenire şi protecție.” Potrivit art. 19 alin. (1) din Normele Metodologice de aplicare a prevederilor Legii nr. 319/2006 aprobate prin HG 1425/2006: „(1) În cazul întreprinderilor şi/sau unităților care au peste 250 de lucrători, angajatorul trebuie să organizeze unul sau mai multe servicii interne de prevenire şi protecție”. În cuprinsul Anexei 5 pct. 15 se regăsesc Activitățile de pază și protecție din Normele Metodologice de aplicare a prevederilor Legii nr. 319/2006 aprobate prin HG 1425/2006. Prin coroborarea acestor dispoziții legale rezultă că ofertantul avea posibilitatea fie să își organizeze unul sau mai multe servicii interne de prevenire și protecție a muncii, fie să apeleze la servicii externe pentru acele activități de prevenire şi protecție pe care nu le poate desfășura cu personalul propriu [art. 16 alin. (2) și (3), art. 17 alin. (2) și (3), art. 18 alin. (2) și (3) și art. 19 alin. (2) din Normele Metodologice de aplicare a prevederilor Legii nr. 319/2006 aprobate prin HG 1425/2006]. În prima situație ar fi trebuit specificat faptul că ofertantul are organizat unul sau mai multe servicii de prevenire și protecție a muncii și să facă dovada în acest sens, fie să expliciteze în cuprinsul cheltuielilor detaliate costurile aferente contractării serviciilor externe pentru activitățile de prevenire și protecție a muncii. Având în vedere cele mai sus: - în temeiul art. 136 alin. (3) din HG 395/2016 oferta va fi declarată neconformă, respectiv în temeiul art. 137 alin. (2) lit. d) din HG 395/2016 oferta va fi declarată inacceptabilă”. Analizând criticile autoarei contestației prin raportare la prevederile documentației de atribuire și la răspunsul ofertantului la solicitarea de clarificări, Consiliul constată că acestea sunt întemeiate, comisia de evaluare dând dovadă de un formalism excesiv, aceasta respingând, în mod eronat, oferta contestatoarei pentru cele 2 motive, așa cum rezultă din considerentele care urmează. Astfel, din conținutul caietului de sarcini, rezultă că, la pct. 5 lit. g), autoritatea contractantă a prevăzut printre obligațiile prestatorului, următoarele: „g) Să execute instruirea permanentă a agenților de securitate pe linie de specialitate, protecția muncii, PSI și protecția mediului”. Ori, în cadrul răspunsul la clarificări, răspunzând solicitării autorității contractante de a defalca și detalia, în legătură cu costurile directe și indirecte, pentru fiecare cheltuială în parte suma alocată cheltuielilor directe și indirecte, ofertantul contestator a menționat, la categoria „Alte costuri”, mai multe elemente de cost, printre care și cele aferente „instruirii”, făcând astfel dovada faptului că a avut în vedere și costurile citate în paragraful precedent, această categorie putând să Pagina 9 din 12

§ 14

acopere instruirea permanentă („pregătirea continuă a personalului”), precum și instruirea pe linie de prevenire și protecția muncii. În situația în care, membrii comisei de evaluare aveau nelămuriri/neclarități în legătură cu acest aspect, aveau posibilitatea să le clarifice prin aplicarea dispozițiilor art. 209 alin. (1) din Legea nr. 98/2016. Pe de altă parte, potrivit art. 51 din Legea nr. 98/2016, „(1) Autoritatea contractantă precizează în documentaţia de atribuire reglementările obligatorii în domeniile mediului, social şi al relaţiilor de muncă, stabilite prin legislaţia adoptată la nivelul Uniunii Europene, legislaţia naţională, prin acorduri colective sau prin tratatele, convenţiile şi acordurile internaţionale în aceste domenii, care trebuie respectate pe parcursul executării contractului de achiziţie publică ori să indice instituţiile competente de la care operatorii economici pot obţine informaţii detaliate privind reglementările respective. (2) În cazul prevăzut la alin. (1), autoritatea contractantă are totodată obligaţia de a solicita operatorilor economici să indice în cadrul ofertei faptul că la elaborarea acesteia au ţinut cont de obligaţiile relevante din domeniile mediului, social şi al relaţiilor de muncă”, sens în care, în speță, în cadrul caietului de sarcini, la cap. 4 PROPUNEREA TEHNICĂ - Modul de prezentare a propunerii tehnice, autoritatea contractantă a stabilit că „Propunerea tehnică va fi elaborată de ofertant și va respecta în totalitate cerințele din Documentația descriptivă (prevăzute în caietul de sarcini si strategia de contractare), astfel încât să se asigure pe perioada derulării contractului condițiile tehnice solicitate. (...) Declarațiile pe proprie răspundere privind reglementările care sunt în vigoare la nivel național referitoare la condițiile de muncă şi protecția muncii, securității şi sănătății în muncă”, iar la cap. 11 - PROPUNEREA TEHNICĂ ȘI FINANCIARĂ, că „Ofertanții vor indica în cadrul ofertei faptul că la elaborarea acesteia au ținut cont de obligațiile, referitoare la condițiile de muncă și protecția muncii”. Ori, din conținutul propunerii tehnice depusă de contestatoare rezultă că aceasta conține „Declarația privind respectarea reglementărilor obligatorii din domeniul mediului, social, al relațiilor de muncă și privind respectarea legislației de securitate și sănătate în muncă”, prevăzută de legiuitor la art. 51 alin. (2) din Legea nr. 98/2016 și de autoritatea contractantă în cadrul caietului de sarcini, ofertantul asumându-și, astfel, respectarea dispozițiilor legale din domeniul relațiilor de muncă și privind respectarea legislației de securitate și sănătate în muncă. În aceste condiții, Consiliul apreciază că, în situația în care, informațiile din oferta contestatoarei, coroborate cu răspunsul la solicitarea de clarificări, nu erau suficient de clare, membrii comisiei de evaluare trebuiau să continue demersurile și să clarifice aspectele considerate neclare, susținerile contestatoarei din cadrul contestației referitoare la modalitatea de asigurare a acestor servicii (pregătirea personalului și instruirea periodică SSM) neputând fi analizate de Consiliul câtă vreme acestea nu au făcut obiectul analizei membrilor comisiei de evaluare. Pagina 10 din 12

§ 15

Evaluarea ofertelor depuse în procedura de atribuire trebuie să se facă pe baza unor informații certe, verificate, astfel încât orice decizie cu privire la acestea, deci și la oferta depusă de ....SRL, se poate lua doar după ce membrii comisiei de evaluare au la dispoziție toate datele relevante. Față de cele constatate în paragrafele anterioare, Consiliul constată ca fiind nerelevantă cauzei susținerea contestatoarei referitoare la caracterul favorabil al evaluării ofertei declarată câștigătoare, susținerile contestatoarei având caracter speculativ. În ceea ce privește referirile contestatoarei la modul de evaluare a ofertei depusă de ....SRL, Consiliul nu le va analiza, având în vedere faptul că obiectul prezentei contestații nu vizează reevaluarea acestei oferte, contestatoarea neformulând niciun capăt de cerere cu privire la oferta depusă de ....SRL. Conform principiului disponibilității, limitele contestației au fost stabilite de contestatoare care a precizat obiectul contestației (solicitările adresate Consiliului), Completul de soluționare fiind ținut de contestația prezentă și neputând depăși limitele acesteia, deoarece obligația sa este de a se pronunța numai cu privire la ceea ce s-a cerut, acest fapt constituind garanția aplicării principiului disponibilității. În raport de cele reținute, în temeiul art. 26 alin. (2) și (5) din Legea nr. 101/2016, Consiliul va admite contestația formulată de ....SRL, în contradictoriu cu autoritatea contractantă ...., va anula, în parte, raportul procedurii nr. 7658/15.04.2022 și actele subsecvente acestuia, respectiv referirile la oferta contestatoarei și la aplicarea criteriului de atribuire și va obliga autoritatea contractantă ca, în termen de 10 zile de la primirea deciziei, să continue procedura de atribuire prin reevaluarea ofertei depusă de ....SRL, cu respectarea documentației de atribuire, a legislației incidente și a celor reținute în motivare. Prezenta decizie este obligatorie pentru părți, în conformitate cu dispozițiile art. 28 alin. (1) din Legea nr. 101/2016. Pentru aceste motive, în baza legii și a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DECIDE: Admite contestația formulată de ....SRL, în contradictoriu cu autoritatea contractantă ...., anulează, în parte, raportul procedurii nr. 4154/28.02.2022 și actele subsecvente acestuia, respectiv referirile la oferta contestatoarei și la aplicarea criteriului de atribuire și obligă autoritatea contractantă ca, în termen de 10 zile de la primirea deciziei, să continue procedura de atribuire prin reevaluarea ofertei depusă de ....SRL, cu respectarea documentației de atribuire, a legislației incidente și a celor reținute în motivare. Împotriva prezentei decizii se poate formula plângere, în termen de 10 zile de la comunicare pentru părțile cauzei, respectiv de la data luării la cunoștință de către alte persoane vătămate. Pagina 11 din 12

§ 16

PREȘEDINTE MEMBRU MEMBRU ..... Redactat în 4 exemplare originale, conține 12 pagini. Pagina 12 din 12

Documente pentru aceeași cercetare

Legăturile se bazează pe coduri CPV sau critici comune din buletin. Verificați faptele și motivarea fiecărui document.